Mana Zilnica

Mana Zilnica

30 Octombrie 2016

TOTUL PENTRU GLORIA LUI

de Oswald CHAMBERS

 

Credinţa

Şi fără credință este cu neputință să-I fim plăcuți Lui Evrei 11:6

Credinţa în conflict cu raţiunea produce fanatism, iar raţiunea in conflict cu credinţa produce raţionalism. Însă viaţa de credinţa le aşează pe amândouă într-o relaţie potrivită. Raţiunea şi credinţa sunt foarte diferite una de alta; relaţia dintre ele este ca și relaţia dintre natural şi spintual, dintre impuls şi inspiraţie. Nimic din ceea ce a spus Isus Cristos nu a pornit din raţiune naturală, ci din revelaţie, ajungând la limitele la care raţiunea nu poate ajunge. Dar credinţa trebuie încercată înainte ca să devină realitate în viaţa ta. „Ştim că toate lucrurile lucrează împreună spre bine. ” şi atunci, orice s-ar întâmpla, alchimia providenţei lui Dumnezeu transformă credinţa ideală în realitate. Credinţa lucrează întotdeauna într-un mod personal, pentru că scopul lui Dumnezeu este de a vedea cum credinţa devine reală in copiii Săi

Pentru orice detaliu al vieţii raţionale există un adevăr revelat de Dumnezeu prin care putem experimenta în mod practic ceea ce credem că este Dumnezeu. Credinţa este un principiu deosebit de activ, care-L pune întotdeauna pe Isus Cristos pe primul loc: „Doamne. Tu ai spus cutare lucru” (de exemplu. Matei 6:33) pare o nebunie, dar pot merge înainte cu curaj pe baza cuvântului Tău”. Întotdeauna , nu numai câteodată, se cere luptă ca să transformi credinţa mentală într-o proprietate personală. Dumnezeu ne aduce în anumite situaţii ca sa ne educe credinţa, pentru că natura credinţei este să transforme obiectul credinţei noastre în realitate pentru noi. Până când nu-L cunoaştem pe Isus, Dumnezeu este doar o noţiune abstractă şi nu putem crede în El. Dar imediat ce-L auzim pe Isus spunând: „Cine M-a văzut pe Mine L-a văzut pe Tatăl”, avem ceva ce este real: şi credinţa este fără margini. Credinţa înseamnă că omul în întregime este într-o relaţie bună cu Dumnezeu prin puterea Duhului lui Isus Cristos.

 

MANA DE DIMINEAŢĂ

 

„Dacă vreunuia dintre voi îi lipseşte înţelepciunea, s-o ceară de la Dumnezeu, care dă tuturor cu mînă largă şi fără mustrare, şi ea îi va fi dată”. IACOV 1:5

Este un domeniu în care raţiunea omului nu poate intra, acela al credinţei şi al lucrurilor lui Dumnezeu. Încercînd s-o facă, ea îşi va dovedi repede neputinţa. Vrînd să se amestece în domeniul credinţei, înţelepciunea şi priceperea omenească va provoca, fără-ndoială, pagube.

Dumnezeu este Acela care S-a descoperit omului în Persoana Domnului Hristos şi i-a arătat calea mîntuirii; El i-a făcut cunoscut voia Sa, şi prin har, i-a descoperit chiar cîte ceva din planurile Lui din viitor. În toate acestea El lucrează ca Dumnezeu suveran, îşi menţine drepturile şi pune nişte condiţii omului care vrea să se apropie de El şi să capete ajutorul Lui.

Acest text de la Iacov se adresează copiilor lui Dumnezeu înrolaţi în slujirea Lui, slujire care nu poate fi pricepută şi condusă decît prin înţelepciunea care vine de sus, căci în domeniul acesta al slujirii, înţelepciunea omenească poate fi chiar drăcească în efectele ei (Iacov 3:15). Este nevoie să fie recunoscută înainte de a voi să lucrezi pentru Domnul. Dacă deci, îi lipseşte cuiva înţelepciunea aceasta dumnezeiască, să se roage. Apostolul Pavel veghea asupra acestui punct; el mergea pînă acolo că spunea: „Nu că noi prin noi înşine sîntem în stare să gîndim ceva ca venind de la noi. Destoinicia noastră, dimpotrivă, vine de la Dumnezeu (2 Cor. 3:5). Să ne aducem deci aminte că lucrarea de la altar trebuie şă fie lucrarea lui Dumnezeu şi nu a noastră, noi sîntem doar nişte instrumente în mîna Lui.„… S-o ceară de la Dumnezeu care dă cu mînă largă şi fără mustrare”. Dacă cerem, Dumnezeu ne dă. În felul acesta avem prilejul să dovedim că Acela pe care-L slujim este gata să ne dea tot ce ne trebuie pentru a ne urma alergarea şi pentru a fi binecuvîntată. În toate situaţiile, El ne va da îndrumările Sale.Noi nu am putea birui asupra încurcăturii care este acum în lume şi în Biserică, fără înţelepciunea de sus.* De aceea este bine ca fiecare credincios în parte să citească Scriptura Sfîntă, cu rugăciune ca să poată pricepe gîndul lui Dumnezeu în orice citeşte, iar cei care şi-au luat răspunderea de a tălmăci în Adunare Cuvîntul lui Dumnezeu, să ia seama să facă aceasta spre zidirea, sfătuirea şi mîngîierea sufletelor (1 Cor. 14:3).

Dumnezeu să ne ajute să avem o inimă aleasă ca şi credincioşii din Berea care „cercetau Scripturile în fiecare zi ca să vadă dacă lucrurile stau aşa cum Ii se spunea”.

 

MÂNTUIREA PRIN HRISTOS

Meditaţii zilnice – de Fritz BERGER

 

„Cine are urechi de auzit să audă”.  Matei 11:15.

Într-o Adunare am citit Cuvântul: „Cel care face păcat este de la Satana”. Un om, un ţăran, a auzit aceste cuvinte, a avut urechi care au auzit şi şi-a zis: eu am păcătuit – deci sunt de la Satana. Şi din ceasul acela s-a pocăit şi a primit pace. Un om mi s-a mărturisit: eu nu mă pot nici măcar ruga, fără să-mi vină în minte diferite lucruri. Omul şi-a dat seama ce este păcatul şi fărădelegea. Când am vrut să mă rog „Tatăl Nostru” şi atunci mi-au venit alte lucruri în minte. Apoi am început să mă rog din nou fără ca să am şi un alt gând; dar rugăciunea n-am putut-o termina, în starea mea de om vechi, nefiind născut din nou. Când eram aproape de sfârşitul rugăciunii, mi-a venit în gând: Imediat eşti la sfârşit! Cât de altfel este când nu suntem sub blestem!

Aici este vorba: „Ascultaţi-Mă voi care umblaţi după neprihănire”. (Is. 51:1). Dacă cineva umblă, înseamnă că nu poate sta pe pat şi să se gândească: „va veni şi timpul acela când mă voi pocăi, că până la urma urmei nu pot aceasta oricând. Ar fi un lucru ciudat dacă cineva ar vrea şi n-ar putea. Da, dacă Dumnezeu cheamă şi noi nu vrem, poate veni un timp în care nu ne vom mai putea pocăi. Dumnezeu cheamă pe om de două sau de trei ori, şi când El cheamă este timpul cel mai potrivit pentru ca să rupem cu păcatul. El strigă hotărât: „Întoarceţi-vă şi pocăiţi-vă!” Nu spune: „Întoarceţi-vă şi pocăiţi-vă dacă puteţi”. Cuvântul aminteşte în 2 Cor.6:2: „Iată, acum este timpul potrivit, iată acum este ziua mântuirii”.

Poate o slugă a unui ţăran să spună: „Eu trebuie să aştept până când pot mulge vacile; eu nu pot acum şi de aceea trebuie să aştept până când va curge laptele afară de la sine?” Cuvântul Lui Dumnezeu spune: „Azi dacă auziţi glasul lui Dumnezeu, nu vă împietriţi inimile”.

 

TEZAURUL PROMISIUNILOR LUI DUMNEZEU

de Charles H. SPURGEON

 

CURĂŢIRE DEPLINĂ

Vă voi stropi cu apă curată şi veţi fi curăţiţi; vă voi curăţi de toate spurcăciunile voastre şi de toţi idolii voştri.

Ezechiel 36.25

     Ce prilej de bucurie pentru noi! Cel ce ne-a curăţit cu sângele Domnului Isus, ne va spăla cu apa Duhului Sfânt. Dumnezeu a zis şi El va face lucrul acesta: „Veţi fi curaţi”. Doamne, noi simţim întinăciunea noastră şi plângem din cauza ei; dar avem mângâierea că ştim chiar din gura Ta că suntem curaţi. O, binevoieşte de grăbeşte această lucrare, Te rugăm stăruitor! El ne va izbăvi de păcatele noastre cele mai grele. Necredinţa din naştere şi poftele înşelătoare care se războiesc cu sufletele noastre, gândurile mârşave de mândrie şi toate îndemnurile diavolului, care ne împing să defăimăm Numele Domnului Isus, vor fi îndepărtate din inimile noastre pentru totdeauna.

El ne va curaţi şi de toţi idolii noştri de aur sau de lut; de dragostea necurată ca şi de exagerarea în dragostea noastră. Ceea ce am iubit până la idolatrie, va fi zdrobit în noi sau noi vom fi despărţiţi de aceşti idoli.

Dumnezeu ne înştiinţează aici prin versetul de mai sus, ce are de gând să facă El însuşi; Cuvântul Său este hotărât şi sigur, şi noi putem să nădăjduim cu curaj în împlinirea acestui Cuvânt. Curăţirea noastră este una din binecuvântările legământului cu Dumnezeu şi acest legământ este bine întemeiat şi sigur.

 

DOMNUL ESTE APROAPE!

Calendar Biblic

 

Aceasta este pâinea, pe care v-o dă DOMNUL ca hrană. Exod. 16,15.

Cuvântul mană înseamnă: „Ce este aceasta? (Man hu?). Nu ne amintește această întrebare de Domnul Hristos care ca „cuvântul veșnic” s-a făcut trup o enigmă în care omul nu poate intra pentru a o cerceta. (Toate încercările de acest gen au dus la mari rătăciri și la pierderea adevăratei ținte pe care trebuie să o aibă creștinul. Domnul Isus însuși spune despre Persoana Sa: „NIMENI NU cunoaște deplin pe Fiul, afară de Tatăl.” DA, „mare este taina evlaviei.” (1 Tim. 3.16). Acest Hristos -„Pâinea din cer” ne este dăruit de Dumnezeu ca mâncare și bucurie a inimilor noastre.

 Nu este nimic mai de preț decât a-L privi prin credință, a-i cerceta Persoana, dragostea și harul Său nemărginit. Prin aceasta va fi întărit sufletul nostru și prin aceasta avem comuniune cu Tatăl a cărei desfătare din veșnicii era Fiul Său. „Căci Pâinea lui Dumnezeu este Aceia care se coboară din cer și dă lumii viața.” (loan 6.33). Așa cum Hristos și Cuvântul Său în multe lucruri sunt una, așa și mana nu este numai o pildă despre Hristos ci și despre Cuvântul lui Dumnezeu. Dumnezeu ne-a dat acesta ca mâncare pentru sufletul nostru, dar ce folos dacă avem Cuvântul lui Dumnezeu în casă și nu ne folosim de El? Mana înainte de a putea fi mâncată trebuia culeasă (adunată). Câte un credincios se miră și oftează că sufletul său este atât de uscat și gol, credința sa atât de slabă, nu face progrese în viața duhovnicească. Se mai poate mira oare de postura aceasta dacă citește Cuvântul lui Dumnezeu numai în grabă și nici atunci zilnic? Cât de diferențiată este poziția prorocului Ieremia care spune în cap. 15 vers. 16: „Cuvintele Tale au fost bucuria și veselia inimii mele.”

 

Oare nu sunt mulți între noi care dacă sunt sinceri trebuie să recunoască că sunt delăsători în citirea Cuvântului lui Dumnezeu?

 

BĂTÎND LA UȘA LUI DUMNEZEU

de Oswald CHAMBERS

 

Doamne, ce cuvinte puternice în „Lumina zilnică” din dimineaţa asta: „Fii tare şi curajos! Nu te teme, nici nu te înspăimânta, pentru că Domnul Dumnezeul tău este cu tine oriunde vei merge” (Iosua 1:9) Amin! Aleluia!

 

MEDITAŢII ZILNICE

de Wim MALGO

 

«Invăţătorule, rogu-Te, uită-Te cu îndurare la fiul meu, fiindcă îl am numai pe el. Îl apucă un duh şi deodată răcneşte şi duhul îl scutură cu putere, aşa că băiatul face spumă la gură şi cu anevoie se duce duhul de la el, după ce l-a stropşit de tot.» LUCA 9,38-39

Există multe feluri de probleme, de necazuri familiale. Dar Isus este, ca şi în timpul vieţii Sale aici pe pământ, mai presus de orice astfel de problemă. Acest lucru îl ştia şi tatăl băiatului posedat de demoni, de aceea I-a spus Domnului Isus păsul său. Nimeni nu a putut să vindece o asemenea boală cu excepţia Lui. Şi a făcut-o! El «a certat duhul necurat, l-a vindecat pe băiat şi l-a dat înapoi tatălui său» (Luca 9,42). Isus vrea să Se implice şi azi în problemele noastre familiale, indiferent că acestea sunt cauzate de noi sau din afara noastră.

Vorbeşte cu El despre problemele tale; adu-I-le la cunoştinţă aşa cum a făcut tatăl atât de greu încercat! Dacă nu primeşti ajutor imediat, nu dispera. Vorbeşte mai departe cu El. Te va asculta şi îşi va revărsa din nou asupra ta îndurarea Sa mai bogată ca orice. Nu te va refuza, deoarece El Însuşi ne-a promis: «pe cel ce vine la Mine, nu-l voi izgoni afară» (loan 6,37).

 

MEDITAŢII PENTRU FIECARE ZI A ANULUI

de Charles H. SPURGEON

Dimineaţa şi Seara

Dimineața

Voi lăuda pe Domnul din toată inima mea. Psalmi 9:1

Lauda trebuie să urmeze întotdeauna după răspunsul la rugăciune, aşa cum se ridică ceaţa de pe pământ după ce răsare soarele. A fost Domnul bun cu tine? Şi-a aplecat urechea să-ţi asculte cererile? Atunci laudă-L cât trăieşti. Lasă fructul copt să cadă pe pământul din care îşi trage viaţa. Nu opri cântarea Celui care ţi-a răspuns la rugăciune şi ţi-a împlinit dorinţa inimii. Să păstrezi tăcerea asupra îndurărilor Domnului înseamnă să fii nerecunoscător, înseamnă să acţionezi ca cei nouă leproşi care, după ce au fost vindecaţi de boala lor îngrozitoare, nu s-au întors să-I mulţumească Domnului vindecător. Să uiţi să-L lauzi pe Dumnezeu înseamnă să refuzi beneficiile care ţi se cuvin.

Lauda, ca şi rugăciunea, este un mare mijloc de promovare a creşterii spirituale. Lauda ne ajută să ne îndepărtăm poverile, să ne întărim speranţele, să ne mărim credinţa. Este un exerciţiu sănătos şi înviorător care grăbeşte pulsul credinciosului şi îl întăreşte pentru noi fapte în slujba Domnului. Să-L binecuvântezi pe Dumnezeu pentru îndurările primite este calea prin care putem fi de folos semenilor noştri: „să asculte cei nenorociţi, si să se bucure”(Psalmi 34:2).

Cei care au trecut prin împrejurări asemănătoare vor fi mângâiaţi dacă ne vor auzi spunând: „înălţaţi pe Domnul împreună cu mine. Să lăudăm cu toții numele Lui!… Când strigă un nenorodt, Domnul aude” (vers. 3, 6). Inimile slăbite vor fi întărite, şi sfinţii căzuţi vor fi învioraţi când vor auzi spunând „cântări de izbăvire” (Psalmi 32:7). Îndoielile şi temerile lor vor fi alungate, în timp ce ne îndemnăm unul pe altul „cu psalmi, cu cântări de laudă si cu cântări duhovniceşti”(Coloseni 3:16). Ei vor „lăuda căile Domnului” (Psalmi 138:5), când ne vor auzi pe noi slăvindu-I numele sfânt Lauda este cea mai cerească îndatorire a creştinului, îngerii nu se roagă, dar nu încetează să laude pe Domnul zi şi noapte; iar cei răscumpăraţi, îmbrăcaţi în haine albe, cu ramuri de palmier în mâini, nu vor obosi niciodată să cânte cântarea nouă „ Vrednic este Mielul” (Apocalipsa 5:12).

Seara

Tu, care locuieşti în grădini, nişte prieteni îşi pleacă urechea la glasul tău: binevoieşte şi fă-mă să-l aud!

Cântarea Cântărilor 8:13

Scumpul nostru Domn Isus îşi aminteşte bine de grădina Ghetsemani. Deşi a părăsit această grădină, EI locuieşte acum în grădina bisericii Sale. Acolo se descoperă celor care caută tovărăşia Sa. Vocea iubitoare care se adresează aleşilor Săi este mai muzicală decât harpele cerurilor. In ea există o adâncime a melodiei care depăşeşte orice muzică omenească. Zeci de mii de oameni de pe pământ, şi milioane de fiinţe de sus sunt favorizate de tonurile ei armonioase. Unii dintre ei, pe care îi cunosc bine şi îi invidiez, ascultă chiar în clipa aceasta vocea Lui iubită. Dacă aş putea împărtăşi bucuria lor! Este adevărat că unii dintre ei sunt săraci, alţii sunt ţintuiţi în pat, şi alţii bat la porţile mormântului. Totuşi, Doamne, aş suferi bucuros împreună cu ei, aş răbda de foame cu ei şi aş fi gata să mor împreună cu ei, dacă aş putea să-Ţi aud vocea. Odinioară o auzeam des, dar am îndurerat Duhul Tău. Întoarce-te cu bunătate spre mine, şi spune-mi din nou: „Eu sunt mântuirea ta” (Psalmi 35:3). Nici o altă voce nu mă poate mulţumi. Cunosc vocea Ta, şi nu pot fi înşelat de vreo alta. Te implor îngăduie-mi să o aud. Prea Iubitule, nu ştiu ce vei spune, şi nu pun nici o condiţie. Lasă-mă numai să Te aud vorbind.

Dacă este o mustrare, Te voi binecuvânta pentru ea. Curăţire! urechilor mele încăpăţânate poate cere o operaţiune foarte dureroasă. Totuşi, oricât ar costa, nu mă întorc de la singura mea dorinţă: fă-mă să aud vocea Ta. Străpunge-mi urechile dlfl nou; străpunge-mi urechile cu cele mai ascuţite note. Numai nu îngădui să rămân în continuare surd la chemarea Ta. In seara aceasta, Doamne, împlineşte dorinţa nevrednicului Tău rob, fiindcă sunt al Tău, şi Tu m-ai cumpărat cu sângele Tău. Tu mi-ai deschis ochii să Te văd, şi această vedere m-a salvit, Acum, Doamne, deschide-mi urechile. Am citit în inima Ta Acum lasă-mă să-ţi aud glasul.

 

IZVOARE IN DEŞERT

 

Să alergăm cu răbdare. (Evrei 12:1)

A alerga „cu răbdare“ este un lucru foarte dificil de făcut. Însuşi cuvântul „alergare“ sugerează absenţa răbdării, sau o nerăbdare de a ajunge la ţintă. Totuşi deseori noi asociem răbdarea cu a sta culcat sau a sta pe loc. Ne gândim la ea ca la un înger care păzeşte patul celor neputincioşi. Şi totuşi nu credem că răbdarea pe care o poate avea un om neputincios este cel mai greu de atins.Există un alt fel de răbdare care cred eu că este mai greu de obţinut – răbdarea care aleargă. A sta culcat în timpul unei perioade de mâhnire adâncă, sau a fi liniştit după o cădere financiară, cu siguranţă că implică o mare tărie, dar eu cunosc ceva care sugerează şi mai multă tărie – puterea de a continua să lucrezi după o cădere, puterea de a continua să alergi cu o inimă grea, şi puterea de a-ţi împlini îndatoririle zilnice cu o durere adâncă în duhul tău. Aceasta este cristic!Mulţi dintre noi am putea să ne ocupăm de durerea noastră fără lacrimi, numai dacă ni s-ar permite să facem aşa în particular. Totuşi ceea ce este aşa de dificil este că majoritatea dintre noi suntem chemaţi să ne manifestăm răbdarea nu în pat, ci în plină stradă, ca să vadă toţi. Suntem chemaţi să ne îngropăm necazurile nu într-o inactivitate odihnitoare, ci într-o slujire activă – la locul nostru de muncă, când facem cumpărături, sau cu ocazia diferitelor evenimente sociale – contribuind la bucuria altor oameni. Nici o altă modalitate de a ne îngropa necazurile nu este atât de dificilă ca aceasta, pentru că este într-adevăr ceea ce se înţelege prin a alerga „cu răbdare“.Dragă Fiu al omului, acesta a fost felul Tău de răbdare. A fost şi aşteptare şi alergare în acelaşi timp – aşteptând ţinta finală, fără ca între timp să lucreze mai puţin. Te văd la Cana Galileii, transformând apa în vin ca să nu se strice bucuria ospăţului de nuntă. Te văd în pustiu, hrănind mulţimile cu pâine, pur şi simplu pentru a satisface o nevoie temporară. Totuşi în tot acest timp, Tu purtai o durere adâncă – neîmpărtăşită sau grăită. Alţii pot să ceară un „curcubeu … în nor“ (Gen. 9:13), dar eu aş cere şi mai mult de la Tine. Fă-mă, în norul meu, un curcubeu care aduce slujba bucuriei pentru alţii. Răbdarea mea va fi desăvârşită numai când va lucra în via Ta.     George Matheson

 

Când toate speranţele noastre s-au năruit,

Cel mai bine este ca mâinile noastre să se ostenească în continuare

    Pentru alţii:

Căci puterea de a îndura se găseşte în datoria împlinită;

Şi cel mai bun este acela care într-adevăr învaţă să facă

Din bucuria altora un leac pentru durerea inimii lui.

 

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

Volumul III

 

Ieremia 44.11‑23

Alegând de bunăvoie să slujească idolilor, la fel cum făcuseră şi părinţii lor, poporului nici măcar nu îi este ruşine să declare acest fapt: se răzvrăteşte pe faţă împotriva Domnului. Cât de mare este decăderea morală a lui Israel faţă de Iosua 24 când, urcând din Egipt spre Canaan, îşi urma conducătorul, cu angajamentul: „Departe de noi să părăsim pe Domnul ca să slujim altor dumnezei… noi vom sluji Domnului, pentru că El este Dumnezeul nostru“ (Iosua 24.16,18). Plini de rea‑credinţă, aceşti iudei consideră că nenorocirea lor actuală se datora faptului că încetaseră să se închine „împărătesei cerurilor“ (v. 17, comp. cu cap. 7.18). Deşi Domnul îi avertizase că în Egipt erau pândiţi de sabie, de ciumă şi de foamete, ei prind prilejul chiar când survin aceste nenorociri şi le folosesc drept pretext pentru a aduce noi jertfe idolilor. Câţi oameni nu gândesc la fel! «Dumnezeu nu mi‑a dat ceea ce‑mi doream… Deci aceasta nu a ţinut! Atunci mă voi întoarce spre lume (a cărei imagine este dintotdeauna Egiptul): ea nu‑mi va refuza nimic.»

Mizerabilă inimă omenească! Aceste versete ne învaţă totodată că inima poate fi stăpâ­nită în acelaşi timp de cea mai orgolioasă necredinţă, cum şi de cele mai întunecate superstiţii (2 Corinteni 4.4).

 

PÂINEA CEA DE TOATE ZILELE

 

Text: Luca 12:35-40

DOUĂ FELURI DE-A AŞTEPTA

Şi să fiţi ca nişte oameni, care aşteaptă pe stăpânul lor… Luca 12:36

Preotul anglican Frederic Farrar a fost un prieten apropiat al reginei Victoria a Angliei. Într-o împrejurare, el a relatat despre o conversaţie pe care a avut-o cu maiestatea sa după ce ea ascultase o predică la capela palatului, despre revenirea Domnului Isus Cristos. Ea a spus: „Oh, părinte Farrar, cât de mult aş dori ca Domnul să vină în timpul vieţii mele!” Când acesta a întrebat-o de ce dorea atât de mult acest lucru, cu faţa strălucitoare, plină de o adâncă emoţie ea a spus: „Pentru că mi-ar place atât de mult să-I pun coroana mea la sfintele Lui picioare, în semn de adoraţie!”. Există cel puţin două feluri în care creştinii „aşteaptă” ca Domnul să se reîntoarcă. Unii sunt complet insensibili de apropierea acestui eveniment, deoarece ei au numai cunoştinţe teologice, ale faptelor. Atitudinea aceasta este superficială – o simplă acceptare mintală a unei doctrine care nu-i face să-I fie credincioşi Domnului. Alţi
credincioşi, totuşi, aşteaptă cu nerăbdare, ca şi regina Victoria, dorind venirea a doua oară a Mântuitorului cu un zel arzător. Ei trăiesc pentru slava Sa şi doresc să-L laude şi să-L adore pentru tot ce-a făcut pentru ei. Felul acesta de-a gândi, mângâie inima şi motivează acea persoană la o viată sfântă şi la aşteptarea plină de speranţa de a-L vedea pe Isus faţă în faţă. Apostolul loan a spus că fiecare, care nădăjduieşte la revenirea lui Cristos va avea un foc în inima sa de-a „se curaţi, cum şi El este curat” (1 loan 3:3). Este acest lucru adevărat şi despre tine?
  – H.G.B.

Suntem oare gata să-ntâlnim pe Domnul?

Ne va găsi în credinţă la venire?

Fraţilor, s-avem făcliile aprinse!

Domnul vine! Să-L întâmpinăm pe Mire!   – Adams

 

Verificaţi-vă dacă sunteţi gata pentru revenirea lui Cristos:

Vă face aceasta dezinteresaţi sau încântaţi?

 

DOMNUL ESTE APROAPE – GBV

http://www.gbv.ro/meditatii-zilnice/domnul-este-aproape

 

Om al durerilor și obișnuit cu suferința.
Isaia 53.3

Isus era plin de bunătate și de delicatețe față de ucenicii Săi. El i-a iubit, i-a purtat, dar care I-a fost mulțumirea? Ce găsește El în mijlocul lor, când nelegiuirii omului i se dă frâu liber să se arate împotriva Lui? În mijlocul acelora pe care îi iubea, al acelora cu care era la masă și cu care viețuia într-o relație atât de intimă, El spune: „Adevărat vă spun că unul dintre voi Mă va preda“. Da, unul dintre voi, cei care ați fost cu Mine, unul dintre voi, prietenii Mei cei mai apropiați. Inima Lui este profund rănită și, pe când ei încep să se întristeze și să-L întrebe unul câte unul: „Nu cumva sunt eu?“, Isus arată cât de zdrobită Îi este inima: „Este unul dintre cei doisprezece, cel care înmoaie cu Mine în farfurie“. Unul dintre voi, care M-ați cunoscut, care M-ați văzut și care ați fost primiți în intimitatea Mea. Și Isus rămâne calm.

Aveau să-L răstignească. La cine Se gândește El? La ucenicii Săi! Trupul Său urma să fie dat, iar sângele Său urma să fie vărsat. Avea să sufere mânia lui Dumnezeu, iar El le explică în pace despre ceea ce urma să facă pentru ei. În acel moment, El privește dincolo de acest timp pe care noi îl trăim, către timpul când, mulțumit de rodul muncii sufletului Său (Isaia 53.11), va bea într-un fel nou, în împărăția lui Dumnezeu, din rodul viței. Ce minunat este să-L poți privi astfel pe Domnul, aruncându-Și privirile peste veacuri!

În mijlocul acelor împrejurări înspăimântătoare în care Se găsește, sufletul Său este îndeajuns de calm pentru a Se gândi la veșnica fericire, realizată pentru ucenicii Săi prin suferințele Sale, și la bucuria pe care o experimenta din nou văzându-i în acea stare de glorie. Fără a fi împiedicat de gândul suferințelor Sale, fără a fi înfricoșat și uimit, El poate să contemple în pace valoarea sacrificiului Său și fericirea în care din nou ucenicii Săi se vor găsi la sfârșit. Trădarea lui Iuda, lepădarea lui Petru, părăsirea ucenicilor, lepădarea lumii, vrăjmășia lui Satan, nimic nu-L tulbură.

J N Darby

 

SĂMÂNȚA BUNĂ

http://www.gbv.ro/meditatii-zilnice/samanta-buna

 

Vrăjmășie voi pune între tine și femeie, între sămânța ta și sămânța ei. Aceasta îți va zdrobi capul, și tu îi vei zdrobi călcâiul. Geneza 3.15

Rezultatul suferinței Mântuitorului

Prin moartea Domnului Isus pe crucea Golgotei s-au împlinit cuvintele versetului de astăzi – cuvinte rostite de Însuși Dumnezeu către Adam și Eva, dar și către marele ispititor, diavolul. Da! Prin moartea de pe Golgota a Domnului Isus, diavolul i-a zdrobit călcâiul, a adus doar sfârșitul vieții Sale pământești, pe când Isus i-a zdrobit șarpelui capul, i-a zdrobit puterea de a mai domni prin păcat asupra sufletelor oamenilor.

Prin urmare, tocmai ceea ce a părut cea mai rușinoasă înfrângere pentru Domnul, s-a dovedit cea mai deplină biruință asupra diavolului și asupra tuturor puterilor întunericului aliate lui. Prin moartea Domnului a fost biruit păcatul. Prin moartea Domnului pe cruce a fost aruncată în marea uitării întreaga vină a tuturor celor care cred în El. Prin moartea și învierea Domnului, credinciosul este răscumpărat și strămutat în împărăția dragostei lui Dumnezeu. Tot prin moartea și învierea Domnului ni se dă biruința asupra dușmanului lăuntric: asupra propriei noastre inimi nespus de înșelătoare și de rea. Mântuitorul, care părea un învins, a fost prin întreaga Sa lucrare un Biruitor. Hristos a învins puterea morții și a păcatului și vrea să-i facă părtași la această biruință pe toți care L-au primit ca Domn și Mântuitor al vieții lor.

 

 

Mana Zilnica

https://manazilnica.net/

Single Post Navigation

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: