Mana Zilnica

Mana Zilnica

Archive for the day “februarie 6, 2021”

6 Februarie 2021

DOMNUL ESTE APROAPE

Pentru că ai păzit cuvântul răbdării Mele, te voi păzi și Eu de ceasul încercării, care va veni peste tot pământul locuit, ca să-i încerce pe cei care locuiesc pe pământ.

Apocalipsa 3.10


Aceste prețioase cuvinte din Apocalipsa sunt adresate îngerului adunării din Filadelfia. Unora le place să se laude că sunt Filadelfia, însă, în loc să pretindem o astfel de poziție, ar trebui să privim cu atenție cum ne raportăm la ceea ce Domnul recomandă aici. El încurajează adunarea din Filadelfia, spunând: „Ai puțină putere și ai păzit cuvântul Meu și n-ai tăgăduit numele Meu” (versetul 8). Sunt aceste lucruri adevărate despre noi? Filadelfia înseamnă „dragoste frățească” și, prin urmare, ea implică o dragoste adevărată pentru toți cei care sunt răscumpărați prin sângele prețios al lui Hristos.

Putem aprecia într-adevăr cuvintele Domnului care ne spun: „Te voi păzi și Eu de ceasul încercării, care va veni peste tot pământul locuit, ca să-i încerce pe cei care locuiesc pe pământ”. Acest ceas al încercării face referire la Necazul cel mare, cea mai cumplită perioadă de timp pe care lumea o va experimenta vreodată. Va fi un timp de o neasemuită încercare pentru cei care locuiesc pe pământ, nu pentru cei a căror cetățenie este în ceruri. Remarcați că Domnul nu spune că îi va păzi pe aceștia în ceasul încercării, ci de ceasul încercării. Singurul fel în care putem fi păziți de acel ceas al încercării este să fim luați cu totul din lume. Înainte ca acest necaz să aibă loc pe pământ, credincioșii găsiți în viață și cei care au murit vor fi răpiți împreună ca să-L întâmpine pe Domnul în văzduh și astfel vor fi totdeauna cu El.

Domnul spune, de asemenea: „Ai păzit cuvântul răbdării Mele”. El așteaptă cu răbdare și orice credincios trebuie și el să aștepte, să vegheze și să-I slujească cu răbdare.

L. M. Grant

SĂMÂNȚA BUNĂ

Armele cu care ne luptăm noi nu sunt ale firii păcătoase, ci sunt puternice, datorită lui Dumnezeu, ca să dărâme întăriturile.

2 Corinteni 10.4



O carte plină de surprize (1)

Acești doi frați, Shosei și Majan, care primiseră o Biblie, citeau și altora din ea. Și acum credea tot satul în Isus Hristos.

În anul 1945, insula a fost ocupată de trupe americane și mulți japonezi au murit în urma acestei ocupații străine. Într-o zi, americanii au ajuns și în satul lui Shosei și al lui Majan. Cei doi frați s-au dus în întâmpinarea soldaților invadatori și i-au salutat cu prietenie. Translatorul chemat în grabă a rămas fără cuvinte. „Ei ne spun nouă, ca creștini, un bun venit”, a spus el. Soldații nu avuseseră parte niciodată de o asemenea primire. Ei i-au urmat pe cei doi în satul lor și au fost mirați de ceea ce vedeau: străzile erau curate și colibele ordonate, iar locuitorii păreau pașnici și fericiți. Acest sat avea o cu totul altă înfățișare față de celelalte sate prin care trecuseră.

Unul dintre ofițeri i-a întrebat pe cei doi care era motivul pentru comportamentul lor. Atunci ei i-au povestit despre acea carte pe care o primiseră de la un misionar cu ani în urmă. Ea schimbase viața lor, iar acum tot satul credea în Isus Hristos și toți trăiau în ascultare de îndemnurile acestei cărți.

Ofițerii s-au întrebat: „Oare nu folosim noi arme greșite pentru a schimba lumea?”.

Da, Biblia, Cuvântul lui Dumnezeu, este o carte plină de surprize: Oamenii citesc în ea și inima lor este schimbată, iar aceasta are o influență bună asupra a tot ceea ce-i înconjoară.

Ce frumos obicei este acesta, de a citi regulat Biblia, și câte inimi transformă puterea Cuvântului!

Citirea Bibliei: Numeri 21.1-15 · Matei 13.10-17

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

ALEGE BUCURIA! – Fundația S.E.E.R. România

„Faceţi toate lucrurile fără cârtiri…” (Filipeni 2:14)


Persoanele care suferă de cârtire cronică sunt aproape imposibil de ajutat. Nu-i poți mulțumi niciodată, dar nici nu te vor lăsa să încerci să-i ajuţi, așa că în preajma lor te simți ca-ntr-o capcană. Când capeți eticheta că ești o astfel de persoană, oamenii vor fugi de tine ca de ciumă, și vei ajunge să te simți singur și neapreciat. Și probabil nu vei înțelege niciodată cu adevărat de ce! Atitudinile nu se întâmplă pur și simplu, ci le alegi. Apostolul Pavel scrie: „Bucuraţi-vă totdeauna în Domnul!” (Filipeni 4:4). Lipsa bucuriei caracterizează o sumedenie de persoane care merg la biserică, și din nefericire nu este genul de problemă pentru care ne facem griji. Psalmistul scrie: „Aceasta este ziua pe care a făcut-o Domnul: să ne bucurăm şi să ne veselim în ea!” (Psalmul 118:24).

Să observăm că el nu a spus „Ieri a fost ziua Domnului, ce fericit am fost atunci,” sau „Mâine va fi ziua Domnului, voi îndura până atunci.” Nu, această zi, azi, acum este un dar de la Dumnezeu! Cârtirea vine deseori din egocentrism şi se referă la ceea ce îți place ție sau nu-ți place – adică egoism pur. Bucuria adevărată este o alegere. Ea vine la acei oameni care se angajează în ceva mai măreț decât propria lor fericire. Există decizii pe care trebuie să le iei în fiecare zi, cum ar fi: ce mănânci, cu ce te îmbraci, atitudinea pe care o afișezi…

Pavel se afla în închisoare, lipsit de orice speranță de a fi eliberat, când a scris: „Bucurați-vă totdeauna în Domnul”. Nu circumstanțele i-au dictat bucuria, ci prioritățile și valorile vieții sale! Același lucru este valabil și pentru tine. „Bucuraţi-vă întotdeauna. Rugaţi-vă neîncetat. Mulţumiţi lui Dumnezeu pentru toate lucrurile; căci aceasta este voia lui Dumnezeu, în Hristos Isus, cu privire la voi” (1 Tesaloniceni 5:16-18). Așadar, astăzi alege bucuria!


SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

de Jean Koechlin

Iov 36:22-33; 37:1-4


„Cine învaţă (pe alţii) ca El?, întreabă Elihu (v. 22). Dumnezeu are şcoala Lui. Spre deosebire de cele ale oamenilor, ea durează întreaga viaţă. Dacă acceptăm să urmăm cursurile acestei şcoli, ea ne va da mai multă înţelepciune şi educaţie decât o pot face toate universităţile lumii (Psalmul 94.10,12; Isaia 48.17).

După ce au auzit predica de pe munte, mulţimile au recunoscut că Isus îi învăţa „ca având autoritate, şi nu precum cărturarii lor” (Matei 7.29). Autoritate încununată de înţelepciune, de îndelungărăbdare, de blândeţe, dovedită în special faţă de cei critici, acestea sunt câteva din minunatele caracteristici ale Învăţătorului venit de la Dumnezeu pentru ai învăţa pe oameni (Ioan 3.2). El nu mai este pe pământ, dar nea lăsat Cuvântul Său, sursa tuturor învăţăturilor de care are nevoie sufletul nostru.

Elihu glorifică puterea lui Dumnezeu (v. 22), lucrarea Lui (v. 24), măreţia Lui (v. 26), dreptatea Lui şi bunătatea Lui (v. 31). Ce bucurie să putem exclama împreună cu el: „Iată, Dumnezeu este puternic!” „Iată, Dumnezeu este înălţat!” „Iată, Dumnezeu este mare!” (36.5,22,26).

„SăL facă cunoscut pe Tatăl şi să glorifice Numele Său mare”, acestea au fost pentru Isus, în timp ce Se afla pe pământ, scopul întregii Sale slujbe. Şi acesta este minunatul rezumat al învăţăturii Sale (Ioan 17.4,6,26).

Post Navigation

%d blogeri au apreciat: