Mana Zilnica

Mana Zilnica

17 Martie 2017

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

Volumul IV

Ezechiel 17.1-21

    Parabola celor doi vulturi impunători şi a viţei, explicată în versetele 11-21, relatează sub o formă imaginară evenimentele care se desfăşurau atunci. Împăratul Babilonului – cel dintâi mare vultur – îl deportează pe Ioiachin, lăstarul slab al cedrului regal, şi ia sub tutelă viţa lui Iuda. Il pune în fruntea sa pe Zedechia, făcând legământ cu el şi punându-l „să jure pe Dumnezeu” (2 Cronici 36.13). Împăratul lui Iuda însă nu ezită să încalce acest jurământ. Astfel, împăratul Babilonului, instrument în mâna Domnului, îl pedepseşte pe domnitorul neloial şi-l duce în captivitate.

    Crima lui Zedechia fusese deosebit de gravă, în special pentru că fapta sa dezonorase Numele Domnului înaintea naţiunilor. El arătase prin aceasta cât de puţin respectau acest nume tocmai aceia peste care fusese aşezat (Exod 23.21). Ca răscumpăraţi ai Domnului Isus, suntem responsabili de a cinsti în faţa lumii „numele frumos care a fost chemat peste noi” pacov 2.7). Cei care sunt în jurul nostru ne observă cu mult mai multă atenţie decât ne imaginăm noi; ei accentuează fără milă inconsecvenţele noastre, pentru că le folosesc pentru a se scuza pe ei. Şi cum am putea să-i conducem la un Salvator faţă de Care vom fi arătat atât de puţin ataşament?

DOMNUL ESTE APROAPE – GBV

http://www.gbv.ro/meditatii-zilnice/domnul-este-aproape

Și David a fugit din Naiot, din Rama, și a venit și a zis înaintea lui Ionatan: „Ce am făcut eu? Care este nelegiuirea mea? Și care este păcatul meu înaintea tatălui tău, de-mi caută viața?”. Și Ionatan i-a zis: „Ferească Dumnezeu, nu vei muri! Iată, tatăl meu nu face niciun lucru, mare sau mic, și să nu-mi spună; și pentru ce ar ascunde tatăl meu lucrul acesta de mine? Nu este așa”.
1 Samuel 20.1,2

Vedem că în Ionatan au început să se vadă efectele faptului că stătea în prezența lui Saul. El nu înțelegea că dorința lui Saul de a-l ucide pe David nu se schimbase niciodată. S-a încrezut în cuvintele lui Saul și a rămas în această poziție ambiguă: îl iubea pe David și îl însoțea pe Saul. Cât de mulți au rămas în astfel de situații ingrate, însoțindu-se cu oameni care Îl urau pe Mântuitorul și având nădejdea deșartă că îi pot câștiga! Experiența ne arată că astfel de situații nu au niciodată un final fericit, și totuși, mereu și mereu, se găsesc destui care să încerce așa ceva.

Când David nu și-a făcut apariția la masa imperială, Saul a fost sigur că David era necurat și că de aceea nu venise. Totuși, când Ionatan i-a dezvăluit motivul absenței lui David, ura lui Saul a izbucnit în public, adresându-i-se fiului său cu cel mai josnic limbaj. Dragostea lui Ionatan pentru David a fost pusă adânc la încercare de jignirile tatălui său. Prin urmare, l-a întrebat despre motivele urii sale, însă acest lucru era să-l coste viața. Peste măsură de întristat, a plecat să-l vadă pe David. Când s-au întâlnit, au plâns împreună așa cum doar dragostea poate face pe cineva să plângă.

Totuși, Ionatan n-a rămas cu David, ci s-a întors în cetate. Acesta a fost începutul separării sale în inimă de David. Da, îl iubea pe David, însă luase o decizie clară: acum avea să stea la curtea lui Saul, iar cândva, în viitor, avea să fie cu David. Mai târziu i-a destăinuit lui David ceea ce avea în inimă: „Tu vei fi împărat peste Israel și eu voi fi al doilea după tine” (1 Samuel 23.17). Ionatan a încercat să apuce, ca să zicem așa, și cerul și pământul. Realitatea tristă este că nimeni nu poate sluji la doi stăpâni (Luca 16.13).

H Hall

SĂMÂNȚA BUNĂ

http://www.gbv.ro/meditatii-zilnice/samanta-buna

Împăratul Nebucadnețar a făcut un chip de aur … L-a ridicat în valea Dura, în ținutul Babilonului.
Daniel 3.1

Chipul de aur

Potrivit căilor Sale de conducere, Dumnezeu dorește să facă din ai Săi niște exemple ale credincioșiei și ale statorniciei. Dumnezeu stă întotdeauna de partea credincioșilor Săi în încercările care El le îngăduie să vină asupra lor. Acestea sunt ca niște concluzii ale capitolului 3.

Când citim relatarea biblică, ne întrebăm: Cum se poate ca tocmai acest împărat, care a cunoscut atât de vizibil mâna lui Dumnezeu în viața lui, care declarase în fața lui Daniel, după ce acesta îi descoperise visul și tâlcuirea lui, astfel: „Cu adevărat, Dumnezeul vostru este Dumnezeul dumnezeilor și Domnul împăraților!”, să coboare din nou la acea treaptă de idolatrie? Cum a fost posibil, ca să impună altora idolatria după ce el însuși recunoscuse în fața întregii curți pe adevăratul și singurul Dumnezeu? Aceste întrebări ne conduc spre o singură concluzie, și anume că visurile, vedeniile și alte lucrări asemănătoare nu sunt de folos pentru schimbarea omului vechi. Ele pot doar să impresioneze pe moment sentimentele omenești ale oamenilor. Ca să-L poată cinsti pe Dumnezeu în mod real, omului îi trebuie o natură nouă, o gândire nouă. Și această natură nouă se dobândește numai prin pocăință și credință sinceră, din inimă, în lucrarea înfăptuită de Mântuitorul.

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

www.fundatiaseer.ro

CE NE DUCE LA DESCURAJARE? (1)

„Puterile celor ce duc poverile slăbesc.” (Neemia 4:10)

     Istoria lui Neemia scoate în evidență patru surse majore ale descurajării. Să ne uităm la prima dintre ele: Oboseala. Poporul din Iuda constată și transmite că „puterile celor ce duc poverile slăbesc”. Cu alte cuvinte, au lucrat până la epuizare. S-au consumat fizic, mental și emoțional.

Uneori greșim, crezând că descurajarea e strict o problemă spirituală. Noi spunem: „Poate trebuie să-mi rededic viața lui Dumnezeu!”… când, de fapt, adevărata problemă o constituie faptul că suntem epuizați. Avem nevoie de odihnă și de înnoire. Într-adevăr, uneori unul din cele mai spirituale lucruri pe care le poți face este să te relaxezi, să te odihnești, sau să-ți iei câteva zile libere.

Când ies la suprafață oboseala și descurajarea? Să ne uităm la versetul șase din Neemia cap. 4: „Am zidit zidul, care a fost isprăvit pretutindeni până la jumătate din înălţimea lui.” Știi când suntem mai predispuși să fim descurajați? Când ne aflăm la jumătatea proiectului! Toată lumea muncește pe brânci la început. Biblia spune că „poporul lucra cu inimă.” (v. 6) De ce? Pentru că proiectul era ceva nou, atractiv, entuziasmant… dar după o vreme, noutatea a dispărut și munca a devenit plictisitoare. S-a instalat rutina, care a devenit trudă, și apoi ritual, nu-i așa?

Ai grijă: când apare epuizarea, credința scade văzând cu ochii! De aceea a spus psalmistul: „El mă paşte în păşuni verzi, şi mă duce la ape de odihnă; îmi înviorează sufletul…” (Psalmul 23:2-3)

Epuizarea este una din principalele cauze ale descurajării și adesea apare la mijlocul drumului. De aceea lăsăm foarte multe proiecte neterminate.

Concluzie: dacă ai nevoie de timp liber, ia-ți-l!


Single Post Navigation

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: