Mana Zilnica

Mana Zilnica

8 Octombrie 2018

DOMNUL ESTE APROAPE – GBV

Prin credință, Abel I-a adus lui Dumnezeu o jertfă mai bună decât Cain, prin care a primit mărturie că este drept.
Evrei 11.4

Cum a fost Abel declarat drept? Când citim despre el în Geneza 4, nu găsim nimic despre caracterul lui. După ce Adam și Eva au păcătuit și au fost alungați de Dumnezeu din Eden, li s-au născut doi fii. Abel, al doilea născut, era păstor. Când el și fratele său Cain au crescut, I-au adus jertfe lui Dumnezeu. Abel a jertfit din întâii-născuți ai turmei sale, în timp ce Cain a adus din roadele câmpului lucrat de el.

Această diferență este de cea mai mare importanță, fiindcă Dumnezeu a primit jertfa lui Abel, însă nu și pe cea a lui Cain. Prin urmare, Scriptura declară că Abel a adus „o jertfă mai bună”. Această jertfă este singura acțiune relatată din viața lui Abel, fiindcă la puțin timp după aceasta a fost omorât de fratele său. Totuși, această jertfă a descoperit îndeajuns de mult pentru ca el să fie declarat drept. El venise la altar pe calea lui Dumnezeu, fiindcă Dumnezeu deja revelase faptul că jertfirea unui animal fusese necesară pentru a acoperi păcatul (Geneza 3.21).

Apostolul Ioan declară că faptele lui Cain erau rele, iar ale fratelui său Abel, drepte (1 Ioan 3.12) – prin urmare, Cain a acționat în neascultare vădită față de Dumnezeu. El a venit la Dumnezeu pe propria sa cale, aducând roadele eforturilor lui și cerând ca Dumnezeu să le accepte. De cealaltă parte, este clar că Abel a fost declarat drept nu datorită purtării sale, cu privire la care nu ni se spune mai nimic, ci datorită ascultării credinței de care el a dat dovadă. Această împărțire continuă și astăzi: există unii care cer ca Dumnezeu să-i accepte pe temeiul ales de ei și alții care arată ascultare de Dumnezeu și sunt acceptați de El pe baza jertfei desăvârșite a lui Hristos (Fapte 10.35-43).

S Campbell


SĂMÂNȚA BUNĂ

„Urmăriți binele cetății… și rugați-vă Domnului pentru ea, pentru că fericirea voastră atârnă de fericirea ei!”
Ieremia 29.7

Ciobanul și lucrarea lui

Era în anul 1913, cu un an înainte de izbucnirea Primului Război Mondial. Jean Giorno, un mare iubitor al naturii și al drumețiilor montane, își propusese în acel an să străbată un traseu prin Alpii francezi. Era un traseu lung ce trecea prin ținuturi pustii, dezolante, la o altitudine de 1.200-1.300 m. După trei zile de mers prin stepe golașe, sătul de uscăciunea pe care o vedea la tot pasul, zări deodată silueta unui om. Era un cioban care păștea o turmă de vreo 30 de oi. Călătorul intră în vorbă cu el și îi ceru găzduire pentru acea noapte. Ciobanul se chema Elzeard Bouffier, un bărbat de circa 55 ani, tăcut și foarte curat. Îi murise unicul copil, apoi și soția. În cabana lui, totul strălucea de curățenie și ordine.

Călătorul observă ceva care i-a trezit curiozitatea. Gazda a scos un săculeț cu o mulțime de ghinde pe care le răsturnă pe masă, alegându-le apoi cu mare grijă. Apoi, în acea după-masă își scoase turma la pășunat. Înainte de a pleca însă, înmuie săculețul cu ghinde în apă și luă cu el o vergea de metal. Oaspetele l-a urmărit cu atenție pe cioban, dorind să afle secretul ghindelor alese cu atâta grijă în timpul mesei. Şi ce observă? Ajuns la locul lui, ciobanul își lăsă turma să pască în liniște, în timp ce el se apucă de treaba lui: înfigea din loc în loc vergeaua de metal în pământ, iar în găurile făcute astfel punea câte o ghindă.


CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

FĂ CE ȚI-A SPUS DUMNEZEU! (5)

„Dar Dumnezeu a ales lucrurile nebune ale lumii, ca să facă de ruşine pe cele înţelepte.” (1 Corinteni 1:27)

     Câtă vreme ai nevoie de aprobarea oamenilor, Dumnezeu este limitat în ceea ce poate face prin tine. Credința înseamnă între altele și disponibilitatea de a părea nebun. De aceea credința și smerenia merg mână în mână.

Noe a părut nebun când a construit corabia în deșert.

Sara a părut nebună când a crezut că mai poate avea copii la nouăzeci de ani.

Moise a părut nebun când i-a cerut lui Faraon să-și lase robii să plece.

Armata iudeilor a părut nebună când a mărșăluit în jurul Ierihonului sunând din trâmbițe.

David a părut nebun când l-a atacat pe Goliat cu o praștie.

Magii au părut nebuni când au urmat steaua.

Petru a părut nebun când a coborât din barcă în mijlocul furtunii.

Și Domnul Isus a părut la fel când a stat atârnat pe cruce pe jumătate dezbrăcat.

Dar rezultatele vorbesc de la sine, nu-i așa?

Noe nu s-a înecat în timpul potopului.

Sara l-a născut pe Isaac.

Moise a scos poporul Israel din Egipt.

Zidurile Ierihonului s-au prăbușit.

David l-a învins pe Goliat.

Magii l-au găsit pe Mesia.

Petru a umblat pe apă.

Și Domnul Isus a înviat din morți!

Vine o vreme când trebuie să încetezi să mai explici toate lucrurile în mod logic și va trebui să-ți asumi riscuri și să faci totul diferit. Va trebui să construiești o corabie sau cel puțin să plantezi niște copaci sau să faci niște scânduri!

Credința înseamnă să te comporți ca și cum Dumnezeu are mijloace care acționează asupra rugăciunilor noastre… chiar dacă, la fel ca în cazul lui Noe, este nevoie de 120 de ani!

Domnul Isus a spus: „Orice lucru veţi cere, când vă rugaţi, să credeţi că l-aţi şi primit, şi-l veţi avea.” (Marcu 11:24). Ție, ce ți-a spus Dumnezeu să faci? Treci la fapte!


SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

Volumul V de Jean Koechlin

Evrei 3.1-15

Epistola către Evrei a fost numită „epistola cerurilor deschise”. Şi pe Cine contemplăm noi în aceste ceruri? Pe Isus, deopotrivă Apostol (adică purtător de cuvânt al lui Dumnezeu către oameni) şi Mare Preot (purtătorul de cuvânt al oamenilor înaintea lui Dumnezeu). Scriindule creştinilor evrei, autorul, apelând la istoria lor, a dorit să arate cum Isus reuneşte în Persoana Lui şi depăşeşte gloriile pe care le venerau iudeii: cele ale lui Moise (cap. 3), ale lui Iosua (cap. 4) şi ale lui Aaron (cap. 5)

Dar nu putem învăţa săL cunoaştem pe Domnul fără ca, prin contrast, să descoperim perversitatea inimii fireşti. Dumnezeu o numeşte „inimă rea şi necredincioasă” (v. 12), amintindune că aceasta este la originea tuturor nenorocirilor noastre.

„Ei totdeauna se rătăcesc în inima lor”, declară versetul 10 (comp. cu Marcu 7.21). De aceea, oricine aude vocea Domnului (şi cine va îndrăzni să spună că na auzito niciodată?) este invitat solemn, în trei rânduri, să nuşi împietrească inima (v. 7, 15; cap. 4.7).

În general, noi limităm acest îndemn la evanghelia crucii. Dar noi, care suntem creştini, nu avem în fiecare zi ocazia de a auzi vocea Domnului în Cuvântul Lui? Să fim păziţi de orice formă de împietrire, oricare ar fi astăzi cerinţele Domnului faţă de noi!

Single Post Navigation

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: