Mana Zilnica

Mana Zilnica

Archive for the month “august, 2016”

31 August 2016

TOTUL PENTRU GLORIA LUI

de Oswald CHAMBERS

„Bucuria Mea… bucuria voastră”

„Pentru ca bucuria Mea să rămână în voi şi bucuria voastră să fie deplină.” loan 15:11

Care era bucuria pe care o avea Isus? Este o insultă pentru Isus Cristos să foloseşti cuvântul fericire în legătură cu EI. Bucuria lui Isus era absoluta Lui predare şi jertfire de Sine Tatălui Său, bucuria de a face ceea ce L-a trimis Tatăl să facă. „Plăcerea Mea este să fac voia Ta.” Isus S-a rugat ca bucuria noastră să fie tot mai plină, până când va ajunge să fie aceeaşi bucurie ca şi a Lui. L-am lăsat eu pe Isus Cristos să aducă în mine bucuria Lui?

Plinătatea vieţii mele nu stă în sănătatea trupească sau în împrejurări exterioare, nici în a vedea succesul lucrării lui Dumnezeu, ci în înţelegerea perfectă a lui Dumnezeu şi în acea părtăşie cu El pe care a avut-o Isus însuşi. Dar primul lucru care va împiedica această bucurie este tendinţa de a ne gândi prea mult la situaţia noastră. Grijile lumii acesteia, a spus Isus, vor înăbuşi Cuvântul lui Dumnezeu şi, înainte de a ne dezmetici, vom fi prinşi de lucrurile care ne înconjoară. Tot ceea ce a făcut Dumnezeu pentru noi până acum este doar începutul; El vrea să ne ducă în acel loc unde să fim martorii Lui şi să proclamăm cine este Isus.

Păstrează o relaţie bună cu Dumnezeu, găseşte-ţi bucuria în ea şi din tine vor curge râuri de apă vie. Fii o fântână prin care Isus Cristos să reverse apa Sa vie. Încetează să mai fii preocupat de propria ta persoană, încetează să mai fii ipocrit şi mândru şi trăieşte viaţa care este ascunsă cu Cristos. Viaţa care este bine raportată la Dumnezeu este la fel de naturală ca şi respiraţia, oriunde ar merge. Vieţile care au fost cea mai mare binecuvântare pentru tine sunt cele care n-au fost conştiente de acest lucru.

MANA DE DIMINEAŢĂ

„Cine aduce lauda ca jertfă, acela Mă preamăreşte şi celui ce-şi pune în rânduială calea, îi voi arăta mântuirea lui Dumnezeu”. PSALM 50:23

Toate lucrările lui Dumnezeu stârnesc lauda. Când a creat universul, stelele dimineţii au izbucnit în cântări de bucurie şi toţi fiii lui Dumnezeu scoteau strigăte de veselie (Iov 38:7). Învăţătura Bibliei atât în Vechiul cât şi în Noul Testament, ne arată că Dumnezeu doreşte lauda făpturilor Sale. El aşteaptă rugăciuni de mulţumire de la ai Săi nu numai în vremurile de binecuvântare şi de mers biruitor pe cale, dar chiar şi în cele de întristare şi de prigonire indiferent din partea cui ar veni. Pavel şi Sila au cântat cântări în închisoare.După cum lauda a fost cea dintâi reacţie a celui de curând întors la Dumnezeu, ea va fi deasemenea ultima notă a vieţii sale pământeşti când va fi condus în slavă. Nu ne putem imagina frumuseţea corului ceresc care va sărbători intrarea Mielului lui Dumnezeu în împărăţia Sa împreună cu Biserica Lui. Cântecul acesta de laudă se va perpetua în veşnicie şi noi vom participa la el.Dar deşi lauda umple cerurile, ea adeseori este, din nefericire, absentă din viaţa credincioşilor. Putem să executăm cântări frumoase şi în cuvinte şi-n melodie fără să le trăim; adorarea şi lauda devin atunci o simplă formă de evlavie. De ce este atât de adesea în noi lipsa unei laude veritabile? Este din pricină că în viaţa noastră domneşte un duh de tristeţe, de critică, de plângere împotriva unuia sau altuia. Şi asta se întâmplă când ne gândim întâi la noi înşine şi nu la Mântuitorul nostru şi la cauza Lui. Atunci nu mai simţim nevoia de a lăuda pe Dumnezeu pentru lucrările Lui minunate. Lauda şi rugăciunea nu sunt ele plămânii Bisericii? Cuvântul ne îndeamnă să lăudăm pe Domnul în orice vreme, lauda Lui să fie necurmat în gura noastră.

Dumnezeu este atent la această lipsă în viaţa noastră şi de aceea ne-a păstrat în Cuvântul Său îndemnul din psalmul 103! Aducându-ne aminte de toate binefacerile Lui vom putea striga împreună cu David: „Binecuvintează, suflete pe Domnul, şi tot ce este în mine (toată făptura mea) să binecuvinteze Numele Lui cel sfânt”. Dacă realizăm că lipsesc din viaţa noastră lauda şi mulţumirea, să ne amintim câte binefaceri ne-a făcut Dumnezeu de-alungul vieţii şi va fi suficient ca să izbucnim cu ochii în lacrimi, în laude şi mulţumiri, mai ales când ne gândim la cea mai mare binecuvântare că ne-a ales în Domnul Isus şi ne-a binecuvâtat cu tot felul de binecuvântări duhovniceşti în locurile cereşti, în Hristos.

MÂNTUIREA PRIN HRISTOS

Meditaţii zilnice – de Fritz BERGER

Ai tăi vor zidi iarăşi pe dărâmăturile de mai înainte vei ridica din nou temeliile străbune. „Isaia 58:12.

Cum se înţelege aceasta? Cum se formează spărturile? Dacă un om s-a născut din nou şi are un mod de viată conform Scripturii, de obicei se găsesc oameni care îi îndeamnă să se întoarcă la vechiul stil de viată, argumentând: „Toţi suntem păcătoşi” sau: „Nu este nimeni care să fie drept nici măcar unul”. Acestea le accentuează şi le dovedesc cu cuvinte din Scriptură care se referă de fapt la cei necredincioşi. Ei spun că este greu să rămâi pe cale, este greu să slujeşti pe Dumnezeu, mai ales în zilele noastre este aproape imposibil. Am început să dregem drumurile spunînd: „Poruncile Sale nu sunt grele”, şi vedem picturi cu un drum abrupt şi plin de spini pe care se străduiesc mulţi să-l urce, considerând a fi drumul cel bun. Dar astfel de drumuri duc pe căi ocolite în iad. Am dres drumul cu cuvinte din Scriptură. „Cel neprihănit arată prietenului său calea cea bună”. „Pe cărarea neprihănirii este viaţa şi pe drumul însemnat de ea nu este moarte”. „El ne conduce pe cărări drepte”. Ioan Botezătorul a început să dreagă drumurile. Dar unii aşa numiţi creştini, nu au ajuns nici măcar acolo, unde a ajuns Ioan Botezătorul. Mulţi sunt opriţi în viata lor nouă, fiindcă ascultă de părerea celor fireşti care nu se gândesc la lucrurile lui Dumnezeu. Dacă dorim să câştigăm de partea noastră pe cineva cu altceva decât Cuvântul lui Dumnezeu atunci suntem păgâni şi închinători la idoli, am curajul s-o spun. Nimic altceva decât Cuvântul lui Dumnezeu poate salva pe oameni.

Cuvântul este duh si adevăr si nu pierzare. Vestea crucii este puterea lui Dumnezeu care mântuieşte pe toţi cei care cred în El.

TEZAURUL PROMISIUNILOR LUI DUMNEZEU

de Charles H. SPURGEON

DUMNEZEIASCĂ, VEŞNICĂ, NESCHIMBĂTOARE

Dar Cuvântul Domnului rămâne în veac. Şi acesta este Cuvântul care v-a fost propovăduit prin Evanghelie. 1 Petru 1.25

Toate învăţăturile oamenilor şi ei înşişi vor trece ca iarba; dar noi suntem siguri cu privire la Cuvântul Domnului că va fi altfel, căci El rămâne veşnic.

Avem aici o evanghelie dumnezeiască; căci care cuvânt poate să dureze veşnic, decât acela care este rostit de Dumnezeul cel veşnic?

Evanghelia este vie totdeauna; tot atât de plină de viaţă acum, ca şi atunci când a ieşit din gura lui Dumnezeu; şi tot atât de puternică să convingă, să întoarcă la Dumnezeu, să refacă, să mângâie, să sprijinească, să sfinţească, aşa cum era pe vremea minunilor.

Această Evanghelie este neschimbătoare: nu este azi iarbă verde şi mâine fân uscat; ci adevărul nestricăcios al Dumnezeului care nu se schimbă. Părerile oamenilor se schimbă, dar adevărul rostit de Dumnezeu, nu se schimbă, ca şi Acela care l-a rostit.

Această Evanghelie – veste bună – pe care ne-o aduce Cuvântul lui Dumnezeu este o pricină de bucurie, o temelie tare pe care noi putem să ne sprijinim cu toată încrederea. Cuvântul „veşnic” cuprinde viaţa, moartea, judecata şi veşnicia. Slavă lui Dumnezeu prin Isus Cristos pentru această mângâiere veşnică. Să ne hrănim cu acest Cuvânt astăzi şi în toate zilele vieţii noastre.

DOMNUL ESTE APROAPE!

Calendar Biblic

Sângele lui ISUS CRISTOS, Fiul Lui, ne curăţeşte de orice păcat.

1 Ioan 1.7

Când Dumnezeu a vrut să scoată poporul Său din Egipt, a dat peste asupritori, încercări şi judecăţi mari. La sfârşit omoară şi pe întâiul născut de la om până la animale. Cum putea să scape poporul Său? Dumnezeu le-a dat mielul care a murit în locul lor, ca să-i scape de robie, căci El a dorit să facă o distincţie între poporul Său ales şi egipteni. Înaintea miezului nopţii când îngerul care aducea judecata străbătea Egiptul, în Israel era tăiat mielul. „Un miel fără cusur să aveţi” a spus Dumnezeu. Fiecare tată trebuia să ungă cu sângele mielului pragul de deasupra uşii şi cei doi stâlpi. „Sângele va sluji ca semn pe casele unde veţi fi. Eu voi vedea sângele, şi voi trece pe lângă voi aşa că nu vă va nimici nici o urgie atunci când voi lovi ţara Egiptului” (Exod. 12.13). Ca atunci Egiptul aşa este în zilele de astăzi toată lumea, într-o judecată continuă; cine vrea să fie salvat trebuie ca odinioară Israel în Egipt să aibă ca salvator pe „Mielul lui Dumnezeu”. Dumnezeu l-a dat pentru a înfăptui ispăşirea păcatelor noastre. El este Mielul fără cusur şi fără prihană. Fiul lui Dumnezeu, Domnul Isus Cristos, a devenit acel Miel al cărui sânge trebuia să curgă pe Golgota pentru a-l împăca pe omul vinovat cu Dumnezeu. „Căci ştiţi că nu cu lucruri pieritoare, cu argint sau cu aur aţi fost răscumpăraţi… ci cu SÂNGELE scump al lui Cristos, Mielul fără cusur şi fără prihană” (1 Pet. 1.18-19). Eşti şi tu iubite cititor, curat prin sângele Mielului de toate păcatele tale? Oamenii ucid, mint, înşeală, fură şi se bat între ei, pentru a-şi satisface dorinţa de putere, de plăcere şi bogăţie. În felul acesta ei speră să-i câştige pentru grupul din care fac parte, pacea, siguranţa, belşugul şi fericirea. Dar ceea ce dă valoare durabilă vieţii nu este fericirea superficială care o dă lumea, ci adevărata fericire este în Domnul Isus Cristos.

BĂTÎND LA UȘA LUI DUMNEZEU

de Oswald CHAMBERS

Doamne, la Tine îmi înalţ privirea, ajută-mă să mă închin înaintea Ta într-un mod corespunzător. Te slăvesc că natura mea Ţi se închină, într-adevăr, dar viaţa mea conştientă nu este degrabă receptivă la Tine şi la frumuseţea Ta, aşa cum s-ar cuveni. Doamne, ajută-mă.

MEDITAŢII ZILNICE

de Wim MALGO

«Oricine are nădejdea aceasta în El, se curăţeşte, după cum El este curat.» 1 IOAN 3,3

Speranţa în El, dorinţa de a fi cu El implică o curăţire spirituală tot mai profundă. Persoana sfântă a lui Isus, de care vrem să ne apropiem din ce în ce mai mult, ne obligă la măreţie interioară, potrivit propriei Sale fiinţe. Ce înseamnă practic acest lucru? Trebuie să devenim din ce în ce mai mult ca Isus, pe măsură ce distanţa temporală ce separă întâlnirea noastră cu El scade. De ce oare? Deoarece rezultatul sfinţirii noastre, pas cu pas, trebuie să fie asemănarea totală cu Cristos: «… vom fi ca El; pentru că Il vom vedea aşa cum este» (1 loan 3,2). Prima mea întrebare este aceasta: este apropierea ta în duh de ceea ce este El în con-formitate cu viaţa ta întreagă? Este inima ta din ce în ce mai smerită, din ce în ce mai blândă, mai plină de dragoste, mai mult asemănătoare cu cea a lui Isus? Iar o a treia întrebare ar fi: prin ce este exprimată în mod concret în viaţa ta această sfinţire treptată? Ea trebuie să se realizeze prin însuşirea trăsăturilor de caracter ale lui Isus în fiinţa noastră. Cu cât avem mai clar ţelul înaintea ochilor noştri şi cu cât ajungem mai aproape de Isus, cu atât depindem mai mult de El şi numai de El. Această dependenţă completa de persoana Sa ne dă o încredere din ce în ce mai mare, iar speranţa noastră se păstrează vie, ea fiind o dovadă de netăgăduit a credinţei din inimă.

MEDITAŢII PENTRU FIECARE ZI A ANULUI

de Charles H. SPURGEON

Dimineaţa şi Seara

Dimineața

Se vor încrede în braţul Meu. Isaia 51:5

În timpurile de severă încercare, creştinul nu se poate încrede în nimic de pe pământ; de aceea, el este sfătuit să se încredinţeze în mâinile lui Dumnezeu. Atunci când barca lui este la capătul puterilor, şi nu poate fi vorba de nici o salvare omenească, trebuie să se încreadă cu totul în providenţa şi grija lui Dumnezeu. Ferice de furtuna care aduce omul pe o asemenea stâncă! Binecuvântat este uraganul care conduce sufletul la Dumnezeu! Uneori nu putem comunica cu Dumnezeu din cauza mulţimii prietenilor. Dar atunci când omul este sărac, lipsit de prieteni, neajutorat şi fără nici o nădejde, aleargă în braţele Tatălui şi este îmbrăţişat cu binecuvântări! Atunci când omul este împovărat cu necazuri atât de urgente şi unice încât nu se pot spune decât lui Dumnezeu, trebuie să fie mulţumitor pentru ele. Va învăţa mai mult despre Domnul atunci decât în orice altă vreme. O, credinciosule tulburat, necazul care te conduce la Tatăl este unul fericit! Acum că ai un Dumnezeu în care să te încrezi, pune-ţi toată încrederea în El. Nu-ţi dezonora Domnul şi Stăpânul prin temeri şi îndoieli nevrednice; fii tare în credinţă, şi dă slavă lui Dumnezeu. Arată lumii că Dumnezeul tău este mai valoros decât zece mii de lumi. Arată-le bogaţilor că eşti bogat în sărăcia ta atunci când Domnul Isus este Ajutorul tău. Arată-le celor puternici că eşti puternic în slăbiciune atunci când eşti sprijinit de „braţul veşnic”
(Deuteronom 33:27). Acum este timpul credinţei şi curajului. Fii tare şi viteaz, şi este sigur că, aşa cum Domnul a întemeiat cerurile şi pământul, tot El se va slăvi în slăbiciunea ta şi îşi va preamări Numele în necazurile tale. Grandoarea bolţii cereşti ar trebui nimicită dacă cerurile s-ar sprijini pe o coloană vizibilă, şi credinţa ta şi-ar pierde slava dacă s-ar sprijini pe ceva vizibil prin ochii fireşti. Fie ca Duhul Sfânt să te ajute să te odihneşti în Isus In această ultimă zi a lunii.

Seara

 Dacă umblăm în lumină, aşa cum El Însuşi este lumină. 1 loan 1:7

Umblând… aşa cum El însuşi este lumină!” Putem să ajungem la această umblare? Vom fi în stare vreodată să umblăm în lumină asemeni Celui pe care îl numim „Tatăl nostru” (Matei 6:9), şi despre care este scris: „Dumnezeu este lumină, şi în El nu este întuneric” (1 loan 1:4)? Cu siguranţă, acesta este modelul aşezat înaintea noastră, fiindcă Mântuitorul însuşi a zis: „de aceea fiţi dar desăvârşiţi, aşa cum Tatăl vostru ceresc este desăvârşit” (Matei 5:48). Deşi simţim că nu ne putem ridica la desăvârşirea lui Dumnezeu, trebuie să o căutăm şi să nu ne mulţumim până nu o obţinem. Atunci când tânărul pictor pune mâna pe penel la începutul carierei, cu greu poate spera să-1 egalizeze pe Rafael sau pe Michelangelo. Totuşi, dacă nu are un beau ideal sau un arhetip în mintea sa, va crea ceva ordinar şi mediocru. Ce vrea să spună fraza că trebuie să „umblăm în lumină, aşa cum El însuşi este lumină”? Eu înţeleg că fraza aceasta cere asemănarea, mai degrabă decât măsura. Noi suntem în lumină, complet în lumină, sincer în lumină, onest în lumină, aşa cum este şi Dumnezeu, deşi nu putem fi în lumină în măsura în care este Dumnezeu. Eu nu pot locui în soare; este un loc prea strălucitor pentru mine. Totuşi, pot să umblu în lumina soarelui. In acelaşi mod, deşi nu pot să ajung la perfecţiunea şi puritatea adevărului care aparţin Domnului oştirilor prin natura Dumnezeului infinit. Totuşi, eu pot să „am necurmat pe Domnul înaintea ochilor mei” (Psalmi 16:8). Pot să lupt, cu ajutorul Duhului, să mă conformez imaginii Lui. Faimosul comentator din vechime, John Trapp, spunea: „Putem fi în lumină aşa cum Dumnezeu este în lumină pentru calitate, nu pentru egalitate”. Trebuie să avem lumina şi să umblăm în ea aşa cum Dumnezeu are lumina şi umblă în ea. Cât despre egalitatea cu Dumnezeu în sfinţenie şi puritate, trebuie să aştepte până trecem Iordanul şi intrăm în desăvârşirea Celui Prea înalt. Observaţi că binecuvântarea părtăşiei sfinte şi a curăţirii desăvârşite sunt legate de umblarea în lumină (vezi 1 loan 1:7).

IZVOARE IN DEŞERT

Ferice de cei ce n-au văzut, şi au crezut. (Ioan 20:29)

Ce important este pentru Dumnezeu să ne îndrepte mereu spre lucrurile care nu se văd, pentru că suntem atât de uşor prinşi în cursă de lucrurile pe care le putem vedea! Dacă Petru avea de gând să umble pe apă, trebuia să umble, dar dacă avea de gând să înoate până la Domnul Isus, trebuia să înoate. Nu putea să le facă pe amândouă. Dacă o pasăre are de gând să zboare, trebuie să stea departe de garduri şi de copaci, încrezându-se în forţa aripilor sale. Şi dacă încearcă să stea la mică distanţă de pământ, nu va zbura niciodată foarte bine.Dumnezeu a trebuit să-l aducă pe Avraam la capătul puterilor lui şi să-i arate că nu poate face nimic cu trupul lui. El a trebuit să-şi considere trupul „aproape mort” (Evrei 11:12) şi apoi să se încreadă în Dumnezeu ca să facă toată lucrarea. Când şi-a luat ochii de la el însuşi şi s-a încrezut numai în Dumnezeu, a devenit „deplin încredinţat că Dumnezeu ce făgăduieşte poate să şi împlinească” (Rom. 4:21).Aceasta ne învaţă Dumnezeu, şi El trebuie să ţină rezultatele care ne încurajează departe de noi, până învăţăm să ne încredem în El fără ele. Atunci Lui Îi place să facă la fel de real pentru noi Cuvântul Lui în actualitate precum este în credinţa noastră. A. B. Simpson

Nu cer ca El să-mi demonstreze că

    Cuvântul Lui e adevărat,

Şi că înainte să pot crede

    El trebuie să mă lase să văd.

Îmi e deajuns să ştiu

    Că e adevărat pentru că El spune că este;

Mă voi baza pe Cuvântul Lui neschimbător

    Şi mă voi încrede până voi putea să înţeleg.

E. M. Winter

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

Volumul III

Matei 27.32-49

    Isus este condus din pretoriu spre Calvar. Simon din Cirene este constrâns să-1 poarte crucea, în timp ce El ia de bunăvoie o povară incomparabil mai grea: cea a păcatului, pe care nimeni altul nu o putea lua în locul Lui. Este răstignit între doi răufăcători. „Vina Lui”, scrisă pe cruce, acuză, de fapt, poporul care-şi răstigneşte împăratul. Această relatare ne este dată pe scurt, fără mulţimea de detalii adăugate de oameni pentru a emoţiona sentimentele. Cu toate acestea, cu ajutorul limbajului sobru al Duhului, noi înţelegem că Preaiubitul Mântuitor nu a fost cruţat de nicio suferinţă: chinuri fizice, dar, mai presus de toate, chinuri morale. Batjocoritorii sunt acolo, provocându-L pe Isus să Se mântuiască pe Sine însuşi (v. 40). (Dar, dacă El rămâne pe cruce, nu este aceasta, cu siguranţă, pentru mântuirea altora?) Ei îl provoacă pe Dumnezeu, punând la îndoială iubirea Lui pentru Hristos, iar această jignire a lor Îl loveşte nespus de greu pe Domnul Isus (v. 43; Psalmul 69.9). Cu toate acestea, chinul cel mai mare (suferinţa suferinţelor) este, pentru El, abandonarea Sa timp de trei ceasuri. Dumnezeu îşi ascunde faţa atunci când Isus este făcut blestem, ispăşind păcatele mele şi ale tale, iar «inima Sa infinit de mare, apăsată un moment de această greutate, poartă povara eternă a pedepsei noastre».

PÂINEA CEA DE TOATE ZILELE

Text: Romani 10:1-13

O PASIUNE PENTRU SUFLETE

Fraţilor, dorinţa inimii mele şi rugăciunea mea către Dumnezeu pentru Israeliţi, este să fie mântuiţi. Romani 10:1

In
cartea lui Raymond C. Ortlund Lord; Make My Life a Miracle (Doamne, fă-mi viaţa o minune), există o povestire despre A.B. Simpson, fondatorul Alianţei Misionare Creştine. Un musafir al familiei Simpson s-a trezit dimineaţa devreme şi dorea să meargă spre birou. A văzut o imagine care l-a mişcat profund. Simpson stătea cu braţele în jurul unui glob pământesc, îmbrăţişându-l, ii curgeau lacrimi pe obraji. Literalmente plângea pentru lumea pierdută în păcat.

Apostolul Pavel a fost greu împovărat pentru mântuirea neamului său evreesc. El exprimă profunzimea acestor sentimente în Romani 9. El scrie: „Spun adevărul în Cristos, nu mint; cugetul meu luminat de Duhul Sfânt, îmi este martor, că simt o mare întristare, şi am o durere necurmată în inimă. Căci aproape doresc sâ fiu eu însumi anatema, despărţit de Cristos, pentru fraţii mei, rudele mele tru- peşti” (v. 1-3). Si în textul nostru de azi, el spune: „…dorinţa inimii mele şi rugăciunea mea către Dumnezeu pentru Israeliţi este ca să fie mântuiţi”. Dumnezeu însuşi este cel mai înalt exemplu al dragostei faţă de oameni. „Pentru că atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, câ a dat pe singurul Său Fiu…” (Ioan 3:16). Pavel spune, în Romani 5:8, „Dumnezeu îşi arată dragostea fată de noi prin faptul că, pe când eram noi încă păcătoşi, Cristos a murit pentru noi”. Cât de mult ne preocupă pe noi lumea înstrăinată de Dumnezeu? Ne preocupă destul ca să depunem mărturie? Destul ca să dăm din ceea ce avem? Destul ca să ne dăruim pe noi înşine? Destul ca să murim? – R.W.D.

Iubirea de oameni Te rog să mi-o dai,

Focul dorinţei să-i văd mântuiţi.

Şi-n drumul urcând să-i văd către rai

Şi-n braţul Tău, Doamne, deplin fericiţi. – Tovey

Pasiunea pentru Isus devine curând o pasiune pentru a spune altora despre Isus.

DOMNUL ESTE APROAPE – GBV

http://www.gbv.ro/meditatii-zilnice/domnul-este-aproape

Și Domnul a vorbit lui Moise, zicând: „Vorbește fiilor lui Israel și spunele: «Sărbătorile rânduite ale Domnului, pe care le veți vesti, să fie adunări sfinte. Acestea sunt sărbătorile Mele rânduite»”.

Levitic 23.1,2

Scurte comentarii asupra Pentateuhului (8) – Levitic (C)

Capitolul 23 din Levitic prezintă una dintre cele mai uimitoare profeții din Biblie, deși în mod simbolic. Duhul Sfânt folosește sărbătorile din calendarul religios al lui Israel pentru a prezenta evenimentele de la cruce până la Mileniu. Acest calendar a fost numit «calendarul profetic al lui Dumnezeu», datorită vederii panoramice pe care o oferă asupra trecutului și asupra viitorului. Fără a intra în prea multe detalii, vom prezenta un mic sumar:

1. Paștele – lucrarea de răscumpărare a lui Hristos, de la cruce.

2. Sărbătoarea Azimelor – înlăturarea păcatului din umblarea noastră zilnică.

3. Sărbătoarea celor dintâi roade – învierea lui Hristos.

4. Sărbătoarea Cincizecimii (a Săptămânilor) – coborârea Duhului Sfânt și formarea Adunării.

5. Sărbătoarea Trompetelor – trezirea și strângerea lui Israel întro zi viitoare.

6. Ziua Ispășirii – pocăința iudeilor din cauză că Lau lepădat pe Mesia.

7. Sărbătoarea Corturilor – Împărăția milenială a lui Hristos.

Sărbătorile încep deci cu crucea și se sfârșesc cu gloria, ceea ce este în acord cu 1 Petru 1.11: „Patimile care erau pentru Hristos și gloriile de după acestea”. La sfârșitul acestei prezentări a cărții Levitic îi încurajăm pe cei credincioși să o citească atent și cu rugăciune. Deși este o carte dificilă, cineva a spus că, atunci când este vorba de a pătrunde semnificația Bibliei, Dumnezeu «nea lăsat cheia lângă ușă». B. Reynolds

SĂMÂNȚA BUNĂ

http://www.gbv.ro/meditatii-zilnice/samanta-buna

Vă las pacea, vă dau pacea Mea. Nu v-o dau cum o dă lumea. Să nu vi se tulbure inima, nici să nu se înspăimânte. Ioan 14.27

Pacea Mântuitorului

În tinerețe, Felix Neff a fost ofițer în armata elvețiană. Deși avea un salariu bun și perspectivă de înălțare în rang, el nu era mulțumit, nu avea pacea sufletului. Într-o zi a găsit un pliant intitulat „Miere din stâncă”. L-a citit și l-a recitit. Prin acel pliant pe două pagini, Dumnezeu a găsit cu cale să-l trezească pe Felix.Mai târziu, el a scris: „Când după mii de hotărâri fără folos și mii de eforturi zadarnice am învățat în sfârșit că nimic bun nu locuiește în mine, am fost bucuros să citesc tot conținutul acelui pliant, care zugrăvea pe deplin adevărata stare mizerabilă a inimii mele și îmi arăta în același timp singurul remediu eficace. Cu mare bucurie am primit vestea bună că noi trebuie să mergem de-a dreptul la Isus Hristos cu toată vina noastră, cu toată necredința și chiar cu toată nepocăința noastră”. Atunci, pe acel pliant, ofițerul a scris: „Felix Neff a găsit pacea prin aceste pagini”.

Cititorule lipsit de pacea sufletească, Mântuitorul te cheamă să vii la El așa cum ești. Numai Isus poate să-ți dea alinare pentru sufletul tău chinuit de atâtea păcate. Numai Isus poate să-ți dea o pace trainică, o pace cum n-o poți găsi în această lume. Accepți propunerea Sa?

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

www.fundatiaseer.ro

Vă las pacea, vă dau pacea Mea. Nu v-o dau cum o dă lumea. Să nu vi se tulbure inima, nici să nu se înspăimânte. Ioan 14.27

Pacea Mântuitorului

În tinerețe, Felix Neff a fost ofițer în armata elvețiană. Deși avea un salariu bun și perspectivă de înălțare în rang, el nu era mulțumit, nu avea pacea sufletului. Într-o zi a găsit un pliant intitulat „Miere din stâncă”. L-a citit și l-a recitit. Prin acel pliant pe două pagini, Dumnezeu a găsit cu cale să-l trezească pe Felix.

Mai târziu, el a scris: „Când după mii de hotărâri fără folos și mii de eforturi zadarnice am învățat în sfârșit că nimic bun nu locuiește în mine, am fost bucuros să citesc tot conținutul acelui pliant, care zugrăvea pe deplin adevărata stare mizerabilă a inimii mele și îmi arăta în același timp singurul remediu eficace. Cu mare bucurie am primit vestea bună că noi trebuie să mergem de-a dreptul la Isus Hristos cu toată vina noastră, cu toată necredința și chiar cu toată nepocăința noastră”. Atunci, pe acel pliant, ofițerul a scris: „Felix Neff a găsit pacea prin aceste pagini”.

Cititorule lipsit de pacea sufletească, Mântuitorul te cheamă să vii la El așa cum ești. Numai Isus poate să-ți dea alinare pentru sufletul tău chinuit de atâtea păcate. Numai Isus poate să-ți dea o pace trainică, o pace cum n-o poți găsi în această lume. Accepți propunerea Sa?


30 August 2016

TOTUL PENTRU GLORIA LUI

de Oswald CHAMBERS

Sunt eu convins de Cristos?

Totuşi să nu vă bucuraţi de (aceasta) …. ci bucuraţi-vă că numele voastre sunt scrise înceruri.” Luca 10:20

Isus Cristos ne spune, de fapt: ..Nu te bucura de succesul în lucrarea pentru Mine, ci bucură-te că ai o relaţie bună cu Mine”. Capcana în care poţi cădea este să te bucuri de succesul în lucrarea creştină, să te bucuri de faptul că Dumnezeu te-a folosit. Nu-ţi poţi imagina niciodală ce poate face Dumnezeu prin tine dacă ai o relaţie bună cu Isus Cristos. Menţine o relaţie bună cu El şi atunci, indiferent în ce situaţie te afli şi indiferent cu cine te întâlneşti în fiecare zi, EI revarsă prin tine râuri de apă vie; prin mila Lui, El nu te lasă să observi aceasta. Când, prin mântuire şi sfinţire, ai o relaţie bună cu Dumnezeu, aminteşte-ţi că, oriunde ai fi, tu eşti pus acolo de El. Prin reacţia vieţii tale la tot ceea ce te înconjoară vei împlini planul lui Dumnezeu, atâta timp cât rămâi în lumină, după cum El însuşi este în lumină.

Astăzi există tendinţa de a pune accentul pe lucrare. Fereşte-te de oamenii care fac din utilitate obiectivul principal al mesajului lor evanghelic. Dacă iei drept test utilitatea, atunci viaţa lui Isus Cristos a fost cel mai mare eşec întâlnit vreodată. Steaua călăuzitoare a sfântului este Dumnezeu însuşi, nu utilitatea. Ceea ce contează este lucrarea pe care o face Dumnezeu prin noi, nu ceea ce facem noi pentru El. Ceea ce caută Domnul nostru în viaţa unui om este doar relaţia valoroasă cu Tatăl Său. Isus îi duce pe mulţi fii la slavă.

MANA DE DIMINEAŢĂ

„Poporul se plângea împotriva Domnului şi acesta a displăcut urechilor Domnului care a auzit”. NUMERI 11:1

Nici o povestire din istoria poporului Israel nu este de prisos, totul îşi are o transpunere sprirituală în viaţa şi istoria Bisericii şi a celui credincios. Psalmistul spune că murmurele lui Israel erau o răzvrătire nu numai împotriva lui Moise, dar erau chiar împotriva lui Dumnezeu însuşi şi din pricina aceasta au fost pedepsiţi mereu de El. Scopul vrăjmaşului este de a slăbi şi obosi pe sfinţi. Suntem agitaţi când încercarea se prelungeşte, ne plângem, cârtim. Acestea nu plac Domnului, dar negreşit îi plac vrăjmaşului! Aici, poporul se plângea că-i mergea rău. Ne-am pierdut şi noi tot elanul pentru orice activitate care ne-a fost încredinţată ca o datorie şi ca o favoare zilnică şi care, de fapt,este însăşi chemarea noastră? Dacă aceasta este situaţia, vom găsi repede motive să ne îndreptăţim plângerile şi vom găsi credincioşi nestatornici pe care să ne sprijinim şi care ne vor îndreptăţi plângerile, pentru că şi ei sunt în aceeaşi stare spirituală ca noi. În loc de a veni înaintea Tatălui nostru ceresc, căutând în El mângâiere, siguranţă, ajutor şi adăpost, de care avem în adevăr nevoie, noi căutăm oameni care bucuroşi se vor uni cu noi într-o astfel de stare, menţinând astfel această stare de cârtire şi răzvrătire împotriva lui Dumnezeu. Dar Domnul aude murmurile „din corturi”. El ştie această stare a noastră şi se întristează că ne-am obişnuit repede cu binecuvântările Lui şi că dorim de acum altceva. Despre Israel se spune la versetul 6: „…Ni s-a uscat sufletul… ochii noştri nu văd decât mana aceasta”. Ce sacrilegiu! Ce dispreţ şi necinstire a lui Dumnezeu care i-a izbăvit din viaţa de mizerie din Egipt şi-i strămuta în Canaanul plin de binecuvântări! Poporul îndrăznea să vorbească astfel despre mană, despre acest dar al lui Dumnezeu, această pâine din cer, această minune prin care i-a ţinut în viaţă? Mai este de mirare că sufletele lor erau uscate? Dacă şi sufletele noastre încearcă aceeaşi stare de uscăciune este pentru că ne-am obişnuit cu toate harurile pe care ni le-a dat Dumnezeu în Domnul Isus. Nu ne mai place Cuvântul lui Dumnezeu, nu mai ne place să cântăm, să ne rugăm şi să mergem la adunare, dar toate acestea pentru că părtăşia noastră personală cu Domnul Isus a suferit o întrerupere. Şi ce-ar putea s-o întrerupă decât păcatul. Să ne revizuim urgent poziţia în care ne găsim! Să realizăm de unde a început căderea noastră; poate nu este un păcat grav. Dar neglijarea celor arătate mai sus nu ne va da posibilitatea reînoirii părtăşiei noastre cu El. Când Domnul Isus va redeveni centrul vieţii noastre, numai atunci vom fi izbăviţi de cârtire şi vom căpăta o stare de mulţumire şi recunoştinţă.

MÂNTUIREA PRIN HRISTOS

Meditaţii zilnice – de Fritz BERGER

„Si tot poporul a văzut lucrul acesta, au căzut cu faţa la pământ şi au zis: Domnul este adevăratul Dumnezeu„. 1 Imp. 18:39.

Ieri am văzut cum au adus jertfă proorocii lui Baal cum s-au făcut de ruşine şi cum a jertfit Ilie şi Dumnezeu a răspuns prin foc, iar apoi cum l-a recunoscut, poporul abătut de la el din nou pe Dumnezeul cel viu şi au strigat:”Domnul este adevăratul Dumnezeu, Domnul este adevăratul Dumnezeu”. Iar Ilie le-a răspuns: „Puneţi mâna pe proorocii lui Baal, nici unul să nu scape!” Si au pus mâna pe ei, Ilie i-a coborât la pârâul Chisan şi i-a junghiat acolo. Acesta a fost anul care trebuia să se ascundă timp de trei ani. Iar acum stătea aici şi poruncea atât poporului, cât şi împăratului şi ei l-au ascultat. Să ne gândim numai: să prinzi 450 de prooroci ai lui Baal şi să-i junghiezi -ce zi de măcel a fost! Observăm cum Dumnezeu poate conduce inima omului, căci chiar şi Ahab trebuia să fie ascultător, el care era împărat. Dar Ilie a spus judecata peste proorocii lui Baal. Si acum judecata care a fost valabilă pentru întreg poporul, a luat sfârşit, deoarece poporul s-a căit. Să ne gândim numai ce înseamnă să nu fie ploaie timp de 3 ani şi jumătate. Ilie s-a rugat pe vârful Carmelului şi aplecându-se la pământ şi-a aşezat faţa între genunchi şi a zis slujitorului său: „Suie-te şi uită-te înspre mare”. Si el s-a suit, s-a uitat şi a zis:”Nu este nimic”. Si i-a zis de şapte ori: „Du-te iarăşi”. A şaptea oară, slujitorul i-a zis: „Iată, se ridică un mic nor din mare ca o palmă de om”. Ilie a zis: „Suie-te şi spune-i lui Ahab: „Înhamă şi coboară-te ca să nu te oprească ploaia”. Intre timp cerul s-a înnegrit de nori şi a venit o ploaie mare. Si mâna Demnului era peste Ilie, care şi-a încins mijlocul şi a alergat înaintea lui Ahab, până la intrarea în Israel”.

O, Doamne, Tu faci minuni atât în cer cât şi pe pământ!

TEZAURUL PROMISIUNILOR LUI DUMNEZEU

de Charles H. SPURGEON

MÂNGÂIERE, SIGURANŢĂ, SATISFACŢIE

Măcar că nu este aşa casa mea înaintea lui Dumnezeu, totuşi El a făcut cu mine un legământ veşnic, bine întărit în toate privinţele şi tare. Nu va face El oare să răsară din el tot ce este Spre mântuirea şi bucuria mea? 2 Samuel 23.5

Aici avem un mănunchi de făgăduinţe, ca o cutie cu perle. Legământul este chivotul care cuprinde toate lucrurile. Aceste ultime cuvinte ale lui David, pot să fie şi ale mele astăzi. Ele încep printr-un suspin: nici eu, nici ai mei, nu suntem înaintea lui Dumnezeu aşa cum am vrea. Încercări, griji, păcate, fac să-ţi pară perna tare.Apoi vine un gând mângâietor: „El a făcut cu mine un legământ veşnic”, Dumnezeu însuşi S-a legat cu mine şi a pecetluit contractul cu sângele lui Isus. Eu sunt legat cu Dumnezeu şi Dumnezeu este legat de mine.De aici iese o siguranţă; căci acest legământ fiind veşnic, bine întărit şi sigur, n-am de ce mă teme pentru viitor, nici de lipsurile mele asupra unor lucruri uitate, nici de nesiguranţa lucrurilor trecătoare. Acest legământ este o stâncă pe care eu pot să pun temelia şi să clădesc pentru viaţă şi moarte. David nu doreşte nimic mai mult decât mântuirea sa, şi toate dorinţele sale sunt înaintea Lui. El găseşte în acest legământ tot ce poate să dorească un om.

DOMNUL ESTE APROAPE!

Calendar Biblic

Faceţi în toată vremea, prin Duhul, tot felul de rugăciuni şi cereri. Vegheaţi la aceasta, cu toată stăruinţa. Efeseni 6.18

Ce loc ocupă rugăciunea în viaţa noastră şi ce însemnătate îi atribuim noi? Credem într-adevăr că rugăciunile noastre vor fi ascultate? Este rugăciunea o necesitate, sau o facem numai aşa de formă sau de obligaţie? Acestea sunt întrebări serioase care toţi credincioşii ar trebui să ni le punem. Rugăciunea adevărată, serioasă şi sinceră este în ochii lui Dumnezeu de o valoare extraordinară. În rugăciune dăm expresia dependenţei de Dumnezeu şi a tuturor imposibilităţilor noastre iar pe de altă parte exprimăm starea noastră înaltă de copii ai Tatălui Ceresc. Când ne rugăm venim în legătură cu Dumnezeu. Noi ne aruncăm la picioarele Lui în cenuşă şi totodată suntem ridicaţi în faţa Marelui Dumnezeu în cer. Ce lucru îmbucurător! Din toată creaţia numai omul poate să se roage şi de nici un înger nu ştim dacă se roagă. Ce mare înlesnire pentru noi că prin rugăciune putem să ne apropiem de Dumnezeu. Vreau să te întreb: Azi dimineaţă te-ai rugat şi pentru ce? I-ai adus strictul necesar? Ai fost pătruns de conştiinţa că stăteai în faţa lui Dumnezeu? Şi cât timp ai folosit pentru rugăciunea ta? Dă-ţi singur răspunsul la aceste întrebări, dar fii sincer! Fără rugăciune suntem săraci şi neputincioşi duhovniceşte şi nu putem să ştim despre puterea şi îndurarea lui Dumnezeu, Tatăl nostru. De s-ar putea spune despre noi de fiecare în parte: „Vezi că se roagă!”Rugăciunea este o vorbire cu Dumnezeu: – „Am postit şi m-am rugat înaintea Dumnezeului cerurilor şi am zis: „Doamne, Dumnezeul cerurilor…” (Neem. 1.4-5).- „Dar vreau să vorbesc acum Celui Atotputernic” (Iov 13.3).- „După ce a vorbit astfel, Isus a ridicat ochii spre cer, şi a zis: „Tată, a sosit ceasul…” (Ioan 17.1).

BĂTÎND LA UȘA LUI DUMNEZEU

de Oswald CHAMBERS

Binecuvântează întregul Colegiu cu valuri de sănătate şi putere. Arată-ne mai multă dragoste pentru ca, strălucind sub îngrijirea Ta, să putem merge înainte astăzi. Binecuvântează pe cei ce ne vizitează.

MEDITAŢII ZILNICE

de Wim MALGO

«Cine dintre voi se teme de Domnul să asculte glasul Robului Său! Cine umblă în întuneric şi n-are lumină să se încreadă în Numele Domnului şi să se bizuie pe Dumnezeul lui!» ISAIA 50,10

Atacurile în duh sunt profunde şi foarte puternice. Pentru a fi biruitori, trebuie să câştigăm mai înainte biruinţa asupra trupului şi sufletului nostru. Duhul unui om reprezintă tronul de domnie al Duhului lui Dumnezeu; astfel intrăm în părtăşie cu Sfânta Treime. Din acest motiv scopul diavolului este acela de a ne întuneca duhul, de a ne cufunda în disperare. Domnul îngăduie asemenea atacuri ca noi să credem şi să acceptăm doar realitatea biruinţei lui Isus: «Iată că v-am dat putere … şi peste toată puterea vrăjmaşului» (Luca 10,19). Ce putem face în mod practic când duhul nostru se luptă la adâncimi întunecate nebănuite? Să ne încredem în Domnul cu toată inima noastră, chiar dacă uneori nu simţim nimic! Când nu mai primim nici un răspuns de sus, când toate căile parcă sunt înfundate şi trecem printr-o «noapte» a sufletului, trebuie să facem ceea ce spune prorocul Isaia: «să se încreadă în Numele Domnului şi să se bizuie pe Dumnezeul lui!» Dacă ne agăţăm puternic de Domnul, vom fi ca Iov care, în ciuda încercărilor grele prin care a trecut, a putut să afirme: «Dar ştiu că Răscumpărătorul meu este viu» (Iov 19,25).

MEDITAŢII PENTRU FIECARE ZI A ANULUI

de Charles H. SPURGEON

Dimineaţa şi Seara

Dimineața

Nădăjduiește în Domnul. Psalmi 27:14

Să nădăjduieşti poate părea un lucru uşor, dar este una din posturile pe care soldatul creştin nu o învaţă decât după ani întregi. Mărşăluirea este mult mai uşoară decât aşteptarea, pentru soldaţii lui Dumnezeu. Există ore de confuzie în care cel mai ascultător suflet, doritor să slujească Domnului, nu ştie ce să facă. Cum ar trebui să acţioneze? Să se lase pradă disperarii? Să fugă înapoi cu laşitate şi să scape, Sau să meargă înainte, în nesiguranţă? Nu, trebuie să aştepţi pur şi simplu. Să aştepţi în rugăciune, totuşi. Cheamă-L pe Dumnezeu, şi prezintă cazul în faţa Lui. Spune-i necazurile tale şi cere ajutorul făgăduit. Atunci când nu ştii ce să alegi între o datorie şi alta, cel mai bine este să te umileşti ca un copil şi să aştepţi pur şi simplu răspunsul Domnului. Este bine să ne recunoaştem nesocotinţa şi să aşteptăm să fim conduşi de voia lui Dumnezeu. Dar aşteaptă în credinţă. Exprimă-ţi încrederea neclintită în El. Aşteptările necredincioase şi nerăbdătoare sunt o insultă pentru Domnul. Crede că El va veni la timpul potrivit, chiar dacă te ţine în aşteptare până la miezul nopţii. Viziunea va sosi şi nu va întârzia. Aşteaptă cu răbdare, nu te răzvrăti din cauza încercărilor, şi binecuvântează-L pe Dumnezeu pentru ele. Nu murmura aşa cum făceau copiii lui Israel contra lui Moise. Nu-ţi dori să te întorci în lume, acceptă situaţia aşa cum este, simplu şi din toată inima, fără nici o încăpăţânare, din mâna Dumnezeului legământului. Spune: „acum, Doamne, facă-se nu voia mea, ci voia Ta. Nu ştiu ce să fac. Sunt adus la limită, dar voi aştepta să despici marea şi să-mi alungi duşmanii. Voi aştepta, chiar dacă mă vei ține multe zile, fiindcă inima mea este întemeiată pe Tine, Dumnezeule. Sufletul meu aşteaptă plin de convingerea că Tu eşti bucuria şi mântuirea mea, adăpostul meu şi turnul meu de scăpare”.

Seara

Vindecă-mă Tu, Doamne, şi voi fi vindecat. Ieremia 17:14

I-am văzut căile, şi totuşi îl voi tămădui. Isaia 57:18

    Indepărtarea bolilor spirituale este prerogativa exclusivă a lui Dumnezeu. Bolile fizice pot fi vindecate de oameni pe diferite căi. Totuşi, chiar şi atunci, onoarea trebuie dată lui Dumnezeu, care dă putere de vindecare medicamentelor şi oferă corpului omenesc tăria de a se opune bolii. Cât despre bolile spirituale, ele sunt domeniul Marelui Medic. El le cere ca dreptul Lui exclusiv: „Eu dau viaţă şi Eu omor; Eu rănesc şi Eu tămăduiesc” (Deuteronom 32:39). Unul din titlurile de seamă ale lui este Iehova-Rafa, „Domnul care te vindecă” (Exod 15:26). „Eu îţi voi vindeca rănile” este o făgăduinţă care nu poate veni de la om, ci numai de la Dumnezeul veşnic. Din acest motiv, psalmistul strigă către Domnul: „vindecă-mă, Doamne, căci îmi tremură oasele” (Psalmi 6:2) şi „vindecă-mi sufletul! Căci am păcătuit împotriva Tal” (Psalmi 41:4). Tot din acest motiv, cei evlavioşi laudă numele Domnului, spunând: „El vindecă toate bolile noastre” (vezi Psalmi 103:3). Cel care a făcut omul poate să-i vindece bolile, şi Cel care este Creatorul naturii noastre poate să o creeze din nou. Ce mângâiere incomparabilă este să ştii că în persoana lui Isus „locuieşte toată plinătatea dumnezeirii” (Coloseni 2:9)! Nu contează câte boli ai, Marele Medic te poate vindeca. El este Dumnezeu, şi nu există limită pentru puterea Lui. Vino, deci, cu ochii orbiţi de neînţelegere. Vino cu picioarele tremurând de slăbiciune şi cu mâinile rănite de puţină credinţă. Vino cu febra unui temperament mânios sau cu frigurile disperării. Vino aşa cum eşti, fiindcă Cel care este Dumnezeu te poate vindeca de boală. Nimeni nu poate opri puterea vindecătoare care vine de la Domnul Isus. Legiunile de demoni au fost forţate să recunoască puterea iubitului Medic. El nu a fost făcut de ruşine niciodată. Toţi pacienţii Lui au fost vindecaţi în trecut şi vor fi vindecaţi şi în viitor. Tu te vei afla printre ei, dragă prietene, dacă te vei odihni în El seara aceasta.

IZVOARE IN DEŞERT

Cei ce coborâseră pe mare în corăbii, şi făceau negoţ pe apele cele mari, aceia au văzut lucrările Domnului şi minunile Lui în mijlocul adâncului (Psalmul 107:23-24)

Omul care nu a învăţat că orice vânt care bate poate fi folosit pentru a ne călăuzi spre cer cu siguranţă nu stăpâneşte arta navigării şi este doar un novice. De fapt, singurul lucru care nu ajută pe nimeni este liniştea de moarte. Orice vânt, fie el de la nord, de la sud, de la est sau de la vest ne poate ajuta să ajungem în portul binecuvântat. Deci caută doar aceasta: să stai bine pe mare – şi atunci să nu te temi de vânturile puternice. Rugăciunea noastră să fie ca cea a unui englez bătrân: „O, Doamne, du-ne spre apele adânci ale mării, pentru că suntem atât de aproape de ţărm încât chiar şi o mică briză de la cel rău ar putea sfărâma corabia noastră de stânci. Din nou, Doamne, du-ne spre apele adânci ale mării, acolo unde va fi suficient loc să câştigăm o victorie glorioasă”. Mark Guy Pearse

Adu-ţi aminte că credinţa noastră este întotdeauna la înălţimea ei maximă când suntem în mijlocul încercării, şi încrederea în carne nu va suporta niciodată testarea. Credinţa pe vreme frumoasă nu este deloc credinţă. Charles H. Spurgeon

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

Volumul III

Matei 27.19-31

Pilat rămâne foarte dezorientat în faţa acuzaţiilor pe care i le aduc şefii iudeilor. Niciodată nu avusese înaintea lui un Om ca Acesta. O dublă mărturie, cea a soţiei lui (v. 19) şi cea a propriei conştiinţe (v. 24) îi dau convingerea că are de-a face cu un drept. În plus, cunoştea perversitatea celor care îl dăduseră, din pizmă, în mâinile lui (v. 18). Ce să facă? Dacă L-ar fi condamnat, ar fi comis cu siguranţă o nedreptate; dacă L-ar elibera, în mod sigur i-ar scădea popularitatea. Spălându-şi în chip simbolic mâinile (nu însă şi conştiinţa), aruncă responsabilitatea în seama poporului, care o acceptă cu ochii închişi. Dincolo de această mulţime mânată de cele mai josnice porniri şi de şefii care o aţâţă, Satan îşi împlinea lucrarea de a cultiva ura. Dar şi Dumnezeu îşi continua lucrarea Sa, în întregime de har şi de mântuire.

    Isus încape pe mâinile soldaţilor brutali, care îl îmbracă cu o imitaţie de veşmânt împărătesc, pentru a-şi bate joc de El, înainte de a-L conduce la tortură. Într-o zi însă, în faţa tuturor privirilor, Domnul va apărea în toată gloria Sa de împărat al împăraţilor, iar mâna Sa puternică, care în acest moment ţine o trestie, se va ridica pentru a-i judeca pe vrăjmaşii Săi (comp. v. 29 cu Psalmul 21.3,5,8).

PÂINEA CEA DE TOATE ZILELE

Text: Proverbele 16:5, 16-19

MÂNDRIE RĂSTURNATĂ

O inimă trufaşă este o scârbă înaintea Domnului…Proverbele 16:5

Un om trufaş îşi semnalează mândria ca o lumină intermitentă într-o intersecţie. El afişează cât de „măreţ” este el prin umblet, vorbire, şi maniere. Preotul englez Caleb C. Colton, a spus: „Mândria, ca un magnet, arată întodeauna spre un singur obiect, eul. Spre deosebire de magnet, ea nu are polul de atragere, ci oriunde o îndrepţi ea respinge numai*.

Există o formă mai subtilă a mândriei care nu este prea uşor de detectat. Ea se ascunde sub un furnir subţire de pretinsă umilinţă. Creştinii cu o părere modestă despre ei înşişi par deosebit de înclinaţi spre această formă de vanitate. Simptomele ies la suprafaţă prin comentarii ca: „Nu sunt destul de bun”. „Prefer să stau în umbră”. „Nu cred că am să pot face prea multe pentru Domnul”. Aţi auzit vreodată afirmaţii ca acestea? La suprafaţă par să exprime umilinţă. Dar analizatile numai un moment. Subiectul dominant este totuşi „eu”. Umilinţa autentică nu are nevoie să-l enunţe pe eu. În multe cazuri, dezaprecierea de sine este semnul unei mândrii inversate. În loc să ne ridicăm pe noi înşine, ne coborâm – dar reflectorul este totuşi cu toată lumina pe „eu”. Dumnezeu urăşte orice formă a mândriei – cea ascunsă, cât şi cea afişată. Dacă credem că suntem „cineva”, trebuie să recunoaştem totală dependenţă de Dumnezeu. Dacă credem că suntem un „nimeni”, trebuie să acceptăm cu recunoştinţă darurile pe care El ni le-a dat. Apoi trebuie să-I slujim lui Dumnezeu în umilinţa inimii noastre şi să-I dăm Lui toată slava.    – D.J.D.

Avem o putere egoistă în noi:

Eul nostru mândru şi ambiţios

Vechea fire mândră trebuie s-o omori,

Dacă-L vrei ca Domn în viaţă pe Cristos. Anonim

Umilinţa falsă este mândrie curată.

DOMNUL ESTE APROAPE – GBV

http://www.gbv.ro/meditatii-zilnice/domnul-este-aproape

Voi erați morți în greșelile și în păcatele voastre. Efeseni 2.1

Dacă privim cu atenție la starea căzută a omului, ne dăm seama de nenorocirea adusă prin păcat și vedem, de asemenea, răspunsul deplin al lui Dumnezeu la această stare, prin evanghelie. Păcatul nea cufundat în moarte spirituală și trebuie să fim aduși la viață, dacă este să trăim față de Dumnezeu. A fi mort față de Dumnezeu este echivalent cu a fi viu față de lume și față de diavol; sunt două stări care izvorăsc una din cealaltă.

„Nu este niciunul care înțelege, nu este niciunul careL caută pe Dumnezeu” (Romani 3.11). Aceasta este o afirmație solemnă. Că nu există niciunul drept (versetul 10) este suficient de rău, însă este și mai rău că nimeni nu înțelege și că nimeni nuL caută pe Dumnezeu, unde se găsește dreptate, pricepere și viață. Omul natural nu găsește nimic de dorit în Dumnezeu. Omul nu este drept, însă nici nu înțelege că nu este drept. El nu are nicio dorință după Dumnezeu, care este drept. Omul este mort față de Dumnezeu.De îndată ce aceste lucruri solemne sunt înțelese, ne dăm seama că singura noastră speranță este ca Dumnezeu să pornească o lucrare în noi, prin îndurarea Sa suverană. Noi nu putem porni o lucrare decât în rău, însă, în ceea ce privește orice lucru care ține de Dumnezeu, suntem morți; prin urmare, orice mișcare înspre bine trebuie să pornească de la El.Deci Dumnezeu trebuie să acționeze primul; dar cum va acționa El? Prin instruire sau prin educație? Nicidecum! Nu poate exista nimic bun până când El nu aduce la viață. Cuvântul din Noul Testament pentru „aducere la viață” este format din două cuvinte: „viu” și „a face”. Întreaga plinătate a Dumnezeirii este implicată în lucrarea de aducere la viață. Am fost aduși la viață prin asociere cu Hristos – viața Lui este viața noastră. Astfel, putem fi „așezați împreună în locurile cerești” în El. Fiindune dăruită o astfel de viață, suntem cu totul potriviți pentru un astfel de loc înălțat.F. B. Hole

SĂMÂNȚA BUNĂ

http://www.gbv.ro/meditatii-zilnice/samanta-buna

… încercarea credinței voastre … să aibă ca urmare lauda, slava și cinstea …1 Petru 1.7

Șlefuitorul de diamante

Un prieten îmi povestea: De curând am văzut cum un șlefuitor de diamante a luat în mână o piatră prețioasă. Era neprelucrată și nu era frumoasă. A prins-o și a pus discul de șmirghel la 2.000 de turații pe minut să treacă peste ea. Piatra suspina. După un timp, meșterul o întoarse, ca să o șlefuiască și pe a doua suprafață. Piatra suspină din nou. Dar meșterul știa ce făcea. Tot mereu o prindea în altă poziție, tot mereu discul trecea peste ea. După ce a așezat piatra de cincizeci de ori, am întrebat: „Meștere, nici acum nu este destul?”. – „Nu, încă nu, eu nu fac lucru pe jumătate!”. Dar într-un final a scos piatra, mi-a dat-o și a spus: „Acum uitați-vă la ea! Dar nu mergeți cu ea la soare, soarele vă va orbi!”. Și iată, o lumină minunată strălucea din inima pietrei și se spărgea într-o mulțime de culori pe toate suprafețele șlefuite cu atâta greutate. – O lucrare de artă!

Dumnezeu Se străduiește pentru ai Săi, să-i transforme conform chipului lui Hristos. Pentru aceasta, El folosește tot felul de mijloace, care adesea nu ne plac: suferință, necaz, teamă, greutăți, prigoană, strâmtorare, supărare și dureri sufletești. Ce bine de noi, dacă stăm liniștiți, nu murmurăm și nu ne plângem, ci ținem cu tărie la dragostea Lui și ne încredem pe deplin în El! La final ne vom bucura și Îi vom mulțumi lui Dumnezeu, când vom vedea rezultatul slăvit al căilor Sale cu noi.

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

www.fundatiaseer.ro

ÎNTÂRESTE-ȚI CĂSNICIA!

„Bărbaților, purtați-vă…cu înțelepciune”(1 Petru 3:7)

„Femeile… să fie cinstite” (1 Timotei 3:11)

Un cuplu care-si sărbătorea cea de-a cincizecea aniversare de la căsătorie a fost întrebat care este secretul reușitei lor. Soțul a răspuns: „In ziua în care ne-am căsătorit, am stabilit ca daca se va naște vreo dispută între noi, eu voi ieși afară și voi sta pe veranda până mă voi calma. Și a funcționat de minune; cincizeci de ani de stat afară, la aer curat, a fost exact ceea ce-i trebuia relației noastre”

Dacă ți-ai petrecut prea mult timp pe veranda sau in balcon, iată trei modalități prin care să-ti întărești căsnicia:

1) Dedicare. Este ușor să rostești „te iubesc!” la ocazii speciale, dar trebuie sa o faci șapte zile pe săptămână. O vedetă de film care a trecut prin mai multe casnicii eșuate i-a spus unui reporter: „Am renunțat să mai caut persoana potrivită. Acum lucrez ca sa devin eu persoana potrivită”. Metoda aceasta dă roade întotdeauna!

2) Preocupare. Soții și soțiile sunt la fel de diferiți ca ziua si noaptea. Și pentru a complica și mai mult lucrurile, nevoile lor se schimba în funcție de anotimpul vieții în care se găsesc. Așadar, atunci când întrebi: „Cum te simți astăzi/ Oprește-te si ascultă! Poate soția ta nu dorește ca tu să rezolvi problema, ci doar sa ți-o împărtășească. Fericirea în căsnicie nu este o întâmplare: e o decizie pe care o iei și pe care continui s-o iei în fiecare zi.

3) Supraviețuire. Căsnicia poate ușura problema singurătății însă aduce provocarea de a te înțelege cu cealaltă persoană. Ea te învață ca nu poți evita conflictul de fiecare dată, dar o poți face să funcționeze și prin conflicte.

Daca într-o căsnicie nu exista doi câștigători, nu există nici unul.

29 August 2016

TOTUL PENTRU GLORIA LUI

de Oswald CHAMBERS

Încrederea sublimă

„Nu ţi-am spus că, dacă vei crede, vei vedea gloria lui Dumnezeu?” Ioan 11:40

De fiecare dată când te aventurezi în viaţa de credinţă, descoperi ceva în împrejurările tale obişnuite care contrazice clar credinţa ta. Raţiunea umană nu este credinţă, iar credinţa nu este raţiune umană. Una ţine de viaţa naturală, iar cealaltă de viaţa spirituală. Te poţi încrede în Isus Cristos atunci când raţiunea ta nu poate crede în El? Te poţi aventura eroic pe baza cuvintelor lui Isus Cristos. atunci când raţiunea îţi strigă: „E o minciună”? Pe munte e uşor să spui: „O, da, cred că Dumnezeu poate face aceasta”; dar trebuie să cobori în valea posedată de demoni şi să te confrunţi cu realitatea care râde ironic de întreaga ta credinţă de pe Muntele Transfigurării. De fiecare dată când teologia credinţei devine clară propriei mele minţi, mă întâlnesc cu ceva care o contrazice. Dacă spun că mă încred în Dumnezeu care împlineşte toate nevoile mele şi apoi ajung într-o perioadă de uscăciune, fără nici o perspectivă, se va vedea atunci dacă voi trece prin încercarea credinţei victorios sau voi da înapoi, mulţumindu-mă cu ceva mai puţin? Credinţa trebuie încercată, deoarece numai prin luptă poate fi ea transformată într-un bun personal. Cu ce se confruntă credinţa ta acum? Încercarea sau va dovedi credinţa ta ca fiind bună, sau o va distruge. „Ferice de acela pentru care Eu nu voi fi un prilej de poticnire.” Scopul final este încrederea în Isus. Crede cu stăruinţă în El şi orice încercare pe care o vei întâlni îţi va întări credinţa. Viaţa de credinţă este mereu pusă la încercare şi ultima mare încercare este moartea. Fie ca Dumnezeu să ne păstreze într-o stare bună pentru luptă! Credinţa este acea încredere de nespus în Dumnezeu, care nu visează niciodată că El nu va fi lângă noi.

MANA DE DIMINEAŢĂ

„Daniele, nu te teme de nimic, căci cuvintele tale au fost ascultate din cea dintâi zi” DANIEL 10:12

Cum se face totuşi că atâtea rugăciuni nu primesc răspuns? Scriptura ne dă diferite motive. Daniel 10, de pildă, ne arată că pot fi rugăciuni bune care nu primesc răspuns imediat. Diavolul încearcă să împiedice răspunsul dar nu poate decât, cel mult, să-l încetineze să sosească. Şi Dumnezeu îngăduie uneori aceasta ca să ne încerce credinţa şi stăruinţa.

Totuşi, se poate ca să fim chiar noi piedică rugăciunilor noastre. Isaia 59:2 spune: „… Păcatele voastre vă ascund Faţa Lui şi-L împiedică să v-asculte”. Psalmistul spune: „Dacă aş fi privit la nelegiuire în inima mea, Domnul nu m-ar fi ascultat” (66:18). Domnul Isus spune la Marcu 14:26 „Dacă nu iertaţi, nici Tatăl vostru… nu vă va ierta…” Cum putem să îndrăznim să cerem ceva când noi nu iertăm din toată inima pe acela care ne-a rănit sau a greşit faţă de noi?

O altă pricină că nu primim răspuns o spune Iacov: „Voi cereţi şi nu .căpătaţi, pentru că cereţi rău, ca să risipiţi în plăcerile voastre”. Cum poate Dumnezeu să ne dea, când noi cerem ca să satisfacem poftele inimii noastre, dorinţele firii noastre vechi?

Una din piedicile cele mai frecvente ale faptului că Dumnezeu nu răspunde la rugăciunile noastre este duhul de neiertare „care nu numai că îl împiedică pe Dumnezeu să ne răspundă dar să ne şi ierte când am greşit. Pilda celor doi datornici nu este numai o ilustrare a antagonismului dintre lege şi har, ea ne vorbeşte şi nouă astăzi atât de mult. Pentru că trăim din iertarea lui Dumnezeu, trebuie să avem şi noi acelaşi duh de iertare şi aceasta din toată inima, aşa cum a făcut Tatăl nostru când am venit la El şi i-am cerut iertare pentru o datorie pe care n-am fi putut s-o plătim niciodată. Să ne ferim însă cu multă grijă de o iertare formală, rece, sau cum spunea cineva, „Iert dar nu vreau să mai am a face cu el”. Aceasta este prefăcătorie şi Domnul o cunoaşte în totul. Să rugăm pe Domnul să ne ferească de duhul de neiertare. Trec uneori zile, luni şi chiar ani în starea aceasta şi ce este mai grav, este că încercăm s-o justificăm. Dar înaintea cui? înaintea lui Dumnezeu? Nu merge, frate sau soră! Înaintea cugetului nostru propriu? Nici asta nu merge, pentru că dacă el mai este încă puţin treaz, în nici un caz nu ne va îndreptăţi pentru că el este reprezentantul lui Dumnezeu în noi. Dacă încercăm să ne îndreptăţim acest duh de neiertare înaintea oamenilor, este şi mai rău, căci îi înşelăm şi pe ei şi ne înşelăm şi pe noi şi atunci cugetul se împietreşte de-a binelea. Chiar dacă fratele sau sora nu ne-au cerut iertare, este bine să-i iertăm din toată inima. Acesta este Harul.

Să-L rugăm pe Dumnezeu să ne ajute să ne revizuim imediat relaţiile cu fraţii şi dacă noi am greşit, să le cerem iertare fără ca să aşteptăm ca ei să ne ierte din obicei. Dacă ei au greşit faţă de noi, să facem numai ce-ar face Domnul Isus în locul nostru. „Legea ne cere ce trebuie să facem. Domnul Hristos ne dă ce avem nevoie: IERTARE.” J.N.D.

MÂNTUIREA PRIN HRISTOS

Meditaţii zilnice – de Fritz BERGER

„Atunci a căzut foc de la Domnul şi a mistuit arderea de tot, lemnele, pietrele şi pământul şi a supt şi apa care era în şanţ”.1Imp. 18:38.

Ilie era singur pe muntele Carmel, unde era tot poporul adunat, împotriva celor 450 de prooroci ai lui Baal şi cei 400 de prooroci ai Astarteei. Iar acum le-a poruncit să-şi aleagă un junc pe care să-l taie în bucăţi şi să-l pună pe lemne, fără să pună foc şi la fel va face şi el. Si a continuat să spună: „Apoi voi să chemaţi numele dumnezeului vostru şi eu voi chema Numele Domnului Dumnezeu. Care va răspunde prin foc, acela să fie Dumnezeu.” Si tot poporul a răspuns şi a zis: „Cuvântul acesta este bun”. Proorocii lui Baal au pregătit jertfa şi au strigat de dimineaţă până la amiază numele lui Baal, zicând: „Baale, auzi-ne!” Dar nu s-a auzit nici glas nici semn de luare aminte. Ei au strigat tare şi după obiceiul lor, şi-au făcut tăieturi cu săbiile şi cu suliţele până ce a curs sânge pe ei; dar nu s-a auzit nici glas nici răspuns. Ilie a zis atunci întregului popor: „Apropiaţi-vă de mine!” Ilie a lua 12 pietre, după numărul seminţiilor lui Israel, şi a zidit din ele un altar. Apoi a aşezat lemnele, a tăiat juncul în bucăţi şi l-a pus pe lemne şi a zis: „Să aducă apă şi s-o toarne pe arderea de tot şi apa curgea în jurul altarului şi a umplut cu apă şi şanţul. Apoi Ilie s-a rugat şi l-a strigat pe Domnul lui Avraam şi a zis: „Fă să se ştie astăzi că Tu eşti Dumnezeu în Israel că eu sunt slujitorul Tău şi să cunoască poporul acesta că Tu Doamne eşti adevăratul Dumnezeu”. Atunci a căzut foc de la Domnul şi a mistuit arderea de tot, lemnele, pietrele şi pământul şi a supt şi apa care era în şanţ. Si apoi a căzut tot poporul cu faţa la pământ şi au zis: „Domnul este adevăratul Dumnezeu! Domnul este adevăratul Dumnezeu!„.

TEZAURUL PROMISIUNILOR LUI DUMNEZEU

de Charles H. SPURGEON

ÎNVIORARE DEPLINĂ

Sufletul le va fi ca o grădină bine udată şi nu vor mai tânji. Ieremia 31.12

Oh, dacă sufletul nostru ar primi această îngrijire dumnezeiască, n-ar mai fi uscăciune şi el ar fi ca o grădină a Domnului! La adăpost de stricăciune, înconjurat de har, întreţinut prin învăţătură, cercetat de dragoste, curăţit prin disciplină şi păstrat prin puterea dumnezeiască, acest suflet este astfel pregătit să aducă roade pentru Domnul.Dar o grădină poate să se usuce din lipsă de apă şi plantele sale să dea îndărăt până aproape să piară. Sufletul meu, cât de repede ţi s-ar întâmpla astfel, dacă Domnul te-ar părăsi! În Răsărit, o grădină fără apă încetează să mai fie grădină, căci nimic n-ar ajunge la coacere, n-ar putea să crească şi să trăiască acolo. Dacă însă grădina este permanent udată ea devine o desfătare pentru cei ce o admiră. Oh, de ar uda Duhul Sfânt sufletele noastre în aşa fel ca fiecare parte a grădinii noastre interioare, fiecare pom sau legumă să primească la timp apa necesară, atunci şi viaţa noastră ar fi ca o grădină roditoare. În toată grădina, veţi putea să cunoaşteţi, după strălucirea verdeţei, pe unde trece apa care o udă, iar în Biserică veţi recunoaşte de asemeni foarte repede unde lucrează Duhul Sfânt.Doamne, udă-mă şi astăzi, ca să aduc multă roadă spre slava Ta, pentru dragostea Domnului Isus! Amin!

DOMNUL ESTE APROAPE!

Calendar Biblic

Dregătorii nu sunt de temut pentru o faptă bună, ci pentru una rea. Vrei dar să nu-ţi fie frică de stăpânire? Fă binele, şi vei avea laudă de la ea. Romani 13.3

Dumnezeu în dragostea Lui s-a gândit la toate. Nu numai viaţa veşnică este ascunsă în El, ci şi purtarea de grijă pentru lucrurile noastre de toate zilele.

Cuvântul lui Dumnezeu ne spune: „căci nu-i stăpânire care să nu vină de la Dumnezeu” şi poziţia creştinului faţă de ea e mai mult decât gândim adeseori. Este bine să ne revizuim poziţia noastră cu privire la stăpânire şi să ne lăsăm conduşi de Sfânta Scriptură.Ca în toate lucrurile starea noastră este reglementată prin înaltul nivel intern al cunoaşterii ei. De aceea să ascultăm îndemnurile lui Dumnezeu şi să „facem rugăciuni, cereri, mijlociri, mulţumiri” dintr-o inimă curată în faţa lui Dumnezeu „pentru împăraţi şi pentru toţi cei ce sunt înălţaţi în dregătorii”. Fără îndoială că în felul acesta vom fi mulţumitori autorităţilor care în conformitate cu legile ne ocrotesc ca să ne putem aduna în jurul Cuvântului lui Dumnezeu, şi care după mărimea puterii lor pedepseşte răul şi caută să păzească binele. Dacă ne lipseşte supunerea faţă de Cuvântul lui Dumnezeu şi seriozitatea faţă de El, atunci vor lipsi din rugăciuni şi cererile pentru cei înălţaţi în dregătorii.

Cât de uşor se poate ivi o lacună în supunerea noastră faţă de stăpânire! Foarte uşor putem fi în primejdie să discutăm cu lumea mereu nemulţumită de anumite persoane şi astfel să prindă vreo rădăcină de amărăciune care să ne murdărească cugetul.

Noi trăim zilele din urmă şi să mulţumim de ordinea care încă mai există, dar totodată să veghem în rugăciune pentru cei care sunt în funcţii de răspundere, pentru toţi oamenii de care vrea Dumnezeu să se folosească.”Daţi Cezarului ce este al Cezarului şi lui Dumnezeu ce este al lui Dumnezeu.”

BĂTÎND LA UȘA LUI DUMNEZEU

de Oswald CHAMBERS

Doamne, adu măreţe ploi de har şi slavă peste toate orele de astăzi şi pentru întâlnirea fraţilor de după-masă; Te implor să faci ca acesta să fie un timp de mare putere şi binecuvântare.

MEDITAŢII ZILNICE

de Wim MALGO

«Am fost răstignit împreună cu Cristos, şi trăiesc … dar nu mai trăiesc eu, ci Cristos trăieşte în mine.» GALATENI 2,20

Un suflet schilodit este imaginea unui caracter bolnav. Aceasta este realitatea tristă a unui credincios care se află sub puterea duşmanului. Un astfel de om este negativist din punct de vedere spiritual, loveşte totul în jurul său; se enervează pe toţi din absolut orice motiv, totul îl irită, afară de propria sa persoană. În cele din urmă se retrage jignit în cochilia lui … şi iadul izbucneşte în râsul său răutăcios, deoarece vede încă un suflet care ar fi putut fi folosit de Domnul într-un mod minunat, dar care este acum prins în ghearele sale. Aceşti oameni sunt adesea persoane foarte talentate care ar fi putut să facă ceva în împărăţia lui Dumnezeu spre gloria îndurării Sale. Dar acum nu mai există alinare pentru ei. Cu cât un caracter este mai bolnav, mai pervertit de păcat, cu atât omul respectiv are mai puţină putere în duhul său. De aceea, întoarce-te acum la punctul zero, adică acolo unde Cristos a fost crucificat în locul tău. Cine se întoarce în punctul de plecare, are loc în suflet numai pentru biruinţa lui Isus. Cine ia în serios cuvintele lui Isus — «Iată că v-am dat putere… şi peste toată puterea vrăjmaşului» (Luca 10,19) – acela experimentează biruinţa în toate domeniile vieţii!

MEDITAŢII PENTRU FIECARE ZI A ANULUI

de Charles H. SPURGEON

Dimineaţa şi Seara

Dimineața

Ai milă de mine, Dumnezeule. Psalmi 51:1

În timp ce suferea de o boală gravă, doctorul Carey a fost întrebat: „Dacă boala aceasta se va dovedi fatală, ce pasaj aţi vrea să alegem pentru predica de înmormântare?” El a răspun: „O, mă simt atât de păcătos şi nevrednic să se spună ceva despre mine, dar dacă trebuie să am o predică de înmormântare, ar fi bine să fie din textul „ai milă de mine, Dumnezeule, în bunătatea Ta! După îndurarea Ta cea mare, şterge fărădelegile mele (Psalmi 51:1)”. În acelaşi spirit de umilinţă, el a scris în testamentul său ca piatra de mormânt să poarte următoarea inscripţie:

WILLIAM CAREY, NĂSCUT AUGUST 17,1761; MORT

Un vierme nevrednic, sărman şi umil

Se-ntoarce în căminul Tău divin.

Doar prin sprijinul harului liber poate cel mai experimentat şi onorat dintre sfinţi să se apropie de Dumnezeu. Cei mai buni dintre oameni sunt conştienţi, în primul rând, că sunt oameni. Bărcile goale trec pe deasupra apei, dar corăbiile încărcate sunt afundate în apă; falşii credincioşi pot să se laude, dar adevăraţii copii ai lui Dumnezeu strigă după îndurare, recunoscându-şi nevrednicia. Avem nevoie de mila Domnului în faptele noastre bune, în rugăciunile, predicile, milosteniile şi lucrurile noastre sfinte. Sângele nu a fost stropit doar pe uşile caselor israelitilor, ci şi în templu, pe scaunul îndurării şi pe altar, fiindcă păcatul intră în cele mai sfinte lucruri, şi este nevoie de sângele lui Isus care să le curăţească. Dacă avem nevoie de îndurare în îndatoririle noastre, ce putem spune despre păcate? Cât de minunat este gândul că îndurarea cea veşnică aşteaptă să ne mântuiască, să ne repare greşelile, şi să ne vindece oasele rupte!

Seara

In tot timpul nazireatului lui, să nu mănânce nimic care vine din viţă, de la sâmburi până la pieliţa strugurelui. Numeri 6:4

Printre alte jurăminte, nazireii depuneau un jurământ care le interzicea consumarea vinului (vezi Numeri 6:2,3). Ca să fie păziţi de violarea obligaţiei, li se interzicea să bea oţet din vin sau băuturi tari. Pentru ca regula să fie şi mai clară, nu trebuiau să se atingă de mustul proaspăt de struguri sau de fructul viţei — proaspăt sau uscat. Ca să completeze integralitatea jurământului, nu li se permitea să aibă nimic de a face cu via. De fapt, trebuiau să evite „orice vi se pare rău” (1 Tesaloniceni 5:22). Cu siguranţă, abstinenţa lor este o lecţie pentru poporul separat al Domnului, învăţându-i să se îndepărteze de orice forrnă de păcat — nu numai de formele vizibile, ci şi de spiritul şi aparenţa păcatului. Să fii strict cu tine însuţi în umblarea pe calea Domnului este un lucru dispreţuit în zilele noastre. Totuşi, fii liniştit, dragă cititorule, acesta este cel mai fericit şi mai sigur mod de viaţă. Cel care cedează într-un punct sau în două în faţa lumii este în mare pericol; cel care mănâncă strugurii din Sodoma va bea curând vinul Gomorei. O mică spărtură în zid face loc apelor mării, şi spărtura creşte până când totul este inundat Asemănarea cu lumea, în orice proporţie, este o capcană pentru suflet şi îl pregăteşte să cadă pradă păcatului. Nazireul care bea must de struguri nu putea fi sigur de gradul lui de fermentaţie. In consecinţă, el nu putea şti cu precizie dacă jurământul lui mai era intact. In acelaşi fel, creştinul compromis nu poate avea conştiinţa clară; el simte că păzitorul lăuntric se îndoieşte de integritatea lui. Noi nu trebuie să ne minunăm de lucrurile discutabile. Ele sunt rele pentru noi. Nu trebuie să ne judecăm cu lucrurile care ne ispitesc, ci să fugim cât putem de repede. Este mai bine să fii batjocorit ca puritan decât să fii dispreţuit ca ipocrit Umblarea pe căile Domnului poate implica multă lepădare de sine, dar are desfătările ei, care sunt o compensaţie mai mult decât suficientă.

IZVOARE IN DEŞERT

Ducându-Şi crucea. (Ioan 19:17)

„Crucea schimbată” este un poem care vorbeşte despre o femeie obosită care credea că crucea pe care trebuie ea s-o poarte este cu siguranţă mai grea decât crucile altor oameni, aşa că vroia să poată alege crucea altui om. Când s-a dus să se culce, a visat că a fost dusă într-un loc unde erau multe cruci diferite din care putea să aleagă. Erau de diferite forme şi mărimi, dar cea mai frumoasă dintre ele era acoperită cu aur şi pietre scumpe. „Pe aceasta aş putea s-o port cu uşurinţă”, a spus ea. Aşa că a ridicat-o, dar trupul ei slăbit s-a clătinat sub greutatea crucii. Pietrele scumpe şi aurul erau frumoase, însă erau mult prea grele pentru ea ca să le care. Următoarea cruce pe care a observat-o era foarte frumoasă, cu flori frumoase împletite în jurul formei ei sculptate. Cu siguranţă aceasta era pentru ea. A ridicat-o, dar dedesubtul florilor erau nişte spini mari care i-au sfredelit şi i-au rupt pielea.În sfârşit a ajuns la o cruce simplă fără pietre scumpe, fără sculpturi, şi doar cu câteva cuvinte de dragoste înscrise pe ea. Când a ridicat-o, s-a dovedit a fi mai bună decât toate celelalte, şi cel mai uşor de cărat. Şi când s-a uitat la ea, a observat că era scăldată într-o lumină care cădea din cer. Atunci a recunoscut-o că era vechea ei cruce. A găsit-o încă o dată, şi era cea mai bună dintre toate, şi cea mai uşoară pentru ea. Vezi, Dumnezeu ştie cel mai bine ce cruce trebuie să porţi, şi noi nu ştim niciodată cât de grea poate fi crucea altcuiva. Invidiem pe cineva care este bogat, cu o cruce de aur împodobită cu pietre scumpe, dar nu ştim cât de grea este. Ne uităm la cineva a cărui viaţă pare atât de uşoară şi care poartă o cruce acoperită cu flori. Dar dacă am putea efectiv să încercăm toate crucile care credem noi că sunt mai uşoare decât a noastră, n-am găsi niciodată una mai bună şi mai potrivită pentru noi decât a noastră. din Licăriri prin ferestrele vieţii

Dacă tu, cu nerăbdare, renunţi la crucea ta,

N-o vei mai găsi din nou în lumea aceasta;

Nici în alta, căci aici şi numai aici

Îţi este dat să suferi pentru Dumnezeu.

În lumea cealaltă o să poţi mai desăvârşit

Să-L iubeşti şi să-I slujeşti, să-L lauzi,

Să te apropii tot mai mult de El cu plăcere.

Dar atunci noi nu vom mai fi chemaţi

Să suferim, care este menirea noastră aici.

Nu poţi să suferi, deci, o oră sau două?

Dacă El te-ar chema astăzi de la crucea ta,

Spunând: „S-a isprăvit – acea cruce grea a ta

De care te-ai rugat să fii eliberat”,

Nu crezi că un sentiment de regret

Te-ar copleşi? Ai spune:

„Aşa curând? Lasă-mă să mă întorc şi să mai sufăr o vreme

Cu mai multă răbdare. Încă nu L-am lăudat pe Dumnezeu”.

Deci oricând va veni, acea chemare pe care toţi o aşteptăm,

Ne va părea curând, prea curând. Să luăm aminte în viaţă

Că Dumnezeu poate fi glorificat în noi acum.

Predica lui Ugo Bassi într-un spital

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

Volumul III

Matei 27.1-18

    Sosesc zorii unei zile fără pereche în istoria lumii şi a eternităţii. Primele raze ale dimineţii îi găsesc pe marii preoţi şi pe bătrâni plănuind executarea sentinţei pe care o pronunţaseră. Dar iată că vine cineva la ei; îl cunoşteau bine: era trădătorul cu ajutorul căruia şi-au atins scopul. Ce voia el? Iuda afirmă nevinovăţia învăţătorului său, dă înapoi banii şi îşi exprimă remuşcările.

    „Te priveşte”, răspund ceilalţi (v. 4) fără pic de milă. Atunci nenorocitul merge să se spânzure, pierzându-şi odată cu viaţa şi sufletul, ca să nu mai pomenim de banii pentru care Î1 vânduse. Cât despre preoţi, care fuseseră fără scrupule când să plătească pentru sângele nevinovat, se tem când este vorba să pună preţul sângelui în vistieria Templului.

    Isus a fost dus înaintea lui Pilat, guvernatorul. I-ar fi fost uşor să găsească la acest magistrat roman un sprijin împotriva urii poporului Său (iudeu). El însă tace, cu excepţia momentului când îşi recunoaşte titlul de împărat al iudeilor. „O oaie mută înaintea celor ce o tund… n-a deschis gura” (Isaia 53.7; comp. cu v. 12 şi 14 şi cu 26.63).

PÂINEA CEA DE TOATE ZILELE

Text: Romani 7:14-25

„PUTEREA DE ÎMPOTRIVIRE”

Căci binele, pe care vreau să-l fac, nu-l fac, ci răul, pe care nu vreau să-l fac, iată ce fac! Romani 7:19

Fiecare creştin are „o personalitate împărţită”. El este un câmp de bătălie viu în care binele şi răul se luptă pentru supremaţie. Credinciosul are încă vechile tendinţe spre a păcătui, dar are şi noile dorinţi de a-I fi plăcut lui Dumnezeu. Conflictul acesta interior poate fi foarte deranjant, dar el nu trebuie să ne învingă. Victoria în viaţa creştină este posibilă, nu prin lupta noastră umană, ci prin predarea vieţilor noastre lui Dumnezeu, şi lăsând ca Duhul Sfânt să preia conducerea în câmpul nostru de bătălie (Romani 6:13). Ea nu este posibilă prin puterea noastră de voinţă, deoarece necazul cu puterea de voinţă este că ea nu ţine cont că factorul opus poate fi mai puternic.

Este la fel cum afirma un bătrân fermier care a fost văzut într-o zi luptându-se cu un catâr nărăvaş. În final, cineva l-a întrebat: „Hei, Sam, unde îţi este puterea de voinţă?” El a răspuns: „Puterea mea de voinţă este în regulă, dar ar trebui să vii aici, să vezi „puterea de nevoinţă” a acestui animal!” Natura noastră carnală, fiind în totalitate coruptă, vrea să facă numai răul. Atunci când trebuie să facă binele, nu are nimic altceva decât „putere de ne-voinţă”. De îndată ce avem puterea de discernământ să recunoaştem aceasta, trebuie să fugim la Cristos şi să-L lăsăm pe Duhul Sfânt să preia conducerea. Te-ai predat pe deplin? Până nu vei recunoaşte că puterea ta de nevoinţă este mai mare ca puterea ta de voinţă şi până nu-i vei dărui întreaga viaţă puterii Lui, vei avea mereu numai înfrângeri. Aşa cum a recunoscut apostolul Pavel, singura noastră victorie poate fi numai „prin Isus Cristos, Domnul nostru!” (Romani 7:25).

H.G.B.
Predispus să rătăcesc, Doamne, o simţesc
Predispus să-L las pe Domnul ce-L iubesc,
Aşa mi-e inima. Tu o sigilează,
Pecetluieşte-o pentru raiul ceresc.    
Robinson

Predarea în faţa lui Dumnezeu duce la victorie împotriva lumii.

DOMNUL ESTE APROAPE – GBV

http://www.gbv.ro/meditatii-zilnice/domnul-este-aproape

Având deci, fraților, îndrăzneală, să intrăm în locurile sfinte prin sângele lui Isus, pe calea cea nouă și vie pe care a deschiso pentru noi prin perdea, care este carnea Lui.                                Evrei 10.19,20

Dincolo de perdea (2)

Cel credincios se bucură de faptul că moartea și sângele vărsat al Fiului lui Dumnezeu îi oferă dreptul de a fi în cer – acum, în duh și prin credință, iar mai târziu și cu trupul, când Domnul Isus va veni. El se bucură deci încă de pe acum de privilegiul de a pătrunde dincolo de perdea.

Acolo Îl vedem pe Domnul, care a fost odinioară pe cruce, dar care acum este încununat cu glorie și cu onoare. Acolo vedem că lucrările Sale preoțești nu contenesc pentru beneficiul nostru. Învățăm, de asemenea, adevărata valoare a sângelui Său, nu numai pentru iertarea păcatelor, ci și ca temei al nostru de a sta în prezența lui Dumnezeu întro pace perfectă. Ne putem bucura de comuniune cu Dumnezeu și ne putem închina potrivit gândului Său.Se bucură sufletele noastre cu adevărat în Domnul? Cunoaștem noi ce înseamnă să fim dincolo de perdea, ca închinători curățiți? Nu este necesar un efort pentru aceasta. Nu trebuie să încercăm să pătrundem acolo, fiindcă poziția noastră este acolo, în Cel care este adevărat.Dacă ne însușim prin credință această realitate prețioasă și Îl contemplăm pe Cel Binecuvântat care Se află acolo, vom lua locul pe care harul minunat ni la dăruit și ne vom pleca inimile în închinare, cu o adâncă recunoștință.

H. H. Snell

Sa rupt perdeaua: noi intrăm

La tronul Său de har;

Searatăa’ Domnului virtuți

Ce umplu Locul Sfânt.

J. G. Deck

SĂMÂNȚA BUNĂ

http://www.gbv.ro/meditatii-zilnice/samanta-buna

Și au mai zis: „Haidem! să ne zidim … un turn al cărui vârf să atingă cerul …”.Geneza 11.4

Construcția turnului Babel

În seminarul de la universitate se dezbătea tema „mărime” în arhitectură. 15 studenți se ocupau cu structurile orașelor și cu complexe de clădiri uriașe, care de fapt sunt în ele însele deja orașe. „Construcția turnului Babel”, spuse deodată profesorul, „este primul exemplu pentru astfel de construcții gigantice. Știți despre ce vorbesc? Cunoașteți povestirea sau poate cineva să o povestească?”.

O studentă credincioasă avea Biblia la ea și întrebă dacă poate citi cu voce tare locul respectiv. Foarte mirat, profesorul întrebă: „Cum, aveți o Biblie la dumneavoastră? Vreți să o vindeți?”.

Atunci, studenta a avut prilejul să explice că pentru un creștin este foarte normal să citească zilnic în Biblie și să aibă părtășie zilnic cu Hristos. Apoi citi povestirea, iar seminarul decurse în continuare normal. La final, profesorul a venit la studentă și își exprimă încă o dată mirarea că mai există oameni care își pun credința în practică.

Trei săptămâni mai târziu, o studentă chinezoaică, care fusese prezentă, o întrebă încet pe creștină dacă mai are Biblia la ea. Chinezoaica răsfoi prin ea și își exprimă dorința să primească și ea o ediție în limba germană. Studenta credincioasă îi procură o Biblie și o invită în repetate rânduri la familia ei acasă.

Babel este locul răzvrătirii față de Dumnezeu, prilejul încurcării limbilor. Dar această relatare biblică a devenit prilejul ca oamenii din diferite țări să cugete din nou la cerințele lui Dumnezeu și la mântuirea în Hristos.

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

www.fundatiaseer.ro

NICIDECUM NU RENUNȚA!

„Încredințează-ți lucrările în mâna Domnului, și îți vor izbuti planurile” (Proverbe 16 3)

Când începi sa crezi ca prosperitatea ta este suficient de mare ca să te poți odihni pe lauri necazul bate la ușa Ai pus barieră creșterii tale! Solomon a scris: „Dacă vezi un om iscusit în lucrul lui, acela poate sta lângă împărați” (Proverbe 22:29). Prosperitatea este întotdeauna o posibilitate, dar niciodată o garanție. Ea aparține celui ce este gata să ajungă devreme, să stea până târziu să mai meargă un km. in plus și sa se tot întrebe: „Există o cale mai bună?” O agenție publicitară a creat odată o reclama pentru o companie de automobile. Ea spunea astfel: „La o suta de kilometri pe oră cel mai puternic zgomot in acest Rolls-Royce vine de la ceasul electronic”. Când reclama a fost prezentată conducem companiei, directorul a zâmbit și a spus: „Cred că va trebui să facem ceva cu ceasul acela!” Un tânăr l-a întrebat odată pe Henry Ford: „Cum pot să-mi fac un nume si să am succes?” El a răspuns: „Hotărăște ce-ți dorești, apoi ține-te de lucrul acela. Nu devia niciodată de la traseu indiferent cât timp îți va lua sau cât de dificil va fi drumul Și nu te opri până când nu iți vei atinge scopul”. O

amenii care prosperă au un lucru în comun: ei refuză să renunțe! Indiferent cat de des cad ei se ridică iarăși, se scutură de praf, își învață lecția și o iau de la capăt. Paul J.Meyer spune Nouăzeci si noua la sută dintre cei care eșuează nu sunt învinși, a pur și simplu renunța . Biblia spune: „Toți cei ce se luptă la jocurile de obște, se supun la tot felul de înfrânări. Și ei fac lucrul acesta ca sa capete o cunună” (1 Corinteni 9:25). Singurii care nu au parte niciodată de eșec sunt cei care nu încearcă. Așadar, continuă să mergi înainte și nici sa nu te gândești sa te dai bătut!

28 August 2016

TOTUL PENTRU GLORIA LUI

de Oswald CHAMBERS

 

Scopul rugăciunii

„Doamne, învaţă-ne să ne rugăm” Luca 11:1

Rugăciunea nu face parte din viaţa omului natural. Auzim spunându-se că omul va avea de suferit în viaţă dacă nu se roagă; mă îndoiesc de aceasta. Ceea ce va avea de suferit este viaţa Fiului lui Dumnezeu din el. viaţă care nu se hrăneşte cu mâncare, ci cu rugăciune. Când un om este născut de sus, în el se naşte viaţa Fiului lui Dumnezeu; el poate ori să lase acea viaţă să moară de foame, ori să o hrănească. Rugăciunea este modul în care se hrăneşte viaţa lui Dumnezeu din noi. Concepţia noastră obişnuită despre rugăciune nu se găseşte în Noul Testament. Noi privim rugăciunea drept un mijloc de a primi diferite lucruri pentru noi înşine; scopul biblic al rugăciunii este să-L cunoaştem mai bine pe Dumnezeu Însuşi.

„Cereţi şi vi se va da.” Noi mormăim ceva în faţa lui Dumnezeu, ne apărăm sau suntem apatici, dar cerem foarte puţine lucruri. Şi totuşi, ce îndrăzneală minunată are un copil! Domnul nostru spune: „Dacă nu vă veţi face ca nişte copilaşi…”. Cere, şi Dumnezeu va face. Dă-I o şansă lui Isus Cristos, ia-I loc de acţiune! Problema e că nici un om nu face aceasta dacă na ajuns la capătul puterilor. Când ai ajuns la capătul puterilor, nu ţi se mai pare o laşitate să te rogi. ci aceasta este singura cale de a ajunge în contact cu realitatea. Fii tu însuţi înaintea lui Dumnezeu şi prezintă-I problemele tale, lucrurile în legătură cu care ştii că ai ajuns la capătul puterilor. Cât timp îţi eşti atotsuficient. nu ai nevoie să-I ceri ceva lui Dumnezeu.Nu este atât de adevărat că „rugăciunea schimbă lucrurile” pe cât este de adevărat că „rugăciunea mă schimbă pe mine”, şi apoi eu schimb lucrurile. Dumnezeu aşa lucrează, încât rugăciunea bazată pe Răscumpărare să schimbe modul în care omul priveşte lucrurile. Rugăciunea nu este ceva ce schimbă lucrurile în exterior, ci ceva care face minuni în starea lăuntrică a omului.

 

MANA DE DIMINEAŢĂ

 

„… Pentru ca dragostea cu care M-ai iubit Tu, să fie în ei, şi Eu să fiu în ei”. IOAN 17:26

Acestea sunt unele din ultimele cuvinte ale Mântuitorului adresate ucenicilor Săi înainte de răstignirea Lui; ele exprimă scopul sau sensul unei vieţi trăite şi jertfite pentru noi, ca să ne aducă la Dumnezeu. Ce descoperire a lui Dumnezeu însuşi, a gândurilor Sale de Tată ceresc pentru aceia pe care El i-a dăruit Fiului Său în lumea aceasta (Ioan 17:2, 6, 9, 11, 24). Sfârşindu-Si rugăciunea către Tatăl Său, Domnul mai face şi această declaraţie supremă: „Le-am făcut cunoscut Numele Tău, şi li-L voi mai face cunoscut, pentru ca dragostea cu care M-ai iubit Tu să fie în ei şi Eu să fiu în ei”.Iată ceva ce depăşeşte puterea noastră omenească de înţelegere: dragostea Tatălui, dragostea pe care El o are pentru Fiul Său, este în noi. Nimeni nu va putea vreodată să sondeze adâncul dragostei Tatălui pentru Fiul; ea este cel mai minunat lucru din lume. Şi cu o astfel de dragoste ne iubeşte El, pe noi, păcătoşi pierduţi, răzvrătiţi sau creştini de formă. El ne cunoaşte deplin, şi ne iubeşte aşa cum suntem dar ne iubeşte prea mult ca să ne lase să rămânem aşa. Este adevărat că noi suntem în Hristos şi Dumnezeu ne vede prin lucrarea împlinită de Fiul Său; dar El ştie totuşi ce suntem, ne cunoaşte natura noastră decăzută şi vinovată, capabilitatea noastră de viclenie şi de răzvrătire. Şi totuşi, dragostea aceasta se dă în întregime fiecăruia dintre noi, până la sfirşit, desăvârşită în dreptate şi desăvârşită în har.Cât de bine răspunde nevoilor noastre, această dragoste a Tatălui pentru Fiul Său! Dacă o primim cu adevărat în inimile noastre, ea va aduce rezolvarea tuturor problemelor noastre, remediul la toate relele spirituale care influenţează în rău duhul nostru. Să-I mărturisim suferinţa noastră de a trăi lipsiţi de această dragoste şi de a o înţelege încă atât de greşit; să-I deschidem inima larg, în toată simplitatea ca să poată intra în ea. Tatălui îi place să ne facă să ne bucurăm de plinătatea dragostei Sale, de această dragoste care sfărâmă ce este dur, îndepărtează ce este rău, corectează obiceiurile noastre rele, ne destinde rigiditatea, vindecă inima rănită şi ne odihneşte inimile frământate de griji.

Să ascultăm ce spune tot Domnul Isus: „Sfinte Tată, păzeşte în Numele Tău pe aceia pe care Mi I-ai dat Tu… pentru ca dragoste cu care M-ai iubit Tu să fie în ei, şi Eu să fiu în ei”. Să-i cerem aceasta cu toată simplitatea şi credinţa căci în Domnul Isus totul este Da şi Amin.

 

MÂNTUIREA PRIN HRISTOS

Meditaţii zilnice – de Fritz BERGER

 

„Atunci Ilie s-a apropiat de tot poporul şi a zis: Până când vreţi să şchiopătaţi de amândouă picioarele? Dacă Domnul este Dumnezeu mergeţi după El; iar dacă este Baal mergeţi după Baali”. 1Imp. 18:21.

Si când a venit Ilie la Ahab, i-a poruncit şi a zis: „Strânge acum pe tot Israelul la mine, la muntele Carmel, trimite şi pe cei 450 de prooroci ai lui Baal, şi pe cei 400 de prooroci ai Astarteei care mănîncă la masa Izabelei”. Ahab trebuia să-l asculte şi a trimis soli la toţi copiii lui Israel şi a strâns pe prooroci la muntele Carmel. Atunci Ilie s-a apropiat de tot poporul şi a zis: „Până când vreţi să şchiopătaţi de amândouă picioarele? Dacă Domnul este Dumnezeu mergeţi după El, iar dacă este Baal mergeţi după Baal”. Poporul nu i-a răspuns nimic. Dacă ne uităm la timpurile de azi, observăm că este mult mai rău, decât în timpul lui Ilie, când Israelul a împărăţit fără Dumnezeu. Astăzi mulţi nu mai şchiopătează de amândouă picioarele, marea majoritate s-a scufundat aşa de adânc, încât trăiesc numai pentru Satan şi de Dumnezeu nu vor să ştie nimic. Apoi mai este un grup care şchiopătează de amândouă picioarele şi spun: „Există un Dumnezeu, un Mântuitor, un Salvator, dar ei slujesc acestei lumi şi nu vor să sufere ocara pentru Mântuitorul lor. Merg la Biserică, dar merg şi la cârciumă. N-au timp de citit Biblia, dar în schimb au timp pentru citirea romanelor şi a tot felul de noutăţi. Deci sunt şi ei un popor fără Dumnezeu, pentrucă Isus spune: „Cine nu este cu Mine este împotriva Mea; şi cine nu strânge cu Mine, risipeşte”. Dacă astăzi ar veni un om asemenea lui Ilie, desigur că nu l-ar primi, pentrucă este scris: „Cum s-a întâmplat în zilele lui Noe, aşa se va întâmpla şi la venirea Fiului Omului. In adevăr cum era în zilele dinainte de potop când mâncau şi beau, se însurau şi se măritau, până în ziua când a intrat Noe în corabie şi n-au ştiut nimic până când a venit potopul şi i-a luat pe toţi”.

 

TEZAURUL PROMISIUNILOR LUI DUMNEZEU

de Charles H. SPURGEON

 

DIN ORICE ÎMPREJURARE

Dar eu strig către Dumnezeu şi Domnul mă va scăpa. Psalmul 55.16

Eu trebuie să mă rog şi mă voi ruga. Ce altceva aş putea să fac? Înşelat, părăsit, batjocorit, Doamne, eu voi striga la Tine. Ţiclagul meu, în care m-am refugiat, a ars în flăcări şi s-a făcut cenuşă şi oamenii vorbesc să mă ucidă cu pietre. Dar eu îmi întăresc inima în Domnul, care mă va trece prin această încercare, cum m-a trecut prin atâtea altele. Dumnezeu mă va izbăvi, sunt sigur de acest lucru, cred acest lucru!Dumnezeu mă va izbăvi şi nu altul. Eu nu doresc nici un alt ajutor şi nu îmi pun nici o încredere în braţul de carne, chiar dacă aş putea să fac acest lucru. Zi şi noapte, seara şi dimineaţa, eu voi striga la El şi numai la El, căci El este Dumnezeul tare. Cum mă va izbăvi El, nu pot să ştiu, dar ştiu că El va face acest lucru. El îl va trimite din ceruri pe îngerul Său care-mi va aduce ajutorul cel mai sigur, cel mai deplin, cel mai bun. Cât este de adevărat că El trăieşte, tot aşa de adevărat este că acel mare „EU SUNT” mă va scoate din această grijă de azi şi toate îngrijorările din viitor. Şi când va veni moartea cu toate tainele veşniciei, „El mă va izbăvi”, aşa cum a spus. Aceasta va fi cântarea mea de bucurie, care mă va întări în timpul ceasurilor întunecoase. Nu este acest lucru ca un fruct copt din pomul vieţii? Eu mă voi hrăni cu el. Ce gust plăcut are!

 

DOMNUL ESTE APROAPE!

Calendar Biblic

 

Paşte oiţele mele Ioan 21.16

Aşa sună însărcinarea dată lui Petru de Domnul Isus după ce a înviat din morţi. Cu câtă abnegaţie a săvârşit Domnul această slujbă atâta timp cât era cu ei. Unde ar fi fost ucenicii dacă nu i-ar fi găsit Domnul Isus şi nu i-ar fi ocrotit? Ce ar fi fost cu Petru dacă nu s-ar fi rugat Isus pentru ca să nu se piardă credinţa lui?… Ce învăţătură minunată a tras chiar Petru în această direcţie! El a simţit pe pielea lui cât de necesară e slujba Marelui Păstor, chiar în curtea marelui preot. Până atunci nu a priceput mult din această lucrare!

Cine-i chemat azi la o slujbă de păstorire? Petru a fost însărcinat de Domnul: „Paşte oiţele Mele” Această însărcinare i-a dat-o numai după ce l-a cercetat pe Petru să vadă cum stă cu dragostea pentru El.

Dragostea către Domnul Isus este unica temelie pentru slujba de păstorire. Numai pe această cale se poate efectua această lucrare spre slava Domnului şi spre folosul celor răscumpăraţi. Să ne întrebăm dacă inima noastră este fierbinte în dragoste pentru El? Ne împinge dorul de a-i iubi pe ai Săi? Ne interesăm de ei, păzim oiţele turmei Lui, ca duşmanul să nu le facă nimic? Avem asemenea greutăţi?

Petru a făcut această slujbă cu abnegaţie şi dedicare şi ne îmbărbătează şi pe noi să facem ca el. Această slujbă nu este evidentă la prima vedere şi nu se vede la toţi. Dar Domnul înregistrează şi ştie totul şi preţuieşte orice lucrare. Să ne gândim la „cununa care nu se poate vesteji, a slavei” care este răsplata pentru cei ce slujesc cu supunere la această slujbă păstorească (1 Pet. 5.1-4).

Nici un om nu are dreptul să-şi însuşească o anumită slujbă şi nici să primească de la oameni o slujbă. Lucrul acesta nu este altceva decât intrarea cu de-a sila într-un bun sfânt, care mai curând sau mai târziu va aduce judecata lui Dumnezeu.

 

BĂTÎND LA UȘA LUI DUMNEZEU

de Oswald CHAMBERS

 

Doamne, nevoia mea după Tine este totală, întreagă, absolută, în orice privinţă şi pe toate căile. Sunt un gol imens pe care Tu poţi să-1 umpli; umple-mă până la revărsare cu slava şi frumuseţea Ta.

 

MEDITAŢII ZILNICE

de Wim MALGO

 

Căci Cuvântul lui Dumnezeu este viu şi lucrător, mai tăietor decât orice sabie cu două tăişuri: pătrunde până acolo că desparte sufletul şi duhul, încheieturile şi măduva, judecă simţirile şi gândurile inimii.» EVREI 4,12

Sufletul este cel cu care simţim, atingem şi percepem tot ceea ce ține de domeniul material. Pericolul de a ne lăsa influenţaţi şi conduşi de sentimente este mare si exact în acest punct atacă duşmanul. El caută să tulbure imaginea lui Isus. A amesteca lucrurile sentimentale cu cele duhovniceşti înseamnă a amesteca ce este trecător cu ce este veşnic. Exact acest amalgam din viaţa unui credincios oferă un preţios punct de sprijin diavolului. Duşmanului îi este foarte uşor să distorsioneze anumite sentimente sau dorinţe în aşa fel încât să crezi că de fapt Domnul îţi sugerează ce să faci. Dacă te regăseşti în această situaţie, atunci spune: «Este scris …» – şi vei avea (prin folosirea Cuvântului lui Dumnezeu) control absolut asupra puterii duşmanului! Bazează-te pe cuvântul Sfintei Scripturi, lasă-te luminat şi condus de el, pentru ca trăirile sufleteşti să rămână total separate de cele spirituale, iar tu să devii un om duhovnicesc. Atunci vei vedea din nou clar, atunci duhul tău va fi condus de Duhul lui Dumnezeu pe calea corectă, iar fluctuaţiile — «acum în al şaptelea cer, peste un minut căzut la pământ» vor înceta. Inima ta va fi ancorată puternic în Isus. Acest lucru se întâmplă doar prin har!

 

MEDITAŢII PENTRU FIECARE ZI A ANULUI

de Charles H. SPURGEON

Dimineaţa şi Seara

Dimineața

Undelemn pentru sfeşnic. Exod 25:6

Suflete, câtă nevoie ai de acest undelemn, fiindcă lampa ta nu poate lumina fără el. Fitilul tău va începe să fumege şi va deveni o ocară dacă nu are lumină, şi nu vei avea lumină fără undelemn. Din natura ta omenească nu izvorăşte undelemn; de aceea, trebuie să mergi la Cel care vinde şi să cumperi untdelemn, altfel vei striga ca fecioarele neînţelepte: „ni se sting candelele” (Matei 25:8). Nici lămpile consacrate nu ar putea lumina fără undelemn. Deşi strălucesc în templu, au nevoie să fie alimentate. Chiar dacă nici un vânt nu suflă asupra lor, au nevoie să fie curăţite, şi nevoia ta este la fel de mare. In cele mai fericite împrejurări, nu poţi să luminezi încă o oră dacă nu eşti umplut cu undelemn proaspăt. Nu orice undelemn poate fi folosit în slujba Domnului. Nici petrolul care iese din pământ, nici uleiul de peşte şi nici cel din nuci nu va fi acceptat. Doar cel mai bun ulei de măsline era selectat. Harul pretinde bunătate naturală, sau harul imaginar din mâinile preoţilor sau din ceremoniile exterioare nu va sluji niciodată adevăraţilor sfinţi. Ei ştiu că Domnul nu este mulţumit cu un asemenea undelemn. Ei merg la teascul din Ghetsemani şi îşi iau rezerve din Cel care a fost strâns acolo. Undelemnul harului evanghelic este liber de impurităţi; de aceea, lumina lui este clară şi strălucitoare. Bisericile noastre sunt sfeşnicele de aur ale Mântuitorului, şi, dacă vor să lumineze în lumea aceasta, trebuie să aibă undelemn sfinţit. Să ne rugăm pentru noi înşine, pentru pastori şi pentru biserică, ca să nu suferim niciodată din lipsă de undelemn. Adevărul, sfinţenia, bucuria, cunoştinţa şi dragostea sunt raze ale luminii sfinţite, dar nu le putem arăta în vieţile noastre dacă nu primim undelemn de la Dumnezeu Duhul Sfânt în particular.

Seara

Bucură-te, stearpo. Isaia 54:1

Poate că am adus nişte roade pentru Christos, şi sperăm că suntem plante sădite de mâna Lui dreaptă (Psalmi 80:15). Totuşi, sunt vremuri când ne simţim sterpi. Rugăciunile noastre sunt moarte, dragostea noastră este rece şi credinţa noastră este slabă. Orice dar din grădina inimii noastre se veştejeşte şi moare. Suntem ca florile în arşiţă, şi avem nevoie de o ploaie răcoritoare. Ce trebuie să facem într-o asemenea situaţie? Versetul din care face parte textul nostru se adresează tocmai celor aflaţi într-o asemenea stare: „Bucură-te, stearpo…! Izbucneşte în strigăte de veselie și bucurie” (vers. 1). Dar despre ce să cânt? Nu pot să vorbesc despre prezent, şi trecutul mi se pare neroditor. O, pot să cânt despre Isus Christos! Pot să vorbesc despre vizitele pe care mi le-a făcut Mântuitorul în trecut Sau pot să laud iubirea cu care şi-a iubit poporul când a coborât din înălţimile cerului ca să-i răscumpere. Voi merge din nou la cruce. Vino, suflete. Ai fost odinioară „trudit şi împovărat” (Matei 11:28), dar acolo ai scăpat de povară. Du-te din nou la Calvar. Poate că aceea şi crucea care ţi-a dat viaţă îţi poate da şi puterea de a rodi. Ce este sterpiciunea mea? Este temelia puterii creatoare de roade a lui Christos. Ce este nefericirea mea? Este montura neagră în care se aşează safirul iubirii Sale veşnice. Voi merge la cruce sărac; voi merge neajutorat; voi merge ruşinat şi fricos. Ii voi spune că sunt încă copilul Său. Increzându-mă în inima Sa credincioasă, eu chiar eu, cel sterp, voi izbucni „în strigăte de veselie şi bucurie”. Cântă, credinciosule, fiindcă îţi vei mângâia inima şi îi vei alina inimile altor nefericiţi. Cântă, chiar dacă ţi-e ruşine de sterpiciunea ta, fiindcă vei rodi curând. Acum că Dumnezeu te-a făcut în stare să porţi fructe, te va umple curând de muguri. Experienţa sterilităţii este dureroasă, dar vizitele Domnului sunt încântătoare. Simţământul sărăciei noastre ne conduce la Christos. Acolo trebuie să fim, fiindcă în El putem rodi.

 

IZVOARE IN DEŞERT

 

Acolo l-a pus la încercare. (Exod 15:25)

Am vizitat odată camera de testare a unui laminor mare de oţel. Eram înconjurat de instrumente şi echipamente care testau piesele de oţel la limită şi măsurau limita lor de rezistenţă. Unele piese au fost răsucite până s-au rupt, şi atunci au fost etichetate cu nivelul de presiune la care puteau rezista. Unele au fost întinse până la limita lor de rezistenţă, cu nivelul lor de putere de asemenea notat. Altele au fost comprimate până la limita lor de compresiune şi măsurate. Datorită testării, directorul laminorului ştia exact ce presiune şi ce tensiune putea suporta fiecare piesă de oţel dacă era folosită la contruirea unei nave, a unei clădiri sau a unui pod.De multe ori aşa se întâmplă şi cu copiii lui Dumnezeu. El nu vrea să fim ca nişte vaze fragile de sticlă sau de porţelan. El vrea să fim ca aceste piese rezistente de oţel, capabili să suportăm presiunea de răsucire şi de compresiune la maximum fără să ne prăbuşim.Dumnezeu nu vrea să fim ca plantele de seră, care sunt adăpostite de vremea aspră, ci ca stejarii bătuţi de furtună; nu ca dunele de nisip care sunt mânate încolo şi încoace de orice rafală de vânt, ci ca munţii de granit care înfruntă furtunile cele mai puternice. Însă pentru a realiza aceasta, El trebuie să ne ia în camera Lui de testare prin suferinţă. Şi mulţi dintre noi n-au nevoie de nici un alt argument decât experienţele noastre pentru a dovedi că suferinţa este într-adevăr camera lui Dumnezeu de testare a credinţei. J. H. M.

Este foarte uşor pentru noi să vorbim şi să teoretizăm despre credinţă, dar Dumnezeu deseori ne pune în creuzetul necazurilor ca să testeze puritatea aurului nostru şi să separe zgura de metal. Ce fericiţi suntem dacă uraganele care bat asupra mării agitate a vieţii noastre au efectul de a-L face pe Domnul Isus mai preţios pentru noi! Este mai bine să supravieţuieşti furtunii cu Hristos decât să navighezi pe ape liniştite fără El. J. R. Macduff

Şi dacă Dumnezeu nu reuşeşte să maturizeze viaţa ta fără suferinţă?

 

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

Volumul III

 

Matei 26.59-75

    Mai-marii poporului îl au pe Domnul Isus în mâinile lor. Le lipseşte însă un motiv care să le permită să-L condamne, pentru că Omul desăvârşit nu le dăduse niciun prilej pentru a-L acuza. Sunt nevoiţi pentru aceasta să folosească împotriva Lui „unele mărturii mincinoase” (Psalmul 27.12; 35.11,12). Dar chiar şi acestea sunt greu de găsit, pentru că trebuia totuşi să aibă măcar o aparenţă de realitate. În sfârşit, se înfăţişează doi martori falşi care prezintă un cuvânt sucit (v. 61; Ioan 2.19). Ceea ce le serveşte însă ca pretext pentru condamnarea lui Isus este declaraţia Sa solemnă că El este Fiul lui Dumnezeu, gata să vină cu putere şi cu glorie. Se pronunţă pedeapsa cu moartea şi imediat oamenii dau frâu liber brutalităţii şi laşităţii lor (v. 67,68). Astfel se împlineşte prima parte din ceea ce Mântuitorul le vestise alor Săi (16.21; 17.22; 20.18,19).

    Şi pentru Petru a fost un ceas trist, însă pentru un cu totul alt motiv: Satan, cel care nu L-a putut clătina pe învăţătorul, îl face pe ucenic să se poticnească. Sărmanul Petru, de trei ori se leapădă de Cel pentru care declarase că este gata să moară! Merge până acolo încât foloseşte cuvinte grele pentru a induce în eroare, însă, fără ca el să-şi fi dat seama, felul său de a vorbi {„vorbirea sa” – v. 73) îl face să fie recunoscut ca ucenic al lui Isus.

 

PÂINEA CEA DE TOATE ZILELE

 

Text: 2 Timotei 3:10-17    

CONTACT VIZUAL

Toată Scriptura este insuflată de Dumnezeu… 2 Timotei 3:l6

Aţi urmărit vreodată, privindu-vă ţintă, să vedeţi care din doi îşi va coborâ privirea prima dată? Cercetătorii studiind mişcările ochiului, în timpul unei conversaţii normale, au descoperit că a menţine contactul vizual pentru o perioadă mai lungă de timp, este foarte dificil, dacă nu imposibil. Camere de luat vederi speciale, folosite în cercetări, au scos la iveală că ceea ce pare o privire ţintă în ochii cuiva este de fapt o serie de priviri scurte în faţa acelei persoane. Mişcarea ochiului este esenţială, deoarece nervul ochiului are nevoie de o permanentă schimbare a stimulilor, pentru a vedea corect. Studiile arată că dacă privim precis în acelaşi punct continuu, câmpul vizual dispare, se şterge. Putem experimenta o problemă similară în studiul Cuvântului lui Dumnzeu. Dacă devenim preocupaţi numai de anumite adevăruri biblice şi „ne concentrăm privirea” numai la ele, excluzând alte doctrine importante, vederea noastră spirituală va începe să se estompeze. Unii oameni, de pildă, tind să se uite numai la dragostea lui Dumnezeu, ori la mânia lui Dumnezeu, ori la evanghelizare, ori la creşterea Bisericii. Alţii sunt fascinaţi de studiul asupra judecăţii finale, a diavolului, ori a conceptului păcatului. Nu are importanţă adevărul specific de care suntem interesaţi, noi trebuie să fim atenţi, pentru că altfel ne vom pierde perspectiva. Biblia ne spune că toată Scriptura este insuflată de Dumnezeu şi de folos pentru creşterea noastră spirituală. Numai când înţelegem cum toate doctrinele biblice se potrivesc împreună, vom putea evita să ne concentrăm numai asupra unor adevăruri şi să fim orbi faţă de altele. M.R.D.

Cuvântul Tău e ca o galaxie luminoasă
Cu mii de sori şi raze de lumină,
Ce luminează calea drumeţului spre casă
Şi-i face viaţa dulce şi senină.    – Hodder

Nu vei obţine niciodată o armonie scripturală cântând numai pe o singură coardă a adevărului

 

DOMNUL ESTE APROAPE – GBV

http://www.gbv.ro/meditatii-zilnice/domnul-este-aproape

 

Ocara mia frânt inima și sunt copleșit; și am așteptat compătimire, dar degeaba, și mângâietori, dar nam găsit niciunul.        Psalmul 69.20

Domnul Isus a simțit din plin singurătatea, atunci când vrăjmașii Săi Lau ocărât și când Lau supus atât suferințelor fizice, cât și celor de ordin interior, prin cuvintele lor încărcate de dispreț
și de ură. Aflat înaintea marelui preot, Domnul a suferit mult, fiind scuipat în față, bătut cu palmele și batjocorit. În plus, ajungând înaintea soldaților lui Pilat, a trebuit să poarte cununa de spini pe care aceștia Iau împletito.

Unde erau ucenicii Lui în acele momente? Unde erau toți prietenii Lui? Îl părăsiseră cu toții și fugiseră! A căutat compasiune, însă nu era nimeni să Io ofere. Na existat niciun mângâietor care săI aline, în cât de mică măsură, durerea și suferințele. A fost vreodată vreun om care să fie atât de copleșit de suferințe ca Domnul sfânt al gloriei?

Ocara venită din partea oamenilor Ia produs o adâncă agonie. Apoi a venit peste El ceva infinit mai cumplit: suferințele sub judecata lui Dumnezeu, când soarele sa întunecat vreme de trei ceasuri. Atunci a strigat: „Dumnezeul Meu, Dumnezeul Meu, pentru ce Mai părăsit?”. Inimile noastre sunt mișcate până în străfunduri la vederea unei iubiri atât de mărețe, care a dorit să sufere toate acestea de dragul nostru, așa încât vina păcatelor noastre să fie pe deplin ispășită. Astfel, toți cei care neam pus încrederea în El ca Mântuitor suntem pentru totdeauna scăpați de consecințele cumplite ale păcatelor noastre.

El a fost lăsat singur, fără niciun ajutor omenesc, și, mai mult chiar, a fost părăsit de Dumnezeu, pentru ca noi să nu suferim niciodată judecata pe care o meritam. Fie ca inimile noastre să se plece în adorare înaintea Lui, pline de recunoștință! L. M. Grant

 

SĂMÂNȚA BUNĂ

http://www.gbv.ro/meditatii-zilnice/samanta-buna

 

… Dumnezeul Meu, Dumnezeul Meu, pentru ce M-ai părăsit?

Matei 27.46

Suferințe de nespus

Suferințele de nespus, pe care omul i le-a pricinuit în ura și orbirea sa Domnului, stau cu mult în urma celor pe care le-a suportat când a venit peste toată țara întunericul de la ceasul al șaselea până la ceasul al nouălea. Ascuns de ochii oamenilor, acum El avea de-a face cu Dumnezeu. Ca Mielul lui Dumnezeu, ca Cel „făcut păcat”, avea de gustat acum suferințele de ispășire. Pentru noi rămâne o taină ce a trebuit să simtă sufletul Său în judecata pentru vina noastră.

„Și pe la ceasul al nouălea, Isus a strigat cu glas tare.” Oricât de groaznic L-a chinuit omul, niciun cuvânt de plângere nu a venit din gura Lui; dar acum, țipătul tare arată necazul de necuprins. Până atunci a spus: „Ava, Tată”; „Tată”; „Tatăl Meu”, dar acum se aude prin întuneric: „Dumnezeul Meu, Dumnezeul Meu, pentru ce M-ai părăsit?”. Dumnezeul cel sfânt a trebuit să-L părăsească, da, „să-L zdrobească” și „să-L lase să sufere”.Acest „De ce” ne apleacă adânc la pământ: „Pedeapsa care ne dă pacea a căzut peste El” (Isaia 53.5). Acolo, El a fost jertfa pentru vină și păcat, acolo a suferit, pentru a face ispășire pentru noi. Stăm liniștiți și nu putem înțelege adâncimea acestor suferințe, dar Îl adorăm cu mulțumire.

 

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

www.fundatiaseer.ro

FII GATA SÂ-L LAȘI PE DUMNEZEU SĂ TE MODELEZE!

„Cum este lutul în mâna olarului, așa sunteți voi în mâna Mea” (leremia 18:6)

Henry Poppen, unul dintre primii misionari din China, a petrecut patruzeci de ani spunându-le oamenilor despre dragostea Domnului Isus și despre cum a murit ca să le ia păcatele într-o zi după ce a terminat de vorbit, s-a apropiat de el un om și i-a spus: „Noi îl cunoaștem pe acest Isus! A fost aici! Poppen a explicat că lucrul acesta nu este posibil deoarece Domnul Isus a trăit si a murit cu mult timp in urma, într-o țară situată la mare distanță de China. „O, nu!”, a insistat omul, „El aici a murit. Pot sa va arat mormântul lui”. Și l-a condus pe Poppen afară din oraș, într-un cimitir unde era înmormântat un american. Acolo, încrustat pe o piatră funerară gata să se prăbușească se afla numele unui medic care a simțit chemarea lui Dumnezeu de a trăi si de a muri în sânul acelui popor din acel sat din China. Când oamenii l-au auzit pe Poppen descriind atributele Domnului Isus – mila Sa, dragostea Sa, bunătatea Sa, dorința Sa de a ierta – ei si-au adus aminte de doctorul misionar Dumnezeu te va folosi și pe tine când ești gata să devii „lut în mâinile Olarului”.

Lutul nu are nici o aspirație; el poate fi modelat, poate fi îndoit și se supune deplin voinței olarului.

Henry Blackaby spune: „Când misiunea lui Dumnezeu necesită smerenie, El găsește un slujitor gata să fie smerit. Când necesita zel, El caută un om pe care îl poate umple cu Duhul Sfânt. Dumnezeu folosește vase sfinte, așadar El n caute pe aceia care li vor da voie să îndepărteze impuritățile din viața lor. Să fii lut nu e o datorie nobila. Nu e nimic strălucitor, nimic vrednic de laudă, exceptând faptul că este exact ceea ce caută Dumnezeu”.

27 August 2016

TOTUL PENTRU GLORIA LUI

de Oswald CHAMBERS

Teologia trăită în viaţa de zi cu zi

„Umblaţi câtă vreme aveţi lumina, ca să nu vă cuprindă întunericul.”loan 12:35

Ai grijă să pui în practică ceea ce ai văzul în momentele petrecute cu Dumnezeu pe munte. Dacă nu asculţi de lumină, ea se va transforma în întuneric. „Dacă lumina din tine este întuneric, cât de mare e întunericul acesta!” Din momentul în care abandonezi problema sfinţirii sau orice alt lucru asupra căruia te-a luminat Dumnezeu, viaţa ta spirituală începe să putrezească. Pune continuu adevărul în practică; pune-l în practică în orice domeniu, altfel chiar lumina pe care o ai se va dovedi a fi un blestem.

Persoana cu care este cel mai dificil de lucrat este cea care are satisfacţia îngâmfată a unei experienţe trecute la care poate face referire, dar pe care nu o aplică în viaţa de zi cu zi. Dacă spui că eşti sfinţit, arat-o. Experienţa trebuie să fie atât de reală, încât să se vadă în viaţa ta. Fereşte-te de orice credinţă care te face indulgent cu tine însuţi; ea este venită din iad, indiferent cât pare de frumoasă.

Teologia ta trebuie să se dovedească în relaţiile cotidiene cele mai obişnuite. „Dacă dreptatea voastră nu va întrece dreptatea cărturarilor şi a fariseilor…”, a spus Domnul nostru, adică trebuie să fii mai moral decât cea mai morală fiinţă pe care o cunoşti. Poate că ştii totul despre doctrina sfinţirii, dar o aplici tu în problemele practice ale vieţii? Fiecare detaliu al vieţii tale fizice, morale şi spirituale trebuie judecat după standardul Ispăşirii.

MANA DE DIMINEAŢĂ

„Dar cine lucrează după adevăr, vine la lumină, pentru ca să i se arate faptele, fiindcă sunt făcute în Dumnezeu” IOAN 3:21

Pentru a sluji lui Dumnezeu, nu este de ajuns să fii sincer, căci, chiar un copil al lui Dumnezeu, doritor să-I slujească cu toată sinceritatea se poate înşela, dacă se bazează pe resursele lui proprii. Numai ascultarea de adevărul descoperit în Cuvântul lui Dumnezeu ne face să ajungem la lumină şi ne arată cum putem fi plăcuţi lui Dumnezeu în toate lucrurile. Această lumină sondează inima şi cugetul nostru, dând la iveală ceea ce este nepotrivit cu voia lui Dumnezeu. În felul acesta lucrările noastre oricare ar fi ele, sunt date la iveală înaintea Domnului, care ne înştiinţează de pericolul de a clădi lemn, fin, trestie.

Dacă această descoperire nu este plăcută, nu trebuie totuşi să ne temem, căci ea face parte din sfinţirea vieţii noastre. Prea multe lucrări pretind că sunt făcute în Numele Domnului şi totuşi sunt împlinite în afară de El. Dar dacă-L lăsăm pe Dumnezeu să lucreze în noi cu deplină autoritate, El ne va permite să facem această experienţă binecuvântată; vom avea dovada că lucrările pe care le facem pentru El sunt făcute în El. Să primim acţiunea directă a Cuvântului Lui; pătrunzând în noi, lumina Sa va da la iveală ce nu place Domnului, în timp ce tot ce vine de la El va fi întărit, confirmat şi făcut să aducă roade.în Proverbe 16:3 citim: „încredinţează-ţi lucrările în mâna Domnului şi îţi vor izbuti planurile”.

Nu numai că lucrările pe care le facem trebuiesc făcute numai în Domnul Hristos, dar trebuie să le si lăsăm în mâinile Lui. Ele sunt născute din El şi ele nu trebuie să iasă din mâna Sa. Răspunderea aparţine lui Dumnezeu. De ce să ne silim să purtăm noi ceea ce ar vrea să ia El asupra Lui? Dacă vrem să le îndeplinim prin propriile noastre puteri, în curând ele ne vor depăşi; şi atunci va fi mai degrabă agitare, frământare decât binecuvântare şi nu vor întârzia să ia în inima noastră locul care-I aparţine lui Dumnezeu.Dar sub mâna bună a Domnului nostru, lucrările noastre vor aduce o roadă care să rămână şi „ne vor izbuti planurile”.

Fie ca Sfântul Cuvântul al lui Dumnezeu care este adevărul, să insufle toate acţiunile noastre şi să ne ajute să nu facem nimic în afară de El şi pentru o slavă deşartă. Nici o slujire nu valorează înaintea Lui Dumnezeu dacă nu este făcută în smerenie.

MÂNTUIREA PRIN HRISTOS

Meditaţii zilnice – de Fritz BERGER

„Au trecut multe zile şi Cuvântul Domnului a vorbit astfel lui Ilie, în al treilea an: „Du-te şi înfăţişează-te înaintea lui Ahab, ca să dau ploaie pe faţa pământului”. 1 Imp. 18:1.

Observăm că Dumnezeu s-a îngrijit în chip minunat de Ilie, timp de trei ani, un timp prin corbi, iar după aceea prin văduva săracă. Când Ilie a prevestit împăratului Ahab seceta, Dumnezeu i-a poruncit să fugă şi să se ascundă. Împăratul a trimis să-l caute în toate părţile şi când se spunea că nu este acolo, punea pe poporul acela să    jure că nu l-a găsit.

Iar acum, după trei ani Cuvântul    Domnului a vorbit astfel lui Ilie: „Du-te şi înfătişează-te lui Ahab, ca să dau ploaie pe fata pământului”. Si el s-a dus să se arate lui Ahab. Iar Ahab l-a chemat pe Obadia şi i-a zis: „Mergi prin ţară, pe la toate izvoarele de apă şi pe la toate pâraiele, poate că vom găsi iarbă ca să păstrăm viața cailor şi catârilor şi să nu fie nevoie să omorâm vitele”.

Ahab a plecat singur pe drum şi Obadia a plecat singur pe alt drum. Pe când Obadia era pe drum, iată, l-a întâlnit Ilie. Obadia recunoscându-l, a căzut cu fata la pământ şi i-a zis: „Tu eşti Domnul meu, Ilie?” El i-a răspuns: „Eu sunt: Du-te şi spune stăpânului tău: Iată a venit Ilie”. Pe Obadia l-a cuprins frica şi s-a gândit că, dacă va pleca şi va zice lui Ahab, atunci poate Duhul Domnului îl va duce pe Ilie nu ştiu unde, şi atunci Ahab l-ar omorâ. Dar Ilie i-a spus: „Viu este Domnul Oştirilor că astăzi mă voi înfăţişa înaintea lui”.

Atunci Obadia s-a dus înaintea lui Ahab şi l-a înştiinţat. Si Ahab s-a dus înaintea lui Ilie şi când l-a zărit pe    Ilie i-a zis: „Tu eşti acela care nenoroceşti pe Israel?” Iar Ilie i-a spus: „Nu eu nenorocesc pe Israel, ci tu şi casa tatălui tău, fiindcă aţi părăsit poruncile Domnului şi te-ai dus după Baali”. Si acum Ilie a început să-i poruncească lui Ahab ce să facă şi – ce minune! – Ahab a ascultat de omul pe care a vrut să-l omoare.

TEZAURUL PROMISIUNILOR LUI DUMNEZEU

de Charles H. SPURGEON

OAMENI ALEŞI

…te-am lămurit în cuptorul urgiei. Isaia 48.10

Acest verset a fost pus multă vreme pe perete în faţa ochilor autorului şi, mai mult decât a fi privit, el a fost săpat în inima sa. Ca să fii ales de Dumnezeu nu este lucru neînsemnat. Pe aceia pe care Domnul I-a ales, îi face într-adevăr oameni aleşi. A fi alesul lui Dumnezeu valorează mai mult decât a fi alesul unei naţiuni întregi. Aşa de mare este acest dar, încât, pentru câteva neplăceri care s-ar putea să-l însoţească, ar trebui să fie primit cu bucurie, tot aşa cum evreii mâncau mielul pascal chiar dacă era însoţit de ierburi amare. Astfel noi alegem cuptorul, pentru că în el Dumnezeu ne alege.Noi suntem aleşi ca popor întristat, nu ca popor înfloritor, aleşi în cuptorul cel mare şi nu în palat. În cuptor, frumuseţea este veştejită, eleganţa distrusă, puterea slăbită, slava apusă, dar aici sunt descoperite tainele dragostei veşnice şi aici se face alegerea. Aşa a fost şi cu noi. În timpul încercărilor grele, Dumnezeu Şi-a îndreptat spre noi chemarea, Şi-a întărit alegerea şi ne-a dat siguranţă. Atunci am ales noi ca Domnul să fie Dumnezeul nostru şi El a arătat că noi suntem în mod hotărât aleşii Săi. De aceea dacă azi cuptorul ar fi încins de şapte ori mai mult, noi nu ne-am teme deloc, căci Fiul lui Dumnezeu va merge cu noi în mijlocul focului aprins.

DOMNUL ESTE APROAPE!

Calendar Biblic

Voi lăuda Numele lui DUMNEZEU prin cântări, şi prin laude îl voi preamări. Psalmul 69.30

Nu ne îmbărbătează oare faptul că Domnul Isus este „întemeietorul credinţei” noastre, şi nu ne bucură şi mai mult faptul că El a devenit întemeietorul cântărilor de laudă? După ce a fost în adâncul judecăţii şi al morţii pentru noi, Dumnezeu L-a ridicat din „apăsarea morţii şi a judecăţii” şi L-a înviat din morţi cu slavă. Când s-a înfăptuit această lucru Cristos a „slăvit Numele lui Dumnezeu prin cântări şi laude.” Însă El n-ar vrea s-o facă singur. Pe noi, pe care ne-a scos din mocirla păcatului şi a morţii şi ne-a unit cu El, căpetenia învierii, pe noi cei pe care ne-a răscumpărat pentru Dumnezeu prin sângele Său vrea să ne facă să cântăm cântarea cea nouă.

Domnul Isus Cristos ne lasă să gustăm toate roadele biruinţei Lui asupra lui Satan, a lumii, a păcatului şi a morţii, ne aduce în starea de copii ai lui Dumnezeu şi ne umple inima de bucuria Lui. Suntem oare într-adevăr plini de această bucurie? Numai plini de această bucurie putem intona cântarea de laudă şi de adorare pentru Dumnezeu. Ce măreţ este ca inima noastră să ştie că însuşi Domnul Isus intonează cântarea de laudă în mijlocul Adunării. El se găseşte în mijlocul celor care se adună pentru Numele Lui (Mat. 18.20) şi le ridică privirea spre Tatăl al cărui Nume l-a descoperit (Ioan 17.6). Sunt oare inimile noastre gata să intoneze cântarea pe care însuşi Domnul Isus o doreşte în mijlocul nostru? Singurul loc unde putem cânta după voia Lui este locul prezenţei Domnului Isus (Mat. 18.20; Evr. 13.13; Apoc. 3.20). Evreii în vechime nu au vrut să cânte cântările Domnului pe un pământ străin (Ps. 137). Să ne mulţumim cu mai puţin decât ei, noi care avem promisiuni mult mai mari? Suntem chemaţi să ne depărtăm de fărădelege, să ne curăţim de vasele de ocară din creştinătatea de azi, şi împreună cu cei ce cheamă Numele Domnului dintr-o inimă curată să cântăm cântările Domnului pe pământul prezenţei Sale.

BĂTÎND LA UȘA LUI DUMNEZEU

de Oswald CHAMBERS

Umple Colegiul cu binecuvântarea Ta slăvită. Fii printre noi azi, umplând atmosfera cu prezenţa Ta plină de har.

MEDITAŢII ZILNICE

de Wim MALGO

«Căci voi vesti Numele Domnului. Daţi slavă Dumnezeului nostru! El este Stânca.» DEUTERONOM 32,3-4

Moise, care în cele mai grele încercări şi ispite prin care a trecut a găsit în Domnul un loc de scăpare, a mărturisit la sfârşitul vieţii în faţa poporului Israel: «El este Stânca». In întreaga Biblie Isus apare ca «Stânca veşnică», un loc sigur de adăpost. Este El şi stânca ta? Ai acceptat adevărul acesta sau viaţa ta se derulează fară Isus, fară Locul veşnic şi sigur de adăpost, chiar acum când nevoia ta de siguranţă este cea mai mare? Toţi simţim nevoia să avem siguranţă, protecţie, adăpost şi pace. Toţi căutăm aceste lucruri, dar de cele mai multe ori în locuri greşite, şi nu la Stânca eternă care este Isus Cristos. Care este temelia pe care ţi-ai construit viaţa până acum? Fundamentul pe care clădim oglindeşte în mod clar viaţa noastră de zi cu zi şi este decisiv în ce priveşte locul în care ne vom petrece veşnicia. Nu ceea ce suntem, ci în ce ne-am ancorat viaţa contează. Pune-ţi picioarele pe această «Stâncă sfântă»! Construieşte-ţi din nou, de la bun început, casa vieţii tale pe Isus Cristos, Stânca veşnică! Cheamă-L din toată inima şi roagă-L: «Adăposteşte-mă, ascunde-mă în Tine, Doamne Isuse!» El o va face, deoarece Dumnezeu ascultă întotdeauna rugăciunile noastre sincere.

MEDITAŢII PENTRU FIECARE ZI A ANULUI

de Charles H. SPURGEON

Dimineaţa şi Seara

Dimineața

Până când nu va crede el în Mine? Numeri 14:11

Luptă-te din toate puterile să izgoneşti monstrul necredinţei. El îl dezonorează pe Christos, iar El îşi retrage prezenţa dacă îl insultăm prin tolerarea necredinţei. Este adevărat că necredinţa este o buruiană pe care n-o poţi stârpi definitiv, dar trebuie să-i smulgem rădăcinile cu zel şi perseverenţă. Printre lucrurile urâte, ea este cel mai îngrozitor. Natura ei stricată este atât de rea încât cel care o exercită şi cel asupra căruia este exercitată sunt amândoi răniţi. În cazul tău, credinciosule, este şi mai rea, fiindcă îndurările cu care te-a binecuvântat Domnul în trecut îţi măresc vina de a te îndoi de El acum. Când te îndoieşti de Domnul Isus, El poate striga: „Iată, vă voi stropşi, cum stropşeşte pământul carul încărcat cu snopi” (Amos 2:13). Îndoindu-te de El, îi încununezi fruntea cu cei mai ascuţiţi spini. Este foarte crud din partea unei soţii iubite să se îndoiască de soţul ei credincios. Păcatul este inutil, nebunesc şi nesigur. Isus nu ţi-a dat nici cel mai mic motiv de îndoială, şi este greu să te îndoieşti de cei care se poartă iubitor şi sincer. Isus este Fiul Celui Prea înalt, şi are bogăţii infinite; este o ruşine să te îndoieşti de Atotputernicia Sa și să nu te încrezi în capacităţile Lui. Vitele de pe o mie de dealuri îţi vor împlini toate nevoile, şi hambarele cerului nu se vor goli niciodată. Dacă Christos ar fi un bazin, I-am epuiza curând plinătatea, dar cine poate seca o fântână? Miliarde de suflete s-au adăpat în El, şi nici unul nu a murmurat cum că a secat. Izgoneşte acest trădător nemernic, îndoiala, fiindcă singurul lui scop este să rupă legăturile părtăşiei şi să ne facă să jelim după un Mântuitor absent. Bunyan spunea că îndoiala are „la fel de multe vieţi ca şi pisica”. Dacă este aşa, să ucidem una acum, şi să continuăm munca până când se duc toate nouă. Jos cu tine, trădătorule. Inima mea se leapădă de tine!

Seara

In mâinile Tale îmi încredinţez duhul: Tu ma vei izbăvi, Doamne, Dumnezeule adevărate! Psalmi 31:5

    Aceste cuvinte au fost frecvent folosite de bărbaţi şi femei sfinte în ceasul plecării lor din lume Meditând la ele în seara aceasta, vom avea foloase. Obiectul grijii credinciosului, în viaţă şi în moarte, nu este trupul sau starea lui, ci sufletuL Sufletul său este cea mai valoroasă comoară. Dacă el este în siguranţă, totul este bine Ce este starea trupului în comparaţie cu starea sufletului? Credinciosul îşi încredinţează sufletul în mâinile lui Dumnezeu. Sufletul vine de la EI; este al Lui. EI l-a susţinut, şi El este capabil să-1 păstreze; este cel mai bine ca el să-1 primească. Toate lucrurile sunt în siguranţă în mâinile lui Iehova. Ceea ce îi încredinţăm Domnului va fi sigur, acum şi în Ziua cea Mare către care ne îndreptăm cu repeziciune. Dacă te odihneşti în grija cerului, trăieşti în pace şi mori în slavă. In orice moment, ar trebui să ne încredinţăm în mâinile credincioase ale lui Isus, cu tot ce avem. Atunci, chiar dacă am trăi sub ameninţarea morţii, şi încercările ar fi la fel de numeroase ca nisipul mării, sufletele noastre ar locui în desfătare şi pace în „case fără grijă si adăposturi liniştite” (Isaia 32:18). „Tu mă vei izbăvi, Doamne, Dumnezeule adevărate”. Răscumpărarea este o temelie sigură pentru încredere. David nu a cunoscut Calvarul aşa cum l-am cunoscut noi, dar răscumpărarea temporală l-a mângâiat Oare răscumpărarea veşnică nu ne va mângâia mai mult? Timpurile trecute de izbăvire sunt argumente puternice pentru sprijinul prezent Domnul va face din nou ceea ce a făcut în trecut, fiindcă EI nu se schimbă niciodată. El este credincios făgăduinţelor Sale.

IZVOARE IN DEŞERT

El l-a luat la o parte din norod. (Marcu 7:33)

Pavel a făcut faţă nu numai testelor care au venit când era activ în slujba lui pentru Hristos, ci şi testelor singurătăţii în timpul captivităţii. Noi putem să fim în stare să facem faţă tensiunii celei mai intense munci, chiar dacă este cuplată cu o severă suferinţă, şi totuşi să ne prăbuşim complet dacă suntem puşi deoparte de la orice activitate sau lucrare creştină. Lucrul acesta ar fi adevărat mai ales dacă am fi forţaţi să îndurăm un regim de carceră într-o celulă de închisoare. Chiar şi cea mai maiestuoasă pasăre, care se înalţă în zbor mai sus decât toate celelalte şi suportă cele mai lungi zboruri, s-ar cufunda în disperare dacă ar fi pusă într-o colivie, unde ar fi forţată să lovească neputincioasă cu aripile în zăbrelele închisorii ei.

Ai văzut vreodată un vultur magnific forţat să lâncezească într-o colivie mică? Cu capul plecat şi aripile lăsate, e un tablou trist al durerii inactivităţii. Să-l vezi pe Pavel în închisoare înseamnă să vezi o altă faţă a vieţii. Ai observat cum s-a purtat? Părea că se uită peste vârful zidului închisorii lui şi peste capetele vrăjmaşilor lui.

Uită-te chiar cum şi-a semnat numele pe epistolele lui – nu ca prizonier al lui Festus, nici al cezarului, şi nici ca o victimă a Sanhedrinului, ci ca un „întemniţat pentru Domnul” (Efeseni 4:1). În toate acestea, el a văzut numai mâna lui Dumnezeu la lucru. Pentru el, închisoarea a devenit un palat, cu coridoarele lui răsunând de strigăte triumfătoare de laudă şi bucurie.

Forţat de lucrarea misionară pe care a iubit-o atât de mult, Pavel şi-a construit un nou amvon – o nouă platformă a mărturiei. Şi din locul robiei lui au apărut unele din cele mai încurajatoare şi mai folositoare predici despre libertatea creştină. Ce mesaje preţioase de lumină au ieşit din umbrele întunecate ale captivităţii lui.

Gândeşte-te de asemenea la acea listă lungă de sfinţi care au călcat pe urmele lui Pavel şi au fost întemniţaţi pentru credinţa lor. Timp de doisprezece ani lungi, glasul lui John Bunyan a fost redus la tăcere într-o închisoare engleză din Bedford.

Totuşi, acolo a scris el cea mai mare operă a vieţii lui, Călătoria creştinului – citită de mai mulţi oameni decât orice altă carte cu excepţia Bibliei. El a spus odată: „Eram acasă în închisoare, şi marea mea bucurie m-a făcut să stau şi să scriu şi să scriu”. Şi întunericul lungii lui captivităţi a devenit un vis minunat care să lumineze calea a milioane de călători osteniţi.

Doamna Guyon, o sfântă de origine franceză blândă şi plină de viaţă, a îndurat o perioadă foarte lungă de timp în spatele zidurilor închisorii. Şi precum sunetele unor păsări închise în colivie ale căror cântece sunt mai frumoase ca rezultat al încarcerării lor, muzica sufletului ei a călătorit departe de zidurile temniţei ei, înlăturând tristeţea din multe inimi descurajate.

O, ce mângâiere cerească a făcut Dumnezeu să curgă din locurile singurătăţii!

S. C. Rees

Luat la o parte de Isus,

    Să simt atingerea mâinii Sale;

Să mă odihnesc o vreme la umbra

    Stâncii într-o ţară obositoare.

Luat la o parte de Isus,

    În singurătatea mohorâtă şi tristă,

Unde nici o altă mângâiere nu poate ajunge la mine,

    Decât glasul Lui atât de drag inimii mele.

Luat la o parte de Isus,

    Ca să fiu singur doar cu El,

Ca să aud tonurile dragostei Lui minunate

    În mijlocul tăcerii şi a umbrelor întunecate.

Luat la o parte de Isus,

    Voi rezista în locurile pustii,

Când voi auzi cum n-am mai auzit niciodată,

    Şi Îl voi vedea „faţă către faţă”?

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

Volumul III

Matei 26.47-58

    Un ucenic nu adormise ca şi ceilalţi. Acesta era Iuda. Iată-l că vine în fruntea unei mulţimi ameninţătoare pentru a pune mâna pe Isus. Şi ce mijloc îşi alesese nenorocitul pentru a-L arăta pe învăţătorul lui? O sărutare ipocrită! „Prietene, pentru ce ai venit?” (v. 50), îi spune Mântuitorul. Este cea din urmă întrebare, pusă tocmai pentru a cerceta sufletul nenorocitului Iuda. De acum este însă prea târziu pentru „fiul pierzării” (Ioan 17.12). Aceste săgeţi care ţinteau conştiinţa (vezi şi v. 55) sunt singura apărare a Celui care S-a predat de bunăvoie. Cei doisprezece îl părăsesc, dar, în acelaşi moment, mai mult de douăsprezece legiuni de îngeri sunt «cu arma la picior», gata să intervină la cererea Sa către Tatăl. Toată puterea lui Dumnezeu este la dispoziţia Lui, dacă ar fi dorit s-o folosească. Soseşte însă ceasul Său. Departe de a Se ascunde sau de a Se apăra, El opreşte braţul ucenicului prea impulsiv, care, cu o clipă mai târziu, îşi arată măsura „curajului”, fugind ca şi ceilalţi tovarăşi ai lui.

    In palatul marelui preot însă, cărturarii şi bătrânii sunt deja strânşi în plină noapte, pentru a înfăptui cea mai mare nedreptate (Psalmul 94.21).

PÂINEA CEA DE TOATE ZILELE

Text: Iov 39:19-30

LECŢIA VULTURULUI DE APĂ

Oare prin priceperea ta îşi ia uliul zborul, şi îşi întinde aripile spre miazăzi?     Iov 39:26

Într-o seară minunată de sfârşit de vară, eram cu prietenul meu Steve la pescuit, într-o mică barcă, pe Lacul Piatt, sperând ca vreo ştiucă săritoare sau un biban smucitor să tragă la momelile noastre. Un vultur de apă se rotea în tăcere deasupra capetelor noastre. L-am urmărit cu viu interes, dându-ne seama vag că şi el făcea exact ceea ce făceam noi – pescuia. Plana deasupra apei şi deodată plonja cu putere în apă, spărgând oglinda apei cu ghiarele sale. Apoi se înălţa maiestuos, ţinând în ghiarele-i ascuţite un peşte mare.

Mai târziu, cercetând puţin, am descoperit că aceşti vulturi de apă, aşa cum obişnuit sunt numiţi, sunt între 50 şi 60 de centimetri lungime şi au aripile până la 2 metri. Trăiesc în apropierea apei, se reîntorc la acelaşi cuib în an după an, îi alungă pe toţi intruşii, rezervându-şi lacul sau aria oceanică numai pentru ei înşişi. Aripile lor lungi şi ascuţite le dau puterea să plonjeze în apă şi să-şi controleze plutirea prin aer. Ochii pătrunzători le dă posibilitatea să vadă la câţiva metri sub apă. Apoi ghearele sunt special proiectate să-i ajute să ţină ferm peştele pe care l-au apucat. Ce creatură minunată! Dumnezeu a făcut vulturul de apă perfect pentru mediul în care trăieşte.

Întrebarea lui Dumnezeu pe care a adresat-o lui Iov în textul de azi, a avut drept scop să-l facă pe acesta să vadă minunatul plan şi puterea pe care Dumnezeu le-a investit în creaturile Sale, şi să-i trezească uimirea şi veneraţia. Avem şi noi oare aceleaşi sentimente observând creaţiunea lui Dumnezeu?     D.C.E.

Cât de măreţ e Dumnezeu!

Văd marea cu talazuri grele,

Mă-nalţ pe munţii de bazalt

Şi-mi zboară gândul printre stele,

Tot mai înalt. C. Ioanid

DOMNUL ESTE APROAPE – GBV

http://www.gbv.ro/meditatii-zilnice/domnul-este-aproape

Și perdeaua templului sa rupt în două de sus până jos.

 Marcu 15.38

Dincolo de perdea (1)

Scriptura ne spune că, după ce Domnul Isus a murit, „perdeaua templului sa rupt în două de sus până jos”. În felul acesta, Dumnezeu a arătat că acum, datorită jertfei lui Hristos, putea declara că orice barieră care ne împiedica accesul în prezența Sa era înlăturată. Astfel, calea cea nouă și vie nea fost deschisă prin perdeaua dinăuntru, adică prin trupul Său. Prin urmare, ne putem apropia prin credință. Intrăm în Locul Preasfânt prin sângele Domnului Isus, în locul în care El Se află ca Mare Preot al nostru. Calea cea nouă și vie este întotdeauna deschisă. Locul nostru este înăuntru. „Să ne apropiem”, spune apostolul inspirat.

Ce har! Ce privilegiu prețios să putem, în orice moment, să ne apropiem! Cât de aproape am fost aduși, în chiar prezența lui Dumnezeu, pe tărâmul adevărat al închinării, având conștiințele curățite! Sângele scump al lui Hristos este temeiul veșnic prin care putem fi acolo și acolo trăiește El pururi, ca dreptate continuă a noastră; căci am fost făcuți dreptate a lui Dumnezeu în El. Ce pace și ce odihnă ne oferă lucrarea împlinită a lui Hristos, aflați fiind în chiar Locul Preasfânt! Și cât de mult ne simțim sufletele atrase acolo de perfecțiunea și de lucrările Marelui nostru Preot!

Aceste lucruri înseamnă cu siguranță mult mai mult decât doctrina evanghelică modernă, care insistă că cel credincios trebuie să stea întotdeauna „la poalele crucii”. Este întradevăr un lucru nespus de binecuvântat să privim înapoi și să ne aducem aminte de Domnul, de dragostea și de suferința Lui de la cruce. Însă credinciosul ale cărui gânduri nu se ridică mai sus de Hristos crucificat, deși este salvat pentru veșnicie, nu cunoaște nici libertatea cu care Hristos nea făcut liberi, nici ce înseamnă cu adevărat să fim scăpați de veacul acesta rău și nici ce înseamnă să fim eliberați de eul nostru.

H. H. Snell

SĂMÂNȚA BUNĂ

http://www.gbv.ro/meditatii-zilnice/samanta-buna

Dumnezeule, Tu m-ai învățat din tinerețe, și până acum eu vestesc minunile Tale.Psalmul 71.17

Curajul împăratului

La vârsta de 25 de ani, Ezechia era împărat. Era oare posibil să conducă un popor așa de mare, cu atâtea probleme? Când Ezechia a devenit împărat, în țară erau multe greutăți, dar el și-a pus în gând ca Dumnezeu să ocupe primul loc în viața sa. Ezechia L-a întrebat pe Dumnezeu ce trebuia să facă și cum putea rezolva problemele din țară. „Înțelepciunea care vine de sus este, întâi, curată, apoi pașnică, blândă, ușor de înduplecat, plină de îndurare și de roade bune, fără părtinire, nefățarnică” (Iacov 3.17). Ezechia și-a pus încrederea în Dumnezeu și prin înțelepciunea venită de sus a înțeles că înălțimile, stâlpii idolești, șarpele de aramă nu sunt după voia divină, de aceea le-a îndepărtat.

Și noi trăim într-o vreme cu multe probleme. Mulțimi de oameni se închină la ce nu cunosc. Bărbați și femei, tineri și vârstnici sunt fascinați de imaginea idolilor adorați. Actori de cinema, cântăreți, sportivi etc. sunt păziți zi și noapte față de adoratorii care îi iau cu asalt. În necredința sa, omul a schimbat slava veșnicului Dumnezeu cu o icoană care seamănă cu omul muritor, și astfel se închină creaturii. Să ne lăsăm învățați de Dumnezeu prin Cuvântul Său ce înseamnă adevărata închinare în Duh și adevăr. Să avem și noi același curaj ca și Ezechia!

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

www.fundatiaseer.ro

RECUNOAȘTE-TI GREȘELILE!

„Cel ce ascultă mustrarea capătă pricepere.” Proverbe 15:32

Dumnezeu l-a numit pe David „om după inima Mea”, neținând seama de greșelile, slăbiciunile și eșecurile lui (Faptele Apostolilor 13:22). Una dintre calitățile care l-a făcut pe David atât de mare a fost disponibilitatea lui de a-și recunoaște greșelile.

lată două exemple:

1) în timp ce fugea de mania regelui Saul, el a cerut ajutor preotului Ahimelec – decizie care l-a făcut pe Saul să poruncească omorârea a optzeci și cinci de preoți și a familiilor acestora. Devastat, însă nu si defensiv, David i-a spus lui Abiatar, fiul preotului ucis, rămas în viată: „Eu sunt pricina morții tuturor sufletelor din casa tatălui tău” (1 Samuel 22:22). Iți poți imagina cum e să-ti asumi responsabilitatea pentru o consecința atât de tragică?

2) Când proorocul Natan l-a confruntat referitor la relația lui cu Batșeba și la încercarea lui de a acoperi sarcina care a dus la uciderea soțului acesteia David a recunoscut: „Am păcătuit împotriva Domnului” (2 Samuel 12:13).

Ai tu maturitatea emoțională si spirituala ca sa recunoști un asemenea fapt? Sau ai tendința de a-ti apăra faptele din teama de a nu îi judecat, criticat sau respins? Te simți uneori atacat când cineva îți oferă feedback, fie că este pozitiv, fie ca este negativ? Te retragi în tăcere? Il acuzi sau îl învinovățești pe atacator? Faci comentarii ostile? Devii sarcastic? Nu faptul că faci greșeli te face o persoana mai rea, ci faptul că le aperi. Nu lasă ca mândria să-ți fure înțelepciunea care vine în urma recunoașterii greșelilor si în cele din urma creșterea. „Cel ce leapădă certarea își disprețuiește sufletul, dar cel ce ascultă mustrarea capătă pricepere”. (Proverbe 15:32)

26 August 2016

TOTUL PENTRU GLORIA LUI

de Oswald CHAMBERS

Eşti tulburat?

„Vă las pacea, vă dau pacea Mea.” Ioan 14:27

Există perioade când pacea noastră se bazează pe ignoranţă, dar, când ne trezim la realitate, pacea lăuntrică este imposibilă, dacă nu este primită de la Isus. Când Domnul nostru vorbeşte despre pace, El aduce pace; cuvintele Lui sunt întotdeauna „duh şi viaţă”. Am primit vreodată ceea ce spune Isus? Vă dau pacea Mea – o pace care vine din faptul că privim faţa Lui şi devenim conştienţi de liniştea Sa. Eşti cumplit de tulburat chiar acum, ameţit de valurile şi talazurile îngăduite în viaţa ta de providenţa lui Dumnezeu? Ai căutat sub toate „pietrele” credinţei tale şi încă n-ai găsit nici o fântână a păcii, a bucuriei şi a mângâierii? Peste tot e uscăciune? Atunci ridică-ţi privirea spre El şi primeşte liniştea Domnului Isus. Oglindirea păcii Sale este dovada că eşti într-o relaţie bună cu Dumnezeu, deoarece eşti liber să-ţi întorci gândurile către El. Dacă nu ai o relaţie bună cu El, nu te poţi gândi decât la tine însuţi. Dacă laşi ca vreun lucru să-ţi ascundă faţa lui Isus Cristos, atunci ori te vei tulbura, ori vei primi o siguranţă falsă.Priveşti tu acum la Isus în problema care te presează? Primeşti tu pace de la El? Dacă e aşa, EI va fi o minunată binecuvântare de pace în şi prin tine. Dar dacă încerci să rezolvi problema îngrijorându-te. ÎI dai la o parte pe El şi meriţi tot ceea ce suferi. Ne tulburăm pentru că nu-L luăm pe El în considerare. Când venim la Isus Cristos, nedumerirea dispare, deoarece în El nu există nici o nedumerire, iar singura noastră grijă este să rămânem în El. Pune totul la picioarele Lui şi, în faţa dificultăţilor, a pierderilor şi a tristeţii, ascultă-L pe El spunându-ţi: „Să nu vi se tulbure inima”.

MANA DE DIMINEAŢĂ

„… Ea a crezut că este grădinarul”. IOAN 20:15

Printre numeroasele şi variatele scene pe care Evangheliile inspirate ni le povestesc, este şi aceasta care poartă amprenta unei duioşii şi gingăşii cu totul dumnezeieşti: Maria, nemângâiată, orbită de imensa durere a pierderii Domnului ei, nu recunoaşte pe Cel înviat. Nenumăraţi credincioşi fac şi ei astăzi aceeaşi experienţă; nici ei nu-L recunosc. El este aici, aproape de noi, şi noi continuăm să ne zbatem singuri într-o situaţie care ne depăşeşte şi care ne înfăşoară. În durerea şi în dezamăgirea noastră, parcă totuşi auzim glasul Lui: „De ce plângi?” Şi ca singur răspuns noi aducem înainte pricina tristeţii noastre şi nu desluşim pe Domnul nostru care însuşi a venit la noi, în durerea şi amărăciunea noastră ca să ne aducă mângâierea şi harul Său.

Ne gândim că ne-a lovit un mare necaz; „au luat pe Domnul meu şi nu ştiu unde l-au pus!” Şi nu realizăm că El, Cel înviat, este aici cu tot ajutorul care ne trebuie şi cu singura soluţie a situaţiei noastre.

Ca şi Maria, gândim că este grădinarul şi atribuim cauza stării noastre oamenilor, în timp ce Domnul Isus a îngăduit-o ca să Se descopere şi să Se dăruiască nouă ca Cel înviat. Dar noi suntem absorbiţi de tot felul de gânduri şi suntem prizonieri ai propriei noastre situaţii într-o aşa măsură că nu mai putem cunoaşte toată puterea învierii care este la dispoziţia noastră. Nu observăm că El este infinit mai mult. Nu auzim glasul care ne cheamă pe nume.

Câte situaţii ar fi putut fi schimbate dacă şi noi ne-am fi schimbat atitudinea. Singura prezenţă a Domnului Isus pe care până acum n-am realizat-o ne dă nespus mai mult decât tot ce am putea să ne închipuim. Da, El este aici, în situaţia noastră, cu toate binecuvântările răscumpărării Lui… şi noi continuăm să nu-L cunoaştem! Dacă acesta este cazul nostru, înseamnă că ne-am lăsat pradă disperării, la bunul plac al împrejurărilor în care ne găsim, ba chiar pradă puterii vrăjmaşului şi asta, vai, când Domnul nostru este lângă noi, dar noi îl ignorăm.

Să ne deschidem ochii să-L vedem pe Cel înviat şi să ne deschidem inimile ca să-L primim cu adevărat şi atunci o inepuizabilă sursă de viaţă, putere şi bucurie vor tâşni din viaţa de înviere a Domnului Isus şi nu-L vom mai confunda niciodată cu grădinarul ci vom putea şi noi spune „Rabuni” -Invăţătorule – când El ne va chema pe nume.

MÂNTUIREA PRIN HRISTOS

Meditaţii zilnice – de Fritz BERGER

„Ilie i-a zis:”Nu te teme,întoarce-te şi fă cum ai zis. Numai pregăteşte-mi întâi mie cu untdelemnul şi făina aceea o mică turtă şi adumi-o; pe urmă să faci şi pentru tine şi pentru fiul tău”. 1Împ.17:13.

Ieri am observat că Ilie a mers înfometat şi însetat de la pârâul Cherit la Sarepta. El a cerut de la o femeie văduvă apă şi pâine,sau am putea spune, că i-a poruncit văduvei „Dă-mi-o mie”. Ea ar fi putut spune: „Tu eşti un om neruşinat să iei de la o femeie văduvă ultima bucată. Du-te la un om bogat”. Dar Ilie n-a poruncit doar, ci i-a dat şi o promisiune, care era „Căci aşa vorbeşte Domnul, Dumnezeul lui Israel: Făina din oală nu va scădea şi untdelemnul din ulcior nu va scădea, până în ziua când Dumnezeu va da ploaie pe faţa pământului”. Văduva a observat că acesta este un prooroc şi a crezut, chiar şi când încă nu avea nădejde. Mântuitorul a spus: „Erau multe văduve în Israel, şi totuşi Ilie n-a fost trimes la niciuna din ele, ci la o văduvă din Sarepta Sidonului”. Cu toate că mai erau văduve în aceeaşi situaţie, dar nici una nu l-ar fi crezut pe Ilie. De aceea spune: N-a fost trimis la niciuna din ele. „Dacă ne uităm puţin la cele de mai sus am putea spune că această văduvă nici nu a fost aşa de credinciosă, deoarece dorea să mănînce ultima bucată şi să moară împreună cu fiul ei. Unii ar spune: „Trebuie să crezi că Dumnezeu se îngrijeşte de ziua de mâine”. Dar observăm că femeia a primit voia lui Dumnezeu şi a fost gata să moară. Iar acum ea a crezut şi a făcut precum i-a zis Ilie, şi el a mâncat şi ea a mâncat cu casa ei un timp.

Iar făina din oală nu a scăzut şi untdelemnul din ulcior nu s-a împuţinat după cuvântul Domnului spus prin Ilie.

TEZAURUL PROMISIUNILOR LUI DUMNEZEU

de Charles H. SPURGEON

CEL CU UN CUGET DELICAT

… şi voi judeca între oaie şi oaie. Ezechiel 34.22

Adesea se văd oameni care, când sunt în situaţii prospere şi mulţumire sufletească, se arată neomenoşi faţă de cei slabi şi fără putere. Acesta este un păcat greu care produce mâhnire adâncă. Acest fel de a-i da la o parte cu umărul şi de a-i împinge cu coatele pe cei mici şi cu cusururi, îi întristează şi îi insultă în Adunare pe cei credincioşi. Domnul ia seama la această purtare trufaşă şi fără bunăvoinţă şi Se mânie, căci El îi iubeşte pe cei slabi şi le poartă de grijă.

Cititorule, eşti şi tu unul din cei dispreţuiţi? Eşti şi tu unul din acei întristaţi din Sion, din aceia care sunt întristaţi din pricina cugetului lor delicat? Fraţii tăi te judecă cu asprime? Nu lua în seamă şi nu întoarce priviri dispreţuitoare, nici nu-i da la o parte cu umărul. Lasă aceasta în mâna Domnului. El este Judecătorul. Pentru ce să ne amestecăm în treburile Sale? El va hotărî cu mai multă dreptate decât noi. El va judeca la vreme potrivită; să nu ne neliniştim ca să grăbim acel moment.

Asupritorul cu inima de piatră va tremura într-o zi. El poate nestingherit astăzi să se năpustească în mod grosolan asupra celor slabi, dar discursurile sale trufaşe sunt înregistrate şi el va trebui să dea socoteala de toate în faţa tribunalului Judecătorului cel Mare.

Răbdare deci suflete al meu! Răbdare! Domnul ştie suferinţa ta, Isus are milă de tine.

DOMNUL ESTE APROAPE!

Calendar Biblic

Iacov s-a trezit din somn, şi a zis: Cu adevărat, DOMNUL este în locul acesta şi eu n-am ştiut. I-a fost frică, şi a zis: Cât de înfricoşat este locul acesta! Geneza 28.16-17

Iacov l-a înşelat pe tatăl său, şi binecuvântarea pe care Isaac a rezervat-o pentru fratele lui Iacov, a luat-o pentru el. De aceea a trebuit să părăsească casa părintească. Douăzeci de ani a trăit printre străini iar pe mama sa nu a mai văzut-o niciodată. În drumeţia lui a înnoptat sub cerul liber având la căpătâi o piatră. Ochiul lui Dumnezeu se uita cu milă şi har spre Iacov. Într-un vis Dumnezeu l-a lăsat să-şi vadă viitorul în care El va fi în legătură strânsă cu poporul Său. În capătul scării pe care îngerii coborau şi se urcau, stătea însuşi Dumnezeu care îi dădea mângâieri legate de viaţa din viitor.

Această situaţie l-ar fi făcut pe Avraam să fie plin de pace şi mulţumire, dar lui Iacov nu i se întâmplă aşa ceva. Ceea ce a auzit şi a văzut în vis trebuia sa fie un motiv de bucurie, dar urmările păcatului nu au lăsat să se descopere această bucurie. El s-ar fi putut bucura de pacea lui Dumnezeu dacă ar fi umblat cu El. Iacov nu a ştiut că în acel loc se află Dumnezeu, dar când a început să simtă prezenţa Lui a spus foarte înfricoşat: „Cât de înfricoşat este locul acesta.”La fel se întâmplă cu orice credincios care a părăsit calea supunerii. Domnul urmăreşte să-l abată de la drumul cel greşit şi totuşi lui nu-i vine să creadă. Când se trezeşte, atunci sfinţenia lui Dumnezeu poate să dezlănţuie frica. Dacă voinţa proprie se frânge, coapsa fiind pleznită (lui Iacov i s-a întâmplat lucrul acesta abia după douăzeci de ani) atunci se învaţă harul nemărginit al lui Dumnezeu.

„Răsărea Soarele când a trecut pe lângă Peniel” (Gen. 32.31). Iacov era acum un om care şchiopăta din coapsă, dar a dat locului aceluia numele de „Peniel” adică „Faţa lui Dumnezeu”. „Dumnezeu stă în Adunarea lui Dumnezeu” (Ps. 82.1). Este şi locul tău aici, sau mai pribegeşti prin bisericile omeneşti?

BĂTÎND LA UȘA LUI DUMNEZEU

de Oswald CHAMBERS

Doamne, ştiu că Tu eşti, într-adevăr, plin de har şi întotdeauna Te simţi bine; dă-mi acel har şi acea stare de bine. Tu ştii ce mult depinde viaţa noastră duhovnicească de faptul de a ne simţi bine din punct de vedere fizic.

MEDITAŢII ZILNICE

de Wim MALGO

«Iată că v-am dat putere să călcaţi peste şerpi şi peste scorpii, şi peste toată puterea vrăjmaşului: şi nimic nu vă va putea vătăma.» LUCA 10,19

Cu aceste vorbe îşi declară Domnul autoritatea atotputernică asupra puterii distrugătoare a duşmanului. Trebuie să fim conştienţi că prezenţa şi activitatea răului sunt reale. Ignoranţa unui credincios nu îl apără de atacuri, ci dimpotrivă: diavolul îi caută mai ales pe cei ignoranţi. Cei care veghează, credincioşii adevăraţi care rămân în Domnul sunt intangibili, de aceea El ne aduce atât de des aminte şi ne porunceşte să veghem şi să ne rugăm, să nu cădem în ispită. Apostolul Pavel spune: «căci nu suntem în neştiinţă despre planurile lui (Satan)» (2 Cor. 2,11), Duşmanul îşi foloseşte într-adevăr toate resursele pentru a ne ispiti. Dar, în mijlocul tuturor atacurilor, vom primi întreaga putere de biruinţă a lui Isus căci El ne-a promis: «v-am dat putere… peste toată puterea vrăjmaşului» (Luca 10,19). Din punctul de vedere al situaţiei prezente din lume, astăzi trăim o veritabilă revărsare a iadului pe pământ, o invazie a duhurilor din adâncuri. Copiii lui Dumnezeu ocupă primul loc pe lista de distrugere a diavolului, dar, în ciuda acestei stări de lucruri, ei sunt aceia care vor avea parte de biruinţa finală.

MEDITAŢII PENTRU FIECARE ZI A ANULUI

de Charles H. SPURGEON

Dimineaţa şi Seara

Dimineața

A aşezat legământul Său în veci. Psalmi 111:9

Poporul Domnului se desfată în legământ. El este o sursă nesecată de mângâiere pentru ei, în timp ce Duhul Sfânt îi Conduce în casa lui de ospăţ şi flutură steagul iubirii. Ei se desfată contemplând vechimea legământului, amintindu-şi că, înainte ca soarele să îşi ştie locul, şi înainte ca planetele să-şi Urmeze orbita, interesele sfinţilor erau asigurate prin Christos Isus. Îndeosebi, este foarte plăcut pentru ei să-şi amintească siguranţa legământului, meditând la „legământul veşnic” (Isaia i 55:3). Lor le place să-i sărbătorească semnarea, sigilarea şi ratificarea, în toate lucrurile bine ordonate. Adesea, inimile lor tresaltă de bucurie la gândul neclintirii sale, fiindcă nici timpul nici veşnicia, nici viaţa nici moartea, nu vor fi în stare să-1 clatine – un legământ la fel de vechi ca veşnicia şi la fel de trainic ca Stânca Veacurilor. Ei se bucură să se ospăteze din plinătatea legământului, fiindcă văd că el le împlineşte toate nevoile. Dumnezeu este partea lor, Christos tovarăşul lor, Duhul Sfânt mângâietorul lor, pământul casa lor şi cerul căminul lor. Ei văd în el o moştenire rezervată şi asigurată fiecărui suflet care are un interes în vechiul şi eternul lui dar. Ochii lor strălucesc când văd mina de aur a Bibliei; dar o, cât de mult se bucură sufletele lor când văd în el ultima voinţă şi testamentul Mirelui divin, pregătit pentru ei! Mai specială este plăcerea poporului lui Dumnezeu de a contempla valoarea legământului. Ei văd că legea a fost validată fiindcă a existat un legământ şi că depinde de meritele lui; dar, în acelaşi timp, îşi dau seama că aceasta a fost posibil fiindcă harul a fost baza, condiţia, forţa, zăgazul, temelia şi piatra unghiulară. Legământul este o comoară de bogăţie, un hambar de mâncare, un depozit de mântuire, un sălaş de pace, un liman de bucurie.

Seara

De îndată ce a văzut norodul pe Isus, s-a mirat, si a alergat la El să i se închine. Marcu 9:15

Ce diferenţă mare exista între Moise şi Isus! După ce a petrecut patruzeci de zile cu Dumnezeu pe Muntele Sinai, Moise era transfigurat, aşa că faţa lui strălucea de o mare lumină. Când a coborât de pe munte, şi-a pus un văl pe faţă, fiindcă poporul nu putea îndura să-i privească slava. In cazul Mântuitorului, nu s-a întâmplat la fel. El a fost transfigurat de o slavă mai mare decât cea a lui Moise (vezi Marcu 9:2-8). Totuşi, Biblia nu spune că poporul a fost orbit de strălucirea feţei Lui. Mai degrabă „s-a mirat, şi a alergat la El să i se închine”. Slava legii respinge, dar slava mai mare a lui Isus atrage. Deşi Isus era sfânt şi drept, atât de mult adevăr şi har era amestecat cu puritatea Lui, încât păcătoşii alergau la El, uimiţi de bunătatea Lui şi fascinaţi de iubirea Lui. Ei L-au preamărit, au devenit ucenicii Lui, şi L-au recunoscut ca Domn şi învăţător. Cititorule, s-ar putea ca tu să fii orbit acum de strălucirea orbitoare a legii lui Dumnezeu. Simţi că te mustră conştiinţa, dar nu o poţi asculta în viaţa ta. Nu este din cauză că legea nu ar fi bună. Din contră, ea merită cel mai profund respect. Totuşi, nu eşti atras la Dumnezeu de ea. Inima ta este rece, şi eşti împins la disperare. Biată inimă, întoarce-ţi ochii de la Moise, cu toată splendoarea lui orbitoare, şi priveşte la Isus, care străluceşte cu o slavă mai blândă. Priveşte sângele care curge din rănile Sale, şi fruntea Lui încununată cu spini! El este Fiul lui Dumnezeu; de aceea, El este mai mare decât Moise. El este Domnul iubirii, şi este mai blând decât dătătorul legii. El a purtat mânia lui Dumnezeu. Prin moartea Lui, El a dezvăluit mai multe despre dreptatea lui Dumnezeu decât a făcut-o Sinaiul. Totuşi, dreptatea lui Dumnezeu a fost justificată, şi acum ea este păzitorul credincioşilor în Isus. Păcătosule, priveşte-L pe Mântuitorul sângerând. În timp ce simţi atracţia iubirii Lui, aleargă în braţele Sale, şi vei fi mântuit.

IZVOARE IN DEŞERT

Nu este în mine. (Iov 28:14)

Mi-amintesc că am spus într-o vară: „Ceea ce-mi trebuie de fapt este o excursie la ocean”. Aşa că m-am dus la plajă, dar oceanul părea să spună: „Nu este în mine!” Oceanul n-a făcut pentru mine ceea ce credeam că va face. Atunci am spus: „Poate că munţii îmi vor da odihna de care am nevoie”. M-am dus în munţi, şi când m-am trezit în prima dimineaţă, am privit magnificul munte pe care am tânjit atât de mult să-l văd. Dar priveliştea nu m-a satisfăcut, şi muntele a spus: „Nu este în mine!”

Ceea ce-mi trebuia de fapt era adâncul ocean al dragostei lui Dumnezeu şi munţii înalţi ai adevărului Lui în mine. Înţelepciunea Lui avea adâncimi şi înălţimi pe care nici oceanul nici munţii nu le puteau cuprinde şi care nu puteau fi comparate cu bijuteriile, cu aurul sau cu pietrele preţioase. Hristos este înţelepciunea şi El este nevoia noastră cea mai profundă. Neliniştea noastră interioară poate fi potolită numai de revelaţia prieteniei şi a dragostei Lui eterne faţă de noi. Margaret Bottome

Inima mea este acolo!

Unde, pe culmi eterne, locuieşte Preaiubitul meu

Printre crini şi narcise galbene;

Îmbrăcat în strălucirea Tronului Mare şi Alb,

Înveselit de zâmbetul Celui ce stă pe tron,

Cu gloria ce-mpodobeşte tot părul Său bogat

Şi-I face chipul nemuritor şi mai frumos –

ACOLO ESTE COMOARA MEA şi inima mea este acolo.

Inima mea este acolo!

Cu Cel care a făcut viaţa pe pământ atât de minunată,

Atât de bună s-o trăieşti, şi totuşi să mori după planul Său;

Atât de blând, atât de măreţ, atât de bun şi atât de viteaz,

Mereu gata să ierte, atât de puternic să salveze.

Duhul Său pur, minunat face cerurile mai frumoase,

Şi acolo se înalţă rugăciunea mea plină de dor –

ACOLO ESTE COMOARA MEA şi inima mea este acolo.

Poemul favorit al regretatului Charles E. Cowman

Nu poţi să te aştepţi niciodată să ţii un vultur în pădure. Poţi să aduni cele mai frumoase păsări în jurul lui, să faci un cuib pentru el pe cel mai înalt pin, şi să chemi alte păsări să-i aducă cele mai alese delicatese, el le va refuza pe toate. Îşi va întinde aripile mândre şi, cu ochii aţintiţi spre o stâncă alpină, se va ridica în zbor spre palatele lui ancestrale din stâncă, unde furtunile şi căderile de apă îşi cântă muzica lor naturală.Sufletul nostru doreşte fierbinte să se înalţe în zbor ca un vultur şi va găsi odihnă numai pe Stânca Veacurilor. Palatele lui ancestrale sunt palatele cerului, făcute din stânca atributelor lui Dumnezeu. Şi durata zborului său maiestuos este eternitatea! „Doamne, TU ai fost locul nostru de adăpost din neam în neam” (Psalmul 90:1).                                  J. R. Macduff

„Casa mea e Dumnezeu Însuşi”; Hristos m-a dus acolo.

M-am aşezat în braţele Lui puternice;

El m-a ridicat şi, la adăpost de orice pericol,

M-a purtat „pe unde n-a călcat nici un picior decât al Lui”,

În cel mai sfânt Cămin cu Dumnezeu,

Şi m-a făcut să locuiesc în El, bucurându-mă acolo.

O, Loc Sfânt! O, Cămin divin şi minunat!

Şi noi, cei mici ai lui Dumnezeu, rămânem acolo.

„Casa mea e Dumnezeu Însuşi”; n-a fost aşa de la început!

Am mers pe un drum lung, lung, noapte şi zi,

Şi am căutat să găsesc în mine însumi o cale.

Nimic din ce am făcut sau am simţit nu m-a putut aduce aproape.

Eforturile mele au eşuat, şi eram plin de teamă,

Şi atunci am aflat că Hristos era singura cale,

Că trebuie să vin la El şi să rămân în El,

Şi Dumnezeu mi-a spus aşa.

Şi acum „Casa mea e Dumnezeu”, şi m-am adăpostit acolo,

Dumnezeu face faţă încercărilor din viaţa mea pământească,

Dumnezeu mă înconjoară şi mă apără de furtuni şi de lupte,

Dumnezeu ia povara grijilor mele zilnice.

O, Loc Minunat! O, Cămin divin şi minunat!

Şi eu, cel mic al lui Dumnezeu, sunt ascuns în siguranţă acolo.

Doamne, acum că eu locuiesc în Tine şi Tu în mine,

Fă-mă mort faţă de tot ce e străin de Tine;

Ca atunci când mă odihnesc în Căminul meu nespus de minunat,

Sufletul meu să vadă întotdeauna şi numai

Pe Dumnezeul meu în orice lucru şi în orice loc;

Casa mea e Dumnezeu.

autor necunoscut

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

Volumul III

Matei 26.31-46

    Plin de încredere în sine însuşi, Petru se declară gata să moară împreună cu Domnul, dar, cum vom vedea, nu va merge prea departe.

    Apoi Isus, după ce i-a îndemnat pe ucenici să vegheze şi să se roage împreună cu El, merge singur în grădina unde trebuia să dea dovada supremă a devotamentului Său în împlinirea voii Tatălui. Această voinţă, care n-a încetat să fie plăcerea Fiului, implică acum două lucruri grozave: El să fie părăsit de Dumnezeu, lucru nespus de trist pentru inima Preaiubitului Său, şi, de asemeni, să poarte povara păcatelor, suferind moartea ca plată pentru aceasta, lucru care-L tulbura profund pe Omul desăvârşit. Astfel, sufletul îi este cuprins de tristeţe şi de nelinişte (v. 37). El realizează tot ceea ce reprezintă acest drum al crucii, de la care Satan încearcă să-L abată în acest ceas, angajându-şi pentru aceasta toate eforturile. Dar El primeşte paharul din mâna Tatălui Său: „Facă-se voia Ta!” (v. 42).

În harul Său, Dumnezeu ne-a permis să asistăm la această luptă a Mântuitorului din Ghetsimani şi să auzim rugăciunea Lui spontană şi dureroasă. Să ne păzească Domnul să avem, precum cei trei ucenici (care totuşi erau cei mai apropiaţi de El), inimi aţipite şi indiferente la suferinţa Lui! Gândind la această suferinţă, El să ne deschidă inimile, umplându-le de recunoştinţă şi de adorare!

PÂINEA CEA DE TOATE ZILELE

Text: Psalmul 97

URA CEA BUNĂ

Urâţi răul, cei ce iubiţi pe Domnul! Psalmul 97:10

Dumnezeu urăşte păcatul, la fel şi noi trebuie să-l urâm. In definitiv, păcatul a adus toată nenorocirea în lume. Păcatul distruge vieţi, desparte familii şi duce la moarte. O, da, păcatul L-a străpuns pe cruce pe Salvatorul. Cu toate că El era fără de păcat, Domnul Şi-a asumat vinovăţia noastră şi a plătit preţul cerut. Nu e de mirare că psalmistul, în citatul de azi, spune celor ce iubesc pe Domnul să urască răul! Cezarul Romei l-a arestat pe unul din părinţii Bisericii şi a cerut sfaturi cum să-l facă pe acest conducător creştin să se lepede de credinţa sa în Dumnezeu. Cineva i-a sugerat că s-ar putea ca el să cedeze dacă l-ar închide într-o celulă murdară, izolat de toată lumea, dar cineva a obiectat: „Nu, n-ar folosi la nimic. Se va bucura de ocazia de-a fi singur, ca să mediteze la Dumnezeul lui”. „Ameninţaţi-l cu execuţia!” a propus un altul. „Nu, a replicat altul, nici acest lucru nu foloseşte la nimic. Se va bucura de moarte, crezând, aşa cum crede şi acum, că va merge la Cristos atunci când moare”. „Ei bine, atunci ce ne-a mai rămas să-i facem acestui om?” a întrebat împăratul. Unul dintre cei ce l-au arestat a răspuns: „Există un singur lucru care-l va face să sufere. Pentru a-i produce dureri, faceţi-l să păcătuiască. El nu se teme de nimic în afară de păcat”. Cât de mult a trebuit să-I placă Domnului o asemenea mărturisire! Nu se poate aduce un compliment mal înalt unui creştin. Psalmistul a scris: ” Urâţi răul, cei ce iubiţi pe Domnul!” Este singura ură care este bună!     R.W.D.

Doresc în mine un principiu sfânt,

O teamă sfântă, pururi veghetoare,

O sensibilitate la păcat

Să fug de forţa lui nimicitoare.     Wesley

Cine nu urăşte ceea ce este rău acela nu iubeşte ceea ce este bun.

DOMNUL ESTE APROAPE – GBV

http://www.gbv.ro/meditatii-zilnice/domnul-este-aproape

Și căpeteniile filistenilor sau adunat ca să jertfească o mare jertfă lui Dagon, dumnezeul lor, și ca să se bucure … Și au chemat pe Samson din casa închisorii și el a jucat înaintea lor … Și Samson a zis: „Sufletul meu să moară împreună cu filistenii!”. Și sa plecat cu putere și casa a căzut peste căpetenii și peste tot poporul care era în ea. Și morții pe care ia ucis la moartea sa erau mai mulți decât aceia pe care îi ucisese în viața sa.  Judecători 16.23,25,30

Judecătorii lui Israel – Samson (7) – O biruință tragică

Fără săși dea seama că Domnul Se depărtase de el și crezând că se va putea elibera ca mai înainte, Samson a fost capturat de către filisteni. Aceștia iau scos ochii, lau legat cu lanțuri de bronz și lau pus să le macine grâul în închisoare.

Această lume care La urât pe Domnul îi urăște și pe cei ai Săi. La fel ca în cazul lui Samson, lumea vrea săi facă pe cei credincioși să lucreze ca robi pentru interesele ei și să fie motive de distracție pentru ea. Cei care Lau răstignit pe Domnul nostru au șezut apoi pentru aL privi cum suferă și pentru aL batjocori. Creștinii din Biserica primară au fost condamnați la moarte, au fost făcuți un spectacol pentru lume, atât pentru îngeri, cât și pentru oameni. La fel au suferit și alți credincioși dea lungul veacurilor.

Părul lui Samson a început să crească din nou în închisoare. Samson sa rugat ca Domnul săi dea putere să se răzbune pe filisteni pentru cei doi ochi ai săi și a făcut ca templul lui Dagon să se prăbușească peste mii de vrăjmași ai săi. Tristul său epitaf a fost că el a omorât mai mulți vrăjmași la moartea sa, decât omorâse în timpul vieții sale – moartea lui a făcut mai mult pentru împlinirea scopului lui Dumnezeu cu privire la el decât făcuse viața sa întreagă.

Domnul nostru binecuvântat „umbla din loc în loc făcând bine și vindecând pe toți cei asupriți de diavolul” (Fapte 10.38). El La glorificat pe Dumnezeu în întreaga Sa viață pe pământ. Totuși, putem spune cu tot respectul că, prin moartea Sa, El a împlinit chiar mai mult decât prin viața Sa. Prin moartea Sa noi am dobândit mântuirea veșnică. Această mântuire deplină este acum oferită gratuit tuturor celor care doresc so primească.E. P. Vedder, Jr.

SĂMÂNȚA BUNĂ

http://www.gbv.ro/meditatii-zilnice/samanta-buna

Răscumpărați vremea, căci zilele sunt rele. De aceea nu fiți nepricepuți, ci înțelegeți care este voia Domnului. Efeseni 5.16,17

„La timpul pierdut”

Umblând prin Italia, cineva a văzut într-un loc o cârciumă pe care era scris: „Al tempo perduto„, adică „La timpul pierdut„. Potrivit nume!

Viața noastră este o adevărată alergare prin timp. Alergăm să economisim minutele, dar probabil unii dintre noi le risipesc la cârciuma „La timpul pierdut”. Probabil, dacă s-ar face un concurs de pierdut timpul în diferite activități nefolositoare, mulți dintre semenii noștri ar urca pe cel mai înalt podium de premiere.

În spatele acestor manevre de a pierde timpul stă vrăjmașul sufletelor noastre: diavolul. De aceea, oamenii, când este vorba de a participa la o expunere pe teme biblice sau când pot citi o carte cu caracter evanghelistic, spun mereu: „Nu am timp!”.

Nu spune: sunt încă tânăr și am timp să mă ocup și de salvarea sufletului meu! Nu conta pe un timp potrivit mai târziu. Timpul potrivit este astăzi, acum, nu mai târziu! Este foarte grav să respingi chemarea Mântuitorului care stă la ușă și bate. Poate că această meditație va fi ultima chemare să-ți deschizi inima față de o mântuire așa de mare, care a fost adusă prin jertfa de la cruce. Nu pierde timpul, este poate ultima ta chemare la viața veșnică! Primește-L chiar acum pe Mântuitorul în viața ta!

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

www.fundatiaseer.ro

IERTAREA, MILA Șl HARUL LUI DUMNEZEU (2)

Mulți zic despre mine: „Nu mai este scăpare pentru el la Dumnezeu!” (Psalmul 3:2)

Indiferent cât de grav sau cât de des ai păcătuit – Dumnezeu nu va renunța la tine. Așa ca, nu renunța nici tu! Nimic din ce ai făcut nu trece dincolo de sfera harului Sau. Poate ceilalți te vor părăsi însă nu si Dumnezeu. Regele David a căzut cum nu se poate mai jos El s-a făcut vinovat de adulter de înșelăciune si de crimă – toate păcate capitale. Dar Dumnezeu l-a iertat și l-a ridicat. David scrie despre asta în doi dintre Psalmi: „mulți zic despre mine: „Nu mai este scăpare pentru el la Dumnezeu!” – Dar, Tu, Doamne, Tu ești scutul meu, Tu ești slava mea, și Tu îmi înalți capul! Eu strig cu glasul meu către Domnul, și El îmi răspunde din muntele Lui cel Sfanț. Mă culc, adorm, și mă deștept iarăși, căci Domnul este sprijinul meu. Nu mă tem de zecile de mii de popoare care mă împresoară de toate părțile. Scoală-Te, Doamne! Scapă-mă, Dumnezeule! (Psalmul 3:2-7). în (Psalmul 40:1-3) el scrie: „El S-a plecat spre mine, mi-a ascultat strigătele. M-a scos din groapa pieirii din fundul mocirlei; mi-a pus picioarele pe stâncă, și mi-a întărit pașii. Mi-a pus in gura o cântare nouă o laudă pentru Dumnezeul nostru. Mulți au văzut lucrul acesta, s-au temut, și s-au încrezut în Domnul”.

Dumnezeul care a transformat mizeria lui David într-o pocăința profunda și o mărturie peste veacuri, va face același lucru și pentru tine dacă te întorci la El.

25 August 2016

TOTUL PENTRU GLORIA LUI

de Oswald CHAMBERS

Rodnicia prieteniei

„V-am numit prieteni.” Ioan 15:15

Nu vom cunoaşte niciodată bucuria sacrificiului de sine până când nu ne predam lui Dumnezeu în fiecare domeniu al vieţii noastre. Lucrul cel mai dificil este să ne predăm pe noi înşine. „Mă voi preda dacă…!” sau: „O, da, cred c-ar trebui să-mi predau viaţa lui Dumnezeu”. Nu există nimic din bucuria sacrificiului de sine în nici unul dintre aceste cazuri.

De îndată ce ne predăm cu adevărat lui Dumnezeu, Duhul Sfânt ne dă bucuria lui Isus. Scopul final al sacrificiului de sine este să ne dăm viaţa pentru Prietenul nostru. Când vine în noi Duhul Sfânt, cea mai mare dorinţă pe care o avem este să ne dăm viaţa pentru Isus. Însă gândul că ne sacrificăm nu ne trece niciodată prin minte, pentru că sacrificiul este expresia dragostei Duhului Sfânt.

Domnul nostru este exemplul unei vieţi de sacrificiu de sine. „Mă desfătez în a face voia Ta, Dumnezeule.” El a mers până la jertfă cu mare bucurie. M-am predat eu vreodată în ascultare deplină de Isus Cristos? Dacă Isus Cristos nu e steaua mea călăuzitoare, nu există nici un folos în sacrificiul meu. Dar când sacrificiul este făcut cu ochii ţintă la El, influenţa Sa modelatoare începe să lucreze în viaţa mea încet, dar sigur.

Fereşte-te să laşi ca afinităţile naturale să-ţi împiedice umblarea in dragoste. Unul dintre cele mai crude moduri de a ucide dragostea naturală este dispreţul clădit pe afinităţi naturale. Afinitatea sfântului este faţă de Domnul Isus Cristos. Dragostea pentru Dumnezeu nu este sentimentală; a iubi aşa cum iubeşte Dumnezeu este cel mai practic lucru pentru un sfânt.

„V-am numit prieteni.” Prietenia bazată pe viaţa nouă din noi este cea care nu are nici o afinitate cu viaţa noastră veche, ci numai cu viaţa lui Dumnezeu. Este o viaţă nespus de umilă, curată şi absolut devotată lui Dumnezeu.

MANA DE DIMINEAŢĂ

„Umblaţi câtă vreme aveţi lumina, ca să nu vă cuprindă întunerecul”. IOAN 12:35

Evanghelia după Ioan este una din cărţile cele mai bogate dintre scrierile sfinte, dar ea este poate şi cea mai tristă din toate. Actualitatea ei este atât de solemnă, că nu putem să neglijăm mesajul ei fără să fim păgubiţi. Ea arată cum oamenii au respins dumnezeirea Domnului Isus şi Cuvântul Său binecuvântat, şi faptul acesta neapărat trebuia să aibe efecte nenorocite din punct de vedere spiritual. Când Domnul Isus vorbeşte în această Evanghelie de întunerec, El se gândeşte la întunerecul spiritual, religios; şi întunerecul care a domnit în timpul vieţii Sale pământeşti este acelaşi chiar şi astăzi. Fiul lui Dumnezeu este respins şi răstignit astăzi ca şi atunci. „Lumina mai este încă pentru puţin timp în mijlocul vostru… câtă vreme aveţi lumina, credeţi în lumină, pentru ca să fiţi fii ai luminii”. Care lumină? Aceea a Domnului nostru Isus Hristos, aceea a Cuvântului Său; noi le avem prin har. Dar, vai, întunerecul respingerii Lui este gata să invadeze întreaga Biserică. S-a spus că va veni un moment în care oamenii care nu au vrut să creadă, nu mai pot să creadă. întunerecul, spune textul nostru, este gata să cuprindă duhul omului, şi din pricina aceasta sunt atâţia oameni care nu-şi dau seama de adevărata situaţie în care se găsesc. „Făcliile lui Dumnezeu se sting” în toate părţile, discernământul duhovnicesc dispare, întunerecul creşte în plină lume religioasă, se aşează o harababură, şi oamenii se obişnuiesc cu starea aceasta. Să ne uităm în jurul nostru, la situaţia din adunări ba chiar la noi înşine şi vom realiza cât de mult a înaintat întunerecul spiritual.

„Umblaţi” zice Domnul! Facem noi lucrul acesta? înaintăm noi în noaptea întunecoasă sau ne-am oprit? Numai Dumnezeu poate să dea puterea de a înainta în plină noapte; şi El descopere celor ce îl ascultă adevărata natură a întunericului. Să umblăm câtă vreme putem. Dumnezeu să ne facă conştienţi de teribila posibilitate de a fi cuprinşi de întunerec în duhul nostru. A nu voi să crezi când Dumnezeu oferă harul Său, duce la împietrirea inimii. Şi aici nu este vorba numai de Lumina care este Domnul însuşi ci şi de lumina spirituală care ne-a fost dată prin har, şi care poate deveni până la urmă întunerec. „Dacă deci lumina care este în tine este întunerec, cât de mare trebuie să fie întunerecul acesta” (Mat. 6:23). „Ia seama dar, ca lumina care este în tine, să nu fie întunerec” (Luca 11:35). Domnul să ne dea harul să umblăm în lumină, după cum El însuşi este în lumină.

MÂNTUIREA PRIN HRISTOS

Meditaţii zilnice – de Fritz BERGER

„Ilie Tişbitul, unul din locuitorii Galaadului, a zis lui Ahab: „Viu este Domnul,Dumnezeul lui Israel, al cărui slujitor sunt, că în anii aceştia nu va fi nici rouă, nici ploaie, decât după cuvântul meu”.     1 Imp. 17:1.

Ilie a fost un om credincios lui Dumnezeu, şi n-a dorit altceva, decât să facă voia lui Dumnezeu. Poporul lui Israel s-a depărtat de Dumnezeu şi a slujit lui Baal. Iată ce a spus Ilie, împăratului Ahab: „In anii aceştia nu va fi nici rouă, nici ploaie, decât după cuvântul meu”. Si cuvântul Domnului a venit la el, spunînd: „Pleacă de aici, îndepărtează-te spre răsărit şi ascunde-te lângă pârâul Cherit, care este în faţa Iordanului. Vei bea apă din pârâu şi am poruncit corbilor să te hrănească acolo”. Ilie a făcut astfel şi nu a zis „Eu nu voi putea trăi dacă nu voi mânca ceva cald”. El a plecat la pârâul Cherit, iar corbii îi aduceau pâine şi carne atât dimineaţa cât şi seara şi el a băut apă din pârâu. Dar după câtva timp, pârâul a secat, căci nu căzuse ploaie în ţară. Atunci Domnul l-a trimis la Sarepta, la o văduvă, căreia i-a poruncit să-l hrănească. Nu este oare ciudat, felul cum ne conduce Dumnezeu, cum ne porunceşte de multe ori să hrănim pe cei văduvi, iar acum o femeie văduvă să-l hrănească pe omul lui Dumnezeu. Când a ajuns la Sarepta, o femeie văduvă strângea lemne la poarta cetăţii. El a chemat-o şi i-a zis: „Adu-mi te rog, puţină apă într-un vas ca să beau”.Si a spus în continuare: „Adu-mi te rog şi o bucată de pâine”.

Si ea i-a răspuns: „Viu este Domnul, Dumnezeul tău, că n-am nimic copt, decât un pumn de făină într-o oală şi puţin untdelemn într-un ulcior. Si iată, strâng două bucăţi de lemne, apoi mă voi întoarce şi voi pregăti ce am pentru mine şi pentru fiul meu: vom mânca şi apoi vom muri”. Observăm la această văduvă, că era o femeie credincioasă, temătoare de Dumnezeu, deoarece din cuvintele ei, se revarsă pacea lui Dumnezeu.

TEZAURUL PROMISIUNILOR LUI DUMNEZEU

de Charles H. SPURGEON

HRANĂ ŞI ODIHNĂ

Eu Însumi îmi voi paşte oile, Eu le voi duce la odihnă, zice Domnul Dumnezeu. Ezechiel 34.15

Sub cârmuirea Păstorului ceresc sfinţii sunt hrăniţi din belşug. Nu li se dă un pumn sărăcăcios de gânduri omeneşti, goale şi găunoase, ci Domnul îi hrăneşte cu adevărul tare şi miezos al descoperirilor Lui. Scriptura este pentru suflet o adevărată hrană, pe care Duhul Sfânt o duce până la inimă. Domnul Isus însuşi este adevărata hrană dătătoare de viaţă a celor credincioşi. Marele nostru Păstor ne făgăduieşte aici că El însuşi ne va da această hrană sfântă. Şi dacă duminica păstorul nostru pământean vine în faţa noastră cu mâinile goale, nu tot aşa vine Domnul.

Duhul celui ce este plin de adevărul sfânt stă liniştit. Cei pe care îi hrăneşte Domnul, sunt în pace. Nici un câine nu-i îngrijorează, nici un lup nu-i sfâşie, nici o pornire rea nu-i tulbură. Ei se odihnesc, întăriţi prin hrana pe care o primesc, învăţăturile harului îi sprijinesc şi îi mângâie. Ele sunt pentru noi îmbărbătare şi odihnă. Să ne aşteptăm să le găsim la Domnul Isus.

Fie ca şi astăzi El să ne îngăduie să ne hrănim în păşunile Cuvântului Său şi să ne odihnim în ele. Nici o nebunie şi nici o tulburare să nu avem astăzi, ci să fie pentru noi un timp de gândire şi de pace.

DOMNUL ESTE APROAPE!

Calendar Biblic

DUMNEZEU a rânduit în Biserică, întâi, apostoli; al doilea, prooroci; al treilea, învăţători; apoi, pe cei ce au darul tămăduirilor, ajutorărilor, cârmuirilor, şi vorbirii în felurite limbi. 1 Corinteni 12.28

O greutate şi un temei adânc stă în cuvântul „ajutorărilor”. La o gândire superficială se poate constata esenţa cuvântului: prooroc, apostol, învăţător, darul tămăduirilor, cârmuirilor şi vorbirii în felurite limbi. Dar esenţa cuvântului „ajutorărilor” nu este aşa de uşor de înţeles. Aici se deschide un orizont larg, un câmp cu acţiuni multiple, se arată o slujbă creştinească valoroasă al cărei limite nu le putem vedea. Există în adunări diferiţi credincioşi care nu au nici un dar deosebit; ei nu sunt nici prooroci şi nici învăţători. Şi totuşi pot fi de folos într-un chip nemărginit acelora care au aceste daruri. Poate că există cineva în adunare care-i complet incapabil pentru o slujbă şi totuşi să exercite o mai mare influenţă asupra oamenilor decât un slujitor renumit. Deşi nu-i predicator sau învăţător, arată mare interes pentru lucrarea Domnului şi în afara adunării. Un astfel de creştin nu se gândeşte să dea o îmbărbătare sau o învăţătură, dar modul cum efectuează cele mai simple lucruri, cum deschide cuiva uşa, cum cedează un loc, cum dă o Biblie sau o carte de cântări, îl fac în stare să atragă inimile. Se vede clar că atracţia lui sufletească este pentru propăşirea lucrării lui Dumnezeu. El se arată dispus de a efectua slujbele inferioare pentru ca lucrarea să decurgă în bune condiţii. Milostenia şi supunerea lui dau un ton hotărâtor în lucrarea lui Dumnezeu în adunare şi în afară.

Considerăm că surorile creştine pot să înveţe şi ele mult din aceste gânduri. Dacă Dumnezeu interzice unei femei să lucreze deschis în public atunci ea să nu uite niciodată că a fost creată ca să fie un AJUTOR. Orice inimă supusă Marelui învăţător găseşte multe de făcut în a ajuta în mod indirect dar cu mult efect la progresul adevărului.

BĂTÎND LA UȘA LUI DUMNEZEU

de Oswald CHAMBERS

Doamne, atât de mult adevăr revelat, atât de multe lucruri de spus şi totuşi, atât de puţin simt că trăiesc la înălţimea celor ce mi-ai arătat. Doamne, întăreşte-mă, pentru slava Ta.

MEDITAŢII ZILNICE

de Wim MALGO

«Căci Domnul va împlini pe deplin şi repede pe pământ cuvântul Lui.» ROMANI 9,28

Suntem deja în această perioadă a «judecăţii iminente». Putem să vedem lucrul acesta cu ochii noştri si să-l auzim cu urechile noastre, deoarece nu trece o zi fără să se fi întâmplat vreo catastrofa. De ce? Pentru că omul în necugetarea sa I-a întors spatele lui Dumnezeu. Aproape peste tot vedem degradare, răsturnarea valorilor — fie în muzică, artă sau principii morale. Credinţa în Fiul lui Dumnezeu s-a răcit şi a fost înlocuită cu glorificarea eului. Toate acestea vor cunoaşte o puternică escaladare până la revenirea pe norii cerului a Domnului Isus. Dacă citim ultima carte a Bibliei, Apocalipsa, vedem foarte clar că vremea când Domnul Se va descoperi în faţa întregii lumi nu este departe: «Iată că El vine pe nori şi orice ochi îl va vedea» (Apoc. 1,7). Lumea practic nu se mai opreşte din a face răul; acest lucru îl vedem zi de zi. Tu, care eşti ispitit să fii robul valorilor trecătoare sau al situaţiei tale financiare, care eşti mereu tentat să te compari cu cei din jurul tău, indiferent dacă sunt buni sau răi, întoarce-ţi privirea de la lume şi îndreapt-o doar spre Isus! Fă acest lucru acum şi vei auzi din nou vocea Sa spunându-ţi: «Vino după Mine» (Matei 8,22).

MEDITAŢII PENTRU FIECARE ZI A ANULUI

de Charles H. SPURGEON

Dimineaţa şi Seara

Dimineața

Rodul lui este dulce pentru cerul gurii mele. Cântarea Cântărilor 2:3

Credinţa, în Scriptură, vorbeşte tuturor simţurilor. Ea este privire: „întoarceti-vă la Mine, şi veţi fi mântuiţi” (Isaia 45:22). Ea este auzire: „ascultaţi, şi sufletul vostru va trăi” (Isaia 55:3). Credinţa este miros: „smirna, aloea şi casia îţi umplu de miros plăcut toate veşmintele” (Psalmi 45:8); „mirodeniile tale au un miros plăcut” (Cânt. 1:3). Credinţa este o atingere spirituală. Prin credinţa aceasta, femeia a venit şi s-a atins de poala veşmintelor lui Isus, şi prin credinţa aceasta ajungem şi noi la cuvântul vieţii. Credinţa este egală cu gustul spiritului. „Ce dulci sunt cuvintele Tale pentru cerul gurii mele! Mai dulci decât mierea în gura mea!” (Psalmi .119:103). Isus a spus: „dacă nu mâncaţi trupul Fiului Omului, şi dacă nu beţi sângele Lui, n-aveţi viaţă în voi înşivă” (loan 6:53). Această gustare a credinţei este una dintre cele mai grele operaţii. Una din primele performanţe ale credinţei este auzirea. Auzim vocea Domnului, nu doar cu urechea exterioară, ci cu urechea dinăuntru. Auzim Cuvântul Domnului, şi credem că este aşa. Aceasta este auzirea credinţei. Apoi minţile noastre privesc adevărul aşa cum ne este prezentat; acest lucru înseamnă că îl înțelegem, îi percepem implicaţiile. Aceasta este vederea credinţei. Apoi îi descoperim valoarea. Începem să îl admirăm, şi aflăm cât este de înmiresmat. Acesta este mirosul credinţei. Apoi ne însuşim îndurările care sunt pregătite pentru noi în Christos; aceasta este atingerea credinţei. De aici urmează roadele – pacea, desfătarea, şi părtăşia – care sunt gustul credinţei. Oricare din aceste acţiuni ale credinţei este salvatoare. Să auzi vocea lui Christos ca vocea lui Dumnezeu în suflet ne mântuieşte, dar ceea ce ne oferă desfătare adevărată este faptul de a-L gusta pe Christos, de a-1 primi în noi, şi de a-L face, prin înţelegere spirituală a valorii Sale, hrană pentru sufletele noastre. Atunci ne aşezăm „cu aşa drag… la umbra lui” (Cânt. 2:3) şi „rodul lui este dulce
pentru cerul gurii” noastre.

Seara

Dacă, crezi din toată inima, se poate. Faptele Apostolilor 8:37

Aceste cuvinte pot să răspundă conştiinţei tale, dragă cititorule, în privinţa participării la serviciile bisericii. Poate că spui: „mă tem să mă botez. Este un lucru atât de solemn să declari că eşti mort şi îngropat cu Isus. Nu mă simt liber să vin la Cina Domnului. Mă tem să nu mănânc şi să beau osândă, dacă nu deosebesc „trupul Domnului” (1 Corinteni 11:29). Sărmane fricos, Isus ţi-a dat libertate. Nu te teme. Dacă un străin vine în casa ta, aşteaptă la uşă sau stă pe hol. Nu ar îndrăzni să intre nechemat în camera ta, fiindcă nu este la el acasă. Un străin nu poate intra acolo unde intră un copil. La fel se întâmplă şi cu copii lui Dumnezeu. Când Duhul Sfânt te face să simţi un „duh de înfiere” (Romani 8:15), poţi să participi la slujba lui Christos fără teamă. Acelaşi principiu este adevărat şi în privinţa privilegiilor creştinului. Crezi, sărmane credincios, că nu eşti în stare să te bucuri „cu o bucurie negrăită și strălucită” (1 Petru 1:8). Dacă ţi se permite să intri pe uşa lui Christos, şi să stai la coada mesei, vei fi foarte mulţumit. O, dar tu nu vei avea decât privilegii foarte mari. Dumnezeu nu face distincţie în dragostea Sa pentru copiii Lui. Un copil este un copil pentru El. El nu va face din el un slujitor plătit. Copilul Său va mânca din viţelul cel gras; el va avea muzică şi dansuri, ca şi cum nu ar fl plecat niciodată. Atunci când Isus vine în inima unei persoane, El îi dă permisiunea de a se bucura „în Domnul” (Psalmi 32:11). Nici un lanţ nu există la curtea Regelui Isus. Admiterea noastră la privilegiile depline poate fi gradual, dar este sigur. Poate că spui: „aş vrea să mă bucur de făgăduinţe şi să păşesc liber în poruncile Domnului”. „Dacă crezi din toată inima, se poate”. Slăbeşte-ţi lanţurile de la gât, „fiică, roabă a Sionului” (Isaia 52:2), fiindcă Isus te eliberează.

IZVOARE IN DEŞERT

Înainte de venirea credinţei, noi eram sub pază …, închişi pentru credinţa care trebuia să fie descoperită. (Galateni 3:23)

Dumnezeu, în vremurile trecute, a făcut ca oamenii să fie ţinuţi sub paza legii Lui, astfel încât să înveţe calea cu mult mai excelentă a credinţei. Pentru că tocmai prin lege ei puteau să vadă standardul sfinţeniei lui Dumnezeu şi prin aceasta să realizeze totala lor neputinţă. Apoi ei vor învăţa bucuroşi calea credinţei Lui.

Dumnezeu încă ne mai face să fim „închişi pentru credinţa care trebuie să fie” învăţată. Natura noastră, împrejurările, încercările şi dezamăgirile, toate au rolul de a ne ţine supuşi şi „închişi” până când vom vedea că singura cale de ieşire este calea credinţei Lui. Moise a încercat să elibereze pe poporul său folosind efortul propriu, influenţa lui personală, şi chiar violenţa. Aşa că Dumnezeu l-a „închis” pentru patruzeci de ani în pustiu înainte ca el să fie pregătit pentru lucrarea Sa.

Pavel şi Sila au fost chemaţi de Dumnezeu să predice Evanghelia în Europa. În Filipi „le-au dat multe lovituri, i-au aruncat în temniţă, şi … temnicerul … le-a băgat picioarele în butuci” (Fapte 16:23-24). Au fost „închişi” pentru credinţă. Ei s-au încrezut în Dumnezeu şi Îi cântau cântări de laudă în cele mai întunecate ceasuri ale lor, şi Dumnezeu le-a adus eliberarea şi salvarea.

Apostolul Ioan a fost şi el „închis” pentru credinţă, când a fost exilat în Insula Patmos. Şi dacă n-ar fi fost trimis niciodată acolo, n-ar fi văzut niciodată acele viziuni glorioase ale lui Dumnezeu. Dragă cititorule, eşti cumva în vreun necaz teribil? Ai experimentat o dezamăgire, sau o durere mare, sau o pierdere inexprimabilă? Eşti într-o situaţie dificilă? Bucură-te! Ai fost „închis” pentru credinţă. Acceptă problemele tale aşa cum se cuvine şi încredinţează-le lui Dumnezeu. Laudă-L, pentru că „toate lucrurile lucrează împreună spre binele celor ce iubesc pe Dumnezeu” (Rom. 8:28) şi pentru că El face „asemenea lucruri pentru cei ce se încred în El” (Isaia 64:4). Dumnezeu îţi va trimite binecuvântări şi ajutor, şi îţi va descoperi adevăruri cu care nu te-ai fi întâlnit niciodată altfel.

Şi mulţi alţii vor primi şi ei descoperiri şi binecuvântări pentru că tu ai fost „închis” ca să înveţi calea credinţei. C. H. P.

Lucrurile mari se fac când omul şi munţii se întâlnesc,

Nu se fac plimbându-te pe stradă.

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

Volumul III

Matei 26.17-30

Ne putem oare imagina care au fost sentimentele Domnului în timp ce mânca acest Paşte cu ucenicii Săi…? Paştele acela era un simbol a ceea ce avea să fie El însuşi în realitate. Încă câteva momente şi Mielul Sfânt de Paşte va fi sacrificat (1 Corinteni 5.7). Dar mai înainte El trebuia să le dea ucenicilor o dovadă deosebită a dragostei Sale. În fiecare an de la măreaţa noapte a exodului, Pastele prefigura o lucrare ce avea să fie înfăptuită (în viitor). Din acea zi, cina îi aminteşte celui credincios, în prima zi a fiecărei săptămâni, că lucrarea este împlinită. Ori de câte ori o celebrăm, noi „vestim moartea Domnului, până vine El” (1 Corinteni 11.26).După ce le-a împărţit pâinea, Isus le-a dat alor Săi paharul, spunându-le: „Beţi toţi din el” (v. 27). Dorea ca fiecare dintre ei să participe cu El la această masă a dragostei (afară de Iuda care ieşise – Ioan 13.30). Sunt ei demni de aceasta? Petru avea să se lepede de El, iar toţi ceilalţi să-L părăsească şi să fugă. Cu toate acestea, Isus le spune – cum le vorbeşte şi celor răscumpăraţi ai Săi: „Beţi toţi”. Apoi le explică valoarea inestimabilă a sângelui Său care va fi vărsat „pentru mulţi, spre iertarea păcatelor”. Iubit cititor, te numeri tu printre aceşti „mulţi”? Dacă da, cum vei răspunde la dorinţa pe care Şi-a exprimat-o Domnul Isus? (comp. cu Psalmul 116.12-14).

PÂINEA CEA DE TOATE ZILELE

Text: 1 Timotei 1:12-16

FAŢĂ ÎN FAŢĂ CU TRECUTUL

Între ei eram şi noi toţi odinioară, când trăiam după poftele firii noastre pâmânteşti, când făceam voile firii noastre pământeşti… Efeseni 2:3

Trecutul nostru lasă urme pe tot parcursul vieţii. Cu câţiva ani în urmă, pe când vorbeam într-o biserică în Cortland, New York, unul din diaconii bisericii mi-a spus că întâlnise recent pe antrenorul meu de fotbal din liceu. Se întâlniseră la un camping în Florida. În timp ce discutau, diaconul din Cortland i-a spus că un predicator din Michigan pe nume Dennis De Haan, va veni la ei la biserică. O luminiţă s-a aprins în mintea celuilalt. Cineva cu acelaşi nume jucase fotbal în timp ce el era antrenor în Zeeland, Michigan.

După 25 de ani, o mică parte a vieţii mele ieşise la suprafaţă. Nu cumva antrenorul Bouma şi-a adus aminte şi de unele din greşelile mele de pe terenul de joc? Să-ţi aducă cineva aminte de câteva greşeli la fotbal nu este periculos, dar să fii urmărit de păcate pe care să vrei să le uiţi este întru totul deranjant. Ele se pot ridica pe neaşteptate la mult timp după ce am crezut că sunt uitate. Pentru a fi liber de spectrul trecutului ruşinos, trebuie să-l confruntăm. Scriind lui Timotei, Pavel vorbeşte despre propriul comportament păcătos, înainte de-a deveni creştin. El nici nu-l justifică nici nu-l neagă, ci îl recunoaşte. Cu toate acestea, nu este deranjat de el, pentru că Cristos i l-a şters din contul său dându-i o viaţă nouă. Trecutul lui era cu adevărat un lucru trecut.

Dacă niciodată n-ai crezut în Isus, spune-I că ai păcătuit, şi invită-L să fie Domnul şi Mântuitorul tău. Îţi va şterge întreg trecutul. Va scrie: „Iertat şi uitat” peste paginile întunecoase ale vieţii tale.    – D.J.D.

Regrete zadarnice ce-mi vin din trecut

S-au dus în uitare prin iertarea divină.

Frica vinovată acum mi-a dispărut

Şi bucuria veni ca locu-i să-l ţină.    – Ackley

Cristos poate să ne îndepărteze trecutul vinovat şi să ne dea un viitor glorios.

DOMNUL ESTE APROAPE – GBV

http://www.gbv.ro/meditatii-zilnice/domnul-este-aproape

În aceasta este dragostea, nu pentru că noi Lam iubit pe Dumnezeu, ci pentru că El nea iubit și La trimis pe Fiul Său ca ispășire pentru păcatele noastre.  1 Ioan 4.10

Cu cât privesc mai mult la această dragoste, cu atât văd mai mult perfecțiunea ei. Scriptura spune că „pentru cel bun, poate ar îndrăzni cineva chiar să moară”. Însă, pe când în noi nu exista nimic bun, Dumnezeu Șia arătat dragostea față de noi. La cruce nu ni sa arătat nimic altceva decât harul pur. Eram păcătoși și nimic altceva decât păcătoși, atunci când Hristos a murit pentru a ne mântui.

Nu pot înțelege ce înseamnă cu adevărat dragostea lui Dumnezeu, până nu recunosc că sunt păcătos. Dacă nu înțelegi ce înseamnă dragostea lui Dumnezeu, aceasta este fiindcă nu ai învățat acest adevăr important – că nu ești nimic altceva decât un păcătos. Ce a dat Dumnezeu pentru noi? A dat tot ceea ce avea El mai drag, tot ceea ce avea mai scump: pe Fiul Său preaiubit. O astfel de dragoste nu poate fi calculată. Ceea ce Dumnezeu avea mai bun, mai drag și mai scump era Fiul Său, din sânul Său, și pe El La dat. Nu există limite pentru dragostea Lui. El mi La dat pe Hristos, iar ceea ce am în El nu are limite. Cum pot cunoaște că Dumnezeu mă iubește? Privind la Obiectul perfect al dragostei Sale; și astfel capăt odihnă. De ce? Fiindcă în El văd cât de minunată este acea dragoste care La trimis aici, pe acest pământ, pentru a fi ispășire pentru păcatele mele și pentru ca eu să am viața eternă.

Dacă nu am pace, înseamnă că îmi lipsește un simțământ mai adânc al păcătoșeniei mele. Trebuie să învăț la cruce ce înseamnă păcatul, iar apoi voi înțelege dragostea care a rezolvat problema păcatului suferind pentru el, și astfel sufletul meu va căpăta pace și odihnă. Dragostea lui Hristos nu a fost o teorie a unuia care a venit doar să ne spună ce înseamnă Dumnezeu, ci a fost o manifestare practică a ceea ce înseamnă Dumnezeu. El ni La arătat pe Dumnezeu, în toate aspectele dragostei Sale nemăsurate. J. N. Darby

SĂMÂNȚA BUNĂ

http://www.gbv.ro/meditatii-zilnice/samanta-buna

Da, numai în Dumnezeu mi se încrede sufletul; de la El îmi vine ajutorul. Psalmul 62.1

„Altceva”

O femeie în vârstă, care toată viața a slujit cu credincioșie Mântuitorului, era pe patul morții. Medicul, care o trata, a văzut că sfârșitul ei este aproape, dar a vrut să o convingă că poate să mai trăiască mult cu boala ei. Într-o profundă liniște sufletească, femeia a spus medicului: „Moartea nu mă sperie, domnule doctor, căci voi merge la Dumnezeu, care este Tatăl meu, și la Hristos, care este Mântuitorul meu”. Medicul era un om necredincios și a gândit că femeia are halucinații. Totuși era surprins de pacea și credința vie pe care o avea femeia. Cu admirație a trebuit să recunoască faptul că oamenii credincioși au altceva decât ceilalți.

Despre acest „altceva” dorim să spunem câteva cuvinte. Acest „altceva” este credința statornică în Domnul și Mântuitorul care a murit pe crucea de pe Golgota, ca să mântuiască păcătoși ca tine și ca mine. Credința în Mântuitorul dăruiește liniște sufletească pe tot parcursul vieții și chiar în clipa morții. Numai Mântuitorul poate dărui iertarea păcatelor, siguranța mântuirii, și cu o inimă fericită oamenii credincioși pot să spună: „Deci fiindcă suntem socotiți neprihăniți, prin credință, avem pace cu Dumnezeu, prin Domnul nostru Isus Hristos” (Romani 5.1).

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

www.fundatiaseer.ro

IERTAREA, MILA ȘI HARUL LUI DUMNEZEU (1)

Dragostea desăvârșită izgonește frica” (1 loan 4:18)

Lui Dumnezeu îi pasă prea mult de tine pentru a te lăsa sa ai vreo îndoiala cu privire la dragostea Sa. Biblia spune că „dragostea desăvârșită izgonește frica”. Daca Dumnezeu ne-ar iubi cu o dragoste nedesăvârșită, am avea motive de îngrijorare. Dragostea omeneasca este imperfectă- ea tine evidenta păcatelor și slăbiciunilor noastre – și o consulta deseori Dumnezeu nu tine o astfel de evidentă, dragostea Lui ne alungă frica pentru că izgonește vina. loan scrie: Ori în ce ne osândește inima noastră… Dumnezeu este mai mare decât mima noastră (1 Ioan 3.20)

Când simți că nu ești iertat, pune-ți la îndoială sentimentele, dar nu-l pune la îndoiala pe Dumnezeu întoarce-te la Cuvântul Său; el întrece autocritica și îndoiala de sine. Nimic nu stimulează mai mult încrederea decât înțelegerea clară a harului lui Dumnezeu si nimic nu sporește mai mult teama decât necunoașterea lui. De fapt, dacă nu ai primit harul lui Dumnezeu, ești sortit să trăiești în teamă. Nici o pastilă, nici o discuție revigorantă, nici un psihiatru și nici o posesiune materială nu-ti poate liniști mintea. Lucrurile acestea pot ajuta la amorțirea fricii, dar nu o pot eradica. Numai harul lui Dumnezeu poate face asta. Ai primit iertarea lui Hristos? Daca nu, pleacă-te pe genunchi si fă-o acum! Biblia spune: „Dacă ne mărturisim păcatele. El este credincios si drept, ca să ne iede păcatele și să ne curățească de orice nelegiuire (1 loan 1:9). Locul mărturisirii este si locul curățirii si al dobândirii încrederii în Dumnezeu.

Rugăciunea ta poate fi la fel de simplă ca cea care urmează: „Doamne, recunosc că m-am îndepărtat de tine. Te rog, iartă-mă! Îmi așez viața în mâinile Tale si mă încred în harul Tău mântuitor. In Numele Domnului Isus mă rog Amin”. După ce ai primit iertarea lui Dumnezeu, mila și harul Sau – trăiește ca atare!

24 August 2016

TOTUL PENTRU GLORIA LUI

de Oswald CHAMBERS

Lista spirituală

„Cine este omul acela dintre voi care, dacă-i cere fiul său o pâine, să-i dea o piatră?”Matei 7:9

Modelul de rugăciune pe care-l foloseşte Domnul nostru aici este acela al unui copil bun care cere un lucru bun. Noi vorbim despre rugăciune ca şi cum Dumnezeu ne-ar asculta indiferent în ce relaţie am fi cu El (vezi Matei 5:45). Nu spune niciodată că nu este voia lui Dumnezeu să-ţi dea ceea ce ai cerut, nu te retrage neputincios, ci descoperă motivul pentru care nu ai primit, cercetează-ţi viaţa. Ai tu o relaţie bună cu soţia ta, cu soţul tău, cu copiii tăi, cu colegii tăi? Eşti tu un „copil bun” în această privinţă? „O, Doamne, am fost iritat şi supărat, dar vreau binecuvântări spirituale.” Nu le poţi avea, va trebui să fii fără ele până când vei ajunge la atitudinea de copil bun. Noi confundăm sfidarea cu devotamentul, controversa cu Dumnezeu cu predarea în mâna Lui. Nu vrem să privim lista. Ii cer eu lui Dumnezeu bani pentru un lucru pc care-l vreau, când eu refuz să-i plătesc cuiva datoria? Îi cer lui Dumnezeu libertate, în timp ce eu restrâng libertatea cuiva care depinde de mine? N-am iertat greşeala cuiva; n-am fost bun cu el. Nu am trăit ca un copil al lui Dumnezeu între rudele şi prietenii mei (vezi Matei 7:12).

Numai prin regenerare sunt un copil al lui Dumnezeu şi, în calitatea mea de copil al Lui, sunt bun numai în măsura în care umblu în lumină. La cei mai mulţi dintre noi rugăciunea se transformă într-o banalitate pioasă: este o chestiune legată de sentimente şi de comuniune mistică cu Dumnezeu. Pe plan spiritual suntem cu toţii buni să producem ceaţă. Dacă cercetăm lista, vom vedea foarte clar ce e greşit – o prietenie, o datorie, o manifestare nervoasă. Nu ne foloseşte la nimic să ne rugăm dacă nu trăim ca nişte copii ai lui Dumnezeu. Numai atunci, spune Isus, „cine cere capătă”.

MANA DE DIMINEAŢĂ

„Vă spun că în ziua judecăţii, oamenii vor da socoteală de orice cuvânt nefolositor, pe care-l vor fi rostit”.

MATEI 12:36

Domnul nostru a spus lucrul acesta! Să cugetăm puţin la această înştiinţare a Lui. El nu va uita nici un cuvânt, chiar dacă noi uităm şi încă multe. La Proverbe 10:19 spune: „Cine vorbeşte mult nu se poate să nu păcătuiască”. Vorbirea, ce dar, însă şi ce răspundere! Este o nenorocire să fie cineva lovit de muţenie dar a folosi vorbirea ca o armă împotriva cuiva, şi mai ales a fraţilor şi surorilor, este o nelegiuire.

Poate că am uitat o oarecare frază spusă cuiva sau împotriva cuiva, dar Dumnezeu nu a uitat-o. El a notat-o. Ce cules ne aşteaptă în ziua judecăţii! În cuvinte de vorbire de rău este o putere de convingere în rău şi de influenţă otrăvitoare care lasă o amprentă şi efecte de lungă durată. În persoana lovită, otrava sufletească rămâne, producând tristeţe, tulburare şi întunerec. Dar acela sau aceea care le-au provocat, nu vor scăpa dacă nu se pocăiesc şi-şi cer iertare. Nu ştim cum vor fi judecate cuvintele noastre, dar ştim că vom da socoteală.

Noi uităm uşor, dar Dumnezeu nu uită, fiindcă Dumnezeu găseşte că este drept să dea întristare celor ce vă întristează” (2 Tes. 1:6). Ceea ce am uitat noi continuă totuşi să-şi împlinească lucrarea vătămătoare. După ce, din punct de vedere moral, a terfelit reputaţia cuiva prin calomnie, cel ce a făcut-o continuă să se bucure de o bună apreciere, să cânte, să se roage şi să ia Cina, ba chiar să strângă mâna celui pe care l-a clevetit. În Noul Testament cuvântul „clevetitor”, în greacă, este „diabolos” adică diavol, fals acuzator, nume pe care-l poartă Satana. Nu ne îngrozeşte lucrul acesta? De câte ori am clevetit am purtat numele de diavol.

Ce este de făcut? Trebuie ca noi înşine să fim zguduiţi de simţământul vinovăţiei noastre şi să încetăm odată de a mai vorbi ce nu trebuie, ca să putem auzi ce are Dumnezeu să ne spună: „Vă spun că în ziua judecăţii, oamenii vor da socoteală de orice cuvânt…!” Sunt lucruri pe care am putea şi ar trebui să le punem în regulă, mai întâi cu persoana pe care am vătămat-o şi apoi cu aceia cărora le-am vorbit. Dar ceea ce este mai trist, este faptul că răul făcut nu mai poate fi niciodată desfăcut. El a fost făcut şi a produs atâta pagubă morală şi sufletească pe care numai veşnicia le va dezvălui.

„Pune Doamne o strajă înaintea gurii mele şi păzeşte uşa buzelor mele” (Ps. 14:3), spune psalmistul, iar noi am putea spune: „pune Doamne o strajă înaintea inimii mele căci din ea ies toate relele”.

Apostolul Iacov numeşte desăvârşit pe cel ce-şi poate ţine în frâu limba pentru că astfel îşi poate ţine tot trupul în frâu. Defăimătorii sunt foalele diavolului cu care aţâţă focul dezbinărilor.

MÂNTUIREA PRIN HRISTOS

Meditaţii zilnice – de Fritz BERGER

„…care ne iubeşte, care ne-a spălat de păcatele noastre cu sângele Său şi a făcut din noi o împărăţie şi preoţi pentru Dumnezeu şi Tatăl Său”. Apoc. 1:5-6.

Aceasta este o împărăţie! Isus este Împăratul. Când pe acest pământ poate cineva să vorbească cu un împărat, oare ce părere are acesta? Dar să vorbeşti cu Domnul Domnilor, poţi să-ţi ridici capul, mai ales dacă şi tu eşti împărat. Sora mea a auzit odată vorbind despre mine tot felul de lucruri slabe. Pentru aceasta ea a găsit un verset: „El ridică din pulbere pe cel sărac, ridică din gunoi pe cel lipsit. Ca să-i pună să şadă alături cu cei mari. Si le dă moştenire un scaun de domnie îmbrăcat în slavă”. Astfel ea a fost mângâiată. Eu mă bucur astăzi de acest cuvânt; „El a făcut din noi … ” Filosofia şi învăţătura omenească spune: „El va face din noi împăraţi şi preoţi pentru Dumnezeu, dacă suntem credincioşi. Dar Cuvântul spune: „Si a făcut din noi o împărăţie şi preoţi pentru Dumnezeu Tatăl, a Lui să fie slava şi puterea în vecii vecilor, Amin!” Mă bucur de cuvântul „Amin„, aici. Deoarece vrea să spună: Este adevărat si sigur ceea ce a spus Dumnezeu. „Cel care intră pe uşă în staulul oilor este păstorul oilor. Iar cel care nu intră pe uşă este un hoţ şi un tâlhar”. (Ioan 10:1-2). Astfel de cuvinte sunt cuvinte de hotar. Putem ataşa la acestea filosofia şi învăţătura omenească şi totuşi nu le poate acoperi pe acestea; ele strălucesc mai mult şi mai deschis acelora care au inimă curată. Dar celor cu inimă necurată Dumnezeu nu se poate descoperi. Pentru cei sfinţi, Dumnezeu este sfânt, şi celor curaţi El le este curat. „Ferice de cei cu inima curată”. El curăţă inimile lor prin credinţă. „Totul este curat pentru cei curaţi: Dar pentru cei necuraţi şi necredincioşi, nimic nu este curat: până şi mintea şi cugetul le sunt spurcate”. (Tit 1:15).

TEZAURUL PROMISIUNILOR LUI DUMNEZEU

de Charles H. SPURGEON

DUMNEZEU MAI PRESUS DE FILOZOFIA OMENEASCĂ

Căci este scris: „Voi prăpădi înţelepciunea celor înţelepţi şi voi nimici priceperea celor pricepuţi. 1 Corinteni 1.19

Aceste cuvinte sunt o ameninţare pentru înţelepciunea acestei lumi şi o făgăduinţă pentru credinciosul simplu. Aceia care se socotesc savanţi, au căutat totdeauna să distrugă credinţa celor smeriţi, dar străduinţele lor vor fi totdeauna fără rezultat. Dovezile lor se clatină, teoriile lor se scufundă prin greutatea lor proprie şi uneltirile lor sunt descoperite înainte de a-şi atinge scopul. Bătrâna Evanghelie nu este nimicită şi nici nu poate fi atât timp cât Domnul trăieşte. Dacă ar fi putut fi distrusă, de mult ar fi dispărut de pe pământ.

Cât despre noi, nu putem să distrugem înţelepciunea celor înţelepţi şi nu trebuie să încercăm, căci această lucrare este în mâini cu mult mai bune decât ale noastre. Domnul însuşi a zis „voi prăpădi” şi El nu vorbeşte în zadar. El afirmă de două ori hotărârea Sa în acest verset zicând: „voi prăpădi”, „voi nimici”, şi să fim siguri că nu se va lăsa.

Cum ştie El să nimicească filozofia şi cugetarea modernă, când se apropie de ea! El reduce la zero ceea ce se înfăţişează ca foarte frumos şi nimiceşte cu totul lemnul, firul şi pleava. Este scris că aşa va fi cu ele şi aşa trebuie să fie. Doamne, grăbeşte această clipă!

DOMNUL ESTE APROAPE!

Calendar Biblic

Când numai sunt lemne, focul se stinge. Proverbe 26.20

Ce clar este acest cuvânt! Fără lemne focul se stinge. Pentru a înţelege lucrul acesta nu ne trebuie multe studii. Nu dăm noi oare de multe ori cu capul de adevărul acesta? Nu ard în jurul nostru nenumărate focuri mari şi mici al căror fum ne face să lăcrimăm, şi care de mult s-ar fi stins dacă nu ar fi fost aprovizionate din când în când cu „lemne” Căci: „Unde-i lipsă de lemne, focul se stinge şi când nu mai este un clevetitor cearta se potoleşte.”

Câte păreri diferite, povestiri eronate, vorbe rele despre alţii, s-ar stinge în mijlocul nostru dacă nu s-ar mai aduce material pentru ardere. Clevetirea nu ajută la nimeni, dar duşmanul sufletelor noastre are mult de câştigat distrugând legăturile frăţeşti.

Vai, de ne-am speria de acest rău, şi cu seriozitate şi dârzenie sfântă să îndepărtăm orice neajuns, să nu clevetim unii despre alţii, ci mai bine să ne rugăm unii pentru alţii. Atunci se va stinge acest focar al putrefacţiei şi al distrugerii. Câtă pagubă a fost produsă până acum prin clevetire nu se poate scrie şi nici măsura pe vreo scară gradată. Cât de des au fost distruse prietenii intime, cunoscuţi au fost despărţiţi şi chiar au ajuns la duşmănie. „… limba clevetitoare aduce o faţă mâhnită” (Prov. 25.23) de aceea să învăţăm să înfrânăm acest mic mădular care aprinde o pădure mare.

Dacă un creştin se duce la înot ca să simtă bine, sau face un lucru asemănător numai ca să-şi placă lui însuşi să nu se aştepte ca Dumnezeu să-l păzească de primejdie. Dacă Dumnezeu ne porunceşte să trecem pe un lac în furtună ca să vestim Evanghelia, dacă ne cere ca să trecem peste cei mai înalţi munţi ca să-i slujim, atunci, da, ne putem încredinţa în mâinile Lui şi ne va păzi de orice rău căci El ne-a poruncit să mergem. Domnul Isus Cristos are plăcere să se bucure de predarea noastră întreagă şi doreşte să avem o deplină părtăşie cu El. Acest lucru nu se poate face în medii infectate de păcat.

BĂTÎND LA UȘA LUI DUMNEZEU

de Oswald CHAMBERS

Doamne, cercetează-ne astăzi cu manifestarea vieţii Tale. Fă să pornească şi să curgă înspre Tine o adiere a libertăţii, întărindu-ne pe toţi cei de aici în evlavie şi har.

MEDITAŢII ZILNICE

de Wim MALGO

«Rămâneţi în Mine şi Eu voi rămâne în voi. După cum mlădiţa nu poate aduce roadă de la sine, dacă nu rămâne în viţă, tot aşa nici voi nu puteţi să aduceţi roadă, dacă nu rămâneţi în Mine» IOAN 15,4

Există un proverb care se poate aplica foarte bine şi în cazul Israelului: «istoria se repetă». Ceea ce s-a întâmplat cu poporul evreu în vechime se întâmplă şi acum. Israeliţii au trăit peste 400 de ani în exil în Egipt, apoi au fost eliberaţi de o mână puternică prin sângele unui miel şi au traversat Marea Roşie «ca pe uscat» (Evrei 11,29). A urmat imediat pustia. Acolo întunericul spiritual s-a lăsat peste ei, deoarece au ales să se rupă de sub conducerea lui Dumnezeu. Aşa a fost atunci, aşa este şi acum. Dacă mă uit la situaţia prezentă, la istoria modernă a poporului Israel, atunci aceasta se potriveşte perfect, din punctul de vedere al Noului Testament şi al afirmaţiei Domnului Isus: «Cine Rămâne în Mine şi în cine rămân Eu, aduce multă roadă, căci despărţiţi de Mine, nu puteţi face nimic» (loan 15,5). Ce doreşte Domnul să spună prin aceste cuvinte? Mulţi oameni fac multe lucruri fără Isus; da, putem să facem multe lucruri fară El! Dar dacă nu suntem sub conducerea Lui, dacă în tot ceea ce facem nu suntem în Isus şi nu avem o părtăşie adevărată cu El, totul este în zadar. Cea mai mare absurditate este o viaţă irosită fară nici un scop, adică trăită fără Isus!

MEDITAŢII PENTRU FIECARE ZI A ANULUI

de Charles H. SPURGEON

Dimineaţa şi Seara

Dimineața

Cel ce va face spărtura se va sui înaintea lor. Mica 2:13

Fiindcă Isus a mers înaintea noastră, lucrurile nu sunt aşa cum ar fi fost dacă El nu ar fi trecut niciodată pe acolo. El a cucerit fiecare duşman care bloca drumul. Inviorează-te, războinic slăbit. Nu doar că Christos a mers înainte pe drum, El ţi-a şi ucis duşmanii. Te temi de păcat? El l-a ţintuit pe cruce. Te temi de moarte? El a omorât moartea. Te temi de iad? El 1-a închis înaintea oricărui copil al Său; ei nu vor vedea niciodată prăpastia pierzării. Oricâţi duşmani ar avea creştinul, sunt toţi învinşi. Sunt lei, dar dinţii le sunt rupţi; sunt şerpi, dar veninul le este scos; sunt râuri, dar sunt zăgăzuite şi au poduri; sunt flăcări, dar noi purtăm veşminte impermeabile, care ne fac invulnerabili în faţa focului. Sabia care a fost forjată împotriva noastră este deja tocită. Instrumentele de război pregătite de duşman şi-au pierdut deja puterea. Dumnezeu a învins în persoana lui Christos toate puterile care ne-ar putea răni. Armata poate să înainteze în siguranţă, şi tu îţi poţi continua bucuros călătoria, fiindcă toţi duşmanii tăi au fost învinşi dinainte. Ce poţi să faci, decât să mărşăluieşti şi să iei prada? Sunt bătuţi; sunt învinşi. Tot ce trebuie să faci este să împărţi prada. Vei fi adesea angajat în luptă, este adevărat; dar lupta se va da cu un duşman învins. Capul lui este zdrobit. Poate să încerce să te rănească, dar puterea nu îi este îndestulătoare pentru a-şi împlini planul. Victoria îţi va fi uşoară, şi comoara ta va creşte peste aşteptări. Proclamă numele Mântuitorului Care-a făcut spărtura înaintea ta; O, dulce nume-al Răscumpărătorului Care-a învins pământ, păcat, iadul şi nedreptatea.

Seara

Dacă izbucneşte un foc şi întâlneşte mărăcini în cale, şi arde grâul în snopi sau în picioare, sau câmpul, cel ce a pus foc să fie silit să dea o despăgubire deplină. Exod 22:6

Ce despăgubire poate da cel care a pus focul erorii şi cărbunii imoralităţii, şi a aprins flăcările iadului în sufletele oamenilor? Vina este extraordinar de mare, şi rezultatele sunt ireparabile. Chiar dacă un asemenea criminal este iertat, ce durere îi va produce fapta lui, fiindcă nu va putea repara răul făcut! Un exemplu rău poate aprinde o flacără pe care nici anii nici îmbunătăţirea caracterului nu o pot stinge. Să arzi hrana oamenilor este destul de rău, dar cu cât mai rău este să distrugi sufletul! Ne-ar fi de folos să reflectăm la incendiile de care neam făcut vinovaţi în trecut. S-ar putea să fie folositor să ne întrebăm dacă nu cumva, chiar şi în prezent, există în noi tendinţa de a face rău sufletelor rudelor noastre, prietenilor sau vecinilor. Focul rivalităţii este un rău teribil atunci când izbucneşte într-o biserică creştină. Atunci când numărul convertiţilor creşte, şi Dumnezeu este slăvit, gelozia şi invidia diavolului lucrează cu şi mai multă putere. Atunci când grâul auriu este depozitat în hambarul marelui Boaz, focul duşmăniei se aprinde, şi lasă în urmă numai fum şi grămezi de cenuşă. Vai de cei prin care vine nenorocirea Fie să nu vină niciodată prin noi. Fiindcă, deşi nu vom putea înapoia nimic, vom suferi foarte mult fiindcă am păcătuit foarte mult Cei care hrănesc focul merită condamnarea, dar cel care pune focul este cel mai vinovat Discordia ia de obicei locul mărăcinilor – ea este nutrită de creştinii ipocriţi şi josnici din biserică. Apoi se întinde şi printre cei drepţi, purtată de vânturile iadului. Nimeni nu ştie cum s-ar putea sfârşi. Doamne, Dătătorul păcii, fă-ne împăciuitori. Nu ne lăsa să ajutăm şi să sprijinim oamenii certăreţi, sau să cauzăm fără vrerea noastră cea mai mică discordie în poporul Tău.

IZVOARE IN DEŞERT

Am de toate şi sunt în belşug. (Filipeni 4:18)

În una din cărţile mele despre grădinărit este un capitol cu un titlu foarte interesant: „Flori care cresc la umbră”. Se ocupă cu acele zone ale unei grădini care nu prind niciodată lumina directă a soarelui, şi enumeră felurile de flori care nu numai că se dezvoltă în colţurile întunecoase, dar efectiv le place acolo şi înfloresc acolo.Există asemănări aici cu lumea spirituală. Sunt creştini care par să înflorească atunci când împrejurările lor materiale devin foarte aspre şi severe. Ei cresc în întuneric şi în umbră. Dacă lucrul acesta nu ar fi adevărat, cum am putea explica unele din experienţele apostolului Pavel? Când a scris versetul de mai sus, el era prizonier la Roma. Misiunea principală a vieţii lui părea să fi fost distrusă. Dar tocmai în acest întuneric persistent au început florile să-şi arate feţele în strălucirea unei glorii fascinante. Pavel poate că le-a mai văzut şi înainte, crescând de-a lungul drumului deschis, dar cu siguranţă niciodată în această putere şi frumuseţe incomparabilă în care se arătau acum. Şi cuvintele promisiunilor şi-au deschis comorile pentru el într-un fel pe care nu-l mai experimentase niciodată înainte.

Printre acele comori erau lucruri aşa de minunate cum ar fi harul, dragostea, bucuria şi pacea lui Hristos, şi se pare că ele aveau nevoie de întuneric ca să scoată la iveală taina lor şi gloria lor interioară. Temniţa întunecoasă şi sordidă devenise căminul adevărului revelat al lui Dumnezeu, şi Pavel a început să realizeze ca niciodată înainte dimensiunea şi bogăţia moştenirii lui spirituale.

N-am cunoscut noi toţi bărbaţi şi femei care au început să-şi poarte puterea şi speranţele ca pe o haină regală de îndată ce au fost nevoiţi să îndure o perioadă de întuneric şi singurătate? Oameni ca aceştia pot fi puşi în închisoare de către lume, dar comoara lor va fi închisă împreună cu ei, pentru că adevărata comoară nu poate fi închisă în afara vieţii lor. Condiţia lor materială poate arăta ca un pustiu, dar „pustia şi ţara fără apă se vor bucura; pustietatea se va veseli şi va înflori ca trandafirul” (Isaia 35:1). John Henry Jowett

Fiecare floare, chiar cea mai frumoasă, are umbra ei dedesubtul ei când stă în lumina soarelui.

Unde este multă lumină, este şi multă umbră.

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

Volumul III

Matei 26.1-16

    Domnul Şi-a încheiat învăţăturile. Acum urmează să se împlinească cele din urmă evenimente. În timp ce la Ierusalim se ţine „sfatul celor răi” (v. 3-5), o scenă cu totul diferită se desfăşoară în Betania. Respins şi urât de mai-marii poporului Său, Isus găseşte printre credincioşii umili acceptare, iubire, dragoste şi, am putea spune, adorarea care I se cuvine. Negăsindu-Şi loc în Templu, a fost primit în casa lui Simon leprosul. I-a fost refuzată împărăţia, însă un parfum de mare preţ îi este turnat pe cap, simbol al ungerii imperiale: această femeie îl recunoaşte şi îl onorează ca Mesia al lui Israel. „în timp ce împăratul este la masa lui, nardul meu îşi răspândeşte mirosul” (Cântarea Cântărilor 1.12). Domnul a fost singurul care a înţeles şi a apreciat fapta ei. Dar ce contează? Din moment ce El găseşte plăcere în aceasta, nimeni nu are dreptul să o necăjească pe această femeie.

Odată cu v. 14 trecem din nou la o scenă a întunericului. Trădătorul Iuda, cel care respirase şi el mirosul parfumului, îşi împlineşte dispoziţia şi îşi primeşte plata: treizeci de arginţi, preţul unui rob. Dar profetul Zaharia îl numeşte, nu fără ironie, preţ scump, pentru că era cel cu care trebuia să fie estimat Fiul lui Dumnezeu (Zaharia 11.13).

PÂINEA CEA DE TOATE ZILELE

Text: Faptele 7:54-60

MURIND CU DEMNITATE

Şi aruncau cu pietre în Ştefan, care se ruga şi zicea: „Doamne Isuse, primeşte duhul meu!”. Fapte 7:59

Unii dintre cei ce sprijinesc idea sinuciderii sau a „morţii din milă”, spun că în felul acesta „putem muri cu demnitate”. Doctorul John P. Brantner, profesor de psihologie la Universitatea din Minnesota, a susţinut acest punct de vedere, şi cu câţiva ani în urmă şi-a luat singur viaţa. Unul dintre colegii lui a spus că Dr. Brantner a ales să moară cu demnitate. N-a vrut să moara pe patul unui spital „cu o mulţime de tuburi şi lucruri intrând şi ieşind din trupul său”. Cu alte cuvinte, a vrut să-şi aleagă singur felul cum să moară.

Am fost chemat la căpătâiul atâtor creştini sinceri care erau pe moarte, cu tot felul de sisteme de reanimare ataşate trupurilor lor. Ei nu ar fi ales să moară în felul acela, şi totuşi nu s-au revoltat împotriva lui Dumnezeu pentru că a permis acele situaţii. Şi-au acceptat partea lor şi aşteptau cu nerăbdare să fie cu Domnul. Un bărbat mi-a spus: „Trecerea râului este grea. Dar este aşa de frumos pe malul celălalt”. A murit cu demnitate.

La fel a murit şi Ştefan, care a fost omorât cu pietre. Nu, nu era nimic demn în a muri sfârtecat de pietrele aruncate de mâinile celor plini de ură. Dar priviţi la seninătatea morţii sale. I-a cerut lui Isus să-i primească duhul, şi s-a rugat pentru iertarea ucigaşilor săi. Ce demnitate!

Avocaţii sinuciderii şi ai „morţii din milă” nu ţin seama de Dumnezeu. El este singurul care dă viaţa şi care are dreptul s-o ia. El poate împărţi har special copiilor Săi care se dăruiesc cu totul în mâinile Sale. El îi face în stare să „moară cu demnitate”, chiar în cele mai grele circumstanţe.    – H.V.L.

Dumnezeu va fi cu mine-n asfinţit

Când pământului luminile-or păli

Şi imaginile lumii vor pieri

În pace, în El, atunci m-oi odihni.    – Anonim

Cei ce trăiesc pentru eternitate pot muri cu demnitate.

DOMNUL ESTE APROAPE – GBV

http://www.gbv.ro/meditatii-zilnice/domnul-este-aproape

Când vreun om dintre voi va aduce un dar, să aduceți darul vostru dintre animale, din cireadă sau din turmă. Levitic 1.2

Scurte comentarii asupra Pentateuhului (7) – Levitic (B)

Una dintre trăsăturile de bază ale cărții Levitic este multitudinea detaliilor oferite cu privire la jertfe, în capitolele 1–8. Cercetătorul atent al Scripturii va fi răsplătit din belșug studiind aceste capitole. În capitolele 1–6 găsim cele cinci jertfe importante: ardereadetot, darul de mâncare, jertfa de pace, jertfa pentru păcat și jertfa pentru vină. Fiecare dintre ele prezintă un aspect diferit al Persoanei și al lucrării Domnului Isus Hristos. De exemplu, ardereadetotsimbolizează ascultarea lui Hristos până la moarte, pentru gloria lui Dumnezeu. În darul de mâncare vedem umanitatea perfectă a lui Hristos și viața Sa trăită în mod perfect pentru plăcerea lui Dumnezeu.Toate jertfele pot fi împărțite în două categorii: jertfe care sunt de miros plăcut și jertfe care nu sunt de miros plăcut. Jertfele de miros plăcut erau oferite în primul rând pentru Dumnezeu, în timp ce jertfele pentru păcat și pentru vină puneau accentul pe nevoia israelitului ca păcătos. În jertfele de miros plăcut, cel care o aducea era identificat cu jertfa, o imagine a faptului că am fost pe deplin acceptați „în Cel Preaiubit” (Efeseni 1.6); în jertfele care nu erau de un miros plăcut, jertfa era identificată cu cel care o aducea, imagine a faptului că Hristos „a fost făcut păcat pentru noi” (2 Corinteni 5.21).Levitic 16 este unul dintre cele mai interesante și mai importante capitole din Biblie; el prezintă cel mai sfânt ritual din calendarul evreiesc – Ziua Ispășirii. Învățătura despre ispășire și substituire este simbolizată în acest capitol prin cei doi țapi, folosiți ca jertfă pentru păcat. Evrei 9 se bazează în mare parte pe simbolurile din Levitic 16, legate de Ziua Ispășirii. Cu cât ne adâncim mai mult în cartea Levitic, cu atât vom vedea cât de bogată este ea pentru cel credincios.

B. Reynolds

SĂMÂNȚA BUNĂ

http://www.gbv.ro/meditatii-zilnice/samanta-buna

Mă bucur de cuvântul Tău ca cel ce găsește o mare pradă. Psalmul 119.162

De nelipsit?

Mulți nu-și mai pot imagina viața fără un smartphone. Este de înțeles, pentru că un smartphone este practic, diversificat și de ajutor. Pentru unii, aparatul pare a fi de nelipsit.

Creștinii tineri ar trebui să verifice, dacă nu cumva în viața lor zilnică smartphone-ul a devenit mai important decât Biblia. Această listă te poate ajuta să găsești un răspuns sincer: smartphone-ul este tot timpul la mine, este imediat căutat dacă a fost lăsat undeva, este folosit mai mult de o dată pe zi, costă mult timp (verificare e-mail, navigare pe internet etc.), costă mulți bani (achiziționare, taxele lunare), face rost de subiecte de discuție.

Și care este situația cu Biblia? O ai când ești pe drum? O citești? Vorbești despre ea? Ești gata să investești ceva pentru răspândirea Bibliei?

Desigur, smartphone-ul și Biblia nu trebuie să fie tot timpul în contradicție, deoarece cu ajutorul smartphone-ului poți citi digital Biblia, fie ca și carte electronică sau în legătură cu o aplicație. Astfel, ai Biblia tot timpul la tine și totodată hrana bună din Cuvântul lui Dumnezeu în stația de autobuz, în tren sau în pauză.

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

www.fundatiaseer.ro

PĂSTREAZĂ ÎNTOTDEAUNA O ATITUDINE BUNĂ!

„Aceea să vă însuflețească … Șl Dumnezeul păcii va fi cu voi” (Filipeni 4-8-9)

Când treci prin perioade dificile, scopul tău ar trebui să fie menținerea unei atitudini sănătoase Cu ajutorul lui Dumnezeu vei reuși. Dr. Viktor Frankl, un supraviețuitor al lagărelor holocaustului nazist, spunea: „Daca un deținut simțea că nu mai poate îndura realitățile vieții din lagăr găsea o cale de scăpare in viața lăuntrica – un moment favorabil de-a trăi în domeniul spiritual si pe care SS-ul nu- putea distruge. Viața spirituala îl întărea pe deținut, îl ajuta să se adapteze si astfel, îi îmbunătățea șansele de supraviețuire.

lată două sfaturi practice privind modul în care poți avea o atitudine bună în timpul necazurilor:

1) Să dai crezare întotdeauna doar lucrurilor bune despre ceilalți și nu te supăra atunci când te dezamăgesc. Nimeni nu este perfect, nici măcar tu. Fu recunoscător pentru oamenii care îți aduc bucurie și străduiește-te să te numeri și tu printre ei.

2) Când ești tentat să te răzbuni, să judeci sau să-ți pierzi răbdarea spune: „Aceasta e o ocazie de a-mi modela o atitudine bună pentru slava lui Dumnezeu”. Poate spui: Dar-persoana aceasta mă scoate din sărite”. În acest caz, refuză să fii doar un spectator și ia atitudine! Așează-te la volanul vieții tale și hotărăște-te în ce direcție vei merge și ce conduita vei avea.

Biblia spune, tot ce este adevărat, tot ce este vrednic de cinste, tot ce este drept, tot ce este curat, tot ce este vrednic de iubit, tot ce este vrednic de primit, orice faptă buna, și orice lauda, aceea sa va însuflețească… Și Dumnezeul păcii va fi cu voi”.

23 August 2016

TOTUL PENTRU GLORIA LUI

de Oswald CHAMBERS

Posibilitatea rugăciunii si lupta rugăciunii

„Când te rogi, intra în odăiţa ta, încuie-ţi uşa şi roagă-te Tatălui tău care este în ascuns.” Matei 6:6

Isus n-a spus: „Visează despre Tatăl tău care este în ascuns”, ci „roagă-te” Tatălui tău care este în ascuns”. Rugăciunea este un efort de voinţă. După ce am intrat în odăiţa noastră si am închis uşa, cel mai dificil lucru de făcut este să ne rugăm. Nu ne putem aduna mintea să funcţioneze în ordine şi primul conflict îl avem cu gândurile rătăcitoare. Marea bătălie în rugăciune este să învingem gândurile care ne distrag. Trebuie să ne disciplinăm mintea şi să ne concentrăm asupra rugăciunii deliberate.Trebuie să avem un loc anume pentru rugăciune; cind ajungem acolo. începe această plagă a gândurilor rătăcitoare – Trebuie să fac cutare sau cutare lucru. „Încuie-ţi uşa.” Liniştea în ascuns înseamnă să închizi în mod deliberat uşa în faţa simţurilor şi să te gândeşti Ia Dumnezeu. El stă în ascuns şi ne vede din locul Său tainic; El nu ne vede aşa cum ne văd alţi oameni sau aşa cum ne vedem noi înşine

Când trăim în locul tainic, ne este imposibil să ne îndoim de Dumnezeu, ajungem mai siguri de El decât de orice altceva. Tatăl vostru, spune Isus, este în ascuns, şi nu în altă parte. Intră în locul tainic şi chiar în mijlocul situaţiilor cotidiene, îl vei descoperi întotdeauna pe Dumnezeu. Formează-ţi obiceiul să discuţi cu Dumnezeu despre orice. Dacă, din momentul când te trezeşti, nu înveţi să deschizi larg uşa vieţii tale şi să-L laşi pe Dumnezeu înăuntru, vei lucra toată ziua de pe o bază greşită; deschide insă uşa larg şi „roagă-te Tatălui tău care este în ascuns”, şi orice lucru pe care-l faci în public va fi marcat de prezenţa lui Dumnezeu.

MANA DE DIMINEAŢĂ

„De aceea, fraţii mei iubiţi, fiţi tari, neclintinţi, sporind totdeauna în lucrul Domnului”. 1 CORINTENI 15:58

În versetul acesta avem o excelentă deviză pentru lucrătorul creştin şi fiecare credincios ar trebui să fie un lucrător. Noi avem o neclintită stabilitate legată de o activitate neîntreruptă. Aceasta este de cea mai mare importanţă. Unii din noi sunt aşa de exageraţi din punct de vedere principal, încât aproape ne este frică să ne angajăm într-o importantă activitate creştină. Pe de altă parte, alţii dintre noi sunt aşa de zeloşi în ce priveşte slujirea, încât, ca să obţină rezultate palpabile, nu şovăiesc să depăşească linia de hotar a unor principii sănătoase, (atât cu privire la învăţătura corectă şi sănătoasă a Scripturii cât şi în ce priveşte metoda folosită, adeseori nespirituală, în obţinerea lor). Ce valoare imensă şi importantă are prima parte a devizei de care am vorbit: „Fiţi tare, neclintiţi”. Aceasta însă nu înseamnă o „ortodoxă” alipire la felul nostru de gândire spirituală – sau la o dogmă sau teorie la care am aderat noi. Nimic de felul acesta, ci este vorba de o menţinere şi mărturisire fermă a întregului adevăr al lui Dumnezeu al cărui centru veşnic este Domnul Hristos înviat. Apoi, trebuie să ne gândim la partea cealaltă care completează felul de a lucra al celui credincios. Lucrătorul creştin are ceva mai mult de făcut pe lângă poziţia lui fermă pe tărâmul adevărului. El trebuie „să sporească totdeauna în lucrul Domnului”. Lucrarea pentru El, de orice natură ar fi ea trebuie făcută cu multă grijă şi sârguinţă. Sunt însă unii cărora le este aşa de frică să nu facă vreo poznă sau vreo stricăciune, încât preferă să nu facă nimic. Sunt atât de multe lucruri care sunt presupuse ca o lucrare pentru Domnul, care însă nu sunt îndreptăţite a fi numite: „lucrul Domnului”. Cel care vrea să lucreze ceva pentru Domnul Isus, trebuie ca mai înainte de a intra în orice fel de lucrare, să se întrebe singur: „Este acesta cu adevărat un lucru pentru Domnul?” Este o legătură între „lucrul Domnului” şi „lucru pentru Domnul”. Primul implică o trimitere (vezi Rom. 10:15) şi desigur un dar de la Duhul Sfânt, iar celălalt înseamnă orice am putea face din dragoste pentru Domnul nostru. Şi cât de mult este de făcut în privinţa aceasta! Domnul Isus a precizat spunând: „Mie mi le-aţi făcut”. Apostolul Pavel spune: „sunt felurite daruri,… sunt felurite slujbe,… sunt felurite lucrări…”. Toate acestea vin de la Dumnezeu prin Duhul Sfânt şi aici sunt incluşi toţi credincioşii.Domnul să ne ajute să fim şi să rămânem ferm şi neclintiţi în ce priveşte adevărul de netăgăduit al lui Dumnezeu arătat în Cuvântul Său şi în acelaşi timp să nu ne dăm înapoi de la nici o slujire sau lucrare pentru El, ci să sporim totdeauna în „lucrul Domnului”.Câştigarea sufletelor pentru Dumnezeu, zidirea şi hrănirea credincişilor şi orice am putea face pentru Domnul sunt lucruri preţioase în ochii Lui, dar ţinta noastră trebuie să fie de a-I fi plăcuţi în orice lucru. Nu este suficient să facem lucrul Domnului, trebuie să-l facem după voia Lui. Grija noastră nu este de a avea rezultate ci de a place Domnului Isus

MÂNTUIREA PRIN HRISTOS

Meditaţii zilnice – de Fritz BERGER

„Marto, Marto, pentru multe lucruri te îngrijorezi şi te frămânţi tu, dar un singur lucru trebuieşte. Maria şi-a ales partea cea bună, care nu i se va lua.” Luca 10:41-42.

A avea un Mântuitor sau a nu avea, sunt două lucruri; să fii evlavios fără Mântuitor, sau a fi evlavios cu un Mântuitor, aceasta este ca ziua şi noaptea.

Uitaţi-vă la Marta şi Maria. Amândouă erau evlavioase. Marta dorea să-I slujească lui Isus; dar ea nu avea viaţă din belşug, ea nu era izbăvită. Maria a fost izbăvită şi avea bucurie. Ea a stat la picioarele lui Isus şi I-a ascultat cuvintele. Cuvintele agasante din partea Martei, nu au neliniştit-o şi n-au enervat-o. Puterea lui Isus a înconjurat-o. Ea nici nu s-a uitat la Marta, fiind bucuroasă de răspunsul dat de Isus. Eu mă gândesc că ea s-ar fi rugat ca să i se deschidă ochii sorei ei, să recunoască fericirea şi să înţeleagă ce înseamnă a-i sluji Domnului Isus şi să-I fii plăcut Lui. Vorbind omeneşte, s-ar părea că era mai plăcut ceea ce făcea Marta. Si totuşi este un lucru mare, când un om poate să stea la picioarele lui Isus, în orice vreme sau necaz, şi dacă este gata să rişte făcând precum ne învaţă El. Astfel puterea Cuvântului lui Dumnezeu pătrunde în inima omului şi noi suntem ajutaţi. Binecuvântaţi sunt cei săraci în duh. Eşti tu izbăvit? Atunci împărăţia cerului este a ta. Stiu despre un om rău, care a ameninţat-o pe soţia lui, că el va pleca acum, deoarece nu mai suporta să stea aici. Iar soţia i-a răspuns: „Eu sunt de aceeaşi părere, şi eu vin cu tine”. Ea a spus-o cu un ton liniştit şi blând, iar soţul n-a mai vrut să plece. Nu degeaba spune Cuvântul: „Un răspuns blând potoleşte mânia”.(Prov.l5:1). Dar ce rezultat dă un răspuns aspru?

TEZAURUL PROMISIUNILOR LUI DUMNEZEU

de Charles H. SPURGEON

DRAGOSTEA ŞI CĂUTAREA ADEVĂRATEI ÎNŢELEPCIUNI

Eu îi iubesc pe cei ce mă iubesc şi cei ce mă caută cu tot dinadinsul mă găsesc. Proverbe 8.17

Înţelepciunea îi iubeşte pe cei ce o iubesc şi îi cercetează pe cei ce o caută. Cel ce doreşte să fie înţelept este chiar înţelept şi cel ce caută cu grijă înţelepciunea, aproape a şi găsit-o. Ceea ce este adevărat pentru înţelepciune, în general, este mai ales adevărat pentru înţelepciunea întrupată în Domnul Isus. Pe El trebuie să-L iubim şi să-L căutam şi în schimb ne vom bucura de dragostea Lui şi-L vom găsi pe El însuşi. Partea noastră este să-L căutăm pe Isus la începutul vieţii. Ferice de tinerii ai căror zori ai vieţii sunt petrecuţi cu Isus. Niciodată nu este prea devreme să-L cauţi pe Domnul Isus. Cei ce-L caută din timp, îl găsesc în mod sigur. Trebuie să-L căutăm cu sârguinţă. Cei ce prosperă în lucrul lor se scoală devreme şi sfinţii care propăşesc îl caută pe Isus cu mult dor. Noi trebuie să-L căutăm mai întâi pe El, înainte de orice. Mai presus de toate, Isus. Isus întâi şi nimic altceva după aceea.

Când îl vom găsi, El ni se va descoperi din ce în ce mai lămurit. El ni se va dărui în întregime. Ferice de omul care îl caută pe acela care, odată găsit, rămâne pentru totdeauna cu el şi va fi pentru inima şi duhul său, o comoară din ce în ce mai preţioasă.Doamne Isuse, eu Te-am găsit; fii bucuria şi plăcerea mea cea mai mare.

DOMNUL ESTE APROAPE!

Calendar Biblic

  DOAMNE, Tu eşti stânca mea, cetăţuia mea, izbăvitorul meu! DUMNEZEULE, Tu eşti stânca mea, în care mă ascund. Psalmul 18.2

Pentru toţi copiii lui Dumnezeu este o mare mângâiere că Dumnezeu le cunoaşte întristarea, lacrimile ascunse şi necazurile. Calea credinţei în această lume este o cale presărată cu greutăţi şi necazuri. Dar Dumnezeul şi Tatăl nostru este un Dumnezeu al dragostei şi milei. El se gândeşte tot timpul la copiii Săi. În Cuvântul Lui citim să „aruncăm asupra Lui toate îngrijorările şi El însuşi va îngriji de noi.”Cum mai putem oare să fim neliniştiţi sau fără putere când avem o astfel de îmbărbătare? Putem merge voioşi şi plini de încredere spre minunata noastră ţintă. De-am primi toată energia pentru a alerga spre ţinta noastră cu ochii privind mereu spre Domnul nostru. Dar lucrul acesta putem să-l facem dacă ne bizuim tot mai mult pe dragostea lui Dumnezeu şi Tatălui nostru ca şi pe dragostea Domnului Isus Cristos. Prin aceasta inimile noastre se vor întări tot mai mult.

Dumnezeul nostru cel Mare care face rănile este şi Acela care le vindecă. De-am zidi mai mult încrederea noastră în dragostea Domnului Isus şi a lui Dumnezeu, Tatăl nostru. Gândurile lui Dumnezeu faţă de noi sunt gânduri de dragoste şi gânduri de pace. El vrea ca tot timpul să ne desprindem de gunoaiele lumeşti, şi să fim tot mereu cu candelele aprinse, ca să-L aşteptăm. El este aproape. În curând va veni ca să intrăm ca Mireasă la nunta Mielului, în împărăţia lui sfântă.

Noi suntem în mâna Aceluia care e nemărginit în dragostea Sa, fără greşeală în înţelepciunea Sa şi fără hotar în puterea Sa şi ale cărui mijloace de ajutorare sunt nesfârşite. Dacă ne mustră sau pedepseşte, o face, pentru că ne iubeşte şi ne vrea binele. Să ne aducem aminte tot timpul că dragostea dumnezeiască este înţeleptă şi credincioasă şi ea îngăduie amarul pentru folosul şi binecuvântarea noastră.

BĂTÎND LA UȘA LUI DUMNEZEU

de Oswald CHAMBERS

Doamne, ridică-mă în timp ce mă ridic eu însumi către Tine. Dă-mi lumina Feţei tale, ca s-o reflect înapoi către Tine.

MEDITAŢII ZILNICE

de Wim MALGO

«Răscumpăraţi vremea.» EFESENI 5,16

Trebuie să ne aducem mereu aminte că timpul este un dar preţios din partea lui Dumnezeu. Domnul ni l-a dat să profităm de el, nu să îl irosim; altfel spus, să transformăm minutele, orele şi zilele în comori pentru eternitate. Dacă nu facem acest lucru şi pierdem timp preţios, atunci nesocotim plini de ingratitudine un mare cadou al lui Dumnezeu. Trebuie să ne gândim că timpul pierdut nu mai poate fi recuperat cu nici un chip. Fiecare minut care se scurge a trecut pentru totdeauna, nu se mai întoarce niciodată! In timpul primit în dar avem opor-tunitatea să lucrăm pentru Domnul. Ca şi copii ai Săi suntem deja colucrători cu El, fiecare în locul unde l-a aşezat Creatorul. Nici un om de pe pământ nu şi-a investit însă timpul pe care l-a avut la dispoziţie în valori eterne ca Domnul Isus. Apostolul Ioan spune la sfârşitul Evangheliei sale: «Mai sunt multe alte lucruri pe care le-a făcut Isus, care, dacă s-ar fi scris cu de-amănuntul, cred că nici chiar în lumea aceasta n-ar fi putut încăpea cărţile care s-ar fi scris» (loan 21,25). Timpul este scurt, iar împăratul împăraţilor aşteaptă să ÎI slujim cât mai mult. Fii aşadar raţional în folosirea timpului scurt care ţi-a fost dat! Atunci ţi se va spune: «Bine, rob bun şi credincios. Ai fost credincios în puţine lucruri, te voi pune peste multe lucruri. Intră în bucuria stăpânului tău» (Matei 25,21).

MEDITAŢII PENTRU FIECARE ZI A ANULUI

de Charles H. SPURGEON

Dimineaţa şi Seara

Dimineața

Nu se va mai auzi în el de acum nici glasul plânsetelor. Isaia 65:19

Cei slăviţi nu mai plâng, fiindcă toate cauzele durerii au dispărut. Nu există prietenii sfărâmate sau planuri năruite în ceruri. Sărăcia, foametea, primejdiile şi bârfa vor fi necunoscute acolo. Nici o durere nu îi va necăji; nici un gând de moarte sau pierdere nu îi va întrista. Ei nu mai plâng, fiindcă sunt sfinţiţi pe deplin. Nici o „inimă rea și necredincioasă” (Evrei RI2) nu îi va face să se îndepărteze de viul Dumnezeu. Ei sunt fără greşeală în faţa tronului Său şi se conformează deplin imaginii Sale. Cei care au încetat să păcătuiască încetează să jelească. Nu mai plâng, fiindcă teama de schimbare a trecut. Ei ştiu că sunt în deplină siguranţă. Păcatul este izgonit afară, şi ei sunt înăuntru. Ei trăiesc într-o cetate care nu cunoaşte furtuna. Ei se bucură de un soare care nu apune niciodată. Ei se adapă dintr-un râu care nu seacă niciodată, şi mănâncă fructele unui pom care nu se usucă niciodată. Pot să treacă milenii după milenii, veşnicia nu se va termina; şi cât va tine veşnicia, nemurirea şi binecuvântarea lor nu se vor sfârşi. Ei vor fi întotdeauna cu Domnul. Nu vor mai plânge, fiindcă dorinţa li s-a îndeplinit Nu-şi pot dori ceva ce au deja. Ochi şi ureche, Inimă şi mână, judecată, imaginaţie, speranţă, dorinţă, voinţă şi orice facultate este pe deplin satisfăcută. Aşa imperfecte cum sunt acum ideile noastre despre ceea ce Dumnezeu a pregătit pentru cei care ÎI iubesc, Duhul Sfânt ne-a descoperit destul ca să ştim că sfinţii vor primi o binecuvântare supremă. Bucuria lui Christos, care este plină de infinite bunătăţi, este în ei. Ei se vor scălda în marea nesfârşită şi nemărginită a fericirii. Aceeaşi odihnă rămâne şi pentru noi. Nu poate fi prea departe. Peste puţin timp, salcia plângătoare va fi înlocuită de ramura victorioasă de palmier, şi picăturile de durere vor fi transformate în perle de binecuvântare veşnică. „Mângâiaţi-vă unul pe altul cu aceste cuvinte”.

Seara

Asa încât Christos să locuiască în inimile voastre prin credinţă. Efeseni 3:17

Peste măsură, se doreşte ca noi, în calitate de credincioşi, să păstrăm mereu persoana lui Isus în minte, ca să ne aprindem dragostea pentru El şi să creştem în cunoştinţa Lui. Doresc ca toţi cititorii să se înroleze în şcoala lui Isus, studenţi la „Corpus Christi” sau trupul lui Christos, hotărâţi să obţină o diplomă de cunoaştere a crucii. Ca să-1 păstreze pe Isus mai aproape, inima trebuie să fie plină de EL inundată de dragostea Lui, gata să se reverse. De aceea, apostolul se ruga „asa încât Christos să locuiască în inimile voastre”. Vedeţi cât de aproape vrea să fie Isus! Nu poţi să ai pe cineva mai aproape decât în inimă. „Aşa încât Christos să locuiască” – nu să te viziteze uneori, ca un oaspete care rămâne peste noapte la tine, ci să „locuiască”, să devină Domnul şi Străjerul fiinţei tale, să nu te părăsească niciodată. Observă aceste cuvinte: „astfel încât Christos să locuiască în inimile voastre”. Inima este cea mai bună încăpere din casa omului. Christos nu trebuie să locuiască doar în gândurile tale, ci şi în sentimentele tale; nu doar în meditaţiile minţii, ci şi în emoţiile inimii. Noi ar trebui să dorim cu înflăcărare ca dragostea pentru Christos să rămână în noi — nu o dragoste care se aprinde, apoi se stinge într-o jerbă de scântei, ci o flacără constantă, hrănită cu ulei sfinţit, ca focul de pe altarul templului, care nu se stingea niciodată (Levitic 6:12-13). Aceasta se poate îndeplini numai „prin credinţă”. Credinţa trebuie să fie puternică, altfel dragostea se va stinge. Rădăcina florii trebuie să fie sănătoasă, altfel nu avem de ce aştepta mireasmă. Credinţa este rădăcina crinului, şi dragostea este floarea lui. Isus nu poate sta în inima ta dacă nu te ţii strâns de El prin credinţă. De aceea, roagă-te să te încrezi întotdeauna în Christos, ca să ÎI poţi iubi întotdeauna. Dacă dragostea este rece, poţi fi sigur că şi credinţa e la fel.

IZVOARE IN DEŞERT

Prin credinţă Avraam … a ascultat şi a plecat fără să ştie unde se duce.     (Evrei 11:8)

Aceasta este credinţa fără vedere. A vedea nu este credinţă, ci raţiune. Odată, când traversam Atlanticul cu vaporul, am observat exact acest principiu al credinţei. N-am văzut nici o cale marcată pe apă, nu puteam să văd nici măcar ţărmul. Totuşi, în fiecare zi, marcam înaintarea noastră pe o hartă ca şi cum am fi urmărit o linie uriaşă trasată cu creta pe apă. Şi când am văzut pământul pe partea cealaltă a Atlanticului, ştiam exact unde eram, ca şi cum am fi fost capabili să-l vedem de la trei mii de mile distanţă.

Cum a fost întocmit traseul nostru cu atâta precizie? În fiecare zi, căpitanul nostru îşi lua instrumentele, privea spre cer, şi determina traseul după soare. El naviga folosind luminile cereşti, nu pe cele pământeşti.

Credinţa autentică de asemenea priveşte în sus şi navighează, folosindu-L pe măreţul Fiu al lui Dumnezeu. Nu călătoreşte niciodată uitându-se la linia ţărmului, la farurile pământeşti, sau la trecătorile de pe drum. Şi paşii credinţei ne conduc deseori la incertitudine totală sau chiar în întuneric şi dezastru, dar Domnul va deschide calea şi de multe ori face cele mai întunecate ore de la miezul nopţii la fel de strălucitoare ca zorii zilei.

Hai să mergem înainte astăzi, fără să ştim sau să vedem, ci încrezându-ne. din Zilele cerului pe Pământ

Foarte mulţi dintre noi vrem să vedem drumul nostru printr-o nouă sforţare înainte ca măcar să fi pornit. Imaginează-ţi ce ar fi dacă am putea să ne vedem drumul de la început până la sfârşit. Cum ne-am mai dezvolta darurile spirituale? Credinţa, nădejdea şi dragostea nu pot fi culese din pom, ca merele coapte. Adu-ţi aminte că după cuvintele: „La început” (Geneza 1:1) vine cuvântul „Dumnezeu”. Este primul nostru pas în credinţă care întoarce cheia în broasca uşii puterii Lui. Este adevărat că Dumnezeu îi ajută pe cei care se ajută singuri, dar El îi ajută şi pe cei neajutoraţi. Deci indiferent de împrejurările tale, tu poţi să depinzi de El oricând.

A nădăjdui în Dumnezeu ne aduce la capătul călătoriei noastre mult mai repede decât picioarele noastre.

Multe oportunităţi se pierd când noi stăm şi ne gândim după ce El a spus: „Mergi!”

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

Volumul III

Matei 25.31-46

    Versetul 31 reia cursul profeţiei de unde a fost el întrerupt în v. 30 şi 31 din cap. 24, adică de la venirea Domnului în glorie pentru poporul Său pământesc. Pentru naţiunile prezente pe pământ (v. 32), atunci va suna fie ceasul răsplătirii, fie cel al pedepsei. Criteriul de diferenţiere va fi modul în care i-au primit pe ambasadorii împăratului (fraţii Săi – aici, iudeii – v. 40), când aceştia vesteau evanghelia împărăţiei (cap. 24.14).

    Unii au dorit să se slujească de această parabolă pentru a susţine doctrina mântuirii prin fapte. Este clar însă că aici suntem în afara perioadei Bisericii şi a credinţei creştine propriu-zise. Totuşi, lăsând deoparte problema mântuirii, declaraţia împăratului este plină de învăţăminte pentru noi, creştinii. Dacă Domnul Isus ar fi astăzi pe pământ, cât de dispuşi am fi noi să-L primim, să-I slujim, pe scurt, să satisfacem cele mai mici dorinţe ale Sale? Aceste ocazii sunt la îndemâna noastră în fiecare zi: darurile, ospitalitatea, vizitele sau tot ceea ce facem cu dragoste pentru cineva sunt în primul rând pentru El (comp. cu loan 13.20; 1 Corinteni 12.12). Reversul este un semnal de alarmă: ce nu facem este un refuz îndreptat înspre Domnul.

PÂINEA CEA DE TOATE ZILELE

Text: Psalmul 7:11-17

ATENŢIE, PERICOL!

…Cel rău…face o groapă, o sapă, şi tot el cade în groapa pe care a făcut-o. Psalmul 7:15

Locuitorii unor comunităţi din Peninsula Superioară a statului Michigan, trăiesc cu un pericol ascuns. În anii trecuţi, oraşe înfloritoare – locuri ca Negaunee, Iron River şi Marquette – s-au dezvoltat în jurul marilor mine de fier cu care se alimenta economia americană. Minele acestea sunt caverne uriaşe săpate sub scoarţa pământului pentru a scoate minereul afară. Fiecare cavernă are mai multe etaje în adâncime şi este sprijinită cu eşafodaje din buşteni încastraţi în pământ. Dar acum, potrivit unui articol publicat în ziarul Detroit News, mulţi dintre aceşti buşteni sunt putrezi. Infiltraţiile de apă au erodat treptat locurile de ancoraj ale acestor buşteni. Dacă buştenii vor ceda, minele se vor prăbuşi şi tot ce este deasupra sau în apropierea lor va fi înghiţit în gropile gigantice care s-ar forma. Cetăţenii acestor localităţi miniere trebuie, de aceea, să fie într-o permanentă stare de alertă din pricina pericolelor de dedesubt.

David scrie despre pericole de altă natură. El spune că va veni vremea când cei răi vor cădea în gropile pe care le-au săpat altora cu gând rău. O, poate că nu se va întâmpla imediat. La suprafaţă totul pare că este în regulă cu oamenii care nu ţin seama de Dumnezeu. Dar principiul nu poate fi evitat: Oricine care nu ascultă de Domnul se îndreaptă spre cădere.

Ce important este, atunci, să trăieşti după principiile Cuvântului lui Dumnezeu. Este singura cale de-a scăpa de rezultatele dezastruoase ale păcatului şi să evităm „pericolul de dedesubt”. – D.C.E.

De ce să mergi pe strâmbele cărări

In păcat şi nebunie,

În toate zilele-ţi de mari dureri

Blestemat pe veşnicie?     Shields

Păcatul subminează.

DOMNUL ESTE APROAPE – GBV

http://www.gbv.ro/meditatii-zilnice/domnul-este-aproape

Isus Hristos, pe care, fără săL fi văzut, Îl iubiți.   1 Petru 1.7,8

Orice credincios adevărat Îl iubește pe Domnul. Totuși, Scriptura recunoaște faptul că această dragoste variază în funcție de împrejurări. Dragostea noastră pentru Domnul poate crește sau poate scădea. În timpuri dificile, dragostea multora se răcește. În prezența ispitelor lumii, dragostea se poate micșora. Prin urmare, în timp ce dragostea noastră pentru Domnul este foarte prețioasă pentru El și trebuie dorită și cultivată de către cel credincios, este clar că nu ne putem încrede întro dragoste care este atât de mult supusă schimbărilor. Singura dragoste pe care ne putem sprijini este dragostea care nu cunoaște schimbare, care rămâne – dragostea lui Hristos pentru noi.

Înțelegerea și savurarea dragostei lui Hristos pentru noi sunt cele care stârnesc dragostea noastră pentru El. „Noi Îl iubim”, spune apostolul, „pentru că El nea iubit întâi”. Dragostea noastră pentru Hristos va fi proporțională cu măsura în care realizăm dragostea Lui pentru noi. Dorim noi săL iubim pe Domnul cu o inimă tot mai întreagă? Dacă da, atunci să nu ne preocupăm nici cu inima noastră și nici cu dragostea noastră pentru El, ci mai degrabă să lăsăm ca sufletul nostru săși găsească satisfacția în dragostea Lui pentru noi.

Efectul unei astfel de atitudini îl putem vedea în Ioan 13, la apostolul Ioan – „ucenicul pe care îl iubea Isus”. Domnul Isus era acolo, cu dragostea Lui pe care nimic no putea face să înceteze. Ioan era și el acolo, găsinduși plăcerea în dragostea lui Hristos și odihninduși capul la sânul Lui. Știm ce poate face inima Mântuitorului pentru un păcătos, aducândul întro odihnă perfectă. Însă apropierea de Domnul este partea fericită a credinciosului care se bazează pe dragostea Domnului pentru el. Deși nu putem spune multe despre dragostea noastră pentru El, ne putem totuși lăuda cu dragostea Lui pentru noi. Este privilegiul oricărui credincios să spună: «Eu sunt un ucenic pe care îl iubește Isus». Orice binecuvântare se sprijină pe dragostea Lui atotcuprinzătoare, care La făcut săȘi dea viața pentru noi. H. Smith

SĂMÂNȚA BUNĂ

http://www.gbv.ro/meditatii-zilnice/samanta-buna

Adevărat, adevărat vă spun că cine crede în Mine are viața veșnică. Ioan 6.47

Medicament respins

Când un medic descoperă un medicament prețios cu efect sigur, unde îl poate aplica? La cei sănătoși? Nu! Mântuitorul a spus: „Nu cei sănătoși au trebuință de doctor, ci cei bolnavi”. Medicamentul harului și al răscumpărării este pentru cel bolnav. Dacă tu, cititorule, te simți bolnav, trebuie să știi că marele Medic, Isus Hristos, a venit în lume și pentru tine! Dacă îți recunoști starea de păcătoșenie, ești omul care corespunde planului divin de mântuire. Te asigur că Dumnezeu, în bunătatea Sa, tocmai pe oameni ca tine i-a avut în vedere când a creat calea harului, a credinței. „Dragostea lui Dumnezeu față de noi s-a arătat prin faptul că Dumnezeu a trimis în lume pe singurul Său Fiu, ca noi să trăim prin El.”

Iată calea de vindecare a stării noastre de păcătoșenie! Vreau însă să te atenționez că sunt tot felul de sfătuitori răi ca și în exemplul de ieri. Unii oameni îți vor îndrepta privirea spre faptele tale, spre tradiții, spre datini, spre filozofie… Sfânta Scriptură face lumină în toate lucrurile și ne spune că există un singur Mijlocitor între Dumnezeu și oameni: Isus Hristos. Acceptă acest unic „medicament” propus de Dumnezeu, și totul se va schimba în viața ta!

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

www.fundatiaseer.ro

CAUTĂ OAMENI CARE CRED ÎN TINE

„Purtați-vă sarcinile unii altora” (Galateni 6:2)

Mark Twain a spus: „Ferește-te de oamenii care încearcă să-ti micșoreze râvna. Oamenii mici mereu fac as a, dar cei cu adevărat mari te fac să simți că și tu poți ajung e mare”. Oare de ce spune Biblia: „Purtați-va sarcinile unu altora”? Pentru că o persoană poate duce o sarcină grea numai pe o distanța scurtă. Romancierul american John Kennedy Toole a descoperit repede lucrul acesta. Ca tânăr scriitor, el a lucrat singur la scrierea unui roman în New Orleans. Când l-a terminat l-a trimis la numeroase edituri, dar toate l-au refuzat. Copleșit de respingere, el și-a luat viața. Ducă înmormântare, mama sa a găsit în pod, un manuscris pătat de cafea pe care l-a luat și l-a dus la un profesor de la Universitatea de stat din Louisiana, care a fost de acord să-l citească.

Acesta a recunoscut numaidecât geniul scriitorului și l-a recomandat unei mari edituri. După apariție romanul lui John Kennedy Toole, „Conjurația imbecililor”, a câștigat Premiul Pulitzer si a fost lăudat ca fiind unul dintre romanele importante ale secolului douăzeci. Dacă s-ar fi înconjurat de prieteni care să știe sa duca povara împreună cu el, să-l încurajeze când s-a confruntat cu respingerea si să-l motiveze sa continue, viața lui ar fi fost altfel. Așadar, cuvântul pentru tine astăzi este acesta- Caută oameni care cred in tine și primește sprijinul pe care ți-l oferă ei!” Petrece mai mult timp în compania celor care te ajuta sa te dezvolți și să devii mai bun și mai puțin timp în compania celor care te secătuiesc de energie, timp și talent. Prietenii care aduc încurajarea în viața ta sunt de neprețuit Cuvintele lor sunt „ca niște mere din aur într-un coșuleț din argint” (Proverbe 25-11)

22 August 2016

TOTUL PENTRU GLORIA LUI

de Oswald CHAMBERS

 

„Eu, într-adevăr,… dar EL”

„Eu, într-adevăr, vă botez cu apă…” dar El vă va boteza cu Duhul Sfânt şi cu foc.” Matei 3:11

Am ajuns vreodată în viaţa mea să pot spune: ” Până nu vine momentul acela, nu voi şti ce înseamnă botezul Duhului Sfânt. „Eu, într-adevăr,” am ajuns la capăt şi nu mai pot face nimic; ,dar El” începe chiar de acolo; El face lucrurile pe care nu le poate face nimeni altcineva. Sunt pregătit pentru intervenţia Lui? Isus nu poate interveni câtă vreme există ceva în calea Lui, fie bun, fie rău. Când vine la mine, sunt eu pregătit ca El să scoată la lumină orice rău pe care l-am făcut? Exact acolo vine El, unde ştiu că nu sunt curat, iar unde cred că sunt curat, El Se va retrage. Pocăinţa nu aduce sentimentul păcatului, ci un sentiment inexprimabil al nevredniciei. Când mă pocăiesc, înţeleg că sunt cu totul neajutorat şi ştiu cu toată fiinţa mea că nu sunt vrednic nici să-I duc încălţămintea. M-am pocăit eu în felul acesta sau mai am încă ideea că mă pot descurca singur? Motivul pentru care Dumnezeu nu poate veni în viaţa mea este că încă n-am ajuns la o pocăinţă deplină. „El vă va boteza cu Duhul Sfânt şi cu foc.” Ioan nu vorbeşte despre botezul Duhului Sfânt ca despre o experienţă, ci ca despre o lucrare făcută de Isus Cristos. „El vă va boteza…” Singura experienţă de care sunt conştienţi cei care sunt botezaţi cu Duhul Sfânt este experienţa sentimentului de absolută nevrednicie.

„Eu, într-adevăr” am fost cine am fost; „dar El” a venit şi s-a întâmplat un lucru minunat. Mergi până la limita unde tu nu mai poţi face nimic, dar unde El face totul.

 

MANA DE DIMINEAŢĂ

 

„Cele tinere să se mărite şi să aibă copii, să-şi conducă gospodăria, să nu dea potrivnicului nici un prilej de învinuire, căci unele s-au şi întors după Satan”. 1 TIMOTEI 5:14,15

Scriptura este clară cu privire la rolul femeii. Nu este nici firesc, nici după Cuvânt, ca femeia să aibe un loc de frunte, fie în Biserică sau în societate. Nu este nici un câmp de activitate în care femeia să poată acţiona cu atâta graţie şi demnitate ca în atmosfera din interiorul şi jurul căminului de familie. Acolo poate ea să dovedească ce înseamnă în adevăr „un ajutor potrivit pentru om” prin toate activităţile ei bune îmbrăcate în gingăşie, dragoste şi devotament pentru familie. Căminul este locul cel mai de seamă al femeii. Duhul Sfânt i-a desemnat acest rol când spune că ea este aceea care trebuie „să-şi conducă gospodăria”, dar într-un mod vrednic şi demn ca să nu dea vrăjmaşului nici o pricină de învinuire. Câtă răspundere i s-a încredinţat şi cum trebuie să fie ea ca o regină în casa ei! Şi totuşi, ce a făcut Satan din multe cămine creştine în care soţia şi mama n-au fost la înălţimea chemării şi demnităţii desemnate ei de Duhul Sfânt, iar soţul şi tatăl deasemenea şi-a neglijat sau, vai, chiar a dezertat de la răspunderea şi obligaţia pe care i le impunea rolul pe care i l-a dat Dumnezeu. Şi de aici, jalea şi ruina care se găseşte în multe cămine creştine. Ce tragedie! Şi ei totuşi continuă să meargă la adunare, cântă, se roagă sau au alte activităţi religioase, minţând pe alţii şi minţându-se şi pe ei înşişi. Ce dezonoare pentru Domnul Isus.

Pot fi cazuri excepţionale, ici şi colo, în care o femeie creştină, neavând datorii speciale acasă, să se devoteze lucrării din afară cu un real folos pentru mulţi, dar regula generală stabilită de Dumnezeu pentru femeie, ca loc de activitate, este căminul ei. Acolo poate ea să strălucească şi ca soţie şi ca mamă pentru slava Aceluia care a chemat-o să împlinească acele relaţii sfinte. Acolo se dezvoltă şi se exercită cele mai alese trăsături ale caracterului feminin, trăsături care sunt ruinate şi şterse când îşi părăseşte casa şi intră în domeniul public. În cămin este sfera de activitate în care poată să slujească în deplina încredinţare că este exact acolo unde a aşezat-o Dumnezeu şi unde Cuvântul Lui o îndrumează. C.H.M.

Să nu fim înţeleşi greşit, în rândurile de mai sus nu intenţionăm să micşorăm câtuşi de puţin, rolul şi valoarea femeii în Biserică, în societate şi mai ales în familie. Cuvântul lui Dumcnzeu consacră multe locuri în care sunt scoase în evidenţă femei credincioase şi de valoare şi care au fost folosite şi preţuite de Dumnezeu. Să menţionăm numai câteva şi să ne gândim la istoria lor. Debora, Ana, Rut, Naomi, Estera, Abigail din Vechiul Testament şi Marta şi Maria care iubeau şi slujeau Domnului Isus ca şi multe altele menţionate cu apreciere de apostolul Pavel. Un exemplu vrednic de menţionat este că prima persoană căreia Domnul i s-a arătat după înviere, era o femeie, Maria Magdalena. Dacă şi soţii şi soţiile şi-ar cunoaşte bine locul şi rolul lor în familie, toate căminele creştine ar fi un exemplu şi o binecuvântare.

 

MÂNTUIREA PRIN HRISTOS

Meditaţii zilnice – de Fritz BERGER

 

„Căci trei sunt care mărturisesc (pe pământ) Duhul, apa şi sângele şi aceşti trei sunt una în mărturisirea lor”.

1 Ioan 5:7-8.

Din ceasul pocăinţei, dau mărturie trei precum e scris: „Căci trei sunt care mărturisesc: Duhul, apa şi sângele”. Duhul e amintit înainte de apă şi sânge. Aceasta este important. In I Cor.2:14 este scris: „Dar omul firesc nu primeşte lucrurile Duhului lui Dumnezeu”. Fără Duhul lui Dumnezeu, nu putem recunoaşte izbăvirea. Versetul 11 din I Ioan 5: „Si mărturia este aceasta: Dumnezeu ne-a dat viaţa veşnică şi această viaţă este în Fiul Său.” Nimeni nu ştie ce este în om, în afară de duhul care este în el. Astfel nimeni nu ştie ce este în Dumnezeu decât Duhul lui Dumnezeu. Cel care este născut din Dumnezeu a primit Duhul lui Dumnezeu. Astfel se poate şti că păcatul este iertat şi datoria este plătită. Versetul 8: „Si aceştia trei sunt una…” Ne putem bucura de aceste cuvinte scrise aici. Cel care are iertare, are pace cu Dumnezeu şi în aceia locuieşte Hristos. Este atât de simplu. Mulţi zic că ei au primit iertarea păcatelor, dar nu sunt născuţi din nou. Cât de mulţi oameni au ajuns prin aceasta în necazuri mari. Mulţi ajung în necazuri din cauza unor oameni prea evlavioşi, ajungând într-o stare de frică. Un frate a dat astfel de învăţături că a distrus viaţa lăuntrică a unora care erau născuţi din nou şi care n-au mai avut bucuria dinainte. Versetele 7 şi 8 se citesc împreună. Mulţi numesc iertare, faptul că ţi-ai clarificat trecutul şi că trăieşti acum mai bine. Dar aceasta nu înseamnă iertare. Noi trebuie să avem siguranţa iertării, siguranţa că totul a devenit nou şi că numele nostru este scris în Cartea Vieţii. Astfel putem şti: Suntem pe drumul care duce la viaţă, iar îndoielile sunt înlăturate. Putem fi ispitiţi, dar aceasta nu schimbă cu nimic starea noastră.

 

TEZAURUL PROMISIUNILOR LUI DUMNEZEU

de Charles H. SPURGEON

 

MÂNIA SPRE SLAVA LUI DUMNEZEU

„Omul Te laudă chiar şi în mânia lui, când Te îmbraci cu toată urgia Ta” Psalmul 76.10

Cei răi se lasă duşi de mânie. A răbda această mânie este o parte din lucrarea noastră şi o dovadă că suntem despărţiţi de ei. Dacă am fi din lume, lumea ne-ar iubi. Dar mânia ei contra noastră, nu va face decât să scoată mai mult la iveală slava lui Dumnezeu. Când oamenii în furia lor L-au răstignit pe Fiul lui Dumnezeu, ei au împlinit fără să ştie planul lui Dumnezeu şi în mii de cazuri, planurile lui Dumnezeu se împlinesc prin îndârjirea celor răi. Ei se cred liberi; dar ca şi ocnaşii puşi în lanţuri, ei împlinesc fără să-şi dea seama, hotărârile Celui Atotputernic.

Planurile pe care şi le fac, îi duc la propria lor înfrângere şi mânia lor nu poate să ne facă nici un rău. Ei îşi fac rău lor însuşi şi uneltirile lor se întorc împotriva lor. Fumul care se ridica din rugurile martirilor îi făcea pe oameni să se dezguste şi mai mult de învăţătura papilor.

Domnul nostru ştie cum să pună botniţă şi să lege în lanţuri pe urşi şi cum să stăvilească furia vrăjmaşilor noştri. El face ca morarul care schimbă cursul apei şi nu lasă să treacă prin jgheabul morii decât apa necesară ca să mişte roata morii. Mai bine să cântăm decât să suspinăm. Chiar atunci când vântul suflă şi mugeşte, să nu ne temem de nimic, căci Domnul îl cârmuieşte cum vrea El.

 

DOMNUL ESTE APROAPE!

Calendar Biblic

 

Iov… era fără prihană şi curat în suflet, şi se abătea de la rău. Iov 1.1

Această mărturie nu a dat-o un om ci însuşi Dumnezeu. Oamenii şi părerile lor sunt foarte variate. Pe omul pe care îl simpatizează, cu care are adânci legături de prietenie, sau îi este rudă, îl caracterizează în cuvinte alese, pe când pe unul mai îndepărtat sau pe duşmani îi caracterizează cu cuvinte fără preţ. Omul vede numai exteriorul şi se lasă influenţat sau orbit. Pătrunderea în inimă nu îi este îngăduită. La Dumnezeu este cu totul altfel, El vede totul. În faţa Lui fiecare om este o carte deschisă. Dumnezeu s-a uitat şi în inima lui Iov şi a putut să dea mărturia de mai sus. Iov era fără prihană şi trăia în temere de Dumnezeu. El ştia că Dumnezeu îl vede, chiar dacă oamenii nu-l văd şi de aceea evita răul. Totuşi Dumnezeu l-a trecut prin încercări şi durere cu scopul de a curaţi orice colţişor al inimii lui de dreptatea proprie. Prin aceste dureri şi întristări a fost adus în starea de a se închina lui Dumnezeu în praf şi cenuşă. El capitulează în faţa lui Dumnezeu şi apoi este binecuvântat în mod deosebit.

În ochii lui Dumnezeu fiecare om este un păcătos. Dumnezeu ne trimite adesea întristări, necazuri şi dureri, nu ca să ne pedepsească, ci ca să ne aducă în stare să recunoaştem greşelile vieţii noastre în faţa Lui ca astfel capitulând să-L primim pe Domnul Isus ca pe Mântuitorul nostru. Când Dumnezeu a realizat această lucrare în noi, atunci poate să ne binecuvânteze.

Stimate cititor, te-ai întrebat vreodată cum te caracterizează Dumnezeu? În Cuvântul Său, în Biblie, vei găsi mărturia Lui pentru orice om. Ea este că „toţi au păcătuit şi sunt lipsiţi de slava lui Dumnezeu” (Rom. 3.23).Încrede-te chiar acum în acest scump Mântuitor care vrea să-ţi dea viaţa veşnică în dar şi astfel vei deveni un om nou, fără prihană şi curat la suflet.

 

BĂTÎND LA UȘA LUI DUMNEZEU

de Oswald CHAMBERS

 

Doamne, scriu „Disciplina rugăciunii”; sensibilizează-mă şi inspiră-mă şi fă această broşură să fie tot ce doreşti Tu să fie.

MEDITAŢII ZILNICE

de Wim MALGO

 

«Cine eşti tu, omule, ca să răspunzi împotriva lui Dumnezeu? Nu cumva vasul de lut va zice celui ce l-a făcut: „Pentru ce m-ai făcut aşa?”» ROMANI 9,20

Acest verset ne spune că este arogant din partea noastră să-L chestionăm pe Dumnezeul cel Viu cu privire la absolut orice lucru. Există în întreaga istorie a lumii numai un singur «de ce» justificat: acela pe care Domnul Isus l-a strigat pe cruce; «Dumnezeul Meu, Dumnezeul Meu, pentru ce M-ai părăsit?» (Matei 27,46). Există taine şi acţiuni ale lui Dumnezeu pe care noi, oamenii, cu capacitatea noastră limitată de înţelegere nu le-am putea pricepe niciodată. Nu ne-ar ajunge toată eternitatea să cunoaştem pe deplin Fiinţa Sa. Prin înţelepciunea noastră limitată şi pervertită de păcat nu vom reuşi niciodată să II înţelegem pe Dumnezeu. Dar exact din acest motiv mesajul Evanghelia este atât de preţios: Dumnezeu-Tatăl L-a trimis pe Isus pe pământ să fie Mântuitorul nostru, iar El a spus: «Cine M-a văzut pe Mine, L-a văzut pe Tatăl» (loan 14,9). Prin Isus ni s-a dăruit posibilitatea biruinţei şi a cunoaşterii Dumnezeului celui Viu: «Dar mulţumiri fie aduse lui Dumnezeu, care ne dă biruinţa prin Domnul nostru Isus Cristos!» (1 Cor. 15,57).

 

MEDITAŢII PENTRU FIECARE ZI A ANULUI

de Charles H. SPURGEON

Dimineaţa şi Seara

Dimineața

Vă rog fierbinte, fiice ale Ierusalimului, dacă găsiţi pe iubitul meu, ce-i veţi spune?… Că sunt bolnavă de dragoste.

Cântarea Cântărilor 5:8

Aceasta este declaraţia credinciosului care tânjeşte după Isus; el este bolnav după Domnul său. Sufletele milostive nu se simt în largul lor decât în tovărăşia lui Christos, fiindcă, dacă se îndepărtează de El, îşi pierd pacea. Cu cât sunt mai aproape de El, cu atât sunt mai aproape de pacea cerului; cu cât sunt mai aproape de El, cu atât mai plină le este inima, nu numai de pace, ci şi de viaţă, putere şi bucurie, fiindcă toate acestea depind de comuniunea constantă cu Isus. Ceea ce este soarele pentru zi, ceea ce este luna pentru noapte, ceea ce este roua pentru flori, aceea este şi Christos pentru noi. Ceea ce este pâinea pentru cel flămând, îmbrăcămintea pentru cel gol, umbra unei stânci pentru călătorul în deşert, aceea este Isus Christos pentru noi; de aceea, dacă suntem departe de El, nu este de mirare că sufletele noastre vor striga cu vorbele Cântării: „vă rog fierbinte, fiice ale Ierusalimului, dacă găsiţi pe iubitul meu, ce-i veţi Spune?… Că sunt bolnavă de dragoste”: Această nevoie de Isus are o urmare binecuvântată: „ferice de cei flămânzi şi însetaţi după neprihănire” (Matei 5:6). Extrem de binecuvântaţi, deci, sunt aceia care însetează după Cel Neprihănit. Binecuvântată este foamea, de vreme ce vine de la Dumnezeu. Dacă nu aş avea binecuvântarea de a fi săturat, aş căuta aceeaşi binecuvântare în toate lucrurile, până aş fi umplut cu Isus. Dacă nu m-aş hrăni cu Isus, aş sta la uşa cerului flămând şi însetat după El. Există o binecuvântare în această foame, de vreme ce ne conduce la fericirtea Domnului. Dar binecuvântarea implică o făgăduinţă. Dacă Christos ne face să tânjim după El, tot El va sătura această foame; şi atunci când va veni la noi, aşa cum doreşte, va fi nespus de frumos!

Seara

Bogăţiile nepătrunse ale lui Christos. Efeseni 3:8

Domnul meu are bogăţii care depăşesc socotelile aritmeticii, măsurătorile raţiunii, visele imaginaţiei şi elocvenţa cuvintelor. Ele sunt „nepătrunse. Poţi să le priveşti, să le studiezi, şi să le cântăreşti, însă Isus este un Mântuitor mai mare decât crezi tu în gândurile tale cele mai îndrăzneţe. Domnul meu este mai dispus să te ierte decât eşti tu să păcătuieşti, mai pregătit să uite decât eşti tu să greşeşti. Stăpânul meu este mai dornic să-ţi împlinească nevoile, decât eşti tu gata să le recunoşti. Nu tolera niciodată gânduri josnice despre Domnul Isus. Când îi pui o coroană pe cap, îl încununezi cu argint, iar El merită numai aur. Stăpânul meu are bogăţii de fericire pe care le pune la dispoziţia ta acum. El te poate paşte în păşuni verzi, şi te poate duce la ape de odihnă. Nu există nici o muzică care să se compare cu muzica fluierului Său, atunci când El este Păstorul şi tu eşti oaia, şi când te odihneşti la picioarele Sale. Nu există o altă dragoste ca a Lui; nici pământul nici cerul nu o pot măsura. Să-L cunoşti pe Christos şi să fii „găsit în El” (Filipeni 3:9) -aceasta este viaţă, bucurie, „bucate grase si miezoase” (Psalmi 63:5), „ospăţ de vinuri vechi ţi limpezite” (Isaia 25:6)! Stăpânul meu nu-şi tratează slujitorii într-un mod zgârcit. El le dă ceea ce un rege dă altui rege. El le dă două ceruri — un cer aici, slujindu-L pe El, şi un cer sus, bucurându-ne de El pentru totdeauna. „Bogăţiile nepătrunse” ale lui Isus vor fi mai bine cunoscute în veşnicie. El îţi va da tot ce ai nevoie în drum spre ceruri. Locul tău de apărare va fi întărit cu stânci; pâinea îţi va fi asigurată, şi apa nu-ţi va lipsi (Isaia 33:16). Acolo vei auzi cântările celor care au biruit şi strigătele celor care se ospătează, şi ÎI veţi vedea faţă în faţă pe Cel prea iubit. „Bogăţiile nepătrunse ale lui Christos!” Aceasta este melodia muzicienilor de pe pământ şi cântecul harpelor din ceruri. Doamne, învaţă-ne tot mai mult despre Isus, şi noi vom spune şi altora vestea cea bună.

 

IZVOARE IN DEŞERT

 

Ceilalţi să se aşeze unii pe scânduri, iar alţii pe frânturi de corabie, şi aşa s-a făcut că au ajuns toţi teferi la uscat. Fapte 27:44

Povestea miraculoasă a călătoriei lui Pavel la Roma, cu încercările şi biruinţele ei, este un exemplu minunat de lumină şi întuneric în călătoria credinţei unei vieţi umane. Şi cea mai remarcabilă parte a călătoriei o reprezintă locurile dificile şi strâmte care se împletesc cu extraordinara providenţă şi intervenţie a lui Dumnezeu.

Există o concepţie greşită foarte răspândită care susţine că umblarea în credinţă a creştinului este presărată cu flori şi că atunci când intervine Dumnezeu în vieţile oamenilor Săi, El face aceasta într-un fel atât de minunat ca să ne ridice întotdeauna şi să ne scoată din împrejurările noastre dificile. În realitate, însă, experienţa reală este exact inversă. Şi mesajul Bibliei este unul în care alternează încercările cu biruinţele în viaţa unui „nor aşa de mare de martori” (Evrei 12:1), a fiecăruia de la Abel până la ultimul martir.Pavel, mai mult decât oricine altcineva, este un exemplu de cât de mult poate să sufere un copil de Dumnezeu fără să fie înfrânt sau zdrobit în duh. Din cauza mărturiei lui pe care a dat-o în Damasc, a fost urmărit de persecutori ca să fie omorât şi a fost forţat să fugă ca să-şi scape viaţa. Totuşi nu vedem nici un car ceresc, în mijlocul fulgerelor de foc, care să coboare şi să-l salveze pe sfântul apostol din mâna vrăjmaşilor săi. Dumnezeu însă a lucrat o cale simplă de scăpare pentru Pavel: „Într-o noapte, ucenicii l-au luat şi l-au coborât prin zid, dându-l jos într-o coşniţă” (Fapte 9:25). Da, a fost într-o coşniţă de haine vechi, ca un maldăr de lenjerie murdară sau de articole de băcănie. Slujitorul Domnului Isus Hristos a fost coborât de la o fereastră prin zidul Damascului, şi într-un mod umil a scăpat de ura duşmanilor săi.

Mai târziu îl găsim stând luni de zile în temniţe singuratice, vorbind despre „vegheri” şi „posturi” (2 Cor. 6:5), despre prietenii care l-au părăsit şi despre bătăile brutale şi umilitoare. Şi chiar după ce Dumnezeu i-a promis că-l va elibera, îl vedem părăsit zile întregi, aruncat încoace şi încolo de valurile unei mări furtunoase şi silit să protejeze un navigator trădător. Şi în sfârşit, când vine eliberarea lui, nu vine printr-o corabie cerească navighând din ceruri ca să salveze acest ilustru prizonier. Şi de asemenea nu este nici un înger care să vină umblând pe ape şi să potolească marea înfuriată. Nu este nici un semn supranatural al măreţiei eminente, pentru că un om trebuie să apuce o bucată de catarg ca să supravieţuiască, altul un lemn plutitor, altul un mic fragment din corabia avariată, şi altul este nevoit să înoate ca să-şi scape viaţa.

În această povestire, găsim modelul lui Dumnezeu şi pentru vieţile noastre. Ea se doreşte a fi o veste bună pentru cei care trăiesc în această lume cotidiană în împrejurări obişnuite şi care se confruntă cu mii de situaţii obişnuite, care trebuie să fie rezolvate prin mijloace cu totul obişnuite.

Promisiunile lui Dumnezeu şi providenţa Lui nu ne ridică din lumea bunului simţ şi a încercărilor de fiecare zi, pentru că tocmai prin aceste lucruri este desăvârşită credinţa noastră. Şi tocmai în această lume Îi place lui Dumnezeu să împletească firele aurii ale dragostei Sale cu firele răsucite şi întortocheate ale experienţelor noastre comune de fiecare zi.

din Locuri grele pe calea credinţei

 

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

Volumul III

 

Matei 25.14-30

    Parabola celor zece fecioare se referea la aşteptarea Domnului. Cea a talanţilor va privi latura slujirii. Viaţa creştinului, după întoarcerea la Dumnezeu, are două caracteristici: „să slujiţi unui Dumnezeu viu şi adevărat şi să aşteptaţi din ceruri pe Fiul Său” (1 Tesaloniceni 1.9,10). A aştepta nu înseamnă nicidecum a nu face nimic până la venirea Lui, ci fiecare răscumpărat are privilegiul de a putea lucra pentru El. În acest scop, fiecare a primit un anumit număr de talanţi pe care are răspunderea de a-i valorifica: sănătate, memorie, inteligenţă, timp liber, bunuri materiale… Mai presus de toate însă, el are Cuvântul divin împreună cu cunoştinţa care decurge din acesta (1 Corinteni 2.12).

    Dragi prieteni, chiar dacă suntem mântuiţi, putem totuşi să ne asemănăm, mai mult sau mai puţin, cu robul cel rău. Suntem noi siguri că n-am lucrat într-un mod egoist, leneş sau în alt fel necinstit, îngropând unul sau altul dintre aceşti talanţi care-I aparţin Domnului? Cum anume îi vom da noi socoteală când va veni? Ne va putea El face să intrăm în bucuria Sa, cea a lucrării împlinite şi a dragostei satisfăcute, bucurie care îi era şi Lui „pusă înainte” (Evrei 12.2)? Răsplata este aceeaşi pentru primii doi robi, şi aceasta pentru că Domnul pune preţ nu pe rezultatele cantitative (întotdeauna „puţine lucruri”), ci pe credincioşie.

 

PÂINEA CEA DE TOATE ZILELE

 

Text: Coloseni 3:1-10    

NESTĂPÂNIREA DE SINE

Un om iute la mânie stârneşte certuri, dar cine este încet la mânie potoleşte neînţelegerile.     Proverbe 15:18

Mânia este un vânt rece care curând stinge candela raţiunii şi abunei judecăţi. Când planurile ne sunt zădărnicite sau suntemtrataţi urât, ne putem pierde cumpătul şi putem deveni defensivi. Aceasta ne va împinge să facem sau să spunem lucruri pe care le vom regreta. Nimica bun nu poate fi realizat prin mânia scăpată de sub control. Izbucnirile nu fac altceva decât să creeze noi lupte şi amărăciuni.

O legendă antică spune că Hercule a fost iritat de un animal cu o înfăţişare ciudată care-i stătea ameninţător în cale. In furia lui l-a lovit cu ciomagul. In timp ce mergea mai departe, a întâlnit mereu, mereu aceeaşi creatură de mai multe ori, şi de fiecare dată era tot mai mare şi mai fioroasă decât înainte. In sfârşit un „mesager ceresc” a apărut şi l-a avertizat pe Hercule să se oprească din atacurile sale mânioase, spunând: „Monstrul este Vrajba şi tu o stârneşti. Las-o în pace şi ea se va reduce şi va înceta să te deranjeze”. Mânia păcătoasă poate repede să ducă la situaţii care să nu mai poată fi stăpânite.

Scriitorul Proverbelor ne avertizează să ne ţinem mânia sub control şi să evităm conflictul. Cu ajutorul lui Dumnezeu, putem face pace cu cei ce ne sunt împotrivitori. Dacă dorim binecuvântările Domnului peste vieţile noastre, trebuie să învăţăm să ne stăpânim mânia. Dacă nu o vom face, vom stârni vrajba ca şi Hercule şi vom face problemele şi mai grele. Noi avem Duhul Sfânt şi El ne va ajuta să rămânem calmi şi să devenim ca Isus. El nu S-a răzbunat când duşmanii L-au împroşcat cu insulte.H.G.B.

Ţi-ai ieşit din fire, spui?
Dar e drept să zici oricui
Că mai bine se cădea
Nici să nu fi fost în ea.     Anonim

Cei care sar în sus la mânie aterizează întotdeauna greşit

 

DOMNUL ESTE APROAPE – GBV

http://www.gbv.ro/meditatii-zilnice/domnul-este-aproape

 

Deoarece carnea pofteşte împotriva Duhului și Duhul împotriva cărnii; și acestea se împotrivesc unul altuia.    Galateni 5.17

Câtă vreme se va afla în acest trup, credinciosul va avea păcatul în el, fiind mereu în pericolul de a comite lucruri rele. El este în siguranță doar dacă își simte slăbiciunea și dacă umblă în dependență de Dumnezeu. Dacă ar zice că nu poate să nu păcătuiască, ar tăgădui pe Duhul lui Dumnezeu, care locuiește în el și care este puterea lui pentru o viață sfântă. Dacă ar zice că este sfânt sau spiritual și, în inima sa, ar crede că este așa prin sine însuși, atunci eul este la lucru întrun fel diferit și cu mult mai periculos, tăgăduind faptul că doar Duhul lui Dumnezeu este Acela care poate produce sfințenia și spiritualitatea. Primul caz înseamnă necredință în Dumnezeu, în timp ce al doilea înseamnă credință în eu.

Există un conflict constant în copilul lui Dumnezeu, iar Duhul acționează continuu pentru restrângerea răului și pentru promovarea binelui. Duhul Se împotrivește cărnii. Duhul locuiește în noi, iar în carnea noastră nu locuiește nimic bun. Am fost chemați la libertate, să fim liberi înaintea lui Dumnezeu și să nu ne mulțumim cu a ceda poftelor și dorințelor proprii. Această libertate trebuie folosită pentru Dumnezeu; cărnii nui trebuie îngăduit săl așeze pe credincios din nou sub ritualuri religioase sau sub lege, nici săși urmeze pornirile rele; libertatea trebuie folosită pentru a sluji.

Libertatea divină este marcată de umilință și de sfințenie, de pace și de bucurie. Carnea, în mândria ei, spune că poate trăi pentru Dumnezeu prin ținerea legii și prin ritualuri religioase; sau, pentru ași împlini poftele, spune că are siguranța mântuirii și că poate trăi cum vrea. Viața nouă pe care nea dăruito Dumnezeu nu are înclinație către niciuna dintre aceste două extreme, iar Duhul lui Dumnezeu Se împotrivește lor în egală măsură.

H. F. Witherby

 

SĂMÂNȚA BUNĂ

http://www.gbv.ro/meditatii-zilnice/samanta-buna

 

Isus i-a auzit și le-a zis: „Nu cei sănătoși au trebuință de doctor, ci cei bolnavi” Matei 9.12

Medicament respins

– Fetița dumneavoastră este grav bolnavă, spuse medicul luând o sticluță cu medicamente, pe care i-o dădu mamei. Este singurul medicament care o poate ajuta pe fiica dumneavoastră, dar trebuie să-i dați din acesta toată noaptea, exact după prescripții!

Medicul reveni a doua zi dimineața. Plângând, mama îl conduse pe medic la patul copilei ei. Medicul observă îngrozit că fetița murise. Privi câtva timp copila moartă. Atunci văzu pe noptieră medicamentul prescris de el; acesta era neatins! Se întoarse spre mamă:

– Nu ați înțeles ce v-am spus aseară? Nu am spus destul de clar că trebuie să-i dați fiicei medicamentul? Acesta ar fi salvat cu siguranță viața copilei.

Mama a răspuns plângând:

– Ah, după ce ați plecat, a venit vecina noastră. Ea mi-a povestit că și fiica ei a avut această boală și că are un medicament care ajută foarte bine. Astfel am luat acel medicament și am dat deoparte medicamentul de la dumneavoastră. O, dacă aș fi ascultat…!

Medicul părăsi tăcut și cu inima îndurerată casa aceea de jale.

 

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

www.fundatiaseer.ro

DĂ ZECIUIALĂ LUI DUMNEZEU (3)

„De nimic nu duc lipsă cei ce se tem de El” (Psalmul 34:9)

Când vine vorba despre dărnicie, distingem trei categorii de oameni: Tipul cremene sau împietrit, tipul burete sau sugativa și tipul fagure de miere. Ca să obții ceva de la tipul cremene, trebuie să dai cu barosul și s-ar putea să primești doar „scântei”! Ca să obții ceva de la tipul burete trebuie să-l storci si s-ar putea să picure. Dar, de la cel de tipul fagure de miere pur si simplu dă peste si se revarsă.

Așadar ce fel de om ești tu in materie de dărnicie? Psalmistul scrie: „Gustați și vedeți ce bun este Domnu!! Ferice de omul care se încrede în El! Căci de nimic nu duc lipsă cei ce se tem de El! (v. 8-9). A da zeciuiala este un act al închinării. Din cele 118 ore în care ești treaz într-o săptămâna, aproape jumătate au de-a face cu câștigarea banilor. Deci, când te duci la Casa Domnului în Ziua Domnului, când iei parte la Masa Domnului si pui zeciuiala Domnului în visteria Domnului, faci un act de profundă închinare.

Să fim clar înțeleși: un Dumnezeu care pavează străzile cerului cu aur nu va da faliment pentru că tu nu-i dai zeciuiala din venitul tău. Dar ia aminte la următoarea fraza! Pe cupola unei biserici a apărut o inscripție: „Dați Domnului zeciuială proporțional cu venitul vostru, ca Domnul să nu se mânie pe voi si să vă dea un venit proporțional cu zeciuiala voastră. Actul zeciuielii nu se reduce la zeciuială; el are de-a face cu cel care dă zeciuiala. Nu se reduce la bani; el are de-a face cu bărbatul sau femeia care dăruiește

Nu se reduce ia posesiuni; ci are de-a face cu posesorul.

Compozitorul Issac Watts a spus: „Chiar de-as avea întreaga lume ca Lui sa i-o pot dărui, ea ar fi mult prea puțin. Măreața Lui dragoste divină pretinde sufletul meu, viața mea, tot ce-i al meu”.

Post Navigation

%d blogeri au apreciat asta: