Mana Zilnica

„Fiindcă plata păcatului este moartea, dar darul fără plată al lui Dumnezeu este viața veșnică în Isus Hristos, Domnul nostru.”
Romani 6.23

Darul fără plată

Mulți oameni gândesc că pot să-și salveze sufletul de la moartea veșnică prin fapte. Din acest motiv, ei fac o mulțime de fapte bune, rostesc rugăciuni, vizitează bolnavii și deținuții, întreprind diferite pelerinaje. Toate aceste fapte bune sunt de folos oamenilor, dar nu pentru mântuire.

Mântuitorul ne îndeamnă să primim mântuirea prin credință. Dumnezeu ne vorbește în Cuvântul Său, Biblia, că planul de mântuire este în totalitate opera Fiului Său la crucea de pe Golgota. Omului nu-i rămâne altceva de făcut decât să primească ceea ce a făcut Mântuitorul pentru el. Mântuirea este un dar, un cadou: darul fără plată al lui Dumnezeu.

Ce poți face pentru a merita un cadou? Dacă plătești pentru el, nu mai este cadou. Dacă lucrezi pentru el, atunci ai un drept asupra lui. Un dar este pe deplin gratuit. Așa este și mântuirea. Ceea ce spune Biblia rămâne pentru veșnicie. Şi Biblia ne învață că Dumnezeu „ne-a mântuit nu pentru faptele făcute de noi în neprihănire, ci pentru îndurarea Lui” (Tit 3.5). Numai Domnul Isus poate mântui. Şi numai dacă te încrezi în Mântuitorul vei fi mântuit. După ce omul este mântuit va face în mod natural fapte bune prin natura cea nouă, pe care a primit-o de la Dumnezeu. Dar aceste fapte bune, credinciosul le face, fiindcă este mântuit și nu pentru ca să fie mântuit. Să observăm cu atenție marea deosebire dintre cele două acțiuni!

coordonatori Bob & Debby Gass

CUM SĂ NE RUGĂM PENTRU ALȚII

„Har, îndurare şi pace de la Dumnezeu…” (1 Timotei 1:2)

Să fim sinceri: noi nu prea știm problemele cu care se confruntă ceilalți, și nici prin ce trec… Așadar, când iei hotărârea să te rogi pentru ei, urmează exemplul lui Pavel, care Îl roagă pe Dumnezeu să-i dea lui Timotei trei lucruri:

1) Har. În Biblie, cuvântul „har” implică două lucruri: primul, mila nemeritată din partea lui Dumnezeu; al doilea, „puterea lui Dumnezeu de care ai nevoie ca să treci prin încercare.” Iată o mare promisiune din Biblie pe care trebuie să te bazezi în vremurile de încercare: „Dumnezeul oricărui har, care v-a chemat în Hristos Isus la slava Sa veşnică, după ce veţi suferi puţină vreme, vă va desăvârşi, vă va întări, vă va da putere şi vă va face neclintiţi.” (1 Petru 5:10).

2) Îndurare. O mare editură avea un dispozitiv care le trimitea în mod automat cititorilor mesaje că le-a expirat abonamentul. Într-o zi, acest aparat s-a defectat… și un fermier din Colorado a primit 9.734 de înștiințări! Așa că, a condus sute de kilometri până la cel mai apropiat oficiu poștal, a trimis dovada plății și a scris: „Trimiteți-mi revista. Renunț!” La fel este și cu Dumnezeu; El ne tot trimite înștiințări. „Bunătăţile Domnului nu s-au sfârşit, îndurările Lui nu sunt la capăt, ci se înnoiesc în fiecare dimineaţă. Şi credincioşia Ta este atât de mare!” (Plângerile lui Ieremia 3:22-23).

3) Pace. Pacea pe care o dă Dumnezeu ne poate fi un sprijin în cele mai grele împrejurări. Și e diferită de pacea pe care o dă lumea. În cel mai bun caz, lumea ne poate da o ușurare temporară. Dar „pacea lui Dumnezeu, care întrece orice pricepere, vă va păzi inimile şi gândurile în Hristos Isus.” (Filipeni 4:7). Așadar, când nu știi cum să te rogi pentru cineva, roagă-L pe Dumnezeu să reverse harul, mila și pacea Sa peste acea persoană!

Volumul V de Jean Koechlin

Evrei 4.8-16

Până să intrăm în odihna divină, pentru noi, copiii lui Dumnezeu, este timpul oboselii legate de umblare, de slujire şi de luptă. Dar nu suntem lăsaţi fără resurse. Dintre trei pe care le menţionează acest capitol, cea dintâi este Cuvântul lui Dumnezeu. Astăzi noi auzim vocea Lui

Acest Cuvânt veghează asupra stării noastre lăuntrice. Fiind viu, el ne aduce viaţa; fiind lucrător, îşi face lucrarea în noi (Efeseni 6.17 ni-l prezintă, dimpotrivă, ca armă de atac). Fiind pătrunzător: să ne lăsăm cercetaţi de el!

Alături de păcat însă, pe care Cuvântul îl scoate în evidenţă şi îl condamnă, în noi se află slăbiciuni şi infirmităţi. Pentru acestea, Dumnezeu a prevăzut alte două resurse. El ne-a dat un Mare Preot Suveran, plin de înţelegere şi de simpatie. Ca Om pe pământ, Hristos a cunoscut toate formele de suferinţă omenească, pentru a putea, la momentul potrivit, să-Şi folosească toate formele dragostei Lui în favoarea răscumpăraţilor Lui cei slabi. În al doilea rând, El ne-a deschis acces la scaunul de har. Suntem invitaţi să ne apropiem prin rugăciune, cu atât mai multă libertate şi încredere, cu cât acolo Îl întâlnim pe preaiubitul Mântuitor. Acolo, şi numai acolo, căutăm noi oare ajutor? (Psalmul 60.11).

Publicat în Romanian devotionals | Lasă un comentariu

09 oct. 2018

9 Octombrie 2018

Acel om drept, locuind printre ei, prin vedere și auzire, își chinuia zi după zi sufletul drept, cu faptele lor fără de lege.
2 Petru 2.8

Noul Testament ne spune că Lot era un om drept. Cu toate acestea, istoria lui descrisă în Geneza ar arăta contrariul. Dreptatea sa însă s-a manifestat prin contrastul cu nelegiuirea Sodomei. În Geneza 19, când cei doi îngeri au venit să-l avertizeze pe Lot cu privire la judecata iminentă, oamenii din Sodoma au vrut să-i abuzeze. Acest lucru l-a făcut pe Lot să exclame: „Vă rog, fraților, nu faceți acest rău!”.

În mod evident, Lot era cunoscut în cetate pentru moralitatea sa. Oamenii din Sodoma au spus chiar că el venise ca un străin acolo, iar acum făcea pe judecătorul (Geneza 19.9). Se pare că Lot avea o poziție acolo, fiindcă îl vedem că stătea la poarta cetății atunci când îngerii au sosit (Geneza 19.1). Poate că Lot, al cărui suflet se chinuia la vederea nelegiuirii din cetate, dorea să aducă o schimbare acolo și să pună capăt răutății locuitorilor Sodomei.

În ciuda bunelor sale intenții, eforturile lui Lot au fost inutile. Deși trăia în acea cetate de câțiva ani, totuși nu erau acolo nici măcar zece oameni drepți; până și ginerii săi credeau că glumește atunci când i-a anunțat cu privire la judecată (Geneza 18.32; 19.14). A trebuit să fie împins afară din cetate înainte de distrugerea acesteia, iar istoria sa de după aceea este plină de faliment și de imoralitate.

Dumnezeu ne spune că Lot a fost drept, însă din viața lui n-am fi putut trage o asemenea concluzie. Nu-i putem convinge doar prin cuvinte pe alții să trăiască așa cum trebuie și nici măcar oferindu-le un exemplu bun. Apostolul Pavel, secole mai târziu, când duhul său era întărâtat de idolatria din Atena (Fapte 17.16), a predicat despre Isus și despre înviere. Acest mesaj va fi întotdeauna eficient și va împlini scopurile lui Dumnezeu.

S Campbell

Ciobanul și lucrarea lui

„Deci cine știe să facă bine și nu face săvârșește un păcat!”
Iacov 4.17

Contrariat, călătorul îl întrebă pe cioban dacă acel pământ este al lui. Nu, nu era al lui și nici măcar nu știa cui îi aparținea acel ținut secetos și lipsit de viață. Dar el își făcea treaba lui, plantând zilnic câte o sută de ghinde. La acea dată, în anul 1913, făcea deja acest lucru de trei ani. Plantase deja 100.000 de ghinde, răsăriseră din ele 20.000 de stejari și presupunea că din aceștia vor supraviețui circa jumătate. Era însă mulțumit și fericit, văzând că acel ținut pustiu și abandonat de oameni începea să prindă viață.

Apoi a venit războiul din anul 1914. După încheierea lui, în anul 1920, Jean Giorno a revenit prin acele ținuturi cu dorința de a reîntâlni pe ciobanul plantator de stejari. Acesta nu murise. În tot acest timp, Elzeard Bouffier și-a văzut în continuare de treaba lui, continuând să planteze copaci. În anul 1920, pădurea de stejari era lată de 11 km. Începând din acel an, Giorno l-a vizitat în fiecare an pe ciobanul plantator de copaci. Acesta își continua munca lui tenace, în ciuda vârstei. Avusese și eșecuri. Dar nu s-a dat bătut, a continuat să planteze. Elzeard Bouffier a murit la 89 de ani, fericit că și-a dus misiunea până la capăt, o misiune pe care nu i-o încredințase niciun om și din care nu câștigase niciun ban, dar pe care i-o pusese pe inimă bunul Dumnezeu spre binele altora. A știut să facă binele și l-a făcut. Dar noi?…

coordonatori Bob & Debby Gass

FĂ CE ȚI-A SPUS DUMNEZEU! (6)

„Aveţi nevoie de răbdare…” (Evrei 10:36)

Să încercăm să ne imaginăm cum a fost viața lui Noe pe corabie. Cu siguranță nu prea reușea să doarmă. Trebuia să hrănească, să curețe și să îngrijească mii de animale cât era ziua de lungă. Apoi vă puteți imagina cum mirosea pe corabie? Știați că elefanții africani produc treizeci și două de kilograme de gunoi pe zi? Deci mirosea urât și era mizerie. Aceasta este o imagine destul de clară a ceea ce înseamnă uneori ascultarea. E vorba de strădanie și de efort tot mai mare.

Binecuvântările lui Dumnezeu ne pot complica viața. Însă, spre deosebire de păcat, ele aduc o bucurie și o împlinire atât de mare, cum nu am mai experimentat niciodată (vezi Proverbe 10:22). Indiferent de viziunea pe care ți-a dat-o Dumnezeu, va fi nevoie de mai mult timp și de efort mai mare decât ți-ai imaginat.

Noe ne pune în fața unei realități crunte, nu-i așa? Dacă un deceniu ni se pare o perioadă lungă în care trebuie să ne urmăm cu răbdare pasiunea pe care ne-a dat-o Dumnezeu, ce zici de douăsprezece decenii? E uimitor ce poate face Dumnezeu, dacă ești perseverent an de an!

Noi avem tendința de a supraestima ceea ce putem realiza într-un an, dar subestimăm ce poate face Dumnezeu într-un deceniu! Cheia reușitei este să planifici și să depui toate eforturile. Cei ce-și planifică activitățile privesc spre viitor și fac o previziune; cei ce sunt muncitori fac pas după pas și merg zi de zi. Succesul nu înseamnă numai să ajungi acolo unde dorește Dumnezeu să mergi, ci și ceea ce devii în tot acest proces. Înseamnă să treci linia de sosire așa cum a făcut-o Pavel: „M-am luptat lupta cea bună, mi-am isprăvit alergarea, am păzit credinţa” (2 Timotei 4:7).

Așadar, fă ce ți-a spus Dumnezeu!

Volumul V de Jean Koechlin

Evrei 3.16-19; 4.1-7

Odihna lui Dumnezeu în cea de-a şaptea zi, după lucrarea din creaţie, a fost curând tulburată de păcatul omului. Şi, de atunci „până astăzi”, lucrarea Tatălui şi cea a Fiului nu au încetat în vederea răscumpărării (Ioan 5.17).

Învăţăm însă de aici că:

1. Dumnezeu are întotdeauna în vedere odihna Lui.

2. Aceasta este în viitor şi nu trebuie confundată cu restabilirea poporului în Canaan sub Iosua. Israel se va bucura de odihnă pe pământ în timpul mileniului, iar Biserica va gusta odihna în gloria cerească.

3. Dacă Dumnezeu doreşte să împărtăşească odihna cu creatura Lui, nu toţi vor intra în odihnă, deoarece, ca odinioară în pustie, necredinţa (cap. 3.19) şi neascultarea (cap. 4.6b) închid accesul către promisiune.

De altfel, Ioan 3.36 ne arată că acela care nu ascultă se confundă cu cel care nu crede. Pentru că, a face lucrarea lui Dumnezeu înseamnă a crede în Acela pe care L-a trimis El (Ioan 6.29). În mod regretabil, cu Israel a fost cum este şi cu mulţimile astăzi: „cuvântul pe care l-au auzit nu le-a folosit, nefiind amestecat cu credinţă” (v. 2; citiţi Romani 10.17).

Astfel, ascultarea de Domnul ne permite să intrăm acum în lucrarea harului Său şi, de asemenea, ne pregăteşte să împărtăşim mâine odihna dragostei Lui (Ţefania 3.17).

Publicat în Romanian devotionals | Lasă un comentariu

08 oct. 2018

8 Octombrie 2018

Prin credință, Abel I-a adus lui Dumnezeu o jertfă mai bună decât Cain, prin care a primit mărturie că este drept.
Evrei 11.4

Cum a fost Abel declarat drept? Când citim despre el în Geneza 4, nu găsim nimic despre caracterul lui. După ce Adam și Eva au păcătuit și au fost alungați de Dumnezeu din Eden, li s-au născut doi fii. Abel, al doilea născut, era păstor. Când el și fratele său Cain au crescut, I-au adus jertfe lui Dumnezeu. Abel a jertfit din întâii-născuți ai turmei sale, în timp ce Cain a adus din roadele câmpului lucrat de el.

Această diferență este de cea mai mare importanță, fiindcă Dumnezeu a primit jertfa lui Abel, însă nu și pe cea a lui Cain. Prin urmare, Scriptura declară că Abel a adus „o jertfă mai bună”. Această jertfă este singura acțiune relatată din viața lui Abel, fiindcă la puțin timp după aceasta a fost omorât de fratele său. Totuși, această jertfă a descoperit îndeajuns de mult pentru ca el să fie declarat drept. El venise la altar pe calea lui Dumnezeu, fiindcă Dumnezeu deja revelase faptul că jertfirea unui animal fusese necesară pentru a acoperi păcatul (Geneza 3.21).

Apostolul Ioan declară că faptele lui Cain erau rele, iar ale fratelui său Abel, drepte (1 Ioan 3.12) – prin urmare, Cain a acționat în neascultare vădită față de Dumnezeu. El a venit la Dumnezeu pe propria sa cale, aducând roadele eforturilor lui și cerând ca Dumnezeu să le accepte. De cealaltă parte, este clar că Abel a fost declarat drept nu datorită purtării sale, cu privire la care nu ni se spune mai nimic, ci datorită ascultării credinței de care el a dat dovadă. Această împărțire continuă și astăzi: există unii care cer ca Dumnezeu să-i accepte pe temeiul ales de ei și alții care arată ascultare de Dumnezeu și sunt acceptați de El pe baza jertfei desăvârșite a lui Hristos (Fapte 10.35-43).

S Campbell

Ciobanul și lucrarea lui

„Urmăriți binele cetății… și rugați-vă Domnului pentru ea, pentru că fericirea voastră atârnă de fericirea ei!”
Ieremia 29.7

Era în anul 1913, cu un an înainte de izbucnirea Primului Război Mondial. Jean Giorno, un mare iubitor al naturii și al drumețiilor montane, își propusese în acel an să străbată un traseu prin Alpii francezi. Era un traseu lung ce trecea prin ținuturi pustii, dezolante, la o altitudine de 1.200-1.300 m. După trei zile de mers prin stepe golașe, sătul de uscăciunea pe care o vedea la tot pasul, zări deodată silueta unui om. Era un cioban care păștea o turmă de vreo 30 de oi. Călătorul intră în vorbă cu el și îi ceru găzduire pentru acea noapte. Ciobanul se chema Elzeard Bouffier, un bărbat de circa 55 ani, tăcut și foarte curat. Îi murise unicul copil, apoi și soția. În cabana lui, totul strălucea de curățenie și ordine.

Călătorul observă ceva care i-a trezit curiozitatea. Gazda a scos un săculeț cu o mulțime de ghinde pe care le răsturnă pe masă, alegându-le apoi cu mare grijă. Apoi, în acea după-masă își scoase turma la pășunat. Înainte de a pleca însă, înmuie săculețul cu ghinde în apă și luă cu el o vergea de metal. Oaspetele l-a urmărit cu atenție pe cioban, dorind să afle secretul ghindelor alese cu atâta grijă în timpul mesei. Şi ce observă? Ajuns la locul lui, ciobanul își lăsă turma să pască în liniște, în timp ce el se apucă de treaba lui: înfigea din loc în loc vergeaua de metal în pământ, iar în găurile făcute astfel punea câte o ghindă.

coordonatori Bob & Debby Gass

FĂ CE ȚI-A SPUS DUMNEZEU! (5)

„Dar Dumnezeu a ales lucrurile nebune ale lumii, ca să facă de ruşine pe cele înţelepte.” (1 Corinteni 1:27)

Câtă vreme ai nevoie de aprobarea oamenilor, Dumnezeu este limitat în ceea ce poate face prin tine. Credința înseamnă între altele și disponibilitatea de a părea nebun. De aceea credința și smerenia merg mână în mână.

Noe a părut nebun când a construit corabia în deșert.

Sara a părut nebună când a crezut că mai poate avea copii la nouăzeci de ani.

Moise a părut nebun când i-a cerut lui Faraon să-și lase robii să plece.

Armata iudeilor a părut nebună când a mărșăluit în jurul Ierihonului sunând din trâmbițe.

David a părut nebun când l-a atacat pe Goliat cu o praștie.

Magii au părut nebuni când au urmat steaua.

Petru a părut nebun când a coborât din barcă în mijlocul furtunii.

Și Domnul Isus a părut la fel când a stat atârnat pe cruce pe jumătate dezbrăcat.

Dar rezultatele vorbesc de la sine, nu-i așa?

Noe nu s-a înecat în timpul potopului.

Sara l-a născut pe Isaac.

Moise a scos poporul Israel din Egipt.

Zidurile Ierihonului s-au prăbușit.

David l-a învins pe Goliat.

Magii l-au găsit pe Mesia.

Petru a umblat pe apă.

Și Domnul Isus a înviat din morți!

Vine o vreme când trebuie să încetezi să mai explici toate lucrurile în mod logic și va trebui să-ți asumi riscuri și să faci totul diferit. Va trebui să construiești o corabie sau cel puțin să plantezi niște copaci sau să faci niște scânduri!

Credința înseamnă să te comporți ca și cum Dumnezeu are mijloace care acționează asupra rugăciunilor noastre… chiar dacă, la fel ca în cazul lui Noe, este nevoie de 120 de ani!

Domnul Isus a spus: „Orice lucru veţi cere, când vă rugaţi, să credeţi că l-aţi şi primit, şi-l veţi avea.” (Marcu 11:24). Ție, ce ți-a spus Dumnezeu să faci? Treci la fapte!

Volumul V de Jean Koechlin

Evrei 3.1-15

Epistola către Evrei a fost numită „epistola cerurilor deschise”. Şi pe Cine contemplăm noi în aceste ceruri? Pe Isus, deopotrivă Apostol (adică purtător de cuvânt al lui Dumnezeu către oameni) şi Mare Preot (purtătorul de cuvânt al oamenilor înaintea lui Dumnezeu). Scriindule creştinilor evrei, autorul, apelând la istoria lor, a dorit să arate cum Isus reuneşte în Persoana Lui şi depăşeşte gloriile pe care le venerau iudeii: cele ale lui Moise (cap. 3), ale lui Iosua (cap. 4) şi ale lui Aaron (cap. 5)

Dar nu putem învăţa săL cunoaştem pe Domnul fără ca, prin contrast, să descoperim perversitatea inimii fireşti. Dumnezeu o numeşte „inimă rea şi necredincioasă” (v. 12), amintindune că aceasta este la originea tuturor nenorocirilor noastre.

„Ei totdeauna se rătăcesc în inima lor”, declară versetul 10 (comp. cu Marcu 7.21). De aceea, oricine aude vocea Domnului (şi cine va îndrăzni să spună că na auzito niciodată?) este invitat solemn, în trei rânduri, să nuşi împietrească inima (v. 7, 15; cap. 4.7).

În general, noi limităm acest îndemn la evanghelia crucii. Dar noi, care suntem creştini, nu avem în fiecare zi ocazia de a auzi vocea Domnului în Cuvântul Lui? Să fim păziţi de orice formă de împietrire, oricare ar fi astăzi cerinţele Domnului faţă de noi!

Publicat în Romanian devotionals | Lasă un comentariu

07 oct. 2018

7 Octombrie 2018

Și El a scris pe table, ca cea dintâi scriere, cele zece porunci pe care le spusese Domnul către voi pe munte din mijlocul focului, în ziua adunării; și Domnul mi le-a dat mie. Și m-am întors și am coborât de pe munte și am pus tablele în chivotul pe care-l făcusem; și ele sunt acolo, așa cum mi-a poruncit Domnul.
Deuteronom 10.4,5

Prima dată când legea a coborât de pe munte a adus o judecată imediată în tabăra lui Israel. Păcatul a fost judecat, mijlocirea a fost făcută, iar harul s-a manifestat. Cum însă a fost posibil ca el să se manifeste?

Felul în care lucrurile sunt descrise în Deuteronom 10.1-11 este remarcabil și instructiv. A doua oară, legea a fost introdusă într-un chivot din lemn de salcâm. Este interesant că nu apare menționat aurul care acoperea acest chivot, ci doar lemnul din care era făcut. Acest lucru vorbește despre umanitatea perfectă a Aceluia despre care citim: „Este desfătarea mea, Dumnezeul meu, să fac plăcerea Ta, și legea Ta este înăuntrul inimii mele” (Psalmul 40.8). Dumnezeu Îl vedea deja pe preaiubitul Său Fiu venind pe pământ într-o umanitate perfectă și făcând întotdeauna lucrurile care Îi erau plăcute. El privea la felul cum Slujitorul Său, alesul Său, în care sufletul Său își găsea plăcerea, avea să preamărească legea Sa, împlinind-o pe deplin. El vedea deja ca împlinită lucrarea perfectă de ispășire de la cruce.

Tablele erau acolo, în chivotul de lemn, așa cum Iahve îi poruncise lui Moise. Doar acolo puteau fi ele așezate, dacă harul și îndurarea aveau să fie manifestate. Păcatul omului trebuia întâmpinat de sfințenia și de dreptatea lui Dumnezeu. „Pe Cel care n-a cunoscut păcat, L-a făcut păcat pentru noi, ca noi să devenim dreptate a lui Dumnezeu în El” (2 Corinteni 5.21). „Hristos a suferit o singură dată pentru păcate, Cel drept pentru cei nedrepți, ca să ne aducă la Dumnezeu” (1 Petru 3.18). Israeliții nu au putut înțelege și aprecia acest lucru așa cum o facem noi. „A Lui fie gloria pentru totdeauna! Amin” (Romani 11.36).

A Leclerc

Hristos este Creatorul

” …prin El au fost făcute toate lucrurile care sunt în ceruri și pe pământ, cele văzute și cele nevăzute: fie scaune de domnii, fie dregătorii, fie domnii, fie stăpâniri. Toate au fost făcute prin El și pentru El.”
Coloseni 1.16

Fiul lui Dumnezeu a creat prin propria Sa putere dumnezeiască întreg universul.

Ela făcut cerurile și tot ce este în ele. Să ne gândim la stelele nenumărate sau la îngerii care locuiesc în cer. Cerurile sunt locuința lui Dumnezeu, Casa Tatălui, care este necreat și veșnic.

El a făcut și pământul și tot ce este pe el: pietrele, apele, plantele, animalele și oamenii.

În creație există lucruri văzute și nevăzute. Putem vedea doar o mică parte din cer: lumea stelelor. Marea parte este însă nevăzută. Nu vedem nici cerul al treilea, unde stă tronul lui Dumnezeu, nici îngerii care Îi slujesc.

Nici pe pământ nu putem percepe cu ochiul tot ce a creat Fiul lui Dumnezeu. Există de exemplu unde electro-magnetice pe care nu le vedem. Totuși, ele există și transmit informațiile când telefonăm cu telefoanele mobile.

La final se amintește că tot ce este mare și înălțat în creație, a fost creat prin Fiul lui Dumnezeu. Astfel este înălțată maiestatea Lui. Dacă observăm universul măreț și munții uriași, recunoaștem ce sublim este Isus Hristos. Plini de respect ne plecăm înaintea Lui, din mâna Căruia izvorăște toată frumusețea și desăvârșirea creației. Vrednic ești, Doamne, să primești slava, cinstea și puterea, căci Tu ai făcut toate lucrurile și prin voia Ta stau în ființă!

coordonatori Bob & Debby Gass

FĂ CE ȚI-A SPUS DUMNEZEU! (4)

„Noe a căpătat milă înaintea Domnului” (Genesa 6:8)

Ce înseamnă „a căpăta milă” înaintea lui Dumnezeu? Înseamnă că Dumnezeu face în locul tău ceea ce tu singur nu poți face. Mila lui Dumnezeu deschide uși către anumite oportunități. Ea transformă împotrivirea în sprijin. Te poate ajuta să obții o promovare, să fii printre cei admiși sau să închei cu bine o afacere…

Biblia spune: „Isus creştea în înţelepciune, în statură, şi era tot mai plăcut înaintea lui Dumnezeu şi înaintea oamenilor.” (Luca 2:52). Trebuie remarcat faptul că așa cum poți crește în înțelepciune și în statură, tot așa poți căpăta trecere tot mai mare înaintea lui Dumnezeu și înaintea oamenilor.

Așadar, în loc să te mulțumești cu nivelul creșterii tale, cere-I lui Dumnezeu o mărire.

Tu întrebi: „Cum pot ajunge să fiu plăcut astfel?” Prin ascultare! Totul începe prin a-ți preda viața lui Hristos. „Domnul… nu lipseşte de niciun bine pe cei ce duc o viaţă fără prihană.” (Psalmul 84:11). Mila lui Dumnezeu nu se limitează la domeniul spiritual; ea se extinde și la cel material. În viața lui Noe, mila lui Dumnezeu s-a tradus prin invenții ingenioase. Nu numai că Noe a construit prima corabie și a devenit pionierul industriei navale, dar el a fost deținătorul mai multor patente. Conform tradiției iudaice, Noe a inventat plugul, coasa, sapa și o serie de alte unelte folosite în cultivarea pământului. Mila lui Dumnezeu s-a tradus prin idei bune.

Nu contează ce faci, Dumnezeu dorește să te ajute în ceea ce faci. El dorește să-Și arate mila peste planul tău de afaceri, peste manuscrisul tău, peste planul tău de lecție, peste dosarul tău judecătoresc, peste rețeaua ta de cumpărători etc. Însă trebuie să fii în starea potrivită pentru a primi mila Lui – adică: să trăiești în ascultare! Dacă Dumnezeu știe că va primi slava, El te va binecuvânta peste capacitățile și peste resursele tale!

Pentru a sprijini publicarea acestor devoționale prin donații vă rugăm să vizitați site-ul fundației S.E.E.R..

Volumul V de Jean Koechlin

Evrei 2.10-18

Se cuvenea pentru Dumnezeu să consume prin suferinţe pe „Căpetenia mântuirii noastre” (v. 10). De altfel, Isaia a spus: „Domnului I-a plăcut să-L zdrobească; L-a supus suferinţei” (cap. 53.10). Şi cu ce scop? Ca să aducă mulţi fii la glorie. „Dar, după ce Îşi va da viaţa ca jertfă pentru păcat, va vedea o sămânţă de urmaşi”, adaugă de asemeni profetul. Aceşti copii, pe care Dumnezeu I-a dat lui Hristos ca tovarăşi în glorie, sunt răscumpăraţii Lui dragi.

„Lui nu-I este ruşine să-i numească fraţi” (v. 11). Dar, pentru a putea lua în mâini cauza lor, El a trebuit mai întâi să fie făcut asemenea lor, să fi devenit Om adevărat (v. 14). Şi capitolul nostru ne oferă mai multe motive nepreţuite pentru acest secret:

Isus a venit în natura noastră pentru a-L glorifica pe Dumnezeu, reîncepând istoria noastră, şi pentru a-I permite să realizeze planurile cu privire la om.

El a luat un trup pentru a putea muri şi astfel pentru a repurta victoria asupra prinţului morţii în propria sa întăritură.

În sfârşit, Isus S-a îmbrăcat în firea noastră omenească pentru a intra deplin în durerile noastre şi pentru a le înţelege cu o inimă de Om. Propria Lui experienţă de suferinţă Îi permite să simpatizeze deplin cu încercările noastre, ca Preot credincios şi îndurător. Ce mângâiere pentru toţi cei necăjiţi!

Publicat în Romanian devotionals | Lasă un comentariu

06 oct. 2018

6 Octombrie 2018

Să faci veșminte sfinte lui Aaron, fratele tău, pentru glorie și pentru podoabă.
Exod 28.2

În acest capitol din Exod găsim detalii cu privire la hainele purtate de Aaron și de fiii săi pentru slujba lor preoțească în sanctuar. Aceste veșminte reflectă gloria și frumusețea Domnului Isus, în slujba Sa prezentă, ca Mare Preot al nostru.

Efodul era făcut cu fir de aur, cu fir albastru, purpuriu și stacojiu, și cu in subțire. El simbolizează Persoana lui Hristos, în slujirea Sa preoțească, reprezentându-i pe răscumpărații Săi înaintea lui Dumnezeu. Aurul vorbește despre dreptatea Sa divină. Inul arată puritatea morală a lui Hristos. Albastrul este simbol al Omului din cer; purpuriul și stacojiul vorbesc despre adevăratul Împărat, totuși Rob al lui Iahve. Cu adevărat, umanitatea Lui este unică!

Efodul avea doi umerari, pe care erau prinse în monturi de aur două pietre de onix, câte una pe fiecare umăr. Numele fiilor lui Israel erau gravate pe ele, în ordinea nașterii – șase pe un umăr și șase pe celălalt. Toți răscumpărații lui Dumnezeu au valoare egală înaintea Lui. Pentru noi, cineva poate părea mai important, datorită slujbei și darurilor lui, însă Dumnezeu nu face astfel de distincții. Fiecare răscumpărat al lui Dumnezeu are același statut, fiind primit în baza Persoanei și a lucrării Marelui nostru Preot, Domnul Isus.

De fiecare dată când Aaron intra în sanctuar pentru a sluji înaintea Domnului, el trebuia să se îmbrace cu acest efod și să poarte astfel numele fiilor lui Israel pe umerii săi, ca o aducere-aminte înaintea Domnului. La fel și astăzi, toți credincioșii sunt susținuți pe umerii puternici ai Domnului Isus, Marele nostru Preot, „care S-a așezat la dreapta tronului Măreției, în ceruri, slujitor al locurilor sfinte și al adevăratului cort, pe care l-a ridicat Domnul, și nu omul” (Evrei 8.1,2).

J Redekop

” …înțelepciunea este bună pentru sufletul tău: dacă o vei găsi, ai un viitor și nu ți se va tăia nădejdea.”
Proverbe 24.14

Sfaturi creştineşti

Dumnezeu caută oameni de încredere pentru a le încredința responsabilități. Astăzi, mai mult ca oricând, are nevoie de împlinitori, nu doar de visători. Fii și tu un împlinitor!

Nu te compara cu nimeni. Tu ești unic, un original. Deci nu te hotărî să fii o copie.

Să nu ne preocupăm cu vorbe deșarte, necuviincioase și vătămătoare. Să ne ferim limba de a-i judeca pe oameni: pe frații noștri, pe apropiații noștri.

Hristos a spus: „Eu sunt Calea”. Fiindcă El este Calea, nu trebuie să-L urmăm de formă, din exterior, ci printr-o trăire interioară.

Să nu uităm că, oricât de sus am urca treptele ierarhiei sociale, există un sfârșit. Depinde de noi, dacă acest sfârșit va fi un bilanț fericit sau o înfrângere rușinoasă.

Privește minunăția creației care te înconjoară, frumusețea naturii! Fii încredințat că totul mărturisește despre puterea veșnică a lui Dumnezeu și a bunătății Lui, care rămân pentru totdeauna.

coordonatori Bob & Debby Gass

FA CE TI-A SPUS DUMNEZEU (3)

„Noe umbla cu Dumnezeu” (Geneza 6:9)

Oare ce fel de gânduri au fost în mintea lui Noe, când Dumnezeu i-a spus să construiască o corabie în mijlocul unui ținut secetos? Nimeni nu mai făcuse așa ceva. Cu toate acestea, Biblia spune: „Noe a făcut tot ce-i poruncise Dumnezeu.” (v. 22). Cum a reușit? Răspuns: „Noe umbla cu Dumnezeu.” Umblarea se desfășoară pas cu pas. Problema este că noi am vrea ca Dumnezeu să ne descopere al doilea pas, înainte de a-l face pe primul prin credință. Însă până nu facem primul pas, El nu ni-l va descoperi pe al doilea. Noi trebuie să fim ascultători în măsura revelației pe care ne-a descoperit-o, dacă dorim să primim mai mult ulterior. Acesta este motivul pentru care rămânem pe loc din punct de vedere spiritual.

Ne dorim să-L urmăm pe Hristos până în locul în care am mai fost – dar nu mai departe. Ne este teamă să facem ce nu am mai făcut niciodată pentru că este teritoriu necunoscut. Așa că lăsăm deoparte noile daruri, noile ungeri și noile vise pe care Dumnezeu vrea să ni le dea. Dar noi trebuie să înlăturăm teama de necunoscut și trebuie să facem ceva diferit. Antilopa sud-africană impala poate sări 3 m în înălțime și 9 m în lungime și cu toate acestea ea poate fi ținută într-un țarc sau ocol de 1,20 m înălțime. De ce? Pentru că ea nu va sări dacă nu poate vedea unde aterizează. Și noi avem aceeași problemă, nu-i așa? Avem nevoie de garanția că nu pierdem nimic înainte de a face saltul prin credință, însă asta elimină credința din ecuație. Noi suntem chemați „să umblăm prin credință, nu prin vedere” (2 Corinteni 5:7). Așadar, cuvântul pentru tine astazi este acesta:

Fă ce ți-a spus Dumnezeu să faci!

”

Pentru a sprijini publicarea acestor devoționale prin donații vă rugăm să vizitați site-ul fundației S.E.E.R..

Volumul V de Jean Koechlin

Evrei 2.1-9

Pentru că „Dumnezeu ne-a vorbit în Fiul”, „de aceea” adaugă capitolul 2 „trebuie să luăm aminte cu atât mai mult la cele auzite”. Deja, pe muntele sfânt, o voce din cer îi îndemnase solemn pe cei trei ucenici să asculte, nu mai mult de Moise şi de Ilie, ci de Fiul Preaiubit. „Şi ei, ridicându-şi ochii, n-au văzut pe nimeni, decât pe Isus singur” (Matei 17.5,8). Şi noi, prin credinţă, „Îl vedem pe Isus”(v. 9).

Capitolul 1 ni L-a prezentat potrivit titlurilor Sale divine, de Creator şi de Întâi-născut. Aici este înfăţişat ca Om glorificat şi ca Învingătorul morţii. În capitolul 1, toţi îngerii lui Dumnezeu I se închinau; aici, în capitolul 2, Isus a fost făcut mai prejos decât ei, din cauza acestei morţi căreia a trebuit să-i cunoască gustul nespus de amar (v. 9b). Psalmul 8 însă, citat aici, ne dezvăluie ansamblul planului lui Dumnezeu cu privire la „Omul Hristos Isus” (1 Timotei 2.5). O cunună de glorie şi de onoare Îi încununează fruntea, stăpânirea universală Îi aparţine de drept; în curând, totul se va supune legii Lui.

Dar deja locul ocupat de „Căpetenia mântuirii” noastre proclamă excelenţa acestei mântuiri (v. 10). Cum vom scăpa noi dacă o neglijăm? (cap. 10.29). Să remarcăm cu atenţie: este suficient a fi neglijent, a amâna pe mai târziu.

În adevăr, să ne grăbim să apucăm „o mântuire aşa de mare” (v. 3).

Publicat în Romanian devotionals | Lasă un comentariu

06 oct. 2018

5 Octombrie 2018

Sunt unii care vă tulbură și doresc să strice evanghelia lui Hristos.
Galateni 1.7

În Galatia veniseră învățători falși, care încercau „să strice evanghelia”, dar care nu reușiseră însă să facă acest lucru pe deplin. Totuși, ei aduseseră tulburarea în mijlocul creștinilor de acolo. Dacă avem credința adevărată în Hristos, atunci nu trebuie să fim niciodată tulburați. Furtunile vieții se pot abate asupra noastră, slujitorii vrăjmașului ne pot asalta cu învățături false, însă, dacă ochii noștri sunt fixați asupra lui Hristos, nu vom fi tulburați.

Este un lucru cumplit să-i tulburi pe copiii lui Dumnezeu. Ei sunt ca o turmă de oi, care paște în pășunile verzi ale Cuvântului lui Dumnezeu. Din nefericire, există mulți și astăzi, care, în loc să hrănească oile, le tulbură. Există unii care par păstori buni ai turmei lui Dumnezeu, dar care adesea predică legea, la fel ca învățătorii falși din Galatia, în loc să hrănească oile cu adevăratul har al lui Dumnezeu. Sunt mulți care nu predică cele zece porunci, nici pentru mântuire, nici ca regulă de viață, dar care în mod continuu le spun sfinților lui Dumnezeu: „Nu pune mâna, nu gusta, nu atinge!” (Coloseni 2.21). «Nu trebuie să faceți asta, nu trebuie să faceți cealaltă!» – principiul este același. Este lege în loc de har, care tulbură turma și n-o hrănește deloc. Cei care tulbură oile lui Dumnezeu vor suferi judecata lui Dumnezeu, oricine ar fi ei, fiindcă o astfel de lucrare este a vrăjmașului.

Acești dușmani ai evangheliei adevărate doreau să strice, să sucească, să schimbe total vestea bună trimisă de Dumnezeu. Dacă cineva îmi spune că trebuie să țin legea pentru a fi mântuit, sau ca regulă de viață, aceasta nu este o veste bună, ci, dimpotrivă, este o veste cât se poate de rea, fiindcă eu nu pot ține niciodată legea și deci trebuie să pier. Aceasta era lucrarea ticăloasă pe care acești învățători falși o făceau în adunările din Galatia. Ei stricau evanghelia.

G C Willis

Rugăciune şi credinţă

„De aceea vă spun că orice lucru veți cere, când vă rugați, să credeți că l-ați primit, și-l veți avea.”
Marcu 11.24

O femeie se plângea unui predicator că ea s-a rugat de multe ori pentru iertarea păcatelor, dar rugăciunile ei nu au fost ascultate. „Probabil, dumneavoastră vă rugați, dar nu credeți că ați și primit răspuns.” Pe masa la care era invitat predicatorul, erau așezate multe bunătăți. Gazda l-a invitat pe predicator să se servească. În schimb, predicatorul a spus: „Îmi este tare foame!” „Tocmai de aceea, vă rog să vă serviți!” Dar predicatorul privea prin cameră și iarăși spuse: „Îmi este tare foame!” Femeia zise: „Dacă vă este foame, de ce nu vă serviți?” Foarte liniștit, după o scurtă pauză, predicatorul zise iarăși: „Îmi este tare foame!” Acum, răbdarea femeii se părea că s-a sfârșit. Iritată de răspunsurile predicatorului, femeia întrebă dacă dorea ca neapărat să o supere. „Nu, nu vreau să vă supăr, dar așa faceți dumneavoastră cu Dumnezeu. Îl rugați mereu pentru iertarea păcatelor, dar nu vreți să primiți darul Său.” Atunci, femeia se lumină la față. Înțelese că ea se ruga mereu pentru iertarea păcatelor, dar niciodată nu a crezut că Dumnezeu i-a împlinit rugăciunea.

Asemenea acestei femei sunt mulți creștini. Ei se roagă din obișnuință, dar nu au credință că Dumnezeu îi ascultă și le împlinește rugăciunea. Să nu ne numărăm printre ei! Credința poate trece liniștită prin furtună, căci ea nu privește la împrejurări pentru a primi ajutor, ci se bazează pe Dumnezeu și Îl descoperă a fi mai mare și mai puternic decât orice împrejurare.

coordonatori Bob & Debby Gass

FĂ CE ȚI-A SPUS DUMNEZEU! (2)

„Prin credinţă, Noe… a făcut un chivot…” (Evrei 11:7)

Noe a construit arca pentru că Dumnezeu i-a poruncit. A fost chemarea vieții lui. Tăierea scândurilor și bătutul cuielor fuseseră din partea lui fapte de ascultare. Împlinirea a ceea ce i-a spus Dumnezeu să facă, a fost înregistrată ca cea mai mare faptă de ascultare din Scriptură. De la început până la sfârșit, acest monument de ascultare a lui Noe a durat 43.800 de zile! Cu fiecare act zilnic de ascultare, el L-a glorificat pe Dumnezeu. Indiferent care sunt uneltele pe care le folosești în munca ta – ciocanul, tastatura, mopul, mingea de fotbal, foaia de calcul, microfonul, espressorul de cafea – faptul că le folosești sunt un act de ascultare. Și modul în care le folosești poate fi și un act de închinare înaintea lui Dumnezeu. Este felul tău de a face ceea ce trebuie. Biblia spune: „Orice faceţi, cu cuvântul sau cu fapta, să faceţi totul în Numele Domnului Isus, şi mulţumiţi, prin El, lui Dumnezeu Tatăl.” (Coloseni 3:17). Nu te mai critica singur, crezând că ceea ce faci nu este important. Mai ții minte ce se poate întâmpla „Din lipsa unui cui”? Iată istorioara aceasta: „Din lipsa unui cui, potcoava s-a pierdut. Din lipsa unei potcoave, un cal s-a pierdut. Din lipsa unui cal, un călăreț s-a pierdut. Din lipsa unui călăreț, mesajul s-a pierdut. Din lipsa unui mesaj, lupta s-a pierdut. Prin pierderea unei lupte, regatul s-a pierdut. Și toate acestea, din cauză că a lipsit un cui de la potcoava unui cal.” În ochii lui Dumnezeu, micile fapte de ascultare sunt lucruri importante. Când faci cu bucurie lucruri mărunte ca și cum ar fi lucruri importante, Dumnezeu va face lucruri mari ca și cum ar fi lucruri mărunte. Așa se lărgește împărăția Sa! Așadar, cuvântul pentru tine astăzi este acesta: Fă ce ți-a spus Dumnezeu!

Volumul V de Jean Koechlin

Evrei 1.1-14

Autorul Epistolei către Evrei este probabil apostolul Pavel. El însă nu şi-a dat numele, pentru a lăsa în întregime locul Domnului Isus, marelui „Apostol al mărturisirii noastre” (cap. 3.1). După ce vorbise prin atâtea instrumente diferite, Dumnezeu a sfârşit prin a Se adresa direct lui Israel şi oamenilor prin propriul Lui Fiu (Ieremia 7.25; Marcu 12.6). El este Cuvântul, revelaţia deplină şi definitivă a lui Dumnezeu. Iar pentru a ne da o idee mai înaltă, ne învaţă Cine este acest Fiu: Moştenitorul tuturor lucrurilor, Creatorul lumilor, Strălucirea gloriei Sale şi Întipărirea fiinţei Sale, Cel care susţine toate lucrurile (Ioan 1.1,18). Iar Cel care a făcut lumile este, de asemenea, Cel a făcut curăţirea de păcate. Însă, în timp ce, pentru a crea, a fost suficient un cuvânt, pentru a face curăţirea de păcate, El a trebuit să plătească preţul suprem: propria Lui viaţă.

Mai multe citate din psalmii pe care îi numim mesianici: Psalmul 2, 45, 102, 110, fixează înălţarea şi supremaţia Fiului lui Dumnezeu. Îngerii sunt creaturi, Isus este Creatorul; ei sunt slujitori, El este Domnul. Îngerii, în chip nevăzut, lucrează în favoarea noastră; Isus singur a înfăptuit curăţirea de păcate, de ale mele şi de ale tale. Iar ceea ce El este pune în evidenţă într-un mod incomparabil valoarea a ceea ce El a făcut.

Publicat în Romanian devotionals | Lasă un comentariu

04 oct. 2018

4 Octombrie 2018

Învățătorule, această femeie a fost prinsă chiar asupra faptului, săvârșind adulterul. Iar Moise, în lege, ne-a poruncit să ucidem cu pietre pe unele ca acestea: Tu deci ce zici?
Ioan 8.4,5

Sentința era dreaptă, vina femeii era de netăgăduit, iar legea era clară; dar cine ar fi putut pune în aplicare pedeapsa legii? „Cel fără păcat dintre voi să arunce cel dintâi cu piatra în ea”, a răspuns Isus. Cine putea spune: «Eu sunt fără păcat»? Iar dacă niciunul dintre ei nu putea spune: «Eu sunt fără păcat», înseamnă că toți erau sub aceeași sentință ca și femeia, fiindcă „plata păcatului este moartea” (Romani 6.23).

Omul se poate convinge pe sine că nu este chiar atât de rău; poate privi la alții care sunt mult mai răi decât el; este el însă păcătos, în oricât de mică măsură? Conștiința îl face să recunoască: «Nu pot spune că sunt lipsit de păcat». Ei bine, atunci moartea este sentința, fiindcă Dumnezeu nu poate să mintă, iar El a spus că plata păcatului este moartea.

Dacă Dumnezeu ar fi doar drept, n-ar exista nicio speranță. El însă este „un Dumnezeu drept și un Salvator” (Isaia 45.21). El a rostit sentința și tot El are și puterea de a o executa; singura întrebare care rămâne este: Poate El să ierte? „Și a rămas Isus singur și femeia stând în mijloc” – ea stătea acolo înaintea Celui care a putut spune despre Sine că nu avea păcat și care, prin urmare, putea arunca cu piatra în ea. Legea o condamnase deja; avea El să execute sentința legii? „Nici Eu nu te condamn. Du-te și să nu mai păcătuiești.”

Domnul nu-i dăruiește o iertare condiționată. El nu-i spune: «Nici Eu nu te condamn, dacă nu mai păcătuiești». Nu, ci El îi dăruiește mai întâi o iertare completă, deplină. El știa că această iertare deplină și necondiționată urma să-i dea femeii puterea de a nu mai păcătui în viitor. Dacă dorești să ai putere asupra păcatelor tale, trebuie să cunoști mai întâi că toate au fost iertate de Dumnezeu prin Hristos. Prin credința în Isus trebuie să fii îndreptățit de toate lucrurile, ca să poți avea o conștiință liberă înaintea lui Dumnezeu. Pacea ta trebuie să vină din credința în sângele Său, prin care a făcut pace.

J N Darby

” …Nu este nicio deosebire. Căci toți au păcătuit și sunt lipsiți de slava lui Dumnezeu. Şi sunt socotiți neprihăniți… prin… Hristos Isus.”
Romani 3.22-24

Nu merităm mai mult…

Un evanghelist a vorbit despre femeia păcătoasă din Luca 7.36-50. Printre altele a spus că fariseul, mândru de sine, a rămas mai departe în starea sa rea, pe când femeia păcătoasă care și-a recunoscut păcatele, a primit iertarea Mântuitorului. Evanghelistul a sfârșit predica prin cuvintele: „În fața lui Dumnezeu nu merităm mai mult decât această femeie păcătoasă. Pentru a primi iertarea păcatelor trebuie să ne recunoaștem starea jalnică de vină și să venim la Mântuitorul care dorește să ne mântuiască…”

După terminarea evanghelizării, cineva din mulțime a spus: „Cred că predica dumneavoastră a mers puțin prea departe, deoarece ne-ați asemănat pe toți cu femeia păcătoasă. Nu credeți că este prea mult în această comparație?” Evanghelistul a răspuns: „Nu mă îndoiesc că dumneavoastră sunteți un om care merită tot respectul. Dar în fața lui Dumnezeu, toată dreptatea noastră proprie este asemănată cu o cârpă murdară, căci este scris: «Toți am ajuns niște necurați și toate faptele noastre bune sunt ca o haină mânjită» (Isaia 64.6). Mai departe, Dumnezeu, și nu un om, spune că nu este nicio deosebire, căci toți am păcătuit. Păcate mici sau mari, păcate mai puține sau păcate mai multe arată că avem aceeași natură păcătoasă și că avem nevoie de cineva să ne salveze din această stare. Salvatorul este Isus Hristos.”

coordonatori Bob & Debby Gass

FĂ CE ȚI-A SPUS DUMNEZEU! (1)

„Aşa a şi făcut Noe: a făcut tot ce-i poruncise Dumnezeu.” (Genesa 6:22)

Arca lui Noe măsura 300 de coți lungime, 50 de coți lățime și 30 de coți înălțime. Cotul este echivalentul a 0,45 m. Asta înseamnă că arca avea dimensiunile unui stadion și jumătate de fotbal. Volumul corabiei era de 43.000 mc – cu aproximație echivalentul a 350 de autobuze. Dacă, în medie, animalele aveau mărimea unei oi, arca avea capacitate pentru 125.000 de animale. Pentru a actualiza imaginea, la grădina zoologică din Londra există 21.600 animale, reprezentând 700 de specii diferite. Asta înseamnă că la bordul corabiei au încăput aproximativ șase grădini zoologice de felul acesta. Întrucât a fost prima corabie construită, ea nu a venit cu un manual de utilizare. A fost o muncă solicitantă, care a impus efort, răni, transpirație și lacrimi. Și a fost nevoie de o credință incredibilă pentru a o construi.

Cine ar construi o arcă în deșert? Cine s-ar istovi 120 de ani pentru a face ceva ce poate nu va folosi la nimic? Cine își programează tot viitorul ținând cont de ceva ce nu s-a întâmplat niciodată? Potrivit tradiției iudaice, Noe nu a început pur și simplu să construiască arca, ci mai întâi a plantat copaci. După ce au crescut, i-a tăiat, a făcut scânduri și apoi s-a apucat de construit. Iar conform cu ceea ce a făcut Noe atunci, numai la sfârșitul secolului al XX-lea s-a mai construit o ambarcațiune de mărimea aceea. Cu toate acestea, proporțiile acelui proiect sunt și astăzi considerate valoarea medie de bază pentru stabilitate în timpul furtunilor pe mare. Ascultarea de care a dat dovadă Noe a schimbat efectiv lumea – și ascultarea va schimba și lumea ta. Așadar, fă și tu ce-ți spune Dumnezeu!

Volumul V de Jean Koechlin

Filimon 13-25

Onisim înseamnă „folositor”. Odinioară sclav nefolositor, de acum îşi merita numele (v. 11). În plus, devenise şi un frate credincios şi preaiubit (v. 16; Coloseni 4.9). Niciun nume nu are preţ mai mare ca acela de frate şi el se potriveşte atât stăpânului creştin (v. 7b; 20), cât şi sclavului creştin. Cât despre Pavel, el nu apelează la alte titluri decât la acelea de bătrân şi de întemniţat al lui Isus Hristos (v. 9). Dacă s-ar fi gândit numai la el însuşi, nu s-ar fi lipsit de serviciile lui Onisim. Dorea însă să-i dea ocazie: acestuia, de a da mărturie în casa în care odinioară se purtase rău, iar lui Filimon, de a constata roadele acestei convertiri şi de a „arăta dragoste” faţă de el (2 Corinteni 2.8).

Această istorie a lui Onisim este, într-un sens, a noastră. Sclavi răzvrătiţi, noi am fost găsiţi pe drumul voinţei proprii şi am fost readuşi la Stăpânul nostru, dar nu pentru a fi în robie, ci ca aceia pe care El îi numeşte fraţii Lui preaiubiţi (comp. v. 16 cu Ioan 15.15). Iar Pavel este aici o imagine a Domnului Isus, plătind datoria noastră şi mijlocind pentru noi (v. 17-19). Această epistolă să ne înveţe să introducem în viaţa noastră de toate zilele creştinismul practic: uitarea de sine, delicateţea, smerenia, harul, pe scurt, toate multiplele manifestări ale dragostei.

Publicat în Romanian devotionals | Lasă un comentariu

03 oct. 2018

3 Octombrie 2018

M-am bucurat foarte mult că i-am găsit pe unii din copiii tăi umblând în adevăr, după cum am primit poruncă de la Tatăl.
2 Ioan 4

M-am bucurat foarte mult, când au venit frați și au mărturisit despre adevărul tău, după cum tu umbli în adevăr. Nu am bucurie mai mare decât aceasta, ca să aud despre copiii mei că umblă în adevăr.
3 Ioan 3,4

Apostolul Ioan a scris aceste două scurte epistole când era aproape de sfârșitul vieții sale. Îi mulțumim lui Dumnezeu că ne-au fost păstrate pentru instruirea și pentru încurajarea noastră. Ele ne arată cât de prețios este pentru El ca noi să umblăm în adevărul Cuvântului Său.

„Adevărul” este o expresie vitală în aceste două epistole, apărând de cinci ori în 2 Ioan și de șase ori în 3 Ioan. În 2 Ioan, adevărul este asociat cu dragostea unii față de alții, cu binecuvântarea noastră, cu umblarea noastră și, lucru extrem de important, cu doctrina lui Hristos. Adevărul cu privire la doctrina lui Hristos este atât de important, încât doamna și copiii ei, cărora Ioan le scrie, erau îndemnați să nu primească în casa lor pe cineva care nu aducea această doctrină și nici măcar să nu-l salute. În 3 Ioan, Gaiu, destinatarul epistolei, este lăudat pentru umblarea sa în adevăr, care-l făcuse să-i primească și să-i ajute pe aceia pe care Diotref nu-i primea, ba chiar nu-i lăsa nici pe alții să-i primească.

Pe măsură ce înaintăm în vârstă ne bucurăm tot mai mult să-i vedem pe copiii noștri umblând în adevăr. A umbla în adevăr înseamnă mai mult decât a cunoaște adevărul. Dumnezeu dorește ca ai Săi să refuze cu hotărâre tot ceea ce nu se potrivește cu adevărul și pe toți cei care nu aduc adevărul. A trata cu ușurătate învățătura sau a lua o poziție de neutralitate cu privire la doctrina lui Hristos sunt atitudini pe care Dumnezeu nu le poate accepta. Să umblăm în adevăr și, de asemenea, să-i ajutăm pe aceia care Îl iubesc și Îl slujesc pe Domnul nostru Isus!

E P Vedder, Jr

” …Voi avea milă de ei, cum are milă un om de fiul său, care-i slujește.”
Maleahi 3.17

Dragoste de mamă

Pompierii încercară s-o oprească, spunându-i că este prea târziu și nimeni nu putea scăpa cu viață dintr-un asemenea pârjol. „Lăsați-mă! Lăsați-mă!” striga biata mamă și, smulgându-se din mâinile pompierilor, dispăru în flăcări… Mulțimea încremeni de groază. Va reuși oare sărmana mamă?

Mama urcă în fugă treptele pe jumătate arse, intră în locuința ei și se repezi în odăița fetiței. În mijlocul fumului și vâlvătăilor, fetița rămăsese, prin minunea lui Dumnezeu, întreagă și nevătămată. Mama o înveli cu plapuma și apucă să coboare cu ea scările, care se prăbușiră imediat în spatele ei. Casa se nărui la rândul ei și, când femeia apăru în stradă, nimănui nu-i venea să-și creadă ochilor. În nețărmurita ei bucurie, mama nu simțea câtuși de puțin durerea arsurilor.

O, dragoste de mamă! Există oare ceva mai presus de tine? Da, există! Iubirea lui Dumnezeu este mai presus decât iubirea de mamă. „Fiindcă atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, că a dat pe singurul Lui Fiu, pentru ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viața veșnică” (Ioan 3.16). „Dragostea lui Dumnezeu față de noi s-a arătat prin faptul că Dumnezeu a trimis în lume pe singurul Său Fiu, ca noi să trăim prin El” (1 Ioan 4.9). Dumnezeu Şi-a dat Fiul, ca să ne izbăvească pe noi de judecata veșnică, de focul veșnic, de moartea veșnică, care îi așteaptă pe toți aceia care nu vor primi mântuirea prin Fiul lui Dumnezeu.

coordonatori Bob & Debby Gass

PRIN PUTEREA SA VEI BIRUI

„Lucrul acesta… se va face… prin Duhul Meu, zice Domnul oştirilor!” (Zaharia 4:6)

Zorobabel a fost chemat să rezidească Templul. A fost o însărcinare uriașă, așa că Dumnezeu i-a zis: „Lucrul acesta nu se va face nici prin putere, nici prin tărie, ci prin Duhul Meu, zice Domnul oştirilor! Cine eşti tu, munte mare, înaintea lui Zorobabel? ” (Zaharia 4:6-7). Când Dumnezeu te cheamă, trebuie să știi că:

1) Va trebui să mergi de unul singur. Când Dumnezeu te folosește, oamenii presupun adesea că ești puternic și că nu ai nevoie de nimeni și de nimic. Ei nu înțeleg că tu nu ești decât un om obișnuit, care uneori este speriat de moarte și care este mai uimit de succesul propriu decât sunt ei. Și când nimeni nu te susține și nu lucrează cu tine, devii vulnerabil până la descurajare.

2) Ai nevoie de ajutorul lui Dumnezeu, altfel dai de necaz! Samson a descoperit asta pe propria lui piele: „Voi face ca şi mai înainte, şi mă voi scutura”. Nu ştia că Domnul Se depărtase de el. Filistenii l-au apucat…” (Judecători 16:20-21). Dumnezeu a făcut un pas în spate și l-a lăsat pe Samson să vadă că Domnul are putere, nu el! Deci trebuie să-ți trăiești viața conștient că depinzi de Dumnezeu.

3) Puterea lui Dumnezeu, și nu puterea ta, aduce schimbarea! Dacă aștepți ca Dumnezeu să-ți dea un echipament special, înainte de a te hotărî să intri în luptă, nu vei experimenta victoria. „Puterea Mea în slăbiciune este făcută desăvârşită.” (2 Corinteni 12:9). Vei ști că ești uns cu adevărat, atunci când Dumnezeu Se folosește de un echipament mediocru pentru a face lucruri supranaturale. Lucrul acesta se întâmplă numai când spui: „Doamne, nu văd cum ai putea face lucrul acesta prin mine, dar cred că îl vei face!” Acesta este momentul în care intervine El.

Volumul V de Jean Koechlin

Filimon 1-12

În manualele şcolare, lecţiile propriu-zise sunt adesea urmate de câte un exerciţiu aplicativ. Epistola către Filimon ne face să ne gândim la aceasta. Ea nu conţine nicio revelaţie particulară, însă ne arată punerea în practică de către Pavel şi tovarăşii lui a îndemnurilor din celelalte epistole ale sale.

„Îmbrăcaţi-vă deci, ca nişte aleşi ai lui Dumnezeu, sfinţi şi preaiubiţi, cu o inimă plină de îndurare, cu bunătate, smerenie”, le scria el colosenilor (cap. 3.12; comp. şi v. 5 cu Efeseni 1.15). Şi tocmai în Colose locuia Filimon, om evlavios, prieten al apostolului, bogat, pentru că avea sclavi. Unul dintre ei, Onisim, după ce fugise de la el, l-a întâlnit pe Pavel, întemniţat la Roma, şi s-a întors la Dumnezeu.

Acum apostolul îl trimitea la stăpânul lui, purtând acest mesaj emoţionant. Era o acţiune contrară poruncii legii, potrivit căreia sclavul fugit nu trebuia dat înapoi stăpânului său (citiţi Deuteronom 23.15,16). Legea, în adevăr, ţinea cont de împietrirea inimii omului (comp. cu Marcu 10.5), în timp ce harul, la apostol, ţinea cont de acelaşi har care lucra şi în inima lui Filimon. Pavel cunoştea dragostea acestuia pentru toţi sfinţii (v. 5) şi dovezile pe care le dăduse (v. 7).

Publicat în Romanian devotionals | Lasă un comentariu

02 oct. 2018

2 Octombrie 2018

Binecuvântat fie Dumnezeul și Tatăl Domnului nostru Isus Hristos, Părintele îndurărilor și Dumnezeul oricărei mângâieri, Cel care ne mângâie în orice necaz al nostru.
2 Corinteni 1.3,4

Când trecem prin apele adânci ale încercării, ne întrebăm uneori de ce Domnul nu-Și manifestă puterea și nu ne scapă. Iată răspunsul: aceasta nu este ziua manifestării puterii Sale, ci a manifestării compasiunii Sale. El putea vindeca acea boală, putea înlătura acea dificultate și putea preveni acea catastrofă. Însă, în loc să-și manifeste puterea, adesea El lasă lucrurile să-și urmeze cursul și toarnă compasiunea Sa în inima împovărată și îndurerată. Acest lucru are loc într-un fel care ne face să dorim să nu fi ratat încercarea respectivă, datorită belșugului de mângâiere pe care l-am primit. Așa lucrează Domnul Isus acum. În viitor, El Își va manifesta gloria măreață și Își va arăta puterea, însă acum este timpul pentru a face cunoscut dragostea adâncă a inimii Sale. Suntem mulțumiți că lucrurile stau așa? Este compasiunea Domnului Isus îndeajuns pentru inima noastră, chiar în mijlocul celor mai adânci dureri și mai intense încercări?

Inima neliniștită, duhul agitat și voința nesupusă ne fac să dorim să scăpăm de încercare, de dificultate sau de presiune, însă o astfel de atitudine implică pierderi incalculabile. Domnul este alături de noi în procesul învățării tuturor acestor lecții, iar lumina feței Sale și compasiunea din inima Sa ne vor susține chiar și în mijlocul celor mai severe împrejurări.

Ce rămâne deci? Doar atât: să trăim pentru Domnul Isus! Să căutăm să-I fim credincioși Celui care este viața noastră! Să nu ne lăsăm descurajați de ceea ce vedem în jurul nostru! Avem privilegiul de a ne bucura de compania Domnului Isus. „Prin Hristos prisosește și mângâierea noastră” (2 Corinteni 1.5).

C H Mackintosh

„Poate o femeie să uite copilul pe care-l alăptează…? Dar chiar dacă l-ar uita, totuși Eu nu te voi uita cu niciun chip.”
Isaia 49.15

Dragoste de mamă

Cine poate descrie la adevărata ei valoare și intensitate dragostea de mamă? O femeie locuia cu micuța ei fiică într-un cartier situat la marginea unui oraș. Nu mai aveau pe nimeni – tatăl fetiței murise înaintea nașterii ei și, când se ducea la piață, sărmana mamă era nevoită să o lase singură acasă. O făcea desigur călcându-și pe inimă, deoarece nu avea altă ieșire. Odată, mama avea de făcut niște cumpărături urgente. Îi dădu de mâncare fetiței, apoi o culcă în pătuc. Fetița adormi. Femeia ieși încet și dădu fuga la magazin, spre a se întoarce cât mai curând acasă. În cameră, pe masă, rămăsese lampa aprinsă. În graba plecării, mama uitase să o stingă, iar în casă, afară de fetiță, nu mai era altcineva decât pisica.

Tot jucându-se, pisica sări deodată peste masă, atinse cu lăbuța lampa aprinsă care se răsturnă și căzu jos. Petrolul se vărsă pe podea și luă foc. În odaie izbucni un incendiu. Întreaga locuință se aprinse dintr-o dată. Fereastra bucătăriei plesni în țăndări și fumul năvăli în stradă. Un trecător chemă pompierii, dar focul se întețea din ce în ce mai mult. Locatarii dădură buzna în stradă, uitând de fetiță. Deodată răsună un țipăt și mulțimea văzu o femeie care își croia drum printre oameni și se năpusti în casa cuprinsă de flăcări. „Fetița mea! Fetița mea!” striga femeia. „A rămas acolo sus, în pătucul ei!” Dragostea de mamă o împingea să-și salveze copila.

coordonatori Bob & Debby Gass

NU FI FĂȚARNIC!

„Toate faptele lor le fac ca să fie văzuţi de oameni” (Matei 23:5)

Vă invit să ne gândim și să schimbăm câteva vorbe despre fățărnicie, și cum trebuie s-o tratăm. Domnul Isus a avut toleranță zero în ce privește fățărnicia. De ce? Pentru că El știa că ea îi întoarce pe oameni împotriva lui Dumnezeu. În schimb, învățătura Lui a fost următoarea:

1) Nu aștepta laude pentru faptele tale bune. Nici una! Dacă nu le observă nimeni, nu fi dezamăgit. Iar dacă cineva observă, toată lauda I se cuvine lui Dumnezeu. Stai o clipă și pune-ți această întrebare: „Dacă ar fi să nu afle niciodată nimeni niciun bine pe care-l fac, l-aș mai face?” Dacă răspunsul e NU, înseamnă că faci binele numai ca să fii „văzut de oameni.”

2) Oferă daruri financiare fără să știe nimeni. Banii scot la iveală falsitatea din noi. Ne place ca lumea să vadă că îi câștigăm. Și ne place să fim văzuți că suntem darnici. Așa că Domnul Isus a zis: „Ci tu, când faci milostenie, să nu ştie stânga ta ce face dreapta” (Matei 6:3).

3) Nu afișa o falsă spiritualitate. Când mergi la biserică, nu-ți alege locul numai ca să fii văzut, și nu cânta numai ca să fii auzit. Dacă îți ridici mâinile în închinare, ridică mâini sfințite, nu doar mâini frumoase. Când vorbești, nu-ți pavoaza vocabularul și nu-l umple de termeni religioși la modă. Nimic nu poate fi mai dezgustător decât un „Lăudat fie Domnul” prefăcut, un „Aleluia” superficial sau un „Slavă lui Dumnezeu” nesincer!

Cred c-ați auzit vreodată copiii în parc strigând: „Uitați-vă la mine!” Aceste cuvinte se acceptă pentru că ei sunt încă necopți, dar în Împărăția lui Dumnezeu ele nu pot fi acceptate. Redu trâmbițele la tăcere. Anulează spectacolul. Nu te mai lăuda cu persoanele influente pe care le cunoști. Dacă primești o distincție, refuz-o politicos înainte să ți-o însușești. Ucide-ți dorința de a fi remarcat. Înflăcărează dorința de a-L sluji pe Dumnezeu. Cu alte cuvinte, nu fi fățarnic!

Volumul V de Jean Koechlin

Tit 3.1-15

Purtarea noastră faţă de autorităţi şi faţă de toţi oamenii trebuie, în mod necesar, să fie deosebită de tot ce eram şi noi înainte de întoarcerea la Dumnezeu. Şi această amintire a tristei noastre stări de altădată este în măsură să ne facă plini de blândeţe faţă de toţi oamenii (v. 2; Filipeni 4.5). Departe de a ne ridica deasupra lor, noi putem să-i invităm, prin propriul nostru exemplu, să profite de acelaşi har care ne-a regenerat pe noi (prin spălarea naşterii din nou).

În această epistolă, faptele bune sunt menţionate de şase ori (cap. 1.16; 2.7,14; 3.1,8,14). Sub pretext că ele nu au valoare pentru mântuire (v. 5), noi riscăm să le subestimăm importanţa şi să ne despărţim de alţi creştini mai puţin instruiţi asupra altor aspecte doctrinare. Dimpotrivă, noi trebuie să fim cei dintâi în fapte bune, şi aceasta cu un dublu scop: întâi pentru a fi de folos oamenilor (v. 8), apoi pentru a nu fi neroditori (v. 14). Domnul are plăcere să producă roade în viaţa alor Săi şi tot El apreciază natura lor. Bună este numai lucrarea făcută pentru El. Vânzând parfumul pentru a da săracilor, Maria ar fi făcut o faptă bună înaintea ochilor lumii, dar, vărsându-l pe picioarele Domnului, a ştiut să facă o lucrare bună pentru El (Matei 26.10).

Publicat în Romanian devotionals | Lasă un comentariu

01 oct. 2018

1 Octombrie 2018

Tineri din Scriptură – David

David a alergat și a stat pe filistean și i-a luat sabia și a scos-o din teacă și l-a ucis și i-a tăiat capul cu ea.
1 Samuel 17.51

David a folosit împotriva lui Goliat chiar sabia acestuia. Uriașul filistean și-a găsit sfârșitul prin propria lui armă! Folosirea sabiei filisteanului de către David este o imagine minunată a felului în care Hristos, prin moarte, l-a distrus pe cel care avea puterea morții, adică pe diavolul (Evrei 2.14). Satan avea puterea morții din cauza păcatului omului, însă Domnul Isus a devenit Om, pentru ca, „prin harul lui Dumnezeu, să guste moartea pentru toți” (Evrei 2.9).

Apoi David a dus capul lui Goliat la Ierusalim. Locul unde Domnul nostru a fost răstignit se numea Golgota, care înseamnă „locul căpățânii”. Acest nume are o semnificație mai adâncă decât ar părea la prima vedere. Există multe dezbateri cu privire la unde s-ar fi aflat acest loc, însă nimeni nu poate spune cu exactitate. Tradiția iudaică afirmă că este un deal în Ierusalim, unde a fost îngropat capul lui Adam, însă nimeni nu știe care este acel deal!

Un lucru este însă sigur: căpățâna (craniul) este simbolul universal al morții. Realitatea tristă este că toți oamenii sunt sub puterea morții. Pentru cel credincios însă, moartea nu mai este un vrăjmaș, ci ea îi aparține (1 Corinteni 3.22). De vreme ce Hristos a purtat judecata pe cruce, pentru creștin moartea nu mai este o judecată pentru păcat, ci mijlocul prin care mergem ca să fim cu Domnul.

B Reynolds

” …din săbiile lor își vor făuri fiare de plug și din sulițele lor, cosoare: niciun popor nu va mai scoate sabia împotriva altuia și nu vor mai învăța războiul.”
Isaia 2.4

Pace pe pământ

Câți oameni își doresc aceasta! Dar pacea pare să se afle la o mare distanță. De când lumea, au loc pe pământ și astăzi nenumărate conflicte. În multe zone mocnesc crize, care oricând pot duce la un război.

Politicienii din întreaga lume se ostenesc pentru pace. Ca pompierii încearcă să stingă focul care a izbucnit între două popoare. Dar nu vor reuși să facă o pace globală. Acest lucru îl poate doar Unul: Isus Hristos. El va prelua cândva, ca Prințul păcii, stăpânirea lumii. Atunci, situația care este descrisă în versetul de astăzi, va deveni realitate: oamenii nu vor mai poseda arme de război, ci vor trăi împreună în pace.

Atât timp cât Isus Hristos nu are stăpânirea lumii în mâinile Sale, nu există pace pe pământ. Rămâne de aceea neîmplinită dorința noastră după pace? Nu, fiecare poate primi în mijlocul unei lumi neliniștite pace cu Dumnezeu. Cum? Prin credința personală în Isus Hristos, care a plătit la cruce cu viața Lui pentru vina altora. „Dar acum, în Hristos Isus, voi, care odinioară erați depărtați, ați fost apropiați prin sângele lui Hristos. Căci El este pacea noastră, care din doi a făcut unul și a surpat zidul de la mijloc care-i despărțea” (Efeseni 2.13-14). Astfel, Mântuitorul a creat premisa, ca oamenii să poată pune în ordine relația lor cu Dumnezeu. Dacă ne punem încrederea în Domnul Isus și recunoaștem înaintea lui Dumnezeu păcatele noastre, primim pace adevărată și statornică cu El.

coordonatori Bob & Debby Gass

MUNCA ȘI LENEA

„Oriunde se munceşte este şi câştig, dar oriunde numai se vorbeşte, este lipsă” (Proverbe 14:23)

În cartea sa Proverbele, Solomon folosește cuvântul „leneș” de nu mai puțin de șaptesprezece ori. Leneșul nu este o persoană care vrea să lucreze și nu găsește un loc de muncă; ci persoana care ar putea munci, dar nu vrea.

Am auzit o istorie despre o persoană care s-a înscris la serviciul de asistență socială. Funcționarul l-a întrebat: „De ce aveți nevoie de ajutor financiar?” Bărbatul a răspuns: „Pentru că am probleme cu ochii.” Funcționarul l-a întrebat din nou: „Ce probleme, mai precis?” La care omul nostru a răspuns: „Pur și simplu nu mă pot vedea mergând la serviciu în fiecare zi!”

Toții leneșii au probleme cu ochii. Sau cel puțin nu-i deranjează câtă vreme altcineva le face treaba.

Președintele Theodore Roosevelt a avut dreptate când a spus: „Nu vă fie milă de cel care trebuie să muncească. Dacă vrea bani va munci. Îi invidiez pe cei care au de făcut o muncă ce merită făcută și pe care o fac bine. Cel mai mare premiu pe care îl poate oferi viața este șansa de a face o muncă ce merită făcută.” Într-un fel am pierdut spiritul, dacă nu cumva și litera gândirii președintelui Roosevelt.

Întreabă orice angajator și îți va spune că e din ce în ce mai greu să găsești o persoană care să muncească, să depună toate eforturile, să-și facă munca bine și s-o termine la timp. Dumnezeu nu este împotriva timpului liber. Un muncitor care este odihnit și refăcut va fi un muncitor mai bun. Contrastul oferit de Solomon în cartea Proverbele este între hărnicie și lene.

Părinților, unul din cele mai bune lucruri pe care le puteți face pentru copiii voștri este să le transmiteți o etică a muncii cât mai solidă și perseverentă, și să-i ajutați ca astfel să pornească în viață pe calea succesului.