Mana Zilnica

„Cu toată smerenia și blândețea, cu îndelungă răbdare; îngăduiți-vă unii pe alții în dragoste.”
Efeseni 4.2

Răbdarea în familie

Cineva a trecut pe lângă o casă ai cărei locatari numeroși: bunici, părinți, copii, nepoți, gineri și nurori trăiau în armonie. El a întrebat capul familiei, un bătrân venerabil, prin ce mijloace s-a putut realiza această bună înțelegere. După câteva clipe de cugetare, bătrânul răspunse: răbdare, răbdare, răbdare.

Răbdarea este o lucrare, un rezultat al prezenței Duhului Sfânt în viața celor care L-au primit pe Mântuitorul în sufletele lor. Roada Duhului Sfânt în omul credincios crește în măsura în care el rămâne atașat de Domnul și Mântuitorul său. Roada Duhului Sfânt este o dispoziție plină de afecțiune și dragoste; un duh radiind de bucurie și un temperament voios; o minte liniștită și o comportare așezată;o răbdare îngăduitoare în împrejurări stresante și în prezența provocării din partea celuilalt; o pătrundere interioară plină de compasiune și tact; o judecată generoasă și un spirit cuprinzător de ajutorare; smerenie care se uită pe sine în bucuria celuilalt; în toate lucrurile, o atitudine de autocontrol și stăpânire de sine.

Răbdarea, în limbajul biblic, este puterea dăruită de Dumnezeu pentru a te înfrâna în fața opoziției celuilalt. Toți avem nevoie de harul, înțelepciunea și puterea lui Dumnezeu pentru a pune în practică răbdarea în familie cu rezultatul ei: buna înțelegere. Să apelăm tot timpul la ajutorul dumnezeiesc!

coordonatori Bob & Debby Gass

CITEȘTE ȘI PUNE ÎN PRACTICĂ (2)

„Duhul Sfânt… vă va aduce aminte de tot ce v-am spus Eu” (Ioan 14:26)

Domnul Isus Și-a încheiat Predica de pe Munte cu o istorioară frapantă, în care vorbește despre prăpastia dintre a ști și a face: „De aceea, pe orişicine aude aceste cuvinte ale Mele, şi le face, îl voi asemăna cu un om cu judecată, care şi-a zidit casa pe stâncă.” (Matei 7:24). Problema este că ni se pare mai ușor să fim înțelepți, decât să fim buni. Nu trebuie neapărat să cunoști mai multe din Biblie, trebuie să pui în practică ceea ce știi deja. John Ortberg spune că pe vremea când era instructor de tenis, elevii săi începători erau preocupați ce rachetă să-și cumpere – dacă să folosească racordaj din fir sintetic sau din fir natural, și la cât să regleze tensiunea racordajului. Problema era că ei nici măcar nu reușeau să lovească mingea. În loc să aibă dezbateri pe tema unor detalii atât de precise, ei trebuiau pur și simplu să exerseze.

E nevoie însă de o precizare aici: Noi nu devenim „ascultători ai Cuvântului” apelând la propria noastră putere și voință. Duhul Sfânt care locuiește în noi este denumit în Scriptură „Paracletul” (Mângâietorul) și cuvântul înseamnă „cineva care ți se alătură pentru a-ți da o mână de ajutor.” Când ne hotărâm să facem ceea ce este bine, Duhul Sfânt din noi ne dă puterea de a trece la fapte. Când se ivește o situație, El ne va atenționa cu privire la ceea ce avem de făcut. Domnul Isus ne-a făcut următoarea promisiune: „Duhul Sfânt, pe care-L va trimite Tatăl, în Numele Meu, vă va învăţa toate lucrurile, şi vă va aduce aminte de tot ce v-am spus Eu.” Tu întrebi: „Dacă nu voi face lucrurile așa cum trebuie?” El va lucra în tine, creând mereu oportunități – până când vei reuși să le faci așa cum trebuie!

Volumul V de Jean Koechlin

1 Petru 3.13-22

Hristos a suferit pe cruce, El, Cel drept, pentru noi, cei nedrepţi (v. 18). În schimb, ne este dat să suferim puţin pentru El (Filipeni 1.29). Făcând bine, suferim împreună cu El, cum a suferit El (v. 14). În sfârşit, în toate durerile noastre morale, Dumnezeu simpatizează cu noi (v. 12).

Dacă suferiţi pentru dreptate, sunteţi fericiţi, afirmă versetul 14 (citiţi şi Matei 5.10). Să-I cerem lui Dumnezeu să ne păzească de orice teamă de oameni şi să ne dea teama de El, însoţită de blândeţe, pentru ca în orice moment să dăm mărturie de speranţa care este în noi.

Ori de câte ori purtarea noastră nu este bună înaintea oamenilor, dacă le vorbim de Domnul, aceasta nu face decât să răsfrângă asupra Lui dispreţul pe care-l merităm noi. Fie ca Duhul lui Hristos să se folosească de noi pentru a-i avertiza pe semenii noştri, aşa cum odinioară s-a folosit de Noe, care-şi construia corabia, pentru a le predica necredincioşilor din vremea lui! (v. 19, 20). Potopul este imaginea judecăţii gata să se abată asupra lumii. În mod simbolic, credincioşii au trecut prin el la botez şi sunt puşi la adăpost în corabie, care este Hristos. El a suferit moartea în locul lor, iar ei vor învia cu El pentru o viaţă nouă (v. 21, 22).

Publicat în Romanian devotionals | Lasă un comentariu

10 nov. 2018

9 Noiembrie 2018

Tineri din Scriptură – Saul din Tars

Martorii și-au pus hainele la picioarele unui tânăr numit Saul.
Fapte 7.58

Saul din Tars avusese o ascensiune foarte rapidă în cercurile rabinice ale iudaismului. Fusese educat la picioarele unui personaj important, Gamaliel (Fapte 22.3), fiind membru al celei mai stricte ramuri a sectei fariseilor și fiind foarte mândru de descendența sa evreiască (Fapte 26.5; Filipeni 3.5). Toate acestea l-au condus pe un drum al persecuției violente și al urii împotriva celor care Îl mărturiseau pe Isus ca Mesia, împlinind astfel cuvintele profetice ale lui Hristos, care spusese că vor fi persecutori care, omorându-i pe ucenicii Săi, vor crede că fac o slujbă pentru Dumnezeu (Ioan 16.2; Galateni 1.13; Filipeni 3.6). Un astfel de persecutor era și Saul din Tars.

Saul, plin de amenințări și de violență, era pe drumul către Damasc, pentru a-i aresta pe credincioși, când a auzit glasul Domnului Isus: „Saule, Saule, pentru ce Mă prigonești?”. Este greu să înțelegem pe deplin ce efect au avut aceste cuvinte și lumina venită din cer asupra acestui fariseu plin de mândrie și de ură! Prigonindu-i pe ucenicii lui Isus din Nazaret, el Îl prigonea pe Domnul gloriei! Convertirea sa devine astfel punctul de început al liniei sale de slujire, care avea ca centru învățătura că cei credincioși sunt mădulare ale trupului lui Hristos și sunt uniți cu Capul lor din ceruri. Această învățătură este numită mai târziu de Pavel ca fiind „taina lui Hristos” (Efeseni 3.4).

Tânărul Saul era foarte zelos pentru religia părinților săi. Avea o mare râvnă pentru Dumnezeu, însă lipsită de pricepere (Romani 10.2). El a jucat un rol important în omorârea lui Ștefan, iar martorii și-au pus hainele la picioarele lui. Însă, după ce a fost mântuit, fervoarea lui nu s-a micșorat, ci a fost direcționată înspre predicarea evangheliei harului lui Dumnezeu. Lecția pentru noi este că râvna poate fi un lucru bun, dacă are un scop bun și dacă este canalizată de Duhul Sfânt.

B Reynolds

Simplitatea credinţei

„Cine are pe Fiul are viața; cine n-are pe Fiul lui Dumnezeu n-are viața.…să știți că voi, care credeți în Numele Fiului lui Dumnezeu, aveți viața veșnică.” 1 Ioan 5.12,13

Cu mulți ani în urmă a fost vestită Evanghelia în Exeter (Anglia), în apropierea castelului. O femeie a trecut pe acolo și a auzit propoziția: „Cel mai mare păcătos din Exeter este binevenit la Domnul Isus Hristos.” A fost o veste a lui Dumnezeu pentru sufletul ei. Femeia a mers acasă, a îngenuncheat și suspinând a spus: „Doamne, eu sunt cea mai mare păcătoasă din Exeter. Îți sunt binevenită?”

Câteva luni mai târziu, cineva a fost chemat la o femeie muribundă. S-a așteptat să găsească un suflet nemântuit, care este pe punctul de a pleca în veșnicie. Dar cât de uimit a fost să vadă o față, pe care strălucea pacea cerească! Este un moment minunat să vezi pe cineva care este pe punctul de a pleca pentru a fi la Domnul! Credinciosul a fost atât de uimit, încât n-a putut spune nimic. În sfârșit a întrebat: „Ce v-a făcut atât de fericită? V-a vizitat cineva? Sau ați primit un pliant?”– „O, nu”,a răspuns femeia, „nu m-a vizitat nimeni. Am fost singură cu Mântuitorul.” Apoi a relatat ceea ce a auzit într-o dimineață, cum a venit acasă și a îngenuncheat, ce i-a spus Domnului și Mântuitorului și cum El a primit-o în dragostea Sa nemărginită în marea familie a lui Dumnezeu. Şi noi putem admira și aplica în viața noastră această simplitate a credinței în Domnul și Mântuitorul sufletelor noastre!

coordonatori Bob & Debby Gass

CITEȘTE ȘI PUNE ÎN PRACTICĂ (1)

„Fiţi împlinitori ai Cuvântului, nu numai ascultători” (Iacov 1:22)

Un om de afaceri cunoscut pentru cruzimea, aroganța și religiozitatea sa, i-a spus lui Mark Twain că înainte de a muri dorește să viziteze Țara Sfântă, să urce pe Muntele Sinai și să citească Cele Zece Porunci cu voce tare. „Am o idee mai bună”, a replicat Twain. „Mai bine rămâi aici în Boston și citește-le de pe acum!”

Noi mai degrabă cugetăm la lucrurile pe care nu le știm, decât să acționăm potrivit cu ceea ce știm că trebuie să facem. De exemplu, o companie știe că trebuie să-și îmbunătățească controlul calității, așa că managerii discută despre această problemă, ascultă prezentări, citesc tot felul de cărți, se uită la cele mai recente sisteme de dezvoltare – dar nu se apucă niciodată să facă ceva. Problema lor nu este ignoranța, ci faptul că știu prea mult, dar fac prea puțin. Un alt exemplu din viața zilnică: oamenii preferă să dezbată pe teme precum: proteine versus carbohidrații, bucătărie franceză versus cea vegetariană, ridicarea greutăților versus antrenamentul cardio, decât să schimbe modul în care mănâncă.

Concluzia este simplă: trebuie să consumi mai multe calorii decât mănânci. Tot astfel, unii creștini preferă să dezbată pe teme doctrinare, decât să facă ceea ce spune Domnul Isus. Ți-aduci aminte vechea reclamă la adidașii Nike? Just do it! (treci la fapte) Impune-ți să iubești o persoană dificilă; încearcă să ierți; dăruiește; oprește-te și spune mulțumesc; laudă-L pe Dumnezeu; încurajează un prieten; binecuvântează-ți vrăjmașul; cere-ți iertare când greșești. Recunoaște: deja știi mai mult decât ai nevoie.

Nimic nu-i pune pe fugă mai rapid pe ceilalți decât o persoană doldora de cunoștințe, dar fără bunătate și caracter! Ce a scris Iacov („Fiţi împlinitori ai Cuvântului, nu numai ascultători”) este valabil și astăzi!

Volumul V de Jean Koechlin

1 Petru 3.1-12

„Tot aşa, voi, soţiilor” (v. 1), „voi, bărbaţilor” (v. 7), „voi, tinerilor” (cap. 5.5). Şi mereu motivul este acelaşi ca în cap. 2.13: dragostea Domnului, care dictează fiecăruia conduita pe care trebuie să o aibă în familie şi în Adunare. O femeie creştină arată de ce se leagă afecţiunile ei prin felul în care se împodobeşte. Este ea preocupată de frumuseţea ascunsă a inimii, cea pe care numai Domnul o vede? Caută ea ceea ce este de mare preţ înaintea lui Dumnezeu: „un duh blând şi liniştit” (v. 4)? Această „podoabă” face parte din ceea ce este incoruptibil, asemenea Cuvântului (cap. 1.23) şi asemenea moştenirii cereşti (cap. 1.44). Moda cuvenită înaintea lui Dumnezeu nu s-a schimbat deci de pe vremea Sarei.

Titlul nostru de moştenitori ai harului vieţii (v. 7) şi ai binecuvântării (v. 9b) constituie, împreună cu exemplul pe care ni-l dă Cel care este bun (v. 13; cap. 2.21,22), un motiv imperios de a nu răspunde la insulte cu insulte.

Lungul citat din Psalmul 34 ne aminteşte ce este guvernarea lui Dumnezeu. Dacă răul se găseşte în gurile noastre (v. 10) sau în căile noastre (v. 11), aceasta poate avea aici, pe pământ, consecinţe dureroase, îngăduite de Domnul (v. 12). Invers, o umblare în bine şi în pace este un mijloc sigur de a fi binecuvântaţi. În plus de această legitimă dorinţă a oricărui om, ne vom bucura de comuniunea cu Domnul.

Publicat în Romanian devotionals | Lasă un comentariu

10 nov. 2018

8 Noiembrie 2018

Îi plac Domnului arderile-de-tot și jertfele, ca ascultarea de glasul Domnului? Iată, ascultarea este mai bună decât jertfa.
1 Samuel 15.22

De multe ori credem că slujirea și jertfele sunt foarte importante în viața creștină. Acesta este standardul după care adesea cântărim credincioșia și maturitatea în noi înșine sau în alții, însă vedem în Scriptură că Dumnezeu nu procedează așa. Există cel puțin patru calități pe care Domnul le dorește mai mult decât jertfele, iar acest lucru le face să fie foarte importante pentru viața noastră practică.

Ascultarea este lucrul pe care îl dorim de la copiii noștri și pe care Tatăl nostru ceresc de asemenea îl dorește de la copiii Săi. Ascultarea dovedește supunere, umilință și dragoste. Domnul a spus că, dacă Îl iubim, vom păzi poruncile Lui. De aici înțelegem că ascultarea este mai bună decât jertfa. Ce plăcere ar putea găsi inima lui Dumnezeu într-o jertfă, dacă noi umblăm în neascultare?

Împăcarea este de asemenea foarte importantă pentru Dumnezeu, astfel încât El L-a dat pe singurul Său Fiu, ca prin El să ne împace cu Sine. Domnul Și-a dat viața pe cruce pentru a obține această împăcare. Domnul ne învață despre împăcare în Matei 5.23,24. Adesea considerăm jertfele ca fiind foarte importante, însă vedem aici că Domnul dorește ca noi să fim împăcați unii cu alții.

Mila este cel de-al treilea lucru pe care Domnul îl dorește mai mult decât jertfele. „Dacă ați fi cunoscut ce înseamnă: «Milă voiesc, și nu jertfă», nu i-ați fi condamnat pe cei nevinovați” (Matei 12.7). Cu siguranță suntem foarte recunoscători că Dumnezeu este un Dumnezeu al milei și că nu ne-a făcut după cum am meritat.

Aceste trei lucruri sunt însumate în cel de-al patrulea: dragostea. „A-L iubi [pe Dumnezeu] din toată inima și cu toată priceperea și din tot sufletul și cu toată puterea, și a-l iubi pe aproapele ca pe sine este mai mult decât toate arderile-de-tot și jertfele” (Marcu 12.33).

A Blok

„Veniți la Mine, toți cei trudiți și împovărați, și Eu vă voi da odihnă.blând și smerit cu inima…”
Matei 11.28,29

Fericire adevărată

O tânără era în căutare după fericirea vieții ei. Inima ei năzuia după siguranță și dragoste. Ea încercă la cinematograf, la discotecă, în bar și la bărbați. Dar „marea fericire” dura totdeauna numai un scurt timp – în cel mai bun caz câteva ore.

Ea povesti mai târziu: „După ce veneam acasă după o distracție, plângeam pentru că fericirea mi se scurgea printre degete. Deveneam de fiecare dată mai goală. Deznădăjduită m-am uitat în jur după ceva statornic. La început n-am putut să înțeleg oamenii care afirmau că au găsit în Isus Hristos fericirea vieții. Am râs de așa ceva și nu am crezut. Până în ziua când am venit la El cu păcatele mele. Atunci am găsit la Mântuitorul meu pace și fericire adevărată, statornică.”

Domnul Isus te invită și pe tine: „Vino la Mine, și Eu îți voi da odihnă!”

Dacă în ciuda bogăției sau a distracțiilor simți un gol interior, dacă te apasă conștiința rea, atunci du-te la Isus Hristos! El a murit pentru tine la cruce, pentru a șterge trecutul tău cu toată vina și tot eșecul. După trei zile, Isus Hristos a înviat ca Biruitor dintre morți, pentru a-ți transmite viață veșnică. El dorește să devină Domn peste viața ta și să-ți dăruiască fericire de necuprins. Vrei să recunoști astăzi în fața lui Dumnezeu păcatele tale și să te încrezi în Isus Hristos?

coordonatori Bob & Debby Gass

O FĂPTURĂ NOUĂ ÎN HRISTOS

„El va schimba trupul stării noastre smerite, şi-l va face asemenea trupului slavei Sale.” (Filipeni 3:21)

Biblia spune că trupurile noastre cerești vor fi exact ca cel pe care l-a avut Domnul Isus după înviere. Semăna cu El, pentru că ucenicii L-au putut recunoaște. El a mâncat și a băut cu ei, iar ucenicii L-au putut atinge. Dar El putea trece în mod miraculos prin ziduri și s-a arătat în locuri diferite la oameni diferiți, fără a călători cu mijloace de transport cunoscute. Trupul Său deja transformat nu mai îmbătrânea, nici nu mai era supus bolii și morții. Noul tău trup va fi ca al Lui. „Hristos este cel dintâi rod; apoi, la venirea Lui, cei ce sunt ai lui Hristos. În urmă, va veni sfârşitul” (1 Corinteni 15:23-24).

Robert Baillie, prezbiterian de origine scoțiană, a aflat, în 1684, că ar putea fi spânzurat pentru presupusa implicare într-un complot de asasinare a regelui Charles al II-lea și apoi tăiat în bucăți, iar capul și mâinile țintuite în cuie pe podul din acel ținut. Cum a reacționat el? Citând următorul verset din Scriptură: „Cetăţenia noastră este în ceruri, de unde şi aşteptăm ca mântuitor pe Domnul Isus Hristos. El va schimba trupul stării noastre smerite, şi-l va face asemenea trupului slavei Sale” (Filipeni 3:20-21). Apoi a declarat: „Trupul meu poate fi tăiat și ciopârțit cum doresc ei, dar știu sigur că nimic nu se va pierde, iar toate mădularele mele vor fi reașezate la locul lor în chip minunat și trupul meu va fi aidoma trupului glorios al lui Hristos.” De fapt, chiar dacă trupul tău va fi pus într-un sicriu sau nu, asta nu are importanță, pentru că Dumnezeu ți-a pregătit un trup de slavă, la fel ca cel al lui Hristos!

Volumul V de Jean Koechlin

1 Petru 2.13-25

Creştinul este invitat să respecte ordinea stabilită, nu „de teama jandarmului”, ci pentru cel mai măreţ motiv care poate acţiona asupra inimii lui: dragostea Domnului (v. 13; Ioan 15.10).

Noi suntem robi ai lui Dumnezeu (v. 16b) şi El ne dictează atitudinile faţă de fiecare. Toţi stăpânii sunt departe de a fi „buni şi blânzi”; aceasta ne necăjeşte, dar mărturia noastră va avea mai multă forţă şi avânt înaintea acestora. Nedreptatea, insulta şi toate formele de întristare sunt pentru copilul lui Dumnezeu ocazii de a-L glorifica pe Dumnezeu. Cineva a mers înaintea noastră pe această cale; Acela a fost Omul durerilor. Sigur că, în lucrarea de ispăşire, Hristos n-a avut şi nici nu va avea vreodată tovarăşi, nici imitatori. El „şi numai El” a purtat păcatele noastre în trupul Său pe lemn (v. 24).

Din contră, în umblarea Lui dreaptă (şi, în consecinţă, în suferinţă), El este Modelul nostru perfect (1 Ioan 2.6). Împotrivirea şi perversitatea oamenilor nu au făcut altceva decât să scoată în evidenţă răbdarea Lui, blândeţea Lui, smerenia şi înţelepciunea Lui şi deplina Lui încredere în Dumnezeu: urme binecuvântate pe care suntem chemaţi să călcăm şi noi. Astfel, vom împlini ultimul îndemn dat de Domnul lui Petru: „Tu vino după Mine!” (Ioan 21.22b).

Publicat în Romanian devotionals | Lasă un comentariu

07 nov. 2018

7 Noiembrie 2018

Creșteți în har și în cunoștința Domnului și Mântuitorului nostru Isus Hristos.
2 Petru 3.18

În încheierea epistolei sale, atunci când ne amintește de întoarcerea Domnului nostru Isus și de sfârșitul acestei lumi, Petru ne oferă două instrucțiuni foarte importante. Ca unii care cunoaștem și așteptăm aceste lucruri, noi trebuie să creștem deopotrivă în harul și în cunoașterea Domnului și Mântuitorului nostru, Isus Hristos. Acesta este modul în care cei credincioși pot deveni „părinți”. Să remarcăm cum îi descrie Ioan pe părinți: „L-ați cunoscut pe Cel care este de la început” (1 Ioan 2.13,14). Acesta este de asemenea modul în care harul și pacea sunt înmulțite și savurate de către cei credincioși: „Harul și pacea să vă fie înmulțite prin cunoașterea lui Dumnezeu și a lui Isus, Domnul nostru” (2 Petru 1.2).

A crește în harul Domnului și Mântuitorului nostru înseamnă a învăța în fiecare zi mai mult despre harul care ne-a fost și care ne este dat, despre harul pentru mântuire (Efeseni 2.7,8) și despre harul pentru viața creștină. Pe măsură ce învățăm din greșelile și din căderile noastre, înțelegem că harul este vital pentru a fi întăriți în Domnul și pentru a putea continua pe drumul credinței: „Tu deci, copilul meu, întărește-te în harul care este în Hristos Isus” (2 Timotei 2.1).

A crește în cunoașterea Domnului și Mântuitorului nostru este absolut necesar pentru a fi „umpluți de cunoștința voii Lui, în orice înțelepciune și pricepere spirituală, ca voi să umblați într-un chip vrednic de Domnul, în toate plăcuți Lui, aducând rod în orice lucrare bună și crescând prin cunoașterea lui Dumnezeu” (Coloseni 1.9,10).

Această creștere nu este doar un proces intelectual, ci este, și trebuie să fie, un lucru foarte practic. În 2 Petru 1.5-7 avem o foarte importantă listă de lucruri practice pe care suntem îndemnați să le adăugăm cu sârguință la credința noastră. Rezultatul va fi că toate aceste lucruri, fiind din belșug în noi, nu ne vor lăsa să fim „nici leneși și nici neroditori în ce privește cunoașterea Domnului nostru Isus Hristos„. Să adăugăm cu toții la credința noastră toate aceste lucruri, pentru ca astfel să creștem în harul și în cunoașterea Domnului și Mântuitorului nostru, Isus Hristos!

A Leclerc

În cine s-a încrezut David?

„Da, numai în Dumnezeu mi se încrede sufletul; de la El îmi vine ajutorul. Da, El este stânca și ajutorul meu…”
Psalmul 62.1,2

Istoria împăratului David conține multe întâmplări în care viața sa era în pericol. Chiar dacă aceste pericole erau foarte mari, nu-l vedem niciodată căzut pradă disperării. Se pare că a compus acest psalm când a fugit din fața fiului său, Absalom. David a fost nevoit să părăsească Ierusalimul și tronul împărătesc, și după cum se părea Absalom era pe punctul de a prelua conducerea ca și căpetenie a statului. Preotul Ţadoc și leviții, care erau cu David, își puneau încrederea în chivotul pe care îl luaseră cu ei; David însă i-a trimis înapoi în cetate și îl auzim spunând: „Da, numai în Dumnezeu mi se încrede sufletul; de la El îmi vine ajutorul. Da, El este stânca și ajutorul meu, turnul meu de scăpare; nicidecum nu mă voi clătina.” Această încredere este o trăsătură deosebită în viața lui David. El a îndepărtat de la sine orice mijloc care ar fi putut să-l ajute și s-a încrezut numai în Dumnezeu.

La vizita sa în Efes, apostolul Pavel a văzut că acei oameni religioși își puseseră încrederea în altarul dedicat unui dumnezeu necunoscut, în temple făcute de mâini omenești, în oameni muritori. Cu această ocazie, apostolul i-a îndreptat spre adevărata credință, adevărata speranță: să caute pe Dumnezeu, Cel care a creat lumea și tot ce este în ea și Lui să i se închine. Şi spre această credință adevărată este îndemnat și cititorul acestor rânduri.

coordonatori Bob & Debby Gass

DIFERENȚE ÎNTRE SAMSON ȘI SAMUEL (5)

„Domnul mi-a zis: „Chiar dacă Moise şi Samuel s-ar înfăţişa înaintea Mea, tot n-aş fi binevoitor faţă de poporul acesta.” (Ieremia 15:1)

A cincea diferență majoră dintre Samson și Samuel a fost în domeniul rugăciunii. În Biblie sunt menționate numai două ocazii în care Samson s-a rugat: prima oară a fost când a crezut că moare de sete și avea nevoie de apă (Judecători 15:18); iar a doua oară a fost în ultimele clipe ale vieții, când a pierdut totul și a ajuns în închisoare (vezi Judecători 16:28). Asta mi-aduce aminte de un băiețel care a fost întrebat: „Te rogi în fiecare seară înainte de culcare?” La care micuțul a răspuns: „Nu, pentru că uneori nu am nevoie de nimic.”

Pe de altă parte, Biblia spune: „Samuel a strigat către Domnul, şi Domnul a trimis chiar în ziua aceea tunete şi ploaie. Tot poporul a avut o mare frică de Domnul şi de Samuel” (1 Samuel 12:18). Unul din cele mai mari omagii aduse cuiva în Scriptură a fost rostit de Dumnezeu cu referire la viața de rugăciune a lui Samuel: „Domnul mi-a zis: „Chiar dacă Moise şi Samuel s-ar înfăţişa înaintea Mea, tot n-aş fi binevoitor faţă de poporul acesta.” Aceasta a fost „trecerea” pe care a avut-o Samuel în fața lui Dumnezeu! Biblia are multe lucruri de spus și despre viața de rugăciune a Domnului Isus. Uneori El Se ruga toată noaptea; alteori se trezea să Se roage înainte de zorii zilei. A fost secretul eficienței Lui în lucrare. El Și-a făcut depozite consistente în domeniul rugăciunii, pentru ca mai apoi să poată apela în mod constant la această putere de fiecare dată când a avut nevoie. Vom observa că rareori S-a rugat pentru cei pe care i-a vindecat. De ce? Pentru că El deja petrecuse timp în rugăciune. Mai demult, cei care mergeau la biserică numeau lucrul acesta „a veghea în rugăciune.” Acesta este secretul unei vieți creștine victorioase!

Volumul V de Jean Koechlin

1 Petru 2.1-12

Un copil abia venit pe lume trebuie repede hrănit. De aceea Cuvântul lui Dumnezeu, după ce a dat viaţă (cap. 1.23), dă şi ceea ce trebuie pentru întreţinerea vieţii. El este alimentul complet pentru suflet, „laptele spiritual curat” (v. 2), a cărui substanţă este Hristos. Dacă am gustat că Domnul este bun, nu ne vom mai putea lipsi de această hrană divină (v. 3; Psalmul 34.8).

După sămânţa vie (şi speranţa vie din cap. 1), aici întâlnim pietrele vii. Ele sunt zidite împreună pe Acela care este „piatra de unghi, aleasă, preţioasă” (v. 6; Isaia 28.16) deopotrivă pentru Dumnezeu şi pentru noi, cei care credem (v. 7), pentru a alcătui o casă spirituală (vezi Efeseni 2.20-22). „Tu eşti una dintre aceste pietre”, îi spusese Domnul lui Simon, fiul lui Iona (comp. cu Matei 16.18). Ei bine, asemenea privilegii atrag responsabilităţi pe măsură! Dacă suntem o preoţie sfântă, aceasta este ca să aducem jertfe spirituale plăcute lui Dumnezeu. Şi dacă suntem un popor dobândit (Isaia 43.21), aceasta este ca să vestim virtuţile Lui.

Fiind chemaţi „din întuneric la lumina Sa minunată”, vom oferi adăpost, în duhul nostru, poftelor carnale? O singură privire este de ajuns pentru a le stârni. Şi ele se războiesc cu sufletul (v. 11).

Publicat în Romanian devotionals | Lasă un comentariu

06 nov. 2018

6 Noiembrie 2018

Genealogiile – Importante pentru Dumnezeu

Aceștia sunt fiii provinciei, care s-au suit din captivitate, dintre cei care fuseseră deportați, pe care i-a deportat Nebucadnețar, împăratul Babilonului, și care s-au întors la Ierusalim și în Iuda, fiecare în cetatea lui … Numărul bărbaților poporului Israel: Fiii lui Pareoș, două mii o sută șaptezeci și doi; fiii lui Șefatia, trei sute șaptezeci și doi; fiii lui Arah, șase sute cincizeci și doi … bărbații din Micmas, o sută douăzeci și doi; bărbații din Betel și din Ai, o sută douăzeci și trei; bărbații celuilalt Nebo, cincizeci și doi.
Neemia 7.6-10,31-33

De câte ori nu am ajuns cu toții la astfel de pasaje și am trecut imediat peste ele, trecând la următorul capitol! Numele străine de obicei nu înseamnă mai nimic pentru noi. În plus, sunt și greu de citit și de pronunțat. Atunci de ce le-a așezat Dumnezeu în Cuvântul Său?

„Nu vă bucurați de aceasta, că duhurile vi se supun; ci bucurați-vă că numele voastre sunt scrise în ceruri”, le-a spus Domnul celor șaptezeci de ucenici, după ce aceștia se întorseseră din misiunea în care fuseseră trimiși (Luca 10.20). Bunul Păstor Își cheamă oile pe nume (Ioan 10.3). Până și perii capului nostru ne sunt numărați (Matei 10.30).

Dumnezeu ține cont de orice lucru, cu o precizie infinită. Câteodată, El ne spune doar numărul soldaților din armata lui Israel și din armatele vrăjmașe, însă, ca aici în Neemia 7 sau în Ezra 2, vedem cum fiecare familie și fiecare individ sunt menționați, ceea ce arată valoarea și importanța lor în ochii lui Dumnezeu. El îi prezintă pe unii după familii, pe alții după cetăți, iar pe alții după ocupațiile lor.

El ne cunoaște și pe noi în totul; știe orice detaliu din viața noastră și continuă să ne iubească! În curând, „fiecare își va primi lauda de la Dumnezeu” (1 Corinteni 4.5). Cât de recunoscători ar trebui să fim pentru o astfel de grijă, care merge până la cel mai mic detaliu!

E P Vedder, Jr

” …știm că toate lucrurile lucrează împreună spre binele celor ce iu-
Romani 8.28

Totul spre bine?

Noi nu înțelegem tot ce întâmpinăm în viață. Multe întrebări rămân fără răspuns pe pământ. Dar ceva vrem să reținem: tot ce trăim și prin tot ce trecem, acționează spre binele nostru!

„Toate lucrurile!” Nu sunt numai împrejurările bune sau întâmplările pozitive. Nu, și greutățile din viață sunt cuprinse aici – da, tot ce nu ne-am fi dorit. Poate să fie vorba chiar de rău, căci Dumnezeu poate scoate din el bine:

„Dumnezeu a schimbat răul în bine” (Geneza 50.20). Toate aceste lucruri „lucrează împreună”. Este un ansamblu dumnezeiesc de întâmplări din viața noastră. Adesea ne întrebăm: De ce a trebuit să mi se întâmple mie aceasta sau cealaltă? Aici uităm că Dumnezeu permite să lucreze fiecare întâmplare pentru a-Şi atinge scopul Său în viața noastră.

Acest scop este clar definit: totul trebuie să lucreze „spre bine”. Noi avem propriile noastre imaginații despre ce trebuie să fie bine pentru noi. Dar modul nostru de vedere este foarte restrâns. Dumnezeu vede mai departe decât noi. Cineva a asemănat evenimentele din viața noastră cu medicamentele, pe care Dumnezeu ni le prescrie pentru tratament. Aceste tablete pot avea un gust mai amar, dar toate au aceeași remarcă dumnezeiască: „să-ți facă bine apoi” (Deuteronom 8.16). Adesea nu înțelegem acțiunea lui Dumnezeu cu noi. Totuși vrem să ne încredem în El. El are numai gânduri bune pentru noi.

coordonatori Bob & Debby Gass

DIFERENȚE ÎNTRE SAMSON ȘI SAMUEL (4)

„Până aici Domnul ne-a ajutat.” (1 Samuel 7:12)

A patra diferență majoră dintre Samson și Samuel a constat în responsabilitate.

Samson a avut o atitudine trufașă, și nu găsea de cuviință să dea socoteală cuiva. Era un „hoinar singuratic” care refuza să lucreze cu ceilalți. Încercările sale răzlețe de-a elibera poporul lui Dumnezeu au dat motiv filistenilor să impună iudeilor taxe mai mari și să le îngreuneze traiul. Pe de altă parte, Samuel a lucrat în consens cu ceilalți. Când el s-a rugat, Dumnezeu a dat poporului o victorie spectaculoasă asupra dușmanului; Samuel a refuzat să accepte laudele, „a luat o piatră pe care a pus-o între Miţpa şi Şen, şi i-a pus numele Eben-Ezer (Piatră de ajutor), zicând: „Până aici Domnul ne-a ajutat.”

Samson era preocupat de propria lui persoană, Samuel era orientat spre ceilalți. Psalmistul a spus: „Iată, ce plăcut şi ce dulce este să locuiască fraţii împreună! …acolo dă Domnul binecuvântarea, viaţa pentru veşnicie.” (Psalmul 133:1,3). Secretul umblării în binecuvântarea lui Dumnezeu nu este să acționezi de unul singur, ci să cooperezi cu ceilalți. Așa a făcut biserica Noului Testament. Citim în Faptele Apostolilor 4:21: „I-au ameninţat din nou, şi i-au lăsat să plece… După ce li s-a dat drumul, ei s-au dus la ai lor.” Când apostolii au fost atacați, „ei s-au dus la ai lor.” Ei erau în legătură cu cei care au știut să-i sfătuiască și să-i îndrume, să-i întărească și să-i încurajeze, să se roage și să le împărtășească din Cuvântul lui Dumnezeu.

Și tu ai nevoie de așa ceva! Nu-ți poți permite să aștepți până vine necazul, ca să creezi astfel de relații. Pune azi bazele unor astfel de relații, și ele îți vor fi de ajutor în vremuri de restriște!

Volumul V de Jean Koechlin

1 Petru 1.13-25

Adevărul, aşa cum îl prezintă apostolul, are drepturi şi efecte asupra noastră, el fiind centura care ne încinge mintea şi care ne stăvileşte imaginaţia (v. 13; Efeseni 6.14). Şi de acest adevăr trebuie noi să ascultăm. Noi, cei care odinioară umblam printre „fiii neascultării” (Coloseni 3.6,7), am devenit „copii ascultători” (v. 14): nu numai ascultare de Isus Hristos, ci ascultarea lui Isus Hristos (v. 2), adică asemenea cu a Lui, motivată de dragostea faţă de Tatăl (Ioan 8.29; 14.31).

De altfel, aici toate lucrurile sunt în contrast cu Vechiul Testament. Nu cu argint, nici cu aur, nici cu vreun lucru oarecare am putut fi noi răscumpăraţi (Exod 30.11-16; Numeri 31.50), ci cu sângele scump al lui Hristos. Pe noi nu naşterea naturală, ca pe israeliţi, ne face să avem drepturile şi privilegiile poporului lui Dumnezeu nimeni să nu creadă că este copil al lui Dumnezeu numai prin faptul că are părinţi creştini! Noi suntem regeneraţi prin Cuvântul incoruptibil, viu, permanent. Sfinţenia cerută în toată comportarea noastră răspunde acestei noi naturi; noi Îl chemăm pe Dumnezeul sfânt ca Tată (v. 15-17). Sfinţenia este şi consecinţa valorii la care apreciază El jertfa Mielului desăvârşit.

Publicat în Romanian devotionals | Lasă un comentariu

06 nov. 2018

5 Noiembrie 2018

Dar, după cum este scris: „Ceea ce ochiul nu a văzut și urechea nu a auzit și la inima omului nu s-a suit este ceea ce a pregătit Dumnezeu pentru aceia care-L iubesc”. Iar nouă Dumnezeu ni le-a descoperit prin Duhul Său, pentru că Duhul cercetează toate, chiar adâncimile lui Dumnezeu.
1 Corinteni 2.9,10

Adevărul descoperit în Cuvântul lui Dumnezeu este deasupra a tot ceea ce omul ar putea concepe. Credincioșii recunosc acest lucru cu uimire și cu admirație, având inimile atinse de dragostea lui Dumnezeu. Ochiul n-a văzut aceste lucruri, fiindcă ele se află dincolo de sfera observației omului. Urechea nu le-a auzit, fiindcă ele sunt străine oricărei surse de comunicare omenești. De asemenea, ele nu s-au suit la inima omului, fiindcă intuiția omenească nu are nici cea mai mică idee despre bogăția spirituală a adevărului divin.

Și-ar fi putut imagina vreun om că Dumnezeul cel veșnic, Creatorul cerului și al pământului, ar putea veni pe pământ în chip de om? Mai mult, El nu a venit pentru a-Și manifesta gloria, ci S-a smerit pe Sine și S-a făcut ascultător până la moarte, și încă moarte de cruce. Așa ceva este complet contrar gândirii omenești, într-atât încât, de-a lungul veacurilor, chiar și oamenii religioși au luptat cu înverșunare împotriva acestei învățături divine a Scripturii.

Versetul ne spune că „nouă Dumnezeu ni le-a descoperit prin Duhul Său”. Deși aceste lucruri sunt prezentate clar în Biblie, nu le putem înțelege și nici crede dacă nu ne plecăm inimile înaintea Domnului Isus, primind apoi, prin harul Său, Duhul lui Dumnezeu. Duhul Sfânt este Cel care ne revelează adevărurile Scripturii. „Astfel și lucrurile lui Dumnezeu, nimeni nu le cunoaște, decât Duhul lui Dumnezeu. Dar noi am primit nu duhul lumii, ci Duhul care este de la Dumnezeu, ca să cunoaștem lucrurile care ne-au fost dăruite de Dumnezeu” (1 Corinteni 2.11,12).

L M Grant

„Răscumpărați vremea, căci zilele sunt rele.”
Efeseni 5.16

Priorităţi

Într-o revistă, scriitoarea Maxine Hancock amintește că după ce prima ei carte a fost tipărită, a întâlnit o femeie care era soră medicală la o maternitate. Cu o grămadă de copii micuți trăgând de ea, femeia s-a uitat cercetătoare la scriitoarea Maxine Hancock și a spus: „Doamnă! Trebuie să fiți foarte ocupată!” „Nu cred să fiu mai ocupată ca dumneavoastră”,a răspuns Maxine. „Cum aveți timp să le faceți pe toate?” a întrebat femeia. „Simplu. Nu le fac pe toate. Fac prima dată ceea ce cred că este cel mai important.”

Cineva a spus: „Nu poți să faci în fiecare zi un lucru măreț, dar aproape în fiecare zi un lucru bun.” Aceste cuvinte sunt adevărate. Mulți oameni tind spre lucruri mari, care să rămână imprimate, pe cât posibil, cât mai mult timp în amintirea oamenilor din jurul lor. Creștinii trebuie să se comporte cu totul altfel. Nu este atât de important dacă înfăptuim lucruri mari, ci important este să împlinim voia lui Dumnezeu, lucrarea Sa, să facem bine oriunde se oferă o ocazie. Dar pentru aceasta trebuie să ne așezăm în față prioritățile și să facem prima dată ceea ce vedem că este mai important. Credinciosul nu este mântuit prin fapte bune, dar el este mântuit pentru a face fapte bune. Asemenea ocazii pot fi de multe ori unice, dar cu impact veșnic. Să le acordăm prioritatea cuvenită chiar astăzi! Fă bine cât poți de mult și vorbește despre acest bine cât poți de puțin. Cine vorbește mult despre binele care l-a făcut, greșește mult.

coordonatori Bob & Debby Gass

DIFERENȚE ÎNTRE SAMSON ȘI SAMUEL (3)

„Domnul… Dumnezeul vostru era Împăratul vostru.” (1 Samuel 12:12)

A treia diferență dintre Samson și Samuel a fost: Motivația. Samson l-a dezonorat în mod repetat pe Domnul prin faptele sale și prin modul său de viață. Asta pentru că nu punea preț pe slava lui Dumnezeu. Ce diferit era Samuel! Când poporul Israel a dorit un rege pentru a fi ca celelalte popoare din jur, lui Samuel i s-a frânt inima. El a amintit poporului de vremea când „Domnul… Dumnezeul vostru, era Împăratul vostru.” Slăvirea lui Dumnezeu era pentru el cea mai înaltă prioritate. O învățătură de preț se poate extrage de aici, mai ales pentru cei implicați în lucrare. De fiecare dată când cineva pășește spre amvon, acea persoană trebuie să-și verifice eul și să-și pună următoarea întrebare: „Care este scopul meu: să-L prezint frumos pe Dumnezeu sau pe mine însumi?” E greu să dai un răspuns la această întrebare. Biblia spune: „Căci Domnul este un Dumnezeu care ştie totul, şi toate faptele sunt cântărite de El.” (1 Samuel 2:3). De fapt, fără puterea Duhului lui Dumnezeu care ne locuiește, nici unul dintre noi nu are cele necesare pentru a face lucrarea, și nu trebuie să uităm niciodată lucrul acesta. Tragedia sfârșitului lui Samson este descrisă în aceste două versete: „Şi el s-a trezit din somn şi a zis: „Voi face ca şi mai înainte, şi mă voi scutura”. Nu ştia că Domnul Se depărtase de el.” (Judecători 16:20). Iar despre filisteni ni se spune (versetul 25): „În bucuria inimii lor, au zis: „Chemaţi pe Samson, ca să ne desfăteze!” Au scos pe Samson din temniţă, şi el a jucat înaintea lor.” Să remarcăm expresia „a jucat”. Fără harul și puterea lui Dumnezeu suntem toți, în cel mai bun caz, niște actori. Așa că, smerește-te și caută să-L înalți numai pe Domnul!

Volumul V de Jean Koechlin

1 Petru 1.1-12

Domnul îi spusese ucenicului Său, Petru, chiar înainte de a fi fost negat de el: „După ce te vei întoarce, să întăreşti pe fraţii tăi” (Luca 22.32). Este lucrarea pe care o împlineşte apostolul prin această epistolă. El ne aduce aminte de privilegiile noastre fără seamăn: mântuirea sufletului (v. 9) şi o moştenire cerească la adăpost de orice atingere (v. 4). Dumnezeu păzeşte moştenirea pentru moştenitori, iar pe moştenitori îi păzeşte pentru moştenire. Şi ei, chiar în prezent, pot gusta mai înainte o bucurie de nespus şi strălucită, izvorâtă: din speranţa vie pe care o au într-o Persoană vie Isus înviat (v. 3); din credinţă (v. 5, 7); din dragostea pentru Cel pe care răscumpăraţii încă nu L-au văzut, dar pe care inima lor Îl cunoaşte bine (v. 8). Şi cu cât iubim mai mult pe Domnul, cu atât mai mult vom simţi că nu-L iubim îndeajuns.

Tocmai datorită valorii pe care Dumnezeu o recunoaşte credinţei, El Se angajează s-o cureţe în cuptorul încercării. Dar ni se dă asigurarea că El face aceasta numai dacă trebuie (v. 6).

Acestea sunt, dragi prieteni, realităţile fericite cu privire la noi, pe care profeţii le-au căutat şi cercetat cu grijă (v 10, 11) şi pe care îngerii doresc să le privească de aproape (v. 12). Putem noi, care luăm parte la lucrurile administrate de ei, să fim singurii care nu se interesează de ele?

Publicat în Romanian devotionals | Lasă un comentariu

06 nov. 2018

4 Noiembrie 2018

Vrăjmășie voi pune între tine și femeie și între sămânța ta și sămânța ei; ea îți va zdrobi capul și tu îi vei zdrobi călcâiul.
Geneza 3.15

Domnul Isus, Sămânța femeii, avea să sfărâme capul șarpelui, însă călcâiul Lui urma să fie zdrobit mai întâi. Ce har și, în același timp, ce dreptate! Ce umilință și, în același timp, ce biruință! Dacă Adam s-a înălțat pe sine și a luat ca un lucru de apucat să fie ca Dumnezeu, Cel care era Dumnezeu S-a golit pe Sine Însuși și a luat chip de Om, făcându-Se ascultător până la moarte. Primul Adam a fost neascultător până la moarte. Pronunțând judecata asupra șarpelui, Dumnezeu revelează Sămânța viitoare a femeii și felul în care Ea va dobândi biruința. De atunci încolo, singura speranță a omului pierdut a fost în acest Mântuitor revelat; iar înainte ca Adam să fie alungat din grădină, el aude despre ce avea să sufere Isus când va distruge puterea diavolului. Totuși, nu vedem niciun semn de pocăință la Adam după comiterea păcatului său. Dumnezeu este însă preocupat doar cu planurile Sale de har cu privire la Sămânța femeii, ale cărei Persoană, lucrare și glorie sunt dezvoltate în toată Scriptura.

Acum însă biruința asupra lui Satan prin crucea lui Hristos nu mai este nicidecum o promisiune, ci o împlinire. Omul a primit în inima sa gândul că Dumnezeu nu-l iubește cu adevărat și că El a refuzat să-i dea ceea ce era cu adevărat bun pentru el. Aceasta a fost minciuna lui Satan. Omul al Doilea, Sămânța femeii, Fiul lui Dumnezeu, Dumnezeu adevărat și viața veșnică, a devenit Om, ca să moară pentru cei păcătoși și să nimicească lucrările diavolului. Totuși, inima necredincioasă este atât de stricată, încât refuză să se încreadă în Dumnezeul care L-a dat pe Fiul Său.

Isus, în loc să fugă de judecata lui Dumnezeu, așa cum a făcut Adam, a acceptat-o atunci când a venit ceasul și a luat asupra Lui povara păcatelor noastre. „Paharul pe care Mi-l dă Tată, nu-l voi bea?” Prin moartea Sa, El l-a nimicit pe cel care avea puterea morții și i-a dăruit credinciosului o încredere perfectă în Dumnezeu, orice frică de moarte fiind îndepărtată complet. Dragostea Lui ne așază în pace deplină și în relație cu Dumnezeu, având doar harul ca poziție prezentă și gloria divină ca perspectivă.

J N Darby

„El, măcar că avea chipul lui Dumnezeu…, S-a dezbrăcat pe Sine Însuși și a luat un chip de rob…”
Filipeni 2.6,7

Modelul desăvârșit

Apostolul Pavel, care la începutul vieții sale de credință a întrebat cu sinceritate: „Cine ești Tu, Doamne?”, a fost inspirat de Duhul Sfânt să ne lase scrise cuvinte care nu au mai fost scrise despre Persoana Mântuitorului. În acest pasaj, apostolul ni-L pune înainte pe Domnul Isus Hristos ca Modelul desăvârșit pentru smerenia Sa, în călătoria Sa uimitoare din gloria Divinității până la umilirea crucii. Forța acestui pasaj este aceea de a prezenta nu calea de coborâre pe care a străbătut-o, ci felul smerit de a gândi, care L-a caracterizat pe Domnul și Mântuitorul nostru pe acest drum.

Domnul Isus Hristos este prezentat ca având „chipul lui Dumnezeu”. Încă de când era în chip de Dumnezeu, gândul Său S-a îndreptat spre a le sluji altora, fără a Se gândi la Sine sau la reputația Sa. El S-a dezbrăcat pe Sine Însuși, fără a înceta să fie Dumnezeu, făcându-Se asemenea oamenilor. Felul Său smerit de a gândi a fost arătat atunci când a luat un chip de rob – nu de înger, ci de om. El nu Şi-a arătat puterea pentru a Se face cunoscut, ci în schimb S-a smerit pe Sine până la moarte și încă moarte de cruce. De aceea Dumnezeu L-a înălțat nespus de mult și i-a dat Numele care este mai presus de orice nume, pentru ca în Numele lui Isus să se plece orice genunchi al celor din ceruri, de pe pământ și de sub pământ.

coordonatori Bob & Debby Gass

DIFERENȚE ÎNTRE SAMSON ȘI SAMUEL (2)

„Ia-mi-o, căci îmi place.” (Judecători 14:3)

A doua diferență majoră dintre Samson și Samuel a fost în domeniul relațiilor. Citim în Judecători 14: „Tatăl său şi mama sa i-au zis: „Nu este nici o femeie între fetele fraţilor tăi şi în tot poporul nostru, de te duci să-ţi iei nevastă de la Filisteni, care sunt netăiaţi împrejur?” Şi Samson a zis tatălui său: „Ia-mi-o, căci îmi place.” Când era vorba de relații, Samson se lăsa dominat de porniri trupești, în loc să fie condus de Cuvântul lui Dumnezeu. Și a plătit scump pentru asta. De trei ori citim că: „Samson s-a pogorât” (v. 1): s-a pogorât la Timna și s-a căsătorit cu femeia nepotrivită; s-a pogorât la Gaza și a petrecut noaptea la o femeie de moravuri ușoare; s-a pogorât la Sorec și a ajuns în brațele Dalilei, pierzându-și puterea, libertatea, reputația, ungerea și viața. Samuel, pe de altă parte, a fost crescut cu scopul de a contribui la curățarea lucrării lui Dumnezeu. Marele preot Eli avea doi fii, pe nume Hofni și Fineas, care urmau să devină preoți, însă ei luau mită ca să acopere păcatul și se însoțeau cu neobrăzare cu prostituatele. Fiecare copil răscumpărat poate extrage o învățătură de aici: „Nu vă înjugaţi la un jug nepotrivit cu cei necredincioşi.” (2 Corinteni 6:14). Este Dumnezeu părtinitor sau neiubitor? Nu, El este protector! Când te „înjugi” într-o relație cu cineva care nu-ți împărtășește credința, valorile, scopurile și prioritățile, sar scântei și trageți în direcții diferite! Când apar probleme (și asta se va întâmpla în mod sigur!), ai nevoie de cineva care să-ți fie alături și care apelează la aceeași sursă la care apelezi și tu pentru a găsi soluția – la Dumnezeu!

Volumul V de Jean Koechlin

Iacov 5.7-20

Toamna este anotimpul aratului. Opt până la zece luni se vor scurge în care se succed frigul şi căldura, ploaia şi soarele până să se coacă un nou seceriş. Câtă răbdare îi trebuie agricultorului! Ca şi el, să avem şi noi răbdare, pentru că „venirea Domnului este aproape” (v. 8). Să ne folosim deopotrivă resursele: în momentele de bucurie, cântările; în încercare (ca în orice vreme) rugăciunea fierbinte a credinţei. Facem noi uneori experienţa că ea „poate mult” (Ioan 9.31b)?

Versetele 14-16, care în creştinătate sunt folosite pentru a justifica tot felul de practici, îşi păstrează valoarea deplină dacă sunt îndeplinite toate condiţiile menţionate. Oricum, un creştin dependent se va simţi rareori liber să ceară vindecarea; mai curând, împreună cu cei din apropierea lui, se va ruga să poată accepta liniştit voia lui Dumnezeu.

Sfârşitul epistolei pune accent pe ajutorul frăţesc în dragoste: mărturisirea reciprocă a greşelilor, rugăciunea unul pentru altul, grija faţă de cei lipsiţi. Învăţătura ocupă puţin loc în această epistolă. Din contră, punerea în practică a creştinismului nostru este prezentată pe larg. Să ne ajute Dumnezeu să fim, în adevăr, nu ascultători uituci, ci împlinitori (cap. 1.25).

Publicat în Romanian devotionals | Lasă un comentariu

05 nov. 2018

3 Noiembrie 2018

Să stropească de șapte ori peste cel care va fi curățit de lepră și să-l declare curat; și să dea drumul păsării vii pe câmp deschis.
Levitic 14.7

Leprosul privea la lucrarea lui Dumnezeu pentru el, apoi primea remediul lui Dumnezeu și asculta sentința Sa. El nu făcea nimic prin care să merite ceva, ci primea totul din mâna Dumnezeului lui Israel. Preotul stropea sângele de șapte ori asupra lui, după care îl declara curat. Acest lucru este deosebit de binecuvântat. El ne arată că mântuirea este a Domnului. Acest fapt oferea o siguranță perfectă leprosului și nu lăsa loc pentru nicio îndoială. Leprosul era conștient pe deplin că se afla sub puterea sângelui și că preotul îl declara curat doar datorită acestui lucru. La fel este cu cel credincios astăzi. El are o pace perfectă, bazată în întregime pe faptul că Hristos a murit pentru păcatele lui și că le-a înlăturat prin jertfa Sa. Cuvântul lui Dumnezeu declară că suntem îndreptățiți prin sângele lui Hristos (Romani 5.9). Astfel, suntem declarați curați.

Apoi păsării vii îi era dat drumul, ca o imagine a Mântuitorului înviat – „După ce prin Sine Însuși a făcut curățirea de păcate, S-a așezat la dreapta Măririi în cele înalte” (Evrei 1.3). Astfel, învierea și înălțarea lui Hristos oferă o siguranță desăvârșită că Dumnezeu a fost pe deplin satisfăcut cu lucrarea de ispășire a lui Hristos și că a găsit în moartea Sa pe cruce un răspuns la toate cerințele sfințeniei și dreptății divine. Nu era posibil ca Domnul să fie ținut de moarte, iar trupul Său nu a văzut putrezirea. Dimpotrivă, El a fost socotit a fi vrednic de toată gloria.

Pasărea vie era ținută captivă până când leprosul era curățit. Însă, după ce eficacitatea sângelui era pe deplin arătată, iar leprosul era declarat curat, păsării celei vii îi era dat drumul pe câmp deschis. Ce pace și ce mângâiere trebuie să fi oferit acest lucru sărmanului lepros! Și ce odihnă perfectă pentru sufletul nostru ne oferă cunoașterea faptului că Hristos a înviat dintre cei morți și S-a înălțat la cer în glorie!

H H Snell

„Barometrul” lui Dumnezeu

„Dar, dacă vei înștiința pe cel rău, și el tot nu se va întoarce de la răutatea lui și de la calea lui cea rea, va muri prin nelegiuirea lui…”
Ezechiel 3.19

„Nimic nu prevestea că ne amenință o furtună năprasnică”, îmi povestea un marinar. „Cerul era senin și marea liniștită. Şi totuși, ceva avertiza apariția furtunii: barometrul. Dar acestui instrument, nimeni nu i-a dat importanță. Astfel, am luat bărcile și am plecat în largul mării la pescuit. Pe când ne aflam la o distanță de circa 13 km. de țărm, fără nicio avertizare, dintr-o dată a început o furtună mare. Cârma corăbiei nu mai avea nicio valoare. Eram purtați încoace și încolo de valurile cele mari. A fost o zi îngrozitoare în viața noastră.” „Dar cum de ați neglijat atenționarea barometrului?” a fost întrebat marinarul. „Când am văzut că nu sunt valuri, am crezut că putem să ne avântăm în larg și nu am ținut cont de barometru”, răspunse marinarul. De ce de multe ori nu se ține seama de avertizări? Şi de câte ori sunt disprețuiți cei ce ne avertizează? Prin aceste rânduri dorim să avertizăm pe fiecare cititor, că „barometrul” lui Dumnezeu arată că va veni o judecată în care Dumnezeu Însuși va judeca lumea după dreptate. De aceea rugăm pe fiecare să-și pună viața la adăpost prin credința în Mântuitorul. Numai Mântuitorul poate fi o Stâncă de adăpost în mijlocul judecăților lui Dumnezeu. „Suntem în clipa când judecata stă să înceapă de la casa lui Dumnezeu. Şi, dacă începe cu noi, care va fi sfârșitul celor ce nu ascultă de Evanghelia lui Dumnezeu?” (1 Petru4.17).

coordonatori Bob & Debby Gass

DIFERENȚE ÎNTRE SAMSON ȘI SAMUEL (1)

„Nu mi-ar ajunge vremea… să vorbesc… de Samson… de Samuel…” (Evrei 11:32)

Samson și Samuel sunt pomeniți aici în același verset, însă există diferențe mari între ei. Poate întrebi: „Cu ce mă ajută pe mine acest lucru?” Dacă ești creștin, și tu ești ca ei. Amândoi au avut o naștere miraculoasă, așa că ei sunt imaginea celor născuți din nou, și au fost chemați să-L slujească pe Dumnezeu. Pavel scrie: „Aceste lucruri li s-au întâmplat ca să ne slujească drept pilde, şi au fost scrise pentru învăţătura noastră… Astfel, deci, cine crede că stă în picioare, să ia seama să nu cadă.” (1 Corinteni 10:11-12).

Prima diferență: în ce privește posesiunile. Samson era lacom și manipulator, în timp ce Samuel era o persoană integră. Într-o zi, Samson a pariat că treizeci de filisteni nu pot dezlega ghicitoarea, spunând: „Dacă n-o veţi ghici, să-mi daţi voi treizeci de cămăşi şi treizeci de haine de schimb.” (Judecători 14:13). O adevărată garderobă, nu-i așa? Accentul pus de Samson a fost pe aceste cuvinte: „să-mi dați.” El este modelul de creștin implicat în afaceri care discreditează cauza lui Hristos prin practici ne-etice, și al celor implicați în lucrare care răstălmăcesc Scripturile și recurg la manipulare emoțională pentru a strânge bani. Lumea ne privește, așa că Biblia ne sfătuiește să urmărim „ce este bine, înaintea tuturor oamenilor” (Romani 12:17). Samuel era total diferit. După patruzeci de ani de slujire exemplară, poporul și-a manifestat aprecierea prin cuvintele: „Nu ne-ai apăsat, nu ne-ai năpăstuit…” (1 Samuel 12:4). Când oamenii pot spune la fel despre tine, ai făcut o lucrare bună! Domnul Isus a spus: „Pentru că unde este comoara voastră, acolo va fi şi inima voastră.” (Matei 6:21). Starea inimii tale se descoperă în modul în care gestionezi banii. Gândește-te la asta, astăzi!

Volumul V de Jean Koechlin

Iacov 4.1317; 5.16

Cei care fac planuri (v. 1315; Isaia 56.12b) şi cei care strâng bunuri pământeşti (cap. 5.16) sunt adesea aceleaşi persoane (Luca 12.18,19). Şi una şi alta sunt străine de viaţa de credinţă. A dispune de viitor înseamnă a pune voinţa proprie în locul celei a lui Dumnezeu; şi este chiar necredinţă, arătând neîncredere în venirea apropiată a Domnului.

Cât despre bogăţii, este un lucru şocant să le strângi în „vremurile din urmă”. Riscurile ce ameninţă bogăţiile pe pământ: degradarea, furtul, devalorizarea demonstrează că acestea sunt bogăţii trecătoare, aur şi argint ruginit (vezi Psalmul 52.7). De aceea, Domnul recomandă: „Faceţivă pungi care nu se învechesc, o comoară care nu piere, în ceruri, unde hoţul nu se apropie, nici molia nu strică” (Luca 12.33). Abundenţa de bunuri materiale duce la împietrirea inimii: Faţă de Dumnezeu, pentru că atunci pierdem uşor sentimentul dependenţei de El şi uităm adevăratele nevoi, care sunt cele ale sufletului (Apocalipsa 3.17). Şi faţă de aproapele, pentru că ne este greu să ne punem în locul celor cărora le lipsesc cele necesare (Proverbe 18.23).

Publicat în Romanian devotionals | Lasă un comentariu

02 nov. 2018

2 Noiembrie 2018

Să ieșim la El, afară din tabără, purtând ocara Lui.
Evrei 13.13

Vedem că, după aproximativ treizeci de ani de la începuturile creștinismului, creștinii evrei erau în continuare conectați cu Ierusalimul și cu iudaismul, încă frecventând templul și aprobând jertfele care erau aduse aici. Poate că veți spune: «Acesta este un lucru foarte ciudat!». Este într-adevăr ciudat, și probabil că dacă noi am fi trăit în acea vreme, nu am fi avut răbdarea de care Dumnezeu a dat dovadă. Însă El i-a îngăduit. Trecuseră în jur de treizeci de ani și ei, iată, continuau să mențină o doctrină a harului și a faptelor. Aceste două lucruri nu se amestecă mai mult decât apa cu uleiul. Deci acești credincioși sunt îndemnați să iasă „la El, afară din tabără, purtând ocara Lui”.

Caracteristicile taberei sunt patru la număr. În primul rând, ea avea un loc de închinare pământesc (în primă instanță, cortul întâlnirii; apoi, templul). În al doilea rând, ea avea o castă preoțească stabilită interpusă între închinători și Dumnezeu. În al treilea rând, avea o congregație de închinători compusă atât din persoane mântuite, cât și din cele nemântuite. În al patrulea rând, cu toții, individual și colectiv, erau sub lege în ce privește îndreptățirea.

Aceste patru lucruri au aplicație și astăzi și, prin urmare, zugrăvesc înaintea noastră ceea ce înseamnă tabăra, în forma pe care ea o are în creștinătate. Cuvântul lui Dumnezeu este: „Să ieșim deci la El, afară din tabără, purtând ocara Lui”. Nu trebuie să ne închipuim că această ieșire este întotdeauna o chestiune ușoară pentru cei aflați în tabără. Te costă ceva ca să ieși din tabără. Cam după treizeci de ani de la primirea creștinismului, vedem că acești creștini evrei erau chemați să părăsească tabăra. E clar că aceasta însemna un preț de plătit – ruperea multor legături și a multor prietenii. Totuși, oricât de dificil ar fi fost, Cuvântul lui Dumnezeu pentru ei era: „Să ieșim deci la El, afară din tabără”. Să căutăm să simțim împreună cu cei care o fac acum. Pentru unii este ușor; pentru alții, dimpotrivă, este un drum dificil și plin de încercări. Afecțiunile naturale și legăturile vechi îi țin pe mulți în denominațiuni.

J R Gill

„Strâng Cuvântul Tău în inima mea, ca să nu păcătuiesc împotriva Ta! Când urmez învățăturile Tale, mă bucur de parc-aș avea toate comorile.”
Psalmul 119.11,14

Marele oraş

Cineva a comparat Biblia cu un oraș mare. Mulți oameni nu doresc să intre în acest oraș, pentru că le este teamă că se rătăcesc. Dar ei se înșală! În acest „oraș” se găsesc „alei” frumoase, largi, ca de exemplu Psalmii. Cine nu știe să se roage, se poate opri acolo. Găsim de asemeneastrăzile” Evangheliilor, care conduc la cruce. Cine vrea să pășească și să-și recunoască păcatele, va găsi mântuire veșnică pentru sufletul său și poate să-și continue calea sa bucuros și fără griji.

Orașul Bibliei numără 66 de alei, străzi și drumuri (cărți). Locuitorii ei nenumărați se numesc versete. Toate îl ajută pe străinul care vizitează orașul. La fiecare etaj al multor case locuiește un verset. Cea mai mare casă se găsește în interiorul orașului și adăpostește 176 de versete. Se află pe aleea Psalmi, Nr. 119.

Nu uita să vizitezi strada Ioan, la Nr. 3, etajul 16. Acolo vei face cunoștință cu primul verset, de a cărui adresă îmi aduc aminte. Îmi place mult.

Poate la început îți vine greu să găsești strada dorită. Dar poți studia planul orașului așezat chiar la intrarea în el (cuprinsul). Ia-ți timp să vizitezi toate versetele. Dacă te afli la adresa corectă, la numărul corect și cauți etajul corect, îl găsești desigur. Şi curând vei avea în acest mare oraș mulți prieteni buni!

coordonatori Bob & Debby Gass

JURNALUL CĂLĂTORIEI SPIRITUALE

„Moise a scris toate cuvintele Domnului. Apoi s-a sculat dis-de-dimineaţă, a zidit un altar…” (Exod 24:4)

Unul din secretele succesului extraordinar din viața lui Moise a fost acesta: a petrecut timp cu Dumnezeu în fiecare zi și a scris tot ce i-a spus Dumnezeu.

Și tu ar trebui să faci la fel, deoarece scrisul:

1) îți limpezește gândurile;

2) îți oferă o evidență permanentă la care poți apela oricând;

3) te ajută să-ți măsori progresul. Noi ținem minte numai lucrurile pentru care punem timp deoparte să le consemnăm.

Unul dintre cei mai cunoscuți misionari americani a fost Jim Elliot, care a devenit martir pentru Hristos în 1956 în Ecuador. El avea un jurnal spiritual în care și-a notat un lucru interesant: „Tiparul meu de lectură devoțională a fost distrus. Nu l-am mai redobândit niciodată. Rugăciunea de unul singur era dificilă. Acum îmi e prea greu să cobor din pat dimineața. Am luat hotărâri în această privință mai demult, dar nu le-am respectat.” Astfel de scrieri devin oglinzi care reflectă adevărata stare spirituală – o stare este ușor de uitat dacă nu te privește în față în fiecare zi.

Elliot, la fel ca noi toți, s-a luptat cu disciplinele spirituale. Dar spre deosebire de majoritatea dintre noi, el a ținut o evidență scrisă a eșecurilor sale spirituale, precum și a victoriilor sale spirituale. Faptul de a ține un astfel de jurnal te obligă să reflectezi la adevărata stare a inimii tale, să consemnezi progresul, să-ți recapeți avântul, să respingi obiceiurile rele, să le întărești pe cele bune… și te ajută să-ți împlinești scopurile spirituale. Mai cunoști o altă disciplină care îți oferă astfel de beneficii? Nu? Atunci, începe un jurnal al călătoriei tale spirituale, astăzi!

Volumul V de Jean Koechlin

Iacov 4.1-12

O ceartă între copii ai lui Dumnezeu arată negreşit că voinţa fiecăruia dintre ei nu a fost zdrobită. Domnul ne arată că aceasta este încă un obstacol care împiedică rugăciunile noastre să fie ascultate (citiţi Marcu 1.25). Pot fi două motive pentru care nu primim răspuns. Primul este că nu cerem, deoarece „oricine cere, capătă” (Matei 7.8). Al doilea, pentru că cerem rău. Aici nu este vorba de forma stângace a rugăciunilor noastre (oricum, nu ştim ce să cerem aşa cum ar trebui Romani 8.26), ci de scopul lor. Avem în vedere gloria Domnului, sau satisfacerea poftelor? Aceste două principii nu se pot împăca.

Iubind lumea, trădăm cauza Dumnezeului nostru, pentru că lumea I-a declarat război, răstignindu-L pe Fiul Lui, iar neutralitatea este imposibilă (Matei 12.30).

Invidia şi pofta sunt lucrurile cu care ne atrage lumea, dar Dumnezeu ne dă infinit mai mult decât ne poate oferi lumea: un har mai mare (v. 6; Matei 13.12). Fie ca aceia care au învăţat de la Mântuitorul blândeţea şi smerenia (Matei 11.29) să poată gusta acest har. Dar, pentru a experimenta virtuţile harului, trebuie mai întâi să fi ajuns conştient de propria mizerie (v. 8, 9; comp. cu Ioel 2.12,13).

Publicat în Romanian devotionals | Lasă un comentariu

01 nov. 2018

1 Noiembrie 2018

Tineri din Scriptură – Tinerii slujitori ai lui Boaz

Ochii tăi să fie pe ogorul care se seceră și mergi pe urma lor. N-am poruncit eu slujitorilor să nu te atingă? Și, dacă-ți este sete, du-te la vase și bea din ce scot slujitorii.
Rut 2.9

Citim că Rut a fost îndemnată de Boaz să meargă la vase și să bea din ce aveau să scoată slujitorii (tinerii). În această scenă deosebit de frumoasă vedem că tinerii scoteau apă din fântână și o turnau în vase. Acești tineri slujitori sunt o imagine a celor care au primit de la Domnul darul de a prezenta Cuvântul lui Dumnezeu pentru înviorarea celor sfinți. Acest lucru s-a întâmplat chiar și literal în istoria Adunării. Apostolii erau aproape toți tineri atunci când Domnul i-a chemat. De asemenea, în timpul marilor treziri, oamenii care au jucat un rol important în aceste mișcări au fost în marea lor majoritate tineri.

Totuși, spiritual vorbind, vârsta naturală nu are importanță, iar tinerii slujitori de aici îi desemnează pe toți aceia care, indiferent de vârstă, fac eforturi pentru a înviora poporul lui Dumnezeu. Ei și-au dedicat viețile rugăciunii și slujirii Cuvântului (Fapte 6.4). Apostolul Ioan descrie ceea ce este caracteristic tinerilor: „V-am scris, tinerilor, pentru că sunteți tari, și Cuvântul lui Dumnezeu rămâne în voi, și l-ați învins pe cel rău” (1 Ioan 2.14).

Boaz este stăpânul ogorului și îi distribuie pe tinerii săi în slujire așa cum dorește el. Ce imagine a Domnului nostru înălțat, care a dat oameni ca daruri pentru instruirea și echiparea sfinților (Efeseni 4.12)! Boaz le poruncește tinerilor să n-o înfrunte pe Rut și să n-o certe pentru că strângea spice în urma secerătorilor (versetele 9 și 15). Cât de grijulii și de atenți trebuie să fim atunci când slujim sfinților și când îngrijim de sufletele lor, pentru ca astfel să dăm o bună mărturie despre Stăpânul ogorului!

B Reynolds

„Nu te chinui ca să te îmbogățești, nu-ți pune priceperea în aceasta. Abia ți-ai aruncat ochii spre ea și nu mai este; căci bogăția își face aripi…”
Proverbe 23.4,5

Tunelul fără capăt

Aristoteles Onassis a fost un armator grec renumit, unul dintre cei mai bogați oameni ai timpului său. Fără îndoială, a fost invidiat de mulți. Dar ce i-a rămas din bogăție? În 15 martie 1975, Onassis a murit la 69 de ani în urma unei aprinderi la plămâni. El a rostit propoziția: „Cine afirmă că banii ar fi totul, acela dovedește că nu a avut niciodată bani!” Pe patul de moarte i-a recunoscut unui prieten: „Am fost doar o mașină de bani. Mi-am petrecut viața într-un tunel de aur, cu privirea îndreptată spre ieșire unde am sperat deplină mulțumire și fericire. Dar tunelul nu ia sfârșit. Nimic nu-mi mai rămâne după moarte.”

Un tunel fără capăt! Intri în el – poate entuziasmat și plin de speranță – dar fără Dumnezeu. Cu cât mergi mai departe, cu atât devine mai întunecos. Cândva se observă că din tunel nu mai este nicio ieșire. Şi atunci? Trebuie să recunoști calea greșită, să te întorci cu 180 de grade, să recunoști înaintea lui Dumnezeu păcatele tale și să te întorci la El. Atunci îți apare lumina de la crucea de la Golgota, unde Isus Hristos a ispășit păcatele acelora care cred în El. Cine se întoarce așa la Dumnezeu, devine într-adevăr bogat, pentru că posedă acum bogății veșnice. Calea sa prin viață este rezumată în Proverbe 4.18: „Dar cărarea celor neprihăniți este ca lumina strălucitoare, a cărei strălucire merge mereu crescând până la miezul zilei.”

coordonatori Bob & Debby Gass

OFERĂ-I LUI DUMNEZEU PRIMELE TALE ROADE

„Cinsteşte pe Domnul… cu cele dintâi roade din tot venitul tău” (Proverbe 3:9)

Solomon ne învață: „Cinsteşte pe Domnul cu averile tale, şi cu cele dintâi roade din tot venitul tău: căci atunci grânarele îţi vor fi pline de belşug, şi teascurile tale vor geme de must.” (Proverbe 3:9-10).

Oamenii care au auzit aceste cuvinte se întrețineau din munca pământului și din turmele de care aveau grijă. La fiecare recoltă sau de fiecare dată când fătau animalele, ei duceau la Templu primul snop sau vițelul întâi-născut și le ofereau Domnului. Acestea se numeau „cele dintâi roade”. Astfel ei recunoșteau că „tot ce am vine de la Dumnezeu și îi aparține lui Dumnezeu. Și tot ce voi avea nevoie în viitor depinde de bunătatea lui Dumnezeu față de mine.”

Niciodată nu vei auzi un principiu de gestionare a banilor mai important decât acesta: dă-i lui Dumnezeu „cele dintâi roade”, nu resturile! Omul de afaceri Arthur DeMoss a fost un titan al credinței și un om generos care a donat milioane lucrării lui Dumnezeu și a lăsat în urma sa o fundație caritabilă care să-i ducă mai departe moștenirea. Domnul DeMoss a spus că pentru a avea succes trebuie să-i oferi lui Dumnezeu primul cent din fiecare dolar, prima oră din fiecare zi și prima zi din fiecare săptămână. Poate întrebi: „Asta înseamnă că Dumnezeu nu mă iubește, dacă nu dau zeciuială?” Nu! Tu nu poți face nimic pentru a câștiga dragostea lui Dumnezeu; cu toate acestea, faptul că dai zeciuială de bună voie demonstrează ascultarea și dragostea ta față de Dumnezeu.