Mana Zilnica

Mana Zilnica

22 Septembrie 2016

TOTUL PENTRU GLORIA LUI

de Oswald CHAMBERS

Învăţătorul misionarului

Voi Mă numiţi învăţătorul şi Domnul şi bine ziceţi, căci sunt.”

Ioan 13:13

A avea un învăţător şi a fi sub stăpânirea cuiva nu este unul şi acelaşi lucru. A avea un învăţător înseamnă că există cineva care mă cunoaşte mai bine decât rnă cunosc eu însumi, cineva care-mi este mai apropiat decât un prieten, cineva care înţelege străfundurile inimii mele şi le satisface pe deplin, cineva care mi-a adus acel sentiment de siguranţa că El a împlinit şi a rezolvat orice nedumerire şi problemă din mintea mea. Aceasta, şi nu altceva. înseamnă a avea un învăţător – „Unul singur este învăţătorul vostru: Cristos” (Matei 23:8).Domnul nostru nu ne obligă niciodată la ascultare; nu ia măsuri să mă determine să fac ceea ce vrea EL. Uneori aş vrea ca Dumnezeu sa stăpânească asupra mea şi să mă determine să fac anumite lucruri, dar El nu va face aceasta; altă dată aş vrea ca El să mă lase în pace, dar nu mă lasă.”Voi Mă numiţi învăţătorul şi Domnul” – dar este El aşa? Cuvintele învăţător, Stăpân şi Domn au doar puţin spaţiu în vocabularul nostru. Noi preferăm cuvintele Mântuitor, Sfinţitor, Vindecător. Singurul cuvânt care descrie relaţia practică a unui învăţător cu elevii săi este dragostea, şi noi ştim foarte puţin despre dragoste aşa cum o revelează Dumnezeu. Acest lucru este dovedit de felul cum folosim cuvântul ascultare. În Biblie ascultarea se bazează pe relaţia dintre două persoane egale, cum ar fi aceea dintre fiu şi tatăl său. Domnul nostru n-a fost slujitorul lui Dumnezeu, El a fost Fiul Său. „.Măcar că era Fiu, El a învăţat ascultarea”. „Dacă concepţia noastră este că suntem robii unui stăpân care ne dă porunci, aceasta este o dovadă că nu avem nici un stăpân. Dacă aceasta este atitudinea noastră faţă de Isus, suntem departe de relaţia pe care o doreşte El. Isus ne vrea într-o relaţie în care El este cu uşurinţa învăţătorul şi Domnul nostru, fară ca noi să ştim aceasta în mod conştient. El ne vrea într-o relaţie în care tot ceea ce ştim este că suntem ai Lui pentru a asculta de El.

MANA DE DIMINEAŢĂ

„Dacă vestesc Evanghelia, nu este pentru mine o pricină de laudă, căci este o trebuinţă care mi-a fost impusă”.

1 CORINTENI 9:16. (Darby)

Cuvintele acestea ale apostolului Pavel ar trebui să fie experienţa fiecărui copil al lui Dumnezeu. Dacă lucrarea de apostol a luat sfârşit cu prima generaţie a Bisericii, preoţia mărturiei continuă: în vremea harului, fiecare credincios s-a angajat înt-un fel să facă faţă acestei răspunderi.”O trebuinţă care mi-a fost impusă.”‘ Această trebuinţă ne este impusă prin prezenţa Domnului însuşi în viaţa noastră. Dacă prezenţa Sa nu este afectată de greşelile noastre, vom simţi nevoia de a da şi altora ceea ce am primit şi noi de la El. Simţim noi aceasta? Dacă nu, atunci care este pricina? Care este piedica în viaţa noastră? Îngerii din ceruri ar fi vrut să aibă acest privilegiu pe care-1 avem noi; demonii din iad se tem de acest privilegiu al celui credincios şi fac totul ca să împiedice să simtă această răspundere.Trebuinţa ne este impusă de lumea care ne înconjoară. Nu ne simţim vinovaţi când am fost în legătură cu un necredincios şi nu i-am spus nimic despre Domnul Isus? Şi câte ocazii din acestea am pierdut! Ieremia spunea: „Dacă zic: „Nu voi mai pomeni de El, şi nu voi mai vorbi în Numele Lui!”, iată că în inima mea este un foc mistuitor, închis în oasele mele. Mă silesc să-l opresc dar nu pot” (Ier.20:9) În marea ei amărăciune, lumea are nevoie de credincioşi convinşi, în inima cărora arde focul dragostei lui Dumnezeu. Inima şi mâinile noastre să nu rămână închise înaintea aceluia pentru care a murit Domnul Hristos atâta vreme cât el este în primejdia de a apărea înaintea judecăţii lui Dumnezeu, fără să cunoască mântuirea Lui. Noi am primit atât de îmbelşugat harul lui Dumnezeu; mâinile noastre au fost umplute de bogăţii şi de mijloace de ajutor… Ar trebui să ne simţim vinovaţi să păstrăm totul pentru noi.Satan nu se teme nici de doctrina noastră nici de profesiunea noastră de creştini; de ce se teme el, este focul care arde în noi şi care trebuie să se întindă peste tot şi cu orice preţ. Arde în noi focul dragostei Lui? „Trebuinţa mi-a fost impusă” pentru că va trebui să apar înaintea scaunului de judecată al lui Hrislos ca să-I dau socoteală de tot ce nu am făcut. Atunci, „El va da fiecăruia după faptele lui.” (Matei 16:27)

MÂNTUIREA PRIN HRISTOS

Meditaţii zilnice – de Fritz BERGER

„Domnul răscumpără sufletul slujitorilor Săi şi niciunul din cei care se încred în El nu va fi condamnat”.

Psalm 34:22.

Sunt unii oameni care spun că este necesar ca încontinu să ne rugăm pentru iertare. O femeie i-a spus pastorului Modersohn: este minunat că putem să cerem iertare zilnic, dar răspunsul pastorului a fost că el consideră acest lucru mai degrabă respingător. Alţii sunt de părere că nu e nevoie să ne rugăm pentru iertare, căci prin aceasta negăm iertarea adusă de Hristos prin jertfa Sa, ci mai degrabă trebuie să mulţumim că am primit iertarea. Părerile diferă de la caz la caz. Versetul nostru de azi spune: „Domnul răscumpără sufletul slujitorilor Săi şi nici unul din cei care se încred în El nu va fi condamnat. Aici este vorba de cei mântuiţi. Accentul se pune pe faptul că Domnul răscumpără sufletul şi nu eu, nu vreun om, nu fapte sau merite. Si pentrucă Domnul face aceasta, trebuie să fie o lucrare desăvârşită şi este, de aceea, nu va fi condamnat niciunul din cei care se încred în El. Ce minunat este că Domnul aşteaptă doar atât de la noi: o încredere deplină, doar aceasta o doreşte. El nu poate să lucreze altfel. În mod practic: păcatul îţi cauzează probleme, este foarte bine, înseamnă că nu poţi să suferi păcatul, dar dacă ai păcătuit, încrede-te în El nu uita, avem un Mijlocitor şi „Dacă ne mărturisim păcatele, El este credincios şi drept ca să ne ierte păcatele şi să ne curăţească de orice nelegiuire”. 1 Ioan 1:9. Crede acest lucru ori de câte ori ai nevoie de iertare şi mărturiseşte-ţi păcatele şi vei vedea că Dumnezeu este credincios faţă de tine şi Dumnezeu poate să-ţi ierte păcatele numai pentrucă a fost o jertfă desăvârşită pentru păcat prin care s-a plătit şi păcatul tău. El nu poate să ceară de două ori plata unui păcat pentrucă este drept. De acuma nu vei fi condamnat nici tu, fratele meu, tu ai trecut deja de la moarte la viaţă.

TEZAURUL PROMISIUNILOR LUI DUMNEZEU

de Charles H. SPURGEON

FLUVII MARI FĂRĂ PRIMEJDII

„Da, acolo cu adevărat Domnul este minunat pentru noi: El ne ţine loc de râuri, de pâraie late, unde totuşi nu pătrund corăbii cu lopeţi şi nu trece nici un vas puternic.” Isaia 33.21

Dumnezeu vrea ca El să fie cel mai mare bine al nostru, şi noi nu vom găsi în El nici un neajuns care să însoţească lucrurile pământeşti. O cetate aşezată pe malul unui fluviu mare este în primejdie să fie atacată de condamnaţii din galere şi de vapoare mari. Dar dacă Domnul ne înfăţişează în acest verset belşugul bunătăţii Sale, tot aşa El are grijă să îndepărteze orice temere că ni s-ar putea întâmpla şi nouă ca acelei cetăţi. Binecuvântată să fie dragostea Sa.Doamne, dacă vrei să-mi trimiţi binecuvântări pământeşti de o bogăţie ca aceea a unui fluviu mare, fă Te rog ca niciodată să nu apară pe acel fluviu corăbiile periculoase ale îngâmfării şi nici să nu devin firesc. Dacă-mi dai sănătate puternică şi un duh vesel, fă Te rog să nu se vadă în mine poftele firii pământeşti; şi dacă-mi dai biruinţe în slujirea Ta sfântă, chiar dacă ar fi măreţe cum ar fi cursul unui fluviu mare, fă Te rog să nu vadă în mine nici mândrie deşartă, nici încredere în mine însumi. Când voi fi aşa de fericit ca să cuget necurmat în lumina feţei Tale, fă Te rog să nu apară pe fluviul siguranţei mele depline nici vaporul dispreţului pentru copiii Tăi mai slabi, nici al gândului că sunt desăvârşit. Doamne, dă-mi acea binecuvântare care îmbogăţeşte şi nu este însoţită de nici un chin si de nici un păcat.

DOMNUL ESTE APROAPE!

Calendar Biblic

„Vestea pe care am auzit-o de la El şi pe care v-o propovăduim, este că DUMNEZEU e lumină, şi în El nu este întuneric.” 1. loan 1,5.

Apostolul loan a umblat cu Isus, l-a văzut cu ochii săi, l-a pipăit cu mâinile lui şi a văzut în El descoperită viaţa veşnică „care era la Tatăl.” Şi ceea ce el „a văzut şi auzit” aceea mărturiseşte celor care le scrie, ca ei să aibă părtăşie cu Tatăl şi cu Fiul Său Isus Hristos.Nimic nu poate să fie mai binecuvântat şi măreţ ca legătura şi părtăşia în care sunt aduşi credincioşii. De aceea apostolul ne scrie aceste lucruri pentruca „bucuria noastră să fie deplină.” Ce nemărginit de mare este harul lui Dumnezeu către noi sărmanii păcătoşi. Nu numai că are plăcerea de a ne ridica din pierzarea adâncă din puterea Satanei şi a păcatului ci ne dă viaţa veşnică dumnezeiască, aducându-ne în prezenţa Sa, transpunându-ne într-o binecuvântată şi veşnică legătură cu El însuşi. în lucrarea aceasta este numai har şi dragoste dumnezeiască. Aceasta este o mare îmbărbătare pentru noi toţi care am fost curăţiţi prin sângele Domnului Isus.Dacă Dumnezeu este DRAGOSTEA atunci este şi LUMINA. Lumina şi dragostea sunt două părţi ale Fiinţei Sale. Să umblăm după chipul şi natura lui Dumnezeu, în lumină cum este şi El lumină, ca să gustăm dragostea şi bucuria Lui desăvârşită. Dacă ceea ce numim dragoste este fără o viaţă trăită în neprihănire, nu va fi de fapt decât o stare de suflet slabă şi molatecă, ce va îngădui tot felul de greşeli şi rele. Iar dacă ceea ce numim dreptate şi neprihănire este fără dragoste, va da o stare de suflet aspră, mândră, făţarnică iubitoare de sine, mulţumindu-se cu temelia ticăloasă a bunului nume personal. Dar acolo, unde viaţa dumnezeiască lucrează cu putere, se va găsi totdeauna dragostea lăuntrică unită cu o adevărată viaţă sfântă. Aceste două însuşiri sunt de neapărată trebuinţă pentru adevărată viaţă creştină.

BĂTÎND LA UȘA LUI DUMNEZEU

de Oswald CHAMBERS

O, Doamne, asprimea, asprimea lipsit de mângâiere a subiectului meu de dimineaţă predat studenţilor [Ieremia]! Înmoaie adevărurile pentru ca noi să le înţelegem şi ţine-ne tari în Tine.

MEDITAŢII ZILNICE

de Wim MALGO

«Însuşi Duhul adevereşte împreună cu duhul nostru că suntem copii ai lui Dumnezeu.» ROMANI 8,16

Siguranţa sfinţeniei este consecinţa absolut firească a evenimentului naşterii din nou. In păcătosul care a venit cu pocăinţă sinceră la Isus şi care a primit iertarea păcatelor prin credinţa în jertfa de pe cruce, ia naştere o nouă realitate minunată. Tot atunci el primeşte şi Duhul Sfânt care-i dă certitudinea că a devenit un copil al lui Dumnezeu. Poate întrebi plin de mirare: «Cum poţi să fii atât de sigur de acest lucru?» Dragul meu, nu numai că poţi să ştii, ci chiar trebuie să ştii: «aveţi viaţa veşnică» (1 loan 5,13). Poate esti pe calea «creştină» de ani de zile si totuşi nu ai siguranţa mântuirii, nu ai siguranţa iertării păcatelor. Cât de sărac eşti atunci, în ciuda tuturor lucrurilor de care poate dispui!

Mulţi sunt de părere că este «fariseism să afirmi cu încredere că eşti un copil al lui Dumnezeu. Putem însă să contraargumentăm: «Dacă mărturisesc astăzi cu toată fiinţa mea că am siguranţa mântuirii, recunosc în acelaşi timp că nu înţeleg acest lucru, deoarece sunt doar un păcătos. Am doar o explicaţie pentru siguranţa mântuirii mele: Dumnezeu m-a iubit şi pe mine şi Şi-a dat Fiul să moară pe cruce pentru păcatele mele!»

MEDITAŢII PENTRU FIECARE ZI A ANULUI

de Charles H. SPURGEON

Dimineaţa şi Seara

Dimineaţa

Să se bucure Israel de Cel ce l-a făcut. Psalmi 149:2

Bucură-te din inimă, credinciosule, dar ai grijă ca bucuria ta să vină de la Domnul. Ai multe motive de bucurie în Dumnezeul tău, fiindcă poţi cânta împreună cu David: „Dumnezeu… bucuria şi veselia mea” (Psalmi 43:4). Bucură-te că Domnul domneşte, că Iehova este Rege! Bucură-te că El tronează şi conduce toate lucrurile! Fiecare atribut al lui Dumnezeu trebuie să devină o rază în soarele bucuriei noastre. Faptul că El este înţelept ne bucură atunci când ne privim nebunia. Faptul că El este puternic ne înveseleşte, fiindcă noi tremurăm de slăbiciune. Faptul că El este veşnic va fi întotdeauna o temă de bucurie, pentru că noi suntem trecători ca iarba. Faptul că El este neschimbător ne face să izbucnim în cântare, fiindcă noi ne schimbăm în fiecare oră. Ştim că El este plin de har, că harul izvorăşte din El, şi că acest har al legământului ne-a fost dat nouă; este al nostru, ca să ne curăţească, să ne păzească, să ne sfinţească, să ne desăvârşească, să ne ducă în slavă — toate aceste lucruri ar trebui să ne facă să ne bucurăm în El. Bucuria aceasta în Dumnezeu este ca un râu adânc. Noi i-am atins doar suprafaţa. Ştim puţine despre undele lui limpezi şi cereşti, dar în faţă adâncimea este mai mare, şi curentul mai năvalnic în bucuria lui. Creştinul simte că se poate bucura nu numai în ceea ce este Dumnezeu, dar şi în ceea ce Dumnezeu a făcut pentru el în trecut. Psalmii ne arată că poporul lui Dumnezeu din vechime era înclinat să se gândească mai mult la acţiunile Domnului, şi aveau cântări despre fiecare din ele. Fie ca poporul lui Dumnezeu să numere din nou faptele Domnului! Să spună faptele lui măreţe şi să declare: „voi cânta Domnului, căci Şi-a arătat slava” (Exod 15:1). Să nu se oprească niciodată din cântat, fiindcă bucuria în faptele iubitoare ale Domnului, în providenţă şi în har se arată prin mulţumiri continue, zi de zi, din îndurare în îndurare. Bucuraţi-vă, copii ai Sionului, şi veseliţi-vă în Domnul Dumnezeul vostru.

Seara

Strig către Tine cu inima mâhnită, şi zic: „Du-mă pe stânca pe care n-o pot ajunge, căci este prea înaltă pentru mine!” Psalmi 61:2

Mulţi dintre noi ştiu ce înseamnă o inimă mâhnită. Este ca şi cum ai fi golit, ca atunci când cineva spală şi clăteşte un vas şi apoi îl întoarce cu fundul în sus la uscat Sau ca şi cum ai fi aruncat în apă şi te scufunzi pe o parte, ca o corabie purtată de furtună. Descoperirea stricăciunii ne va copleşi inimile, atunci când Dumnezeu va îngădui să se tulbure adâncimile depravării şi să iasă la suprafaţă noroiul şi murdăria. Dezamăgirea şi tristeţea ne vor copleşi şi ele, atunci când vom îndura val după val, ca o scoică sfărâmată, purtată încoace şi încolo de flux. Dar binecuvântat să fie Dumnezeu, în asemenea vremuri nu rămânem fără ajutor. Dumnezeul nostru este Portul corăbiilor bătute de furtună, Adăpostul pelerinilor rătăcitori. El este mai înalt decât noi – îndurarea Lui este mai înaltă decât păcatele noastre, şi dragostea Lui mai înaltă decât gândurile noastre. Este penibil să-i vezi pe oameni punându-şi încrederea în ceva mai jos decât ei. Insă încrederea noastră este întemeiată pe un Domn înalt şi slăvit El este o Stâncă, fiindcă nu se schimbă; şi este o Stâncă înaltă, fiindcă furtunile care ne îneacă pe noi trec pe sub picioarele Sale. El nu este tulburat de ele, ci le conduce după voia Sa. Dacă ajungem la adăpostul acestei Stânci, putem înfrunta uraganele. Totul este calm sub protecţia acestui ţărm stâncos. Din nefericire, mintea noastră este aruncată adesea într-o asemenea confuzie, încât avem nevoie de un pilot care să ne conducă la acest adăpost. Pentru aceasta ne-am rugat în textul din seara aceasta. O Doamne Dumnezeul nostru, învaţă-ne calea credinţei prin Duhul Sfant, şi condu-ne în odihna Ta. Vântul suflă peste marea noastră, şi mâinile noastre slăbite nu mai pot stăpâni cârma. Numai Tu singur ne poţi conduce în siguranţă printre stânci, ca să ajungem în limanul ceresc Cât de tare depindem de Tine – avem nevoie să ne conduci la Tine! Să fii pilotat înţelept şi condus în siguranţă şi pace este darul Tău, şi numai al Tău. In noaptea aceasta, poartă-te bine cu slujitorii Tăi.

IZVOARE IN DEŞERT

„Satan v-a cerut să vă cearnă ca grâul. Dar Eu M-am rugat pentru tine, ca să nu se piardă credinţa ta.”

Luca 22:31-32

Credinţa noastră este centrul ţintei spre care ţinteşte Dumnezeu când ne testează, şi dacă vreun dar scapă netestat, cu siguranţă acesta nu va fi credinţa noastră. Nu este nimic care să străpungă credinţa până în măduva ei – ca să vadă dacă este sau nu credinţa celor nemuritori – ca aruncarea săgeţii sentimentului că eşti părăsit. Şi numai credinţa autentică va scăpa nevătămată din mijlocul bătăliei după ce a fost dezbrăcată de armura bucuriei ei pământeşti şi după ce a îndurat împrejurările potrivnice pe care le-a îngăduit mâna puternică a lui Dumnezeu.Credinţa trebuie să fie încercată, şi sensul sentimentului că eşti părăsit este cuptorul încălzit „de şapte ori mai mult … de cum se cădea să-l încălzească” (Daniel 3:19) în care poate fi aruncată. Binecuvântat este omul care îndură o încercare atât de grea! Charles H. Spurgeon

Pavel a spus: „Am păzit credinţa” (2 Timotei 4:7), dar capul lui a fost luat! Ei i l-au tăiat, dar n-au putut să se atingă de credinţa lui. Acest mare apostol al neamurilor s-a bucurat de trei lucruri: el s-a „luptat lupta cea bună”, a „isprăvit alergarea”, şi a „păzit credinţa”. Deci care era valoarea tuturor celorlalte lucruri? Apostolul Pavel a câştigat cursa şi a obţinut marele premiu – el n-a câştigat numai admiraţia celor de pe pământ de astăzi, ci şi admiraţia cerului. Atunci de ce nu trăim ca şi cum merită să pierdem „toate … ca să [câştigăm] pe Hristos” (Filipeni 3:8)? De ce nu suntem fideli adevărului cum a fost Pavel? Pentru că matematica noastră este diferită – el socotea altfel decât noi. Ceea ce noi socotim câştig, el socotea pierdere. Dacă dorim ca în final să purtăm aceeaşi cunună, trebuie să avem credinţa lui şi s-o trăim.

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

Volumul III

Ieremia 19.1-15

    Domnul l-a invitat pe Ieremia să se ducă din nou în casa olarului, dar de data aceasta nu pentru a-L privi cum lucrează, ci pentru a cumpăra un vas. Apoi, luând cu el pe câţiva bătrâni din Israel, trebuia să ducă acest vas în valea fiilor lui Hinom.

    Era un loc sinistru această râpă a Hinomului (fr. ,gue”, de unde şi numele de ,gheenă”), numită şi Tofet (v. 6): acolo fuseseră aduse jertfe omeneşti lui Baal în timpul împăratului Manase (2 Cronici 33.6; Ieremia 7.31). Din acest motiv, regele Iosia (fiul fiului lui Manase) hotărâse să pângărească acel loc (2 împăraţi 23.10); iar acum, exact în acel loc al păcatelor lor îngrozitoare, poporul trebuia să audă cuvinte înfricoşătoare şi totodată să vadă cum vasul care îi reprezenta pe ei este făcut ţăndări. Ieremia se întoarce apoi în templu şi întăreşte Cuvântul Domnului în urechile întregului Ierusalim.

    Să ne gândim ce curaj trebuie să fi avut profetul pentru a condamna în mod public comportamentul poporului şi pentru a-i anunţa decizia divină de neschimbat cu privire la ei! Se poate ca şi noi să ne găsim izolaţi într-un mediu ostil şi să trebuiască să dăm mărturie prin faptele şi prin cuvintele noastre: să-I cerem Domnului să ne dea pentru aceasta aceeaşi îndrăzneală.

PÂINEA CEA DE TOATE ZILELE

Text: Filipeni 1:19-26

CINE ARE NEVOIE DE MINE?

„…dar pentru voi, este mai de trebuinţă să rămân în trup.”

Filipeni 1:24

Dumnezeu ne-a făcut pe fiecare cu o necesitate de-a fi necesari. Faptul că ştim că avem ceva de dăruit altora poate să ne întărească în împrejurări foarte dificile. Dale Shields renunţase la sine şi la propria sa viaţă. Potrivit unui articol din revista Parade, Shields a ajuns într-o stare de depresiune deosebită în urma unei operaţii de inimă. Credea că nu mai are rost să mai trăiască. Dar într-o zi, pe când pescuia în Florida, a observat un pelican pe moarte care zăcea nemişcat pe stânci. Shields a îngrijit biata pasăre până s-a însănătoşit – si a continuat să facă acelaşi lucru de-atunci încoace pentru peste 2.400 de păsări. Astăzi, cunoscut ca „omul pelican”, el şi-a dedicat viaţa salvării păsărilor rănite de elicele bărcilor cu motor sau de acele şi undiţele pescarilor. Acest fapt a dus la un proces de vindecare pe două planuri. Nu numai că mii de păsări au fost ajutate, dar Shields însuşi a găsit un motiv pentru a trăi. „Ele au nevoie de mine”, a spus el.

„Cineva trebuie să ajute atunci când o pasăre dă de necaz”. Când apostolul Pavel a trecut prin necazurile şi singurătatea închisorilor, este natural să fi dorit să fie cu Domnul în ceruri. Dar ştia că alţii aveau nevoie disperată să cunoască ceea ce cunoştea el despre Cristos. Aveau nevoie de învăţătura, încurajarea si rugăciunile lui. Mai mult ca orice, ei aveau nevoie să-L vadă pe Isus în el. Doamne, te rog ajută-ne să avem şi noi o asemenea misiune. Arată-ne cum să-i ajutăm pe alţii care sunt pe moarte din pricina lipsei cunoştinţelor pe care noi le avem despre Cristos. – M.R.D.II

Sunt salvat, dar fac ce pot,

Ca şi cei aflaţi în moarte

Să-L cunoască pe Cristos

Şi cu El să aibă parte. –    Anonim

Lasă-L pe Cristos să lucreze prima dată în viaţa ta, şi apoi lasă-L să lucreze prin viaţa ta.

DOMNUL ESTE APROAPE – GBV

http://www.gbv.ro/meditatii-zilnice/domnul-este-aproape

„Și spunea și mulțimilor: „Când vedeți un nor ridicânduse de la apus, îndată spuneți: «Vine ploaie»; și așa se întâmplă. Și când suflă vântul de sud, spuneți: «Va fi arșiță», și așa se întâmplă. Fățarnicilor, înfățișarea pământului și a cerului știți să o deosebiți, dar timpul acesta, cum de nul deosebiți?”.” Luca 12.5456

Creștinul nu așteaptă împlinirea unor evenimente, însă, cu siguranță, poate privi la ele. Multe dintre evenimentele care au loc în lume astăzi sunt premergătoare judecăților apocaliptice. Timpul răbdării lui Dumnezeu și al îngăduinței Sale față de cei nelegiuiți se apropie cu repeziciune de sfârșit. Dumnezeu va pregăti atunci scena pentru domnia glorioasă a lui Hristos, când toți vrăjmașii vor fi făcuți așternut al picioarelor Sale.

Pentru noi însă rămâne întrebarea: Discernem timpurile în care trăim, sau suntem și noi ipocriți, cunoscând toate lucrurile, cu excepția voii lui Dumnezeu pentru noi? Dacă această lume urmează să fie judecată în curând – iar noi știm că așa va fi – ce fel de oameni ar trebui să fim, nu numai prin separare de ea, ci și printro mărturie concretă înaintea ei?

Nu vom mai fi aici pentru mult timp. Venirea Domnului pentru a ne răpi din această lume va avea loc curând. Simțim nevoia de a fi din nou animați cu privire la adevărata noastră chemare. Dacă nu trăim întro așteptare prezentă a Domnului, este pentru că am devenit căldicei – pentru că afecțiunile noastre sunt atrase de alte lucruri. Prin urmare, să nu dormim, cum fac ceilalți, ci să fim treji! „Iată Mirele, ieșițiI în întâmpinare!” (Matei 25.6). J. Redekop

SĂMÂNȚA BUNĂ

http://www.gbv.ro/meditatii-zilnice/samanta-buna

„Cercetează-mă, Dumnezeule, și cunoaște-mi inima…!” Psalmul 139.23

Cine cunoaște inima?

O poveste indiană spune că un tată a dorit, ca Dumnezeu să-i arate cum este inima fiecăruia din cei cinci copii ai lui. A dat fiecărui copil câte un ban, pe care să-l pună în cutia pentru săraci. Dumnezeu a dat după aceea părintelui posibilitatea să vadă ce a ajuns banul pus de fiecare.Unul din copii a dat banul de silă. Banul acela s-a transformat în fier rece, pentru că și inima acelui fiu era rece. Altul a dat banul cu nepăsare, căci își zicea că și cu el, și fără el, tot așa este. Banul acelui fiu s-a transformat în tinichea subțire și fără preț. Altul a ținut ca banul să cadă cu zgomot în cutie și astfel să-l vadă și alții când face acest lucru. Acela era un fariseu, iar banul lui s-a transformat într-un ban fals. Altul l-a dat, gândindu-se la binele săracilor, și-i părea rău că nu are să dea mai mult. Banul lui s-a transformat în argint. Al cincilea s-a gândit: Dumnezeu m-a făcut. Al Lui sunt cu tot ce am. Dacă dau, dau din ce este al lui Dumnezeu și ca să fac voia Lui. Banul acestuia s-a transformat în aur curat.

Când dăm ceva, important este cum dăm. Inima noastră este nespus de rea și înșelătoare. Profetul afirma încă din vechime că „inima este nespus de înșelătoare și de deznădăjduit de rea; cine poate s-o cunoască?” (Ieremia 17.9). Răspunsul: „Eu, Domnul, cercetez inima …, ca să răsplătesc fiecăruia după purtarea lui, după rodul faptelor lui”.

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

www.fundatiaseer.ro

LUCRURILE PE CARE LE MERITĂ COPILUL TĂU (1)

„Fiii sunt o moştenire de la Domnul…” (Psalmul 127:3)

     Copiii noştri merită în mod esențial anumite lucruri, cum ar fi:

1) Timp. Nu rămăşiţele de timp de la sfârşitul zilei, ci timp cu prioritate. Dacă viaţa ta este condusă după un program, şi copiii tăi nu fac parte din el, fă ceva – numaidecât! Altfel, va veni o zi când nici tu nu vei fi inclus în programul lor! Simplul fapt de a te uita la televizor împreună cu ei timp de trei ore nu înseamnă nimic; trebuie să fii „prezent emoţional”. Uneori, lucrul acesta înseamnă să-i laşi să-ţi vadă temerile şi şovăielile, chiar în timp ce sunt martori ai încântării şi aprecierii tale cu privire la ei.

2) Deschidere. Sunt atât de multe lucruri pe care le putem învăţa de la copiii noştri – despre ei, despre noi şi despre cine este Dumnezeu. Odată ce ne dăm seama că nu avem toate răspunsurile, ne deschidem pentru a-I da voie lui Dumnezeu să ne vorbească prin copiii noştri. Deschiderea noastră față de ei îi apropie de noi, dar mai important: le întăreşte credinţa și îi ajută să rămână deschişi spre învăţare… iar noi ne păstrăm inima tânără!

3) Structură. Este vital, în timpul perioadei de formare, să stabileşti reguli şi să trasezi limite. Copiii au nevoie de îndrumare şi de un cadru în care să se simtă în siguranţă. În primii ani, asta presupune lucruri precum un orar fix pentru culcare, în care va putea să apară o relaxare pe măsură ce cresc. Asta îi ajută să înţeleagă faptul că odată cu vârsta apare libertatea – dar nu toată odată, întrucât ea aduce cu sine responsabilitate, iar ei nu sunt aşa pregătiţi precum cred.

Nu încerca să fii cel mai bun prieten al copilului tău, nu căuta în el împlinirea nevoilor tale emoţionale. Umerii lor nu sunt suficient de tari pentru a duce o asemenea povară. Ai încredere în Dumnezeu şi în ceea ce eşti. Caută încurajare din exterior, de la surse sănătoase. Pe scurt, luptă-te să devii acel părinte ferm şi blând pe care copilul tău merită să-l aibă!

Single Post Navigation

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: