Mana Zilnica

22 Decembrie 2019

DOMNUL ESTE APROAPE

Și Domnul i-a zis lui Moise: „Ia-ți mirodenii – stacte și onice și galban – mirodenii mirositoare și tămâie curată; să fie în aceeași măsură. Și să faci din ele o tămâie, o mireasmă după arta celui care face mir: sărată, curată, sfântă. Și vei pisa mărunt din ea și vei pune din ea înaintea mărturiei în cortul întâlnirii, unde Mă voi întâlni cu tine: vă va fi preasfântă”.

Exod 30.34-36

Tămâia sfântă vorbește despre perfecțiunile nemăsurate ale lui Hristos, îndreptate către Dumnezeu, Tatăl Său. Stactele, onicele și galbanul sunt toate mirodenii mirositoare. Mai întâi de toate ele vorbesc despre potențialul lor vindecător și despre gustul amar, însă, atunci când sunt arse, emană o mireasmă plăcută. Stactele și tămâia provin din rășina anumitor plante, care trebuie tăiate pentru obținerea ei. Onicele provin de la anumite tipuri de scoici, obținerea onicelor ducând la moartea scoicilor. Toate aceste ingrediente vorbesc deci despre suferințele binecuvântatului nostru Domn.

Nu sunt prescrise cantități exacte din fiecare ingredient, ceea ce sugerează că harul, frumusețea și excelența Persoanei lui Hristos sunt nelimitate. Ingredientele erau însă folosite în proporții egale. Fiecare trăsătură a excelenței morale a binecuvântatului nostru Domn este în echilibru perfect cu celelalte, niciuna nefiind dominantă.

Tămâia astfel amestecată era pisată mărunt, pentru ca, sub acțiunea focului, să fie produsă cea mai minunată mireasmă.

Să ne gândim la Domnul, care a fost încercat adânc în orice privință, însă în toate lucrurile a fost o mireasmă plăcută pentru Tatăl. Nu a existat încercare mai mare decât crucea, însă ce mireasmă minunată s-a înălțat de acolo! Această mireasmă este protejată cu gelozie de Dumnezeu și va rămâne pentru toată veșnicia, așa cum ne sugerează sarea adăugată în compoziția tămâii.

F. S. W.

SĂMÂNȚA BUNĂ

Nu vă temeți, căci, iată, vă aduc o veste bună, care va fi o mare bucurie pentru tot poporul: căci astăzi, în cetatea lui David, vi S-a născut un Mântuitor.

Luca 2.10,11

Semnul cunoașterii

Îngerul nu a vestit nașterea lui Hristos locuitorilor din Ierusalim, nici măcar mai-marilor din Betleem. Primii care au primit această veste au fost păstorii, care făceau de strajă turmei lor, în timpul nopții. Mântuitorul venise pentru toți aceia care urmau să-și pună încrederea în El, însă, adresându-se păstorilor, îngerul le-a subliniat faptul că Domnul Se născuse pentru ei. Fiecare dintre noi putem spune: „Pentru mine a venit El pe acest pământ”.

Îngerul a continuat: „Și acesta este semnul pentru voi: veți găsi un prunc înfășat în scutece și culcat într-o iesle”. Ce semn ciudat pentru a-L distinge pe Hristos Domnul de toți pruncii din Betleem! Era culcat într-o iesle! Saul, cel dintâi împărat al lui Israel, se distingea prin faptul că era mai înalt decât oricine din popor, însă semnul distinctiv al Domnului Isus a fost sărăcia extremă. În 2 Corinteni 8.9, Pavel scrie: „Căci cunoașteți harul Domnului nostru Isus Hristos. El, măcar că era bogat, S-a făcut sărac pentru voi, pentru ca, prin sărăcia Lui, voi să vă îmbogățiți”.

Iată cine era Cel culcat în ieslea din Betleem! Păstorii au plecat în grabă și i-au găsit pe Maria și pe Iosif și Pruncul culcat în iesle. După ce L-au găsit pe Prunc, au făcut cunoscut lucrurile pe care le auziseră cu privire la El, apoi s-au întors slăvindu-L și lăudându-L pe Dumnezeu pentru tot ceea ce auziseră și văzuseră. Cel care venise pentru a fi Mântuitorul nostru le-a captat privirile și le-a câștigat inimile.

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

NU MAI CĂUTA SCUZE! – Fundația SEER

„Să vă prefaceți prin înnoirea minții voastre…” (Romani 12:2)

 

Uneori, cultura noastră ne bombardează mintea cu informații greșite ori cu jumătăți de adevăr… Și pentru că părinții noștri au fost crescuți și ei în aceeași cultură, ne-au transmis și nouă același tipar pentru interpretarea vieții. Prin urmare, s-ar putea să fi ajuns și tu la aceste trei concluzii greșite:

1) Există undeva o anumită persoană care mă poate face fericit. Numai Dumnezeu poate face asta! Cei ce suferă nu pot decât să-i facă și pe ceilalți să sufere. „Din prisosul inimii vorbește gura” (Luca 6:45).

2) Când voi avea cutare funcție, sau atâția bani – voi fi fericit! Aici vorbim despre mitul lui „de îndată ce”, care aduce o viață de nemulțumire (vezi Luca 12:15).

3) N-am ce să fac, așa sunt eu! Este vorba de minciuna „eu nu sunt responsabil”, care te va ține pe loc în demersurile tale. Dacă dorești să fii fericit, analizează scuzele pe care le tot aduci în discuție pentru a-ți justifica purtarea. Iată câteva dintre ele: „Nu numai eu fac așa!” Și ce-i dacă? Dacă toți fac așa, asta înseamnă că Dumnezeu nu ia lucrul acesta în serios? E ca un păcat săvârșit în grup. „Nu văd nici un rău în asta!” Cine ți-a dat autoritatea de a scrie legi și de a-ți asuma rolul lui Dumnezeu? „Nu încerc decât o singură dată.”

Dacă încerci o dată, înseamnă că nu vor exista consecințe? Mai bine, gândește-te: ce minciuni se ascund în spatele scuzelor tale? Analizează-le. Ele te țin legat din punct de vedere spiritual, dar trebuie dezlegate și îndepărtate! Biblia numește lucrul acesta „înnoirea minții” (Romani 12:2). Domnul Isus a zis că, odată ce cunoaștem adevărul, vechiul nostru sistem de convingeri va fi demascat și vom fi eliberați (vezi Ioan 8:32). Imaginează-ți că ești liber să devii tot ce dorește Dumnezeu să fii! Nu-i așa că merită să urmărești acest obiectiv?

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

2019 de Jean Koechlin

Iosua 17:1-18

Manase îşi primeşte partea şi imediat apar cele cinci fiice ale lui Ţelofhad cu frumoasa lor perseverenţă. Amintind de porunca DOMNULUI către Moise, ele îşi revendică mult-aşteptata moştenire. Jumătate din seminţia lor alesese cealaltă parte a Iordanului, dar ele nici nu s-au gândit la aşa ceva; moştenirea lor era în Canaan, în mijlocul fraţilor lor. Şi să ne amintim cu această ocazie că, dacă femeile creştine nu sunt chemate la anumite slujbe publice, cum ar fi predicarea, moştenirea lor cerească şi bucuria în binecuvântările cereşti nu le sunt cu nimic mai prejos decât cele ale fraţilor lor.

Într-o manieră generală, să remarcăm cu ce grijă stabileşte DOMNUL hotarele fiecărei seminţii. Una după alta, fiecare îşi primeşte partea, indicată în primul rând prin frontiere, apoi prin lista cetăţilor care se găsesc acolo. Dumnezeu aşteaptă în schimb de la ai Săi zelul de a şi le însuşi. Priviţi-l însă pe Efraim! Nu-i place muntele său: îi cere prea multe eforturi; solicită o altă parte, nu prin credinţă, ci de lene. Cât de mult pierdem noi, ca şi această seminţie, din lipsă de energie, mai ales în domeniul care ne este cuvenit întotdeauna: cel al rugăciunii (Iacov 4.2 sf.).