Mana Zilnica

Mana Zilnica

21 Aprilie 2017

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

Volumul IV

Ezechiel 47.1-12

    In acest templu viitor, profetul s-a mai oprit asupra încă unui detaliu minunat: de sub prag, ca şi din însuşi tronul lui Dumnezeu, ţâşneşte un izvor proaspăt, puternic şi nesecat. El curge şi se lărgeşte (deşi nu primeşte afluenţi), iar Ezechiel, urmând cursul râului împreună cu însoţitorul lui ceresc, este invitat să-l traverseze la fiecare o mie de coţi. In curând el a ajuns la ape prin care nu mai putea trece cu piciorul: „erau ape de înotat”.

    Ce imagine preţioasă a acestui fluviu al harului care ţâşneşte pentru noi din Locul Sfânt! Ca şi profetul, pe măsură ce înaintăm în cariera noastră de creştini, învăţăm să apreciem profunzimea lui, până când ajungem să realizăm că acest har este de nemăsurat (2 Petru 3.18).

    Acest fluviu deosebit va curge spre Răsărit, dând viaţă şi făcând să rodească zona cea mai pustie, în prezent, de pe glob, cea a Mării Moarte (v. 8; comp. cu Ioel 3.18 şi cu iZaharia 14.8). Această mare va fi din nou vindecată şi plină de peşti; În pustiu vor ţâşni izvoare (Isaia 41.18); nimic nu va mai aminti de blestemul Sodomei. Astfel, harul divin şi dătător de viaţă produce roade pentru Dumnezeu oriunde se răspândeşte, aşa cum ar trebui să lucreze şi în inimile noastre (loan 7.38).

DOMNUL ESTE APROAPE – GBV

http://www.gbv.ro/meditatii-zilnice/domnul-este-aproape

„Și Cuvântul S-a făcut carne și a locuit printre noi (și noi am privit gloria Lui, glorie ca a Singurului de la Tatăl), plin de har și de adevăr.” Ioan 1.14

Declarații despre cine este Domnul Isus – Făcute de cei care s-au întâlnit cu El

Simeon, un om evlavios, după ce L-a primit în brațe pe pruncul Isus, a spus: „Acum, lasă pe robul Tău să plece, Stăpâne, după cuvântul Tău, în pace, pentru că au văzut ochii mei mântuirea Ta, pe care ai pregătit-o înaintea feței tuturor popoarelor: o lumină spre descoperire națiunilor și glorie poporului Tău, Israel” (Luca 2.29-32).

Ioan Botezătorul, atunci când L-a văzut pe Domnul, a exclamat: „Iată Mielul lui Dumnezeu, care ridică păcatul lumii” (Ioan 1.29).

Andrei a spus: „Noi L-am găsit pe Mesia (care, în traducere, înseamnă Hristos)” (Ioan 1.41), iar Filip a spus și el: „Noi L-am găsit pe Cel despre care Moise a scris în Lege” (Ioan 1.45).

Femeia samariteană a mărturisit: „Veniți să vedeți un Om care mi-a spus tot ce am făcut; nu cumva El este Hristosul?” (Ioan 4.29).

Petru, în numele ucenicilor, a spus: „Doamne, unde să ne ducem? Tu ai cuvintele vieții eterne, iar noi am crezut și am cunoscut că Tu ești Sfântul lui Dumnezeu” (Ioan 6.68,69).

Orbul care a fost vindecat L-a numit pe Domnul „Profet”, „Om de la Dumnezeu” și, în cele din urmă, a crezut în El ca „Fiu al lui Dumnezeu” (Ioan 9).

Sutașul L-a preamărit pe Dumnezeu, spunând: „Cu adevărat, Omul acesta era drept” (Luca 23.47); „Cu adevărat, Omul acesta era Fiul lui Dumnezeu” (Marcu 15.39).

Toma, după ce L-a văzut înviat, s-a închinat și a spus: „Domnul meu și Dumnezeul meu” (Ioan 20.28).

De la nașterea Sa, de-a lungul vieții Sale pline de har și de adevăr, în momentele când a fost arestat, acuzat pe nedrept și condamnat la moarte, gloriile lui Dumnezeu (căci El este Dumnezeu) au strălucit pentru toți cei care au avut ochi și inimi deschise pentru a le vedea. Preocuparea cu El ne va încălzi sufletele și ne va stârni dorința de a-i îndrepta și pe alții către gloriosul nostru Domn și Mântuitor.

A Blok

SĂMÂNȚA BUNĂ

http://www.gbv.ro/meditatii-zilnice/samanta-buna

De multe ori chiar în mijlocul râsului inima poate fi mâhnită, și bucuria poate sfârși prin necaz.
Proverbe 14.13

Amuzant – vesel – mort…

Un ofițer era foarte apreciat din cauza umorului său și a capacității lui de a întreține discuții. Putea întreține o întreagă societate cu glumele sale vesele și să o facă să râdă. Bogăția lui de idei era de neepuizat; în preajma lui, timpul trecea ca în zbor.

Într-o seară a fost iarăși cel mai vesel și cel mai zvăpăiat dintre toți oaspeții. Unii aveau impresia că nu-l mai văzuseră niciodată așa de amuzant și vesel. Când s-au despărțit, încă mai vorbeau de veselia lui care te contamina.

În dimineața următoare însă l-au găsit mort în pat! Se împușcase. – Veselia clocotitoare, pe care o arătase înaintea oamenilor, a fost doar o aparență. În inima lui lucrurile erau cu totul altfel.

Veselia de suprafață se schimbă rapid în tristețe. Glumele amuzante pot acoperi numai pentru foarte scurt timp dorința adâncă a omului după pace și bucurie adevărată. – Inima omului poate ajunge într-adevăr la odihnă numai venind la Isus Hristos, Mântuitorul și Domnul. El le dăruiește acelora care cred în El, o bucurie și o pace, pe care nimeni și nimic nu le-o poate lua.

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

www.fundatiaseer.ro

ESTI FRUMOS CÂND TE COMPORTI FRUMOS

„Podoaba voastră… să fie omul ascuns al inimii” (1 Petru 3:3,4)

     Prințesa Diana a fost considerată una dintre cele mai frumoase femei din lume. Cu toate acestea, îi displăcea ceea ce vedea în oglindă. Faptul acesta a dat naștere unei afecțiuni legate de alimentație, denumită bulimie, care este cauzată de dezgustul față de propria persoană. „Cultul frumuseții” ne-a infestat pe mulți dintre noi cu un sentiment similar de nepotrivire și de inferioritate. Problema reală este că nu ne uităm în oglinda care trebuie. E un lucru bun să-ți păstrezi forma fizică și să te îmbraci așa cum îți stă bine. Dar e un lucru rău să-ți fundamentezi stima de sine pe înfățișarea fizică. De ce? Pentru că duci o luptă deja pierdută împotriva Creatorului tău și a timpului.

Iată trei versete la care trebuie să te gândești:

1) „Femeia frumoasă şi fără minte este ca un inel din aur pus în râtul unui porc” (Proverbe 11:22). Acest verset se poate reduce la o singură expresie: „ești frumos când te comporți frumos”.

2) „Frumuseţea este deşartă, dar femeia care se teme de Domnul va fi lăudată” (Proverbe 31:30). Și acest verset se poate reduce la singură frază: „Frumusețea atrage atenția, însă numai caracterul va atrage respectul”.

3) „Podoaba voastră… să fie omul ascuns al inimii…” (1 Petru 3:4). Acest verset se poate rescrie astfel: „Dumnezeu are o unitate de măsură diferită; la El frumusețea este ceva lăuntric.” Și un ultim gând: lumea se va purta cu tine așa cum te porți tu cu tine însuți.

Așadar, dacă apreciezi „frumusețea” pe care a pus-o Dumnezeu în tine, ceilalți vor începe și ei s-o aprecieze.


Single Post Navigation

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: