Mana Zilnica

Mana Zilnica

31 Octombrie 2016

TOTUL PENTRU GLORIA LUI

de Oswald CHAMBERS

Încercarea credinţei

„… credință cât un grăunte de muştar…” Matei 17:20

Trăim cu ideea că Dumnezeu ne răsplăteşte pentru credinţa noastră și poate că asa este la început: dar noi nu câştigăm nimic prin credinţă, ci credinţa ne aduce într-o relaţie bună cu Dumnezeu şi-I dă Lui posibilitatea să lucreze în noi. Dumnezeu trebuie să distrugă mereu baza experienţei tale, dacă eşti un copil al Lui, pentru a le aduce în contact direct cu El. Dumnezeu vrea să înţelegi că trebuie să trăieşti o
viaţă de credinţa, nu o viaţă de exaltare sentimentală datorată binecuvântărilor pe care ţi le-a dat. La început, viaţa ta de credinţă a fost limitată şi intensă, fixată in jurul unei mici fărâme însorite de experienţă care avea în ea atât raţiune, cât şi credinţă şi care era plină de lumină şi dulceaţă. Apoi Dumnezeu Şi-a retras binecuvântările Sale de care crai conştient, ca să te înveţe să umbli prin credinţă. Valorezi mai mult pentru El acum decât în zilele de încântare conştientă şi mărturie exaltată.

Credinţa, prin însăşi natura ci, trebuie încercată; adevărata încercare a credinţei nu constă în faptul că ne e greu să ne punem încrederea
în Dumnezeu, ci în faptul că trebuie să se limpezească in minţile noastre caracterul lui Dumnezeu. Credinţa, pentru a fi pusă în
practică, trebuie să treacă prin perioade de izolare de nedescris. Nu confunda niciodată încercarea credinţei cu disciplina obişnuită a
vieţii. Multe dintre lucrurile pe care noi le numim încercări ale credinţei sunt coasecinţele inevitabile ale faptului că trăim. Credinţa bibilica este credinţa în Dumnezeu în ciuda a tot ceea ce I se
opune Lui – „Voi rămâne credincios caracterului lui Dumnezeu, orice ar face El” ..Chiar dacă mă va omorî, tot mă voi încrede în El” – aceasta este cea mai sublimă declaraţie a credinţei din toată Biblia (vezi Iov 13:15)

MANA DE DIMINEAŢĂ

„Legea a venit prin Moise, dar harul şi adevărul au venit prin Isus Hristos!” IOAN 1:17

„întăreşte-te în harul care este în Hristos Isus” 2 TIMOTEI 2:1

Legea pretinde omului de a face ce spune ea atît în ce priveşte relaţia cu Dumnezeu, cît şi cu privire la răspunderea lui însuşi. Harul curge de la Dumnezeu în mila Lui faţă de om aşa cum este el în starea de păcătoşenie. Legea porunceşte omului să facă ceea ce nu poate niciodată să facă în starea lui de neajutorare. Harul aduce omului binecuvîntări acolo unde este şi în starea în care este. Cuvintele „Moise robul Meu, a murit”, ne arată cu alte cuvinte că toate binecuvîntările sînt prin har şi nu prin Lege. Să păstrăm în inimă acest adevăr dacă, urmîndu-l pe Iosua al nostru – Domnul Isus înviat dintre morţi – vrem să putem intra în posesia binecuvîntărilor noastre cereşti. Cînd însă avem în vedere locurile cereşti, trebuie ca tot ce este omul în el însuşi şi în puterea lui, să fie pierdute din vedere. În ce poziţie ne găsim noi acum? Sîntem sub imperiul harului dumnezeiesc, sau ne zbatem încă sub imperiul legii? Am înţeles noi în ce poziţie minunată ne vede Tatăl nostru? Scriptura spune că: „El ne-a… pus să stăm împreună în locurile cereşti în Hristos Isus”. Să cerem harul ca să ne vedem aşa cum sîntem de drept şi unde ne vede în realitate Tatăl nostru, în Fiul Său. El nu mai vede pe copiii Lui în firea păcătoasă (Rom. 8:9), nici sub lege (Rom. 6:14), ci în Domnul Isus Hristos la dreapta Sa. Nimic nu înviorează sufletul mai mult ca credinţa în ceea ce a făcut şi face Tatăl nostru pentru noi. Cînd, prin har, omul crede Cuvîntul lui Dumnezeu cu privire la moartea Domnului Isus pentru păcătoşi, el este scăpat de judecata care va veni peste lumea aceasta, este izbăvit de mînia care va veni, este în siguranţă în El înviat dintre cei morţi, este aşezat în Domnul Isus în locurile cereşti şi împodobit de Tatăl cu toată frumuseţea Preaiubitului Său.Al doilea verset de astăzi ne îndeamnă să ne întărim în har, dar şi aceasta este tot prin harul lui Dumnezeu. Nimic prin noi înşine, totul prin El. Domnul Isus, în desăvîrşita Lui umanitate, este Modelul fiecărui credincios. Avem nevoie să ne întărim şi să creştem! Mai întîi în puterea harului care este în Hristos Isus. Fiind atraşi la El, găsim în harul Lui resurse minunate, soluţiile împotriva tuturor relelor care ne înconjoară. Putem fi întăriţi în harul lui Dumnezeu:Prin Cuvîntul Său în care vedem toată manifestarea harului dumnezeiesc în Domnul Isus.

– Prin dragostea care a fost turnată în inimile noastre prin Duhul Sfînt. (Rom. 5:5).

– Prin disciplina pe care Dumnezeu o aplică acelora pe care îi iubeşte (Ev. 12:6).

– Prin rugăciunea care ne ajută să menţinem o legătură trainică şi neîntreruptă cu Tatăl nostru.

Noi sîntem întăriţi în Domnul Isus Hristos! Nu în noi înşine, nici în resursele omeneşti de orice fel ci într-o vie părtăşie cu El, cu Omul din cer, în care Dumnezeu Şi-a găsit toată plăcerea, umilul Om din Nazaret, Mîntuitarul nostru prea iubit. Ce Persoană slăvită în care ne putem găsi întărirea noastră către care sîntem atraşi prin care sîntem fasonaţi şi prin care lucrarea harului lui Dumnezeu va transforma chipul nostru într-o înfăţişare asemenea Lui! Cînd sîntem întăriţi în harul care este în Domnul Isus, tot ceea ce aparţine primului Adam este pus de o parte de acum, sîntem o făptură nouă în noul ADAM în care am fost creaţi din nou prin HAR. Ceea ce cerea altădată dreptatea lui Dumnezeu, prin lege, ne procură acum Harul Lui.

MÂNTUIREA PRIN HRISTOS

Meditaţii zilnice – de Fritz BERGER

„Păcatul pândeşte la uşă; dorinţa lui se ţine după tine, dar tu să-l stăpâneşti”. Gen. 4:7.

Este o zicală: „Fugi de păcat ca de şarpe; dacă te apropii de el, atunci te va muşca. Dinţii lui sunt ca dinţii leului şi omoară sufletul omului”.

Moartea sufletului este mult mai groaznică decât moartea trupului. Prin păcat şi printr-o viaţă uşuratică, va fi omorât sufletul. Cel care are o credinţă curată şi adevărată, acela ştie că drumul lui duce prin smerenie. Prin coborâre, prin ruşinare, duce drumul către biruinţă. Aici putem cunoaşte dragostea şi răbdarea lui Dumnezeu. Aici putem observa că avem nevoie de un Mântuitor, fără de care nu putem face nimic.

„Luaţi coiful mântuirii”. Astfel putem să ne bazăm din nou şi din nou pe ceea ce a făcut Isus pentru noi. Astfel socotim adevărurile legate de mântuire, ca fiind ale noastre şi putem şti: „Ne-a înfăţişat fără vină înaintea Tatălui Său”. Dacă se apropie vreun necaz putem spune: „Aceluia care poate să vă păzească de orice cădere şi să vă facă să vă înfăţişaţi fără prihană şi plini de bucurie înaintea slavei Sale”. (Iuda v.24). Vai de aceia care, aici pe pământ se simt acasă. Nu este un teatru să ai o viaţă de biruinţă şi să rămâi neclintit în ciuda viscolelor. De aceea este scris: „Îmbrăcaţi-vă cu toată armătura lui Dumnezeu, ca să puteţi sta împotriva uneltirilor diavolului”. „Dacă vă propovăduieşte cineva o Evanghelie deosebită de aceea pe care aţi primit-o, să fie anatema!” (Gal.1:9). Astfel vorbeşte Pavel. Noi trebuie să avem grijă să rămânem la învăţăturile apostolilor. Apostolii au vestit biruinţă. (Psalm.91:13). „Vei păşi peste lei şi peste năpârci şi vei călca peste pui de lei şi peste şerpi”.

TEZAURUL PROMISIUNILOR LUI DUMNEZEU

de Charles H. SPURGEON

NU VOM MURI PÂNĂ CE VOM TERMINA LUCRAREA

Nu voi muri, ci voi trăi şi voi povesti lucrările Domnului. Psalmul 118.17

Ce frumoasă asigurare, întemeiată fără îndoială pe o făgăduinţă şi întărită înăuntrul inimii psalmistului. El a înţeles această asigurare şi a putut să se bucure de ea. Este situaţia mea la fel ca a lui David? Sunt eu abătut din cauza batjocorilor vrăşmaşilor mei? Am eu mulţi oameni împotriva mea şi puţini de partea mea? Au început deja vrăjmaşii mei să-mi sape mormântul? Oricum ar fi, eu nu voi asculta deloc de ceea ce murmură frica mea şi nu voi părăsi câmpul de luptă, căci aceasta ar însemna că am pierdut orice nădejde. Dimpotrivă, fiindcă este încă viaţă în mine, „nu voi muri”. Slăbiciunea mea va face loc unei puteri noi: „Voi trăi”. Domnul trăieşte şi eu voi trăi de asemenea. Gura mea se va deschide încă şi „eu voi povesti lucrările Domnului”. Căci greutăţile mele de astăzi vor fi o nouă pricină ca să slăvesc pe Dumnezeu pentru minunile iubirii Sale şi ale credincioşiei Sale. Cei ce mă băgaseră deja în mormânt în închipuirea lor, vor fi daţi de ruşine, căci chiar dacă „Domnul Dumnezeu m-a pedepsit cu asprime, El nu m-a dat pradă morţii”. Slavă Numelui Său pentru totdeauna. Nu voi muri atâta vreme cât lucrarea mea nu s-a terminat; şi atâta vreme cât Dumnezeu n-o va opri, mormântul nu se va închide peste mine.

DOMNUL ESTE APROAPE!

Calendar Biblic

Moise a zis lui DUMNEZEU: Cine sunt eu, ca să mă duc la Faraon, și să scot din Egipt pe copiii lui Israel? Exod. 3,11.

După optzeci de ani a ajuns timpul când Dumnezeu îi poruncește lui Moise de a scoate pe Israel din Egipt. Dacă îl privim pe Moise în primii patruzeci de ani în Egipt, îl vedem că „a învățat toată înțelepciunea egiptenilor și era puternic în cuvinte și fapte” (Faptele Ap. 7.22) Dar, a doua oară, în cealaltă jumătate a vieții lui, găsim pe Moise în liniște. Aici era în mod deosebit în școala lui Dumnezeu pentru maturizare în lucrarea ce-i stătea în față. Odinioară în mânia lui, fără ca să-i dea cineva poruncă a omorât pe egiptean, acum a trebuit să se reîntoarcă în Egipt și să vorbească cu Faraon.

Deși Dumnezeu i s-a arătat într-un chip minunat prin rugul care nu se mistuia, Moise avea de vociferat: „Cine sunt eu?” Dar Domnul nostru în deplină supunere și gata pregătit pentru lucrare a spus: „Iată-Mă trimite- Mă.” Lui Moise i-a fost promis ajutorul și puterea lui Dumnezeu ca pe aceasta să se bazeze nădejdea sa, dar el s-a uitat la el însuși. Dar Domnul nostru care cunoștea de la început calea grea care îi stătea în față, Și-a ridicat ochii spre Dumnezeu și a vrut cu orice preț să-L proslăvească. El a dus bucuros crucea uitându-se la bucuriile care urmau. Și lui Moise i-a fost prezentat un țel și anume acela de a scoate poporul din Egipt ca să slujească lui Dumnezeu la Horeb. Dumnezeu a vorbit mult către inima lui Moise. Și aceasta stă în contradicție cu poziția Domnului Isus care totdeauna făcea voia lui Dumnezeu și era desfătarea Tatălui. La urmă în legătură cu Aaron a plecat și Moise ca să îndeplinească porunca lui Dumnezeu de a scoate pe Israel din Egipt.

Mântuitorul este în căutare, nu de oameni care să fie gata a-I oferi serile lor libere, sau duminicile, sau anii când vor ieși la pensie! NU. Ci El este în căutare după aceia care consimt să-I ofere Lui locul dintâi în inimă și viață.

BĂTÎND LA UȘA LUI DUMNEZEU

de Oswald CHAMBERS

Îți mulţumim că nu există „La revedere”. Te rugăm ca Pecetea şi Cununa Ta să fie peste noi toţi până Te vom vedea faţă în faţă.

MEDITAŢII ZILNICE

de Wim MALGO

«Şi au zis unul către altul: „Nu ne ardea inima în noi, când ne vorbea pe drum şi ne deschidea Scripturile?”»

LUCA 24, 32

Cel mai dificil lucru pentru un copil al lui Dumnezeu este perioada, timpul când nu mai înţelege modul în care acţionează Dumnezeu. Aşa au stat lucrurile şi cu cei doi ucenici care au plecat împreună din Ierusalim spre Emaus. Amândoi au fost profund marcaţi de faptul că – din punctul lor de vedere – Isus i-a înşelat. Ei au crezut cu toată fiinţa că El este Mesia Israelului. Cum de S-a lăsat însă atunci răstignit pe o cruce? De ce a îngăduit acest lucru? De ce nu Şi-a manifestat omnipotenţa? In timp ce vorbeau astfel între ei, la un moment dat li s-a alăturat un străin. Ei şi-au vărsat tot amarul înaintea Lui, fară să-L recunoască pe Hristos. Ce le-a spus în schimb acest străin? Cuvinte de mângâiere? Nu! Este scris: «Şi a început de la Moise şi de la toţi prorocii şi le-a tâlcuit, în toate Scripturile, ce era cu privire la El» (Luca 24,27). Nici măcar acum nu au realizat că au vorbit cu Isus. Cei doi ucenici dezamăgiţi şi plini de confuzie în inimile lor au avut însă parte de o experienţă unică. Cristosul cel înviat a fost alături de ei chiar si în această dezamăgire. Isus nu a fost prezent numai atunci, ci şi astăzi El este tot timpul alături de noi. Domnul vrea să te elibereze de orice dezamăgire şi să-ţi umple inima de bucurie!

MEDITAŢII PENTRU FIECARE ZI A ANULUI

de Charles H. SPURGEON

Dimineaţa şi Seara

Dimineața

Pune în mine un duh nou şi statornic. Psalmi 51:10

Orice păcătos va tânji după reînnoire, dacă mai este o scânteie de viaţă în el. În spiritul acestei reînnoiri, acelaşi exerciţiu de har ni se cere la convertire. Avem nevoie de pocăinţă atunci, şi cu siguranţă avem şi acum. La început am avut nevoie de credinţă ca să venim la Isus. Acum, numai acelaşi har ne poate aduce la Christos. Apoi, avem nevoie de un cuvânt de la Cel Prea înalt, un cuvânt de pe buzele Celui iubit, care să pună capăt temerilor noastre; vom descoperi curând, sub simţământul păcatului prezent, că avem nevoie de el acum. Nimeni nu poate fi reînnoit fără o manifestare reală şi adevărată a energiei Duhului Sfânt pe care a simţit-o la început, fiindcă lucrarea este mare, iar carnea şi sângele ne stau în drum ca întotdeauna. Ar fi bine ca slăbiciunea ta personală, creştine, să fie un argument care să te facă să ceri fierbinte ajutorul lui Dumnezeu în rugăciune. Aminteşte-ţi că David nu şi-a încrucişat braţele şi nu strâns din buze atunci când s-a simţit neputincios; din contră, a alergat la tronul milei cu următoarea rugăciune: „pune în mine un duh nou şi statornic”. Nu te lăsa adormit de doctrina că nu poţi face nimic neajutat; trezeşte-te, şi lasă-te condus la Ajutorul puternic al lui Israel. O, dacă ai avea harul de a-L implora pe Dumnezeu de parcă ar fi însăşi viaţa ta în joc. „Doamne, pune în mine un duh nou şi statornic”. Cel care se roagă cu sinceritate lui Dumnezeu să facă acest lucru îşi dovedeşte onestitatea lucrând cu mijloacele cu care lucrează Dumnezeu. Roagă-te mult; trăieşte mereu după Cuvântul Domnului. Ucide poftele care L-au îndepărtat pe Domnul de tine; veghează asupra viitoarelor izbucniri de păcat. Domnul are drumul Său hotărât. Stai pe marginea drumului, şi vei fi gata când va trece pe lângă tine. Perseverează în toate poruncile Sale binecuvântate, fiindcă ele vor hrăni darurile tale muribunde. Ştiind că toată puterea vine de la El, nu înceta să strigi: „pune în mine un duh nou şi statornic”.

Seara

Eu te-am cunoscut în pustie, într-un pământ fără apă. Osea 13:5

Da, Doamne, Tu m-ai cunoscut într-adevăr în starea mea căzută, şi, chiar şi atunci, m-ai ales pentru Tine. Când eram respingător, şi îmi era groază de mine însumi, m-ai primit ca pe copilul Tău şi mi-ai împlinit toate nevoile urgente. Binecuvântat să fie pe vecie numele Tău pentru această îndurare gratuită, bogată şi abundentă. De atunci, experienţa mea interioară a fost adesea o pustie. Totuşi, Tu m-ai recunoscut ca pe un fiu prea iubit, şi ai turnat izvoare de dragoste şi har peste mine, ca să-mi aducă bucurie şi să mă facă roditor. Da, chiar şi atunci când împrejurările erau dintre cele mai rele, şi eu rătăceam într-un pământ uscat, prezenţa Ta alinătoare m-a mângâiat. Oamenii m-au părăsit când am înfruntat batjocura, dar Tu ai cunoscut sufletul meu în nenorocire, fiindcă nici un necaz nu şterge strălucirea iubirii Tale. Prea slăvit Domn, Te laud pentru credincioşia Ta faţă de mine în încercări. Îmi pare rău că te-am uitat uneori şi am fost mândru – fiindcă datorez totul bunătăţii şi iubirii Tale. Ai milă de slujitorul Tău în aceasta privinţă! Suflete, de vreme ce Isus te-a recunoscut în cea mii josnică stare, asigură-te că-L recunoşti pe El şi cauza Lui acum că eşti prosper. Nu te lăsa orbit de succesele lumeşti, şi nu te ruşina de adevăr şi de biserica săracă cu care eşti asociat. Urmează-L pe Isus în pustie. Poartă crucea cu El când se înteţeşte focul persecuţiei. El te-a cunoscut, suflete, în sărăcie şl ruşine. Nu fi atât de trădător încât să te ruşinezi de El. O, daci te-ai ruşina mai mult la gândul că ţi-e ruşine de Cel Prea Iubit. Isuse, sufletul meu se prinde de Tine.

Mă-ntorc spre Tine în zile luminoase

Dar şi în nopţi de-amară îngrijorare,

Tu străluceşti în toate stelele frumoase

Cel mai măreţ şi plin de desfătare!

IZVOARE IN DEŞERT

Şi tot astfel şi Duhul ne ajută în slăbiciunea noastră:căci nu ştim cum trebuie să ne rugăm. Dar Însuşi Duhul mijloceşte pentru noi cu suspine negrăite.Şi Cel ce cercetează inimile, ştie care este ăzuinţaDuhului;pentru că El mijloceşte pentru sfinţi după voia lui Dumnezeu. (Romani 8:26-27)

Acesta este un mister adânc al rugăciunii. Este o unealtă delicată, divină pe care cuvintele n-o pot exprima şi teologia n-o poate explica, dar cel mai umil credincios o cunoaşte, chiar dacă n-o poate înţelege.O, poverile pe care le purtăm cu dragoste dar nu le putem înţelege! O, inexprimabilele dorinţe arzătoare ale inimilor noastre după lucruri pe care nu le putem pricepe! Totuşi ştim că ele sunt un ecou de la tronul lui Dumnezeu, şi o şoaptă din inima Sa. Deseori ele sunt mai degrabă un suspin decât o cântare, şi mai degrabă o povară decât o pană plutind în vânt. Dar ele sunt o povară binecuvântată, şi un suspin al cărui ton reţinut este o laudă şi o bucurie negrăită. Sunt „suspine negrăite”. Nu putem întotdeauna să le exprimăm noi înşine, şi deseori tot ce înţelegem este că Dumnezeu Se roagă în noi pentru ceva care numai El înţelege şi care are nevoie de atingerea Sa.Aşa că putem pur şi simplu să vărsăm din preaplinul inimii noastre povara duhului nostru şi necazul care pare să ne zdrobească. Putem şti că El aude, iubeşte, înţelege, primeşte şi separă din rugăciunea noastră tot ce este eronat, imperfect sau greşit. Şi apoi El prezintă ce a rămas, împreună cu tămâia Marelui nostru Preot minunat, înaintea tronului Său din înălţime. Putem fi siguri că rugăciunea noastră este auzită, acceptată şi ascultată în Numele Lui. A. B. Simpson

Nu este necesar să-I vorbeşti în continuu lui Dumnezeu, sau să auzi mereu ceva din partea lui Dumnezeu, ca să ai comuniune sau părtăşie cu El, pentru că există o părtăşie fără grai care este mai dulce decât cuvintele. Un copilaş poate să şadă toată ziua lângă mama lui, absorbit complet de joaca lui, în timp ce mama lui este ocupată cu munca ei, şi cu toate că amândoi sunt ocupaţi şi fiecare din ei spune puţine cuvinte, ei sunt într-o părtăşie perfectă. Copilul ştie că mama lui este acolo, şi ea ştie că el este bine.În acelaşi fel, un credincios şi Mântuitorul lui pot continua să fie multe ore într-o părtăşie tăcută a dragostei. Şi deşi credinciosul poate fi ocupat cu lucrurile obişnuite ale vieţii, el poate fi conştient că fiecare detaliu din viaţa lui este atins de caracterul prezenţei lui Dumnezeu, şi poate fi conştient de aprobarea şi binecuvântarea Lui.Atunci când suntem tulburaţi de poveri şi de dificultăţi prea complicate pentru a fi puse în cuvinte şi prea încurcate pentru a fi exprimate sau pe deplin înţelese, ce plăcut este să cădem în îmbrăţişarea braţelor Lui binecuvântate şi pur şi simplu să ne plângem cu suspine necazul pe care nu-l putem rosti!

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

Volumul III

Ieremia 44.2430; 45.15

După ce Ieremia a făcut o trecere în revistă a urâciunilor comise de popor, luând notă şi de răspunsul jignitor al acestei adunări de răzvrătiţi, a sosit vremea să fie trase concluziile. Sunt înspăimântătoare! Cu excepţia unui număr foarte mic, toţi vor pieri în Egipt, loviţi de calamităţile carei pândeau (şi faţă de care „împărăteasa cerurilor” se va dovedi prea incapabilă săi apere; dar, cu privire la ea, niciodată nu se ridică întrebări).

În aceste vremuri de ruină generală este însă mângâietor să putem constata că „Domnul îi cunoaşte pe cei care sunt ai Lui” (2 Timotei 2.19). Aceasta neo va arăta micul cap. 45, consacrat în întregime lui Baruc. Domnul are pentru el un cuvânt personal, deopotrivă de avertizare, ca şi de încurajare. Acest om a fost – împreună cu Ieremia, cel pe care nu la părăsit – ţinta calomniilor şi a acuzaţiilor publice (cap. 43.3). Cu toate acestea, ceea ce avea importanţă în ochii lui era ceea ce gândea Dumnezeu despre el (2 Timotei 2.15). Baruc, descendent al unei familii nobiliare, sperase probabil să aibă un rol deosebit în conducerea acestui popor umilit şi restaurat. În consecinţă, este atins de descurajare (v. 3; Proverbe 24.10). Domnul însă îl îndeamnă: „Tu cauţi pentru tine lucruri mari? Nu le căuta!” (v. 5). Nici de la noi Domnul nu aşteaptă lucruri mari, … cu excepţia unui singur lucru, foarte mare în ochii Săi: credincioşia (comp. cu Apocalipsa 3.8).

PÂINEA CEA DE TOATE ZILELE

Text: Romani 3:19-28

JUSTIFICAT PRIN CREDINŢĂ

Pentru că noi credem că omul este socotit neprihănit prin credinţă, fără faptele Legii. Romani 3:28

Când ne punem încrederea în Isus, suntem justificaţi”. Toate păcatele noastre au fost iertate, şi suntem acceptaţi întru totul de Dumnezeu. Experimentăm aceste beneficii spirituale extraordinare pe baza vieţii desăvârşite a lui Cristos şi a morţii Sale ca jertfă pentru plata păcatelor noastre. Noi nu merităm aceasta; noi nu o putem plăti. Dimpotrivă, noi suntem justificaţi, fără plată, prin harul Său, prin răscumpărarea, care este în Cristos Isus” (Romani 3:24).

Rowland Hill, predicatorul englez neconformist (1744-1833), a
participat la un târg unde a observat că toţi oamenii îşi vindeau produsele. A spus: „Am să vând şi eu ceea ce am de oferit, binecuvântârile mântuirii, fără bani şi fără plată. Ceilalţi comercianţi au greutăţi să se tocmească cu clienţii asupra preţurilor; dificultatea mea este să-i atrag, ceea ce nu costă. Marfa mea se primeşte prin credinţă”.

Comentând incidentul, C.H. Spurgeon a spus: „Aşa se petrece cu oamenii. Dacă în predicile mele aş spune că justificarea trebuie cumpărată, sau că poate fi obţinută numai umblând pe jos o sută de kilometri, sau prin supunerea la torturi, cine nu ar căuta-o? Dar când este oferită gratuit, oamenii se întorc şi pleacă… Ce idei sărăcăcioase mai pot avea oamenii despre valoarea Evangheliei lui Cristos dacă cred că ar putea s-o cumpere!” Da, suntem justificaţi prin credinţă”.

Ai ajuns în relaţii corecte cu Dumnezeu? Dacă nu, primeşte-L pe Cristos ca Mântuitor al tău, şi bucură-te de „neprihănirea dată de Dumnezeu, care vine prin credinţa în Isus” (Rom. 3:22). – R.W.D.

Iertarea-i fără plată, deplină,

Obţinută la cruce de-al nostru Salvator;

Şi-o dă oricărui suflet ce-o cere

Şi se-ncrede în Domnul şi-al Lui ajutor.    – D.J.D.

Justificare înseamnă că întreaga vină a omului a dispărut, şi bunătatea Lui Cristos a fost dăruită.

DOMNUL ESTE APROAPE – GBV

http://www.gbv.ro/meditatii-zilnice/domnul-este-aproape

Și din tabăra filistenilor a ieșit un luptător: numele lui era Goliat, era din Gat; înălțimea lui era de șase coți și o palmă. 1 Samuel 17.4

Au făcut pieptarul dublat; lungimea lui era de o palmă și lățimea lui de o palmă, dublat.
Exod 39.9

Un lat de palmă reprezintă o măsură mică, însă care indică de asemenea un control demn de încredere, fiind conectat cu mâna. Latul de palmă este adesea pus în legătură cu controlul și cu cârmuirea, cu pregătirea resurselor, cu identificarea și cu protecția. Mâna aparține Celui în care ne încredem și care are toată puterea, autoritatea, resursele și hotărârea de a-i trece cu bine pe cei ai Săi prin toate situațiile și perioadele dificile.

Totuși, în cazul lui Goliat, latul de palmă era legat de exercitarea puterii vrăjmașului. El este asemenea cornului mic din Daniel și din Apocalipsa, care simbolizează suma puterii vrăjmașului, care se împotrivește lui Dumnezeu. În cazul lui Goliat, cei șase coți reprezintă măsura omului, fiindcă cifra șase simbolizează omul și ceea ce poate el să facă, așa cum vedem în cazul statuii lui Nebucadnețar (Daniel 3) și în cel al numărului fiarei (Apocalipsa 13). Latul de palmă adăugat este ca un ultim efort al împotrivirii față de Dumnezeu.

Prin contrast, în legătură cu gândurile lui Dumnezeu față de poporul Său și cu slujirea marelui preot, latul de palmă indică purtarea Sa de grijă. Descrierea pieptarului marelui preot, descriere dificil de înțeles, menționează latul de palmă în două feluri diferite. Probabil că indică grija minunată a lui Dumnezeu față de poporul Său, prin intermediul slujirii marelui preot. Astăzi, binecuvântatul nostru Domn în ceruri este Marele Preot desăvârșit, iar mijlocirea și slujirea Lui sunt eficace pentru noi, pe pământ. Latul de palmă arată controlul Său deplin manifestat prin slujirea Sa cerească pentru cei ai Săi de pe pământ. Lăudat fie Numele Lui!

A E Bouter

SĂMÂNȚA BUNĂ

http://www.gbv.ro/meditatii-zilnice/samanta-buna

Ridicați-vă ochii în sus și priviți! Cine a făcut aceste lucruri? Cine a făcut să meargă după număr, în șir, oștirea lor? El le cheamă pe toate pe nume; așa de mare e puterea și tăria Lui, că una nu lipsește.
Isaia 40.26

Urme

Într-o zi s-au întâlnit doi bărbați. Unul dintre ei, mai răutăcios, l-a întrebat pe celălalt:

– Am auzit că mergi des la biserică și te rogi mult. De unde știi tu că există Dumnezeu?

Ca și cum nu l-ar fi auzit, celălalt l-a întrebat:

– Spune-mi, crezi că vitele au fost azi la pășune?

– Da, cu siguranță, privește pământul moale, este plin de urmele lor!

– Acum privește și tu soarele ce tocmai a apus, privește pădurea înverzită, privește tot ce este în jurul nostru! Apoi, la noapte privește mulțimea stelelor! Toate acestea sunt urmele mâinilor atotputernicului Creator. Iată de unde știu că există Dumnezeu! Și de aceea mă rog Lui.

Cine vede urmele lucrării lui Dumnezeu se va închina înaintea Creatorului și va spune: „Tu, Doamne, numai Tu ai făcut cerurile, cerurile cerurilor și toată oștirea lor, și pământul cu tot ce este pe el … Tu dai viață tuturor acestor lucruri, și oștirea cerurilor se închină înaintea Ta” (Neemia 9.6).

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

www.fundatiaseer.ro

DUMNEZEU PRETUIESTE CEEA CE FACI

„Dumnezeu nu este nedrept ca să uite osteneala voastră…” (Evrei 6:10)

     Diavolul va încerca să te convingă de faptul că nu contezi prea mult pentru Împărăția lui Dumnezeu, pentru că nu ai un dar care să iasă în evidență (cum ar fi predicarea, învățarea sau vorbitul în public)…

Este fals, deoarece „Dumnezeu nu este nedrept ca să uite osteneala voastră şi dragostea pe care aţi arătat-o voi, care aţi ajutorat… pe sfinţi.” Dumnezeu vede cum lucrezi în ascuns zi și noapte, cum te îngrijești de cei dragi care au înaintat în vârstă, cum îți crești copiii, cum îi încurajezi pe alții și cum dai o mână de ajutor acolo unde poți…

Will Rogers a spus: „Nu toți putem fi eroi! Cineva trebuie să stea pe margine și să-i aplaude pe eroi, în timp ce ei defilează!” Așadar, dacă ai impresia că ești prea neînsemnat pentru a face lucruri mărețe, încearcă să faci lucruri mărunte cu o inimă mare, plină de dragoste. Nu vei ști niciodată ce poți face, până nu încerci! James Sizoo a spus: „Fastul nu înseamnă măreție, aplauzele nu înseamnă faimă și proeminența nu înseamnă eminență. Oamenii de onoare nu se califică să fie oamenii secolului. O piatră poate să strălucească, dar asta nu înseamnă că este diamant. Oamenii pot avea bani, dar asta nu-i face oameni de succes. Persoanele aparent neînsemnate sunt cele care determină cursul istoriei. Cele mai mari forțe din univers nu sunt niciodată spectaculoase. Ploile scurte de vară fac mai mult bine decât uraganele, însă nu li se face prea multă publicitate. Lumea ar dispărea în scurtă vreme dacă nu ar exista fidelitatea, loialitatea, creativitatea și dedicarea celor ale căror nume nu sunt onorate sau cântate.”

Astăzi Dumnezeu prețuiește ceea ce faci.

„Să nu obosim în facerea binelui; căci la vremea potrivită, vom secera, dacă nu vom cădea de oboseală.” (vezi Galateni 6:9)

Single Post Navigation

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: