Mana Zilnica

Mana Zilnica

25 Iunie 2016

TOTUL PENTRU GLORIA LUI

de Oswald CHAMBERS

 

A-ţi găsi personalitatea in focul întristării

„Şi ce voi zice?… Tată, izbăveşte-Mă de ceasul acesta?…Dar tocmai pentru aceasta am venit până la ceasul acesta! Tată, proslăveşte Numele Tău!” Ioan 12:27-28

Ca sfânt, atitudinea mea faţă de întristare şi dificultăţi nu trebuie să fie aceea de a cere ca ele să fie îndepărtate, ci a cere ca, în mijlocul fiecărui foc al întristării, să-mi pot păstra personalitatea cu care m-a creat Dumnezeu. Domnul nostru S-a găsit pe Sine în focul întristării. El n-a fost scutit de acel ceas, ci ajutat să poată ieşi din acel ceas. Noi spunem că n-ar trebui să existe întristare, dar există întristare şi trebuie să ne găsim pe noi înşine in flăcările ei. Dacă încercăm să scăpăm de întristare, dacă refuzăm să ţinem cont de ea, suntem nechibzuiţi, întristarea este una dintre cele mai mari realităţi ale vieţii; nu are nici un rost să spui că n-ar trebui să existe întristare. Păcatul, întristarea şi suferinţa există şi nu trebuie să spunem că Dumnezeu face o greşeală permiţându-le.Întristarea îndepărtează o mare parte din superficialitate, dar nu-l face întotdeauna pe om mai bun. Suferinţa ori îmi formează personalitatea, ori mi-o distruge. Nu îţi poţi găsi personalitatea când ai parte de succes, atunci îţi pierzi capul; nu îţi poţi găsi personalitaiea în monotonia vieţii cotidiene, atunci eşti plin de cârtire. Singurul mod de a-ţi găsi personalitatea este în focul întristării. De ce trebuie să fie aşa, n-are importanţă, dar faptul că este aşa e adeverit atât de Scriptură, cât şi de experienţa umană. Întotdeauna poţi recunoaşte omul care a trecut prin focul întristării şi s-a găsit pe sine; eşti sigur că, la necaz, te poţi duce la el şi descoperi că are timp pentru tine. Dacă un om n-a trecut prin focul întristării, el poate fi dispreţuitor, n-are timp de tine. Dacă te găseşti pe tine în focul întristării, Dumnezeu te va face „hrană” pentru alţi oameni.

 

MANA DE DIMINEAŢĂ

 

„Du-te,” i-a zis Isus, „fiul tău trăieşte.” Şi omul acela a crezut cuvîntul pe care îl spusese Isus şi a pornit la drum” IOAN 4:50

Acest slujbaş împărătesc nu avea, ca păgîn, nici o educaţie religioasă, nici cunoştinţele unui Nicodim sau ale altui fariseu. Dar el, pur şi simplu, a crezut ce-i spusese Domnul Isus; el a crezut cuvîntul Lui care era în acelaş timp, Şi o poruncă şi o făgăduinţă. „Du-te, fiul tău trăieşte”. Şi omul acesta, fără să vadă nimic, dar crezînd ce a spus Domnul Isus, a ascultat, a plecat şi a găsit pe fiul său viu. Rezultatul unui simplu act de credinţă şi de ascultare a Lui, a transformat marea sa durere într-o mare bucurie. Domnul a spus, şi ce a spus El s-a împlinit întocmai. Este de mirare că a crezut toată casa lui? Iată cum efectele credinţei se răsfrîng şi asupra familiei.De cîte ori nu ne comunică Domnul Isus în Cuvîntul Său, o binecuvîntare sau o făgăduinţă, vorbindu-ne direct şi personal, mai ales cînd în faţa unor situaţii grele, ne-am adresat Lui în rugăciune. Dar în noi nimic nu se schimbă, nu vedem nici un rezultat. Lucrurile rămîn la fel ca mai înainte, pentru că ne lipseşte credinţa aceea simplă şi activă a acestui păgîn. Ne este aşa de greu să-L luăm pe Domnul Isus pe cuvînt şi să-L punem la încercare! Din pricina aceasta El nu poate să facă o minune în favoarea noastră.Pasajul acesta subliniază cum trebuie să fie credinţa: simplă, nefiind necesare nici cunoştinţe scripturistice, nici o poziţie eclesiastică, nici chiar efectuarea unei lucrări oarecare pentru Dumnezeu. Această credinţă simplă, sinceră şi naivă ca de copil ne cere numai o inimă care să-L aprecieze şi să-L iubească pe Domnul Isus, o inimă care nu numai să creadă că El poate dar şi că El vrea să vină în ajutorul oricui se încrede în El. Credem că nici un credincios nu se îndoieşte că Domnul poate să facă orice minune, dar ce bine ar fi dacă, credinţa noastră în puterea Lui ar fi însoţită şi de credinţa că El ne iubeşte, simte cu noi şi că dorinţa Lui este să ne facă bine. De multe ori, cînd nu vedem împlinindu-se o făgăduinţă pe care ne-a dat-o în Cuvîntul Lui, dăm vina pe noi („probabil e ceva în viaţa mea care-L împiedică să-mi răspundă”), cînd în realitate nu credem în iubirea Lui. şi atunci, singurul lucru pe care îl avem de făcut este să-L privim pe Domnul Isus pe cruce, cu mîinile larg întinse care vrea să ne spună: „Atît de mult te iubesc”.Iubirea Domnului Isus faţă de noi este necondiţionată, şi nu se uită la noi, ci la inima Lui. Existam vreunul din noi, cînd în iubirea Lui imensă şi de neînţeles, ne-a ales mai înainte de veşnicii? Am meritat vreunul această iubire? Doamne! Toată veşnicia nu-mi va ajuge să-ţi mulţumesc pentru iubirea Ta.Sîntem mîngîiaţi cînd ne gîndim că în spatele împrejurărilor prin care trecem este un scop cu o valoare veşnică.

 

MÂNTUIREA PRIN HRISTOS

Meditaţii zilnice – de Fritz BERGER

 

„N-a putut să facă nicio minune acolo.
Si se mira de necredinţa lor”. Marcu 6:5-6.

Trebuie să învăţăm de la Isus. Despre El este scris: „N-a putut să facă nicio minune acolo din cauza necredinţei lor, ci doar şi-a pus mâinile peste câţiva bolnavi”. Oare nu sunt azi aceleaşi vremuri? Cuvântul lui Dumnezeu a rămas acelaş. In timpul lui Samuel, poporul a vrut să albă împărat şi Dumnezeu le-a promis că le va da împărat, dar a menţionat: „Voi M-aţi pus deoparte”. Eu cred că creştinii de azi au pus pe Isus deoparte. Este nevoie de o pocăinţă generală. Când vin încercările, să ne încredem în Isus şi să arătăm credinţa noastră care o avem în El. Putem dovedi credinţa noastră fără fapte? Arată-mi ce crezi, de exemplu, că Isus este medicul tău. Dacă-mi poţi arăta, înseamnă că te încrezi în El. Atunci te vei comporta la fel ca şi cei trei bărbaţi în cuptorul de foc, care au spus:
„Si chiar dacă nu ne va scoate, să ştii că nu ne vom închina statuii tale”. Dacă murim cu plăcere, la gândul că după aceea va fi atît de frumos, de ce vrem să ne apărăm totuşi prin metode omeneşti? Eu ştiu de ce: pentru că suntem în nelinişte, pentru că n-avem cunoştinţă deplină de stînca de sub picioare, pentru că ne lăsăm conduşi încoace şi încolo de vânt şi nu rămânem statornici în promisiunile Lui: „Noi însă nu suntem din aceia care dau înapoi, spre pierzare, ci din aceia care au credinţă pentru păstrarea sufletului”. (Evr.l0:39).
Prin încercări şi vremuri grele mă conduci spre portul Tău sigur! Tu ai luat păcatele şi bolile noastre asupra Ta, ai purtat pedeapsa şi ai spus:”Eu sunt Domnul, medicul tău.

 

TEZAURUL PROMISIUNILOR LUI DUMNEZEU

de Charles H. SPURGEON

 

SCARA LA CER

„… Adevărat, adevărat vă spun că, de acum încolo, veţi vedea cerul deschis şi pe îngerii lui Dumnezeu suindu-se şi pogorându-se peste Fiul Omului.” Ioan 1.51

Da, noi care credem, vedem împlinirea acestor cuvinte chiar in zilele noastre. Noi vedem cerul deschis, căci Domnul Isus l-a deschis pentru toţi credincioşii, şi privirile noastre pătrund până în tainele slavei Sale pe care ne-a descoperit-o. În curând vom intra chiar şi noi acolo, căci El este calea.

Avem aici explicaţia scării lui Iacov. Între cer şi pământ s-a înfiinţat un schimb sfânt: rugăciunea noastră urcă şi răspunsul coboară prin Isus Mijlocitorul. Această scară apare când cugetăm adânc la Isus. El este calea luminoasă care ne duce până la tronul Celui Prea înalt. Să o folosim pentru a trimite acolo rugăciunile noastre care vor fi solii noştri. Vom trăi astfel şi noi viaţa îngerilor ridicându-ne la cer prin mijlocirea noastră, ca să primim de acolo binecuvântările, apoi coborând ca să răspândim printre fiii oamenilor darurile primite.

Ceea ce n-a fost pentru Iacov decât o vedenie minunată, ajunge pentru noi o realitate minunată. Să urcăm şi să coborâm astăzi această scară în fiecare oră, urcând-o prin legătura cu Dumnezeu şi întorcându-ne pentru lucru spre mântuirea fraţilor noştri. Aceasta este făgăduinţa Ta, Doamne; dă-ne deci bucuria să-i vedem împlinirea.

 

DOMNUL ESTE APROAPE!

Calendar Biblic

 

„Eu eram meşterul Lui, la lucru lângă El, şi în toate zilele eram desfătarea Lui ;.. şi găsindu-mi desfătarea in fiii oamenilor” Proverbe 8.30-31

Sfânta Scriptură ne lasă adesea să privim prin cuvintele ei, în veşnicie. Aici noi ascultăm vorbind pe Acela care e „puterea şi înţelepciunea lui Dumnezeu” (1 Cor. 1.24). Din veşnicie Fiul lui Dumnezeu era desfătarea Tatălui, obiectul dragostei Lui, plăcerea inimii Sale. Ce mare însemnătate are El pentru noi să ne gândim că Cel ce era desfătarea lui Dumnezeu a devenit om dându-se ca jertfă pentru mântuirea noastră. Şi mai mult decât atât îl auzim spunând: „..găsindu-şi desfătarea în fii oamenilor.” Cum se poate oare ca „desfătarea Tatălui” să-şi găsească desfătarea şi în noi, nişte oameni păcătoşi? Acest lucru nu s-a petrecut pentru faptele noastre bune, sau pentru că în noi ar exista ceva bun. NU, El ştia că Dumnezeu are nişte planuri cu omul pe acest pământ; El vedea un mărgăritar pe acest pământ care avea mare valoare pentru inima Sa. Dragostea era motorul care intra în acţiune pentru a-şi da viaţa pentru omenire. Din această cauză a mers pe drumul Golgotei. Ca răsplată a suferinţelor Sale, Tatăl i-a dat ca moştenire pe toţi aceia care cred în El şi care acum sunt obiectele dragostei Sale. Atât de preţuit este omul mântuit, încât este ridicat la rangul de copil al lui Dumnezeu. Cât de mult a preţuit Dumnezeu lumea şi totuşi cât de puţini sunt aceia care fac voia Lui. În Isaia 43.4 Dumnezeu ne spune: „De aceea pentru că ai preţ în ochii Mei, pentru că eşti preţuit te iubesc.” Oare nu ne îndeamnă aceasta ca să-i aducem şi mai multă adorare? Nu ne îndeamnă această dragoste ca să ţinem fără şovăire la mărturisirea nădejdii noastre? Şi nu ne îndeamnă să nu recunoaştem alt teren de strângere laolaltă decât terenul prezenţei Sale? Acolo El este CONDUCĂTOR şi tot ce se face izvorăşte din îndemnul Duhului Sfânt. Toţi care citesc aceste rânduri sunt chemaţi acolo. Vrei să primeşti invitaţia Marelui Păstor?

 

BĂTÎND LA UȘA LUI DUMNEZEU

de Oswald CHAMBERS

 

O, Doamne, suflă asupra mea până când voi fi una cu Tine în starea minţii şi a inimii mele. La Tine mă întorc. Din nou, sunt pe deplin conştient de pierzarea mea fără Tine.

 

MEDITAŢII ZILNICE

de Wim MALGO

 

«Ferice de cei ce-şi pun tăria în Tine, în a căror inimă locuieşte încrederea. Când străbat aceştia Valea Plângerii, o prefac într-un loc plin de izvoare şi ploaia timpurie o acoperă cu binecuvântări.» Psalm 84,5-6

Dacă te simţi condus prin ceaţa deasă a suferinţei, a încercării, agaţă-te de Cel pe care nu Il vezi pentru că, chiar dacă nu conştientizezi prezenţa Domnului, El este totuşi cu tine! El spune: «Gine umblă în întuneric şi n-are lumină să se încreadă în Numele Domnului şi să se bizuie pe Dumnezeul lui!» (Isaia 50,10). Cu alte cuvinte, nu te lăsa influenţat, orbit de ceaţa necredinţei, deoarece atunci toate lucrurile îşi vor pierde sensul. Cuvântul «ceaţa» rimează cu «viaţă». Cu alte cuvinte, chiar dacă acum te afli în ceaţă, ai totuşi viaţa veşnică în tine pentru că Dumnezeu, în îndurarea Sa te-a născut din nou pentru o speranţă vie. Această viaţă este indestructibilă. Dacă în timpul vieţii tale pe pământ există ceaţă în tine şi în jurul tău, lasă-mă să-ţi spun din nou: urcă! Pătrunde în prezenţa lui Dumnezeu! La Domnul nimic nu este înceţoşat, ci totul este lumină şi soare. Mulţumeşte-I pentru ceaţa din viaţa ta, căci ea te învaţă să te agăţi şi mai tare de realitatea vieţii în Isus Cristos.

 

MEDITAŢII PENTRU FIECARE ZI A ANULUI

de Charles H. SPURGEON

Dimineaţa şi Seara

DIMINEAŢA

Suie-te pe un munte înalt. Isaia 40:9

Cunoaşterea noastră despre Christos seamănă cumva cu escaladarea unuia din munţii din Wales. Când îl priveşti de la poale, ţi se pare o nimica toată: muntele este însă de două ori mai înalt. Dacă îţi petreci toată viaţa pe vale, nu vei vedea decât pâraiele care coboară în cascade la picioarele muntelui. Urcă-te pe primul dâmb care îţi este la îndemână, şi vei vedea toată valea întinsă la picioarele tale. Urcă mai sus, şi vei vedea întreg ţinutul, într-o privelişte care îţi va bucura sufletul. Urcă încă şi mai sus, şi scena se va mai lărgi, până când vei ajunge în vârf, şi vei vedea estul, vestul, nordul şi sudul; întreaga Anglie se va întinde la picioarele tale. Colo vei vedea o pădure dintr-un ţinut îndepărtat, poate la două sute de kilometri, şi dincolo marea, şi mai încolo şerpuirea argintată a unui râu şi coloanele de fum dintr-un mare oraş, sau catargele corăbiilor odihnindu-se în port. Toate lucrurile acestea te vor încânta, şi îţi vei spune: „nu mi-am imaginat niciodată că aş putea vedea atâtea minunăţii de aici”. Viaţa creştinului este la fel. Când primim credinţa în Christos, ÎI vedem foarte puţin. Dar, cu cât urcăm mai sus, cu atât vedem mai mult din frumuseţea Lui. Insă cine ar putea spune că a ajuns în vârf? Cine a cunoscut toate înălţimile şi adîncimile iubirii Lui Christos, „care întrece orice cunoştinţă” (Efeseni 3:19)? Bătrânul Pavel, albit de vreme şi necazuri, tremurând în temniţele Romei, a avut dreptate să spună „ştiu în cine am crezut” (2 Timotei 1:12), fiindcă, pentru el, fiecare experienţă a fost ca urcarea unei culmi, fiecare încercare a însemnat o escaladare, iar moartea l-a condus chiar în vârf, de unde a văzut toată credincioşia şi dragostea Celui căruia îi încredinţase sufletul. Urcă, prietene, pe un munte înalt.

 

SEARA

Porumbelul n-a găsit nici un loc ca să-şi pună piciorul. Genesa 8:9

Cititorule, poţi să te odihneşti departe de arca ta, Isus Christos? Dacă da, religiunea ta este zadarnică. Te mulţumeşti cu altceva, în loc să cauţi în Christos părtăşie şi interes? Vai de tine. Dacă te pretinzi creştin, dar găseşti plăcere în distracţiile şi scopurile lumii, profesiunea ta de credinţă este falsă. Dacă sufletul tău se întinde, dacă patul este destul de mare şi aşternutul destul de larg ca să-l acopere în camerele păcatului, atunci eşti un ipocrit. Eşti departe de gândul lui Christos şi nu pricepi valoarea Sa. Pe de altă parte, dacă poţi trăi în mijlocul păcatului fără să primeşti vreo pedeapsă, dar să simţi că păcatul în sine este o pedeapsă, şi dacă poţi să ai întreaga lume şi să trăieşti veşnic, dar să simţi că este o nenorocire, fiindcă tânjeşti după Dumnezeu, atunci îmbărbătează-te: eşti un copil al Lui Dumnezeu. Cu toate păcatele şi imperfecţiunile tale, mângâie-te cu gândul acesta: dacă sufletul tău nu are linişte în păcat, nu eşti un păcătos! Dacă plângi şi suspini după ceva mai bun, Christos nu te-a uitat, fiindcă nici tu nu L-ai uitat. Credinciosul nu poate trăi fără Domnul său. Cuvintele sunt incapabile să exprime gândurile despre El. Noi nu putem trăi pe nisipul pustiei. Avem nevoie de mana căzută din cer. Burdufurile noastre crăpate nu pot reţine nici un strop de apă, dar bem din Stânca care ne urmează, şi Stânca aceasta este Christos (vezi 1 Corinteni 10:4). Când te hrăneşti cu El, sufletul poate să-ţi cânte: „El mă satură de bunătăţi şi mă face să întineresc iarăşi ca vulturul” (Psalmi 103:5). Dar dacă nu ÎI ai, pivniţa plină şi hambarul bogat îţi oferă prea puţină mulţumire. Plângi peste ele cu cuvintele înţeleptului „deşertăciunea deşertăciunilor, totul este deşertăciune” (Eclesiastul 1:2).

 

IZVOARE IN DEŞERT

 

„Domnul a zis lui Moise: „…Spune copiilor lui Israel să pornească înainte. Tu, ridică-ţi toiagul, întinde-ţi mâna spre mare”. Exod 14:15-16

Drag copil al lui Dumnezeu, imaginează-ţi acel marş triumfal! Imaginează-ţi copiii extaziaţi pe care părinţii încercau mereu să-i potolească şi să-i oprească din explozia lor de întrebări. Gândeşte-te cum trebuie să fi trăit femeile emoţia aceea nestăpânită când s-au văzut salvate dintr-odată de o soartă mai rea decât moartea. Imaginează-ţi cât de ruşinaţi şi de mustraţi trebuie să se fi simţit bărbaţii de lângă ele pentru că nu s-au încrezut în Dumnezeu şi s-au plâns de Moise. Şi când vizualizezi zidurile măreţe de apă ale Mării Roşii, despărţite de mâna întinsă a Celui Veşnic ca răspuns la credinţa unui singur om, afli ce va face Dumnezeu pentru ai Săi.

Nu te înspăimânta niciodată de vreo consecinţă care rezultă din supunerea absolută faţă de porunca Lui. Nu te teme niciodată de apele furioase care-ţi stau înainte şi care prin mândrul lor dispreţ îţi împiedică progresul. Dumnezeu este mai mare decât urletul apelor înfuriate şi decât valurile puternice ale mării. „Domnul stătea pe scaunul Lui de domnie când cu potopul, şi Domnul împărăţeşte în veci pe scaunul Lui de domnie” (Psalmul 29:10). O furtună nu este altceva decât tivul mantiei Sale, semnul venirii Lui şi dovada prezenţei Lui.

Îndrăzneşte să te încrezi în El! Îndrăzneşte să-L urmezi! Apoi descoperă că forţele care-ţi blocau progresul şi-ţi ameninţau viaţa devin la porunca Lui chiar materialele pe care le foloseşte pentru a construi calea libertăţii tale. F. B. Meyer

 

Ai ajuns la Marea Roşie a vieţii tale,

Unde, în ciuda a tot ce poţi face,

Nu există nici o ieşire, nici-o cale de întoarcere,

Nu există nici o altă cale decât prin ea?

Atunci aşteaptă-L pe Domnul cu o încredere senină

Până când noaptea fricii tale se va duce;

El va trimite vântul, va îngrămădi şuvoaiele,

Când va spune sufletului tău: „Porneşte înainte”.

 

Şi mâna Lui te va conduce tot drumul – până la capăt –

Înainte ca zidurile de apă să se rostogolească,

Nici un vrăjmaş nu te poate ajunge, nici un val nu te poate atinge,

Nici cea mai furioasă mare nu te poate îneca;

Talazurile agitate pot să-şi înalţe crestele,

Spuma lor se poate sparge la picioarele tale,

Dar tu vei păşi pe fundul mării ca pe pământ uscat

Pe calea pe care o va croi Domnul tău.

 

La straja dimineţii, sub norul înălţat,

Nu-L vei vedea decât pe Domnul singur,

Când te va conduce mai departe din locul mării

Spre o ţară pe care n-ai cunoscut-o;

Şi temerile tale vor trece cum au trecut şi vrăjmaşii tăi,

Nu-ţi va mai fi niciodată frică;

Vei cânta laudele Lui într-un loc mai bun,

Un loc pregătit de însăşi mâna Sa.

Annie Johnson Flint

 

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

Volumul III

 

Isaia 62.1-12

    Ierusalimul cel abandonat, femeia sterilă şi întristată, văduva din cap. 54, se va numi: „Măritată” (v. 4 notă: ebr. Beula), „Cea căutată”, „cetate nepărăsită” (v. 12), iar Domnul, Mirele ei, Se va putea din nou bucura de ea. În aşteptarea acestui moment, pe ziduri au fost puşi străjeri vigilenţi, cu ordinul: „Voi, care vă aduceţi aminte de Domnul, nu tăceţi” (v. 6). Respectând acest îndemn, credincioşii evrei ai vremurilor din urmă se vor îndrepta către Dumnezeu, strigând: „Aminteşte-Ţi de adunarea Ta, pe care ai câştigat-o din vechime, pe care ai răscumpărat-o…” (Psalmul 74.2).    Prieteni creştini, şi noi am fost puşi de Domnul într-un loc sau altul, fiecare în parte, şi am primit o misiune asemănătoare, care depinde de două cuvinte: „Vegheaţi şi rugaţi-vă” (Matei 26.41; 1 Petru 4.7). Rugăciunile noastre sunt aşteptate acolo sus şi pentru ele sunt pregătite răspunsuri şi împliniri îmbelşugate. Avem oare şi noi subiecte importante de adus înaintea inimii Tatălui nostru ceresc? Adunarea Lui ne stă şi nouă pe inimă? Sunt cei din oraşul sau din localitatea noastră subiecte pe care să I le amintim Domnului? Să nu rămânem tăcuţi câtă vreme astăzi avem privilegiul de a fi cei care II determină pe Domnul să-Şi amintească de ai Săi. Cât de impresionant este să-L auzim pe Dumnezeu vorbind de rugăciunile noastre ca de unele de care El ar avea nevoie pentru a-Şi aminti de promisiunile Sale! Ce har din partea Lui!

 

PÂINEA CEA DE TOATE ZILELE

 

Text: 1 Regi 19:1-8

(Ilie) a şezut jos sub un ienupăr şi dorea să moară, zicind: „Destul” 1 Regi 19:4

COMPLEXUL ILIE

Concertul este în plină desfăşurare. Dirijorul dă din baghetă cu zel şi entuziasm. Deodată un membru al orchestrei se ridică şi se apropie de el. Este omul care cântă la trianglu. Ii şopteşte: „Aveţi ceva împotrivă dacă plec acasă? Partea mea s-a terminat”. Este ridicol, nu-i aşa? El este membru al orchestrei şi ar trebui să aştepte până la terminarea concertului. Prezenţa sa adaugă tenta necesară pentru ca orchestra să arate întreagă. I-ar deranja şi i-ar întrerupe pe ceilalţi dacă cineva ar pleca după ce şi-a terminat partea sa din partitură. Uneori cei mai în vârstă se simt ca şi cântăreţul la trianglu. Cred că ei şi-au terminat partea lor şi şi-au împlinit scopul. La fel ca şi Ilie, recurg la autocompătimire şi ar dori ca Domnul să-i ia acasă în cer. Cu toate acestea, fie că ştiu sau nu, ei sunt încă o parte semnificativă din „orchestra vieţii”, prin însuşi faptul că sunt aici. Mulţi creştini au fost încurajaţi de răbdarea, înţelepciunea, şi mijlocirile celor bătrâni care-L iubesc pe Domnul. Numai veşnicia va scoate la lumină întregul impact al contribuţiei lor spirituale. Aceşti slujitori ai Domnului au multe de făcut pentru gloria lui Dumnezeu. Ei sunt foarte importanţi, pentru că altfel El nu i-ar lăsa printre noi. Creştine, poate crezi că lucrul tău aici jos s-a terminat. Nu te lăsa copleşit de complexul de autocompătimire al lui Ilie şi de dorinţa de-a muri. Gândeşte-te numai la influenţa pe care o ai asupra altora. Încă faci un impact în vieţile lor.      H.G.B.

Bătrâni ostaşi ai începutului de drum 
Ei au trasat cărarea pe care mergi acum. 
în lupta-n care eşti ei primii au luptat. 
învaţă de la ei ce-i bun şi-adevărat. – Branon


Decat să ti cont de numărul anilor, mai bine fă ca toţi să conteze.

 

DOMNUL ESTE APROAPE – GBV

http://www.gbv.ro/meditatii-zilnice/domnul-este-aproape

 

„Şi îndată El a vorbit cu ei şi lea spus: „Îndrăzniţi; Eu sunt, nu vă temeţi!”. Şi Sa suit la ei în corabie.”

Marcu 6.50,51

În Marcu 6.46 citim că Domnul Se suise pe munte, pentru a Se ruga. Vom privi mai întâi la acest lucru. Putem fi siguri că ucenicii Săi şiau avut locul în rugăciunea Sa din acea noapte. El a mijlocit pentru ei. Fuseseră, aparent, lăsaţi la voia mării învolburate şi a vântului puternic, însă nu erau uitaţi. Domnul Sa rugat pentru ei, fiindcă îi iubea. El nu încetează niciodată să fie interesat de încercările şi de tulburările prin care trec cei ai Săi. Prin urmare, ucenicii, deşi singuri pe marea tulburată, beneficiază de rugăciunea Domnului pentru ei (vedeţi Romani 8.34). Trebuie să înţelegem tot mai mult această dragoste vie, această slujire continuă a Domnului pentru noi, căci ea este necesară pentru mântuirea noastră de zi cu zi. Domnul face o slujbă neîncetată şi eficace – El trăieşte pururea pentru a mijloci pentru noi.

El îi vede pe toţi sfinţii Săi care suferă şi care se trudesc, mijloceşte pentru ei şi vine aproape de ei în toate necazurile lor, făcândui mai mult decât biruitori. „Văzândui chinuinduse cu vâslirea, … a venit la ei.” Nevoia lor şi dragostea Lui Lau adus acolo. După ce priceperea lor în a naviga sa dovedit inutilă şi după ce au fost extenuaţi, El a venit la ei; după ce au încetat să mai lupte, a venit în împrejurările lor şi a adus pacea Sa cu El, pentru a leo da.

Aşa stau lucrurile şi astăzi. Dragostea Sa Îl face să vină repede în ajutorul nostru. El nu schimbă întotdeauna împrejurările – unele nu pot fi schimbate – însă ne schimbă pe noi şi ne linişteşte prin prezenţa Sa. Da, chiar dacă am trece prin valea umbrei morţii, suntem plini de încredere şi nu murmurăm, căci El este acolo, în mijlocul chiar şi a celei mai mari încercări. El este Marele Preot al nostru, Mijlocitorul, care spune: „Nicidecum nu te voi lăsa şi cu niciun chip nu te voi părăsi”.

J. T. Mawson

 

SĂMÂNȚA BUNĂ

http://www.gbv.ro/meditatii-zilnice/samanta-buna

 

„În nimeni altul nu este mântuire: căci nu este sub cer niciun alt Nume dat oamenilor în care trebuie să fim mântuiți.” Faptele Apostolilor 4.12

Baronul a găsit liniștea

Un baron bogat a chemat pe un predicator și i-a spus că este înspăimântat pentru că i se sfârșește viața. Dorința baronului a fost să vorbească cu predicatorul despre probleme religioase, dar să nu-i spună nimic despre Isus Hristos. Predicatorul a întrebat, dacă poate să-i vorbească despre Dumnezeu. Baronul a acceptat propunerea. Predicatorul a luat loc lângă patul bolnavului și a început să vorbească despre dragostea lui Dumnezeu față de oameni. Această vorbire a plăcut baronului.

La a doua vizită, predicatorul a vorbit despre înțelepciunea și atotștiința lui Dumnezeu. La a treia vizită, predicatorul a insistat asupra sfințeniei lui Dumnezeu, despre mânia divină care va cădea asupra tuturor păcătoșilor. Aceste adevăruri au produs amărăciune în sufletul baronului și a recunoscut că este pierdut în fața lui Dumnezeu. Dar predicatorul și-a sfârșit vizitele la baron. Nu a trecut prea mult timp și un slujitor al baronului a venit la predicator cu întrebarea: „Nu există o cale de salvare a baronului din starea în care se găsește?”. – „Da, există o cale, dar atunci trebuie să-i vorbesc despre Isus Hristos.” Plin de dorința de a primi liniștea sufletească, baronul a acceptat să i se vorbească despre Mântuitorul – singurul în care se găsește mântuire.

 

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

www.fundatiaseer.ro

 

LUCRURI DE CARE Al NEVOIE ÎN PUSTIE (1)

„l-a povățuit ca pe o turmă în pustie” (Psalmul 78:52)

Charles E. Fuller, unul dintre primii profesori ai Bibliei pe unde radio, își începea emisiunea zilnică cu imnul: „Domnul cunoaște drumul prin pustie, eu nu trebuie decât să-l urmez”. Pentru a duce poporul din Egipt în Canaan, Dumnezeu l-a condus prin pustie – și, spiritual vorbind, și tu va trebui să treci pe acolo! Poți avea o experiență a pustiului oriunde. La căpătâiul unui sicriu, în salonul bolnavilor de cancer, la tribunal pentru divorț, la rând la șomaj sau pierzându-ți casa. Pustia, însă, poate fi și un loc al minunilor.

Așadar, în următoarele câteva zile, vom arunca o privire asupra lucrurilor de care ai nevoie ca să supraviețuiești în pustie. Călăuzire! Fără ea, ajungi să te învârti în cerc. Să remarcăm cum a condus Dumnezeu poporul Israel. „Mergea înaintea lor, ziua într-un stâlp de nor… iar noaptea într-un stâlp de foc, ca să-i lumineze. Stâlpul de nor nu se depărta dinaintea poporului în timpul zilei, nici stâlpul de foc în timpul nopții” (Exodul 13:21-22). Dumnezeu i-a zis lui Moise: „Când stâlpul se mișcă, și voi vă mișcați. Când stâlpul se oprește, și voi vă opriți”. Dar ce faci noaptea, când e întuneric bezna? Nu există lumânări sau lămpi cu petrol și riști să-ți împărți patul cu un scorpion sau să calci pe un șarpe în drum spre toaletă? Dumnezeu i-a protejat! Pustia nu este un teritoriu străin pentru El.

Psalmistul a spus: „Cuvântul tău e o candelă pentru picioarele mele și o lumină pe cărarea mea (Psalmul 119:105). în fiecare întâmplare, stare sau împrejurare neprevăzută cu care te confrunți, Biblia te va călăuzi, te va ocroti și te va ține în siguranță. Deci, nu te mai îngrijora și începe s-o citești în fiecare zi.

 

 

 


 

Single Post Navigation

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: