Mana Zilnica

Mana Zilnica

Archive for the month “mai, 2016”

31 Mai 2016

TOTUL PENTRU GLORIA LUI

de Oswald CHAMBERS

Increde-te mai întâi in Dumnezeu

„Isus nu Se încredea în ei…. pentru că ştia ce era în om.” Ioan 2:24-25

Pune încrederea în Dumnezeu pe primul loc.
Domnul nostru nu S-a încrezut în nici un om, însă El n-a fost niciodată suspicios, niciodată plin de amărăciune, niciodată disperat cu privire la vreun om, pentru că S-a încrezut mai întâi în Dumnezeu, S-a încrezut în mod absolut în ceea ce harul lui Dumnezeu poate face pentru orice om. Dacă îmi pun încrederea mai întâi în fiinţele umane, voi ajunge dezamăgit de toţi; voi ajunge plin de amărăciune, pentru că am insistat ca omul să fie ceea ce nici un om n-a putut fi niciodată – absolut drept. Nu te încrede niciodată în nimic altceva decât în harul lui Dumnezeu din tine şi din oricine altcineva.

Pune nevoile lui Dumnezeu pe primul loc.
„Iată, vin să fac voia Ta. Dumnezeule” (Evrei 10:9). Ascultarea omului este faţă de ceea ce crede el că este o nevoie; ascultarea Domnului nostru a fost faţă de voia Tatălui Său. Strigătul de astăzi este: „Trebuie să facem ceva: păgânii mor fără Dumnezeu; trebuie să mergem şi să le spunem despre El.” Dar mai întâi trebuie să avem grija ca nevoile lui Dumnezeu să se împlinească în noi înşine.”Aşteptaţi până când.” (Luca 24:49).Scopul acestui Colegiu este să ne ajute să ne raportam corect la nevoile lui Dumnezeu. Când nevoile lui Dumne/cu în noi s-au împlinii. El ne va deschide calea pentru a împlini nevoile Lui în altă parte.

Pune-l pe Fiul Lui Dumnezeu pe primul loc .„Şi oricine va primi un copilaş ca acesta în Numele Meu, Mă primeşte pe Mine.’ (Matei 18:5).Dumnezeu mi Se încredinţează mie, dăruindu-mi-Se sub formă de copilaş. El aşteaptă ca viaţa mea personală să fie un „Betleem”. Las eu ca viaţa mea naturală să fie transformată treptat de către viaţa Fiului lui Dumnezeu care locuieşte în mine? Scopul ultim al lui Dumnezeu este ca Fiul Său să Se poată manifesta în trupul meu muritor.

MANA DE DIMINEAŢĂ

„şi Mă rog nu numai pentru ei, ci şi pentru cei ce vor crede în Mine prin Cuvântul lor.” IOAN 17:20

Domnul Isus, în rugăciunea Sa preoţească, prezintă înaintea Tatălui pe aceia care vor crede în El prin cuvântul apostolilor Săi, şi aceasta o face în previziunea lucrării Sale desăvârşite de la cruce. In lumea aceasta care moare în păcat şi pe care o aşteaptă judecata şi o pierzare veşnică, sunt bărbaţi şi femei care sunt rânduiţi să creadă prin cuvântul nostru şi să capete viaţa veşnică (Fapte 13:48). Dar mesajul nostru către ei va fi eficace în măsura în care noi trăim în mijlocul lor în poziţia pe care o avem în Domnul Hristos slăvit. Altfel lucrarea pe care vrea Dumnezeu s-o facă prin noi, nu numai că va fi ineficace, dar va dezonora pe Acela al cărui Nume Îl purtăm şi Îl vestim. Se poate întâmpla să întâmpinăm împotriviri în slujirea noastră; vom fi poate ispitiţi să ne oprim sau chiar să ne retragem. Să avem însă întotdeauna înaintea noastră nevoia pe care o au oamenii de Domnul Isus şi de Cuvântul Lui. Dumnezeu are nevoie de oameni hotărâţi, stăruitori şi sfinţi.”Cum M-ai trimis Tu pe Mine în lume, aşa i-am trimis şi Eu pe ei în lume.” Dar acest mare privilegiu implică şi o mare răspundere. Domnul a zis: „Eu Însumi Mă sfinţesc pentru ei” ceea ce, literalmente înseamnă „Mă pun deoparte pentru ei.” Să ne consacram şi noi pentru alţii cum a făcut-o Domnul Isus pentru noi! Izvorul şi motivul acestei rugăciuni a Marelui nostru Preot, era mila pe care o avea pentru gloata care era „ca nişte oi fără păstor.” Domnul Isus priveşte peste veacuri în această dispensaţiune a harului. El ştie şi vede mai dinainte pe toţi aceia care au crezut, cred şi vor crede, văzându-i pe toţi o turmă şi un Păstor. Ce îndemn şi încurajare ar trebui să fie pentru noi această mare favoare pe care ne-a făcut-o Dumnezeu de a fi lucrători împreună cu El. Dar prin nepăsarea, comoditatea şi lipsa noastră de dragoste pentru sufletele oamenilor, nu aruncăm noi o umbră de dispreţ faţă de harul care ne-a fost dat de a fi ambasadori ai lui Hristos? Să ne amintim că Domnul Isus a zis: „Mare este secerişul, dar puţini sunt lucrătorii. Rugaţi deci pe Domnul secerişului să scoată lucrători la secerişul Lui.” (Matei 9:37, 38).

„Lucrarea ascunsă este cea mai frumoasă, cea mai apropiată de Dumnezeu şi de inima Lui, cea mai în întregime a Lui; El o va recunoaşte ca atare în ziua când va arăta ce a dat El şi ce a aprobat El.” J.N.D.

MÂNTUIREA PRIN HRISTOS

Meditaţii zilnice – de Fritz BERGER

„Să luăm, dar, bine seama, că atâta vreme cât rămâne în picioare făgăduinţa intrării în odihna Lui, niciunul din voi să nu se pomenească venit prea târziu. Căci şi nouă ni s-a adus o veste buna ca şi lor; dar lor Cuvântul care le-a fost propovăduit, nu le-a ajutat la nimic, pentru că n-a găsit credinţa la cei ce l-au auzit.”

Să ne temem deci, ne îndeamnă versetul de azi. Alte locuri din Scrisptură ne îmbărbătează: „Nu vă temeţi!” Este oare vreo contradicţie? Nicidecum! Cuvântul Lui Dumnezeu nu are contradicţii. Dacă este scris: „Nu te teme!” aceasta înseamnă:”Încrede-te în promisiunile Lui Dumnezeu, aşa cum este scris în Isaia 35:4:” Spuneţi celor slabi de inimă:”Fiţi tari, şi nu vă temeţi! Iată Dumnezeul vostru, răzbunarea va veni, răsplătirea Lui Dumnezeu; El Însuşi va veni şi vă va mântui.” De aceea, să ne încredem în El. El luptă pentru noi. Dacă versetul de azi ne spune:” Să ne tememdeci, ca fiind făcută o făgăduinţă pentru intrarea în odihna Lui, niciunul dintre voi să nu pară că a rămas în urmă; aceasta înseamnă să ne încredem neclintiţi în promisiunile Lui Dumnezeu, căci altfel nu ne ajută la nimic cuvântul spus, dacă nu-l primim cu credinţă.Poporului Israel i-a fost promis că Dumnezeu îi va duce în ţara făgăduinţei;ei ar fi trebuit să se teamă ca nu cumva să fie necredincioşi faţă de această promisiune a Lui. Nu ar fi trebuit să se teamă de duşmani, ci să se încreadă în promisiunlie Lui Dumnezeu, şi astfel ar fi intrat în ţara făgăduinţei şi nu piereau în pustie. Este un exemplu şocant pentru a ne preveni! De aceea, să ne temem să nu cădem în necredinţă faţă de cele spuse de Dumnezeu. Iar de duşmani nu avem de ce să ne temem, căci Domnul luptă pentru noi ca să nu cădem în necredinţă, asemenea poporului Evreu, ci crezând, să ajungem la mântuire.

TEZAURUL PROMISIUNILOR LUI DUMNEZEU

de Charles H. SPURGEON

ÎNDRĂZNIŢI

„În lume veţi avea necazuri, dar îndrăzniţi, Eu am biruit lumea.” Ioan 16.33

Cuvântul Mântuitorului este adevărat şi în privinţa necazurilor. Am şi eu parte de ele? Fără îndoială. Cum să mă pot simţi ca la mine acasă, atâta timp cât mă aflu în ţară străină, cum să fiu bucuros în exil sau comod în pustie? Pe pământ nu-i locul meu de odihnă. Acesta este locul unde se găseşte cuptorul, forja şi ciocanul.Dar observ că El îmi spune să am curaj, să îndrăznesc. Vai, mai degrabă eu mă simt abătut. Duhul îmi este copleşit, de îndată ce sunt tare încercat; dar ies în pagubă dacă cedez acestui simţământ. Domnul mă invită să îndrăznesc şi nu mă voi mai lăsa abătut.Şi prin ce îmi dă El îndrăzneală? Prin propria Sa biruinţă. El zice: „Eu am biruit lumea”. Luptele Lui au fost mult mai aspre decât ale mele. Eu încă nu m-am împotrivit până la sânge. Deci, de ce să-mi pierd nădejdea că voi birui? Priveşte, suflete al meu, vrăjmaşul a fost deja biruit o dată; iar eu am de luptat împotriva unui duşman învins. Şi tu, lume, Domnul Isus te-a biruit deja; şi, prin harul Său, te va mai birui şi în mine. De aceea voi îndrăzni şi voi cânta un imn de laudă Mântuitorului meu biruitor.

DOMNUL ESTE APROAPE!

Calendar Biblic

„Deci, fiind îndreptățiți din credință, avem pace cu Dumnezeu prin Domnul nostru Isus Hristos.” Romani 5.1

Eliberare prin moartea lui Hristos (2)

El a făcut pace prin sângele crucii Sale, însă felul în care mă aduce pe mine în savurarea acestei păci este acela de ami arăta că Domnul a înviat dintre cei morți pentru îndreptățirea mea; şi, mai mult, acela de ami arăta că sunt mort pentru păcat, însă viu pentru Dumnezeu, prin Domnul nostru Isus Hristos.

Mulți se chinuie să moară pentru păcat. A avea păcatul în tine înainte de convertire este un lucru uşor de înțeles, însă al descoperi în tine după ce ai devenit creştin este un lucru care îi alarmează pe mulți copii ai lui Dumnezeu.

Soluția nu vine prin a privi înapoi la cruce şi la sângele lui Hristos care a fost vărsat pentru ei. Sângele lui Hristos şterge păcatele, însă nu rezolvă problema păcatului care lucrează în cel credincios după ce el sa întors la Dumnezeu. Dar ce rezolvă această problemă? Faptul că am murit față de păcat, împreună cu Hristos! Trebuie să cunoaştem acest adevăr şi să acționăm potrivit lui!

Botezul nostru, aşa cum ni se arată în Romani 6, ne vorbeşte de acest lucru. Botezul cu apă nu constituie simbolul sângelui vărsat al lui Hristos; prin urmare, nu auzim nimic despre el în Romani 3. Botezul vorbeşte despre moartea lui Hristos aplicată stării mele naturale, stare care adesea îi chinuie pe copiii lui Dumnezeu. Satan ştie foarte bine cum să lucreze prin firea mea pentru a produce fie disperare, fie pofte. Creştinismul scapă de amândouă. El înlătură disperarea şi eliberează de pofte. La fel cum Dumnezeu mia arătat că sângele curățeşte toate păcatele mele, tot aşa îmi arată că sunt mort față de păcat. Fără această moarte față de păcat aş fi la fel de pierdut ca fără iertarea de păcate.W. Kelly

BĂTÎND LA UȘA LUI DUMNEZEU

de Oswald CHAMBERS

O, Doamne, cât de necesar este pentru mine să mă apropii de Tine! Cum să mă clatin când Tu eşti viaţa mea?

MEDITAŢII ZILNICE

de Wim MALGO

«Ochii tăi îl vor vedea pe împărat în strălucirea Lui.» Isaia 33,17

Când ne rugăm: «Doamne, mai este mult până vei reveni pe norii cerului?» auzim răspunsul Domnului Isus în inimile noastre: «Voi veni când vei fi cu adevărat pregătit». Mă gândesc la textul din Apocalipsa 19,7: «soţia Lui s~a pregătit». Duhul Sfânt face ultimele pregătiri pentru mireasa Mielului, ca aceasta să fie cu adevărat gata să-Şi întâlnească Mirele ceresc. Întrebarea este dacă ne lăsăm noi cercetaţi si transformaţi de Duhul Sfânt prin intermediul Cuvântului viu al lui Dumnezeu, să îl vedem odată aşa cum este. Domnul nu este aşa cum tu ţi-L închipui sau cum L-ai simţit. Sfinţirea Sa, îndurarea Sa, frumuseţea Sa sunt nesfârşit de mari şi copleşitoare! Când Îl vom vedea, vom cădea în genunchi în faţa Lui şi vom striga asemeni reginei din Seba: «iată că nici pe jumătate nu mi s-a spus» (1 împ. 10,7). In acest context, porunca Sa capătă o semnificaţie decisivă, mai ales în zilele noastre: «Urmăriţi pacea cu toţi şi sfinţirea, fără care nimeni nu va vedea pe Domnul» (Evrei 12,14). Opreşte-te pentru un moment şi întreabă-te cu toată seriozitatea: pot eu oare să-L văd pe Isus aşa cum este El, în starea mea de acum?

MEDITAŢII PENTRU FIECARE ZI A ANULUI

de Charles H. SPURGEON

Dimineaţa şi Seara

„Împăratul a trecut şi el pârâul Chedron.” 2 Samuel 15:23

DIMINEAŢA

David trecea pârâul din cauza fiului său trădător. Omul după inima lui Dumnezeu nu a fost scutit de necazuri: din contră, viaţa lui a fost plină de ele. El a fost unsul Domnului şi chinuitul Domnului. De ce ne aşteptăm noi oare să scăpăm? Cei mai nobili oameni au aşteptat la porţile durerii, cu cenuşă în cap; de ce să ne plângem atunci când ni se întâmplă şi nouă acelaşi lucru? Regele Regilor însuşi nu a avut parte de un drum mai uşor. El a trecut peste pârâul noroios al Chedronului, prin care se scurgeau toate murdăriile Ierusalimului. Dumnezeu a avut un singur Fiu fără păcat, şi nici un fiu fără durere. Este o mare bucurie să ştii că Isus a fost încercat în toate privinţele, ca şi noi. Care este Chedronul nostru în dimineaţa aceasta? Un prieten necredincios, o pierdere grea, un reproş neîndreptăţit, o presimţire neagră? Regele a trecut peste toate acestea. Este părerea fizică, sărăcia, persecuţia sau dispreţul? Regele a trecut înaintea noastră peste fiecare din aceste pâraie Chedron. „în toate necazurile lor… El însuşi i-a răscumpărat” (Isaia 63:9). Ideea noutăţii încercărilor noastre trebuie îndepărtată o dată pentru totdeauna, fiindcă Cel care este Căpetenia tuturor sfinţilor ne cunoaşte din experienţă durerile. Toţi cetăţenii Sionului trebuie să se elibereze de compania bocitorilor, fiindcă Prinţul Emanuel este Căpetenia şi Conducătorul. Cu toată umilirea sa, David s-a întors victorios în cetate, şi Domnul lui David s-a înălţat triumfător din mormânt. Să căpătăm curaj, deci, fiindcă vom fi şi noi biruitori. Vom scoate apă cu bucurie din fântânile mântuirii, deşi acum trecem printr-un pârâu de păcat şi durere. Curaj, soldaţi ai Crucii, Regele însuşi a triumfat după ce a trecut Chedronul, şi la fel se va întâmpla şi cu voi.

SEARA

„El îţi vindecă toate bolile tale.” Psalmi 103:3

Oricât ar fi de umilitor, trebuie să recunoaştem că fiecare dintre noi suferă mai mult sau mai puţin din cauza păcatului. Ce alinare este să ştim că avem un Mare Medic care este doritor şi capabil să ne vindece! Să ne gândim puţin la El în seara aceasta. Remediile Sale sunt foarte rapide; viaţa se află în însăşi privirea Sa. Remediile Sale sunt şi radicale; El are în vedere chiar focarul bolii. De aceea, remediile Sale sunt sigure şi temeinice. El nu dă greş niciodată, şi boala nu se întoarce niciodată. Nu mai există nici o recădere atunci când vindecă Christos. Nu există nici o teamă că pacienţii Săi se vor însănătoşi doar pentru un anotimp; El îi face oameni noi. El le dă o inimă nouă şi pune în ei un duh de dreptate. El este priceput în toate bolile. Medicii au în general o anumită specializare. Deşi pot să ştie câte puţin despre toate durerile şi suferinţele noastre, există o arie din medicină în care au studiat mai mult. Dar Isus Christos este obişnuit cu întreaga natură umană. El este la fel de priceput cu toţi păcătoşii; nu a întâlnit nici un caz care să fie din cale afară de dificil pentru El. Deşi are de vindecat complicaţii extraordinare ale unor boli ciudate, ştie dintr-o privire cum să-şi trateze pacientul. El este singurul Doctor universal, şi remediul pe care îl oferă El este singurul leac adevărat, care vindecă în orice circumstanţă. Oricare ar fi boala noastră spirituală, putem merge cu ea de îndată la Medicul Divin. Nu există nici o stricăciune a inimii pe care Isus să nu o poată îndepărta. Sângele Său „ne curăţeste de orice păcat” (1 Ioan 1:7). Dacă ne gândim la numărul celor care au scăpat de orice boală prin puterea atingerii Sale, ne vom aşeza bucuroşi în mâinile Lui. Ne încredem în El, şi păcatul moare; Il iubim, şi harul trăieşte; Il aşteptăm, şi harul este întărit; Il vedem aşa cum este, şi harul este desăvârşit pentru vecie.

IZVOARE IN DEŞERT

„Vei intra în mormânt la bătrâneţe, ca snopul strâns la vremea lui.” Iov 5:26

Un om care a scris odată despre salvarea vaselor maritime vechi a afirmat că ceea ce îmbunătăţeşte calitatea unui vas nu este doar vârsta lemnului folosit la construirea vasului. Tensionarea şi contorsionarea vasului de către mare, reacţiile chimice care se produc datorită apei de santină, şi diferitele mărfuri au de asemenea un efect. Acum câţiva ani, au fost expuse într-un magazin elegant de mobilă de pe Broadway în centrul New York-ului câteva scânduri şi plăci de lemn tăiate dintr-o grindă de stejar de la o corabie veche de optzeci de ani. Ele atrăgeau atenţia datorită coloritului lor elegant şi datorită frumuseţii fibrei. La fel de frapante erau unele grinzi din mahon luate de la o corabie care navigase pe mări cu şaizeci de ani în urmă. Anii de călătorie contractaseră porii lemnului şi-i închiseseră culorile, aşa că erau la fel de magnifice şi de strălucitoare ca ale unui vas antic chinezesc. De atunci lemnul a fost folosit la fabricarea unui birou care este aşezat într-un loc de onoare în camera de zi a unei bogate familii din New York.

Este de asemenea o mare diferenţă între calitatea oamenilor în vârstă care au avut o viaţă nepăsătoare, dedată plăcerilor şi nefolositoare şi calitatea celor care au navigat pe mări furtunoase, purtând încărcătură şi poveri ca slujitori ai lui Dumnezeu, şi ajutându-i pe alţii. Aceştia din urmă, nu numai că au infiltrate în vieţile lor stresul şi încordarea vieţii, dar şi aroma dulce a încărcăturii lor a fost absorbită în porii fiecărei fibre a caracterului lor. Louis Albert Banks

Când soarele în sfârşit coboară la orizont în amurg, dovada lucrării lui rămâne un timp. Cerul continuă să strălucească o oră întreagă după plecarea lui.În acelaşi fel, când viaţa unui om bun sau de valoare ajunge la asfinţitul ei, cerul acestei lumi este luminat mult timp după ce omul nu mai poate fi văzut. Un astfel de om nu moare din această lume, pentru că după ce pleacă, lasă în urma lui mult din el însuşi – şi fiind mort, el încă vorbeşte. Henry Ward Beecher

Când Victor Hugo avea mai mult de optzeci de ani, el şi-a exprimat credinţa în acest fel minunat: „În sufletul meu simt prezenţa vieţii mele viitoare. Sunt ca o pădure care a fost tăiată de mai multe ori, şi totuşi noii lăstari au mai multă viaţă ca niciodată. Mă înalţ mereu spre cer, şi soarele străluceşte deasupra capului meu. Pământul îmi dă sevă din belşug, iar cerul îmi luminează calea spre lumi necunoscute.

Oamenii spun că sufletul nu este altceva decât efectul puterilor noastre trupeşti la lucru. Dacă lucrul acesta ar fi adevărat, atunci de ce sufletul meu devine tot mai minunat în timp ce trupul meu începe să cadă? Poate că iarna îmi umple capul, dar o primăvară eternă răsare din inima mea. La această oră târzie a vieţii mele, inspir parfumul de liliac, violete şi trandafiri la fel ca la douăzeci de ani. Şi cu cât mă apropii mai mult de sfârşitul călătoriei mele, cu atât aud mai clar simfoniile nemuritoare ale lumilor eterne care mă invită să vin. Aceasta inspiră o teamă respectuoasă, şi totuşi este de o simplitate profundă”.

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

Volumul III

Isaia 42.1-18

Descoperirea pas cu pas pe care Dumnezeu o face despre Sine se completează acum în chip minunat. Capitolul 42 se deschide cu prezentarea unei Persoane: Jată Robul Meu…”. Persoana Domnului Isus ocupă până-ntr-atât paginile cărţii Isaia, încât ea a trebuit să fie numită uneori „Evanghelia Vechiului Testament”. Am întâlnit deja versete anunţând naşterea Sa, apoi lucrarea Sa în Galileea (cap. 7.14; 9.1,2,6). Acum suntem purtaţi pe malurile Iordanului. Vocea puternică a lui loan Botezătorul răsună în pustiu (40.3). Atunci apare Robul desăvârşit. Şi imediat, conform promisiunii de aici, Dumnezeu pune „Duhul Său peste El”. Sub înfăţişarea unui porumbel, Duhul Sfânt vine să locuiască în Cel Preaiubit, în care Tatăl îşi găseşte plăcerea” (v. 1; Matei 3.16,17). Uns cu Duhul Sfânt şi cu putere, El îşi începe slujba neobosită de har şi de adevăr (v. 1-4, citate în Matei 12.18-21).

„Nu voi da altuia gloria Mea” (v. 8), afirmă Domnul. Este versetul care ne ajută să explicăm de ce sunt atâtea pedepse şi umilinţe, nu numai pentru Israel (v. 12…), ci şi pentru creştini, astăzi (48.11).

PÂINEA CEA DE TOATE ZILELE

Text: 2 Corinteni 2:14-17

„Mulţumiri fie aduse lui Dumnezeu, care… răspândeşte prin noi in orice loc mireasma cunoştinţei Lui.”

2 Corinteni 2:14

SĂ LAŞI CEVA ÎN URMĂ

Hoţul a crezut că a comis o spargere perfectă. N-a lăsat nici o urmă – sau cel puţin aşa a crezut. Lucrul de care nu ţinuse cont era că cineva ar fi putut să-şi aducă aminte de felul în care mirosea. Un martor şi-a adus totuşi aminte şi a indentificat suspectul din cauza a ceea ce lăsase în urma sa. Lăsăm câte ceva oriunde ne ducem. Nu vorbesc de miros, ci de influenţă. O povestire de Stuart Holden ne aminteşte de acest adevăr. Un tânăr care locuia într-o pensiune îşi pregătea bagajele pentru a se muta în alt oraş. Când proprietarul pensiunii l-a întrebat dacă strânsese totul, el a răspuns: „Cred că da. Vreau să fiu sigur că n-am să las nimic în urmă”. Cu înţelepciune, proprietarul i-a amintit: „Este totuşi un lucru pe care-l vei lăsa în urma ta, tinere. Influenţa ta”. Dacă eşti creştin, ai fost chemat de Dumnezeu să laşi ca influenţa vieţii tale să facă o impresie favorabilă asupra altora chiar asupra acelora pe care nu-i cunoşti personal. La birou, acasă, la magazin, sau în şcoală, influenţa ta este asemănătoare cu cea a lui Cristos? Te cunosc oamenii din pricina comentariilor tale pline de amabilitate, a interesului tău plin de dragoste, a spiritului de generozitate şi al respectului faţă de alţii? Dacă nu, atunci tu laşi în urma ta o influenţă care este mai rea decât mirosul care l-a trădat pe hoţul care a fost prins. Apostolul a spus că „noi suntem înaintea lui Dumnezeu, o mireasmă a lui Cristos printre cei care sunt pe calea mântuirii şi printre cei ce sunt pe calea pierzării” (2 Corinteni 2:15). O astfel de influenţă trebuie să lăsăm în urma noastră.-P.R.V.

O frate, fă la alţii bine,
Chiar dacă ţie-ţi faci un rău;
Căci numai când te uiţi pe tine,
Poţi semăna cu Domnul tău. Traian Dorz

Un creştin trebuie să fie o persoană care să facă uşoară credinţa altora în Dumnezeu.

DOMNUL ESTE APROAPE – GBV

http://www.gbv.ro/meditatii-zilnice/domnul-este-aproape

„De ce să se plângă omul cât trăieşte? Fiecare să se plângă mai bine de păcatele lui!” Plângeri 3.39

Care e cauza pentru care se aud atâtea plângeri printre oameni? Păcatele şi urmările lor. Binecuvântat este acel om care şi-a plâns păcatele în prezenţa lui Dumnezeu. Pe când fiul risipitor îşi plângea păcatele sale în prezenţa tatălui său i-a fost dăruită iertarea şi pacea. Când oameni credincioşi ca: Ezra, Neemia şi Daniel au recunoscut păcatele poporului lor şi s-au făcut una cu ele, aşa cum citim în capitolul 9 al cărţilor scrise de cei trei, ei au primit un răspuns dumnezeiesc şi o mare mângâiere. Ce diferenţă mare este între un credincios şi un necredincios chiar şi în felul de a primi necazul. Necredinciosul vociferează, se mânie, sau chiar Îl înjură pe Dumnezeu. El vorbeşte de un Dumnezeu nedrept. Ce tristă este starea unei astfel de inimi care în loc să-şi plângă păcatele îşi plânge necazurile.

Credinciosul însă prin necazurile prin care trece este un obiect în mâna lui Dumnezeu pentru educare şi creştere. El poate recunoaşte că în toate împrejurările este mâna lui Dumnezeu, Tatăl său şi poate fi liniştit în conştiinţa sa că şi firele de păr din cap îi sunt numărate. Acesta este un gând măreţ, care odihneşte inima şi o ţine liniştită chiar dacă trebuie să treacă prin furtuni şi el va trăi experienţe măreţe pe care psalmistul le redă prin cuvintele: „Şi mi-ai prefăcut tânguirile în veselie, mi-ai dezlegat sacul de jale şi m-ai încins cu bucurie, pentru ca inima mea să-ţi cânte şi să nu stea mută. Doamne, Dumnezeule, eu pururea te voi lăuda!” (Ps. 30.11-12). Dumnezeu vrea să-i vadă pe copiii Săi fericiţi şi de aceea trebuie să le ia ceea ce s-a încleştat de inima lor. Câteodată trebuie să fie foarte aspru cu ei deoarece carnea şi toată firea este împotriva Duhului Său.Credinţa stă deasupra împrejurărilor şi se îndreaptă către Dumnezeu; necredinţa îl pierde din vedere pe Cel Atotputernic şi nu este preocupată decât de împrejurări.

SĂMÂNȚA BUNĂ

http://www.gbv.ro/meditatii-zilnice/samanta-buna

„Învață-ne să ne numărăm bine zilele, ca să căpătăm o inimă înțeleaptă!” Psalmul 90.12

Dumnezeu ne iubeşte

O știre a îngrozit lumea în 1 iunie 2009. Un avion cu 228 persoane la bord a dispărut în Oceanul Atlantic. O doamnă care a dorit să vină în Europa cu acel avion din Brazilia și-a anulat, în ultimul moment, rezervarea. Aflând vestea cea tristă, doamna a declarat: „Am înghețat când am aflat știrea. Am verificat încă o dată, dacă era cursa la care aveam rezervare. Am luat fetița în brațe și i-am mulțumit lui Dumnezeu, că n-am fost și noi în acel avion. Sunt încă împietrită. Cineva acolo sus ne iubește”.

Da, stimată doamnă și voi stimați cititori ai acestei meditații, Cineva acolo sus ne iubește pe toți. Citim în Scriptură: „Dragostea lui Dumnezeu față de noi s-a arătat prin faptul că Dumnezeu a trimis în lume pe singurul Său Fiu, ca noi să trăim prin El” (1 Ioan 4.9). Care este starea noastră față de marele nostru Mântuitor? Trăim în indiferență față de El? Suntem bucuroși că nu am fost în acel avion? Trebuie să fim conștienți că Dumnezeu a pus limite vieții noastre pământești. Între aceste limite ale vieții noastre suntem chemați să ascultăm de voia divină: „Lucrarea pe care o cere Dumnezeu este aceasta: să credeți în Acela pe care L-a trimis El” (Ioan 6.29). Să ascultăm cerința lui Dumnezeu!

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

www.fundatiaseer.ro

CU ISUS ÎN CORABIE

„S-a suit într-una din aceste corăbii, care era a lui Simon” (Luca 5:3)

Intr-o zi, Domnul Isus „a văzut două corăbii la marginea lacului; pescarii ieșiseră din ele să-și spele mrejele. S-a suit într-una din aceste corăbii, care era a lui Simon: și l-a rugat s-o depărteze puțin de la țărm. Apoi a șezut jos, și învăța pe noroade din corabie. Când a încetat să vorbească, i-a zis lui Simon: „depărteaz-o la adânc, și aruncați-vă mrejele pentru pescuire.” Drept răspuns, Simon l-a zis: „Învățătorule, toată noaptea ne-am trudit, și n-am prins nimic; dar, la cuvântul Tău, voi arunca mrejele!” După ce le-au aruncat, au prins o așa de mare mulțime de pești că începeau să li se rupă mrejele” (v. 2-6).

Te afli astăzi unde se afla Petru? Privirea îți este tristă, mrejele tale sunt goale, ai încercat tot ce ai știut și ești gata să renunți? Se mai întâmplă; ajungi în punctul în care nu mai aștepți nimic bun. Ai trecut prin prea multe dezamăgiri și îți e teamă să mai visezi, să te apropii de orizonturi, să le extinzi sau să le lărgești. Domnul Isus știe cât ce mult ai încercat și astăzi El te invită să încerci din nou – de data aceasta alături de El.

Chiar dacă te lupți cu depresia și cu amintiri chinuitoare, cu șomajul, dependența, eșecul financiar sau cu boala, Domnul noilor începuturi dorește să vină în corabia ta. Dacă îl lași, El îți va arăta ce să faci. Poate ceea ce îți spune nu are sens pentru tine la început. Dar dacă ești dispus să răspunzi asemenea lui Petru – „la cuvântul Tău, …” – te afli în pragul unei minuni.

Astăzi, invită-l pe Isus în corabia ta și vei vedea cum va schimba El lucrurile.


30 Mai 2016

TOTUL PENTRU GLORIA LUI

de Oswald CHAMBERS

Da, dar…!

„Doamne te voi urma, dar…Luca 9:61

Ce vei face dacă, să zicem, Dumnezeu îţi spune să faci ceva care este un test enorm pentru raţiunea ta? Vei da înapoi? Dacă îţi formezi obiceiul de a face un lucru pe tărâmul fizic, vei face acel lucru de fiecare dată, până când vei întrerupe cu hotărâre obiceiul. Acelaşi lucru este valabil şi în domeniul spiritual. Iarăşi şi iarăşi ajungi să înţelegi ce vrea Isus Cristos şi de fiecare dată dai înapoi când e vorba să faci pasul decisiv, până când te vei hotărî să te predai cu toul în braţele Lui. „Da, dar, presupunând că ascult de Dumnezeu în această problemă, cum rămâne cu…?” „Da, voi asculta de Dumnezeu dacă mă va lăsa să mă folosesc de raţiunea mea, dar să nu-mi ceri să păşesc în întuneric.” Isus Cristos cere omului care şi-a pus încrederea în El acelaşi spirit temerar şi sportiv pe care îl manifestă omul natural. Când un om are de gând să facă ceva valoros, există momente în care trebuie să rişte totul, păşind în necunoscut. Iar în domeniul spiritual Isus Cristos cere să rişti tot de ceea ce te ţii prin raţiunea ta şi să păşeşti în ceea ce spune El. Imediat ce faci asta. descoperi că ceea ce a spus Isus Cristos este foarte potrivit, ca raţiunea. Privite prin prisma raţiunii, spusele lui Isus Cristos pot părea o nebunie, dar când le vei supune judecăţii credinţei, vei începe să descoperi, cu un duh uimit, că ele sunt cuvintele lui Dumnezeu, încrede-te cu totul în Dumnezeu şi. când El te provoacă să rişti, ai grijă să-ţi asumi riscul. In criză noi acţionăm ca păgânii, numai unul dintr-o mulţime întreagă este destul de îndrăzneţ ca să-şi pună încrederea în caracterul lui Dumnezeu.

MANA DE DIMINEAŢĂ

ROMANI 8: 31-34

„Dacă Dumnezeu este pentru noi, cine va fi împotriva noastră?……Cine va acuza pe aleşii lui Dumnezeu?……Cine-i va condamna? Hristos a murit! Ba mai mult, El a şi înviat, stă la dreapta lui Dumnezeu şi mijloceşte pentru noi.”

Este de folos să citim tot ce spune Cuvântul de la versetul 28 la 39 ca să putem să savurăm mai adânc, pe deoparte imensul har al lui Dumnezeu care reiese din acest paragraf, iar pe de altă parte să ne bucurăm şi să ne odihnim văzând pe ce se bazează poziţia noastră în Domnul Hristos şi siguranţa noastră de neclătinat în El. Textul de astăzi are trei întrebări.


Cine va fi împotriva noastră?
Un copil al lui Dumnezeu, care doreşte din inimă să trăiască cu evlavie în Isus Hristos, va avea întotdeauna împotrivitori, uneori, vai, poate chiar în casa lui sau, şi mai vai, poate chiar între fraţi. Împotrivirea surdă, pe care o simţim uneori în atmosferă, se conturează încetul cu încetul împotriva noastră şi se transformă în ostilitate. Ce mângâiaţi suntem atunci când ne gândim că „Dumnezeu este pentru noi” şi ne continuăm drumul liniştiţi ştiind că dacă El este de partea noastră, ce ne mai pasă de împotrivitori?


Cine ne va acuza?
Marele nostru pârâş, Satan, nu scapă nici o ocazie de a ne acuza înaintea Tatălui nostru, arătându-ne cu degetul pentru fiecare greşeală pe care o facem. Dar binecuvântat să fie Marele nostru Apărător care ne prezintă mereu sub acoperământul sângelui Său. Fără-ndoială că acest fapt binecuvântat nu ne îndreptăţeşte să fim uşurateci şi neveghetori. Dar cât de trist este faptul că adeseori am primit acuzaţii nedrepte chiar de la cei dragi, de la familie sau de la fraţi; chiar şi atunci însă suntem mângâiaţi când ne vedem alături de dumnezeiescul Acuzat. Cine ne poate înţelege mai bine ca El? Ce a făcut însă El când era acuzat? Nu a răspuns la nici un cuvânt de învinuire. (Mat. 27:14). Să facem ca El şi să tăcem, căci El ne va apăra.”El va face să strălucească dreptatea ta ca lumina şi dreptul tău ca soarele la amiază.”


Cine-i va condamna?
Orice învinuire chiar nedreaptă, se încheie cu o condamnare. Dar Domnul nostru care a fost condamnat la moarte pentru noi, Se identifică cu noi, Se plasează între Tatăl nostru şi noi, şi mijloceşte pentru cauza noastră. Care ar fi atunci răspunsul la aceste trei întrebări? Răspunsul ni-l dă tot Cuvântul: „Hristos a murit. Ba mai mult, El a şi înviat, stă la dreapta lui Dumnezeu şi mijloceşte pentru noi.” Ce Mântuitor slăvit avem!”Eu sunt slab; totuşi slăbiciunile mele nu devin o pricină de judecată, ci pentru Dumnezeu, ele devin o ocazie de a-şi desfăşura dragostea şi mila Lui faţă de mine prin intermediul Marelui nostru Preot care înaintea lui Dumnezeu ne prezintă în desăvârşirea Lui.” J.N.D

MÂNTUIREA PRIN HRISTOS

Meditaţii zilnice – de Fritz BERGER

Eu l-am făcut cunoscut Numele Tău, şi li-l voi mai fsce cunoscut; pentru ca dragostea cu care M-ai iubit Tu să fie în ei, şi Eu să fiu în ei.” Ioan 17:26

În această expresie este un duh de rugăciune. Şi în aceasta este o fericire deosebită, fiindcă astfel putem să predăm toate grijile noastre în mâinile Aceluia care poartă de grijă cu adevărat. A crede în Isus este un lucru deosebit. De aceea ne învaţă: „Rămâneţi în dragostea Mea!” În măsura în care recunoaştem dragostea Lui putem iubi şi noi. Dacă vedem în El această dragoste, atunci devenim asemenea Lui. Dar dacă aşa vedem că El este nemulţumit, duşmănos, atunci nu mai suntem în această dragoste.

În astfel de situaţii devenim neliniştiţi, fiindcă nu mai credem. El Se numeşte Mântuitorul şi Salvatorul nostru. El este Acela prin care avem mântuirea, prin sângele Lui iertarea păcatelor. În această privinţă trebuie să fim posesori ai mântuirii în prezent şi nu doar în viitor, dacă vrem să trăim veşnicia alături de Isus. Dacă ai încă păcate neiertate, atunci nu ai parte de mântuire. Dacă tu consideri că trebuie să ceri mereu iertare, prin aceasta spui: „Tot timpul există vină.” Cum vrei să procedezi în continuare? Ştii tu când va reveni Isus pentru ai Săi? Timpul acesta nu ţi se va face cunoscut. Pentru a fi gata nu este o Duminică specială de pregătire cum se ţine în unele locuri pentru ca să poată lua parte la cină.

Revenirea Lui Isus se va întâmpla întro clipă. De aceea este bine să ne punem întrebarea:”am eu siguranţa mântuirii, ştiu că păcatele îmi sunt iertate? Cel care are siguranţaa mîntuirii şi a iertării păcatelor, acela poate nădăjdui la viaţa veşnică în Domnul Isus.

TEZAURUL PROMISIUNILOR LUI DUMNEZEU

de Charles H. SPURGEON

SFÂNTĂ PRIVIRE DINCOLO DE PREZENT

„… vă spun că de acum încolo, veţi vedea pe Fiul Omului şezând la dreapta puterii lui Dumnezeu, şi venind pe norii cerului.” Matei 26.64

Doamne Isuse, cum Te-au înjosit prigonitorii Tăi, Te-au socotit ca un criminal! Totuşi ochii credinţei se pot adânci – dincolo de umilirea prezentă – în slava viitoare. Câte lucruri spui Tu în cuvintele „de acum încolo”! Aş dori, Domnul meu, să fiu ca Tine în această sfântă nădejde în viitor şi, în sărăcie, necaz, boală sau dispreţ, să pot spune: „De acum încolo” sau „totuşi”, în locul ruşinii, Tu ai acuma slava; în locul slăbiciunii, ai puterea; în locul dispreţului, ai adorarea.Crucea Ta n-a pătat strălucirea şi frumuseţea cununii Tale. Spinii n-au făcut să se piardă nimic din frumuseţea feţei Tale. Din contră, Tu eşti mai slăvit şi cinstit, tocmai din pricina suferinţelor Tale.De aceea, Te rog, fă-mă să uit necazurile de acum, pentru a mă gândi la starea viitoare; dă-mi dragostea şi răbdarea pe care le aveai Tu, pentru ca, atunci când voi fi dispreţuit din pricina Numelui Tău, să nu mă clatin, ci să mă gândesc mai mult la cuvintele „de acum încolo”, şi mai puţin la ziua de azi. În curând voi fi cu Tine pentru a privi slava Ta. Deci n-am de ce să mă ruşinez, ci spun în cea mai lăuntrică parte a sufletului meu; „Cu toate acestea – de acum încolo”.

DOMNUL ESTE APROAPE!

Calendar Biblic

„Stați pe loc şi veți vedea salvarea Domnului.” Exod 14.13

Eliberare prin moartea lui Hristos (1)

După ținerea Paştelui, fiii lui Israel au ajuns la mare strâmtorare la Marea Roşie. Ei părăsiseră Egiptul după ce sângele mielului fusese stropit pe uşorii uşilor lor, iar acum erau atât de strâmtorați, încât nu vedeau decât moartea înaintea lor. Însă apele care pentru ei păreau ape ale morții erau acelea prin care Dumnezeu avea să le deschidă un drum spre viață. Ele sau ridicat de o parte şi de alta, ca nişte ziduri, iar israeliții au trecut printre ele în siguranță, cu atât mai mult cu cât acum se vedea clar faptul că Dumnezeu era pentru ei.

În noaptea Paştelui, Dumnezeu nu a îngăduit nimicitorului săi atingă, însă sângele mielului nu arăta că Dumnezeu era pentru ei, ci doar că erau la adăpost, pentru ca Dumnezeu să nu fie împotriva lor. Cum putea avea un suflet pace cu Dumnezeu în acel caz? Ceea ce doar mă ține la adăpost de judecata lui Dumnezeu numi va oferi niciodată o pace temeinică înaintea lui Dumnezeu. Astfel, ceea ce a urmat a dovedit starea în care israeliții erau: o stare de teamă, mai rea decât tot ceea ce cunoscuseră mai înainte. Aşa stau lucrurile adesea cu cel credincios. După ce sufletul se îndreaptă către Hristos, urmează adesea o stare de tulburare mai adâncă decât niciodată. Simțământul păcatului, după ce privim către Hristos, este mai acut decât la început, atunci când am fugit către refugiu.

Exista însă o cale a vieții, prin moarte. Dumnezeu era pentru ei şi, de asemenea, El era împotriva egiptenilor. Astfel, israeliții au traversat în siguranță, iar Marea Roşie sa prăvălit asupra vrăjmaşilor lor. Israel era salvat. Este remarcabil faptul că aici foloseşte Dumnezeu cuvântul „salvare” – nu în noaptea de Paşti, ci după ce au trecut prin mare. Salvarea este cu mult mai mult decât a fi în siguranță. Salvarea (mântuirea) înseamnă o completă eliberare de vrăjmaşi şi de robie, pentru a sta în prezența lui Dumnezeu şi pentru a fi poporul Său în această lume.

W. Kelly

BĂTÎND LA UȘA LUI DUMNEZEU

de Oswald CHAMBERS

O, „Cine este înţelept, acela va înţelege bunătatea Domnului” (Psalmii 107:43, KJV). Doamne, aceasta ar fi frumos! Dă-mi acest semn, pentru slava Ta. La Tine privesc pentru această zi; fă ca belşugul dărniciei Tale şi frumuseţea Ta să fie peste noi.

MEDITAŢII ZILNICE

de Wim MALGO

«Şi nu vor suferi de sete în pustiurile în care-i va duce: ci va face să curgă pentru ei apă din stâncă, va despica stânca şi va curge apa.» Isaia 48,21

O, dacă ai înţelege că toate lucrurile pe care te bazezi sunt slabe, toate persoanele pe care te bizui te dezamăgesc, te părăsesc! De ce? Pentru că absolut toate lucrurile sunt trecătoare. Însă cine se sprijină pe Stânca Isus Cristos va fi la adăpost şi va dăinui veşnic, căci Mielul lui Dumnezeu este veşnic. El este stânca mântuirii din care curge apa vieţii. Vă amintiţi de stânca din pustie care a fost lovită de Moise până când au ţâşnit apele din ea? Cristos însuşi a fost acea stâncă! Ce imagine minunată! Stânca lovită de Moise, simbolul legii, astâmpără setea poporului cu apa proaspătă care ţâşneşte din ea! Isus Cristos, care a fost lovit de lege pe cruce, este Stânca veşnică din care curge apa vieţii. El a spus: «Şi celui ce îi este sete, să vină. Cine vrea, să ia apa vieţii fară plată!» (Apoc. 22,17). Acest râu al vieţii curge ca un fir roşu prin întreaga Scriptură. Ezechiel l-a văzut şi a prorocit: «va trăi pretutindeni pe unde va curge râul» (Ezec. 47,9). Noi înţelegem ce este acest râu: este însăşi viaţa pe care Şi-a dat-o Isus pe lemnul crucii, sângele Său scump care a curs pentru noi. Ea este râul de viaţă de pe Golgota.

MEDITAŢII PENTRU FIECARE ZI A ANULUI

de Charles H. SPURGEON

Dimineaţa şi Seara

DIMINEAŢA

Prindeţi-ne vulpile, vulpile cele mici, care strică viile.

Cântarea Cântărilor 2:15

Un lucru neînsemnat poate cauza multă suferinţă. Un nor cât o palmă poate ascunde soarele. ” Vulpile cele mici… strică viile”, şi păcatele cele mici strică inima credinciosului. Aceste păcate se ascund în suflet, îl fac să fie neplăcut lui Christos, şi ne opresc de la părtăşia şi comuniunea cu El. Un păcat mare poate distruge un creştin, dar păcatele mici îl pot face foarte nefericit. Isus nu poate locui în mijlocul unui popor care nu se leapădă de orice păcat. El a spus: „dacă păziţi poruncile Mele, veţi rămânea în dragostea Mea, după cum şi Eu am păzit poruncile Tatălui Meu, şi rămân în dragostea Lui” (Ioan 15:10). Unii creştini se bucură foarte rar de prezenţa Mântuitorului. De ce? Cu siguranţă că, pentru un copil este dureros să fi despărţit de tatăl său. Eşti copil al lui Dumnezeu, dar te simţi bine fără să-ţi vezi Tatăl? Cum adică? Eşti mireasa lui Christos şi te simţi bine fără tovărăşia Lui? Cu siguranţă că te afli într-o stare foarte proastă, fiindcă mireasa lui Christos plânge ca o porumbiţă atunci când Mirele o părăseşte. Intreabă-te, atunci, ce L-a îndepărtat pe Christos de tine? Poate că îşi ascunde faţa după zidul de păcate. Zidul acesta poate fi construit şi din pietricele, nu numai din pietre mari. Marea este compusă din picături, şi stâncile sunt compuse din fire de nisip; marea care te desparte de Christos poate fi făcută din picăturile păcatelor tale mici, şi stânca care ţi-a făcut vasul să naufragieze a fost clădită prin munca insectelor de coral, care sunt păcatele tale mici. Dacă vrei să trăieşti cu Christos, să mergi cu Christos, să-L vezi pe Christos şi să ai părtăşie cu El, ia aminte la „vulpile cele mici, care ne strică viile; căci viile noastre sunt în floare” (Cânt. 2:15). Isus te invită să mergi cu El şi să le pui pe fugă. Ca şi Samson, El le va învinge deîndată. Du-te cu El la vânătoare.

SEARA

In aşa fel, ca să nu mai fim robi ai păcatului. Romani 6:6

Creştine, ce ai de a face cu păcatul? Nu te-a costat deja destul? Copil fript, vrei să te mai joci cu focul? După ce ai căzut odată în vizuina leului, vrei să intri a doua oara? Nu te-ai săturat de şarpele cel vechi? Nu te-a înveninat odată, vrei să te joci din nou deasupra vizuinii năpârcii, şi să-ţi bagi a doua oară mâna în gaura şarpelui? O, nu fi atât de nebun! Ţi-a adus păcatul vreo plăcere adevărată? Ai găsit mulţumire în el? Dacă da, întoarce-te la sclavia lui, şi poartă iar lanţurile. Dar, de vreme ce păcatul nu ţi-a dat niciodată ce ţi-a promis, şi te-a înşelat cu minciuni, nu te lăsa iar păcălit de bătrânul înşelător. Eliberează-te, şi fie ca amintirea loviturilor dinainte să te ferească să mai cazi în capcană! Este contrar intenţiilor iubirii veşnice, care te conduce la puritate şi sfinţenie; de aceea, nu mai fugi de planurile Domnului tău. Mai există un gând care te poate feri de păcat. Un creştin nu păcătuieşte niciodată ieftin; nelegiuirea se plăteşte scump întotdeauna. Vinovăţia distruge pacea minţii, întunecă părtăşia cu Isus, opreşte rugăciunile şi cufundă sufletul în noapte; de aceea, nu trebuie să fim sclavi ai păcatului. Există şi un alt argument: de fiecare dată când suntem „robi ai păcatului” Il răstignim pe Domnul „din nou… şi-L dăm să fie batjocorit” (Evrei 6:6). Poţi să înduri gândul acesta? O, dacă ai căzut într-un păcat special azi, poate că învăţătorul ţi-a trimis această avertizare ca să te aducă înapoi, înainte de a fi prea târziu. Întoarce-te la Isus acum; El nu şi-a uitat dragostea faţă de tine. Harul Său este acelaşi. Vino la picioarele Sale cu lacrimi dc căinţă, şi vei fi primit din nou în inima Lui. Vei fi aşezat iar pe stâncă, şi El îţi va călăuzi paşii.

IZVOARE IN DEŞERT

Şi nimeni nu putea să înveţe cântarea, afară de cei o sută patruzeci şi patru de mii, care fuseseră răscumpăraţi de pe pământ. (Apocalipsa 14:3)

Anumite cântări nu pot fi învăţate decât în vale. Nici o şcoală de muzică nu le poate învăţa, pentru că nici o teorie nu le poate face să fie cântate perfect. Melodia lor vine din inimă. Sunt cântări reţinute prin experienţe personale, revelând greutăţile lor prin umbrele trecutului şi urcând spre culmi pe aripile zilei de ieri. În acest verset, Ioan ne spune că până şi în cer va fi o cântare care va fi cântată numai de cei care „fuseseră răscumpăraţi de pe pământ”. Este fără îndoială o cântare de triumf – un imn al victoriei pentru Hristos, care ne-a eliberat. Însă simţul triumfului şi al eliberării se va naşte din memoria lanţurilor noastre trecute. Nici un înger, nici chiar un arhanghel, nu va fi în stare să cânte această cântare atât de frumos ca noi. Pentru a face aceasta ar trebui să treacă prin încercările prin care am trecut noi, şi acest lucru ei nu-l pot face. Numai copiii Crucii vor fi în stare să înveţe cântarea.

De aceea, dragă suflete, în această viaţă tu primeşti o lecţie de muzică de la Tatăl tău. Tu eşti antrenat să cânţi într-un cor pe care nu-l poţi vedea încă, şi vor fi părţi din refren pe care numai tu le poţi cânta. Vor fi note prea joase pentru îngeri, şi unele note foarte înalte, care depăşesc gama şi pe care numai un înger le poate atinge. Dar ţine minte că notele cele mai joase îţi aparţin ţie şi vor fi atinse numai de tine.

Tatăl tău te pregăteşte pentru o parte pe care îngerii n-o pot cânta, şi conservatorul Lui este şcoala durerilor. Unii au spus că El trimite necazul ca
te încerce, însă aici nu este cazul. El trimite necazul ca să te educe, dându-ţi astfel instruirea potrivită pentru corul Său ceresc.

În cea mai întunecoasă noapte El îţi compune cântarea. În vale El îţi „încălzeşte” vocea. În mijlocul norilor furtunoşi îţi măreşte volumul. În mijlocul ploilor îţi îndulceşte melodia. În frig El dă expresie notelor tale. Şi când treci uneori de la speranţă la frică, El desăvârşeşte mesajul versurilor tale.

O, suflet scump, nu-ţi dispreţui şcoala durerii. Ea îţi dă o parte unică din cântarea cerească. George Matheson

Te învăluie miezul nopţii?

    Sunt umbrele negre şi lungi?

Roagă-L să vină lângă tine,

Şi El îţi va da o cântare nouă şi dulce.

Ţi-o va dărui şi o va cânta împreună cu tine;

    Şi când slăbiciunea te va încetini,

El va prelua cadenţa stricată,

    Şi o va uni cu a Sa.

Şi mulţi cântăreţi ai cerului

    Dintre acei fii ai luminii,

Vor spune despre muzica Lui minunată,

    „Am învăţat-o în noapte”.

Şi multe imnuri minunate,

    Care umplu casa Tatălui,

Au fost rostite prima oară printre lacrimi,

    În umbra unei camere întunecoase.

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

Volumul III

Isaia 41.1-29

Dumnezeu nu S-a făcut cunoscut numai prin creaţia Sa, ci, în aceeaşi măsură, El a arătat că este preocupat şi de om. Naţiunilor, El li S-a descoperit în dreptate şi judecată (v. 1-4), în timp ce lui Israel i S-a dezvăluit în har. Nu erau israeliţii descendenţi din lacov, robul Său, şi din Avraam, prietenul Său? Ei „sunt preaiubiţi, datorită părinţilor lor. Pentru că darurile de har şi chemarea lui Dumnezeu sunt fără părere de rău” (Romani 11.28,29; Psalmul 105.6-10).

Slăbiciunea acestui mic popor – „un vierme” – nu este un obstacol în calea binecuvântării sale; dimpotrivă, este tocmai condiţia pentru ca el să se bucure de minunatele promisiuni, în special cele din v. 10, care ne pot încuraja şi pe noi: „Nu te teme, pentru că … Eu sunt Dumnezeul tău. Eu te voi întări şi te voi ajuta şi te voi sprijini…” ,Nu te teme!” Această scurtă propoziţie, atât de familiară (v. 13,14; 41.10; 44.2…) este cea prin care vine să ne încurajeze, cu tandreţe, Cel care ne vede toate necazurile şi neliniştile.Ultima parte a capitolului continuă să ne vorbească despre Dumnezeu, de data aceasta precizând ce este El în raport cu idolii. Aceştia sunt întrebaţi sfidător dacă au cea mai mică cunoştinţă despre „lucrurile trecute”, ori despre „cele ce se vor întâmpla” (v. 22,23). Dacă da, atunci s-o arate…! Creatorul, Dumnezeul care Se ocupă de om, este deopotrivă Dumnezeul oricărei cunoştinţe.

PÂINEA CEA DE TOATE ZILELE

Text: Filipeni 1:19-26

„Sunt strâns din două părţi: aş dori să mă mut şi să fiu împreună cu Cristos, căci ar fi cu mult mai bine…”

Filipeni 1:23

MERSUL ACASĂ

Meditaţia asupra experienţei morţii, în special în urma unei suferinţe, nu este una din cele plăcute. Chiar şi aşa, pentru creştini, moartea înseamnă a merge Acasă. înseamnă a fi condus în prezenţa Mântuitorului, înseamnă a pleca din lumea aceasta, din mijlocul încercărilor şi durerilor ei, spre bucuria şi binecuvântările cerului. Pavel a vorbit despre dorinţa de a „se muta şi să fie cu Cristos”, ceea ce este „cu mult mai bine” decât a rămâne aici jos pe pământ (Filipeni 1:23). In excelenta sa carte: „Când cei dragi sunt luaţi de moarte” Lehman Strauss a făcut unele comentarii interesante asupra cu- vântului din greacă, tradus prin „a se muta”. El scrie: „Folosirea lui este metaforică în modul cum este utilizat în nautică atunci când o corabie îşi ridică ancora din dana portului pentru a pleca în larg, sau în militărie, atunci când oastea îşi strânge corturile pentru a porni în marş. în lumea antică grecească termenul era folosit şi atunci când cineva era eliberat din lanţuri precum şi pentru a scoate un anumit produs din războiul de ţesut. Aşa este descrisă moartea în Biblie. Aici suntern ancoraţi în greutăţile şi suferinţele vieţii. Prin moarte, puntea se ridică şi ancora se adună pe tambur şi vom pluti spre ţărmul de aur. În moarte, ne adunăm corturile taberei şi pornim spre cer”. Strauss continuă să descrie ce încântare vom experimenta cu toţii atunci când, după ani mulţi de despărţire de cei dragi, va veni în sfârşit ziua când ne vom îndrepta spre casă. Astfel este moartea pentru cel credincios – o plecare Acasă pentru a fi cu Domnul! – R.W.D.

Ziua-i scurtă voi pleca în asfinţit
Ca să fiu cu Domnul care m-a iubit.
Văd în depărtare ţărmul însorit
Şi casa frumoasă ce mi-a pregătit. Vandali

Pentru creştin cuvântul cer se pronunţă: A-C-A-S-Ă.

DOMNUL ESTE APROAPE – GBV

http://www.gbv.ro/meditatii-zilnice/domnul-este-aproape

„Acest Ezra venit din Babilon: era un cărturar iscusit în Legea lui Moise, dată de DOMNUL, DUMNEZEUL lui Israel… Căci Ezra îşi pusese inima să adâncească şi să împlinească Legea DOMNULUI, şi să înveţe pe oameni în mijlocul lui Israel legile şi poruncile.”

Ezra 7.6-10

Ezra era din seminţie preoţească. În el se găsea stimă şi respect pentru legea lui Dumnezeu.

Este foarte lesne de înţeles că ar fi putut ajuta la scrierea cărţii „CRONICI” care a fost scrisă potrivit cu 1 Cronici 9.1 după exilul din Babilon. Se pare că a scris şi cartea Ezra care îi poartă numele. La fel se crede că ar fi fost acela care a orânduit cărţile Vechiului Testament. Cunoaşterea şi umblarea sa a fost exemplară, după Sfânta Scriptură. Aceasta a fost pricina cuceririi stimei şi respectului din partea împăratului Artaxerxe: „Artaxerxe, împăratul împăraţilor către Ezra preotul şi cărturarul iscusit în legea Dumnezeului cerurilor.” Voinţa sa era „să înveţe pe oameni în mijlocul lui Israel legile si poruncile” care au avut pe vremea aceea o influenţă motrică pe tot cuprinsul ţării. Dumnezeu a răsplătit cu binecuvântări în tot timpul fidelitatea şi interesul faţă de Cuvântul Său. Nu degeaba a vorbit lui Israel prin Moise astfel: „Porunca aceasta pe care ţi-o dau eu azi nu este mai pe sus de puterile tale, nici departe de tine. Dimpotrivă, este foarte aproape de tine, în gura ta şi în inima ta, ca s-o împlineşti” (Deut. 30.11,14).

Acest Cuvânt este în orice situaţie un ajutor măreţ, o mângâiere şi o îmbărbătare pentru toţi cei ce cred în Dumnezeu şi care L-au primit pe Domnul Isus ca Mântuitor. Acest Cuvânt sfânt vrea să fie pentru fiecare om un îndreptar, o candelă, o lumină, un reazem, un ocrotitor pe drumul acesta mărginit până la glorioasa veşnicie.Să mergem pe urmele Marelui învăţător pe acest pământ uscat.

SĂMÂNȚA BUNĂ

http://www.gbv.ro/meditatii-zilnice/samanta-buna

„Cuvântul Tău este o candelă pentru picioarele mele și o lumină pe cărarea mea.” Psalmul 119.105

Luminează și încălzește

O bătrânică, care citea din Biblie pe un scăunel în fața casei, a fost întreruptă de un trecător necredincios, care îi zise:

– Ce citești?

– Cuvântul lui Dumnezeu, a fost răspunsul.

– Dar cine ți-a spus că este Cuvântul lui Dumnezeu?

– El Însuși.

– Cum El Însuși? Poți să-mi dovedești acest lucru?

– Da, zise femeia privind în sus; poți să-mi dovedești dumitale că acolo sus este soarele?

– Desigur, cea mai bună dovadă este că îmi dă lumină și mă încălzește.

– Exact așa este și cu cartea aceasta, îmi încălzește inima și îmi luminează fața, răspunse bătrânica având fața luminată de bucurie.

Câtă realitate cuprind aceste cuvinte, o pot spune toți care lasă Cuvântul lui Dumnezeu să le călăuzească viața. Dumnezeu nu ne-a lăsat în întuneric; de aceea ne-a dat Cuvântul Său ca o lumină pe cărarea noastră. Dumnezeu vrea să depindem numai de El și de aceea ne face cunoscut prin Cuvânt tot planul Lui și toată voia Sa.

Cuvântul Tău e-o candelă aprinsă

Pentru picioarele și pașii mei,

E o lumină pururea nestinsă

Pe calea mea, oricând sunt norii grei.

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

www.fundatiaseer.ro

NU MAI ÎNCERCA SĂ CONTROLEZI TOTUL (2)

„Puterea Mea în slăbiciune este făcută desăvârșită” (2 Corinteni 12:9)

Dacă descoperi că ai dorința excesivă de a controla, încearcă să faci aceste trei lucruri:

1) In loc să te temi de ineficacitatea ta. accept-o ca pe o calitate. Ea te ajută să experimentezi puterea lui Dumnezeu. „Harul Meu îți este de ajuns; căci puterea Mea în slăbiciune este făcută desăvârșită”. Dă-te la o parte și fă-l loc lui Dumnezeu!

2) Spune-i lui Dumnezeu nevoia ta. Regele losafat și-a dat seama că armatele sale erau insuficiente pentru armatele invadatoare. Așa că el s-a rugat: „O, Dumnezeul nostru, nu-i vei judeca Tu pe ei? Căci noi suntem fără putere înaintea acestei mari mulțimi, care înaintează împotriva noastră, și nu știm ce să facem, dar ochii noștri sunt îndreptați spre Tine!” (2 Cronici 20:12). Care este sfârșitul istoriei sale? Unul miraculos! Armatele invadatoare s-au distrus una pe alta, iar armata lui losafat nu a trebuit să lupte deloc. Cele mai mari minuni vor avea loc când tu te simți neputincios dar crezi că Dumnezeu va interveni.

3) Meditează la versetele care vorbesc despre suveranitatea lui Dumnezeu si despre inutilitatea încercării de a-ți controla singur viața. „Se aruncă sorțul în poala hainei, dar orice hotărâre vine de la Domnul” (Proverbe 16:33). „Omul face multe planuri în inima lui, dar Hotărârea Domnului, aceea se împlinește” (Proverbe 19:21). „El face ce vrea cu oastea cerurilor și cu locuitorii pământului, și nimeni nu poate să stea împotriva mâniei Lui, nici să-l zică: „Ce faci?” (Daniel 4:35). „în El am fost… rânduiți mai dinainte, după hotărârea Aceluia, care face toate după sfatul voiei Sale” (Efeseni 1:11). Relaxează-te și începe să te încrezi în Dumnezeu – El știe ce face și are în inimă cele mai bune interese pentru viața ta.


29 Mai 2016

TOTUL PENTRU GLORIA LUI

de Oswald CHAMBERS

Relaţie netulburată

„În ziua aceea veți cere în Numele Meu… Tatăl Însuşi vă iubeşte.” Ioan 16:26. 27

„În ziua aceea veţi cere în Numele Meu”, adică în natura Mea. Nu spune: ..Veţi folosi Numele Meu ca pe un cuvânt magic”; ci „Veţi fi atât de aproape de Mine, încât veţi fi una cu Mine”.

„Ziua aceea” nu este o zi în viaţa veşnică, ci o zi care trebuie să fie aici pe pământ. „Tatăl însuşi vă iubeşte” – unitatea este completă şi absolută Domnul nostru nu spune că viaţa va fi fără nedumeriri exterioare, ci că, aşa cum El cunoaşte inima şi gândul Tatălui, tot astfel, prin botezul Duhului Sfânt, EI ne poate ridica în locurile cereşti pentru a ne revela sfaturile lui Dumnezeu.”Orice veţi cere de la Tatăl în Numele Meu…”

„Ziua aceea” este ziua unei relaţii netulburate între Dumnezeu şi credincios. Aşa cum Isus a stat nepătat în prezenţa Tatălui Său, tot aşa şi noi, prin marea eficacitate a botezului Duhului Sfânt, putem fi ridicaţi la această relaţie – „Ca ei să fie una, cum Noi suntem una”.”Vă va da.” Isus spune că Dumnezeu va recunoaşte rugăciunile noastre. Ce provocare! Prin puterea învierii şi a înălţării lui Isus şi prin Duhul Sfânt pe care El L-a trimis, noi putem fi înălţaţi la o asemenea relaţie cu Tatăl, încât să fim una cu voia desăvârşită şi suverană a lui Dumnezeu – prin libera noastră alegere -. aşa cum fost Isus. In această poziţie minunată, aşezaţi acolo de Isus Cristos ne putem ruga lui Dumnezeu în Numele Lui, în natura Lui care ne este dăruită prin Duhul Sfânt, iar Isus ne spune: „Orice veţi cere de la Tatăl Meu, vă va da”. Caracterul suveran al lui Isus Cristos este testat prin propriile Sale cuvinte.

MANA DE DIMINEAŢĂ

„Nişte oameni purtau pe un pat pe un paralitic şi căutau să-l ducă înăuntru, ca să-l pună înaintea Lui.”

LUCA 5:18

Bunul şi milosul nostru Mântuitor mergea din loc în loc făcând bine în toată Galileia şi a ajuns la Capernaum „cetatea Sa”. Acolo El a făcut multe minuni, dar lucrarea Lui era respinsă. Cu toate acestea se găseau acolo patru oameni al căror prieten era bolnav şi care aveau destulă credinţă ca să-l aducă la Mântuitorul pentru a-l vindeca. Câţi „paralitici” spirituali sunt şi în oraşele şi satele noastre care au nevoie de Acela care, chiar dacă este respins, este totuşi gata ca să-i vindece de păcat, să-i mântuiască! Suntem noi dintre aceia care caută din toată inima astfel de suflete? Suntem noi tot aşa de zeloşi de a căuta un mijloc ca să-i aducem sub privirile iubitoare şi pline de compasiune ale Domnului nostru? Vom întâmpina şi noi greutăţi şi împotrivire; dar adevărata dragoste este stăruitoare şi nu se lasă oprită de nimic. „Ei s-au suit pe acoperişul casei şi l-au coborât cu patul printre cărămizi, în mijloc, înaintea lui Isus.” (Vs. 19). Văzându-le credinţa, Isus a zis: „Omule, păcatele îţi sunt iertate.” Să ne punem întrebarea: „Avem şi noi pe inimă un paralitic?” Căutăm noi cu adevărat să-l aducem sub privirea Mântuitorului, să-l ataşăm de El şi nu de noi? Suntem şi noi gata să stăruim, să nu ne lăsăm opriţi de nici o greutate – chiar dacă este nevoie să dăm „olane” la o parte ca să putem să plasăm un prieten, o rudă, un vecin, un coleg, etc, înaintea Domnului Isus? Nu ne trebuie pentru aceasta o vocaţie specială, nici o cultură teologică deosebită, ci o simplitate plină de credinţă şi de dragoste pentru că de fapt, nu noi facem lucarea aceea lăuntrică şi tainică în sufletul cuiva, ci numai Domnul Isus prin Duhul Sfânt. Ceea ce doreşte iubitul nostru Mântuitor de la noi nu este o vorbire elocventă, ci o inimă plină de milă şi dorinţă de a aduce suflete la El să le salveze.”Fie ca lucrul nostru să fie cu adevărat o lucrare a credinţei care saşi ia puterea şi chiar existenţa ei, din părtăşia noastră cu Dumnezeu, Tatăl nostru. Fie ca în orice moment să privim la lucrurile nevăzute ale vieţii dar care îşi au siguranţa în adevărul nezdruncinabil al Cuvântului lui Dumnezeu şi astfel, lucrul nostru pentru El să poarte amprenta harului şi a adevărului venite prin Isus Hristos. Numai în felul acesta să fie mărturia noastră.” J. N. D. „şi fiecare îşi va lua răsplata după osteneala lui.” (1 Cor. 3:8). „Iată Eu vin curând şi răsplata mea este cu Mine.” (Apoc. 22:12).

MÂNTUIREA PRIN HRISTOS

Meditaţii zilnice – de Fritz BERGER

„Voi, care vreţi să fiţi socotiţi neprihăniţi prin lege, v-aţi despărţit de Hristos; aţi căzut din har.” Galateni 5:4

Sunt creştini care părăsesc temelia harului şi vor să „facă”, cu toate că, odată, prin credinţa în Cuvântul Lui Dumnezeu au fost făcuţi părtaşi ai mântuirii în Hristos. De ce se întâmplă toate acestea? Pentru că din cauza mărturiei lor ei sunt prigoniţi şi dispreţuiţi, şi nu sunt recunoscuţi de înţelepţii lumii acesteia. Nu au dorit să fie numiţi învăţători falşi. Dar mesajul crucii este o nebunie pentru toţi cei care vor pieri, dar pentru cei chemaţi este puterea şi înţelepciunea Lui Dumnezeu. Deşi aceşti oameni care s-au lepădat de credinţă vorbesc despre Isus şi jertfa Lui, totuşi ei caută legătură cu aceia cu care mai demult aveau de luptat, aşa cum şi Isus cu fariseii şi cărturarii.

Doresc să fie din nou recunoscuţi de către aceia care pe drept erau recunoscuţi ca fiind departe de adevăr, în mijlocul cărora viaţa duhovnicească este în declin. Întradevăr este de plâns, dacă ne gândim câţi slujitori ai Lui Hristos a scos din luptă duşmanul, făcându-i nefolositori pentru Dumnezeu, cum a reuşit să-i reducă la tăcere pe cei care odinioară se lăudau cu nădejdea chemării lor, să nu mai poată spune ce găsim scris în Romani 6:10: „El a murit odată pentru păcat.” Mai demult nu au vestit Cuvântul ca să fie plăcuţi înaintea oamenilor, ci singura lor dorinţă a fost să fie plăcuţi înainte Lui Dumnezeu, fără să caute recunoştinţa oamenilor. S-au gândit la faptul că oricine rosteşte o altă Evenghelie decât aceea vestită de apostoli să fie anateme. De aceea şi atenţionarea lui Pavel:”Vegheaţi, fiţi tari în credinţă, fiţi bărbaţi, fiţi puternici.(1 Corinteni 16:13)

TEZAURUL PROMISIUNILOR LUI DUMNEZEU

de Charles H. SPURGEON

PESCARII ÎL URMEAZĂ

Isus le-a zis: „Veniţi după Mine şi vă voi face pescari de oameni. Marcu 1.17

Numai venind după Isus putem împlini dorinţa inimii noastre şi putem fi într-adevăr folositori semenilor noştri. Cât de mare nevoie este să fim pescari care izbândesc prin Isus! Ne-am jertfi şi viaţa ca să câştigăm suflete. Dar suntem ispitiţi să încercăm metode pe care Isus niciodată nu le-ar fi încercat. Trebuie oare să cedăm sugestiilor vrăjmaşului? Dacă am face aşa, am putea împroşca apa, dar niciodată n-am prinde peşte. Trebuie să-L urmăm pe Isus, dacă vrem să reuşim. Metodele senzaţionale, spectacolele, amuzamentele – sunt acestea lucruri care merg după Isus? Ni L-am putea închipui pe Domnul Isus însufleţind o adunare prin astfel de mijloace, care acum sunt atât de folosite? Care este rezultatul unor astfel de metode? Rezultatul nu este deloc acela pe care Isus îl va lua în seamă în marea zi din urmă.Noi trebuie să tindem ca predica noastră să fie aşa cum a fost şi a Stăpânului nostru, căci în felul acesta sunt mântuite sufletele. Trebuie să predicăm învăţătura Domnului nostru şi să vestim o evanghelie deplină şi gratuită; căci aceasta este plasa în care se prind sufletele. Trebuie să predicăm cu blândeţe, îndrăzneală şi dragostea Lui; căci acesta este secretul succesului cu inimile omeneşti. Trebuie să lucrăm cu ungerea divină, depinzând în totul de Duhul Sfânt. Astfel, mergând după Isus şi nu luând-o înaintea Lui, nici alături de El, noi vom fi pescari de oameni.

DOMNUL ESTE APROAPE!

Calendar Biblic

El a fost asuprit şi El a fost chinuit, dar nu Şia deschis gura. A fost dus ca un miel la înjunghiere şi ca o oaie mută înaintea celor care o tund, aşa nu Şia deschis gura.  Isaia 53.7

Nu există decât Unul cu privire la care aceste cuvinte au putut fi adevărate: Domnul Isus Hristos. Aceste cuvinte, aflate în Vechiul Testament, sunt recunoscute de evrei ca fiind parte a Cuvântului inspirat al lui Dumnezeu. Ei sunt însă hotărâți să nu accepte că ele ar face referire la adevăratul Mesia al lui Israel, căci descriu prea exact atitudinea lui Isus din Nazaret, atunci când a fost judecat de sinedriul evreiesc şi de guvernatorul roman, Pilat.

Unii cărturari evrei au inventat învățătura conform căreia acest loc din Scriptură se referă la asuprirea lui Israel de către națiuni, care manifestă blândețea unui miel înaintea vrăjmaşilor săi. Este oare acesta caracterul lui Israel? Când teroriştii îi atacă, răspund ei cu o supunere blândă? Mai degrabă sunt plini de mânie şi reacționează cu toată puterea lor! Israel nu este cu nimic diferit de alte națiuni în această privință.

Cât de uimitor este să vedem cum Domnul Isus, deşi pe nedrept acuzat, na dat niciun răspuns! Judecătorul Său, Pilat, sa minunat văzând acest lucru. Dar de ce na răspuns Domnul la acele acuzații? Fiindcă niciuna dintre ele nu avea vreo bază, iar Pilat recunoştea că nu erau suficiente pentru aL condamna. De cealaltă parte, atunci când a fost întrebat cu privire la Persoana Sa, dacă era Fiul lui Dumnezeu, El a răspuns afirmativ, iar când Pilat La întrebat dacă era Împărat, a recunoscut pe deplin acest lucru.

Pilat şi iudeii au ştiut că erau învinşi de tăcerea Lui, însă iudeii, în mânia lor amară, au cerut să fie răstignit. Astfel, chiar şi în fața morții, El a devenit Biruitorul, având înaintea Sa siguranța învierii.L. M. Grant

BĂTÎND LA UȘA LUI DUMNEZEU

de Oswald CHAMBERS

O, Doamne, fă această zi de-a dreptul împărătească în prezenţa Ta. Atinge-ne, o, Doamne, pentru ca toată viaţa noastră duhovnicească şi materială să fie acordată scopurilor Tale. Doar atingerea Ta, şi totul va fi bine.

MEDITAŢII ZILNICE

de Wim MALGO

«Cinstea aceasta este, dar, pentru voi, care aţi crezut! Dar pentru cei necredincioşi „piatra pe care au lepădat-o zidarii a ajuns să fie pusă în capul unghiului’, „o piatră de poticnire şi o stâncă de cădere”.» 1 Petru 2,7-8

Isus a fost asemenea unei pietre lepădată de zidari. El a fost aruncat de constructori, adică de liderii spirituali din acele vremuri. Aşa a fost atunci, asa este şi acum! Mulţumim lui Dumnezeu că nu este respins de toţi oamenii! El alege şi foloseşte cu dragoste ceea ce este aruncat şi desconsiderat de oameni. Priviţi, de exemplu, Betleemul: «cu toate că eşti prea mic între cetăţile de căpetenie ale lui Iuda» (Mica 5,2) sau Nazaretul: «Poate ieşi ceva bun din Nazaret?» (Ioan 1,46). Chiar şi despre Domnul Isus este scris: «… dispreţuit că îţi întorceai faţa de la El» (Isaia 53,3).

Isus a fost nu doar piatra lepădată de zidari, ci şi piatra încercată: «de aceea, aşa vorbeşte Domnul, Dumnezeu: „Iată, pun ca temelie în Sion o piatră, o piatră încercată”» (Isaia 28,16). Cum S-a împotrivit El ispitelor? Adam a trăit într-o lume fără păcat şi a trebuit să asculte doar într-o singură privinţă, dar a eşuat. Cel de-al doilea Adam, Isus Cristos, a venit însă într-o lume întunecată şi pervertită de păcate. El a fost ispitit ca şi noi, dar a ieşit biruitor. Cine înţelege profunzimea acestor cuvinte? Isus a biruit prin două arme:

1. Cuvântul lui Dumnezeu: «căci este scris» (Matei 4,10) şi

2. pentru că a avut legătura de viaţa veşnică cu Tatăl Său.

MEDITAŢII PENTRU FIECARE ZI A ANULUI

de Charles H. SPURGEON

Dimineaţa şi Seara

DIMINEAŢA

Tu iubeşti neprihănirea, şi urăşti răutatea. Psalmi 45:7

„Mâniaţi-vă, şi nu păcătuiţi” (Efeseni 4:26). Nu există bunătate într-un om care nu se mânie pe păcat; cel care iubeşte adevărul trebuie să urască minciuna. Cât de tare a urât-o Domnul Isus când a venit ispita! De trei ori L-a asaltat sub diferite forme, şi de trei ori a respins-o, spunându-i „înapoia Mea, Satano” (Matei 16:23; Marcu 8:33; Luca 4:8).

El ura păcatul celorlalţi – chiar dacă îşi arăta mai adesea ura prin lacrimi de compătimire, decât prin vorbe aspre. Totuşi, ce limbaj ar putea fi mai aspru, mai asemănător cu al lui Ilie, decât „vai de voi, i cărturari şi farisei făţarnici! pentru că voi mâncaţi casele văduvelor în timp te, ce de ochii lumii, faceţi rugăciuni lungi” (Matei 23:14).

El ura răutatea, atât de mult încât a sângerat ca s-o poată şterge din inimile Oamenilor, şi a murit pentru ca şi ea să moară. A fost îngropat pentru ca ea să fie îngropată cu El, şi s-a înălţat pentru ca s-o poată călca în picioare pentru totdeauna. Christos este: Evanghelia, şi această Evanghelie este opusul răutăţii, sub orice formă. Răutatea se îmbracă în veşminte frumoase şi imită vocea Sfinţeniei, dar preceptele lui Isus, asemenea faimosului Său bici, o alungă din templu şi nu o tolerează în biserică.

Ce război se stârneşte între Christos şi Belial, în inima în care domneşte Isus! Când Răscumpărătorul nostru va veni în calitate de Judecător, cuvintele „duceţi-vă de la Mine, blestemaţilor” (Matei 25:44), care sunt o urmare a învăţăturilor Sale privind păcatul, vor demonstra dreptatea Sa desăvârşită. Pe cât este de caldă dragostea Sa pentru păcătos, pe atât este de fierbinte ura faţă de păcat; pe cât de perfectă este dreptatea Sa, pe atât de completă va fi distrugerea oricărei forme de răutate. O, tu, Campion la dreptăţii, şi Nimicitor al răului, pentru cauza aceasta Dumnezeul Tău „Te-a uns cu un undelemn de bucurie” (Psalmi 45:7).

SEARA

Blestemat să fie înaintea Domnului omul care se va scula să sădească din nou cetatea aceasta a Ierihonului. Iosua 6:26

De vreme ce omul care a rezidit Ierihonul a fost blestemat, cu cât mai blestemaţi sunt cei care lucrează ca să rezidească în noi credinţele false. Pe vremea părinţilor noştri, zidul gigantic al nedreptăţii a căzut prin puterea credinţei lor, prin perseverenţa eforturilor lor, şi prin sunetul trâmbiţelor lor. Acum sunt unii care vor să rezidească vechile înşelăciuni pe temelia dinainte. O Doamne, pune-le beţe în roate acestor doritori, şi răstoarnă fiecare piatră pe care o înalţă. Ar fi foarte bine pentru noi să fim curăţaţi de orice tendinţă păcătoasă. Apoi, după ce vom fi făcut curăţenie acasă, să căutăm să ne împotrivim răului care se răspândeşte cu iuţeală în biserică şi în lume.

Acest lucru se poată face doar prin rugăciuni puternice în cămăruţa noastră, şi printr-o mărturie susţinuta în public. Cu îndreptăţită îndrăzneală, trebuie să-i avertizăm pe cei care înclină să dea crezare învăţăturilor false. Trebuie să-i instruim pe cei tineri în adevărul Evangheliei, şi să-i avertizăm contra practicilor false din trecut. Trebuie să ajutăm la împrăştierea luminii în ţară, fiindcă proorocii mincinoşi, ca şi bufniţele, urăsc lumina. Facem tot ce ne stă în puteri pentru Isus şi Evanghelie?

Dacă nu, neglijenţa ne va duce în mâinile duşmanului. Ce facem ca să răspândim Biblia? Le spunem celor din jur despre scrierile ei bune şi adevărate? Luther spunea cândva: „diavolul urăşte penele de gâscă” şi, fără îndoială, avea dreptate: scriitorii pregătiţi prin binecuvântare Duhului Sfânt au făcut mult rău împărăţiei diavolului. Dacă miile de oameni care citesc în seara aceasta cuvintele mele vor face tot ce pot ca să oprească rezidirea Ierihonului, slava Domnului se va răspândi printre fiii oamenilor.

Cititorule, poţi să faci asta? Vrei să o faci?

IZVOARE IN DEŞERT

V-am numit prieteni. (Ioan 5:15)

Cu ani în urmă era un bătrân profesor german a cărui viaţă frumoasă era o minune pentru studenţii săi. Unii dintre ei s-au hotărât să afle secretul ei, aşa că într-o noapte au trimis pe cineva să se ascundă în biroul în care profesorul îşi petrecea serile.

Era destul de târziu când în sfârşit a venit profesorul. Era foarte obosit, dar a stat jos şi a petrecut o oră cu Biblia sa. Apoi şi-a plecat capul într-o tăcută rugăciune, şi la sfârşit, închizând Cartea cărţilor, a spus: „Ei bine, Doamne Isuse, încă mai avem aceeaşi veche comuniune”.

„Să-L cunosc pe El” (Filipeni 3:10) este cel mai mare câştig al vieţii. Fiecare creştin trebuie să caute cu orice preţ „să aibă aceeaşi veche comuniune” cu El.

Realitatea cunoaşterii Domnului Isus este un rezultat al rugăciunii ascunse şi al studiului personal al Bibliei care este devoţional şi consecvent. Hristos devine mai real pentru cei care persistă în cultivarea prezenţei Lui.

Vorbeşte-I, căci El te ascultă,

Şi Duh cu duh se vor întâlni!

Mai aproape este El decât respiraţia,

Mai aproape decât mâinile şi picioarele.

Maltbie D. Babcock

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

Volumul III

Isaia 40.18-31

Capitolele 40-48 ale cărţii Isaia dezbat o problemă dintre cele mai spinoase: cea a idolatriei poporului. În mod firesc, acest subiect începe printr-o lămurire: Cine este Dumnezeul creaţiei? (v. 12…). Înainte de a vorbi despre falşii dumnezei, profetul stabileşte existenţa şi măreţia incomparabilă a lui Dumnezeu (v. 18,25; comp. cu Psalmul 147.5). Acesta este şi cel mai bun mod de a vesti Evanghelia: Să începem prin a-L prezenta pe Isus, după care puţine cuvinte vor fi suficiente pentru a demonstra deşertăciunea idolilor lumii. Când un copilaş apucă un obiect periculos, este cazul să i-l smulgem din mână? Nu, ci mai curând să-i arătăm o jucărie mai atrăgătoare, care-l va face să renunţe fără dificultate.

Dumnezeu nu numai că are putere în Sine însuşi, ci este şi sursa adevăratei puteri, chiar şi pentru voi, tinerilor, care poate credeţi că încă aveţi putere şi aptitudini personale! Reţineţi aceste versete, de la 29 la 31! Ele au fost probate de credincioşi fără număr, reanimându-i din descurajările lor. Păstraţi-le şi voi în inima voastră, aşa cum un alergător sau un călător prevăzător îşi face provizii pentru momentul când va apărea oboseala. Apostolul nu şi-a abandonat cursa, pentru că privirile sale erau aţintite asupra realităţilor nevăzute (2 Corinteni 4.1,16-18).

PÂINEA CEA DE TOATE ZILELE

Text: Psalmul 122

Mă bucur când mi se zice: „Haidem la Casa Domnuluil” Psalmul 122:1

BUCURIA DE-A MERGE LA BISERICĂ

Pentru o vreme, în timpul copilăriei mele, cuvintele Psalmului 122:1 scrise pe peretele bisericii noastre, mi-au creat sentimente confuze. Îmi plăcea să mă întâlnesc cu prietenii la biserică şi să mă bucur de sentimentul măreţiei şi al grandorii lui Dumnezeu, pe care îl aveam adesea. Dar nu eram în mod particular prea bucuros să merg la biserică, ori de câte ori i se deschideau porţile, în zilele acelea, rugăciunea pastorală dura 20 de minute, şi predicatorii obişnuiau să coboare foarte adânc, să stea acolo mult timp şi să iasă extenuaţi. Dar azi, sunt foarte mulţumitor lui Dumnezeu că am crescut într-o casă unde mersul la biserică era o obligaţie. Această practică a avut un impact adânc în viaţa mea. Psalmistul a spus că era bucuros atunci când era invitat să se alăture pelerinilor în drumul spre Templul din Ierusalim. Era deosebit de încântat să se simtă una cu credincioşii din toate cele 12 seminţii ale lui Israel. Era plin de bucurie si de dragoste în actul închinării, încât tânjea de dorul păcii Ierusalimului, dorind pacea şi bogăţia binecuvântărilor divine pentru cetăţenii lui. Când mergem Ia biserică din motive corecte si cu o atitudine corectă, aducem glorie lui Dumnezeu şi primim învăţătură, mângâiere şi suntem îndemnaţi la noi acţiuni spirituale. Pe lângă acestea, îi încurajăm pe alţii şi primim încurajare de la ei. Fă din frecventarea cu regularitate a bisericii un obicei. Du-te acolo, aşteptându-te să dai şi să primeşti. Pe măsură ce această practică va deveni o parte integrantă a vieţii tale, credinţa ta va creşte tot mai puternică şi vei deveni o binecuvântare. Curând te vei trezi spunând: „Mă bucur că este timpul de mers la biserică”. – H.V.L.

Săptămâna nu-i completă până încă nu păzim
Ziua Domnului în care sufletul să ni-l hrănim.
Ca să ducem crucea vieţii, ajutor primim de sus,
Când, prin rugă şi-nchinare, avem har de la Isus.  

D.J.D.

Vino la biserică pentru întărirea credinţei tale.

DOMNUL ESTE APROAPE – GBV

http://www.gbv.ro/meditatii-zilnice/domnul-este-aproape

Şi prin faptul că El însuşi a fost ispitit în ceea ce a suferit, poate să vină în ajutorul celor ce sunt ispitiţi.

Evrei 2.18

Câte o inimă credincioasă priveşte cu multă durere şi necaz în viitorul apropiat şi aceasta nu numai din cauza lipsurilor materiale în ceea ce priveşte cele necesare corpului, ci mai mult din cauza ispitelor zilnice care ameninţă omul din lăuntru. Un credincios care-L urmează pe Domnul Isus cu fidelitate şi supunere îşi înalţă privirea spre Domnul slavei, care ne-a arătat cea mai desăvârşită dependenţă şi a umblat prin această lume plină de ispite şi dureri. El a fost ispitit în toate ca şi noi dar fără păcat. Acum El este Marele Preot care are milă de noi şi ori când şi în orice fel poate să ne ajute. Da, El poate să ne ajute. Cât de mult şi cât de des a fost ajutorul Său în trecut? Poate cineva să enumere? În câte clipe de necazuri şi de dureri nu ne-a ajutat? De aceea, stimate cititor te rog să ai ca temelie a vieţii tale viitoare acest cuvânt: „EL POATE SĂ VINĂ ÎN AJUTOR” şi lasă acest cuvânt să-ţi fie un îndemn zilnic care să te călăuzească. El este Acela care înţelege în toate necazurile, când ne simţim fără putere. De aceea să ridicăm ochii ţintă spre Acela care ne-a chemat în lucrare, care ne-a dat credinţa, căci numai El poate să ne ajute, să ne întărească. Numai El însuşi este în stare să ne călăuzească în bune condiţii spre o viaţă de biruinţă. „Să ne apropiem dar cu deplină încredere de scaunul harului, ca să căpătăm îndurare şi să găsim har, pentru ca să fim ajutaţi la vreme de nevoie” (Evr. 4.16).Suferinţa de pe cruce a Domnului Isus este temelia oricărei binecuvântări; ea este slava Domnului Isus Cristos şi a celor răscumpăraţi. Patimile şi durerile Lui alcătuiesc temelia slavei Adunării lui Dumnezeu, a binecuvântării poporului Israel şi a întregii creaţiuni. Totul atârnă de suferinţa de pe cruce a Domnului Isus Cristos.

SĂMÂNȚA BUNĂ

http://www.gbv.ro/meditatii-zilnice/samanta-buna

Căci n-am avut de gând să știu între voi altceva decât pe Isus Hristos, și pe El răstignit. 1 Corinteni 2.2

Ce vedem la cruce?

Jertfa de pe cruce a Mântuitorului înseamnă ispășirea păcatelor noastre, pe baza căreia ne putem apropia de Dumnezeu. Pe de altă parte, moartea lui Hristos are o asemenea valoare înaintea lui Dumnezeu, încât ea constituie, ca să spunem astfel, un nou temei de arătare a dragostei infinite a Tatălui pentru Fiul Său: „Tatăl Mă iubește, pentru că Îmi dau viața, ca iarăși s-o iau”.

Moartea Domnului pe cruce a arătat în chip perfect devotamentul Lui pentru slava Tatălui. Prin cruce, tot răul venit în lume prin satan – și odată cu el mizeria, moartea, judecata – au dat prilej să se manifeste slava lui Dumnezeu: dreptatea, măreția și dragostea lui Dumnezeu și-au găsit împlinirea cerințelor în Hristos cel răstignit. Tot la cruce se dezvăluie desăvârșirea personală a lui Hristos: supunerea față de voia Tatălui, iubirea Sa, ascultarea Sa chiar cu prețul vieții, pentru slăvirea Tatălui și pentru mântuirea celor iubiți de El, răbdarea Lui desăvârșită, încrederea Lui în Dumnezeu chiar și atunci când era părăsit din cauza păcatelor noastre. Nimic nu L-a împiedicat pe Mântuitorul să-Și ducă la bun sfârșit lucrarea, cu dorința fierbinte, ca toți care se încred în El să fie prezentați ca oameni fericiți înaintea Tatălui. Toate acestea sunt motive să ne ocupăm mai mult cu lucrarea lui Hristos cel răstignit.

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

www.fundatiaseer.ro

NU MAI ÎNCERCA SĂ CONTROLEZI TOTUL (1)!

„El îți va netezi cărările” (Proverbe 3:6)

Fără auto-control ajungem să ne rănim singuri, dar când dorim să avem control excesiv asupra noastră sau asupra altora, e un indiciu că nu ne încredem suficient în Dumnezeu. La analiza finală, numai Dumnezeu ne determină rezultatul: „Încrede-te în Domnul din toată inima ta, și nu te bizui pe înțelepciunea ta! Recunoaște-L în toate căile tale, și El îți va netezi cărările” (Proverbe 3: 5-6).

Dacă te afli în postura de-a controla fiecare detaliu și aspect din viața ta, încearcă să folosești aceste strategii pentru a-ți dezvolta o gândire corectă:

1) înțelege faptul că nu ești o ființă independentă si auto-suficientă. „Noi suntem poporul Lui și turma pășunii Lui” (Psalmul 100:3). Oile nu pot avea grijă de ele singure; ele au nevoie de un păstor care să le hrănească, să le conducă și să le protejeze. înțelegi ideea?

2) Când au ioc lucruri neașteptate, practică obiceiul de a reacționa cu calm. Dumnezeu nu este luat prin surprindere niciodată. Ceea ce pare a fi o criză pentru tine este deseori o oportunitate pentru El ca să-Și arate dragostea și grija față de persoana ta.

3) Concentrează-te asupra lucrurilor interne si lasă-le pe cele externe în seama lui Dumnezeu. Odată ce ți-ai stabilit în sinea ta că nu poți controla aproape nimic din ceea ce se întâmplă în afară, ci numai reacția ta lăuntrică la toate acestea, vei reuși să nu te mai stresezi din cauza lucrurilor incontrolabile și inevitabile.

Respiră adânc pentru a-ți încetini fluxul de adrenalină, înalță o rugăciune, apoi încredințează problema lui Dumnezeu. înțelege că planurile Sale pentru viața ta nu te vor ocoli. „Când nu eram decât un plod fără chip, ochii tăi mă vedeau; și în cartea Ta erau scrise toate zilele cari-mi erau rânduite, mai înainte de a fi fost vreuna din ele” (Psalmul 139:16). Nu mai încerca să controlezi totul!


28 Mai 2016

TOTUL PENTRU GLORIA LUI

de Oswald CHAMBERS

 

Revelaţia de necontestat

„în ziua aceea nu Mă veți mai întreba nimic.” loan 16:23

Când este „ziua aceea”? Când Domnul cel înălţat te face una cu Tatăl. In acea zi vei fi una cu Tatăl, aşa cum este Isus, şi, „în ziua aceea”, spune Isus, „nu Mă veţi mai întreba nimic”. Până când viaţa înviată a lui Isus nu se manifestă în tine ai întrebări despre multe lucruri; apoi, după un timp, descoperi că toate întrebările s-au dus, se
pare că nu mai ai nimic de întrebat. Ai ajuns în acel punct de încredere totală in viaţa de înviere a lui Isus, viaţă care te aduce în unitate perfectă cu scopul lui Dumnezeu. Trăieşti acum acea viaţă? Dacă nu, de ce nu? Oricâte lucruri neclare ar fi în mintea ta, ele nu se vor interpune între inima ta şi Dumnezeu. „în ziua aceea nu Mă veţi mai întreba nimic” – nu vei mai avea nevoie să întrebi, pentru că vei fi sigur că Dumnezeu va face toate lucrurile după voia Sa. Adevărul din loan 14:1 a devenit starea reală a inimii tale şi nu mai ai întrebări de pus. Dacă ceva este un mister pentru tine şi se interpune între tine şi Dumnezeu, nu căuta niciodată o explicaţie în mintea ta, caut-o în caracterul tău – acolo este problema. O dată ce caracterul tău e dispus să
se supună vieţii lui Isus, vei înţelege totul clar şi vei ajunge în punctul in care nu mai există nici o distanţă între Tatăl şi tine, pentru că Domnul v-a făcut una. „în ziua aceea nu Mă veţi mai întreba nimic.”

 

MANA DE DIMINEAŢĂ

 

„Rodul celui neprihănit este un pom de viaţă şi cel înţelept câştigă suflete.” PROVERBE 11:30

Cel care este socotit neprihănit prin credinţă nu-şi mai aparţine lui însuşi, ci Aceluia care l-a răscumpărat cu preţul suferinţelor Sale ispăşitoare. Acesta este un principiu adevărat de care noi trebuie să fim convinşi şi la care trebuie să adaptăm viaţa noastră. Mântuirea prin har nu este o binefacere de reţinut pentru sine însuşi, o pernă a leneviei sau o credinţă şi convingere în neprihănirea proprie; nu, ea este un foc care trebuie să ardă, un izvor care trebuie să curgă, o molipsire divină care trebuie să se împrăştie!

„Rodul celui neprihănit este un pom de viată.”

Noi suntem justificaţi înaintea lui Dumnezeu prin credinţă. Avem noi din abundenţă viaţa pe care textul nostru o compară cu un pom care respiră o viaţă îmbelşugată şi demonstrată prin roadele bune şi din belşug pe care le produce? Avem noi această viaţă plină de rod, acel elan al Bisericii primare care să dea mărturiei noastre puterea de a câştiga suflete? Suntem noi nişte pomi care aduc roade sau numai frunze şi nici un rod? Să ne mărturisim sterilitatea, egoismul şi comoditatea care păstrează pentru sine ceea ce posedă şi care se ascund sub o mantie religioasă şi zeloasă a împlinirii unor forme, oricât de frumoase ar părea ele. Ba chiar poate ne lăudăm cu ele că sunt inspirate, după tiparul Bibliei. Sărmane uscături ce suntem, nu aceasta aşteaptă Domnul vieţii de la noi, El care ne-a dat viaţa dumnezeiască s-o trăim şi nu s-o înmormântăm în forme religioase! Domnul a înviat şi viaţa Lui de înviere ne-a transmis-o şi nouă ca să trăim prin ea. Sunt peste tot în jurul nostru suflete nemântuite, robite de păcat, mergând cu paşi grăbiţi spre o pierzare veşnică şi noi cunoaştem calea care duce la viaţă, pentru că Domnul a avut milă de noi şi ne-a descoperit-o. Dar noi tăcem.

„şi cel înţelept câştigă suflete.”

Cuvântul „câştigă”, presupune o luptă înverşunată pentru a elibera pe captivi din mâinile vrăjmaşului. Nu putem s-o facem cu propriile noastre puteri. Numai puterea şi înţelepciunea lui Dumnezeu pot câştiga o astfel de biruinţă. Căci vrăjmaşul se apără şi noi trebuie să înţelegem şi să nu subestimăm natura spirituală a luptei. Partea noastră în această luptă este răbdarea şi dragostea. Inima, sufletul omenesc cedează la dragoste, dar dragostea ştie să atragă sufletele şi să le aducă la Domnul Isus ca să le mântuiască. Dacă este în noi dragoste de Dumnezeu şi de oameni, nu vom şovăi ci vom merge în căutarea sufletelor pierdute pentru a le duce vestea bună a iertării de păcate, prin credinţa în sângele ispăşitor al Domnului Isus. Să cerem această înţelepciune şi să începem de astăzi.

 

MÂNTUIREA PRIN HRISTOS

Meditaţii zilnice – de Fritz BERGER

 

„Dar cine va răbda până la sfârşit, va fi mântuit.” Matei 24:13

Vedem la poporul lui Dumnezeu din Vechiul Testament cum prin credinţă au ieşit din Egipt şi au putut trăi minuni şi experienţe cu Dumnezeu. Totuşi, când au ajuns în apropierea Canaanului, au depus armele. În loc să se fi încrezut în promisiunile Lui Dumnezeu precum Iosua şi Caleb, au renunţat la nădejdea slavei. Ieri mi-a spus cineva: cele mai multe vapoare suferă pagubă în apropierea malului. De aceea este atât de important să rămânem răbdători până la sfârşit. Aceasta înseamnă: statornicie în credinţă, în dragoste, în răbdare, ca nişte copii ascultători, să ne încingem coapsele minţii „să fim trji şi să ne punem nădejdea în harul care ne va fi adus la arătarea Lui Isus în slavă. (1 Petru 1:13).

„Uită-te dar la bunătatea şi asprimea Lui Dumnezeu; asprime faţă de cei ce-au căzut, şi bunătate faţă de tine, dacă nu încetezi să rămâi în bunătatea aceasta, alminterea vei fi tăiat şi tu.”(Romani 11:22). Aceştia au fost tăiaţi datorită necredinţei lor, iar tu stai datorită credinţei tale. Nu fi mândru, ci teme-te.

„Dacă Dumnezeu n-a cruţat ramurile fireşti, nu te va cruţa nici pe tine. Şi chiar ei, dacă nu stăruiesc în necredinţă vor fi altoiţi, căci Dumnezeu poate să-i altoiască iarăşi.” De aceea este foarte important să nu privim la împrejurări, nici la ceea ce încântă ochii, ci la Isus, Căpetenia şi Desăvârşirea credinţei noastre, Şi dacă te recunoşti a fi necredincios, sau ca unul carte ai părăsit nădejdea, vino la El, şi vei putea trăi şi tu lucrul acesta minunat promis poporului Israel:” Dacă nu stăruiesc în necredinţă, vor fi altoiţi, căci Dumnezeu poate să-i altoiască iarăşi.”

 

TEZAURUL PROMISIUNILOR LUI DUMNEZEU

de Charles H. SPURGEON

 

AMINTEŞTE-I LUI DUMNEZEU FĂGĂDUINŢA PE CARE EL A FĂCUT-O

Şi Tu ai zis: „Eu voi îngriji ca să-ţi meargă bine…” Geneza 32.12

Dumnezeul nostru este credincios, şi nu-Şi va retrage făgăduinţa, nici nu-Şi va lăsa neîmplinite cuvintele, dar Lui îi place ca ai Săi să-L roage şi să-I amintească făgăduinţele Lui. Acest fapt este pentru a le reînsufleţi nădejdea şi a le mări credinţa. Cuvântul Sau l-a dat pentru noi şi nu pentru El. Planul Său este hotărât şi nu are nevoie să I se aducă aminte ca să facă bine poporului Său. Făgăduinţa de faţă este pentru a ne îmbărbăta, a ne hotărî, a ne sprijini pe ea şi a-I spune: „Tu ai zis”.”Desigur că-ţi voi face bine”, este miezul harului Domnului. El ne va face un bine real, trainic, nimic decât bine, şi tot felul de bine, chiar acela de a ne face sfinţi; aşa că ne va trata ca pe nişte sfinţi atâta timp cât suntem pe pământ. În curând ne va lua să fim cu Domnul Isus şi cu toţi aleşii Săi; nu este acesta supremul bine? Cu această făgăduinţă în inimile noastre, să nu ne fie frică de mânia lui Esau sau de a oricui altuia. Dacă Domnul ne face bine, cine va putea să ne facă rău?

 

DOMNUL ESTE APROAPE!

Calendar Biblic

 

Dumnezeul veacului acestuia a orbit gândurile necredincioşilor.  2 Corinteni 4.4

Descoperim o caracteristică a omului, anume că el nu se simte liber în prezența lui Dumnezeu, dar se simte liber în prezența lui Satan. Omului îi este teamă de Dumnezeu, însă nu se teme de Satan. Nu ar vrea să fie cu Satan în iad, este adevărat; se cutremură la acest gând, însă nu se cutremură să meargă zi de zi împreună cu el. Se simte liber în prezența lui Satan şi umblă cu el pe pământ, însă este îngrozit să umble împreună cu Dumnezeu. Te simți liber în prezența lui Dumnezeu? Ştiu că ai dori ca, mai târziu, să fii în cer cu Dumnezeu, însă doreşti să fii cu El acum? Aceasta este întrebarea!

Te simți bine în prezența lui Dumnezeu? Ai vrea ca El să te trateze exact aşa cum eşti? Dacă tear trata exact aşa cum eşti, ai putea să te încrezi în El? Dacă tear trata astfel în chiar momentul acesta, există vreun lucru de care teai teme? De ce este atât de cumplit să te gândeşti la Dumnezeu? De ce te înspăimântă Dumnezeu atât de mult, încât nai încredere în El să vii în prezența Sa exact aşa cum eşti acum? Tu nu te temi să te încrezi în Satan.

Satan este „dumnezeul veacului acestuia”; oamenii nu se tem în veacul acesta. Nu este ciudat? În lumea lui Satan, oamenii sunt liniştiți, însă, când este vorba de Dumnezeu, îşi pierd liniştea. Ei merg fără problemă în locuri ale ispitei, unde sigur Hristos nu Se află; iar în locul unde Hristos Îl onorează pe Dumnezeu le este frică să stea. Ei îşi caută plăcerea în locuri în care Hristos nu Şia pututo găsi şi nu se tem de Satan, deşi ştiu că el este acolo. Se tem de lumină, însă nu se tem de întuneric. Întunericul este elementul lor; lumina le produce teamă. Aceasta este o stare cumplită! „Dumnezeu este lumină şi în El nu este deloc întuneric” (1 Ioan 1.5). Satan este prințul „stăpânitorilor lumii întunericului acestuia” (Efeseni 6.12).

J. N. Darby

 

BĂTÎND LA UȘA LUI DUMNEZEU

de Oswald CHAMBERS

 

O, Doamne, cât de simple şi glorioase sunt toate lucrurile când Te vedem pe Tine! In această zi lasă-mă să văd Faţa Ta şi să fiu singur cu Tine.

 

MEDITAŢII ZILNICE

de Wim MALGO

 

«Iată că pun în Sion o piatră din capul unghiului, aleasă, scumpă; şi cine se încrede în El nu va fi dat de ruşine.»

1 Petru 2,6

Duhul Sfânt ne descoperă divinitatea lui Isus Cristos prin cele mai simple imagini. El este de nepreţuit în faţa lui Dumnezeu. Ce relaţie armonioasă, divină este între Tatăl ceresc şi singurul Său Fiu! Putem înţelege câte ceva despre această relaţie doar dacă ne raportăm la multele circumstanţe în care Domnul Isus a vorbit despre Tatăl Său. Putem oare înţelege ce a simţit când a strigat în durerea Lui cea mare: «Ava, adică: Tată!» (Marcu 14,36) sau (în sens opus) când vocea Tatălui s-a auzit din cer: «Acesta este Fiul Meu preaiubit» (Matei 17,5)? În lumina acestor fapte ne minunăm şi mai mult de cuvântul «Fiindcă atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, că a dat pe singurul Lui Fiu …» (Ioan 3,16).

Isus este piatra de temelie a Bisericii, fundamentul mântuirii oferite de Dumnezeu. Nimeni nu poate pune o altă temelie. Doar El, Mirele nostru iubit este piatra de temelie aleasă de Dumnezeu. Acesta este de altfel şi secretul alegerii celor ce-I aparţin, căci toţi cei care vin la El sunt şi ei aleşi, după cum găsim scris în versetul: «In El, Dumnezeu ne-a ales înainte de întemeierea lumii» (Efes. 1,4).

 

MEDITAŢII PENTRU FIECARE ZI A ANULUI

de Charles H. SPURGEON

Dimineaţa şi Seara

DIMINEAŢA

Pe aceia pe care i-a socotit neprihăniţi, i-a şi proslăvit. Romani 8:30

Iată un adevăr preţios pentru tine, credinciosule. Se poate să fii sărac, în dureri sau necunoscut, dar, ca să te, încurajezi, aminteşte-ţi de chemarea ta şi de consecinţele care decurg din ea, în special de binecuvântarea despre care vorbeşte textul din dimineaţa aceasta. La fel de sigur ca faptul că eşti copilul lui Dumnezeu astăzi, este şi faptul că în curând toate încercările tale se vor sfârşi, şi fruntea ta obosită va fi încununată cu slavă, iar mâinile trudite vor flutura ramuri de măslin. Nu te plânge de necazurile tale, bucură-te, fiindcă în curând vei fi acolo unde „nu va mai fi nici tânguire, nici ţipăt, nici durere” (Apocalipsa 21:4). Carele de foc se află la uşa ta, şi într-o clipă, veţi ajunge în slavă. Cântarea de slavă este pe buzele tale. Porţile cerului se deschid să te primească. Nu te gândi că nu vei reuşi să intri. Dacă El te-a chemat, nimic nu vă va putea despărţi de dragostea Lui. Suferinţa nu poate rupe legătura de iubire; focul persecuţiei nu poate arde verigile, ciocanul iadului nu poate sfărâma lanţul. Vocea care te-a chemat la început te va chema din nou de la pământ spre cer, de la întunericul morţii la slava nemărginită a veşniciei. Stai liniştit, inima Celui care te-a răscumpărat bate pentru tine cu o iubire nesfârşită. În curând vei avea parte de slava care ţi-a fost pregătită; te mai afli aici doar pentru a te pregăti în vederea moştenirii; odată pregătit, aripile îngerilor te vor purta pe muntele păcii, bucuriei şi binecuvântărilor, unde Departe de o lume de durere şi păcat cu Dumnezeu alături, pretutindeni, neîncetat vei rămâne pentru totdeauna.

SEARA

Iată ce mai gândesc în inima mea, şi iată ce mă mai face să trag nădejde. Plângerile lui Ieremia 3:21

Amintirile sunt adesea slujitoarele disperării. Minţile pesimiste îşi amintesc fiecare prezicere neagră a trecutului, şi se aţintesc asupra fiecărui aspect întunecat din prezent; pentru acestea, memoria, îmbrăcată în sac şi cenuşă, serveşte o cupă de fiere şi pelin amestecate. Totuşi, nu avem nevoie de aşa ceva. Înţelepciunea poate transforma memoria într-un înger al mângâierii. Amintirea care poartă amărăciunea în mâna stângă, poate avea în dreapta un mănunchi de speranţă. Nu are nevoie de o coroană de fier. Poate să-şi încununeze fruntea cu o cunună de aur, împodobită cu stele. Aşa s-a întâmplat în experienţa lui Ieremia. In versetul precedent, amintirile rechemaseră o mare umilinţă – „când îşi aduce aminte sufletul meu de ele, este mâhnit în mine” (vers. 20). Aceeaşi amintire îi aduce însă viaţă şi mângâiere. „Iată ce gândesc în inima mea, şi iată ce mă mai face să trag nădejde”. Ca o sabie cu două tăişuri, amintirea îi ucide mândria cu o lovitură, apoi îi alungă disperarea cu o alta. Ca principiu general, dacă dorim să ne stăpânim amintirile în mod înţelept, putem, în mijlocul celei mai negre disperări, să aprindem un chibrit care va lumina pe loc lampa mângâierii. Nu este nevoie ca Dumnezeu să creeze ceva nou pe pământ pentru ca cei credincioşi să seiibucure din nou. Dacă vor răscoli cu credincioşie cenuşa trecutului, vor găsi lumină pentru prezent; şi dacă se vor întoarce spre Cartea Adevărului şi spre tronul harului, candela lor va străluci ca înainte. O, dacă ne-am aminti de bunătatea Domnului şi de îndurările harului Său! Să deschidem cartea amintirii, atât de luminată de strălucirea milei, şi vom fi fericiţi. Atunci amintirile vor fi „izvorul adânc al bucuriei”, cum le numea Coleridge. Când sunt în slujba Mângâietorului Divin, amintirile se transformă într-o mângâiere de mare preţ.

 

IZVOARE IN DEŞERT

 

„Nu Te voi lăsa să pleci până nu mă vei binecuvânta”.… Şi l-a binecuvântat acolo. (Geneza 32:26, 29)

Iacov a câştigat victoria şi binecuvântarea aici nu prin luptă, ci prin
alipire. Şoldul îi era scrântit şi nu se mai putea lupta, dar nu-i dădea drumul. Incapabil să lupte mai departe, şi-a încolăcit braţele în jurul gâtului adversarului său misterios, lăsându-se cu toată puterea asupra lui, până când în sfârşit a câştigat.

Nici noi nu vom câştiga biruinţa în rugăciune până nu vom înceta să ne luptăm. Trebuie să renunţăm la voinţa noastră şi să ne aruncăm braţele în jurul gâtului Tatălui nostru cu o credinţă tenace.

Ce ar putea slaba noastră putere omenească să ia cu forţa din mâna atotputerniciei? Avem noi puterea să luăm binecuvântări de la Dumnezeu cu forţa? Violenţa voinţei noastre puternice nu-L va convinge niciodată. Ceea ce câştigă binecuvântări şi victorii este puterea credinţei tenace.

Nu presând şi insistând asupra voinţei noastre ajungem la victorie. Aceasta este câştigată când smerenia şi încrederea se unesc, spunând: „Facă-se nu voia mea, ci a Ta (Luca 22:42).

Suntem puternici cu Dumnezeu numai în măsura în care eul este învins şi este mort. Binecuvântările nu vin prin luptă, ci prin alipirea de El în credinţă.


J. R. Miller

Un incident din viaţa de rugăciune a lui Charles H. Usher ilustrează cum „rugăciunea care luptă” este de fapt o piedică în calea rugăciunii care învinge. El a împărtăşit această povestire: „Băieţelul meu, Frank, era foarte bolnav, şi doctorii aveau puţine speranţe în privinţa recuperării lui. Am folosit toată cunoştinţa mea în materie de rugăciune în folosul lui, dar starea lui continua să se înrăutăţească. Aceasta a durat câteva săptămâni.Într-o zi, pe când stăteam lângă patul lui şi-l vegheam, am realizat că nu va mai trăi mult fără o întoarcere rapidă spre bine. I-am spus Domnului: «O, Dumnezeule, am petrecut atâta timp în rugăciune pentru fiul meu, şi încă nu-i este mai bine. Acum Ţi-l las Ţie şi eu mă voi ruga pentru alţii. Dacă este voia Ta să-l iei, aleg voia Ta – Ţi-l predau Ţie cu totul».Am chemat-o înăuntru pe iubita mea soţie şi i-am spus ce am făcut. A vărsat câteva lacrimi, dar l-a încredinţat şi ea Domnului. Două zile mai târziu ne-a vizitat un om al lui Dumnezeu. El era foarte interesat de fiul nostru Frank şi se rugase deseori pentru el. El ne-a spus: «Dumnezeu mi-a dat credinţă să cred că fiul tău se va însănătoşi. Voi aveţi încredinţarea aceasta?»Am răspuns: «L-am încredinţat lui Dumnezeu, dar acum mă voi duce din nou la El cu privire la fiul meu». Am făcut întocmai şi în timp ce mă rugam am descoperit că aveam încredinţarea că se va însănătoşi. Din momentul acela a început să-i fie mai bine. Atunci am realizat că «lupta» rugăciunilor mele a împiedicat răspunsul lui Dumnezeu, şi dacă aş fi continuat să mă lupt, nevrând să-l predau lui Dumnezeu, probabil că n-ar mai fi fost astăzi aici”.

O, drag copil al lui Dumnezeu, dacă vrei ca Dumnezeu să-ţi răspundă la rugăciuni, trebuie să fii pregătit să calci „pe urmele credinţei aceleia pe care o avea tatăl nostru Avraam” (Romani 4:12), chiar şi pe muntele jertfirii.

 

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

Volumul III

 

Isaia 40.1-17

Capitolele 40-66 constituie un ansamblu atât de bine delimitat, încât uneori acesta a putut fi numit „a doua carte a lui Isaia”. Prima parte a avut ca subiect principal istoria trecută şi viitoare a lui Israel, precum şi a naţiunilor cu care acesta a avut (şi va avea) de-a face. În partea pe care o abordăm vom găsi redată în principal lucrarea lui Dumnezeu în inimile lor pentru a-i întoarce la El. Rugăciunea noastră în timp ce citim acestea este ca aceeaşi lucrare să aibă loc şi în inima fiecăruia dintre noi. Şi, pentru că numai harul divin poate s-o înfăptuiască, Dumnezeu începe prin a vorbi despre mângâiere şi despre iertare.Printre strigătele” care răsună la începutul acestui capitol (v. 2,3,6,9) este un mesaj pe care îl recunoaştem uşor: cel al lui loan Botezătorul (Ioan 1.23). Evangheliile ne vor învăţa în ce fel a pregătit el calea Domnului Isus. Următoarea strigare (citată în 1 Petru 1.24,25) compară caracterul firav şi trecător al cărnii, inclusiv ce poate produce ea mai frumos (floarea ei), cu „Cuvântul lui Dumnezeu” care „rămâne pentru totdeauna” (v. 8; comp. cu Matei 24.35). Prin cea din urmă „strigare”, Ierusalimul este invitat să vestească tuturor: „Iată Dumnezeul vostru…” (v. 9). Suntem şi noi astfel de mesageri, ai veştilor bune? (comp. cu 2 Împăraţi 7.9).

 

PÂINEA CEA DE TOATE ZILELE

 

Text: Psalmul 104:10-26                        

… iar cocostârcul îşi are locuinţa în chiparoşi… Psalmul 104:17

MĂREŢIA LUI DUMNEZEU

In textul biblic de astăzi, psalmistul Îl proslăveşte pe Domnul pentru măreţia Sa revelată prin lucrările minunate ale creaţiei. El aminteşte mereu cititorului de minunatele căi prin care Domnul poartă de grijă creaturilor Sale: dăruindu-le apă, lumina soarelui şi vegetaţia. Psalmistul subliniază de asemenea că El a făcut şi copacii pentru ca păsările cerului să-şi facă în ramurile lor cuiburile. In timp ce jucam golf cu prietenul meu Dave, acesta s-a oprit arătându-mi uimit ceva. A dat la o parte ramurile bogate ale unui molid albastru. Acolo, odihnindu-se pe o creangă, era cuibul construit cu măestrie al unei familii de sticleţi. Era cam la înălţimea capului unui om, dar era ascuns cu atâta grijă încât nici unul din jucătorii de golf nu ar fi avut posibilitatea să-l vadă de la mai mult de câţiva metri distanţă. Două crengi groase acopereau cuibul astfel încât să-l scutească de apele ploilor. Era ancorat atât de bine că nici cea mai puternică furtună nu l-ar fi putut smulge. Pasărea mamă l-a construit departe de trunchiul copacului astfel că nici un animal de pradă să nu-i producă daune. Copacul era un loc perfect pentru acest cuib – un copac pregătit de Dumnezeu pentru ca păsările să-şi crească puişorii. „Pentru mine”, a comentat Dave, aceasta este măreţia lui Dumnezeu. Este încă un motiv să mă încred în El. Nu înţeleg cum poate cineva să fie ateu!” Lucrările lui Dumnezeu în creaţie, chiar şi acelea prin care El asigură un loc pentru cuibul pâsăricii, sunt minunate şi dincolo de orice descriere. Fie ca măreţia lui Dumnezeu să ne facă, aşa cum l-a făcut pe psalmist, să-L lăudăm atât timp cât vom trăi (v. 33). – D.C.E.

Tot ce e frumos şi-nălţător,

Fiinţe mari şi minunate,

Tot ce e-nţelept şi uimitor,

Toate-s prin Cristos create. 
Alexander

Toată creaţiunea, cu degetul întins, arată spre Dumnezeu.

 

DOMNUL ESTE APROAPE – GBV

http://www.gbv.ro/meditatii-zilnice/domnul-este-aproape

 

S-a încrezut în DUMNEZEU: să-l scape acum DUMNEZEU, dacă-L iubeşte. Căci a zis: Eu sunt Fiul Lui. DUMNEZEU! Matei 27.43

Ce dispreţuitor răsună această ocară a fariseilor care o aduceau Domnului Isus când era pe cruce. Nu era El Fiul lui Dumnezeu? Acest adevăr a fost demonstrat de El în mare măsură atât prin cuvânt cât şi prin lucrări. Duşmănia şi lucrarea lor a fost arătată prin lucrările care le făceau. Fariseii credeau că şi-au ajuns scopul dacă îi dau la o parte pe Domnul Cristos. Dar Domnul Isus a mers de bună voie pe această cale, deplin conştient că îşi dă viaţa ca să o ia iarăşi. „NIMENI nu o ia de la Mine, ci o dau de bună voie. Am putere ca să o dau şi am putere ca să o iau iarăşi.” Domnul a adus rugăciuni înaintea Celui care îl putea scăpa de la moarte. El a fost ascultat dar nu ca să nu moară ci a fost salvat din moarte. Domnul Isus a trebuit să meargă pe drumul morţii. Şi în felul acesta a fost ascultător până la moarte şi încă moarte de cruce. Chiar şi ultima încercare a lui Satan: „Dacă eşti Tu Fiul lui Dumnezeu dă-te jos de pe cruce” nu a avut efect asupra Lui. El a luat paharul din mâna Tatălui pentru a-l proslăvi. El a purtat judecata asupra păcatului şi a gustat moartea ca să ne salveze. Toate acestea ne îndeamnă pe toţi credincioşii la o adorare în duh şi adevăr, căci astfel de adoratori doreşte Tatăl. Noi avem dreptul ca să ne aducem adorarea noastră şi acest lucru îl facem la Masa Domnului. Aici suntem strânşi laolaltă ca să aducem adorarea noastră Mielului junghiat. Când suntem strânşi la această Masă trebuie să înceteze orice daruri. La Masa Domnului singura ŢINTĂ este NUMAI Cristos şi adorarea Lui. Cine aşteaptă aici să audă pe cineva vorbind frumos sau rugându-se bine, NU cunoaşte ţinta măreaţă a Mesei Domnului şi nu vrea să ţină seama de locul pe care i l-a dat Domnul însuşi. Darurile vor înceta, dar Mielul junghiat va fi şi în cer ţinta adorării noastre (Apoc. 5). Se cuvine să începem de aici această înaltă slujbă de adoratori.

 

SĂMÂNȚA BUNĂ

http://www.gbv.ro/meditatii-zilnice/samanta-buna

 

… Iată că acum este vremea potrivită; iată că acum este ziua mântuirii. 2 Corinteni 6.2

Vremea potrivită

Înțeleptul împărat Solomon a spus: „Toate își au vremea lor”. Acest lucru este adevărat în privința lucrurilor vremelnice și veșnice. Mii de lucruri, care nu au fost făcute la timp, nu mai pot fi făcute. Așa stau lucrurile și cu mântuirea sufletului nemuritor. În versetul de astăzi, Dumnezeu ne spune când poate fi obținută mântuirea veșnică: „Iată că acum este ziua mântuirii”. Nu vrei să prinzi această clipă? Unii au luat hotărâri bune, dar au devenit prada dușmanului sufletului lor care le-a șoptit: „Mai este timp”. Nu știi dacă vei ajunge la sfârșitul zilei și nici dacă vei mai trăi până mâine. De aceea vino acum! În alt loc din Sfânta Scriptură citim: „Astăzi, dacă auziți glasul Lui, nu vă împietriți inimile”. Este mult în joc: fie vei merge veșnic în pierzare, fie partea ta va fi slava. După moarte nu-ți mai poți schimba soarta. Există numai o cale spre salvare. Domnul Isus Hristos spune: „Eu sunt Calea”. Vestea mântuirii sună astfel: „În nimeni altul nu este mântuire: căci nu este sub cer niciun alt Nume dat oamenilor, în care trebuie să fim mântuiți”. Acest Nume este Isus Hristos. Celui care crede, acest Nume îi devine prețios, dar pentru cel necredincios este o piatră de poticnire și o stâncă de cădere. Isus Hristos a fost crucificat, dar Dumnezeu L-a înviat și L-a făcut Domn. El i-a dat și toată judecata. De aceea acceptă-L acum ca Mântuitor, pentru ca să nu devină odată Judecătorul tău!

 

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

www.fundatiaseer.ro

 

CUM SĂ-ȚI TESTEZI GÂNDURILE

„Orice gând îl facem rob ascultării de Hristos” (2 Corinteni 10:5)

Tu nu vei fi mai bun, mai înțelept sau mai fericit decât gândurile care te influențează. Tu spui: „Nu mă pot abține; aceste gânduri nu încetează să-mi vină în minte”. Ba da, poți! „Armele cu care ne luptăm noi, … sunt întărite de Dumnezeu ca să surpe întăriturile… și orice gând îl facem rob ascultării de Hristos” (v. 4-5). „întăritura” e un tipar de gândire care te controlează. Ar putea fi teama, lăcomia, inferioritatea, pofta, etc. E o „întăritură” pentru că te ține în strânsoare. Cum te poți elibera din această strânsoare? Prin Cuvântul lui Dumnezeu. De exemplu, când teama și neadecvarea îți spun că nu ești suficient de bun pentru a izbândi, trebuie să devii proactiv și să spui: „Pot totul în Hristos, care mă întărește” (Filipeni 4:13). Dacă scopul tău imediat este să „te simți bine”, nu-ți vei dezvolta auto-controlul. „Orice pedeapsă, deocamdată pare o pricină de întristare, și nu de bucurie; dar mai pe urmă aduce celor ce au trecut prin școala ei, roadă dătătoare de pace a neprihănirii” (Evrei 12:11). Pedeapsa nu aduce bucurie imediată, dar aduce bucurie de durată. Să remarcăm cuvântul „școală”. Trebuie să-ți instruiești mintea să mergi pe calea dreaptă; altfel, ea te va duce pe drumul greșit. Dumnezeu spune: „ți-am pus înainte viața și moartea, binecuvântarea și blestemul. Alege viața” (Deuteronom 30:19). Dumnezeu îți pune înainte alegeri. Dar El nu va alege în locul tău; tu trebuie s-o faci. Pentru a umbla în binecuvântarea lui Dumnezeu în fiecare zi, trebuie să alegi gândurile potrivite în fiecare zi și cu cât faci mai mult lucrul acesta, cu atât mai ușor va fi. Trebuie însă să treci de perioada de „instruire” pentru a fi biruitor.

 

 

 


 

27 Mai 2016

 

 

TOTUL PENTRU GLORIA LUI

de Oswald CHAMBERS

 

Viaţa veşnică

Dar rămâneţi în cetate până veți fi îmbrăcați cu putere de sus. Luca 24:49

Ucenicii trebuiau să aştepte în Ierusalim până în ziua Cincizecimii nu doar pentru pregătirea lor; ci trebuiau să aştepte până când Domnul avea să fie cu adevărat glorificat. Ce s-a întâmplat imediat ce a fost El glorificat? ..O dată ce S-a înălţat prin dreapta lui Dumnezeu şi a primit de la Tatăl făgăduinţa Duhului Sfânt, a turnat ce vedeţi şi auziţi” (Fapte 2:33). Paranteza din loan 7:39 („Căci Duhul Sfânt încă nu fusese dat, fiindcă Isus nu fusese proslăvit”) nu se aplică la noi: Duhul Sfânt a fost dat.
Domnul este
glorificat; aşteptarea depinde nu de providenţa lui Dumnezeu, ci de pregătirea noastră spirituală.Influenţa şi puterea Duhului Sfânt erau la lucru şi înainte de Cincizecine, dar El nu era aici. Imediat ce Domnul nostru a fost glorificat şi înălţat, Duhul Sfânt a venit în lume şi de atunci El este aici. Trebuie să primim revelaţia că El este aici. Primirea Duhului Sfânt este atitudinea permanentă a unui credincios. Când primim Duhul Sfânt, primim o viaţă plină de putere de la Domnul cel înălţat.Nu botezul Duhului Sfânt îi schimbă pe oameni, ci puterea lui Cristos cel înălţat care vine în viaţa oamenilor prin Duhul Sfânt face schimbarea. Noi separăm prea des lucrurile pe care Noul Testament nu le separă niciodată. Botezul Duhului Sfânt nu este o experienţă separată de Isus Cristos, ci este dovada înălţării lui Cristos. Botezul Duhului Sfânt nu te face să te gândeşti la Timp sau la Eternitate, ci este un uimitor şi glorios acum. „Şi viaţa veşnică este aceasta: să Te cunoască pe Tine” (loan 17:3). Începe să-L cunoşti pe Dumnezeu acum şi nu vei termina niciodată.

 

MANA DE DIMINEAŢĂ

 

„şi toţi, unii faţă de alţii, să fiţi împodobiţi cu smerenie, pentru că Dumnezeu stă împotriva celor mândri, dar celor smeriţi le dă har.” 1PETRU 5:5

Imprejurările din care învăţăm cel mai mult sunt acelea care dezvăluie slăbiciunea noastră. În general noi suntem aşezaţi în împrejurări care ne fac să ne vedem lipsurile, şi nu suntem puşi în astfel de situaţii pentru că suntem capabili să le rezolvăm singuri sau pentru că putem să ne comportăm în ele mai bine decât alţii. Dimpotrivă, avem nevoie să fim întăriţi prin har în situaţii în care slăbiciunile noastre sunt arătate în împrejurările dificile prin care trecem. Ele ne descopere unde avem nevoie de har, pentru că suntem mereu falimentari acolo unde ne aşteptăm să fim biruitori. Suntem deci aşezaţi acolo pentru a ne bizui pe Domnul şi ca să învăţăm că noi înşine nu putem face nimic. Dacă am putea să trecem biruitori prin acele împrejurări, cu propria noastră putere ne-am slăvi în succesele noastre. Dar când ne dăm seama că împrjurările în care ne găsim dau la iveală, poate mai mult decât altceva, slăbiciunile noastre, realizăm atunci că nu este nici o speranţă să fim în stare să le facem faţă, dacă nu primim harul necesar ca să trecem prin ele. Eu nu sunt plasat acolo unde aş putea cel mai mult să am succes, ci sunt supus acelor greutăţi în care pot să cunosc cel mai bine ce mare nevoie de har am şi unde pot învăţa cel mai bine atârnarea de Dumnezeu. Dacă aş putea să trec prin ele fără să am nevoie de har, voi creşte în ochii mei şi aceasta este o mare primejdie. Dar când aflu că dacă Domnul Isus nu mă păstrează, am să cad cu siguranţă, atunci mă smeresc şi nu mai aştept nimic bun de la mine. în acelaşi timp, cerinţa împrejurărilor dificile mă va face să mi adâncesc rădăcinile tot mai mult în depinderea de Mântuitorul meu. şi învăţînd binecuvântarea atârnării de El, în loc de a geme în greutăţile care m-au determinat să alerg la har, sunt tot mai vesel si mai încurajat când trec prin ele.„A şti că nu suntem nimic, este locul binecuvântării, căci atunci Dumnezeu este tot. Acolo este şi locul puterii, căci atunci Dumnezeu poate să-şi descopere puterea Lui.” J.N.D.

Dar textul nostru ne învaţă şi un alt aspect al smereniei: a unora faţă de alţii şi aceasta se pare că este cel mai greu. Dumnezeu doreşte să fim împodobiţi cu smerenie unii faţă de alţii pentru că aceasta este terenul cel mai fertil pe care cresc toate virtuţile şi mai ales dragostea. Domnul Isus a fost desăvârşit în smerenie şi ne-a dat o pildă ca să călcăm pe urmele Lui. Dacă dorim să fim înălţaţi, să ştim că nu este altă cale decât a umilinţei.

 

MÂNTUIREA PRIN HRISTOS

Meditaţii zilnice – de Fritz BERGER

 

„El a făcut curăţirea păcatelor prin El Însuşi.” Evrei 1:3

Credem noi aceasta? Sau credem doar că în viitor, cândva va face curăţirea păcatelor noastre? Dar este scris: „El a facut.” Prin credinţă în Cuvântul Lui Dumnezeu suntem curăţiţi de păcaat. În Evrei 2:2 citim: „Orice abatere şi orice neascultare şi-a primit o dreaptă răsplătire.” Pentru abaterile şi neascultările noastre a plătit în mod desăvârşit Isus Hristos. Cum vom scăpa noi, dacă stăm nepăsători faţă de o mântuire aşa de mare? Nu avem nicio scăpare, căci numai prin rănile Lui putem fi tămăduiţi. De aceea El este pentru toţi care sunt ascultători, calea spre mântuirea veşnică.” Dar Hristos este credincios ca Fiu, peste casa lui Dumnezeu. Şi casa Lui suntem noi, dacă păstrăm până la sfârşit încrederea nezguduită şi nădejdea cu care ne lăudăm.” Un copil al Lui Dumnezeu trebuie să ştie că Hristos locuieşte în el(Coloseni1:27), căci altfel nu poate păstra nădejdea slavei. În viaţa noastră vin felurite ispite care vor să ne răpească această nădejde şi lauda noastră în Hristos.Dar chiar în această stare trebuie să fim statornici în nădejdea noastră, să ne lăudăm cu Isus Hristos, cu ceea ce a făcut El pentru noi. Dacă suntem atenţionaţi ca să fim tari în nădejdea noastră, înseamnă că cineva vrea să ne răpească aceasta. Acelaşi înţeles îl are şi cuvântul pe care-l adresează Pavel lui Timotei: „Luptă-te lupta ce abună a credinţei, apucă viaţa veşnică la care ai fost chemat.” Aceste cuvinte i le adresează Pavel copilului său în credinţă, care a trecut deja de la moarte la viaţă, şi avea deja viaţa veşnică. Cu aceasta vrea să spună: fii statornic în toate furtunile vieţii, în siguranţa mântuirii depline.

 

TEZAURUL PROMISIUNILOR LUI DUMNEZEU

de Charles H. SPURGEON

 

AŞA CUM E VIAŢA – AŞA ŞI ROADELE

Dacă aveţi din belşug în voi aceste lucruri, ele nu vă vor lăsa nici leneşi, nici neroditori. 2 Petru 1.8

Dacă vrem să slujim Domnului printr-o viaţă rodnică, trebuie să avem unele lucruri sigure înăuntrul nostru; căci nimic nu poate ieşi afară din noi, dacă nu a fost mai întâi înăuntrul nostru. Trebuie să începem prin credinţă, care este baza tuturor virtuţilor, apoi să ne silim să unim cu ea fapta, cunoştinţa înfrânarea, răbdarea, evlavia, dragostea de fraţi, iubirea de oameni. Toate aceste lucruri vor aduce în viaţa noastră ca roadă, o activitate folositoare; aceste lucruri sfinte trebuie să fie din belşug în noi, altfel vom fi sterpi. Fructul pomului trebuie să fie plin de suc, pentru a avea gust plăcut.Am văzut oameni cu daruri duhovniceşti bogate, fără însă să fi făcut vreun bine real pentru pocăinţa sufletelor. După cercetări serioase, ne-am dat seama că le lipseau unele haruri absolut trebuitoare pentru a ajunge la acest rezultat. Pentru a fi cu adevărat folositori, harurile sunt mai presus ca darurile. Cum e omul, aşa şi lucrul său; pentru a face mai bine, el trebuie să fie mai bun. Să fie acest verset un îndemn pentru cei nerodnici, dar oricum şi pentru mine însumi.

 

DOMNUL ESTE APROAPE!

Calendar Biblic

 

Această lună va fi pentru voi începutul lunilor; ea va fi pentru voi întâia lună a anului. Vorbiți întregii adunări a lui Israel, zicând: „În a zecea zi a lunii acesteia săşi ia fiecare un miel, după casa părintească, un miel pentru o casă”. Exod 12.2,3

În aceste versete citim despre un nou început. În Geneza vedem începutul creației, după care Dumnezeu îl aşază pe primul om, Adam, peste ea, ca şi cap al ei. Dumnezeu privise la tot ceea ce crease şi, iată, totul era foarte bun. Din nefericire, foarte curând păcatul şia făcut apariția, iar prin el moartea, ducând totul la ruină şi la distrugere. Când Dumnezeu priveşte din nou peste pământ, în Geneza 6.12, El vede doar corupție şi violență, căci toate făpturile îşi stricaseră calea pe pământ.

Dacă scopul lui Dumnezeu de a locui împreună cu omul – care acum era păcătos – trebuia împlinit, acest lucru nu putea avea loc decât pe baza răscumpărării. Aceasta introduce un nou început; starea veche de lucruri este înlăturată. În noua ordine de lucruri, mielul, o imagine a lui Hristos, este centrul. Sentința morții este scrisă asupra creației dintâi. Hristos însă „a desființat moartea şi a adus la lumină viața şi neputrezirea, prin evanghelie” (2 Timotei 1.10). Hristos este Capul noii creații, în care păcatul şi ruina nu pot intra niciodată.

Ce har minunat că orice credincios adevărat are parte în această nouă creație, în care Hristos este totul şi în toți. Aici nimic nu se schimbă, fiindcă Isus Hristos este acelaşi, ieri, azi şi în veci. Acesta este întradevăr începutul lunilor, un nou început care va dura veşnic.

J. Redekop

 

BĂTÎND LA UȘA LUI DUMNEZEU

de Oswald CHAMBERS

 

Suflă peste mine, Suflare a lui Dumnezeu, până când mintea şi duhul meu vor fi în armonie perfectă cu Tine. Revarsă libertate şi puritate şi putere între noi şi în noi toţi.

 

MEDITAŢII ZILNICE

de Wim MALGO

 

«Isus i-a zis: „De atâta vreme sunt cu voi şi nu M-ai cunoscut, Filipe?”» Ioan 14,9

Cunoaşterea din ce în ce mai profundă a Domnului Isus este vitală pentru fiecare copil al lui Dumnezeu. Când Sfânta Scriptură vorbeşte despre această cunoaştere, ea nu se referă la o cunoaştere mentală sau emoţională, ci la cunoaşterea duhovnicească. Cunoaşterea în Duhul a Domnului Isus dă naştere în viaţa noastră la râuri de apă vie. Aspectul divin al cunoaşterii lui Isus Cristos este să te identifici cu moartea Lui: «Şi să-L cunosc pe El, şi puterea învierii Lui, şi părtăşia suferinţelor Lui şi să mă fac asemenea cu moartea Lui» (Filip. 3,10). Ce mesaj puternic! Cine Îl cunoaşte se identifică cu moartea Sa pe cruce, ceea ce înseamnă sfârşitul domniei firii pământeşti şi al poftelor acesteia. Acceptarea crucii de către firea noastră este cea mai dureroasă luptă! Te lupţi şi te frămânţi, şi totuşi nu-L cunoşti pe Mântuitorul crucificat şi, evident, nici secretul crucii şi al triumfului Său: «S-a isprăvit!» (Ioan 19,30). Victoria asupra cărnii a fost demult câştigată. Trebuie numai să fii pregătit să mori cu El; trebuie să accepţi: «Ştiu, în adevăr, că nimic bun nu locuieşte în mine, adică în firea mea pământească …» (Rom. 7,18) şi apoi să rămâi unit cu Isus pe cruce.

 

MEDITAŢII PENTRU FIECARE ZI A ANULUI

de Charles H. SPURGEON

Dimineaţa şi Seara

DIMINEAŢA

Mefiboşet locuia la Ierusalim, căci mânca întotdeauna la masa împăratului. El era olog de amândouă picioarele.

2 Samuel 9:13

Mefiboşet nu era o podoabă pentru masa regelui, totuşi avea un loc rezervat la dreapta lui David, fiindcă regele vedea pe faţa lui trăsăturile iubitului său Ionatan. Ca şi Mefiboşet, şi noi putem striga către împăratul Slavei: „cine este robul tău, ca să te uiţi la un câine mort ca mine?” (2 Samuel 9:8). Dar Domnul ne primeşte în părtăşie cu El, fiindcă vede pe feţele voastre o asemănare cu scumpul Său Isus. Poporul Domnului este valoros prin Altcineva. Atât de mare este dragostea Tatălui pentru singurul Său Fiu încât, de dragul Lui, a ridicat pe fraţii Săi de jos, din sărăcie şi blestem, spre părtăşie sfântă, ranguri nobile şi domenii împărăteşti. Diformităţile nu-i lipsesc de privilegii. Ologeala nu este o barieră pentru calitatea de fiu; slăbănogul este la fel de preţuit ca şi Asael, care era „iute de picioare ca o ţiprioară de câmp” (2 Samuel 2:18). Dreptul nostru nu şchioapătă, deşi ar putea. Masa unui rege este o ascunzătoare nobilă pentru picioarele ologilor, şi la ospăţul Evangheliei învăţăm să ne ludăm cu infirmităţile noastre, fiindcă puterea lui Christos ne întăreşte. Totuşi, dizabilităţile pot deteriora persoanele sfinţilor prea iubiţi. Cel care prânzea la masa lui David era atât de olog încât nu a putut fugi cu regele când acesta a plecat din oraş, şi de aceea a fost vorbit de rău şi acuzat de slujitorul său, Ţiba. Sfinţii care au o credinţă slabă şi cunoştinţe reduse vor pierde multe lucruri; ei sunt expuşi vrăjmaşului şi nu-l pot urma pe rege. Boala aceasta duce adesea la cădere. Educaţia greşită din copilărie îi face adesea pe credincioşi să cadă într-o deznădejde din care nu mai pot ieşi, iar păcatul cauzează oase rupte. Doamne, ajută-l pe olog să alerge ca o căprioară şi satură-ţi poporul cu pâine de la masa Ta!

SEARA

Cine este robul tău, să te uiţi la un câine mort ca mine? 2 Samuel 9:8

Dacă Mefiboşet s-a umilit atât de mult în faţa bunătăţii regelui David, ce ar trebui să facem noi în prezenţa Domnului? Cu cât avem mai mult har, cu atât ne vom gândi mai puţin la noi înşine, fiindcă harul, asemeni unei lumini, ne dezvăluie necurăţia. Sfinţii eminenţi nu ştiu cu ce lucru neînsemnat s-ar putea compara, fiindcă îşi cunosc prea bine neînsemnătatea. „Sunt”, a spus Rutherford, „ca o ramură uscată şi putredă, o cochilie goală, nişte oase uscate, şi nu pot să fac un singur pas bun”. In alt loc, el a scris „cu excepţia unor explozii deschise, nu vreau nimic din ceea ce au avut Iuda şi Cain”. Omului umil i se pare că cel mai neînsemnat lucru din natură este mai presus de sine, fiindcă nu a cunoscut păcatul. Un câine poate să fie lacom, mândru sau murdar, dar nu are conştiinţă care să-i reproşeze, nici Duh Sfânt pe care să-I supere. Un câine poate fi neînsemnat dar, cu puţină bunătate, ajunge să-şi iubească stăpânul şi îi este credincios până la moarte. Dar noi uităm bunătatea lui Dumnezeu şi nu răspundem chemării Sale. Termenul „câine mort” este cel mai expresiv termen de comparaţie, dar nu este prea puternic pentru a exprima aversiunea credincioşilor instruiţi. Ei nu pretind că sunt modeşti; ei spun ceea ce vor să spună. S-au cântărit în balanţa sanctuarului şi au cunoscut deşertăciunea firii lor. Noi nu suntem decât ţărână, praf însufleţit, dealuri care se mişcă, dar, văzuţi ca păcătoşi, suntem adevăraţi monştri. Cerul ar trebui să publice, ca pe un miracol, faptul că Isus şi-a aşezat dragostea asupra unor asemenea creaturi. Praf şi cenuşă cum suntem trebuie să slăvim „nemărginita mărime a puterii Sale” (Efeseni 1:19). Nu ar fi putut sufletul Său să găsească odihnă în ceruri? Trebuia să vină la corturile Chedarului pentru o soţie, şi să-şi găsească o mireasă arsă de soare (vezi Cânt. 1:5-6). O, ceruri şi pământ, izbucniţi în cântare, şi aduceţi slavă scumpului Domn Isus.

 

IZVOARE IN DEŞERT

 

Aduceţi-i aici la Mine. (Matei 14:18)

Te găseşti cumva în acest moment înconjurat de nevoi, şi aproape copleşit de greutăţi, de încercări, şi de urgenţe? Fiecare din acestea este calea lui Dumnezeu de a pregăti vase care să fie umplute cu Duhul Sfânt. Dacă vei înţelege corect semnificaţia lor, vei vedea în ele ocazii de a primi noi binecuvântări şi izbăviri pe care nu le poţi primi în alt fel.Domnul îţi spune: „Aduceţi-i aici la Mine”. Ţine bine vasele înaintea Lui, în credinţă şi în rugăciune. Stai liniştit înaintea Lui, şi opreşte-te din lucrul tău neobosit până Se apucă El de lucru. Nu face nimic din ceea ce nu ţi-a poruncit El să faci. Dă-I timp lui Dumnezeu să lucreze şi cu siguranţă va lucra. Şi atunci încercările care ameninţau să te doboare cu descurajare şi dezastru vor deveni oportunitatea lui Dumnezeu de a-Şi descoperi harul şi gloria în viaţa ta, pe căi pe care nu le-ai cunoscut niciodată înainte.

 

„Aduceţi [nevoile voastre] aici la Mine”. A. B. Simpson

 

Şi Dumnezeul meu să îngrijească de toate trebuinţele voastre, după bogăţia Sa, în slavă, în Isus Hristos. Filipeni 4:19

 

Ce sursă – „Dumnezeu”! Ce rezerve – „bogăţia Sa, în slavă”! Ce cale – „Hristos Isus”! Este privilegiul tău ceresc să încredinţezi „toate nevoile tale” „bogăţiei Sale, în slavă”, şi să uiţi de „nevoile tale” în prezenţa „bogăţiei Sale”. În marea Sa dragoste, El a deschis larg înaintea ta toată bogăţia Sa. Intră şi cere-I cu o credinţă simplă, copilărească, şi nu va mai trebui să depinzi de nimic niciodată. C.H.M

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

Volumul III

 

Isaia 38.17-22; 39.1-8

„Scrierea lui Ezechia” se încheie cu o lucrare de har: s-a rugat la început pentru a fi scăpat de moarte şi se roagă acum pentru a-I mulţumi Celui care l-a salvat.Pentru cei care nu s-au întors la Dumnezeu aici, pe pământ, rămâne un singur cuvânt: „amărăciune peste amărăciune” (v. 17; comp. cu Eclesiastul 2.23). Chiar dacă totul le reuşeşte, aceştia nu se pot elibera de o nelinişte ascunsă. „Dar Tu” – scrie răscumpăratul adresându-se Salvatorului său – „în dragostea Ta, mi-ai scăpat sufletul din groapa pieirii; pentru că ai aruncat înapoia Ta toate păcatele mele” (v. 17). „Domnul este gata să mă salveze” (v. 20). Dacă aceasta este şi istoria noastră, să nu ne lipsească nici nouă punerea în practică a v. 19: „cel care trăieşte Te va lăuda, ca mine astăzi”. Dintr-o perspectivă foarte largă, aceasta este istoria lui Israel care va renaşte ca popor al lui Dumnezeu în zilele din urmă, după iertarea tuturor păcatelor lor.Capitolul 39 relatează ispita subtilă pe care i-o furişează lui Ezechia ambasadorii împăratului Babilonului. El cade … asemenea nouă, ori de câte ori transformăm o lucrare pe care Dumnezeu ne-a încredinţat-o spre gloria Lui în una care ne glorifică pe noi. „Ce lucru ai pe care să nu-1 fi primit?” – întreabă I Corinteni 4.7 – „Iar dacă ai şi primit, de ce te lauzi ca şi cum n-ai fi primit?” (1 Corinteni 4.7).”Sunt bogat, m-am îmbogăţit…” nu este altceva decât pretenţia de nesuportat a Laodiceii (Apocalipsa 3.17).

 

PÂINEA CEA DE TOATE ZILELE

 

Text: Matei 12:33-45

Omul bun scoate lucruri bune din vistieria bună a inimii lui..

Matei 12:35

POM BUN – ROADĂ BUNĂ

Naşterea din nou produce o viaţă transformată. Prin credinţa în Cristos, putem deveni oameni buni, astfel că faptele bune devin o roadă naturală a ceea ce facem noi. Evanghelia Domnului nostru Isus Cristos lucrează din interior extingându-se spre exterior. Ea schimbă inima persoanei înainte ca să se vadă ceva în afară. Cu mulţi ani în urmă, am văzut cum Domnul a transformat viaţa unui beţiv notoriu din oraşul unde eram pastor. Prima dată când l-am întâlnit pe acest om, a fost foarte grosolan cu mine. Era şi deosebit de crud prin felul în care îi caracteriza pe creştinii din comunitatea sa. Dar a început să frecventeze biserica şi, nu mult după aceasta, L-a primit pe Cristos. Ca rezultat al convertirii sale, a fost în mod miraculos vindecat de patima beţiei. Mi-aduc aminte că am întâlnit pe cineva la un magazin, care m-a întrebat: „Ce i-aţi făcut lui George? S-a schimbat, ceva de necrezut”. Mulţi alţii m-au sunat şi mi-au dat numele unor persoane de care erau îngrijoraţi. Deşi George era doar un copilaş în Cristos, devenise „un om bun”. Din viaţa sa ieşeau „lucruri bune”. El era un exemplu viu al faptului că dacă devii un pom bun, vei produce roade bune. Dacă eşti interesat să ştii dacă ai sau nu o credinţă adevărată, atunci uită-te la viaţa ta. Aduce ea roade bune? Te-a făcut credinţa pe care o ai o persoană mai bună decât ai fost înainte de-a fi convertit? Dacă nu s-a întâmplat astfel, recunoaşte-ţi nevoia spirituală, mărturiseşte-ţi păcatul, primeşte-L pe Isus Cristos ca Mântuitor. Lasă-L să te facă „un pom bun”, capabil să producă „roade bune.” – H.V.L.

Ca raza cea dulce de soare

Ce viaţă în flori dăruieşte,

Lumina-i la fel şi iubirea

Lui Cristos, ce-n mine trăieşte.- Whittle

Omul are nevoie de mai mult decât doar de un început nou, are nevoie de o inimă nouă.

 

DOMNUL ESTE APROAPE – GBV

http://www.gbv.ro/meditatii-zilnice/domnul-este-aproape

 

Cine este Filisteanul acesta, acest netăiat împrejur, ca să ocărască oştirea DUMNEZEULUI celui viu?

1 Samuel 17.26

Timp de 40 de zile Goliat a rostit cuvinte de ocară şi prin aceasta s-a văzut cât de neputincios era poporul Israel în timpul acela. Saul, un om părăsit de Dumnezeu şi chinuit de un duh rău era incapabil de a se înfăţişa în faţa acestui uriaş. Chiar şi Ionatan, fiul lui Saul, care odinioară s-a bazat aşa de tare pe faptele credinţei în Dumnezeu nu a rezistat acestei probe. Totul conducea spre disperarea înfrângerii când a venit tânărul David îmbrăcat în puterea Aceluia care avea să zdrobească lăudăroşia vieţii filisteanului. Ce credinţă s-a arătat în el! David recunoaşte starea slabă şi plină de teamă a oştirii Dumnezeului Celui viu şi face din această situaţie o problemă a lui Dumnezeu şi a filisteanului. Aceasta este o mare învăţătură pentru noi. Pentru ochiul credinţei nici o împrejurare nu poate să înjosească pe poporul lui Dumnezeu. David a înţeles acest lucru. El a recunoscut în bieţii lui fraţi care tremurau înaintea duşmanului, pe aceia cu care Dumnezeu s-a unit şi care nu trebuia să fie ocărâţi de un filistean netăiat împrejur. Pentru ochiul credinţei nu era vorba de armata lui Saul ci de oştirea Dumnezeului Celui viu, care sta sub conducerea Aceluia cu care a străbătut Marea Roşie, pustia cea înfricoşătoare şi Iordanul.Ce puţin este înţeleasă acţiunea credinţei atunci când starea poporului este decăzută! Aceasta se vede clar în zilele noastre. Calea îngustă şi simplă a credinţei şi dependenţei de Dumnezeu este departe de gândurile şi părerile oamenilor. La fel a fost şi cu David: când a luptat pentru cauza Celui Veşnic a stat singur şi a trebuit să suporte ocara celor mai apropiaţi ai familiei lui. Să ne gândim totdeauna la ce măreaţă lucrare am fost ridicaţi! Nimic nu este mai presus ca lucrarea de aducere a adorării Tatălui prin Fiul Său, prin Domnul nostru.

 

SĂMÂNȚA BUNĂ

http://www.gbv.ro/meditatii-zilnice/samanta-buna

 

Pe Dumnezeu se întemeiază ajutorul și slava mea; în Dumnezeu este stânca puterii mele, locul meu de adăpost. Psalmul 62.7

Ancora vaporului

Cine a fost în porturi știe ce este ancora vaporului. Există și ancore mici ca decorațiuni în grădini, sau ancore mari așezate în anumite locuri în amintirea vapoarelor renumite. Multe dintre aceste ancore au călătorit departe și au dat vaporului respectiv susținere sigură.

Într-un sat este o ancoră mare și bine construită, vopsită în negru – dar din lemn. O ancoră din lemn are într-adevăr avantaje: este ușor de transportat și de lucrat cu ea, nu ai nevoie de lanțuri grele pentru a o lăsa în jos, în apă: este suficientă o sfoară simplă. Dar de o astfel de ancoră nu ai nevoie, ea nu oferă susținere, ci plutește! Imaginează-ți, că un marinar ar merge cu această ancoră pe mare. Ar fi nesocotit să ia cu el o asemenea ancoră.

Ai și tu o ancoră? Nu mă refer la o ancoră pentru grădina din fața casei, ci pentru viața ta. Ceva, de care să te poți prinde când este furtună puternică. În ce te încrezi când este vorba de soarta vieții tale și de fericirea ta? Putere și inteligență? Bani și avere? Familie și relații strânse? Sănătate? Toate acestea pot să fie pierdute de la o zi la alta. Accidente, catastrofe sau războaie fură într-o clipă un asemenea „reazem”.

O ancoră, care ține, este o credință vie într-un Dumnezeu viu. Dumnezeu rămâne liniștit și tare chiar și atunci când sunt furtuni. Și El poate să-ți dea și ție liniște și putere în toate situațiile turbulente.

 

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

www.fundatiaseer.ro

 

DE LA PRESUPUNERE LA CĂLĂUZIRE

„Eu … te voi învăța, și-ți voi arăta calea pe care trebuie s-o urmezi” (Psalmul 32:8)

Tu poți cunoaște voia lui Dumnezeu pentru viața ta. El promite: „te voi învăța, și-ți voi arăta calea pe care trebuie s-o urmezi”. Cuvântul Său spune: „Recunoaște-L în toate căile tale, și El îți va netezi cărările” (Proverbe 3:6).

Dumnezeu dorește să treci de la presupuneri la călăuzire, dar pentru a ajunge acolo e nevoie de patru lucruri:

1) Să stii că voia lui Dumnezeu începe cu renunțarea la dorințele tale. Domnul Isus a spus: „nu caut să fac voia Mea, ci voia Tatălui, care M-a trimis” (loan 5:30). Vei recunoaște voia lui Dumnezeu numai când înveți să lași deoparte propria ta voință, iar lucrul acesta devine mai ușor pe măsură ce îl practici.

2) Să-ti păstrezi o gândire spirituală. Nu este posibil să vezi voia lui Dumnezeu în timp ce ești mânat de propriile interese. „Umblarea după lucrurile firii pământești este vrăjmășie împotriva lui Dumnezeu, căci, ea nu se supune Legii lui Dumnezeu, și nici nu poate să se supună” (Romani 8:7).

3) Să te rogi pentru călăuzire din partea lui Dumnezeu. David s-a rugat: „învață-mă să fac voia Ta, căci Tu ești Dumnezeul meu. Duhul Tău cel bun să mă călăuzească” (Psalmul 143:10). Și lacov ne încurajează: „Dacă vreunuia dintre voi îi lipsește înțelepciunea, s-o ceară de la Dumnezeu, care dă tuturor cu mână largă și fără mustrare, și ea îi va fi dată” (lacov 1:5). 4) Să citești Cuvântul lui Dumnezeu cu o inimă deschisă la mesajul Său. „Cuvântul Tău este o candelă pentru picioarele mele, și o lumină pe cărarea mea” (Psalmul 119:105). Expunerea zilnică la Cuvântul lui Dumnezeu te va ajuta să-l recunoști vocea atunci când îți vorbește, „oile merg după el, pentru că îi cunosc glasul” (loan 10:4).

 

 

 


 

26 Mai 2016

TOTUL PENTRU GLORIA LUI

de Oswald CHAMBERS

 

Gîndeşte aşa cum ne-a învăţat Isus

Rugați-vă neîncetat. 1 Tesaloniceni 5:17

Noi gândim corect sau greşit despre rugăciune în funcţie de concepţia pc care o avem despre rugăciune în mintea noastră. Dacă ne gândim la rugăciune ca fiind asemenea respiraţiei plămânilor noştri sau asemenea sângelui din inima noastră, gândim bine. Sângele nostru curge fară încetare şi respiraţia noastră se desfăşoară fară oprire; noi nu suntem conştienţi de aceste procese, dar ele au loc neîncetat. Nu suntem întotdeauna conştienţi de faptul că Isus ne păstrează într-o legătură perfectă cu Dumnezeu, dar, dacă ascultăm de El, Isus face acest lucru mereu. Rugăciunea nu este un exerciţiu, ci este însăşi viaţa. Fereşte-te de orice opreşte rugăciunea. „Rugaţi-vă neîncetat” păstrează obiceiul inocent de a te ruga lui Dumnezeu în inima ta tot timpul.

Isus nu a vorbit niciodată despre rugăciuni fară răspuns; El a avut siguranţa deplina că rugăciunea primeşte întotdeauna răspuns. Avem noi, prin Duhul Sfânt, siguranţa de nespus pe care o avea Isus cu privire la rugăciune sau ne gândim la momentele în care Dumnezeu pare să nu fi răspuns la rugăciunile noastre?

„Cine cere capătă” (Matei 7:8). Noi spunem „Da, dar…” Dumnezeu răspunde la rugăciune în cel mai bun mod, nu doar uneori, ci întotdeauna, deşi s-ar putea să nu vedem întotdeauna răspunsul imediat la problema pentru care ne-am rugat. Ne aşteptăm ca Dumnezeu să ne răspundă la rugăciune.

Pericolul este că noi vrem să diluăm lucrurile pe care le-a spus Isus şi să le facem să însemne ceva potrivit cu raţiunea; dar, dac-ar fi izvorât doar din raţiune, lucrurile pe care le-a spus El nici n-ar fi meritat să fie spuse. Lucrurile pe care le-a spus Isus despre rugăciune sunt revelaţii supranaturale.

 

MANA DE DIMINEAŢĂ

 

„Căci am fost făcuţi părtaşi ai lui Hristos dacă păstrăm până la sfârşit încrederea neclintită de la început.”

EVREI 3:14

 

Epistola către Evrei se adresează acelora care deşi au făcut un început bun, sunt în primejdia de a se întoarce înapoi şi de a muri în pustie, ca şi prima generaţie a lui Israel care, din pricină că nu a păstrat încrederea cu care a ieşit din Egipt, nu a intrat în ţara făgăduinţei. Această epistolă este plină de înştiinţări pentru creştinii ameninţaţi din toate părţile de diferite ispite şi pericole spirituale. Textul de astăzi priveşte mai mult pe cei ce posedă mântuirea dar care, prin neglijenţă şi lipsă de veghere, riscă să dea înapoi şi să piardă tot, în faţa mulţimii crescânde a ispitelor de tot felul. Aici nu e vorba de pierderea mântuirii ci de viaţa abundentă în Domnul Hristos, care necesită, din partea noastră, încrederea şi hotărârea pe care le-am avut de la început. Dumnezeu ne îndeamnă deci să ne revedem şi să ne reconsiderăm situaţia înaintea Lui, să ne amintim de râvna de la început şi de dragostea şi abnegaţia pe care le puneam în orice făceam pentru Domnul Isus. Este deci partea noastră de a menţine acest nivel de a creşte în El şi de a ne purta într-un chip vrednic de El.

Dacă suntem părtaşi ai lui Hristos, avem de înfruntat lupte mari, asalturi violente şi curse viclene din partea vrăjmaşului, care se foloseşte de îndemnurile firii noastre păcătoase, de viaţa noastră proprie adică egoistă, fire care urmăreşte interesele personale şi nu ale lui Dumnezeu. Şi dacă toate acestea nu sunt combătute cu fermitate, ele distrug încetul cu încetul tot ce este de la Dumnezeu; ca şi hoţul noaptea, vrăjmaşul îşi face lucrarea sa fără ca să observăm.

Să ne trezim din această stare, s-o recunoaştem şi s-o mărturisim reîncepând lupta cea bună a credinţei cu o inimă neîmpărţită; în simplitatea care este în Domnul Hristos. A fi părtaş însemnează a avea ceva în comun cu cineva. Interesele Domnului Isus sunt şi interesele noastre. Şi după cum El ni S-a dăruit nouă şi noi trebuie să ne dăruim Lui. Participarea noastră la tot ce are şi este El înseamnă siguranţă, bucurie, sfinţenie, jertfire. într-un cuvânt părtăsie cu El.

„Cu cât mai mult vom fi credincioşi cu atât mai mult ne vom afla în faţa atacurilor vrăjmaşului. Satan are mai mult interes să facă pe un credincios să se poticnească decât pe un creştin lumesc, căci scopul lui este să dezonoreze Evanghelia în faţa lumii. De aceea, cu cât înaintăm cu atât mai mult suntem în primejdie să ne poticnim dacă nu ne menţinem în părtăşia cu Dumnezeu.” J.N.D.

 

MÂNTUIREA PRIN HRISTOS

Meditaţii zilnice – de Fritz BERGER

 

„Domnul este Păstorul meu, nu voi duce lipsă de nimic. Psalmul 23:1

Dacă întra-devăr Domnul este Păstorul nostru, oamenii pot să spună orice minciuni răutăcioase despre noi, şi noi ne bucurăm şi săltăm asemenea lui David. Cel care în situaţii asemănătoare nu se poate bucura, ci se supără, şi poate spune chiar că nu mai vrea să vină la Adunare dacă se vorbeşte astfel despre el, acela dovedeşte prin aceasta că are un alt păstor, el dorind să fie stimat, şi căutând slava proprie. Eu sunt foarte iute din fire, dar până acum am reuşit să rabd, dacă cineva mă vorbea de rău. Astfel de oameni sunt mulţi, iar statornicia în astfel de situaţii are o răsplată mare, căci este scris:” Bucuraţi-vă şi săltaţi dacă oamenii vor spune tot felul de lucruri rele şi neadevărate împotriva voastră.” Pe aici trece drumul spre mântuire. Nu este de ajuns să mergem regulat la biserică şi să depunem mărturie. Totul depinde dacă suntem asemnea unei oi, care este dusă al măcelărie.

Câinele latră dacă este tratat necorespunzător. De aceea este scris: „Păziţi-vă de câini!” Se pune întrebarea: Sunt ca un câine? Mă întristez oare dacă sunt ocărât, şi îmi plec capul? Sau capul meu este ridicat doar atunci când sunt lăudat? Tot aşa fac şi câinii. Este o singură cale care duce la mântuire. Pe această cale putem trece cu laudă şi mulţumire prin viaţă. Pe această cale putem să ne bucurăm şi să ne veselim fără să reproşăm nimănui nimic. Aceasta este calea pe care putem fi fericiţi, căci Domnul Isus ne conduce pe ea.

Aici nu ducem lipsă de nimic. Avem în jurul nostru mulţi oameni, dintre care şi rău intenţionaţi. Este scris: „Dacă oamenii vor spune tot felul de lucruri rele şi neadevărate împotriva voastră, atunci bucuraţi-vă şi săltaţi de bucurie.” Aceasta este ceva pentru cei dornici de o răsplată mare.

 

TEZAURUL PROMISIUNILOR LUI DUMNEZEU

de Charles H. SPURGEON

 

EL BINECUVÂNTEAZĂ LUCRURILE OBIŞNUITE

Voi să slujiţi Domnului Dumnezeului vostru, şi El vă va binecuvânta pâinea şi apele. Exodul 23.25

Ce făgăduinţă! A-i sluji Domnului înseamnă deja o mare mângâiere; dar câtă cinste, câte binecuvântări se adaugă la ea când noi înşine suntem cu totul predaţi Lui! Domnul Isus a luat pâinea şi a binecuvântat-o; şi pâinea pe care noi o mâncăm este binecuvântată. Domnul binecuvântează apa pe care o bem, făcând-o mai bună decât cele mai bune vinuri care îi înveselesc pe oameni; fiecare picătură din ea poartă o binecuvântare. Binecuvântarea dumnezeiască se revarsă peste omul lui Dumnezeu în toate lucrurile şi rămâne cu el în tot timpul. Şi ce dacă am avea numai pâine şi apă? Chiar şi atunci, am avea pâine şi apă binecuvântate. Iar pâinea şi apa nu ne vor lipsi. Şi este de ajuns să le avem, pentru ca Dumnezeu să le binecuvânteze. În Exod. 23.15 scrie: „Pâinea şi apa ta nu-ţi va lipsi”.Cu Dumnezeu la masa noastră, noi nu numai că cerem binecuvântarea, dar o şi avem. Nu numai la altar, dar şi la masă El ne binecuvântează. El însuşi slujeşte celor ce îi slujesc bine. Această binecuvântare a mesei noastre nu este o datorie, ci un har. În adevăr, este un întreit har: El ne acordă harul de a-I sluji, prin harul Său ne hrăneşte cu pâine şi apoi, în harul Lui, El ne-o binecuvântează.

 

DOMNUL ESTE APROAPE!

Calendar Biblic

 

Şi am văzut un înger puternic, vestind cu glas tare: „Cine este vrednic să deschidă cartea şi săi rupă pecețile?” … Şi unul dintre bătrâni mia spus: „Nu plânge! Iată, Leul care este din seminția lui Iuda, Rădăcina lui David, a învins ca să deschidă cartea şi cele şapte peceți ale ei”. Şi am văzut … un Miel stând ca înjunghiat.   Apocalipsa 5.2,5,6

Nau văzut pe nimeni, decât pe Isus singur (2)

Atunci când, precum apostolul Ioan, Îl vedem pe Miel în mijloc, Îl vedem ca înjunghiat, ca Jertfă. Ca să devină jertfă pentru păcat, Mielul trebuia să fie perfect, iar acest Miel perfect este cu totul calificat pentru a fi Mijlocitorul nostru. Mijlocitorul, Cel care stă între Dumnezeu şi om, nu este doar Om. El este Mielul perfect al lui Dumnezeu, singurul vrednic de a fi jertfit, singurul care putea fi punte între Dumnezeu şi om.

Mijlocitorul este cu totul vrednic; toate perfecțiunile sunt în El. El este pe deplin plăcut lui Dumnezeu. El, chipul lui Dumnezeu, a împlinit cerințele divine sfinte pentru a fi Mijlocitorul nostru. Aceste cerințe sfinte nu puteau fi împlinite de nimeni, decât de El. Suntem primiți înaintea lui Dumnezeu pe baza sângelui Mielului. Prin jertfa Sa ne apropiem de Dumnezeu. Prin Mielul care Sa jertfit putem intra în prezența lui Dumnezeu. Prăpastia sa dus; Mijlocitorul nostru stă între Dumnezeu şi om.

Noi, cei care aparținem Domnului, care trăim zilnic prin valoarea lucrării Sale, trebuie să fim preocupați doar cu El. Când vin timpuri grele, să ne ridicăm privirea! Domnul va veni şi ne va atinge. Dorința cea mare a lui Dumnezeu este ca noi să ne ridicăm privirile şi să nu vedem pe nimeni, decât pe Isus. El singur trebuie să preocupe inimile noastre. El singur poate împlini orice nevoie a noastră şi ne poate îndepărta orice temere. Inimile noastre să fie îndreptate tot mai mult către Cel care mijloceşte zilnic pentru noi!

J. Pilon

 

BĂTÎND LA UȘA LUI DUMNEZEU

de Oswald CHAMBERS

 

O, Doamne, înalţă-Te cu măreţie în vieţile şi căile şi umbletele noastre. Fii o prezenţă puternică dătătoare de vindecare şi speranţă şi har şi frumuseţe în această zi.

 

MEDITAŢII ZILNICE

de Wim MALGO

 

«… Fiul, pe care L-a pus moştenitor al tuturor lucrurilor ..» Evrei 1,2

Isus Cristos este moştenitorul tuturor lucrurilor. Ce a moştenit însă Isus Cristos? Tot ceea ce Adam a pierdut prin păcatul său. Din punct de vedere biblic ceea ce a pierdut primul Adam prin neascultarea sa a câştigat al doilea Adam, adică Isus Cristos, prin supunerea Sa. El este moştenitorul tuturor lucrurilor. Poţi avea o moştenire pe pământ, dar când mori trebuie să o laşi aici. Dacă însă eşti un copil al lui Dumnezeu născut din nou, devii moştenitor împreună cu Cristos: «Şi, dacă suntem copii, suntem şi moştenitori: moştenitori ai lui Dumnezeu şi împreună moştenitori cu Cristos» (Rom. 8,17). Să cânte de bucurie inima copiilor lui Dumnezeu! Acelaşi verset însă specifică: «dacă suferim cu adevărat împreună cu El, ca să fim şi proslăviţi împreună cu El». Să «primeşti moştenirea» nu înseamnă automat acelaşi lucru cu a «avea viaţă veşnică». Biblia promite: «Cine crede în Fiul, are viaţa veşnică» (Ioan 3,36). Am primit viaţa veşnică prin credinţa în Isus Cristos. Cine este însă pregătit nu doar să creadă în Domnul Isus, ci şi să îl urmeze, adică să sufere cum a suferit El, acela va deveni şi moştenitor. De ce trebuie să suferi? Prin suferinţă Dumnezeu te dezleagă de gunoaiele pământeşti şi te leagă puternic de inima Sa. Prin suferinţă eşti pregătit pentru dumnezeire.

 

MEDITAŢII PENTRU FIECARE ZI A ANULUI

de Charles H. SPURGEON

Dimineaţa şi Seara

DIMINEAŢA

Incredinţează-ţi soarta în mâna Domnului, şi El te va sprijini. Psalm 55:22

Grija, chiar dacă este obiect legitim, dacă este excesivă, are în ea ceva păcătos. Preceptul de a evita grijile este repetat mereu şi mereu de Mântuitorul în învăţăturile Sale. El este repus în drepturi de apostoli, şi nu poate fi neglijat fără a păcătui: fiindcă esenţa îngrijorării noastre este credinţa că noi suntem mai înţelepţi decât Dumnezeu, şi ne aşezăm în locul Lui pentru a face ceea ce El nu poate face pentru noi. Ne gândim mereu la ceea ce credem că El a uitat. Muncim ca să ne purtăm singuri poverile, de parcă El ar fi neputincios. Această neascultare de preceptele Sale, această necredinţă în Cuvântul Său, această încercare de a interveni în domeniul Său, toate acestea înseamnă păcat. Mai mult decât atât, îngrijorarea duce adesea la fapte păcătoase. Cel care nu-şi poate lăsa soarta în mâna Domnului şi îşi duce singur povara este tentat să folosească mijloace greşite pentru a se ajuta singur. Păcatul ne face să uităm că Dumnezeu este Sfătuitorul nostru, şi să recurgem la înţelepciunea umană. Asta înseamnă să mergi la „puţuri crăpate” (Ieremia 2:13), în loc lă te îndrepţi spre „Izvorul apelor vii” — un păcat de care s-a făcut vinovat Israelul din vechime. Îngrijorarea ne face să ne îndoim de bunătatea lui Dumnezeu, şi din această cauză şi dragostea noastră faţă de El se răceşte. Suntem neîncrezători, şi întristăm Duhul Sfânt, rugăciunile noastre încep să se poticnească, exemplul nostru şchiopătează, şi vieţile noastre devin egoiste. Lipsa de încredere în Dumnezeu ne îndepărtează de El, dar dacă, prin credinţă simplă în făgăduinţele Sale, ne aruncăm povara asupra Lui, şi „nu ne îngrijorăm de nimic” (Filipeni 4:6) fiindcă se îngrijeşte El pentru noi, ne vom apropia de El şi vom putea birui ispitele. „Celui cu inima tare Tu-i chezăşluieşti pacea; da, pacea, căci se încrede în Tine” (Isaia 26:3).

SEARA

Să stăruie în credinţă. Faptele Apostolilor 14:22

Perseverenţa este apanajul adevăraţilor sfinţi. Viaţa creştinului înseamnă mai mult decât un început pe calea lui Dumnezeu. Este o continuare în credinţă, atâta timp cât durează viaţa. Situaţia creştinului se aseamănă cu cea a marelui Napoleon. Acesta spunea: „biruinţele m-au făcut ceea ce sunt, şi biruinţele trebuie să mă menţină”. Aşadar, prin călăuzirea lui Dumnezeu, dragă prietene în Domnul, biruinţele te-au făcut ceea ce eşti, şi biruinţele trebuie să te susţină. Motto-ul tău trebuie să fie „excelsior” (tot mai sus). Adevăratul biruitor, care va fi încoronat la sfârşit, este cel care luptă mereu, până în clipa în care se opresc trâmbiţele războiului. De aceea, perseverenţa este ţinta tuturor vrăjmaşilor noştri spirituali. Lumea nu este deranjată de faptul că eşti creştin o vreme şi, dacă poate, te ispiteşte să-ţi încetezi pelerinajul şi să-ţi cauţi un loc, un loc din care să poţi cumpăra şi vinde la Bâlciul Deşertăciunilor. Firea va căuta să te înşele şi să-ţi oprească drumul spre slavă. Firea îţi va spune: „este foarte obositor să fii pelerin; mai bine ai renunţa. Oare trebuie ca eu să fiu supusă morţii mereu? Nu voi fi iertată niciodată? Dă-mi măcar o clipă de răgaz, să răsuflu şi eu”. Satana îţi va ataca perseverenţa cu furie, şi va face din ea ţinta săgeţilor ku. El se va lupta să te scoată din slujbă. Iţi va spune că nu eşti bun de nimic şi că ai nevoie de odihnă. Va face tot ce-i stă în puteri ca să te obosească. Iţi va şopti: „blastămă-L, pe Dumnezeu, şi mori” (Iov 2:9). Sau îţi va ataca zelul, întrebându-te: „la ce bun atâta zel? fii liniştit ca şi ceilalţi; dormi ca ei, şi lasă-ţi lampa să se stingă, aşa cum au făcut celelalte fecioare”. Sau îţi va ataca sentimentele doctrinare, întrebându-te: „de ce ţii atât de mult la crezul acestei denominaţiuni? Oamenii inteligenţi sunt mult mai liberali; ei au îndepărtat vechile graniţe. Trăieşte conform timpului tău”. De aceea, creştine, poartă-ţi armura cu scumpătate, şi strigă spre Dumnezeu să-ţi dea Duhul Sfânt, ca să poţi rezista până la capăt.

 

IZVOARE IN DEŞERT

 

Ţâşneşte, fântână! Cântaţi în cinstea ei! (Numeri 21:17)

A fost o cântare ciudată şi o fântână ciudată. Copiii lui Israel au călătorit prin nisipurile arzătoare ale deşertului, şi aveau mare nevoie de apă, dar nu era nici urmă de aşa ceva. Atunci Dumnezeu i-a vorbit lui Moise şi i-a spus: „Strânge poporul, şi le voi da apă” (v. 16).Atunci poporul s-a strâns laolaltă cu toiegele lor. Şi când au început să sape adânc în nisipul arzător, ei cântau: „Ţâşneşte, fântână! Cântaţi în cinstea ei!” Curând s-a auzit un susur, şi dintr-odată a ţâşnit apa, umplând fântâna şi curgând pe pământ. Când au săpat fântâna în deşert, ei au făcut o derivaţie şuvoiului de apă care curgea pe dedesubt şi care fusese ascuns o lungă perioadă de timp.Ce tablou superb! Şi el ne descrie râul binecuvântărilor care curge prin vieţile noastre. O, dacă am vrea să răspundem cu credinţă şi cu laudă, am avea nevoile împlinite chiar şi în cel mai arid deşert. Încă o dată, cum au ajuns copiii lui Israel la apa acelei fântâni? Prin laudă. În timp ce stăteau pe nisipul arzător şi săpau fântâna cu toiagul promisiunii, ei cântau o cântare de laudă a credinţei.Prin lauda noastră „în pustie vor ţâşni ape, şi în pustietate pâraie” (Isaia 35:6), în timp ce plângerile vor aduce numai judecată. Chiar şi rugăciunea prin ea însăşi poate să nu reuşească să ajungă la fântâna binecuvântărilor.Nimic nu-I place mai mult Domnului ca lauda. Nu este dovadă mai mare de credinţă ca virtutea mulţumirii autentice. Îl lauzi pe Dumnezeu destul? Îi mulţumeşti tu pentru nenumăratele binecuvântări pe care ţi le-a dat? Îl lauzi tu cu îndrăzneală chiar şi pentru încercările din viaţa ta, care de fapt sunt binecuvântări deghizate? Şi ai învăţat să-L lauzi dinainte pentru răspunsurile care urmează să vină? selectat

 

Aştepţi eliberarea!

O, suflete, aştepţi de mult!

Crede că eliberarea ta

Te aşteaptă în cântare!

 

Nu te plânge până când eliberarea

    Îţi va scoate picioarele din lanţuri:

Cu cântări de fericită eliberare

    Te înconjoară acum Dumnezeu.

 

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

Volumul III

 

Isaia 38.1-16

Credinţa lui Ezechia primeşte încă un răspuns din partea Domnului, de data aceasta şi mai minunat faţă de cel din capitolul precedent. În poarta vieţii împăratului se prezintă un vizitator nepoftit: Moartea. Disperarea care-l cuprinde pe împărat în faţa ei pare să trădeze că Ezechia nu cunoştea promisiunea pe care Dumnezeu o făcuse prin gura lui Isaia: „El va înghiţi moartea prin victorie (sau: pentru totdeauna) şi Domnul Dumnezeu va şterge lacrimile de pe toate feţele” (25.8). Ezechia, trăind în timpul promisiunilor pentru pământ (Psalmul 116.9), nu putea privi dincolo de o prelungire a zilelor lui; nu avea înainte certitudinea învierii pe care o au astăzi credincioşii; nu ştia că „a muri este un câştig”, pentru că a pleca şi a fi „împreună cu Hristos este cu mult mai bine” (Filipeni 1.21,23). Cu toate acestea, Dumnezeu aude rugăciunea lui, vede lacrimile sale şi… Se lasă înduioşat (Psalmul 34.6). Şi de data aceasta însoţeşte răspunsul Său cu un semn al harului: umbra dă înapoi pe cadranul solar, simbol al judecăţii amânate.

Versetul 3 ne duce cu gândul la Evrei 5.7 şi la lacrimile din Ghetsimani. Cine altul decât Isus a mai putut împlini în totul aceste cuvinte?

Această frumoasă istorie ne-a fost deja relatată în 2 împăraţi 20.1-11, dar numai aici găsim mişcătoarea scriere a lui Ezechia… (v. 9) care însoţeşte vindecarea sa.

 

PÂINEA CEA DE TOATE ZILELE

 

Text: Psalmul 32:1-7

Am zis: „îmi voi mărturisi Domnului fărădelegile!” Si Tu ai iertat vina păcatului meu. Psalmul 32:5

FRUNZE PRĂFUITE

Planta ornamentală pe care am adus-o soţiei a adăugat o notă de viaţă în casa noastră. Frunzele sale mari, luxuriante, păreau că se întind cu gesturi de bun venit. Dar într-o dimineaţă am observat că frunzele îi atârnau veştede. Nu i-am spus nimic soţiei, dar mă întrebam ce s-o fi petrecut cu planta noastră. Când am sosit acasă pentru masa de prânz, planta era cu totul alta. O culoare sănătoasă revenise în frunzele ei mari, care se întinseseră ca mai înainte. Când am întrebat-o pe Dorothy despre ea, mi-a spus că tocmai citise despre plantele de apartament, cum să le menţii vii şi proaspete. Se spunea că praful acumulat pe frunzele plantelor împiedica pătrunderea luminii. Aşa că este necesar ca frunzele plantei să fie şterse cu regularitate. Soţia făcuse astfel şi rezultatul era evident.

Trăind în lumea aceasta, particule fine din „praful” păcatului se aştern peste vieţile noastre. Resentimente, cuvinte dure, gânduri necurate, atitudini egoiste, toate îşi iau vama pe seama vitalităţii noastre spirituale. Dacă nu sunt mărturisite, ele formează un strat de „praf” care ne împiedică să experimentăm lumina harului lui Dumnezeu în inimile noastre. Cei din jurul nostru vor simţi că este ceva râu cu noi. Dacă păcatele acumulate prin nemărturisire ţi s-au adunat în suflet, fă ca David – mărturiseşte-le Domnului. Şterge astfel „frunzele prăfuite” ale vieţii şi bucură-te din nou de razele glorioase ale dragostei lui Dumnezeu.  – D.J.D.

Naintea Crucii Lui, Celui ce-a murit,
Mă prăbuşesc în lut neputincios,
Să-mi ierte tot păcatul săvârşit.
Totul în toţi să fie doar Cristos.

Bridges

Mărturisirea păcatelor este pănuntul in care creste iertarea lui Dumnezeu.

 

DOMNUL ESTE APROAPE – GBV

http://www.gbv.ro/meditatii-zilnice/domnul-este-aproape

 

Să nu semeni în ogorul tău două feluri de seminţe. Leviticul 19.19

Este foarte bine şi important să ştim că prima parte a versetului nostru corespunde vieţii noastre aici pe pământ unde e o semănare continuă după care va veni şi strângerea roadelor. Nu se poate strânge altceva de pe ogor decât ceea ce s-a semănat. Aceasta să ne dea şi mai mult de gândit în umblarea noastră de toate zilele. Vine RECOLTA! Câte unuia dintre credincioşi nu poţi să-i negi credincioşia dar totuşi multe din lucrurile care le face nu sunt la locul lor. Altul are în afară o purtare ca de credincios, dar în ascuns însămânţează ogorul cu sămânţa cea rea a păcatului. Oare nu va rodi sămânţa aceasta? Oare nu-i va fi ruşine când alţii vor descoperi că este un om duplicitar, jumătate pentru Dumnezeu şi jumătate pentru firea păcătoasă? „Nu vă înşelaţi: Dumnezeu nu se lasă batjocorit. Ce seamănă omul aceea va şi secera” chiar dacă secerişul vine mai târziu. „Cine seamănă în firea lui pământească va secera din firea pământească putrezirea, dar cine seamănă în Duhul va secera din Duhul viaţa veşnică” (Gal. 6.7-8).

Sămânţa aceasta felurită ne mai vorbeşte şi de „temeiuri amestecate.” Aceasta îi priveşte în mod deosebit pe copii lui Dumnezeu. Ei aparţin cu duh, suflet şi trup Domnului lor, ei au Duhul Sfânt şi Cuvântul lui Dumnezeu. În Domnul Isus avem oglindite temeiurile dumnezeieşti după care ne putem ghida viaţa noastră practică. Cu regrete trebuie să recunoaştem că duşmanul a adus relele lumii în mijlocul multor copii ai lui Dumnezeu. O simplă recunoaştere a acestei realităţi nu este suficientă. Noi trebuie să avem o poziţie clară faţă de acest amestec subtil de temeiuri: „Oricine rosteşte Numele Domnului, să se depărteze de fărădelege.” „…Depărtează-te de oamenii aceştia” (2 Tim. 2.19; 3.1-5).

Să nu ne lăsăm robiţi de sistemele şi sectele acestei lumi. Cerul este patria noastră şi acolo este nădejdea noastră. Noi am fost scoşi din lume ca să fim lumini în întuneric.

 

SĂMÂNȚA BUNĂ

http://www.gbv.ro/meditatii-zilnice/samanta-buna

 

Când vă rugați, să nu bolborosiți aceleași vorbe, ca păgânii, cărora li se pare că, dacă spun o mulțime de vorbe, vor fi ascultați. Matei 6.7

Îndemn

Dorind să-i învețe pe ucenicii Săi cum să se roage, Isus a început cu cuvintele: „Când vă rugați …”. Aceasta înseamnă o atenție deosebită acordată rugăciunii.

Să nu spui Tată, dacă nu te comporți ca un fiu în fiecare zi!

Să nu spui nostru, dacă ești închis în egoismul tău!

Să nu spui care ești în ceruri, dacă ești preocupat numai cu lucrurile pământești!

Să nu spui vie împărăția Ta, dacă o confunzi cu succesul tău material!

Să nu spui sfințească-Se Numele Tău, da-că nu-L respecți!

Să nu spui facă-se voia Ta, dacă nu o accepți și când este dureroasă!

Să nu spui pâinea noastră cea de toate zilele dă-ne-o nouă astăzi, dacă nu te gândești la cei înfometați!

Să nu spui ne iartă nouă greșelile, dacă păstrezi ranchiuna pe fratele tău!

Să nu spui nu ne duce pe noi în ispită, dacă ai de gând să păcătuiești în continuare!

Să nu spui Amin, dacă nu iei în serios cuvintele din rugăciunea „Tatăl nostru”!

 

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

www.fundatiaseer.ro

 

DINCOLO DE MITURILE CALITĂȚII DE PĂRINTE (2)    

„Ferice de omul care își umple tolba de săgeți cu ei” (Psalmul 127:5)

lată încă două mituri legate de calitatea de părinte.

1) Un părinte bun are întotdeauna copii cuminți. Ce bine ar fi dacă ar fi adevărat, dar nu e! Chiar și când faci toate lucrurile corecte, copiii ajung să facă propriile lor alegeri greșite în viață. Cain și Abel au fost crescuți în aceeași casă de aceeași părinți, dar alegerea lui Abel a fost pe placul lui Dumnezeu, în timp ce alegerea lui Cain l-a făcut să devină primul ucigaș din istorie. Nici măcar părinții model nu au control asupra alegerilor pe care în ultimă instanță le fac copiii lor. Asta nu înseamnă că încercările tale de a avea o influență spre frica de Dumnezeu sunt pierdute; nici gând!

Ci înseamnă că după ce ai făcut tot ce ți-a stat în putință, trebuie:

a) să-ți recunoști și să-ți accepți limitările;

b) să-i înveți pe copii să fie înțelepți, lăsându-i să fie responsabili de consecințele propriilor alegerilor;

c) să ai încredere că Dumnezeu va face ceea ce tu nu poți face. Unii copii înțeleg mesajul numaidecât, în timp ce alții, precum fiul risipitor, se abat de la drum – dar Dumnezeu nu-i abandonează niciodată – și nici tu nu ar trebui.

2) Părinții buni îsi tratează toți copiii la fel- Biblia spune: „învață pe copil calea pe care trebuie s-o urmeze” (Proverbe 22:6). Fiecare copil are un set unic de nevoi și abilități, iar părinții înțelepți le recunosc și lucrează cu aceste caracteristici. Responsabilitatea ta nu este să încerci să-i faci „copiii perfecți”. Datoria ta este să încerci să descoperi tiparul distinct pe care l-a sădit Dumnezeu în fiecare copil și să lucrezi la dezvoltarea acelui tipar în el. Răsplata pe care le-o promite Dumnezeu acelor părinți este aceasta: „când va îmbătrâni, nu se va abate de la ea” (v. 6).

 

 

 


 

25 Mai 2016

TOTUL PENTRU GLORIA LUI

de Oswald CHAMBERS

 

Testul egoismului

„Dacă apuci tu la stânga, eu voi apuca la dreapta; dacă apuci tu la dreapta, eu voi apuca la stânga.”Genesa 13:9

De îndată ce începi să trăieşti viaţa de credinţă in Dumnezeu, în faţa ta se vor deschide posibilităţi bogate şi fascinante; aceste lucruri sunt de drept ale tale; dar, dacă trăieşti viaţa de credinţă, îţi vei exersa dreptul de a renunţa la drepturile tale şi de a-L lăsa pe Dumnezeu să aleagă pentru tine. Dumnezeu permite uneori să ajungi într-o încercare în care prosperitatea ta materială ar fi lucrul cel mai bun şi mai potrivit de luat în considerare, dacă nu ai trăi o viaţă de credinţă. Dar dacă trăieşti prin credinţă, vei renunţa cu bucurie la dreptul tău şi-L vei lăsa pe Dumnezeu să aleagă pentru tine. Aceasta este disciplina prin intermediul căreia naturalul este transformat în spiritual prin ascultarea de vocea lui Dumnezeu.Ori de câte ori ceea ce este drept devine standardul în viaţă, vederea spirituală se atrofiază. Marele vrăjmaş al vieţii de credinţa în Dumnezeu nu este păcatul, ci lucrul bun care nu este suficient de bun. Lucrul bun este întotdeauna vrăjmaşul lucrului celui mai bun. Ar fi părut cel mai înţelept lucru din lume ca Avraam să aleagă. Era dreptul lui, iar oamenii din jurul lui l-au considerat probabil un prost pentru că nu a ales. Mulţi dintre noi nu creştem din punct de vedere spintual, pentru că preferăm să alegem ceea ce este drept. În loc să-L lăsăm pe Dumnezeu să aleagă pentru noi. Trebuie să învăţăm să umblăm după standardul care-L are ca ţintă pe Dumnezeu. „Umblă înaintea Mea.”

 

MANA DE DIMINEAŢĂ

 

„Ţi s-a arătat omule ce este bine şi ce alta cere Domnul de la tine, decât să faci dreptate, să iubeşti mila, şi să umbli smerit cu Dumnezeul tău?” MICA 6:8

La sfârşitul dispensaţiunii harului, pe creştin îl pândeşte un mare pericol: formalismul mort sau falsa evlavie exterioară, fără ca inima să participe cu ceva. Cu cât pretinsa credinţă a creştinismului este mai biblică, cu atât pericolul este mai mare. În capitolul acesta, Domnul, vorbind lui Israel despre jertfele şi arderile de tot zice: „Va găsi Domnul plăcere în miile de berbeci şi în zecile de mii de râuri de untdelemn?” Totuşi, jertfele erau baza cultului şi ungerea sfântă era însăşi condiţia preoţiei. Dar dacă la ai Săi nu erau un cuget drept, o inimă deschisă şi smerenie, Dumnezeu lepăda tot, chiar cultul pe care El îl instituise.

În zilele noastre răul este şi mai mare. Se vorbeşte de lucruri sfinte, se arată mult zel şi se desfăşoară o activitate religioasă febrilă dar fără a fi împlinit condiţiile cele mai importante ale slujirii după modelul Domnului Hristos.


„A face dreptate…” Când acest foarte însemnat element, necesar în slujire, nu există, cugetul este trezit şi disciplinat prin acţiunea Duhului adevărului care dă la iveală orice nedreptate faţă de Dumnezeu şi faţă de oameni. El este Sentinela care împiedică manifestarea liberă a vieţii proprii şi orice călcare a legilor dumnezeieşti.


„A iubi mila.” Lucrul acesta este opusul rigidităţii legii adeseori nemiloasă; este opusul legalismului ipocrit care osândeşte la alţii ceea ce îşi îngăduie sieşi. Mila este dumnezeiască, este dată unei inimi pe care Dumnezeu o deschide şi o curăţeşte. „învăţaţi ce înseamnă: „Milă voiesc, iar nu jertfă”.


„A umbla smerit cu Dumnezeu..” Dacă prima cerinţă priveşte viaţa noastră personală şi a doua priveşte viaţa noastră în relaţie cu alţii, a treia priveşte relaţia noastră personală cu Dumnezeu însuşi. Piatra de încercare în aceste trei domenii ca de altfel în orice lucru, este crucea Domnului Hristos realizată în viaţa noastră personală. Inima noastră naturală este mândră, dar smerenia este o trăsătură de caracter a Mielului lui Dumnezeu, invitându-ne să învăţăm de la El care este blând şi smerit cu inima.

Acestea sunt cele trei condiţii ale unei slujiri rodnice şi ele au fost întrunite în mod desăvârşit în Fiul lui Dumnezeu aici pe pământ. El a fost drept în toate căile Lui, a iubit mila şi a dovedit aceasta chiar când era pe cruce: „Tată, iartă-i căci nu ştiu ce fac!” şi a umblat într-o totală supunere şi dependenţă de Dumnezeu. Să fim însă atenţi căci nu putem arăta milă şi dreptate pe socoteala adevărului sau sacrificând adevărul în orice lucru cât de mic.

 

MÂNTUIREA PRIN HRISTOS

Meditaţii zilnice – de Fritz BERGER

 

„Voi face să izvorască râuri pe dealuri, și izvoare, în mijlocul văilor; voi preface pustiul în iaz, și pământul uscat, în șuvoaie de ape;” Isaia 41:18

Inima omului neîntors la Dumnezeu este asemănătoare cu o pustie;inima omului firesc este plină de trufie, dornică de onoare, întrun cuvânt, plină de murdărie.

Dacă Dumnezeu spune:”Să fie,lumină!” omul este şocat de starea lui. Înainte de facerea lumii totul era pustiu. Apoi Dumnezeu a spus:”Să fie lumină!”.

Atunci s-a văzut haosul. Apoi Dumneze a început să despartă lumina de întuneric, a creat ziua şi noaptea, sorele, luna şi stelele. A despărţit şi apa de uscat şi a făcut o lume minunată.Tot aşa se întâmplă şi la oamenii care se întorc la Dumnezeu. În viaţa lor Dumnezeu înceope să despartă. „Caci Cuvantul lui Dumnezeu este viu si lucrator, mai taietor decat orice sabie cu doua taisuri: patrunde pana acolo ca desparte sufletul si duhul, incheieturile si maduva, judeca simtirile si gandurile inimii.” Evrei 4:12.

Cine este pătruns de Cuvântul Lui Dumnezeu, lăsându-se judecat de el, crezând din toată inima în cele spuse de Dumnezeu, poate primi lumin vieţii şi poate experimenta puterea sângelui Domnului Isus Hristos, care curăţeşte de orice vină. Dacă aceşti oameni privesc înapoi la ceea ce a făcut Domnul în viaţa lor, inima acestora se umple de laudă şi mulţumire. Dar dacă ne îndreptăm privirea asupra faptelor noastre din trecut, păţim ca nevasta lui Lot. Cei care au pace cu Dumnezeu nu trebuie să se ruşineze de faptele lor, căci Domnul a luat pedeapsa lor asupra Sa. „Atunci se va bucura pământul secetos căci i se dă slavă Libanului şi podoaba Carmelului şi a Saronului.

 

TEZAURUL PROMISIUNILOR LUI DUMNEZEU

de Charles H. SPURGEON

 

COMOARA LUI DUMNEZEU

Domnul va deschide pentru tine comoara Sa. Deuteronom 28.12

Aceasta e zis cu privire la ploaie, pe care Domnul o va da în anotimpul său. Ploaia este emblema împrospătării cereşti, pe care Dumnezeu e gata să o răspândească peste poporul Său. Oh, trimite-ne, Doamne, o îmbelşugată ploaie!

Noi ne închipuim că această comoară nu poate fi deschisă decât printr-un mare proroc ca Ilie. Dar nu este aşa, căci această făgăduinţă este pentru toţi credincioşii israeliţi. Prieten credincios, Domnul va deschide pentru tine buna Sa comoară. Şi tu poţi să vezi cerul deschis şi sa iei partea ta, cu inima plină de credinţă, ba încă şi pentru cei ce te înconjoară, câte o bună parte. Cere ce vrei; dacă rămâi în Domnul Cristos şi rămân în tine cuvintele Sale, nimic nu-ţi va fi refuzat.

Până acum, încă n-ai făcut cunoştinţă cu toate comorile Domnului tău; dar El ţi le va descoperi. Desigur că tu nu cunoşti încă plinătatea bucuriei legăturii Sale; dar El îşi va descoperi dragostea, descoperindu-ţi-Se astfel din plin. Numai El poate face acest lucru pentru tine. Dacă tu asculţi repede glasul Său, supunându-te voii Sale, bogăţiile slavei Lui sunt ale tale.

 

DOMNUL ESTE APROAPE!

Calendar Biblic

 

Şi Iov a răspuns şi a zis: „Cu adevărat, ştiu că aşa este. Dar cum poate omul să fie drept înaintea lui Dumnezeu? … Dacă maş îndreptăți, gura mea mar condamna; dacă aş fi integru, El mar dovedi stricat … Pentru că El nu este om ca mine, ca săI răspund, ca să mergem împreună la judecată. Nu este între noi un mijlocitor care săşi pună mâna peste amândoi”.   Iov 9.1,2,20,32,33

Nau văzut pe nimeni, decât pe Isus singur (1)

Cunoaştem nelegiuirea stării noastre păcătoase de odinioară. Este de mirare că eram atât de departe de Dumnezeu? „Doamne, dacă vei lua aminte la nelegiuiri, Doamne, cine va rămâne?” (Psalmul 130.3). Înțelegem că niciun om, în starea lui păcătoasă, nu poate sta înaintea unui Dumnezeu sfânt şi drept. Nu există niciunul bun, nici unul măcar. Cu toții am păcătuit şi nam ajuns la gloria lui Dumnezeu.

Există o prăpastie între păcătos şi Dumnezeu – o prăpastie peste care omul nu poate construi nicio punte şi care este rezultatul păcatului. Citim în Ezechiel 22.30: „Am căutat printre ei un om care să repare zidul şi să stea la spărtură înaintea Mea pentru țară, ca să no distrug, dar nam găsit niciunul”. Nu exista nicio persoană pe pământ care să poată sta în spărtură. „Şi a văzut că nu era niciun om şi Sa mirat că nu era niciun mijlocitor” (Isaia 50.16). Nu era nimeni care să poată sta între omul păcătos şi Dumnezeul sfânt.

Apocalipsa 5.3 accentuează acest lucru. Nu exista nimeni, nici în cer, nici pe pământ, nici sub pământ, care să poată deschide cartea, nici să se uite în ea. Ce gând smeritor – cu toții suntem nevrednici! În ciuda tuturor intențiilor noastre bune, suntem cu totul nevrednici! J. Pilon

 

BĂTÎND LA UȘA LUI DUMNEZEU

de Oswald CHAMBERS

 

Doamne, Dumnezeule Atotputernice, câtă desfătare găseşte sufletul meu în faptul de a şti că Tu te îngrijeşti de vrăbii şi numeri perii capului nostru! Doamne, suflă peste mine până voi ajunge într-o stare a minţii şi trupului de a mă închina Ţie.

 

MEDITAŢII ZILNICE

de Wim MALGO

 

«Isus tăcea …» Matei 26,63

Preoţii şi bătrânii au adus mărturii false împotriva lui Isus, dar El nu le-a răspuns. Când credincioşii se adună împreună se întâmplă de multe ori să plece apoi acasă apăsaţi, căci: «Cine vorbeşte mult nu se poate să nu păcătuiască» (Prov. 10,19). Dumnezeu ia în serios absolut toate păcatele limbii, nu numai «vorbăria goală», ci şi calomniile «evlavioase». Ce foc devastator este limba! Comunităţi întregi de credincioşi sunt distruse şi multe inimi sunt zdrobite de ea. Dumnezeu aude însă tot ce vorbim. Una dintre cele mai serioase consecinţe ale păcatului cu vorba este aceea că Dumnezeu nu ne mai ascultă rugăciunile.

«Isus tăcea». Studiul serios şi aprofundat al Sfintei Scripturi ne ajută să ne punem mâna la gură şi ne fereşte de pericolul de a-i jigni pe ceilalţi copii ai Săi.

«Isus tăcea». Această tăcere l-a enervat pe Caiafa şi l-a speriat pe Pilat. Tăcerea lui Isus a fost un răspuns puternic la întrebarea lui Pilat. Poate tu vorbeşti mult cu Domnul, dar El tace. De ce tace? Nu tace oare pentru că aşteaptă în tăcere ca tu să faci ceva?

Tu te rogi de exemplu: «Doamne, ia acest păcat de la mine!»

E corect? Nu, deoarece şi tu trebuie să renunţi la acel păcat. Spune un «nu» hotărât la tot ce este păcat în viaţa ta! Atunci bucuria biruinţei îţi va inunda inima!

 

MEDITAŢII PENTRU FIECARE ZI A ANULUI

de Charles H. SPURGEON

Dimineaţa şi Seara

DIMINEAŢA

Nu mă părăsi, Doamne! Psalmi 38:21

Ne rugăm adesea ca Dumnezeu să nu ne părăsească în timpul încercării şi ispitei, dar uităm adesea că avem nevoie mereu de această rugăciune. Nu există nici un moment din vieţile noastre, oricât de sfinte ar fi, în care să ne putem descurca fără ajutorul Său constant. In lumină sau în întuneric, în părtăşie sau în ispită, avem nevoie de rugăciunea „nu mă părăsi, Doamne. Sprijineşte-mă, şi voi fi în siguranţă”. Un copil care învaţă să meargă are nevoie întotdeauna de mâna mamei. Corabia care nu are cârmaci se abate imediat din drum. Nu putem face nimic fără a primi ajutor continuu de sus. Să ne rugăm, deci, astăzi, „nu mă părăsi, Tată. Nu-ţi părăsi copilul, fiindcă altfel va cădea în mâna vrăjmaşului. Păstorule, nu-ţi părăsi mielul, ca să nu se îndepărteze de siguranţa turmei. Grădinarule, nu-ţi părăsi plantele, fiindcă se vor usca şi vor muri. Nu mă părăsi, Doamne, acum; şi nu mă părăsi în nici un moment al vieţii mele. Nu mă părăsi în bucurie, ca să nu mi se înalţe inima. Nu mă părăsi în durere, ca să nu murmur împotriva Ta. Nu mă părăsi în ziua căinţei, ca să nu-mi pierd speranţa de iertare şi să cad în disperare. Nu mă părăsi în ziua credinţei, ca să nu devin mândru. Nu mă părăsi fiindcă, fără Tine sunt slab, dar cu Tine sunt tare. Nu mă părăsi, fiindcă cărarea mea este plină de înşelări, şi nu pot merge fără călăuzire. Găina nu-şi uită puii; mă vei acoperi cu penele Tale şi îmi vei îngădui să mă adăpostesc la umbra aripilor Tale? Nu te depărta de mine, căci „se apropie necazul şi nimeni nu-mi vine în ajutor” (Psalmi 22:11). „Nu mă lăsa, nu mă părăsi, Dumnezeul mântuirii mele” (Psalmi 27:9).

Rămâi cu pace ta cerească
In inimile noastre, Duh prea Sfânt
In suflete un templu să ni se clădească
Ca să-Ţi slujim cu cinste pe pământ.

SEARA

S-au sculat chiar în ceasul acela, s-au întors la Ierusalim… şi au istorisit ce li se întâmplase pe drum, şi cum L-au cunoscut la frângerea pâinii. Luca 24:33, 35

După ce au ajuns la Emaus şi s-au aşezat la masă, cei doi ucenici au văzut că misteriosul străin care îi fermecase tot drumul ia pâine şi o frânge. El li s-a făcut cunoscut, şi apoi a dispărut. Ei L-au rugat să rămână cu ei, fiindcă ziua era aproape sfârşită, dar apoi, deşi era noapte adâncă, s-au sculat să meargă la Ierusalim, fiindcă dragostea le era lumină şi aripi. Ei au uitat întunericul. Oboseala se risipise, şi au străbătut imediat cele şaizeci de mile ca să spună celorlalţi despre Mântuitorul înviat, care li se arătase pe drum. Ei au ajuns la creştinii din Ierusalim şi au fost primiţi cu veşti noi, înainte să apuce să le spună pe ale lor. Aceşti primi creştini ardeau de dorinţa de a vorbi despre Christos şi de a proclama ceea ce ştiau despre Domnul. Ei şi-au împărtăşit experienţele. Fie ca exemplul lor să ne impresioneze în seara aceasta. Şi noi trebuie să-L mărturisim pe Isus. Povestirea lui Ioan despre mormântul gol trebuia să fíe întărită de Pavel, şi Maria putea să mai adauge ceva; cu toate la un loc, avem o mărturie care nu poate fi trecută cu vederea. Fiecare dintre noi are daruri unice şi manifestări speciale, dar obiectivul lui Dumnezeu este perfecţionarea trupului lui Christos. De aceea, trebuie să ne aducem bunurile spirituale, să le aşezăm la picioarele apostolilor, şi să împărţim tuturor ceea ce ne-a dat Dumnezeu. Nu ascundeţi nici o fărâmă de adevăr, vorbiţi despre tot ce ştiţi şi mărturisiţi tot ce aţi văzut Nu îngăduiţi ca întunericul, îndoiala sau necredinţa prietenilor să vă oprească din drum. Ridicaţi-vă, mergeţi spre locul datoriei, şi spuneţi ce lucruri mari v-a arătat Dumnezeu.

 

IZVOARE IN DEŞERT

 

Rabd totul pentru cei aleşi, pentru ca şi ei să capete mântuirea care este în Hristos Isus, împreună cu slava veşnică. (2 Timotei 2:10)

O, dacă ar fi ştiut Iov, în timp ce şedea în cenuşă, frământându-şi inima gândindu-se la providenţa lui Dumnezeu, că milioane de oameni de-a lungul istoriei vor privi înapoi la încercările lui! Ar fi prins curaj având în vedere faptul că experienţa lui va fi un ajutor pentru mulţi oameni din lume.Nimeni nu trăieşte pentru el însuşi, şi povestea lui Iov este ca povestea ta şi a mea, doar că a lui a fost scrisă pentru ca toţi să o vadă. Nenorocirile cu care s-a confruntat Iov şi încercările cu care s-a luptat sunt lucrurile pentru care el este amintit, şi fără ele probabil că n-am fi citit niciodată despre el în Cuvântul lui Dumnezeu.Nu ştim niciodată ce încercări ne aşteaptă în următoarele zile. Poate că nu suntem în stare să vedem lumina în timpul luptelor noastre, dar putem crede că acele zile, ca şi în viaţa lui Iov, vor fi cele mai importante zile pe care am fost chemaţi să le trăim.


Robert Collyer

 

Cine n-a învăţat că cele mai triste zile din viaţă sunt de fapt cele mai bune? În zilele când faţa ne e plină de zâmbete şi săltăm uşor pe păşunea moale împodobită de Dumnezeu cu flori de primăvară, capacitatea inimii noastre este adesea risipită.Sufletul care este tot timpul vesel şi bucuros pierde lucrurile cele mai adânci ale vieţii. Sigur că această viaţă îşi are răsplata ei şi e pe deplin satisfăcută, dar adâncimea satisfacţiei ei este foarte mică. Inima lui este mică, şi natura lui, care poate experimenta cele mai mari înălţimi şi cele mai mari adâncimi, rămâne nedezvoltată. Şi fitilul vieţii lui arde repede până la capăt, fără să cunoască vreodată bogăţia profundei bucurii.Adu-ţi aminte că Domnul Isus a spus: „Ferice de cei ce plâng” (Matei 5:4). Stelele strălucesc cel mai tare în timpul nopţilor lungi şi negre ale iernii. Şi florile sălbatice de genţiană îşi arată frumuseţea pe înălţimile înzăpezite şi îngheţate şi aproape inaccesibile ale munţilor.Se pare că Dumnezeu foloseşte presiunea durerii pentru a stoarce împlinirea promisiunilor Sale şi astfel din teascul Lui iese cel mai dulce suc. Numai cei care au cunoscut durerea pot să aprecieze pe deplin marea blândeţe a „omului durerii” (Isaia 53:3).

Poate că ai parte de puţină vreme frumoasă, dar lungile perioade de întuneric gros au fost plănuite pentru tine cu multă înţelepciune, probabil pentru că o întindere lungă a unei vremi de vară te-ar fi transformat într-un pământ arid sau într-un pustiu sterp. Domnul tău ştie cel mai bine, iar norii şi soarele aşteaptă porunca Lui.

Când i s-a spus: „E o zi gri”, un bătrân cârpaci scoţian a replicat odată: „Da, dar nu vezi peticul acela albastru?”

 

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

Volumul III

 

Isaia 37.21-38

Ezechia a probat v. 15 din cap. 30: „în linişte şi încredere va fi puterea voastră”, şi nu a fost înşelat. Credinţa sa L-a onorat pe Domnul şi, ca răspuns, Domnul a onorat credinţa lui. Astăzi, Dumnezeu este acelaşi” (ebr. „El”, nume al lui Dumnezeu; cap. 37.16) şi nu poate să nu răspundă la cea mai slabă credinţă, pentru că în cauză este gloria Sa.

Odată ce Ezechia îşi predă problema, Domnul o ia asupra Lui şi răspunde într-un mod în care Împăratul Asiriei s-ar fi aşteptat poate cel mai puţin, deoarece îl credea pe Domnul incapabil să elibereze Ierusalimul (cap. 36.20): un singur înger al acestui Dumnezeu dispreţuit este suficient să lovească o sută optzeci şi cinci de mii de luptători din armata asirianului! Obligat să renunţe la campanie, Sanherib se întoarce la Ninive copleşit de ruşine şi de ciudă; apoi cade, la rândul său, sub loviturile propriilor fii. Câtă deosebire între falnicul şi arogantul cuceritor, care şi-a găsit sfârşitul în chiar templul idolului său, şi smeritul împărat al lui Iuda, îmbrăcat în sac, care a rămas în Casa Dumnezeului său pentru a primi eliberarea (vezi Psalmul 118.5)!

Ce vrednic de admiraţie este harul lui Dumnezeu care, în plus faţă de această eliberare, a mai adăugat şi un semn: cunoscând nevoile alor Săi, le promite că le va asigura existenţa (v. 30; Matei 6.31-33).

 

PÂINEA CEA DE TOATE ZILELE

 

Text: 1 Tesaloniceni 5:1-14

… îmbărbătaţi pe cei deznădăjduiţi; să sprijiniţi pe cei slabi, să fiţi răbdători cu toţii. 1 Tes. 5:14

SFINŢI SLABI

Un bătrân care avea probleme cu vederea, adesea citea cu mare greutate literele mici din cartea de cântări a bisericii. Într-o duminică, biserica toată cânta o cântare care avea unul din versuri: „Nu-L judeca pe Domnul după simţuri slabe”. Omul care nu vedea bine, a citit greşit cuvântul simţuri şi l-a înlocuit cu „sfinţii”, astfel că versul lui suna: „Nu-L judeca pe Domnul după sfinţii slabi”. Vorbind serios, nu este oare adevărat că atât Cristos, cât şi mântuirea pe care ne-o oferă este uneori respinsă de cei necredincioşi, deoarece ei văd inconsecvenţă în vieţile creştinilor? Falimentul lor se poate datora neascultării sau slăbiciunii în viaţa de luptă a acestor credincioşi. Cei tari în credinţă sunt îndemnaţi să-i sprijine pe copiii spirituali şi pe cei ce nu s-au dovedit a fi buni soldaţi ai lui Isus Cristos. Nu trebuie să-i criticăm, ci mai degrabă să-i încurajăm şi să-i instruim. In textul de azi, Pavel subliniază acest adevăr: „Vă rugăm, de asemenea, fraţilor, să mustraţi pe cei ce trăiesc în neorânduială; să îmbărbătaţi pe cei deznădăjduiţi; să spijiniţi pe cei slabi, să fiţi răbdători cu toţi” (1 Tes. 5:14). Da, trebuie să-i întărim şi să-i ajutăm pe alţii, ca împreună cu toţii să creştem în harul lui Dumnezeu. Şi în Galateni 6:1, el spune: „Fraţilor, chiar dacă un om ar cădea deodată în vreo greşală, voi, care sunteţi duhovniceşti, să-l ridicaţi cu duhul blândeţii. Şi ia seama la tine însuţi ca să nu fii ispitit şi tu”. Ca şi creştini, trebuie să ne dezvoltăm o mare credinţă în Dumnezeu, prin rugăciune şi studierea Bibliei. Apoi vom fi în măsură să-i ajutăm pe ceilalţi sfinţi care sunt încă „slabi”.  – H.G.B.

Ajută-ne ca pentru alţii să trăim,
Intăreşte-ne genunchii slabi, o Tată,
Ca prin ale noastre multe-nfirmităţi
Să nu-Ţi aducem blama niciodată. 
P.L.

 

DOMNUL ESTE APROAPE – GBV

http://www.gbv.ro/meditatii-zilnice/domnul-este-aproape

 

Tu pui înaintea Ta nelegiuirile noastre, şi scoţi la lumina Feţei Tale păcatele noastre cele ascunse. Psalmul 90.8

Acest Psalm este o rugăciune a lui Moise, omul după inima lui Dumnezeu. Pe calea pustiei a putut să cunoască poporul în diferite şi multiple lucrări, dar L-a cunoscut şi pe Dumnezeu în slava, dreptatea şi harul Său. A fost o cumpănă serioasă la Cades-Barnea când poporul întreg a ascultat iscoadele necredincioase. Numai Iosua şi Caleb s-au bizuit pe Dumnezeu şi pe promisiunile Lui. Poporul a vrut să-l ucidă pe Moise cu pietre şi apoi să se întoarcă în Egipt. Moise, slujitorul credincios a îngenunchiat cu faţa la pământ mijlocind pentru popor şi Dumnezeu l-a auzit. Dar în temeiul conducerii drepte a lui Dumnezeu trebuia să fie distruşi toţi care au fost necredincioşi faţă de El. Pe baza aceasta Moise spune în Psalmul 90.11 despre această judecată astfel: „Dar cine ia seama la tăria mâniei Tale şi la urgia Ta, aşa cum se cuvine, să se teamă de Tine?”

Moise nu se înfricoşa. El cunoştea pe Dumnezeu în mila Sa, şi se ocupa neobosit de popor.

La fel şi Domnul nostru mijloceşte în faţa tronului de har pentru noi. Ca Mare Preot împlineşte slujba în Locul Prea Sfânt pentru noi, pentru a găsi har Ia vreme de nevoie şi să fim păziţi de cel rău. Ca Mijlocitor îşi arată activitatea atunci când din neatenţie am greşit, El ne iartă ca din nou să fim aduşi în părtăşie cu Tatăl. El ne cunoaşte prea bine şi chiar şi intenţiile noastre şi lucrurile ascunse îi sunt cunoscute şi El este interesat să ne aducă în lumina Sa, ca să ne abatem de la rău şi să nu cădem într-o stare de mulţumire de noi înşine. El doreşte ca să ne vedem starea noastră în lumina Sa şi să ne judecăm aşa cum ne judecă El. Ce mare este dragostea Sa care nu cunoaşte odihna până când noi nu ne-am predat în totul şi pe deplin!Religia neadevărată a căutat totdeauna să fie bine văzută în lume. Când adevărul a strălucit, lumea l-a dispreţuit.

 

SĂMÂNȚA BUNĂ

http://www.gbv.ro/meditatii-zilnice/samanta-buna

 

… Dar Tu, Tu ești un Dumnezeu gata să ierți, îndurător și milostiv, încet la mânie și bogat în bunătate.Neemia 9.17

Iertarea

Iertarea este un lucru măreț. Ea înseamnă eliberare de vină; având iertarea, poți să respiri și ai pace. Așa stau lucrurile în relațiile dintre oameni, dacă unul s-a făcut vinovat și celălalt îl iartă.

Iertarea presupune ca vinovatul să-și recunoască vina. Odată, un băiat a venit la tatăl său pentru o oarecare faptă și l-a întrebat: „Tată, mă ierți pentru ceea ce am făcut?”. Tatăl a răspuns: „Pentru ce anume?”. Băiatul a repetat: „Pentru ceea ce am făcut”. Dar tatăl a insistat: „Dacă vrei să te iert pentru ceva, atunci trebuie să știu pentru ce!”. Astfel, băiatul a înțeles că trebuie să spună ce a făcut; altfel nu putea fi iertat.

Tot așa și noi oamenii trebuie să ne recunoaștem vina în fața lui Dumnezeu, ca să primim iertare. Unii reproșează că prin credința creștină oamenii sunt aduși la complexe de vinovăție din cauză că se vorbește adesea despre păcat și vină. Dar tocmai contrariul este adevărat: Credința în Domnul Isus Hristos ne eliberează conștiința de vină, căci Dumnezeu este „un Dumnezeu al iertării”. Cine a primit iertarea prin credința în lucrarea de răscumpărare a lui Hristos la crucea de pe Golgota, cunoaște eliberarea minunată, exprimată în cuvintele: „Deci, fiindcă suntem socotiți neprihăniți, prin credință, avem pace cu Dumnezeu, prin Domnul nostru Isus Hristos”.

 

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

www.fundatiaseer.ro

 

DINCOLO DE MITURILE CALITĂȚII DE PĂRINTE (1)

„Fiii sunt o moștenire de la Domnul” (Psalmul 127:3)

lată două mituri legate de calitatea de părinte:

1) Părinții buni au întotdeauna casele curate. Noi credem că locul în care trăim trebuie să arate perfect, așa că ne supărăm pe copii când întorc casa pe dos. Cu toate acestea, obsesia de a păstra curățenia poate duce la pierderea unor clipe care nu se mai întorc niciodată. în mod neintenționat, noi îi învățăm pe copii că lucrurile – nu oamenii – sunt importante. Le inspirăm ideea că păstrarea aparențelor contează mai mult decât a te bucura de viață împreună. Realitatea este că vei avea ordine în casă mai devreme decât crezi și casa va deveni tăcută și goală! Așa că, bucură-te de dezordine, de râsete, de lichide vărsate și de obiecte zgâriate. Lasă ca zgârieturile și crestăturile de pe mobilă să devină amintiri ale unor clipe valoroase petrecute cu acei micuți care vor crește simțindu-se iubiți și importanți pentru tine.

2) Părinții buni trebuie să aibă întotdeauna dreptate. Anri Peterson scriitoare și mamă ne împărtășește o idee care i-a venit în timp ce era angajată într-o ceartă cu fiul ei. „în cele din urmă, cu dinții încleștați, am reușit să-l întreb: „de ce trebuie să ai mereu dreptate?” El a răspuns printre dinții încleștați (probabil a învățat asta de la tatăl său): „pentru că tu trebuie să ai mereu dreptate”. Am simțit că Dumnezeu ne privește în acea clipă. Vorbele sunt inutile. Am priceput mesajul clar și răspicat. Din acea clipă, ideea de a avea dreptate și-a pierdut strălucirea pe care o avea cândva pentru mine”. Relația cu fiul ei a devenit mai armonioasă, „ceva ce aș fi pierdut dacă nu aș fi renunțat la nevoia de a avea mereu dreptate”. Așadar, alege cu grijă lucrurile pentru care te cerțil Să fii un bun părinte nu înseamnă să strângi „victorii” și să înlături „înfrângerile”; ci înseamnă să te bucuri de familie.

 

 

 


 

24 Mai 2016

TOTUL PENTRU GLORIA LUI

de Oswald CHAMBERS

Bucuria disperării

Când L-am văzut, am căzut la picioarele Lui ca mort. Apocalipsa 1:17

Ca şi apostolul Ioan, s-ar putea să-L cunoşti bine pe Isus Cristos, când, deodată, EI ţi se arată sub o înfăţişare deloc familiară şi singurul lucru pe care-l poţi face este să cazi „la picioarele Lui ca mort”. Sunt momente când Dumnezeu nu Se poate arăta altfel decât în măreţia Sa; atunci, caracterul înfricoşător al viziunii te duce la bucuria disperării; dacă te vei mai ridica vreodată, aceasta trebuie sa fie prin mâna lui Dumnezeu. „El Şi-a pus mâna dreaptă peste mine.” In mijlocul groazei vine o atingere şi ştii că este mâna dreaptă a lui Isus Cristos. Nu e mâna constrângerii sau a disciplinării sau a pedepsei, ci mâna dreaptă a Tatălui cel Veşnic. Când mâna Lui este peste tine, ea îţi aduce pace şi mângâiere de nedescris, sentimentul că „dedesubt sunt mâinile veşnice”, pline de sprijin, de mângâiere şi de putere. Atunci când te atinge El, nimic nu te mai poate infricoşa. Din mijlocul gloriei Sale cereşti Domnul Isus vine să-i vorbească unui ucenic neînsemnat şi să-i spună: „Nu te teme”. Blândeţea Lui este nespus de dulce.Îl cunosc eu în felul acesta? Priveşte la câteva dintre lucrurile care provoacă disperare. Există o disperare în care nu este nici o bucurie, nici un orizont, nici o speranţă de ceva mai strălucit. Dar bucuria disperării vine atunci când ştiu că „nimic bun nu locuieşte în mine (adică în carnea mea)”. Mă bucur să ştiu că există în mine acel ceva care trebuie să se prosterne înaintea lui Dumnezeu atunci când El mi Se revelează şi că, dacă mă voi ridica vreodată, aceasta va trebui să fie prin mâna lui Dumnezeu. Dumnezeu nu poate să facă nimic pentru mine până eu nu ajung la capătul posibilităţilor mele.

MANA DE DIMINEAŢĂ

„Avraam a crezut pe Dumnezeu şi i s-a socotit ca neprihănire”. IACOV 2:23

Cum
a cunoscut Timotei că Sfânta Scriptură este Cuvântul lui Dumnezeu? A cunoscut aceasta prin instruire dumnezeiască şi ştia de la cine a învăţat. El a recunoscut în Scriptură glasul adevărat al lui Dumnezeu. Aşa trebuie să fie întotdeauna. Nu este suficient numai să fii convins cu mintea că Biblia este Cuvântul lui Dumnezeu. Noi trebuie să-i cunoaştem puterea în inimă şi cuget, prin instruirea Duhului Sfânt. În cazul acesta noi nu mai avem nevoie de dovezi omeneşti că Biblia este dumnezeiască, după cum nu avem nevoie de o lanternă pentru a dovedi că soarele străluceşte. şi atunci vom crede tot ce spune Dumnezeu, pentru că El spune, şi nu pentru că omul îi dă crezare sau pentru că aşa simţim noi. Avraam a crezut pe Dumnezeu; el nu a avut nevoie să se ducă la caldeeni sau la egipteni ca să afle de la ei dacă ceea ce a auzit era în realitate Cuvântul lui Dumnezeu. El ştia în Cine a crezut şi aceasta i-a dat o sfântă statornicie. El putea să spună fără nici o îndoială: „Dumnezeu a stabilit o legătură între sufletul meu şi El însuşi prin Cuvântul Lui, pe care nici o putere a pământului sau a iadului nu ar putea s-o schimbe vreodată. „Am putea spune şi noi la fel? Acesta este adevăratul fundament al oricărui credincios din toate timpurile şi în orice împrejurare. şi dacă deci Dumnezeu a stabilit această legătură între noi şi El, o întreţinem noi? O serioasă, sfântă şi susţinută citire a Cuvântului Lui şi fără-ndoială o recunoaştere şi supunere totală sub autoritatea supremă a Scripturii Sfinte, este singura cale de a cultiva această legătură între noi şi Tatăl nostru şi de a propăşi în viaţa spirituală.

Oricum, ne-am putea întreba: „Poate o religie raţională, o „credinţă” moştenită, un crez religios să susţină sufletul în faţa unui
scepticism obraznic şi îndrăzneţ care raţionează pentru orice şi care nu crede nimic? Imposibil. Noi trebuie să fim în stare să stăm neclintiţi în faţa unui sceptic, a unui raţionalist necredincios şi să spunem cu calmul şi demnitatea unei credinţe lucrate de Dumnezeu: „ştiu în Cine am crezut.” Dumnezeu a vorbit şi glasul Său atinge inima. Cuvântul însuşi Se face auzit cu toată zarva şi confuzia acestei lumi. C.H.M. „Faptul de a ne bucura de Cuvânt, depinde în primul rând de starea noastră spirituală în general, şi de acţiunea Duhului Sfânt în noi. Mijlocul cel mai însemnat de a profita de Cuvântul lui Dumnezeu este de a veghea cu grijă asupra sufletului nostru înaintea lui Dumnezeu; în sfârşit, de a ne ruga totdeauna când îl citim, de a-I cere Lui să ne dea hrana necesară şi de a păstra sufletul nostru în părtăşie cu El prin intermediul Cuvântului Lui.” J.N.D.

MÂNTUIREA PRIN HRISTOS

Meditaţii zilnice – de Fritz BERGER

„Pustia şi ţara se vor bucura; pustietatea se va veseli, şi va înflori ca trandafirul.” Isaia 53:1

Cuvântul Lui Dumnezeu este citit în general foarte superficial, de aceea multe lucruri sunt trecute cu vederea. Cu totul altfel este dacă avem ochii şi urechile deschise şi lăsăm să ne vorbească Cuvântul. Altfel ajungem pe o altă temelie. Vedem starea oamenilor care nu sunt în Hristos, o viaţă de plâns! Toţi care nu sunt în Hristos se plâng, sunt nemulţumiţi de soţ, sau soţie, de vecini, sau de condiţiile de viaţă ale timpului. E greu de găsit un lucru care să-i mulţumească. Dar nu ajung până acolo, încât să se vadă singuri vinovaţi. Cu toate că se plâng de lipsurile interioare şi exterioare, ei se consideră a fi oamnei buni şi drepţi. Cauza nefericirii lor o găsesc în împrejurările exterioare. „De ce cârtesc oamenii în viaţa lor?” întreabă Ieremia. „Fiecare să cârtească împotriva păcatelor sale.” Dacă suntem nefericiţi, şi căutăm greşeala şi cauza la noi înşine, atunci putem să aşteptăm un ajutor în scurt timp. Cu totul altfel este la cei ce sunt în Hristos! Ei cunosc izbăvirea Lui Dumnezeu. Chiar dacă umblă în întunericul văii umbrei morţii, nu se tem de niciun rău; chiar şi noaptea este luminată pentru ei. Căci Cântul este Candela lor şi o lumină pe cărare. Pot să spună împreună cu Pavel: „Ca nişte întristaţi, şi totdeauna suntem veseli;ca nişte săraci, şi totuşi îmbogăţim pe mulţi;ca neavând nimic, şi totuşi stânind lucrurile.” Da, ei înfloresc precum crinii.

TEZAURUL PROMISIUNILOR LUI DUMNEZEU

de Charles H. SPURGEON

UNUL SINGUR, MAJORITATE

Unul singur dintre voi urmărea o mie din ei, căci Domnul Dumnezeul vostru lupta pentru voi, cum v-a spus. Iosua 23.10

Pentru ce să numărăm persoanele? Un singur om este majoritatea, când este însoţit de Dumnezeu, chiar dacă de cealaltă parte ar fi o mie. S-ar putea ca ajutoarele noastre să fie prea numeroase, pentru ca Dumnezeu să poată lucra prin ele, cum a fost cazul lui Ghedeon, căruia îi crescuseră puterile micşorându-şi numărul luptătorilor. Armatele lui Dumnezeu nu sunt niciodată prea mici. Când a voit să întemeieze o naţiune, a chemat numai pe Avraam şi l-a binecuvântat. Pentru a învinge pe măreţul Faraon, nu S-a folosit decât de Moise şi Aaron. Adesea, Dumnezeu s-a folosit de un singur om, mai bine decât de trupe instruite de ofiţeri îndemânatici. Toţi israeliţii la un loc au biruit atâta cât Samson? Saul, cu armatele sale, au lovit miile, lor, iar David, zecile lui de mii.Domnul poate da inamicului mari succese, pentru a-l bate la sfârşit. Dacă avem credinţă, Îl avem pe Domnul de partea noastră; atunci ce ne poate face mulţimea oamenilor? Un câine ciobănesc poate mâna înaintea lui o mare turmă. Dacă Domnul te-a trimis, frate, puterea Lui va împlini în tine planul Său. Încrede-te în această făgăduinţă şi arată-te curajos.

DOMNUL ESTE APROAPE!

Calendar Biblic

Încolo, fraților, toate cele adevărate, toate cele vrednice de respect, toate cele drepte, toate cele curate, toate cele vrednice de iubit, toate cele vorbite de bine, dacă este vreo virtute şi dacă este vreo laudă, la acestea gândiți. Ce ați şi învățat şi ați primit şi ați auzit şi ați văzut în mine, pe acestea facețile! Şi Dumnezeul păcii va fi cu voi. Filipeni 4.8,9

Acest pasaj a fost descris ca fiind «un nou Eden», un adevărat paradis al lui Dumnezeu, şi aşa şi este. Vechiul Eden avea tot felul de roade care erau bune de mâncat, iar Dumnezeu Se afla acolo; însă părinții noştri au pierdut dreptul de a fi acolo din cauza neascultării lor. Au fost alungați din el, iar sabia heruvimului a fost pusă să păzească intrarea, pentru ca cei păcătoşi să nu se poată niciodată reîntoarce în acel loc.

Avem aici însă prezentat un nou Eden deschis pentru noi, iar intrarea în el este prin crucea Domnului nostru Isus Hristos; prin acea cruce nea fost deschisă o intrare largă în acest paradis, unde toate lucrurile sunt bune şi unde putem să ne desfătăm cu frumusețile şi cu roadele lui glorioase – lucruri adevărate, vrednice de respect, drepte, curate, vrednice de iubit, vorbite de bine şi vrednice de laudă.

Ce roade, ce binecuvântări ne aşteaptă în acest Eden! Totul este Hristos şi, pe măsură ce ne bucurăm de frumusețea Lui şi de gloriile Persoanei Sale, Dumnezeul păcii va fi acolo, iar noi vom umbla cu El şi El cu noi. Marele apostol, care cunoştea şi iubea atât de mult acest paradis al lui Dumnezeu, nu are nimic mai mult de spus, decât săi îndemne pe cei credincioşi să intre în el. De ce altceva am mai avea nevoie? J. T. Mawson

Noi mergem spre ceruri, mergem cântând spre Sion,

Vedeavom peal gloriei Rege domnind pe cerescul Său tron!

C. Ioanid

BĂTÎND LA UȘA LUI DUMNEZEU

de Oswald CHAMBERS

O, Doamne, cât de încet sunt în a arăta, în obiceiurile şi în căile mele, harul minunat al lui Dumnezeu! Când va fi frumuseţea Ta peste mine, pentru onoarea Ta?

MEDITAŢII ZILNICE

de Wim MALGO

«Isus tăcea şi nu răspundea nimic.» Marcu 14,61

Am fost foarte impresionat de această tăcere a Domnului Isus în timpul suferinţei Sale. Tăcerea Sa reprezintă o parte decisivă din victoria câştigată. Provocările jignitoare ale duşmanului: «… dacă eşti Tu Fiul lui Dumnezeu, pogoară-Te de pe cruce!» (Matei 27,40) au fost anihilate prin tăcerea Sa. Triumful Său – «S-a isprăvit!» (loan 19,30) – a strălucit şi mai puternic prin tăcerea Sa şi l-a făcut pe sutaşul roman să exclame în cele din urmă «… Cu adevărat, Acesta a fost Fiul lui Dumnezeu!» (Matei 27,54). Pe cruce Cristos a tăcut. Din păcate însă foarte puţini credincioşi au acest dar al lui Isus. De ce te justifici atât de mult? De ce îţi aperi tot timpul cauza? Gândeşte-te cum a reacţionat Mântuitorul: «... nu răspundea cu batjocuri şi când era chinuit, nu ameninţa, ci Se supunea dreptului Judecător» (1 Petru 2,23). Domnul Isus a fost gata să moară pentru ca noi să trăim – de aceea a tăcut. Noi nu putem să mefgem pe o altă cale decât a Lui şi aceasta este calea morţii eului. Carnea, firea pământească îşi revendică drepturile, dar duhul este tăcut. Cei care Ii aparţin cu totul lui Cristos pot să tacă şi în faţa celei mai mari nedreptăţi. Dar cei care îşi iubesc mândria se agită şi vorbesc mult. Practici tu tăcerea lui Dumnezeu? Vorbirea noastră în rugăciune cu El este importantă, dar şi mai important este ca Domnul să ne poată vorbi. II asculţi? El ne cheamă: «… Ascultaţi-Mă dar» (Isaia 55,2).

MEDITAŢII PENTRU FIECARE ZI A ANULUI

de Charles H. SPURGEON

Dimineaţa şi Seara

DIMINEAŢA

Binecuvântat să fie Dumnezeu, care nu mi-a lepădat rugăciunea. Psalmi 66:20

Privind în urmă la rugăciunile noastre, dacă suntem sinceri, vom fi grozav de uimiţi că am primit un răspuns. S-ar putea să fie şi unii care să creadă că rugăciunile lor meritau un răspuns – aşa cum credea fariseul — dar adevăratul creştin, pivind retrospectiv, îşi deplânge rugăciunile şi, dacă s-ar putea întoarce în timp, ar vrea să se roage mai sincer. Aminteşte-ţi, creştine, cât de reci au fost rugăciunile tale. In loc să te lupţi în rugăciune ca Iacov, te-ai rugat slab şi puţin – departe de credinţa aceea umilă, fierbinte şi perseverentă care strigă: „nu te voi lăsa să pleci până nu mă vei binecuvânta” (Genesa 32:26). Dar, şi aceasta este o minune, Dumnezeu ţi-a auzit rugăciunile reci, şi nu numai că le-a auzit, ţi-a şi răspuns. Gândeşte-te că te-ai rugat rar, numai Când aveai necazuri şi fugeai la tronul milei. Dar când a venit izbăvirea, unde au dispărut rugăciunile? Totuşi, chiar dacă ai încetat să te mai rogi, Dumnezeu nu a încetat să te binecuvânteze. Când te-ai îndepărtat de tronul milei, Dumnezeu nu te-a părăsit, iar lumina strălucitoare a Şechinei a fost îtotdeauna vizibilă între aripile heruvirnilor. O, e minunat că Domnul priveşte cu îndurare cererile noastre spasmodice, care vin şi pleacă odată cu nevoile noastre. Ce Dumnezeu uimitor este El, să asculte rugăciunile celor care vin la El în nevoie, dar neglijează după ce au primit răspunsul; care se apropie de El când sunt forţaţi, dar care uită să I se adreseze când au parte de îndurări şi durerile încetează! Fie ca bunătatea Sa în ascultarea rugăciunilor să ne atingă inimile, ca să putem fi găsiţi făcând „în toată vremea… tot felul de rugăciuni şi cereri” (Efeseni 6:18).

SEARA

Numai purtaţi-vă în chip vrednic de Evanghelia lui Christos.

Filipeni 1:27

Cuvântul „purtaţi-vă” nu se referă numai la vorbire, ci la întregul curs al vieţii şi purtării noastre în lume. Cuvântul grecesc semnifică acţiunile şi privilegiile cetăţeniei. Astfel, ca cetăţeni ai Noului Ierusalim, suntem chemaţi să devenim Evanghelii pentru Christos. Ce fel de purtare este aceasta? In primul rând, Evanghelia este foarte simplă. Aşadar creştinii ar trebui să fie simpli şi umili în obiceiuri. Manierele noastre, vorbirea noastră, îmbrăcămintea şi întreaga noastră purtare ar trebui să oglindească simplitatea care este frumuseţea sufletului. Evanghelia este întrutotul adevărată. Este aur fără aramă, şi viaţa creştinului va fi lipsită de valoare şi strălucire fără diamantele adevărului. Evanghelia este o Evanghelie neînfricată. Ea proclamă cu îndrăzneală adevărul, fie că le place oamenilor, fie că nu. Noi trebuie să fim la fel credincioşi şi cutezători. Dar Evanghelia este şi foarte blândă. Observaţi spiritul Fondatorului ei: „trestia frântă n-o va zdrobi” (Isaia 42:3). Unii oameni, care mărturisesc a fi creştini, sunt mai aspri decât tăişul săbiei; asemenea oameni nu sunt ai lui Christos. Să căutăm să-i câştigăm pe ceilalţi prin blândeţea cuvintelor şi acţiunilor. Evanghelia este foarte iubitoare. Este mesajul unui Dumnezeu al iubirii pentru un neam căzut şi rătăcit. Ultima poruncă a lui Christos către ucenicii Săi au fost „iubiţi-vă unul pe altul” (Ioan 13:34). O, dacă sfinţii ar avea o unitate mai reală, mai iubitoare, şi o compasiune mai mare pentru sufletele celor căzuţi! Nu trebuie să uităm că Evanghelia este sfântă. Ea nu scuză niciodată păcatul: îl iartă, dar numai prin răscumpărare. Dacă vieţile noastre vor semăna Evangheliei, trebuie să ne ferim, nu numai de păcatele mari, ci şi de orice lucru care ar arunca o umbră asupra conformităţii noastre cu Christos. De dragul Său, de dragul nostru, şi de dragul celorlalţi, trebuie să ne luptăm zi de zi să ne purtăm într-un chip vrednic de Evanghelie.

IZVOARE IN DEŞERT

Sara a rămas însărcinată şi a născut lui Avraam un fiu la bătrâneţe, la vremea hotărâtă, despre care-i vorbise Dumnezeu. (Geneza 21:2)

„Dar sfaturile Domnului dăinuiesc pe vecie, şi planurile inimii Lui, din neam în neam” (Psalmul 33:11). Dar trebuie să fim pregătiţi să aşteptăm cronometrajul lui Dumnezeu. Cronometrajul Său este precis, pentru că El face toate lucrurile „exact la timpul” hotărât de El. Nu este pentru noi să cunoaştem cronometrajul Său, şi de fapt nici nu-l putem cunoaşte – trebuie doar să-l aşteptăm.Dacă Dumnezeu i-ar fi spus lui Avraam când era încă în Haran că are să aştepte 30 de ani până va ţine în braţe copilul promis, curajul l-ar fi părăsit. Aşa că Dumnezeu, ca un act al dragostei Sale îndurătoare, a ascuns de Avraam numărul anilor istovitori cât trebuia să aştepte. Numai când s-a apropiat sorocul, cu doar câteva luni înainte, Dumnezeu Şi-a revelat promisiunea: „La anul pe vremea aceasta … Sara va avea un fiu” (Geneza 18:14). „Vremea aceasta” a venit în sfârşit, şi curând râsul zglobiu care a umplut casa patriarhului a făcut cuplul înaintat în vârstă să uite aşteptarea lungă şi grea.Aşa că îmbărbătează-te, copile drag, când Dumnezeu îţi cere să aştepţi. Cel pe care-L aştepţi nu te va dezamăgi. El nu va întârzia nici 5 minute peste „vremea aceea”. Şi-n curând „întristarea voastră se va preface în bucurie” (Ioan 16:20).O, ce fericit e sufletul pe care Dumnezeu îl face să râdă! Atunci necazul şi plânsul fug pentru totdeauna, cum fuge întunericul de zorii zilei. selectat

Ca pasageri, nu este pentru noi să umblăm cu hărţile maritime şi cu compasul. Trebuie să-L lăsăm pe abilul Căpitan să-Şi facă singur lucrarea. Robert Hall

Unele lucruri nu pot fi împlinite într-o zi. Chiar Dumnezeu nu face un apus glorios într-o clipă. Timp de câteva zile El adună ceaţa cu care va construi superbele Lui palate pe cerul de vest.

Dimineţi glorioase – dar când? Ah, cine va spune?

Muntele cel mai râpos va deveni câmpie,

Şi pământul arid va fi saturat de ploaie.

Toate porţile de aramă vor fi sfărâmate; barele de fier,

Transformate, formează o scară spre stele.

Locurile accidentate vor fi netezite, şi toate căile întortocheate îndreptate,

Pentru cel care poate aştepta cu răbdare.

Aceste lucruri vor avea loc în ziua hotărâtă de Dumnezeu:

Poate nu va fi mâine – dar va fi.

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

Volumul III

Isaia 37.5-20

Slujitorii lui Ezechia au ascultat de împăratul lor şi au rămas tăcuţi în faţa duşmanului; de asemenea, au fost credincioşi suveranului lor, raportându-i cuvintele rostite de Rabşache (36.21,22); acum îi vedem împlinind aproape de Isaia misiunea care le fusese încredinţată, punând în practică proverbul pe care ei înşişi îl transcriseseră (vezi Proverbe 25.1 şi 13). Pentru a afla secretul frumoasei lor supuneri va trebui să remarcăm că ei erau sub conducerea lui Eliachim, fiul lui Hilchia, administratorul credincios rânduit de Dumnezeu, care II simbolizează pe Domnul Isus (22.20).După prima provocare a Asirianului, Ezechia a fost încurajat de răspunsul profetului. Acum însă este din nou încercat: el primeşte de la împăratul Asiriei o scrisoare plină de ameninţări la adresa lui şi totodată dispreţuitoare faţă de Domnul. Conştient şi de neputinţa sa şi de faptul că era ofensat Numele Dumnezeului lui Israel, Ezechia intră din nou în Templu, unde depune scrisoarea arogantă. De astă dată nu se mulţumeşte numai cu o rugăciune înălţată de Isaia (v. 4), ci el însuşi se adresează Domnului. Remarcaţi argumentele lui: nu face nicio menţiune despre el, nici despre popor, pentru că singura care contează este gloria Celui care „şade între heruvimi”. „Dumnezeii naţiunilor”” subjugate de Asiria nu trebuie confundaţi cu Cel care „singur este Dumnezeul tuturor împărăţiilor pământului” (v. 12,16 – comp. dc asemenea v. 17 cu Psalmul 74.10,18

PÂINEA CEA DE TOATE ZILELE

Text: Faptele 16:16-26

Pe la miezul nopţii, Pavel şi Sila se rugau şi cântau cântări de laudă lui Dumnezeu…  Faptele 16:25

CÂNTAREA DE LA MIEZUL NOPŢII

Cum au putut să cânte Pavel şi Sila în acele condiţii? Erau într-un oraş necunoscut, departe de casă. Îşi riscaseră vieţile pentru a propovădui pe Cristos acestor oameni, care se răsculasera împotriva lor, respingând mesajul. Oameni cu motive egoiste răs- pândiseră minciuni împotriva lucrării lor, îi convinseseră pe locuitorii oraşului că ei sunt duşmani ai statului şi ceruseră arestarea lor. Oficialităţile oraşului s-au înfuriat foarte mult şi au poruncit să fie bătuţi şi aruncaţi în închisoare. Acestea erau condiţiile în care Pavel şi Sila cântau. Dar nu erau cântări de jale şi dor, cântările pe care le auzeau tovarăşii lor de lanţuri, ci cântări de laudă pentru Dumnezeu. Cum se poate aşa ceva? Răspunsul este clar. Ei puteau cânta în noaptea aceea, deoarece erau ceea ce Dumnezeu intenţionase să fie ei – slujitorii Lui, credincioşi si ascultători. Cântările de la miezul nopţii ale acestor doi oameni îmi aduc aminte de privighetoare. Observatorii acestei păsărele remarcabile s-au întrebat adesea de ce continuă ea să cânte după ce apune soarele. În timp ce alte păsări tac şi se culcă, melodiile acestei micuţe creaturi continuă să se audă. Întunericul nu-i amuţeşte cântarea. Cea mai bună explicaţie de ce cântă privighetoarea noaptea este că aceasta este însărcinarea ei. Cel care umblă cu Domnul poate cânta chiar şi în mijlocul necazurilor. Pe el nu-l descurajează împrejurările vitrege. Bucuria sa este să fie ceea ce vrea Salvatorul lui să fie el – unul a cărui bucurie şi satisfacţie îşi are izvorul în faptul că-L cunoaşte pe Dumnezeu şi poate cânta spre slava Sa, chiar şi în noaptea vieţii. – M.R.D’. II

Eu am un cânt în suflet de la Isus –
Susurul blând şi dulce-al vocii Sale:
„Să nu te temi nicicând, Eu sunt cu tine
Influxul şi refluxul vieţii tale!” – Bridgers

Cei care umblă în lumină pot cânta în noapte plină.

DOMNUL ESTE APROAPE – GBV

http://www.gbv.ro/meditatii-zilnice/domnul-este-aproape

Suferă împreună cu mine, ca un bun ostaş al lui CRISTOS. Nici un ostaş nu se încurcă cu treburile vieţii, dacă vrea să placă celui ce l-a scris la oaste. 2 Timotei 2.3-4

Călătorim printr-o lume plină de duşmănie şi lipsită de frica de Dumnezeu. Toţi cei care vor să trăiască cu evlavie simt duşmănia şi mânia acestei lumi. Aceasta a simţit-o în cea mai mare măsură Domnul Isus. A venit în lumea care-I aparţinea şi care era proprietatea Lui, în sânul poporului Său prea iubit, dar acesta nu L-a primit. El a venit să mântuiască ce era pierdut. El a vestit cea mai minunată solie de har ce se putea propovădui vreodată şi şi-a arătat dragostea, puterea şi îndurarea la mii şi mii, dar oamenii nu s-au liniştit până nu L-au răstignit.

În tot timpul istoriei se vede ura înverşunată a omului faţă de Dumnezeu şi Cuvântul Său. Îndeosebi cei aleşi de Dumnezeu pentru vestirea Evangheliei şi a Cuvântului Său divin au fost ţinta mâniei şi prigoanei. Care era viitorul lui Timotei? Fără îndoială că întristări de orice natură. De aceea apostolul îl îmbărbătează ca să nu deznădăjduiască, ci să fie tare în credinţă şi să sufere întristări împreună cu cei întristaţi. Ca un slujitor credincios al lui Dumnezeu şi ca un ostaş bun al lui Isus Cristos, Timotei trebuia să fie înştiinţat de toate necazurile, greutăţile şi împotrivirile. Este un mare privilegiu să stai în slujba Domnului şi să suferi ocara din pricina Numelui Său. Domnul însuşi este gata oricând să întărească pe slujitorii Lui, dându-le îmbărbătarea necesară pentru a nu le scădea moralul şi a nu da înapoi din lupta în care s-au înrolat pentru Domnul Isus Cristos. O, Doamne lucrează continuu prin Duhul Tău ca nădejdea Ta să ne învioreze în fiecare zi.

Nu trebuie să încetăm de a stărui în înfăptuirea a ceea ce este Adunarea lui Dumnezeu – ca Trup al Domnului Isus în cer. Dacă uităm lucrul acesta vom alege una din numeroasele secte din creştinătate.

SĂMÂNȚA BUNĂ

http://www.gbv.ro/meditatii-zilnice/samanta-buna

… Doamne Dumnezeule, Tu ești nemărginit de mare! Tu ești îmbrăcat cu strălucire și măreție! Psalmul 104.1

Lucruri minunate

Cuvintele acestui psalm ne introduc în visteria înțelepciunii, mărimii și puterii lui Dumnezeu. Relatarea biblică despre începutul creației este de o frumusețe și de o măreție deosebită. În fața unui astfel de tablou, credința se înclină cu admirație înaintea Dumnezeului-Creator. Lumea poate se întreabă cum au fost create toate acestea, iar știința poate să ridice ipotezele ei; dar omul cu credință dată de Dumnezeu înțelege că lumile au fost create prin Cuvântul lui Dumnezeu.

Cât de mare și cât de prețioasă este o astfel de credință, care ne transpune în starea de a înțelege lucrurile minunate ale creației!

Cu cât citim cu mai multă credință Cuvântul lui Dumnezeu, cu atât mai bine înțelegem cum au devenit toate. În acest psalm, minunile se înșiră una după alta, dar credința le înțelege pe toate. Aici stăm ca în fața unei expoziții, în care putem privi obiectele, unele după altele.

Să facă Domnul să învățăm să stăm în liniște și să admirăm lucrarea mâinilor lui Dumnezeu, și aceasta să întărească credința noastră! Să fim și noi ca și psalmistul, oameni credincioși care să-L lăudăm pe Dumnezeu pentru mântuirea adusă prin Fiul Său și să privim în liniște măreția lucrărilor Sale!

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

www.fundatiaseer.ro

ODATĂ CU IERTAREA ÎNCEPE PROCESUL VINDECĂRII

„Să iertați orice aveți împotriva cuiva” (Marcu 11:25)

Ofensele cel mai greu de iertat sunt făcute de persoanele care îți sunt cele mai apropiate. De ce? Pentru că trebuie să trăim cu ele în fiecare zi! Când suntem tineri, emoțiile noastre sunt atât de intense încât rănile și suferințele ne pot însoți toată viața. Durerea este și mai mare când cel care ne-a greșit ne este părinte. Poate mama te-a respins, în loc să dea dovadă de dragostea de care aveai nevoie sau un tată alcoolic care te-a maltratat zi și noapte. Victimele unor asemenea orori pot fi în continuare măcinate de resentiment și mânie chiar și după zeci de ani. Aceasta te poate face să „joci un rol” și să-i rănești pe aceia pe care îi iubești în prezent și de care ai nevoie cel mai mult. Care este răspunsul? Iertarea. Dr. Archibald Hart definește iertarea ca fiind „renunțarea la dreptul de-a te răni pentru că tu m-ai rănit”.

Numai când găsești maturitatea emoțională de a-i elibera pe cei care ți-au greșit, fie că și-au cerut iertare, fie că nu, rănile tale vor începe să se vindece. Domnul Isus a spus-o astfel: „când stați în picioare de vă rugați, să iertați orice aveți împotriva cuiva, pentru ca și Tatăl vostru care este în ceruri, să vă ierte greșelile voastre”, lată ceva la care poate nu te-ai gândit: disponibilitatea lui Dumnezeu de a te ierta depinde de disponibilitatea ta de a-i ierta pe ceilalți. Tu spui: „Dacă îl iert, scapă prea ușor”. Nu, pe tine te scutești de necaz. Te eliberezi de durere și resentiment și vei umbla pe calea binecuvântării lui Dumnezeu. Lasă ofensa și ofensatorul în grija lui Dumnezeu; El este singurul care înțelege ce a făcut acea persoană și de ce a făcut-o. în ceea ce te privește pe tine – odată cu iertarea începe procesul vindecării.


23 Mai 2016

TOTUL PENTRU GLORIA LUI

de Oswald CHAMBERS

 

Necredinţa îngrijorării

„Nu vă ingrjorați de viaţa voastră, gândindu-vă ce veţi mânca sau ce veţi bea; nici de trupul wostru. gândindu-vă cu ce vă veţi îmbrăca.” Matei 6:25

Isus caracterizează îngrijorarea din viaţa unui ucenic drept necredinţa. Dacă am primii Duhul lui Dumnezeu, El va „pune degetul pe rană” întrebând: „Unde este locul lui Dumnezeu în relaţia aceasta, în planurile acestei vacanţe, în aceste cărţi pe care vrei să le citeşti?” El insistă întotdeauna în această direcţie până când învăţăm să-L punem pe El pe primul loc. Ori de câte ori punem pe primul loc alte lucruri, apare confuzia.

„Nu vă îngrijoraţi…” Nu lua asupra ta presiunea gândurilor cu privire la viilor. A te îngrijora nu numai că este ceva rău, ci este şi necredinţă, deoarece, dacă te îngrijorezi, înseamnă că nu crezi că Dumnezeu poate avea grijă de detaliile practice ale vieţii tale,tocmai aceste detalii ne îngrijorează. Ai remarcat vreodată, din spusele lui Isus. ce anume va înăbuşi cuvântul pe care El îl pune in noi? Diavolul? Nu, ci grijile lumii acesteia. Este vorba întotdeauna de micile griji. Nu voi crede acolo unde nu pot să văd. Singurul tratament împotriva necredinţei este ascultarea de Duhul Sfânt.

Marele cuvânt spus de Isus ucenicilor Lui este predarea deplină.

 

MANA DE DIMINEAŢĂ

 

„O, de-ar lăuda oamenii pe Domnul pentru bunătatea Lui şi pentru minunile Lui faţă de fiii oamenilor!”

PSALMUL 107:8

Subiectul acestui psalm este bunătatea Domnului faţă de fiii oamenilor. Psalmul vorbeşte de izbăvirile acordate omului, în împrejurările cele mai nenorocite în care nebunia lui l-a aşezat, şi aceste izbăviri ca răspuns la strigătul lui de amărăciune şi chin. Dar scopul propriu zis al psalmului este ca să îndemne pe aceia care au avut astfel de experienţe triste, să laude pe Domnul pentru bunătatea Lui şi pentru minunile Lui faţă de fiii oamenilor. În el este şi o nuanţă de mirare şi de tristeţe pe care o are Domnul din pricina ingratitudinei oamenilor care au aşa de puţină recunoştinţă faţă de nemărginita Sa bunătate şi atât de puţine laude în inima lor faţă de harul Lui nespus de mare. Dar în acelaşi timp psalmul are şi o notă de înştiinţare.

Ne trebuie neapărat o încercare ca să ne aducă aminte ce am primit mai înainte şi să fim recunoscători? Aşa se întâmpla cu poporul lui Dumnezeu care uita mereu minunile pe care le făcuse Domnul pentru ei, dar de care ei îşi aminteau numai când erau nenorociţi. O, grozava primejdie de a ne obişnui cu bunătatea Domnului, fie din punctul de vedere material, fie spiritual, ca şi cum ni s-ar cuveni! Nu se cuvine mai degrabă să-I fim recunoscători?

într-un alt psalm (103) Duhul Sfânt ne spune: „Binecuvintează suflete pe Domnul şi nu uita nici una din binefacerile Lui” (vs. 2) Este însă în psalmul nostru şi o notă de dragoste care cere răspunsul inimilor noastre. Ucenicii din Biserica de la început îşi exprimau dragostea prin viaţa lor în întregime predată, care, dacă nu ducea până la martiraj, era cel puţin o supunere totală faţă de voia lui Dumnezeu, fără să reţină nimic pentru ei înşişi. Să reflectăm la tot ce avem, la tot ce suntem la toate darurile lui Dumnezeu dar mai ales la „darul Lui nespus de mare” (2Cor. 9:15), să-I mulţumim şi să-I fim recunoscători fiindcă: „…darul harului lui Dumnezeu este viaţa veşnică în Hristos Isus, Domnul nostru.” (Rom. 6:23).

Viaţa noastră să fie acum marcată printr-o adevărată laudă a lui Dumnezeu şi printr-o dăruire de noi înşine, fără rezerve. Lauda este ca o armă de luptă care-l face pe vrăjmaş să dea înapoi. „în clipa când am început cântările de laudă, Domnul a pus o pândă împotriva fiilor lui Amon şi a lui Moab, …şi au fost bătuţi.” (2Cr. 20:22)

Lauda este o notă mai înaltă decât mulţumirea faţă de Dumnezeu pentru binecuvântările Lui faţă de noi. Ea este preamărirea Persoanei de la care vin ele.

 

MÂNTUIREA PRIN HRISTOS

Meditaţii zilnice – de Fritz BERGER

 

„Uitaţi-vă, dispreţuitorilor, miraţi-vă şi pieriţi; căci în zilele voastre, am să fac o lucrare, pe care n-o veţi crede nicidecum, dacă v-ar istorisi-o cineva.” Fapte Ap.13:40-41

Mă bucur că aici este vorba despre o istorisire, şi nu despre o predică. Pentru a istorisi n-am avut nevoie de studii. Aţi avut nevoie de studii pentru ca să vorbiţi despre lucruri pământeşti, să cunoaşteţi mai mult? Această cunoştinţă vine de la sine. Eu am putut să mint fără să mă gândesc mult. Câteodată trebuia totşi să-mi dau silinţa ca prin minciunile mele să nu mă dau de gol; dar tatăl minciunilor, Diavolul mi-a venit în ajutor cu sfatul lui. Azi am un alt Tată Ceresc. El îmi dă înţelepciune pentru a cunoaşte lucrurile de care trebuie să am cunoştinţă. În versetul 42 citim:” Cînd au ieşit afară, Neamurile i-au rugat să le vorbească şi în Sabatul viitor despre aceleaşi lucruri.”, sau cu alte cuvinte, noi vrem să fim creştini! Nu ar trebui oare să ne ruşinăm dacă citim în verstul 43: „Şi după ce s-a împrăştiat adunarea, mulţi din Iudei şi din prozeliţii evlavioşi au mers după Pavel şi Barnaba, cari stăteau de vorbă cu ei, şi-i îndemnau să stăruiască în harul lui Dumnezeu.”

Cât de important este să rămânem în harul Lui Dumnezeu! Cel ce crede în Isu este drept. Dorim să umblăm în lumina Duhului Sfânt, să ne lăsăm mustraţi, sau vrem ca Dumnezeu să ne respingă? Prin vizitarea unor adunări încă nu am făcut nimic. Cel care nu se întoarce din toată inima la Dumnezeu, şi nu este condus de Cuvântul Lui Dumnezeu şi de Duhul Sfânt nu este moştenitor, ci născut din curvie. Să dea Dumnezeu, ca să ne plecăm înaintea Lui fiecare om care este dornic de mântuire, pentru ca de acum încolo să trăiască sub conducerea şi mustrarea Duhului Sfânt.

 

TEZAURUL PROMISIUNILOR LUI DUMNEZEU

de Charles H. SPURGEON

 

TOTALA SPRIJINIRE PE DUMNEZEU

Căci El va izbăvi pe săracul care strigă, şi pe nenorocitul care n-are ajutor. Psalmul 72.12

Săracul strigă; de altfel, ce ar putea face? Strigătul lui este auzit de Dumnezeu; ce-i trebuie mai mult? Acela dintre cititori care este sărac, sa strige la El; prin aceasta va arăta înţelepciune. Nu strigaţi la urechile prietenilor voştri, căci chiar dacă ar putea să vă ajute, ei vor face aceasta numai dacă Domnul le va pune pe inimă. Cel mai sigur este să mergeţi direct la Dumnezeu, strigând. Acela care aleargă drept spre ţintă e cel mai bun alergător. Alergaţi la El şi nu la alte mijloace.”Vai!” zici tu, „eu nu am nici prieteni, nici ajutor”. Cu atât mai bine; te poţi baza pe Domnul de doua ori – ca unul fără mijloace şi fără ajutor. Pentru nevoia ta dublată, să faci o îndoită rugăciune. Chiar pentru nevoile trecătoare poţi să aştepţi toate de la Dumnezeu, căci El îngrijeşte de copiii Săi în toate privinţele. Cât pentru nevoile spirituale, care sunt cele mai însemnate dintre toate, Domnul va auzi strigătul tău, te va izbăvi şi te va ajuta.Prietene sărac, încearcă-L pe Dumnezeul tău bogat. Tu, care eşti fără ajutor, sprijineşte-te pe ajutorul Lui. Ştiu că El nu m-a uitat niciodată pe mine şi sunt sigur că nu te va uita nici pe tine. Vino ca un cerşetor şi Dumnezeu nu va refuza să te ajute. Isus este împărat şi El nu te va lăsa sa pieri.

 

DOMNUL ESTE APROAPE!

Calendar Biblic

 

Când faci o promisiune lui Dumnezeu, nu întârzia so împlineşti, pentru că El nu găseşte nicio plăcere în nebuni; împlineşte ce ai promis! Mai bine este să nu promiți decât să promiți şi să nu împlineşti. Nu îngădui gurii tale săți îndrepte carnea spre păcat şi nu zice înaintea îngerului că a fost o greşeală. Pentru ce să Se mânie Dumnezeu la glasul tău şi să nimicească lucrarea mâinilor tale? Eclesiastul 5.46

Şi a fost aşa: după două luni, ea sa întors la tatăl ei şi el a împlinit asupra ei promisiunea pe care o făcuse. Judecători 11.39

Judecătorii lui Israel – Iefta (3) – Un jurământ nesăbuit

Iefta fusese ales de bătrânii Galaadului şi se tocmise cu ei cu privire la răsplată. Totuşi, Duhul Domnului a venit peste el, iar Domnul ia dat pe vrăjmaşii săi în mâinile sale. În aceasta vedem suveranitatea Domnului – El nu Se limitează la a folosi doar oameni „buni” ca instrumente pentru aŞi împlini scopurile.

În drumul său către bătălie, Iefta a făcut un jurământ, cu totul nepotrivit, Domnului. El a promis să jertfească Domnului ca arderedetot pe cel din casa lui care avea săi iasă primul în întâmpinare, când urma să se întoarcă victorios de la lupta cu amoniții.

Când sa întors biruitor, fiica sa, singurul său copil, ia ieşit în întâmpinare jucând. Ce şoc! Ce tulburare pentru inima lui! Totuşi, în timp ce a regretat amarnic că făcuse un jurământ atât de nesăbuit, a ținut săl împlinească, iar fiica sa şia onorat tatăl, arătânduse gata de a se da pe sine.

Cât de important este să împlinim ceea ce am promis, fie lui Dumnezeu, fie semenilor noştri! „Da” al nostru trebuie să fie „da” şi „nu” al nostru trebuie să fie „nu” (Matei 5.37). Să nu facem promisiuni cu uşurătate, pe care să nu le putem împlini. Dumnezeu ne ține responsabili pentru cuvintele noastre.

Să fim plini de recunoştință pentru faptul că Dumnezeu este marele Dăruitor! El este credincios. Tot ceea ce a promis, El poate să facă şi va face. „El, care, întradevăr, nu La cruțat pe propriul Său Fiu, ci La dat pentru noi toți, cum nu ne va dărui, de asemenea, toate împreună cu El?” (Romani 8.32).E. P. Vedder, Jr.

 

BĂTÎND LA UȘA LUI DUMNEZEU

de Oswald CHAMBERS

 

O, Doamne, cât de totală este nevoia mea după Tine! Vino astăzi, în împrejurările în care ne aflăm, în plenitudinea puterii Tale.

MEDITAŢII ZILNICE

de Wim MALGO

 

«Fii credincios până la moarte şi-ţi voi da cununa vieţii.»

Apocalipsa 2,10

Suferinţele au urmări binecuvântate. Cuvântul lui Dumnezeu ne învaţă: «… în împărăţia lui Dumnezeu trebuie să intrăm prin multe necazuri» (Fapte 14,22). De ce? Răspuns: «Căci întristările noastre uşoare de o clipă lucrează pentru noi tot mai mult o greutate veşnică de slavă» (2 Cor. 4,17). Care sunt urmările binecuvântate ale suferinţei?

1. Suferinţa ne îndeamnă să ne rugăm mai sincer, pentru a ajunge să apreciem mai mult lucrarea lui Dumnezeu decât lucrarea noastră: «… m-a ascultat în ziua necazului meu» (Gen. 35,3).

2. Suferinţa ne face să experimentăm într-un mod miraculos putera lui Dumnezeu: «… un loc de scăpare pentru cel nenorocit în necaz» (Isaia 25,4).

3. Suferinţa ne face să-L căutăm pe Domnul cu toată inima: «Doamne, ei Te-au căutat când erau în strâmtorare» (Isaia 26,16).

4.
În suferinţă simţim într-un mod special mângâierea şi sprijinul Domnului: «care ne mângâie în toate necazurile noastre» (2 Cor. 1,4).

5. Suferinţa ne învaţă ceea ce nu putem învăţa în timpurile de pace şi linişte, şi anume răbdarea: «… căci ştim că necazul aduce răbdare» (Rom. 5,3).

6. In suferinţă suntem protejaţi: «în mijlocul multelor necazuri prin care au trecut» (2 Cor. 8,2).

 

MEDITAŢII PENTRU FIECARE ZI A ANULUI

de Charles H. SPURGEON

Dimineaţa şi Seara

DIMINEAŢA

Domnul va sfârşi ce a început pentru mine. Psalmi 138:8

Încrederea pe care psalmistul o prezintă aici este o încredere de origine divină. El nu spune „am har destul ca să sfârşesc ce am început. Credinţa mea este atât de tare încât nu mă voi clătina. Dragostea mea este atât de fierbinte încât nu se va răci niciodată. Hotărârea mea este atât de puternică încât nimic nu o poate clinti”. Nu, el depindea numai de Domnul. Dacă ne încredem în ceva care nu-şi are temelia pe Stânca Veacurilor, încrederea noastră nu este decât un vis. Ea va cădea peste noi şi ne va acoperi cu ruine, spre durerea şi confuzia noastră. Timpul desface tot ce toarce natura, şi cei care se îmbracă cu hainele ei se cufundă în confuzie veşnică. Psalmistul era înţelept El se Sprijinea numai pe lucrarea Domnului. Domnul a început lucrarea aceasta fără noi. El o va duce mai departe, şi dacă nu o sfârşeşte El nu va fi niciodată sfârşită. Dacă avem o pată pe haina neprihănirii, suntem pierduţi; dar credinţa noastră este că Domnul care a început va sfârşi. El a făcut totul, trebuie să facă totul, şi va face totul. Noi nu trebuie să ne punem încrederea în ceea ce facem sau am hotărât că vom face, ci în ceea ce Domnul va face. Necredinţa insinuează: ” nu vei putea niciodată să stai în piceaoare. Priveşte răul din inima ta; n-o să poţi niciodată să învingi păcatul. Aminteşte-ţi de plăcerile şi ispitele care te asediază; vei fi prins cu siguranţă de ele şi te vei lăsa târât”. Ah, da, am pieri într-adevăr dacă am fi lăsaţi în seama puterii noastre. Dacă ar trebui să navigam bazându-ne pe corăbiile noastre fragile, am avea de ce să ne lăsăm cuprinşi de disperare. Dar mulţumiri fie aduse lui Dumnezeu! El „va sfârşi ce a început” şi ne va duce la „limanul dorit” (Psalmi 107:30). Nu putem fi niciodată prea încrezători atunci când ne încredem în El şi nu putem purta niciodată prea multe poveri atunci când avem Asigurarea Lui.

SEARA

Nu Mi-ai cumpărat trestie mirositoare cu argint. Isaia 43:24

Închinătorii la Templu erau obişnuiţi să aducă daruri parfumate care să fie arse pe altarul lui Dumnezeu. Totuşi Israel, în timpurile sale de răzvrătire, devenise; zgârcit şi nu mai aducea jertfe de mulţumire Domnului său. Aceasta era o dovadă evidentă a împietririi inimii lor faţă de Dumnezeu şi casa Sa. Cititorule, această afirmaţie are vreo legătură cu tine? Oare acuzaţia din text nu poate fi îndreptată şi împotriva ta, uneori? Cei care sunt săraci material, dar bogaţi în credinţă, vor fi acceptaţi chiar dacă darurile lor sunt puţine; dar, sărmane cititor, îi dai Domnului tău partea cuvenită, sau ţii în buzunar bănuţul văduvei? Credinciosul bogat trebuie să fie mulţumitor pentru darurile încredinţate lui, şi să nu uite marea sa responsabilitate, fiindcă „cui i s-a dat mult, i se va cere mult” (Luca 12:48). Dar, cititorule bogat, îţi dai seama de obligaţiile tale, şi îi dai Domnului partea cuvenită beneficiilor pe care le-ai primit? Isus şi-a dat sângele pentru noi; ce îi dăm noi în schimb? Noi suntem ai Lui, şi tot ce avem este al Său, fiindcă El ne-a răscumpărat pentru Sine. Putem să ne mai purtăm ca şi cum am fi ai noştri? O, dacă am avea mai multă consacrare şi mai multă iubirel Binecuvântatul nostru Isus, cât de bun eşti să accepţi trestia mirositoare cumpărată cu argint! Nimic nu este prea scump ca să-Ţi fie adus tribut, totuşi Tu primeşti cu bucurie cele mai mici dovezi de afecţiune! Ne primeşti bietele margarete şi nu-mă-uita ca pe nişte lucruri de preţ, deşi ele nu sunt decât un mănunchi de flori sălbatice aduse de un copil mamei lui. Ajută-ne să nu ne zgârcim niciodată faţă de Tine. Din clipa aceasta, fie să nu mai auzim niciodată acuzaţii în privinţa zgârceniei darurilor noastre către Tine. Iţi vom da primele roade ale bunăstării noastre şi îţi vom plăti zeciuială din toate. Atunci vom putea spune „din mâna Ta primim ce-Ţi aducem” (1 Cronici 29:14).

 

IZVOARE IN DEŞERT

 

Zadarnică le era toată iscusinţa. Atunci, în strâmtorarea lor,au strigat către Domnul, şi El i-a izbăvit din necazurile lor. (Psalmul 107:27-28)

 

Eşti cumva la capătul iscusinţei,

Creştin cu fruntea încreţită?

Te gândeşti la ce este înaintea ta,

Şi la tot ce înduri acum?

Simţi că toată lumea e împotriva ta,

Şi eşti singur în mijlocul bătăliei?

Adu-ţi aminte – la capătul iscusinţei

Este locul unde se arată puterea lui Dumnezeu.

 

Eşti cumva la capătul iscusinţei,

Orbit de o durere epuizantă,

Simţind că n-o poţi îndura,

Că nu poţi suporta tensiunea,

Zdrobit de suferinţa continuă,

Năucit, şi uluit, şi amorţit?

Adu-ţi aminte – la capătul iscusinţei

Este locul unde-I place lui Isus să vină.

 

Eşti cumva la capătul iscusinţei?

Lucrarea ta se întinde înaintea ta,

Toate zac începute şi neterminate,

Apăsându-ţi inima şi mintea,

Tânjeşti după puterea de a le face,

Întinzând mâini tremurânde?

Adu-ţi aminte – la capătul iscusinţei

Stă Cel ce ne poartă povara.

 

Eşti cumva la capătul iscusinţei?

Atunci eşti chiar în locul

Unde se află minunatele resurse

Ale Celui care nu te părăseşte:

Fără îndoială că pe o cale mai luminoasă

Paşii tăi vor ajunge-n curând,

Dar numai la capătul iscusinţei

Se arată „Dumnezeul care poate”.

Antoinette Wilson

 

Nu te descuraja – ar putea fi ultima cheie de pe inel care deschide uşa. Stansifer

 

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

Volumul III

 

Isaia 36.1-10 şi v.22; 3 7.1-4

Aşezate între două diviziuni profetice ale cărţii Isaia, cap. 36-39 constituie un adevărat intermezzo istoric. Este vorba de o istorie pe care o cunoaştem deja din 2 împăraţi 18.30-20.21 şi din 2 Cronici 32. Dumnezeu ne-o dă aici pentru a treia oară, ca pe o vie ilustraţie pe de o parte a încrederii în El, iar pe de altă parte, a răspunsului pe care-l primeşte această încredere. Neaşteptată în această parte a cărţii, frumoasa istorie a lui Ezechia are rolul de a întări „mâinile slăbite” şi de a încuraja „genunchii care se clatină” (35.3), ea fiind, în al treilea rând, şi o ilustraţie a situaţiei în care se va găsi rămăşiţa lui Israel în timpul invaziei asiriene.

Victorios până atunci, duşmanul se prezintă „lângă apeductul iazului de sus, pe drumul mare al ogorului nălbitorului” (36.2), în acelaşi loc în care, la năvălirea lui Reţin, profetul şi fiul său, Şear-Iaşub, fuseseră trimişi în întâmpinarea lui Ahaz cu un mesaj de har (cap. 7.3,4). în faţa provocării acestui nou cotropitor, Ezechia îşi poate aminti de promisiunea făcută tatălui său în acelaşi loc: „Ia seama şi fii liniştit, nu te teme de nimic şi să nu îţi slăbească inima…” (cap. 7.4).

 

PÂINEA CEA DE TOATE ZILELE

 

Text: Faptele 11:19-26

Pentru întâia dată, ucenicilor li s-a dat numele de creştini în Antiohia. Faptele 11:26

TRĂIND LA ÎNĂLŢIMEA NUMELUI NOSTRU

Ucenicii din Antiohia au cinstea de-a fi fost primii urmaşi ai lui Cristos care să poarte numele de creştini. In „Comentariul Cunoştinţelor Biblice”, Stanley D. Toussaint a făcut această observaţie asupra cuvântului „creştin”: „Terminaţia „-in” înseamnă „aparţinând partidei, sau grupării lui…”, de aceea, creştinii erau cei care aparţineau partidei lui Cristos”. A fi identificat ca „aparţinând partidei lui Isus” nu este numai un privilegiu, ci şi o responsabilitate. Se aşteaptă de la noi să trăim la înălţimea numelui nostru. Un soldat a fost adus înaintea lui Alexandru cel Mare, învinuit de comportament grosolan. La sfârşitul judecăţii, cuceritorul lumii i-a spus soldatului: „Cum te cheamă?” „Alexandru” a răspuns el. împăratul a răspuns: „Am întrebat, care îţi este numele?” Soldatul a răspuns din nou: „Alexandru”. ImpăratuLfurios ia spus din nou: „Vreau să ştiu cum te cheamă?” Când soldatul a răspuns a treia oară, generalul a replicat furios: „Eşti vinovat de învinuirile ce ţi se aduc si vei suferi consecinţele”. Apoi a adăugat: „Ori îţi schimbi comportamentul ori îţi schimbi numele. Nici un om nu poate purta numele de Alexandru şi să facă ceea ce ai făcut tu!” Dacă cineva ca Alexandru a putut fi ofensat de comportarea unuia ce-i purta numele, cu cât mai mult este Cristos interesat de comportamentul celor ce-I poartă Numele Eşti tu – sunt eu – la înălţimea numelui ce-l purtăm? Este neceasr oare ca Domnul Isus să ne spună: „Schimbă-ţi comportarea sau schimbă-ţi numele”? – R.W.D.

Tu porţi iubitul nume-al lui Cristos

Şi lumea toată spre tine se va uita.

Îl vor primi sau nu, e ne-ndoios

După exemplul arătat de viaţa ta.  – Anonim

Ai vrea ca Isus să te reprezinte în acelaşi fel cum Îl reprezinţi tu?

 

DOMNUL ESTE APROAPE – GBV

http://www.gbv.ro/meditatii-zilnice/domnul-este-aproape

 

Dacă fratele tău a păcătuit împotriva ta, du-te şi mustră-l între tine şi el singur. Dacă te ascultă, ai câştigat pe fratele tău. Matei 18.15

David în Psalmii lui spune: „Iată ce plăcut şi ce dulce este să locuiască fraţii împreună” (Ps. 133.1). Da, ce lucru plăcut este ca, într-o lume plină de ură şi pizmă, familia lui Dumnezeu să-şi ocupe locul ei de dragoste şi de curăţie. Dar trăind în această lume unde locuieşte Satana şi păcatul, intervin chiar şi între credincioşi câte o neînţelegere, câte o greutate. Intenţiile Satanei de a dezbina inimile şi de a distruge mărturia lui Dumnezeu nu ne sunt necunoscute.

De ce însă să discut cu fratele meu care a păcătuit împotriva mea despre lipsurile lui? Ca să-l câştig pe fratele meu. Pentru a ajunge la ţelul acesta, este foarte important să mă deplasez la el şi să-l mustru numai între patru ochi. La Domnul Isus avem pilda cea mai bună. Oare nu merge El pe urma fiecărui rătăcit şi nu-l caută până-l găseşte şi îl readuce pe cale? „Du-te şi mustră-l între tine şi el.” Este foarte interesant că în acest capitol din care e versetul de astăzi se vorbeşte de osteneala Domnului Isus pentru oaia rătăcită şi de bucuria găsirii ei. Prin aceasta El vrea să ne arate ce valoare mare are fiecare oaie din turma Sa. Da, El în dragostea Lui şi-a jertfit viaţa pentru noi. Vedeţi ce plini de valoare suntem în faţa Sa? De aceea să ne cufundăm în dragostea Lui şi în felul acesta nu vom leza nici vreo oiţă din turma Domnului.Chiar şi în vechime Dumnezeu vorbeşte mult de conlucrare, de părtăşie, de unitate: „Să nu urăşti pe fratele tău în inima ta, să mustri pe aproapele tău, dar să nu te încarci cu un păcat din pricina lui” (Lev. 19.17). Astfel de versete găsim multe în Vechiul Testament, dar pentru noi creştinii născuţi din nou „legătura frăţească” să fie la înălţimea la care ne-a chemat Marele nostru Mântuitor.Simţămintele omeneşti sunt foarte şubrede şi trebuie să le cercetăm totdeauna foarte de aproape ca să nu ne rătăcim.

 

SĂMÂNȚA BUNĂ

http://www.gbv.ro/meditatii-zilnice/samanta-buna

 

„Pe alocurea vor fi mari cutremure de pământ…” Luca 21.11

Să ascultăm avertizările!

Numit de localnici Nevado del Ruiz, acest vulcan se află în Columbia și are o amintire supărătoare, cauzată de valurile de lavă scurse pe laturile sale. În anul 1985, un val de lavă clocotită a pornit la vale cu o viteză de peste 80 km/oră și a înecat, în câteva minute, 23.000 oameni, adică aproape toată populația orășelului Armero. Autoritățile au fost avertizate cu privire la cutremur, însă, din cauza unor false alarme anterioare, populația orașului nu a fost evacuată.

Inima omului este nespus de rea și înșelătoare. Niciodată nu este dispusă să asculte avertizările. Mereu auzim spunându-se: „Unde este făgăduința venirii Lui? Căci, de când au adormit părinții noștri, toate rămân așa cum erau de la începutul zidirii!” (2 Petru 3.4). În marea „cuvântare de rămas-bun” a Mântuitorului, din care este citat versetul de astăzi, El spune că în perioada sfârșitului, cutremurele vor fi o parte din judecata lui Dumnezeu. Tot Mântuitorul, care a exprimat foarte clar ceea ce va fi în viitor, dorește și astăzi să salveze oameni de mânia viitoare a lui Dumnezeu. Mulți au acceptat această ofertă, s-au plecat înaintea lui Dumnezeu și s-au smerit. Ei vor fi păziți nu numai de judecățile temporare ale lui Dumnezeu, ci vor fi în siguranță și față de judecata care va veni peste toți oamenii. Se află și cititorul printre acești oameni?

 

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

www.fundatiaseer.ro

 

TEAMA DE A NU PIERDE PE CINEVA DRAG

„Se va băga de seamă lipsa ta, căci locul tău va fi gol”. (1 Samuel 20:18)

Este în viața ta cineva a cărei dispariție de pe pământ să te îngrozească? îți dă neliniște?

Dacă e așa, începe să pui aceste lucruri în practică:

1) Cere-I lui Dumnezeu harul de a accepta moartea ca pe o parte inevitabilă a vieții! Atât tu, cât și persoana dragă veți muri în cele din urmă și nimeni în afară de Dumnezeu nu știe cine va muri primul. De aceea, îngrijorarea pentru ceva ce nu poți controla fură pacea și bucuria.

2) Profită la maxim de fiecare clipă! Dacă ai cunoaște data exactă a plecării cuiva drag, ce ți-ai dori să fi făcut? Sau să nu fi făcut? Ai face călătoria despre care ați discutat mereu? Ai fi mai puțin critic și ai face mai multe complimente? Ai petrece mai mult timp cu acea persoană și i-ai spune mai des că o iubești?

3) Nu mai irosi nici o clipă din timpul tău în certuri si supărări.

4) Depune toate eforturile pentru a te asigura că cel drag are o relație bună cu Dumnezeu. Apoi poți fii sigur că veți petrece veșnicia împreună.

5) Nu uita că persoana dragă îi este dragă si lui Dumnezeu. El o iubește chiar mai mult decât tine. „Chiar dacă ar fi să umblu prin valea umbrei morții, nu mă tem de nici un rău, căci Tu ești cu mine” (Psalmul 23:4).

6) încearcă să-ți imaginezi persoana dragă în rai. Domnul Isus a spus: „Mă duc să vă pregătesc un loc … ca acolo unde sunt Eu, să fiți și voi” (loan 14:2-3). Această despărțire va fi temporară, dar reîntâlnirea va fi veșnică.

 

 

 


 

22 Mai 2016

TOTUL PENTRU GLORIA LUI

de Oswald CHAMBERS

 

Aceasta explică totul

„Ca toți să fie una, cum Tu, Tată, eşti în Mine şi Eu în Tine; ca ei să fie una în Noi.” loan 17:21

Dacă treci printr-o perioadă de singurătate, citeşte Ioan 17, care-ţi va explica exact de ce te afli în acea situaţie – Isus S-a rugat ca tu să fii una cu Tatăl, aşa cum este El. Îl ajuţi tu pe Dumnezeu să răspundă la această rugăciune sau ai un alt scop cu privire la viaţa ta? Din momentul când ai devenit ucenic, nu mai poţi fi tot atât de independent pe cât erai înainte.

În Ioan 17 ni se arată că scopul lui Dumnezeu nu este să răspundă rugăciunilor noastre, dar, prin rugăciune, noi ajungem să cunoaştem gândul lui Dumnezeu. Există o rugăciune căreia Dumnezeu trebuie să-i răspundă, şi anume rugăciunea lui Isus – „Ca ei să fie una cum şi Noi suntem una”. Suntem noi atât de aproape de Isus Cristos?

Dumnezeu nu-Şi face griji cu privire la planurile noastre; El nu ne întreabă: „Vrei să treci prin această pierdere, prin această încurcătură?”, ci îngăduie asemenea lucruri, pentru că are propriul Lui scop. Lucrurile prin care trecem ori ne fac oameni mai plăcuţi, mai buni, mai nobili, ori ne fac mai dificili şi vânători de greşeli, mai insistenţi în urmarea propriei noastre căi. Lucrurile care se îmâmplă în viaţa noastră ori ne fac diavoli, ori ne fac sfinţi; totul depinde de relaţia noastră cu Dumnezeu.

Dacă spunem: „Facă-se voia Ta”, avem parte de mângâierea din Ioan 17, mângâierea de a şti că Tatăl nostru lucrează comform înţelepciunii Sale. Când înţelegem care este scopul lui Dumnezeu, nu vom deveni înguşti la minte şi cinici. Isus S-a rugat pentru nimic mai puţin decât unitatea noastră absolută cu El, aşa cum este una cu Tatăl. Unii dintre noi suntem departe de aceasta, dar Dumnezeu nu ne va lăsa în pace până când nu vom fi una cu El. Isus S-a rugat ca noi să fim astfel.

 

MANA DE DIMINEAŢĂ

 

„El mă paşte în păşuni verzi şi mă duce la ape de odihnă.” PSALMI 23:2

Întreg Psalmul 23 ne vorbeşte de asigurarea deplină a aceluia care se încrede şi se bazează pe credincioşia Celui ce este credincios în tot ce a făgăduit. Dar ceea ce linişteşte şi bucură sufletul, în psalmul 23 nu este propriu zis ceea ce dă Domnul ci, Domnul însuşi. El ne face să ne odihnim liniştiţi în păşuni verzi şi ne duce la ape de odihnă. Dulcea şi îmbelşugata păşune, acolo unde seceta nu poate ajunge; siguranţa de a ne bucura în linişte şi pace de înviorările dumnezeieşti, sunt partea noastră prin grija Bunului Păstor. El ne înviorează sufletul şi ne călăuzeşte „pe cărări drepte din pricina Numelui Său.” Binecuvântarea depinde de ceea ce este El şi nu de ceea ce am luat noi. Fără-ndoială, avem binecuvântarea aceasta infinită adică pe El însuşi şi învăţăm să o gustăm în păşunile verzi şi odihnitoare ale părtăşiei cu El. Să ne lăsăm deci conduşi de El, să-L urmăm în mod hotărât şi serios astăzi în mijlocul împrejurărilor împotrivitoare ale vieţii. Nu simţim noi nevoie de a ne lăsa duşi la apele odihnitoare ale prezenţei Sale şi ale Cuvântului Său?

O, de-am realiza câtă nevoie avem de a fi şi a rămâne neîntrerupt în prezenţa Domnului Isus! Când mulţi din ucenicii Lui „s-au întors şi nu mai umblau cu El, Domnul a zis celor doisprezece: „voi nu vreţi să vă duceţi?” Dar Petru I-a răspuns: „Doamne, la cine să ne ducem? Tu ai cuvintele vieţii veşnice şi noi am crezut şi am cunoscut că Tu eşti Hristosul, Fiul Dumnezeului Celui viu.” Vremurile şi evenimentele se precipită tot mai mult, Satan oferă oamenilor tot felul de invitaţii, chiar religioase dar false, şi atunci „unde să ne ducem?” Cine altul ne-ar putea duce la păşuni verzi şi la ape de odihnă în prezenţa Lui? Bunul nostru Păstor nu este numai o călăuză ca mulţi aceia care se consideră astfel, ci El a zis: ” Păstorul cel bun îşi dă viaţa pentru oi. El ne-a scos afară din pustia acestei lumi prin jertfa Lui şi ne conduce spre cer. „La cine să plecăm? Pustiu urât e lumea; Sub mreaja lui Satan e laţ amăgitor… La cine să plecăm? Cine să ne dea ca Tine cuvintele luminii, ape vii din cer? Rămânem lângă Tine scump Mântuitor. La cine să plecăm? Ca Tine nimeni altul de noi nu se-ngrijeşte: o, cât ne iubeşti! In inmă ne porţi, pe viaţă şi pe moarte. Rămânem lângă Tine, scump Mântuitor!”

 

MÂNTUIREA PRIN HRISTOS

Meditaţii zilnice – de Fritz BERGER

 

„Pe când vorbeau Petru şi Ioan norodului, au venit la ei pe neaşteptate preoţii, căpitanul Templului şi Saducheii, foarte necăjiţi că învăţau norodul şi vesteau în Isus învierea morţilor.” Fapte Ap.4:1-2

Şi astăzi este tot aşa ca şi în trecut, dacă prin slujitorii ai Lui Dumnezeu oamneii sunt ajutaţi, atunci aşa numiţii evalvioşi sunt necăjiţi, în loc să se bucure, să se căiască şi să creadă şi ei în Mântuitorul înviat, spre a putea ajta şi alţi pe oameni. Acestora le spune Petru: „Dumnezeu după ce a ridicat pe Robul Său Isus, L-a trimis mai întâi vouă, ca să va binecuvânteze, întorcând pe fiecare din voi de la fărădelegile sale. Da, de câte ori au dorit aceştia să interzică lui Petru, sau celorlalţi apostoli propovăduirea! Predicile apostolilor aduceau multe roade. În scurt timp

numărul credincioşilor a crescut cu cinci mii. Aceasta era insuportabil pentru cărturari şi preoţi. Cei care L-au răstignit pe Isus,i-au adus pe apostoli înaintea lor şi i-au întrebat în numele cui, şi cu ce putere au vindecat bolnavii. Petru, plin de Duhul Sfânt le-a răspuns: „Mai mari ai norodului, şi bătrâni ai lui Israel, fiindcă suntem traşi azi la răspundere pentru o facere de bine pentru un om bolnav, s-o ştiţi cu toţii, s-o ştie tot norodul lui Israel! Omul acesta se înfăţişează înaintea voastră deplin sănătos în Numele Lui Isus Hristos din Nazaret, pe care voi L-aţi răstignit, dar pe care Dumnezeu L-a înviat din morţi. El este „Piatra lepădată” de voi zidarii, care a ajuns să fie pusă în capul unghiului.

În nimeni altul nu este mântuire;căci nu este sub cer niciun alt Nume dat oamenilor, în caare trebuie să fim mântuiţi.”

 

TEZAURUL PROMISIUNILOR LUI DUMNEZEU

de Charles H. SPURGEON

 

CÂNTECUL ÎNCREDERII

Când umblu în mijlocul strâmtorării, Tu mă înviorezi, Îţi întinzi mâna spre mânia vrăjmaşilor mei şi dreapta Ta mă mântuieşte. Psalmul 138.7

Dacă ni se pare înfiorător să trecem prin strâmtorare, totuşi mersul nostru e binecuvântat, căci îl însoţeşte o făgăduinţă specială. Şi dacă avem o făgăduinţa sfântă, ce poate realiza strâmtorarea? Ce mă învaţă Domnul aici? Acest: „Tu mă înviorezi”, îmi spune că atunci voi avea mai multă viaţă, putere şi credinţă. Nu este adevărat că deseori greutăţile ne înviorează, aşa cum face aerul proaspăt când simţim că suntem gata să leşinăm?

În faţa furiei vrăjmaşilor noştri şi mai ales a Satanei, voi întinde oare mâna pentru a-i lovi? Nu. Căci Domnul meu va folosi braţul Său, mai puternic decât al meu, şi mă va apăra împotriva lor, mai bine decât aş putea-o face eu. Domnul zice: „Răzbunarea este a Mea”. El mă va scăpa prin puterea şi înţelepciunea Sa. Ce mai doresc?

Inima mea, spune-ţi adesea această făgăduinţă, până ce o vei putea folosi ca un cântec plin de încredere şi mângâiere în zilele triste. Roagă-te să te învioreze, şi restul încredinţează-l în mâinile Domnului, care va împlini totul pentru binele tău.

 

DOMNUL ESTE APROAPE!

Calendar Biblic

 

Întorcândumă, am văzut… pe Cineva asemenea unui Fiu al Omului, îmbrăcat cu o mantie careI ajungea până la picioare şi încins la piept cu un brâu de aur. Apocalipsa 1.12,13

Hainele lui Hristos (7) 
Gloria şi demnitatea Sa preoțească

Ioan, exilat în Patmos, a scris că era „în Duh în ziua Domnului” (versetul 10). După ce a auzit un glas puternic în spatele lui, sa întors şi La văzut pe Fiul Omului. NuL mai văzuse niciodată pe Domnul având o astfel de înfățişare! Hristos stătea în mijlocul a şapte sfeşnice de aur. Citim mai târziu că cele şapte sfeşnice reprezentau şapte adunări (versetul 20).

În această viziune, Domnul Isus apare ca un preot, deşi nu în aspectul de mijlocire, ci în cel de judecată. Brâul de aur denotă demnitatea împărătească şi faptul că El acționează cu o supremație oficială față de mărturia Sa pe pământ. Aşa cum am spus deja, haina Sa nu este încinsă pentru slujirea preoțească, ci mai degrabă pentru judecata preoțească solemnă. Acest adevăr iese în evidență atunci când citim că ochii Lui erau ca para focului. Ei puteau vedea şi judeca ceea ce se întâmpla în adunările din timpul lui Ioan şi, de asemenea, tot ceea ce urma să aibă loc în istoria ulterioară a Adunării, până la răpire. Nimic nu este ascuns de privirea Sa preoțească.

Apocalipsa este o carte a judecății. Hristos urmează să ia cartea pecetluită cu şapte peceți şi să declanşeze judecățile asupra națiunilor şi asupra lui Israel. La sfârşitul Apocalipsei ni se prezintă judecata finală a celor morți în păcatele lor. Însă, înainte de toate aceste lucruri, El judecă adunările încapitolele 2 şi 3. Acesta este un principiu al lucrărilor lui Dumnezeu. El întotdeauna începe cu cei ai Săi – „Este timpul ca judecata să înceapă de la casa lui Dumnezeu” (1 Petru 4.17; a se vedea şi Ezechiel 9.6 şi Amos 3.2). În această zi a Domnului, când ne vom aduna laolaltă pentru a ne aminti de El, să nu uităm de demnitatea Celui care este în mijlocul nostru şi care cercetează şi încearcă inimile noastre. B. Reynolds

 

BĂTÎND LA UȘA LUI DUMNEZEU

de Oswald CHAMBERS

 

O, Doamne, vorbeşte-mi acum. lnspiră-mă pentru astăzi; o amorţeală, adâncă şi devastatoare, pare a se ţine strâns de puterile mele.

 

MEDITAŢII ZILNICE

de Wim MALGO

 

«Dumnezeiasca Lui putere ne-a dăruit tot ce priveşte viaţa şi evlavia, prin cunoaşterea Celui ce ne-a chemat prin slava şi puterea Lui.» 2 Petru 1,3


Enoh a început să îl cunoască din ce în ce mai mult, mai profund pe Dumnezeu printr-o ascultare consecventă; prin aceasta, umblarea sa a deveăluit din ce în ce mai sigură. Enoh mergea cu Dumnezeul său peste tot: la lucru, în familie, în vizite. Cu cât suntem mai consecvenţi în umblarea noastră zilnică cu Domnul, cu atât suntem mai aproape de El. Enoh nu L-a văzut niciodată pe Dumnezeu şi totuşi umbla cu El ca şi cum L-ar fi văzut. Intr-o zi însă o voce i-a spus: «Vino, Enoh, e timpul!» — şi imediat a fost
lângă Domnul şi L-a privit cu o bucurie de nedescris pe Cel cu care a umblat atâta vreme. Biblia spune clar: «… Şi n-a mai fost găsit, pentru că Dumnezeu îl mutase» Evrei 11,5). De aici deducem că Enoh a fost realmente căutat, dar el dispăruse fară absolut nici o urmă. Cum a fost posibilă răpirea lui Enoh? Prin faptul că a trăit o viaţă dumnezeiască. Timp de 300 de ani a perseverat în sfinţenie, în dragoste şi în rugăciune, fiind prin aceasta o mărturie în faţa celorlalţi oameni.

 

MEDITAŢII PENTRU FIECARE ZI A ANULUI

de Charles H. SPURGEON

Dimineaţa şi Seara

DIMINEAŢA

„I-a călăuzit pe drumul cel drept.” Psalmi 107:7

Unele experienţe îl fac pe credincios să se întrebe: „de ce mi se întâmplă mie aşa ceva? Am căutat lumină, dar nu am găsit decât întuneric; am căutat pace, dar am găsit tulburare. Am spus în inima mea: temelia mea este neclintită; nu voi fi clătinat niciodată. Doamne, Tu ţi-ai ascuns faţa, şi eu sunt tulburat. Ieri puteam să nădăjduiesc cu siguranţă; astăzi dovezile mele sunt nesigure, şi speranţele se sting. Ieri puteam urca pe muntele Pisga ca să văd până în depărtări. Puteam să mă bucur cu încredere de moştenirea mea viitoare. Astăzi, sufletul meu nu mai are nici o speranţă, şi sunt înconjurat de temeri; nu mai am pici o bucurie, numai nefericiri. Acesta este planul lui Dumnezeu pentru mine? Aceasta este calea care mă va duce Spre cer?” Da, aceasta este. Eclipsa de credinţă, întunecarea minţii, slăbirea speranţelor — toate fac parte din metodele lui Dmnezeu de a te pregăti pentru moştenirea care te aşteaptă. Aceste încercări îţi testează şi îţi întăresc credinţa. Ele sunt valurile care te înalţă pe stâncă, vânturile care îţi îndreaptă Corabia spre ţărmul cerului. Conform cuvintelor lui David, se va spune şi despre tine „Domnul l-a dus la limanul dorit” (Psalmi 107:30). Prin onoare şi dezonoare, prin bine şi rău, prin bogăţie şi prin sărăcie, prin bucurie şi întristare, prin prigonire şi prin pace prin toate aceste lucruri ne întărim sufletele, şi fiecare din aceste lucruri ne ajută pe cale. O, credinciosule, nu te gândi că durerile nu fac parte din plan; ele sunt o parte necesară. „In împărăția lui Dumnezeu trebuie să intrăm prin multe necazuri” (Fapte 14:22). învăţaţi, deci, „să priviţi ca o mare bucurie când treceţi prin meaturi” (Iacov 1:2).

O, suflete al meu, te linişteşte
Aşteaptă în tăcere răspunsul Său divin;
Deşi nu ştiu acum ce mi se pregăteşte
Cred cu tărie că-mi vei da doar cer senin.

SEARA

„Ce frumos eşti, prea iubitule, ce plăcut eşti.” Cântarea Cântărilor 1:16

Din orice punct de vedere, Prea Iubitul nostru este cel mai frumos. Variatele noastre experienţe sunt menite să ne furnizeze noi puncte din care să vedem frumuseţea lui Isus. Cât de binefăcătoare se dovedesc încercările noastre atunci când putem câştiga din ele viziuni ale lui Isus care nu ni s-ar fi arătat în viaţa de zi cu zi. L-am văzut „din vârful muntelui Amana, din vârful muntelui Seir şi Hermon” (Cânt. 4:8), şi ni s-a arătat în toată strălucirea puterii Sale; dar L-am văzut şi „din vizuinile leilor, din munţii pardoşilor” (vers. 8) şi nu am pierdut nimic din frumuseţea Lui. De pe patul bolnavului, de la marginile mormântului, ne-am întors ochii spre Mântuitorul sufletului nostru, şi El nu a fost niciodată altfel decât „frumos de tot” (vers. 7). Mulţi dintre sfinţii Săi L-au privit din întunericul temniţelor sau din flăcările rugurilor, dar nu au spus un singur cuvânt rău despre El; dimpotrivă, I-au slăvit farmecul nespus. O, ce îndeletnicire nobilă şi plăcută este să-L priveşti mereu pe Domnul Isus! Este o plăcere negrăită să-L vezi pe Mântuitor în toate slujbele Sale şi să-L găseşti perfect în fiecare — să întorci caleidoscopul, şi să găseşti noi combinaţii de har. In iesle şi în veşnicie, pe cruce şi pe tron, în grădină şi în împărăţie, printre tâlhari sau în mijlocul îngerilor, pretutindeni El este „plin de farmec” (Cânt. 5:16). Examinează cu atenţie fiecare faptă a vieţii Sale şi fiecare trăsătură a caracterului său, şi vei vedea că El este frumos în fiecare clipă. Judecă-L cum vrei, nu-L vei putea găsi vinovat de nimic; cântăreşte-L cât îţi place, nu vei putea găsi nimic uşor în El. Veşnicia nu va descoperi nici o umbră în Prea Iubitul nostru ci dimpotrivă, pe măsură ce vor trece veacurile, slava Sa va străluci cu o şi mai mare splendoare. Frumuseţea Sa va umple minţile cereşti cu o bucurie din ce în ce mai mare.

 

IZVOARE IN DEŞERT

 

„Încredinţează-ţi soarta în mâna Domnului, încrede-te în El, şi El va lucra.” Psalmul 37:5

Sensul literal al acestui verset este: „Rostogoleşte-ţi calea pe urmele lui Yehova şi încrede-te în El, şi El lucrează„. Ne atrage atenţia intervenţia imediată a lui Dumnezeu odată ce încredinţăm, sau „rostogolim” poverile de orice fel din mâinile noastre în ale Lui. Fie că povara noastră este un necaz, o dificultate, o nevoie trupească, sau cu privire la mântuirea cuiva drag, „El lucrează„.

Când lucrează El? „El lucrează” acum. Noi ne purtăm ca şi cum Dumnezeu nu a acceptat imediat încrederea noastră în El şi ca urmare întârzie împlinirea a ceea ce I-am cerut să facă. Nu înţelegem că „El lucrează” în timp ce încredinţăm. „El lucrează” acum! Lăudaţi-L pentru acest fapt real.

Speranţa că El va lucra este ceea ce-L împuterniceşte pe Duhul Sfânt să împlinească ceea ce am „rostogolit” asupra Lui. În momentul acela nu mai este în mâna noastră, şi nu trebuie să mai încercăm s-o facem noi. „El lucrează!” Debarasează-te de povară şi nu încerca s-o iei din nou. Ce uşurare este să ştii că într-adevăr El este la lucru în dificultatea prin care trecem! Şi când cineva îţi spune: „Dar nu văd nici un rezultat”, nu-i da atenţie.”El lucrează” dacă am „rostogolit” poverile noastre asupra Lui şi „dacă ne uităm ţintă … la Isus” (Evrei 12:2) ca El să rezolve lucrurile. Credinţa noastră poate fi încercată, dar „El lucrează”. Cuvântul Său este adevărul! V.H.F.

 

Eu strig către Dumnezeu, către Cel Preaînalt, către Dumnezeu care lucrează pentru mine. Psalmul 57:2

 

O traducere frumoasă mai veche a acestui verset spune: „El va împlini cauza ce-o ţin în mână”. Lucrul acesta mi se pare foarte real în ziua de azi. Lucrul acesta „pe care-l ţin în mâna mea” – lucrarea mea de azi, acest concept pe care nu-l pot stăpâni, această sarcină în care mi-am supraestimat abilităţile – aceasta este ce pot „striga” după El să facă „pentru mine”, cu siguranţa liniştită că El o va face. „Cei neprihăniţi şi înţelepţi, şi faptele lor, sunt în mâna lui Dumnezeu” (Ecl. 9:1). Frances Ridley Havergal

Domnul va urmări promisiunile legământului Său. Orice apucă şi ţine în mâna Sa va împlini. De aceea îndurările Sale trecute sunt garanţii pentru cele viitoare, şi motive întemeiate de a continua să strigăm către El. Charles H. Spurgeon

 

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

Volumul III

 

Isaia 34.9-17; 35.1-10

Capitolul 34 ne aduce în atenţie pedeapsa care se va abate asupra Edomului. Acest popor blestemat, descinzând din Esau, va fi nimicit în întregime, iar ţara sa, muntele Seir, va deveni o pustietate „în veci de veci” (34.10). Unii predicatori moderni îndrăznesc să afirme că Dumnezeu, în dragostea Lui, nu poate condamna pe nimeni, însă un astfel de pasaj le aduce o dezminţire solemnă.

Capitolul 35 oferă o altă privelişte: aici vedem ce va fi moştenirea lui Israel (fratele lui Esau). Până şi pustia va deveni acolo o grădină minunată, în care va străluci neumbrită „gloria Domnului, măreţia Dumnezeului nostru” (v. 2). Să observăm, de asemenea, „veselia şi bucuria” care se degajă din micul cap. 35. O asemenea perspectivă nu este oare în măsură să reanimeze inimile descurajate? (v. 3). Tot aici găsim şi cel mai puternic motiv al speranţei creştine: venirea Domnului pentru a-Şi răpi Biserica. în ce ne priveşte, să nu o uităm niciodată şi să vorbim despre ea şi altor credincioşi. Nu există niciun mijloc mai eficace pentru întărirea mâinilor slăbite şi a genunchilor care se clatină, altfel spus, pentru a ne încuraja în slujire, în rugăciune şi într-o umblare neşovăielnică (v. 3; Evrei 12.12). „Măngâiaţi-vă deci unii pe alţii cu aceste cuvinte”, recomandă apostolul Pavel (1 Tesaloniceni 4.18).

 

PÂINEA CEA DE TOATE ZILELE

 

Text: Faptele 2:1-4

Şi voi ruga pe Tatăl, şi El vă va da un alt Mângâietor, care să rămână cu voi in veac. Ioan 14:16

AJUTORUL NOSTRU PERSONAL

Când Domnul Isus a promis că va trimite ucenicilor Săi „un alt Mângâietor”, El le-a spus că vor avea o altă persoană asemănătoare Lui pentru a fi cu ei. Isus a discutat cu ucenicii, i-a învăţat, i-a încurajat şi i-a cunoscut îndeaproape. Astfel, la Rusalii, când El L-a trimis pe Duhul Sfânt să locuiască în toţi cei credincioşi, Acesta le-a dat aceeaşi atenţie individuală, deşi nevăzută, pe care le-o dăduse El însuşi până atunci ucenicilor. Poate că prietenul meu din Grecia, Sotos Boukis, este o ilustraţie a acestui fapt. Pe când eram profesor într-un colegiu creştin, am condus mai multe călătorii de studiu prin Europa. Înainte de plecarea mea în primul turneu ca şi conducător pentru cazuri speciale de urgenţă, am ştiut că domnul Boukis, un creştin minunat, ne va călăuzi în timpul celor 7 zile pe care grupul format din 25 de studenţi urma să le petreacă în Grecia. Am fost mulţumit şi m-am simţit uşurat atunci când am ajuns la hotelul din Salonic (Tesalonic din Biblie), că acest bărbat ne aştepta. Îsi luase o săptămână din concediul său pe anul acela, pentru a călători cu noi pe timpul şederii noastre în Grecia. Cunoştinţele, călăuzirea şi asistenţa lui personală au fost de nepreţuit. Îmi dădea multă linişte şi pace sufletească ştiindu-l alături de mine. Aceasta este numai o imagine în miniatură despre tot ce face Duhul Sfânt în viaţa credincioşilor. El nu este o putere mistică, ci o fiinţă care locuieşte în noi. El este avocatul nostru (Ioan 14:16, 26), puterea noastră pentru a depune mărturie (Ioan 15:26, 27), şi ghidul nostru care ne duce la tot adevărul (Ioan 16:13). În duminica de Rusalii, să-I mulţumim Domnului Isus că El ne-a trimis Mângâietorul. – D.C.E.

O, Duhule preasfinte, ceresc mângâietor,

Revarsă vieţii noastre Tu harul sfinţitor!

Preschimbă viaţa noastră în chipul lui Isus,

Şi fă-ne să ne-ncredem în tot ce El ne-a spus.
Traian Dorz

Duhul omului falimentează, dacă Duhul Domnului nu îl umple în întregime.

 

DOMNUL ESTE APROAPE – GBV

http://www.gbv.ro/meditatii-zilnice/domnul-este-aproape

 

„El (David) a domnit acolo şapte ani şi şase luni, iar la Ierusalim a domnit treizeci şi trei de ani.” 1 Cronici 3.4

Hebronul care este la o depărtare de vreo 40 km de Ierusalim este astăzi sub stăpânire musulmană. Aici se găseşte peştera Macpela în ogorul lui Efron unde au fost înmormântaţi Avraam, Isaac şi Iacov. Hebronul este locul morţii. Acolo a început domnia lui David, aşa cum ne aminteşte textul nostru de azi. Marea majoritate a poporului nu l-a recunoscut în timpul acela ca împărat deşi a fost uns de proorocul Samuel. Numai unii credincioşi s-au strâns în jurul său. Dar a venit şi ziua în care el a intrat victorios în Ierusalim şi a fost recunoscut de toţi ca stăpân, conducător de oşti, împărat. Toate acestea vorbesc despre Acela cu privire la care David era numai o slabă imagine, la Domnul nostru Isus Cristos. El este împăratul împăraţilor. Acum se află proslăvit în cer şi în curând stăpânirea Lui se va întinde peste tot pământul. Acum sunt puţini cei care îl recunosc. Pentru lume, El este încă Cel Răstignit, Cel lepădat. Jertfa de la cruce este punctul de referinţă al tuturor binecuvântărilor împărăţiei, la fel cum Hebronul era punctul acesta pentru David. Odinioară Domnul Isus a fost lepădat şi înjosit până la moarte dar în curând va fi „Domn al domnilor şi împărat al împăraţilor.” Atunci toţi duşmanii Lui vor fi făcuţi aşternut al picioarelor Lui.

Stimate cititor al acestor rânduri azi este încă ziua când poţi să te HOTĂRĂŞTI pentru Domnul Cristos, ca apoi să şi domneşti împreună cu El. Dacă nu vrei să te decizi pentru El, atunci vei rămâne mai departe un împotrivitor şi un lepădător a lui Dumnezeu şi al Fiului Său Preaiubit. În felul acesta vei fi considerat un duşman şi astfel vei primi răsplata ca atare.

Toţi care slujesc în Adunarea lui Dumnezeu să aibă grijă să propovăduiască Cuvântul în toată curăţenia şi simplitatea lui, să-l dea aşa cum l-au primit de la Dumnezeu.

 

SĂMÂNȚA BUNĂ

http://www.gbv.ro/meditatii-zilnice/samanta-buna

 

„De la ceasul al șaselea până la ceasul al nouălea s-a făcut întuneric peste toată țara.” Matei 27.45

Întunericul

Evangheliile nu ne spun cum a simțit Mântuitorul chinurile pe care oamenii au îndrăznit să i le provoace, dar Vechiul Testament ne-a descoperit aceasta într-un mod remarcabil. Domnul a fost răstignit în jurul orei 9 dimineața, fiind batjocorit de oamenii nelegiuiți, inclusiv de către liderii religioși ai acelor vremuri. Dumnezeu a adus apoi întunericul adânc peste toată țara de la ora 12 până în jurul orei 15. În timpul acestor ore, Mântuitorul a suferit cu mult mai mult decât vom putea să înțelegem vreodată. Aceasta nu a fost din cauza cruzimii oamenilor, ci din partea mâniei de nedescris, de neînduplecat a lui Dumnezeu împotriva păcatului. Hristos, care nu a cunoscut păcat, a fost făcut păcat pentru noi, iar Dumnezeu l-a judecat.

Cât de groaznice au fost acele ore ale suferințelor, ale crucii, pentru Mântuitorul, ne arată Psalmul 88. Acest psalm descrie simțămintele Domnului, când a suferit judecata lui Dumnezeu. Cât de îngrozitor a fost pentru Isus, când Dumnezeu a trebuit să stea împotriva Fiului! Să ne gândim la această adâncime a suferințelor, a crucii Mântuitorului: El, Cel drept și nevinovat, a acceptat judecata lui Dumnezeu, pentru că a dorit să-i salveze pe oameni. Aceste adevăruri ale suferințelor Mântuitorului să ne conducă la întoarcerea noastră la Dumnezeu!

 

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

www.fundatiaseer.ro

 

PUTEREA CUVÂNTULUI LUI DUMNEZEU (2)

„Orânduirile Domnului sunt fără prihană” (Psalmul 19:8)

Să remarcăm:

1) „Orânduirile Domnului sunt fără prihană”. Când oameni precum Platon și Shakespeare vorbesc, efectul cuvintelor lor depinde de aportul nostru la acest proces. Poate unii dintre noi suntem interesați și captivați, în timp ce alții pot fi indiferenți sau plictisiți. Cuvintele lor ar putea fi descrise drept neutre în mod intrinsec, dar rîu la fel sunt și cuvintele lui Dumnezeu: ele radiază! Asemenea căldurii și luminii, ele sunt surse ale energiei spirituale. Ele posedă o putere dinamică care produce schimbare peste tot pe unde merg. Tot astfel, Cuvântul lui Dumnezeu este dinamic. Din el radiază o putere transformatoare care schimbă pe oricine care trăiește în „mediul” lui!

2) „Judecățile Domnului sunt adevărate” (v. 9). Cuvântul evreiesc pentru „adevărat” vine de la „certitudine, onestitate și credincioșie”. Cu o încredere absolută, poți pune totul în joc când te bazezi pe Cuvântul lui Dumnezeu. El îți garantează că Dumnezeu spune ceea ce crede și crede ceea ce spune. Te poți simți în siguranță cu fiecare silabă a lui. Cu alte cuvinte, „omul … trăiește … cu orice cuvânt care iese din gura lui Dumnezeu” (Matei 4:4).

3) „Robul Tău primește si el învățătura de la ele: pentru cine le păzește, răsplata este mare” (Psalmul 19:11). Cuvântul lui Dumnezeu e mai mult decât o listă cu „ce ai voie să faci și ce nu”. E asemenea radarului care te avertizează când te găsești în pericolul de a rătăci de la drum și de a da de necaz. Conștiința ta este într-o măsură insuficientă iar fără Cuvânt nu face față. „Cine își cunoaște greșelile făcute din neștiință? Iartă-mi greșelile pe care nu le cunosc! Păzește, de asemenea, pe robul Tău de mândrie, ca să nu stăpânească ea peste mine!” (v. 12-13). Când asculți de Cuvântul lui Dumnezeu, „răsplata ta va fi mare”!

 

 

 

 


 

Post Navigation

%d blogeri au apreciat asta: