Mana Zilnica

Mana Zilnica

Archive for the day “decembrie 28, 2019”

29 Decembrie 2019

DOMNUL ESTE APROAPE

Dacă vei cumpăra un rob evreu … dacă robul va zice hotărât: „Iubesc pe stăpânul meu, pe soția mea și pe copiii mei, nu vreau să ies liber!”, atunci stăpânul său să-l aducă înaintea judecătorilor și să-l apropie de ușă sau de tocul ușii; și stăpânul său să-i găurească urechea cu o sulă; și el să-i slujească pentru totdeauna.

Exod 21.2,5,6



Robul despre care se vorbește aici este o frumoasă imagine a binecuvântatului nostru Domn Isus, în ce privește slujirea Lui. În timpul celor treizeci și trei de ani trăiți aici pe pământ, El Și-a împlinit îndatoririle ca Slujitor perfect al lui Dumnezeu. Legea nu-L putea niciodată ține aici, fiindcă purtarea Lui a fost cu mult deasupra cerințelor ei. Ca Slujitor al lui Dumnezeu, El ar fi putut „să iasă liber”. Totuși nu a ales această cale, fiindcă L-a iubit pe Stăpânul Său (Tatăl Său), a iubit-o pe soția Sa (Adunarea – aspectul colectiv) și i-a iubit pe copiii Săi (cei credincioși – aspectul individual).

Apoi avea loc un ritual: urechea slujitorului trebuia găurită cu o sulă de către stăpânul său, la ușă sau la tocul ușii. „Mi-ai străpuns urechile” (Psalmul 40.6). Ușa sau tocul ușii sunt o imagine a crucii. Când urechea era străpunsă, rămânea un semn distinct pe tocul ușii, o pată de sânge, dovadă a dragostei care dorise să slujească pentru totdeauna.

Ce efect trebuie să fi avut această pată de sânge asupra soției și copiilor acestui rob care se sacrificase! În ea ei puteau vedea dragostea lui pentru ei, dragoste care refuzase libertatea, pentru a rămâne cu ei. Efectul nu putea fi altul decât dragostea lor pentru el. Să privim și noi, prin credință, la crucea însângerată și la semnele rămase în trupul Domnului nostru preaiubit, și să ne plecăm înaintea Lui în adorare!

F. S. W.

SĂMÂNȚA BUNĂ

Domnul este înălțat mai presus de toate neamurile; slava Lui este mai presus de ceruri. Cine este ca Domnul?

Psalmul 113.4,5



Slava Domnului

Trebuie să recunoaștem că percepția noastră despre măreția infinită a dragostei dumnezeiești este adesea mică. Slava Domnului este mai presus de ceruri. Splendoarea măreției Domnului este de așa fel, încât îngerii se apleacă în adorare. Ce lucru măreț că Domnul Isus Hristos S-a întrupat și a coborât la noi! Și cât de smerită a fost viața binecuvântatului Domn al gloriei aici, pe pământ! Mai mult chiar, și ca Om, El S-a smerit și S-a făcut ascultător până la moarte și încă moarte de cruce.

Pe bună dreptate, putem întreba: Cine este ca Domnul și Mântuitorul nostru? De dragul nostru, Mântuitorul a coborât pe pământ, un loc asociat cu suferințe și cu lupte mai profunde decât pot concepe mințile noastre. A lăsat deoparte cetatea imperială Roma, cetatea regală Ierusalim și a ales Betleemul, deși era neînsemnat între cetățile țării; mai mult, a lăsat deoparte chiar și modesta ospitalitate pe care o putea oferi un han și a ales adăpostul unui staul. Acolo, în grajdul din Betleem, Cel ale cărui zile sunt din veșnicie a fost născut și așezat într-o iesle. Și măreția dragostei Sale față de omul căzut în prăpastia păcatului a continuat și s-a arătat în mod desăvârșit în jertfa Mântuitorului la crucea de pe Golgota. Acolo Mântuitorul Isus Hristos a purtat păcatele tuturor celor care vor crede în El pentru a fi mântuiți. Ce istorie minunată a măreției dragostei Lui dumnezeiești!

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

CHEAMĂ-L PE DOMNUL! – Fundația SEER

„În strâmtorarea mea, am chemat pe Domnul…” (Psalmul 18:6)


Sunt momente în viață când cel mai bun lucru pe care îl poți face este să-L chemi pe Dumnezeu din adâncul ființei tale. Nu-ți face griji că vei părea nedemn, sau că vor exista unii care vor crede că nu ai credință. Psalmistul a zis: „în strâmtorarea mea, am chemat pe Domnul, și… El mi-a auzit glasul…” Fiecare părinte cunoaște acest strigăt. E ceva diferit; nu e o criză de isterie sau o văicăreală pentru a atrage atenția, ci e un strigăt de suferință. Și chiar dacă vine în întunericul nopții, fără să te gândești prea mult, sari în picioare și te duci la patul copilului, îl iei în brațe, îl schimbi, îi dai să mănânce și îl liniștești… Așa simte și Dumnezeu pentru tine. Când ai ajuns atât de jos încât nu mai vezi nici o scăpare, cheamă-L pe Dumnezeu!

David a zis: „El Și-a întins mâna de sus, m-a apucat, m-a scos din apele cele mari; m-a izbăvit… Ei năvăliseră deodată peste mine în ziua strâmtorării mele; dar Domnul a fost sprijinul meu. El m-a scos la loc larg, și m-a scăpat, pentru că mă iubește.” (v. 16-19). David a descoperit că Dumnezeu este „cetățuia” lui (v. 2). În vremurile biblice, cetățuia era un loc al siguranței unde dușmanii nu te puteau atinge. În Proverbele 18:10 este scris: „Numele Domnului este un turn tare; cel neprihănit fuge în el, și stă la adăpost.” El reprezintă un locaș sigur în care ești ridicat deasupra amenințării și a împrejurărilor. Este locul în care îți recapeți perspectiva; un loc din care poți privi înainte, știind că necazul tău se va sfârși în curând. Cheamă-L pe Dumnezeu, și El îți va răspunde!


SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

2019 de Jean Koechlin

Iosua 23:12-16; 24:1-5


Prin gura lui Iosua, DOMNUL îi avertizează pe conducătorii poporului cu privire la consecinţele dezastruoase ale celor care merg înapoi: „pentru că dacă veţi da înapoi în vreun fel …” (v. 12). Iar în v. 13, mai multe imagini sugerează pericolele care îi ameninţă inevitabil pe cei care mondenizează (care merg înainte, după lume). Laţul începe prin a te face să cazi; cursa prinde şi reţine; biciul este marca servituţii. În final, spinii în ochi: aceştia sunt cruda orbire. Aşadar Samson, prins în cursă, îşi va pierde, unul după altul, nazireatul, puterea, libertatea, vederea şi viaţa.

În cap. 24, Iosua convoacă întreg Israelul şi începe prin a le aminti de marile momente ale istoriei lor. Pentru aceasta este necesar să se întoarcă în trecutul îndepărtat, dar nu numai pentru a-l pomeni măgulitor pe Avraam, de care Israel îşi amintea cu plăcere (Ioan 8. 33, 39), ci va trebui să se întoarcă până la tatăl acestuia, la Terah, cel care slujise idolilor. Iosua vrea să le spună prin aceasta: idolatria nu este numai caracteristica rămăşiţei care vă însoţeşte; ea este în firea voastră. Voi nu sunteţi mai buni decât ceilalţi. Încă o dată vom lăsa să vorbească epistola către Efeseni: „Voi eraţi morţi în greşelile şi păcatele voastre, în care aţi umblat odinioară, potrivit veacului lumii acesteia … şi eram, din fire, copii ai mâniei, ca şi ceilalţi” (Efeseni 2.1-3).

Post Navigation

%d blogeri au apreciat: