7 Noiembrie 2019
Și cuvântul Domnului a fost către mine, zicând: „Fiu al omului, când o țară va păcătui împotriva Mea, lucrând cu necredincioșie, și-Mi voi întinde mâna asupra ei și-i voi sfărâma toiagul pâinii și voi trimite asupra ei foametea și voi nimici din ea pe om și pe animal, chiar dacă ar fi în mijlocul ei acești trei bărbați, Noe, Daniel și Iov, ei și-ar scăpa numai propriile lor suflete prin dreptatea lor”, zice Domnul Dumnezeu.
Ezechiel 14.12-14
Cu toții cunoaștem istoria lui Noe, la fel și cei care îl ascultau pe Ezechiel. Noe este unul dintre eroii credinței. În cartea Geneza se spune că el era un om drept, neîntinat în mijlocul generației sale și că umbla cu Dumnezeu. Noe a găsit har în ochii Domnului și, împreună cu familia sa, a fost salvat de potopul care a nimicit lumea veche – o lume a celor nelegiuiți.
Iov este un alt exemplu bine cunoscut de către toți cei care au citit Scriptura, fie în zilele noastre, fie în cele ale lui Ezechiel. Ca și Noe, el este descris ca fiind „fără pată și drept” (Iov 1.1). În Iacov 5.11 citim: „Iată, îi numim fericiți pe cei care au răbdat: ați auzit de răbdarea lui Iov și ați văzut sfârșitul dat lui de la Domnul, pentru că Domnul este plin de milă și îndurător”.
Dar să remarcăm că Ezechiel mai folosește un exemplu de om drept. În chiar acel timp era un tânăr la curtea împăratului, care hotărâse în inima lui să nu se întineze cu mâncărurile de la masa împăratului. Daniel trăia la curtea lui Nebucadnețar atunci când Ezechiel scria și totuși este socotit în rândul oamenilor drepți din vechime.
Câteodată ne gândim că nu mai sunt eroi sau eroine ale credinței în ziua de astăzi, așa cum au fost în trecut. Adesea venerăm giganți spirituali din istoria Bisericii, precum Martin Luther, de exemplu. Cel mai important lucru este însă ca noi înșine să fim eroi ai credinței în generația noastră, la fel cum era Daniel în timpul când Ezechiel își scria profeția.
T. Bouter
Încredințează-ți Domnului calea, încrede-te în El și El va lucra! Taci înaintea Domnului și așteaptă-L cu răbdare.
Psalmul 37.5,7
Prevestiri bune
Un ofițer tânăr și-a auzit de multe ori mama vorbind despre prevestiri bune. Într-una din zilele din noiembrie, când avea ziua de naștere, acest ofițer s-a trezit foarte devreme; era cam între orele patru și cinci. Locuia la cazarmă, în Berlin. El s-a gândit: „Dacă stelele strălucesc acum, atunci acest semn bun este pentru noul meu an de viață”. S-a ridicat din pat și a tras perdeaua, ca să se uite pe fereastră. Strada era liniștită și goală. Dar în mijlocul acostamentului, foarte aproape sub fereastră (locuința era la primul etaj), pe un cărucior de mână era un sicriu mare. Ce răspuns grav la întrebarea cu privire la prevestiri bune! Tânărul nu s-a speriat, a rămas liniștit, chiar și lăuntric, dar a priceput totuși că Dumnezeu vorbea serios cu el. A înțeles că nu din fenomenele exterioare trebuie să afle evenimentele viitorului, ci din Cuvântul lui Dumnezeu. De acolo trebuie să recunoască siguranța harului și credincioșia lui Dumnezeu, pentru a-și urma calea în pacea lui Dumnezeu.
Cine a devenit un om mântuit nu întreabă de semne prevestitoare, de presimțiri sau de altele asemănătoare. El se odihnește în credincioșia Aceluia care le spune alor Săi: „Nu se vând oare cinci vrăbii cu doi bani? Totuși, niciuna din ele nu este uitată înaintea lui Dumnezeu. Și chiar perii de pe cap, toți vă sunt numărați. Deci, să nu vă temeți; voi sunteți mai de preț decât multe vrăbii” (Luca 12.6,7).
CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI
coordonatori Bob & Debby Gass
CREȘTE-I ÎN ASCULTARE! – Fundația SEER
„Pedepsește-ți fiul, și el îți va da odihnă” (Proverbele 29:17)
Dacă fiul pe care l-ai pedepsit îți aduce odihnă, un copil nepedepsit nu te va lăsa să te odihnești. Nu-l poți duce nicăieri și nu-l poți lăsa nicăieri. Solomon spune: „cine-l iubește, îl pedepsește îndată.” (Proverbele 13:24). Abuzarea copiilor este condamnabilă! Dar la fel este și neglijarea lor! Fără disciplină, îi sortești copilului tău o viață dureroasă. Când sunt opriți de poliție pentru depășirea vitezei sau când sunt contactați de bancă pentru neplata unui împrumut, faptul că faci o criză nu-i va ajuta cu nimic. Te rog să te gândești la viitorul lor!
Dumnezeu Își pedepsește copiii; ești tu mai înțelept decât este El? Biblia spune: „orice pedeapsă, deocamdată pare o pricină de întristare… dar mai pe urmă aduce… roada dătătoare de pace a neprihănirii.” (Evrei 12:11). Un copil de doi ani care strigă „nu!” poate părea drăguț astăzi… dar așteaptă să împlinească șaptesprezece ani, și te va ocărî ca la ușa cortului! Biblia spune: „Nebunia este lipită de inima copilului, dar nuiaua certării o va dezlipi de el.” (Proverbele 22:15).
Răzvrătirea este înscrisă în ADN-ul lor și este datoria ta s-o scoți afară. Când un părinte spune: „Lucrul acesta mă doare mai mult decât te doare pe tine,” ce va crede un copil răzvrătit? „Atunci să facem schimb de locuri!” Da, e dificil să-l pedepsești când timpul petrecut cu el este atât de limitat; dar viitorul lui este în mâinile tale. Un copil fără limite e ca o casă fără ziduri. E ca și cum ai locui într-un șopron; nu există nicio protecție față de influențele din exterior. Nimeni nu se simte în siguranță. Așa că, astăzi – vorbește cu Dumnezeu! El este Tată – El are propriii Săi copii, dar vrea să te ajute să-i crești și pe ai tăi în ascultare!
2019 de Jean Koechlin
Deuteronom 25:13-19, 26:1-11
Alături de toate experienţele umilitoare ale deşertului se află încă una de care Israel trebuia să-şi amintească (şi noi împreună cu el). Amalec profitase în mod laş de oboseala poporului pentru a se arunca asupra celor slabi şi rămaşi în urmă. Să fim atenţi! Diavolul nu îndrăzneşte câtuşi de puţin să-i atace pe creştinii al căror mers este încrezător şi îndrăzneţ, cât timp «codaşii» îi sunt o pradă uşoară. Ştim ce i s-a întâmplat lui Petru care Îl urma pe Isus de departe (Luca 22.54).
Capitolul 26 ne aduce din nou în ţară. Dar prin aceasta trecutul nu este uitat.
Israelitul, binecuvântat în recolta lui, venind în locul ales de Domnul, trebuia să-şi amintească pe de o parte de originea sa mizerabilă şi de puterea divină care l-a salvat pentru a-l introduce în această ţară bună. Apoi, ca o probă a bunătăţii Dumnezeului său, trebuia să aşeze înaintea Lui rodul coşului său şi să se prostearnă cu inimă plină de bucurie şi de recunoştinţă. Minunată ilustrare a închinării celor răscumpăraţi care se strâng pentru a-şi aminti de glorioasa lor mântuire şi pentru a-I oferi lui Dumnezeu „rodul buzelor care mărturisesc Numele Lui” (Evrei 13.15)!
Să spunem şi noi Domnului în adorare: „Tot felul de roade alese, noi şi vechi: „le-am păstrat pentru Tine, Preaiubitul meu!” (Cântarea Cântărilor 7.13).
Mana Zilnica 