Mana Zilnica

Mana Zilnica

28 Iulie 2016

TOTUL PENTRU GLORIA LUI

de Oswald CHAMBERS

Îndată, Isus a silit pe ucenicii Săi să intre în corabie şi să treacă de cealaltă parte… Marcu 6:45-52

Noi suntem în stare să credem că, dacă Isus Cristos ne sileşte şi noi Il ascultăm, El ne va conduce spre mari succese. Nu trebuie să ne gândim niciodată că visele noastre de succes sunt scopul lui Dumnezeu pentru noi; scopul Lui poate fi exact opusul. Avem ideea că Dumnezeu ne conduce spre o ţinta anume, spre un ţel dorit; El nu face aceasta. Problema ajungerii la o ţintă anume este de mică importanţă. Ceea ce noi numim proces, Dumnezeu numeşte ţintă.

Care cred eu că este scopul lui Dumnezeu? Scopul Lui este să depind de El şi de puterea Lui acum. Dacă pot să rămân calm şi neclintit în mijlocul luptei, scopul lui Dumnezeu se împlineşte în mine. Dumnezeu nu lucrează în vederea unui anumit sfârşit; ţinta Lui este procesul – adică să-L văd pe El umblând pe valuri, fără să văd nici un ţărm, nici un succes, nici un scop, ci doar să am siguranţa absolută că totul este în ordine, deoarece îl văd pe El umblând pe mare. Procesul, nu finalul lui, Îl slăveşte pe Dumnezeu.

Dumnezeu ne pregăteşte pentru acum, nu pentru ce va fi imediai după aceea. Scopul Lui este pentru minutul acesta, nu pentru ceva din viitor. Nu trebuie să ne preocupe ce va urma după ce ascultăm; greşim şi ne rătăcim când ne gândim la ce va urma. Ceea ce oamenii numesc instruire, pregătire, Dumnezeu numeşte scop.

Scopul lui Dumnezeu este să mă facă în stare să văd că El poate păşi chiar acum peste haosul din viaţa mea. Dacă avem în vedere un scop mai îndepărtat, nu acordăm suficientă atenţie prezentului; dar dacă înţelegem că ascultarea este scopul, atunci fiecare clipă care vine este preţioasă.

MANA DE DIMINEAŢĂ

„însă nădejdea aceasta nu înşeală.” Romani 5:5

Pentru cei ce au această nădejde, este totdeauna o uşă deschisă către orice dorinţă bună şi chiar „împotriva oricărei nădejdi” (Romani 4:18), este un drum croit în ciuda greutăţilor, un viitor asigurat cu toate sfidările vrăjmaşului. Nădejdea aceasta este expresia puterii învierii, este izvorâtă din ea şi vine din cer. Este o plantă care încolţeşte într-un sol anumit şi într-un climat anumit: climatul împrejurărilor potrivnice şi solul greutăţilor de tot felul şi al luptelor care nu vor înceta până la plecarea noastră de aici.

Nădejdea care nu înşală supravieţuieşte când totul se năruie. Ea îşi adânceste rădăcinile în terenul solid al crucii fără de care nici credinţa nici nădejdea n-ar exista. Orice se întâmplă în lume şi în viaţă, acela care are această nădejde ştie că Dumnezeu este credincios şi că totul lucrează spre binele său. El este izbăvit de vederi mărginite, de scopuri egoiste, şi de iubirea de sine. Cunoaştem noi această revărsare a puterii învierii în viaţa noastră ? Duhul Sfânt ne-a fost dat pentru ca ea să ne fie transmisă. Acceptaţi ca El să excludă din inimile voastre tot ce nu este de la El şi nădejdea aceasta va creşte în voi şi veţi realiza că ea nu înşeală pe acela care o stăpâneşte şi care este stăpânit de ea ! Nădejdea aceasta care nu înşeală va aduce în viaţa voastră marele torent al iubirii Domnului Hristos, care s-a dat în întregime pe El însuşi, pentru ca şi noi să învăţam să ne dăruim Lui pe noi înşine, fără rezerve şi ca urmare, viaţa noastră se va dărui altora, fără condiţii şi cu o râvnă adevărată pentru mântuirea sufletelor, cât şi pentru nevoile de orice fel ale sfinţilor şi ale adunării. Această schimbare se poate face în voi chiar acum. Este vorba de o hotărâre de luat: să vă dăruiţi în totul… şi dragostea lui Dumnezeu va fi turnată în inima voastră împreună cu Duhul învierii. O inimă, căreia Duhul lui Dumnezeu îi transmite nădejdea care nu înşală, este ca roua care vine de sus şi care este dătătoare de viaţă (Isaia 26:19) „este ca roua Hermonului,… căci acolo dă Domnul binecuvântarea, viaţa pentru veşnicie.” (Psalmii 133:3). În lupta vieţii, în greutăţi şi împrejurări potrivnice, această rouă de sus, nădejdea care nu înşeală, va dovedi că Dumnezeu este credincios; El „Dumnezeul nădejdii să vă umple de toată bucuria şi pacea pe care o dă credinţa,…” – (Romani 15:13).

MÂNTUIREA PRIN HRISTOS

Meditaţii zilnice – de Fritz BERGER

„Fraţii mei să priviţi ca o mare bucurie când treceţi prin felurite încercări.”
Iacov 1:2.

Este un îndemn remarcabil: Să ne bucurăm când trecem prin felurite încercări! Dacă trecem prin necaz considerăm că avem motiv să fim supăraţi şi nu ne bucurăm. Dar pe urmă toţi cei care au parte de necaz primesc roada răbdării drept răsplată. Iar răbdarea aduce biruinţa în încercare, biruinţa aceasta aduce nădejdea şi această nădejde nu înşeală. Încercarea ne învaţă să ascultăm de cuvântul Domnului. Putem observa că pentru cel credincios chiar şi timpul încercării este izvor de binecuvântare: „Căci ştim că toate lucrurile lucrează împreună spre binele acelora ce iubesc pe Dumnezeu”. Prin ispite suntem încercaţi şi dacă credinţa este adevărată atunci rezultă răbdare. Dacă această răbdare rămâne neclintită în ispită până la capăt vom fi desăvârşiţi şi fără lipsuri. Dacă ne încredem în Dumnezeu atunci nu ducem lipsă pentru că găsim oricând refugiu în Cuvântul Său care are o rezolvare pentru orice împrejurare. Esenţial este să rămânem statornici şi răbdători până la capăt. Căci este scris: „Aveţi nevoie de răbdare ca după ce aţi împlinit voia lui Dumnezeu să puteţi căpăta ce v-a fost făgăduit”. În Romani 12:12 suntem îndemnaţi: „Bucuraţi-vă în nădejde. Fiţi răbdători în necaz,stăruiţi în rugăciune”. Aceasta înseamnă că în necaz să aşteptăm bucuroşi ajutor din partea lui Dumnezeu – şi dacă nu vine imediat – să nu gândim că rugăciunea nu ne-a fost ascultată. Dumnezeu îngăduie ca copiii lui să fie des încercaţi spre a vedea ce este în inima lor. Dar nu ne încearcă peste puterile noastre ci ne dă şi puterea s-o ducem şi pe urmă scăparea din ea. Dacă rămânem statornici aici vom primi cununa vieţii care a promis-o Dumnezeu acelora care-L iubesc. Tată te rog ajută-mă să mă-ncred în Tine. Amin.

TEZAURUL PROMISIUNILOR LUI DUMNEZEU

de Charles H. SPURGEON

APLEACĂ-TE ŞI VEI FI RIDICAT

Smeriţi-vă dar sub mâna tare a lui Dumnezeu, pentru ca la vremea Lui, El să vă înalţe. 1 Petru 5.6

Aceasta este o făgăduinţă: dacă noi ne plecăm, Dumnezeu ne va ridica. Smerenia duce la slavă; supunerea este calea ridicării. Aceiaşi mână a lui Dumnezeu care apasă asupra noastră ca să ne facă să ne plecăm, este gata să ne ridice ca să primim această binecuvântare. În lumea aceasta trebuie să te pleci, ca să câştigi. Mulţi se înjosesc în faţa oamenilor, dar nu capătă ocrotirea mult dorită. Dar acela care se pleacă sub mâna lui Dumnezeu, va fi îndreptat, sprijinit, îmbogăţit şi întărit de El. Obiceiul Său este de a-i smeri pe cei mândri şi a-i înălţa pe cei smeriţi.Totuşi lucrările lui Dumnezeu îşi au vremea lor. Trebuie ca acum, chiar din această clipă să ne smerim, pentru ca Domnul să facă să nu apese asupra noastră mâna întristării. Când ne loveşte El, datoria noastră este să primim loviturile Sale cu o supunere totală. Înălţarea noastră va avea loc „la vremea ei” şi Dumnezeu este cel mai bun Judecător al acelui ceas şi zi. Să nu dovedim nerăbdare ca să primim o binecuvântare. Pentru ce s-o dorim mai înainte de vremea ei? Ce pretindem noi? Desigur, nu suntem încă destul de smeriţi, ca să aşteptăm într-o supunere liniştită. Dumnezeu să ne dea această smerenie!

DOMNUL ESTE APROAPE!

Calendar Biblic

DOMNUL este lumina şi mântuirea mea, de cine să mă tem? DOMNUL este sprijinitorul vieţii mele, de cine să-mi fie frică? Ps. 27,1.

Pe o moşie izolată locuia o tânără credincioasă, care pentru a veni la adunare trebuia să parcurgă un drum lung şi aproape pustiu. Familia necredincioasă o certa tot timpul socotind că pe acele căi neumblate sunt multe primejdii, dar ea răspundea că are convingerea că Domnul o va ocroti de orice primejdie. Într-o seară când se întorcea ca de obicei de la adunare, în apropierea unui gard a sărit un bărbat în faţa ei. Ridicând mâinile spre cer a strigat cu glas tare: „Acum, Doamne Isuse, a venit clipa.” Şi deodată acest bărbat a fugit de parcă ar fi fost urmărit de o legiune de demoni. Cât de mult vorbeşte această întâmplare inimilor noastre! Simţim oare noi cu adevărat ca o trebuinţă neapărată să ne adunăm cu copiii lui Dumnezeu şi să primim din binecuvântările care reies din aceste strângeri laolaltă, chiar dacă se strâng numai doi sau trei? Această necesitate sfântă trece şi la noi peste toate obstacolele, primejdiile şi greutăţile? Nădăjduim în Domnul Isus în orice ocazie, ne bazăm pe El chiar şi atunci când orice ocrotire omenească ne lipseşte? Dacă această nădejde ar fi vie în inimile noastre nu am pierde niciun prilej de a fi prezenţi la strângerea în Numele Domnului Isus.Chiar dacă nu avem întotdeauna primejdii din partea oamenilor care să ne împiedece de la strângerile noastre, s-ar putea ca oboseala sau nepăsarea să ne fie cel mai mare obstacol. Să veghem şi să ne încredem în Domnul nostru şi în aceste privinţe şi să nu lipsim de la binecuvântările pe care vrea să ni le dea când suntem laolaltă cu copiii lui Dumnezeu. Dumnezeu are o Adunare -şi Scriptura mărturiseşte adevărul acesta- atunci eu trebuie să fiu acolo şi nu în sistemele religioase ale oamenilor. Noi suntem răspunzători să recunoaştem şi să ne găsim locul în Adunarea lui Dumnezeu. Tu cunoşti acest loc minunat unde copiii lui Dumnezeu se strâng NUMAI în jurul Domnului Isus?

BĂTÎND LA UȘA LUI DUMNEZEU

de Oswald CHAMBERS

O, Doamne, scapă-ne de duhul de cârtire care, la cei mai mulţi dintre noi, este numai de suprafaţă, dar este dăunător, stricând floarea părtăşiei spirituale.

MEDITAŢII ZILNICE

de Wim MALGO

«Ascultă-mi rugăciunea. Doamne, şi pleacă-Ţi urechea la strigătele mele! Nu tăcea în faţa lacrimilor mele. PSALM 39,12

Tăcerea lui Dumnezeu în viaţa noastră poate avea mai multe cauze, cum ar fi de exemplu refuzul de a accepta adevărul întreg al voii Sale în ciuda rugăciunilor pe care le rostim. «Isus tăcea» (Matei 26,63). Marele preot care L-a interogat pe Isus a fost gata să creadă orice minciună despre El în loc să îl recunoască pe Cristos ca «adevăr». Împotriva Lui au fost depuse nenumărate mărturii mincinoase. Problema multor credincioşi care îl roagă pe Domnul să îi ajute şi îi spun că ar dori să fie sfinţiţi este că nu sunt pregătiţi să vadă şi să accepte lumina pe care le-o dă El pentru sufletul lor. Atunci Domnul tace, iar tăcerea Sa este cel mai semnificativ răspuns.

Un alt motiv al tăcerii Sale este faptul că nu mai are ce să ne spună: «I-a pus multe întrebări, dar Isus nu i-a răspuns nimic» (Luca 23,9). Împăratul Irod a dorit să înceapă cu Isus o conversaţie interesantă, dar El nu i-a răspuns. De ce? Pentru că Irod nu era interesat de o întâlnire personală cu Isus Cristos. Nu este acesta motivul pentru care tu nu primeşti nici un răspuns la rugăciunile tale? Vrei să ai parte de minunile Lui sau de El? Vrei ajutorul Lui sau pe Cel care ajută?

MEDITAŢII PENTRU FIECARE ZI A ANULUI

de Charles H. SPURGEON

Dimineaţa şi Seara

Dimineaţa

Eram prost si fără judecată, eram ca un dobitoc înaintea Ta.

Psalmi 73:22

Aminteşte-ţi că aceasta este mărturia unui om după inima lui Dumnezeu; scriind despre viaţa lui dinainte, David spunea „eram prost si fără judecată”. Cuvântul „prost” înseamnă mai mult decât semnifică el în limbajul de zi cu zi. David, în al treilea verset al acestui psalm, scria: „căci mă uitam cu jind la cei nesocotiţi, când vedeam fericirea celor răi”, ceea ce ne arată că prostia celor nesocotiţi este păcătoasă. El însuşi se socoate „prost”, şi adaugă un plus de intensitate la această caracterizare – „şi fără judecată”. Cât de prost era, nu se poate spune. Era un prost păcătos, un prost care nu putea fi scuzat ci, din contră, trebuia condamnat din cauza perversităţii şi ignoranţei voite; motivul era că fusese invidios pe prosperitatea prezentă a celor răi, uitând sfârşitul îngrozitor care îi aştepta. Suntem mai buni decât David, şi ne putem considera înţelepţi? Putem spune că am ajuns la desăvârşire, sau că am fost atât de pedepsiţi încât nuiaua nu mai are nimic rău de alungat? Ah, aceasta este mândrie! Dacă David era prost, cât de proşti ne-am socoti şi noi dacă ne-am putea vedea! Priveşte în urmă, crédinciosule. Gândeşte-te că te-a îndoit de Dumnezeu atunci când El îţi era credincios. Gândeşte-te că, în prostia ta, ai strigat „nu aşa, Tată”, atunci când El şi-a încrucişat mâinile îndurerate ca să-ţi ofere o binecuvântare mai mare. Gândeşte-te la multele ocazii în care ai citit despre providenţele Sale în întuneric, când ai uitat să interpretezi voia cerului, şi ai murmurat „toate lucrurile sunt împotriva mea”, atunci când toate lucrau pentru tine! Gândeşte-te de câte ori ai ales păcatul din cauza plăcerii sale, atunci când plăcerea aceea era o adevărată rădăcină a amărăciunii! Cu siguranţă că, dacă ne-am cunoaşte propriile inimi, am pleda vinovaţi în faţa sentinţei de prostie păcătoasă. Conştienţi de această „prostie”, trebuie să transformăm concluzia lui David în hotărârea noastră „mă vei călăuzi cu sfatul Tău” (Psalmi 73:24).

Seara

Care umbla din loc în loc, făcea bine…Faptele Apostolilor 10:38

Aceste cuvinte sunt puţine, dar reprezintă o descriere excelenta a Domnului Isus Christos. Nu sunt multe rânduri, dar sunt ieşite din penelul unui maestru. În privinţa Mântuitorului, şi numai în privinţa Lui, textul nostru este deplin, complet şi îndreptăţit adevărat. El „umbla din loc în loc” şi „făcea bine”. Din această descriere este evident că El făcea personal bine. Scriitorii Evangheliei ne spun constant că El atingea leproşii cu propria-I mână, şi că, în cazul în care era rugat să spună câteva cuvinte de vindecare de la distanţă, El mergea în mod personal la patul bolnavilor şi îi vindeca. Exemplul Său este o lecţie pentru noi: dacă vrem să facem bine, trebuie să îl facem personal Să dăm de pomană cu propriile mâini; o privire şi o vorbă bună vor mări valoarea darului. Să vorbim unui prieten despre starea sufletului lui; apelul nostru iubitor va avea o influenţă mai mare decât o întreagă librărie de cărţi. Metodele pe care le folosea Domnul în facerea de bine ne arată şi activitatea sa neîncetată. Nu făcea bine numai aproape de casă, ci „umbla din loc în loc” în faptele Sale de îndurare. În tot ţinutul Iudeii, nu exista nici un sat şi nici un cătun care să nu se fi bucurat de privirea Lui. Cât de tare îi mustră exemplul Său pe creştinii care ÎI slujesc într-un mod leneş! Să ne încingem „coapsele minţii” (1 Petru 1:13) şi să nu obosim „în facerea binelui” (2 Tesaloniceni 3:13). Nu spune textul că Isus Christos îşi părăsea drumul ca să facă bine? El „umbla din loc în loc, făcea bine”. Nu era oprit de primejdii sau greutăţi. El căuta obiectele intenţiilor Sale milostive. La fel trebuie să facem şi noi. Dacă vechile planuri nu ne servesc, trebuie să încercăm altele noi. Măsurile proaspete reuşesc mai bine decât metodele clasice. Perseverenţa lui Christos şi unitatea scopului sunt şi ele implicate în textul nostru. Aplicaţia practică a temei noastre de astăzi poate fi concretizată în câteva cuvinte: „Christos…a lăsat o pildă, ca să călcaţi pe urmele lui” (1 Petru 2:21).

IZVOARE IN DEŞERT

Domnul umblă în furtună şi în vârtej. (Naum 1:3)

Îmi amintesc când eram tânăr că mergeam la şcoală în vecinătatea Muntelui Fericirilor. Într-o zi stăteam pe coasta muntelui şi priveam o furtună care trecea prin vale. Cerul era întunecat şi tunetul începuse să zguduie pământul. Părea că întreaga privelişte plină de viaţă fusese complet schimbată, şi frumuseţea ei dispăruse pentru totdeauna. Dar furtuna a trecut repede şi curând a ieşit din vale.Dacă aş fi stat în acelaşi loc în ziua următoare şi aş fi spus: „Unde este furtuna aceea puternică şi tot întunericul ei teribil?” iarba ar fi spus: „O parte din ea este în mine”. Frumoasa margaretă ar fi spus: „O parte din ea este în mine”. Şi toate celelalte flori, şi fructe, şi tot ce creşte din pământ ar fi spus: „O parte din furtună a produs strălucire în mine”.L-ai rugat vreodată pe Domnul să te facă asemenea Lui? Ai dorit vreodată roada Duhului şi te-ai rugat pentru bunătate, blândeţe şi dragoste? Dacă da, atunci să nu te temi niciodată de furtunile violente care bat poate chiar acum în viaţa ta. Furtunile aduc binecuvântări, şi mai târziu vei culege roade bogate.


Henry Ward Beecher

Florile trăiesc prin lacrimile care cad

    De pe faţa tristă a cerului;

Şi viaţa n-ar avea bucurii deloc,

    Dacă n-ar exista ochi înlăcrimaţi.

Iubeşte necazul, pentru că suferinţa va aduce

    Răsplata ei în anii următori;

Curcubeul! Iată ce lucru minunat

    A făcut Dumnezeu din lacrimi.

Henry S. Sutton

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

Volumul III

Matei 13.44-58

    Scurtele parabole ale comorii şi ale mărgăritarului subliniază două adevăruri minunate: preţul nespus de mare cu care Domnul Hristos estimează Adunarea Sa şi pe care l-a plătit pentru a o dobândi: El a vândut tot ce avea, Şi-a dat chiar viaţa, iar în al doilea rând, ilustrează bucuria pe care o găseşte în ea.

În v. 47, năvodul evangheliei este aruncat în marea popoarelor. Domnul le spusese ucenicilor Săi că îi va face pescari de oameni. Acum iată-i pe slujitori la lucru. Nu toţi peştii însă sunt dintre cei buni, … după cum nu toţi creştinii cu numele sunt şi credincioşi autentici. Cuvântul este cel care ne permite să-i deosebim: Peştele bun se recunoaşte după solzi şi după înotătoare (Levitic 11.9-11), iar adevăratul creştin, după armura sa morală, după capacitatea de a rezista la infiltrarea şi la antrenarea în curentul acestei lumi.În afară de comoara pe care Domnul a găsit-o în ai Săi (v. 44), v. 52 ne arată ce are ucenicul în Cuvântul Său. Este el pentru fiecare dintre noi „vistieria” din care ştim să scoatem „lucruri noi şi lucruri vechi”?

Într-un mod lamentabil, acest capitol se încheie, ca şi cel precedent, cu necredinţa mulţimilor: acestea nu vedeau în Isus decât pe „fiul tâmplarului”, motiv pentru care harul Său nu se poate exercita asupra lor.

PÂINEA CEA DE TOATE ZILELE

Text: Deuteronomul 32:1-14

Ca vulturul care-şi scutură cuibul… Aşa a călăuzit Domnul singur pe poporul Său…  Deuteronom 32:11, 22

NELINIŞTE ÎN CUIB

Atenţia unui fermier a fost atrasă de o pasăre care era foarte ocupată cu construirea cuibului ei. Din păcate, locul ales pentru aceasta era o grămadă de crengi uscate, de curând tăiate dintr-un copac. Dându-şi seama că acesta era un loc periculos pentru viitorii ei puişori, fermierul a distrus lucrarea harnicei păsărele. A doua zi, viitoarea mămică a încercat din nou, şi din nou fermierul i-a zădărnicit eforturile. În a treia zi, pasărea şi-a construit cuibul pe o creangă lângă uşa bucătăriei fermierului. De data aceasta, fermierul i-a dat un zâmbet aprobator, lăsând-o în pace. Crengile uscate atât de nesigure de unde el alungase de două ori pasărea, au fost arse cu mult timp înainte ca pasărea să fi scos puişorii. La fel ca şi creatura aceasta înaripată neştiutoare, vedem de multe ori că planurile noastre sunt zădărnicite şi vieţile noastre uneori dezrădăcinate. Ne întrebăm de ce Dumnezeu trebuie să ne strice cuibul pământesc pentru care ne luptăm atât de mult şi lucrăm atât de greu ca să-l construim. Dar dacă am putea să vedem lucrurile aşa cum le vede El, am şti că El caută pentru noi un destin mai înalt, un loc cu mai mare siguranţă şi resurse pentru nevoile noastre. Aşa Şi-a condus poporul Său, Israel afară din Egipt, prin pustie, în ţara promisă. El a ştiut unde erau pericolele şi unde era siguranţă adevărată pentru ei. Oh, dacă am învăţa să ne încredem în Dumnezeu în pasajele întunecoase ale vieţii noastre, cu simplitatea credinţei unui copil, să nu ne îndoim niciodată de înţelepciunea şi de bunătatea Sa, chiar şi atunci când trebuie să creeze nelinişte în cuibul nostru. – H.G.B.

Încrede-te-n Cristos – şi-n clipa
Când totul pare că-i pierdut,
Aceasta-i slava Lui că face
Chiar ce părea de necrezut.  Traian Dorz

Adesea cele mai mari bariere ale vieţii devin cele mai mari binecuvântări ale ei.

DOMNUL ESTE APROAPE – GBV

http://www.gbv.ro/meditatii-zilnice/domnul-este-aproape

Cine este Dumnezeu asemenea Ție, care iartă nelegiuirea și trece cu vederea fărădelegea rămășiței moștenirii Sale? El nuȘi ține mânia pentru totdeauna, pentru că Îi place îndurarea. El va avea din nou milă de noi, va călca sub picioare nelegiuirile noastre; și vei arunca toate păcatele lor în adâncurile mării.   Mica 7.18,19

Este trist să vedem că poporul Israel sa dovedit a fi ca Iacov, părintele lui, care Ia mărturisit lui Dumnezeu: „Eu sunt nevrednic de cea mai mică dintre toate îndurările și de tot adevărul pe care lai arătat robului Tău” (Geneza 32.10). Istoria acestui popor a fost una marcată nu doar de slăbiciune și de faliment, ci și de răzvrătire împotriva Domnului. Dumnezeu la supus unor încercări și necazuri, încât până și națiunile au recunoscut că suferința lui a fost mai mare decât a oricărui alt popor.

În vremurile viitoare, o parte a acestui popor va fi trezită și va înțelege enormitatea vinei sale și se va întoarce la Domnul. Iar când vor face acest lucru, ce vor descoperi ei? În mod miraculos, ei vor descoperi că Domnul este mult mai bun și mai plin de har decât șiau imaginat. De fapt, marea Lui bunătate îi va conduce la pocăință (Romani 2.4).

Bunătatea și mila Lui nu se vor limita la poporul Israel. Așa cum el a păcătuit, toți au păcătuit și toi au nevoie de același Mântuitor, care va primi cu bucurie pe oricine își mărturisește vina și îi va acorda imediat iertare. Mânia Lui împotriva păcătosului care crede va fi înlăturată, iar El va arunca în marea uitării toate păcatele lui. Minunat har!

Dacă nu țiai pus încrederea în Domnul Isus sau dacă nu ești sigur de iertarea Lui, nu ezita și încredete pe deplin în El. Crede Cuvântul Său și mulțumeșteI pentru harul Său mântuitor.L. M. Grant

SĂMÂNȚA BUNĂ

http://www.gbv.ro/meditatii-zilnice/samanta-buna

… niciunul nu zice: „Unde este Dumnezeu, Făcătorul meu …, care ne dă mai multă pricepere decât păsărilor cerului?”. Iov 35.10,11

Autorul miracolelor

La cincisprezece zile după marele cutremur din anul 2010 în Haiti, o tânără în vârstă de 16 ani a fost salvată de sub dărâmături. Adolescenta era foarte slăbită în momentul când a fost scoasă de sub dărâmături. Medicii spuneau că fără apă nimeni n-ar putea supraviețui mai mult de trei zile. „Nu știu cum a reușit să reziste atâta vreme”, a declarat unul dintre membrii echipei de salvare, care a caracterizat totul ca fiind un miracol.

În timpul de după marele cutremur din Haiti s-a vorbit mult despre miracole, dar s-a spus prea puțin despre Autorul miracolelor. Ceva asemănător vedem în orice pagină a istoriei neamului omenesc. Omul preferă să aibă un univers fără Dumnezeu; ar prefera ca totul să fie pur și simplu materie, căreia să nu fie nevoit să-i dea socoteală, în fața căreia să nu trebuiască să fie răspunzător și pentru care păcatul nu contează. Omul se află într-o fugă disperată dinaintea Feței lui Dumnezeu, care însă îl urmărește pas cu pas cu dragostea Lui, cu miracolele Lui și care îl confruntă în fiecare ocazie cu nenumăratele dovezi ale existenței Sale. Suntem chemați să ne aducem aminte tot timpul de Creatorul nostru, Autorul miracolelor, de dragostea Lui arătată prin jertfirea Fiului Său la crucea de pe Golgota.

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

www.fundatiaseer.ro

CAND ÎNCERCI SĂ PARI BUN (2)

„Dacă nu greșește cineva în vorbire, este un om desăvârșit”.

(lacov 3:2)

Când ești supărat, vei fi tentat să „răspândești rufele murdare ale altora”. Dar încercând să pari bun în detrimentul altcuiva va aduce consecințe dureroase. Un autor creștin remarcă: „Acel sentiment îndreptățit se transformă în rușine, mai repede decât ai putea tu pleca, decât ai închide telefonul sau decât ai apăsa butonul „trimitere”. Nu reușesc să subliniez îndeajuns de mult cât de crucial este să-ți poți controla limba. Mi-aș dori ca cineva să mă avertizeze să nu mai vorbesc și să încep să mă rog”. O femeie pe nume Michelle si-a învățat lecția pe propria-i piele. Ea lua prânzul cu o colegă de serviciu la un restaurant și cele două s-au dus la toaletă. In timp ce-și aranjau părul, au început să discute despre oamenii de la serviciu care le enervau. Michelle s-a lansat numaidecât într-o critică răutăcioasă la adresa lui Beth, o colegă ce habar nu avea câte bătăi de cap provoca echipei. Pe când Michelle era pe cale să se lanseze în detalii si mai specifice, s-a deschis o ușă și din toaletă a apărut Beth, plânsă și supărată. într-o fracțiune de secundă, ceea ce părea o refulare, s-a transformat într-o situație jenantă. Beth a plecat de-acolo plângând, iar Michelle nu putea să-și retragă cuvintele pe care le-a spus. Beth nu s-a mai întors niciodată la locul de muncă și a doua zi și-a dat demisia. In timp ce colegii se bucurau în văzul tuturor pentru ceea ce ei considerau a fi o veste bună, Michelle era nefericită. A încercat să-i telefoneze lui Beth și i-a scris chiar si o scrisoare în care își cerea iertare, dar nu a existat nici un răspuns. Dar cel mai mare rău a fost ca Michelle era creștina, iar Beth nu se îndeletnicea cu așa ceva. Poartă-te cu ceilalți așa cum ți-ar plăcea să se poarte și ei cu tine (Matei 7:12).


Single Post Navigation

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: