Mana Zilnica

4 Februarie 2021

DOMNUL ESTE APROAPE

Cel dintâi om, Adam, a devenit un suflet viu; cel din urmă Adam, un duh dătător de viață.

1 Corinteni 15.45

Citim în Geneza că din Adam, după cădere, când acesta avea vârsta de o sută treizeci de ani, s-a născut un fiu după asemănarea sa și după chipul său, care a fost numit Set. Aceasta înseamnă că fiul care i s-a născut lui Adam era după chipul și asemănarea omului căzut, a omului aflat sub judecata lui Dumnezeu, a omului care fusese la început în comuniune cu Dumnezeu, dar care acum pierduse această comuniune. Acest om, Set, fiul lui Adam, era păcătos, fiindcă tatăl lui era păcătos. Găsim acest principiu important peste tot în Cuvântul lui Dumnezeu, anume că orice om își primește natura de la familia în care este născut. Fapte 17.26 afirmă clar că întreaga rasă umană constituie o singură familie. Orice om aparține acestei familii – familiei lui Adam.

Acum să privim la pasajele din Noul Testament în care Dumnezeu vorbește despre Ultimul Adam: Romani 5.12 și 1 Corinteni 15.47. Vedem aici că ceea ce este adevărat cu privire la primul Adam este adevărat și cu privire la Ultimul Adam – Omul din cer. Cei care aparțin familiei Lui sunt părtași caracterului Său. L-am putea numi „al Doilea Adam”, însă Cuvântul Îl numește „Ultimul Adam”, pentru că nu va mai exista un al treilea Adam. Dumnezeu recunoaște doar două categorii de oameni: oameni care sunt conectați cu Dumnezeu și oameni care aparțin familiei lui Adam și care au natura lui căzută. Prin urmare, Cuvântul lui Dumnezeu vorbește despre rasa primului Adam și despre rasa Ultimului Adam. Dacă citim cu atenție porțiunea din Cuvânt care vorbește despre cele două familii sau rase diferite, vom descoperi o imensă diferență între ele. Niciunul dintre cei care aparțin rasei primului Adam nu poate intra în prezența lui Dumnezeu, din cauză că este, prin natura lui, un păcătos care a fugit din prezența lui Dumnezeu. Singurul lucru bun pe care el îl mai are este conștiința lui. Aceasta însă nu-l conduce la Dumnezeu, ci îl îndepărtează de El, făcându-l să se ascundă dinaintea Lui. Este rău caracterul omului și, în consecință, Dumnezeu nu poate avea părtășie cu el și nici nu-l poate binecuvânta. Există însă și Ultimul Adam și El este Cel despre care Dumnezeu a spus: „În El Mi-am găsit plăcerea”. În mod evident, toți cei care sunt conectați cu El au parte de aceeași bună plăcere pe care Dumnezeu Și-o găsește în El.

H. L. Heijkoop

SĂMÂNȚA BUNĂ

Cine crede în Fiul are viața veșnică; dar cine n-ascultă de Fiul nu va vedea viața, ci mânia lui Dumnezeu rămâne peste el.

Ioan 3.36

Existența veșnică

„Odată cu moartea s-a sfârșit totul.” Mulți oameni fac asemenea afirmații doar pentru că moartea întrerupe orice comunicare cu cel decedat. Dar cine ne poate confirma că este așa? Dacă totuși după moarte viața se continuă? Cei muritori nu ne pot da un răspuns concret.

Dumnezeu însă ne dă informațiile necesare cu privire la acest subiect. Versetul de mai sus conține două declarații clare. Prima este: „Cine crede în Fiul are viața veșnică”. Aceluia care Îl primește prin credință pe Isus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, Dumnezeu îi dăruiește o altă viață, o viață nouă, o viață care nu se termină odată cu moartea, și anume viața veșnică. Prin această viață, credinciosul va fi odată la Domnul său, în slava cerului, și nu se va mai despărți niciodată de El.

Dar mai există o declarație: „Cine n-ascultă de Fiul nu va vedea viața, ci mânia lui Dumnezeu rămâne peste el”. Și pentru acela care Îl refuză pe Isus Hristos este o existență necontenită, dar nu este „viața veșnică”. El va avea parte de mânia lui Dumnezeu care se exprimă la judecată prin condamnarea veșnică a păcătosului.

Oamenii spun: „Odată cu moartea s-a sfârșit totul”. Să nu credeți această afirmație! Numai Dumnezeu stă deasupra timpului și a morții. El ne-a spus tot ceea ce trebuie să știm. Astăzi mai avem ocazia să-L primim prin credință pe Fiul Lui și astfel să schimbăm „macazul” vieții noastre în direcția corectă.

Citirea Bibliei: Numeri 20.1-13 · Matei 12.46-50

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

CEL MAI IMPORTANT LUCRU – Fundația S.E.E.R. România

„Un singur lucru trebuie…” (Luca 10:42)

Astăzi vom vorbi despre doi dușmani care îți amenință viața spirituală:

1) Plictiseala. Misionarul și pedagogul Frank Laubach a spus: „Dacă te-ai plictisit de o anumită formă de închinare, probabil și Dumnezeu este la fel de plictisit ca și tine.” Umblarea cu Dumnezeu ar trebui să fie cel mai entuziasmant și împlinitor mod de viață posibil. „Înaintea Feţei Tale sunt bucurii nespuse, şi desfătări veşnice în dreapta Ta” (Psalmul 16:11).

2) Supra-aglomerarea. Domnul Isus i-a zis Martei: „pentru multe lucruri te îngrijorezi şi te frămânţi tu, dar un singur lucru trebuie. Maria şi-a ales partea cea bună, care nu i se va lua” (Luca 10:41-42). Ce făcea Maria? Stătea la picioarele Domnului Isus și-L asculta! Marta Îl iubea pe Domnul Isus și parcă nu făcea destule pentru El. Dar era atât de ocupată să-L slujească, încât nu știa să se relaxeze și să se bucure că este cu El. Poate, ca Marta, și tu ai impresia că dacă nu faci tu lucrurile, nu vor fi făcute cum trebuie. Și poate așa e! Dar Dumnezeu nu-ți va cere niciodată să faci ceva ce va lua locul Lui din viața ta. El dorește să fie prioritatea ta.

Uneori ne apropiem de Dumnezeu cu o listă interminabilă de cereri, pentru că ne interesează mai mult darurile Sale decât prezența Sa. David a spus: „Un lucru cer de la Domnul, şi-l doresc fierbinte: aş vrea să locuiesc toată viaţa mea în Casa Domnului, ca să privesc frumuseţea Domnului, şi să mă minunez de Templul Lui” (Psalmul 27:4). Îți imaginezi cum ar fi să ai zilnic, ca prioritate în agenda ta, să petreci timp cu Dumnezeu? Gândește-te serios la asta, pentru că ți-ar putea revoluționa viața!

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

de Jean Koechlin

Iov 35:1-16

Din necazurile sale, Iov trăsese trista concluzie că nu merită să încerci să fii drept, pentru că, în cele din urmă, nu eşti cu nimic mai câştigat decât cel care a păcătuit (9.22; 34.9; 35.3). Vai, cum îşi descoperea el acolo adâncul inimii! Părea să dea dreptate insinuării lui Satan: „Oare în zadar (sau: pentru nimic) se teme Iov de Dumnezeu?” (1.9). Era aproape aceeaşi logică a „oamenilor stricaţi la minte” cărora le vorbea apostolul şi care considerau că „evlavia este sursă de câştig” (1 Timotei 6.5; citiţi şi Maleahi 3.14).

Patriarhul nostru nu îşi amintea să fi avut până atunci astfel de sentimente în inimă. Îşi cunoştea faptele bune, dar nu şi motivele lor tainice. Şi acestea erau departe de a fi întotdeauna bune. SăI dăm voie Duhului să ne cerceteze prin Cuvânt, pentru a distinge şi a da la iveală intenţiile inimii (Evrei 4.12). Este serviciul pe care Elihu i la făcut lui Iov, spunândui adevărul. Unele lucruri nu sunt plăcute de auzit, dar „rănile făcute de un prieten sunt credincioşie„ (Proverbe 27.6; vezi şi Coloseni 4.6). Iar când aceste lecţii importante vor fi fost învăţate, lacrimile, strigătele din necazuri, chemarea în ajutor (19.21) vor face loc „cântărilor în noapte” (v. 9,10).