Mana Zilnica

Mana Zilnica

15 Aprilie 2017

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

Volumul IV

 

Ezechiel 43.1-12

    Templul viitor a fost vizitat şi măsurat pe toate direcţiile. Deşi este încheiat şi despărţit de tot ceea ce este profan, totuşi duce lipsă de însuşi argumentul existenţei sale: prezenţa lui Dumnezeu. Dar, ca în ziua inaugurării templului lui Solomon, minunatul eveniment se produce: gloria lui Dumnezeu (pe care profetul în cap. 11, o văzuse părăsind templul) revine să locuiască în casă. Iat-o că apare venind din Răsărit, după atâtea secole de absenţă! Şi această revenire este însoţită de o nepreţuită promisiune: „Voi locui în mijlocul fiilor lui Israel pentru totdeauna” (v. 7 şi 9).

    Profetul, santinelă vigilentă, nu primeşte această viziune doar pentru el însuşi, căci Dumnezeu îl invită „să arate” casa şi planul ei şi fiilor poporului său (v. 10). Şi, lucru deosebit de surprinzător, cel dintâi efect produs asupra lor va fi nu uimirea, nici încântarea, ci ruşinarea! Iar numai după ce această smerire va fi avut loc, Ezechiel le va putea face cunoscut toate detaliile templului celui nou (v. 11). Să reţinem acest principiu adevărat şi de o importanţă capitală în toate timpurile: Domnul ne descoperă gândurile Sale numai după ce noi ne-am judecat inimile.

 

DOMNUL ESTE APROAPE – GBV

http://www.gbv.ro/meditatii-zilnice/domnul-este-aproape

 

„Și, pe când trecea Isus de acolo mai departe, doi orbi L-au urmat, strigând și spunând: „Ai milă de noi, Fiu al lui David!”. … Și, pe când ieșeau ei, iată, I-au adus un om mut, demonizat.” Matei 9.27,32

Întâmplarea cu cei doi orbi și cu omul mut și demonizat se găsește doar în Evanghelia după Matei. Luate împreună, ele ne oferă o imagine completă și tristă a omului în starea sa naturală. Omul este orb cu privire la lucrurile lui Dumnezeu; ochii săi sunt deschiși pentru această lume, în timp ce nu pot vedea nimic din ceea ce este spiritual. Bunătatea lui Dumnezeu, perfecțiunile lui Hristos, puterea curățitoare a sângelui Său și gloriile cerului nu au nimic atractiv pentru ochii omului natural. El însă este la fel de mut pe cât este de orb. Limba lui, atât de grabnică pentru a vorbi despre lucrurile lumii acesteia, este total inactivă cu privire la Dumnezeu și la Hristos.

Este doar Unul care poate deschide ochii și dezlega limbile. Evanghelia este trimisă oamenilor pentru a le deschide „ochii, ca să se întoarcă de la întuneric la lumină și de sub puterea lui Satan la Dumnezeu, ca să primească iertarea păcatelor” (Fapte 26.18). Oamenii orbi și muți spiritual sunt bineveniți la Mântuitorul, care, printr-o singură atingere, poate oferi lumină și eliberare. Astfel, ochii pot contempla gloriile Lui, iar limba poate rosti laude.

Acesta este cu siguranță un adevărat miracol. Harul lui Dumnezeu revoluționează în mod continuu viețile multor oameni. Cine, decât Dumnezeul nostru, poate împlini astfel de miracole?

W W Fereday

 

SĂMÂNȚA BUNĂ

http://www.gbv.ro/meditatii-zilnice/samanta-buna

 

„Femeile ziceau una către alta: „Cine ne va prăvăli piatra de la ușa mormântului?”. Și, când și-au ridicat ochii, au văzut că piatra, care era foarte mare, fusese prăvălită.” Marcu 16.3-4

Trei femei, foarte apăsate, pe drum spre mormânt, erau adâncite în discuție. Nu vedeau nicio soluție la cea mai mare problemă a lor: acea piatră mare și grea. Piatra părea de neînvins și bloca toate gândurile și planurile lor. Dar când au ajuns la mormânt și s-au uitat… de necrezut! Piatra nu mai era! Acea piatră mare și grea a fost prăvălită. Iar o dată cu ea toate grijile și problemele lor. Cu temerile lor s-au îndurerat una pe cealaltă; nu citim nimic despre o rugăciune. Tocmai atunci când erau ocupate cu soluțiile problemei lor, în realitate nu mai era nimic de rezolvat: piatra era prăvălită. Și aceasta doar pentru ele; pentru că pentru învierea Domnului lor, piatra nu trebuia să fie prăvălită. Ele puteau merge în mormânt și să se asigure de învierea Domnului lor; El era deja viu!

Învățăm de aici:

Să mergem cu problemele noastre la Domnul nostru! Să nu uităm în situații de nerezolvat, că Domnul nostru va acționa și va ajuta și astăzi! Să ne așteptăm la surprize, căci Dumnezeu nu cunoaște probleme, dar El are planuri – cu și pentru noi! Să privim adesea în sus, pentru a vedea puterea și slava Sa! Pietrele mari sunt o problemă pentru noi – dar nu pentru El!

 

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

www.fundatiaseer.ro

 

A FĂCUT-O PENTRU TINE!

„Pe Cel ce n-a cunoscut niciun păcat, El L-a făcut păcat pentru noi…” (2 Corinteni 5:21)

     Soldații romani l-au țintuit pe Domnul Isus pe cruce, dar ce l-a ținut acolo?

Biblia ne oferă răspunsul: „Pe Cel ce n-a cunoscut niciun păcat, El L-a făcut păcat pentru noi, ca noi să fim neprihănirea lui Dumnezeu în El”. Motivul pentru care Domnul Isus nu a chemat o armată de îngeri ca să-L salveze, așa cum ar fi putut face, a fost pentru că a preferat să renunțe la viața Sa, decât să renunțe la viața ta! Ne străduim și nu e ușor să înțelegem o asemenea dragoste, întrucât nu avem cu ce s-o măsurăm sau s-o comparăm. Nimeni nu ne-a iubit ca Domnul Isus, și nimeni nu ne va iubi vreodată! Prin răstignirea Lui putem „să ne apropiem, deci, cu deplină încredere de scaunul harului, ca să căpătăm îndurare şi să găsim har, ca să fim ajutaţi la vreme de nevoie” (Evrei 4:16).

Pastorul și autorul american W.A. Criswell scria: „L-am văzut pe Mântuitorul în vis. Avea spatele gol și un soldat își ridica mâna și cobora acele nuiele teribile. M-am ridicat, i-am prins mâna și i-am ținut-o. Atunci, soldatul s-a întors uimit și s-a uitat la mine. Și când m-am uitat la el, l-am recunoscut – eram eu!”

În filmul lui Mel Gibson „Patimile lui Hristos”, oameni din lumea întreagă au fost mișcați de scena cutremurătoare a crucificării. Acele imagini continuă să transmită cel puțin două mesaje clare:

1) Acesta a fost prețul cerut pentru răscumpărarea fiecăruia dintre noi, preț pe care numai Domnul Isus l-a putut plăti!

2) De așa ceva avem nevoie ca să ne oprim și să ne gândim, de fiecare dată când suntem ispitiți să păcătuim și să nu-L ascultăm pe Dumnezeu!


 

Single Post Navigation

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: