Mana Zilnica

Mana Zilnica

27 Septembrie 2020

DOMNUL ESTE APROAPE

Și în noaptea aceea să mănânce carnea friptă la foc și cu azime; cu ierburi amare so mănânce. Și să nu mâncați nimic crud din el, nici fiert în apă, ci fript la foc: capul lui și picioarele lui și măruntaiele lui.

Exod 12.8,9



Mielul, în jurul căruia era strânsă adunarea lui Israel și cu care ea se hrănea, era un miel fript – un miel care suferise acțiunea focului. În acesta Îl vedem pe „Hristos, Paștele nostru”, suferind focul sfințeniei și al judecății divine, care a găsit în El un material perfect. El a putut spune: „Tu miai cercetat inima, mai cercetat noaptea, mai încercat în cuptor, nai găsit nimic; gândul meu nu este altfel decât cuvântul meu” (Psalmul 17.3). Totul în El a fost perfect. Focul la încercat și na găsit nicio zgură. „Capul lui și picioarele lui și măruntaiele lui.” Cu alte cuvinte, sediul gândirii Sale și umblarea Sa, cu tot ce aparținea ei – totul a fost supus acțiunii focului și a fost găsit în întregime perfect. Procesul frigerii la foc este deci cu totul semnificativ, așa cum este, de altfel, orice amănunt din rânduielile lui Dumnezeu. Nimic nu trebuie trecut cu vederea, fiindcă totul este plin de semnificație.

„Să nu mâncați nimic crud din el, nici fiert în apă.” Dacă ar fi fost mâncat astfel, nar mai fi existat expresia acelui adevăr important pe care Dumnezeu a dorit săl pună în evidență, anume că Mielul nostru pascal a trebuit să sufere, pe cruce, focul mâniei drepte a lui Iahve – un adevăr de o infinită valoare pentru suflet. Nu numai că suntem la adăpostul etern al sângelui Mielului, ci ne și hrănim, prin credință, cu Persoana Lui. Mulți dintre noi însă eșuează aici. Avem tendința să ne mulțumim cu faptul că suntem mântuiți prin ceea ce Hristos a făcut pentru noi, fără să cultivăm părtășia sfântă cu El. Inima Sa plină de iubire nu poate fi niciodată satisfăcută cu o asemenea stare a noastră. El nea adus aproape de Sine, ca să ne bucurăm de El, ca să ne hrănim cu El și să ne găsim plăcerea în El. Domnul ni Se prezintă ca fiind Cel care a suferit, până la capăt, focul arzător al mâniei lui Dumnezeu, pentru ca astfel, în acest caracter minunat, El să fie hrana sufletelor noastre răscumpărate.

C. H. Mackintosh

SĂMÂNȚA BUNĂ

Căci toate lucrurile sunt spre folosul vostru, pentru ca harul … să poată înmulți mulțumirile spre slava lui Dumnezeu.

2 Corinteni 4.15



Mulțumiri pentru har

Ceea ce observăm cel dintâi la Domnul Isus Hristos, când El Se afla pe pământ, este harul perfect manifestat de El în legăturile Sale cu oamenii: nimic altceva decât bunătate, venită în întâmpinarea tuturor nevoilor oamenilor. Inima este mângâiată și încurajată de acest lucru. Domnul i-a hrănit pe cei înfometați, i-a vindecat pe cei bolnavi, i-a încurajat pe cei singuratici și a alungat demonii. Ce putere a fost manifestată acolo, o putere divină, care a purtat de grijă pentru nevoile oamenilor! Erau însă acolo și ticăloșia și nenorocirea în care omul se afla, iar acestea au fost lucruri cu care bunătatea lui Dumnezeu în Isus Hristos s-a confruntat.

Prin urmare, privind la Hristos pe pământ, Îl descoperim pe Dumnezeu în acest Om smerit. Trăind în această lume plină de nenorocire și de trudă, trebuie să înțelegem bine acest adevăr simplu: Dumnezeu a venit aici și ni S-a descoperit în Isus Hristos. Știm cine este Domnul Isus, ce este El pentru noi și cât de mare este harul Său față de noi. Am fost păcătoși ca toți ceilalți oameni din lume, însă Dumnezeu a fost aici și S-a manifestat ca bunătate perfectă pentru noi. Când sufletul înțelege aceste realități ale lucrării Domnului, dobândește o cheie care deschide toate ușile adevăratei înțelepciuni. Toate aceste adevăruri nu trebuie să facă altceva decât să sporească mulțumirile noastre către Dumnezeu pentru harul nespus de mare arătat în lucrarea Domnului Isus Hristos.

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

TRĂIEȘTE CU INTEGRITATE! – Fundația SEER

„Cine umblă fără prihană, umblă fără teamă, dar cine apucă pe căi strâmbe se dă singur de gol.” (Proverbele 10:9)


Există oameni care duc o viață fără prihană, și alții care nu trăiesc așa… și în mod interesant, ambele categorii sunt răsplătite. Primul grup trăiește având un sentiment profund de pace și siguranță de la Dumnezeu, iar cel de-al doilea grup trăiește cu teama constantă de a nu fi dat de gol. „Neprihănirea oamenilor cinstiţi îi cârmuieşte fără teamă, dar vicleniile celor stricaţi le aduc pieirea” (Proverbele 11:3). Omul neprihănit este „corect și neprefăcut.” El aderă la principii morale înalte în toate domeniile vieții sale. Să însemne asta oare că el nu greșește niciodată? Nicidecum, dar: „Cel neprihănit de şapte ori cade, şi se ridică” (Proverbele 24:16). Toți cădem, dar cei neprihăniți se și ridică!

Dumnezeu are răbdare, El va lucra la inima ta până vei înțelege. Iar dacă suferi de lipsă de neprihănire, El îți poate restaura din nou viața dacă te predai Lui. Înainte de a se lupta cu Domnul, Iacov a fost un înșelător și un amăgitor (vezi Geneza 27:35-36). Și după ce s-a luptat cu Domnul, Iacov a devenit un om șchiop. Dar Dumnezeu preferă să aibă un om șchiop pentru că s-a luptat cu problemele sale și a câștigat, decât să aibă pe cineva care trăiește sub aparențe false. Daniel, un iudeu care trăia în robie, a refuzat să mănânce mâncarea care nu era „kosher”, ca să nu încalce Legea lui Dumnezeu. Iosif era singur, departe de casă și nu avea pe nimeni, dar a refuzat să cedeze în fața ispitei venite din partea soției șefului său.

Apostolul Pavel a spus: „împreună cu ispita, a pregătit şi mijlocul să ieşiţi din ea, ca s-o puteţi răbda” (1 Corinteni 10:13). Dumnezeu are întotdeauna o cale de scăpare și când îți iei angajamentul de a umbla în neprihănire, El ți-o va descoperi.


SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

de Jean Koechlin

2 Cronici 5:1-14


Măreţul edificiu este terminat. Totuşi, obiectul principal încă lipseşte: chivotul sfânt. Introducerea acestuia la locul său, în partea din spate a casei, în Sfânta Sfintelor, sub aripile heruvimilor” (v. 7), ne îndreaptă privirile spre Isus în locurile cereşti, preamărit de Dumnezeu Însuşi, centrul laudei universale, umplând cerurile şi pământul cu gloria Sa. Isus face obiectul admiraţiei îngerilor (heruvimii; 1 Timotei 3.16) şi al adorării poporului Său binecuvântat. „Un singur glas”, dar cu diferite instrumente (v. 13). O singură cântare, cântarea cea nouă, intonată de mulţimea răscumpăraţilor, avându-şi fiecare
nota sa particulară, dar
într-o perfectă armonie.

Dintre cele trei obiecte pe care chivotul le conţinuse: mana, în vasul ei de aur, toiagul preotului Aaron şi tablele legământului, numai acestea două din urmă rămân (v. 10). În decursul călătoriei israeliţilor, de acum sfârşită, Dumnezeu le dăduse mana şi condusese pe popor până la Sine prin preoţi. Acum chivotul se află în Sion, în locul de odihnă al lui Dumnezeu, care Şi-a împlinit promisiunea. Şi El Însuşi, în baza unui nou legământ garantat prin table, Se odihneşte în dragostea Lui în mijlocul poporului răscumpărat de El (Ţefania 3.17).

Single Post Navigation

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

%d blogeri au apreciat: