4 Decembrie 2019
DOMNUL ESTE APROAPE
Și peste Egipt s-a ridicat un nou împărat, care nu-l cunoscuse pe Iosif.
Și norul a acoperit cortul întâlnirii și gloria Domnului a umplut cortul.
Exod 1.8; 40.34
Cartea Exod descrie robia și suferințele îndurate de israeliți în Egipt. Noul împărat al Egiptului nu-l cunoștea pe Iosif. Nu-L cunoștea nici pe Domnul și nu avea nicio intenție să asculte de glasul Lui. „Și egiptenii i-au înrobit pe fiii lui Israel cu asprime. Și le-au amărât viața prin muncă grea la lut și la cărămizi și prin tot felul de munci pe câmp; toată munca lor cu care îi înrobeau era aspră” (Exod 1.13,14). Satan este un stăpân aspru.
Însă strigătul poporului s-a suit la Dumnezeu, iar El a auzit geamătul lor. Citim că Dumnezeu a auzit, că Dumnezeu Și-a adus aminte, că Dumnezeu a privit și că Dumnezeu a luat la cunoștință despre starea lor. Apoi El a acționat în har suveran pentru a-i elibera, S-a descoperit ca fiind marele Eu sunt și a declarat: „Am coborât ca să-i eliberez” (Exod 3.8). În persoana lui Moise, Dumnezeu a ridicat un eliberator prin care avea să-i scoată din Egipt și să-i aducă la Sine.
Răscumpărarea prin sânge și eliberarea prin putere formează baza pe care Dumnezeu poate locui în mijlocul poporului Său. Cortul întâlnirii a fost construit conform modelului văzut pe Muntele Sinai. Când Moise a încheiat lucrarea de construire a cortului, gloria Domnului a venit și a umplut cortul. Domnul locuia acum în mijlocul poporului Său răscumpărat.
În Geneza vedem drumul descendent al omului, din cauza neascultării, care a început cu grădina din Eden și s-a încheiat cu un sicriu în Egipt. În Exod vedem eliberarea din Egipt, împăcarea cu Dumnezeu și plăcerea Lui de a locui în mijlocul poporului Său. „Norul Domnului era deasupra cortului ziua și era un foc în el noaptea, înaintea ochilor întregii case a lui Israel, în toate călătoriile lor” (Exod 40.38).
J. Redekop
SĂMÂNȚA BUNĂ
Bunătatea mea nu ajunge până la Tine! Îmi vei arăta cărarea vieții; înaintea feței Tale sunt bucurii nespuse, și desfătări veșnice la dreapta Ta.
Psalmul 16.2,11
Bucurie – sau tristețe?
Cu ocazia vizitei sale în Statele Unite ale Americii, scriitorul rus Maxim Gorki a fost condus pe insula Coney. Gazdele l-au purtat prin tot felul de locuri interesante. Trecând prin mulțimea zgomotoasă, ei l-au plimbat pe la muzee, palate și spectacole de cabaret, crezând că distinsul scriitor se va distra de minune. La sfârșitul unei astfel de zile, aparent perfecte în ochii multora, gazdele l-au întrebat dacă i-a plăcut. Scriitorul a rămas o vreme pe gânduri și apoi a zis:
— Voi trebuie să fiți un popor foarte trist!
Deși gazdele au rămas uimite de cele auzite, Gorki avea totuși dreptate. Orice societate a cărei existență se bazează pe bucuriile ieftine, de o clipă, trebuie să fie, într-adevăr, o societate foarte tristă. Domnul Isus ne oferă ceva cu mult mai bun. El a declarat: „Eu am venit ca oile să aibă viață și s-o aibă din belșug” (Ioan 10.10). Cuvântul folosit în textul original pentru „belșug” este „supraabundență”. Mântuitorul ne oferă o viață de supraabundență. Nu există bucurie mai mare ca aceea de a ști că Dumnezeu ne iubește așa de mult, încât L-a dat pe Fiul Său la cruce pentru salvarea noastră. Aceasta este sursa bucuriei veșnice. Fiecare este pus în fața alegerii. Ce vom alege: bucuria – sau tristețea? Numai înaintea Feței Domnului și Mântuitorului nostru sunt bucurii de nedescris.
CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI
coordonatori Bob & Debby Gass
PROCESUL VINDECĂRII – Fundația SEER
„Isus a luat cuvântul și a zis: „Oare n-au fost curățiți toți cei zece? Dar ceilalți nouă unde sunt?” (Luca 17:17)
Vă invit să fim atenți la modul în care Domnul Isus i-a vindecat pe acei zece leproși, ca să vedem ce învățături putem primi:
1) Ei nu au ratat momentul. „Și-au ridicat glasul și au zis: „Isuse, Învățătorule, ai milă de noi!” (v. 3). Oamenii disperați rostesc rugăciuni pline de disperare. Cui îi pasă de avuții și de înfățișare, când se află pe moarte? Acești oameni și-au dat seama că Domnul Isus „trecea” pe acolo (vezi v. 11) și cel mai rău lucru care li se putea întâmpla era ca El să treacă pe lângă ei fără să-i observe! Așa că nu au ratat momentul și au strigat către El. Și tu poți face acest lucru, pentru că nimeni nu te poate auzi la fel ca Dumnezeu (vezi Psalmul 118:5).
2) Ei au fost nevoiți să aștepte. Vindecarea lor nu s-a produs pe loc; a fost un proces în etape. „Pe când se duceau, au fost curățiți” (Luca 17:14). De multe ori funcționează așa. Nu e vorba de un singur pas, ci de un angajament de a-ți croi drum printre obstacole și temeri până ajungi la minune. Dar merită efortul și apreciezi mai mult eliberarea atunci când o iei de la capăt zi de zi în totală dependență de Dumnezeu!
3) Numai unul din cei zece s-a întors pentru a mulțumi. De aceea Domnul Isus a întrebat: „Dar ceilalți nouă unde sunt?” Au fost prea ocupați? Au fost prea absorbiți de propria lor persoană? Sau prea bucuroși? Ori uitaseră? Să remarcăm ce i-a spus Domnul Isus celui care s-a întors: „Credința ta te-a mântuit.” (v. 19) Vindecarea trupului este adesea realizată prin intermediul medicinei, dar devii mântuit (în ceea ce privește trupul, mintea și sufletul) doar atunci când petreci timp în închinare autentică înaintea singurului Dumnezeu adevărat, și când ajungi să-L cunoști!
<i
SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI
2019 de Jean Koechlin
Iosua 7:1-15
După Ierihon, iat-o pe Ai, o cetate aparent mică. În adevăr, pare uşor a-i veni de hac, fără a-i mai deranja pe toţi oamenii de război; trei mii vor fi suficienţi. Contrar tuturor aşteptărilor, Israel este înfrânt. Este rândul inimii poporului să se topească, cum se topise, puţin înainte, inima duşmanilor săi (5.1). Iosua, descurajat, cade cu faţa la pământ şi se lamentează.
Dar DOMNUL îl invită să se ridice şi să înţeleagă motivul înfrângerii.
Lucrul blestemat, cu alte cuvinte păcatul, Îl împiedică pe Dumnezeu să apere cauza poporului Său.
Ce lecţie importantă pentru fiecare dintre noi! Conştiinţa noastră este ca şi tabăra lui Israel. Un păcat pe care îl ascundem, pe care refuzăm să-l mărturisim oamenilor şi lui Dumnezeu, ne lipseşte de comuniunea cu El, fără de care un credincios este înfrânt înainte de bătălie. Lucru încă mai grav: este vorba de marele
Nume pe care îl purtăm (v. 9), cel al Domnului Hristos, care va fi dezonorat prin slăbiciunea noastră. „Ce vei face cu Numele Tău
mare?” este o rugăciune înţeleaptă. Cel care vorbeşte astfel ştie să pună gloria lui Dumnezeu înaintea propriilor interese.
„Ajută-ne, Dumnezeul mântuirii noastre, pentru gloria Numelui Tău! Şi scapă-ne şi iartă-ne păcatele, pentru Numele Tău” va cere Asaf în Psalmul 79.9.
Mana Zilnica 