24 Februarie 2021
„Orice vă va zice, faceți!” … Isus le-a spus: „Umpleți vasele cu apă”. Și le-au umplut până sus.
Ioan 2.5,7
A fost un test al ascultării credinței pentru slujitori să umple acele vase mari. În fiecare dintre ele încăpeau aproape o sută de litri de apă, deci a fost un efort din partea lor; totuși ei „le-au umplut până sus”.
În ce ne privește, trebuie ca ascultarea noastră de Domnul să fie de o măsură deplină. Orice lucru ne-ar cere El, oricât ar fi de mic – să vizităm pe cineva bolnav, să spunem un cuvânt de încurajare sau să dăm o mână de ajutor – trebuie să avem grijă ca răspunsul nostru să fie din inimă și plin „până sus”. Când Domnul ne cere să facem ceva, să nu-I spunem niciodată: «Doamne, Te rog, nu-mi cere așa ceva!». Răspunsul nostru trebuie să fie acela de a-L sluji pe deplin – „până sus”. Când facem ceva pentru El, Domnul adaugă harul Său atotputernic slăbiciunii noastre, perfectând astfel fapta noastră de ascultare. Este un lucru uimitor că El binevoiește să ne folosească. Dacă umplem vasele noastre până sus cu apă și le folosim pentru a-i sluji pe alții, El va lucra și va schimba apa în vin. Este un lucru binecuvântat să putem lucra pentru Hristos.
Avem nevoie să învățăm să auzim glasul Domnului și să-I dăm ascultare. Când El ne vorbește, instrucțiunile Lui sunt clare și imperative, nu iraționale, nici imposibile. El ne cheamă la o ascultare pentru care vom avea un anume preț de plătit și pentru care va trebui să sacrificăm căile și voința noastră. „Orice vă va zice, faceți!”
B. Prigge
Fii simplu în lucrare! Slujește-n umilință
Si nu cruța vreo trudă când bine poți să faci!
M-am uitat la toate lucrările pe care le făcusem cu mâinile mele și … iată, totul era deșertăciune și goană după vânt și nu era niciun câștig sub soare.
[Hristos] a murit pentru toți, pentru ca cei care trăiesc să nu mai trăiască pentru ei înșiși, ci pentru Cel care a murit și a înviat pentru ei.
Eclesiastul 2.11; 2 Corinteni 5.15
Vreau să profit de viață!
În zilele noastre, o problemă centrală ne preocupă pe toți: câți bani avem? Și totodată ne aliniază pe toți la start: cum să facem să avem mai mulți bani? Societatea de consum în care trăim ne face să vrem din ce în ce mai mulți bani. Mereu ne lipsește ceva! Înseamnă însă aceasta că, într-adevăr, „profităm de viață”? În clipa morții, ce importanță vor mai avea toate plăcerile de care am avut parte pe pământ…?
Adevărata fericire există numai în măsura în care trăim în armonie cu Dumnezeu, Creatorul nostru. Creștinul credincios „profită de viață” nu făcând ce vrea el, ci ascultând și făcând ceea ce Dumnezeu spune în Biblie, iar aceasta îl așază sub binecuvântările Lui. A „profita de viața” pe care Dumnezeu mi-o dă înseamnă, mai întâi, să-L întâlnesc pe Isus Hristos și El să devină Mântuitorul și Domnul meu. Apoi voi descoperi că Dumnezeu este Tatăl meu ceresc, iar fericirea mea va fi să trăiesc într-un fel demn de Domnul, împlinind faptele bune pe care Dumnezeu le-a pregătit mai dinainte pentru mine.
Crezi tu în Fiul lui Dumnezeu, care a murit și a înviat ca să ne dăruiască adevărata fericire și viața eternă? Dacă nu Îl cunoști și nu crezi în El, grăbește-te să primești acest dar nespus de mare pe care Dumnezeu ți-l face. Vei putea atunci să „profiți cu adevărat de viața” de copil al lui Dumnezeu și de „nemărginita bogăție a harului Său” (Efeseni 2.7)!
Citirea Bibliei: Numeri 33.1-37 · Matei 17.9-21
CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI
coordonatori Bob & Debby Gass
SURPĂ ÎNTĂRITURILE! – Fundația S.E.E.R. România
„Armele cu care ne luptăm noi… sunt puternice… ca să surpe întăriturile.” (2 Corinteni 10:4)
Dumnezeu l-a numit pe David „om după inima Mea.” (Faptele Apostolilor 13:22). Însă David s-a luptat cu o meteahnă în viața sa. Care a fost aceasta? Să-i spunem slăbiciune față de farmecele feminine, ba chiar un duh de poftă după „nevasta aproapelui său”, care a făcut ravagii în viața lui – și cei dragi ai săi știau despre asta. Când a îmbătrânit și nu se putea încălzi, i-au adus o tânără ca să-l „încălzească.” (1 Împărați 1:1-2). S-au gândit că dacă asta nu-l ajută, probabil chiar era pe moarte! Dar ceva este și mai trist în această povestire. David a transmis această slăbiciune fiului său Amnon, care a ajuns să-și abuzeze sora. Și deși David a fost furios din cauza asta, nu l-a confruntat și nu l-a pedepsit. La urma urmelor, ce să mai spunem? Așa tată, așa fiu! Pofta nu este numai o clipeală din ochi sau un impuls trecător, e și un păcat, și încă unul grav. Și când este transmis de la o generație la alta, devine o „întăritură.” Astăzi psihologii o denumesc o „predispoziție genetică.”
Poate undeva în arborele tău genealogic a existat un tată alcoolic, o mamă care nu a fost disponibilă din punct de vedere emoțional sau un frate sau o soră cu metehne sexuale, și acum te lupți și tu cu aceleași probleme. Nu te lăsa descurajat; apostolul Pavel spune: „Armele cu care ne luptăm noi… sunt puternice… ca să surpe întăriturile.” Așa că înainte să cauți o hotărâre judecătorească pentru divorț sau să mergi într-un centru de reabilitare, spune-i pe nume întăriturii tale, apoi roagă-te și postește, crezând ferm că Dumnezeu poate rupe lanțul care te ține legat. Fă-o înainte să infecteze și generația următoare! Nu o transmite mai departe – trimite-o în trecut, de unde a venit.
Și încă ceva: Pocăința și smerenia lui David l-au reabilitat în ochii lui Dumnezeu. La fel poate fi și în cazul tău!
de Jean Koechlin
Psalmul 9
„Timpurile de necaz” descrise în Psalmii 9 şi 10 (9.9; 10.1) vor fi înspăimântătoare. Pofte, mândrie, necredinţă, făţărnicie, violenţă…, aceste tendinţe ale firii care există în lumea de acum vor atinge măsura lor maximă în zilele când „Cel care opreşte” (Duhul Sfânt) va fi departe: în zilele lui Antihrist, al cărui sinistru portret nil fac versetele acestui psalm (vezi şi 2 Tesaloniceni 2.7,8).
Contrar gândurilor celui rău, care consideră că Dumnezeu nu Se informează de nimic („nu cercetează” v. 4,13), tot ce el face în taină, cu viclenie şi răutate, este dat pe faţă. Şi tot ce el spune „în inima lui” (v. 6,11,13) este făcut public de către Cel care „cercetează inimile„ (Luca 12.3).
„Nu voi fi clătinat”: aici este limbajul nebuniei (v. 6); dar poate fi şi cel al credinţei (Psalmul 62.6). Gândul că Dumnezeu vede totul îl încurajează pe credinciosul aflat în încercare. Cel nenorocit poate să se abandoneze în El (v. 14). Versetul 2 cuprinde un alt adevăr liniştitor: cel rău se va încurca întotdeauna în propriile lui curse (comp. Psalmul 7.15; Psalmul 9.16).
Psalmul 9 se încheia cu meditaţia că naţiunile „nu sunt decât oameni”; Psalmul 10 se termină numindul pe asupritor: „omul care este din ţărână”. Credincioşi, să nu uităm niciodată că suntem ai cerului şi deci ne aflăm în afara atingerilor lumii şi ale prinţului ei.
Mana Zilnica 