Mana Zilnica

Mana Zilnica

27 Aprilie 2018

DOMNUL ESTE APROAPE – GBV

Pentru orice lucru este o vreme; și pentru orice ocupație, un timp sub ceruri: … un timp pentru a arunca pietre și un timp pentru a strânge pietre.
Eclesiastul 3.1,5

Eclesiastul și creștinul

Pentru acest verset putem găsi mai multe explicații, însă nu vom apela la obiceiurile și relatările istorice iudaice, ci ne vom îndrepta către alte pasaje ale Scripturii care ne pot ajuta la înțelegerea pasajului. În Isaia 5 avem „o cântare a iubitului meu despre via sa”, în care se spune: „Preaiubitul meu avea o vie pe un deal foarte mănos. Și a săpat-o și i-a înlăturat pietrele și a plantat-o cu vița cea mai aleasă”. Pentru a pregăti solul în vederea plantării a fost necesară curățirea. Era un timp când pietrele trebuiau adunate și aruncate. Mai târziu poate fi un timp de strângere a pietrelor, poate pentru zidirea unei case.

Este interesant că Solomon mai pune aceste două lucruri împreună – pregătirea unui câmp și zidirea unei case – în altă carte a sa: „Pregătește-ți afară lucrarea și pune-ți ogorul în ordine și după aceea zidește-ți casa” (Proverbe 24.27). În viața unui tânăr creștin va fi mai întâi un timp pentru a-și pune „ogorul în ordine”, iar mai târziu, cu voia Domnului, va fi un timp pentru „a-și zidi casa”. Aceasta înseamnă să se căsătorească și să-și întemeieze o familie.

Tinere creștin, folosește-ți timpul pentru a crește spiritual, pentru a putea apoi să ai o viață de familie evlavioasă. Folosește-ți timpul și energia pentru a te familiariza cu Cuvântul lui Dumnezeu. Și poate că Domnul îți va arăta că există lucruri practice, „pietre”, în viața ta, care trebuie aruncate, pentru a nu împiedica creșterea ta spirituală.

M Vogelsang

SĂMÂNȚA BUNĂ

„Cuvântul Tău, Doamne, dăinuiește în veci în ceruri.”
Psalmul 119.89

Stabilitatea Cuvântului

Tot pământul este instabil și plin de schimbări. Înțeleptul Solomon a spus: „Toate lucrurile sunt într-o necurmată frământare, așa cum nu se poate spune.” Nu există nimic pe care putem zidi cu încredere. Nicio opinie omenească nu este atât de desăvârșită, încât să nu conțină și o eroare. Nu există niciun obiect pe acest pământ, pe care să-l posedăm pe deplin. Îl păstrăm doar pentru un timp, apoi ni se scurge din mâini. Nu putem nici măsura, nici cerceta spațiul și timpul. Nu există nimic, pe care piciorul nostru să poată obține un sprijin stabil.
Dar Cuvântul lui Dumnezeu stă ca o stâncă cu toată transformarea lucrurilor și cu trecerea timpului. El este puterea stabilă, care leagă timpul de veșnicie; este adevărul absolut, pe care ne putem bizui. Nici cea mai mică parte din Cuvânt nu va trece și nici nu va cădea la pământ. Este posesia veșnică a sufletului și ea va rămâne când toate lucrurile pământești vor dispărea. Cuvântul lui Dumnezeu ne va întâmpina și în veșnicie și va fi judecătorul tuturor celor ce nu L-au primit pe Domnul Isus ca Mântuitor.
Ferice de cel care i se supune și prin pocăință și credință adevărată primește viața veșnică! Ce înălțător este gândul că această viață dăruită de Mântuitorul nu poate fi desființată sau distrusă de moarte! Această viață este veșnică, asemenea Creatorului ei. Cuvântul lui Dumnezeu de asemenea este veșnic și rămâne veșnic valabil.


CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

SCAPĂ DE BAGAJUL MENTAL!

„Îmbrăcaţi-vă cu dragostea, care este legătura desăvârşirii” (Coloseni 3:14)

Dacă ești genul de persoană care poartă pică și care ține minte greșelile din trecut, chiar și pe cele proprii, atunci știi ce înseamnă să fii împovărat de bagajul mental. Unei relații îi este greu să supraviețuiască dacă niciuna dintre părți nu a procesat ceea ce s-a întâmplat în trecut. Asemenea sentimentului de vinovăție, bagajul mental te ține blocat. De exemplu, dacă ai fost rănit într-o relație din trecut și dacă nu ai reușit să uiți, de fiecare dată când vei face ceva similar, probabil că vei reacționa cu o fervoare necontrolată, ca și cum acea persoană ar fi chiar cea care te-a rănit prima dată. Într-o asemenea situație, partenerul se supără și devine confuz din cauza reacției tale exagerate față de o greșeală minoră, sau care la prima vedere pare a fi nevinovată. La fel cum îți faci curățenie în casă pentru a scăpa de gunoiul fizic, tot așa și casa ta mentală, emoțională și spirituală trebuie păstrată curată și în ordine. Rugăciunea, cititul, consilierea, legătura frățească, meditația, părtășia – toate acestea sunt modalități prin care te poți asigura că problemele din trecut nu interferează cu relațiile tale din prezent. Iar dacă ies la suprafață din când în când, cel mai bine ar fi să discuți cu cei cu care ești în legătură… ori cu cei în cauză! Fă-o însă cu bunătate, în adevăr și în cinste. Vechea zicală „dragostea înseamnă să nu trebuiască să spui niciodată ‘îmi pare rău'” este greșită! Iată un moto scriptural care te ajută să lași bagajul mental și emoțional la tomberon, acolo unde îi este locul: „Să        n-apună soarele peste mânia voastră” (Efeseni 4:26). Biblia mai spune în același sens (Coloseni 3:12-14): „Îmbrăcaţi-vă cu o inimă plină de îndurare, cu bunătate, cu smerenie, cu blândețe, cu îndelungă răbdare. Îngăduiţi-vă unii pe alţii, şi, dacă unul are pricină să se plângă de altul, iertaţi-vă unul pe altul. Cum v-a iertat Hristos, aşa iertaţi-vă şi voi… îmbrăcaţi-vă cu dragostea, care este legătura desăvârşirii.”


SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

Volumul V de Jean Koechlin

Daniel 2:31-49

Într-un mod impresionant de concis, istoria naţiunilor îi este prezentată împăratului prin această ciudată statuie de om, constituită din cap până-n picioare din metale diferite. Capul de aur reprezintă cel dintâi imperiu universal, cel al Babilonului, înfiinţat după ce Dumnezeu Şi-a retras tronul din mijlocul lui Israel. Strălucitoare, dar de scurtă durată, această monarhie a făcut loc împărăţiei medo-persane (pieptul de argint) căreia, la rândul ei, i-a succedat imperiul grec al lui Alexandru (pântecele şi coapsele de aramă). În sfârşit, pulpele şi picioarele personajului evocă un al patrulea imperiu, tare ca fierul, brutal, distrugător, în care nu ne este greu să recunoaştem imperiul roman. Istoria lui – începând cu invaziile barbare, moment când a îmbrăcat cea dintâi formă a sa – este în prezent întreruptă de ceea ce numim „paranteza Bisericii“. Potrivit profeţiei însă, acest imperiu va trebui în curând să fie reconstituit, pentru puţină vreme. Va fi în el un element de slăbiciune, sugerat prin amestecul lutului cu fierul (cei zece împăraţi distincţi ai fiarei romane; Apocalipsa 17.12), ceea ce îl va face vulnerabil (v. 41, 42). Atunci piatra desprinsă fără mână, adică introducerea Împărăţiei lui Hristos, va pune capăt dominaţiei omului „care este din ţărân㓠(Psalmul 10.18), spre fericirea acestuia.


Single Post Navigation

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: