Mana Zilnica

Mana Zilnica

Archive for the month “iunie, 2016”

30 Iunie 2016

TOTUL PENTRU GLORIA LUI

de Oswald CHAMBERS

 

Fă-o acum!

„Caută de te împacă degrabă cu pârâşul tău.” Matei 5:25

În acest verset Isus Cristos a stabilit un principiu foarte important: Fă ce ştii că trebuie să faci, acum, şi fă-o repede; dacă nu, un proces inevitabil va începe să lucreze şi va trebui să plăteşti până la cel din urmă bănuţ prin durere, agonie şi necaz. Legile lui Dumnezeu sunt neschimbătoare, nu există nici o modalitate de a te sustrage lor. Învăţătura lui lsus pătrunde exact în miezul fiinţei noastre. Este un lucru natural să am grijă ca adversarul meu să-mi acorde drepturile ce mi se cuvin, dar Isus spune că este o chestiune de o importanţă veşnică şi imperativă pentru mine ca eu să-i plătesc adversarului meu ceea ce-i datorez. Din punctul de vedere al Domnului nostru nu contează dacă eu sunt înşelat sau nu; ceea ce contează este ca eu să nu-i înşel pe alţii. Insist eu asupra drepturilor mele sau plătesc ceea ce datorez din punctul de vedere al lui Isus Cristos? Fă repede ce ai de făcut, judecă-te acum! În problemele morale şi spirituale trebuie să faci acest lucru imediat; dacă nu, procesul implacabil va începe să lucreze. Dumnezeu este hotărât să aibă copii atât de puri, de curaţi şi de albi ca zăpada proaspătă şi, cât timp există neascultare faţă de vreo învăţătură de-a Lui, El îi va îngădui Duhului Său să folosească orice metodă pentru a te face ascultător. Insistenţa noastră de a dovedi că avem dreptate este aproape întotdeauna o indicaţie că, undeva, suntem neascultători. Nu e de mirare că Duhul ne îndeamnă atât de puternic să rămânem cu perseverenţă în lumină! „Impacă-te degrabă cu pârâşul tău.” Ţi-ai cercetat relaţiile tale cu alţii şi ai descoperit că ai mânie în inimă? Mărturiseşte-o repede, rezolvă repede problema în faţa lui Dumnezeu. Împacă-te cu celălalt – fă acest lucru acum!

 

MANA DE DIMINEAŢĂ

 

TIT 2:11.12

„Căci harul lui Dumnezeu care aduce mîntuire, a fost arătat la toţi oamenii şi ne învaţă ca, respingînd lipsa de respect faţă de Dumnezeu şi poftele lumeşti, să trăim în veacul de acum, cu cumpătare, dreptate şi evlavie.”

Subiectul de căpetenie al epistolei către Tit este menţinerea evlaviei, care acum, ca credincioşi, trebuie să caracterizeze viaţa noastră faţă de lume. În această epistolă, apostolul nu tratează rînduiala şi purtarea pe care trebuie să le avem cînd venim împreună la adunare, ca în prima epistolă către Corinteni, ci ne dă îndemnuri cu privire la conduita noastră în viaţa particulară. Aceasta, fără-ndoială, este de primă importanţă, pentru că se poate să fim cu foarte mare grijă în ce priveşte purtarea din afară, cînd ne aflăm împreună la adunare şi totuşi cu multă neveghere cu privire la comportarea noastră în cercul de familie, în legăturile de servici sau afaceri şi chiar înaintea lumii. Nebăgarea de seamă în viaţa particulară va duce cu siguranţă la prefăcătorie, care foloseşte o mărturie bună în public ca să acopere un umblet rău în viaţa personală. Poate aceasta este una din cauzele pentru care adunările copiilor lui Dumnezeu sînt astăzi din ce în ce mai slabe şi mai lumeşti. În toată epistola aceasta Duhul Sfînt insistă mereu asupra legăturii dintre adevăr şi evlavie. Dacă adevărul nu este menţinut cu grijă, evlavia va înceta cu siguranţă. Dacă evlavia nu este păstrată, adevărul îşi va pierde reputaţia şi va deveni ineficace.

Aducîndu-ne mîntuirea, harul ne învaţă în mod desăvîrşit cu privire la noi înşine, cu privire la alţi oameni, şi mai ales cu privire la Dumnezeu. Respingînd orice lipsă de respect faţă de Dumnezeu şi orice faptă care îşi găseşte satisfacţia în lumea aceasta, trebuie să punem o frînă voinţei firii păcătoase, în orice privinţă şi să trăim cu toată cumpătarea; trebuie să ne purtăm cu dreptate, cu corectitudine în relaţiile noastre cu alţii şi să avem totdeauna simţămîntul drepturilor lui Dumnezeu asupra inimilor credincioşilor Săi, practicînd evlavia, adică devotamentul nostru faţă de cerinţele sfinţeniei lui Dumnezeu.

„Dacă iubim sfinţenia, să ne împotrivim răului de îndată ce se arată, şi ca să fim în stare de aceasta, să fim şi să ne bucurăm într-o permanentă părtăşie cu Dumnezeu. În Cuvînt nu este decît un singur etalon pentru sfinţenie: HRISTOS.” J.N.D.

 

MÂNTUIREA PRIN HRISTOS

Meditaţii zilnice – de Fritz BERGER

 

„Si Isus, văzînd multă lume împrejurul Său, a poruncit să treacă de cealaltă parte”. Matei 8:18.

Atunci s-a apropiat de El un cărturar şi a zis: „Învăţătorule, Te voi urma oriunde vei merge”. Isus i-a răspuns: „Vulpile au vizuini şi păsările cerului au cuiburi, dar Fiul Omului nu are unde-şi odihni capul”. Putem observa din aceasta, că Isus n-a avut încredere în el. Un altul I-a spus lui Isus: „Doamne, dă-mi voie să mă duc mai întîi să îngrop pe tatăl meu”. Vedem cum îl lasă pe primul şi se îndreaptă către altul şi spune: „Vino după Mine”. Acesta a fost un cuvânt care a spus mult primului şi este o atenţionare pentru noi ca să-I fim urmaşi, ucenici adevăraţi care umblă pe urmele paşilor Lui. Tatăl celui de al doilea a murit chiar atunci şi cel chemat L-a rugat pe Isus să-l lase să meargă mai întîi acasă, să-l îngroape. Astăzi s-ar zice: „Tu trebuie să mergi, pentru că altfel oamenii s-ar poticni”. Dar Isus i-a zis: „Vino după Mine şi lasă morţii să-şi îngroape morţii”. Da, Fiul Omului are de-aface cu cei vii şi nu cu cei morţi. Si El doreşte să vestim despre împărăţia Lui, fie în casă, fie în grajd sau pe câmp, la fabrică sau pe stradă, pentru ca oamenii să-şi dea seama, văzîndu-ne că noi am murit faţă de păcat şi trăim pentru Dumnezeu. Să tăcem unde trebuie să tăcem şi să vorbim unde trebuie să vorbim şi chiar şi la lucru să fim harnici şi punctuali, fără să înşelăm sau să minţim; să-i binecuvântăm pe cei care ne blestemă, să ne rugăm pentru aceia care ne jignesc. Să ne bucurăm dacă oamenii spun lucruri rele despre noi din pricina lui Hristos. Însuşi Domnul ne asigură că astfel răsplata noastră este mare în ceruri.

 

TEZAURUL PROMISIUNILOR LUI DUMNEZEU

de Charles H. SPURGEON

 

PRIVIRE ÎNAPOI, APOI ÎNAINTE

„Dar îmi voi aduce aminte de legământul Meu făcut cu tine în vremea tinereţii tale şi voi face cu tine un legământ veşnic.” Ezechiel 16.60

Oricare ar fi păcatul nostru, Domnul rămâne credincios în dragostea Sa pentru noi.

El priveşte în urmă

Vezi cum îşi aminteşte de zilele de altă dată, când ne-a chemat ca să facem legământ cu El, şi când noi ne-am predat Lui. Ce zile fericite au fost acelea! Domnul nu ne mustră pentru nimic şi nu ne învinuieşte de lipsă de sinceritate. Nu, El priveşte la legământul Său cu noi, mai mult decât la al nostru cu El. S-ar fi putut ca El să aibă vreun gând ascuns în legătură cu acest legământ sfânt? Nu! Dimpotrivă; ce bunătate ne-a arătat El, ca să-şi aducă aminte de noi în dragostea Sa!

El priveşte înainte

El a hotărât să nu se dea înapoi de la legământul Lui. Dacă noi nu suntem credincioşi legământului, totuşi El rămâne credincios. El spune cu tărie: „Voi încheia cu tine un legământ veşnic” şi nu Se gândeşte să dea înapoi. Binecuvântat fie Numele Lui, că El priveşte la pecetea sfântă, „sângele legământului celui veşnic” şi se gândeşte la Cel care S-a pus chezaş pentru noi şi care a întărit acest legământ, la Fiul Său prea iubit; iată de ce El îşi va ţine făgăduinţele Sale sfinte. „El rămâne credincios”, căci nu se poate tăgădui singur.Doamne, Te rog pune în inima mea această făgăduinţă de preţ şi fă să mă hrănesc cu ea în fiecare zi.

 

DOMNUL ESTE APROAPE!

Calendar Biblic

 

„Eu sunt a iubitului meu şi iubitul meu este al meu; el îşi paşte turma între crini.” Cântarea Cântărilor 6.3

Aceasta este vorbirea unui suflet care nu mai are valoare în ochii săi proprii. Când cineva e preocupat de Cristos, sufletul pătrunde gândurile şi dragostea Lui în loc să se ocupe de gândurile şi simţirile proprii. Ochii, inima, gândurile şi buzele – toate sunt pline de Cristos şi sunt preocupate de El. În cap. 2.16 mireasa spune: „Prea iubitul meu este al meu şi eu sunt a lui.” Acolo bucuria de a-L poseda pe Cristos stă pe prim plan: „El este al meu.” Aici este vorba de o bucurie mai profundă şi anume aceea de a aparţine lui Cristos: „eu sunt a Lui.” Ambele bucurii sunt binecuvântate dar bucuria care izvorăşte din convingerea: „Eu sunt a Lui” are un gând mai profund şi ne arată o creştere dumnezeiască. Noi putem înţelege bucuria unui suflet trezit din somnul păcatului care exclamă: Eu cred acum în Cristos, eu ştiu că El a murit pentru mine. Un suflet care a fost scos la lumina lui Dumnezeu din întunericul păcatului poate exclama victorios: Isus este al meu. Să nu se minimalizeze niciodată bucuria de a-L avea pe Cristos dar sufletul să nu rămână numai aici ci să facă progrese în recunoaşterea adevărului.

Să căutam să trăim în simţământul că ne găsim totdeauna în faţa lui Dumnezeu. Numai astfel vom fi păziţi de multele feluri şi forme ale răului pe care le întâlnim zilnic. Frica de Dumnezeu s-ar dovedi un zăgaz binecuvântat împotriva răului, în orice chip şi formă. Ea ne-ar face adevăraţi în toate vorbele şi faptele noastre. De câte ori nu vorbim mult mai mult decât simţim. Cât de schimbată ar fi purtarea noastră dacă ne-am da seama totdeauna că Dumnezeu ne aude şi ne vede, că El ţine seamă de orice cuvânt al nostru, cunoaşte orice gând şi vede toate căile noastre. Dacă am rămâne cât mai aproape de izvorul iubirii dumnezeieşti am fi nişte râuri răcoritoare dovedind că suntem ai iubitului nostru Domn şi El este al nostru. Ce bine ar fi dacă toate acestea s-ar împlini mai mult şi s-ar ţinea mai cu tărie între noi!

 

BĂTÎND LA UȘA LUI DUMNEZEU

de Oswald CHAMBERS

 

Doamne, cât doresc să Te văd, să Te aud, să cuget la Tine şi să cresc în mod vizibil în asemănare cu Tine! Şi Tu ai zis:”Domnul să-ţi fie desfătarea şi El îţi va da tot ce-ţi doreşte inima” (Psalmul 37:4).

 

MEDITAŢII ZILNICE

de Wim MALGO

 

«Nu ştiţi că cei ce aleargă în locul de alergare, toţi aleargă, dar numai unul capătă premiul? Alergaţi, dar, în aşa fel ca să căpătaţi premiul! Toţi cei ce se luptă la jocurile de obşte se supun la tot felul de înfrânări. Şi ei fac lucrul acesta ca să capete o cunună care se poate veşteji. Noi să facem lucrul acesta pentru o cunună care nu se poate vesteji.» 1 Corinteni 9,24-25

Cum putem primi această cunună veşnică? Prin renunţare! Apostolul Pavel foloseşte ca ilustraţie Jocurile Olimpice. Sportivii renunţă la tot ceea ce i-ar putea distrage de la ţelul propus şi fac totul pentru a câştiga trofeul şi onoruri trecătoare. Dragă cititorule, gândeşte-te înainte de a face cel mai neînsemnat lucru: Îl slujesc mai bine pe Domnul Isus prin aceasta? Atunci vei şti ce trebuie să faci şi la ce să renunţi. Măsura credinţei tale o poţi găsi în Coloseni 3,17: «Şi orice faceţi, cu cuvântul sau cu fapta, să faceţi totul în Numele Domnului Isus şi mulţumiţi, prin El, lui Dumnezeu Tatăl». Poţi oare să vorbeşti de rău Numele lui Isus? Nu! Ce uşoară şi minunată e viaţa care este clădită în Domnul Isus! Păstrează ceea ce ai, căci: «cine luptă la jocuri nu este încununat dacă nu s-a luptat după rânduieli» (2 Tim. 2,5). Urmează-L pe Domnul cu hotărâre! Dedică-ţi doar Lui viaţa, inima, talentul, puterea şi timpul tău! Atunci şi ochii tăi îl vor vedea pe Impăratul împăraţilor în toată frumuseţea Sa!

 

MEDITAŢII PENTRU FIECARE ZI A ANULUI

de Charles H. SPURGEON

Dimineaţa şi Seara

DIMINEAŢA

Eu le-am dat slava, pe care Mi-ai dat-o Tu. loan 17:22

Arată suprema dărnicie a Domnului Isus, care ne-a dat totul. Deşi o zecime din posesiunile Lui ar fi făcut bogat peste poate un univers de îngeri, totuşi El nu a fost mulţumit până nu ne-a dat tot ce a avut. Ar fi fost un mare har dacă ne-ar fi permis să mâncăm firimiturile care cădeau de la masa îndurării. Dar El nu face nimic pe jumătate; El ne aşează alături de El la ospăţ. Dacă ne-ar fi oferit o mică pensie din cuferele regale, am fi avut motiv să-L iubim veşnic; dar nu, El vrea ca mireasa să fie la fel de bogată ca El însuşi, şi nu vrea să aibă glorie sau har neîmpărtăşit de ea. El nu se mulţumeşte până nu ne face părtaşi la moştenirea Sa, ca să avem bogăţii egale. El şi-a golit toată averea în cuferele bisericii şi are toate lucrurile în comun cu cei răscumpăraţi. Nu există nici o cameră din casa Lui ţinută închisă faţă de poporul Său. El le dă libertatea de a lua tot ce are El; îi iubeşte atât de mult încât îi ajută să ia cât de mult pot duce din comoara Sa. Plinătatea îndestulării Sale este la îndemâna credinciosului, liberă ca aerul pe care îl respiră. Christos a pus cupa iubirii şi harului Său la buzele credinciosului şi îl invită să bea pentru totdeauna. Dacă poate să o golească, este binevenit; dar, de vreme ce este inepuizabilă, este îndemnat să bea cât vrea, fiindcă totul este al lui. Ce dovadă mai adevărată de prietenie ne-ar putea oferi cerul sau pământul?

Când voi sta înaintea tronului Tău
Îmbrăcat în haine ce nu-mi aparţin
Ţi-oi vedea bunătatea fără urmă de rău
Şi te voi iubi, Domnul meu, pe deplin;
Doar atunci voi simţi şi voi şti cât de mult
Datorez pentru ceea ce-am fost şi ce sunt.

SEARA

Ah, Doamne Dumnezeule, iată, Tu ai făcut cerurile şi pământul cu puterea Ta cea mare şi cu braţul Tău întins: nimic nu este de mirat din partea Ta. Ieremia 32:17

Exact în momentul în care haldeii înconjuraseră Ierusalimul, când sabia, foametea şi molima pustiiau ţara, Dumnezeu i-a poruncit lui Ieremia să cumpere o ţarină şi să facă zapisul în mod legal, cu martori. Era o faptă stranie pentru un om raţional. Prudenţa nu o putea justifica, fiindcă nu existau prea multe şanse ca Ieremia să se bucure de ţarina cumpărată. Dar pentru Ieremia cuvântul Domnului a fost de ajuns, fiindcă el ştia că Dumnezeu va fi justificat de toţi copii Săi. El gândea în felul următor: „Doamne Dumnezeule, Tu poţi să faci aceasta bucată de pământ folositoare pentru mine. Poţi să scapi ţara de asupritori. Poţi să mă ajuţi să stau sub via şi smochinul meu, pe proprietatea pe care mi-am cumpărat-o, fiindcă Tu ai făcut cerul şi pământul. Nimic nu este prea greu pentru Tine”. Aceasta este maiestatea sfinţilor din vechime, care au îndrăznit să facă, la porunca Domnului, lucruri pe care raţiunea umană le condamna. Fie că este vorba de Noe care a construit o corabie pe pământ uscat, de Avraam care şi-a oferit ca jertfă singurul fiu, de Moise care a dispreţuit comorile Egiptului, sau de Iosua care a asediat Ierihonul timp de şapte zile, fără nici o altă armă în afară de ulcioare şi trâmbiţe — toţi au acţionat la porunca Domnului, contrar raţiunii umane. Şi Domnul le-a dat o răsplată pe măsura credinţei lor ascultătoare. Să-i ajute Dumnezeu pe credincioşii timpurilor moderne să aibă o parte mai mare de credinţa eroică în Dumnezeu! Dacă ne-am aventura mai mult în făgăduinţele Lui Dumnezeu, am intra într-o lume de minuni de care suntem încă străini. Fie ca locul de încredere al lui Ieremia să fie al nostru. Nimic nu este prea greu pentru Dumnezeul care a creat cerurile şi pământul!

 

IZVOARE IN DEŞERT

 

„Am auzit un glas care şoptea încetişor.” Iov 4:16

Acum vreo douăzeci de ani un prieten mi-a dat o carte intitulată Pace adevărată. Avea un mesaj vechi medieval şi acest gând important – că Dumnezeu aştepta în adâncul fiinţei mele să-mi vorbească dacă aş fi suficient de liniştit ca să aud glasul Lui.

Am considerat că acesta nu ar fi un lucru greu de făcut, aşa că am încercat să fiu liniştit. Nici n-am început bine să fac astfel, că un întreg infern părea să se fi dezlănţuit. Dintr-odată am auzit o mie de voci şi sunete din afară şi dinăuntru, până când n-am mai putut auzi nimic decât aceste zgomote incredibile. Unele erau propriile mele cuvinte, propriile mele întrebări şi chiar propriile mele rugăciuni, în timp ce altele erau ispite ale vrăjmaşului şi vocile zarvei lumii.

În orice direcţie mă întorceam, eram împins, tras şi confruntat cu o nelinişte indescriptibilă şi cu zgomote copleşitoare. Păream constrâns să ascult unele din ele şi să răspund într-un fel. Dar Dumnezeu a spus: „Opreşte-te, şi să ştii că Eu sunt Dumnezeu” (Psalmul 46:10). Apoi mintea mi-a fost inundată de îngrijorări cu privire la responsabilităţile şi planurile mele de mâine, şi Dumnezeu a spus din nou: „Opreşte-te”.Când am ascultat şi încet-încet am învăţat să mă supun, mi-am închis urechile la orice alt sunet. Curând am descoperit că odată ce toate celelalte voci au încetat, sau odată ce eu am încetat să le mai ascult, „un susur blând” (1 Împăraţi 19:12) a început să vorbească în adâncul fiinţei mele. Şi mi-a vorbit cu o inexprimabilă blândeţe, putere şi mângâiere. Acest „susur blând” a devenit pentru mine glasul rugăciunii, al înţelepciunii şi al slujirii. Nu a mai trebuit să lucrez din greu ca să gândesc, ca să mă rog, sau ca să mă încred, pentru că „susurul blând” al Duhului Sfânt din inima mea era rugăciunea lui Dumnezeu în locurile tainice ale sufletului meu. Era răspunsul Lui la toate întrebările mele, şi viaţa şi puterea Lui pentru sufletul şi trupul meu. Glasul Lui a devenit esenţa tuturor cunoştinţelor mele, a rugăciunii şi a binecuvântărilor, căci era Însuşi Dumnezeul cel viu, viaţa mea şi totul meu.

Acesta este exact modul în care duhul nostru se adapă din viaţa Domnului nostru înviat. Şi apoi suntem împuterniciţi să înfruntăm conflictele şi responsabilităţile vieţii, ca o floare care a absorbit răcoroasele şi înviorătoarele picături de rouă în întunericul nopţii. Însă aşa cum roua nu cade niciodată într-o noapte furtunoasă, tot aşa roua harului Său nu acoperă niciodată un suflet neliniştit.

 

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

Volumul III

 

Isaia 66.1-24

    Ierusalimul va fi un subiect de bucurie pentru credincioşii poporului, după cum îndeamnă şi v. 10: „Bucuraţi-vă împreună cu Ierusalimul şi veseliţi-vă cu el, toţi cei care-l iubiţi”. Tot acestora li se adresează şi Psalmul 122.6: „Rugaţi-vă pentru pacea Ierusalimului! Cei care te iubesc vor prospera”. Ca răspuns la această rugăciune, pacea se aşterne peste cetate şi devine centrul de la care se răspândeşte către toate naţiunile cunoştinţa gloriei lui Dumnezeu.

    Domnul este şi astăzi la fel de atent faţă de rugăciunile celor care iubesc Adunarea Lui (Psalmul 122.6; 2 Corinteni 11.28). Să cerem ca aceasta să rămână în pace şi să poată manifesta gloria Domnului Hristos aici, jos, pe pământ.

    Chiar şi în mijlocul fericirii milenare trebuie să rămână o mărturie vizibilă a pedepsirii nelegiuiţilor, o privelişte cutremurătoare, ca aducere-aminte, cum a fost mormanul de pietre de pe mormântul lui Absalom (2 Samuel 18.17). Astfel se încheie această frumoasă carte a lui Isaia, cea mai întinsă dintre toate profeţiile, cea mai des citată în Noul Testament (de circa şaizeci de ori) şi cea care acordă cel mai mare spaţiu Domnului Isus în suferinţele şi gloriile Sale.

 

PÂINEA CEA DE TOATE ZILELE

 

Text: Ioan 8:1-12

„Cine dintre voi este fără păcat, să arunce cel dinţii cu piatra în ea.”  Ioan 8:7

ATITUDINI, ACŢIUNI SI S.I.D.A.

Intr-un interviu acordat revistei Time, o victimă a SIDA (Sindromul Imuno-Deficitar Achiziţionat), de 28 de ani, a spus: „Sunt îngrozit să mor atât de tânăr. Mi-ar plăcea să mai trăiesc. Numai dacă Dumnezeu m-ar lăsa în pace”. Numită şi lepra anilor 1980, boala stârneşte frica şi îngrijorarea milioanelor de oameni care nu suferă de ea. Deoarece această boală adesea rezultă dintr-un stil de viaţă imoral condamnat de Biblie, mulţi oameni au puţină compasiune faţă de victimele acestei boli. Unii văd în ea un blestem al lui Dumnezeu. Alţii nu sunt de acord cu acest punct de vedere. Indiferent cum îl vedem, faptul este că orice păcat ne expune unor consecinţe sociale şi biologice, ale călcării legilor morale ale lui Dumnzeu, de care ne facem vinovaţi cu toţii. Atitudinea acuzatoare blochează lucrurile de care au cea mai mare nevoie victimele acestei boli – grija, ajutorul, şi mai important ca toate, Cristos. Care ar trebui să fie răspunsul creştinilor? Fără să scuzăm păcatul nici o clipă, ar trebui să-i tratăm pe cei bolnavi de SIDA ca pe oricare alt om ce se luptă cu o boală fatală. Ar trebui să fim gata să-i vizităm şi să-i ajutăm în cele ce le putem face pentru ei. Obosesc uşor. Ar trebui să ascultăm la temerile lor. Mai mult ca orice, ar trebui să-i ajutăm să-şi găsească iertarea de care fiecare are atâta nevoie. Ar face Isus mai puţin pentru ei? Mai devreme sau mai târziu, boala aceasta teribilă ne va supune la încercare atitudinile şi acţiunile. Dacă ele nu vor fi la înălţimea celor ale lui Isus, atunci poate este o deficienţă în sistemul nostru imunitar spiritual. Poate că nu am permis ca sângele lui Isus să ne curăţească atitudinile şi acţiunile autoîndreptăţirii.    D.J.D.

 

DOMNUL ESTE APROAPE – GBV

http://www.gbv.ro/meditatii-zilnice/domnul-este-aproape

 

Mai este un om, … dar îl urăsc.                     1 Împăraţi 22.8

Mai având un singur fiu preaiubit, la trimis.      Marcu 12.6

Acest capitol din 1 Împăraţi este cu totul remarcabil. El ne vorbeşte despre un împărat evlavios, Iosafat, care, din nefericire, sa asociat cu un împărat foarte nelegiuit, pe nume Ahab. Ni se permite să vedem ceea ce a avut loc în cer şi felul în care Dumnezeu, în suveranitatea Sa, a folosit un duh mincinos, pentru al duce pe Ahab la pieire. De asemenea, vedem un om pe pământ, care vorbeşte pentru Domnul aflat în ceruri.

Să privim pentru un moment la acest din urmă aspect şi să vedem dacă putem găsi aici o imagine a Domnului Isus.

Mai întâi, vedem că acest om era urât din cauza Cuvântului lui Dumnezeu. Acest lucru ne aduce aminte de Luca 4, care ne spune că Domnul Isus a intrat în sinagoga din Nazaret. Oamenii se minunau de cuvintele de har care ieşeau din gura Lui. Apoi însă El lea vorbit despre harul lui Dumnezeu care nu putea fi limitat la Israel, iar ei sau umplut de mânie şi au fost gata săL omoare. „Ei Mau văzut şi Mau urât şi pe Mine şi pe Tatăl Meu” (Ioan 15.24).

În al doilea rând, vedem că acest om vorbea cu autoritate. Chiar şi nelegiuitul Ahab recunoştea că el vorbea în numele Domnului. Atunci când Domnul Isus vorbea în Capernaum, ni se spune că oamenii „erau uimiţi de învăţătura Lui, pentru că El îi învăţa ca având autoritate, şi nu în felul cărturarilor” (Marcu 1.22).

În al treilea rând, vedem că acest om a suferit din pricina Cuvântului lui Dumnezeu. Pentru binecuvântatul nostru Domn Isus, care a fost Adevărul Însuşi (Ioan 14.6) şi care a dat mărturie despre adevăr (Ioan 18.37), acest lucru a însemnat pedeapsa cu moartea. Ştim totuşi că suferinţele Sale nu au fost doar cele ale unui martir, ci au fost îndurate pentru noi, aşa încât noi, care eram vrednici de urât, urândune unii pe alţii (Tit 3.3) şi care ascultam de tatăl minciunii (Ioan 8.44), să putem fi eliberaţi prin adevăr. Să fim recunoscători pentru faptul că a existat un Om care La glorificat pe Dumnezeu şi care nea eliberat!

K. Quartell

 

SĂMÂNȚA BUNĂ

http://www.gbv.ro/meditatii-zilnice/samanta-buna

 

Așa vorbește acum Domnul oștirilor: „Uitați-vă cu băgare de seamă la căile voastre!”. Hagai 1.5

Blestem sau binecuvântare

Evanghelistul Charles Stanley (1821-1890) s-a născut într-un sat din Anglia. La vârsta de 4 ani a rămas orfan și de aceea a fost crescut de bunicul său, un om cu un cuget curat. Băiatul era avid de cunoștințe, citea de mic Biblia, deși la numai 7 ani a fost nevoit să lucreze vara pe câmp, pentru a-și câștiga pâinea și numai iarna putea să meargă la școala din sat. La 11 ani, Charles a fost preluat de o persoană cu renume, care timp de doi ani s-a ocupat de educația lui. La despărțire, această persoană i-a spus următoarele cuvinte: „Charles, tu vei fi pentru omenire sau un blestem, sau o binecuvântare”. Stanley a mărturisit mai târziu că numai prin harul lui Dumnezeu s-a îndeplinit ultima previziune cu privire la el.

La vârsta de 12 ani a încercat să-și îmbunătățească viața. Într-o seară s-a rugat lui Dumnezeu, spunând: „O, Doamne, eu nu pot face nimic!”. Văzuse că era pierdut … Atunci, Dumnezeu a arătat sufletului său lucrarea desăvârșită a Domnului Isus și Charles L-a primit ca pe Mântuitorul său.

Cititorul care are frământările lui Charles în a-și îmbunătăți viața, este chemat acum la Mântuitorul. Hristos singur poate produce schimbarea în fiecare inimă, pentru a fi o mărturie a harului lui Dumnezeu și o binecuvântare pentru semenii săi.

 

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

www.fundatiaseer.ro

 

LUCRURI DE CARE Al NEVOIE ÎN PUSTIE (6)

„Să-l primiți pentru Mine de la orice om care-l va da cu tragere de inimă” (Exodul 25:2)

Poporul lui Dumnezeu avea deja tot ce era necesar pentru construirea cortului. Așa că, Moise s-a dus la Dumnezeu ca să-i ceară un plan și la popor ca să facă rost de resurse, tot așa stau lucrurile și astăzi! Pastore, nu-ți face un plan de unul singur sau nu căuta un plan la altcineva și apoi să-L întrebi pe Dumnezeu dacă își dă acordul. Cere-I lui Dumnezeu un plan, pentru că acesta e singurul pe care El îl va binecuvânta. Nu te simți intimidat să apelezi la oameni cerându-le să dăruiască. Poate ești reticent cu privire la discuțiile despre finanțe pentru că unii din biserică se plâng și spun: „Pastorul nu vorbește decât despre bani”. Firește! dacă au dreptate, trebuie să-ți regăsești echilibrul. Dar general vorbind, oamenii au nevoie de învățătură clară privind dărnicia; ca s-o vadă ca pe un privilegiu și ca pe o oportunitate de a intra în parteneriat cu Dumnezeu. Biblia echivalează mereu și mereu dărnicia cu semănatul. Când semeni, te aștepți să strângi roadele. Legea dărniciei e că legea gravității; ea nu se va sfârși niciodată. Dumnezeu spune: „cât va fi pământul, nu va înceta semănatul și seceratul” (Geneza &:22). Să vedem cum stau lucrurile: prima dată aruncăm sămânța, apoi urmează o perioadă de așteptare și în cele din urmă culegem roadele. Banii pot fi un subiect sensibil; și pot da naștere la împotriviri și la neînțelegeri. Dumnezeu, însă, a promis că atunci când semeni mult, seceri mult (2 Corinteni 9:6) și Dumnezeu a spus adevărul! Tu trebuie să afli dacă e adevărat sau nu pentru tine. Singura modalitate pentru aceasta este să încerci si să descoperi de unul singur.

 

 

 


 

29 Iunie 2016

TOTUL PENTRU GLORIA LUI

de Oswald CHAMBERS

 

Direcţia disciplinei

„Dacă mâna ta cea dreaptă te face să te poticneşti, taie-o şi arunc-o de la tine; pentru că îţi este de folos să piară unul din mădularele tale şi să nu-ţi fie aruncat tot trupul în Gheenă.” Matei 5:30

Isus n-a spus că fiecare trebuie să-şi taie mâna dreaptă, ci: „Dacă mâna ta dreaptă te face să te poticneşti în umblarea ta cu Mine, taie-o”. Există o mulţime de lucruri care sunt perfect legitime dar, dacă vrei să te concentrezi asupra lui Dumnezeu, nu le poţi face. Mâna ta dreaptă este unul din cele mai bune lucruri pe care le ai, dar Isus spune că, dacă te împiedică să urmezi învăţăturile Lui, trebuie s-o tai. Acest gen de disciplină este cea mai strictă dintre toate câte s-au impus vreodată asupra oamenilor. Când Dumnezeu schimbă pe cineva prin regenerare, caracteristica vieţii, începând de atunci, este infirmitatea. Sunt o sută şi unu de lucruri pe care nu îndrăzneşti să le faci, lucruri care, pentru tine şi pentru cei din lume care te cunosc, sunt ca mâna ta dreaptă sau ca ochiul tău; cei nespirituali întreabă: „Ce este rău în asta? Ce absurd eşti!” Totuşi, n-a existat niciodată nici un sfânt care să nu fi început viaţa cea nouă infirm. Este mai bine să intri în viaţă infirm, dar plăcut în ochii lui Dumnezeu, decât să fii plăcut în ochii omului, dar olog în ochii lui Dumnezeu. La început, Isus Cristos, prin Duhul Lui, trebuie să te oprească să faci multe lucruri care pot fi perfect corecte pentru alţii, dar nu pentru tine. Însă ai grijă să nu foloseşti restricţiile tale pentru a critica pe altcineva.

Trebuie să începi viaţa cea nouă infirm, dar, în versetul 48, Isus ne dă imaginea unei vieţi împlinite în chip desăvârşit: „Voi fiţi dar desăvârşiţi, după cum şi Tatăl vostru cel ceresc este desăvârşit”.

 

MANA DE DIMINEAŢĂ

 

„Ce fel de oameni ar trebui să fiţi voi, printr-o purtare sfântă şi evlavioasă, aşteptând şi grăbind venirea zilei Lui Dumnezeu.” 2 PETRU 3:11-12

O purtare sfântă şi evlavioasă, sau felul de viaţă trebuie să caracterizeze pe orice credincios (1Petru 1:15), şi să-l despartă de batjocoritorii din aceste vremuri din urmă. În cele două epistole ale lui, Petru se referă la felul de purtare al credinciosului, de cel puţin şapte ori, şi el nu se referă numai la vorbire, ci la toate lucrurile care caracterizează viaţa cuiva:îmbrăcăminte, aranjarea părului, a feţei, obiceiuri, umblarea zilnică, vorbirea, relaţiile cu oamenii,etc. Purtarea noastră deci, constă în toate aceste lucruri cu privire la noi, care pot fi văzute şi auzite, şi în felul acesta pot, sau să-L mărturisească pe Domnul Isus , sau să-L dezonoreze. Întrebarea este, cum este purtarea noastră înaintea Lui Dumnezeu şi a oamenilor?

În prima sa epistolă, Petru începe prin a ne spune că purtarea noastră din trecut a fost „un fel deşert de vieţuire”, pur şi simplu, un ritual religios care satisfăcea doar firea pământească(1 Petru 1:18). Apoi, în contrast cu făcătorii de rele, prin naşterea din nou, purtarea noastră a devenit „sfântă şi evlavioasă”, astfel âcât, prin faptele noastre bune pe care le văd, ei să slăvească pe Dumnezeu în ziua cercetării.(1 petru 2:12).

Apoi, adresându-se soţilor, el le spune că „felul lor de vieţuire curat şi în temere”, sau un fel de viaţă cast, va exercita o mai puternică influenţă în câştigarea soţilor lor pentru Domnul, decât orice cuvinte ar putea spune.(1 Petru 3:1-2). Petru, de asemenea ne spune că purtarea noastră bună în Hristos ar putea să ne aducă suferinţă din partea celor ce ne dispreţuiesc, dar „ei vor rămâne de ruşine tocmai în lucrurile în care ne vorbesc de rău.(1 Petru 3:16). El foloseşte exemplul lui Lot ca să ne arate ce se întâmplă când ne amestecăm cu lumea:purtarea întinată a lumii va întrista şi sufletele noastre, cum l-a întristat şi pe Lot(2 Petru 2:7).

Credincioşia Lui Dumnezeu s-a arătat totuşi faţă de Lot, nu numai salvându-l din Sodoma, ci rupându-i şi legăturile care-l legau de acel loc. În sfârşit, suntem insistent îndemnaţi să arătăm acel semn deosebitor al creştinului adevărat, acea”purtare sfântă” care să-L prezinte pe Domnul Hristos în viaţa noastră, în adevăratul Lui caracter.

Dacă lumina noastră luminează întro lume de întuneric, lumea ne va prigoni. Pentru un credincios, pacea cu lumea înseamnă capitulare şi necredincioşie. Dacă lumea pune stăpânire pe noi, mărturia noastră va fi nimicită.” J.N.Darby

 

MÂNTUIREA PRIN HRISTOS

Meditaţii zilnice – de Fritz BERGER

 

„Pe când intra în Capernaum s-a apropiat de El un sutaş care-L ruga, şi-I zicea: „Doamne, slujitorul meu zace în casă paralizat şi se chinuieşte cumplit”. Mat.8:5.

Era o minune că un sutaş, om de vază, ÎI căuta pe Dumnezeu în necazul lui. Astfel de oameni mai rar găseşti în zilele noastre. Dar acest sutaş nu s-a făcut de râs. Este scris: „Cereţi şi vi se va da”. Isus i-a spus: „Voi veni şi-l voi vindeca; dar sutaşul a zis: „Nu sunt vrednic să intri sub acoperişul meu; ci spune un cuvânt şi robul meu va fi vindecat”. Si a continuat să spună cum îi sunt supuşi lui ostaşii: „Dacă-i zic unuia: „du-te” se duce, altuia „Vino” şi vine; şi robu lui meu: „fă cutare lucru” şi-l face”. Prin aceasta a vrut să spună, că ajunge dacă Mântuitorul porunceşte doar şi boala trebuie să-l lase pe robul lui. Isus a zis: „Adevărat vă spun că nici în Israel n-am găsit o credinţă aşa de mare. Dar vă spun că vor veni mulţi de la răsărit şi de la apus şi vor sta la masă cu Avraam, Isaac şi Iacov în împărăţia Cerurilor; iar fiii împărăţiei vor fi aruncaţi în întunericul de afară, unde va fi plânsul şi scrâşnirea dinţilor”. Vedem deci ce important este să credem, pentru ca să nu fim aruncaţi afară. Isus a zis sutaşului: „Du-te şi facă-ţi-se după credinţa ta”. Si slujitorul lui s-a vindecat chiar în ceasul acela.
Observăm deci, că nu s-a făcut de ruşine sutaşul prin faptul că a căutat ajutor la Isus. Dar mai este scris: „Dumnezeu dă har celor smeriţi” şi acest an de vază, a fost unul dintre cei smeriţi, pentru că a spus: „Eu nu sunt vrednic să intri sub acoperişul meu. S-a bazat pe harul Lui şi prin aceasta a putut şi el lăuda harul Său minunat.

 

TEZAURUL PROMISIUNILOR LUI DUMNEZEU

de Charles H. SPURGEON

 

INVITAŢIE LA RUGĂCIUNE

„Cheamă-Mă, şi-ţi voi răspunde; şi îţi voi vesti lucruri mari, lucruri ascunse, pe care nu le cunoşti.” Ieremia 33.3

Dumnezeu ne îndeamnă să ne rugăm. Ni se spune că rugăciunea este o deprindere evlavioasă care nu are înrâurire decât asupra sufletului care se luptă în rugăciune. Noi ştim altfel. Aici Domnul, Dumnezeul cel viu, făgăduieşte să răspundă la cererea slujitorului Său. Să-L rugăm şi să nu îngăduim nici o îndoială că El ne-ar asculta şi ne-ar răspunde. „Acela care a făcut urechea s-ar putea să n-audă?” El, care le-a dat părinţilor dragoste pentru copiii lor, va rămâne surd la strigătele fiilor şi fiicelor Sale? Da, Dumnezeul nostru va răspunde la rugăminţile poporului Său. El are resurse minunate pentru ei. Ceea ce ei n-au mai văzut, n-au mai auzit, nici chiar n-au visat, El va face pentru ei. El va da la iveală noi binecuvântări pentru ei, dacă este nevoie. Va goli pământul şi mările ca să-i hrănească, şi va trimite pe orice înger din cer ca să-i păzească când vor fi în primejdie. El ne va uimi prin harul Său şi ne va face să vedem lucruri cum n-au mai fost altele asemenea. Tot ceea ce cere El de la noi este să-L chemăm. Nu ne poate cere mai puţin. Deci să înălţăm cu bucurie rugăciunile noastre către EL

 

DOMNUL ESTE APROAPE!

Calendar Biblic

 

„Pot să se mute munţii, pot să se clatine dealurile, dar dragostea Mea nu se va muta de la tine, şi legământul Meu de pace nu se va clătina, zice DOMNUL, care are milă de tine.” Isaia 54.10

Dumnezeu îi aduce aminte totdeauna omului ce slab este în faţa puterii Sale. Omul aleargă cu groază din locuinţa sa când este un cutremur. Dar cine poate să descrie ce va fi atunci când va veni ce citim în Apocalipsa ceasul încercărilor care are să vină peste lumea întreagă, ca să încerce pe locuitorii pământului”, când Dumnezeu va judeca acest pământ.

Atunci oamenii se vor ascunde în crăpăturile stâncilor, în peşteri şi vor spune: „Cădeţi peste noi şi ascundeţi-ne de faţa Celui ce sade pe scaunul de domnie şi de mânia Mielului” (Apoc. 6.16). Cei care în timpul harului nu vor să asculte chemarea Domnului Isus vor avea parte de judecata lui Dumnezeu. Nici stâncile şi nici dealurile nu-i vor putea ocroti pe păcătoşi de judecată. Dumnezeu a dat poporului Său pământesc preţioase proorocii pe care le va îndeplini chiar şi prin neascultarea poporului. În prezent acolo unde se adună credincioşii aceste proorocii sunt deosebit de preţioase. În mijlocul atâtor frământări ale acestei lumi, credinciosul are dreptul să-şi aţintească privirea la Dumnezeu aşa cum spune Psalmul 32: „cel ce se încrede ÎN Domnul este înconjurat cu îndurarea Lui.” Credinciosul oricând poate să ştie şi să fie convins că Dumnezeu este credincios celor făgăduite. El îi va întări pe ai Săi şi-i va păzi de orice rău.

Sunt mulţi copii ai lui Dumnezeu care îşi trăiesc zilele în temeri, întuneric şi nesiguranţă. Toată slujba lor dumnezeiască în loc să fie urmarea vieţii veşnice pe care o au şi de care se bucură, nu-i decât împlinirea unei datorii legale şi o pregătire pentru viaţa veşnică. Iar „nădejdea fericită” pe care ne-a dat-o harul, ca să ne învioreze inimile le rămâne cu totul necunoscută. O socotesc ca o visare şi aşteaptă ziua judecăţii în loc să-L aştepte pe Cristos.

 

BĂTÎND LA UȘA LUI DUMNEZEU

de Oswald CHAMBERS

 

O, Doamne, „fă să răsară peste noi lumina Feţei Tale” (Psalmul 4:6) astăzi şi fă să ne găsim locul în planurile Tale cu mare desfătare şi libertate, şi să fim un cântec vesel pentru Tine întreaga zi.

 

MEDITAŢII ZILNICE

de Wim MALGO

 

«Păstoriţi turma lui Dumnezeu care este sub paza voastră, nu de silă, ci de bună voie, după voia lui Dumnezeu; nu pentru un câştig mârşav, ci cu lepădare de sine. Nu ca şi cum aţi stăpâni peste cei ce v-au căzut la împărţeală, ci facându-vă pilde turmei. Şi când Se va arăta Păstorul cel mare, veţi căpăta cununa care nu se poate veşteji, a slavei.» 1 Petru 5,2-4

Cununa slavei este rezervată pentru conducătorii de biserici şi pentru propovăduitori. Aceştia au o mare responsabilitate. Ei sunt însă şi ţintele predilecte ale diavolului. Nu te grăbi să-l critici pe pastorul tău, ci roagă-te pentru el să poată propovădui Cuvântul lui Dumnezeu în toată puterea Duhului, să fie un bun conducător, pentru ca într-o zi să primească cununa slavei. În opinia mea această onoare este rezervată şi tuturor părinţilor credincioşi care sunt exemple bune în familiile lor şi în comunitate. Eşti tu un bun exemplu? Îl putem vedea pe Isus în tine? Eşti un adevărat stâlp al comunităţii tale? Este foarte important ca Domnul Isus să poată creşte în noi, pentru ca sa devenim exemple bune. Să nu ne mulţumim să rămânem prunci, ci să creştem şi să devenim maturi în Cristos. Şi pentru tine este pregătită cununa slavei!

 

MEDITAŢII PENTRU FIECARE ZI A ANULUI

de Charles H. SPURGEON

Dimineaţa şi Seara

DIMINEAŢA

 

Dumnezeu va aduce înapoi împreună cu Isus pe cei ce au adormit în EL. 1 Tesaloniceni 4:14

Să ne imaginăm că sufletul doarme complet anesteziat. Astăzi vei fi cu Mine în rai” (Luca 23:43), şopteşte Isus fiecărui sfânt pe moarte. Ei „dorm în Isus”, dar sufletele lor sunt în faţa tronului Lui Dumnezeu, lăudându-L zi şi noapte în templul Său, cântând aleluia Celui care le-a spălat păcatele cu sângele Său. Trupul doarme în patul său singuratic de ţărână, sub acoperământul de iarbă. Dar ce este acest somn? Ideea legată de somn este „odihnă”, şi acesta este şi gândul pe care vrea să ni-l transmită Duhul Lui Dumnezeu. Somnul face din fiecare noapte un sabat al zilei. Domnul închide uşa sufletului şi îi face pe intruşi să întârzie o vreme, cât timp viaţa intră în grădina alinării. Credinciosul chinuit doarme liniştit, ca un copil obosit la sânul mamei. O, fericiţi sunt „morţii, care mor în Domnul… ei se vor odihni de ostenelile lor, căci faptele lor îi urmează” (Apocalipsa 14:13). Odihna lor liniştită nu va fi întreruptă, până când Dumnezeu nu-i va învia ca să le dea răsplata. Păziţi de îngerii grijulii, ascunşi de tainele veşnice, moştenitorii slavei dorm, aşteptând împlinirea timpului care le aduce împlinirea învierii. Ce trezire vor avea! Obosiţi şi marcaţi de vreme, ei au fost aşezaţi în morminte, dar nu la fel vor fi la înviere. Ei au trecut la odihnă cu frunţile brăzdate şi feţele îmbătrânite, dar se vor trezi în frumuseţe şi slavă. Sămânţa ofilită, lipsită de formă şi frumuseţe, se va transforma într-o floare minunată. Iarna mormântului va fi înlocuită de primăvara învierii şi de vara gloriei. Binecuvântată fie moartea care, prin putere divină, ne dezbracă de hainele de lucru ca să ne îmbrace cu hainele de nuntă ale neputrezirii. Binecuvântaţi sunt cei care „dorm în Isus”.

 

SEARA

Însă, când au trimis căpeteniile Babilonului soli la el să întrebe de minunea care avusese loc în ţară, Dumnezeu l-a părăsit ca să-l încerce, pentru ca să cunoască tot ce era în inima lui. 2 Cronici 32:31

Ezechia devenise atât de mare şi se mândrea atât de mult cu favoarea Lui Dumnezeu încât îndreptăţirea de sine se strecurase în inima lui. Din cauza siguranţei sale fireşti, harul Lui Dumnezeu fusese retras pentru un timp, în cele mai active operaţiuni. Aceasta este explicaţia dificultăţilor cu babilonienii fiindcă, dacă harul Lui Dumnezeu părăseşte cel mai bun creştin, există destul păcat în inima lui ca să-l transforme în cel mai mare trădător. Lăsaţi singuri, cei mai fierbinţi creştini se răcesc ca Laodicea, cea căldicică (vezi Apocalipsa 3:16). Cei tari în credinţă se albesc curând, plini de lepra învăţăturilor false. Cei care merg acum înaintea Domnului în excelenţă şi integritate se vor clătina încoace şi încolo, îmbătaţi de pasiunile răului. Ca şi luna, noi împrumutăm lumina; suntem strălucitori când primim strălucirea harului, dar ne întunecăm atunci când Soarele Dreptăţii se retrage. De aceea, să strigăm către Dumnezeu să nu ne părăsească niciodată. Doamne, nu ne lua Duhul Tău Sfânt! Nu-ţi retrage harul! Nu ai spus Tu „Eu, Domnul, sunt Păstorul ei, Eu o ud în fiecare clipă; Eu o păzesc zi și noapte ca să n-o vatăme nimeni” (Isaia 27:3)? Doamne, păzeşte-ne pretutindeni. Păzeşte-ne în vale, ca să nu ne plângem de mâna Ta, care ne umileşte. Păzeşte-ne pe culme, ca şă nu ne lăudăm cu înălţarea noastră. Păzeşte-ne în tinereţe, când pasiunile sunt puternice; păzeşte-ne la bătrâneţe, ca să nu devenim mândri de înţelepciunea noastră, care se poate dovedi o nebunie mai mare decât nebunia tinereţii. Păzeşte-ne în ceasul morţii, ca să nu ne lepădăm de Tine în ultimul ceas. Păzeşte-ne când trăim, păzeşte-ne când murim, păzeşte-ne când lucrăm, păzeşte-ne când suferim, păzeşte-ne când luptăm, păzeşte-ne când ne odihnim, păzeşte-ne pretutindeni, fiindcă pretutindeni avem nevoie de Tine, Dumnezeul nostru!

 

IZVOARE IN DEŞERT

 

„Apoi am mai văzut în ea pe uriaşi.” Numeri 13:33

Da, spionii israeliţi au văzut uriaşi, dar Iosua şi Caleb L-au văzut pe Dumnezeu! Cei care se îndoiesc spun şi astăzi: „Nu putem să ne suim împotriva poporului acestuia, căci este mai tare decât noi” (v. 31). Însă cei care cred spun: „Haidem să ne suim şi să punem mâna pe ţară, căci vom fi biruitori!” (v. 30).

Uriaşii reprezintă marile dificultăţi, şi ele ne pândesc peste tot. Ele sunt în familiile noastre, în bisericile noastre, în viaţa noastră socială şi chiar în inimile noastre. Trebuie să le învingem, altminteri ele ne vor devora, aşa cum israeliţii din vechime, temându-se de canaaniţi, au spus: „Ţara pe care am străbătut-o, ca s-o iscodim, este o ţară care mănâncă pe locuitorii ei; toţi aceia pe care i-am văzut acolo sunt oameni de statură înaltă” (v. 32). Să ne manifestăm credinţa ca Iosua şi Caleb, care au spus: „Nu vă temeţi … căci îi vom mânca” (Numeri 14:9). De fapt, ei le-au spus celorlalţi: „Vom fi mai puternici prin înfrângerea lor decât dacă n-ar fi fost nici un uriaş de învins”.

De fapt, dacă nu avem o credinţă biruitoare, vom fi înghiţiţi – mistuiţi de uriaşii care ne taie calea. „Însă fiindcă avem acelaşi duh de credinţă” (2 Corinteni 4:13) pe care Iosua şi Caleb l-au avut, să privim la Dumnezeu, şi El va avea grijă de dificultăţile prin care trecem. selectat

Întâlnim uriaşi numai când Îl slujim pe Dumnezeu şi-L urmăm. Când Israel mergea înainte, atunci au apărut şi uriaşii, când s-au întors înapoi în deşert, n-au găsit nici unul.

Mulţi oameni cred că puterea lui Dumnezeu în viaţa unui om îl va păzi de orice fel de încercări şi conflicte. Însă, puterea lui Dumnezeu aduce de fapt conflicte şi lupte. Ai putea crede că Pavel, în timpul marii lui călătorii misionare spre Roma, ar fi trebuit să fie scutit prin suveranitatea lui Dumnezeu de puterea furtunilor violente şi de vrăjmaşii lui. Totuşi tocmai opusul a fost adevărat. A îndurat o luptă lungă şi dificilă cu evreii care-l persecutau. A înfruntat vânturi puternice, şerpi veninoşi şi toate puterile pământului şi ale iadului. Şi-n final, abia a scăpat de înec, înotând spre ţărmul Maltei, după ce un naufragiu aproape că-l trimisese într-un mormânt marin.

Sună aceasta ca un Dumnezeu cu o putere infinită? Da, este exact ca El. Şi de aceea ne-a spus Pavel că odată ce L-a primit pe Domnul Isus Hristos ca viaţă a lui în trupul lui, un conflict puternic a apărut imediat. De fapt, conflictul n-a încetat niciodată. Presiunea asupra lui Pavel a persistat, dar din acest conflict a ieşit întotdeauna biruitor prin puterea Domnului Isus Hristos.

Pavel a descris aceasta cu însufleţire: „Suntem încolţiţi în toate chipurile, dar nu la strâmtoare; în grea cumpănă, dar nu deznădăjduiţi; prigoniţi, dar nu părăsiţi; trântiţi jos, dar nu omorâţi. Purtăm întotdeauna cu noi, în trupul nostru, omorârea Domnului Isus, pentru ca şi viaţa lui Isus să se arate în trupul nostru” (2 Corinteni 4:8-10).

Ce luptă nesfârşită şi aprigă ne-a relatat! Este aproape imposibil să exprimi în engleză impactul limbajului original. Pavel ne dă cinci imagini diferite succesive. În prima, ne arată vrăjmaşi care-l înconjoară din toate părţile şi-l presează, dar nu-l distrug, pentru că „poliţia” cerească îl protejează şi i-a croit o cale suficient de largă ca să scape. Semnificaţia literală este: „Suntem presaţi din toate părţile, dar nu învinşi”.

A doua imagine reprezintă pe cineva a cărui cale este complet blocată sau stânjenită de vrăjmaşi. Însă el a perseverat, pentru că este destul de multă lumină ca el să vadă următorul pas. Pavel a spus: „în grea cumpănă, dar nu deznădăjduiţi”, sau aşa cum este într-o traducere literală: „Fără un drum, dar nu fără o cale de scăpare”.

Al treilea tablou, „prigoniţi, dar nu părăsiţi”, este cel al vrăjmaşilor care îl urmăresc cu înverşunare în timp ce Apărătorul divin este aproape. El este urmărit, dar nu lăsat singur.

Al patrulea este şi mai viu şi mai dramatic. Vrăjmaşul l-a ajuns din urmă, l-a lovit şi l-a pus la pământ. Dar aceasta nu este o lovitură fatală – el este capabil să se ridice din nou. El a fost „trântit jos, dar nu omorât”, sau „doborât, dar nu învins”.

În a cincea şi ultima imagine, Pavel merge cu gândul mai departe, arătându-ne un tablou ca pare a fi unul al morţii însăşi: „Purtăm întotdeauna cu noi, în trupul nostru, omorârea Domnului Isus”. Totuşi el nu moare, pentru că „viaţa lui Isus” îi vine în ajutor, şi el trăieşte prin viaţa lui Hristos până se va împlini lucrarea vieţii sale.

Motivul pentru care atât de mulţi oameni nu reuşesc să experimenteze acest principiu divin este acela că ei se aşteaptă să-l primească în totalitate fără nici o luptă. Când vine conflictul şi se aud strigăte de luptă, ei se descurajează şi se predau. Dumnezeu nu are nimic preţios care să fie uşor de câştigat, pentru că nu există bunuri ieftine în magazinul ceresc. Preţul răscumpărării noastre a fost tot ce avea Dumnezeu să dea, şi tot ce e de preţ este scump. Vremurile şi locurile dificile sunt şcolile noastre de credinţă şi caracter. Dacă va fi să ne ridicăm vreodată mai presus de puterea omenească obişnuită şi să experimentăm puterea vieţii lui Hristos în trupurile noastre muritoare, aceasta se va face prin procesul conflictului care ar putea fi numit foarte bine „laboratorul durerilor” noii vieţi. Este ca povestea lui Moise, care a văzut „că rugul era tot un foc, şi rugul nu se mistuia deloc” (Exod 3:2); deşi demonii lui Satan s-au străduit să stingă flacăra care ardea în viaţa lui Moise, aruncând în continuu apă peste planurile lui, n-au putut, pentru că îngerii lui Dumnezeu erau întotdeauna vigilenţi, turnând ulei pe flacără ca s-o facă să ardă şi mai strălucitor.

Drag copil al lui Dumnezeu, poate că suferi acum, dar n-ai să cazi dacă vei îndrăzni să crezi, să stai neclintit şi să refuzi să fii învins.

 

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

Volumul III

 

Isaia 65.13-25

    Israeliţii credincioşi vor fi multă vreme confundaţi cu mulţimea care-1 va urma pe Antihrist, dar, la momentul potrivit, Dumnezeu îi va deosebi şi îi va răsplăti pe robii Săi. Atunci ei îşi vor uita suferinţele şi „vor cânta tare, în veselia inimii lor” (v. 14).

    Şi noi, copiii lui Dumnezeu, cei pe care lumea în prezent nu-i cunoaşte, cum nu L-a cunoscut nici pe El, ne vom înfăţişa prin Domnul şi împreună cu El la glorioasa Lui venire (I Ioan 3.1,2). Va fi oare atunci bucuria noastră mai prejos…?

    Dumnezeu va crea ceruri noi şi un pământ nou. Nu este încă vorba de înlocuirea universului actual cu elemente noi, potrivit cu 2 Petru 3.13 şi cu Apocalipsa 21.1, însă, în timpul împărăţiei de o mie de ani, atât cerul, eliberat de prezenţa lui Satan, cât şi pământul, supus Domnului, vor fi într-o stare nouă. Creaţia va cunoaşte eliberarea (Romani 8.22); viaţa omenească se va lungi; vârsta de o sută de ani va fi o vârstă tânără, iar moartea nu va fi decât o pedeapsă excepţională (Proverbe 2.22; Psalmul 37.9). Chiar şi instinctele crude ale animalelor vor dispărea (v. 25), iar natura va cunoaşte atunci deplina Sa înflorire şi va corespunde planului iniţial al lui Dumnezeu cu privire la minunata Sa creaţie.

 

PÂINEA CEA DE TOATE ZILELE

 

Text: Psalmul 42:5-11

…Nădăjduieşte în Domnul, căci iarăşi Il voi lăuda; El este mântuirea mea şi Dumnezeul meu. Psalmul 42:5

CAUŢI SPERANŢA?

O misionară din India zăcea pe pat cuprinsă de febra malariei. Pe măsură ce boala înainta reducându-i treptat forţele, un sentiment de depresie a făcut-o să cadă în disperare. Se simţea atât de copleşită încât a cerut Domnului s-o ia la El. Dar într-o zi, în timp ce era învăluită în această carapace a descurajării, sunetele unei melodii din altă parte a casei au făcut-o atentă. Un grup de tineri indieni aveau un serviciu de închinăciune. I-a auzit cântând în dialectul lor: „M-am hotărât să-Lurmez pe Isus; Şi înapoi, şi înapoi,eu nu voi da”. Cântarea i-a zguduit inima şi a început să se roage. Imediat rugăciunea ei s-a transformat în laudă şi mulţumire, şi Dumnezeu a făcut ca descurajarea ei să dispară. Nu mult după aceea a dispărut şi boala, însănătoşindu-se din nou. Mulţi ani după aceea a continuat să slujească cu multă eficienţă în lucrarea misionară mondială. Te poţi regăsi într-o experienţă ca aceasta? Ai cunoscut şi tu o descurajare în urma căreia ai fost gata să renunţi, să te dai învins? Ai simţit o asemenea povară a depresiunii, că ai întrebat şi tu Ia fel ca David: „Pentru ce te mâhnesti, suflete, şi gemi înăuntrul meu? (Psalmul 42:11). Ori de câte ori începe coborâşul, adu-ţi aminte că David a avut nu numai problema ci şi soluţia. „Nădăjduieşte în Dumnezeu,” a spus el. Curajul pe care-l capeţi prin prezenţa lui Dumnezeu va aduce laude şi mulţumiri în inima ta, iar credinţa ta va fi reînnoită. Cântă din adâncul fiinţei tale: „M-am hotărât să-L urmez pe Isus; Şi înapoi eu nu voi da, şi înapoi eu nu voi da”. Când te încrezi în Domnul, vei găsi nădejde.   P.R.V.

Prăbuşiţi în disperare şi noapte, 
Nădejdea noastră-i Domnul, Sfintul. 
El niciodată nu-şi retrage mina 
Şi nu uită să-Şi ţină Cuvântul.– D.J.D.

Dacă nu poţi face faţă unor situaţii dificile, încearcă cu nădejdea – în Dumnezeu.

 

DOMNUL ESTE APROAPE – GBV

http://www.gbv.ro/meditatii-zilnice/domnul-este-aproape

 

„Cu atât mai mult cei care primesc plinătatea harului şi a darului dreptăţii vor domni în viaţă printrUnul singur, Isus Hristos.” Romani 5.17

Dumnezeu are la dispoziţie veacurile viitoare pentru a manifesta domnia Sa plină de putere. „Vor împărăţi în vecii vecilor” este descrierea pe care Dumnezeu o face sfinţilor din Noul Ierusalim (Apocalipsa 22.5). Însă domnia lor a început deja din această viaţă, în sensul că ei sunt în Hristos, marele Biruitor. Satan se străduieşte să ne ţină departe de acest adevăr, de faptul că suntem în harul îmbelşugat al lui Dumnezeu; că am primit darul dreptăţii în Hristos şi că domnim în viaţă, acum şi pentru totdeauna, prin acel Unul singur, Isus Hristos.

Fie ca Dumnezeu să ne facă tot mai conştienţi de aceste realităţi, fiindcă Satan urăşte de moarte Adunarea, care este situată deja în locurile cereşti, locuri din care el va fi alungat curând! El ştie că Adunarea va împărtăşi tronul lui Hristos şi că în curând va domni împreună cu El, întro glorie ce nu poate fi descrisă. Prin urmare, el va căuta să ne împiedice, dacă este cu putinţă, să vedem poziţia noastră prezentă de domnie în viaţă, în Hristos. Suntem siguri că, la venirea lui Hristos, mulţi creştini adevăraţi vor regreta că şiau petrecut viaţa pe pământ în îndoială, în înfrângere şi în depresie, mai degrabă decât întro domnie biruitoare a vieţii, în Hristos.

Dumnezeu nu are copii favoriţi. Oricine este în Hristos are un Hristos complet la dispoziţie. Îndemnurile din epistole sunt adresate, în mod egal, tuturor credincioşilor. David Livingstone a scris întruna din primele pagini ale jurnalului său: «Miam dat seama că nu sunt în mod deosebit înzestrat din punct de vedere intelectual, însă astăzi mam hotărât să fiu un creştin deosebit». Să refuzăm să ne mulţumim cu o existenţă creştină care, la final, nu poate fi rezumată prin cuvintele: «Am domnit în viaţă prin Isus Hristos». Să luăm exemplu de la sfinţii smeriţi a căror existenţă a fost descrisă prin cuvintele glorioase ale lui Pavel: „Vor domni în viaţă printrUnul singur, Isus Hristos”.

W. R. Newell

 

SĂMÂNȚA BUNĂ

http://www.gbv.ro/meditatii-zilnice/samanta-buna

 

„Eu am căutat pe Domnul, și mi-a răspuns: m-a izbăvit din toate temerile mele. Când îți întorci privirile spre El, te luminezi de bucurie” Psalmul 34.4,5

Teama

Teama este o armă în mâna lui satan. El înfricoșează nu numai oamenii care nu au nicio speranță, care trăiesc fără Dumnezeu în lume, fără să aibă un Mântuitor, ci el încearcă să-i înfricoșeze chiar și pe credincioși.

Teama este presimțirea rea a ceva ce este nesigur în viitor. El încearcă să-i înfricoșeze pe tineri cu teama de examen. Altora le insuflă teama de tot ceea ce este nou sau de o confruntare cu lumea. Pe cei vârstnici îi înfricoșează prin diferite boli sau prin greutățile vârstei înaintate. Ce putem face în astfel de cazuri? David ne dă un sfat bun: „Eu am căutat pe Domnul, și mi-a răspuns: m-a izbăvit din toate temerile mele”. Deci să-L căutăm pe Domnul! Dar această căutare presupune un anumit efort din partea noastră; în ciuda influenței paralizante a fricii, să-L căutăm pe Domnul.

Domnul nu va lăsa fără răspuns o astfel de căutare și atunci vom putea spune: „M-a izbăvit din toate temerile mele”. Dacă măsurăm problema, care ne face teamă, cu Domnul, ea devine deodată mică și mai puțin importantă decât considerăm noi că este. Atunci, Persoana minunată a Domnului nostru, salvarea Sa din temerile de moment vor umple privirea noastră, încât nu vom mai avea teamă de viitor.

 

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

www.fundatiaseer.ro

 

LUCRURI DE CARE Al NEVOIE ÎN PUSTIE (5)

„Împrietenește-te, deci, cu Dumnezeu, și vei avea pace” (Iov 22:21)

Când te afli în pustie, care crezi că este lucrul de care ai cea mai mare nevoie? De Dumnezeu!

De aceea i-a spus El lui Moise să construiască cortul pe care Dumnezeu l-a folosit ca pe o unealtă pentru a-Și învăța poporul următoarele lucruri:

1) Că Dumnezeu dorește să se întâlnească cu noi în mod regulat. Cuvântul „Tabernacle” înseamnă „Cortul întâlnirii”. Dumnezeu dorește ca tu să petreci timp cu El. El dorește să ajungi să-L cunoști. Fiindcă atunci te vei îngrijora mai puțin și te vei încrede în EI mai mult. Biblia spune: „împrietenește-te, deci, cu Dumnezeu, și vei avea pace”. E important să asculți Cuvântul lui Dumnezeu explicat, să te întâlnești cu ceilalți credincioși și să fii încurajat de mărturiile lor. La un moment dat, însă, va trebui să nu te mai mulțumești cu informații de mâna a doua și „să te apropii în mod personal” de Dumnezeu, lacov scrie: „Apropiați-vă de Dumnezeu, și El Se va apropia de voi” (lacov 4:8).

2) Că Dumnezeu dorește să fie în centrul vieților noastre. Când Israelul își stabilea tabăra în fiecare seară, cele douăsprezece seminții își întindeau corturile în formație, înconjurând Cortul întâlnirii, care era locuit de prezența lui Dumnezeu. Fiecare bărbat, femeie, băiat si fată putea sta la ușa cortului său și să-L vadă pe Dumnezeu în mijlocul lor. Putea oare mesajul să fie mai clar de-atât? Când cele mâi profunde sentimente și dorințe ale tale îl au în centru pe Hristos, viața ta se va afla pe un drum ascendent. „Domnul să-ți fie desfătarea, și El îți va da tot ce-ți dorește inima” (Psalmul 37:4).

Formula pentru a izbândi în pustie este aceasta: așază-l pe Hristos în centrul vieții tale și adâncește-te în Cuvântul Lui!

 

 

 

 


 

28 Iunie 2016

TOTUL PENTRU GLORIA LUI

de Oswald CHAMBERS

 

Apucat de Dumnezeu

„Căutând să-l apuc, întrucât şi eu am fost apucat de Cristos.” Filipeni 3:12

Nu alege niciodată să fii un lucrător pentru Dumnezeu; dar o dată ce Dumnezeu te-a chemat, vai de tine dacă te abaţi la dreapta sau la stânga! Noi nu suntem aici să lucrăm pentru Dumnezeu pentru că aşa am ales noi, ci pentru că Dumnezeu ne-a apucat. Nu se pune niciodată problema în felul următor: „O eu nu sunt potrivit pentru asta”. Ceea ce trebuie să predici este hotărât de Dumnezeu, nu de înclinaţiile tale naturale. Păstrează-ţi sufletul într-o relaţie strânsă cu Dumnezeu şi aminteşte-ţi că eşti chemat nu doar să depui o mărturie, ci să predici Evanghelia. Fiecare creştin trebuie să mărturisească adevărul lui Dumnezeu; dar când este vorba despre chemarea de a predica, trebuie să simţi strânsoarea dureroasă a mâinii lui Dumnezeu. Viaţa ta este în strânsoarea mâinii lui Dumnezeu exact pentru acest lucru. Câţi dintre noi suntem ţinuţi în felul acesta? Nu dilua niciodată Cuvântul lui Dumnezeu; predică-l aşa cum este, în toată asprimea lui. Trebuie să dovedeşti o credincioşie neclintită faţă de Cuvântul lui Dumnezeu; dar când e vorba de relaţiile personale cu semenii tăi, aminteşte-ţi cine eşti: nu o fiinţă specială, creată în ceruri, ci un păcătos salvat prin har. „Eu nu cred că l-am apucat încă; dar fac un singur lucru…”

 

MANA DE DIMINEAŢĂ

 

„Şi Isus, răspunzînd, le-a zis: „Aveţi credinţă în Dumnezeu.” MARCU 11:22

O credinţă care trece pe un drum fără greutăţi şi necazuri, nu I este credinţă. Credinţa lucrează pe temeiul Cuvîntului lui Dumnezeu, oricare ar fi greutăţile, oricît de mari ar fi ele şi marcate de imposibilul necredinţei; umblarea prin credinţă aduce cea mai multă slavă lui Dumnezeu, dar aceasta înseamnă răstignirea firii vechi.

Două lucruri sînt absolut necesare pentru a fi tare în credinţă: o totală subestimare a noastră înşine şi o totală preţuire şi consideraţie a Domnului Isus. Cea mai însemnată calitate a credinţei este că ne aduce în legătură cu Dumnezeu. Deci dacă ne încredem în Dumnezeu, puterea credinţei nu are nici o limită, indiferent de lucrul care trebuie realizat prin credinţă. Dumnezeu adăposteşte de multe furtuni pe cel slab în credinţă, pe cînd pe cel tare în credinţă îl confirmă prin ele. Cînd sîntem tari în credinţă, abia atunci avem nevoie de o îndoită veghere ca să nu ne prindă necredinţa, pentru că firea veche găseşte multe ocazii să se laude chiar în lucruri care aparţin numai harului. Credinţa care lucrează după gîndul Domnului Hristos nu cedează în faţa nici unei greutăţi pentru a fi izbăvită de încercare, ci lasă totul în mîna lui Dumnezeu.

Credinţa priveşte neabătut la cerinţa lui Dumnezeu pentru ca să asculte de ea, dar are grijă să-şi ia făgăduinţa lui Dumnezeu ca sprijin. Orice ar putea să ne spună aparenţele, prin înaintarea pe calea îngustă a ascultării, dovedim validitatea făgăduinţei şi în acelaş timp dovedim credincioşia, înţelepciunea şi puterea Celui ce a făcut-o. Necredinţa dă naşterea la tot felul de rele pe cînd credinţa le previne şi le face ineficiente. Ce bine ar fi dacă cel credincios s-ar verifica pe el însuşi, întrebîndu-se: „Cît de mult cred?” mai degrabă decît: „Cît de multe cunosc din Scriptură?” Dumnezeu Se bucură cînd ne încredem în El; în harul Lui, în dragostea Lui, în înţelepciunea Lui şi cînd ne încredem fără rezerve. Dar numai încetul cu încetul, ajungem să socotim înţelepciunea noastră ca o nebunie, iar înţelepciunea lui Dumnezeu, ca pe adevărata şi infinita înţelepciune; numai atunci sîntem în stare să îi cedăm Lui totul şi fără reţineri. Credinţa lucrează şi se cramponează cu nădejde în ciuda tuturor aparenţelor şi a tuturor greutăţilor. Să privim prin credinţă la Domnul Hristos la dreapta lui Dumnezeu, mai degrabă decît la muntele de greutăţi dinaintea ochilor noştri. R. C. Chapman.

„El (Avraam) nu s-a îndoit de făgăduinţa lui Dumnezeu, prin necredinţă, ci întărit prîn credinţă, a dat slavă lui Dumnezeu.” (Rom. 4:20)

 

MÂNTUIREA PRIN HRISTOS

Meditaţii zilnice – de Fritz BERGER

 

„Intre ei eram şi noi toţii odinioară, când trăiam în faptele firii noastre păcătoase, făcând lucrurile voite şi gândite de firea păcătoasă şi eram din fire copii ai mâniei, ca şi ceilalţi”. Efes.2:3.

 

Există vreunul care să nu fi fost niciodată mânios, care să nu fi minţit, să nu fi urât sau să nu fi folosit cuvinte răutăcioase? Insă cei care fac astfel de lucruri n-o să moştenească împărăţia lui Dumnezeu. Când îți dai seama că mânia lui Durmezeu este asupra ta, că mântuirea este gata, atunci ajunge să te pocăieşti. Dar în Isaia 12:1 citim cum mulţumeşte profetul pentru că Dumnezeu este mâniat pe el: „Te laud Doamne,căci, deşi ai fost mâniat pe mine, mânia Ta s-a potolit şi m-ai mângâiat”. Cum se poate potoli mânia lui Dumnezeu? Aceasta se poate doar prin pocăinţă, prin faptul că îți schimbi gândirea, că te pleci înaintea lui Dumnezeu din cauza păcatelor tale şi prin faptul că, crezi cu adevărat în Isus şi-L primeşti în inimă ca Domn şi Mântuitor. Domnul Isus a venit ca să ne aducă mântuire, să ne des lege de legăturile Satanei şi să ne scape de sub robia păcatelor.
Eu am început să cred acest lucru şi m-am rugat mult, „Doamne ajută-mă”, dar am rămas totuşi acelaş. In sfârşit mi s-au deschis ochii şi am văzut că mântuirea este făcută deja, El m-a izbăvit, El m-a făcut slobod. Si după aceea am început să-I mulţumesc aşa precum este scris în Psalmul 50:23 „Cine aduce mulţumiri ca jertfă, acela mă preamăreşte şi celui ce îşi pune în rânduială calea îi voi arăta mântuirea lui Dumnezeu”; „Pentru că fără credinţă este cu neputinţă să-i plăcem lui Dumnezeu” (Evr.11:6). Tie, Tată ți se cuvine lauda, mărirea şi mulţumirea pentru că ne-ai izbăvit prin Isus de păcat şi de puterea lui, şi pentru că noi suntem păziţi prin credinţă în puterea Ta!

 

TEZAURUL PROMISIUNILOR LUI DUMNEZEU

de Charles H. SPURGEON

 

O SINGURĂ PRIVIRE A DOMNULUI

„Domnul s-a uitat la el şi i-a zis; Du-te cu această putere pe care o ai, şi izbăveşte pe Israel din mâna lui Madian; oare nu te trimet Eu?” Judecători 6.14

Ce privire şi-a îndreptat Dumnezeu spre Ghedeon! Această privire i-a schimbat descurajarea într-o vitejie sfântă. Dacă privirea noastră la Domnul ne izbăveşte, ce trebuie să fie privirea Lui asupra noastră? Doamne, priveşte azi Ia mine şi întăreşte-mă pentru datoriile şi luptele de azi.Şi ce vorbă a îndreptat Dumnezeu spre Ghedeon: „Du-te”! El n-a mai şovăit. El ar fi putut să răspundă: „Cum, să mă duc cu slăbiciunea mea!” Dar Dumnezeu opreşte scurt această întâmpinare a lui Ghedeon, căci adaugă: „Du-te cu puterea pe care o ai”. El văzuse o putere în Ghedeon şi Ghedeon n-avea decât să pună în lucrare această putere ca să izbăvească pe Israel din mâna madianiţilor. Se prea poate ca Domnul să vrea să facă prin mine ceva ce n-aş fi visat niciodată. Dacă El m-a privit, El m-a întărit. Prin credinţă eu voi încerca puterea pe care El mi-a dat-o. El nu mi-a zis: „Stai în nelucrare cu puterea pe care o ai”. Nicidecum! Dimpotrivă, El îmi zice: „Du-te”, pentru că El mă întăreşte.

Şi întrebarea pe care i-o pune Dumnezeu lui Ghedeon, mi-o pune şi mie: „Oare nu te trimit Eu?” Da, Doamne, Tu m-ai trimis şi eu merg cu puterea Ta. La porunca Ta, eu pornesc pe cale şi, mergând pe cale sunt sigur că Tu vei birui prin mine.

 

DOMNUL ESTE APROAPE!

Calendar Biblic

 

„Grozav lucru este să cazi în mâinile DUMNEZEULUI celui viu!” Evrei 10.31

Când odinioară David după greşeala sa a cerut să cadă în mâinile lui Dumnezeu deoarece milosteniile Lui sunt mari, asistăm apoi la o mustrare faţă de robul Său (1 Cron. 21). Dar textul de astăzi îi analizează pe oamenii care păcătuiesc cu voia. Cine efectuează acest pas, calcă în picioare pe Fiul lui Dumnezeu şi Duhul harului ignorând sângele lui Isus vărsat pentru iertarea păcatelor. Astfel de oameni dispreţuiesc sângele vărsat de Domnul nostru, punându-l alături de orice sânge al animalelor vărsat în vechime. Pentru astfel de oameni nu există altă jertfă de ispăşire, iar jertfele pe care le mai aduc evreii şi azi nu mai au nici o valoare. Ceea ce mai rămâne în astfel de situaţii este mânia lui Dumnezeu care îi va judeca aspru pe cei care L-au nedreptăţit pe Fiul Său prea iubit. De aceasta vor avea parte toţi care nu vor să primească harul lui Dumnezeu care este întemeiat pe jertfa de mântuire a lui Isus şi toţi care se împotrivesc alipindu-se de cei care-L răstignesc pe Cristos.

Acum, când citeşti aceste rânduri, mai ai ocazia să scapi de mânia lui Dumnezeu. Vino cu pocăinţă la El şi recunoaşte-ţi toate păcatele tale în faţa Lui şi vei primi iertare şi pace. Gândeşte-te bine la textul de astăzi: „Grozav lucru este să cazi în mâinile Dumnezeului celui viu.” O, cititor neîntors la Dumnezeu te rugăm cu stăruinţă nu mai zăbovi. Zăbava înseamnă nechibzuinţă. Fiecare clipă este de preţ. Nu ştii clipa când ai putea fi secerat de moarte şi trimis în locul unde nu vei avea nici o rază, nici cea mai slabă licărire de nădejde, în locul de întuneric, nenorocire şi zbuciumare veşnică. Vino aşa cum eşti la ISUS care stă cu braţele şi inima plină de dragoste, gata să te primească, să te adăpostească, să te mântuiască să te binecuvânteze potrivit cu dragostea Sa şi cu preţul desăvârşit al Numelui şi jertfei Sale.

 

BĂTÎND LA UȘA LUI DUMNEZEU

de Oswald CHAMBERS

 

Doamne, vreau să Te binecuvântez şi Te slăvesc, dar ce greu îmi vine să Te slăvesc când nu sunt într-o condiţie fizică bună; totuşi, de ce să fie aşa? Înseamnă că eu Te slăvesc numai cand aceasta este o plăcere pentru mine. Aş vrea ca sufletul meu să fie o laudă continuă la adresa Ta!

 

MEDITAŢII ZILNICE

de Wim MALGO

 

«M-am luptat lupta cea bună, mi-am isprăvit alergarea, am păziti credinţa. De acum mă aşteaptă cununa neprihănirii, pe care mi-o va da în „ziua aceea” Domnul, Judecătorul cel drept. Şi nu numai mie, ci şi tuturor celor ce vor fi iubit venirea Lui.» 2 Timotei 4,7-8

In aceste versete este specificată prima condiţie pentru a primi cununa neprihănirii: «păstrarea credinţei». Sprijinul nostru nu este credinţa însăşi, ci obiectul, scopul credinţei, adică Domnul Isus Cristos. Când totul se năruie în jurul nostru, El rămâne. Ţine-te strâns de El în toate circumstanţele vieţii, chiar în mijlocul furtunii, pentru ca la sfârşitul vieţii să poţi spune: «am păzit credinţa!» Cea de-a doua condiţie pentru primirea cununii neprihănirii este iubirea venirii Sale, adică aşteptarea cu dor şi cu nerăbdare a reîntoarcerii glorioase pe norii cerului a Domnului Isus. Îţi este dor de El? Aceasta este cea mai bună dovadă că Îi aparţii şi că trăieşti în sfinţire. Te-ai bucura dacă Isus ar veni azi? Spune «Amin» dacă iubeşti venirea Sa. El va reveni în curând!

 

MEDITAŢII PENTRU FIECARE ZI A ANULUI

de Charles H. SPURGEON

Dimineaţa şi Seara

DIMINEAŢA

Să ne uităm ţintă… la Isus. Evrei 12:2

Lucrarea Duhului Sfânt este să ne întoarcă ochii de la noi noi înşine la Christos, iar lucrarea Satanei este opusă, fiindcă el încearcă mereu să ne întoarcă privirea de la Christos la noi înşine. El insinuează: „păcatele tale sunt prea mari pentru a fi iertate; nu ai credinţă. Nu te căieşti îndeajuns. N-o să fii în stare niciodată să continui până la sfârşit. Nu ai bucuria copiilor Săi. Te ţii foarte slab de mâna lui Isus”. Toate aceste gânduri se concentrează asupra sinelui, şi nu avem niciodată mângâiere sau siguranţă privind înlăuntrul nostru. Dar Duhul Sfânt ne întoarce privirea de la noi înşine. El ne spune că suntem nimic, dar „Christos este totul în toate”. Aminteşte-ţi, de aceea, că nu felul în care te prinzi tu de Christos te salvează; Christos însuşi te salvează. Nu bucuria ta în Christos te mântuieşte; Christos te mântuieşte. Nici chiar credinţa ta în Christos nu te mântuieşte, deşi ea este mijlocul, ci sângele lui Christos şi meritele Sale; de aceea, nu privi atât de mult la mâna cu care te ţii de Christos, ci la Christos.Nu-ţi privi speranţa, ci pe Isus, Izvorul speranţei tale. Nu-ţi privi credinţa, ci pe Isus, „Căpetenia şi Desăvârşirea credinţei noastre” (Evrei 12:2). Nu vom găsi niciodată fericirea uitându-ne la rugăciunile, acţiunile şi sentimentele noastre. Ceea ce este Isus, nu ceea ce suntem noi, oferă odihnă sufletelor noastre. Dacă vrem să-l învingem pe Satana şi să avem pace cu Dumnezeu, trebuie să o facem „privind ţintă la Isus”. Aţinteşte-ţi privirea asupra Lui. Păstrează moartea Lui, suferinţele Lui, meritele Lui, slava Lui şi mijlocirea Lui mereu în gând. Când te trezeşti dimineaţa, priveşte la El. Când te culci seara, priveşte la El. O, nu lăsa speranţele sau temerile să intervină între tine şi Isus. Urmează-L, şi El nu te va dezamăgi niciodată.

Speranţa mea este întemeiată
Pe sângele şi-ndreptăţirea lui Isus
N-aş îndrăzni să mă încred vreodată
În altceva, de-al Său sfânt nume mai presus

SEARA

Dar toiagul lui Aron a înghiţit toiegele lor. Exod 7:12

Acest incident este un exemplu instructiv al victoriei pe care o câştigă lucrarea divină în faţa oricărei opoziţii. Atunci când un principiu divin este sădit în inimă, este sigur că îşi va înghiţi toţi duşmanii, chiar dacă diavolul va construi o imitaţie şi va produce multa împotrivire. Dacă harul Lui Dumnezeu ia în stăpânire un om, vrăjitorii lumii pot să-şi arunce toiegele. Fiecare toiag poate fi la fel de viclean şi veninos ca un şarpe, va sfârşi înghiţit de toiagul lui Aron. Atracţia crucii va dobândi şi câştiga inima omului, şi cel care a trăi odinioară pentru înşelăciunile lumii va avea atunci ochi pentru sferele de sus şi aripi să urce la cer. Când câştigă harul, persoanele care erau preocupate de lucrurile pământeşti caută acum lumea ce va veni. Acelaşi lucru se observă şi în viaţa credinciosului. Ce oaste de vrăjmaşi are de înfruntat credinţa noastră! Vechile noastre păcate sunt aruncate de diavol la picioarele noastre, şi se transformă în şerpi. Ce multe păcate au fost! Dar crucea lui Isus le distruge pe toate. Credinţa în Christos nu are nevoie de mult timp ca să ne învingă păcatele. Atunci diavolul lansează altă oaste de şerpi sub formă de încercări lumeşti, ispite, şi necredinţă; dar credinţa în Isus este mult mai puternică şi el le învinge pe toate. Acelaşi principiu fascinant străluceşte în slujba credincioasă a Lui Dumnezeu! Atunci când îl iubeşti pe Isus dificultăţile sunt depăşite, sacrificiile devin plăceri, şi suferinţele onoruri. Dar dacă religia este o pasiune consumatoare în inimi, se pare că sunt multe persoane care profesează religia şi nu o au, fiindcă nu îndură acest test. Examinează-te singur, dragă cititorule, în această privinţă. Toiagul lui Aron şi-a dovedit puterea de sus. La fel face şi credinţa ta? Dacă Christos este orice, trebuie ca El să fie totul. Nu te odihni până când dragostea şi credinţa în Isus nu devin pasiuni stăpânitoare în sufletul tău.

 

IZVOARE IN DEŞERT

 

M-am uitat, şi iată că o uşă era deschisă în cer.

(Apocalipsa 4:1)


Să ne amintim că Ioan a scris aceste cuvinte când era încă pe insula Patmos. Era acolo „din pricina Cuvântului lui Dumnezeu şi din pricina mărturiei lui Isus Hristos” (Apocalipsa 1:9). Fusese exilat pe această insulă, care era o închisoare izolată, stâncoasă şi neospitalieră. Şi totuşi, aici, în circumstanţe dificile – separat de toţi cei dragi ai lui din Efes, exclus de la închinarea cu biserica, şi condamnat la tovărăşia cu alţi captivi neplăcuţi – i-a fost dată această viziune ca un privilegiu special. Era ca un prizonier care a văzut „o uşă deschisă în cer”.

Să ne amintim de asemenea de Iacov, care s-a culcat în deşert după ce a părăsit casa tatălui său. „Şi a visat o scară rezemată de pământ, al cărei vârf ajungea până la cer. … Şi Domnul stătea deasupra ei” (Geneza 28:12-13).

Uşile cerului au fost deschise nu numai pentru aceşti doi oameni, ci şi pentru mulţi alţii. Şi după părerea lumii, circumstanţele lor erau cu totul nepotrivite pentru a primi asemenea revelaţii. Totuşi, cât de des n-am văzut „o uşă deschisă în cer” pentru cei care sunt prizonieri sau captivi, pentru cei care suferă de o boală cronică sau pentru cei care sunt legaţi cu lanţurile de fier ale durerii de un pat de suferinţă, pentru cei care pribegesc pe pământ izolaţi în singurătate şi pentru cei care sunt ţinuţi departe de casa Domnului din cauza responsabilităţilor casei şi ale familiei.

Dar există condiţii pentru a vedea uşa deschisă. Trebuie să ştim ce înseamnă să fii „în Duhul” (Apocalipsa 1:10). Trebuie să fim „cu inima curată” (Matei 5:8) şi ascultători prin credinţă. Trebuie să dorim să privim „toate aceste lucruri ca o pierdere, faţă de preţul nespus de mare al cunoaşterii lui Hristos Isus” (Filipeni 3:8). Şi apoi, odată ce Dumnezeu este totul pentru noi, astfel încât „în El avem viaţa, mişcarea şi fiinţa” (Fapte 17:28), uşa cerului va fi deschisă şi înaintea noastră. din Comentarii Devoţionale Zilnice

 

Dumnezeu are munţii Lui pustii şi goi,

Unde ne cheamă să ne odihnim un timp;

Stânci unde să respirăm un aer mai curat,

Piscuri singuratice care prind primul zâmbet al zilei.

    

Dumnezeu are deşerturile Lui întinse şi arse de soare –

O pustietate – o mare de nisip,

Unde lasă să cadă cortina cerului,

Întinsă de mâna Sa atotputernică.

 

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

Volumul III

 

Isaia 65.1-12

    „Sunt găsit de cei care nu Mă căutau…” (v. 1) – scrie Isaia cu îndrăzneală. Despre acest curaj al profetului aflăm de la apostolul Pavel care, atunci când va cita v. 1 din Isaia 65 în Romani 10.20 va adăuga şi această expresie („Isaia îndrăzneşte şi spune…”). îndrumat de Duhul, profetul deschide în mod vădit uşa naţiunilor, a celor care nu-L căutau pe Dumnezeu şi nu purtau numele Lui (49.6). Ce declaraţie curajoasă, ca să nu spunem revoluţionară, făcută în urechile israeliţilor atât de geloşi pentru privilegiile lor! Acesta era unul dintre lucrurile despre care se spunea în capitolul precedent că „niciodată n-au auzit.

    Mărturisirea şi rugăciunile rămăşiţei necăjite se încheiau cu întrebarea neliniştitoare: „Vei tăcea Tu şi ne vei întrista peste măsură?” (64.12). Nu, niciodată nu este în zadar când o inimă pocăită se întoarce la Domnul (Psalmul 51.17). Nu o ştim fiecare dintre noi din propria experienţă?

    Dumnezeu nu rămâne tăcut. Va lua cuvântul şi aceasta se va desfăşura, practic, până la sfârşitul cărţii. Cu toate acestea, înainte de a revela ceea ce a pregătit pentru cei care-L aşteaptă {aleşii şi slujitorii Săi: v. 9,10; 64.4), trebuie să pronunţe sentinţa definitivă prin care condamnă nu numai naţiunile duşmane lui Israel, ci şi poporul răzvrătit şi apostat.

 

PÂINEA CEA DE TOATE ZILELE

 

Text: Exodul 34:29-35

Aaron şi toţi copiii lui Israel s-au uitat la Moise, si iată că pielea feţei lui strălucea…  Exodul 34:30

O FAŢĂ STRĂLUCITOARE

In cartea sa „Putere pentru viaţa creştină”, Ethel Wilcox redă o povestire foarte interesantă. Cu ani în urmă, Taylor Smith, un cleric din Anglia, a fost invitat să vorbească la centenarul Conferinţei Biblice Moody din Chicago. Când a sosit, Smith şi-a pierdut vocea şi n-a mai putut vorbi decât în şoaptă. Convins că era acolo din voinţa lui Dumnezeu, s-a hotărât să vorbească totuşi în ciuda handicapului. Vocea sa n-a fost auzită mai departe de primele rânduri ale audienţei. La terminarea serviciului, a venit la el un om care stătuse la balcon şi i-a spus: „Nu am auzit absolut nimic din ce aţi spus, dar v-am urmărit faţa şi vreau şi eu să devin creştin!”Ethel Wilcox a făcut următorul comentariu: „Istorisirea aceasta este numai una din multe altele, care au mărturisit despre radiaţia cerească a feţei acestui om a cărei faţă reflecta gloria vieţii sale interioare, caracterul lui Cristos. Şi minunea este că Duhul doreşte să facă acelaşi lucru cu fiecare dintre noi”. Atunci când noi creştinii ne facem constant timp să medităm la Cuvântul lui Dumnezeu, să avem comuniune cu El în rugăciune, şi când căutăm să-I ascultăm poruncile, acest lucru se va vedea pe feţele noastre. Duhul Sfânt ne dă dorinţa să creştem în asemănarea lui Cristos. Există o pace sfântă, o dumnezeiască încredere, o mulţumire interioară care aparţine numai celor care trăiesc în permanenţă în prezenţa lui Dumnezeu. Este adevărat că nu fiecare cu o înfăţişare radiantă este un creştin. Dar toţi creştinii ar trebui să reflecte lumina pură care îi atrage pe păcătoşi la Evanghelie.   R.W.D.

Tu ai o sfântă şi-naltă chemare: 
Lumina lumii să fii întruna. 
Făclia Veştii Bune ridic-o mai sus, 
Ca alţii să-i vadă lumina.  – Anonim

Lumina Fiului lui Dumnezeu în inima ta va da strălucire feţei tale.

 

DOMNUL ESTE APROAPE – GBV

http://www.gbv.ro/meditatii-zilnice/domnul-este-aproape

 

Am păcătuit, dând sânge nevinovat … Să nai nimic a face cu Omul Acela drept, pentru că am suferit mult astăzi în vis pentru El. Matei 27.4,19

Eu nu găsesc nicio vină în Omul acesta … Acesta na făcut nimic rău … Întradevăr, Omul acesta era drept. Luca 23.4,41,47

Cuvintele citate mai sus au ieşit de pe buzele unor oameni de la care nu neam fi aşteptat să dea o asemenea mărturie.

Primul a fost Iuda, cel care La trădat pe Domnul Isus. El a făcut această mărturisire înaintea preoţilor de seamă şi a bătrânilor, după ce a văzut că Domnul a fost condamnat. Cine sar fi gândit că un om ca Iuda ar putea da o astfel de mărturie cu privire la nevinovăţia Domnului Isus?

A doua mărturie a venit de la soţia lui Pilat, care ia trimis soţului ei avertismentul de a nu se implica în judecarea acelui Om drept. Motivul pentru care ea a dat o astfel de mărturie a fost că Dumnezeu ia dat un vis în care suferise mult. Un martor de felul acesta este cu totul neaşteptat.

A treia mărturie a venit de la Pilat, judecătorul dintre naţiuni, care nu avea nicio simpatie pentru iudei, însă care nu a putut să nu recunoască faptul că nu găsea nicio vină în Prizonierul neobişnuit care îi fusese adus înainte. El a repetat acest lucru de trei ori.

A patra mărturie a venit din partea unuia dintre tâlhari. La început, el La insultat pe Domnul împreună cu celălalt tâlhar, însă, după aceea, inima lui a fost schimbată. Mărturisinduşi vina, el a dat mărturie despre Hristos că nu făcuse niciun lucru rău. Cât de neaşteptat a fost ca un răufăcător săL îndreptăţească pe Unul care suferea aceeaşi condamnare!

Cel deal cincilea martor este şi el unul surprinzător. Sutaşul care condusese executarea sentinţei împotriva Domnului, după ce a auzit cuvintele Sale şi La văzut suferind şi murind, a declarat cu convingere că acel Om era drept. Dumnezeu a fost Cel care a făcut ca aceste mărturii să fie date cu privire la Fiul Său!

L. M. Grant

 

SĂMÂNȚA BUNĂ

http://www.gbv.ro/meditatii-zilnice/samanta-buna

 

Cuvântul Tău, Doamne, dăinuiește în veci… Psalmul 119.89

Ateul și Biblia

„Dar în ce stare mă aflu eu? Ce le-aș putea oferi? Eu le iau oamenilor toată nădejdea, dar ce am eu însumi? Nimic!” – a gândit William Hone, care a început să citească Biblia. Prin harul lui Dumnezeu și-a recunoscut toată nebunia sa de a se revolta împotriva lui Dumnezeu, Creatorul cerului și al pământului. El s-a întors la Dumnezeu și a primit iertarea păcatelor și viața veșnică prin credința în lucrarea de răscumpărare împlinită de Domnul Isus pe crucea de la Golgota. Ce prețios i-a fost în continuare Cuvântul lui Dumnezeu! Acum, bucuria lui era să vestească oamenilor faptele mari ale lui Dumnezeu.

Cititorule, ai citit vreodată Cuvântul lui Dumnezeu în liniște, cu grijă, cu o inimă smerită, care dorește să-L cunoască pe Dumnezeu? Recunoaște care sunt gândurile lui Dumnezeu cu privire la păcat și mântuirea păcătoșilor pierduți! El te iubește. Dorința Sa este să te mântuiască și să-ți dăruiască pentru toată veșnicia o inimă fericită. Biblia este lumina pe cărarea celui ce crede. Biblia ne arată calea care duce la viața veșnică: credința în Isus Hristos. Cine nu crede cuvintele Bibliei nu va crede nici chiar dacă ar vedea pe cineva înviat din morți. Pentru folosul nostru vremelnic și veșnic să primim Cuvântul lui Dumnezeu în inimile noastre. Cuvântul lui Dumnezeu este ca o ancoră în mijlocul furtunilor vieții.

 

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

www.fundatiaseer.ro

LUCRURI DE CARE Al NEVOIE IN PUSTIE (4)

„Midi unul n-a șovăit dintre semințiile Lui” (Psalmul 105:37)

Să remarcăm un alt lucru de care s-a bucurat poporul Israel în pustie: Sănătate divină. Gândește-te la toate problemele de sănătate la care te-ai aștepta de la două milioane de oameni, care merg prin deșertul nesfârșit, neavând doctori sau vreun spital prin apropiere. Cu toate acestea, de la cel mai tânăr și până la cel mai bătrân, Dumnezeu „a scos pe poporul Său…și nici unul n-a șovăit dintre semințiile Lui”. Asta pentru că au trăit cu un regim alimentar asigurat de Dumnezeu însuși. Necazurile lor au început când s-au văicărit și au dorit să se întoarcă la bucatele pe care le mâncau ca și robi în Egipt, lată o lecție de mare însemnătate pentru cei care trăiesc cu mâncare de la fast food și care poate provoca afecțiuni precum boli cardiace, cancer și diabet. Imaginează-ți că torni în rezervorul mașinii două kilograme de zahăr și apoi te plângi ca mașina nu merge cum trebuie. Când în familia ta apar probleme de sănătate sau când situația economică te obligă să consumi alimente nu foarte sănătoase, Dumnezeu înțelege și poți merge la El cu încredere, crezând că „rugăciunea făcută cu credință va mântui pe cel bolnav, și Domnul îl va însănătoși” (lacov 5:15). Dar când alegerea pe care o ai de făcut este între practicarea înțelepciunii, pentru a avea o stare de sănătate bună și practicarea credinței pentru a fi vindecat, alegerea este clară. Când Israelul a intrat în Țara promisă, Dumnezeu le-a zis: „să slujiți Domnului… și El vă va binecuvânta pâinea și apele, și voi depărta boala din mijlocul tău… Numărul zilelor tale îl voi face să fie deplin (Exodul 23:25-26). Apoi le-a dat legi după care să trăiască cu privire la mâncare, și care i-a deosebit de popoarele înconjurătoare. întrebare: Oare câți dintre noi mai cer binecuvântarea bucatelor de către Dumnezeu, prin rugăciune, atunci când se așază la masă? Gândește-te la asta când servești masa!

 

 

 

 


 

27 Iunie 2016

TOTUL PENTRU GLORIA LUI

de Oswald CHAMBERS

 

Siguranţa izbăvirii personale

„Eu sunt cu tine ca să te scap, – zice Domnul.” Ieremia 1:8

Dumnezeu i-a promis lui Ieremia că El personal îl va scăpa. „îţi voi da ca pradă de război viaţa ta.” Aceasta este tot ceea ce promite Dumnezeu copiilor Lui. Oriunde ne trimite, Dumnezeu ne va păzi viaţa. Averea şi posesiunile noastre sunt neimportante; noi nu trebuie să fim legaţi de ele, altfel vom avea parte de nelinişte, durere şi suferinţă. Aceasta este semnificaţia lăuntrică a siguranţei izbăvirii personale. Predica de pe Munte arată că, atunci când suntem în slujba lui Isus Cristos, n-avem timp să ne ocupăm de noi înşine. De fapt, Isus ne spune: „Să nu vă pese dacă alţii se poartă drept cu voi sau nu”. A căuta dreptatea este un semn că am deviat de la devotamentul faţă de El. Nu căuta niciodată dreptate în lumea aceasta, dar nu înceta niciodată să faci dreptate. Dacă vom căuta dreptatea, vom începe să cârtim şi să ne complăcem în nemulţumirea autocompătimirii – „De ce să fiu tratat aşa?” Dacă suntem devotaţi lui Isus Cristos, n-avem nimic de-a face cu ceea ce ne iese în cale, fie că e vorba de ceva drept sau nedrept. Isus ne spune: „Tu continuă să faci ceea ce ţi-am spus să faci, iar Eu îţi voi păzi viaţa. Dacă încerci să ţi-o păzeşti singur, te depărtezi de izbăvirea Mea.” Chiar şi cei mai devotaţi dintre noi devenim atei în această privinţă; nu-L credem pe Dumnezeu. Noi punem pe tron judecata noastră naturală şi apoi lipim pe ea numele lui Dumnezeu. Ne încredem în înţelepciunea noastră, în loc să ne încredem în Dumnezeu din toată inima.

 

MANA DE DIMINEAŢĂ

 

Aveţi credinţă în Dumnezeu! Adevărat vă spun că, dacă va zice cineva muntelui acestuia:” Ridică-te şi aruncă-te în mare”, şi nu se va îndoi în inima lui, ci va crede că ceea ce spune se va face, va avea lucrul cerut.”

MARCU 11:22,23


Credinţa nu este o capacitate, o aptitudine omernească, ea esteun dar al Lui Dumnezeu. Ea nu se dobândeşte prin eforturi intelectuale, sau printro educaţie religioasă, ea vine de sus. Ea nu se confecţionează, ci „vine în urma auzirii, iar auzirea vine prin Cuvântul Lui Hristos.” Domnul Isus a pronunşat cuvintele din textul de azi,când a uscat smochinul, minune al cărei înţeles spiritual şi profetic îşi avea aplicaţia la poporul evereu la care El venise, dar la care nu a găsit rodul dorit, cu toată lucrarea Lui misionară împletită cu tot felul de minuni. El a învăţat pe ai Săi ce înseamnă credinţa în Dumnezeu şi a subliniat efectele Sale extraordinare. Credinţa nu este un element pasiv, ci activ. Ea nu se lasă înăbuşită, paralizată, sau intimidată, ci ea este aceea care înaintează, porunceşte şi se afirmă. Acela care înţelege timpurile pe care le trăim are trebuinţă de această credinţă. Fără ea nu vom putea merge astăzi prea departe, dacă nu este o credinţă fermă, neîndoielnică, credinţa aceea vine de sus. În faţa pericolelor crescânde, a împotrivirii mocnite, dar înfocate ale duhului veacului acestuia, credinţa firească, naturală nu rezistă, ea sucombă. Dar credinţa vie în Dumnezeu lucrează, nu acceptă niciun eşec şi se întăreşte în împrejurările cele mai potrivnice. Când ea este căutată în inima celui credincios, ea este negreşit activă, mai ales în ceasul greutăţilor doborâtoare.Drumul credinţei va întâmpina întotdeauna împotrivire. Biserica primară este un viu exemplu şi o dovadă de puterea unei credinţe active. Întărită prin credinţa sa în Dumnezeu, pătrunsă de Duhul Căpeteniei ei înviate, Biserica a triumfat deasupra obstacolelor care i se puneau în cale. Rezistenţa şi împotrivirea au devenit pentru ea mai degrabă un mijloc de a străluci şi de a se răspândi în tot Orientul apropiat. Fapte 8:14, 11:19-21.Credinţa ei a aruncat cu adevărat „muntele în mare.” Când orice speranţă omenească dispare, să mergem totuşi înainte, în bucuria şi pacea acestei credinţe care vede smochinul uscându-se sub ochii ein şi muntele aruncat în mare!”În faţa unui vrăjmaş mai puternic decât noi şi a unor obstacole de netrecut, Dumnezeu ne înconjoară de imposibilităţi pentru ca să ne facă să înţelegem că El este de partea noastră, din toată inima şi cu toată puterea Sa.”J.N.Darby

În mod obişnuit, „un munte” nu se va arunca în mare la porunca mea. Dar dacă „muntele” stă între mine şi împlinirea voiei Lui Dumnezeu, pot cere:”Mută-te!”     

 

MÂNTUIREA PRIN HRISTOS

Meditaţii zilnice – de Fritz BERGER

 

„Incolo     fraţilor, întăriţi-vă în Domnul
şi în puterea tăriei Lui. Îmbrăcaţi-vă cu toată armura lui Dumnezeu ca să puteţi sta înpotriva uneltirilor diavolului”.

Efes.6:10-11.

Această armură o îmbrăcăm dacă citim cu râvnă cuvântul lui Dumnezeu şi dacă ne bazăm pe el. Există ispite pe care le observăm imediat, dar există ispite care sunt mai greu de observat, şiretlicuri ale satanei. Astfel dar, poate veni Satana şi să spună copiilor lui Dumnezeu că: „Eşti mântuit prin har; dacă pe ici pe colo ai fi mai altfel, atunci ar fi mai bună starea ta”. Si mulţi pornesc pe această cale a autoîndreptăţirii, prin fapte. Aceasta este o formă evlavioasă; sunt atacuri şirete şi mulţi nu le observă; ajung prin aceasta sub lege şi la autoîndreptăţire. In astfel de situaţii, trebuie să ne întoarcem din nou la Cuvântul lui Dumnezeu şi să ne bazăm pe ceea ce a făcut Isus. Să credem că: „El m-a spălat de păcate şi a luat asupra Lui tot ce ar fi fost o piedică în mântuirea mea. El m-a sfinţit şi m-a îndreptăţit”. Prin aceasta ne dezbrăcăm de anul cel vechi şi-l îmbrăcăm pe cel nou. Cu altă ocazie vine din nou duşmanul şi spune:”Cu tine e bine aşa cum eşti, nu trăiesc mulţi aşa cum trăieşti tu. Tu faci mult bine, ajuţi pe săraci, vizitezi bolnavii, se pocăiesc oameni prin tine. Oare mai poţi să ai tu lipsuri? Aşa de drept cum eşti tu nu este altul”. Si aceasta este o şiretenie a Satanei. In astfel de ocazii trebuie să spui: „Eu sunt drept pentru că Isus a murit şi a înviat pentru mine”. Deci, odată vine şi spune cu şiretenie: „Dacă ai fi trăit mai bine, atunci ai fi fost drept”, iar cu altă ocazie spune: „Tu nu ai fost destul de credincios, de aceea nu există har pentru tine” şi cu aceasta revine din nou asupra faptelor. Astfel se lasă mulţi ispitiţi şi nu observă că Satana este cel care vorbeşte.

 

TEZAURUL PROMISIUNILOR LUI DUMNEZEU

de Charles H. SPURGEON

 

LĂUDAŢI-L, LOCUIŢI ÎNAINTEA LUI

„Da, cei neprihăniţi vor lăuda Numele Tău, oamenii fără prihană vor locui înaintea Ta.” Psalmul 140.13

Oh, să fie inima mea curată înaintea lui Dumnezeu, ca să pot totdeauna să binecuvântez sfântul Său Nume. El este atât de bun cu cei buni, încât toată dorinţa mea este să fiu din numărul acestora, pentru ca să mă umplu în fiecare zi de recunoştinţă faţă de El. Se întâmplă uneori ca cei neprihăniţi să se clatine când văd că încercările sunt rezultatul statorniciei lor. Dar cu siguranţă că nu va întârzia ziua când ei se vor bucura că nu s-au lăsat biruiţi de îndemnurile înşelătoare care-i îndemnau s-o ia pe căi strâmbe. În cele din urmă, oamenii statornici vor binecuvânta pe Dumnezeul neprihănit şi adevărat că i-a condus pe cărarea neprihănirii. Doamne, fă-mă să fiu dintre aceştia!

A doua parte a versetului cuprinde făgăduinţa: „Oamenii fără prihană vor locui înaintea Ta!” Ei vor fi primiţi şi vor fi veşnic acolo, pe când ceilalţi se vor înfăţişa numai pentru a fi osândiţi. Primiţi la curtea Marelui Rege şi rămânând în preajma Lui necurmat, ei vor fi îndreptăţiţii cărora Dumnezeu le va zâmbi şi-i va primi cu plăcere. Doamne, vreau să caut această cinste, această bunăvoinţă preţioasă, şi aceasta va fi pentru mine cerul pe pământ, de care aş putea să mă bucur. Fă-mă Tu să fiu neprihănit în toate lucrurile, pentru ca să pot să rămân astăzi, mâine şi în fiecare zi în prezenţa Ta cerească. Atunci voi putea să dau slavă sfântului Tău Nume, totdeauna şi în veci de veci. Amin!

 

DOMNUL ESTE APROAPE!

Calendar Biblic

 

„În adevăr, voi care de mult trebuia să fiţi învăţători, aveţi iarăşi trebuinţă de cineva să vă înveţe cele dintâi adevăruri ale cuvintelor lui DUMNEZEU, şi aţi ajuns să aveţi nevoie de lapte, nu de hrană tare.” Evrei 5.12

Voia lui Dumnezeu este ca cel credincios să crească şi să sporească în avuţiile duhovniceşti. Este o stare normala, la fel cum în viaţa de toate zilele omul trebuie să se dezvolte şi să propăşească. Legea dezvoltării este una din cele mai decisive legi şi stă la temelia oricărei acţiuni dumnezeieşti, atât în creaţie cât şi în domeniul Duhului. Credinciosul trebuie să treacă de la poziţia de prunc în Cristos la poziţia de tânăr şi apoi la poziţia de om matur. Dacă nu se petrece această creştere, înseamnă că există o cauză negativă în viaţa creştinului. Evreii trebuiau să fie aşa de înaintaţi încât să fie în stare să înveţe pe alţii. Dar ei aveau nevoie din nou de învăţăturile începătoare. Ei au devenit „greoi la pricepere” şi aceasta a dăunat creşterii lor.

Nu există o stagnare mai mare ca aceea cauzată de alipirea de vechile tradiţii sau forme religioase care nu au nimic cu credinţa adevărată. Astfel de oameni se înşeală amarnic, deoarece lui Dumnezeu nu-i trebuie robi cu inima împărţită sau creştini numai de duminica. Acolo unde este formalism lipseşte creşterea. De aceea, iubite cititor care doreşti să creşti în credinţă, depărtează-te de formele religioase prin ieşirea din orice tabără religioasă şi ocuparea locului în Adunarea lui Dumnezeu. Ţinem să declarăm că nu ne trece prin minte să mişcăm un deget ca să atingem vreunul din sisteme. Nu cu ele avem noi a face; de ele se va ocupa Domnul. Noi avem a face cu sfinţii din aceste sisteme şi căutăm ca printr-o acţiune spirituală, prin lucrarea cuvintelor Scripturii să-i scoatem din ele şi să-i aducem să-şi ia locul cuvenit în Adunarea lui Dumnezeu.

 

BĂTÎND LA UȘA LUI DUMNEZEU

de Oswald CHAMBERS

 

Doamne, atâta activitate, atâtea lucruri, atât de mulţi oameni! Binecuvântează azi cu largheţe a inimii şi frumuseţe a caracterului, pentru slava Ta.

 

MEDITAŢII ZILNICE

de Wim MALGO

 

«Ferice de cel ce rabdă ispita. Căci după ce a fost găsit bun, va primi cununa vieţii, pe care a făgăduit-o Dumnezeu celor ce-L iubesc.» Iacov 1,12

Două condiţii sunt menţionate aici pentru a primi cununa vieţii. In primul rând trebuie să rezistăm ispitelor. Urmarea lui Isus în viaţa de credinţă nu aduce după sine eliberarea de ispite. Dimpotrivă! Există atacurile în duh, când trebuie să trecem prin întunericul, prin ceaţa încercărilor şi a ispitelor. Atunci ni se pare că Domnul este departe, dar El este aproape de noi. Exact atunci mâna străpunsă a lui Isus te ţine strâns. Dar există şi atacurile în suflet. Atunci suntem instabili din punct de vedere emoţional şi cădem rapid în depresie. Este însă scris că Isus Cristos trăieşte în inimile noastre «prin credinţă» (Efes. 3,17), nu prin sentimente. Şi nu în cele din urmă există atacurile în trup, când suntem atacaţi de duhurile bolii. Dar Domnul Isus este doctorul cel bun, El-Rafa, Dumnezeul care ne vindecă. Cea de-a doua condiţie pentru a primi cununa vieţii este să Il iubim pe Domnul. Putem să credem în Isus, să vorbim despre El cu convingere, putem să Il urmăm, dar Domnul este interesat în primul rând de dragostea noastră adevărată. Il iubeşti pe Isus? Îţi bate inima mai repede când te gândeşti la El? Cuvântul lui Dumnezeu ne promite: «Domnul îi păzeşte pe toţi cei ce-L iubesc» (Psalm 145,20).

 

MEDITAŢII PENTRU FIECARE ZI A ANULUI

de Charles H. SPURGEON

Dimineaţa şi Seara

DIMINEAŢA

 

Numai să nu vă depărtaţi prea mult. Exod 8:28

Acestea sunt cuvintele viclene ale tiranului Faraon. Dacă sărmanul Israel înrobit trebuia să iasă din Egipt, atunci se târguia cu ei să nu plece măcar prea departe, prea departe de teroarea armelor sale şi de observaţiile spionilor săi. In acelaşi fel, lumea nu iubeşte lipsa de conformitate a nonconformiştilor şi părerile deosebite ale celor care i se împotrivesc. Ne-ar vrea mai blânzi şi mai maleabili în tratarea anumitor chestiuni. Moartea faţă de lume şi îngroparea în Christos sunt experienţe care par ridicole minţilor lumeşti; de aceea, legea care le stabileşte este universal neglijată şi chiar condamnată, înţelepciunea lumească recomandă calea compromisului şi vorbeşte despre „moderaţie”. Conform politicii lumeşti, puritatea este de dorit, dar nu trebuie să fim prea pedanţi; adevărul este, desigur, bun de urmat, dar eroarea nu trebuie atât de sever denunţată. „Da”, spune lumea, „trebuie să fii spiritual prin toate mijloacele, dar nu trebuie să nu mai ieşi în societate, la un bal ocazional, sau la o vizită la teatru de Crăciun. La ce bun să te lipseşti de ceva care este la modă, de un lucru pe care toată lumea îl face?” Mulţi credincioşi iau în considerare acest sfat şiret, spre ruina lor veşnică. Dacă ÎI urmăm pe Domnul pe deplin, trebuie să trecem exact prin deşertul separării şi să părăsim Egiptul dorinţelor lumeşti. Trebuie să părăsim preceptele, plăcerile şi religia lui, şi să mergem în locul în care Domnul îi cheamă pe cei sfinţiţi. Dacă arde tot oraşul, casa noastră nu poate rămâne în picioare. Dacă bântuie molima, nu putem scăpa numai noi. Cu cât suntem mai departe de viperă, cu atât mai bine, şi cu cât ne îndepărtăm de asemănarea cu lumea, cu atât vom fi mai în siguranţă. Să sune trâmbiţa pentru toţi credincioşii: „ieşiţi din mijlocul lor, şi despărţiţi-vă de ei” (2 Corinteni 6:17).

 

SEARA

Fiecare să rămână în chemarea pe care o avea când a fost chemat. 1 Corinteni 7:20

Unii oameni au nebuneasca părere că singurul mod de a trăi pentru Dumnezeu este de a deveni pastori, misionari sau învăţători ai Bibliei. Gândiţi-vă cât de mulţi vor fi lipsiţi de ocazia de a-L lăuda pe Cel Prea Inalt din cauza unei asemenea gândiri! Prea iubitule, nu aceasta este chemarea ta; este ceva foarte serios. Nu este poziţia ta; este harul care ne va face în stare să-L slăvim pe Dumnezeu. Dumnezeu este slăvit şi în căsuţa cizmarului, acolo unde lucrătorul cântă despre dragostea Salvatorului cosând pielea. El este mai slăvit acolo decât în multe biserici în care religia a devenit o îndatorire sărăcăcioasă. Numele lui Isus este slăvit de sărmanul şi neînvăţatul negustor de mărunţişuri care, atunci când trece pe lângă un biet lucrator, ÎI binecuvântează pe Dumnezeu; pastorul înflăcărat care aprinde ţara cu predicile Evangheliei, ca Boanerghes, nu este mai presus de acest negustor. Dumnezeu este slăvit atunci când ÎI slujim conform chemării noastre. Ai grijă, dragă cititorule, să nu uiţi cărarea datoriei părăsindu-ţi ocupaţia, şi să nu-ţi dezonorezi profesia. Gândiţi-vă puţin la voi înşivă, dar nu şi la chemarea voastră. Orice nelegiuit poate fi sfinţit prin Evanghelie şi adus la un sfârşit glorios. Deschide Biblia, şi vei găsi cele mai umile forme de lucrare unite cu cele mai curajoase fapte de credinţă sau cu persoane ale căror vieţi au ilustrat sfinţenia. De aceea, nu fi nemulţumit de chemarea ta. Oricare ar fi poziţia sau lucrarea pe care ţi-a dat-o Dumnezeu, rămâi în ea, dacă nu eşti sigur că El te cheamă la altceva. Prima ta grijă să fie slăvirea Lui Dumnezeu din toate puterile acolo unde eşti. Umple-ţi sfera de influenţă cu lauda Lui şi, dacă El are nevoie de tine în alt loc, îţi va arăta. In seara aceasta, lasă deoparte orice ambiţie nefericită, şi îmbrăţişează pacea mulţumirii.

 

IZVOARE IN DEŞERT

 

„Dumnezeul tău te-a făcut puternic. Întăreşte, Dumnezeule, ce ai făcut pentru noi în Templul Tău.” Psalmul 68:28

Domnul îmi dă tăria de bază a caracterului care mă înzestrează cu energia necesară şi cu abilitatea de a decide cum să-mi trăiesc viaţa. El mă întăreşte „în putere, prin Duhul Lui, în omul dinăuntru” (Efeseni 3:16). Şi puterea pe care o dă El e durabilă, căci El este o sursă de putere pe care eu n-o pot epuiza.

„Puterea ta să ţină cât zilele tale” (Deuteronom 33:25) – puterea voinţei mele, a dragostei mele, a discernământului meu, a idealurilor mele şi a realizărilor mele va ţine toată viaţa mea.

„Domnul este tăria mea” (Exod 15:2) ca să merg mai departe. El îmi dă putere să merg pe calea lungă, dreaptă şi netedă, chiar şi când drumul monoton nu are întoarceri sau cotituri care să-ţi ofere surprize plăcute şi când duhul meu este deprimat de teribila corvoadă.

„Domnul este tăria mea” pentru a urca. El este puterea mea ca să urc cărarea dreaptă şi îngustă pe Muntele de Dificultăţi, aşa cum a urcat creştinul din Călătoria Creştinului, şi să nu-mi fie frică.

„Domnul este tăria mea” ca să cobor. Deseori, când părăsesc revigorantele înălţimi, unde vântul şi lumina soarelui m-au înconjurat, şi încep să cobor către valea mai închisă, cu căldură umedă şi sufocantă, inima mea se simte sfârşită. De fapt, recent, am auzit pe cineva spunând, referitor la creşterea propriei fragilităţi fizice: „Cel mai mult mă oboseşte când cobor!”

„Domnul este tăria mea” ca să stau liniştit. Şi ce greu este de împlinit aceasta! De multe ori le spun altora când sunt obligat să stau liniştit: „Dacă aş putea măcar să fac ceva!” Mă simt ca o mamă care stă lângă copilul ei bolnav şi nu are putere să-l vindece. Ce încercare grea! Însă a nu face nimic decât să stai liniştit şi să aştepţi necesită o putere teribilă.

„Domnul este tăria mea!” „Destoinicia noastră vine de la Dumnezeu” (2 Corinteni 3:5). din Acoperit cu argint

 

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

Volumul III

 

Isaia 63.15-19; 64.1-12

    Rămăşiţa credincioasă şi-a amintit de „marile binefaceri” cu care Domnul îşi copleşise odinioară poporul (63.7). După atâtea dovezi de dragoste, ar mai putea El acum să-i abandoneze? Ei apelează la inima acestui Dumnezeu milos, care este Tatăl lor, şi-L roagă: „Priveşte din ceruri…”; şi nu se opresc la atât, ci strigă: „Ah, dacă ai despica cerurile, dacă ai coborî…” (64.1). Strigătul acesta a găsit răspuns: Domnul Hristos a coborât, prima dată pentru mântuirea noastră; şi va mai coborî încă o dată, pentru a-i elibera pe cei ai Săi din încercare şi pentru a-i nimici pe vrăjmaşii lor (Psalmul 18.9; 144.5).

    Versetul 6 compară „toate faptele noastre drepte” cu „o haină mânjită”. Despre păcatele noastre înţelegem uşor că sunt aşa, dar şi faptele noastre drepte? în adevăr, şi ele tot aşa sunt! Tot ce am putut face bun şi drept înainte de convertirea noastră sunt zdrenţe care nu fac altceva decât să scoată în evidenţă mizeria, în loc să o ascundă. Dar Domnul înlocuieşte aceste veşminte murdare cu hainele mântuirii şi cu mantaua dreptăţii (61.10; Zaharia 3.1-5).

    Modelaţi precum lutul pe roata olarului (v. 8), noi nu avem nicio valoare prin ţărâna din care am fost plămădiţi (Psalmul 100.3). Singura care contează este munca Lucrătorului divin care face din noi „vase de onoare…” (2 Timotei 2.21).

 

PÂINEA CEA DE TOATE ZILELE

 

Text: 1 Samuel 16:14-23

„zi şi noapte cugetă la Legea Domnului! El este ca un pom sădit lângă un izvor de apă” Psalmul 1:2, 3

RECREEREA BINE DOZATA

Fiecare om are nevoie de recreere. O zicală engleză spune că: „Lucrul mult şi fără joc a făcut din Jack băiat posac”, şi este adevărat. Isus a spus ucenicilor care erau obosiţi: „Veniţi singuri la o parte, într-un loc pustiu, şi odihniţi-vă puţin” (Marcu 6:31). Dumnezeu ne-a făcut astfel că suntem mai sănătoşi si mai productivi atunci când ne bucurăm de un râs şi distracţie binefăcătoare, când ne facem timp să ne refacem fizic, intelectual, psihic, şi spiritual. O inimă veselă este un bun leac atât pentru trup cât şi pentru suflet (Prov. 17:22). Ba mai mult, Domnul ne-a dăruit o varietate de căi acceptabile prin care ne putem reîmprospăta,înviora şi restaura atunci când suntem plictisiţi, epuizaţi şi necăjiţi, În citatul de azi, putem vedea calităţile reînnoitoare ale muzicii în viaţa regelui Saul. Lăsând la o parte îndatoririle şi ascultându-l pe David cântând la harfă, Saul îşi găsea eliberarea din tulburarea stărilor sale psihice. Vânatul, pescuitul şi sporturile au fost activităţi recreative pentru mii de oameni de-a lungul secolelor. O plimbare prin pădure, un drum cu maşina pe la ţară, o masă la iarbă verde cu familia, o plimbare la grădina zoologică, ne pot reîmprospăta atât fizic cât şi psihic. 
Totuşi, forma de recreaţie cea mai bună şi mai importantă este comuniunea cu Dumnezeu. Avem nevoie să-I dăm ocazia să ne lumineze spiritele şi să ne ridice inimile. Trebuie să lăsăm la o parte activităţile zilei şi să citim Cuvântul lui Dumnezeu, să medităm la el şi să ne rugăm. Aceasta este cea mai răsplătită formă de recreere. H.V.L.

Să ne oprim din drumul lung al vieţii
Sub verzi finici ai rugăciunii sfinte-
Să bem din apa izvoarelor cereşti
Primind puteri, să mergem înainte.
– P.L.

Dacă nu ne vom retrage la o parte să ne odihnim, puţin, vom ajunge să stăm la o parte bolnavi (VanceHavner)

 

DOMNUL ESTE APROAPE – GBV

http://www.gbv.ro/meditatii-zilnice/domnul-este-aproape

 

„În noaptea aceea, somnul împăratului a fugit de la el.” Estera 6.1

De ce na avut împăratul somn tocmai în acea noapte? Cu siguranţă, era mâna lui Dumnezeu Însuşi la lucru! Domnul Dumnezeul evreilor avea de împlinit o lucrare măreaţă în beneficiul poporului Său preaiubit, iar El a făcut ca împăratul să nu poată dormi în acea noapte. Acest lucru scoate la iveală caracterul cărţii Estera.

Dea lungul acestei cărţi inspirate, numele lui Dumnezeu nu este deloc întâlnit, însă lucrarea mâinii Lui este vizibilă peste tot. Cele mai neînsemnate împrejurări manifestă planul Său minunat şi lucrarea Sa perfectă (Isaia 28.29).

Ochiul natural nu poate urmări mişcarea roţilor carului Domnului, însă credinţa nu numai că o poate urmări, dar cunoaşte şi direcţia în care acest car se îndreaptă. Vrăjmaşul complotează, însă Dumnezeu este deasupra lui. Orice mişcare a lui Satan nu este decât o verigă în lanţul uimitor al evenimentelor prin care Dumnezeul lui Israel Îşi împlineşte planul de har cu privire la poporul Său. Aşa au stat mereu lucrurile şi aşa vor sta mereu şi în continuare. Răutatea lui Satan şi mândria omului sunt instrumente în mâna lui Dumnezeu, pentru împlinirea scopurilor Sale pline de har. Domnul este deasupra tuturor lucrurilor. Orice rotiţă, cât de mică, în vasta maşinărie a acestei lumi, este sub controlul Său. Chiar dacă numele Său nu este cunoscut sau recunoscut de către fiii acestui pământ, mâna Sa este văzută şi împlinirea scopului Său este aşteptată de către fiii credinţei.

În acea noapte, singurul lucru care a fost adus înaintea împăratului a fost cartea cronicilor. Ciudat remediu pentru un împărat dedat plăcerilor! Era însă în acea carte o însemnare cu privire la un anumit iudeu, însemnare care trebuia adusă imediat în atenţia împăratului. În cartea Estera vedem, întrun fel remarcabil, providenţa lui Dumnezeu, mândria omului şi puterea credinţei. „Planul Meu va sta în picioare şi voi face toată plăcerea Mea” (Isaia 46.10).

C. H. Mackintosh

 

SĂMÂNȚA BUNĂ

http://www.gbv.ro/meditatii-zilnice/samanta-buna

 

„Căutați în cartea Domnului și citiți!” Isaia 34.16

Ateul și Biblia

William Hone a fost un cunoscut ateu. El profita de orice ocazie în prelegerile sale, pentru a vorbi cu dispreț despre Cuvântul lui Dumnezeu. Într-o zi s-a rătăcit într-un ținut total necunoscut lui, și doar după câteva ore a ajuns într-un mic sat. În fața unei case sărăcăcioase dintre puținele care se aflau acolo, pe treapta casei văzu o fetiță cu o carte în poală. După ce Hone se interesă de ținta călătoriei sale, se uită în carte, ca să vadă ce citea copila. Spre surprinderea lui, era un Noul Testament. Supărat, aruncă la pământ cartea:

– Cum poți să citești o astfel de carte? spuse pe un ton batjocoritor.

Micuța se uită surprinsă la omul distins.

– O, domnule, răspunse ea, nu vorbiți așa despre Cuvântul lui Dumnezeu! Mama este bolnavă în pat, tata nu mai trăiește, și doar din această carte primim mângâiere și putere pentru fiecare zi!

Aceste cuvinte simple au făcut o impresie deosebită asupra ateului. Deveni foarte gânditor. Își spuse: „Acești oameni săraci sunt în necaz, mama este bolnavă, copila este mică. Și totuși găsesc bogății în această carte, promisiuni, pentru care merită să trăiești și care par să dea și adevărată mângâiere în ceasul plecării din această lume”.

 

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

www.fundatiaseer.ro

 

LUCRURI DE CARE Al NEVOIE ÎN PUSTIE (3)

„A făcut să-ți țâșnească apă din stânca cea mai tare” Deuteronom 8:15

Ce alt lucru îți mai trebuie în pustie? Apă! Fără mâncare poți trăi cam patruzeci de zile, dar fără apă vei muri mult mai repede. La fel este și pe tărâmul spiritual; poți trece prin viată ducând lipsă de multe, dar nu vei supraviețui fără Dumnezeu. în pustie, Dumnezeu-a dat poporului o lecție pe care dorea ca ei să și-o amintească după ce vor ajunge în Țara promisă: „Când vei mânca și te vei sătura, când vei zidi și vei locui în case frumoase, când vei vedea înmulțindu-ți-se cirezile de boi și turmele de oi, mărindu-ți-se argintul și aurul, și crescându-ți tot ce ai, ia seama să nu ți se umfle inima de mândrie și să nu uiți pe Domnul, Dumnezeul tău, care te-a scos…din casa robiei; care te-a dus în acea pustie mare și grozavă, unde erau șerpi înfocați și scorpioni, în locuri uscate și fără apă, care a făcut să-ți țâșnească apă din stânca cea mai tare, și care ți-a dat să mănânci în pustie mana aceea necunoscuta de părinții tăi, ca să te smerească și să te încerce, și să-ți facă bine apoi” (v. 12-16). Să remarcăm cuvintele „să-ți meargă bine”. în ciuda situației prin care treci astăzi, Dumnezeu ți-a pregătit mari binecuvântări. însă pentru a le face față cum se cuvine, trebuie să înveți lecția smereniei, să ai o inimă plină de mulțumire și să nu uiți niciodată că numai El este izvorul tuturor lucrurilor bune pe care le vei avea vreodată. Apoi Dumnezeu a adăugat acest P.S.: „Dacă veți uita… veți pieri” (v. 19). lată cu câtă seriozitate dorește El să se asigură că depinzi de El în fiecare zi.

 

 

 


 

26 Iunie 2016

TOTUL PENTRU GLORIA LUI

de Oswald CHAMBERS

Întotdeauna acum

„Vă implorăm să nu primiţi harul lui Dumnezeu în zadar” 2 Corinteni 6:1.

Harul de care ai avut parte ieri n-ajunge şi pentru astăzi. Harul este bunăvoinţa îmbelşugată a lui Dumnezeu; poţi oricând conta pe prezenţa lui, ca să beneficiezi de el. „Prin multă răbdare, în necazuri, în nevoi, în strâmtorări”- aici vine examenul răbdării. Nu reuşeşti să te bazezi pe harul lui Dumnezeu în aceste situaţii? Spui tu: „O, de data asta nu contez pe harul Lui!”? Nu e vorba să te rogi şi să-I ceri lui Dumnezeu să te ajute, ci să îţi însuşeşti acum harul lui Dumnezeu. Noi facem din rugăciune o pregătire pentru lucrare, dar în Biblie nu găsim nicăieri aşa ceva. Rugăciunea este exerciţiul de apelare la harul lui Dumnezeu. Nu spune: „Voi răbda aceasta până când voi putea merge să mă rog”. Roagă-te acum; apelează la harul lui Dumnezeu în momentul în care eşti în nevoie. Rugăciunea este cel mai practic lucru; ea nu este actul reflex de devoţiune. Rugăciunea este ultimul lucru în care învăţăm să apelăm la harul lui Dumnezeu. „In bătăi, în temniţe, în răscoale, în osteneli” – în toate aceste arată că apelezi la harul lui Dumnezeu, har care te va face o pricină de uimire, pentru tine şi pentru alţii. Apelează acum, nu după aceea. Cuvântul cel mai important din vocabularul spiritual este acum. Indiferent unde te vor duce împrejurările, continuă să apelezi la harul lui Dumnezeu în orice situaţie ai fi. Una dintre cele mai mari dovezi că apelezi la harul lui Dumnezeu este aceea că poţi fi umilit fără să manifeşti altceva decât harul Lui. „Neavând nimic…” Nu-ţi păstra niciodată nimic. Revarsă tot ce ai mai bun din tine; fi întotdeauna sărac. Nu fi niciodată diplomat şi grijuliu cu bogăţiile pe care ţi le dă Dumnezeu. Aceasta înseamnă sărăcie triumfătoare.

MANA DE DIMINEAŢĂ

„…Umblăm prin credinţă, nu prin vedere.”. „Deci, după cum aţi primit pe Hristos Isus, Domnul, aşa să şi umblaţi în El.” 2 CORINTENI 5:7, COLOSENI 2:61

Întreaga noastră viaţă de creştini trebuie să fie caracterizată deplin prin practicarea credinţei, adică, încrederea şi depinderea de Domnul Isus. Aşa după cum am primit pe Domnul Hristos în viaţa noastră, prin credinţă, şi avem astfel o încredere fericită că sîntem mîntuiţi şi sîntem legaţi de cer, cu aceeaşi încredere trebuie să ne bazăm pe El în orice problemă şi grijă a vieţuirii noastre de fiecare zi. Să contăm pe călăuzirea Lui şi pe procurarea a tot ce avem nevoie, fie din punct de vedere material şi cu atît mai mult, spiritual.Multe lucruri în viaţa aceasta naturală tind să ne îngrijoreze şi să ne indispună – inflaţia care ne mănîncă toate economiile, nelegiuirea tot mai agresivă care ne face să ne fie tot mai frică să ieşim din casă, şi apoi fiecare avem probeme personale, probleme de familie; tinerii au grija de a găsi soţia sau soţul ideal, grija de a scăpa de datorii, lupta pentru existenţă şi cîte alte griji care n-au alt rezultat decît să ne abată privirea credinţei de la Domnul nostru care a spus: „Nu vă îngrijoraţi cu privire la viaţa voastră…”.

În toate aceste situaţii, noi putem, ori să ne purtăm ca şi cînd am depinde de noi înşine, şi astfel să continuăm să trăim o viaţă plină de tensiune, de teamă şi de griji, sau să trăim prin credinţă, încrezîndu-ne în Domnul Isus care Şi-a asumat răspunderea de a îngriji de toate problemele noastre, numai noi să căutăm neprihănirea Lui. „Căutaţi mai întîi împărăţia lui Dumnezeu şi neprihănirea Lui şi toate aceste lucruri vi se vor da pe deasupra” (Matei 6:33). Ne putem încrede în El ca să ne dea ce ştie El că este cel mai bun lucru pentru noi, şi ce avem trebuinţă, chiar dacă n-ar fi ce am vrea sau am gîndi noi că ne trebuie. El ne va face să cunoaştem pe deplin voia Lui în orice hotărîre ne-ar sta înainte, dacă ne lăsăm călăuziţi şi dacă sîntem gata să renunţăm la voia noastră. Să ne încredem deci în Domnul în fiecare moment. A trăi o viaţă de biruinţă înseamnă a trăi într-o continuă încredere şi atîrnare de El. „Noi trebuie să contăm totdeauna că Dumnezeu este cu noi. A depinde în orice moment de El, şi numai de El, aceasta este slava credinţei. Dumnezeu are grijă de ziua de mîine. Partea noastră este de a face voia Lui cînd ne este arătată. El răspunde de rest. Nici o împrejurare nu depăşeşte credincioşia lui Dumnezeu. Credinţa nu face ca împrejurările să fie mai puţin dificile, dar ea are pe Dumnezeu în împrejurări.” J.N.D.

MÂNTUIREA PRIN HRISTOS

Meditaţii zilnice – de Fritz BERGER

„Dacă v-am vorbit despre lucruri pământeşti
şi nu credeţi, cum veţi crede când vă voi vorbi despre cele cereşti?” Ioan 3:12.

Dumnezeu nu ne poate da nimic dacă nu primim cu bucurie, „Celui ce-ţi cere dă-i şi nu întoarce spatele celui ce doreşte să se împrumute de la tine”. (Mat. 5:42). Si dacă îţi ia cineva ce îţi aparţine, nu pretinde înapoi. Eu ştiu cât de mult m-am ruşinat prin cuvântul din Evrei 1:34: „Aţi primit cu bucurie,răpirea averilor voastre”. M-a durut atunci când cineva mi-a luat ceva. Cele scrise în Romani 7 erau valabile pentru mine. Am văzut apoi, că trebuie să mă bucur chiar dacă mi se ia ce este al meu şi să suport cu bucurie această stare. Eu am suportat-o, dar nu cu bucurie şi n-am fost liniştit. Dar acum ştiu că pot să suport aşa ceva cu bucurie.
Domnul Isus vorbeşte în pilde despre tainele împărăţiei cerurilor. Doar ucenicilor le spune că: „Vouă v-a fost dat să cunoaşteţi tainele împărăţiei cerurilor”. Aici am putut să observ ceea ce până atunci n-am observat.

Ce lucrare mare este când Dumnezeul cel bun deschide ochii cuiva!
Pildele luminează lucrurile din toate părţile. Ele cuprind bogăţii deosebite. Cel care nu este credincios în cele pământeşti, aceluia nu-i poate încredinţa Dumnezeu cele adevărate. Omul care se predă lui Dumnezeu, primeşte Duhul Sfânt şi are mare plăcere în Cuvântul lui Dumnezeu.
Să facem cum scrie în Cuvânt: „Cel care vrea să-ţi ia haina, lasă-i şi cămaşa”. (Mat. 5:40). Dacă lăsăm ceva pentru Isus, El ne dă însutit înapoi şi pe lângă aceasta, ne dă şi viaţa veşnică, precum a promis-o în Cuvântul Său.

TEZAURUL PROMISIUNILOR LUI DUMNEZEU

de Charles H. SPURGEON

EL VINE CURÂND

„Fiţi şi voi îndelung răbdători, întăriţi-vă inimile, căci venirea Domnului este aproape.” Iacov 5.8

Ultimul cuvânt din Cântarea Cântărilor este: „Vino repede, iubitule”, şi printre ultimele cuvinte ale Apocalipsei citim: „Şi Duhul şi Mireasa zic: Vino!” La acest cuvânt Mirele dumnezeiesc răspunde: „Iată, Eu vin curând”. Dragostea noastră suspină după arătarea slăvită a Domnului şi se bucură de această dulce făgăduinţă: „Venirea Domnului este aproape”. Ea îndreaptă duhul nostru spre această întâmplare slăvită, care este ca o fereastră prin care aruncăm o privire plină de nădejde. Prin această „fereastră cerească” pătrunde acum peste noi un val de lumină, care ne uşurează lucrul şi suferinţa. În timpul zilelor de încercare, gândul că se apropie această zi de bucurie, ne şopteşte: „răbdare”. Dacă suntem întristaţi că nu vedem rezultatul ostenelii noastre, această slăvită înştiinţare iarăşi ne strigă: „fii răbdător”. Când suntem frământaţi de multele noastre ispite, atunci siguranţa că în curând Domnul Se va întoarce, ne sprijineşte prin acest verset: „întăriţi-vă inimile”. Să fim deci liniştiţi şi „sa rămânem hotărâţi şi neclintiţi, sporind totdeauna în lucrul Domnului”. În curând vom auzi trâmbiţa de argint anunţându-ne întoarcerea Regelui nostru slăvit. Să nu ne înspăimântăm, ci să stăm neclintiţi, căci iată-L pe norii cerului! Chiar astăzi poate să Se arate.

DOMNUL ESTE APROAPE!

Calendar Biblic

„Eu sunt adevărata viţă, şi Tatăl Meu este vierul.” Ioan 15.1

Domnul Isus este adevărata viţă, Tatăl este vierul şi ucenicii sunt mlădiţele. Dacă Domnul Isus nu dă sevă fructului, acesta nu este veritabil. Rămânerea în Domnul Isus se realizează prin dependenţă deplină faţă de El. Pe această cale, Domnul Isus vrea ca ucenicii Săi să fie un izvor continuu de putere şi de roade. El însuşi vrea să fie ÎN ei. În afară de El nu putem efectua nimic. Dacă noi posedăm puterea prin rămânerea în El, vom aduce multe şi bogate roade. Dacă rămâne în noi Cuvântul Său va da naştere prin rugăciune la o forţă nouă care nu poate fi învinsă. Atunci putem cere în Numele Său ceea ce vrem şi se va îndeplini. Există în acest capitol trei îndemnuri foarte preţioase:

– „rămâneţi în Mine…”

– „rămâneţi în dragostea Mea …”

– „dacă… rămân în voi cuvintele Mele.”

ASCULTAREA şi DEPENDENŢA sunt cele două temelii de bază ale vieţii practice aici pe pământ. Aici nu este vorba despre mântuirea unui păcătos ci despre calea unui ucenic al lui Cristos care vrea să savureze deplin dragostea Lui. Într-o astfel de inimă plăcerile acestei lumi nu au nici un loc. Bucuria în Domnul ne îmbărbătează să slujim unul altuia şi să ne întărim pe calea ascultării şi a credinţei noastre sfinte. Să umblăm cu demnitate pe calea noastră, ca în felul acesta să arătăm lumii o viaţă de belşug duhovnicesc. Să nu uităm că Domnul Isus atât de mult ne-a iubit încât şi-a dat viaţa pentru noi. Dacă mustrat pentru păcat, privesc la crucea Domnului Isus în jertfa Lui văd nu numai că „păcatele mele” au fost iertate, dar văd, că şi „păcatul meu” adică firea mea cea pământească – rădăcina tuturor păcatelor mele – a fost nimicită şi lucrul acesta ne dă o pace adâncă. La cruce Îl văd pe Dumnezeu ca prieten al păcătosului, dând la o parte păcatul.

BĂTÎND LA UȘA LUI DUMNEZEU

de Oswald CHAMBERS

O, Doamne, să Te slăvesc aşa cum se cuvine este o mare dorinţă a mea, creată şi întreţinută de harul şi Duhul Tău.

MEDITAŢII ZILNICE

de Wim MALGO

«Iată, vă spun o taină: nu vom adormi toţi, dar toţi vom fi schimbaţi într-o clipă, într-o clipită din ochi, la cea din urmă trâmbiţă.» 1 Corinteni 15,51-52

De ce vorbeşte Biblia atât de puţin despre răpire? Pentru că – aşa cum spune apostolul Pavel aici – răpirea este o taină. In ce constă acest secret al răpirii pentru noi, care suntem copiii lui Dumnezeu? Domnul Isus însuşi ne descoperă acest lucru când vorbeşte de ziua în care îl vom întâlni pe norii cerului: «acum sunteţi plini de întristare, dar Eu vă voi vedea iarăşi, inima vi se va bucura si nimeni nu vă va răpi bucuria voastră. In ziua aceea nu Mă veţi mai întreba de nimic» (Ioan 16,22-23). Domnul ne spune că în momentul în care îl vom vedea toate incertitudinile vor fi rezolvate şi toate întrebările noastre vor primi răspuns. Observăm noi oare dorul Domnului Isus de a ne revedea? Cum adică să-L revedem la răpire? L-am mai văzut vreodată? Da, căci Il vedem şi Il cunoaştem din Cuvântul lui Dumnezeu, din Sfânta Scriptură. Atunci când Domnul Isus Cristos va reveni pe norii cerului, Il vom vedea aşa cum este. Aceasta este marea taină!

MEDITAŢII PENTRU FIECARE ZI A ANULUI

de Charles H. SPURGEON

Dimineaţa şi Seara

DIMINEAŢA

„Şi tu ai ajuns ca noi.” Isaia 14:10

Cât de mare va fi prăbuşirea celui apostat când îşi va prezenta sufletul în faţa Lui Dumnezeu! Cum va putea îndura vocea care îi va spune: „depărtează-te de mine, blestematule; M-ai respins, şi acum te resping şi eu. Te-ai purtat ca o femeie desfrânată, şi te-ai îndepărtat de Mine. Aşa că te izgonesc şi Eu pe veci din prezenţa Mea, şi nu voi avea milă de tine”! Cât de mare va fi ruşinea acestui blestemat în Ziua Judecăţii când, în faţa unei mari mulţimi, îşi va vedea apostazia demascată? Ateii, şi păcătoşii care nu au profesat niciodată religia, se vor ridica de pe paturile lor de foc ca să se uite la el. „Ia te uită la el”, va spune unul. „Va predica Evanghelia în iad?” „Iată-l”, va spune altul. „Îmi spunea că sunt un nelegiuit şi, când colo, el însuşi era un ipocrit!” „Aha!” va spune altul. „Vine un credincios care cântă psalmii — unul care a fost prezent întotdeauna la adunare; unul care se lăuda că are viaţa veşnică, şi uite-l unde a ajuns!” Nu va fi în oastea satanică o altă zi de bucurie mai mare ca aceea în care demonii vor târî la pierzare sufletul ipocritului. Bunyan a pictat această scenă cu grandoare şi teribilă poezie, zugrăvind drumul înapoi spre iad. Şapte demoni legau nenorocitul cu nouă funii şi îl târau de pe drumul spre cer, pe care mergea înainte, înapoi pe drumul spre iad. Gândiţi-vă la drumul care duce înapoi spre iad, ipocriţilor care mărturisiţi o credinţă falsă! „Pe voi înşivă încercaţi-vă dacă sunteţi în credinţă” (2 Corinteni 13:5). Priviţi-vă bine starea; vedeţi dacă sunteţi în Christos sau nu. Este foarte uşor să dai un verdict îngăduitor când este vorba de a te judeca pe tine însuţi; dar, o, fii drept şi caută adevărul. Fii drept cu toţi, dar riguros cu tine însuţi. Aminteşte-ţi, dacă nu eşti pe stâncă, când îţi va cădea casa, „prăbuşirea” îi va fi „mare” (Matei 7:27). Fie ca Domnul să-ţi dea sinceritate, perseverenţă şi tărie, şi să nu fii întors niciodată din drumul spre Cer.

SEARA

„După ce aţi fugit de stricăciunea care este în lume prin pofte.” 2 Petru 1:4

Izgoniţi pentru totdeauna gândurile cărnii, dacă vreţi să trăiţi prin puterea Domnului înviat. Nu este moral ca un om care trăieşte prin Christos să se complacă în stricăciunea păcatului. „Pentru ce căutaţi între cei morţi pe Cel ce este viu?” (Luca 24:5), le-a întrebat îngerul pe femeile care veniseră la mormântul lui Isus. Poate să trăiască cel viu într-un mormânt? Poate să fie îngropată viaţa divină într-un mausoleu de pofte lumeşti? Cum putem să ne împărtăşim din paharul Domnului şi apoi să bem din cupa Satanei? Desigur, credinciosule, tu ai scăpat de poftele şi păcatele vizibile. Ai scăpat însă şi de înşelăciunile cele mai ascunse şi subtile ale Satanei? Ai scăpat de pofta mândriei? Ai scăpat de lenevie? Te-ai eliberat de poftele trupeşti? Cauţi în fiecare zi să trăieşti deasupra lăcomiei, mândriei şi caracterului lumesc? Aminteşte-ti, pentru aceasta ai fost îmbogăţit cu comorile Lui Dumnezeu. Dacă eşti într-adevăr ales de Dumnezeu şi iubit de El, nu îngădui ca tezaurul harului să fie risipit cu tine. Urmăreşte sfinţenia; ea este coroana şi gloria creştinului. O biserică nesfinţită este nefolositoare lumii şi nu are nici un preţ înaintea oamenilor. Este o ruşine; este râsul iadului şi dezgustul cerului. Cele mai îngrozitoare rele au venit în lume prin bisericile nesfinţite. O, creştine, făgăduinţele Lui Dumnezeu sunt asupra ta. Tu eşti preotul Lui Dumnezeu; poartă-te ca atare. Tu eşti regele Lui Dumnezeu; stăpâneşte-ţi poftele. Tu eşti alesul Lui Dumnezeu; nu te asocia cu diavolul. Cerul este moştenirea ta: trăieşte cu un spirit ceresc, şi dovedeşte că ai adevărata credinţă în Isus. Nu există credinţă în inimă dacă nu există sfinţenie în viaţă.

Doamne, doresc să trăiesc de acum înainte
Ca un sclav cumpărat cu preţ de sânge
Ca un supus ascultător, departe de aducerile aminte
Departe de durere şi de chipul Tău ce plânge.

IZVOARE IN DEŞERT

„Şi ce are a face dacă unii n-au crezut? Necredinţa lor va nimici ea credincioşia lui Dumnezeu” Romani 3:3

Bănuiesc că sursa fiecărui pic de necaz din viaţa mea poate fi urmarea simplei necredinţe. Dacă am credinţă cu adevărat, trecutul este iertat în totalitate, prezentul este umplut cu putere şi viitorul este strălucit şi plin de speranţă, cum aş putea fi altfel decât complet fericit?

Da, viitorul este strălucit datorită credincioşiei lui Dumnezeu. Adevărul Său statornic nu se schimbă după starea mea sufletească, şi El nu şovăie niciodată când mă împiedic şi cad peste o promisiune de-a Lui prin necredinţa mea. Credincioşia Lui rămâne neclintită şi proeminentă ca piscurile de mărgăritar ale munţilor care despică norii eternităţii. Şi poalele munţilor Lui sunt înrădăcinate la o adâncime fără fund pe stânca lui Dumnezeu.

Mont Blanc nu dispare, devenind o imagine trecătoare sau o pâclă ciudată, numai pentru că un căţărător ameţeşte când urcă pe versanţii lui. James Smetham

Este de mirare că noi nu primim binecuvântarea lui Dumnezeu după ce ne-am poticnit de promisiunea Lui prin necredinţă? Eu nu spun că credinţa merită un răspuns sau că putem lucra pentru a o câştiga. Dar Însuşi Dumnezeu a făcut din credinţă o condiţie a primirii, şi Dătătorul are dreptul suveran de a alege propriile condiţii pentru darurile Sale. Samuel Hart

Necredinţa întreabă în continuu: „Cum este posibil aceasta?” E întotdeauna plină de „cum-uri”, însă credinţa are nevoie doar de un singur mare răspuns chiar şi pentru zece mii de „cum-uri”. Acel răspuns este – DUMNEZEU! C. H. M.

Nimeni nu poate împlini atât de mult într-un timp atât de scurt ca atunci când se roagă. Şi următorul gând cu siguranţă se potriveşte foarte bine cu tot ce ne-a învăţat Domnul Isus Hristos despre rugăciune. Dacă un singur credincios cu credinţă deplină se ridică, istoria lumii va fi schimbată.

Vrei să fii TU acel unul singur care să se ridice, supunându-te suveranităţii şi călăuzirii lui Dumnezeu Tatăl nostru? A. E. McAdam

Rugăciunea fără credinţă degenerează repede într-o rutină fără rost sau într-o ipocrizie fără inimă. Însă rugăciunea făcută cu credinţă aduce omnipotenţa lui Dumnezeu ca suport al cererilor noastre. Este mai bine să nu ne rugăm până când întreaga noastră fiinţă nu participă la aceasta şi nu înţelege puterea rugăciunii. Când o rugăciune veritabilă este chiar şoptită, pământul şi cerul, trecutul şi viitorul, spun: „Amin!”

Acesta este modelul de rugăciune folosit de Hristos. P. C. M.

Nimic nu rămâne în afara razei de acţiune a rugăciunii decât lucrurile care sunt în afara voii lui Dumnezeu.

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

Volumul III

Isaia 63.1-14

    Cine este şi de unde vine Acesta care soseşte aici glorios şi impunând teamă? De ce are veşmintele însângerate? O, El este executorul cumplitei „zile
de răzbunare” (Luca 21.22), pe care-L vedem întorcându-Se după ce îşi va fi îndeplinit lucrarea! (v. 4; 61.2). În revolta finală, popoarele se vor strânge pe teritoriul Edomului pentru un ultim atac împotriva lui Dumnezeu şi a celor care-I aparţin (vezi şi 34.6), însă aceasta se va întâmpla tocmai pentru ca ele să fie zdrobite acolo, potrivit imaginii culegătorilor de vie care-şi călcau cândva strugurii în teascuri.

    Ne este oare greu să-L recunoaştem în acest Răzbunător pe Mântuitorul nostru cel plin de îndurare? Slujba Lui pentru gloria lui Dumnezeu îmbină aceste două trăsături: El, Cel care a fost singur pe cruce, este deopotrivă singurul care judecă (v. 3). „Măreţ în puterea Sa” (v. 1), El lucrează cu „braţ măreţ” (v. 12), îşi face „un Nume măreţ” (v. 14) şi locuieşte în măreţie (frumuseţe, glorie) (v. 15). „Victorios în măreţia Ta, înaintează pentru adevăr…!” (Psalmul 45.4), sunt cuvinte care I se adresează Lui chiar cu privire la această judecată.

    Odată cu v. 7 se deschide un nou episod al cărţii, cel din urmă, prin rememorarea îndurărilor şi a laudelor Domnului. Aceasta este şi datoria noastră, iar împlinirea ei nu trebuie să lipsească de la niciunul dintre noi!

PÂINEA CEA DE TOATE ZILELE

Text: 1 Timotei 4

„… fii o pildă pentru credincioşi: in vorbire, in purtare, in dragoste, in credinţă, in curăţie.” 1 Timotei 4:12

CUVINTE CU GREUTATE

Două povestiri de pe prima pagină a ziarului Grand Rapids Press, care nu aveau nimic în comun una cu alta, subliniau o ironie neobişnuită. Una, spunea despre un om care fusese împuşcat şi ucis în timp ce se năpustea cu un cuţit spre un poliţist. Istoria sa lungă de abuzuri de droguri şi alcool, îl dusese la acest tragic incident. Cealaltă povestire descria un bal inaugural în cinstea guvernatorului statului Michigan. Se specificau băuturile alcoolice care s-au servit la această ocazie de gală. Referindu-se la aceste incidente, un reporter scria: „Mă gândeam că liderii noştri se abţin de la servirea băuturilor alcoolice pentru a fi modele bune de urmat pentru noi ceilalţi, din moment ce aceiaşi lideri fac atâta caz de consumul de droguri… Poate dacă liderii noştri, de-a lungul anilor, ar fi făcut puţin mai mult efort de a fi exemple bune, omul cu cuţitul ar fi putut trăi azi”. În 1 Timotei 4, Pavel îl sfătuieşte pe Timotei să „pună în mintea fraţilor” (v. 6), „să înveţe” (v. 11), „să ia seama bine la citire, la îndemnare şi la învăţătură” (v. 13). Cuvintele acestea i-au conturat şi definit lucrarea, cuvintele care îi vor salva pe ascultătorii lor (v. 16). Dar chiar în centrul acestor versete apare porunca de-a fi un bun exemplu (v. 12). Pavel nu a spus că un exemplu bun vorbeşte mai tare decât cuvintele sale, dar un exemplu bun face ca toate cuvintele spuse să devină demne de crezut. Părinţii, dascălii, lucrătorii între tineri, şi toţi cei ce sunt în funcţii de conducere au o influenţă specială asupra altora. Dacă urmărim sfinţenia, caracterul nostru va dobândi integritate. Şi aceasta va da greutate cuvintelor noastre.                       D.J.D.

Voi, purtători ai steagurilor sfinte
Spre-acel măreţ şi veşnic viitor,
Voi, făclieri de slove şi cuvinte,
Fiţi voi întâi la înălţimea lor!  Traian Dorz

Poate că oamenii se vor îndoi de ceea ce spui, dar vor crede ceea ce faci.

DOMNUL ESTE APROAPE – GBV

http://www.gbv.ro/meditatii-zilnice/domnul-este-aproape

„Şi Ştefan, plin de har şi de putere, făcea minuni şi semne mari în popor.” Fapte 6.8

„Dar ei au strigat cu glas tare şi şiau astupat urechile şi sau năpustit întrun gând asupra lui; şi, scoţândul afară din cetate, îl loveau cu pietre.” Fapte 7.57,58

De ce Ştefan, care putea face minuni şi semne mari pentru ai elibera pe alţii, na putut folosi aceste lucruri pentru a scăpa de moarte? De ce na făcut ca Ilie, care a chemat foc din cer asupra vrăjmaşilor săi? De ce a îngăduit Dumnezeu ca Ştefan să fie omorât, chiar atunci când acesta Îi era atât de credincios? De ce na luat Dumnezeu acasă pe un creştin plin de el însuşi, mai degrabă decât pe unul plin de Duhul Sfânt?

Răspunsul la aceste întrebări se găseşte în planul lui Dumnezeu. Cu siguranţă că Dumnezeu are putere săi elibereze pe ai Săi, oricând socoteşte El potrivit. Martori cu privire la acest lucru sunt Şadrac, Meşac şi AbedNego, în cuptorul de foc; Daniel, în groapa cu lei; şi Petru, în temniţa lui Irod.

Na fost vreo problemă nici în privinţa credinţei şi a devotamentului lui Ştefan. El este descris ca fiind „plin de credinţă şi de Duh Sfânt”, la prima sa menţionare în Scriptură, în Fapte 6.5. Apoi, la moartea sa, se spune că era plin de Duhul Sfânt şi că se ruga pentru cei care îi luau viaţa (Fapte 7.55,60).

Realitatea este că Dumnezeu nu are nevoie nici de aprobarea, nici de înţelegerea noastră, pentru a lucra ceea ce a plănuit în privinţa vieţilor noastre. Scopul Său nu este în primul rând de a ne fi nouă bine pe acest pământ, ci manifestarea gloriei Sale. De aceea Pavel a putut vindeca mulţimi de oameni în călătoriile sale misionare, însă nu a putut face nimic în ce priveşte ţepuşul său în carne. Pe măsură ce vom înţelege acest lucru, vom putea spune şi noi cuvintele din 2 Samuel 22.31: „Cât despre Dumnezeu, calea Lui este desăvârşită … El este un scut pentru toţi cei care se încred în El”.

G. W. Steidl

SĂMÂNȚA BUNĂ

http://www.gbv.ro/meditatii-zilnice/samanta-buna

„Dar El era străpuns pentru păcatele noastre, zdrobit pentru fărădelegile noastre. Pedeapsa care ne dă pacea a căzut peste El” Isaia 53.5

Calea Domnului

Calea Domnului și Mântuitorului nostru pe acest pământ a fost o cale de suferință. Calvarul Său a început de la ieslea Betleemului și a continuat până la Golgota, unde a fost răstignit, între cer și pământ, pe o cruce. În trecerea Sa pe pământ, Domnul a simțit durerea umană, El, care a fost fără păcat, a trebuit să sufere din partea creației Sale. Lucrarea lui Hristos era necesară nu pentru a întoarce inima lui Dumnezeu spre păcătos, ci pentru a întoarce inima păcătosului spre Dumnezeu. Dar încă de la început, de când Domnul a venit în lume, lumea nu L-a cunoscut, deși El Însuși era Creatorul tuturor lucrurilor. Toate lucrările Sale dădeau mărturie despre atotputernicia Sa, dar oamenii au trecut mai departe cu nepăsare. „Și judecata aceasta stă în faptul că, odată venită Lumina în lume, oamenii au iubit mai mult întunericul decât lumina, pentru că faptele lor erau rele.” Dacă aceasta este starea cititorului, dorim să-i spunem că astăzi este ziua mântuirii. Să nu uităm că Mântuitorul a venit pe pământ să facă voia lui Dumnezeu, să îndepărteze păcatul jertfindu-Se pe Sine. Mântuitorul a fost străpuns pentru păcatele noastre, zdrobit pentru fărădelegile noastre pe cruce. Suferințele Sale, jertfa Sa au rezolvat odată pentru totdeauna problema apropierii omului de Dumnezeu.

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

www.fundatiaseer.ro

LUCRURI DE CARE Al NEVOIE ÎN PUSTIE (2)

„l-a dus fără nici o grijă, ca să nu le fie frică” (Psalmul 78:53)

Te poți găsi în pustie și să fii acolo din voia lui Dumnezeu?

Da! „A pornit pe poporul Său ca pe niște oi, și i-a povățuit ca pe o turmă în pustie… i-a dus fără nici o grijă, ca să nu le fie frică” (v. 52-53). în pustie ajungi să-L cunoști pe Dumnezeu așa cum nu l-ai cunoscut niciodată până atunci.

Așadar, care a fost un alt lucru de care a avut nevoie Israelul pentru a supraviețui în pustie? De hrana! Cineva a calculat că ar fi fost necesare aproximativ douăzeci și șase de vagoane de alimente, zilnic, pentru a hrăni atât de mulți iudei. Problema e că pe atunci nu existau trenuri și nici căi ferate! însă ei au avut ceva mult mai bun – pe Dumnezeu! Timp de patruzeci de ani El le-a trimis mană, „hrana perfectă”, la ușa corturilor lor. Cantitatea era în funcție de nevoia fiecărei familii în parte – și Dumnezeu și-a arătat credincioșia față de ei în fiecare zi.

Așadar, dacă economia te face să simți teamă și să te întrebi dacă Dumnezeu poate să-ți poarte de grijă – iată cuvântul pentru tine astăzi! Poate Dumnezeu nu-ți dă tot ceea ce-ți dorești dar îți dă tot ceea ce e necesar. Dumnezeul căruia li slujim nu este în recesiune! Psalmistul a spus: „Am fost tânăr, și am îmbătrânit, dar n-am văzut pe cel neprihănit părăsit, nici pe urmașii lui cerșindu-și pâinea” (Psalmul 37:25). Un misionar a spus-o altfel: „Unde mă trimite acolo mă duc; ce-mi dă să mănânc, aceea înghit”. Gândește-te: timp de patruzeci de ani Israelul nu a dus niciodată lipsă de vreo masă și nu a rămas fără hrană. Dumnezeul lor este și Dumnezeul tău, așa că, astăzi pune-ți încrederea îh El și nu te mai îngrijora!


25 Iunie 2016

TOTUL PENTRU GLORIA LUI

de Oswald CHAMBERS

 

A-ţi găsi personalitatea in focul întristării

„Şi ce voi zice?… Tată, izbăveşte-Mă de ceasul acesta?…Dar tocmai pentru aceasta am venit până la ceasul acesta! Tată, proslăveşte Numele Tău!” Ioan 12:27-28

Ca sfânt, atitudinea mea faţă de întristare şi dificultăţi nu trebuie să fie aceea de a cere ca ele să fie îndepărtate, ci a cere ca, în mijlocul fiecărui foc al întristării, să-mi pot păstra personalitatea cu care m-a creat Dumnezeu. Domnul nostru S-a găsit pe Sine în focul întristării. El n-a fost scutit de acel ceas, ci ajutat să poată ieşi din acel ceas. Noi spunem că n-ar trebui să existe întristare, dar există întristare şi trebuie să ne găsim pe noi înşine in flăcările ei. Dacă încercăm să scăpăm de întristare, dacă refuzăm să ţinem cont de ea, suntem nechibzuiţi, întristarea este una dintre cele mai mari realităţi ale vieţii; nu are nici un rost să spui că n-ar trebui să existe întristare. Păcatul, întristarea şi suferinţa există şi nu trebuie să spunem că Dumnezeu face o greşeală permiţându-le.Întristarea îndepărtează o mare parte din superficialitate, dar nu-l face întotdeauna pe om mai bun. Suferinţa ori îmi formează personalitatea, ori mi-o distruge. Nu îţi poţi găsi personalitatea când ai parte de succes, atunci îţi pierzi capul; nu îţi poţi găsi personalitaiea în monotonia vieţii cotidiene, atunci eşti plin de cârtire. Singurul mod de a-ţi găsi personalitatea este în focul întristării. De ce trebuie să fie aşa, n-are importanţă, dar faptul că este aşa e adeverit atât de Scriptură, cât şi de experienţa umană. Întotdeauna poţi recunoaşte omul care a trecut prin focul întristării şi s-a găsit pe sine; eşti sigur că, la necaz, te poţi duce la el şi descoperi că are timp pentru tine. Dacă un om n-a trecut prin focul întristării, el poate fi dispreţuitor, n-are timp de tine. Dacă te găseşti pe tine în focul întristării, Dumnezeu te va face „hrană” pentru alţi oameni.

 

MANA DE DIMINEAŢĂ

 

„Du-te,” i-a zis Isus, „fiul tău trăieşte.” Şi omul acela a crezut cuvîntul pe care îl spusese Isus şi a pornit la drum” IOAN 4:50

Acest slujbaş împărătesc nu avea, ca păgîn, nici o educaţie religioasă, nici cunoştinţele unui Nicodim sau ale altui fariseu. Dar el, pur şi simplu, a crezut ce-i spusese Domnul Isus; el a crezut cuvîntul Lui care era în acelaş timp, Şi o poruncă şi o făgăduinţă. „Du-te, fiul tău trăieşte”. Şi omul acesta, fără să vadă nimic, dar crezînd ce a spus Domnul Isus, a ascultat, a plecat şi a găsit pe fiul său viu. Rezultatul unui simplu act de credinţă şi de ascultare a Lui, a transformat marea sa durere într-o mare bucurie. Domnul a spus, şi ce a spus El s-a împlinit întocmai. Este de mirare că a crezut toată casa lui? Iată cum efectele credinţei se răsfrîng şi asupra familiei.De cîte ori nu ne comunică Domnul Isus în Cuvîntul Său, o binecuvîntare sau o făgăduinţă, vorbindu-ne direct şi personal, mai ales cînd în faţa unor situaţii grele, ne-am adresat Lui în rugăciune. Dar în noi nimic nu se schimbă, nu vedem nici un rezultat. Lucrurile rămîn la fel ca mai înainte, pentru că ne lipseşte credinţa aceea simplă şi activă a acestui păgîn. Ne este aşa de greu să-L luăm pe Domnul Isus pe cuvînt şi să-L punem la încercare! Din pricina aceasta El nu poate să facă o minune în favoarea noastră.Pasajul acesta subliniază cum trebuie să fie credinţa: simplă, nefiind necesare nici cunoştinţe scripturistice, nici o poziţie eclesiastică, nici chiar efectuarea unei lucrări oarecare pentru Dumnezeu. Această credinţă simplă, sinceră şi naivă ca de copil ne cere numai o inimă care să-L aprecieze şi să-L iubească pe Domnul Isus, o inimă care nu numai să creadă că El poate dar şi că El vrea să vină în ajutorul oricui se încrede în El. Credem că nici un credincios nu se îndoieşte că Domnul poate să facă orice minune, dar ce bine ar fi dacă, credinţa noastră în puterea Lui ar fi însoţită şi de credinţa că El ne iubeşte, simte cu noi şi că dorinţa Lui este să ne facă bine. De multe ori, cînd nu vedem împlinindu-se o făgăduinţă pe care ne-a dat-o în Cuvîntul Lui, dăm vina pe noi („probabil e ceva în viaţa mea care-L împiedică să-mi răspundă”), cînd în realitate nu credem în iubirea Lui. şi atunci, singurul lucru pe care îl avem de făcut este să-L privim pe Domnul Isus pe cruce, cu mîinile larg întinse care vrea să ne spună: „Atît de mult te iubesc”.Iubirea Domnului Isus faţă de noi este necondiţionată, şi nu se uită la noi, ci la inima Lui. Existam vreunul din noi, cînd în iubirea Lui imensă şi de neînţeles, ne-a ales mai înainte de veşnicii? Am meritat vreunul această iubire? Doamne! Toată veşnicia nu-mi va ajuge să-ţi mulţumesc pentru iubirea Ta.Sîntem mîngîiaţi cînd ne gîndim că în spatele împrejurărilor prin care trecem este un scop cu o valoare veşnică.

 

MÂNTUIREA PRIN HRISTOS

Meditaţii zilnice – de Fritz BERGER

 

„N-a putut să facă nicio minune acolo.
Si se mira de necredinţa lor”. Marcu 6:5-6.

Trebuie să învăţăm de la Isus. Despre El este scris: „N-a putut să facă nicio minune acolo din cauza necredinţei lor, ci doar şi-a pus mâinile peste câţiva bolnavi”. Oare nu sunt azi aceleaşi vremuri? Cuvântul lui Dumnezeu a rămas acelaş. In timpul lui Samuel, poporul a vrut să albă împărat şi Dumnezeu le-a promis că le va da împărat, dar a menţionat: „Voi M-aţi pus deoparte”. Eu cred că creştinii de azi au pus pe Isus deoparte. Este nevoie de o pocăinţă generală. Când vin încercările, să ne încredem în Isus şi să arătăm credinţa noastră care o avem în El. Putem dovedi credinţa noastră fără fapte? Arată-mi ce crezi, de exemplu, că Isus este medicul tău. Dacă-mi poţi arăta, înseamnă că te încrezi în El. Atunci te vei comporta la fel ca şi cei trei bărbaţi în cuptorul de foc, care au spus:
„Si chiar dacă nu ne va scoate, să ştii că nu ne vom închina statuii tale”. Dacă murim cu plăcere, la gândul că după aceea va fi atît de frumos, de ce vrem să ne apărăm totuşi prin metode omeneşti? Eu ştiu de ce: pentru că suntem în nelinişte, pentru că n-avem cunoştinţă deplină de stînca de sub picioare, pentru că ne lăsăm conduşi încoace şi încolo de vânt şi nu rămânem statornici în promisiunile Lui: „Noi însă nu suntem din aceia care dau înapoi, spre pierzare, ci din aceia care au credinţă pentru păstrarea sufletului”. (Evr.l0:39).
Prin încercări şi vremuri grele mă conduci spre portul Tău sigur! Tu ai luat păcatele şi bolile noastre asupra Ta, ai purtat pedeapsa şi ai spus:”Eu sunt Domnul, medicul tău.

 

TEZAURUL PROMISIUNILOR LUI DUMNEZEU

de Charles H. SPURGEON

 

SCARA LA CER

„… Adevărat, adevărat vă spun că, de acum încolo, veţi vedea cerul deschis şi pe îngerii lui Dumnezeu suindu-se şi pogorându-se peste Fiul Omului.” Ioan 1.51

Da, noi care credem, vedem împlinirea acestor cuvinte chiar in zilele noastre. Noi vedem cerul deschis, căci Domnul Isus l-a deschis pentru toţi credincioşii, şi privirile noastre pătrund până în tainele slavei Sale pe care ne-a descoperit-o. În curând vom intra chiar şi noi acolo, căci El este calea.

Avem aici explicaţia scării lui Iacov. Între cer şi pământ s-a înfiinţat un schimb sfânt: rugăciunea noastră urcă şi răspunsul coboară prin Isus Mijlocitorul. Această scară apare când cugetăm adânc la Isus. El este calea luminoasă care ne duce până la tronul Celui Prea înalt. Să o folosim pentru a trimite acolo rugăciunile noastre care vor fi solii noştri. Vom trăi astfel şi noi viaţa îngerilor ridicându-ne la cer prin mijlocirea noastră, ca să primim de acolo binecuvântările, apoi coborând ca să răspândim printre fiii oamenilor darurile primite.

Ceea ce n-a fost pentru Iacov decât o vedenie minunată, ajunge pentru noi o realitate minunată. Să urcăm şi să coborâm astăzi această scară în fiecare oră, urcând-o prin legătura cu Dumnezeu şi întorcându-ne pentru lucru spre mântuirea fraţilor noştri. Aceasta este făgăduinţa Ta, Doamne; dă-ne deci bucuria să-i vedem împlinirea.

 

DOMNUL ESTE APROAPE!

Calendar Biblic

 

„Eu eram meşterul Lui, la lucru lângă El, şi în toate zilele eram desfătarea Lui ;.. şi găsindu-mi desfătarea in fiii oamenilor” Proverbe 8.30-31

Sfânta Scriptură ne lasă adesea să privim prin cuvintele ei, în veşnicie. Aici noi ascultăm vorbind pe Acela care e „puterea şi înţelepciunea lui Dumnezeu” (1 Cor. 1.24). Din veşnicie Fiul lui Dumnezeu era desfătarea Tatălui, obiectul dragostei Lui, plăcerea inimii Sale. Ce mare însemnătate are El pentru noi să ne gândim că Cel ce era desfătarea lui Dumnezeu a devenit om dându-se ca jertfă pentru mântuirea noastră. Şi mai mult decât atât îl auzim spunând: „..găsindu-şi desfătarea în fii oamenilor.” Cum se poate oare ca „desfătarea Tatălui” să-şi găsească desfătarea şi în noi, nişte oameni păcătoşi? Acest lucru nu s-a petrecut pentru faptele noastre bune, sau pentru că în noi ar exista ceva bun. NU, El ştia că Dumnezeu are nişte planuri cu omul pe acest pământ; El vedea un mărgăritar pe acest pământ care avea mare valoare pentru inima Sa. Dragostea era motorul care intra în acţiune pentru a-şi da viaţa pentru omenire. Din această cauză a mers pe drumul Golgotei. Ca răsplată a suferinţelor Sale, Tatăl i-a dat ca moştenire pe toţi aceia care cred în El şi care acum sunt obiectele dragostei Sale. Atât de preţuit este omul mântuit, încât este ridicat la rangul de copil al lui Dumnezeu. Cât de mult a preţuit Dumnezeu lumea şi totuşi cât de puţini sunt aceia care fac voia Lui. În Isaia 43.4 Dumnezeu ne spune: „De aceea pentru că ai preţ în ochii Mei, pentru că eşti preţuit te iubesc.” Oare nu ne îndeamnă aceasta ca să-i aducem şi mai multă adorare? Nu ne îndeamnă această dragoste ca să ţinem fără şovăire la mărturisirea nădejdii noastre? Şi nu ne îndeamnă să nu recunoaştem alt teren de strângere laolaltă decât terenul prezenţei Sale? Acolo El este CONDUCĂTOR şi tot ce se face izvorăşte din îndemnul Duhului Sfânt. Toţi care citesc aceste rânduri sunt chemaţi acolo. Vrei să primeşti invitaţia Marelui Păstor?

 

BĂTÎND LA UȘA LUI DUMNEZEU

de Oswald CHAMBERS

 

O, Doamne, suflă asupra mea până când voi fi una cu Tine în starea minţii şi a inimii mele. La Tine mă întorc. Din nou, sunt pe deplin conştient de pierzarea mea fără Tine.

 

MEDITAŢII ZILNICE

de Wim MALGO

 

«Ferice de cei ce-şi pun tăria în Tine, în a căror inimă locuieşte încrederea. Când străbat aceştia Valea Plângerii, o prefac într-un loc plin de izvoare şi ploaia timpurie o acoperă cu binecuvântări.» Psalm 84,5-6

Dacă te simţi condus prin ceaţa deasă a suferinţei, a încercării, agaţă-te de Cel pe care nu Il vezi pentru că, chiar dacă nu conştientizezi prezenţa Domnului, El este totuşi cu tine! El spune: «Gine umblă în întuneric şi n-are lumină să se încreadă în Numele Domnului şi să se bizuie pe Dumnezeul lui!» (Isaia 50,10). Cu alte cuvinte, nu te lăsa influenţat, orbit de ceaţa necredinţei, deoarece atunci toate lucrurile îşi vor pierde sensul. Cuvântul «ceaţa» rimează cu «viaţă». Cu alte cuvinte, chiar dacă acum te afli în ceaţă, ai totuşi viaţa veşnică în tine pentru că Dumnezeu, în îndurarea Sa te-a născut din nou pentru o speranţă vie. Această viaţă este indestructibilă. Dacă în timpul vieţii tale pe pământ există ceaţă în tine şi în jurul tău, lasă-mă să-ţi spun din nou: urcă! Pătrunde în prezenţa lui Dumnezeu! La Domnul nimic nu este înceţoşat, ci totul este lumină şi soare. Mulţumeşte-I pentru ceaţa din viaţa ta, căci ea te învaţă să te agăţi şi mai tare de realitatea vieţii în Isus Cristos.

 

MEDITAŢII PENTRU FIECARE ZI A ANULUI

de Charles H. SPURGEON

Dimineaţa şi Seara

DIMINEAŢA

Suie-te pe un munte înalt. Isaia 40:9

Cunoaşterea noastră despre Christos seamănă cumva cu escaladarea unuia din munţii din Wales. Când îl priveşti de la poale, ţi se pare o nimica toată: muntele este însă de două ori mai înalt. Dacă îţi petreci toată viaţa pe vale, nu vei vedea decât pâraiele care coboară în cascade la picioarele muntelui. Urcă-te pe primul dâmb care îţi este la îndemână, şi vei vedea toată valea întinsă la picioarele tale. Urcă mai sus, şi vei vedea întreg ţinutul, într-o privelişte care îţi va bucura sufletul. Urcă încă şi mai sus, şi scena se va mai lărgi, până când vei ajunge în vârf, şi vei vedea estul, vestul, nordul şi sudul; întreaga Anglie se va întinde la picioarele tale. Colo vei vedea o pădure dintr-un ţinut îndepărtat, poate la două sute de kilometri, şi dincolo marea, şi mai încolo şerpuirea argintată a unui râu şi coloanele de fum dintr-un mare oraş, sau catargele corăbiilor odihnindu-se în port. Toate lucrurile acestea te vor încânta, şi îţi vei spune: „nu mi-am imaginat niciodată că aş putea vedea atâtea minunăţii de aici”. Viaţa creştinului este la fel. Când primim credinţa în Christos, ÎI vedem foarte puţin. Dar, cu cât urcăm mai sus, cu atât vedem mai mult din frumuseţea Lui. Insă cine ar putea spune că a ajuns în vârf? Cine a cunoscut toate înălţimile şi adîncimile iubirii Lui Christos, „care întrece orice cunoştinţă” (Efeseni 3:19)? Bătrânul Pavel, albit de vreme şi necazuri, tremurând în temniţele Romei, a avut dreptate să spună „ştiu în cine am crezut” (2 Timotei 1:12), fiindcă, pentru el, fiecare experienţă a fost ca urcarea unei culmi, fiecare încercare a însemnat o escaladare, iar moartea l-a condus chiar în vârf, de unde a văzut toată credincioşia şi dragostea Celui căruia îi încredinţase sufletul. Urcă, prietene, pe un munte înalt.

 

SEARA

Porumbelul n-a găsit nici un loc ca să-şi pună piciorul. Genesa 8:9

Cititorule, poţi să te odihneşti departe de arca ta, Isus Christos? Dacă da, religiunea ta este zadarnică. Te mulţumeşti cu altceva, în loc să cauţi în Christos părtăşie şi interes? Vai de tine. Dacă te pretinzi creştin, dar găseşti plăcere în distracţiile şi scopurile lumii, profesiunea ta de credinţă este falsă. Dacă sufletul tău se întinde, dacă patul este destul de mare şi aşternutul destul de larg ca să-l acopere în camerele păcatului, atunci eşti un ipocrit. Eşti departe de gândul lui Christos şi nu pricepi valoarea Sa. Pe de altă parte, dacă poţi trăi în mijlocul păcatului fără să primeşti vreo pedeapsă, dar să simţi că păcatul în sine este o pedeapsă, şi dacă poţi să ai întreaga lume şi să trăieşti veşnic, dar să simţi că este o nenorocire, fiindcă tânjeşti după Dumnezeu, atunci îmbărbătează-te: eşti un copil al Lui Dumnezeu. Cu toate păcatele şi imperfecţiunile tale, mângâie-te cu gândul acesta: dacă sufletul tău nu are linişte în păcat, nu eşti un păcătos! Dacă plângi şi suspini după ceva mai bun, Christos nu te-a uitat, fiindcă nici tu nu L-ai uitat. Credinciosul nu poate trăi fără Domnul său. Cuvintele sunt incapabile să exprime gândurile despre El. Noi nu putem trăi pe nisipul pustiei. Avem nevoie de mana căzută din cer. Burdufurile noastre crăpate nu pot reţine nici un strop de apă, dar bem din Stânca care ne urmează, şi Stânca aceasta este Christos (vezi 1 Corinteni 10:4). Când te hrăneşti cu El, sufletul poate să-ţi cânte: „El mă satură de bunătăţi şi mă face să întineresc iarăşi ca vulturul” (Psalmi 103:5). Dar dacă nu ÎI ai, pivniţa plină şi hambarul bogat îţi oferă prea puţină mulţumire. Plângi peste ele cu cuvintele înţeleptului „deşertăciunea deşertăciunilor, totul este deşertăciune” (Eclesiastul 1:2).

 

IZVOARE IN DEŞERT

 

„Domnul a zis lui Moise: „…Spune copiilor lui Israel să pornească înainte. Tu, ridică-ţi toiagul, întinde-ţi mâna spre mare”. Exod 14:15-16

Drag copil al lui Dumnezeu, imaginează-ţi acel marş triumfal! Imaginează-ţi copiii extaziaţi pe care părinţii încercau mereu să-i potolească şi să-i oprească din explozia lor de întrebări. Gândeşte-te cum trebuie să fi trăit femeile emoţia aceea nestăpânită când s-au văzut salvate dintr-odată de o soartă mai rea decât moartea. Imaginează-ţi cât de ruşinaţi şi de mustraţi trebuie să se fi simţit bărbaţii de lângă ele pentru că nu s-au încrezut în Dumnezeu şi s-au plâns de Moise. Şi când vizualizezi zidurile măreţe de apă ale Mării Roşii, despărţite de mâna întinsă a Celui Veşnic ca răspuns la credinţa unui singur om, afli ce va face Dumnezeu pentru ai Săi.

Nu te înspăimânta niciodată de vreo consecinţă care rezultă din supunerea absolută faţă de porunca Lui. Nu te teme niciodată de apele furioase care-ţi stau înainte şi care prin mândrul lor dispreţ îţi împiedică progresul. Dumnezeu este mai mare decât urletul apelor înfuriate şi decât valurile puternice ale mării. „Domnul stătea pe scaunul Lui de domnie când cu potopul, şi Domnul împărăţeşte în veci pe scaunul Lui de domnie” (Psalmul 29:10). O furtună nu este altceva decât tivul mantiei Sale, semnul venirii Lui şi dovada prezenţei Lui.

Îndrăzneşte să te încrezi în El! Îndrăzneşte să-L urmezi! Apoi descoperă că forţele care-ţi blocau progresul şi-ţi ameninţau viaţa devin la porunca Lui chiar materialele pe care le foloseşte pentru a construi calea libertăţii tale. F. B. Meyer

 

Ai ajuns la Marea Roşie a vieţii tale,

Unde, în ciuda a tot ce poţi face,

Nu există nici o ieşire, nici-o cale de întoarcere,

Nu există nici o altă cale decât prin ea?

Atunci aşteaptă-L pe Domnul cu o încredere senină

Până când noaptea fricii tale se va duce;

El va trimite vântul, va îngrămădi şuvoaiele,

Când va spune sufletului tău: „Porneşte înainte”.

 

Şi mâna Lui te va conduce tot drumul – până la capăt –

Înainte ca zidurile de apă să se rostogolească,

Nici un vrăjmaş nu te poate ajunge, nici un val nu te poate atinge,

Nici cea mai furioasă mare nu te poate îneca;

Talazurile agitate pot să-şi înalţe crestele,

Spuma lor se poate sparge la picioarele tale,

Dar tu vei păşi pe fundul mării ca pe pământ uscat

Pe calea pe care o va croi Domnul tău.

 

La straja dimineţii, sub norul înălţat,

Nu-L vei vedea decât pe Domnul singur,

Când te va conduce mai departe din locul mării

Spre o ţară pe care n-ai cunoscut-o;

Şi temerile tale vor trece cum au trecut şi vrăjmaşii tăi,

Nu-ţi va mai fi niciodată frică;

Vei cânta laudele Lui într-un loc mai bun,

Un loc pregătit de însăşi mâna Sa.

Annie Johnson Flint

 

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

Volumul III

 

Isaia 62.1-12

    Ierusalimul cel abandonat, femeia sterilă şi întristată, văduva din cap. 54, se va numi: „Măritată” (v. 4 notă: ebr. Beula), „Cea căutată”, „cetate nepărăsită” (v. 12), iar Domnul, Mirele ei, Se va putea din nou bucura de ea. În aşteptarea acestui moment, pe ziduri au fost puşi străjeri vigilenţi, cu ordinul: „Voi, care vă aduceţi aminte de Domnul, nu tăceţi” (v. 6). Respectând acest îndemn, credincioşii evrei ai vremurilor din urmă se vor îndrepta către Dumnezeu, strigând: „Aminteşte-Ţi de adunarea Ta, pe care ai câştigat-o din vechime, pe care ai răscumpărat-o…” (Psalmul 74.2).    Prieteni creştini, şi noi am fost puşi de Domnul într-un loc sau altul, fiecare în parte, şi am primit o misiune asemănătoare, care depinde de două cuvinte: „Vegheaţi şi rugaţi-vă” (Matei 26.41; 1 Petru 4.7). Rugăciunile noastre sunt aşteptate acolo sus şi pentru ele sunt pregătite răspunsuri şi împliniri îmbelşugate. Avem oare şi noi subiecte importante de adus înaintea inimii Tatălui nostru ceresc? Adunarea Lui ne stă şi nouă pe inimă? Sunt cei din oraşul sau din localitatea noastră subiecte pe care să I le amintim Domnului? Să nu rămânem tăcuţi câtă vreme astăzi avem privilegiul de a fi cei care II determină pe Domnul să-Şi amintească de ai Săi. Cât de impresionant este să-L auzim pe Dumnezeu vorbind de rugăciunile noastre ca de unele de care El ar avea nevoie pentru a-Şi aminti de promisiunile Sale! Ce har din partea Lui!

 

PÂINEA CEA DE TOATE ZILELE

 

Text: 1 Regi 19:1-8

(Ilie) a şezut jos sub un ienupăr şi dorea să moară, zicind: „Destul” 1 Regi 19:4

COMPLEXUL ILIE

Concertul este în plină desfăşurare. Dirijorul dă din baghetă cu zel şi entuziasm. Deodată un membru al orchestrei se ridică şi se apropie de el. Este omul care cântă la trianglu. Ii şopteşte: „Aveţi ceva împotrivă dacă plec acasă? Partea mea s-a terminat”. Este ridicol, nu-i aşa? El este membru al orchestrei şi ar trebui să aştepte până la terminarea concertului. Prezenţa sa adaugă tenta necesară pentru ca orchestra să arate întreagă. I-ar deranja şi i-ar întrerupe pe ceilalţi dacă cineva ar pleca după ce şi-a terminat partea sa din partitură. Uneori cei mai în vârstă se simt ca şi cântăreţul la trianglu. Cred că ei şi-au terminat partea lor şi şi-au împlinit scopul. La fel ca şi Ilie, recurg la autocompătimire şi ar dori ca Domnul să-i ia acasă în cer. Cu toate acestea, fie că ştiu sau nu, ei sunt încă o parte semnificativă din „orchestra vieţii”, prin însuşi faptul că sunt aici. Mulţi creştini au fost încurajaţi de răbdarea, înţelepciunea, şi mijlocirile celor bătrâni care-L iubesc pe Domnul. Numai veşnicia va scoate la lumină întregul impact al contribuţiei lor spirituale. Aceşti slujitori ai Domnului au multe de făcut pentru gloria lui Dumnezeu. Ei sunt foarte importanţi, pentru că altfel El nu i-ar lăsa printre noi. Creştine, poate crezi că lucrul tău aici jos s-a terminat. Nu te lăsa copleşit de complexul de autocompătimire al lui Ilie şi de dorinţa de-a muri. Gândeşte-te numai la influenţa pe care o ai asupra altora. Încă faci un impact în vieţile lor.      H.G.B.

Bătrâni ostaşi ai începutului de drum 
Ei au trasat cărarea pe care mergi acum. 
în lupta-n care eşti ei primii au luptat. 
învaţă de la ei ce-i bun şi-adevărat. – Branon


Decat să ti cont de numărul anilor, mai bine fă ca toţi să conteze.

 

DOMNUL ESTE APROAPE – GBV

http://www.gbv.ro/meditatii-zilnice/domnul-este-aproape

 

„Şi îndată El a vorbit cu ei şi lea spus: „Îndrăzniţi; Eu sunt, nu vă temeţi!”. Şi Sa suit la ei în corabie.”

Marcu 6.50,51

În Marcu 6.46 citim că Domnul Se suise pe munte, pentru a Se ruga. Vom privi mai întâi la acest lucru. Putem fi siguri că ucenicii Săi şiau avut locul în rugăciunea Sa din acea noapte. El a mijlocit pentru ei. Fuseseră, aparent, lăsaţi la voia mării învolburate şi a vântului puternic, însă nu erau uitaţi. Domnul Sa rugat pentru ei, fiindcă îi iubea. El nu încetează niciodată să fie interesat de încercările şi de tulburările prin care trec cei ai Săi. Prin urmare, ucenicii, deşi singuri pe marea tulburată, beneficiază de rugăciunea Domnului pentru ei (vedeţi Romani 8.34). Trebuie să înţelegem tot mai mult această dragoste vie, această slujire continuă a Domnului pentru noi, căci ea este necesară pentru mântuirea noastră de zi cu zi. Domnul face o slujbă neîncetată şi eficace – El trăieşte pururea pentru a mijloci pentru noi.

El îi vede pe toţi sfinţii Săi care suferă şi care se trudesc, mijloceşte pentru ei şi vine aproape de ei în toate necazurile lor, făcândui mai mult decât biruitori. „Văzândui chinuinduse cu vâslirea, … a venit la ei.” Nevoia lor şi dragostea Lui Lau adus acolo. După ce priceperea lor în a naviga sa dovedit inutilă şi după ce au fost extenuaţi, El a venit la ei; după ce au încetat să mai lupte, a venit în împrejurările lor şi a adus pacea Sa cu El, pentru a leo da.

Aşa stau lucrurile şi astăzi. Dragostea Sa Îl face să vină repede în ajutorul nostru. El nu schimbă întotdeauna împrejurările – unele nu pot fi schimbate – însă ne schimbă pe noi şi ne linişteşte prin prezenţa Sa. Da, chiar dacă am trece prin valea umbrei morţii, suntem plini de încredere şi nu murmurăm, căci El este acolo, în mijlocul chiar şi a celei mai mari încercări. El este Marele Preot al nostru, Mijlocitorul, care spune: „Nicidecum nu te voi lăsa şi cu niciun chip nu te voi părăsi”.

J. T. Mawson

 

SĂMÂNȚA BUNĂ

http://www.gbv.ro/meditatii-zilnice/samanta-buna

 

„În nimeni altul nu este mântuire: căci nu este sub cer niciun alt Nume dat oamenilor în care trebuie să fim mântuiți.” Faptele Apostolilor 4.12

Baronul a găsit liniștea

Un baron bogat a chemat pe un predicator și i-a spus că este înspăimântat pentru că i se sfârșește viața. Dorința baronului a fost să vorbească cu predicatorul despre probleme religioase, dar să nu-i spună nimic despre Isus Hristos. Predicatorul a întrebat, dacă poate să-i vorbească despre Dumnezeu. Baronul a acceptat propunerea. Predicatorul a luat loc lângă patul bolnavului și a început să vorbească despre dragostea lui Dumnezeu față de oameni. Această vorbire a plăcut baronului.

La a doua vizită, predicatorul a vorbit despre înțelepciunea și atotștiința lui Dumnezeu. La a treia vizită, predicatorul a insistat asupra sfințeniei lui Dumnezeu, despre mânia divină care va cădea asupra tuturor păcătoșilor. Aceste adevăruri au produs amărăciune în sufletul baronului și a recunoscut că este pierdut în fața lui Dumnezeu. Dar predicatorul și-a sfârșit vizitele la baron. Nu a trecut prea mult timp și un slujitor al baronului a venit la predicator cu întrebarea: „Nu există o cale de salvare a baronului din starea în care se găsește?”. – „Da, există o cale, dar atunci trebuie să-i vorbesc despre Isus Hristos.” Plin de dorința de a primi liniștea sufletească, baronul a acceptat să i se vorbească despre Mântuitorul – singurul în care se găsește mântuire.

 

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

www.fundatiaseer.ro

 

LUCRURI DE CARE Al NEVOIE ÎN PUSTIE (1)

„l-a povățuit ca pe o turmă în pustie” (Psalmul 78:52)

Charles E. Fuller, unul dintre primii profesori ai Bibliei pe unde radio, își începea emisiunea zilnică cu imnul: „Domnul cunoaște drumul prin pustie, eu nu trebuie decât să-l urmez”. Pentru a duce poporul din Egipt în Canaan, Dumnezeu l-a condus prin pustie – și, spiritual vorbind, și tu va trebui să treci pe acolo! Poți avea o experiență a pustiului oriunde. La căpătâiul unui sicriu, în salonul bolnavilor de cancer, la tribunal pentru divorț, la rând la șomaj sau pierzându-ți casa. Pustia, însă, poate fi și un loc al minunilor.

Așadar, în următoarele câteva zile, vom arunca o privire asupra lucrurilor de care ai nevoie ca să supraviețuiești în pustie. Călăuzire! Fără ea, ajungi să te învârti în cerc. Să remarcăm cum a condus Dumnezeu poporul Israel. „Mergea înaintea lor, ziua într-un stâlp de nor… iar noaptea într-un stâlp de foc, ca să-i lumineze. Stâlpul de nor nu se depărta dinaintea poporului în timpul zilei, nici stâlpul de foc în timpul nopții” (Exodul 13:21-22). Dumnezeu i-a zis lui Moise: „Când stâlpul se mișcă, și voi vă mișcați. Când stâlpul se oprește, și voi vă opriți”. Dar ce faci noaptea, când e întuneric bezna? Nu există lumânări sau lămpi cu petrol și riști să-ți împărți patul cu un scorpion sau să calci pe un șarpe în drum spre toaletă? Dumnezeu i-a protejat! Pustia nu este un teritoriu străin pentru El.

Psalmistul a spus: „Cuvântul tău e o candelă pentru picioarele mele și o lumină pe cărarea mea (Psalmul 119:105). în fiecare întâmplare, stare sau împrejurare neprevăzută cu care te confrunți, Biblia te va călăuzi, te va ocroti și te va ține în siguranță. Deci, nu te mai îngrijora și începe s-o citești în fiecare zi.

 

 

 


 

24 Iunie 2016

TOTUL PENTRU GLORIA LUI

de Oswald CHAMBERS

Împacă-te cu ideea existenţei păcatului

„Acesta este ceasul vostru şi puterea întunericului.” Luca 22:53

Faptul că nu ne împăcăm cu ideea existenţei păcatului produce toate dezastrele din viaţă. Poţi vorbi despre virtuţile nobile ale naturii umane, dar există ceva în natura umană care va râde în faţa oricărui ideal pe care-l ai. Dacă refuzi să accepţi că în fiinţele umane există viciu şi egoism, că există ceva de-a dreptul duşmănos şi rău, atunci, când păcatul îţi va ataca viaţa, vei face compromis cu el şi vei spune că n-are rost să lupţi împotriva lui. Ţii cont că acesta este ceasul şi puterea întunericului sau imaginea pe care o ai despre tine însuţi exclude păcatul? Te împaci cu ideea existenţei păcatului în relaţiile şi prieteniile tale pământeşti? Dacă nu, el te va prinde la primul colţ şi vei face compromis cu el. Dacă te împaci cu ideea că există păcat, vei sesiza imediat pericolul – „Da, văd ce-ar însemna aceasta”. Recunoaşterea păcatului nu distruge baza prieteniei, ci stabileşte o acceptare reciprocă a faptului că temelia vieţii este tragică. Fereşte-te întotdeauna de o evaluare a vieţii care nu recunoaşte faptul că păcatul există! Isus Cristos nu S-a încrezut niciodată în natura umană, totuşi El n-a fost niciodată cinic, niciodată suspicios, deoarece S-a încrezut pe deplin în ceea ce putea face El pentru natura umană. Omul curat, nu cel inocent, este un om în siguranţă. Omul inocent nu este niciodată în siguranţă. Oamenii nu trebuie să încerce să fie inocenţi. Dumnezeu le cere ca ei să fie curaţi şi virtuoşi. Inocenţa este o caracteristică a copiilor. Este un lucru condamnabil ca omul să nu se împace cu ideca existenţei păcatului.

MANA DE DIMINEAŢĂ

„Căci mi s-a deschis aici o uşă mare şi largă şi sînt mulţi împotrivitori” 1CORINTENI 16:9

Pentru apostolul Pavel, atît constrîngerea cît şi împotrivirea erau necesare pentru manifestarea puterii lui Dumnezeu. Aceste două lucruri erau inseparabile. El ştia că cheile porţii erau în mîinile lui Dumnezeu şi nu ale oamenilor. În adevăr, El este Acela care închide şi nimeni nu deschide şi tot El este Cel ce deschide şi nimeni nu închide.

Pavel n-a trăit la adăpost ca o plantă de seră; dimpotrivă, el era mereu expus la furtună. Să nu ne mirăm deci dacă vînturile împotrivitoare suflă contra noastră. Adversarii noştrii sînt instrumente inconştiente de care Dumnezeu Se slujeşte ca să ne facă să cunoaştem mai bine puterea Lui.

Împotrivitorii lui Pavel sînt menţionaţi în mai multe rînduri. Erau aceia care se împietriseră şi care defăimau calea Domnului; erau oamenii religioşi care, deşi aveau Cuvîntul Vechiului Testament, se împotriveau lui Dumnezeu. Erau deasemenea spiritişti care exercitau o putere ocultă; unii imitau chiar pe apostoli (Fapte 19:13-19). O a treia categorie de necazuri erau suferinţele personale, fizice şi sufleteşti adăugate la toată răutatea oamenilor. Dar toate aceste greutăţi nu făceau decît să-i mărească credinţa şi ascultarea, fiind mîngîiat şi bucuros că un mare număr de suflete auzeau Cuvîntul şi faptul acesta alina toate necazurile lui.

Nimic, absolut nimic nu putea să oprească pe acest luptător al credinţei. În orice împrejurare, el vedea un prilej de a sluji mai mult lui Dumnezeu şi astfel, de a face să triumfe Cuvîntul Său. Împotrivirea şi împotrivitorii erau pentru el doar trepte pe drumul biruinţei.

Este adevărat că noi nu sîntem chemaţi la o lucrare atît de mare ca a apostolului Pavel, dar tot adevărat este că sîntem şi noi înrolaţi în lupta crîncenă a credinţei, cu toate greutăţile, împotrivirile şi necazurile trupeşti şi sufleteşti pe care Se întîmpinăm în drumul nostru spre cer. Să nu uităm însă, că acelaş Dumnezeu care a fost cu Pavel este şi cu noi. Să-L rugăm să ne redeschidă şi nouă o uşă potrivită cu puterea şi credinţa fiecăruia din noi şi cu toate împotrivirile, să-naintăm voioşi spre biruinţa finală. Să nu cîrtim deci din pricina necazurilor ci mai degrabă să le socotim şi noi ca apostolul Pavel, necesare pentru manifestarea puterii şi dragostei Tatălui nostru. O cîntare frumoasă spune: „în lumea aceasta, toate-s trecătoare, durerile-s doar trepte tot mai sus, şi lucruri care fac inima să doară, colo-n cer sus, vor fi doar amintiri”. „Singurul mijloc de a fi izbăviţi de necaz este de a merge la Dumnezeu, adăpostindu-ne în spatele Unsului Său” J.N.D.

MÂNTUIREA PRIN HRISTOS

Meditaţii zilnice – de Fritz BERGER

„Ei au ieşit din mijlocul nostru, dar nu erau dintre ai noştri. Căci dacă ar fi fost dintre ai noştri ar fi rămas cu noi”. 1 Ioan 2:19.

Cine sunt aceştia „din mijlocul nostru”? Aceştia sunt apostolii şi urmaşii lor care stau pe terenul Bibliei. Mântuitorul spune: „Oricine este din Adevăr ascultă glasul Meu”. (Ioan 18:37). Toţi care sunt din Adevăr, aud glasul lui Dumnezeu şi nu se lasă despărţiţi de El. Satana încearcă totuşi. Doar sub cruce este unitate. Când privim la Isus şi când stăm în faţa Lui, atunci trebuie să ne plecăm, acolo nu mai e nevoie să arătăm părerea noastră proprie, ci lăsăm să vorbească Cuvântul lui Dumnezeu. Cuvântul Său este adevărat şi mai preţios decât aurul sau argintul.
De ce pleacă mulţi de acolo unde se vesteşte clar şi răspicat Cuvântul lui Dumnezeu? Pentru că Cuvântul lui Dumnezeu disciplinează, răneşte şi ne leagă, ne mângâie şi ne vindecă. Cei care nu se lasă dojeniţi, pleacă şi nu rămân la cuvintele vindecătoare.
„Căci harul lui Dumnezeu care aduce mântuire pentru toţi oamenii a fost arătat şi ne învaţă s-o rupem cu păgânătatea şi cu poftele lumeşti şi să trăim în veacul de acum cu cumpătare, dreptate şi evlavie”. (Tit 2:11-12). Cine se lasă disciplinat va fi înţelept, deci aceasta înseamnă să ne lăsăm corectaţi în umbletul nostru.Iar cel care nu vrea să fie pedepsit, acela rămâne nebun. Doamne, dă-ne har ca să ne putem pleca sub mâna Ta de dragoste, ca să putem privi liniştiţi spre viitor şi să putem fi martori ai harului, dragostei şi îndurării Tale, să stăm neînfricaţi prin puterea Ta.

TEZAURUL PROMISIUNILOR LUI DUMNEZEU

de Charles H. SPURGEON

„MAI MULT” AL DOMNULUI

„Amaţia a zis omului lui Dumnezeu: „Dar ce să fac cu o sută de talanţi pe care i-am dat oastei lui Israel?” Omul lui Dumnezeu a răspuns: „Domnul poate să-ţi dea mult mai mult decât atât.” 2 Cronici 25.9

Dacă ai făcut o greşeală, suferă urmările, dar nu lucra împotriva voii lui Dumnezeu. Domnul poate să-ţi dea mult mai mult decât ceea ce rişti să pierzi. Şi dacă nu vei face aşa, vei începe să te tocmeşti şi să te cerţi cu El. Împăratul lui Iuda angajase o armată de Israeliţi idolatri şi a primit poruncă să-i trimită înapoi în ţara lor, pentru că Dumnezeu nu era cu ei. El dorea să asculte şi a dat drumul acelei armate, dar îi părea rău de banii pe care îi dăduse degeaba. Ce ruşine! Dacă Cel Veşnic îi dădea biruinţa fără ostaşi plătiţi, el tot făcea o afacere bună, chiar dacă le dăduse banii şi acum îi trimetea înapoi în ţara lor.

Nu vă temeţi când pierdeţi bani din pricina cugetului şi pentru că iubiţi pacea şi pe Domnul Cristos. Fii sigur că pierderile pe care s-ar putea să le ai pentru Domnul nu sunt pierderi. Chiar în timpul vieţii acesteia, ele sunt răsplătite mai mult decât merită, şi în multe cazuri Domnul împiedică ceea ce ar fi o pierdere pentru noi. În orice caz,
ceea ce am pierdut aici pentru Domnul Isus este răsplătit în cer. Nu te nelinişti de ceea ce socoteşti că pierzi, ci ascultă glasul care îţi zice: „Domnul îţi va da mult mai mult.”

DOMNUL ESTE APROAPE!

Calendar Biblic

„Multe căi pot părea bune omului, dar la urmă se văd că duc la moarte.” Proverbe 14.12

Adeseori în viaţă stăm în cumpănă şi nu ştim ce decizie să luăm. Poate că sunt lucruri mari sau lucruri minore. Dar vedem de multe ori că lucrurile minore până la urmă sunt mari şi viceversa. De aceea este necesar să fim precauţi în toate, cercetând atent care este voia Domnului nostru prea iubit. Dacă privim la Lot vedem că privirea lui era atrasă de ceea ce vedea cu ochii săi. Totul era ospitalier aici, dar oamenii acelui ţinut erau împotriva tui Dumnezeu. Noi citim ca: „Lot şi-a ridicat ochii şi a văzut că toată câmpia Iordanului….” (Gen. 13.10). Dacă şi-ar fi ridicat ochii spre Dumnezeu şi ar fi stăruit: „Doamne spune-mi calea Ta!” ar fi primit răspuns ce trebuie să facă. Dar el a mers pe calea care a găsit-o de cuviinţă şi această cale l-a dus la moarte. Ce urmări au avut hotărârile greşite ale lui Lot! Acest exemplu să fie şi pentru noi un semnal de alarmă. Ce primejdios este pentru un credincios când îşi alege calea sa proprie! Câţi dintre fraţii şi surorile tinere nu au găsit cu cale să meargă împreună pe drumul vieţii sau câţi nu şi-au ales o meserie fără să întrebe pe Domnul, şi în totală dependenţă de El să ia o hotărâre. Urmarea au fost necazuri şi inimi frânte.

Dacă cineva intenţionează să facă voia lui Dumnezeu nu va rămâne niciodată fără răspuns. Dar cine nu se teme să facă primul pas de unul singur acela nu are altceva de aşteptat decât să culeagă urmările căilor proprii.

În vremea noastră, creştinii de nume, pretind că văd, dar în realitate ei sunt orbi, vorbind în mod spiritual. Ochii celui ce e convins că e orb se pot deschide; dar ce se poate face pentru unul, care crede că vede, când de fapt, nu vede deloc? Această nerecunoaştere a adevăratei stări are urmări grave. Totdeauna suntem binecuvântaţi când suntem aduşi să ne cunoaştem întru câtva, pe noi înşine. Căci numai atunci ne putem da seama de ceea ce este Dumnezeu pentru noi.

BĂTÎND LA UȘA LUI DUMNEZEU

de Oswald CHAMBERS

O, Doamne, îndepărtează această robie a gândurilor şi adu pace şi puritate şi putere. Umple-mă azi cu blândeţea, mila şi harul Tău.

MEDITAŢII ZILNICE

de Wim MALGO

„Dar cărarea celor neprihăniţi este ca lumina strălucitoare, a cărei strălucire merge mereu crescând până la miezul zilei.” Proverbe 4,18

Tare mult ne plac lumina şi claritatea. Ceaţa este obositoare, chiar periculoasă, şi de multe ori produce o stare de confuzie în circulaţie. Foarte impresionantă a fost pentru mine experienţa trăită în Zurcher-Oberland când, din pricina cetii nu puteam vedea nici măcar la 20 m distanţă. Atunci am spus familiei mele: «Haideţi, urcaţi spre soare». Şi într-adevăr, la numai câteva sute de metri mai sus, am ieşit din ceaţa groasă şi ne-am putut bucura de lumina strălucitoare a soarelui.La fel stau lucrurile şi în viaţa unui credincios. Treci de multe ori prin locuri înceţoşate, fară vizibilitate, locuri unde pericolul de ciocnire, de conflict cu aproapele tău este mai mare pentru că eşti iritat de pierderea vederii prin credinţă. Nu eşti oare de multe ori neconsolat în inima ta pentru că soarele îndurării stă ascuns în nori? Ce faci într-o asemenea situaţie, ce faci când te simţi deprimat şi realmente la pământ? Fă singurul lucru potrivit: urcă! «Tot mai aproape de Tine, Doamne!» Prin împotrivirea faţă de duşman şi apropierea de Dumnezeu norii ceţii încercării dispar din sufletul tău. Întunericul se risipeşte şi ochii spirituali devin clari prin Isus Cristos, începutul şi Desăvârşitorul credinţei noastre!

MEDITAŢII PENTRU FIECARE ZI A ANULUI

de Charles H. SPURGEON

Dimineaţa şi Seara

DIMINEAŢA

„Pe când spunea Isus aceste vorbe, o femeie din norod a ridicat glasul şi a spus: „Ferice de pântecele care te-a purtat, şi de ţâţele pe care le-ai supt!” Şi El a răspuns; „Ferice mai degrabă de cei ce ascultă Cuvântul luii Dumnezeu, şi-l păzesc!” Luca 11:27-28

Unii îşi imaginează că mama Domnului nostru a avut parte de mari privilegii, fiindcă îşi închipuie că ea a avut ocazia să privească în inima Lui într-un mod în care noi nu putem. S-ar putea să fie unele motive demne de încredere în această părere, dar nu prea multe. Noi nu ştim dacă Maria a cunoscut mai multe decât alţii. Ea a păstrat în suflet tot ce ştia dar nu am citit nicăieri în Biblie că ar fi fost mai instruită decât ceilalţi ucenici ai lui Christos. Şi noi putem descoperi tot ce ştia ea. Te miri să auzi acest lucru? Iată textul care mă sprijină: „prietenia Domnului este pentru cei ce se tem de El, şi legământul făcut cu El le dă învăţătură” (Psalmi 25:14). Aminteşte-ţi cuvintele învăţătorului: nu vă mai numesc robi, pentru că robul nu ştie ce face stăpânul său, ci v-am numit prieteni, pentru că v-am făcut cunoscut tot ce am auzit de la Tatăl Meu” (loan 15:15). Descoperitorul divin nu ne ascunde nimic din ceea ce ar fi în folosul nostru. Propria Sa asigurarea este: „dacă nu ar fi aşa, v-aş fi spus” (loan 14:2). Nu ţi s-a arătat astăzi ţie aşa cum nu se arată lumii? Chiar aşa este; de aceea, nu vom striga în neştiinţă „ferice de pântecele care te-a purtat”, ci Il vom binecuvânta pe Dumnezeu fiindcă, în primul rând, auzind Cuvântul şi păstrându-l, avem o părtăşie la fel de adevărată cu Mântuitorul ca şi fecioara Maria, şi în al doilea rând, fiindcă avem parte de secretele pe care se presupune că le-a obţinut Maria. Ferice de sufletul atât de privilegiat!

SEARA

„Şadrac, Meşac şi Abed-Nego au răspuns împăratului Nebucadneţar.. .să ştii, împărate, că nu vom sluji dumnezeilor tăi” Daniel 3:16,18

Povestea curajului celor trei tineri, sau mai degrabă campioni evrei, şi a eliberării lor minunate, ilustrează fermitatea şi neclintirea adevărului în faţa dinţilor tiraniei şi a gurii morţii. Credincioşii sunt motivaţi să le urmeze exemplul. Fie ca tinerii creştini să înveţe, atât în materie de religie cât şi în materie de dreptate în afaceri, să nu-şi sacrifice niciodată conştiinţa. Mai bine este să pierzi totul decât să-ţi pierzi integritatea, şi când totul s-a dus, să te ţii strâns de o conştiinţă curată, cea mai preţioasă comoară a omului. Nu te lăsa călăuzit de fantasmele crepusculare, ci de Steaua Nordului, simbolul autorităţii divine. Urmează drumul drept, oricât ar costa. Când nu vezi nici un avantaj prezent, umblă „prin credinţă, nu prin vedere” (2 Corinteni 5:7). Onorează-L pe Dumnezeu încrezându-te în El chiar atunci când ajungi să pierzi totul din cauza unui principiu. Incearcă-L şi vezi dacă va fi datornicul tău!
Vezi dacă nu îşi va împlini chiar în viaţa aceasta promisiunea „evlavia însoţită de mulţumire este un mare câştig” (1 Timotei 6:6) şi dacă cei care caută „mai întâi împărăţia cerurilor” nu vor primi celelalte lucruri „pe deasupra” (Matei 6:33). Chiar dacă s-ar întâmpla ca, în providenţa Lui Dumnezeu, să suferi o pierdere urmându-ţi conştiinţa, vei afla că, dacă Domnul nu te răsplăteşte cu argintul prosperităţii pământeşti, îşi împlineşte promisiunea cu aurul bucuriei spirituale. Aminteşte-ţi că viaţa unui om nu stă în „belşugul avuţiei lui” (Luca 12:15). Să ai un suflet lipsit de viclenie şi o inimă nelocuită de jignire, şi să te bucuri de favoarea şi zâmbetul Lui Dumnezeu sunt bogăţii mai mari decât cele din minele Ofirului sau din negustoriile Tirului. „Mai bine un prânz de verdeţuri, şi dragoste, decât un bou îngrăşat, şi ură” (Proverbe 15:17). O uncie de pace în inimă este mai valoroasă decât o tonă de aur.

IZVOARE IN DEŞERT

„Vrea cineva … să-Mi poruncească … pentru lucrarea mâinilor Mele?” (Isaia 45:11)

Domnul Isus a abordat acest subiect cu Dumnezeu când a spus: „Tată, vreau ca acolo unde sunt Eu, să fie împreună cu Mine şi aceia pe care Mi i-ai dat Tu” (Ioan 17:24). Iosua l-a folosit în timpul marii lui victorii, când şi-a ridicat suliţa spre soarele care apunea şi a strigat cu glas tare: „Opreşte-te, soare” (Iosua 10:12). Ilie a făcut uz de el când a oprit ploaia din cer şi a pornit-o din nou după trei ani şi jumătate. Martin Luther l-a urmat când, îngenunchind lângă colegul său muribund, Philipp Melanchthon, a interzis morţii să-şi ia victima.

Este o relaţie minunată în care Dumnezeu ne îndeamnă să intrăm. Cu siguranţă suntem familiarizaţi cu pasaje din Scriptură ca cel care urmează după versetul de mai sus: „Eu cu mâinile Mele am întins cerurile şi am aşezat toată oştirea lor” (Isaia 45:12). Dar a şti că Dumnezeu ne îndeamnă să-I poruncim să intervină, ne dezvăluie o schimbare surprinzătoare în relaţia noastră obişnuită!

Ce diferenţă între această atitudine şi ezitarea şi nesiguranţa rugăciunilor noastre lipsite de credinţă, cu care ne-am obişnuit atât de mult! Repetarea constantă a rugăciunilor noastre le-a făcut să-şi piardă puterea de pătrundere.

Gândeşte-te cât de des Domnul Isus, în timpul misiunii Sale pământeşti, i-a pus pe alţii în postura de a-I porunci. „Când au ieşit din Ierihon”, Domnul Isus S-a oprit şi a răspuns celor doi orbi care L-au chemat. „Ce vreţi să vă fac?” (Matei 20:29,32). Era ca şi cum El ar fi zis: „Puteţi să-Mi porunciţi”.

Am putea uita vreodată cum i-a dat Domnul Isus cheia resurselor Sale unei grecoaice de obârşie siro-feniciană datorită răspunsului pe care I l-a dat? De fapt, El i-a spus să ia tot ce are nevoie (vezi Marcu 7:24-30).

Ce minte omenească poate realiza pe deplin întreaga semnificaţie a poziţiei înalte la care Dumnezeu, în dragostea Sa, îi ridică pe copilaşii Lui? El pare să spună: „Toate resursele Mele sunt la dispoziţia ta”. „Orice veţi cere în Numele Meu, voi face” (Ioan 14:13). F. B. Meyer

Spune muntelui acestuia: „Du-te,

Aruncă-te în mare”;

Şi nu te îndoi în inima ta

Că aşa se va întâmpla.

Aşa va fi, nu te îndoi de Cuvântul Lui,

Somează-ţi muntele prin Domnul!

Revendică-ţi dreptul la răscumpărare,

Cumpărat cu sânge scump;

Trinitatea s-a unit

Ca să-l facă real şi bun.

Aşa va fi, supune-te Cuvântului,

Somează-ţi muntele prin Domnul!

Eul, boala, necazul, păcatul,

Domnul le-a purtat în ziua aceea

În Preaiubitul Său,

Şi tu eşti eliberat de acum.

S-a făcut, odihneşte-te în Cuvântul Lui,

Somează-ţi muntele prin Domnul!

Înconjoară zidul vrăjmaşului

Cu o rugăciune tăcută, apoi înalţă –

Înainte să-i cadă meterezele –

Strigătul de laudă al victoriei.

Aşa va fi, credinţa se odihneşte în siguranţă,

Somează-ţi muntele prin Domnul!

Masivele porţi de aramă,

Barele de fier cedează,

Ca să-i lase pe credincioşi să treacă,

Învingători în orice domeniu.

Aşa va fi, vrăjmaşii au fost respinşi,

Somează-ţi muntele prin Domnul!

Ia deci credinţa lui Dumnezeu,

Eliberează-te de întinarea îndoielii;

Toiagul care face minuni

Aruncă toată raţiunea afară.

Aşa va fi, bizuie-te pe Cuvânt,

Somează-ţi muntele prin Domnul!

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

Volumul III

Isaia 61.1-11

    Începutul acestui capitol prezintă un interes cu totul deosebit, fiind pasajul pe care 1-a ales Domnul Isus să-1 citească atunci când S-a ridicat să vorbească în sinagoga din Nazaret (Luca 4.16-21). Remarcăm un detaliu de cea mai mare importanţă: Isus a întrerupt lectura textului din Isaia la mijlocul frazei, înainte să menţioneze ziua răzbunării, pentru că numai prima parte a slujbei Sale (cea a harului) era împlinită („în urechile” celor care-L ascultau). Ceea ce urmează, respectiv judecata, era amânată şi este încă şi astăzi. În locul din textul nostru care nu permite nicio inserţie (nu dă voie nici măcar unei singure virgule), Dumnezeu a intercalat deja aproape două mii de ani de răbdare.    Cu toate acestea, răzbunarea nu este nicidecum cel din urmă cuvânt al frazei; după ea urmează mângâierea şi bucuria, rezervate rămăşiţei credincioase. Ca şi Iov în final, ei vor primi „dublu” (v. 7) – această dublă rodire le fusese deja vestită prin numele de Efraim (Geneza 41.52, notă: Efraim înseamnă dublă rodire) – şi, de asemenea, „vor avea o bucurie eternă” (v. 7).    Ca răspuns la aceste promisiuni, rămăşiţa îşi înalţă glasul: „Mă voi bucura mult în Domnul, mi se va veseli sufletul în Dumnezeul meu, pentru că El m-a îmbrăcat cu hainele mântuirii, m-a acoperit cu mantaua dreptăţii…” (v. 10).    Astăzi creştinul nu are, oare, aceleaşi motive pentru a-L lăuda pe Domnul şi a se bucura în El?

PÂINEA CEA DE TOATE ZILELE

Text: Evrei 4

„El a venit ca să aducă vestea bună a păcii vouă celor care eraţi departe, şi pace celor ce erau aproape.”  Efeseni2:17

RĂZBOIUL S-A TERMINAT!

În sfârşit, se aplanase conflictul aprig dintre Nord şi Sud. Cu toate că soldaţii care au luptat în Războiului Civil erau liberi să se reîntoarcă la familiile lor, un număr dintre ei au rămas ascunşi prin păduri, hrănindu-se cu fructe de pădure. Ei, ori nu au auzit că s-a terminat războiul, ori nu au crezut. Au continuat să trăiască în condiţii mizerabile, când ar fi putut să fie înapoi la confortul şi siguranţa căminelor lor. Uneori se petrece la fel şi pe tărâm spiritual. Cristos a făcut pace între noi şi Dumnezeu, murind în locul nostru. El a ispăşit pedeapsa păcatului pe cruce. Acceptând lucrarea jertfei Sale, oricine poate fi iertat de Dumnezeul Cel sfânt. Din păcate, mulţi oameni refuză să creadă vestea bună a Evangheliei şi continuă să trăiască asemenea unor fugari spirituali. Şi uneori creştinii – noi cei care ne-am pus încrederea în Cristos – trăim aproape la acelaşi nivel. Ori din ignoranţă ori din îndărătnicie, nu ne bucurăm de împlinirea făgăduinţelor Cuvântului lui Dumnezeu. Nu experimentăm bucuria şi siguranţa care ar trebui să însoţească mântuirea noastră. Nu beneficiem de pacea şi mângâierea care izvorăsc din relaţia de Tată-fiu. Cu toate că suntem obiectul dragostei Sale, a purtării Sale de grijă, a darurilor Sale, trăim ca nişte orfani! Nu este suficient să cunoaştem promisiunile lui Dumnezeu. Trebuie să le revendicăm ca fiind ale noastre. Trăieşti departe de mângâierea şi purtarea de grijă a Tatălui nostru cel ceresc? Vino acasă! Războiul s-a terminat!     R.W.D.

O, om sărman, oricine ai fi
Apleacă-ţi urechea şi-ascultă
Când Domnul Cristos este aici,
Unde să pleci cu inima frântă?– McLendon

Cristos ca Mântuitor ne aduce pacea cu Dumnezeu; Cristos ca Domn ne aduce pacea lui Dumnezeu.

DOMNUL ESTE APROAPE – GBV

http://www.gbv.ro/meditatii-zilnice/domnul-este-aproape

„Şi Iosua a zidit un altar Domnului Dumnezeului lui Israel … Şi a scris acolo, pe pietre, o copie a legii lui Moise, pe care el o scrisese înaintea fiilor lui Israel … Na fost un cuvânt din tot ce poruncise Moise, pe care să nul fi citit Iosua înaintea întregii adunări a lui Israel, şi a femeilor, şi a copiilor, şi a străinilor care umblau în mijlocul lor.”

Iosua 8.30,32,35

Iosua (8)

După pedepsirea lui Acan, Dumnezeu ia dat lui Israel o biruinţă completă asupra cetăţii Ai, însă nu o biruinţă uşoară, aşa cum au crezut ei, încrezânduse în ei înşişi şi crezând că pot câştiga cu doar trei mii de oameni. De data aceasta, Iosua a trebuit săi ia pe toţi oamenii de război.

De îndată ce biruinţa a fost câştigată, Iosua şi poporul au făcut ceea ce Moise le poruncise în Deuteronom 27. Iosua a zidit un altar din pietre mari, pe care a adus arderidetot şi jertfe de pace. După ce a văruit pietrele, a scris pe ele o copie a legii. Apoi a strâns pe tot Israelul şi pe străinii care locuiau în mijlocul lui. Şase seminţii au stat pe muntele Garizim, pentru a binecuvânta poporul, şi celelalte şase seminţii au stat pe Muntele Ebal, pentru a rosti blestemul. Apoi a fost citit cu solemnitate tot ceea ce Moise poruncise să fie citit.

Cât de atent trebuie să fi ascultat ei la binecuvântările şi la blestemele care leau fost citite! Trebuie să ne aducem aminte că acest lucru a avut loc înainte ca cei din popor să aibă fiecare o copie a legii, aşa cum noi astăzi beneficiem de privilegiul de a avea întreaga Scriptură la îndemână. Rareori aveau ei prilejul să audă Cuvântul lui Dumnezeu citit. Să remarcăm, de asemenea, persoanele prezente acolo: Iosua, tot Israelul, bătrânii, căpeteniile oştirii, judecătorii, preoţii, leviţii, femeile, copiii şi străinii care locuiau printre ei.

Cât de privilegiaţi suntem noi! Cuvântul lui Dumnezeu ne stă la îndemână şi îl putem citi fără teama de a fi prigoniţi pentru acest lucru. Vedem din nou faptul că Dumnezeu doreşte ca oamenii din toate categoriile – inclusiv copiii – să fie prezenţi atunci când este citit şi studiat Cuvântul Său. Fie ca familia fiecăruia dintre noi să fie astfel binecuvântată!

E. P. Vedder, Jr.

SĂMÂNȚA BUNĂ

http://www.gbv.ro/meditatii-zilnice/samanta-buna

„… caut să vă trezesc mintea sănătoasă, prin înștiințări” 2 Petru 3.1

Sistem de avertizare perfect

Sute de persoane au fost date dispărute în toamna anului 2010 în Indonezia, după ce un val uriaș a lovit țărmul acestei țări. Se spune că sistemul de avertizare instalat după dezastrul din 2004 s-a stricat, din cauză că nu a fost întreținut în mod corespunzător.

Dumnezeu are un sistem de avertizare perfect, care nu depinde de întreținerea oamenilor, și acesta este Cuvântul Său. Dar viața oamenilor depinde de ascultarea și împlinirea Cuvântului lui Dumnezeu. Prin ultimele cuvinte ale Mântuitorului înainte de plecarea Sa la Tatăl suntem avertizați, că în perioada sfârșitului pe alocuri vor fi cutremure ca parte a judecății lui Dumnezeu. Oamenii vor muri de teamă în așteptarea lucrurilor care se vor petrece pe pământ. Groaza acelei judecăți nu poate fi descrisă în cuvinte omenești. Însă „sistemul de avertizare” divin ne informează că există o unică scăpare din judecata viitoare: Isus Hristos. Mulți bărbați și femei au acceptat înștiințările și au venit la Mântuitorul cu starea lor de păcătoșenie. Păcatele lor au fost anulate și acum pot privi viitorul fără teamă. Ei știu că au un Salvator în Persoana lui Hristos. Astăzi, acest „sistem de avertizare” înștiințează încă pe oameni, că ziua cea mare a judecății divine se apropie. Să ne lăsăm atenționați!

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

www.fundatiaseer.ro

RUGATI-VĂ NEÎNCETAT!

„Vărsați-vă inimile înaintea Lui” (Psalmul 62:8)

Ana își dorea un fiu mai mult decât orice altceva în viață. Cu trecerea anilor, s-a luptat cu deznădejdea si cu disperarea. „Ana se ruga Domnului cu sufletul amărât și plângea!” (1 Samuel 1:10). Cu toate acestea, ea a făcut două lucruri care au dat roade – ele vor da roade și în cazul tău

1) în loc să se îndepărteze de Dumnezeu. Ana s-a întors spre El. In loc să se roage mai puțin, ea s-a rugat mai mult. Știa că dacă soțul ei nu-i poate dărui un copil, Dumnezeu poate. Nu era mulțumită, probabil, de calendarul lui dumnezeu; dar nu a DUS niciodată la îndoială bunătatea Lui. Din nefericire, unul din lucrurile pe care suntem tentați să le facem când trecem prin necaz este să evităm prezenta lui Dumnezeu. E un lucru greșit, căci El este Cel de care avem nevoie cel mai mult! Da, e greu să te rogi când inima îți este îndurerată. Dar dacă nu te rogi cu o inimă frântă si cu un simt profund al lipsei, înseamnă că nu ți-ai vărsat cu adevărat inima înaintea lui Dumnezeu sau că hu ai învățat ce spune efectiv Biblia când se referă la rugăciune.

2) Ana nu s-a gândit numai la dorința ei. ea s-a gândit si la ceea ce dorea Dumnezeu. „Ea a făcut o juruință și a zis: „Doamne, dacă nu vei uita pe roaba Ta, și dacă vei da roabei Tale un copil de parte bărbătească, îl voi închina Domnului pentru toate zilele vieții lui” (v. 11). La scurt timp după aceea, i-a fost dăruit Samuel.

Când ești dispus să-i faci o promisiune lui Dumnezeu (o juruință de fapt), înseamnă că ești serios cu rugăciunea. Atunci Dumnezeu va lua în serios rugăciunea ta! Așadar, „varsă-ti inima înaintea Lui” chiar acum!


23 Iunie 2016

TOTUL PENTRU GLORIA LUI

de Oswald CHAMBERS

Obişnuit cu suferinţa

„Om al durerii şi obişnuit cu suferinţa.” Isaia 53:3

Noi nu suntem obişnuiţi cu suferinţa aşa cum a fost obişnuit Domnul nostru; o îndurăm, trecem prin ea, dar nu ajungem s-o cunoaştem îndeaproape. La început nu ne împăcăm cu existenţa păcatului. Adoptăm o concepţie raţională despre viaţă şi spunem că, dacă un om îşi controlează instinctele şi se autoeducă, poate duce o viaţă care se va transforma încet în viaţa lui Dumnezeu. Dar, pe măsură ce mergem mai departe pe cale, descoperim prezenţa a ceva la care nu ne-am gândit înainte, şi anume păcatul; acesta ne răstoarnă toate calculele. Păcatul a făcut ca temelia lucrurilor sa fie haotică şi iraţională. Trebuie să recunoaştem că păcatul este un fapt, nu un defect; păcatul este o răzvrătire flagrantă împotriva lui Dumnezeu. Ori Dumnezeu, ori păcatul trebuie să moară în viaţa mea. Noul Testament ne aduce exact la această problemă. Dacă păcatul domneşte în mine, viaţa lui Dumnezeu din mine va fi omorâtă; dacă în mine domneşte viaţa lui Dumnezeu, păcatul din mine va fi omorât. Nu există o altă posibilitate. Punctul culminant al păcatului a fost că L-a răstignit pe Isus Cristos şi ceea ce a fost adevărat în istoria lui Dumnezeu pe pământ va fi adevărat şi în istoria ta şi a mea. În mintea noastră trebuie să ne împăcăm cu ideea că păcatul există şi că el este singura explicaţie a venirii lui Isus Cristos şi, de asemenea, explicaţia suferinţei şi a tristeţii din viaţă.

MANA DE DIMINEAŢĂ

„Adu-ţi aminte ce ţi-a făcut Amalec pe drum……cum te-a întîlnit pe drum……şi s-a aruncat asupra ta pe dinapoi, în timp ce erai obosit şi epuizat.” DEUTERONOM 25:17

Unul din mijloacele de educare al copiilor Lui, pe care Tatăl nostru ceresc le îngăduie, sînt greutăţile şi atacurile diavolului, pentru ca să ne înveţe să contăm pe El şi să cunoaştem puterea şi izbăvirile Sale.

Cuvîntul Lui ne înştiinţează cu privire la pericole şi ne atrage atenţia asupra subtilităţilor şi metodelor diavolului. De cîte ori atacă Satan pe credincioşii obosiţi şi epuizaţi şi aceasta s-a întîmplat de multe ori cu lucrătorii din cîmpul misionar. Climatul nefavorabil îşi face lucrarea sa încetul cu încetul, puterea trupească se duce şi vrăjmaşul vine cu atacurile lui crude însoţite de argumentări prefide ca de pildă: „Nu vezi? Tu te chinuieşti aici în tot felul de pericole şi eşti lipsit de cel mai elementar confort în timp ce alţii se bucură în linişte şi pace de o viaţă tihnită şi de o biserică bună cu orele de cult desfăşurate într-o atmosferă ambiantă.” Sau: „Ce atîta adunare cînd poţi sta acasă şi să te bucuri de Domnul citind Cuvîntul şi cugetînd la El, iar acasă are Satan grijă să-ţi dea de lucru ca să te împiedice să te întreţii în taină cu Domnul Isus, într-o dulce părtăşie cu El. Luat astfel prin surprindere, copilul lui Dumnezeu se lasă amăgit de vicleniile lui Satan şi pe nebăgate în seamă pierde părtăşia aceea scumpă cu Dumnezeu, ne mai fiind întreţinută prin mijloacele binecuvîntate pe care ni le-a pus El la îndemînă (vezi Fapte 2:42). Dar acest „Amalec” care este prototipul Iui Satan, vine şi cu alte metode perfide căutînd să-i facă pe credincioşi să accepte o minciună cu care flatează viaţa lor spirituală. „Amalec” ştie să atace pe cei slabi în punctele lor slabe, prin „acel păcat care ne înfăşoară aşa de lesne” (Evrei 12:1) fiind sigur că fiecare credincios are un „călcîi al lui Achile.” El atacă de asemenea şi pe dinapoi, folosind cele mai perfide mijloace ale bîrfelii, defăimării, falselor învinuiri şi ale dispreţului şi vai, ce trist că el se foloseşte adeseori chiar şi de credincioşi. Să nu uităm niciodată, că dacă Satan nu s-a sfiit să-L ispitească şi să-L defăimeze pe Domnul nostru, cu atît mai puţin nu se va da înapoi cînd este vorba de noi oricît de veghetori şi tari în credinţă am fi. Dar Domnul Isus 1-a biruit prin Cuvîntul lui Dumnezeu şi prin neîntrerupta Lui părtăşie cu Tatăl Său. De aceea în loc să ne descurajăm şi să ne lăsăm descoperiţi faţă de îndemnurile şi atacurile lui „Amalec”, să nu ne mai „tîrîm” la coadă, ca poporul Israel de odinioară, ci să ţinem pasul cu Domnul Isus, păstrînd şi cultivînd acea sfîntă, intimă şi cu totul personală părtăşie cu El.

„Ne bucurăm noi de făgăduinţele lui Dumnezeu în Hristos? Atunci greutăţile ridicate de Satan sînt pentru noi prilejuri de biruinţă.” J.N.D.

MÂNTUIREA PRIN HRISTOS

Meditaţii zilnice – de Fritz BERGER

„Căci lupta noastră nu este împotriva sîngelui şi a cărnii, ci împotriva căpeteniilor, împotriva domniilor.”

Efes. 6:12.

Lupta credinţei nu este un joc de copii şi nici teatru. Aceasta o vedem din Cuvântul lui Dumnezeu.Noi trebuie să fim oameni veseli, dar nu uşuratici. Există necazuri în care se poate părea că suntem ispitiţi peste puteri; dar aceasta nu este adevărat. „Nu v-a ajuns nicio ispită care să nu fi fost potrivită cu puterea omenească. Si Dumnezeu care este credincios, nu va îngădui să fiţi ispitiţi peste puterile voastre; ci împreună cu ispita v-a pregătit şi mijlocul ca să ieşiţi din ea, ca s-o puteţi răbda”(1 Cor. 10:13). Si totuşi mai este scris: „Dacă voieşte cineva să vină după Mine, să se lepede de sine, să-şi ia crucea în fiecare zi şi să Mă urmeze”. Luca 9:23.

Deci nu este vorba de un joc de copii.Noi avem de-a face cu duşmanul. Dacă nu rămânem în cetate, atunci vom fi în curând biruiţi. Noi trebuie să ne îmbrăcăm cu armura lui Dumnezeu, precum este scris în Efeseni capitolul 6 pentru ca să putem sta în picioare. Trebuie să citim Cuvântul lui Dumnezeu pentru ca să avem cuvintele potrivite în diferitele lupte şi pentru a ne apăra. Nu putem folosi întotdeauna aceleaşi cuvinte ale lui Dumnezeu pentru ca să biruim duşmanul. Când vin ispite din partea acestei lumi, atunci nu putem folosi aceleaşi cuvinte pentru apărare, ca şi când suntem atacaţi din lăuntrul nostru. Stăpânitorii, căpeteniile acestei lumi care domnesc împreună cu duhurile rele, pot fi înfrânte doar prin Cuvântul lui Dumnezeu, prin faptul că spunem tot mereu: „Este scris” atunci când vreau să ne ducă în ispită în mod iscusit. Cuvântul lui Dumnezeu este o temelie de stîncă şi o putere dumnezeiască pentru toţi aceia care cred în El.

TEZAURUL PROMISIUNILOR LUI DUMNEZEU

de Charles H. SPURGEON

VRĂJMAŞUL ÎNLĂTURAT

„De aceea, aşa vorbeşte Domnul asupra împăratului Asiriei: „Nu va intra în cetatea aceasta, nici nu va arunca săgeţi în ea, nu va sta înaintea ei cu scuturi şi nu va ridica întărituri de şanţuri împotriva ei.” 2 Împăraţi 19.32

Sanherib a fost împiedicat de a vătăma cetatea. După ce se lăudase grozav, n-a putut să-şi împlinească ameninţările. Dumnezeu poate să-i oprească pe vrăjmaşii poporului Său la timpul cel mai potrivit. Când leul a apucat deja mielul în ghearele sale, Păstorul cel Mare al oilor poate să-i smulgă prada. Acesta este momentul în care se poate cunoaşte desfăşurarea puterii şi înţelepciunii divine.

În acest verset vedem că duşmanul grozav al lui Israel n-a izbutit nici să apară în faţa cetăţii pe care ardea de nerăbdare s-o distrugă. El n-a putut nici să arunce săgeţi, nici să adopte o tactică pentru dărâmarea zidurilor sale, nici să ridice întărituri ca să-i închidă pe locuitorii săi. La fel şi în cazul nostru, Dumnezeu poate să-i împiedice pe potrivnicii noştri să ne facă vreun rău. El poate aşa de bine să zădărnicească gândurile lor şi să facă să rămână neîmplinite planurile lor, încât să se vadă siliţi să renunţe la ele. Să ne încredem în Dumnezeu şi să mergem pe căile Sale şi El va avea grijă de noi. Mai mult, ne va umple de laudă, făcându-ne să vedem frumuseţea izbânzii Sale. Să nu ne temem deloc de vrăjmaşi până ce vin şi când au apărut să ne încredem în Dumnezeu.

DOMNUL ESTE APROAPE!

Calendar Biblic

„Stăruiţi în rugăciune, vegheaţi în ea cu mulţumiri.” Coloseni 4.2

Rugăciunea este respiraţia sufletului. Fără aceasta nu e posibilă comunitatea cu Dumnezeu şi cu Domnul Isus Cristos. Epafra a recunoscut acest lucru. El iubea pe fraţii şi surorile din Colose, Laodicea şi Ierapole şi se ruga insistent pentru ei. Dragostea pentru ei îl îndemna mult de tot ca să aducă necazurile lor în faţa lui Dumnezeu. Cu cât iubim mai mult frăţietatea cu atât mai mult ne vom ruga pentru ei, şi în aceeaşi măsură creşte şi interesul nostru pentru ei. Dacă rugăciunile noastre sunt bine întemeiate şi sincere atunci vom stărui în ele. Necesitatea acestei slujbe sfinte şi ascunse să ne stea tot timpul în faţa ochilor noştri. De ar urma toţi credincioşii în această privinţă exemplul lui Epafra. Câte prilejuri avem noi în zilele de azi să stăruim în rugăciune! Mulţi copii ai lui Dumnezeu se Iasă prinşi de vidul acestei lumi care caută să-i aspire. Multe învăţături false se răspândesc şi între copiii lui Dumnezeu iar formalismul se răspândeşte cu paşi repezi. Cât de necesară este rugăciunea şi în zilele noastre! De-am fi în tot timpul în rugăciune şi pentru oamenii care sunt pe calea pierzării veşnice. Să ne rugăm insistent pentru mântuirea păcătoşilor pierduţi. În curând Domnul va veni. Să nu obosim rugându-ne.

Niciodată nu a fost mai mare trebuinţă de rugăciune în Adunarea lui Dumnezeu ca în vremea de faţă. S-ar putea spune că Satana întrebuinţează toată iscusinţa pe care o are ca să împovăreze sufletele şi să împiedece toate silinţele poporului lui Dumnezeu. Pentru unii, el se serveşte de ocupaţiile lor; pentru alţii, de greutăţile familiare; pentru alţii de durerile şi greutăţile lor personale. Vrăjmaşii sunt mulţi şi numai puterea lui Dumnezeu ne poate face în stare să facem faţă tuturor acestor piedici şi să le biruim. Dumnezeu lucrează totdeauna când credinţa se îndreaptă spre El, având ca ţintă slava Lui.

BĂTÎND LA UȘA LUI DUMNEZEU

de Oswald CHAMBERS

O, Doamne, trage astăzi prezenţa Ta puternică în jurul meu ca o perdea şi fii Tu slava înlăuntru.

MEDITAŢII ZILNICE

de Wim MALGO

«în El avem răscumpărarea, prin sângele Lui iertarea păcatelor, după bogăţiile harului Său.» Efeseni 1,7

Domnul a făcut totul. El a distrus puterea iadului şi a lui Satan. Cu toate acestea mulţi credincioşi ezită să păşească cu încredere pe dealul Golgotei şi să revendice în absolut toate aspectele vieţii biruinţa desăvârşită, victoria totală a lui Isus Cristos. Nu ai puterea să te eliberezi de toate legăturile şi sentimentele tale păcătoase? Păşeşte în faţa crucii lui Cristos şi – ca Israel mai demult – eliberează-te pas cu pas! Nu mai este în fapt lupta ta, deoarece minunata, divina, absoluta putere a sângelui scump al lui Isus a câştigat deja biruinţa acum aproape 2000 de ani. Este timpul să revendici drepturile libertăţii care au fost câştigate pentru tine de Isus Cristos pe crucea de pe dealul Golgotei, căci: «… ţara care-ţi mai rămâne de supus este foarte mare» (Iosua 13,1).

MEDITAŢII PENTRU FIECARE ZI A ANULUI

de Charles H. SPURGEON

Dimineaţa şi Seara

DIMINEAŢA

„Efraim este o turtă, care n-a fost întoarsă” Osea7:8

O turtă care n-a fost întoarsă este necoaptă pe o parte, iar Efraim era, în multe privinţe, neatins de harul ceresc. Deşi parţial era ascultător, mai avea multă răzvrătire. Suflete, te implor, vezi dacă nu este acesta şi cazul tău. Eşti conştiincios în lucrurile Domnului? Locuieşte harul în chiar centrul fiinţei tale, ca să-i simţi lucrarea divină în toate puterile, acţiunile, cuvintele şi gândurile tale? Sfinţirea în duh, suflet şi trup trebuie să fie dorinţa şi rugăciunea ta; deşi sfinţirea s-ar putea să nu fie desăvârşită în tine în toate privinţele, totuşi va fi universală în acţiunile ei; nu va fi o aparenţă de sfinţenie într-un loc, şi pete de păcat în altul, fiindcă altfel vei fi şi tu o turtă care n-a fost întoarsă. O turtă care n-a fost întoarsă se arde curând stând lângă foc şi, deşi nici un om nu poate fi prea religios, există unii care par arşi de zelul lor bigot pentru partea de adevăr pe care au primit-o, sau care sunt făcuţi scrum de tăciunii unei ostentaţii fariseice lăudăroase, înfăptuind performanţele religioase care le convin. Asumarea aparenţei unei sfinţiri superioare însoţeşte adesea absenţa totală a evlaviei adevărate. Sfinţii din public devin demoni în particular. Ei stau în faină ziua şi în funingine noaptea. Turta este scrum pe o parte şi aluat pe cealaltă. Dacă la fel este şi cu mine, întoarce-mă, Doamne! Întoarce-mi firea ne sfinţită la focul iubirii Tale, şi fă-mă în stare să simt căldura slăvită. Lasă-mi partea arsă să se răcească o clipă, cât timp îmi văd slăbiciunea şi lipsa de căldură atunci când sunt departe de focul Tău ceresc. Nu mă lăsa să fiu o persoană cu două feţe, ci una singură, supusă influenţei puternice a harului domnitor; fiindcă ştiu că dacă rămân o turtă care nu a fost întoarsă, şi dacă nu am parte de harul Tău pe amândouă părţile, voi fi ars pentru totdeauna în , flăcările veşnice” (Isaia 33:14).

SEARA

„Aşteptăm înfierea.” Romani 8:23

Chiar şi în lumea aceasta, sfinţii sunt copiii Lui Dumnezeu, dar oameni nu îi pot recunoaşte dacă nu observă la ei anumite caracteristici morale. Înfierea lor nu se manifestă, şi copiii nu sunt încă recunoscuţi pe faţă. La romani, oamenii puteau adopta un copil în particular şi puteau ţine secret totul mult timp, dar exista o a doua adopţie care avea loc în public. Atunci copilul era adus în faţa autorităţilor, şi i se schimbau hainele cu care era îmbrăcat. Tatăl care adopta copilul îi oferea haine potrivite cu noua situaţie pe care avea să o ocupe în societate. „Prea iubiţilor, acum suntem copii ai Lui Dumnezeu. Şi ce vom fi, nu s-a arătat încă” (1 loan 3:2). Noi nu suntem încă îmbrăcaţi în veşmintele familiei regale din ceruri. Purtăm încă carnea şi sângele pe care le poartă fiii lui Adam. Dar ştim că atunci când „cel întâi născut dintre mai mulţi fraţi” (Romani 8:29) va veni, „noi vom fi ca El; pentru că îl vom vedea aşa cum este” (1 loan 3:2). Poţi să-ţi imaginezi un copil luat din pătura de jos a societăţii şi adoptat de un senator roman care să nu spună „abia aştept să fiu adoptat public. Atunci voi arunca hainele acestea aspre şi jerpelite, şi voi fi îmbrăcat conform rangului meu de senator”? Fiindcă este fericit cu ceea ce a primit, şi tocmai de asta, aşteaptă împlinirea promisiunii care i s-a făcut. La fel se întâmplă şi cu noi astăzi. Aşteptăm să primim hainele de slavă şi să fim recunoscuţi drept copii ai Lui Dumnezeu. Suntem prinţi care nu poartă coroana încă. Suntem mirese, şi ziua nunţii încă nu a sosit Dar, pentru dragostea pe care ne-o arată Mirele, tânjim şi suspinăm după dimineaţa căsătoriei. Însăşi fericirea noastră ne face să dorim mai mult; bucuria noastră, ca un izvor care se umflă, vrea să izbucnească ca un gheizer, înălţându-se spre cer, şi care suspină în suflete fiindcă nu are loc să se manifeste între oameni.

IZVOARE IN DEŞERT

„Petru a coborât din corabie şi a început să umble pe ape ca să meargă la Isus. Dar, când a văzut că vântul era tare, s-a temut; şi fiindcă începea să se afunde, a strigat: „Doamne, scapă-mă!”” Matei 14:29-30

John Bunyan a spus că Petru a avut într-adevăr puţină credinţă, chiar şi-n mijlocul îndoielilor lui. Cu toate că a strigat de frică, a strigat după ce a coborât din barcă şi a mers ca să ajungă la Domnul Isus.

În acest pasaj din Scriptură, vedem că privirea lui Petru era de fapt o piedică. Odată ce a păşit afară din barcă, valurile nu mai erau treaba lui. Preocuparea lui ar fi trebuit să fie numai cărarea de lumină care strălucea prin întuneric de la Hristos Însuşi. Chiar şi strălucirea unei împărăţii de zece ori mai strălucitoare decât cea a Egiptului antic n-ar fi trebuit să distragă atenţia lui Petru.

Când Domnul te cheamă să vii pe ape, păşeşte afară cu credinţă şi bucurie. Şi nu-ţi lua niciodată privirea de la El nici o clipă. Nu vei învinge măsurând valurile, nici nu te vei întări măsurând vântul. Dacă încerci să studiezi pericolul aceasta îţi poate cauza de fapt căderea înaintea lui. Dacă te opreşti la dificultăţi, valurile se vor sparge peste capul tău.

„Ridică-[ţi] ochii spre munţi” (Ps. 121:1) şi mergi înainte. Nu există altă cale.

Ţi-e frică să te avânţi mai departe?

Credinţa te lasă să înoţi!

El nu te va lăsa niciodată;

Doar prin încredere vei cunoaşte

Părtăşia cu El.

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

Volumul III

Isaia 60.1-22

    Remarcăm un detaliu important: că expresia din v. 1, gloria Domnului (a lui Iahve) a răsărit peste tine”, este preluată în Efeseni 5.14 sub forma: „Hristos va străluci peste tine”. Aceasta pune în lumină faptul că gloria lui Dumnezeu se identifică cu Persoana Fiului (vezi şi 2 Corinteni 4.6) şi că ea este legată de locul unde locuieşte El: „voi face glorios locul picioarelor Mele” (v. 13).

„Sionul Sfântului lui Israel” (v. 14) are drept corespondent Ierusalimul ceresc din Apocalipsa 21, după cum putem vedea dacă punem în paralel v. 19, 3 şi 11 din Isaia 60 cu Apocalipsa 21.23-26.    In continuare este evocată din nou adunarea cea mare a lui Israel, ca şi în cap. 49, într-o descriere minunată şi emoţionantă. Viziunea acestei promisiuni va susţine rămăşiţa credincioasă în mijlocul necazurilor ei. Cât despre noi, cei credincioşi, care traversăm uneori momente de descurajare, să ne ridicăm ochii şi să ne gândim, prin credinţă, la poporul lui Dumnezeu, aşa cum a fost îndemnat şi Avraam odinioară să o facă (Geneza 15.5). Vom vedea că nu suntem singuri, ci, dimpotrivă, călători fără număr merg împreună cu noi spre cetatea cerească. Oboseala şi suferinţa vin adesea să le îngreuneze mersul, dar priviţi-i: faţa le străluceşte, iar inima le tresaltă şi li se lărgeşte în bucuria dragostei eterne (v. 5).

PÂINEA CEA DE TOATE ZILELE

Text: Psalmul 16

„Am necurmat pe Domnul înaintea ochilor mei: când este El la dreapta mea, nu mă clatin.” Psalmul 16:8

POŢI FACE FAŢĂ PROVOCĂRII?

Când un atlet vorbeşte despre „pregătirea sufletească” pentru întrecerea care urmează, el se referă la procesul prin care se pune într-o atitudine psihică propice competiţiei. Un jucător de fotbal, de exemplu, petrece cel puţin trei ore în ziua meciului, făcând acest lucru. Se gândeşte la un meci bun pe care îl va face, îşi va imagina loviturile Ia poartă, deschiderile şi pasele pe care să le facă în vederea marcării golurilor. La fel fac şi jucătorii altor sporturi imaginându-se marcând cele mai spectaculoase goluri, lovind ţinta sau sărind peste cea mai înaltă ştachetă. Acest tip de pregătire mintală este deosebit de folositoare în pregătirea noastră pentru confruntarea cu viaţa creştină. Este un fel de pregătire spirituală pentru nevoile ei specifice. În loc să te rogi mereu doar generalităţi ca: „binecuvântează-mă!” sau „foloseşte-mă”, încearcă să te vezi dând răspunsul creştin potrivit situaţiilor din viaţă. 
Dacă eşti un soţ sau tată, poate îţi poţi imagina că vii acasă după o zi lungă de lucru la birou. Bicicleta fiului este aruncată pe intrarea maşinii în garaj. Soţia îţi este ocupată cu telefonul şi în poştă ai un anunţ care îţi aminteşte de o şedinţă a comitetului bisericii în seara aceea. Stai jos şi relaxează-te. Pune-L pe Domnul înaintea ta. Imaginează-ţi că El stă la dreapta ta, ţinându-te să nu-ţi ieşi din fire. Imaginează-ţi că Isus umblă cu tine şi foloseşte puterea Duhului Sfânt. Apoi poţi fi gata să mergi acasă, nu numai „pregătit sufleteşte”, dar anticipând ajutorul Domnului. In felul acesta poţi face faţă provocărilor zilei.   M.R.D. II

O, Doamne, care-mi cunoşti inima întreagă,
Inima ce-adesea de Tine mă desparte.
Din robia păcatului acum mă dezleagă,
Al Tău să fiu aici şi dincolo de moarte.     – Anonim

Dumnezeu te are în planurile Lui, îl ai şi tu pe El în ale tale?

DOMNUL ESTE APROAPE – GBV

http://www.gbv.ro/meditatii-zilnice/domnul-este-aproape

„Întradevăr, numi foloseşte să mă laud, pentru că voi veni la viziuni şi la descoperiri ale Domnului. Ştiu un om în Hristos … unul ca acesta a fost răpit chiar până la al treilea cer.”  2 Corinteni 12.1,2

Pavel povesteşte în premieră o experienţă remarcabilă, pe care o avusese în urmă cu paisprezece ani. Un creştin cu o gândire carnală sar fi lăudat imediat cu o astfel de experienţă. Apostolul însă, ştiind că nu este de niciun folos să se laude, se abţinuse de la a menţiona această experienţă vreme de paisprezece ani. El tocmai pomenise de o experienţă în trup umilitoare (capitolul 11), iar acum ne dezvăluie o experienţă minunată, pe care o trăise ca „om în Hristos”. Cel care ştia ce înseamnă să fie lăsat jos întrun coş, pe o fereastră, experimentase, de asemenea, ce însemna să fii răpit în al treilea cer.

Cel deal treilea cer vorbeşte despre locuinţa lui Dumnezeu. Există cerul atmosferic, apoi cerul cosmic, iar apoi cel deal treilea cer, unde este tronul lui Dumnezeu. Apostolul vorbeşte despre cel deal treilea cer ca fiind paradisul, arătând astfel binecuvântarea care caracterizează acel loc al bucuriei, al frumuseţii şi al gloriei – o grădină a plăcerilor, în care umbra morţii nu va pătrunde niciodată. El are grijă să ne spună că a fost răpit nu ca om în carne, ci ca „om în Hristos”. Avantajele sale naturale, ca om în carne, erau socotite de el, aşa cum ne spune în altă epistolă, ca nişte gunoaie; se putea însă lăuda cu poziţia şi cu privilegiile sale ca om în Hristos.

Fiind răpit în paradis, nu mai era conştient de trupul său, de nevoile şi de slăbiciunile acestuia. Acolo auzise lucruri despre care nui era îngăduit să vorbească, nici măcar creştinilor, atâta vreme cât se aflau pe pământ şi în aceste trupuri muritoare. Să ne aducem aminte că, deşi noi nu avem astfel de experienţe miraculoase, totuşi ceea ce ia fost revelat apostolului aparţine în întregime chiar şi celui mai simplu credincios, ca fiind „în Hristos”.

H. Smith

SĂMÂNȚA BUNĂ

http://www.gbv.ro/meditatii-zilnice/samanta-buna

„… Știu faptele tale: că îți merge numele că trăiești, dar ești mort.” Apocalipsa 3.1

Aparent viu?

1844, într-un cimitir vechi. Era noapte, se auzea doar o cucuvea țipând. Un paznic al cimitirului își făcea tura, când deodată auzi sunând un clopot. Sângele îi îngheță în vine, căci era clopotul pentru morți, clopotul care se leagă de sicriu cu un șnur, cu sicriul care fusese chiar în după-masa aceea pus în mormânt. Paznicul cimitirului știa: când sună clopotul, a fost înmormântat cineva doar aparent mort, iar acesta tocmai se trezise …

Cronicile vechi relatează că au fost cazuri când oamenii au fost considerați morți și îngropați de vii. Să fii îngropat de viu este o imagine înfiorătoare! Din fericire, morții aparenți sunt fenomene rare, mai ales în timpul nostru.

Dar care este situația cu cei vii aparent? Biblia vorbește despre asemenea oameni care se numesc creștini și par că ar avea viață veșnică în Hristos. În realitate, ei nu s-au pocăit și nu cred în lucrarea de răscumpărare a Domnului Isus. De aceea, ei sunt în ochii lui Dumnezeu „morți în păcatele lor” – fără comuniune de viață cu Dumnezeu.

Uneori, o intervenție medicală a adus la timp înapoi la realitate câte un mort aparent. Câteodată, un șoc trezește și câte un viu aparent. Accidente, boli grave, crize de familie îndepărtează perdeaua autoînșelăciunii și autoamăgirii. Deodată recunoaștem: îmi lipsește lucrul cel mai decizional! Botezul, obiceiurile religioase, vorbirile evlavioase nu m-au dus la o comuniune adevărată de viață cu Dumnezeu. Am nevoie de altceva, am nevoie de viață nouă, veșnică! Pentru a putea primi această viață, Dumnezeu a trimis pe Fiul Său Isus Hristos în această lume (1 Ioan 4.9).

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

www.fundatiaseer.ro

OCHIUL: O CAPODOPERĂ DIVINĂ

„Sunt o făptură așa de minunată” (Psalmul 139:14)

Evoluționismul susține că acolo unde există o nevoie, natura își va aduce aportul, suplinind-o.

Chiar așa să fie? în Teologia naturală, Dr. William Paley scrie: „Pentru a avea ochii umezi si curați – caracteristici necesare clarității și funcționării lor – se efectuează în mod constant o spălare de către o glandă care are acest rol; apa aceasta sărată care este în exces se scurge în nas printr-un orificiu din os, mare cât un vârf de ac. Când lichidul a pătruns în nas, el se răspândește în interiorul nărilor și este evaporat prin intermediul curentului de aer cald pe care îl întâlnește în permanență în timpul respirației. E de la sine înțeles că ochiul are nevoie de umezeală; dar această „necesitate” a ochiului ar putea ea face glanda care produce lacrimile sau ar putea crea orificiul prin care ele scurg – un orificiu prin os?

Să ne spună evoluționiștii cine a întocmit orificiul și a așezat un ca l prin care se dispersează lacrimile?”. Când dă de întuneric, abilitatea ochiului de a vedea crește de o sută de mii de ori. Cea mai performantă cameră creată vreodată nici măcar nu se poate apropia! Și în plus de asta, ochiul va detecta obiectul pe care dorește să-l vadă și îl va focusa automat, mărindu-se sau micșorându-se. Ambii ochi, care se mișcă în tandem, trebuie să adopte unghiuri diferite pentru a se concentra asupra obiectului pe care doresc să-l vadă. Evoluționismul ne spune că ochiul s-a pregătit să se creeze pe sine însuși, a prevăzut dinainte un plan pentru propria-i protecție și și-a făcut o arcadă osoasă a sprâncenelor care a dat naștere nasului pe care să ne așezăm ochelarii de care mulți dintre noi avem nevoie. Apoi a făurit un oblon pentru a se proteja de obiecte străine. Poate e nevoie de mai multă credință pentru a crede în evoluție decât în Dumnezeul Creator! Tu ce părere ai?


22 Iunie 2016

TOTUL PENTRU GLORIA LUI

de Oswald CHAMBERS

Testul simplu

„Căci cu ce judecată judecaţi, veţi fi judecaţi; Şi cu ce măsură măsuraţi, vi se va măsura.” Matei 7:2

Această afirmaţie nu este o presupunere întâmplătoare, ci o lege eternă a lui Dumnezeu. Indiferent ce judecată emiţi, cu aceea vei fi judecat. Există o diferenţă între răzbunare şi răsplată. Isus spune că baza vieţii este răsplata – „cu ce măsură măsuraţi, vi se va măsura”. Dacă ai fost aspru în găsirea defectelor altora, aminteşte-ţi că aceasta va fi exact măsura cu care vei fi judecat. Viaţa te plăteşte cu aceeaşi monedă. Această lege funcţionează de la tronul lui Dumnezeu până jos la noi (Psalmul 18:25-26).Romani 2 o aplică într-un mod şi mai clar spunând că cel care îi critică pe alţii este vinovat de acelaşi lucru. Dumnezeu nu priveşte numai la faptele în sine; El se uită la posibilitatea de a le face. Mai întâi, noi nu credem ceea ce spune Biblia. De exemplu, credem oare aceste cuvinte, şi anume că noi înşine suntem vinovaţi de lucrurile pe care le criticăm în alţii? Motivul pentru care vedem ipocrizie, înşelăciune şi lipsă de sinceritate în alţii este deoarece toate acestea există în propriile noastre inimi. Cea mai mare caracteristică a unui sfânt este umilinţa – „Da, toate acele lucruri şi alte rele s-ar fi manifestat în mine dacă n-ar fi fost harul lui Dumnezeu; de aceea, nu am nici un drept să judec”.Isus a spus: „Nu judecaţi, ca să nu fiţi judecaţi”; dacă judeci, vei fi măsurat exact după felul cum ai judecat. Care dintre noi ar îndrăzni să stea înaintea lui Dumnezeu şi să spună: „Dumnezeul meu, judecă-mă aşa cum i-am judecat eu pe semenii mei?” Noi i-am judecat pe semenii noştri ca păcătoşi; dacă Dumnezeu ne-ar judeca în felul acesta, am fi în iad. Dumnezeu ne judecă pe baza minunatei Ispăşiri făcute de Isus Cristos.

MANA DE DIMINEAŢĂ

„Pe cînd vorbeau ei şi se întrebau, Isus Însuşi S-a apropiat şi mergea împreună cu ei.” LUCA 24:15

Despre ce vorbim noi? Despre lucruri de folos, sau mai degrabă ne pierdem şi timpul nostru şi al altora? O, dacă am şti să răscumpărăm timpul care îi aparţine lui Dumnezeu, în loc să-1 irosim în discuţii sterile! Are vreun profit cel ce ascultă conversaţiile noastre sau pot fi pentru el o pricină de poticnire, mai ales dacă ştie că sîntem credincioşi? Apostolul Pavel îi spune lui Timotei: „Fereşte-te de vorbăriile goale şi lumeşti, căci cei care le ţin vor înainta tot mai mult în nelegiuire (faţă de Dumnezeu). (2 Tim. 2:16) Domnul Isus Se poate apropia de noi şi să meargă împreună cu noi dacă vorbim între noi despre lucruri folositoare şi care zidesc. Cînd este El în mijlocul nostru, chiar dacă subiectul conversaţiei noastre este material şi practic, dar corect şi nelumesc, este binecuvîntat prin prezenţa Lui. „Ei se întrebau” între ei. Cuvîntul acesta are în greceşte înţelesul de a discuta dar şi de a disputa, a avansa opinii; iată într-adevăr un pericol pentru un credincios, tînăr sau mai în vîrstă. Pentru ucenicii din Emaus, noi ştim că, subiectul discuţiei lor era Domnul însuşi, evenimentele recente şi acelea care erau în curs de desfăşurare. Dar noi… ce uşor trecem de la meditaţia asupra Cuvîntului Său şi de la o zidire adevărată, la raţionări, la expunerea punctelor noastre de vedere şi a doctrinelor personale, chiar cînd este vorba de Domnul.

Se vorbeşte, de pildă, mult despre venirea Domnului Hristos, dar adesea în mod intelectual, scolastic; se aud expuneri interesante dar fără viaţă şi fără putere; lipseşte căldura necesară, focul acela care să aprindă în cei ce ascultă, o tot mai vie dorinţă după venirea Domnului nostru iubit. Şi atunci, ar trebui ca El să Se apropie şi să meargă cu noi pe drum. Numai El ne izbăveşte de tendinţa de a discuta teoretic şi ne poate aprinde inimile, cum le-a aprins celor doi ucenici pe drumul Emausului. Cînd El va fi centrul vieţii noastre, inima noastră va arde înăuntrul nostru. De atunci înainte, Domnul Isus nu va mai lipsi din convorbirile dintre noi şi vorbăriile goale şi lipsite de un cuvînt sfînt şi sobru vor înceta, făcînd loc unei permanente întreţineri despre Obiectul adorării noastre. Nimic nu poate să desfăteze şi să înalţe inimile noastre ca întreţinerea lor cu Persoana adorabilului nostru

Mîntuitor.

„Este de o mare importanţă de a fi ocupaţi cu Hristos în mod real. Aceasta închide uşa lui Satan; altfel, el intră şi întinează tot.” J.N.D

MÂNTUIREA PRIN HRISTOS

Meditaţii zilnice – de Fritz BERGER

„Şi ştiţi că El s-a arătat ca să ia păcatele şi în El nu este păcat”. 1 Ioan 3:5.

Dacă Cuvântul spune: „El s-a arătat ca să ia păcatele noastre”, atunci eu cred acest lucru. Eu cred că păcatele mele sunt luate şi că eu sunt izbăvit: „Astfel dar, odată ce aţi fost eliberaţi de păcat şi v-aţi făcut robi ai lui Dumnezeu, aveţi ca rod sfinţirea, iar ca sfârşit viaţa veşnică”. (Rom.6:22). Isus ne-a spălat de păcate. Cum poţi să fii eliberat dacă crezi că mai eşti în păcat şi trebuie să rămâi în el? Eu cred aşa cum scrie în Cuvânt. Despre Isus este scris: „El a fost ispitit asemenea nouă, dar fără păcat”. El a fost ispitit şi totuşi n-a fost găsit păcat în El. Mai scrie că: „Prin faptul că El însuşi a fost ispitit în ceea ce a suferit, poate să vină în ajutorul celor care sunt ispitiţi”. (Evr. 2:18). Să avem grijă ce vorbim, ca prin cuvintele noastre să nu întristăm pe Duhul Sfânt, de aceea să ne ţinem de Cuvântul lui Dumnezeu şi să ne lăsăm conduşi de Duhul Sfânt pentru ca El să-l folosească atunci când e nevoie.”Căci Cuvântul crucii este o nebunie pentru cei care pier, dar pentru noi care suntem mântuiţi, este puterea lui Dumnezeu”. (1 Cor.1:18) Unii doresc să umble cu şiretlicuri. Păzeşte-ne, Doamne, de făţărniciei Solomon spune la Ecleziastul 7:29 : „Dumnezeu i-a făcut drepţi pe oameni, dar ei umblă cu multe şiretenii”.Să dăm crezare Cuvântului aşa cum este scris!Ceea ce spune Dumnezeu, e adevărat. Ce Dumnezeu minunat avem! Dacă am dori să arătăm tot ce avem în Tatăl, atunci n-am putea ajunge la capăt, pentru că binecuvântările Lui sunt nenumărate. Nu ai avea şi tu multe de spus?

TEZAURUL PROMISIUNILOR LUI DUMNEZEU

de Charles H. SPURGEON

EL CU NOI, NOI CU EL

„Frica de Domnul lungeşte zilele, dar anii celui rău sunt scurtaţi.” Proverbe 10.27

Fără îndoială; frica de Domnul dă obiceiuri sfinte care împiedică risipirea vieţii în păcat şi vicii. Pacea sfântă care vine din credinţa în Domnul Isus este un mare ajutor şi cel mai bun leac pentru cel bolnav. Doctorul se bucură totdeauna când găseşte un suflet liniştit printre pacienţii săi. Neliniştea omoară, dar încrederea în Dumnezeu este un leac care vindecă.

Noi avem în acest verset sfaturile care privesc o viaţă lungă şi, dacă le urmăm pentru binele nostru, vom vedea o bătrâneţe fericită şi nu vom ajunge la mormânt decât ca snopul strâns la vremea lui. Să nu fim deci frământaţi de teama unui sfârşit subit, îndată ce simţim cel mai mic rău la un deget, dar să avem această încredere că Dumnezeu vrea să ne dea viaţă lungă pentru lucrul Său.

Dacă totuşi planul Său ar fi să ne cheme mai devreme în locurile de sus, tot ar fi cazul să ne bucurăm de această izbăvire. Fie că trăim, fie că murim, noi suntem ai Domnului. Dacă trăim, Domnul Isus va fi cu noi; dacă murim, noi vom fi cu El.

Cel mai sigur mijloc de a ne prelungi viaţa, este ca să trăim fără să lenevim, să nu pierdem nicidecum timpul, ci să folosim fiecare oră urmărind scopul cel mai înalt. Aşa să fie ziua de azi.

DOMNUL ESTE APROAPE!

Calendar Biblic

„Căci armele cu cari ne luptăm noi, nu sunt supuse firii pământeşti, ci sunt puternice, întărite… Noi răsturnăm izvodirile minţii şi orice înălţime, cari se ridică împotriva cunoştinţei lui DUMNEZEU; şi orice gând îl facem rob ascultării de CRISTOS.” 2 Corinteni 10.4-5

Apostolul Pavel putea să scrie tesalonicenilor că ei au primit Cuvântul lui Dumnezeu „în adevăr” (1 Tes. 2.13). Chiar de pe atunci erau oameni care vorbeau lucruri stricate şi dădeau învăţături false (Fapte 20.30; 2 Cor. 2.17). Cum întâmpina apostolul astfel de elemente? Cu armătura dumnezeiască! Dacă este vorba de libertatea în Cristos, atunci nu-i slăbea şi nu le dădea nici o clipă de răgaz pentru adevărul Evangheliei (Gal. 2.5). În zilele noastre se învaţă multe lucruri de-a-ndoaselea şi în afară de aceste învăţături false ai căror purtători nu trebuie nici să-i primim în casele noastre, nici să-i salutăm. Sunt concepţii omeneşti care spun că Dumnezeu este iubire şi El nu-i va lăsa pe oameni în pierzare veşnică. Cei ce spun asta uită în mod voit că Dumnezeu este sfânt şi drept aşa cum ne învaţă Cuvântul lui Dumnezeu. Oamenilor care vorbesc în felul acesta le lipseşte SUPUNEREA faţă de Cuvântul lui Dumnezeu. Dacă privim la faptul că unii fraţi şi surori ţin la moda timpului şi nu la decenţa unei ţinute demne, acestea nu sunt decât arătarea faptului că acei credincioşi nu umblă în supunere faţă de Marele Mântuitor care i-a răscumpărat din acest veac rău. Dacă cineva caută scuze prin răstălmăcirea Cuvântului lui Dumnezeu să fie sigur că Satana a câştigat teren în acea inimă. Să dăm ascultarea noastră deplină Cuvântului sfânt care rămâne acelaşi azi ca şi ieri, să nu ne luăm după obiceiurile lumii, şi în felul acesta să putem proslăvi pe acest pământ pe Domnul Cristos.

BĂTÎND LA UȘA LUI DUMNEZEU

de Oswald CHAMBERS

Doamne, ce nevoie intensă de Tine simt în dimineaţa asta; împlineşte această nevoie după bogăţiile Tale în Cristos Isus, până când voi fi pe deplin transformat prin mijloacele Tale.

MEDITAŢII ZILNICE

de Wim MALGO

„Dacă nu rămâne cineva în Mine, este aruncat afară, ca mlădiţa neroditoare şi se usucă, apoi mlădiţele uscate sunt strânse, aruncate în foc şi ard.” Ioan 15,6

Când ne întrebăm dacă va mai îngădui Domnul o nouă trezire spirituală azi, atunci cu siguranţă ştim ce avem de făcut şi ştim că timpul a sosit. Opusul trezirii este toropeala inimii, împietrirea duhovnicească şi în cele din urmă moartea spirituală. Credincioşii devin viţe neroditoare care sunt bune doar pentru a fi aruncate în foc. Chintesenţa cuvintelor lui Isus Cristos este mai mult decât clară: ori Ii suntem martori vii, ori suntem împotriva Lui. Nu uitaţi, mlădiţa din viţa de vie este menită să aducă roade. Dacă ascult îndemnurile Sfintei Scripturi aud prin Duhul lui Dumnezeu chemarea la trezire adresată copiilor Săi care nu mai veghează, au adormit şi sunt fară putere şi rod spiritual. De ce credeţi că este atât de răspândită învăţătura satanică? Pentru că adevăraţii credincioşi nu i se mai împotrivesc demult. Dar Duhul Sfânt te scutură astăzi să te trezeşti şi îţi spune: «... Desţeleniţi-vă un ogor nou! Este vremea să-L căutaţi pe Domnul» (Osea 10,12).

MEDITAŢII PENTRU FIECARE ZI A ANULUI

de Charles H. SPURGEON

Dimineaţa şi Seara

DIMINEAŢA

„El va zidi templul Domnului, va purta podoabă împărătească.” Zaharia 6:13

Christos însuşi este ziditorul templului Său spiritual, şi El l-a clădit pe stânca iubirii Sale neschimbătoare, a harului Său atotputernic, a adevărului Său infailibil. Dar aşa cum a fost cu templul lui Solomon, la fel se întâmplă şi cu acesta; materialele au nevoie să fie pregătite. Sunt destui cedri în liban, dar nu sunt pregătiţi pentru zidire. Nu sunt tăiaţi, făţuiţi şi transformaţi în scândurile a căror mireasmă va „înveseli” (Psalmi 46:4) curţile casei Domnului în paradis. Sunt destule pietre colţuroase în carieră; ele trebuie luate de acolo şi cioplite. Aceasta este munca lui Christos. Fiecare credincios trebuie pregătit, finisat şi făcut gata să-şi ocupe locul în templu; numai mâna lui Christos poate îndeplini munca de pregătire. Nenorocirile nu ne pot sfinţi, cu excepţia celor care sunt destinate acestui scop. Rugăciunile şi eforturile noastre nu ne pot face gata pentru cer, dar mâna lui Isus ne finisează inimile. Ca şi la clădirea templului lui Solomon „nici ciocan, nici secure, nici unealtă de fier nu s-au auzit în casă în timpul clădirii” (1 Regi 6:7), fiindcă totul se potrivea exact în locul pe care trebuia să-l ocupe. La fel se întâmplă şi cu templul pe care îl construieşte Isus; pregătirea se face pe pământ. Când ajungem în ceruri, nu vom mai avea nevoie de sfinţire, nici de cioplire prin încercări, nici de netezire prin suferinţă. Nu, trebuie să fim pregătiţi aici. Christos va face totul dinainte. Şi după ce va termina, vom fi trecuţi de mâna iubirii peste cascada morţii şi aduşi în Ierusalimul ceresc, ca să rămânem veşnic stâlpi în templul Domnului nostru. Sub ochiul Lui şi paza Sa, clădirea se va înălţa măreaţă, neclintită şi slăvită cu toată strălucirea cerului împodobită.

SEARA

„Ca să rămână lucrurile care nu se clatină.” Evrei 12:27

Multe lucruri care se află în stăpânirea noastră în prezent pot fi clătinate, şi vai de creştinul care îşi pune nădejdea în ele, fiindcă nu există nimic statornic sub cerurile acestea schimbătoare; schimbarea este scrisă pe toate lucrurile. Totuşi avem anumite „lucruri care nu se clatină” şi vă invit să vă gândiţi la ele în seara aceasta. Dacă toate lucrurile care pot fi clătinate ne-ar fi luate, ne-am putea găsi mângâierea în lucrurile care nu pot fi clătinate, şi care rămân, oricât de mari ar fi pierderile tale, poţi să te bucuri de mântuirea prezentă. Stai la piciorul crucii lui Christos, încrezându-te doar în sângele Său preţios. Nici o cădere sau ridicare a pieţii nu poate influenţa mântuirea ta prin EL. Nici falimentul băncilor, nici eşecurile, nici ruina nu pot atinge asta. Eşti un copil al Lui Dumnezeu în seara aceasta. Dumnezeu este Tatăl tău. Nici o schimbare a împrejurărilor nu îţi poate lua asta. Deşi, prin pierderi, eşti adus la sărăcie şi deposedare, poţi pune „El este încă Tatăl meu. In casa Tatălui meu sunt multe locaşuri; de aceea, nu mă voi tulbura”. Mai ai o alta binecuvântare, iubirea lui Isus Christos. Cel care este Dumnezeu şi Om te iubeşte cu toată puterea naturii Sale afective — nimic nu poate schimba acest lucru. Smochinul poate să nu înflorească, şi oile pot „pieri din staule” (Habacuc 3:17). Aceste lucruri nu o îngrijorează pe cea care poate cânta „prea iubitul meu este al meu, şi eu sunt al lui” (Cânt. 2:16). Nu ne putem pierde partea cea bună şi moştenirea bogată. Oricâte necazuri ar veni, să ne purtăm ca nişte adulţi. Să demonstrăm că nu suntem nişte copilaşi, tulburaţi de relele acestei lumi care se clatină. Patria noastră este ţara lui Emanuel, şi speranţa noastră vine din cer; de aceea, liniştiţi ca oceanul în timpul verii, vom privi căderea tuturor lucrurilor pământeşti, şi ne vom bucura în Dumnezeul mântuirii noastre.

IZVOARE IN DEŞERT

Dragostea acoperă toate greşelile. (Proverbe 10:12)

Urmăriţi dragostea. (1 Corinteni 14:1 [vezi şi 1 Corinteni 13:7-13])

Când eşti frământat, împărtăşeşte-ţi problemele doar cu Dumnezeu. Am citit de curând despre o experienţă personală a unui scump copil al lui Dumnezeu. M-a impresionat atât de mult că aş vrea să v-o relatez şi vouă aici.

„La miezul nopţii nu puteam să dorm deloc”, scria ea. „Valuri de crudă nedreptate treceau peste mine, şi acoperământul dragostei părea că a fost înlăturat din inima mea fără să-mi dau seama. În mare agonie am strigat către Dumnezeu să-mi dea putere să mă supun îndemnului Său: «Dragostea acoperă toate greşelile».

Imediat Duhul Său a început să lucreze în mine puterea care în cele din urmă a adus uitarea. Mintal, am săpat un mormânt, aruncând în mod deliberat pământul afară până când s-a făcut o groapă foarte adâncă. Cu durere, am coborât greşeala care mă rănise în mormânt şi-am aruncat repede pământul peste ea. Apoi am acoperit cu grijă groapa cu gazon, am plantat pe el trandafiri albi frumoşi şi flori de nu-mă-uita, după care mi-am văzut repede de drum.

Dintr-odată un somn liniştit a venit peste mine. Şi rana care părea mortală a fost vindecată fără să lase vreo cicatrice. Dragostea lui Dumnezeu a acoperit atât de bine totul că astăzi nici nu-mi mai amintesc ce mi-a cauzat suferinţa”.

A fost o cicatrice pe acel povârniş de munte,

Tăiată acolo unde odată furtuna crudă a călcat;

O stearpă şi pustie prăpastie, care se întindea larg

Peste gazonul moale şi verde.

Dar anii au trecut mai departe pe sub pinii purpurii,

Şi au acoperit din nou cicatricea cu iarbă şi muşchi,

Şi au lăsat-o acum cu flori şi viţă, mai frumoasă

Decât fusese înainte.

A fost odată o rană într-o inimă bună,

Din care dulceaţa vieţii părea că se scurge şi moare;

Şi încrederea dragostei s-a schimbat în durere amară,

În timp ce anii trişti treceau încet.

Dar pe când treceau, nevăzut un înger s-a furişat

Şi a lăsat un balsam vindecător pe rană,

Până când dragostea a crescut mai pură în inima vindecată,

Şi pacea s-a întors din nou.

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

Volumul III

Isaia 59.1-21

    Fărădelegile poporului au ridicat un zid de netrecut între el şi Domnul, iar cât timp acest zid rămâne, este împiedicat atât Dumnezeu să primească vreun serviciu religios din partea omului, cât şi poporul Său, să primească intervenţia Domnului pentru el. Acesta poate fi şi motivul pentru care rugăciunile noastre rămân uneori fără răspuns (Proverbe 15.8,29).    Lista copleşitoare a tuturor păcatelor acumulate de popor este derulată în faţa lui în v. 3-8, cu scopul de a le trezi conştiinţa. Romani 3.10-18 aminteşte unele dintre aceste păcate, pentru a stabili, fără drept de apel (într-un mod incontestabil), răutatea întregii rase umane.    In v. 9 iau cuvântul credincioşii rămăşiţei. Ei recunosc cu smerenie acurateţea tabloului tocmai zugrăvit. „Ne cunoaştem nelegiuirile”, declară ei, adăugând încă o listă de fărădelegi la cea alcătuită de profet (v. 12-15). Pe scurt, această rămăşiţă arată cât este de „zdrobită” şi cât de mâhnit (sau „smerit”) îi este sufletul (57.15), iar aceasta Ii dă Domnului posibilitatea să arate că, potrivit promisiunii Sale, poate s-o mângâie, s-o învioreze prin Duhul Său şi s-o îndreptăţească prin intermediul lui Mesia, Răscumpărătorul şi Eliberatorul ei şi care va fi, de asemenea, şi al naţiunilor (v. 20; Romani 11.26).

PÂINEA CEA DE TOATE ZILELE

Text: 2 Corinteni 20:5-13

„îndrăzneala, pe care o avem la El, este că, dacă cerem ceva după voia Lui, ne ascultă.” 1 Ioan 5:14

MAI MULT DECÂT O DORINŢĂ

In Rangoon, Burma, există o pagodă cu cupolă aurită de peste 100 de metri înălţime numită Shwedagon. Peste 5000 de diamante împodobesc acoperişul acestui centru de închinăciuni. În loc să fie un refugiu liniştit pentru contemplare şi rugăciune, el seamănă mai mult cu un circ şi un parc de distracţii. În apropierea pagodei sunt temple mai mici pictate în turcoaz, roz ţipător, verde strident şi portocaliu. In interiorul templului se găsesc comercianţi care vând imagini ale lui Buda, frunze de aur, flori şi tămâie. Clopotele sună neîncetat şi fumul de tămâie saturează aerul. Închinătorii cântă, se roagă, şi oferă darurile lor. Unii se opresc în „colţurile dorinţelor”, unde îşi pot spune dorinţele zeilor. Mulţi vin zi de zi, la aceste locuri ale dorinţelor, în speranţa că visele lor vor deveni în final realităţi. Cât de diferită este apropierea noastră de Dumnezeul Bibliei! Rugăciunea lui losafat din citatul de azi, de exemplu, nu a fost numai o dorinţă. A fost auzită şi ascultată de Dumnezeu (2 Cronici 20:14-30). În calitate de creştini, avem deplină încredere că şi astăzi urechea Lui este aplecată spre fiecare cerere de-a noastră. Ştim că atunci când ne formulăm dorinţele şi nevoile în rugăciune, le adresăm unui Dumnezeu viu care ne aude şi ne răspunde. Ne rugăm cu încredere deoarece bunătatea lui Dumnezeu nu are sfârşit şi întotdeauna va face ceea ce este cel mai bine pentru noi. Da, pentru creştini, rugăciunile sunt mult mai mult decât dorinţe.  D.C.E.

Dumnezeu ţi-a dat promisiunea Sa
Că-ţi răspunde şi ascultă rugăciunea.
Orice suferinţă curând va înceta
Dac-arunci asupra Lui îngrijorarea. – Anonim

Dumnezeu nu numai că ne îndeamnă să cerem – El ne dă si răspunsul.

DOMNUL ESTE APROAPE – GBV

http://www.gbv.ro/meditatii-zilnice/domnul-este-aproape

„Şi pe maimarele paharnicilor la aşezat din nou în slujba lui de paharnic; şi el dădea paharul în mâna lui faraon. Iar pe maimarele brutarilor la spânzurat, după cum le interpretase Iosif.” Geneza 40.21,22

Lecţii din viaţa lui Iosif (5) – La un loc cu răufăcătorii

Iosif, deşi era nevinovat, a trebuit să stea câţiva ani lungi în închisoare. Acolo însă el a fost sârguincios, iar căpetenia închisorii ia dat pe mâna lui pe toţi cei care erau închişi acolo. Dumnezeu la făcut să prospere în tot ceea ce făcea. Lecţia pe care trebuie să o învăţăm de aici este că, atunci când lui Hristos Îi este dat locul dintâi, binecuvântarea va urma cu siguranţă.

Probabil că maimarele paharnicilor şi maimarele brutarilor, spre deosebire de Iosif, se făcuseră vinovaţi de vreo greşeală împotriva lui faraon. Ni se spune apoi că fiecare dintre ei avusese un vis şi că lau istorisit lui Iosif. Cât de încurajatoare sunt cuvintele lui Iosif: „Nu sunt ale lui Dumnezeu interpretările?” (versetul 8). Aceste cuvinte arată că nădejdea şi visele lui erau încă vii în inima sa, altfel nar fi avut nicio încredere să interpreteze visele celor doi. El credea încă în ceea ce Dumnezeu îi descoperise, în ciuda împrejurărilor sale.

Interpretările lui Iosif au fost exacte, iar lucrurile sau întâmplat după cum a prezis. Maimarele paharnicilor a fost restabilit în poziţia sa, iar maimarele brutarilor a fost spânzurat de faraon. Dacă privim la Domnul în lumina acestor lucruri, ne minunăm de perfecţiunea Cuvântului lui Dumnezeu. Hristos, care fusese declarat nevinovat de către Pilat, a fost pus în numărul celor fără de lege, fiind răstignit între doi tâlhari (Isaia 53.12; Luca 23.32). La fel ca cei doi oameni din temniţa Egiptului, un tâlhar avea să meargă în paradis în chiar acea zi, iar celălalt, în osânda veşnică. Atât Iosif, cât şi tâlharul au spus: „Aduţi aminte de mine” (Geneza 40.14; Luca 23.42); maimarele paharnicilor la uitat pe Iosif, însă tâlharul a fost mântuit de Hristos.

B. Reynolds

SĂMÂNȚA BUNĂ

http://www.gbv.ro/meditatii-zilnice/samanta-buna

„Ce voiți să vă fac? Ce vrei să-ți fac?” Marcu 10.36,51

Care este răspunsul nostru?

Domnul nostru întreabă, El este Cel care pune întrebările; să-i dăm un răspuns bun!

La ce ne gândim citind aceste întrebări? Poate la unul dintre următoarele răspunsuri: Un rezultat bun la școală ar fi important; și apoi un loc de calificare bun sau un loc de studiu asigurat; la final un loc de muncă interesant cu colegi amabili și un șef competent. – O soție simpatică, drăguță (respectiv soț). Mai departe: copii sănătoși; o locuință frumoasă sau o căsuță drăguță; sănătate, câțiva prieteni buni, concedii frumoase, timp pentru diverse activități și… și… și… Lista poate să o continue fiecare cu propriile sale dorințe.

Ce voiți să vă fac? – Iacov și Ioan au răspuns la această întrebare a Domnului: „Dă-ne să ședem unul la dreapta Ta, și altul la stânga Ta, când vei fi îmbrăcat în slava Ta”. – Și când Bartimeu, orbul, este întrebat: „Ce vrei să-ți fac?”, el a răspuns: „Rabuni, să capăt vederea”.

Dacă Domnul nostru ne-ar pune nouă, ție și mie, această întrebare, care ar fi răspunsul tău și al meu, foarte concret și sincer? Am răspunde ca Iacov și Ioan cu „Dă-ne” și ne-am gândi la planurile și dorințele noastre? Sau ar sta în fața noastră ca la Bartimeu deficiențele noastre, neajutorarea noastră, necazul nostru, și i le-am spune Lui?

„Iată spre cine Îmi voi îndrepta privirile: spre cel ce suferă și are duhul mâhnit, spre cel ce se teme de cuvântul Meu” (Isaia 66.2).

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

www.fundatiaseer.ro

DRAGOSTEA ESTE MAI PRESUS DE ORICE

„Bărbaților, iubiți-vă nevestele” (Efeseni 5:2S)

După mulți ani de căsnicie, John s-a hotărât să divorțeze de soția sa. Motivele pe care i le-a dat consilierului sau au fost acestea: „Nu este atrăgătoare, nu este interesanta, este supraponderală, nu știe să gătească și să întrețină casa”. Atunci consilierul i-a dat următoarea sugestie: „De azi înainte, vreau să mergi acasă și să-ți tratezi soția ca pe o regină. Începe că faci tot ce-ți stă în putință ca să-i fii pe plac. Ascult-o cu interes când îți vorbește despre problemele ei. Ajut-o la treburile gospodărești și invit-o la restaurant în week-end. Vreau să crezi și să faci totul ca si cum ar fi o regină. Apoi, după două luni în care te-ai purtat minunat, fă-ți bagajele și pleacă. Asta ar trebui să-i atragă atenția”. John a fost de acord cu această idee nemaipomenita și s-a hotărât să facă tot posibilul pentru a o pune în practică. A petrecut cu soția, momente romantice, i-a citit poezii în fiecare seară, a făcut curat și i-a gătit. După două luni, consilierul I-a sunat și l-a întrebat: „John, mai vrei să divorțezi? Ești nerăbdător să fii iarăși burlac?” John i-a răspuns: „Glumești? Sunt căsătorit cu o regină. Nu am fost niciodată mai fericit. Nu-mi voi părăsi soția nici într-un milion de ani. De fapt, nu este zi să nu descopăr despre ea lucruri noi și extraordinare. Să divorțez? Nici prin gând nu-mi trece!” Biblia spune: „Ce seamănă omul, aceea va și secera” (Galateni 6:7). Când John și-a schimbat strategia și a început să semene sămânța dragostei, a cules o căsnicie cum nici nu visa că e posibil Crezi că aceeași strategie ar putea funcționa și pentru tine? Ce ai de pierdut? Fă o încercare și vezi ce se întâmplă. Cred că fiecare cuplu are nevoie de dragoste.


21 Iunie 2016

TOTUL PENTRU GLORIA LUI

de Oswald CHAMBERS

 

Lucrarea lăuntrică

„Voi însă sunteţi… o preoţie împărătească.” 1 Petru 2:9

Prin ce drept devenim noi „o preoţie împărătească?” Prin dreptul Ispăşirii. Suntem pregătiţi să renunţăm la noi înşine şi să ne lansăm în lucrarea preoţească de rugăciune? Scotocirea continuă a lăuntrului nostru pentru a vedea dacă suntem ceea ce ar trebui să fim, generează un tip de creştinism bolnav şi egoist, nu o viaţă robustă şi simplă de copil al lui Dumnezeu. Până când nu ajungem într-o relaţie bună cu Dumnezeu, ne zbatem şi luptăm agăţându-ne cu dinţii pentru a rezista şi apoi spunem: „Ce victorie minunată am obţinut!” Insă nu este nimic care să arate minunea Răscumpărării în aceasta. Porneşte înainte crezând fără rezerve că Răscumpărarea este completă şi apoi nu te mai interesa de tine însuţi, ci începe să faci ceea ce a spus Isus Cristos – roagă-te pentru prietenul care vine la tine la miezul nopţii, roagă-te pentru sfinţii lui Dumnezeu, roagă-te pentru toţi oamenii. Roagă-te cu convingerea că eşti desăvârşit numai în Cristos Isus, şi nu cere: „O, Doamne, am făcut tot ce am putut. Te rog ascultă-mă!” .Cât timp îi va trebui lui Dumnezeu să ne elibereze de obiceiul nesănătos de a ne gândi la noi înşine? Trebuie să ne săturăm de moarte de noi înşine, până când nu ne mai surprinde nimic din ceea ce ar putea spune Dumnezeu despre noi. Nu putem atinge adâncurile ticăloşiei din noi. Există un singur loc unde suntem drepţi, şi anume in Cristos Isus. Când suntem acolo, trebuie să ne dedicam in întregime lucrării lăuntrice.

 

 

MANA DE DIMINEAŢĂ

 

„Cînd era insultat, nu răspundea cu insulte; şi cînd suferea nu ameninţa, ci Se încredinţa în mîinile Celui care judecă drept.” 1 PETRU 2:23

Ce minunat a fost devotamentul Domnului Isus faţă de Tatăl Său, reprezentînd în mod desăvîrsit caracterul lui Dumnezeu într-o lume împotrivitoare. Noi, cînd sîntem expuşi la cuvinte nedrepte, dispreţuitoare, chiar aspre, foarte uşor răspundem în acelaşi fel sau dacă nu chiar în acelaş fel, replicăm, în orice caz ca să nu rămînem datori, uitînd că binecuvîntatul Fiu al lui Dumnezeu nu S-a purtat în felul acesta. El nu a răspuns niciodată acuzatorilor şi batjocoritorilor Săi în acelaşi fel în care au vorbit ei, ba chiar nici nu a deschis gura ca să răspundă la falsele învinuiri care I le aduceau acuzatorii mincinoşi. Dar cînd era nevoie să vorbească, vorbea totdeauna cu calm, stăpînire de Sine şi demnitate. Deşi era în mod desăvîrsit şi permanent încins cu adevărul, El însuşi fiind Adevărul, nu a căutat să se îndreptăţească pe Sine, ci a lăsat apărarea Sa în mîinile lui Dumnezeu şi Tatăl Său.

Caracterul acesta al unei credinţe neabătute în faţa tuturor acestor prigoniri amare, ne umple inimile de o adorare plină de admiraţie şi de o dorinţă sinceră de a merge pe urmele paşilor Săi şi în această privinţă. Chiar dacă nu ne-ar fi fost păstrată în Cuvînt această atitudine sobră şi demnă a Domnului Isus, fără-ndoială că nu ne-am fi închipuit că ar fi putut să fie alta. Dar cum toate au fost scrise pentru învăţătura noastră, cît de mult avem de învăţat şi de rîndul acesta, de la desăvîrşitul nostru Model. Să fim sinceri şi să ne întrebăm: am avut noi vreodată această atitudine a Domnului Isus? Chiar dacă nu am replicat imediat şi nu am plătit cu aceeaşi monedă, am avut grijă să ne răzbunăm prin bîrfeli, defăimări şi dezvăluiri a unor lucruri dezavantajoase despre aceia care ne-au jignit, sau ne-au nedreptăţit. Şi ce rău a rezultat din această comportare! Chiar o eventuală cerere de iertare, sinceră fiind, nu a fost poate în stare să vindece rana produsă de răzbunarea noastră răutăcioasă.

„Dar voi nu L-aţi cunoscut aşa pe Hristos”. (Efeseni 4:20) Ascultînd de exemplul Domnului Isus nu vom mai cădea într-o astfel de stare şi nu vom mai fi biruiţi de Cel rău. „Prin ascultare, un OM a biruit pe Satan.” J.N.D.

 

Verificarea maturităţii mele spirituale se va vedea din felul cum reacţionez fie la rănile pe care le primesc, fie la succesul altora în lucrul lor pentru Domnul.

 

MÂNTUIREA PRIN HRISTOS

Meditaţii zilnice – de Fritz BERGER

 

„Şi aceasta este judecata: că Lumina a venit în lume şi oamenii au iubit mai mult întunericul decât lumina, pentru că faptele lor erau rele”. Ioan 3:19.

Din această cauză nu le place oamenilor Biblia. Cineva a scris că ar trebui tăiat vârful, ascuţişul cuvântului lui Dumnezeu. Mântuitorul nu a făcut acest lucru, de aceea a fost prigonit. Lumina arată care fapte sunt rele: „Căci oricine face răul, nu vine la lumină ca să nu i se vadă faptele aşa cum sunt”. De aceea oamenii vor să-şi mărturisească păcatele, dar ca nimeni să nu-i audă. „Dar cine lucrează după adevăr vine la lumină, pentru ca faptele să-i fie arătate, întrucât sunt făcute în Dumnezeu”. Astfel de oameni mărturisesc păcatele lor, plătesc dacă au înşelat pe cineva, precum cere şi Cuvântul: „Căci cine îşi ascunde fărădelegile nu prosperă, dar cine le mărturiseşte şi se lasă de ele, capătă îndurare”. Astfel, dacă dai arvuna înapoi şi plăteşti ceea ce ai luat şi dacă umbli după Cuvântul Vieţii, ca să nu mai faci rău, atunci trăieşti şi nu mori şi nu mai sunt amintite păcatele tale… Dacă un om drept face rău, acestuia nu-i ajută că a trăit evlavios, iar dacă un om fără Dumnezeu devine evlavios, acestuia nu i se reproşează că a fost fără Dumnezeu, întrucât L-a primit pe Domnul. „Cel care rămâne credincios până la capăt, va fi izbăvit”. Duşmanul vrea să-l atragă pe om la păcat. Dar poruncile lui Dumnezeu nu sunt grele. Nu există ceva mai simplu decât să fii izbăvit şi nimic mai frumos, decât să-L slujeşti pe împăratul împăraţilor. Iar pentru cei care sunt născuţi din Dumnezeu şi rămân în harul Său, sună cuvintele: Acolo unde sunt Eu să fie şi slujitorul Meu” şi se vor trezi schimbaţi în chipul Lui.

 

TEZAURUL PROMISIUNILOR LUI DUMNEZEU

de Charles H. SPURGEON

 

RĂZBOIUL UNEI FEMEI

„… căci Domnul va da pe Sisera în mâinile unei femei.” Judecători 4.9

Iată un verset neobişnuit, dar poate că se vor găsi suflete având atâta credinţă ca să-l folosească. Barac ostaşul, cu toate că era chemat să lupte, n-avea curajul să pornească la luptă decât numai dacă era însoţit de Debora; de aceea Domnul a hotărât să dea biruinţa femeii. Prin aceasta El mustra frica omului şi câştiga pentru Sine un renume mai mare, aruncând o ocară cu atât mai mare asupra duşmanilor poporului Său.Dumnezeu poate să mai folosească unelte slabe. Pentru ce nu m-ar întrebuinţa şi pe mine? El ştie să folosească persoane care ar părea că nu se face să fie chemate la o lucrare mare. Femeia care a lovit pe duşman nu era o amazoană, ci mama unei familii simple, care rămăsese în coliba ei. Aceasta nu era un orator, ci o femeie care mulgea vacile şi făcea unt. Nu poate Domnul să ia pe unul oarecare dintre noi, ca să-Şi împlinească planurile Sale? Poate să vină la noi vreunul astăzi, cum a intrat Sisera la Iaela. Datoria noastră n-ar fi să-l ucidem, ci să-l aducem la mântuire. Să-l primim cu o mare bunătate şi să ne silim să-i arătăm adevărul binecuvântat al mântuirii prin harul Domnului Isus, Locţiitorul nostru, şi să ştim să-l silim să creadă pentru ca să aibă viaţa; cine ştie dacă astăzi inima vreunui păcătos mândru nu va fi la fel străpunsă de pironul Evangheliei?

 

DOMNUL ESTE APROAPE!

Calendar Biblic

 

„Moise a zis DOMNULUI: Ah! DOAMNE, eu nu sunt un om cu vorbirea uşoară; şi cusurul acesta nu-i nici de ieri, nici de alaltăieri, nici măcar de când vorbeşti Tu robului Tău; căci vorba şi limba mi-este încurcată.” Exodul 4.10

Această ezitare a lui Moise depăşeşte orice graniţă a răbdării omeneşti, dar Dumnezeu în îndelunga Sa răbdare mai aşteaptă. El aminteşte robului Să că El însuşi dă omului înţelepciune şi grai, şi-i mai spune că vrea să fie cu gura lui. Astfel aduce Dumnezeu pe robul Său în dragoste şi răbdare la locul unde vrea să-l aibă. Dar Moise încă nu-i mulţumit şi cine oare nu ar putea înţelege teama pentru un popor aşa de mare? Era un lucru mare şi greu ca să scoţi din Egipt un astfel de popor. Moise s-a uitat la el însuşi şi nu la Dumnezeu. Dumnezeu stă TOTDEAUNA deasupra tuturor lucrurilor şi numai El trebuie slăvit. Aici, în aceste împrejurări, vedem o minunată arătare a lui Dumnezeu. Dumnezeu nu pune deoparte pe Moise ca să nu mai fie conducătorul poporului ci îi dă şi un ajutor în Aaron a cărui vorbire era mai uşoară. Ce Dumnezeu minunat! După ce Dumnezeu îl îmbărbătează pe Moise prin nişte minuni şi semne Moise este de acord să meargă acolo unde este trimis.

Dumnezeu să ne dea harul de a ne întemeia totdeauna pe Cuvântul Său chiar şi atunci când, ca oameni nu vedem o ieşire, sau când constatăm o slăbiciune în dependenţa noastră faţă de Domnul. Pe de altă parte este un mare lucru, căci în şcoala lui Dumnezeu învăţăm să vorbim acolo unde şi El ar fi vorbit şi învăţăm să tăcem acolo unde şi El ar fi tăcut, mai învăţăm să fim grabnici la ascultare şi înceţi la vorbire. Ca să ne bucurăm de starea de faţă a lui Dumnezeu, trebuie să fim şi noi unde este El; şi pe El nu-L vom găsi în mijlocul certurilor unei lumi nelegiuite. Aşadar cu cât copilul lui Dumnezeu va părăsi mai grabnic locul în care Domnul nu se poate găsi cu atât va fi mai bine de el.

 

BĂTÎND LA UȘA LUI DUMNEZEU

de Oswald CHAMBERS

 

O, Doamne, trezeşte-mă şi înviorează-mă, astfel încât trupul meu muritor să fie într-adevăr slujitorul supus, docil al Duhului Tău.

MEDITAŢII ZILNICE

de Wim MALGO

 

«Dar cei ce se încred în Domnul, îşi înnoiesc puterea, ei zboară ca vulturii; aleargă şi nu obosesc, umblă şi nu ostenesc.» Isaia 40,31

Îl aştepţi într-adevăr pe Domnul Isus să revină pe norii cerului sau aştepţi vremuri mai bune? Te asigur că acestea din urmă nu vor mai veni. Se va face din ce în ce mai întuneric din punct de vedere spiritual. Nu trăi ca şi cum ai dăinui veşnic pe pământ! Fii sincer: anii trec repede. La un moment dat, nu ştim când, va trebui să părăsim această lume. Dar dacă îl aştepţi cu dor pe Domnul Isus primeşti mereu putere de sus, iar oboseala spirituală trece. Sfânta Scriptură ne avertizează: «să fiţi ca nişte oameni care aşteaptă pe stăpânul lor să se întoarcă de la nuntă» (Luca 12,36). Tragedia zilelor noastre constă în faptul că unii cad de la credinţă pentru că nu mai au dragostea înflăcărată dintâi, iubirea de mireasă, dăruirea pentru Isus Cristos. Nu mai au duhul rugăciunii şi nu şi-ar mai da viaţa pentru cei pierduţi. Au devenit indiferenţi, insensibili. Dacă ştii că nu mai ai această dragoste dintâi pentru Domnul Isus şi nu-L mai aştepţi cu ardoare, atunci ia-o de la început! Prin sângele Său preţios lasă-te curăţat de toate păcatele şi roagă-L să-ţi reaprindă dragostea dintâi, căci cine ştie dacă ziua de mâine nu va fi ultima ta zi pe acest pământ şi prima în veşnicie.

 

MEDITAŢII PENTRU FIECARE ZI A ANULUI

de Charles H. SPURGEON

Dimineaţa şi Seara

DIMINEAŢA

„Tu eşti cel mai frumos dintre oameni.” Psalmi 45:2

Intreaga persoană a lui Isus este ca un diamant, şi toată viaţa Sa este ca o amprentä lăsată de sigiliu. El este complet; nu numai în câteva părţi, ci în tot întregul slăvit. Caracterul Său nu este o grămadă de culori frumoase amestecate confuz, nici un morman de pietre preţioase îngrămădite unele peste altele. El este un tablou de frumuseţe şi un pieptar de slavă. In El, toate lucrurile cu o bună reputaţie sunt aşezate în locurile cuvenite şi se înfrumuseţează unele pe altele. Nici o trăsătură din persoana Sa glorioasă nu atrage atenţia în detrimentul altora, fiindcă El este desăvârşit şi frumos în totalitate. O, Isus! Puterea Ta, harul Tău, dreptatea Ta, tandreţea Ta, adevărul Tău, maiestatea Ta şi inflexibilitaea Ta se unesc ca să facă un om, sau mai bine zis un Dumnezeu-om, cum nu s-a mai văzut în cer sau pe pământ copilăria Ta, veşnicia Ta, suferinţele Tale, biruinţele Tale, moartea Ta şi nemurirea Ta sunt întreţesute într-o tapiserie minunată, fără cusătură sau tăietură. Eşti o melodie fără discordanţă. Eşti o multitudine care nu poate fi divizată. Eşti totul, dar nu divers. Asemeni culorilor care se unesc în strălucirea curcubeului, toată slava cerului şi a pământului s-a întâlnit în Tine şi s-a unit atât de minunat încât nu mai există nimeni asemeni Ţie în toate; dacă toate virtuţile celor mai buni ar fi unite într-unul singur, nu ar putea rivaliza cu Tine, oglindă a tuturor desăvârşirilor. Ai fost uns cu undelemn sfânt de mir şi casie, pe care Dumnezeu l-a rezervat pentru Tine. Cât despre mireasma Ta, este ca un parfum sfânt, cu care nici un alt parfum nu se poate amesteca, nici măcar prin arta spiţerului; fiecare mireasmă este parfumată, iar întregul este divin. O, sfântă simetrie! O, rară îmbinare A multor perfecţiuni, care se strâng într-una. O, muzică cerească, nu ai asemănare. In tine toate coardele se întâlnesc şi cântă una.

SEARA

„Totuşi temelia tare a Lui Dumnezeu stă neclintită.” 2 Timotei 2:19

Temelia pe care se sprijină credinţa este aceasta: „Dumnezeu era în Christos, împăcând lumea cu Sine, neţinându-le în socoteală păcatele lor” (2 Corinteni 5:19). Marele fapt pe care se bazează credinţa este că „Cuvântul s-a făcut Trup, şi a locuit printre noi” (loan 1:14) şi că „Christos, de asemenea, a suferit odată pentru păcate, El, Cel neprihănit, pentru cei nelegiuiţi, ca să ne aducă la Dumnezeu” (1 Petru 3:18); „El a purtat păcatele noastre în trupul Său, pe lemn” (1 Petru 2:24), pentru că „pedeapsa, care ne dă pacea, a căzut peste El, şi prin rănile Lui suntem tămăduiţi” (Isaia 53:5). Într-un cuvânt, marele stâlp al speranţei creştine este înlocuirea. Speranţa lui stă în jertfa de ispăşire a lui Christos pentru cel vinovat. Fiind făcut „păcat pentru noi, ca noi să fim neprihănirea Lui Dumnezeu în El” (2 Corinteni 5:21), Christos a oferit o jertfa adevărată şi ispăşitoare în camera, locul şi folosul celor pe care Tatăl i-a dat, care sunt cunoscuţi de Dumnezeu pe nume şi recunoscuţi în inimile lor după încrederea pe care o au în Isus. Acesta este faptul cardinal al Evangheliei. Dacă această temelie ar fi îndepărtată, ce am mai putea face? Dar ea este la fel de neclintita ca şi tronul Lui Dumnezeu. Noi ştim acest lucru; ne liniştim cu el, ne bucurăm în el, şi desfătarea noastră este să ne ţinem de el, să medităm la el şi să îl proclamăm, dorind să fim mişcaţi de recunoştinţă în fiecare parte a vieţii şi conversaţiei noastre. In zilele noastre doctrina ispăşirii a fost atacată în mod direct. Oamenii nu pot îndura înlocuirea. Ei scrâşnesc din dinţi la gândul că Mielul Lui Dumnezeu a purtat păcatul omului. Dar noi, care cunoaştem din experienţă valoarea acestui adevăr, îl vom proclama cu încredere şi neîncetat împotriva lor. Nu îl vom dilua şi nu îl vom schimba, nu vom irosi nici o părticică din el. Numai Christos, înlocuitorul sigur, poate purta suferinţa umană şi poate suferi în locul oamenilor. Noi nu putem şi nu îndrăznim să renunţăm la acest adevăr, fiindcă el este viaţa noastră. În ciuda oricărei controverse, simţim că „totuşi, temelia tare a Lui Dumnezeu stă neclintită”.

 

IZVOARE IN DEŞERT

 

„S-a auzit că este în casă.” Marcu 2:1

Coralii adulţi nevertebraţi, cunoscuţi ca polipi, lucrează sub apă construind recife de corali. Ei fac aceasta fără să-şi imagineze vreodată măcar că ei construiesc fundaţia unei noi insule, care într-o zi va susţine plante şi animale şi va fi un cămin în care copiii lui Dumnezeu se vor naşte şi vor fi echipaţi pentru gloria eternă ca „împreună moştenitori cu Hristos” (Romani 8:17).

Preaiubitule, dacă locul tău în armata lui Dumnezeu este ascuns şi retras, nu bombăni şi nu te plânge. Şi nu căuta să fugi de voia Lui şi de circumstanţele în care El te-a pus. Adu-ţi aminte că fără polipi recifele de corali n-ar putea fi construite niciodată, şi că Dumnezeu cheamă nişte oameni să fie polipi spirituali. El este în căutarea celor care vor să slujească în locuri ascunse de ochii celorlalţi, însă în văzul cerului, şi care sunt susţinuţi de Duhul Sfânt.

Va veni o zi când Domnul Isus va acorda răsplătirile Sale. În ziua aceea unii oameni se vor întreba cum ai ajuns tu să meriţi o răsplată anume, din moment ce n-au auzit niciodată de tine. Dar adu-ţi aminte că El nu greşeşte niciodată.

 

Chiar acolo unde stai în mijlocul conflictului,

Acolo este locul tău.

Chiar acolo unde crezi că n-ai nimic de făcut,

Nu-ţi ascunde faţa.

Dumnezeu te-a pus acolo pentru un scop,

Oricare ar fi el;

Gândeşte-te că El te-a ales pentru el;

Lucrează credincios.

Pune-ţi armura! Fii credincios

Când munceşti sau când te odihneşti!

Orice ar fi, nu te îndoi niciodată

Că cea mai bună cale e a lui Dumnezeu.

Pe timp de luptă sau de veghere,

Rămâi neclintit, rămâi în adevăr;

Aceasta este lucrarea pe care Stăpânul tău

Ţi-o dă de făcut.

 

Eliberaţi de pericol, putem lăsa în urmă o mare adunare de credincioşi, o experienţă inspirată pe vârf de munte, sau o părtăşie folositoare cu „cei neprihăniţi, făcuţi desăvârşiţi” (Evrei 12:23), ca să ne întoarcem la modestul şi simplul nostru Emaus, la casa înspăimântătoare a colosenilor, sau chiar la câmpul de misiune din îndepărtata Macedonie. Putem face aceasta deplin asiguraţi că oriunde ne-a pus Dumnezeu, şi în fiecare detaliu al vieţii noastre de zi cu zi, El a rânduit ţara pe care trebuie s-o stăpânim până la hotarele ei şi a rânduit victoria pe care trebuie s-o câştigăm. Northcote Deck

 

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

Volumul III

 

Isaia 58.1-14

    Această parte importantă a cărţii, care se deschide odată cu acest capitol, începe prezentându-ne poporul postind şi întristându-şi sufletul. Pentru că Domnul îl are în vedere tocmai pe „omul cu duhul zdrobit şi smerit” (57.15 şi 66.2), ne putem întreba ce găseşte El de criticat. Versetele 3 şi 7 ne învaţă că Dumnezeu nu Se mulţumeşte numai cu simple forme religioase exterioare, nici cu declaraţii evlavioase. Prin gura unui alt profet, El ne pune tuturor o întrebare directă: „Cu adevărat, aţi postit pentru Mine, chiar pentru Mine?” (Zaharia 7.5). În spatele unei frumoase evlavii de faţadă, câte lucruri nu-şi pot găsi locul: împlinirea poftelor noastre, chiar şi în ziua sfântă a Domnului, duritate şi egoism, contestări şi certuri (v. 3,4), judecăţi şi critici (v. 9: „arătarea cu degetul”), chiar şi flecării (v. 13: „cuvinte deşarte”). Adevăratele exigenţe sau cerinţe ale lui Dumnezeu sunt, de fapt: să o rupem cu obiceiurile păcatului, cu aceste lanţuri care ne ţin sub puterea vrăjmaşului (v. 6; Daniel 4.27); Proverbe 18.13 ne aminteşte de milă, care este promisă aceluia care-şi mărturiseşte fărădelegile şi se lasă de ele; suntem, de asemenea, învăţaţi să punem în practică dragostea în toate ocaziile care ni se ivesc (v. 7,10). Ce frumoase promisiuni sunt legate de această nouă umblare!

 

PÂINEA CEA DE TOATE ZILELE

 

Text: Exod 16:1-16

‚şi Dumnezeul meu să îngrijească de toate trebuinţele voastre, după bogăţia Sa, in slavă, in Isus Cristos.’ 

Filipeni 4:19

MICUL DEJUN DE LA DUMNEZEU

Lucrurile se anunţau triste pentru copiii din orfelinatul din Ashley Downs, condus de George Miuller. Era vremea micului dejun şi nu era nimic de mâncare. O fetiţă a unui bun prieten de al lui George Miuller era în vizită. Miuller a luat-o de mână şi i-a spus: „Vino să vezi ce va face Tatăl nostru”. În sala de mese, mesele lungi erau deja aşezate, cu farfuriile şi cănile pe ele. Nu numai că nu era mâncare în cămările orfelinatului dar nu erau nici bani în fondurile casieriei. Miuller s-a rugat: „Dragă Tată, Iţi mulţumim pentru ceea ce ne vei da de mâncare”. Imediat s-a auzit o bătaie la uşă. Când au deschis uşa, în prag era brutarul din localitate. „Domnule Miiller, a spus el, nu am putut dormi astă noapte. Cumva mi-am dat seama că nu aveţi pâine pentru micul dejun, aşa că m-am sculat la ora 2 şi am copt pâine proaspătă. Iat-o.” Miuller i-a mulţumit şi a dat slavă lui Dumnezeu. Curând o nouă bătaie la uşă. Era lăptarul. I se rupsese căruţa chiar în poarta orfelinatului. A spus că doreşte să dea laptele pentru copii pentru ca să-şi poată goli căruţa şi s-o repare. Cum de s-a putut ruga George Miuller cu atâta încredere? Pentru că văzuse de multe ori până atunci cum Dumnezeu purtase de grijă copiilor. C. H. Spurgeon a spus odată: „Nu ne putem imagina că El care ne-a ajutat în şase necazuri, ne va lăsa în al şaptelea”. Când ne uităm în urmă şi vedem cum ne-a purtat Dumnezeu de grijă, credinţa ni se întăreşte. Cel care asigură micul dejun orfanilor nu ne va dezamăgi în încrederea noastră în El.      P.R.V.

Mereu credincios Cuvintelor Sale, 
Domnul ne poartă de grijă în toate. 
Putem încrezători să mergem pe cale 
Ştiind: rugăciunile ne sunt ascultate.         – D.J.D.

Credinţa aşteaptă de la Dumnezeu ceea ce este peste aşteptări.

 

DOMNUL ESTE APROAPE – GBV

http://www.gbv.ro/meditatii-zilnice/domnul-este-aproape

 

„Isus a intrat pentru noi ca Înaintemergător, fiind făcut pentru eternitate mare preot după rânduiala lui Melhisedec.”   Evrei 6.20

Isus, aşa cum Îl prezintă Epistola către Evrei (3)

Epistola către Evrei ne îndreaptă privirile către Isus, aşa cum El este acum în cer, încununat cu glorie şi cu onoare (Evrei 2.9). Din când în când, această Epistolă se adresează responsabilităţii noastre de credincioşi aflaţi pe pământ, după care scriitorul se întoarce la Subiectul principal, îndreptândune atenţia şi inimile către El. PrezentânduL ca Înaintemergător, este introdusă o legătură strânsă între credincioşii aflaţi aici, pe pământ, şi Hristos, aflat în gloria cerului. Această legătură implică faptul că Înaintemergătorul a deschis drumul altora pentru aL urma în cer, fie acum, fie mai târziu. Isus este reprezentantul unei ordini de lucruri cu totul nouă, care nu a existat în timpul lui Moise şi al lui Aaron, nici, în general, în mijlocul poporului Israel.

Melhisedec este o imagine a Fiului etern – fără tată şi fără mamă. El la binecuvântat pe Avraam, ceea ce înseamnă că era mai mare decât Avraam (fiindcă cel mai mic este binecuvântat de cel mai mare – Evrei 7.7). Era greu pentru un iudeu să accepte faptul că cineva putea fi mai mare decât Avraam. Melhisedec La binecuvântat, de asemenea, pe Dumnezeu, din partea lui Avraam. Epistola către Evrei ne confirmă faptul că Isus cel lepădat, care a fost respins de poporul Său, este Dumnezeu, „Acelaşi, ieri şi azi şi în veci” (Evrei 13.8), Cel care este „peste toate lucrurile, Dumnezeu binecuvântat în veci” (Romani 9.5). Cuvântul „rânduială” semnifică o ordine de lucruri fixată şi stabilită de Dumnezeu, ceva pe care omul de pe pământ niciodată nar puteao stabili. Expresia „pentru eternitate” este în contrast cu ordinea de lucruri din Vechiul Testament, în care marii preoţi erau înlocuiţi, generaţie după generaţie. Isus, Înaintemergătorul, este, de asemenea, marele Melhisedec! Potrivit cu semnificaţia acestui nume, El este Împărat al dreptăţii şi Împărat al păcii. Cât de mare este El!

A. E. Bouter

 

SĂMÂNȚA BUNĂ

http://www.gbv.ro/meditatii-zilnice/samanta-buna

 

„nu știți ce va aduce ziua de mâine! Căci ce este viața voastră? Nu sunteți decât un abur, care se arată puțintel, și apoi piere.” Iacov 4.14

Ziua de mâine

Se spune că ultimele cuvinte ale scriitorului englez sir Walter Scott au fost: „mâine voi …”. Însă pentru el nu a mai fost un mâine. Deși avea planuri mari și încă multe lucruri de făcut, dorințele i-au rămas neîmplinite, fiindcă n-a mai ajuns ziua de mâine.

Fiecare dintre noi avem multe de realizat. Acestea rămân însă de multe ori neîndeplinite, pentru că timpul prielnic este limitat sau nu mai ajungem ziua de mâine. Suntem chemați să ascultăm vocea Cuvântului și să stăm în fața lui Dumnezeu. Să ne gândim la vremelnicia lucrurilor pământești! Uităm prea repede că ne găsim în țara umbrei morții. Să fim conștienți că suntem trecători, că nu știm ce aduce ziua de mâine.

Astăzi este timpul potrivit să ne deschidem inimile față de invitația Mântuitorului care spune: „Iată, Eu stau la ușă și bat. Dacă aude cineva glasul Meu și deschide ușa, voi intra la el, voi cina cu el și el cu Mine”.

Există oare ceva mai prețios pe lume decât a avea comuniune cu Cel care Și-a dat viața pe cruce pentru noi? Cine nu-și face timp astăzi ca să stea de vorbă cu Mântuitorul lumii, va trebui să constate că mâine va fi prea târziu. Să ne facem astăzi timp pentru a-L primi pe Mântuitorul!

 

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

www.fundatiaseer.ro

 

ELIBERAT DE DORINȚA DE A FI PE PLACUL OAMENILOR

„Trebuie să ascultăm mai mult de Dumnezeu decât de oameni” Faptele Apostolilor 5:29

Mult prea des faptele ne sunt dictate de nevoia disperată de a fi pe placul altora. Ne pasă atât de mult de ceea ce cred ei, încât la fiecare pas pe care îl facem privim peste umăr ca să vedem dacă zâmbesc sau își încruntă sprâncenele. înțelege un lucru: dacă ești mereu în căutarea aprobării din partea oamenilor, nu mai ai propria direcție și în cele din urmă te vei confrunta cu lucruri și probleme uriașe sau te vei distruge singur. Biblia spune: „Trebuie să ascultăm mai mult de Dumnezeu decât de oameni”. Ce crezi că se va întâmpla dacă îți expui punctul de vedere și îl susții?

Realitatea este că cei care nu-ți respectă drepturile și nu pun preț pe dorințele tale nu sunt demni de timpul sau de efortul tău. Nici nu merită să porți cu ei discuții prelungite; spune-le simplu, la revedere! (Nu vorbim aici de căsnicie sau de copii). Când teritoriu a devenit prea mic pentru ca turmele lui Avraam și ale lui Lot să pască laolaltă, a izbucnit cearta. Avraam îl iubea pe nepotul său Lot, dar și-a dat seama că nu mai poate trăi într-o asemenea situație. Așa că a zis: lai bine desparte-te de mine: dacă apuci tu la stânga, eu voi apuca la dreapta; dacă apuci tu la dreapta, eu voi apuca la stânga” (Geneza 13:9). Cum se încheia această relatare? Lot si-a ales cel mai bun teren pentru pășune, aproape de Sodoma și drept urmare, tot lucrul mâinilor sale a pierit în foc. Avraam, însă, care se gândea întotdeauna cum să fie pe placul Domnului, a ajuns nu numai să fie binecuvântat el însuși, ci a devenit o binecuvântare pentru popoarele lumii. Așadar, cuvântul pentru tine astăzi este acesta – Dumnezeu vrea să te elibereze de dorința de a fi lacul oamenilor.

 

 

 


 

Post Navigation

%d blogeri au apreciat asta: