5 Noiembrie 2019
Și, iată, s-a stârnit o furtună puternică pe mare, încât corabia era acoperită de valuri; iar El dormea.
Matei 8.24
Obosit după osteneala zilei, Mântuitorul dormea – o dovadă mișcătoare a umanității Sale. Deodată s-a stârnit o furtună puternică, iar ucenicii s-au înspăimântat, neînțelegând cine era cu adevărat Cel care călătorea împreună cu ei. Acesta era Cel care, cu veacuri înainte, „a închis marea cu uși … Până aici să vii și nu mai departe; și aici să se oprească valurile tale mândre” (Iov 38.8,11).
Marcu, potrivit obiceiului său de a prezenta anumite detalii, ne spune că ucenicii L-au trezit pe Domnul, spunând: „Nu-Ți pasă că pierim?”. Cât de mult trebuie să fi rănit acele cuvinte inima Mântuitorului! Dacă nu I-ar fi păsat, ar fi rămas în gloria cerească, iar ieslea Betleemului, corabia galileeană și crucea Golgotei n-ar fi fost niciodată partea Lui. Totuși atât de plin de har este El, încât niciun cuvânt de mustrare nu iese de pe buzele Lui pentru aceste cuvinte dure ale lor. El doar îi întreabă: „De ce sunteți fricoși, puțin-credincioșilor?”.
Glasul Lui a fost de ajuns pentru ca furtuna să se potolească. Cu mult timp înainte, psalmistul a scris despre El: „Tu stăpânești mândria mării; când se ridică valurile ei, Tu le potolești” (Psalmul 89.9). El n-a renunțat la niciun atribut al Dumnezeirii devenind Om. Atotputernicia și atotcunoașterea au strălucit în El ori de câte ori s-a ivit ocazia pentru manifestarea lor. Demonii, bolile, moartea, vântul și valurile, toate s-au făcut nevăzute dinaintea cuvântului Său. Nicio minte omenească, oricât de pătrunzătoare și de învățată de către Dumnezeu, nu poate înțelege taina unității firii divine și omenești în Persoana Domnului.
Ucenicii s-au mirat și se întrebau: „Ce fel de Om este Acesta, că și vânturile și marea ascultă de El?”. Răspunsul este simplu: El era Dumnezeu arătat în trup, care mergea să-Și dea viața pentru binecuvântarea eternă a tuturor celor care cred. Atunci și acum, El are putere să înlăture orice pericol care îi pândește pe cei ai Săi. Trebuie doar să ne încredem în El!
W. W. Fereday
Un nume bun este mai de dorit decât mari bogății și a fi iubit prețuiește mai mult decât argintul și aurul. Spini și curse sunt pe calea celui rău.
Proverbe 22.1,5
Povestea lui Henry (2)
— Henry, a spus doctorul, ai înțeles tot ce ai auzit la adunare în seara aceasta?
— Desigur, domnule doctor, a răspuns Henry, fără să se gândească prea mult.
— Atunci, a spus stăpânul său mai departe, tocmai m-am gândit că, dacă vine Domnul Isus, nu voi mai avea nevoie de casa aceasta; de aceea o poți avea tu.
Ochii lui Henry au strălucit. Auzea bine cu urechile lui? Ce minunat să fie cândva posesorul unei asemenea case!
— Și apoi, Henry, mai este și mașina; uite, șoferul și ceilalți oameni ai mei sunt toți credincioși și gata să fie răpiți, în întâmpinarea Domnului Isus în văzduh, când vine El pentru a-i lua pe ai Săi! Tu vei fi deci singurul care va rămâne, și astfel poți avea și mașina.
Henry a rămas fără cuvinte și a putut doar să spună următoarele cuvinte:
— Vă mulțumesc tare mult, domnule doctor! Noapte bună! Și a alergat în dormitorul lui.
În timp ce Henry se pregătea să meargă la culcare, se gândea la norocul surprinzător. „Ce viitor minunat mă așteaptă!”, se bucura el. „Voi fi un om realizat!” Dacă ar fi cunoscut Biblia, ar fi aflat că tot ce se face sub soare „este deșertăciune și goană după vânt” (Eclesiastul 1.14).
CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI
coordonatori Bob & Debby Gass
ÎN ÎNTREGIME AL SĂU – Fundația SEER
„Atunci au început să roage pe Isus să plece din ținutul lor.” (Marcu 5:17)
Biblia spune că atunci când „cei ce văzuseră cele întâmplate, le-au povestit tot ce se petrecuse cu cel îndrăcit și cu porcii… au început să roage pe Isus să plece din ținutul lor.” (Marcu 5:16-17). Acei oameni fuseseră martorii unui miracol uluitor, și cu toate acestea nu s-au sfiit „să roage pe Isus să plece din ținutul lor.”
Poate le-a fost teamă că Se va amesteca în viața lor, așa cum s-a întâmplat în cazul proprietarului de porci. Sau se gândeau că este atât de puternic și imprevizibil, încât nu doreau să Se amestece în viețile lor! Oricum, e clar că ei nu doreau să beneficieze de ceea ce avea de oferit Domnul Isus.
Poate nu ai folosit neapărat cuvintele: „Lasă-mă în pace, Doamne!”, dar nu există oare domenii în viața ta în care ai prefera ca El să nu Se amestece? Pastorul Mark Roberts spune: „Dacă am pune în cuvinte gândurile noastre ascunse, s-ar putea să sune cam așa: ‚Sunt al Tău când vine vorba de viața de familie, dar lasă-mă în pace la serviciu.’ Sau ‚Ești liber să-mi influențezi acțiunile publice, dar nu te amesteca în visele mele.’ Ori ‚Sunt gata să-ți dau zeciuială din venitul meu, dar nu te atinge de restul de bani.’ Sau ‚Sunt fericit că Te am în viața mea, Doamne, dar nu-mi cere să-mi iert părinții.’ Ori ‚Vreau să fii Dumnezeul meu, dar vreau să păstrez anumite comportamente… să pot să mai greșesc în anumite moduri și să nu Te ascult când e vorba de anumite relații…’
Dar nu merge așa! Dumnezeu te vrea în întregime, nu doar o parte din tine! El dorește să fie Domn în fiecare domeniu al vieții tale – inclusiv acelea pe care ai vrea să le gestionezi după bunul tău plac.” Deci, fii în întregime al Domnului!
2019 de Jean Koechlin
Deuteronom 24:7-22
Dumnezeu este lumină; Dumnezeu este dragoste (vezi 1 Ioan 1.5; 4.8). El Se revelează sub acest dublu aspect în poruncile aparent cele mai mici. Lumină: condamnă hoţul, supraveghează apariţia leprei (simbol al păcatului), cere dreptate din partea celui care dă cu împrumut şi a celui care angajează lucrători, apreciază măsura de responsabilitate a fiecărui păcătos. Dragoste: are ochii îndreptaţi spre toţi cei oprimaţi: datornici, săraci, străini, văduve, orfani, slujitori, iar strigătele lor ajung la urechile Lui. Este ceea ce declară Iacov cu privire la acei bogaţi care opriseră plata lucrătorilor care le seceraseră ogoarele (Iacov 5.4).
Lumea îi admiră pe cei puternici şi bogaţi. Cei slabi şi mici, dimpotrivă, îi interesează în mică măsură. Dragi copii ai lui Dumnezeu, să veghem să nu ne lăsăm atraşi de o astfel de atitudine. Stăpânul nostru a traversat această lume ca un rob, ca un străin, ca un sărac. Isus din Nazaret n-a fost subiect al consideraţiei. A fost „dispreţuit şi părăsit de oameni … şi noi nu L-am preţuit” (Isaia 53.3). „Voi l-aţi dispreţuit pe cel sărac” remarcă Iacov în cap. 2.6. În acelaşi timp, Psalmul 41 se deschide astfel: „Ferice de cel care-l înţelege pe sărac!”
Mana Zilnica 