Mana Zilnica

Mana Zilnica

Archive for the day “noiembrie 29, 2019”

29 Noiembrie 2019

DOMNUL ESTE APROAPE

Cei care au rămas, care au scăpat din captivitate acolo, în provincie, sunt în mare necaz și în rușine; și zidul Ierusalimului este dărâmat și porțile lui sunt arse de foc.

Neemia 1.3



Neemia află că, în ciuda trezirilor de mai înainte, poporul era în mare necaz și în rușine, și că zidurile Ierusalimului erau dărâmate, iar porțile lui erau arse de foc. Poporul lui Dumnezeu se poate afla în mare necaz, din cauza persecuției, în urma mărturiei lui pline de credincioșie; totodată el poate suferi ocara pentru numele lui Dumnezeu. Într-un astfel de caz este ferice de el, fiindcă Domnul spune: „Fericiți sunteți voi când vă vor defăima și vă vor persecuta și, mințind, vor spune împotriva voastră orice lucru rău, din cauza Mea” (Matei 5.11). Petru a scris: „Dacă sunteți batjocoriți pentru Numele lui Hristos, ferice de voi” (1 Petru 4.14).

Din nefericire însă, poporul lui Dumnezeu poate fi în necaz din cauza stării spirituale joase și în rușine din cauza inconsecvenței în umblare. Așa stăteau lucrurile în timpul lui Neemia, iar mărturie pentru aceasta erau zidurile dărâmate și porțile arse ale Ierusalimului, care erau totodată rezultatul stării spirituale joase a poporului.

Zidul simbolizează menținerea separării de rău; porțile sunt o imagine a grijii manifestate în primire și în exercitarea disciplinei. În orice veac, neglijența cu privire la asocieri și la exercitarea disciplinei în mijlocul poporului lui Dumnezeu sunt semne sigure ale stării morale joase. Nu poate exista prosperitate spirituală în mijlocul poporului lui Dumnezeu dacă nu este menținută separarea față de lume, fie că este vorba de lumea păgână, ca în zilele lui Neemia, sau de lumea iudaismului corupt, ca în zilele ucenicilor, ori de lumea creștinătății corupte, ca în zilele noastre.

H. Smith

SĂMÂNȚA BUNĂ

În sfârșit, toți să fiți cu aceleași gânduri, suferind împreună cu alții, plini de dragoste frățească, miloși, smeriți … căci la aceasta ați fost chemați: să moșteniți binecuvântarea.

1 Petru 3.8,9



Îndemnuri

Inspirat de Duhul Sfânt, apostolul Petru a scris și îndemnuri pentru familie, dar și pentru toți credincioșii. Femeile erau îndemnate să fie supuse soților lor în toată modestia și curăția, pentru ca efectele Cuvântului, prin roadele pe care el le aduce, să poată fi o mărturie, dacă soții nu voiau să asculte de Cuvânt. Femeile trebuiau să conteze cu răbdare și cu blândețe pe fidelitatea lui Dumnezeu și să nu se lase înspăimântate la vederea vrăjmașilor. Tot așa, și soții trebuiau să locuiască cu înțelepciune cu soțiile lor, afecțiunile și relațiile lor fiind guvernate de cunoștința creștină. Ei trebuiau să-și onoreze soțiile, ca fiind moștenitoare, împreună cu ei, ale harului vieții.

Apoi, toți creștinii erau îndemnați să umble într-un duh de pace și de blândețe, arătând în relațiile lor cu ceilalți acea binecuvântare ai cărei moștenitori erau, fapt pentru care erau datori să manifeste acest duh. Urmărind ce este bine și având limba condusă de temerea de Domnul, evitând răul și țintind pacea, ei se vor bucura de viața prezentă, sub privirea lui Dumnezeu. Căci ochii Domnului sunt asupra celor drepți și urechile Lui sunt îndreptate spre cererile lor, dar fața Domnului este împotriva celor ce fac răul. Mai mult, dacă ei urmăresc ceea ce este bine, cine le va face rău? Purtându-le în inimi și punând în practică aceste îndemnuri dumnezeiești, vom fi fericiți în umblarea noastră. Aceasta este deci guvernarea lui Dumnezeu și acestea sunt principiile potrivit cărora El veghează asupra mersului acestei lumi.

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

DESPRE ANGAJAMENTE (1) – Fundația SEER

„Am fost răstignit împreună cu Hristos…” (Galateni 2:20)


Trăim vremuri de fobie față de angajamente. Vrem să obținem cât mai mult în timp ce dăruim cât mai puțin posibil. Vrem să fim alături de alții în vremuri bune, dar nu și în vremuri grele. Și lipsa noastră de angajament se reflectă în statistici. Rata căsătoriilor e în scădere, iar cea a divorțurilor – în creștere. Implicarea în biserică și participarea la cauze nobile a scăzut. Devenim o societate care se teme să-și asume riscuri și nu mai vrea să fie legată de sarcini și obligații. Pentru a scăpa de jena și rușinea de a spune nu, evităm responsabilitățile spunând că ne aflăm într-alt loc decât cel în care este nevoie de noi. Și suntem generația „clișeelor”, având o capacitate de concentrare cât pentru un spot publicitar de 15 secunde. Preferăm ca predicile să fie simple, distractive, și mai presus de orice – scurte!

Angajamentul prioritar se întâlnește rareori – dar e tocmai ceea ce dorește Dumnezeu de la noi!

Biblia spune: „Mai bine să nu faci nicio juruință, decât să faci o juruință și să n-o împlinești.” (Eclesiastul 5:5). Cum rămâne cu angajamentul căsătoriei? Dumnezeu nu îl vede ca pe un angajament în care fiecare contribuie cu jumătate, ci unul în care fiecare dăruiește 100%. E un legământ sfânt încheiat înaintea lui Dumnezeu între un bărbat și o femeie, „la bine și la greu, în bogăție sau în sărăcie, în sănătate sau în boală, până când moartea ne va despărți!” Și funcționează cel mai bine atunci când cei doi au învățat să spună împreună cu apostolul Pavel: „Am fost răstignit împreună cu Hristos, și trăiesc… dar nu mai trăiesc eu, ci Hristos trăiește în mine.”

Asta înseamnă angajament prioritar și este calea spre o căsnicie extraordinară!


SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

2019 de Jean Koechlin

Iosua 3:14-17, 4:1-8

Chivotul a intrat primul în ape, deschizând calea poporului. Intrarea lui Hristos în moarte ne deschide o cale pe care n-am mai trecut, o cale nouă şi vie (3.4; Evrei 10.20). Înainte de cruce, nimeni nu s-a întors definitiv din moarte după ce a intrat în ea. Dar Hristos Sa întors, iar noi acum trecem prin ea cu El, fără a-i simţi amărăciunea. „El a prefăcut marea în uscat; au trecut fluviul cu piciorul; acolo ne-am bucurat în El” (Psalmul 66.6).

Observăm cum chivotul a rămas în albia râului până a trecut tot poporul (v. 17). Minunată garanţie a integrităţii poporului! Moartea nu ne poate înghiţi. Hristos a trecut prin ea în contul nostru. Dar să ne gândim ce a însemnat pentru Domnul Vieţii să-Şi dea sufletul. Iona 2.4 … spune despre toate valurile grozave care au trecut peste El în realitate: apele I-au înconjurat până şi sufletul … (vezi şi Psalmul 42.7).

Nepreţuit Mântuitor! El a primit suferinţa şi moartea, iar noi, eliberarea, viaţa, strălucirea. Apele nu pot stinge şi râurile nu pot îneca iubirea „tare ca moartea” care L-a făcut să intre în valuri pentru a ne salva pe noi de puterea lor (Cântarea Cântărilor 8.6, 7).

Post Navigation

%d blogeri au apreciat asta: