Mana Zilnica

Mana Zilnica

Archive for the month “noiembrie, 2016”

30 Noiembrie 2016

TOTUL PENTRU GLORIA LUI

de Oswald CHAMBERS

 

Prin harul lui Dumnezeu sunt ceea ce sunt

Şi harul Lui faţă de mine n-a fost zadarnic. 1 Corinteni 15:10

Felul în care vorbim mereu despre incapacitatea noastră este o insultă la adresa Creatorului. Deplângându-ne incompetenţa noastră, ÎI ponegrim pe Dumnezeu că nu Sa interesat de noi. Obişnuieşte-te să examinezi din perspectiva lui Dumnezeu lucrurile care, în ochii oamenilor, denotă umilinţă şi vei fi uimit cât de impertinente sunt ele. „O. nu pot pretinde că am fost sfinţit, eu nu sunt un sfânt!” Spune aceste cuvinte înaintea lui Dumnezeu! Ele vor însemna: „Nu. Doamne, este imposibil pentru Tine să mă mântuieşti şi să mă sfinţeşti; există şanse pe care eu nu le-am avut; există atâta imperfecţiune în trupul şi în mintea mea; nu, Doamne, nu este posibil”. Aceste cuvinte pot părea minunat de umile în faţa oamenilor, dar înaintea lui Dumnezeu ele denotă o atitudine de sfidare.

De asemenea, lucrurile care denotă umilinţă înaintea lui Dumnezeu pot părea exact invers înaintea oamenilor. A spune; „Mulţumesc, Doamne, ştiu că sunt mântuit şi sfinţit” este în faţa lui Dumnezeu expresia supremă a umilinţei; înseamnă că te-ai predat cu totul lui Dumnezeu şi ştii că El este credincios. Nu-ţi frământa niciodată mintea gândindu-te dacă ceea ce spui sună sau nu a smerenie înaintea oamenilor, ci fii întotdeauna smerit înaintea lui Dumnezeu şi lasă-L pe El să fie totul în toate.

O singură relaţie contează cu adevărat, şi anume relaţia personală pe care o ai cu Răscumpărătorul şi Domnul tău personal. Lasă să dispară orice altceva, dar menţine această relaţie cu orice preţ şi atunci Dumnezeu îşi va împlini planul Său prin viaţa ta. Viaţa unei persoane poate avea o valoare nepreţuită pentru planul lui Dumnezeu şi poate că viaţa ta este chiar o astfel de viaţă.

 

MANA DE DIMINEAŢĂ

 

„Prin credinţă, Abel a adus lui Dumnezeu o jertfă mai bună decât Cain. Prin ea a primit el mărturia că este neprihănit, căci Dumnezeu a dat mărturie despre darurile lui. Şi prin ea vorbeşte el încă,măcar că este mort.” EVREI 11:4

În acele zile de la începutul omenirii, şi Cain şi Abel au adus o jertfă lui Dumnezeu. Cain, fiind plugar, a adus ceva din produsele pe care le dă pământul; Abel, fiind păstor, a adus un miel. Poate cineva ar spune: Aceasta este foarte logic. Fiecare a adus ce avea. Dar logica omenească o ia totdeauna înaintea înţelepciunii lui Dumnezeu şi din pricina aceasta, mulţi s-au poticnit şi au lepădat orice noţiune sau credinţă despre Dumnezeu. Aşa se întâmplă când mintea mărginită şi afectată de păcat, încearcă să înţeleagă pe nemărginitul Dumnezeu şi Creator, şi să stabilească legi şi teorii filozofice false care au dus milioane de oameni în rătăcire şi la pierzare.

Din pricina păcatului omului, Dumnezeu a blestemat pământul şi a spus că va da „…spini şi pălămidă…”. Cain deci, a adus lui Dumnezeu roadele acestui pământ blestemat. În contrast cu el, Abel a adus un miel pe care l-a junghiat şi aceasta ne arată că el a luat seama la ce i-au spus părinţii săi, că Dumnezeu a blestemat pământul din pricina păcatului neascultării de voia Lui. Şi pentru că pământul era blestemat, Cain trebuia să-l muncească cu sudoarea frunţii şi astfel, jertfa lui se referea la eforturile lui de care realmente Dumnezeu nu avea nevoie. El a nesocotit faptul că Dumnezeu a osândit pe om socotindu-l păcătos şi a căutat să se apropie de El prin ce a putut să realizeze el însuşi; căutând să-şi obţină în felul acesta aprecierea şi primirea lui Dumnezeu prin ce a putut să facă el. Religia lui Abel este mult mai mult decât o religie. Este viaţă. Domnul Isus a venit în lume ca să mântuiască pe păcătoşi astfel încât fiecare poate veni la El spunând: „Sunt un păcătos(ă) vinovat. Nu am nimic de adus sau de oferit decât o viaţă plină de păcate. Dar vin la Tine în virtutea sângelui Tău vărsat şi pentru mine…

Care din aceste două religii este a dumitale acum? Este religia neprihănirii personale a lui Cain? încerci cumva să capeţi primire şi apreciere din partea lui Dumnezeu prin a fi membru la o biserică, prin mersul regulat la adunare, prin botez şi prin fapte bune, sau prin „a face asta şi a nu face alta”? El nu va accepta aşa ceva! Vei fi dezamăgit(ă) exact ca şi Cain. Să nu uităm; Cain din pricină că nu a fost primită jertfa lui, s-a mâniat şi a ajuns un ucigaş.Dacă vii la Dumnezeu ca un păcătos vinovat, cu toată activitatea religioasă pe care ai avut-o până acum şi care nu ţi-a adus siguranţa că eşti primit(ă) de El, şi dacă crezi că sângele Domnului Isus Hristos s-a vărsat şi pentru dumneata, ca fiind singura cale de a fi primit de Dumnezeu, vei căpăta „neprihănirea care se capătă prin credinţă”(vezi Rom.4:2). Atunci vei cunoaşte pacea cu Dumnezeu fiind socotit Neprihănit nu prin ce ai făcut dumneata până acum, ci prin ce a făcut Domnul Isus la Golgota, pe cruce, pentru noi.

 

MÂNTUIREA PRIN HRISTOS

Meditaţii zilnice – de Fritz BERGER

 

„Cel rău ia cu împrumut şi nu dă înapoi; dar cel neprihănit este milos, şi dă”. Psalm.37:21.

În zilele noastre există obiceiul să se ia cu împrumut bani să se cumpere pe credit etc. Oamenii care obişnuiesc să facă astfel fac promisiuni, în cât timp vor restitui lucrurile împrumutate. Mulţi fac împrumuturi fără să cugete, numai pentru faptul ca să pară mari. Pe aceşti oameni apasă blestemul şi faptele lor îi duc la pierzare.

Dar există şi oameni, care din cauza nevoii şi al sărăciei se împrumută. Şi ei au intenţia să-l dea înapoi, fac şi promisiuni, dar în cele mai multe cazuri nu se pot ţine de ele. Şi eu am făcut la fel. Cu toate că aş fi dorit să plătesc, a fost blestem peste mine, deoarece nu eram pe căile lui Dumnezeu, şi n-am rămas în cele ce sunt scrise: „Blestemat este oricine nu stăruie în toate lucrurile scrise…” (Gal.3:10).

Este o mare diferenţă între cel fără Dumnezeu, şi între cel neprihănit care se încrede în Dumnezeu, nu trebuie să se împrumute; deoarece nu vrea să pară mare şi se mulţumeşte cu ceea ce are. Dar vedem din Cuvânt că aceşti oameni pot să dea. De ce pot să dea? Pentru că ei sunt binecuvântaţii lui Dumnezeu. David spune: „Am fost tânăr şi am îmbătrânit, dar n-am văzut pe cel neprihănit părăsit, nici pe urmaşii lui cerşindu-şi pâinea”. (Psalm.37:25). Cel drept are, pentru că dă. În Luca 6:38 este scris: „Daţi şi vi se va da; ba încă ni se va turna în sân o măsură bună, îndesată, clătinată, care se va vărsa pe deasupra”. Şi iarăşi în Psalmul 37:16: „Mai mult face puţinul celui neprihănit decât belşugul celor răi”. „Este mai ferice să dai, decât să primeşti.” (Fapt.Ap.20:35).

 

 

TEZAURUL PROMISIUNILOR LUI DUMNEZEU

de Charles H. SPURGEON

 

DUMNEZEU ESTE PE PRIMA LINIE

Domnul Însuşi va merge înaintea ta, El însuşi va fi cu tine, nu te va părăsi şi nu te va lăsa; nu te teme şi nu te înspăimânta! Deuteronom 31.8

Iată cuvintele din partea lui Dumnezeu care, dacă suntem la începutul unei lucrări mari sau al unei lupte primejdioase, ne vor întări. Dacă merge înaintea noastră, noi suntem în siguranţă în spatele Lui. Cine ar putea să ne stea împotrivă dacă Domnul este înaintea noastră? Veniţi, ostaşi, înaintaţi cu îndrăzneală; pentru ce şovăiţi, când biruinţa este a voastră, câştigată de Domnul Isus?

Domnul nu numai că merge înaintea noastră, dar ne şi însoţeşte. Deasupra noastră şi sub noi, în afară şi înăuntrul nostru, prezenţa Sa şi toată puterea Sa se simt. În tot timpul şi pentru veşnicie, El va fi cu noi, cum a fost şi până acum. Oare câtă putere vor da aceste gânduri braţelor noastre? Să ne ridicăm cu îndrăzneală, ostaşi ai crucii, căci Domnul Oştirilor este cu noi!

Mergând înaintea noastră şi cu noi, Domnul nu ne va lipsi niciodată de ajutorul Său. El însuşi nu Se poate tăgădui, şi n-ar putea să ne lipsească de ajutorul Său, ci ne va ajuta după nevoile noastre, şi aceasta până la sfârşit. El va fi totdeauna gata să ne dea ajutorul Său şi să ne apere până când se vor sfârşi luptele noastre.

Să nu ne temem deci şi nici să nu ne înspăimântăm, căci Domnul Oştirilor va coborî pe câmpul de luptă cu noi, va suferi focul luptei şi ne va da biruinţa.

 

DOMNUL ESTE APROAPE!

Calendar Biblic

 

Sufletul lui Ionatan sa alipit de sufletul lui David; și Ionatan la iubit ca pe sufletul din el … Şi Ionatan şia scos mantaua pe care o purta şi ia dato lui David; ia dat hainele sale, chiar sabia, arcul şi cingătoarea lui.  1 Samuel 18.1,4

Ce imagine splendidă avem aici! O imagine a dragostei care se dezbracă pe ea însăși pentru al îmbrăca pe cel cu care se preocupă. Este o mare diferență între Saul și Ionatan în această scenă. Saul la luat pe David acasă pentru a se înălța pe sine prin faptul că avea lângă el un asemenea om. Însă Ionatan sa dezbrăcat pe sine pentru al îmbrăca pe David. Aceasta a fost dragostea triumfând în una din fermecătoarele ei lucrări. Ionatan, împreună cu miile lui Israel, privise scena din valea Terebinților. Îl văzuse pe David înaintând, fără sabie, pentru al înfrunta pe cumplitul Goliat, ale cărui înălțime, înfățișare și cuvinte înspăimântaseră inima poporului. Îl văzuse pe acest uriaș semeț doborât de brațul credinței. A participat alături de toți la minunata biruință de după aceea.

Însă na fost numai atât. Nu doar biruința, ci biruitorul a umplut inima lui Ionatan – nu doar lucrarea făcută, ci cel care o făcuse. Ionatan nu sa mulțumit să spună: «Slavă Domnului, uriașul este mort iar noi suntem izbăviți și ne putem întoarce acasă bucuroși». O, nu! El șia simțit inima atrasă și legată de biruitor. Nu că prețuia mai puțin biruința, ci îl prețuia mai mult pe biruitor. Prin urmare, șia găsit bucuria în a se dezbrăca de hainele și de armura sa, pentru a le pune pe obiectul afecțiunii sale.

Cititorule creștin, este o lecție pentru noi aici, și nu numai o lecție, ci și o mustrare. Cât de înclinați suntem să ne ocupăm mai mult cu răscumpărarea decât cu Răscumpărătorul, cu mântuirea decât cu Mântuitorul! Fără îndoială că trebuie să ne bucurăm de mântuirea noastră, dar oare ne vom mulțumi doar cu atât? Nu ar trebui, precum Ionatan, să căutăm să ne dezbrăcăm pe noi înșine pentru a înălța Persoana care Sa coborât în țărâna morții pentru noi? Cu siguranță că așa ar trebui, și cu atât mai mult fiindcă El nu cere nimic de la noi. David nu ia cerut lui Ionatan mantaua și sabia. Dacă ar fi făcut așa, scena șiar fi pierdut toată frumusețea. Nu, ci gestul lui a fost cu totul voluntar. Ionatan sa uitat pe sine și sa gândit doar la David. Așa ar trebui să procedăm și noi față de Adevăratul David! C. H. Mackintosh

 

BĂTÎND LA UȘA LUI DUMNEZEU

de Oswald CHAMBERS

 

Doamne, la Tine vin, întru totul vin. Am un sentiment aşa de intens al nevoii după Tine, încât aştept doar ca Tu să îmi vorbeşti, căci ce aş putea eu să-Ţi spun? Lasă-mă să stau prosternat înaintea Ta ca nisipul deşertului sub soare.

 

MEDITAŢII ZILNICE

de Wim MALGO

 

«Dar lucrurile care pentru mine erau câştiguri, le-am socotit ca o pierdere din pricina lui Cristos.» FILIPENI 3,7

Ceea ce apostolul Pavel scrie mai târziu despre el însuşi în Epistola către Filipeni, ne răspunde la întrebarea de ce, imediat după convertirea sa, Dumnezeu a început să lucreze în viaţa lui. Pavel repetă de mai multe ori că ar face orice pentru a-L câştiga pe Isus. Din această poziţie el a putut să se roage cu putere, dar plin de umilinţă. Sunt sigur că în momentul în care Pavel se ruga în Damasc, în acelaşi timp se mai rugau mulţi alţi oameni. Dar Domnul îi spune lui Anania numai de Pavel: «Căci iată, el se roagă» (Fapte 9,11). De ce oare? De ce nu mai numeşte pe nimeni altcineva? Ce a fost atât de special în rugăciunea lui Pavel încât a fost ascultată? Este evident că rugăciunea lui Pavel a fost făcută din toată inima! «Căci Domnul îşi întinde privirile peste tot pământul, ca să sprijinească pe aceia a căror inimă este întreagă a Lui» (2 Cron. 16.9). Acest lucru înseamnă în mod practic că ochii lui Dumnezeu îi privesc şi îi caută pe tot pământul pe toţi credincioşii care se roagă şi care-L caută din toată inima: «Mă veţi căuta şi Mă veţi găsi, dacă Mă veţi căuta cu toată inima. Mă voi lăsa să fiu găsit de voi, zice Domnul» (Ier. 29,13-14).

 

MEDITAŢII PENTRU FIECARE ZI A ANULUI

de Charles H. SPURGEON

Dimineaţa şi Seara

Dimineaţa

Amaţia a zis omului lui Dumnezeu: „Dar ce să fac cu cei o sută de talanţi pe care i-am dat oastei lui Dumnezeu?” Omul lui Dumnezeu a răspuns: „Domnul poate să-ţi dea mai mult decât atât”. 2 Cronici 25:9

Aceasta pare să fi fost o problemă foarte importantă pentru regele lui Iuda, şi este posibil să aibă chiar mai multă greutate pentru creştinul încercat şi ispitit. Să pierzi bani nu este plăcut niciodată, şi, când un principiu este implicat, firea nu este întotdeauna gata să facă sacrificiul. „De ce să pierdem ceva folositor? Nu cumva adevărul cere un preţ prea mare pentru a fi cumpărat? Ce vom face fără ei? Aminteşte-ţi de copii şi de venitul nostru mic!” Toate aceste lucruri şi altele o mie vor ispiti creştinul să pună mâna pe câştigul nedrept, să-l facă să se lepede de convingerile conştiinţei, atunci când acestea implică pierderi serioase. Nu toţi oamenii pot vedea aceste chestiuni în lumina credinţei; şi chiar şi pentru urmaşii lui Isus, doctrina „trebuie să trăim” are destulă greutate. „Domnul poate să-ţi dea mai mult decât atât” este un răspuns mai mult decât mulţumitor, la o întrebare chinuitoare. Tatăl nostru ţine baierele pungii, şi El ne poate înapoia însutit ceea ce pierdem de dragul Lui. Noi trebuie să ascultăm voia Sa, şi putem fi siguri că El se va îngriji de noi. Domnul nu va rămâne niciodată dator. Sfinţii ştiu că un grăunte de pace în inimă valorează mai mult decât o tonă de aur. Cel care îşi înfăşoară o haină ruptă în coate peste o conştiinţă liniştită a câştigat o bogăţie mai mare decât orice ar fi putut pierde. Zâmbetul Lui Dumnezeu şi o închisoare sunt destul pentru o inimă adevărată; încruntarea Sa şi un palat ar însemna iadul pentru sufletele credincioase. Să vină tot ce poate fi mai rău, să se ducă toate talentele, şi noi nu ne vom pierde comoara, fiindcă ea este sus, acolo unde Christos stă la dreapta Tatălui. Între timp, chiar şi acum, Domnul îi face pe cei blânzi să „moştenească pământul” (Matei 5:5) şi „nu lipseşte de nici un bine pe cei ce duc o viaţă fără prihană” (Psalmi 84:11).

Seara

Mihail şi îngerii lui s-au luptat cu balaurul. Şi balaurul cu îngerii lui s-au luptat si ei. Apocalipsa 12:7

Războiul va sfâşia întotdeauna cele două mari regate, până în clipa în care unul din ele va fi nimicit. Pacea între bine şi rău este o imposibilitate. De fapt, pretenţia însăşi ar însemna triumful puterilor întunericului. Arhanghelul Mihail va lupta întotdeauna. Sufletul lui sfânt este chinuit de păcat, şi el nu îl va
îndura. Isus va fi întotdeauna duşmanul balaurului, nu într-un sens pasiv, ci într-un fel activ, viguros şi plin de hotărâre, şi va extermina răul. Toţi slujitorii Lui, fie că sunt îngeri din ceruri sau mesageri de pe pământ, pot şi trebuie să lupte. Credincioşii sunt născuţi pentru a fi luptători. La cruce, ei intră în legământul de a nu face niciodată compromis cu răul. Ei sunt războinici puternici în apărare, şi înflăcăraţi în atac. Datoria fiecărui soldat din armata Domnului este să lupte împotriva balaurului zilnic, cu toată inima, sufletul şi puterea. Balaurul şi îngerii lui nu vor refuza lupta. Ei luptă neîncetat, şi nu cruţă nici o armă, frumoasă sau urâcioasă, Este o nebunie să te aştepţi să slujeşti Lui Dumnezeu fără opoziţii din partea inamicului. Cu cât suntem mai zeloşi, cu atât este mai sigur că vom fi asaltaţi de urmaşii iadului. Biserica poate să lenevească, dar marele ei duşman nu se va lenevi niciodată. Spiritul lui neliniştit nu poate îngădui oprirea războiului El urăşte sămânţa femeii (vezi Genesa 3:15) şi ar devora biserica dacă ar putea. Slujitorii Satanei au mult din energia balaurului şi sunt neobişnuit de activi. Războiul urlă pretutindeni, şi visul de pace este periculos şi uşuratic. Slavă Lui Dumnezeu, ştim care va fi sfârşitul războiului. Marele balaur va fi alungat şi distrus pentru totdeauna, în timp ce Isus şi cei care sunt cu El vor primi coroana. În seara aceasta, să ne ascuţim săbiile şi să cerem Duhului Sfânt să ne întărească braţul pentru conflict. Niciodată nu a existat o bătălie mai importantă, niciodată nu a existat coroană mai slăvită. Fiecare soldat să treacă la post, luptători ai crucii, şi veţi vedea că „Dumnezeul păcii va zdrobi în curând pe Satana sub picioarele voastre” (Romani 16:20).

 

IZVOARE IN DEŞERT

 

Şi tu umbli după lucruri mari? Nu umbla după ele!Căci iată, voi aduce nenorocirea peste orice făptură, zice Domnul,dar ţie îţi voi da ca pradă de război viaţa ta,în toate locurile unde vei merge. (Ieremia 45:5)

Aceasta este o promisiune dată ţie pentru locurile dificile în care te-ai putea afla – o promisiune de siguranţă şi de viaţă chiar în mijlocul presiunilor uriaşe. Şi este o promisiune care se adaptează pentru a se conforma timpurilor când acestea continuă să devină tot mai grele, pe măsură ce ne apropiem de sfârşitul acestui veac şi de perioada necazului.Ce înseamnă când se spune că tu vei avea „ca pradă de război viaţa ta”? Înseamnă că viaţa ta va fi smulsă din gura Vrăjmaşului, aşa cum David smulgea mielul din gura leului. Nu înseamnă că tu vei fi cruţat de focul bătăliei şi de confruntarea cu duşmanii tăi, ci înseamnă „Tu îmi întinzi masa în faţa potrivnicilor mei” (Psalmul 23:5), un adăpost împotriva furtunii, o fortăreaţă în mijlocul vrăjmaşilor, şi o viaţă păstrată în faţa presiunii continue. Înseamnă mângâiere şi speranţă de la Dumnezeu, aşa cum a primit Pavel când el şi prietenii săi „[au] fost apăsaţi peste măsură de mult, mai presus de puterile [lor], aşa că nici nu mai [trăgeau] nădejde de viaţă” (2 Corinteni 1:8). Şi înseamnă ajutorul divin al Domnului, aşa cum a fost când „ţepuşul în carne” al lui Pavel (2 Corinteni 12:7) a rămas, dar puterea lui Hristos a venit să se odihnească peste el, şi el a învăţat că „harul [lui Dumnezeu] este de ajuns” (2 Corinteni 12:9).

Fie ca Domnul să-ţi dea „ca pradă de război viaţa ta, în toate locurile unde vei merge” şi să te ajute astăzi să fii biruitor în dificultăţile tale.


din Zilele cerului pe pământ

Deseori ne rugăm să fim scăpaţi de necazuri, şi chiar ne încredem în Dumnezeu că vom fi. Dar nu ne rugăm ca El să ne facă ceea ce trebuie să fim când suntem în mijlocul necazurilor. Nici nu ne rugăm să fim în stare să trăim în ele, oricât de mult ar dura, deplin conştienţi că suntem ţinuţi şi ocrotiţi de Domnul şi că de aceea putem să rămânem în ele fără să suferim vreun rău.Mântuitorul a îndurat un test deosebit de greu în pustiu în prezenţa lui Satan timp de patruzeci de zile şi patruzeci de nopţi, când natura Lui umană era slăbită de nevoia de hrană şi odihnă. Cei trei tineri evrei au fost ţinuţi un timp în flăcările cuptorului încălzit „de şapte ori mai mult … de cum se cădea să-l încălzească” (Daniel 3:19). Cu toate că erau forţaţi să îndure ultima metodă de tortură a tiranului, ei au rămas calmi şi liniştiţi în timp ce aşteptau să vină momentul salvării lor. Şi după ce a supravieţuit o noapte întreagă stând în mijlocul leilor, „Daniel a fost scos din groapă, şi nu s-a găsit nici o rană pe el, pentru că avusese încredere în Dumnezeul său” (Daniel 6:23).Ei au putut să îndure în prezenţa vrăjmaşilor lor pentru că locuiau în prezenţa Dumnezeului lor.

 

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

Volumul III

 

MARCU 4.26-41

Parabola din v. 26-29 (a seminţei) şi cea la care aceasta îşi găseşte corespondent în Matei (parabola neghinei de pe câmp: Matei 13) prezintă deosebiri apreciabile în ce priveşte unghiul din care ne transmit învăţătura. Aici este vorba de lucrarea lui Dumnezeu, în timp ce în Matei intervine şi vrăjmaşul, profitând de neglijenţa oamenilor care dormeau. în capitolul nostru, la v. 27, marele Semănător pare şi El să doarmă, însă, în realitate, zi şi noapte, nevăzut, veghează asupra seminţei Sale preţioase şi o înconjoară cu toată grija de care ea are nevoie pentru a creşte până la seceriş. Dragi prieteni creştini, uneori ni se poate părea că Domnul este indiferent, că nu ascultă rugăciunile noastre, că lucrarea Sa este abandonată. Dar să ridicăm ochii, aşa cum îi invită Isus pe ucenici să facă prin credinţă. Câmpurile sunt deja albe pentru seceriş (Ioan 4.35)! Pentru a trece pe malul celălalt, ceea ce corespunde cu traversarea primejdioasă a lumii, ucenicii nu sunt singuri, împreună cu ei, în corabie, L-au luat pe Domnul, „aşa cum era” (v. 36). Câte persoane nu-şi fac despre Isus propria lor imagine falsă şi văzută de departe?

– „Cine este Acesta?”, întreabă ucenicii (v. 41).

– Acela care a adunat vântul în pumnii Săi, care a legat apele într-o manta (Proverbe 30.4)!

 

 

PÂINEA CEA DE TOATE ZILELE

 

Text: 1 Tesaloniceni 5:12-18    

RUGĂCIUNEA STĂRUITOARE

Rugaţi-vă neîncetat. 1 Tesaloniceni 5:17

Ce înseamnă să te rogi neîncetat? In cartea sa, Keep On Keeping On” (Perseverează), Harold L. Fickett Jr., spune despre soţia unui pastor care pentru o vreme a fost uimită de această poruncă. Ea avea idee ce înseamnă să stai îndelung pe genunchi şi să te rogi. Dar acest fapt o frustra ca soţie şi ca mamă, deosebit de ocupată. Nu era de fel realizabil. Fickett a spus: „In timp ce se gândea la acest lucru, i-a venit răspunsul. Şi-a dat seama că se putea ruga în timp ce spăla vasele… curăţa casa… îi ducea pe copii la şcoală, şi în timp ce se pregătea şi pentru responsabilităţile ce le avea faţă de biserică. Când a început să pună această idee în practică, a descoperit că trăia literalmente în prezenţa Domnului”. Femeia a găsit modalitatea să pună în practică ceea la ce cred eu că se referea apostolul Pavel când a spus: „Rugaţi-vă neîncetat”. Desigur, este posibil ca Pavel să fi spus să nu avem întreruperi în viaţa de rugăciune. Cu alte cuvinte, nu trebuie să existe niciodată o perioadă în viaţa noastră care să fie caracterizată prin lipsa de rugăciune. Cu siguranţă aceasta o spune textul Scripturii. Eu cred că Pavel a mai vrut să spună că rugăciunea trebuie să fie ceva ca respiraţia – naturală, spontană, şi continuă. Când suntem confruntaţi cu o problemă, când ne aducem aminte de un prieten ce se află la necaz, sau când devenim conştienţi de alte nevoi, putem să rostim o rugăciune către Dumnezeu la fel de spontan ca o respiraţie chiar în acel moment. Şi putem face acest lucru oricând, chiar în timp ce facem altceva.     R.W.D.

Rugăciunea este respiraţia vitală,

Aerul creştinilor cei buni,

Parola la poarta morţii triumfală:

El intră-n cer cu rugăciuni.
Montgomery

Dacă eşti prea ocupat să te rogi, vei fi prea ocupat.

 

DOMNUL ESTE APROAPE – GBV

http://www.gbv.ro/meditatii-zilnice/domnul-este-aproape

 

Căci DUMNEZEU va aduce orice faptă la judecată Şi judecata aceasta se va face cu privire la tot ce este ascuns fie bine, fie rău. Ecl. 12,14.

Dumnezeu va cumpăni şi va judeca chiar şi gândurile ascunse ale oamenilor care erau păcate. Dumnezeu cunoaşte orice gând. Psalmistul spune: „Căci nu-mi ajunge cuvântul pe limbă şi Tu Doamne îl cunoşti în totul.” (Psalm 138.4). Prin mărturisirea judecăţii, Dumnezeu dovedeşte încă odată că omul nu încetează să existe chiar şi după despărţirea sufletului de trup în moarte. Dumnezeu în înviere va uni iarăşi trupul cu sufletul, pe cel credincios într-un trup de slavă pe când cel necredincios cu un trup care în continuare rămâne în păcat şi legăturile lui, deoarece nu au primit harul nemărginit descoperit în Hristos. Necredincioşii vor fi judecaţi în faţa tronului alb. loan vede în Apocalipsa cap. 20 pe morţii mici şi mari, înfăţişaţi în faţa acestui tron, unde vor primi judecata Lui Dumnezeu peste ei, partea lor fiind iazul de foc, care arde încontinu Credinciosul NU VINE la judecată deoarece Domnul Isus a fost judecat în locul Iui. Noi vedem pe credincioşi în Apocalipsa cap. 5 şezând pe tronuri şi aducând adorare şi închinăciune Mielului Lui Dumnezeu. Noi ne vom înfăţişa, da în faţa tronului de judecată a Lui Hristos pentru a recunoaşte cum apreciază Dumnezeu viaţa noastră. Domnul va răsplăti ceea ce harul lui Dumnezeu a putut lucra în credincioşi. De care înviere vei aparţine suflete scump? învierea judecăţii deoarece ai făcut ce este rău lepădându-L pe Domnul, sau vei aparţine învierii la viaţă veşnică deoarece ai făcut ce este bine? Cum s-ar putea îndoi un creştin când ştie că un Avocat, adică „Isus Hristos cel drept” îi ţine necurmat locul în faţa scaunului de domnie al Lui Dumnezeu? (1 loan 2.1). Cel mai slab dintre mădularele Adunării Lui Dumnezeu are dreptul să ştie că TOATE păcatele i-au fost ispăşite, judecate, purtate pe crucea Lui.

 

SĂMÂNȚA BUNĂ

http://www.gbv.ro/meditatii-zilnice/samanta-buna

 

Isus i-a zis: „Eu sunt Calea, Adevărul și Viața. Nimeni nu vine la Tatăl decât prin Mine”. Ioan 14.6

Granița

De curând era scris într-un ziar din Germania că o familie a intentat un proces contra orașului în care locuia. Motivul: orașul nu voia să preia costurile de călătorie cu autobuzul pentru copiii lor, pentru că familia locuia exact la 17 metri distanță de școală. Dacă ar fi locuit la 20 metri depărtare de școală, orașul ar fi preluat costurile. Judecătorul a dat înapoi plângerea părinților pe motiv că administrația orășenească are dreptul să hotărască un teritoriu și să tragă granițe până unde să se plătească costurile și până unde nu.

Dacă un oraș în Germania are dreptul să traseze granițe și să ia hotărâri – cu cât mai mult Dumnezeu. El ne spune în Biblie: există doar o cale spre cer. Și această cale este descrisă clar de Dumnezeu: este Fiul Său Isus Hristos. Nu putem să ne punem contra acestei decizii. Nu vom avea nicio reușită. Condiția cine ajunge în cer o pune Acela căruia îi aparține cerul și unde El locuiește: Dumnezeu.

Ajungem în cer numai dacă ne pocăim și credem în Domnul Isus Hristos. Aceasta este condiția lui Dumnezeu. Și ea este ușor de îndeplinit!

A vieții strâmtă cale duce,

Din țara negrului păcat,

Prin jertfa mare de pe cruce,

Spre mult slăvitul Împărat.

 
 

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

www.fundatiaseer.ro

 

MODUL ÎN CARE NE CĂLĂUZEȘTE DUMNEZEU (2)

„El învață pe cei smeriți calea Sa.” (Psalmul 25:9)

Cum putem învăța să fim călăuziți de Dumnezeu? Prin trei modalități diferite:

1) Prin rugăciune. Thomas Kelly a scris următoarele: „Ne putem ordona activitatea mentală pe mai multe planuri odată. De exemplu, la un anumit nivel putem să gândim, să discutăm, să înțelegem si la alt nivel, mai profund, putem sta în rugăciune și putem auzi șoapta divină.

2) Prin supunere. Ce rost are să primești călăuzire din partea lui Dumnezeu dacă tu nu ești dispus s-o urmezi? Si cum rămâne cu învățătura pe care ai primit-o din Scriptură și pe care nu ai pus-o în aplicare? Frank Laubach, a cărui viață a fost un exemplu de ascultare al lui Dumnezeu, a scrie: ” Nu am trăit până nu am ajuns în locul în care am devenit întreg. M-am hotărât și m-am străduit să caut voia lui Dumnezeu și să ascult de ea, deși fiecare fibra din mine îmi spunea nu. Când am câștigat lupta din mintea mea a fost ca și cum o fântână arteziană ar fi țâșnit în sufletul meu. Banii, lauda, sărăcia, împotrivirea – acestea nu au mai contat. Dar acest gând care a venit în mintea mea a determinat o predare continuă, iar acesta este gândul veșniciei”.

3) Prin credință. Oare nu am făcut abuz de cuvintele: „Cred că Domnul mi-a spus”? Ba da! Unii lideri religioși le-au folosit ca pe o stratagemă pentru a obține ceea ce doreau. Nu arunca copilul odată cu apa în care s-a îmbăiat! De fapt, nu vei crește spiritual dacă închizi ușa călăuzirii Duhului Sfânt.

Trebuie să crezi – oricât de uluitor ar părea – că Dumnezeu poate într-adevăr să ne vorbească și chiar o face.

29 Noiembrie 2016

TOTUL PENTRU GLORIA LUI

de Oswald CHAMBERS

Supremaţia absolută a lui Isus Cristos

„El Mă va slăvi.” loan 16:14

Mişcările pietiste de astăzi nu au în ele nimic din realitatea dură a Noului Testament; În cadrul lor nu este nevoie de moartea Domnului Jsus Cristos; nu se cere decât o atmosferă pioasă, rugăciune şi devotare. O asemenea experienţă nu este nici supranaturală, nici miraculoasă, n-a fost plătită cu preţul suferinţelor lui Dumnezeu, nu este impregnată cu sângele Mielului şi nici nu poartă pecetea Duhului Sfânt; nu are asupra ei acel semn vizibil care îi face pe oameni să privească cu uimire şi veneraţie şi să spună: „Aceasta este lucrarea Dumnezeului celui Atotputernic!” Aceasta, şi nimic altceva, este ceea ce proclamă Noul Testament.

Genul de experienţă creştină din Noul Testament este acela al unui devotament personal şi înflăcărat faţă de persoana lui Isus Cristos. Orice alt gen de aşa zisă experienţă creştină este departe de persoana lui Isus şi nu cuprinde nici regenerarea, nici naşterea din nou în împărăţia în care trăieşte Cristos, ci numai ideea că El este Modelul nostru. În noul Testament Isus Cristos este mai întâi Mântuitorul şi apoi Modelul nostru. Astăzi, Lui Îi este atribuit rolul de Cap figurativ al unei religii, de simplu Exemplu. El este Exemplul nostru, dar este infinit mai mult decât atât: este mântuirea însăşi. El este Evanghelia lui Dumnezeu.

Isus a spus: „Când va veni… Duhul adevărului… EI Mă va proslăvi”. Când accept revelaţia Noului Testament, primesc de la Dumnezeu darul Duhului Sfânt care începe să-mi explice ce a făcut Isus şi care realizează, în mod subiectiv, ceea ce Isus Cristos a făcut pentru mine în mod obiectiv.

MANA DE DIMINEAŢĂ

„Fiţi tari, îmbărbătaţi-vă inima, toţi cei ce nădăjduiţi (aşteptaţi) în Domnul.” PSALM 31:24

În viaţa febrilă a acestei lumi care ne antrenează în curentul tumultos al diferitelor sale activităţi, fizice, intelectuale sau religioase, Dumnezeu Se adresează acelora care ascultă „…ce zice Bisericilor Duhul.” Aşteptaţi; aşteptaţi pe Dumnezeu să intervină, o aşteptare strâns înrudită cu nădejdea, căci aşteptarea n-ar avea sens dacă n-ar fi nădejde.

Copii ai lui Dumnezeu, „…întristaţi în toate felurile…” nu luaţi nici o hotărâre pripită; aşteptaţi încă, în părtăşia cu Domnul Isus, sfatul şi conducerea Lui… El vine şi va interveni. A aştepta! Numai Dumnezeu ne poate da înţelesul acestei aşteptări. A aştepta înseamnă a fi activ şi nicidecum pasiv, nici nepăsător; nu înseamnă în nici un caz a căuta o portiţă de scăpare în faţa responsabilităţilor sau a situaţiilor încurcate şi dificile, mai ales când vrem cu tot dinadinsul să ne păstrăm un cuget curat înaintea lui Dumnezeu şi înaintea oamenilor. Aşteaptă! este expresia unei depline şi active părtaşii cu Tatăl nostru, este supunerea filială faţă de voia Sa binecuvântată. Aşteaptă, înseamnă a sluji. A sluji înseamnă a aştepta. Avem nevoie de disciplină ca să ştim să aşteptăm mişcarea „…stâlpului de nor…”, să aşteptăm ca Dumnezeu să-Şi facă cunoscută voia Sa, cum au făcut ucenicii când Duhul Sfânt le-a interzis să-şi continuie călătoria şi le-a schimbat planurile (F.Ap. 16:6-7).

În aşteptare, părtăşia noastră cu Dumnezeu se adânceşte; El ne pregăteşte, ne maturizează şi ne înarmează pentru lupta în care ne va conduce. Când toate împrejurările din afară ar spune că este imposibil să înaintăm, atunci este timpul lui Dumnezeu ca să intervină: şi chiar dacă aceasta ar necesita o minune, El o va face la timpul Său. Oliver Cromwell a spus soldaţilor lui, chiar cu puţin înaintea unei mari bătălii: „Să ştiţi voi toţi ostaşii mei că Dumnezeu vine totdeauna în jurul omului, tocmai la timp. „O, ce mult înseamnă harul de a aştepta şi a privi la Dumnezeu! Timpul pregătit de El va veni. Avem nevoie de răbdare. Răspunsurile la rugăciune întârzie uneori pentru întărirea credinţei noastre în Dumnezeu şi prentru împlinirea exactă a planului Lui. Aşteaptă în linişte! Intăreşte-te şi îmbărbătează-te” şi aşteaptă! Aici este secretul şi condiţia celor mai mari declanşări ale harului si slavei lui Dumnezeu.

Vieţile care au fost cele mai roditoare şi asupra cărora Dumnezeu Şi-a manifestat aprobarea şi binecuvântarea Sa, sunt acelea care au ştiut să aştepte pe Domnul să lucreze în felul şi la timpul Său. Câte înfrângeri nu s-au întâmplat în cursul vieţii noastre pentru că nu am ştiut să aşteptăm ora strategică a lui Dumnezeu, dar şi câte biruinţe au avut aceia care nu s-au pripit ci L-au aşteptat pe El.

„Dacă cred că Dumnezeu este împotriva mea din pricina prezenţei răului în inima mea voi fi fără putere în luptă. Ba mai mult, voi fi cu totul descurajat şi voi geme, îndoindu-mă de primirea mea. Dar dacă sunt sigur că Dumnezeu este pentru mine, această siguranţă îmi va da curaj şi mă va face să câştig biruinţa.”

MÂNTUIREA PRIN HRISTOS

Meditaţii zilnice – de Fritz BERGER

„Bine este să aştepţi în tăcere ajutorul Domnului”.

Plângerile lui Ieremia 3:26.

Un lucru de valoare merită mult, este preţios. De aceea îl şi îngrijeşte omul, se bucură de el şi se gândeşte mult la el. În viaţa de credinţă este de mare preţ să te gândeşti la astfel de lucruri scumpe. Deci şi faptul aceia să aştepţi în tăcere, este un lucru de valoare. De asemenea este bine ca un om să poarte un jug în tinereţea lui, să stea singur şi să tacă. Avem nevoie de răbdare ca să putem face voia Lui Dumnezeu, şi să avem parte astfel de promisiuni. Există oameni care spun că li s-a terminat răbdarea. Ei n-au rămas statornici până la capăt şi de aceea n-au avut parte de promisiuni. Dar dacă nu ajungem să fim părtaşi ai acestor lucruri atunci toată evlavia noastră este zadarnică. Astfel se sfârşesc încercările noastre cu murmur. De aceea e nevoie să facem cum scrie Ieremia în vers.29 şi 30:”Să-şi umple gura cu ţărână şi să nu-şi piardă nădejdea; să dea obrazul celui care-l loveşte şi să se sature de ocări”. Modurile de educare ale lui Dumnezeu sunt valoroase. „Căci Domnul nu leapădă pentru totdeauna; ci când mâhneşte pe cineva, se îndură iarăşi de el, după îndurarea Lui cea mare”. Dumnezeu ne pregăteşte prin toate lucrurile şi ne curăţeşte pentru ca să putem fi moştenitori ai slavei Lui. În vers.39, Ieremia spune: „De ce să se plângă omul cât trăieşte? Fiecare să se plângă mai bine de păcatele lui!” Există mulţi oameni care au părerea că ceilalţi oameni sunt de vină pentru soarta lor şi murmură pentru păcatele celorlalţi. Prin aceasta ei devin tot mai nefericiţi şi totuşi gândesc în continuare că, ei sunt creştini adevăraţi. Dar dacă-şi recunosc starea lor în lumina Cuvântului lui Dumnezeu şi îşi dau seama că ei înşişi au ajuns în starea aceasta nefericită şi dacă se smeresc înaintea lui Dumnezeu, se pocăiesc, îl iubesc pe Dumnezeu, atunci vor putea vedea că, toate lucrurile lucrează spre binele lor, şi nu vor mai murmura din cauza altor oameni, ci se vor bucura de îndurarea şi harul lui Dumnezeu.

TEZAURUL PROMISIUNILOR LUI DUMNEZEU

de Charles H. SPURGEON

CHIAR EL SE BUCURĂ

Mă voi bucura să le fac bine… Ieremia 32.41

Este ceva binefăcător pentru inima credinciosului gândul că Dumnezeu se bucură de sfinţii Săi. Când ne uitam la noi înşine, nu descoperim în noi nici un motiv care să-L facă pe Dumnezeu să Se bucure de noi. Nu vom găsi nici o mulţumire de noi înşine, ci mai curând vom geme obosiţi, plângând starea noastră de păcat şi necredincioşia noastră. Fraţii noştri, ei înşişi simt puţină plăcere să privească la noi din pricina nedesăvârşirii şi a metehnelor pe care le constată la noi. Dar ce declaraţie slăvită, ce taină nepătrunsă! Domnul Se bucură de noi!

În nici o parte noi nu citim că Dumnezeu se bucură de frumuseţile din zidirea Sa; şi El nu spune nici îngerilor, nici serafimilor: „Te voi numi: plăcerea Mea este în tine”. Nu, El spune aceasta numai cu privire la poporul Său. Numai bietele Lui făpturi întinate şi corupte de păcat, dar mântuite, ridicate şi slăvite prin harul Său, numai ele sunt pricina cântării Lui de mare bucurie. „El se va bucura de tine cu o mare bucurie; El se va bucura din pricina ta cu un cântec de biruinţă” aşa spune Domnul cu privire la poporul Său. Se pare că la vederea celor răscumpăraţi prin sângele Domnului Isus, inima Dumnezeului necuprins nu poate să se abţină ca să nu se bucure.

Şi noi, faţă de o dovadă aşa de minunată a dragostei Sale, nu vom răspunde „scoţând strigăte de bucurie înaintea Domnului, Dumnezeului mântuirii noastre”?

DOMNUL ESTE APROAPE!

Calendar Biblic

Dar Daniel a hotărât în inima lui să nu se întineze cu mâncărurile alese ale împăratului.   Daniel 1.8

Să punem serios la inimă lecția pe care o găsim aici! Secretul puterii remarcabile a lui Daniel a fost separarea lui hotărâtă de răul care îl înconjura. El știa că putea fi întinat și a refuzat acest lucru. După aproape cinci sute de ani, caracterul răului a fost pe deplin expus la crucea lui Hristos. Acum trăim în lumina acestei realități și știm că lumea este sub stăpânirea lui Satan (2 Corinteni 4.4); prin urmare, o separare hotărâtă de această lume este chiar mai necesară pentru noi decât a fost pentru Daniel.

Daniel a avut nu doar hotărâre de inimă, ci și un duh înțelept și smerit în ași face cunoscută hotărârea. Dumnezeu a acționat pentru el, făcândul să capete favoare înaintea căpeteniei famenilor, iar el nu sa îngâmfat și nici nu a vorbit cu trufie, ci mai degrabă șia prezentat dorința și la rugat să îngăduie ca el și prietenii lui să fie hrăniți cu o hrană simplă timp de zece zile, ca punere la probă. Dumnezeu a fost cu ei și, ca rezultat, au fost scăpați de întinarea de care altfel nu ar fi avut cum să scape.

Lecția pe care o învățăm din această întâmplare este că separarea de întinare reprezintă întotdeauna calea lui Dumnezeu pentru sfinții Săi și că este important duhul pe care ei îl manifestă atunci când intră pe această cale. Dacă avem un duh aspru și semeț, nu unul smerit și blând, mărturia către ceilalți va fi anulată. Dacă, luând un drum al separării, vom fi marcați de un duh ca cel al fariseilor, nu vom face altceva decât să promovăm răul de care mărturisim că neam separat. Daniel și prietenii săi au menținut separarea întrun duh potrivit. În consecință, Dumnezeu a fost cu ei întrun fel cu adevărat remarcabil. Nu numai că au arătat mai bine în trupurile lor decât cei care se hrăneau cu mâncărurile împăratului, însă lui Daniel ia fost dăruită o înțelegere supranaturală a viziunilor și a viselor.F. B. Hole

BĂTÎND LA UȘA LUI DUMNEZEU

de Oswald CHAMBERS

Doamne, dă-mi o ungere nouă a Duhului Tău pentru azi în rugăciune, închinare şi în muncă, aşa încât în toate lucrurile Tu să ai întâietatea.

MEDITAŢII ZILNICE

de Wim MALGO

«Căci iată, el se roagă.» Faptele Ap. 9,11

Aceste cinci cuvinte ascund o mare revelaţie. Dumnezeu însuşi i le spune ucenicului Său Anania pe care l-a pus să meargă la Saul din Tars. Domnul îi spune şi unde anume îl va găsi, mai precis pe o stradă căreia i se spune «Dreaptă». Acolo se află Saul, care este orb şi despre care Dumnezeu spune: «Căci iată, el se roagă». Domnul cunoaşte teama, motivul neîncrederii lui Anania şi a celorlalţi creştini din Damasc, dar El vede mai mult decât stiu ei: «Căci iată, el se roagă». Anania a fost şocat când a primit porunca de a merge la Saul din Tars şi a protestat: «”Doamne”, i-a răspuns Anania, „am auzit de la mulţi despre toate relele pe care le-a făcut omul acesta sfinţilor Tăi în Ierusalim”» (Fapte 9,13).

Anania era atât de puternic intimidat de Saul încât şi-a permis să-L contrazică pe Domnul. Dar când Dumnezeu i-a spus: «Căci iată, else roagă», lucrul acesta implica faptul că inima lui Saul s-a schimbat. Dragii mei, nu este atât de important să ne rugăm, ci să ne rugăm astfel încât rugăciunile noastre să ajungă înaintea lui Dumnezeu. Numai aşa ele vor primi răspunsul dorit. Rugăciunea schimbă totul, dar şi omul care se roagă va fi schimbat. Saul din Tars a fost iniţial mort din punct de vedere duhovnicesc, dar mărturia lui de mai târziu (vezi Filipeni 3) ne descoperă calea spre rugăciunea biruitoare.

MEDITAŢII PENTRU FIECARE ZI A ANULUI

de Charles H. SPURGEON

Dimineaţa şi Seara

Dimineaţa

Să nu umbli cu bârfe în poporul tău… Să mustri pe aproapele tău, dar să nu te încarci cu un păcat din pricina lui. Levitic 19/16,17

Bârfa emite o otravă de trei feluri: ea îl batjocoreşte pe cel care o spune, pe cel care aude şi pe persoana despre care se spune. Fie că raportul este adevărat, fie că este fals, ni se interzice să o răspândim, prin acest precept al Cuvântului lui Dumnezeu. Reputaţia copiilor lui Dumnezeu trebuie să fie foarte preţioasă în ochii noştri şi ar trebui să ne ruşinăm să-l ajutăm pe diavol să dezonoreze biserica şi numele Domnului. Unele limbi au nevoie de un frâu, nu de un pinten. Mulţi se fălesc cu înjosirea fraţilor lor, de parcă prin acest lucru ei s-ar ridica. Fii înţelepţi ai lui Noe au aruncat o manta peste tatăl lor, şi cel care l-a expus a primit un blestem amar. Poate că noi înşine vom avea nevoie de îngăduinţă şi tăcere din partea fraţilor noştri în zilele acestea întunecate, aşa că să le dăm şi noi celor care au nevoie acum. Regula familiei noastre şi legea noastră ar trebui să fie: nu vorbi de rău pe nimeni. Duhul Sfânt, totuşi, ne permite să cenzurăm păcatul şi prescrie şi calea prin care o putem face. Trebuie să ne mustram fratele în faţă, nu să şoptim în spatele lui. Metoda aceasta este bărbătească, frăţească, creştinească şi, sub binecuvântarea lui Dumnezeu, va fi şi folositoare. Firea se fereşte de ea? Atunci ar trebui să ne ascultăm conştiinţa şi să ne punem pe treabă, fiindcă, dacă ascundem păcatul prietenului nostru, devenim părtaş la el. Sute de oameni au fost salvaţi de la păcate uriaşe prin avertizările potrivite, înţelepte şi iubitoare ale lucrătorilor şi prietenilor credincioşi. Domnul nostru Isus ne-a dat un exemplu bun despre felul în care să-i tratăm pe prietenii rătăciţi în avertizarea pe care i-a dat-o lui Petru, în rugăciunea care a precedat-o, şi în felul blând în care s-a purtat cu lăudăroşenia lui Petru, care avea nevoie de o asemenea mustrare.

Seara

Mirodenii pentru untdelemnul ungerii. Exod 35:8

Multe lucruri se făceau cu untdelemnul ungerii sub lege, si ceea ce reprezintă el este de importanţă majoră pentru Evanghelie. Duhul Sfânt, care ne unge pentru o slujire sfântă, este indispensabil pentru noi dacă vrem ca Domnul să ne primească slujirea. Fără ajutorul Lui, serviciul nostru religios este o jertfă deşartă, şi experienţa noastră interioară este moartă. Oricare ar fi domeniul bisericii care a fost lipsit de ungere, va deveni mizerabil, şi când creştinii nu au parte de ungere, rugăciunile, meditaţiile, laudele şi eforturile lor nu sunt bune de nimic. Ungerea sfântă este viaţa şi sufletul evlaviei. Absenţa ei este cea mai dureroasă calamitate. Să mergi înaintea Domnului fără ungere este echivalentul unui levit de rând din timpurile Vechiului Testament, care intra singur în slujba preoţeasca. Într-o asemenea situaţie, slujba lui ar fi fost mai degrabă păcat decât serviciu. Fie ca noi să nu intrăm niciodată în slujba sfântă fără a primi ungerea divină. Ungerea sfinţitoare vine de la Capul nostru slăvit. Prin ungerea Lui, noi, care suntem ca „marginea vesmintelor Lui” (Psalmi 133:2) împărtăşim această ungere sfinţitoare. Mirodeniile alese erau amestecate cu grijă pentru a forma uleiul, ca să ne arate cât de bogată este influenţa Duhului Sfant. Toate lucrurile bune se găsesc în Mângâietorul divin. Mângâierea neîntrecută, instruirea infailibilă, trezirea la nemurire, energia spirituală şi sfinţirea divină sunt legate cu celelalte miresme ale uleiului sacru, în undelemnul ungerii Duhului Sfânt. El împarte o mireasmă încântătoare caracterului şi persoanei peste care este turnat. Nimic asemănător nu poate fi găsit în toate comorile bogaţilor şi în toate tainele înţelepţilor. El nu poate fi imitat. Vine numai de la Dumnezeu, şi este dăruit fără plată, prin Isus Christos, oricărui suflet aşteptător. Să
căutăm să-l avem, fiindcă îl putem avea, chiar în seara aceasta. O Doamne, unge slujitorii Tăi.

IZVOARE IN DEŞERT

Dar mai pe urmă … (Evrei 12:11)

Este o legendă care spune de un baron german care, la castelul său de pe Rin, a întins sârme în aer de la un turn la altul pentru ca vântul să le trateze ca o harpă de vânt şi prin aceasta să creeze muzică atunci când suflă peste ele. Şi totuşi când briza uşoară s-a învârtit în jurul castelului, nu s-a produs nici un fel de muzică.Într-o noapte, însă, s-a pornit o furtună puternică, şi muntele pe care era castelul a fost bătut de furia vânturilor violente. Baronul s-a uitat afară pe uşă la teroarea vântului, şi harfa de vânt umplea văzduhul cu melodiile care sunau chiar mai tare decât zgomotul furtunii. A fost nevoie de o furtună puternică pentru a produce muzica!N-am cunoscut noi oameni ale căror vieţi n-au produs niciodată nici o muzică plăcută în zilele lor de linişte şi prosperitate, dar care, atunci când vânturile puternice au bătut asupra vieţii lor, ne-au uimit cu puterea şi frumuseţea muzicii lor?

Plouă, ploaia

Bate în geam!

Toarnă neîncetat

    Afară

Din cerul întunecat –

    Mă-ntreb de ce!

Flori, flori,

Răsar după ploaie,

Înflorind proaspete şi frumoase,

    Pretutindeni!

Dumnezeu a explicat acum

    De ce a plouat!

Poţi să te bizui întotdeauna pe Dumnezeu că va face acel „mai pe urmă” al dificultăţilor de o mie de ori mai bogat şi mai bun decât prezentul, dacă le biruim corect. „Este adevărat că orice pedeapsă, deocamdată pare o pricină de întristare … dar mai pe urmă aduce … roada dătătoare de pace a neprihănirii” (Evrei 12:11). Ce recoltă!

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

Volumul III

MARCU 4.13-25

Domnul le explică ucenicilor Săi parabola Semănătorului. Ea este punctul de plecare al întregii Sale învăţături (v. 13); în adevăr, pentru a înţelege învăţăturile Sale, este necesar ca Evanghelia să fi avut mai întâi rădăcina prinsă în inimă.

Chiar dacă ne numărăm printre credincioşii autentici, să ne gândim cu teamă ca nu cumva, uneori, să fim găsiţi asemenea primelor trei pământuri, pentru că nu numai vestea bună a mântuirii este ceea ce caută Satan să fure de îndată ce a fost semănată. Câte cuvinte nu ne-a adresat Dumnezeu nouă, în faţa cărora inimile noastre n-au fost sensibile, deoarece contactul cu lumea le împietrise precum drumul (vezi cap. 6.52)? Sau de câte ori nu ni s-a întâmplat să acţionăm conduşi de sentimente, până când o încercare a demascat lipsa noastră de dependenţă şi de credinţă (comp. cu v. 17)?

Deşi opuse nepăsărilor, îngrijorările („grijile veacului acestuia”) sunt la fel de dăunătoare (Luca 21.34). Prin „înşelăciunea bogăţiei şi poftele după alte lucruri”, ele pot înăbuşi, pentru un timp, viaţa spirituală a unui copil al lui Dumnezeu, lipsindu-L pe Domnul de rodul pe care acesta ar fi trebuit să-1 aducă la vremea lui (Tit 3.14 sf). „Fiţi atenţi la ce auziţi” -recomandă Domnul Isus în Marcu (v. 24), iar în Luca 8.18: „Luaţi seama … cum auziţi”. În ce ne priveşte, în ce fel primim noi Cuvântul divin?

PÂINEA CEA DE TOATE ZILELE

Text: 1 Corinteni 9:19-27

AUTODISCIPLINA

Ci mă port aspru cu trupul meu, şi-l ţin in stăpânire… 1 Corinteni 9:27

O femeie obeză, nemulţumită de ceea ce-i arăta oglinda, s-a rugat: „Doamne, de ce nu-mi iei pofta de mâncare?” Dar a auzit în inima sa următorul răspuns: „Atunci ce ţi-ar mai rămâne ţie de făcut?”

Femeia a învăţat că Dumnezeu nu a făcut ca să le fie uşor copiilor Săi să-şi dezvolte caracterul şi să-şi biruiască slăbiciunile. El a construit astfel lumea aceasta, că noi trebuie să ne disciplinăm în orice domeniu al vieţii. Dacă vrem să slăbim, trebuie să ne supunem la disciplină în domeniul regimului alimentar şi al exerciţiilor. Dacă scopul nostru este să atingem maturitatea spirituală, trebuie să ne cultivăm viaţa spirituală prin citirea zilnică a Bibliei, prin ascultare, rugăciune, frecventarea bisericii, prin conversaţii şi prin activităţi constructive.

Un băiat, pe nume Bobby, mi-a cerut să mă rog pentru el, deoarece avea obiceiul să lase deoparte temele de casă şi mereu rămâneau nefăcute. Mi-a spus că îşi pierdea timpul în fiecare seară mâncând şi uitându-se la televizor. Am refuzat să mă rog cu Bobby, deoarece rugăciunea nu rezolva singură problema lui. El avea nevoie de autodisciplină. I-am sugerat: „Cere-I Domnului să te ajute şi apoi începe să te disciplinezi singur”. Numai în felul acesta putea deveni treptat ceea ce Dumnezeu voia ca să fie. Pavel compară viaţa creştină cu aceea a unui atlet care se antrenează pentru a câştiga premiul. Antrenamentul nostru nu va fi complet niciodată decât când vom ajunge în cer.

Aceasta înseamnă că vom depinde de Dumnezeu şi ajutorul Lui, dar trebuie să ne facem şi noi partea noastră partea dificilă a autodisciplinei.H.V.L.

Minte sănătoasă-ntr-un trup sănătos

Este un scop pentru creştin şi nu e rău.

Dar e mai important şi mai de folos

Să faci exerciţii pentru sufletul tău.H.G.B.

Autodisciplina produce ucenici mai buni.

DOMNUL ESTE APROAPE – GBV

http://www.gbv.ro/meditatii-zilnice/domnul-este-aproape

DOMNUL este Păstorul meu: nu voi duce lipsă de nimic. Ps.23,1

Ce valoare mare a avut şi are acest Psalm pentru inima credinciosului! El a mângâiat mai mult decât orice balsam pe acest pământ; el a îmbărbătat o mulţime de întristaţi; a fost un balsam în inima celor îndoliaţi, a fost uleiul care se turna pe răni deschise. El nu va părăsi această vale a plângerii până când ultimul trecător va părăsi acest pământ, până când ultima lacrimă va fi fost ştearsă. Foarte important este locul ocupat de acest Psalm în Psalmtire. Psalmul 22 ne înfăţişează sentimentul de adâncă durere care avea să vină peste Domnul Isus la cruce, iar Psalmul 24 ne descrie venirea Lui ca Împărat în slavă în care se va arăta împărăţia Lui pe pământ. între cruce şi slavă este pustietatea iar partea credincioşilor, şi calea lor fericită în această pustie face obiectul temei din Psalmul 23. Din conţinutul lui putem desprinde, deşi descrie calea prin pustie, că nu e vorba de nici un oftat şi de nici o jale. Sufletul îşi îndreaptă privirea NUMAI spre El, spre Acela care e Domnul sufletului. Plin de El strigă: „Domnul este PĂSTORUL meu.”

Sufletul nu spune: „O ce bine ar fi dacă Domnul ar fi Păstorul meu.” sau „El va deveni cândva Păstorul meu. NU, sufletul ştie şi se bucură de această stare care El însuşi i-a dat-o. El este azi şi mâine, El este şi rămâne Acelaşi! Cine poate spune: cel Veşnic,cel Neschimbat, Cel care a făcut şi întreţine această lume este şi „Păstorul meu” acela poate să spună: „Nu voi duce lipsă de nimic.” Numai ca popor mântuit, după ce adunarea lui Israel a ieşit din botezul lor prin „nor şi mare” şi când au putut privi pe egiptenii morţi pe ţărmul mării, auzim cântecul de biruinţă. La fel şi noi, mai întâi trebuie să ne ştim mântuiţi prin puterea morţii şi învierii Domnului Isus, pentru a da mărturia unui cuget curat prin botez şi de a aduce o adorare plăcută Lui şi bine înţeleasă de noi.

SĂMÂNȚA BUNĂ

http://www.gbv.ro/meditatii-zilnice/samanta-buna

Neprihănirea înalță pe un popor, dar păcatul este rușinea popoarelor. Proverbe 14.34

Viața ca un aisberg

Aisbergul este un bloc gigantic de gheață plutitor, desprins din ghețurile polare. Viața fiecăruia dintre noi este ca un aisberg. Se consideră că doar zece la sută din mărimea unui aisberg este deasupra apei, iar restul de nouăzeci la sută este sub apă. Prin analogie am putea spune că, atunci când cineva privește la noi, el vede doar a zecea parte din ceea ce suntem noi cu adevărat. Să ne amintim că marele vapor „Titanic” s-a scufundat tocmai din cauză că s-a lovit nu cu zece la sută, ci cu cele nouăzeci la sută ale aisbergului pe care nu l-a văzut sau nu l-a luat în seamă.

Tot astfel, cei mai mulți dintre noi suferă naufragii foarte serioase în viață din cauză că nu sunt conștienți de partea invizibilă a vieții. Trebuie să recunoaștem că noi petrecem cel mai mult timp și depunem cele mai multe eforturi pentru a lustrui partea vizibilă a personalității noastre. De aici încep o mulțime de necazuri, de păcate, care, dacă nu sunt recunoscute în fața Mântuitorului, vor duce la naufragiul vieții, la pedeapsa veșnică. Păcatul este rușinea popoarelor; acesta a fost motivul pentru care în secolele trecute a fost ținut mai puțin vizibil. În aceste vremuri din urmă, păcatul nu mai este privit ca o rușine, ci ca un alt mod de viață. Să nu ne mai mirăm de ce se întâmplă atâtea lucruri rele și de ce mâna lui Dumnezeu apasă asupra omenirii!

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

www.fundatiaseer.ro

MODUL ÎN CARE NE CĂLĂUZEȘTE DUMNEZEU (1)

„Eu… te voi învăța, și-ți voi arăta calea pe care trebuie s-o urmezi, te voi sfătui, și voi avea privirea îndreptată asupra ta.” (Psalmul 32:8)

Înainte de-a vorbi despre ce înseamnă călăuzirea divină, să clarificăm mai întâi ce nu înseamnă ea:

1) O soluție de ultim moment. Ne gândim la călăuzirea spirituală abia când încep să apară adevăratele probleme: cu cine să mă căsătoresc, ce casă să cumpăr sau în ce să-mi investesc banii. Călăuzirea spirituală nu este o linie telefonică de urgentă! Dacă vrei să știi cât de mult dorești să cunoști voia Lui Dumnezeu, pune-ți următoarea întrebare: „De câte ori am căutat călăuzirea Lui atunci când nu m-am aflat în necaz?”

2) O soluție numai pentru cei privilegiați. In vechiul Testament, Dumnezeu a deschis gura unei măgărițe și aceasta a vorbit (Numeri 22:28). Ce s-ar fi întâmplat dacă măgărița s-ar fi umflat de mândrie și s-ar fi considerat superioară fată de celelalte patrupede?

3) Scuza de a nu face nimic. Cineva a spus că s-a hotărât să nu-si caute un loc de muncă, întrucât ar fi un semn al voii lui Dumnezeu dacă l-ar obține fără să caute. Asta înseamnă că tot ce rezultă din neimplicarea noastră este voia lui Dumnezeu? E ca si cum ai sta în mijlocul unei autostrăzi și ai zice: „Dacă nu mă calcă vreo mașină, știu că aceasta a fost voia Lui Dumnezeu. Serios? Dar Dumnezeu ți-a dat minte și înțelepciune ca să te folosești de ele.

4) O metodă de evitare a riscului. Uneori nu dorim să avem parte de călăuzire; ci ne dorim siguranță. Luarea deciziilor poate însemna ceva înfricoșător. Chiar si cea mai mică decizie le poate provoacă unora teamă.

Dumnezeu vrea să dezvolte în noi o judecată dreaptă si El nu poate s-o facă dacă noi nu luăm decizii, nu ne asumăm responsabilități și nu trecem prin eșecuri. El ne vrea oameni maturi, nu roboți. Planul Lui nu este numai să ne ajute să facem faptele potrivite, ci să devenim oameni cu un caracter frumos.

28 Noiembrie 2016

TOTUL PENTRU GLORIA LUI

de Oswald CHAMBERS

Bogăţia celui sărac

…fiind îndreptăţiţi, fără plată, prin harul Său. Romani 3:24

Evanghelia harului lui Dumnezeu trezeşte în sufletele oamenilor odorinţă puternică, dar şi un resentiment puternic, deoarece adevârul pe care ea îl revelează nu este uşor de acceptat. Există în om o anumită mândrie care îl face să dăruiască mereu, pe când a veni şi a primi este cu totul altceva. Sunt gata să-mi dau viaţa ca martir, sunt gata să-mi consacru fiinţa, sunt gata să fac orice, dar nu mă umili până la nivelul celui mai mare păcătos care nu merită decât iadul şi nu-mi spune că tot ce trebuie să fac este să accept darul mântuirii prin Isus Cristos.

Trebuie să înţelegem că nu putem câştiga sau obţine nimic de la Dumnezeu prin meritele noastre, trebuie ori să primim totul în dar, ori să nu primim nimic. Cea mai mare binecuvântare spirituală este să ştim că suntem săraci; până nu ajungem la această cunoaştere, Domnul nu poate face nimic. El nu poate face nimic pentru noi dacă ne închipuim că ne descurcăm singuri; trebuie să intrăm în împărăţia lui Dumnezeu prin uşa sărăciei. Cât timp suntem bogaţi, cât timp suntem stăpâniţi de mândrie sau de dorinţa de a fi independenţi, Dumnezeu nu poate face nimic pentru noi. Numai când suntem flămânzi spiritual primim Duhul Sfânt. Darul naturii lui Dumnezeu devine real în noi prin Duhul Sfânt. El este cel care aduce în noi viaţa de înviere a lui Isus, viaţă care pune înlăuntrul nostru ceea ce este „de dincolo”, iar acest „de dincolo” se înalţă imediat spre „cele de sus”. În felul acesta noi suntem înălţaţi pe tărâmul unde trăieşte Isus (Ioan 3:5).

MANA DE DIMINEAŢĂ

„M-am deprins (am învăţat)… ştiu să trăiesc… pot totul…”

FILIPENI 4:11-13

Apostolul Pavel ne desvăluie prin Duhul Sfant, trei lucruri spirituale.

„Am învăţat să fiu mulţumit în mine însumi cu starea în care mă găsesc.” Iată, în adevăr un lucru greu de învăţat şi aceasta pentru că a fi mulţumiţi cu împrejurările în care ne găsim nu înseamnă a avea o stare superficială de nepăsare, ci o convingere deplină că oricare ar fi situaţia prin care trecem, Domnul Isus o cunoaşte, El este cu noi în împrejurările noastre, oricât de grele ar fi ele, şi aceasta ne dă pace, mângâiere şi nădejde. Marele apostol al Neamurilor a trebuit să înveţe el însuşi lucrul acesta de-a lungul vieţii lui cu Dumnezeu. El primea cu evlavie şi mulţumire învăţăturile pe care i le dădea unele experienţe, şi învăţa de la Acela care este blând şi smerit cu inima. Viaţa lui a fost în felul acesta îmbogăţită, sfinţită şi întărită în omul lăuntric. Mulţumirea în orice situaţie este deci satisfacţia lăuntrică şi evlavioasă care nu se uită la împrejurări ci la Acela care le-a îngăduit şi care ştie pentru ce le îngăduie, dar care ştie deasemenea să le îmbrace în dragoste şi în protecţia Lui. Am învăţat noi să fim mulţumiţi? A poseda lucruri materiale, sau o poziţie socială, faimă sau talente, nu ne vor da niciodată o mulţumire adevărată ci doar o satisfacţie trecătoare. Dar putem fi mulţumiţi astăzi, indiferent unde ne găsim, ce avem sau ce nu avem, prin Domnul Isus Hristos. „Voi aveţi totul deplin în El.” (Col. 2:10). Evlavia însoţită de mulţumire este un mare câştig.

„Ştiu să trăiesc smerit şi ştiu să trăiesc în belşug.” Ce supleţe sufletească de a şti să te acomodezi cu orice situaţie! Şi aceasta este un har, mai ales atunci când de la o situaţie prosperă şi îmbelşugată se întâmplă să ajungi într-o situaţie smerită şi plină de privaţiuni de tot felul. Şi atunci, fără cârtire, îţi ocupi locul pe care l-a ocupat Domnul Isus, care „…S-a smerit pe Sine însuşi…” şi care „…măcar că era bogat, S-a făcut sărac pentru noi.”

„Pot totul în Hristos care mă întăreşte.” Iată un alt har spiritual şi cât de mare nevoie avem toţi de un astfel de har, mai ales acum, în aceste cele mai de pe urmă zile ale actualei dispensaţiuni ale Harului! Fiind fără întrerupere în voia lui Dumnezeu şi urmând îndemnurile Domnului său, apostolul ştia că nimic nu este imposibil.Nici o împrejurare, nici o greutate nici o încercare nu rămânea fără o soluţie şi el făcea faţă la toate acestea în puterea Domnului Hristos care îl întărea. El ştia că nu va fi abandonat şi că Domnul Isus era cu el în toată realitatea. Puterea lui Dumnezeu! Slăbiciunea lui Pavel! Ce îmbinare desăvârşită, şi ce asemănare cu Domnul Isus care „…a fost răstignit în slăbiciune, dar trăieşte prin puterea lui Dumnezeu.” (2Cor.13:4). Astfel, puterea lui Dumnezeu este făcută desăvârşită în slăbiciune. Dumnezeu nu foloseşte puterea omenească când lucrează cu noi, ci slăbiciunea omenească. În felul acesta noi schimbăm slăbiciunea noastră cu puterea Lui. O, adâncul înţelepciunii lui Dumnezeu!

MÂNTUIREA PRIN HRISTOS

Meditaţii zilnice – de Fritz BERGER

„Bunătăţile Domnului nu s-au sfârşit, îndurările Lui nu sunt la capăt”. Plângeri 3:22.

Ieremia se află în mari ispite. Era întuneric în jurul lui. El spune: „Am ajuns de râsul poporului meu şi toată ziua sunt pus de ei în cântece de batjocură. Mi-ai luat pacea şi nu mai cunosc fericirea. Şi am zis: „S-a dus puterea mea de viată şi nu mai am nicio nădejde în Domnul”. (Plâng.3:14, 17, 18). Aceasta este mărturia unui prooroc care printre mulţi alti prooroci, era singurul care spunea adevărul, şi acum se afla în ispite mari. Puterile Satanei s-au năpustit asupra lui, şi lui i s-a părut de parcă ar fi luat cineva pacea de la el şi nu mai avea nădejde. Dar nu acestea au fost ultimile cuvinte ale lui. Acelaşi om care spunea că nu mai are nădejde, acela se roagă la Dumnezeu şi spune: „Gândeşte-te la necazul şi suferinţa mea şi la pelin şi la otravă”. (Plâng.3:19). Acuma crede cel fără de nădejde: „Tu îţi vei aminti de necazul meu pentrucă sufletul îmi spune mie”. Eu cred aceasta şi de aceea pot totuşi să nădăjduiesc. El începe să slăvească bunătatea lui Dumnezeu şi îndurarea Lui, care nu iau sfârşit, ci se înnoiesc în fiecare zi şi credincioşia Lui este mare. Observăm cum se poate mângâia un om temător de Dumnezeu în necazul lui. Nu degeaba este scris: „Cei care se încred în Domnul nu duc lipsă de nimic”. Chiar şi Ieremia mărturiseşte: „Domnul este partea mea zice sufletul meu, de aceea nădăjduiesc în El”. (3:24). Dacă Domnul este partea noastră, atunci nu ducem lipsă-În El avem totul: Viaţă, şi viaţă din belşug, har, îndurare şi credincioşie. El mai este şi ajutorul nostru în toate nevoile noastre. Dar este un lucru foarte mare, că bunătatea Lui se înnoieşte în fiecare dimineaţă. Aceasta vrea să spună că, El nu mai vrea să-şi amintească de greşelile noastre din trecut.

TEZAURUL PROMISIUNILOR LUI DUMNEZEU

de Charles H. SPURGEON

BEA, SĂ NU-ŢI FIE SETE

Dar oricui va bea din apa pe care i-o voi da Eu, în veac nu-i va fi sete. Ioan 4.14

Acela care crede în Domnul Isus găseşte în El tot ce priveşte fiinţa şi viaţa lui pentru vremea de acum şi pentru totdeauna. El are în Cristos un izvor de bucurie, o fântână de mângâieri, de unde scoate mulţumire sufletească şi fericire. Puneţi-l la închisoare, acolo va găsi un tovarăş; duceţi-l în pustiul uscat şi va mânca acolo pâinea cerească; despărţiţi-l de toate rudele şi cunoştinţele lui şi el îl va găsi pe Prietenul care este mai mult decât un frate. Dacă adesea îi lipseşte adăpostul, el se ascunde după Stânca veacurilor; dacă nădejdile lui pământeşti se prăbuşesc, el rămâne tare, sprijinit de Stăpânul său.Atâta timp cât Domnul Isus n-a pătruns într-o inimă, ea rămâne nesăţioasă ca moartea; dar când El pătrunde în inimă, ea ajunge ca un pahar plin de dă peste el, căci îl umple plinătatea Domnului Cristos. Adevăratul credincios este pe deplin mulţumit cu Domnul Isus aşa încât
el nu mai doreşte nimic altceva decât să bea mereu mai însetat, din acest izvor al vieţii. Această sete dulce tu ai s-o simţi de aici înainte, scump copil al lui Dumnezeu, sete dezbrăcată de suferinţă, sete care nu este altceva decât dorinţa să pătrunzi mai adânc în dragostea Mântuitorului tău. Cunoşti tu această sete? Găseşti tu în Domnul Isus răspunsul la toate nevoile tale, astfel ca tu să nu mai ai altă grijă decât aceea ca să-L cunoşti tot mai bine şi să trăieşti într-o părtăşie tot mai desăvârşită cu El? Vino la acest izvor de apă vie şi scoate fără plată apa vieţii. Domnul Isus nu va spune niciodată că tu ai luat prea multă apă vie. Prea iubitule, bea din belşug.

DOMNUL ESTE APROAPE!

Calendar Biblic

Sunt unii care vă tulbură şi doresc să strice evanghelia lui Hristos. Galateni 1.7

Învățătorii mincinoși erau activi în acel timp în Galatia, încercând să strice evanghelia. Încercau, însă nu reușiseră încă, și îi tulburau pe creștinii de acolo. Dacă avem credința adevărată în Hristos, atunci nu trebuie să ne tulburăm niciodată. Furtunile vieții se pot abate asupra noastră, slujitorii vrăjmașului pot veni cu învățături false, însă, dacă ochii noștri rămân ațintiți asupra lui Hristos, nu ne vom tulbura.

Este un lucru cumplit săi tulburi pe cei ai Domnului. Ei sunt ca o turmă de oi, care se hrănesc în pășunile verzi ale Cuvântului lui Dumnezeu. Din nefericire însă, există mulți oameni astăzi care, în loc să hrănească oile, le tulbură. Există unii care trec drept păstori ai turmei lui Dumnezeu, dar care deseori predică legea, precum învățătorii falși din Galatia, în loc să hrănească oile cu adevăratul har al lui Dumnezeu. Sunt unii care nu predică cele zece porunci, nici pentru mântuire, nici ca regulă de viață, însă care încontinuu spun sfinților: „Nu pune mâna, nu gusta, nu atinge!” (Coloseni 2.21), adică: «Nu face asta, nu face cealaltă!». Principiul este același. Aceasta este lege, nu har; ea tulbură turma, nu o hrănește. Cei care tulbură oile lui Dumnezeu vor suferi judecata Lui, oricine ar fi ei, fiindcă aceasta este lucrarea vrăjmașului.

Acești vrăjmași ai adevăratei evanghelii doreau să o strice, să o pervertească, să o schimbe în exact contrariul ei. Dacă cineva îmi spune că trebuie să țin legea pentru a fi mântuit, sau ca regulă de viață, aceasta nu este adevărata evanghelie, ci este opusul ei. Nu este o veste bună, ci o veste foarte, foarte rea, fiindcă eu nu pot niciodată ține legea și de aceea trebuie să pier. Aceasta era lucrarea ticăloasă pe care acești falși învățători o făceau în adunările din Galatia – corupeau adevărata veste bună.G. C. Willis

BĂTÎND LA UȘA LUI DUMNEZEU

de Oswald CHAMBERS

Doamne, Iţi mulţumesc mult pentru atingerea pe care mi-ai dat-o dimineaţa asta – ce uimitoare letargie aveam, ce urâciune! Totuşi, aceasta este numai o descoperire a ceea ce ştiu că sunt fără viaţa Ta în mine.

MEDITAŢII ZILNICE

de Wim MALGO

«Şi orice vom cere vom căpătă de la El, fiindcă păzim poruncile Lui şi facem ce este plăcut înaintea Lui.» 1 IOAN 3,22

Să fim gata să primim totul din mâna Domnului

Într-adevăr nu putem numai să cerem, trebuie să fim gata să şi primim. Apostolul Ioan a mai adăugat ceva: «fiindcă păzim poruncile Lui», iar acest detaliu se referă la ascultare. Dăm mult, dar primim puţin. De ce nu avem puterea de a primi? A devenit cumva Dumnezeu atât de rece cu noi sau este mâna Lui prea scurtă să ne poată ajuta? Nu! Dar tu nu faci ceea ce îţi spune. Nu vrei să asculţi adevărul Scripturii, nu vrei să ierţi şi de aceea nu poţi sta drept în viaţa de credinţă. Aceste aspecte diferite sunt în strânsa legătură; ele sunt de fapt părţi ale unui întreg: pregătire pentru a primi Duhul Sfânt, pentru a asculta adevărul Scripturii, pentru credinţă, pentru a fi cercetat, pentru a ierta. Atunci eşti într-adevăr gata să primeşti din mâna Domnului ceea ce ai cerut – dacă faci ceea ce îţi spune El. Viaţa unui om care este ascultător de Domnul şi se roagă astfel este nespus de bogată; el mărturiseşte ca psalmistul David: «şi paharul meu este plin de dă peste el» (Psalm 23,5) şi se poate bucura împreună cu apostolul Pavel: «Binecuvântat să fie Dumnezeu, Tatăl Domnului nostru Isus Cristos, care ne-a binecuvântat cu tot felul de binecuvântări duhovniceşti în locurile cereşti, în Cristos» (Efes.1,3).

MEDITAŢII PENTRU FIECARE ZI A ANULUI

de Charles H. SPURGEON

Dimineaţa şi Seara

Dimineaţa

A fost o mare bucurie pentru mine, când au venit fraţii şi au mărturisit că eşti credincios adevărului şi umbli în adevăr. 3 loan 3

Adevărul era în Gaius, şi Gaius umbla în adevăr. Dacă nu ar fi existat prima condiţie, cea de a doua nu putea să apară; dacă nu s-ar fi spus al doilea lucru despre el, primul ar fi fost o simplă pretenţie. Adevărul trebuie să intre în suflet, să-l pătrundă şi să-l sature, altfel nu are nici o valoare. Învăţăturile ţinute ca principii de credinţă sunt ca pâinea ţinută în mână, care nu satură pe nimeni. Dar învăţăturile primite de inimă sunt ca o hrană digerată, care, prin asimilare, susţine şi întăreşte trupul. Adevărul trebuie să fie ca o forţă vie în noi, ca o energie activă, ca o realitate interioară, o parte din esenţa fiinţei noastre. Dacă el este în noi, nu putem să ne despărtim de el. Un om îşi poate pierde hainele sau papucii, dar părţile sale interne sunt vitale, şi nu pot fi scoase fără riscul pierderii vieţii. Creştinul poate muri, dar nu poate nega adevărul. Este o regulă a naturii că cééa ce este înăuntru afectează ceea ce este în afară, după cum lumina străluceşte din centrul lămpii prin sticlă. De aceea, atunci când adevărul este aprins înăuntru, strălucirea sa va lumina în curând viaţa exterioară şi vorbirea. Se spune că mâncarea unor anumiţi viermi colorează coconul de mătase în care cresc. În acelaşi fel, hrana din care trăieşte un om în interior oferă o anumită culoare fiecărui cuvânt şi fiecărei fapte din exterior. Să umbli în adevăr înseamnă o viaţă de integritate, sfinţenie, credincioşie şi simplitate, produsul natural al principiilor adevărului, pe care Evanghelia le învaţă şi Duhul lui Dumnezeu le pregăteşte. Putem să judecăm tainele sufletului după manifestarea lor în vorbirea omului. Fii cu noi astăzi, Duh prea Sfânt, să ne conduci şi să ne guvernezi prin autoritatea Ta divină, astfel încât nimic fals sau păcătos să nu domnească în inimile noastre, ca să nu îşi extindă influenţa rea asupra umblării noastre zilnice între oameni.

Seara

A căutat binele poporului său. Estera 10:3

Mardoheu era un patriot adevărat. De aceea, atunci când a fost ridicat la cea mai înaltă poziţie de împăratul Ahaşveroş, şi-a folosit poziţia ca să promoveze prosperitatea lui Israel În felul acesta, el a fost un premergător al lui Isus, care, de pe tronul Său de slavă, nu caută interesele Lui, ci îşi pune puterea în slujba poporului Său. Ar fi bine dacă fiecare creştin ar fi un Mardoheu în biserică, luptându-se, după puterea lui, pentru binele acesteia. Unii credincioşi au fost plasaţi în poziţii de afluenţă şi influenţă. Să-şi onoreze Domnul în locurile înalte de pe pământ, şi să mărturisească pentru Isus înaintea oamenilor de seamă. Alţii au ceva mult mai bun: o părtăşie apropiată cu Regele Regilor. Să fie siguri că pledează zilnic pentru cei slabi din popor, cei care se îndoiesc, cei ispitiţi, cei nemângâiaţi. Ar fi o mare onoare pentru ei să mijlocească pentru cei care sunt în întuneric şi nu îndrăznesc să se apropie mai tare de tronul harului. Credincioşii cunoscători în lucrurile Lui Dumnezeu pot să-şi slujească Stăpânul mai mult dacă îşi folosesc talentele pentru binele general, şi îşi împart bogăţia de învăţături cereşti cu ceilalţi, arătându-le lucrurile Lui Dumnezeu. Cea mai neînsemnată persoană din trupul Lui Christos poate căuta binele poporului său. Dorinţa lui, dacă nu poate oferi mai mult, va fi primită. Cel mai creştinesc şi mai fericit drum pentru credincios este să înceteze să trăiască pentru el însuşi. Cel care îi binecuvântează pe alţii nu poate rămâne nebinecuvântat. Pe de altă parte, căutarea măreţiei personale este un mod de vieţuire rău şi nefericit. Parcursul său va fi dureros, şi sfârşitul fatal. Acum este timpul să te întreb, prietene, dacă tu cauţi din toate puterile binele bisericii din care faci parte. Cred că nu îi faci rău prin amărăciune şi scandal, şi nu o slăbeşti prin neglijenţă. Prietene, uneşte-te cu săracii Domnului, poartă-le crucea, fă-le tot binele care îţi stă în putinţă, şi nu îţi vei pierde răsplata.

IZVOARE IN DEŞERT

Tu umpli de veselie răsăritul şi apusul îndepărtat. (Psalmul 65:8)

Te-ai trezit vreodată devreme, ai urcat pe un munte şi ai urmărit cum face Dumnezeu o dimineaţă? Grâul întunecat se dă la o parte când El împinge soarele spre orizont, şi apoi nuanţele fiecărei culori încep să se amestece dând o lumină perfectă când soarele întreg apare deodată pe cer. Ca rege al zilei, soarele se mişcă maiestuos pe cer, inundând pământul şi toate văile adânci cu lumina lui glorioasă. În momentul acela, poţi să auzi cântările corului ceresc care cântă despre măreţia lui Dumnezeu şi despre gloria dimineţii.

În tăcerea sfântă a zorilor de zi

        Aud un Glas

„Eu sunt cu tine toată ziua,

        Bucură-te! Bucură-te!”

Lumina clară şi pură a dimineţii m-a făcut să tânjesc după adevăr în inima mea, singurul care ar putea să mă facă pur şi curat ca dimineaţa şi să-mi armonizeze viaţa cu concertul minunat al naturii din jurul meu. Şi briza care sufla dinspre răsărit m-a făcut să nădăjduiesc în Dumnezeu, care mi-a suflat în nări suflare de viaţă. În felul acesta El m-a umplut complet cu suflarea Lui, cu gândirea Lui şi cu Duhul Lui pentru ca eu să am doar gândurile Lui şi să trăiesc viaţa Lui. În viaţa Lui mi-am găsit-o pe a mea, dar acum era glorificată etern.

Ce ne-am face noi, bieţii oameni, fără nopţile şi dimineţile Dumnezeului nostru! George MacDonald

În primele ceasuri ale dimineţii,

    Între noapte şi zi,

Când întunericul de pe pământ

    Se destramă-n tăcere;

Atunci e plăcut să vorbeşti cu Isus

    Fiind încă în dormitorul tău –

Căci ziua care vine şi îndatoririle

    Vor să ştie voia Sa.

Atunci El va deschide calea înaintea ta,

    Doborând munţii;

Făcând pustiurile să-nflorească,

    Domolind curgerea necazurilor.

Vrei o viaţă de biruinţă,

    De victorie pe tot drumul?

Atunci pune-L pe Dumnezeu la începutul

    Fiecărei zile care vine.

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

Volumul III

MARCU 4.1-12

Domnul Isus rămâne lângă mare şi învaţă mulţimile slujindu-Se de limbajul în imagini, cel al parabolelor. Cea dintâi este parabola Semănătorului, în care El însuşi Se prezintă ca fiind Cel care aduce şi răspândeşte în lume sămânţa bună a Evangheliei. Deşi cunoaşte inimile şi modul în care acestea vor primi – sau nu vor primi – adevărul, El dă fiecăruia ocazia de a veni în contact cu Cuvântul vieţii. Voi l-aţi primit?

Versetul 12 nu trebuie nicidecum să ne zăpăcească, încât să bănuim că Domnul S-ar teme ca nu cumva, văzându-i pe oameni pocăindu-se, să fie obligat, împotriva voinţei Lui, să le ierte păcatele! Să înţelegem că aici este vorba despre poporul iudeu în ansamblu. Acesta L-a acuzat pe Domnul Isus de a avea demon, respingând astfel mărturia Duhului Sfânt. Un asemenea păcat nu-i putea fi iertat, iar Israel va fi împietrit ca popor (cap. 3.29; Romani 11.7,8,25). Dar toţi cei care doresc să-L întrebe pe Domnul Isus «în particular» (v. 10: „când a fost singur”) pot găsi „în jurul Lui” (v. 10), şi astăzi, ca şi atunci, loc pentru a auzi descoperirea tainelor împărăţiei lui Dumnezeu (v. 11,34; comp. cu sf. v. 5 din Proverbe 28). Să ne folosim de acest mare privilegiu şi în special să nu ne sustragem de la strângerile în care noi «îl înconjurăm» pe Domnul (stăm „în jurul Lui”) pentru a asculta Cuvântul Său.

PÂINEA CEA DE TOATE ZILELE

Text: Luca 2:40-50

LEGEA LUI NEWTON

Oare nu ştiaţi că trebuie să fiu in Casa Tatălui Meu? Luca 2:49

Ne aducem aminte de Isaac Newton ca de renumitul om de ştiinţă din secolul 17 care a descoperit legea gravitaţiei. Ceea ce nu ştiu cei mai mulţi, este că el a fost şi un creştin devotat. De fapt, în timp ce era în culmea carierei sale în fizică şi matematici, a decis să-şi concentreze atenţia asupra studierii Cuvântului lui Dumnezeu. Când unul dintre colegii săi a încercat să-l momească să se întoarcă din nou la cariera sa ştiinţifică, Newton a răspuns: „Nu vreau să-mi mai irosesc timpul fără folos, atunci când trebuie să mă ocup de afacerile Regelui”. Cu toate că si-a menţinut interesul pentru ştiinţe, a acordat prioritate scopului teologic. Răspunsul lui Newton este o provocare făcută oricărui creştin.
Cât de devotaţi suntem noi în „afacerile Regelui?” Chiar dacă nu ni se cere să renunţăm la cariera noastră pentru a ne consacra slujirii cu normă întreagă în lucrarea creştină, aceasta nu trebuie să ne oprească de-a mai lucra pentru Domnul. Indiferent de ceea ce facem pentru a ne câştiga existenţa, trebuie să ne dedicăm în primul rând pentru slujirea lui Dumnezeu, în şi prin preocupările noastre de zi cu zi. Poetul de cântări spune: „Ambasador a fi a celor din vecii”. Şi oriunde ne-am afla, trebuie să fim în „afacerile Regelui”. Ceea ce L-a preocupat şi L-a fascinat pe Domnul nostru Isus Cristos, chiar de copil, a fost să facă voia lui Dumnezeu – să fie în afacerile Tatălui Său. Simţim şi noi la fel?

Poate că serviciul sau profesia noastră este considerată laică, dar haideţi să facem ca „afacerile Regelui” să ne fie consacrarea primordială. P.R.V.

Cei ca caută adevărata viaţă

O pot găsi-ntr-un singur fel:

Servindu-I Domnului cu consacrare,

Zilnic trăind doar pentru El.     Branon

Deoarece sarcinile sunt grele, nu îndrăznim să ne odihnim; din moment ce ocaziile sunt scurte,
nu îndrăznim să amânăm.

DOMNUL ESTE APROAPE – GBV

http://www.gbv.ro/meditatii-zilnice/domnul-este-aproape

Este omul lui DUMNEZEU care n-a ascultat de porunca DOMNULUI, şi DOMNUL l-a dat în ghearele leului. 1. Reg. 13,26.

De ce a trebuit să vină un prooroc din Iuda ca să mărturisească împotriva împăratului lui Israel? Nu era în Betel un prooroc bătrân? Nu trebuia acesta să propovăduiască împotriva celor care se abat de la prescripţiile Lui Dumnezeu pentru a nu fi ştirbită cinstea şi slava Lui Dumnezeu? întotdeauna este aşa: Nu eşti ascultător la început de voia Lui Dumnezeu, atunci ochii se întunecă foarte repede şi cugetul devine nesensibil. Dacă locuieşti împreună cu cei a căror iniţiative nu sunt călăuzite de Cuvântul Lui Dumnezeu atunci mergi pe cale în jos. Proorocul din Iuda a făcut lucrarea sa în fidelitate şi se găsea deja pe drumul de a merge acasă. Dar ispititorul s-a apropiat de el, în persoana proorocului din Betel. Ce simplu era dacă omul din Iuda rămânea la cele spuse de Dumnezeu de a nu intra în comuniune cu răul din Israel prin mâncare şi băutură în Israel. El trebuia să ştie că Unul şi Acelaşi Dumnezeu nu dă două legi care se contrazic. Din nefericire el a părăsit linia clară a DESPĂRŢIRII de rău şi s-a întors să mănânce şi să bea. Urmările au fost foarte triste şi serioase. Nici proorocul din Betel, deşi era prooroc mincinos nu a fost lovit cu o judecată aşa de aspră. Simţurile lui au devenit imune la cuvintele Lui Dumnezeu. La fel şi astăzi ispititorul vine la noi să ne înşele să mâncăm şi să bem acolo unde nu e voia lui sau unde Domnul nostru nici nu e prezent. Cum ar putea un creştin să mănânce pâinea şi bea vinul în amintirea morţii Domnului în biserica din Laodicea, când de fapt El nu este acolo şi mai mult decât atât îi cheamă pe cei ce vor să asculte să iasă afară din tabără unde este şi El? (Vezi Apoc. 3.14-22; Evrei 13.13; 1 Cor. 5.6-13; 2 Cor. 6.14-18; 1 Cor. 10.14-23). De aceea să fim sinceri şi să ascultăm de voia lui exprimată cu atâta claritate şi practicată în Filadelfia!

SĂMÂNȚA BUNĂ

http://www.gbv.ro/meditatii-zilnice/samanta-buna

Învățăturile Tale sunt minunate: de aceea le păzește sufletul meu. Descoperirea cuvintelor Tale dă lumină, dă pricepere … Psalmul 119.129,130

Piatra prețioasă

În secolul al XII-lea, Biblia era rareori pusă la dispoziția credincioșilor. Tiparul încă nu exista. Clerul păstra Biblia doar în biserici și mănăstiri și doar în predici se citau unele versete biblice. În acele vremuri, în munții Italiei s-au retras grupuri masive de creștini cunoscuți sub numele de valdezi. Unul dintre crezurile lor de bază era că Biblia, Cuvântul lui Dumnezeu, era destinată să fie citită și aplicată în viața de fiecare zi. În vremurile acelea de aspră persecuție din partea bisericii oficiale, valdezii făceau eforturi mari pentru a transcrie de mână, printr-o strădanie anevoioasă și costisitoare, cât mai multe Biblii cu putință. Deghizat în negustor ambulant, cu traista pe umăr, valdezul străbătea cărările muntelui și poposea într-un sat sau cătun, unde localnicii îl înconjurau îndată. Când era întrebat ce le-a adus, valdezul spunea: „V-am adus o piatră prețioasă prin care dacă te uiți, Îl vezi pe Dumnezeu”. Și zicând aceasta scotea din sac o Biblie.

Astăzi avem Biblia la dispoziția noastră. Să învățăm și noi să prețuim Biblia, Cuvântul lui Dumnezeu! Învățăturile lui Dumnezeu ne dau lumină cu privire la Dumnezeu și la tot planul Său de mântuire adus oamenilor prin Fiul Său, Domnul și Mântuitorul celor ce cred în El.

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

www.fundatiaseer.ro

DUMNEZEU NU LUCREAZĂ NICIODATĂ IN ZADAR

„Toate lucrurile lucrează împreună spre binele celor ce iubesc pe Dumnezeu” (Romani 8:28)

Nici o experiență din viată nu este irosită dacă știi să tragi foloasele. Dumnezeu se poate folosi de situația prin care ai trecut pentru a dezvolta în tine ceea ce a plănuit El să fii. Moise a fost crescut de părinți adoptivi. Ca și copil adoptiv al fiicei faraonului, a petrecut 40 de ani învățând limba si obiceiurile egiptenilor. Cum poți să-ți cunoști mai bine vrăjmașii decât crescând printre ei? Dar Moise mai avea câteva lecții personale de învățat. Așadar, Dumnezeu l-a dus în deșert alți 40 de ani ca să fie păstor la oi. Nepotul faraonului a ajuns un biet cioban. Nimic nu te smerește mai tare decât acceptarea unui post pentru care ești supra calificat și când ți se întâmplă asta din cauza propriului tău eșec. Dar în toți acești ani de pribegie, Dumnezeu l-a învățat pe Moise cum să se identifice cu oamenii suferinzi. Pană la urmă, la 80 de ani, el a fost gata să-si urmeze chemarea. „Dumnezeu l-a chemat din mijlocul rugului și a zis: „Moise! Moise!”” (Exod 3:4). în cel mai neașteptat loc, Dumnezeu i-a descoperit lui Moise chemarea de a fi eliberatorul poporului Israel. Chiar dacă i-a fost frică, chiar dacă a inventat scuze și s-a împotrivit, până la urmă a ajuns să ducă la bun sfârșit o lucrare extraordinară. Realitatea este aceasta: cei optzeci de ani de pregătire ai lui Moise nu au fost în zadar. Patruzeci de ani la palat l-au pregătit pentru confruntarea cu faraon, iar ceilalți patruzeci de ani, ca păstor, l-au pregătit ca să poată conduce poporul lui Dumnezeu prin pustie spre destinația finală. Așadar, chiar dacă ai vrea să fii în alt loc decât cel în care te găsești acum, adu-ți aminte că Dumnezeu nu irosește nici o experiență. Niciodată! El face totul spre binele nostru și spre lauda Lui.

27 Noiembrie 2016

TOTUL PENTRU GLORIA LUI

de Oswald CHAMBERS

 

Consacrarea puterii spirituale

… prin care lumea este răstignită faţă de mine si eu, faţă de lume. Galateni 6:14

Dacă îmi aţintesc gândurile asupra Crucii lui Cristos, nu devin un pietist subiectiv, interesat de propria mea sfinţenie, ci un om concentrat asupra intereselor lui Isus Cristos. Domnul nostru n-a fost un om retras sau un ascet. El nu S-a izolat fizic de societate, dar n-a fost niciodată legat de ea înlăuntrul Său. El n-a fost distant, dar a trăit într-o altă lume. El a fost atât de implicat în lumea aceasta, încât oamenii religioşi ai timpului Său L-au numit un mâncăcios şi un băutor de vin. Dar Domnul nostru n-a lăsat niciodată ca ceva să se pună în calea consacrării puterii Lui spirituale.

Este o falsă consacrare atunci când în mod conştient te izolezi de ce-i în jurul tău cu scopul de a aduna energie spirituală pentru mai târziu; aceasta este o greşeală gravă. Duhul lui Dumnezeu i-a scăpat pe mulţi de păcat şi totuşi, în viaţa acestora nu există libertate, plinătate. Viaţa religioasă pe care o vedem astăzi în jurul nostru este cu totul diferită de sfinţenia viguroasă a vieţii lui Isus Cristos. „Nu te rog să-i iei din lume, ci să-i fereşti de cel rău” (Ioan 17:15).

Noi trebuie să fim în lume, dar nu ai lumii; să fim cu totul despărţiţi de ea înlăuntrul nostru, nu în exterior. Nu trebuie să lăsăm ca vreun lucru să se pună în calea consacrării puterii noastre spirituale. Consacrarea este partea noastră; sfinţirea este partea lui Dumnezeu. Trebuie să ne hotărâm în mod deliberat să ne intereseze numai lucrurile care Îl interesează pe Dumnezeu. Modul de a rezolva probleme încurcate este de a ne întreba: „Este acesta genul de lucruri care Îl interesează pe Isus Cristos sau genul de lucruri care îl interesează pe duhul diametral opus lui Isus?”

 

MANA DE DIMINEAŢĂ

 

„Noi am cunoscut dragostea, prin aceea că El Şi-a dat viaţa pentru noi.” 1 IOAN 3:16

În timpul vieţii Sale pământeşti, Domnul nostru S-a descoperit lumii ca Fiul lui Dumnezeu venit ca să mântuiască pe oameni şi să le schimbe felul de viaţă. El le-a făcut cunoscut dragosteaTatălui şi le-a anunţat jertfa pe care avea s-o aducă pentru ispăşirea păcatelor lor. Dar oamenii n-au vrut să vină la El ca să aibă viaţa, şi împotrivindu-se chemării Sale şi nepăsându-le de dragostea Lui, au ajuns să nu poată să creadă. (Ioan 12:37-40).

Noi trăim acum la sfârşitul zilei de har pe care Domnul Isus a inaugurat-o când a venit pe pământ. Timp de două mii de ani, cei mai mulţi oameni n-au vrut să primească darul lui Dumnezeu; ei au preferat întunericul în locul luminii, plăcerile păcatului în locul unei vieţi curate şi sfinte, chiar moartea în locul vieţii veşnice; au criticat Cuvântul Său şi inima li s-a împietrit. Nu-i ajută la nimic să-şi închidă ochii faţă de grozava realitate a judecăţii care va veni. Aceasta este atitudinea struţului care când simte că vine furtuna, îşi ascunde capul în nisip. Judecata, precedată de împietrirea inimii, este gata să cadă ca un giulgiu peste aceia care se numesc creştini, dar tăgăduiesc cu viaţa numele pe care îl poartă.

Dar copiii Lui răscumpăraţi prin sângele Său, regeneraţi prin Duhul Său, îl urmează şi sunt obiectul dragostei şi al purtării de grijă a acestui Mântuitor lepădat de mulţi, vai, chiar şi de aceia care pretind că sunt ceea ce nu sunt în realitate. Domnul însă Se roagă şi mijloceşte pentru credincioşii Lui, îi protejează şi face din ei culmea dragostei Lui, dându-le din plinătatea Sa şi „…har peste har.” Noi care Îi aparţinem, trăim în îmbrăţişarea acestei dragoste care nu se va muta niciodată de la noi. Dumnezeu foloseşte încercarea şi necazurile ca şi chemările şi înştiinţările Cuvântului Său ca să ne ţină conştienţi de dragostea Lui şi să creeze în noi inimi simţitoare care să răspundă acestei iubiri.

Dumnezeu nu încetează să ne dea tot felul de dovezi de dragostea Lui, şi aceasta în fiecare zi. Ii suntem noi recunoscători? Aţi mulţumit vreodată pentru aerul pe care-l respiraţi, pentru apa pe care o beţi, pentru adăpostul în care locuiţi şi pentru atâtea binecuvântări pe care le primiţi ceas de ceas, zi de zi, luni şi ani în şir cu o consecvenţă pe care numai Dumnezeu o poate avea? Noi poate credem că este normal să le primim. Nu ni se cuvine nimic. Trebuie să recunoaştem că nu am fost întotdeauna la înălţimea harului Său. Dumnezeu Se bucură să fie pentru noi un singur lucru: Dragoste. „Dumnezeu vrea ca harul să ne fie de ajuns şi aceasta este mult mai de preţ decât să ni se scoată ţepuşul din carne. Acest har are scopul şi efectul de a ne introduce în părtăşia cu Dumnezeu, să ne sfinţească şi să ne facă să-L cunoaştem în adevăr, şi să-L iubim cu adevărat.” J.N.D.

 

MÂNTUIREA PRIN HRISTOS

Meditaţii zilnice – de Fritz BERGER

 

„Strâng Cuvântul Tău în inima mea, ca să nu păcătuiesc împotriva Ta”. Ps.119:11.

În acest verset ne este arătată calea spre o viată de biruinţă. Căci Cuvântul Crucii este puterea lui Dumnezeu care mântuieşte pe toţi aceia care cred în El. În 1 Ioan 2:14, este scris: „V-am scris tinerilor, fiindcă sunteţi tari şi Cuvântul lui Dumnezeu rămâne în voi şi aţi biruit pe cel rău”. Observăm din nou că, Cuvântul Lui este puterea care dă izbânda, deoarece prin Cuvântul lui Dumnezeu, cel rău va fi biruit.

Când citim „Orişicui vrea să se judece cu tine şi să-ţi ia haina, lasă-i şi cămaşa. Celui ce-ţi cere, dă-i; şi nu întoarce spatele celui ce vrea să se împrumute de la tine”. (Mat. 5:40-42), şi dacă aceste cuvinte rămân în noi, putem să facem ca atare, când întâlnim aşa ceva. Dacă nu locuieşte acest cuvânt în noi, atunci facem cum face lumea şi călcăm Cuvântul. Dacă locuieşte în noi Cuvântul: „El a adus o jertfă, care este valabilă pe veci”, atunci putem să-I mulţumim în orice timp şi duşmanul e biruit.

Şi David mărturiseşte: „Am necurmat pe Domnul înaintea mea, nu mă voi clătina”. (Psalm.16:8). Aceasta este asemănător cu cuvântul de mai sus: „Strâng cuvântul Tău în inima mea ca să nu păcătuiesc împotriva Ta”. Cuvântul lui Dumnezeu este: „coif, scut, adăpost, platoşă şi sabie.” Deci, un om în care locuieşte Cuvântul lui Dumnezeu este bine înarmat. El este o casă a lui Dumnezeu în care locuieşte Isus. Isus se luptă pentru noi, iar noi putem sta liniştiţi. Credinţa în Cuvântul lui Dumnezeu ne ţine în odihnă linişte, şi unde este linişte, este şi biruinţă. „Strigăt de biruinţă şi de mântuire se înalţă în corturile celor neprihăniţi: dreapta Domnului câştigă biruinţa”. (Ps. 118:15). Şi chiar de-ar fi să cad, El mă ridică. Având această încredere, poţi şi tu să strigi: „Nu te bucura de mine, vrăjmaşă; căci chiar dacă am căzut, mă voi scula iarăşi”. (Mica 7:8).

 

TEZAURUL PROMISIUNILOR LUI DUMNEZEU

de Charles H. SPURGEON

 

ODIHNĂ ÎN TOATE UMBLETELE TALE

… Voi merge Eu însumi cu tine şi îţi voi da odihnă. Exodul 33.14

Ce cuvânt de preţ este acesta! Doamne, ajută-mă să-l iau pentru mine personal.

Noi putem să fim chemaţi să părăsim locuinţa noastră, căci aici per pământ noi n-avem o cetate stabilă. Ni se întâmplă uneori să ne vedem siliţi deodată să părăsim locurile unde ni se pare nouă că ne-am aranjat mai bine. Şi într-o astfel de situaţie rea noi avem mângâierea prin cuvintele de mai sus. Domnul însuşi ne va însoţi. Prezenţa Sa, care cuprinde favoarea Sa, părtăşia, grija şi puterea Sa vor fi totdeauna cu noi, în orice loc al călătoriei noastre. Aceasta înseamnă mai mult decât se poate spune; căci, de fapt, înseamnă totul. Dacă îl avem pe Dumnezeu prezent cu noi, avem şi cerul şi pământul. Vino cu mine, Doamne, şi apoi condu-mă unde vei voi Tu.

Dar nădejdea noastră este să găsim un loc de odihnă. Aşa făgăduieşte versetul de mai sus. Noi vom avea odihna pe care numai Domnul o dă, odihnă care porneşte de la El şi în care El ne păstrează. Starea Lui de faţă ne dă odihnă în timpul călătoriei noastre şi chiar şi în luptă. Omul muritor poate el să cunoască această odihnă? Da, căci iată aici făgăduinţa, şi prin credinţă, noi putem s-o cerem. Odihna ne vine de la Mângâietorul, de la Domnul Păcii şi de la Tatăl slavei, care a şaptea zi s-a odihnit de lucrările Sale.

A fi cu Dumnezeu înseamnă a avea odihna în înţelesul cel mai larg.

 

DOMNUL ESTE APROAPE!

Calendar Biblic

 

Să vină preaiubitul meu în grădina lui și să mănânce roadele ei scumpe. Am venit în grădina mea, sora mea, mireaso! Cântarea Cântărilor 4.16; 5.1

Mirele din Cântarea Cântărilor este o frumoasă imagine a lui Hristos. Deși, strict vorbind, mireasa este o imagine a poporului pământesc al lui Hristos, putem totuși cu siguranță face o aplicație la Adunare, la Mireasa cerească a Lui.Mirele vorbește întotdeauna despre grădină ca fiind „grădina mea”, în timp ce mireasa recunoaște acest lucru, numindo „grădina lui”. Aplicația este clară: Domnul dorește inimile noastre pentru Sine; nu doar timpul nostru, mijloacele noastre, intelectul nostru sau eforturile noastre, ci, mai presus de toate, afecțiunile noastre neîmpărțite. Grădina trebuie să fie grădina Lui. Mai mult, dacă Domnul dorește inima noastră ca pe o grădină a plăcerii Sale, ea trebuie să aibă caracteristicile unei grădini potrivite gândului Său.

Există cinci trăsături principale ale acestei grădini în Cântarea Cântărilor, care arată cum dorește Domnul să fie inimile noastre. Grădina Domnului este o grădină închisă, o grădină bine udată, o grădină roditoare, o grădină înmiresmată și o grădină înviorătoare. Dacă inima celui credincios este ținută separată de lume, ferită de rău și pusă deoparte pentru Domnul, ea va deveni ca o grădină închisă. Grădina bine udată arată că inima va avea izvoare ascunse de înviorare și de bucurie – viața trăită prin puterea Duhului Sfânt, care va aduce roade prețioase, roade care vorbesc despre perfecțiunile lui Hristos. Rodul din inima credinciosului va duce la închinare. Apoi, inima care se închină lui Hristos va deveni o sursă de binecuvântare și de înviorare pentru cei din jur. Domnul dorește să aibă inima noastră ca pe o grădină a plăcerii pentru El Însuși. H. Smith

 

BĂTÎND LA UȘA LUI DUMNEZEU

de Oswald CHAMBERS

 

Doamne, sunt conştient de o lipsă a proporţiei – ies în prim plan lucruri care sunt simple nimicuri, iar lucrurile glorioase dispar. Eliberează-mă de aceasta ca să exist pentru slava Ta.

 

MEDITAŢII ZILNICE

de Wim MALGO

 

«Şi, când staţi în picioare de vă rugaţi, să iertaţi orice aveţi împotriva cuiva, pentru ca şi Tatăl vostru care este în ceruri, să vă ierte greşelile voastre.» MARCU 11,25

Să fim gata să iertăm

Unul din semnele răcirii dragostei din viaţa creştinilor în vremurile de pe urmă este lipsa puterii lor de a ierta. Dacă nu-i iertăm din toată inima pe oamenii care au ceva împotriva noastră, să nu fim surprinşi că Domnul îşi închide cerul. Trebuie să realizăm că vom fi judecaţi după cum îi judecăm şi noi pe alţii. «Şi ne iartă nouă greşelile noastre, precum şi noi iertăm greşiţilor noştri» (Matei 6,12). Nu are rost să ne rugăm pentru trezire dacă nu suntem pregătiţi să atacăm miezul problemei, şi anume puţina noastră disponibilitate de a-i ierta şi a-i accepta pe ceilalţi. Dacă biruim în acest punct, Dumnezeul cel Viu Se va descoperi şi ne va dărui Duhul Său Sfânt şi trezirea spirituală pentru care ne rugăm. Trebuie să facem odată acest pas, deoarece altfel devenim călduţi, iar orele noastre de rugăciune se transformă într-o «bolboroseală a păgânilor». Domnul nostru caută astăzi oameni care sunt plini de Duhul Sfânt, care sunt gata să ierte şi care au o credinţă puternică. Atunci ne putem ruga prin credinţă şi putem fi siguri că Domnul va răspunde aşa cum găsim scris în Isaia 58,9: «Atunci tu vei chema şi Domnul va răspunde, vei striga şi El va zice: „Iată-Mă!”». Iată calea spre trezire! Suntem gata să o urmăm?

 

MEDITAŢII PENTRU FIECARE ZI A ANULUI

de Charles H. SPURGEON

Dimineaţa şi Seara

Dimineaţa

Marele preot Iosua stând în picioare înaintea îngerului Domnului. Zaharia 3:1

În Iosua, marele preot, vedem o înfăţişare a fiecărui copil al Lui Dumnezeu care a fost „apropiat prin sângele lui Christos” (Efeseni 2:13) şi a fost învăţat să se îngrijească de lucrurile sfinte şi să intre în ceea ce este acoperit de perdea. Isus ne-a făcut „împărăţie şi preoţi pentru Dumnezeu” (Apocalipsa 1:6), şi chiar şi aici pe pământ, exercităm preoţia unei vieţi consacrate şi a unei slujbe sfinte. Dar despre acest mare preot se spune că stătea „în picioare înaintea îngerului Domnului”, adică stătea să slujească. Aceasta ar trebui să fie poziţia permanentă a oricărui credincios adevărat. Fiecare loc este acum templul lui Dumnezeu, şi poporul Său poate să-I slujească în slujba lor zilnică ca în casa Lui. Ei trebuie să fie întotdeauna gata de slujire, oferind jertfe spirituale de rugăciune şi laudă şi prezentându-se pe ei înşişi ca „o jertfă vie” (Romani 12:1). Dar observaţi unde stă să slujească Iosua: Înaintea îngerului Lui Iehova. Numai printr-un mijlocitor pot cei săraci şi mânjiţi să devină preoţi pentru Dumnezeu. Eu prezint ce am în faţa mesagerului, îngerul legământului, Domnul Isus. Prin El, rugăciunile mele sunt primite; ele devin plăcute fiindcă sunt legate cu mănunchiuri de mirt, aloe şi casia din grădina lui Christos. Dacă nu îi pot aduce decât lacrimi, El le va pune în burduful Său, împreună cu propriile Sale lacrimi, fiindcă şi El a plâns odinioară. Dacă nu îi pot aduce decât gemete şi vaiuri, le va accepta ca pe o jertfă primită, fiindcă şi El a fost zdrobit odinioară, şi a gemut adânc în suflet. Eu însumi, stând în faţa Lui, sunt „primit în Prea Iubitul” (Efeseni 1:6), şi lucrările mele murdare, deşi sunt nişte obiecte de groază, pentru Dumnezeu prin ele însele, sunt primite ca o jertfă de bun miros. El este mulţumit, şi eu sunt binecuvântat. Iată, deci, poziţia creştinului, un „preot… stând în picioare înaintea îngerului Domnului”.

Seara

Iertarea păcatelor, după bogăţiile harului Său. Efeseni 1:7

Există oare, în orice limbă, un cuvânt mai dulce pentru urechea păcătosului vinovat, decât cuvântul Iertare”? Este ca o notă de argint pentru prizonierul israelit. Fie ca steaua iertării, care străluceşte deasupra temniţei condamnatului, şi îi dă celui disperat o rază de nădejde în noaptea deznădejdii, să fie pururi binecuvântată! Este posibil ca păcatul, păcate ca al meu, să fie iertate – iertate toate şi pentru totdeauna? Iadul este partea mea ca păcătos. Nu există nici o posibilitate să scap de el atâta timp cât păcatul rămâne asupra mea. Poate să fie ridicată povara păcatului, şi să fie îndepărtate petele de sânge? Pot să se dărâme zidurile de piatră ale temniţei, şi uşile să sară din balamale? Isus îmi spune că pot fi nevinovat. Veşnic binecuvântată este descoperirea iubirii ispăşitoare, care îmi spune că iertarea este nu numai posibilă, ci şi asigurată pentru cei care se sprijină pe Isus. Eu cred în ispăşirea înfăptuită de Isus pe cruce. De aceea, păcatele mele sunt, în momentul acesta şi pentru totdeauna, iertate prin durerile şi moartea Sa înlocuitoare. Ce bucurie aduce iertarea! Îi dedic tot ce am Celui care, prin dragostea Lui nemeritată, a devenit Garantul meu şi m-a răscumpărat prin sângele Său. Ce bogăţii de har aduce iertarea! Să ierţi pe deplin, să ierţi imediat, să ierţi gratuit, să ierţi pentru totdeauna, este o constelaţie de minuni în această iertare. Când mă gândesc cât de mari erau păcatele mele, cât de dragi picăturile de sânge care m-au curăţat, şi cât de iubitoare metoda prin care am fost iertat, sunt copleşit de uimire şi dragoste slujitoare. Mă plec înaintea tronului care m-a absolvit, şi mă prind de crucea care m-a eliberat. Pentru tot restul vieţii, voi sluji Dumnezeului întrupat, prin care sunt iertat în seara aceasta.

 

IZVOARE IN DEŞERT

 

Nici un cuvânt de la Dumnezeu nu este lipsit de putere. (Luca 1:37)

Sus în văile acoperite de zăpadă ale Alpilor, Dumnezeu face una din minunile Lui an după an. În ciuda extremelor de zile însorite şi nopţi geroase, o floare înfloreşte fără cusur prin crusta de gheaţă de la marginea zăpezii. Cum reuşeşte această floare mică, cunoscută ca planta degetăruţ, să facă o asemenea ispravă?

În timpul verii trecute mica plantă şi-a întins frunzele pe pământ ca să absoarbă razele soarelui, şi a păstrat acea energie înmagazinată în rădăcinile ei tot timpul iernii. Când a venit primăvara, viaţa a pus-o în mişcare chiar sub giulgiul ei de nea, şi când planta a început să crească, a produs în mod surprinzător suficientă căldură ca să topească o mică porţiune de zăpadă de forma unei calote deasupra capului ei.

A crescut din ce în ce mai înaltă, şi pe măsură ce creştea, mica ei calotă de aer a continuat să se ridice deasupra capului ei până când mugurul de floare s-a format bine. În final învelişul de gheaţă al compartimentului cu aer s-a dat la o parte, şi floarea s-a deschis în lumina soarelui. Textura cristalină a petalelor ei mov sclipea ca zăpada însăşi, ca şi cum ar fi purtat încă semnele călătoriei pe care o îndurase.

Această floare fragilă face să răsune un ecou în inimile noastre pe care nici una din florile minunate cuibărite în iarba caldă a pantelor mai joase nu l-ar fi putut trezi vreodată. O, cât de mult ne place să vedem împlinindu-se imposibilul! Şi aşa lucrează Dumnezeu.

De aceea să continuăm să perseverăm, căci chiar dacă am lua împrejurările noastre şi am arunca tot întunericul îndoielii omeneşti asupra lor şi apoi am îngrămădi repede împreună atât de multe dificultăţi câte am putea găsi împotriva lucrării divine a lui Dumnezeu, niciodată n-am putea întrece binecuvântata Lui putere de a face minuni. Să ne punem toată încrederea în El, pentru că El este Dumnezeul imposibilului.

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

Volumul III

 

MARCU 3.20-35

Întotdeauna dispus să-i lase pe oameni să se apropie de El, Domnul permite mulţimii să se înghesuie în casa în care a intrat, din moment ce imediat începe să-i înveţe din nou, fără să aibă timp nici măcar să mănânce. Noi, care adesea suntem atât de puţin dispuşi să ne deschidem uşa către străini sau să ne lăsăm deranjaţi în a schimba ceva în tabieturile noastre, să luăm exemplu de la această neobosită dăruire şi de la această totală renunţare. Să ne gândim, de asemenea, că un vizitator nedorit este poate trimis la noi tocmai pentru a-i vorbi despre mântuirea sufletului.

Unele persoane sunt tulburate de v. 29. Se tem ca nu cumva, vreodată, fără să-şi fi dat seama, să fi spus vreun cuvânt vinovat care nu va putea fi iertat niciodată. Ce subestimare a harului lui Dumnezeu! „Sângele lui Isus Hristos, Fiul Său, ne curăţeşte de orice păcat (1 Ioan 1.7). Hula împotriva Duhului Sfânt era înfiorătorul păcat al Israelului necredincios. Acest popor îi atribuia lui Satan puterea Duhului Sfânt cu care era îmbrăcat Domnul Isus; era un păcat de extremă gravitate acesta şi, în plus, contrar oricărui bun simţ (v. 26).

În cel din urmă paragraf, Domnul îi distinge clar pe aceia pe care-i consideră membri ai familiei Sale. A face voia lui Dumnezeu înseamnă (şi acum, ca şi atunci) a asculta de Domnul Isus.

 

PÂINEA CEA DE TOATE ZILELE

 

Text: Evrei 5

RISCURILE SPECTATORILOR

…voi care de mult trebuia să fiţi învăţători, aveţi iarăşi trebuinţă de cineva care să vă înveţe… Evrei 5:12

Cei mai slabi dintre noi pot participa la competiţii atletice, dar numai cei tari pot supravieţui ca spectatori. Potrivit unui specialist în boli de inimă, atunci când devii un spectator, în loc să fii un participant, funcţiile organismului cresc şi scad invers de cum ar trebui. Greutatea corpului, tensiunea, bătăile inimii, colesterolul şi triglicerinele cresc. Capacitatea vitală, consumul de oxigen, flexibilitatea, rezistenţa la oboseală, şi puterea, scad. A fi numai un spectator pe arena trăirii creştine reprezintă de asemenea un risc. Apare o inversare de roluri în creşterea şi scăderea anumitor factori importanţi. Creşte spiritul critic, descurajarea, nemulţumirea şi plictiseala.

Sensibilitatea faţă de păcat şi faţă de nevoile umane, receptivitatea faţă de resursele divine şi faţa de Cuvântul lui Dumnezeu scade. Desigur, este extraordinar şi încântător să auzi pe cineva măturisind cum a lucrat Dumnezeu. Dar nu este nimic ca bucuria de a şti tu însuţi acest lucru. Nu există nici un substituent pentru a-ţi croi singur cărarea păcii, a-ţi ţese propria experienţă a credinţei, şi a-ţi folosi propriile capacităţi date de Dumnezeu în folosul altora.

Nu te mulţumi să-ţi observi tovarăşii de credinţă dezvoltându-şi o inimă pentru Dumnezeu. Sentimentul pe care-l ai câ    nd intri şi tu însuţi în acelaşi proces nu se poate compara cu nimic. Merită să ai mâinile umede, nervi în stomac şi momente emoţionale. Dacă vrei să devii un creştin eficient şi folositor, trebuie să te aventurezi prin credinţă, şi acest lucru este riscant. Dar nu uita, te expui unui risc mult mai mare fiind doar un spectator. M.R.D.

Deschide-mi ochii credinţei să zăresc
Şi dă-mi putere Cuvântu-Ţi să vestesc.
Să aduc pe cineva, o, Doamne, la Tine.
Foloseşte-mă, Doamne, chiar şi pe mine. Stam

Dumnezeu ne-a chemat să intrăm în joc,
nu să ţinem scorul.

 

DOMNUL ESTE APROAPE – GBV

http://www.gbv.ro/meditatii-zilnice/domnul-este-aproape

 

Să nu mănânci pâine nici să nu bei apă, şi nici să nu te întorci pe drumul pe care te vei duce. 1. Reg. 13,9.

Din cauza neascultării lui Solomon, Dumnezeu a împărţit împărăţia încât a luat zece seminţii de la Roboam şi le-a dat lui Ieroboam. Dar locul unde se slăvea şi se înălţa Numele Lui Dumnezeu (în Deuteronom se precizează lucrul acesta de 21 de ori) şi unde toţi bărbaţii se întuneau de trei ori pe an, rămânea Ierusalimul. Aici era sfinţenia, era Templul, aici stătea altarul, pe care trebuia să se aducă neîntrerupt arderile de tot. Numai sub această jertfă Dumnezeu a putut să stea în mijlocul poporului. Prin prezenţa părţii bărbăteşti la aceste trei mari sărbători s-a dat practic expresia unităţii poporului. Pentru Ieroboam comuniunea şi expresia unităţii poporului cu Dumnezeu era ceva de domeniul indiferentului.

Poziţia şi viaţa lui erau mai de preţ, pentru el. De aceia a spus către popor: „Destul v-aţi suit la Ierusalim; Israele! Iată Dumnezeul tău care te-a scos din ţara Egiptului.” Aşa a introdus în Israel noutăţi care s-au născut în inima lui abătând poporul de la ascultarea de Dumnezeu şi chiar la decădere faţă de El. Aici omul Lui Dumnezeu nu avea voie nici să mănânce, nici să bea, pentru a nu avea COMUNIUNE cu răul. Cu toată puterea a judecat fapta lui Ieroboam şi propovăduia judecata Lui Dumnezeu. Dovada că Dumnezeu se ţine de promisiunile Lui a fost arătată prin aceea că proorocul a primit înştiinţarea să nu se întoarcă pe drumul pe care a venit. Întoarcerea proorocului pe acelaşi drum însemna că nu e ascultător de Cuvântul lui Dumnezeu.

Comuniunea cu Dumnezeu se poate găsi numai pe calea FIDELITĂŢII. Când vedem sfântul Nume al Domnului Isus pus alături cu stricăciunea şi răutăţile fără margini ale omului; când vedem sfintele Lui cuvinte amestecate cu nişte obiceiuri religioase, nelegiuite putem spune că ne apropiem cu paşi repezi de cele din urmă zile.

 

SĂMÂNȚA BUNĂ

http://www.gbv.ro/meditatii-zilnice/samanta-buna

 

… Fiul … care ține toate lucrurile cu Cuvântul puterii Lui, a făcut curățirea păcatelor și a șezut la dreapta Măririi în locurile preaînalte. Evrei 1.2,3

Susținătorul tuturor lucrurilor

În Epistola către Evrei ni se spune cine este Fiul lui Dumnezeu, dar și ce a făcut El și ce face. Ca și Creator nu a creat numai universul, ci El este și Susținătorul tuturor lucrurilor create. Ne-am închipuit vreodată ce s-ar putea întâmpla, dacă dintr-o dată nu ar mai funcționa anumite legi ale naturii? Urmarea ar fi o catastrofă de mărimi gigantice. Ce bine este că ne putem baza pe Cuvântul lui Dumnezeu care mărturisește: toate lucrurile au fost create de Domnul și sunt menținute tot prin El!

Fiul lui Dumnezeu este Creatorul și Susținătorul tuturor, dar El este și Salvatorul. Ca Om, a făcut prin Sine, prin jertfirea Sa la cruce, curățirea păcatelor. Pentru a rezolva problema păcatului, nu era suficient un act de autoritate din partea lui Dumnezeu. Pentru aceasta a fost necesar ca Fiul lui Dumnezeu să moară. „Căci este un singur Dumnezeu și este un singur Mijlocitor între Dumnezeu și oameni: Omul Isus Hristos, care S-a dat pe Sine Însuși ca preț de răscumpărare pentru toți” (1 Timotei 2.5,6). Toți oamenii sunt chemați la mântuire, dar numai cei ce o primesc se bucură de ea. Și aceștia pot să se ancoreze în adevărul că Susținătorul tuturor lucrurilor îi va conduce până la capăt pe cărarea vieții.

 

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

www.fundatiaseer.ro

 

ÎN MIJLOCUL FURTUNII

„lată un loc lângă Mine; vei sta pe stâncă” (Exod 33:21)

Dacă ai fost vreodată surprins de vreun uragan, atunci știi ce înseamnă să ai de-a face cu cea mai puternică forță a naturii cunoscută omului. Rafalele de vânt ating viteze de 250 km/h; stratul de apă atinge 13 cm într-o oră; poate provoca valuri cât un bloc cu 10 etaje și talazuri de 8m. Poate rade de pe fata pământului un oraș întreg în câteva minute. Două componente ale uraganului prezintă un interes deosebit. Una dintre ele se referă la partea mai puțin intensă a uraganului, așa numitul ochi – acel miez relativ calm, unde presiunea scăzută a aerului atrage norii iar ciocnirea acestora provoacă fulgerele. Ochiul este înconjurat de un așa zis zid al ochiului, unde aerul se ridică si se formează norii groși de ploaie. Spre deosebire de centrul mai puțin intens, partea exterioară, zidul, găzduiește cele mai puternice elemente ale uraganului, inclusiv vânturile cele năprasnice si ploile cele mai puternice.

Dacă te-ai putea uita din spațiu la această forță a naturii, ai vedea cum cea mai puternică parte a uraganului se situează chiar lângă centrul lui, în timp ce miezul însuși rămâne relativ calm. lată o lecție pentru fiecare dintre noi. Dumnezeu nu ne scapă de toate necazurile – sau cel puțin nu așa de repede pe cât ne-ar plăcea nouă să o facă – dar ne promite pacea în mijlocul necazurilor. Puțini oameni au avut mai multă bătaie de cap decât Moise. Menirea lui a fost să hrănească, să conducă și să protejeze două milioane de oameni. Si indiferent cât de mult s-a străduit el, ei tot nemulțumiți au fost. Așa că într-o zi, Dumnezeu i-a zis: „lată un loc lângă Mine; vei sta pe stâncă…. te voi pune în crăpătura stâncii si te voi acoperi cu mâna Mea” (v. 21-22).

Dacă ÎI rogi, Dumnezeu te va duce și pe tine în acel loc plin de pace indiferent cât de puternică este furtuna prin care treci.

26 Noiembrie 2016

TOTUL PENTRU GLORIA LUI

de Oswald CHAMBERS

Punctul central al puterii spirituale

..Decât cu crucea Domnului nostru Isus Cristos. Galateni 6:14

Dacă vrei să cunoşti puterea lui Dumnezeu (adică viaţa înviată a lui Isus) în trupul acesta muritor, trebuie să meditezi la durerea lui Dumnezeu. Lasă preocupările personale cu privire la propria ta condiţie spirituală şi, cu un cuget deschis, priveşte la durerea lui Dumnezeu şi imediat puterea Lui va fi în tine. „Priviţi la Mine”, adică fii atent la Sursa obiectivă şi atunci puterea subiectivă îţi va sta la dispoziţie. Noi ne pierdem puterea pentru că nu ne concentrăm asupra a ceea ce trebuie.

Efectele Crucii sunt: mântuirea, sfinţirea, vindecarea etc.. dar noi nu trebuie să predicăm nici una dintre acestea, trebuie să-L predicăm pe Isus Cristos şi pe El răstignit. Vestirea lui Isus îşi va face singură lucrarea. In predica ta, concentrează-te asupra punctului central al lui Dumnezeu şi, chiar dacă, aparent, oamenii nu-ţi vor acorda nici o atenţie, ei nu vor mai fi niciodată la fel. Dacă vin cu propriul meu discurs, cu cuvintele mele, ele nu sunt mai importante pentru tine decât sunt cuvintele tale pentru mine; dar dacă prezint adevărul lui Dumnezeu, tu şi eu ne vom întâlni din nou cu el. Trebuie să ne concentrăm asupra marelui punct al puterii spirituale, Crucea. Dacă eşti mereu în contact cu acel centru unde sălăşluieşte toată puterea, atunci ea se va revărsa în viaţa ta. In mişcările de sfinţenie şi la strângerile unde se pune accentul pe experienţa spirituală se acordă atenţie nu Crucii lui Cristos, ci efectelor ei.

Lipsa de putere a bisericilor este criticată astăzi, şi pe bună dreptate. Unul dintre motivele acestei lipse de putere este că nu ne-am concentrat asupra adevăratului centru al puterii spirituale; n-am meditat suficient la tragedia de pe Calvar şi la semnificaţia Răscumpărării.

MANA DE DIMINEAŢĂ

„Orice veţi cere în Numele Meu, voi face, pentru ca Tatăl să fie preamărit în Fiul.” IOAN 14:13

Făcând această promisiune, Domnul anunţa ziua sau calea cea nouă şi vie care se va deschide prin perdeaua dinăuntru sfâşiată, adică trupul Său. Răstignirea şi învierea Sa marchează timpul în care lucrarea rugăciunii va fi un dar al harului, prin Duhul Sfânt care a fost dat răscumpăraţilor Domnului. În Numeri 18:7, citim: „Vă dăruiesc slujba preoţiei” şi aceasta este slujba de mijlocitor în rugăciune. Ce am făcut noi cu acest dar în adunare, în legătura personală cu El? Ce am făcut în familie , în întâlnirile noastre familiale? Astăzi mulţi oameni cred în rugăciune, dar nu se roagă. Unii se roagă dar nu aşteaptă răspuns. Ei merg la adunările de rugăciune dar nu se roagă dintr-o inimă fierbinte şi plină de credinţă, ci mai mult de formă, de datorie, sau ca să fie auziţi de alţii. Rugăciunea este definită în Scriptură prin cuvinte simple ca: a cere, a striga, a chema. „Cere şi ţi se va da.”(Mat,17:7) Aceasta ne aşează într-o stare de totală dependenţă de Dumnezeu. „Strig către Tine căci m-asculţi Dumnezeule.” (Ps 17:6). Aceasta nu înseamnă literalmente a striga ca să audă Dumnezeu, ci o rugăciune smulsă dintr-o inimă zdrobită şi în mare nevoie. „Cheamă-Mă în ziua necazului, şi Eu te voi izbăvi…” (Ps.50:15). Aceasta, deasemenea, nu înseamnă a-L chema pe Dummnezeu numai când avem necazuri, ci este mai degrabă o încurajare că Dumnezeu aşteaptă numai să-L chemăm în ajutor şi El este gata să ajute plin de iubire pe copilul Său.

Tot ce vom cere vom primi, dar sunt trei condiţii:

1) Cererea noastră să fie în acord cu voia Sa.

2) Să fie făcută în Numele Domnului Isus. Dacă este inspirată de un scop interesat sau alt motiv care nu urmăreşte slava Mântutorului, mântuirea sufletelor, făgăduinţa textului nu mai este valabilă.

3) Rugăciunea noastră să slăvească pe Tatăl prin acţiunea de mijlocire a Fiului Său. Rugăciunea în Numele Său pătrunde dincolo de perdeaua dinăuntru, urcă treptele tronului de har şi atinge sceptrul de aur care ni se întinde.

Rugăciunea în NUMELE Domnului Isus dă autoritate rugăciunilor noastre. Recunoscând că în noi înşine nu avem nici un merit, ne prezentăm înaintea Tatălui în virtutea meritelor Domnului Hristos, şi aceasta atinge inima lui Dumnezeu care onorează prin răspunsurile Lui, Numele care este mai presus de orice nume. Să ne rugăm totdeauna cu convingerea că Dumnezeu ascultă şi cu dorinţa sinceră ca Tatăl să fie proslăvit în Fiul. Rugăciunea nu este o datorie, o obligaţie, sau doar un aspect al vieţii creştine.Ea este un har, o favoare care ni s-a făcut şi prin care putem avea marea cinste de a ne apropia de Tatăl nostru. Dacă ne pierdem timpul în eforturi inutile, în activităţi ale firii, chiar religioase fiind ele, şi ne furăm din timpul rugăciunii, noi suntem mult păgubiţi iar Duhul Sfânt va fi întristat.

În rândurile acestea nu ni se indică un tipar de rugăciune sau un regulament. Sunt doar nişte gânduri care să ne facă să preţuim şi să folosim harul care ni s-a făcut de a veni înaintea Tatălui nostru în virtutea a ce este Domnul Isus pentru noi înaintea Lui.

MÂNTUIREA PRIN HRISTOS

Meditaţii zilnice – de Fritz BERGER

„Cel ce stă sub ocrotirea Celui Prea-Înalt şi se odihneşte la umbra Celui Atotputernic, zice despre Domnul: „El este locul meu de scăpare şi cetăţuia mea, Dumnezeul meu în care mă încred!” Psalm 91:1-2.


Cel care stă în locuinţa tainică a Celui Prea-Înalt, este ocrotit de toate puterile întunericului. Noi suntem înconjuraţi de duşmani, zi şi noapte sunt gata să ne atace. Noi nu am putea să stăm neclintiţi, dacă Cel-Preaînalt nu ne-ar ocroti. Deoarece duşmanul aşează tot felul de capcane în drumul nostru, pe care nu le vedem, noi am călca în ele şi am fi prinşi de ele, dacă Dumnezeu nu ne-ar scăpa. Dar în locuinţa tainică a Celui Preaînalt putem să ne veselim. Adevărul Lui este scut şi adăpost. Nu e nevoie să ne temem, chiar dacă suntem înconjuraţi de puterile întunericului. Nu e nevoie să ne temem nici atunci când vedem că, Satana vrea să ne atace, deoarece Cel Preaînalt este scăparea, cetăţuia noastră. Cel care nu stă în locuinţia tainică a Celui Preaînalt, acela va deveni jertfă a duşmanului care pândeşte în întuneric şi atât trupul cât şi sufletul, îi vor fi ruinate. La mulţi oameni aceasta este cauza pentru care viaţa lor este atât de chinuită. O mie cad într-o parte, la acela care este păzit de Dumnezeu, şi zece mii cad la dreapta lui, dar lui nu i se întâmplă nimic. Deci, dintre 11 mii poate deci, numai acela să dăinuie, care se încrede în Dumnezeu. Prin aceasta primim curaj, să ne încredem în continuare în Dumnezeu şi să avem plăcerea în El: „Nu vă mâhniţi, căci bucuria Lui este tăria noastră”. (Neemia 8:10). Un astfel de om poate să spună: „Căci Tu mă înveseleşti cu lucrurile Tale, Doamne şi eu cânt de veselie când văd lucrarea mâinilor Tale”. (Psalm 92:4). Un astfel de om este mângâiat, deoarece ştie că nu i se poate întâmplă nicio nenorocire. Aceasta nu înseamnă că nu va mai avea parte de nevoi; dar se bucură în toate, pentrucă ştie că sunt spre binele lui.

TEZAURUL PROMISIUNILOR LUI DUMNEZEU

de Charles H. SPURGEON

ALCHIMIE CEREASCĂ

… Întristarea voastră se va preface în bucurie.Ioan 16.20

Întristarea care avea să vină peste ucenici era dată de moartea învăţătorului lor, dar această întristare a fost curând schimbată în bucurie, când El a înviat dintre cei morţi şi S-a arătat în mijlocul lor. Toate întristările sfinţilor vor fi tot aşa schimbate, chiar acelea care par să fie o pricină de amărăciune pentru totdeauna.Cu cât întristarea va fi mai mare, cu atât şi bucuria va fi mai mare. O îngrămădire de necazuri pot să ajungă, prin puterea lui Dumnezeu, pricina cântărilor noastre de bucurie. Bucuria noastră va fi cu atât mai dulce cu cât durerea va fi fost mai mare. Cu cât balanţa se va lăsa mai jos în partea stângă cu atât mai mult se va ridica mai sus în partea dreaptă; şi strălucirea diamantului va fi cu atât mai vie, cu cât rama lui va fi de culoare mai închisă. Tot astfel amintirea relelor noastre şi a necazurilor noastre din trecut, va da o dulceaţă mai mare bucuriilor care vor urma.

Suflete al meu, bucură-te deci şi veseleşte-te mai dinainte! Tu ai să fii în curând tot atât de fericit pe cât ai fost de întristat. Domnul Isus îmi spune că tristeţea mea se va schimba în bucurie. Eu nu văd cum se va face acest lucru, dar El îmi spune că se va face şi încep deja să cânt dinainte tocmai pentru această pricină. Apăsarea duhului meu nu va fi de lungă durată şi în curând voi face parte din ceata veselă care cântă zi şi noapte laudele Domnului. Eu vreau să-mi unesc glasul meu cu al lor, ca să cânt îndurarea care m-a scos din adânca mea întristare.

DOMNUL ESTE APROAPE!

Calendar Biblic

Voi ştiți mărturia care sa răspândit prin toată Iudeea, începând din Galileea, după botezul pe care la predicat Ioan – pe Isus din Nazaret, cum La uns Dumnezeu cu Duh Sfânt și cu putere; pe El, care umbla din loc în loc făcând bine şi vindecând pe toți cei asupriți de diavolul, pentru că Dumnezeu era cu El.    Fapte 10.37,38

Scopul lui Hristos a fost săi mântuiască pe oameni de păcatele lor, însă El a dorit săi scape și de durerile lor. Inima Lui a simțit cu cei care sufereau și a avut întotdeauna bunăvoința de a le alina durerile. Pașii Lui au fost marcați de lacrimi și de recunoștință, de expresii ale dragostei din partea celor lipsiți de ajutor, a celor bolnavi și chinuiți. Una dintre puținele bucurii pe care lea avut pe pământ a fost cea de a face bine, de a alina durerile și de a vindeca. El nu Șia manifestat bunătatea prin intermediul altora, ci a acționat întotdeauna personal.

Am simțit și noi ce înseamnă să facem bine? Am avut bucuria de ai fi făcut pe alții fericiți? Să ne aducem aminte că Domnul Isus a spus: „Este mai ferice să dai decât să primești” (Fapte 20.35). Dacă Dumnezeu nea încredințat bunurile lumii acesteia, să căutăm să fim canale prin care El să le împartă și celorlalți! Sau poate că avem puțin, iar sfera noastră de lucru este limitată; să ne amintim că Dumnezeu poate fi glorificat la fel de mult prin puținul dat de cel sărac, ca și prin belșugul dăruit de cel bogat!

Cea mai nobilă parte a facerii de bine creștine nu este dăruirea unor sume mari. Domnul nostru umbla „făcând bine”. O vizită la timpul potrivit, un cuvânt prietenesc, un ajutor dat cu simplitate, o dărnicie fără gândul de a fi răsplătit, în toate acestea Dumnezeu Își găsește plăcerea.J. R. Macduff

BĂTÎND LA UȘA LUI DUMNEZEU

de Oswald CHAMBERS

O, Doamne, la Tine vin pentru această zi. Tendinţele degeneratoare ale acestei ţări sunt atât de rafinate, încât mă umplu de uimire! Readu bucuria vieţii care face ca totul din jur să strălucească.

MEDITAŢII ZILNICE

de Wim MALGO

«Domnul a zis lui Iosua: „Scoală-te! Pentru ce stai culcat astfel pe faţa ta?”» IOSUA 7,10

Să fim gata să ne cercetam

Cercetarea este un subiect sensibil. Nu există nimic altceva care să cerceteze inima mai mult decât rugăciunea. Când ne rugăm păşim în prezenţa sfântă a lui Dumnezeu şi suntem cercetaţi până în străfundul sufletului. Totul este gol şi descoperit înaintea Lui. Şi dacă există vreo pie-dică, Dumnezeu nu aşteaptă să spunem: «Doamne, dacă este ceva …». Iată o rugăciune plină de ipocrizie! Dacă este ceva, şi de regulă este, atunci Dumnezeu ne descoperă cauza eşecului nostru. Iată ce spune Sfânta Scriptură despre Iosua: «Iosua şi-a sfâşiat hainele şi s-a aruncat cu faţa la pământ până seara, înaintea chivotului Domnului» (Iosua 7,6). Trebuie să fim pregătiţi să fim cercetaţi: «Domnul a zis lui Iosua: „Scoală-te! Pentru ce stai culcat astfel pe faţa ta?”». Odată ce renunţăm la trăncăneala ipocrită şi la discuţiile «evlavioase» fără nici un rost, vom fi cu adevăra pregătiţi să ne lăsăm cercetaţi. Nu are nici un sens să mergem la o oră de rugăciune dacă nu suntem pregătiţi spiritual. Adevărata rugăciune se naşte în urma cercetării prin Duhul Sfânt.

MEDITAŢII PENTRU FIECARE ZI A ANULUI

de Charles H. SPURGEON

Dimineaţa şi Seara

Dimineaţa

Tot ce găseşte mâna ta să facă, fă cu toată puterea ta.

Eclesiastul 9:10

Tot ce găseşte mâna ta să facă” se referă la lucruri posibile. Sunt multe lucruri pe care le-am putea face, şi nu le facem niciodată. Ar fi bine dacă aceste lucruri ar rămâne numai în mintea noastră, dar, dacă vrem să fim folositori, nu trebuie să ne mulţumim să facem planuri şi să vorbim despre ele. Trebuie să îndeplinim în mod practic tot ce pot să facă mâinile noastre. O faptă bună este mai valoroasă decât o mie de teorii geniale. Să nu aşteptăm ocazii mai bune, sau lucrări deosebite, ci să facem lucrurile pe care le avem de făcut în fiecare zi. Nu avem alt timp de trăit. Trecutul s-a dus; viitorul nu a venit încă. Nu vom avea niciodată alt timp în afară de prezent. Nu aştepta ca experienţa ta să ajungă la maturitate, şi apoi să-L slujeşti pe Dumnezeu. Doreşte-ţi să rodeşti acum. Slujeşte-L pe Dumnezeu acum, dar ai grijă de felul în care îţi îndeplineşti munca: ,fă cu toată puterea ta”. Fă-o imediat Nu-ţi irosi viaţa gândindu-te la ceea ce plănuieşti să faci mâine, de parcă aşa ţi-ai putea ascunde lenea de azi. Nici un om nu-L slujeşte pe Dumnezeu făcând lucrurile mâine. Dacă Îl onorăm pe Christos şi suntem binecuvântaţi, acest lucru se întâmplă prin ceea ce facem azi. Orice ai face pentru Christos, pune-ţi tot sufletul. Nu-I oferi o treabă de mântuială, făcută când şi când. Când Îl slujeşti, slujeşte-L cu tot sufletul tău, cu toată inima ta şi cu toată puterea ta. Unde se află puterea creştinului? Nu în el însuşi, fiindcă el este slab. Puterea Lui se află în Domnul oştirilor. Să căutăm deci ajutorul Domnului; să-l căutăm cu rugăciune şi credinţă, şi, după ce am făcut „tot ce găseşte mâna”, să aşteptăm binecuvântarea Domnului. Astfel, ceea ce am făcut va fi bun şi îşi va îndeplini scopul.

Seara

Vor privi cu bucurie cumpăna în mâna lui Zorobabel. Zaharia 4:10

Începuturile slabe” (Zaharia 4:10) marchează începutul lucrării prin „mâna lui Zorobabel”, lucrarea de reconstruire a templului din Ierusalim. Nimeni nu putea dispreţui „începuturile slabe”, fiindcă Domnul ridicase un om care să persevereze până când avea să fie pusă piatra cea mai însemnată în vârful Templului (vers. 7). „Cumpăna”, sau firul cu plumb, era pe mâini bune. Spiritual, aceasta este o mângâiere pentru fiecare credincios în Christos Isus. Chiar dacă lucrarea harului este foarte slabă la început, firul de plumb este pe mâini bune, fiindcă un Maestru Zidar mai mare decât Solomon se ocupă de clădirea templului ceresc. El „nu va slăbi, nici nu se va lăsa” (Isaia 42:4), până nu va fi înălţat şi ultimul turn. Dacă firul de plumb ar fi în mâna unei fiinţe omeneşti, am avea de ce să ne îngrijorăm. Totuşi, „lucrarea Domnului va propăşi” (Isaia 53:10) în mâinile Lui Isus. Lucrarea de reconstruire a templului nu a început aiurea şi fără grijă, fiindcă mâna supraveghetorului purta un instrument bun. Dacă zidurile ar fi fost construite în grabă, fără supraveghere, s-ar fi putut să nu fie complet drepte. Însă firul cu plumb a fost folosit. În acelaşi fel, Isus supraveghează mereu construcţia templului Său spiritual, astfel încât să fie bine şi sigur clădit. Noi suntem grăbiţi, dar Isus judecă. El foloseşte cumpăna, şi ceea ce iese afară din rând trebuie dărâmat. De aceea multe lucrări promiţătoare au căzut, şi multe declaraţii arzătoare de credinţă au fost aruncate pe marginea drumului. Nu este treaba noastră să judecăm biserica Domnului, fiindcă Isus are ochi buni şi drepţi, şi poate folosi cumpăna. Nu ne bucurăm că judecata este lăsată în seama Lui? „Cumpăna” era folosită activ, era în mâna constructorului, o indicaţie sigură care trebuia să grăbească desăvârşirea lucrării. O Doamne Isuse, cât de mult ne-am bucura dacă Te-am putea vedea în lucrare. Cetatea Sionului este în ruină. Înalţă-te, mare Zidar, şi fă ca ruinele să se bucure de venirea Ta

IZVOARE IN DEŞERT

Caleb i-a zis: „Ce vrei?” Ea a răspuns: „Fă-mi un dar căci mi-ai dat un pământ secetos; dă-mi şi izvoare de apă”. Şi el i-a dat izvoarele de sus şi izvoarele de jos. (Iosua 15:18-19)

Există şi „izvoarele de sus şi izvoarele de jos” în viaţă, şi ele sunt izvoare, nu ape stătătoare. Sunt bucuriile şi binecuvântările care curg din cer de sus, în timpul verii celei mai fierbinţi şi prin cel mai pustiu deşert al suferinţelor şi al încercărilor. Pământul care îi aparţinea lui Acsa era în Neghev sub soarele arzător şi era deseori pârjolit de căldura toridă. Dar din munţi veneau izvoarele inepuizabile care răcoreau, împrospătau şi fertilizau tot pământul.

Aceste izvoare curg prin locurile joase, prin locurile dificile, prin locurile secetoase, prin locurile singuratice, şi chiar prin locurile obişnuite ale vieţii. Şi oricare ar fi situaţia noastră, aceste izvoare se pot găsi întotdeauna. Avraam le-a găsit în munţii Canaanului. Moise le-a găsit printre stâncile Madianului. David le-a găsit în cenuşa Ţiclagului, când avutul lui fusese luat şi familia lui fusese dusă în captivitate. Şi cu toate că „poporul vorbea să-l ucidă cu pietre … David s-a îmbărbătat, sprijinindu-se pe Domnul Dumnezeul lui” (1 Samuel 30:6).

Isaia le-a găsit în zilele teribile când împăratul Sanherib al Asiriei a invadat Iuda, când munţii păreau să fie aruncaţi în mijlocul mării. Şi totuşi credinţa lui putea încă să cânte: „Este un râu ale cărui izvoare înveselesc cetatea lui Dumnezeu, sfântul locaş al locuinţelor Celui Preaînalt. Dumnezeu este în mijlocul ei: ea nu se clatină” (Psalmul 46:4-5).

Martirii creştini le-au găsit în mijlocul flăcărilor, reformatorii bisericii în mijlocul vrăjmaşilor lor şi a luptelor lor, şi noi putem să le găsim în fiecare zi a anului dacă Îl avem pe Mângâietorul în inimile noastre şi dacă am învăţat să spunem împreună cu David: „Toate izvoarele mele sunt în Tine” (Psalmul 87:7).

Cât de bogate şi cât de preţioase sunt aceste izvoare, şi cât de mult mai este încă de luat în stăpânire din plinătatea lui Dumnezeu! A.B. Simpson

Am spus: „Deşertul este atât de mare!”

Am spus: „Deşertul este atât de gol!

Ce izvoare sunt acolo ca să-mi astâmpere setea?

Unde mă voi ascunde de furtună?”

Am spus: „Deşertul este atât de singuratic!

Nici un glas blând, nici o faţă iubitoare

Care să lumineze nici cel mai mic loc”.

M-am oprit până mi-a trecut plânsul!

Am auzit susurul unor izvoare ascunse;

Înaintea mea au apărut palmieri verzi şi frumoşi;

Păsările cântau; tot văzduhul

Era plin şi fremăta de aripile îngerilor!

Şi Cineva a întrebat încet: „De ce, în adevăr,

Te gândeşti cu îngrijorare la ceea ce îţi va aduce

Ziua de mâine? Nu vezi tu

Că Tatăl ştie ce ai nevoie?”

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

Volumul III

MARCU 3.1-19

Are loc o a doua vindecare în sinagoga din Capernaum, şi aceasta din nou într-o zi de sabat (cap. 1.21…). Acestui bolnav, a cărui mână este uscată, Domnul îi cere exact fapta pe care el nu este în stare s-o împlinească. începând prin a asculta, omul îşi face dovada credinţei sale şi aceasta îi permite lui Isus să-l vindece. Dar, vai, priviţi la împietrirea inimilor celor care asistă! În loc să se bucure împreună cu omul vindecat şi să admire puterea Domnului, aceşti oameni răi folosesc această minune drept pretext pentru a căuta să-L omoare. El însă îşi continuă lucrarea Sa de har, iar mulţimile, inclusiv dintre străinii din Tir şi Sidon (şi chiar şi edomiţi), continuă să vină la El pentru a-L asculta şi a găsi vindecarea.După aceasta, El pune deoparte doisprezece ucenici şi îi rânduieşte „ca să fie cu El şi ca să-i trimită…” (comp. cu Ioan 15.16). A fi cu Isus: ce privilegiu de nemăsurat şi, în acelaşi timp, ce condiţie indispensabilă pentru a putea fi apoi trimişii. Cum să împlineşti un serviciu fără să fi primit mai întâi îndrumările Sale? (Ieremia 23.21,22).

În această Evanghelie, fiecare dintre cei doisprezece este numit singur, pentru a ne învăţa că un rob trebuie să aştepte direct şi personal de la Stăpânul său să primească îndrumare şi ajutor.

PÂINEA CEA DE TOATE ZILELE

Text: Judecători 1:27-36

PIERDEREA UNEI VIZIUNI

Manase n-a izgonit nici el pe locuitorii din Bet-Sean…
Judecători 1:27

Într-un articol publicat de către Lynn Anderson în revista Leadership, descrie ceea ce se petrece când oamenii îşi pierd viziunea. Un grup de pelerini au coborât pe ţărmul Americii cu aproximativ 350 de ani în urmă. Cu o viziune măreaţă şi cu mult curaj au venit să se aşeze în noua ţară. În primul an au pus bazele unui oraş. În al doilea an, au ales un consiliu orăşenesc. În al treilea, guvernul a propus construirea unui drum de vreo opt kilometri spre vest, în deşert. Dar în al patrulea an, oamenii au început să condamne consiliul orăşenesc, deoarece li se părea că a construi un drum prin pădure era numai o risipă a fondurilor publice. Într-un fel sau altul, aceşti oameni vizionari îşi pierduseră viziunea. Odată erau în stare să vadă dincolo de ocean, dar acum nu mai vedeau nici măcar 8 kilometri în pustie. Acest lucru îmi reaminteşte textul nostru de azi. Sub conducerea înţeleaptă a lui Iosua, israeliţii au traversat prin credinţă Iordanul şi au început cucerirea Palestinei. Dar după câteva victorii răsunătoare, hotărârea lor a început treptat să slăbească şi viziunea li s-a şters. Au încetat să se mai lupte şi, în schimb, au făcut tratate de pace în schimb cu locuitorii ţării. Aceeaşi atitudine poate stânjeni vieţile noastre spirituale. Fericiţi cu câteva succese iniţiale ca creştini, putem deveni automulţumiţi şi încetăm să mai înaintăm. Refuzăm să ne mai confruntăm cu următorul duşman spiritual.

Pentru a porni din nou, trebuie să ne rededicăm urmăririi scopurilor pe care Dumnezeu le are pentru vieţile noastre. Trebuie să-I cerem lui Dumnezeu să ne reînnoiască viziunea. D.C.E.

Când viaţa îmi devine o povară grea
Şi calea urcătoare mai greu de mers pe ea,
în jugul vieţii, ajută-mă să pot vedea
Viziunea ce o ai pentru viaţa mea.     D.J.D.

Pericolul nu este că ţinta ne este prea sus
şi-o vom greşi, ci că

este prea jos
să putem ajunge la ea.

DOMNUL ESTE APROAPE – GBV

http://www.gbv.ro/meditatii-zilnice/domnul-este-aproape

Cât este de departe răsăritul de apus, atât de mult depărtează El fărădelegile noastre de la noi. Ps. 103, 12.

Aşa va vorbi rămăşiţa lui Israel în zilele din urmă despre bunătatea şi milostenia lui Dumnezeu. Dar şi nouă ni s-a prezentat Dumnezeu în milostenia Lui, şi noi avem multe pricini să lăudăm Numele Lui. Fărădelegile noastre care ne despărţeau de Dumnezeu, El le-a îndepărtat atât de mult cum este răsăritul cu apusul Soarelui. Aşa cum aceste două nu se întâlnesc, nu se pot uni, tot aşa nici păcatele noastre nu mai sunt luate în seamă de Dumnezeu. „Şi nu-Mi voi mai aduce aminte de păcatele lor şi nici de fărădelegile lor.” (Evrei 10.17). Dacă ne gândim că aceasta este spusă tocmai pentru rămăşiţa lui Israel şi că în versetul nostru este prima dată amintit răsăritul, înţelegem încă un gând frumos. La cortul întâlnirii, locuinţa Lui Dumnezeu pe acest pământ intrarea şi curtea au fost aşezate totdeauna către răsărit. În schimb în apus era Sfânta Sfintelor, acolo trăia Dumnezeu în nor care era aşternut peste chivot, şi numai odată pe an era posibil ca marele preot să intre şi atunci nu fără sânge. Poporul stătea departe, în răsărit, în ziua ispăşirii când intra marele preot. Cât de mare ar fi fost dorinţa israelitului ca să intre în prezenţa Lui Dumnezeu nu ar fi fost posibilă. Păcatul mărea această depărtare şi oprea apropierea.

După ce Domnul Isus a isprăvit lucrarea Sa pe Golgota perdeaua din templu care despăţea Sfânta Sfintelor s-a rupt în două de sus în jos şi în felul acesta în faţa lui Dumnezeu s-a isprăvit ceea ce era de făcut pentru păcatele noastre. Noi acum putem să ne apropiem de El şi să-I aducem adorarea care El singur o merită. Noi suntem răspunzători să recunoaştem şi să ne găsim locul în Adunarea Lui Dumnezeu care nu este o organizaţie meşteşugită de om ci un Trup viu, format prin Duhul Sfânt.

SĂMÂNȚA BUNĂ

http://www.gbv.ro/meditatii-zilnice/samanta-buna

… omul care se încrede în om… și își abate inima de la Domnul… este ca un nenorocit în pustie și nu vede venind fericirea… Ieremia 17.5,6

Nefericirea „cancelarului de fier”

Cândva, prințul german Otto von Bismark a fost vizitat de cineva care i-a spus: „Alteța voastră sunteți totuși un bărbat fericit”. – „Fericit?”, a întrebat gânditor prințul; „ce înțelegeți prin fericit? Rareori am fost un bărbat fericit. Dacă adun rarele mele minute de fericire adevărată, nu o să rezulte mai mult de 24 de ore în total”. Înainte de a muri, prințul a fost cuprins de remușcări și a spus: „Am adus fericire unei mari națiuni, da, dar și nefericire pentru mulți! Fără mine n-ar fi avut loc trei mari războaie. Nu ar fi pierit 80.000 de oameni, n-ar fi îndoliați tați, mame, surori. Acum o să dau socoteală lui Dumnezeu…”.

Regretul prințului, care a fost numit „cancelarul de fier”, a venit prea târziu. Și toți care și-au pus încrederea în acel om au ajuns niște nefericiți. Când însă ne încredem în Dumnezeu, pacea Lui ne va păzi inimile și gândurile prin Isus Hristos: „Nu vă îngrijorați de nimic; ci, în orice lucru, aduceți cererile voastre la cunoștința lui Dumnezeu, prin rugăciuni și cereri, cu mulțumiri. Și pacea lui Dumnezeu … vă va păzi inimile …” (Filipeni 4.6,7). Ce har că până și temerile noastre sunt folosite de Dumnezeu ca mijloc de a ne umple cu pacea Sa minunată, atunci când suntem gata să nu ne încredem în om și să nu ne abatem de la Domnul!

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

www.fundatiaseer.ro

„IN INIMA SI IN SUFLET”

„Puneți-vă, deci, în inimă și în suflet aceste cuvinte pe care vi le spun” (Deuteronom 11:18)

Cum strângi Cuvântul lui Dumnezeu în inima și în sufletul tău?

1) Cugetând la Cuvântul Său în fiecare zi. Psalmistul ne spune că pentru a avea o viată împlinită trebuie să cugetăm la Cuvântul Lui „zi și noapte”! (Psalmul 1:2). Dar pentru asta, trebuie să încetinești ritmul. Ai văzut vreodată o vacă rumegând iarba? Cu cât o rumegă mai mult, cu atât mai mulți nutrieți obține din ea. Așadar, când Dumnezeu îți pune un verset în minte, cugetă la el întreaga zi. Fă din ei primul tău gând când te trezești și ultimul tău gând când mergi la culcare. Repetă lucrul acesta în fiecare zi timp de un an și vei fi uimit de creșterea ta spirituală.

2) Lăsându-I să te convingă de păcat si să te curățească în fiecare zi. „Cum își va ține tânărul (sau vârstnicul) curată cărarea? Îndreptându-se după Cuvântul Tău” (Psalmul 119:9). Colegii lui călugări îl întrebau adesea pe Martin Luther de ce petrece atât de mult timp în confesional. Din moment ce locuia la mănăstire, cum se face că avea atâtea de mărturisit? Doar nu o fi făcând incantații? Nicidecum, deoarece Luther știa cât de ușor putea să cadă în capcana auto-justificării. Și era convins că doar Cuvântul Lui Dumnezeu avea puterea să pătrundă adânc în gândurile, imaginația și pornirile lui și să spele tot ce era murdar.

3) Punând în aplicare tot ce ai învățat. S-ar putea să cunoști Biblia de o sută de ori mai bine decât alții. Dar dacă nu ești și de o sută de ori mai iubitor, mai răbdător, mai bucuros, mai îngăduitor, gata să ierți, atunci la ce-ți folosește? Indoctrinat și fără pic de dragoste în inima ta, nu vei face decât să-i îndepărtezi pe oameni de Cristos. Așa că, renunță la teorie și începe să aplici tot ce ai învățat.

25 Noiembrie 2016

TOTUL PENTRU GLORIA LUI

de Oswald CHAMBERS

Secretul consecvenţei spirituale

Departe de mine gândul să mă laud cu altceva decât cu crucea Domnului nostru Isus Cristos. Galateni 6:14

Când un om se naşte din nou, el devine inconsecvent datorită diverselor simţiri sau a împrejurărilor din viaţa sa, care nu par a avea nici o legătură una cu alta. Apostolul Pavel a avut o consecvenţă puternică şi stabilă înlăuntrul său şi de aceea n-a fost tulburat de nici o schimbare a vieţii sale exterioare; el avea rădăcina şi temelia în Dumnezeu. Cei mai mulţi dintre noi nu avem o viaţă spirituală consecventă, pentru că suntem mai preocupaţi să fim consecvenţi în exterior.

Pavel trăia la „subsol”; criticii consecvenţi trăiesc la „etajele superioare” ale lucrurilor exterioare; şi cele două nivele nu se ating unul pe celălalt. Consecvenţa lui Pavel se baza pe lucrurile fundamentale. Marea bază a consecvenţei sale era agonia lui Dumnezeu în lucrarea de Răscumpărare a lumii, era crucea lui Isus Cristos.

Cercetează-ţi conţinutul credinţei tale, apoi elimină tot ce se poate elimina şi întoarce-te la temelie – la crucea lui Cristos. In istoria seculară, crucea este un lucru foarte neînsemnat, dar, din perspectiva Bibliei, ea este mult mai importantă decât toate imperiile lumii. Dacă, atunci când predicăm, pierdem din vedere tragedia lui Dumnezeu pe cruce, predica noastră nu va avea nici un rezultat. O astfel de predică nu va transmite oamenilor puterea lui Dumnezeu; ea poate fi interesantă, dar este lipsită de putere. Insă când predicăm Crucea, declanşăm puterea lui Dumnezeu. „Dumnezeu a găsit cu cale să mântuiască pe credincioşi prin nebunia propovăduirii crucii.” „Noi propovăduim pe Cristos cel răstignit.”

MANA DE DIMINEAŢĂ

„El nu se teme de veşti rele, ci inima lui este tare, încrezându-se în Domnul… El nu se teme.” PSALM 112:7, 8

Veştile rele! Acolo aşteaptă vrăjmaşul să ne întâlnească! Când veştile sunt bune, când toate merg bine, suntem fericiţi şi uşuraţi, pentru că ne bazăm pe ele şi nu pe Acela care le-a făcut posibile. Dar când vin veştile rele, iată-ne cu totul abătuţi: ne frământăm, ne îngrijorăm, ba chiar ne speriem având tendinţa de a le exagera, pierzând sensul proporţiei şi al realităţii, dar ce este mai trist, pierzându-ne încrederea în Tatăl nostru care ne-a făcut atâtea făgăduinţe în Cuvânt. Psalmistul a trecut prin astfel de experienţe, dar din ele a învăţat lecţia de a se încrede în Domnul. Nu este o vagă noţiune despre Dumnezeu sau o teorie obscură a superiorităţii binelui asupra răului care ne va sprijini în momentul veştilor rele. Ne trebuie ceva mai mult, mai precis, mai real! Dumnezeu nu este departe de noi, El ne-a înştiinţat mai dinainte cu privire la viitor. Inima noastră va rămâne deci tare, bazându-ne pe făgăduinţele Lui neschimbătoare. Pentru copilul său, Tatăl ceresc întăreşte această stabilitate, pentru ca atunci când vin veştile rele, să nu se clatine. „Inima lui este tare, încrezându-se în Domnul…”, care îl învaţă prin Cuvântul Său şi îl întăreşte prin făgăduinţele Sale.

Trăim astăzi zile pline de tot felul de surprize, zvonuri şi veşti sumbre care ne înconjoară în fiecare zi, încât, dacă nu am avea o inimă tare, încrezătoare în Domnul, ne-am îngrijora până la disperare. Cel credincios ştie că Satan mai are puţină vreme şi că este înfuriat. Lumea stăpânită şi condusă de el este într-o tot mai mare agitaţie: războaie şi veşti de războaie, cutremure de pământ, boli incurabile şi extrem de contagioase, crime de tot felul, răsturnări de guverne, războaie civile, atentate, într-un cuvânt, haos cum n-a fost niciodată. Dar ce este mai trist este că Biserica merge cu paşi repezi spre apostazia totală. „Nu trebuie să ne temem nici de groaza din timpul nopţii, nici de săgeata care zboară ziua (gloanţe, bombe), nici de ciuma care umblă în întuneric, (boli contagioase şi incurabile). O mie să cadă alături de tine şi zece mii la dreapta ta, dar de tine nu se va apropia… Pentru că zici: „Domnul este locul meu de adăpost, şi faci din Cel-Prea-Inalt locuinţa ta, de aceea nici o nenorocire nu te va ajunge, nici un rău nu se va apropia de cortul (casa, trupul) tău ” (Ps.91:5-ll).

Trăim în vremea când trebuie să apară Anticrist, care, pretinzând ca va aduce soluţia salutară a tuturor problemelor lumii, va pregăti calea Fiarei (împăratul roman) de care vorbeşte Apoc. 13:1; 14:9; 15:2; 16:2,10; 19:20.

Toate acestea ne vorbesc de extrem de apropiata venire a scumpului nostru Mântuitor şi Domn. Acela care ne-a vorbit în Cuvântul Lui şi în care credem, nu este El începutul şi sfârşitul, Cel dintâi şi Cel de pe urmă, Alfa şi omega? El vrea să ne dea această încredere neclătinabilă, această credinţă statornică care nu se teme, ci crede în El, oricare ar fi evenimentele din aceste zile din urmă. Făgăduinţele lui Dumnezeu care sunt garantate de Domnul Isus, ne lipesc tot mai strâns de Tatăl nostru şi ne aşează în prezenţa Lui. Unde poate fi un loc mai sigur? încrederea noastră îl slăveşte, inimile noastre strigă: „Vino Doamne Isuse!”

MÂNTUIREA PRIN HRISTOS

Meditaţii zilnice – de Fritz BERGER

„Ce este născut din carne, este carne şi ce este născut din Duh, este Duh. Nu te mira că ţi-am zis: „Trebuie să vă naşteţi din nou”. Ioan 3:6-7.

Ce mult timp a durat până când am înţeles că Gal. 4:29 este asemănător: „Cel care se născuse în mod firesc prigonea pe cel care se născuse prin Duhul”. Unul s-a născut prin puterea omenească a lui Avraam, dar Isaac s-a născut prin făgăduinţă după ce trupul lui Avraam era îmbătrânit. Deloc nu este uşor să te lipseşti de Ismael, care este fructul puterii omeneşti. Şi mai mult, chiar ne place acest rod, până ce observăm că aceasta nu foloseşte la nimic, cu toate că în trecut am crezut că aceasta este viaţa. În trecut ne-am adunat toate puterile când trebuia să facem ceva, şi după ce am avut reuşită, am zis: „Iată şi aici am biruit”. Ne-am dezobişnuit de fumat? E minunat. Nu mai suntem atât de agitaţi, nervoşi ca şi în trecut şi aceasta este bine. Şi poate ne-am şi lăudat că Dumnezeu ne-a ajutat pe ici pe colo.

Aceasta merge atâta timp până când Dumnezeu nu ne smereşte, până când recunoaştem: „Sunt un om neroditor. Ne dăm seama că în toate am greşit, nu mai am viaţă, nu mai am Duhul Lui, nu mai pot face nimic; mai demult eram fericit, dar acum totul s-a dus, a dispărut. Astfel devine valabil Cuvântul: „Bucură-te stearpo, care nu naşti deloc! Izbucneşte în cântări şi în strigăte de bucurie”. Cum să ne bucurăm? Chiar acum trebuie să ne bazăm pe promisiune, pe ceea ce Dumnezeu a spus, pe mântuire şi să-I mulţumim pentru aceasta. Poate câteodată se pare că suntem adânciţi în păcat mai mult decât înaintea pocăinţei, cu toate că nimeni nu poate zice nimic împotriva noastră. În astfel de timpuri, trebuie să ne încredem într-adevăr, în promisiunile lui Dumnezeu.

TEZAURUL PROMISIUNILOR LUI DUMNEZEU

de Charles H. SPURGEON

MUNŢI PREFĂCUŢI ÎN ŞES

Cine eşti tu, munte mare, înaintea lui Zorobabel? Te vei preface într-un loc şes. El va pune piatra cea mai însemnată în vârful templului, în mijlocul strigătelor de: „îndurare, îndurare cu ea”. Zaharia 4.7

În această zi un munte de greutăţi sau de lipsuri cumplite poate să apară în viaţa noastră şi judecând omeneşte s-ar părea că nu se poate găsi nici o cale pe care să trecem peste acest munte sau să-l ocolim. Dar îndată ce intervine credinţa, muntele va dispare şi în locul lui va fi o câmpie. Pentru aceasta, credinţa trebuie, înainte de toate, să asculte de Cuvântul lui Dumnezeu care zice: „Lucrul acesta nu se va face nici prin tărie, nici prin putere, ci prin Duhul Meu, zice Domnul Oştirilor”. Acest mare adevăr este puterea care ne face să biruim încercările de neînvins ale vieţii.Eu văd că nu pot să fac nimic, şi că orice sprijin omenesc nu este decât o deşertăciune. Nu pot într-adevăr să mă reazem pe nici un sprijin văzut, dar puterea mea este în Duhul Sfânt nevăzut. Dumnezeu singur trebuie să lucreze şi eu trebuie să încetez de a mă încrede în oameni şi în mijloacele omeneşti. Când Cel Atotputernic ia în mână treburile poporului Său, munţii de greutate dispar. Popoarele sunt în mâna Sa mai uşoare decât o minge în mâna unui copil, şi El pune la dispoziţia mea puterea care le face să se mişte. Dacă acum Domnul mă cheamă să mut unul din aceşti munţi, o voi face în numele Său. Oricât de înalt ar fi, el se preface în câmpie înaintea mea, o făptură slabă; căci Domnul a vorbit.

Cine ar putea să se teamă, când are lângă el pe Dumnezeu Cel Atotputernic?

DOMNUL ESTE APROAPE!

Calendar Biblic

Şi să pui în pieptarul judecății Urim şi Tumim.  Exod 28.30

Pe pieptarul marelui preot, lângă pietrele prețioase cu numele semințiilor fiilor lui Israel, se aflau Urim și Tumim. Aceste cuvinte înseamnă „lumini și desăvârșiri”. Ce erau ele, nimeni nu poate spune cu certitudine. Ele sunt menționate de șapte ori în Scriptură; în două locuri este menționat doar cuvântul Urim, iar întrun loc (Deuteronom 33.8), ordinea lor este inversată: „Urim și Tumim”. Era probabil vorba de o piatră prețioasă, care, așezată în lumină sub un anumit unghi, oferea răspunsul Domnului cu privire la întrebări adresate Lui de către preot. Astfel, Eleazar trebuia să ceară sfat de la Domnul pentru Iosua folosind Urim; Saul, în disperarea lui, La întrebat pe Dumnezeu prin Urim (Numeri 27.21; 1 Samuel 28.16). Fiindcă pieptarul conținea Urim și Tumim, prin care erau cunoscute deciziile divine, el era numit „pieptarul judecății”.

Dumnezeu dorește să Se facă cunoscut pe El Însuși și voia Lui celor care, la rândul lor, doresc această cunoaștere binecuvântată. Urim și Tumim, aflat în pieptarul marelui preot, era chezășia că Israel nu trebuia să fie ignorant cu privire la nicio chestiune.

Este creștinul mai puțin favorizat astăzi? Având Duhul Sfânt locuind în noi, având Cuvântul complet al lui Dumnezeu în mâinile noastre și un Hristos glorificat deplin interesat de noi, nu trebuie să existe întuneric în mințile noastre cu privire la nici măcar un singur detaliu al drumului pe care mergem. Din nefericire, este un lucru obișnuit să vezi copii ai lui Dumnezeu bâjbâind zi de zi, făcând o mulțime de greșeli, spre întristarea sufletelor lor și spre dezonorarea Numelui vrednic cu care sunt chemați. În toată această stare, ei se întreabă cum de există unii care reușesc să cunoască gândul Domnului. Dacă ochiul este curat și dacă în inimă există realitate, drumul este clar ca lumina soarelui. W. W. Fereday

BĂTÎND LA UȘA LUI DUMNEZEU

de Oswald CHAMBERS

Atingerea Ta încă are puterea ei străveche”; atinge-mă, Doamne, ca să fiu într-atâta în părtaşie cu Tine, încât toată fiinţa mea să radieze pacea şi bucuria Ta.

MEDITAŢII ZILNICE

de Wim MALGO

«Şi fără credinţă este cu neputinţă să Îi fim plăcuţi Lui! Căci cine se apropie de Dumnezeu trebuie să creadă că El este şi că îi răsplăteşte pe cei ce-L caută.» EVREI 11,6

Să fim gata să credem

Credinţa este considerată astăzi drept un concept banal, deşi, din păcate se poate găsi doar la puţini creştini. Totuşi ea este vie şi doar prin ea se poate realiza sfinţirea în viaţa spirituală. Credinţa este în strânsă legătură cu pregătirea pentru a auzi şi a primi adevărul Scripturii. Dacă nu sunt pregătit să accept adevărul înseamnă că am puţină credinţă, deoarece credinţa din inima mea este la fel de puternică pe cât de prezent este adevărul Scripturii în mintea şi în viaţa mea. Această legătură o vedem detaliată în Evrei 10,22: «să ne apropiem cu o inimă curată, cu credinţă deplină …». Cu alte cuvinte» nu suntem capabili să credem dacă nu suntem sinceri. Când îl caut pe Domnul şi vreau din tot sufletul să îl găsesc, dar inima mea este preocupată cu alte lucruri (pentru că ceea ce rostesc în rugăciune nu coincide cu ceea ce trăiesc), atunci această rugăciune nu are putere. Ne rugăm pentru trezire spirituală şi pentru tot felul de alte intervenţii divine, dar când primim răspunsul suntem şi rămânem necredincioşi. Există multe lucruri pe care le avem de schimbat în viaţa noastră, dar totul este cu putinţă celui ce crede!

MEDITAŢII PENTRU FIECARE ZI A ANULUI

de Charles H. SPURGEON

Dimineaţa şi Seara

Dimineaţa

Să propovăduiesc robilor de război slobozirea. Luca 4:18

Nimeni nu poate oferi libertate robilor de război, în afară de Isus. Libertatea adevărată vine numai de la El. Este o libertate deţinută pe drept; fiindcă Fiul, care este Moştenitorul turor lucrurilor, are dreptul să-i facă pe oameni liberi. Sfinţii onorează dreptatea lui Dumnezeu, care le asigură mântuirea. Este o libertate plătită scump. Christos vorbeşte prin puterea Sa, dar a cumpărat-o prin sângele Său. El te face liber, dar numai prin legarea Lui. Poţi pleca în pace, fiindcă îţi poartă El povara. Eşti pus în libertate, fiindcă a suferit El în locul tău. Dar, deşi preţul a fost foarte mare, El ţi-o oferă gratis. Isus nu îţi cere nimic în schimbul libertăţii Sale. El ne găseşte în sac şi cenuşă, şi ne invită să ne îmbrăcăm cu veşmintele frumoase ale libertăţii. El ne salvează aşa cum suntem, fără ajutor şi fără merite. Când ne eliberează, Isus ne dă libertate pentru totdeauna; nici un lanţ nu ne poate lega din nou. Stăpânul îmi zice: „rob de război, te-am eliberat”, şi lucrul acesta este veşnic. Satana complotează să ne înrobească, dar, dacă Domnul este de partea noastră, de cine ne vom teme? Lumea, cu ispitele ei, va încerca să ne prindă în mreje, dar Cel care este pentru noi este mai puternic decât cei care sunt împotriva noastră. „Dacă Dumnezeu este pentru noi, cine va fi împotriva noastră?” (Romani 8:31). Însăşi inimile noastre înşelătoare ne pot chinui şi hărţui, dar „Acela care a început… această bună lucrare” (Filipeni 1:6) în noi o va duce la bun sfârşit. Duşmanii lui Dumnezeu şi inamicii omului îşi adună oştile şi se îndreaptă cu furie spre noi, dar dacă Dumnezeu achită, „cine-i va osândi?” (Romani 8:34). Vulturul care se înalţă spre cuibul său de pe stâncă, şi apoi zboară spre nori, nu este mai liber decât sufletul eliberat de Christos. Dacă nu mai suntem sub lege, ci eliberaţi de blestemul ei, să practicăm libertatea în a-L sluji pe Dumnezeu cu recunoştinţă şi plăcere. „Sunt robul Tău, fiul roabei Tale, şi Tu mi-ai desfăcut legăturile” (Psalmi 116:16). „Doamne, ce vrei să fac?” (Fapte 9:6).

Seara

Căci El a zis lui Moise: „voi avea milă de oricine-Mi va plăcea să am milă; şi mă voi îndura de cine-Mi va plăcea să Mă îndur”. Romani 9:15

Cu aceste cuvinte, Domnul Îşi proclamă clar dreptul de a da sau de a opri îndurarea Lui, conform voinţei Sale suverane. După cum monarhul este investit cu prerogative de viaţă şi moarte, Judecătorul întregului pământ are dreptul de a condamna sau de a cruţa pe cel vinovat, după cum I Se pare cel mai bine. Prin păcatele lor, oamenii şi-au pierdut toate drepturile în faţa Lui Dumnezeu. Ei merită să piară pentru păcatele lor, şi dacă toţi fac la fel, nu au nici un motiv să se plângă. Dacă Domnul salvează vreunul, o face dacă dreptatea nu este încălcată. Totuşi, dacă El consideră că este mai bine pentru cel condamnat să-şi ispăşească sentinţa îndreptăţită, oamenii nu-L pot critica după părerile lor
înguste. Nebune şi neruşinate sunt discursurile care spun că toţi oamenii au dreptul să fie plasaţi pe acelaşi loc. Ignorante, dacă nu
şi mai rău, sunt disputele privitoare la harul discriminatoriu, care sunt doar răzvrătirea naturii umane mândre împotriva coroanei şi sceptrului lui Iehova. Când ne înţelegem propria ruină, şi faptul că ne merităm pedeapsa, şi dreptatea verdictului divin împotriva păcatului, nu ne îndoim de adevărul că Domnul nu este obligat să ne mântuiască. Nu ne mai plângem că El alege să-i mântuiască pe
alţii, de parcă lucrul acesta ne-ar nedreptăţi pe noi. Din contră, simţim că El ne priveşte cu milă, şi că numai prin bunătatea Sa, fără nici un merit al nostru, suntem mântuiţi, şi pentru aceasta ar trebui să-I binecuvântăm numele pe vecie. Cum vor putea să-L
iubească suficient pe Dumnezeu cei care sunt subiectele alegerii divine? Ei nu mai au loc de laudă, fiindcă suveranitatea o exclude
efectiv. Numai Domnul este slăvit, şi însăşi noţiunea de merit omenesc este aruncată cu dispreţ. Nu există nici o doctrină mai
umilitoare în Evanghelie ca doctrina alegerii, nici una carte să
producă mai multă recunoştinţă şi, în consecinţă, nici una mai sfinţitoare. Credincioşii nu trebuie să se teamă de ea, ci să se bucure cu adoraţie.

IZVOARE IN DEŞERT

„Ia săgeţi”…. „Loveşte în pământ!” Şi a lovit de trei ori; apoi s-a oprit. Omul lui Dumnezeu s-a mâniat pe el şi a zis: „Trebuia să loveşti de cinci sau şase ori”. (2 Împăraţi 13:18-19)

Cât de uimitor şi de puternic este mesajul acestor cuvinte! Ioas, împăratul lui Israel, gândea că făcuse foarte bine când a lovit pământul „de trei ori şi apoi s-a oprit”. Pentru el, aceasta părea să fie o faptă extraordinară a credinţei lui, dar Domnul şi profetul Elisei erau profund dezamăgiţi, pentru că el se oprise la jumătatea drumului.

Da, el a primit ceva; de fapt, a primit chiar foarte mult – exact ceea ce crezuse c-o să primească de la Dumnezeu, în ultimă instanţă. Şi totuşi Ioas nu a primit tot ceea ce Elisei vroia ca el să aibă sau ceea ce Domnul dorea să-i dea. El a pierdut mult din semnificaţia promisiunii, şi din plinătatea binecuvântării. El a primit mai mult decât ar fi putut vreun om să-i ofere, dar n-a primit tot ce avea mai bun Dumnezeu pentru el.

Dragul meu credincios, ce serios este adevărul acestei istorisiri! Cât de important este pentru noi să învăţăm să ne rugăm când trecem prin tot felul de situaţii şi să ne cercetăm deplin inimile în lumina mesajului lui Dumnezeu pentru noi! Altfel, nu vom beneficia niciodată de toată plinătatea promisiunii Sale sau de toate posibilităţile pe care le oferă rugăciunea făcută cu credinţă. A. B. Simpson

A Celui ce, prin puterea care lucrează în noi, poate să facă nespus mai mult decât cerem sau gândim noi, a Lui să fie slava.


Efeseni 3:20-21

În nici un alt loc apostolul Pavel nu foloseşte aceste cuvinte aparent de prisos: „nespus mai mult decât cerem”. Fiecare cuvânt este umplut cu dragostea infinită a lui Dumnezeu şi cu puterea Lui de „a face” pentru credincioşii Lui care se roagă. Şi totuşi există următoarea limitare: „prin puterea care lucrează în noi”. El va face pentru noi atât de mult cât Îi vom permite să facă în noi. Aceeaşi putere care ne-a mântuit, care ne-a spălat cu sângele Său, care ne-a umplut cu puterea Duhului Său cel Sfânt, şi ne-a protejat prin numeroase ispite va lucra pentru noi ca să înfrunte orice urgenţă, orice criză, orice situaţie şi orice împotrivire.

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

Volumul III

MARCU 2.18-28

În timp ce cuvântul Robului desăvârşit este „îndată”, cel al iudeilor necredincioşi este „de ce?” (v. 7,16,18,24). Întrebat cu privire la post, Domnul Isus răspunde că acesta este marca tristeţii, care, prin urmare, nu se potriveşte cât timp El Se află împreună cu ei. Nu era oare venirea Lui un prilej de mare bucurie pentru tot poporul? (Luca 2.10).

El Se foloseşte apoi de această ocazie pentru a pune în contrast regulile şi tradiţiile iudaismului cu evanghelia libertăţii harului pe care venise să le-o aducă. Este trist de remarcat că omul preferă, în locul acestei evanghelii, formele religioase, pentru că acestea îi permit să-şi facă o bună reputaţie înaintea altora,… în timp ce continuă să-şi împlinească propria voie. Spre deosebire de această categorie, v. 22 ni-l arată pe creştin ca fiind un om înnoit în întregime. Câtă vreme inima îi este schimbată şi este plin de o bucurie nouă, obligatoriu şi comportamentul său exterior va fi transformat.

Fariseii îi învinuiesc în mod public pe ucenici că smulg spice în zi de sabat. Omul suceşte întotdeauna după placul său ceea ce i-a dăruit Dumnezeu. Sabatul era un har acordat lui Israel, însă evreii l-au folosit ca pe un jug pentru a-şi îngreuna robia spirituală (Fapte 15.10).

PÂINEA CEA DE TOATE ZILELE

Text: 2 Petru 1:5-15

OBICEIURI – BUNE ŞI RELE

De aceea daţi-vă şi voi toate silinţele să uniţi cu credinţa voastră, fapta… 2 Petru 1:5

Am citit că este nevoie de 40.000 de flori de trandafiri pentru a produce o cantitate de aproximativ 30 de grame de ulei de trandafiri. Construirea unui caracter creştin poate fi comparată cu producerea acestui parfum exotic foarte scump. Mii de gânduri bune şi fapte nobile sunt necesare să creeze un model preţios de comportament. Pentru a fi plăcuţi Domnului şi a deveni puternici în credinţă, trebuie să ne concentrăm în dezvoltarea unor obiceiuri sfinte.

Pe de altă parte, ori de câte ori ne complăcem în ceva ce ştim că este rău, ne slăbim puterile de a rezista răului. Ca şi aluatul menţionat în Galateni 5:9, atitudinile păcătoase şi acţiunile pot fi începuturi nesemnificative, dar care treptat pot să crească până ce întreaga fiinţă a persoanei să fie coruptă de influenţa lor. In faimoasa nuvelă a lui Washington Irving, beţivul Rip Van Winkle, îşi scuza orice nou faliment, spunând: „N-am s-o ţin în socoteală de data aceasta!” în timp ce el poate reuşea în felul acesta să scape de fapta rea făcută, celulele creierului său înregistrau totul ca să le folosească împotriva sa la viitoarea ispită.

Da, fie că ne place, sau nu, suntem produsul a ceea ce am gândit şi făcut în întreaga noastră viaţă umană. Fiţi atenţi la gândurile, cuvintele şi faptele păcătoase, pentru că ele sunt seminţele care produc obiceiuri rele. Concentraţi-vă întotdeauna să cultivaţi acele trăsături care vă fac viaţa o mireasmă încântătoare şi minunată.     H.G.B.

Efortul bun este o floare. Acum
Culege trandafirii
fă parfum;
Sămânţa răului e moarte, să înveţi.
Semănând doar bine – vei culege vieţi.     H.G.B.

Înâi noi ne facem obiceiuri, apoi obiceiurile ne fac pe noi.

DOMNUL ESTE APROAPE – GBV

http://www.gbv.ro/meditatii-zilnice/domnul-este-aproape

Daniel s-a hotărât să nu se spurce cu bucatele alese Ale împăratului şi cu vinul pe care-l bea împăratul, şi a rugat pe căpetenia famenilor dregători să nu-l silească să se spurce. Dan. 1,8.

Din cauza neascultării, poporul Israel a fost luat şi dus în Babilon. Odată cu acesta a fost luat ca prizonier şi tânărul Daniel. Dar fidelitatea lui Daniel nu a fost uitată de Dumnezeu care nu l-a lăsat în ţara îmbâcsită peste măsură de păcate. Daniel trebuia să fie un martor a lui Dumnezeu într-o ţară străină. Acolo nu s-a împotrivit ca să primească el şi prietenii săi nume care stăteau în directă legătură cu idolii ţării respective, căci nu căuta stima şi onoarea proprie ci pe a lui Dumnezeu. F

oarte uşor se putea lăsa tentat de împrejurările în care se găsea. Dar la aşa ceva nu s-a gândit. căci el era hotărât în inima lui să nu se spurce. Intelectul omului judeca altfel când stăpâneşte gândirea firii pământeşti, dar Daniel care cunoştea Sfânta Scriptură a rămas credincios prescripţiilor lui Dumnezeu. Frica sa faţă de Dumnezeul Cel Viu nu l-a părăsit cu niciun chip şi astfel a umblat pe calea îngustă cu preţul vieţii. Chiar atunci când mulţimea celor exilaţi s-au unit să slujească idolilor şi au făcut multe nelegiuiri, Daniel nu s-a lăsat corupt ci a rămas credincios Cuvântului. Cum vorbeşte această pildă inimilor noastre! Vai! noi suntem foarte influenţabili ca să privim pe oameni când ei mărturisesc că sunt credincioşi. Dima a părăsit Calea din dragoste faţă de lume, dar Pavel nu s-a gândit niciodată să facă lucrul acesta. Dacă vedem în zilele noastre pe unii care se spurcă din bucatele alese ale împăratului întunericului, atunci să-i avertizăm serios şi să nu-i luăm ca pilde cu nici un chip!

Credinciosul se arată necredincios Lui Hristos în măsura în care are legături cu lumea.

SĂMÂNȚA BUNĂ

http://www.gbv.ro/meditatii-zilnice/samanta-buna

… Știu faptele tale: că îți merge numele că trăiești, dar ești mort. Apocalipsa 3.1

Ce fel de credință avem?

În urma lucrării misionare, în anul 1491, regele Nzinga Nkuvu din Congo (Africa) a primit botezul creștin. Odată convertit la creștinism, a poruncit să fie distruși toți idolii păgâni. Mulți congolezi au primit cu entuziasm creștinismul, dar l-au perceput mai degrabă ca pe un supliment, decât ca pe ceva care înlocuiește vechea religie tradițională. Mulți chiar au respins creștinismul. Însuși regele Nzinga Nkuvu s-a reîntors la religia păgână, obligându-l pe fiul său Mvemba Nzinga, care primise o educație creștină, să fugă din țară. Acești africani s-au asemănat cu acei samariteni, despre care citim că „se închinau Domnului, dar slujeau în același timp și dumnezeilor lor, după obiceiul neamurilor de unde fuseseră mutați” (2 Împărați 17.33). Însă astfel de oameni se mai găsesc și în zilele noastre. Mântuitorul a spus categoric: „Nimeni nu poate sluji la doi stăpâni. Căci sau va urî pe unul și va iubi pe celălalt; sau va ține la unul și va nesocoti pe celălalt. Nu puteți sluji lui Dumnezeu și lui Mamona” (Matei 6.24). Această slujire la doi stăpâni este o autoînșelare. Chemarea noastră este să ne simțim ticăloșia și să ne smerim înaintea Mântuitorului recunoscându-L ca pe unicul Domn vrednic de închinare: „Căci este un singur Dumnezeu și este un singur Mijlocitor între Dumnezeu și oameni: Omul Isus Hristos”. O astfel de credință este una reală și nu una de formă.

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

www.fundatiaseer.ro

CUM SĂ Al GRIJA DE TINE ÎNSUTI (2)

„Îmi ungi capul cu untdelemn, și paharul meu este plin de dă peste el” (Psalmul 23:5)

Există două feluri de oameni care nu vor înțelege niciodată nevoia ta de a-ti purta de grijă:

1) Legaliștii. Aceștia se află într-o încercare continuă de a se ridica la anumite standarde perfecționiste pe plan moral, etic și religios.

2) Activiștii. Ei se sacrifică pe altarul neîntreruptei slujiri în biserică, crezând că așa ÎI pot mulțumi pe Dumnezeu.

Și unii dintre ucenicii Domnului Isus au crezut asta. Când o femeie a turnat mirul pe capul lui Isus, ei s-au supărat. Cum a fost posibil? Oare ei nu au citit cuvintele: „îmi ungi capul cu untdelemn, și paharul meu este plin de dă peste el”? Pe vremea Domnului Isus, untdelemnul era folosit în diferite scopuri; în relaxarea, masajul și revigorarea trupului după o călătorie lungă sau după o zi grea de muncă. Poate întrebi: „Deci Dumnezeu crede ca pot să fac o pauză?” Da, dar cum activiștii simt nevoia sa fie de folos, la fel ca ucenicii, ei cred: „Mirul acesta s-ar fi putut vinde foarte scump, și banii să se dea săracilor” (Matei 26:9). Crezul lor este acesta: „Alții sunt importanți – nu eu!”

Trebuie să înțelegi un lucru: Când le porți altora de grijă și uiți de nevoile tale, atunci:

a) secătuiești spiritual si emoțional;

b) ajungi sa fii nemulțumit deoarece nevoile tale trec neobservate si nesatisfăcute;

c) începi să-ți cauți alinarea unde nu ar trebui.

Asta l-a dus pe Samson în casa Dalilei. Această femeie i-a oferit un loc în care să se relaxeze, apoi ea a profitat de asta pentru a-l distruge. Când căutăm alinare la oameni și în locuri nepotrivite, în loc să învățăm cum să ne îngrijim de propria persoană, îi dăm o mână de ajutor diavolului. Vezi să nu ti se întâmple așa ceva. Îngrijește-te de starea ta spirituală, emoționala și psihică.

24 Noiembrie 2016

TOTUL PENTRU GLORIA LUI

de Oswald CHAMBERS

 

Direcţia privirilor noastre

Cum se uită ochii robilor la mâna stăpânilor lor…. aşa se uită ochii noştri la mâna Domnului, Dumnezeului nostru. Psalmul 123:2

Acest verset este o descriere a dependenţei totale de Dumnezeu. Aşa cum ochii robului sunt aţintiţi la stăpânul lui, aşa sunt ochii noştri îndreptaţi către Dumnezeu şi ajungem să cunoaştem faţa Lui (conform textului din Isaia 53:1). Declinul spiritual începe atunci când încetăm si ne mai înălţăm ochii spre El. Declinul apare nu atât din cauza necazurilor exterioare din jurul nostru, cât din cauza problemelor din mintea noastră, atunci când spunem: „Cred că m-am întins prea mult, ridicându-mă pe vârfuri şi încercând să arăt ca Dumnezeu, în loc să fiu o persoană obişnuită şi umilă”. Trebuie să înţelegem că nici un efort nu poate fi prea mare.

De exemplu, ai ajuns într-o criză în viaţa ta când ai fost de partea lui Dumnezeu şi ai avut mărturia Duhului că ai procedat corect, dar au trecut săptămâni sau poate ani şi treptat, ai ajuns la concluzia: „La urma urmei, n-am fost oare prea mândru? N-am adoptat un punct de vedere prea înalt?” Prietenii tăi „raţionali” vin şi-ţi spun „Nu fi prost, atunci când ai vorbit prima dată despre această trezire spirituală, ştiam că era doar un impuls de moment, căci nu poţi continua asa. Şi oricum Dumnezeu nu aşteaptă asta de la tine”. Şi tu spui: .Probabil că am avut aşteptări prea mari”. Pare o dovadă de smerenie să vorbeşti aşa. Dar, asta înseamnă că ţi-ai pierdut încrederea în Dumnezeu şi că acum te bazezi pe părerile lumeşti.

Pericolul este că, dacă nu te mai bazezi pe Dumnezeu, uiţi să-ţi mai îndrepţi privirea spre El. Numai atunci când Dumnezeu te face să te opreşti brusc, înţelegi cât de mult ai pierdut. De fiecare dată când viaţa ta spirituală începe să slăbească, rezolvă imediat problemele care au dus la această stare. Recunoaşte că s-a interpus ceva între tine şi Dumnezeu şi îndreaptă imediat situaţia.

 

MANA DE DIMINEAŢĂ

 

„Când eram pe drum, Domnul m-a îndreptat…”GENEZA 24:27

Eliezer era pe drumul voii lui Dumnezeu şi în părtăşie cu El; de aceea el a fost condus mai departe, în siguranţă şi într-un succes deplin în misiunea lui. Ceea ce contează este punctul nostru de plecare. După ce am început bine, dacă veghem ca nimic să nu ne abată din drum, Domnul călăuzeşte, protejează şi binecuvântează pe copilul Său care se încrede în El şi care nu se abate din drum.

Petru nu era „pe drum”, când se încălzea în faţa focului, printre vrăjmaşii învăţătorului său, în timp ce El apărea în faţa tribunalului, şi unde avea să fie condamnat. Pentru că era în afara drumului, a făcut experienţa amară de a se lepăda de Domnul său.

Avraam nu era „pe drum” când a acceptat să intre la Agar; greşeala lui şi-a pus amprenta pe viaţa lui şi urmaşii lui culeg până în ziua de azi roadele acelei abateri, cum bine vedem din conflictele, agitaţia şi tulburările continui din Orientul Mijlociu. Numai venirea Domnului va pune capăt la toate acestea.

Un creştin care este în afara drumului şi poziţiei pe care i le-a rânduit Domnul, este totdeauna în pericol şi devine un pericol şi pentru alţii. Cine vorbeşte cu uşurinţă de călăuziri de sus, de la Dumnezeu, şi îşi închipuie că este pe „cale”, când de fapt este pe propriul său drum, făcând ce i se pare lui că este bine, fiindcă aşa-i spune lui inima, un astfel de om uită ce spune Cuvântul despre inima noastră: „…înşelătoare şi de deznădăjduit de rea.” Un astfel de om chiar citează versete biblice ca să se justifice, dar la urmă recoltează roade amare: pentru că nu a vegheat şi nu s-a rugat, a fost biruit de ispită ca să iasă din drum.Astăzi, mai mult decât oricând, avem nevoie să rămânem fermi pe calea voiei lui Dumnezeu, pe acest drum pe care ni-l indică Dumnezeu şi pe care ne călăuzeşte El. Să căutăm cu smerenie să cunoaştem care este voia lui Dumnezeu pentru viaţa noastră şi s-o facem chiar şi în cele mai mici amănunte, întrebându-ne mereu: „Doamne, Tu ce zici?” sau „Ce-ai face Tu în locul meu?” „Poţi fi tu cu mine în locul acesta pe drumul acesta?”

Numai în felul acesta drumul nostru va fi sigur chiar dacă el nu este prea uşor. Domnul nu ne-a promis o trecere uşoară prin lumea aceasta, dar ne asigură o debarcare neabătută în cer. Să nu dispreţuim ziua începuturilor slabe, căci dacă începutul l-am făcut cu El şi rămânem pe calea voiei Lui, vom avea şi un sfârşit plin de succese ca al lui Eliezer. Să nu ignorăm ce mult înseamnă prezenţa lui Dumnezeu pe drumul renunţării. Fiind ascunşi cu Domnul Hristos în Dumnezeu, vom fi la adăpost de orice pericol şi ne vom adăpa din izvorul tuturor binecuvântărilor harului dumnezeiesc. Sunt aşa de multe şi câtă nevoie avem de ele, pentru că ne sunt date cu mână largă în Domnul Isus: „Voi aveţi totul deplin în El…” (Col. 2:10). Domnul nostru cunoaşte sfârşitul chiar de la început şi El vrea ca să fie spre slava Lui şi spre binele nostru.

 

MÂNTUIREA PRIN HRISTOS

Meditaţii zilnice – de Fritz BERGER

 

„Deci, ca unii care, prin ascultare de adevăr, v-aţi curăţit sufletele prin Duhul, ca să aveţi o dragoste de fraţii neprefăcută, iubiţi-vă unii pe alţii din toată inima”. 1 Petru 1:22.

În starea dinaintea pocăinţei omul este necurat, stricat în toate privinţele. Prin sângele lui Isus putem fi spălaţi, curăţiţi. Apoi, trebuie să lucrăm după cum spune Cuvântul vieţii, să trăim după Duh, nu după firea noastră. Astfel avem înaintea noastră lucrarea de mântuire, şi ne bazăm pe ceea ce a făcut Isus. „Păziţi-vă de câinii aceia! Păziţi-vă de lucrătorii aceia răi. Păziţi-vă de falsa tăiere împrejur. Căci noi suntem tăiaţi împrejur, noi care ne închinăm prin Duhul lui Dumnezeu, care ne lăudăm în Hristos Isus”. (Fii. 3:2-3). Falsa tăiere împrejur nu este altceva decât peticire. Mereu vrea să pună câte un petic, o bucată din noua îmbrăcăminte a lui Isus, pe îmbrăcămintea veche. Dar se rupe mereu. Noi suntem tăiaţi împrejur, care ne închinăm prin Duhul lui Dumnezeu, care ne lăudăm în Hristos Isus. Cel care face astfel, va avea un suflet curat. Acela iubeşte într-adevăr cu o dragoste neprefăcută pe fratele său. Mai este scris: „Dacă vine cineva la Mine şi nu urăşte pe tatăl său, pe mama sa, pe soţia sa, pe copiii săi, pe fraţii săi, pe surorile sale, ba chiar însăşi viaţa sa, nu poate fi ucenicul Meu”. (Luca 14:26). Nu putem primi nimic din ceea ce este omenesc sau din ceea ce este de la diavolul. Trebuie să urâm egoismul atât la noi cât şi la alţii. Aceasta nu înseamnă să ne urâm unul pe altul în persoană, ci numai răul, egoismul. Dragostea de fraţi neprefăcută, îndeamnă, dar totodată mângâie şi caută binele aproapelui. O, Doamne, Tu ai făcut cunoscut căile Tale lui Moise şi faptele Tale le-ai descoperit fiilor lui Israel; dă-ne şi nouă înţelepciune, să slăvim Numele Tău! Amin.

 

TEZAURUL PROMISIUNILOR LUI DUMNEZEU

de Charles H. SPURGEON

 

IERTARE

El nu Se ceartă fără încetare, şi nu ţine mânia pe vecie.

Psalmul 103.9

Dumnezeu trebuie uneori să ne mustre şi, să ne certe ca pe nişte sărmani copii rătăciţi cum suntem, fără ca prin aceasta să nu fie un adevărat Tată. Mustrările îi fac să sufere pe cei cu inima sinceră, căci ei simt atunci câtă batjocură I-au adus şi cât de mult merită ei pedeapsa Lui. Noi care ştim ce înseamnă mustrările Sale, ne plecăm în faţa Domnului, plângând pentru că I-am atras mânia.Dar ce alinare aduce gândul că această mânie nu este pentru totdeauna. Dacă într-adevăr ne pare rău şi ne întoarcem din nou la El cu inimile zdrobite pentru că am păcătuit, hotărâţi să o rupem cu păcatul, vom vedea îndată pe faţa Sa zâmbetul. Lui nu-i face plăcere să îndrepte spre noi o frunte încruntată, căci prea mult ne iubeşte, şi bucuria Sa este să ne facă pe deplin veseli.

Să căutăm deci faţa Sa, fără să deznădăjduim. Să Îl iubim deci pe Dumnezeul care ne mustră, căci în curând vom putea cânta: „Mânia Ta a trecut şi Tu m-ai mângâiat”. Înapoia mea deci întristări şi apăsări, corbi negri care tulburaţi sufletul meu. Intraţi voi, porumbei veseli ai nădejdilor şi ai amintirilor binecuvântate! Judecătorul care ne-a iertat când ne-am întors la El la început, este acum Tatăl care ne iartă încă în bunătatea Sa, pentru ca să putem să ne bucurăm de dragostea Sa care nu se schimbă şi să gustăm iubirea Sa nesfârşită.

 

DOMNUL ESTE APROAPE!

Calendar Biblic

 

Şi îngerului adunării din Smirna scriei: „Acestea le spune Cel dintâi şi Cel din urmă, care a fost mort și a înviat: «Știu necazul tău și sărăcia ta – dar ești bogat – și hula celor care își zic că sunt iudei și nu sunt, ci sunt o sinagogă a lui Satan. Nu te teme deloc de ce vei suferi. Iată, diavolul va arunca dintre voi în închisoare, ca să fiți încercați; şi veți avea necaz zece zile. Fii credincios până la moarte şiţi voi da cununa vieţii»”Apocalipsa 2.810

„Smirna” este adesea menționată în Scriptură ca fiind folosită la îmbălsămarea celor morți. Ea trebuia să fie zdrobită pentru ași elibera toată mireasma. Avem aici prezentată perioada în care Adunarea a fost zdrobită sub călcâiul de fier al Romei păgâne; totuși, niciodată nu sa ridicat o mireasmă atât de plăcută către Dumnezeu precum în acele două secole de martiraj aproape continuu.

„Acestea le spune Cel dintâi și Cel din urmă, care a fost mort și a înviat.” Ce binecuvântare să știm că suntem legați de un Hristos înviat! Puterea învierii Sale lucrează în noi. El spune: „Știu necazul tău și sărăcia ta, dar ești bogat”. Aceasta era perioada în care Adunarea era persecutată și urâtă de toți cei din jur. Creștinii nu se închinau în clădiri impunătoare, ci în peșteri și în catacombe. Disprețuiți de lume, condamnați ca vrăjmași ai imperiului, din cauza loialității lor față de Hristos, viețile lor erau scumpe înaintea lui Dumnezeu. În ochii Lui, ei erau bogați. Erau săraci în ce privește bunurile acestei lumi, însă erau bogați în credință.

Augustin a spus că sângele martirilor este sămânța Bisericii. Mărturia celor martirizați îi conduceau până și pe persecutorii lor săL primească pe Domnul Isus Hristos ca Mântuitor, datorită puterii convingătoare a adevărului manifestate în cei pe care îi martirizau. Eforturile lui Satan de a distruge creștinismul au fost zadarnice. Acelea au fost însă zile în care a fi creștin însemna cu adevărat ceva. Când cei ai Domnului erau zdrobiți precum smirna, ce mireasmă plăcută a devotamentului și a dragostei creștine se înălța către tronul lui Dumnezeu! H. A. Ironside

 

BĂTÎND LA UȘA LUI DUMNEZEU

de Oswald CHAMBERS

 

O, Doamne, îmi dau seama din plin că „sunt doar un copil mic, nu ştiu nici sa ies, nici să intru”; de aceea, dă-mi „o inima care înţelege” (1 împăraţi 3:7,9, Bucureşti 2001) şi creşte în mine sentimentul prezenţei Tale azi.

 

 

MEDITAŢII ZILNICE

de Wim MALGO

 

«Să ne apropiem cu o inimă curată…» EVREI 10, 22

Să fim gata să auzim adevărul absolut.

Este cu totul inutil să petreci ore în rugăciune dacă nu eşti dispus să auzi adevărul. Apostolul Ioan precizează şi el acest lucru: «Copilaşilor, să nu iubim cu vorba, nici cu limba, ci cu fapta şi cu adevărul. Prin aceasta vom cunoaşte că suntem din adevăr şi ne vom linişti inimile înaintea Lui» (1 Ioan 18-19). Apostolul exprimă faptul că, dacă suntem în adevăr, dacă prin Duhul Sfânt suntem în Cristos şi trăim ceea ce credem şi ne spune El să facem, atunci ne putem linişti inima în Faţa Lui şi putem experimenta pacea Sa prin biruinţa în rugăciune. Mulţi copii ai lui Dumnezeu nu ajung la sfinţire pentru că uşa inimii lor este închisă. Rostesc formal rugăciunea şi se simt uşuraţi atunci când spun «Amin». Este oare ceva blocat şi în tine de nu eşti pregătit pentru adevăr? Petrecem ore de rugăciune şi nopţi de veghe şi totuşi nu există trezire spirituală şi nici biruinţă în viaţa de credinţă pentru că nimeni nu este gata, nu este dispus să primească sau să audă adevărul complet al Scripturii.

 

MEDITAŢII PENTRU FIECARE ZI A ANULUI

de Charles H. SPURGEON

Dimineaţa şi Seara

Dimineaţa

Domnul este minunat pentru noi: El ne ţine loc de râuri, de pâraie late. Isaia 33:21

Râurile şi pâraiele late produc fertilitate şi abundenţă în ţară. Locurile de lângă râuri sunt remarcabile prin varietatea plantelor şi bogăţia recoltelor. Dumnezeu este la fel pentru biserica Sa. Când Îl are pe Dumnezeu, ea are abundenţă. Ce ar putea să ceară de la El, şi să nu-i fie dat? Ce nevoie poate menţiona, şi să nu-i fie împlinită? „Domnul oştirilor pregăteşte tuturor popoarelor de pe muntele acesta un ospăţ de bucate gustoase” (Isaia 25:6). Vrei pâinea vieţii? Va cădea ca mana din cer. Vrei apă proaspătă? Stâncile te urmează, şi Stânca este Christos. Dacă suferi de vreo lipsă, este vina ta. Dacă suferi de vreo deficienţă, nu eşti deficient în El, ci în inima ta. Râurile şi pâraiele late sunt de asemenea un punct de comerţ. Slăvitul nostru Domn este un loc de negustorie cerească. Prin Răscumpărătorul nostru, facem comerţ cu trecutul; bogăţia Calvarului, comorile legământului, tezaurele din zilele vechi ale alegerii, şi hambarele veşniciei vin toate la noi prin pâraiele late ale bunului nostru Domn. Facem comerţ şi cu viitorul. Ce bărci, încărcate până la marginea apei, ne vin din Mileniu! Ce viziuni avem despre zilele din cer pe pământ! Prin Domnul nostru slăvit, facem comerţ cu îngerii şi comunicăm cu sufletele spălate în sângele Său, care cântă înaintea tronului. Mai mult încă, avem părtăşie cu Cel Înfinit. Râurile şi pâraiele late sunt plănuite să ofere siguranţă. Râurile erau un zid de apărare în trecut. Prea iubiţilor, ce scut este Dumnezeu pentru biserica Sa! Diavolul nu poate trece acest râu lat al Lui Dumnezeu. Oricât şi-ar dori să-l treacă, nu vă temeţi, fiindcă Dumnezeu este mereu neclintit. Satana ne poate îngrijora, dar nu ne poate distruge. Nici o barcă cu vâslaşi nu va invada râul nostru; nici un vapor înarmat nu va trece dincolo.

Seara

„Să mai dorm puţin, să mai aţipesc puţin, să mai încrucişez puţin mâinile ca să mă odihnesc!…” Şi sărăcia vine peste tine ca un hoţ, şi lipsa, ca un om înarmat. Proverbe 24:33-34

Cei mai răi leneşi cer doar „să mai aţipesc puţin”. Ar fi indignaţi dacă ar fi acuzaţi de lenevie. „Să mai încrucişez puţin mâinile ca să mă odihnesc”‘ este tot ce cer, şi au o mulţime de motive care să-ţi demonstreze că indulgenţa aceasta este una potrivită. Totuşi, prin „puţinul” acesta trec zilele. Timpul pentru muncă s-a dus, şi câmpul se umple de spini. Prin puţină amânare, poporul îşi ruinează sufletul. Nu intenţionează să amâne ani de zile. Se gândesc că peste câteva luni va fi un timp mai potrivit, Mâine vor începe lucrurile serioase; dar prezentul este atât de ocupat, şi atât de nepotrivit, încât încep să se scuze. Ca nisipul din clepsidră, timpul se scurge. Viaţa este irosită picătură cu picătură, şi vremurile de har sunt pierdute prin „puţină aţipeală”, O, fii înţelept şi prinde orele care trec în grabă, ca să foloseşti momentele care se duc! Fie ca Domnul să ne înveţe această înţelepciune sacră. Altfel, ne aşteaptă cea mai cruntă sărăcie, sărăcia veşnică, în care vom cerşi degeaba măcar un strop de apă. Ca un călător care îşi urmează cu hotărâre drumul, sărăcia îl prinde pe leneş, şi ruina îl nimiceşte pe nehotărât. Fiecare oră aduce urmăritorul mai aproape. El nu se opreşte pe drum, fiindcă este afacerea stăpânului şi nu poate întârzia. După cum un om înarmat intră cu autoritate şi putere, sărăcia va veni peste leneş, şi moartea peste cel nepocăit, şi nu va exista nici o scăpare. O, dacă oamenii ar fi mai înţelepţi în vremurile bune, şi L-ar căuta pe Domnul Isus înainte de Ziua Nimicirii. Atunci va fi prea târziu pentru semănat şi secerat, prea târziu pentru căinţă şi credinţă. În agricultură nu are nici un rost să jeleşti după ce a trecut timpul semănatului. Credinţa şi hotărârile sfinte au şi ele timpul lor. Să ne ajute Dumnezeu să le obţinem în noaptea aceasta.

 

IZVOARE IN DEŞERT

 

Opriţi-vă, şi să ştiţi că Eu sunt Dumnezeu. (Psalmul 46:10)

Există vreo notă în toată muzica lumii atât de puternică precum marea oprire? Există vreun cuvânt în Psalmi mai elocvent decât cuvântul „Selah”, care înseamnă oprire? Există ceva mai palpitant şi care să inspire mai multă frică decât liniştea dinaintea izbucnirii furtunii, sau tăcerea ciudată care pare să cadă peste natură înaintea unui fenomen supranatural sau a unei ridicări de teren dezastruoase? Şi există ceva care poate să atingă inimile noastre la fel ca puterea liniştii?

Pentru inima care va înceta să se concentreze asupra ei însăşi, există „pacea lui Dumnezeu, care întrece orice pricepere” (Filip. 4:7); „seninătate şi încredere” (Isaia 30:15), care este sursa oricărei puteri; „multă pace” care face să „nu [i] se întâmple nici o nenorocire” (Psalmul 119:165); şi o odihnă profundă, pe care lumea nu poate niciodată să ne-o dea, nici să ne-o ia. Adânc în centrul sufletului este o încăpere a păcii unde locuieşte Dumnezeu şi unde, dacă vom intra în ea şi vom reduce la tăcere toate celelalte sunete, vom putea auzi acel „susur blând” al Său (1 Împăraţi 19:12).

Chiar şi la roata care se învârte cel mai repede, dacă priveşti în centrul ei, acolo unde este axul, vei vedea că nu există nici un fel de mişcare. Şi chiar în cea mai ocupată viaţă, există un loc în care poţi să locuieşti singur cu Dumnezeu într-o linişte eternă.

Există o singură modalitate de a-L cunoaşte pe Dumnezeu: „Opriţi-vă, şi să ştiţi”. „Domnul însă este în Templul Lui cel sfânt. Tot pământul să tacă înaintea Lui!” (Habacuc 2:20). selectat

 

Preaiubite Tată, uneori am umblat sub un cer fără stele care lăsa să picure întunericul ca ploaia torenţială. Eram disperaţi pentru că ne lipsea lumina soarelui, a lunii şi a stelelor. Întunericul gros se arăta ameninţător deasupra noastră ca şi cum ar fi vrut să rămână pentru totdeauna. Şi din beznă nu se auzea nici un glas liniştitor care să vindece inimile noastre zdrobite. Am fi primit cu bucurie chiar şi o lovitură sălbatică de tunet, dacă cel puţin ar fi spart tăcerea chinuitoare a acelei nopţi triste şi deprimante.

Şi totuşi şoapta blândă a iubirii Tale eterne a vorbit mult mai dulce sufletelor noastre rănite şi sângerânde decât orice vânt care suflă peste o harpă de vânt. „Susurul [Tău] blând” a fost cel care ne-a vorbit. Noi ascultam şi Te-am auzit, şi apoi ne-am uitat şi am văzut faţa Ta, care strălucea de lumina dragostei Tale. Şi când am auzit glasul Tău şi am văzut faţa Ta, viaţa cea nouă s-a întors la noi, aşa cum se întoarce viaţa la florile uscate care absorb ploaia de vară.

 

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

Volumul III

 

MARCU 2.1-17

În casa din Capernaum, Domnul Isus Se face recunoscut, conform Psalmul 103.3, ca Cel care iartă toate nelegiuirile şi care vindecă toate neputinţele. Cu privire la paralitic, El împlineşte, în această ordine, cele două părţi ale acestui verset, ca o mărturie pentru toţi. Cel care iartă păcatele – lucrare spirituală – şi care dă şi o dovadă materială, vindecând astfel boala, nu poate fi altul decât Domnul, Dumnezeul lui Israel.

Vameşii percepeau taxele pentru a le plăti romanilor, fapt ce atrăgea asupra lor pe de o parte bogăţia (pentru că păstrau o parte pentru ei), iar pe de altă parte, dispreţul compatrioţilor. Domnul însă, chemându-1 pe Levi şi acceptând invitaţia lui, arată că nu dispreţuieşte şi nu respinge pe nimeni. Dimpotrivă, El a venit pentru păcătoşii notorii (cunoscuţi de toată lumea), care nu-şi ascund starea (1 Timotei 1.15); şi ia masa împreună cu ei, devenind Prietenul lor. Pentru că, încă de la cădere, omului îi este frică de Dumnezeu şi fuge de El, din cauza conştiinţei sale rele, cea dintâi grijă a lui Dumnezeu, înainte de a salva făptura Sa, este să Şi-o apropie, câştigându-i încrederea. Şi aceasta a făcut Domnul Isus coborând până la întâlnirea cu omul mizerabil, pentru a-1 face să înţeleagă că Dumnezeu îl iubeşte.

 

PÂINEA CEA DE TOATE ZILELE

 

Text: Psalmul 136:1-9

CREAŢIA SI RECUNOŞTINŢA

Lăudaţi pe Dumnezeul dumnezeilor… Pe Cel ce-a făcut cerurile cu pricepere. Psalmul 136:2, 5

Intr-o zi, mergând spre locul de muncă, am văzut pe bara din spate a unei maşini o etichetă, pe care scria: „Ai mulţumit azi unei plante verzi?” Ciudat, m-am gândit. Plantele, desigur, sunt esenţiale vieţii. Prin procesul de fotosintezătele produc oxigen. Apoi, ne asigură mâncare, combustibil, medicamente, şi o mulţime de materiale de construcţii şi industriale. Voia să spună oare eticheta aceea că din pricina faptului că depindem atât de mult de plante, ar trebui să le mulţumim lor pentru binecuvântările noastre? Poate că da. Minunile creaţiei ar trebui să ne umple inimile de mulţumire, dar întotdeauna numai pentru Creator. In cartea sa de devoţiune, Oswald Chambers a scris: „învaţă să asociezi ideile demne de Dumnezeu cu tot ce se întâmplă în natură – răsăritul şi apusul soarelui, soarele şi stelele, schimbarea anotimpurilor – şi imaginaţia ta nu va fi niciodată aservită impulsurilor tale, ci întotdeauna va fi în slujba lui Dumnezeu”. Şi slujirea este recunoştinţa din toată inima faţă de Acela care a adus totul în existenţă, şi care susţine lumea noastră prin puterea Sa cea măreaţă.

Fii conştient de creaţie. Soarele ne aminteşte de căldura dragostei lui Dumnezeu. Imensitatea spaţiului ne vorbeşte de nemărginirea Lui. Răsăritul şi apusul soarelui ne revelează frumuseţea şi splendoarea naturii Sale divine. Cum ar trebui să ne facă acestea să-L lăudăm pe Acela care nu numai că ne-a dat viaţa fizică, dar care ne-a dăruit viaţa veşnică prin credinţa în Isus Cristos.

Eticheta aceea ar trebui schimbată astfel: „Ai adus mulţumiri lui
Dumnezeu azi?”     D.J.D.

Vânt şi ape, tărână şi lumină
Vorbesc de dragostea-I divină;
Tu l-ai mulţumit vreodată
Pentru toate ce ne-arată?

Anonim

Este bine să ne închinăm lui Dumnezeu în natură, dacă aceasta ne ajută să ne închinăm Dumnezeului naturii.-

 

DOMNUL ESTE APROAPE – GBV

http://www.gbv.ro/meditatii-zilnice/domnul-este-aproape

 

Du-te cu puterea aceasta pe care o ai, şi izbăveşte pe Israel din mâna lui Madian! oare nu te trimit Eu? Eu voi fi cu tine. Judecatori 6,14.16.

Vârstinicii pot adesea să înveţe chiar de la copii. Un tată a observat cum un copil se chinuia să îndepărteze o piatră mare. Tatăl a văzut că piatra este prea grea pentru copil şi l-a întrebat: „Vrei cu orice preţ să-ţi iroseşti puterea ta?” „Asta vreau să o fac” a răspuns ostenit copilul. „Nu,nu vei face asta” a răspuns tatăl, „tu nu mi-ai cerut încă niciodată ajutorul!”

Este minunat, că Dumnezeu în multe locuri ale Cuvântului Său promite puteri celor care în dragoste şi în ascultarea credinţei doresc să-I slujească. Să avem deplină ÎNCREDERE că vom fi ascultaţi când venim înaintea tronului de har pentru a primi milostenie în orice timp. Versetul de azi tratează despre Ghedeon. Dumnezeu S-a arătat şi i-a dat o solie mare şi grea, dar tânărul bărbat se simţea foarte „sărac” şi prea „tânăr” pentru a traduce în viaţă ceea ce i s-a impus. El simţea ce slab e pentru a îndeplini această solie în puterea proprie.

Dar cât de bine l-a îmbărbătat Dumnezeu pe Ghedeon. El trebuia să se convingă că Dumnezeul Atotputernic e de partea lui. Numai în deplină dependenţă de Dumnezeu putea să ducă solia în ascultare. Cine primeşte pe Domnul Isus Hristos în credinţă curată, ca Mântuitor şi Salvator, acela are o putere care izvorăşte direct din Dumnezeu, Izvor de putere care biruieşte orice din această lume. Însuşi Hristos vrea să ne călăuzească cu puterea Sa, şi să ne ajute în feluritele încercări şi primejdii care persistă pe drumul nostru prin această lume. Aceste puteri le primesc numai aceia care-I slujesc. Nu vrei să-I slujeşti şi tu?

Ne întrebuinţăm noi toată dibăcia şi iscusinţa pe care o avem pentru interesele adevăratei Adunări a Lui Dumnezeu sau le folosim pentru a împodobi o lume nelegiuită?

 

SĂMÂNȚA BUNĂ

http://www.gbv.ro/meditatii-zilnice/samanta-buna

 

Întoarceți-vă la Mine, și veți fi mântuiți toți cei care sunteți la marginile pământului! Isaia 45.22

Întoarcerea lui Spurgeon

Străbunicii celui care mai târziu avea să fie numit „prințul predicatorilor” – Charles Haddon Spurgeon –, erau oameni cu o viață evlavioasă, care și-au crescut copiii în temere de Dumnezeu. Dar lucrul acesta nu era de ajuns. Credința nu se moștenește, ci este o încredere personală, neclintită în Cuvântul lui Dumnezeu. La vârsta de 15 ani, Charles era stăpânit de un puternic sentiment al stării sale de păcat. „Mă simțeam nenorocit” – spunea el – „abia mai puteam lucra. Mă hotărâsem să frecventez biserica și am început cu cea din orășelul în care locuiam, gata să fac orice, numai ca Dumnezeu să mă ierte. Am făcut ocolul tuturor bisericilor… Predicatorii spuneau adevăruri mari, bune, dar eu voiam să știu: cum mi se pot ierta păcatele? Voiam să aud cum poate căpăta pacea un păcătos…”.

Dumnezeu, care este dragoste și care nu dorește moartea păcătosului, a condus pașii lui Spurgeon spre un loc unde se vestea Evanghelia în simplitate. Acolo se vesteau cuvintele versetului din meditația de astăzi. Predicatorul spunea simplu: „Tinere, te afli în mari nevoi. Nu vei ieși din ele, dacă nu vei privi la Hristos… Trebuie numai să privești”. Îndată, Spurgeon a văzut, prin credință, lucrarea Mântuitorului și a primit în simplitate mântuirea prin încrederea în Hristos.

 

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

www.fundatiaseer.ro

 

CUM SĂ Al GRIJA DE TINE ÎNSUTI (1)

„Ea a turnat mirul pe capul Lui” (Matei 26:7)

Isus s-a lăsat slujit. Dar tu? „O femeie … cu un vas de alabastru cu mir foarte scump … a turnat mirul pe capul Lui… Ucenicilor le-a fost necaz, când au văzut lucrul acesta, și au zis: „Ce rost are risipa aceasta?”… Când a auzit Isus, le-a zis… „Ea a făcut un lucru frumos față de Mine” (v. 7-10). învățăm o lecție importantă din această povestire. Îi poți învăța pe oameni despre slujire dar dându-le voie să te slujească și ei pe tine. Altfel, te vei epuiza. Domnul Isus a aplicat acest principiu. La fel a făcut si psalmistul: „îmi ungi capul cu untdelemn, și paharul meu este plin de dă peste el” (Psalmul 23:5). Pentru ca paharul tău să rămână plin, acesta trebuie să fie în permanență reumplut. Și, în general, din moment ce oamenii se poartă cu tine după cum te porți tu însuți cu tine, trebuie să înveți cum să te îngrijești de propria persoană.

Este bine să ne îngrijim de alții, dar uneori e doar un pretext ca să nu ne îngrijim de noi înșine – sau poate chiar nu știm cum să ne îngrijim. Întrebarea este: Cum putem împlini porunca lui Hristos: „Să iubești pe aproapele tău ca pe tine însuți” (Marcu 12:31), dacă noi nu am învățat să ne iubim pe noi înșine? Mulți dintre noi devin frustrați când văd cum, zi de zi, ne asaltează oameni care se gândesc doar la nevoile lor. Când cei din jurul tău cheltuie nesăbuit, învață să economisești; altfel, vei ajunge la fundul sacului. Și, imediat, vei fi afectat pe toate planurile – moral, emoțional si spiritual. Cine te va repune pe picioare – dacă nu chiar tu? Așadar, astăzi roagă-te: „Doamne, dă-mi harul de a mă lăsa uns cu același mir cu care-i ung la rândul meu pe alții”.

23 Noiembrie 2016

TOTUL PENTRU GLORIA LUI

de Oswald CHAMBERS

 

Pericolul dispreţului

Ai milă de noi, Doamne, ai milă de noi că suntem sătui de dispreţ. Psalmul 123:3

Trebuie să ne ferim nu atât de mult de lucrurile care lovesc în credinţa noastră, cât de lucrurile care lovesc in caracterul nostru creştin. „… luaţi seama la duhul vostru, ca să nu vă purtaţi cu necredincioşie” (Maleahi 2:16. Bucureşti 2001). Atitudinea minţii are efecte uimitoare. Ea poate fi duşmanul care pătrunde direct în suflet şi ne îndepărtează gândurile de la Dumnezeu. Există anumite atitudini ale minţii în care nu îndrăznim să ne complăcem; dacă o facem totuşi, descoperim că ele ne-au îndepărtat de la credinţa în Dumnezeu si, până când nu ne întoarcem la o stare de spirit liniştită înaintea Domnului, credinţa noastră în El este egală cu zero şi suntem stăpâniţi doar de încrederea în carne si în ingenuitatea omenească.

Fereşte-te de „grijile lumii”, pentru că ele sunt lucrurile care produc o stare de spirit rea. Extraordinar ce putere enormă au lucrurile simple ca să ne distragă atenţia de la Dumnezeu. Refuză să te laşi năpădit de grijile vieţii.

Un alt lucru care ne îndepărtează de Dumnezeu este dorinţa de a ne apăra dreptatea. Sfantul Augustin se ruga: „O, Doamne, scapă-mă de această dorinţă de a arăta că am întotdeauna dreptate”. Această atitudine a minţii distruge credinţa în Dumnezeu „Trebuie să mă explic, trebuie să-i fac pe oameni să mă înţeleagă ” Domnul nostru n-a dat niciodată explicaţii: El a lăsat greşelile să se corecteze singure.

Când descoperim că oamenii nu înaintează spiritual şi lăsăm ca această descoperire să se transforme în critică, ne închidem propriul nostru drum spre Dumnezeu. Dumnezeu nu ne dă niciodată discernământ ca să îi criticam pe oameni, ci ca să mijlocim pentru ei.

 

MANA DE DIMINEAŢĂ

 

„Am căutat printre ei un om care să stea în mijlocul spărturii înaintea Mea…” EZECHIEL 22:30

Dumnezeu caută printre copiii Săi pe cineva care să stea în spărtură ca să mijlocească înaintea Lui pentru lume, pentru ca mila Lui divină să se manifeste faţă de sufletele pierdute. De aceea El caută oamneni predaţi şi doritori ca să slujească Domnului Isus. Pe astfel de oameni El îi trimite la alţii, aceasta fiind calea cea mai directă, căci „…cum răspunde în apă faţa la faţă, aşa răspunde inima omului, inimii omului.” Numai un păcătos iertatat poate să înţeleagă cum să se apropie de un păcătos pierdut şi să-i prezinte pe Acela în care el a găsit salvarea sufletului său, pacea şi fericirea. Domnul caută astăzi astfel de oameni, şi la drept vorbind, acolo unde ne găsim, unde ne-a aşezat El, este o breşă în mijlocul căreia El vrea să ne plaseze. Spărturile din zidurile cetăţilor de odinioară erau locurile cele mai vulnerabile, cele mai expuse vrăjmaşilor. Spărtura este mare, şi pericolul fiind mare, necesită mijlocitori care au înţeles natura puterilor spirituale cu care avem a face dar care cunosc şi puterea divină a tronului de har. Ei fac astfel apel la autoritatea infailibilă a Numelui care este mai presus de orice nume. Ei ştiu că Duhul Domnului este gata să intervină împotriva vrăjmaşului care-şi concentrează atenţia şi atacul tocmai la spărtură, silindu-se să facă spărtura tot mai mare.

Cu cât mai mare era făcută spărtura în zidul unei cetăţi, cu atât mai uşor era de cucerit. Când Domnul Isus privea Ierusalimul, a plâns din pricina lui. Astăzi, Dumnezeu are nevoie de mijlocitori ale căror inimi să plângă de mila oamenilor şi să-i aducă în legătură cu El prin Domnul Isus Hristos. Numai o inimă simţitoare şi plină de milă poate să fie de folos înt-o lucrare atât de mare. Un evanghelist, vorbind într-o biserică din New-York, a invitat, după predică, într-o cameră alăturată pe aceia care doreau mai multe lămuriri. O persoană din cei invitaţi, o tânără femeie, n-a vrut să meargă. Ea spunea că a auzit tot ce a vrut să audă. Evanghelistul, foarte înţelept, i-a spus: „Pot să mă rog pentru dumneata? După aceea poţi pleca.” In timp ce se ruga a fost atât de adânc mişcat de nevoia ei spirituală, încât vocea i-a fost înăbuşită de lacrimi. „M-am rugat,” i-a zis el, „acum poţi pleca.” Tânăra a răspuns: „Am să stau ca să-mi vorbeşti pentru că am văzut că simţi pentru mine.” Domnul S-a mirat pentru că nu era nici un mijlocitor.(Isaia 59:16)

El Se miră că mulţi din copii Lui se lasă acaparaţi de tot felul de lucruri şi avansează tot felul de scuze, când nevoia este atât de mare şi când adevărata mijlocire poate să meargă până la izvorul răului, putând să declanşeze prin mijlocirea lor intervenţia lui Dumnezeu pentru mântuirea oamenilor. Această lucrare de mijlocire îşi are însă o aplicaţie imediat necesară în familiile noastre şi în adunări. Câte spărturi, vai, a făcut vrăjmaşul în multe familii şi în multe adunări ale copiilor lui Dumnezeu, spărturi care poate dăinuiesc încă, din lipsa de mijlocitori.

Dumnezeu să ne dea astăzi viziunea clară a nevoii urgente de oameni devotaţi care să se aşeze în spărtură. Eşti tu gata? Sunt eu gata? Domnul aşteaptă ca să ne trimită. „Am căutat un om…” Domnul Isus a fost primul care a răspuns: „Iată-Mă, trimite-Mă…”

 

MÂNTUIREA PRIN HRISTOS

Meditaţii zilnice – de Fritz BERGER

 

„Ci după cum Cel care va chemat este Sfânt, fiţi şi voi sfinţi în toată purtarea voastră, căci este scris: „Fiţi sfinţi, căci Eu sunt sfânt”. 1 Petru 1:15-16.

Mulţi oameni evlavioşi se tem de cuvântul „sfânt”, deoarece ştiu prea bine că nu se poate să fii sfânt şi în acelaş timp să slujeşti păcatului.

Versetul 17 spune: „Şi dacă chemaţi ca Tată pe Cel care judecă fără părtinire pe fiecare după faptele lui, purtaţi-vă cu frică în timpul pribegiei voastre”. În urma unei conferinţe mi s-a clarificat diferenţa între frica de Dumnezeu care chinuie şi între cea care este sfântă. Omul necredincios se teme de Dumnezeu, dar este chinuit. Dar pentru omul născut din nou, frica de Dumnezeu înseamnă ceva plăcut, dulce. Avem respect faţă de Cuvântul Lui şi ştim că tot ceea ce a spus El, este cel mai bun şi ne temem ca să ne contrazicem cu El. Aceasta este o frică de Dumnezeu sfântă; şi aceştia au multe promisiuni şi nu duc lipsă de nimic. Precum se îndură un tată de copiii lui, tot astfel se îndură şi Domnul de aceia care se tem de El. Şi aceia care se tem de El au nevoie de îndurare.

Mulţi spun că, dacă cineva crede tot ceea ce este scris în Scriptură, atunci este un perfecţionist. Şi totuşi cred că au nevoie de îndurare în fiecare zi, că altfel nu pot să trăiască decât prin har. Dar cine ar putea altfel? Eu nu pot să trăiesc din fapte, dar din har trăiesc în fiecare zi şi din îndurarea Lui. Dacă citim Matei 25, observăm că până la urmă, oamenii nu vor fi judecaţi după credinţă, ci după fapte. De aceea nu poate un om să se bazeze pe har, aşa cum se gândeşte că ar fi mai bine; un credincios adevărat vrea să-I slujească lui Dumnezeu şi să-şi facă lucrarea în mod vrednic; din acest motiv s-a pocăit, s-a dăruit lui Dumnezeu şi este sfânt în umblarea sa.

 

TEZAURUL PROMISIUNILOR LUI DUMNEZEU

de Charles H. SPURGEON

 

STĂRUINŢA CARE CUCEREŞTE

Şi Domnul, Dumnezeul tău, va izgoni încetul cu încetul aceste neamuri dinaintea ta… Deuteronom 7.22

Să nu ne aşteptăm să câştigăm biruinţe pentru Domnul Isus dintr-o singură lovitură. Apucăturile şi obiceiurile rele dispar greu. Într-o asemenea inimă trebuie ani de lucru pentru a alunga unul singur din numeroasele năravuri care murdăresc sufletul omenesc. Dar să ducem cu putere lupta mai departe, chiar atunci când nu câştigăm aparent decât puţină izbândă. Datoria noastră în lume este să o câştigăm pentru Domnul Isus. Niciodată să nu ne plecăm în faţa răului, ci să-l stârpim. Niciodată să nu încercăm să ne obişnuim cu întinăciunea, ci să luptăm împotriva ei necurmat. Necredinţa, beţia, necurăţia, asuprirea, deşertăciunea lumească, rătăcirea, toate trebuie alungate.

Numai Dumnezeul nostru poate să împlinească acest lucru. El lucrează prin slujitorii Săi credincioşi, şi binecuvântat să fie El că ne-a făgăduit că este cu noi. „Domnul Dumnezeul tău va izgoni aceste neamuri dinaintea ta.” El va face aceasta puţin câte puţin, ca să ne înveţe să stăruim în credinţă neclintită, să veghem necurmat şi să ne ferim de tot ce este din firea pământească. Să-I mulţumim lui Dumnezeu pentru fiecare biruinţă cât de mică şi să-I cerem alta nouă. Să nu punem sabia în teacă până n-au fost câştigate toate locurile inimii noastre pentru Domnul Isus.Curaj deci! Să-naintăm pas cu pas. Multe biruinţe mici vor aduce la sfârşit o biruinţă deplină.

 

DOMNUL ESTE APROAPE!

Calendar Biblic

 

Şi Eli era foarte bătrân și a auzit tot ce făceau fiii săi față de tot Israelul … Și lea zis: „Pentru ce faceți lucruri ca acestea? Pentru că aud de faptele voastre rele de la tot poporul acesta … voi faceți pe poporul Domnului să greșească … dacă un om păcătuieşte împotriva Domnului, cine se va ruga pentru el?” … Și Eli era de nouăzeci şi opt de ani şi ochii săi erau ficşi şi nu putea să vadă … Și el judecase pe Israel patruzeci de ani.   1 Samuel 2.2225; 4.15,18

Judecătorii lui Israel – Eli (2) – Ignorarea sfințeniei lui Dumnezeu

Istoria lui Eli este foarte solemnă. Ca judecător în Israel, el ar fi trebuit să fie „un slujitor al lui Dumnezeu, un răzbunător spre mânie, celui care face răul” (Romani 13.4). Ca mare preot, ar fi trebuit să fie preocupat cu sfințenia casei lui Dumnezeu. Ca tată, ar fi trebuit să acționeze împotriva nelegiuirii fiilor săi, nu doar săi mustre. În îndelunga Sa răbdare, Dumnezeu a așteptat mulți ani ca Eli să acționeze pentru sfințenia Sa. Însă, așa cum Duhul nu sa luptat cu omul pentru totdeauna în zilele lui Noe, a venit timpul ca judecata să cadă asupra casei lui Eli.

Slăbiciunea și falimentul lui Eli se manifestă în aceste capitole și în feluri mai greu de observat. El este văzut „șezând” în mai multe împrejurări, lucru pe care Dumnezeu nul prevăzuse, fiindcă „orice preot stă în picioare în fiecare zi” (Evrei 10.11); ochii lui se tulburaseră, încât aproape că nu mai vedea, și se spune despre el că era foarte bătrân și greu. Afară de grija lui pentru chivotul lui Dumnezeu, nu vedem că ar fi făcut ceva pentru ca acesta să nu fie luat pe câmpul de luptă.

Deși Eli, fără îndoială, Îl iubea pe Domnul, totuși acțiunile lui nu arătau aceasta. Scriptura nu amintește nimic despre slujirea lui față de Domnul, însă ne spune în trei rânduri că băiețelul Samuel, pe care el la crescut, „slujea Domnului înaintea lui Eli”. Să nu pierdem niciodată din vedere sfințenia lui Dumnezeu și săI slujim cu respect și cu teamă sfântă!E. P. Vedder, Jr.

 

BĂTÎND LA UȘA LUI DUMNEZEU

de Oswald CHAMBERS

 

Doamne, ce puţină hrană am dat Cristosului care locuieşte în mine; o, Doamne, iartă-mă. Umple-mă cu sentimentul profund al iertării Tale nu numai ca să mă pot bucura de mântuirea Ta, dar şi să fiu umplut cu Duhul Tău pentru lucrarea de aici.

 

 

MEDITAŢII ZILNICE

de Wim MALGO

 

«Şi tot astfel şi Duhul ne ajută în slăbiciunea noastră, căci nu ştim cum trebuie să ne rugăm, dar însuşi Duhul mijloceşte pentru noi cu suspine negrăite.» ROMANI 8,26

Dacă este adevărat că Duhul Sfânt Se roagă şi mijloceşte pentru noi, atunci problemele cu care ne confruntăm nu mai sunt ale noastre, ci ale lui Dumnezeu. Aşadar, dacă Duhul Său Sfânt Se poate ruga prin noi răspunsul la rugăciune este garantat. Haideţi să ne uităm în ziua de azi (şi în următoarele zile) la 6 aspecte ale rugăciunii.

Să fim gata să primim Duhul Sfânt

Această afirmaţie ne transmite ceea ce Dumnezeu doreşte să ne comunice. In consecinţă, trebuie să fim pregătiţi să primim Duhul Sfânt. Mulţi vor spune imediat că avem deja Duhul Său în inimă. Acest lucru este adevărat din momentul naşterii din nou: «nimeni nu poate zice: „Isus este Domnul” decât prin Duhul Sfânt» (1 Cor. 12,3). Dar nu suntem plini, nu am experimentat încă ce înseamnă plinătatea Duhului Sfânt. De aceea trebuie să fim mereu pre-gătiţi să fim umpluţi cu Duhul Său, plinătate sfântă pe care Dumnezeu a pregătit-o pentru noi. în ce constă o asemenea pregătire? « Toţi aceştia stăruiau cu un cuget în rugăciune şi în cereri» (Fapte 1,14). Stăruinţa în rugăciune constituie baza şi premisa absolut necesară pentru a primi Duhul Sfânt. Să fii pregătit să primeşti Duhul Său în inima ta este primul pas important!

 

MEDITAŢII PENTRU FIECARE ZI A ANULUI

de Charles H. SPURGEON

Dimineaţa şi Seara

Dimineaţa

Părtăşie cu EL. 1 loan 1:6

Atunci când suntem uniţi cu Christos prin credinţă, suntem aduşi într-o completă părtăşie cu Cel în care am fost făcuţi una. Înteresele Sale şi ale noastre devin mutuale şi identice. Avem părtăşie cu Isus în dragostea Sa. Ce iubeşte El, iubim şi noi. El iubeşte sfinţii; şi noi îi iubim. El iubeşte păcătoşii; la fel facem şi noi. El iubeşte sărmana rasă de oameni care pier şi tânjesc să vadă deşerturile pământului transformate într-o grădină a Domnului; la fel dorim şi noi. Avem părtăşie cu El în dorinţele Sale. El doreşte slava Lui Dumnezeu; noi lucrăm pentru acelaşi scop. El doreşte ca sfinţii să fie acolo unde este El; şi noi ne dorim să fim cu El. El doreşte să izgonească păcatul; noi luptăm sub steagul Său. El doreşte ca Numele Tatălui Său să fie iubit şi adorat de toate creaturile Sale; noi ne rugăm zilnic: „vie împărăţia Ta. Facă-se voia Ta, precum în cer, aşa şi pe pământ” (Matei 6:10). Avem părtăşie cu Christos în suferinţele Sale. Nu suntem ţintuiţi pe cruce, nici nu murim de moarte cruntă; dar, când El este prigonit, suntem prigoniţi şi noi. Este foarte bine să fii batjocorit de dragul Său, să fii dispreţuit fiindcă Îl urmezi pe Mântuitorul, să ai toată lumea împotriva ta. „Ucenicul nu este mai presus de învăţătorul său, nici robul mai presus de domnul său” (Matei 10:24). Pe măsura puterilor noastre, avem părtăşie cu El în lucrarea Lui, predicând adevărul în popor prin fapte de iubire. Mâncarea şi băutura noastră, ca şi a Lui, este „să fac voia Celui ce m-a trimis, şi să împlinesc lucrarea Lui” (loan 4:34). Avem părtăşie cu Isus şi în bucuriile Lui. Suntem fericiţi atunci când El este fericit, şi ne bucurăm de înălţarea Sa. Ai gustat vreodată această bucurie, credinciosule? Nu există nimic mai pur, şi nici o desfătare mai mare în cer decât să cunoşti bucuria lui Christos împlinită în noi, pentru ca bucuria noastră să fie deplină. Slava Lui ne aşteaptă să ne completăm părtăşia, fiindcă biserica Sa va sta cu El pe tron, ca mireasă iubită şi regină.

 

Seara

Suie-te pe un munte înalt. Isaia 40:9

Fiecare credincios trebuie să înseteze „după Dumnezeu, după Dumnezeul cel Viu” (Psalmi 42:2), şi să dorească să urce pe dealurile Domnului, ca să-L vadă faţă în faţă. Nu trebuie să ne mulţumim să zăbovim în ceaţa din vale, atunci când ne aşteaptă culmea Taborului. Sufletul meu însetează să bea din cupa rezervată celor care ajung pe vârful muntelui, a căror frunţi sunt udate de roua cerului. Cât de proaspătă este roua munţilor, cât de curat este aerul de pe culme, cât de bogată este hrana celor care locuiesc pe înălţimi, a căror ferestre privesc spre Noul Ierusalim! Mulţi credincioşi sunt mulţumiţi să trăiască ca nişte mineri în minele de cărbune, care nu mai văd soarele. Ei mănâncă praf ca şerpii, când ar putea să guste din mâncarea îngerilor. Ei se mulţumesc să poarte hainele minerilor, când ar putea să se îmbrace în veşminte regale. Lacrimile le brăzdează faţa, şi ar putea să se ungă cu ulei ceresc. Sunt convins că mulţi credincioşi tânjesc în temniţă, când ar putea să se plimbe pe acoperişul palatului, şi să vadă „munţii aceia frumoşi şi Libanul” (Deuteronom 3:25). Ridică-te singur, credinciosule, din condiţia ta joasă! Leapădă lenea, letargia, răceala sau orice altceva se
interpune în dragostea ta nepătată şi pură pentru Christos, Mirele sufletului tău. Fă din El sursa, centrul şi circumferinţa întregului cerc de încântare a sufletului tău. Ce te face să rămâi în mină atunci când poţi sta pe tron? Nu trăi în valea sclaviei, atunci când ţi-a fost oferită libertatea muntelui. Nu te mulţumi cu realizările tale pipernicite, înaintează spre lucruri mai cereşti şi
mai sublime. Aspiră la o viaţă mai înaltă, mai nobilă şi mai plină. Înainte spre cer!

Mai aproape de Dumnezeu!

Când vei veni acasă la ai Tăi, o Doamne?

Te aşteptăm, Mântuitor iubit!

O, vino mai aproape, mai aproape

Binecuvântă-i pe toţi cei ce te-au primit.

 

IZVOARE IN DEŞERT

 

Ai făcut pe poporul Tău să treacă prin lucruri grele. (Psalmul 60:3)

Am fost întotdeauna fericit că psalmistul I-a spus lui Dumnezeu că anumite momente din viaţă sunt disperate sau dificile. Nu încape nici o îndoială asupra acestui lucru, există lucruri grele în viaţă.

În vara aceasta cineva mi-a dat câteva flori frumoase roz, şi când le-am luat, am întrebat: „Ce fel de flori sunt?” Prietenul meu a răspuns: „Sunt flori de stâncă. Ele cresc şi înfloresc numai pe stânci unde nu vezi deloc pământ”. Atunci m-am gândit la florile lui Dumnezeu care cresc în momente de disperare şi în locuri dificile, şi am simţit întrucâtva că El are o tandreţe deosebită pentru „florile Lui de stâncă”, o tandreţe pe care nu o are pentru crinii şi trandafirii Lui.


Margaret Bottome

Încercările vieţii sunt trimise ca să ne facă, nu ca să ne distrugă. Problemele financiare pot distruge afacerile unui om, dar îi formează caracterul. Şi o lovitură directă dată omului de afară poate fi cea mai mare binecuvântare posibilă pentru omul dinăuntru. Deci dacă Dumnezeu pune sau îngăduie ceva greu în viaţa noastră, putem fi siguri că adevăratul pericol sau adevărata problemă va fi ceea ce vom pierde dacă vom fugi sau ne vom răzvrăti împotriva acelui lucru.

Maltbie D. Babcock

 

Eroii sunt forjaţi pe nicovale fierbinţi cu durere,

Şi curajul superb vine numai prin testare.

Unele caractere se maturizează şi unele caractere înfloresc

Numai pe solul udat de sânge, unele suflete se dovedesc a fi mari

Numai în momente întunecate de moarte sau pieire.

 

Dumnezeu Îşi găseşte soldaţii cei mai buni pe muntele suferinţei.

 

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

Volumul III

 

Marcu 1-29-45

După sinagoga din Capernaum, casa lui Andrei şi a lui Simon este cea care devine scena unei minuni a harului. Isus este întotdeauna gata ca, odată primit în casele noastre, să ne aducă eliberările Sale. Să procedăm şi noi precum ucenicii, spunăndu-I Lui tot ce ne frământă (v. 30).Îndată ce a fost vindecată, soacra lui Simon se grăbeşte să slujească pe Domnul şi pe Săi. Oare n-avea ea, în faţa ei, exemplul celei mai mari slujbe? Se lasă seara, însă, pentru un astfel de Rob, ziua încă nu se sfârşise. Îi sunt aduşi cei care aveau probleme cu sănătatea şi, neobosit, El le ia durerile şi îi vindecă. Care era secretul unei astfel de activităţi minunate? De unde scotea Domnul Isus putere mereu proaspătă? Versetul 35 ne învaţă că din comuniunea cu Dumnezeul Său. Observaţi în ce fel îşi începea ziua acest Om desăvârşit (comp. cu Isaia 50.4 sf). Când este însă informat de popularitatea pe care o avea, El părăseşte mulţimile curioase să vadă doar minuni şi pleacă să predice Evanghelia în altă parte.

Domnul Isus vindecă apoi un lepros, căruia îi spune cu exactitate în ce fel trebuie să-şi dea mărturia, o mărturie după Cuvânt (v. 44; Levitic 14). Din nefericire însă, omul acţionează după propriile sale gânduri, iar aceasta în detrimentul lucrării lui Dumnezeu în această cetate.

 

PÂINEA CEA DE TOATE ZILELE

 

Text: Luca 15:11-32

BINECUVÂNTĂRI DE CARE NU NE DĂM SEAMA

Fiule, i-a zis tatăl, tu totdeauna eşti cu mine, şi tot ce am eu este al tău. Luca 15:31

Când Helen Keller avea doi ani, o boală nemiloasă a făcut-o să rămână surdă, mută şi oarbă. Drept rezultat, ea a fost întru totul inconştientă de dragostea mamei sale în toţi anii formării ei. Mama sa stătea lângă patul ei, şi spunea: „O, Helen, cât de mult te iubeşte mămica ta! Cât de mult ar vrea să-ţi spună despre dragostea ei! Dar ea nu te poate face să înţelegi. Ochii tăi sunt închişi, şi urechile îţi sunt înfundate”.

Cât de trist este să vezi oameni care nu sunt capabili să-şi dea seama de binecuvântările lor! Dar ce tragedie mai mare este atunci când considerăm binecuvântările ca pe ceva meritat. Acelaşi lucru l-a făcut fratele mai mare din istoria fiului risipitor. El nu s-a bucurat de reîntoarcerea fratelui său mai mic, şi a trecut cu vederea tratamentul bun pe care el l-a avut până atunci. Tatăl i-a reamintit: „Fiule, tu totdeauna eşti cu mine, şi tot ce am eu este al tău”. Părtăşia permanentă cu tatăl său plin de dragoste era a lui, dar el o luase ca pe ceva ce i se cuvenea, de drept.

Fiecare creştin este bogat din punct de vedere spiritual. Am fost justificaţi prin credinţă (Romani 5:1). Suntem copii ai Lui Dumnezeu, moştenitori împreună cu Cristos (Romani 8:16, 17). Suntem cetăţeni ai cerului (Filipeni 3:20). Duhul Sfânt locuieşte în noi (1Corinteni 6:19). Am fost strămutaţi din împărăţia întunericului în împărăţia Fiului dragostei lui Dumnezeu (Coloseni 1:13). Ba mai mult, Tatăl nostru Cel ceresc are mult mai multe lucruri minunate pregătite pentru noi (1 Corinteni 2:9).

Să nu lăsăm ca aceste binecuvântări să ne scape din vedere şi să le luăm ca pe un merit, ca pe un drept.     H.V.L.

Ajută-mi, Doamne, să nu uit de preţul greu

Ce Isus plăti pentru păcatul meuj

Şi fie binecuvântările de sus

Să ne ţină în iubirea lui Isus. D.J.D.

Îţi sporeşti bucuria atunci când îţi numeri binecuvântările.

 

DOMNUL ESTE APROAPE – GBV

http://www.gbv.ro/meditatii-zilnice/domnul-este-aproape

 

Iată însă scrierea care a fost scrisă: Mene – DUMNEZEU ţi-a numărat zilele domniei, şi i-a pus capăt. Techel – înseamnă că ai fost cântărit în cumpănă şi ai fost găsit uşor. Peres – înseamnă că împărăţia ta va fi împărţită, şi dată Mezilor şi Perşilor. Dan. 5,26-28.

Aceasta a fost inscripţia de la palatul regal din Babilon pe care Belşaţar a primit-o când s-a ridicat împotriva lui Dumnezeu şi nu s-a smerit. Scrierea era de la Dumnezeu şi Tălmăcirea pentru împotrivitorul Lui Dumnezeu arăta judecată şi decădere. Belşaţar a primit multă lumină de la Dumnezeu şi de aceea era mai mult răspunzător şi mai vinovat. Măreţele relevaţii ale Lui Dumnezeu în domnia lui Nebucadneţar nu-i erau ascunse; dacă vrem să amintim de acel vis al împăratului, la păzirea celor trei tova- răşi a lui Daniel, la smerenia împăratului şi la reînălţarea lui Nebucadneţar.

Atunci a mărturisit împăratul: „Acum eu, Nebucadneţar, laud şi slăvesc pe împăratul cerurilor căci toate lucrările Lui sunt adevărate, toate căile Lui sunt drepte şi El poate să smerească.” Cu toate acestea duhul lui Belşaţar s-a înălţat, Domnul împietrindu-i inima.Dacă tu nu eşti mântuit şi azi Dumnezeu cumpăneşte viaţa ta ce ar putea să-ţi recunoască din lucrările tale? Tu nu poţi să-i dai nimic, decât o inimă răutăcioasă şi multe, multe păcate. Dar harul Lui Dumnezeu nu a lipsit niciodată Tu trebuia să te pocăieşti, să te recunoşti, dar tu ţi-ai împietrit inima şi nu te-ai abătut de la rău. Dacă mai persişti în această situaţie, atunci te va judeca versetul de astăzi. Această întâmplare să-ţi fie o avertizare. POCĂIEŞTE-TE! ca nu cumva să auzi din partea judecătorului cuvintele: „Mene techel.”

„Pocăiţi-vă dar, şi întoarceţi-vă la Dumnezeu, pentru ca să vi se
şteargă păcatele…” (F. Ap. 3.19).

 

SĂMÂNȚA BUNĂ

http://www.gbv.ro/meditatii-zilnice/samanta-buna

 

Când Te-au văzut apele, Dumnezeule, când Te-au văzut apele, s-au cutremurat, și adâncurile s-au mișcat.

Psalmul 77.16

Taifunul din Hong Kong

Cel mai distructiv taifun a fost înregistrat la începutul secolului al XX-lea. Dezastrul a lovit Hong Kong-ul în anul 1906. Rafalele de vânt au avut viteze de până la 200 km/oră și nu mai puțin de 10.000 oameni au murit în timpul furtunii. La astfel de vești, oamenii ar trebui să-și pună cu seriozitate întrebarea: „De ce?”. Întrebarea este justificată și ea ne poate ajuta să găsim un răspuns bun. Omul se poate decide să lupte cu încăpățânare împotriva greutăților, dar cel mai înțelept lucru este să se gândească ce vrea Dumnezeu să-i spună prin împrejurarea în care se află. Marele adevăr, în orice situație ne găsim, este că Dumnezeu vrea să ne vorbească! Dumnezeu a încercat de multe ori să ne vorbească, însă, atât timp cât totul a mers bine, nu am ascultat. Dumnezeu știe că numai prin încercări grele poate să ne atragă atenția. Să nu gândim însă că numai anumitor popoare trebuie să le vorbească Dumnezeu. Cu toate că trăim într-o țară creștină, vedem că majoritatea oamenilor se comportă ca și cum n-ar exista Dumnezeu. Formalismul ne înconjoară pretutindeni, abdicarea de la valorile spirituale și morale ale credinței creștine se întâlnește la tot pasul. Într-o astfel de stare nu trebuie să întrebăm „de ce?”, ci să ne îndreptăm fața spre Dumnezeu pentru a-i cunoaște voia Sa, cu dorința de a o pune în practica vieții.

 

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

www.fundatiaseer.ro

 

NU EXISTA ÎNLOCUITOR!

„Vistierii ascunse, bogății îngropate” (Isaia 45:3)

Când suntem stresați – si cine nu este în zilele noastre? – prima noastră reacție este de a consulta ultima carte sau DVD apărut despre „cum să…”, sau să ne întâlnim cu prieteni creștini. Reimar Schultze observă: „în cel mai bun caz primim o frântură din ceea ce căutăm. Timpul petrecut vorbind despre Dumnezeu nu ține loc timpului petrecut cu Dumnezeu. Uită-te la biserica ta si spune-mi dacă in toate cărțile religioase, CD-urile și programele, există ceva care să ajungă la nivelul lui Enoh, Avraam, Moise și Noe. Însuși Dumnezeu a fost și întotdeauna va fi cea mai mare sursă de informații, inspirație, transformare si părtășie. Isaac medita pe câmp când „și-a ridicat ochii, și a văzut. ..” ( Geneza 24:63). Când suntem singuri cu Dumnezeu, primim lumină … în clipele noastre de liniște El pune înaintea noastră bogății spirituale… ascunse omului grăbit.

Biblia spune: „După ce a dat drumul noroadelor, (Isus) S-a suit pe munte să Se roage, singur la o parte (Matei 14:23) Mulți dintre cei care au venit sa-L vadă pe Domnul Isus au călătorit timp de câteva zile și totuși El i-a îndepărtat ca să se poată ruga. Ca să fii singur cu Dumnezeu trebuie să lași deoparte: rude; prieteni; programe; oportunități și opiniile altor oameni. Așa a făcut Domnul Isus. Mulți s-au simțit jigniți dar El nu s-a lăsat influențat de presiunea oamenilor. Isus a ascultat doar de vocea Tatălui. Poți să devii sclavul oamenilor sau poți trăi după voia lui Dumnezeu. Nu poți să le faci pe amândouă. Dacă alegi a doua variantă, din ființa ta va curge un izvor de apă vie și vei primi putere alături de Dumnezeu. El îți va descoperi „vistierii ascunse, bogății îngropate”.

22 Noiembrie 2016

TOTUL PENTRU GLORIA LUI

de Oswald CHAMBERS

 

Lucrurile mărunte şi lucrurile profunde

Deci, fie că mănânci, fie că bei, fie că faceţi altceva, să faceţi totul spre gloria lui Dumnezeu. 1 Corinteni 10:31.

Fereşte-te să crezi că aspectele mărunte ale vieţii nu sunt cuprinse în planul lui Dumnezeu; ele sunt rânduite de Dumnezeu la fel de mult ca şi lucrurile profunde ale vieţii. Dacă refuzi să te ocupi de lucrurile mărunte, nu faci asta din devotament faţă de Dumnezeu, ci din dorinţa de a-i impresiona pe ceilalţi oameni cu faptul că nu te ocupi cu lucruri mărunte; acesta este un semn sigur că suferi de mândrie spirituală. Fereşte-te să laşi să apară în tine dispreţul faţă de ceilalţi, el apare întotdeauna pe această linie şi te face să umbli ca un reproş ambulant la adresa altora, deoarece ei se ocupă de lucruri mărunte, dar tu nu. Nu poza drept o persoană profundă; Dumnezeu a ales să devină un copilaş.

A te ocupa de lucruri mărunte nu este un semn că eşti rău şi nici nu e un semn că viaţa ta nu este profundă: nici oceanul nu este adânc la ţărm. Satisfacţiile mărunte ale vieţii, precum a mânca şi a bea, a se plimba şi a povesti, sunt toate lăsate de Dumnezeu. Aceste lucruri au existat şi în viaţa Domnului nostru. El le-a făcut ca Fiu al lui Dumnezeu şi a spus că „ucenicul nu este mai presus de învăţătorul său”.

Siguranţa noastră stă în lucrurile mărunte ale vieţii. Trebuie să trăim lucrurile mărunte ale vieţii obişnuite într-un mod obişnuit. Apoi, când Dumnezeu ne trece prin lucruri mai adânci, acestea sunt separate de grijile mărunte. Nu arăta niciodată altcuiva lucrurile profunde decât lui Dumnezeu. Suntem atât de îngrozitor de serioşi, ne interesează cu atâta disperare propriul nostru caracter şi reputaţia noastră, încât refuzăm să ne comportăm ca nişte creştini în lucrurile mărunte ale vieţii.

Hotărăşte-te să nu iei pe nimeni altcineva în serios decât pe Dumnezeu. Atunci vei descoperi că prima persoană cu care trebuie să fii cât se poate de sever, pentru că este cel mai mare impostor întâlnit vreodată, eşti tu însuţi.

 

MANA DE DIMINEAŢĂ

 

„Domnul este bun cu cine se aşteaptă la El.”

PLÂNGERILE LUI IEREMIA 3:25

Cel fără ajutor trebuie să aştepte. Cel răbdător, aşteaptă. Dar ce greu este pentru cel nerăbdător şi pentru cel tare ca să aştepte! Să aştepţi pentru mântuirea unui suflet când inima îţi este zdrobită în aşteptare; să aştepţi consacrarea unei vieţi în ogorul lui Dumnezeu când vezi că lumea înlătură ca un gunoi ce este de preţ; să aştepţi pe Dumnezeu să intervină şi să vezi ravagiile pe care le face Satan în timp ce tu aştepţi; astfel de aşteptări cer o mare credinţă. Şi totuşi credinţa care aşteaptă va vedea cu siguranţă, slava lui Dumnezeu care va veni peste acela care aşteaptă. Ai plecat într-o lungă şi obositoare călătorie cu trenul. Ai călătorit prin praf şi căldură. La miezul nopţii te-ai trezit de încetineala trenului. O ciocnitură, o zdruncinătură, un scârţâit şi apoi trenul se opreşte. Aştepţi şi aştepţi. Străpungi cu privirea în întuneric cu fruntea lipită de geam. Cinci, zece, douăzeci de minute trec greu. Totuşi e linişte, nu se mişcă nimic. Te întorci obosit şi plictisit în compartiment. Te întrebi când se va sfârşi aşteptarea obositoare. Deodată se aude un sunet în depărtare. Şuieratul şi zdrăngănitul se apropie; apoi o goană, un uruit şi locomotiva ca un monstru şi cu coada ei de vagoane se năpusteşte pe lângă tine într-o clipă şi este înghiţită în întunericul care o înconjoară. Ai aşteptat mult. Acum poţi vedea care a fost cauza aşteptării. Poţi să-ţi imaginezi teribila moarte care te-ar fi aşteptat dacă trenul în care erai ar fi plecat. Poţi vedea motivul înţelept care te-a ţinut în aşteptare pe şină. Era un tren care trebuia să treacă şi singurul lucru sigur de făcut era să aştepţi cu răbdare. Dacă ai fi plecat, ar fi fost moarte şi rămăşiţele unei ciocniri înfiorătoare.

Îţi dă inima ghes să faci ceva? Eşti nerăbdător pentru slujire şi totuşi împiedicat din toate părţile? Îţi este orizontul vieţii atât de îngust din pricina împrejurărilor care au devenit aproape de nesuportat? Totuşi, timpul de aşteptare al lui Dumnezeu este cel mai bun pentru tine acum. Aşteaptă şi vei vedea bariera ridicându-se. Aşteaptă şi vei vedea cum împrejurările se schimbă. Aşteaptă şi vei vedea cum Dumnezeu lucrează peste aşteptările şi dorinţele tale. Aşteaptă şi vei vedea „cum nici n-a văzut vreodată ochiul aşa ceva: ca un alt dumnezeu afară de Tine să fi făcut asemenea lucruri pentru cei ce aşteaptă totul de la El (Isaia. 64:4). „Bine este să aştepţi în tăcerea ajutorul Domnului. (Plâng. Ier. 3:26)

Când inimile noastre realizează ce este Dumnezeu, şi ce este El pentru noi, avem odihnă. Este odihnă cerească; când căutăm odihna în pustiu, uităm Canaanul.

Dacă un credincios are încă încredere în el însuşi, va fi greu să-l convingi de neputinţa lui şi de nevoia de a se încrede în Dumnezeu.El va găsi rezolvarea problemelor când va fi învăţat să spună: „Trebuie să rămân liniştit căci eu nu pot face nimic.” J.N.D.

„Dacă nu ştii ce să faci, nu fă nimic; dacă nu vezi clar soluţia, este mai bine să stai liniştit şi să nu faci nici o mişcare, asteptând călăuzirea de sus.” C.H.M.

 

MÂNTUIREA PRIN HRISTOS

Meditaţii zilnice – de Fritz BERGER

 

„Şi cine rămâne în dragoste, rămâne în Dumnezeu şi Dumnezeu rămâne în el”. 1 Ioan 4:16.b.

Au mai fost oameni care au crezut în Dumnezeu. Nu suntem noi primii. De aceea vreau să le urmăm exemplul acelora care au ţinut sus steagul biruinţei şi care au crezut până la capăt, şi nu exemplul acelora care spun: „Când vin greutăţi voi nu puteţi trece prin ele, deoarece credinţa voastră este ca şi un foc de paie”. Aceştia mai spun: „Noi suntem carne şi trebuie să păcătuim mereu”. Dar noi vrem să vorbim de Păstorul nostru cel bun şi să vestim faptele Lui. Dacă nu vom deveni astfel fericiţi, atunci nu ne poate ajuta nimic altceva. În aceasta constă propăşirea că noi, ne lăudăm cu faptele Lui şi nu suntem îndoielnici. El este acelaşi, ieri şi azi şi în veci.

Este bine ca inima să fie întărită prin har. Noi ne putem baza pe dragostea şi îndurarea Lui şi putem primi răbdarea Lui, ca şi un lucru pentru mântuirea noastră. Este scris: Dumnezeu este dragoste. Dragostea nu se gândeşte la rău. Dragostea este îndelung răbdătoare. Şi dacă nu ne ia în socoteală păcatele noastre, spuneţi-mi pentru ce ar mai putea fi supărat pe noi. Dragostea este îndelung răbdătoare şi plină de bunătate, deci Dumnezeu nu are intenţii duşmănoase faţă de noi.

Dragostea nu se poartă necuviincios, nu se bucură de nelegiuire, crede totul, nădăjduieşte totul. Crede că ne va conduce până la ţintă, fiind plin de răbdare faţă de noi până când se sfarmă tot ceea ce se opune în noi voinţei Duhului lui Dumnezeu. Căci El curăţă copiii Săi, asemenea aurarului care curăţă aurul şi argintul. În astfel de împrejurări Îi spunem: Tată, Tu ştii mai bine de ce am nevoie, de aceea ţine-mă aproape de Tine ca să nu mă gândesc să fug din şcoala Ta.

 

TEZAURUL PROMISIUNILOR LUI DUMNEZEU

de Charles H. SPURGEON

 

NICI O CONDAMNARE

În zilele acelea, şi vremea aceea, – zice Domnul – se va căuta nelegiuirea lui Israel, şi nu va mai fi, şi păcatul lui Iuda, şi nu se va mai găsi; căci voi ierta rămăşiţa, pe care o voi lăsa. Ieremia 50.20

Într-adevăr, un cuvânt glorios. Ce iertare desăvârşită este făgăduită aici acestor popoare aşa de păcătoase, Israel şi Iuda. Păcatul lor va fi în aşa fel îndepărtat că nu se va mai găsi, şi aşa de bine şters că nu va mai exista. Slăvit să fie Dumnezeu că iartă!Satana caută păcatele prin care poate să ne învinuiască, vrăjmaşii noştri le caută pe acelea cu care pot să ne împovăreze, şi însăşi cugetele noastre se străduiesc cu o râvna bolnăvicioasă să ne apese cu greutatea lor. Dar când Dumnezeu ne priveşte prin sângele preţios al Domnului Isus, teama care ne cuprinsese dispare, pentru că aceste păcate „nu mai sunt”, „ele nu se mai găsesc”. Dumnezeu a şters întinăciunile noastre şi a uitat nelegiuirile noastre. Jertfa Domnului Isus a aruncat pentru totdeauna în marea uitării păcatele noastre. Aceasta ne face să ne bucurăm şi să cântăm de veselie.Însuşi Dumnezeu este Acela care dă iertarea Sa aleşilor Săi. Cuvântul Său de iertare nu este numai acela al unui rege, ci şi acela al unui Dumnezeu. El dă iertare şi noi suntem iertaţi. El ne-a împăcat cu Sine şi din acea clipă poporul Său este dincolo de orice teamă de condamnare. Binecuvântat să fie numele lui Dumnezeu, care ne-a înlăturat cu totul păcatele

 

DOMNUL ESTE APROAPE!

Calendar Biblic

 

Deja voi sunteți curaţi, datorită Cuvântului pe care vi lam spus. Ioan 15.3

Acesta este punctul de început al relației noastre cu Hristos: Cuvântul Său ne face curați. El nu vorbește despre sângele Său aici; acel sânge prețios nea curățit de păcatele noastre, de toate lucrurile rele pe care leam făcut, însă Cuvântul Său nea curățit de ceea ce eram. „Vați curățit sufletele prin ascultarea de adevăr” (1 Petru 1.22). Cuvântul Său a lucrat în sufletele noastre cu o putere curățitoare și dătătoare de viață; am fost născuți din nou prin el și curățiți de orice nădejde falsă, pentru a afla totul în Hristos.

Petru este un exemplu cu privire la aceasta, prin răspunsul său la întrebarea Domnului: „Și voi vreți să plecați?”. El a răspuns: „La cine să ne ducem, Doamne? Tu ai cuvintele vieții eterne și noi am crezut și am cunoscut că Tu ești Sfântul lui Dumnezeu” (Ioan 6.68,69). Poate că el nu a înțeles, la acel moment, deplina importanță a cuvintelor sale, căci ele reprezintă mărturisirea deplină a credinței creștine. Ele semnifică faptul că templul și rânduielile lui nu mai semnificau nimic pentru ei; că preoții și jertfele lor nu mai reprezentau vreo atracție pentru ei; că întregul ritual al acelei religii în care speraseră că vor găsi viața fusese judecat de ei ca nefiind de niciun folos. Aceste cuvinte înseamnă că ucenicii renunțaseră la eforturile lor proprii de a dobândi viața și dreptatea, pentru a găsi totul în Hristos. El singur avea cuvintele vieții eterne; în El erau concentrate nădejdile lor; pe El se baza credința lor; El era Dătătorul vieții, Fiul Dumnezeului viu.

Cuvântul Domnului venise la ucenicii Săi ca lumină, descoperind inutilitatea a tot ceea ce existase înainte și, curățindui, ia condus către Hristos Însuși. Despre unii ca aceștia, Domnul a putut spune: „Voi sunteți curați, datorită Cuvântului pe care vi lam spus”. Dumnezeu să ne dea harul ca mărturisirea lui Petru să fie și a noastră! J. T. Mawson

 

BĂTÎND LA UȘA LUI DUMNEZEU

de Oswald CHAMBERS

 

Doamne, fă să fiu astăzi pe deplin absorbit în Tine – aşa devieri, aşa împrăştieri am. Vreau să mă întorc acasă la Tine, să trăiesc din nou viaţa de dependenţă totală de Tine.

 

MEDITAŢII ZILNICE

de Wim MALGO

 

«Dacă sunteţi călăuziţi de Duhul, nu sunteţi sub Lege.» GALATENI 5,18

De ce durează oare atât de mult la unii copii ai lui Dumnezeu până când Duhul Sfânt preia controlul în totalitate în viaţa lor? În politică există o situaţie care ne ajuta să înţelegem mai bine acest lucru. Unele guverne nu sunt calificate să ia decizii de interes naţional, deoarece nu au susţinere majoritară în parlament. În vieţile unora dintre copiii lui Dumnezeu nu se ajunge niciodată la o preluare totală a puterii din partea Duhului Sfânt pentru că în inimile lor nu există o atitudine de predare necondiţionată. Dezechilibrul interior apare de fiecare dată când păcate ca mândria, invidia, auto-justificarea, bârfa sau alte patimi întunecate din inima noastră încearcă continuu să preia controlul. Duhul Sfânt nu acţionează însă ca un dictator. Vrea într-adevăr să ne conducă, dar dacă avem îndoieli, Se retrage. Când Duhul Sfânt nu poate stăpâni total inima unui copil al lui Dumnezeu, acest lucru are atât repercusiuni lăuntrice, cât şi exterioare. Astfel viaţa de credinţă devine o zbatere continuă; acest lucru se poate observa din păcate la mulţi dintre copiii Săi. Urmarea lui Isus devine o povară, fiind exact opusul a ceea ce vrea Dumnezeu să ne dăruiască. Dacă însă Duhul Lui ne conduce, nu există constrângere în umblarea cu Isus, ci o pace şi o încredere binecuvântată.

 

MEDITAŢII PENTRU FIECARE ZI A ANULUI

de Charles H. SPURGEON

Dimineaţa şi Seara

Dimineaţa

Israel a slujit pentru o femeie, şi pentru o femeie a păzit turmele. Osea 12:12

În timp ce muncea pentru Laban, Iacov şi-a descris truda în felul următor: „iată, am stat la tine douăzeci de ani… Nu ţi-am adus acasă vite sfâşiate de fiare; eu însumi te-am despăgubit pentru ele; îmi cereai înapoi ce mi se fura ziua, sau ce mi se fura noaptea. Ziua mă topeam de căldură, iar noaptea mă prăpădeam de frig, şi-mi fugea somnul de pe ochi” (Genesa 31:38-39). Chiar mai chinuitoare decât aceasta a fost viaţa Mântuitorului. El şi-a vegheat turma până la ultima suflare – „n-am pierdut pe nici unul din aceia pe care Mi i-ai dat” (loan 18:9). Părul îi era ud de rouă, şi peste capul lui cădea roua nopţii. Somnul fugea de El, fiindcă se ruga toată noaptea, mijlocind pentru poporul Său. Într-o noapte trebuia să se roage pentru Petru; în altă noapte trebuia să mijlocească în lacrimi. Nici un păstor care stă sub cerul rece, privind la stele, nu ar putea să se plângă de asprimea muncii lui aşa cum s-ar putea plânge Isus Christos, dacă ar alege să facă asta, din cauza dificultăţilor pe care Le-a avut ca să-Şi câştige soţia.

 

Munţii de negură şi aerul de gheaţă

Sunt martori la durerea rugii Sale;

Pustia i-a adus ispita în faţă,

Dar şi victoria în crunta încercare.

 

Este bine să zăbovim asupra faptului că Laban a cerut toate oile din mâna lui Iacov. Dacă erau atacate sau sfâşiate de fiare, Iacov trebuia să le facă bune; dacă unele mureau, el trebuia să le ferească de boală pe celelalte. Nu a fost truda Lui Isus pentru biserica Sa truda unui Păstor care trebuia să aducă fiecare oaie în siguranţă, în mâinile Celui care I-a încredinţat-o? Priveşte-l pe Iacov cel chinuit, şi vei vedea în el o reprezentare a Celui despre care citim „El îşi va paşte turma ca un păstor” (Isaia 40:11).

Seara

Puterea învierii Lui. Filipeni 3:10

Doctrina unui Mântuitor înviat este extrem de preţioasă, învierea este piatra de temelie a clădirii creştinismului. Este cheia de boltă a podului mântuirii noastre. Ne-ar trebui un volum ca să descriem toate izvoarele de apă vie care curg dintr-o singură sursă sacră, învierea dragului nostru Domn şi Mântuitor Isus Christos. Totuşi, să ştii că El a înviat, şi să ai părtăşie cu El în învierea Lui, comunicând cu Mântuitorul înviat printr-o viaţă înviată, văzându-L cum iese din mormânt părăsind noi înşine mormântul asemănării cu lumea, este încă şi mai preţios. Doctrina este baza experienţei; dar, aşa cum floarea este mai frumoasă decât rădăcina, experienţa părtăşiei cu Mântuitorul înviat este mai frumoasă decât doctrina însăşi. Vreau să crezi că, Christos a învins moartea într-un asemenea fel încât să poţi cânta învierea Lui, şi să extragi toată mângâierea pe care o pot extrage din acest fapt sigur şi mărturisit. Totuşi, te implor să nu te mulţumeşti numai cu faptele. Deşi nu-L poţi vedea aşa cum L-au văzut ucenicii, doreşte-ţi să-L vezi pe Isus Christos prin ochii credinţei. Deşi nu-L poţi „ţinea” (loan 20:17) cum L-a ţinut Maria Magdalena, poate că ai privilegiul să vorbeşti cu El, şi să ştii că El a înviat, şi tu vei fi de asemenea înviat la „o viaţă nouă” (Romani 6:4). Să-L cunoşti pe Mântuitorul care ţi-a răstignit păcatele este un grad foarte înalt de cunoaştere. Totuşi, să-L cunosc pe Mântuitorul înviat care m-a îndrepăţit, şi să realizez că El m-a trezit la o viaţă nouă, fiindcă El îmi garantează că voi fi o creaţie nouă prin însăşi viaţa Sa nouă, este o experienţă nobilă. În afară de ea, nimic altceva nu trebuie să ne mulţumească. Fie ca şi tu să-L „cunoşti pe El, şi puterea învierii Lui.

 

IZVOARE IN DEŞERT

 

Credeţi că pot face lucrul acesta? (Matei 9:28)

Dumnezeu Se ocupă cu lucruri imposibile. Nu este niciodată prea târziu pentru El să facă aceasta, atât timp cât ceea ce este imposibil este adus la El cu credinţă deplină de persoana a cărei viaţă şi împrejurări ar fi influenţate dacă Dumnezeu va fi glorificat. Dacă am experimentat răzvrătirea, necredinţa, păcatul şi ruina în viaţa noastră, nu este niciodată prea târziu pentru Dumnezeu să Se ocupe cu succes de aceste lucruri tragice, dacă ele sunt aduse la El cu predare şi încredere deplină.S-a spus deseori, şi pe bună dreptate, că creştinismul este singura religie care poate să se ocupe de trecutul unei persoane. „Vă voi răsplăti astfel anii pe care i-au mâncat lăcustele” (Ioel 2:25) zice Domnul, şi putem să ne încredem în El că o va face fără rezerve. El face aceasta nu pentru ceea ce suntem noi, ci pentru cine este El. Dumnezeu iartă şi vindecă şi reface, pentru că El este „Dumnezeul oricărui har” (1 Petru 5:10). Să-L lăudăm şi să ne încredem în El.

din Vremurile Şcolii duminicale

Nimic nu este prea greu pentru Isus

    Nici un om nu poate să lucreze ca El.

 

Avem un Dumnezeu care-Şi găseşte plăcerea în imposibilităţi şi care întreabă: „Este ceva prea greu pentru Mine?” (Ier. 32:27, KJV).

Andrew Murray

 

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

Volumul III

 

Marcu 1.14-28

Odată apărut Domnul Isus, prin chiar acest fapt, slujba lui Ioan Botezătorul se află la sfârşitul ei.

Împărăţia lui Dumnezeu s-a apropiat; împăratul în persoană Se află în mijlocul poporului. Şi El face o proclamaţie care se rezumă prin două porunci, întotdeauna actuale: „Pocăiţi-vă şi credeţi în Evanghelie” (v. 15). Domnul citeşte în inima fiecăruia răspunsul pe care îl dăm la această invitaţie urgentă. Celor care L-au ascultat şi L-au primit, El le adresează apoi, personal, o altă chemare, de a-L urma slujindu-L. „Veniţi după Mine” (v. 17), le spune El celor patru ucenici cărora le cunoştea înclinaţia interioară. Şi imediat aceştia îl urmează. Ei vor avea privilegiul de a-L însoţi pe Isus pe tot parcursul slujbei Sale, de a fi martorii Săi la tot ce vor fi văzut şi auzit (1 Ioan 1.1…) şi de a fi ucenicii Săi, învăţaţi de El (Matei 11.29). Este condiţia pentru a deveni, mai târziu, apostolii Săi, altfel spus, trimişii Săi (Ioan 20.21) pentru a predica evanghelia în lume.

La Capernaum, Isus vindecă un om stăpânit de un duh necurat care se afla chiar în sinagogă, ca o caracteristică a stării de adânc faliment în care era căzut atunci Israelul. Încă de la începutul slujbei Domnului, puterea Lui este „la cuţite” cu cea a lui Satan, care acţionează atât asupra trupurilor, cât şi asupra sufletelor (despre care atât de puţini sunt conştienţi).

 

 

PÂINEA CEA DE TOATE ZILELE

 

Text: Psalmul 29    

O PROMISIUNE DUBLĂ

Domnul dă tărie poporului Său, Domnul binecuvântează Pe poporul Său cu pace. Psalmul 29:11

Psalmul 29 a fost numit „psalmul furtunos”. El descrie ape vijelioase, bubuitul tunetului, trosnetele flăcărilor de foc, şi căderea marilor cedri ai Libanului. Apoi vine versetul 11. Este ca un curcubeu în nori, o linişte după o furtună – aducâ    nd pace şi tărie oamenilor lui Dumnezeu. Adevărul lui poate deveni o realitate în marile crize ale vieţii.

În 1555, Nicholas Ridley a fost ars pe rug din pricina că-L mărturisise pe Cristos. În noaptea de dinaintea execuţiei, fratele lui s-a oferit să stea cu el în celula închisorii pentru a-i fi alături şi a-l mângâia. Nicholas l-a refuzat spunând că vrea să se culce şi să doarmă liniştit aşa cum a făcut-o întreaga viaţă. Deoarece cunoştea pacea lui Dumnezu, el s-a putut odihni în puterea mâinilor veşnice ale Domnului pentru purtarea Lui de grijă. Şi noi putem face la fel! Dumnezeu ne dă putere în acele vremuri când suntem slabi şi fricoşi. El ne-o dă în fiecare zi şi în orice dificultate. Dumnezeu ne dă şi pace care ne păzeşte uşa inimii în mijlocul marilor prăpăduri şi încercări. Aşa cum a spus Pavel în Filipeni 4:7, ea este pacea care întrece orice pricepere.

Eşti în dificultăţi – divorţ, pierderea cuiva drag, o criză de natură fizică sau psihică? încredinţeaz-o în mâna Domnului. Vei avea multe zile de încercare, dar El îţi va da putere să-ţi continui drumul şi pace pentru a-ţi mângâia sufletul. Cere-I această promisiune dublă din Psalmul 29:11, pentru a fi a ta.     P.R.V.

Cristos ne-a promis putere şi pace

Când cârma o laşi în mâna-I divină.

El poate din marea furtunii tenace,

Să facă oglindă de pace senină.     D.J.D.

Secretul păcii este să-I dai toate îngrijorările tale lui Dumnezeu.

 

DOMNUL ESTE APROAPE – GBV

http://www.gbv.ro/meditatii-zilnice/domnul-este-aproape

 

Dacă DUMNEZEU este pentru noi, cine va Fi Împotriva noastră? Rom. 8,31.

Este necesar să ne gândim la puterea care e pentru noi, cât şi la puterile care sunt împotriva noastră. Dacă nu cunosc puterea care e pentru mine atunci sunt neliniştit; în loc s-o folosesc în toate împrejurările, sunt într-o continuă luptă individuală. „Dacă Dumnezeu este pentru noi, cine va fi împotriva noastră, atunci nici cea mai aspră împotrivire nu mă poate clinti. Eu trebuie să fiu învăţat că Dumnezeu este în TOATE chiar şi PESTE lucrurile care mă preocupă sunt cel fără putere să rezist împotrivirilor unei lumi plină de ură şi să fiu liniştit aşa cum El mă călăuzeşte, căci numai aşa este bine. Cu cât cunosc mai bine şi mai mult puterea împotrivirii, natura şi ţinta ei cu atât voi fi mai bine pregătit la atacurile ei. Şi cu cât cunosc puterea duşmanului meu cu atât mai mult mă voi folosi de izvorul puterii lui Dumnezeu care îmi aparţine.

Cine îl ignoră sau îl subapreciază pe duşman, se bizuie pe puterea sa proprie şi acceptă prea puţin adevărata putere; dar cine-l recunoaşte în adevărata sa brutalitate, cere puterea necesară de la Dumnezeu şi o va primi. Cuvântul Lui Dumnezeu numeşte duşmani pe: căpeteniile, domniile, stăpânitorii întunericului, duhurile răutăţii (făpturi spirituale). Sunt duşmani puternici şi noi facem bine dacă nu-i ignorăm ca nu cumva să cădem prin ei în păcate. Dar totuşi nu avem nici un motiv să ne fie frică deoarece TOATĂ puterea Lui Dumnezeu este de partea noastră, pentru noi şi cu noi. Oare ce putere ar putea să-i reziste? Dacă Dumnezeu este PENTRU noi cine va fi împotriva noastră?

Vrăjmaşul poate să se împotrivească planurilor Lui Dumnezeu, dar El este mai tare. De aceea nu avem nevoie de nimic altceva, decât de simplitatea şi duhul unui copilaş, care îşi pune toată încrederea NUMAI în Dumnezeu.

 

SĂMÂNȚA BUNĂ

http://www.gbv.ro/meditatii-zilnice/samanta-buna

 

Să nu obosim în facerea binelui; căci, la vremea potrivită, vom secera, dacă nu vom cădea de oboseală.

Galateni 6.9

Facerea de bine

Tânăra nu mai putea de bucurie. Omul a încurajat-o și a dat să plece spre următorul avion. Cu glasul aproape ștrangulat de emoție, tânăra zise: „Domnule…”. Bărbatul își întoarse privirea spre tânăra aceea care avea așa probleme mari cu vederea. Ea continuă și zise: „Sunteți cumva Domnul Isus?”. Emoționat de cele auzite, omul nu a știut ce să răspundă. Plecă încet spre avion cu aceste cuvinte care l-au răscolit: „Sunteți cumva Domnul Isus?”.

Facerea de bine poate să vină din diferite izvoare: dintr-o educație bună, din religie, din teama că vom fi pedepsiți de Dumnezeu dacă nu facem binele sau din credința adevărată în Mântuitorul. Nimic nu este mai potrivnic adevărului de temelie al Evangheliei, decât gândul unei îmbunătățiri treptate a păcătosului prin facerea de bine. El poate încerca să se îmbunătățească, să ia hotărâri să se facă mai bun, să facă mai mult bine altora; dar prin toate acestea, el nu va fi scos din vechea stare de păcat. Omului îi trebuie o natură nouă. Dar cum s-o dobândească? Crezând mărturia lui Dumnezeu despre Fiul Său: „Dar tuturor celor ce L-au primit, adică celor ce cred în Numele Lui, le-a dat dreptul să se facă copii ai lui Dumnezeu”. Astfel de oameni fac binele, pentru că sunt copii ai lui Dumnezeu și nu ca să devină copii ai lui Dumnezeu. Observați marea diferență!

 

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

www.fundatiaseer.ro

 

FII TOT TIMPUL SMERIT!

„Cine sunt eu…., de m-ai făcut să ajung unde sunt?”

(2 Samuel 7:18)

Un membru al parlamentului și-a dus fetița în vizită la catedrala Westminster Abbey. In timp ce ea privea la coloanele magnifice, tatăl ei a întrebat-o: „La ce te gândești, drăguto?” Cu candoarea copilărească, ea a răspuns: „Mă gândeam cât de mare pari acasă, tati, și cât de mic pari aici”. Prezența lui Dumnezeu ne face sa ne smerim. In Vechiul Testament, regele David a intrat si a stat în fata Domnului si a zis: „Cine sunt eu, Doamne Dumnezeule, și ce este familia mea, că m-ai adus unde sunt?” Biblia este plină de exemple de oameni care s-au smerit înaintea lui Dumnezeu. În Evanghelia după Matei, autorul își menționează propriul nume doar de două ori, de fiecare dată numindu-se un vameș, loan nu-și menționează deloc numele în Evanghelia sa. Numele loan din întreaga sa Evanghelie îi este atribuit lui loan Botezătorul, loan pur și simplu se numește pe sine „celălalt ucenic” sau „ucenicul pe care-l iubea Isus”. Luca a scris două dintre cele mai importante cărți din Biblie, fără ca măcar o dată să-și menționeze numele. Pavel, cel mai prolific autor al Bibliei, se numește pe sine „stârpitură”. El s-a descris ca fiind „cel mai neînsemnat dintre apostoli” (1 Corinteni 15:8-9), si „cel mai neînsemnat dintre toți sfinții” (Efeseni 3:8).

De fapt, odată cu înaintarea în vârstă, Pavel a fost tot mai smerit, iar în una din ultimele sale epistole, se prezintă ca „cel dintâi dintre păcătoși” (vezi 1 Timotei 1:15). Regele David nu a scris nici un psalm în cinstea victoriei cu Goliat, dar a scris psalmul pocăinței mărturisindu-și păcatul cu Batseba (Psalmul 51). Așadar, fii întotdeauna smerit!

21 Noiembrie 2016

TOTUL PENTRU GLORIA LUI

de Oswald CHAMBERS

S-a sfârşit!

„Am sfârşit lucrarea pe care Mi-ai dat-o s-o fac.”Ioan 17:4

Moartea lui Isus Cristos este împlinirea în istorie a însuşi gândului lui Dumnezeu. Nu se poate să-L considerăm pe Isus Cristos un martir. Moartea Lui n-a fost o întâmplare care putea fi prevenită: moartea Lui a fost însuşi motivul pentru care a venit pe pământ.Nu-ţi baza niciodată predicile despre iertare pe ideea că Dumnezeu este Tatăl nostru şi că El ne va ierta pentru că ne iubeşte. Aceasta contrazice revelaţia lui Isus Cristos despre Dumnezeu, face crucea Lui inutilă, iar Răscumpărarea – „mult zgomot pentru nimic”. Dumnezeu iartă păcatul doar datorită morţii lui Cristos. Dumnezeu n-ar putea ierta oamenii în nici un alt mod decât prin moartea Fiului Său; Isus este înălţat ca Mântuitor datorită morţii Sale. Pe Isus „îl vedem încununat cu slavă şi cu cinste, din pricina morţii pe care a suferit-o”.

Cel mai mare strigăt de triumf care a răsunat vreodată în urechile unui univers uimit a fost strigătul de pe Crucea lui Cristos: S-a sfârşit! Acestea au fost ultimele cuvinte din lucrarea de Răscumpărare a omului.Orice lucru care diminuează sau acoperă sfinţenia lui Dumnezeu printr-o părere falsă despre dragostea Lui contrazice revelaţia despre Dumnezeu dată de Isus Cristos. Nu lăsa niciodată să pătrundă în mintea ta gândul că, din milă, Isus Cristos a luat partea noastră împotrivindu-Se lui Dumnezeu sau că El a devenit blestem pentru noi din compasiune pentru noi. Isus Cristos a devenit blestem pentru noi prin hotărâre divină. Partea noastră în înţelegerea semnificaţiei teribile a acestui blestem este convingerea că suntem păcătoşi; ni s-a dat darul de a ne ruşina şi de a ne pocăi; aceasta este marea milă a lui Dumnezeu. Isus Cristos urăşte păcatul din om, şi Calvarul este măsura urii Sale.

MANA DE DIMINEAŢĂ

„Dar nu mai trăiesc eu, ci Hristos trăieşte în mine…” GALATENI 2:20

Domnul Isus a murit pentru păcătosi dar Epistola către Galateni ne spune că viaţa proprie a păcătosului mântuit şi justificat înaintea lui Dumnezeu, trebuie să moară pe cruce. Crucea este, ca să spunem aşa, transportată de la Golgota, în viaţa celui credincios şi aproape toate luptele vieţii copilului lui Dumnezeu sunt legate de faptul acesta.

Nimeni nu este silit să primească iertarea crucii, dar aceia care nu o primesc, rămân sub mânia lui Dumnezeu şi sunt posibile toate consecinţele care pot ieşi de aici până la pierzarea veşnică. Nici creştinul nu este forţat să se lase răstignit împreună cu Domnul Hristos; dar dacă el se sustrage de la cruce, este expus la toate ispitele, la toate închipuirile şi toate relele care se întâmplă, vai, chiar în sânul Bisericii.

Viaţa proprie cu ambiţiile ei nu este nicăieri atât de tare, de înşelătoare şi periculoasă ca în lucrurile sfinte. Ea poate să „slujească” lui Hristos, poate pretinde că este credincioasă, este în stare să arate multă râvnă şi capabilitate, dar omul firesc este vrăjmaş lui Dumnezeu. Când această viaţă proprie pretinde că slujeşte lui Dumnezeu, se înşeală pe ea însăşi şi înşeală şi pe alţii. Ea este totdeauna un teren propice pentru vrăjmaş. Atâţia creştini care îşi păstrează viaţa lor personală egoistă şi mândră, dăunează lucrării lui Dumnezeu şi chiar o sabotează.

Mai este de mirare că diavolul face tot ce-i stă în putinţă ca să împiedice pe cel credincios să experimenteze crucea Domnului Hristos în viaţa sa? Este de mirare că viaţa proprie a credinciosului face totul ca să scape de cruce şi s-o înlocuiască cu aşa zisa activitate pentru Hristos? El ştie că crucea ar pune capăt tuturor ambiţiilor şi pretenţiilor lui şi l-ar face să realizeze că el nu este nimic, ci numai Domnul Hristos este totul. Şi el tocmai aceasta vrea să evite. Sărmane suflete, ce dezamăgire cruntă vor avea şi ce pagube imense şi ireparabile şi pentru el şi pentru aceia pe care i-a înşelat prin falsa lor credinţă închipuită, nereală.

Marele apostol ne spune care este singura condiţie de slujire, singurul secret al adevăratei vieţi dumnezeieşti: „Am fost răstignit împreună cu Hristos; dar nu mai trăiesc eu, ci Hristos trăieşte în mine.” Dacă acest secret, deşi acum nu mai este secret câtă vreme Biblia ni l-a descoperit, dacă această condiţie este împlinită, creştinul va umbla într-un fel nou de vieţuire, şi va putea să slujească lui Dumnezeu. El va depăşi condiţia omului natural Existenţa lui este în Domnul Isus. Trăieşte Domnul Isus cu adevărat în fiecare dintre noi? Dacă nu, şi lucrul acesta îl dă pe faţă viaţa noastră, atunci suntem mai nenorociţi decât cei necredincioşi. Dar dacă El trăieşte în noi, atunci ne aşteaptă slava veşnică, pentru că este scris: „Hristos în voi, nădejdea slavei.” (Col. 1:27)

MÂNTUIREA PRIN HRISTOS

Meditaţii zilnice – de Fritz BERGER

„Cine urmăreşte neprihănirea şi bunătatea, găseşte viaţă”. Prov. 21:21.

Noi citim aici, ca – „să urmărim”- ceea ce înseamnă, să „ne dăm toată silinţa” (2 Pet.1:15). Cum se face aceasta? Prin faptul că dăm înapoi lucrurile furate, şi dacă ne-am certat cu cineva ne împăcăm. Şi de atunci începând, suntem ascultători de Dumnezeu, acolo unde ne-a aşezat şi nu mai facem fărădelegea. Nu mai trăim după dorinţele oamenilor şi nu mai întrebăm: „Sunteti de acord cu aceasta sau nu? Se poate întâmpla ca cineva, care are un chioşc să nu mai vândă ţigări, băuturi sau lucruri asemănătoare, chiar dacă are necaz din această cauză, pentrucă vrea să aibă o trăire sfântă, şi nu vrea să trăiască după plăcerile oamenilor.

Nu pot uita când o învăţătoare de şcoală duminicală a venit la mine în necazul ei; şi eu am avut părerea că ea a primit pacea, dar, n-a primit. N-am ştiut de ce, până ce am auzit-o discutând cu o soră despre astfel de lucruri. Apoi ea a zis: „Asta este! Am o mătuşă căreia trebuie să-i ajut la chioşc; dar ce ar zice mătuşa dacă i-aş spune că nu voi mai vinde ţigări”. Acum am înţeles eu de ce n-a primit pace. Duhul lui Dumnezeu a îndemnat-o, încă înainte ca ea să vină la mine. Ea a ştiut ce trebuia să facă. Duhul lui Dumnezeu arată oamenilor ce trebuie să facă. „Dar ce ar spune mătuşa! „Eu vă spun: „Îndreptaţi-vă după Cuvânt”; Ce ar spune Dumnezeu, dacă eu n-aş face voia Lui? Cel ce urmăreşte neprihănirea, acela ia poziţie hotărâtă oriunde şi împotriva oricui şi oricărui lucru care este împotriva lui Dumnezeu. Cel care nu face astfel, acela să nu spună că este pocăit. Cel care în multe lucruri se ia după Cuvânt, dar nu în toate, nici acela să nu spună că este pocăit, ci eventual trezit. Dar cei care sunt cu adevărat pocăiţi, fac voia lui Dumnezeu, chiar dacă-i costă viaţa.

TEZAURUL PROMISIUNILOR LUI DUMNEZEU

de Charles H. SPURGEON

PRIVIREA ÎN AFARĂ, ÎN SUS

Întoarceţi-vă la Mine, şi veţi fi mântuiţi toţi cei ce sunteţi la marginile pământului! Căci Eu sunt Dumnezeu, şi nu altul. Isaia 45.22

Aceasta este o făgăduinţă a făgăduinţelor. Ea stă la temelia vieţii noastre spirituale. Mântuirea vine printr-o privire asupra Lui, care este „un Dumnezeu drept şi un Mântuitor”. Cât de simplă e direcţia! „Priveşte la Mine.” Cât de dreaptă e cerinţa! Desigur, creatura trebuie să privească la Creator. Noi am privit în orice alte părţi destul de mult, e timpul să privim numai la El, care ne cheamă şi ne promite să ne dea mântuirea Sa.

Numai o privire! Nu vom privi de îndată? Nu avem să-I aducem nimic în noi înşine, ci să privim în afară şi în sus, la Domnul nostru nu cere nici pregătire, nici efort deosebit; ea nu are nevoie de inteligenţă sau înţelepciune, de avere sau de putere. Tot ceea ce avem nevoie este în Domnul Dumnezeul nostru şi, dacă privim la El pentru toate, aceste toate vor fi ale noastre şi noi vom fi mântuiţi.

Veniţi, voi care sunteţi departe, priviţi la El. Voi, care sunteţi la marginile pământului, întoarceţi-vă privirea în această direcţie. După cum oamenii din ţinuturile cele mai depărtate pot să vadă soarele şi să se bucure de lumina lui, tot aşa voi, care zăceţi în umbra morţii şi aproape de porţile iadului, puteţi printr-o privire să primiţi lumina lui Dumnezeu, viaţa cerului şi mântuirea Domnului Isus Cristos, care este Dumnezeu şi singur în stare să mântuiască.

DOMNUL ESTE APROAPE!

Calendar Biblic

Să faci pentru acoperiș o învelitoare din piei de berbec vopsite roşu şi o învelitoare din piei de vițel de mare pe deasupra.  Exod 26.14

Covoarele și învelitorile cortului (3)

Cea dea treia învelitoare era făcută din piei de berbec vopsite roșu. Dacă ne amintim că berbecul era animalul jertfit în legătură cu consacrarea preoților și că această consacrare era marcată de devotament, putem înțelege cu ușurință că această învelitoare vorbește despre devotamentul lui Hristos față de Dumnezeu; iar faptul că era vopsită roșu vorbește despre devotamentul Lui până la moarte. Nicio măsură nu este dată cu privire la această învelitoare, fiindcă devotamentul lui Hristos, în consacrarea Sa pentru Dumnezeu, a fost fără măsură. Cât de mult strălucește perfecțiunea Cuvântului lui Dumnezeu, pe măsură ce pătrundem în aceste detalii!

Ultima acoperitoare era făcută din piei de vițel de mare. Era făcută ca să reziste intemperiilor. Putea fi văzută de cei de afară și nu era caracterizată deloc de frumusețe. Cei dinăuntrul cortului puteau privi în sus și vedeau frumusețea și gloria primei acoperitoare.

La fel au stat lucrurile cu Hristos. Isaia spune: „Nu avea nici frumusețe, nici strălucire, ca să ne atragă privirile, nici o înfățișare ca săL dorim”. Inima naturală nu vede nicio frumusețe în Hristos, însă inima învățată de Duhul lui Dumnezeu (a celor dinăuntru) vede noi și noi frumuseți în Cel glorios.

Ploaia și furtuna băteau uneori în acoperitoarea din piei de vițel de mare, însă ea rezista. La fel, Domnul nostru binecuvântat a rezistat tuturor atacurilor lui Satan. Nu a existat nimic în El care să nu reziste celui rău. „Vine stăpânitorul lumii și el nu are nimic în Mine” (Ioan 14.30).J. T. Armet

BĂTÎND LA UȘA LUI DUMNEZEU

de Oswald CHAMBERS

„Fă-mă să-ţi aud glasul!” (Cântarea Cântărilor 2:14) – aceasta este rugăciunea mea. Doresc, dincolo de posibilitatea de a exprima în cuvinte, să Te aud, să Te percep, să fiu răscolit de prezenţa Ta.

MEDITAŢII ZILNICE

de Wim MALGO

«Cine Mă iubeşte, va fi iubit de Tatăl Meu. Eu îl voi iubi şi Mă voi arăta lui.» IOAN 14,21

Un astfel de credincios împlinitor al Cuvântului nu doar că intră în părtăşia minunată cu Tatăl, Fiul şi Duhul Sfânt, dar însăşi Sfânta Treime va veni şi va locui cu el! Această promisiune prin care Domnul Isus Se descoperă celor care îi ascultă cuvântul şi astfel dovedesc că îl iubesc din toată inima o vedem împlinită la scurt timp după învierea Lui. Atunci s-a întâmplat ceva absolut remarcabil şi în acelaşi timp neobişnuit: Domnul Isus S-a revelat în mod special ucenicului care, cu toate că s-a lepădat de trei ori de Domnul său şi L-a dezamăgit, totuşi L-a iubit cel mai mult. Exact pe acest ucenic, pe Petru, a vrut Domnul să-lconducă la perfecţiune, la o stare după voia Sa. De aceea i-a pus de trei ori întrebarea decisivă: «”Simone, fiul lui Iona, Mă iubeşti?” Petru s-a întristat că-i zisese a treia oară: „Mă iubeşti?” Şi I-a răspuns: „Doamne, Tu toate le ştii; ştii că Te iubesc”» (Ioan 21,17).

Oricât am vorbi şi am analiza acest pasaj biblic nu putem să nu subliniem de fiecare dată faptul că Domnul nu a menţionat deloc păcatul lui Petru, ci l-a întrebat numai dacă îl iubeşte.

MEDITAŢII PENTRU FIECARE ZI A ANULUI

de Charles H. SPURGEON

Dimineaţa şi Seara

Dimineaţa

Să nu întristaţi pe Duhul Sfânt al Lui Dumnezeu. Efeseni 4:30

Tot ce are credinciosul vine de la Christos, numai prin canalul Duhului de har. Mai mult, fiindcă toate binecuvântările ajung la tine prin intermediul Duhului Sfânt, nici un lucru bun nu poate veni fără un gând sfinţit, o închinare sinceră şi fapte de har, numai prin lucrarea sfinţitoare a aceluiaşi Duh. Chiar dacă sămânţa cea bună a fost semănată în sufletul tău, va rămâne în amorţire pâna când El va lucra „în voi… după plăcerea lui, şi voinţa, şi înfăptuirea” (Filipeni 2:13). Vrei să vorbeşti cu Isus, cum poţi s-o faci dacă Duhul Sfânt nu-ţi atinge limba? Vrei să te rogi? Vai, ce grea e munca dacă nu cumva „Însuşi Duhul mijloceşte pentru noi cu suspine negrăite” (Romani 8:26)! Vrei să învingi păcatul? Vrei să fii sfânt? Vrei să-ţi urmezi învăţătorul? Vrei să te înalţi pe culmile spiritualităţii? Vrei să fii făcut ca îngerii Lui Dumnezeu, plin de zel şi ardoare pentru cauza Stăpânului? Nu poţi fără Duhul Sfânt — „căci despărţiţi de Mine, nu puteţi face nimic” (loan 15:5). Mlădiţă din vie, nu poţi rodi fără butuc! Copil al Lui Dumnezeu, nu ai altă viaţă în afară de viaţa pe care ţi-o dă Dumnezeu prin Duhul Sfânt! Să nu-L îndurerăm deci, şi să nu-L întărâtăm la mânie prin păcatele noastre. Să nu-L înăbuşim de la primele mişcări slabe în sufletul nostru. Să folosim orice sugestie şi să fim gata să ascultăm de îndată. Dacă Duhul Sfânt este într-adevăr atât de puternic, să nu începem nimic fără El. Să nu facem nici un proiect, să nu plănuim nici o acţiune, şi să nu încheiem nici o tranzacţie fără să implorăm binecuvântarea Sa. Să îi dăruim omagiul cuvenit, şi să ne recunoaştem toată slăbiciunea în faţa Lui, şi apoi, întemeindu-ne numai pe El, să ne rugăm astfel: „deschide-mi inima pentru venirea Ta. Ridică-mă cu Duhul Tău Sfânt, ca să-L primesc în toată fiinţa mea lăuntrică”.

Seara

Lazăr era unul din cei ce şedeau la masă cu El. loan 12:2

Lazăr este de invidiat. Mi-ar fi plăcut să fiu Marta, şi să-L slujesc pe Isus. Totuşi, ar fi fost încă şi mai bine să fiu Lazăr, şi să şed la masă cu El. Sunt ocazii pentru fiecare scop, şi fiecare ocazie vine la timpul ei. Totuşi, nici unul din pomii din grădină nu rodeşte atât de bogat ca viţa părtăşiei. Să stai cu Isus, să-I asculţi cuvintele, să vezi acţiunile şi să-l primeşti zâmbetul este o asemenea binecuvântare, încât trebuie că Lazăr a fost fericit ca îngerii. Când vom avea ocazia să cinăm cu Prea Iubitul nostru în sala de ospăţ, nu am da o clipă din timpul acesta pentru toate regatele lumii, chiar dacă ar putea fi cumpărate. Lazăr trebuie să fie imitat. Ar fi fost ciudat dacă Lazăr nu s-ar fi aflat la masă cu Isus, fiindcă fusese mort, şi Isus îl înviase. Ar fi fost o lipsă de recunoştinţa din partea celui înviat să fie absent de la masă atunci când Domnul i-a vizitat casa. Şi noi eram morţi odinioară, ca şi Lazăr, putrezind în mormântul păcatului. Dar Isus ne-a înviat, şi trăim prin viaţa Lui. Ne mulţumim să stăm la distanţă de El? Neglijăm să ne aşezăm la masa Lui, unde cinează cu toţi fraţii Săi? O, aceasta ar fi o cruzime! Trebuie să ne căim şi să facem cum a spus El. Cea mai mică dorinţa a Sa trebuie să fie lege pentru noi. Să trăiască fără o comuniune constantă cu Cel despre care iudeii au zis „iată cât îl iubea de mult!” (loan 11:36), ar fi fost o ruşine pentru Lazăr. Putem fi scuzaţi noi, cei pe care Isus i-a iubit „cu o iubire veşnică (Ieremia 31:3)? Ar fi fost nevoie de multă cruzime din partea lui Lazăr, ca să rămână rece faţă de Cel care a plâns peste corpul Său fară viaţă. Ce arată acest lucru în privinţa noastră, pentru care Mântuitorul nu numai că a plâns, dar a şi sângerat? Vino, prea iubitule, să ne întoarcem la Mirele nostru ceresc şi să cerem Duhul Său. De astăzi înainte, să ne aşezăm cu El la masă.

IZVOARE IN DEŞERT

Încredinţează-ţi soarta în mâna Domnului. (Psalmul 37:5)

Vorbeşte cu Dumnezeu despre tot ce te apasă şi apoi încredinţează totul în mâinile Lui. Fă aceasta ca să fii eliberat de confuzie, de conflicte şi de griji care umplu lumea de astăzi. De fapt, ori de câte ori te pregăteşti să faci ceva, trecând printr-o încercare, sau urmărind pur şi simplu treburile tale normale, vorbeşte-I Tatălui despre aceasta. Adu-I la cunoştinţă; da, chiar pune asupra Lui această povară, şi vei fi lăsat în urma ta preocupările şi îngrijorările cu privire la acea problemă. Începând din momentul acela, exersează sârguinţa tăcută şi plăcută în munca ta, recunoscând dependenţa ta de El ca să rezolve problema pentru tine. Încredinţează grijile tale şi pe tine însuţi împreună cu ele, ca o singură povară, în mâna Dumnezeului tău. R. Leighton

Construieşte un mic gard al încrederii

    În jurul zilei de astăzi;

Umple spaţiul cu lucrarea iubirii

    Şi stai înăuntru.

Nu te uita printre ulucile protectoare

    După ziua de mâine;

Dumnezeu te va ajuta să suporţi ceea ce vine,

    Fie bucurie fie necaz.

Mary Butts

Vei găsi că este imposibil să-ţi încredinţezi „soarta în mâna Domnului”, dacă soarta ta nu primeşte aprobarea Sa. Aceasta se poate face numai prin credinţă, pentru că dacă există chiar şi cea mai mică îndoială în inima ta că drumul tău nu este cel bun, credinţa va refuza să aibă ceva de a face cu el. De asemenea, această încredinţare a soartei tale în mâna Lui trebuie să fie continuă, nu doar o singură acţiune izolată. Şi indiferent cât de neaşteptată sau de extraordinară ar fi călăuzirea Sa şi indiferent cât de aproape de muchia stâncii te-ar conduce El, nu smulge niciodată hăţurile din mâinile Lui.

Vrei să supui toate căile tale lui Dumnezeu, lăsându-L pe El să le judece şi să dea sentinţa? Nimic nu trebuie examinat mai îndeaproape de către un creştin ca propriile lui păreri şi obiceiuri confirmate, pentru că suntem atât de înclinaţi să considerăm aprobarea divină a lui Dumnezeu pentru ele ca fiind de la sine înţeleasă. Şi de aceea unii creştini sunt atât de neliniştiţi şi plini de teamă. Bineînţeles că ei nu au încredinţat cu adevărat calea lor în mâna Domnului şi nu au lăsat-o în mâna Lui. Ei au dus-o la El, dar apoi au plecat iarăşi cu ea.

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

Volumul III

MARCU 1.1-13

Evanghelia după Marcu este Evanghelia Robului desăvârşit. Aici nu găsim relatate nici istoria naşterii Domnului lsus şi, cu atât mai mult, nu genealogia Sa, câtă vreme, pentru aprecierea unui rob, calităţile luate în seamă sunt doar ascultarea, credincioşia, promptitudinea… însă chiar de la primele cuvinte, El este desemnat ca fiind Fiul lui Dumnezeu, pentru ca cititorul să nu se înşele asupra Persoanei a Cărei lucrare smerită o va găsi relatată: este deci vorba de un rob de bunăvoie: „Fiind în chip de Dumnezeu”, lsus a luat El însuşi „chip de rob” (Filipeni 2.6,7).

Precedat de mărturia lui Ioan, Domnul îşi începe slujba imediat, astfel că acest cel dintâi capitol este caracterizat de folosirea cuvântului „îndată” (de unsprezece ori).

lsus Se supune botezului. Deşi „sfânt, fără răutate, fără pată” (Evrei 7.26), El îşi ia locul printre păcătoşii care se pocăiau. Dar, pentru a nu fi confundat cu aceştia, Dumnezeu face din ceruri o declaraţie solemnă cu privire la „Sfântul Său Slujitor, lsus” (Fapte 4.27,30), declaraţie care se face auzită înainte ca El să-Şi fi început lucrarea. Nu se spune: în Tine voi găsi, ci: ” îmi găsesc plăcerea”.

După aceasta, lsus este „mânat” de Duhul în pustiu, pentru a-l lega acolo pe Vrăjmaşul care ne ţinea în robie (vezi cap. 3.27). Pretutindeni pe unde păcatul ne-a târât pe noi, dragostea şi ascultarea L-au condus pe lsus, pentru a ne elibera.

PÂINEA CEA DE TOATE ZILELE

Text: Isaia 53

PREA MÂNDRU?

Noi rătăceam cu toţii ca nişte oi, fiecare îşi vedea de drumul lui. Isaia 53:6

Nimic nu se poate compara cu mândria inimii omeneşti. Părem determinaţi să facem toate lucrurile după placul nostru şi suntem capabili să facem totul ca să evităm să ne umilim înaintea altora. Chiar şi în problema mântuirii, suntem gata mai degrabă să facem fapte măreţe prin puterea noastră, decât să-I cerem lui Dumnezeu iertare prin lucrarea lui Cristos. Mândria omului este ilustrată de Bill Walker, un personaj din piesa lui Bernard Shaw, „Major Barbara”. Beat şi furios, Walker o apucă de păr pe Jenny Hill, o tânără de la Armata Salvării, şi-i zdrobeşte faţa cu lovituri de pumn. Când cei care urmăreau cele ce se petreceau l-au acuzat de laşitate, a început să dorească să facă ceva pentru a îndepărta vinovăţia şi pentru a-şi repara reputaţia. Nici nu i-a trecut prin minte să-şi ceară iertare, deşi ea a spus că-l iartă. În primul rând, a provocat la bătaie pe un campion la lupte care fusese convertit. S-a gândit: „Dacă-mi va frânge maxilarul, lucrurile s-ar echilibra”. Dar noul creştin a refuzat să se bată. Apoi, a încercat să scape de vinovăţie, plătind o amendă în locul unui prieten. Aruncând banii, a spus: „M-am oferit să plătesc. Nu pot face altceva mai mult. Ia-i sau lasă-i acolo”. Apoi, a plecat cu paşi apăsaţi, refuzând să ceară iertare lui Jenny. Poate că ai fost şi tu la fel cu Dumnezeu. Nu vrei să accepţi iertarea Sa pe care ţi-o oferă prin lucrarea lui Cristos în locul tău. Isaia a spus că Dumnezeu a făcut să cadă asupra Lui toată nelegiuirea noastră (53:6). Prietene, nu fi atât de mândru încât să nu-I ceri iertare lui Dumnezeu. Pune-ţi încrederea în El chiar azi! D.C.E.

Nimic în viaţă nu deţin,

De crucea Ta acum mă ţin.

Şi-n sângele-Ţi curat izvor

Mă spală Tu sau vreau să mor. Toplady

Suntem mântuiţi prin răscumpărarea lui Cristos şi nu prin realizările noastre.

DOMNUL ESTE APROAPE – GBV

http://www.gbv.ro/meditatii-zilnice/domnul-este-aproape

Oricui bea din apa aceasta, îi va fi iarăşi sete, dar oricui va bea din apa, pe care i-o voi da Eu, în veac nu-i va fi sete; ba încă apa, pe care i-o voi da Eu, se va preface în el într-un izvor de apă, care va ţâşni în viaţa veşnică.

Ioan 4,13,14.

Samariteanca aceea cu care vorbea Domnul la fântâna din Sihar, era un obiect al milosteniei Domnului nostru. Toate gândurile ei se roteau în jurul necesităţilor pămâhteşti şi a îndeplinirii poftelor ei. Samariteanca era expusă pierzării. Ea îşi împărţea traiul cu toţi oamenii fireşti, care sunt în această lume fără nădejde deoarece au părăsit izvorul de apă vie şi şi-au făcut „puţuri crăpate care nu ţin apa” (Ier. 2.13) ca să-şi astâmpere setea. Chiar şi fântâna din Sihar, care a săpat-o Iacov, putea să astâmpere cerinţele trupeşti pentru o bucată de vreme fiind nevoie să scoată apă de fiecare dată.

Dar acum Domnul Isus se ocupă de această femeie pentru ca, mai întâi să trezească în ea necesitatea binecuvântărilor a cărui izvor este însuşi Dumnezeu. Osteneala Domnului nu a fost în zadar, deoarece femeia samariteancă a fost pusă în lumina lui Dumnezeu unde şi-a văzut viaţa ei plină de vinovăţie şi de păcat. Ce întuneric o fi fost în viaţa ei şi ce efect a avut când lumina a pătruns în ea! Nu s-a mai gândit la ulciorul ei şi a fugit repede în oraş să spună mărturia unui om care i-a spus tot ce a făcut. Setea trupească a uitat-o, ea a devenit un izvor de apă care ţâşneşte în viaţa veşnică. Dacă ai de gând să înaintezi în viaţa creştină, să te bucuri mai mult de viaţa dumnezeiască şi să cunoşti şi mai mult pe Isus, retrage-te în pustiul inimii tale, ca golul ei să fie plin de El. El să-ţi fie singura hrană, Mana din pustie. Culege-l ca albina mierea, de pe rouă limpede a Cuvântului Său şi hrăneşte-te cu El.

SĂMÂNȚA BUNĂ

http://www.gbv.ro/meditatii-zilnice/samanta-buna

Deci cine știe să facă bine, și nu face, săvârșește un păcat! Iacov 4.17

Facerea de bine

După câteva zile obositoare de ședințe, un grup de oameni de afaceri se grăbeau să prindă avionul spre casă. În graba lor, unul dintre ei a atins un stand cu mere, care se afla în drumul spre avion, și toate merele s-au rostogolit cu repeziciune pe jos. Fără ca măcar să se oprească, tot grupul a alergat mai departe spre avion. Toți, în afară de unul dintre ei… Acesta s-a oprit și, simțind o undă de compătimire pentru vânzătoarea merelor, s-a întors. Imaginea, care a văzut-o, i-a confirmat că a făcut bine că s-a întors. Tânăra vânzătoare plângea și pe fața ei se citea o disperare adâncă. Cu gesturi nesigure, încerca să adune de pe jos merele. Tânăra era mioapă.

Toată mulțimea aceea de călători se grăbea călcând în picioare merele de pe jos, dar niciunul dintre ei nu s-a găsit dornic să o ajute puțin pe vânzătoare. Omul acela s-a aplecat și a început să adune merele, care încă nu fuseseră călcate în picioare de călători, le-a pus înapoi în coșurile lor, refăcând standul de mere cum a putut mai bine. Sfârșind munca, a observat că multe dintre merele pe care le avusese tânăra, erau distruse de picioarele călătorilor și nu mai puteau fi vândute și le-a pus într-un coș separat. Apoi a scos din portmoneul său 50 de dolari și i-a dat fetei pentru paguba făcută de acei oameni grăbiți, dar și neatenți cu ceea ce se petrece în jurul lor.

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

www.fundatiaseer.ro

IZBÂNDIM PRIN LEGE SAU PRIN HAR?

„Legea a venit ca să dovedească lumea păcătoasă” (Romani 5:20)

De ce ne-a scos Dumnezeu de sub legea Vechiului Testament și a instituit harul? Pentru că, deși legea le-a arătat oamenilor cât de slabi sunt, nu le-a dat și puterea să o împlinească. Să presupunem că îti place să mănânci multă ciocolată. Tu nu vrei să pună nimic stăpânire pe tine, așa că faci o lege: „Nu trebuie, n-am voie și niciodată nu voi mânca ciocolată”. Reușești chiar să te auto-convingi că pentru tine este un păcat să mănânci ciocolată!

Dar această lege auto impusă nu ti-a stopat pofta de ciocolată; se pare că, de fapt, ai probleme și mai mari! Acum nu te gândești decât la ciocolată; toată ziua și toată noaptea nu ai altceva în cap decât ciocolată. In cele din urmă, te trezești că mănânci ciocolată pe furiș, pentru că le-ai spus tuturor că nu o să mai mănânci ciocolată în veci. Nu poți mânca ciocolata în fața oamenilor, așa că te ascunzi când o mănânci, si ajungi să te simți cu adevărat vinovat pentru că acum ai devenit un „păcătos ticălos”.

Acum înțelegi suferința de a fi „în temeiul legii” in loc să fii liber în Hristos. Noii convertiți își concentrează adesea atenția asupra legilor lui Dumnezeu, pentru a-și putea controla pornirile, dar nu reușesc. Pe măsură ce se maturizează, ei învață să se orienteze spre călăuzirea Duhului Sfânt si sa descopere că El îi poate izbăvi din dorința de-a păcătui. Legea presupune o viață trăită prin puterea voinței; viața trăită prin har presupune trăirea sub călăuzirea zilnică, a Duhului Sfânt.

Post Navigation

%d blogeri au apreciat asta: