Mana Zilnica

Mana Zilnica

Archive for the month “decembrie, 2019”

31 Decembrie 2019

DOMNUL ESTE APROAPE

Dumnezeul nostru, … noi nu avem nicio putere înaintea acestei mari mulțimi care vine împotriva noastră și nu știm ce să facem, dar ochii noștri sunt spre Tine.

2 Cronici 20.12



Iosafat a fost un împărat credincios, care a făcut multe lucruri bune, iar aici îl vedem aflat într-o mare strâmtorare. O armată foarte numeroasă, formată din moabiți, amoniți și edomiți, venea să atace Iuda. Iosafat nu putea nicidecum strânge o armată care să reziste unor vrăjmași atât de numeroși. Trebuiau oare să se predea? Nicidecum! Însă nu erau destul de puternici pentru a dobândi victoria. Ce trebuiau să facă? Iosafat știa că răspunsul se găsea doar în Dumnezeul cel viu. El nu încearcă să stârnească în oamenii săi un curaj care nu se găsea acolo, ci apelează doar la Dumnezeu, aducând înaintea Lui situația, exact așa cum era ea. „Ochii noștri sunt spre Tine”, spune el. Putea Dumnezeu ignora această încredere în El? Nu, căci inima Lui plină de dragoste își găsește plăcerea în așa ceva. Când credința se bazează pe El, Dumnezeu va acționa cu siguranță.

Înainte ca vrăjmașii să ajungă, Dumnezeu a dat celor ai Săi răspunsul de care aveau nevoie. Ei nici măcar nu trebuiau să lupte, ci doar să fie martori la felul cum Dumnezeu avea să lupte pentru ei. Vrăjmașii s-au luptat între ei, nu împotriva lui Iuda, iar Iosafat și armata sa n-au făcut altceva decât să ia prada.

Și noi avem de dus lupte, fie în viața personală, fie în cea de familie, fie în adunare și, la fel ca Iosafat, nu știm ce să facem. Răspunsul este același și pentru noi. Trebuie să privim țintă la El. „Pentru că ochii Domnului cutreieră tot pământul, ca să Se arate tare pentru cei cu inima în totul pentru El” (2 Cronici 16.9). Să avem grijă să menținem un duh de dependență și de încredere în Domnul!

L. M. Grant

SĂMÂNȚA BUNĂ

Și aceasta, fiindcă știți în ce timp ne aflăm; este ceasul să vă treziți din somn, căci acum mântuirea este mai aproape de noi.

Romani 13.11



Punct la final de an

Fiecare propoziție și fiecare frază se încheie cu un punct. La sfârșitul acestei zile punem punct anului care a trecut și începem un an nou. Biblia spune că Dumnezeu „a făcut fiecare neam de oameni dintr-un singur sânge, ca să locuiască pe toată fața pământului; le-a așezat timpuri rânduite și hotare locuirii lor” (Fapte 17.26). Și viața noastră are la sfârșit un punct. Dar, până atunci, să ne gândim la darul prețios al timpului în care trăim și în care răsună glasul evangheliei prin care suntem chemați la viața veșnică. Scriptura spune: „Dragostea lui Dumnezeu față de noi s-a arătat prin faptul că Dumnezeu L-a trimis în lume pe singurul Său Fiu, ca noi să trăim prin El” (1 Ioan 4.9). Orice oră care a trecut – și noi tot nu am ascultat de chemarea la adevărata viață – este o oră pierdută, pierdută pentru totdeauna.

Anul care se încheie ne-a adus bucurii, dar probabil și dezamăgiri. Însă cel mai important lucru pentru fiecare om este să aibă o relație personală, autentică, cu Dumnezeu prin credința în Mântuitorul. Această relație cu urmări veșnice o poți începe acum, în aceste ultime clipe ale anului: „Iată, acum este timpul potrivit; iată, acum este ziua mântuirii”. Orice amânare poate fi un veșnic prea târziu. Cine L-a primit pe Mântuitorul poate să se bucure an de an, lună de lună, zi de zi, de salvarea Sa veșnică. Această parte fericită o dorim tuturor cititorilor.

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

CURĂȚENIE ÎN CASĂ – Fundația SEER

„Sfințiți Casa Domnului Dumnezeu… și scoateți afară… ce este necurat.” (2 Cronici 29:5)


 În Scoția, există o tradiție de Anul Nou care presupune curățarea casei, aruncarea cenușii vechi din șemineu și achitarea datoriilor neplătite. Sensul acestei tradiții este să dai afară ce este vechi pentru a face loc pentru ce este nou. Din când în când, și noi trebuie să ne facem curățenie în casa spirituală. Biblia spune: „scoateți afară… ce este necurat.” De ce? Pentru că, în timp, se strecoară atitudini greșite, fapte de slabă calitate și obiceiuri păcătoase care ne orbesc ca să nu vedem lucrurile importante.

Sheila Coleman spunea: „În urmă cu zece ani, făceam curățenie în casă de sus până jos. Ștergeam praful din fiecare colțișor și ungher… frecam cada și chiuvetele până străluceau. Foloseam chiar și o periuță de dinți pentru depunerile din bucătărie. Casa arăta mai curată ca niciodată!… Și astăzi, după zece ani, e încă curată. Nu a mai trebuit să șterg praful, să aspir sau să spăl blatul din bucătărie și casa mea arată la fel ca în acea zi… nu-i așa?! NICI VORBĂ!

Avem nevoie să facem curățenie în casa noastră duhovnicească, spirituală în fiecare zi, deoarece trăim într-o lume murdară. La fel cum locuințele noastre, mașinile și hainele noastre trebuie curățate, inimile noastre – casele noastre spirituale – trebuie curățate în mod regulat. Nu o dată pe săptămână, sau o dată pe lună, și cu siguranță nu o dată la zece ani… sau o dată în viață… Trebuie să-L lăsăm pe Dumnezeu să-Și facă voia în viața noastră în fiecare zi, ca să ne curețe și să ne înnoiască!” Există în „casa” ta vreo încăpere pe care nu a curățat-o Dumnezeu?

Dacă a trecut ceva timp de când Dumnezeu a făcut o curățire a inimii tale, fă acum o rugăciune cam ca aceasta: „Doamne, curăță-mi inima ca Tu să poți locui în ea și să poți străluci prin mine!” Fie aceasta rugăciunea ta – azi… și-n fiecare zi!


SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

2019 de Jean Koechlin

Iosua 24:16-33


La îndemnul lui Iosua, potrivit cu exemplul pe care el îl dă în mod personal, Israel răspunde printr-o promptă declaraţie de credinţă. Se angajează să slujească DOMNULUI. Dar numai bunele intenţii nu sunt suficiente. Şi v. 16 arată orbirea lor, pentru că dumnezeii străini sunt încă acolo (v. 23), de vreme ce Iosua este obligat să le spună până într-atât că în felul acesta se găsesc: „nu veţi putea sluji DOMNULUI” (v. 19). „Nici un rob nu poate sluji la doi stăpâni„, confirmă Domnul (Luca 16.13).

Bunele intenţii ale lui Israel vor rezista cât timp vor fi conducători evlavioşi: Iosua, Eleazar, Fineas, … (compară cu 2 Cronici 24.2). Este ocazia să ne întrebăm încă o dată: Suntem noi alipiţi de Hristos Domnul printro credinţă vie şi personală? Sau ne mulţumim cu atât, la a urma chemarea şi exemplul celor care ne-au învăţat? În acest caz, ce vom face când ei ne vor părăsi?

Iosua îşi încheie alergarea. Conducător credincios, el a umblat în deşert umblarea credinţei. A luptat apoi lupta credinţei. Am recunoscut în el câteva trăsături ale marelui Conducător, ale Învingătorului lumii, ale Căpeteniei şi Desăvârşitorului credinţei. Să-L rugăm pe Dumnezeu să ne înveţe, în umblare ca şi în luptă, să privim ţintă la Isus (Evrei 12.2).

30 Decembrie 2019

DOMNUL ESTE APROAPE

Simone, Simone, iată, Satan v-a cerut ca să vă cearnă ca pe grâu.

Luca 22.31



Când Dumnezeu urmează să folosească un creștin în lucrarea Sa, El îl ia pe acela care a mers cel mai departe pe drumul încercării. Prin urmare, este spus: „Satan v-a cerut ca să cearnă ca pe grâu”. Pericolul este prezentat tuturor, însă El adaugă, adresându-se lui Petru: „M-am rugat pentru tine” – pentru tine în mod special. Astfel că Domnul îl deosebește de ceilalți din pricina faptului că Petru luase o poziție mai proeminentă decât de ei, fiind astfel mai expus, măcar că toți au fost cernuți la moartea lui Isus.

Domnul îi spune apoi lui Petru: „După ce te vei întoarce, să întărești pe frații tăi”. Niciun ucenic nu avea să fie cruțat de cernere, însă Petru urma să fie cel mai sever încercat și, în consecință, cel mai potrivit pentru a-și întări apoi frații. În ciuda tuturor acestor lucruri, Petru este plin de încredere în el însuși: „Sunt gata să merg cu Tine chiar și în închisoare și la moarte”. Însă Isus răspunde: „Nu va cânta astăzi cocoșul până te vei lepăda de trei ori că nu Mă cunoști”.

Firea care acționa în Petru n-a avut putere să-l ducă decât până la momentul încercării, iar acolo a cedat. Petru s-a lepădat de Domnul chiar în prezența Lui. El ar fi putut să-L vadă pe Mântuitorul său dacă inima nu i s-ar fi întors de la El. Isus privea la Petru, și totuși acesta s-a lepădat de El în fața slujnicei, spunând: „Nu-L cunosc!”. Fusese avertizat, iar Domnul n-a îngăduit să fie susținut de puterea divină în acel moment, fiindcă Petru avea nevoie să învețe prin experiență ce era el în sine însuși.

J. N. Darby

SĂMÂNȚA BUNĂ

Tu cercetezi pământul, îl adăpi și-l umpli de bogății … Încununezi anul cu bunătățile Tale și pașii Tăi varsă belșugul.

Psalmul 65.9,11



Bunătățile Domnului

Câtă nevoie avem de bunătățile și de îndurările Domnului în viață! Ce-ar fi viața noastră fără bunătățile lui Dumnezeu? Un poet creștin spunea:

Aș fi un bulgăre de gheață,
Un chip de humă fără viață,
O stâncă-nvăluită-n ceață
Și-o noapte fără dimineață.

Avem nevoie de dragostea Domnului și Mântuitorului nostru în viața de toate zilele, așa cum avem nevoie de aer. Preocupându-ne mereu cu ceea ce a făcut Mântuitorul sufletelor noastre, vom constata că pașii Săi revarsă belșugul binecuvântărilor cerești.

Cercetarea Scripturii ne va conduce să recunoaștem că Domnul Isus a mers pe drumul calvarului, ca să nu fim nevoiți să mergem noi pe acest drum greu în viață, că a purtat povara vinei noastre, pentru a ne elibera de păcat și de moarte. Fiindcă Domnul Isus a acceptat să coboare în apele adânci ale morții, „Dumnezeu L-a înălțat foarte sus și I-a dat Numele care este mai presus de orice nume, pentru ca în Numele lui Isus să se plece orice genunchi …” (Filipeni 2.9,10). Lucrarea noastră înțeleaptă este să glorificăm acest Nume care încununează anul cu bunătate.

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

SUNTEM DE ACEEAȘI PARTE A BARICADEI – Fundația SEER

„Căci cu ce măsură veți măsura, cu aceea vi se va măsura.” (Luca 6:38)


Este Domnul Isus Cel care ne-a atenționat (Matei 7:1-2): „Nu judecați, ca să nu fiți judecați. Căci cu ce judecată judecați, veți fi judecați; și cu ce măsură măsurați, vi se va măsura.” Să ne gândim puțin: îți dorești neapărat să trăiești judecându-i pe alții, și fiind judecat?

Un autor creștin afirma următoarele: „Noi am fost creați să fim o comunitate, nu să ne purtăm unii cu alții cu un duh de judecată. Există ceva în noi care ne face să intrăm într-un fel de competiție pentru a lăsa o impresie mai bună, înjosindu-i pe alții. Această pornire începe la vârsta adolescenței și ar trebui să se termine când „ne maturizăm”, dar de fapt ea se modifică. Noi judecăm relațiile altora, când de fapt ale noastre se năruie; sau judecăm calitățile părintești ale altora, când ale noastre atârnă de un fir de ață. Cel care nu exersează este „leneș”. Cel care își ascunde sentimentele este „rece”. Judecăm ce loc de muncă are cineva, cine este mai ocupat, cine este mai stresat, cine o duce „mai greu”… Cineva ne dă o veste rea, și noi ne bucurăm în secret că nu suntem noi implicați! Cineva ne dă o veste bună și noi îl socotim arogant. Dar nimeni nu are de câștigat, pentru că facem parte din aceeași echipă!” În loc să judecăm și să criticăm, Apostolul Pavel spune: „cât avem prilej, să facem bine la toți” (Galateni 6:10).

Așadar:

a) Caută modalități prin care poți binecuvânta pe cineva care nu are posibilitatea să se revanșeze.

b) Identifică o persoană pe care o poți încuraja astăzi.

c) Abate-te de la programul tău pentru a face pe cineva să se simtă special.

Domnul Isus a spus: „Dați, și vi se va da; ba încă, vi se va turna în sân o măsură bună, îndesată, clătinată, care se va vărsa pe deasupra. Căci cu ce măsură veți măsura, cu aceea vi se va măsura.”


SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

2019 de Jean Koechlin

Iosua 26:1-15


Dacă ne-am recunoscut printre aceşti mizerabili întâlniţi „dincolo de râu”, slujind idolilor acestei lumi, acum recitim şi admirăm ce a făcut pentru ai Săi Dumnezeul „care este bogat în îndurare” (Efeseni 2.4…). Pentru că vom sonda profunzimile harului lui Dumnezeu numai în măsura în care vom înţelege la ce punct aveam nevoie de el.

Mesajul de rămas-bun al lui Iosua faţă de popor ne face să ne gândim la cel al lui Pavel către bătrânii din adunarea din Efes (Fapte 20.17…). Apostolul credincios aminteşte şi el de harul şi de puterea lui Dumnezeu care dau o moştenire tuturor sfinţilor (Fapte 20. 32). El subliniază responsabilitatea ce decurge din aceasta şi îndeamnă să ia seama, să vegheze… (Fapte 20.28, 31). Şi poate invoca propriul său exemplu: el l-a servit pe Domnul (v. 19) şi n-a avut altă dorinţă decât să sfârşească lucrarea primită de la El (v. 24). Aceasta este şi concluzia lui Iosua. Slujba sa pare încheiată. Cu toate acestea, el declară dintr-o neclintită decizie a inimii: „eu şi casa mea vom sluji Domnului„. Iosua vorbeşte în numele familiei sale.
Oare acest „eu şi casa mea vom sluji” nu răspunde într-o manieră cu totul naturală la „vei fi mântuit tu şi casa ta” din Fapte 16.31? Credinciosul şi cei din casa lui sunt mântuiţi pentru a sluji.

29 Decembrie 2019

DOMNUL ESTE APROAPE

Dacă vei cumpăra un rob evreu … dacă robul va zice hotărât: „Iubesc pe stăpânul meu, pe soția mea și pe copiii mei, nu vreau să ies liber!”, atunci stăpânul său să-l aducă înaintea judecătorilor și să-l apropie de ușă sau de tocul ușii; și stăpânul său să-i găurească urechea cu o sulă; și el să-i slujească pentru totdeauna.

Exod 21.2,5,6



Robul despre care se vorbește aici este o frumoasă imagine a binecuvântatului nostru Domn Isus, în ce privește slujirea Lui. În timpul celor treizeci și trei de ani trăiți aici pe pământ, El Și-a împlinit îndatoririle ca Slujitor perfect al lui Dumnezeu. Legea nu-L putea niciodată ține aici, fiindcă purtarea Lui a fost cu mult deasupra cerințelor ei. Ca Slujitor al lui Dumnezeu, El ar fi putut „să iasă liber”. Totuși nu a ales această cale, fiindcă L-a iubit pe Stăpânul Său (Tatăl Său), a iubit-o pe soția Sa (Adunarea – aspectul colectiv) și i-a iubit pe copiii Săi (cei credincioși – aspectul individual).

Apoi avea loc un ritual: urechea slujitorului trebuia găurită cu o sulă de către stăpânul său, la ușă sau la tocul ușii. „Mi-ai străpuns urechile” (Psalmul 40.6). Ușa sau tocul ușii sunt o imagine a crucii. Când urechea era străpunsă, rămânea un semn distinct pe tocul ușii, o pată de sânge, dovadă a dragostei care dorise să slujească pentru totdeauna.

Ce efect trebuie să fi avut această pată de sânge asupra soției și copiilor acestui rob care se sacrificase! În ea ei puteau vedea dragostea lui pentru ei, dragoste care refuzase libertatea, pentru a rămâne cu ei. Efectul nu putea fi altul decât dragostea lor pentru el. Să privim și noi, prin credință, la crucea însângerată și la semnele rămase în trupul Domnului nostru preaiubit, și să ne plecăm înaintea Lui în adorare!

F. S. W.

SĂMÂNȚA BUNĂ

Domnul este înălțat mai presus de toate neamurile; slava Lui este mai presus de ceruri. Cine este ca Domnul?

Psalmul 113.4,5



Slava Domnului

Trebuie să recunoaștem că percepția noastră despre măreția infinită a dragostei dumnezeiești este adesea mică. Slava Domnului este mai presus de ceruri. Splendoarea măreției Domnului este de așa fel, încât îngerii se apleacă în adorare. Ce lucru măreț că Domnul Isus Hristos S-a întrupat și a coborât la noi! Și cât de smerită a fost viața binecuvântatului Domn al gloriei aici, pe pământ! Mai mult chiar, și ca Om, El S-a smerit și S-a făcut ascultător până la moarte și încă moarte de cruce.

Pe bună dreptate, putem întreba: Cine este ca Domnul și Mântuitorul nostru? De dragul nostru, Mântuitorul a coborât pe pământ, un loc asociat cu suferințe și cu lupte mai profunde decât pot concepe mințile noastre. A lăsat deoparte cetatea imperială Roma, cetatea regală Ierusalim și a ales Betleemul, deși era neînsemnat între cetățile țării; mai mult, a lăsat deoparte chiar și modesta ospitalitate pe care o putea oferi un han și a ales adăpostul unui staul. Acolo, în grajdul din Betleem, Cel ale cărui zile sunt din veșnicie a fost născut și așezat într-o iesle. Și măreția dragostei Sale față de omul căzut în prăpastia păcatului a continuat și s-a arătat în mod desăvârșit în jertfa Mântuitorului la crucea de pe Golgota. Acolo Mântuitorul Isus Hristos a purtat păcatele tuturor celor care vor crede în El pentru a fi mântuiți. Ce istorie minunată a măreției dragostei Lui dumnezeiești!

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

CHEAMĂ-L PE DOMNUL! – Fundația SEER

„În strâmtorarea mea, am chemat pe Domnul…” (Psalmul 18:6)


Sunt momente în viață când cel mai bun lucru pe care îl poți face este să-L chemi pe Dumnezeu din adâncul ființei tale. Nu-ți face griji că vei părea nedemn, sau că vor exista unii care vor crede că nu ai credință. Psalmistul a zis: „în strâmtorarea mea, am chemat pe Domnul, și… El mi-a auzit glasul…” Fiecare părinte cunoaște acest strigăt. E ceva diferit; nu e o criză de isterie sau o văicăreală pentru a atrage atenția, ci e un strigăt de suferință. Și chiar dacă vine în întunericul nopții, fără să te gândești prea mult, sari în picioare și te duci la patul copilului, îl iei în brațe, îl schimbi, îi dai să mănânce și îl liniștești… Așa simte și Dumnezeu pentru tine. Când ai ajuns atât de jos încât nu mai vezi nici o scăpare, cheamă-L pe Dumnezeu!

David a zis: „El Și-a întins mâna de sus, m-a apucat, m-a scos din apele cele mari; m-a izbăvit… Ei năvăliseră deodată peste mine în ziua strâmtorării mele; dar Domnul a fost sprijinul meu. El m-a scos la loc larg, și m-a scăpat, pentru că mă iubește.” (v. 16-19). David a descoperit că Dumnezeu este „cetățuia” lui (v. 2). În vremurile biblice, cetățuia era un loc al siguranței unde dușmanii nu te puteau atinge. În Proverbele 18:10 este scris: „Numele Domnului este un turn tare; cel neprihănit fuge în el, și stă la adăpost.” El reprezintă un locaș sigur în care ești ridicat deasupra amenințării și a împrejurărilor. Este locul în care îți recapeți perspectiva; un loc din care poți privi înainte, știind că necazul tău se va sfârși în curând. Cheamă-L pe Dumnezeu, și El îți va răspunde!


SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

2019 de Jean Koechlin

Iosua 23:12-16; 24:1-5


Prin gura lui Iosua, DOMNUL îi avertizează pe conducătorii poporului cu privire la consecinţele dezastruoase ale celor care merg înapoi: „pentru că dacă veţi da înapoi în vreun fel …” (v. 12). Iar în v. 13, mai multe imagini sugerează pericolele care îi ameninţă inevitabil pe cei care mondenizează (care merg înainte, după lume). Laţul începe prin a te face să cazi; cursa prinde şi reţine; biciul este marca servituţii. În final, spinii în ochi: aceştia sunt cruda orbire. Aşadar Samson, prins în cursă, îşi va pierde, unul după altul, nazireatul, puterea, libertatea, vederea şi viaţa.

În cap. 24, Iosua convoacă întreg Israelul şi începe prin a le aminti de marile momente ale istoriei lor. Pentru aceasta este necesar să se întoarcă în trecutul îndepărtat, dar nu numai pentru a-l pomeni măgulitor pe Avraam, de care Israel îşi amintea cu plăcere (Ioan 8. 33, 39), ci va trebui să se întoarcă până la tatăl acestuia, la Terah, cel care slujise idolilor. Iosua vrea să le spună prin aceasta: idolatria nu este numai caracteristica rămăşiţei care vă însoţeşte; ea este în firea voastră. Voi nu sunteţi mai buni decât ceilalţi. Încă o dată vom lăsa să vorbească epistola către Efeseni: „Voi eraţi morţi în greşelile şi păcatele voastre, în care aţi umblat odinioară, potrivit veacului lumii acesteia … şi eram, din fire, copii ai mâniei, ca şi ceilalţi” (Efeseni 2.1-3).

28 Decembrie 2019

DOMNUL ESTE APROAPE

Dumnezeu este adăpostul și tăria noastră, un ajutor în necazuri, întotdeauna ușor de găsit. De aceea nu ne vom teme, chiar dacă s-ar răsturna pământul și s-ar clătina munții în inima mărilor.

Psalmul 46.1,2



Faptele mari trebuie să aibă întotdeauna efecte mari. Dacă Dumnezeu este refugiul și tăria noastră, dacă El este un ajutor în necazuri, întotdeauna ușor de găsit, înseamnă că nu trebuie să ne temem, chiar dacă s-ar răsturna pământul și chiar dacă s-ar clătina munții în inima mărilor. Acesta este efectul adevăratei credințe, fiindcă ea ne face în stare să-L vedem pe Cel care este nevăzut. Dacă vom crede realitățile mărețe despre care vorbim, atunci vor avea loc efecte mărețe. „Am pus întotdeauna pe Domnul înaintea mea … De aceea mi se bucură inima” (Psalmul 16.8,9). Dacă Îl așezăm pe El înaintea noastră, ne vom bucura. În Psalmul 28.7 citim: „Domnul este tăria mea și scutul meu; în El s-a încrezut inima mea și am fost ajutat; și inima mea este plină de veselie și-L voi lăuda în cântarea mea”. În mod similar, siguranța mântuirii se datorează și ea certitudinii unor realități mărețe. Hristos a fost dat pentru păcatele noastre și a fost înviat pentru îndreptățirea noastră; prin urmare, fiind îndreptățiți prin credință, avem pace cu Dumnezeu. Nimic nu poate schimba faptul că Hristos este Marele nostru Preot, care i-a făcut desăvârșiți pentru totdeauna pe cei sfințiți. Prin urmare, spune apostolul, avem îndrăzneală să intrăm în Locul Preasfânt (Evrei 10.14,19).

Este păgubitor să vorbim despre adevăruri biblice mărețe într-un fel mecanic, fără să le apreciem, să ni le însușim și să trăim în virtutea lor. Să luăm seama să nu devenim „aramă sunătoare sau chimval răsunător”. Astfel de adevăruri trebuie citite pe genunchi, strânse cu credincioșie în inimă și făcute eficiente prin trăire. Dacă nu, ele nu vor fi decât motive pentru a ne îngâmfa. Să spunem cu toții din inimă, împreună cu psalmistul: „Mărturiile Tale sunt minunate, de aceea le păzește sufletul meu” (Psalmul 119.129).

A. M. Behnam

SĂMÂNȚA BUNĂ

Isus i-a zis: „Eu sunt Calea și Adevărul și Viața; nimeni nu vine la Tatăl decât prin Mine”.

Ioan 14.6



În care direcție?

În München, un străin s-a adresat unui pasager: „Cât de mult este de aici până la gara principală?”. A primit ca răspuns: „Dacă mergeți mai departe ca până acum, mai sunt 40.000 de kilometri. Dar, dacă vă întoarceți, ajungeți în cinci minute acolo”.

Această întâmplare hazlie ne face să ne gândim la călătoria vieții noastre. Și nouă ne merge ca străinului din marele oraș:

1. De la naștere ne îndreptăm într-o direcție greșită. Pentru că nici nu ne interesăm de Dumnezeu, nici nu facem voia Sa, ci ne îndepărtăm de El. Această cale duce în pierzarea veșnică. Odată cu moartea nu se termină totul. Cine nu s-a interesat toată viața de Dumnezeu și nu s-a întors la El va fi despărțit pentru totdeauna de El.

2. Noi ne-am pierdut orientarea în viață. Prin știința noastră și prin intelectul nostru este imposibil să recunoaștem calea corectă.

3. Avem nevoie de ajutor de la Cineva care are cunoștință în acest sens. Numai Isus Hristos, care a venit de la Dumnezeu la noi, oamenii, ne poate arăta calea spre El. Avem curajul să-L întrebăm pe El despre această cale? Ceva este sigur: El va răspunde întotdeauna la această întrebare!

Mântuitorul spune despre Sine Însuși: „Eu sunt Calea … Nimeni nu vine la Tatăl decât prin Mine”. De aceea, Pavel ne cere: „Crede în Domnul Isus și vei fi mântuit” (Fapte 16.31). Este așa de simplu!

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

COPIII TĂI AU NEVOIE DE TIMPUL TĂU – Fundația SEER

„Lăsați copilașii să vină la Mine…” (Marcu 10:14)


Oare îți poți imagina cum s-au simțit acei copii, când Isus i-a certat pe propriii ucenici pentru că încercaseră să-i dea la o parte, și când Domnul le-a zis: „Veniți la Mine”? Câte destine au fost schimbate în acea zi, pentru faptul că El i-a iubit pe acei micuți și Și-a făcut timp pentru ei?! El le-a oferit ceea ce fiecare copil are nevoie (și merită): stima de sine și demnitatea propriilor gânduri și opinii.

Când mă asculți, înseamnă că ceea ce spun eu contează. Și, cel mai important: eu contez pentru tine! După ani de zile în care la ordinea zilei au fost cuvinte precum: „Nu mă deranja!… Taci din gură!… Acum n-am timp!”, ceva de valoare începe să moară în copilul tău: creativitatea și încrederea. Îți imaginezi că poți răzbi în viață fără aceste calități? Tu spui: „Dar sunt prea ocupat!” Poate că așa e, dar cu siguranță că nu ești mai ocupat decât Domnul Isus! Iar El și-a făcut timp pentru copii!

Părinților, ascultați! Presiunea apasă asupra voastră. În zilele noastre, mulți copii comit fapte abominabile. Și în general vorbind, când le analizăm, descoperim că din cauza faptului că nu au învățat niciodată să-și exprime emoțiile în mod constructiv, au ajuns să aibă comportamente distrugătoare! Când a fost copil, a luat ciocanul și și-a făcut țăndări jucăria; acum, că este bărbat, lovește (cu pumnul, în cazul fericit!) pe cineva. Mărimea cămășii lui s-a schimbat, dar mesajele din mintea sa sunt aceleași: „Nimeni nu ascultă! Nimeni nu înțelege! Nimănui nu-i pasă!”

Problema e serioasă! Dacă ai impresia că facem din țânțar armăsar, mai gândește-te puțin! Fă-ți timp pentru copii tăi, pentru că ei au nevoie de atenția ta! Fă asta bine, și vei trăi cu amintiri frumoase. Fă-o greșit, și vei trăi cu regrete amarnice! Deci, fă-ți timp pentru copiii tăi!

<i

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

2019 de Jean Koechlin

Iosua 23:1-11


La rândul său, Iosua îşi sfârşeşte cariera. „Fiţi deci curajoşi, ca să păziţi şi să faceţi tot ce este scris …”, le spune el căpeteniilor poporului (v. 6). Era cuvântul pe care DOMNUL i-l spusese la început (1.7), ceea ce Moise repetase de multe ori. Şi astăzi avem nevoie de această învăţătură. Mulţi găsesc Evanghelia veche, demodată; doresc „să-şi gâdile urechile” cu noutăţi (2 Timotei 4.3). Să mulţumim Domnului că ne-a dat slujitori care nu obosesc repetând aceleaşi adevăruri şi aceleaşi îndemnuri. „Să vă scriu aceleaşi lucruri, mie nu-mi este greu − le spune Pavel filipenilor − iar vouă vă este de folos” (Filipeni 3.1). Cât despre noi, să nu obosim să le ascultăm!

Pomenind numele dumnezeilor naţiunilor, se face un prim pas spre a jura pe ei, apoi spre a le sluji, în sfârşit pentru a se prosterna înaintea lor (v. 7). Iată pentru ce epistola către Efeseni ne îndeamnă nici să nu fie pomenite aceste lucruri necurate, nebune şi necuviincioase ale lumii, „cum se cuvine unor sfinţi” (Ef. 5.3, 4).

Poate că nu suntem întotdeauna destul de atenţi la limba noastră. Fie ca ea să ne facă să fim recunoscuţi de alţii ca fiind ucenici ai lui Isus! (Matei 26.73 în contrast cu v. 74).

27 Decembrie 2019

DOMNUL ESTE APROAPE

Să-Mi faci un altar de pământ și pe el să jertfești arderile tale de tot și jertfele tale de pace, oile tale și boii tăi. În orice loc unde voi pune amintirea Numelui Meu, voi veni la tine și te voi binecuvânta. Și dacă Îmi vei face un altar de piatră, să nu-l zidești din pietre cioplite; pentru că, dacă-ți vei pune fierul ascuțit peste el, îl vei profana. Și să nu te sui pe trepte la altarul Meu, ca să nu ți se descopere goliciunea pe el.

Exod 20.24-26



În aceste versete găsim omul nu în poziția de împlinitor, ci de închinător. Cât de clar ne învață acest lucru că nu atmosfera de la muntele Sinai este aceea pe care vrea Dumnezeu să o respire păcătosul; nu acesta este locul propice întâlnirii dintre Dumnezeu și om. „În orice loc unde voi pune amintirea Numelui Meu, voi veni la tine și te voi binecuvânta„. Cât de diferit față de teroarea muntelui în flăcări este acel loc în care Iahve pune amintirea Numelui Său, loc în care El „vine” să „binecuvânteze” poporul Său care se închină!

Dar, mai departe, se spune că Dumnezeu îl va întâlni pe păcătos la un altar făcut din pietre necioplite și fără scări – un loc de închinare care nu trebuie clădit nici prin meșteșugul, nici prin efortul omului. Dacă omul ar fi cioplit pietrele, nu ar fi făcut altceva decât să întineze altarul, iar dacă ar fi pus trepte, nu ar fi făcut altceva decât să-și manifeste „goliciunea”. Ce minunată imagine a locului în care Dumnezeu Se întâlnește cu păcătosul în timpul de acum! Acest loc este reprezentat de Persoana și lucrarea Fiului Său, Isus Hristos; acolo au primit un răspuns desăvârșit toate cerințele legii, ale dreptății și ale conștiinței. În toate timpurile, omul a fost predispus, într-un fel sau altul, să lucreze prin propriile sale instrumente la construirea altarului sau să se apropie de acesta pe trepte făcute de sine însuși. Însă rezultatul tuturor acestor încercări s-a dovedit a fi „întinare” și „goliciune”. „Pentru că toți am ajuns ca ceva necurat și toate faptele noastre drepte sunt ca o haină mânjită” (Isaia 64.6). Cine va îndrăzni să se apropie de Dumnezeu îmbrăcat cu o „haină mânjită”? Cine poate fi atât de nechibzuit să creadă că se poate apropia de Dumnezeu în vreun fel care să implice „întinare” sau „goliciune”? Și totuși așa stau lucrurile atunci când eforturile omenești sunt prezentate ca fiind calea care ar putea deschide păcătosului ușa către Dumnezeu. Dumnezeu a coborât atât de aproape de păcătos, chiar în ruina cea mai profundă în care acesta se afla; iar acest lucru l-a făcut pentru a nu mai fi nevoie ca el să ridice vreun altar propriu și nici să urce treptele propriei dreptăți; pentru că o astfel de încercare nu ar face altceva decât să-i expună întinarea și goliciunea.

C. H. Mackintosh

SĂMÂNȚA BUNĂ

Dorim însă ca fiecare dintre voi să arate aceeași râvnă, o deplină siguranță a nădejdii până la sfârșit.

Evrei 6.11



O deplină nădejde

Prin harul lui Dumnezeu, în fiecare săptămână am avut ocazia să aflăm aspecte din viața și din lucrarea apostolului Petru. Am putea spune că viața lui de credință s-a dezvoltat de la acel început, când a ascultat de chemarea Domnului: „Veniți după Mine” (Matei 4.19), până la acel triumf, când a putut rosti frumoasa exclamație Domnului și Mântuitorului: „A Lui să fie slava acum și în ziua veșniciei! Amin” (2 Petru 3.18). Cu toate slăbiciunile, apostolul s-a întors iarăși și iarăși la Acela care este Piatra din capul unghiului, Temelia de nezdruncinat pe care este așezată Biserica Dumnezeului celui viu, păstrând o deplină nădejde. Dar, mai presus de toate, să observăm credincioșia Domnului Isus, care a început această lucrare bună în Petru și a dus-o până la capăt. Cât de încurajatoare au fost pentru Petru cuvintele Domnului: „Simon, Simon, iată, Satan a cerut să vă cearnă ca pe grâu. Dar Eu M-am rugat pentru tine, ca să nu ți se micșoreze credința …” (Luca 22.31,32). Și cât de încurajatoare sunt aceste cuvinte ale slujbei preoțești a Domnului și pentru noi, care traversăm o lume rea și necredincioasă! Numai Domnul cunoaște toată râvna și lucrarea apostolului Petru.

Pentru fiecare dintre noi rămâne ca o provocare să ne aplecăm și mai mult asupra cuvintelor apostolului, care au fost inspirate de Duhul Sfânt și așezate în Cuvântul lui Dumnezeu. Și același har dumnezeiesc care i s-a arătat lui Petru ne va fi dat și nouă, păstrând o deplină nădejde în Acela care S-a jertfit la cruce pentru noi.

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

CARE ÎȚI SUNT LIMITELE? – Fundația SEER

„În totul și pretutindeni m-am deprins să fiu sătul și flămând, să fiu în belșug și să fiu în lipsă.” (Filipeni 4:12)


Limitele rigide te fac să-i respingi pe ceilalți și să trăiești nepregătit și slab echipat pentru cerințele unei relații sănătoase – în care trebuie să dăruiești și să primești. Limitele permeabile te fac să fii lipsit de apărare în fața celor ce se folosesc de alții, care cred că au dreptul să te manipuleze și care se așteaptă să fie menajați pe cheltuiala ta. Dar persoanele care au limite flexibile au capacitatea de a-și trăi propriile vieți, având un interes echilibrat și sănătos față de ceilalți. Ele pot da dovadă de generozitate când își oferă timpul, compasiunea și resursele, fără să devină responsabile în mod exagerat sau să trădeze sarcina pe care le-a dat-o Dumnezeu de a fi unici, doar pentru a fi pe placul celorlalți. Ei spun: „Pot avea o relație cu tine fără să renunț la propria mea persoană!” Ei nu îți dau voie să le încalci limitele, și știu cum să se ferească să le încalce pe ale tale. Spre deosebire de persoanele rigide, ei se adaptează în funcție de împrejurări, fără să devină copleșiți, defensivi, plini de resentimente, acuzatori sau reactivi. În situații grele, ei știu să se ferească, își păstrează concentrarea și se alimentează din izvorul tăriei lui Dumnezeu care le poartă de grijă.

Apostolul Pavel a fost o astfel de persoană. „Știu să trăiesc smerit, și știu să trăiesc în belșug. În totul și pretutindeni m-am deprins să fiu sătul și flămând, să fiu în belșug și să fiu în lipsă. Pot totul în Hristos, care mă întărește.” (Filip. 4:12-13). Pe oamenii flexibili, totuși, nu oamenii și împrejurările îi controlează, ci știu să-L lase pe Dumnezeu să preia frâiele. Ei sunt persoane săritoare, care nu se simt însă vinovate pentru că nu-i pot „îndrepta” pe toți! Ei pun în aplicare principiul: „Purtați-vă sarcinile unii altora” (Galateni 6:2), fără a complica lucrurile, fără a face prea mult, sau a-și asuma responsabilități în locul celorlalți! E momentul deci să te cunoști și să-ți recunoști limitele: rigide? Permeabile? Flexibile?


SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

2019 de Jean Koechlin

Iosua 22:21-34


Fiii lui Ruben, Gad şi Manase îşi explică intenţiile, iar sinceritatea lor este recunoscută de fraţii lor. La ce servea acest altar impunător? Nu exista lângă Iordan un monument mult mai reprezentativ, mormanul de douăsprezece pietre, simbol al unităţii poporului în poziţia sa cerească (Iosua 4)? Dar, cu siguranţă, aceste două seminţii şi jumătate îşi pierduseră (ca atât de mulţi creştini) plinătatea bucuriei pentru privilegiile lor. În creştinătate s-au ridicat multe „altare” care izbesc privirile. Înălţate după imaginaţia omului, în loc să mărturisească unitatea Bisericii, ele îi proclamă mai degrabă divizările. Şi dreapta indignare a celor nouă seminţii şi jumătate ne arată cât de „în serios” trebuie luată dezbinarea poporului lui Dumnezeu. Instituirea şi prezentarea unor principii măreţe, chiar dacă sunt conform Scripturii, nu vor înlocui realitatea bucuriilor din „ţară”.

Credinciosul care a experimentat aceste bucurii nu este întotdeauna în măsură să dea altora multe explicaţii. Dar poate să-i invite: „Veniţi şi vedeţi” (Ioan 1.39, 46). „Dacă aţi gustat, în adevăr, că Domnul este bun”, spune apostolul Petru, „de El apropiindu-vă… sunteţi zidiţi o casă spirituală …”  (1 Petru 2.3-5).

26 Decembrie 2019

DOMNUL ESTE APROAPE

Toți caii și carele lui faraon … i-au ajuns.

Exod 14.9



Satan nu lasă ca un suflet să-i scape așa de ușor și va încerca să-l țină pe loc, dacă poate. Vedem deci cum faraon a plecat cu toată armata lui după Israel, iar poporul lui Dumnezeu era înfricoșat. Imediat după convertire, atunci când s-a stârnit dorința de a-L urma pe Domnul și de a-I aparține Lui, sufletele învață cât de mult rău există în inima lor, iar Satan folosește acest lucru pentru a pune presiune asupra lor și pentru a le împiedica să se dedice Domnului în întregime. Faraon urmărește poporul cu toată oștirea sa, iar israeliții, teribil de înspăimântați, văd că înainte era Marea Roșie, iar în părți munții înalți până la ceruri. Prin urmare, faraon a crezut că-i prinsese cu siguranță și că avea să-i nimicească sau să-i aducă din nou în robie.

În mod similar, Satan îl urmărește pe cel credincios, cu intenția de a-l aduce din nou sub puterea lui. Dar să nu ne temem, căci niciodată nu va putea face acest lucru. Odată ce am intrat sub adăpostul sângelui, suntem aduși la Dumnezeu în virtutea întregii valori a lucrării încheiate a Mântuitorului și suntem așezați într-o poziție pe care nu o putem pierde niciodată. Suntem ca oaia din Luca 15. Păstorul a căutat-o și, după ce a găsit-o, a pus-o pe umerii săi. Siguranța noastră depinde de Domnul Însuși, nu de noi. El ne-a așezat pe umerii Săi și ne va conduce pe fiecare în siguranță acasă.

W. T. P. Wolston

SĂMÂNȚA BUNĂ

Când vor zice: „Pace și liniște!”, atunci o nimicire neașteptată va veni peste ei … și nu va fi chip de scăpare.

1 Tesaloniceni 5.3



Urechi de auzit

Pe 26 decembrie 2004 a avut loc un cutremur puternic pe coasta Indoneziei. Acesta a produs un mare tsunami care s-a deplasat cu o viteză teribilă, traversând Oceanul Indian și izbindu-se de țărmurile a 11 țări. Numărul victimelor a fost estimat la 230.000 de oameni. Una dintre cele mai uimitoare descoperiri în urma acestui eveniment a fost că triburile Andaman au supraviețuit acestei catastrofe. Din cauza poziției insulelor Andaman în Oceanul Indian, foarte apropiate de cea mai distrugătoare parte a tsunami-ului, oficialitățile erau convinse că aceste triburi vor fi șterse cu desăvârșire de pe insulă. Cu toate acestea, în acele triburi nu a fost nicio pierdere. Ulterior s-a aflat că aceste triburi au fugit dinaintea valurilor către regiuni mai înalte. S-a mai aflat, de asemenea, că ei dețineau o tradiție lăsată pe cale orală de la bătrânii lor să urmărească anumite semne. Dacă observau o anumită mișcare a copacilor și un anume comportament al animalelor, trebuiau să fugă imediat spre regiunea înaltă. Ei au ascultat de învățătura bătrânilor lor, au acordat atenție semnelor naturii și au supraviețuit.

Ce pline de învățăminte sunt toate aceste învățături și avertizări pentru cei care „au urechi de auzit” și se refugiază pe înălțime, de partea Mântuitorului, care ne cheamă să-L urmăm! Dumnezeu vorbește și în zilele noastre, când într-un fel, când într-altul.

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

„PRIETENI DUHOVNICEȘTI” – Fundația SEER

„I-a săltat pruncul în pântece…” (Luca 1:41)


Există un pasaj important în povestirea Crăciunului – unul care ne învață despre „prietenii duhovnicești.”

Biblia spune: „Maria s-a sculat chiar în zilele acelea și a plecat în grabă spre munți, într-o cetate a lui Iuda. A intrat în casa lui Zaharia și a urat de bine Elisabetei. Cum a auzit Elisabeta urarea Mariei, i-a săltat pruncul în pântece, și Elisabeta s-a umplut de Duhul Sfânt. Ea a strigat cu glas tare: „Binecuvântată ești tu între femei și binecuvântat este rodul pântecelui tău… Maria a rămas împreună cu Elisabeta cam trei luni. Apoi s-a întors acasă.” (Luca 1:39-42; 56).

Pe lângă faptul că erau verișoare, Maria și Elisabeta erau „prietene duhovnicești.” Ele nu aveau numai o legătură socială, ci erau legate și spiritual la un nivel profund. De aceea Maria „a plecat în grabă” s-o vadă pe Elisabeta, și a stat la ea trei luni. Acesta e și motivul pentru care Elisabeta a confirmat planurile minunate ale lui Dumnezeu care se împlineau în viața Mariei și care au recomandat-o pentru ascultarea ei.

Când Dumnezeu te prezintă cuiva care a fost atins de Duhul Sfânt și care are o viață și o trăire insuflată de El, păstrează relația cu acea persoană, prețuiește-o și dezvoltă relația. Legătura dintre aceste două femei nu s-a creat pentru că făceau parte din aceeași familie. De fapt, adesea cei din familiile noastre sunt primii care ne critică și ultimii care ne înțeleg.

Să remarcăm că atunci când Maria a salutat-o pe Elisabeta, acesteia pruncul nenăscut i-a săltat în pântece! Cum poți recunoaște un „prieten duhovnicesc”? Când vorbește, ceva în tine va tresălta, iar acest lucru se întâmplă pentru că amândoi sunteți umpluți de același Duh Sfânt și ați fost împuterniciți să faceți voia lui Dumnezeu!


SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

2019 de Jean Koechlin

Iosua 22:7-20


„Împărţiţi prada cu fraţii voştri”, le-a poruncit Iosua celor care plecau (v. 8). Când este vorba de adevăruri biblice sau de experienţe creştine, Domnul ne invită să le facem parte şi altora de bogăţiile spirituale strânse în ţara promisiunii. Aşa cum aceşti bărbaţi puteau să le povestească familiilor lor despre memorabila traversare a Iordanului şi despre strălucitele victorii ale lui Iosua, un copil al lui Dumnezeu va vorbi cu plăcere despre „minunile” împlinite de Domnul pentru el sau descoperite în Cuvântul Său (cap. 3.5).

La despărţire, luptătorii din Ruben, Gad şi Manase zidesc lângă Iordan „un altar măreţ la înfăţişare”. Fraţii lor din celelalte seminţii se îngrijorează imediat, gata să intervină. Ce semnifică acest act? O sfidare a DOMNULUI? O proclamaţie de independenţă? Orice explicaţii s-ar da, iată o primă dificultate care nu ar fi apărut dacă aceste seminţii ar fi intrat în Canaan.

Cercetarea este condusă de Fineas, preot care îşi arătase zelul într-un alt moment critic al istoriei poporului Domnului. Gelos cu gelozia DOMNULUI (Numeri 25.11), el împleteşte dragostea pentru Dumnezeu cu dragostea de fraţi. Două sentimente care sunt de altfel inseparabile! (1 Ioan 4.20, 21).

23 Decembrie 2019

DOMNUL ESTE APROAPE

Pentru că dragostea lui Hristos ne constrânge, noi judecând aceasta: că, dacă Unul a murit pentru toți, toți deci au murit; și El a murit pentru toți, pentru ca cei care trăiesc să nu mai trăiască pentru ei înșiși, ci pentru Cel care pentru ei a murit și a înviat.

2 Corinteni 5.14,15



Hristos este Obiectul nostru în slujire; de fapt, întreaga noastră viață Îl are pe El ca scop și țintă. Într-o altă epistolă, apostolul Pavel se exprimă și mai sugestiv: „Pentru mine a trăi este Hristos” (Filipeni 1.21). La momentul când scria aceste cuvinte, Pavel se afla în închisoare; și totuși, el se uitase în așa măsură pe sine, încât putea să nutrească nădejdea că în nimic nu va fi dat de rușine, ci că Hristos avea să fie, ca întotdeauna, proslăvit în trupul său, fie prin viață, fie prin moarte; iar temeiul pentru această încredere era că „pentru mine a trăi este Hristos”. Acesta era singurul obiect al vieții sale; în toate activitățile lui diverse, în tot ceea ce dorea și în tot ceea ce făcea, Îl avea în vedere pe Hristos.

Astfel Pavel a fost, probabil, dintre toți oamenii care au trăit pe pământ, cel mai aproape de exemplul binecuvântatului nostru Domn. Căci Hristos niciodată n-a căutat să-Și placă Lui Însuși, ci a făcut întotdeauna ce I-a plăcut Tatălui; mâncarea Lui a fost să facă voia Tatălui și să sfârșească lucrarea Lui (Ioan 4.34; 6.30; 8.29). Acest adevăr este evidențiat și în ce privește moartea Lui. „Fiți deci imitatori ai lui Dumnezeu, ca niște copii preaiubiți, și umblați în dragoste, după cum și Hristos ne-a iubit și S-a dat pe Sine Însuși pentru noi, ca dar și jertfă lui Dumnezeu, ca parfum de bună mireasmă” (Efeseni 5.1,2). Este adevărat că El a iubit Biserica și S-a dat pe Sine pentru ea, însă obiectul dinaintea sufletului Său a fost Dumnezeu; gloria Lui a căutat-o și acesta a fost motivul principal al morții Sale, căci El S-a făcut ascultător – ascultător cu siguranță față de Dumnezeu – până la moarte, și încă moarte de cruce.

E. Dennett

SĂMÂNȚA BUNĂ

Astăzi, în cetatea lui David, vi S-a născut un Mântuitor, care este Hristos, Domnul.

Luca 2.11



Aceasta este cea mai bună știre a lumii! (1)

Da, această veste, pe care le-au spus-o îngerii atunci păstorilor din Betleem, este cea mai importantă știre care a fost transmisă vreodată:

„Astăzi vi S-a născut un Mântuitor!”

Dar numai cine înțelege că omenirea – și astfel fiecare om în parte – tinde iminent spre haos, numai cine înțelege că el însuși nu se poate salva din acest necaz, acela recunoaște mărimea importantă a acestei știri!

Dar odinioară, ca și astăzi, gândurile oamenilor sunt îndreptate spre altceva, decât spre a-și înțelege starea și a recunoaște necesitatea mântuirii. Odinioară, ca și astăzi, în această lume nu era niciun loc pentru Isus Hristos.

Cine mai întreabă astăzi de Dumnezeu și de poruncile Lui? Cine se mai orientează după Cuvântul Său și după voia Sa? Fiecare se înalță pe sine spre punctul central. Mai trebuie să ne mirăm că etica și morala se pierd, căsătoriile se desfac, vina și necazul cresc într-un mod de neimaginat?

Biblia ne spune de unde provin lipsa de speranță, necazul și nenorocirea în această lume și în viața noastră: Păcatul este pierzarea oamenilor!

Nașterea lui Isus Hristos acum aproximativ 2.000 de ani ne amintește din nou că aici s-a născut Acela care singur poate elibera de vină și de păcat, care dăruiește pace, bucurie și viață veșnică: viață din abundență!

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

CONFRUNTĂ-ȚI PĂCATUL – Fundația SEER

„El S-a arătat ca să ia păcatele” (1 Ioan 3:5)


 

Când refuzi să-ți confrunți păcatele și să le rezolvi, devii o țintă sigură pentru diavol. Iar când te uiți la altcineva și spui: „Eu nu aș face niciodată așa ceva!”, nu înseamnă că ai construit un zid de apărare împotriva păcatului. „Cine crede că stă în picioare să ia seama să nu cadă.” (1 Corinteni 10:12) Tu n-ai crezut niciodată că poți deveni atât de mânios, sau că vei avea o relație extraconjugală, sau că îți vei minți șeful, sau că vei înșela financiar… și pentru că nu te-ai crezut niciodată capabil de așa ceva, nu ai făcut nimic pentru a te proteja împotriva acestor lucruri. La fel cum peștele înoată și pasărea zboară, firea ta păcătoasă te va face să calci strâmb, dacă nu o confrunți – cu hotărâre și potrivit cu Scriptura.

Apostolul Pavel a scris: „Fiindcă n-au căutat să păstreze pe Dumnezeu în cunoștința lor, Dumnezeu i-a lăsat în voia minții lor blestemate, ca să facă lucruri neîngăduite” (Romani 1:28).

Cel mai rău lucru pe care l-ar putea face Dumnezeu este să te lase în voia pornirilor tale firești și să spună: „Fă ce vrei!” E incredibil cum ne comparăm păcatele cu ale altora și ajungem la concluzia că ale noastre nu sunt atât de rele! Biblia ne spune: „Toți au păcătuit și sunt lipsiți de slava lui Dumnezeu.” (Romani 3:23). Dacă încerci să sari peste o prăpastie adâncă, nu contează dacă ratezi marginea cu o palmă sau cu un metru, vei cădea la fel de jos și te vei izbi la fel de  tare! Dar există o veste bună: „El S-a arătat ca să ia păcatele.” Astăzi, acum Domnul Isus îți va ierta păcatele, te va considera neprihănit și îți va da putere – dacă mergi la El cu o inimă deschisă pentru mila și harul Său.

Deci, confruntă-ți păcatul!


SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

2019 de Jean Koechlin

Iosua 18:1-11; 19:49-51


Şapte seminţii nu şi-au primit încă moştenirea. Iosua trece atunci la măsurarea terenului ţării, împărţindu-l prin tragere la sorţi. Cu siguranţă, Dumnezeu rânduieşte sorţii după voia Lui. Hazardul nu există şi un creştin nu trebuie niciodată să cheme norocul sau nenorocul.

În Psalmul 16 auzim pe cineva (anticipându-L pe Însuşi Domnul Hristos) care declară: „Frânghiile de măsurat mi-au căzut în locuri plăcute, da, am o moştenire frumoasă” (v. 6). Să ne străduim să descoperim frumuseţea şi valoarea a tot ce ne-a dat Dumnezeu în Domnul Hristos. Şi să fim mulţumitori (Coloseni 3.15)! Iosua, care aparţine seminţiei lui Efraim, este un exemplu pentru fraţii săi, alegându-şi moştenirea pe muntele pe care ei îl dispreţuiseră (17.16). Şi această regiune poartă un nume semnificativ: Timnat-Serah, adică „parte abundentă”.

Lunga listă a cetăţilor ne aminteşte că noi, „creştini dintre naţiuni”, eram „fără drept de cetăţenie în Israel” (literal: fără drepturi la cetăţi). Dar acum, „apropiaţi prin sângele lui Hristos”, am devenit „împreună-cetăţeni cu sfinţii” (Efeseni 2.12, 13, 19). „Cetăţenia noastră este în ceruri” (Filipeni 3.20). În curând vom locui în cetatea cerească.

22 Decembrie 2019

DOMNUL ESTE APROAPE

Și Domnul i-a zis lui Moise: „Ia-ți mirodenii – stacte și onice și galban – mirodenii mirositoare și tămâie curată; să fie în aceeași măsură. Și să faci din ele o tămâie, o mireasmă după arta celui care face mir: sărată, curată, sfântă. Și vei pisa mărunt din ea și vei pune din ea înaintea mărturiei în cortul întâlnirii, unde Mă voi întâlni cu tine: vă va fi preasfântă”.

Exod 30.34-36



Tămâia sfântă vorbește despre perfecțiunile nemăsurate ale lui Hristos, îndreptate către Dumnezeu, Tatăl Său. Stactele, onicele și galbanul sunt toate mirodenii mirositoare. Mai întâi de toate ele vorbesc despre potențialul lor vindecător și despre gustul amar, însă, atunci când sunt arse, emană o mireasmă plăcută. Stactele și tămâia provin din rășina anumitor plante, care trebuie tăiate pentru obținerea ei. Onicele provin de la anumite tipuri de scoici, obținerea onicelor ducând la moartea scoicilor. Toate aceste ingrediente vorbesc deci despre suferințele binecuvântatului nostru Domn.

Nu sunt prescrise cantități exacte din fiecare ingredient, ceea ce sugerează că harul, frumusețea și excelența Persoanei lui Hristos sunt nelimitate. Ingredientele erau însă folosite în proporții egale. Fiecare trăsătură a excelenței morale a binecuvântatului nostru Domn este în echilibru perfect cu celelalte, niciuna nefiind dominantă.

Tămâia astfel amestecată era pisată mărunt, pentru ca, sub acțiunea focului, să fie produsă cea mai minunată mireasmă.

Să ne gândim la Domnul, care a fost încercat adânc în orice privință, însă în toate lucrurile a fost o mireasmă plăcută pentru Tatăl. Nu a existat încercare mai mare decât crucea, însă ce mireasmă minunată s-a înălțat de acolo! Această mireasmă este protejată cu gelozie de Dumnezeu și va rămâne pentru toată veșnicia, așa cum ne sugerează sarea adăugată în compoziția tămâii.

F. S. W.

SĂMÂNȚA BUNĂ

Nu vă temeți, căci, iată, vă aduc o veste bună, care va fi o mare bucurie pentru tot poporul: căci astăzi, în cetatea lui David, vi S-a născut un Mântuitor.

Luca 2.10,11



Semnul cunoașterii

Îngerul nu a vestit nașterea lui Hristos locuitorilor din Ierusalim, nici măcar mai-marilor din Betleem. Primii care au primit această veste au fost păstorii, care făceau de strajă turmei lor, în timpul nopții. Mântuitorul venise pentru toți aceia care urmau să-și pună încrederea în El, însă, adresându-se păstorilor, îngerul le-a subliniat faptul că Domnul Se născuse pentru ei. Fiecare dintre noi putem spune: „Pentru mine a venit El pe acest pământ”.

Îngerul a continuat: „Și acesta este semnul pentru voi: veți găsi un prunc înfășat în scutece și culcat într-o iesle”. Ce semn ciudat pentru a-L distinge pe Hristos Domnul de toți pruncii din Betleem! Era culcat într-o iesle! Saul, cel dintâi împărat al lui Israel, se distingea prin faptul că era mai înalt decât oricine din popor, însă semnul distinctiv al Domnului Isus a fost sărăcia extremă. În 2 Corinteni 8.9, Pavel scrie: „Căci cunoașteți harul Domnului nostru Isus Hristos. El, măcar că era bogat, S-a făcut sărac pentru voi, pentru ca, prin sărăcia Lui, voi să vă îmbogățiți”.

Iată cine era Cel culcat în ieslea din Betleem! Păstorii au plecat în grabă și i-au găsit pe Maria și pe Iosif și Pruncul culcat în iesle. După ce L-au găsit pe Prunc, au făcut cunoscut lucrurile pe care le auziseră cu privire la El, apoi s-au întors slăvindu-L și lăudându-L pe Dumnezeu pentru tot ceea ce auziseră și văzuseră. Cel care venise pentru a fi Mântuitorul nostru le-a captat privirile și le-a câștigat inimile.

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

NU MAI CĂUTA SCUZE! – Fundația SEER

„Să vă prefaceți prin înnoirea minții voastre…” (Romani 12:2)


 

Uneori, cultura noastră ne bombardează mintea cu informații greșite ori cu jumătăți de adevăr… Și pentru că părinții noștri au fost crescuți și ei în aceeași cultură, ne-au transmis și nouă același tipar pentru interpretarea vieții. Prin urmare, s-ar putea să fi ajuns și tu la aceste trei concluzii greșite:

1) Există undeva o anumită persoană care mă poate face fericit. Numai Dumnezeu poate face asta! Cei ce suferă nu pot decât să-i facă și pe ceilalți să sufere. „Din prisosul inimii vorbește gura” (Luca 6:45).

2) Când voi avea cutare funcție, sau atâția bani – voi fi fericit! Aici vorbim despre mitul lui „de îndată ce”, care aduce o viață de nemulțumire (vezi Luca 12:15).

3) N-am ce să fac, așa sunt eu! Este vorba de minciuna „eu nu sunt responsabil”, care te va ține pe loc în demersurile tale. Dacă dorești să fii fericit, analizează scuzele pe care le tot aduci în discuție pentru a-ți justifica purtarea. Iată câteva dintre ele: „Nu numai eu fac așa!” Și ce-i dacă? Dacă toți fac așa, asta înseamnă că Dumnezeu nu ia lucrul acesta în serios? E ca un păcat săvârșit în grup. „Nu văd nici un rău în asta!” Cine ți-a dat autoritatea de a scrie legi și de a-ți asuma rolul lui Dumnezeu? „Nu încerc decât o singură dată.”

Dacă încerci o dată, înseamnă că nu vor exista consecințe? Mai bine, gândește-te: ce minciuni se ascund în spatele scuzelor tale? Analizează-le. Ele te țin legat din punct de vedere spiritual, dar trebuie dezlegate și îndepărtate! Biblia numește lucrul acesta „înnoirea minții” (Romani 12:2). Domnul Isus a zis că, odată ce cunoaștem adevărul, vechiul nostru sistem de convingeri va fi demascat și vom fi eliberați (vezi Ioan 8:32). Imaginează-ți că ești liber să devii tot ce dorește Dumnezeu să fii! Nu-i așa că merită să urmărești acest obiectiv?


SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

2019 de Jean Koechlin

Iosua 17:1-18


Manase îşi primeşte partea şi imediat apar cele cinci fiice ale lui Ţelofhad cu frumoasa lor perseverenţă. Amintind de porunca DOMNULUI către Moise, ele îşi revendică mult-aşteptata moştenire. Jumătate din seminţia lor alesese cealaltă parte a Iordanului, dar ele nici nu s-au gândit la aşa ceva; moştenirea lor era în Canaan, în mijlocul fraţilor lor. Şi să ne amintim cu această ocazie că, dacă femeile creştine nu sunt chemate la anumite slujbe publice, cum ar fi predicarea, moştenirea lor cerească şi bucuria în binecuvântările cereşti nu le sunt cu nimic mai prejos decât cele ale fraţilor lor.

Într-o manieră generală, să remarcăm cu ce grijă stabileşte DOMNUL hotarele fiecărei seminţii. Una după alta, fiecare îşi primeşte partea, indicată în primul rând prin frontiere, apoi prin lista cetăţilor care se găsesc acolo. Dumnezeu aşteaptă în schimb de la ai Săi zelul de a şi le însuşi. Priviţi-l însă pe Efraim! Nu-i place muntele său: îi cere prea multe eforturi; solicită o altă parte, nu prin credinţă, ci de lene. Cât de mult pierdem noi, ca şi această seminţie, din lipsă de energie, mai ales în domeniul care ne este cuvenit întotdeauna: cel al rugăciunii (Iacov 4.2 sf.).

21 Decembrie 2019

DOMNUL ESTE APROAPE

Deoarece, când unul spune: „Eu sunt al lui Pavel!” și altul: „Eu, al lui Apolo!”, nu sunteți voi oameni?

1 Corinteni 3.4



De unde vine însă această fărâmițare a unității exterioare vizibile? Diferențele stau în chestiuni de doctrină, disciplină, organizare și alte puncte similare. S-ar putea spune că asupra acestor subiecte trebuie să fie întotdeauna diferențe, din pricina variatei structuri a minții omenești. Fără îndoială că așa ar fi, în cazul în care voința și judecata omului ar fi cele care ar trebui să lucreze. Însă Dumnezeu nu deschide nicio poartă pentru gândurile omului. El n-a lăsat ca aceste chestiuni să fie rezolvate de mintea omenească. Dacă Biserica ar fi rămas credincioasă, prezența lui Hristos în mijlocul ei ar fi rezolvat toate problemele. Având cuvântul ca un îndrumar infailibil și pe Duhul Sfânt ca interpret infailibil, nu s-ar fi ivit diferențe. Lucrul care face loc pentru astfel de deosebiri este lipsa de supunere față de gândurile lui Dumnezeu. Omul și-a pus propria-i înțelepciune în locul celei a lui Dumnezeu. Călăuzirea Duhului n-a mai fost de ajuns pentru el și a început să-și folosească mintea, introducând filosofia lumii acesteia, alegându-și învățători după gusturi și formând școli de doctrină potrivit înclinațiilor sale.

Așa ceva, fără îndoială, își are izvorul în felul în care este constituită natura umană. Dar este aceasta o scuză? Pentru ochiul spiritual, acest lucru nu dovedește decât răutatea unei astfel de naturi – „Omul natural nu primește lucrurile Duhului lui Dumnezeu”. Deci a spune că un lucru este natural înseamnă să spui că este contrar gândului lui Dumnezeu. Scuză Scriptura aceste diviziuni pentru faptul că sunt naturale? Dimpotrivă, acesta este chiar motivul pentru care le osândește. Duhul Sfânt arată clar că sectele și diviziunile nu sunt de la Dumnezeu, ci de la om, și că ele sunt rezultatul lipsei de spiritualitate, a carnalității și a umblării în felul oamenilor. Și totuși creștinii le apără ca pe rezultate ale naturii omului. «Doar suntem oameni», spun ei. «Dacă sunteți oameni», replică apostolul, «sunteți carnali și nu vă pot vorbi ca unora spirituali». Ce prăpastie grozavă este între gândurile creștinilor și gândurile lui Hristos!

T. B. Baines

SĂMÂNȚA BUNĂ

dumnezeul veacului acestuia a orbit gândurile celor necredincioși, ca lumina evangheliei slavei lui Hristos … să nu strălucească peste ei.

2 Corinteni 4.4



Târgul de Crăciun

„Vin fiert? Dar toți beau așa ceva”, spune sfidător Flavius și propune prompt: „Vino, facem rost de ceva tare!”. Replici? Niciuna. Atracția lucrurilor interzise! Presiunea grupului! Teama de a nu fi marginalizat! Uscățivul Dan, șmecherul Vlad și liniștitul Cristi – toți pleacă împreună. La târgul de Crăciun dintr-un mare oraș și pe străzile din jur există aproape orice – și pentru cei mai tineri. Flavius întinde o bancnotă și câteva monede către doi bețivi, care în mod cert au băut prea mult vin fiert: „Ei, ne faceți rost de o sticlă de vodcă?”. Flavius arată spre magazinele din colț. „Nicio problemă!” – între alcoolici nu există probleme de înțelegere.

Trei ore mai târziu: În lumina slabă a neoanelor, Dan se află pe o targă a ambulanței. Îi este golit stomacul, i se face perfuzie în braț, ochii îi sunt încă sticloși, părinții sunt plecați…

Încă o dată totul s-a încheiat cu bine pentru Dan și pentru ceilalți, care au sperat într-o senzație tare de la alcool. „Dacă viața nu are niciun sens, atunci vreau să mă distrez cât se poate de mult.” – Ar putea fi spusă și despre tine această propoziție? Dacă da, atunci permite ca Cineva, care te iubește și care te cunoaște, să dea un sens adânc vieții tale: Isus Hristos. El a spus: „Eu am venit ca oile să aibă viață și s-o aibă din belșug” (Ioan 10.10).

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

UNII OAMENI NU POT FI AJUTAȚI (2) – Fundația SEER

„Ei n-au vrut să ia aminte… și și-au astupat urechile” (Zaharia 7:11-12)


 

Trebuie să acceptăm cu toții acest adevăr: există destui oameni care nu sunt pregătiți să se schimbe! Ei îți vor cere timpul și energia ta, dar când treci la subiect, ei nu vor vrea să plătească prețul schimbării. Cine sunt ei?

1) Oamenii care vor să vorbească, dar nu să asculte. Iacov vorbește despre două categorii de oameni: cei ce ascultă și cei ce fac. „Fiți împlinitori ai Cuvântului, nu numai ascultători, înșelându-vă singuri” (Iacov 1:22). În loc să te zbați la nesfârșit să împlinești nevoile altora, încearcă să-i pui în legătură cu Cel care poate. Ei ar trebui să depindă de El, nu de tine.

2) Oamenii care cred că nu ești pregătit să-i ajuți. Domnul Isus nu a fost respectat în orașul Său natal, totuși El a fost exact persoana de care ei aveau nevoie (vezi Ioan 1:11-12). Oportunitățile nu bat întotdeauna la ușă; uneori ele stau deoparte, așteptând să fie descoperite! Când oamenii nu sunt dispuși să-ți accepte ajutorul și sfatul, probabil nu sunt pregătiți să crească și să-și rezolve problemele.

3) Oamenii care își doresc să aibă ceea ce ai tu, dar nu și să fie ceea ce ești tu. Aceștia vor să fie salvați, dar nu învățați; confruntați, dar nu corectați. Și când îi scoți mereu din încurcătură, dar nu-i înveți cum să trăiască, de fapt nu le ești de niciun ajutor.

Psalmistul recunoaște: „Este spre binele meu că m-ai smerit, ca să învăț orânduirile Tale.” (Psalmul 119:71). Deseori, oamenii trebuie să experimenteze suferința răului, înainte de a aprecia înțelepciunea binelui. Așadar, când vorbim despre a-i ajuta pe alții – fii plin de discernământ!


SSCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

2019 de Jean Koechlin

Iosua 15:20-63; 16:1-10


Sosise mult-aşteptatul moment ca Israel să intre în stăpânirea moştenirii lor. Iuda îşi primeşte cel dintâi partea, detaliindu-se cetate cu cetate, ca pentru a sublinia grija pe care o manifestă DOMNUL pentru fiecare petic de pământ din această ţară care Îi aparţine. Să avem şi noi o viziune din ce în ce mai cuprinzătoare asupra poporului lui Dumnezeu, în special pentru a-i include în rugăciunile noastre.

Vai, la sfârşitul fiecărei delimitări vom găsi câte o restricţie, câte un „dar„. Victoria nu este completă. Iuda nu ajunge să-i deposedeze pe iebusiţi (v. 63). Până în zilele lui David, aceştia vor păstra un loc întărit în Ierusalim: fortăreaţa Sionului (2 Samuel 5.6). Nici Efraim nu poate să-i izgonească pe canaaniţii din Ghezer (16.10). Siliţi să plătească tribut, aceşti înfrânţi vor fi ei chiar inofensivi? Dimpotrivă, după cuvântul lui Moise, vor constitui curse în mijlocul lui Israel, antrenându-i pe aceştia la rău şi la idolatrie. Ce se întâmplă cu inimile noastre, dragi copii ai lui Dumnezeu? Nu tolerăm noi în vieţile noastre anumiţi vrăjmaşi care nu ne par deloc periculoşi? Suntem obişnuiţi cu prezenţa lor; ne-ar fi greu să-i judecăm. Fie ca Domnul să ne dea curajul să o facem, astfel ca numai El singur să domnească peste inima noastră! (Romani 6.12 …).

20 Decembrie 2019

DOMNUL ESTE APROAPE

Nu vă amăgiți: Tovărășiile rele strică obiceiurile bune!

1 Corinteni 15.33



Să ne ferim de vechile prietenii și tovărășii, din timpul când eram neconvertiți. Se întâmplă câteodată ca cineva să aibă o întoarcere reală la Domnul, iar când caută să rupă vechile legături, tovarășii lui nu doresc nicidecum să se despartă de el, ci fac tot ce este posibil ca să-l rețină printre ei. Uneori se întâmplă ca, după ani, dragostea pentru Domnul să se răcească, iar credinciosul începe să se întoarcă încetul cu încetul la lucrurile pe care le-a părăsit odinioară. Această stare poate fi însoțită de ideea, foarte subtilă și periculoasă, că dacă ne întovărășim din nou cu vechii noștri prieteni vom putea astfel să-i influențăm spre bine. Aceasta este o mare greșeală. Nu-i vom ridica noi pe ei, ci ei ne vor trage pe noi în jos. Experiența confirmă acest lucru fără excepție, și la fel face și Scriptura.

Iosafat a fost unul dintre cei mai evlavioși împărați ai lui Iuda, iar Ahab a fost cel mai nelegiuit dintre împărații care au stat pe tronul lui Israel. Citim însă că „Iosafat s-a aliat cu Ahab” (2 Cronici 18.1). Cu ce rezultat? L-a ridicat Iosafat pe Ahab la nivelul lui, încât să-i poată spune: «Vei deveni așa cum sunt eu»? Nu, dimpotrivă, în versetul 3 Iosafat spune: „Eu ca tine”, iar aceste cuvinte nu-l fac să se rușineze.

A urmat lupta de la Ramot din Galaad, în care Ahab și-a pierdut viața, iar Iosafat era gata-gata să și-o piardă și el pe a sa. A fost apoi mustrat, din partea lui Dumnezeu, de către profetul Iehu: „Să ajuți tu pe cel rău și să iubești tu pe cei care urăsc pe Domnul? De aceea este mânie de la Domnul peste tine” (2 Cronici 19.2). Punctul de început al acestei asocieri nefericite a fost că fiul lui Iosafat s-a căsătorit cu fiica lui Ahab, cu nelegiuita Atalia, o fiică demnă de mama ei, Izabela, și o pricină de mare suferință pentru Iuda.

F. B. Hole

SĂMÂNȚA BUNĂ

Dumnezeiasca Lui putere ne-a dăruit tot ce privește viața și evlavia, prin cunoașterea Celui care ne-a chemat.

2 Petru 1.3



Viața și evlavia

Credinciosul poate să scape de stricăciunea din lume, aflată sub puterea lui Satan, pentru că puterea dumnezeiască ne-a dăruit tot ce privește viața și evlavia. Petru a trecut prin această experiență și astfel a putut să ne-o împărtășească și nouă. Ne este astfel amintit că toate lucrurile necesare pentru a trăi o viață practică de evlavie sunt legate de cunoașterea Celui ce ne-a chemat prin slava și prin puterea Lui. În legătură cu această chemare la slavă, Dumnezeu ne-a dat promisiunile cele mai mari și mai prețioase. Chemarea și promisiunile merg întotdeauna împreună. Dacă Dumnezeu cheamă, este pentru că are în vedere o anumită binecuvântare plănuită de El.

Mai departe în epistolă, apostolul Petru vorbește despre aceste promisiuni, despre promisiunea venirii Domnului și despre promisiunile cele mari privind ceruri noi și un pământ nou. Având în vedere aceste promisiuni mari și prețioase, avem înaintea noastră ceea ce are Dumnezeu înaintea Lui, și astfel ne face părtași la natura divină. Orice credincios născut din nou are o viață nouă, dar să ne cercetăm dacă doar ne mulțumim să știm că o avem sau dacă încercăm să o și trăim. Însuși faptul de a avea viața, oricât de binecuvântat ar fi, nu ne va permite să scăpăm de stricăciunea acestei lumi. Pentru a fi păziți de poftele lumești și de nelegiuire, trebuie să trăim viața de evlavie practică. Aceasta este adevărata viață de credință.

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

UNII OAMENI NU POT FI AJUTAȚI (1) – Fundația SEER

„I-am învățat, i-am învățat întruna, dar n-au ascultat…”  (Ieremia 32:33)


 

Există oameni pe care nu-i poți ajuta – cel puțin nu în momentul acesta. Să observăm ce a spus Dumnezeu despre poporul iudeu: „Mi-au întors spatele, nu s-au uitat la Mine, i-am învățat, i-am învățat întruna, dar n-au ascultat și nu s-au învățat.” Dacă Însuși Dumnezeu nu-i poate ajuta, cine altcineva poate avea vreo șansă? Să ne uităm cine sunt acești oameni care nu pot fi ajutați:

1) Oamenii care caută mereu scuze. Scuzele sunt un sprijin pentru lipsa dedicării și un nor de fum pentru auto-justificare. Nu poți ajuta pe cineva până nu este dispus să-și asume răspunderea pentru viața sa și să aplice soluțiile din Scriptură. Gândește-te: dacă nu dorește să asculte de Dumnezeu, ce schimbare va aduce părerea ta?

2) Oamenii care își petrec timpul în cercuri nepotrivite. Biblia spune: „Tovărășiile rele strică obiceiurile bune.” (1 Corinteni 15:33). Există oameni care pur și simplu nu au ce căuta în viața ta și nu poți merge înainte până nu rupi legătura care vă unește.

3) Oamenii care dau vina pe Dumnezeu pentru problemele lor. Când apare necazul, ei întreabă: „De ce a îngăduit Dumnezeu să mi se întâmple lucrul acesta?” În realitate, nu-L vei vedea pe Dumnezeu ca pe soluția ta, până nu încetezi să-L vezi ca pe problema ta! Dumnezeu a spus-o clar și răspicat poporului Său: „ți-am pus înainte viața și moartea, binecuvântarea și blestemul. Alege viața…” (Deuteronomul 30:19).

Dacă dorești să ții la distanță descurajarea, iubește-i pe oameni și roagă-te pentru ei, dar petrece timp cu cei care sunt doritori să fie ajutați!


SSCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

2019 de Jean Koechlin

Iosua 15:1-19


După atribuirea părţii lui Iuda, iată un alt exemplu de credinţă îndrăzneaţă şi curajoasă. Din nou îl vom găsi în familia lui Caleb. Lângă acesta, Otniel, nepotul său, şi Acsa, fiica sa, fuseseră bine educaţi. Zi de zi, în timpul lungilor ani ai deşertului, putuseră să-l audă, aplicând îndemnul din Deuteronom 6.7, povestindu-le despre ţara cea bună pe care o vizitase, despre fructele uimitoare pe care le adusese. De asemenea zi de zi putuseră să-l vadă, credincios în mersul său perseverent, apoi în luptele Sale pentru posesiunea deplină a acestei ţări.

Astfel de cuvinte, astfel de exemplu au adus roade. Otniel şi Acsa au învăţat ei înşişi, puţin câte puţin, să iubească această ţară a Canaanului, centrul gândurilor şi afecţiunilor tatălui lor Şi, la momentul potrivit, apare credinţa. Cea a lui Otniel ia în stăpânire Chiriat-Seferul. Cea a Acsei cere o porţie suplimentară din pământul Canaanului. Ce bucurie pentru Caleb care îi spusese lui Iosua: „Dă-mi muntele acesta” (14.12), să-şi audă fiica spunând: „Dă-midă-mi şi …!” (v. 19; compară cu Matei 11.12). Cu o astfel de pregătire şi cu o soţie demnă de el, Otniel se va califica pentru a exercita mai târziu funcţia de judecător în Israel (Jud. 3.9-11).

Post Navigation

%d blogeri au apreciat asta: