Mana Zilnica

Mana Zilnica

Archive for the month “iulie, 2016”

31 Iulie 2016

TOTUL PENTRU GLORIA LUI

de Oswald CHAMBERS

Până când eşti cu totul al Lui

Fie ca răbdarea voastră să fie un produs finit, pentru ca să fiţi desăvârşiţi, întregi, fără nici un defect. lacov 1:4

În cazul multora dintre noi, lucrurile sunt în ordine în ansamblu, dar există unele domenii în care suntem neglijenţi. Nu este vorba de păcat, ci de rămăşiţe ale vieţii noastre carnale care ne pot face neglijenţi. Neglijenţa este o insultă la adresa Duhului Sfânt. Nu trebuie să fim neglijenţi în nici o privinţă: nici în modul în care mâncăm sau bem, nici în modul cum ne închinăm lui Dumnezeu. Nu numai relaţia noastră cu Dumnezeu, ci şi expresia exterioară a acestei relaţii trebuie să fie corectă. In final Dumnezeu nu va scăpa nimic din vedere; fiecare detaliu este sub privirea Lui. În nenumărate moduri Dumnezeu ne va întoarce la acelaşi punct mereu şi mereu. El nu oboseşte să ne întoarcă în acelaşi loc până când învăţăm lecţia, deoarece El lucrează la realizarea produsului finit. Poate fi vorba de impulsivitate – in repetate rânduri, cu cea mai tenace răbdare, Dumnezeu ne întoarce la acest punct. Sau poate fi vorba de o atitudine distrată a minţii noastre sau de un spirit de independenţă din natura noastră. Dumnezeu încearcă să ne arate acel lucru din viaţa noastră care nu este în întregime corect.

În studiile noastre am discutat despre adevărul revelat al Răscumpărării lui Dumnezeu şi inimile noastre sunt complet îndreptate spre El; minunata Lui lucrare din noi ne face cunoscut că, în ansamblu, suntem într-o stare bună înaintea Lui. Acum, ne spune Duhul prin apostolul lacov: „Lăsaţi ca răbdarea voastră să devină un produs finit”. Ai grijă să nu fii neglijent în lucrurile mărunte ale vieţii spunând: „O, pentru moment e de ajuns!” Oricare ar fi problema. Dumnezeu ne-o va arăta cu perseverenţă până când vom fi cu totul ai Lui.

MANA DE DIMINEAŢĂ

„Rugaţi-vă prin Duhul Sfânt.” Iuda 20

Când Moise îşi lăsa mâinile în jos, toată armata lui Israel era învinsă; când şi le ridica, ea era biruitoare. Când Biserica era unită ca să se roage pentru Petru, Dumnezeu a făcut minunea şi l-a scos din închisoare. In toată Biblia avem dovada că Dumnezeu aude rugăciunea copiilor Săi şi le răspunde. Şi nu numai că El ascultă, dar El aşteaptă ca să venim la El că să-I adresăm tot felul de rugăciuni şi cereri, după nevoile pe care le avem. Caracterizează rugăciunea viaţa noastră de credincios ?

La Ghetsimani ucenicii dormeau în loc să vegheze şi să se roage cu Domnul. Şi venind la ei, le spune: „Ce, un ceas n-aţi putut să vegheaţi împreună cu Mine ?” De câte ori ar putea să ne reproşeze şi nouă acelaşi lucru! Un ceas, ce este aceasta în faţa suferinţelor omenirii şi a durerii şi nenorocirilor ei profunde? Şi totuşi cu greu punem deoparte o oră pentru El! Ne este mult mai uşor să participăm la vreo activitate care, chiar dacă nu este vinovată în ea însăşi, nu însemnează însă nimic pentru Dumnezeu. Ba putem să consumăm mai mult decât o oră pentru activităţi religioase în loc să veghem un ceas împreună cu El. O, această sfântă asociere „împreună cu El.” Câte nevoi, sunt în jurul nostru! Suflete care merg cu grămada spre pierzare, spitalele pline de bolnavi, suferinţe de tot felul, fizice şi sufleteşti, un viitor întunecos şi ameninţător, iată numai câteva din multe pricini care reclamă cu stăruinţă rugăciunile noastre. Când ne vom uita pe noi înşine şi vom trece dincolo de orizontul mărginit şi egoist al rugăciunilor noastre? Una din legile Duhului de viaţă este că trebuie să ne rugăm unii pentru alţii. Dar motivul pentru care ne rugăm atât de puţin este pentru că nu iubim. O rugăciune care nu este născută din iubire pentru alţii, nu este decât o formă goală. Fiind prea ocupaţi de noi înşine, am devenit insensibili la nevoile altora şi apoi dacă îi judecăm şi îi criticăm pe oamneni ne este imposibil să ne mai rugăm pentru ei. Câte lucruri ar avea Domnul Isus să osândească şi să critice în noi, şi totuşi El în fiecare zi, fără excepţie, mijloceşte pentru noi. Chiar dacă, am avea motiv să ne plângem de fraţii sau surorile noastre, îi privim cu totul diferit când suntem pe genunchi. Şi însuşi faptul că ne rugăm pentru ei, ne ajută mult ca să-i iubim.Dumnezeu să ne izbăvească de rugăciunile anemice, formale fără putere, fiindcă sunt fără dragoste şi să ne dea numai rugăciunea aceea care este inspirată de Duhul Sfânt aşa cum ne spune şi textul nostru. Dar să nu uităm că nu trebuie să-L întristăm ca să poată „să mijlocească pentru noi cu suspine negrăite.” – Romani 8:26

MÂNTUIREA PRIN HRISTOS

Meditaţii zilnice – de Fritz BERGER

„M-am uitat şi împrejurul scaunului de
domnie, în jurul făpturilor vii şi în jurul bătrânilor, am auzit glasul multor îngeri. Numărul lor era de zece mii de ori zece mii şi mii de mii”. Apoc, 5:11.

Îngerii, după Scriptură, sunt duhuri slujitoare, trimişi pentru a servi celor ce vor moşteni viaţa veşnică. Fiecare copil are un înger păzitor, iar noi care suntem „împăraţi şi preoţi”, conform versetului 10, îi avem ca slujitori. Îngerii sunt ascultători de poruncile lui Dumnezeu. Acest lucru este foarte important pentru Biserică pentrucă şi Satan are îngerii lui pe care îi trimite pentru a lucra la inima acelora care nu au primit Evanghelia. Scopul acestora este ca oamenii să nu asculte de glasul lui Dumnezeu; ei fac tot posibilul ca oamenii să doarmă sau să găsească altă preocupare, să fie cu gândurile în altă parte, pentru ca nu cumva să se întoarcă la Dumnezeu şi să ajungă la mântuire. Ce diferenţă mare este între aceştia şi cei răscumpăraţi din starea de păcat, prin credinţa în Domnul Isus, care sunt făcuţi „împăraţi şi preoţi”. Aceştia pot cânta: „Tu Doamne, ne-ai mântuit prin sângele Tău”. Pentrucă sunt făcuţi părtaşi slavei lui Hristos. Mai demult îmi doream să fiu un înger dar acum îmi dau seama că în starea de copil al lui Dumnezeu, sunt mult mai câştigat. Îngerii nu sunt moştenitori ai lui Dumnezeu. Dar în calitate de copil poţi fi moştenitor al lui Dumnezeu şi împreună moştenitor cu Hristos. Nici nu se poate exprima ce înseamnă faptul că îl avem pe Dumnezeu ca Tată. Ieri am învăţat despre fiinţele cereşti, care cântau cântări de slavă Mielului pentru lucrarea săvârşită. Să ne alăturăm şi noi acestora, lăudând pe Dumnezeu, Tatăl şi Mielul, căci se cuvine să aducem slavă şi mărire în veci de veci.

TEZAURUL PROMISIUNILOR LUI DUMNEZEU

de Charles H. SPURGEON

O CHEMARE, O IZBĂVIRE

Cheamă-Mă în ziua necazului, şi Eu te voi izbăvi, iar tu Mă vei proslăvi! Psalmul 50.15

Iată într-adevăr o făgăduinţă. Ea este pentru cazurile urgente: „în ziua necazului”. Într-o astfel de zi se face întuneric în mijlocul zilei şi fiecare oră care vine este mai întunecoasă decât aceea care a trecut. Să ne amintim atunci de aceste cuvinte care ni s-au spus anume ca să ne sprijinească în zilele noastre înnorate.Ce îndemn plăcut şi plin de înţelegere: „Cheamă-Mă”. N-ar trebui să avem nevoie de această înştiinţare; a ne ruga ar trebui să fie o obişnuinţă permanentă şi de fiecare zi. Ce îndurare că avem libertate să-L chemăm pe Dumnezeu! Ce înţelepciune să folosim bine această îndurare! Este o nebunie să alergăm la oameni când Domnul ne cheamă să-I aducem Lui însuşi necazurile noastre. Să nu şovăim deci ca să facem acest lucru. Avem aici o făgăduinţă care ne dă curaj: „Te voi izbăvi”. Oricare ar fi greutatea sau nevoia, Domnul nu face nici o deosebire, dar făgăduieşte o izbăvire întreagă, sigură şi fericită. El va împlini, El însuşi, această izbăvire, cu mâna Sa. Să credem acest lucru; Dumnezeu preţuieşte credinţa.

Şi la sfârşit, iată rezultatul: „tu mă vei proslăvi”. Ah, să facem acest lucru cu prisosinţă. Când El ne va fi izbăvit, îl vom lăuda cu glas tare. Şi cum este sigur, că El ne va izbăvi, să-L lăudăm chiar de acum.

DOMNUL ESTE APROAPE!

Calendar Biblic

Pentru că dragostea lui DUMNEZEU a fost turnată în inimile noastre prin DUHUL SFÂNT, care ne-a fost dat.

Rom. 5,5.

Ce lucru minunat! Dragostea lui Dumnezeu a fost turnată în inima noastră, prin Duhul Sfânt -a treia Persoană dumnezeiască care şi-a făcut locuinţa în cei credincioşi. Această dragoste nu ni se poate destăinui până când nu ne era prezentată înaintea ochilor noştrii lucrarea de mântuire. În ce măsură cuprinde un credincios acest adevăr este o altă latură, dar pentru toţi credincioşii este o lucrare de neclintit. De aceea nădejdea aceasta nu înşală. Dar dragostea lui Dumnezeu nu este numai turnată în inimile noastre pentru a fi gustată din plin de noi, ci ea a fost arătată şi afară de noi, când eram fără putere şi fără Dumnezeu. „Căci pe când eram noi încă fără putere, Hristos, la vremea cuvenită a murit pentru cei nelegiuiţi.” Numai pe această temelie a fost posibilă turnarea dragostei de către Dumnezeu în inimile noastre. Da, curăţia şi desăvârşirea acestei dragoste a fost arătată în chip desăvârşit în Domnul Isus. Acum când am intrat în stăpânirea acestei iubiri dumnezeieşti să lucrăm prin har faţă de toţi sfinţii. Numai aşa putem fi o mărturie pentru Domnul nostru. El a iubit pe Tatăl cu o iubire desăvârşită. Cu o asemenea dragoste a iubit şi Adunarea, dându-Se la moarte pentru ea. Ce este înţelepciunea oamenilor în comparaţie cu dragostea lui Dumnezeu? Nimic decât ce este ceaţa deasă şi rece faţă de căldura şi de viaţa care vine de la Soare. Ce minunat este Dumnezeul nostru! De aceea să-I aducem toată cinstea şi adorarea.Mare însemnătate are jertfa de pe cruce a Domnului Isus Hristos pentru pământ, pentru cer şi pentru toată creaţia lui Dumnezeu! Ea este centrul gândurilor şi sfaturilor lui Dumnezeu, împăcând între ele toate însuşirile lui Dumnezeu. Ea păstrează slava lui Dumnezeu şi pacea păcătosului. Pe ea se vede săpat cuvântul: „Slavă lui Dumnezeu în cele prea înalte şi pe pământ pace, între oamenii plăcuţi Lui.”

BĂTÎND LA UȘA LUI DUMNEZEU

de Oswald CHAMBERS

O, Doamne, sufletul meu trăieşte înaintea Ta în adorare pentru harul Tău măreţ pe care l-ai revărsat peste mine, astfel încât ochii mei văd şi urechile mele aud şi inima mea înţelege căile Tale în spatele tuturor împrejurărilor.

MEDITAŢII ZILNICE

de Wim MALGO

«Dimpotrivă, Dumnezeu să fie găsit adevărat şi toţi oamenii să fie găsiţi mincinoşi …» ROMANI 3,4

Acesta este un cuvânt aspru. Când un copil se naşte, se spune că «a văzut lumina lumii». în realitate însă copilul vede starea păcătoasă a lumii. Lumina pe care o radiază oamenii este o lumină falsă, păcătoasă. Numai cine trăieşte în Isus Cristos are «lumina» şi el însuşi este o lumină pentru toţi cei din jur; atunci nu se fac greşeli. Dacă mergi cu maşina în întuneric şi vezi brusc stâlpii albi de pe marginea drumului, nu înseamnă că totul e clar. Cineva mi-a spus odată în timp ce conducea: «Ce bine luminează stâlpii». Eu i-am răspuns: «Nu, asta e numai reflecţia. Stâlpii luminează numai atât timp cât farurile maşinii sunt îndreptate spre ei». Ciudat, dar şi şocant în acelaşi timp, câţi credincioşi luminează numai dacă reflectă lumina altora! Acesta este motivul eşecului spiritual al multora care cred cu adevărat în Dumnezeu, dar, cu timpul devin tot mai delăsători. De ce se întâmplă oare acest lucru? Pentru că oamenii aceştia nu au o relaţie adevărată, vie cu Isus Cristos. Dacă ai ajuns să te bazezi pe experienţele şi trăirile altor credincioşi, atunci cu siguranţă eşti în întuneric. Oare nu cumva aici este problema ta? Uită-te la Isus şi lasă ca lumina şi harul Său să te conducă. Încredinţează-ţi viaţa în mâna Domnului!

MEDITAŢII PENTRU FIECARE ZI A ANULUI

de Charles H. SPURGEON

Dimineaţa şi Seara

Dimineaţa

Eu în ei. Ioan 17:23

Dacă astfel este uniunea care există între sufletele noastre şi persoana Domnului, cât de adânc şi larg este canalul comuniunii! Acesta nu este o conductă îngustă prin care îşi croieşte drum un pârâiaş. Este un canal de o incredibilă adâncime şi lăţime, prin care poate curge un mare volum de apă vie. Iată, El a aşezat o uşă deschisă înaintea noastră; să nu ezităm să intrăm. Această cetate a comuniunii are multe porţi de mărgărit. Fiecare poartă este dintr-un singur mărgărit şi stă larg deschisă ca să putem intra, asigurându-ne că suntem bine-veniţi. Dacă nu ar fi decât o deschizătură îngustă prin care să vorbim cu Isus, ar fi un mare privilegiu să auzim un cuvânt de prietenie prin poarta îngustă. Cât de binecuvântaţi suntem să avem o asemenea intrare! Dacă Domnul Isus ar fi departe de noi, cu multe mări furtunoase între noi, am fi tânjit să trimitem un mesager la El să-I ducă dragostea noastră şi să ne aducă veşti de la casa Tatălui. Dar observă bunătatea Lui: El şi-a construit casa lângă uşa noastră; ba, chiar mai mult, El locuieşte cu noi şi se adăposteşte în bietele noastre inimi umile, ca să poată avea o legătură permanentă cu noi. O, ce nebuni trebuie să fim, să nu vrem să trăim în comuniune cu El! Când drumul este lung, Meticulos şi dificil, nu trebuie să ne mirăm că prietenii se întâlnesc rar, dar dacă locuiesc împreună, îl va uita Ionatan pe David? O soţie poate să îndure să nu vorbească cu soţul multe zile dacă acesta este plecat în călătorie, dar dacă ar şti că se află undeva în casă, nu ar putea suporta să stea departe de el. De ce nu te aşezi la ospăţul din via Sa, credinciosule? Caută-L pe Domnul, fiindcă este aproape. Imbrăţişează-L, fiindcă El este Fratele tău. Ţine-L strâns, fiindcă este Mirele tău. Păstrează-L lângă inima ta, fiindcă El este carnea din carnea ta.

Seara

Aceştia sunt cântăreţi… scutiţi de alte slujbe, pentru că lucrau zi şi noapte. 1 Cronici 9:33

Era bine ca imnurile sfinte din templu să nu înceteze niciodată. Cântăreţii Il lăudau continuu pe Domnul a cărui îndurare durează pentru totdeauna. Aşa cum îndurarea nu încetează ziua şi noaptea, nici muzica nu trebuia să-şi înceteze lucrarea sfântă. Inimă, există o lecţie pentru tine în cântările neîncetate din templul Sionului. Şi tu eşti un datornic constant. Ai grijă ca recunoştinţa şi iubirea ta să nu slăbească niciodată. Lauda Domnului este mereu prezentă în ceruri, care va fi locuinţa ta finală; învaţă să practici laudele veşnice. Aşa cum soarele învăluie pământul în lumină, şi trezeşte credincioşii recunoscători la imnurile de laudă de dimineaţă, la fel, prin preoţia sfinţilor, lauda eternă este ţinută mereu. Aceste laude îmbracă globul nostru într-o mantie de recunoştinţă, şi îl încercuieşte cu o cingătoare aurită de cântec. Domnul merită întotdeauna să fie lăudat pentru ceea ce este, pentru lucrarea de creaţie şi providenţa Sa, pentru bunătatea Sa faţă de oameni, şi mai ales pentru incomparabilul act de răscumpărare şi toate binecuvântările care decurg din el. Este întotdeauna bine să-L lăudăm pe Domnul. Acest lucru ne înveseleşte ziua şi ne luminează nopţile; el luminează munca şi uşurează durerea, împrăştie o strălucire sfinţită peste bucuria pământească, şi o împiedică să ne orbească cu lumina ei. Nu avem nimic pentru care să cântăm acum? Nu putem înălţa o cântare pentru bucuriile prezente, eliberările trecute şi speranţele viitoare? Pământul îşi aduce roadele verii: fânul este cosit, boabele aurii de grâu aşteaptă secerătoarea, şi soarele, zăbovind în strălucire deasupra pământului încărcat de rod, scurtează intervalul de întuneric, pentru ca noi să putem prelungi orele de închinare. Fie ca dragostea noastră pentru Isus să ne facă să încheiem ziua cu un psalm de bucurie sfântă.

IZVOARE IN DEŞERT

I-a povăţuit cu mâini pricepute. (Psalmul 78:72)

Când nu eşti sigur încotro s-o iei, supune toată judecata ta Duhului lui Dumnezeu, rugându-L să închidă toate uşile în afară de cea bună. Dar între timp mergi înainte şi consideră absenţa unei indicaţii directe de la Dumnezeu ca o confirmare a voii Lui că eşti pe calea Lui. Şi în timp ce-ţi continui drumul, vei vedea că El a mers înaintea ta, încuind uşile pe care altfel ai fi fost tentat să intri. Şi totuşi, poţi să fii sigur că undeva dincolo de uşile încuiate este una pe care El a lăsat-o descuiată. Şi când o vei deschide şi vei intra pe ea, te vei trezi faţă-n faţă cu un cot al râului de oportunităţi – unul mai lat şi mai adânc decât tot ce ţi-ai putut închipui vreodată, chiar şi în cele mai îndrăzneţe vise ale tale. Aşa că întinde pânzele şi mergi pe el, pentru că se varsă în mare.Dumnezeu ne conduce deseori prin împrejurările noastre. La un moment dat, drumul nostru poate fi complet blocat, dar apoi dintr-odată are loc un incident aparent banal, care nu înseamnă nimic pentru alţii, dar care vorbeşte foarte mult ochilor ageri ai credinţei. Şi uneori aceste evenimente se repetă în diverse feluri ca răspuns la rugăciunile noastre. Cu siguranţă ele nu sunt roade întâmplătoare ale hazardului, ci sunt rezultatul lucrării lui Dumnezeu care ne deschide calea pe care trebuie să umblăm, dirijând împrejurările noastre. Şi ele încep să se înmulţească pe măsură ce înaintăm spre ţinta noastră, aşa cum luminile unui oraş par să crească pe măsură ce înaintăm cu viteză spre el, atunci când călătorim noaptea.

F. B. Meyer

Dacă mergi la Dumnezeu pentru călăuzire, El te va călăuzi. Dar nu te aştepta să te consoleze arătându-ţi lista planurilor Lui cu tine, când tu nu te-ai încrezut sau te-ai încrezut doar pe jumătate în El. Ce va face El, dacă te vei încrede în El şi vei merge vesel înainte când El îţi arată drumul? Te va călăuzi tot mai departe.

         Horace Bushnell

Când barca mea fragilă pluteşte pe marea bătută de furtună,

    Valuri mari izbesc în ea, când suflă vântul de nord;

Adânc în întuneric stau ascunse stânci şi recifuri ameninţătoare;

    Dar toate acestea, şi mai multe, Pilotul meu le ştie.

Uneori când cade întunericul, şi orice lumină a dispărut,

    Mă întreb spre ce port se îndreaptă barca mea fragilă;

Deşi noaptea poate fi lungă, şi toate orele mele fără odihnă,

    Ţinta mea îndepărtată, sunt sigur, Pilotul meu o ştie.


Thomas Curtis Clark

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

Volumul III

Matei 15.1-20

    Zelul religios al fariseilor se mărginea la respectarea cu stricteţe a unor forme exterioare şi a unor tradiţii. Sub această mască evlavioasă (care pe oameni îi poate induce în eroare, nu însă şi pe Dumnezeu), fariseii se lăsau conduşi de toate tendinţele inimii lor fireşti. Au ajuns să se sustragă, din zgârcenie, până şi de la cele mai elementare datorii, precum aceea de a se îngriji de nevoile părinţilor lor (v. 5; comp. cu Proverbe 28.24). Întrebarea Domnului din v. 3 răspunde punct cu punct celei puse de farisei în v. 2.    Prin tradiţiile lor, aceştia desfiinţau poruncile lui Dumnezeu. Atunci Isus, Cel pentru care aceste porunci erau o desfătare, îi pune pe aceşti ipocriţi în faţa propriilor lor scripturi. Apoi, spre folosul ucenicilor care fuseseră şi ei încurcaţi de cuvintele Lui, Domnul dezvăluie răutatea inimii omeneşti şi falimentul ei total: mâinile pot fi spălate cu grijă, în timp ce inima rămâne murdară. Recunoaştem cât de real este acest inventar înspăimântător al conţinutului inimii omului, al propriilor noastre inimi (v. 19,20), chiar când îl mascăm cu o înfăţişare respectabilă.

PÂINEA CEA DE TOATE ZILELE

Text: 1 Tesaloniceni 4:13-18

Dumnezeu va aduce înapoi împreună cu Isus pe cei ce-au adormit în EL. Tesaloniceni 4:14

„TE VOI VEDEA ACOLO!”

Să ne gândim la aceasta! Fiecare tată, mamă, fiu, fiică, rude şi prieteni care au murit în Domnul, vor fi cu Isus atunci când El va reveni să-i ia pe ai Săi la Sine. În versetul 17 din 1 Tesaloniceni 4, Pavel declară că „noi cei vii, care vom fi rămas, vom fi răpiţi toţi împreună cu ei”. Aceste două cuvinte scurte: „cu ei” ne vorbesc despre bucuria întâlnirii cu toţi credincioşii. Speranţa aceasta a ars strălucitor în inima mamei mele în timp ce viaţa i se apropia de clipa plecării. Cu o zi înainte de-a muri, în 1976, ne-a chemat pe mine şi fratele meu lângă patul ei. Deşi era epuizată, ne-a citat câteva versete din Biblie si ne-a vorbit de „plecarea acasă”. După ce am stat cu ea câteva ore, a insistat să nu stăm acolo toată noaptea, ci să mergem acasă şi să ne culcăm. Când eram gata să plec, mi-a spus: „Dacă nu ne mai vedem mâine, să ne vedem acolo sus!” A doua zi a plecat tăcută în prezenţa Mântuitorului, înainte ca să ajung la patul ei. Ultimele ei cuvinte îmi vor rămâne nespus de preţioase atâta vreme cât voi trăi. Ce bucurie să ştii că creştinii nu spun cuvinte finale de adio! Când moartea ne frânge legăturile pământeşti, avem speranţa sigură că cei care au murit credincioşi trăiesc în prezenţa lui Isus şi se vor întoarce cu El în glorie. Îţi sângereazâ inima din pricină că moartea a luat pe cineva iubit de tine? Gândeşte-te la glorioasa reîntâlnire care te aşteaptă. Nu-i vom mai vedea poate pe cei dragi ai noştri în viaţa aceasta, dar îi vom vedea acolo sus!– D.J.D.

O, ce întâlnire măreaţă acolo pe nori!
Nu vor fi lacrimi nici plâns nici fiori.
Cei dragi uniţi vor fi pe vecie,
O, ce zi măreaţăl O, ce bucurie!  – Blackmore

Despărţirea este legea pământească – reîntâlnirea este legea cea cerească.

DOMNUL ESTE APROAPE – GBV

http://www.gbv.ro/meditatii-zilnice/domnul-este-aproape

După aceasta, Isus, știind că acum toate sau sfârșit, ca să se împlinească Scriptura, a spus: „Mie sete”.   Ioan 19.28

Cele șapte cuvinte de pe cruce (5)

Separarea dintre Cel care suferea și Dumnezeul Său a produs o sete în sufletul și în duhul Său pe care nimeni no poate măsura. Suferințele intense Lau făcut de asemenea să sufere de o sete teribilă în trupul Său. În aceste împrejurări extrem de dificile, mai rămânea de împlinit un detaliu care fusese profețit. Astfel, El a împlinit ceea ce Scriptura spusese mai dinainte, atunci când a rostit cuvintele: „Mie sete”.Am văzut cum, aflat pe cruce, El Sa îngrijit de alții: de poporul Său, de tâlharul care sa pocăit și de mama Sa. Mai devreme, atunci când fusese pironit pe cruce, Ia fost oferită o băutură care săI diminueze suferințele fizice, însă El, care urma să fie Jertfa perfectă pentru păcat și pentru vină, a refuzato. Ca Dar de mâncare perfect, El a fost întotdeauna dependent de Dumnezeu și plăcut Lui, chiar și în acele suferințe de nepătruns. Mai mult, El trebuia să fie și Jertfa de pace, punând bazele păcii dintre Dumnezeu și omul răscumpărat, astfel încât noi să putem avea părtășie cu un Dumnezeu sfânt și drept. Ca Arderedetot, Hristos Sa dat pe Sine Însuși pentru voia și plăcerea lui Dumnezeu, astfel încât Dumnezeu săȘi găsească satisfacția și odihna deplină în El și în lucrarea Sa împlinită.Ca o ilustrare perfectă a acestor jertfe, Hristos Șia păstrat un control deplin asupra simțurilor și astfel a refuzat băutura oferită la început. Acum, după șase ore, după ce a băut oțetul, El a putut striga: „Sa sfârșit”. Omenește vorbind, acesta ar putea fi încă un motiv pentru care a spus: „Mie sete”.A. E. Bouter

SĂMÂNȚA BUNĂ

http://www.gbv.ro/meditatii-zilnice/samanta-buna

Dar Dumnezeu Își arată dragostea față de noi prin faptul că, pe când eram noi încă păcătoși, Hristos a murit pentru noi. Romani 5.8

Dragostea dumnezeiască

Pe cruce la Golgota, Hristos a băut paharul amar al suferințelor și al morții. Făcut păcat pentru noi, El a purtat pe lemnul blestemat toate păcatele noastre. Hristos a pășit pentru noi prin valea umbrei morții plecându-Și capul sub mânia dreaptă a lui Dumnezeu. Păcatul își cerea plata; Mântuitorul a plătit cu viața Sa și astfel orice vină este desființată pentru cei ce se încred în Hristos. Mântuitorul a mers de bunăvoie în moarte, ca să „nimicească pe cel ce are puterea morții, adică pe diavolul, și să izbăvească pe toți aceia care, prin frica morții, erau supuși robiei toată viața lor” (Evrei 2.14,15). Chiar dacă iadul a triumfat, lumea s-a bucurat, ucenicii au fugit și Dumnezeu Și-a ascuns fața de El, totuși Domnul a spus deplin conștient de ceea ce avea să vină asupra Lui: „Nu voi bea paharul, pe care Mi l-a dat Tatăl să-l beau?”. La cruce, Dumnezeu a atribuit păcatele noastre lui Hristos și pedeapsa pentru păcat a exercitat-o asupra Mântuitorului. Dacă Domnul nu ar fi îndepărtat de la noi judecata prin lucrarea Sa, am fi rămas veșnic sub mânia lui Dumnezeu, iar partea noastră ar fi fost condamnarea veșnică.

Să cugetăm la suferințele Domnului, suferințe pricinuite de păcatele noastre! Să ne preocupăm mai mult cu dragostea dumnezeiască față de mântuirea noastră!

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

www.fundatiaseer.ro

LEGILE SLUJIRII

„Dragostea să fie fără prefăcătorie” (Romani 12:9) .

Când e vorba să-i slujești pe alții, încearcă să trăiești aceste trei principii:

1) Slujește sincer! Dragostea să fie fără prefăcătorie”. Dumnezeu îți cunoaște inima, așa că fii sincer cu tine însuți referitor la adevărate motive pentru care slujești și te jertfești pentru alții. Dacă ai nevoie de ajutor în această privință, întoarce-te la acest verset: „Cuvântul lui Dumnezeu este viu și lucrător, mai tăietor decât orice sabie cu două tăișuri: …judecă simțirile și gândurile inimii” (Evrei 4:12).

2) Slujește în tăcere! „Când faci milostenie, nu suna cu trâmbița…ca să fii slăvit de oameni (Matei 6:2). Să remarcăm cuvintele: „nu suna din trâmbiță”. Când oamenii apreciază bunătatea ta sau nu reușesc să aprecieze ceea ce faci pentru ei, nu-ți atribui singur merite. Caută-ți răsplata la Dumnezeu/nu la oameni, altfel vei fi dezamăgit. „Cum se uită ochii robilor la mâna stăpânilor lor… așa se uită ochii noștri la Domnul, Dumnezeul nostru” (Psalmul 123:2).

3) Slujește selectiv! Tu nu ești chemat să te duci peste tot, să împlinești toate nevoile și să-i ajuți pe toți oamenii. Dumnezeu l-â oprit de două ori pe Pavel să plece în Asia și să predice Evanghelia. Dar iată ce s-a întâmplat mai târziu: „Pavel a avut o vedenie: un om din Macedonia sta în picioare și i-a făcut următoarea rugăminte: „Treci în Macedonia, și ajută-ne!” am căutat îndată să ne ducem în Macedonia, căci înțelegeam că Domnul ne cheamă să le vestim Evanghelia” (Faptele Apostolilor 16:9-10). De ce e important să știm lucrul acesta? Pentru că atunci când te călăuzește Dumnezeu, El se îngrijește de tine!

30 Iulie 2016

TOTUL PENTRU GLORIA LUI

de Oswald CHAMBERS

 

Disciplina deziluziei

Isus nu Se încredea în ei pentru…. că ştia ce este în om. loan 2:24-25

Deziluzia înseamnă a nu mai avea în viaţă judecăţi false. Faptul de a fi aduşi la realitate prin deziluzii ne poate face cinici şi foarte critici în felul cum îi judecăm pe alţii, dar deziluzia care vine de la Dumnezeu ne aduce în punctul în care îi vedem pe oameni aşa cum sunt în realitate şi totuşi nu ajungem cinici, nu avem de spus nimic jignitor şi nici o critică răutăcioasă. Multe dintre lucrurile crude din viaţa noastră izvorăsc din faptul că suferim deziluzii. Nu ne comportăm unii faţă de alţii pe baza a ceea ce suntem în realitate, ci pe baza ideilor pe care le avem unii despre alţii. Totul este fie plăcut şi bun, fie rău şi netrebnic. În funcţie de ideile noastre.

Refuzul de a fi deziluzionat este cauza multor suferinţe în viaţa oamenilor. Iată cum apare suferinţa: dacă iubim o fiinţă umană şi nu-L iubim pe Dumnezeu, pretindem ca acea persoană să fie absolut perfectă şi dreaptă şi, când nu găsim aşa ceva în ea, devenim cruzi şi răzbunători; cerem de la o fiinţă umană ceea ce ea sau el nu poate da. Există o singură Fiinţă care poate satisface orice abis dureros al inimii umane, şi această Fiinţă este Domnul Isus Cristos. Domnul nostru este atât de categoric în privinţa oricărei relaţii umane, deoarece ştie că orice relaţie umană care nu se bazează pe credincioşia faţă de El va sfârşi în dezastru. Domnul nostru nu S-a încrezut în niciun om, totuşi El n-a fost niciodată suspicios sau dur. Încrederea Domnului nostru în Dumnezeu şi în ceea ce poate face harul Său pentru orice om a fost atât de deplină, încât El nu şi-a pierdut speranţa cu privire la nici un om. Dacă ne punem încrederea în oameni, vom sfârşi prin a fi decepţionaţi de toţi.

 

MANA DE DIMINEAŢĂ

 

„În casa Tatălui Meu sunt multe locuinţe… Eu Mă duc să vă pregătesc un loc.” Ioan 14:2

Locul pe care S-a dus Domnul Isus să ni-L pregătească este locul pe care L-a avut şi îl are ca Fiu. El S-a dus deci acasă la El să ne pregătească acel loc. Ce binecuvântare nespusă! Să ne gândim cum poate să arate o casă care este potrivită cu dorinţa inimii Lui. Apoi spune: „Voi veni din nou şi vă voi lua la Mine însumi, ca acolo unde sunt Eu să fiţi şi voi.” Nu vă voi chema sus, ci „Eu voi veni.” Ce iubire mişcătoare care ar trebui să ne umilească! Deşi El acum S-a aşezat pe tronul Tatălui Său, îl va lăsa pentru puţin, ca să vină personal să ne ia şi să ne ducă chiar în casa Tatălui. Dragostea Lui pentru noi este atât de adâncă, încât El nu este satisfăcut dacă nu vine El însuşi ca să ne ia. El nu va trimite după noi pe vreunul din arhanghelii din cer, ci venirea Lui personală ca să ne iasă înainte, este expresia cea mai duioasă a dragostei adorabilului nostru Mântuitor. Şi faptul acesta ne arată, în chipul cel mai strălucitor, interesul pe care îl are pentru preiubiţii Lui. De aceea inima noastră este şi mai mult atrasă spre El. Fără-ndoială, este o binecuvântare nespusă pentru noi, căci prin aceasta El arată în faţa întregului Univers, cât de mult ne preţuieşte. Este cea mai mare revelaţie. Aceasta este sigura nădejde a Bisericii că El va veni din nou ca să ne ia cu El, fiind dezbrăcaţi de trupul acesta şi îmbrăcaţi cu trup slăvit asemănător Lui căci „vom fi ca El pentru că îl vom vedea aşa cum este.” Adevărul acesta nu trebuie numai să fie păstrat cu toată credinţa, dar el este esenţial pentru viaţa de fiecare zi a celui credincios. Dacă îl aştept pe Domnul Isus, cu acel dor fierbinte, n-am să doresc să fiu într-un loc sau într-o stare care nu I-ar place Lui. Eu deci trebuie să resping tot ce nu i-ar place Lui sau L-ar dezonora pe Domnul meu. Noi aşteptăm pe Acela care ne doreşte şi care a făcut totul ca să ne poată avea cu El pentru toată veşnicia. Aceasta este dorinţa inimii Lui. Nu casa splendidă pe care ne-a pregătit-o acolo sus, nu frumuseţea şi fericirea, pe care nici cea mai iscusită limbă omenească nu le poate descrie, ci Persoana însăşi a Domnului nostru Isus Hristos şi prezenţa noastră veşnică împreună cu El, iată fericita noastră nădejde. Cum ar trebui să fie viaţa noastră aici pe pământ, dacă am privi-o în lumina acestei stări glorioase care ne aşteaptă! Trebuie ca gândurile şi inimile noastre să fie acolo unde este Domnul, Fratele şi Prietenul nostru. Hristos răstignit şi Hristos nădejdea noastră sunt cele două centre în jurul cărora trebuie să graviteze întreaga noastră viaţă. Fie ca nădejdea noastră fericită să ne dezlipească inima de pământ şi să ne-o lipească de cer, de Tine Doamne Isuse !

 

MÂNTUIREA PRIN HRISTOS

Meditaţii zilnice – de Fritz BERGER

 

„El a venit şi a luat cartea din mâna dreaptă a Celui ce şedea pe scaunul de domnie”. Apoc. 5:7.

In versetul 1, ne este arătat Dumnezeu stând pe scaunul de domnie ţinând o carte scrisă pe dinăuntru şi pe dinafară, pecetluită cu şapte peceţi şi un înger puternic care striga cu glas tare: „Cine este vrednic să deschidă cartea şi să-i rupă peceţile?” Si nu s-a găsit nimeni a fi vrednic să deschidă cartea, nici să se uite în ea. Acest lucru l-a determinat pe Ioan să plângă.

Dar unul din bătrâni i-a spus: „Nu mai plânge: Iată Leul din seminţia lui Iuda, rădăcina lui David, a biruit cadeschidă cartea şi cele şapte peceţi ale ei. Si la mijloc, între scaunul de domnie şi cele patru făpturi vii şi între bătrâni am văzut stând în picioare un Miel. Părea junghiat. Când a luat cartea, cele patru făpturi vii şi cei douăzeci şi patru de bătrâni s-au aruncat la pământ înaintea Mielului, având fiecare o alăută şi potire de aur, pline cu tămâie, care sunt rugăciunile sfinţilor, Şi cântau o cântare nouă şi ziceau: „Vrednic eşti Tu să iei cartea şi să-i rupi peceţile; căci ai fost junghiat şi ai răscumpărat pentru Dumnezeu cu sângele Tău, oameni din orice seminţie, de orice limbă, din orice norod şi de orice neam. Ai făcut din ei o împărăţie de preoţi pentru Dumnezeul nostru„. Apoi Ioan a auzit grupul de îngeri cântând: „Vrednic este Mielul care a fost junghiat, să primească puterea, bogăţie, înţelepciunea, tăria, cinstea, slava şi lauda”. Si pe toate făpturile, care sunt în cer, pe pământ, sub pământ, pe mare şi tot ce se află în aceste locuri, le-am auzit zicând: „A celui ce şade pe scaunul de domnie şi a Mielului, să fie lauda, cinstea, slava şi stăpânirea în vecii vecilor„! Chiar şi cei care au trăit o viaţă fără Dumnezeu, nesocotind mântuirea prin har, vor trebui să-I dea slava şi să recunoască: „Judecăţile Tale sunt drepte”. Vedem dar, că toţi vor recunoaşte că Isus este Domnul, spre slava lui Dumnezeu Tatăl.

 

TEZAURUL PROMISIUNILOR LUI DUMNEZEU

de Charles H. SPURGEON

 

FĂGĂDUINŢA ÎNTÂLNIRII VIITOARE

Dar Eu vă voi vedea iarăşi şi inima vi se va bucura. Ioan 16.22

Este sigur că Isus va veni din nou în curând şi, când El ne va vedea pe noi şi noi îl vom vedea pe El, va fi mare bucurie. O, dacă venirea Lui glorioasă ar fi cât mai curând! Dar făgăduinţa Lui se împlineşte totuşi în fiecare zi, în alt sens. Bunul nostru Mântuitor, în multe rânduri ni se arată nouă „din nou”. El ne-a dat iertarea şi de fiecare dată când suntem întristaţi printr-o nouă greşeală, El vine la noi să ne aducă aminte de iertarea Lui. El ne-a descoperit că Dumnezeu ne-a primit şi, cum vede că credinţa noastră slăbeşte, Ei vine din nou ca să ne spună „Pace vouă” şi să bucure astfel inima noastră.Prea iubiţilor, toate binecuvântările din trecut sunt garanţii pentru îndurările viitoare. Dacă Isus a fost cu noi, ni se va arăta din nou. Nu priviţi o binecuvântare din trecut ca ceva mort şi înmormântat după care să purtaţi doliu, ci socotiţi-o ca o sămânţă aruncată care se înalţă şi va răsări din ţărână pentru a vă îmbărbăta prin aceste cuvinte; „Eu vă voi vedea iarăşi”. Zilele acestea sunt triste pentru noi pentru că Isus nu este cu noi ca mai înainte; să prindem curaj, căci El nu este departe de noi. Picioarele Lui sunt iuţi ca ale cerboaicei sau ale unui cerb tânăr şi-L vor aduce la noi într-o clipeală din ochi. Să ne bucurăm deci, căci El ne zice: „Eu vă voi vedea iarăşi”.

 

DOMNUL ESTE APROAPE!

Calendar Biblic

 

Mi-am dat spatele înaintea celor ce Mă loveau, şi Obrajii înaintea celor ce-Mi smulgeau barba; nu Mi-am ascuns faţa de ocări şi de scuipări. Isaia 50,6.

Aşa vorbeşte Mântuitorul prin Duhul Sfânt despre Sine prin proorocul Isaia. Domnul Isus S-a dat în mâinile oamenilor păcătoşi. El nu S-a speriat de drumul Golgotei. Cea mai teribilă înjosire a suportat-o cu dragoste. Era înjosit continuu şi profund. Domnul, „S-a smerit şi S-a făcut ascultător până la moarte şi încă moarte de cruce.” Acolo l-a dus nedreptatea oamenilor. „Când a fost chinuit şi asuprit n-a deschis gura de loc, ca un miel pe care-l duci la măcelărie.” El era Mielul sfânt, trimis de Dumnezeu şi dat pentru nelegiuirile noastre. Era un chin pe care-L parcurgea cu dragoste faţă de Dumnezeu Tatăl şi faţă de noi, cei pierduţi. El putea să spună: „Tatăl Mă iubeşte, pentrucă îmi dau viaţa ca iarăşi să o iau. Nimeni nu mi-o ia cu sila .. . Am putere să o dau şi am putere să o iau iarăşi.” Ce dragoste ar fi putut face lucrul acesta? NUMAI dragostea dumnezeiască. O dată va fi răsplătită această dragoste când toţi răscumpăraţii vor intona cântarea de slavă a Mielului. Noi cei credincioşi avem de pe acum putinţa să vestim moartea Lui şi astfel să-I aducem laudă şi adorare. Binecuvântat loc! Cunoşti şi tu acest loc măreţ unde copiii lui Dumnezeu se strâng în afară de orice tabără religioasă, pe locul prezenţei lui Dumnezeu pentru ca să aducă adorarea şi lauda lor Marelui Mântuitor? Adunarea lui Dumnezeu nu are nevoie de ajutorul lumii în ce priveşte rânduiala sau disciplina. Duhul Sfânt locuieşte în Adunare cu toată slăbiciunea omului. Dacă cineva voieşte să introducă în ea lucruri pământeşti sau omeneşti, nu va face decât Să întristeze pe Acela a cărui prezenţă este lumina credincioşilor, izvorul şi puterea slujirii şi a disciplinei. Dumnezeu şi Tatăl nostru conduce toate evenimentele pentru a-Şi împlini voia.

 

BĂTÎND LA UȘA LUI DUMNEZEU

de Oswald CHAMBERS

 

In dimineaţa asta, o, Doamne, Te slăvesc pentru tot trecutul – atât de îndărătnic din partea mea, atât de îndurător şi îndelung răbdător şi iertător şi blând din partea Ta.

 

MEDITAŢII ZILNICE

de Wim MALGO

 

«La miezul nopţii, s-a auzit o strigare: „lata mirele, ieşiţi-i în întâmpinare!”» MATEI 25,6

Este miezul nopţii în istoria lumii. Biblia este cuvântul veşnic al Dumnezeului celui viu. De asemenea ea este şi cartea de istorie a viitorului, conţinând o descriere exactă a absolut tuturor lucrurilor care trebuie să se întâmple înainte ca Isus Cristos să revină în glorie pe norii cerului şi să îşi instaureze împărăţia de pace. De ce putem să afirmăm că este deja miezul nopţii pentru istoria lumii? Răspunsul este simplu: pentru că se împlinesc semnele sfârşitului. Nesăbuinţa guvernelor lumii este din ce în ce mai evidentă. Peste tot, între oameni domneşte o frică apăsătoare. Mii de persoane sunt bolnave de nervi sau de inimă, alţii sunt realmente posedaţi de demonul vitezei, iar aproape toţi nu ştiu ce le rezervă viitorul care li se pare negru şi aducător de nenorocire. Acum, de exemplu, putem clătina puterile cerului cu ajutorul bombelor atomice şi cu cobalt. Relaţiile dintre state devin tot mai tensionate. Ce e de făcut? Încotro ne putem întoarce privirile? Există un singur răspuns: doar Isus ne poate ajuta! El Se va reîntoarce în curând în glorie şi cu mare putere. Împărăţia Sa va fi o împărăţie a păcii şi a dreptăţii. Acţiunile şi planurile lui Dumnezeu de-a lungul istoriei converg toate în aceeaşi direcţie. El te cheamă: «Veniţi la Mine toţi cei trudiţi şi împovăraţi şi Eu vă voi da odihnă» (Matei 11,28).

 

MEDITAŢII PENTRU FIECARE ZI A ANULUI

de Charles H. SPURGEON

Dimineaţa şi Seara

Dimineaţa

Şi gândindu-se la acest lucru, a început să plângă.Marcu 14:72

Unii s-au gândit că, în tot timpul vieţii lui, Petru a plâns cu şuvoaie de lacrimi amintindu-şi cum s-a lepădat de Domnul. Nu este exclus să fi fost aşa, fiindcă, deşi păcatul lui a fost foarte mare, harul a lucrat desăvârşit în el după aceea. Aceeaşi experienţă este comună tuturor celor răscumpăraţi, în concordanţă cu gradul în care Duhul Sfânt le-a înlocuit inima de piatră. Ca şi Petru, noi ne amintim de lăudăroşeniile noastre: „chiar dacă toţi ar găsi în Tine o pricină de poticnire, eu niciodată nu voi găsi în Tine o pricină de poticnire” (Matei 26:33). Ne-am amestecat cuvintele cu lacrimile amare ale căinţei. Când ne gândim la ceea ce am jurat că vom fi, şi la ceea ce am fost, plângem cu râuri de lacrimi. Petru s-a gândit la lepădarea lui: la locul în care o făcuse, la motivul neînsemnat care îl condusese la un păcat atât de mare, la jurămintele şi blestemele cu care a căutat să-şi întărească minciuna, şi la împietrirea inimii care l-a îndemnat să se lepede iar şi iar. Putem noi, amintindu-ne de păcatele noastre, şi de grozăvia lor, să rămânem nesimţitori şi nepăsători? Nu vom face din casa noastră o casă de jale şi nu vom striga către Domnul pentru o asigurare reînnoită a iubirii Lui iertătoare? Fie să nu privim niciodată cu nepăsare păcatul, altfel vom ajunge combustibil pentru focul iadului. Petru s-a gândit şi la privirea iubitoare a învăţătorului. Domnul a continuat cântecul de avertizare al cocoşului cu o privire mustrătoare de durere, milă şi iubire. Privirea aceea nu a ieşit din mintea lui Petru cât timp a trăit. A fost mult mai folositoare decât zece mii de predici. Apostolul pocăit plângea atunci când îşi amintea de iertarea deplină a Mântuitorului, care l-a aşezat pe locul dinainte. Gândul că am ofensat un Domn atât de bun şi blând este un motiv mai mult decât suficient pentru a plânge mereu. Doamne, sfarmă-ne inimile de piatră şi fă să curgă apă din ele.

Seara

Pe cel ce vine la Mine, nu-l voi izgoni afară. Ioan 6:37

Nu există nici o limită pentru durata acestei promisiuni. Ea nu spune „nu voi izgoni un păcătos care vine pentru prima dată”, ci „nu-l voi izgoni afară”. Cuvintele originale din greacă pot fi traduse astfel „nu, nu îl voi izgoni” sau „niciodată, niciodată nu îl voi izgoni”. Aceasta înseamnă că Christos nu va izgoni un credincios care vine pentru prima dată, şi că, aşa cum nu îl izgoneşte prima dată nu-l va izgoni până la urmă. Crezi că credinciosul mai păcătuieşte după ce vine? „Dar, dacă cineva a păcătuit, avem la Tatăl un Mijlocitor, pe Isus Christos, Cel Neprihănit” (1 loan 2:1). Crezi că credinciosul se poticneşte? „Le voi vindeca vătămarea adusă de neascultarea lor, îi voi iubi cu adevărat! Căci mânia Mea s-a abătut de la ei!” (Osea 14:4). Totuşi, credinciosul poate cădea în ispită. „Şi Dumnezeu, care este credincios, nu va îngădui să fiţi ispitiţi peste puterile voastre; ci, împreună cu ispita, a pregătit şi mijlocul să ieşiţi din ea, ca s-o puteţi răbda” (1 Corinteni 10:13). Credinciosul poate cădea în păcat, ca şi David. Da, dar El îl va curăţa cu isop, şi păcătosul va fi curat; El îl va spăla, şi va fi mai alb decât zăpada (Psalmi 51:7). „voi curăţi de toate nelegiuirile” (Ieremia 33:8).

Odată în Christos, în El rămânem pe vecie

Şi nimeni de iubirea Lui departe nu ne poate ţine.

Eu le dau viaţă veşnică” oilor mele, spune El, „în veac nu vor pieri, şi nimeni nu la va smulge din mâna Mea” (loan 10:28). Ce spui de asta, minte slabă şi tremurândă? Nu este o mare îndurare să ştii că, atunci când vii la Christos, nu vii la unul care te tratează bine un timp şi apoi te izgoneşte, ci la Unul care te primeşte şi te face mireasa Lui, ca să rămâi aşa pentru totdeauna? Nu primi „un duh de robie, ca să mai aveţi frică” ci primeşte „un duh de înfiere, care ne face să strigăm Ava, adică Tată” (Romani 8:15). O, cât har este în aceste cuvinte: „nu-l voi izgoni afară”

 

IZVOARE IN DEŞERT

 

Şi oricine va da de băut numai un pahar cu apă rece …adevărat vă spun că nu-şi va pierde răsplata.

(Matei 10:42)

Ce să fac? Cred că voi trece prin această lume doar o dată. De aceea orice lucrare bună, orice bunătate, sau orice slujire pe care pot s-o ofer unui om sau unui animal, am s-o ofer acum. N-am să neglijez şi n-am să întârzii să fac aceasta, pentru că nu voi mai trece pe acest drum. o veche zicătoare a unui Quaker (membru al comunităţii „Societatea Prietenilor”, înfiinţată în 1650 de George Fox)

 

Nu lucrul pe care-l faci, dragule,

    Ci lucrul pe care-l laşi nefăcut,

Acela îţi dă dureri amare de inimă

    La apusul soarelui;

Cuvântul bun pe care nu l-ai spus,

    Scrisoarea pe care nu ai scris-o,

Floarea pe care puteai s-o trimiţi, dragule,

    Sunt umbrele care te bântuie noaptea.

 

Piatra pe care puteai s-o ridici

    Din calea fratelui tău,

Sfatul sincer, din inimă

    Pe care, fiind prea grăbit, nu l-ai spus;

Atingerea tandră a mâinii, dragule,

    Tonul blând şi fermecător,

Pentru care n-ai avut timp sau la care nu te-ai gândit,

    Cu destulele tale probleme.

 

Aceste mici acte de bunătate,

    Care-ţi ies atât de uşor din minte,

Aceste şanse de a fi îngeri,

    Pe care şi muritorii le găsesc –

Ele vin în nopţile liniştite,

    Să înlăture suferinţa,

Când speranţa este palidă şi slabă,

    Şi o uscăciune a oprit credinţa.

 

Pentru că viaţa este prea scurtă, dragule.

    Şi necazul este prea mare,

Ca să lăsăm compasiunea noastră înceată

    Să întârzie până e prea târziu.

Şi nu lucrul pe care-l faci, dragule,

    Ci lucrul pe care-l laşi nefăcut,

Acela îţi dă dureri amare de inimă

    La apusul soarelui.

Adelaide Proctor

 

Dă ceea ce ai, pentru că nu şti niciodată – pentru altcineva ar putea fi mai bine decât ai îndrăzni să gândeşti. Henry Wadsworth Longfellow

 

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

Volumul III

 

Matei 14.22-36

    Această scenă a corăbiei în mijlocul furtunii zugrăveşte poziţia actuală a răscumpăraţilor Domnului. În timp ce El este în ceruri, aparent absent, dar rugându-Se şi mijlocind pentru ei, aceştia au de traversat într-un mod supărător marea agitată a acestei lumi. Este noaptea morală: vrăjmaşul stârneşte împotrivirea oamenilor, acţionând precum vântul şi valurile care fac zadarnice eforturile celor care vâslesc. Dar nu vine Isus în întâmpinarea alor Săi? Vocea Lui cunoscută îi îmbărbătează pe sărmanii ucenici: „Îndrăzniţi, Eu sunt; nu vă temeţi!” (v. 27). Şi credinţa, sprijinindu-se pe cuvântul Său (vino!), îl poartă pe Petru în întâmpinarea Celui care-L iubeşte. Dintr-o dată însă această credinţă dispare şi Petru se afundă. Ce se întâmplase? Petru şi-a luat privirile de la învăţătorul Său şi a privit la înălţimea valurilor şi la furia vântului, ca şi cum ar fi fost mai uşor de mers pe o apă liniştită decât pe o mare agitată! Dar a strigat la Domnul şi El i-a venit imediat în ajutor.

    Apoi Isus este primit în ţinutul Ghenezaretului, unde înainte nu făcuse multe minuni, din cauza necredinţei oamenilor (13.58). Aceasta este o imagine a momentului când poporul Lui, cel care L-a respins, îl va recunoaşte şi ÎI va onora, fiind eliberat prin El.

 

PÂINEA CEA DE TOATE ZILELE

 

Text: Romani 6:1-14

…Socotiţi-vă morţi faţă de păcat, şi vii pentru Dumnezeu, în Isus Cristos, Domnul nostru. Romani 6:11

MURIND PENTRU A TRĂI

In cartea sa: „It Only Hurts When I Laugh” (Râsul îmi produce durere), Ethel Barrett scrie despre patru slujitori proeminenţi ai lui Dumnezeu care au murit faţă de ei înşişi şi faţă de păcat. Când George Muller a fost întrebat despre puterea sa spirituală, a răspuns simplu: „într-o zi George Muller a murit”. D. L. Moody, în timp ce vizita New York-ul, a murit faţă de toate ambiţiile sale personale. Pastorul Charles Finney s-a retras într-un loc singuratic din pădure ca să moară faţă de el însuşi. Şi evanghelistul Christmas Evans, a pus pe hârtie predarea sa lui Cristos, începând să scrie: „îmi dau sufletul şi trupul lui Isus”. A fost, într-un sens foarte adevărat, o moarte a eului. John Gregory Mantie a scris: „Există o mare diferenţă între a-ţi da seama că: „Pe cruce El a fost răstignit pentru mine”, şi „Pe cruce am fost crucificat împreună cu El”. Primul aspect ne aduce eliberarea de condamnarea păcatului, celălalt de puterea păcatului”. Recunoscând faptul că „noi am fost răstigniţi împreună cu Cristos” (Galateni 2:20), ar trebui, aşa cum ne sfătuieşte Pavel în Romani 6:11, să ne considerăm ” morţi faţă de păcat”. Avem încă tendinţe păcătoase înăuntrul nostru, dar fiind morţi faţă de ele, păcatul nu va mai domina peste noi. Am murit faţă de dorinţele şi preocupările noastre. Dar în acelaşi timp, credincioşii trebuie să se socotească „vii pentru Dumnezeu, în Isus Cristos, Domnul” (Romani 6:11).Trebuie să facem aceste lucruri care-L satisfac pe Dumnezeu. Creştinii victorioşi sunt cei ce-au murit – pentru a trăi! – R.W.D.

Murind cu Cristos, pentru lume nu mai trăiesc; 
Trăind cu Isus, o ce viaţă de bucurie! 
Privind la Isus, pentru El mereu mă sfinţesc 
Clipă de clipă, Isuse-s al Tău pe vecie.  – Whittle

Trăind pentru noi înşine, vom muri; murind faţă de noi înşine, vom trăi.

 

DOMNUL ESTE APROAPE – GBV

http://www.gbv.ro/meditatii-zilnice/domnul-este-aproape

 

Și va fi așa: când voi acoperi pământul cu nor, curcubeul se va vedea în nor. Geneza 9.14

În această zi a harului există întotdeauna un curcubeu în nor. Câteodată suntem atât de ocupați cu norul, încât nu mai vedem curcubeul, însă el este acolo. Strălucitor și minunat, curcubeul se întinde din cer până la pământ. El declară credincioșia lui Dumnezeu față de promisiunea Sa. Noi privim la nor; Dumnezeu privește la curcubeu. El vorbește despre credincioșia și despre îndurarea Lui neschimbătoare. Acesta este temeiul pe care stăm în prezența lui Dumnezeu.

Norul și curcubeul sunt două lucruri pe care nu trebuie să le separăm. Dacă este bine pentru noi să ne aducem aminte că partea noastră nu putea fi decât judecata, este la fel de bine să ne amintim de ceea ce este Dumnezeu, altfel sufletele noastre vor fi copleșite de disperare. Să privim la ceea ce privește Dumnezeu! Acesta este modul în care putem înțelege gândurile lui Dumnezeu. În ciuda norului, Dumnezeu este pentru noi. El Șia manifestat harul față de noi, cunoscândune în întregime și știind că nu a existat nimic în noi care săL atragă.

În toate încercările de pe cale, Dumnezeu dorește să vedem curcubeul în nor, să ne gândim la el atunci când trecem prin necazuri. Avem necazuri în adunare, în afaceri sau acasă? Să privim la curcubeul Său! El ne va așeza în poziția potrivită înaintea lui Dumnezeu și ne va bucura inimile pe cale. Norul poate fi întunecat și gros, însă există o frumusețe în el care este pictată de însăși mâna lui Dumnezeu, o frumusețe care ne spune ce este El pentru noi și ce suntem noi pentru El. Rețineți: fie că vedeți curcubeul, fie că nu, el este acolo!

Întreaga experiență din pustie are rolul să ne facă să învățăm ce suntem noi și ce este Dumnezeu. Înclinația inimii naturale este întotdeauna de a deveni mândră și independentă. Dumnezeu ne cunoaște inimile, ne dă pe față starea, ne corectează, iar toate acestea le face pentru binele nostru. Să ne aducem aminte de aceste cuvinte: „Curcubeul va fi în nor și Mă voi uita la el” (Geneza 9.16).H. C. Anstey

 

SĂMÂNȚA BUNĂ

http://www.gbv.ro/meditatii-zilnice/samanta-buna

 

… ți-am pus înainte viața și moartea, binecuvântarea și blestemul. Alege viața, ca să trăiești, tu și sămânța ta. Deuteronom 30.19

Ce n-ai da

Ce n-ai da tu, în clipa morții

să ai nădejdea ce-o am eu!

Să știi că orice-ar fi să vie,

tu ești din clipa scrisă ție

cu Dumnezeu în veșnicie,

cu Dumnezeu.

 

Ce n-ai da tu, să poți odată

întoarce vremea înapoi!

Zadarnic lupți cu valu-n spume!

Zadarnic strângi comori și nume!

Cu pumnii goi, tu pleci din lume,

cu pumnii goi.

 

Ce n-ai da tu, în clipa morții

să ai destinul ce-l am eu!

Nu-l ai, să dai o lume întreagă!

Dar vino, inimă pribeagă!

Prin glasul meu, Isus te roagă,

prin glasul meu…

 

Nu vezi cum vremea se destramă

și cât de scurt e-al vieții drum?

Curând Isus, cu glas de-aramă,

ne va aduce-avânt sau teamă!

O, vino-acum, Isus te cheamă!

O, vino-acum!

 

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

www.fundatiaseer.ro

PUTEREA DE A PRODUCE O SCHIMBARE

„Eu te întăresc, tot Eu îți vin în ajutor” (Isaia 41:10)

Noi mergem la seminarii și la conferințe pentru a căuta un leac nedureros prin care viețile noastre să fie influențate si schimbate. Ținem cure de slăbire. Mergem la centre de sănătate și avem un puternic entuziasm cam două săptămâni. Apoi reintrăm pe același vechi făgaș. Nu ne schimbăm. Citim cărți despre cum să ne ajutăm singuri, dar problema acestor cărți este ca ele ne spun ce sa facem, însă nu ne dau puterea de-a o face. Ni se spun lucruri precum: „Scapă de toate vechile tale obiceiuri. Fii pozitivist, nu negativist”. Dar cum? De unde putem lua puterea de a ne schimba? Cuvântul „putere” apare de cincizeci si șapte de ori în Noul Testament. El este folosit pentru a descrie cel mai puternic eveniment care a avut loc vreodată-învierea Domnului Isus din morți. Acea putere a învierii îți stă la dispoziție pentru a-ți schimba și viața ta. Cel mai important lucru în viată este să-L cunoști pe Hristos si sa experimentezi puterea învierii Lui. Pavel scrie: „să-L cunosc pe El si puterea învierii Lui” (Filipeni 3:10). El scrie din nou: „care este față de noi, credincioșii, nemărginita mărime a puterii Sale, după lucrarea puterii tăriei Lui, pe care a desfășurat-o în Hristos, prin faptul că L-a înviat din morți” (Efeseni 1:19-20).

Cuvântul grecesc pentru putere, este „dunamis și se poate traduce în două moduri:

1) „Dinamită;, care reprezintă o forță exploziva sau

2) „Dinam”, ceea ce reprezintă un flux constant de putere.

In Hristos le avem pe amândouă. Prin El, putem zdrobi lanțurile care ne leagă, limitele care ne îngrădesc și putem umbla victorioși prin puterea Sa.

29 Iulie 2016

TOTUL PENTRU GLORIA LUI

de Oswald CHAMBERS

Ce vezi în mijlocul norilor tăi?

lată. El vine pe nori! Apocalipsa 1:7

În Biblie norii au întotdeauna legătură cu Dumnezeu. Norii sunt acele stări sau suferinţe sau situaţii providenţiale dinăuntrul sau din afara vieţii noastre personale care par să contrazică suveranitatea lui Dumnezeu. Dar tocmai prin acei nori Duhul lui Dumnezeu ne învaţă cum să umblăm prin credinţă. Dacă n-ar exista niciodată nori în viaţa noastră, n-am avea credinţă. „Norii sunt praful picioarelor Lui” (Naum 1:3). Norii sunt un semn că El e prezent. Ce revelaţie este să ştii că întristarea, lipsa şi suferinţa sunt norii care vin împreună cu Dumnezeu! Dumnezeu nu Se poate apropia de noi fără nori. El nu vine când cerul e senin şi strălucitor. Nu este corect să spunem că Dumnezeu vrea să ne înveţe ceva prin încercările pe care le avem; prin fiecare nor pe care îl aduce. El vrea să ne dezveţe de ceva. Scopul pentru care Dumnezeu foloseşte norii este să ne simplifice credinţa, până când relaţia noastră cu El este exact aceea a unui copil – o relaţie doar între Dumnezeu şi suflelul nostru, în care ceilalţi oameni sunt doar nişte umbre pentru noi. Până când ceilalţi oameni nu devin doar nişte umbre pentru mine, norii şi întunericul vor continua să vină în viaţa mea. Devine relaţia mea cu Dumnezeu mai simplă decât a fost vreodată?

Există o legătură între situaţiile providenţiale ciudate pe care Dumnezeu le îngăduie şi ceea ce ştim despre El; trebuie să învăţăm să interpretăm tainele vieţii în lumina cunoaşterii lui Dumnezeu. Nu-L cunoaştem încă pe Dumnezeu până când nu putem privi drept în faţă cel mai întunecos şi negru fapt al vieţii fără a distruge prin aceasta concepţia noastră despre caracterul lui Dumnezeu.

„Ucenicii s-au înspăimântat, când L-au văzut intrând în nor..(Luca 9:34). Mai este cineva în norul tău, în afară de Isus? Dacă da, se va face şi mai întuneric; trebuie să ajungi în punctul în care nu mai există nimeni decât Isus singur”.

MANA DE DIMINEAŢĂ

„Căci mie nu mi-e ruşine de Evanghelie, fiindcă ea este puterea lui Dumnezeu pentru mântuirea fiecăruia care crede.” Romani 1:16

Nişte misionari creştini s-au dus să vestească Evanghelia în Groenlanda, unde locuitorii erau tare sălbatici şi înapoiaţi. ‘Ei au început să înveţe pe groenlandezi lucrurile de căpătenie ale credinţei, începând cu cunoaşterea despre Dumnezeu. Dar ei nu înţelegeau şi de la o vreme s-au hotărât să omoare pe misionari. Câţiva din ei au năvălit în casa unuia dintre misionari pe care l-au găsit scriind o carte.

– „Ce este asta ?” a întrebat şeful lor.

– „O carte” răspunse misionarul.

– „Ce este aia „carte” ? întrebă din nou căpătenia lor.

– „Carte este un lucru care vorbeşte”.

– „Ia fă-o să vorbească”.

Atunci misionarul a început să citească de la Matei, capitolele 26 şi 27 pe care tocmai le isprăvise de tradus în limba groenlandeză. Cele citite, despre răstignirea Domnului Isus, i-au zdrobit inima căpeteniei groenlandeze, care a crezut în Domnul Isus chiar pe loc. De atunci, o mare trezire creştină s-a făcut în Groenlanda. Ce n-a făcut munca îndelungată cu alte lucruri, a făcut citirea despre suferinţele Domnului Isus.

Citiţi Biblia cu interes, căci în adevăr ea are puterea de a zdrobi inima, dar în acelaşi timp, de a o şi mângâia nespus. Biblia este singura carte din lume care nu flatează pe om, ci îl arată aşa cum este: un păcătos pierdut, dar tot Biblia îl descoperă pe Domnul Isus în toată frumuseţea, bunătatea, gingăşia, slava şi puterea Sa, îl descoperă ca pe Acela care a venit să-l ridice pe păcătosul pierdut, făcând din el un păcătos iertat şi fericit, un copil al lui Dumnezeu.Da, Biblia sau Cuvântul lui Dumnezeu este Cartea cărţilor, este cu adevărat puterea lui Dumnezeu pe care oamenii nu au putut s-o nimicească. Cineva spunea într-o revistă străină, că împotriva Bibliei s-au scris de-a lungul anilor atâtea cărţi încât, dacă ar fi posibil să se strângă împreună, ar face un deal de cărţi. Ele toate au dispărut, dar Biblia a rămas în picioare, traversând veacurile şi câştigând suflete cu milioanele, schimbându-le viaţa din temelie şi făcând din ei oameni cu totul noi. Biblia este singura carte din lume care a fost tradusă în peste 1500 de limbi şi dialecte. „Căci Cuvântul lui Dumnezeu este viu şi lucrător, mai tăietor decât orice sabie cu două tăişuri, pătrunde până acolo că desparte sufletul şi duhul, judecă gândurile şi intenţiile inimii.” – Evrei 4:12.

MÂNTUIREA PRIN HRISTOS

Meditaţii zilnice – de Fritz BERGER

„Dacă vreunuia dintre voi îi lipseşte înţelepciunea, s-o ceară de la Dumnezeu,care dă tuturor cu mână largă şi fără mustrare şi ea îi va fi dată.” Iacov 1:5.

Dacă vrem să trăim cu Dumnezeu avem nevoie de înţelepciune, pentru a înţelege Scriptura, în relaţiile noastre cu oamenii, pentru a-i atenţiona şi atrage pe calea vieţii, iar atunci când sunt în necazuri pentru a-i mângâia şi a-i ajuta cu sfatul şi cu fapta. De aceea este important să fim învăţaţi de Dumnezeu. Dacă cerem înţelepciune de la Dumnezeu trebuie s-o cerem cu credinţă, fără îndoială; căci omul îndoielnic este asemănător cu valul mării care este purtat de vânt. Ne întâlnim cu acestea dacă ne rugăm pentru un cm cu vicii ca să se pocăiască şi observăm că starea lui se înrăutăţeşte. Aceasta poate să ne ducă la îndoială. În asemenea împrejurări este important să ne păstrăm credinţa. Sau dacă mijlocim la medicul ceresc atunci când cineva este grav bolnav şi starea lui pe moment se agravează, poate să ne preocupe gândul că Dumnezeu nu vrea să ne ajute. Dar putem să ne bazăm pe ceea ce este scris: „Rugăciunea făcută cu credinţă va mântui pe cel bolnav”. Dacă suntem în greutăţi financiare, avem promisiunea că El ne scapă de orice necaz pentru că El cunoaşte necesităţile noastre, iar dacă ajutorul întârzie, duşmanul doreşte să sădească în inimile noastre îndoiala şi să ne gonească dintr-o parte în alta în căutarea unei soluţii, după mersul lumii. Chiar şi în astfel de împrejurări trebuie să fim statornici, bazaţi pe Scriptură. Căci cel îndoielnic este nestatornic în toate căile sale. Acesta să nu gândească că ar putea primi ceva de la Dumnezeu. Vorbeşte evlavios şi despre încredere în Dumnezeu, dar în încercări pune stăpânire peste el îndoiala.

TEZAURUL PROMISIUNILOR LUI DUMNEZEU

de Charles H. SPURGEON

EL ÎL ÎNLĂTURĂ PE VRĂJMAŞUL NOSTRU

A îndepărtat pe vrăjmaşul tău. Ţefania 3.15

Vedeţi căderea sa? Satana a pierdut stăpânirea sa în inimile noastre, cum a pierdut şi locul său în cer. Domnul Isus a nimicit stăpânirea Celui Rău în noi. Acesta poate să ne atace, dar nu poate să pretindă că suntem ai lui. Lanţurile lui nu ne mai înfăşoară; Fiul ne-a izbăvit şi noi suntem cu adevărat slobozi.Acest vrăjmaş continuă, e drept, să se facă pârâşul fraţilor noştri; dar Domnul l-a izgonit şi din această slujbă. Apărătorul nostru îl forţează să tacă şi reduce la nimic învinuirile pe care ni le aduce el şi apără sufletul nostru, astfel că nici unul din atacurile diavolului nu poate să ne atingă.Duhul cel rău ne va asalta prin ispite şi va căuta să se vâre în sufletul nostru; dar şi aici şi-a pierdut superioritatea lui de la început, întâietatea lui. El se va strecura ca un şarpe, dar nu va mai stăpâni ca un împărat. El îşi strigă blestemele sale împotriva noastră, ori de câte ori poate; dar spre marea noastră uşurare, glasul Domnului îl reduce îndată la tăcere şi-l sileşte să fugă ca un câine în faţa biciului. Lucrează Tu, Doamne, şi apără-i de lătratul diavolului pe cei pe care-i urmăreşte el şi care tremură la ameninţarea lui. Pune pe fugă pe vrăjmaşul lor şi arată-Ţi slava în ochii lor. Tu l-ai biruit, Doamne; pune-l acum pe fugă şi izgoneşte-l din lume.

DOMNUL ESTE APROAPE!

Calendar Biblic

El a umblat în calea împăraţilor lui Israel, cum făcuse Casa lui Ahab căci avea de nevastă pe o fată a lui Ahab, şi a făcut ce este rău înaintea DOMNULUI… A murit fără sălase părere de rău în urmă.

2. Cron. 21,6.20.

Ioram era urmaş al lui David, fiind fiul împăratului Iosafat, dar avea ca soţie o fică a nelegiuitului Ahab. Această căsătorie cu Atalia era urmarea legăturii de prietenie a împăratului credincios Iosafat cu Ahab cel fărădelege. Sub influienţa acestei femei, Ioram umbla „pe căile împăraţilor lui Israel” făcând ce este rău în ochii lui Dumnezeu. Urmarea acestei domnii nelegiuite nu putea să nu fie răsplătită. Nu numai subalternii îl duşmăneau ci şi Dumnezeu l-a lovit cu o urgie de care a şi murit. Cu ce cuvinte zguduitoare ne vorbeşte Duhul Sfânt despre moartea lui: „A murit fără să lase părere de rău în urmă.” Acesta a fost sfirşitul unui fiu care a avut un tată credincios. Desigur că Ioram era răspunzător pentru faptele lui. El a călcat în picioare mila lui Dumnezeu faţă de el. (2 Cronici 21.7). Oh, cât de mulţi sunt cei care părăsesc îndurarea şi se alipesc de idoli. Câţi copii de ai credincioşilor s-au depărtat de învăţătura primită în tinereţe pentru a sfârşi „fără să lase părere de rău.” Fiţi atenţi părinţi credincioşi, ca nu cumva prin crearea de contacte cu o lume nelegiuită, prin avantaje pământeşti să deschideţi calea necazului pentru copiii voştrii! Gândiţi-vă tot timpul la Iosafat care s-a înrudit cu Ahab. Feriţi copiii voştri de orice legături cu lumea necredincioasă care vrea să distrugă tot ce este sfânt. În special în direcţia căsătoriilor se fac adesea multe greşeli.
Este o rană continuu deschisă în inima unei tinere sau a unui tânăr să constate că legătura care a făcut-o prin căsătorie e un „iad.” Să veghem cu toţii, atât părinţi cât şi tineri şi să ne împotrivim acestei ispite satanice.

BĂTÎND LA UȘA LUI DUMNEZEU

de Oswald CHAMBERS

Doamne, mărimea puterii Tale, atingerea harului Tău, suflarea Duhului Tău – cât de mult doresc ca acestea să mă aducă faţă în faţă cu Tine! Iartă zăbava mea – îmi ia atât de mult timp ca să îmi dau seama de anumite lucruri.

MEDITAŢII ZILNICE

de Wim MALGO

«Mai am să vă spun multe lucruri, dar acum nu le puteţi purta.» IOAN 16,12

Cât de mult ar dori Domnul să ne vorbească! Cât de mult doreşte El să pună în inimile noastre o lumină asupra planurilor Sale! Dar deseori, din păcate, trebuie să întârzie să facă lucrul acesta – cum a fost şi în cazul ucenicilor. Cristos a avut de împărtăşit lucruri care nu puteau fi înţelese decât de cei ce urmau să experimenteze Rusaliile. El poate să ne împărtăşească tainele şi detaliile voii Sale numai după măsura credinţei din sufletul nostru. În timp ce spăla picioarele ucenicilor, Petru L-a întrebat: «Doamne, Tu să-mi speli mie picioarele?» Şi Isus i-a răspuns: «Ce fac Eu, tu nu pricepi acum, dar vei pricepe după aceea» (loan 13,6-7). Aici se găseşte răspunsul, în faptul că acum tu nu înţelegi multe lucruri din Sfânta Scriptură. Studiază mai mult Cuvântul lui Dumnezeu! Goleşte-te şi mai mult de propria ta fire pentru a deveni mai plin de Duhul Sfanţ şi pentru ca astfel El să îţi poată descoperi prin părtăşie intimă adâncimile dumnezeirii: «Nouă însă Dumnezeu ni le-a descoperit prin Duhul Său. Căci Duhul cercetează totul, chiar şi lucrurile adânci ale lui Dumnezeu» (1 Cor. 2,10).

MEDITAŢII PENTRU FIECARE ZI A ANULUI

de Charles H. SPURGEON

Dimineaţa şi Seara

Dimineaţa

Însă eu sunt totdeauna cu Tine. Psalmi 73:23

Totdeauna” – ‘în ciuda prostiei şi nebuniei pe care David le mărturiseşte lui Dumnezeu, adevărul adevărat este că David a fost salvat, acceptat şi binecuvântat de prezenţa constantă a lui Dumnezeu. Deplin conştient de propria lui stare pierdută, şi de firea lui înşelătoare şi rea, el cânta totuşi, într-o glorioasă izbucnire de credinţă: „însă eu sunt totdeauna cu Tine”. Credinciosule, eşti forţat să intri în mărturia şi recunoaşterea psalmistului; doreşte-ţi să spui în acelaşi spirit: „însă, de când îi aprţin lui Christos, sunt totdeauna cu Dumnezeu!” Aceasta înseamnă că sunt mereu în mintea Lui; El se gândeşte mereu la binele meu. Sunt întotdeauna sub ochii Lui; ochiul Domnului nu doarme niciodată, ci veghează mereu la binele meu. Sunt totdeauna în mâna Sa, aşa că nimeni nu mă va putea smulge din ea.-Sunt totdeauna în inima Lui, înscris acolo ca un memorial, aşa cum purtau preoţii numele celor douăsprezece triburi în dreptul inimii. Tu te gândeşti totdeauna la mine, Doamne. Dragostea Ta încearcă mereu să mă prindă. Lucrezi întotdeauna pentru binele meu. M-ai pus ca pe o pecete pe mâna Ta cea dreaptă. Dragostea Ta este „mai tare ca moartea” (Cânt. 8:6). Apele cele mari nu pot să stingă dragostea, şi râurile n-ar putea s-o înece” (vers. 7). Ce har uimitor! Mă vezi în Christos, şi, chiar dacă sunt mânjit, mă laşi să port veşmintele lui Christos, spălate în sângele Său; astfel, pot sta în prezenţa Ta. Am întotdeauna bunăvoinţa Ta – „sunt totdeauna cu Tine”. In textul acesta, sufletul încercat şi nefericit găseşte mângâiere – obosit de furtunile dinăuntru, priveşte la pacea de afară. „Insă” – o, spune-o în inima ta, şi nefericit găseşte mângâiere – obosit de furtunile dinăuntru, priveşte la pacea de afară. „Insă” – o, spune-o în inima ta, şi bucură-te de mângâiere. „însă eu sunt totdeauna cu Tine”.

Seara

Tot ce-Mi dă Tatăl, va ajunge la Mine. Ioan 6:37

Aceasta declaraţie priveşte, în primul rând, doctrina alegerii. Sunt unii pe care Tatăl i-a dat lui Christos. Mă priveşte şi doctrina chemării efective. Cei care sunt daţi trebuie să ajungă. Oricât de tare s-ar împotrivi, vor fi aduşi din întuneric la lumina minunată a lui Dumnezeu. Textul nostru ne învaţă şi necesitatea indispensabilă a credinţei, fiindcă chiar şi aceia care îi sunt daţi lui Christos nu pot fi salvaţi până nu vin la Isus. Chiar şi ei trebuie să vină, fiindcă nu există altă cale spre cer în afară de Uşă, Christos Isus. Toţi cei pe care Tatăl i-a dat Mântuitorului trebuie să vină la El; nici unul nu poate intra în cer dacă nu a venit la Christos. O, câtă putere şi maiestate se află în cuvintele „va ajunge”. Christos nu spune că va avea puterea de a ajunge, sau că va putea ajunge dacă va dori, ci că „va ajunge”. Prin mesagerii Săi, Cuvântul Său şi Duhul Său, Domnul Isus îndeamnă cu blândeţe oamenii să intre, ca să se bucure de ospăţul de nuntă. El face asta nu ca să încalce voinţa liberă a omului, ci prin puterea harului Său. Eu pot să-mi exercit puterea asupra voinţei altui om, dar el va rămâne liber, fiindcă constrângerea este exercitată în acord cu legile minţii umane. Domnul Isus ştie cum – prin argumente irezistibile adresate înţelegerii, şi prin influenţa misterioasă a Duhului Sfânt operând asupra tuturor puterilor şi pasiunilor sufletului – să supună orice om. In felul acesta, deşi omul a fost cândva rebel, se supune acum cu bucurie conducerii lui Christos, cucerit de dragostea divină. Cum vom şti că suntem aleşi de Dumnezeu? Vom şti după rezultate: îl vom accepta cu bucurie pe Christos şi vom veni la El cu credinţă simplă şi adevărată, sprijinindu-ne pe El, mântuirea şi dorinţa noastră. Cititorule, ai ajuns la Isus?

IZVOARE IN DEŞERT

Ai ajuns tu până la cămările … pe care le păstrez pentru vremurile de strâmtorare?(Iov 38:22-23)

Încercările noastre sunt mari oportunităţi, dar mult prea des noi le vedem pur şi simplu ca nişte mari obstacole. Dacă am recunoaşte în fiecare situaţie dificilă ceva ales de Dumnezeu ca să ne dovedească dragostea Lui pentru noi, fiecare obstacol ar deveni atunci un loc de adăpost şi de odihnă, şi o demonstraţie faţă de alţii a puterii Lui inexprimabile. Dacă am căuta semnele lucrării Lui glorioase, atunci fiecare nor ar deveni în adevăr un curcubeu, şi fiecare trecătoare prin munţii de dificultăţi va deveni o cale de ascensiune, de transformare şi de glorificare.Dacă ne-am uita la trecutul nostru, mulţi dintre noi am realiza că momentele în care am îndurat cel mai mare stres şi am simţit că toate căile noastre sunt blocate au fost momentele în care Tatăl nostru ceresc a ales să facă cele mai bune lucruri pentru noi şi să ne dea cele mai mari binecuvântări ale Sale.Cele mai frumoase bijuterii ale lui Dumnezeu sunt deseori distribuite în pachete grosolane de către oameni foarte dificili, dar în pachet vom găsi comorile palatului Împăratului şi dragostea Mirelui. A. B. Simpson

Trebuie să ne încredem în Domnul când mergem prin întuneric, şi să-L onorăm cu o încredere neclintită chiar şi în mijlocul situaţiilor dificile. Răsplata pentru acest fel de credinţă va fi ca a vulturului care lasă să-i cadă penele, pentru că i s-a spus că le va primi – un simţământ reînnoit de tinereţe şi putere.

J. R. Macduff

Dacă am putea vedea dincolo de astăzi

    Aşa cum vede Dumnezeu;

Dacă toţi norii s-ar îndepărta rostogolindu-se,

    Şi umbrele ar fugi;

Nu ne-am necăji de necazurile prezente.

Fiecare necaz l-am uita curând,

Pentru că multe bucurii ne aşteaptă totuşi

    Pe tine şi pe mine.

Dacă am putea cunoaşte dincolo de astăzi

    Aşa cum cunoaşte Dumnezeu,

De ce cele mai scumpe comori se duc

    Şi trebuie să curgă lacrimi;

Şi de ce întunericul duce la lumină,

De ce cărările întunecoase devin curând luminoase;

Într-o zi greşelile vieţii vor fi îndreptate,

    Pentru că aşa ne spune credinţa.

„Dacă am putea vedea, dacă am putea cunoaşte”,

    Spunem adesea,

Dar Dumnezeu în dragostea Lui aruncă un văl

    Pe calea noastră;

Şi nu putem vedea ce este înainte,

Şi astfel ne-agăţăm mai mult de El,

El ne conduce până se sfârşeşte această viaţă;

    Încrede-te şi ascultă.

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

Volumul III

Matei 14.1-21

    Capitolul 11 ni l-a prezentat pe Ioan Botezătorul în închisoare. Aici aflăm că fusese aruncat acolo de către Irod (fiul celui din cap. 2). Pentru ce motiv? Pentru că Ioan îndrăznise să-l mustre că o luase pe soţia fratelui său. Acum martorul credincios plăteşte cu viaţa adevărul pe care a avut curajul să-l spună direct regelui. Moartea sa în timpul serbărilor şi a distracţiilor de la curtea regală este plata cerută de cel rău în schimbul plăcerii (comp. cu Iacov 5.5,6). Poate că lui Irod i-a părut rău o clipă, dar el nutrea de mult dorinţa tainică de a-l omorî pe Ioan (v. 5), pentru că ura faţă de adevăr şi ura faţă de cei care îl rostesc merg întotdeauna împreună (Galateni 4.16). Din punct de vedere omenesc, sfârşitul lui Ioan este tragic şi oribil; în ochii lui Dumnezeu însă este sfârşitul triumfător al „alergării sale” (Fapte 13.25).

    Printre rânduri citim ceea ce a însemnat pentru Isus vestea morţii precursorului Său. Nu era acesta anunţul respingerii şi al răstignirii Sale? Pare că tristeţea L-a făcut să simtă nevoia de a rămâne singur (v. 13), dar mulţimile veniseră deja după El, iar inima Sa, gândindu-Se numai la alţii, a fost cuprinsă de milă şi El a făcut pentru ei minunea celei dintâi înmulţiri a pâinilor.

PÂINEA CEA DE TOATE ZILELE

Text: Ezechiel 18:19-32

Căci Eu nu doresc moartea celui ce moare, zice Domnul Dumnezeu. Întoarceţi-vă dar la Dumnezeu, şi veţi trăi.     Ezechiel 18:32

CARE SUNT POSIBILITĂŢILE?

S-a născut în bogăţie şi a fost crescut într-un palat. Astăzi poartă haine vărgate într-o închisoare după ce-a fost condamnat pentru că a pus o bombă în maşina în care au murit doi membri din propria familie. Această întoarcere de necrezut a circumstanţelor în viaţa sa a survenit după ce a încercat să pună stăpânire pe averea de peste 10 milioane de dolari a familiei. Impactul propriei alegeri i-a devenit clar în ziua când, cu faţa albă ca varul, într-o stare de şoc, a auzit verdictul de vinovat ce i s-a citit în faţă, în tăcerea de mormânt a tribunalului. Ce ironie! Omul acesta ar fi putut să fie bogat. Ar fi putut avea atât de mult, dacă ar fi voit să aştepte – să joace cinstit. Dar acum este un om sfârşit. Totuşi să nu ne oprim aici. Gândiţi-vă la posibilitatea care-i mai rămâne. Atât timp cât mai respiră, el poate, ca şi tâlharul de pe cruce, să-şi recunoască păcatul şi să ceară ajutorul lui Cristos. Si chiar aşa, cum acel criminal, considerat nepotrivit pentru a mai trăi în societate, a devenit potrivit pentru paradis, acest om poate deveni „o făptură nouă”, un cetăţean al cerului. O asemenea întoarcere este întotdeauna posibilă pentru un păcătos. Acest lucru îl spunea Dumnezeu lui Israel prin profetul Ezechiel. Deoarece El nu-Şi găseşte plăcere în moartea celui rău, El îi roagă să se pocăiască. Poate crezi că o asemenea întoarcere nu este cinstită, ori că tu ai ajuns prea rău să mai poţi fi reînnoit. Dacă crezi în Isus ca Mântuitor al tău, vei face din această posibilitate o realitate. M.R.D. II

Cum de poţi lăsa ca ziua să se facă an?
Şi s-amâi când Domnul are pentru tine un plan.
Vino la Isus Cristos şi crede-al Lui Cuvânt.
Viaţă veşnică tu vei primi în cerul sfânt.   – Branon

Nu există oameni atât de buni ca să se mântuiască singuri – şi nici atât de răi ca să nu poată fi mântuiţi de Dumnezeu.

DOMNUL ESTE APROAPE – GBV

http://www.gbv.ro/meditatii-zilnice/domnul-este-aproape

Și au zis unul către altul: „Să punem o căpetenie și să ne întoarcem în Egipt”.  Numeri 14.4

Este important să vedem cum o simplă privire asupra țării la pus la încercare pe Israel în Numeri 14. Întradevăr, nu există niciun lucru care să ne pună la încercare precum acesta. Acest principiu se verifică în toate căile lui Dumnezeu cu poporul Său, în toate veacurile. De îndată ce El Își descoperă planurile cu privire la noi – gândurile și intențiile Sale pentru timpul prezent – toate dificultățile din calea noastră se arată și ele pe deplin. Prin urmare, în aceste timpuri, cei care înțeleg gândul măreț al lui Dumnezeu cu privire la preaiubitul Său Fiu întâmpină dificultăți și împotriviri de care ceilalți creștini sunt cu totul străini.

Dacă cineva se îndoiește de aplicația acestui principiu, nu trebuie decât să studieze istoria mărturiei lui Dumnezeu pe pământ, pentru a fi pe deplin edificat. Conectațivă în mod practic cu adevărul și îndată veți suferi întreaga împotrivire a oamenilor, precum și cea mai înverșunată ură a lui Satan.Să privim acum la consecințele eșuării în această punere la încercare. Mai întâi vedem plânsul, apoi murmurul, după care gândurile de răzvrătire împotriva lui Dumnezeu și, în cele din urmă: „Să punem o căpetenie și să ne întoarcem în Egipt”. Observați caracterul gradat al acestei îndepărtări! Ei uitaseră de Dumnezeul cel viu și de interesul Lui pentru ei, ca popor al Său; preferaseră părerea pe care inimile lor nesocotite șio formaseră cu privire la țara lui Dumnezeu, în lumina dificultăților care se interpuneau între ei și ea; în cele din urmă, rezultatul a fost că au dorit săși aleagă o căpetenie după plăcerea lor, ca rezolvare a situației.Acest caracter gradat al oricărui declin este foarte solemn și ne vorbește întrun fel special, fiindcă noi credem că falimentul este un lucru care se întâmplă imediat. Nu este așa! Ca orice alt lucru, căderea își are și ea începuturile ei, de aceea este bine să luăm seama la cuvintele: „Păzeșteți inima mai mult decât tot ce se păzește, pentru că din ea ies izvoarele vieții” (Proverbe 4.23).W. T. Turpin

SĂMÂNȚA BUNĂ

http://www.gbv.ro/meditatii-zilnice/samanta-buna

Și viața veșnică este aceasta: să Te cunoască pe Tine, singurul Dumnezeu adevărat, și pe Isus Hristos pe care L-ai trimis Tu. Ioan 17.3

Adevărata schimbare

Un creștin întors de curând la Mântuitorul a fost întrebat ce cunoaște despre Dumnezeu și despre Isus Hristos. El a răspuns: „Cunosc foarte puțin, dar ce cunosc a schimbat viața mea”.

Cât de important este să-L întâlnim și să-L cunoaștem pe Hristos ca Acela „în care sunt ascunse toate comorile înțelepciunii și ale științei” (Coloseni 2.3)! Isus Hristos este esențialul în creștinism. Fără Hristos, creștinismul ar fi o religie ca oricare alta. Hristos este Stânca veacurilor, și cine își pune încrederea în El rămâne neclintit în mijlocul furtunilor acestui veac rău. Un astfel de om a găsit totul în Mântuitorul său cel răstignit și înviat. Ce nevoie mai are el de religia acestei lumi, atâta timp cât în Hristos a găsit totul pe deplin? Ce nevoie mai are el de slujbele făcute cu atâta fast, când poate să se închine Domnului în duh și în adevăr? Centrul vieții unui astfel de om este Hristos. Cineva s-a alipit poate de o biserică, s-a făcut membru al unei organizații religioase, s-a pus în slujba unei cauze sau a unui scop religios. Toate acestea nu fac altceva decât să întunece cunoașterea lui Dumnezeu și a Fiului Său. Chemarea noastră este să ne reîntoarcem la Mântuitorul. Numai Hristos poate schimba inimile noastre împotrivitoare, numai El ne poate da o nădejde și un viitor fericit. El face adevărata schimbare.

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

www.fundatiaseer.ro

PUTEREA DE A REZOLVA PROBLEMA

„Noi suntem mai mult decât biruitori, prin Acela care ne-a iubit” (Romani 8:37)

Toți oamenii au probleme. Singurele persoane care nu au se află în cimitire. Adevărata problemă este: Cum să facem față problemelor? Deseori încercăm să le rezolvăm prin propriile noastre puteri. Cum îți dai seama că faci așa? Când ești obosit tot timpul! Ești ca acel om care a spus: „Am obosit să fiu obosit”. Sau, suntem ca femeia care a spus: „Exact în clipa în care reușesc să leg două capete, cineva le mișcă”. Noi spunem lucruri precum: „sunt bine, date fiind împrejurările”. Dar ce faci în acele împrejurări? Cineva a spus că împrejurările sunt ca o saltea; dacă te așezi pe ea, te odihnești bine, dar dacă ești sub ea, te sufoci! Care este răspunsul? Nu te mai concentra asupra problemei și îndreaptă-ți atenția spre promisiunile lui Dumnezeu, lată una dintre ele: „Cine ne va despărți pe noi de dragostea lui Hristos? Necazul sau strâmtorarea?” (v. 35): Pavel răspunde: „în toate aceste lucruri noi suntem mai mult decât biruitori, prin Acela care ne-a iubit \ Cuvântul „biruitor” înseamnă „cel care învinge si deține controlul”. Pavel spune că noi suntem „mai mult decât biruitori” (Romani 8:37). A fi un biruitor înseamnă a duce o luptă și a o câștiga, A fi mai mult decât biruitor înseamnă a câștiga lupta fără să trebuiască să te lupți. Domnul Isus se luptă în locul tău; El o face în tine si prin tine si asta te face să fii „mai mult decât biruitor”.

28 Iulie 2016

TOTUL PENTRU GLORIA LUI

de Oswald CHAMBERS

Îndată, Isus a silit pe ucenicii Săi să intre în corabie şi să treacă de cealaltă parte… Marcu 6:45-52

Noi suntem în stare să credem că, dacă Isus Cristos ne sileşte şi noi Il ascultăm, El ne va conduce spre mari succese. Nu trebuie să ne gândim niciodată că visele noastre de succes sunt scopul lui Dumnezeu pentru noi; scopul Lui poate fi exact opusul. Avem ideea că Dumnezeu ne conduce spre o ţinta anume, spre un ţel dorit; El nu face aceasta. Problema ajungerii la o ţintă anume este de mică importanţă. Ceea ce noi numim proces, Dumnezeu numeşte ţintă.

Care cred eu că este scopul lui Dumnezeu? Scopul Lui este să depind de El şi de puterea Lui acum. Dacă pot să rămân calm şi neclintit în mijlocul luptei, scopul lui Dumnezeu se împlineşte în mine. Dumnezeu nu lucrează în vederea unui anumit sfârşit; ţinta Lui este procesul – adică să-L văd pe El umblând pe valuri, fără să văd nici un ţărm, nici un succes, nici un scop, ci doar să am siguranţa absolută că totul este în ordine, deoarece îl văd pe El umblând pe mare. Procesul, nu finalul lui, Îl slăveşte pe Dumnezeu.

Dumnezeu ne pregăteşte pentru acum, nu pentru ce va fi imediai după aceea. Scopul Lui este pentru minutul acesta, nu pentru ceva din viitor. Nu trebuie să ne preocupe ce va urma după ce ascultăm; greşim şi ne rătăcim când ne gândim la ce va urma. Ceea ce oamenii numesc instruire, pregătire, Dumnezeu numeşte scop.

Scopul lui Dumnezeu este să mă facă în stare să văd că El poate păşi chiar acum peste haosul din viaţa mea. Dacă avem în vedere un scop mai îndepărtat, nu acordăm suficientă atenţie prezentului; dar dacă înţelegem că ascultarea este scopul, atunci fiecare clipă care vine este preţioasă.

MANA DE DIMINEAŢĂ

„însă nădejdea aceasta nu înşeală.” Romani 5:5

Pentru cei ce au această nădejde, este totdeauna o uşă deschisă către orice dorinţă bună şi chiar „împotriva oricărei nădejdi” (Romani 4:18), este un drum croit în ciuda greutăţilor, un viitor asigurat cu toate sfidările vrăjmaşului. Nădejdea aceasta este expresia puterii învierii, este izvorâtă din ea şi vine din cer. Este o plantă care încolţeşte într-un sol anumit şi într-un climat anumit: climatul împrejurărilor potrivnice şi solul greutăţilor de tot felul şi al luptelor care nu vor înceta până la plecarea noastră de aici.

Nădejdea care nu înşală supravieţuieşte când totul se năruie. Ea îşi adânceste rădăcinile în terenul solid al crucii fără de care nici credinţa nici nădejdea n-ar exista. Orice se întâmplă în lume şi în viaţă, acela care are această nădejde ştie că Dumnezeu este credincios şi că totul lucrează spre binele său. El este izbăvit de vederi mărginite, de scopuri egoiste, şi de iubirea de sine. Cunoaştem noi această revărsare a puterii învierii în viaţa noastră ? Duhul Sfânt ne-a fost dat pentru ca ea să ne fie transmisă. Acceptaţi ca El să excludă din inimile voastre tot ce nu este de la El şi nădejdea aceasta va creşte în voi şi veţi realiza că ea nu înşeală pe acela care o stăpâneşte şi care este stăpânit de ea ! Nădejdea aceasta care nu înşeală va aduce în viaţa voastră marele torent al iubirii Domnului Hristos, care s-a dat în întregime pe El însuşi, pentru ca şi noi să învăţam să ne dăruim Lui pe noi înşine, fără rezerve şi ca urmare, viaţa noastră se va dărui altora, fără condiţii şi cu o râvnă adevărată pentru mântuirea sufletelor, cât şi pentru nevoile de orice fel ale sfinţilor şi ale adunării. Această schimbare se poate face în voi chiar acum. Este vorba de o hotărâre de luat: să vă dăruiţi în totul… şi dragostea lui Dumnezeu va fi turnată în inima voastră împreună cu Duhul învierii. O inimă, căreia Duhul lui Dumnezeu îi transmite nădejdea care nu înşală, este ca roua care vine de sus şi care este dătătoare de viaţă (Isaia 26:19) „este ca roua Hermonului,… căci acolo dă Domnul binecuvântarea, viaţa pentru veşnicie.” (Psalmii 133:3). În lupta vieţii, în greutăţi şi împrejurări potrivnice, această rouă de sus, nădejdea care nu înşeală, va dovedi că Dumnezeu este credincios; El „Dumnezeul nădejdii să vă umple de toată bucuria şi pacea pe care o dă credinţa,…” – (Romani 15:13).

MÂNTUIREA PRIN HRISTOS

Meditaţii zilnice – de Fritz BERGER

„Fraţii mei să priviţi ca o mare bucurie când treceţi prin felurite încercări.”
Iacov 1:2.

Este un îndemn remarcabil: Să ne bucurăm când trecem prin felurite încercări! Dacă trecem prin necaz considerăm că avem motiv să fim supăraţi şi nu ne bucurăm. Dar pe urmă toţi cei care au parte de necaz primesc roada răbdării drept răsplată. Iar răbdarea aduce biruinţa în încercare, biruinţa aceasta aduce nădejdea şi această nădejde nu înşeală. Încercarea ne învaţă să ascultăm de cuvântul Domnului. Putem observa că pentru cel credincios chiar şi timpul încercării este izvor de binecuvântare: „Căci ştim că toate lucrurile lucrează împreună spre binele acelora ce iubesc pe Dumnezeu”. Prin ispite suntem încercaţi şi dacă credinţa este adevărată atunci rezultă răbdare. Dacă această răbdare rămâne neclintită în ispită până la capăt vom fi desăvârşiţi şi fără lipsuri. Dacă ne încredem în Dumnezeu atunci nu ducem lipsă pentru că găsim oricând refugiu în Cuvântul Său care are o rezolvare pentru orice împrejurare. Esenţial este să rămânem statornici şi răbdători până la capăt. Căci este scris: „Aveţi nevoie de răbdare ca după ce aţi împlinit voia lui Dumnezeu să puteţi căpăta ce v-a fost făgăduit”. În Romani 12:12 suntem îndemnaţi: „Bucuraţi-vă în nădejde. Fiţi răbdători în necaz,stăruiţi în rugăciune”. Aceasta înseamnă că în necaz să aşteptăm bucuroşi ajutor din partea lui Dumnezeu – şi dacă nu vine imediat – să nu gândim că rugăciunea nu ne-a fost ascultată. Dumnezeu îngăduie ca copiii lui să fie des încercaţi spre a vedea ce este în inima lor. Dar nu ne încearcă peste puterile noastre ci ne dă şi puterea s-o ducem şi pe urmă scăparea din ea. Dacă rămânem statornici aici vom primi cununa vieţii care a promis-o Dumnezeu acelora care-L iubesc. Tată te rog ajută-mă să mă-ncred în Tine. Amin.

TEZAURUL PROMISIUNILOR LUI DUMNEZEU

de Charles H. SPURGEON

APLEACĂ-TE ŞI VEI FI RIDICAT

Smeriţi-vă dar sub mâna tare a lui Dumnezeu, pentru ca la vremea Lui, El să vă înalţe. 1 Petru 5.6

Aceasta este o făgăduinţă: dacă noi ne plecăm, Dumnezeu ne va ridica. Smerenia duce la slavă; supunerea este calea ridicării. Aceiaşi mână a lui Dumnezeu care apasă asupra noastră ca să ne facă să ne plecăm, este gata să ne ridice ca să primim această binecuvântare. În lumea aceasta trebuie să te pleci, ca să câştigi. Mulţi se înjosesc în faţa oamenilor, dar nu capătă ocrotirea mult dorită. Dar acela care se pleacă sub mâna lui Dumnezeu, va fi îndreptat, sprijinit, îmbogăţit şi întărit de El. Obiceiul Său este de a-i smeri pe cei mândri şi a-i înălţa pe cei smeriţi.Totuşi lucrările lui Dumnezeu îşi au vremea lor. Trebuie ca acum, chiar din această clipă să ne smerim, pentru ca Domnul să facă să nu apese asupra noastră mâna întristării. Când ne loveşte El, datoria noastră este să primim loviturile Sale cu o supunere totală. Înălţarea noastră va avea loc „la vremea ei” şi Dumnezeu este cel mai bun Judecător al acelui ceas şi zi. Să nu dovedim nerăbdare ca să primim o binecuvântare. Pentru ce s-o dorim mai înainte de vremea ei? Ce pretindem noi? Desigur, nu suntem încă destul de smeriţi, ca să aşteptăm într-o supunere liniştită. Dumnezeu să ne dea această smerenie!

DOMNUL ESTE APROAPE!

Calendar Biblic

DOMNUL este lumina şi mântuirea mea, de cine să mă tem? DOMNUL este sprijinitorul vieţii mele, de cine să-mi fie frică? Ps. 27,1.

Pe o moşie izolată locuia o tânără credincioasă, care pentru a veni la adunare trebuia să parcurgă un drum lung şi aproape pustiu. Familia necredincioasă o certa tot timpul socotind că pe acele căi neumblate sunt multe primejdii, dar ea răspundea că are convingerea că Domnul o va ocroti de orice primejdie. Într-o seară când se întorcea ca de obicei de la adunare, în apropierea unui gard a sărit un bărbat în faţa ei. Ridicând mâinile spre cer a strigat cu glas tare: „Acum, Doamne Isuse, a venit clipa.” Şi deodată acest bărbat a fugit de parcă ar fi fost urmărit de o legiune de demoni. Cât de mult vorbeşte această întâmplare inimilor noastre! Simţim oare noi cu adevărat ca o trebuinţă neapărată să ne adunăm cu copiii lui Dumnezeu şi să primim din binecuvântările care reies din aceste strângeri laolaltă, chiar dacă se strâng numai doi sau trei? Această necesitate sfântă trece şi la noi peste toate obstacolele, primejdiile şi greutăţile? Nădăjduim în Domnul Isus în orice ocazie, ne bazăm pe El chiar şi atunci când orice ocrotire omenească ne lipseşte? Dacă această nădejde ar fi vie în inimile noastre nu am pierde niciun prilej de a fi prezenţi la strângerea în Numele Domnului Isus.Chiar dacă nu avem întotdeauna primejdii din partea oamenilor care să ne împiedece de la strângerile noastre, s-ar putea ca oboseala sau nepăsarea să ne fie cel mai mare obstacol. Să veghem şi să ne încredem în Domnul nostru şi în aceste privinţe şi să nu lipsim de la binecuvântările pe care vrea să ni le dea când suntem laolaltă cu copiii lui Dumnezeu. Dumnezeu are o Adunare -şi Scriptura mărturiseşte adevărul acesta- atunci eu trebuie să fiu acolo şi nu în sistemele religioase ale oamenilor. Noi suntem răspunzători să recunoaştem şi să ne găsim locul în Adunarea lui Dumnezeu. Tu cunoşti acest loc minunat unde copiii lui Dumnezeu se strâng NUMAI în jurul Domnului Isus?

BĂTÎND LA UȘA LUI DUMNEZEU

de Oswald CHAMBERS

O, Doamne, scapă-ne de duhul de cârtire care, la cei mai mulţi dintre noi, este numai de suprafaţă, dar este dăunător, stricând floarea părtăşiei spirituale.

MEDITAŢII ZILNICE

de Wim MALGO

«Ascultă-mi rugăciunea. Doamne, şi pleacă-Ţi urechea la strigătele mele! Nu tăcea în faţa lacrimilor mele. PSALM 39,12

Tăcerea lui Dumnezeu în viaţa noastră poate avea mai multe cauze, cum ar fi de exemplu refuzul de a accepta adevărul întreg al voii Sale în ciuda rugăciunilor pe care le rostim. «Isus tăcea» (Matei 26,63). Marele preot care L-a interogat pe Isus a fost gata să creadă orice minciună despre El în loc să îl recunoască pe Cristos ca «adevăr». Împotriva Lui au fost depuse nenumărate mărturii mincinoase. Problema multor credincioşi care îl roagă pe Domnul să îi ajute şi îi spun că ar dori să fie sfinţiţi este că nu sunt pregătiţi să vadă şi să accepte lumina pe care le-o dă El pentru sufletul lor. Atunci Domnul tace, iar tăcerea Sa este cel mai semnificativ răspuns.

Un alt motiv al tăcerii Sale este faptul că nu mai are ce să ne spună: «I-a pus multe întrebări, dar Isus nu i-a răspuns nimic» (Luca 23,9). Împăratul Irod a dorit să înceapă cu Isus o conversaţie interesantă, dar El nu i-a răspuns. De ce? Pentru că Irod nu era interesat de o întâlnire personală cu Isus Cristos. Nu este acesta motivul pentru care tu nu primeşti nici un răspuns la rugăciunile tale? Vrei să ai parte de minunile Lui sau de El? Vrei ajutorul Lui sau pe Cel care ajută?

MEDITAŢII PENTRU FIECARE ZI A ANULUI

de Charles H. SPURGEON

Dimineaţa şi Seara

Dimineaţa

Eram prost si fără judecată, eram ca un dobitoc înaintea Ta.

Psalmi 73:22

Aminteşte-ţi că aceasta este mărturia unui om după inima lui Dumnezeu; scriind despre viaţa lui dinainte, David spunea „eram prost si fără judecată”. Cuvântul „prost” înseamnă mai mult decât semnifică el în limbajul de zi cu zi. David, în al treilea verset al acestui psalm, scria: „căci mă uitam cu jind la cei nesocotiţi, când vedeam fericirea celor răi”, ceea ce ne arată că prostia celor nesocotiţi este păcătoasă. El însuşi se socoate „prost”, şi adaugă un plus de intensitate la această caracterizare – „şi fără judecată”. Cât de prost era, nu se poate spune. Era un prost păcătos, un prost care nu putea fi scuzat ci, din contră, trebuia condamnat din cauza perversităţii şi ignoranţei voite; motivul era că fusese invidios pe prosperitatea prezentă a celor răi, uitând sfârşitul îngrozitor care îi aştepta. Suntem mai buni decât David, şi ne putem considera înţelepţi? Putem spune că am ajuns la desăvârşire, sau că am fost atât de pedepsiţi încât nuiaua nu mai are nimic rău de alungat? Ah, aceasta este mândrie! Dacă David era prost, cât de proşti ne-am socoti şi noi dacă ne-am putea vedea! Priveşte în urmă, crédinciosule. Gândeşte-te că te-a îndoit de Dumnezeu atunci când El îţi era credincios. Gândeşte-te că, în prostia ta, ai strigat „nu aşa, Tată”, atunci când El şi-a încrucişat mâinile îndurerate ca să-ţi ofere o binecuvântare mai mare. Gândeşte-te la multele ocazii în care ai citit despre providenţele Sale în întuneric, când ai uitat să interpretezi voia cerului, şi ai murmurat „toate lucrurile sunt împotriva mea”, atunci când toate lucrau pentru tine! Gândeşte-te de câte ori ai ales păcatul din cauza plăcerii sale, atunci când plăcerea aceea era o adevărată rădăcină a amărăciunii! Cu siguranţă că, dacă ne-am cunoaşte propriile inimi, am pleda vinovaţi în faţa sentinţei de prostie păcătoasă. Conştienţi de această „prostie”, trebuie să transformăm concluzia lui David în hotărârea noastră „mă vei călăuzi cu sfatul Tău” (Psalmi 73:24).

Seara

Care umbla din loc în loc, făcea bine…Faptele Apostolilor 10:38

Aceste cuvinte sunt puţine, dar reprezintă o descriere excelenta a Domnului Isus Christos. Nu sunt multe rânduri, dar sunt ieşite din penelul unui maestru. În privinţa Mântuitorului, şi numai în privinţa Lui, textul nostru este deplin, complet şi îndreptăţit adevărat. El „umbla din loc în loc” şi „făcea bine”. Din această descriere este evident că El făcea personal bine. Scriitorii Evangheliei ne spun constant că El atingea leproşii cu propria-I mână, şi că, în cazul în care era rugat să spună câteva cuvinte de vindecare de la distanţă, El mergea în mod personal la patul bolnavilor şi îi vindeca. Exemplul Său este o lecţie pentru noi: dacă vrem să facem bine, trebuie să îl facem personal Să dăm de pomană cu propriile mâini; o privire şi o vorbă bună vor mări valoarea darului. Să vorbim unui prieten despre starea sufletului lui; apelul nostru iubitor va avea o influenţă mai mare decât o întreagă librărie de cărţi. Metodele pe care le folosea Domnul în facerea de bine ne arată şi activitatea sa neîncetată. Nu făcea bine numai aproape de casă, ci „umbla din loc în loc” în faptele Sale de îndurare. În tot ţinutul Iudeii, nu exista nici un sat şi nici un cătun care să nu se fi bucurat de privirea Lui. Cât de tare îi mustră exemplul Său pe creştinii care ÎI slujesc într-un mod leneş! Să ne încingem „coapsele minţii” (1 Petru 1:13) şi să nu obosim „în facerea binelui” (2 Tesaloniceni 3:13). Nu spune textul că Isus Christos îşi părăsea drumul ca să facă bine? El „umbla din loc în loc, făcea bine”. Nu era oprit de primejdii sau greutăţi. El căuta obiectele intenţiilor Sale milostive. La fel trebuie să facem şi noi. Dacă vechile planuri nu ne servesc, trebuie să încercăm altele noi. Măsurile proaspete reuşesc mai bine decât metodele clasice. Perseverenţa lui Christos şi unitatea scopului sunt şi ele implicate în textul nostru. Aplicaţia practică a temei noastre de astăzi poate fi concretizată în câteva cuvinte: „Christos…a lăsat o pildă, ca să călcaţi pe urmele lui” (1 Petru 2:21).

IZVOARE IN DEŞERT

Domnul umblă în furtună şi în vârtej. (Naum 1:3)

Îmi amintesc când eram tânăr că mergeam la şcoală în vecinătatea Muntelui Fericirilor. Într-o zi stăteam pe coasta muntelui şi priveam o furtună care trecea prin vale. Cerul era întunecat şi tunetul începuse să zguduie pământul. Părea că întreaga privelişte plină de viaţă fusese complet schimbată, şi frumuseţea ei dispăruse pentru totdeauna. Dar furtuna a trecut repede şi curând a ieşit din vale.Dacă aş fi stat în acelaşi loc în ziua următoare şi aş fi spus: „Unde este furtuna aceea puternică şi tot întunericul ei teribil?” iarba ar fi spus: „O parte din ea este în mine”. Frumoasa margaretă ar fi spus: „O parte din ea este în mine”. Şi toate celelalte flori, şi fructe, şi tot ce creşte din pământ ar fi spus: „O parte din furtună a produs strălucire în mine”.L-ai rugat vreodată pe Domnul să te facă asemenea Lui? Ai dorit vreodată roada Duhului şi te-ai rugat pentru bunătate, blândeţe şi dragoste? Dacă da, atunci să nu te temi niciodată de furtunile violente care bat poate chiar acum în viaţa ta. Furtunile aduc binecuvântări, şi mai târziu vei culege roade bogate.


Henry Ward Beecher

Florile trăiesc prin lacrimile care cad

    De pe faţa tristă a cerului;

Şi viaţa n-ar avea bucurii deloc,

    Dacă n-ar exista ochi înlăcrimaţi.

Iubeşte necazul, pentru că suferinţa va aduce

    Răsplata ei în anii următori;

Curcubeul! Iată ce lucru minunat

    A făcut Dumnezeu din lacrimi.

Henry S. Sutton

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

Volumul III

Matei 13.44-58

    Scurtele parabole ale comorii şi ale mărgăritarului subliniază două adevăruri minunate: preţul nespus de mare cu care Domnul Hristos estimează Adunarea Sa şi pe care l-a plătit pentru a o dobândi: El a vândut tot ce avea, Şi-a dat chiar viaţa, iar în al doilea rând, ilustrează bucuria pe care o găseşte în ea.

În v. 47, năvodul evangheliei este aruncat în marea popoarelor. Domnul le spusese ucenicilor Săi că îi va face pescari de oameni. Acum iată-i pe slujitori la lucru. Nu toţi peştii însă sunt dintre cei buni, … după cum nu toţi creştinii cu numele sunt şi credincioşi autentici. Cuvântul este cel care ne permite să-i deosebim: Peştele bun se recunoaşte după solzi şi după înotătoare (Levitic 11.9-11), iar adevăratul creştin, după armura sa morală, după capacitatea de a rezista la infiltrarea şi la antrenarea în curentul acestei lumi.În afară de comoara pe care Domnul a găsit-o în ai Săi (v. 44), v. 52 ne arată ce are ucenicul în Cuvântul Său. Este el pentru fiecare dintre noi „vistieria” din care ştim să scoatem „lucruri noi şi lucruri vechi”?

Într-un mod lamentabil, acest capitol se încheie, ca şi cel precedent, cu necredinţa mulţimilor: acestea nu vedeau în Isus decât pe „fiul tâmplarului”, motiv pentru care harul Său nu se poate exercita asupra lor.

PÂINEA CEA DE TOATE ZILELE

Text: Deuteronomul 32:1-14

Ca vulturul care-şi scutură cuibul… Aşa a călăuzit Domnul singur pe poporul Său…  Deuteronom 32:11, 22

NELINIŞTE ÎN CUIB

Atenţia unui fermier a fost atrasă de o pasăre care era foarte ocupată cu construirea cuibului ei. Din păcate, locul ales pentru aceasta era o grămadă de crengi uscate, de curând tăiate dintr-un copac. Dându-şi seama că acesta era un loc periculos pentru viitorii ei puişori, fermierul a distrus lucrarea harnicei păsărele. A doua zi, viitoarea mămică a încercat din nou, şi din nou fermierul i-a zădărnicit eforturile. În a treia zi, pasărea şi-a construit cuibul pe o creangă lângă uşa bucătăriei fermierului. De data aceasta, fermierul i-a dat un zâmbet aprobator, lăsând-o în pace. Crengile uscate atât de nesigure de unde el alungase de două ori pasărea, au fost arse cu mult timp înainte ca pasărea să fi scos puişorii. La fel ca şi creatura aceasta înaripată neştiutoare, vedem de multe ori că planurile noastre sunt zădărnicite şi vieţile noastre uneori dezrădăcinate. Ne întrebăm de ce Dumnezeu trebuie să ne strice cuibul pământesc pentru care ne luptăm atât de mult şi lucrăm atât de greu ca să-l construim. Dar dacă am putea să vedem lucrurile aşa cum le vede El, am şti că El caută pentru noi un destin mai înalt, un loc cu mai mare siguranţă şi resurse pentru nevoile noastre. Aşa Şi-a condus poporul Său, Israel afară din Egipt, prin pustie, în ţara promisă. El a ştiut unde erau pericolele şi unde era siguranţă adevărată pentru ei. Oh, dacă am învăţa să ne încredem în Dumnezeu în pasajele întunecoase ale vieţii noastre, cu simplitatea credinţei unui copil, să nu ne îndoim niciodată de înţelepciunea şi de bunătatea Sa, chiar şi atunci când trebuie să creeze nelinişte în cuibul nostru. – H.G.B.

Încrede-te-n Cristos – şi-n clipa
Când totul pare că-i pierdut,
Aceasta-i slava Lui că face
Chiar ce părea de necrezut.  Traian Dorz

Adesea cele mai mari bariere ale vieţii devin cele mai mari binecuvântări ale ei.

DOMNUL ESTE APROAPE – GBV

http://www.gbv.ro/meditatii-zilnice/domnul-este-aproape

Cine este Dumnezeu asemenea Ție, care iartă nelegiuirea și trece cu vederea fărădelegea rămășiței moștenirii Sale? El nuȘi ține mânia pentru totdeauna, pentru că Îi place îndurarea. El va avea din nou milă de noi, va călca sub picioare nelegiuirile noastre; și vei arunca toate păcatele lor în adâncurile mării.   Mica 7.18,19

Este trist să vedem că poporul Israel sa dovedit a fi ca Iacov, părintele lui, care Ia mărturisit lui Dumnezeu: „Eu sunt nevrednic de cea mai mică dintre toate îndurările și de tot adevărul pe care lai arătat robului Tău” (Geneza 32.10). Istoria acestui popor a fost una marcată nu doar de slăbiciune și de faliment, ci și de răzvrătire împotriva Domnului. Dumnezeu la supus unor încercări și necazuri, încât până și națiunile au recunoscut că suferința lui a fost mai mare decât a oricărui alt popor.

În vremurile viitoare, o parte a acestui popor va fi trezită și va înțelege enormitatea vinei sale și se va întoarce la Domnul. Iar când vor face acest lucru, ce vor descoperi ei? În mod miraculos, ei vor descoperi că Domnul este mult mai bun și mai plin de har decât șiau imaginat. De fapt, marea Lui bunătate îi va conduce la pocăință (Romani 2.4).

Bunătatea și mila Lui nu se vor limita la poporul Israel. Așa cum el a păcătuit, toți au păcătuit și toi au nevoie de același Mântuitor, care va primi cu bucurie pe oricine își mărturisește vina și îi va acorda imediat iertare. Mânia Lui împotriva păcătosului care crede va fi înlăturată, iar El va arunca în marea uitării toate păcatele lui. Minunat har!

Dacă nu țiai pus încrederea în Domnul Isus sau dacă nu ești sigur de iertarea Lui, nu ezita și încredete pe deplin în El. Crede Cuvântul Său și mulțumeșteI pentru harul Său mântuitor.L. M. Grant

SĂMÂNȚA BUNĂ

http://www.gbv.ro/meditatii-zilnice/samanta-buna

… niciunul nu zice: „Unde este Dumnezeu, Făcătorul meu …, care ne dă mai multă pricepere decât păsărilor cerului?”. Iov 35.10,11

Autorul miracolelor

La cincisprezece zile după marele cutremur din anul 2010 în Haiti, o tânără în vârstă de 16 ani a fost salvată de sub dărâmături. Adolescenta era foarte slăbită în momentul când a fost scoasă de sub dărâmături. Medicii spuneau că fără apă nimeni n-ar putea supraviețui mai mult de trei zile. „Nu știu cum a reușit să reziste atâta vreme”, a declarat unul dintre membrii echipei de salvare, care a caracterizat totul ca fiind un miracol.

În timpul de după marele cutremur din Haiti s-a vorbit mult despre miracole, dar s-a spus prea puțin despre Autorul miracolelor. Ceva asemănător vedem în orice pagină a istoriei neamului omenesc. Omul preferă să aibă un univers fără Dumnezeu; ar prefera ca totul să fie pur și simplu materie, căreia să nu fie nevoit să-i dea socoteală, în fața căreia să nu trebuiască să fie răspunzător și pentru care păcatul nu contează. Omul se află într-o fugă disperată dinaintea Feței lui Dumnezeu, care însă îl urmărește pas cu pas cu dragostea Lui, cu miracolele Lui și care îl confruntă în fiecare ocazie cu nenumăratele dovezi ale existenței Sale. Suntem chemați să ne aducem aminte tot timpul de Creatorul nostru, Autorul miracolelor, de dragostea Lui arătată prin jertfirea Fiului Său la crucea de pe Golgota.

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

www.fundatiaseer.ro

CAND ÎNCERCI SĂ PARI BUN (2)

„Dacă nu greșește cineva în vorbire, este un om desăvârșit”.

(lacov 3:2)

Când ești supărat, vei fi tentat să „răspândești rufele murdare ale altora”. Dar încercând să pari bun în detrimentul altcuiva va aduce consecințe dureroase. Un autor creștin remarcă: „Acel sentiment îndreptățit se transformă în rușine, mai repede decât ai putea tu pleca, decât ai închide telefonul sau decât ai apăsa butonul „trimitere”. Nu reușesc să subliniez îndeajuns de mult cât de crucial este să-ți poți controla limba. Mi-aș dori ca cineva să mă avertizeze să nu mai vorbesc și să încep să mă rog”. O femeie pe nume Michelle si-a învățat lecția pe propria-i piele. Ea lua prânzul cu o colegă de serviciu la un restaurant și cele două s-au dus la toaletă. In timp ce-și aranjau părul, au început să discute despre oamenii de la serviciu care le enervau. Michelle s-a lansat numaidecât într-o critică răutăcioasă la adresa lui Beth, o colegă ce habar nu avea câte bătăi de cap provoca echipei. Pe când Michelle era pe cale să se lanseze în detalii si mai specifice, s-a deschis o ușă și din toaletă a apărut Beth, plânsă și supărată. într-o fracțiune de secundă, ceea ce părea o refulare, s-a transformat într-o situație jenantă. Beth a plecat de-acolo plângând, iar Michelle nu putea să-și retragă cuvintele pe care le-a spus. Beth nu s-a mai întors niciodată la locul de muncă și a doua zi și-a dat demisia. In timp ce colegii se bucurau în văzul tuturor pentru ceea ce ei considerau a fi o veste bună, Michelle era nefericită. A încercat să-i telefoneze lui Beth și i-a scris chiar si o scrisoare în care își cerea iertare, dar nu a existat nici un răspuns. Dar cel mai mare rău a fost ca Michelle era creștina, iar Beth nu se îndeletnicea cu așa ceva. Poartă-te cu ceilalți așa cum ți-ar plăcea să se poarte și ei cu tine (Matei 7:12).


27 Iulie 2016

TOTUL PENTRU GLORIA LUI

de Oswald CHAMBERS

Calea spre cunoaştere

„Dacă vrea cineva să facă voia Lui, va ajunge să cunoască… învăţătura.” loan 7:17

Regula de aur a cunoaşterii spirituale nu este căutarea intelectuală, ci ascultarea. Dacă un om caută cunoştinţe ştiinţifice, călăuza lui este curiozitatea intelectuală: dar dacă vrea să înţeleagă învăţăturile lui Isus, el poate ajunge la aceasta numai prin ascultare. Dacă lucrurile sunt întunecate pentru mine, atunci pot fi sigur că există ceva ce nu vreau să fac. Întunericul intelectual este rezultatul ignoranţei: întunericul spiritual este rezultatul neascultării mele de a face un anumit lucru.

Nici un om nu primeşte un cuvânt de la Dumnezeu fără să nu fie în acelaşi timp încercat în privinţa lui. Noi suntem neascultători şi apoi ne mirăm de ce nu propăşim spiritual. Dacă, atunci când vii la altar – a spus Isus -, îţi aduci aminte că fratele tău are ceva împotriva ta.. nu-Mi mai spune nimic, ci du-te mai întâi şi rezolvă-ţi situaţia acea. Învăţătura lui Isus ne atinge exact unde trebuie. Nu putem să-L înşelăm nici o clipă. El ne educă în cele mai mici amănunte. Duhul lui Dumnezeu scoate la iveală duhul de autoapărare şi ne face sensibili la lucruri la care nu ne-am gândit niciodată înainte. Când Isus te învaţă un lucru prin Cuvântul Său, nu te sustrage de la aceasta. Dacă o faci, vei deveni un înşelător religios. Fii atent la lucrurile faţă de care dai din umăr cu nepăsare şi vei descoperi de ce nu creşti din punct de vedere spiritual. întâi du-te – cu riscul de a fi sideral fanatic, trebuie să asculţi de ceea ce-ţi spune Dumnezeu.

MANA DE DIMINEAŢĂ

„Vă spun iarăşi, că, dacă doi dintre voi se învoiesc pe pământ să ceară un lucru oarecare, le va fi dat de Tatăl meu care este în ceruri.”

Matei 18:19

Dacă doi, numai doi ! Totuşi ei erau doisprezece care înconjurau şi urmau pe Domnul lor. Şi cu o altă ocazie, El a trimis să propovăduiască şaptezeci. Şi era numeroasă mulţimea acelora care se numeau ucenicii Săi.

Dar evanghelistul Matei, dezvăluie tragedia respingerii Lui de către oameni şi trădarea alor Săi, pentru interese personale. Domnul ştia cât valorează ucenicii Lui dragi. El cunoştea atunci, ca şi acum, ambiţiile lor, slăbiciunile lor, greutatea de a se înţelege între ei. El ştia de ce vorbea de „doi”. Dar pentru împlinirea planurilor Lui, El avea nevoie de aceşti doi care să fie de acord, să se învoiască. Deci, El precizează că doi credincioşi, cu adevărat de acord şi într-o legătură neumbrită cu Tatăl ceresc, pot declanşa în lumea aceasta intervenţia Lui puternică în orice situaţie.Aceşti doi, care se învoiesc, nu se separă în rugăciune pentru interese egoiste sau de un interes personal. Nu, ci este vorba de două inimi în care Dumnezeu a pus gândul Său, interesul Său, şi în care El a pus o sarcină care trebuie dusă la capăt. Această învoire pune deoparte orice lucru personal care nu urmăreşte slava Lui. Este vorba deci de Dumnezeu, de lucrarea Lui în lume, de cinstea Lui printre ai Săi. Numai interesele veşnice, dumnezeieşti, îi insuflă. Este vrednic de observat că Domnul Isus spune cuvintele acestea în mijlocul unei discuţii, şi aceasta nu întâmplător, discuţie din care trei gânduri de seamă ies în evidenţă.

1) Iertarea fratelui care ţi-a greşit dacă te ascultă când l-ai mustrat şi aici Domnul Isus implică şi Biserica, ea fiind mediatorul între fraţi. Hotărârea Bisericii însă, nu afectează relaţia unui suflet cu Dumnezeu ci este numai o acţiune administrativă în disciplină.

2) Prezenţa cu adevărat a Domnului Isus în mijlocul a doi sau trei adunaţi în numele Lui şi numai această prezenţă dă autoritatea Bisericii de a lega sau dezlega un lucru pe pământ. În greceşte, ca şi în englezeşte, verbul „a se aduna” este legat de adverbul „împreună” şi aceasta nu este un pleonasm, ci o întărire a faptului că cei ce se adună să nu fie numai cu trupul, ci şi cu inima. Oare aşa este ?

3) Consecinţa teribilă a duhului de neiertare. (versetul 35)

Să ne amintim de pilda pe care a dat-o Domnul Isus despre cei doi datornici. Unul din ei avea un duh de neiertare şi nerecunoştinţa. Rezultatul acestui duh de neiertare, nu numai că împiedică hotărât răspunsul lui Dumnezeu la rugăciune, dar atrage după sine consecinţe teribile.

MÂNTUIREA PRIN HRISTOS

Meditaţii zilnice – de Fritz BERGER

„Toată Scriptura este insuflată de Dumnezeu şi de folos ca să înveţe, să mustre, să îndrepte, să dea înţelepciune în neprihănire pentru ca omul lui Dumnezeu să fie desăvârşit şi cu totul destoinic pentru orice lucrare bună”.2 Tim. 3:16-17.

Pavel spune: „Dacă va propovădui cineva o evanghelie deosebită de cea pe care aţi primit-o, să fie anatema: Poate fi oricine, chiar şi un înger sau chiar el însuşi. Căci Scriptura insuflată de Dumnezeu nu este o învăţătură omenească, nu reflectă gândurile inimii şi nu este expresia înţelepciunii minţii; dar ne învaţă să călcăm pe urmele lui Isus; ne mustră dacă este nevoie şi este dată ca să înveţe, să mustre şi să îndrepte. Deci prin Scriptură sunt educaţi oamenii care au fost îndreptăţiţi şi ne menţine în ascultare de duhul lui Dumnezeu. Ea ne arată lucrarea săvârşită de Isus, pentru ca omul lui Dumnezeu să fie desăvârşit şi destoinic pentru orice faptă bună. Aceasta diferă mult de ceea ce vestesc mulţi predicatori raţionali în zilele noastre. Ei susţin că nimeni nu poate fi desăvârşit, nu se îndreaptă după Cuvântul lui Dumnezeu, vestind un mesaj după gândurile inimii lor, datorită minţii lor întunecate; iar lumea îi acceptă zicând că pe aceştia îi înţelegem; aceasta este învăţătura sănătoasă, deşi calcă cele mai sfinte realităţi cu „pantofii raţiunii”. In Col.1:22-23 este scris: „Si voi care eraţi odinioară străini şi vrăjmaşi prin gândurile şi prin faptele voastre rele, El v-a împăcat acum prin trupul Lui de carne, prin moarte, ca să vă facă să vă înfăţişaţi înaintea Lui sfinţi, fără prihană şi fără vină”. Aceasta este lucrarea desăvârşită a lui Isus. Aceasta a fost şi dorinţa lui Pavel să atenţioneze şi să înveţe pe toţi oamenii cu înţelepciune, pentru ca să ajungă la desăvârşire. In Evrei 5:14 citim: „Dar hrana tare este pentru oamenii mari, pentru aceia a căror judecată s-a deprins, prin întrebuinţare, să deosebească binele şi răul.”

TEZAURUL PROMISIUNILOR LUI DUMNEZEU

de Charles H. SPURGEON

MAI MULT DECÂT CUVINTE

Vă voi împlini cu toată credincioşia făgăduinţele sfinte pe care le-am făcut lui David. Faptele Apostolilor 13.34

Nimic din ceea ce este de la oameni nu este sigur, dar tot ce este de la Dumnezeu este asigurat. Legământul Lui de har este „un legământ veşnic, ca să se arate îndurarea făgăduită lui David”.Noi suntem siguri că aceste binecuvântări le are pentru noi Dumnezeu. El nu a spus numai cuvinte; temei şi adevăr se găseşte în fiecare din făgăduinţele Lui. Binecuvântările Lui sunt într-adevăr binecuvântări. Chiar dacă o făgăduinţă pare că ar trebui să nu se mai împlinească din cauza morţii, chiar şi atunci Domnul cel bun îşi va împlini cuvântul Său.Suntem siguri că Dumnezeu va da îndurările făgăduite tuturor celor care au intrat în legământul Lui. Fiecare din aleşii lui Dumnezeu va avea parte de împlinirea îndurărilor la rândul său. Ele sunt asigurate pentru toată sămânţa Sa, de la cel mai mic până la cel mai mare.Suntem siguri că Dumnezeu va continua cu îndurările Sale faţă de poporul Său. El nu dă ca să ia pe urmă înapoi. Ceea ce a dat El, este arvuna pentru alte daruri şi mai pline de îndurare. Ceea ce încă n-am primit până astăzi, este tot aşa de sigur ca şi ceea ce am primit deja; de aceea să aşteptăm înaintea Domnului şi să fim liniştiţi. Nu există nici un motiv îndreptăţit pentru cea mai mică îndoială.

DOMNUL ESTE APROAPE!

Calendar Biblic

Pentru poarta curţii cortului, să fie o perdea lată de douăzeci de coţi, albastră, purpurie şi cărmizie, şi de in subţire răsucit, lucrat la gherghef, cu patru stâlpi şi patru picioare ale lor. Exod 27,16.

In toată Sfânta Scriptură este înfăţişat un Nume Scump: ISUS HRISTOS, Fiul lui Dumnezeu. În versetul de mai sus Îl găsim pe Hristos într-o semnificaţie simbolică. Numai credinţa călăuzită de Duhul Sfânt poate să-L vadă în aceste exemple. Dumnezeu a îndemnat pe conducătorul poporului Israel, pe Moise să-I facă un loc unde să locuiască în mijlocul poporului. Moise trebuia să facă totul întocmai după modelul care i-a fost arătat pe munte, în textul nostru este vorba de poarta curţii cortului. Poarta constă dintr-o perdea alcătuită din patru materiale. Fiecare stofă şi fiecare culoare ne arată pe Domnul Isus Hristos. Albastru ne arată culoarea cerului. Isus este Fiul lui Dumnezeu. Aşa îl descrie Evanghelia lui loan. Purpuriu, era culoarea mantăii care o purtau regii. Aşa îl descrie evanghelistul Matei, ca regele lui Israel. Cărmiziu: culoarea roşie intens aminteşte de Omul suferinţei care şi-a vărsat sângele Lui pe Golgota. Aşa îl descrie evanghelistul Luca. In răsucit ne aminteşte de cingătoarea cu care se încingeau sclavii când serveau pe stăpânul lor. Isus este adevăratul Slujitor, aşa cum îl descrie evanghelistul Marcu. Sunt patru evanghelişti, la fel cum sunt patru stâlpi care stau pe patru picioare. Ce minunat este Cuvântul lui Dumnezeu! Omul poate şti toate acestea şi să meargă în pierzarea veşnică. Atât timp cât un om nu a intrat pe poartă este afară. Domnul Isus este poarta. El a suferit pe cruce pentru tine din cauza păcatelor tale. Recunoaşte înaintea lui Dumnezeu toată vina ta, crede în El care şi-a vărsat sângele pentru iertarea ta şi vei fi mântuit.

BĂTÎND LA UȘA LUI DUMNEZEU

de Oswald CHAMBERS

Dezlipeşte-mă, o, Doamne, de lucrurile legate de simţuri şi de timp şi condu-mă în prezenţa Regelui. Fă ca teritoriul minţii şi al inimii mele să fie în întregime al Tău.

MEDITAŢII ZILNICE

de Wim MALGO

«Isus Şi-a ridicat ochii şi a văzut că o mare gloată vine spre EL Şi a zis lui Filip: „De unde vom cumpăra pâini ca să mănânce oamenii aceştia?”» IOAN 6,5

Hrănirea celor 5000 de oameni este o demonstraţie şi totodată o metaforă a datoriei sfinte a tuturor copiilor lui Dumnezeu. Este ca şi cum Domnul, prin această acţiune minunată, ne-a ilustrat pe înţelesul nostru care e voinţa Sa sfântă: «… daţi-le voi să mănânce» (Matei 14,16). Distingem trei elemente în contextul hrănirii celor 5.000 de bărbaţi, fară a lua în calcul femeile şi copiii:

– primul element este pâinea. Vedem prin minunata înmulţire a pâinii cum Isus ajunge ca Pâine a vieţii la milioane, la miliarde de oameni. El ne spune: «... Eu am venit ca oile să aibă viaţă şi s-o aibă din belşug» (Ioan 10,10);

– cel de-al doilea element îl reprezintă cei 5.000 de bărbaţi înfometaţi. Această imagine ne duce cu gândul la cele 5 continente; lumea de azi este înfometată după pâinea adevărată a Evangheliei;

– al treilea element suntem noi, uneltele, adică ucenicii, care au luat pâinea din mâinile lui Isus, au dat-o mai departe şi astfel au săturat oamenii înfometaţi. Numai ceea ce are şi ceea ce este Isus poate să potolească cea mai cumplită foame a sufletului omenesc.

MEDITAŢII PENTRU FIECARE ZI A ANULUI

de Charles H. SPURGEON

Dimineaţa şi Seara

Dimineaţa

Făgăduinţele Lui nespus de mari şi scumpe. 2 Petru 1:4

Dacă vrei să cunoşti valoarea făgăduinţelor şi să te bucuri de ele în inima ta, meditează mai mult timp la ele. Sunt făgăduinţe care seamănă cu strugurii din teasc; ajunge să calci pe ei, ca să ţâşnească mustul. Meditaţia asupra făgăduinţelor sfinte este adesea preludiul împlinirii lor. In timp ce te gândeşti la ele, binecuvântările pe care le cauţi vor veni pe rând la tine. Mulţi creştini care au însetat după făgăduinţe au aflat- că favoarea pe care o asigurau se împrăştia în sufletele lor chiar în timp ce se gândeau la povestirea divină. S-au bucurat că au fost conduşi să tină făgăduinţele chiar lângă inimă. In afară de meditaţie, caută să le primeşti în suflet ca pe cuvintele lui Dumnezeu. Vorbeşte sufletului tău şi spune-i: „dacă aş avea de a face cu făgăduinţa unui om, aş analiza cu atenţie abilităţile şi caracterul omului care a promis. La fel trebuie să procedez şi cu făgăduinţa lui Dumnezeu; ochii mei nu trebuie să fie aţintiţi asupra măreţiei promisiunii — care mă poate împiedica — ci asupra măreţiei Garantului — care mă va bucura. Suflete, Dumnezeu, chiar Dumnezeul tău, Dumnezeul care nu poate minţi, îţi vorbeşte. Cuvintele Lui, la care te gândeşti acum, sunt al fel de adevărate ca şi faptul că El există. El este un Dumnezeu neschimbător. El nu s-a dezis de nici un cuvânt care a ieşit de pe buzele Sale, şi nu a retras nici o vorbă de mângâiere. El nu duce lipsă de nici o putere. Cel care ne vorbeşte este Dumnezeul care a făcut cerurile şi pământul. El nu poate fi lipsit de înţelepciune în acordarea favorurilor, fiindcă El ştie când este cel mai bine să dea şi când este mai bine să se retragă. De aceea, văzând că acesta este cuvântul unui Dumnezeu atât de adevărat, neschimbător, puternic şi înţelept, vreau şi trebuie să cred făgăduinţa”. Dacă medităm la promisiuni, şi analizăm Garantul, vom experimenta dulceaţa lor şi vom obţine împlinirea lor.

Seara

Cine va ridica pâră împotriva aleşilor lui Dumnezeu? Romani 8:33

Ce provocare binecuvântată este întrebarea textului nostru! Cât de categorică este! Fiecare păcat al celor aleşi a fost aşezat asupra Campionului salvării şi a fost şters prin Ispăşire. Nu există păcate împotriva poporului Său în cartea lui Dumnezeu. El nu vede nici un păcat în Iacov, nici o nelegiuire în Israel; ele sunt iertate în Christos pentru totdeauna. Atunci când vina păcatului este îndepărtată, pedeapsa păcatului este şi ea nimicită. Creştinul nu mai primeşte nici o lovitură de la mânia lui Dumnezeu – nici măcar o încruntare de pedeapsă îndreptăţită. Credinciosul poate fi disciplinat de Tatăl Lui, dar Dumnezeu Judecătorul nu are nimic de spus creştinului, în afară de „te-am iertat; eşti achitat”. Pentru creştin nu mai există moarte penală în această lume, şi cu atât mai puţin „moartea a doua” (Apocalipsa 2:11). El a fost pe deplin eliberat de toate pedepsele, ca şi de vina păcatului. Puterea păcatului a fost şi ea îndepărtată. S-ar putea să stea în calea noastră şi să ne declare mereu război, dar păcatul este un duşman învins pentru orice suflet care este unit cu Isus. Nu există nici un păcat pe care creştinul să nu-l poată învinge dacă se bazează pe Dumnezeu să o facă. Cei care poartă haine albe în cer „au biruit, prin sângele Mielului” (Apocalipsa 12:11), şi noi putem face acelaşi lucru. Nici o poftă nu este prea puternică, nici un păcat care ne asediază prea protejat; putem să le biruim prin puterea lui Christos. Creştine crede că păcatul tău este un lucru condamnat Poate să se zbată şi să lupte, dar este condamnat la moarte. Dumnezeu i-a scris „condamnat” pe frunte. Christos l-a răstignit, „pironindu-l pe cruce” (Coloseni 2:14). Ridică-te acum şi ucide-L Domnul să te ajute să trăieşti spre lauda Lui. Fiindcă păcatul – cu toată vina, ruşinea şi teama lui – s-a dus.

Aici găseşti iertare pentru-al tău trecut

Oricât de negru şi de păcătos ar fi;

Iar pentru viitorul întunecat şi prea durut

Iertarea tot la El o vei găsi.

IZVOARE IN DEŞERT

Puneţi-Mă la încercare … şi veţi vedea dacă nu vă voi deschide zăgazurile cerurilor şi dacă nu voi turna peste voi belşug de binecuvântare. (Maleahi 3:10)

Iată ce spune Dumnezeu în acest verset: „Copilul Meu iubit, Eu mai am zăgazuri în ceruri, şi ele sunt încă în stare de funcţionare. Încuietorile se deschid la fel de uşor ca înainte, şi balamalele n-au ruginit. De fapt, Eu mai degrabă le-aş deschide larg ca să revărs binecuvântările, decât să le ţin închise. Le-am deschis pentru Moise, şi marea s-a despicat. Le-am deschis pentru Iosua, şi râul Iordan s-a oprit. Le-am deschis pentru Ghedeon, şi armatele vrăjmaşului au fugit. Şi le voi deschide pentru tine – dacă doar Mă vei lăsa.

„În partea dinspre Mine a zăgazurilor, cerul este aceeaşi vistierie bogată ca întotdeauna. Fântânile şi râurile încă se revarsă, şi camerele comorilor încă mai gem de daruri. Nevoia nu este de partea Mea, ci de a ta. Aştept să Mă pui la încercare. Dar mai întâi trebuie să îndeplineşti condiţia pe care am pus-o: «Aduceţi la casa vistieriei toate zeciuielile» (Maleahi 3:10), şi prin aceasta dă-Mi ocazia să acţionez”. selectat

Nu voi uita niciodată parafrazarea concisă a mamei mele la Maleahi 3:10. Textul biblic începe cu cuvintele: „Aduceţi însă la casa vistieriei toate zeciuielile” şi se termină cu: „şi voi turna peste voi belşug de binecuvântare”. Dar parafrazarea mamei mele era aceasta: „Dă tot ce cere El şi ia tot ce promite”.

Samuel Dickey Gordon

Capacitatea lui Dumnezeu de a înfăptui este mult mai presus de rugăciunile noastre – chiar de rugăciunile noastre cele mai îndrăzneţe! Mă gândeam recent la câteva din cererile pe care I le-am făcut de nenumărate ori în rugăciunile mele. Şi ce am cerut? Am cerut o cupă plină, când El are oceanul întreg! Am cerut o simplă rază de lumină, când El deţine soarele! Cea mai bună cerere a mea nu este deloc la înălţimea capacităţii Tatălui meu de a da, care este mult mai presus de tot ce am putea noi cere vreodată. John Henry Jowett

Toate râurile harului Tău le cer,

Scrie numele meu pe toate promisiunile Tale. (vezi Ef. 1:8-19)

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

Volumul III

Matei 13.31-43

    În cele şase „parabole ale împărăţiei” care urmează după cea a semănătorului, Domnul prezintă rezultatul semănăturilor Sale în această lume.Parabola bobului de muştar devenit un copac mare descrie forma exterioară pe care a luat-o împărăţia cerurilor după respingerea împăratului, în timp ce a aluatului pus în făină pune accentul pe lucrarea tainică care alterează caracterul ei. Este vremea Bisericii responsabile. După un început foarte timid (câţiva ucenici), creştinismul a cunoscut marea dezvoltare, cea pe care o cunoaştem noi. Succesul şi răspândirea lui în lume nu dovedesc însă câtuşi de puţin binecuvântarea şi aprobarea lui Dumnezeu şi nici vorbă să o pună la adăpost de atacurile lui Satan: chiar de la început, ea a fost invadată de rău (păsările – conform v. 4 şi 19 – şi aluatul).    Amestecul care caracterizează creştinătatea de nume este ilustrat şi într-un alt mod: prin parabola neghinei din ogor, pe care Domnul o explică aici. Ştim că numele de creştin este purtat astăzi de toţi cei care sunt botezaţi, fie că sunt, fie că nu sunt copii autentici ai lui Dumnezeu. Domnul mai suportă această stare de lucruri până în ziua secerişului (Apocalipsa 14.15,16). El va arăta atunci, prin trierea finală a unora faţă de alţii, ce reprezenta fiecare dintre ei.

PÂINEA CEA DE TOATE ZILELE

Text: Matei 6:9-15

Iată dar cum trebuie să vă rugaţi: Tatăl nostru care eşti în ceruri, Sfinţească-se numele Tău…  Matei 6:9

„EL ESTE TATĂL MEU”

Se spune că unul din împăraţii romani conducea o paradă pe străzile capitalei imperiului, sărbătorind o victorie. Soldaţii legiunilor imperiale, înalţi şi puternici, erau înşiraţi de-a lungul rutei, ţinând mulţimile entuziasmate. Într-un anumit loc, de-a lungul drumului, era o platformă pe care stătea familia imperială. In momentul când cezarul s-a apropiat, fiul său cel mai mic, un băieţel de câţiva anişori, a sărit jos de pe platformă şi a zbughit-o prin mulţime încercând să ajungă la el. „Nu poţi face aşa ceva”, a spus unul din soldaţii de gardă care l-a înşfăcat pe copil. „Nu ştii cine este în carul de luptă? Este chiar cezarul!” Copilul i-a răspuns repede: „Poate că el e cezarul tău, dar el e tatăl meu!” Toţi credincioşii se pot apropia de Dumnezeu cu aceeaşi încredere şi intimitate. De fapt, creştinii sunt singurii oameni care au dreptul să I se adreseze lui Dumnezeu ca Tată. Deşi toţi oamenii îşi au viaţa din El şi sunt creaturile Sale (Fapte 17:29), ei nu pot să-L numească Dumnezeu Tată până ce nu sunt născuţi din nou şi devin astfel membrii familiei Sale prin credinţa în Cristos (Galateni 3:26). Totuşi, nu trebuie să devenim prea familiali cu Dumnezeu. Ideea că El este un tătic cosmic uriaş care trage cu ochiul atunci când păcătuim, este un sacrilegiu. Dumnezeu este sfânt, atotputernic şi atotştiutor. Dragostea noastră pentru El trebuie să fie exprimată de fiecare dată cu reverenţă şi respect. Data viitoare când te vei ruga, linişteşte-ţi inima cu minunatul gând că vii în prezenţa Dumnezeului atotputernic şi poţi spune: „Eşti Tatăl meu.”

La Tronul Alb se strâng sfielnic
Voivozi de foc din Empireu,
Şi heruvimii vin cucernic,
Slăvind Eternul Vistiernic.
Şi-acest Stăpân Atotputernic
E Tatăl meu!   – C. Ioanid

Nu poţi să-L numeşti pe Dumnezeu Tatăl tău, până nu-L numeşti pe Cristos Mântuitorul tău.

DOMNUL ESTE APROAPE – GBV

http://www.gbv.ro/meditatii-zilnice/domnul-este-aproape

Eu una știu: că, orb fiind, acum văd.  Ioan 9.25

Un om născut orb tocmai fusese vindecat de Domnul întrun fel cu totul remarcabil. Ochii săi, odinioară complet lipsiți de lumină, erau acum o dovadă incontestabilă a puterii disprețuitului Isus din Nazaret. Apa scăldătorii Siloam a înlăturat, odată cu tina, orbirea, iar cel care fusese orb a plecat pentru a le da și altora vestea despre vindecarea sa.

Vecinii lau întrebat cum îi fuseseră deschiși ochii, iar el a răspuns simplu: „Un Om numit Isus a făcut tină și mia uns ochii și mia spus: «Dute la Siloam și spalăte!». Și, după ce mam dus și mam spălat, am văzut”. Totul era simplu, însă, fiindcă fusese menționat numele de „Isus”, era necesară o explicație din partea fariseilor. Aceștia Lau acuzat de păcat pe Domnul, fiindcă încălcase sabatul, însă rămânea faptul că un om orb din naștere fusese vindecat de Unul pe care ei Îl considerau a fi un păcătos. Prin urmare, răspunsul orbului a fost: „Dacă este păcătos, nu știu; eu una știu: că, orb fiind, acum văd”.

Un om sceptic poate avea îndoieli, însă nu și cel care a probat adevărul Cuvântului lui Dumnezeu. Acest Cuvânt, atunci când este primit prin credință, alungă orice temere. El îl plasează pe cel păcătos pe terenul pierzării, însă Îl revelează înaintea ochilor săi pe Mântuitorul, care, prin lucrarea de la cruce, a făcut ispășire deplină, și îl asigură de mântuire din momentul în care crede. Ferice de sufletul care poate spune cu adevărat: „Eu una știu: că, fiind orb, acum văd”! Nu există predică mai puternică decât mărturia bazată pe propria experiență. Dacă vorbesc despre ceea ce sufletul meu cunoaște, și nu doar despre ceea ce am auzit de la alții, vorbirea mea va fi cu putere. Să mărturisim cu credincioșie ceea ce Domnul a făcut pentru noi, ca astfel El să aibă toată lauda pentru mântuirea pe care nea dăruito!

J. W. Smith

SĂMÂNȚA BUNĂ

http://www.gbv.ro/meditatii-zilnice/samanta-buna

Ce voiți să vă facă vouă oamenii, faceți-le și voi la fel. Luca 6.31

Câinele și oglinzile

Într-o povestire cu tâlc se spune că un câine ajunsese într-o cameră cu multe oglinzi mari. Atunci, câinele se văzu înconjurat de mai mulți câini. Câinele se înfurie, începu să scrâșnească din dinți și să mârâie. Firește că și câinii din oglinzi făcură la fel, descoperindu-și colții fioroși. Câinele nostru începu să se învârtă vertiginos într-o parte și alta pentru a se apăra de atacatori, după care, lătrând cu furie, se aruncă asupra unuia din presupușii săi adversari. În urma puternicei izbituri în oglindă, câinele căzu jos plin de sânge. Dacă ar fi dat din coadă prietenos, toți câinii din oglindă ar fi răspuns la fel. Și întâlnirea ar fi decurs bine.

Iată o lecție de comportament pentru toți! Când vezi pe cineva cu fața întristată – fie că este soția sau aproapele – nu fi și tu la fel! Caută să zâmbești – zâmbetul tău va încuraja pe cineva. Caută să afli care sunt problemele celuilalt și ajută-l cu ce poți. Simte cu cei ce sunt în greutăți! Dar sfaturile Învățătorului ceresc nu Se opresc aici. El spune să-i iubim chiar și pe vrăjmașii noștri. Se poate așa ceva? Da, se poate! Mântuitorul ne cheamă să venim la El și să învățăm din sfaturile Sale. Mai mult decât atât, celor care Îl primesc pe Mântuitorul în viața lor, El le dăruiește o natură nouă, capabilă să-i iubească și pe vrăjmașii lor.

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

www.fundatiaseer.ro

CÂND ÎNCERCI SĂ PARI BUN (1)

„Pune mâna la gură” (Proverbe 30:32)

Limba se află la numai câțiva centimetri de creier, însă felul în care unii dintre noi trăncănesc ne face să credem că gura și mintea sunt la kilometri depărtare una de cealaltă! lacov spune: „Limba…întinează tot trupul” (lacov 3:5-6). Autoarea Ramona Cramer Tucker scrie: „Recunosc faptul că sunt guralivă. Nu sunt de-acord cu divulgarea secretelor, dar nu știu cum se face că gura mi-o ia pe dinainte, depășind creierul. Dumnezeu adoptă o poziție clară față de bârfă. El știe că gura 22 slobodă poate distruge reputația cuiva, poate strecura neîncrederea într-o relație, poate încuraja bârfitorul să înflorească relatarea și să-l facă să păcătuiască, fiind ispitit să mintă atunci când este confruntat. Mie îmi place să răspândesc vești, să fiu „la curent” și pentru că sunt informată în felul acesta, îmi vine ușor să răspândesc bârfa sub pretextul că sunt bine intenționată, chiar prefațându-mi vestea printr-un „aș vrea să te rogi pentru”. Însă numai pentru că sunt bine-intenționată nu înseamnă că este un lucru potrivit”. Cel mai obișnuit motiv pentru care vrem ca celălalt să pară rău – este că dorim ca noi să părem buni! Suntem asemenea fariseului cel mândru de la Templu care a stat singur în picioare și s-a rugat: „Dumnezeule, îți mulțămesc că nu sunt ca ceilalți oameni” (Luca 18:11). Autorul Proverbelor spune: „Dacă mândria te împinge la fapte de nebunie, și dacă ai gânduri rele, pune mâna la gură”. Una e să ai gânduri rele – și alta e să le dai glas. O zicătoare spune: „Nu poți opri păsările să zboare pe deasupra capului tău, dar le poți opri să-si facă cuib acolo!” Așadar, fă-ți un bine ție, dar și celorlalți – pune-ti mintea la contribuție, înainte de a-ti deschide gura.

26 Iulie 2016

TOTUL PENTRU GLORIA LUI

de Oswald CHAMBERS

Calea spre puritate

„Din inima omului ies…” Matei 15:18-20

La început ne încredem în ignoranţa noastră pe care o numim inocenţă, ne încredem în inocenţa noastră pe care o numim puritate: iar atunci când auzim aceste cuvinte aspre ale Domnului nostru, dăm înapoi şi spunem: „Dar nu am cunoscut niciodată nici unul dintre aceste lucruri îngrozitoare în inima mea”. Nu ne place ceea ce ne descoperă El. Dar ori Isus Cristos este autoritatea supremă peste inima omului, ori El nu merită să-i acordăm nici o atenţie. Sunt eu pregătit să mă încred în discernământul Lui sau prefer să mă încred în ignoranţa mea inocentă? Dacă fac din inocenţa conştientă testul, este foarte posibil să ajung într-un punct unde mă voi cutremura descoperind că ceea ce a spus Isus Cristos este adevărat şi mă voi îngrozi de posibilităţile răului din mine. Cât timp rămân la adăpostul inocenţei, trăiesc într-un „paradis al proştilor”. Dacă încă n-am ajuns un ticălos, aceasta se datorează, pe de o parte, laşităţii şi, pe de altă parte, protecţiei oferite de viaţa civilizată: dar când stau gol înaintea lui Dumnezeu, descopăr că Isus Cristos are dreptate în diagnosticul pe care mi-l pune.

Singurul lucru care mă poate păzi este Răscumpărarea făcută de Isus Cristos. Dacă mă voi preda Lui, nu va trebui să experimentez niciodată posibilităţile îngrozitoare care zac în inima mea. Puritatea este prea în profunzime ca să pot ajunge la ea pe cale naturală. Dar când vine Duhul Sfânt, El aduce în centrul vieţii mele acelaşi Duh care S-a manifestat în viaţa lui Isus Cristos, adică Duhul Sfânt, care este de o puritate imaculată.

MANA DE DIMINEAŢĂ

„El ne-a ales mai înainte de întemeierea lumii ca să fim sfinţi… ne-a predestinat ca să fim înfiaţi prin Isus Hristos.” Efeseni 1:4,5

Aceste două cuvinte „ales mai dinainte” şi „predestinat”, au în substanţa lor acelaşi înţeles, fiind folosite în Biblie în mod alternativ. Ele împreună constituiesc unul din cele mai dificile subiecte din toată Scriptura pe care vom căuta cu multă grijă să le examinăm cu ajutorul Duhului Sfânt care le-a dictat. Dumnezeu cunoaşte toate lucrurile mai dinainte şi fiind Suveran în toate acţiunile Sale, a făcut „din veşnicie” un plan cu privire la noi. Cuvântul de alegere se referă deci la suverana Sa alegere a anumitor persoane pentru a le mântui……De la început, Dumnezeu v-a ales pentru mântuire în sfinţirea Duhului şi credinţa adevărului” (2 Tesaloniceni 2:13). „Aleşi după cunoştinţa mai dinainte a lui Dumnezeu.” (1 Petru 1:2). Predestinare se referă la hotărârea lui Dumnezeu ca, aceia pe care i-a ales să fie mântuiţi, să primească în continuare o binecuvântare şi mai înaltă de a deveni fii Lui şi în consecinţă, de-a primi moştenirea Lui. Dumnezeu ar fi putut foarte bine să ne aleagă ca să fim scăpaţi de pedeapsa veşnică şi să trăim totdeauna ca robi ai Lui. Desigur noi am fi bucuroşi şi pentru atât de mult. Dar în suverana Lui dragoste, „după buna plăcere a voii Sale”, El ne-a adus într-o mai înaltă şi mai apropiată poziţie faţă de El însuşi „rânduindu-ne mai de dinainte pentru înfiere” (versetul 5) sau aducându-ne în starea de fii ai Săi. Astfel predestinarea are acest sens specific de filiaţiune, dat acelora care cred şi a căror credinţa este tot datorită Harului Său (Efeseni 2:8). Deci, predestinarea şi Harul, aceste două elemente, sunt indisolubil legate, fiind de fapt un singur lucru; marea iubire a Tatălui nostru faţă de nişte bieţi păcătoşi pe care i-a răscumpărat prin credinţa în sângele Domnului Isus vărsat pentru noi. Sângele Domnului Hristos, este deci al treilea element care le încheagă pe celelalte două. Dar Duhul Sfânt merge şi mai departe şi la Romani 8:29, găsim că Dumnezeu ne-a predestinat „să fim asemenea chipului Fiului Său”. Gândurile lui Dumnezeu cu privire la noi şi dorinţele Lui pentru noi sunt atât de înalte încât El nu numai că vrea să fim fii Săi, dar să fim şi asemenea chipului Fiului Său. Niciuna din toate făpturile slăvite din cer: „fii lui Dumnezeu” (care ar fi aceia? Geneza 6:2; Iov 1:6; 38:7; Psalmul 89:7) sau „oştirea cerurilor” (1 Împăraţi 22:19); sau „domniile şi stăpânirile” peste care Domnul Isus este „Capul” (Coloseni 2:10), sau îngerii, serafimii şi heruvimii, despre nici unul din toţi aceştia nu ni se spune că vor fi asemenea chipului Fiului slăvit, al lui Dumnezeu cum, vom fi noi, nişte păcătoşi care am fi fost pierduţi fără Harul Alegerii şi Predestinării noastre.

„Doamne ! Cine poate să priceapă lucrarea slăvită a Suveranităţii îndurării Tale faţă de nişte fiinţe absolut fără nici un merit, ci dimpotrivă care merită osândă veşnică.” „Fiindcă i-a iubit pe ai Săi, i-a iubit până la capăt”.

MÂNTUIREA PRIN HRISTOS

Meditaţii zilnice – de Fritz BERGER

„…cari au doar o formă de evlavie, dar îi tăgăduiesc puterea. Depărtează-te de oamenii aceştia. ” 2 Tim .3:5.

Sunt mulţi oameni în zilele noastre care au o viată aparent evlavioasă, dar puterea lui Dumnezeu nu se arată în viata lor. Ei predică după pofta inimii lor şi dacă spun ceva în conformitate cu Scriptura este doar o imitare a altora, dar ei nu stau pe stâncă. „Ei se vâră prin case şi momesc femeile uşuratice îngreuiate de păcate şi frământate de diferite pofte” şi le vorbesc despre credinţă şi despre un Dumnezeu al dragostei, care tolerează păcatul, susţinând că omul nu are putere să biruiască păcatul, deci nu este posibil să trăieşti o viată fără păcat. Dar apoi spun: „Noi avem un Dumnezeu plin de îndurare şi vom fi mântuiti prin har. Astfel ei nu preţuiesc harul lui Dumnezeu, învaţă întotdeauna şi nu pot ajunge niciodată la deplina cunoştinţă a adevărului. Toate acestea se întâmplă numai datorită faptului că neagă puterea lui Dumnezeu,fiindcă mesajul crucii care este puterea şi înţelepciunea lui Dumnezeu pentru ei este o nebunie. Nu se supun cuvântului care spune: „Să nu fiţi mulţi învăţători, căci ştiţi că vom primi o judecată mai aspră. „Cine nu intră pe uşă în staulul oilor ci sare pe altă parte, este un hoţ: şi un tâlhar”. Astfel de vestitori în aparenţă sfinţi induc în eroare oamenii după cum Iambre şi Ianes s-au împotrivit lui Moise. Ei imită puterile sfinte dar sunt conduşi de puteri satanice pentru a duce în eroare lumea şi sunt incapabili să creadă; ei spun că trebuie să rămâi în starea de păcat şi legătură satanică. Să-i evităm pe aceşti vestitori şi să ne alipim de cei care vestesc biruinţa asupra păcatului. Căci noi suntem chemaţi la libertate.

TEZAURUL PROMISIUNILOR LUI DUMNEZEU

de Charles H. SPURGEON

O SCHIMBARE A NUMELUI

În ziua aceea, zice Domnul, îmi vei zice: „Bărbatul meu”! şi nu-Mi vei mai zice: „Stăpânul meu”! Voi scoate din gura ei numele Baalilor, ca să nu mai fie pomeniţi pe nume. Osea 2.16-17

A venit ziua când noi nu mai privim la Dumnezeu ca la Baal sau un stăpân rău, ca la un despot, fiindcă noi nu mai suntem sub lege, ci sub har. Domnul, Dumnezeul nostru, a devenit „Ishi” al nostru, bărbatul nostru prea iubit, Domnul pe care noi îl iubim, cel mai apropiat al nostru, cu legăturile de rudenie cele mai sfinte. Noi nu ne vom teme de El mai puţin, pentru că îl iubim atât de mult. Nu Ii slujim cu mai puţină ascultare, ci îi slujim pentru pricini mai înalte şi mai măreţe. Noi nu mai tremurăm sub biciul Lui, ci ne bucurăm în dragostea Lui. Robul a ajuns fiu şi povara a ajuns o plăcere.Aşa se întâmplă în cazul tău, iubit cititor? Harul a izgonit frica de rob, ca să facă loc dragostei de fiu? Ce fericiţi suntem într-o astfel de experienţă! Acum numim ziua Domnului o plăcere şi închinarea nu este niciodată o plictiseală. Rugăciunea este acum un privilegiu şi lauda o sărbătoare. A asculta înseamnă cerul; a da pentru cauza lui Dumnezeu este un banchet. Astfel, toate devin noi. Gura ne este plină de cântări şi inima de muzică. Binecuvântat să fie cerescul nostru Ishi, în veci de veci!

DOMNUL ESTE APROAPE!

Calendar Biblic

Vedeţi să nu vi se amăgească inima, şi să vă abateţi, ca să slujiţi altor dumnezei şi să vă închinaţi înaintea lor. Căci
atunci DOMNUL S-ar aprinde de mânie împotriva voastră; ar închide cerurile, şi n-ar mai fi ploaie. Deut. 11,16.17.

Ce pustiu ar fi pământul dacă cerul s-ar închide să nu plouă. Cât de des trebuia să simtă poporul Israel această judecată a lui Dumnezeu pentru neascultarea lor. „El preface râurile în pustiu şi izvoarele de apă în pământ uscat, ţara roditoare în ţară săracă, din pricina răutăţii locuitorilor ei.” (Ps. 107.33-34). Aceasta este o pildă plină de învăţăminte pentru un suflet care din pricina neascultării faţă de Domnul sau faţă de Cuvântul Său stă în afara părtăşiei cu El. Un astfel de creştin nu poate gusta binecuvântările cereşti care decurg din această părtăşie şi nu are nici o fărâmă din desfătarea închinării izvorâte dintr-un duh neîntristat. Cuvântul lui Dumnezeu este pentru un astfel de suflet o carte pecetluită; totul este un pustiu, dezolat şi uscat. Nimeni să nu-şi plece urechea la şoapta vrăjmaşului, căci întâi ispiteşte inima apoi duce picioarele la cădere. Dacă nu mai avem astăzi de luptat cu închinarea la idoli aşa cum au avut cei din Israel, totuşi pericolul pentru noi nu este cu nimic mai prejos. Cât de uşor ne putem abate de la voia Domnului şi ne închinăm de fapt în faţa unor lucruri din această lume. Nu poate fi scris în cuvinte câte neajunsuri vin peste un suflet care se hrăneşte cu lucruri lumeşti. Dar sufletul care stă în apropierea Domnului este pe deplin mulţumit: „Se satură de belşugul Casei Tale, şi-i adăpi din şivoiul desfătărilor Tale.” (Ps. 36.8). Întocmai după cum în zilele lui Cain plăcutele sunete ale chitarei şi ale cimpoiului împiedecau să se audă strigătul sângelui lui Abel, tot aşa şi astăzi, alte sunete încântătoare înăbuşe glasul sângelui Golgotei; şi alte lucruri decât un Hristos răstignit atrag privirile omului.

BĂTÎND LA UȘA LUI DUMNEZEU

de Oswald CHAMBERS

O, Dumnezeule, Tatăl meu, norii sunt doar praful picioarelor Tale! Când mă tem, fă să descopăr în orice nor al Providenţei sau al Naturii sau al Harului pe nimeni altul decât pe Isus, până nu îmi va mai fi frică.

MEDITAŢII ZILNICE

de Wim MALGO

« Toţi împreună, cu o inima si cu o gură, să slăviţi pe Dumnezeu, Tatăl Domnului nostru Isus Cristos.» ROMANI 15,6

Acesta este secretul rugăciunii victorioase. Lauda Domnului şi preţuirea fraţilor sunt cele mai înalte forme de manifestare a credinţei. De ce nu poţi să-L lauzi şi să-I mulţumeşti Domnului? Pentru că nu crezi. De ce nu poţi să crezi? Isus îţi dă un răspuns: «Cum puteţi crede voi, care umblaţi după slava pe care v-o daţi unii altora si nu căutaţi slava care vine de la singurul Dumnezeu?» (Ioan 5,44). Fii foarte atent la înţelesul şi importanţa cuvântului «împreună», căci doar o laudă şi o mulţumire în unitate vor genera o trezire puternică în cei din jur. Cum se creează însă această unitate? Luând în serios avertizarea: «Aşadar, primiţi-vă unii pe alţii cum v-a primit şi pe voi Cristos, spre slava lui Dumnezeu» (Rom. 15,7). Concluzia este mai mult decât evidentă! Nu ai nimic de care să fii mândru, deoarece puterea credinţei tale şi trăirile binecuvântate sunt prin mila şi harul lui Dumnezeu; firea ta este complet pervertită de păcat, dar Domnul Isus Cristos te-a acceptat aşa cum eşti. Începe să îi accepţi şi tu în dragoste pe ceilalţi! Nu face acest lucru numai la nivelul vorbelor, ci din adâncul inimii, aşa cum a facut-o şi El.cu tine. Iată ce aşteaptă Dumnezeu de la noi: acceptarea celorlalţi, aşa cum şi El ne-a primit pe noi, cu preţul propriei Sale vieţi!

MEDITAŢII PENTRU FIECARE ZI A ANULUI

de Charles H. SPURGEON

Dimineaţa şi Seara

Dimineaţa

Să uniţi cu credinţa voastră, fapta; cu fapta, cunoştinţa… Căutaţi cu atât mai mult să vă întăriţi. 2 Petru 1:5,10

Dacă vrei să te bucuri de harul deplinei asigurări a credinţei, sub binecuvântata influenţă şi asistenţă a Duhului Sfânt, fă ce îţi spune Scriptura „căutaţi cu atât mai mult”. Ai grijă să ai o credinţă dreaptă – nu doar încrederea într-o doctrină, ci o credinţă simplă, depinzând de Christos, şi numai de El. Caută cu atât mai mult să ai curaj. Imploră-L pe Dumnezeu să-ţi dea o inimă de leu, ca să poţi merge înainte cu curaj, în cunoştinţa dreptăţii. Studiază Scriptura, şi acumulează cunoştinţe fiindcă (Cunoaşterea doctrinei duce la confirmarea credinţei. Încearcă să înţelegi Cuvântul lui Dumnezeu; lasă-l să „locuiască din belşug” (Coloseni 3:16) în tine. După ce ai făcut asta, uneşte cu cunoştinţa, înfrânarea” (2 Petru 1:5-6). Fii atent la trupul tău: practică moderaţia înăuntru şi în afară. Stăpâneşte-ţi buzele, viaţa, inima şi gândurile. Adaugă la aceasta, prin Duhul lui Dumnezeu, răbdarea. Cere-I să-ţi dea răbdarea care îndură necazurile, care, atunci când este încercată, iese „curată ca aurul” (Prov. 23:10). Imbogăţeşte-te cu răbdare, ca să nu te plângi sau să fii disperat în încercări. După ce ai câştigat harul, caută evlavia. (Evlavia înseamnă ceva mai mult decât religia. Fă din gloria lui Dumnezeu scopul tău în viaţă. Trăieşte în vederea Lui, şi stai mereu lângă El. Caută tovărăşia Lui, şi vei fi evlavios. La evlavie, adaugă dragostea de fraţi. Iubeşte toţi sfinţii; iar la această dragoste adaugă iubirea care îşi deschide braţele tuturor oamenilor şi sufletelor lor. După ce te-ai împodobit cu toate «bijuteriile acestea, şi chiar în proporţia în care practici aceste virtutii cereşti, vei ajunge să-ţi cunoşti în mod evident „chemarea şi
alegerea”
(2 Petru 1:10). „Căutaţi cu atât mai mult” dacă vreţi să găsiţi siguranţa, fiindcă lipsa de entuziasm şi îndoiala merg mână în mână.

Seara

Ca să-i facă să sadă împreună cu cei mari. Psalmi 113:8

Privilegiile noastre spirituale sunt de cel mai înalt ordin. „Împreună cu cei mari” este locul societăţii noastre selecte. „Părtăşia noastră este cu Tatăl, şi cu Fiul Său, Isus Christos” (1 loan 1:3). Vorbind despre o societate selectă, nu este nici una ca aceasta! ” Voi insă sunteţi o seminţie aleasă, o preoţie împărătească, un neam sfânt” (1 Petru 2:9). „Ci v-aţi apropiat… de Biserica celor întâi născuţi, care sunt scrişi în ceruri” (Evrei 12:22-23). Sfinţii au audienţă la Rege; prinţii au intrare la regalitate, în timp ce oamenii de rând aşteaptă afară. Copiii lui Dumnezeu au liber acces la curţile cerurilor. „Căci prin El şi unii şi alţii avem intrare la Tatăl, într-un duh” (Efeseni 2:18). „Să ne apropiem dar cu deplină încredere”, spune apostolul, „de scaunul harului” (Evrei 4:16). Prinţii au de obicei multă bogăţie, dar ce este această bogăţie în comparaţie cu tezaurul credincioşilor? „Căci toate lucrurile sunt ale voastre şi voi sunteţi ai lui Christos, iar Christos este al lui Dumnezeu” (1 Corinteni 3:21, 23). „El, care n-a cruţat nici chiar pe Fiul Său, ci La dat pentru noi toţi, cum nu ne va da fără plată, împreună cu El, toate lucrurile?” (Romani 8:32). Prinţii au puteri speciale. Un prinţ al cerului are mare influenţă; el îşi guvernează propriul domeniu. El stă pe tronul lui Isus, fiindcă El „a făcut din noi o împărăţie si preoţi pentru Dumnezeu” (Apocalipsa 1:6). Noi vom „împăraţi în vecii vecilor” (Apocalipsa 22:5). Noi domnim peste regatul unit al timpului şi veşniciei. Prinţii au şi onoruri speciale. De pe înălţimea pe care El ne-a aşezat, noi privim în jos spre onorurile pământeşti. Fiindcă ce este măreţia omenească pe lângă aceasta: „El ne-a înviat, ţi ne-a pus să sedem împreună în locurile cereşti, în Christos Isus” (Efeseni 2:6)? Noi împărtim onoarea cu Christos. In comparaţie cu aceasta, splendorile pământeşti nu merită nici o clipă de gândire. Comuniunea cu Isus este o nestemată mai nepreţuită decât toate diamantele coroanei regale. Uniunea cu Domnul este o diademă a frumuseţii în care străluceşte toată splendoarea măreţiei imperiale.

IZVOARE IN DEŞERT

Căci noi, prin Duhul, aşteptăm prin credinţă nădejdea neprihănirii.(Galateni 5:5)

Sunt momente când totul pare foarte întunecat pentru mine – atât de întunecat că trebuie să aştept înainte să pot spera. A aştepta cu speranţă este foarte greu, dar adevărata răbdare este exprimată când trebuie să aşteptăm chiar speranţa. Când nu vedem nici un semn de succes, dar totuşi refuzăm să disperăm, când nu vedem nimic decât întunericul nopţii prin fereastra noastră, dar ţinem totuşi obloanele deschise pentru că stelele pot apărea pe cer, şi când avem un gol în inimă, dar totuşi nu îngăduim să fie umplut decât cu tot ce are mai bun Dumnezeu pentru noi – acesta este cel mai minunat fel de răbdare din univers. Este istoria lui Iov în mijlocul furtunii, a lui Avraam în drum spre Moria, a lui Moise în deşertul Madianului, şi a Fiului Omului în grădina Ghetsimani. Şi nu există răbdare mai puternică decât aceea care rabdă pentru că Îl vede „pe Cel ce este nevăzut” (Evrei 11:27). Este acel fel de răbdare care aşteaptă speranţa.Dragă Doamne, Tu ai făcut aşteptarea frumoasă şi răbdarea divină. Tu ne-ai învăţat că voia Ta trebuie acceptată, pur şi simplu pentru că este voia Ta. Tu ne-ai descoperit că un om poate să nu vadă nimic decât necaz în paharul lui, şi totuşi să dorească să-l bea datorită convingerii că ochii Tăi văd mai departe decât ai lui.Tată, dă-mi puterea Ta divină – puterea din Ghetsimani. Dă-mi putere să aştept speranţa – să privesc pe fereastră când nu e nici o stea. Chiar şi când bucuria mea s-a dus, dă-mi putere să stau în picioare biruitor în cea mai neagră noapte şi să spun: „Pentru Tatăl meu ceresc, soarele străluceşte”.Voi atinge culmea puterii odată ce voi fi învăţat să aştept speranţa. George Matheson

Luptă-te să fii unul din acei puţini oameni care umblă pe acest pământ realizând permanent – în fiecare dimineaţă, amiază şi noapte – că necunoscutul pe care oamenii îl numesc cer este chiar în spatele acelor lucruri care se văd.

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

Volumul III

Matei 13.18-30

Între cei care aud Cuvântul, Domnul, Cel care cunoaşte perfect inima omenească, distinge patru categorii de persoane.Prima este comparată cu pământul bătătorit al drumului, devenit tare pentru că este călcat de toată lumea. Nu cumva inima noastră seamănă cu acest drum pe care lumea tot trece, din moment ce Cuvântul nu poate pătrunde în ea?

Alţii,asemeni acestor Jocuri stâncoase”, sunt cei cu duhuri superficiale, în a căror conştiinţă nu s-a imprimat profund convingerea stării de păcat. în felul acesta, emoţia trecătoare simţită la auzirea evangheliei este doar o credinţă aparentă.    Dacă credinţa autentică are în mod necesar rădăcini (nevăzute), cel care o face cunoscut este însă rodul (şi acesta este văzut). Credinţa fără fapte este moartă, sufocată, precum sămânţa căzută „între spini” (lacov 2.17).Sămânţa cade însă şi în ,pămănt bun”, în care spicul, la vremea lui, va putea rodi (se va putea maturiza).    Parabola neghinei ne învaţă că vrăjmaşul nu s-a mărginit numai să fure sămânţa bună, de fiecare dată când a putut (v. 19), ci a şi semănat sămânţă rea, „pe când dormeau oamenii”. Pentru că somnul spiritual ne lasă în voia influenţelor rele, suntem îndemnaţi cu stăruinţă să fim vigilenţi (Marcu 13.37; 1 Petru 5.8 etc).

PÂINEA CEA DE TOATE ZILELE

Text: Galateni 6:1-10

Fraţilor, chiar dacă un om ar cădea deodată în vreo greşeală… să-l ridicaţi cu duhul blândeţii.  Galateni 6:1

UN CUVÂNT DE ÎNDREPTARE

Fiecare avem puncte slabe în domeniul spiritual – zone în care ne lipseşte discernământul sau cunoaşterea. De aceea, avem nevoie de mustrarea blândă a altora. Un cuvânt de corectare poate să ne ajute să creştem şi să ne păzească de dureri inutile sau de a-i ofensa pe alţii. În cartea sa „Improving Your Serve” (Îmbunătăţeşte-ţi slujirea), Charles Swindoll spune despre o mustrare plină de blândeţe pe care a primit-o de la profesorul de seminar Bruce Waltke. Vizitau o faimoasă biserică a „ştiinţei creştine” (o sectă pseudo-creştină n.tr.) din Boston. O doamnă mai în vârstă conducea grupul de vizitatori, şi a început să explice credinţele doctrinare ale acestei biserici – în special credinţa lor că nu există judecată viitoare. Atunci Waltke a întrebat-o încet: „Dar, doamnă, nu spune undeva în Biblie că oamenilor le este rânduit să moară o singură dată, iar după aceea vine judecata?” Swindoll spune: „Am stat în spatele lui şi mi-am zis în gând: „Dă-i drumul, Bruce. Am adus-o acum acolo unde am dorit” Dar când doamna ne-a sugerat să plecăm mai departe, Waltke a fost de acord. Swindoll spune că nu i-a venit să creadă. Prietenul său o lăsa să scape din undiţă. L-a apucat pe Waltke de braţ şi i-a şoptit: „Hei, de ce n-ai încuiat-o pe doamna?” Waltke a răspuns calm: „Dar, Chuck, n-ar fi fost politicos. Apoi nici n-ar fi fost un exemplu de dragoste creştină din partea mea – nu-i aşa?” Swindoll comentează: „Mustrarea aceea făcută în linişte m-a lăsat năucit”. El a spus că niciodată nu va uita acel moment. A învăţat o lecţie de neuitat. 
Fie ca şi noi să fim receptivi la mustrările Domnului făcute prin mustrarea plină de blândeţe a altora.
– D.C.E.

Doamne, nu ne putem vedea orice păcat.
Dă-ne ajutorul creştinilor cu gând curat,
Ce vor vedea greşeala făcută din neştire
Şi ne vor spune-o cu tact şi cu iubire. – Branon

Criticii noştri sunt grdienii neplătiţi ai sufletului.

DOMNUL ESTE APROAPE – GBV

http://www.gbv.ro/meditatii-zilnice/domnul-este-aproape

Efraim va zice: „Ce mai am eu a face cu idolii?” – Eu îi voi răspunde și voi privi spre el. – „Eu sunt ca un chiparos verde!” – „Din Mine vine rodul tău”. Osea 14.8

Acest verset este un fel de dialog între Efraim și Domnul. Efraim își exprimă cu bucurie hotărârea luată: „Ce mai am eu a face cu idolii?”. Domnul spune: „Eu îi voi răspunde și voi privi spre el”. Cine a fost Cel care a văzut primul perii cărunți și răzvrătirea inimii? Domnul! (Osea 7.9). Cine a fost Cel care a văzut primul semnele întoarcerii? Domnul! Cine a fost primul care a văzut depărtarea fiului risipitor și cine ia dus dorul la masa părintească (Luca 15)? Cine aștepta în fiecare zi întoarcerea lui? Cine a fost primul care a văzut declinul dragostei dintâi în adunarea din Efes (Apocalipsa 2.4)?

Putem să fim însă preocupați cu binecuvântările noastre și să devenim mândri de ele. Nu există nicio mândrie atât de periculoasă precum mândria spirituală. Efraim zice: „Eu sunt ca un chiparos verde!”. Nu există niciun har și nicio îndurare care să nu vină direct din inima lui Dumnezeu (Iacov 1.17); nu avem nimic bun care să nu vină de la El. Prin urmare, Domnul îi răspunde lui Efraim: „Din Mine vine rodul tău”. Cineva poate avea viață divină și totuși să aibă foarte puțină roadă – roadă care vine în urma comuniunii cu Domnul. „Despărțiți de Mine nu puteți face nimic.”

Efraim nu știa de perii lui albi (Osea 7.9); la fel și noi, dacă ne depărtăm de Domnul, nu suntem conștienți de depărtarea noastră; harul însă lucrează în inimile noastre și ne aduce înapoi la Dumnezeu. Nu suntem noi dependenți de El pentru restabilire în fiecare zi a vieții noastre? Suntem ca niște oi, care imediat rătăcesc de la calea cea dreaptă; iar după ce neam rătăcit nu mai putem găsi drumul de întoarcere. Păstorul nostru însă ne caută și ne aduce înapoi. Să ne alipim cu toții de El, cu o inimă hotărâtă!C. J. Davis

SĂMÂNȚA BUNĂ

http://www.gbv.ro/meditatii-zilnice/samanta-buna

Fiindcă ai păzit cuvântul răbdării Mele, te voi păzi și Eu de ceasul încercării, care are să vină peste lumea întreagă … Apocalipsa 3.10

Ne apropiem cu pași repezi

Înaintea mea mergeau doi tineri, pe ale căror tricouri erau imprimate cuvintele: „Fără frică în vremea sfârșitului”. M-am apropiat de cei doi și i-am întrebat, dacă știu ce înseamnă cuvintele de pe tricourile lor. Nu, nu știau mesajul acelor cuvinte. Și ca cei doi tineri, mai sunt mulți oameni. De aceea scriu aceste rânduri.

Mulți oameni au frică de viitorul apropiat sau îndepărtat. Catastrofe, schimbări climatice, acte teroriste, nesiguranța zilei de mâine etc. sunt câteva subiecte ale fricii lor. Însă cine citește Biblia poate observa că ne apropiem cu pași repezi și siguri de sfârșit, și toate motivele de frică ale omenirii arată că timpul de har se apropie de final. Acest sfârșit va avea un mare impact asupra omenirii în tot ansamblul ei. Dar pe pământ locuiesc creștini adevărați, care nu au de ce să se teamă. Ei și-au încredințat viața și viitorul lor în mâinile atotputernice ale Mântuitorului, care le-a promis că îi va păzi de ceasul încercării care va veni peste întreaga omenire. Dar cei care nu L-au primit prin credință pe Hristos ca Mântuitor al lor, trebuie să afle din Biblie că peste întreaga lume va veni un mare necaz. Dumnezeu va judeca toate nedreptățile înfăptuite pe acest pământ. Și una din cele mai mari nedreptăți stă în faptul că oamenii nu au vrut să accepte calea mântuirii prin Hristos.

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

www.fundatiaseer.ro

SCAPĂ DE ATITUDINEA DE ÎNDREPTĂȚIRE

„Slujiți-vă unii altora în dragoste”. (Galateni 5:13)

Biblia spune: „slujiți-vă unii altora în dragoste”. Cu alte cuvinte, scapă de atitudinea că ceilalți îți sunt datori și dezvoltă-ți gândirea unuia care le este dator celorlalți.

Unii dintre noi cred așa:

1)
Un loc de muncă de-o viață, plătit cum trebuie și un plan de pensie garantat la vârsta de șaizeci si cinci de ani ni se cuvine prin simplul fapt că ne-am născut.

2) Promovarea e numai o chestiune de timp.

3) Patruzeci de ore pe săptămână e programul maxim pe care îl poate îndura un angajat.

4) Ultima oră din programul de lucru al fiecărei zile este menită să facă tranziția spre casă mai ușoară. 5) Pauza de zece minute pentru cafea ar trebui să dureze cel puțin o jumătate de oră.

6.)Pauza de prânz de o jumătate de oră ar trebui să dureze cel puțin o oră și jumătate.

7) O împărțire egală a profiturilor companiei se cuvine fiecărui angajat, indiferent de contribuția sa.

Care este, la urma urmelor, sursa îndreptățirii noastre? O parte din ea se regăsește chiar în mijlocul cuvântului îndreptățire: „drept”. Noi credem că oamenii ne sunt „datori” în virtutea titlului pe care îl deținem vizavi de viețile lor: mamă, fiică, frate, soție, soț, prieten, donator, pastor, angajat, șef, etc. Noi tratăm acest titlu că și cum ar fi un act de proprietate care ne dă dreptul la toate beneficiile la care ne așteptăm. Viața, însă, nu funcționează în felul acesta! Când fiul risipitor a plecat de acasă și a ajuns la cocina porcilor, Biblia spune: „roșcovele…nu i le da nimeni” (Luca 15:16). Umilit și pălmuit de realitate, el a ajuns dispus să lucreze în sectorul slujitorilor de la casa tatălui său. Din fericire, tatăl său îl iubea și l-a ajutat să se pună din nou pe picioare. Ideea este că viața nu-ți datorează nimic altceva decât ocazia de a învăța, de a lucra asiduu, de a crește și de a te sacrifica pentru a ajunge acolo unde dorești să fii.

25 Iulie 2016

TOTUL PENTRU GLORIA LUI

de Oswald CHAMBERS

Sunt eu fericit in felul acesta?

„Ferice de…” Matei 5:3-11

Când citim pentru prima dată afirmaţiile lui Isus, ele par minunat de simple, nu ne uimesc, ci pătrund neobservate în subconştientul nostru. De exemplu, Fericirile par doar nişte precepte blânde şi frumoase făcute pentru oamenii înstrăinaţi de lume şi nefolositori pentru ea; ele nu au multă utilitate practică în lumea prozaică şi dură în care trăim. Însă curând descoperim că Fericirile conţin «dinamita” Duhului Sfânt. Ele „explodează”, am putea spune, atunci când situaţiile din viaţa noastră le determină s-o facă. Când Duhul Sfânt ne aduce aminte de una dintre aceste Fericiri, spunem: „Ce cuvinte senzaţionale sunt acestea!” şi suntem nevoiţi să decidem dacă vrem sau nu să acceptăm uimitoarea revoluţie spirituală care se va produce in viaţa noastră dacă vom asculta de cuvintele Lui. Aşa lucrează Duhul lui Dumnezeu. Nu trebuie să fim născuţi din nou pentru a putea aplica literal Predica de pe munte. Interpretarea ei literală este o joacă de copii; dar interpretarea ei prin Duhul Sfânt, pe măsură ce El aplică cuvintele Domnului nostru la situaţia noastră, este lucrarea grea a unui sfânt.

Învăţătura lui Isus este cu totul diferită de modul nostru natural de a privi lucrurile şi, la începui, aduce o tulburare uluitoare. Noi trebuie, treptat, să ne transformăm umblarea şi vorbirea conform principiilor lui Isus Cristos, pe măsură ce Duhul Sfânt le aplică la situaţia noastră. Predica de pe munte nu este un set de legi şi reguli, ci este o prezentare a vieţii pe care o vom trăi atunci când vom lăsa ca Duhul Sfânt să lucreze liber în noi.

MANA DE DIMINEAŢĂ

„Pavel, rob al lui Isus Hristos.” Romani 1:1

Iată un cuvânt care se pare că şi astăzi ca întodeauna are un sens negativ şi urât, deşi el are două înţelesuri total deosebite. Cuvântul de rob implică neapărat şi noţiunea de stăpân şi din pricina aceasta poate avea fie un înţeles pozitiv, bun, fie unul negativ, rău. De la prima până la ultima carte a Bibliei întâlnim acest cuvânt în ambele aspecte. Robul Meu Avraam, robul Meu Moise, robul Tău David, robii Mei proorocii, ROBUL MEU pe care-l sprijinesc, (Domnul Isus) şi multe alte locuri. În adevăr, este mai mult decât pozitiv de a fi robul lui Dumnezeu, de a avea un Stăpân atât de măreţ şi bun şi de a-I sluji cu cinste. Dar Scriptura ne vorbeşte şi de robi netrebnici, de robi care au ştiut voia stăpânului lor şi n-au făcut-o (Luca 12-47). Vai de soarta lor! Versetul de care ne ocupăm azi vorbeşte de înalta stare de a fi robi ai Domnului Isus Hristos. S-ar părea un paradox şi totuşi este cu adevărat minunat, o cinste, o favoare de a fi robul unui astfel de Stăpân care, El însuşi este Robul lui Dumnezeu (Isaia 42:1), iar când a fost pe pământ a fost „ca Unul care slujeşte.”

Robi ai lui Isus Hristos, purtând astăzi crucea Lui şi trăind în dispreţul lepădării Lui… Ne dăm noi seama că în lume sunt doi stăpânitori ai sufletelor oemenilor ? Unul este Satan, uzurpatorul, celălalt este Domnul Isus, care a venit în lume, nu numai să ne mântuiască, ci să facă din robii Lui, nişte eliberaţi de sub puterea vechiului stăpân, Satan, pentru a-I sluji Lui, ca martori şi lucrători.

Robi ai lui Isus Hristos. Înfăţişarea lor nu are nimic care să placă, aşa cum a fost a Domnului lor (Isaia 53:2). Dar în ochii Lui, robii Lui au acum acea frumuseţe a asemănării cu El când era pe pământ, înfăţişare care, prin slujirea şi dăruirea de sine, avea ca rezultat mişcarea celor mai împietrite inimi şi deschiderea lor pentru primirea Domnului Isus ca Mântuitor. Şi cei care sunt acum robii lumii, vor dori să-şi schimbe stăpânul. Dar frumuseţea înfăţişării noastre ca robi ai Lui, aici pe pământ în asemănarea cu El, va fi înlocuită mai târziu cu asemănarea noastră cu Domnul Isus în slavă.

Robi ai lui Isus Hristos. Termenul acesta, poziţia şi cinstea aceasta aparţine unei alte lumi decât cea de acum, ea vine din Locul Prea Sfânt, ea aparţine veşniciei, căci atunci, robii lui Isus Hristos vor fi ridicaţi la rangul de împăraţi şi preoţi şi, care în locul suferinţelor pentru El, vor primi o coroană. Iubiţi cititori ai acestei foi simple, îngăduiţi-mi să vă întreb: „Ai cui robi sunteţi ? Biblia ne spune: …. sunteţi robii aceluia de care ascultaţi…” – Romani 6:16. Cine este stăpânul vostru? Dacă este Domnul Isus, slujiţi-I Lui cu abnegaţie, dar amintiţi-vă că nu putem sluji la doi stăpâni, şi lui Dumnezeu şi lui Satan. Dar dacă pânâ acum aţi slujit sub asuprirea celuilalt stăpân, părăsiţi-l îndală, dăruiţi-vă inima adevăratului Stăpân care a plătit ca preţ, pentru voi, chiar cu propriul Său sânge.

MÂNTUIREA PRIN HRISTOS

Meditaţii zilnice – de Fritz BERGER

De altfel toţi cei ce vor să trăiască cu evlavie în Hristos Isus vor fi prigoniţi”. 2 Tim. 3:12.

A fi evlavios înseamnă a avea bucurie în citirea Cuvântului lui Dumnezeu, atât a locurilor unde sunt porunci cât şi cele cu făgăduinţe. Dar în Scriptură vedem că promisiunile sunt înaintea poruncilor. Căci prin credinţa în ceea ce a săvârşit Isus şi prin darul Duhului Sfânt primim puterea pentru a ţine poruncile Lui. Astfel putem spune: „Poruncile Sale nu sunt grele,ele înviorează inima şi sunt hrană pentru viaţa lăuntrică. Isus spune: „Mâncarea Mea este să fac voia Celui ce M-a trimes”. Pe cel care şi-a găsit sursa bucuriei în Dumnezeu nu-l fericeşte mobila, averea sau vreun viciu, ci desfătarea în Domnul este fericirea lui. A face bine şi a da mai departe este bucuria celui mântuit. Avem bucurii în împlinirea voinţei lui Dumnezeu şi fericiţi să ne încredem în harul Său.Căci prin harul Său sunt ceea ce sunt şi harul Său nu a fost în zadar. Căci prin harul Lui, eu un împovărat am găsit fericirea; laudă şi cinste i se cuvine pentru aceasta Mielului lui Dumnezeu. Si dacă îi atribuim toată slava doar Lui aceasta ne înviorează. Aceasta va fi bucuria noastră să-L lăudăm şi să ne închinăm doar Lui. Privim bucuroşi în viitor chiar dacă va trebui să suferim. Si chiar dacă ar fi să ajungem în închisoare putem să ne bazăm pe sprijinul lui Dumnezeu, dacă ne încredem în Cuvântul Său. Pavel tresaltă de bucurie cu spatele biciuit în temniţa din Filipi.

Nu s-a plâns şi astfel mulţi s-au pocăit. Să-L lăudăm cu toate cele zece corzi ale harfei, nu doar cu şapte şi celelalte trei să le folosim la plângeri. Astfel va fi minunat căci Dumnezeu ne descoperă tot mai mult din bogăţiile Sale nespus de mari. Lui i se cuvine lauda şi cinstea şi închinarea în veşnicie.

TEZAURUL PROMISIUNILOR LUI DUMNEZEU

de Charles H. SPURGEON

NIMIC CARE SĂ NE FACĂ SĂ NE TEMEM

„Iar tu, du-te, până va veni sfârşitul; tu te vei odihni, şi te vei scula iarăşi o dată în partea ta de moştenire, la sfârşitul zilelor.” Daniel 12.13

Nu putem să înţelegem toate prorociile, dar în loc să ne înspăimântăm, să luăm seama la ele cu plăcere. Nu există nimic din ceea ce îşi doreşte un Tată, care ar putea să-l îngrijoreze pe copilul său. Chiar de s-ar ivi povara deznădejdii, adevăratul credincios nu se va întina; dimpotrivă, el va fi curăţat şi albit prin această încercare. Când pământul va fi ars, mirosul focului nu îi va atinge pe cei aleşi. În mijlocul prăbuşirii materiei şi a răsturnării lumilor, Domnul Dumnezeu îi va ocroti pe ai Săi. Să continuăm să înaintăm fără oprire şi fără ocolire pe calea care ne-a fost trasată, rămânând liniştiţi şi hotărâţi să ne facem datoria, viteji în luptă, răbdători în suferinţă. Sfârşitul va veni într-o zi; să mergem numai drept înainte.Vom găsi în curând odihna. Orice alte lucruri pot să fie zdruncinate şi pot să se clatine; dar temelia noastră rămâne neschimbată şi sigură. Dumnezeu îşi păstrează dragostea Lui, de aceea şi noi rămânem în ea. Pacea noastră curge şi va curge totdeauna ca un fluviu. O moştenire ne este păstrată în Canaanul ceresc şi noi îl vom ocupa, orice s-ar întâmpla. Dumnezeul lui Daniel va da o parte demnă de El, tuturor acelora care au, ca şi Daniel, îndrăzneala de a fi hotărâţi pentru adevăr şi pentru sfinţenie, şi nici o groapă cu lei nu-i va lipsi de moştenirea lor.

DOMNUL ESTE APROAPE!

Calendar Biblic

„Iată, Mă voi îngriji Eu însumi de oile Mele, şi le voi cerceta!” Ezec. 34,11.

Proorocia lui Ezechiel începe cu un cuvânt de jale către păstorii lui Israel, deoarece aceştia se pasc pe ei înşişi în loc să pască turma. Urmarea acestei rele lucrări a fost că turma a fost împrăştiată, desbinată, rănită, bolnavă şi slăbită. Ce vreme măreaţă a fost pentru popor în timpul domniei lui Solomon! împărăteasa din Seba a trebuit să spună: „Şi iată că nici pe jumătate nu mi s-a spus.” Dar Dumnezeu a trebuit să-şi retragă binecuvântările de la urmaşii lui Solomon iar peste popor a venit judecata. Lipseau păstorii credincioşi, iar când Dumnezeu le-a trimis prooroci,aceştia au fost prigoniţi de conducătorii poporului. Dar Dumnezeul cel Bun, care iubea poporul s-a gândit la promisiunea Lui: „Voi pune peste ele un singur păstor care le va paşte şi anume pe robul Meu David.” Când a venit împlinirea vremii Dumnezeu a trimis pe Fiul Său. Domnul Isus a venit „dar ai Săi nu L-au primit.” Şi de data aceasta conducătorii poporului, păstorii, marii preoţi şi cărturarii au fost aceia care au intrigat poporul la ură împotriva Celui trimis de Dumnezeu. Poporul l-a osândit şi l-a răstignit pe Fiul lui Dumnezeu. Acolo, la cruce putem vedea pe Păstorul cel Bun care îşi dă viaţa pentru oile Sale. După învierea şi înălţarea Sa la Tatăl, El a trimis Duhul Sfânt, care a „adunat într-un singur Trup pe copiii lui Dumnezeu cei risipiţi.” Astăzi vedem că turma lui Dumnezeu a primit păstori de la Domnul nostru. (Petru îi numeşte: „bătrânii dintre voi.”) Când poporul Israel va fi restabilit va savura din binecuvântările pe care le vor primi de la Mesia. Când omul îşi recunoaşte nimicnicia lui, atunci Dumnezeu poate să-i vorbească în har. E vorba de Dumnezeu singur şi de lucrarea Lui. Şi în aceasta stă adevărata odihnă a omului care a învăţat să se cunoască cât de puţin. E bine să luăm seama că Dumnezeu nu-şi împarte slava cu făptura Sa. El este TOTUL şi noi NIMIC.

BĂTÎND LA UȘA LUI DUMNEZEU

de Oswald CHAMBERS

O, Doamne, vreau să caut faţa Ta, dar ce rost are căutarea mea dacă Tu nu Te arăţi? Arată-mi Faţa Ta, O Doamne. Fă să te văd mereu pe Tine.

MEDITAŢII ZILNICE

de Wim MALGO

«Noi, care suntem tari, suntem datori să răbdăm slăbiciunile celor slabi şi să nu ne plăcem nouă înşine.»

ROMANI 15,1

Poate crezi despre tine că eşti puternic spiritual, că, spre deosebire de alţii, L-ai cunoscut pe Domnul în mod special. Poate crezi că viaţa ta de credinţă şi cunoştinţa ta sunt superioare altor fraţi — dar vrei tu oare să devii ca Isus? Cine creste cu adevărat în cunoaşterea lui Dumnezeu, creşte în acelaşi timp şi spiritual. Înălţimea credinţei tale se vede în capacitatea ta de a-i răbda, de a-i înconjura cu dragoste pe cei slabi. Domnul Isus spune: «… şi învăţaţi de la Mine, căci Eu sunt blând şi smerit cu inima …» (Matei 11,29). Înţelege corect: Isus Cristos nu era mândru de smerenia Sa. Umilinţa, nu egoismul a stat la baza caracterului Său. Cum stau însă lucrurile în ce te priveşte? Este cumva umilinţa ta evlavioasă numai o mască, un văl subţire care acoperă firea ta veche egoistă? Cum poţi atunci să devii asemeni Domnului Isus? Numai prin studierea Cuvântului lui Dumnezeu! Acest cuvânt veşnic este scris pentru a ne da învăţătură. Din Sfânta Scriptură învăţăm «răbdarea şi perseverenţa» Domnului Isus. El a trăit în cuvânt şi din cuvânt. Doreşti să ai răbdare şi să fii mângâiat când eşti atacat? Iată care este sursa: Cuvântul scris al lui Dumnezeu!

MEDITAŢII PENTRU FIECARE ZI A ANULUI

de Charles H. SPURGEON

Dimineaţa şi Seara

Dimineaţa

El i-a lăsat haina în mână, şi a fugit afară din casă.

Genesa 39:12

În lupta cu anumite păcate nu există alt mod de a câştiga în afară de fugă. Biologii din vechime au scris mult despre basilic, al cărui ochi fascinau victimele şi le făceau să-i cadă pradă; în acelaşi fel, cea mai mică urmă de răutate ne pune într-un mare pericol. Cel care vrea să fie în siguranţă faţă de acțiunile răului trebuie să fugă de ocazia de a-l înfăptui. Trebuie să facem legământ cu ochii noştri, ca să nu privim cauza ispitei, fiindcă păcatele acestea au nevoie de o scânteie ca să înceapă, şi apoi ard cu flacără mare. Cine ar intra de bunăvoie într-o leprozerie ca să doarmă printre nenorociţii de acolo? Doar cel care vrea să fie lepros se supune contaminării. Dacă marinarul ştie cum să evite o furtună, va face orice ca să nu dea piept cu ea. Piloţii atenţi nu vor să ştie cât de aproape de pământ pot zbura, sau cum pot să atingă o stâncă fără să piardă combustibil. Scopul lor este să se ţină cât mai departe de ţărm şi să navigheze în siguranţă. Astăzi, s-ar putea să fiu expus unui mare pericol; lăsaţi-mă să am înţelepciunea şarpelui şi să îl evit. Aripile porumbelului îmi vor fi mai folositoare decât fălcile leului. Este adevarat că pot să pierd în aparenţă evitând tovărăşiile rele, dar este mai bine să îmi pierd haina decât caracterul. Nu este necesar să fiu bogat, dar este imperativ să fiu curat. Nici o legătură de prietenie, nici o acumulare de frumuseţe, nici o demonstraţie de talent, nici o teamă de ridicol nu trebuie să mă abată de la hotărârea de a fugi de păcat. Mă voi împotrivi diavolului şi el va fugi” (Iacov 4:7) de la mine, dar de poftele cărnii trebuie să fug eu, ca să nu mă biruiască. O, Doamne al sfinţeniei, păstrează-l pe Iosif, ca să nu fie amăgit de sfaturile rele. Ajută-ne să nu fim învinşi niciodată de oribila trinitate: lumea, carnea şi diavolul!

Seara

Când vor fi în necaz vor alerga la Mine. Osea 5:15

Pierderile şi necazurile reprezintă adesea mijloace prin care Marele Păstor îşi conduce acasă oaia rătăcită. Ca nişte câini ciobăneşti, ele grăbesc hoinara înapoi spre turmă. Leii nu pot fi îmblânziţi dacă sunt prea bine hrăniţi; burţile lor trebuie golite, şi trebuie să-şi piardă mult din putere ca să se supună mâinii îngrijitorului. Am văzut adesea creştini obligaţi să asculte voia Domnului prin lipsă de pâine şi încercări grele. Atunci când spun „sunt bogat, m-am îmbogăţit şi nu duc lipsă de nimic”, credincioşii îşi ridică prea sus capul şi se laudă cu îngâmfare. Ca şi David, se măgulesc singuri, spunând „nu mă voi clătina niciodată” (Psalmi 30:6). Când se îmbogăţeşte, are reputaţie bună, este sănătos şi are o familie fericită, creştinul o primeşte prea des la masa lui pe doamna Siguranţă Trupească. Dacă este copil al lui Dumnezeu, i se pregăteşte o nuia. Aşteaptă numai, şi vei vedea cum bogăţia i se topeşte ca un vis. Se duce o parte din averea lui – ce repede îşi schimbă moşiile stăpânii! Datoriile şi notele de plată se adună; când se vor sfârşi? Este un semn al binecuvântării divine dacă, atunci când necazurile vin unul după altul, începe să-şi dea seama de starea lui şi se întoarce la Domnul. Binecuvântate sunt valurile care spală marinarul pe stânca salvării! Pierderile în afaceri sunt adesea sfinţite pentru „îmbogăţirea” sufletului nostru. Dacă sufletul ales nu vine la Domnul cu mâinile pline, va veni cu ele goale. Dacă Dumnezeu, în harul Său, nu găseşte alte mijloace de a ne face să-L onorăm printre oameni, ne va arunca la adâncime; dacă nu II onorăm pe culmea bogăţiei, ne aduce în valea sărăciei. De aceea nu te căina, moştenitor al durerii, când eşti mustrat. Recunoaşte mâna iubitoare care te disciplinează, şi spune „mă voi scula, mă voi duce la tatăl meu” (Luca 15:18).

IZVOARE IN DEŞERT

Ce fac Eu, tu nu pricepi acum, dar vei pricepe după aceea. (Ioan 13:7)

În viaţa aceasta, noi avem o viziune incompletă a metodelor lui Dumnezeu, văzând planul Lui terminat doar pe jumătate şi insuficient dezvoltat. Dar dacă stăm în magnificul Templu al eternităţii, vom avea o perspectivă corectă şi vom vedea că toate se potrivesc atât de frumos!

Imaginează-ţi că mergi în munţii Libanului în timpul domniei marelui împărat al lui Israel, Solomon. Poţi să vezi cedrul acela măreţ? El este mândria tuturor celorlalţi copaci şi s-a luptat mulţi ani cu vânturile reci din nord! Soarelui verii i-a plăcut să zâmbească peste el, în timp ce noaptea făcea ca pe frunzele lui catifelate să strălucească picăturile de rouă. Păsările şi-au făcut cuiburi în ramurile lui, şi călătorii obosiţi şi păstorii rătăciţi se odihneau la umbra lui, adăpostindu-se de căldura amiezii sau de furtunile puternice. Şi deodată realizăm că acest bătrân locuitor al pădurii a fost sortit să cadă victimă securii pădurarului! Privim cum securea îşi face prima crestătură în trunchiul noduros al cedrului. Atunci vedem ramurile lui groase şi nobile cojite de crengile lor în timp ce copacul cade prăbuşindu-se la pământ. Strigăm împotriva distrugerii violente a acestui „Copac al lui Dumnezeu”, după cum se ştie lămurit, şi ne exprimăm supărarea din cauza dărâmării acestui stâlp semeţ din templul natural al pădurii. Suntem tentaţi să exclamăm odată cu profetul Zaharia: „Vaită-te, chiparosule, căci cedrul a căzut…!” (Zah. 11:2), ca şi cum am invoca compasiunea fiecărei plante mai puţin semeţe şi am invita lucrurile neînsufleţite să sufere împreună cu noi.N-ar trebui să ne grăbim să ne plângem, ci ar trebui să urmărim giganticul copac când lucrătorii lui „Hiram, împăratul Tirului” (2 Cronici 2:3) îl coboară de pe munte. De acolo ar trebui să-l urmărim cum este transportat pe plute pe apele albastre ale Mediteranei. Şi în sfârşit, ar trebui să-l privim când este aşezat ca o grindă glorioasă şi lustruită în Templul lui Dumnezeu. Când contempli destinaţia lui finală, şi-l vezi în Sfânta Sfintelor ca o bijuterie în diadema Împăratului atotputernic, poţi să mai plângi că această „bijuterie a coroanei din Liban” a fost tăiată, a fost luată din pădure şi aşezată într-un loc atât de nobil? Cedrul a stat odată maiestuos în sanctuarul naturii, dar „slava acestei Case din urmă va fi mai mare decât a celei dintâi” (Hagai 2:9).Atât de mulţi oameni sunt ca aceşti cedrii din vechime! Securile lui Dumnezeu pentru încercări i-au jupuit de tot, şi totuşi noi nu putem vedea nici un motiv pentru aceste împrejurări atât de aspre şi de dificile. Dar Dumnezeu are un scop şi un plan nobil în minte: să-i aşeze ca stâlpi veşnici şi ca grinzi în Sionul Lui ceresc. Şi El le spune: „Vei fi o cunună strălucitoare în mâna Domnului, o legătură împărătească în mâna Dumnezeului tău” (Isaia 62:3). J. R. Macduff

Eu nu-i cer crucii mele să înţeleagă,

Să vadă drumul meu –

Mai bine să simt mâna Ta în întuneric,

    Şi să Te urmez.

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

Volumul III

Matei 13.1-17

    Inima poporului se împietrise şi, de bunăvoie, îşi închiseseră ochii şi îşi astupaseră urechile (v. 15). De acum, Isus le va vorbi prin parabole, într-un mod ascuns, rezervând învăţăturile Sale numai pentru ucenici. Versetele 18,36 şi 37 arată că Domnul este întotdeauna gata să le explice alor Săi ceea ce ei doresc să înţeleagă. Biblia cuprinde multe lucruri greu de înţeles şi neclare pentru inteligenţa noastră naturală limitată (Deuteronom 29.29), dar explicaţia o vom primi, la momentul potrivit, dacă o dorim cu adevărat (vezi Proverbe 28.5 sf.). Să nu ne lăsăm deci descurajaţi de pasajele sau de expresiile pe care nu le înţelegem imediat. Să-I cerem Domnului să ne explice Cuvântul Său.

Respingerea lui Mesia de către Israel a avut şi o altă consecinţă: negăsind să strângă roade în mijlocul poporului Său, Domnul va începe de acum să semene în lume Cuvântul Evangheliei. Acesta este numit în alt loc „Cuvântul sădit”, care are putere să salveze sufletele (Iacov 1.21). Cu toate că nu este decât un singur soi de sămânţă, nici vorbă ca toţi să primească în acelaşi fel Cuvântul. Întrebarea este: voi cum l-aţi primit?

PÂINEA CEA DE TOATE ZILELE

Text: 2 Corinteni 5:1-8

…pentru că umblăm prin credinţă, nu prin vedere. 2 Corinteni 5:7

DE CE NU SE ÎNTORC

Am dorit uneori ca Dumnezeu să lase măcar pe unul dintre creştini să vină înapoi de dincolo, să-mi spună ce mă aşteaptă după moarte. Dar o povestire pe care am putea s-o numim parabola gândacilor de apă, ne va ajuta să înţelegem, cel puţin în parte, de ce Dumnezeu nu ne împlineşte această dorinţă. O colonie de gândaci mici de apă ce trăia într-un eleşteu, a observat că din când în când unul dintre ei care se urca pe lujerul unei frunze de nufăr se făcea nevăzut. Au fost cu toţii de acord că dacă acest lucru se va mai repeta cu unul din ei, se va întoarce să le spună celorlalţi despre călătoria aceea. Într-o zi, unul dintre gândaci s-a trezit urcând lujerul unui nufăr şi s-a căţărat pe frunza ce plutea pe apa. Adormise la căldura binefăcătoare a soarelui; când s-a trezit şi s-a întins s-a speriat de trosnetul coajei care-i fusese veşmântul până în clipa aceea şi care tocmai îi cădea. I s-a părut că este mai mare acum, mai curat, şi mai liber decât oricând până atunci. Desfăşurându-şi aripile, şi-a luat zborul său de minunată libelulă verde. Deodată şi-a adus aminte de promisiunea făcută. Dar şi-a dat seama de ce nici unul din ceilalţi semeni de-ai săi nu s-au mai întors niciodată. Nu se mai putea întoarce să spună prietenilor săi la ce să se aştepte deoarece acum nu mai făcea parte din lumea lor. Apoi, într-o zi, şi ei vor experimenta această libertate minunată de care el se bucura acum. În mod natural, ezităm să ne gândim la misterul morţii. Dar nu trebuie să ne fie frică. Si nici nu avem nevoie de vreun mesaj din partea celor dragi plecaţi dintre noi. Dumnezeu ne-a spus tot ce avem nevoie ca să ştim. Aşadar, haideţi să „umblăm prin credinţă” şi să aşteptăm cu speranţă.  – H.V.L.

De ce te temi de moarte şi-o tot alungi din gând,
Când ea-i despovărarea de tot 
ce porţi în gând?
De ai trăi virtutea în tot ce datorai,
Ea-i uşa strălucită şi grabnică spre rai. – Traian Dorz

Credinţa vede dincolo de întunericul pământesc strălucirea locurilor cereşti.

DOMNUL ESTE APROAPE – GBV

http://www.gbv.ro/meditatii-zilnice/domnul-este-aproape

Chiar vrabia a găsit o casă, și rândunica un cuib pentru ea, unde șia pus puii; altarele Tale, Doamne al oștirilor, Împăratul meu și Dumnezeul meu!   Psalmul 84.3

Psalmistul face aici referire la purtarea de grijă a lui Dumnezeu, care se manifestă chiar și cu privire la cele mai neînsemnate dintre făpturile Sale. Psalmistul le invidiază privilegiul, ca unul care tânjea săși găsească adăpostul în casa lui Dumnezeu. Credinciosul găsește un cămin perfect și o odihnă deplină la altarele lui Dumnezeu sau, mai exact, în marile adevăruri pe care ele le reprezintă.

Încrederea lui în Dumnezeu este întărită de cunoașterea purtării Lui de grijă amănunțite, universale și providențiale. Psalmistul își găsește plăcerea în a o admira. Cineva a spus: «Dumnezeu găsește loc pentru casa celei mai lipsite de valoare păsări (vrabia) și pentru cuibul celei mai lipsite de odihnă păsări (rândunica)». Ce încredere trebuie să ne ofere acest lucru! Ce odihnă minunată găsește sufletul care se sprijină pe purtarea de grijă a Celui care vine în întâmpinarea oricărei nevoi a tuturor făpturilor Sale! Știm ce înseamnă „cuib” și știm ce înseamnă „casă”. Ele desemnează un loc de siguranță, un refugiu în furtună, un adăpost de orice rău, un loc în care să ne odihnim și să ne bucurăm.

Există însă un lucru la aceste păsări nespus de privilegiate, lucru care ne îndeamnă la meditație adâncă: ele nuL cunosc pe Cel care le arată atâta bunătate – nu cunosc nici inima, nici mâna Lui. Ele se bucură de tot ceea ce purtarea Lui de grijă le oferă, însă nu există nicio părtășie între ele și Creatorul lor. De aici putem învăța o lecție folositoare. Niciodată să nu ne mulțumim doar cu a ne bucura de privilegii, ci să ne ridicăm în duh deasupra lor și să savurăm comuniunea directă cu Dumnezeul cel viu, prin Isus Hristos, Domnul nostru! A. Miller

SĂMÂNȚA BUNĂ

http://www.gbv.ro/meditatii-zilnice/samanta-buna

„I-a scos din întuneric și din umbra morții și le-a rupt legăturile.” Psalmul 107.14

Ajutorul divin

William Penn, întemeietorul Pennsylvaniei, căuta din răsputeri să-l convingă pe un bețiv să se lase de băutură. „Vreau, domnule, dar nu pot! Cum să fac?” – „Este la fel de simplu ca întinderea degetelor de la mână.” – „Cum așa? Învățați-mă și, pe cinstea mea, vă promit că voi face!” – „Iată cum: ori de câte ori vezi un pahar sau o sticlă cu băutură, întinde-ți repede degetele înainte ca să le duci la gură! N-ai să te mai îmbeți niciodată!” Amuzat de simplitatea metodei, victima alcoolului a plecat zâmbind. S-a hotărât să încerce, și a reușit.

Fondatorul coloniei Pennsylvania, William Penn, a spus: „Dacă vrei să învingi o slăbiciune, nu o hrăni!”. Iată un mare adevăr de a cărui practicare depind multe lucruri bune! Se spune despre alcool că a făcut mai multe victime decât ciuma și războaiele la un loc; el reprezintă una din cele mai mari suferințe ale omenirii. Guvernele sunt în alertă față de această molimă. Se fac eforturi considerabile pentru stârpirea acestui rău, dar ajutorul divin vine din partea Mântuitorului. Numai cei care se încred în Mântuitorul dobândesc o natură nouă. Ei sunt scoși din întunericul păcatului și aduși la o viață nouă împreună cu Hristos. Dorește și cititorul această viață nouă? Cititorule, primește-L pe Mântuitorul, și vei fi adus la această nouă viață prin credință!

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

www.fundatiaseer.ro

CARE ÎȚI ESTE CHEMAREA?

„Isus … umbla din loc în loc, făcea bine” (Faptele Apostolilor 10:38)

Valoarea ta în ochii lui Dumnezeu a fost stabilită la cruce. Biblia spune: „El, care n-a cruțat nici chiar pe Fiul Său, ci L-a dat pentru noi toți, cum nu ne va da fără plată, împreună cu El, toate lucrurile?” (Romani 8:32). Să remarcăm cuvintele „toate lucrurile”. Noi toți suntem egali în Hristos. Când vine, însă, vorba de carieră, valoarea ta este dată de problema pe care o rezolvi. Din acest motiv îi plătim unui cardiolog mai mulți bani decât unui bucătar de la restaurantul de semi-preparate. Domnul Isus este modelul de persoană care rezolva probleme. Oamenii erau flămânzi spiritual, așa că El le-a zis: „Eu sunt Pâinea vieții” (loan 6:35). Noi eram bolnavi, așa că El „umbla din loc în loc si făcea binele și vindeca pe toți”. Isus si-a dat seama că are acel ceva de care ceilalți aveau nevoie si le oferea acel lucru. Tu ce ai ele oferit? Ce ai încerca să faci dacă ai știi că e imposibil să dai greș? tu nu te afli aici din întâmplare. Dumnezeu i-a spus lui leremia: „Mai înainte ca să te fi întocmit în pântecele mamei tale, te cunoșteam, și mai înainte ca să fi ieșit tu din pântecele ei, Eu te pusesem deoparte, și te făcusem prooroc al neamurilor” (leremia 1:5). Tot ceea ce face Dumnezeu este în scopul de a împlini o nevoie și de a rezolva o problemă. Așadar, care este chemarea ta și ce daruri ai primit în acest scop? Acolo vei găsi cel mai mare grad ele bucurie! Gândește-te la aportul tău în viața celorlalți ca la o misiune din partea lui Dumnezeu. Pavel confecționa corturi pentru a-și susține lucrarea. Așa că lucrarea pe care o faci poate fi susținută prin meseria ta. Însă, fie că ești implicat în lucrare cu normă întreagă sau numai parțial, nu pleca de pe acest pământ până când nu ai descoperit și nu ai împlinit ceea ce te-a chemat Dumnezeu să faci.

24 Iulie 2016

TOTUL PENTRU GLORIA LUI

de Oswald CHAMBERS

Natura şi faptele

„Dacă dreptatea voastră n-o va întrece pe cea a cărturarilor si a fariseilor, nicidecum nu veţi intra în împărăţia cerurilor.” Matei 5:20

Caracteristica unui ucenic nu este aceea că el face fapte bune, ci aceea că motivaţiile lui sunt bune, deoarece el a fost făcut bun prin harul supranatural al lui Dumnezeu. Singurul lucru care depăşeşte calitatea de a face bine este acela de a fi bun. Isus Cristos a venit să pună o nouă ereditate în orice om care Ii dă voie să facă acest lucru: ereditatea aceasta va depăşi dreptatea cărturarilor şi a fariseilor. Isus spune: ” Dacă sunteţi ucenicii Mei, trebuie să fiţi drepţi nu numai in trăirea voastră, ci şi în motivaţiile voastre, în aspiraţiile voastre, în gândurile cele mai tainice ale minţii voastre”.

Motivaţiile noastre trebuie să fie aşa de curate, încât Dumnezeul cel Atotputernic să nu vadă nimic de condamnat. Cine poate sta în lumina veşnică a lui Dumnezeu, iar El să nu aibă nimic de condamnat? Numai Fiul lui Dumnezeu, iar El susţine că, prin Răscumpărarea Lui, poate pune în orice om propria Lui natură, făcându-l să fie la fel de nepătat şi de simplu ca un copil. Puritatea pe care o cere Dumnezeu este imposibilă dacă eu nu pot fi refăcut în interiorul meu, şi tocmai aceasta este ceea ce Isus şi-a asumat să facă prin Răscumpărarea Lui. Nici un om nu poate ajunge curat prin respectarea unor legi. Isus Cristos nu ne dă legi şi reguli; învăţăturile Lui sunt adevăruri ce pot fi interpretate numai prin natura pe care El o pune în noi.

Marea minune a mântuirii aduse de Isus Cristos este aceea că El schimbă ereditatea noastră. Nu schimbă natura umană, ci schimbă izvorul.

MANA DE DIMINEAŢĂ

„în seara aceleaşi zile, cea dintâi a săptămânii, pe când uşile locului unde erau adunaţi ucenicii erau încuiate de frica Iudeilor, a venit Isus, a stat în mijlocul lor şi le-a zis: „Pace vouă!” Ioan 20:19

Ucenicii aveau în urma lor toată groaza Golgotei şi sufereau de un gol şi un zbucium cauzat de absenţa învăţătorului lor care le-a fost smuls de mâini josnice. În urechile lor încă mai răsuna strigătul tulburător: „Dumnezeul meu, Dumnezeul meu, pentru ce m-ai părăsit?” Cu toată mărturia femeilor şi a ucenicilor din Emaus, ei erau pradă lacrimilor, necredinţei, deznădejdii, a luptelor din lăuntru şi din afară. Cât priveşte viitorul, nici nu îndrăzneau să se gândească la el, căci împietrirea inimii lor îi împiedeca încă să înţeleagă Scripturile. Dar iată, cu toate uşile închise, Domnul Isus se prezintă de odată în mijlocul lor şi le spune: „Pace vouă!” Oh, câtă nevoie avem şi noi să auzim astăzi aceste cuvinte mângâietoare: PACE VOUĂ!

Acesta este pentru ei şi pentru noi primul mesaj al învierii! Cum putem noi să facem faţă vieţii acesteia, să cinstim Numele pe care îl purtăm, când inima noastră este plină de tulburare, de griji, de nelinişti şi de temeri cu privire la viitor? În situaţia aceasta nu putem trăi ca nişte copii ai luminii, ca nişte martori ai învierii. Să mărturisim deci lui Dumnezeu că aceasta este starea noastră. Să nu uităm că dacă nu ne putem compara cu apostolii, este totuşi o mare asemănare între ei şi noi în ce priveşte greutatea lor de a pricepe, după înviere, privilegiile duhovniceşti care le erau destinate.

Ca şi ei, şi noi am trăit aproape de Domnul, am cunoscut ajutorul Lui şi am mărturisit că îi suntem devotaţi, consacraţi. În realitate însă, am trăit ca şi cum El n-ar fi înviat cu adevărat, ca şi cum puterea învierii Lui nu era la dispoziţia noastră. Şi totuşi, Domnul este prezent, El aşteaptă, El Cel înviat, ca noi să ne lăsăm ajutaţi, izbăviţi şi mângâiaţi.

Pacea aceasta le-a fost dată ucenicilor nu numai când le-a spus: „Pace vouă” ci, mai ales când le-a arătat mâinile şi coasta Sa. Pacea aceasta dulce şi plină de siguranţă emană direct din rănile Lui, dându-ne putere, curaj inspiraţie în tot ce avem de făcut, pentru a-I sluji cu credinţă. Să lăsăm deci ca pacea Lui dumnezeiască să pătrundă şi să îmbrace întreaga noastră fiinţă !

„Rămânând în Domnul Hristos, credinciosul primeşte în inimă Duhul de pace şi de calm. Dumnezeu este Dumnezeul păcii şi pacea Lui ne păzeşte duhurile şi inimile.” – J.N.D. „Dumnezeul păcii să fie cu voi.” – Romani 15:33

MÂNTUIREA PRIN HRISTOS

Meditaţii zilnice – de Fritz BERGER

„De altfel, toţi cei ce vor să trăiască cu evlavie în Hristos Isus, vor fi prigoniţi”. 2 Tim. 3:12.

Atunci când Mântuitorul s-a arătat lui Pavel şi acesta a crezut în El, Domnul a spus: „Ii voi arăta tot ce trebuie să sufere pentru Numele Meu”. Si aceasta a şi început să se împlinească, căci cei din Damasc căutau deja să-l omoare. Intenţii asemănătoare au avut şi evreii şi cei dintre neamuri. Pavel depune mărturie: „Am fost de multe ori în primejdii de moarte. De cinci ori am căpătat de la iudei patruzeci de lovituri fără una, în afară de acestea, am avut parte de temniţe şi bătăi”. Cuvintele lui Isus s-au împlinit în viaţa lui: „Dacă M-au prigonit pe Mine şi pe voi vă vor prigoni; dacă au păzit Cuvântul Meu şi pe al vostru îl vor păzi. Prin predicile lui Pavel care conţineau mântuirea în Hristos, au ieşit din împărăţia întunericului şi robia păcatului mulţi oameni. Timotei a urmat învăţăturile, credinţa, îndelunga sa răbdare, prigonirile şi suferinţele apostolului. Pavel îl îmbărbăta şi întărea prin scrisorile lui unde, printre altele, spunea: „Dar oamenii răi şi înşelători vor merge din rău în mi rău, vor amăgi pe alţii şi se vor amăgi pe ei înşişi. Tu să rămâi în lucrurile pe care le-ai învăţat şi de care eşti deplin încredinţat”. Iar Isus ne atrage atenţia: „Să nu vă temeţi de cei ce ucid trupul şi după aceea nu mai pot face nimic. Am să vă arăt de cine să vă temeţi: „Temeţi-vă de Acela care după ce a ucis, are puterea să arunce în gheenă; da, vă spun, de El să vă temeţi”. „Cât despre voi până şi perii din cap vă sunt număraţi”. Iar Petru ne spune că, dacă suferim după voia lui Dumnezeu, atunci să ne încredinţăm Lui sufletele noastre. „Duhul slavei lui Dumnezeu este asupra voastră”. Acesta este însă ocărât de cei fără Dumnezeu. Trebuie să ştim că în zilele din urmă vor fi vremuri grele; dar cel ce rămâne credincios până la capăt, va fi mântuit.

TEZAURUL PROMISIUNILOR LUI DUMNEZEU

de Charles H. SPURGEON

CURĂŢIE DESĂVÂRŞITĂ

Cel ce va birui, va fi îmbrăcat astfel în haine albe. Apocalipsa 3.5

Ostaş al crucii, la luptă! Nu te odihni până ce biruinţa va fi deplină, căci o răsplată veşnică va fi plata meritată a luptelor tale.Haide, neprihănirea deplină este a ta. Câţiva din Sardes nu şi-au mânjit hainele şi răsplata lor este să umble în haine albe. Sfinţirea desăvârşită este preţul chemării noastre cereşti. Să nu ne lipsim de această răsplată. Apoi, te vei bucura. Vei fi îmbrăcat într-o haină de sărbătoare ca la nuntă; vei fi îmbrăcat cu veselie mare şi vei străluci de fericire. Luptele grele vor fi sfârşite şi le vor lua locul pacea şi bucuria Domnului. Apoi, biruinţa. Vei fi învingător. Ramura de finic şi cununa împreună cu hainele albe vor fi podoaba ta; vei fi primit ca un biruitor, ca şi Mântuitorul Însuşi.În sfârşit, iată un veşmânt de preot. Tu vei sta în faţa Domnului în veşmântul fiilor lui Aron; îi vei aduce ca jertfe mulţumiri, şi te vei apropia de Domnul cu tămâia laudei. Cine nu s-ar lupta pentru un Stăpân care făgăduieşte asemenea onoruri chiar celui din urmă slujitor credincios al Său?Cine n-ar vrea să fie considerat nebun pentru Domnul Isus, pentru ca apoi să îmbrace haina Sa de slavă?

DOMNUL ESTE APROAPE!

Calendar Biblic

Mare putere are rugăciunea fierbinte a celui neprihănit.

Iacov 5,16

O văduvă credincioasă s-a rugat mult pentru mântuirea fiului ei. Cu durere trebuia să constate că împotrivirea lui devenea tot mai mare. Ea nu obosea însă să aducă păsul ei la tronul harului. Într-o zi un unchi credincios i-a spus fiului: „Rugăciunile mamei tale te înconjoară ca un zid.” Rece şi foarte indiferent el a răspuns: „Atunci am să iau o scară şi am să sar peste acest zid.” Fiul şi-a văzut mai departe de drumurile lui, iar mama credincioasă a părăsit pământul fără să vadă dacă rugăciunile ei sunt ascultate. Duhul lui Dumnezeu şi-a început însă lucrarea în sufletul băiatului. A venit în lumina lui Dumnezeu unde i s-a arătat marea lui vină şi a găsit adăpost în Mântuitorul păcătoşilor. Cu inima plină de fericire a scris unchiului său ce a făcut Dumnezeu cu el. Dar, spre mirarea lui, unchiul credincios nu i-a răspuns. Atunci l-a invitat la el. Unchiul a răspuns îndată invitaţiei, dar nepotul a constatat că bătrânul nu reacţionează în niciun fel la schimbarea produsă în sufletul lui. „Unchiule, nu te bucuri chiar deloc de mântuirea mea?” a întrebat nepotul. După o clipă unchiul a spus: „Dar cum este cu scara?” „A fost ruptă treaptă cu treaptă, unchiule dragă!”Rugăciunile mamei credincioase au găsit ascultare chiar după timp îndelungat. Mai ai şi tu copii sau rude necredincioase? Este mântuirea lor o temă serioasă a rugăciunilor tale? Nu te lăsa descurajat, chiar dacă raţiunea îţi spune că nu se vede nici o nădejde. Rugăciunea celui neprihănit are mare putere. Ana – mama lui Samuel – este un bun exemplu pentru toţi credincioşii şi în special pentru surorile creştine de modul cum trebuie stăruit în rugăciune: „ea stătea multă vreme în rugăciune.” Ea este şi un bun exemplu pentru a înţelege cum trebuie să se roage o femeie creştină în Adunarea lui Dumnezeu potrivit învăţăturii adevărului: „Ana vorbea în inima ei şi numai buzele şi le mişca..” (1 Sam. 1; 1 Cor. 14.34).

BĂTÎND LA UȘA LUI DUMNEZEU

de Oswald CHAMBERS

La Tine, o, Doamne, vin. Fie ca frumuseţea şi harul şi pacea Ta mângâietoare să fie în şi peste mine azi, şi fie ca nici un vânt, nici o stare a vremii, nici o nelinişte să nu atingă pacea Ta în viaţa mea sau în acest loc.

MEDITAŢII ZILNICE

de Wim MALGO

«Dar Dumnezeu a ales lucrurile nebune ale lumii ca să facă de ruşine pe cele înţelepte. Dumnezeu a ales lucrurile slabe ale lumii ca să facă de ruşine pe cele tari.» 1 CORINTENI 1,27

Eşti educat? Ai învăţat multe? Copiii tăi au studiat la cele mai înalte şcoli? Este oare acesta un motiv să te îngâmfi? Şi la urma urmei de ce ar produce educaţia ta aleasă această mândrie revoltătoare? Mai bine gândeşte-te de ce nu vor copiii tăi (în educaţia cărora ai investit atâţia bani) să audă nimic de Evanghelie! Pentru că ai căutat succesul, nu binecuvântarea, pentru că ai vrut să fii onorat, apreciat de oameni, nu de Dumnezeu. Şi acum eşti plin de înţelepciune omenească, dar înţelepciunea divină, cea care poate schimba inimile oamenilor, nu o ai. De unde poţi să capeţi această înţelepciune? Răspunsul ţi-l dă Cuvântul lui Dumnezeu: «începutul înţelepciunii este frica de Domnul şi ştiinţa sfinţilor este priceperea» (Prov. 9,10). Această înţelepciune nu se poate găsi în cărţi. «Recunoaşterea sfinţeniei lui Dumnezeu şi teama de El» nu vor putea fi niciodată un obiect de studiu la universităţi. Nu, această binecuvântare divină o poţi experimenta abandonând fuga omenească, păcătoasă după succes prin răstignirea firii tale vechi la crucea de pe Golgota. Numai acolo poţi găsi înţelepciunea veşnică a lui Dumnezeu, şi anume în Isus Cristos, Domnul nostru.

MEDITAŢII PENTRU FIECARE ZI A ANULUI

de Charles H. SPURGEON

Dimineaţa şi Seara

Dimineaţa

Staţi pe loc, si veti vedea izbăvirea pe care v-o va da Domnul.

Exod 14:13

Aceste cuvinte conţin porunca lui Dumnezeu adresată credinciosului care trece prin mari încercări şi are extraordinare greutăţi. El nu poate da înapoi, şi nu poate merge înainte. Este legat de mâna stângă şi de cea dreaptă. Ce să facă acum? Cuvântul Domnului pentru el este „staţipe loc”. Este Spre binele lui să asculte cuvântul Domnului în asemenea vremuri, fiindcă sfătuitorii răi vin şi ei cu sugestii. Disperarea şopteşte: pune-te jos şi mori; renunţă la tot”. Dar Dumnezeu ne dă curaj şi, chiar şi în cele mai rele timpuri, ne putem bucura de dragostea şi credincioşia Lui. Laşitatea spune „retrage-te; întoarce-te la calea lumii. Nu poţi să joci rolul creştinului; este prea greu. Părăseşte-ţi principiile”. Insă, oricât de mult va încerca Satana să te înşele, nu poţi cădea în cursă dacă eşti copil al lui Dumnezeu. Porunca Lui divină te-a sfătuit să mergi „din putere în putere” (Psalmi 84:7) şi aşa vei face, şi nici moartea nici viaţa nu te vor putea întoarce. Dacă eşti chemat să stai pe loc o vreme, acest lucru îţi va reînnoi puterile pentru o mai mare înaintare. Nechibzuinţa strigă: „fă ceva! mişcă-te! este o prostie să stai şi să aştepţi”. Trebuie să facem ceva numaidecât. Trebuie să facem ceva, credem noi, în loc să ne uităm la Domnul, care va face totul, nu doar ceva. Îngâmfarea se laudă „dacă marea este în faţa ta, păşeşte în ea şi aşteaptă o minune”. Dar Credinţa nu ascultă nici de Îngâmfare, nici de Disperare, nici de Laşitate, nici de Nechibzuinţa, ci ascultă porunca Domnului, „stati pe loc”, şi stă, neclintită ca o stâncă. „Staţi pe loc”. Luaţi poziţia unui om corect, gata de acţiune, aşteptând ordine viitoare, ascultând voios şi răbdător vocea conducătoare. Nu va trece mult şi Dumnezeu îţi va spune, aşa cum i-a spus lui Moise „spune copiilor lui Israel să pornească înainte” (Exod 14:15).

Seara

Tabăra Lui este foarte mare. Ioel 2:11

Suflete, gândeşte-te la măreţia Domnului, care este slava şi apărarea ta. El este un om de război; Iehova este numele Său. Toate forţele cerului se află sub comanda Lui. Legiunile aşteaptă la uşa Lui; heruvimii şi serafimii, străjeri şi sfinţi, regate şi puteri — toate asculta voia Sa. Dacă ochii noştri nu ar fi orbiţi de limitele cărnii, am vedea cai şi care de foc înconjurându-i pe cei iubiţi de Domnul (vezi 2 împăraţi 6:17). Puterile naturii sunt subiectul controlului absolut al Creatorului: vânturile şi furtunile, lumina şi ploaia, zăpada şi grindina, roua şi zorii vin şi se duc la porunca Lui. El dezleagă frânghiile Orionului şi înnoadă legăturile Pleiadelor (Iov 38:31). Pământul, marea, aerul şi locurile de sub pământ sunt cazarma oştirii Domnului. Spaţiul este tabăra Lui, lumina steagul Lui, şi flacăra sabia Lui. Atunci când iese la război, foametea pustieşte ţara, molima distruge naţiunile, uraganele cutremură marea, tornadele scutură munţii şi cutremurele fac pământul să se clatine. Cât despre fiinţele vii, ele recunosc cu toate stăpânirea Lui, de la „peştele mare” (Iona 1:17) care 1-a înghiţit pe prooroc până la lăcustele care au pustiit câmpia Ţoan (Psalmi 78:43,45), toate îl slujesc pe El. Viermele de mătase, râmele şi omizile sunt escadroane ale marii Sale armate, fiindcă „tabăra lui este foarte mare”. Suflete, vezi dacă eşti în pace cu acest mare Rege. Mai mult decât atât, asigură-te că lupţi sub steagul Său, fiindcă a lupta împotriva Lui este o nebunie, dar a-i servi înseamnă glorie. Isus, Emanuel… Dumnezeu cu noi” (Matei 1:23), este gata să primească recruţi pentru armata Domnului. Dacă eu nu sunt încă înrolat, voi merge la El înainte de culcare şi ÎI voi ruga să mă accepte prin meritele Lui. Dacă sunt deja soldat al crucii, şi sper că sunt, voi fi curajos, fiindcă duşmanul este neputincios înaintea Domnului meu, căci „tabăra lui este foarte mare”.

IZVOARE IN DEŞERT

„Atunci ei au crezut în cuvintele Lui şi au cântat laudele Lui. Dar au uitat curând lucrările Lui
şi n-au aşteptat împlinirea planurilor Lui. Ci i-a apucat pofta în pustie şi au ispitit pe Dumnezeu în pustietate. El le-a dat ce cereau; dar a trimis o molimă printre ei.” Psalmul 106:12-15

În Evrei 11:27, citim că Moise „a rămas neclintit, ca şi cum ar fi văzut pe Cel ce este nevăzut”. Însă în pasajul de mai sus, exact opusul era valabil pentru copiii lui Israel. Ei rămâneau neclintiţi numai când împrejurările lor erau favorabile, pentru că erau influenţaţi în primul rând de orice făcea apel la simţurile lor, în loc să se încreadă în Dumnezeul invizibil şi etern.Chiar şi astăzi avem oameni care trăiesc o viaţă creştină inconsecventă pentru că au devenit preocupaţi cu lucruri exterioare. De aceea ei se concentrează asupra împrejurărilor lor în loc să se concentreze asupra lui Dumnezeu. Şi Dumnezeu doreşte ca noi să creştem în capacitatea noastră de a-L vedea în orice lucru şi să realizăm importanţa împrejurărilor aparent nesemnificative dacă sunt folosite pentru transmiterea unui mesaj de la El.Citim despre copiii lui Israel: „Atunci ei au crezut în cuvintele Lui”. Ei n-au crezut decât după ce au văzut – după ce L-au văzut lucrând, „atunci au crezut”. Ei s-au îndoit de Dumnezeu fără şovăire, când au ajuns la Marea Roşie, dar când El le-a deschis calea şi i-a trecut dincolo şi au văzut pe faraon şi armata lui înecaţi – „atunci au crezut”. Israeliţii au continuat să trăiască acest fel de existenţă cu suişuri şi coborâşuri, pentru că credinţa lor era dependentă de împrejurările lor. Şi cu siguranţă nu acesta este felul de credinţă pe care doreşte Dumnezeu s-o avem.Lumea zice să nu crezi până nu vezi, dar Dumnezeu doreşte să credem ca să vedem. Psalmistul a spus: „O, dacă n-aş fi încredinţat că voi vedea bunătatea Domnului pe pământul celor vii!” (Ps. 27:13).

Tu Îl crezi pe Dumnezeu numai când împrejurările îţi sunt favorabile, sau crezi oricare ar fi împrejurările? C. H. P.

Credinţa înseamnă să credem ceea ce nu vedem, şi răsplata pentru acest fel de credinţă este să vedem ceea ce credem. Sfântul Augustin

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

Volumul III

Matei 12.38-50

    Odată cu cap. 12 se încheie prima parte a acestei evanghelii. Pentru că fusese respins ca Mesia de către cei care ar fi trebuit să fie cei dintâi care să-L primească, Isus începe acum să vorbească despre moartea şi despre învierea Sa. Era marea minune care mai rămăsese de împlinit şi despre care iudeii aveau deja o imagine prin istoria lui Iona cel înghiţit de peşte şi redat cu viaţă de către acesta. In acelaşi timp, Domnul le arată acestor cărturari şi farisei zdrobitoarea lor responsabilitate, cu atât mai mare cu cât ei erau mult mai instruiţi decât fuseseră odinioară cetăţenii din Ninive sau decât împărăteasa din Seba, iar El era cu mult deasupra lui Iona sau a lui Solomon!    El venise să locuiască în această casă, a lui Israel, alungând demonii şi înlăturând idolatria (comp. cap. 8.31 cu 21.12,13), dar ei nu L-au primit, de aceea casa a rămas goală, … gata să adăpostească o putere a răului şi mai grozavă decât cea dinainte: aceasta se va întâmpla cu Israel sub domnia lui Antihrist.Versetele 46-50 arată că Domnul Isus nu le mai poate recunoaşte nici chiar pe rudele Sale. El rupe de acum relaţiile pământeşti şi naturale cu poporul Lui şi va explica prin parabolele din cap. 13 ce este împărăţia cerurilor şi cine poate fi primit în ea.

PÂINEA CEA DE TOATE ZILELE

Text: Zaharia 4:1-10

Căci cine dispreţuieşte ziua începuturilor slabe? Zaharia 4:10

PUŢINUL CARE VALOREAZĂ MULT

Adesea auzim spunându-se: „Ce-i mare este bun”. Dar este oare aceasta adevărat întotdeauna? Nu neapărat. Dumnezeu foloseşte uneori lucruri mici şi oameni relativ neimportanţi pentru a-Şi arăta puterea şi graţia. In Zaharia 4, vedem clar un asemenea exemplu. Dumnezeu l-a încurajat pe Zorobabel, conducătorul celor întorşi din robie, să termine Templul. Chiar dacă nu avea grandoarea Templului construit de Solomon, el era totuşi făcut prin călăuzirea şi puterea Duhului. Un grup mic de oameni cu resurse limitate, condus de doi oameni, Iosua şi Zorobabel, aveau să vadă mâna atotputernică a lui Iehova lucrând de partea lor. Drept rezultat, micul grup a făcut lucruri mari pentru Dumnezeu. Iată alte câteva ilustraţii biblice ale principiului că puţinul înseamnă mult atunci când Dumnezeu este de partea sa. In Judecători 4, ni se prezintă eficienţa unui ţăruş – un ţăruş de lemn – lovit de ciocanul din mâna unei femei. A fost felul în care Dumnezeu s-a folosit de un lucru banal pentru a-i da o strălucită victorie lui Israel împotriva duşmanilor săi. În capitolele care urmează, ni se relatează despre 300 de oameni înarmaţi cu ulcioare de pământ şi trâmbiţe care au pus pe fugă o întreagă oştire duşmană. Arme ciudate! În capitolul 15, autorul ne spune despre o falcă de măgar cu care omul lui Dumnezeu a omorât o mie de invadatori filisteni. Să încetăm a ne mai scuza în legătură cu partea care ne revine în planul lui Dumnezeu, crezând că este prea mică ori că talentele noastre sunt prea nesemnificative. Abilităţile noastre limitate, împreună cu puterea nelimitată a lui Dumnezeu, vor face o pereche invincibilă. – P.R.V.

Nu sunt decât un abur ce se-nalţă,
Un fir de praf îndrăgostit de-o stea.
Dar Tu mi-ai pus în suflet o speranţă
Ce nimeni altul nu mi-o poate da. – C. Ioanid

Lucrurile mici devin lucruri măreţe când sunt făcute în puterea lui Dumnezeu.

DOMNUL ESTE APROAPE – GBV

http://www.gbv.ro/meditatii-zilnice/domnul-este-aproape

„Și era cam pe la ceasul al șaselea și sa făcut întuneric peste toată țara până la ceasul al nouălea.”  Luca 23.44

Și, pe la ceasul al nouălea, Isus a strigat cu glas tare, spunând: „Eli, Eli, lama sabactani?”, adică: „Dumnezeul Meu, Dumnezeul Meu, pentru ce Mai părăsit?”.   Matei 27.46

Cele șapte cuvinte de pe cruce (4)

În acea zi, Domnul fusese bătut, batjocorit și blasfemiat. Toate instrumentele lui Satan au fost mobilizate împotriva Lui, provocânduL săȘi demonstreze puterea și să Se dea jos de pe cruce. El nu a răspuns acestor provocări, ci a mijlocit pentru poporul Său vinovat, a rostit cuvinte de mângâiere pentru tâlharul răstignit lângă El – mântuinduL, prin har, în ultimele momente ale vieții sale – și Sa îngrijit de mama Sa.

Acum însă un întuneric neobișnuit a venit peste toată țara și peste Imperiul Roman. Aceasta nu a fost o eclipsă, nici vreun alt fenomen natural, ci intervenția suverană a lui Dumnezeu. Întunericul a accentuat faptul că Dumnezeu Îl părăsise pe Omul desăvârșit, pe Cel Drept, care suferea pentru noi, cei nedrepți. Dumnezeu Șia întors fața de la Cel care întotdeauna Îl onorase și Îl slujise. Nepătrunsă taină! Omul ascultător și dependent a fost părăsit de Dumnezeu, pe care întotdeauna Îl onorase.

În timpul acelor ceasuri de întuneric, Domnul Isus a purtat păcatele tuturor celor care aveau să creadă în El. Cel care na cunoscut păcatul a fost făcut păcat – Jertfa pentru păcat perfectă – pentru a ne aduce la Dumnezeu. Acolo a fost Dumnezeu glorificat. Hristos La glorificat întotdeauna pe Dumnezeu: la nașterea Sa, în viața Sa particulară, în viața Sa de slujire publică, iar acum ca Jertfă perfectă. Întunericul neobișnuit arată respectul creației pentru acele momente solemne; îngerii trebuie săși fi acoperit fața. Nu vom înțelege niciodată profunzimea acelor ceasuri atât de cumplite pentru Domnul nostru. Ceea ce sa întâmplat acolo a părut nedrept, însă era necesar, pentru ca astfel noi să putem deveni dreptatea lui Dumnezeu, în El.A. E. Bouter

SĂMÂNȚA BUNĂ

http://www.gbv.ro/meditatii-zilnice/samanta-buna

Dragostea lui Dumnezeu față de noi s-a arătat prin faptul că Dumnezeu a trimis în lume pe singurul Său Fiu …1 Ioan 4.9

Amiaza dragostei veșnice

Dumnezeu este lumină și dragoste. Unde putem vedea mai bine dragostea și lumina lui Dumnezeu decât la cruce? Dumnezeu L-a trimis pe unicul Său Fiu pe acest pământ, ca să moară în locul păcătoșilor. Lumina soarelui este întotdeauna aceeași, dar la amiază strălucește cel mai tare. Crucea Mântuitorului a fost amiaza dragostei veșnice a lui Dumnezeu, strălucirea cea mai luminoasă a îndurării veșnice. Deja mai înainte au existat descoperiri ale acestei dragoste, dar acele descoperiri au fost ca lumina dimineții, care strălucește tot mai mult până când ziua este deplină. Această dragoste desăvârșită o vedem la crucea lui Hristos, când peste tot pământul era întuneric.

La cruce au fost descoperite într-un mod desăvârșit dreptatea lui Dumnezeu, adevărul și dragostea divină cu privire la păcătos. Deși dreptatea lui Dumnezeu trebuia să-l condamne pe fiecare păcătos, Dumnezeu poate totuși acum să lucreze conform dragostei Sale și să-l îndreptățească pe cel care crede în Fiul Său. Acesta este rezultatul glorios al jertfei Mântuitorului pe cruce, rezultatul glorificării lui Dumnezeu: „… în toate lucrurile să fie slăvit Dumnezeu prin Isus Hristos, a căruia este slava și puterea în vecii vecilor! Amin” (1 Petru 4.11).

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

www.fundatiaseer.ro

TRASATURILE LIDERULUI DUPA VOIA LUI DUMNEZEU

„Cine îmbărbătează pe alții, să se țină de îmbărbătare”.

(Romani 12:8)

Faptul că ești un lider în afaceri, în politică sau într-un serviciu public nu te califică automat să fii un lider și în biserică. J. Oswald Sanders spune: „Nevoia de frunte a bisericii este să aibă o conducere care are autoritate, este spirituală și capabilă de sacrificiu.

Să aruncăm o privire asupra fiecărei calități în parte:

1) Liderul cu autoritate. Oamenii îi respectă pe liderii care sunt siguri cu privire la direcție și care le inspiră încredere celor care aleg să-i urmeze. Liderii de probă nu-i motivează pe ceilalți să li se alăture și să rămână alături de ei. Nesiguranța îi derutează și îi descurajează pe enoriași. Oamenii urmează, aproape fără să pună vreo întrebare, pe cineva care este înțelept, puternic și devotat credinței pe care o are.

2) Liderul spiritual. Noi ne simțim atrași de liderii pricepuți și carismatici. însă numai aceste caracteristici naturale nu sunt suficiente. Enoriașii pot fi captivați de trăsături omenești – deseori pe propria lor cheltuială. Nu te mulțumi să fii „un lider ce face promisiuni”. Liderii după voia lui Dumnezeu își iau angajamentul de a-și conecta enoriașii la Domnul Isus, nu la ei înșiși! Oare oamenii îl cunosc mai mult pe Dumnezeu, îl iubesc si îl slujesc mai mult datorită faptului că tu ești liderul lor? Dacă da, ești un lider după voia lui dumnezeu.

3) Liderul care se sacrifică. Ai mai fi lider dacă, asemenea lui Pavel ai fi trădat, acuzat pe nedrept, ai fi înfometat, ai fi lovit cu pietre si ai fi lăsat să mori? Liderii evlavioși conduc atunci când lucrul acesta este stânjenitor, inconvenabil, nu le aduce nici un folos și îi costă scump. Ei sunt dedicați turmei de care sunt preocupați și „Marelui Păstor” față de care sunt responsabili! Ei recunosc faptul că Domnul Isus a conceput și a reprezentat prototipul liderului evlavios cu prețul propriei Sale vieți. Iar Petru spune: La aceasta ați fost chemați; fiindcă și Hristos a suferit pentru voi, și v-a lăsat o pildă, ca să călcați pe urmele Lui” (1 Petru 2:21).

23 Iulie 2016

TOTUL PENTRU GLORIA LUI

de Oswald CHAMBERS

Sfinţirea

Şi voi, prin El, sunteţi în Cristos Isus. El a fost făcut de Dumnezeu pentru noi… sfinţire. 1 Corinteni 1:30

Latura vieţii. Taina sfinţirii este că însuşirile desăvârşite ale lui Isus îmi sunt date nu treptat, ci deodată, atunci când, prin credinţă, ajung să înţeleg că Isus Cristos a fost făcut sfinţire pentru mine, sfinţire nu înseamnă altceva decât faptul că sfinţenia lui Isus devine a mea într-un mod vizibil.

Secretul minunat al unei vieţi sfinte nu constă în a-L imita pe El, ci în a lăsa ca însuşirile desăvârşite ale lui Isus să se arate în trupul meu muritor. Sfinţirea este „Cristos în voi”. In procesul sfinţirii îmi este dată viaţa Lui minunată; ea îmi este dată prin credinţă, ca dar suveran al harului lui Dumnezeu. Sunt pregătit ca Dumnezeu să facă sfinţirea la fel de reală în mine cum este în Cuvântul Lui? Sfinţirea înseamnă primirea în dar a calităţilor sfinte ale lui Isus Cristos. Răbdarea Lui, dragostea Lui, sfinţenia Lui, credinţa Lui, curăţia Lui şi evlavia Lui, se manifestă în şi prin fiecare suflet sfinţit. Sfinţirea nu înseamnă a lua din Isus puterea de a fi sfinţi, ci înseamnă a lua din Isus sfinţenia care s-a manifestat în El şi pe care acum El o dă în noi. Sfinţirea este un dar, nu o imitaţie. Imitaţia este cu totul altceva. In Isus Cristos se află perfecţiunea a toate; taina sfinţirii este că toate însuşirile desăvârşite ale lui Isus sunt la dispoziţia mea şi, încet, dar sigur, încep să trăiesc o viaţă de nespusă ordine, echilibru mintal şi sfinţenie. „Păziţi de puterea lui Dumnezeu.”

MANA DE DIMINEAŢĂ

„Cine este orb, dacă nu robul Meu şi surd ca solul Meu, pe care îl trimit ?” Isaia 42:19

Viaţa creştină este asemuită cu o alergare în care alergătorul se aruncă, fără să-i pese de ce se întâmplă la dreapta sau la stânga lui. Pentru cel ce vrea să câştige premiul chemării cereşti a lui Dumnezeu în Isus Hristos, alergarea este înconjurată de ispite de tot felul; el este tentat să asculte ce spun unii, să privească ce fac alţii şi apoi şi mai rău, să se aşeze şi să comenteze toate acestea nescăpând, fără ndoială şansa de a-şi încărca cugetul. În adevăr, ce ispită mare este să asculţi ce spun cei ce privesc alergarea noastră, chiar şi atunci când ei poate o laudă sau o apreciază, cu toate că lucrul acesta e mai grav decât o critică. Când alergătorul se lasă influenţat de părerea vreunuia care nu este pe pista de alergare, efortul lui este slăbit, încetinat şi poate pierde din vedere ţinta şi poate pierde chiar cununa, negreşit însă nu mântuirea.

Dar solul Domnului este surd; urechile lui sunt deschise numai la îndrumările lui Dumnezeu şi închise la influenţele înconjurătoare. Câţi martori s-au oprit de a da o bună mărturie, câţi creştini sunt paralizaţi de la trăirea unei vieţi de alergător pentru că au plecat urechea la: „se zice că…” şi s-au lăsat astfel abătuţi de la alergare pentru că n-au mai avut înainte ţinta alergării; pe Domnul Isus.

„Cine este orb dacă nu robul meu?” Una din ispitele cele mai obişnuite şi cele mai periculoase ale slujitorului lui Dumnezeu, care vrea să-şi împlinească sarcina cu smerenie şi credincioşie, este de a privi la ce fac alţii de a se lăsa chiar impresionaţi de succesele lor aparente. Credinciosul care cedează în privinţa aceasta nici nu realizează că s-a oprit din alergare, pentru că el lucrează, el este activ, cu toate că el deja este alături de pista pe care Dumnezeu a ales-o pentru el. Căzând astfel în ispită, el a trecut de la slujba în Duhul la slujba sprijinită pe puterile lui proprii; a trecut deci de la ce este dumnezeiesc la ceea ce este religios şi imitaţie. El a uitat că pista de alergare spre cer este îngustă şi necesită o cruce. Numai când ochii noştri privesc la ţintă, adică la iubitul nostru Mântuitor vom realiza o alergare fără încetinire sau chiar oprire, primind la sfârşitul ei „Cununa care nu se poate veşteji, a slavei.” Dar şi dacă n-ar fi o cunună, prezenţa Domnului Isus este mai presus de orice răsplată.

MÂNTUIREA PRIN HRISTOS

Meditaţii zilnice – de Fritz BERGER

„Si cine luptă la jocuri nu este încununat
dacă nu s-a luptat după rânduieli”. 2 Tim. 2:5

Sunt fraţi care fac primi paşi pe calea credinţei, iar când vine Satana şi vrea să-i clatine, se apără cu Cuvântul lui Dumnezeu. Aceasta este ca prima lovitură de sabie cu succes. Iar dacă Satana se deslănţuie împotriva lor, ei intonează un imn de biruinţă întrebuinţând armătura Cuvântului lui Dumnezeu şi prin aceasta îl înfrânează şi smereşte pe cel rău.

Sunt situaţii când ne dau târcoale puterile răului, asemenea unor fiare înfricoşătoare. Dar şi în asemenea situaţii putem conta pe sprijin şi adăpost în braţele puternice ale Tatălui ceresc, aşteptând până când El îl va înlătura şi-l va smeri. Si El o face. De aceea să ne bazăm pe Cuvântul Său, şi să-l folosim în luptele noastre, căci astfel nu vom fi dintre aceia care se luptă degeaba. Cuvântul este ca şi o sabie cu două tăişuri. Dacă vin ispite, atunci pot spune: „Am murit”, „destinatarul mort, firma închisă”. Cu aceste arme avem succes împotriva păcatului, căci Isus a învins demult pentru noi. Isus l-a învins pe Satana în totalitate. Păcatul nu mai are putere asupra acelora care prin credinţă au murit şi au înviat împreună cu Hristos. Lupta noastră este o luptă a credinţei şi nu se poate da cu arme trupeşti. Dacă vin ispitele, noi putem arăta „certificatul de deces” – conform textelor din Romani 6 şi 2 Cor. 5. Mai demult mi s-a părut că omul cel vechi din mine mai trăieşte şi astfel nu pot întrebuinţa aceste arme. Dar acum ştiu şi cred : Sunt mort pentru păcat şi înviat împreună cu Isus, având viaţa din El. „Căci armele cu care ne luptăm noi, nu sunt supuse firii pământeşti, ci sunt puternice, întărite de Dumnezeu, ca să surpe întăriturile”. Astfel avem parte de pace şi putem sta liniştiţi la picioarele Domnului: El este tăria noastră.

TEZAURUL PROMISIUNILOR LUI DUMNEZEU

de Charles H. SPURGEON

NU-ŞI MAI ADUCE AMINTE

Şi nu-Mi voi mai aduce aminte de păcatele lor, nici de fărădelegile lor. Evrei 10.17

Domnul, ca urmare a legământului Său de har, tratează poporul Său ca şi cum el n-ar fi păcătuit niciodată şi uită toate călcările de lege. El consideră păcatele lor, oricât ar fi de mari, ca şi cum nu s-ar fi înfăptuit niciodată; ele sunt cu totul şterse din amintirea Lui. O, minune a harului! Dumnezeu face aici, prin harul Său, ceva imposibil pentru sfinţenia Sa şi pentru dreptatea Sa. Mila Lui face minuni care întrec toate celelalte lucruri ale Sale.Dumnezeul nostru nu-Şi mai aduce aminte de păcatul nostru, de când Isus a întărit prin jertfa Sa, legământul cu El. Noi putem să ne bucurăm în El, fără teamă că vom stârni mânia Lui împotriva noastră, ca urmare a fărădelegilor noastre. Iată! El ne numără printre copiii Lui şi ne consideră neprihăniţi; El îşi găseşte plăcerea în noi, ca şi cum noi am fi sfinţi desăvârşiţi. El ne dă lucrări de încredere, ne numeşte apărători ai cinstei Lui, păstrători ai podoabelor din cununa Sa, răspânditori ai Evangheliei Sale. El ne dă o cinste şi ne încredinţează o lucrare. Aceasta este proba cea mai limpede că El nu-Şi aduce aminte deloc de păcatele noastre. Noi înşine când iertăm pe un vrăjmaş, aşteptăm mult timp până să ne încredem în el; ne temem să nu fim imprudenţi. Dar Domnul uită păcatele noastre şi Se poartă cu noi ca şi cum noi n-am fi greşit niciodată. O, sufletul meu, primeşte făgăduinţa Lui şi bucură-te de ceea ce îţi dă ea.

DOMNUL ESTE APROAPE!

Calendar Biblic

Dar El era străpuns pentru păcatele noastre, zdrobit pentru fărădelegile noastre. Pedeapsa, care ne dă pacea, a căzut peste El, şi prin rănile Lui suntem tămăduiţi. Isaia53,5.

„Hristos a murit pentru păcatele noastre” scrie adesea în Sfânta Scriptură. Cât de scurt şi concis este expus acest adevăr al mântuirii în 1Cor. 15.3. Este deajuns pentru orice inimă îndreptată spre pocăinţă ca să găsească pacea prin credinţă în acest cuvânt. Spurgeon a spus pe patul morţii: „Isus a murit pentru mine; aceasta este toată teologia mea.” într-adevăr, în aceasta este înglobată toată mântuirea noastră veşnică. Câtă nevoie este să cunoaştem cu toată claritatea că numai suferinţele nespuse ale Domnului Isus la cruce, judecata lui Dumnezeu care s-a sfârşit prin moartea Domnului Isus pentru noi cei vinovaţi, poate să ne mântuiască şi să ne desăvârşească în faţa lui Dumnezeu. Dacă El nu ar fi mers la judecată în locul nostru – „Cel neprihănit pentru cei nelegiuiţi” dacă n-ar fi fost „bobul de gnu” căzut în pământ ca să moară – atunci El ar fi rămas singur. Nici un om nu ar fi putut să vadă slava Lui şi să fie făcut părtaş cu El. Toţi erau despărţiţi de Dumnezeu prin păcat. Dar acum, prin jertfa Domnului Isus, toţi cei care cred în El sunt împăcaţi cu Dumnezeu.Hristos a purtat pedeapsa pentru păcatele noastre şi prin sângele Lui a şters datoria noastră. Moartea Lui ne-a dat viaţa. Nu am fi putut face nimic pentru această lucrare. Trebuie să-I mulţumim
cu adâncă recunoştiinţă. O, de-ar fi pentru fiecare din noi o trebuinţă neapărată să-L lăudam şi să-L adorăm. Niciodată să nu uităm că El a spus: „Să faceţi lucrul acesta spre amintirea Mea.”Noi vestim moartea Lui care ne-a adus viaţa, care ne-a scos din nelegiuire, şi ne-a şters pentru totdeauna, toate păcatele. Sărbătorim această moarte ca pe o biruinţă asupra lumii, păcatului, asupra morţii şi a lui satan şi facem acest lucru până va veni Domnul, Cel lepădat de lume, ca să ne ia cu El în cer şi să ne facă parte de binecuvântata Lui părtăşie dintre El şi Tatăl.

BĂTÎND LA UȘA LUI DUMNEZEU

de Oswald CHAMBERS

O, Doamne, Te rog pentru o mai mare dulceaţă şi frumuseţe a caracterului, pentru darul energiei spirituale şi al vieţii pline de răbdare faţă de alţii. Dulceaţa Ta, frumuseţea Ta, arată-le, o, Doamne; vreau, într-adevăr, să fiu plin de Tine.

MEDITAŢII ZILNICE

de Wim MALGO

«Dispreţuit şi părăsit de oameni, om al durerii şi obişnuit cu suferinţa, era aşa de dispreţuit că îţi întorceai faţa de la El, şi noi nu L-am băgat în seamă.» ISAIA 53,3

Dacă ne uităm la minunile săvârşite de Isus, observăm că El a respins întotdeauna ispita succesului. Minunile Sale au fost fară doar şi poate binecuvântări, dar El i-a avertizat pe cei binecuvântaţi să nu mai spună la nimeni altcineva, pentru a nu transforma binecuvântarea în succes. Binecuvântarea este divină, în timp ce succesul ţine de natura umană. Binecuvântarea rămâne, succesul trece. Ai avut succes în afacerile tale, ai adunat multe bogăţii, ţi-ai construit multe case? De ce atunci totul este atât de searbăd şi de gol în inima ta? Pentru că ai avut parte de succes, dar nu şi de binecuvântare. Ai avut succes în eforturile tale morale? Eşti un «om corect», căruia nu i se poate reproşa nimic? Atunci ai precis trecere în faţa oamenilor, dar nu şi în faţa lui Dumnezeu. Căci cuvântul Scripturii spune că: «… toate faptele noastre bune sunt ca o haină mânjită» (Isaia 64,6). Dreptatea ta se topeşte ca zăpada la soare, dar ne-prihănirea Sa, pe care Cristos ţi-o oferă în dar, rămâne pe veci. Ai parte de succes sau de binecuvântare? Înaintea lui Dumnezeu şi a lui Isus Cristos, care a sângerat pentru tine vei argumenta cu eul tău evlavios? Sau Domnul Isus este justificarea ta?

MEDITAŢII PENTRU FIECARE ZI A ANULUI

de Charles H. SPURGEON

Dimineaţa şi Seara

Dimineaţa

Şi tu erai atunci ca unul din ei. Obadia 1:11

Edom era obligat să trateze Israelul cu bunătate frăţească în timp de nevoie, dar oamenii lui Esau şi-au unit forţele cu Esau vrăjmaşii lui Israel. Accentul special se pune în propoziţie pe cuvântul „tu”, ca atunci când Cezar i-a strigat lui Brutus „şi tu Brutus”. O acţiune rea poate să devină şi mai rea din cauza persoanei care a comis-o. Atunci când noi, aleşii favoriţi ai cerului, păcătuim, aducem o ofensă strigătoare, fiindcă suntem atât de favorizaţi. Dacă un înger ar pune mâna pe noi când facem răul, nu ar avea nevoie de altă mustrare decât să ne întrebe „cum, tu? Ce faci tu aici?” Mult iertaţi, mult izbăviţi, mult instruiţi, mult îmbogăţiţi, mult binecuvântaţi – vom îndrăzni noi să întindem mâna spre rău? Doamne fereşte! câteva minute de mărturisire ar fi benefice pentru tine în dimineaţa aceasta, dragă cititorule. Nu ai fost niciodată atât de rău? La o petrecere de seară unii râdeau la auzul unor glume deşănţate, şi lucrul acesta nu era supărător pentru urechile tale; erai atunci ca unul din ei”. Când se spuneau lucruri grele despre calea Domnului ai păstrat tăcerea; pentru privitori, ai fost şi tu ca unul din ei. Când negustorii lumii vindeau în piaţă şi încheiau afaceri profitabile, nu erai şi tu ca unul din ei? Când urmăreau deşertăciunea, nu erai şi tu la fel de ahtiat de câştig ca şi ei? Există vreo diferenţă între tine şi ei? Vezi vreo diferenţă? iată că adevărul îţi bate la uşă. Fii cinstit cu sufletul tău, şi asigură-te că eşti „o făptură nouă” (2 Corinteni 5:17) în Christos Isus. Chiar dacă credinţa ta este adevărată, fii atent la umblarea ta creştină, ca să nu se poată spune despre tine tu erai atunci ca unul din ei”. Nu vrei să împărtăşeşti pedeapsa lor finală, de ce să fii ca ei? Nu te alătura practicilor lor, ca să nu ai parte de ruina lor. Stai alături de poporul încercat al lui Dumnezeu, şi nu de lume.

Seara

Sângele lui Isus Christos, Fiul Lui, ne curăteşte de orice păcat. 1 loan 1:7

Ne curăteşte” spune textul — nu „ne va curaţi”. Sunt mulţi care cred că pot aştepta până pe patul de moarte ca să ceară iertarea lui Dumnezeu pentru păcatele lor. O, cât de bine este să ai păcatele curăţite acum, decât să depinzi de posibilitatea de a fi iertat înaintea morţii! Alţii îşi imaginează că sentimentul iertării poate fi obţinut numai după mulţi ani de experienţă creştină. Dar iertarea păcatelor este un lucru prezent – un privilegiu pentru astăzi, o bucurie pentru timpul acesta. In momentul în care un păcătos se încrede în Isus, este pe deplin iertat. Textul este scris la timpul prezent, indicând continuitatea; „ne curăteşte” ieri, „ne curăteşte” azi, şi „ne curăteşte” mâine. La fel se va întâmpla şi cu tine, creştine, până vei trece râul. Poţi să vii oricând la acest izvor, fiindcă el te curăteşte. Observă, de altfel, complexitatea curăţirii: „sângele lui Isus Christos, Fiul Lui, ne curăteşte de orice păcat” — nu numai de „păcat”, ci de „orice păcat”. Cititorule, nu pot exprima extrema dulceaţă a cuvântului „orice”, dar mă rog ca Dumnezeu Duhul Sfânt să vă lumineze. Păcatele noastre împotriva lui Dumnezeu sunt diverse. Chiar dacă datoria noastră este mare sau mică, aceeaşi reţetă ne poate scăpa de ele. Sângele lui Isus Christos a fost o plată la fel de binecuvântată şi divină pentru blasfematorul Petru, ca şi pentru iubitorul Ioan. Vina noastră s-a dus, s-a dus cu totul, şi s-a dus pentru totdeauna. Binecuvântată deplinătate! Ce temă frumoasă pentru visele noastre din seara aceasta. Păcatele împotriva lui Dumnezeu, Păcatele împotriva legii Lui sfinte Păcatele contra iubirii şi a sângelui Său, Toate păcatele de care îmi aduc aminte Dar şi păcatele de care am uitat Sunt curăţite prin Isus şi sângele-I vărsat.

IZVOARE IN DEŞERT

Cântaţi … Domnului, mulţumiţi totdeauna lui Dumnezeu Tatăl pentru toate lucrurile.

(Efeseni 5:19-20)

Indiferent de unde vine răul cu care te confrunţi, dacă eşti în Dumnezeu şi deci înconjurat complet de El, trebuie să realizezi că a trecut mai întâi prin El înainte să ajungă la tine. Pentru aceasta, poţi să-I mulţumeşti pentru tot ce apare în calea ta. Asta nu înseamnă să-I mulţumeşti pentru păcatul care însoţeşte răul, ci să aduci mulţumiri pentru ceea ce El va face din el şi prin el. Dumnezeu poate să facă din viaţa noastră o viaţă de mulţumire şi laudă permanentă, pentru ca apoi să facă din toate o binecuvântare.Odată am văzut un om care desena nişte buline negre pe o bucată de hârtie. Câţiva dintre noi s-au uitat la ea dar n-au văzut nimic decât o înşiruire neregulată de buline. Apoi el a mai desenat câteva linii, a introdus câteva pauze, şi a adăugat o cheie sol la început. Dintr-odată ne-am dat seama că bulinele erau note muzicale, şi când am început să le pronunţăm, cântam:

Lăudaţi pe Dumnezeu de unde curg toate binecuvântările,

Lăudaţi-L toate făpturile de aici de jos.

Fiecare dintre noi avem multe buline sau pete negre în viaţa noastră, şi nu putem înţelege de ce sunt acolo sau de ce Dumnezeu le-a îngăduit. Dar când Îl lăsăm să intre în viaţa noastră şi să aranjeze bulinele aşa cum trebuie, să deseneze liniile pe care le doreşte El, şi să pună pauzele în locurile potrivite ca să ne separe de anumite lucruri, atunci din bulinele şi petele negre El va compune o armonie glorioasă.Deci să nu-L împiedicăm în lucrarea Lui glorioasă! C. H. P.

Am fi ştiut noi că acordurile majore sunt dulci,

Dacă n-ar fi existat nici o cheie minoră?

Ar fi fost lucrarea pictorului frumoasă în ochii noştri,

Fără umbre pe pământ sau pe mare?

Am fi cunoscut noi sensul fericirii,

Am fi văzut noi că ziua e luminoasă,

Dacă n-am fi ştiut niciodată ce înseamnă întristarea,

Şi dacă n-am fi privit niciodată întunericul nopţii?

Mulţi oameni datorează măreţia vieţii lor dificultăţilor uriaşe prin care au trecut. Charles H. Spurgeon

Când un organist apasă pe clapele negre ale unei orgi mari, notele sunt la fel de frumoase ca atunci când apasă pe cele albe. Totuşi, pentru a demonstra deplin posibilităţile instrumentului, el trebuie să apese pe toate.

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

Volumul III

Matei 12.22-37

    Invidioşi pe puterea şi pe autoritatea Domnului Isus, fariseii îl urăsc pe învăţătorul şi, pentru că nu-I pot contesta minunile, atunci îi contestă originea puterii Sale. Cum au mai făcut deja (cap. 9.34; 10.25), ei atribuie domnului demonilor puterea Duhului Sfânt, cea pe care Dumnezeu o dăduse Preaiubitului Său (v. 18; comp. cu Marcu 3.29,30): aceasta era o hulă împotriva Duhului Sfânt, un păcat ce nu putea fi iertat. Lucrarea Domnului, dimpotrivă, era dovada triumfului Său asupra lui Satan, „omul cel tare”: Îl ” legase” în pustiu prin Cuvânt (4.3-10), iar acum îi elibera pe captivii săi (Isaia 49.24,25). Apoi Isus le arată acestor farisei că ei înşişi erau sub stăpânirea lui Satan, asemeni unor pomi răi care fac roade rele.

„Din prisosul inimii vorbeşte gura” (v. 34). Dacă inima noastră este plină de Domnul Hristos, ne va fi imposibil să nu vorbim despre El: „Inima mea clocoteşte… – scriau fiii lui Core în Psalmul 45 – … spun ce am compus despre împăratul”. Dar, dacă inima nu ne este plină de Domnul Hristos, gândurile rele ascunse în străfundurile noastre vor ieşi, mai devreme sau mai târziu, pe buze, iar pentru „orice cuvânt nefolositor” (v. 36), fiecare va da socoteală într-o zi.

PÂINEA CEA DE TOATE ZILELE

Text: Eclesiastul 2:1-11

Apoi, când m-am uitat cu băgare de seamă la toate lucrările pe care le făcusem cu mâinile mele… toate erau numai deşertăciune şi goană după vânt…  Eclesiastul 2:11

„ŞOARECI CU PETE”

Ce tragedie este să ajungi la capătul vieţii şi să constaţi că nimic din cele pentru care ai trăit nu are nici o valoare eternă! Chiar dacă ne bucurăm de tot ce poate oferi viaţa mai bun, ce păcat să tragi concluzia că totul a fost numai deşertăciune, un gol lipsit de sens! De aceea, trebuie să fim siguri că ceea ce facem are valoare reală. În cartea lui A. W. Tozer: „Omul, locuinţa lui Dumnezeu”, există o referinţă la o povestire preluată din Associated Press, despre un nobil englez, care a murit la 89 de ani. Moştenise o mare avere şi era liber să facă ce dorea. Potrivit articolului, el „şi-a dedicat viaţa încercând ca, prin încrucişări, să obţină o rasă perfectă de şoareci cu pete”. Gândiţi-vă la aceasta! În loc să-şi folosească privilegiul şi poziţia ce o avea în viaţă, cu potenţialul averii sale pentru a-L sluji pe Domnul şi pentru a servi nevoilor umane, atât materiale cât şi spirituale, el s-a dedicat perfecţionării şoarecilor cu pete. Nu se menţionează că acestea ar fi fost experimente ştiinţifice folositoare umanităţii. Pare a nu fi mai mult decât o preocupare stranie de a-şi satisface interesul lui îngust. Când lucrarea vieţii noastre va ajunge la sfârşit, oare va trebui să spunem: „Apoi m-am uitat la toate lucrările mâinilor mele şi am văzut că toate sunt deşertăciune şi goană după vânt?” Sau vom putea să spunem: „M-am luptat lupta cea bună, mi-am isprăvit alergarea, am păzit credinţa. De acum mă aşteaptă cununa neprihănirii…?” (2 Tim. 4:7, 8). Vom putea spune astfel, dacă vom pune pe primul loc pe Dumnezeu în tot ce facem, întreabă-te: „Pentru ce trăiesc eu?” – R.W.D.

O viaţă lungă e un trai curat,
Altele sunt scurte şi se veştejesc.
Vieţui-va-n veci acela care
A trăit pentru câştigul cel ceresc. – Bonar

Măsura vieţii nu este durata ei, ci ceea ce dăruieşte ea.

Peter Marshall

DOMNUL ESTE APROAPE – GBV

http://www.gbv.ro/meditatii-zilnice/domnul-este-aproape

Și filistenii sau suit și șiau așezat tabăra în Iuda și sau răspândit în Lehi. Și bărbații din Iuda au zis: „Pentru ce vați suit împotriva noastră?”. Și ei au zis: „Neam suit ca săl legăm pe Samson, ca săi facem cum nea făcut el nouă”. Și trei mii de bărbați din Iuda au coborât la crăpătura stâncii Etam și au zis lui Samson: „Nu știi că filistenii stăpânesc peste noi? Și pentru ce neai făcut aceasta?”. Și el lea zis: „Cum miau făcut, așa leam făcut”.   Judecători 15.911

Judecătorii lui Israel – Samson (4) – Dorința de răzbunare

După ce soția sa a dezvăluit răspunsul ghicitorii, Samson a omorât niște filisteni, de la care a luat hainele pe care le datora însoțitorilor lui. După aceea a plecat acasă cuprins de mânie. Când sa întors, a aflat că soția sa fusese dată unuia dintre însoțitorii săi, așa că a prins trei sute de vulpi, lea legat de coadă și a pus o făclie la mijloc, între cele două cozi, și astfel a dat foc holdelor filistenilor. Aceștia, la rândul lor, au omorâto pe soția lui și pe tatăl ei, arzândui în foc. Atunci Samson sa răzbunat măcelărind pe mulți dintre ei.

Dumnezeu plănuise ca Samson să înceapă săl elibereze pe Israel din mâna filistenilor. Din nefericire, atunci când Scriptura prezintă conflictele lui cu ei, motivația pentru acestea a fost mai mult răzbunarea, decât slujirea lui Dumnezeu.

Putem înțelege aceasta atunci când oamenii din lume vorbesc despre «a fi chit» și despre nevoia de a se răzbuna pentru nedreptățile suferite. Acest lucru vine tocmai de la urmașul lui Cain, Lameh, care, îndreptăținduse pe sine, lea spus soțiilor sale: „Am ucis un om deoarece ma rănit și un tânăr pentru că ma lovit” (Geneza 4.23). Cât de diferit este exemplul Domnului nostru Isus, „care, fiind insultat, nu răspundea cu insultă; suferind, nu amenința, ci Se încredința pe Sine Celui care judecă drept” (1 Petru 2.23)! „Nu vă răzbunați singuri, preaiubiților, ci dați loc mâniei, pentru că este scris: «A Mea este răzbunarea, Eu voi răsplăti», spune Domnul” (Romani 12.19).

E. P. Vedder, Jr.

SĂMÂNȚA BUNĂ

http://www.gbv.ro/meditatii-zilnice/samanta-buna

Căci noi n-am adus nimic în lume, și nici nu putem să luăm cu noi nimic din ea. 1 Timotei 6.7

Deșertăciunea și zădărnicia

Împăratul Solomon a vorbit mult în cartea Eclesiastul despre deșertăciunea și zădărnicia vieții și a bogăției, realizând faptul că, într-o zi, altcineva va moșteni tot ce a strâns el: „Mi-am urât până și toată munca … pe care o las omului care vine după mine, ca să se bucure de ea” (Eclesiastul 2.18). El era conștient că vine clipa, când va trebui să lase tot ce agonisise, toate comorile sale. Când suntem tineri, nu ne gândim atât de mult la astfel de adevăruri. Mulți oameni se comportă ca și cum ar trăi pentru totdeauna pe acest pământ.

Domnul nostru ne-a avertizat: „Nu vă strângeți comori pe pământ, unde le mănâncă moliile și rugina și unde le sapă și le fură hoții; ci strângeți-vă comori în cer … Pentru că unde este comoara voastră, acolo va fi și inima voastră” (Matei 6.19-21).

Mulți și-au strâns averi și le-au pus deoparte. Dintr-o dată însă totul a dispărut. Nu ar fi fost oare mult mai bine, dacă s-ar fi concentrat asupra valorilor veșnice? Să ne verificăm în lumina adevărului biblic de ce anume sunt legate gândurile noastre, unde este inima noastră! Momentul sfârșitului este mai aproape decât gândim noi. Ce vom face dincolo? Cum vom sta în fața lui Dumnezeu? Lucrarea fiecăruia va fi dată pe față.

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

www.fundatiaseer.ro

ÎNCEPE SĂ GÂNDEȘTI CREATIV (4)

„Opriți-vă, și să știți că Eu sunt Dumnezeu” (Psalmul 46:10)

Haideți să remarcăm împreună următoarele idei:

1) Gândirea creativă începe, de regulă, când
treci printr-o criză. Gândește-te numai la Marea Roșie, la lupta de la lerihon și la Goliat. Cele mai spectaculoase victorii ale Israelului au fost înfăptuite când s-au aflat în situații ce păreau imposibile. De aceea Dumnezeu a zis: „Opriți-vă, și să știți că Eu sunt Dumnezeu”. Creatorul tău îți va dărui gânduri creative dacă ești dispus să stai în prezența Lui si să-L asculți. Asta înseamnă să-ți întrerup! programul încărcat, să stai singur cu El și să aștepți cu răbdare până când îți va vorbi. într-o epocă a bolilor deficitului de atenție, lucrul acesta nu e întotdeauna ușor. Mintea tă trebuie să devină ca o hârtie goală și trebuie să fii dispus să-L lași pe Dumnezeu să scrie pe ea.

2) Gândirea creativă poate
fi un proces dificil. Dacă ești preocupat de propria ta. imagine, dacă ești o persoană nesigură sau una perfecționistă din fire, ai nevoie de o schimbare serioasă. Caricaturistul american Scott Adams, creatorul seriei Dillbert, a spus; „Creativitatea înseamnă să-ți îngădui să faci greșeli. Arta înseamnă să știi pe care să le păstrezi”. în drumul tău spre cea mai bună soluție posibilă, va trebui să accepți si idei nu atât de bune. Ești dispus să faci asta?

3) Gândirea creativă are de-a face cu „fapta”. Odată, domnul Isus a vindecat niște leproși, însă vindecarea lor nu a avut loc imediat. Biblia spune: „pe când se duceau, au fost curățiți” (Luca 17:14). Poate la început s-au gândit: „Nu se întâmplă nimic. încă sunt lepros”. Dar când au ajuns într-un anumit punct al călătoriei lor, s-a întâmplat minunea. Trebuie să fii dispus să pășești prin credință și să încerci lucrurile ca să-ți dai seama ce funcționează si ce nu.

22 Iulie 2016

TOTUL PENTRU GLORIA LUI

de Oswald CHAMBERS

 

Sfinţirea

Voia lui Dumnezeu este sfinţirea voastră. Tesaloniceni 4:3

Latura morţii. În procesul sfinţirii Dumnezeu trebuie să se ocupe de noi atât pe latura morţii, cât şi pe latura vieţii. Mulţi dintre noi petrecem aşa de mult timp în acest loc al morţii, încât avem pe noi amprenta mormântului. Întotdeauna există o bătălie aprigă înainte de sfinţire. Întotdeauna există ceva ce zvâcneşte de neplăcere in faţa cerinţelor lui Isus Cristos. Imediat ce Duhul lui Dumnezeu începe să ne arate ce înseamnă sfinţirea, începe şi lupta. „Dacă vine cineva la Mine, şi nu urăşte… chiar însăşi viaţa sa, nu poate fi ucenicul Meu.”

În procesul sfinţirii Duhul lui Dumnezeu mă va goli până când voi rămâne doar eu însumi – acesta este locul morţii. Sunt eu gata să fiu eu însumi şi nimic mai mult – fără prieteni, fără tată, fărâ frate, fără interese egoiste, ci pur şi simplu gata de moarte? Aceasta este condiţia sfinţirii. Nu este de mirare că Isus a spus: „Nu am venit să aduc pacea, ci sabia”. Aici apare lupta şi aici cădem atât de mulţi dintre noi. Refuzăm să ne identificăm cu moartea lui Isus în acest punct. „Dar e o condiţie aşa de severă”, spunem noi, „Nu se poate ca El să vrea să fac asta!” Domnul nostru este sever şi El vrea ca eu să fac asta.

Sunt gata să ajung eu însumi nimic, să mă golesc cu hotărâre de tot ce gândesc prietenii mei despre mine, de tot ce gândesc eu despre mine şi să-I dăruiesc lui Dumnezeu persoana mea dezbrăcată de toate acestea? Imediat ce fac aşa, El mă va sfinţi pe deplin şi viaţa mea va fi eliberată de orice altă dorinţă în afară de dorinţa după Dumnezeu.

Când mă rog: „Doamne, arată-mi ce înseamnă pentru mine sfinţirea”. El îmi va arăta, înseamnă a fi făcut una cu Isus. Sfinţirea nu este ceva ce Isus Cristos pune în mine, ci este El însuşi în mine.

 

MANA DE DIMINEAŢĂ

 

„Dacă slăbeşti în ziua necazului, mică îţi este puterea.” Proverbe 24:10

Când crucea Domnului Isus Hristos este în centrul unei vieţi, când lucrul pentru El este făcut cu râvnă şi evlavie, viaţa celui credincios întâmpină greutăţi şi împotrivire. Dar Cuvântul ne spune că pentru fiecare ispită, Domnul a şi pregătit harul izbăvirii. El este Acela care are soluţia pentru greutăţile noastre şi tot El este Acela, care dă biruinţă în împotrivire şi în orice ispită. El le îngăduieşte pentru a întări credinţa copiilor Săi şi pentru a le da prilejul de a merge mai departe cu El şi mai adânc în El. Cuvântul divin ne învaţă să privim viaţa în această lumină şi când copilul Său o înţelege, el vede cum i se măreşte puterea în timpul mersului. El ştie că pericolul de a slăbi este prezent, dar prin Har, el este biruitor. Sunteţi voi deja slăbiţi ?

Sunteţi cuprinşi de un sentiment de nelinişte ? Viaţa se scurge, picioarele se îndoaie, mâinile cad fără putere. N-aţi făcut voi experienţa aceasta în domneniul spiritual ? Câţi credincioşi au tendinţa de a slăbi în faţa greutăţilor şi necazurilor din vremea de acum ! Glasul slăbeşte, mersul dă înapoi, braţele se încrucişează şi puţin câte puţin, iată-i epuizaţi sub presiunea împrejurărilor prin care trec. Dumnezeu să ne ajute, să ne facă atenţi la acest pericol şi să ne păstreze ! Lumea are nevoie de creştini hotărâţi, de braţe puternice, în stare să „izbăvească pe cei târâţi la moarte” cum spune versetul următor. Sunt suflete care au nevoia de a fi salvate; sunt fraţi şi surori care au nevoie de îmbărbătare şi îndemn, de a fi sănătos zidiţi sufleteşte şi aceasta o poate face fiecare din noi. O caldă strângere de mână, o vorbă dulce, o vizită acasă şi orice am putea face pentru a ne purta în adevăr sarcinile unii altora. Şi noi care am putea să facem această lucrare, suntem slăbiţi, obosiţi, descurajaţi, pierzând interesul pentru orice am putea şi ar trebui să facem pentru Domnul nostru. Şi aceasta pentru că ne-am lăsat doborâţi de necazurile personale şi de aversiunea şi lipsa de dragoste pe care am întâmpinat-o.

Să încetăm de a mai privi la noi înşine şi la împrejurări; Să cerem lui Dumnezeu să ne facă în stare să realizăm tragedia vieţii de acum, fie în lume, fie poate în adunare sau chiar în familie. Să venim la Domul Isus, izvorul nesecat de viaţă şi putere, de dragoste şi de râvnă, şi El să ne ajute să trăim viaţa Lui de înviere.

 

MÂNTUIREA PRIN HRISTOS

Meditaţii zilnice – de Fritz BERGER

 

„Frica Domnului este începutul ştiinţei, dar nebunii nesocotesc înţelepciunea şi învăţătura” . Prov. 1:7.

Cât de mult se străduieşte Tatăl ceresc să ne atragă la El pe noi oamenii, dar ferice cei ce se lasă atraşi. De aceea dacă eşti hotărât să-L urmezi,pe Dumnezeu, s-o faci serios şi să nu ispiteşti pe Domnul. Gândeşte-te la mânia şi răzbunarea viitoare de care nu poţi scăpa. Un om înţelept ascultă aceste vorbe şi se păzeşte de păcat. Cel cuminte primeşte înţelepciunea şi cel ce o are o laudă. Cel care a învăţat bine acestea se poartă ca un înţelept spre binele său. De aceea este important să dăruim voinţa noastră lui Dumnezeu neascultând de poftele firii. Să nu fim risipitori; să nu ne obişnuim cu îmbuibarea. Cel care se îmbuibă nu se îmbogăţeşte şi cel care nu preţuieşte puţinul, devine sărac. Dacă auzim ceva rău despre cineva, să nu spunem mai departe, tăcerea nu ne cauzează pierdere. Şiretlicul nu este înţelepciune şi faptele rele ale celor fără Dumnezeu nu este pricepere, ci cu atât mai multă răutate, nebunie şi neştiinţă. Este mai de preţ mai puţină înţelepciune, dar cu frică de Dumnezeu, decât o minte luminată care nesocoteşte pe Dumnezeu. Sunt oameni cu minte ascuţită şi iscusiţi care întorc lucrurile totdeauna în favoarea lor. Chiar dacă ni se pare că îşi pleacă capul şi plin de smerenie se cercetează, este doar vicleşug. Ferice de cei cărora le pare rău de toate acestea şi doresc ca să-şi trăiască viaţa în continuare după plăcerea lui Dumnezeu, care sunt dezlegaţi de toate legăturile satanice prin harul lui Dumnezeu, având o conştiinţă curată.

 

TEZAURUL PROMISIUNILOR LUI DUMNEZEU

de Charles H. SPURGEON

 

APĂ FĂRĂ PLATĂ

Şi celui ce îi este sete, să vină; cine vrea, să ia apa vieţii, fără plată. Apocalipsa 22.17

Isus ne cheamă să luăm fără plată; El nu cere nici recomandări, nici simţăminte bune; El cheamă numai; veniţi dar. .. Tu n-ai nici pocăinţă, nici credinţă? Vino chiar şi aşa; Ei ţi le va da. Vino aşa cum eşti şi ia „fără bani şi fără plată”. Închipuiţi-vă un om oarecare, care ar sta lângă o fântână publică şi ar zice: „Nu pot să beau, n-am destui bani în pungă”! Oricât de sărac ar fi un om, el poate să bea totdeauna din ea. Chiar existenţa fântânii arată că ei au dreptul să bea din ea şi pot să bea după dorinţă fără să se teamă de vreun reproş. Singurii care ar suferi de sete, ar vedea această apă limpede şi nu şi-ar potoli setea, ar fi oamenii sus-puşi, care ar trece în trăsuri luxoase. Ar fi într-adevăr prea multă umilinţă pentru ei să coboare din trăsură ca să bea apă dintr-o fântână de unde beau toţi; ei ar prefera să strângă din buze şi să rămână cu gâtul uscat.

Oh, câţi oameni cu multe păreri bune despre ei înşişi sau despre milosteniile lor nu vor să vină în Cristos! „Să fiu mântuit ca un beţiv sau ca o biată femeie! Nu e de noi!” Şi aceşti mândri călători se lipsesc ei singuri de apa vie. Nu este altă cale a mântuirii, decât aceia urmată de tâlharul răstignit pe cruce. Astfel că „cel ce vrea să ia apă vie, să ia fără plată”.

 

DOMNUL ESTE APROAPE!

Calendar Biblic

 

„Căci pintr-o singură jertfă El a făcut desăvârşiţi pentru totdeauna pe cei ce sunt sfinţiţi”. Evr. 10,14.

Domnul Isus s-a adus pe El însuşi ca jertfă, desăvârşind voia lui Dumnezeu în privinţa sfinţeniei şi a despărţirii noastre de ce este rău. Odinioară Dumnezeu a scos pe Israel dintre popoarele lumii, prin despărţire. El le-a lăsat jertfele cu sângele animalelor, dar aceste jertfe erau numai pentru curăţirea cărnii. Jertfa desăvârşită a Domnului Isus a adus o ispăşire desăvârşită a păcatelor. Iată un lucru deosebit de important pentru sfinţenia noastră; jertfa desăvârşită a lui Hristos ne arată că prin El noi suntem puşi deoparte pentru Dumnezeu. Nu numai că suntem scoşi din lume ci suntem şi aduşi la El. Noi suntem încă de aici încoronaţi pentru slujba de preoţi în Locul Prea Sfânt ca să înfăptuim adorarea Lui. Dacă suntem sub lucrarea eficace a lui Hristos, atunci sfinţirea noastră după natura ei este veşnică: nu se sfârşeşte niciodată, suntem ai lui Dumnezeu pentru veşnicie. Sfinţenia noastră este deplin împlinită prin lucrarea lui Hristos. În aceasta vedem harul nemărginit al lui Dumnezeu. Marele nostru Preot stă la dreapta lui Dumnezeu şi se va ridica atunci când vrăjmaşii Lui vor fi făcuţi aşternut al picioarelor Lui. Atunci El va împlini lucrarea de prezentare a celor credincioşi în faţa lui Dumnezeu ca unii care sunt fără cusur. Atunci umblarea prin pustie a luat sfârşit, toate slăbiciunile au fost îndepărtate şi călătoria de creştin prin lume s-a sfârşit. Vom fi ca El. Acum noi ne bucurăm că El este un Mare Preot plin de îndurare faţă de slăbiciunile noastre! El poate să mântuiască în chip desăvârşit pe toţi cei care se apropie de El. Dacă dorim să ştim gândurile lui Dumnezeu cu privire la acest veac rău, trebuie să fim cu totul despărţiţi de acest veac. Cu cât ne vom ţine mai aproape de Dumnezeu, cu atât vom fi mai supuşi Cuvântului Său, cu atât mai mult îi vom cunoaşte gândurile în toate privinţele. Scriptura ne destăinuie absolut tot ce trebuie să ştim.

 

BĂTÎND LA UȘA LUI DUMNEZEU

de Oswald CHAMBERS

 

Doamne, binecuvântează întâlnirea devoţională de astăzi; fie ca ea să reverse asupra noastră o frumuseţe delicată, o binecuvântare sigură şi un belşug special.

 

MEDITAŢII ZILNICE

de Wim MALGO

 

«Şi El dormea la cârmă pe căpătâi. Ucenicii L-au deşteptat şi I-au zis: „învăţătorule, nu-Ţi pasă că pierim?”» MARCU 4,38

Această furtună simbolizează problemele şi suferinţele care se nasc în viaţa fiecărui credincios după momentul auzirii Cuvântului, până la trăirea lui. Calea de la teorie la practică este calea credinţei, chiar şi în timpul celei mai furtunoase călătorii. Dar ai grijă, copil al lui Dumnezeu! Treci în siguranţă prin furtună doar atunci când şi Cristos este în corabie. Acest uragan înspăimântător se declanşează tocmai din pricină că El e la bord. Dar, pe de altă parte, Isus Cristos este garanţia că nu ne vom scufunda. Există simultan o perspectivă negativă, dar şi una pozitivă a furtunii. De multe ori furia lui Satan ne zdruncină în interiorul şi în afara noastră; uneori Dumnezeu este Cel care ne încearcă să vadă dacă îi suntem cu adevărat credincioşi. Furtuna pe care au experimentat-o ucenicii a creat o stare de urgenţă, deoarece valurile nu doar că loveau corabia, dar pătrundeau şi înăuntrul ei — «… mai că se umplea corabia» (Marcu 4,37). Este o ameninţare serioasă când valurile încep să se înalţe în jurul nostru. Când «corabia» (adică sufletul nostru) este supusă acestei ameninţări, atunci întunericul devine cu adevărat înspăimântător. Nu uita însă că Isus Cristos îţi este nespus de aproape, mai ales în asemenea clipe, căci este scris: «Şi El dormea la cârmă pe căpătâi» (Marcu 4,38).

 

MEDITAŢII PENTRU FIECARE ZI A ANULUI

de Charles H. SPURGEON

Dimineaţa şi Seara

Dimineaţa

Eu sunt Stăpânul vostru. Ieremia 3:14

Isus Christos este unit cu poporul Său prin legături de căsătorie. Din dragoste, El s-a căsătorit cu biserica Sa, simbolizată printr-o fecioară, cu mult înainte ca ea să cadă sub jugul robiei. Plin de iubire, Christos a slujit, ca Iacov pentru Rahela, până când a plătit întreg preţul pentru ea. Şi acum, după ce a căutat-o prin Duhul Său, şi a făcut-o să-L cunoască şi să-L iubească, Christos aşteaptă glorioasa oră în care fericirea lor reciprocă va fi consumată la Ospăţul Nunţii Mielului. Gloriosul Mire nu şi-a prezentat încă logodnica în faţa Maiestăţii cerului, desăvârşită şi completă; ea nu a intrat încă în privilegiile ei de soţie şi regină. Ea rătăceşte încă într-o lume de păcat, locuind „în corturile Chedarului” (Psalmi 120:5); dar este şi acum mireasa, soţia lui Isus, dragă inimii Sale, preţioasă pentru El, scrisă pe palmele Lui şi unită cu persoana Lui. Chiar şi aici pe pământ, El îşi exercită toate îndatoririle de Soţ faţă de ea. El îi împlineşte nevoile, îi plăteşte datoriile, şi îi îngăduie să se folosească de numele Său şi de bogăţia Sa. El nu îşi va schimba niciodată comportamentul faţă de ea. Cuvântul despărţire nu va fi menţionat niciodată, fiindcă El „urăşte despărţirea în căsătorie” (Maleahi 2:16). Moartea rupe legăturile conjugale dintre soţii muritori, dar nu poate desface legăturile acestei căsătorii veşnice. In cer nu se vor căsători, ci vor fi ca îngerii lui Dumnezeu; totuşi, va exista o excepţie minunată, fiindcă în cer Christos şi biserica Sa îşi vor sărbători nunta. Fiindcă această legătură este mai trainică, este şi mai intimă decât legăturile pământeşti. Deşi dragostea unui soţ poate fi foarte pură şi fierbinte, nu este decât o slabă copie a iubirii care arde în inima lui Isus. Această legătură spirituală depăşeşte orice unire omenească, fiindcă Christos a lăsat pe Tatăl şi s-a unit cu biserica.

Seara

Iată omul! loan 19:5

Dacă există un moment în care Domnul Isus a devenit bucuria şi mângâierea deplină a poporului Său, acesta este cel în care s-a cufundat cu totul în adâncurile durerii. Veniţi, suflete binecuvântate, şi priviţi „omul” în grădina Ghetsemani. Priviţi-I inima atât de plină de iubire încât nu o mai poate cuprinde – şi atât de plină de durere încât trebuie să găsească o uşurare. Priviţi stropii de sânge care se preling din fiecare por al trupului Său şi cad pe pământ, „lată omul” cu mâinile şi picioarele străpunse de piroane. Priveşte, păcătosule pocăit, şi vezi imaginea dureroasă a Domnului tău suferind pe cruce. Observă picăturile de sânge care se preling sub coroana de spini, ca nişte diamante preţioase, diadema Regelui Nefericirii, „lată omul”, în timp ce oasele I se desfac, şi El este turnat ca apa şi adus în ţărâna morţii. Dumnezeu L-a părăsit, şi iadul L-a înconjurat. Priveşte şi vezi: a mai suferit cineva cum a suferit El? Voi toţi care treceţi pe acolo, apropiaţi-vă şi priviţi spectacolul acestei dureri – unică, incomparabilă, o minune pentru oameni şi îngeri. Priviţi-L pe împăratul Suspinelor, care nu are egal şi rival în agonia Sa! Priviţi-L, bocitorilor, fiindcă, dacă nu găsiţi nici o mângâiere în Christosul răstignit, nu este nici o bucurie pe pământ sau în cer. Dacă nu există nici o speranţă de răscumpărare în sângele Său, nu există nici o bucurie în harpele cerului, şi mâna dreaptă a lui Dumnezeu nu va cunoaşte nici o plăcere. Dacă ne-am aşeza mai des la piciorul crucii, am fi mai puţin tulburaţi de îndoieli şi dureri. Dacă am vede durerile Lui, ne-ar fi ruşine de durerile noastre. Dacă am privi rănile Sale, rănile noastre s-ar vindeca. Dacă vrem să trăim drept, trebuie să o facem prin contemplarea morţii Lui. Dacă vrem să ne înălţăm în demnitate, trebuie să medităm la umilirea şi durerea Sa.

 

IZVOARE IN DEŞERT

 

Totuşi Domnul aşteaptă să Se milostivească de voi,…Ferice de toţi cei ce nădăjduiesc în El!

(Isaia 30:18)    

Noi trebuie nu numai să înţelegem importanţa aşteptării Dumnezeului nostru, ci totodată să realizăm ceva şi mai minunat – Domnul ne aşteaptă. Şi chiar gândul că El ne aşteaptă ne va da o motivaţie şi o inspiraţie înnoită de a-L aştepta. Ne va da de asemenea o încredere inexprimabilă că aşteptarea noastră nu va fi niciodată în zadar. De aceea, în spiritul aşteptării lui Dumnezeu, să căutăm chiar acum să descoperim exact ce înseamnă.Domnul are un scop glorios şi inimaginabil pentru fiecare copil al Său. „Dacă este aşa”, întrebi tu, „de ce continuă El să aştepte tot mai mult ca să ofere harul Său şi să-mi dea ajutorul pe care îl caut, după ce am venit şi L-am aşteptat?” El face aşa pentru că este un grădinar înţelept care „aşteaptă roada scumpă a pământului, şi o aşteaptă cu răbdare, până primeşte ploaie timpurie şi târzie” (Iacov 5:7).

Dumnezeu ştie că nu poate strânge roadele până nu se coc, şi ştie precis când suntem gata din punct de vedere spiritual să primim binecuvântări pentru folosul nostru şi pentru gloria Lui. Şi aşteptarea în strălucirea soarelui dragostei Lui este ceea ce va coace sufletul nostru pentru binecuvântările Lui. De asemenea, aşteptarea sub norii încercărilor este la fel de importantă, pentru că ei vor produce în cele din urmă ploi îmbelşugate de binecuvântări.Fii sigur că dacă Dumnezeu aşteaptă mai mult decât dorim noi, este pur şi simplu ca să facă binecuvântările de două ori mai preţioase. Adu-ţi aminte că El a aşteptat patru mii de ani, „dar când a venit împlinirea vremii, Dumnezeu a trimis pe Fiul Său” (Gal. 4:4). Timpul nostru este în mâinile Lui, şi El va face dreptate repede celor pe care i-a ales, venind iute în ajutorul nostru fără să întârzie nici măcar o oră. Andrew Murray

 

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

Volumul III

 

Matei 12.1-21

    După ce a oferit adevărata odihnă a sufletului (11.28,29), Domnul Isus lămureşte că odihna reglementată prin sabat nu-şi mai avea rostul. Referitor la problemele legate de sabat, fariseii căutau să-i prindă întâi pe ucenici (v. 2), apoi pe însuşi Stăpânul lor (v. 10). Dar El S-a folosit de aceste ocazii pentru a le explica – citându-le pentru a doua oară versetul din Osea 6.6 (v. 7; vezi cap. 9.13 şi Mica 6.6-8) – faptul că tot sistemul bazat pe legea jertfelor fusese pus deoparte (desfiinţat) prin venirea Lui în har. La ce ar fi folosit respectarea celei de-a patra porunci a Legii, când toate celelalte erau călcate? Mila avea şi ea cerinţele ei. Şi ce aroganţă să-I impui să respecte sabatul tocmai Aceluia care 1-a instituit! De fapt, cât timp domnea păcatul, nimeni nu se putea odihni, nici omul, împovărat cu el, nici Dumnezeu (Tatăl şi Fiul lucrând împreună pentru a înlătura în acelaşi timp răul şi consecinţele lui: Ioan 5.16,17).

    Fără să Se lase întrerupt de sfaturile celor răi, Slujitorul desăvârşit îşi continuă slujirea, lucrând cu un duh de umilinţă, de har şi de blândeţe, care, conform cu Isaia 42.1-4, ar fi trebuit să-i facă să-L recunoască. Cât de nepreţuit este pentru inima lui Dumnezeu acest duh al Slujitorului desăvârşit! (comp. cu 1 Petru 3.4).

 

PÂINEA CEA DE TOATE ZILELE

 

Text: Matei 14:22-33

Isus le-a zis îndată: „îndrăzniţi, Eu sunt; nu vă temeţi!” Matei 14:27

CURAJ IN MIJLOCUL FRICII

Curajul nu este absenţa fricii. Cineva a spus: „Curajul este frica ce şi-a făcut rugăciunile”. A fi creştin nu înseamnă că ai garanţia  că vei fi curajos şi vei fi eliberat de toate sentimentele de îngrijorare. Dar aceasta ne dă Cuvântul lui Dumnezeu, care atunci când este luat prin credinţă, face ca teama şi neliniştea să-şi piardă din puterea lor paralizantă. 

Binecunoscutul pianist şi compozitor, Don Wyrtzen, stă la claviatura pianului în faţa unei mari audienţe, calm şi încrezător. Dar el recunoaşte cu candoare că este plin de frică uneori. „Aş putea avea chiar un atac din pricina încordării,” spune Don. „Ceea ce fac poate suna copilăresc, dar îmi este folositor. Cânt atunci încet, în gând, versuri ca acesta: „Tu dai pacea Ta deplină, celui ce se încrede-n Tine”. Nu spun că Domnul, instantaneu, dă dintr-o baghetă magică şi toată îngrijorarea îmi dispare, dar am experimentat pacea desăvârşită de la Dumnezeu în vremea când eram plin de frică”. Când apostolii înspăimântaţi L-au văzut pe Isus umblând pe marea cuprinsă de furtună, El le-a spus: „îndrăzniţi, Eu sunt; nu vă temeţi!” Isus era mult mai puternic decât împrejurările care au generat frica. El a putut linişti furtuna violentă a mării (Marcu 4:39), a putut aduce vindecare trupului şi minţii (Matei 8:14, 15; Marcu 5:15), să învingă moartea (Ioan 11:43, 44) – toate prin puterea Cuvântului Său! Eşti fricos? încrede-te în Domnul Isus – în primul rând primindu-L ca Mântuitor. Apoi studiază Cuvântul lui Dumnzeu, bazează-te pe El, şi spune-I lui Isus, în rugăciune, despre tot ce te alarmează. El îţi va da curaj în mijlocul temerilor tale. – D.J.D.

O, inimă timidă! O, suflete plăpând! 
Puternic vrei să fii, încrezător? 
Domnului Ii lasă orice frică orice gând. 
Numai prin El vei fi biruitor.  – D.J.D.

Curajul este ca un zmeu de hârtie – vânturi împotrivitoare îl fac să se ridice.

 

DOMNUL ESTE APROAPE – GBV

http://www.gbv.ro/meditatii-zilnice/domnul-este-aproape

 

Ia zis: „UrmeazăMă!”.   Ioan 21.19

Această expresie, „urmeazăMă!”, conține calea slujitorului lui Hristos. Dacă dorim săL urmăm pe Isus, trebuie să ne ținem ochii ațintiți încontinuu asupra Lui; trebuie să luăm seama la urmele Lui și să călcăm pe ele. Iar dacă vom fi tentați, ca Petru, să privim la ce fac alții, vom auzi cuvintele de mustrare: „Ceți pasă ție? Tu urmeazăMă!”. AL urma pe El trebuie să fie singura noastră preocupare, orice sar întâmpla.

Lucrul de care avem nevoie cu adevărat este o voință zdrobită – adevăratul duh al unui slujitor care așteaptă ca Stăpânul săi descopere gândul Său. Slujirea nu înseamnă să faci un lucru sau altul, nici să alergi întro parte sau alta, ci înseamnă, în mod simplu, să faci voia Stăpânului, oricare ar fi ea.”UrmeazăMă!” Prețioase cuvinte! Facă Domnul ca ele să fie gravate pe inimile noastre! Atunci vom umbla siguri pe calea noastră și vom fi eficienți în lucrarea noastră. Nu vom fi distrași de gândurile și de opiniile oamenilor. Se poate întâmpla ca doar puțini să ne înțeleagă, să ne aprobe sau să ne aprecieze lucrarea. Nu contează! Domnul știe totul. Dacă un stăpân îi spune unuia dintre slujitorii lui să facă un anume lucru, datoria acestuia este săl facă, indiferent de ce ar crede cei împreunăslujitori cu el. Ei ar putea săi spună că ar trebui mai degrabă să facă alt lucru, însă el nu trebuie săi ia în seamă – el cunoaște gândul stăpânului său și trebuie să facă lucrarea încredințată lui.

Ce minunat dacă lucrurile ar sta așa cu toți slujitorii Domnului! Fie ca toți să cunoaștem mai bine voia Stăpânului nostru și să o împlinim cu o mai mare hotărâre!

C. H. Mackintosh

 

SĂMÂNȚA BUNĂ

http://www.gbv.ro/meditatii-zilnice/samanta-buna

 

„Comoara aceasta o purtăm în niște vase de lut, pentru ca această putere nemaipomenită să fie de la Dumnezeu, și nu de la noi.” 2 Corinteni 4.7

Caracterul unui olar

Bernard de Palisy (1510-1589) este olarul care a descoperit taina smalțului de pe oalele de pământ din vechiul Egipt, care se pierduse odată cu scurgerea vremii. El a fost un simplu olar, dar datorită smalțului a ajuns cunoscut chiar de regele Henric al III-lea al Franței. Dar Palisy era un credincios hughenot. Regele l-a ocrotit pentru o vreme de prigoana inchiziției. Însă, la final, regele a spus că îi este milă, dar este forțat să-l lase în mâinile persecutorilor. La aceasta, Palisy a răspuns: „Sire, adeseori mi-ai spus că ți-e milă de mine, dar, în ce mă privește pe mine, țin să-ți spun că mi-e milă de tine ca rege că a trebuit să spui că ești forțat. Acestea nu sunt cuvinte potrivite în gura unui rege. Și eu îți spun în aceste cuvinte regești că nici dinastia Guise, nici tot poporul tău, nici tu însuți nu vei fi în stare să forțezi pe un biet olar să-și plece genunchiul în fața statuilor tale de sfinți”.

Caracterul de creștin autentic al lui Palisy nu a putut fi înfrânt. El L-a cinstit pe Dumnezeu printr-o moarte de martir. Credința olarului era bine ancorată în Dumnezeu și în promisiunile Sale. La începutul vieții sale de credință s-a aflat credința vie în Mântuitorul său.

 

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

www.fundatiaseer.ro

ÎNCEPE SĂ GÂNDEȘTI CREATIV (3)

„Diotref… nu vrea să știe de noi” (3 loan 1:9)

Nu toată lumea este dispusă să gândească în mod creativ și unii îi disprețuiesc pe cei ce o fac. Apostolul loan a spus: ” Am scris ceva Bisericii, dar Diotref, căruia îi place sa aibă întâietatea între ei, nu vrea să știe de noi”. Orice organizație are cel puțin un astfel de om; asigură-te că nu ești tu acela. Autorul Phil Cooke a spus: „Una dintre cele mai dăunătoare „vaci sacre” din cadrul organizațiilor este implementarea ca fundament al statutului angajaților, vechimea în locul talentului. Da, loialitatea este importantă, dar unii dintre cei mai loiali angajați pe care i-am cunoscut eu sunt loiali datorită egoismului. Ei își impun să fie loiali ca să-și păstreze locul de muncă, ca să nu-și piardă beneficiile sau să aibă în continuare autoritate. Adevărata loialitate are de-a face cu inovația, cu gândirea originală și cu aportul adus companiei pentru a ajunge la nivelul următor. Fiecare persoană are valoare și este importantă. Dar un lider bun știe întotdeauna care sunt oamenii care aduc cea mai mare valoare organizației. Aceștia sunt cei care trebuie dezvoltați, instruiți și cultivați. Când creezi o atmosferă de gândire creativă, vei avea parte de atâta loialitate că nu vei mai ști ce să faci cu ea. Cele mai multe companii sunt atât de ignorante cu privire la modul în care să dezvolte un mediu propice inovației că dacă tu o vei face, oamenii vor veni la tine din toate direcțiile ca să lucreze cu tine”. Apostolul Pavel a practicat acest principiu și i-a învățat și pe alții: „Vă rugăm… să priviți bine pe cei ce se ostenesc între voi… Să-i prețuiți foarte mult, în dragoste, din pricina lucrării lor” (1 Tesaloniceni 5:12-13).

Ca să fii un gânditor plin de creativitate, trebuie să prețuiești gândirea creativă.

Post Navigation

%d blogeri au apreciat asta: