9 Noiembrie 2019
Având deci, fraților, îndrăzneală să intrăm în locurile sfinte prin sângele lui Isus … să ne apropiem cu inimă sinceră.
Evrei 10.19,22
A atașa astăzi ideea de sanctuar vreunei clădiri de pe pământ înseamnă să abandonezi terenul creștin și să te întorci la religia iudaică. Acest lucru nu numai că-L dezonorează pe Domnul, ci produce pagube imense sufletelor, fiindcă le ține la distanță de Dumnezeu și face necesară o preoție omenească între ele și Dumnezeu. Așa ceva place omului natural, fiindcă un astfel de sistem oferă importanță omului și refuză libertatea cu care Hristos ne-a eliberat.
Noi însă – binecuvântat să fie Dumnezeu! – avem iertarea păcatelor și deplină libertate să intrăm acolo unde El este. Prin urmare, suntem îndemnați să ne apropiem de tronul harului (Evrei 4.16). Știm noi ce înseamnă să fim dincolo de perdea, în prezența conștientă a dragostei perfecte a lui Dumnezeu și în savurarea păcii desăvârșite, în timp ce inimile ne sunt pline de închinare și de mulțumire? Aici nu este vorba de apropierea păcătosului pentru a fi curățit, ci de cea a închinătorului, care intră cu îndrăzneală, fiindcă a fost curățit și nu mai are conștiință de păcate.
Este deci scris: „Să ne apropiem cu o inimă sinceră”. Domnul nostru a făcut referire la această schimbare remarcabilă în caracterul închinării, atunci când a spus: „Vine un ceas când nici pe muntele acesta, nici în Ierusalim nu vă veți închina Tatălui. Voi vă închinați la ce nu cunoașteți; noi ne închinăm la ce știm, pentru că mântuirea este de la iudei. Dar vine un ceas, și acum este, când adevărații închinători se vor închina Tatălui în duh și în adevăr; pentru că și Tatăl caută astfel de închinători ai Lui. Dumnezeu este Duh și cei care I se închină trebuie să I se închine în duh și în adevăr” (Ioan 4.21,23). Închinarea deci trebuie să fie în duh, potrivită naturii lui Dumnezeu, și în adevăr, adică potrivită revelației făcute de Dumnezeu cu privire la gândul Său. Ferice de cei care se închină astfel Tatălui!
H. H. Snell
Sau disprețuiești tu bogățiile bunătății, îngăduinței …? Nu știi tu că bunătatea lui Dumnezeu te îndeamnă la pocăință?
Romani 2.4
Întristarea pescarului
Un pescar cu frică de Dumnezeu, care își petrecea acele ore din noapte în barca sa legată de mal, a auzit un zgomot. Știa că deținătorul iahtului din apropiere se îmbăta deseori. Fără să zăbovească, s-a aruncat în apa rece. Cu greu a reușit să-l salveze pe bărbatul aproape înecat și să-l ducă la iahtul său. Apoi i-a făcut respirație artificială și l-a pus pe un pat. După ce a făcut tot ce i-a stat în putință, a plecat înot înapoi la barca sa. A doua zi a vâslit spre iaht, pentru a vedea cum îi merge bărbatului. „Nu vă privește!”, a fost răspunsul respingător. Pescarul i-a amintit bărbatului că și-a riscat viața pentru a-l salva. Dar, în locul unei mulțumiri, a fost alungat cu vorbe urâte. Cu lacrimi în ochi, creștinul a vâslit înapoi la locul său. Privind spre cer, s-a rugat: „Doamne Isuse, dacă mă gândesc cum ești tratat Tu, mă întristez foarte tare. Dar acum înțeleg puțin ce simți Tu, când așa mulți oameni, într-o stare fără margini de nemulțumire, Te resping pe Tine și lucrarea Ta de mântuire”.
Întristarea pescarului era îndreptățită. A făcut un mare bine și i s-a întors spatele. Când credința are de-a face cu lucruri care ar fi de natură să o descurajeze, ea împrumută aripi de vultur și se avântă deasupra dificultăților, zburând înspre seninul cerului. Dumnezeu ne face bine zilnic. Și ce fac oamenii? Îi întorc spatele. Cât de normal ar fi ca această bunătate fără margini a lui Dumnezeu să-i îndemne la pocăință…! „Nu știi tu că bunătatea lui Dumnezeu te îndeamnă la pocăință?”
CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI
coordonatori Bob & Debby Gass
BOTEZAȚI ÎN HRISTOS! – Fundația SEER
„Duceți-vă și faceți ucenici…” (Matei 28:19)
Dacă nu îți iei angajamentul să-L urmezi pe Hristos în toate domeniile vieții tale, botezul înseamnă doar să te cufunzi în apă uscat și să ieși din ea ud… și neschimbat! Uită-te cu atenție la cuvintele Domnului Isus: „Duceți-vă și faceți ucenici din toate neamurile, botezându-i… Și învățați-i să păzească tot ce v-am poruncit. Și iată că Eu sunt cu voi în toate zilele, până la sfârșitul veacului.” (Matei 28:19-20). Prin botez, declari în mod public că te încrezi în moartea, îngroparea și învierea lui Hristos pentru mântuirea ta. Botezul înseamnă mai mult decât să fii scufundat în apă.
Este nevoie să faci următoarele trei lucruri:
1) Să te cufunzi în principiile lui Hristos. „Învățați-i să păzească tot ce v-am poruncit.” Să remarcăm cuvântul „tot.” Nu vorbim aici de un meniu a la carte din care alegi ceea ce ți se pare că-i gustos și ignori restul. Ascultarea incompletă înseamnă neascultare!
2) Să te cufunzi în planul lui Hristos. „Duceți-vă și faceți ucenici.” Nașterea din nou constituie 5% și se produce într-o clipită. Ucenicia constituie restul de 95% și necesită ascultarea de Hristos 24 de ore pe zi, șapte zile pe săptămână, cincizeci și două de săptămâni pe an!
3) Să te cufunzi în prezența lui Hristos. „Eu sunt cu voi în toate zilele.” Asta înseamnă să cultivi un simț al prezenței Sale în tot ceea ce faci. Prezența Sa permanentă trebuie să te stăpânească, să te motiveze și să te facă să te concentrezi pe împlinirea voii Sale.
Asta înseamnă să fii botezat în Hristos!
2019 de Jean Koechlin
Deuteronom 27:1-19
Scrisă «foarte lămurit» pe bucăţi mari de piatră văruite cu var (v. 2), strălucind de albeaţă, legea va fi pusă în evidenţă pe un munte, ca mărturie pentru întreg Israelul. Nimeni nu va putea pretinde că nu o cunoaşte. Noi, care avem în mâinile noastre Biblia în întregime, suntem şi mai responsabili.
Acest monument în cinstea legii ne face să ne gândim la măreţul Psalm 119 care dezvăluie în cele 176 de versete ale sale minunile Cuvântului lui Dumnezeu şi ce este el pentru credinciosul adevărat. Iar acest psalm se deschide proclamând binecuvântarea celor „care umblă în legea Domnului”. „Vei pune binecuvântarea pe Muntele Garizim, şi blestemul pe Muntele Ebal” fusese ordonat (cap. 11.29).
Vai! Nu auzim seminţiile rostind binecuvântarea. Într-adevăr, poporul este „sub lege” şi „toţi cei care sunt din faptele legii sunt sub blestem” (Galateni 3.10). Blestemat … blestemat … blestemat … este sentinţa pe care Israel va trebui să o audă de douăsprezece ori (v. 15-26). Însă acelaşi pasaj din Galateni anunţă că „Hristos ne-a răscumpărat din blestemul legii”, luându-l asupra Lui (Galateni 3.13).
De atunci nu mai suntem sub lege, ci sub har (Romani 6.14).
Mana Zilnica 