Mana Zilnica

Mana Zilnica

Archive for the month “octombrie, 2016”

31 Octombrie 2016

TOTUL PENTRU GLORIA LUI

de Oswald CHAMBERS

Încercarea credinţei

„… credință cât un grăunte de muştar…” Matei 17:20

Trăim cu ideea că Dumnezeu ne răsplăteşte pentru credinţa noastră și poate că asa este la început: dar noi nu câştigăm nimic prin credinţă, ci credinţa ne aduce într-o relaţie bună cu Dumnezeu şi-I dă Lui posibilitatea să lucreze în noi. Dumnezeu trebuie să distrugă mereu baza experienţei tale, dacă eşti un copil al Lui, pentru a le aduce în contact direct cu El. Dumnezeu vrea să înţelegi că trebuie să trăieşti o
viaţă de credinţa, nu o viaţă de exaltare sentimentală datorată binecuvântărilor pe care ţi le-a dat. La început, viaţa ta de credinţă a fost limitată şi intensă, fixată in jurul unei mici fărâme însorite de experienţă care avea în ea atât raţiune, cât şi credinţă şi care era plină de lumină şi dulceaţă. Apoi Dumnezeu Şi-a retras binecuvântările Sale de care crai conştient, ca să te înveţe să umbli prin credinţă. Valorezi mai mult pentru El acum decât în zilele de încântare conştientă şi mărturie exaltată.

Credinţa, prin însăşi natura ci, trebuie încercată; adevărata încercare a credinţei nu constă în faptul că ne e greu să ne punem încrederea
în Dumnezeu, ci în faptul că trebuie să se limpezească in minţile noastre caracterul lui Dumnezeu. Credinţa, pentru a fi pusă în
practică, trebuie să treacă prin perioade de izolare de nedescris. Nu confunda niciodată încercarea credinţei cu disciplina obişnuită a
vieţii. Multe dintre lucrurile pe care noi le numim încercări ale credinţei sunt coasecinţele inevitabile ale faptului că trăim. Credinţa bibilica este credinţa în Dumnezeu în ciuda a tot ceea ce I se
opune Lui – „Voi rămâne credincios caracterului lui Dumnezeu, orice ar face El” ..Chiar dacă mă va omorî, tot mă voi încrede în El” – aceasta este cea mai sublimă declaraţie a credinţei din toată Biblia (vezi Iov 13:15)

MANA DE DIMINEAŢĂ

„Legea a venit prin Moise, dar harul şi adevărul au venit prin Isus Hristos!” IOAN 1:17

„întăreşte-te în harul care este în Hristos Isus” 2 TIMOTEI 2:1

Legea pretinde omului de a face ce spune ea atît în ce priveşte relaţia cu Dumnezeu, cît şi cu privire la răspunderea lui însuşi. Harul curge de la Dumnezeu în mila Lui faţă de om aşa cum este el în starea de păcătoşenie. Legea porunceşte omului să facă ceea ce nu poate niciodată să facă în starea lui de neajutorare. Harul aduce omului binecuvîntări acolo unde este şi în starea în care este. Cuvintele „Moise robul Meu, a murit”, ne arată cu alte cuvinte că toate binecuvîntările sînt prin har şi nu prin Lege. Să păstrăm în inimă acest adevăr dacă, urmîndu-l pe Iosua al nostru – Domnul Isus înviat dintre morţi – vrem să putem intra în posesia binecuvîntărilor noastre cereşti. Cînd însă avem în vedere locurile cereşti, trebuie ca tot ce este omul în el însuşi şi în puterea lui, să fie pierdute din vedere. În ce poziţie ne găsim noi acum? Sîntem sub imperiul harului dumnezeiesc, sau ne zbatem încă sub imperiul legii? Am înţeles noi în ce poziţie minunată ne vede Tatăl nostru? Scriptura spune că: „El ne-a… pus să stăm împreună în locurile cereşti în Hristos Isus”. Să cerem harul ca să ne vedem aşa cum sîntem de drept şi unde ne vede în realitate Tatăl nostru, în Fiul Său. El nu mai vede pe copiii Lui în firea păcătoasă (Rom. 8:9), nici sub lege (Rom. 6:14), ci în Domnul Isus Hristos la dreapta Sa. Nimic nu înviorează sufletul mai mult ca credinţa în ceea ce a făcut şi face Tatăl nostru pentru noi. Cînd, prin har, omul crede Cuvîntul lui Dumnezeu cu privire la moartea Domnului Isus pentru păcătoşi, el este scăpat de judecata care va veni peste lumea aceasta, este izbăvit de mînia care va veni, este în siguranţă în El înviat dintre cei morţi, este aşezat în Domnul Isus în locurile cereşti şi împodobit de Tatăl cu toată frumuseţea Preaiubitului Său.Al doilea verset de astăzi ne îndeamnă să ne întărim în har, dar şi aceasta este tot prin harul lui Dumnezeu. Nimic prin noi înşine, totul prin El. Domnul Isus, în desăvîrşita Lui umanitate, este Modelul fiecărui credincios. Avem nevoie să ne întărim şi să creştem! Mai întîi în puterea harului care este în Hristos Isus. Fiind atraşi la El, găsim în harul Lui resurse minunate, soluţiile împotriva tuturor relelor care ne înconjoară. Putem fi întăriţi în harul lui Dumnezeu:Prin Cuvîntul Său în care vedem toată manifestarea harului dumnezeiesc în Domnul Isus.

– Prin dragostea care a fost turnată în inimile noastre prin Duhul Sfînt. (Rom. 5:5).

– Prin disciplina pe care Dumnezeu o aplică acelora pe care îi iubeşte (Ev. 12:6).

– Prin rugăciunea care ne ajută să menţinem o legătură trainică şi neîntreruptă cu Tatăl nostru.

Noi sîntem întăriţi în Domnul Isus Hristos! Nu în noi înşine, nici în resursele omeneşti de orice fel ci într-o vie părtăşie cu El, cu Omul din cer, în care Dumnezeu Şi-a găsit toată plăcerea, umilul Om din Nazaret, Mîntuitarul nostru prea iubit. Ce Persoană slăvită în care ne putem găsi întărirea noastră către care sîntem atraşi prin care sîntem fasonaţi şi prin care lucrarea harului lui Dumnezeu va transforma chipul nostru într-o înfăţişare asemenea Lui! Cînd sîntem întăriţi în harul care este în Domnul Isus, tot ceea ce aparţine primului Adam este pus de o parte de acum, sîntem o făptură nouă în noul ADAM în care am fost creaţi din nou prin HAR. Ceea ce cerea altădată dreptatea lui Dumnezeu, prin lege, ne procură acum Harul Lui.

MÂNTUIREA PRIN HRISTOS

Meditaţii zilnice – de Fritz BERGER

„Păcatul pândeşte la uşă; dorinţa lui se ţine după tine, dar tu să-l stăpâneşti”. Gen. 4:7.

Este o zicală: „Fugi de păcat ca de şarpe; dacă te apropii de el, atunci te va muşca. Dinţii lui sunt ca dinţii leului şi omoară sufletul omului”.

Moartea sufletului este mult mai groaznică decât moartea trupului. Prin păcat şi printr-o viaţă uşuratică, va fi omorât sufletul. Cel care are o credinţă curată şi adevărată, acela ştie că drumul lui duce prin smerenie. Prin coborâre, prin ruşinare, duce drumul către biruinţă. Aici putem cunoaşte dragostea şi răbdarea lui Dumnezeu. Aici putem observa că avem nevoie de un Mântuitor, fără de care nu putem face nimic.

„Luaţi coiful mântuirii”. Astfel putem să ne bazăm din nou şi din nou pe ceea ce a făcut Isus pentru noi. Astfel socotim adevărurile legate de mântuire, ca fiind ale noastre şi putem şti: „Ne-a înfăţişat fără vină înaintea Tatălui Său”. Dacă se apropie vreun necaz putem spune: „Aceluia care poate să vă păzească de orice cădere şi să vă facă să vă înfăţişaţi fără prihană şi plini de bucurie înaintea slavei Sale”. (Iuda v.24). Vai de aceia care, aici pe pământ se simt acasă. Nu este un teatru să ai o viaţă de biruinţă şi să rămâi neclintit în ciuda viscolelor. De aceea este scris: „Îmbrăcaţi-vă cu toată armătura lui Dumnezeu, ca să puteţi sta împotriva uneltirilor diavolului”. „Dacă vă propovăduieşte cineva o Evanghelie deosebită de aceea pe care aţi primit-o, să fie anatema!” (Gal.1:9). Astfel vorbeşte Pavel. Noi trebuie să avem grijă să rămânem la învăţăturile apostolilor. Apostolii au vestit biruinţă. (Psalm.91:13). „Vei păşi peste lei şi peste năpârci şi vei călca peste pui de lei şi peste şerpi”.

TEZAURUL PROMISIUNILOR LUI DUMNEZEU

de Charles H. SPURGEON

NU VOM MURI PÂNĂ CE VOM TERMINA LUCRAREA

Nu voi muri, ci voi trăi şi voi povesti lucrările Domnului. Psalmul 118.17

Ce frumoasă asigurare, întemeiată fără îndoială pe o făgăduinţă şi întărită înăuntrul inimii psalmistului. El a înţeles această asigurare şi a putut să se bucure de ea. Este situaţia mea la fel ca a lui David? Sunt eu abătut din cauza batjocorilor vrăşmaşilor mei? Am eu mulţi oameni împotriva mea şi puţini de partea mea? Au început deja vrăjmaşii mei să-mi sape mormântul? Oricum ar fi, eu nu voi asculta deloc de ceea ce murmură frica mea şi nu voi părăsi câmpul de luptă, căci aceasta ar însemna că am pierdut orice nădejde. Dimpotrivă, fiindcă este încă viaţă în mine, „nu voi muri”. Slăbiciunea mea va face loc unei puteri noi: „Voi trăi”. Domnul trăieşte şi eu voi trăi de asemenea. Gura mea se va deschide încă şi „eu voi povesti lucrările Domnului”. Căci greutăţile mele de astăzi vor fi o nouă pricină ca să slăvesc pe Dumnezeu pentru minunile iubirii Sale şi ale credincioşiei Sale. Cei ce mă băgaseră deja în mormânt în închipuirea lor, vor fi daţi de ruşine, căci chiar dacă „Domnul Dumnezeu m-a pedepsit cu asprime, El nu m-a dat pradă morţii”. Slavă Numelui Său pentru totdeauna. Nu voi muri atâta vreme cât lucrarea mea nu s-a terminat; şi atâta vreme cât Dumnezeu n-o va opri, mormântul nu se va închide peste mine.

DOMNUL ESTE APROAPE!

Calendar Biblic

Moise a zis lui DUMNEZEU: Cine sunt eu, ca să mă duc la Faraon, și să scot din Egipt pe copiii lui Israel? Exod. 3,11.

După optzeci de ani a ajuns timpul când Dumnezeu îi poruncește lui Moise de a scoate pe Israel din Egipt. Dacă îl privim pe Moise în primii patruzeci de ani în Egipt, îl vedem că „a învățat toată înțelepciunea egiptenilor și era puternic în cuvinte și fapte” (Faptele Ap. 7.22) Dar, a doua oară, în cealaltă jumătate a vieții lui, găsim pe Moise în liniște. Aici era în mod deosebit în școala lui Dumnezeu pentru maturizare în lucrarea ce-i stătea în față. Odinioară în mânia lui, fără ca să-i dea cineva poruncă a omorât pe egiptean, acum a trebuit să se reîntoarcă în Egipt și să vorbească cu Faraon.

Deși Dumnezeu i s-a arătat într-un chip minunat prin rugul care nu se mistuia, Moise avea de vociferat: „Cine sunt eu?” Dar Domnul nostru în deplină supunere și gata pregătit pentru lucrare a spus: „Iată-Mă trimite- Mă.” Lui Moise i-a fost promis ajutorul și puterea lui Dumnezeu ca pe aceasta să se bazeze nădejdea sa, dar el s-a uitat la el însuși. Dar Domnul nostru care cunoștea de la început calea grea care îi stătea în față, Și-a ridicat ochii spre Dumnezeu și a vrut cu orice preț să-L proslăvească. El a dus bucuros crucea uitându-se la bucuriile care urmau. Și lui Moise i-a fost prezentat un țel și anume acela de a scoate poporul din Egipt ca să slujească lui Dumnezeu la Horeb. Dumnezeu a vorbit mult către inima lui Moise. Și aceasta stă în contradicție cu poziția Domnului Isus care totdeauna făcea voia lui Dumnezeu și era desfătarea Tatălui. La urmă în legătură cu Aaron a plecat și Moise ca să îndeplinească porunca lui Dumnezeu de a scoate pe Israel din Egipt.

Mântuitorul este în căutare, nu de oameni care să fie gata a-I oferi serile lor libere, sau duminicile, sau anii când vor ieși la pensie! NU. Ci El este în căutare după aceia care consimt să-I ofere Lui locul dintâi în inimă și viață.

BĂTÎND LA UȘA LUI DUMNEZEU

de Oswald CHAMBERS

Îți mulţumim că nu există „La revedere”. Te rugăm ca Pecetea şi Cununa Ta să fie peste noi toţi până Te vom vedea faţă în faţă.

MEDITAŢII ZILNICE

de Wim MALGO

«Şi au zis unul către altul: „Nu ne ardea inima în noi, când ne vorbea pe drum şi ne deschidea Scripturile?”»

LUCA 24, 32

Cel mai dificil lucru pentru un copil al lui Dumnezeu este perioada, timpul când nu mai înţelege modul în care acţionează Dumnezeu. Aşa au stat lucrurile şi cu cei doi ucenici care au plecat împreună din Ierusalim spre Emaus. Amândoi au fost profund marcaţi de faptul că – din punctul lor de vedere – Isus i-a înşelat. Ei au crezut cu toată fiinţa că El este Mesia Israelului. Cum de S-a lăsat însă atunci răstignit pe o cruce? De ce a îngăduit acest lucru? De ce nu Şi-a manifestat omnipotenţa? In timp ce vorbeau astfel între ei, la un moment dat li s-a alăturat un străin. Ei şi-au vărsat tot amarul înaintea Lui, fară să-L recunoască pe Hristos. Ce le-a spus în schimb acest străin? Cuvinte de mângâiere? Nu! Este scris: «Şi a început de la Moise şi de la toţi prorocii şi le-a tâlcuit, în toate Scripturile, ce era cu privire la El» (Luca 24,27). Nici măcar acum nu au realizat că au vorbit cu Isus. Cei doi ucenici dezamăgiţi şi plini de confuzie în inimile lor au avut însă parte de o experienţă unică. Cristosul cel înviat a fost alături de ei chiar si în această dezamăgire. Isus nu a fost prezent numai atunci, ci şi astăzi El este tot timpul alături de noi. Domnul vrea să te elibereze de orice dezamăgire şi să-ţi umple inima de bucurie!

MEDITAŢII PENTRU FIECARE ZI A ANULUI

de Charles H. SPURGEON

Dimineaţa şi Seara

Dimineața

Pune în mine un duh nou şi statornic. Psalmi 51:10

Orice păcătos va tânji după reînnoire, dacă mai este o scânteie de viaţă în el. În spiritul acestei reînnoiri, acelaşi exerciţiu de har ni se cere la convertire. Avem nevoie de pocăinţă atunci, şi cu siguranţă avem şi acum. La început am avut nevoie de credinţă ca să venim la Isus. Acum, numai acelaşi har ne poate aduce la Christos. Apoi, avem nevoie de un cuvânt de la Cel Prea înalt, un cuvânt de pe buzele Celui iubit, care să pună capăt temerilor noastre; vom descoperi curând, sub simţământul păcatului prezent, că avem nevoie de el acum. Nimeni nu poate fi reînnoit fără o manifestare reală şi adevărată a energiei Duhului Sfânt pe care a simţit-o la început, fiindcă lucrarea este mare, iar carnea şi sângele ne stau în drum ca întotdeauna. Ar fi bine ca slăbiciunea ta personală, creştine, să fie un argument care să te facă să ceri fierbinte ajutorul lui Dumnezeu în rugăciune. Aminteşte-ţi că David nu şi-a încrucişat braţele şi nu strâns din buze atunci când s-a simţit neputincios; din contră, a alergat la tronul milei cu următoarea rugăciune: „pune în mine un duh nou şi statornic”. Nu te lăsa adormit de doctrina că nu poţi face nimic neajutat; trezeşte-te, şi lasă-te condus la Ajutorul puternic al lui Israel. O, dacă ai avea harul de a-L implora pe Dumnezeu de parcă ar fi însăşi viaţa ta în joc. „Doamne, pune în mine un duh nou şi statornic”. Cel care se roagă cu sinceritate lui Dumnezeu să facă acest lucru îşi dovedeşte onestitatea lucrând cu mijloacele cu care lucrează Dumnezeu. Roagă-te mult; trăieşte mereu după Cuvântul Domnului. Ucide poftele care L-au îndepărtat pe Domnul de tine; veghează asupra viitoarelor izbucniri de păcat. Domnul are drumul Său hotărât. Stai pe marginea drumului, şi vei fi gata când va trece pe lângă tine. Perseverează în toate poruncile Sale binecuvântate, fiindcă ele vor hrăni darurile tale muribunde. Ştiind că toată puterea vine de la El, nu înceta să strigi: „pune în mine un duh nou şi statornic”.

Seara

Eu te-am cunoscut în pustie, într-un pământ fără apă. Osea 13:5

Da, Doamne, Tu m-ai cunoscut într-adevăr în starea mea căzută, şi, chiar şi atunci, m-ai ales pentru Tine. Când eram respingător, şi îmi era groază de mine însumi, m-ai primit ca pe copilul Tău şi mi-ai împlinit toate nevoile urgente. Binecuvântat să fie pe vecie numele Tău pentru această îndurare gratuită, bogată şi abundentă. De atunci, experienţa mea interioară a fost adesea o pustie. Totuşi, Tu m-ai recunoscut ca pe un fiu prea iubit, şi ai turnat izvoare de dragoste şi har peste mine, ca să-mi aducă bucurie şi să mă facă roditor. Da, chiar şi atunci când împrejurările erau dintre cele mai rele, şi eu rătăceam într-un pământ uscat, prezenţa Ta alinătoare m-a mângâiat. Oamenii m-au părăsit când am înfruntat batjocura, dar Tu ai cunoscut sufletul meu în nenorocire, fiindcă nici un necaz nu şterge strălucirea iubirii Tale. Prea slăvit Domn, Te laud pentru credincioşia Ta faţă de mine în încercări. Îmi pare rău că te-am uitat uneori şi am fost mândru – fiindcă datorez totul bunătăţii şi iubirii Tale. Ai milă de slujitorul Tău în aceasta privinţă! Suflete, de vreme ce Isus te-a recunoscut în cea mii josnică stare, asigură-te că-L recunoşti pe El şi cauza Lui acum că eşti prosper. Nu te lăsa orbit de succesele lumeşti, şi nu te ruşina de adevăr şi de biserica săracă cu care eşti asociat. Urmează-L pe Isus în pustie. Poartă crucea cu El când se înteţeşte focul persecuţiei. El te-a cunoscut, suflete, în sărăcie şl ruşine. Nu fi atât de trădător încât să te ruşinezi de El. O, daci te-ai ruşina mai mult la gândul că ţi-e ruşine de Cel Prea Iubit. Isuse, sufletul meu se prinde de Tine.

Mă-ntorc spre Tine în zile luminoase

Dar şi în nopţi de-amară îngrijorare,

Tu străluceşti în toate stelele frumoase

Cel mai măreţ şi plin de desfătare!

IZVOARE IN DEŞERT

Şi tot astfel şi Duhul ne ajută în slăbiciunea noastră:căci nu ştim cum trebuie să ne rugăm. Dar Însuşi Duhul mijloceşte pentru noi cu suspine negrăite.Şi Cel ce cercetează inimile, ştie care este ăzuinţaDuhului;pentru că El mijloceşte pentru sfinţi după voia lui Dumnezeu. (Romani 8:26-27)

Acesta este un mister adânc al rugăciunii. Este o unealtă delicată, divină pe care cuvintele n-o pot exprima şi teologia n-o poate explica, dar cel mai umil credincios o cunoaşte, chiar dacă n-o poate înţelege.O, poverile pe care le purtăm cu dragoste dar nu le putem înţelege! O, inexprimabilele dorinţe arzătoare ale inimilor noastre după lucruri pe care nu le putem pricepe! Totuşi ştim că ele sunt un ecou de la tronul lui Dumnezeu, şi o şoaptă din inima Sa. Deseori ele sunt mai degrabă un suspin decât o cântare, şi mai degrabă o povară decât o pană plutind în vânt. Dar ele sunt o povară binecuvântată, şi un suspin al cărui ton reţinut este o laudă şi o bucurie negrăită. Sunt „suspine negrăite”. Nu putem întotdeauna să le exprimăm noi înşine, şi deseori tot ce înţelegem este că Dumnezeu Se roagă în noi pentru ceva care numai El înţelege şi care are nevoie de atingerea Sa.Aşa că putem pur şi simplu să vărsăm din preaplinul inimii noastre povara duhului nostru şi necazul care pare să ne zdrobească. Putem şti că El aude, iubeşte, înţelege, primeşte şi separă din rugăciunea noastră tot ce este eronat, imperfect sau greşit. Şi apoi El prezintă ce a rămas, împreună cu tămâia Marelui nostru Preot minunat, înaintea tronului Său din înălţime. Putem fi siguri că rugăciunea noastră este auzită, acceptată şi ascultată în Numele Lui. A. B. Simpson

Nu este necesar să-I vorbeşti în continuu lui Dumnezeu, sau să auzi mereu ceva din partea lui Dumnezeu, ca să ai comuniune sau părtăşie cu El, pentru că există o părtăşie fără grai care este mai dulce decât cuvintele. Un copilaş poate să şadă toată ziua lângă mama lui, absorbit complet de joaca lui, în timp ce mama lui este ocupată cu munca ei, şi cu toate că amândoi sunt ocupaţi şi fiecare din ei spune puţine cuvinte, ei sunt într-o părtăşie perfectă. Copilul ştie că mama lui este acolo, şi ea ştie că el este bine.În acelaşi fel, un credincios şi Mântuitorul lui pot continua să fie multe ore într-o părtăşie tăcută a dragostei. Şi deşi credinciosul poate fi ocupat cu lucrurile obişnuite ale vieţii, el poate fi conştient că fiecare detaliu din viaţa lui este atins de caracterul prezenţei lui Dumnezeu, şi poate fi conştient de aprobarea şi binecuvântarea Lui.Atunci când suntem tulburaţi de poveri şi de dificultăţi prea complicate pentru a fi puse în cuvinte şi prea încurcate pentru a fi exprimate sau pe deplin înţelese, ce plăcut este să cădem în îmbrăţişarea braţelor Lui binecuvântate şi pur şi simplu să ne plângem cu suspine necazul pe care nu-l putem rosti!

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

Volumul III

Ieremia 44.2430; 45.15

După ce Ieremia a făcut o trecere în revistă a urâciunilor comise de popor, luând notă şi de răspunsul jignitor al acestei adunări de răzvrătiţi, a sosit vremea să fie trase concluziile. Sunt înspăimântătoare! Cu excepţia unui număr foarte mic, toţi vor pieri în Egipt, loviţi de calamităţile carei pândeau (şi faţă de care „împărăteasa cerurilor” se va dovedi prea incapabilă săi apere; dar, cu privire la ea, niciodată nu se ridică întrebări).

În aceste vremuri de ruină generală este însă mângâietor să putem constata că „Domnul îi cunoaşte pe cei care sunt ai Lui” (2 Timotei 2.19). Aceasta neo va arăta micul cap. 45, consacrat în întregime lui Baruc. Domnul are pentru el un cuvânt personal, deopotrivă de avertizare, ca şi de încurajare. Acest om a fost – împreună cu Ieremia, cel pe care nu la părăsit – ţinta calomniilor şi a acuzaţiilor publice (cap. 43.3). Cu toate acestea, ceea ce avea importanţă în ochii lui era ceea ce gândea Dumnezeu despre el (2 Timotei 2.15). Baruc, descendent al unei familii nobiliare, sperase probabil să aibă un rol deosebit în conducerea acestui popor umilit şi restaurat. În consecinţă, este atins de descurajare (v. 3; Proverbe 24.10). Domnul însă îl îndeamnă: „Tu cauţi pentru tine lucruri mari? Nu le căuta!” (v. 5). Nici de la noi Domnul nu aşteaptă lucruri mari, … cu excepţia unui singur lucru, foarte mare în ochii Săi: credincioşia (comp. cu Apocalipsa 3.8).

PÂINEA CEA DE TOATE ZILELE

Text: Romani 3:19-28

JUSTIFICAT PRIN CREDINŢĂ

Pentru că noi credem că omul este socotit neprihănit prin credinţă, fără faptele Legii. Romani 3:28

Când ne punem încrederea în Isus, suntem justificaţi”. Toate păcatele noastre au fost iertate, şi suntem acceptaţi întru totul de Dumnezeu. Experimentăm aceste beneficii spirituale extraordinare pe baza vieţii desăvârşite a lui Cristos şi a morţii Sale ca jertfă pentru plata păcatelor noastre. Noi nu merităm aceasta; noi nu o putem plăti. Dimpotrivă, noi suntem justificaţi, fără plată, prin harul Său, prin răscumpărarea, care este în Cristos Isus” (Romani 3:24).

Rowland Hill, predicatorul englez neconformist (1744-1833), a
participat la un târg unde a observat că toţi oamenii îşi vindeau produsele. A spus: „Am să vând şi eu ceea ce am de oferit, binecuvântârile mântuirii, fără bani şi fără plată. Ceilalţi comercianţi au greutăţi să se tocmească cu clienţii asupra preţurilor; dificultatea mea este să-i atrag, ceea ce nu costă. Marfa mea se primeşte prin credinţă”.

Comentând incidentul, C.H. Spurgeon a spus: „Aşa se petrece cu oamenii. Dacă în predicile mele aş spune că justificarea trebuie cumpărată, sau că poate fi obţinută numai umblând pe jos o sută de kilometri, sau prin supunerea la torturi, cine nu ar căuta-o? Dar când este oferită gratuit, oamenii se întorc şi pleacă… Ce idei sărăcăcioase mai pot avea oamenii despre valoarea Evangheliei lui Cristos dacă cred că ar putea s-o cumpere!” Da, suntem justificaţi prin credinţă”.

Ai ajuns în relaţii corecte cu Dumnezeu? Dacă nu, primeşte-L pe Cristos ca Mântuitor al tău, şi bucură-te de „neprihănirea dată de Dumnezeu, care vine prin credinţa în Isus” (Rom. 3:22). – R.W.D.

Iertarea-i fără plată, deplină,

Obţinută la cruce de-al nostru Salvator;

Şi-o dă oricărui suflet ce-o cere

Şi se-ncrede în Domnul şi-al Lui ajutor.    – D.J.D.

Justificare înseamnă că întreaga vină a omului a dispărut, şi bunătatea Lui Cristos a fost dăruită.

DOMNUL ESTE APROAPE – GBV

http://www.gbv.ro/meditatii-zilnice/domnul-este-aproape

Și din tabăra filistenilor a ieșit un luptător: numele lui era Goliat, era din Gat; înălțimea lui era de șase coți și o palmă. 1 Samuel 17.4

Au făcut pieptarul dublat; lungimea lui era de o palmă și lățimea lui de o palmă, dublat.
Exod 39.9

Un lat de palmă reprezintă o măsură mică, însă care indică de asemenea un control demn de încredere, fiind conectat cu mâna. Latul de palmă este adesea pus în legătură cu controlul și cu cârmuirea, cu pregătirea resurselor, cu identificarea și cu protecția. Mâna aparține Celui în care ne încredem și care are toată puterea, autoritatea, resursele și hotărârea de a-i trece cu bine pe cei ai Săi prin toate situațiile și perioadele dificile.

Totuși, în cazul lui Goliat, latul de palmă era legat de exercitarea puterii vrăjmașului. El este asemenea cornului mic din Daniel și din Apocalipsa, care simbolizează suma puterii vrăjmașului, care se împotrivește lui Dumnezeu. În cazul lui Goliat, cei șase coți reprezintă măsura omului, fiindcă cifra șase simbolizează omul și ceea ce poate el să facă, așa cum vedem în cazul statuii lui Nebucadnețar (Daniel 3) și în cel al numărului fiarei (Apocalipsa 13). Latul de palmă adăugat este ca un ultim efort al împotrivirii față de Dumnezeu.

Prin contrast, în legătură cu gândurile lui Dumnezeu față de poporul Său și cu slujirea marelui preot, latul de palmă indică purtarea Sa de grijă. Descrierea pieptarului marelui preot, descriere dificil de înțeles, menționează latul de palmă în două feluri diferite. Probabil că indică grija minunată a lui Dumnezeu față de poporul Său, prin intermediul slujirii marelui preot. Astăzi, binecuvântatul nostru Domn în ceruri este Marele Preot desăvârșit, iar mijlocirea și slujirea Lui sunt eficace pentru noi, pe pământ. Latul de palmă arată controlul Său deplin manifestat prin slujirea Sa cerească pentru cei ai Săi de pe pământ. Lăudat fie Numele Lui!

A E Bouter

SĂMÂNȚA BUNĂ

http://www.gbv.ro/meditatii-zilnice/samanta-buna

Ridicați-vă ochii în sus și priviți! Cine a făcut aceste lucruri? Cine a făcut să meargă după număr, în șir, oștirea lor? El le cheamă pe toate pe nume; așa de mare e puterea și tăria Lui, că una nu lipsește.
Isaia 40.26

Urme

Într-o zi s-au întâlnit doi bărbați. Unul dintre ei, mai răutăcios, l-a întrebat pe celălalt:

– Am auzit că mergi des la biserică și te rogi mult. De unde știi tu că există Dumnezeu?

Ca și cum nu l-ar fi auzit, celălalt l-a întrebat:

– Spune-mi, crezi că vitele au fost azi la pășune?

– Da, cu siguranță, privește pământul moale, este plin de urmele lor!

– Acum privește și tu soarele ce tocmai a apus, privește pădurea înverzită, privește tot ce este în jurul nostru! Apoi, la noapte privește mulțimea stelelor! Toate acestea sunt urmele mâinilor atotputernicului Creator. Iată de unde știu că există Dumnezeu! Și de aceea mă rog Lui.

Cine vede urmele lucrării lui Dumnezeu se va închina înaintea Creatorului și va spune: „Tu, Doamne, numai Tu ai făcut cerurile, cerurile cerurilor și toată oștirea lor, și pământul cu tot ce este pe el … Tu dai viață tuturor acestor lucruri, și oștirea cerurilor se închină înaintea Ta” (Neemia 9.6).

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

www.fundatiaseer.ro

DUMNEZEU PRETUIESTE CEEA CE FACI

„Dumnezeu nu este nedrept ca să uite osteneala voastră…” (Evrei 6:10)

     Diavolul va încerca să te convingă de faptul că nu contezi prea mult pentru Împărăția lui Dumnezeu, pentru că nu ai un dar care să iasă în evidență (cum ar fi predicarea, învățarea sau vorbitul în public)…

Este fals, deoarece „Dumnezeu nu este nedrept ca să uite osteneala voastră şi dragostea pe care aţi arătat-o voi, care aţi ajutorat… pe sfinţi.” Dumnezeu vede cum lucrezi în ascuns zi și noapte, cum te îngrijești de cei dragi care au înaintat în vârstă, cum îți crești copiii, cum îi încurajezi pe alții și cum dai o mână de ajutor acolo unde poți…

Will Rogers a spus: „Nu toți putem fi eroi! Cineva trebuie să stea pe margine și să-i aplaude pe eroi, în timp ce ei defilează!” Așadar, dacă ai impresia că ești prea neînsemnat pentru a face lucruri mărețe, încearcă să faci lucruri mărunte cu o inimă mare, plină de dragoste. Nu vei ști niciodată ce poți face, până nu încerci! James Sizoo a spus: „Fastul nu înseamnă măreție, aplauzele nu înseamnă faimă și proeminența nu înseamnă eminență. Oamenii de onoare nu se califică să fie oamenii secolului. O piatră poate să strălucească, dar asta nu înseamnă că este diamant. Oamenii pot avea bani, dar asta nu-i face oameni de succes. Persoanele aparent neînsemnate sunt cele care determină cursul istoriei. Cele mai mari forțe din univers nu sunt niciodată spectaculoase. Ploile scurte de vară fac mai mult bine decât uraganele, însă nu li se face prea multă publicitate. Lumea ar dispărea în scurtă vreme dacă nu ar exista fidelitatea, loialitatea, creativitatea și dedicarea celor ale căror nume nu sunt onorate sau cântate.”

Astăzi Dumnezeu prețuiește ceea ce faci.

„Să nu obosim în facerea binelui; căci la vremea potrivită, vom secera, dacă nu vom cădea de oboseală.” (vezi Galateni 6:9)

30 Octombrie 2016

TOTUL PENTRU GLORIA LUI

de Oswald CHAMBERS

 

Credinţa

Şi fără credință este cu neputință să-I fim plăcuți Lui Evrei 11:6

Credinţa în conflict cu raţiunea produce fanatism, iar raţiunea in conflict cu credinţa produce raţionalism. Însă viaţa de credinţa le aşează pe amândouă într-o relaţie potrivită. Raţiunea şi credinţa sunt foarte diferite una de alta; relaţia dintre ele este ca și relaţia dintre natural şi spintual, dintre impuls şi inspiraţie. Nimic din ceea ce a spus Isus Cristos nu a pornit din raţiune naturală, ci din revelaţie, ajungând la limitele la care raţiunea nu poate ajunge. Dar credinţa trebuie încercată înainte ca să devină realitate în viaţa ta. „Ştim că toate lucrurile lucrează împreună spre bine. ” şi atunci, orice s-ar întâmpla, alchimia providenţei lui Dumnezeu transformă credinţa ideală în realitate. Credinţa lucrează întotdeauna într-un mod personal, pentru că scopul lui Dumnezeu este de a vedea cum credinţa devine reală in copiii Săi

Pentru orice detaliu al vieţii raţionale există un adevăr revelat de Dumnezeu prin care putem experimenta în mod practic ceea ce credem că este Dumnezeu. Credinţa este un principiu deosebit de activ, care-L pune întotdeauna pe Isus Cristos pe primul loc: „Doamne. Tu ai spus cutare lucru” (de exemplu. Matei 6:33) pare o nebunie, dar pot merge înainte cu curaj pe baza cuvântului Tău”. Întotdeauna , nu numai câteodată, se cere luptă ca să transformi credinţa mentală într-o proprietate personală. Dumnezeu ne aduce în anumite situaţii ca sa ne educe credinţa, pentru că natura credinţei este să transforme obiectul credinţei noastre în realitate pentru noi. Până când nu-L cunoaştem pe Isus, Dumnezeu este doar o noţiune abstractă şi nu putem crede în El. Dar imediat ce-L auzim pe Isus spunând: „Cine M-a văzut pe Mine L-a văzut pe Tatăl”, avem ceva ce este real: şi credinţa este fără margini. Credinţa înseamnă că omul în întregime este într-o relaţie bună cu Dumnezeu prin puterea Duhului lui Isus Cristos.

 

MANA DE DIMINEAŢĂ

 

„Dacă vreunuia dintre voi îi lipseşte înţelepciunea, s-o ceară de la Dumnezeu, care dă tuturor cu mînă largă şi fără mustrare, şi ea îi va fi dată”. IACOV 1:5

Este un domeniu în care raţiunea omului nu poate intra, acela al credinţei şi al lucrurilor lui Dumnezeu. Încercînd s-o facă, ea îşi va dovedi repede neputinţa. Vrînd să se amestece în domeniul credinţei, înţelepciunea şi priceperea omenească va provoca, fără-ndoială, pagube.

Dumnezeu este Acela care S-a descoperit omului în Persoana Domnului Hristos şi i-a arătat calea mîntuirii; El i-a făcut cunoscut voia Sa, şi prin har, i-a descoperit chiar cîte ceva din planurile Lui din viitor. În toate acestea El lucrează ca Dumnezeu suveran, îşi menţine drepturile şi pune nişte condiţii omului care vrea să se apropie de El şi să capete ajutorul Lui.

Acest text de la Iacov se adresează copiilor lui Dumnezeu înrolaţi în slujirea Lui, slujire care nu poate fi pricepută şi condusă decît prin înţelepciunea care vine de sus, căci în domeniul acesta al slujirii, înţelepciunea omenească poate fi chiar drăcească în efectele ei (Iacov 3:15). Este nevoie să fie recunoscută înainte de a voi să lucrezi pentru Domnul. Dacă deci, îi lipseşte cuiva înţelepciunea aceasta dumnezeiască, să se roage. Apostolul Pavel veghea asupra acestui punct; el mergea pînă acolo că spunea: „Nu că noi prin noi înşine sîntem în stare să gîndim ceva ca venind de la noi. Destoinicia noastră, dimpotrivă, vine de la Dumnezeu (2 Cor. 3:5). Să ne aducem deci aminte că lucrarea de la altar trebuie şă fie lucrarea lui Dumnezeu şi nu a noastră, noi sîntem doar nişte instrumente în mîna Lui.„… S-o ceară de la Dumnezeu care dă cu mînă largă şi fără mustrare”. Dacă cerem, Dumnezeu ne dă. În felul acesta avem prilejul să dovedim că Acela pe care-L slujim este gata să ne dea tot ce ne trebuie pentru a ne urma alergarea şi pentru a fi binecuvîntată. În toate situaţiile, El ne va da îndrumările Sale.Noi nu am putea birui asupra încurcăturii care este acum în lume şi în Biserică, fără înţelepciunea de sus.* De aceea este bine ca fiecare credincios în parte să citească Scriptura Sfîntă, cu rugăciune ca să poată pricepe gîndul lui Dumnezeu în orice citeşte, iar cei care şi-au luat răspunderea de a tălmăci în Adunare Cuvîntul lui Dumnezeu, să ia seama să facă aceasta spre zidirea, sfătuirea şi mîngîierea sufletelor (1 Cor. 14:3).

Dumnezeu să ne ajute să avem o inimă aleasă ca şi credincioşii din Berea care „cercetau Scripturile în fiecare zi ca să vadă dacă lucrurile stau aşa cum Ii se spunea”.

 

MÂNTUIREA PRIN HRISTOS

Meditaţii zilnice – de Fritz BERGER

 

„Cine are urechi de auzit să audă”.  Matei 11:15.

Într-o Adunare am citit Cuvântul: „Cel care face păcat este de la Satana”. Un om, un ţăran, a auzit aceste cuvinte, a avut urechi care au auzit şi şi-a zis: eu am păcătuit – deci sunt de la Satana. Şi din ceasul acela s-a pocăit şi a primit pace. Un om mi s-a mărturisit: eu nu mă pot nici măcar ruga, fără să-mi vină în minte diferite lucruri. Omul şi-a dat seama ce este păcatul şi fărădelegea. Când am vrut să mă rog „Tatăl Nostru” şi atunci mi-au venit alte lucruri în minte. Apoi am început să mă rog din nou fără ca să am şi un alt gând; dar rugăciunea n-am putut-o termina, în starea mea de om vechi, nefiind născut din nou. Când eram aproape de sfârşitul rugăciunii, mi-a venit în gând: Imediat eşti la sfârşit! Cât de altfel este când nu suntem sub blestem!

Aici este vorba: „Ascultaţi-Mă voi care umblaţi după neprihănire”. (Is. 51:1). Dacă cineva umblă, înseamnă că nu poate sta pe pat şi să se gândească: „va veni şi timpul acela când mă voi pocăi, că până la urma urmei nu pot aceasta oricând. Ar fi un lucru ciudat dacă cineva ar vrea şi n-ar putea. Da, dacă Dumnezeu cheamă şi noi nu vrem, poate veni un timp în care nu ne vom mai putea pocăi. Dumnezeu cheamă pe om de două sau de trei ori, şi când El cheamă este timpul cel mai potrivit pentru ca să rupem cu păcatul. El strigă hotărât: „Întoarceţi-vă şi pocăiţi-vă!” Nu spune: „Întoarceţi-vă şi pocăiţi-vă dacă puteţi”. Cuvântul aminteşte în 2 Cor.6:2: „Iată, acum este timpul potrivit, iată acum este ziua mântuirii”.

Poate o slugă a unui ţăran să spună: „Eu trebuie să aştept până când pot mulge vacile; eu nu pot acum şi de aceea trebuie să aştept până când va curge laptele afară de la sine?” Cuvântul Lui Dumnezeu spune: „Azi dacă auziţi glasul lui Dumnezeu, nu vă împietriţi inimile”.

 

TEZAURUL PROMISIUNILOR LUI DUMNEZEU

de Charles H. SPURGEON

 

CURĂŢIRE DEPLINĂ

Vă voi stropi cu apă curată şi veţi fi curăţiţi; vă voi curăţi de toate spurcăciunile voastre şi de toţi idolii voştri.

Ezechiel 36.25

     Ce prilej de bucurie pentru noi! Cel ce ne-a curăţit cu sângele Domnului Isus, ne va spăla cu apa Duhului Sfânt. Dumnezeu a zis şi El va face lucrul acesta: „Veţi fi curaţi”. Doamne, noi simţim întinăciunea noastră şi plângem din cauza ei; dar avem mângâierea că ştim chiar din gura Ta că suntem curaţi. O, binevoieşte de grăbeşte această lucrare, Te rugăm stăruitor! El ne va izbăvi de păcatele noastre cele mai grele. Necredinţa din naştere şi poftele înşelătoare care se războiesc cu sufletele noastre, gândurile mârşave de mândrie şi toate îndemnurile diavolului, care ne împing să defăimăm Numele Domnului Isus, vor fi îndepărtate din inimile noastre pentru totdeauna.

El ne va curaţi şi de toţi idolii noştri de aur sau de lut; de dragostea necurată ca şi de exagerarea în dragostea noastră. Ceea ce am iubit până la idolatrie, va fi zdrobit în noi sau noi vom fi despărţiţi de aceşti idoli.

Dumnezeu ne înştiinţează aici prin versetul de mai sus, ce are de gând să facă El însuşi; Cuvântul Său este hotărât şi sigur, şi noi putem să nădăjduim cu curaj în împlinirea acestui Cuvânt. Curăţirea noastră este una din binecuvântările legământului cu Dumnezeu şi acest legământ este bine întemeiat şi sigur.

 

DOMNUL ESTE APROAPE!

Calendar Biblic

 

Aceasta este pâinea, pe care v-o dă DOMNUL ca hrană. Exod. 16,15.

Cuvântul mană înseamnă: „Ce este aceasta? (Man hu?). Nu ne amintește această întrebare de Domnul Hristos care ca „cuvântul veșnic” s-a făcut trup o enigmă în care omul nu poate intra pentru a o cerceta. (Toate încercările de acest gen au dus la mari rătăciri și la pierderea adevăratei ținte pe care trebuie să o aibă creștinul. Domnul Isus însuși spune despre Persoana Sa: „NIMENI NU cunoaște deplin pe Fiul, afară de Tatăl.” DA, „mare este taina evlaviei.” (1 Tim. 3.16). Acest Hristos -„Pâinea din cer” ne este dăruit de Dumnezeu ca mâncare și bucurie a inimilor noastre.

 Nu este nimic mai de preț decât a-L privi prin credință, a-i cerceta Persoana, dragostea și harul Său nemărginit. Prin aceasta va fi întărit sufletul nostru și prin aceasta avem comuniune cu Tatăl a cărei desfătare din veșnicii era Fiul Său. „Căci Pâinea lui Dumnezeu este Aceia care se coboară din cer și dă lumii viața.” (loan 6.33). Așa cum Hristos și Cuvântul Său în multe lucruri sunt una, așa și mana nu este numai o pildă despre Hristos ci și despre Cuvântul lui Dumnezeu. Dumnezeu ne-a dat acesta ca mâncare pentru sufletul nostru, dar ce folos dacă avem Cuvântul lui Dumnezeu în casă și nu ne folosim de El? Mana înainte de a putea fi mâncată trebuia culeasă (adunată). Câte un credincios se miră și oftează că sufletul său este atât de uscat și gol, credința sa atât de slabă, nu face progrese în viața duhovnicească. Se mai poate mira oare de postura aceasta dacă citește Cuvântul lui Dumnezeu numai în grabă și nici atunci zilnic? Cât de diferențiată este poziția prorocului Ieremia care spune în cap. 15 vers. 16: „Cuvintele Tale au fost bucuria și veselia inimii mele.”

 

Oare nu sunt mulți între noi care dacă sunt sinceri trebuie să recunoască că sunt delăsători în citirea Cuvântului lui Dumnezeu?

 

BĂTÎND LA UȘA LUI DUMNEZEU

de Oswald CHAMBERS

 

Doamne, ce cuvinte puternice în „Lumina zilnică” din dimineaţa asta: „Fii tare şi curajos! Nu te teme, nici nu te înspăimânta, pentru că Domnul Dumnezeul tău este cu tine oriunde vei merge” (Iosua 1:9) Amin! Aleluia!

 

MEDITAŢII ZILNICE

de Wim MALGO

 

«Invăţătorule, rogu-Te, uită-Te cu îndurare la fiul meu, fiindcă îl am numai pe el. Îl apucă un duh şi deodată răcneşte şi duhul îl scutură cu putere, aşa că băiatul face spumă la gură şi cu anevoie se duce duhul de la el, după ce l-a stropşit de tot.» LUCA 9,38-39

Există multe feluri de probleme, de necazuri familiale. Dar Isus este, ca şi în timpul vieţii Sale aici pe pământ, mai presus de orice astfel de problemă. Acest lucru îl ştia şi tatăl băiatului posedat de demoni, de aceea I-a spus Domnului Isus păsul său. Nimeni nu a putut să vindece o asemenea boală cu excepţia Lui. Şi a făcut-o! El «a certat duhul necurat, l-a vindecat pe băiat şi l-a dat înapoi tatălui său» (Luca 9,42). Isus vrea să Se implice şi azi în problemele noastre familiale, indiferent că acestea sunt cauzate de noi sau din afara noastră.

Vorbeşte cu El despre problemele tale; adu-I-le la cunoştinţă aşa cum a făcut tatăl atât de greu încercat! Dacă nu primeşti ajutor imediat, nu dispera. Vorbeşte mai departe cu El. Te va asculta şi îşi va revărsa din nou asupra ta îndurarea Sa mai bogată ca orice. Nu te va refuza, deoarece El Însuşi ne-a promis: «pe cel ce vine la Mine, nu-l voi izgoni afară» (loan 6,37).

 

MEDITAŢII PENTRU FIECARE ZI A ANULUI

de Charles H. SPURGEON

Dimineaţa şi Seara

Dimineața

Voi lăuda pe Domnul din toată inima mea. Psalmi 9:1

Lauda trebuie să urmeze întotdeauna după răspunsul la rugăciune, aşa cum se ridică ceaţa de pe pământ după ce răsare soarele. A fost Domnul bun cu tine? Şi-a aplecat urechea să-ţi asculte cererile? Atunci laudă-L cât trăieşti. Lasă fructul copt să cadă pe pământul din care îşi trage viaţa. Nu opri cântarea Celui care ţi-a răspuns la rugăciune şi ţi-a împlinit dorinţa inimii. Să păstrezi tăcerea asupra îndurărilor Domnului înseamnă să fii nerecunoscător, înseamnă să acţionezi ca cei nouă leproşi care, după ce au fost vindecaţi de boala lor îngrozitoare, nu s-au întors să-I mulţumească Domnului vindecător. Să uiţi să-L lauzi pe Dumnezeu înseamnă să refuzi beneficiile care ţi se cuvin.

Lauda, ca şi rugăciunea, este un mare mijloc de promovare a creşterii spirituale. Lauda ne ajută să ne îndepărtăm poverile, să ne întărim speranţele, să ne mărim credinţa. Este un exerciţiu sănătos şi înviorător care grăbeşte pulsul credinciosului şi îl întăreşte pentru noi fapte în slujba Domnului. Să-L binecuvântezi pe Dumnezeu pentru îndurările primite este calea prin care putem fi de folos semenilor noştri: „să asculte cei nenorociţi, si să se bucure”(Psalmi 34:2).

Cei care au trecut prin împrejurări asemănătoare vor fi mângâiaţi dacă ne vor auzi spunând: „înălţaţi pe Domnul împreună cu mine. Să lăudăm cu toții numele Lui!… Când strigă un nenorodt, Domnul aude” (vers. 3, 6). Inimile slăbite vor fi întărite, şi sfinţii căzuţi vor fi învioraţi când vor auzi spunând „cântări de izbăvire” (Psalmi 32:7). Îndoielile şi temerile lor vor fi alungate, în timp ce ne îndemnăm unul pe altul „cu psalmi, cu cântări de laudă si cu cântări duhovniceşti”(Coloseni 3:16). Ei vor „lăuda căile Domnului” (Psalmi 138:5), când ne vor auzi pe noi slăvindu-I numele sfânt Lauda este cea mai cerească îndatorire a creştinului, îngerii nu se roagă, dar nu încetează să laude pe Domnul zi şi noapte; iar cei răscumpăraţi, îmbrăcaţi în haine albe, cu ramuri de palmier în mâini, nu vor obosi niciodată să cânte cântarea nouă „ Vrednic este Mielul” (Apocalipsa 5:12).

Seara

Tu, care locuieşti în grădini, nişte prieteni îşi pleacă urechea la glasul tău: binevoieşte şi fă-mă să-l aud!

Cântarea Cântărilor 8:13

Scumpul nostru Domn Isus îşi aminteşte bine de grădina Ghetsemani. Deşi a părăsit această grădină, EI locuieşte acum în grădina bisericii Sale. Acolo se descoperă celor care caută tovărăşia Sa. Vocea iubitoare care se adresează aleşilor Săi este mai muzicală decât harpele cerurilor. In ea există o adâncime a melodiei care depăşeşte orice muzică omenească. Zeci de mii de oameni de pe pământ, şi milioane de fiinţe de sus sunt favorizate de tonurile ei armonioase. Unii dintre ei, pe care îi cunosc bine şi îi invidiez, ascultă chiar în clipa aceasta vocea Lui iubită. Dacă aş putea împărtăşi bucuria lor! Este adevărat că unii dintre ei sunt săraci, alţii sunt ţintuiţi în pat, şi alţii bat la porţile mormântului. Totuşi, Doamne, aş suferi bucuros împreună cu ei, aş răbda de foame cu ei şi aş fi gata să mor împreună cu ei, dacă aş putea să-Ţi aud vocea. Odinioară o auzeam des, dar am îndurerat Duhul Tău. Întoarce-te cu bunătate spre mine, şi spune-mi din nou: „Eu sunt mântuirea ta” (Psalmi 35:3). Nici o altă voce nu mă poate mulţumi. Cunosc vocea Ta, şi nu pot fi înşelat de vreo alta. Te implor îngăduie-mi să o aud. Prea Iubitule, nu ştiu ce vei spune, şi nu pun nici o condiţie. Lasă-mă numai să Te aud vorbind.

Dacă este o mustrare, Te voi binecuvânta pentru ea. Curăţire! urechilor mele încăpăţânate poate cere o operaţiune foarte dureroasă. Totuşi, oricât ar costa, nu mă întorc de la singura mea dorinţă: fă-mă să aud vocea Ta. Străpunge-mi urechile dlfl nou; străpunge-mi urechile cu cele mai ascuţite note. Numai nu îngădui să rămân în continuare surd la chemarea Ta. In seara aceasta, Doamne, împlineşte dorinţa nevrednicului Tău rob, fiindcă sunt al Tău, şi Tu m-ai cumpărat cu sângele Tău. Tu mi-ai deschis ochii să Te văd, şi această vedere m-a salvit, Acum, Doamne, deschide-mi urechile. Am citit în inima Ta Acum lasă-mă să-ţi aud glasul.

 

IZVOARE IN DEŞERT

 

Să alergăm cu răbdare. (Evrei 12:1)

A alerga „cu răbdare“ este un lucru foarte dificil de făcut. Însuşi cuvântul „alergare“ sugerează absenţa răbdării, sau o nerăbdare de a ajunge la ţintă. Totuşi deseori noi asociem răbdarea cu a sta culcat sau a sta pe loc. Ne gândim la ea ca la un înger care păzeşte patul celor neputincioşi. Şi totuşi nu credem că răbdarea pe care o poate avea un om neputincios este cel mai greu de atins.Există un alt fel de răbdare care cred eu că este mai greu de obţinut – răbdarea care aleargă. A sta culcat în timpul unei perioade de mâhnire adâncă, sau a fi liniştit după o cădere financiară, cu siguranţă că implică o mare tărie, dar eu cunosc ceva care sugerează şi mai multă tărie – puterea de a continua să lucrezi după o cădere, puterea de a continua să alergi cu o inimă grea, şi puterea de a-ţi împlini îndatoririle zilnice cu o durere adâncă în duhul tău. Aceasta este cristic!Mulţi dintre noi am putea să ne ocupăm de durerea noastră fără lacrimi, numai dacă ni s-ar permite să facem aşa în particular. Totuşi ceea ce este aşa de dificil este că majoritatea dintre noi suntem chemaţi să ne manifestăm răbdarea nu în pat, ci în plină stradă, ca să vadă toţi. Suntem chemaţi să ne îngropăm necazurile nu într-o inactivitate odihnitoare, ci într-o slujire activă – la locul nostru de muncă, când facem cumpărături, sau cu ocazia diferitelor evenimente sociale – contribuind la bucuria altor oameni. Nici o altă modalitate de a ne îngropa necazurile nu este atât de dificilă ca aceasta, pentru că este într-adevăr ceea ce se înţelege prin a alerga „cu răbdare“.Dragă Fiu al omului, acesta a fost felul Tău de răbdare. A fost şi aşteptare şi alergare în acelaşi timp – aşteptând ţinta finală, fără ca între timp să lucreze mai puţin. Te văd la Cana Galileii, transformând apa în vin ca să nu se strice bucuria ospăţului de nuntă. Te văd în pustiu, hrănind mulţimile cu pâine, pur şi simplu pentru a satisface o nevoie temporară. Totuşi în tot acest timp, Tu purtai o durere adâncă – neîmpărtăşită sau grăită. Alţii pot să ceară un „curcubeu … în nor“ (Gen. 9:13), dar eu aş cere şi mai mult de la Tine. Fă-mă, în norul meu, un curcubeu care aduce slujba bucuriei pentru alţii. Răbdarea mea va fi desăvârşită numai când va lucra în via Ta.     George Matheson

 

Când toate speranţele noastre s-au năruit,

Cel mai bine este ca mâinile noastre să se ostenească în continuare

    Pentru alţii:

Căci puterea de a îndura se găseşte în datoria împlinită;

Şi cel mai bun este acela care într-adevăr învaţă să facă

Din bucuria altora un leac pentru durerea inimii lui.

 

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

Volumul III

 

Ieremia 44.11‑23

Alegând de bunăvoie să slujească idolilor, la fel cum făcuseră şi părinţii lor, poporului nici măcar nu îi este ruşine să declare acest fapt: se răzvrăteşte pe faţă împotriva Domnului. Cât de mare este decăderea morală a lui Israel faţă de Iosua 24 când, urcând din Egipt spre Canaan, îşi urma conducătorul, cu angajamentul: „Departe de noi să părăsim pe Domnul ca să slujim altor dumnezei… noi vom sluji Domnului, pentru că El este Dumnezeul nostru“ (Iosua 24.16,18). Plini de rea‑credinţă, aceşti iudei consideră că nenorocirea lor actuală se datora faptului că încetaseră să se închine „împărătesei cerurilor“ (v. 17, comp. cu cap. 7.18). Deşi Domnul îi avertizase că în Egipt erau pândiţi de sabie, de ciumă şi de foamete, ei prind prilejul chiar când survin aceste nenorociri şi le folosesc drept pretext pentru a aduce noi jertfe idolilor. Câţi oameni nu gândesc la fel! «Dumnezeu nu mi‑a dat ceea ce‑mi doream… Deci aceasta nu a ţinut! Atunci mă voi întoarce spre lume (a cărei imagine este dintotdeauna Egiptul): ea nu‑mi va refuza nimic.»

Mizerabilă inimă omenească! Aceste versete ne învaţă totodată că inima poate fi stăpâ­nită în acelaşi timp de cea mai orgolioasă necredinţă, cum şi de cele mai întunecate superstiţii (2 Corinteni 4.4).

 

PÂINEA CEA DE TOATE ZILELE

 

Text: Luca 12:35-40

DOUĂ FELURI DE-A AŞTEPTA

Şi să fiţi ca nişte oameni, care aşteaptă pe stăpânul lor… Luca 12:36

Preotul anglican Frederic Farrar a fost un prieten apropiat al reginei Victoria a Angliei. Într-o împrejurare, el a relatat despre o conversaţie pe care a avut-o cu maiestatea sa după ce ea ascultase o predică la capela palatului, despre revenirea Domnului Isus Cristos. Ea a spus: „Oh, părinte Farrar, cât de mult aş dori ca Domnul să vină în timpul vieţii mele!” Când acesta a întrebat-o de ce dorea atât de mult acest lucru, cu faţa strălucitoare, plină de o adâncă emoţie ea a spus: „Pentru că mi-ar place atât de mult să-I pun coroana mea la sfintele Lui picioare, în semn de adoraţie!”. Există cel puţin două feluri în care creştinii „aşteaptă” ca Domnul să se reîntoarcă. Unii sunt complet insensibili de apropierea acestui eveniment, deoarece ei au numai cunoştinţe teologice, ale faptelor. Atitudinea aceasta este superficială – o simplă acceptare mintală a unei doctrine care nu-i face să-I fie credincioşi Domnului. Alţi
credincioşi, totuşi, aşteaptă cu nerăbdare, ca şi regina Victoria, dorind venirea a doua oară a Mântuitorului cu un zel arzător. Ei trăiesc pentru slava Sa şi doresc să-L laude şi să-L adore pentru tot ce-a făcut pentru ei. Felul acesta de-a gândi, mângâie inima şi motivează acea persoană la o viată sfântă şi la aşteptarea plină de speranţa de a-L vedea pe Isus faţă în faţă. Apostolul loan a spus că fiecare, care nădăjduieşte la revenirea lui Cristos va avea un foc în inima sa de-a „se curaţi, cum şi El este curat” (1 loan 3:3). Este acest lucru adevărat şi despre tine?
  – H.G.B.

Suntem oare gata să-ntâlnim pe Domnul?

Ne va găsi în credinţă la venire?

Fraţilor, s-avem făcliile aprinse!

Domnul vine! Să-L întâmpinăm pe Mire!   – Adams

 

Verificaţi-vă dacă sunteţi gata pentru revenirea lui Cristos:

Vă face aceasta dezinteresaţi sau încântaţi?

 

DOMNUL ESTE APROAPE – GBV

http://www.gbv.ro/meditatii-zilnice/domnul-este-aproape

 

Om al durerilor și obișnuit cu suferința.
Isaia 53.3

Isus era plin de bunătate și de delicatețe față de ucenicii Săi. El i-a iubit, i-a purtat, dar care I-a fost mulțumirea? Ce găsește El în mijlocul lor, când nelegiuirii omului i se dă frâu liber să se arate împotriva Lui? În mijlocul acelora pe care îi iubea, al acelora cu care era la masă și cu care viețuia într-o relație atât de intimă, El spune: „Adevărat vă spun că unul dintre voi Mă va preda“. Da, unul dintre voi, cei care ați fost cu Mine, unul dintre voi, prietenii Mei cei mai apropiați. Inima Lui este profund rănită și, pe când ei încep să se întristeze și să-L întrebe unul câte unul: „Nu cumva sunt eu?“, Isus arată cât de zdrobită Îi este inima: „Este unul dintre cei doisprezece, cel care înmoaie cu Mine în farfurie“. Unul dintre voi, care M-ați cunoscut, care M-ați văzut și care ați fost primiți în intimitatea Mea. Și Isus rămâne calm.

Aveau să-L răstignească. La cine Se gândește El? La ucenicii Săi! Trupul Său urma să fie dat, iar sângele Său urma să fie vărsat. Avea să sufere mânia lui Dumnezeu, iar El le explică în pace despre ceea ce urma să facă pentru ei. În acel moment, El privește dincolo de acest timp pe care noi îl trăim, către timpul când, mulțumit de rodul muncii sufletului Său (Isaia 53.11), va bea într-un fel nou, în împărăția lui Dumnezeu, din rodul viței. Ce minunat este să-L poți privi astfel pe Domnul, aruncându-Și privirile peste veacuri!

În mijlocul acelor împrejurări înspăimântătoare în care Se găsește, sufletul Său este îndeajuns de calm pentru a Se gândi la veșnica fericire, realizată pentru ucenicii Săi prin suferințele Sale, și la bucuria pe care o experimenta din nou văzându-i în acea stare de glorie. Fără a fi împiedicat de gândul suferințelor Sale, fără a fi înfricoșat și uimit, El poate să contemple în pace valoarea sacrificiului Său și fericirea în care din nou ucenicii Săi se vor găsi la sfârșit. Trădarea lui Iuda, lepădarea lui Petru, părăsirea ucenicilor, lepădarea lumii, vrăjmășia lui Satan, nimic nu-L tulbură.

J N Darby

 

SĂMÂNȚA BUNĂ

http://www.gbv.ro/meditatii-zilnice/samanta-buna

 

Vrăjmășie voi pune între tine și femeie, între sămânța ta și sămânța ei. Aceasta îți va zdrobi capul, și tu îi vei zdrobi călcâiul. Geneza 3.15

Rezultatul suferinței Mântuitorului

Prin moartea Domnului Isus pe crucea Golgotei s-au împlinit cuvintele versetului de astăzi – cuvinte rostite de Însuși Dumnezeu către Adam și Eva, dar și către marele ispititor, diavolul. Da! Prin moartea de pe Golgota a Domnului Isus, diavolul i-a zdrobit călcâiul, a adus doar sfârșitul vieții Sale pământești, pe când Isus i-a zdrobit șarpelui capul, i-a zdrobit puterea de a mai domni prin păcat asupra sufletelor oamenilor.

Prin urmare, tocmai ceea ce a părut cea mai rușinoasă înfrângere pentru Domnul, s-a dovedit cea mai deplină biruință asupra diavolului și asupra tuturor puterilor întunericului aliate lui. Prin moartea Domnului a fost biruit păcatul. Prin moartea Domnului pe cruce a fost aruncată în marea uitării întreaga vină a tuturor celor care cred în El. Prin moartea și învierea Domnului, credinciosul este răscumpărat și strămutat în împărăția dragostei lui Dumnezeu. Tot prin moartea și învierea Domnului ni se dă biruința asupra dușmanului lăuntric: asupra propriei noastre inimi nespus de înșelătoare și de rea. Mântuitorul, care părea un învins, a fost prin întreaga Sa lucrare un Biruitor. Hristos a învins puterea morții și a păcatului și vrea să-i facă părtași la această biruință pe toți care L-au primit ca Domn și Mântuitor al vieții lor.

 

 

Mana Zilnica

https://manazilnica.net/

29 Octombrie 2016

​TOTUL PENTRU GLORIA LUI
de Oswald CHAMBERS
 
Substituirea
El S-a făcut păcat pentru noi, ca noi să fim dreptatea lui Dumnezeu în El. 2 Corinteni 5:21
Părerea modernă asupra morţii lui Isus este că El a murit pentru păcatele noastre din milă faţă de noi. Dar concepţia Noului Testa­ment este că El a purtat păcatul nu fiindu-i milă de noi, ci identificându-se cu noi. Păcatele noastre sunt îndepărtate datorită morţii lui Isus şi explicaţia morţii Lui este ascultarea de Tatăl Său, nu mila faţă de noi. Suntem primiţi înaintea lui Dumnezeu nu pentru că am ascultat sau pentru că am promis să renunţăm la unele lucruri, ci datorită morţii lui Cristos, şi numai ei. Noi spunem că Isus Cristos a venit să reveleze faptul că Dumnezeu este Tată, să arate iubirea şi bunătatea lui Dumnezeu. Noul Testament spune că El a venit ca să poarte păcatul lumii. Revelarea Tatălui este pentru cei care L-au cunoscut pe Isus ca Mântuitor. Isus Cristos n-a vorbit niciodată lumii despre Sine ca fiind Cel care L-a revelat pe Tatăl, ci ca fiind o piatră de poticnire (vezi loan 15:22-24). Cuvintele din Ioan 14:9 au fost spuse ucenicilor Săi.
    Nu se spune nicăieri în Noul Testament că Cristos a murit pentru mine şi de aceea eu am scăpat de pedeapsa păcatului. Ceea ce ne Învaţă insă Noul Testament este că „El a murit pentru toţi” şi că, prin identificare cu moartea Sa, eu pot fi eliberat de păcat şi primesc însăţi dreptatea Sa. Substituirea despre care vorbeşte Noul Testa­ment are două aspecte: ..Pe Cel care n-a cunoscut păcat, El L-a făcut păcat pentru noi, ca noi să devenim dreptatea lui Dumnezeu în El”. Nu poate fi vorba de Cristos pentru mine, până când nu sunt hotărât să-L las pe Cristos să ia chip in mine.
 
MANA DE DIMINEAŢĂ
 
„Ci v-aţi apropiat… de sîngele stropirii care vorbeşte mai bine decît sîngele lui Abel”. EVREI 12:22,24
Aici, Epistola către Evrei declară că sîngele Domnului Isus „vorbeşte”; valoarea dumnezeiască a acestui sînge se exprimă în termeni precişi înaintea Tatălui ceresc, înaintea Diavolului şi de asemenea în inimile celor răscumpăraţi. Am cerut noi vreodată Mîntuitorului nostru ca sîngele Lui să vorbească inimii noastre? Poziţia noastră înaintea Tatălui nostru ceresc depinde de sîngele Fiului Său.
Zi după zi sîngele vorbeşte şi spune Tatălui că dreptatea a fost făcută, că păcatul a fost şters şi că nimeni nu mai poate osîndi pe copilul lui Dumnezeu. El vorbeşte şi spune că păcătosul mizerabil este acum fiul şi moştenitorul Aceluia pe care L-a ofensat înainte, atît de mult. Pentru ca acest sînge să fie vărsat, Tatăl a dat pe Fiul Său şi El ne dă toate lucrurile împreună cu El (Rom. 8:32). El nu reţine nici un bine, nici din punct de vedere omenesc nici din punct de vedere spiritual, aceora în care acest sînge a împlinit o astfel de schimbare. Da, glasul sîngelui există cu adevărat înaintea Tatălui ceresc. Acest măreţ adevăr trebuie să fie pricina rugăciunilor şi laudelor noastre. Şi înaintea lui Satan sîngele acesta vorbeşte în termeni precişi, juridici şi fără rezerve. Sîngele îi spune nu numai că el a fost biruit, dar şi că noi sîntem smulşi de sub puterea lui.
Din robi şi prizonieri cum eram, sîntem eliberaţi prin acest sînge scump al Domnului Isus Hristos, care a proclamat în tot iadul că nu mai este nici o osîndire pentru noi, adică pentru cei ce sînt în Hristos. Satan încearcă să ne tulbure prin gînduri cu privire la greşelile şi slăbiciunile noastre. El nu are dreptul acesta cîtă vreme sîngele vorbeşte. Să facem să fie auzit glasul sîngelui de îndată ce acuzatorul vrea să-şi facă auzit glasul învinuirilor lui. „Ei l-au biruit prin sîngele Mielului şi prin cuvîntul mărturisirii lor…” (Apoc. 12:11).
Iată protejarea zilnică a trupului, sufletului şi duhului nostru, nouă care am intrat în locurile cereşti şi care ne întărim chemarea şi alegerea noastră datorită puterii sîngelui vărsat şi al cărui glas nu va înceta niciodată să vorbească în favoarea noastră cît timp mai sîntem aici pe pămînt. „Sîngele Domnului Isus este răspunsul lui Dumnezeu la toate acuzaţiile lui Satan împotriva celui credincios. Astfel, acuzaţiile lui cad şi aceasta este o sursă neîntreruptă de pace. Sîngele legămîntului, este dovada că neascultarea a fost ispăşită şi că ascultarea a fost împlinită”. J.N.D
 
MÂNTUIREA PRIN HRISTOS
Meditaţii zilnice – de Fritz BERGER
 
„Nu vă înşelaţi: tovărăşiile rele strică obiceiurile  bune”. 1 Cor. 15:33.
Nu demult mi-a scris cineva care a dat crezare învăţăturii străine că: toată lucrarea în legătură cu evanghelizarea este de la Satan. Aşa se pare că astfel de expresii ar trebui să fie de-ajuns ca oricine să poată recunoaşte învăţătura falsă, deoarece Isus spune: „Duceţi-vă în toată lumea, propovăduiţi Evanghelia la orice făptură şi învăţaţi-i să păzească tot ce v-am poruncit”. Acesta este un cuvânt important: „Învăţaţi-i să păzească”. A spune oamenilor ce să facă şi cum să fie, este uşor; dar să-i înveţi să păzească, aceasta este altceva. Cel care crede cu adevărat, ceea ce este scris în Biblie, acela va observa unde ajung aceia care nu vor să primească mântuirea. Se poate ca cineva să spună că nu există iad, pentrucă dacă ar fi, aceia ar mărturisi de orice în afară de dragoste. Dar de ce este aşa de mult scris despre iad în Biblie? Avem noi un Dumnezeu care n-are dragoste?
Cum se poate numi sau califica faptul acela că, Dumnezeu a dat pe singurul Său Fiu pentru noi toţi, ne-a împăcat şi ne-a izbăvit şi a plătit în întregime plata păcatelor noastre şi totuşi nu vrei fericirea aceasta? Îl caracterizezi pe Dumnezeu ca pe cineva care n-are dragoste? Oamenii fără Dumnezeu spun că, dacă Dumnezeu ar fi Dumnezeul dragostei atunci n-ar fi războaie şi alte lucruri asemănătoare pe acest pământ. Ei nu se gândesc la faptul acela că, ceea ce seamănă omul aceea va şi secera şi că războaiele sunt judecăţi ale lui Dumnezeu pentrucă Dumnezeu vrea să atragă oamenii la El, înainte de a fi prea târziu, înainte de ziua în care se va spune: „Timp nu va mai fi”. Apostolii învaţă că aceia care nu vor asculta de Evanghelie vor suporta chinul focului veşnic. Și atunci „timp nu va mai fi”. Nu degeaba au fost scrise aceste lucruri.
 
TEZAURUL PROMISIUNILOR LUI DUMNEZEU
de Charles H. SPURGEON
 
MENŢINE DEOSEBIREA
Voi face o deosebire între poporul Meu şi poporul tău. Semnul acesta va fi mâine. Exod 8.23
     Faraon are un popor şi Domnul de asemenea are un popor. Aceste două popoare pot să trăiască alături unul de altul şi să treacă prin aceleaşi împrejurări, dar între ele există o diferenţă pe care Domnul o va da la iveală. Chiar dacă trec prin aceleaşi împrejurări, se va vedea o deosebire clară între poporul ales al lui Dumnezeu şi copiii lumii acesteia.Îndeosebi în timpul judecăţilor Lui Dumnezeu, El devine un loc de scăpare sfânt pentru sfinţii Săi. Această deosebire începe să se vadă la credincioşi din momentul întoarcerii lor, atunci când păcatele lor sunt iertate, în timp ce cei necredincioşi rămân sub judecată. Din momentul întoarcerii la Dumnezeu, ei ajung un neam aparte, care trăieşte sub o călăuzire nouă şi se bucură de alte avantaje. Casele lor sunt apărate de puhoiul de rele care năpădesc asupra egiptenilor şi-i chinuiesc. Ei sunt păziţi de întinăciunile cărnii, ca şi de stricăciunea care vine din prefăcătorie şi din avere, sunt păziţi de grijile care rod sufletul, şi de ura care face prăpăd în atâtea familii.Rămâi în siguranţă, fii credincios în încercare, căci chiar atunci când ai avea o mulţime de întristări, tu eşti scutit de rele şi mai mari care bântuie casele şi inimile slujitorilor stăpânului acestui veac. Domnul face deosebire între tine şi ei. Veghează şi păstrează această deosebire în duhul tău, în năzuinţele tale, în caracterul tău şi în legăturile tale cu cei din jurul tău.
 
DOMNUL ESTE APROAPE!
Calendar Biblic
 
Isus zicea: Tată, iartă-i, căci nu știu ce fac! Ei și-au împărțit hainele Lui între ei, trăgând la sorți. Luca 23,24.
Centrul tuturor căilor și hotărârilor lui Dumnezeu este Domnul ISUS, Fiul dragostei Lui. Pe Golgota vedem că omul nu numai că și-a arătat mânia ca dușmanul lui Dumnezeu, dar a pus pe Domnul slavei Cel curat și fără vină, ca centru între cei doi tâlhari. Ajunși pe Golgota, L-au răstignit pe „El și doi tâlhari, unul la dreapta și celălalt la stânga Lui” -exprimând prin aceasta că El a fost socotit cel mai mare tâlhar. Contrar cu această acțiune, harul se arată în chip desăvârșit prin cuvintele Domnului: „Tată iartă-i căci nu știu ce fac.” Aceste cuvinte ne mai arată legătura măreață care există între Fiu și Tată căruia Îi era pe deplin supus. Ostașii care-L dezbrăcaseră pe Domnul și au auzit cerința Lui către Tatăl nu s-au sinchisit să împartă hainele Lui, și pentru cămașa Lui să tragă la sorți. Iosif care este o imagine a Domnului Isus Hristos a fost dezbrăcat de haina lui pestriță înainte de a fi aruncat în groapă, dar nu avea să vadă ce au făcut frații lui cu haina. Dar Domnul Isus pe cruce a trebuit să vadă ce se face cu hainele Lui. Când a decăzut primul om, a recunoscut că e gol și Dumnezeu l-a îmbrăcat cu piei de la animale. Pe Cel curat și fără păcat L-a dezbrăcat omul și apoi L-a țintuit pe cruce. Acum putem să înțelegem pe Domnul când spunea: „Toate oasele aș putea să mi le număr, ei însă pândesc și mă privesc, își împart hainele mele între ei și trag la sorți pentru cămașa mea” și „Tu știi ce ocară, ce rușine și batjocură mi se face; toți potrivnicii mei sunt înaintea Ta.” (Ps. 22. vers. 17 și 69.19).
 
Crucea este SIMBOLUL umilirii, a prigonirii, a suferinței pe care lumea i-a oferit-o altădată Fiului lui Dumnezeu și pe care ea continuă să o ofere și astăzi tuturor acelora care stau lângă Stăpânul lor.
 
BĂTÎND LA UȘA LUI DUMNEZEU
de Oswald CHAMBERS
 
Doamne, la Tine vin. Dă-mi un flux minunat din viaţa Ta până când gândirea mea, imaginaţia mea şi vorbirea mea vor fi în întregime din Tine. Ce măreţ ai reînnoit duhul meu şi mi-ai redat bucuria mântuirii Tale!
 
MEDITAŢII ZILNICE
de Wim MALGO
 
„Fiul lui David, ai milă de mine!” Isus S-a oprit şi a zis: „ Chemaţi-l!” Au chemat pe orb şi i-au zis: „îndrăzneşte, scoală-te, căci te cheamă. ” Orbul şi-a aruncat haina, a sărit şi a venit la Isus.” MARCU 10,48-50
Orbul Bartimeu a auzit că Isus din Nazaret trece pe acolo şi a început să strige din răsputeri: «Fiul lui David, ai milă de mine!» (Marcu 10,48). Acest strigăt i-a deranjat în mod evident pe «cei evlavioşi», dar Bartimeu nu a lăsat să-i scape ocazia şi a strigat şi mai tare. Ce efect a avut acest strigăt din adâncul inimii? Isus S-a oprit imediat. L-a făcut însă sănătos pe loc?
I-a vindecat oare orbirea imediad? La început nu, ci l-a încurajat cu dragoste să-I spună păsul, durerea. El l-a întrebat «Ce vrei să-ţi fac?» (Marcu 10,51), cu toate că era evident pentru oricine că Bartimeu era orb. Şi noi trebuie să-I aducem la cunoştinţă dorinţele noastre fară ocoliş. Când Bartimeu I-a spus Domnului ce doreşte, El i-a răspuns: «»Du-te, credinţa ta te-a mântuit. „îndată orbul şi-a căpătat vederea şi a mers pe drum după Isus» (Marcu 10,52).
 
MEDITAŢII PENTRU FIECARE ZI A ANULUI
de Charles H. SPURGEON
Dimineaţa şi Seara
Dimineața
lată dar cum trebuie să vă rugaţi: „Tatăl nostru care eşti în ceruri” Matei 6:9
Aceasta rugăciune începe aşa cum trebuie să înceapă orice rugăciune adevărată, în spiritul adopţiei: „Tatăl nostru”. Nu există rugăciune primită care să nu înceapă cu gândul: „mă voi scula şi mă voi duce la tatăl meu” (Luca 15:18). Acest spirit copilăresc ajunge până la măreţia Tatălui „în ceruri”, şi conduce la devotată adoraţie: „sfinţească-se numele Tău” (Matei 6:9). Şoapta copilului – „Ava, Tată”, se amestecă cu strigătele heruvimilor: „Sfânt, sfânt, sfânt”. Este un singur pas de la închinarea adevărată la un spirit misionar fierbinte, izvorât din dragoste filială şi adoraţie respectuoasă. „ Vie împărăţia Ta, facă-se voia Ta, precum în cer, aşa şi pe pământ” (vers. 10). Urmează apoi expresia inimii, dependenţa de Dumnezeu: „pâinea noastră cea de toate zilele, dă-ne-o nouă astăzi” (vers. 11). Fiind iluminat de Duhul, cel care se roagă descoperă că nu este numai dependent, ci şi păcătos, şi de aceea cere îndurare: „şi ne iartă nouă greşelile noastre, precum şi noi iertăm greşiţilor noştri” (vers. 12). Omul iertat cu adevărat se păzeşte să nu greşească din nou; îndreptăţirea conduce la dorinţa de sfinţire. „Şi ne iartă nouă greşelile noastre” (vers. 12) este îndreptăţirea. „Şi nu ne duce în ispită, ci izbăveşte-ne de cel rău” (vers. 13) este sfinţirea în forma ei negativă şi pozitivă. Fiind iertat, având îndreptăţirea lui Christos şi cunoscând primirea lui Dumnezeu, cel care se roagă mijloceşte cu umilinţă pentru perseverenţă. „Şi nu ne duce în ispită” (vers. 13). Ca rezultat al acestor cereri, urmează o expresie de laudă triumfătoare: „căci a Ta este împărăţia, şi puterea, şi slava în veci. Amin” (vers. 13). Ne bucurăm că Regele nostru domneşte în providenţă şi va domni în har de la o margine a pământului la alta, şi că domnia Sa nu va avea sfârşit. De aceea, acest scurt model de rugăciune conduce sufletul de la simţământul adopţiei la părtăşia cu Domnul nostru care domnește. Doamne, învață-ne să ne rugăm.
Seara
Dar ochii lor erau împiedicaţi să-L, cunoască. Luca 24:16
Ucenicii ar fi trebuit să-L cunoască pe Isus. Îi auziseră vocea atât de des, şi îi priviseră faţa de atâtea ori, încât este de mirare că nu L-au recunoscut. Nu este acesta şi cazul tău, cumva? Nu l-ai văzut pe Isus în ultima vreme. Ai fost la Cina Lui, dar nu L-ai întâlnit. Poate că te afli în mijlocul întunericului în seara aceasta, şi chiar dacă el îţi spune: „Eu sunt; nu vă temeţi” (Matei 14:27), tu nu îl poţi vedea. Ochii noştri sunt „împiedicaţi”, îi cunoaştem vocea; I-am privit faţa; ne-am sprijinit fruntea de pieptul Său. Totuşi, deşi Christos este foarte aproape de noi, spunem: „dacă aş şti măcar unde să-L găsesc!” Ar trebui să-L cunoaştem pe Isus, fiindcă Scriptura reflectă imaginea Lui, Totuşi, cât de posibil este să deschidem această Carte preţioasă şi să nu-L vedem pe Prea Iubitul! Dragul meu copil al lui Dumnezeu, este aceasta situaţia ta? Isus „îşi paște turma între crini” (Cânt. 2:16), între crinii Cuvântului, şi tu păşeşti printre aceşti crini, dar nu îl vezi. El este obişnuit să păşească pe paginile Scripturii, si să comunice cu poporul Său, aşa cum vorbea Tatăl Său cu Adam în răcoarea zilei. Totuşi, tu te afli în grădina Scripturii, şi nu îl poţi vedea, deşi El este întotdeauna acolo. De ce nu îl vedem? In cazul nostru, ca şi în cazul ucenicilor, lipsa vederii trebuie asociată cu necredinţa. Ei nu se aşteptau să-l vadă pe Isus, şi de aceea nu L-au recunoscut. Într-un sens mai larg, în lucrurile spirituale, noi primim de la Domnul ceea ce aşteptăm. Numai credinţa ne poate face în stare să-L vedem pe Isus. Înalţă această rugăciune: „Doamne, deschide-mi ochii, ca să-L pot vedea pe Mântuitorul lângă mine”. Este o binecuvântare să vrei să-L vezi, dar este o binecuvântare şi mai mare să-L priveşti! El este bun cu cei care îl caută. Totuşi, pentru cei care îl găsesc, El este mai preţios decât orice!
 
IZVOARE IN DEŞERT
 
El va şedea, va topi şi va curăţa argintul. (Maleahi 3:3)
Tatăl nostru, care caută să-i desăvârşească pe sfinţii Săi în sfinţenie, ştie ce valoare are focul cuptorului pentru rafinare. Metalurgul va avea cea mai mare grijă de metalele cele mai preţioase. El supune metalul unui foc de înaltă temperatură, pentru că numai focul cuptorului de rafinare poate topi metalul, poate curăţa zgura şi permite metalului pur rămas să ia o formă nouă şi perfectă în matriţă. Un bun meşter rafinor nu părăseşte niciodată creuzetul ci, aşa cum ne arată versetul de mai sus, „va şedea“ lângă el astfel încât focul să nu devină nici măcar cu un grad prea fierbinte şi să strice metalul. Şi îndată ce se ia şi ultima bucăţică de zgură de pe suprafaţă şi el îşi vede chipul reflectat în metalul pur, el stinge focul.
                                                                                       Arthur Tappan Pierson
El şedea lângă un foc încălzit de şapte ori,
    În timp ce privea minereul preţios,
Şi El S-a aplecat mai aproape cu o privire cercetătoare
    În timp ce-l încălzea din ce în ce mai mult.
El ştia că avea un minereu care putea rezista testului,
    Şi dorea ca cel mai fin aur
Să-l transforme într-o coroană pe care s-o poarte Împăratul,
    Împodobită cu pietre scumpe de o valoare inestimabilă.
Aşa că a pus aurul nostru în focul care arde,
    Deşi noi am fi cerut o amânare,
Şi El a urmărit zgura pe care noi n-o văzusem,
    Şi ea s-a topit şi a dispărut.
Şi aurul devenea din ce în ce mai strălucitor,
    Dar ochii noştri erau atât de înceţoşaţi de lacrimi,
Încât am văzut numai focul – nu şi mâna Meşterului,
    Şi ne-ntrebam cu teamă arzătoare.
Şi totuşi aurul nostru strălucea cu o strălucire tot mai mare,
    În timp ce oglindea un Chip de sus,
Care Se apleca peste foc, deşi nevăzut de noi,
    Cu o privire de nespusă iubire.
Am putea crede că inimii Lui iubitoare îi place
    Să ne provoace o clipă de durere?
Nicidecum! Căci El a văzut prin crucea prezentă
    Bucuria câştigului etern.
Aşa că a aşteptat acolo cu un ochi veghetor,
    Cu o dragoste care este puternică şi sigură,
Şi aurul Lui n-a suferit nici un pic de căldură mai mult
    Decât era necesar ca să-l facă pur.
 
SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI
Volumul III
 
Ieremia 44.1‑10
„Şi acum, ce cauţi tu pe calea Egiptului, ca să bei apele Şihorului?“ (Şihor, un braţ al Nilului) − întrebase Domnul la începutul acestei cărţi (cap. 2.18). El ştia bine de ce nu dorea acea călătorie în Egipt (comp. cu Deuteronom 17.16). Urâcioasa idolatrie a lui Iuda, mai ales cea din vremea împăratului Manase, fusese cauza judecăţilor care veneau să‑i lovească, iar cum Egiptul se închina şi el la idoli (prea puţin conta că idolii de acolo aveau alte nume), poporul se expunea în Egipt unui risc şi mai mare de a se corupe. Şi acest lucru era inevitabil: nu se putea să nu se producă. Să fim siguri că, dacă Dumnezeu ne închide o cale, vrea să ne protejeze de pericole pe care El le cunoaşte, chiar dacă noi, pe moment, nu înţelegem motivele Sale. Insistând în a acţiona după propria noastră înţelepciune, nu putem decât să ne facem şi mai mult rău.
„De ce faceţi un rău mare împotriva sufletelor voastre?“ (v. 7), întreabă Domnul aici pe popor. În adevăr, să nu pierdem niciodată din vedere că sufletelor noastre le pricinuim pagubă atunci când nu împlinim voia Domnului (Proverbe 8.36; Habacuc 2.10).
Oameni cu gâtul înţepenit, în ciuda tuturor lecţiilor apăsătoare primite, aceşti evrei „nu s‑au smerit nici până în ziua aceasta…“ mândria nu le era zdrobită… (v. 10; cap. 43.2).
 
PÂINEA CEA DE TOATE ZILELE
 
Text: Ioan 10:11-18   
OPŢIUNI DE A TRAI
Nimeni nu Mi-o ia cu sila (viaţa Mea), ci o dau eu de la Mine.  Ioan 10:18
Poţi fi stăpân pe viaţa ta atunci când vei muri? Doctorii şi preoţii care se ocupă de consilierea spirituală a celor pe moarte, au observat că oamenii adesea îşi întârzie moartea prin propria lor voinţă până când vre-un eveniment important a avut loc. De exemplu, un studiu a arătat că 46 la sută din cei ce au murit, au murit în primele trei luni după data lor de naştere, şi numai 8 la sută, în primele trei luni înainte de data naşterii lor. Cercetări suplimentare indică o scădere inexplicabilă a numărului de morţi

înaintea alegerilor prezidenţiale şi, în sânul populaţiei evreieşti, înainte de Yom Kippur, ziua ispăşirii.
 Intr-un sens, Isus însuşi a rezistat morţii până înaintea unui eveniment special – sărbătoarea Paştelor. Urât de duşmanii Săi, care complotau să-L ucidă, El a evitat cu grijă aceste planuri diabolice. Omeneşte vorbind, ar fi fost mai uşor pentru El să le cedeze intenţiilor mai înainte şi să scape de umilinţa morţii pe cruce. Cu toate acestea, El a aşteptat. Ascultător de Tatăl Său, El a ales să trăiască până când îi va sosi „ceasul” să moară.
 Cu toate că noi nu putem fi ca Isus, adică să ştim cum şi când vrea Dumnezeu să murim, putem să ne hotărâm să împlinim scopul Lui cu noi. Suferinţele bătrâneţii ne pot crea dorinţa de-a pleca acasă, ca să fim cu Domnul, dar ca şi Cristos, putem alege să ascultăm de voia Tatălui atâta timp cât mai suntem conştienţi să ne rugăm şi să arătăm dragoste celor din jurul nostru.                                                  M.R.D.H
Dumnezeu mi-a dat o viaţă, pe care
S-o am, ştiind că este trecătoare.
Trebuie s-o trăiesc cum se cuvine,
Căci viaţa ce o am nu-mi aparţine. – Anonim
Să ai grijă cum trăieşti, şi Domnul se va îngriji de moartea ta.                                                                                                      Whitefield
 
DOMNUL ESTE APROAPE – GBV
http://www.gbv.ro/meditatii-zilnice/domnul-este-aproape
 
Oricine crede că Isus este Hristosul este născut din Dumnezeu.

1 Ioan 5.1
„Oricine“ este un cuvânt care include întreaga umanitate. Orice ființă omenească este inclusă aici. Noi, cei care credem, facem parte din familia lui Dumnezeu. Niciun credincios nu poate fi mai puțin decât copil al lui Dumnezeu. Unii pot fi mai onorați decât alții, unii pot fi mai puternici decât alții, însă toți sunt copii ai lui Dumnezeu.
Să savurăm privilegiile noastre și, căutând să creștem în cunoașterea gândurilor lui Dumnezeu, să ne bucurăm tot mai mult de relația noastră minunată cu El! Știm că există în familia lui Dumnezeu copii care, din cauza slăbiciunii, ezită să se bucure de relația lor. Totuși, acest lucru este greșit, așa cum este greșit ca, într-o familie de pe acest pământ, un copilaș să spună: «Fiindcă sunt doar un copilaș, nu fac parte din familie».
Dificultatea constă în faptul că, în cazul unui prunc în Hristos, slăbiciunea și ignoranța specifice vârstei fragede se combină cu puterea și cu voința proprie a unui bărbat, căci el este, de asemenea, un om nou în Hristos; el încă are carnea în el, iar lecția că această carne nu folosește la nimic se învață foarte greu. Prin urmare, el ascultă mai des de sfaturile cărnii decât de Cuvântul lui Dumnezeu. Ai crezut cu adevărat în El? Atunci ai viață veșnică, prin har. Aceasta este simplitatea credinței!
H F Witherby
 
SĂMÂNȚA BUNĂ
http://www.gbv.ro/meditatii-zilnice/samanta-buna
 
… Iată, Eu fac toate lucrurile noi. Și a adăugat: Scrie, fiindcă aceste cuvinte sunt vrednice de crezut și adevărate.

Apocalipsa 21.5
Toate s-au făcut noi
Între un bărbat de curând venit pe calea credinței în Mântuitorul și un prieten de-al său a avut loc o discuție:
– Deci, spui că L-ai primit pe Mântuitorul în viața ta. Asta înseamnă că tu știi multe lucruri despre El. Spune-mi în ce țară S-a născut, câte predici a ținut, pe unde a călătorit, câte minuni a făcut?
– Prietene, nu știu să-ți răspund la toate întrebările tale. Dar știu un lucru sigur: de când m-am întors la Mântuitorul, s-a schimbat totul în viața mea. Am fost un bețiv, aveam datorii mari, familia era amenințată cu dezbinarea, soția și copiii se îngrozeau când mă întorceam acasă. Dar acum am terminat cu beția, nu mai avem datorii, suntem o familie unită și fericită. În fiecare seară, copiii mă așteaptă cu bucurie să ajung acasă. Toate s-au făcut noi prin credința în Mântuitorul. Asta știu cu siguranță.
Da, Mântuitorul nu peticește viața noastră. El face totul nou în viața acelor persoane care vin cu credință în fața Domnului. Omului îi trebuie o fire (natură) nouă. Dar cum să o dobândească? Crezând cuvintele lui Dumnezeu despre Fiul Său: „Dar tuturor celor ce L-au primit, adică celor ce cred în Numele Lui, le-a dat dreptul să se facă copii ai lui Dumnezeu“. Primește-L pe Mântuitorul și totul se va schimba!

28 Octombrie 2016

TOTUL PENTRU GLORIA LUI

de Oswald CHAMBERS

Justificarea prin credinţă

Căci. dacă atunci când eram vrăjmaşi, am fost împăcaţi cu Dumnezeu prin moartea Fiului Său. cu mult mai mult acum, când suntem împăcați cu El, vom fi mântuiți prin viața Lui. Romani 5:10

Eu nu sunt mântuit prin credinţă: prin credinţă doar îmi dau seama de faptul că sunt mântuit. Nu pocăinţa mă mântuieşte, ci pocăinţa este semnul că înţeleg ce a făcut Dumnezeu în Isus Cristos. Exista pericolul să punem accentul pe efect şi nu pe cauză – „Ascultarea mea, consacrarea mă pun într-o relaţie bună cu Dumnezeu” Niciodată! Sunt adus într-o relaţie bună cu Dumnezeu deoarece, mai intăi de toate, Cristos a murit. Cănd vin la Dumnezeu și accept, prin credinţă, ceea ce-mi revelează El, într-o clipă Ispăşirea extraordinară făcută de Isus Cristos pe cruce mă aduce într-o relaţie bună cu Dumnezeu si, prin miracolul supranatural al harului lui Dumnezeu, sunt justificat, nu pentru că-mi pare rău de păcatul meu nu pentru că m-am pocăit, ci datorită lucrării lui Isus. Duhul lui Dumnezeu îmi arată aceasta cu o lumină puternică ce mă învăluie şi ştiu că sunt mântuit, chiar dacă nu ştiu cum s-a realizat acest lucru.

Mântuirea lui Dumnezeu nu se bazează pe logica umană, ci pe jertfa lui Isus. Noi putem fi născuţi din nou datorită Ispăşirii făcute de Domnul nostru. Oamenii păcătoşi pot fi transformaţi în făpturi noi, nu prin pocăinţa sau credinţa lor, ci prin lucrarea minunată a lui Dumnezeu in Cristos Isus, lucrare care este anterioară oricărei experienţe. Siguranţa de nezdruncinat a îndreptăţirii şi a sfinţirii noastre este Dumnezeu însuşi. Nu trebuie să realizăm noi aceste lucruri. ele au fost împlinite prin Ispăşirea lui Cristos. Supranaturalul devine pentru noi natural prin miracolul lui Dumnezeu; ajungem să înţelegem ceea ce a făcut Isus Cristos: „S-a sfârşit!”

MANA DE DIMINEAŢĂ

„O, dacă aş şti unde să-L găsesc, dacă aş putea să ajung pînă la scaunul Lui de domnie!” IOV 23:3

Suspinul acesta al lui Iov se aseamănă cu starea sufletească a multor creştini. Nu este adevărat că mulţi dintre noi, credincioşii, trăim ca şi cînd am fi încă sub vechiul legămînt, adică de cealaltă parte a crucii, cel puţin în ce priveşte bucuria practică a puterii lucrării de răscumpărare a Domnului Hristos şi a bogăţiilor insondabile care izvorăsc din ea? Poate că avem cunoştinţa şi „experienţe” personale, avem poate o rîvnă şi o slujire recunoscută, dar în adîncul sufletului nostru, cînd sîntem singuri cu El, există încă suspinul acesta: „O, dacă aş şti unde să-L găsesc… m-aş duce pînă la scaunul Lui de domnie!” Cît de superficială poate să fie părtăşia noastră cu El cînd, poate după ani de profesiune de credinţă, ajungem să suspinăm încă după această scumpă legătură intimă, cu Acela în care Dumnezeu ne-a dăruit tot ce priveşte viaţa şi evlavia! Uităm deci că perdeaua dinlăuntru a fost ruptă şi drumul nou şi viu de a ajunge pînă la scaunul Lui de Har ne-a fost deschis.

Iată chemarea adresată Bisericii lui Dumnezeu: „Astfel, fiindcă avem un Mare Preot însemnat, care a străbătut cerurile – pe Isus, Fiul lui Dumnezeu -… să ne apropriem cu deplină încredere de scaunul harului, ca să căpătăm îndurare şi să găsim har, pentru ca să fim ajutaţi la vreme de nevoie” (Ev. 4:14, 16). Dincolo deci de perdeaua care a fost ruptă, auzim ce spune El, înţelegem ce ne răspunde El, căci Cuvîntul Marelui nostru Preot este o vorbire adaptată nevoilor noastre şi răspunsul la rugăciunile şi suspinurile inimilor noastre este mai presus de ce gîndim şi cerem noi. În adevăr, ca să folosim termenii patriarhului Iov, noi, prin Domnul Isus îl găsim pe Dumnezeu şi putem să ajungem pînă la tronul de har suveran şi la bogăţiile de necuprins ale acestui har. Şi dacă ne aducem aminte că Harul a venit prin Domnul Isus, şi har peste har, şi dacă vom realiza în adevăr că în El, Dumnezeu ne-a dat totul şi deplin, nu vom mai avea motive să suspinăm, ci vom intra de-a dreptul în plinătatea bogăţiilor Lui, realizînd cu adevărat ce însemnează o scumpă părtăşie, personală cu Adorabilul nostru Mîntuitor.

Suspinurile noastre să se transforme în mulţumiri şi viaţa noastră să fie de acum înainte îmbogăţită de prezenţa Domnului Isus în noi. Nici evlavia cea mai evlavioasă nu poate să înlocuiască prezenţa Lui; avem nevoie de El Însuşi.

MÂNTUIREA PRIN HRISTOS

Meditaţii zilnice – de Fritz BERGER

„Pe El îl propovăduim noi şi sfătuim pe orice om şi învăţăm pe orice om în toată înţelepciunea, ca să înfăţişăm

pe orice om desăvârşit în Hristos”. Col.1:28.

Da, este terminată lucrarea şi Dumnezeu spune oamenilor: „Astfel v-am făcut; astfel de creaţii sunteţi cum este scris: „Toată Scriptura este insuflată de Dumnezeu şi de folos ca să înveţe, să mustre, să îndrepte, să dea înţelepciune în neprihănire, pentru ca anul lui Dumnezeu să fie desăvârşit şi cu totul pregătit pentru orice lucrare bună”. Apostolul Pavel lucra şi dorea ca să ajungă fiecare an la desăvârşire. Azi îşi dau silinţa mulţi predicatori şi se obosesc să dovedească că nimeni nu poate fi desăvârşit pe acest pământ. Dar Apostolul n-a fost unul dintre aceştia şi eu doresc să predic mai mult ca şi el, pentru ca blestemul să nu vină asupra mea. De multe ori se poate auzi: „Fă ca, Cuvântul Tău să fie din ce în ce mai viu”. Ori de câte ori aud acest lucru, îmi străpunge parcă inima. Cuvântul este Dumnezeu și Dumnezeu este Cuvântul şi Cuvântul este viu şi lucrător, puternic. Apostolii au predicat: „Am murit odată faţă de păcat”. Azi se spune că nu-i aşa, deoarece mai păcătuim; aceştia sunt oameni care doresc să intre în lumină prin faptele legii. Dar la Pavel n-a fost aşa că, încet-încet ar fi ajuns înainte. Ci dintr-odată şi-a văzut starea lui de nenorocit. Isus i s-a arătat şi Pavel a întrebat ce să facă. Trei zile mai târziu a primit Duhul Sfânt şi ochii lui i s-au deschis i-au căzut solzii de pe ochi şi i-a căzut şi vălul lui Moise de pe inima lui. Astfel a putut deci să mărturisească: „Cele vechi s-au dus; iată toate s-au făcut noi”. Astfel ne învaţă apostolii.

TEZAURUL PROMISIUNILOR LUI DUMNEZEU

de Charles H. SPURGEON

PĂCATE DIN NEŞTIINŢĂ

…şi li se va ierta, căci au păcătuit fără voie… Numeri 15.25

Nepriceperea noastră ne face să cădem în multe păcate săvârşite din neştiinţă; şi chiar putem fi siguri că ele sunt multe, atât păcate de comitere, cât şi de omitere. Noi putem să credem cu toată sinceritatea că îi slujim lui Dumnezeu, făcând lucruri pe care El niciodată nu ni le-a poruncit şi nu ni le poate primi.Domnul cunoaşte fiecare din aceste păcate din neştiinţă. În această privinţă este cazul să ne temem, pentru că, din cauza dreptăţii Sale, Dumnezeu trebuie să ne ceară socoteală pentru toate. Noi însă putem fi siguri că, prin credinţă, toate păcatele de care nu ne-am dat seama au fost spălate cu sângele Domnului Isus, tot aşa de bine ca şi păcatele de care ne-am dat seama. El priveşte la păcat numai ca să-l facă să dispară, aruncându-l înapoia Sa.Mângâierea noastră vine din faptul că Domnul Isus, adevărata jertfă, a făcut ispăşire pentru toate păcatele credincioşilor. Aceasta ispăşire asigură iertarea păcatelor necunoscute. Sângele Său scump ne-a curăţit de toate păcatele. Dacă ochii noştri le-au recunoscut sau nu, ca să plângă, Dumnezeu le-a văzut, Domnul Isus le-a ispăşit, şi Duhul Sfânt ne dă mărturia iertării câştigate. Noi avem astfel o pace întreită.Tatăl meu, Te laud pentru înţelepciunea Ta dumnezeiască, pentru că Tu nu numai că vezi întinăciunile mele, dar ai pregătit şi o
ispăşire care mă scapă de vină, înainte ca eu să ştiu că sunt vinovat.

DOMNUL ESTE APROAPE!

Calendar Biblic

Totuși temelia tare a lui DUMNEZEU stă nezguduită, având pecetea aceasta: DOMNUL cunoaște pe cei ce sunt ai Lui. 2. Tim. 2,19.

Ce bine că Dumnezeu cunoaște pe poporul Său, pe fiecare din ai Săi pe care i-a răscumpărat prin sângele cel scump al Fiului Său! El ne iubește și ne îngrijește în mijlocul unei lumi care este coaptă pentru judecată. Chiar dacă toată lumea arde, ai Săi stau pe temelia tare, neclintită și nezguduită. Dacă ei trăiesc pe ghețurile Groelandei sau în arșița Africii, în China sau în alt loc de pe acest pământ El cunoaște pe ai Săi. Ochiul lui plin de iubire se uită la ai Săi, El le ascultă rugăciunile lor și le cunoaște la toți necazurile lor. Mâna Lui nu este prea scurtă pentru a-i ajuta, dragostea Lui nu-i lasă niciodată.

Desigur că adesea cărarea credincioșilor nu trece numai printre palmieri, deoarece El se preocupă cu creșterea răscumpăraților pentru a-i forma și a-i curăța de toată zgura și de a încerca credința lor.

Otto Funcke povestea că la înmormântarea tinerei sale soții decedată la prima naștere, un bătrân s-a apropiat de el și i-a spus în șoaptă: „Eu vă felicit domnule pastor.” – „Eu știu că m-am răsculat ca și când ar fi vorbit un nebun cu mine.” „Dumneavoastră mă felicitați? Ce înseamnă aceasta?” – Dar bătrânul a continuat: „Dumnezeul nostru trebuie să aibă gânduri mari de binecuvântări cu dumneavoastră, altfel nu v-ar fi călăuzit pe așa cărări adânci.” Acestea le-a spus cu vocea plină de jale și cu ochii plini de lacrimi. „Dacă nu mi-ar fi vorbit astfel m-aș fi înfuriat, dar aceste cuvinte mi-au căzut așa pe inimă ca un balsam și m-au mângâiat în durerea mea.”

Dorim ca Dumnezeu să-și poată împlini voia Sa cu noi? Dacă da, atunci niciun necaz nu este prea mare, niciodată cuptorul nu este prea aprins, nici prețul prea mare față de nemărginita binecuvântare pe care ne-o aduce supunerea întreagă față de El.

BĂTÎND LA UȘA LUI DUMNEZEU

de Oswald CHAMBERS

Doamne, Iţi mulţumesc pentru somnul nopţii trecute; Te binecuvântez că Tu nu dormitezi, nici nu dormi, ci ne păzeşti şi ziua, şi noaptea.

MEDITAŢII ZILNICE

de Wim MALGO

«La ieşirea din Templu, pe când mergea Isus, ucenicii Lui s-au apropiat de El ca să-I arate clădirile Templului. Dar Isus le-a zis: ” Vedeţi voi toate aceste lucruri? Adevărat vă spun că nu va rămâne aici piatră pe piatră care să nu fie dărâmată. „» MATEI 24, 1-2

Afirmaţia lui Isus a stârnit în mintea ucenicilor o mare dilemă cu privire la viitor. Şi în ziua de azi este absolut firesc ca oamenii să fie preocupaţi de viitor. Dacă însă vrem să cunoaştem ce ne rezervă el, trebuie să acţionăm după tiparul conform căruia au acţionat ucenicii: ei L-au întrebat pe Isus şi, prin răspunsul primit au intrat deja în viitor, deoarece El este veşnic. El «este acelaşi ieri şi azi şi în veci» (Evrei 13,8). Când ÎI întrebi pe Domnul despre viitor primeşti de la El un mesaj extraordinar, o viziune care porneşte din Ierusalim, se întinde peste întreg pământul şi toată omenirea, cuprinde universul şi marea de stele pentru a se întoarce în cele din urmă în Ierusalim. Nu este oare acest mesaj actual şi astăzi? Spune-I Lui ceea ce te frământă şi te înspăimântă în legătură cu viitorul, dar nu încerca să înţelegi totul. Este suficient că El ştie, înţelege şi ţine toate lucrurile în control, deoarece, în legătură cu detaliile pe care nu trebuie să le cunoaştem, El ne-a spus: «Mai am să vă spun multe lucruri, dar acum nu le puteţi purta» (loan 16,12).

MEDITAŢII PENTRU FIECARE ZI A ANULUI

de Charles H. SPURGEON

Dimineaţa şi Seara

Dimineața

Eu v-am ales din mijlocul lumii. Ioan 15:19

În acest text se vorbeşte despre un har deosebit şi o privire discriminatorie, fiindcă unele persoane sunt obiectul afecţiunii divine. Nu vă temeţi să zăboviţi asupra înaltei doctrine a alegerii. Când eşti deprimat şi disperat, găseşti în aeastă asigurare un leac alinător. Cei care se îndoiesc de doctrina harului sau o lasă în umbră, riscă să piardă cei mai aleşi struguri din Eşcol; ei pierd vinurile rafinate şi delicatesele pogate. Nu există nici un balsam în Galaad care să se compare cu ea. Dacă mierea din pădure i-a luminat ochii lui Ionatan, maierea acestei doctrine îţi va lumina inima, ca să iubeşti şi să înveţi tainele împărăţiei lui Dumnezeu. Mănâncă, şi nu te teme că te vei sătura prea tare. Trăieşte numai din această hrană aleasă, şi nu te teme că este o dietă prea severă. Hrana de la masa Regelui nu poate face rău curtenilor. Încearcă să-ţi cultivi mintea, ca să poţi înţelege tot mai mult din dragostea eternă, Atotcuprinzătoare şi discriminatorie a lui Dumnezeu. După ce ai urcat pe culmea acestei alegeri, zăboveşte pe muntele vecin, cel al legământului de har. Poruncile legământului sunt stâncile care ne apără; poruncile şi Isus Christos, Garantul, sunt locul de adăpost al sufletelor.

Sângele Lui, poruncile şi legământul

Mă vor păzi în mijloc de furtună

Când toţi cei tari îşi părăsesc cuvântul

Eu mă întemeiez pe legea cea divină.

Dacă Isus s-a angajat să mă ducă în slavă, şi dacă Tatăl a promis că mă dă Fiului ca parte din răsplata lucrării sufletului atunci, suflete, eşti în siguranţă, fiindcă Dumnezeu este credincios şi Isus este însuşi Adevărul. Atunci când a jucat înaintea chivotului, David i-a spus Micalei că alegerea 1-a înedemnat să joace. Vino, suflete, şi bucură-te în faţa Dumnezeului harului; joacă pentru bucuria din sufletul tău.

Seara

Capul lui este o cunună de aur curat; pletele lui, ca nişte valuri, sunt negre cum e corbul. Cântarea Cântărilor 5:11

Comparaţiile sunt incapabile să-L descrie pe Domnul Isus, dar soţia foloseşte cele mai bune analogii „Capul” lui Isus simbolizează dumnezeirea Lui, fiindcă „Dumnezeu este capul lui Christos” (1 Corinteni 11:3). „0 cunună de aur curat” este de departe cea mai bună metaforă. Totuşi, este prea săracă ca să descrie pe Cineva atât de preţios, de pur, de drag şi slăvit. Isus nu este un grăunte de aur, ci o cunună, o comoară pe care nici cerul nici pământul nu o pot cântări. Fiinţele create sunt numai fier şi ţărână. Ele vor pieri ca o grămadă de „lemn, fân, trestie” (1 Corinteni 3:12). Totuşi, Capul veşnic viu al creaţiei lui Dumnezeu va străluci în veac de veac. Nu există nici un amestec în El, nici cea mai mică urmă de zgură. „Pletele… ca nişte simbolizează vigoarea. Nu există nimic efeminat în Prea Iubitul nostru. El este cel mai brav dintre bărbaţi – curajos ca un leu, puternic ca un taur, uşor ca un vultur. Orice frumuseţe, închipuită şi neînchipuită, poate fi găsită în El, deşi cândva a fost „dispreţuit şi părăsit de oameni” (Isaia 53:3). Capul Său e o cunună de aur curat Cu miresme tainice şi dulci încununat Pletele Lui, ca nişte valuri întunecate Sunt negre cum e corbul, ca un miez de noapte. Slava Capului Său nu este micşorată de nimic – El este încununat pe vecie cu maiestate nepieritoare. Negrul simbolizează prospeţimea tinereţii, fiindcă Isus este scăldat de roua tinereţii Sale, Alţii îmbătrânesc cu vârsta, dar El este preot pe vecie, ca Melhisedec tronul Său, „din neam în neam, în vecii vecilor” (Efeseni 3:21). Să ÎI privim în seara aceasta şi să ÎI adorăm. Îngerii ÎI privesc. Răscumpăraţii nu trebuie să se uite în altă parte. Unde ar mai putea găsi un asemenea Prea Iubit? O, dacă am avea un ceas de părtăşie cu El! Depărtaţi-vă de mine, griji lumeşti! Isus mă cheamă, şi Eu alerg la EL

IZVOARE IN DEŞERT

Dar Dumnezeu, care este bogat în îndurare, pentru dragostea cea mare cu care ne-a iubit, măcar că eram morţi în greşelile noastre,ne-a adus la viaţă împreună cu Hristos…El ne-a înviat împreună şi ne-a pus să şedem împreună în locurile cereşti, în Hristos Isus. (Efeseni 2:4-6)

Acesta este locul nostru legitim – „să şedem împreună în locurile cereşti, în Hristos Isus”, însă să şedem liniştiţi. Dar ce puţini dintre noi experimentează efectiv lucrul acesta! De fapt, cei mai mulţi dintre noi credem că este imposibil să stai liniştit „în locurile cereşti” în timp ce ne trăim viaţa de zi cu zi într-o lume atât de agitată.O, noi credem că ar fi posibil să vizităm aceste „locuri cereşti” duminicile sau când şi când în momentele de mare elocvenţă spirituală sau laudă, dar să fii efectiv „aşezat” acolo toată ziua, în fiecare zi, este cu totul altceva. Şi totuşi reiese clar din Scripturi că aşa trebuie să fie nu numai duminicile, ci în fiecare zi din săptămână.Un duh liniştit este de mare preţ când întreprinde activităţi în afară. Nimic nu împiedică mai mult lucrarea forţelor spirituale nevăzute ale lui Dumnezeu, de care depinde cu adevărat succesul nostru în toate, ca un duh neliniştit şi tulburat.Există o putere imensă în linişte. Un mare credincios a spus odată: „Toate lucrurile vin la cel care ştie să se încreadă şi să stea liniştit”. Acest fapt este bogat în semnificaţii, şi o înţelegere reală a lui va schimba mult felul nostru de a lucra. În loc să continuăm lupta noastră neobosită, am putea „să şedem” în sufletul nostru înaintea Domnului, lăsând forţele divine ale Duhului Său să lucreze în linişte mijloacele de împlinire a scopurilor şi a aspiraţiilor noastre.Tu poţi să nu vezi sau să nu simţi lucrările interioare ale puterii Lui tăcute, dar fii sigur că ea este întotdeauna la lucru în cel mai înalt grad. Şi ea va lucra pentru tine, dacă tu îţi vei linişti îndeajuns duhul ca să te laşi purtat de curentul puterii ei. Hannah Whitall Smith

Există un loc de odihnă

În centrul forţei marelui ciclon,

O linişte la izvorul ei secret;

Un copilaş ar putea dormi nestingherit,

Fără să i se zbârlească nici o buclă frumoasă,

În acel calm ciudat, central, din mijlocul vârtejului puternic.

Caută să înveţi să rămâi în pace şi în siguranţă în Dumnezeu în orice situaţie

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

Volumul III

Ieremia 43.113

Adresânduse lui Ieremia, poporul se angajase în mod solemn să asculte de glasul Domnului, „fie bine, fie rău” (42.6). Acum răspunsul Său era cât se poate de clar: ei nu trebuia să plece. Această interzicere însă nu se potrivea deloc cu intenţiile ascunse ale lui Iohanan şi ale tovarăşilor săi. Înşelânduse „singuri în sufletele lor” (42.20), aceştia au decis să plece în Egipt. Versetul 17 din cap. 41 ne arată că ei făcuseră deja acest proiect odată cu sosirea la Chimhan, înainte chiar săl fi consultat pe Ieremia. Oare nu înseamnă aceasta aL batjocori pe Dumnezeu, când întrebi care este voia Lui, cu toate că ştii foarte bine mai dinainte ceea ce intenţionezi să faci? Vai, o asemenea lipsă de corectitudine este poate mult mai frecventă decât ne închipuim şi de aceea avem atâta nevoie să ne păzim inimile înşelătoare (cap. 17.9)!

Încă o dată Ieremia suferă pe nedrept. Este acuzat de aceşti „bărbaţi îngâmfaţi” că minţea şi căuta să aservească şi să omoare poporul, el, care, dimpotrivă, îşi dezvăluise măsura dragostei însoţind poporul chiar şi în acea călătorie dezastruoasă.

În Egipt, ei se credeau puşi la adăpost, dar tocmai acolo îi ajunge Nebucadneţar (v. 11). Hotărârile luate fără credinţă aduc adesea asupra noastră tocmai încercarea pe care căutăm să o evităm.

PÂINEA CEA DE TOATE ZILELE

Text: Filipeni 4:8-20

UN STANDARD DUPĂ CARE SĂ TRĂIEŞTI

…tot ce este adevărat, …tot ce este curat, …aceea să vă însufleţească. Filipeni 4:8

Viaţa creştină nu este o colecţie de interdicţii şi porunci, ci o umblare zilnică în care suntem călăuziţi de Duhul Sfânt, care locuieşte în noi. El ne poate ajuta să dobândim stăpânire de sine şi ne dă direcţii de-a înţelege principiile de bază ale Cuvântului lui Dumnezeu. Cu ajutorul Lui, ne putem fixa standarde bune pentru comportamentul nostru.

Un exemplu al călăuzirii Duhului Sfânt îl putem vedea în afirmaţia făcută de J. Wilbur Chapman. El a spus: „Viaţa mea este guvernată de această regulă: Tot ce-mi umbreşte viziunea lui Cristos sau mă abate de la gustul studierii Bibliei, sau îmi paralizează viaţa de rugăciune sau îmi face lucrarea creştină dificilă, este rău pentru mine; ca şi creştin, trebuie să mă îndepărtez de acel lucru”. Apostolul Pavel, sub inspiraţia Duhului Sfânt, a rezumat această afirmaţie astfel: „…tot ce este adevărat, tot ce este vrednic de cinste, tot ce este drept, tot ce este curat, tot ce este vrednic de iubit, tot ce este vrednic de primit, orice faptă bună, şi orice laudă, aceea să vă însufleţească” (Filipeni. 4:8). Umplându-ne mintea cu aceste lucruri şi având călăuzirea Duhului Sfânt, ne putem dezvolta jaloanele pentru o viaţă spre slava lui Dumnezeu. Când facem astfel, vom fi eliberaţi de tirania „poftelor cărnii, poftei ochilor şi lăudăroşeniei vieţii acesteia” (1 Ioan 2:16). Apoi, indiferent de încercările care vin sau de ispitele care ne ameninţă, vom avea un standard după care să trăim. -P.R.V.

Ia-mi viaţa-n mâna Ta chiar azi,

Şi voia Ta pe veci a mea să fie,

Ca orice vorbă, faptă, gând

Să fie ale Tale pe vecie.    Sees

Puritatea din inimă produce putere în viaţă.

DOMNUL ESTE APROAPE – GBV

http://www.gbv.ro/meditatii-zilnice/domnul-este-aproape

Suferă răul ca un bun ostaș al lui Isus Hristos.
2 Timotei 2.3

În zilele de început ale Adunării, când torentul harului divin curgea din belșug, aducând răscumpărare pentru mii de suflete, era vorba mai mult de a fi părtaș triumfului evangheliei, decât părtaș necazurilor ei. Însă, în zilele descrise în 2 Timotei, totul se schimbase. Pavel era prizonier la Roma, iar ereziile și răul pătrundeau tot mai mult în mărturia creștină. Timotei trebuia să fie pregătit să facă față acestor lucruri. Trebuia să sufere răul ca un bun ostaș al lui Isus Hristos, să țină cu tărie un dreptar al cuvintelor sănătoase și să nu se încurce cu treburile vieții. Trebuia să fie complet echipat prin cunoașterea Sfintei Scripturi, să vegheze și să-și ia partea la suferință.

Cine este de ajuns pentru aceste lucruri? Unde se găsește puterea spirituală necesară pentru așa ceva? La scaunul îndurării, în prezența Tatălui! Este nevoie să ne încredem cu tărie în Dumnezeul viu. El este suficient chiar și pentru cele mai întunecate zile. Este privilegiul și responsabilitatea fiecărui credincios adevărat de a se ridica deasupra influențelor ostile care îl înconjoară și, în liniștea și în lumina prezenței Tatălui, să guste și să savureze aceleași privilegii bogate și rare, care au fost cunoscute în cele mai strălucitoare zile ale Adunării.

Nu rezultă mângâiere, nici pace, nici tărie și nici putere morală dacă doar privim la starea ruinată a creștinătății. Trebuie să ne luăm ochii de la ea și să ni-i îndreptăm în sus, unde Domnul nostru este așezat la dreapta Măreției. A realiza poziția noastră în Domnul Isus și a fi preocupați cu El este adevăratul secret al puterii de a sta neclintiți ca oameni ai lui Dumnezeu. Avem lucrarea Lui pentru conștiință, Persoana Lui pentru inimă și Cuvântul Lui pentru calea pe care trebuie s-o urmăm.

C H Mackintosh

SĂMÂNȚA BUNĂ

http://www.gbv.ro/meditatii-zilnice/samanta-buna

Nimeni să nu-ți disprețuiască tinerețea; ci fii o pildă pentru credincioși: în vorbire, în purtare, în dragoste, în credință, în curăție. 1 Timotei 4.12

Exemplul Sofiei

În timpul acela în care a trăit Sofia Petrovna, Evanghelia era o raritate. „Eram gata să plătesc orice preț numai să procur Cartea sfântă. Pe oamenii care aveau Biblia lor proprie îi consideram nespus de fericiți”, spunea Sofia. Toată literatura duhovnicească care îi cădea în mână, Sofia o transcria cu mâna. Prietenii își amintesc că scria în fiecare zi câte 50 de cântări creștinești. Și întotdeauna făcea acest lucru cu bucurie. Mai târziu s-a ivit ocazia ca Sofia Petrovna să lucreze într-o tipografie. Condițiile la noul său loc de muncă erau foarte grele. Dar tânăra repeta mereu cuvintele apostolului Pavel: „Pot totul în Hristos, care mă întărește”. Ea era o pildă pentru cei din jur. Viața Sofiei Petrovna pe acest pământ a fost relativ scurtă, dar plină de rezultate, de care au beneficiat mulți oameni. Tinerețea ei a fost dedicată unui scop major: oamenii să-L cunoască pe Mântuitorul prin mesajul scris. Numai veșnicia va descoperi rezultatele muncii ei și ale altor creștini care și-au dedicat viața în slujba Mântuitorului. Sofia Petrovna este acum la Domnul și Mântuitorul ei. Exemplul ei să fie un îndemn pentru cei tineri, dar și pentru vârstnici de a beneficia de libertatea care o avem și de a ne apropia mai mult de Cuvântul lui Dumnezeu!

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

www.fundatiaseer.ro

NU LĂSA CA TEAMA SĂ TE OPREASCĂ! (2)

„Matei… s-a sculat și a mers după El” (Matei 9:9)

     Pentru romani, strângerea birurilor era o activitate profitabilă. Însă pentru un evreu ca Matei, însemna înșelarea propriului său popor. Drept consecință, el a fost disprețuit și exclus din închinarea religioasă. Dar asta nu L-a împiedicat pe Domnul Isus să-l cheme pentru a-I deveni ucenic. Iar când l-a chemat, Matei nu a ezitat, „s-a sculat și a mers după El”.

Sheila Schuller Coleman subliniază: „Unde toți ceilalți au văzut un paria, Isus a văzut un tânăr care promite… unde toți ceilalți au văzut un trădător, Isus a văzut un urmaș loial. Unde toți ceilalți au văzut un ratat, Isus a văzut un titan al credinței. Nu contează cine suntem, educația noastră, pedigriul nostru, relațiile noastre sau trecutul nostru. Domnul Isus are un plan și are nevoie de fiecare dintre noi pentru a duce la îndeplinire scopul nostru divin, dat de Dumnezeu.”

E normal să simți teamă când te confrunți cu schimbarea și cu nesiguranța, dar Dumnezeu spune: „Îndrăzniţi… nu vă temeţi!” (Matei 14:27)

Un învățător biblic a scris: „Dumnezeu cunoaște efortul nostru plin de provocări. El știe că nu abilitățile și resursele noastre sunt ceea ce ne dă putere în călătoria noastră (Filipeni 4:13). Când ne este teamă că nu putem face ceea ce ne-a spus Dumnezeu să facem, și ne este frică că nu ne va ocroti și nu Se va îngriji de noi, îmbrățișăm minciuna potrivit căreia împrejurările noastre sunt mai mari decât Dumnezeu. Atunci credința noastră este pusă pe altarul propriilor noastre percepții. Dacă semănați cu mine, vă este deseori frică de ceea ce se află în spatele cortinei chemării lui Dumnezeu, unde – în mod frustrant – El nu ne dă voie să tragem cu ochiul. El lasă trasă cortina viitorului nostru, ca să învățăm să trăim prin credință și nu prin vedere, ca să avem siguranța nădejdii noastre, și să fim siguri de Dumnezeu, chiar și când nu vedem modul în care lucrează în împrejurările noastre prezente”.

27 Octombrie 2016

TOTUL PENTRU GLORIA LUI

de Oswald CHAMBERS

Metoda misiunii

„Duceți-vă şi faceţi ucenici din toate neamurile.” Matei 28:19

Isus Cristos n-a spus: „Duceţi-vă şi mântuiţi oameni” (mântuirea este lucrarea supranaturală a lui Dumnezeu), ci: „Duceţi-vă faceţi ucenici din toate neamurile”. Dar nu poţi face ucenici dacă eşti tu însuţi un ucenic. Când ucenicii s-au întors din prima lor misiune, erau plini de bucurie pentru că până şi demonii le erau supuşi: Isus le-a spus: „Nu vă bucuraţi de succesul in lucrare; marele secret al bucuriei este să aveţi o relaţie bună cu Mine”. Esenţial în viața unui misionar este ca el să rămână credincios chemării lui Dumnezeu şi să înţeleagă că singurul lui scop este să facă din bărbaţi și femei ucenici ai lui Isus. Exisiă o pasiune pentru suflete care nu izorăşte din Dumnezeu, ci din dorinţa de a-i converti pe oameni la propriul nostru punct devedere.

Pentru un misionar, provocarea nu decurge din faptul că e greu să-i aduci pc oameni la mântuire, că e dificil să-i aduci înapoi pe cei care au căzut sau că eşti întâmpinat de o barieră de indiferenţă crasă. Nu, ci provocarea decurge din relaţia lui personală cu Isus Cristos. „Crezi că pot face lucrul acesta?” Domnul ne pune mereu această întrebare, ea ne stă in faţă în fiecare caz pe care-l întâlnim. Marea provocare este: Îl cunosc eu cu adevărat pe Domnul cel înviat? Cunosc puterea Duhului Său care locuieşte în mine? Sunt eu destul de înţelept în ochii lui Dumnezeu şi destul de nechibzuit din punctul vedere al lumii, încât să mă bazez pe ce a spus Isus Cristos? Sau abandonez poziţia măreaţă şi supranaturală, care este singura chemare a misionarului, şi anume aceea de încredere nemărginită în Cristos Isus? Dacă folosesc orice altă metodă, mă depărtez de metoda arătată de Domnul nostru: „Toată puterea Mi-a fost dată de… de aceea, duceți-vă”.

MANA DE DIMINEAŢĂ

„În locul unde fusese răstignit Isus era o grădină;” IOAN 19:41

Numai Biblia poate să armonizeze astfel de contraste şi ele sînt adeseori, relaţia unor lucruri de o primă importanţă. Şi iată aici unul „Era o grădină în locul unde a fost răstignit Domnul Isus”. Crucea Domnului Hristos, tulburările Lui sufleteşti suferinţele Lui, sîngele şi rănile Lui, într-un cuvînt Patima Lui, pe de o parte, şi apoi o grădină cu florile, parfumurile şi fructele ei, toate frumuseţile minunate ale unei renaşteri de primăvară ale naturii, pe de altă parte. Moartea şi viaţa puse într-un contrast impresionant.Care este mesajul aici pentru viaţa spirituală a credinciosului? Unde este plantată o cruce, acolo este o grădină. Unde nu este crucea Domnului Hristos, nu sînt nici flori, nici parfum, nici fructe. Poate că sînt frunze dar nu roade; poate că este o oarecare profesiune de credinţă dar nu este parfum, acel parfum „de la viaţă la viaţă”. Sînt forme de evlavie, dar nici viaţă, nici florile harului, nici frumuseţea caracterului Domnului Isus. Crucea ne-a adus viaţă. Viaţa aparentă a frumoasei grădini, s-a veştejit de mult.Voi care în situaţia aceasta realizaţi ce vă lipseşte, iată răspunsul la dorinţa voastră. Este adevărat că Domnul a fost răstignit pentru voi, dar aţi fost voi răstigniţi împreună cu El? Este crucea în viaţa vostră? Căci acolo unde este plantată o cruce în vieţile noastre este şi o grădină, dar o grădină dumnezeiască. Nu vă miraţi de greutăţile pe care le aveţi în prezent, primiţi crucea în viaţa voastră, crucea care poate se împotriveşte planurilor şi gîndurilor voastre personale! Nu vă luptaţi cu încercarea voastră, ci primiţi-o din mîna Lui. Nu v-aţi aşteptat la încercarea care a venit, poate aţi murmurat; încetaţi de a rezista crucii! Domnul vrea să planteze crucea în grădina voastră ca să producă flori, parfumuri şi roade care nu se vestejesc ci care au o valoare veşnică.

Aţi cerut Tatălui vostru ceresc să vă binecuvinteze şi iată El vă trimite răspunsul Lui: crucea. L-aţi rugat să schimbe lucrurile în voi şi din viaţa voastră de aceea lucrarea Lui în voi începe cu crucea. El alege acest drum, această împrejurare, lectura voastră din dimineaţa aceasta casă dea o grădină vieţii voastre şi această grădină este locul unde a fost răstignit Domnul nostru. „Cînd disciplina şi-a adus roadele, în loc să ne gîndim la noi înşine, vedem în ea pe Dumnezeu care lucrează ca să zdrobească voinţa noastră şi să atingă răul din inimile noastre ca să ne supunem Lui. Dacă disciplina crucii ne descurajează, este în noi o voinţă care nu vrea să fie zdrobită”. J.N.D.

MÂNTUIREA PRIN HRISTOS

Meditaţii zilnice – de Fritz BERGER

„Te voi logodi cu Mine pentru totdeauna; te voi logodi cu Mine prin neprihănire, judecată, mare bunătate şi îndurare; te voi logodi cu Mine prin credincioşie şi vei cunoaşte pe Domnul.” Osea 2:19-20.

Citim despre mireasă în Ezechiel 16: „Atunci Eu am trecut pe lângă tine, te-am văzut tăvălită în sângele tău, şi am zis: „Trăieşte chiar şi în sângele tău!” Da, ţi-am zis: „Trăieşte chiar şi în sângele tău! „Te-am înmulţit ca iarba de pe câmp. Şi ai crescut te-ai făcut mare, ai ajuns de o frumuseţe desăvârşită ţi-a crescut părul. Dar erai goală, goală de tot. Când am trecut Eu pe lângă tine, M-am uitat la tine, şi iată că îţi venise vremea dragostelor. Atunci am întins peste tine poala hainei Mele, ţi-am acoperit goliciunea, ţi-am jurat credinţă, am făcut legământ cu tine, zice Domnul Dumnezeu, şi ai fost a mea. Te-am scăldat în apă, te-am spălat de sângele de pe tine, şi te-am uns cu untdelemn. Ți-am dat haine cusute cu fir şi o încălţăminte de piele de viţel de mare, te-am încins cu in subţire şi te-am îmbrăcat în mătase. Te-am împodobit cu scule scumpe, ţi-am pus brăţări la mână şi o salbă la gât; ţi-am pus o verigă în nas, cercei în urechi şi o cunună minunată pe cap. Astfel ai fost împodobită cu aur şi argint şi ai fost îmbrăcată cu in subţire cu mătase şi cu cusături cu fir.” Da, Dumnezeu a împodobit-o, ca să arate asemenea unei fiice de împărat. Aşa face întotdeauna Dumnezeu. După aceasta mai este scris şi ce a făcut mireasa: „Ai mâncat floarea făinii, miere şi untdelemn. Erai de o frumuseţe desăvârşită, ai ajuns chiar o împărăteasă”

Ferice de acela care poate spune prin harul lui Dumnezeu: Aceasta am experimentat-o, aceasta a făcut El cu mine!

TEZAURUL PROMISIUNILOR LUI DUMNEZEU

de Charles H. SPURGEON

SLUJBA LUI, FAŢA LUI, NUMELE LUI

Robii Lui Îi vor sluji. Ei vor vedea faţa Lui şi Numele Lui va fi pe frunţile lor. Apocalipsa 22.3-4

Trei binecuvântări alese vor fi partea noastră când vom fi în slavă.

1. „Robii Lui îi vor sluji.” Noi vom sluji Domnului Isus. Nici un alt stăpân nu ne va mai apăsa şi nici o altă slujbă nu ne va obosi. Noi îi vom sluji întotdeauna în chip desăvârşit, fără oboseală şi fără greşală. Pentru un om sfânt, acesta este cerul: să slujească numai Domnului Cristos; şi, a fi socotit de Domnul Cristos ca slujitor al Său pentru veşnicie, aceasta este cea mai înaltă dorinţă a inimii noastre.

2. Ei vor vedea faţa Sa.” Aceasta este cea mai mare cinste şi slavă pentru cel credincios şi totodată şi răsplata lui. Atunci noi Îl vom cunoaşte pe Stăpânul nostru, căci îl vom vedea aşa cum este. A vedea faţa lui Isus este cea mai mare favoare pe care poate s-o dorească orice slujitor credincios al Lui. Ce ar fi putut să ceară mai mult Moise, decât: „Fă-mă să văd faţa Ta”?

3. „Numele Său va fi pe frunţile lor.” Ei Îl vor privi pe Domnul lor, până ce numele Său va fi ca o imagine pe fruntea lor. Lucrarea ascunsă a harului înăuntrul fiecăruia, devine puţin câte puţin vizibilă pe faţa oricui trăieşte în legătură directă cu Cristos.

Doamne, dă-mi aceste trei haruri de aici de pe pământ, ca să le pot avea în toată plinătatea în cerul Tău prea fericit.

DOMNUL ESTE APROAPE!

Calendar Biblic

Astfel, fiindcă avem un Mare Preot însemnat, care a străbătut cerurile pe ISUS, Fiul lui DUMNEZEU să rămânem tari în mărturisirea noastră. Evr. 4,14.

Cuvântul lui Dumnezeu ni-L prezintă pe Domnul nostru ca: „Mare Preot” și ni-L prezintă în comparație cu preoția pământească, dar într-o mărime foarte mare. Aaron în ziua ispășirii pășea pe calea de la tabăra israeliților prin curtea cortului în cort și apoi în Sfânta Sfintelor, unde stătea chivotul, o pildă a tronului lui Dumnezeu, unde Dumnezeu își revela prezența. Aceasta este o slabă pildă despre calea Marelui nostru Preot. După desăvârșirea lucrării, El a fost înălțat de pe pământ ca în locașul sfânt al cerului să-și ocupe locul la dreapta lui Dumnezeu. Acolo apare El acuma în fața lui Dumnezeu, pentru noi. Dacă privim acum Persoana Sa vedem pe „Isus Fiul lui Dumnezeu.” Isus purta acest Nume când a venit în chip de om pe acest pământ și a intrat în situația omului de pe pământ dar ca omul din cer, desăvârșit și fără păcat. Totodată era „Fiul lui Dumnezeu.” Acest Nume l-a moștenit deja din veșnicie în fața tuturor ființelor cerești. Acest Nume vorbește de mărimea Lui cea mare. Ce bogați ne-am făcut prin faptul că avem un așa Mare Preot, Fiul lui Dumnezeu care lucrează sus pentru noi. El se înfățișează tot timpul în fața lui Dumnezeu pentru noi și ne porată acolo, ca Aaron odinioară purtând pe umerii lui tari toate semințiile și pe piept la inimă inscripția numelui poporului Israel. Tot la fel și Domnul, dar într-un chip desăvârșit ne poartă pe umerii Lui ca și la inima Lui unde este izvorul dragostei. El ne prezintă ca niște ființe slabe, care au nevoie de ajutor în fața lui Dumnezeu. În felul acesta nu suntem niciodată uitați sau lăsați singuri.

Să nu uităm nici astăzi că Domnul Isus ne-a lăsat o pildă ca să călcăm pe urmele Lui. Să căutăm să-L cunoaștem mai adânc ca să înfăptuim în viață chipul Lui cel sfânt.

BĂTÎND LA UȘA LUI DUMNEZEU

de Oswald CHAMBERS

Doamne, azi fii Dumnezeu, mare, bun, plin de viaţă şi libertate; vino cu har şi putere. Te slăvesc pentru frumuseţea dimineţii.

MEDITAŢII ZILNICE

de Wim MALGO

«In lume veţi avea necazuri, dar îndrăzniţi, Eu am biruit lumea. » lOAN 10,33

Cum poţi să experimentezi în starea ta actuală puterea lui Isus, care este deasupra tuturor problemelor, temerilor sau necazurilor tale care par de nerezolvat? Simplu, dacă eşti dispus să discuţi totul cu El. Vei experimenta biruinţa Lui în măsura în care îi împărtăşeşti totul. Nici eu nu-mi pot rezolva problemele de unul singur, dar I le pot aduce Lui la cunoştinţă. Şi când îi spun Lui absolut tot ce mă frământă, El îmi ia problemele şi în schimb îmi toarnă în suflet bucuria şi pacea Sa.

Te simţi în pericol? Atunci spune-I lui Isus. Acţionează cum au fåcut odinioară ucenicii. în timp ce erau cu barca pe mare şi Domnul Isus adormise la cârmă obosit, s-a iscat brusc o furtună. Valurile loveau cu putere mica barcă; ucenicii şi-au pierdut toată încrederea şi I-au spus lui Isus. Imediat au constatat cu surprindere că puterea Lui este mai mare ca a valurilor ameninţătoare şi mai presus de cea a furtunii înspăimântătoare. Isus «S-a sculat, a certat vânturile si marea şi s-a făcut o linişte mare» (Matei 8,26). Fii credincios şi vorbeşte cu El despre toate problemele care te frământă! Atunci valurile şi uraganul din jurul tău se vor potoli şi se va face linişte.

MEDITAŢII PENTRU FIECARE ZI A ANULUI

de Charles H. SPURGEON

Dimineaţa şi Seara

Dimineața

Adevărat este cuvântul acesta. 2 Timotei 2:11

Pavel are patru asemenea cuvinte „adevărate”. Primul este în 1 Timotei 1:15 – „o, adevărat şi cu totul vrednic de primit este cuvântul, care zice: „Christos Isus a venit în lume ca să mântuiască pe cei păcătoşi”, dintre care cel dintâi sunt eu”. Următorul este in 1 Timotei 4:8-9 – „Evlavia este folositoare în orice privinţă, întrucât ea are făgăduinţa vieţii de acum şi a celei viitoare. Iată un cuvânt adevărat, şi cu totul vrednic de primit”. Al treilea este în 2 Timotei 2:11-12 – „adevărat este cuvântul acesta… dacă răbdăm, vom şi împăraţi împreună cu El”: Al patrulea este în Tit 3:8 – „adevărat este cuvântul acesta… cei ce au crezut în Dumnezeu, să caute să fie cei dintâi în fapte bune”. Putem lega aceste cuvinte credincioase. Primul se bazează pe faptul că mântuirea noastră veşnică este gratuită datorită harului lui Dumnezeu, după cum ni se arată în misiunea marelui Răscumpărător. Următorul afirmă dubla binecuvântare pe care am obţinut-o prin această mântuire? binecuvântări de sus şi de jos – a timpului şi a veşniciei. Al treilea arată spre îndatoririle la care sunt chemaţi cei aleşi. Suntem rânduiţi să suferim pentru Christos cu făgăduinţa că „dacă răbdăm, vom şi împăraţi împreună cu El” (2 Timotei 2:12). Ultima tratează forma activă a serviciului creştin, îndemnându-ne să rămânem în faptele bune. Deci avem rădăcina mântuirii în harul gratuit; în al doilea rând, avem privilegiile mântuirii în viaţa de acum şi în cea viitoare; şi avem două mari ramuri ale suferinţei cu Christos şi slujirii cu Christos, pline de roadele Duhului. Păstrează aceste cuvinte credincioase. Lasă-le să-ţi călăuzească viaţa, mângâierea şi învăţarea. Apostolul neamurilor le-a demonstrat credincioşia; sunt credincioase şi acum. Nici un cuvânt nu va cădea la pământ Ele sunt vrednice de a fi primite. Să le primim acum şi să le demonstrăm credincioşia. Scrie aceste patru cuvinte în cele patru colţuri ale casei tale.

Seara

Toţi am ajuns ca nişte necuraţi. Isaia 64:6

Credinciosul este o creaţie nouă. El aparţine unei generaţii sfinte, unui popor special. Duhul lui Dumnezeu este în el, şi, în toate privinţele, este departe de omul firesc. Totuşi, până la urmă, creştinul este încă un păcătos. Este păcătos din cauza nedesăvârşirii naturii sale, şi va continua să fie aşa până al sfarşitul vieţii sale pământeşti. Degetele înnegrite ale păcatului lasă pete pe hainele noastre albe. Păcatul deteriorează pocăinţa noastră înaintt ca marele Olar să o finiseze pe roată. Cel mai bun lucru pe cart l-am putea face independent de meritele lui Isus ne măreşti numărul păcatelor. Fiindcă, chiar atunci când suntem curaţi în ochii noştri, suntem, ca şi cerurile, necuraţi în ochii lui Dumnezeu (vezi Iov 15:15). De vreme ce El şi-a învinuit îngerii de nebuniţi cu cât mai mult ne va învinui pe noi, chiar în cea mai îngereasca stare a minţii. Cântările care se înalţă spre cer şi caută să întreacă corurile îngereşti au dezacorduri omeneşti. Rugăciunea care mişcă braţul lui Dumnezeu este rugăciunea rănită şi zdrobită, şi mişcă braţul Său doar fiindcă Marele Mijlocitor a intervenit în îndepărtarea păcatului. Cea mai aurită credinţă şi cel mai înalt grad de sfinţire la care un creştin poate ajunge pe pământ conţine atâta zgură în ea însăşi încât nu merită decât focul. In fiecare seară, când ne uităm în oglindă, vedem un păcătos, şi simţim nevoia să mărturisim: „toţi am ajuns ca nişte necuraţi, şi toate faptele noastre bune sunt ca o haină mânjită” (Isaia 64:6). O, cât de preţios este sângele lui Christos pentru nişte inimi ca ale noastre! Ce dar nepreţuit este neprihănirea Sa desăvârşită! Cât de strălucitoare este speranţa noastră de desăvârşire în lumea viitoare! Deşi păcatul locuieşte în noi, chiar acum, puterea lui este zdrobită; el nu mai are stăpâniri, Este ca un şarpe cu spinarea ruptă. Suntem într-o luptă amară cu el, dar avem de-a face cu un duşman învins. Peste puţin timp vom intra victorioşi în oraşul în care nu există nimic necurat (vezi Apocalipsa 21:27).

IZVOARE IN DEŞERT

Toate talazurile şi valurile Tale trec peste mine. (Psalmul 42:7)

Sunt valurile LUI, chiar dacă se sparg peste noi,

    Ascunzând faţa Lui în stropi înăbuşitori şi spumă;

Sau line şi sclipitoare, întind o cărare înaintea noastră,

    Şi spre limanul nostru ne duc în siguranţă acasă.

Sunt valurile LUI, chiar dacă pentru mângâierea şi siguranţa noastră

    El umblă pe ele, potolind toată frica noastră;

Sau la strigătele noastre nu vine nici un ajutor, nici un răspuns,

    Şi în tăcerea singuratică nu este nimeni pe-aproape.

Sunt valurile LUI, chiar dacă ne luptăm din greu

    Prin valurile mânate de furtuna care nu se mai opreşte,

În timp ce un adânc cheamă un alt adânc cu zgomot mare;

    Sau la cuvântul Lui ele se liniştesc în pace.

Sunt valurile LUI, chiar dacă El le desparte,

    Făcându-ne să mergem pe uscat acolo unde au curs apele;

Sau lasă talazurile tumultoase să se ridice în jurul nostru,

    Aruncându-se nestânjenite peste singurul nostru drum.

Sunt valurile LUI, şi El ne conduce prin ele;

    Aşa ne-a promis, aşa va face dragostea Lui.

Păzindu-ne şi conducându-ne, călăuzindu-ne şi susţinându-ne,

    Până în portul Său sigur, El ne va ajuta să trecem cu bine prin toate.

Annie Johnson Flint

Stai neclintit în locul în care Domnul tău drag te-a pus, şi fă tot ce poţi acolo. Dumnezeu ne trimite încercări sau teste, şi pune viaţa înaintea noastră ca un adversar faţă către faţă. Prin greutatea unui conflict serios El Se aşteaptă ca noi să creştem puternici. Copacul plantat acolo unde vânturile puternice îi îndoaie ramurile şi-i apleacă trunchiul, deseori aproape să fie rupt, este de obicei mai puternic înrădăcinat decât un copac care creşte într-o vale ferită unde furtunile nu aduc niciodată nici o solicitare şi nici o încordare.Acelaşi lucru este adevărat şi în viaţa omului. Caracterul cel mai puternic şi cel mai minunat creşte în condiţii vitrege.

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

Volumul III

Ieremia 42.722

În Isaia 30.2, Domnul declarase: „plecând să coboare în Egipt, ei nau întrebat gura Mea” (citiţi tot paragraful), în timp ce aici Dumnezeu chiar a fost consultat, prin intermediul profetului Său; poporul însă Îl va asculta numai dacă răspunsul Său va corespunde intenţiilor lor.

Se scurg zece zile. Profetul nu se grăbeşte să răspundă, aşteptând el însuşi descoperirea gândului divin.

Pentru ce întârzie adesea Domnul în împlinirea rugăciunilor noastre? Vrea să pună la încercare încrederea noastră în El! Şi, cum credinţa este întotdeauna răbdătoare, numai cu timpul se poate vedea dacă rugăciunea noastră a fost cea a credinţei sau dacă, dimpotrivă, obosiţi de aşteptare, am sfârşit prin a căuta noi înşine o soluţie a dificultăţilor noastre.

Întrebarea era: să coboare în Egipt, sau să rămână în ţară?! Prin gura lui Ieremia, Domnul le făcuse cunoscut răspunsul Său plin de har şi totodată de netăgăduit: Rămâneţi în ţară! Veţi fi binecuvântaţi în ea! Împăratul Babilonului va fi înclinat spre bunăvoinţă şi spre milă! Dacă veţi merge în Egipt, aceasta va fi spre pierzarea voastră!

Prieteni credincioşi, oricare ar fi drumul care ne stă înainte, să ne păzim să ne angajăm pe el înainte de a cunoaşte voia Domnului!

PÂINEA CEA DE TOATE ZILELE

Text: Exodul 21:1-6

O ROBIE CARE ELIBEREAZĂ

El ne-a izbăvit de sub puterea întunericului, şi ne-a strămutat în Împărăţia Fiului dragostei Lui. Coloseni 1:13

Dumnezeu urăşte sclavia, dar aceasta era atât de adânc înrădăcinată în societatea din timpul lui Moise, încât El a modificat-o în loc s-o desfiinţeze. El a asigurat o cale pentru ca sclavii din poporul Israel să-şi dobândească eliberarea, dar unii dintre ei nu doreau să-şi schimbe rolurile. Îşi arătau această dorinţă supunându-se voluntar la o ceremonie simplă în care sclavul se aşeza cu una din urechi lângă uşiorul uşii şi urechea îi era străpunsă, ca semn al consacrării din dragoste pentru o viată de slujire. Deveneau astfel sclavi din alegere, nu din necesitate. Şi acest fel de sclavie duce la libertate.

Când devenim creştini, noi, ca şi cei ce treceau prin ceremonia străpungerii urechii, schimbăm robia involuntară pe o sclavie din
alegere. Toţi cei necredincioşi rămân robii „puterii întunericului” (Col. 1:13). Această robie poate fi faţă de un ritual religios, faţă de droguri sau băutură, ambiţie sau mândrie, sau faţă de poftele cărnii. Cei care cred că adevărata libertate este să poţi face ceea ce vrei, nu-şi dau seama că felul de viaţă fără restricţii şi la întâmplare este cea mai grea robie. Cei care trăiesc astfel se jefuiesc singuri de orice sens şi scop şi în final pierd capacitatea de-a dobândi satisfacţii adevărate.

Cei care aleg să-I fie robi lui Isus Cristos găsesc adevărata libertate. Alegerea aduce eliberare de frică, eliberare din neputinţă, eliberare de puterea păcatului, libertatea de a fi tot ceea ce vrea Dumnezeu să fii. Ai ales robia care duce la libertate? – H.V.L.

Cristos sfarmă cătuşele nelegiuirii

Ca să-I ştiu legăturile desăvârşirii;

Această libertate prin sângele-Ţi divin

Ţi-aduc ca rob pentru vecie şi mă-nchin.    – F. Hess

Prin credinţa în Cristos trecem din sclavia păcatului în libertatea mântuirii

DOMNUL ESTE APROAPE – GBV

http://www.gbv.ro/meditatii-zilnice/domnul-este-aproape

Și toți fiii lui Israel și tot poporul s-au suit și au venit la Betel, și au plâns și au rămas acolo înaintea Domnului, și au postit în ziua aceea până seara, și au adus arderi-de-tot și jertfe de pace înaintea Domnului. Și fiii lui Israel L-au întrebat pe Domnul, … zicând: „Să mai ies încă la luptă împotriva fiilor lui Beniamin, fratele meu, sau să încetez?”. Și Domnul a zis: „Suiți-vă, pentru că mâine îi voi da în mâna ta”.
Judecători 20.26-28

Judecătorii lui Israel – Falimentul moral – O biruință costisitoare

Israel ceruse ca Beniamin să-i predea pe bărbații nelegiuiți din Ghibea. Beniamiții refuzaseră, așa că israeliții s-au pregătit de război. Patruzeci de mii de soldați, a zecea parte din bărbații lui Israel, aveau să lupte împotriva a douăzeci și șase de mii șapte sute de războinici din Beniamin. Atunci, în cele din urmă, L-au întrebat pe Dumnezeu, însă doar pentru a le arăta care seminție să înceapă lupta. Dumnezeu le-a spus că Iuda trebuia să înceapă. Și noi acționăm frecvent în aceeași manieră: ne mâniem din cauza vreunui lucru, decidem în grabă ce trebuie să facem, începem să acționăm și apoi Îi cerem lui Dumnezeu să ne arate cum să facem ceea ce noi am decis că trebuie să facem. Este aceasta calea de a dobândi binecuvântarea Sa? Trebuie El ca doar să pună ștampila aprobării Sale pe planurile întocmite de noi?

Aceste acțiuni au avut ca rezultat o înfrângere categorică. Israeliții s-au îmbărbătat, s-au aliniat din nou pentru luptă, însă de data aceasta au plâns și L-au întrebat pe Domnul dacă să mai meargă sau nu la luptă împotriva fratelui lor Beniamin. Dumnezeu le-a spus să meargă – poporul lui Dumnezeu trebuie să trateze răul din mijlocul lui! În ziua următoare au fost învinși din nou, deși n-au mai pierdut la fel de mulți oameni.

Deși răul trebuie neapărat tratat, acest lucru nu trebuie făcut într-o manieră rece, plină de judecată. Tot Israelul trebuia să fie zdrobit înaintea lui Dumnezeu. Faptul că apoi s-au smerit, au plâns, au postit, au adus arderi-de-tot și jertfe de pace și au întrebat dacă să meargă din nou la luptă împotriva fratelui lor Beniamin sau să renunțe a adus asigurarea din partea lui Dumnezeu că vor birui. Judecata de sine este vitală atunci când acționăm pentru judecarea răului!

E P Vedder, Jr

SĂMÂNȚA BUNĂ

http://www.gbv.ro/meditatii-zilnice/samanta-buna

Veniți la Mine, toți cei trudiți și împovărați, și Eu vă voi da odihnă.
Matei 11.28

Exemplul Sofiei

Sofia Petrovna a crescut într-o familie religioasă, ca multe altele. În tinerețe a trăit ca toți oamenii, în plăcerile vieții, deși viața ei, după cum mărturisea ea însăși, era deșartă și lipsită de sens. Dar Mântuitorul, care nu obosește căutând pe cei pierduți, a bătut la ușa inimii ei. O vecină de-a Sofiei nu era întoarsă la Dumnezeu, dar avea o Evanghelie pe care o citea, în serile lungi de iarnă, cu voce tare celor ce doreau să asculte. Printre ascultători se număra și Sofia Petrovna. Tânăra asculta cu atenție mesajul Evangheliei. Și întotdeauna când cineva ascultă bătaia Mântuitorului la ușa inimii, prin cuvintele Evangheliei, și deschide ușa inimii, în viața acelei persoane se produce marea schimbare. Mântuitorul dăruiește pace și odihnă acelui suflet. Sofia Petrovna avea atunci 29 de ani și lucra ca educatoare la o grădiniță de copii. Muncea cu însuflețire și cu talent. Colegii de muncă au observat schimbarea din viața ei. În viața celui care-L primește pe Hristos ca Mântuitor întotdeauna se vede schimbarea; aceasta nu este rezultatul unui cod de legi, ci o urmare firească a faptului că acel om a primit o natură nouă, că a primit viața veșnică dăruită de Mântuitorul. Însă vrăjmașul de moarte al omului nu privește cu ochi buni astfel de convertiri de la păcat la adevărata evlavie. Primii pași în credință și primele încercări merg aproape întotdeauna împreună.

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

www.fundatiaseer.ro

NU LĂSA CA TEAMA SĂ TE OPREASCĂ! (1)

„Acela care a început în voi această bună lucrare, o va isprăvi până în ziua lui Isus Hristos” (Filipeni 1:6)

     Te-a chemat Dumnezeu să faci ceva de care nu te simți în stare? Ai cumva în minte o mulțime de alte persoane care ar fi mai potrivite pentru această slujbă? Nu contează ce simți, Dumnezeu nu a ales pe altcineva! El te-a ales pe tine în ciuda limitărilor și incertitudinilor tale. Faptul că nu te simți potrivit nu-L surprinde. De fapt, „puterea Mea în slăbiciune este făcută desăvârşită.” (2 Corinteni 12:9)

John Walker a scris: „Poți să-ți ascunzi slăbiciunile de ceilalți, dar nu le poți ascunde de Dumnezeu. El te-a creat (crezi că a făcut o greșeală?). El te-a creat cu slăbiciuni, pentru a te ține pe genunchi. Dacă slăbiciunile nu te-ar împinge spre Dumnezeu, te-ai umple de mândrie, iar El nu va îngădui să le folosești ca pe o scuză ca să-ți eviți misiunea sau să-ți ignori scopul.

Dacă Dumnezeu te cheamă să faci o lucrare grandioasă, El te va echipa ca s-o duci la capăt prin Duhul Sfânt, care va lucra din lăuntrul tău. Așa că, îndreaptă-ți atenția spre puterea Lui, nu spre a ta… Nu te gândi la cât ești de nepregătit pentru acea sarcină. Nu uita, Dumnezeu este mai mare decât orice lucru cu care te confrunți, oricât de copleșitor ar putea părea!” Biblia spune că noi „am fost zidiţi în Hristos Isus pentru faptele bune pe care le-a pregătit Dumnezeu mai dinainte, ca să umblăm în ele.” (Efeseni 2:10) Planurile lui Dumnezeu nu sunt doar idei bune și inspirate. El te-a creat pentru un scop specific, și Cel care „a început în voi această bună lucrare, o va isprăvi…”

Așadar, în loc să lași ca frica să te oprească, las-o să te motiveze – ca să te ridici și să te apuci de treabă!

26 Octombrie 2016

TOTUL PENTRU GLORIA LUI

de Oswald CHAMBERS

Ce este un misionar?

„Cum M-a trimis pe Mine Tatăl, aşa vă trimit şi Eu pe voi.” Ioan 20:21

Misionarul este omul trimis de Isus Cristos, așa cum El a fost trimis de Tatăl. Factorul dominant nu-l constituie nevoile oamenilor, ci porunca lui Isus. Sursa inspiraţiei noastre în lucrarea pentru Dumnezeu se afla în spatele nostru, nu înaintea noastră Astăzi există tendinţa de a pune inspiraţia înainte, de a mătura tot ce ne stă în cale și de a face totul conform concepţiei noastre despre succes. În Noul Testament inspiraţia este pusă în spatele nostru si ea este Domnul Isus Insuș și Idealul este să-I fim loiali Lui, să împlinim planurile Lui.

Ataşamentul personal faţă de Domnul Isus şi faţă de perspectiva Lui este singurul lucru care nu trebuie pierdut din vedere. În lucrarea misionară există marele pericol ca chemarea lui Dumnezeu să fie eclipsată de nevoile oamenilor până acolo, încât compasiunea umană ajunge să acopere cu totul semnificaţia faptului de a fi trimis de Isus. Nevoile sunt atât de mari şi situaţiile atât de complicate, încât orice tărie a minţii se clatină şi cedează. Noi uităm că marele motiv din spatele oricărei lucrări misionare nu este, în primul rând, emanciparea oamenilor, nici educaţia lor, nici nevoile lor, ci, mai întâi şi mai presus de toate, porunca lui Isus: „Duceţi-vă şi faceţi ucenici din toate neamurile…”.

Când ne uităm în urmă, la vieţile oamenilor lui Dumnezeu, avem tendinţa să spunem: ..Ce înţelepciune minunat de pătrunzătoare au avut! Cât de bine au înţeles tot ce voia Dumnezeu!” Dar mintea pătrunzătoare din spatele lor este Mintea lui Dumnezeu, nicidecum înţelepciunea umană. Noi apreciem înţelepciunea umană, când ar trebui să apreciem călăuzirea divină a lui Dumnezeu prin oameni care. ca nişte copii, au fost destul de ..nechibzuiţi” ca să se încreadă în înţelepciunea lui Dumnezeu şi în dotarea supranaturală furnizată de El.

MANA DE DIMINEAŢĂ

„Robul acela care a ştiut voia stăpînului său… şi n-a lucrat după voia lui…” LUCA 12:47

Domnul dă aici, în cîteva cuvinte, tabloul vieţii multor creştini. Noi spunem: „Doamne, Doamne”… deasemenea spunem: „Facă-se voia Ta precum în cer…” dar în realitate nu facem această voie. Textul biblic din Luca 12 ne vorbeşte despre întoarcerea Domnului Isus.Această întoarcere va fi de o aşa natură că, numai o profesiune exterioară de viaţă creştină nu o va putea suporta. Numai aceia pe care îi va găsi ascultători de voia lui Dumnezeu trăind în lumina ei, vor fi acceptaţi. Domnul Isus nu vorbeşte aici de ignoranţă, de credincioşi care n-au fost luminaţi, fiind lipsiţi de mijloace de har pe care alţii le au, ci El vorbeşte de aceia care cunosc voia Sa şi care ştiu ce ar trebui să facă, şi acesta este cazul multora dintre aceia care profesează că sînt credincioşi, fiind însă în realitate, doar nişte creştini de adunare.

Cîtă nevoie este să ne facem un examen al vieţii noastre, pentru a realiza cîte lucruri, mici şi mari, au fost şi sînt în viaţa noastră cînd nu am făcut voia Sa. Cît de adesea, Dumnezeu ne-a arătat-o, noi am cunoscut-o, dar nu am făcut-o sau am încetat de a o face; n-am stăruit în angajamentele pe care ni le-am luat şi l-am neglijat să le ţinem. Este ceva solemn în această frază: „Robul care a cunoscut voia Stăpînului său… şi n-a lucrat după voia Lui”. Să nu uităm că cei care au avut mai puţină lumină şi cunoştinţă vor fi mai puţin pedepsiţi, după spusele Domnului.Adeseori greutăţile vieţii nu provin nici din cursul evenimentelor, nici din atacurile diavolului, ci sînt pedepse ale Tatălui ceresc care îngăduie aceste suferinţe ca să trezească pe copilul Lui la realitate, pentru ca să se corecteze şi să revină pe calea ascultării de voia Lui şi astfel să nu i se aplice cuvintele din versetul acesta.

Noi care am cunoscut voia Stăpînului nostru să o facem pînă în cele mai mici amănunte, fiind totdeauna pregătiţi, ştiind că „Fiul Omului va veni în ceasul în care nu ne gîndim”. Răsplata de la urmă va fi determinată pe baza credincioşiei personale şi nu pe aprecierea publicului. Un credincios nu este ce crede sau spune el că el este, nici ce spun alţii că este, ci ce spune viaţa lui în umblarea de fiecare zi înaintea lui Dumnezeu. Dacă cineva îşi închipuie că este mai credincios decît alţii, ar face bine să se uite la Domnul Hristos ca să vadă ce puţin seamănă cu El.Numai un discernămînt spiritual arată lucrurile aşa cum sînt în realitate. Unul din numele pe care le poartă Domnul Isus este „Martorul credincios şi adevărat”. Să-L rugăm să ne ajute să fim şi noi ca El.

MÂNTUIREA PRIN HRISTOS

Meditaţii zilnice – de Fritz BERGER

„Acolo a zărit un om care nu era îmbrăcat în haină de nuntă.” Matei 22:11.

Oare cum s-a simţit acest om? Poate că s-a gândit: „Și eu am trăit aşa ca oricare altul, iar pentru împărăţia lui Dumnezeu am făcut şi eu ceva. Am pus şi eu un leu în sac, când a fost un misionar aici, şi din ceea ce am furat, marea majoritate am dat-o înapoi. Mi-am mărturisit chiar şi păcatele, cum este scris: „Mi-am mărturisit fărădelegile înaintea Domnului”. Am spus toate lui Dumnezeu”. Dar de ce repetă aşa de mult? De ce se fereşte aşa de mult? Pentru că este nesigur şi înaintea oamenilor nu s-a dovedit. Stă şi el la masă şi vede cât de fericiţi sunt ceilalţi. Eu mă gândesc că el n-a fost într-o stare fericită. Și chiar dacă până acum n-a transpirat, acuma cred că i-a fost cald. Vine împăratul şi spune: „Prietene cum ai intrat aici fără să ai haine de nuntă?” Ce i-a răspuns omul? Aduce el acuma argumente că el s-ar fi rugat şi şi-a mărturisit păcatele? Nu, el a tăcut, a amuţit. El a ştiut demult ce are de făcut, de aceea a amuţit. El ştia că ar fi trebuit să intre pe poarta cea strâmtă. De aceea nu mai poate să răspundă: că noi am mâncat şi am băut înaintea Ta, şi pe străzile noastre ai învăţat. El a ştiut. Eu nu am crezut şi nu am ascultat. Apoi a zis împăratul slujitorilor săi: „Legaţi-i mâinile şi picioarele şi luaţi-l şi aruncaţi-l în întunericul de afară! Acolo va fi plânsul şi scrâşnirea dinţilor”.

O, ce mare fericire este dacă suntem spălaţi cu sângele Lui Isus şi dacă avem mărturia Duhului lui Dumnezeu că suntem îndreptăţiţi şi suntem copiii Lui, deci dacă avem temelia de stâncă sub picioare şi dacă avem un cuget bun în ceea ce priveşte revenirea Domnului.

TEZAURUL PROMISIUNILOR LUI DUMNEZEU

de Charles H. SPURGEON

DIN CAUZA NOASTRĂ

Dar zilele acestea vor fi scurtate din pricina celor aleşi.Matei 24.22

Din dragoste pentru copiii Săi, Domnul nu mai face unele judecăţi, iar pe altele le scurtează. În necazul cel mare, focul ar distruge totul, dacă Domnul nu ar potoli flăcările, din cauza celor aleşi. Astfel El îi izbăveşte pe cei aleşi din dragoste pentru Domnul Isus, şi scapă omenirea din dragoste pentru cei aleşi.Ce cinste pentru sfinţii Săi! Cu ce grijă ar trebui să folosească ei această influenţă pe lângă Domnul! Căci El va asculta rugăciunile lor pentru cei păcătoşi şi va binecuvânta strădania lor pentru a-i aduce la mântuire. El binecuvântează pe cei credincioşi, pentru ca la rândul lor aceştia să ajungă o binecuvântare pentru cei ce n-au venit la credinţă. Mulţi păcătoşi care trăiesc, sfârşesc prin a deveni credincioşi din pricina rugăciunilor unei mame, a unei femei sau a unei fiice, rugăciuni la care Domnul ia aminte.Am folosit noi această putere minunată a rugăciunii, pe care Domnul ne-a dat-o? Ne rugăm noi pentru oraşul nostru, pentru ţara noastră şi pentru generaţia noastră? în timpuri de război, de foamete, de epidemie, suntem noi nişte mijlocitori, pentru ca aceste zile să fie scurtate? Plângem noi înaintea lui Dumnezeu, la revărsarea necredinţei, a rătăcirii şi a destrăbălării? Rugăm noi fierbinte pe Domnul să scurteze domnia păcatului, grăbind venirea Lui în slavă? Să ne aşezăm în genunchi, să ne rugăm şi să nu încetăm, până când Domnul Cristos va apărea pe norii cerului.

DOMNUL ESTE APROAPE!

Calendar Biblic

Până și pasărea își găsește o casă acolo, și rândunica un cuib unde își pune puii.. .Ah! altarele Tale, DOAMNE al oștirilor, împăratul meu și DUMNEZEUL meu! Ps. 84,3.

Maiestatea lui Dumnezeu a găsit pentru orice creatură un loc de refugiu. In ce siguranță și ce bine adăpostită se găsește o vrabie în cuibul ei, chiar dacă afară este furtună! Acolo nu e numai ascunzișul ei față de dușman ci și casa ei, în care locuiește. Și dacă Dumnezeu a găsit un loc de odihnă pentru păsări, atunci a găsit un loc de refugiu și pentru psalmist și pentru toți cei credincioși.

„Ah! Altarele Tale Doamne al oștirilor, împăratul meu și Dumnezeul meu! Aici e cuibul sau locul de odihnă a celor care îl caută. în principiu adorarea lui Dumnezeu este locul de odihnă al sufletului. Așa dar, credinciosul nu-L știe pe Dumnezeu numai ca Adăpostul său, ci dacă a recunoscut harul lui Dumnezeu în adevărul și imensitatea lui, atunci inima lui Dumnezeu este locuința sa, prezența lui Dumnezeu este locul de odihnă, fața lui Dumnezeu e soarele lui, mâna lui Dumnezeu scutul și ocrotirea lui. Apropierea de Dumnezeu devine casa unde trăiește. El dorește un singur lucru: să se oprească aici, să locuiască toate zilele vieții sale și să privească frumusețea și dragostea Lui. (vezi Pslam 27.4). De ce amintesc mai ales fiii lui Core despre: „altarele” Tale” ca loc de odihna? In Vechiul Legământ în fața altarului pentru arderea de tot (altarul de aramă) a fost cercetată problema păcatului și la altarul de aur în cortul întâlnirii, preotul ducea tămâia și o ardea. Tămâia este simbolul adorării noastre de azi.

Acum credinciosul, după ce s-a rezolvat iertarea păcatelor și are convingerea jertfei de ispășire a lui Isus Hristos, acum stă ca preot în apropierea lui Dumnezeu cu mulțumire și adorare. El acum nu stă cu mâinile și cu inima goală.

BĂTÎND LA UȘA LUI DUMNEZEU

de Oswald CHAMBERS

Doamne, cu laudă şi adorare vin la Tine în această dimineaţă de Miercuri. Te binecuvântez pentru asocierea înălţătoare a vieţii şi a creşterii mele cu ziua de Miercuri.

MEDITAŢII ZILNICE

de Wim MALGO

«Adevărat, adevărat vă spun că dacă păzeşte cineva cuvântul Meu, în veac nu va vedea moartea.» IOAN 8,51

Nici un om care gândeşte normal nu vrea să moară. Uitaţi-vă, de exemplu, la un bebeluş nou născut: îşi ţine pumnii strânşi, ca si cum ar vrea să ne comunice: iubesc viata pe care tocmai am primit-o în dar. Omul modern încearcă cu disperare să evite moartea. Din acest motiv răpirile şi ameninţările cu moartea sunt foarte profitabile pentru organizaţiile teroriste. Cu toate încercările ingineriei genetice de cristalizare a procesului de regenerare a celulelor umane, omul nu a reuşit să învingă moartea. Numai Isus Hristos a reuşit acest lucru. Despre El stă scris: «Astfel dar, deoarece copiii sunt părtaşi sângelui şi cărnii, tot aşa şi El Însuşi a fost deopotrivă părtaş la ele pentru ca, prin moarte, să-l nimicească pe cel ce are puterea morţii, adică pe diavolul» (Evrei 2,14). Aceasta este minunea biruinţei lui Isus: prin moartea Sa, El a luat puterea celui ce stăpânea asupra morţii. Moartea şi Locuinţa morţilor nu au putut să-L ţină pe Isus. Dacă tu îl ai în inimă pe Mielul lui Dumnezeu, care şi astăzi şi pentru întreaga veşnicie este mai tare ca moartea, atunci eşti şi tu eliberat de teroarea şi de puterea morţii. Atunci nu vei mai vedea moartea, căci El a spus: «Eu sunt învierea şi viaţa. Cine crede în Mine, chiar dacă ar fi murit, va trăi» (loan 11,25).

MEDITAŢII PENTRU FIECARE ZI A ANULUI

de Charles H. SPURGEON

Dimineaţa şi Seara

Dimineața

Vă aşteptaţi la mult, şi iată că aţi avut puţin; l-aţi adus acasă, dar Eu l- am suflat. Pentru ce? Zice Domnul oştirilor. Din pricina Casei Mele, cari stă dărâmată, pe când fiecare dintre voi aleargă pentru casa lui.

Hagai 1:9

Sufletele zgârcite îşi limitează contribuţia la lucrare şi îndatoririle, misionare şi numesc asemenea lucruri economie. Nici nu-şi dau seama că se sărăcesc singuri. Scuza lor este că trebuie să aibă grijă de propriile familii, şi uită că neglijarea casei lui Dumnezeu e drum sigur spre ruina caselor lor. Dumnezeul nostru are metode prin care ne poate Binecuvânta dincolo de aşteptări, sau, dimpotrivă, ne poate încurca planurile în confuzie şi dezamăgire. Printr-o mişcare a mâinii Sale, El poate duce barca noastră într-un canal profitabil, sau o poate naufragia în sărăcie şi faliment. Scriptura ne învaţă că Domnul îl îmbogăţeşte pe cel darnic şi îl lasă pe zgârcit să afle ce înseamnă sărăcia. Intr-o sferă largă de observaţie, am observat că cei mai generoşi dintre creştinii cunoscuţi de mine au fost întotdeauna fericiţi, şi au prosperat aproape întotdeauna. Am văzut pe dătătorul voios ajungând la bogăţii la care nici nu a visat, şi am văzut adesea persoanele zgârcite, lipsite de generozitate, prăbuşindu-se în sărăcie tocmai prin agoniseala prin care sperau să se îmbogăţească. Oamenii dau bacşişuri mai mari chelnerilor buni, şi la fel se întâmplă şi cu Domnul. El dă cu carul celor care dau cu baniţa. Acolo unde bogăţia nu este depozitată, Domnul transformă în mult puţinul prin mulţumirea pe care inimile sfinţite o simt, în proporţie cu credincioşia lor în zecimi şi daruri. Egoismul priveşte întâi spre casă, dar bunătatea caută „mai întâi Împărăţia cerurilor, şi neprihănirea Sa” (Matei 6:33). În lunga noastră călătorie, egoismul înseamnă pierdere, iar bunatatea un mare câştig. Este nevoie de credinţă ca să slujeşti lui Dumnezeu cu mâinile deschise, dar El merită acest lucru. Tot ce putem să facem noi este o slabă recunoaştere a datoriilor pe care le avem faţă de bunătatea Lui!

Seara

Toate râurile se varsă în mare, şi marea tot nu se umple; ele aleargă necurmat spre locul de unde pornesc, ca iarăşi să pornească de acolo.

Eclesiastul 1:7

Tot ce se află pe pământ este în mişcare. Timpul nu cunoaşte odihnă. Pământul este ca o minge care se învârte, şi soarele însuşi este o stea care îşi îndeplineşte ascultătoare cursul în jurul unui luminător mai mare. Valurile mişcă marea, vânturile poartă aerul de pe ocean, şi eroziunea duce stâncile în largul mării. Schimbarea şi moartea guvernează totul. Marea nu este cămara unui zgârcit care cuprinde belşug de ape, fiindcă, dacă o forţă aduce apele în ea, o altă forţă le ridică şi le poartă departe. Oamenii se nasc ca să moară Totul este grabă, îngrijorare şi „deşertăciune” (Eclesiastul 1:14). Prieteni ai neschimbătorului Isus, ce bucurie este să ne gândim la moştenirea noastră neclintită! Marea de binecuvântări va fi întotdeauna plină pentru noi, fiindcă Dumnezeu însuşi toarnă râuri de desfătare în ea. Noi căutăm o cetate neclintită dincolo de ceruri, şi nu vom fi dezamăgiţi. Textul din seara aceasta ne poate învăţa recunoştinţa. Tatăl Ocean este un mare primitor, dar şi un distribuitor generos. El redă pământului ceea ce îi aduc râurile, sub formă de nori şi ploaie. Persoanele care iau totul şi nu înapoiază nimic sunt în dezacord cu armonia universului. Să dai altora înseamnă să strângi pentru tine însuţi. Cel care este un bun ispravnic, dornic să-şi folosească averea în slujba Domnului, va fi răsplătit cu mult. Prieteni ai lui Isus, sunteţi gata să-I daţi înapoi după beneficiul pe care l-aţi primit? Vi s-au dat multe. Care este rodul vostru? Aţi făcut tot ce vă stă în puteri? Nu puteţi face mai mult? Egoismul înseamnă răutate. Presupune că oceanul nu renunţă la nici o picătură din comoara lui de ape. Această zgârcenie ar aduce ruina neamului omenesc. Dumnezeu să ne ferească să urmăm distructiva şi zgârcita politică de a trăi pentru noi înşine. Isus nu Îşi face pe plac. Toată plinătatea locuieşte în El, dar „noi toţi am primit din plinătatea Lui” (loan 1:16). Fie ca şi noi să avem natura lui Isus, astfel încât, din momentul acesta, să nu mai putem trăi numai pentru noi înşine!

IZVOARE IN DEŞERT

S-a suit pe munte să Se roage, singur la o parte. Se înoptase, şi El era singur acolo.

(Matei 14:23)

Hristos Isus, în umanitatea Lui, simţea nevoia unei solitudini totale – nevoia de a fi complet singur, singur cu El Însuşi. Fiecare dintre noi ştie cât de epuizantă poate fi interacţiunea neîntreruptă cu alţii şi cum ne consumă ea energia. Ca om, Domnul Isus ştia aceasta şi simţea nevoia să fie singur ca să-Şi refacă puterea. Solitudinea era de asemenea importantă pentru El ca să realizeze deplin înalta Lui chemare, slăbiciunea Lui umană şi dependenţa Lui totală de Tatăl Său.Ca şi copii ai lui Dumnezeu, cu cât mai mult avem noi nevoie de momente de totală solitudine – momente în care să ne ocupăm cu realităţile spirituale ale vieţii şi să fim singuri cu Dumnezeu Tatăl. Dacă a fost vreodată cineva care se putea lipsi de momentele speciale de solitudine şi părtăşie, acesta era Domnul nostru. Şi totuşi nici El nu putea să-Şi menţină toată puterea şi tăria Lui pentru lucrarea Lui şi părtăşia Lui cu Tatăl fără momentul Lui de linişte. Dumnezeu doreşte ca fiecare slujitor al Său să înţeleagă şi să-şi însuşească această practică binecuvântată, ca biserica Lui să ştie cum să-şi înveţe copiii să recunoască acest înalt şi sfânt privilegiu, şi ca fiecare credincios să realizeze importanţa de a avea un timp petrecut numai cu Dumnezeu singur.O, gândul de a-L avea pe Dumnezeu în totul numai pentru mine şi să ştiu că Dumnezeu mă are în totul numai pentru El! Andrew Murray

Lamartine, primul dintre poeţii francezi romantici şi un scriitor al secolului al XIX-lea, într-una din cărţile sale a scris despre mama lui care avea un loc retras în grădină unde petrecea o oră în fiecare zi. El povestea că nimeni n-a visat vreodată să-i tulbure liniştea nici măcar o clipă din ora aceea. Pentru ea, acolo era grădina sfântă a Domnului.Ce păcat de acei oameni care nu au o astfel de ţară Beula! (vezi Isaia 62:4). Domnul Isus a spus: „Intră în odăiţa ta, încuie-ţi uşa şi roagă-te” (Matei 6:6), pentru că numai într-o solitudine liniştită putem prinde adevărurile profunde şi misterioase care curg din esenţa lucrurilor pe care Dumnezeu le îngăduie să intre în viaţa noastră.

O meditaţie

Suflete al meu, caută să fii singur cu Hristos! Scriptura spune: „Când era singur la o parte, lămurea ucenicilor Săi toate lucrurile” (Marcu 4:34). Nu te mira de adevărul acestui verset, pentru că poate fi adevărat şi în viaţa ta. Dacă doreşti să ai înţelegere, atunci dă drumul mulţimii, aşa cum a făcut Domnul Isus. (vezi Matei 14:22) Lasă-i „să iasă afară, unul câte unul” până când „Isus [rămâne] singur” (Ioan 8:9) cu tine. Te-ai imaginat vreodată ca ultimul om care a rămas pe pământ, sau ca singurul om rămas în întregul univers? Dacă tu ai fi singurul om care a rămas în univers, singurul tău gând ar fi: „Dumnezeu şi eu …! Dumnezeu şi eu …!” Şi totuşi El este deja la fel de aproape de tine ca în cazul acesta. El este la fel de aproape ca şi cum nici o inimă în afară de a Lui şi a ta nu ar mai bate în acest spaţiu infinit. O, suflete al meu, practică această solitudine! Dă drumul mulţimii! Practică liniştea inimii tale! Practică măreţul cântec „Dumnezeu şi eu! Dumnezeu şi eu!” Nu lăsa pe nimeni să se interpună între tine şi îngerul tău luptător! Vei primi conştiinţa păcatului dar şi iertarea, când Îl vei întâlni pe Domnul Isus singur!


George Matheson

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

Volumul III

Ieremia 41.1118; 42.16

De îndată ce vestea despre măcelul înfiorător de la Miţpa ajunge la urechile sale, Iohanan porneşte să înfrunte ceata lui Ismael. La vederea lui Iohanan, întreg poporul pe care Ismael îl ducea cu sine în robie la fiii lui Amon se grăbeşte să treacă în tabăra celuilalt. Ismael, constatând că de acum are dea face cu forţe mai puternice decât ale sale, scapă împreună cu opt oameni şi se adăposteşte la Baalis, protectorul său. De partea lor, Iohanan şi poporul eliberat se aşază în hanul lui Chimhan, lângă Betleem (poate acelaşi han în care, mai târziu, nu se va găsi loc pentru Fiul lui Dumnezeu – Luca 2.7).

Pericolul însă tot nu este în întregime îndepărtat de peste sărmanii aceştia. Asasinarea guvernatorului rânduit de împăratul Babilonului îi expune acum pe iudei mâniei sale, de îndată ce va fi informat. Nebucadneţar, scos din sărite de revoltele succesive ale poporului lui Iuda, nu poate să nu intervină cu maximă duritate, făcândui de astă dată pe cei nevinovaţi să plătească pentru cei vinovaţi. În teama şi dezorientarea lor, Iohanan şi tovarăşii lui se întorc cu aparentă umilinţă spre Ieremia, pe care aici îl găsim în mijlocul lor. El este purtătorul de cuvânt al lui Dumnezeu, Cuvânt care, repetăm, este singura sursă de lumină pentru noi, cum era şi pentru acest popor (Psalmul 119.105).

PÂINEA CEA DE TOATE ZILELE

Text: Judecători 16:13-21

CREŞTINI ÎNCLINAŢI

Astfel dar, cine crede că stă in picioare, să ia seama să nu cadă. 1 Corinteni 10:12

Cu câţiva ani în urmă, o furtună cu grindină foarte puternică s-a abătut asupra părţii de sud a statului Michigan, producând pagube mari copacilor. După ce furtuna a trecut, am verificat cei doi mesteceni ce creşteau în grădina din spatele casei. Unul îşi pierduse câteva crengi, dar celălalt suferise mult mai rău. Întreg copacul era rupt şi scos complet din rădăcini. De ce unul a avut de suferit, iar celălalt nu? Răspunsul a fost simplu. În loc să stea perfect vertical, acest copac de peste 10 metri a crescut înclinat într-un unghi destul de pronunţat. Când gheaţa grea s-a acumulat pe crengile lui, a căzut pe direcţia în care era deja înclinat.

Samson a fost o persoană ce se înclinase într-o direcţie greşită şi rezultatul lui a fost căderea. Cu toate că el este enumerat printre eroii credinţei din Evrei 11 şi că a fost unul din marii judecători ai lui Israel, o notă tristă este adăugată vieţii sale. În caracterul lui se poate vedea o slăbiciune caracteristică. Admira femeile, şi a insistat să-şi ia o soţie dintre duşmanii lui Israel (Judec. 14:3). Căderea sa a survenit în urma înclinaţiei sale de-a umbla după poftele cărnii.

Dacă nu trăim în părtăşie cu Domnul în fiecare zi a vieţii noastre, vieţile ni se vor apleca spre unele slăbiciuni şi păcate ce ne înconjoară atât de lesne. Iar atunci când vine criza sau suntem surprinşi nepregătiţi, nu vom fi în măsură să rezistăm presiunilor exercitate de îmrejurări. Căderea lui Samson este un exemplu tragic a ceea ce se poate petrece cu un creştin înclinat. Să stăm drepţi în puterea Domnului şi acest lucru nu ni se va întâmpla.     D.J.D.

Îmi trebuie putere să fiu adevărat,

In tot ce fac să fiu nevinovat;

Puterea Ta ca să mă ţină tare,

Când ispita vine ca să mă doboare.    
Anonim

Căderea, în viaţa unui creştin, rareori este o
erupţie, de obicei este un proces lent.
George Sweeting

DOMNUL ESTE APROAPE – GBV

http://www.gbv.ro/meditatii-zilnice/domnul-este-aproape

Boala aceasta nu este spre moarte, ci pentru gloria lui Dumnezeu, ca să fie glorificat Fiul lui Dumnezeu prin ea.
Ioan 11.4

Domnul Isus a spus aceste cuvinte atunci când I s-a spus că Lazăr era bolnav. A vrut să spună că Lazăr nu avea să moară? Nu, ci boala fusese îngăduită de Dumnezeu cu un scop mult mai înalt decât moartea. Lazăr a murit, însă Domnul Isus, după ce a venit la mormântul lui și după ce a poruncit să fie luată piatra de la intrarea mormântului, a rostit cu autoritate divină: „Lazăre, vino afară!”. Atunci cel care fusese mort a ieșit afară din mormânt, înfășurat în pânzele de înmormântare.

Ce mustrare pentru cei care susțin că cei bolnavi trebuie să fie vindecați printr-o putere supranaturală! Domnul vindecase mulți bolnavi, iar dacă este voia Lui să facă acest lucru, El poate cu siguranță să o facă și astăzi. Însă, în această chestiune, ca și în oricare alta, înțelepciunea Lui este infinit mai înaltă decât a noastră. Decât să dăm curs dorinței noastre neînduplecate ca cineva să fie vindecat, n-ar trebui mai degrabă să căutăm să înțelegem motivul pentru boala lui? Adesea, acest motiv poate fi exact același ca în cazul bolii lui Lazăr, adică gloria lui Dumnezeu și preamărirea Fiului Său.

Putem fi siguri că Fiul lui Dumnezeu este glorificat în cazul fiecărei îmbolnăviri a unui credincios, îmbolnăvire care duce la moarte. N-ar trebui să ne bucurăm de acest lucru, mai mult chiar decât de vindecarea lui? Orice credincios va fi până la urmă înviat prin puterea Domnului Isus, într-un trup glorificat, care nu va mai suferi niciodată de vreo boală. Astfel, ochii credinciosului trebuie să privească dincolo de această scenă a suferinței și a încercărilor, pentru a contempla nu doar minunea de a fi binecuvântat pentru eternitate, ci și gloria Persoanei mărețe prin care este binecuvântat. Domnul să ne ajute să ne bucurăm cu o bucurie negrăită de cunoașterea faptului că binecuvântatul Fiu al lui Dumnezeu este glorificat.

L M Grant

SĂMÂNȚA BUNĂ

http://www.gbv.ro/meditatii-zilnice/samanta-buna

Să știi că în zilele din urmă vor fi vremuri grele. Căci oamenii vor fi … nemulțumitori …
2 Timotei 3.1,2

Nemulțumirea

Un turist a vizitat multe locuri frumoase din Europa, dar din lunga lui călătorie a reținut doar faptul că la un hotel, unde a fost cazat, nu se deschidea fereastra. Din toată excursia rămăsese doar cu o astfel de amintire.

Cazul acestui turist nu este singular. Ca el sunt mulți. Toată ziua sunt în căutare după greșelile altora. Acești oameni pierd din vedere fascinația frumosului. Ei se aseamănă cu o moară stricată, care nu face altceva decât larmă. Cineva a spus că există două comportamente la oameni, care pot fi asemănate cu exemplul dat de albină și de muscă. Dacă o albină ajunge într-o grădină, va căuta flori bogate în polen. În aceeași grădină, musca va căuta gunoaiele. Comportamentul este diferit, fiindcă natura lor este diferită.

Prin vechea noastră natură, moștenită de la strămoșii noștri, toți suntem nemulțumiți. Dar când cineva Îl primește pe Hristos ca Mântuitor al său, atunci totul se schimbă. Mântuitorul dăruiește unui astfel de om o natură nouă, care caută frumosul, partea pozitivă, buna înțelegere, pacea, dreptatea, bucuria, facerea de bine, credincioșia, blândețea, înfrânarea poftelor etc. Natura nouă primită prin pocăință și credință față de Mântuitorul produce starea de mulțumire pentru toate lucrurile și împrejurările.

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

www.fundatiaseer.ro

INVOCĂ BINECUVÂNTAREA LUI DUMNEZEU PESTE VIATA TA

„Cine se va binecuvânta în ţară, se va binecuvânta în Dumnezeul adevărului…” (Isaia 65:16)

     Cuvântul „a invoca” implică două lucruri:

1) A face o cerere sinceră sau o solicitare;

2) A cita ceva în favoarea sa, ori a implementa.

Având acestea în minte, să citim acest verset: „cine se va binecuvânta în ţară, se va binecuvânta în Dumnezeul adevărului, şi cine va jura în ţară, va jura pe Dumnezeul adevărului, căci vechile suferinţe vor fi uitate, vor fi ascunse de ochii Mei”. Ce promisiune puternică! La fel cum Dumnezeu, Tatăl nostru, a creat lumea prin cuvânt, și noi putem folosi Scriptura pentru a schimba lumea în care trăim.

Când rostești binecuvântarea lui Dumnezeu peste viața ta, „faci o cerere sinceră sau o solicitare”. Și totodată „citezi binecuvântarea în favoarea ta, o revendici sau o implementezi”. De aceea Dumnezeu i-a spus lui Moise să-i binecuvânteze pe iudei cu aceste cuvinte: „Domnul să te binecuvânteze, şi să te păzească! Domnul să facă să lumineze Faţa Lui peste tine, şi să se îndure de tine! Domnul să-Şi înalţe Faţa peste tine, şi să-ţi dea pacea!” (Numeri 6:24-26). Apoi Dumnezeu a adăugat: „şi Eu îi voi binecuvânta” (v. 27).

Acum înțelegi de ce rostirea Cuvântului lui Dumnezeu peste viața ta poate schimba lucrurile în bine, și de ce Scriptura spune: „Moartea şi viaţa sunt în puterea limbii” (Proverbe 18:21)? Așadar, cuvântul pentru tine astăzi este acesta: invocă binecuvântarea lui Dumnezeu peste viața ta!

25 Octombrie 2016

TOTUL PENTRU GLORIA LUI

de Oswald CHAMBERS

 

Apăsarea exterioară

M-am făcut tuturor totul, ca oricum să mântuiesc pe unii dintre ei. 1 Corinteni 9:22

Un lucrător creştin trebuie să înveţe cum să fie un om nobil al lui Dumnezeu în mijlocul unei mulţimi de lucruri lipsite de nobleţe. Nu spune niciodată: „O, dacă aş fi în altă parte!” Toţi oamenii lui Dumnezeu sunt oameni obişnuiţi, care au fost făcuţi extraordinari prin materialul pe care El li l-a dat. Dacă nu avem materialul potrivit în mintea şi în inima noastră, nu-I vom fi folositori lui Dumnezeu. Nu suntem lucrători pentru Dumnezeu pentru că aşa am ales noi. Mulţi oameni aleg deliberat să devină lucrători, dar în ei nu se găseşte nimic din materialul harului atotputernic al lui Dumnezeu, nimic din Cuvântul Său atotputernic. Inima, mintea şi sufletul lui Pavel au fost în întregime umplute cu marele scop al lucrării pe care Isus Cristos a venit s-o facă; el n-a pierdut niciodată din vedere acest lucru unic. Noi trebuie să ne confruntăm cu adevărul esenţial…

Isus Cristos şi pe El răstignit” (1 Corinteni 2:2).

„Eu v-am ales…” (loan 15:16). Fă din aceste cuvinte un motto minunat în crezul tău. Nu tu L-ai ales pe Dumnezeu, ci El te-a ales pe tine. Dumnezeu lucrează îndoind, frângând. modelând, făcând cu noi ceea ce crede de cuviinţă. Nu ştim de ce a ales să lucreze aşa; dar ştim că EI lucrează având un singur scop – ca să poată spune: „Acesta este omul Meu”. Trebuie să stăm la dispoziţia lui Dumnezeu astfel, încât El să poată aşeza şi alţi oameni pe Stâncă, aşa cum ne-a aşezat pe noi.

Nu alege niciodată să devii lucrător, dar, dacă Dumnezeu îţi adresează această chemare, vai de tine dacă te abaţi la dreapta sau la stânga! El va face cu tine ceea ce n-a făcut niciodată înainte de a te fi chemat; va face cu tine ceea ce nu face cu alţi oameni. Lasă-L să te modeleze aşa cum doreşte El.

 

MANA DE DIMINEAŢĂ

 

„Domnul păzeşte pe cei fără răutate”. PSALMUL 116:6

lată un text cheie care explică multe din izbăvirile lui Dumnezeu.David, după biruinţele lui s-ar fi putut considera ca un mare conducător, un om care-şi cucerise rangul prin valoarea lui militară şi curajul său. Dar el era mic în ochii lui şi mic înaintea lui Dumnezeu. De la începutul pînă la sfîrşitul vieţii sale, în suferinţă ca şi în slavă, el nu şi-a uitat niciodată originea sa umilă şi slăbiciunile personale; el a ştiut totdeauna că era obiectul unui har suveran şi nemeritat al lui Dumnezeu.

Mai înainte să fi scris Pavel, David a realizat că Dumnezeu a ales lucrurile slabe şi nebune ale lumii ca să facă de ruşine pe cele tari şi, ca şi apostolul, el ştia că atunci cînd era slab şi mic era cu adevărat tare.

În ce constă această slăbiciune? Nu este lipsa de activitate, nici un formalism rece; nu este o greşeală repetată sau ceea ce rezultă din neascultarea de Dumnezeu. Acestea sînt stări ale unui om care nu este după inima lui Dumnezeu. Slăbiciunea la care ne referim este convingerea că totul este un dar al harului lui Dumnezeu. Este adevărata cunoaştere de sine însuşi. În orice om, firea pămîntească este totdeauna în vrăjmăşie cu Dumnezeu; capabilităţile omeneşti, fără puterea şi controlul Duhului Sfînt, sînt chiar piedici pentru lucrarea lui Dumnezeu.

A fi mic, înseamnă a recunoaşte drepturile lui Dumnezeu asupra întregei noastre fiinţe şi vieţi; este asigurarea că pentru tot ce ne cere Dumnezeu, pentru orice datorie, El ne dă puterea şi capacitatea spirituală, într-un cuvînt, la cruce, în Domnul Hristos răstignit, începe această viaţă pe care Dumnezeu o poate folosi cum vrea El. În greutăţi ca şi în binecuvîntările slujirii, acest umblet smerit cu Dumnezeu păzeşte pe de o parte de înfrîngere, iar pe de altă parte, de mîndrie şi de încrederea în sine. Oricare ar fi lucrul, slujba, mărturia şi răspunderea care ne sînt cerute, acolo unde se află acest har al Duhului Sfînt, este bucurie, siguranţă, recunoştinţă şi laudă pentru Dumnezeu, căci „Domnul păzeşte pe cei mici (smeriţi). Dacă ne menţinem în prezenţa lui Dumnezeu sîntem ţinuţi în smerenie. Să nu ne descurajăm cînd Dumnezeu ne dezbracă de noi înşine. Adevărata binecuvîntare pentru noi este de a nu fi noi nimic ci Dumnezeu să fie totul. Acest har de a ne uita pe noi înşine, cînd privim la Domnul Isus şi de a ne smeri cum S-a smerit El însuşi, înseamnă a ne aşeza pe tărîmul pe care cresc toate virtuţile.

 

MÂNTUIREA PRIN HRISTOS

Meditaţii zilnice – de Fritz BERGER

 

„Te sfătuiesc să cumperi de la Mine aur curăţit prin foc ca să te îmbogăţeşti şi haine albe, ca să te îmbraci cu ele şi să nu ţi se vadă goliciunea ta”. Apoc. 3:18.

Ieri am văzut cum a trăit îngerul Bisericii din Laodiceea, într-o stare în care se înşela singur. Dar Dumnezeu vrea să-l ajute să iasă din această situaţie şi-l sfătuieşte să cumpere aur care este curăţit prin foc. Cum se poate aşa ceva cumpăra? Aur poate cumpăra în necazuri când se încrede în Dumnezeu şi când nu aşteaptă ajutorul de la oameni şi nici chiar de la el însuşi, ci când face cum este scris la Iacov: Să primiţi ca o mare bucurie când treceţi prin felurite necazuri, pentrucă încercarea credinţei voastre, cu mult mai scumpă decât aurul care piere şi care totuşi este încercat prin foc. Haine albe primim când facem la fel ca şi fiul risipitor care s-a întors acasă ca şi un fiu netrebnic, iar doftorie pentru ochi primim dacă vedem, în ciuda faptului că suntem orbi ceea ce a făcut Dumnezeu. Atunci ni se deschid ochii. Iar acum spune Dumnezeu îngerului Bisericii: „Eu mustru şi pedepsesc pe toţi aceia pe care-i iubesc, fii plin de râvnă dar şi pocăieşte-te”. Aceasta vrea să spună: „Fii din nou plin de râvnă şi schimbă-ţi gândurile tale! Iată, Eu stau la uşă şi bat, dacă aude cineva glasul Meu şi dechide uşa, voi intra la el, voi cina cu el şi el cu Mine”. Și aceasta ne dă viaţa veşnică. De aceea putem să spunem şi acelora care nu sunt nici reci, nici în clocot, că există har şi pentru ei.

O, Tată drag, cât de bun eşti Tu, cum îţi dai silinţa să ne ajuţi! Aceasta o vedem din această scrisoare. Da, Tu eşti bogat în îndurare, mai ales dacă deschidem Sfânta Scriptură şi o citim. Laudă, slavă şi mulţumire să-Ți fie aduse pentru toate. Amin!

 

TEZAURUL PROMISIUNILOR LUI DUMNEZEU

de Charles H. SPURGEON

 

MAI ÎNTÂI DUMNEZEU, APOI CELELALTE

 

Căutaţi mai întâi Împărăţia Lui Dumnezeu şi neprihănirea Lui, şi toate celelalte lucruri vi se vor da pe deasupra. Matei 6.33


Cum începe Biblia? „La început Dumnezeu. Aşa să fie şi-n viaţa noastră. Căutaţi din tot sufletul vostru mai întâi şi înainte de toate împărăţia Lui Dumnezeu ca un loc deosebit pentru voi, şi neprihănirea Lui care este caracterul vieţii voastre. Celelalte vi se vor da de Domnul Însuşi, fără ca voi să vă îngrijiţi de ele. Tot ce este de trebuinţă pentru această viaţă şi pentru evlavie, vi se va da pe deasupra.Ce făgăduinţă minunată! Hrana, îmbrăcăminte, locuinţă şi tot ce trebuie, Dumnezeu Se obligă să vă dea, dacă voi îl căutaţi numai pe El. Ocupaţi-vă voi de lucrările Lui Dumnezeu şi El Se va ocupa de nevoile voastre. Când cumpăraţi o marfa de valoare, hârtia de împachetat şi sfoara de legat vă sunt date fără plată, adică pe deasupra. Tot aşa, când urmărim lucrurile din împărăţia Lui Dumnezeu, primim ajutoare pământeşti. Domnul nu îl va lăsa să sufere de foame pe acela care este moştenitor al Său. El nu îl va lăsa gol pe acela al cărui suflet este îmbrăcat în neprihănirea lui Dumnezeu. Să îndepărtăm deci de la noi orice grijă care ne roade şi să nu avem altă grijă decât să-L căutăm pe Domnul. Zgârcenia este sărăcie şi orice îngrijorare este mizerie; încrederea în Dumnezeu este o bogăţie, iar asemănarea noastră cu El este o moştenire cerească. Doamne, eu Te caut pe Tine: Lasă-Te găsit de mine.

 

DOMNUL ESTE APROAPE!

Calendar Biblic

 

El este Tatăl orfanilor, Apărătorul văduvelor, El DUMNEZEU, care locuiește în locașul Lui cel sfânt. Ps. 68,5.

Cum ocrotește Dumnezeu văduvele și situația lor arată și scurta istorioară de mai jos:

O văduvă a cumpărat dintr-un orășel apropiat o vacă, plata făcând-o în rate. La ultima rată s-a făcut și o chitanță, dar cu toată grija chitanța s-a pierdut. Vânzătorul, un om rău și lipsit de orice bun simț a cerut banii a doua oară. Ce să facă văduva? Chitanța nu mai putea să o arate spre justificare. Ea promise că va face tot ce-i va sta în putință. Omul a plecat. Văduva a început să se roage și rugăciunea ei a devenit un strigăt. Din cauză că a strigat către Dumnezeu, singurul ei Apărător, El a ajutat-o în necazul ei. într-o zi a venit iarăși vânzătorul, dar nu ca să ceară bani ci să o roage pe văduvă: „Lasă-mă să dorm liniștit, eu nu mai vreau nici un ban de la tine. De la un timp nu mai găsesc nici o liniște în timpul nopții. Lasă-mă în pace.” Văduva a avut prin aceasta răspunsul Domnului în situația ei. Adesea se repetă în Cuvântul lui Dumnezeu că El se îngrijește de văduve și orfani. Ei nu au nici un sprijin omenesc și adesea sunt subjugați și li se ia drepturile cuvenite. Ce mângâiere pentru o văduvă creștină de a ști că Dumnezeul ei lucrează în așa fel că situația ei devine situația Lui. Această lucrare nu vorbește oare inimilor noastre? Dacă Dumnezeu se preocupă de văduve și orfani, atunci și ceilalți credincioși pot să vină cu rugăciuni la El care e milostiv și bogat. O asemenea situație îi este plăcută lui Dumnezeu și de aceea cine vine cu credință va fi răsplătit de El însuși.

 

C. H. Mackintosh spunea: „A face cunoscut vreunui om nevoile noastre, direct sau indirect, înseamnă a ne depărta de viața care umblă prin credință; înseamnă în mod precis a dezonora pe Dumnezeu. Mai mult, este de fapt a-L trăda!”

 

BĂTÎND LA UȘA LUI DUMNEZEU

de Oswald CHAMBERS

 

O, Doamne, vin la Tine cu un simţământ copleşitor de uscăciune şi lipsă spirituală. însufleţeşte-mă, o, Doamne, pentru Numele Tău! Nu vreau să mă jelesc înaintea Ta, ci vreau să fiu umplut cu Duhul Tău.

 

 

MEDITAŢII ZILNICE

de Wim MALGO

 

«Isus Hristos este acelaşi ieri şi azi şi în veci!» EVREI 13,8

Acest adevăr enunţat în Sfânta Scriptură are un mesaj cu un impact foarte puternic. Este dovada de netăgăduit a faptului că lsus Hristos, al Cărui sânge a curs pe crucea de pe dealul Golgotei pentru iertarea păcatelor multora, nu Se schimbă niciodată. El este acelaşi ieri, azi şi o veşnicie întreagă, este şi rămâne pe veci biruitor asupra păcatului, asupra morţii şi asupra diavolului. Ezitările şi temerile noastre se nasc din faptul că nu putem stăpâni, nu putem birui puterile întunecate din jurul nostru. Copiii lui Dumnezeu nu au de luptat «împotriva cărnii şi sângelui, dimpotrivă căpeteniilor, împotriva domniilor, împotriva stăpânitorilor întunericului acestui veac, împotriva duhurilor răutăţii care sunt în locurile cereşti» (Efes. 6,12). Trebuie să fim însă deplin conştienţi că puterea biruitoare a Domnului nostru Isus Hristos este mereu de partea noastră. El este astăzi cum a fost de la începutul vremurilor — mai presus de ori ce duh străin care ne tulbură; El va rămâne aşa pentru veşnicie. Autoritatea Domnului Isus este absolută şi – în afară de Dumnezeu Tatăl — nimeni şi nimic nu se află deasupra Lui. Pentru cel care crede, nu există nici o putere a diavolului care l-ar putea înfrânge şi pe care Isus, prin jertfa Sa răscumpărătoare pe crucea Golgotei, să nu o fi biruit!

 

MEDITAŢII PENTRU FIECARE ZI A ANULUI

de Charles H. SPURGEON

Dimineaţa şi Seara

Dimineața

Pentru adevărul acesta care rămâne în noi, şi care va fi cu noi în veac. 2 Ioan 2

Odată ce obţine intrarea în inima omului, şi-i supune întreaga persoană, adevărul lui Dumnezeu nu poate fi alungat de nici o putere – omenească sau drăcească. Noi nu îl tratăm ca pe un oaspete, ci ca pe stăpânul casei. Aceasta este nevoia „creştinului; cine nu crede nu este creştin. Cei care simt puterea vitală a Evangheliei şi cunosc tăria Duhului Sfânt, care deschide, aplică şi sigilează Cuvântul Domnului, ar suporta mai degrabă să fie sfâşiaţi în bucăţi, decât să se despartă de Evanghelia mântuirii. Ce mulţime de îndurări se ascund în făgăduinţa că adevărul va fi cu noi pentru totdeauna, sprijinul nostru în viaţă, mângâierea în moarte, cântecul învierii, slava veşniciei. Acesta este privilegiul creştinului; fără el credinţa noastră nu ar valora mare lucru. Noi lepădăm unele adevăruri şi le lăsăm în urmă, fiindcă sunt nedezvoltate ca nişte lecţii pentru copii. Dar nu putem face la fel cu adevărul divin, fiindcă, deşi este dulce ca hrana copiilor, într-un alt sens este tare ca o mâncare pentru adulţi. Adevărul că suntem păcătoşi este dureros pentru că trebuie să ne umilească şi să ne facă mai atenţi. Cel mai binecuvântat adevăr, acela că oricine crede în Domnul Isus este mântuit, rămâne în noi, speranţa şi bucuria noastră. Experienţa, departe de a ne îndepărta de doctrinele harului, ne-a legat mai strâns de ele. Temelia şi motivele pentru a crede sunt acum mai puternice şi mai numeroase ca niciodată. Avem motive să credem că va fi la fel până în clipa în care moartea ne va duce în braţele Mântuitorului. Oriunde poate fi descoperită, această dragoste pentru adevăr ne face să ne exercităm propria dragoste. Un cerc strâmt nu poate cuprinde simpatiile noastre; părtăşia inimilor noastre trebuie să fie la fel de necuprinsă ca alegerea harului. În adevărurile pe care le primim se pot strecura multe erori. Să luptăm împotriva lor, dar să ne iubim fraţii pentru măsura de adevăr pe care o vedem în ei. Mai presus de orice, să iubim şi să răspândim noi înşine adevărul!

Seara

Ea s-a dus într-un ogor să strângă spice de pe urma secerătorilor. Şi s-a întâmplat că ogorul acela era al lui Boaz care era din familia lui Elimelec. Rut 2:3

„S-a întâmplat”. Situaţia părea la voia întâmplării, dar era rezultatul direct al călăuzirii divine. Rut ieşise în câmp cu binecuvântarea soacrei ei, ca să facă o muncă umilă dar cinstită, sub binecuvântarea Dumnezeului soacrei ei, iar providenţa lui Dumnezeu a condus-o în fiecare pas. Ea nu avea habar că îşi va găsi soţul printre snopi, că el o va face proprietară a tuturor ogoarelor lui, şi că ea, o biată străină, va deveni una din strămoşii marelui Mesia. Dumnezeu este foarte bun cu toţi cei ce se încred în El, şi îi surprinde adesea cu binecuvântări neaşteptate. Noi nu ştim ce ni se va întâmpla mâine, dar ceva ne încurajează: nici un lucru bun nu ne va lipsi (vezi Psalmi 84:11). Norocul este alungat de credinţa creştinilor, fiindcă ei văd mâna lui Dumnezeu în toate. Evenimentele obişnuite de azi sau de mâine pot să aibă consecinţe foarte importante. O Doamne, poartă-te cu slujitorii Tăi aşa cum te-ai purtat cu Rut. Ce binecuvântare ar fi dacă, în timp ce păşim pe ogorul meditaţiei din seara aceasta, s-ar întâmpla să ajungem într-un loc în care viitorul nostru Soţ (vezi Rut 2:20) să ni se descopere! O Duh prea Sfânt, călăuzeşte-ne la El. Mai bine să adunăm spice de pe ogorul Lui decât să treierăm un hambar întreg de la alţii. O, să păşim pe urmele turmei Lui, care ne conduc spre păşunile verzi în care se află el! Lumea aceasta este obositoare atunci când Isus este departe. Ne-am simţi mai bine fără soare şi fără lună decât fără El. Totuşi, cât de frumoase devin toate lucrurile în slava prezenţei Lui! Sufletele noastre cunosc calităţile care locuiesc în Isus, şi nu pot fi mulţumite fără El. Vom aştepta în rugăciune în seara aceasta, până se va întâmpla şă ajungem într-un ogor care îi aparţine lui Isus, şi în care El ni se va arăta.

 

IZVOARE IN DEŞERT

 

Până acum n-aţi cerut nimic în Numele meu:cereţi, şi veţi căpăta,pentru ca bucuria voastră să fie deplină.

(Ioan 16:24)

În timpul războiului civil din America, un om avea un fiu care s-a înrolat în armata Uniunii. Tatăl era bancher, şi cu toate că şi-a dat consimţământul pentru fiul său, parcă i se rupea inima să-l lase să plece.Odată ce fiul său a plecat, a devenit foarte interesat de situaţia soldaţilor, şi ori de câte ori vedea unul în uniformă, îl îndrăgea pe loc, gândindu-se la băiatul lui drag. Deseori, neglijându-şi afacerile, îşi petrecea timpul şi-şi cheltuia banii având grijă de soldaţii care se întorceau acasă invalizi. Prietenii lui s-au rugat de el să nu-şi neglijeze afacerile în felul acesta, petrecând atât de mult timp şi irosind atâta energie cu soldaţii. Aşa că s-a hotărât să renunţe la tot, ascultând de sfatul prietenilor lui. Însă, după ce a luat această decizie, un tânăr soldat de rând într-o uniformă decolorată şi uzată a păşit în bancă. Puteai să-ţi dai seama uşor după rănile de pe faţa şi mâinile lui că fusese într-un spital de campanie al armatei. Sărmanul tânăr se scotocea în buzunar căutând ceva, când l-a văzut bancherul. Înţelegând uşor scopul pentru care intrase acel tânăr în bancă, a spus soldatului: „Dragul meu, nu te pot ajuta astăzi. Sunt extrem de ocupat. Va trebui să mergi la cartierul general al armatei, unde ofiţerii vor avea grijă de tine”.Bietul soldat rănit stătea încă acolo, părând să nu fi înţeles bine ce i s-a spus. El a continuat să se scotocească prin buzunare şi în sfârşit a scos o bucată de hârtie murdară. A întins pagina plină de noroi înaintea bancherului, care a citit următoarele cuvinte scrise cu creionul:

 

Dragă tată,

Acesta este unul din prietenii mei, care a fost rănit în ultima bătălie şi vine la tine direct de la spital. Te rog, primeşte-l ca pe mine însumi.

Charlie

 

Toate hotărârile anterioare ale bancherului de a se ocupa numai de afacerile lui în loc să se ocupe de soldaţi s-au volatilizat repede. L-a luat pe tânăr cu el în magnifica lui casă şi i-a dat camera lui Charlie şi l-a pus la masă. L-a îngrijit până când hrana, odihna şi dragostea i-au redat sănătatea, şi apoi l-a trimis înapoi la locul lui de serviciu ca să-şi rişte din nou viaţa pentru steagul ţării.

Vei vedea acum ce voi face. Exod 6:1

 

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

Volumul III

 

Ieremia 40.1116; 41.110

Odată cu distrugerea Ierusalimului şi cu capturarea celui din urmă împărat, Nebucadneţar a anihilat orice posibilitate de revoltă în ţara lui Iuda. A lăsat totuşi acolo un număr de locuitori dintre cei mai săraci, pentru a nu rămâne ţara pustie, punândul ca şef peste aceştia pe Ghedalia, un guvernator agreat de toţi. În tot acest timp vedem cum Domnul veghează în har asupra celor cruţaţi de deportare, făcândui să aibă recolte bogate (v. 12; comp. cu Proverbe 30.25).

Regretabil însă, această perioadă favorabilă nu este de durată. Dumnezeu, Cel care cunoaşte inimile, permite accesul altor evenimente tragice, menite să le descopere starea inimii. Sub înfăţişarea împăratului fiilor lui Amon (v. 14), apare pe scenă vechiul vrăjmaş al lui Israel, pe care poate îl credeam zdrobit. El există însă întotdeauna şi nuşi schimbă pornirile rele; dimpotrivă, şi le manifestă ori de câte ori slăbiciunea poporului îi dă ocazia. Este vorba de Satan, marele nostru vrăjmaş, şi acesta este felul său de a acţiona: niciodată nu depune armele, ci întotdeauna caută să profite de tot ceea ce ne slăbeşte rezistenţa: oboseală, comoditate, lipsă de vigilenţă… Cu ajutorul lui Baalis, Ismael, fărăndoială invidios pe Ghedalia pentru autoritatea lui, organizează un complot şi îi ucide mişeleşte pe Ghedalia şi pe evreii aflaţi cu el la Miţpa.

 

PÂINEA CEA DE TOATE ZILELE

 

Text: Eclesiastul 3:1-12    

NEGUVERNAT DE TIMP

Toate lucrurile îşi au vremea lor, şi fiecare lucru de sub ceruri îşi are ceasul lui. Eclesiastul 3:1

Civilizaţia Maya din America Centrală a fost obsedată de timp. Încă de la începutul istoriei lor au început să studieze mişcarea planetelor. Curând au observat o corelaţie între ciclurile planetelor şi anotimpuri, şi au început să facă hărţi stelare. Preoţii interpretau descoperirile lor, şi au elaborat un calendar complicat, care era la fel de exact ca orice calendar care se foloseşte azi. Cu el erau capabili să calculeze date departe în trecut şi în viitor. Vremea pentru semănat, pentru strângerea recoltelor, pentru jertfe, era calculată minuţios şi respectată cu stricteţe.

Şi cultura noastră este dominată de timp. Ceasurile şi calendarele, agendele, ne obligă să mărşăluim în programe. Uneori o asemenea respectare a timpului este bună, ne ajută să-l folosim cu înţelepciune. Apostolul Pavel a spus că noi creştinii trebuie să răscumpărăm vremea (Efeseni 5:16). Pe de altă parte, Iacov ne atenţionează că nu trebuie să ne mândrim cu planurile noastre, din moment ce viata este atât de scurtă şi că Dumnezeu este la cârma ei (Iacov 4:13-17). Programele şi agendele zilnice trebuie să le formulăm având în mintea noastră scopuri biblice şi priorităţile bine clarificate. Şi acestea vor include şi timp de odihnă şi relaxare, pentru a ne bucura de viaţă. Lumea noastră cu vremea ei va trece. Şi atunci multe lucruri cu care am încercat să ne ocupăm zilele nu vor însemna nimic. Când vom sta în faţa lui Dumnezeu, vom putea oare spune că nu timpul a domnit peste noi ci noi am domnit peste el? D.C-E.

 

Munca ţi-ar fi bucurie

Dacă timpu-ai şti să ţi-l supui;

Dar dacă nu-l vei stăpâni,

Vei sluji ca robul lui.     C. Hess

Nu-ţi cheltui timpul pur şi simplu, investeşte-l

 

DOMNUL ESTE APROAPE – GBV

http://www.gbv.ro/meditatii-zilnice/domnul-este-aproape

 

Îmi vei face cunoscută cărarea vieții; fața Ta este belșug de bucurie, la dreapta Ta sunt desfătări pentru totdeauna. Psalmul 16.11

Aceasta este o viață trăită în lumina gloriei către care merge. Orice cărare are un sfârșit destinat. „Cărarea vieții” conduce în prezența Domnului, unde este belșug de bucurie și desfătare pentru totdeauna. Toată împotrivirea pe care Domnul Isus a întâmpinat-o a fost îndurată în lumina gloriei dinaintea Lui. „Care, pentru bucuria pusă înaintea Lui, a răbdat crucea, disprețuind rușinea, și șade la dreapta tronului lui Dumnezeu” (Evrei 12.2). Îndemnul pentru noi este: „Gândiți-vă bine dar la Cel care a răbdat de la păcătoși așa mare împotrivire față de Sine, ca să nu obosiți, descurajându-vă în sufletele voastre” (Evrei 12.3).

Adesea noi cedăm în prezența împotrivirii și a insultei. Obosim sub presiunea vreunei încercări îndelungate, din cauza faptului că pierdem din vedere gloria de la sfârșitul drumului. În loc să îndurăm în liniște insultele și rușinea, adesea întoarcem rău pentru rău. Putem încerca să ne justificăm cuvintele rele și acțiunile pripite, însă testul suprem rămâne acesta: ar fi acționat Domnul Isus la fel cum am acționat noi; sau ar fi vorbit El la fel cum am vorbit noi? Să ne aducem aminte că harul prin care Domnul a umblat pe calea vieții este disponibil și pentru noi. Aflat în locul Său în glorie, El încă slujește ca Mare Preot al nostru, pentru a simpatiza cu noi și pentru a ne susține pe măsură ce căutăm să umblăm pe același drum pe care El l-a străbătut înaintea noastră.

Minunat a fost Domnul pe când umbla pe cărarea vieții și trăia în toată frumusețea Lui morală înaintea lui Dumnezeu! Viața Lui a fost una de dependență de mâna Tatălui, de încredere în inima Tatălui și de supunere față de voia Tatălui. Să căutăm și noi să trăim o viață călăuzită de sfatul Lui, care Îl are pe El ca singur Obiect! Aceasta este o viață de bucurie tainică, ce ne va conduce în final în prezența Domnului, unde este belșug de bucurie și unde sunt desfătări pentru totdeauna.

H Smith

 

SĂMÂNȚA BUNĂ

http://www.gbv.ro/meditatii-zilnice/samanta-buna

 

Cuvântul Tău este o candelă pentru picioarele mele și o lumină pe cărarea mea.
Psalmul 119.105

O lumină în întuneric

John Wycliffe a muncit din greu timp de 15 ani, ca să pună Biblia în mâna poporului. Cum termina o porțiune din Biblie, era copiată cu mâna și răspândită în popor. Ca toată Biblia să fie copiată, se muncea zece luni. Așa de mare era interesul față de Biblie în vremea aceea! Dar o astfel de Biblie era foarte costisitoare, iar poporul de rând nu putea s-o aibă. Atunci Wycliffe a angajat o serie de preoți săraci și studenți la teologie, care mergeau prin sate și citeau oamenilor Evanghelia. Dumnezeu a dat posibilitatea, ca fiecare să caute să împărtășească Evanghelia altuia. Oamenii învățau texte întregi pe de rost. A rămas înscris pe paginile istoriei cum o tânără învățată, pe nume Alice Collins, a fost chemată la o întrunire să spună din memorie cele zece porunci și porțiuni din epistolele apostolului Pavel. În vremea aceea era o mare foame după Cuvântul lui Dumnezeu.

Wycliffe și-a isprăvit cu bine lucrarea. Anglia a primit pentru prima dată Biblia în limba poporului și aceasta a fost o mare binecuvântare pentru toată Europa. Vrăjmașul cel vechi – satan – a căutat prin agenții săi să-l aresteze pe Wycliffe. Dar Dumnezeu a vegheat asupra slujitorului Său și l-a chemat în patria cerească pe data de 31 decembrie 1384.

 

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

www.fundatiaseer.ro

 

NU TE TEME, DUMNEZEU ESTE CU TINE!

„Eu sunt scutul tău şi răsplata ta cea foarte mare.” (Geneza 15:1)

     Când Dumnezeu aduce o situație nouă în viața ta sau îți cere să faci ceva ce nu ai mai făcut niciodată, vei experimenta incertitudine și teamă, și vei avea o mulțime de întrebări. Dumnezeu știe lucrul acesta; de aceea promisiunea pe care ți-o face este întotdeauna egală cu proiectul pe care ți-l dă. Imaginează-ți că îți vinzi casa și trebuie să-ți împachetezi toate lucrurile, să-ți pui familia în mașină și s-o pornești la drum fără să ai idee încotro te îndrepți. Ți se pare o nebunie?

Asta i-a cerut Dumnezeu lui Avraam să facă. Însă El i-a spus: „Nu te teme. Eu sunt scutul tău şi răsplata ta cea foarte mare.” Cuvântul „scut” înseamnă că Dumnezeu te va ocroti, iar cuvântul „răsplată” înseamnă că El Se va îngriji de tot ce ai nevoie.

Oare asta înseamnă și că nu vei experimenta teamă? Nu, ci că trebuie să te încrezi în El în ciuda temerilor tale! Dr. Bernard Vittone spunea: „Pe măsură ce îmbătrânim, ne pierdem capacitatea de a face deosebirea între teama negativă (asociată cu munca, stresul și tensiunea) și teama pozitivă, care este ceva natural și care reprezintă o componentă interesantă a lucrurilor noi pe care le încercăm.” Drept urmare, devenim și mai fricoși și evităm situațiile care ne creează teamă. Când se întâmplă lucrul acesta, dorința de a ne simți în siguranță ne face să ne blocăm într-o stare de neutralitate.

Încercarea de a evita riscul este precum încercarea de a evita să trăiești fără a depune niciun efort în acest sens. Dacă Avraam ar fi refuzat să-L asculte pe Dumnezeu din cauza fricii de necunoscut, ar fi pierdut „răsplata cea foarte mare”. Așadar, alungă-ți teama și cere binecuvântarea pe care ți-a promis-o Dumnezeu când vei ajunge de partea cealaltă. Nu te teme, Dumnezeu este cu tine!

24 Octombrie 2016

TOTUL PENTRU GLORIA LUI

de Oswald CHAMBERS

Perspectiva lui Dumnezeu

Dar mulţumiri fie aduse lui Dumnezeu care întotdeauna ne conduce la victorie în Cristos… 2 Corinteni 2:14

Perspectiva unui slujitor al lui Dumnezeu nu trebuie să fie cât mai înaltă, ci trebuie să fie cea mai înaltă. Ai grijă să menţii cu perseverenţă perspectiva lui Dumnezeu; trebuie să faci aceasta în fiecare zi, puţin câte puţin; nu te gândi la un nivel finit. Nici o putere din afară nu poate atinge perspectiva lui Dumnezeu.

Perspectiva pe care trebuie s-o avem este aceea că noi ne aflăm aici cu un singur scop, si anume să fim nişte captivi care-L urmează pe Cristos în alaiul Său triumfal. Nu suntem nişte „exponate” în expoziţia lui Dumnezeu, ci suntem aici ca să arătăm un singur lucru: predarea absolută a vieţilor noastre lui Isus Cristos. Ce mici sunt toate celelalte perspective – „Sunt singur în lupta pentru Isus” sau „Trebuie să ţin sus cauza lui Cristos şi să păstrez această cetate pentru EI”! Pavel spune: „Eu sunt în alaiul unui cuceritor şi. indiferent ce dificultăţi aş întâmpina, întotdeauna parcurg marşul biruinţei”. Este această idee aplicată practic în viaţa noastră? Bucuria secretă a lui Pavel era că Dumnezeu l-a luat pe el, un rebel înverşunat împotriva lui Isus Cristos. şi l-a făcut captiv – şi acesta a devenit scopul său Bucuria Iui Pavel era să fie un captiv al Domnului, el nu avea nici un alt interes în cer sau pe pământ. Este un lucru ruşinos pentru un creştin să vorbească despre câştigarea biruinţei. Învingătorul trebuie să deţină într-atâta stăpânirea asupra noastră, încât să vorbim întotdeauna de biruinţa Lui; prin El suntem noi mai mult decât învingători.

„Noi suntem înaintea lui Dumnezeu o mireasmă a lui Cristos…” (2 Corinteni 2:15). Suntem îmbibaţi cu mireasma tui Isus şi, oriunde mergem, suntem o minunată înviorare pentru Dumnezeu.

MANA DE DIMINEAŢĂ

„Umblaţi în dragoste, după cum şi Hristos ne-a iubit şi 5-a dat pe Sine Însuşi pentru noi”. „Să veghem unii asupra altora…” EVREI 5:2

Este un imens privilegiu de a fi chemaţi de Dumnezeu să-I urmăm pilda ca şi nişte fii iubiţi ai Lui. Dumnezeu nu poate fi mulţumit cu nimic mai puţin decît de a vedea trăsăturile Lui în aceia pe care i-a adus în relaţia cu El însuşi. Acele binecuvîntate trăsături dumnezeieşti au fost arătate aici, în mod desăvîrşit, în Fiul lui Dumnezeu, astfel că sîntem îndreptaţi direct către Domnul Hristos, care ne-a iubit şi S-a dat pe Sine pentru noi. Fiecare pas al vieţii Domnului Isus pe pămînt a fost făcut în ascultare de voia Tatălui şi în dragoste pentru noi. Dar atenţia noastră este îndreptată spre moartea lui Hristos, căci acolo a fost văzută dragostea Lui pentru noi în plinătatea şi desăvîrşirea ei. Dragostea este măsurată în funcţie de valoarea jertfei şi jertfa Domnului Isus este de o valoare infinită. Cineva ar putea să spună: „Dar exemplul dat este infinit mai presus de ce poate să realizeze o fiinţă muritoare şi limitată ca noi. Aşa este, într-adevăr! Totuşi, umblarea noastră trebuie să fie caracterizată printr-o dragoste divină, şi nimic mai mult nu poate preţui pentru Dumnezeu. Cu cît mai mult sîntem ocupaţi cu Hristos şi dragostea Lui, cu atît mai mult vom arăta dragostea Lui în umbletele noastre şi în manifestarea ei, a unora faţă de alţii. Veghem noi unii asupra altora, cum ne îndeamnă sfîntul Cuvînt al lui Dumnezeu şi astăzi? Ne îmbărbătăm noi unii pe alţii? Să privim puţin în jurul nostru! Este cineva din familia noastră care are nevoie să fie mîngîiat din pricina vreunei nenorociri mai recente? Să-i dăm un telefon sau să-l vizităm ca să-l mîngîiem. Este vre-un prieten creştin care are nevoie de un sfat chiar acum? Împărtăşind cu el experienţa noastră personală, poate să-i fie de mare folos, dacă ea este în limitele Scripturii. Este vre-un credincios care trece printr-o criză spirituală şi care are nevoie de ajutorul nostru? Să ne ducem la el cu dragoste şi îngăduinţă şi nu cu un duh de „mai sfînt decît el”. Mîngîierea, sfătuirea, purtarea de grijă şi ajutorul spiritual şi chiar material, sînt fapte de încurajare. Nu te sfii să chemi pe un credincios în ajutor. Aşa cum îl chemăm pe Dumnezeu, Marele nostru Mîngîietor şi încurajator, tot aşa putem să-i chemăm şi pe nedesăvîrşiţii Lui slujitori. Nu lăsa ca mîndria personală sau de familie să blocheze mijlocul acesta pe care L-a pregătit Dumnezeu pentru astfel de împrejurări. Să privim înainte. Am putea noi să stăm indiferenţi înaintea Domnului, în ziua aceea, ştiind că n-am vrut să ajutăm, şi să încurajăm, sau chiar să ne însoţim cu cineva din poporul Său aici pe pămînt? Va fi vre-un motiv sau scuză pe care El să le poată accepta? Avînd în vedere întoarcerea Lui iminentă, să veghem şi să facem tot ce depinde de noi ca să practicăm dragostea Domnului Isus, lăsîndu-ne lucraţi şi îmbrăcaţi cu trăsăturile Lui, îndemnîndu-ne unii pe alţii la dragoste şi la fapte bune (Ev. 10:24).”Noi nu putem să realizăm dragostea Domnului Hristos în părtăşia cu El, fără să cuprindem în ea pe toţi aceia pe care El îi iubeşte ca pe ai Săi” J.N.D.

„A pretinde dragostea, nu înseamnă a iubi”. Ea se dă, nu se cere.

MÂNTUIREA PRIN HRISTOS

Meditaţii zilnice – de Fritz BERGER

„Ştiu faptele tale: că nu eşti nici rece nici în clocot. O, dacă ai fi rece sau în clocot!” Apoc. 3:15.

Eu cred că reprezentantul, îngerul bisericii din Laodiceea, s-a cutremurat de frică, când a primit scrisoarea din partea lui Dumnezeu. Spune mult când cineva primeşte o scrisoare, dictată direct de Dumnezeu şi în care scrie deja de la început un „O”. Acest „O”, nu este un „O” omenesc, ci unul care are mari urmări, deoarece Isus trebuia să-i spună: „O, dacă ai fi rece sau în clocot. Dar fiindcă eşti căldicel, nici rece nici în clocot, te voi vărsa din gura Mea”. Când Dumnezeu varsă ceva din gură, acela nu va mai fi luat înapoi. Acest înger împreună cu Biserica Lui s-au înşelat amarnic. El a avut o părere bună despre el şi a crezut că are tot ceea ce are nevoie pentru ca să fie mântuit, şi că lui nu-i mai liseşte nimic. El nu era deci sărac în duhul. El n-a ştiut că este ticălos, nenorocit, sărac, orb şi gol. Trebuie dar să punem întrebarea: „Poate un copil al lui Dumnezeu să ajungă din nou într-o astfel de stare? Răspunsul este: „Da, deoarece aici este chiar o mărturie. El a văzut într-un timp că el a fost făcut bogat în toate lucrurile. Căci în Hristos i s-a dăruit şi lui totul. În Hristos sunt ascunse toate bogăţiile. Dar acest înger n-a căutat aceste bogăţii. În timpul ispitelor n-a aşteptat ajutor de la Dumnezeu. El a cunoscut făgăduinţele, dar s-a încrezut în trupul său şi a făcut aşa cum fac fiii acestei lumi. De aceea n-a mai fost nici lumină, nici sare, şi s-a simţit mai bine între fiii lumii decât între copiii lui Dumnezeu. Dar Isus nu l-a pus încă deoparte, ci l-a sfătuit să cumpere aur de la El, curăţit prin foc, „Ca să te îmbogăţeşti şi haine albe ca să te îmbraci cu ele şi să nu ți se vadă ruşinea goliciunii tale şi doftorie pentru ochi ca să vezi”.

TEZAURUL PROMISIUNILOR LUI DUMNEZEU

de Charles H. SPURGEON

STABILITATE DUMNEZEIASCĂ

Te voi face pentru poporul acesta ca un zid tare de aramă; ei se vor război cu tine, dar nu te vor birui; căci Eu voi fi cu tine ca să te scap şi să te izbăvesc, zice Domnul. Ieremia 15.20


Stăruinţa în temerea de Dumnezeu şi credinţa în El îl face pe un om ca un zid de oţel pe care nimeni nu poate să-l dărâme. Numai Domnul poate să facă astfel de oameni: şi aceştia sunt necesari şi în Biserică şi-n lume, şi mai ales pentru vestirea Evangheliei.Pe aceşti oameni ai neprihănirii care nu se împacă niciodată cu păcatul, oamenii decăzuţi din vremea noastră îi vor prigoni cu furie. Nimic nu îl înfurie mai tare pe Satana şi ceata lui, decât hotărârea de a rămâne în neprihănire. După cum o armată vrăjmaşă înconjoară un loc întărit, tot aşa oamenii atacă tăria sfântă a unui om hotărât. Dar ei nu îi vor birui nicidecum pe aceia pe care Dumnezeu i-a încins cu puterea Sa. Asupra celor slabi care sunt luaţi de orice vânt de învăţătură, este de ajuns să sufle un vânt şi aceştia se duc; dar aceia care sunt întemeiaţi pe învăţătura harului, au o putere care-i face să rămână tari ca stâncile în mijlocul mării înfuriate.

De unde vine această tărie? „Eu sunt cu tine” zice Domnul: iată explicaţia. Domnul ştie să izbăvească sufletele credincioase de loviturile vrăjmaşilor lor. Oştiri întregi pot să ne înconjoare, dar Domnul oştirilor este cu noi. Noi nu vom da înapoi nici o centimă, căci Domnul ne ţine pe poziţia noastră şi cu El vom rămâne totdeauna pe această poziţie.

DOMNUL ESTE APROAPE!

Calendar Biblic

Nu știți că cei ce aleargă în locul de alergare, toți aleargă, dar numai unul capătă premiul? Alergați dar în așa fel ca să căpătați premiul! 1.Cor. 9,24.

Se spune că contele Peter von Burgos a fost odată așa de obosit că a dat ordin să nu fie sculat orice s-ar întâmpla. Chiar în timpul când dormea a murit regele Alfons von Aragonien. Oștirile au trimis soli la conte ca să-i ofere coroana. Slujitorii lui ascultători ordinului primit s-au opus să-l scoale și astfel au plecat solii mai departe ca să ofere coroana altuia. Din cauza somnului contele Peter nu a putut deveni rege al Aragoniei. Pe noi ne așteaptă o cunună care nu se veștejește. Apostolul Pavel s-a purtat aspru cu trupul său și-l ținea în stăpânire. El ținea firea și cerințele ei în moarte și avea numai un țel: de a ajunge la Hristos în slava Sa și aici de a-i sluji. De aceea a căutat cu orice preț să țină în frâu firea pământească și orice înălțare omenească ca o frânare a lui pe calea lui Hristos față de slava cerească care îl aștepta.

Mulți copii ai părinților credincioși sau neamuri ale credincioșilor seamănă cu acest conte de Burgos. Ei cunosc bine calea mântuirii. Știu și faptul că sunt păcătoși îndatorați față de Dumnezeu. Dar până acum nu au luat-o în serios de a întoarce spatele poftei firii pământești și a lumii. Ei se găsesc în somnul adânc al păcatului, ei sunt încurcați prin viclenia Satanei în ce privește venirea Domnului Isus care însemnă sfârșitul timpului de har. Dumnezeu îi avertizează pe toți: „Deșteaptă-te tu, care dormi, scoală-te din morți și Hristos te va lumina.” Efeseni 5.14

Satana nu va lăsa să-i scape nici o ocazie pentru a arunca cu noroi în ochii noștri ca să nu vedem voia lui Dumnezeu pentru noi. Să nu ne lăsăm amăgiți de acest vrăjmaș!

BĂTÎND LA UȘA LUI DUMNEZEU

de Oswald CHAMBERS

Doamne, străluceşte asupra mea astăzi, atrage-mă, condu-mă în toată frumuseţea scopurilor Tale divine; atinge-mi simţurile ca să văd căile Tale şi să-mi găsesc plăcerea în ele.

MEDITAŢII ZILNICE

de Wim MALGO

«Petru s-a întristat că-i zisese a treia oară: „Mă iubeşti?” Si I-a răspuns: „Doamne, Tu toate le ştii; ştii că Te iubesc.”» IOAN 21,17

Dacă în ce priveşte viaţa ta spirituală ai admis că urmarea Domnului a eşuat într-un mod lamentabil, dar totuşi ştii (şi Domnul ştie cu siguranţă) că Îl iubeşti cu adevărat, atunci ai ajuns în punctul în care auzi chemarea Sa la o umblare adevărată în credinţă. Atunci Domnul cel înviat este foarte aproape de tine. Acestor oameni El le dă o slujbă clară, specifică. După fiecare afirmaţie, după fiecare răspuns al lui Petru: «Doamne, tu toate le ştii; ştii că Te iubesc» (loan 21,17), Isus îi spune de trei ori: «Paşte mieluşeii Mei … Paste oiţele Mele! … Paste oile Mele!» (loan 21,15-17). Tu, «Petru» care ai greşit, care însă îl iubeşti din toată inima pe Isus, ridică-te! El are pentru tine o lucrare nouă, minunată: du mieii, oiţele şi oile Sale la păscut! Haideţi să căutăm împreună oile pierdute care «nu sunt din acest staul» şi să slujim Domnului cu toate resursele pe care ni le-a dat. Lucrarea la care ne cheamă El – «Paste mieluşeii Mei» — este în acelaşi timp un mesaj plin de speranţă pentru cei deznădăjduiţi, pentru cei care s-au resemnat pentru că au clacat în viaţa de credinţă, dar care îl iubesc cu adevărat pe Isus!

MEDITAŢII PENTRU FIECARE ZI A ANULUI

de Charles H. SPURGEON

Dimineaţa şi Seara

Dimineața

Se udă copacii Domnului. Psalmi 104:16

Fără apă, copacul nu rodeşte şi nu există. Vitalitatea este esenţială pentru creştin. Trebuie să existe viaţă – un principiu vital insuflat de Duhul Sfânt, altfel nu suntem copacii Domnului. Numele de creştin este un lucru mort. Trebuie să fim umpluţi cu spiritul vieţii divine. Viaţa aceasta este tainică. Noi nu înţelegem circulaţia sevei, prin ce forţă se înalţă, şi cu ce putere coboară din nou. Şi viaţa din lăuntrul nostru este o taină sfântă. Naşterea din nou este îndeplinită de Duhul Sfânt, care intră în credincios şi devine viaţa lui. Această viaţă divină se hrăneşte din trupul şi sângele lui Christos şi este susţinută prin hrană divină, dar cine ar putea să ne spună de unde vine şi unde se duce? Ce lucru tainic este seva! Rădăcinile caută în pământ, dar nu putem vedea cum extrag substanţele şi cum transformă mineralul în vegetal. Această lucrare are loc în întuneric. Rădăcina noastră este Christos Isus, şi viaţa noastră este ascunsă în El. Acesta este secretul Domnului. Sursa primară de viaţă a creştinului este secretă ca viaţa însăşi. Ce activitate permanentă are seva unui cedru! Înăuntrul creştinului, viaţa divină este întotdeauna plină de energie – nu rodeşte întotdeauna, dar lucrează mereu. Darurile credinciosului nu sunt în continuă mişcare, dar viaţa nu încetează nici o clipă să palpite în lăuntrul lui. El nu lucrează întotdeauna pentru Dumnezeu, dar inima lui trăieşte întotdeauna pentru El. După cum seva se arată în frunze și fructe, la fel trebuie să se întâmple cu un creştin adevărat. Darurile lui se arată în umblarea şi vorbirea lui. Dacă vorbeşti cu el, nu se poate abţine să nu vorbească despre Isus. Dacă îi observi acţiunile, vei vedea că a fost cu Isus. Are atât de multă sevă încât purtarea şi vorbirea lui sunt pline de viaţă.

Seara

A început să spele picioarele ucenicilor. loan 13:5

Domnul Isus îşi iubeşte atât de mult poporul încât, în fiecare zi, face pentru ei un lucru egal cu spălarea picioarelor. El le primeşte acţiunile cele mai sărăcăcioase, simte durerile lor cele mai adânci, aude dorinţele cele mai slabe, şi uită toate fărădelegile lor. El este încă Slujitorul lor, dar şi Prietenul şl învăţătorul lor. El nu face numai fapte maiestuoase pentru ei, în calitate de Mare Preot, cum ar fi purtarea turbanului şi pietrele preţioase de pe pieptar, în timp ce mijloceşte pentru ei; El se umileşte şi trece printre copiii Săi purtând ligheanul şi ştergarul. Face acest lucru atunci când, zi după zi, ne îndepărtează slăbiciunea şi păcatele. Noaptea trecută, când te-ai rugat, ai mărturisit cât de nevrednică este purtarea ta, şi cât de slabă este mărturisirea credinţei tale. Chiar în seara aceasta trebuie să jeleşti din nou, fiindcă ai căzut în aceeaşi nebunie şi păcat din care te-a eliberat harul. Totuşi, Isus are mare răbdare cu tine. Îţi va asculta mărturisirea, şi va spune „da, voiesc,fii curăţit” (Matei 8:3), El va aplica din nou „sângele stropirii” (Evrei 12:24), va aducă pace conştiinţei tale şi va îndepărta orice pată. Atunci când Christos iartă păcătosul o dată pentru totdeauna şi îl primeşte familia lui Dumnezeu este un act de iubire veşnică. Totuşi, ce răbdare are Mântuitorul atunci când îndură repetatele căderi ale ucenicului Său cu multă blândeţe, şi spală zi de zi şi ceas de ceas fărădelegile copilului Său iubit! Să seci un potop de răzvrătire este un lucru minunat. Dar să înduri loviturile unor ofense repetate – să suporţi mereu încercările la care îţi este supusă răbdarea – este un lucru divin! In timp ce aflăm mângâiere și pace în curăţirea zilnică a Domnului, influenţa ei ar trebui sä ne întărească vegherea şi să ne mărească dorinţa de sfinţenie. Este acesta cazul tău?

IZVOARE IN DEŞERT

Iată, te fac o sanie ascuţită, nouă de tot, cu mulţi dinţi. (Isaia 41:15)

Pe la începutul secolului al XX-lea, o bară de oţel valora cam 5 dolari. Însă dacă era forjată în potcoave de cai, valora 10 dolari; dacă era transformată în ace, valoarea ei era de 350 de dolari; dacă era folosită pentru fabricarea lamelor de bricege mici, valoarea ei era de 32000 de dolari; dacă era transformată în arcuri pentru ceasuri, valoarea ei creştea la 250000 de dolari. Ce lovituri a trebuit să îndure bara de oţel ca să ajungă să valoreze atât de mult! Dar cu cât era mai mult modelată, lovită cu ciocanul, trecută prin foc, bătută, presată şi şlefuită, cu atât valoarea ei era mai mare.Putem folosi această analogie ca să ne amintim să fim liniştiţi, tăcuţi şi îndelung-răbdători, pentru că cei care suferă cel mai mult aceia rodesc cel mai mult. Şi prin durere obţine Dumnezeu cel mai mult de la noi, pentru gloria Sa şi pentru binecuvântarea altora. selectat

O, dă robului Tău răbdarea de a fi liniştit,

        Şi de a suporta voia Ta;

Curajul de a risca totul pe braţul Tău

        Care nu-i va face rău;

Înţelepciunea care niciodată nu mă va lăsa să mă abat

        De la calea mea;

Dragostea care acum mă îndurerează, dar totuşi ştie cel mai bine

        Când trebuie să mă odihnesc.

Viaţa noastră este foarte misterioasă. De fapt, ar fi cu totul inexplicabilă dacă nu am crede că Dumnezeu ne pregăteşte pentru evenimente şi lucrări care stau nevăzute dincolo de vălul lumii eterne – unde duhurile care sunt ca oţelul călit vor fi chemate pentru o slujbă specială.

Cu cât sunt mai ascuţite cuţitele Meşterului, cu atât este mai fină şi mai frumoasă lucrarea Lui.

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

Volumul III

Ieremia 40.110

Ce sa întâmplat oare cu Ieremia în vâltoarea tuturor acestor evenimente? Rămas în curtea gărzii „până în ziua când a fost luat Ierusalimul” (cap. 38.28), el a fost apoi pus în lanţuri împreună cu toţi ceilalţi captivi şi, până la Rama, a făcut parte, alături de ei, din sinistrul cortegiu al deportaţilor conduşi în exil. Între timp, Nebuzaradan, şeful gărzilor, cel care răspundea de prizonieri, a primit de la însuşi împăratul Babilonului instrucţiuni binevoitoare în legătură cu Ieremia. Nu numai că nu trebuia să i se facă niciun rău, ci profetului i se dă chiar libertatea de aşi hotărî singur soarta. Este invitat să aleagă între a merge în Babilon, unde se găseau „smochinele cele bune” din cap. 24, acei exilaţi cu privire la care Domnul promisese că îi va proteja şi că îi va face să prospere, şi a rămâne cu săracii ţării, cei lăsaţi în Iudeea. În ciuda libertăţii care i se acordă, profetul se abţine să facă o alegere de unul singur (v. 5), dândune astfel o nouă lecţie despre dependenţă. El nu şia pus problema binelui său personal, ci dorinţa lui era să se găsească în locul în care Dumnezeu voia să îl aşeze ca să Îi slujească. În lipsa îndrumărilor de sus, el îl lasă pe şeful gărzilor să hotărască pentru el, recunoscând voia Domnului în sfatul dat de acesta: iată un exemplu de luat în seamă ori de câte ori nu ne este clar încotro să mergem (comp. cu Geneza 13.9).

PÂINEA CEA DE TOATE ZILELE

Text: Romani 9:1-5

ÎTI PASĂ?

Căci aproape că doresc să fiu eu însumi anatema, despărţit de Cristos, pentru fraţii mei, pentru rudele mele trupeşti. Romani 9:3

Cinci băieţi au aruncat câte o monedă de 1 cent în farfuria colectei misionarilor, spune o povestire. Unul dintre ei a pus moneda şi a râs. Era un cent subţire, simbol al inimii sale înguste, a atitudinii sale nepăsatoare faţă de soarta celor pierduţi. Al doilea băiat a pus centul lui şi s-a uitat în jur, evident mulţumit de sine însuşi. Era o monedă strălucitoare de aramă lustruită, simbol al unei inimi mândre. Al treilea băiat şi-a pus bănuţul cu reţinere, spunându-şi: „Presupun că trebuie să fac lucrul acesta din moment ce şi alţii îl fac”. Moneda de oţel era simbolul unei inimi reci.

Următorul a fost un băiat care a vărsat o lacrimă şi a spus: „Săracii păgâni”. Era un cent de argint dat cu milă. Al cincilea băiat a venit cu o inimă frântă: „Doamne Isuse, a spus el, dau de dragul Tău, sperând că mulţi oameni vor crede în Tine”. Era o monedă de aur a compasiunii şi a iubirii.

Cum răspunzi atunci când te gândeşti la cei pierduţi în lume, cei
ce locuiesc cu tine în cartier, în oraşul tău, sau pe alt continent îndepărtat? Priveşte la exemplul lui Pavel, care plânge pentru mântuirea neamului evreiesc – poporul său. El era în acord cu Cristos, care a văzut mulţimile şi „I s-a făcut milă de ele, pentru că erau necăjite şi risipite, ca nişte oi care n-au păstor” (Matei 9:36).

Dacă vom rămâne în părtăşie cu Mântuitorul nostru care ne poartă
de grijă, vom deveni şi noi asemenea Lui în dragostea pentru cei pierduţi. Apoi, motivaţi de mila Sa, vom deveni creştini cărora le pasă.     P.R.V.

Pune-n noi un foc, ne scoală, Te rugăm!

In timp ce lumea piere, noi ne vedem de drum;

Fără scop şi pasiune, trăim pentru acum.

Pune-n noi un foc, ne scoală, Te rugăm! – Cushman

Unui creştin îi pasă de lune atunci când disperarea o apasă.

DOMNUL ESTE APROAPE – GBV

http://www.gbv.ro/meditatii-zilnice/domnul-este-aproape

Nu mai sunt vrednic să fiu numit fiul tău; fă-mă ca pe unul din argații tăi.
Luca 15.19

Istoria fiului risipitor, spusă de Domnul Isus în Luca 15, prezintă o frumoasă imagine a inimii lui Dumnezeu Tatăl și a bucuriei Sale, atunci când un păcătos se întoarce la El cu inima zdrobită. Mai există însă o lecție în această pildă pentru cei care au urechi de auzit. Când fiul risipitor și-a venit în fire și s-a hotărât să se întoarcă la tatăl său, s-a gândit la ceea ce avea să-i spună: „Tată, am păcătuit, … nu mai sunt vrednic să mă numesc fiul tău. Fă-mă ca pe unul din argații tăi” (versetele 18 și 19).

După aceasta a plecat, dar tatăl său l-a zărit pe când el era încă departe, a alergat spre el și l-a acoperit cu sărutări. Fiul a început să spună ceea ce se hotărâse mai înainte, însă n-a mai rostit cuvintele: „Fă-mă ca pe unul din argații tăi”, căci, prin harul tatălui, a fost adus în poziția de fiu, ilustrată prin „haina cea mai bună” (versetul 22). Ce imagine este aceasta, a poziției de fiu în care am fost aduși! Acesta este argumentul apostolului Pavel către galateni, atunci când aceștia căutau să se așeze sub lege. Nu, aceasta înseamnă să devii slujitor spune apostolul să te pui în poziția de rob, pentru că Dumnezeu v-a făcut fii ai Săi și a trimis Duhul Fiului Său în inimile voastre, care strigă: „Ava, Tată” (Galateni 4.1-7).

De când a hotărât să se întoarcă din țara îndepărtată și până a ajuns la tatăl său, fiul risipitor era într-o poziție similară cuiva care se află în Romani 7 – convertit, însă aflat sub lege. Totuși, unul ca acesta va găsi eliberare din robie prin Hristos și va primi Duhul de înfiere (Romani 8.15). Există multe persoane care, în mod practic, sunt în aceeași stare ca a fiului risipitor în drum spre tatăl său, fiind convertiți, însă fără să realizeze deplina eliberare ca fii în prezența Tatălui, prin Duhul Sfânt.

B Reynolds

SĂMÂNȚA BUNĂ

http://www.gbv.ro/meditatii-zilnice/samanta-buna

… spre seară se va arăta lumina. Zaharia 14.7

O lumină în întuneric

Vorbind despre respectul lui John Wycliffe față de adevăr, un istoric a spus că reformatorul a fost „un om care a iubit în mod sincer adevărul și care l-a vestit atât celor învățați, cât și poporului de rând”. El a fost numit și „steaua de dimineață a zorilor Reformei”. Wycliffe a afirmat că Biblia prezintă calea mântuirii omului și modelul de viață al creștinilor, și nu religia cu diferitele sale forme.

Dumnezeu a permis ca cea mai mare realizare a lui Wycliffe să fie aceea de a pune Biblia la îndemâna poporului în limba engleză. Traducerea Bibliei în limba engleză și crearea grupului de predicatori a avut o influență mare asupra englezilor și a netezit calea Reformei. În afară de aceasta, ideile lui Wycliffe s-au răspândit în Europa cu repeziciune. Un rol important în răspândirea acestora l-au jucat studenții boemi, care studiau în Anglia. Era momentul în care se arăta lumina dumnezeiască în întunericul necunoștinței față de Dumnezeu.

Vorbind despre ideile lui Wycliffe, cineva a spus că ele sunt „câteva grinzi” ale unui pod care face trecerea de la întunecatul Ev Mediu la epoca modernă, acest pod prinzând contur odată cu declanșarea Reformei. În întunericul necunoștinței, în care se zbătea creștinătatea acelor ani, a răsărit lumina. Lumina nu era Wycliffe, ci Scriptura, la a cărei traducere a lucrat și reformatorul.

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

www.fundatiaseer.ro

FII MULTUMITOR PENTRU TOT CE AI!

„Mulţumiţi lui Dumnezeu pentru toate lucrurile; căci aceasta este voia lui Dumnezeu… cu privire la voi”

(1 Tesaloniceni 5:18)

     Teoreticianul și fizicianul Stephen Hawking are o minte sclipitoare, destui oameni avizați asemuindu-l cu Albert Einstein. Însă el suferă de o boală degenerativă rară, numită scleroză laterală amiotrofică. Această boală l-a dus la paralizie. El a învățat să utilizeze computerul cu vârfurile degetelor, și așa a reușit să-și comunice calculele și gândurile.

Înainte de a se îmbolnăvi, el și-a descris viața drept „o experiență lipsită de sens”. Obișnuia să bea prea mult și să lucreze prea puțin. Însă după ce a descoperit că e posibil să mai aibă numai câțiva ani de trăit, viața lui a căpătat brusc o nouă semnificație. De fapt, a devenit mai fericit decât înainte. El a explicat acest paradox în felul următor: „Când așteptările cuiva se reduc la zero, acea persoană apreciază tot ceea ce are”. Când ți se spune că mai ai o perioadă limitată de trăit, lucrul acesta îți schimbă întreaga perspectivă asupra vieții. Lucrurile pe care le treceai cu vederea devin, dintr-odată, semnificative: hohotul de râs al copiilor, răsăritul sau apusul, dragostea prietenilor ori a familiei, chiar și o simplă plimbare în parc…

Cei mai nefericiți oameni de pe pământ sunt cei ce cred că „viața le este datoare cu ceva”. Ei nu sunt niciodată fericiți, pentru că au impresia că nu primesc niciodată ceea ce merită. Apostolul Pavel se afla în închisoare, fără speranța că va ieși de acolo, când a scris: „Mulţumiţi lui Dumnezeu pentru toate lucrurile; căci aceasta este voia lui Dumnezeu, în Hristos Isus, cu privire la voi”.

Ce voia el să spună? Un lucru simplu: în loc să intri în competiție, să te compari cu alții și să te plângi, uită-te atent la lucrurile bune pe care ți le-a dat Dumnezeu, bucură-te de ele și dezvoltă-ți o atitudine de mulțumire (Filipeni 4:8).

23 Octombrie 2016

TOTUL PENTRU GLORIA LUI

de Oswald CHAMBERS

Nimic din ele!

Dacă este cineva în Cristos. este o făptura nouă; cele vechi s-au dus. 2 Connteni 5:17

Domnul nostru nu tolerează niciodată prejudecăţile noastre, ci le distruge, le calcă în picioare. Suntem înclinaţi să credem că Dumnezeu manifestă un interes special faţă de anumite prejudecăţi de-ale noastre şi suntem absolut siguri că El nu se va comporta cu noi aşa cum ştim că trebuie să se comporte cu alţi oameni. ..Dumnezeu trebuie să Se poarte foarte dur cu alţii, dar bineînţeles că El ştie că prejudecăţile mele sunt corecte.” „Nimic din ele!” – trebuie să învăţăm aceasta. în loc să fie de partea prejudecăţilor noastre. Dumnezeu in mod deliberai le mătură din cale Face parte din educaţia noastră morală ca prejudecăţile noastre să fie distruse de providenţa Sa iar noi să urmărim cum face El aceasta Dumnezeu nu arată nici un respect faţă de lucrurile pe care I le aducem; El vrea un singur lucru de la noi: predarea noastră necondiţionată.

Când ne naştem din nou. Duhul Sfânt începe să formeze noua Lui creaţie în noi şi vine un timp când nu va mai rămâne în noi nici un pic din vechea noastră viaţă: vechea noastră sobrietate dispare, precum şi vechea noastră atitudine faţă de lucruri şi joaic lucrurile sunt de la Dumnezeu” (5:1S). Cum vom ajunge să căpătăm acea viaţă în care nu mai există pofte, nici interes faţade propria persoană, nici sensibilitate ta împunsăturile altora, ci numai acea dragoste care nu se mânie, care nu se gândeşte la rău. care e întotdeauna bună? Singura cale este prin a nu lăsa să rămână în noi nimic din vechea viaţă, ci a avea doar încrederea simplă şi deplină în Dumnezeu

MANA DE DIMINEAŢĂ

„Silindu-vă să păstraţi unitatea Duhului prin legătura care uneşte a păcii”. EFESENI 4:3

Aici începe problema părtăşiei unora cu alţii. Întreaga noastră viaţă trebuie să fie expresia acestei părtaşii în care Duhul Sfînt ne leagă pe toţi împreună în „trup” într-o armonioasă supunere de Capul care este Hristos şi deci, într-o unitate vie ca mădulare unii altora. Şi aceasta este practic „unitatea Duhului” de care vorbeşte apostolul, îndemnîndu-ne să o păstrăm, dîndu-ne toată silinţa în această privinţă. De sigur nu se referă numai la unitatea trupului în general, ci a tuturor acelor mădulare care alcătuiesc, propriuzis, trupul – trupul corespunzător Domnului Hristos care este Capul. Şi aceasta este ce trebuie să fie văzut în Adunarea lui Dumnezeu, dacă vrea să împlinească propriul ei caracter – o unitate vie, grăitoare, activă şi în ascultare, inspirată de dragostea faţă de Capul ei. Ce mărturie pentru El a acelor doi sau trei adunaţi împreună într-un astfel de duh!

Aşa era la început cînd se putea spune că „mulţimea celor ce crezuseră era o inimă şi un suflet” (Fapte 4:32).Din punct de vedere istoric, unitatea şi părtăşia s-au dezintegrat treptat, din pricină că autoritatea Duhului Sfînt în Adunare a fost ignorată; dar a înflorit ori cînd şi oriunde creştinii au înţeles nevoia de a păstra unitatea Duhului prin legătura păcii.Nevoia extremă a Bisericii de astăzi, nu este de fuzionări organizatorice şi de o activitate ecumenică sporită, ci mai degrabă este ca Duhul Sfînt să ne conducă prin Cuvîntul lui Dumnezeu, într-o înţelegere tot mai adîncă şi într-o recunoaştere practică a prezenţei şi activităţii Lui între aceia care se adună în numele Domnului Hristos.Ce binecuvîntare şi bucurie curge în mijlocul oamenilor lui Dumnezeu, cînd Duhul Sfînt este liber să-L slăvească pe Domnul Isus în mijlocul lor, şi să-i facă să semene cu El în adevăr şi în dragoste. Ce mărturie rezultă din faptul că fiind umpluţi de Duhul Sfînt ei pornesc în puterea acestei plinătăţi să slujească Domnului lor.

Ce dovadă practică de dragoste străluceşte în vieţile lor cînd dragostea lui Dumnezeu este vărsată în inimile lor. Dragostea lui Dumnezeu în noi! Ce lucrare extraordinară ca, în nişte inimi care altădată erau pline de ură, de stricăciune şi de orice fel de corupţie, şi care prin harul Lui au fost înlocuite cu inimi adevărate, lucrate de Duhul Sfînt, să sălăşluiască acum însuşi Dumnezeu prin dragostea Lui personificată în Prea Iubitul Său Fiu! Să privim înainte. Am putea noi să stăm indiferenţi înaintea Domnului, în ziua aceea, ştiind că n-am vrut să ajutăm, şi să încurajăm, sau chiar să ne însoţim cu cineva din poporul Său aici pe pămînt? Va fi vreun motiv sau scuză pe care El să le poată accepta? Avînd în vedere întoarcerea Lui iminentă, să veghem şi să facem tot ce depinde de noi ca să practicăm dragostea Domnului Isus, lăsîndu-ne lucraţi şi îmbrăcaţi cu trăsăturile Lui, îndemnîndu-ne unii pe alţii la dragoste şi la fapte bune (Ev. 10:24).”Noi nu putem să realizăm dragostea Domnului Hristos în părtăşia cu El, fără să cuprindem în ea pe toţi aceia pe care El îi iubeşte ca pe ai Săi” J.N.D.

„A pretinde dragostea, nu înseamnă a iubi”. Ea se dă, nu se cere.

MÂNTUIREA PRIN HRISTOS

Meditaţii zilnice – de Fritz BERGER

„Trebuie ca El să crească, iar eu să mă micşorez”. Ioan 3:30.

Aceste cuvinte le-a spus Ioan Botezătorul cu privire la Isus când acesta a început să înveţe. În continuare a mai spus: „Cine are mireasă, este mire; dar prietenul mirelui, care stă şi-l ascultă se bucură foarte mult de glasul mirelui; şi această bucurie, care este a mea, este deplină”. Deci această vreme a aşteptat-o Ioan. Dar el nu se socoteşte ca făcând parte din mireasă, ci se socoteşte ca fiind prietenul Mirelui. Dar nici nu se simte ca şi unul pus deoparte, deoarece el a ştiut că se află la sfârşitul alergării lui.

Dar el a mărturisit cu putere mare despre Isus şi a spus: „Cel care vine din cer este mai presus de toţi, cel ce este de pe pământ este pământesc şi vorbeşte ca de pe pământ. Cel ce vine din cer este îmi presus de toţi. El mărturiseşte ce a văzut şi ce a auzit şi nimeni nu primeşte mărturia Lui. Cine primeşte mărturia Lui adevereşte prin aceasta că Dumnezeu spune adevărul. Căci Acela pe care L-a trimis Dumnezeu vorbeşte cuvintele lui Dumnezeu”. Și aceasta este la fel şi astăzi. Cel care are sămânţa din Isus, acela vorbeşte Cuvântul lui Dumnezeu.

Azi se învaţă mult: „Trebuie ca El să crească iar eu să mă micşorez”. În Cuvânt este scris că noi am murit împreună cu Hristos, deci noi parcă nu am exista. Deoarece Cuvântul spune: „Dacă unul singur a murit pentru toţi, toţi deci au murit” şi „Nu mai trăiesc eu, ci Hristos trăieşte în mine”. Dar Hristos nu trăieşte în noi ca şi un copil mic care trebuie îngrijit, ci El este îngrijitorul sfântului şi adevăratului Cort.

Prin versetul acesta „trebuie ca El să crească, iar eu să mă micşorez”, Ioan a vrut să spună, că El se află la sfârşitul învăţăturii lui. Isus a început dar să facă, să înveţe, a crescut în înţelepciune şi era plăcut înaintea lui Dumnezeu. Dar Ioan a fost înlăturat şi a fost decapitat. Și noi să sporim şi să creştem în toate privinţele, în Acela care este Capul, Hristos. Din plinătatea Lui putem să primim har după har.

TEZAURUL PROMISIUNILOR LUI DUMNEZEU

de Charles H. SPURGEON

SECERIŞUL LUMINII, BUCURIA

Lumina este semănată pentru cel neprihănit şi bucuria pentru cei cu inima curată. Psalmul 97.11

Neprihănirea poate să-l coste pe cel care o urmăreşte în orice împrejurare, dar până la urmă se sfârşeşte printr-o răsplătire care este un mare câştig. O viaţă sfântă este o sămânţă; multă sămânţă este răspândită şi este îngropată în pământ, dar nu este complet pierdută. Noi greşim dacă aşteptăm o recoltă imediată, dar greşeala este firească, căci este imposibil ca să acoperi lumina. Totuşi „lumina este semănată”, spune versetul de mai sus. Aici ea este ascunsă; nimeni nu poate s-o vadă, dar ea este semănată. Într-o zi suntem siguri că ea se va arăta.

Noi suntem deplin încredinţaţi că Domnul a pregătit un seceriş pentru semănătorii care răspândesc lumina, seceriş în care va culege fiecare pentru el însuşi. Atunci va urma pentru el o uşurare; un snop de bucurie pentru fiecare sămânţă de lumină. Căci inima lor era neprihănită înaintea lui Dumnezeu, chiar dacă oamenii nu aveau încredere în ei şi-i opreau să semene lumina. Ei au încă de aşteptat roadă de preţ a pământului; dar lumina este semănată şi Domnul le pregăteşte un seceriş de bucurii.

Îndrăzniţi, fraţilor, să semănăm fără grabă, stăpânindu-ne inimile cu răbdare şi în curând ele vor avea bucurie şi lumină.

DOMNUL ESTE APROAPE!

Calendar Biblic

Când vei intra în țara pe care ți-o dă de moștenire DOMNUL, DUMNEZEUL tău, când o vei stăpâni și te vei așeza în ea. Deut. 26,1.

In cartea lui Iosua vedem cum Israel intră în țara făgăduinței, dar nu în întreaga țară, deoarece nu a nimicit pe toți dușmanii lor după porunca lui Dumnezeu. Urmarea a fost că nu au locuit liniștiți în țară. Așa cum Israelul a lucrat în credință și trebuia să ia în primire toată țara la fel și noi să ne simțim obligați să luăm în primire binecuvântările noastre cerești, care sunt ale noastre. Acolo unde suntem binecuvântați în locurile cerești, acolo să ne simțim și noi bine și să ne odihnim în credință. Noi trăim ca Israel de partea cealaltă a Iordanului. Versetul nostru face mai multe avertizări. Mai întâi: „Când vei intra în țară.” Când cineva se oprește la mântuire și nu are cunoștință de țara cerească, înseamnă că nu are cunoștință despre chemarea cerească. Este de mare folos ca fiecare personal să posede ceea ce Domnul a promis. Eu pot să mă bucur de o grădină cu fructe frumoase, dar bucuria nu-i desăvârșită dacă nu le posed personal și dacă nu pot să le mănânc. Mai frumos este dacă locuiesc în grădină. Acolo unde locuiesc, acolo mă și opresc și mă odihnesc mai mult. De-ar fi la fel și cu binecuvântările noastre cerești; să locuim prin credință în ele, să umblăm în ele, și tot timpul să fim preocupați cu Domnul nostru înălțat și proslăvit. Atenție la înlănțuirea avertizărilor: intrarea pentru a ocupa și apoi a locui. Aceasta e calea lui Dumnezeu pentru a savura moștenirea noastră.

Lepădarea de SINE înseamnă o supunere, o predare atât de completă lui Hristos ca Domn, încât eul să nu mai aibă de acum înainte nici un fel de drept sau revendicare asupra mea și nici un fel de autoritate. Aceasta însemnă că EUL trebuie să abdice cu desăvârșire de la tronul său din inima și viața mea pentru totdeauna.

BĂTÎND LA UȘA LUI DUMNEZEU

de Oswald CHAMBERS

„Nu te vei teme de ei; căci Domnul, Dumnezeul vostru este Cel care va lupta pentru voi” (Deuteronom 3:22, RV). Doamne, acest cuvânt a venit la mine insistent în timp ce citeam în dimineaţa asta. Privesc în întregime laTine!

MEDITAŢII ZILNICE

de Wim MALGO

„Dimineaţa, Isus stătea pe ţărm, dar ucenicii nu ştiau că este Isus. „Copii”, le-a zis Isus, „aveţi ceva de mâncare?” Ei i-au răspuns: „Nu”. IOAN 21,4-5

Unul din semnele după care îi putem recunoaşte pe cei care-L urmează pe Isus numai în aparenţă este acela că sunt rapid influenţaţi de lucrurile şi situaţiile din exterior. Din această cauză viaţa lor de credinţă este extrem de oscilantă: când sunt pe culme, în al nouălea cer, când sunt în vale, deprimaţi de moarte. Cu toate că Petru I-a fost foarte apropiat Domnului Isus în această urmare exterioară, caracterul Său nu era încă sădit în inima lui. Petru nu avea o legătură adevărată a inimii cu Domnul; Isus chiar 1-a numit într-o zi «Satan». Pentru că această unitate în părtăşie intimă lipsea, mai târziu Petru a clacat spiritual atât de rău, încât L-a negat pe Domnul. Fluctuaţiile şi eşecurile tale, puterea duşmanului în inima ta, au ca şi cauză formalismul în viaţa de credinţă. Esti unul din aceia care, la întrebarea Domnului: «Aveţi ceva de mâncare?» este nevoit să recunoască şi să răspundă: «Nu»? În jurul tău sunt oameni flămânzi după eliberare spirituală, după viaţă veşnică şi pace cu Dumnezeu. Tu însă nu ai ce să le oferi pentru că ai eşuat din cauza păcatului neispăşit. Iată, Domnul îţi iese astăzi în cale şi te cheamă să-I fii un urmaş adevărat, care să aducă rod bogat!

MEDITAŢII PENTRU FIECARE ZI A ANULUI

de Charles H. SPURGEON

Dimineaţa şi Seara

Dimineața

Voi nu vreţi să vă duceţi? Ioan 6:67

Mulţi L-au lepădat pe Christos şi îşi continuă drumul fără El. Care este motivul pentru care să faci o schimbare? Ai avut vreun motiv s-o faci în trecut? Nu s-a dovedit Isus suficient pentru tine? El te cheamă în dimineaţa aceasta: itAm fost Eu o pustie?” (Ieremia 2:31). Ai fost vreodată dezamăgit când ţi-ai pus încrederea în Isus? Nu ai aflat până acum că Domnul poate fi un prieten blând şi generos, şi că numai credinţa în El îţi poate oferi pacea sufletească pe care o doreşti atât de mult? Poţi să visezi la un prieten mai bun decât El? Atunci nu schimba credinţele vechi şi încercate pentru altele noi şi false. Cât despre prezent, te poate convinge să-L laşi pe Isus? Când suntem tulburaţi de lumea aceasta sau de încercările din sânul bisericii, găsim cea mai mare alinare la pieptul Mântuitorului. Aceasta este bucuria pe care o avem azi – aceea că suntem salvaţi în El. Dacă bucuria aceasta este mulţumitoare, de ce să o schimbăm? Cine schimbă aurul cu aramă? Nu vom respinge soarele până nu vom găsi o lumină mai bună, şi nu Il vom părăsi pe Domnul până nu vom găsi pe cineva care să ne iubească mai mult.

De vreme ce acest lucru nu este posibil, ne vom ţine de El cu toate puterile, şi vom înscrie numele Lui pe inimile noastre ca pe o pecete. Cât despre viitor, poţi să te gândeşti la un motiv pentru care să merite să dezertezi, să părăseşti vechiul steag, sau să slujeşti sub un alt căpitan? Cred că nu. Dacă viaţa este lungă, El nu se Schimbă. Dacă suntem săraci, cine ne-ar putea îmbogăţi mai mult decât Christos? Când suntem bolnavi, cine ne-ar putea alina durerile mai bine decât Isus? Când murim, nu ni se spune că nici moartea, nici viaţa; nici îngerii, nici stăpânirile, nici puterile, nici lucrurile de acum, nici cele viitoare, nici înălţimea, nici adâncimea, nici o altă făptură nu vor fi în stare să ne despartă de dragostea lui Dummnezeu, care este în Christos Isus, Domnul nostru” (Romani 8:38-39)? Spunem împreună cu Petru: „Doamne, la cine să ne ducem?”

Seara

Pentru ce dormiți? Sculaţi-vă și rugaţi-vă, ca să nu cădeţi în ispită. Luca 22:46

Când este creştinul mai ispitit să doarmă? Nu atunci când îi merg toate bine? Nu ai aflat şi tu acest lucru? Când te purtau necazurile la tronul harului, nu erai mai treaz decât acum? Drumurile uşoare au parte de călători somnoroşi. Un alt timp de pericol este acela în care totul îti merge bine pe plan spiritual. În „Călătoria pelerinului” de John Bunyan, Creştinul nu a adormit când răgeau leii în drum, când trecea prin ape, sau când se lupta cu Apolion. Totuşi, când a ajuns la jumătatea dealului Greutăţilor şi a ajuns la un pom încărcat de rod, s-a aşezat la umbra lui şi a adormit numaidecât, spre răul şi durerea lui. Tărâmul fermecat este ţara adierilor blânde, încărcate dc miresme dulci şi blânde, care leagănă pelerinii şi îi fac să adoarmă.

Aminteşte-ţi descrierea lui Bunyan: „Apoi au ajuns la un umbrar călduţ, care promitea o odihnă plăcută pelerinilor, fiindcă era împodobit cu ghirlande verzi, bănci şi mese. Avea şi un pat moale, pe care se puteau întinde cei obosiţi… Acest umbrar se numea Prietenul Leneşului, şi fusese făurit cu scopul de a-i ademeni pe pelerinii obosiţi la odihnă”. Aminteşte-ţi acest adevăr: oamenii închid ochii şi se rătăcesc în ţara viselor şi a uitării atunci când ajung în locuri uşoare. Erskine remarca cu înţelepciune: „îmi place mai mult un diavol urlând, decât unul adormit”.

Nu există nici o ispită atât de periculoasă ca aceea de a nu fi ispitit. Sufletul nefericit nu doarme. După ce intrăm în linişte şi pace suntem în pericol de a aţipi. Ucenicii au adormit și după ce L-au văzut pe Isus schimbat la faţă pe vârful muntelui. Ia aminte, creştin nepăsător, împrejurările bune sunt vecine ispitei. Fii cât se poate de fericit, dar veghează.

IZVOARE IN DEŞERT

Din toate bunele cuvinte pe care le rostise prin robul Său Moise, nici unul n-a rămas neîmplinit.(1 Împăraţi 8:56)

Într-o zi vom înţelege că Dumnezeu are un motiv în spatele fiecărui nu pe care ni-l dă în timpul vieţii noastre. Şi totuşi, chiar şi în viaţa aceasta, El întotdeauna ne recompensează. Când oamenii lui Dumnezeu sunt îngrijoraţi şi preocupaţi că rugăciunile lor nu sunt ascultate, cât de des nu L-am văzut pe El lucrând ca să le răspundă într-un mod cu mult mai minunat! Prindem ocazional câte o licărire din aceasta, dar revelaţia completă n-o vom vedea decât mai târziu.

Dacă Dumnezeu spune da la rugăciunea noastră, dragă inimă,

Şi lumina soarelui este aurie, cerul este albastru,

În timp ce drumul neted ne cheamă pe mine şi pe tine,

Şi cântecul păsărelelor răsună când mergem pe drum,

Când ne oprim să culegem florile de la picioarele noastre,

Când poposim să bem din izvoarele pe care le întâlnim,

Fericită, tot mai fericită, călătoria noastră va fi,

Dacă Dumnezeu spune da la rugăciunea noastră, dragă inimă.

Dacă Dumnezeu spune nu la rugăciunea noastră, dragă inimă,

Şi norii atârnă grei şi întunecaţi şi sumbri;

Dacă pietrele colţuroase împiedică şi blochează calea,

În timp ce vânturile aprige ne pătrund şi ne înţeapă cu frig;

Totuşi, draga mea, este o casă la capătul călătoriei,

Şi acestea sunt încercările pe care Tatăl le trimite

Ca să ne strângă ca pe nişte oi în staulul Său ceresc,

Dacă Dumnezeu spune nu la rugăciunea noastră, dragă inimă.

Dacă am avea credinţa de a nu ne grăbi să facem anumite lucruri, ci de a tăcea înaintea Domnului şi a nădăjdui în El (Psalmul 37:7) – aşteptând explicaţia Lui completă, care nu va fi descoperită decât la venirea din nou a Domnului Isus Hristos! Când a luat Dumnezeu ceva de la un om fără să-i dea înapoi cu mult mai mult? Şi totuşi ce am zice noi dacă El nu ne-ar da înapoi imediat ceea ce ne-a luat? Este ziua de astăzi singura Lui zi de lucru? Are El planuri şi dincolo de această mică lume a noastră? Poate El să lucreze şi dincolo de moartea noastră, sau uşa mormântului nu se deschide spre nimic altceva decât spre întuneric infinit şi tăcere eternă? Chiar dacă ne limităm gândirea numai la această viaţă, este adevărat că Dumnezeu nu atinge niciodată inima cu o încercare dacă nu intenţionează să ne dea un dar mai mare sau o binecuvântare plină de compasiune. Omul care ştie să aştepte a crescut până la un nivel excepţional în harul lui Dumnezeu. selectat

Când gerurile sunt în vale,

    Şi piscurile munţilor sunt cărunte,

Şi cele mai frumoase flori sunt degerate,

    Şi pomii înfloriţi mor,

Un Tată iubitor ne şopteşte:

    „Toate acestea vin din mâna Mea”;

Fericit eşti tu dacă te încrezi

    Când nu poţi să-nţelegi.

Dacă, după ani de trudă,

    Avuţia ta zboară

Şi rămâi cu mâinile goale,

    Şi părul tău încărunţeşte,

Adu-ţi aminte atunci că Tatăl tău

    Stăpâneşte marea şi pământul;

Fericit eşti tu dacă te încrezi

    Când nu poţi să-nţelegi.

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

Volumul III

Ieremia 39.118

Asistăm la tragica cucerire a Ierusalimului. Zedechia şi războinicii lui fug „pe calea grădinii” (v. 4). Prea târziu! Sunt prinşi, puşi în lanţuri şi duşi înaintea împăratului Babilonului. Cu unsprezece ani în urmă, însuşi Nebucadneţar îl pusese pe Zedechia pe tronul lui Iuda, făcândul să depună un jurământ de credinţă, jurând pe Dumnezeu (2 Cronici 36.13; Ezechiel 17.1820). Cerând sprijin Egiptului (37.7), Zedechia se revoltă şi îşi calcă cuvântul, arătând astfel vrăjmaşilor lui Israel cât de puţin conta pentru el numele Domnului, Nume căruia Nebucadneţar, dimpotrivă, îi dăduse importanţă – de aici şi cruda pedeapsă abătută asupra împăratului laş şi care şia călcat jurământul.

Versetele 1518 cuprind un cuvânt adresat personal lui EbedMelec. Dumnezeu îi cunoştea temerile (v. 17) – aşa cum cunoaşte şi toate neliniştile noastre – şi nu le condamnă. Însă, în timp ce temerile lui Zedechia lau determinat să se sprijine pe oameni pentru a scăpa de alţi oameni, spaima îndurată de EbedMelec la aruncat în braţele Domnului. „Teai încrezut în Mine” îi spune Domnul. Ce frumoasă mărturie care îi deschide acestui rob străin accesul la promisiunile harului din cap. 17.7,8 (comp. cu Psalmul 37.3,39,40 şi cu Rut 2.12)!

PÂINEA CEA DE TOATE ZILELE

Text: Galateni 5:16-26

VIATĂ SCHIMBATĂ

…Cristos trăieşte în mine… trăiesc în credinţa în Fiul lui Dumnezeu, care m-a iubit şi S-a dat pe Sine pentru mine.

Galateni 2:20

In cartea sa: „Five musts of the Christian Life” (Cinci necesităţi ale vieţii creştine), F.B. Meyer spune despre o conversaţie pe care a avut-o cu câţiva credincioşi, în casa lui William Wilberforce. In timp ce discutau despre dificultăţile vieţii de creştin, un pastor, foarte înaintat în vârstă, s-a ridicat şi a mărturisit că el a fost într-un fel „cu siguranţa arsă”. Îşi aducea aminte de vremea când încerca să-i stăpânească pe copiii de la şcoala duminicală care erau neobişnuit de gălăgioşi. Răbdarea i se încordase până la punctul de rupere. De fapt, era pe punctul să explodeze, când s-a simţit îndemnat să se roage: „Doamne, dă-mi răbdarea Ta, pentru că a mea mi s-a terminat”. In acel moment, duhul i s-a liniştit. De aceea s-a decis în clipa aceea sa se bazeze pe puterea Domnului în fiecare situaţie dificilă.

Meyer a scris apoi: „Când ne-am întâlnit a doua zi de dimineaţă, Wilberforce şi cu mine am mărturisit că experienţa acelui pastor bătrân ar trebui să fie şi a noastră de atunci în colo. Ar trebui să vedem ispitele ca ocazii pentru a cere din nou viaţă din viaţa Domnului nostru Cel înviat din morţi! Prin Duhul de viaţă al lui Cristos vom fi mai mult decât biruitori”.

Să urmăm acest exemplu. Dacă suntem înclinaţi să fim mândri, să ne rugăm: „Doamne, dă-mi umilinţa Ta”. Când suntem iritaţi de oameni nerezonabili, să spunem: „Doamne, dă-mi dragostea Ta”. Şi când suntem ispitiţi să păcătuim, să ne rugăm: „Doamne, dă-mi sfinţenia Ta”.

Toate nevoile noastre se află în El. Prin credinţă venim înaintea Lui cu nevoile noastre, în schimbul vieţii din Cristos. – R.W.D.

Acum prin credinţă în Isus trăiesc
Şi prin credinţă El trăieşte-n mine;
S-am victorii eu nu mă străduiesc,
Ci
mă-ncred în puterile-I divine.    
Complin

Obţinem victorie atunci când renunţăm la plăcerile păcatului,
în schimbul puterii în Cristos.

DOMNUL ESTE APROAPE – GBV

http://www.gbv.ro/meditatii-zilnice/domnul-este-aproape

Și Israel iubea pe Iosif mai mult decât pe toți fiii săi … Și frații săi au văzut că tatăl lor îl iubea mai mult decât pe toți frații lui, și îl urau și nu-i puteau vorbi cu pace. Geneza 37.3,4

Tatăl iubește pe Fiul și a dat toate în mâna Lui. Ioan 3.35

Am face bine să începem această meditație amintindu-ne de cuvintele lui Ioan Botezătorul: „El trebuie să crească, iar eu să mă micșorez”. Pe măsură ce Îl apreciem pe Domnul tot mai mult, văzând tot mai clar gloria Persoanei Sale, gândurile înalte cu privire la noi înșine vor dispărea.

Cuvântul lui Dumnezeu nu este doar o lumină pentru cale, ci și o revelare a lui Dumnezeu Însuși. El S-a revelat pe Sine în Fiul Său, iar Fiul, care locuiește veșnic în sânul Tatălui, L-a făcut cunoscut. Plăcerea Tatălui, bucuria inimii Sale, este concentrată în Fiul Său. Mai mult, El Își găsește plăcerea în a împărtăși gândurile Sale celor pe care i-a chemat la Sine, pentru ca și ei să aibă parte de bucuria Sa.

Toate acestea ne amintesc de istoria lui Iosif, care era iubit de tatăl său și care, din această cauză, era urât de frații săi. Ei înțelegeau prea bine că Iosif era preferat de tatăl lor, iar acest lucru producea invidie în inimile lor. Domnul, în Ioan 15.25, spune: „M-au urât fără temei”. Totuși, în această lume întunecată, în care păcatul domnea, în lumea pe care mâinile Sale o făcuseră, dar care acum nu-L cunoștea, El L-a glorificat pe Tatăl Său. Ne vom mira oare că „Tatăl iubește pe Fiul”? Cât de frumoasă și de mișcătoare este această expresie! Ce preocupare binecuvântată oferă ea inimilor noastre! De aceea, când ne adunăm pentru a frânge pâinea, Duhul Sfânt Își găsește plăcerea în a ne prezenta Persoana și lucrarea Domnului Isus. Nu putem cuprinde întreaga binecuvântare legată de acestea, însă cu siguranță putem – deși în slăbiciune – să împărtășim cu Tatăl aceleași gânduri cu privire la Fiul și să ne plecăm în adorare.

J Redekop

SĂMÂNȚA BUNĂ

http://www.gbv.ro/meditatii-zilnice/samanta-buna

Să mergem înaintea Lui cu laude, să facem să răsune cântece în cinstea Lui! Psalmul 95.2

Ți-aducem slavă

Ți-aducem slavă și-nchinare,

Al adorării sfânt prinos,

Sfânt Dumnezeu și Tatăl nostru

Și-al Domnului Isus Hristos!

Te lăudăm, Părinte veșnic,

Că-n Fiul Te-ai descoperit

Plin de iubire și-ndurare,

Neprihănit și minunat.

Te adorăm prin Cel ce jertfă

De bunăvoie S-a adus

Și-n ascultare pân’ la moarte,

Smerit, în totul S-a supus.

Prin Duhul Tău de înfiere,

Noi „Ava (Tată)!” toți strigăm

Și cu Isus, uniți de Tine,

În veci noi toți Te adorăm!

Deplină slavă, ceresc Tată,

Îți înălțăm smeriți, cântând;

Cu ceru-n sfântă armonie,

Ne închinăm în veci. Amin!

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

www.fundatiaseer.ro

CÂND LUCRAREA TA ESTE VOIA LUI DUMNEZEU (3)

„Dacă nu zideşte Domnul o casă, degeaba lucrează cei ce o zidesc.” (Psalmul 127:1)

     Când ai un talent foarte dezvoltat, dar provocarea sarcinii pe care o ai de făcut este prea mică, simți că te plictisești. Când talentul tău este slab, dar provocarea sarcinii pe care o ai de făcut este prea mare, simți frustrare și teamă. Dar când nivelul provocării se potrivește cu nivelul talentelor tale – atunci te afli în „flux”. Noi nu lucrăm numai pentru bani, pentru recunoaștere, promovare, aplauze sau faimă.

Noi trebuie „să fim plini de râvnă totdeauna pentru bine”, după cum scrie Pavel în Galateni 4:18. Trăim pentru flux. Tânjim după flux – și, când este prezent, ceva se petrece în sufletul nostru, deoarece ne conectăm la o realitate ce ne depășește, și intrăm în parteneriat cu Dumnezeu. De aceea psalmistul a spus: „Dacă nu zideşte Domnul o casă, degeaba lucrează cei ce o zidesc.”

Fluxul este parte a ceea ce experimentăm în acel parteneriat, și în cadrul lui… Dumnezeu folosește la rândul Său fluxul pentru a ne modela. Bețaleel a experimentat fluxul când lucra în lemn, David când cânta la harpă, Samson când își folosea puterea, Pavel când scria o epistolă extraordinară, Daniel când se afla la conducere, iar Adam când avea grijă de grădină. Dacă te afli într-o funcție de conducere, unul dintre cele mai mari acte spirituale de slujire pe care le poți face este să-i întrebi pe oameni dacă experimentează râvna în activitatea lor, și să-i ajuți s-o experimenteze și mai mult.

Când lucrezi în fluxul slujirii lui Dumnezeu și când experimentezi râvna în activitățile care contribuie la dezvoltarea și binecuvântarea altora – atunci tu lucrezi „în Duhul”. Pavel se afla în Duhul când s-a descris (în 2 Corinteni 6:10) a fi „un sărac, şi totuşi îmbogăţind pe mulţi; ca neavând nimic, şi totuşi stăpânind toate lucrurile.”

22 Octombrie 2016

TOTUL PENTRU GLORIA LUI

de Oswald CHAMBERS

Mărturia Duhului

Însuşi Duhul mărturiseşte împreună cu duhul nostru… Romani 8:16

Când venim la Dumnezeu, suntem în pericol să începem să ne târguim cu El; vrem mărturia Duhului înainte de a face ceea ce ne cere Dumnezeu. ..De ce nu mi Se revelează Dumnezeu?” Nu o poate face; nu pentru că nu vrea. ci pentru că nu poate: tu îi stai în cale cât timp nu te lași cu totul în mâinile Lui. Imediat ce o faci. Dumnezeu va mărturisi despre Sine însuşi; El nu poate mărturisi despre tine. dar va mărturisi imediat despre natura Lui sfântă din tine. Dacă ai avea mărturia înainte de realitate, aceasta ar duce la trăiri sentimentale. Imediat ce acţionezi pe baza răscumpărării şi încetezi târguiala impertinentă cu Dumnezeu. El îţi dă mărturia Sa. De îndată ce abandonezi propriile tale raţionamente şi argumente. Dumnezeu mărturiseşte despre ceea ce a făcut El şi atunci te uimeşti de impertinenţa de care ai dat dovadă lăsându-L pe El să aştepte. Dacă te îndoieşti că Dumnezeu poate elibera de păcat, atunci sau lasă-L s-o facă. sau spune-I că nu poate. Nu cita pe cutare sau cutare persoană, ci aplică textul din Matei 11:28: „Veniţi la Mine…”. Vino dacă eşti trudit şi împovărat; cere dacă ştii că eşti rău (Luca 11:9-13).

Suntem înclinaţi să luăm simplitatea care vine din deciziile judecăţii noastre naturale drept mărturie a Duhului; dar Duhul mărturiseşte numai despre propria Sa natură şi despre lucrarea de Răscumpărare, niciodată despre raţiunea noastră. Dacă încercăm să-L facem să mărturisească despre raţiunea noastră, nu e de mirare că suntem în întuneric şi confuzie. Aruncă totul peste bord, încrede-te în Dumnezeu şi El îţi va da mărturia.

MANA DE DIMINEAŢĂ

„Pentru ce zici tu… „Soarta mea este ascunsă dinaintea Domnului şi dreptul meu este trecut cu vederea înaintea Domnului meu”. ISAIA 40:27

Cu toate că şi nouă ni s-a întîmplat să gîndim în felul acesta, dar nu cu voce tare, ci în inimile noastre, nedreptăţind astfel pe Tatăl nostru bun! Dacă în viaţa noastră nu s-a petrecut totul cum am gîndit şi dorit noi, aceasta nu însemnează că Dumnezeu este străin de ce ni se întîmplă. Noi neam dat Lui acceptînd voia şi drumul Lui şi aşa cum a făcut odinioară cu Israel, El nu ne-a dus pe drumul cel mai direct, ci ne-a făcut să ocolim prin pustie (Ex. 13:17-18).

Totuşi să ştim bine: atunci cînd ne-am dat inimile lui Dumnezeu, El ne-a luat pe cuvînt; El a primit predarea noastră şi de atunci înainte ne-a condus pe Calea Lui, chiar dacă noi n-o înţelegem.

Dacă soarta noastră ne-ar părea astăzi întunecoasă şi nesigură, să nu ne îndoim de credincioşia lui Dumnezeu şi de prezenţa Lui permanentă. „El conduce pe orbi pe un drum necunoscut de ei” (Isa. 42:16). Să nu spunem deci că drumul şi situaţia noastră îi sînt ascunse; poate că pentru noi sînt de neînţeles, dar niciodată pentru El! Gîndul unui viitor necunoscut, uneori tulburător, nu există pentru El. El ştie mai dinainte cum ne va conduce. El cunoaşte natura poverii pe care o purtăm, pricina rugăciunilor noastre stăruitoare şi îngăduie această experienţă ca să încerce credinţa noastră, s-o facă să crească şi s-o facă să se odihnească în totul pe El şi pe făgăduinţele Lui. Aşa a lucrat altădată cu Avraam… aşa va lucra şi cu privire la noi. Şi în astfel de împrejurări, El ne cere credinţa şi recunoştinţa inimii noastre… să I le dăm. El are dreptul la ele. El va împlini ce-a prevăzut pentru viaţa noastră, căci „toate lucrurile lucrează spre binele celor ce iubesc pe Dumnezeu” (Rom.8:28).

„Nu ştii? N-ai auzit? Dumnezeul cel veşnic, Domnul a făcut marginile pămîntului. El nu oboseşte nici nu se lasă… El dă tărie celui obosit, şi măreşte puterea celui ce cade în leşin… cei ce se încred în Domnul îşi înoiesc puterea, ei zboară ca vulturii; aleargă şi nu obosesc, umblă şi nu ostenesc” (Isa. 40:29, 31).

Sînt nenumărate exemple în Cuvîntul lui Dumnezeu în care vedem ce minunat a condus El paşii credincioşilor Lui, cînd treceau prin situaţii grele, neprevăzute şi fără o rezolvare după puterea lor. Însă atunci cînd s-au încrezut în Domnul Dumnezeul lor şi s-au bazat pe făgăduinţele Lui, au fost ajutaţi, făcînd uneori lucrări nemaipomenite ca să-i scape. Şi nu va face El şi astăzi şi pentru noi lucrări de mari izbăviri, El care n-a precupeţit nici chiar pe Fiul Său şi L-a dat la moarte pentru noi?

MÂNTUIREA PRIN HRISTOS

Meditaţii zilnice – de Fritz BERGER

„Căci măcar că sunt departe cu trupul, totuşi cu duhul sunt cu voi şi privesc cu bucurie la buna rânduială care domneşte între voi, la tăria credinţei voastre în Hristos”. Coloseni 2:5.

Pavel a văzut credinţa lor puternică în Hristos. O credinţă puternică are o mare valoare. „Căci este bine ca inima să fie întărită”. Unde există o credinţă puternică, acolo este şi o inimă întărită, acolo ne putem încrede în har.

Vers. 6 şi 7: „Astfel dar, după cum aţi primit pe Hristos Isus, Domnul, aşa să şi umblaţi în El, fiind înrădăcinaţi şi zidiţi în El, întăriţi prin credinţă, după învăţăturile care v-au fost date, şi sporind în ea cu mulţumiri”. Să sporeşti în mulţumire este ceva de preţ. Da, să sporim în mulţumire pentru ceea ce a făcut Isus, că El ne-a luat păcatele noastre şi nu mai vrea să-şi amintească de ele. În harul pe care l-am cunoscut, să ne întărim şi să rămânem în El plini de mulţumire. Vers. 8 şi 9: „Luaţi seama ca nimeni să nu vă fure cu filosofia şi cu o amăgire deşartă, după datina oamenilor, după învăţăturile începătoare ale lumii şi nu după Hristos. Căci în El locuieşte toată plinătatea Dumnezeirii”. Aceasta este învăţătura despre Isus Hristos: „În El locuieşte toată plinătatea Dumnezeirii” şi voi sunteţi desăvârşiţi în El. Cel care învaţă că, nimeni nu poate deveni desăvârşit acela se contrazice cu Cuvântul lui Dumnezeu. Ceilalţi care nu pot s-o priceapă, dar care dau dreptate Cuvântului, acelora Dumnezeu le va deschide ochii. Dacă ai fost împotriva desăvârşirii în Hristos, atunci pocăieşte-te, ca să nu-ţi pară rău odată. (Evr.2:l). Ascultă dar, dacă ai urechi! Nu te mira şi nu te lăsa dus în eroare de înţelepciunea ta! Ascultă dar: „În El locuieşte toată plinătatea Dumnezeirii şi voi aveţi totul deplin în El”. Aceasta o spune desigur, acelora care s-au născut din Dumnezeu.

TEZAURUL PROMISIUNILOR LUI DUMNEZEU

de Charles H. SPURGEON

A PLEDA PE BAZA PROPRIEI LUI PROMISIUNI

Binecuvântează dar casa robului Tău, ca să dăinuiască pe vecie înaintea Ta! Căci Tu, Doamne Dumnezeule, ai vorbit şi prin binecuvântarea Ta, casa robului Tău va fi binecuvântată pe vecie. 2 Samuel 7.29

David se sprijină pe o făgăduinţă a lui Dumnezeu şi ne dă şi nouă în felul acesta o lecţie dublă şi anume: tot ce a spus Dumnezeu este adevărat. Şi noi putem să ne folosim de cuvintele Sale şi să I le aducem înainte la nevoie.Ce bine este că putem să aducem înaintea lui Dumnezeu, chiar cuvintele Lui. Este de mare preţ faptul că putem să sprijinim cererile noastre chiar pe cuvintele Lui.Noi ne rugăm Lui Dumnezeu nu pentru că ne îndoim, ci pentru că noi credem. Rugăciunea fără credinţă este ceva nepotrivit pentru copiii Lui Dumnezeu. Nu, Doamne, noi nu ne îndoim de cuvintele Tale şi credem că fiecare cuvânt al Tău este o temelie foarte tare pentru cea mai cutezătoare nădejde. Noi venim la Tine şi-ţi spunem: „Fă cum ai spus”. Binecuvântează casa slujitorului Tău; vindecă-i pe bolnavii noştri; izbăveşte-i pe cei ce se clatină din mijlocul nostru; adu înapoi pe cei ce se rătăcesc; întăreşte-i pe cei ce se tem de Tine. Doamne, dă-ne hrană şi îmbrăcăminte după cuvântul Tău; binecuvântează lucrarea mâinilor noastre, ca să facem cunoscută Evanghelia celor din jurul nostru. Fă din slugile noastre slujitori ai Tăi, din copiii noştri copii ai Tăi, fă ca binecuvântarea Ta să se întindă şi peste cei ce vor veni după noi şi atâta vreme cât vreun urmaş al nostru va fi pe pământ, el să-ţi rămână credincios.

DOMNUL ESTE APROAPE!

Calendar Biblic

Fiindcă astfel de închinători dorește și Tatăl! loan 4,23.

Este harul care caută; și adorarea Tatălui se face în duh și adevăr din partea copiilor lui Dumnezeu. Creația laudă pe Dumnezeu, dar fără judecată. în Israel era o adorare exterioară cu mai multă sau mai puțină judecată, dar aceasta nu s-a făcut în duh și adevăr. Azi această adorare se face din partea credincioșilor în duh și adevăr, dar și aici trebuie să ne gândim că adorarea fiecăruia în parte este atât de binecuvântată și de importantă, dar totuși nu e ceea ce caută Dumnezeu. Adorarea pe care o caută Tatăl poate fi găsită numai în familia lui Dumnezeu, în unitatea ei aici unde creștinii sunt uniți de același Duh fiind adăugați la singurul Trup. Desigur trebuie ca fiecare mădular să aibă Duhul adorării; dacă acest duh nu este în fiecare este dizarmonie în adunare. Dar numai în unitatea credincioșilor și în deplina lor mulțumire se poate găsi adorarea care o caută Tatăl. Aici se găsește binecuvântarea deplină căci însuși Domnul este prezent, așa cum stă scris: „Te voi lăuda în mijlocul Adunării.” Locul adorării aici pe pământ se poate găsi numai în afara oricărei tabere religioase și noi trebuie să ieșim afară din ele pentru a ne putea bucura de prezența Domnului în mijlocul nostru și de a-i aduce adorarea care i se cuvine Lui însuși. Domnul Isus este în afara oricărei tabere; acolo a suferit El ocara. Este un loc de ocară, și pe cei care se adună în acest loc, Duhul Sfânt îi îmbărbătează cu cuvintele: „Să aducem totdeauna lui Dumnezeu o jertfă de laudă, adică rodul buzelor care mărturisesc Numele Lui.”

Adorarea nu va lua sfârșit niciodată și aceasta e măreția ei. Ea începe aici pe pământ și se continuă în veșnicie. Cea mai înaltă ocazie de-a adora pe Tatăl este la Masa Domnului în prima zi a săptămânii în comuniune cu toți copiii lui Dumnezeu.

BĂTÎND LA UȘA LUI DUMNEZEU

de Oswald CHAMBERS

O, Doamne, redă-mi bucuria unică a prezenţei Tale şi fă-mă al Tău şi din Tine în locul acesta. Parcă sunt nepotrivit pentru altceva, decât numai să nădăjduiesc în Tine., Arată-mi un semn spre bine” (Psalmul 86:17)

MEDITAŢII ZILNICE

de Wim MALGO

«El le-a zis: ” Veniţi după Mine şi vă voi face pescari de oameni, „îndată ei au lăsat mrejile şi au mers după EL» MATEI 4, 19-20

Când Domnul îi spune lui Petru «altul… te va duce unde nu vei voi» (loan 21,18), El defineşte un nou tip de urmare — total, făra proteste. Ea reprezintă de asemenea o a doua chemare la a-L urma pe Domnul. Petru a mai auzit o dată chemarea Lui, la Lacul Ghenezaret. După crucificarea şi învierea Sa, Isus 1-a mai chemat o dată pe Petru: «Vino după Mine» (loan 21,19). De ce îl chiamă oare Domnul pentru a doua oară? Pentru că există două modalităţi de a-L urma pe Hristos: una lăuntrică şi alta exterioară, de faţadă, pentru a salva aparenţele. Există o urmare exterioară, de suprafaţă a lui Isus, care nu este motivată de o înnoire a inimii, motiv pentru care persoana în cauză nu trăieşte o viaţă de biruinţă, roditoare. Dar urmarea în sfinţinie si în curăţie lăuntrică este consecinţa schimbării inimii de către Isus. Haideţi să ne cercetăm viaţa cu toată seriozitatea şi să ne rugăm: «Doamne, ajută-mă să nu Te urmez doar de formă, fară ca inima mea să fie schimbată!» Cine îl urmează pe Domnul doar de ochii lumii nu poate experimenta puterea lui Dumnezeu în viaţa sa şi nu are siguranţa vieţii veşnice.

MEDITAŢII PENTRU FIECARE ZI A ANULUI

de Charles H. SPURGEON

Dimineaţa şi Seara

Dimineața

Le voi vindeca vătămarea adusă de neascultarea lor, îi voi iubi cu adevărat!

Osea 14:4

Aceasta propoziţie este o fărâmă de divinitate în miniatură. Cel care îi înţelege sensul este un teolog, şi cel care se poate E cufunda în plinătatea ei este un învăţător al lui Israel. Este o condensare a mesajului glorios al mântuirii, care ne-a fost adusă prin Christos Isus, Răscumpărătorul nostru. Înţelesul se leagă de cuvintele „cu adevărat”. Acesta este modul glorios, potrivit, divin prin care coboară dragostea din cer pe pământ, o dragoste nemijlocită revărsată peste cei care o doresc, o caută şi o cer. Cste, într-adevăr, singura cale pentru ca Dumnezeu să ne iubească aşa cum suntem. Textul dă o lovitură de moarte oricărei potriviri: „îi voi iubi cu adevărat”. Dacă ar fi nevoie de o potrivire din partea noastră, Dumnezeu nu ne-ar putea iubi cu adevărat; iubirea Lui s-ar micşora din cauza neputinţei noastre. Dar El spune: „îi voi iubi cu adevărat”.

Noi ne plângem: „Doamne, inima mea este atât de împietrită”. El răspunde: te voi iubi cu adevărat”. Noi spunem: „Dar nu îmi simt nevoia aşa cum ar trebui. Nu simt dorinţă sufletească, aşa cum aş vrea”. Şi El răspunde: „nu te iubesc fiindcă simţi sau doreşti. Te iubesc cu adevărat”. Aminteşte-ţi, dorinţa sufletului nu este o condiţie, fiindcă nu există condiţii. Legământul harului nu are condiţionări. Fără nici un merit al nostru, ne putem întemeia pe făgăduinţa lui Dumnezeu făcută prin Christos Isus, care a spus: „oricine crede în El, nu este judecat” (loan 3:18). Este o binecuvântare să ştii că harul lui Dumnezeu este cu adevărat al nostru, oricând, fără pregătire, fără potrivire, fără bani, fără preţ! „Îi voi iubi cu adevărat”. Aceste cuvinte alungă îndoielile; într-adevăr, textul a fost scris special pentru cei neascultători: „le voi vindeca vătămarea adusă de neascultarea lor; îi voi iubi cu adevărat” Neascultătorule, cu siguranţă că generozitatea făgăduinţei îţi frânge inima, aşa că întoarce-te şi caută faţa Tatălui tău.

Seara

Va lua din ce este al Meu, şi vă va descoperi.

Ioan 16:15

Sunt ocazii în care toate făgăduinţele şi doctrinele Bibliei nu ne sunt de nici un folos, dacă nu ne sunt oferite de o mână Sa blândă. Suntem însetaţi, dar suntem prea slăbiţi ca să ajungem la izvor. Când un soldat este rănit în luptă, nu-i este de nici un folos să ştie că la spital i se pot vindeca rănile, şi că există medicamente care îi pot alina durerile. Nevoia lui este să fie dus la spital, şi să i se îngrijească rănile. In acelaşi fel se întâmplă cu sufletele noastre. Ca să împlinească această nevoie, există Cineva, „şi anume Duhul adevărului” (loan 14:17) care ia făgăduinţele lui Isus şi ni le aplică nouă. Nu vă gândiţi că Christos şi-a aşezat bucuriile în locurile cereşti, şi că trebuie să urcăm noi înşine la ele. Nu, El vine lângă noi şi ne toarnă pace în inimi. Creştini, dacă sunteţi chinuiţi de tristeţe în seara aceasta, Tatăl vostru nu vă făgăduieşte ca să vă lase apoi să le scoateţi singuri din Cuvânt ca dintr-o fântână adâncă. El va scrie din nou în inimile voastre făgăduinţele pe care le-a scris în Cuvânt.

El vă va arăta dragostea Sa, şi, prin Duhul Său binecuvântat, vă va risipi îngrijorările şi necazurile. Intristatule, află că este privilegiul lui Dumnezeu să şteargă orice lacrimă din ochii copiilor Săi. Bunul Samaritean nu i-a spus omului rănit: „uite nişte ulei şi nişte vin”. El a turnat uleiul şi vinul pe rănile omului. In acelaşi fel, Isus nu îţi oferă numai vinul dulce al făgăduinţelor, ci îţi duce la buze potirul de aur şi îţi toarnă sângele vieţii în gură. Sărmanul pelerin, obosit şi slăbit, nu este întărit ca să poată umbla singur, ci este purtat pe aripi de vultur. Ce Evanghelie glorioasă avem, o Evanghelie care oferă totul neajutoraţilor, care ne aduce mai aproape când nu o putem ajunge, care ne aduce harul înainte să îl căutăm! Există multă glorie în felul în care este oferit darul, aceeaşi glorie care învăluie însuşi darul. Fericiţi sunt cei pentru care Duhul Sfânt îl aduce pe Isus mai aproape.

IZVOARE IN DEŞERT

Moise păştea turma socrului său Ietro, preotul Madianului.Odată a mânat turma până dincolo de pustie, şi a ajuns la muntele lui Dumnezeu, la Horeb.Îngerul Domnului i S-a arătat într-o flacără de foc, care ieşea din mijlocul unui rug. Exod 3:1-2

Viziunea Îngerului Domnului a venit la Moise în timp ce era implicat în munca lui de fiecare zi. Exact acesta este locul în care Îi place Domnului să dea revelaţiile Sale. El caută un om care merge pe un drum obişnuit, şi „deodată [străluceşte] o lumină din cer în jurul lui” (Fapte 9:3). Şi „o scară rezemată de pământ” (Geneza 28:12) poate să ajungă din piaţă în cer, transformând o viaţă de rob în una de har.Preaiubite Tată, ajută-mă să Te aştept în timp ce călătoresc pe drumul obişnuit al vieţii. Nu cer experienţe senzaţionale. Să ai părtăşie cu mine în munca şi slujirea mea de fiecare zi, şi să fii însoţitorul meu când fac o călătorie obişnuită. Şi lasă viaţa mea umilă să fie transformată de prezenţa Ta.Unii creştini cred că ei trebuie să fie întotdeauna pe piscul bucuriei şi revelaţiei extraordinare, dar nu aceasta este calea lui Dumnezeu.

Acele vremuri de înaltă spiritualitate şi minunată comunicare cu lumea nevăzută nu ne-au fost promise nouă, ci o viaţă de zi cu zi în comuniune cu El ne-a fost promisă nouă. Şi aceasta ne este de ajuns, pentru că El ne va da acele vremuri de excepţională revelaţie dacă lucrul acesta este bun pentru noi.Numai trei ucenici au fost lăsaţi să vadă Transfigurarea, şi tot aceştia trei au experimentat şi întunericul din Ghetsimani. Nimeni nu poate rămâne pe muntele favorii pentru totdeauna, pentru că sunt responsabilităţi în vale. Hristos Şi-a împlinit lucrarea vieţii Lui nu în glorie, ci în vale, şi acolo a fost El cu adevărat şi în mod deplin Mesia.Valoarea viziunii şi gloria care o însoţeşte este darul ei de a ne echipa pentru slujire şi răbdare.

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

Volumul III

Ieremia 38.1428

Sărmanul Zedechia! Chinuit de griji şi de nesiguranţă, îl cheamă din nou în secret pe Ieremia. Acesta îl îndeamnă să meargă „de bunăvoie” la căpeteniile caldeenilor şi să se predea. De asemenea, îl previne cu privire la ceea ce avea să i se întâmple dacă nu sar fi supus: era în primejdie să i se afunde picioarele „în noroi” (v. 22). Cu siguranţă, profetul spunea acestea gândinduse şi la recenta lui experienţă, dar ce mare diferenţă era între cei doi!

Deşi cunoştea bine care era voia lui Dumnezeu, Zedechia nu avea puterea so împlinească, pentru că era stăpânit de teama de oameni: teama de caldeeni, teama de căpetenii (v. 5 şi v. 25), teama de evreii deja strămutaţi (v. 19; vezi Proverbe 29.25). Numai adevărata teamă, cea faţă de Dumnezeu, părea să lipsească din gândurile sale. În adevăr, ce mare contrast se aşterne între teama lui Zedechia şi siguranţa pe care credinţa io dădea lui Ieremia!

Întrevederea lor ne poartă cu gândul înspre scena din Fapte 26, în care îl vedem pe întemniţatul Pavel înfăţişânduse înaintea împăratului Agripa şi vorbindui „cu îndrăzneală” (v. 26), încheind cu cuvintele: „Să dea Dumnezeu … în orice fel, să deveniţi aşa cum sunt eu, în afară de aceste lanţuri” (v. 29). Să ni se dea şi nouă harul de a fi ca Pavel şi ca Ieremia, întotdeauna plini de curaj înaintea oamenilor, pentru că Domnul este cu noi (Evrei 13.6)!

PÂINEA CEA DE TOATE ZILELE

Text: Luca 4:38-44

NU ESTE PĂCAT SĂ SPUI NU

Noroadele au început să-L caute in toate părţile, şi au ajuns până la El; voiau să-L oprească să nu plece de la ei.    Luca 4:42

In timp ce Domnul Isus a fost pe pământ, a găsit uneori că era necesar să spună nu. În textul de azi, de exemplu, El a refuzat să rămână în Capernaum. Cu altă ocazie a refuzat planul fraţilor săi (Ioan 7:1-9), a refuzat să facă un semn miraculos pentru a-i convinge pe cei ce nu credeau (Marcu 8:11-13), a respins ideile lui Satan (Matei 4:1-10). Isus nu a căzut niciodată în păcat, şi n-a devenit prea ocupat niciodată, deoarece El a ştiut cum să spună nu.

Unii credincioşi în Cristos nu ştiu cum să spună nu. O tânără mamă a dat de necazuri din această pricină. Cu doi copii preşcolari şi cu un altul pe drum, a devenit atât de ocupată cu treburile bisericii încât sănătatea ei era în pericol. A început să predea lecţii de şcoală duminicală la fetele din clasele 4 şi 5. A acceptat să fie directoarea grădiniţei bisericii. Când a fost aleasă preşedinta societăţii misionare a femeilor, tensiunea a devenit prea mare. Într-o dimineaţă s-a prăbuşit. Doctorul i-a spus în termeni categorici s-o ia mai încet! Şi-a dat demisia din societatea misionară şi a cerut să fie eliberată din funcţia de la grădiniţă. Acum o duce bine.

Poate că şi tu eşti un creştin care crezi că trebuie să spui da, la toate solicitările ce merită atenţie. Dar îţi neglijezi familia. Eşti obosit şi irascibil. Nu mai aştepţi cu nerăbdare duminicile. Dacă este adevărat, atunci trebuie să înveţi că nu este păcat să spui nu!- D.C.E.

Nu contează ce fac alţii.

E important să văd eu bine

Că viaţa mea e după planul

Ce-l are Domnul pentru mine.Beers

Este mai bine să faci un singur lucru
pentru Dumnezeu, decât să promiţi
patruzeci pe care nu le poţi face
.

DOMNUL ESTE APROAPE – GBV

http://www.gbv.ro/meditatii-zilnice/domnul-este-aproape

Și, intrând într-una din corăbii, care era a lui Simon, l-a rugat s-o depărteze puțin de la mal; și S-a așezat și, din corabie, învăța mulțimile. Luca 5.3

A fost o zi crucială în istoria lui Simon Petru atunci când Mântuitorul i-a făcut această cerință. Cu puțin timp înainte, Simon fusese adus la Domnul de către fratele său Andrei, întâlnire care a avut ca rezultat atașarea inimii sale de Domnul. Dar, la fel ca multe suflete convertite, Simon avea multe de învățat cu privire la răul din inima sa, iar această întâmplare remarcabilă de pe lacul Ghenezaret a reprezentat o imensă binecuvântare pentru el.

Mântuitorul era îmbulzit de mulțimea care dorea să asculte Cuvântul lui Dumnezeu. Văzând două corăbii în apropiere, El a cerut să folosească una. Simon a răspuns cu repeziciune și predicarea a continuat în aceste condiții neobișnuite. Apoi Domnul i-a spus lui Simon să iasă în larg și să arunce năvoadele pentru pescuire. Deși se trudise în zadar toată noaptea precedentă, Simon a ascultat de porunca Domnului și o mare mulțime de pești a fost prinsă, încât năvodul se rupea. A fost nevoie de o a doua corabie; ambele au fost umplute cu o așa mare cantitate de pește, încât începeau să se scufunde.

Niciodată Simon și tovarășii săi nu făcuseră o astfel de pescuire. Ea l-a așezat pe Simon în realitatea prezenței lui Dumnezeu. Tot răul din inima sa a fost descoperit înaintea propriilor săi ochi, după care a căzut la picioarele Domnului, spunând: „Doamne, pleacă de la mine, pentru că sunt om păcătos!” (Luca 5.8). Simon fusese convertit la prima sa întâlnire cu Mântuitorul; acum să făcea însă o lucrare mai profundă în sufletul său. Când un om ajunge în acest punct, încrederea lui se concentrează în Cel care a murit și a înviat. Sărmanul pescar a fost îndată încurajat de Domnul: „De acum vei fi pescar de oameni”. În consecință, Simon și tovarășii săi și-au abandonat corăbiile și năvoadele și L-au urmat pe Mântuitorul în misiunea Sa de a salva sufletele oamenilor.

W W Fereday

SĂMÂNȚA BUNĂ

http://www.gbv.ro/meditatii-zilnice/samanta-buna

Dumnezeu este puternic …, îi înștiințează ca să se îndrepte, îi îndeamnă să se întoarcă de la nelegiuire.
Iov 36.5,10

Înștiințarea soldatului

Un tânăr soldat era în război. Cineva împărțea Noul Testament pe câmpul de luptă. Tânărul își zise în sinea sa: „Aici au căutare armele și gloanțele, nu cărțile. Dacă armele nu ne salvează, cartea chiar că nu ne va salva”. Tânărul a primit totuși Noul Testament și l-a pus în buzunarul stâng al hainei. Ce s-a întâmplat mai târziu? O minune a lui Dumnezeu. Chiar în ziua aceea a început o mare luptă. În jur cădeau soldații răniți. Dintr-o dată a căzut și tânărul soldat lovit de un glonț. Se aștepta să curgă sânge. Când s-a dezbrăcat, glonțul era în cartea din buzunarul hainei. Tânărul s-a cutremurat ca de friguri. A fost degetul lui Dumnezeu. Din ziua aceea, tânărul și-a schimbat părerea și a început să gândească altfel despre credință și despre ocrotirea lui Dumnezeu.

Așteptăm o întâmplare, ca să ne schimbăm părerea? Să nu disprețuim înștiințările lui Dumnezeu! În curând, acest timp de har se va termina. Cu ce ne vom prezenta în fața lui Dumnezeu? Ce prăbușire veșnică va fi pentru sufletul care s-a încăpățânat să asculte înștiințările lui Dumnezeu! Din cauza necredinței, un astfel de suflet se va scufunda în valurile judecății divine. Să ne întoarcem cu grăbire la Mântuitorul pentru a fi salvați! Astăzi este ziua mântuirii.

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

www.fundatiaseer.ro

CÂND LUCRAREA TA ESTE VOIA LUI DUMNEZEU (2)

„Să faceţi totul în Numele Domnului Isus…” (Coloseni 3:17)

     Cercetările arată că cele mai frumoase clipe din viața noastră nu vin în urma divertismentului, a timpului liber sau a plăcerii; ci ele apar când suntem absorbiți de sarcini care ne provoacă, ne solicită și care se potrivesc ca o mănușă cu cele mai dezvoltate abilități ale noastre. În astfel de clipe, ne simțim atât de prinși într-o activitate, încât timpul pare oarecum suspendat, ignorat; suntem concentrați total, fără să fie nevoie să facem prea mari eforturi. Ne aflăm într-o profundă stare de conștiență, dar fără să fim conștienți de propria noastră persoană; suntem solicitați și provocați, dar fără să ne simțim stresați sau îngrijorați. Avem un nivel înalt al angajării și suntem una cu ceea ce facem.

Această stare poartă denumirea de „flux”, întrucât cei care o experimentează mărturisesc deseori că se simt atrași de ceva mai presus de ei. În ultimii treizeci de ani, s-au efectuat studii pe mii de subiecți pentru a explora acest fenomen al fluxului. În mod ironic, el este experimentat mai mult la locul de muncă decât în activitățile din timpul liber.

De fapt, fluxul atinge cele mai joase cote când nu ai nimic de făcut. Când stai degeaba, nu se produce niciun flux! Această imagine a fluxului este, în realitate, o descriere a ceea ce înseamnă exercitarea unei stăpâniri. Dumnezeu spune în Geneza că noi trebuie să „stăpânim” pământul sau să ne exercităm „domnia” (vezi Geneza 1:26, 28). Deseori ne gândim la aceste cuvinte în termenii unei „dominații” sau a dorinței de „a face pe șeful”. Însă adevărata idee din spatele lor este aceea că trebuie să-ți investești abilitățile pentru a crea valoare pe pământ, pentru a planta și a construi, a scrie și a organiza, a vindeca și a inventa modalități prin care să-i binecuvântăm pe ceilalți… și pentru a face ca Împărăția lui Dumnezeu să prospere!

Post Navigation

%d blogeri au apreciat asta: