Mana Zilnica

Mana Zilnica

Archive for the month “septembrie, 2016”

30 Septembrie 2016

TOTUL PENTRU GLORIA LUI

de Oswald CHAMBERS

Mandatul chemării

Mă bucur acum în suferinţele mele pentru voi şi, în trupul meu, împlinesc ce lipseşte suferinţelor Lui Cristos pentru trupul Lui, care este Biserica. Coloseni 1:24

Noi transformăm consacrarea noastră spirituală în chemare, dar, atunci când suntem într-o relaţie bună cu Dumnezeu, Ei mătură din cale toate aceste lucruri şi ne ţintuieşte, cu o lovitură dureroasă, de ceva la care n-am visat niciodată; atunci, într-o străfulgerare, vedem care este voia Lui şi spunem: „Iată-mă, trimete-mă”.

Această chemare n-are nimic de-a face cu sfinţirea personală, ci cu faptul de a fi făcuţi „pâine frântă” şi „vin vărsat”. Insa Dumnezeu nu ne poate face niciodată „vin” dacă obiectăm în privinţa mâinii alese de El să ne zdrobească. „O, dacă Dumnezeu ar folosi numai mâna Sa şi m-ar face, într-un mod aparte, pâine frântă şi vin turnat!” Dar când El foloseşte, pentru zdrobirea noastră, pe cineva de care nu ne place sau unele situaţii despre care am spus că nu le vom accepta niciodată, protestăm. Nu trebuie să alegem niciodată scena martirajului nostru. Ca să fim făcuţi „vin”, trebuie să fim zdrobiţi; nu poţi bea struguri. Strugurii se transformă în vin numai după ce sunt storşi.

Mă întreb ce fel de mână a folosit Dumnezeu ca să te stoarcă, iar tu ai fost tare ca piatra şi ai scăpat? Încă nu eşti copt şi, dacă Dumnezeu te-ar fi zdrobit, vinul ar fi fost foarte amar. A fi o persoană sfântă înseamnă ca elementele vieţii tale naturale să fie aduse înaintea Lui Dumnezeu ca frânte în slujba Sa. Trebuie să fim modelaţi după gândul lui Dumnezeu înainte de a fi pâine frântă în mâinile Sale. Rămâi într-o relaţie corectă cu Dumnezeu, lasă-L să facă ce vrea cu tine şi vei descoperi că El produce „vinul” şi „pâinea” care vor fi de folos celorlalţi copii ai Săi.

MANA DE DIMINEAŢĂ

„Isus care ştia că Tatăl îi dăduse toate lucrurile în mâini, că de la Dumnezeu a venit şi la Dumnezeu Se duce,… a luat un ştergar…” IOAN 13:3-4

Isus a luat un ştergar în ultimile ceasuri ale vieţii Sale, înainte de a fi vândut, Domnul şi învăţătorul nostru Se scoală, nu pentru a-Şi apăra pricina sau pentru a-Şi afirma dumnezeirea, ci Se ridică… pentru a lua un ştergar ca să şteargă picioarele ucenicilor Săi. Numai Biblia poate prezenta tablouri atât de profunde; numai din ea pot ieşi astfel de contraste. Ştergarul acesta, simbolul slujirii altora, treaba cea mai smerită, iată-l în mâinile binecuvântate ale Aceluia Căruia Tatăl I-a dat toate lucrurile în mâini. Plinătatea dumnezeirii este în El… şi totuşi El Se pregăteşte să spele picioarele ucenicilor, şi ce ucenici! Ei erau aceia care se certaseră pentru ca să ştie cine are să fie mai mare şi L-au părăsit când a mers să moară pentru ei. Dar Stăpânitorul cerului şi al pământului, care avea toată puterea, în loc să-Şi impună autoritatea Sa, Se coboară până acolo de a spăla picioarele ucenicilor.

Mâinile tale care uneori mânuiesc sabia Duhului, ştiu ele să ia şi un ştergar ca să slujească altora cu toată smerenia? Mâinile acestea care ştiu să răsfoiscă studiind Biblia – uneori în mod egoist – ştiu ele să şi lucreze pentru a ajuta şi uşura pe alţii, ca să uşureze purtând poverile lor prea grele? Acea inimă care clocoteşte pentru Domnul, este gata să arate dragostea sa în slujirea cea mai umilă pentru alţii? Eşti tu un ucenic al Aceluia care a fost numit în mod ironic, Fiul tâmplarului, sau eşti susceptibil pentru orice vorbă? Treci la lucru, oferă-te Domnului pentru orice slujire, dăruieşte-te Lui, dar într-un mod ascuns. Ia ştergarul fără să faci zgomot; slujeşte ucenicilor Lui şi fraţilor tăi în acelaşi timp, fără să atragi atenţia. Lasă-te învăluit de acea dragoste cu care El ne-a iubit până la capăt.

Nu trăi într-o atmosferă de egoism, căci avem totul deplin în Domnul Isus. Deaceea, scoală-te şi urmează-I pilda. „Eu v-am dat o pildă pentru ca şi voi să faceţi cum am făcut Eu.” (vs. 15) Avem nevoie „să ne spălăm picioarele unii altora”. Cum? în loc să ne judecăm şi să ne criticăm unii pe alţii, mai degrabă să fim gata să ne smerim şi să recunoaştem că, nu numai că nu ne-am „spălat” picioarele unii altora până acum dar că ne-am şi purtat lipsiţi de dragoste. Domnul numeşte fericiţi pe cei ce fac ce le spune El. (vs. 17).

MÂNTUIREA PRIN HRISTOS

Meditaţii zilnice – de Fritz BERGER

Astfel fiindcă avem un Mare Preot însemnat, care a străbătut cerurile, pe Isus, Fiul lui Dumnezeu, să rămânem tari în mărturisirea noastră.” Evrei 4:14.

La care mărturie să ţinem cu tărie? La aceea că Isus Marele nostru preot, a murit pentru noi, a plătit plata păcatelor noastre, deci s-a jertfit pentru noi, că El a înviat şi s-a ridicat la cer, iar acum stă la dreapta lui Dumnezeu, şi mijloceşte pentru noi. Dar şi faptul acela că El este un Mare preot, care are milă pentru slăbiciunile noastre. De aceea, pentru că El a fost ispitit în toate, la fel ca şi noi, dar fără păcat, putem să ne apropiem cu deplină încredere de scaunul harului, deoarece îndurarea lui este contrar judecăţii. Când greşim, şi venim la El şi ne mărturisim păcatele, El ne dă har. Da, întotdeauna, în orice situaţie de necaz, putem veni înaintea Lui, cu încredere, nu ca şi un câine bătut, pentru ca să căpătăm îndurare şi să primim har, să avem ajutor la momentul potrivit. Dacă s-a întâmplat să greşim, să păcătuim, avem nevoie de har şi pentru că El a spus: „După cum jurasem că apele lui Noe nu vor mai veni pe pământ, tot aşa jur că nu Mă voi mai mânia pe tine şi nu te voi mai mustra” – de aceea putem veni la scaunul de har, având privirea spre acest verset (Is. 54:9). Chiar dacă vin necazuri din exterior şi vrăjmăşia creşte în jurul nostru, putem să căutăm ajutorul la El, tot aşa şi în boala, suferinţa noastră. Putem veni înaintea Lui cu bucurie, şi să aşteptăm ajutorul din partea Lui.

TEZAURUL PROMISIUNILOR LUI DUMNEZEU

de Charles H. SPURGEON

NEVOIA DE A DESCHIDE GURA

…Deschide-ţi gura larg şi ţi-o voi umple. Psalmul 81.10

Ce încurajare este această făgăduinţă pentru rugăciune! Vederile noastre omeneşti ne fac să cerem lucruri mici, pentru că mici sunt şi meritele noastre. Dar Domnul ne îndeamnă să cerem mari binecuvântări. A ne ruga ar trebui să fie un lucru aşa de simplu, aşa de firesc şi aşa de obişnuit, cum este deschiderea gurii. Când un om este cu adevărat plin de râvnă, el deschide gura larg, şi versetul de mai sus ne îndeamnă să fim plini de râvnă, de ardoare, în rugăciunile noastre.Să nu ne temem de a fi îndrăzneţi faţă de Dumnezeu şi de a-I cere binecuvântări mari şi numeroase. Citiţi şi ce scrie la începutul psalmului: „Eu sunt Domnul Dumnezeul tău, care te-am scos din ţara Egiptului” şi apoi „deschide-ţi gura larg şi ţi-o voi umplea”. Pentru că El a dat deja poporului Său atât de mult, acum îl îndeamnă să ceară şi mai mult şi să aştepte lucruri şi mai mari.Vedeţi cum păsărelele din cuib întind cioculeţele lor larg deschise spre mama lor. Să facem şi noi la fel. Să bem din har prin toate deschiderile sufletului nostru, întocmai ca un burete care suge şi se îmbibă cu apa în care este afundat Dumnezeu este gata să ne umple, dacă şi noi la rândul nostru, suntem pregătiţi să fim umpluţi. Nevoile noastre să ne facă să deschidem gura, slăbiciunile noastre să ne facă să suspinăm şi lacrimile noastre să ne facă să strigăm ca un copil. Gura aceasta deschisă va fi umplută chiar de Domnul. Fie ca acest lucru să se întâmple cu noi, în această zi.

DOMNUL ESTE APROAPE!

Calendar Biblic

DOMNUL a venit, S-a înfăţişat şi l-a chemat ca şi în celelalte daţi: Samuel, Samuel! Şi Samuel a răspuns: Vorbeşte, căci robul Tău ascultă. 1. Sam. 3,10.

Un mare predicator al Cuvântului lui Dumnezeu a povestit odată o întâmplare din viaţa lui: „M-a vizitat odată un credincios şi ne îmbărbătam din lucrarea Domnului şi la alte probleme. Pe când povesteam eu despre câte adunări vizitez, cu câţi fraţi a discutat, m-a întrebat mirat: Deci tu vorbeşti tot timpul? Atunci când taci şi tu odată ca să-ţi vorbească Dumnezeu? Această întrebare m-a zguduit şi a trebuit să recunosc că am neglijat părtăşia cu Domnul din cauza activităţii mele. In viitorul apropiat am căutat să citesc Cuvântul lui Dumnezeu şi să găsesc timp pentru rugăciune, şi inima a început să salte de bucuria dată de Domnul Isus.” Fără îndoială că este bine şi necesar să vorbim DESPRE Dumnezeu, dar tot aşa de necesar este să vorbim din inimă CU Dumnezeu. Trebuie însă să existe şi la noi timp necesar în care să tăcem în totul ca să putem asculta ceea ce vrea Dumnezeu însuşi să ne spună. Cunoaştem şi noi aceste ore de linişte şi singurătate unde să stăm în prezenţa Domnului Isus şi în comuniune cu El să ascultăm poruncile Lui? Indeosebi slujitorul Cuvântului lui Dumnezeu are nevoie zilnic de linişte… ca să-şi deschidă urechea şi să asculte ceea ce îi spune Domnul pentru a da mai departe ceea ce a primit. O lucrare care neglijează această lucrare rămâne fără roade, fără binecuvântare şi fără folos. Oare să nu fie şi iniţiativa noastră, dorinţa noastră să ne preocupăm personal cu Cuvântul lui Dumnezeu ca să primim binecuvântările, îmbărbătările şi să fim întăriţi prin El?

Condiţia de bază a slujirii lui Dumnezeu este să ne apropiem de El şi să stăm în faţa Lui, pentru ca El să ne spună ce trebuie să facem.

BĂTÎND LA UȘA LUI DUMNEZEU

de Oswald CHAMBERS

Doamne, când îmi amintesc de toată bunătatea Ta, de minunile Tale şi de harul Tău, pendulez între laudă şi teamă. O, Doamne, rugăciunea mea este ca tot ceea ce cauţi Tu în mine să fie împlinit în trăirea mea practica!

MEDITAŢII ZILNICE

de Wim MALGO

«Orice ni se dă bun si orice dar desăvârşit este de sus, coborându-se de la Tatăl luminilor, în care nu este nici schimbare, nici umbră de mutare.» IACOV 1,17

Dumnezeul cel veşnic este neschimbător! Scriptura ne învaţă acest lucru în mod clar. Când citim că Lui îi pare rău de ceva, acest lucru este întotdeauna legat de păcatele oamenilor, niciodată de faptel Sale. Prin cuvintele: «I-a părut rău Domnului că l-a făcut pe om pe pământ şi S-a mâhnit în inima Lui» (Gen. 6,6), putem înţelege de fapt că Dumnezeu S-a întristat. El a plâns din cauza efectelor păcatului în viaţa oamenilor pe care El i-a făcut perfecţi, pe care i-a creat după chipul şi asemănarea Sa. E clar că Domnul nu poate regreta ce a făcut. Dumnezeu nu-Şi schimbă planurile, deoarece intenţiile Sale sunt perfecte, desăvârşite şi în concordanţă cu voia Sa suverană. Nici prin rugăciunile noastre nu-I putem schimba planurile. Ba mai mult, noi înşine suntem schimbaţi prin rugăciune astfel încât Dumnezeu să poată face ceea ce El doreşte dintotdeauna: să binecuvânteze, să salveze, să elibereze. El este întotdeauna Cel care ne binecuvântează. Niciodată omul nu-L va putea schimba pe Dumnezeu!

MEDITAŢII PENTRU FIECARE ZI A ANULUI

de Charles H. SPURGEON

Dimineaţa şi Seara

Dimineaţa

Cântaţi slavă numelui Său; măriţi slava Lui prin laudele voastre. Psalmi 66:2

Nu stă în alegerea noastră dacă Il lăudăm pe Dumnezeu sau nu. Lauda Lui Dumnezeu este cea mai îndreptăţită datorie; fiecare creştin, ca primitor al harului Său, trebuie să Il laude pe Dumnezeu zi de zi. Este adevărat că nu avem o regulă autoritară pentru laudă zilnică; nu avem nici o poruncă care să ne prescrie anumite ore de cântare şi mulţumire. Dar legea scrisă în inimă ne învaţă că este drept să-L lăudăm pe Dumnezeu, şi mandatul nescris are la fel de multă putere ca tablele de piatră de pe muntele Sinai. Da, este datoria creştinului să-L laude pe Dumnezeu. Nu este numai un exerciţiu plăcut, ci o obligaţie absolută a vieţii sale. Nu te gândi că tu, care te vaiţi mereu, eşti nevinovat în privinţa aceasta, şi nu-ţi imagina că îţi poţi împlini datoria faţă de Dumnezeu fără cântări de laudă. Eşti legat cu legăturile iubirii Lui să-I binecuvântezi numele cât trăieşti, şi lauda Sa să fie „întotdeauna în gura” ta (Psalmi 34:1), fiindcă eşti binecuvântat ca să-L poţi binecuvânta pe El. „Poporul pe care Mi l-am alcătuit, ca să vestească laudele Mele” (Isaia 43:219. Dacă nu Il lauzi pe Dumnezeu, nu aduci fructul pe care El, ca Soţ Divin, are dreptul să-l aştepte din mâinile tale.

Nu-ţi lăsa harpa în sălcii, dă-o jos şi străduieşte-te, cu inima recunoscătoare, să cânţi cât mai tare. Ridică-te şi cântă lauda Lui. In fiecare zori de zi, înalţă-ţi vocea în recunoştinţă, şi nu lăsa nici un apus fără cântec. Acoperă pământul cu laudele tale. Inconjoară-l cu o atmosferă de melodie, şi Dumnezeu însuşi va auzi din ceruri şi îţi va primi muzica.

Tu, Doamne, eşti iubirea mea dintâi
O dulce melodie de recunoştinţă
Mereu Mi-ai stat la căpătâi
Cu pace, cu iubire şi credinţă.

Seara

Un câine viu face mai mult decât un leu mort.
Eclesiastul 9:4

Viaţa este un lucru preţios. In cea mai umilă formă, este superioară morţii. Acest adevăr este sigur îndeosebi în privinţa lucrurilor spirituale. Este mai bine să fii cel mai mic în împărăţia cerurilor decât cel mai mare în afara ei. Cel mai jos grad de har este superior celei mai nobile dezvoltări a firii nerenăscute. Când Duhul Sfânt sădeşte viaţa divină în suflet, este un depozit preţios, pe care nici unul din rafinamentele educaţiei nu îl poate egala. Tâlharul de pe cruce este mai sus decât Cezar pe tron; Lazăr printre câini (vezi Luca 16:19:31) este mai bun decât Cicero printre senatori; şi cel mai needucat creştin este, în ochii lui Dumnezeu, superior lui Platon. Viaţa este un simbol de nobleţe pe tărâmul lucrurilor spirituale. Cei care sunt lipsiţi de ea sunt nişte specimene mai rudimentare sau mai fine ale aceluiaşi material, care au nevoie să fie aduse la viaţă, fiindcă sunt „morţi în greşeli şi păcate” (Efeseni 2:1). O predică vie şi iubitoare din Evanghelie, oricât de simplă ca material şi neşlefuită ca stil, este mai bună decât cel mai inteligent discurs lipsit de puterea vieţii. Un câine viu face mai mult decât un leu mort şi este mai folositor stăpânului său. In acelaşi fel, cel mai sărac predicator spiritual este de preferat celui mai abil orator, care nu are altă înţelepciune decât cea a cuvintelor, nici altă energie în afară de sunet. Acelaşi adevăr este valabil în privinţa rugăciunilor şi exerciţiilor noastre religioase. Dacă suntem îndemnaţi să le facem prin Duhul Sfânt, sunt primite de Dumnezeu prin Isus Christos, chiar dacă noi credem că sunt nevrednice. Din contră, „marile performanţe” din care inima este absentă, simt — ca şi leul mort -un trup fără viaţă în ochii viului Dumnezeu. O, avem nevoie de vaiete vii, de suspine vii, de disperare vie, şi nu de cântece moarte şi pace fără viaţă. Orice este mai bun decât moartea. Mârâitul câinilor iadului ne va ţine treji măcar. Ce blestem este mai mare decât o credinţă moartă? Trezeşte-ne, trezeşte-ne, Doamne!

IZVOARE IN DEŞERT

L-a păzit … ca vulturul care îşi scutură cuibul, zboară deasupra puilor, îşi întinde aripile, îi ia, şi-i poartă pe penele lui. Aşa a călăuzit Domnul singur pe poporul Său, şi nu era nici un dumnezeu străin cu El. (Deuteronom 32:10-12)

Dumnezeul nostru atotputernic este ca un părinte căruia Îi face plăcere să-Şi conducă cu grijă copiii plăpânzi până la marginea unei prăpăstii şi apoi să-i împingă de pe stâncă pur şi simplu în aer. El face aceasta pentru ca ei să poată afla că au deja o putere de zbor de care încă nu-şi dau seama şi pe care o pot adăuga pentru totdeauna la plăcerea şi confortul vieţii lor. Totuşi dacă, în încercarea lor de a zbura, sunt expuşi unui pericol extraordinar, El este pregătit să coboare sub ei şi să-i poarte spre cer pe aripile Lui puternice. Când Dumnezeu aduce pe unul din copiii Lui într-o poziţie de neegalată dificultate, ei pot întotdeauna să se bizuie pe El ca să-i salveze. din Cântecul de biruinţă

Când Dumnezeu pune o povară asupra ta, El Îşi pune braţele sub tine.A fost odată o plăntuţă care era mică şi a cărei creştere era oprită, pentru că trăia sub umbra unui stejar uriaş. Plăntuţa aprecia umbra care o acoperea şi se bucura foarte mult de odihna liniştită pe care nobilul ei prieten i-o oferea. Totuşi exista o binecuvântare mai mare pregătită pentru această plăntuţă.Într-o zi un pădurar a intrat în pădure cu o secure ascuţită şi a doborât stejarul uriaş. Plăntuţa a început să plângă, strigând: „Adăpostul meu a fost luat. Acum orice vânt puternic va bate peste mine, şi orice furtună va căuta să mă smulgă din rădăcini!”Îngerul păzitor al plăntuţei a răspuns: „Nu! Acum soarele va străluci şi ploile vor cădea peste tine mai abundente ca înainte. Acum forma ta pipernicită va răsări în toată splendoarea, şi florile tale, care n-ar fi putut creşte niciodată până la deplina perfecţiune în umbră, vor râde în strălucirea soarelui. Şi oamenii uimiţi vor spune: «Uite cum a crescut planta aceea! Ce glorios de frumoasă a devenit prin îndepărtarea aceluia care era umbra ei şi plăcerea ei!»”

Dragul meu credincios, înţelegi tu că Dumnezeu poate să-ţi ia confortul şi privilegiile ca să facă din tine un creştin mai puternic? Vezi tu de ce Domnul Îşi instruieşte întotdeauna soldaţii nu lăsându-i să stea întinşi pe paturile comodităţii, ci chemându-i la marşuri şi servicii dificile? El îi face să treacă prin ape, să traverseze înot râuri, să escaladeze munţi stâncoşi, şi să facă multe marşuri lungi, cărând în spate raniţe grele de necaz. Aşa Îşi formează El soldaţii – nu îmbrăcându-i în uniforme frumoase ca să umble ţanţoşi la porţile cazărmilor sau să apară ca nişte gentlemeni chipeşi pentru cei care se plimbă prin parc. Nu, Dumnezeu ştie că soldaţii pot fi formaţi numai în bătălie şi nu se dezvoltă în timpuri de pace. Putem să creştem materia primă din care sunt făcuţi soldaţii, dar ca să-i transformăm în adevăraţi luptători este nevoie de educaţia căpătată prin mirosul prafului de puşcă şi prin lupta în mijlocul gloanţelor care zboară şi a bombelor care explodează, nu prin trăirea în vremuri plăcute şi paşnice.Deci, dragul meu creştin, ar putea explica aceasta situaţia ta? Îţi descoperă Domnul darurile şi le face să crească? Dezvoltă El în tine calităţile unui soldat împingându-te în focul bătăliei? N-ar trebui atunci să foloseşti toate darurile şi armele pe care El ţi le-a dat ca să devii un învingător? Charles H. Spurgeon

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

Volumul III

Ieremia 25.1-14

    Capitolul 25 revine la perioada domniei lui Ioiachim. Trecuseră deja douăzeci şi trei de ani de când profeţise Ieremia. În zelul şi dragostea lui pentru popor, el se scula dis-de-dimineaţă pentru a le adresa apelurile sale (v. 3). Răbdarea lui Dumnezeu avea să ia sfârşit în curând. Fiecare zi putea fi ultima, astfel că omul lui Dumnezeu se simţea obligat ca încă de dimineaţă să meargă să le transmită mesajul său. Şi, fapt remarcabil, aceeaşi expresie este folosită adesea cu privire la Domnul (aici, în v. 4). El de asemenea Se scoală dis-de-dimineaţă pentru a-Şi trimite slujitorii. Suntem noi gata la acest ceas matinal când se distribuie misiunile? Să urmăm exemplul Robului desăvârşit, a Cărui lucrare neobosită începea în zori (Ioan 8.2) sau chiar mai înainte (Marcu 1.35).

    Dumnezeu, în harul Său, fixează o durată limită pentru deportarea în Babilon: şaptezeci de ani. Atunci când acest timp va fi aproape să se încheie, Daniel va citi această profeţie (a lui Ieremia) din cărţi şi va ţine cont de ea pentru a-i da Israelului aflat în captivitate semnul şi exemplul umilinţei (Daniel 9.2,3).

    Apoi, până la sfârşitul capitolului, Dumnezeu dezvoltă declaraţia din v. 14, arătând în ce fel Se pregăteşte El să pedepsească naţiunile care nu s-au temut să subjuge şi să asuprească poporul Lui.

PÂINEA CEA DE TOATE ZILELE

Text: Proverbele 22:1-7

CREŞTINUL SI CREDITUL

…cel ce ia cu împrumut este robul celui ce-i dă cu împrumut. Proverbele 22:7

Renumitul predicator englez, Rowland HUI, a deplâns dorinţa după lux care îi face chiar pe creştini să eşueze în datorii. Cumpărătorilor lipsiţi de voinţă şi vicioşi le lipseşte judecata sănătoasă în gospodărirea banilor. Incercând să imprime, în biserica pe care o păstorea, importanţa necesităţii de-a cheltui cu înţelepciune, Hill a ţinut o predică în care a afirmat: „Eu nu plătesc niciodată nici o datorie”. După o pauză, a adăugat: „Dar am cel mai bun motiv. Nu plătesc nici o datorie pentru că niciodată nu intru în datorii!” Aceasta poate fi o poziţie extremă, pentru că atât America de azi cât şi alte ţări; ale lumii, depind de oferta şi solicitarea de împrumuturi pentru a genera prosperitate. Dar, ori de câte ori a cumpăra sau a lua cu împrumut este prea uşor, există întotdeauna pericolul de-a trăi dincolo de mijloacele proprii. Când, ca şi creştini, ajungem în această situaţie, atunci dăm prilej diavolului să-şi construiască un cap de pod în vieţile noastre. Poate un copil al lui Dumnezeu să-şi cumpere o casă sau o maşină pe datorii? Da, dacă şi-a făcut un calcul rezonabil că poate să-şi plătească obligaţiile. Nu trebuie să se simtă vinovat că foloseşte acel lucru pe care l-a cumpărat până ce n-a plătit întreaga datorie. El plăteşte dobândă pentru acest privilegiu, şi proprietatea nu este în întregime a sa decât când va plăti întreaga sumă. Când datele lunare de plată a ratelor sunt neglijate în mod deliberat, atunci cumpărarea pe datorie devine o formă de furt. Tranzacţiile tale financiare reflectă cinstea şi o judecată sănătoasă? Nu uita, reputaţia plăţilor tale este parte a mărturiei tale creştine!

Avem nevoie de Cuvântul Tău.

Călăuzirea dă-ne-o Doamne Tu,

Ca prin lumina lui să ştim mereu

Ce ne putem permite şi ce nu.     -Anonim

Când plăţile sunt mai mari decât câştigul, atunci neglijenţa poate să-ţi fie căderea.

DOMNUL ESTE APROAPE – GBV

http://www.gbv.ro/meditatii-zilnice/domnul-este-aproape

Rămâneți în Mine și Eu în voi. După cum mlădița nu poate aduce rod de la sine, dacă nu rămâne în viță, tot așa nici voi nu puteți aduce rod, dacă nu rămâneți în Mine. Eu sunt vița, voi mlădițele. Cine rămâne în Mine și Eu în el, acela aduce mult rod; pentru că fără Mine nu puteți face nimic.  Ioan 15.4,5

Ce trebuie să înțelegem prin cuvintele Domnului: „Rămâneți în Mine”? Ele implică o umblare întro așa apropiere de Hristos, încât sufletul să se poată desfăta de tot farmecul Lui. De asemenea, ele presupun o inimă în comuniune cu Hristos, care își găsește plăcerea să se încreadă în El și să învețe de la El. Mai presus de toate, rămânerea în Hristos implică o viață trăită sub influența prezenței Sale, realizate prin credință. Prin urmare, a umbla cu conștiența faptului că El ascultă cuvintele noastre, că vede faptele noastre și că citește gândurile noastre înseamnă să umblăm sub influența binecuvântată a prezenței Sale și, astfel, să rămânem în El.

Pe măsură ce rămânem în Hristos vom aduce rod, iar rodul despre care vorbește Domnul este reproducerea caracterului Său în viața celor credincioși. Orice manifestare cât de mică a harurilor lui Hristos se înalță ca un rod către Tatăl și reprezintă o mărturie către lume. Acesta este deci marele scop pentru care suntem lăsați în această lume întunecată: să strălucim ca lumini manifestând ceva din caracterul minunat al lui Hristos. Nu vom putea niciodată manifesta caracterul lui Hristos prin simpla încercare de a fi ca El. Dacă însă vom căuta compania Sa și vom intra sub influența Sa prin rămânerea în El, vom fi schimbați în chipul Său din slavă în slavă.

Putem avea multe daruri, multă cunoștință și multă râvnă, însă rămâne întotdeauna adevărat că, fără Hristos, nu putem face nimic. Darul, cunoștința și râvna nu înseamnă putere. Acestea nu ne pot face să biruim carnea, să refuzăm lumea sau să scăpăm de cursele diavolului. Dacă deci fără Hristos nu putem face nimic, să căutăm să rămânem în El și să nu cutezăm să petrecem nici măcar o zi și să nu facem nici măcar un pas fără El! H. Smith

SĂMÂNȚA BUNĂ

http://www.gbv.ro/meditatii-zilnice/samanta-buna

Tu ai scos laude din gura pruncilor și din gura celor ce sug.

Matei 21.16

El dă direcția

Un tată credincios îl ținea pe băiatul său în poală și îi arăta pe un glob poziția fiecărei părți a pământului. Micuțul asculta cu foarte mare atenție și punea tot felul de întrebări la care tatăl răspundea. În timp ce explica, tatăl dădu globului o lovitură ușoară cu mâna, astfel încât acesta se roti încet în jurul propriei axe. Deodată strigă: „Stop!”, și opri sfera rotativă. „Globul trebuie să se învârtă în cealaltă direcție!” Dădu iarăși globului o lovitură, iar acum se învârtea în direcția corectă, de la stânga la dreapta.Mirat, băiatul se uită la tatăl său, se gândi puțin și spuse naiv: „Nu-i așa, tată, Mântuitorul face ca globul pământesc să se rotească totdeauna corect?”.Tatăl nu a uitat această observație, care l-a mângâiat adesea. Mântuitorul face ca globul pământesc să se rotească totdeauna corect!

Chiar dacă lumea se află în răutate de la căderea ei de la Dumnezeu, El are totuși „hățurile în mână” și „stă deasupra” și dirijează și conduce totul după planul și voia Sa. Nu numai pământul „se rotește” în direcția dorită de El, ci și în viața fiecăruia dintre noi, totul merge după planul Său – spre binele nostru!Poate tocmai ai avut necazuri și greutăți deosebite? Atunci adu-le la El! Cel care dă direcție norilor și vântului, Acela va găsi o cale pe care să meargă pașii tăi.

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

www.fundatiaseer.ro

NU MAI FI ATÂT DE CRITIC! (4)

„Dacă aş mai căuta să plac oamenilor…” (Galateni 1:10)

     Să observăm împreună câteva remarci importante:

1) Critica are la bază eul. Oswald Chambers a scris: „Ferește-te de tot ceea ce te-ar putea pune într-o poziție de superioritate”. Și este exact ceea ce face critica: ea te scoate în evidență, tu ești „cel care știe”. Nu doar atât, dar îți oferă satisfacția de a pune reflectorul pe alții. E mult mai greu ca alții să-ți vadă viața când tu pui lumina orbitoare a reflectorului pe viața lor. Când îți duci viața în felul acesta, atitudinea ta spune: „Dacă nu reușesc în lumea asta prin ceea ce fac eu, voi reuși prin ceea ce ar trebui să faci tu mai bine”. Iacov scrie: „Nu trebuie să fie aşa, fraţii mei!” (Iacov 3:10). Iar Pavel adaugă în context (Romani 12:10): „Iubiţi-vă unii pe alţii… fiecare să dea întâietate altuia”.

2) Critica poate frânge inimi. Imaginează-ți cum s-a simțit Moise când fratele și sora lui s-au întors dintr-odată împotriva sa?! Pentru că persoanele care ne sunt cele mai apropiate cunosc amănuntele din viețile noastre, suntem mereu vulnerabili la critica lor. Uneori, ca părinți, creăm în viața copiilor noștri un haos, pentru că avem un cămin în care abundă critica. Poate în timp ce citești aceste cuvinte auzi glasul celui mai aspru critic al tău – un tată care te-a înjosit mereu. Un părinte ale cărui cuvinte îți răsună încă în minte: „N-ai fost niciodată bun de nimic!”; „Nu vei reuși să faci nimic în viață!”

3) Cum trebuie să reacționezi la critică? Pavel răspunde: „Dacă aş mai căuta să plac oamenilor, n-aş fi robul lui Hristos.” (Galateni 1:10). În loc să dai ascultare criticilor tăi, concentrează-ți atenția asupra a ceea ce crede Dumnezeu despre tine, și viața ta va cunoaște o transformare. La analiza finală, părerea Lui este singura care contează!

29 Septembrie 2016

TOTUL PENTRU GLORIA LUI

de Oswald CHAMBERS

Conştiinţa chemării

Căci trebuie s-o vestesc; Şi vai de mine daca nu vestesc Evanghelia. 1 Corinteni 9:16

Noi suntem tentaţi să uităm atingerea mistică, supranaturală a Lui Dumnezeu. Dacă poţi spune exact unde ai primit chemarea Lui Dumnezeu şi o poţi explica în amănunţime, mă întreb dacă ai fost vreodată chemat cu adevărat. Chemarea Lui Dumnezeu nu vine în felul acesta, ea este mult mai supranaturală. Înţelegerea ei poate veni ca un trăznet sau ca un răsărit treptat, dar, oricum ar veni, ea vine cu sentimentul supranaturalului, ceva ce nu poate fi exprimat în cuvinte, întotdeauna însoţită de o aureolă. In orice moment poate apare conştiinţa neaşteptată a acestei chemări incalculabile, supranaturale şi surprinzătoare care ţi-a cuprins viaţa – „Eu te-am ales”. Chemarea Lui Dumnezeu n-are nimic de-a face cu mântuirea şi sfinţirea. Nu eşti chemat să predici Evanghelia pentru că eşti sfinţit; chemarea de a predica Evanghelia este cu totul diferită. Pavel o descrie ca pe o sarcină pusă asupra lui.

Dacă ai înăbuşit marea chemare supranaturală a Lui Dumnezeu în viaţa ta, revizuieşte împrejurările în care te afli şi vezi unde nu Dumnezeu este pe primul loc, ci propriile tale idei despre slujire sau capacitatea ta naturală. Pavel a spus: „Vai mie, dacă nu vestesc Evanghelia!” El a înţeles chemarea lui Dumnezeu şi nu şi-a irosit puterea cu altceva.

Dacă cineva este chemat de Dumnezeu, nu contează cât de nefavorabile sunt împrejurările, orice forţă care lucrează în viaţa lui va duce în final la împlinirea scopului Lui Dumnezeu. Dacă lucrezi potrivit scopului Lui Dumnezeu, EI va aduce armonie nu numai în viața ta conştientă, ci şi în toate zonele adânci ale vieţii tale la care nu poţi ajunge.

MANA DE DIMINEAŢĂ

„Adevărat, adevărat, vă spun, că, cine crede în Mine, va face şi el lucrările pe care le fac Eu; ba va face altele mai mari decât acestea.” IOAN 4:12

Domnul Isus făgăduieşte aici că fiecare credincios va face lucrări mai mari decât El. Dumnezeu ne va da puterea necesară ca să împlinim astfe de lucrări. Slujitorul Domnului nu trebuie să fie niciodată cuprins de teama că nu va primi puterea să facă ceea ce i se cere prin situaţia în care îl aşează Dumnezeu.Un misionar lucra cu membrii unui trib şi încerca să înveţe limba lor. Deodată Domnul i-a deschis o oportunitate ca să vorbească la o înmormântare importantă la care aveau să vină mulţi. El sa dus chiar dacă vorbea limba lor cu multă greutate. Spre surprinderea lui, i s-a dat putinţa să vorbească curgător o oră şi jumătate despre vestea bună a iertării prin credinţa în moartea şi învierea Domnului Hristos. Deasemenea a constatat că la întoarcerea de la acea procesiune, din nou el nu putea vorbi decât cu greutate. Vorbirea fluentă s-a dus!Dar să nu confundăm ceea ce este spectaculos cu ceea ce consideră Dumnezeu că este important. De pildă, Dumnezeu socoteşte ca lucrări însemnate, măreţe, următoarele întâmplări reale: O soră a început în casa ei o mică şcoală duminicală care însă s-a transformat într-o adunare efectivă; un frate foloseşte un aeroplan ca să ducă Cuvântul la mii de oameni zburând peste o suprafaţă de sute de mii de kilometri pătrati, un credincios s-a rugat pentru un frate ca să fie vindecat de cancer şi boala a dispărut spontan.Dacă nu vezi să faci o lucrare mare, începe cu una mică, şi cere în Numele Domnului Isus în mod special să fie făcută. El a făgăduit s-o facă „pentru ca Tatăl să fie proslăvit în Fiul.” Adeseori au crescut lucrări mari cu începuturi mici. De pildă, lucrarea lui George Muller care s-a ocupat la început de creşterea a două sute de orfani şi a ajuns la câteva mii, neavând alt suport decât rugăciunea cu credinţă în ajutorul Domnului. „Orice veţi cere cu credinţă prin rugăciune, veţi primi.” (Matei 21:22) Să fim însă întotdeauna încredinţaţi că ceea ce cerem este după voia şi spre slava Lui şi să avem şi noi gândul şi dorinţa lui Ioan Botezătorul: „El să crească iar eu să mă micşorez.” (Ioan 3:30)

MÂNTUIREA PRIN HRISTOS

Meditaţii zilnice – de Fritz BERGER

„Să nu daţi uitării primirea de oaspeţi” Evr. 13:2.

Nu este o scuză pentru noi, dacă cineva vine la noi şi apoi pleacă şi suntem întrebaţi: „Le-ai dat de mincare?” Și trebuie să răspundem „am uitat”, deoarece Cuvântul lui Dumnezeu ne atrage atenţia să nu uităm a fi ospitalieri. În acest caz lipseşte dragostea. Pentru mine este de o importanţă deosebită locul din Scriptură care spune: „Ceea ce aţi făcut cu unul din aceşti foarte neînsemnaţi fraţi ai Mei, Mie Mi le-aţi făcut şi ceea ce nu aţi făcut unuia dintre aceşti foarte neînsemnaţi fraţi ai Mei, Mie nu Mi le-aţi făcut” -aceasta ar însemna că L-am trimis pe Isus mai departe flămând. În Evrei 13 ne este arătat: „Căci unii au găzduit îngeri fără să ştie”. Nu este tot una cum primim oaspeţii de exemplu, dacă vine un sărac să spunem: masa aceasta este destul de bună pentru el, iar unuia care este mai bogat, să-i întindem o masă bogată. Aceasta este o diferenţiere răutăcioasă. Dacă-i oferim unui cerşetor pâine cu unt şi cu tot felul de bunătăţi, poate spune că nu merită atâtea bunătăţi, dar atunci putem să-i mărturisim că nici noi n-am meritat ca Domnul Isus să meargă la Cruce în locul nostru pentru a plăti păcatele noastre. Iar dacă suntem mai săraci şi nu putem oferi altceva decât pâine şi ceai, chiar dacă vine cineva mai cu vază, putem să-l invităm la masă. Dumnezeu nu cere ca să dăm ceea ce nu avem, ci din ceea ce dispunem. Deci nu este după voia Lui să facem datorii pentru ca să facem o primire de oaspeţi. Dar în general se observă că, acei oameni care sunt primitori de oaspeţi sunt şi binecuvântaţi.

O, Tată bun, adu-ne mereu aminte prin Duhul Tău, ca niciodată să nu plece cineva flămând din casa noastră!

TEZAURUL PROMISIUNILOR LUI DUMNEZEU

de Charles H. SPURGEON

A-L SLĂVI PE CRISTOS ISUS

„El Mă va proslăvi, pentru că va lua din ce este al Meu şi vă va descoperi.” Ioan 16.14

Duhul Sfânt nu poate să-L proslăvească mai bine pe Domnul Cristos, decât vorbindu-ne despre Cristos însuşi. Domnul Isus este cea mai bună Persoană pe care Duhul Sfânt o recomandă. El nu poate să se împodobească decât cu cel mai preţios giuvaer care este Domnul Cristos.Mângâietorul ne arată ce a primit de la Domnul Isus Cristos. Noi nu putem să vedem nimic desluşit dacă nu ne descoperă El (Duhul Sfânt). Felul lui de a lucra este să ne lumineze mintea şi să ne deschidă Scripturile, şi în felul acesta să ni-l arate pe Domnul. Îţi trebuie un mare talent ca să arăţi un lucru şi acest talent îl are Duhul adevărului în cea mai mare măsură. El arată lucrurile aşa cum sunt ele. Acesta este un mare privilegiu, aşa cum este cunoscut de cei ce s-au bucurat de vedenia cerească.Să urmărim luminarea Duhului Sfânt; nu ca să ne măgulim curiozitatea noastră, nici pentru un câştig personal, ci pentru slava Domnului Isus. O, dacă am avea gânduri potrivite pentru El. Gândurile noastre pământeşti îi aduc necinste scumpului nostru Mântuitor. Să ne dea El un gând sincer despre persoana Sa, despre lucrarea Sa şi despre slava Sa, astfel ca întreg sufletul nostru să poată să-I cânte laude. Când o inimă este îmbogăţită prin învăţătura Duhului Sfânt, Mântuitorul este atunci proslăvit mai presus de orice.Duhule Sfânt, lumină dumnezeiască, fă-ne să-L vedem pe Domnul Isus!

DOMNUL ESTE APROAPE!

Calendar Biblic

Să asculte însă şi înţeleptul, şi îşi va mări ştiinţa, şi cel priceput, şi va căpăta iscusinţă. Prov. 1,5.

Solomon, regele propovăduitor strigă adesea în cartea sa, Eclesiastul „Deşertăciunea, deşertăciunilor. Totul este deşertăciune.” El ne arată cum inima caută în zadar sub soare după pace şi fericire trainică. Dar ne spune la sfârşitul cărţii lui: „Pe lângă că Eclesiastul a fost înţelept, el a mai învăţat şi ştiinţa pe popor, a cercetat, a adâncit şi a întocmit un mare număr de zicători. Eclesiastul a căutat să afle cuvinte plăcute.. .cuvintele adevărului. Cuvintele înţelepţilor sunt ca nişte bolduri; şi strânse la un loc sînt ca nişte cuie bătute, date de un singur stăpân.” (Ecles. 12.8-11)

Deoarece aceste expresii sunt date de Duhul lui Dumnezeu, ca să fie pentru noi ca nişte „bolduri” pe calea îngustă prin această lume primejdioasă şi ca nişte „cuie bătute” pentru a ne fixa înţelepciunea dumnezeiască, de aceea s-o preţuim şi Cuvântul lui Dumnezeu să fie o candelă pentru picioare şi o lumină pe cărarea noastră. La începutul cărţii „Psalmilor” se află cea mai mare contradicţie între un credincios care are frică de Dumnezeu şi unul care zice în inima lui că: „Nu există Dumnezeu.” (Ps. 14.1).Cărarea nebunului duce la întunecare pământească şi
veşnică, dar cei credincioşi merg pe calea îngustă şi fericirea este alăturea de ei şi se înalţă spre veşnica lumină. De-ar alege toţi tinerii această cale din urmă! Lor le este scrisă îndeosebi cartea Proverbelor.Apostolul Pavel îl avertizează pe tânărul Timotei să se „ferească de flecăriile lumeşti şi de împotrivirile ştiinţei pe nedrept numite astfel, pe care au mărturisit-o unii şi au rătăcit” (1 Tim. 6.20-21).Ferice de cei care ascultă de înţelepciunea lui Dumnezeu şi o transpun în practică. Această cale duce din biruinţă în biruinţă.

BĂTÎND LA UȘA LUI DUMNEZEU

de Oswald CHAMBERS

Doamne, atinge-mă din nou în trup, suflet şi duh. Dacă hrana şi băutura mea stânjenesc căile Tale în şi prin mine, arată-mi aceasta şi ţine-mă să fiu al Tău, astfel ca fie că mănânc, fie că beau, fie că fac altceva, să fac totul pentru slava lui Dumnezeu (v. 1 Corinteni 10:31).

MEDITAŢII ZILNICE

de Wim MALGO

« Voi toţi sunteţi fii ai luminii şi fii ai zilei. Noi nu suntem ai nopţii, nici ai întunericului.» 1 TESALONICENI 5,5

Putem fi siguri că vom fi răpiţi înainte de judecată numai dacă umblăm cu Dumnezeu. O umblare cu El este o umblare dreaptă, care nu ţine cont de îndemnurile firii vechi. Ca şi copii ai Săi trebuie să umblăm cu El în lumină, deoarece numai aşa vom fi răpiţi înainte de necazul cel mare. Crucea garantează eliberarea de judecată. Domnul Isus spune «Adevărat, adevărat vă spun, că cine ascultă cuvintele Mele si crede în Cel ce M-a trimis, are viaţa veşnică şi nu vine la judecată, ci a trecut din moarte la viaţă» (loan 5,24). Cine nu doreşte să împlinească voia absolută a lui Dumnezeu, cine nu iese la lumină de frică să nu i se vadă faptele, a intrat sub iminenţa judecăţii. Un copil al luminii umblă întotdeauna cu Dumnezeu în lumină. Cine evită lumina nu va avea parte de răpire şi va cădea sub judecată, de aceea te întreb astăzi: există cumva zone întunecate în viaţa ta de credinţă? Chiar dacă nu ai ţinut pasul cu Dumnezeu nu vrei să vii acum la lumină? Nu vrei să începi acum o umblare în ascultare faţă de El? Cine ştie cât de curând va avea loc răpirea?

MEDITAŢII PENTRU FIECARE ZI A ANULUI

de Charles H. SPURGEON

Dimineaţa şi Seara

Dimineaţa

„Dacă va vedea că lepra a acoperit tot trupul, să declare curat pe cel cu rana” Levitic 13:13

Aceasta regulă pare ciudată, totuşi există înţelepciune în ea, fiindcă erupţia bolii arăta că trupul era sănătos. In dimineaţa aceasta s-ar putea să fie bine pentru noi să vedem învăţătura tipică a unei reguli atât de neobişnuite. Şi noi suntem leproşi, şi putem citi regula leprei cu aplicaţie la noi înşine. Când un om se vede pierdut şi ruinat, acoperit în totalitate de murdăria păcatului, făra nici o părticică curată; când se leapădă de toată neprihănirea lui şi pledează vinovat în faţa Domnului, atunci este făcut curat prin sângele lui Isus şi harul lui Dumnezeu. Fărădelegea ascunsă, nesimţită şi nemărturisită este adevărata lepră; dar atunci când păcatul este văzut şi simţit, primeşte o lovitură de moarte şi Domnul priveşte cu îndurare sufletul afectat de lepră. Nimic nu este mai mortal decât îndreptăţirea de sine şi mai plin de speranţă decât căinţa. Trebuie să mărturisim că nu suntem decât păcat, fiindcă nici o altă mărturisire nu va fi mai adevărată. Dacă Duhul Sfânt lucrează în noi, convingându-ne de păcat, nu va fi nici o dificultate într-o asemenea recunoaştere. Ea ne va ieşi dintr-o dată de pe buze. Ce mângâiere aduce Scriptura celor aflaţi sub povara păcatului! Păcatul care este recunoscut şi mărturisit, oricât de negru şi îngrozitor, nu va îndepărta niciodată un om de Domnul Isus. Pe oricine vine la El, El „nu îl va izgoni afară” (loan 6:37). Fie că este necinstit ca tâlharul, necurat ca femeia prinsă în păcat, mândru ca Saul din Tars, crud ca Mânase sau răzvrătit ca fiul rătăcitor, înima mare a iubirii va privi la omul care nu are nici un merit prin el însuşi şi îl va declara curat atunci când se încrede în Mântuitorul răstignit Vino deci la El, sărman păcătos împovărat. Vino cu temeri, cu povară, cu vină şi păcat.Vino aşa cum eşti, de vrei să fii curat.

Seara

„Am găsit pe iubitul inimii mele. L-am apucat, şi nu l-am mai lăsat.” Cântarea Cântărilor 3:4

Ne primeşte Christos atunci când venim la El, fără să ţină în seamă păcatele trecutului? Ne mustră fiindcă am căutat alte refugii întâi? Există cineva ca El pe pământ? Este El cel mai bun din tot ce este bun, cel mai frumos din tot ce este frumos? O, să-L lăudăm atunci! Fiice ale Ierusalimului, slăviţi-L cu timpanul şi cu harpa! Aruncaţi idolii voştri, şi înălţaţi-L pe Domnul Isus. Călcări în picioare stindardele înfumurării şi mândriei, şi ridicaţi crucea lui Isus, de care toată lumea râde şi se miră. O, daţi-ne un tron de fildeş pentru Regele Solomon! Lăsaţi-L să se aşeze pe el pentru totdeauna. Sufletul meu I se va arunca la picioare, le va săruta, şi le va spăla cu lacrimi. O, cât de preţios este Christos! Cum aş putea să nu mă gândesc mereu la El? Cum pot să caut în altă parte alinare şi mângâiere, când El este atât de plin, atât de bogat, atât de satisfăcător? Prietene credincios, fă un legământ cu inima ta că nu te vei îndepărta niciodată de El şi cere Domnului să-l ratifice. Cere-I să te poarte ca pe un inel pe deget, ca pe o brăţară pe încheietura Lui. Cere-I să te înfăşoare în jurul Său, aşa cum se înfăşoară o mireasă în podoabele ei, şi un mire în cele mai frumoase haine (Isaia 6:10). Vreau să trăiesc în inima lui Christos. Sufletul meu vrea să rămână pentru totdeauna în despicătura acestei stânci. „Până şi pasărea îşi găseşte o casă acolo, şi rândunica un cuib unde îşi pune puii… Ah! Altarele Tale, Doamne al oştirilor, împăratul meu şi Dumnezeul meu!” (Psalmi 84:3). Vreau să îmi fac cuibul şi casa în Tine. Fie ca „sufletul turturelei tale” (Psalmi 74:19) să nu te părăsească niciodată.

Ajută-mă să-mi fac cuibul aproape de Tine

O Isuse, adevărata şi singura mea odihnă.
Când Il găsesc pe Domnul meu
Uit de orice pasiune nesfinţită
Mă leg cu inima de El mereu
Şi-L ţin, cu inima zdrobită.

IZVOARE IN DEŞERT

Eu alerg la rugăciune. (Psalmul 109:4)

Mult prea des suntem într-o „sfântă” grabă în timpul nostru devoţional. Cât timp petrecem efectiv în fiecare zi în devoţiune liniştită? Poate fi uşor măsurat în minute? Poţi să te gândeşti măcar la un singur om de o înaltă statură spirituală care nu a petrecut mult din timpul său în rugăciune? A arătat vreodată cineva mult spirit de rugăciune fără să fi dedicat o mare parte din timp rugăciunii? George Whitefield, predicatorul englez care a fost un mare conducător din secolul al XVIII-lea al mişcării de trezire din America cunoscută sub numele de Marea Trezire, a spus odată: „Am petrecut zile şi săptămâni întregi stând prosternat la pământ, angajat în rugăciune tăcută sau vorbită”. Şi cuvintele altui om, a cărui viaţă a confirmat afirmaţia lui, au fost acestea: „Cazi pe genunchi şi creşte acolo”. S-a spus că nici o lucrare mare din literatură sau ştiinţă n-a fost produsă vreodată de cineva care n-a iubit solitudinea. Este de asemenea un principiu fundamental al credinţei că nici o creştere importantă în sfinţenie n-a fost vreodată realizată de cineva care nu şi-a făcut în mod regulat timp, şi pentru perioade lungi, să fie singur cu Dumnezeu. din Ora liniştită

„Vino, vino”, El te cheamă,

„O, suflet apăsat şi istovit,

Vino la umbra odihnei Mele în pustiu;

Vino să umbli cu Mine departe de discordanţele zgomotoase ale vieţii,

Şi pacea va respira ca o muzică în pieptul tău”.

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

Volumul III

Ieremia 24.1-10

Viziunea din cap. 24 corespunde unui moment în care Nebucadneţar deportase deja în Babilon o parte din Iuda, împreună cu împăratul său, Ieconia (sau „Ioiachin”, sau „Conia”, cap. 22.24). Profetului îi apar două coşuri cu smochine. Cele dintâi sunt minunate, foarte bune; celelalte, groaznice şi de nemâncat. Contrar cu ceea ce am putea gândi, smochinele rele sunt imaginea locuitorilor din Iuda rămaşi în ţară, în timp ce smochinele foarte bune îi reprezintă pe cei deportaţi. La timpul hotărât, Domnul îi va face pe cei «transportaţi» să prospere şi îi va aduce înapoi. Deşi dureroasă, această scoatere din ţara şi din obiceiurile lor este conform voii lui Dumnezeu şi se va întoarce spre folosul lor.

    Dintre promisiunile care le sunt făcute, cea mai preţioasă este, cu siguranţă, cea din v. 7: „Le voi da o inimă ca să Mă cunoască”. Este promisiunea care ne aminteşte că prin inimă, şi nu prin pricepere, îl poate cunoaşte omul pe Dumnezeu!

    Să remarcăm că nu apare şi un al treilea coş, şi aceasta pentru că, înaintea lui Dumnezeu, într-o manieră generală, nu există o poziţie intermediară. Ca şi printre oameni astăzi, nu se pot recunoaşte decât vii şi morţi, „copii ai luminii” şi „copii ai mâniei” (Efeseni 2.3; 5.8). Noi de care parte ne găsim?

PÂINEA CEA DE TOATE ZILELE

Text: 1 Ioan 2:12-17

VÂNĂTOARE DE ŞOARECI?

Căci Dima, din dragoste pentru lumea de acum, m-a părăsit… 2 Timotei 4:10

Un om şi-a cumpărat un câine de vânătoare. Dornic să vadă cum işi va face datoria, l-a luat la urmărirea unui urs. Nu mult după ce au intrat în pădure, câinele a prins urma ursului. Deodată s-a oprit, a mirosit pământul, şi aluat-o în altă direcţie. A detectat mirosul unei căprioare care îi intersectase cărarea. Câteva momente mai târziu, s-a oprit din nou, de data aceasta prinsese mirosul unui iepure care tăiase calea căprioarei. Şi astfel mereu, mereu, s-a dus până în final, vânătorul abia răsuflând, l-a găsit lătrând triumfător deasupra unui cuib de şoareci de câmp.

Noi creştinii suntem uneori la fel. Începem cu hotărâri mari de a-L pune pe Isus pe primul plan în viaţa noastră. Curând însă, atenţia ne este abătută spre lucruri de mai mică importanţă. Urmărirea unui lucru ne duce la altul, până ne trezim departe de scopul iniţial. Se pare că acelaşi lucru s-a petrecut cu unul dintre tovarăşii de lucru ai apostolului Pavel, pentru că Pavel îi scrie lui Timotei: „Dima, din dragoste pentru lumea de acum, m-a părăsit”. Trebuie ca, în fiecare zi, să ne reînnoim dedicarea noastră pentru Cristos, pentru că altfel vom fi atraşi de poftele firii, de poftele ochilor şi de mândria vieţii. Aceste influenţe lumeşti îl pot deruta pe cel mai devotat creştin.

Dacă slujirea lui Cristos nu este pe primul plan în viaţa ta, vei fi
atras departe de momeala bogăţiei, a puterii, a prestigiului sau a plăcerilor senzuale. Rededică-ţi viaţa Domnului. Încetează de-a mai „vâna şoareci”. D.J.D.

întoarce-ţi capul de la plăcerile din lume;

Bucuria-i scurtă, curând se risipesc.

Să n-ai odihnă până când inima-ţi va spune:

„îl am pe Domnul, nimic nu mai doresc!” – Walker

Rupe-te de părtăşia lumii, ori ea te va rupe de părtăşia cu Dumnezeu.

DOMNUL ESTE APROAPE – GBV

http://www.gbv.ro/meditatii-zilnice/domnul-este-aproape

Ascultă, Israele, Domnul Dumnezeul nostru este un singur Domn. Și să iubești pe Domnul Dumnezeul tău cu toată inima ta și cu tot sufletul tău și cu toată puterea ta. Și aceste cuvinte, pe care ți le poruncesc astăzi, să fie în inima ta.   Deuteronom 6.46

Scurte comentarii asupra Pentateuhului (12) – Deuteronom (B)

Textul de mai sus reprezintă o parte a unei rugăciuni rostite în sinagogile din întreaga lume, numită „Shema”, titlu provenit din verbul ebraic „a asculta”. Fiii lui Israel trebuia să asculte toate cuvintele lui Dumnezeu și, de asemenea, trebuia să asculte de ele. Am văzut deja că, în cartea Deuteronom, accentul este pus pe ascultare.

Un lucru izbitor cu privire la această carte (în comparație cu Levitic și cu Numeri) este că din ea lipsesc ritualurile aproape cu desăvârșire. Motivul pentru aceasta este că ea se adresează poporului, nu preoților. Cuvintele lui Dumnezeu trebuiau să fie în inimile lor. Cu toate că noi nu suntem sub lege, ascultarea rămâne întotdeauna necesară. Cineva a spus: «Ascultarea necondiționată și supunerea față de voia lui Dumnezeu reprezintă cea mai importantă îndatorire a oamenilor din orice perioadă».Este minunat să punem acest lucru în legătură cu o profeție mesianică remarcabilă, care se găsește în Deuteronom: „Domnul Dumnezeul tău îți va ridica un Profet din mijlocul tău, dintre frații tăi, asemenea mie: de El să ascultați!” (Deuteronom 18.15). Ea este remarcabilă fiindcă Noul Testament o citează de câteva ori cu privire la Domnul Isus. Totuși, poporul nu a ascultat de El, ci La lepădat.Acum Dumnezeu Își cheamă un popor dintre națiuni. Ce privilegiu! Ascultăm noi însă de Domnul? Facă El săL ascultăm pe marele Profet al lui Dumnezeu și să ascultăm de El!

În aceste scurte comentarii am văzut că:

Geneza este cartea creației, a începutului și a temeliei tuturor lucrurilor;

Exod este cartea răscumpărării poporului lui Dumnezeu;

Levitic este cartea apropierii de Dumnezeu și a închinării;

Numeri este cartea umblării, a lucrării și a pustiei;

Deuteronom este cartea ascultării de Cuvântul lui Dumnezeu.

B. Reynolds

SĂMÂNȚA BUNĂ

http://www.gbv.ro/meditatii-zilnice/samanta-buna

„Vai de cei ce numesc răul bine, și binele, rău, care spun că întunericul este lumină, și lumina, întuneric”

Isaia 5.20

Aparențele înșală

Într-o poveste arabă se spune că un negustor, după ce a fost multă vreme plecat de acasă, s-a întors să-și revadă rudele. Între timp, acesta devenise foarte bogat. Rudele erau adunate la casa unui văr la o petrecere. Grăbit să-și revadă rudele, negustorul nu apucase să se schimbe de hainele prăfuite de pe drum. Rudele l-au recunoscut imediat, dar l-au primit cu răceală. Îl credeau un sărac întors acasă să le ceară ajutorul. Văzând atitudinea lor, omul a scos din buzunar un inel cu diamant, pe care l-a așezat pe deget. În timp ce vorbea cu rudele sale, gesticula în așa fel, ca toți să-i vadă podoaba de pe mâna sa. Dintr-o dată s-au strâns în jurul său și se arătau bucuroși de revedere. Negustorul și-a dat seama că uneori un obiect poate fi mai important chiar decât un om. Oamenii s-au lăsat înșelați de aparențe.

De aceea este bine să nu judecăm pe cineva după aparențe. Dacă o facem, riscăm să devenim oameni superficiali. Așa erau pe vremea Mântuitorului fariseii, care doreau să apară în ochii oamenilor ceea ce nu erau. De aceea, Mântuitorul le-a descoperit adevărata stare a inimilor lor: „Vai de voi, cărturari și farisei fățarnici! Pentru că voi curățiți partea de afară a paharului și a blidului, dar înăuntru sunt pline de răpire și de necumpătare”. Să nu ne asemănăm cu ei!

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

www.fundatiaseer.ro

NU MAI FI ATÂT DE CRITIC! (3)

„Fiecare să dea întâietate altuia.” (Romani 12:10)

     Faptul că ai o atitudine critică îți va distruge relația cu Dumnezeu și fără îndoială îți va afecta posibilitatea de a experimenta dragostea, prezența și binecuvântarea Sa. Să observăm că Dumnezeu a fost cel care a lovit-o pe Maria cu lepră. Ea a început prin a-și critica fratele, și a ajuns să simtă consecințele în relația ei cu Domnul. De ce? Pentru că Dumnezeu este atent la felul în care ne purtăm unii cu alții! Poate te întrebi: „De ce ar vrea Dumnezeu să acorde atâta importanță criticii?” Pentru că atunci când alegi să păcătuiești, alegi să suferi. Tot ceea ce consideră Dumnezeu a fi păcat este dureros pentru tine – totul.

Când Dumnezeu spune NU, ceea ce vrea El să transmită este: „Nu te răni singur!” Iar când spune: „Nu critica!”, ar fi bine să-L asculți! Atunci când ai o atitudine critică, te împotrivești față de ceea ce dorește El să fii, și față de ceea ce te-a chemat El să faci. La fel cum peștii au fost creați să înoate și păsările să zboare, tu ai fost creat să trăiești în părtășie cu Dumnezeu – iar spiritul critic pune o piedică în calea acestei părtășii. Chiar și cei ce nu se pretind a fi prea religioși sunt conștienți de efectele negative ale criticii. Dr. David Fink, autorul cărții „Eliberat de tensiunea nervoasă”, a studiat mii de persoane cu dereglări mentale și emoționale. El a lucrat cu două grupuri: un grup de persoane stresate și un grup de persoane nestresate. În cele din urmă, a ieșit la iveală un fapt: grupul de persoane stresate era format din oameni ce obișnuiau să caute nod în papură și să critice în mod constant oamenii și lucrurile din jur. Pe de altă parte, în grupul persoanelor nestresate erau oameni iubitori și care îi acceptau pe ceilalți. Nu există niciun dubiu că obiceiul de a critica reprezintă un mod de viață prin care ne auto-distrugem. Nu-l adopta!

28 Septembrie 2016

TOTUL PENTRU GLORIA LUI

de Oswald CHAMBERS

 

Chemarea la identificare necondiţionată cu Isus Cristos

„Îți mai lipseşte un lucru: … vino, ia-ți crucea şi urmează-Mă.”

Marcu 10:21

Tânărul bogat avea marea dorinţă de a fi perfect. Când L-a văzut pe Isus Cristos, a dorit să fie ca El. Domnul nostru nu pune niciodată înainte sfinţenia personală atunci când cheamă un ucenic; El pune înainte de toate anihilarea absolută a dreptului meu asupra propriei mele persoane și identificarea cu El, ceea ce înseamnă să am o relaţie cu El Însuși, relaţie care exclude orice altă relaţie. Luca 14:26 nu are nimic de-a face cu mântuirea sau cu sfinţirea, ci cu identificarea necondiţionată cu Isus Cristos. Foarte puţini dintre noi cunosc ce înseamnă umblarea în abandonare absoluta în mâna Lui Isus.”Jsus S-a uitat ţintă la el, l-a iubit…” Privirea lui Isus cere despărţirea inimii tale pentru totdeauna de devotamentul faţă de o altă persoană sau un alt lucru. Te-a privit vreodată Isus în acest fel? Privirea Lui Isus transformă şi străpunge. Eşti „blând” faţă de Dumnezeu în punctul în care te-a privit Isus. Dacă eşti dur şi răzbunător, dacă insişti asupra căii tale, dacă eşti sigur că nu tu, ci mai degrabă cealaltă persoană a greşit, toate acestea sunt indicaţii ale faptului că există părţi întregi ale naturii tale care n-au fost niciodată transformate de privirea Lui.”Îţi mai lipseşte un lucru…” .Singurul „lucru bun'”, din perspectiva Lui Isus Cristos, este unirea cu El, fără nici un amestec din altă parte.”Vinde tot ce ai…” Trebuie să mă micşorez până când nu sunt decât un simplu om; trebuie să renunţ în mod categoric la toate bunurile pe care le am, nu pentru a-mi mântui sufletul (un singur lucru poate mântui pe cineva, şi anume încrederea absolută în Isus Cristos), ci pentru a-L urma pe Isus. „Vino şi urmează-Mă.” Şi drumul care-mi stă înainte este cel pe care a mers EI.

 

MANA DE DIMINEAŢĂ

 

„Până voi veni, ia seama bine la citire, la îndemnare şi la învăţătură……Meditează la aceste lucruri…”

1 TIMOTEI 4:13,15 (Versiunea KJ.)

Sunt taine ale harului şi dragostei lui Dumnezeu în fiecare pagină a Bibliei, altfel nu ne-ar fi fost lăsate scrise; numai un suflet care propăşeşte, găseşte Cuvântul Lui Dumnezeu tot mai scump. Un cititor neglijent al Scripturii nu realizează niciodată o umblare tot mai aproape cu Dumnezeu. Nici un credincios nu poate prospera pe calea Domnului Hristos dacă nu şi-a făcut obiceiul de a sta cu Dumnezeu de vorbă prin Cuvânt şi prin rugăciune, în intimitate cu El. Desfăşoară-ţi Biblia înaintea Domnului; recunoaşte-ţi nepriceperea şi cere înţelepciunea ca să înţelegi Cuvântul.Meditarea asupra Cuvântului Lui Dumnezeu este cel mai important mijloc în creşterea noastră în Har fără aceasta, chiar rugăciunea însăşi nu va fi altceva decât o formă goală. Meditaţia alimentează credinţa şi credinţa şi rugăciunea sunt cheile care deschid comorile ascunse ale lui Dumnezeu în Cuvântul Său. Avem o mare nevoie să fim pregătiţi pentru încercări ale credinţei şi răbdării de aceea trebuie să citim Scripturile cu o inimă care să înţeleagă. Numai prin credinţă, răbdare şi meditaţie cu rugăciune asupra Cuvântului suntem izbăviţi de închipuirile firii noastre cu privire la multe adevăruri de temelie ale Scripturii. Marele scop al Bibliei este să ne deschidă inima pentru a cunoaşte pe Dumnezeu: ferice de cititorul care face din aceasta un scop al vieţii lui! Cunoaşterea Lui Dumnezeu şi a Domnului Isus ne înmulţeşte harul şi pacea. (2Petru 1:2).Biblia este totdeauna o carte nouă pentru aceia care sunt bine obişnuiţi cu ea şi care o citesc cu interes şi cu rugăciune.Ca să fim bine întăriţi în har trebuie să considerăm întotdeauna că Dumnezeu Însuşi ne vorbeşte în Cuvântul Lui.Satan are multe mijloace ca să ne îndepărteze de Cuvânt: treburile zilnice, grija de a ajunge la timp la serviciu, oboseala trupească şi chiar sufletească şi de multe ori, vai, chiar participarea la lucrările neroditoare ale întunericului pe care nu le osândim: televizor, radio, sport, şi câte altele, şi astfel ne trezim nefolositori, slabi, uşor dispuşi la căderi şi cu candele aproape stinse dacă nu chiar stinse de tot. Dacă asta este situaţia, suntem în plasa lui, şi, deşi Dumnezeul nostru plin de har, nu ne lasă să cădem de ruşine prin vreo păcătuire grosolană din afară, vom deveni neroditori şi nefolositori pentru orice lucrare bună.

 

MÂNTUIREA PRIN HRISTOS

Meditaţii zilnice – de Fritz BERGER

 

„Purtaţi-vă sarcinile unii altora şi veţi împlini astfel legea lui Hristos”. Gal. 6:2.

„Si dacă un mădular suferă, toate mădularele suferă împreună cu el. Fraţilor, chiar dacă un om ar fi prins într-o greşeală, voi care sunteţi duhovniceşti să-l ridicaţi cu duhul blândeţii; ia seama la tine însuţi ca să nu fii ispitit şi tu”. Aceasta înseamnă să nu privim cu superioritate la cei care au căzut, ci să le turnăm ulei pe rană şi să-i îngrijim, adică să-i îndemnăm cu Cuvântul lui Dumnezeu. „Dacă cineva socotește că este ceva, măcar că nu este nimic, se amăgeşte singur”. În Gal.6:4 este scris: „Fiecare să-şi cerceteze fapta lui şi atunci va avea cu ce să se laude numai în ce-l priveşte pe el şi nu cu privire la alţii, căci fiecare îşi va purta sarcina lui însuşi”. Am putea spune că acest verset este în contradicţie cu versetul 2 care spune: „Purtaţi-vă sarcinile unii altora”. Dar mai este scris şi aceasta: „Primiţi pe cel slab în credință” şi „Să sprijiniţi pe cei slabi”. Aceasta înseamnă că trebuie o ocupaţie continuă cu aceştia, cu vorbe de mângâiere şi îmbărbătare. Este scris: „Spuneţi celui slab de inimă: „Fiţi tari şi nu vă temeţi! Iată Dumnezeul vostru: Răzbunarea va veni şi vă va mântui”. Putem să le uşurăm poverile şi printr-un verset biblic, care spune: „Nu te teme căci Eu sunt cu tine, nu te uita cu îngrijorare, căci Eu sunt Dumnezeul tău. Eu te întăresc, tot Eu îţi vin în ajutor. Eu te sprijinesc cu dreapta Mea biruitoare” sau „Trestia frântă nu o va zdrobi şi mucul care mai arde încă nu-l va stinge. Va vesti judecata după Adevăr”. Sau oamenilor plini de griji le putem spune că Domnul ne scapă de orice necaz, că Cel care le poartă de grija vrăbiilor nu ne va uita nici pe noi.

 

TEZAURUL PROMISIUNILOR LUI DUMNEZEU

de Charles H. SPURGEON

 

LUCRAREA ESTE FĂCUTĂ; ODIHNEŞTE-TE ÎN EL

Rămâne dar o odihnă ca cea de Sabat pentru poporul lui Dumnezeu. Evrei 4.9

Dumnezeu a pregătit o odihnă ca aceea de Sabat în care noi putem să intrăm. Aceia cărora li s-a vestit întâi vestea bună, n-au intrat în odihnă din pricina necredinţei lor; de aceea odihna rămâne pentru poporul lui Dumnezeu. David a cântat-o; dar a cântat-o numai în parte, pentru că Israel respinsese odihna lui Dumnezeu. Iosua n-a putut să i-o dea, şi nici Canaanul nu i-a dat-o. Ea rămâne pentru credincioşi.Vino, deci, suflete drag sileşte-te să intri în această odihnă. Lasă lucrarea chinuitoare a păcatului şi străduinţele tale personale. Încetează de a-ţi mai pune încrederea chiar în lucrări despre care s-ar putea spune: „Ele sunt foarte bune”. Am ajuns noi la această încredinţare? Să ne odihnim de lucrările noastre, după cum Dumnezeu S-a odihnit de lucrările Sale. Să ne găsim uşurarea poverii noastre în lucrarea săvârşită de Cristos. Totul a fost bine îndeplinit în El: Dreptatea lui Dumnezeu nu poate să ceară nimic mai mult. O pace adâncă este partea noastră în Domnul Isus.

Cât despre lucrurile de care mai trebuie să ne îngrijim, adică lucrarea harului în inimile noastre şi lucrarea lui Dumnezeu în inimile alor noştri, să lăsăm povara asupra Domnului şi să ne găsim odihna în El. Când Mântuitorul ne dă un jug ca să-l purtăm, El este gata să-l sprijinească astfel ca noi să ne putem odihni în El. Numai prin credinţă intrăm în această odihnă a lui Dumnezeu şi renunţăm s-o găsim în plăcerile noastre personale sau în lenevia noastră. Isus însuşi este odihna desăvârşită, în care El ne umple inima.

 

DOMNUL ESTE APROAPE!

Calendar Biblic

 

Care om dintre voi, dacă are o sută de oi, şi pierde pe una din ele, nu lasă pe celelalte nouăzeci şi nouă pe islaz, şi se duce după cea pierdută, până când o găseşte? Luca 15,4.

Un copil al lui Dumnezeu nu poate niciodată să-şi piardă dreptul acesta, asemeni ca un copil care rămâne pentru totdeauna copilul părinţilor. Copilul lui Dumnezeu poate să decadă dar nu-şi pierde moştenirea de copil. Dumnezeu are lucrări şi căi pentru a-l readuce acasă.

Aceasta a simţit-o un copil al lui Dumnezeu care a decăzut ani întregi în lume unde a gustat amărăciunea ei. Odată era fericit cu copiii lui Dumnezeu pe calea îngustă a credinţei, până când Satana l-a vrăjit. Situaţia familială era tragică, comuniunea cu credincioşii şi în mod special comuniunea cu Domnul său erau pierdute. El a trăit în păcate grosolane şi a făcut-o mai grav ca necredincioşii. După 15 ani a primit o boală gravă la gât, care pe zi ce trecea se înrăutăţea. A fost chemat un renumit profesor doctor. După o scurtă consultaţie a spus către pacient: „Dacă veneaţi cu doi ani mai devreme aş fi putut să vă ajut. Acum este prea târziu.”

Această expresie l-a lovit puternic. I-a fost limpede: Iar. „Eu trebuie să mor!” Dumnezeu S-a servit de această boală pentru a-l readuce pe calea cea bună. El s-a închinat în faţa Domnului în adevărată pocăinţă şi a găsit iertarea. La fel soţia şi credincioşii l-au iertat din inimă. Ce dureri a trebuit să sufere! Când îl vizitam îmi spunea totdeauna printre lacrimi: „Pentru mântuirea mea mi-a fost dată această durere!”

Domnul şi-a găsit oiţa şi a readus-o. El s-a dus bucuros la Domnul. Ce avertizare pentru toţi credincioşii. Trebuie să ne temem mai mult de viclenia Satanei decât de puterea lui. „îmbrăcaţi-vă cu toată armătura lui Dumnezeu ca să puteţi ţinea piept împotriva uneltirilor diavolului.”

 

BĂTÎND LA UȘA LUI DUMNEZEU

de Oswald CHAMBERS

 

Doamne, adu-mă mai aproape, mai lângă Tine până când îţi voi fi din ce în ce mai folositor în lucrarea Ta.

 

MEDITAŢII ZILNICE

de Wim MALGO

 

«Cine zice că rămâne în El trebuie să trăiască şi el cum a trăit Isus.» 1 IOAN 2,6

Vreau să te întreb cu cea mai mare seriozitate: ai rămas în Isus, în moartea Sa, ai fost crucificat cu El? Ştiu bine că trupul nostru supus păcatului şi putrezirii nu vrea acest lucru. Am auzit de un creştin care, în ciuda nedreptăţii pe care fraţii săi de credinţă i-au făcut-o, se ruga mereu rostind aceleaşi cuvinte: «Doamne, ajută cuiele să ţină!» Printr-o asemenea rugăciune el vroia să spună: «Doamne, ajută-mă să nu cobor de pe cruce, să mă justific şi să-mi câştig eu dreptatea». Nu a fost aceasta marea victorie a lui Isus, Mielul lui Dumnezeu? La urma urmei El, care ar fi putut să nimicească totul într-o clipă, deoarece avea toată puterea, a ales să rămână crucificat. A rămas pe cruce chiar şi atunci când a fost provocat şi I s-a strigat: «Dacă eşti Tu Fiul lui Dumnezeu, pogoară-Te de pe cruce!» (Matei 27,40). Nu ar fi putut Cristos să coboare? Ba da! Dar Mielul a ales să asculte. A umblat cu Dumnezeu până la capăt. Umblarea cu Tatăl s-a împlinit în ascultarea Sa absolută până la moarte, şi încă moarte de cruce. Dacă vrei să umbli cu Dumnezeu – şi lucrul acesta este posibil – atunci Golgota e punctul tău de pornire. Acolo îşi găseşte sfârşitul eul tău plin de mândrie. Astăzi poate fi un nou început în viaţa ta, dacă te apleci în faţa lui Dumnezeu şi te rogi: «Dumnezeul meu, vreau să încep din această clipă să umblu cu Tine, chiar din locul de unde nu aş vrea. Du-mă la Golgota!»

 

MEDITAŢII PENTRU FIECARE ZI A ANULUI

de Charles H. SPURGEON

Dimineaţa şi Seara

Dimineaţa

Domnul priveşte din înălţimea cerurilor, şi vede pe toţi fii oamenilor. Psalmi 33:13

Poate că nici o figură de stil nu Îl prezintă pe Dumnezeu într-o lumină mai delicată decât atunci când se coboară de pe tron şi vine din ceruri să împlinească nevoile şi să aline durerile omenirii. Noi ÎI iubim, fiindcă, atunci când Sodoma şi Gomora s-au umplut de nedreptate, El nu le-a distrus până când nu le-a făcut o vizită personală. Nu putem să nu ne vărsăm inimile înaintea Domnului, care îşi apleacă urechea din înălţime şi o pune pe buzele păcătosului muribund, a cărui inimă tânjeşte după împăcare. Cum putem că nu ÎI iubim când ştim că El ne numără firele de păr, ne înseamnă cărarea şi ne rânduieşte calea? Acest mare adevăr este adus aproape de inimile noastre mai ales atunci când ne amintim cât de atent este El, nu doar la interesele temporale ale creaturilor Sale, dar şi la bunăstarea lor Spirituală. Deşi între creatura limitată şi Creatorul nelimitat se află o mare distanţă, există legături care îi unesc. Când plângi, nu te gândi că Dumnezeu nu îţi vede lacrimile, fiindcă „cum se îndură un tată de copiii lui, asa se îndură Domnul de cei ce-L iubesc” (Psalmi 103:13). Vederea ta este capabilă să mişte inima lui Iehova; şoapta ta poate să plece urechea Lui spre tine; rugăciunea ta poate să cheme mâna Lui; credinţa ta poate să mişte braţul Său. fptu te gândi că Dumnezeu stă în înălţime şi nu-ţi dă nici o atenţie. Aminteşte-ţi că, oricât de sărac şi nevoiaş eşti, Domnul se gândeşte la tine. „Căci Domnul îsi întinde privirile peste tot pământul, ca să sprijineascăpe pe aceia a căror inimă este întreagă a Lui” (2 Cronici 16:9). O, repetă atunci adevărul care nu oboseşte niciodată: nici un Dumnezeu nu este ca Dumnezeul pe care îl doreşte sufletul meu. El, la a cărui voce tremură cerul, chiar El, aşa măre cum este, ştie cum să se aplece la mine.

Seara

Ilie a zis de şapte ori: „Du-te iarăşi”
1 Împăraţi 18:43

 

Succesul se afla acolo unde Domnul l-a făgăduit. Poţi să pledezi în rugăciune lună de luna, făra nici un răspuns evident. Totuşi, nu este posibil ca Domnul să fie surd faţă de poporul Său atunci când sunt sinceri într-o problemă care priveşte slava Sa. Profetul Ilie a continuat să se lupte cu Dumnezeu pe muntele Carmel, chiar dacă nu a primit un răspuns imediat la rugăciune. El nu s-a temut nici un moment că nu va fi ascultat la curtea lui Iehova. De şase ori, slujitorul lui Ilie s-a întors la el fără nici un semn de progres. Totuşi, de fiecare dată, Ilie i-a spus: „Du-te iaraşi”. Noi nu trebuie să cedăm niciodată necredinţei chiar atunci când credinţa ne este încercată „de şaptelea de ori cate şapte” (Matei 18:22). Credinţa trimite speranţa să privească de pe vârful muntelui Carmel. Dacă nu se vede nimic, ea o trimite încă o dată şi încă o dată. Departe de a fi zdrobită de dezamăgirile repetate, Credinţa este îndemnată să mijlocească mai fierbinte în faţa Dumnezeului ei. Ea este umilă, dar nu descurajată. Suspinele ei sunt adâncit şi vaietele ei mai puternice dar nu îşi slăbeşte niciodată strânsoarea. Ar fi mai plăcut pentru carne şi sânge să primească un răspuns rapid, dar sufletele credincioase au învăţat să fie supuse, şi să aştepte pe Domnul şi după Domnul. Răspunsurile care întârzie produc adesea o cercetare a inimii, şi conduc astfel la pocăinţă şi reformă spirituali, Stricăciunea noastră primeşte atunci o lovitură de moarte, şi inimile ne sunt curăţate de idolatrie. Marele pericol este că poporul poate renunţa şi poate pierde binecuvântarea. Cititorule, nu cădea în păcatul acesta, ci continuă să te rogi şi să veghezi. In cele din urmă s-a văzut un norişor, vestitorul şuvoaielor de ploaie. La fel se va întâmpla şi cu tine. „Un semn” (Psalmi 86:17) îţi va fi dat, şi te vei ridica ca un prinţ să te bucuri de îndurarea pe care ai cerut-o. Ilie era un om „supus aceloraşi slăbiciuni ca şi noi” (lacov 5:17). Puterea sa cu Dumnezeu nu stătea în meritele lui proprii. Dacă rugăciunea sa credincioasă a valorat mult, de ce să nu valoreze şi a ta? Cere sângele preţios cu neîncetată stăruinţă, şi vei primi ceea ce ai cerut.

 

IZVOARE IN DEŞERT

 

Pace în Mine. (Ioan 16:33)

Este o mare diferenţă între plăcere şi binecuvântare. Pavel a experimentat întemniţarea, durerea, sacrificiul, şi suferinţa până la limitele lor, totuşi prin toate acestea a fost binecuvântat. Toată fericirea a devenit reală în inima şi în viaţa lui, în mijlocul împrejurărilor lui dificile.Paganini, marele violonist italian, a păşit odată pe scenă şi a descoperit că era ceva în neregulă cu vioara lui, tocmai când audienţa încetase cu aplauzele. S-a uitat la instrument pentru o clipă şi dintr-odată şi-a dat seama că nu era vioara lui cea mai bună şi cea mai valoroasă. De fapt, vioara nu era a lui deloc. Momentan a simţit că paralizează, dar s-a întors repede spre audienţă, spunându-le că s-a făcut o greşeală şi că nu avea vioara lui cu el. A păşit înapoi în spatele cortinei, gândindu-se că trebuie s-o fi lăsat în spatele scenei, dar a descoperit că cineva o furase pe a lui şi o lăsase pe cea inferioară în locul ei.După ce a rămas un moment în spatele cortinei, Paganini a păşit din nou pe scenă ca să vorbească audienţei. El a spus: „Doamnelor şi domnilor, acum vă voi demonstra că muzica nu ţine de instrument, ci de suflet”. Apoi a cântat ca niciodată înainte, şi frumoasa muzică a curs din acel instrument inferior până când audienţa a fost atât de încântată încât aplauzele lor entuziaste aproape că au ridicat tavanul sălii de concerte. El le-a arătat într-adevăr că muzica nu ţinea de instrumentul lui, ci de sufletul lui! Dragul meu credincios testat şi încercat, este misiunea ta să umbli pe scena acestei lumi ca să arăţi tuturor celor din cer şi de pe pământ că muzica vieţii nu stă în împrejurările tale sau în lucrurile exterioare, ci în sufletul tău.

 

    Dacă pacea este în inima ta,

Cea mai sălbatică furtună de iarnă este plină de o frumuseţe solemnă,

Întunericul nopţii se împrăştie, dar îţi arată calea datoriei,

Fiecare creatură vie spune o poveste nouă şi veselă,

Chiar şi copacii şi pietrele, toate prind o rază de glorie,

    Dacă pacea este în inima ta.

Charles Francis Richardson

 

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

Volumul III

 

Ieremia 23.16-40

    Intre păstorii răi ai lui Israel, profeţii fuseseră vinovaţi în mod cu totul deosebit. Ei păstoriseră poporul cu iluzia nebună că, în ciuda păcatelor lor, totul va merge spre mai bine. Erau mincinoşi. Alergaseră … fără să fi fost trimişi de Domnul; vorbiseră… fără să transmită oracole (sau profeţii) din partea lui Dumnezeu (v. 21 şi 38; 1 Petru 4.11). O bogată activitate religioasă este departe de a fi proba sau rezultatul unei stări spirituale potrivite. Pentru creştini astăzi, ca şi pentru profeţi altădată, nu există decât un singur dreptar în alergare şi în vorbire: rămânerea „la sfatul Domnului” (v. 18,22), altfel spus, în comuniune cu Domnul, pentru a cunoaşte şi a împlini voia Sa.

    In v. 23 este pusă o întrebare: „Sunt Eu un Dumnezeu de aproape, zice Domnul, şi nu sunt un Dumnezeu de departe?” „Domnul este aproape”, poate răspunde apostolul (Filipeni 4.5). Am făcut fiecare dintre noi această experienţă? Cuvântul lui Dumnezeu este un foc (v. 29); în acelaşi fel în care flacăra unui arzător permite înlăturarea zgurii unui metal, Cuvântul serveşte la curăţirea sufletului nostru, mistuind necurăţiile care îl întinează şi care-l înăbuşă (Proverbe 25.4). El este «forţa motrice» a celui credincios, asemeni unui foc sub un cazan (cap. 20.9), însă, mai întâi de toate, este un ciocan, singurul în stare să frângă o voinţă rebelă.

 

PÂINEA CEA DE TOATE ZILELE

 

Text: Psalmul 27:7-10

NICIODATĂ PĂRĂSIT

Căci tatăl meu şi mama mea mă părăsesc, dar Domnul mă primeşte. Psalmul 27:10

Potrivit lui Henry Jacobsen, şase mineri scoţieni au fost nevoiţi să ia o decizie înfiorătoare. În timp ce lucrau la circa 500 de metri adâncime, stâlpii unei galerii au cedat, şi unui din colegii lor a fost surprins sub dărâmături. Imediat, apa şi noroiul a început să inunde galeria.

Minerii şi-au dat seama că, foarte curând, toate galeriile de evacuare vor fi inundate şi vor fi blocaţi înăuntru, dacă nu vor fugi imediat. Cu o mare agonie şi sfâşiere de inimă cei şase au hotărât să-şi lase colegul sub dărâmături să moară, pentru a nu fi cu toţii înmormântaţi de vii, în timp ce ar fi încercat să-l salveze. Au fost nevoiţi să-l abandoneze.

In contrast, Dumnezeu nu este niciodată forţat să uite nici măcar pe unul din copiii Săi. Indiferent cât de disperată poate să fie situaţia sau cât de grele vor fi problemele cu care ne confruntăm, Tatăl nostru Cel ceresc stă lângă noi gata să intervină în cele mai mari nevoi ale noastre, cu înţelepciunea şi puterea Sa infinită. În nici o împrejurare şi niciodată El nu va renunţa la cei pe care i-a cumpărat cu preţiosul sânge al Fiului Său. Poate că uneori ne simţim abandonaţi, dar nu vom fi niciodată părăsiţi.

David a scris în Psalmul 27 că el se bucură de grija suverană a lui Dumnezeu. El şi-a imaginat că dacă se va întâmpla chiar şi ceea ce
este de neimaginat – să fie părăsit de mama şi tatăl său – Dumnezeu nu-l va părăsi niciodată. Ai curaj, iubite creştine. Chiar dacă legăturile pământeşti şi prietenia umană vor cădea, El care te iubeşte cu o dragoste veşnică, va continua să poarte de grijă fiecărui copil din familia Sa. P.R.V.

Tu totdeauna, Doamne, eşti cu mine

Şi nici o clipă singur nu mă laşi.

Puterea Ta e taina ce mă ţine

Din cei dintâi la cei din urmă paşi. C. Ioanid

 

Dumnezeu ne iubeşte pe fiecare din noi, în parte,
ca şi cum ar fi numai unul din noi
pe care să-l iubească.

 

DOMNUL ESTE APROAPE – GBV

http://www.gbv.ro/meditatii-zilnice/domnul-este-aproape

 

Un om se făcea cunoscut când ridica securea în desișul pădurii; și acum, cu securi și ciocane, îi zdrobesc toate sculpturile împreună. Psalmul 74.5,6

În Psalmul 74 avem o plângere a lui Asaf cu privire la distrugerea sanctuarului lui Dumnezeu. El ne spune că, odinioară, un om se făcea cunoscut când mergea în Liban și când, cu o secure, dobora copaci și îi modela pentru împodobirea templului. El folosea arme distructive în felul potrivit, căci la construcția templului nu au fost folosite securi și ciocane la locul construirii. Învățăm din acest psalm că ele au fost folosite departe de templu, pentru pregătirea materialului de construcție.

Au existat oameni faimoși în zilele noastre, care, prin evanghelie, au fost folosiți pentru producerea materialului spiritual pentru Casa lui Dumnezeu. Asaf însă continuă și spune că securile și ciocanele erau folosite acum înăuntrul templului, nu în afara lui, iar lucrarea iscusită a altora era acum distrusă. Este mai ușor să izgonești oameni decât săi aduci înăuntru. Mulți dintre noi au văzut poate oameni activi în a semăna discordie în adunări, iar consecința activității lor a fost că mulți sau împrăștiat. Ce bine ar fi fost dacă ei sar fi ostenit să convertească oameni și apoi săi ajute să devină un material potrivit pentru Casa lui Dumnezeu.

Pavel vorbește despre puterea pe care Domnul io dăduse și spune: „Pe care Domnul mia dato spre zidire, și nu spre dărâmare” (2 Corinteni 13.10). Și noi, întro mai mică măsură, suntem în aceeași poziție – aparținem unei adunări locale și trebuie să facem eforturi înspre zidire, nu înspre dărâmare; înspre ai ridica pe ceilalți, nu înspre ai trage în jos. Să fim instrumente pentru edificarea și pentru restabilirea celor credincioși și să ne ferim să dărâmăm și să împrăștiem poporul lui Dumnezeu! G. Davison

 

SĂMÂNȚA BUNĂ

http://www.gbv.ro/meditatii-zilnice/samanta-buna

 

Căutați în cartea Domnului și citiți! Nici una din toate acestea nu va lipsi, nici una, nici alta nu vor da greș …Isaia 34.16

Cercetați Scripturile!

Cocotierul este un palmier, ale cărui fructe sunt nucile de cocos și care sunt folosite în alimentație. Cocotierii sunt o sursă bună de venit în India, dar numai cei din castele superioare pot să-i cultive. O tradiție înrădăcinată de multă vreme spune că dacă o persoană din castele inferioare cultivă cocotieri, aceasta va muri imediat. Într-un sat indian, lucrătorii unei organizații de ajutorare au încercat să-i sprijine pe săraci prin cultivarea cocotierilor, dar imediat s-au lovit de opoziția celor bogați și de frica de moarte a celor săraci. N-au putut face nimic în această direcție până în ziua când un bătrân, care-L primise pe Mântuitorul ca Domn al vieții sale, a hotărât să înfrunte tradiția și a început plantarea cocotierilor. Ca urmare, nu numai că nu a murit, dar el a și prosperat în următorii ani. Tradiția a fost astfel ruptă și sărăcia a început să scadă.

Câți oameni nu trăiesc o viață de mizerie spirituală, pe când comori nebănuite stau ascunse în Biblia lor acoperită de praful indiferenței! O tradiție înrădăcinată de multă vreme în poporul nostru spune: „Crede și nu cerceta”. Contrar acestei tradiții, Mântuitorul ne îndeamnă insistent să cercetăm Scripturile; ele conțin promisiunea vieții veșnice prin credința în Fiul lui Dumnezeu.

 

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

www.fundatiaseer.ro

 

NU MAI FI ATÂT DE CRITIC! (2)

„Să-şi înfrâneze limba de la rău…” (1 Petru 3:10)

     Dumnezeu l-a pedepsit pe Moise din cauza unor greșeli pe care le făcuse. De fapt, una dintre ele în special l-a împiedicat să intre în Țara promisă. Cu toate acestea, Dumnezeu nu a îngăduit nimănui să-l critice pe Moise – nici măcar surorii lui, Maria.

Ce învățături putem extrage de aici?

1) Fiecare dintre noi poate avea o atitudine critică. Maria avea și merite, și calități: salvase viața lui Moise când acesta era copil, și scrisese o cântare de laudă pe care Israelul o folosise pentru a sărbători traversarea Mării Roșii. Însă ea a plătit un preț mare pentru atitudinea ei critică – lepra!

2) Când ești nemulțumit, devii critic. „Maria… a vorbit împotriva lui Moise din pricina femeii etiopiene…” (Numeri 12:1). Fusese, însă, aceasta adevărata problemă? Nu! „Oare numai prin Moise vorbeşte Domnul? Nu vorbeşte oare şi prin noi?” (v. 2) Soția lui Moise fusese doar o diversiune, pretextul; adevărata problemă era, pentru frații lui, succesul lui Moise. Obiecția lor a fost aceasta: „Cum se face că el are parte de toată atenția?”

3) Ori de câte ori vei avea succes, vei fi criticat. Biblia spune: „Moise însă era un om foarte blând” (v. 3) și cu toate acestea, a experimentat durerea pricinuită de criticile semenilor săi. Nici tu nu ești altfel; câtă vreme ești în viață, se va găsi cineva care să critice sau învinovățească pentru ceea ce faci, cu sau fără motiv… Scutură critica de pe tine și continuă să înaintezi.

4) Dacă ai fost o persoană critică, trebuie să te pocăiești. Când Aaron a recunoscut „păcatul pe care l-am făcut ca nişte nechibzuiţi” (Numeri 12.11), Dumnezeu Și-a arătat mila și a vindecat-o pe Maria. Cei mai mulți dintre noi am cataloga critica drept slăbiciune, însă din perspectiva lui Dumnezeu este un păcat autentic și real. Există o singură cale prin care te poți confrunta cu acest păcat – să te pocăiești… deci: să nu mai faci!

27 Septembrie 2016

TOTUL PENTRU GLORIA LUI

de Oswald CHAMBERS

Chemarea la renunţare

„Doamne, Te voi urma oriunde vei merge.” Luca 9:57

Atitudinea Domnului faţă de acest om a fost una generatoare de o mare deznădejde, pentru că El „ştia ce este în om”. Noi am fi spus: „Nu-mi pot imagina de ce a pierdut şansa de a-l câştiga pe acel om! Să abordeze acea atitudine rece care l-a îngheţat şi l-a făcut să plece înapoi descurajat!” Nu-ţi cere niciodată scuze pentru Domnul. Cuvintele Domnului rănesc şi ofensează până când nu mai rămâne nimic de rănit şi ofensat. Isus Cristos nu are nici o îngăduinţă faţă de lucrurile care, în final, îl vor ruina pe cel care intră în slujba Lui Dumnezeu. Răspunsurile Domnului nostru nu se bazează pe capricii, ci pe cunoaşterea lăuntrului omului. Dacă Duhul Lui Dumnezeu îţi aduce în minte un cuvânt al Domnului care te răneşte, poţi fi sigur că există în tine un lucru pe care El vrea să-l rănească de moarte.Luca 9:58. Aceste cuvinte lovesc în miezul dorinţei de a-L sluji pe Isus Cristos pentru că-mi place. Asprimea respingerii nu-mi lasă nimic decât pe Domnul, pe mine şi o speranţă disperată. „Lasă rodul însutit să apară sau să dispară, steaua ta călăuzitoare trebuie să fie relaţia pe care o ai cu Mine, şi Eu n-am nici un loc unde să-Mi odihnesc capul.”Luca 9:59. Acest om n-a vrut să-L dezamăgească pe Isus, dar nici să-l rănească pe tatăl său. Noi punem loialitatea naturală faţă de rude mai presus de loialitatea faţă de Isus Cristos, obligându-L pe Isus să ocupe ultimul loc. Atunci când te afli într-un conflict de loialitate, ascultă-L întotdeauna pe Isus Cristos, oricât te-ar costa. Luca 9:61. Cel care spune „Doamne, Te voi urma, dar…” este omul gata de plecare, dar care nu pleacă niciodată. Acest om a avut una sau două rezerve. Chemarea clară a Lui Isus Cristos nu mai lasă loc unui „La revedere”, pentru că „La revedere”, în felul în care este adesea folosit, nu este creştin, ci păgân. O dată ce auzi chemarea lui Dumnezeu, du-te şi nu te mai opri.

MANA DE DIMINEAŢĂ

„Să ieşim dar afară din tabără la El şisă suferim ocara Lui.” EVREI 13:13

Un credincios participă la o scurtă conferinţă, educaţională la o universitate în New England. În timpul primei sesiuni a grupului, pentru a cunoaşte activitatea care îi interesa pe fiecare, membrii grupului au fost rugaţi să prezinte fiecare titlul cărţii favorite. Pentru aceasta, fiecare pe rând trebuia să se ridice, să se prezinte, împreună cu cartea respectivă, să spună ce cuprinde şi de ce este cartea lui favorită. Credinciosul de care este vorba s-a identificat cu Biblia. Pentru el, Biblia era Cuvântul Lui Dumnezeu care i-a adus făgăduinţa mântuirii prin persoana Domnului Isus Hristos, Fiul Lui Dumnezeu. Desigur că au urmat câteva lucruri interesante. Mai întâi, a fost poreclit „predicatorul” pentru toată durata conferinţei. Apoi, ori de câte ori vreuna din cărţile celorlalţi membri conţineau vreo aluzie biblică sau o referinţă, el era chemat să le explice. În al treilea rând, în timp ce grupuri se întâlneau în fiecare noapte să meargă la băutură, el nu trebuia niciodată să se îngrijoreze să aducă vreo scuză fiindcă nu era invitat nicodată. Al patrulea, fiind cunoscut ca unul care crede în Biblie, a fost recomandat altor creştini din grup. Şi în sfârşit, luînd în mod smerit o poziţie de partea Domnului Hristos, a avut câteva ocazii în timpul conferinţei să vorbească altora despre Mântuitorul lui. În timp ce mulţi credincioşi se străduiesc din greu să se separe de lume, acest om al lui Dumnzseu a găsit cheia de a realiza aceasta: Identificarea cu Domnul Isus duce la despărţirea de lume. Când îţi iei locul alături de El, cei ce urăsc lumina se vor separa de tine, dar cei ce iubesc lumina însă se vor uni cu tine (1 loan 1:5-7).Dar ieşirea afară din tabără la El, mai însemnează să ieşim dintr-un sistem religios lgalist având doar o formă de evlavie dar fără putere, şi în care Domnul Isus ca Persoană este dat la o parte şi înlocuit cu „să faci şi să nu faci” şi cu forme religioase. Şi vai, lucrurile acestea se întâmplă şi în adunări unde se găsesc scumpi copii ai lui Dumnezeu. Şi dacă ieşim afară dintr-o astfel de tabără să nu ne închipuim că ne aşteaptă mai multă linişte, apreciere şi pace, ci mai degrabă, suferinţe şi ocară. Dar am ieşit „la El” şi la El şi numai la El găsim apreciere, dragoste, mângâiere, încurajare şi orice am mai avea nevoie în mersul nostru pe calea îngustă dar care duce la viaţă şi la o viaţă veşnică împreună cu El.

MÂNTUIREA PRIN HRISTOS

Meditaţii zilnice – de Fritz BERGER

„Dar omul firesc nu primeşte lucrurile Duhului lui Dumnezeu, căci, pentru el, sunt o nebunie; şi nici nu le poate înţelege, pentrucă trebuiesc judecate duhovniceşte”. 1 Cor. 2:14.

Am putut vedea ieri, că nimeni nu ştie ce este în om afară de duhul omului care este în el şi tot aşa nimeni nu cunoaşte lucrurile lui Dumnezeu, afară de Duhul lui Dumnezeu. Acelaşi lucru ne spune versetul de azi. Cel care doreşte să fie mântuit trebuie să fi primit Duhul lui Dumnezeu. În Vechiul Legământ era scris: „Cine înfăptuieşte Legea, acela va trăi. Dar Legea nu poate aduce pe nimeni la viaţă, nu poate înnoi pe nimeni, iar înaintea lui Dumnezeu nimeni altcineva nu are ce să caute decât o făptură nouă. Dar acum după învierea lui Isus, El sfinţeşte. In Vechiul Legământ erau consideraţi sfinţi aceia care s-au dăruit lui Dumnezeu, iar în Legământul Nou toţi cei care cred, sunt sfinţi prin jertfa trupului lui Isus Hristos, odată pentru totdeauna. Nimeni n-a putut avea parte de aşa ceva în Vechiul Legământ. De aceea este scris: „Lucruri pe care ochiul nu le-a văzut, urechea nu le-a auzit şi la inima omului nu s-au suit, aşa sunt lucrurile pe care le-a pregătit Dumnezeu pentru cei ce-L iubesc”. Dar apostolul Pavel ne spune: „Nouă însă, ni le-a descoperit prin Duhul Său. Căci Duhul cercetează totul, chiar şi lucrurile adânci ale lui Dumnezeu”. Astfel este posibil, ca noi să ştim prin Duhul Sfânt ceea ce ne-a dăruit Dumnezeu. Cei care nu au Duhul lui Dumnezeu nu cunosc această slavă. Cuvântul lui Dumnezeu nu este doar o învăţătură; nu putem învăţa lucrurile cereşti, ele ne sunt dăruite prin credinţă. Astfel nu mai este nimic în noi vrednic de osândit şi se împlineşte cuvântul în viaţa noastră. Dar cel duhovnicesc deosebeşte toate lucrurile şi el însuşi nu poate fi înţeles de nimeni.” Nu este deci, nicio osândire pentru noi, pentrucă suntem în Hristos Isus.”

TEZAURUL PROMISIUNILOR LUI DUMNEZEU

de Charles H. SPURGEON

LUMINĂ DIVINĂ ÎN ÎNTUNERIC

Da, Tu îmi aprinzi lumina mea. Domnul Dumnezeul meu, îmi luminează întunericul meu. Psalmul 18.28

Se poate întâmpla ca sufletul meu să fie în întuneric, şi dacă acest întuneric este de natură duhovnicească, nici o putere omenească nu poate să mă lumineze. Dar binecuvântat să fie Dumnezeu! El poate să lumineze întunericul meu şi să aprindă lumina mea imediat. Chiar când voi fi înconjurat de întuneric aşa de mare încât să-l pot apuca cu mâna, El poate pătrunde şi prin acest întuneric şi să-mi aducă lumină.Când El va aprinde lumina mea, nimeni nu va putea s-o stingă şi flacăra nu va scădea nici din pricina lucrurilor trecătoare, niciodată cu trecerea timpului. Aceia a căror scânteie a fost aprinsă odată de Mântuitorul, luminează mereu. Oricare ar fi pricina întunericului meu, numai Dumnezeu este Acela care mă va lumina. Privirea mea este la El, Lumina Domnului va străluci în curând pentru mine; şi apoi în clipa hotărâtă mă va conduce acolo unde nu mai este nevoie nici de lampă, nici de lumina soarelui. Să-L lăudăm pe Domnul!

DOMNUL ESTE APROAPE!

Calendar Biblic

„Ar fi fost mai bine pentru ei să nu fi cunoscut calea neprihănirii, decât după ce au cunoscut-o, să se întoarcă de la porunca sfântă, care le fusese dată.”    2. Pet. 2,21.

In acest Cuvânt găsim o judecată dreaptă şi aspră a lui Dumnezeu peste o anumită grupare de oameni. Sunt grupări de oameni care au simţit nevoia mântuirii şi adevărul lui Dumnezeu cu privire la starea dezastruoasă a omului, care au fost socotiţi printre copiii lui Dumnezeu, dar in realitate i-au înşelat pe cei din jur şi s-au înşelatşi pe ei însăşi. Ce situaţie tragică! Mai de vreme sau mai târziu se va arăta în viaţa lor această eroare şi după o aşa numită „mântuire” se vor întoarce în lume. Cu privire la poporul pământesc din care cei mai mulţi umblau numai după forme şi nu după Dumnezeu, a trebuit să se spună: „Căci ei îmi întorc spatele şi nu se uită la Mine.” (Ier. 2.27). De s-ar întreba fiecare mântuit: Unde-i ţinta privirii mele, la Dumnezeu sau în lume? O aşa numită cale de mijloc aurită nu există.Să ne gândim bine că Dumnezeu NU poate să suporte pe cei reci şi nici pe cei laşi. Numai trecerea cu totul de partea lui Dumnezeu şi renunţarea la ce sîntem noi arată că s-a produs izbăvirea de păcat. Majoritatea celor care cândva au fost puşi în lumina sfinţeniei lui Dumnezeu, care au cunoscut calea neprihănirii dar totuşi nu s-au întors la Dumnezeu cu adevărat ajung cu inima împietrită şi nu mai au posibilitatea de a recunoaşte adevărul şi mântuirea în Isus Hristos.

Dacă un cititor al acestor rânduri se recunoaşte în această categorie atunci să vină chiar acum cu toată povara lui la Isus, Domnul nostru. Azi mai este ziua harului. In deosebi copiii credincioşilor care au mărturisit că sunt pocăiţi să se analizeze foarte serios în faţa Domnului. Credinţa nu este ereditară, nu se transmite aşa cum se transmit anumite particularităţi ale părinţilor. Credinţa este o lucrare personală, „o puternică încredinţare despre lucrurile care nu se văd.”

BĂTÎND LA UȘA LUI DUMNEZEU

de Oswald CHAMBERS

Doamne, slăveşte-Te astăzi. Luminează această casă, trupul meu, cu slava Ta pentru ca prin toate ferestrele să poţi privi în afară neîmpiedicat şi strălucitor.

MEDITAŢII ZILNICE

de Wim MALGO

«Ştiu, Doamne, că soarta omului nu este în puterea lui; nici nu stă în puterea omului, când umblă, să-şi îndrepte paşii spre ţintă.» IEREMIA 10,23

Nu putem hotărî de capul nostru cum să umblăm pe calea credinţei, ci trebuie să ne modelăm după lungimea pasului Domnului. Umblarea cu Dumnezeu este una specială. Isus a păşit pe această cale cu Tatăl Său. Dar această umblare este împotriva voinţei, naturii şi a pla-nurilor noastre. Prietenia cu Dumnezeu înseamnă duşmanie cu lumea. Există mulţi care vor să-L urmeze pe Domnul şi renunţă chiar şi la slujba lor, dar totuşi umblă pe calea credinţei aşa cum vor ei, nu cum a făcut Isus. În mod normal, nimeni nu doreşte să umble exact ca El, deoarece lucrul acesta presupune automat episodul Golgota. Însă doar atunci când te jertfeşti şi când rămâi în moartea Lui umbli aşa cum a umblat EL. Numai când omul vechi, firea ta păcătoasă dispare în moartea lui Isus, noua creaţie poate să umble cu Dumnezeu. Legătura vitală cu El începe acolo unde, paradoxal, viaţa cea veche se stinge: «nu mai trăiesc eu, ci Cristos trăieşte în mine» (Gal. 2,20). Începe chiar astăzi noua umblare alături de Dumnezeul cel viu!

MEDITAŢII PENTRU FIECARE ZI A ANULUI

de Charles H. SPURGEON

Dimineaţa şi Seara

Dimineaţa

Ferice de tine, Israele! Cine este ca tine, un popor mântuit de Domnul!Deuteronom 33:29

Cel care afirmă că creştinismul îi face pe oameni nefericiţi este străin de această problemă. Ar fi ciudat, într-adevăr, să ne facă nefericiţij atunci când ne ridică într-o poziţie atât de Înaltă! El ne face copii ai Lui Dumnezeu. Crezi că Dumnezeu ar oferi toată fericirea duşmanilor Săi şi ar păstra jalea pentru familia Lui? Că vrăjmaşii Lui vor fi încununaţi cu lauri, iar copiii Săi vor moşteni bocete şi durere? Va fi păcătosul, care nu are parte de Christos, chemat la bucurie, iar noi vom merge plângând alături ca nişte cerşetori? Nu, ne vom bucura „întotdeauna în Domnul” (Filipeni 4:4) şi vom slăvi moştenirea noastră, fiindcă „nu aţi primit un duh de robie, ca să mai aveţi fiică; ci aţi primit un duh de înfiere, care ne face să strigăm: Ava, adică Tatăl” (Romani 8:15). Nuiaua pedepsei trebuie să se abată cu măsură peste noi, fiindcă lucrează roadele neprihănirii; de. aceea, cu ajutorul Mângâietorului divin, noi, poporul salvat de Domnul, ne vom bucura în Dumnezeul mântuirii noastre. Suntem Căsătoriţi cu Christos. Va permite Mirele ca mireasa Lui să fie cufundată într-o veşnică durere? Inimile noastre sunt legate de El. Noi suntem mădularele Lui, şi deşi suferim o vreme aşa cum a suferit şi capul, suntem binecuvântaţi chiar şi acum cu binecuvântări cereşti în El. Avem garanţia moştenirii noastre în mângâierile Duhului, care nu sunt rare nici puţine. Moştenitori ai bucuriei veşnice, ne gustăm deja partea. Câteva raze din lumina bucuriei vestesc răsăritul soarelui veşnic. Bogăţiile noastre se află dincolo de mare. Cetatea noastră cu temelii tari se vede de partea cealaltă a răului. Raze de slavă din lumea de dincolo ne înveselesc inimile şi ne îndeamnă înainte. Cu adevărat se spune despre noi: „ferice de tine, Israele! Cine este ca tine, un popor mântuit de Domnul!”

Seara

Dar iubitul meu a vârât mâna pe gaura zăvorului, şi mi-a fost milă de el atunci. Cântarea Cântărilor 5:4

Să bată nu a fost de ajuns fiindcă inima mea era prea plină de somn şi prea rece de nerecunoştinţa, ca să mă scol şi să-i deschid. Totuşi, atingerea harului Său mi-a trezit sufletul. O, cât a suferit Prea Iubitul meu! M-a aşteptat să vin când a fost închis afară, iar eu dormeam în patul leneviei! O, cât de mare a fost răbdarea Lui, să bată iar şi iar, şi să adauge glasul bătăii, implorându-mă să-I deschid! Cât de rece L-am refuzat! Pleacă-ti fruntea, inimă – roşeşte, şi ruşinează-te! Totuşi, cea mai mare bunătate este că El devine portar şi deschide singur uşa. Binecuvântată este mâna care deschide lacătul şi învârte cheia. Acum văd că numai puterea Domnului mă putea salva, fiindcă sunt un morman de răutate. Poruncile bisericii nu mă ajută, şi până şi Evanghelia nu are efect asupra mea, până când nu sunt atins de mâna Lui. Acum văd că mâna Sa este puternică acolo unde totul dă greş. El poate deschide tot ce este închis. Binecuvântat să fie numele Lui! Ii simt prezenţa chiar şi acum. Inima mea este mişcată când mă gândesc la toate suferinţele Sale pentru mine, şi la răspunsul meu plin de răutate. Am îngăduit sentimentelor mele să rătăcească. I-am înălţat rivali. L-am îndurerat. Prea Iubitul meu dulce şi drag, te-am tratat ca o soţie necredincioasă. O, ce crude au fost păcatele mele, ce crud am fost Ce pot să fac? Lacrimile sunt un semn al căinţei mele, Inima îmi fierbe de indignare împotriva mea. Ce rău sunt, să-L tratez pe Domnul meu, Totul în Toate, Bucuria mea veşnică, ca pe un străin. Isuse, Tu mă ierţi din toată inima, dar nu este de ajuns. Opreşte-mi necredinţa viitoare. Sărută aceste lacrimi; curăţeşte-mi inima şi leag-o de Tine de şapte ori, ca să nu mă mai rătăcesc niciodată.

IZVOARE IN DEŞERT

Am găsit un preţ de răscumpărare pentru el.

(Iov 33:24)

Vindecarea divină este de fapt viaţa divină. Este stăpânirea lui Hristos asupra trupului – sau viaţa lui Hristos în trupul uman. Este unirea trupurilor noastre ca părţi ale trupului Său, arătând viaţa Lui care curge prin trupurile noastre. Este la fel de real ca trupul Lui înviat şi glorificat. Şi este la fel de admisibil ca faptul că El a înviat dintre cei morţi, este o persoană vie cu un trup real, şi şade astăzi ca un suflet înţelegător la dreapta lui Dumnezeu.Acelaşi Hristos, cu toate atributele Lui şi cu puterea Lui cea mare, ne aparţine nouă. Noi suntem mădulare ale trupului Său. Carnea Lui şi oasele Lui, şi dacă vom crede lucrul acesta şi-l vom primi, vom putea de fapt să ne tragem viaţa chiar din viaţa Fiului lui Dumnezeu. Dragă Dumnezeule, ajută-mă să cunosc şi să trăiesc acest verset: „Trupul … este pentru Domnul, şi Domnul este pentru trup” (1 Corinteni 6:13). A.B. Simpson

„Domnul Dumnezeul tău este în mijlocul tău, ca un viteaz care poate ajuta” (Ţefania 3:17). Acesta a fost versetul care a adus adevărul vindecării divine pentru mintea mea şi pentru trupul meu uzat mai mult decât acum douăzeci de ani. Acum este o uşă mai larg deschisă decât a fost vreodată şi este poarta prin care Hristosul cel viu intră cu fiecare moment în trupul meu răscumpărat. El intră ca să mă umple, să mă energizeze şi să mă vitalizeze cu prezenţa şi puterea personalităţii Lui, transformând întreaga mea fiinţă într-un „cer nou şi un pământ nou” (Apoc. 21:1).Un alt verset spune: „Domnul Dumnezeul tău” (Luca 10:27). Dacă Domnul este Dumnezeul meu, atunci tot ce este în Dumnezeul atotputernic este al meu. Totul locuieşte în mine în măsura în care eu doresc şi pot să mă apropii de El şi de tot ce-I aparţine Lui. „Dumnezeul cel mare, cel puternic, al cărui Nume este Domnul oştirilor” (Ieremia 32:18), este într-adevăr atotputernicul Dumnezeu şi este Dumnezeul meu interior. Aşa cum soarele este centrul sistemului nostru solar, El este în centrul meu, trăind ca Tatăl, Fiul şi Duhul Sfânt. El este marele generator de putere din centrul fiinţei mele întreite, lucrând în centrul fiinţei mele fizice, inclusiv în creierul meu şi în alte părţi ale sistemului meu nervos.Timp de douăzeci şi unu de ani acest adevăr nu numai că a fost o realitate vie pentru mine, dar a devenit mai profund şi mai bogat. Acum, la vârsta de şaptezeci de ani, sunt în toate privinţele un om mult mai tânăr şi mai puternic decât am fost la treizeci de ani. Astăzi trăiesc folosind puterea lui Dumnezeu, împlinind deplin de două ori mai mult mintal şi fizic decât am împlinit vreodată în trecut, însă doar cu jumătate din efort. Viaţa mea fizică, sufletească şi spirituală este ca o fântână arteziană – totdeauna plină şi dând pe deasupra. A vorbi, a învăţa pe alţii şi a călători ziua sau noaptea prin schimbări bruşte şi violente de vreme sau de climat nu este pentru mine un efort mai mare decât este pentru roţile unui motor să se învârtă când presiunea aburilor este în plină forţă sau decât este pentru un robinet să lase apa să curgă prin el.

Trupul, sufletul şi duhul meu astfel răscumpărate,

Sfinţite şi vindecate le dau, o, Doamne, Ţie,

O jertfă dedicată care să fie a Ta pentru totdeauna.

Pentru ca toate puterile mele cu toată tăria lor

Să se unească numai spre gloria Ta – Aleluia!

Henry Wilson

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

Volumul III

Ieremia 23.1-15

    În cap. 21 şi 22 am văzut cum Cuvântul Domnului îi condamna pe cei din urmă împăraţi. în adevăr, toţi cei responsabili din Iuda, „şi profetul şi preotul” (v. 11), falimentaseră în misiunea lor. În loc să păstorească poporul ,fiind modele pentru turmă” (1 Petru 5.3), ei au fost păstori răi. Din cauza purtării lor deplorabile, turma fusese neglijată, distrusă şi risipită (comp. cu Ezechiel 34.4-6).

    Din acest motiv, Dumnezeu Se va îngriji El însuşi să strângă rămăşiţa acestei turme, căreia îi va da un alt Păstor (Ioan 10.14). Când familia regală a lui Israel va lipsi complet, Dumnezeu va ridica din chiar această casă a lui David o     Odraslă dreaptă, un împărat divin: „Domnul, Dreptatea noastră” (v. 6; comp. cu 1 Corinteni 1.30). Această expresie, „Odrasla”, este folosită de cinci ori în profeţi şi de fiecare dată îl desemnează pe Domnul Isus:

    În Ieremia: aici şi în cap. 33.15, ca împăratul, caracter care îi este specific în Evanghelia după Matei.    În Zaharia: în cap. 3.8, ca „Robul Meu, Odrasla” (Domnul Hristos în Evanghelia după Marcu) şi în cap. 6.12, ca „un om ;il cărui Nume este Odrasla” (Domnul Hristos în Evanghelia după Luca).    În Isaia 4.2: ca „Odrasla Domnului … spre frumuseţe şi glorie”, în care îl recunoaştem pe Fiul lui Dumnezeu prezentat de către Evanghelia după Ioan.

PÂINEA CEA DE TOATE ZILELE

Text: 1 Petru 1:3-12

„VENIŢI!”

…darul fără plată al lui Dumnezeu este viaţa veşnică in Isus Cristos, Domnul nostru. Romani 6:23

În oraşul Boston, te poţi plimba printr-un parc aflat chiar în centrul oraşului numit „Boston Common” (Propr. obştească a oraşului Boston, n.tr.). Parcul a fost conceput de către un guvernator puritan pe nume John Winthrop. Întinzându-se pe 20 de hectare, parcul este cel mai vechi parc public din Statele Unite. El a fost proiectat pentru „folosirea comună ca păşune pentru vite şi teren de antrenamente sportive”. Azi, nu se mai foloseşte pentru nici unul din scopurile iniţiale, dar aleile lui şi peisajul pitoresc oferă o relaxare binevenită în plin centrul unui mare oraş.

Într-o zi, un băieţel vizita parcul cu părinţii săi pentru prima dată, când a văzut la intrarea parcului inscripţia: „Boston Common”. Încântat peste măsură, copilul a exclamat: „Nu spune: Nu călcaţi pe iarbă”! Scrie: „Veniţi!” şi a zbughit-o bucuros pe câmpul înverzit (în limba engleză „veniţi!” se scrie „come on!”. Copilul citise în loc de common, come on; n.tr.). Asemenea copilului din „Boston Common”, care a văzut în aceste
cuvinte o invitaţie deschisă, am putea vedea şi noi ceea ce Iuda numeşte „mântuirea noastră de obşte” (v. 3). Oferta vieţii veşnice prin credinţa în Isus nu este numai pentru câţiva. Ea este „darul fără plată al lui Dumnezeu” (Romani 6:23). Nu se face nici o restricţie celor care doresc să accepte această „mântuire de obşte”. Tendinţele noastre umane sunt să complicăm această invitaţie a lui Dumnezeu, adăugând cerinţe legaliste sau promisiuni de dedicare din partea beneficiarilor ei. Prin natura noastră, căutăm să ridicăm semne de interdicţii spirituale: „Nu…!” Dar Dumnezeu ne-a spus clar că mântuirea este darul fără plată al Lui – şi poate fi primit prin credinţă. Veniţi! Credeţi azi în Isus!    – P.R.V.

Vino azi la Isus, nu mai amânal

Ai Cuvântul Lui ce te-a lumina.

El e-aici. La picioare să-l cazi

Te cheamă. Vino la Domnul chiar azi.    Root

Mântuirea este un dar gratuit, dar trebuie să-l accepţi

DOMNUL ESTE APROAPE – GBV

http://www.gbv.ro/meditatii-zilnice/domnul-este-aproape

Omorâți deci mădularele voastre, cele de pe pământ. Coloseni 3.5

Prosperitatea spirituală depinde foarte mult de felul în care aplicăm moartea lui Hristos mădularelor noastre care sunt pe pământ. Această acțiune trebuie făcută, oricât de costisitoare ar fi. Ea nu este o acțiune pe care o facem o dată pentru toată viața, ci o lucrare continuă și laborioasă. Aceste mădulare sunt ca niște buruieni care cresc pe ogorul spiritual al inimii. Ele afectează recolta și cresc cu o rapiditate nebănuită. Credinciosul trebuie să le smulgă mereu. El nuși poate distruge firea păcătoasă, în care nu locuiește nimic bun, însă trebuie ca, prin Duhul lui Dumnezeu, să distrugă ceea ce răsare din ea.

Firea păcătoasă produce buruieni mai repede decât oricare pământ și, uneori, diavolul și împrejurările favorizează creșterea lor rapidă, astfel încât puterea sufletului este epuizată cu repeziciune. Însă, dacă prin Duhul facem să moară faptele trupului, vom trăi (Romani 8.13). Există timpuri când lui Satan i se îngăduie să asalteze sufletele întrun mod special. Multe dintre dificultățile ivite între cei credincioși apar din cauza acestui lucru. În timp ce ei nu veghează, Satan își seamănă sămânța rea, de aceea este nevoie încontinuu de rugăciune și de veghere din partea fiecărui copil al lui Dumnezeu, pentru ca niciunul să nu îngăduie ca sămânța rea să încolțească și să aducă rod în inima sa.

Deși judecata de sine este dificilă, ea constituie singura cale către prosperitatea spirituală. Să ne aducem aminte că buruienile cresc atât pe ogoarele vechi, cât și pe cele noi, așa că nu contează cât de vârstnic este un creștin – el trebuie să facă mereu să moară faptele trupului. Nu putem fi feriți de păcat decât dacă umblăm potrivit voii lui Dumnezeu, fie că suntem tineri, fie că suntem bătrâni. H. F. Witherby

SĂMÂNȚA BUNĂ

http://www.gbv.ro/meditatii-zilnice/samanta-buna

… toate faptele noastre bune sunt ca o haină mânjită. Toți suntem ofiliți ca o frunză, și nelegiuirile noastre ne iau ca vântul. Isaia 64.6

Faptele noastre bune

O mentalitate des întâlnită în poporul nostru apelează la fapte bune și apoi la harul lui Dumnezeu considerând că astfel vor fi mântuiți. Deoarece omul nu reușește să asculte de Dumnezeu, se crede că este necesară lucrarea celui mântuit pentru a completa ce a făcut Mântuitorul. Aceasta este o veche greșeală: omul vrea să amestece faptele sale bune cu lucrarea lui Hristos. Dar pe această cale, nimeni nu va fi mântuit. L-am ajutat noi oare pe Dumnezeu la crearea lumii sau a miliardelor de stele? Credeți că Dumnezeu are nevoie de ajutorul nostru pentru a ne mântui? Nici la creație și nici la salvarea omului, Dumnezeu nu a avut nevoie de ajutorul nostru. Chiar și rugăciunea și citirea Bibliei – oricât de bune ar fi ele în sine – nu sunt un mijloc de mântuire. Mântuitorul singur a plătit prețul de răscumpărare cu sângele Său. El a purtat mânia lui Dumnezeu asupra păcatului. Nu a fost acolo nimeni care să Îl fi putut ajuta. Toți, care doresc să meargă pe această cale a mântuirii, vor cânta în cer: „Tu ne-ai răscumpărat pentru Dumnezeu prin sângele Tău!”. Conținutul cântării nu va fi niciodată: „Tu ne-ai răscumpărat, dar și noi am contribuit la aceasta cu faptele noastre bune”. Rugăciunea și faptele bune sunt recomandate de Biblie, dar nu pentru a fi mântuiți, ci ca o dovadă că suntem mântuiți.

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

www.fundatiaseer.ro

NU MAI FI ATÂT DE CRITIC! (1)

„Pedeapsa păcatului pe care l-am făcut ca nişte nechibzuiţi…” (Numeri 12:11)

     Când Maria l-a criticat pe fratele său, Moise, din cauza nevestei pe care și-o alesese, Domnul a auzit și a lovit-o cu lepră. Poate ai crescut într-o familie care a căutat mereu motive să te scoată vinovat… iar acum recunoști același tipar și la tine, când vorbești cu copiii tăi. Nu te poți bucura de binecuvântările lui Dumnezeu, pentru că ai fost programat să inspectezi, să cauți nod în papură și să formulezi păreri – de obicei negative. Biblia spune: „Căci cine iubeşte viaţa, şi vrea să vadă zile bune, să-şi înfrâneze limba de la rău…” (1 Petru 3:10)

Definiția cuvântului „critică” (a te opri asupra greșelilor percepute la altcineva, fără să iei în seamă faptele lui bune) ar trebui să te facă să te oprești și să te gândești la semnificația cuvintelor. Mai întâi, la cuvântul „perceput”. Percepțiile nu reflectă întotdeauna realitatea; există mereu împrejurări pe care nu le înțelegi. Apoi există cuvintele „a te opri asupra”. Avem înclinația de-a ne da cu părerea spunând: „Nu-i corect” sau „Eu nu aș face așa”. Poate spui: „Sunt o persoană analitică, așa m-a făcut Dumnezeu”… E foarte bine, însă problema apare când stărui asupra propriilor tale observații și nu te poți debarasa de ele. Poate spui: „Cum pot eu să ajut pe cineva dacă nu mă opresc asupra a ceea ce face?” Acesta este motivul pentru care ultima parte a definiției – „fără să iei în seamă faptele lor bune” – are atât de multă însemnătate. Nu e greșit să te oprești asupra greșelilor cuiva, cu unele condiții totuși: s-o faci fără să-l judeci, să nu-i treci cu vederea meritele sau realizările; și să dorești să-l ajuți să găsească o soluție. Înseamnă asta că ar fi bine să discuți cu o a treia persoană? Numai dacă poți încheia conversația spunând: „Hai să ne rugăm pentru asta, să păstrăm confidențialitatea și să încercăm să dăm o mână de ajutor!”

26 Septembrie 2016

TOTUL PENTRU GLORIA LUI

de Oswald CHAMBERS

O atitudine fără vină

„Dacă… îți aduci aminte că fratele tău are ceva împotriva ta…”

Matei 5:23

Dacă, atunci când vii la altar, îţi aminteşti că fratele tău are ceva împotriva ta – nu dacă cercetezi şi găseşti ceva printr-o sensibilitate bolnăvicioasă, ci „dacă îţi aduci aminte”, adică dacă Duhul Lui Dumnezeu aduce acest lucru în conştiinţa ta -, du-te întâi de „împacă-te cu fratele tău, apoi vino de adu-ţi darul”. Nu protesta niciodată împotriva sensibilităţii puternice a Duhului Lui Dumnezeu din ţine atunci când El te educă până în cele mai mici amănunte.

„Întâi împacă-te cu fratele tău…” Porunca Domnului nostru e simplă: „Intâi împacă-te”. Întoarce-te pe calea pe care ai venit, du-te pe drumul pe care ţi-l arată convingerea pe care ai primit-o la altar; atitudinea minţii şi a sufletului tău faţă de cel care are ceva împotriva ta să fie astfel, încât împăcarea să devină la fel de naturală ca şi respiraţia. Isus nu menţionează cealaltă persoană, El îţi spune: „du-te (tu)”. Drepturile tale nu sunt aduse în discuţie. Semnul caracteristic al unui sfânt este că el poate trece peste drepturile sale ca să asculte de Domnul Isus.

„Apoi vino şi adu-ţi darul.” Procesul este marcat cu claritate. Mai întâi spiritul eroic al sacrificiului de sine, apoi verificarea făcută de Duhul Sfânt şi oprirea în punctul unde suntem dovediţi vinovaţi. Urmează calea ascultării de cuvântul Lui Dumnezeu, care zideşte în noi o atitudine mentală şi o comportare fără vină faţă de cel cu care ne-am purtat greşit. Şi apoi vine aducerea darului nostru înaintea lui Dumnezeu cu bucurie, simplitate şi fără nici o piedică.

MANA DE DIMINEAŢĂ

„Ci după cum Cel ce v-a chemat este sfânt, fiţi şi voi sfinţi în toată purtarea voastră; căci este scris: „Fiţi sfinţi căci Eu sunt sfânt.” 1PETRU 1:15,16

Iată unul din cele mai solemne subiecte ale Cuvântului Lui Dumnezeu care ar trebui să ocupe în modul cel mai serios pe orice copil al Lui. Atât în Vechiul, cât şi în Noul Testament sunt numărate locurile care ne vorbesc despre sfinţenia Lui Dumnezeu adeseori legată de întâmplări care ar trebui să ne facă să „…ne cutremurăm şi să nu păcătuim…” ci să umblăm într-o sfinţenie comparată cu a Lui, care ne-o spune textul nostru. În epistola către Evrei, 12:10, ni se spune că Dumnezeu ne disciplinează „… ca să ne facă părtaşi sfinţeniei Lui”. Este singurul loc folosit în Scriptură pentru calitatea însăşi a sfinţeniei, adică desăvârşită aşa cum este a lui Dumnezeu. Este aşa sfinţenia noastră? Este bine să observăm distincţia care este între sfinţire şi sfinţenie. Sfinţirea noastră a fost realizată de Domnul Isus cum vedem la Evrei 10:10 „Prin această voie am fost sfinţiţi noi şi anume, prin jertfirea trupului lui Isus Hristos, odată pentru totdeauna.” Deci aici nu încape un progres. Este imensul har al lui Dumnezeu care ne socoteşte sfinţi datorită jertfei Fiului Său şi asta pentru întreaga veşnicie. Cât priveşte sfinţenia noastră, aceasta se referă la vieţuirea noastră de zi de zi şi ceas de ceas, şi aceasta nu ca să ne asigurăm acea poziţie pe care o avem deja înaintea Lui Dumnezeu în Hristos ci ca să-L onorăm pe deoparte pe Acela care ne-a sfinţit prin moartea Lui şi pe de altă parte să prezentăm înaintea lumii şi înaintea domniilor şi stăpânirilor din locurile cereşti o dovadă vie despre înţelepciunea nespus de felurită a lui Dumnezeu. Şi această sfinţenie este în progres „…până vom ajunge toţi……la înălţimea staturii plinătăţii Lui Hristos.” (Efes.4:13), şi este lucrată de Dumnezeu prin Cuvântul Lui. „Sfinţeşte-i prin Cuvântul Tău.” (Ioan 17:17) şi prin Duhul Sfânt. Răspunderea noastră este, după cum spune textul de astăzi, să fim sfinţi în toată purtarea noastră. Cum este viaţa noastră în privinţa aceasta? Poartă ea într-adevăr amprenta faptului că am fost sfinţiţi (puşi deoparte) de El şi pentru El? Dacă nu, să nu ne mirăm dacă Dumnezeu va folosi disciplinarea Lui, nu pentru ca să ne pedepsească ci pentru scopul măreţ de a ne face părtaşi sfinţeniei Lui.

Ce minunată şi desăvârşită este în întregime lucrarea Dumnezeului nostru care ne-a ales înainte de veşnicii, iar apoi ne-a atras la Domnul Isus, ne-a sfinţit în El, a lucrat şi lucrează ca să fim sfinţi ca El!

MÂNTUIREA PRIN HRISTOS

Meditaţii zilnice – de Fritz BERGER

„Căci n-am avut de gând să ştiu între voi altceva decât pe Isus Hristos şi pe El răstignit.” 1 Cor.2:2.

Pavel le face cunoscut celor din Corint că el nu doreşte să apară printre ei ca unul cu înţelepciune deosebită şi cu o vorbire strălucită pentru a vesti taina lui Dumnezeu. Pavel a fost un om învăţat şi înţelept. El n-a afirmat că nu ştie nimic; dar n-a vrut să ştie de altceva decât de Hristos cel răstignit. El a ştiut că mesajul crucii este puterea lui Dumnezeu pentru cei mântuiţi, iar celor înţelepţi în felul lumii o nebunie. El a fost un om sărac în duh şi neputincios, dar a fost fericit pentru că Dumnezeu a putut lucra în şi prin viaţa lui într-un chip minunat. Cuvintele şi predicile sale nu au constat în vorbe pline de înţelepciune, ci erau pline de puterea lui Dumnezeu pentru ca credinţa celor din Corint să nu fie bazată pe înţelepciune omenească, ci pe puterea lui Dumnezeu. Totuşi afirmă „Ceea ce propovăduim noi printre cei desăvârşiţi este o înţelepciune; dar nu a veacului acestuia, nici a fruntaşilor veacului acestuia, cari vor fi nimiciţi.”. Apostolul Pavel vorbeşte mult despre înţelepciunea ascunsă a lui Dumnezeu pe care stăpânitorii veacului acestuia nu au cunoscut-o că dacă ar fi cunoscut-o nu L-ar fi răstignit pe Domnul slavei.” Dar după cum este scris: „Lucruri pe care ochiul nu le-a văzut, urechea nu le-a auzit şi la inima omului nu s-au suit, aşa sunt lucrurile pe care le-a pregătit Dumnezeu pentru cei ce-L iubesc”. „Nouă însă Dumnezeu ni le-a descoperit prin Duhul Său; căci Duhul cercetează totul, chiar şi lucrurile adânci ale lui Dumnezeu. Căci dintre oameni, cine cunoaşte lucrurile omului, afară de duhul omului, care este în el? Tot aşa nimeni nu cunoaşte lucrurile lui Dumnezeu afară de Duhul lui Dumnezeu. Si noi n-am, primit duhul lumii, ci Duhul care vine de la Dumnezeu, ca să putem cunoaşte lucrurile, pe care ni le-a dat Dumnezeu prin harul Său.”

TEZAURUL PROMISIUNILOR LUI DUMNEZEU

de Charles H. SPURGEON

PRINTRE RĂSCUMPĂRAŢI

„Este un popor care locuieşte deoparte şi nu face parte dintre neamuri.” Numeri 23.9

Cine ar vrea să trăiască printre neamuri şi să fie socotit că face parte dintre ele? Starea Bisericii lumeşti este de aşa fel, că a urma în totul pe Domnul Isus în rândurile ei, este cu neputinţă. În sânul ei este un amestec grozav, care te face adesea să oftezi din pricina stării ei.Este lucru ştiut că Domnul vrea să vadă poporul Său mergând pe o cărare aparte, deosebind-se de oamenii din lume, ieşind hotărât din mijlocul lor. Prin hotărârea lui Dumnezeu, noi am fost chemaţi, am fost câştigaţi şi am fost puşi deoparte pentru Dumnezeu şi viaţa noastră lăuntrică ne stă mărturie că noi ne deosebim foarte mult de oamenii veacului acestuia. De aceea locul nostru nu este nici în „Târgul deşertăciunilor” nici în „Cetatea pierzării”, ci pe calea îngustă pe care orice călător adevărat îl urmează pe Domnul său.

Acest fapt nu numai că ne va face să fim împăcaţi cu neacceptarea totală şi cu dispreţul lumii, ci ne
va face chiar să le socotim ca ceva plăcut, ca făcând parte din legământul cu Dumnezeul nostru. Numele noastre nu sunt scrise în aceeaşi carte cu numele lor, noi nu suntem din aceeaşi sămânţă, nici n-avem aceeaşi călăuză. De aceea noi nu putem să fim în rândurile lor. Să fim găsiţi numai în rândurile celor răscumpăraţi şi predaţi, şi atunci vom primi cu bucurie să fim izolaţi şi singuratici până la capătul călătoriei noastre.

DOMNUL ESTE APROAPE!

Calendar Biblic

„Tot ce veţi cere cu credinţă, prin rugăciune, veţi primi.” Mat. 21,22.

Uneori rugăciunile noastre nu ajung la tronul de har, deoarece nu sunt făcute cu credinţă şi nici nu sunt expresia unei nevoi adinci simţite pentru noi şi pentru lucrarea lui Dumnezeu. Rugăciunile formale, care se fac din obişnuinţă şi care nu au o temă bine precizată sau rugăciunile scrise sau citite nu sunt rugăciuni, (vezi Matei 6.7). „Un astfel de om să nu se aştepte să primească ceva de la Dumnezeu.” (Iacov 1.7). Numai rugăciunea credinciosului, rugăciunea neâncetată şi fierbinte va primi răspunsul lui Dumnezeu, căci El este credincios promisiunilor Lui. „Să ne apropiem dar cu deplină încredere de scaunul harului, ca să căpătăm încredere şi să găsim har, pentru ca să fim ajutaţi la vremea de nevoie.” (Evrei 4.16). O astfel de rugăciune nu va fi exprimată cu vorbe mari şi sunet literar, ci va fi o rugăciune de credinţă serioasă, cu putere de pătrundere şi plină de încredere chiar dacă în afară are forma unei rugăciuni de copil. Astfel de rugăciuni ascultă Dumnezeu.In Cuvântul lui Dumnezeu avem exemple demne de urmat. De exemplu: „Moise a strigat către Domnul zicând: Dumnezeule Te rog vindec-o.” (Num. 12.13). „Prietene, împrumută-mi trei pâini.. .şi-i va da tot ce-i trebuie.” (Luca 11.5-10). Aceste rugăciuni exprimă în esenţa lor cereri concrete şi ele au fost ascultate. Rugăciunea făcută cu credinţă nu se va ridica niciodată degeaba la cer. Răspunsul poate să fie într-un fel sau altul dar va corespunde totdeauna măreţiei şi nemărginitei iubiri a lui Dumnezeu. Rezultatul este sigur: „Şi pacea lui Dumnezeu care întrece orice pricepere vă va păzi inimile şi gândurile în Hristos Isus. (Filip 4.7). Să ne apropiem în credinţă deplină cu încredere că Dumnezeu, Tatăl nostru ne va asculta rugăciunile şi mulţumirile noastre.

„Stăruiţi în rugăciune, vegheaţi în ea cu mulţumiri.” (Colos. 4.2).

BĂTÎND LA UȘA LUI DUMNEZEU

de Oswald CHAMBERS

Doamne, în ultima vreme simt o nesiguranţă vagă ca şi cum m-ai conduce într-o zonă a adevărului în care încă nu am intrat, nici nu am descoperit-o. Doamne, ridică-mă până ce Te voi vedea pe Tine; ţine-mă până ce voi împlini scopul Tău.

MEDITAŢII ZILNICE

de Wim MALGO

«… pentru că a rămas neclintit, ca şi cum ar fi văzut pe Cel ce este nevăzut.» EVREI 11,27

Învaţă să umbli în viaţa de toate zilele cu Dumnezeu, aşa cum a făcut Moise! «Căci Tu eşti cu mine» (Psalm 23,4). Nu îl văd, nu îi simt prezenţa, dar ştiu prin credinţă că El este cu mine. Mulţi copii ai lui Dumnezeu nu cunosc absolut deloc ce presupune umblarea cu El. Motivul nu este unul exterior, ci oboseala lăuntrică. Când un copil al lui Dumnezeu este obosit şi resemnat, înseamnă automat că nu mai ţine pasul cu Dumnezeu. Rămâne în urmă şi nu mai are părtăşie cu Domnul pentru că Acesta a mers mai departe. Cine a obosit şi este delăsător pierde binecuvântarea pe care Dumnezeu doreşte să i-o dea zilnic. Ultimul verset din Isaia 40 spune: «umblă, şi nu ostenesc». Care este remediul împotriva acestei oboseli în umblarea zilnică cu Dumnezeu? Te rog, citeşte Isaia 40,31: «dar cei ce se încred în Domnul îşi înnoiesc puterea». Nu vei obosi niciodată pe calea credinţei dacă înveţi să-L aştepţi pe Domnul! Această aşteptare se traduce printr-o viaţă intensă de rugăciune. Domnul Se ţine întotdeauna de cuvânt; El vrea să-ţi reîmprospăteze energiile. Dumnezeu te lasă să păşeşti alături de El şi îţi promite că nu vei obosi dacă vei face acest lucru cu toată inima.

MEDITAŢII PENTRU FIECARE ZI A ANULUI

de Charles H. SPURGEON

Dimineaţa şi Seara

Dimineaţa

M-am uitat noaptea, si iată că era un om călare pe un cal roşu, şi stătea între mirţi într-un umbrar. Zaharia 1:8

Viziunea din acest capitol descrie condiţia lui Israel din zilele lui Zaharia. Interpretată în privinţa noastră, ea descrie biserica lui Dumnezeu aşa cum se găseşte acum în lume. Bierica este comparată cu un umbrar de mirţi. Sunt nişte mirţi ascunşi, neobservaţi, tainici. Nu caută onoare şi nu atrag privirea trecătorului nepăsător. Biserica, ca şi Capul ei, are slavă, dar slava aceasta este ascunsă de privirile fireşti, fiindcă timpul stralucirii ei nu a sosit încă. Ideea siguranţei liniştite este şi ea sugerată, fiindcă mirţii care cresc în vale sunt liniştiţi şi calmi, în timp ce furtuna mătură culmile muntelui. Furtunile îşi irosesc puterea pe crestele îngheţate ale Alpilor, dar în vale, acolo unde curge râul care bucură cetatea Lui Dumnezeu, mirţii înfloresc lângă ape liniştite, netulburaţi de vânt şi furtună. Cât de mare este liniştea bisericii lui Dumnezeu! Chiar şi atunci când are parte de împotrivire şi persecuţie, are o pace pe care lumea nu o poate da, şi, de aceea, nici nu o poate lua. Pacea Lui Dumnezeu care depăşeşte orice înţelegere păzeşte inimile şi minţile copiilor Lui. Nu descrie oare această metaforă creşterea sigură şi continuă a sfinţilor? Mirtul nu îşi leapădă frunzele; el este întotdeauna verde. Şi biserica, în timpurile cele mai rele, are un înveliş verde binecuvântat în jurul ei; de fapt, are parte de o creştere mai sănătoasă atunci când iarna este mai grea. Ea prosperă cel mai mult atunci când încercările sunt mai severe. Textul arată şi o victorie. Mirtul este simbolul păcii şi un indicator al biruinţei. Fruntea cuceritorilor era încununată cu ramuri de mirt şi laur. Nu este biserica întotdeauna victorioasă? Nu sunt creştinii „mai mult decât biruitori” (Romani 8:37) prin Christos care îi iubeşte? Trăind în pace, nu adorm oare sfinţii în braţele victoriei?

Seara

Vaită-te, chiparosule, căci cedrul a căzut. Zaharia 11:2

Când se aude un stejar căzând in pădure, înseamnă că tăietorul este la lucru. Fiecare copac din pădure tremură de teama că mâine va cădea el sub fierul ascuţit al securii. Noi suntem asemeni copacilor care aşteaptă securea. Căderea unuia dintre noi ne aminteşte că ni se apropie cu repeziciune timpul fiecăruia, fie că suntem cedri mândri sau chiparoşi umili. Cred că nu am devenit nepăsători în faţa morţii fiindcă îi auzim atât de des numele. Fie să nu ajungem niciodată ca păsările de pe acoperişul bisericii, care îşi construiesc cuiburile în clopotele funerare şi dorm liniştite atunci când dangătul lor sfâşie aerul. Să privim moartea ca pe cel mai apăsător eveniment, şi să ne cutremurăm la apropierea ei. Este o nebunie să ne petrecem timpul în activităţi uşuratice, atunci când destinul nostru veşnic atârnă de un fir de păr. Sabia este scoasă din teacă – să nu glumim cu ea. Sabia este pregătită, şi tăişul este ascuţit – să nu ne jucăm cu el. Cel care nu se pregăteşte pentru moarte este mai rău decât un prost; este nebun. Când vocea Lui Dumnezeu se aude printre pomii din grădină, smochinul, sicomorul, ulmul sl cedrul îi aud răsunetul. Fii gata, slujitor al lui Christos, fiindcă Stăpânul tău vine fără întârziere, vine atunci când lumea se aşteaptă cel mai puţin. Vezi dacă eşti credincios în lucrare, fiindcă în curând ţi se va săpa mormântul. Fiţi gata, părinţi, Vedeţi dacă copiii voştri sunt crescuţi în frica Domnului, fiindcă vor rămâne curând fără tată şi fără mamă. Fiţi, voi cei care sunteţi angajaţi în afaceri. Puneţi-vă afacerile în rânduială ţi slujiţi-L pe Dumnezeu din toată inima. Zilele slujirii voastre pământeşti se vor încheia curând, şi veţi fi chemaţi să daţi socoteală pentru ceea ce aţi făcut, bine sau rău. Să ne pregătim cu toţii pentru tribunalul marelui Rege cu o atenţie care va fi răsplătită cu binecuvântata poruncă: „Bine, rob bun si credincios” (Matei 25:23).

IZVOARE IN DEŞERT

Umblăm prin credinţă, nu prin vedere. 2 Corinteni 5:7

Ca şi credincioşi, noi „umblăm prin credinţă, nu prin vedere” – Dumnezeu nu doreşte ca noi să trăim după sentimentele noastre. Sinele nostru poate dori să trăim după sentimente, şi Satan poate dori aceasta, dar Dumnezeu doreşte să ţinem seama de fapte, nu de sentimente. El doreşte să ţinem seama de faptele lui Hristos şi de lucrarea Lui împlinită în chip desăvârşit pentru noi. Şi odată ce ţinem seama de aceste fapte preţioase, şi le credem pur şi simplu pentru că Dumnezeu spune că acestea sunt faptele, El va avea grijă de sentimentele noastre.Însă Dumnezeu nu ne dă niciodată sentimente ca să ne facă sau să ne încurajeze să ne încredem în El, şi El nu ni le dă niciodată ca să ne arate că ne-am încrezut deja deplin în El. Dumnezeu ne dă sentimente numai când vede că ne încredem în El fără să ţinem cont de sentimentele noastre, sprijinindu-ne numai pe Cuvântul Său şi pe credincioşia Lui faţă de promisiunea Lui. Şi aceste sentimente care pot veni numai de la El vor fi date la timpul şi în măsura în care dragostea Lui consideră că este cel mai bine pentru fiecare împrejurare individuală în parte.De aceea trebuie să alegem între a ţine seama de sentimentele noastre şi a ţine seama de faptele lui Dumnezeu. Sentimentele noastre la fel de nesigure şi de schimbătoare ca marea sau ca nisipul mişcător. Faptele lui Dumnezeu, însă, sunt la fel de sigure ca însăşi Stânca veacurilor – „Isus Hristos … acelaşi ieri şi azi şi în veci” (Evrei 13:8).

Când întunericul învăluie faţa Lui minunată

Mă sprijin pe harul Lui neschimbător;

În fiecare furtună puternică dezlănţuită,

Ancora mea e înfiptă dincolo de văl.

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

Volumul III

Ieremia 22.13-30

    „Ascultă Cuvântul Domnului, împărate al lui Iuda … tu şi slujitorii tăi şi poporul tău…!” (v. 2) – aşa suna invitaţia stringentă pe care Ieremia i-o adresa lui Ioiachim. În zadar! Putem vedea chiar şi roadele rele pe care, la vârsta responsabilităţii personale, a trebuit să le culeagă acest împărat care încă din tinereţea lui, pe când totul îi mergea bine, se hotărâse să nu asculte de glasul Domnului (după cum ne arată v. 21, care se aplică şi întregului popor): nedreptate, necinste, mândrie, necuviinţă, tiranie, violenţă (v. 13 şi 17, în care Ieremia nu ezită să-i spună împăratului că este un ucigaş). Şi totuşi, Ioiachim avusese înaintea sa exemplul frumos al tatălui său, Iosia, precum şi consecinţele fericite ale umblării acestuia în credinţă (v. 15,16). Copii de creştini, păstraţi vie în mintea voastră istoria acestui împărat!

    Versetul 14 reclamă de asemenea întreaga noastră atenţie. Căutarea luxului de către un creştin nu contravine oare caracterului său de străin şi chemării sale cereşti?

    Se vorbeşte apoi despre Conia, un tânăr de optsprezece ani care nu a domnit decât trei luni înainte să fie transportat la Babilon împreună cu mama lui (2 împăraţi 24.8…). Prin astfel de evenimente, Dumnezeu Se adresa atunci lumii întregi (v. 29) şi, totodată, această pedeapsă publică ne arată şi nouă că nimeni nu poate sfida voia Lui fără să fie sancţionat.

PÂINEA CEA DE TOATE ZILELE

Text: Genesa 1:26-31; 2:15-17

PRIVILEGIU SI RESPONSABILITATE

Cui i s-a dat mult, i se va cere mult; şi cui i s-a încredinţat mult, i se va cere mai mult. Luca 12:48

Privilegiul şi responsabilitatea sunt inseparabil legate şi ţesute împreună în aproape tot ce facem. În cartea Genesei citim că Dumnezeu a dat lui Adam şi Evei stăpânirea peste toată grădina Edenului. Au avut mari privilegii. Dar Domnul i-a chemat şi la mari responsabilităţi: „să lucreze şi să păzească” grădina şi să se încadreze în limitele impuse de El (2:15-17). Principiul privilegiu-responsabilitate este în special vizibil în relaţiile faţă de mediul nostru înconjurător. Recent, am auzit pe cineva plângându-se împotriva regulamentului de vânătoare. Se pare că ar fi dorit să meargă în păduri, să tragă în tot ce-i place şi să ia cât voieşte. Dumnezeu ne-a lăsat animalele sălbatice şi ne-a dat permisiunea să le mâncăm carnea (Gen. 9:1-3). Vânătoarea nu este rea, şi legile ţării permit vânătoarea. Dar legea recunoaşte şi responsabilitatea noastră de-a menţine echilibrul în natură pentru generaţiile viitoare.

Acest adevăr este valabil şi cu privire la folosirea resurselor naturale în folosul nostru. Putem extrage cărbuni, gaz natural şi petrol din pământ, să tăiem copacii pentru cherestea. Dar trebuie să ne aducem aminte că toate aceste privilegii poartă cu ele şi responsabilităţi la fel de mari, atât faţă de Dumnezu cât şi faţă de semenii noştri. Pentru că celor ce li se încredinţează mult, multe li se cer.

Mulţumirea faţă de Dumnezeu şi gospodărirea cu chibzuinţă a tot ceea ce ne-a dat Dumnezeu sunt esenţiale dacă vrem să ne bucurăm de privilegiile acordate şi să ne împlinim responsabilităţile. H.V.L.

Natura creată de Dumnezeul Cel sfânt

Nu trebuie folosită la-ntâmplare.

Suntem ispravnicii averii Sale

Şi-avem o responsabilitate mare.     D.J.D.

Privilegiul şi responsabilitatea sunt două faţete ale aceleiaşi monede.

DOMNUL ESTE APROAPE – GBV

http://www.gbv.ro/meditatii-zilnice/domnul-este-aproape

Și ei iau zis: „Taci, puneți mâna la gură și mergi cu noi; și să ne fii părinte și preot. Este mai bine pentru tine să fii preot al casei unui singur om, sau să fii preot al unei seminții și al unei familii în Israel?”. Și inima preotului sa bucurat; și a luat efodul și terafimii și chipul cioplit și a mers în mijlocul poporului. Și sau întors și au plecat; și au pus înaintea lor pruncii și turmele și averile.  Judecători 18.1921

Judecătorii lui Israel – Confuzie religioasă (3)

Un preot promovat în funcție

Șase sute de oameni înarmați din seminția lui Dan, împreună cu familiile lor, sau oprit la casa lui Mica, în drumul lor către cucerirea unui teritoriu. Știind despre idolii lui Mica și despre efod, câțiva dintre ei au intrat în casa lui și au luat idolii și efodul. Când preotul ia întrebat de ce făceau aceasta, răspunsul lor a fost ca el să meargă cu ei și să fie preot al seminției lor, mai degrabă decât al casei lui Mica. Preotul a acceptat cu bucurie propunerea și a plecat cu ei.

Ce lovitură a fost aceasta pentru Mica! După ce ia adunat pe câțiva dintre vecinii săi, ia urmărit pe daniți și lea reproșat căi furaseră idolii și preotul. Cei mai rămânea acum, după ce acestea îi fuseseră luate? Daniții iau spus să renunțe, amenințândul cu moartea pe el și pe cei care erau împreună cu el.

Mulți conducători religioși urmează exemplul tânărului levit pe care Mica îl făcuse preot al său! În ciuda instrucțiunilor și a exemplelor pe care Dumnezeu le dă în Cuvântul Său, oamenii continuă să întemeieze grupări religioase, să ordineze și să angajeze lideri religioși. Astfel de lideri sunt gata să accepte «chemări» care, de fapt, nu sunt decât promovări în poziții cu mai multe avantaje și cu salarii mai mari. Dumnezeu să ne dea harul săL urmăm pe marele nostru Exemplu, pe Domnul Isus Hristos! El Sa smerit întotdeauna și na căutat niciodată propriile avantaje. Viața Lui a fost o viață de ascultare față de voia lui Dumnezeu, o viață în care La glorificat pe deplin. E. P. Vedder, Jr.

SĂMÂNȚA BUNĂ

http://www.gbv.ro/meditatii-zilnice/samanta-buna

„… să știți că păcatul vostru vă va ajunge.” Numeri 32.23

Porumbelul

O doamnă foarte înstărită găsi într-o zi la intrarea casei ei o colivie cu un porumbel în ea. Telefonic i s-a pretins să lege imediat de piciorul porumbelului o anumită sumă de bani și să-i dea porumbelului drumul să zboare. Dacă nu va da urmare acestei solicitări, casa ei va lua foc în următoarele zile. Această doamnă anunță imediat poliția. De piciorul porumbelului a fost legată o bentiță colorată, lungă, iar două elicoptere de poliție au avut misiunea de o observa exact zborul lui. După ce a fost eliberat, porumbelul a zburat ca o săgeată spre porumbarul lui. Bărbații din elicoptere au putut observa totul foarte bine și chiar să facă o fotografie de la porumbarul, în care a zburat porumbelul. Mașina de poliție, care a venit în urma elicopterelor, a fost informată prin radio. Polițiștii au găsit în casa respectivă doi frați foarte preocupați să desprindă bentița colorată de la piciorul porumbelului. Au fost arestați imediat. Dar ei au protestat și au spus: „Acesta nu este porumbelul nostru, el a zburat din întâmplare în porumbarul nostru”. Ofițerul de poliție a ordonat să se testeze acest lucru. Porumbelul a fost lăsat din nou să zboare de la o anumită depărtare; acesta s-a întors țintă în porumbarul celor doi bărbați.

Este lipsit de sens să-ți tăgăduiești propria vină, așa cum au făcut cei doi bărbați. Fii sigur, păcatele tale te vor ajunge! Nu uita că Dumnezeu a trimis un Mântuitor, pentru a îndepărta vina noastră!


25 Septembrie 2016

TOTUL PENTRU GLORIA LUI

de Oswald CHAMBERS

 

Chemarea la o relaţie personală

„Dacă te sileşte cineva să mergi cu el o milă, mergi cu el două.” Matei 5:41

Esenţa învăţăturii Domnului nostru este că relaţia pe care El o cere este imposibilă dacă El nu Şi-a făcut lucrarea Sa supranaturală în noi. Isus Cristos cere să nu existe nici cea mai mică urmă de resentiment – nici măcar suprimat – în inima unui ucenic, atunci când se confruntă cu tirania sau nedreptatea. Nici un entuziasm nu va rezista la tensiunea pe care o pune Isus Cristos asupra lucrătorului Său. Un singur lucru va rezista, şi anume relaţia personală cu El, relaţie care a trecut prin cuptorul Său purificator până când n-a mai rămas decât un singur scop: „Sunt aici pentru ca Dumnezeu să mă trimită unde vrea El. Orice alt lucru se poate înceţoşa, dar această relaţie cu Isus Cristos nu trebuie să se înceţoşeze niciodată.Predica de pe munte nu este un ideal, ci este o declaraţie a ceea ce se va întâmpla în mine după ce Isus Cristos va fi schimbat înclinaţia mea naturală şi va fi pus în mine o înclinaţie asemănătoare cu a Lui. Isus Cristos este singurul care poate împlini Predica de pe munte.Dacă vrem să fim ucenici ai Lui Isus, trebuie să fim făcuţi ucenici în mod supranatural; cât timp noi ne-am fixat ca scop să fim cu orice preţ ucenicii Lui, putem fi siguri că nu suntem. „Eu v-am ales.” Aşa începe harul Lui Dumnezeu. Este o constrângere de care nu putem Scăpa; putem să nu ascultăm de ea, dar nu o putem genera. Suntem atraşi prin harul Său supranatural şi nu putem niciodată spune unde a început lucrarea Sa. Acţiunea prin care Domnul face un ucenic este supranaturală. El nu zideşte pe nici o capacitate naturală. Dumnezeu nu ne cere să facem lucrurile care sunt uşor de făcut în mod natural; El ne cere să facem numai lucrurile pentru care suntem în chip desăvârşit potriviţi să le facem prin harul Său – şi aici apare întotdeauna şi lucrarea crucii.

 

MANA DE DIMINEAŢĂ

 

„Căutaţi o dovadă că Hristos vorbeşte în mine……El a fost răstignit prin slăbiciune; dar trăieşte prin puterea lui Dumnezeu. Tot astfel şi noi suntem slabi în El, dar prin puterea lui Dumnezeu, vom trăi împreună cu El faţă de voi.” 2CORINTENI 13:3,4

Lumea caută o dovadă a prezenţei Domnului Hristos în noi. Ea ştie că-I purtăm Numele şi că pretindem că suntem copii ai lui Dumnezeu, dar vrea să vadă în noi o dovadă vizibilă. În textul nostru apostolul răspunde la această dorinţă îndreptăţită, dar nu în felul cum ar place lumii şi inimilor noastre fireşti. Noi am dori să arătăm ceva strălucit, spectaculos; dar să nu ne lăsăm înşelaţi de gândul că succesele impresionante apreciate de lumea superficială în care trăim ar fi dovada prezenţei Domnului Hristos în noi. Aleargă oamenii după vorbitori iscusiţi şi ieşiţi din comun dar deşi îi ascultă cu plăcere şi interes, nu se vede nici o schimbare în viaţa lor.

Care este dovada că Hristos vorbeşte în noi? Este aceea manifestată în putere, când Fiul lui Dumnezeu a primit de bunăvoie smerirea şi slăbiciunea? Nicidecum! Stările acestea nu plac lumii şi inimilor noastre. „El a fost răstignit prin slăbiciune,…” deci numai această slăbiciune a crucii în noi, declanşează marea putere a Domnului Isus slăvit. El a luat asupra Lui forma unui rob. Slăbiciunea crucii L-a caracterizat de la Betleem la Golgota. Deşi ca Dumnezeu atotputernic, El a dat pilda unei totale dependenţe de Tatăl Său, pentru ca noi să călcăm pe urmele Lui. Şi în felul acesta prin tot ce făcea şi spunea, a dovedit că Dumnezeu, Tatăl Său, vorbea în El. Răstignirea Lui a fost punctul culminant al acestei slăbiciuni declanşînd puterea care a biruit moartea şi a nimicit lucrările diavolului. Iată dovada că Dumnezeu lucra şi vorbea prin El. Poate şi viaţa noastră să dea dovadă de aceasta? Slăbiciunea fizică, însoţită de viaţa de smerenie şi mai ales întărită de o adevărată părtăşie cu Tatăl şi cu Fiul Său, Domnul Isus, poate să producă efecte şi binecuvântări asupra altora, din cele mai nebănuite. Slăbiciunea aceasta care vine de la Dumnezeu este mai tare decât oamenii. Să nu dorim nimic mai mult! Dacă suntem slabi în El, vom trăi împreună cu El, prin puterea lui Dumnezeu care va binecuvânta astfel de vieţi, pentru slava Lui şi pentru satisfacerea acelora care vor să vadă o dovadă că El Se manifestă în noi.

 

MÂNTUIREA PRIN HRISTOS

Meditaţii zilnice – de Fritz BERGER

 

„Nu vă înşelaţi, Dumnezeu nu se lasă batjocorit. Ce seamănă omul aceea va şi secera”. Gal. 6:7.

Cine sunt batjocoritorii? Sunt aceia care hulesc pe Dumnezeu, aceia care înjură şi neagă existenţa lui Dumnezeu. Dar şi aceia sunt batjocoritori care trăiesc după poftele lor proprii; cei care, Duminică dimineaţa sunt la Biserică, iar după masă la cârciumă. Într-un cuvânt aceia care nu trăiesc după Scriptură, sunt batjocoritori. Dacă nu răspund la chemarea lui Dumnezeu când El îmi spune să mă pocăiesc şi eu consider că nu este nevoie, sunt batjocoritor. Si ceea ce seamănă omul aceia va şi secera. Va trebui să dăm socoteală de fiecare cuvânt nefolositor. Ce soartă groaznică vor avea cei batjocoritori. Aceştia sunt oameni care seamănă pentru trup şi vor secera pierzarea; cu totul altfel este situaţia acelora care seamănă în Duh. Aceştia au bucuria lor în Scriptură şi primesc îndemnul şi îmbărbătarea: „Să nu obosim în facerea binelui”. Avem nevoie de acest îndemn. Mântuitorul spune: „Cel care mănâncă pâine cu Mine şi-a ridicat călcâiul împotriva Mea”. Lucruri asemănătoare ni se pot întâmpla şi nouă astăzi şi anume, căruia îi facem bine să-şi bată joc de noi. În asemenea cazuri avem mare nevoie de îndemnul acesta; să facem binele necontenit. Este scris: „Aşa dar, cât avem prilej, să facem bine la toţi, dar mai ales fraţilor în credinţă”. Pentrucă suntem mădularele aceluiaş trup, să slujim unii altora cu darul pe care l-am primit de la Dumnezeu. Si dacă observăm binecuvântarea care însoţeşte dărnicia, atunci dăruim bucuros. Căci este scris: „Daţi şi vi se va da; ba încă vi se va turna în sân o măsură bună, îndesată, clătinată, care se va revărsa deasupra”. Ceea ce dăruieşti sau pierzi pentru Numele lui Isus, vei primi însutit înapoi. Cel care seamănă în Duh va secera din Duhul Viaţa Veşnică.

 

TEZAURUL PROMISIUNILOR LUI DUMNEZEU

de Charles H. SPURGEON

 

JERTFA A FOST PRIMITĂ

„Dacă ar fi vrut Domnul să ne omoare, n-ar fi primit din mâinile noastre arderea de tot şi darul de mâncare, nu ne-ar fi arătat toate acestea.” Judecători 13.23

Din acest răspuns al nevestei lui Manoah, dacă stăm să ne gândim, putem scoate o făgăduinţă, care se întemeiază pe faptele petrecute. Nu se poate ca Dumnezeu să descopere lui Manoah şi nevestei lui că vor avea un fiu şi în acelaşi timp să Se gândească să-i nimicească. Femeia a judecat bine şi noi putem s-o urmăm în ce priveşte judecata ei. Tatăl a primit jertfa cea mare de pe Golgota şi a mărturisit El însuşi că Şi-a găsit plăcerea în această jertfă. Cum s-ar putea acum ca El să ceară ca să murim şi noi? Ce nevoie mai este de un înlocuitor, dacă păcătosul trebuie să piară şi el? Jertfa Domnului Cristos care a fost primită, pune capăt oricărei temeri în această privinţă.

Domnul ne-a arătat alegerea noastră, înfierea noastră, unirea noastră cu Domnul Cristos, nunta noastră cu Cel Prea Iubit. Cum ar putea atunci să ne distrugă El? Făgăduinţele lui Dumnezeu sunt pline de binecuvântări, care cer pentru împlinirea lor, ca noi să fim păstraţi pentru viaţa veşnică. Nu este cu putinţă dar ca Dumnezeu să ne lepede şi în acelaşi timp să-Şi împlinească făgăduinţa faţă de noi. Trecutul ne asigură de împlinirea făgăduinţei şi viitorul o confirmă încă o dată. Noi nu vom muri, ci vom trăi, căci L-am văzut pe Domnul Isus şi în El L-am văzut pe Tatăl, fiind luminaţi de Duhul Sfânt; şi prin privirea care ne dă viaţa, vom trăi totdeauna.

 

DOMNUL ESTE APROAPE!

Calendar Biblic

 

„Prin faptul că El Însuşi a fost ispitit în ceace a suferit, poate să vină în ajutorul celor ce sunt ispitiţi.” Evr. 2,18.

Preoţia lui Isus este o arătare a grijii dumnezeieşti pentru calea noastră prin pustie. El mijloceşte în faţa lui Dumnezeu şi prin lucrarea Lui suntem ţinuţi în mod practic în starea în care am fost aşezaţi prin lucrarea Lui de mântuire. Şi, „prin urmare avem în ce priveşte legăturile cu Dumnezeu, un Mare Preot milos şi vrednic de încredere ca să facă ispăşirea pentru păcatele norodului.” La dreapta lui Dumnezeu este cineva care e milos cu slăbiciunile noastre. (NU cu păcatele noastre). El pricepe tot ce ne doare, El simte cu noi în încercările, necazurile şi greutăţile noastre. Ce har minunat! Un om cu o inimă omenească desăvârşită este pe tronul lui Dumnezeu, cu El putem fi siguri de ajutor în toate nevoile şi luptele noastre, căci El a trecut prin toate acestea. Aceluia căruia i-a fost dată toată puterea în cer şi pe pământ, trăieşte acolo, sus, pentru noi ca să ia seama la toate încercările noastre, cum nu poate niciun om de pe pământ. Dacă am avea mai multă credinţă, atunci tot timpul ne-am alipi de El şi am deschide toată inima noastră faţă de El, aşa cum nu am face-o nici faţă de cel mai bun prieten, deoarece nimeni nu ne înţelege aşa de bine ca El. In timpurile grele de întristări şi de încercare, greutatea suferinţelor El însuşi o poate înţelege iar bucuria Lui este de a ne îmbărbăta şi de a ne lua marea greutate de pe inimă. El se roagă ca să nu se piardă credinţa noastră şi ca să găsim har, pentru ca să fim ajutaţi la vremea de nevoie. (Vezi Evrei 4.16). In măsura în care creştem în cunoaşterea de noi înşine, dobândim o înţelepciune mai adâncă a harului şi facem cunoştinţă cu iubirea lui Dumnezeu, cu răbdarea Sa minunată faţă de slăbiciunile şi greşelile noastre, cu mila bogată cu care a avut grijă de noi. De aceea să nu ne uităm înapoi ci să mergem înainte, urcând treptele creşterii în omul din lăuntru.

 

BĂTÎND LA UȘA LUI DUMNEZEU

de Oswald CHAMBERS

 

O, Doamne, Te laud şi îţi mulţumesc pentru zilele acestei vacanţe – pentru măreţia acestei izolări aglomerate, întinderile mlăştinoase, aerul strălucitor, reconfortarea dată de natură şi dulcea întărire ce vine din învăţăturile duhovniceşti în timp ce stau deschis la harul Tău.

 

MEDITAŢII ZILNICE

de Wim MALGO

 

«Astfel dar, după cum aţi primit pe Cristos Isus, Domnul, aşa să si umblaţi în El.» COLOSENI 2,6

Ce anume face ca umblarea cu Dumnezeu să devină nesigură şi nestatornică? Există mulţi copii ai lui Dumnezeu a căror viaţă de credinţă e aidoma unui carusel. Acum aleargă înainte fericiţi, pentru ca în clipa următoare să îi vezi resemnaţi, stând ca profetul Ilie în pustiu. Este oare Domnul nestatornic? Îi este Lui frică de ceva? Şi-a pierdut cumva puterea? Nu, niciodată! Scriptura spune despre El: «Domnul Dumnezeu este Stânca» (Isaia 26,40). Suntem înconjuraţi de un întuneric ameninţător, dar nu trebuie să ne fie teamă, deoarece umblăm cu Dumnezeul cel viu. Nu este bine să te laşi orbit de puterile întunericului, cum ar fi duhul de oboseală, irascibilitatea sau demonul autocompătimirii. David a strigat în faţa unor astfel de atacuri: «Chiar dacă ar fi să umblu prin valea umbrei morţii, nu mă tem de nici un rău» (Psalm 23,4). Motivul lipsei sale de frică a fost: «căci Tu eşti cu mine». Umblă cu Dumnezeul cel viu ca şi cum numai voi doi aţi fi în această lume! În faţa Lui până şi întunericul se preface în lumină: «căci Tu eşti cu mine».

 

MEDITAŢII PENTRU FIECARE ZI A ANULUI

de Charles H. SPURGEON

Dimineaţa şi Seara

Dimineaţa

„Totuşi să socotească neprihănit pe cel ce crede în Isus.”
Romani 3:26

Fiindcă suntem socotiţi neprihăniţi prin credinţă, avem pace cu Dumnezeu” (Romani 5:1). Conştiinţa nu ne mai acuză. Judecata decide acum pentru păcătos, nu împotriva lui. Memoria priveşte trecutul cu adâncă durere pentru păcatele săvârşite, dar nu se teme de nici o pedeapsă viitoare. Christos a plătit datoria poporului Său până la ultimul bănuţ şi a primit chitanţa divină. Fiindcă Dumnezeu nu poate fi atât de nedrept încât să ceară plată dublă pentru o singură datorie, nici un suflet pentru care Isus a murit ca înlocuitor nu poate fi aruncat în iad. Se pare că unul dintre principiile naturii noastre luminate este credinţa că Dumnezeu este drept. Simţim că trebuie să fie aşa, şi aceasta ne produce groază la început, dar este minunat că aceeaşi credinţă că Dumnezeu este drept devine un stâlp de încredere şi pace! Dacă Dumnezeu este drept, eu, ca păcătos, singur şi fără înlocuitor, trebuie să fiu pedepsit. Dar Isus stă în locul meu şi este pedepsit pentru mine. Dacă Dumnezeu este drept, eu, ca păcătos, mă ridic prin Christos, şi nu pot fi niciodată pedepsit Dumnezeu trebuie să-şi schimbe natura înainte ca un suflet pentru care Isus a murit să aibă posibilitatea să sufere pedeapsa legii. De aceea, Isus a luat locul credinciosului, suferind mânia divină pentru tot ce trebuia să îndure poporul Său ca rezultat al păcatului; acum, credinciosul poate să triumfeze: „cine va ridica pâră împotriva aleşilor lui Dumnezeu?” (Romani 8:33). Nu Dumnezeu, fiindcă El a fost îndreptăţit. Nu Christos, fiindcă El a murit, „ba mai mult, El a şi înviat” (vers. 34). Speranţa mea este vie, nu fiindcă sunt păcătos, ci fiindcă sunt un păcătos pentru care Christos a murit Încrederea mea nu se întemeiază pe sfinţenia mea, ci pe faptul că, fiind nesfânt, El este neprihănirea mea. Credinţa mea nu se întemeiază pe ceea ce simt sau ştiu, ci pe ceea ce este Christos, pe ceea ce a făcut, şi pe ceea ce face acum pentru mine. Pe leul dreptăţii, fiica speranţei călătoreşte ca o regină.

 

Seara

„El a fost făcut de Dumnezeu pentru noi înţelepciune.”
1 Corinteni 1:30

Intelectul omului caută odihnă, şi, prin firea lui, o caută departe de Domnul Isus. Chiar şi atunci când sunt convertiţi, intelectualii sunt gata să privească simplitatea crucii Lui Christos cu insuficient respect şi dragoste. Ei sunt prinşi în capcana în care se aflau grecii; doresc să amestece filosofia cu descoperirea. Ispita unui om rafinat şi educat este să îndepărteze de adevărurile simple ale unui „Christos răstignit” (1 Corinteni 1:23) şi să inventeze o doctrină mai „intelectuală”. Această ispită a condus biserica timpurie la gnosticism şi a sedus-o cu tot felul de erezii. Aceasta este rădăcina neologiei şi a altor lucruri elegante care, în timpurile trecute, erau şlefuite în Germania, şi care amăgesc acum atâţia membri ai clerului. Oricine ai fi, cititorule, şi oricare ar fi educaţia ta, asigură-te că nu cauţi odihnă în teologia filosofică. Poţi să primeşti învăţătura aceasta de la un mare gânditor, sau visul celălalt de la un alt învăţat; totuşi, ideile acestea sunt ca pleava faţă de grâu, în comparaţie cu adevărul Cuvântului lui Dumnezeu. Când este bine călăuzită, raţiunea ne învaţă abecedarul adevărului. Chiar şi aşa, descoperirile ei nu sunt sigure. In contrast, toată plinătatea înţelepciunii şi cunoaşterii se află în Christos Isus. Toate încercările creştinilor de a se mulţumi cu sistemele liberale ale teologilor unitarieni vor da greş. Adevăraţii moştenitori ai cerului se vor întoarce la marea şi simpla realitate a faptului că „Isus Christos a venit în lume ca să mântuiască pe păcătoşi” (1 Timotei 1:15). Isus satisface cel mai înalt intelect atunci când este primit prin credinţă. Departe de El, minţile celor răscumpăraţi nu vor găsi odihnă. „Frica de Domnul este începutul înţelepciunii” (Proverbe 1 1:7). „Toţi cei ce o păzesc, au o minte sănătoasă” (Proverbe 111:10).

 

IZVOARE IN DEŞERT

 

Pentru ce trebuie să umblu plin de întristare?

(Psalmul 42:9)

Dragul meu credincios, poţi tu să răspunzi la întrebarea de mai sus? Poţi tu găsi vreun motiv pentru care eşti atât de des întristat în loc să fii bucuros? De ce îngădui minţii tale să se ocupe cu gândurile negre? Cine ţi-a spus că noaptea nu se va face niciodată zi? Cine ţi-a spus că iarna nemulţumirii tale va continua de la ger la ger şi de la zăpadă, gheaţă şi grindină la şi mai multă zăpadă şi mai puternice furtuni ale disperării?Nu ştii că ziua apare după noapte, ploile înlocuiesc seceta, şi primăvara şi vara vin după iarnă? Deci, nădăjduieşte! Nădăjduieşte întotdeauna, pentru că Dumnezeu nu te va părăsi! Charles H. Spurgeon

 

El a fost mai bun pentru mine decât toate speranţele mele;

    El a fost mai bun decât toate temerile mele;

El a făcut un pod din lucrările mele distruse,

    Şi un curcubeu din lacrimile mele.

Valurile furtunoase care au marcat cărarea mea pe ocean,

    L-au purtat pe Domnul meu pe creasta lor;

Când trăiesc zilele marşului meu prin pustie,

    Pot să mă bizui pe dragostea Lui pentru odihnă.

 

El mi-a golit mâinile de comorile agonisite,

    Şi mi-a descoperit legământul dragostei Lui,

N-a existat nici o rană în inima mea bolnavă,

    Pe care balsamul răsuflării Lui să n-o fi vindecat.

O, adevărată şi cu măsură a fost disciplina Lui dureroasă,

    Cu înţelepciune, care ne-a învăţat şi ne-a încercat,

Până când sufletul pe care El l-a căutat s-a încrezut în El,

    Şi în nimic altceva de pe pământ.

 

El mi-a arătat cărările pe care nu le puteam vedea,

    Prin căi pe care nu le cunoşteam;

Cele întortocheate erau drepte, şi cele denivelate erau netede

    Când Îl urmam numai pe Domnul singur.

Îl laud şi acum pentru palmierii plăcuţi,

    Şi izvoarele de pe drumul deşertului,

Pentru stâlpul luminos de foc din timpul nopţii,

    Şi pentru adăpostul oferit de nor în timpul zilei.

 

Niciodată nu îndrăgim mai mult o promisiune a dragostei

    Ca în cea mai întunecată zi din viaţa noastră;

Înţeleg din trecut că viitorul meu va fi

    Cu mult mai bun decât toate temerile mele.

Ca vasul de aur al manei din pustie,

    Păstrat împreună cu toiagul înflorit,

În toată siguranţa în chivot, cu legea Domnului,

    Aşa este legământul purtării de grijă al Dumnezeului meu.

 

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

Volumul III

 

Ieremia 22.1-12

    La porunca Domnului, Ieremia este tot aşa de gata să meargă la palatul imperial, cum a fost şi când a trebuit să se ducă la umila locuinţă a olarului. Misiunea sa este şi de data aceasta dificilă, pentru că este vorba de a-l preveni şi de a-l îndemna personal pe însuşi împăratul lui Iuda. A da mărturie în faţa unui superior este un exerciţiu frecvent întâlnit în practica credinciosului tânăr: dacă se va sprijini pe Domnul, va fi întotdeauna întărit şi binecuvântat când va face aceasta (citiţi şi Fapte 26.22).

    Dumnezeu i-a promis odinioară lui David că urmaşii săi nu vor fi lipsiţi „de un bărbat pe tronul lui Israel” (1 împăraţi 2.4) cât timp vor lua aminte la calea lor şi vor umbla înaintea Lui în adevăr şi cu toată inima. Vai, nici Şalum (sau Ioahaz, vezi 2 împăraţi 23.31,32), nici fraţii acestuia, Ioiachim şi Zedechia, nici Conia (loiachin) nu au îndeplinit această condiţie! Astfel ei vor fi cei din urmă patru regi din dinastia lui David, înainte de risipirea poporului. În aceste capitole, 21 şi 22, fiecare dintre ei este condamnat nominal pentru propriile fapte. Niciunul nu va putea spune că suportă consecinţele păcatelor predecesorilor săi (comp. cu cap. 31.29), după cum tot niciunul nu va putea spune că nu a fost avertizat, deoarece slujba profetului s-a prelungit sub domniile tuturor acestora (cap. 21.7; 22.11,18,24).

 

PÂINEA CEA DE TOATE ZILELE

 

Text: Filipeni 2:5-11    

MODELUL DESĂVÂRŞIT

Călcaţi pe urmele mele, întrucât şi eu calc pe urmele lui Cristos. 1 Corinteni 11:1

Când ne punem încrederea în Cristos pentru a fi mântuiţi, primim o nouă viaţă şi un nou destin. Înaintea lui Dumnezeu suntem îmbrăcaţi în neprihănirea desăvârşită a lui Cristos. Totuşi în viaţa noastră de zi cu zi, a învăţa să călcăm pe urmele lui Cristos cere timp. Dacă ne aţintim privirile asupra Lui şi umblăm în ascultare de voinţa Sa, devenim din ce în ce mai asemănători cu El şi aducem onoare şi glorie numelui Său.

In cartea sa „Cum să începi viaţa creştină”, George Sweeting ne relatează această povestire: „într-un oraş italian există o statuie a unei fete din Grecia cu o faţă frumoasă, un trup plin de graţie, şi o expresie nobilă. Într-o zi, o fată săracă de la ţară s-a oprit în faţa statuii. A stat multă vreme admirând-o, după care s-a dus acasă s-a spălat pe faţă şi şi-a pieptănat părul. A doua zi s-a dus din nou în faţa statuii admirând-o îndelung, după care s-a dus iarăşi acasă. De data aceasta şi-a cârpit hainele zdrenţuite. Zi de zi fata se schimba treptat, fiinţa ei devenea din ce în ce mai graţioasă şi faţa îi căpăta trăsături tot mai alese, până când, în mare măsură, înfăţişarea ei reflecta faimoasa statuie. A fost transformată în înfăţişare!” Sweeting comentează: „Tot la fel, omul spiritual trebuie în fiecare zi să caute să se potrivească cu chipul desăvârşit al Domnului şi Mântuitorului nostru Isus Cristos”. În timpul cât a fost pe pământ, Domnul nostru S-a arătat umil, iubitor, plin de răbdare, iertător, plin de spirit de sacrificiu, milos, supus, ascultător, curajos şi sfânt. Nu e de mirare că Pavel a spus că el călca pe urmele lui Cristos. Domnul este modelul nostru desăvârşit.    – R.W.D.

Să fiu ca El sfânt şi fără de păcat,

Cu duhul blând şi cugetul curat.

Mai mult ca Isus zilnic sunt

Umplut de Duhul Lui cel Sfânt.    Ellsworth

 

Copiii lui Dumnezeu ar trebui să fie recunoscuţi
după o asemănare tot mai mare
cu Tatăl lor ceresc

 

DOMNUL ESTE APROAPE – GBV

http://www.gbv.ro/meditatii-zilnice/domnul-este-aproape

 

„Toate Miau fost date de Tatăl Meu; și nimeni nu cunoaște deplin pe Fiul, în afară de Tatăl; nici pe Tatăl nuL cunoaște deplin cineva, în afară de Fiul și de acela căruia vrea Fiul să iL descopere. Veniți la Mine toți cei trudiți și împovărați și Eu vă voi da odihnă. Luați jugul Meu asupra voastră și învățați de la Mine, pentru că Eu sunt blând și smerit cu inima; și veți găsi odihnă pentru sufletele voastre. Pentru că jugul Meu este bun și sarcina Mea este ușoară.”  Matei 11.2730

Ce uimitor este să auzi de pe buzele Împăratului împăraților aceste cuvinte: „Eu sunt blând și smerit cu inima”! Ce contrast între El și cei care caută onoruri împărătești! Aceste cuvinte rostite arată clar că Domnul Isus are calitățile morale necesare pentru a fi Împăratul ales de Dumnezeu.

Domnul, înainte săȘi înceapă domnia publică asupra întregii lumi, declară deja că toate lucrurile Iau fost date de Tatăl. Astfel, El este nu numai Împăratul lui Israel, ci Împăratul împăraților. El este mai mult decât Împărat – este Fiul Tatălui și, ca atare, demnitatea și gloria care Îi aparțin depășesc cu mult înțelegerea creaturilor Sale. „Nimeni nu cunoaște pe Fiul, afară de Tatăl” și, de asemenea, „Nimeni nu cunoaște pe Tatăl, afară de Fiul” și, adaugă El în har, „afară de Cel căruia vrea Fiul să iL descopere”. Toți credincioșii, prin revelația dată lor de către Fiul, au o cunoaștere reală și vie a Tatălui.Invitația Domnului Isus de a oferi odihnă tuturor celor trudiți și împovărați este deopotrivă frumoasă și uimitoare. Sunt unii care se trudesc săși corecteze firea păcătoasă și sunt alții împovărați de suferința și de păcatul din jurul lor. Povara este prea grea pentru a fi purtată. Doar El o poate purta pentru ei, dacă acceptă să vină la El. El este pe deplin accesibil, așa cum niciun împărat nu este. Nu tânjim noi după compasiunea Lui plină de dragoste? L. M. Grant

 

SĂMÂNȚA BUNĂ

http://www.gbv.ro/meditatii-zilnice/samanta-buna

 

„Doamne, ascultă-mi rugăciunea … Pleacă-Ți urechea spre mine, când strig! Ascultă-mă degrabă! Căci zilele mele pier ca fumul, și oasele îmi ard ca un tăciune.” Psalmul 102.1-3

Suferință

Titlul acestui psalm este: „O rugăciune a unui nenorocit, când este doborât de întristare și își varsă plângerea înaintea Domnului”. Acest psalm se referă în mod deosebit la Domnul Isus. El a fost în adevăr un „om al durerii și obișnuit cu suferința” (Isaia 53.3).

El a fost Cel ce a suferit, ale cărui zile „pier ca fumul”, a cărui inimă „se usucă întocmai ca iarba”. El a fost singur ca „pelicanul din pustiu”, „ca pasărea singuratică pe un acoperiș” (versetele 3, 4, 6 și 7).

Hristos a fost lepădat de poporul Său, iar acest psalm exprimă profetic sentimentele inimii Lui – cât de adânc a simțit El necazul de a fi singur într-o lume, unde totul era în contradicție cu voia Tatălui Său!

Această singurătate a simțit-o Domnul în mod deosebit în grădina Ghetsimani, când ucenicii Săi n-au putut nici măcar o oră să vegheze cu El. Acolo vedem și lacrimile Sale, despre care se spune aici: „Mănânc țărână în loc de pâine și îmi amestec lacrimile cu băutura” (versetul 9).

În Evrei 5.7 citim că Fiul lui Dumnezeu, „în zilele vieții Sale pământești, a adus rugăciuni și cereri cu strigăte mari și cu lacrimi către Cel ce putea să-L izbăvească de la moarte …”.

 

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

www.fundatiaseer.ro

 

DACĂ ÎNJOSESTI, VEI FI ÎNJOSIT

„Mângâiați-vă şi întăriţi-vă unii pe alţii…” (1 Tesaloniceni 5:11)

     Pentru astăzi am patru întrebări la care te rog să răspunzi:

1) Se simt mai bine cei din jurul tău după ce au petrecut un timp cu tine?

2) Așteptările tale sunt atât de mari, încât te concentrezi asupra slăbiciunilor lor și nu asupra calităților lor?

3) Când cineva vorbește de bine o altă persoană de care nu-ți place în mod deosebit, simți nevoia de a strecura o remarcă malițioasă?

4) Ești atât de nesigur de propria-ți valoare, încât te simți bine cu tine însuți numai dacă îi pui la punct pe ceilalți?

Ei bine, cum te-ai descurcat la acest test? Dacă l-ai picat, este cazul să petreci timp cu Dumnezeu în rugăciune și să-i ceri să te ajute să-ți schimbi atitudinea, dar și vorbele care îți ies din gură. Pavel spune: „Niciun cuvânt stricat să nu vă iasă din gură; ci unul bun, pentru zidire, după cum e nevoie, ca să dea har celor ce-l aud.” (Efeseni 4:29) Vorbele sunt asemenea unui ciocan: ele pot fi folosite pentru a zdrobi, pentru a modela, pentru a fixa sau pentru a întări. Totul depinde de persoana care mânuiește ciocanul! E la fel de ușor să faci parte din echipa constructorilor sau din echipa demolatorilor.

Fă-ți un obicei din a-ți încuraja familia și prietenii. Spune-i soției tale că ea este singura femeie din lume pentru care ai ochi (bineînțeles, dacă acesta este adevărul! Iar dacă nu, propune-ți să fie!). Exprimă-ți aprecierea pentru grija pe care ți-o poartă soțul și pentru spiritul său responsabil. Laudă-l pe copilul tău adolescent pentru că fuge de droguri și de alcool. Mulțumește-le prietenilor tăi pentru că îți păstrează secretele! Acceptă-i pe oameni așa cum sunt și rezistă ispitei de a „repara” mereu câte ceva la ei. Nu uita, te bucuri de ei doar pentru o scurtă perioadă de timp!

24 Septembrie 2016

TOTUL PENTRU GLORIA LUI

de Oswald CHAMBERS

Chemarea la pregătire

„Aşa că, dacă îți aduci darul la altar şi acolo în aminteşti că fratele tău are ceva împotriva ta, lasă-ţi darul acolo înaintea altarului şi du-te întâi de împacă-te cu fratele tău; apoi vino de adu-ți darul.”

Matei 5:23-24

Este uşor să ne imaginăm că vom ajunge cândva să fim desăvârşiţi şi pregătiţi, dar pregătirea nu se face deodată, ea este un proces susţinut. E periculos să rămâi la nivelul experienţei actuale. Viaţa creştina cere pregătire şi
iarăşi pregătire. Tânărul creştin este repede atras de sentimentul sacrificiului. Omeneşte vorbind, ceea ce ne mână spre Isus Cristos este sentimentul eroismului din noi; dar cercetarea atentă făcută de cuvintele Domnului nostru pune deodată la încercare acest val de entuziasm. „Du-te întâi de împacă-te cu fratele tău.” Acest du-te, pe care-l cere pregătirea, înseamnă să ne lăsăm cercetaţi de Cuvântul lui Dumnezeu. Sentimentul sacrificiului eroic nu este suficient. Lucrul pe care-l detectează Duhul Sfânt în tine este înclinaţia ta naturală care nu poate fi niciodată de folos în slujba Sa. Numai Dumnezeu poate detecta această înclinaţie din tine. Ai ceva de ascuns faţă de Dumnezeu? Dacă ai, lasă-L pe Dumnezeu să te cerceteze cu lumina Sa. Dacă e vorba de păcat, mărturiseşte-l, nu admite doar existenţa lui. Eşti gata să-L asculţi pe Domnul şi Stăpânul tău, oricâtă umilinţă ar aduce aceasta dreptului asupra propriei tale persoane? Nu lepăda niciodată judecata Duhului Sfânt asupra unui lucru. Dacă ea este destul de importantă pentru Duhul lui Dumnezeu ca să ţi-o aducă în minte, înseamnă că acela este lucrul pe care l-a detectat El. Tu căutai să renunţi la un lucru mare. Dumnezeu îţi vorbeşte de un lucru mic, dar în spatele căruia se înalţă marea citadelă a îndărătniciei. „Nu voi renunţa la dreptul asupra propriei mele persoane!” -exact la ceea ce Dumnezeu vrea să renunţi dacă vrei să fii un ucenic al Lui Isus Cristos.

MANA DE DIMINEAŢĂ

„Preaiubiţilor, dacă Dumnezeu ne-a iubit astfel, trebuie să ne iubim şi noi unii pe alţii.” 1 IOAN 4:11

Cel mai bun lucru în viaţa unui adevărat creştin este de a învăţa să iubească. Este foarte adevărat că viaţa cu toate experienţele ei este chiar o şansă de a învăţa iubirea. Lecţia aceasta ne-a fost deja prezentată în Scriptură în multe locuri şi în diferite aspecte şi în Vechiul cât şi în Noul Testament. Dar cuvintele personale ale Domnului Isus sunt cele mai concludente: „Să vă iubiţi unii pe alţii cum v-am iubit Eu…” şi El o spune ca pe o poruncă nu ca pe un sfat cu caracter facultativ. Noi nu am venit în lumea aceasta ca să ne îmbogăţim, să câştigăm putere şi prestigiu, să devenim învăţaţi sau să facem lucruri mari în orice privinţă ar fi. Nu suntem aici numai să ne străduim în activităţile noastre zilnice oricât de drepte şi de necesare ar fi ele. Nu suntem aici numai ca să predicăm Evanghelia, să mângâiem în necaz, să vizităm pe bolnavi şi să împlinim fapte de caritate. Toate acestea sau fiecare din aceste lucruri, pot face parte din datoriile noastre care să umple activitatea noastră umană şi sunt de dorit, ele făcând parte din tot ce poate cuprinde înţelesul de „om”. Dar în toate ocupaţiile noastre, adevăratul scop al vieţii pe care trebuie să-l urmărim totdeauna şi cu tot dinadinsul, dacă am înţeles adevăratul sens al vieţii, este de a învăţa să iubim, să creştem în dragoste şi aceasta să formeze caracterul nostru de ucenici ai Domnului Isus care ne oferă adevăratul înţeles şi model de ceea ce înseamnă a iubi. Putem să învăţăm arta cea mai frumoasă a vieţii – muzică, pictură, literatură sau ştiinţele cele mai înalte şi profesiunile cele mai instructive, putem să fim angrenaţi şi devotaţi în cele mai alese şi nobile activităţi, dar dacă în toate acestea nu învăţăm dragostea, şi nu devenim, ca un efect al iubirii, mai tandri în duh şi în fapte, ne lipseşte adevăratul sens de a trăi. Dacă în mijlocul tuturor datoriilor noastre, a grijilor, încercărilor, bucuriilor şi necazurilor, nu creştem zi de zi în blândeţe, în amabilitate, în altruism şi în gingăşie şi în orice ar putea să izvorască din dragoste, nu am învăţat marea lecţie, în această şcoală a vieţii, pe care Domnul Isus însuşi ne-a prezentat-o în viaţa Sa, în cei trei ani şi jumătate ai lucrării Lui misionare pe pământ. Dumnezeu în îndurarea Lui cea foarte mare, ne-a arătat ce însemnează a iubi cu adevărat, în Persoana singurului Său Fiu pe care L-a dat la moarte pentru noi. Nu este altă cale de a învăţa iubirea decât de a privi necurmat la Domnul Isus şi de a-L urmări în toate amănuntele vieţii Lui pământeşti, şi apoi de a mă întreba: Doamne, iubesc eu ca Tine? Dacă ne-am pune această întrebare cu toată sinceritatea vom fi nevoiţi să plecăm capul ruşinaţi. Dumnezeu ne-a format, păcatul ne-a deformat dar Hristos ne-a transformat. Fie ca această transformare să se reflecte şi în asemănarea noastră cu El în ce priveşte faptul de a iubi cum a iubit El.

MÂNTUIREA PRIN HRISTOS

Meditaţii zilnice – de Fritz BERGER

„Vai de cei ce numesc răul bine şi binele rău, care spun că întunericul este lumină şi lumina este întuneric, care dau amărăciunea în loc de dulceaţă şi dulceaţa în loc de amărăciune”! Isaia:5:20.

Noi trăim asemenea zile şi va fi şi mai rău. Vedem că toate se îndreaptă cu paşi repezi spre sfârşit. După cum stau bisericile, putem spune: nu mai durează mult şi Anticristul va lua loc în ele, proclamându-se Dumnezeu. Acest lucru este vizibil la catolici şi reformaţi. Se putea citi într-un ziar cum într-o Biserică din Italia a fost schimbat un portret al lui Hristos cu cel al lui Mussolini. Tatăl nostru ceresc a ştiut toate acestea şi le-a prezis, iar cel care are ochi deschişi poate vedea cum se împlinesc toate. De câte ori citim „Vai pentru toţi aceia care spun binelui rău şi răului bine”. „Vai de cei care aleargă dis-de-dimineaţă după băuturi ameţitoare şi stau până noaptea târziu şi se înfierbântă de vin! Harpa şi lira, toba, flautul şi vinul sunt oaspetele lor; dar nu iau seama la lucrarea Damului şi nu văd lucrul mâinilor Sale”. De aceea vor avea parte de judecată groaznică: cei bogaţi şi săraci împreună cu oamenii de rând, toţi laolaltă. „Vai de cei care trag după ei nelegiuirea cu funiile minciunii şi păcatul cu hăţurile unei căruţe şi zic: să-şi grăbească şi să-şi facă iute lucrarea, ca s-o vedem. Să vină odată hotărârea Sfântului lui Israel şi să se aducă la îndeplinire ca s-o cunoaştem!” Astfel vorbesc ei batjocoritor zicând răului bine şi binelui rău, socotindu-se înţelepţi şi pricepuţi. Dar vai de aceia care se socotesc înţelepţi şi pricepuţi şi nu se pleacă înaintea Cuvântului acelui Atotputernic! Cu groază vor culege şi mânca roada faptelor lor.

TEZAURUL PROMISIUNILOR LUI DUMNEZEU

de Charles H. SPURGEON

RÂUL DĂTĂTOR DE VIAŢĂ

„Orice făptură vie, care se mişcă, va trăi pretutindeni pe unde va curge râul…” Ezechiel 47.9

Apele vii din vedenia prorocului Ezechiel, curgeau în Marea Moartă şi aduceau viaţă până şi în acest loc cu apă stătătoare. Acolo unde curge harul, vine întotdeauna peste tot şi imediat viaţă duhovnicească. Harul vine în chip desăvârşit din viaţa lui Dumnezeu, care îl îndrumă aşa cum malurile îndrumă cursul apei dintr-un râu. Pe oriunde trece harul, el nu aşteaptă să vadă cum curge viaţa, ci el însuşi zămisleşte această viaţă prin undele sale dătătoare de viaţă. Oh, fie ca acest râu al harului să curgă pe toate străzile noastre şi să umple toate fundăturile; să ajungă până la casa mea şi să se ridice până acolo încât să umple toate odăile casei. Doamne, fă Tu ca această apă vie sa vină peste familia mea şi peste prietenii mei, dar să nu treacă fără să mă atingă şi pe mine. Eu am băut deja din ea, aşa socotesc, dar aş vrea să înot în ea şi să mă afund tot mai mult în această apă vie! O, Mântuitorul meu, îmi trebuie o viaţă din belşug. Vino, Te rog, la mine, până când fiecare părticică din fiinţa mea va fi înviorată. Dumnezeule viu, Te rog umple-mă cu viaţa Ta! Eu sunt sărac şi uscat ca un lemn. Vino, Doamne şi fă-mă să trăiesc astfel, încât la fel ca şi toiagul lui Aron să pot aduce flori şi roade spre slava Ta. Întăreşte-mă, pentru dragostea Fiului Tău Isus!

DOMNUL ESTE APROAPE!

Calendar Biblic

„El este Acela care, în zilele vieţii Sale pământeşti, aducând rugăciuni şi cereri cu strigăte mari şi cu lacrămi către Cel ce putea să-L izbăvească de la moarte, şi fiind ascultat, din pricina evlaviei Lui.” Evr. 5,7.

Moartea din care Dumnezeu a înviat pe Fiul Său prea iubit, este moartea de cruce, moartea care avea ca urmare judecata lui Dumnezeu peste păcat. Aici ne este prezentată taina Persoanei Fiului lui Dumnezeu în nemărginita ei mărime, care este de neânchipuit pentru mintea omenească. Hristos de bună voia Lui şi-a dat viaţa şi a luat-o înapoi în măreţia şi puterea Persoanei lui dumnezeieşti. Dar în acelaş timp trebuia să moară pentru noi ca înlocuitor. Trebuia să suporte moartea ca judecată dreaptă a lui Dumnezeu pentru păcat. Toate cerinţele sfinţeniei şi dreptăţii lui Dumnezeu trebuiau să fie împlinite prin Omul Isus Hristos. El a aplecat capul sub loviturile mâniei lui Dumnezeu. Deoarece a luat locul păcătosului a trebuit să moară ca să poată aduce mântuirea potrivit cu gândul lui Dumnezeu. Domnul Isus Hristos ştia în ce postură e omul păcătos. El era pregătit să suporte toate urmările acestei stări. Domnul Isus s-a supus şi a ascultat în totul. El era desăvârşit în ascultarea şi dependenţa faţă de Dumnezeu. Aceasta e „ascultarea Lui” pentru care a fost înălţat. Dumnezeul cel sfânt trebuia să-şi menţină dreptatea Lui chiar şi faţă de cei care încălcau legile Lui şi care au păcătuit împotriv Lui călcând în picioare slava Sa. Judecata lui Dumnezeu a coborât peste Acela care a stat în locul păcătoşilor. Slavă, mărire şi adorare pentru dragostea Lui fără margini! Nimic nu poate să preamărească mai mult Numele lui Dumnezeu ca o simţire plină de mulţumire şi de adorare din partea creştinilor. Am ajuns şi noi în această stare sfântă plini de adorare faţă de Dumnezeul şi Tatăl nostru?

BĂTÎND LA UȘA LUI DUMNEZEU

de Oswald CHAMBERS

O, Doamne, îţi mulţumesc pentru plinătatea tonusului şi a sănătăţii pe care Tu ne-o dai în aceste zile. Continuă să faci aceasta, o, Doamne. Scapă-ne de toate emoţiile false, de sentimentalism şi tristeţe şi binecuvântează pe fiecare din noi azi cu vigoare şi bucurie.

MEDITAŢII ZILNICE

de Wim MALGO

«Nu vă temeţi şi nu vă înspăimântaţi de ei, căci Domnul, Dumnezeul tău, va merge El însuşi cu tine, nu te va părăsi şi nu te va lăsa.» DEUTERONOM 31,6

Ce minunat! Însuşi veşnicul şi atotputernicul Dumnezeu te strigă şi-ţi spune că nu trebuie să-ţi fie frică, deoarece El vrea să te însoţească la fiecare pas. Ce este umblarea cu Dumnezeul cel veşnic? Dacă El nu ne-ar fi promis că doreşte să meargă alături de noi nu aş avea curajul să spun nimic despre acest lucru. Este greu să umbli cu El, cu Dumnezeul cel veşnic. A umbla nu înseamnă numai a înainta, ci şi a ţine pasul cu El. Păstrarea cadenţei vine din liniştea interioară, din pacea cu El. Dacă există dezacord între Dumnezeul cel viu şi realitatea spirituală din sufletul tău, dacă s-au interpus păcate între tine şi El, atunci nu poţi ţine pasul. Atunci mergi ori prea repede, ori prea încet. În Amos 3,3 este scris: «Merg oare doi oameni împreună fără să fie învoiţi?» Altfel spus, condiţia de bază să poţi umbla cu Dumnezeu este să devii una cu El – una cu Cel sfânt -prin Domnul Isus Cristos şi prin sângele Său vărsat. Doar atunci descoperi minunea binecuvântării de a fi purtat pe braţe de către Dumnezeu.

MEDITAŢII PENTRU FIECARE ZI A ANULUI

de Charles H. SPURGEON

Dimineaţa şi Seara

Dimineaţa

Îmi era ruşine să cer împăratului o oaste de însoţire şi călăreţi, ca să ne ocrotească împotriva vrăjmaşului pe drum, căci spusesem împăratului: Mâna Dumnezeului nostru este, spre binele lor, peste toţi cei ce-L caută, dar puterea şi mânia Lui sunt peste toţi cei care-L, părăsesc”.Ezra 8:22

Din multe motive, un convoi ar fi fost preferabil unei cete de pelerini, dar o ruşine sfântă nu i-a permis lui Ezra să îl ceară. El se temea că regele va considera declaraţia lui de credinţă ipocrizie, sau îşi va imagina că Dumnezeul lui Israel nu este în Stare să-Şi păzească proprii închinători. El nu putea să se sprijine pe un braţ de carne într-o chestiune care ţinea de Domnul; de aceea, caravana a pornit fără protecţie vizibilă, păzită de Cel care este sabia şi scutul poporului Său. Mă tem că puţini credincioşi simt această gelozie sfântă pentru Domnul. Chiar şi cei care, într-o anumită măsură, păşesc prin credinţă, sunt tulburaţi Ocazional de pofte şi cer ajutor de la oameni. Este o mare binecuvântare să nu ai stâlpi şi proptele, şi să te sprijini pe Stânca Veacurilor, întemeiată pe Domnul însuşi. Oare vom căuta ajutorul statului pentru biserică, ştiind că Domnul este dezonorat atunci când cerem ajutorul Cezarului? De parcă Domnul nu ar putea susţine nevoile propriei Sale cauze! O să alergăm la prieteni şi la rude după ajutor, dacă ne amintim că Domnul este slăvit atunci când ne sprijinim numai pe braţul Său? Suflete, aşteaptă-L pe Dumnezeu. „Dar”, va spune cineva, „nu există mijloace?” Cu siguranţă că sunt; dar greşeala noastră constă uneori în neglijarea lor. Mult mai adesea, izvorăşte din faptul că ne punem încrederea în ele în loc să ne încredem în Dumnezeu. Puţini sunt cei care neglijează braţul creat, dar mulţi păcătuiesc încrezându-se prea mult în el. Învaţă, dragă cititorule, să-L slăveşti pe Domnul, lăsând deoparte alte mijloace, atunci când folosirea lor dezonorează numele Domnului.

Seara

Adormisem, dar inima îmi veghea.Cântarea Cântărilor 5:2

Paradoxurile abundă în experienţa creştinului. Textul nostru ne furnizează exemplul unuia: soţia adormise, dar totuşi era trează. Singurul care poate rezolva enigma credinciosului este cel care ară cu juninca experienţei (vezi Jud. 11:11-18). Mi-ar plăcea să întăresc două puncte din textul de seară: o adormire plină de jale şi o trezire plină de speranţă, adormisem”. Deşi păcatul locuieşte în noi, putem deveni slabi în îndatoririle sfinte, leneşi în disciplinele religioase, plictisiţi în bucuriile spirituale, vlăguiţi şi neglijenţi. Aceasta este o stare ruşinoasă pentru cel în care locuieşte Duhul; este extrem de periculoasă. Chiar dacă fecioarele înţelepte adorm uneori, este timpul să se scuture de amorţeala leneviei. Mă tem că mulţi credincioşi îşi pierd puterea, aşa cum şi-a pierdut Samson părul, în timp ce dorm în poala securităţii fireşti. Intr-o lume care moare în jurul nostru, este o cruzime si dormi. Cu veşnicia bătându-ne la uşă, este o nebunie. Totuşi, nici unul dintre noi nu este treaz de-a binelea. Câteva tunete ne-ar prinde bine. Este posibil să le simţim sub forma războiului, pierderilor personale sau necazurilor, dacă nu ne trezim singurii O, dacă am putea să părăsim pentru totdeauna patul uşurătăţii fireşti şi să ieşim în întâmpinarea Mirelui cu lămpile aprinsei „Inima îmi veghea”. Acesta este un semnal fericit. Viaţa nu a fost stinsă, deşi a fost mult înăbuşită. Atunci când inimile noastre renăscute luptă împotriva greutăţii naturale, ar trebui să fim recunoscători harului suveran care menţine un strop de vitalitate în „acest trup de moarte” (Romani 7:24).

Isus va auzi inimile noastre, le va ajuta şi le va vizita, fiindcă vocea inimii care veghează este într-adevăr vocea Prea Iubitului nostru, care ne spune „deschide-mi” (Cânt 5:2).Zelul sfânt va deschide cu siguranţă uşa,

 

O, binecuvântată milă! El stă la uşa încuiată
Cu inima zdrobită, şi fruntea-nsângerată;
Din suflet îmi alungă-orice păcat
Şi Il invit să intre, imediat

IZVOARE IN DEŞERT

Ajunşi lângă Misia, se pregăteau să intre în Bitinia; dar Duhul lui Isus nu le-a dat voie.(Fapte 16:7)

Ce lucru ciudat pentru Domnul să le interzică, pentru că ei mergeau în Bitinia ca să facă lucrarea lui Hristos! Şi uşa era închisă înaintea lor de Duhul lui Hristos.Au fost timpuri când şi eu am experimentat acelaşi lucru. Uneori am fost întrerupt de la ceea ce părea a fi o lucrare foarte prosperă. Şi câteodată, a venit împotrivirea şi m-a forţat să dau înapoi, sau a venit boala şi m-a forţat să mă odihnesc într-un loc izolat.În acele timpuri, era dificil pentru mine să-mi las lucrarea neterminată, când eu credeam că era o slujbă făcută prin puterea Duhului Său. Dar în final îmi aminteam că Duhul nu cere numai o slujbă de lucrare, ci şi o slujbă de aşteptare. Am ajuns să înţeleg că în împărăţia lui Hristos nu sunt numai momente de acţiune, ci şi momente de reţinere de la acţiune. Şi de asemenea am ajuns să învăţ că un loc de izolare este deseori cel mai folositor loc dintre toate în această lume diversă. Recolta lui este mult mai bogată decât sezoanele în care grâul şi vinul sunt cel mai din belşug. Deci am învăţat să-I mulţumesc binecuvântatului Duh Sfânt că multe frumoase Bitinii a trebuit să fie părăsite fără o vizită din partea mea.Dragă Duhule Sfânt, dorinţa mea este să fiu condus de Tine. Cu toate acestea, oportunităţile mele de a fi folositor par să mă dezamăgească, pentru că astăzi uşa pare deschisă spre o viaţă de slujire pentru Tine, dar mâine se închide înaintea mea tocmai când vreau să intru. Învaţă-mă să văd o altă uşă chiar în mijlocul inactivităţii acelui moment. Ajută-mă să găsesc, chiar în zona slujirii în care Tu ai închis o uşă, o nouă intrare în slujba Ta. Inspiră-mă cu cunoştinţa că un om poate uneori să fie chemat să slujească nefăcând nimic, stând liniştit şi aşteptând. Şi când îmi aduc aminte de puterea „susurului [Tău] blând” (1 Împăraţi 19:12), nu mă voi plânge că uneori Duhul nu-mi îngăduie să merg. George Matheson

Când nu pot să-nţeleg îndemnul Tatălui meu,

Ce pare să nu fie decât o soartă rea şi crudă,

Încă aud acel susur blând şoptind mereu,

Dumnezeu lucrează,Dumnezeu e credincios, AŞTEAPTĂ NUMAI.

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

Volumul III

Ieremia 21.1-14

    Profeţiile lui Ieremia nu ne sunt consemnate în ordinea în care au fost ele rostite. Cea de faţă ne poartă în vremea celui din urmă împărat al lui Iuda. Atacat de temutul său vecin, Nebucadneţar, împăratul Zedechia trimite doi soli la profet, pentru a-l ruga să-L consulte pe Domnul: era cel mai bun lucru pe care, de fapt, îl putea face. În realitate însă, el şi poporul căutau eliberarea fără ca mai întâi să se pocăiască: trândăveau prin ignorarea acestei condiţii, peste care, de altfel, nu se putea trece, din moment ce Dumnezeu nu o dădea pe una fără cealaltă (eliberarea fără pocăinţă). După toate câte anunţase Ieremia în capitolele precedente, o asemenea cerere era aproape o neruşinare şi de aceea Domnul este nevoit să le răspundă cu toată asprimea. Nu numai împăratul Babilonului va lupta împotriva lui Iuda, ci Însuşi Domnul: va lovi cu o ciumă mare oamenii şi animalele, precum odinioară turmele Egiptului (Exod 9.1-7). Totuşi, pe lângă acest drum al morţii, încă rămânea pentru acest popor un drum al vieţii… care însă cerea în mod obligatoriu recunoaşterea păcatelor şi supunerea faţă de voia lui Dumnezeu. Acest drum este încă deschis: ne-am angajat fiecare dintre noi pe el?

PÂINEA CEA DE TOATE ZILELE

Text: Faptele 16:16-34

O INIMĂ CE CÂNTĂ

Pe la miezul nopţii, Pavel şi Sila se rugau, si cântau cântări de laudă lui Dumnezeu… Fapte 16:25

Pavel şi Sila erau într-o stare jalnică. Stăteau în temniţa dinăuntru, cu spatele sângerând după bătaia crudă şi cu picioarele strânse în butuci. Cu toate acestea nu se plâng, ci se roagă – nu oftează ci cântă! Aşa se întâmplă atunci când credinţa triumfă asupra circumstanţelor – când bucuria spirituală dă biruinţă în suferinţe fizice. Trupul poate fi întemniţat dar sufletul mântuit, nu. El poate zbura deasupra necazurilor prin puterea lui Cristos. Harul lui Dumnezeu rupe legăturile necazului şi poate să-i conducă pe alţii spre lauda şi slăvirea Aceluia care dăruieşte bucurie eternă. Un creştin, pe nume Robinson, trebuia să coboare într-o mină de
cărbuni pentru a aduce nişte informaţii de la un miner. Când a ajuns jos, a întrebat pe unul din mineri cum ar putea să-l găsească pe acel om. „O, nu vei avea nici o dificultate, a spus omul, cu siguranţă că îl veţi găsi cântând”. În timp ce Robinson înainta de-a lungul galeriilor întunecoase ale minei, se gândea că acest om trebuie să cânte unul din acele imnuri sumbre, ca de exemplu: „Valea umbrei morţii m-ameninţă iar”. N-a mers mult, când a auzit în schimb o voce veselă cântând cu bucurie: „în ţara unde curge laptele şi mierea / A mea e bogăţia întregului ţinut / Aici străluce pururi ziua fericită / Şi noaptea mea de patimi pe veci a dispărut”. Harul lui Dumnezeu schimbă noaptea în zi şi durerea în cântare. Doamne, dăruieşte-ne inimi ce cântă!     H.G.B.

Prin tumultul luptei mari şi grele
Aud mereu un cântec, dulce, sfânt
Şi-n suflet îmi răsună-al lui ecou,
Cum aş putea să tac şi să nu cânt? Lowry

Credinţa în bunătatea Lui Dumnezeu dă tărie sufletului şi o cântare inimii.

DOMNUL ESTE APROAPE – GBV

http://www.gbv.ro/meditatii-zilnice/domnul-este-aproape

Isus deci, ridicânduȘi ochii și văzând că o mare mulțime venea spre El, ia zis lui Filip: „De unde să cumpărăm pâini ca să mănânce aceștia?”. Dar spunea aceasta ca săl încerce, pentru că El știa ce avea de gând să facă.      Ioan 6.5,6

Nu numai că ucenicii nu aveau resurse, dar nici nu se încredeau în Domnul că El lear putea furniza. Filip și ceilalți ucenici ajunseseră la sfârșitul posibilităților lor, însă, din nefericire, nu și la începutul încrederii lor în Domnul, așa că soluția lor a fost ca mulțimile să fie trimise săși găsească de mâncare. Domnul însă a spus: „Dațile voi de mâncare”, iar ei au descoperit că tot ceea ce aveau erau cinci pâini și doi peștișori. Totuși, cinci pâini de orz și doi peștișori, plus Hristos, însemnau suficiente resurse pentru oricât de multe persoane.

Mulți ucenici astăzi sunt precum ucenicii de odinioară. Ei nu cunosc resursele puse la dispoziția lor, căci niciodată nu sau folosit de ele. La fel ca văduva din Sarepta, ei au doar puțină făină și puțin untdelemn, insuficient chiar și numai pentru ei înșiși, darămite și pentru alții (1 Împărați 17.712). Însă ziua în care văduva a ieșit pentru a strânge două lemne ca să pregătească ultima masă, iar apoi să moară, acea zi a reprezentat începutul unei noi vieți și a unei noi experiențe. Cuvântul omului lui Dumnezeu ia schimbat obiectivul. „Nu te teme”, ia spus el, „fămi mie mai întâi …” (1 Împărați 17.13). Harul șia început cu blândețe lucrarea în ea, iar credința ei sa întărit tot mai mult. Din ziua aceea, ea a descoperit că avea resurse inepuizabile; prin urmare, foametea sa încheiat pentru ea. Nevoile ei au fost împlinite din belșug, iar ea a devenit un canal de binecuvântare și pentru alții. Aceasta este exact ceea ce Domnul dorește pentru ai Săi în ziua de astăzi. Având făina și untdelemnul, adică pe Hristos ca viață a noastră și Duhul Sfânt ca putere a ei, deși trăind întro lume a foametei, a secetei și a morții, putem totuși să fim canale ale binecuvântării pentru alții. L. Laurenson

SĂMÂNȚA BUNĂ

http://www.gbv.ro/meditatii-zilnice/samanta-buna

… Care Dumnezeu este mare ca Dumnezeul nostru? Psalmul 77.13

De nescufundat, de neînvins?

Titanic. Nenorocirea bine-cunoscută din istoria navigației a avut loc în 15.04.1912. Uriașul vapor de lux Titanic (270 m lungime, 51.000 cai-putere), care se credea că este de nescufundat, s-a lovit la prima călătorie de un ghețar și s-a scufundat. Peste 1.500 pasageri și-au găsit moartea în valurile înghețate ale Atlanticului de Nord.Bismarck. Crucișătorul de luptă (1939, 250 m lungime, 150.000 cai-putere) a fost cel mai modern și cel mai mare vapor al timpului său și mândria cea mare a marinei naziste. În 1941 a primit în luptă o torpilă, care a deteriorat cârma sensibilă. Incapabil de a fi manevrat și a devenit o epavă, crucișătorul impozant s-a scufundat în 27 mai în Atlantic. Numai 116 din cei peste 2.500 oameni ai echipajului au supraviețuit.Kursk. Submarinul nuclear (1990-1991, 150 m lungime, 98.000 cai-putere) era una din cele mai moderne vase ale marinei ruse. Kursk a participat în august 2000 la o manevră pe marea Barents. Datorită unei torpile aflate la bordul navei, aceasta a explodat. Submarinul nuclear s-a scufundat in marea Barents. Niciunul dintre cei 112 oameni ai echipajului nu a putut fi salvat.De unde vin visele arogante de invulnerabilitate și de neînvingere? Omul vrea în definitiv să fie puternic și independent de Dumnezeu. Dar fără Dumnezeu, omul nu poate exista – nici măcar un minut.

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

www.fundatiaseer.ro

LUCRURILE PE CARE LE MERITĂ COPILUL TĂU (3)

„Ca să fii fericit, tu şi copiii tăi după tine…” (Deuteronom 4:40)

     Copiii noştri ne reamintesc foarte mult de tinerețea noastră, iar uneori suntem cuprinși de teamă. Vedem în ei aceleaşi spaime şi aceleaşi înclinaţii cu care ne-am luptat şi noi. Îi vedem cum merg pe autostrada vieţii şi se ciocnesc de aceleași lucruri, cam în aceleaşi locuri în care şi noi am făcut la fel… şi e aproape imposibil să nu-ţi doreşti să-i salvezi. Uneori, însă, nu putem! Au crescut şi şi-au format propria lor gândire, propriile calităţi şi vise.

Dacă e să învăţăm o lecţie din pilda fiului risipitor, atunci aceasta ar fi că părinţii buni pot educa inclusiv copiii care pricep numai prin metoda cea mai dureroasă. Aşadar, ce putem face noi? Putem să ne rugăm pentru ei – şi „să fim acolo” când se vor întoarce. Mulţi adulţi de succes au fost odată fii risipitori, salvaţi prin rugăciunile unui părinte care a refuzat să renunţe la ei. Dacă ceea ce faci te îndepărtează de timpul tău de rugăciune cu copiii tăi, priorităţile tale sunt greşite. Nimic nu este mai preţios decât timpul petrecut înaintea lui Dumnezeu, mijlocind pentru ei. Poate spui: „Dar nu ştiu cum să mă rog!”

Încearcă să spui această rugăciune: „Tată, sunt îngrijorat de direcţia în care merg copiii mei. Momentan, am impresia că nu mă mai aud şi că nu mai am nici o influenţă asupra lor. Tu, însă, îi poţi îndruma. Le poţi aduce aminte ceea ce au învăţat – şi-i poţi pune în acele împrejurări care îi vor întoarce la Tine. Cuvântul Tău spune că, dacă eu Te ascult, lucrurile vor merge bine pentru mine şi copiii mei (Deuteronom 4:40). Aşadar, mă bazez pe promisiunea Ta, crezând că ei vor alege să Te slujească şi să umble în binecuvântarea Ta tot restul vieţii lor. În Numele lui Isus mă rog. Amin”.


23 Septembrie 2016

TOTUL PENTRU GLORIA LUI

de Oswald CHAMBERS

Țelul misionarului

„Iată că ne suim la Ierusalim.” Luca 18:31

In viaţa naturală ambiţiile noastre se schimbă pe măsură ce ne maturizăm, dar în viaţa creştină ţelul ne este dat de la început, Începutul este identic cu sfârşitul, şi anume este Domnul Însuşi, începem cu Cristos şi terminăm cu El – „Până vom ajunge toţi la… statura plinătăţii Lui Isus Cristos”, nu la ideea pe care o avem noi despre ce ar trebui să fie viaţa creştină. Scopul misionarului este să facă voia lui Dumnezeu, nu să fie folositor, nu să-i câştige pe cei pierduţi; el este folositor şi-i câştigă pe păcătoşi, dar nu acesta este scopul lui. Scopul lui este să facă voia Domnului său. In viaţa Domnului nostru, Ierusalimul a fost locul unde, pe cruce, a ajuns la punctul culminant al voii Tatălui Său; dacă nu mergem acolo cu Isus, nu vom avea parte de compania Lui. Nimic nu L-a descurajat pe Domnul nostru în calea Lui spre Ierusalim. El n-a trecut niciodată în grabă prin anumite sate unde a fost persecutat, nici nu a zăbovit în locurile unde a fost binecuvântat. Nici recunoştinţa, nici nerecunoştinţa nu L-au clintit câtuşi de puţin pe Domnul de la scopul Său de a merge la Ierusalim.

„Ucenicul nu este mai presus de învăţătorul său.” Cu alte cuvinte, aceleaşi lucruri ni se vor întâmpla şi nouă în drumul spre Ierusalimul nostru. Vor fi lucrări ale lui Dumnezeu care se vor manifesta prin noi. Oamenii vor fi binecuvântaţi, unul sau doi îşi vor arăta recunoştinţa, iar ceilalţi vor fi cu totul nerecunoscători, dar nimic nu trebuie să ne abată de la calea spre Ierusalimul nostru.

„Acolo L-au răstignit.” Aceasta s-a întâmplat când Domnul a ajuns la Ierusalim şi acest eveniment este calea spre mântuirea noastră. Sfinţii nu sfârşesc în răstignire; prin harul Domnului, ei sfârşesc în glorie între timp. Cuvântul nostru de ordine trebuie să fie: „Şi eu merg la Ierusalim”.

MANA DE DIMINEAŢĂ

„Nu am fost neascultător vedeniei cereşti.”

FAPTELE APOSTOLILOR 26:19

Vedenia cerească a fost baza şi punctul de plecare al slujirii apostolului Pavel. Acest rebel, acest om violent, cel mai îndârjit dintre vrăjmaşii lui Dumnezeu, s-a hotărât să-L asculte de îndată ce a văzut pe drumul Damascului pe Domnul Isus slăvit. Şi el a ascultat până la sfârşitul vieţii, cu rezultatele pe care le cunoaştem din Cuvânt.Sunt atâţia creştini care nu au roadele Duhului! Mărturia lor nu este efectul ascultării de „viziunea cerească.” Ei trăiesc, sau mai degrabă vegetează pe loc şi se învârtesc în jurul lor înşişi. Şi voi? Poate n-aţi ascultat; păstrând o parte din „preţ” ca Anania şi Safira, poate n-aţi fost sinceri faţă de Dumnezeu şi aţi menţinut reticienţe şi rezerve. Sunteţi cumva din aceia care trăiesc în ziua închipuirilor false, a gândurilor lor proprii, într-un miraj înşelător? Astfel de înşelăciuni există numai acolo unde este neascultare de voia Lui Dumnezeu pe care ne-o descopere El în Cuvântul Lui sfintelor Scripturi.

„Nu am fost neascultător de vedenia cerească.” Opriţi-vă astăzi la acest cuvânt, lăsaţi-L în sfârşit pe Dumnezeu să pătrundă până în adâncul fiinţei voastre. Cedaţ-I Lui lucrul acela deosebit la care ţineţi cu preţul neascultării de Cuvântul Lui şi care este pricina inimii voastre împărţite, fapt care vă împiedică să vă consacraţi în întregime viaţa pentru slava lui Dumnezeu. Care ar putea să fie lucrul acela la care ţineţi? Poate ambiţia firească chiar în lucrurile religioase; poate duhul de întâietate; poate lumea care a pătruns bine în viaţa voastră, poate chiar păcatul sub o formă sau alta şi care vă împiedică să aveţi o reală părtăşie cu Domnul Isus. Dacă este ceva de soiul acesta, recunoaşteţi imediat înaintea lui Dumnezeu, cereţi-I iertare şi faceţi un început nou.încredinţat deplin că avea de a face cu Domnul Isus pe care îl prigonise, Saul îl întreabă îndată: „Doamne, ce vrei să fac?” De atunci înainte, aceasta a fost deviza vieţii lui. Întâlnirea noastră personală cu Domnul Isus să nu fie o emoţie trecătoare ci o experienţă ale cărei efecte să se cunoască până la sfârşitul vieţii şi slujirii noastre de credincioşi. Şi în sânul unei lumi nestatornice şi împotrivitoare, Dumnezeu să ne dea harul unei stăruinţe depline până la capăt.

O, de-am avea şi noi această deviză care să ne determine să fim hotărâţi şi serioşi! „Domne, ce vrei să fac?” Cândva un grup de credincioşi s-a hotărât ca să întrebe mereu: „Doamne, ce-ai face Tu în locul meu?” Şi dacă am trăi sub imperiul aceste întrebări, de câte lucruri rele şi dezonorante pentru Domnul, am fi scutiţi!Prea puţin înseamnă să propovăduim sau să apărăm adevărul lui Dumnezeu, dacă nu reuşim să-l demonstrăm în viaţa noastră. Cea mai grea din toate pedepsele este când Domnul ne lasă să umblăm în căile noastre ca să ne culegem roadele. Libertatea voinţei noastre este sclavie faţă de diavol.

MÂNTUIREA PRIN HRISTOS

Meditaţii zilnice – de Fritz BERGER

„Strigăt de biruinţă şi de mântuire este în corturile celor drepţi: mâna dreaptă a Domnului face fapte mari”.

Psalm 118:15.

Cine este acela care poate cânta cu bucurie despre biruinţă? Sunt aceia care pot spune: „Domnul este tăria mea şi cântarea mea, El este mântuirea mea”. Sunt acei oameni care nu se mai încred în puterea lor proprie deoarece, bazându-se pe puteri proprii s-au ruşinat; apoi ei s-au liniştit. Căci este scris: „În pocăinţă şi în odihnă va fi mântuirea voastră”. Sunt oameni care renunţă să-şi mai facă planuri şi să programeze activităţi evlavioase, ci stau la picioarele lui Isus ştiind: „El mă conduce pe cărări drepte datorită numelui Său”. Și El ne conduce câteodată pe drumuri pe care noi n-am vrea să mergem, aşa cum i-a prezis lui Petru. Dar încredinţîndu-ne viaţa în mâinile Sale, putem fi fericiţi, datorită faptului că toate cărările Domnului sunt pline de bunătate şi drepte şi dreapta Domnului este înălţată şi păstrează biruinţa. De aceea putem avea siguranţă în braţele Lui. Este scris: „Cel care biruieşte va moşteni totul”. Cununa aparţine biruitorilor. Ar putea cineva să argumenteze în mod firesc: „Eu, încă nu am biruinţă totală”. Si avem impresia că nici nu putem ajunge la o biruinţă totală. Dar dacă procedăm asemenea creştinului din „Călătoria Pelerinului” a lui Bunyan, căruia i-a căzut sabia din mână şi era căzut la pământ, fiind aparent învins. Dar a putut apuca din nou, sabia spunând: „Nu te bucura duşmanul meu! Mă voi scula iarăşi! Si cu Cuvântul l-a determinat să fugă. Astfel a devenit biruitor. Dacă am păcătuit şi ne plecăm, contând pe jertfa Domnului Isus cu valabilitate veşnică, duşmanul este învins, iar noi putem avea bucuria biruinţei. Privind la această jertfă, putem cânta cu bucurie.

TEZAURUL PROMISIUNILOR LUI DUMNEZEU

de Charles H. SPURGEON

IZBĂVIRE DE PRAF ŞI PLEAVĂ

„Căci iată, voi porunci şi voi vântura casa lui Israel între toate neamurile, cum se vântură cu ciurul, fărăsă cadă un singur bob la pământ.” Amos 9.9

Această vânturare durează şi în vremea noastră. Oriunde mergem, noi trebuie să fim vânturaţi şi trecuţi prin ciur. În toate ţările, poporul lui Dumnezeu este cernut ca grâul în ciur. Adeseori Satana ţine unealta în care el ne hărţuieşte în toate felurile cu furie, în dorinţa lui de a ne doborî şi a ne înlătura de pe cale. Necredinţa ştie şi ea cum să ne tulbure inimile şi duhul nostru prin temeri necurmate. Câteodată lumea îi vine în ajutor necredinţei în această lucrare a sa şi ne împinge când la dreapta, când la stânga, cu furie. Pe deasupra şi Biserica lumească ia parte în mare măsură cu puterile sale la această lucrare a necredinţei ca să facă aceste zguduiri şi mai violente. Bine, bine! Faceţi aşa! În felul acesta grâul va fi despărţit de paie, de praf şi de pleava nefolositoare. Ce siguranţă plină de tărie şi întăritoare dă însă această făgăduinţă: „Nu va cădea nici un bob la pământ”, adică nici unul nu se va pierde. Tot ce este bun, adevărat şi de preţ va fi păstrat. Nici unul din cei mai slabi credincioşi nu va fi pierdut şi nici unul nu va avea vreo pagubă care să poată fi socotită ca o adevărată pierdere. Noi vom fi păziţi aşa de bine tot timpul cât va ţine cernerea, aşa încât această cernere va fi pentru noi un câştig în Domnul Isus Cristos.

DOMNUL ESTE APROAPE!

Calendar Biblic

„Vedeţi şi păziţi-vă de orice fel de lăcomie de bani; căci viaţa cuiva nu stă în belşugul avuţiei lui.” Luca 12,15.

In Efeseni 5.3 lăcomia se enumără pe lângă alte două păcate mari. Aceasta ne arată că şi lăcomia este un păcat mare în ochii lui Dumnezeu care este sfânt şi drept. Păcatul lăcomiei este mai greu de recunoscut ca păcatul curviei şi al preacurviei. Păcatele mari care ies la iveală sunt recunoscute de toţi credincioşii ca rele. Pentru fiecare este clar că un astfel de rău trebuie dat afară din mijlocul lor. (vezi cu mare atenţie 1 Cor. 5.13). Lacomul în primul rând poate fi clasificat ca economisitor. Dacă lăcomia este în inimă, atunci economia poate trece uşor la zgârcenie, iar lăcomia abia după o vreme va fi descoperită. Zgârcenia şi lăcomia sunt cele două lucruri care caută să acapareze inima şi casa creştinului. Inimile noastre sunt înşelătoare. De aceea să veghem şi să ne rugăm ca El să ne dea har de a ne cerceta în lumina Sa. Strădania şi hărnicia peste măsură la locul de muncă şi în lucrările după program pot să fie lăcomie. Câţi copii ai lui Dumnezeu au devenit lacomi din dragostea de a avea mulţi bani! De aceea să ne ferim şi să cercetăm în amănunţime Cuvântul lui Dumnezeu care spune: „Căci iubirea de bani este rădăcina tuturor relelor şi unii care au umblat după ea au rătăcit de la credinţă şi s-au străpuns singuri cu o mulţime de chinuri.” (1 Tim. 6.10).

Dacă ne găsim bogăţia în Domnul Hristos şi ne hrănim cu El atunci lucrurile pământeşti vor apărea fără valoare. De-ar deveni Persoana Lui măreaţă centrul activităţii noastre şi de L-am slăvi în viaţa noastră!

Atâţia inşi spun că au găsit în Isus iertare şi pace şi totuş se hrănesc cu atâtea lucruri felurite care de fapt nu au nimic comun cu Hristos. îşi risipesc duhul prin citirea jurnalelor şi a literaturii uşuratice şi neruşinate de astăzi!

BĂTÎND LA UȘA LUI DUMNEZEU

de Oswald CHAMBERS

Doamne, vreau să-Ţi mulţumesc pentru bucuria profundă şi vie cu care aştept a doua Ta venire! O, de aş afla har în ochii Tăi şi de m-aş purta mai vrednic de mântuirea Ta cea mare!

MEDITAŢII ZILNICE

de Wim MALGO

«Cine are pe Fiul, are viaţa. Cine n-are pe Fiul lui Dumnezeu, n-are viaţa.» 1 IOAN 5,12

Faptul că eşti născut din nou nu poate rămâne ascuns, deoarece Domnul Isus spune: «Ii veţi cunoaşte după roadele lor» (Matei 7,16). Dacă eşti creştin numai cu numele nu poţi avea roadele Duhului Sfânt. Îţi este ruşine să recunoşti pe Isus şi, dacă trebuie să alegi, alegi întotdeauna calea cea mai uşoară. «Nu fac mărturisiri despre viaţa mea», vei spune atunci. Bineînţeles că nu, deoarece cum ai putea vorbi despre o viaţă nouă, cum ai putea să-L mărturiseşti pe Isus, dacă nu Îl cunoşti cu adevărat? Gândeşte-te pentru un moment: esti născut din nou sau doar mimezi viata de credinţă? Un copil al lui Dumnezeu cu adevărat născut din nou trebuie să Îl mărturisească fiindcă L-a cunoscut pe Cel care i-a iertat toate păcatele. Isus trebuie să Se descopere prin cuvinte şi prin fapte, prin întreaga viaţă a unui om născut din nou. De ce? Pentru că Isus Cristos însuşi, prin Duhul Său, locuieşte în inimile acestor oameni. Poate vei răspunde: «Dar cunosc mulţi „credincioşi” ale căror fapte vorbesc atât de tare că nu le mai aud cuvintele». Din păcate ai dreptate. Dar aceşti aşa-zişi «credincioşi» vor fi judecaţi înaintea tronului de slavă al lui Dumnezeu. Schimbă însă acest lucru situaţia ta? La ce-ti foloseşte religiozitatea dacă nu vii la Cristos, dacă nu faci pasul credinţei spre Isus?

MEDITAŢII PENTRU FIECARE ZI A ANULUI

de Charles H. SPURGEON

Dimineaţa şi Seara

Dimineaţa

„Spre lauda slavei harului Său, pe care ni l-a dat în Prea Iubitul Lui.” Efeseni 1:6

Ce privilegiu! El include îndreptăţirea noastră în faţa lui Dumnezeu, dar termenul „dat” înseamnă mult mai mult în limba greacă. El semnifică faptul că suntem obiectele plăcerii divine, sau chiar şi mai mult, a desfătării divine. Cât de minunat este faptul că noi — viermi, muritori, păcătoşi – suntem obiectul dragostei divine! Dar aceasta se întâmplă numai „în Vrea Iubitul Lui”. Unii creştini par să fie acceptaţi prin experienţa lor; cel puţin, aceasta este părerea lor. Când sufletele lor sunt vii şi speranţele strălucitoare, ei cred că Dumnezeu îi acceptă, fiindcă se simt atât de sus, atât de aproape de cer, atât de sus faţă de pământ! Dar atunci când sufletele lor se târăsc în praf, sunt victimele temerii că nu vor fi niciodată acceptaţi. Dacă ar putea, ar vedea că toate bucuriile lor nu îi înalţă, şi că toate vremurile de disperare nu îi coboară în vederea Tatălui lor; dimpotrivă; Sunt acceptaţi prin Cel care nu se schimbă niciodată, Cel care este întotdeauna iubit de Dumnezeu, întotdeauna desăvârşit, întotdeauna fără pată sau zbârcitură. Cât de fericiţi ar fi, şi cât de mult L-ar slăvi pe Mântuitorul, dacă ar realiza acest adevăr! Bucură-te, deci, credinciosule! Eşti primit „în Prea Iubitul Lui”. Priveşti înăuntrul tău şi spui: „Nu există nimic demn de a fi primit aici!” Dar uită-te la Christos, şi vezi dacă nu este ceva demn de primit acolo. Păcatele tale te necăjesc, dar Dumnezeu a aruncat la spate păcatele tale, şi eşti primit în Cel Neprihănit. Trebuie să te lupţi cu stricăciunea şi să rezişti ispitelor, dar eşti deja primit în Cel care a biruit puterile iadului. Diavolul te ispiteşte, dar bucură-te. El nu te poate distruge, fiindcă eşti primit în Cel care a zdrobit capul Satanei. Eşti deplin asigurat de poziţia ta slăvită. Nici sufletele glorificate nu sunt mai primite decât tine. Ei sunt primiţi în cer „în Prea Iubitul” şi tu eşti primit acum în Christos.

Seara
Isus a răspuns: „Tu zici: dacă poţi!” Marcu 9:23

Un anumit om avea un fiu posedat de demoni, care era lovit de un duh care îl făcea mut. Tatăl asistase la încercările zadarnice ale ucenicilor de a-l vindeca (vezi Marcu 9:18), aşa că avea puţină credinţă în Christos, sau chiar deloc. De aceea, când Isus i-a spus să-şi aducă fiul la El, el a răspuns: „daci poţi face ceva, fie-Ţi milă de noi şi ajută-ne” (vers. 22). lntr-adevăr exista un „dacă” în problema aceasta, dar sărmanul tată îl pusese într-un loc greşit. Fără să-i poruncească omului să retracteze acel „dacă”, Isus Christos l-a aşezat cu blândeţe în locul potrivit, „într-adevăr”, părea El să zică, „nu există nici un „dacă” în privinţa puterii sau voinţei Mele. Probabilitatea se află altundeva”. El i-a spus tatălui: „toate lucrurile sunt cu putinţă celui care crede” (vers. 23). Când omul a auzi aceste cuvinte, încrederea i-a fost întărită, şi a înălţat o rugăciune umilă pentru o credinţă mai mare. Imediat, Isus a spus un cuvânt şi demonul a fost izgonit, cu porunca de a nu se mai întoarce niciodată. Avem de învăţat o lecţie din acest incident. Ca şi omul acesta, realizăm că există un „dacă” undeva, dar bâjbâim în permanenţă şi îl aşezăm într-un loc nepotrivit. Facem supoziţii şi prezumţii de felul! „Dacă Isus mă poate ajuta…”; „Dacă îmi poate oferi har ca să biruiesc ispita…”; „Dacă mă poate ierta…”; „Dacă îmi poate da succes…” Dacă El poate? Nu, dacă tu poţi crede. El poate şi vrea. L-ai pus greşit pe „dacă”. Dacă tu te poţi încrede în El, toate lucrurile sunt cu putinţă pentru Christos, pentru că toate sunt cu putinţă pentru tine. Credinţa se sprijină pe puterea lui Dumnezeu şi este îmbrăcată în slava Lui Dumnezeu. Ea poartă veşminte regale şi călăreşte pe calul Regelui, fiindcă este un har pe care Dumnezeu îl onorează. Echipată cu glorioasa putere a Duhului, credinţa devine, în atotputernicia lui Dumnezeu, capabilă să lupte, să îndrăznească şi să sufere. „Toate lucrurile” — fără limită — „sunt cu putinţa celui care crede”. Suflete, poţi să îl crezi pe Domnul în seara aceasta?

IZVOARE IN DEŞERT

„Cine crede în Mine, din inima lui vor curge râuri de apă vie, cum zice Scriptura”. (Ioan 7:38)

Unii dintre noi suntem tulburaţi, întrebându-ne de ce Duhul Sfânt nu ne umple. Problema este că noi primim din belşug, dar nu dăm la alţii. Dacă vei da binecuvântarea pe care ai primit-o, planificându-ţi viaţa pentru mai multă slujire şi pentru a fi o binecuvântare pentru cei din jurul tău, atunci vei vedea repede că Duhul Sfânt este cu tine. El îţi va da binecuvântări pentru slujire, dându-ţi tot ce-ţi poate încredinţa ca să dai mai departe la alţii.Nici o muzică nu este atât de cerească cum este cea făcută de o harfă eoliană. Este un frumos eveniment al naturii, dar el are o paralelă spirituală. Harfa nu este nimic altceva decât o cutie de lemn cu corzi aranjate în armonie, aşteptând să fie atinse de degetele nevăzute ale vântului rătăcitor. În timp ce răsuflarea cerului alunecă peste corzi, notele care sunt aproape divine plutesc prin aer, ca şi cum un cor de îngeri ar trece pe acolo şi ar atinge corzile.În acelaşi fel, este posibil să ne ţinem inimile deschise pentru atingerea Duhului Sfânt care poate cânta pe ele după cum alege, în timp ce noi aşteptăm în linişte pe calea slujirii Lui. din Zilele cerului pe pământ

Când apostolii „s-au umplut de Duh Sfânt” (Fapte 2:4), ei n-au închiriat camera de sus şi au stat acolo ca să ţină adunări despre sfinţenie. Ei au mers pretutindeni, predicând evanghelia. Will Huff

„Dacă mi-am mâncat singur pâinea”,

    Spunea patriarhul cu dispreţ;

Ce ar fi crezut el despre Biserica în care se vede

    Păgânismul – uriaşă, singuratică,

Fără Dumnezeu, fără Hristos, cu sufletul nehrănit,

    În timp ce durerea Bisericii este belşugul de pâine,

Pe care ea îl mănâncă singură?

„Fără plată aţi primit, fără plată să daţi”,

    Spune Cel care ne-a dat totul.

Cum va putea sufletul din noi să mai trăiască

    Surd la chemarea celor flămânzi,

Pentru care sângele Domnului a fost vărsat,

    Şi trupul Lui a fost frânt ca să le dea lor pâinea,

Dacă noi ne mâncăm singuri pâinea?

Arhiepiscopul William Alexander

Unde este fratele tău Abel? Geneza 4:9

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

Volumul III

Ieremia 20.1-18

    Spunând lumii adevărul despre starea ei, aceasta ne expune imediat urii acesteia. Profetul a făcut această experienţă dură. Complotul pe care l-am văzut că se urzea împotriva lui în cap. 11.19 şi 18.18 îşi atinge de data aceasta scopul. Ieremia este lovit şi torturat prin «îngrijirile» lui Paşhur. Cine era omul acesta? Unul dintre preoţii de vază (v. 1) şi, în plus, unul dintre acei profeţi ai minciunii (v. 6; cap. 14.14) care, spre deosebire de Ieremia, se bucura de întreaga favoare a poporului. La rândul său, acest om trebuie să audă împotriva lui o profeţie a adevărului.    Ieremia trage încă un semnal de alarmă cu privire la îndemnul din Iacov 5.10. El este o imagine a Domnului Isus: a vestit adevărul singur, urât şi lovit din cauza acestuia (şi încă de către unul dintre preoţi); a devenit obiect al ocărilor şi al dispreţului; în el, Cuvântul Dumnezeului său a fost „ca un foc aprins” (v. 9). Cu toate acestea, deşi a fost împins de dragostea pe care o purta şi pentru Domnul şi pentru poporul său, Ieremia rămâne departe de Modelul desăvârşit. El dă glas amărăciunii şi, precum Iov (Iov 3), îşi blestemă ziua naşterii, în el nu se întrevede harul faţă de vrăjmaşii săi…

    Cititorule, permite-mi o întrebare: Ai fost tu în mod real înfrânt de Domnul? A fost El mai tare decât tine? (v. 7; comp. cu Filipeni 3.12).

PÂINEA CEA DE TOATE ZILELE

Text: 1 Ioan 1:1-10

IERTAŢI DE TOATE PĂCATELE!

„…şi sângele lui Isus Cristos, Fiul Lui, ne curăţeşte de orice păcat.” 1 Ioan 1:7

Când Isus a murit pe Cruce, El a plătit pedeapsa pentru toate păcatele lumii. Aceasta înseamnă că atunci când credem în Isus ca Mântuitorul nostru, experimentăm o iertare completă. Deşi pot exista consecinţe dureroase pentru păcatele noastre, aceasta nu reprezintă pedeapsa. El a plătit preţul pentru toate. Totuşi, unii creştini au probleme cu acceptarea iertării complete a lui Dumnezeu. O femeie mi-a povestit recent despre viaţa pe care a trăit-o înainte de-a fi mântuită. Umblase din bar în bar încurcându-se cu diferiţi bărbaţi. Au trecut de atunci câţiva ani. L-a primit pe Isus ca Mântuitorul ei şi s-a căsătorit cu un creştin. Cu toate acestea, nu putea să-şi scoată din minte viaţa de dinainte. Se temea că Dumnezeu îi va da necazuri soţului ei şi o va pedepsi pentru viaţa ei trăită în păcat. Nu putea să creadă că Dumnezeu a iertat-o, dar El a făcut acest lucru. Să citim textul Scripturii din nou: „Sângele lui Isus Cristos, Fiul Lui, ne curăţeşte de orice păcat”. Şi ce s-a petrecut cu ele? Ele se află pe fundul celei mai adânci mări (Mica 7:19)- Ele au fost îndepărtate de la noi atât cât este de departe răsăritul de apus (Ps. 103:12). Dumnezeu nu-Si mai aduce aminte de ele (Evrei 8:12).

Cu ce drept această femeie îngrijorată, sau oricare din noi înşine, mai ţinem socoteala acestor păcate împotriva noastră înşine? Să ne mai gândim la ele? Să credem că Dumnezeu ne va pedepsi? Niciodată! Moartea lui Cristos a fost pedeapsa suficientă pentru ele. Ea este baza în care am fost iertaţi de toate păcatele noastre. – D.C.E.

Poate cel mai mare păcat fi iertat,
Vina lui a fost pe deplin plătită.
Murind răstignit Cristos sus pe Calvar,
Pedeapsa-ntreagă a fost ispăşită.    
D.J.D.

Când Dumnezeu ne mântuieşte,
păcatele ne sunt iertate si uitate pentru totdeauna.

DOMNUL ESTE APROAPE – GBV

http://www.gbv.ro/meditatii-zilnice/domnul-este-aproape

„Și împăratul Roboam sa întărit în Ierusalim și a împărățit … Și el a făcut rău, pentru că nu șia îndreptat inima săL caute pe Domnul.”  2 Cronici 12.13,14

Din cauza păcatelor sale, Roboam a adus nenorocirea asupra poporului, scăzând numărul ostașilor săi cu aproape trei milioane, chiar de la începutul domniei sale. El a urmat exemplul nepotrivit al tatălui său, luânduși multe soții. A arătat însă înțelepciune prin faptul că ia împrăștiat pe fiii săi în teritoriile lui Iuda și Beniamin, așezândui în cetăți întărite și dândule hrană din abundență. Probabil că a dorit să evite luptele pentru tron care au avut loc la sfârșitul vieții bunicului său David.

Și noi creștinii avem nevoie de înțelepciunea spirituală care corespundeînțelepciunii naturale manifestate de Roboam. Dacă cei ai Domnului sar hrăni mai mult cu adevărul și ar avea mai mult pe inimă interesele lui Hristos, ar exista mai puțină ceartă între ei. Din nefericire însă, se întâmplă adesea că „fiii veacului acestuia sunt mai chibzuiți față de generația lor decât fiii luminii”. Înțelepciunea lui Roboam a fost răsplătită atunci când, la sfârșitul domniei sale, fiul său, Abiia, a fost încoronat în liniște, fără împotrivire din partea numeroșilor lui frați.

Roboam a murit la vârsta de cincizeci și opt de ani. Ultimul comentariu al Duhului Sfânt cu privire la caracterul său este semnificativ: „El a făcut rău, pentru că nu șia îndreptat inima săL caute pe Domnul”. Întro singură frază ni se prezintă întreaga explicație pentru falimentul său, atât ca împărat al lui Iuda, cât și ca slujitor al Domnului care îi dăduse această poziție înaltă. El nu șia îndreptat inima săL caute pe Domnul. Dumnezeu să ne dea harul să căutăm mai întâi împărăția și dreptatea Sa. Doar așa putem fi feriți de rău, astfel ca viața noastră să nu fie ca cea a lui Roboam – o succesiune tristă de căderi și de abateri. C. Knapp

SĂMÂNȚA BUNĂ

http://www.gbv.ro/meditatii-zilnice/samanta-buna

„Căci noi n-am adus nimic în lume, și nici nu putem duce cu noi nimic din ea.” 1 Timotei 6.7

Deșertăciunea lucrurilor pământești

Familia Fugger din Augsburg era cunoscută de prin anii 1367 datorită legăturilor comerciale și bancare, pe care le avea la curtea regelui Carol Quintul. Un cronicar al epocii scria despre Jakob Fugger, că „împărații, regii, prinții și seniorii au negociat cu el, papa l-a numit fiul său iubit și l-a îmbrățișat, cardinalii se ridicau în fața lui”. Afaceristul plin de bani era considerat o „glorie a întregii Germanii”.

Dar orice început are și un sfârșit. Linia familiei Fugger s-a stins prin anul 1494. Așa trece gloria lumii! Să ne gândim în aceste momente la vremelnicia și deșertăciunea lucrurilor pământești! Tot ce dobândim în viața noastră, fie scurtă, fie lungă, are valoare numai pentru timpul vieții noastre. Aceste lucruri pot face viața noastră mai plăcută și fără greutăți, dar pentru veșnicie nu au nicio valoare. Dacă vine moartea la noi, trebuie să lăsăm totul, nu putem lua nimic cu noi dincolo. Ceea ce putem lua cu noi sunt păcatele noastre; cu ele ne vom prezenta în fața lui Dumnezeu. Dar mulțumiri fie aduse lui Dumnezeu, că a pregătit calea eliberării de păcate mărturisindu-le Mântuitorului. El poate și vrea să le ierte. Dacă ne recunoaștem starea noastră în fața Mântuitorului, vom fi iertați pentru veșnicie.

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

www.fundatiaseer.ro

LUCRURILE PE CARE LE MERITĂ COPILUL TĂU (2)

„Apropie-i… ca să-i binecuvântez.” (Geneza 48:9)

     Iată încă sugestii de lucruri pe care cred că le merită copilul tău din partea ta:

1) Iartă-l şi fii gata să-ţi ceri şi tu iertare de la el. Făcând astfel, îl înveţi că: a) Toţi trebuie să dăm socoteală de faptele noastre; b) Eşecul nu te face un ratat; el face parte din procesul învățării şi al maturizării, iar atunci când avem un eşec, de fapt, creştem; c) Trebuie să fim grabnici să arătăm altora aceeaşi bunătate care ne-a fost şi nouă arătată de atâtea ori.

2) Separă lucrurile. Un tată devenea tot mai neliniştit şi deprimat cu cât se apropia aniversarea vârstei de doisprezece ani a fiului său. La scurt timp după sărbătorirea zilei de naştere, tatăl a dat peste un album cu poze din propria sa copilărie. Atunci şi-a dat seama că și el avea doisprezece ani când tatăl său îşi abandonase familia şi apoi se sinucisese. Văzându-l pe fiul său la aceeaşi vârstă, el resimţise teama vechilor răni, nevindecate… A fost ajutat să-şi recapete perspectiva şi pacea minții, de către un consilier care l-a făcut să-şi dea seama că el era o persoană foarte diferită de tatăl său, plus că nu avea de gând să-şi părăsească familia! Deci, ai grijă și învață cu discernământ din experiențele altora!

3) Binecuvântează-ți copilul. „Sunt fiii mei pe care mi i-a dat Dumnezeu aici.” Israel a zis: „Apropie-i, te rog, de mine, ca să-i binecuvântez.” (este scurtul dialog al lui Iosif cu tatăl său, din Geneza 48.9).

Principiile după care trăieşti şi binecuvântările de care te bucuri trebuie transmise mai departe copiilor şi nepoţilor tăi. Fie că este vorba de a exprima personal ceea ce simţi în inima ta, fie că le trimiţi un bileţel sau un email pentru a le spune că eşti mândru de ei, binecuvântează-ţi copiii cu fiecare ocazie care ţi se iveşte!

22 Septembrie 2016

TOTUL PENTRU GLORIA LUI

de Oswald CHAMBERS

Învăţătorul misionarului

Voi Mă numiţi învăţătorul şi Domnul şi bine ziceţi, căci sunt.”

Ioan 13:13

A avea un învăţător şi a fi sub stăpânirea cuiva nu este unul şi acelaşi lucru. A avea un învăţător înseamnă că există cineva care mă cunoaşte mai bine decât rnă cunosc eu însumi, cineva care-mi este mai apropiat decât un prieten, cineva care înţelege străfundurile inimii mele şi le satisface pe deplin, cineva care mi-a adus acel sentiment de siguranţa că El a împlinit şi a rezolvat orice nedumerire şi problemă din mintea mea. Aceasta, şi nu altceva. înseamnă a avea un învăţător – „Unul singur este învăţătorul vostru: Cristos” (Matei 23:8).Domnul nostru nu ne obligă niciodată la ascultare; nu ia măsuri să mă determine să fac ceea ce vrea EL. Uneori aş vrea ca Dumnezeu sa stăpânească asupra mea şi să mă determine să fac anumite lucruri, dar El nu va face aceasta; altă dată aş vrea ca El să mă lase în pace, dar nu mă lasă.”Voi Mă numiţi învăţătorul şi Domnul” – dar este El aşa? Cuvintele învăţător, Stăpân şi Domn au doar puţin spaţiu în vocabularul nostru. Noi preferăm cuvintele Mântuitor, Sfinţitor, Vindecător. Singurul cuvânt care descrie relaţia practică a unui învăţător cu elevii săi este dragostea, şi noi ştim foarte puţin despre dragoste aşa cum o revelează Dumnezeu. Acest lucru este dovedit de felul cum folosim cuvântul ascultare. În Biblie ascultarea se bazează pe relaţia dintre două persoane egale, cum ar fi aceea dintre fiu şi tatăl său. Domnul nostru n-a fost slujitorul lui Dumnezeu, El a fost Fiul Său. „.Măcar că era Fiu, El a învăţat ascultarea”. „Dacă concepţia noastră este că suntem robii unui stăpân care ne dă porunci, aceasta este o dovadă că nu avem nici un stăpân. Dacă aceasta este atitudinea noastră faţă de Isus, suntem departe de relaţia pe care o doreşte El. Isus ne vrea într-o relaţie în care El este cu uşurinţa învăţătorul şi Domnul nostru, fară ca noi să ştim aceasta în mod conştient. El ne vrea într-o relaţie în care tot ceea ce ştim este că suntem ai Lui pentru a asculta de El.

MANA DE DIMINEAŢĂ

„Dacă vestesc Evanghelia, nu este pentru mine o pricină de laudă, căci este o trebuinţă care mi-a fost impusă”.

1 CORINTENI 9:16. (Darby)

Cuvintele acestea ale apostolului Pavel ar trebui să fie experienţa fiecărui copil al lui Dumnezeu. Dacă lucrarea de apostol a luat sfârşit cu prima generaţie a Bisericii, preoţia mărturiei continuă: în vremea harului, fiecare credincios s-a angajat înt-un fel să facă faţă acestei răspunderi.”O trebuinţă care mi-a fost impusă.”‘ Această trebuinţă ne este impusă prin prezenţa Domnului însuşi în viaţa noastră. Dacă prezenţa Sa nu este afectată de greşelile noastre, vom simţi nevoia de a da şi altora ceea ce am primit şi noi de la El. Simţim noi aceasta? Dacă nu, atunci care este pricina? Care este piedica în viaţa noastră? Îngerii din ceruri ar fi vrut să aibă acest privilegiu pe care-1 avem noi; demonii din iad se tem de acest privilegiu al celui credincios şi fac totul ca să împiedice să simtă această răspundere.Trebuinţa ne este impusă de lumea care ne înconjoară. Nu ne simţim vinovaţi când am fost în legătură cu un necredincios şi nu i-am spus nimic despre Domnul Isus? Şi câte ocazii din acestea am pierdut! Ieremia spunea: „Dacă zic: „Nu voi mai pomeni de El, şi nu voi mai vorbi în Numele Lui!”, iată că în inima mea este un foc mistuitor, închis în oasele mele. Mă silesc să-l opresc dar nu pot” (Ier.20:9) În marea ei amărăciune, lumea are nevoie de credincioşi convinşi, în inima cărora arde focul dragostei lui Dumnezeu. Inima şi mâinile noastre să nu rămână închise înaintea aceluia pentru care a murit Domnul Hristos atâta vreme cât el este în primejdia de a apărea înaintea judecăţii lui Dumnezeu, fără să cunoască mântuirea Lui. Noi am primit atât de îmbelşugat harul lui Dumnezeu; mâinile noastre au fost umplute de bogăţii şi de mijloace de ajutor… Ar trebui să ne simţim vinovaţi să păstrăm totul pentru noi.Satan nu se teme nici de doctrina noastră nici de profesiunea noastră de creştini; de ce se teme el, este focul care arde în noi şi care trebuie să se întindă peste tot şi cu orice preţ. Arde în noi focul dragostei Lui? „Trebuinţa mi-a fost impusă” pentru că va trebui să apar înaintea scaunului de judecată al lui Hrislos ca să-I dau socoteală de tot ce nu am făcut. Atunci, „El va da fiecăruia după faptele lui.” (Matei 16:27)

MÂNTUIREA PRIN HRISTOS

Meditaţii zilnice – de Fritz BERGER

„Domnul răscumpără sufletul slujitorilor Săi şi niciunul din cei care se încred în El nu va fi condamnat”.

Psalm 34:22.

Sunt unii oameni care spun că este necesar ca încontinu să ne rugăm pentru iertare. O femeie i-a spus pastorului Modersohn: este minunat că putem să cerem iertare zilnic, dar răspunsul pastorului a fost că el consideră acest lucru mai degrabă respingător. Alţii sunt de părere că nu e nevoie să ne rugăm pentru iertare, căci prin aceasta negăm iertarea adusă de Hristos prin jertfa Sa, ci mai degrabă trebuie să mulţumim că am primit iertarea. Părerile diferă de la caz la caz. Versetul nostru de azi spune: „Domnul răscumpără sufletul slujitorilor Săi şi nici unul din cei care se încred în El nu va fi condamnat. Aici este vorba de cei mântuiţi. Accentul se pune pe faptul că Domnul răscumpără sufletul şi nu eu, nu vreun om, nu fapte sau merite. Si pentrucă Domnul face aceasta, trebuie să fie o lucrare desăvârşită şi este, de aceea, nu va fi condamnat niciunul din cei care se încred în El. Ce minunat este că Domnul aşteaptă doar atât de la noi: o încredere deplină, doar aceasta o doreşte. El nu poate să lucreze altfel. În mod practic: păcatul îţi cauzează probleme, este foarte bine, înseamnă că nu poţi să suferi păcatul, dar dacă ai păcătuit, încrede-te în El nu uita, avem un Mijlocitor şi „Dacă ne mărturisim păcatele, El este credincios şi drept ca să ne ierte păcatele şi să ne curăţească de orice nelegiuire”. 1 Ioan 1:9. Crede acest lucru ori de câte ori ai nevoie de iertare şi mărturiseşte-ţi păcatele şi vei vedea că Dumnezeu este credincios faţă de tine şi Dumnezeu poate să-ţi ierte păcatele numai pentrucă a fost o jertfă desăvârşită pentru păcat prin care s-a plătit şi păcatul tău. El nu poate să ceară de două ori plata unui păcat pentrucă este drept. De acuma nu vei fi condamnat nici tu, fratele meu, tu ai trecut deja de la moarte la viaţă.

TEZAURUL PROMISIUNILOR LUI DUMNEZEU

de Charles H. SPURGEON

FLUVII MARI FĂRĂ PRIMEJDII

„Da, acolo cu adevărat Domnul este minunat pentru noi: El ne ţine loc de râuri, de pâraie late, unde totuşi nu pătrund corăbii cu lopeţi şi nu trece nici un vas puternic.” Isaia 33.21

Dumnezeu vrea ca El să fie cel mai mare bine al nostru, şi noi nu vom găsi în El nici un neajuns care să însoţească lucrurile pământeşti. O cetate aşezată pe malul unui fluviu mare este în primejdie să fie atacată de condamnaţii din galere şi de vapoare mari. Dar dacă Domnul ne înfăţişează în acest verset belşugul bunătăţii Sale, tot aşa El are grijă să îndepărteze orice temere că ni s-ar putea întâmpla şi nouă ca acelei cetăţi. Binecuvântată să fie dragostea Sa.Doamne, dacă vrei să-mi trimiţi binecuvântări pământeşti de o bogăţie ca aceea a unui fluviu mare, fă Te rog ca niciodată să nu apară pe acel fluviu corăbiile periculoase ale îngâmfării şi nici să nu devin firesc. Dacă-mi dai sănătate puternică şi un duh vesel, fă Te rog să nu se vadă în mine poftele firii pământeşti; şi dacă-mi dai biruinţe în slujirea Ta sfântă, chiar dacă ar fi măreţe cum ar fi cursul unui fluviu mare, fă Te rog să nu vadă în mine nici mândrie deşartă, nici încredere în mine însumi. Când voi fi aşa de fericit ca să cuget necurmat în lumina feţei Tale, fă Te rog să nu apară pe fluviul siguranţei mele depline nici vaporul dispreţului pentru copiii Tăi mai slabi, nici al gândului că sunt desăvârşit. Doamne, dă-mi acea binecuvântare care îmbogăţeşte şi nu este însoţită de nici un chin si de nici un păcat.

DOMNUL ESTE APROAPE!

Calendar Biblic

„Vestea pe care am auzit-o de la El şi pe care v-o propovăduim, este că DUMNEZEU e lumină, şi în El nu este întuneric.” 1. loan 1,5.

Apostolul loan a umblat cu Isus, l-a văzut cu ochii săi, l-a pipăit cu mâinile lui şi a văzut în El descoperită viaţa veşnică „care era la Tatăl.” Şi ceea ce el „a văzut şi auzit” aceea mărturiseşte celor care le scrie, ca ei să aibă părtăşie cu Tatăl şi cu Fiul Său Isus Hristos.Nimic nu poate să fie mai binecuvântat şi măreţ ca legătura şi părtăşia în care sunt aduşi credincioşii. De aceea apostolul ne scrie aceste lucruri pentruca „bucuria noastră să fie deplină.” Ce nemărginit de mare este harul lui Dumnezeu către noi sărmanii păcătoşi. Nu numai că are plăcerea de a ne ridica din pierzarea adâncă din puterea Satanei şi a păcatului ci ne dă viaţa veşnică dumnezeiască, aducându-ne în prezenţa Sa, transpunându-ne într-o binecuvântată şi veşnică legătură cu El însuşi. în lucrarea aceasta este numai har şi dragoste dumnezeiască. Aceasta este o mare îmbărbătare pentru noi toţi care am fost curăţiţi prin sângele Domnului Isus.Dacă Dumnezeu este DRAGOSTEA atunci este şi LUMINA. Lumina şi dragostea sunt două părţi ale Fiinţei Sale. Să umblăm după chipul şi natura lui Dumnezeu, în lumină cum este şi El lumină, ca să gustăm dragostea şi bucuria Lui desăvârşită. Dacă ceea ce numim dragoste este fără o viaţă trăită în neprihănire, nu va fi de fapt decât o stare de suflet slabă şi molatecă, ce va îngădui tot felul de greşeli şi rele. Iar dacă ceea ce numim dreptate şi neprihănire este fără dragoste, va da o stare de suflet aspră, mândră, făţarnică iubitoare de sine, mulţumindu-se cu temelia ticăloasă a bunului nume personal. Dar acolo, unde viaţa dumnezeiască lucrează cu putere, se va găsi totdeauna dragostea lăuntrică unită cu o adevărată viaţă sfântă. Aceste două însuşiri sunt de neapărată trebuinţă pentru adevărată viaţă creştină.

BĂTÎND LA UȘA LUI DUMNEZEU

de Oswald CHAMBERS

O, Doamne, asprimea, asprimea lipsit de mângâiere a subiectului meu de dimineaţă predat studenţilor [Ieremia]! Înmoaie adevărurile pentru ca noi să le înţelegem şi ţine-ne tari în Tine.

MEDITAŢII ZILNICE

de Wim MALGO

«Însuşi Duhul adevereşte împreună cu duhul nostru că suntem copii ai lui Dumnezeu.» ROMANI 8,16

Siguranţa sfinţeniei este consecinţa absolut firească a evenimentului naşterii din nou. In păcătosul care a venit cu pocăinţă sinceră la Isus şi care a primit iertarea păcatelor prin credinţa în jertfa de pe cruce, ia naştere o nouă realitate minunată. Tot atunci el primeşte şi Duhul Sfânt care-i dă certitudinea că a devenit un copil al lui Dumnezeu. Poate întrebi plin de mirare: «Cum poţi să fii atât de sigur de acest lucru?» Dragul meu, nu numai că poţi să ştii, ci chiar trebuie să ştii: «aveţi viaţa veşnică» (1 loan 5,13). Poate esti pe calea «creştină» de ani de zile si totuşi nu ai siguranţa mântuirii, nu ai siguranţa iertării păcatelor. Cât de sărac eşti atunci, în ciuda tuturor lucrurilor de care poate dispui!

Mulţi sunt de părere că este «fariseism să afirmi cu încredere că eşti un copil al lui Dumnezeu. Putem însă să contraargumentăm: «Dacă mărturisesc astăzi cu toată fiinţa mea că am siguranţa mântuirii, recunosc în acelaşi timp că nu înţeleg acest lucru, deoarece sunt doar un păcătos. Am doar o explicaţie pentru siguranţa mântuirii mele: Dumnezeu m-a iubit şi pe mine şi Şi-a dat Fiul să moară pe cruce pentru păcatele mele!»

MEDITAŢII PENTRU FIECARE ZI A ANULUI

de Charles H. SPURGEON

Dimineaţa şi Seara

Dimineaţa

Să se bucure Israel de Cel ce l-a făcut. Psalmi 149:2

Bucură-te din inimă, credinciosule, dar ai grijă ca bucuria ta să vină de la Domnul. Ai multe motive de bucurie în Dumnezeul tău, fiindcă poţi cânta împreună cu David: „Dumnezeu… bucuria şi veselia mea” (Psalmi 43:4). Bucură-te că Domnul domneşte, că Iehova este Rege! Bucură-te că El tronează şi conduce toate lucrurile! Fiecare atribut al lui Dumnezeu trebuie să devină o rază în soarele bucuriei noastre. Faptul că El este înţelept ne bucură atunci când ne privim nebunia. Faptul că El este puternic ne înveseleşte, fiindcă noi tremurăm de slăbiciune. Faptul că El este veşnic va fi întotdeauna o temă de bucurie, pentru că noi suntem trecători ca iarba. Faptul că El este neschimbător ne face să izbucnim în cântare, fiindcă noi ne schimbăm în fiecare oră. Ştim că El este plin de har, că harul izvorăşte din El, şi că acest har al legământului ne-a fost dat nouă; este al nostru, ca să ne curăţească, să ne păzească, să ne sfinţească, să ne desăvârşească, să ne ducă în slavă — toate aceste lucruri ar trebui să ne facă să ne bucurăm în El. Bucuria aceasta în Dumnezeu este ca un râu adânc. Noi i-am atins doar suprafaţa. Ştim puţine despre undele lui limpezi şi cereşti, dar în faţă adâncimea este mai mare, şi curentul mai năvalnic în bucuria lui. Creştinul simte că se poate bucura nu numai în ceea ce este Dumnezeu, dar şi în ceea ce Dumnezeu a făcut pentru el în trecut. Psalmii ne arată că poporul lui Dumnezeu din vechime era înclinat să se gândească mai mult la acţiunile Domnului, şi aveau cântări despre fiecare din ele. Fie ca poporul lui Dumnezeu să numere din nou faptele Domnului! Să spună faptele lui măreţe şi să declare: „voi cânta Domnului, căci Şi-a arătat slava” (Exod 15:1). Să nu se oprească niciodată din cântat, fiindcă bucuria în faptele iubitoare ale Domnului, în providenţă şi în har se arată prin mulţumiri continue, zi de zi, din îndurare în îndurare. Bucuraţi-vă, copii ai Sionului, şi veseliţi-vă în Domnul Dumnezeul vostru.

Seara

Strig către Tine cu inima mâhnită, şi zic: „Du-mă pe stânca pe care n-o pot ajunge, căci este prea înaltă pentru mine!” Psalmi 61:2

Mulţi dintre noi ştiu ce înseamnă o inimă mâhnită. Este ca şi cum ai fi golit, ca atunci când cineva spală şi clăteşte un vas şi apoi îl întoarce cu fundul în sus la uscat Sau ca şi cum ai fi aruncat în apă şi te scufunzi pe o parte, ca o corabie purtată de furtună. Descoperirea stricăciunii ne va copleşi inimile, atunci când Dumnezeu va îngădui să se tulbure adâncimile depravării şi să iasă la suprafaţă noroiul şi murdăria. Dezamăgirea şi tristeţea ne vor copleşi şi ele, atunci când vom îndura val după val, ca o scoică sfărâmată, purtată încoace şi încolo de flux. Dar binecuvântat să fie Dumnezeu, în asemenea vremuri nu rămânem fără ajutor. Dumnezeul nostru este Portul corăbiilor bătute de furtună, Adăpostul pelerinilor rătăcitori. El este mai înalt decât noi – îndurarea Lui este mai înaltă decât păcatele noastre, şi dragostea Lui mai înaltă decât gândurile noastre. Este penibil să-i vezi pe oameni punându-şi încrederea în ceva mai jos decât ei. Insă încrederea noastră este întemeiată pe un Domn înalt şi slăvit El este o Stâncă, fiindcă nu se schimbă; şi este o Stâncă înaltă, fiindcă furtunile care ne îneacă pe noi trec pe sub picioarele Sale. El nu este tulburat de ele, ci le conduce după voia Sa. Dacă ajungem la adăpostul acestei Stânci, putem înfrunta uraganele. Totul este calm sub protecţia acestui ţărm stâncos. Din nefericire, mintea noastră este aruncată adesea într-o asemenea confuzie, încât avem nevoie de un pilot care să ne conducă la acest adăpost. Pentru aceasta ne-am rugat în textul din seara aceasta. O Doamne Dumnezeul nostru, învaţă-ne calea credinţei prin Duhul Sfant, şi condu-ne în odihna Ta. Vântul suflă peste marea noastră, şi mâinile noastre slăbite nu mai pot stăpâni cârma. Numai Tu singur ne poţi conduce în siguranţă printre stânci, ca să ajungem în limanul ceresc Cât de tare depindem de Tine – avem nevoie să ne conduci la Tine! Să fii pilotat înţelept şi condus în siguranţă şi pace este darul Tău, şi numai al Tău. In noaptea aceasta, poartă-te bine cu slujitorii Tăi.

IZVOARE IN DEŞERT

„Satan v-a cerut să vă cearnă ca grâul. Dar Eu M-am rugat pentru tine, ca să nu se piardă credinţa ta.”

Luca 22:31-32

Credinţa noastră este centrul ţintei spre care ţinteşte Dumnezeu când ne testează, şi dacă vreun dar scapă netestat, cu siguranţă acesta nu va fi credinţa noastră. Nu este nimic care să străpungă credinţa până în măduva ei – ca să vadă dacă este sau nu credinţa celor nemuritori – ca aruncarea săgeţii sentimentului că eşti părăsit. Şi numai credinţa autentică va scăpa nevătămată din mijlocul bătăliei după ce a fost dezbrăcată de armura bucuriei ei pământeşti şi după ce a îndurat împrejurările potrivnice pe care le-a îngăduit mâna puternică a lui Dumnezeu.Credinţa trebuie să fie încercată, şi sensul sentimentului că eşti părăsit este cuptorul încălzit „de şapte ori mai mult … de cum se cădea să-l încălzească” (Daniel 3:19) în care poate fi aruncată. Binecuvântat este omul care îndură o încercare atât de grea! Charles H. Spurgeon

Pavel a spus: „Am păzit credinţa” (2 Timotei 4:7), dar capul lui a fost luat! Ei i l-au tăiat, dar n-au putut să se atingă de credinţa lui. Acest mare apostol al neamurilor s-a bucurat de trei lucruri: el s-a „luptat lupta cea bună”, a „isprăvit alergarea”, şi a „păzit credinţa”. Deci care era valoarea tuturor celorlalte lucruri? Apostolul Pavel a câştigat cursa şi a obţinut marele premiu – el n-a câştigat numai admiraţia celor de pe pământ de astăzi, ci şi admiraţia cerului. Atunci de ce nu trăim ca şi cum merită să pierdem „toate … ca să [câştigăm] pe Hristos” (Filipeni 3:8)? De ce nu suntem fideli adevărului cum a fost Pavel? Pentru că matematica noastră este diferită – el socotea altfel decât noi. Ceea ce noi socotim câştig, el socotea pierdere. Dacă dorim ca în final să purtăm aceeaşi cunună, trebuie să avem credinţa lui şi s-o trăim.

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

Volumul III

Ieremia 19.1-15

    Domnul l-a invitat pe Ieremia să se ducă din nou în casa olarului, dar de data aceasta nu pentru a-L privi cum lucrează, ci pentru a cumpăra un vas. Apoi, luând cu el pe câţiva bătrâni din Israel, trebuia să ducă acest vas în valea fiilor lui Hinom.

    Era un loc sinistru această râpă a Hinomului (fr. ,gue”, de unde şi numele de ,gheenă”), numită şi Tofet (v. 6): acolo fuseseră aduse jertfe omeneşti lui Baal în timpul împăratului Manase (2 Cronici 33.6; Ieremia 7.31). Din acest motiv, regele Iosia (fiul fiului lui Manase) hotărâse să pângărească acel loc (2 împăraţi 23.10); iar acum, exact în acel loc al păcatelor lor îngrozitoare, poporul trebuia să audă cuvinte înfricoşătoare şi totodată să vadă cum vasul care îi reprezenta pe ei este făcut ţăndări. Ieremia se întoarce apoi în templu şi întăreşte Cuvântul Domnului în urechile întregului Ierusalim.

    Să ne gândim ce curaj trebuie să fi avut profetul pentru a condamna în mod public comportamentul poporului şi pentru a-i anunţa decizia divină de neschimbat cu privire la ei! Se poate ca şi noi să ne găsim izolaţi într-un mediu ostil şi să trebuiască să dăm mărturie prin faptele şi prin cuvintele noastre: să-I cerem Domnului să ne dea pentru aceasta aceeaşi îndrăzneală.

PÂINEA CEA DE TOATE ZILELE

Text: Filipeni 1:19-26

CINE ARE NEVOIE DE MINE?

„…dar pentru voi, este mai de trebuinţă să rămân în trup.”

Filipeni 1:24

Dumnezeu ne-a făcut pe fiecare cu o necesitate de-a fi necesari. Faptul că ştim că avem ceva de dăruit altora poate să ne întărească în împrejurări foarte dificile. Dale Shields renunţase la sine şi la propria sa viaţă. Potrivit unui articol din revista Parade, Shields a ajuns într-o stare de depresiune deosebită în urma unei operaţii de inimă. Credea că nu mai are rost să mai trăiască. Dar într-o zi, pe când pescuia în Florida, a observat un pelican pe moarte care zăcea nemişcat pe stânci. Shields a îngrijit biata pasăre până s-a însănătoşit – si a continuat să facă acelaşi lucru de-atunci încoace pentru peste 2.400 de păsări. Astăzi, cunoscut ca „omul pelican”, el şi-a dedicat viaţa salvării păsărilor rănite de elicele bărcilor cu motor sau de acele şi undiţele pescarilor. Acest fapt a dus la un proces de vindecare pe două planuri. Nu numai că mii de păsări au fost ajutate, dar Shields însuşi a găsit un motiv pentru a trăi. „Ele au nevoie de mine”, a spus el.

„Cineva trebuie să ajute atunci când o pasăre dă de necaz”. Când apostolul Pavel a trecut prin necazurile şi singurătatea închisorilor, este natural să fi dorit să fie cu Domnul în ceruri. Dar ştia că alţii aveau nevoie disperată să cunoască ceea ce cunoştea el despre Cristos. Aveau nevoie de învăţătura, încurajarea si rugăciunile lui. Mai mult ca orice, ei aveau nevoie să-L vadă pe Isus în el. Doamne, te rog ajută-ne să avem şi noi o asemenea misiune. Arată-ne cum să-i ajutăm pe alţii care sunt pe moarte din pricina lipsei cunoştinţelor pe care noi le avem despre Cristos. – M.R.D.II

Sunt salvat, dar fac ce pot,

Ca şi cei aflaţi în moarte

Să-L cunoască pe Cristos

Şi cu El să aibă parte. –    Anonim

Lasă-L pe Cristos să lucreze prima dată în viaţa ta, şi apoi lasă-L să lucreze prin viaţa ta.

DOMNUL ESTE APROAPE – GBV

http://www.gbv.ro/meditatii-zilnice/domnul-este-aproape

„Și spunea și mulțimilor: „Când vedeți un nor ridicânduse de la apus, îndată spuneți: «Vine ploaie»; și așa se întâmplă. Și când suflă vântul de sud, spuneți: «Va fi arșiță», și așa se întâmplă. Fățarnicilor, înfățișarea pământului și a cerului știți să o deosebiți, dar timpul acesta, cum de nul deosebiți?”.” Luca 12.5456

Creștinul nu așteaptă împlinirea unor evenimente, însă, cu siguranță, poate privi la ele. Multe dintre evenimentele care au loc în lume astăzi sunt premergătoare judecăților apocaliptice. Timpul răbdării lui Dumnezeu și al îngăduinței Sale față de cei nelegiuiți se apropie cu repeziciune de sfârșit. Dumnezeu va pregăti atunci scena pentru domnia glorioasă a lui Hristos, când toți vrăjmașii vor fi făcuți așternut al picioarelor Sale.

Pentru noi însă rămâne întrebarea: Discernem timpurile în care trăim, sau suntem și noi ipocriți, cunoscând toate lucrurile, cu excepția voii lui Dumnezeu pentru noi? Dacă această lume urmează să fie judecată în curând – iar noi știm că așa va fi – ce fel de oameni ar trebui să fim, nu numai prin separare de ea, ci și printro mărturie concretă înaintea ei?

Nu vom mai fi aici pentru mult timp. Venirea Domnului pentru a ne răpi din această lume va avea loc curând. Simțim nevoia de a fi din nou animați cu privire la adevărata noastră chemare. Dacă nu trăim întro așteptare prezentă a Domnului, este pentru că am devenit căldicei – pentru că afecțiunile noastre sunt atrase de alte lucruri. Prin urmare, să nu dormim, cum fac ceilalți, ci să fim treji! „Iată Mirele, ieșițiI în întâmpinare!” (Matei 25.6). J. Redekop

SĂMÂNȚA BUNĂ

http://www.gbv.ro/meditatii-zilnice/samanta-buna

„Cercetează-mă, Dumnezeule, și cunoaște-mi inima…!” Psalmul 139.23

Cine cunoaște inima?

O poveste indiană spune că un tată a dorit, ca Dumnezeu să-i arate cum este inima fiecăruia din cei cinci copii ai lui. A dat fiecărui copil câte un ban, pe care să-l pună în cutia pentru săraci. Dumnezeu a dat după aceea părintelui posibilitatea să vadă ce a ajuns banul pus de fiecare.Unul din copii a dat banul de silă. Banul acela s-a transformat în fier rece, pentru că și inima acelui fiu era rece. Altul a dat banul cu nepăsare, căci își zicea că și cu el, și fără el, tot așa este. Banul acelui fiu s-a transformat în tinichea subțire și fără preț. Altul a ținut ca banul să cadă cu zgomot în cutie și astfel să-l vadă și alții când face acest lucru. Acela era un fariseu, iar banul lui s-a transformat într-un ban fals. Altul l-a dat, gândindu-se la binele săracilor, și-i părea rău că nu are să dea mai mult. Banul lui s-a transformat în argint. Al cincilea s-a gândit: Dumnezeu m-a făcut. Al Lui sunt cu tot ce am. Dacă dau, dau din ce este al lui Dumnezeu și ca să fac voia Lui. Banul acestuia s-a transformat în aur curat.

Când dăm ceva, important este cum dăm. Inima noastră este nespus de rea și înșelătoare. Profetul afirma încă din vechime că „inima este nespus de înșelătoare și de deznădăjduit de rea; cine poate s-o cunoască?” (Ieremia 17.9). Răspunsul: „Eu, Domnul, cercetez inima …, ca să răsplătesc fiecăruia după purtarea lui, după rodul faptelor lui”.

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

www.fundatiaseer.ro

LUCRURILE PE CARE LE MERITĂ COPILUL TĂU (1)

„Fiii sunt o moştenire de la Domnul…” (Psalmul 127:3)

     Copiii noştri merită în mod esențial anumite lucruri, cum ar fi:

1) Timp. Nu rămăşiţele de timp de la sfârşitul zilei, ci timp cu prioritate. Dacă viaţa ta este condusă după un program, şi copiii tăi nu fac parte din el, fă ceva – numaidecât! Altfel, va veni o zi când nici tu nu vei fi inclus în programul lor! Simplul fapt de a te uita la televizor împreună cu ei timp de trei ore nu înseamnă nimic; trebuie să fii „prezent emoţional”. Uneori, lucrul acesta înseamnă să-i laşi să-ţi vadă temerile şi şovăielile, chiar în timp ce sunt martori ai încântării şi aprecierii tale cu privire la ei.

2) Deschidere. Sunt atât de multe lucruri pe care le putem învăţa de la copiii noştri – despre ei, despre noi şi despre cine este Dumnezeu. Odată ce ne dăm seama că nu avem toate răspunsurile, ne deschidem pentru a-I da voie lui Dumnezeu să ne vorbească prin copiii noştri. Deschiderea noastră față de ei îi apropie de noi, dar mai important: le întăreşte credinţa și îi ajută să rămână deschişi spre învăţare… iar noi ne păstrăm inima tânără!

3) Structură. Este vital, în timpul perioadei de formare, să stabileşti reguli şi să trasezi limite. Copiii au nevoie de îndrumare şi de un cadru în care să se simtă în siguranţă. În primii ani, asta presupune lucruri precum un orar fix pentru culcare, în care va putea să apară o relaxare pe măsură ce cresc. Asta îi ajută să înţeleagă faptul că odată cu vârsta apare libertatea – dar nu toată odată, întrucât ea aduce cu sine responsabilitate, iar ei nu sunt aşa pregătiţi precum cred.

Nu încerca să fii cel mai bun prieten al copilului tău, nu căuta în el împlinirea nevoilor tale emoţionale. Umerii lor nu sunt suficient de tari pentru a duce o asemenea povară. Ai încredere în Dumnezeu şi în ceea ce eşti. Caută încurajare din exterior, de la surse sănătoase. Pe scurt, luptă-te să devii acel părinte ferm şi blând pe care copilul tău merită să-l aibă!

21 Septembrie 2016

TOTUL PENTRU GLORIA LUI

de Oswald CHAMBERS

 

Predestinarea misionarului

„Şi acum, Domnul vorbeşte. El, care m-a întocmit din pântecele mamei ca să fiu robul Lui.” Isaia 49:5

Primul lucru care se întâmplă după ce am înţeles alegerea noastră către Dumnezeu în Isus Cristos este distrugerea prejudecăţilor noastre, a ideilor noastre înguste şi a patriotismului nostru; suntem trsformaţi în nişte slujitori ai scopului lui Dumnezeu. Întreaga rasă umană a fost creată ca să-L slăvească pe Dumnezeu şi să se bucure pentru totdeauna de EI. Păcatul a schimbat cursul rasei umane, dar n-a schimbat câtuşi de puţin scopul lui Dumnezeu; când ne naştem din nou, ajungem la înţelegerea scopului măreţ al lui Dumnezeu pentru rasa umană, adică a faptului că El ne-a creat pentru Sine. A înţelege alegerea lui Dumnezeu este cel mai minunat lucru de pe pământ şi trebuie să învăţăm să ne bazăm pe uimitorul scop pentru care ne-a creat Dumnezeu. Primul lucru pe care-l va face Dumnezeu cu noi este să sădească în inima noastră interesele întregii lumi. Dragostea lui Dumnezeu, ba chiar natura lui Dumnezeu, este adusă în noi. Şi natura Dumnezeului Atotputernic se specifica în Ioan 3:16: „Fiindcă atât de mult a iubit Dumnezeu lumea…”Trebuie să ne păstrăm mereu sufletul deschis la adevărul scopului creator al lui Dumnezeu, să nu-L încurcăm cu propriile noastre intenţii. Dacă o facem. Dumnezeu va trebui să ne zdrobească intenţiile, oricât de mult ne-ar durea. Scopul pentru care este creat misionarul este de a fi robul lui Dumnezeu, un om în care Dumnezeu să fie glorificat. O dată ce înţelegem că, prin mântuirea adusă de Isus Cristos, suntem făcuţi cu totul potriviţi pentru scopul lui Dumnezeu, vom înţelege de ce cerinţele lui Isus Cristos sunt atât de aspre. El cere corectitudine absolută de la slujitorii Săi deoarece a pus în ei însăşi natura Iui Dumnezeu.

Ai grijă să nu uiţi scopul Iui Dumnezeu pentru viaţa ta.

 

MANA DE DIMINEAŢĂ

 

Dacă vrei să mântuieşti pe Israel prin mâna mea, cum ai spus, …voi pune un val de lână în arie; dacă numai Una va fi acoperită de rouă şi tot pământul va rămânea uscat, voi cunoaşte că vei scăpa pe Israel prin mâna mea, cum ai spus.” JUDECĂTORI 6:36,37

Când Ghedeon a auzit chemarea lui Dumnezeu, el a luat singura atitudine care trebuia: s-a supus. Totuşi în faţa sarcinei măreţe şi a mulţimii vrăjmaşilor, el dorea să mai primească de la El confirmarea apelului ce i s-a făcut.

Dacă Dumnezeu ne dă harul să recunoaştem insuficienţa mărturiei noastre, dacă ne dăm seama de slăbiciunea noastră în faţa vrăjmaşului nostru, să ne expunem şi noi „lâna” înaintea Lui până când o va acoperi rouă de sus. Să-I mărturisim lipsa de putere dar şi îndoielile pe care le avem, să-i mărturisim nevoia de a primi „rouă” din cer peste ce ne cere El să facem. Suntem într-adevăr incapabili de a face ceva bun fără „rouă” Duhului Sfânt, sau să nu încercăm să facem cel mai mic lucru fără a avea ungerea de sus: cu atât mai mult când este vorba de o lucrare mai mare, cum primise Ghedeon.Suferim noi din cauza sterilităţii mărturiei noastre? Programul de cult este poate menţinut cu fidelitate, dar unde sunt roadele, unde este acţiunea Duhului Sfânt, singura care înclină inimile, trezeşte cugetele şi le aduce până la cruce? Cât de adeseori am neglijat chemarea pe care am primit-o! Ea a devenit faţada în spatele căreia am ascuns ceea ce este incompatibil cu o adevărată consacrare pentru Domnul Isus. Să ne expunem „lâna”: înaintea lui Dumnezeu. Dacă ea va rămâne uscată, să ne cercetăm îndată pentru ca Dumnezeu să ne arate ce nu este în regulă cu noi şi să ne trezească.Suntem noi în adevăr încercaţi de nevoia unei vieţi reînoite, suntem noi întristaţi de uscăciunea care ne înconjoară, sau ne-am obişnuit cu ea „ca viermele în hrean”?

Dacă venim înaintea Domnului cu lâna noastră uscată împreună cu ruşinea şi recunoaşterea uscăciunii noastre, El este gata s-o îmbibe cu rouă de sus chiar atunci când tot ce ne înconjoară ar fi uscat, dar cu o condiţie: rouă nu cade decât atunci când totul este liniştit. Când chemările vieţii personale ne înfierbântă, când duhul veacului de acum pe care îl îngăduim în viaţa noastră luptă în noi împotriva unei adevărate consacrări, rouă nu va cădea. Ghedeon, când a cerut Domnului dovada aceasta, el era hotărât să asculte. Când Dumnezeu vede în noi dorinţa sinceră de a-I plăcea şi de a lucra pentru El, când inima noastră este cu adevărat loială şi ascultătoare, El nu ne refuză „roua” pe care I-o cerem să cadă peste noi, ca o dovadă a încredinţării că El ne cheamă pentru acea lucrare şi ca o dovadă a harului cu care ne va însoţi. Atunci El va da o nouă înviorare vieţii şi slujirii noastre ca credincioşi devotaţi.

Fiecare zi îşi are lucrul ei; luptele şi trebuinţele ei; de aceea să avem în minte în fiecare dimineaţă că ne-am sculat să lucrăm pentru Dumnezeu, să luptăm împotriva vrăjmaşilor Lui, obţinând de la Dumnezeu porţia de har, rouă pentru tot ce avem nevoie în ziua respectivă. Dacă spun : Domnul Isus este totul pentru mine, cum arată programul meu zilnic?

 

MÂNTUIREA PRIN HRISTOS

Meditaţii zilnice – de Fritz BERGER

 

„Voi aveţi totul deplin în El, care este Capul oricărei domnii şi stăpâniri. In El aţi fost tăiaţi împrejur, nu cu o tăiere împrejur făcută de mână, ci cu tăierea împrejur a lui Hristos, în dezbrăcarea de trupul poftelor firii noastre pământeşti”. Col. 2:10-11.

Aceasta este tăierea împrejur a inimii. Din clipa în care are loc această tăiere împrejur, nu mai este nimic vrednic de osândă în om, dacă nu mai trăieşte după fire, ci după Duh. Tăierea împrejur a fost simbolică în Vechiul Testament. Prin tăierea împrejur a copiilor, ei au intrat în posesia promisiunilor şi a moştenirii. Avraam a crezut în Dumnezeu şi ca sigiliu al credinţei sale, a primit tăierea împrejur. Aceasta a fost doar un simbol, o umbră a ceea ce va urma. Cine crede în Isus primeşte tăierea împrejur a inimii şi este eliberat de păcat.”Căci pe când eram noi încă fără putere, Hristos la timpul cuvenit, a murit pentru cei nelegiuiţi. Pentru un om drept cu greu ar muri cineva; dar pentru cel bun, poate că cineva ar avea curajul să moară. Dar Dumnezeu îşi arată dragostea Sa faţă de noi prin faptul că pe când eram noi încă păcătoşi, Hristos a murit pentru noi. Deci cu atât mai mult acum, fiind îndreptăţiţi prin sângele Lui, vom fi mântuiti prin El de mânie. Căci dacă, fiind vrăjmaşi am fost împăcaţi cu Dumnezeu prin cunoaşterea Fiului Său, cu mult mai mult acum, când suntem socotiţi neprihăniţi, vom fi mântuiţi prin El de mânia lui Dumnezeu”.

„Stim că omul nostru cel vechi a fost răstignit împreună cu El, pentru ca trupul păcatului să fie dezbrăcat de puterea lui, ca să nu mai fim robiţi păcatului. Căci cine a murit este eliberat de păcat. Tot aşa şi voi socotiţi-vă morţi faţă de păcat şi vii pentru Dumnezeu în Hristos Isus.”

 

TEZAURUL PROMISIUNILOR LUI DUMNEZEU

de Charles H. SPURGEON

 

BINECUVÂNTAREA ÎNCERCĂRILOR

…căci ştim că necazul aduce răbdare. Romani 5.3

Aceasta este o făgăduinţă care se împlineşte, şi nu este dată numai de formă. Noi avem nevoie de răbdare, şi avem aici mijlocul prin care s-o căpătăm. Nu este altceva decât să răbdăm; să învăţăm să răbdăm, ca atunci când înveţi să înoţi. Nu putem să dobândim arta de a înota pe uscat, tot aşa nu putem învăţa răbdarea fără încercare. Nu este cazul să te osteneşti şi să te frămânţi ca să câştigi liniştea sufletului, care vine numai dacă te învoieşti în toate cu voia lui Dumnezeu.

Cu toate acestea versetul nostru stabileşte un principiu care este contra legii fireşti. Nepotrivirea cu firea pământească aduce tulburare, neîncredere şi răzvrătire. Numai lucrarea sfântă a harului aduce răbdare. Noi nu batem grâul ca să scoatem praful, ci aceasta o face biciul necazului în aria lui Dumnezeu. Noi nu zguduim un om în toate felurile, ca să-i dăm odihnă; cu toate acestea, Domnul aşa Se poartă cu copiii Săi. Desigur, acest fel de a lucra nu este al omului, dar contribuie foarte mult la slăvirea înţelepciunii Dumnezeului nostru.

Oh, să-mi fie îngăduit harul de a fi binecuvântat prin încercările mele şi să nu le împiedic în lucrarea lor. Doamne, dacă Te-aş ruga să îndepărtezi necazul, Te voi ruga de zece ori mai cu stăruinţă să mă fereşti de nerăbdare. Doamne Isuse, sapă în inima mea suferinţele crucii Tale, ca să înţeleg răbdarea Ta.

 

DOMNUL ESTE APROAPE!

Calendar Biblic

 

Chiar dacă ar fi să umblu prin valea umbrei morţii, nu mă tem de niciun rău, căci Tu eşti cu mine.Toiagul şi nuiaua Ta mă mângâie. Ps. 23,4.

David a fost uns ca împărat dar nu a primit împărăţia imediat.

Saul căuta ca să-l omoare şi din această cauză a fost pus pe drumuri. Dumnezeu a ştiut însă să-l ocrotească în toate strâmtorările şi necazurile lui. Deşi tot pământul a devenit „o vale a umbrei morţii” prin căderea omului în păcat credinciosul este ocrotit de Dumnezeu. El poate spune: „Nu mă tem de niciun rău căci Tu eşti cu mine” -aceasta-i partea credinţei şi a comuniunii cu Dumnezeu. Fiecare om care prin lucrarea Domnului Isus a primit iertarea păcatelor având prin aceasta comuniune cu Dumnezeu, are dreptul să spună lucrul acesta. Moartea credinciosului înseamnă pentru el portiţa de trecere spre împărăţie. Credinciosul care umblă cu Dumnezeu prin această lume plină de necazuri, greutăţi, are îmbărbătarea toiagului şi a nuielei Domnului. „Nuiaua” ne lasă să ne gândim la o lucrare de îndepărtare a duşmanilor noştri pe când expresia „toiagul” ne lasă să ne gândim la o proptea, la un ajutor. David le-a simţit pe amândouă. Nu era nuiaua lui Dumnezeu prin prezenţa unui sol care nu-l lăsa pe Saul să-l urmărească, deşi David era înconjurat? (1 Sam. 23.26-28). Saul a trebuit să se retragă fără a isprăvi vreo lucrare. Când David a fost primit de Nabal foarte respingător, Dumnezeu l-a întâmpinat ca Păstorul cel Bun cu toiagul prin Abigail ca să reţină pe robul său de la o greşeală. (1 Sam. cap. 25).

La fel ca şi David putem noi, toţi copiii lui Dumnezeu să ne bizuim pe credincioşia lui Dumnezeu. Dacă Cuvântul lui Dumnezeu locuieşte în mine din belşug şi dacă Duhul Sfânt lucrează în mine, Satana nu va găsi niciun loc pe unde să facă pătrunderea gândurilor întunecate şi îngrozitoare, cu care este gata să invadeze orice fiinţă.

 

BĂTÎND LA UȘA LUI DUMNEZEU

de Oswald CHAMBERS

 

Cât de mult am nevoie să Te văd lucrând cu măreţie şi tărie şi slavă! Noi toţi avem nevoie tocmai de acea atingere a Ta care face toate lucrurile noi şi minunate, opunându-se oricărei influenţe sau standard străine de Tine. Purifică-ne şi întăreşte-ne cu prezenţa Ta.

 

MEDITAŢII ZILNICE

de Wim MALGO

 

«Adevărat, adevărat îţi spun că, dacă un om nu se naşte din nou, nu poate vedea împărăţia lui Dumnezeu.» IOAN 3,3

Există două feluri de creştini – creştini adevăraţi, autentici şi creştini doar cu numele. Satan, duşmanul sufletelor oamenilor, este cel mai mare înşelător. El creează cu multă uşurinţă haos în mintea unui om, mai ales când este vorba de întrebări şi principii cu valoare veşnică. Îmi pot închipui că un om care nu-L cunoaşte pe Isus Cristos ca Domn şi Mântuitor spune ceva de genul: «Fiecare trebuie să se sfinţească singur. Există atâtea biserici şi adunări, secte şi mişcări religioase că nu mai poţi şti cu certitudine cine spune adevărul şi cine minte». Aceasta este tactica mârşavă a diavolului care te împiedică să experimentezi siguranţa mântuirii şi a sfinţeniei. Dar suntem totuşi de acord într-un punct, şi anume că Isus Cristos, Fiul Dumnezeului celui viu, nu poate minţi. El însuşi este adevărul. Crezi acest lucru? Tu spui: «Mi-am pierdut încrederea în oameni!» Dragul meu cititor, nu eşti primul! Poţi fi supărat pe diverşi oameni care te-au dezamăgit, dar ce ai împotriva lui Isus, Fiul lui Dumnezeu, care de dragul tău a părăsit cerul, a devenit om şi a murit pe cruce? El vrea ca şi tu să fii parte a împărăţiei Sale.

 

MEDITAŢII PENTRU FIECARE ZI A ANULUI

de Charles H. SPURGEON

Dimineaţa şi Seara

Dimineaţa

Mă voi bucura să le fac bine. Ieremia 32:41

Cât de încurajatoare este pentru credincios bucuria
Domnului pentru sfinţii Săi! Nu putem vedea în noi înşine nici un motiv pentru care să se bucure Domnul. Noi nu ne bucurăm de noi înşine, fiindcă murmurăm adesea când suntem împovăraţi. Suntem conştienţi de păcătoşenia noastră, şi ne deplângem necredinţa. Ne temem că poporul Domnului nu se poate bucura prea mult de noi, fiindcă văd atât de multe imperfecţiuni şi nebunii, încât sunt mai tentaţi să ne plângă infirmităţile, decât să ne admire darurile. Dar nouă ne place să medităm la acest adevăr transcendent, la această taină slăvită: cum se bucură un mire de mireasa sa, aşa se bucură Domnul de noi. Nu citim nicăieri că Dumnezeu se bucură de munţii acoperiţi de nori sau de strălucirea stelelor; citim însă că El se bucură, jucând pe rotocolul pământului” şi că îşi găseşte plăcerea „în fii oamenilor” (Proverbe 8:31). Nu găsim scris că îşi găseşte plăcerea în îngeri. Nici nu spune, în privinţa heruvimilor şi serafimilor: „nu te vor mai numi Părăsită… ci te vor numi Plăcerea Mea este în ea” (Isaia 62:4), ci face această declaraţie pentru nişte sărmane creaturi ca noi, căzute şi depravate de păcat, dar salvate, înălţate şi slăvite prin harul Său. Cât de puternic este limbajul prin care El îşi exprimă plăcerea în poporul Său! Cine şi L-ar putea închipui pe Cel Prea înalt extrem de bucuros? Totuşi este scris că El „se va bucura de tine cu o mare bucurie, va tăcea în dragostea Lui şi nu va mai putea de bucurie pentru tine” (Tefania 3:17). In timp ce s-a uitat la lumea pe care a făcut-o, a spus „Este foarte bună”; dar când îi priveşte pe cei răscumpăraţi prin sângele lui Isus, aleşii Săi, inima Infinitului nu se mai poate abţine, şi izbucneşte în exclamaţii divine de bucurie. Nu ar trebui să înălţăm un răspuns recunoscător la o asemenea declaraţie de iubire şi sä cântăm: „Eu tot mă voi bucura în Domnul, mă voi bucura în Dumnezeul mântuirii mele” (Habacuc 3:18)?

Seara

Nu-mi lua sufletul împreună cu păcătoşii. Psalmi 26:9

Ascultaţi-l pe David înălţând această rugăciune, fiindcă cineva îi şoptise la ureche: „Poate că, până la urmă, vei fi socotit împreună cu păcătoşii”. Deşi tulburat de necredinţă, acest fel de temere izvorăşte din nelinişte sfântă, ca rezultat al amintirii păcatelor din trecut. Chiar şi omul iertat se va întreba: „Şi dacă, la sfârşit, păcatele îmi sunt reamintite, şi sunt tăiat de pe lista celor mântuiţi?” Îşi aminteşte de prezentul neroditor, atât de puţin har, atât de putină dragoste, atât de putină sfinţenie. Privind spre viitor, îşi vede slăbiciunea şi multele ispite care îl înconjoară, şi se teme că poate deveni prada duşmanilor săi. Simţământul păcatului şi relele prezente, ca şi stricăciunea inimii lui, îl îndeamnă la rugăciune, în frică şi cutremur. „Nu-mi lua sufletul împreună cu păcătoşii”. Cititorule, dacă ai înălţat o asemenea rugăciune, şi dacă psalmul din care este luată îţi descrie caracterul, nu trebuie să te temi că vei fi socotit împreună cu păcătoşii. Ai cele două virtuţi pe care le avea David — umblarea în neprihănire şi încrederea în Domnul? Te sprijini pe jertfa lui Christos, şi poţi să te apropii de altarul lui Dumnezeu cu speranţă umilă? Dacă da, fii sigur că nu vei fi niciodată socotit împreună cu păcătoşii, fiindcă aceasta calamitate este imposibilă. La Judecată, cei ce se aseamănă vor fi socotiţi împreună. „Smulgeţi întâi neghina, şi legaţi-o în snopi ca s-o ardem, iar grâul strângeţi-l în grânarul meu” (Matei 13:30). Deci, dacă vei fi ca poporul lui Dumnezeu, vei fi cu poporul lui Dumnezeu. Nu poţi fi socotit împreună cu cei răi, fiindcă ai fost răscumpărat pentru totdeauna. Eşti cumpărat prin sângele lui Christos, şi eşti al Lui pentru totdeauna. Unde este El, trebuie să fie şi poporul Lui. Eşti iubit prea mult ca să fii aruncat cu neghina. Va pieri un suflet iubit de Christos? Imposibil! Iadul nu te poate ţine. Cerul te cheamă. Încrede-te în Asigurătorul tău, şi nu te teme!

 

IZVOARE IN DEŞERT

 

Privesc toate aceste lucruri ca o pierdere, faţă de preţul nespus de mare al cunoaşterii lui Hristos Isus, Domnul meu. (Filipeni 3:8)

Sezonul toamnei în care intrăm acum este un sezon al holdelor coapte pentru seceriş, al cântecelor vesele ale acelora care strâng recoltele, şi a grânelor adunate şi depozitate în siguranţă. Aşa că permite-mi să-ţi atrag atenţia asupra predicii ogoarelor. Acesta este mesajul lor solemn: „Tu trebuie să mori ca să trăieşti. Trebuie să refuzi să iei în consideraţie comfortul şi bunăstarea ta. Trebuie să fii răstignit, nu numai faţă de dorinţele şi obiceiurile tale care sunt evident păcătoase, ci şi faţă de mulţi alţii care pot părea nevinovaţi şi drepţi. Dacă doreşti să-i salvezi pe alţii, nu te poţi salva pe tine însuţi, şi dacă doreşti să porţi mai mult rod, trebuie să fii îngropat în întuneric şi în singurătate”.Curajul mă părăseşte când ascult. Dar când cuvintele sunt din partea Domnului Isus, îmi amintesc că este marele meu privilegiu să intru în „părtăşia suferinţelor Lui” (Filipeni 3:10) şi deci sunt într-o companie minunată. Îmi amintesc de asemenea că toată suferinţa este menită să mă facă un vas destoinic şi folositor pentru El. Şi vreau să-mi aduc aminte că drumul Lui de calvar a înflorit şi a dat rod îmbelşugat, şi aşa va înflori şi al meu.

Durerea duce la plinătate, şi moartea la viaţă – aceasta este legea împărăţiei!

din În ora liniştită

Numim noi moarte când un boboc se deschide într-o floare?
selectat

 

Căutarea, urmarea, păstrarea, lupta,

    Sigur El le binecuvântează?

Sfinţii, apostolii, profeţii, martirii,

    Răspund: „Da”.

 

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

Volumul III

 

Ieremia 18.1-23

    În casa olarului, Ieremia are parte de o nouă învăţătură. Primul vas pe care îl vede lucrat este o imagine a poporului. Asemeni brâului din cap. 13, şi acest vas „s-a stricat”: a fost recunoscut ca „nefiind bun de nimic” (v. 4; 13.7). Da, Israelul, ca de altfel întreaga omenire, este reprezentat în felul acesta. Meşterul divin «nu a putut» face nimic cu cel dintâi om, pe care l-a plămădit din lut. „Au ajuns toţi împreună nefolositori…” (Romani 3.12,23). Păcatul a ruinat şi a corupt întreaga rasă umană.

    Pe roata olarului însă, lucrul este reluat: este modelat un alt vas, „aşa cum s-a părut bine în ochii olarului să facă” (v. 4). Acest vas fără cusur ne poartă gândurile spre Omul al doilea, Cel în care Dumnezeu Şi-a găsit plăcerea. Potrivit planurilor lui Dumnezeu, Domnul Hristos a venit să înlocuiască rasa lui Adam cel căzut (cel atât de slab) şi, de atunci încoace, nu mai este singur: „Dacă este cineva în Hristos, este o creaţie nouă” (2 Corinteni 5.17). Prin harul lui Dumnezeu, credinciosul poate deveni, la rândul lui, „un vas spre onoare, sfinţit, folositor Stăpânului, pregătit pentru orice lucrare bună” (2 Timotei 2.21; citiţi şi Efeseni 2.10).

    Dialogul din v. 11 şi 12 confirmă starea disperată a poporului şi justifică respingerea sa ca un vas stricat al olarului.

 

PÂINEA CEA DE TOATE ZILELE

 

Text: Matei 11:25-30    

ÎN SCOALA LUI DUMNEZEU

„Luaţi jugul Meu asupra voastră şi învăţaţi de la Mine, căci Eu sunt blând şi smerit cu inima…” Matei 11:29

Un om de afaceri a sunat la biroul unei mari companii de comunicaţii şi a cerut să vorbească cu un prieten de-al său care deţinea o funcţie importantă în conducere. Secretara l-a informat că persoana pe care o căuta nu era la birou. „Este la şcoală astăzi”, a explicat ea. Atunci când omul a întrebat dacă prietenul său nu era prea bâtrân pentru a mai merge la şcoală, ea i-a spus: „Nu în compania noastră!”

Aceasta ar trebui să fie atitudinea fiecărui creştin. Indiferent de câţi ani umblăm cu Domnul şi cât de mult am asimilat din Cuvântul Lui, avem nevoie încă să învăţăm. Nu suntem niciodată prea bătrâni ca să stăm la picioarele Domnului Isus – să învăţăm despre El şi de la El. Niciodată nu terminăm şcoala lui Dumnezeu. Dacă a existat vreun om care a dobândit mari cunoştinţe spirituale, acela a fost apostolul Pavel. Dar el nu s-a mulţumit să rămână la cele pe care le-a ştiut. El a spus: „Nu că am şi câstigat premiul, sau că am ajuns desăvârşit; dar alerg înainte, căutând să-l apuc, întrucât si eu am fost apucat de Cristos” (Filipeni 3:12). Chemarea la creştere ne stă mereu înainte. Cât de mult avem de învăţat despre Dumnezeul nostru! Şi cât de puţin timp avem să învăţăm! Aşa că haideţi să fim „la şcoală” petrecând timpul cu studiul Bibliei, învăţînd de la dascălii pricepuţi în ale Scripturii, citind literatură creştină. Niciodată nu vom fi prea bătrâni sau nu vom şti prea multe pentru a mai învăţa noi lecţii spirituale în clasa vieţii lui Dumnezeu.    – P.R.V,

Doamne Isuse, am adânc în inima mea

O sfântă dorinţă, Cuvântu-Ţi să-nţeleg.

Din mii de voci să învăţ s-aud doar vocea Ta,

Ca voia Ta cea bună de-apururi să aleg.    – D.J.D.

Dacă unui creştin îi pasă puţin de citirea Bibliei, îi va păsa şi mai puţin de trăirea creştină.

 

DOMNUL ESTE APROAPE – GBV

http://www.gbv.ro/meditatii-zilnice/domnul-este-aproape

 

O, de ar fi în ei o astfel de inimă, ca să se teamă de Mine și să păzească toate poruncile Mele, în toate zilele, ca să le fie bine, lor și fiilor lor, pentru totdeauna! Deuteronom 5.29

Scurte comentarii asupra Pentateuhului (11) – Deuteronom (A)

Titlul „Deuteronom” vine din traducerea greacă a Vechiului Testament și înseamnă „A doua lege” – o repetare a legii. Titlul original ebraic descrie însă mai exact conținutul cărții, el fiind „Cuvintele”, acesta fiind începutulversetului 1. Cartea Deuteronom este formată în cea mai mare parte din cuvintele și din îndemnurile lui Moise către popor, de aceea are un caracter narativ aproape în întregime, în contrast cu alte cărți ale Pentateuhului, care sunt mai mult istorice.

Există o lecție clară pentru noi în Deuteronom, anume că ascultarea față de poruncile Domnului reprezintă calea către binecuvântare. În mod cert, creștinul nu este sub lege, însă ascultarea este cheia pentru o viață creștină fericită. Mântuirea este prin har și prin credință, însă fericirea vine în urma ascultării.

Poporul își avea tabăra în câmpiile Moabului. Peste câteva săptămâni aveau să intre în țară. Întreaga călătorie ar fi trebuit să dureze doar unsprezece zile, însă, din cauza neascultării, vechea generație petrecuse aproape patruzeci de ani în pustiei (Deuteronom 1.2; Numeri 14.2935). Moise urma să moară, de aceea el se adresează noii generații, înainte ca aceasta să traverseze Iordanul.

În cartea Deuteronom nu sunt așa de multe simboluri ca în cele patru cărți precedente. Accentul este pus pe ascultarea de Cuvânt, care este prezentată ca o condiție pentru savurarea binecuvântărilor țării.Toate citatele folosite de Domnul împotriva lui Satan, în pustie, sunt luate din cartea Deuteronom. El a fost Omul ascultător și dependent, și adevăratul Israelit. Fie ca și noi, prin har, să călcăm pe urmele Lui! Reynolds

 

SĂMÂNȚA BUNĂ

http://www.gbv.ro/meditatii-zilnice/samanta-buna

 

… „Atunci cine poate fi mântuit?” Isus a răspuns: „Ce este cu neputință la oameni, este cu putință la Dumnezeu”. Luca 18.26,27

Lăsați părerile personale!

Coordonatorul echipei de cercetare de la firma „General Motors” îi motiva pe cei din echipa sa pentru a încerca noi soluții. Acesta îi chema pe toți cei din echipa de cercetare în jurul unei mese situate în holul de la intrarea în firmă, le explica ce aveau de făcut, apoi le spunea: „Înainte de a trece la treabă, lăsați-vă părerile personale aici!”. Dacă nu ar fi făcut acest lucru, ar fi auzit în curând spunându-se: „Așa ceva nu se poate face”.În diferite stări de vorbă cu oamenii care aud despre lucrarea credinței în inimă, auzim spunându-se: „Așa ceva nu se poate face! Cum să devină un păcătos pierdut, un sfânt?”. În același gând cu coordonatorul de la „General Motors”, vă rog lăsați-vă părerile personale jos și să deschidem Biblia, Cuvântul lui Dumnezeu. Citim în Biblie că „toate lucrurile sunt cu putință celui ce crede” (Marcu 9.23). Mulți oameni se străduiesc să devină mai buni și mai drepți, însă în final trebuie să vadă că nu primesc liniștea sufletească, schimbarea după care tânjesc. O rece cunoștință despre Isus, numai prin rațiune, îmbinată cu eforturi personale nu folosește la nimic. Trebuie să venim la Mântuitorul așa cum suntem. El este unicul Autor al izbăvirii omului din starea de păcat. Credința în Isus Hristos este singura cale de a fi dezrobiți de sub puterea lui satan. Încercați și veți vedea că este posibil!

 

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

www.fundatiaseer.ro

 

PACEA MINTII

„Vă las pacea, vă dau pacea Mea.” (Ioan 14:27)

     Avem posibilitatea de a controla ceea ce se petrece în mintea noastră, dacă punem în ea Cuvântul lui Dumnezeu. Nu e vorba de Cuvântul pe care îl citim de obicei, ci de Cuvântul pe care îl procesăm mental, pe care îl aplicăm în fiecare situaţie care se iveşte, şi pe care ne putem baza în momente de criză – fiindcă ştim că e dreptul nostru de a avea pacea minţii pe care ne-a promis-o Domnul Isus. El i-a mustrat pe ucenicii Săi pentru că-şi pierduseră pacea minţii în timpul unei furtuni. El nu Și-a pierdut-o pe-a Lui, ci dormea pe fundul corabiei. Aşadar, tu unde eşti astăzi? Te odihneşti cu Domnul Isus pe fundul corabiei? Sau te-a cuprins panica, la fel ca pe ceilalţi de pe punte?!

Îngrijorarea te copleșește atunci când uiţi două lucruri:

1) Ceea ce ţi-a spus Domnul… De exemplu, El zisese (Marcu 4:35): „Să trecem în partea cealaltă”. De îndată ce a rostit aceste cuvinte, nu a mai existat vreun val suficient de mare ca să-i înghită. De fiecare dată când faci ceea ce ţi-a spus Dumnezeu, poţi trece prin furtuni, fără să te scufunzi.

2) Cine se află cu tine în corabie… Ucenicii Îl cunoşteau pe Domnul Isus destul de bine, dar înainte de venirea zorilor, ei s-au întrebat: „Cine este Acesta, de Îl ascultă chiar şi vântul şi marea?” (v. 41)

Ţi-a trecut vreodată prin minte că furtuna prin care treci chiar acum a fost îngăduită de Dumnezeu pentru a-ţi arăta că nu există problemă pe care să n-o poată rezolva; că nu eşti singur; şi că prin această experienţă vei ajunge să-L cunoşti mai bine?! Într-o altă traducere a Bibliei, cuvintele Domnului Isus „Să nu vi se tulbure inima…” (Ioan 14:1) sună astfel: „Nu lăsaţi ca inimile voastre să se chinuie sau să se neliniştească”. Reține gândul zilei: Singura putere pe care o are îngrijorarea asupra ta, este puterea pe care i-o dai tu însuți!

Post Navigation

%d blogeri au apreciat asta: