Mana Zilnica

Mana Zilnica

Archive for the day “februarie 5, 2021”

5 Februarie 2021

DOMNUL ESTE APROAPE

El este Capul trupului, al Adunării.

Toate să se facă așa cum se cuvine și cu ordine.

Coloseni 1.18; 1 Corinteni 14.40


În adunarea lui Dumnezeu, totul trebuie rânduit în supunere față de Cuvânt. Scripturile trebuie să ocupe locul suprem, pentru că ele sunt expresia voii lui Dumnezeu. Așadar, nimic din ceea ce se opune sau nu are aprobarea Cuvântului Său nu poate fi tolerat.

Nu suntem lăsați în voia raționamentului și a practicilor noastre, ci, în epistole, au fost lăsate resurse pentru cele mai mici detalii legate de adunare. De aceea, a acționa fără autoritatea Cuvântului nu este o neascultare mai mică decât a acționa contrar acestuia. Este peste măsură de important să porți acest lucru în minte, pentru că, dacă vei cerceta lucrurile mai îndeaproape, vei găsi că nu este nicio denominațiune unde creștinii să nu-și fi rânduit singuri anumite lucruri, așa cum ei înșiși au considerat cel mai bine.

Pentru a ilustra ceea ce vreau să spun, aș menționa o discuție pe care am avut-o anul trecut cu un vechi coleg de studii. Am spus: «Aveți autoritatea Scripturii pentru toată această varietate de rânduieli bisericești?». «Nu», mi-a răspuns sincer, «nu avem, dar», a adăugat el, «susțin faptul că avem libertatea să alegem planurile și metodele pe care experiența noastră ni le arată ca fiind cele mai bune». Și, fără vreo acoperire, aceasta este poziția general adoptată.

Eu susțin că toate lucrurile rânduite în adunare, fiecare acțiune și procedură, toate activitățile sfinților – rugăciune, laudă și lucrarea Cuvântului – trebuie să fie conduse și să aibă aprobarea directă a Scripturii. Capul conduce totul și acest Cap este Hristos; El a consemnat voia Sa pentru noi în Cuvântul scris. Prin urmare, El ne-a așezat într-o poziție în care nu putem inventa și potrivi, ci în care trebuie doar să ascultăm.

E. Dennett

SĂMÂNȚA BUNĂ

Și aceasta este porunca Lui: să credem în Numele Fiului Său Isus Hristos și să ne iubim unii pe alții, așa cum ne-a poruncit El.

Să nu iubim cu vorba, nici cu limba, ci cu fapta și cu adevărul.

1 Ioan 3.23; 1 Ioan 3.18



O carte plină de surprize (1)

La începutul secolului al XX-lea, un misionar a ajuns pe insula japoneză Okinawa. Într-un sat mic a întâlnit doi frați, Shosei și Majan, cărora le-a dăruit o Biblie.

Cei doi au început să citească din Biblie. Într-o dimineață, Shosei a spus fratelui său: „Cartea aceasta este plină de surprize! Aici scrie să ne arătăm dragostea și să slujim unii altora. Hai ca de azi înainte să trăim după învățăturile din cartea aceasta și să facem ce spune ea!”.

A doua zi a trecut pe acolo un cerșetor. Ei l-au poftit în coliba lor și i-au dat să mănânce. Acesta s-a mirat, dar cei doi frați i-au spus: „Noi tocmai citim o carte și în ea scrie că există un Dumnezeu al dragostei care este ca un Tată pentru noi. El ne vrea numai binele, de aceea L-a trimis pe Fiul Său Isus Hristos, ca să ne scape de toate păcatele noastre”.

Cerșetorul a vrut să audă mai multe din acea carte, așa că din acel moment s-a așezat în fiecare zi la intrarea colibei celor doi frați. Apoi au venit și alții să audă ce citeau ei din cartea aceea. Locuitorii satului au înțeles ce se citea și tot mai mulți s-au hotărât să-L urmeze pe Isus Hristos. Încet-încet, satul s-a schimbat, obiceiurile rele au dispărut și închinarea ocultă nu s-a mai practicat. Oamenii se ajutau unii pe alții și rareori se mai certau.

Citirea Bibliei: Numeri 20.14-29 · Matei 13.1-9

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

PE PLACUL OAMENILOR – Fundația S.E.E.R. România

„Caut eu oare, în clipa aceasta, să capăt bunăvoinţa oamenilor…?” (Galateni 1:10)


Când cauți bunăvoința oamenilor, se întâmplă două lucruri:

1) Îți neglijezi propriile dorințe, pentru a împlini dorințele lor.

2) Vei lua decizii pe baza aprobării lor. În oricare dintre situații, te vei simți ca și cum ai fi preșul lor.

Poate că ai devenit o persoană care caută bunăvoința oamenilor, pentru a primi atenția după care tânjeai și pe care nu o primeai altfel. Sau poate nu ai învățat niciodată să ai încredere în tine însuți. Biblia spune: „Frica de oameni este o cursă” (Proverbele 29:25), deoarece provoacă întotdeauna rezultate neașteptate. Nu numai că ceilalți se supără pe tine, dar ajungi să fii dezamăgit de tine însuți, când lucrurile nu se rezolvă.

Apostolul Petru s-a luptat cu această tendință de a fi pe placul oamenilor. În noaptea dinaintea răstignirii, când „o slujnică a venit la el, şi i-a zis: „Şi tu erai cu Isus Galileanul!”… s-a lepădat înaintea tuturor, şi i-a zis: „Nu ştiu ce vrei să zici.” (Matei 26:69-70). După aceea, a ajuns să plângă cu amar pentru eșecul său.

Când Samuel l-a confruntat pe Saul cu privire la decizia lui de-a nu-i distruge total pe amaleciți: „Saul i-a zis lui Samuel: „…mă temeam de popor, şi i-am ascultat glasul.” (1 Samuel 15:24). Pe de altă parte, apostolul Pavel a scris: „Caut eu oare, în clipa aceasta, să capăt bunăvoinţa oamenilor sau bunăvoinţa lui Dumnezeu? Sau caut să plac oamenilor? Dacă aş mai căuta să plac oamenilor, n-aş fi robul lui Hristos.”

E bine să fii atent, iubitor și răbdător, dar nu te poți lăsa intimidat și manipulat: „Dumnezeu nu ne-a dat un duh de frică, ci de putere, de dragoste și de chibzuință.” (2 Timotei 1:7). Când cedezi în fața fricii de oameni, îi lași de fapt pe ei (și nu pe Dumnezeu!) să-ți controleze viața. Dumnezeu nu dorește să-i slujești pe oameni din frică, ci din dragoste – pentru ei… și pentru El!


SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

de Jean Koechlin

Iov 36:1-21


Continuând cuvântarea, Elihu Îl îndreptăţeşte pe Dumnezeu (v. 3), combătând cele două idei false cu privire la El.

Întâi întăreşte faptul că, în ciuda atotputerniciei Sale, Creatorul Se interesează de făptura Sa şi nu o dispreţuieşte deloc (v. 5). Cel drept (credinciosul) se bucură de grija Sa deosebită. Ochii Săi veghează fără încetare şi asupra celui pe care îl înalţă (v. 7) şi asupra celui peste care trimite încercări (v. 8).

Apoi spune cu hotărâre că Dumnezeu nu acţionează niciodată întrun fel capricios, cum lăsase Iov să se înţeleagă. Permiţând încercarea, El urmăreşte un scop bine definit: să le arate alor Săi ce au făcut, să le deschidă urechile spre disciplină şi săi motiveze să se întoarcă, dacă au înfăptuit nedreptate. Disciplina formează discipolii (ucenicii); supunerea modelează supuşii. Evrei 12.7 ne aminteşte că disciplina este rezervată pentru „fiii lui Dumnezeu“, aşa cum şi părinţii îşi disciplinează propriii copii, nu pe ai altora. Disciplinarea este o dovadă a relaţiei noastre cu Tatăl. Dar, conform aceluiaşi pasaj (Evrei 12.5,6), sufletul care este sub disciplină poate ori să o nesocotească, neascultând de ea sau neacordândui nicio importanţă (v. 12; comp. cu 5.17), ori, dimpotrivă, săşi piardă curajul, uitând că cea care a pregătit disciplina este credincioşia dragostei Domnului (Psalmul 119.75). Există şi o a treia atitudine, iar aceasta este cea bună: de a ne lăsa exersaţi prin disciplină, altfel spus, de a ne întreba cu ce scop a trimiso Dumnezeu în calea noastră (Evrei 12.11).

Post Navigation

%d blogeri au apreciat: