Mana Zilnica

Mana Zilnica

Archive for the month “aprilie, 2016”

30 Aprilie 2016

TOTUL PENTRU GLORIA LUI

de Oswald CHAMBERS

 

Spontaneitatea dragostei

Dragostea este îndelung răbdătoare, plină de bunătate… 1 Corinteni 13:4-8

Dragostea nu este premeditată, ea este spontană, apare în moduri extraordinare. Nu există nici un fel de siguranţă matematică în concepţia lui Pavel despre dragoste. Noi nu putem spune: „Nu mă voi gândi la nimic rău; voi crede toate lucrurile”. Caracteristica dragostei este spontaneitatea. Nu aşezăm spusele lui Isus ca pe un standard în faţa noastră: dar când Duhul Lui are cale liberă în noi, trăim potrivit standardului Lui fără să ne dăm măcar seama de aceasta, iar când privim înapoi suntem uimiţi de absenţa vreunui interes personal în manifestarea unui anume sentiment, ceea ce dovedeşte prezenţa spontaneităţii dragostei adevărate. Natura oricărui lucru legat de viaţa lui Dumnezeu în noi poate fi remarcată numai după ce lucrul respectiv a trecut.

Izvoarele dragostei sunt în Dumnezeu, nu în noi. Este absurd să credem că dragostea lui Dumnezeu se află în mod natural în inima noastră; ea este acolo numai după ce „a fost turnată în inimile noastre de către Duhul Sfânt”.

Dacă încercăm să-I demonstrăm lui Dumnezeu cât de mult îl iubim, acesta este un semn sigur că nu îl iubim. Dovada dragostei noastre faţă de El este spontaneitatea ei absolută; ea vine în mod natural. Când privim înapoi, nu putem spune de ce am făcut anumite lucruri; le-am făcut în conformitate cu natura spontană a dragostei Lui din noi. Viaţa lui Dumnezeu se manifestă în acest fel spontan, deoarece izvoarele dragostei se află în Duhul Sfânt.

 

MANA DE DIMINEAŢĂ

 

1CORINTENI 3:21-23

„Toate sunt ale voastre…..fie lumea……fie lucrurile de acum fie cele viitoare. Toate sunt ale voastre; şi voi sînteţi ai lui Hristos şi Hristos este al lui Dumnezeu.”

Mulţi copii ai lui Dumnezeu au siguranţa iertării păcatelor şi într-o oarecare măsură, dorinţa de a slăvi pe Dumnezeu în viaţa lor. Ei pot spune că sînt mîntuiţi prin har, dar ei nu realizează că sînt moştenitori ai lui Dumnezeu şi moştenitori împreună cu Hristos şi nici nu realizează că toate sînt ale lor: cele de acum şi cele viitoare.Bogăţiile nepătrunse ale Domnului Isus Hristos care îşi vor avea îndeplinirea şi satisfacţia deplină şi desăvârşită în cer, bogăţiile acestea trebuie să fie posesiunea prezentă a celui ce crede în El. Credinciosul cel mai tînăr, cel mai slab, este chemat să stăpînească această moştenire pentru a slăvi pe Mîntuitorul său prin felul său de viaţă. şi Duhul Sfînt este Acela care ne asigură bucuria imediată a unei moşteniri duhovniceşti care întrece orice pricepere, tot ce am putea să cerem sau să gîndim noi, făcînd din noi „…copii……moştenitori ai lui Dumnezeu…” (Rom. 8:17). N-ar trebui să ne mărturisim sărăcia vieţii nostrc creştine şi să recunoaştem că nu trăim ca moştenitori? Faptul că avem personal pe Domnul Isus ca Mîntuitor este condiţia care ne asigură acum, în prezent, bucuria acestei moşteniri duhovniceşti.Dar Acela care a venit la noi şi pe Care L-am primit, vrea să-şi găsească în noi moştenirea Sa. Cu alte cuvinte, El este moştenitorul fiinţei şi vieţii noastre. Viaţa noastră trebuia deci să fie posesiunea Lui şi s-o folosească cum crede El de cuviinţă. În felul acesta El ne va putea îndrepta privirile spre o lume pierdută, pe care El o iubeşte atît de mult şi care are nevoie de dragostea lui Dumnezeu pe care noi trebuie să i-o facem cunoscută. Dragostea aceasta este cheia care va deschide broasca ruginită de păcat a inimii omeneşti. Să luăm deci hotărîrea de a ne lăsa stăpîniţi în întregime de Domnul Hristos care are dreptul de moştenitor al fiinţelor noastre şi să-I cerem să ne umple de dragostea Lui, pentru ca numai în felul acesta să ne poată folosi pentru cîştigarea sufletelor în lumea aceasta ruinată de păcat şi să fim un balsam chiar şi în adunare. „Noi nu putem să realizăm cu adevărat dragostea Domnului Hristos în părtăşia noastră cu El, fără a cuprinde în ea pe toţi aceia pe care El îi iubeşte ca pe ai Săi.” J.N.D.

 

MÂNTUIREA PRIN HRISTOS

Meditaţii zilnice – de Fritz BERGER

 

„Tot aşa, cei înfăţişaţi prin sămânţa căzută în locuri stâncoase, sunt aceia care, când aud cuvântul, îl primesc îndată cu bucurie.” Marcu 4:16

Aceştia sunt diferiţi de oamenii înfăţişaţi prin sămânţa căzută lângă drum. Se bucură de Cuvânt şi ascultă Cuvântul foarte interesaţi la orele de Adunare. Pe drum spre casă subiectul lor continuă pe marginea Cuvântului, povestesc cât de binecuvântaţi au fost, şi cum le-a spus foarte mult Cuvântul, mulţumesc Lui Dumnezeu pentru predicatorul lor bun şi de-abia aşteaptă să fie din nou oră de Adunare spunând: „Biblia ni se pare complet nouă.” Dar când înţeleg că trebuie să restituie lucrurile furate, se gândesc:”ce va spune lumea. Este de ajuns să-ţi recunoşti păcatele doar înaintea Lui Dumnezeu.”Oamenii arată cu degetul spre ei, spunând:”Acum şi aceştia merg la Adunare şi vor să fie mai buni ca ceilalţi oameni.” Neavând rădăcină nu dau roade, căci au semănat pe pământ stâncos.Dacă nu suntem dispuşi să recunoaştem păcatele, atunci Cuvântul nu poate prinde rădăcini. Sunt oameni care se asemană cu pleava, aşa cum este scris în Matei 3:2. Mai demult grâul se curăţa cu lopata, prin aruncarea în bătaia vântului;pleava a ţinut pasul cu grâul un timp, apoi a fost luată de vânt. Sunt deci oameni care dacă vin ispitele dau înapoi, şi nu depun mărturie despre Isus pentru că le este ruşine. Aceştia sunt ca trestia în vânt; îşi schimbă faţa părerea celor care sunt mulţi, procedează după părerea lor proprie, zicând:”Este greu a trăi pentru Dumnezeu în vremea noastră. Sunt locuri în Scriptură care nu pot fi luate exact aşa.” Aceştia nu ajung să rodească, ei se usucă înainte de vreme.

 

TEZAURUL PROMISIUNILOR LUI DUMNEZEU

de Charles H. SPURGEON

 

RĂSPLATA BIRUITORULUI

Celui ce va birui, îi voi da să mănânce din mana ascunsă, şi-i voi da o piatră albă; şi pe ea va fi scris un nume pe care nu-l ştie decât acela care-l primeşte. Apocalipsa 2.17

Inima mea, sileşte-te să stărui în lupta sfântă, căci mare e răsplata biruinţei. Azi noi mâncăm din hrana cerească ce cade în tabăra noastră, din acea hrană, din pustie, care vine din cer şi care nu lipseşte niciodată pelerinului în drum spre Canaan. Dar în Domnul Isus, ne este păstrat un nivel mai înalt al vieţii duhovniceşti, precum şi o hrană care ne este necunoscută încă. În vasul de aur aşezat în chivot se găsea ascunsă o măsura de mană, care nu trebuia sa se strice, chiar peste veacuri. Nimeni nu a văzut-o vreodată; ea era
păstrată în chivotul legământului în Locul preasfânt. Tot astfel viaţa credinciosului este ascunsă cu Cristos în Dumnezeu. Vom ajunge în curând acolo. Ieşind biruitori prin harul Domnului Isus, vom avea parte de bucatele împăratului. Ne vom hrăni cu mana ascunsă, care e Domnul Isus. El este pentru noi totul, în toţi ai Lui, oricare ar fi situaţia noastră. El este Cel ce ne va întări pentru luptă, care ne asigură biruinţa şi El însuşi ne este răsplata. Doamne, dă-mi această biruinţă!

 

DOMNUL ESTE APROAPE!

Calendar Biblic

 

Prin El, să-I aducem totdeauna lui DUMNEZEU o jertfă de laudă, adică, rodul buzelor cari mărturisesc NUMELE LUI.

Evrei 13.15

Credincioşii sunt însărcinaţi să aducă jertfă de laudă Domnului. Acest adevăr să nu-l uităm niciodată. Marele nostru Preot duce jertfele noastre de laudă şi mulţumire în faţa lui Dumnezeu. Cât de mult ne îmbărbătează chiar acest verset: „Să aducem o jertfă de laudă adică rodul buzelor care mărturisesc Numele Lui.” Şi aceasta cu atât mai mult cu cât ne este spus: „Astfel dar, fraţilor, fiindcă prin sângele lui Isus avem o intrare slobodă în locul Prea Sfânt, pe calea cea nouă şi vie, pe care ne-a deschis-o El prin perdeaua dinăuntru, adică trupul Său şi fiindcă avem un Mare Preot pus peste casa lui Dumnezeu, să ne apropiem cu o inimă curată, cu credinţă deplină” (Evrei 10.19-22). Chiar dacă jertfele noastre sunt uneori slabe, incomplete şi nedesăvârşite, noi avem un Mare Preot care are putere să deosebească binele de rău. El ia aceste jertfe şi le prezintă lui Dumnezeu ca un miros plăcut al Persoanei şi a lucrării Sale. Fiecare mişcare a inimii către El, orice lucru cât de mărunt ar fi, fiecare dar făcut cu bucurie, totul se înalţă spre Dumnezeu, dezbrăcat de orice slăbiciune şi nedesăvârşire, dar îmbrăcat cu chipul Celui care neîncetat stă pentru noi în faţa lui Dumnezeu. Acestea ne amintesc de placa de aur curat pe care Aaron trebuia să o poarte şi despre care citim: „Ea să fie pe fruntea lui Aaron şi Aaron va purta fărădelegile săvârşite de copiii lui Israel când îşi aduc darurile lor sfinte; ea va fi necurmat pe fruntea lui înaintea Domnului, pentru ca ei să fie plăcuţi înaintea lui” (Exod. 28.38). De-am cerceta şi mai mult ţinuta noastră în viaţa de toate zilele.Dumnezeu s-a descoperit prin Isus Cristos. La cruce adevărul şi îndurarea s-au întâlnit. Păcatul a fost dat la o parte prin sângele Lui. De aceea îmi plec capul şi nu pot face altceva decât să-I mulţumesc.

 

BĂTÎND LA UȘA LUI DUMNEZEU

de Oswald CHAMBERS

 

„Domnul împărăteşte”, „Domnul împărăteşte”, „Domnul împărăteşte”, „Domnul împărăteşte”; o, Doamne, fă ca puterea Ta împărătească să se manifeste în această zi în trupurile slujitorilor Tăi, pentru gloria Ta.

 

MEDITAŢII ZILNICE

de Wim MALGO

 

« Veniţi la Mine toţi cei trudiţi si împovăraţi si Eu vă voi da odihnă. Luaţi jugul Meu asupra voastră şi învăţaţi de la Mine, căci Eu sunt blând şi smerit cu inima, şi veţi găsi odihnă pentru sufletele voastre. Căci jugul Meu este bun şi sarcina Mea este uşoară.» Matei 11,28-30

Domnul Isus face această invitaţie de două ori. Este nemărginirea îndurării, a bunătăţii Domnului, care se înnoiește în fiecare dimineaţă. Această dublă invitaţie este pentru aceia care vin la El: «Eu vă voi da odihnă» şi «veţi găsi odihnă pentru sufletele voastre». Prin promisiunea: «Eu vă voi da odihnă», Domnul îţi va reînnoi viata. El vrea să îți schimbe inima, să-ţi ofere noi perspective, să-ţi dea un nou punct de vedere. Iar când spune «veţi găsi odihnă pentru sufletele voastre», El ne dă de înţeles că ştie ce fel de fiinţe suntem. Dumnezeu cunoaşte neliniştea inimii noastre şi agitaţia pe care nu o putem nicicum stăpâni. Acest adevăr este valabil pentru azi şi pentru toate zilele: grăbeşte-te şi vino cu toate problemele şi poverile la Isus! Nu asculta îndemnurile firii, ci încredinţează-te cu totul în mâna Lui!

 

 

MEDITAŢII PENTRU FIECARE ZI A ANULUI

de Charles H. SPURGEON

Dimineaţa şi Seara

Dimineața

Toţi copiii lui Israel au cârtit. Numeri 14:2

Și între creştinii de astăzi sunt cârtitori, la fel de înverşunaţi ca cei din tabăra lui Israel. Sunt cei care, când se împiedică, cârtesc împotriva încercărilor. Ei întreabă: „de ce sunt atât de nenorocit? Ce am făcut ca să merit atâtea pedepse?” Am ceva să-ţi spun, cârtitorule! De ce murmuri împotriva hotărârilor pe care le ia Tatăl ceresc? Te-ar lovi El mai tare decât meriţi? Gândeşte-te cât de răzvrătit erai odinioară, şi El te-a iertat! Cu siguranţă că, dacă acum consideră că trebuieşti pedepsit, ştie El de ce, şi ar trebui să nu cârteşti. La urma urmei, eşti pedepsit pe măsura păcatelor tale? Gândeşte-te la răul din inima ta, şi apoi la nuiaua care trebuie să te cureţe. Cântăreşte-te, şi vezi câtă zgură se ascunde în aurul tău. Crezi că focul din cuptor este prea puternic? Oare spiritul acesta mândru şi răzvrătit nu demonstrează că inima ta nu este. cu adevărat sfinţită? Nu sumva cuvintele cârtitoare sunt departe de firea blândă şi sfântă a copiilor lui Dumnezeu? Nu este nevoie de o corecţie? Dar dacă vei murmura contra pedepsei, ia aminte, fiindcă soarta cârtitorului este amară. Dumnezeu îi loveşte de două ori pe cei care nu îndură cu răbdare prima lovitură. Află însă un lucru: „El nu mâhneşte cu plăcere, nici nu necăjeşte bucuros pe copiii oamenilor” «Plângeri 3:33). Toate corecţiile Sale vin din dragoste, Ca să te purifice şi să te apropie de El. Cu siguranţă că, dacă vei recunoaşte că pedeapsa vine din mâna Tatălui tău, o vei îndura mai uşor. „Căci Domnul pedepseşte pe cine-l iubeşte, şi bate cu nuiaua pe orice fiu pe care-l primeşte. Suferiţi pedeapsa; Dumnezeu se poartă cu voi ca și cu nişte copii” (Evrei 12:6-7). „Să nu cârtiţi, cum au cârtit unii dintre ei, care aufost nimiciţi de Nimicitorul” (1 Corinteni 10:10).

Seara

Cât de nepătrunse mi se par gândurile Tale, Dumnezeule! Psalmi 139:17

Atotştiinţa divină nu aduce nici o mângâiere minţilor nesfinţite, dar copiii lui Dumnezeu găsesc în ea belşug de alinare. Dumnezeu se gândeşte întotdeauna la noi. El nu-şi întoarce niciodată faţa de la noi, pentru că ne priveşte întotdeauna. Acest lucru este absolut necesar, fiindcă ar fi îngrozitor să rămânem măcar o clipă fără protecţia Sa. Gândurile Sale sunt întotdeauna blânde, iubitoare, înţelepte, prudente şi prevăzătoare. Ele ne aduc beneficii nemăsurate; de aceea, este o încântare şă ne amintim de ele. Domnul s-a gândit întotdeauna la poporul Său; dovadă este alegerea lor şi legământul de har prin care le-a fost asigurată mântuirea. El se va gândi întotdeauna la ei; o dovedeşte perseverenţa cu care îi conduce în siguranţă, spre odihna finală. In toate umbletele noastre, privirea Străjerului veşnic ne urmăreşte necontenit; nu ieşim niciodată din raza Lui de observaţie. În toate durerile noastre, El ne priveşte neîncetat, şi nici unul din vaietele noastre nu-I este neştiut. In toate chinurile noastre, El ne observă strădaniile şi scrie în cartea Sa toate luptele celor credincioşi. Gândurile Domnului ne urmăresc pe toate cărările şi pătrund până în străfundurile fiinţei noastre. Nici un nerv şi nici un tendon, nici o valvă şi nici o arteră nu este uitată; toate detaliile lumii noastre neînsemnate se află în gândurile marelui Dumnezeu. Dragă cititorule, preţuieşti acest adevăr? Atunci păstrează-1 în inima ta. Nu te lăsa niciodată condus de nebunii filosofi care predică un Dumnezeu impersonal şi vorbesc despre materia de sine existentă şi stătătoare. Domnul trăieşte şi se gândeşte la noi; acesta este un adevăr prea preţios pentru a fi furat. Cunoaşterea unui nobil este atât de valoroasă încât cel care o are se consideră bogat; cu cât mai de preţ este cunoaşterea Regelui Regilor! Dacă Dumnezeu se gândeşte la noi, totul este bine, şi ne putem bucura pe vecie.

 

IZVOARE IN DEŞERT

 

Vacile urâte la vedere şi slabe la trup au mâncat pe cele şapte vaci frumoase la vedere şi grase la trup … Spicele slabe au înghiţit pe cele şapte spice grase şi pline. (Geneza 41:4,7)

Acest vis ar trebui să fie un avertisment pentru fiecare dintre noi. Da, este posibil ca cei mai buni ani ai vieţii noastre, cele mai frumoase experienţe de care ne-am bucurat, cele mai mari victorii pe care le-am câştigat, şi cele mai bune lucrări pe care le-am făcut să fie înghiţite de perioade de cădere, de înfrângere, de dezonoare şi de inutilitate în împărăţia lui Dumnezeu. Unii oameni ale căror vieţi au fost foarte promiţătoare şi pline de realizări au avut un astfel de sfârşit. Cu siguranţă că este groaznic de imaginat, dar este adevărat. Totuşi nu este neapărat nevoie să se întâmple.

Samuel Dickey Gordon spunea odată că singura măsură sigură împotriva unei astfel de tragedii este să ai „o relaţie vie cu Dumnezeu zi de zi – sau chiar oră de oră”. Experienţele mele binecuvântate, roditoare, şi victorioase de ieri n-au nici o valoare pentru mine astăzi. De fapt, ele pot fi „înghiţite” sau anulate de căderile de astăzi, dacă nu le văd ca pe nişte stimulente care să mă propulseze înainte spre experienţe mai bune şi mai bogate.

Menţinerea acestei „relaţii vii cu Dumnezeu”, prin rămânerea în Hristos, va fi singurul lucru care va împiedica „vacile urâte la vedere şi slabe la trup” şi „spicele slabe” să-mi mistuie viaţa.

 

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

Volumul III

 

Isaia 5.1-17

O emoţionantă parabolă ne serveşte drept ilustraţie pentru grija Domnului faţă de poporul Său. Israel este viţa Preaiubitului lui Dumnezeu. Sădită, apoi curăţită şi întreţinută cu cea mai afectuoasă îngrijire, ea nu a dat decât struguri sălbatici, care nu sunt buni de mâncat şi care nu au valoare. In parabola Sa cu privire la vierii cei răi, Domnul va exprima dezamăgirea totală pe care o va încerca Preaiubitul în via lui Israel, El, Cel care avea toate drepturile asupra ei (Luca 20.9-16).

Aceste versete sunt însă un arătător tot atât de sensibil şi asupra nerecunoştinţei noastre. Este ca şi cum Domnul, după tot ce a făcut pentru noi, luând în socoteală toate harurile pe care ni le-a pus la dispoziţie din copilărie, ne întreabă cu tristeţe pe unul sau pe altul dintre noi: Ce aş mai putea să fac pentru tine şi nu ţi-am făcut? Nu am oare dreptul să aştept rod bun de la tine? Şi totuşi, tu nu ai rodit nimic pentru Mine!

Cunoaştem mijlocul de a aduce roade: este rămânerea strâns legaţi de „Viţă”. În timp ce Israel, viţa neroditoare, a fost înlăturată, Hristos este Viţa cea adevărată, iar Tatăl Său este Viticultorul (loan 15.1…).

Începând cu v. 8, cartea Isaia deschide o pagină de „vai-uri”. Sunt tristele consecinţe ale refuzului de a asculta de Dumnezeu, atât pentru Israel, cât şi pentru om în general.

 

PÂINEA CEA DE TOATE ZILELE

 

Text: 2 Corinteni 4:5-15

Căci noi nu ne propovăduim pe noi înşine, ci pe Domnul Isus Cristos. Noi suntem robii voştri, pentru Isus.

2 Corinteni 4:5

NUMAI DE DRAGUL LUI

Cei doi copii ai mei de pe bancheta din spate a maşinii, erau doar nişte copii, şi nu nişte adulţi la scară redusă. Încercam din greu să accept acest fapt. Dar glumele lor şi semnificaţiile ascunse ale celor spuse mă îngrijorau. Ştiau ceea ce simt atunci când se tratau astfel unul pe celălalt. Erau hotărâţi să se bage unul în sufletul celuilalt şi să-mi încerce în acelaşi timp limitele toleranţei părinteşti. Nu a durat mult până să primesc câteva pastile insultătoare. De ce nu se puteau purta civilizat şi cu dragoste, m-am gândit – cel puţin din pricina mea? Nu le păsa de mine? Nu aveau nici măcar puţin respect faţă de sentimentele mele? La acel punct, m-a lovit un alt gând. Era ca şi când unul din gândurile mele s-ar fi întors ca un bumerang, lovindu-mă pe la spate. Deodată mi s-a părut că eu însumi stăteam pe bancheta din spatele maşinii şi Tatăl ceresc era la volan. M-am gândit cât de multe lucruri fac eu – şi pe câte nu le fac – numai de dragul Lui? Câte lucruri fac eu – nu numai pentru că sunt bune, nu numai pentru că aşa este creştineşte, sau că este în interesul meu să le fac, dar să le fac de dragul Domnului? Apostolul Pavel pare să fi petrecut ceva timp gândindu-se la aceste lucruri. Probabil că el şi-a dat seama că din pricina dragostei sale pentru Isus şi a dorinţei de a-L mulţumi, tot ce a făcut a fost făcut de dragul Domnului.Cu aceste gânduri în minte, cred că mai bine sâ trec pe bancheta din spate, cu ceilalţi copii – pentru o vreme. M.R.D. II

De vrei să faci ceva frumos
Pentru Cristos, priveşte bine
Şi-ai să descoperi ne-ndoios
Ce-aproape e Cristos de tine.
Traian Dorz.

Facem cel mai mult pentru noi înşine atunci când facem cel mai mult pentru DomnuL

 

DOMNUL ESTE APROAPE – GBV

http://www.gbv.ro/meditatii-zilnice/domnul-este-aproape

 

Domnul este Păstorul meu; nu voi duce lipsă de nimic.  Psalmul 23.1

Psalmul 23 (A)

Psalmul 23 ne dezvăluie binecuvântările primite de cel care călătoreşte prin această lume avânduL pe Domnul Isus ca Păstor al său. Psalmul începe cu această afirmație măreață: „Domnul este Păstorul meu”. Orice credincios poate spune acest lucru, însă ne supunem noi călăuzirii Sale şi putem spune: „El este Păstorul meu„? Lam primit ca Mântuitor, însă ne supunem Lui ca Păstor al nostru, pentru a ne călăuzi către destinație dea lungul tuturor dificultăților?

Să ne gândim pentru un moment la o turmă care nu are păstor. Aşa cum ştim, oile sunt animale slabe, fricoase, cu un grad mic de inteligență. Dacă sunt lăsate singure săşi găsească drumul, ce se va întâmpla? În curând vor suferi de foame; vor rătăci şi vor pierde drumul; vor obosi şi, în cele din urmă, se vor prăbuşi; vor fugi dinaintea lupului şi se vor împrăştia.

Dar dacă oile beneficiază de călăuzirea unui păstor? Întrun astfel de caz, dacă le este foame, păstorul le va conduce către păşuni verzi; el va veghea ca ele să nu piardă drumul; le va îngriji pe cele bolnave şi va lua mieii pe umerii săi; le va conduce cu bine prin locurile periculoase şi le va apăra de orice duşman.

Întro turmă fără păstor, totul depinde de oi, iar acest lucru conduce la dezastru. Dacă păstorul merge înainte şi oile îl urmează, va fi o călătorie sigură, cu multe binecuvântări pe cale.

Psalmul 23 ne prezintă deci binecuvântarea care decurge din faptul că Păstorul merge înaintea oilor şi că ele Îl urmează. Când manifestăm încredere în noi înşine, avem tendința să o luăm înaintea Păstorului, sau, devenind nepăsători, tindem să rămânem mult în urmă. Însă, dacă Păstorul merge înainte şi dacă noi Îl urmăm, putem conta pe sprijinul Lui în orice dificultate pe care o vom întâmpina.”El Îşi cheamă oile pe nume şi le duce afară” (Ioan 10.3).H. Smith

 

SĂMÂNȚA BUNĂ

http://www.gbv.ro/meditatii-zilnice/samanta-buna

 

… mormântul Lui, la un loc cu cel bogat, măcar că … nu se găsise niciun vicleșug în gura Lui. Isaia 53.9

Din pricină că era ziua Pregătirii iudeilor, pentru că mormântul era aproape, au pus acolo pe Isus. Ioan 19.42

Totul condus de Dumnezeu

Când Domnul Isus Și-a dat viața Sa la cruce, Dumnezeu nu a permis ca oamenii să facă cu trupul Lui după gândirea lor. La cruce a permis ca ei să-i dea Fiului Său locul din mijloc între cei doi tâlhari. Dar acum, lucrarea era săvârșită, și Dumnezeu a vegheat ca oamenii să nu meargă mai departe decât a permis planul Lui.Cuvântul profetic vestește cu mai bine de 700 de ani înainte prin Duhul intenția lui Dumnezeu, și în același timp fundalul, în timp ce evanghelistul prezintă vizibil desfășurarea lucrurilor.Ce mare este Dumnezeul nostru! Puțină grabă din cauza apropiatului sabat și poziția favorabilă a mormântului – atât de puțin este suficient în mâna Lui, ca să dirijeze oamenii și să pună în aplicare planurile Sale. Cât de suveran, cât de sublim lucrează El cu mijloace mici ceva măreț, pentru ca să-L prezinte pe Fiul Său că „nu se găsise niciun vicleșug în gura Lui”!Ce mângâiere se află aici și pentru viața noastră, care ni se pare poate adesea așa de mediocră, fără puncte de vârf! Cât de adesea lucrurile zilnice simple au un sens adânc în mâna Dumnezeului și Tatălui nostru!

 

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

www.fundatiaseer.ro

 

VEI ÎNVIA DIN MORȚI!

„Mulțumiri fie aduse lui Dumnezeu, care ne dă biruința prin Domnul nostru Isus Hristos (1 Corinteni 15:57)

Domnul Isus a promis ceea ce nici un alt lider religios nu a putut-o face: că va învia din morți și îi va scoate din morminte și pe urmașii Săi. Deja ne-a demonstrat cum se va împlini acea promisiune. Când a murit, „mormintele s-au deschis și multe trupuri ale sfinților care muriseră, au înviat. Ei … au intrat în Sfânta cetate, și s-au arătat multora” (Matei 27:52-53). Și se apropie ziua în care Domnul Isus își va împlini promisiunea în întregime. „Toți vor învia în Hristos; dar fiecare la rândul cetei lui. Hristos este cel dintâi rod; apoi, la venirea Lui, cei ce sunt ai lui Hristos” (1 Corinteni 15:22-23). Să remarcăm cuvântul „apoi”. Ziua în care va reveni Isus o știe doar Tatăl, însă învierea Sa o garantează pe a noastră. în iudaismul tradițional s-a produs dezbinare pe această temă. Saducheii spuneau: „nu este înviere” (Faptele Apostolilor 23:8). Ei vedeau mormântul ca pe o călătorie fără întoarcere spre Șeol, lipsită de scăpare și de speranță, în timp ce fariseii își închipuiau o învierea spirituală, nu fizică. Grecii credeau că sufletul persoanei decedate era trecut de partea cealaltă a râului Styx și eliberat într-o viață de apoi lipsită de soare, a spiritelor, iluziilor și umbrelor. Dar, a venit Domnul Isus, „pârga celor adormiți” (1 Corinteni 15:20) a intrat în această lume a superstițiilor și a întunericului și a făcut lumină. Cuvântul „pârgă” se poate traduce literal prin „prototip”. Domnul Isus a fost primul care a înviat iar noi vom arăta exact ca El. E un mesaj care ne usucă lacrimile, ne potolește teama și ne asigură că zilele noastre cele mai bune nu s-au arătat încă.

 

 

 

 


 

29 Aprilie 2016

TOTUL PENTRU GLORIA LUI

de Oswald CHAMBERS

 

Frumuseţea nesiguranţei

Şi ce vom fi nu s-a arătat încă. I loan 3:2

 

Înclinaţia noastră naturală este de a fi atât de riguroşi şi de calculaţi, încât privim nesiguranţa ca pe un lucru rău. Ne imaginăm că trebuie să ajungem la un anumit sfârşit hotărât mai dinainte, dar nu aceasta este natura vieţii spirituale. Natura vieţii spirituale este aceea că suntem siguri în nesiguranţa noastră, iar urmarea este faptul că nu ne facem cuibul nicăieri. Raţiunea spune: „Dacă aş fi în acea situaţie…” Noi nu ne putem imagina pe noi înşine in nici o situaţie în care nu am fost niciodată.

Siguranţa este semnul vieţii cârmuite de raţiune; nesiguranţa plină de har este semnul vieţii spirituale. A fi siguri de Dumnezeu înseamnă a fi nesiguri de toate căile noastre, a nu şti ce-ar putea aduce ziua de mâine. De obicei acest lucru este spus cu un oftat de tristeţe, deşi el ar trebui să fie mai degrabă expresia unei aşteptări cu sufletul la gură. Noi suntem nesiguri de pasul următor, dar suntem siguri de Dumnezeu. Imediat ce ne predăm lui Dumnezeu şi facem lucrul ce ne stă înainte, El ne umple viaţa cu surprize la tot pasul. Când devenim apărătorii unui crez, ceva din noi moare; nu-L credem pe Dumnezeu, credem numai în credinţa noastră despre El. Isus a spus:

…..dacă nu vă veţi face ca nişte copilaşi…”.Viaţa spirituală este viaţa unui copil. Noi nu suntem nesiguri de Dumnezeu, ci nesiguri de ceea ce va face El în continuare. Dacă suntem siguri doar de credinţele noastre, vom ajunge să fim plini de noi înşine, tăioşi şi să avem verdictul finalităţii în legătură cu convingerile noastre; dar. când avem o relaţie bună cu Dumnezeu, viaţa ne este plină de o nesiguranţă şi aşteptare spontane, voioase.

Isus a spus: „Şi aveţi credinţă în Mine”, nu „Credeţi anumite lucruri despre Mine”. Lasă totul în mâna Lui; este nesigur, într-un mod glorios, cum va lucra El, dar va lucra. Rămâi credincios Lui!

 

MANA DE DIMINEAŢĂ

 

PSALM 16:11

„Îmi vei arăta cărarea vieţii; înaintea feţei Tale sînt bucurii nespuse.”

Domnul Isus este adevărata viaţă şi El o transmite tuturor acelora care cred în El. Acestora le face El cunoscut cărarea vieţii, a vieţii pline de har, puternică în fapte şi în cuvinte, totdeauna nouă, totdeauna îndestulătoare şi în total contrast cu viaţa trăită înainte de a-L cunoaşte pe El şi de a avea în noi pe Domnul Isus Hristos Cel înviat. Această viaţă de înviere plină de bucurie şi de har, este singura cale de a avea o părtăşie reală cu El însuşi. În vasul de lut al omului nostru de afară care se trece din zi în zi, noi posedăm marea comoară a vieţii Domnului nostru, care niciodată nu este pasivă şi ale cărei efecte binecuvîntate se manifestă în noi şi în afara noastră dacă sîntem convinşi că, fiind morţi împreună cu Hristos sîntem deasemenea şi înviaţi împreună cu El.Suferim noi de lipsa de rod, ne lipseşte bucuria cerească în inima noastră? Ne simţim săraci duhovniceşte învîrtindu-ne totdeauna în jurul aceluiaşi fel de viaţă, religioasă în adevăr, dar lipsită de viaţa de înviere şi de puterea ei şi sîntem aproape descurajaţi? Domnul ne arată „cărarea vieţii” cu bucuriile ei nespuse. Nu este vorba de un simţămînt firesc ci de credinţa în ceea ce spune Dumnezeu. În măsura în care vom creşte în Domnul Hristos, vom fi tot mai conştienţi de lipsurile şi nedesăvîrşirile noastre; este dovada clară că Dumnezeu lucrează în inima noastră pe care vrea s-o sfinţească pe deplin. Printr-o privire de credinţă să ştim să ne vedem firea veche la cruce, răstignită cu Hristos, şi să intrăm în stăpînirea vieţii spirituale pe care o dă învierea Domnului Isus. Viaţa aceasta de sus trebuie să pătrundă în toate domeniile vieţii noastre; ea este izvorul sfinţirii noastre şi ea este izvorul mărturiei noastre, după cum este scris: „…fiind îmbrăcaţi în omul cel nou care este înnoit spre cunoştinţă, după chipul Celui care 1-a creat.” (Col. 3:10).Mai mult, la cruce, puterea păcatului a primit lovitura de moarte şi cel ce crede în învierea Domnului Isus Hristos, participă la biruinţa Sa; el este izbăvit de puterea păcatului. În felul acesta putem de acum înainte să dovedim prin viaţa noastră că sîntem o făptură nouă în Isus Hristos şi vom fi umpluţi de bucuria prezenţei Mîntuitorului nostru înviat.Toate făgăduinţele lui Dumnezeu pentru toate situaţiile şi pentru prezent şi pentru viitor ne umple inima de bucurie, dar bucuria cea mai mare este că ele sînt garantate de Domnul Isus.

 

MÂNTUIREA PRIN HRISTOS

Meditaţii zilnice – de Fritz BERGER

 

„Semănătorul a ieşit să semene. Pe când semăna, o parte din sămânţă a căzut lângă drum, o altă parte a căzut între spini, o altă parte a căzut în pământ bun, a dat roadă, care se înălţa şi creştea, şi a adus una, treizeci, alta saizeci, şi alta o sută.” Marcu 4:3-8

Deci numai o parte a adus roade. Când au fost ucenicii singuri cu Isus, L-au întrebat despre pilde. „Vouă, le-a zis El, v-a fost dat să cunoaşteţi taina Împărăţiei Lui Dumnezeu; dar pentru cei ce sunt afară din numărul vostru, toate lucrările sunt înfăţişate în pilde; pentru ca măcar că privesc, să nu vadă, măcar că aud, să nu înţeleagă, ca nu cumva să se întoarcă la Dumnezeu şi să li se ierte păcatele.” Numai aceate versete trebuie să-i facă să tremure pe cei care nu s-au pocăit. Aceştia sunt înfăţişaţi prin sămânţa caare a căzut lângă drum, când au auzit Cuvântul, dar vine duşmanul le ia Cuvântul semănat de ei. Cred că aceştia sunt aceia care după vestirea Cuântului îşi spun:” sunt botezat, am luat parte la orele de adâncire în credinţă, am un preot bun, poate părinţi, poate vreo mătuşă credincioasă.” Aceştia nici nu se gândesc să-şi schimbe modul de viaţă. Li se pare că sunt mai buni decât ceilalţi oameni, nu-şi cunosc păcatele, deorece sunt orbi spiritual. De aceea nici nu se gândesc să spună:” este cazul să mă schimb. În drum spre casă de la Adunare povestesc lucruri pământeşti: băbaţii depre munca lor, femeile despre vecini. Cuvântul nu rodeşte în viaţa lor nimic, de aceea ei se duc în pierzare.

 

TEZAURUL PROMISIUNILOR LUI DUMNEZEU

de Charles H. SPURGEON

 

UITĂ ŞI IARTĂ

Nu zice: „Ii voi întoarce eu răul!” Nădăjduieşte în Domnul, şi El te va ajuta.

Proverbe 20.22

Nu te grăbi. Lasă să treacă mânia ta. Nu zice şi nu face nimic pentru a te răzbuna (Rom. 12.17). Sigur că vei lucra fără chibzuinţă, luând băţul pentru a te răzbuna; şi vei fi departe de a arăta astfel Duhul Domnului Isus. Dovedeşti mai multă nobleţe dacă ierţi şi treci cu vederea purtarea rea a aceluia care ţi-a arătat-o. Dacă laşi să curgă ca un venin în tine amintirea unui rău pricinuit, gândindu-te sa-l întorci, înseamnă să păstrezi în inima ta o rană deschisă, care atrage altele.
Mai degrabă uită şi iartă.Dacă vei găsi cu cale că trebuie să faci ceva, căci altfel vei fi în pierdere, atunci urmează sfatul care-ţi este dat aici: „Nădăjduieşte în Domnul şi El te va ajuta!” Acest sfat nu te va costa nici un bănuţ, şi totuşi înaintea Lui are mare valoare. Rămâi liniştit! Aşteaptă-L pe Domnul şi spune-i păsul tău! Deschide înaintea Domnului scrisoarea lui Rabşache (2 Împ. 19); numai aceasta va fi pentru inima ta tulburată, o uşurare. Nu ai făgăduinţa: „El te va ajuta”? El va găsi mijlocul să o împlinească. Cum? Nici tu, nici eu nu putem şti, dar El o va face, fii sigur. Şi dacă Domnul te va ajuta, aceasta-ţi va da mai multă bucurie, ca urâtele certuri în care te-ai putea încurca, acoperindu-te cu ruşine prin cearta cu vrăjmaşul tău. Încetează de a fi întărâtat şi încredinţează-ţi soarta în mâinile Judecătorului tuturor.

 

DOMNUL ESTE APROAPE!

Calendar Biblic

 

 Este ceasul să vă treziţi în sfârşit din somn; căci acum mântuirea este mai aproape de noi decât atunci când am crezut. Romani 13.11

Lipsa Soarelui neprihănirii înseamnă noapte pentru întreaga lume. Mai este încă noapte pentru lume câtă vreme nu luminează acest Soare. Omul fără Dumnezeu merge în drumul său propriu, în noaptea păcatului. Dar pentru cel ce crede se luminează de ziuă, a răsărit deja luceafărul dimineţii, pe când lumea zace mai departe în întuneric. Deşi noaptea este foarte înaintată, lumea zace într-un somn adânc. Sufletele veghetoare văd de pe acum Luceafărul dimineţii; în curând se îmbracă haine de sărbătoare anunţând venirea Domnului, adică răsăritul Soarelui dreptăţii. Inima vede în lumina zilei descoperirea slavei viitoare. În calitate de credincioşi noi am isprăvit cu lucrurile întunericului.Fiindcă noi avem „nădejdea aceasta” că „vom fi ca El, pentru că îl vom vedea aşa cum este” ne curăţim după cum El este curat” de orice întinăciune a cărnii şi a duhului pentru a duce până la capăt sfinţenia în frica lui Dumnezeu. Noaptea a înaintat mult de tot, dar şi ziua cea mare s-a apropiat mult de tot. De-am lumina cu lumina ce ne-a fost dată în această lume întunecată şi cuprinsă de cel Rău. Să vestim cu toată seriozitatea Cuvântul Domnului, chiar dacă unii oameni nu vor să primească. Să nu ne facem vinovaţi că nu le-am împărtăşit din marea bucurie în Domnul şi Mântuitorul nostru. Cunoscând frica de Domnul să căutăm să încredinţăm pe oameni despre marele har a lui Dumnezeu (2 Cor. 5.11). Să nu obosim niciodată în această lucrare.În vechime erau „cetăţi de scăpare.” Acum singura SCĂPARE este NUMAI în Domnul Isus. Îndrepţi tu privirile celor pierduţi spre acest Mare Mântuitor? Nu da înapoi de la această lucrare binecuvântată şi sfântă. Dacă ai pe inimă acest lucru El însuşi îţi va oferi ocazii minunate ca să poţi arăta semenilor tăi mântuirea cea sfântă.

 

BĂTÎND LA UȘA LUI DUMNEZEU

de Oswald CHAMBERS

 

O, Doamne, luminează asupra noastră şi trage-ne la Tine astăzi; începe cu mine. Curăţeşte-mă, o, Doamne, de toate imperfecţiunile pe care Tu le vezi, deşi eu nu le văd.

 

MEDITAŢII ZILNICE

de Wim MALGO

 

«Căci harul lui Dumnezeu, care aduce mântuire pentru toţi oamenii, a fost arătat şi ne învaţă s-o rupem cu păgânătatea şi cu poftele lumeşti şi să trăim în veacul de acum cu cumpătare, dreptate şi evlavie.» Tit 2,11-12

Domnul Isus nu poate creşte în noi, iar viaţa noastră nu ÎI glorifică dacă noi nu renunţăm la eul nostru. Ioan Botezătorul a înţeles acest lucru când a spus, referindu-se la Domnul Isus: « Trebuie ca El să crească, iar eu să mă micşorez» (Ioan 3,30). Cum putem să ne micşorăm? Şi, fără să vrem, ajungem să vorbim despre bunătatea şi mila Sa. Ce face îndurarea? Ne purifică. Nu este lucrul acesta minunat? Cum poate această îndurare să ne cureţe viaţa — o, ce acţiune dureroasă! — când cu toţii ştim că este plină de compasiune şi înţelegere? Aceasta este o taină mare! Îndurarea poate fi experimentată numai dacă este acceptată şi lăsată să acţioneze neîngrădit în inimă: este un dar pe care nu-1 merităm. Prin faptul că accept acest dar nemeritat din mâna Domnului mă aflu deja în; procesul curăţirii, astfel încât, prin harul Său renunţ la firea mea veche şi la poftele lumeşti. Te rog, primeşte şi tu acum această îndurare! Va veni un moment în care, din bunătate, har şi îndurare sfântă, vom fi transformaţi şi vom zbura către Domnul. Dar dacă sfârşitul vieţii noastre va veni mai înainte, privind spre poarta cerului vom putea spune: numai îndurarea Ta ne sfinţeşte!

 

MEDITAŢII PENTRU FIECARE ZI A ANULUI

de Charles H. SPURGEON

Dimineaţa şi Seara

Dimineața

Tu eşti scăparea mea în ziua nenorocirii.

Ieremia 17:17

Cărarea creştinului nu este întotdeauna strălucitoare. Mai vin şi timpuri întunecate şi furtunoase. Într-adevăr, Cuvântul spune: „căile ei sunt nişte căi plăcute, şi toate cărările ei sunt nişte cărări paşnice” (Proverbe 3:17). Este adevărat că religia ar trebui să-i ofere omului fericire şi binecuvântare. Dar experienţa ne spune că, dacă cărarea dreptului este „ca lumina strălucitoare, a cărei strălucire merge mereu crescând până în miezul zilei” (Proverbe 4:18), uneori mai vin şi nori. În unele vremuri cerul credinciosului se întunecă, şi el merge fără lumină. Mulţi s-au bucurat o vreme de prezenţa lui Dumnezeu. Au trăit sub lumină în vremurile de început, au mers „înpăşuni verzi”, pe lângă „ape de odihnă” (Psalmi 23:2), dar s-au trezit dintr-o dată că cerul se întunecă deasupra lor. În loc să fie ocrotiţi în Gosen, s-au trezit în pustiu. În locul apelor de odihnă, au găsit pâraie amare şi tulburi. Atunci au spus că dacă aş fi fost cu adevărat copilul lui Dumnezeu, nu s-ar fi întâmplat aşa”. O, nu spuneţi asta, voi cei care păşiţi în întuneric. Cei mai buni dintre sfinţii lui Dumnezeu trebuie să bea paharul amărăciunii; cei mai dragi copii ai Săi trebuie să îndure crucea. Nici un creştin nu se bucură de prosperitate eternă; nici un credincios nu-şi poate ţine mereu harpa departe de sălcii (vezi Psalmi 137:2). Poate că Domnul te-a călăuzit la început pe o cărare lină şi luminoasă, fiindcă erai slab şi fricos. El a oprit vântul şi furtuna, dar acum eşti tare în credinţă, şi trebuie să împărtăşeşti experienţele aspre ale adulţilor. Avem nevoie de vânturi şi furtuni care să ne încerce credinţa, să ne smulgă rădăcinile încrederii în sine şi să ne înrădăcineze în Christos. Vremurile grele ne descoperă valoarea glorioasei noastre speranţe.

Seara

Domnul are plăcere de poporul Său.

Psalmi 149:4

Cât de înţelegătoare este dragostea lui lsus! Nu există nici un interes al poporului Său la care să nu se gândească, nici un aspect al binelui lor pentru care să nu lupte. Nu se gândeşte doar la binele tău veşnic, credinciosule, ci şi la binele tău pământesc. Nu te îndoi că „toţi perii capului iţi sunt număraţi” (Matei 1.0:30). „Domnul întăreşte paşii omului, când îi place calea lui” (Psalmi 37:23). Ar fi trist dacă această mantie de iubire nu ţi-ar acoperi toate grijile, fiindcă răul ar pătrunde prin spărtură şi ar face mari stricăciuni! Credinciosule, asigură-te că Isus se ocupă de toate treburile tale zilnice. Dragostea Sa este atât de mare, încât poţi apela la El în toate nevoile; în toate durerile, suferă alături de tine, şi se îndură de tine ca un tată de copiii săi. Grijile zilnice ale sfinţilor sunt întipărite în inima Fiului lui Dumnezeu. O, ce inimă este aceea care poate înţelege nevoile unui întreg popor şi poate simţi împreună cu mii de persoane! Crezi că poţi măsura dragostea lui Christos, creştine? Gândeşte-te la ce ţi-a adus această dragoste ţie: îndreptăţire, adopţie, sfinţire, viaţă veşnică! Bogăţiile bunătăţii lui Dumnezeu sunt nemărginite; n-ai putea fi în stare să le numeşti măcar. O, adâncimea iubirii lui Christos! Avem măcar o fărâmă din ea în inimile noastre? Sau II răsplătim cu o dragoste.rece? Vom răsplăti dragostea şi grija lui Isus cu o falsă recunoştinţă? Acordează-ţi harpa, suflete, şi cântă o cântare de mulţumire! Dormi în pace, fiindcă nu eşti pribeag şi orfan, ci iubit, vegheat, îngrijit, ajutat şi apărat de Domnul tău.

 

IZVOARE IN DEŞERT

 

Ilie era un om supus aceloraşi slăbiciuni ca şi noi; şi s-a rugat cu stăruinţă. (Iacov 5:17)

 

Slavă Domnului că Ilie era „ca şi noi”! S-a aşezat sub un copac, plângându-se lui Dumnezeu şi exprimându-şi necredinţa – aşa cum am făcut şi noi deseori. Şi totuşi, nu aşa stăteau lucrurile când el era într-adevăr în comuniune cu Dumnezeu. „Ilie era un om supus aceloraşi slăbiciuni ca şi noi”, dar „s-a rugat cu stăruinţă”. Sensul literal al acestei expresii în greacă este minunat: în loc de „cu stăruinţă”, se spune „el s-a rugat în rugăciune”. Cu alte cuvinte, „s-a rugat în continuu”. Învăţăm de aici că trebuie să ne rugăm neîncetat.

Urcă până-n vârful Muntelui Carmel şi priveşte acea măreaţă istorie despre credinţă şi vedere. După ce Ilie a chemat foc din cer ca să-i învingă pe profeţii lui Baal, era necesară ploaia pentru ca profeţia lui Dumnezeu să se împlinească. Şi omul care a putut comanda foc din cer putea aduce şi ploaia folosind aceleaşi metode. Ni se spune că „Ilie … plecându-se la pământ, s-a aşezat cu faţa între genunchi” (1 Împăraţi 18:42), împiedicând orice imagine sau sunet să ajungă la el. El s-a aşezat într-o poziţie, sub roba sa, ca să nu vadă şi să n-audă ce se întâmplă.

Apoi Ilie a spus slujitorului său: „Suie-te şi uită-te înspre mare” (1 Împăraţi 18:43). Când s-a întors, slujitorul i-a răspuns: „Nu este nimic!” Ce scurt trebuie să fi părut răspunsul lui! „Nimic!” Vă puteţi imagina ce am fi făcut noi în această situaţie? Am fi zis: „Exact cum mă aşteptam!” şi apoi am fi încetat să ne mai rugăm. Dar a renunţat Ilie? Nu. Ci de şase ori i-a spus slujitorului său: „Du-te iarăşi”. Şi de fiecare dată slujitorul se întorcea şi-i spunea: „Nimic!”

Însă „a şaptea oară, slujitorul a zis: «Iată că se ridică un mic nor din mare, ca o palmă de om»” (1 Împăraţi 18:44). Ce descriere potrivită, căci o mână de om s-a ridicat în rugăciune către Dumnezeu înainte să cadă ploaia. Şi ploaia a venit atât de repede şi de furioasă încât Ilie l-a avertizat pe Ahab, zicând: „Înhamă, şi coboară, ca să nu te oprească ploaia”.

Aceasta este o istorie despre credinţă şi vedere – o credinţă care se rupe de toate în afară de Dumnezeu, şi o vedere care priveşte şi totuşi nu vede nimic. Da, în ciuda rapoartelor lipsite de orice speranţă primite de la vedere, aceasta este o istorie a credinţei care continuă „să se roage în rugăciune”.

Ştii cum să te rogi în felul acesta – cum să biruieşti în rugăciune? Lasă-ţi vederea să-ţi aducă rapoarte oricât de descurajante, dar nu le acorda nici o atenţie. Tatăl nostru ceresc trăieşte, şi chiar şi răspunsurile întârziate la rugăciunile noastre fac parte din bunătatea Sa. Arthur Tappan Pierson

Fiecare din trei băieţi au dat odată o definiţie a credinţei care ilustrează aspectul important al tenacităţii. Primul băiat a definit credinţa ca fiind „a pune mâna pe Hristos”, al doilea ca fiind „a ne ţine strâns de El”, şi al treilea ca fiind „a nu-I da drumul”.

 

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

Volumul III

 

Isaia 3.16-26; 4.1-6

Versetele 18-23 vă învaţă, tinerelor, că tentaţiile modei nu au apărut odată cu epoca noastră. Este oare ceva mai greu de suportat – şi în acelaşi timp mai ridicol (vedeţi sf. v. 16) – decât această preocupare exagerată cu propria persoană? decât această căutare neobosită de a atrage atenţia şi admiraţia altora? Dumnezeu subliniază deşertăciunea tuturor acestor podoabe şi mofturi. Înseamnă atunci că o creştină nu trebuie să aibă grijă de „împodobirea” sa? Dimpotrivă, chiar Cuvântul o învaţă şi în ce fel să o facă. „Faptele bune” (1 Timotei 2.9,10) şi „un duh blând şi linişti”1
(1 Petru 3.2-6) sunt o podoabă morală de mare preţ înaintea lui Dumnezeu, fără a pierde din vedere că felul nostru de a ne comporta şi de a ne îmbrăca nu îi este indiferent.

Intervenţia Domnului în favoarea poporului Său, la finalul istoriei sale, aminteşte de grija cu care i-a însoţit încă de la început (comp. v. 5 cu Exod 13.21,22). Este ca şi cum le-ar afirma: nu am încetat să vă am înaintea ochilor Mei!

Aici se încheie prefaţa cărţii Isaia: s-a deschis prezentându-ne ruina morală a lui Iuda şi a Ierusalimului, precum şi judecăţile care se vor abate asupra lor, şi se închide prezentându-ne restaurarea lor şi gloria lui Hristos („Odrasla Domnului”, izvorul şi puterea vieţii – v. 2).

 

PÂINEA CEA DE TOATE ZILELE

 

Text: Luca 12:4-7, 22-24

Deci nu vă temeţi: voi sunteţi mai de preţ decât multe vrăbii. Luca 12:7

CINE I-A SALVAT PE PIŢIGOI?

Dumnezeu are un interes deosebit faţă de toate creaturile Sale. Scriitorul de imnuri creştine John Sammis a spus: „El aşterne zilnic o masă bogată/ Şi-acolo cinează mereu/ Creaţia-ntreagă, oameni şi fiare./ Şi El este prietenul meu”. Dumnezeu este infinit de măreţ – Cel care a creat întregul univers – dar şi Cel infinit de mic. Cât de încurajator este acest lucru pentru noi creştinii! Era în primele zile ale lunii iunie şi muncitorii din Hamilton, Ontario, curăţau copacii de pe străzi de crengile uscate. Pe o creangă desemnată pentru tăiere, au găsit un cuib cu puişori de piţigoi. Muncitorii au hotărât să nu taie creanga aceea până ce puişorii vor fi mari şi vor putea zbura. Mai târziu după ce cuibul a fost abandonat, muncitorii au tăiat creanga şi examinând cuibul piţigoilor, au descoperit că pe fundul cuibului, amestecată cu noroi, era o bucată de hârtie. Se pare că părinţii puilor au folosit hârtia ca material pentru construirea cuibului. Pe bucata de hârtie erau scrise cuvintele: „Noi ne încredem în Domnul Dumnezeul nostru”. Nu ştim dacă acei muncitori au văzut semnificaţia remarcabilelor cuvinte, dar ele ilustrează bunătatea lui Dumnezeu prin acţiunea lor plină de caritate. Şi aşa cum au avut ei grijă de aceşti piţigoi mici, la fel Dumnezeu ne poartă de grijă şi ne protejează de pericolele pe care nu le putem prevedea. într-adevăr, ne putem „încrede în Domnul”. Tatăl nostru cel ceresc, care ţine cont de vrăbii şi piţigoi, cu atât mai mult va purta de grijă copiilor Lui. Nu e de mirare că Isus a spus: „Nu vă temeţi”! 
P.R.V.

Nici nu ştiu şi nu văd bine

Ce-are Domnul pentru mine.

Dar eu ştiu: pe tronul lumii sade

Cel ce vede pasărea când cade.    Anonim

Încrederea în Dumnezeu este cel mai bun remediu pentru frică.

 

DOMNUL ESTE APROAPE – GBV

http://www.gbv.ro/meditatii-zilnice/domnul-este-aproape

 

Pentru că nu ne întindem peste măsură, … ci având speranță … ca să vestim evanghelia şi dincolo de voi.

2 Corinteni 10.1416

Te gândeşti la regiunile de dincolo de tine? Această expresie poate însemna, în cazul tău, casa vecină, strada vecină, oraşul sau satul vecin, țara vecină sau continentul vecin. Aplicația ei rămâne la latitudinea inimii tale. Întrebarea este: te gândeşti la regiunile de dincolo de tine? Nu doresc săți abandonezi locul prezent sau, cel puțin, nu până când eşti încredințat că lucrarea ta acolo este făcută în întregime. Trebuie să nu uiți însă că plugul evangheliei nu trebuie să stea niciodată degeaba. „Înainte” este motoul fiecărui evanghelist adevărat. Păstorul trebuie să rămână lângă turmă, însă evanghelistul înaintează tot mai mult, pentru a aduce oile în turmă. El sună trompeta evangheliei pe munții întunecați ai acestei lumi, pentru ai strânge laolaltă pe aleşii lui Dumnezeu. Acesta este scopul evangheliei şi acesta trebuie să fie scopul evanghelistului, pe măsură ce tânjeşte după regiunile de dincolo de el.

Ar fi de folos să ne întrebăm fiecare cum ne achităm de responsabilitățile cu privire la regiunile de dincolo de noi. Cred că acei creştini care nu cultivă şi nu manifestă un spirit evanghelistic sunt întro stare deplorabilă. Cred, de asemenea, că adunarea care nu cultivă şi nu manifestă un spirit evanghelistic este întro stare de moarte. Unul dintre cele mai sigure semne ale creşterii şi prosperității spirituale, fie în cazul unui individ, fie în cazul unei adunări, este dorința sinceră după convertirea sufletelor.

Nu contează efortul implicat; pot fi câteva cuvinte spuse unui prieten, înmânarea unei broşuri, scrierea unei scrisori, înălțarea unei rugăciuni. Lucrul sigur este că un creştin sănătos şi viguros în credință va fi un creştin evanghelistic, unul ale cărui simpatii, dorințe şi energii vor fi mereu îndreptate către regiunile de dincolo de el.C. H. Mackintosh

 

SĂMÂNȚA BUNĂ

http://www.gbv.ro/meditatii-zilnice/samanta-buna

 

Unul din ostași i-a străpuns coasta cu o suliță; și îndată a ieșit din ea sânge și apă. Ioan 19.34

Sânge și apă

După ce soldații au zdrobit fluierele picioarelor celor doi răufăcători, au străpuns coasta lui Isus cu o suliță. Acesta a fost ultimul lucru ce l-au putut face oamenii trupului Său sfânt. Ioan a văzut aceasta cu proprii lui ochi: „Faptul acesta este adeverit de cel ce l-a văzut: mărturia lui este adevărată, și el știe că spune adevărul, pentru ca și voi să credeți” (Ioan 19.35). El ne vorbește despre suliță, pentru că această „lovitură” a „străpuns” și inima lui și a Mariei. Ce au simțit cei care stăteau la cruce, când au văzut cum este tratat trupul Domnului?Dar Dumnezeu a răspuns la aceasta cu sânge și apă, o mărturie despre harul Său minunat. În Evanghelia după Ioan nu este amintită mărturia căpitanului roman, ci Dumnezeu Însuși dă mărturie despre moartea Fiului Său iubit și despre puterea minunată a lucrării Sale.Acțiunea soldaților a fost expresia disprețului adânc al oamenilor față de Dumnezeu; dar sângele și apa mărturisesc despre dragostea și harul lui Dumnezeu față de păcătoși. Ele sunt o mărturie plină de putere că păcătosul poate să primească viață numai pe baza morții lui Hristos. Chiar și soldații duri ar fi putut accepta pentru ei harul lui Dumnezeu spre mântuirea lor.Ioan scrie în prima sa epistolă: Trei sunt care mărturisesc (pe pământ): Duhul, apa și sângele, și aceștia trei sunt una în mărturisirea lor. Sângele și apa mărturisesc cu Duhul despre dragostea lui Dumnezeu și că Hristos a devenit ispășire pentru păcatele noastre.

 

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

www.fundatiaseer.ro

 

CURAJ ÎN FATA MORȚII

„Treziți-vă și săriți de bucurie, cei ce locuiți în țărână!” (Isaia 26:19)

Aristotel a numit moartea ca fiind lucrul de care să ne temem cel mai mult întrucât „pare a fi sfârșitul tuturor lucrurilor”. Jean-Paul Sartre a spus că moartea „îndepărtează orice semnificație a vieții”. Robert Green Ingersoll, unul dintre cei mai renumiți agnostici din America, nefiind în stare să ofere un cuvânt de speranță la înmormântarea fratelui său, a spus: „viața e o vale îngustă între piscurile reci și golașe a două eternități. Ne zbatem în zadar să privim dincolo de aceste înălțimi”. Ultimele cuvinte ale umanistului francez Frangois Rabelais au fost: „merg să caut un Mare Poate”. În Hamlet, Shakespeare descrie viața de după moarte astfel: „groaza de ce-i după moarte, țara nedescoperită de la ale cărei hotare nici un călător nu se mai întoarce”. E limpede că necredința nu e numai un mod nefericit de a trăi; ci un mod tragic de a muri. Un comediant glumea odată: „Intenționez să trăiesc veșnic … până acum, totul merge bine”. Dar dacă moartea este teribilă de ce doar filozofăm despre ea? Nu-i un blestem, ci-i un pasaj? Este un moment de răscruce, o cotitură unde trebuie să te întorci? Dacă cimitirul nu este domeniul Doamnei cu coasa, ci domeniul Păzitorului de suflete care în curând va anunța: „Treziți-vă și săriți de bucurie, cei ce locuiți în țărână?” Pavel scrie: „Dacă numai pentru viața aceasta ne-am pus nădejdea în Hristos, atunci suntem cei mai nenorociți dintre toți oamenii! Dar acum, Hristos a înviat din morți, pârga celor adormiți. Căci dacă moartea a venit prin om, tot prin om a venit și învierea morților” (1 Corinteni 15:19-21). Moartea nu este „marele poate”. Și nici ultima ta zi pe pământ, ci prima dintre cele mai frumoase zile care vor urma.

 

 

 


 

28 Aprilie 2016

TOTUL PENTRU GLORIA LUI

de Oswald CHAMBERS

 

Ce vei primi

Îți voi da ca pradă de război viaţa ta, în toate locurile în care vei merge.

leremia 45:5

Acesta este secretul de neclintit al Domnului pentru cei care se încred în El – „Îţi voi da viaţa”. Ce doreşte un om mai mult decât viaţa lui? Acesta este lucrul esenţial. „Îţi voi da ca pradă de război viaţa ta” înseamnă că oriunde ai merge, chiar şi în iad, vei scăpa cu viaţă; nimic nu-ţi poate face rău. Mulţi dintre noi suntem prinşi de dorinţa de a face paradă de lucruri, nu sub formă de proprietăţi sau posesiuni, ci de binecuvântări. Toate acestea trebuie să treacă; dar există ceva mai important care nu poate trece niciodată; viaţa care este „ascunsă cu Cristos în Dumnezeu”.

Eşti gala să-L laşi pe Dumnezeu să te facă una cu El şi să nu mai dai atenţie la ceea ce tu numeşti „lucrurile mari” din viaţă? Eşti gata să te predai Lui şi să renunţi la tot? Adevăratul test al predării tale este refuzul de a spune: „Bine. dar aceasta?” Fereşte-te de supoziţii. De fiecare dată când întrebi: „Dar aceasta?”, dovedeşti că nu te-ai predat cu totul, că nu te încrezi cu adevărat în Dumnezeu. De îndată ce te predai cu adevărat, nu te mai gândeşti la ce are de gând să facă Dumnezeu. Predarea înseamnă a-ţi refuza luxul de a mai pune întrebări. Dacă te predai cu totul lui Dumnezeu. El îţi spune imediat; Îţi voi da ca pradă de război viaţa ta”. Motivul pentru care oamenii suni obosiţi de viaţă este acela că Dumnezeu nu le-a dat nimic, ei nu au primit viaţa ca pradă. Soluţia pentru ieşirea din această stare este abandonarea în mâinile lui Dumnezeu. Când ai ajuns să I te dăruieşti cu totul lui Dumnezeu, vei fi cea mai surprinsă şi încântată fiinţă de pe pământ; Dumnezeu este stăpânul tău absolut şi ţi-a dat viaţa. Dacă nu ai ajuns acolo, aceasta se datorează ori neascultării din viaţa ta, ori refuzului tău de a fi îndeajuns de simplu.

 

MANA DE DIMINEAŢĂ

 

1 CORINTENI 1:9

„Credincios este Dumnezeu care v-a chemat la părtăşia cu Fiul Său Isus Hristos, Domnul nostru”

Cuvintele acestea ale apostolului Pavel, indică o privire înapoi şi o privire înainte. El putea spune despre el îsuşi, amintindu-şi de trecut: Cel ce m-a chemat la părtăşia cu Fiul Său, Isus Hristos, Domnul meu, a fost credincios. şi în ceea ce priveşte ce-i mai rămînea de trăit pe pămîntul acesta, el putea spune prin credinţă, cu deplină siguranţă: „El va fi credincios”.Cînd privim în urmă, putem constata cu recunoştinţă că Dumnezeu a fost credincios pentru noi, din ziua cînd am primit mîntuirea prin har şi pînă astăzi. şi prin credinţă privim viitorul care ne este cu totul necunoscut şi putem considera timpul care ne stă înainte, cu o deplină siguranţă, pînă în ziua cînd ne vom înfăţişa înaintea Lui, pentru a da socoteală Stăpînului nostru de slujba pe care ne-a încredinţat-o. Credincioşia Părintelui luminilor în care nu este nici schimbare nici umbră de mutare, este temelia vieţii noastre. (Iacov 1:17) Să fim recunoscători că Dumnezeu este credincios. Această recunoştinţă este un izvor care face să ţîşnească din inima şi duhul nostru acea nădejde care nu înşeală.Credincioşia lui Dumnezeu faţă de noi este ca un curcubeu care se întinde de la un capăt la altul al vieţii noastre. După cum acest curcubeu măreţ cu culorile lui vii iluminează natura după o ploaie torenţială, tot asa credincioşia lui Dumnezeu luminează toată existenţa noastră. Cînd ne-a luat în mîinile Lui, aşa păcătoşi cum sîntem, El era deja „Cel ce a început în voi această bună lucrare şi care o va duce la bun sfîrşit pînă în ziua lui Isus Hristos.” (Filip.l:6).În noi înşine, ca şi în jurul nostru, găsim multă necredincioşie; dar aceasta scoate şi mai mult în relief credincioşia Dumnezeului nostru care ne-a chemat la părtăşia cu Fiul Său. Iată de ce trebuie să năzuim la o viaţă de părtăşie tot mai adevărată şi mai intimă cu Acela care este credincios. Iată de ce vrem să-I cerem din adîncul inimii noastre ca viaţa noastră să reflecte credincioşia Sa tot mai mult şi în toate lucrurile, iar relaţiile noastre cu El şi cu oamenii să poarte amprenta acestui har dumnezeiesc. Să nu uităm că acest verset de care ne-am ocupat este o întărire a siguranţei mîntuirii noastre şi o confirmare a versetului 8 al aceluiaşi capitol.

 

MÂNTUIREA PRIN HRISTOS

Meditaţii zilnice – de Fritz BERGER

 

„Să creştem în toate privinţele, ca să ajungem la Cel ce este Capul, Hristos.” Efeseni 4:15

Creşterea este posibilă numai dacă rămânem sub comanda capului. De la cap pornesc toate comenzile, iar trupul ascultă. Mădularele trebuie să facă ce vrea capul. Nu trebuie să mediteze. Dacă piciorul nu este în totaltiate neputincios, la comanda capului înaintează.Dar dacă piciorul nu este sănătos, se observă durerea pe faţă, iar capul caută modalitatatea în care poate veni în ajutorul lui.”El este Mântuitorul trupului. Bucuria Domnului va fi tăria voastră.” „Duceţi până la capăt mântuirea voastră cu frică şi cutremur.” Când am citi mai demult acest verset, am pornit cu însufleţire şi am fost considerat ca un om înflăcărat, plin de viaţă.     Cei care erau de asemenea plini de viaţă, se bucurau de mine. Pe urmă mi-am dat seama de sărăcia mea, şi de faptul că eu nu pot duce până la capăt nimic. Acest lucru a fost interpretat diferit; de unii ca o împiedicare, iar alţii găseau motiv de mulţumire. Eu am ajuns la punctul de a recunoaşte că:”Dumnezeu este Acela care lucrează în noi amândouă: şi voinţa, şi înfăptuirea după plăcerea Lui.” Acest lucru m-a bucurat şi am început să fac planuri cum trebuie să se întâmple:repede, cât mai repede! N-am observat nimic în viaţa ce dovedea o creştere, dar credeam că Dumnezeu o va înfăptui. Dar nu mi-a reuşit după propriile închipuiri, cu toate că citeam că El va lucra după plăcerea Lui, în acelaşi timp gândeam după plăcerea mea. Abia după un timp am înţeles:”După plăcerea Lui.” Atunci am găsit odihnă şi I-am dat voie Lui Dumnezeu să lucreze ambele: atât voinţa, cât şi înfăptuirea.”

 

TEZAURUL PROMISIUNILOR LUI DUMNEZEU

de Charles H. SPURGEON

 

EL NE ESTE PĂRTAŞ

Eu voi locui în mijlocul lor, şi voi umbla cu ei. Eu voi fi Dumnezeul lor, şi ei vor fi poporul Meu.

2 Corinteni 6.16

Aici se găseşte reciprocitate de interese. Fiecare aparţine celuilalt. Dumnezeu este partea poporului Său, şi poporul ales este partea Dumnezeului său. Sfinţii găsesc în El bunul lor de seamă, şi El îi socoteşte ca o comoară a Sa. Ce izvor de mângâiere se găseşte în aceasta pentru orice credincios!La această reciprocitate de interese se adaugă o reciprocitate de sentimente. Dumnezeu îl va iubi totdeauna pe poporul Său, şi ai Săi Îl vor iubi.Astăzi Dumnezeu va face totul pentru mine; şi eu, ce voi face pentru El? Gândurile mele ar trebui să zboare spre El în tot timpul, căci El Se gândeşte la mine. Să nu mă mulţumesc numai admiţând ca aşa trebuie să fie.Aceasta ne conduce apoi la o părtăşie binecuvântată. Dumnezeu locuieşte în noi şi noi locuim în El. El merge cu noi şi noi mergem cu El. Neîncetat şi peste tot avem însoţirea Sa. Fericită părtăşie!Deci să socotesc pe Domnul ca Dumnezeul meu, încrezându-mă în El şi slujindu-I cum I se cuvine. Să-L iubesc, să-L cinstesc, să mă închin Lui în Duh şi adevăr, ascultându-L în toate privinţele. Iată dorinţa inimii mele! Când voi atinge acest ideal, voi găsi cerul.Doamne, ajută-mă! Fii Dumnezeul meu, învăţându-mă să Te cunosc ca Dumnezeul meu, pentru dragostea Domnului Isus.

 

DOMNUL ESTE APROAPE!

Calendar Biblic

 

Şi poporul a vorbit împotriva lui DUMNEZEU şi împotriva lui Moise: Pentru ce ne-aţi scos din Egipt, ca să murim în pustie? Căci nu este nici pâine, nici apă, şi ni s-a scârbit sufletul de această hrană proastă. Numeri 21.5

Patruzeci de ani a hrănit Dumnezeu poporul Său cu pâine cerească. Dar întotdeauna, deşi întreg poporul a jurat să ţină legământul (Exod. 19.8), s-a arătat necredincios, neascultător şi împotrivitor. Mana nu este numai o imagine a Cuvântului scris ca hrană pentru suflet, ci însăşi adevărata pâine din cer, Domnul Isus, care s-a făcut trup (Ioan 6.32 şi 1.14). Israeliţii n-au ştiut acest lucru, dar Dumnezeu a ştiut şi de aceea îngâmfarea lor a fost pedepsită cu moartea prin şerpi de foc. De fapt s-a văzut clar că e judecata bine meritată a lui Dumnezeu şi cu toate insistenţele lui Moise, şerpii nu au fost îndepărtaţi. Cel Veşnic a găsit o cale mult mai bună care corespunde caracterului Său. Unde păcatul e pe culmile cele mai înalte, Dumnezeu are o cale de har, dar numai pentru credinţă. Moise a trebuit să facă un şarpe de aramă şi să-l înalţe astfel ca oricine privea spre el să fie vindecat.La fel cum în vechime poporul a lepădat mana, a lepădat şi adevărata Pâine a vieţii din cer, pe Fiul lui Dumnezeu. Dar mânia lui Dumnezeu va judeca aspru această respingere. Acum harul sărbătoreşte triumful: Fiul Omului a fost înălţat pe o cruce ca să dăruiască viaţa tuturor care cred în El. Ce trist este pentru un credincios dacă în călătoria lui prin pustia acestei lumi nu iubeşte mana cerească, dacă strângerile laolaltă în Numele Domnului Isus afară din tabără îi devin plictisitoare şi greoaie. De aceea prea iubiţilor, să iubim cu toţii valoarea darului ceresc, să nu-l micşorăm cu nici un chip ca să nu cădem în aceeaşi greşeală ca cei din trecut.O ascultare deplină este scutul cel mai bun împotriva uneltirilor vrăjmaşului.

 

BĂTÎND LA UȘA LUI DUMNEZEU

de Oswald CHAMBERS

 

O, Doamne, Dumnezeul meu, ajută-mă să mă închin Ţie. Te slăvesc că rămâi totdeauna acelaşi. Atinge-mă, o, Doamne, şi, prin puterea Ta, reînnoieşte-mă spiritual la o sensibilitate şi apreciere a Ta şi a adevărului Tău.

 

MEDITAŢII ZILNICE

de Wim MALGO

 

«Eu am căutat pe Domnul şi mi-a răspuns: m-a izbăvit din toate temerile mele.»

Psalm 34,4

Prin El avem totul! Asta nu înseamnă că Domnul îţi răspunde imediat la toate întrebările, ci El te face să vezi totul într-o lumină diferită, dintr-o altă perspectivă. Poate avem întrebări fară răspuns, nopţi nedormite, ne luptăm cu probleme pe care nu le putem rezolva. Uneori ne ajută să plângem, altă dată o rugăciune sau un cuvânt bun ne îmbărbătează. Adevărul este că nu putem face faţă tuturor problemelor vieţii, iar la un moment dat toate lucrurile se vor întoarce cu susul în jos. Şi atunci, poate pentru prima dată după multă vreme, începem să îl căutăm pe Domnul cu toată inima, din tot sufletul; îl strigăm cu toată disperarea fiinţei noastre, nu mai fugim din faţa Sa – şi brusc El ne răspunde. În clipa când ai certitudinea că El este prezent, toate greutăţile pur şi simplu dispar. Ce experienţă minunată! Oamenii care îl caută pe Dumnezeu sunt înconjuraţi cu un zid de protecţie invizibil, iar lucrul acesta se face imediat simţit. Biblia spune: «Mâna Dumnezeului nostru este, spre binele lor, peste toţi cei ce-L caută» (Ezra8,22).

 

MEDITAŢII PENTRU FIECARE ZI A ANULUI

de Charles H. SPURGEON

Dimineaţa şi Seara

Dimineața

Adu-Ţi aminte de făgăduinţa dată robului Tău, în care m-ai făcut să-mi pun nădejdea. Psalmi 119:49

Oricare ar fi nevoia ta, vei găsi o făgăduinţă potrivită în Biblie. Eşti slăbit fiindcă drumul e greu, şi te-a obosit? Iată făgăduinţa potrivită: „El dă tărie celui obosit” (Isaia 40:29). Când citeşti o asemenea făgăduinţă, du-te la Cel care ţi-a făcut-o, şi cere-I să se ţină de cuvânt. Îl cauţi pe Christos şi însetezi după părtăşia cu El? Atunci această făgăduinţa va străluci ca o stea:, ferice de cei flămânzi si însetaţi după neprihănire, căci ei vor fi săturaţi” (Matei 5:6). înfăţişează-te înaintea troinului de lumină şi nu cere nimic altceva; spune mereu aceleaşi cuvinte: „Doamne, Tu ai spus; fă aşa cum ai spus”. Eşti necăjit din cauza păcatului şi împovărat de greutatea nelegiuirilor? Ascultă aceste cuvinte „Eu, Eu îţi şterg fărădelegile pentru Mine, si nu-Mi voi mai aduce aminte de păcatele tale” (Isaia 43:25). Nu ai nici un merit prin care să poţi pleda, dar pledează în numele făgăduinţelor Sale, şi El le va împlini. Te temi că nu vei rezista până la capăt şi că, după ce te-ai considerat copil al lui Dumnezeu, vei fi lepădat? Dacă acestea sunt temerile tale, înfăţişează aceste cuvinte înaintea tronului de har şi pledează în numele lor: „pot să se mute munţii, pot să se clatine dealurile, dar dragostea Mea nu se va muta de la tine, si legământul Meu de pace nu se va clătina” (Isaia 54:10). Dacă ai pierdut sentimentul prezenţei Mântuitorului şi îl cauţi cu inima Îndurerată, aminteşte-ţi această făgăduinţă: „întoarceţi-vă la Mine, si mă voi întoarce si Eu la voi” (Maleahi 3:7). „Pentru o clipă îmi întorsesem faţa de la tine, dar mă voi îndura de tine cu o dragoste veşnică” (Isaia 54:7). Hrăneşte-ţi credinţa cu Cuvântul Domnului, şi Oricare ţi-ar fi nevoile, întoarce-te la Banca Credinţei cu cecul Tatălui tău, şi spune: „aminteşte-ţi de făgăduinţa dată robului Tău, în care m-ai făcut să-mi pun nădejdea”.

Seara

Toată casa lui Israel are fruntea încruntată şi inima împietrită.

Ezechiel 3:7

Există vreo excepţie? Nu, nici una. Chiar seminţia aleasă este descrisă ca având , fruntea încruntată şi inima împietrită”. Dacă cei mai buni sunt aşa, cum trebuie să fie cei răi? Gândeşte-te, inimă, care este partea ta din această acuzaţie universală, şi fii gata să-ţi accepţi partea de inimă. Prima vină priveşte neruşinarea, spiritul arogant, lipsa de sfială şi pornirea spre rău. Înainte de convertire, puteam să păcătuiesc şi să nu simt nici o mustrare, să ştiu că sunt vinovat şi să nu mă umilesc, să-mi mărturisesc păcatul fără nici o remuşcare. Să mergi în casa lui Dumnezeu, să pretinzi că te rogi şi că II lauzi, fără să-ţi pese că eşti păcătos, este o nemaipomenită lipsă de respect! Vai, de când m-am născut din nou, m-am îndoit de Domnul pe faţă, am murmurat nemulţumit în prezenţa Sa, L-am slujit cu josnicie, şi am păcătuit fără să-mi pese de urmări! Dacă nu aş fi avut o minte încăpăţânată şi o frunte încruntată, aş fi simţit o teamă sfântă şi m-aş fi căit de tot răul făcut. Vai mie! Fac parte din casa lui Israel. A doua acuzaţie este cea a inimii de piatră, şi nu risc să pledez nevinovat nici aici. Odinioară aveam inima împietrită, şi chiar dacă acum am o inimă de carne, mult din vechea nepăsare a rămas. Moartea lui Isus nu mă afectează cât ar trebui; nu sunt mişcat de ruina semenilor mei, de vremurile tulburi, de supărarea Tatălui ceresc şi de propriile greşeli. O, dacă inima mea s-ar cufunda în durerile morţii Mântuitorului! Dacă m-ar scăpa Dumnezeu de această piatră de moară, de acest trup de moarte! Binecuvântat să fie numele Domnului! Boala nu este incurabilă! Sângele preţios al Mântuitorului este un dizolvant universal, şi mă va înmuia până când inima mea se va topi ca ceara pusă pe foc.

 

IZVOARE IN DEŞERT

 

Copiii lui Israel au strigat către Domnul, şi Domnul le-a ridicat un izbăvitor, care i-a izbăvit: pe Otniel, …fratele cel mai mic al lui Caleb. Duhul Domnului a fost peste el. (Judecători 3:9-10)

Dumnezeu pregăteşte mereu eroi ai Săi, şi la momentul potrivit, îi pune pe poziţie într-o clipă. El lucrează atât de repede, că lumea se întreabă de unde au apărut.

Dragă prietene, lasă-L pe Duhul Sfânt să te pregătească, prin disciplina vieţii. Şi când ultimele retuşuri au fost făcute sculpturii, va fi uşor pentru Dumnezeu să te arate în locul potrivit.

Va veni ziua când, ca şi Otniel, vom judeca naţiunile şi vom conduce şi vom împărăţi împreună cu Hristos pe Pământ în timpul Împărăţiei Lui de o mie de ani. Dar înainte de acea zi glorioasă, trebuie să-L lăsăm pe Dumnezeu să ne pregătească, aşa cum l-a pregătit pe Otniel la Chiriat-Sefer (vezi Judecători 1:11-13). Trebuie să-L lăsăm pe Dumnezeu să lucreze în mijlocul încercărilor noastre prezente şi a micilor noastre victorii, a căror semnificaţie viitoare abia dacă ne-o putem imagina. Şi totuşi, putem fi siguri că dacă Duhul Sfânt lucrează cu noi în felul Său, Domnul cerului şi al pământului a pregătit pentru noi şi un tron. A. B. Simpson

 

Puterea omenească şi măreţia omenească

Răsar nu din partea însorită a vieţii,

Eroii trebuie să fie mai mult decât o bucată de plută

Plutind pe o maree fără valuri.

 

Toate drumurile vieţii coboară câteodată în vale. Şi toţi trebuie să treacă prin tunelul încercărilor înainte să poată călători pe şoseaua victoriei.

 

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

Volumul III

 

Isaia 3.1-15

Primele douăsprezece capitole ale cărţii Isaia surprind îndeosebi judecata abătută asupra lui Israel şi asupra lui Iuda, iar cap. de la 13 la 27 cuprind în special judecarea naţiunilor. Întotdeauna Dumnezeu începe judecata de la casa Lui – sfera cea mai responsabilă – şi la fel va fi şi cu aşa-numita creştinătate (Romani 2.9; 1 Petru 4.17). Falimentul total al omului apare cu atât mai pregnant cu cât este vorba de cei care au responsabilităţi şi care ocupă poziţii publice. În ciuda îndemnurilor categorice date de Dumnezeu (Deuteronom 18.10), printre ei îl găsim pe ghicitor şi „pe cel priceput în descântece” (v. 3). În ce adâncă corupţie s-a prăbuşit Israel…! Dar Dumnezeu şi de aici îl va deosebi pe cel drept de cel rău (v. 10,11) şi îi va răsplăti fiecăruia după faptele lui. „Ce seamănă omul, aceea va şi secera”, confirmă Galateni 6.7 (comp. Iov 4.8 cu Osea 8.7; 10.12,13).

Unul dintre tristele roade culese de popor este dezordinea socială, răsturnarea ordinii stabilite. Nu mai există disciplină: copiii contestă autoritatea părinţilor şi a educatorilor; „tânărul va fi obraznic faţă de bătrân” (v. 5); valorile morale şi constrângerile sunt date deoparte… Cât de mult seamănă această profundă decădere a lui Israel cu cea pe care o vedem astăzi în ţările noastre creştinate!

 

PÂINEA CEA DE TOATE ZILELE

 

Text: Iacov 5:13-18

… rugaţi-vă unii pentru alţii, ca să fiţi vindecaţi.

Iacov 5:16

DOCTORI CARE LUCREAZĂ CU DUMNEZEU

Un doctor binecunoscut dintr-un mare spital, petrecea întotdeauna câteva momente singur înainte de-a intra în sala de operaţie. Calificarea şi îndemânarea sa remarcabilă precum şi calmul său în presiunea intervenţiilor chirurgicale, i-au făcut pe tinerii medici să se întrebe dacă nu exista o relaţie între succesul său şi procedeul său neobişnuit. Într-o zi unul dintre ei a avut curajul să-l întrebe pe specialist despre acest lucru. „Da, a spus el, există o legătură precisă între cele două. Înaintea fiecărei operaţii cer Celui mai mare Medic să-mi călăuzească mâinile. In multe ocazii sunt confruntat cu situaţii foarte delicate sau cu condiţii neprevăzute ale pacienţilor şi cu greu pot decide ce să fac. În timpul acela devin imediat conştient de ajutorul lui Dumnezeu. Îmi dă întotdeauna înţelepciunea de care am nevoie pentru a încheia operaţia cu succes. Nu iau niciodată bisturiul în mână fără să-I cer ajutorul.” Curând după aceea întreg personalul şi pacienţii acelui spital l-au numit: „doctorul care lucrează împreună cu Dumnezeu”. La câtva timp după aceea, un om şi-a adus fetiţa la spital pentru a fi operată. Auzise despre medicul care se ruga lui Dumnezeu şi omul a insistat ca numai acest medic să-i opereze copilul. In ultimă instanţă, orice vindecare vine de la Dumnezeu (Psalmul 103:3), dar trebuie să-I fim mulţumitori pentru aceşti bărbaţi şi femei, dedicaţi slujbei lor, care înainte de orice, atunci când se ocupă de pacienţii lor, caută ajutorul lui Dumnezeu pentru a fi folosiţi de El. H.G.B.

Binecuvântă Doamne, medicul cel credincios

Ce în rugă cere călăuzirea lui Cristos.

Ajută-l să combine cu înţelepciune

Reţeta lui cu multă, sfântă rugăciune.      
H.G.B.

Un doctor înţelept întotdeauna Îl consultă pe Doctorul doctorilor.

 

DOMNUL ESTE APROAPE – GBV

http://www.gbv.ro/meditatii-zilnice/domnul-este-aproape

 

Şi sa ridicat, … pentru că auzise în câmpia Moabului că Domnul cercetase pe poporul Său, dândule pâine.  Rut 1.6

Zece ani trecuseră de când Naomi şi familia ei plecaseră din Iuda; totuşi, ei nar fi trebuit niciodată să facă acest lucru. Cineva ar putea spune că era un lucru natural să plece, dacă în Iuda era foamete. Da, era un lucru natural, căci firea naturală întotdeauna Îi întoarce spatele lui Dumnezeu. Dar să vedem cât de nechibzuită este o astfel de decizie – nu putea Dumnezeu să îngrijească de ei în Betleem? „Betleem” înseamnă „casa pâinii”; nu putea Dumnezeu săi țină acolo în pace şi în belşug? Dar ce a obținut Naomi plecând? A avut pace şi belşug în Moab? Nu! Inima care Îl părăseşte pe Dumnezeu pentru lume capătă multă tulburare, dar nicio fărâmă de pace; un suflet care se depărtează de Domnul şi se îndreaptă către lume va ajunge, mai devreme sau mai târziu, întro stare nenorocită şi de plâns.

Naomi a părăsit Iuda împreună cu soțul şi cu cei doi fii ai ei; peste puțin timp, cel pe care îl iubea cel mai mult în această lume este luat de la ea şi aşezat întrun mormânt rece. Domnul ştie cum să atingă o inimă printrun astfel de necaz. „Femeia a rămas fără cei doi fii ai săi şi fără soțul ei” (versetul 5). Totuşi, ea na rămas şi fără Dumnezeu, căci El nu a părăsito! Slavă Lui! Deşi noi Îl părăsim, El nu ne părăseşte. Cunoşti ce înseamnă o astfel de încercare ca cea prezentată aici? Domnul este alături de tine şi El îți va atrage astfel inima către Sine Însuşi.

Iată felul în care harul lui Dumnezeu a atras inima ei la Sine Însuşi! Naomi se ridică pentru a se întoarce în țară; nu numai pentru că Moabul se dovedise pentru ea a fi doar un loc de îngropare, ci pentru că a auzit că era belşug în țara pe care o părăsise. Ce nebunie să plece de acolo! Ea aude că „Domnul cercetase pe poporul Său, dândule pâine”. Cât de mult doreşte Dumnezeu săi cerceteze pe ai Săi şi să le ofere pâine! El îi poate disciplina dacă este nevoie, însă plăcerea inimii Lui este de ai umple de bucurie. Harul lui Dumnezeu a fost cel care a determinato pe Naomi să se întoarcă.W. T. P. Wolston

 

SĂMÂNȚA BUNĂ

http://www.gbv.ro/meditatii-zilnice/samanta-buna

 

… Petru stătea și el cu ei și se încălzea. Ioan 18.18

Unde stăm?

Era o noapte rece. Reci și întunecoase erau nu numai circumstanțele exterioare, ci și inimile soldaților romani și ale slujitorilor iudei, care au aprins un foc de cărbuni în curtea marelui preot. Tocmai Îl prinseseră pe Acela care a venit în lume ca fiind Lumina; „și întunericul nu a biruit-o”. Căldura dragostei Lui i-a lăsat reci.Dar cineva, care nu aparținea de ei, stătea în cercul lor: Petru – „și el cu ei”! Unul care a stat în apropierea nemijlocită a Domnului Isus trei ani, care Îl iubea ca de altfel puțini, încât a vrut să-L urmeze până la moarte – stătea acum la focul de cărbuni al dușmanilor Domnului. S-a lepădat de El de trei ori.S-a schimbat de atunci lumea? Este ea astăzi mai puțin rece, mai puțin întunecoasă, mai puțin dușmănoasă față de Domnul? Nicidecum! Și acum, ea mai are focul ei de cărbuni în jurul căruia se strânge – o încercare incapabilă să găsească în felul ei lumină și căldură, în timp ce Îl respinge pe Mântuitorul lumii.Unde ne aflăm noi? Nu suntem mai buni decât Petru; tocmai de aceea trebuie să ne lăsăm atenționați de exemplul lui.Să stăm lângă El înseamnă să fim gata să suferim ceva din disprețul pe care L-a atins pe El, dar pe de altă parte stăm în raza de soare a iubirii și a păcii lui Dumnezeu.

 

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

www.fundatiaseer.ro

 

UMBLĂ PRIN CREDINȚĂ (2)

„Umblăm prin credință, nu prin vedere” (2 Corinteni 5:7)

Când te hotărăști să zbori spre o anumită destinație, toate aceste lucruri trebuie să lucreze împreună:

1) Trebuie să identifici care este compania aeriană potrivită și programul zborului care te va duce la destinația dorită.

2) Avionul trebuie să opereze după un orar care îți spune când pleacă și când sosește, iar pilotul are ruta stabilită dinainte.

3) Compania aeriană trebuie să stabilească un preț pe care tu ți-l permiți. Apoi, numele tău este introdus în computer și totul e gata pentru a putea pleca. Cu toate acestea, iată ce nu se va întâmpla când vei ajunge la aeroport. Nu îi vei întreba cum funcționează avionul; ce butoane va apăsa pilotul sau ce echipamente se vor activa prin apăsarea lor. Nu vei verifica ruta pe care au plănuit s-o urmeze și nu-i vei întreba cât de rapid vor zbura sau la ce altitudine sau dacă pilotul intenționează să piloteze avionul prin control manual sau prin pilot automat. Nu te vei certa referitor la preț după ce ți-ai făcut rezervarea și ai plătit taxa. De ce? Pentru că ai încredere că echipamentul este bun, iar pilotul unul experimentat; știi că vei ajunge la destinație în condiții de siguranță. Poate spui: „dacă se prăbușește avionul?” Dacă ești copil răscumpărat al lui Hristos, tu vei merge sus! „Să mă mut și să fiu împreună cu Hristos … ar fi cu mult mai bine” (Filipeni 1:23). Oricum ar fi, tu câștigi. De fapt, îți pui încrederea în avion, în pilot și în compania aeriană. Astăzi, Dumnezeu îți cere să faci același lucru cu El – nici mai mult, nici mai puțin!

 

 

 


 

27 Aprilie 2016

TOTUL PENTRU GLORIA LUI

de Oswald CHAMBERS

 

Ce doreşti?

Şi tu umbli după lucruri mari? Ieremia 45:5

Umbli după lucruri mari pentru tine? Poate că nu cauţi să fii cineva, dar cauţi lucruri mari de la Dumnezeu pentru tine însuţi. Dumnezeu vrea mai mult ca tu să fii într-o relaţie strânsă cu El decât doar să primeşti darurile Lui; vrea ca tu să ajungi să-L cunoşti pe El. Un lucru mare este supus întâmplării, vine şi pleacă. Dumnezeu nu ne dă niciodată ceva la întâmplare. Nimic nu este mai uşor decât să ajungi într-o relaţie bună cu Dumnezeu, în afară de cazul în care nu-L doreşti pe Dumnezeu, ci numai ceea ce-ţi dă El.

Dacă ai ajuns doar până în punctul de a-L căuta pe Dumnezeu pentru lucruri, nu ai ajuns niciodată la prima fază a predării; ai devenii creştin dintr-o perspectivă a ta proprie, ,.1-am cerut lui Dumnezeu Duhul Sfant, dar El nu mi-a dat odihna şi pacea pe care le-am aşteptat.” Imediat Dumnezeu pune degetul pe rană – tu nu-L cauţi deloc pe Domnul, ci cauţi ceva pentru tine însuţi. Isus spune: „Cereţi şi vi se va da”. Cere-I lui Dumnezeu ceea ce vrei; nu poţi cere dacă nu ceri un lucru bun. Când te apropii de Dumnezeu, încetezi să mai ceri lucruri. „Tatăl vostru cel ceresc ştie de ce aveţi trebuinţă, mai înainte de a-l cere voi.” Atunci de ce să-I ceri? Ca să ajungi să-L cunoşti pe El.

Cauţi tu lucruri mari pentru tine – „O. Doamne, botează-mă cu Duhul Sfânt”? Dacă Dumnezeu nu face asta. este din cauză că nu eşti suficient de predat Lui; există ceva ce refuzi să faci. Eşti gata să te întrebi ce anume vrei de la Dumnezeu şi de ce vrei acel lucru? Dumnezeu ignoră întotdeauna perfecţiunea prezentă în favoarea perfecţiunii finale. Pe El nu-L interesează să te facă fericit şi să te binecuvânteze chiar acum; El lucrează tot timpul în vederea perfecţiunii finale – „ca ei să fie una. cum Noi suntem una”.

 

MANA DE DIMINEAŢĂ

 

EFESENI 2:10

„Căci noi sîntem lucrarea Lui şi am fost creaţi în Hristos Isus pentru faptele bune, pe care Dumnezeu le-a pregătit mai dinainte, ca să umblăm în ele.”

Cuvîntul acesta este o mare încurajare. Cînd ne găsim în faţa falimentului eforturilor noastre sau a elanurilor sincere cu privire la sfinţenie vom recunoaşte nu numai că sîntem lucrarea Lui, dar mai ales că am fost creaţi din nou în Domnul Hristos. O viaţă dumnezeiască, o viaţă nouă a fost sădită în noi, astfel încît, lucrurile vechi cad ca frunzele vestejite, în felul acesta, lucrarea harului operînd în noi face să cadă vechile obiceiuri, gusturi, legăturile de altădată, „toate lucrurile au devenit noi” prin Duhul de viaţă care este în Hristos. Sfinţenia nu este rodul eforturilor noastre, ci efectul vieţii de înviere pe care o trăim ca făpturi noi şi pe care Duhul Sfînt o lucrează în noi zi după zi, fiindcă sîntem în Hristos.

Putem verifica adevărul acesta dacă umblăm în mod constant cu Dumnezeu. La sfîrşitul zilei, să ne amintim de biruinţele şi căderile pe care le-am avut. Vom observa că în ziua următoare, Duhul de viaţă care este în Hristos, acest Duh creator, ne va face să înaintăm tot mai mult în asemănarea cu El şi într-o mărturie care să-L cinstească, să-L slăvească.

Nu numai că faptele pe care trebuie să le facem sînt pregătite mai dinainte de Dumnezeu, dar El ne pregăteşte mai întîi pe noi înşine pentru aceasta. Toate împrejurările vieţii noastre contribuie la educarea noastră spirituală. în felul acesta intrăm pe calea de slujire pe care ne-a rînduit-o Dumnezeu; şi este o slujbă pe care El a pregătit-o fiecăruia în parte. Dar ceea ce este şi mai minunat este faptul că El ne-a pregătit şi harul necesar ca să-I slujim unde ne-a aşezat El. Ce bine ar fi fost dacă de-a lungul timpului credincioşii şi-ar fi cunoscut slujirea la care au fost chemaţi şi dacă fiecare ar fi rămas în locul unde 1-a aşezat Dumnezeu. Duhul Sfînt ne arată atît de clar lucrul acesta în 2Cor. 12:12-31. Negreşit noi nu putem să-L limităm pe Dumnezeu în planul Său. Dacă vom continua să ne odihnim pe lucrarea pe care a făcut-o El pentru noi, El va dezvolta posibilităţile slujirii noastre mai mult decît sîntem în stare să-I cerem sau să ne gîndim noi. Ceea ce ne trebuie este o predare deplină şi atunci vom realiza că sîntem abia la începutul a ceea ce ar putea face Dumnezeu prin noi.

 

MÂNTUIREA PRIN HRISTOS

Meditaţii zilnice – de Fritz BERGER

 

„Sporiţi totdeauna în lucrul Domnului, căci ştiţi că osteneala voastră în Domnul nu este zadarnică.” 1Corinteni 15:58

Este valabil pentru mulţi: „Întăriţi-vă dar mâinile obosite şi genunchii slăbănogiţi; croiţi cărări drepte cu picioarele voastre.” În versetul de mai sus suntem îndemnaţi să sporim în lucrul Domnului pentru că osteneala noastră nu este zadarnică. De ce nu este zadarnică? Pentru că este plăcută Lui Dumnezeu. Ar fi ceva absurd dacă am lucra cu gândul că este fără folos. Dacă încercăm să-i judecăm pe alţii, este bine să ne întrebăm: ” Câţi oameni au ajuns la naşterea din nou prin mine?” Aceasta depinde dacă noi aşteptăm roade datorită sforţărilor noastre, sau rodul nostru este din har. Totuşi este bine să ne întrebăm. Slugile leneşe şi nefolositoare nu-şi pun această întrebare. Sunt unii care au un singur scop: să nu facă vreun rău, sau un păcat;pe când alţii sunt la dispoziţia Lui Dumnezeu spre a-I sluji. Unii cred că vor ajunge în cer dacă nu vor păcătui. Dar noi avem şi alte lucruri de îndeplinit, de exemplu: Mulţumiţi Lui Dumnezeu pentru toate lucrurile!” Facem noi aceasta? Dacă nu, atunci păcătuim. De aceea vrem să ne întrebăm:”Ccum pot ajunge în această stare? Cum pot să cresc în credinţă?” Dacă bem lapte, creştem. Citim despre o adunare că:”A crescut şi creşterea ei a fost vizibilă.” Creşterea trebuie să fie vizibilă. Este scris:”Creşteţi în har!” Şi nu creşteţi în Moise.” Dar cum? Trebuie să ne bazăm pe har. Nu putem creşte dacă dorim să rămânem şi să creştem în neprihănire, prin fapte. Numai prin har putem înainta.

 

TEZAURUL PROMISIUNILOR LUI DUMNEZEU

de Charles H. SPURGEON

 

DUMNEZEU ÎŞI VA TERMINA LUCRAREA

Domnul va sfârşi ce a început pentru mine. Psalmul 138.8

Acela care a început, va şi sfârşi lucrarea Sa în sufletul meu. Tot ce este cu privire la mine, îl priveşte şi pe Domnul. Tot ce va găsi El bun, fără a fi ajuns perfect, îl va supraveghea, îl va menţine şi îl va duce la bun sfârşit. Iată mângâierea noastră! Prin mine însumi, eu nu voi putea sfârşi lucrarea de har. Lipsurile mele de fiecare zi, îmi dovedesc aceasta îndeajuns şi, daca am rămas credincios până acum, aceasta se datorează numai faptului că Domnul m-a ţinut. Dacă El m-ar părăsi numai o clipă, tot ceea ce am câştigat ar fi pierdut şi eu aş pieri. Dar Domnul va continua să mă binecuvânteze; El va desăvârşi credinţa mea, dragostea mea, caracterul meu, lucrul meu. Şi El va face aceasta, pentru că a început această lucrare în mine. De la El îmi vine dorinţa pe care o am ca să mă desăvârşesc şi, într-o oarecare măsură, El a împlinit deja năzuinţele mele. Niciodată El nu va lăsa o lucrare neterminată; aceasta n-ar fi spre slava Sa; El ştie cum să împlinească planurile harului Său, şi chiar dacă propria mea fire rea, lumea şi diavolul se unesc împreună pentru a împiedica lucrarea Sa, eu nu mă îndoiesc de făgăduinţa Sa. „El va sfârşi ce a început pentru mine” şi eu îl voi lăuda totdeauna.Te rog, Doamne, fă să înflorească lucrarea Ta de har în mine şi să înainteze astăzi!

 

DOMNUL ESTE APROAPE!

Calendar Biblic

 

Gura celui neprihănit vesteşte înţelepciunea, şi limba lui trâmbiţează dreptate. Legea DUMNEZEULUI său este în inima lui. Psalmul 37.30-31

Am citit odată despre un om din Orient care a tăiat pentru oaspetele său un miel şi l-a întrebat care parte din miel ar vrea să o mănânce. Oaspetele a răspuns: „cea mai bună.” Atunci au fost servite inima si limba. A doua zi, când i-a fost pusă aceeaşi întrebare, a rămas mirat când i s-a servit din nou inima şi limba. La întrebarea sa, gazda i-a răspuns că acestea sunt părţile cele mai bune dar şi cele mai rele. Deosebirea constă doar în direcţia în care sunt folosite.Această înţeleaptă concluzie cât şi răspunsul acesta sunt în concordanţă cu Cuvântul lui Dumnezeu. Limba noastră este un translator foarte bun şi clar al gândurilor şi simţurilor noastre. De ceea ce este plină inima, despre aceea vorbeşte gura. Dacă inima noastră este plină de frica de Dumnezeu şi dacă este călăuzită de Duhul lui Sfânt, al adevărului, atunci nu o să spunem decât adevărul şi din gura noastră nu o să iasă „nici un cuvânt stricat”. Cuvintele care ne vor ieşi din gură vor fi „pentru zidire, după cum e nevoie, ca să dea har celor ce-l aud” (Efes. 4.25.29). Numai astfel va fi proslăvit Cristos în noi. El să devină tot mai mult subiectul inimilor noastre ca să putem cânta cu psalmistul: „Cuvinte pline de farmec îmi clocotesc în inimă şi zic: lucrarea mea de laudă este pentru împăratul! Ca pana unui scriitor iscusit să-mi fie limba” (Ps. 45.1).De-ar da Domnul să ne lăsăm călăuziţi întotdeauna de Cuvântul Său şi atunci când vorbim să-L proslăvim pe El, iar atunci când tăcem să fim ca Isus în faţa lui Pilat. Dacă nu poţi să-L proslăveşti în discuţiile tale atunci mai bine TACI. Dar niciodată să nu-ţi fie ruşine ca să-L proslăveşti, pe Marele tău Mântuitor.Cristos este CREŞTINISMUL şi RELIGIA noastră.

 

BĂTÎND LA UȘA LUI DUMNEZEU

de Oswald CHAMBERS

 

O, Doamne, astăzi trebuie să vorbesc în Numele Tău de trei ori şi, până acum, nu sunt nici mişcat, nici inspirat. Dacă poţi să-mi comunici gândul Tău prin opacitatea mea spirituală, o, de dragul lui Isus Cristos, fă-o!

 

MEDITAŢII ZILNICE

de Wim MALGO

 

«Căutaţi pe Domnul câtă vreme se poate găsi; chemaţi-L câtă vreme este aproape.»

Isaia 55,6

Ne întrebăm poate de ce trebuie să îl căutăm pe Domnul. Îndemnul Său – «Căutaţi-Mă» – din Isaia 45,19 este însoţit şi de răspunsul la această dilemă: «Eu, Domnul, spun ce este adevărat, vestesc ce este drept». Cunosc stratagema diavolului care încearcă să ne ispitească să ne lăsăm prinşi de alte activităţi, să nu-L mai căutăm din toată inima pe Domnul. Oare de câte ori nu ni s-a întâmplat chiar şi în timpul rugăciunii să ne surprindem gândindu-ne la altceva? Domnul însă ne avertizează: «Ascultaţi-Mă, dar» (Isaia 55,2). Dacă îl căutăm în mod sincer vom primi răspuns la rugăciunile noastre, dar nu acest lucru îl urmăreşte Domnul în primul rând. Important este să îl găsim pe El, deoarece, odată ce L-am găsit avem absolut totul din belşug. Atunci am găsit şi răspuns, soluţii la frământările noastre. Când ÎI găsim, s-ar putea ca problemele, întrebările şi greutăţile noastre să nu se rezolve, dar cu siguranţă vom fi eliberaţi de ele. Când îl găsim, Se ocupă El de tot; Domnul spune: «Căci cel ce Mă găseşte, găseşte viaţa …» (Prov. 8,35).

 

MEDITAŢII PENTRU FIECARE ZI A ANULUI

de Charles H. SPURGEON

Dimineaţa şi Seara

Dimineața

Dumnezeu, Dumnezeul nostru. Psalmi 67:6

Este ciudat să observi cât de putin ne folosim de binecuvântările spirituale pe care ni le dă Dumnezeu, dar este încă şi mai ciudat să vezi cât de puţin ne folosim de Dumnezeu însuşi. Deşi El este „Dumnezul nostru”, apelăm de puţine Ori la El şi îi cerem puţine lucruri. Cât de rar cerem sfatul Dornnului! Cât de des ne facem afacerile fără să-I căutăm călăuzirea! In toate necazurile, ne luptăm fără încetare să ne purtăm singuri poverile, în loc să le aruncăm asupra Lui, ca să ne poată sustine! Acest lucru nu se întâmplă din cauza neputinţei noastre, fiindcă Domnul ne spune „sunt al tău, suflete; vino şi foloseşte-Mă Cum vrei. Poţi să vii oricât de des la cămara mea, şi cu cât vii mai mult, cu atât este mai bine”. Este vina noastră dacă respingem bogăţiile lui Dumnezeu. De vreme ce ai un asemenea Prieten, şi El te invită, vino zilnic la el. Atâta timp cât ai un Dumnezeu la care să te duci, nu vei duce lipsă de nimic. Atâta timp cât ai un Dumnezeu care te ajută, nu trebuie să te temi de nimic. Du-te la Tezaurul tău şi la toate lucrurile de care ai nevoie. Acolo ţi se va împlini orice vis. Învaţă divina îndemânare de a avea totul în Dumnezeu. El îţi poate oferi totul sau, încă şi mai bine, poate fi totul pentru tine. lngăduie-mi să te implor, atunci, să-L foloseşti pe Dumnezeu. Foloseşte-te de El în rugăciune. Du-te des la El, fiindcă este Dumnezeul tău. O, vei ezita să te foloseşti de un asemenea privilegiu? Zboară la EL, şi spune-I toate nevoile tale. Foloseşte-L mereu — prin credinţă — în orice moment. Dacă împrejurări întunecate ţi-au umbrit drumul, foloseşte-L pe Dumnezeu ca pe o lumină. Dacă un duşman puternic te-a atacat, fă din Dumnezeu scutul tău, fiindcă „Domnul Dumnezeu este un soare si un scut” (Psalmi 84:11) pentru poporul Său. Dacă te-ai rătăcit în labirintul vieţii, foloseşte-L ca pe o călăuză, fiindcă El te va conduce. Oricum ai fi, și oriunde te-ai afla, aminteşte-ţi că Dumnezeu este singura ta nevoie şi singurul ajutor. El poate face totul pentru tine.

Seara

Domnul este împărat în veci de veci. Psalmi 10:16

Isus Christos nu îşi reclamă în mod despotic drepturile divine, fiindcă El este fară de tăgadă Unsul Domnului! „Căci Dumnezeu a vrut ca toată plinătatea să locuiască în El” (Coloseni 1:19). Dumnezeu I-a dat toată puterea şi autoritatea. Ca Fiu al Omului, El este acum Capul bisericii Sale, şi domneşte peste cer, pământ şi iad, având cheile vieţii şi morţii. Unor prinţi le place să fie numiţi împăraţi de poporul lor, şi cu siguranţă că domnului Isus îi place să fie numit aşa de biserica Sa. Dacă s-ar supune votului această numire, orice credincios L-ar

încorona ca împărat. O, dacă l-am putea cu şi mai multă slavă! Ar trebui să nu cruţăm nimic pentru slava lui Christos. Suferinţa ar trebui să fie o plăcere, şi pierderea câştig, dacă am putea să-i încununăm fruntea cu mai multe cununi şi să-L facem mai glorios în ochii oamenilor şi ai îngerilor. Da, El trebuie să domnească. Trăiască Regele! Toată lauda ţi se cuvine Ţie, Rege Isus! Înainte, suflete care îl iubiţi pe Domnul. Plecaţi-vă la picioarele Lui, şi aşterneţi-I drumul cu crinii iubirii şi.cu trandafirii recunoştinţei: „aduceţi coroana regală,! şi Încununaţi-L pe Domnul tuturor”. Mai mult, Domnul Isus este Rege în Sion prin dreptul cuceritorului. El a pus stăpânire pe inima poporului Său, şi a ucis vrăjmaşii care-L ţineau în robie. În Marea Roşie a sângelui Său, Răscumpărătorul nostru a înecat Faraonul păcatelor noastre. Nu va fi El Rege în Ieşurun? El ne-a eliberat de sub tăişul de fier al legii; nu merită Eliberatorul să fie încoronat? Noi suntem partea Sa, fiindcă ne-a eliberat din mâinile amoriţilor cu mână tare şi braţ puternic. Cine îi va lua partea de pradă? Fii slăvit, rege Isus! Îţi recunoaştem cu bucurie stăpânirea! Domneşte pentru totdeauna în inimile noastre, minunat Prinţ al Păcii.

 

IZVOARE IN DEŞERT

 

Eu sunt Cel viu. Am fost mort, şi iată că sunt viu în vecii vecilor! (Apocalipsa 1:18)

 

Flori! Crini de Paşti! Spuneţi-mi în această dimineaţă aceeaşi lecţie plăcută a nemuririi pe care aţi spus-o atâtor suflete îndurerate de-a lungul anilor. Veche Carte înţeleaptă! Lasă-mă să mai citesc o dată în paginile tale puternica încredinţare că „a muri este un câştig” (Filipeni 1:21). Poeţilor! Recitaţi pentru mine versurile voastre care preamăresc evanghelia vieţii veşnice la fiecare rând. Cântăreţi! Izbucniţi încă o dată în imnuri de bucurie – să mai aud o dată cântările mele preferate despre înviere.

Copaci, flori, şi păsări; şi mări, ceruri, şi vânturi – şoptiţi-o, faceţi-o să răsune din nou, cântaţi-o, să se audă ecoul ei, să bată şi să răsune prin fiecare atom şi particulă de pe Pământ, şi văzduhul să fie plin de ea. Să fie povestită şi repovestită iarăşi şi iarăşi, până când speranţa ajunge să fie convingere, şi convingerea devine o certitudine a cunoaşterii. Să fie vestită până când, ca şi Pavel, chiar şi când ne înfruntăm moartea, vom înainta victorioşi, cu siguranţa credinţei noastre şi cu o paşnică şi radiantă expresie pe feţele noastre.

 

O, bocitori posomorâţi, ce mergeţi zi de zi

Pe ale cimitirului alei de chiparos şi tisă,

Lăsaţi astăzi mormintele de jos spre care mergeţi,

Şi ridicaţi-vă ochii spre albastrul etern al lui Dumnezeu!

 

Nu este timp pentru amărăciune şi întristare;

Alegeţi crinii de Paşti, nu narcisele pale;

Lăsaţi-vă sufletele să se înfioare de mângâierea bucuriei,

Şi răspundeţi clinchetului dulce al clopoţeilor de Paşti.

 

Dacă Hristos ar fi încă în temniţa adâncă a mormântului,

Un prizonier al Vrăjmaşului de care ne temem;

Dacă El n-ar fi înviat din celula putrezirii,

Cine atunci ţi-ar fi şters lacrimile triste ce le verşi?

 

Dacă Hristos ar fi mort, ar trebui să plângem,

Dar El a înviat şi a biruit moartea;

Potoleşte deci suspinurile tale, măcar până mâine,

De Paşti acordă o vacanţă necazurilor tale.

    May Riley Smith

 

Un cunoscut predicator era odată în biroul lui scriind o predică pentru Paşti, când i-a trecut prin minte acest gând: „Domnul meu trăieşte!” Plin de bucurie a sărit pe podea şi repeta într-una: „Hristos este viu. Trupul Lui este cald, El nu este marele «Eu eram», ci marele «Eu sunt»”.

Hristos nu este doar un fapt, ci un fapt viu. El este gloriosul adevăr din Ziua de Paşti!

Datorită acestui adevăr, un crin pascal înfloreşte şi un înger stă la mormântul fiecărui credincios. Noi credem într-un Domn înviat, aşa că nu vă uitaţi la trecut ca să vă închinaţi doar la mormântul Lui. Uitaţi-vă în sus şi înăuntru ca să vă închinaţi Hristosului cel viu. Pentru că El trăieşte, şi noi vom trăi.


Abbott Benjamin Vaughan

 

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

Volumul III

 

Isaia 2.1-22

În ciuda ruinei şi a mizeriei lor orbitoare, Ierusalimul şi Iuda plesneau de mândrie şi de pretenţii. Când însă va veni ziua despre care vorbesc v. 12-21, atunci „îngâmfarea omului se va pleca şi Domnul singur va fi înălţat…” (v. 11,17).

Dumnezeu, făcând public ceea ce gândeşte despre gloria şi înclinaţia oamenilor (cu îndrăgitele lor opere de artă -v. 16), este nevoit să meargă şi mai departe şi să spună în v. 22: „Terminaţi cu omul!” – iată concluzia nu numai a primelor două capitole, ci şi a întregului Vechi Testament. Această expresie cuprinde în ea sentinţa irevocabilă a lui Dumnezeu asupra rasei umane, căreia Israel nu îi este decât un eşantion. Curând după aceasta, crucea va pune punct experienţei omului în Adam. De la cruce, Dumnezeu nu-1 mai ia în considerare pe om şi, în consens cu El, noi avem privilegiul de a ne socoti „morţi faţă de păcat şi vii faţă de Dumnezeu, în Hristos Isus” (Romani 6.11).

Cartea lui Isaia se deschide asemeni epistolei către Romani, în care cele dintâi trei capitole stabilesc în mod categoric vina omului, deci nevoia sa de îndreptare (de vindecare). Mântuirea Domnului (semnificaţie a numelui Isaia) va putea fi descoperită mai departe în Persoana lui Hristos Mântuitorul (cap. 40 şi următoarele).

 

PÂINEA CEA DE TOATE ZILELE

 

Text: Matei 10:16-26

Căci nu este nimic ascuns care să nu fie destăinuit, şi nimic tăinuit care nu va fi cunoscut. Matei 10:26

O POZIŢIE MAI BUNĂ

Ce mângâiere este să ştii că nimic nu scapă ochiului Iui Dumnezeu! EI va face toate lucrurile drepte. Tratamentul incorect şi suferinţele pe care nu le meriţi din partea lumii, vor fi aduse într-o zi la lumină. Cei cărora li s-a făcut răul vor fi răzbunaţi – chiar dacă nu în această lume, cu siguranţă în cealaltă. Am învăţat aceste lucruri, pentru prima dată, de la mama. Când eram la începutul adolescenţei cineva mi-a furat bicicleta. Era greu de cumpărat o bicicletă în zilele acelea, când banii nu ne prea intrau în casă. Eram distrus şi furios şi i-am exprimat mamei amărăciunea. Dar, ca de multe daţi până atunci, înţelepciunea ei m-a ajutat din nou. „Dave, mi-a spus ea, în această situaţie eşti cu adevărat un biruitor. Este mult mai bine să fii unul care a pierdut o bicicletă decât cel care a furat o bicicletă. Gândeşte-te numai cu ce va trăi această fiinţă. Si ce-I va spune lui Dumnezeu la marea judecată?” Am înţeles imediat argumentul ei şi m-am consolat. Dar numai mai târziu am priceput tot ce spusese mama şi ce era implicat în cuvintele ei. Ea avea credinţa în justiţia lui Dumnezeu. Ea ştia că în ciuda faptului că acea persoană o va duce bine furând în lumea aceasta, într-o zi va trebui să dea socoteală pentru păcatele ei în faţa lui Dumnezeu. Simţi răni adânci în inima ta pentru relele pe care ţi le-au făcut alţii? Poate cineva pe care-l iubeşti şi în care ai încredere, te-a trădat. Poate ai suferit o mare pierdere, şi cel ce-a dat lovitura a dispărut cu obiectul tău de preţ. Gândeşte-te numai la poziţia celui ce-a săvârşit acest lucru rău. Deoarece Dumnezeu este drept şi va face ca toate lucrurile să fie corecte, tu eşti într-o poziţie mai bună!

Faptele rele şi păcatele firii   
Ţinute-s adesea ascunse privirii.

Judecata va scoate totu-n lumină

Nimic n-a scăpat de privirea divină.  D.J.D.

Secerişul judecăţii este sigur de îndată ce sămânţa păcatului este semănată.

 

DOMNUL ESTE APROAPE – GBV

http://www.gbv.ro/meditatii-zilnice/domnul-este-aproape

 

Mergeți … şi nu vă întristați, pentru că bucuria Domnului este tăria voastră. Neemia 8.10

Bucuria Domnului (5)

În Neemia 8.19 şi în Hagai 2.3 găsim motivul pentru necazul şi pentru întristarea lor. Acesta era neascultarea. Lucrurile sunt la fel de adevărate şi pentru noi astăzi. Nu putem fi fericiți şi bucuroşi în Domnul în timp ce Îi suntem neascultători. Însă, atunci când ne recunoaştem falimentul şi ne pocăim sincer, suntem restabiliți, iar întristarea încetează. „Dacă ne mărturisim păcatele, El este credincios şi drept să ne ierte păcatele” (1 Ioan 1.9). David a spus: „Țiam făcut cunoscut păcatul meu şi nu miam acoperit nelegiuirea; am spus: «Voi mărturisi Domnului fărădelegile mele». Şi Tu ai iertat nelegiuirea păcatului meu” (Psalmul 32.5).

Acesta este momentul când Domnul ne restabileşte bucuria. Dacă Îl întristăm pe Duhul Sfânt, nu putem avea bucuria Domnului, fiindcă această bucurie este parte a roadei Duhului (Galateni 5.22). Nu putem fabrica această bucurie, însă ea va fi a noastră atunci când avem părtăşie neîntreruptă cu Domnul Isus Hristos, care a spus: „Cum Ma iubit pe Mine Tatăl, vam iubit şi Eu pe voi. Rămâneți în dragostea Mea. Dacă țineți poruncile Mele, veți rămâne în dragostea Mea … Vam vorbit acestea, pentru ca bucuria Mea să fie în voi şi bucuria voastră să fie deplină” (Ioan 15.911).

Această bucurie a Domnului este tăria noastră. Ne plângem de slăbiciune spirituală, în sfera personală, de familie sau de adunare? Remediul este să ne bucurăm în Domnul şi fiecare dintre noi săşi găsească plăcerea în Mântuitorul nostru. Dacă petrecem timp în prezența Lui, meditând la bunătatea Sa, înainte de a ne strânge împreună cu ceilalți credincioşi, vom experimenta bucuria Sa, iar inimile ne vor fi pline de laudă la adresa Lui. Să nu uităm să ne hrănim din Cuvântul Său, să trimitem porții şi altora, să recunoaştem că fiecare zi trebuie să fie sfântă pentru Domnul şi să ne bucurăm în El! M. Behnam

SĂMÂNȚA BUNĂ

http://www.gbv.ro/meditatii-zilnice/samanta-buna

 

… eu una știu: că eram orb, și acum văd. Ioan 9.25

Încrederea lui Newton

Autorul înălțătorului imn „Mărețul har”, John Newton (1725-1807) și-a petrecut aproape toată copilăria și tinerețea pe mare. El era fiul unui comandant de navă comercială și la vârsta de douăzeci și trei de ani cunoștea apele mai bine ca uscatul. Dumnezeu a folosit o furtună puternică pe mare ca un semnal luminos pentru scoaterea lui Newton din întunericul necredinței. John și-a dăruit viața în slujba Mântuitorului său.Ultimul an din viața lui s-a asemănat cu apusul soarelui. Și-a pierdut treptat auzul și vederea, dar a rămas credincios Stăpânului său care spune fiecăruia: „Nicidecum n-am să te las, cu niciun chip nu te voi părăsi” (Evrei 13.5). În ultima lună de viață, Newton a afirmat despre starea lui de sănătate următoarele cuvinte: „Memoria aproape m-a lăsat, dar țin minte două lucruri: că sunt un mare păcătos, iar Hristos este un măreț Mântuitor”. El spunea că sfârșitul vieții sale este asemenea unui „om care pleacă la drum cu o caleașcă cât mai repede și privește pe fereastră cu nerăbdare”.Iată frumoasa declarație a unui păcătos mântuit prin mărețul har! Până în ultima clipă, Newton s-a încrezut în Mântuitorul său, care S-a dus la Tatăl ceresc să pregătească un loc celor care se vor încrede în El. Nu cuvinte multe așteaptă Mântuitorul de la noi, ci o încredere deplină în El.

 

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

www.fundatiaseer.ro

 

UMBLĂ PRIN CREDINȚĂ (1)

„Umblăm prin credință, nu prin vedere” (2 Corinteni 5:7)

Un orb călăuzit de un câine „umblă prin credința” în câinele său. El crede că ceea ce vede câinele se transformă într-un semnal care îi spune când trebuie să meargă, să se oprească, să se întoarcă la dreapta sau la stânga. Și el interceptează acele semnale ținând lesa prin care este legat de câine. De ce are încredere în câine? Deoarece câinele are ceva ce el nu are: vedere. La fel este cu tine și cu Dumnezeu. Astăzi, s-ar putea să nu ai claritatea locurilor unde te duce Dumnezeu. De aceea orbul trebuie să țină lesa și să stea legat de câine. Poate el se întreabă: „De ce stau atât de mult la acest colț de stradă?” Pentru că vin mașini și acolo este protejat de pericole. Dumnezeu spune: „Voi duce pe orbi pe un drum necunoscut de ei … voi preface întunericul în lumină, înaintea lor, și locurile strâmbe în locuri netede: iată ce voi face, și nu-i voi părăsi” (Isaia 42:16). Dumnezeu a pregătit deja ziua de mâine pentru tine, chiar dacă nu e încă mâine. El lucrează în afara timpului, așa că nu este ținut pe loc de limitări cu care noi ne luptăm. Pavel scrie: „mă rog ca Dumnezeu … să vă lumineze ochii inimii, ca să pricepeți care este nădejdea chemării Lui, care este bogăția slavei moștenirii Lui în sfinți, și care este față de noi, credincioșii, nemărginita mărime a puterii Sale, după lucrarea puterii tăriei Lui, pe care a desfășurat-o în Hristos, prin faptul că L-a înviat din morți, și L-a pus să șadă la dreapta Sa” (Efeseni 1:18-20)

 

 

 


 

26 Aprilie 2016

TOTUL PENTRU GLORIA LUI

de Oswald CHAMBERS

 

Ascensiunea supremă

„la pe fiul rău… şi adu-l ardere de tot pe un munte pe care ti-t voi spune.”

Genesa 22:2

Caracterul unui om determină felul în care el interpretează voia lui Dumnezeu (vezi Psalmul 18:25-26). Avraam a interpretat porunca lui Dumnezeu ca însemnând că trebuia să-şi ucidă fiul; el a putut să scape de această convingere tradiţională doar prin intermediul unei încercări foarte grele. Dumnezeu nu-i putea purifica credinţa în nici un alt fel. Dacă ascultăm de ceea ce ne spune Dumnezeu conform credinţei noastre sincere, Dumnezeu va distruge în noi acele convingeri tradiţionale care îl prezintă într-o lumină falsă. Sunt multe astfel de credinţe de care trebuie să scăpăm; de exemplu, aceea că Dumnezeu va lua un copil, deoarece mama lui îl iubeşte prea mult – o minciună a diavolului! şi o denaturare a naturii adevărate a lui Dumnezeu. Dacă diavolul ne poate opri să efectuăm ascensiunea supremă şi să scăpăm de concepţiile greşite despre Dumnezeu, el va face aceasta; dar dacă li rămânem credincioşi lui Dumnezeu, El ne va trece printr-o încercare ce ne va duce la o şi mai bună cunoaştere a Lui.

Marea lecţie pe care ne-o dă credinţa lui Avraam în Dumnezeu este aceea că el era pregătit să facă totul pentru Dumnezeu. El era acolo ca să asculte de Dumnezeu, indiferent împotriva cărei convingeri tradiţionale mergea. Avraam n-a fost devotat propriilor lui convingeri, căci altfel l-ar fi jertfit pe Isaac şi ar fi spus că vocea îngerului era de fapt vocea diavolului. Aceasta este atitudinea unui fanatic. Dacă îi vei rămâne credincios lui Dumnezeu. El te va conduce prin orice obstacol până în cămăruţa ascunsă a cunoaşterii Lui; dar trebuie să fii întotdeauna gata să ajungi la acest punct al renunţării la convingerile şi credinţele tradiţionale. Nu-I cere lui Dumnezeu să te încerce. Să nu declari niciodată aşa cum a făcut Petru: Cu Tine sunt gata să merg chiar şi în temniţă şi la moarte”. Avraam n-a făcut nici o declaraţie de felul acesta; el a rămas credincios lui Dumnezeu, iar Dumnezeu i-a purificat credinţa.

 

MANA DE DIMINEAŢĂ

 

IOAN 20:28

„Toma I-a răspuns: „Domnul meu şi Dumnezeul meu!”

Pentru Toma, dorinţa de a vedea pe Domnul era foarte naturală: El a fost înviat; nimic mai normal decît dorinţa de a-L vedea. Domnul însă îi răspunde: „Ferice de cei ce nu au văzut şi au crezut.” Cunoaşterea dragostei şi puterii lui Dumnezeu depinde de credinţa ucenicului; marile şi preţioasele făgăduinţe, a căror însuşire deschid perspective minunate vieţilor noastre, sînt oferite credinţei. De aceea, ferice de cei care n-au văzut, n-au simţit sau încercat vreo senzaţie oarecare ci au crezut în mărturia pe care a dat-o Dumnezeu despre Fiul Său! (Ioan 5:10).În faţa mîinilor străpunse ale Domnului Isus, toată necredinţa lui Toma a dispărut şi el înţelege acum că Domnul Isus nu este numai învăţătorul său ci Domnul Iui şi Dumnezeul lui. Îl cunoaştem şi noi în felul acesta? Dacă El este în adevăr Domnul nostru, noi sîntem robii Lui şi El nu acceptă să mai fie ceva sau cineva între noi şi El. Un rob nu poate sluji decît unui singur Domn. Dacă dorim să cunoaştem puterea Celui înviat, trebuie să veghem ca El să aibă primul loc în toate lucrurile din viaţa noastră. şi atunci, în măsura în care îl vom urma pas cu pas, El ne va conduce în carul Său de biruinţă. Domnul Se va servi atunci de noi ca să-şi facă cunoscută biruinţa Sa asupra vrăjmaşilor în orice loc din lume. 2Cor.2:14,15).Numai după înviere Numele de Isus era precedat de cuvîntul Domn” şi în adevăr, învierea Lui a confirmat şi întărit adevărul că El este Domnul Domnilor. Prima menţiune a acestor două nume este la (Luca 24:3). Acest titlu era rezervat Cezarului şi orice om care pretindea că vrea să-1 poarte era în primejdia de a fi pedepsait cu moartea; Înţelegem deci de ce titlul acesta întărîta la mînie pe vrăjmaşii Domnului Isus. El vrea să fie Domnul nostru în tot ce poate cuprinde titlul acesta. şi dacă El este Domnul nostru şi noi sîntem robii Lui, trebuie să ne dăm în întregime şi fără rezerve viaţa noastră Domnului nostru Cel înviat şi atunci El va putea să ne folosească aşa cum va vrea El, iar puterea învierii Lui se va desfăşura în vieţile noastre „Căci dacă trăim, pentru Domnul trăim.” (Rom. 14:8). Este bine ca în vorbirea noastră să nu spunem „Isus” ci „Domnul Isus”.”Este un singur Domn: Isus Hristos” (ICor. 8:6). „Nimeni nu poate să zică „Domnul Isus” decît prin Duhul Sfînt” (!Cor.l2:3 – versiunea J.N.D.).

 

MÂNTUIREA PRIN HRISTOS

Meditaţii zilnice – de Fritz BERGER

 

„Ţinând sus cuvântul vieţii, şa ca în ziua Lui Hristos să mă pot lăuda că n-am alergat, nici nu m-am ostenit în zadar. Filipeni 2:16

Câtă grijă a avut Pavel ca să ştie că aceşti fraţi rămân pe terenul credinţei! Cel care se lasă furat prin filozofii, vorbe înţelepte, sau învăţături omeneşti, acela nu mai este fără pată. Trebuie să facem toate fără cârtiri, sau şovăieli; totodată să fim din aceia care se bazează doar pe Cuvântul împăcării, şi anume, că Hristos a murit şi a înviat pentru noi.Golgota nu ne mântuieşte, nu ne scapă de păcat, dar învierea Domnului Isus ne scapă de păcat. „Şi dacă n-a înviat Hristos, credinţa voastră este zadarnică, voi sunteţi încă în păcatele voastre.” Dar prin învierea Lui suntem o făptură nouă. De aceea trebuie să primim Cuvântul:” Cei care au murit împreună cu El, au fost înviaţi împreună cu El.” Iar la aceasta se mai adaugă:” Bucuraţi-vă totdeauna în Domnul! Iarăşi zic:    Bucuraţi-vă! Faceţi toate lucrurile fără cârtiri, sau şovăieli.” Dacă accept numai una, iar celelalte le pun la o parte, atunci nu sunt nepătat. De aceea, fiecare cuvânt este important pentru noi. Dacă întro privinţă cădem, sau greşim, atunci trebuie să ne căim şi să credem că Isus a plătit şi pentru aceste păcate. Este bine că avem la dispoziţia noastră Cuvântul Domnului, care ne luminează şi ne îndreaptă în toate privinţele. Cel care se judecă singur, nu va fi judecat.

 

TEZAURUL PROMISIUNILOR LUI DUMNEZEU

de Charles H. SPURGEON

 

PURTARE PLINĂ DE BUNĂTATE

Şi Domnul Dumnezeul tău, te va binecuvânta.

Deuteronom 15.18

Un stăpân israelit trebuia să-l elibereze pe robul său, la timpul potrivit şi, când acesta părăsea serviciul său, să-i dea un salariu potrivit pentru a se putea organiza. El trebuia sa facă aceasta cu bunătate şi inimă largă. Duhul acestei învăţături, precum şi întreaga lege a Domnului Cristos, ne învaţă să ne purtăm cu slujitorii noştri, la fel, cum se cuvine. Să ne amintim cum S-a purtat El cu noi şi să ne dam seama că şi noi trebuie să ne purtăm cu răbdare faţă de ei.

 

DOMNUL ESTE APROAPE!

Calendar Biblic

 

Ba încă, nici eu însumi nu mă mai judec pe mine. 1 Corinteni 4.3

Acest verset are temelia în legătura apostolului cu corintenii şi prin aceasta are o însemnătate specială. Dar permiteţi-mi să folosesc acest cuvânt pentru a arăta tendinţa unor credincioşi, a unor copii ai lui Dumnezeu. Unii cred că atunci când vorbesc de rău persoana lor proprie fac plăcere Domnului. Cine a isprăvit cu el însuşi se bucură că nu mai trebuie să vorbească şi să se gândească la persoana sa. Un astfel de credincios vrea să privească numai la Cristos şi să arate în umblarea pe acest pământ viaţa şi caracterul Său.Dacă am greşit cu ceva, atunci se înţelege că trebuie să mă ocup de mine, lăsând să mă lumineze lumina lui Dumnezeu şi să mă judec; dar nu aceasta este starea normală a unui credincios. Este foarte rău când omul vorbeşte despre sine cu cuvinte rele, pentru a arăta în ochii altora cât e de smerit. Dacă înţelegem şi apreciem starea noastră reală în faţa lui Dumnezeu atunci nu ne mai gândim la noi.
Dumnezeu nu vede nimic mai mare decât Cristos şi este tot timpul preocupat să ne ţintească privirea spre El; în Cristos însuşi Dumnezeu are deplină desfătare din cauza frumuseţii şi ascultării Sale. Este un har deosebit că lumina ne-a luminat încât putem să recunoaştem şi să vedem prin această lumină slava lui Dumnezeu şi prezenţa Domnului. Aceasta aduce cu sine o serioasă responsabilitate. Domnul, pe care noi îl privim cu „faţa descoperită” a trimis razele luminii Lui peste noi ca să luminăm în această lume întunecată şi să reflectăm slava Lui. Dar cine e preocupat numai de sine însuşi nu mai poate face această lucrare minunată. Rugăciunea mea este: „Dă putere ca fiecare inimă să se îndrepte spre Tine şi fiecare să reflecteze slava Ta.”Avem încredere că Dumnezeul cel Viu va face prin Duhul Său ca inima şi duhul cititorului creştin să se folosească de adevărul Său de preţ şi să-l pună în slujba Sa.

 

BĂTÎND LA UȘA LUI DUMNEZEU

de Oswald CHAMBERS

 

0, Doamne, ascute din nou toate simţurile spirituale; ridică-mă la lumina Ta prin harul Tău îmbelşugat venit prin Domnul nostru Isus Cristos. Cât de încet sunt în a Te înţelege mai mult pe Tine şi căile Tale!

 

MEDITAŢII ZILNICE

de Wim MALGO

 

«Eu n-am vorbit în ascuns, într-un colţ întunecos al pământului. Eu n-am zis seminţei lui Iacov: „Căutaţi-Mă în zadar!”
Eu, Domnul, spun ce este adevărat, vestesc ce este drept.»

Isaia 45,19

«Căutaţi-Mă!» — iată una dintre poruncile pe care le repetă Domnul în Sfânta Scriptură. Dacă Dumnezeu ne porunceşte să ÎI căutăm, atunci înseamnă că este posibil să îl găsim. In ce fel însă îl vom găsi? Acest lucru nu este deloc ţinut secret. Singura condiţie este prezentată de Domnul prin profetul Ieremia: «Mă veţi găsi, dacă Mă veţi căuta cu toată inima» (Ier. 29,13). Nu are rost să ne rugăm, să petrecem ore pe genunchi, dacă nu facem acest lucru din inimă, în Ieremia 48,10 Domnul spune: «Blestemat să fie cel ce face cu nebăgare de seamă lucrarea Domnului!». Rugăciunea este de origine divină, dar poate fi inutilă, fară putere. Dacă nu ÎI căutăm pe Domnul din inimă, totul e în zadar. Adevărata călăuzire şi viziunea sfântă o primim numai în prezenţa Domnului şi doar daca îl căutăm sincer, cu toată inima.

 

MEDITAŢII PENTRU FIECARE ZI A ANULUI

de Charles H. SPURGEON

Dimineaţa şi Seara

Dimineața

Să faceţi lucrul acesta spre pomenirea Mea.

1 Corinteni 11:24

Textul de astăzi pare Să sugereze că creştinii L-ar uita pe Christos! Nu ar fi nevoie de acest îndemn iubitor dacă nu ar exista supoziţia că memoria ne-ar putea trăda. Nu este o supoziţie neîntemeiată. A fost prea adesea confirmata de experienţa noastră nu doar ca o posibilitate ci, vai, ca un fapt lamentabil! Pare aproape imposibil ca cei răscumpăraţi de sângele Mielului, care au fost iubiţi până la capăt de Fiul lui Dumnezeu, să-şi poată uita Mântuitorul. Dar, chiar dacă urechea este uimită, ochii văd prea bine că această crimă se întâmplă. Să-L uităm pe Cel care nu ne-a uitat niciodată! Să-L uităm pe Cel care ne-a spălat păcatele cu sânge! Să-L uităm pe Cel care ne-a iubit până la moarte! Poate fi posibil? Da, nu doar posibil; pdftştiinţa noastră mărturiseşte că este o greşeală des întâlnită din partea noastră, şi că ne permitem să-L tratăm ca pe un cerşetor pribeag. Cel care ar trebui să fie proprietarul de drept al inimilor noastre este un chiriaş ocazional. Crucea, care ar trebui să fie un memorial sfânt, este necinstită de picioarele nerecunoştinţei noastre. Nu îţi spune cumva conştiinţa că e adevărat? Nu te-ai trezit adesea că L-ai uitat pe Isus? Alte creaturi îţi fură inima, şi devii nepăsător faţă de Cel pe care ar trebui să-L iubeşti mai presus. Unele treburi pământeşti îţi distrag atenţia şi îţi întorci privirea de la cruce. Tulburările lumii și atracţia lucrurilor pământeşti îţi îndepărtează sufletul de Christos. Memoria otrăvită înăbuşă parfumul Trandafirului din Saron. Să ne prindem cu funii cereşti de iubire şi neuitare de Isus, şi să ţinem de El orice ar veni.

Seara

Ferice de cel ce veghează.

Appcalipsa 16:15

„În fiecare zi sunt în primejdie de moarte” (1 Corinteni 15:31) spune apostolul Pavel. Aceasta era viaţa primilor creştini. Oriunde s-ar fi aflat, viaţa le atârna de un fir de păr. În ziua de azi, nu mai suntem chemaţi să facem faţă unor asemenea persecuţii. Dacă am fi, Domnul ne-ar da putere să îndurăm testul; dar testul vieţii de creştin, în timpul prezent, deşi nu atât de teribil, este mult mai primejdios decât acelea din vremurile trecute. Dacă ar fi să îndurăm batjocura lumii, n-ar fi atât de greu. Laudele ei, cuvintele mieroase, discursurile amăgitoare, slugărnicia şi ipocrizia ei sunt mult mai rele. Pericolul stă în bogăţie şi mândrie, în umblarea după lucrurile lumeşti şi în pierderea credinţei. Dacă nu bogăţia este încercarea, grija zilei de mâine este la fel de rea. Dacă nu suntem sfâşiaţi de leu, putem fi îngroziţi de urs. Diavolului nu-i pasă care este, atâta timp cât ne distruge dragostea pentru Christos şi încrederea în El. Mă tem că biserica este mult mai aproape de a-şi pierde integritatea în aceste zile blânde şi prielnice, decât în vremurile grele de odinioară. Trebuie să ne trezim acum, fiindcă am păşit pe un tărâm fermecat, şi suntem gata să adormim, spre pieirea noastră, dacă nu facem o realitate din

credinţa în Isus şi o flacără din dragostea noastră pentru El. In aceste zile uşoare, mulţi se vor dovedi neghină, şi nu grâu; ipocriţi ascunşi sub măşti frumoase, şi nu copii ai adevăratului Dumnezeu. Creştine, nu te gândi că acestea sunt vremuri în care te poţi lipsi de veghere sau de zelul sfânt. Ai nevoie de aceste lucruri mai mult decât oricând, şi fie ca Dumnezeu Duhul Sfânt să-şi arate atotputernicia în tine, ca să poţi spune în zilele uşoare, ca şi în cele grele „suntem mai mult decât biruitori, prin Acela care ne-a iubit” (Romani 8:37).

 

IZVOARE IN DEŞERT

 

Privesc toate aceste lucruri ca o pierdere, faţă de preţul nespus de mare al cunoaşterii lui Hristos Isus, Domnul meu.
(Filipeni 3:8)

 

Lumina este întotdeauna preţioasă şi se formează prin consumul a ceea ce o produce. O lumânare neaprinsă nu luminează, căci arderea trebuie să vină înaintea luminii. Nici noi nu putem fi de folos altora dacă nu plătim un preţ. Arderea sugerează suferinţă, şi noi încercăm să evităm durerea.

Avem tendinţa să simţim că facem cel mai mare bine din lume când suntem puternici şi în formă pentru orice lucrare activă şi când inima şi mâinile noastre sunt ocupate cu faptele bune ale slujirii. De aceea, când suntem puşi deoparte pentru suferinţă, când suntem bolnavi, când suntem mistuiţi de durere, şi când toate activităţile noastre au încetat, simţim că nu mai suntem de nici un folos şi că nu realizăm nimic.

Şi totuşi, dacă vom fi răbdători şi supuşi, mai mult ca sigur că vom fi o mai mare binecuvântare pentru lumea din jurul nostru în timpul suferinţei şi durerii noastre decât eram când credeam că facem cea mai mare lucrare. Atunci ardem, şi lumina noastră străluceşte datorită focului. din Gânduri de seară

Gloria de mâine este înrădăcinată în corvoada de azi.

Mulţi oameni doresc gloria fără cruce, şi lumina strălucitoare fără focul arzător, dar crucificarea vine înaintea încoronării.

 

Aţi auzit povestea plantei de aloe,

Departe în climatul însorit?

După o creştere modestă de o sută de ani

Ajunge în sfârşit la timpul ei de înflorire;

Şi atunci un boboc minunat din coroana ei

Se sparge în o mie de flori;

Această regină a florilor, văzută în timpul înfloririi,

Este mândria umbrarelor tropicale,

Dar floarea pentru plantă este un sacrificiu,

Pentru că înfloreşte numai o dată, şi apoi moare.

 

Aţi mai auzit de planta de aloe,

Care creşte în climatul însorit,

Cum fiecare din miile ei de flori,

Când cade în perioada de înflorire,

Este ca o mică plantă care-şi împlântă rădăcinile

În locul unde cade pe pământ,

Şi îndată ce au căzut din corola muribundă,

Cresc repede şi minunat de jur împrejur?

Prin moarte, ea trăieşte de o mie de ori

În plantele tinere ce răsar din moartea celei bătrâne.

 

Aţi auzit povestea pelicanului,

Gimel el Bahr-ul arabilor,

Care trăieşte în pustietăţile africane,

Unde sălăşluiesc păsările singuratice?

Aţi auzit cum îşi iubeşte puişorii,

Şi le poartă de grijă şi se trudeşte pentru binele lor,

Le aduce apă din munţii îndepărtaţi,

Şi pescuieşte în mări pentru hrana lor.

În foamete îi hrăneşte – ce poate născoci dragostea!

Cu sânge din pieptul ei – şi, hrănindu-i, moare.

 

Aţi auzit povestea aceasta – cea mai măreaţă dintre toate –

Povestea Celui Sfânt şi Adevărat,

El moare, dar viaţa Lui, în nenumărate suflete

Continuă să existe în lume într-o formă nouă;

Sămânţa Lui se răspândeşte şi umple Pământul,

Aşa cum stelele umplu cerurile de sus.

El ne-a învăţat să dăm dragostea de viaţă,

De dragul unei vieţi pline de dragoste.

Moartea Sa este viaţa noastră, pierderea Lui este câştigul nostru;

Bucuria pentru lacrimi, pacea pentru durere.

 

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

Volumul III

 

Isaia 1.18-31

Iată aici întreg harul divin strălucind asupra mizerabilului popor (ca, de altfel, asupra oricărui păcătos care se recunoaşte pierdut). Ieri l-am lăsat acoperit de plăgi şi de răni deschise, asemeni omului din parabolă căzut în mâinile tâlharilor (Luca 10.30). Astăzi, Domnul invită poporul să-şi apere cauza în instanţă în faţa Lui. Să şi-o apere?! La ce bun? Ce-ar putea spune în apărarea sa? Vinovatul are gura închisă, nu poate vorbi; însă, în loc să-şi audă condamnarea, el poate auzi, pronunţată de însuşi Judecătorul Său, promisiunea fără seamăn din v. 18. Este făgăduinţa care a adus pace în inimi fără număr: „Dacă vor fi păcatele voastre cum este cărmăzul, se vor face albe ca zăpada…” Curăţirea aceasta se poate face numai prin sângele lui Isus Hristos (1 loan 1.7)! Dar peste toţi cei care refuză graţierea oferită se va abate pedeapsa executorie.

Versetul 21 şi următoarele descriu ce a devenit Ierusalimul, „cetatea credincioasă”: un bârlog de ucigaşi. Domnul va trebui să-1 cureţe. Dar aceasta nu se va face, din nefericire, prin sângele răscumpărător, pentru că Ierusalimul nu 1-a dorit, ci prin judecata care se va abate asupra călcătorilor de lege, după toată îndelunga-răbdare de care Dumnezeu a dat dovadă faţă de un popor răzvrătit.

 

PÂINEA CEA DE TOATE ZILELE

 

Text: Filipeni 4:1-9

De aceea vă spun: Nu vă îngrijoraţi de viaţa voastră. Matei 6:25

CUTIA ÎNGRIJORĂRILOR

Am auzit despre o femeie care păstra în bucătărie o cutie, pe care scrisese: „Cutia îngrijorărilor”. De fiecare dată când se ivea ceva care ar fi tulburat-o, scria acel lucru pe o bucată de hârtie şi o arunca în cutie. Se hotărâse să nu se gândească la aceste probleme, atâta vrema cât se aflau în cutie. Putea destul de des să deschidă cutia, să scoată o hârtie şi să revadă îngrijorările notate pe ea. Urmărirea acestui procedeu i-a dat femeii posibilitatea să-şi scoată cu totul îngrijorările din minte. Ştia că se poate ocupa de ele mai târziu. Apoi, deoarece nu era extenuată de îngrijorări şi de dificultăţile ce-i stăteau în faţă, avea o minte relaxată, mult mai capabilă să le găsească soluţii de rezolvare. Totuşi, de multe ori, a descoperit cu încântare că cele mai multe dintre necazurile pentru care se îngrijorase, nu mai existau. Să-ţi scrii îngrijorările pe o foaie de hârtie şi să le pui într-o cutie poate fi de folos, dar mult mai bine este să le pui într-un loc şi mai bun, în mâinile lui Dumnezeu şi apoi ele să nu te mai preocupe, îngrijorările ne jefuiesc de bucurie, ne secătuiesc energiile, ne opresc creşterea spirituală, ne înăbuşă mărturia, şi ceea ce-i mai grav, îl dezonorează pe Dumnezeu. Isus a spus: „Nu vă îngrijoraţi de ziua de mâine; căci ziua de mâine se va îngrijora de ea însăşi. Ajunge zilei necazul ei” (Matei 6:34). Să ne dăruim cu totul Domnului şi să ne încredem în promisiunile Sale, să-L credem că va veni în întâmpinarea tuturor nevoilor noastre. în calitate de creştini, putem să punem toate problemele noastre în mâinile Sale. Acesta este un loc mult mai bun decât oricare cutie a îngrijorărilor.   R.W.D.

În orice-ncercare, Isus e cu mine.

În orice-ntristare îmi ia din suspine.

În orice povară-mi întinde o mână;

Simt clipă de clipă din mila-I divină. Whittle.

Când punem îngrijorările noastre
în mâinile lui Dumnezeu,
El ne pune pacea Sa în inimile noastre.

 

DOMNUL ESTE APROAPE – GBV

http://www.gbv.ro/meditatii-zilnice/domnul-este-aproape

 

În speranța vieții eterne pe care Dumnezeu, care nu poate să mintă, a promiso mai înainte de timpurile veacurilor.  Tit 1.2

Legea promitea viață pentru om, însă era incapabilă fie să dea viața, fie să asigure îndreptățirea pentru omul în carne. Ni se spune că ea „era neputincioasă din cauza cărnii”, deşi, în ea însăşi, era „sfântă, dreaptă şi bună”. «Împlineşte şi vei trăi» este spus păcătosului din rasa lui Adam; însă păcătosul nu poate împlini, de aceea legea sfântă nu poate decât săl condamne. Dacă ar fi existat o lege care să poată da viața, atunci „îndreptățirea ar fi pe principiul legii” (Galateni 3.21); însă, înainte de lege – de fapt, înainte de „veacurile timpului” – Dumnezeu promisese viața pentru om. Această promisiune este în Hristos Isus; prin urmare, era necesar ca El să vină unde noi ne aflam şi să ne elibereze de păcat şi de moarte, astfel încât noi să putem avea viața în El. Cât de minunată este înțelepciunea care a conceput acest plan! Toată gloria săI fie dată lui Dumnezeu!

Viața este obiect al promisiunii, aşa cum ne arată primul pom numit în mod distinct în Scriptură: „pomul vieții„. Acesta nu a fost interzis ca celălalt, însă, după ce omul a căzut, accesul la el ia fost interzis, iar darea legii a fost pentru al face pe om conştient de păcătoşenia şi de incapabilitatea sa de a obține viața veşnică. Prin moartea Fiului Său, Dumnezeu a găsit o cale de a ne oferi ceea ce era în inima Lui mai înainte de a fi lumea.

Această viață, în toată valoarea ei infinită, nu cunoaşte sfârşitul sau degradarea. Fiind promisă înainte de veacurile timpului, ea trece dincolo de zilele glorioase ale Împărăției şi stăpânirii Fiului Omului, către starea eternă când Dumnezeu va fi totul în toți. Această viață este încă de pe acum a noastră în Hristos Isus. Este a noastră prin harul lui Dumnezeu. Este a noastră prin darul lui Dumnezeu (Romani 6.23). Acest dar nu poate fi măsurat; el trece dincolo de orice estimare sau definiție omenească, însă – mulțumiri fie aduse lui Dumnezeu! – el este al nostru prin favoarea divină.

H. J. Vine

 

SĂMÂNȚA BUNĂ

http://www.gbv.ro/meditatii-zilnice/samanta-buna

 

El ne-a dat făgăduințele Lui nespus de mari și scumpe, ca prin ele să vă faceți părtași firii dumnezeiești… 2 Petru 1.4

Făgăduințe mari și scumpe

Pe când evanghelistul Moody era copil mic, mama sa a rămas văduvă cu nouă copii, în sărăcie lucie, în pragul iernii, fără mâncare și fără lemne de foc. Mulți au stăruit să-și dea copiii în îngrijirea altora, dar inima de mamă nu s-a putut despărți de niciunul dintre ei.Într-o seară, după ce i-a culcat pe toți, ea s-a pus pe genunchi și și-a vărsat toată durerea înaintea Domnului. După mult plâns, și-a șters ochii de lacrimi și de pe genunchi a luat Biblia de pe masă și a deschis-o. Dumnezeu a permis ca Biblia să se deschidă la Ieremia, capitolul 49. Acolo a citit: „Lasă pe orfanii tăi! Eu îi voi ține în viață, și văduvele tale să se încreadă în Mine!”. Cu mâna tremurândă a luat un creion și a încercuit acel verset. Cât de scumpă i-a fost făgăduința lui Dumnezeu! S-a încrezut în Cel Atotputernic, nu și-a dat copiii nimănui și niciunul nu a murit de foame.Fiind matur, evanghelistul a păstrat ca pe o comoară Biblia cu versetul încercuit de mama sa în cele mai grele momente ale vieții ei.Să ne bizuim și noi pe promisiunile lui Dumnezeu; să primim în inimile noastre făgăduințele nespus de mari și scumpe ale Mântuitorului! Ele vor da direcție vieților noastre!

 

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

www.fundatiaseer.ro

 

CONCENTREAZĂ-TE ASUPRA SLUJIRII, NU ASUPRA PROMOVĂRII

„Nu lua locul celor mari” (Proverbe 25:6)

Să aspiri la poziția de lider e un fapt lăudabil. Pavel a spus: „Dacă râvnește cineva să fie episcop, dorește un lucru bun” (1 Timotei 3:1). Dar este o diferență între a păși înainte pentru a prelua responsabilitatea de lider și a păși înainte pentru a fi în lumina reflectoarelor. Harry Truman a spus: „Dacă nu suporți căldura, stai departe de bucătărie”. Întrebarea nu este dacă îți place să fii în centrul atenției, ci dacă poți suporta „căldura” care vine odată cu această postură. Pentru fiecare persoană care îți recunoaște competențele și îți apreciază realizările vor exista zece care au pretenții de la timpul tău, de la talentul tău și de la comoara ta. Să ne gândim la Barnaba. Când Evanghelia a fost propovăduită neamurilor pentru prima oară, conducătorii bisericii din Ierusalim l-au trimis pe Barnaba să verifice. „Când a ajuns el, și a văzut harul lui Dumnezeu, s-a bucurat, și i-a îndemnat pe toți să rămână cu inimă hotărâtă alipiți de Domnul. Căci Barnaba era un om de bine, plin de Duhul Sfânt și de credință. Și destul de mult norod s-a adaos la Domnul” (Faptele Apostolilor 11:23-24). Barnaba avea trei calități uimitoare:

1) Nu avea nimic de dovedit. El nu a căutat niciodată lumina reflectoarelor. Când a fost mentorul lui Pavel, el a fost bucuros să-l lase pe apostolul în devenire să se ridice mai sus decât el, susținându-l la fiecare pas.

2) Nu avea nimic de pierdut. El nu a căutat să-și păstreze reputația și nu se temea că-și va pierde popularitatea. El dorea să slujească, nu să fie slujit.

3) Nu avea nimic de ascuns. El nu a încercat să păstreze o fațadă sau o imagine. El a rămas autentic, vulnerabil și transparent și mai presus de acestea, s-a bucurat de izbânda celorlalți.

 

 

 

 


 

25 Aprilie 2016

TOTUL PENTRU GLORIA LUI

de Oswald CHAMBERS

 

„Stăruie la timp”

Stăruie la timp şi nelatimp.

2 Timotei 4:2

Mulţi dintre noi suferă de tendinţa nesănătoasă de a stărui doar „nelatimp”. Acest „nelatimp” nu se referă la timp, ci la noi. „Stăruie la timp şi nelatimp”, fie că dorim aceasta, fie că nu. Dacă am face numai ceea ce ne simţim înclinaţi să facem, unii dintre noi n-am face niciodată nimic. Sunt oameni care nu se pot angaja deloc în domeniul spiritual, oameni neputincioşi din punct de vedere spiritual, care refuză să facă ceva dacă nu sunt inspiraţi în mod supranatural. Dovada că avem o relaţie bună cu Dumnezeu este faptul că facem tot ce putem, indiferent dacă ne simţim inspiraţi sau nu.

Una dintre marile capcane care-1 pândesc pe un lucrător creştin este aceea de a face un fetiş din momentele lui deosebite de inspiraţie. Când Duhul lui Dumnezeu îţi dă inspiraţie şi revelaţie, eşti înclinat să spui: „Voi fi întotdeauna aşa pentru Dumnezeu de acum înainte”. Nu, nu vei fi, şi Dumnezeu va avea grijă să nu fii. Acele momente sunt în întregime darul lui Dumnezeu. Tu nu ţi le poţi oferi ţie însuţi când vrei. Dacă spui că vei fi întotdeauna în acea stare de inspiraţie excepţională, devii o piedică intolerabilă pentru Dumnezeu; nu vei face niciodată nimic dacă Dumnezeu nu te va păstra mereu conştient de inspiraţia Sa. Dacă faci un zeu din momentele tale cele bune, vei descoperi că Dumnezeu va dispărea din viaţa ta şi nu va reveni până când nu îţi vei împlini sarcina ce-ţi stă în preajmă şi până când nu vei fi învăţat să nu faci un fetiş din momentele deosebite pe care El ţi le-a dat.

 

MANA DE DIMINEAŢĂ

 

EVREI 1:3

„El (Fiul)……a făcut curăţirea păcatelor şi S-a aşezat la dreapta Măririi în locurile prea înalte.”

O claritate minunată ţîşneşte din epistola către Evrei: Duhul Sflnt slăveşte Persoana Domnului Hristos care a împlinit cele scrise despre El în Vechiul Testament şi care depăşeşte toate personajele sfinte ale Vechiului Legămînt. Toată această revelaţie este introdusă prin însăşi temelia slăvită adică: după ce a făcut curăţirea păcatelor noastre, Fiul S-a aşezat la dreapta lui Dumnezeu ca să împlinească lucrarea de Mare Preot în favoarea noastră. Iată mîntuirea noastră, nădejdea noastră, tot ce avem… în El însuşi. Iată siguranţa, pacea noastră, sursa de bucurie a vieţii noastre aici pe pămînt, acum în prezent. Lucrarea Sa este cu totul deplină şi desăvîrşită în modul cel mai absolut! Sîngele Său ispăşitor de înlocuitor dumnezeiesc al nostru, a satisfăcut exigenţele dreptăţii lui Dumnezeu cu privire la păcatul nostru. Prin mărturia pe care o dă Dumnezeu despre Fiul Său şi despre lucrarea Sa, noi căpătăm o siguranţă prezentă şi deplină. El a împlinit totul fără ajutorul nostru şi fără eforturile noastre.şi acum, Domnul Hristos este aşezat la dreapta Măririi umnezeieşti ca dovadă că Dumnezeu a primit jerfa Sa. Ba chiar mai mult, El a primit şi a înfiat pe toţi aceia care, încetînd zadarnicele lor eforturi şi lepădînd meritele lor închipuite, se odihnesc numai pe Domnul Isus şi pe lucrarea Sa. În mijlocul acestei glorii cereşti, Domnul nostru ocupă locul de Mare Preot în favoarea a lor Săi, ca să-i izbăvească, să-i curăţească, să-i sfinţească în vederea reîntoarcerii Sale.Totul este de la Hristos, în Hristos şi pentru Hristos! El vrea să facă din noi moştenitorii Lui, fiind Mîntuitorul, Domnul şi Preotul nostru plin de har şi totdeauna prezent. Lucrările credinţei şi a luptei la care ne cheamă de acum înainte să le împlinim pentru El în această lume, depind de preoţia Sa. El este acolo, la dreapta Măririi dumnezeieşti, El ne păzeşte în Numele Său, El ne inspiră şi ne susţine în mărturia noastră pe care sîntem chemaţi s-o dăm înaintea lumii şi înaintea cerului. Numele Său este privilegiul nostru suprem; dar este partea noastră să păstrăm mărturia legată de Numele Lui şi să avem un cuget curat în faţa tuturor împotrivitorilor, a vrăjmaşilor şi în faţa tuturor situaţiilor în care Numele Lui sfînt trebuie să fie slăvit.

 

MÂNTUIREA PRIN HRISTOS

Meditaţii zilnice – de Fritz BERGER

 

„Credinţa voastră merge mereu crescând, şi dragostea fiecăruia din voi toţi faţă de ceilalţi se măreşte tot mai mult.”

2 Tesaloniceni 1:3

Aceste două lucruri nu se pot despărţi: acolo unde este credinţă, este şi dragoste. Cine rămâne în har, acela creşte în credinţă şi în dragoste. Omul la începutul vieţii de credinţă este de obicei de duhul legii cu bâta în mână. Dumnezeu nu face aşa. Cine recunoaşte dragostea Lui Dumnezeu? Oare aceia care doresc să dovedească cu orice preţ că sunt copiii Lui Dumnezeu? Nu, prin aceasta nu se poate recunoaşte dragostea. Atunci am recunoscut dragostea, când mi-am dat seama că nu am trăit după cum trebuia să trăiesc. Atunci m-am luptat cu gândul:” Nu mai este har pentru tine, ai păcătuit cu bună ştiinţă, nu-ţi mai rămâne altceva, decât să aştepţi urmările şi judecata!” Şi am ajuns de atâtea ori în această stare, ori de câte ori nădejdea mea era în faptele proprii, şi nu în har. În asemenea situaţii cădem la pământ. Mulţi au murit deja, astfel. Ferice de cel ce îndrăzneşte să se încreadă totuşi în har, şi ajunge la siguranţa mărturiei:”Mai este har pentru mine!” Atunci poţi cunoaşte dragostea şi mila Domnului. De multe ori am fost de părere că Dumnezeu are pentru mine doar o anumită măsură a harului, şi aceasta am consumat-o deja. Atunci am început să meditez:”Şi dacă totuşi ar mai exista har pentru mine! Vreau totuşi să cred în continuare.” Şi am citit:” Bunătatea Ta, Doamne ajunge până la ceruri, şi credincioşia Ta până la nori.” Apoi am ieşit în faţa casei pentru ca să văd dacă cerul mai este deasupra mea. Şi de aceea mi-am spus sunt încă sub bunătatea Lui. Pe vremea aceea încă nu ştiam că harul nu se măreşte, şi nu poate să se micşoreze, de aceea am crezut că am consumat partea mea.

 

TEZAURUL PROMISIUNILOR LUI DUMNEZEU

de Charles H. SPURGEON

 

CUM SĂ-ŢI CREŞTI COPIII

Cel neprihănit umblă în neprihănirea lui; ferice de copiii lui după el.

Proverbe 20.7

A fi preocupaţi de familia noastră, poate fi natural, dar vom face bine să îndreptăm această grijă şi asupra caracterului nostru. Dacă noi mergem înaintea Domnului în neprihănire, vom face pentru copiii noştri mai mult decât dacă le-am strânge o avere. Sfinţenia vieţii unui tată este cea mai frumoasă moştenire pentru copiii săi.Cel neprihănit le lasă exemplul său care va fi cel mai bogat izvor de adevărată bunăstare. Câţi copii nu datorează succesul lor în viaţă, exemplului primit de la părinţii lor!Ei le lesă şi reputaţia lor. Oamenii au despre noi o părere cu atât mai bună, pentru ca suntem fiii unui om în care se puteau încrede. Oh, dacă toţi tinerii ar avea grijă să păstreze nepătat numele familiei lor.Pe deasupra, le lasă rugăciunile sale şi binecuvântarea lui Dumnezeu, care li se împlineşte. Dumnezeu îi va mântui pe copiii noştri, chiar după moartea noastră.Integritatea noastră poate sa fie pentru Dumnezeu mijlocul de a-i mântui pe fiii şi fiicele noastre. Daca ei văd în viaţa noastră realitatea credinţei noastre, vor avea dorinţa sa fie şi ei mântuiţi. Doamne, împlineşte, făgăduinţa Ta şi pentru casa mea.

 

DOMNUL ESTE APROAPE!

Calendar Biblic

 

Blândeţea voastră să fie cunoscută de toţi oamenii. DOMNUL este aproape! Filipeni 4.5

Crezi tu că oamenii care te înconjoară zi de zi în activităţile tale cred despre tine că umblarea ta este cerească când te văd aşa de strângăreţ pentru lucrurile pământeşti? Niciodată.

Dar dacă tu umbli în smerenie şi supunere, atunci lumea observă repede că inima nu este îndreptată spre ea şi lucrurile ei. Blândeţea şi smerenia sunt două vlăstare foarte rare şi ele cresc pe mormântul îngâmfării. În toate aceste lucruri Domnul nostru a fost un exemplu desăvârşit. El a trăit o viaţă de totală atârnare faţă de Dumnezeu pe acest pământ. El a fost smerenia desăvârşită, cu toate suferinţele Lui. A fost pizmuit, a suferit, nu s-a împotrivit, El însuşi predându-se Celui ce judecă cu dreptate. Domnul Cristos ne-a lăsat un exemplu, ca şi noi la rândul nostru să umblăm pe urmele Sale. Ce uşor ni se întâmplă nouă să cădem şi prin aceasta să necinstim pe Domnul nostru. Ce absolută nevoie avem de aceste cuvinte de îndemnare: „Blândeţea voastră să fie cunoscută de toţi oamenii.” Este destul de uşor să fii blând faţă de oamenii blânzi, dar cum reacţionezi dacă stai în faţa unui tiran?”Domnul este aproape” şi răsplata Sa vine cu El, pentru a răsplăti pe fiecare după lucrarea sa. Cei care aici nu-şi caută dreptul, îl vor găsi în ziua arătării Sale în slavă şi putere. De-am fi şi noi în tot impui călătoriei ca Mefiboşet care la înşelătoria lui Ţiba a vorbit cu împăratul David astfel: „Ce drept mai pot avea eu şi ce am să cer eu împăratului?” Da, el nădăjduia în chip desăvârşit în Domnul său.Domnul să facă ca învăţăturile Lui scumpe să fie săpate de însuşi Duhul Sfânt adânc pe tăbliţele inimilor noastre, pentru ca felul nostru de a fi să fie plăcut lui Dumnezeu, iar purtarea şi drumul nostru prin lumea aceasta să ne fie călăuzite numai de El.

 

BĂTÎND LA UȘA LUI DUMNEZEU

de Oswald CHAMBERS

 

O, Doamne, rupe-mi orice legături. Am o mare dorinţă după o simplitate a relaţiei cu Tine care să transfigureze totul şi să toarne binecuvântare şi fericire peste tot în jur.

 

MEDITAŢII ZILNICE

de Wim MALGO

 

«Nu te grăbi să pleci dinaintea lui.»

Eclesiastul 8,3

Sunt sigur că haosul îi orbeşte pe copii lui Dumnezeu, iar aceştia nu mai realizează importanţa sfinţeniei timpului de părtăşie. Satan nu vrea să ne lase liniştiţi, ci ne aruncă dintr-o activitafe în alta. Isaia spune însă răului pe nume: «Oboseşti mergând» (Isaia 57,10). Apostolul Pavel ne încurajează pe fiecare: «… căci nu suntem în neştiinţă despre planurile lui (Satan)» (2 Cor. 2,11). A avea timp nu înseamnă să câştigi mai multe minute pentru afaceri, ci pentru rugăciune. Cei ce se roagă sunt făcători de minuni. Am citit de mii de ori cuvintele lui Isus din Matei 7,7, şi de fiecare dată ele mă ard în suflet: «Cereţi și vi se va da; căutaţi şi veţi găsi; bateţi şi vi se va deschide». Ce simplu, şi totuşi cât de greu! Ce bogată, împlinită şi binecuvântată ar putea fi viaţa ta dacă te-ai ruga cu credincioşie! Cine îşi face timp pentru Domnul are parte de binecuvântări minunate şi investeşte pentru veşnicie. De aceea vă avertizez: «Luaţi seama deci să umblaţi cu băgare de seamă, nu ca nişte neînţelepţi, ci ca nişte înţelepţi. Răscumpăraţi vremea, căci zilele sunt rele» (Efes. 5,15-16) şi «încă puţină, foarte puţină vreme şi Cel ce vine va veni şi nu va zăbovi» (Evrei 10.37).

 

MEDITAŢII PENTRU FIECARE ZI A ANULUI

de Charles H. SPURGEON

Dimineaţa şi Seara

Dimineața

Scoală-te, iubito, si vino, frumoaso!

Cântarea Cântărilor 2:9

Aud vocea Prea Iubitului meu! El îmi vorbeşte chiar mie. Primăvara zâmbeşte pe pământ, şi El nu mă lasă să dorm spiritual când întreaga natură din jurul meu se scutură de asprimea iernii. El mă îndeamnă „scoală-te” şi bine face, fiindcă am zăcut destul printre câmpurile de maci ale lumii. El s-a sculat, şi trebuie să mă scol şi eu. De ce să nu mă despart de praf? De la iubirile, dorinţele, scopurile şi aspiraţiile mele josnice, trebuie să mă întorc spre el. El îmi spune „iubito” şi mă consideră frumoasă; acesta este un motiv în plus să mă scol. Dacă El mă înalţă şi crede că sunt frumoasă, cum aş putea să mai zăbovesc în corturile Chedarului şi să mă însoţesc în Continuare cu fiii oamenilor? El îmi spune „vino”. Mă cheamă să mă îndepărtez de tot ce este egoist, înjositor, lumesc, păcătos; da, fiindcă religia lumii nu II recunoaşte şi nu respectă taina vieţii înalte, El mă cheamă. „Vino” nu este o chemare aspră, fiindcă ce ar putea să mă ţină legat de deşertăciunea lumii şi păcat? O Doamne, dacă aş putea aş veni, dar nu pot scăpa pe deplin de chemările lumii. Aş vrea, dacă este posibil să nu am nici ochi, nici urechi, nici inimă pentru păcat. Tu m-ai chemat spunându-mi „vino”, şi aceasta este o chemare melodioasă. Să Vin la Tine înseamnă să mă întorc acasă din exil, să ajung la ţărm din mijlocul furtunii, să mă odihnesc după o trudă nesfârşită, să ajung pe culmea dorinţelor şi visurilor mele. Dar Doamne, cum poate să se ridice o piatră, şi un bulgăre de pământ să se înalţe? O, ridică-mă; condu-mă. Harul Tău o poate face. Trimite Duhul Ţău să-mi aprindă inima cu foc sfânt, şi mă voi ridica până voi părăsi vechea viaţă, ca să pot veni spre Tine.

Seara

Dacă cineva aude glasul Meu şi deschide uşa, voi intra la El.

Apocalipsa 3:20

Care este dorinţa ta în seara aceasta? Vrei ceva ceresc? Vrei să te bucuri de iubirea veşnică? Vrei libertate în strânsă comuniune cu Dumnezeu? Vrei să cunoşti înălţimea, adâncimea, lungimea şi lăţimea lui Dumnezeu? Atunci trebuie să te apropii de Isus. Trebuie să-L priveşti în toată plinătatea desăvârşirii Sale. Trebuie să-L vezi în lucrare, în îndeplinirea atribuţiilor şi în persoană. Cel care II înţelege pe Christos primeşte ungerea din partea Duhului Sfânt, şi înţelege toate lucrurile. Christos este cheia care deschide toate camerele lui Dumnezeu. Nu există nici un tezaur care să nu se deschidă şi să nu-şi ofere toată bogăţia sufletului care trăieşte lângă Isus. Te-am auzit oare spunând „o, dacă ar vrea să locuiască în sufletul meu… dacă ar vrea să facă din inima mea căminul Său…”? Deschide uşa, prea iubitule, şi El va veni fără întârziere. El bate demult la uşa Ta, şi aşteaptă să cineze cu tine şi tu cu El. El cinează cu tine fiindcă L-ai invitat în inima ta, şi tu cinezi cu El fiindcă ţi-a adus provizii. El nu poate avea părtăşie cu tine dacă nu-ţi deschizi inima, ca să aveţi o casă; şi tu nu ai avea ce să mănânci dacă nu ţi-ar fi adus provizii, fiindcă grânarul tău este gol. Deschide larg, deci, uşa sufletului tău. El va veni cu dragostea după care tânjeşti. Va veni cu bucuria pe care singur nu

o poţi simţi. Va aduce pacea de care are nevoie sufletul tău chinuit. Va veni cu garafe de vin şi mere dulci şi te va îngriji până te vei însănătoşi pe deplin prin „dragostea Sa neasemuită”. Deschide-I uşa, alungă vrăjmaşii, oferă-I cheia inimii tale, şi El va locui în ea pentru veşnicie. O, dragoste minunată, care aduci un asemenea Oaspete într-o asemenea inimă!

 

IZVOARE IN DEŞERT

 

Maria Magdalena şi cealaltă Marie erau acolo şi şedeau în faţa mormântului. (Matei 27:61)

 

O, cât de greu este înţeles necazul! Suferinţa este ignorantă şi nici măcar n-o interesează să înveţe. Când femeile întristate „şedeau în faţa mormântului”, au văzut ele triumful următorilor 2000 de ani? Au văzut ele altceva în afară de faptul că Hristos nu mai era?

Hristosul pe care tu şi eu Îl cunoaştem astăzi a venit din pierderea lor. De atunci, nenumărate inimi îndurerate au cunoscut învierea în mijlocul necazului lor, şi totuşi aceste femei întristate au urmărit începutul acestui rezultat şi n-au văzut nimic. Ceea ce ele considerau ca fiind sfârşitul vieţii era de fapt pregătirea pentru încoronare, fiindcă Hristos a rămas tăcut pentru ca să poată trăi din nou cu înzecită putere.

Dar ele n-au văzut aceasta. Ele au jelit, au plâns, au plecat şi apoi au venit din nou la mormânt, conduse de inimile lor zdrobite. Şi încă era doar un mormânt – neprofetic, mut, şi trist.

La fel este şi cu noi. Fiecare din noi şedem „în faţa mormântului” în grădina noastră şi iniţial spunem: „Această tragedie este ireparabilă. Nu văd nici un beneficiu în ea şi nu voi accepta nici o mângâiere”. Şi totuşi, chiar în mijlocul celor mai profunde şi mai rele adversităţi, Hristosul nostru deseori zace acolo, aşteptând să fie înviat.

Salvatorul nostru este acolo unde pare să fie moartea noastră. La capătul speranţei noastre găsim cel mai strălucit început al împlinirii. Acolo unde întunericul pare să fie cel mai adânc, urmează să ia naştere cea mai strălucitoare lumină. Şi odată ce experienţa s-a încheiat, vedem că grădina noastră urâţită de mormânt.

Bucuriile noastre sunt mai mari când necazul este în mijlocul lor. Şi necazurile noastre devin strălucitoare prin bucuriile pe care Dumnezeu le postează în jurul lor. Se poate ca la început florile grădinii să nu fie favoritele noastre, dar vom învăţa că ele sunt florile inimii. Florile sădite la mormânt, adânc în inima creştinului, sunt dragostea, speranţa, credinţa, bucuria şi pacea.

 

Pe o cale a patimilor grele

A intrat Hristos în odihnă;

Şi să caut eu trandafiri aici,

Sau să cred că pământul e binecuvântat?

Cei mai albi crini cereşti înfloresc

Din cununa spinoasă a nenorocirii de pe pământ:

Cine-şi poate duce crucea aici cu umilinţă,

Va purta purpura împărătească acolo.

 

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

Volumul III

 

Isaia 1.1-17

După cum putem învăţa din înseşi cuvintele Domnului Isus (prezentate în Luca 24.44 şi 24.27), Vechiul Testament poate fi împărţit în trei părţi importante: legea lui Moise (Pentateuhul), profeţiile (care includ şi cărţile istorice) şi psalmii (cuprinzând şi cărţile poetice). Odată cu cartea lui Isaia începem una dintre aceste părţi importante ale Bibliei, profeţiile, parte adesea neglijată, din cauza dificultăţilor pe care le prezintă. Să-I cerem Domnului să ne ajute să putem descoperi şi aici „cele despre El” (Luca 24.27).

Profetul este pentru poporul său un purtător de cuvânt al Domnului, un trimis cu misiunea de a mustra, de a avertiza, de a îndrepta sau de a mângâia. Ca o introducere a acestei noi materii, în cap. 1 îl vedem pe Isaia în cea dintâi misiune a sa, aceea a unui medic ce trebuie să se prezinte în faţa unui bolnav fară speranţă. Versetele 5 şi 6 prezintă diagnosticul îngrozitor pe care trebuie să-1 anunţe, valabil în aceeaşi măsură pentru omul zilelor noastre, ca şi pentru israelitul din acea vreme: „tot capul este bolnav şi toată inima slăbită”. Inteligenţa (simbolizată de cap) a fost total pervertită prin abaterea de la Dumnezeu (Romani 1.21). Afecţiunea faţă de El (simbolizată de inimă) a dispărut cu desăvârşire; totul, din cap până-n tălpi (ilustrând umblarea), este rău. Nimic nu este sănătos! Într-o astfel de condiţie, participarea la ceremoniile religioase exterioare nu este decât ipocrizie şi „o urâciune” (v. 13; comp. cu Proverbe 21.27).

 

PÂINEA CEA DE TOATE ZILELE

 

Text: 1 Timotei 1:12-17

Inima este nespus de înşelătoare şi deznădăjduit de rea; cine poate s-o cunoască? Ieremia 17:9

EŞTI PĂCĂTOS?

Numai păcătoşii se califică pentru mântuire. In cartea sa: „Transformarea omului dinăuntru”, Paula Sanford spune despre felul neobişnuit prin care a învăţat ea acest lucru. La vârsta de 11 ani s-a predat lui Cristos pentru că predicatorul a prezentat un Isus iubitor. Peste câţiva ani, când Paula a ajuns la vârsta de adult, o prietenă a înfruntat-o: „Paula, a spus ea, tu nu-L cunoşti pe Isus ca Mântuitor. Tu nu te-ai văzut niciodată ca păcătoasă. Numai păcătoşii pot cunoaşte un Mântuitor”. Profund tulburată, ea I-a cerut lui Dumnezeu să-i descopere natura păcatului ei. Curând după aceea, a ascultat mărturia unui pastor care spunea că înainte de a-L cunoaşte pe Cristos, fusese împlicat în prostituţie. Paula abia dacă putea să creadă ceea ce auzise. Pastorul se pocăise cu adevărat, dar oare de ce mărturisise aceste lucruri groaznice? După ce a plecat, Paula s-a simţit îngrozită şi ameninţată. Nu cumva Duhul Sfânt îi revela aceeaşi capacitate de-a păcătui, faptul că ea există în fiecare – şi de aceea o avea şi ea? Pentru prima dată, a recunoscut că, prin harul lui Dumnezeu, famila ei, felul în care fusese crescută şi împrejurările vieţii au fost de aşa natură că au împiedicat răul să se manifeste. Dar că având aceleaşi circumstanţe ca şi pastorul, şi ea ar fi făcut la fel, dacă nu şi mai rău. Poate că tu L-ai iubit întotdeauna pe Isus şi ai trăit o viaţă corectă, dar nu te-ai văzut niciodată un păcătos. Cere-i lui Dumnezeu să-ţi arate ce este cu adevărat în inima ta. Curând te vei ruga: „Doamne, ai milă de mine, păcătosul”. Apoi Îl vei iubi pe Isus pentru ceea ce este El – Mântuitorul tău. D.J.D.

Nu-i nimeni să n-aibă nevoie

Să fie iertat de păcat.

El poate la Isus prin credinţă

Să vină, să fie schimbat.  Branon.

Dacă vrei să fii bun, trebuie mai întâi să admiţi că eşti rău.

 

DOMNUL ESTE APROAPE – GBV

http://www.gbv.ro/meditatii-zilnice/domnul-este-aproape

 

Şi filistenii au luat chivotul lui Dumnezeu şi lau adus în casa lui Dagon şi lau pus lângă Dagon. Şi a doua zi asdodenii sau sculat de dimineață şi, iată, Dagon zăcea cu fața la pământ înaintea chivotului Domnului. 

1 Samuel 5.2,3

Filistenii îi învinseseră pe israeliți şi capturaseră chivotul; curând însă aveau să dorească să nu fi făcut acest lucru. Considerândul a fi un fel de amuletă religioasă, ei lau aşezat acolo unde țineau astfel de lucruri – în casa lui Dagon, zeul peşte. Filistenii – şi cei pe care îi simbolizează ei în ziua de astăzi – întotdeauna cred că lucrurile religioase trebuie clasificate cu grijă şi păstrate fiecare la locul lui.

Lui Dumnezeu însă nu Ia păsat de planul lor. Aşa cum El nu tolerase ipocrizia şi uşurătatea din partea poporului Său, tot aşa El nu îngăduie ca chivotul sfânt al legământului să fie tratat ca un obiect religios. Pentru filisteni, Dumnezeul lui Israel era doar o altă zeitate. Prin urmare, El lea dat o lecție, pentru a le arăta cât de greşiți erau. Când au intrat în casa lui Dagon, dimineața, au găsit idolul lor întro poziție umilitoare. Acesta căzuse cu fața la pământ înaintea chivotului Domnului. A doua zi de dimineață, idolul era din nou căzut la pământ, având acum capul şi palmele mâinilor tăiate. Care era lecția? Isaia 42.8 ne oferă răspunsul: „Eu sunt Domnul; acesta este Numele Meu, şi nu voi da altuia gloria Mea, nici lauda Mea chipurilor cioplite”. Ei Îl puseseră pe Dumnezeul viu şi adevărat, Creatorul tuturor lucrurilor, pe acelaşi taler cu Dagon, cu Baal şi cu alte zeități din acel timp. Milioane de oameni fac acelaşi lucru astăzi. Deşi Dumnezeu poate îngădui ca chivotul mărturiei Sale să fie capturat din cauza falimentului poporului Său, trebuie să înțelegem că El va arăta în curând cine este Domnul.Acest gând este foarte mângâietor. În ciuda întregului faliment al omului, Dumnezeu Îşi menține gloria şi mărturia. G. W. Steidl

 

SĂMÂNȚA BUNĂ

http://www.gbv.ro/meditatii-zilnice/samanta-buna

 

… Dumnezeu … ne-a născut din nou prin învierea lui Isus Hristos din morți, la o nădejde vie. 1 Petru 1.3

Viață nouă

În fiecare primăvară ne bucurăm din nou la vederea pomilor fructiferi înfloriți. Crengile sunt pline de flori pline de promisiune. Când vântul suflă petalele florilor, se poate observa din loc în loc deja un mic început de fruct. După câteva luni însă se arată că ele nu împlinesc toate așteptările. Fructele crescute nu sunt așa de numeroase cum au fost florile și nu totdeauna de cea mai bună calitate. Ele sunt adesea mici, au pete sau sunt pline cu viermi.Și copiii le fac de regulă în primii ani de viață părinților lor multă bucurie. Atât timp cât sunt încă mici, se lasă ușor dirijați și ne zâmbesc așa de fericiți și nevinovați. Dar când voința proprie crește, vedem cum se veștejesc și aceste frumoase „flori”. Copiii devin mai mari, iar răul, care a fost în ei de la început, se arată tot mai mult. Sentința Bibliei se adeverește: „Cum ar putea omul să fie fără vină înaintea lui Dumnezeu?”.Desigur, există diferențe: pe de o parte, tineri zeloși care își pun țeluri de viață bune și le și obțin, pe de altă parte, aceia care au încercat mult, dar totuși le merge tot rău.Dar chiar și pentru cel care duce o viață bună și zeloasă, cerul nu îi stă deschis; aceasta ar fi o speranță înșelătoare. Iar celorlalți, cerul nu le este închis, chiar dacă pentru ei multe se arată lipsite de speranță. Pentru o speranță solidă care ajunge până în veșnicie, ambele grupe au nevoie de îndurarea lui Dumnezeu și de viața nouă, pe care El vrea să o dea fiecăruia care se încrede în Hristos.

 

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

www.fundatiaseer.ro

 

REZULTATUL DEPINDE DE TINE

„Să nu vă potriviți chipului veacului acestuia”

(Romani 12:2)

Tu determini rezultatele din viața ta, deoarece Dumnezeu nu a dat nimănui altcuiva puterea asupra opțiunilor pe care le ai. Când nu ne merge bine, deseori căutăm explicația în altă parte. Asemenea Evei, noi spunem: „Diavolul m-a pus s-o fac”. Nu, Domnul Isus a spus: „v-am dat putere să călcați… peste toată puterea vrășmașului” (Luca 10:19). Asemenea lui Adam, noi spunem: „Eva m-a pus s-o fac”. Dar psalmistul a spus: „Mă încred în Dumnezeu, și nu mă tem de nimic: ce pot să-mi facă niște oameni?” (Psalmul 56:4). Uneori credem că împrejurările care ne scapă de sub control sunt de vină, dar cu Dumnezeu „toate lucrurile (inclusiv oamenii și împrejurările) lucrează împreună spre binele (nostru)” (Romani 8:28) – nu spre înfrângerea noastră! Necredința te face victimă și te predispune la un stil de viață prin care încerci să schimbi oamenii și împrejurările. E ca și cum ai încerca să scoți oul afară din omletă. Devii o persoană fixată pe vinovăție în loc să fii o persoană focalizată pe rezolvarea problemelor. Acceptă adevărul că indiferent ce face diavolul, ceilalți sau împrejurările, Dumnezeu îți dă dreptul să ai ultimul cuvânt în viața ta. „Cel ce este în voi, este mai mare decât cel ce este în lume” (1 loan 4:4). Rezultatul nu este determinat de ceea ce se petrece în jurul tău, ci de ceea ce se petrece în lăuntrul tău. „El este ca unul care își face socotelile în suflet” (Proverbe 23:7). Diavolul poate determina rezultatul numai cu permisiunea și cu cooperarea ta – iar tu nu trebuie să i le dai! Așadar, crede în abilitatea lui Dumnezeu de a te scoate triumfător din orice dificultate.

 

 


 

24 Aprilie 2016

TOTUL PENTRU GLORIA LUI

de Oswald CHAMBERS

 

Avertizare împotriva uşurătăţii spirituale

„Totuşi, să nu vă bucuraţi de faptul că duhurile vă sunt supuse.”

Luca 10:20

Ca lucrători creştini, capcana cea mai periculoasă care ne pândeşte nu este lumea, nici păcatul, ci uşurătatea spirituală, adică adoptarea modelului şi a formei veacului religios în care trăim, curtarea succesului spiritual. Nu căuta niciodată nimic altceva decât aprobarea lui Dumnezeu şi fii gata întotdeauna să mergi ..afară din tabără, la El, şi să porţi ocara Lui”. Isus le-a spus ucenicilor Lui să nu se bucure de succes în lucrare; totuşi, acesta pare să fie lucrul de care ne bucurăm cei mai mulţi dintre noi. Facem bilanţul: atâtea suflete mântuite şi sfinţite; slavă lui Dumnezeu, acum totul este bine. Lucrarea noastră începe acolo unde harul lui Dumnezeu a aşezat temelia: noi nu trebuie să mântuim suflete, ci să facem ucenici. Mântuirea şi sfinţirea sunt lucrarea harului suveran al lui Dumnezeu; lucrarea noastră, ca ucenici ai Lui, este de a educa vieţile altora până când ele sunt cu totul predate lui Dumnezeu. O viaţă predată cu totul lui Dumnezeu este mai valoroasă înaintea Lui decât o sută de vieţi care sunt doar trezite de Duhul Lui. Ca lucrători ai lui Dumnezeu noi trebuie să ne ..reproducem” spiritual – aceasta va fi mărturia lui Dumnezeu pentru noi ca lucrători. Dumnezeu ne aduce la un standard de viaţă, prin harul Lui, iar noi suntem răspunzători pentru reproducerea” acelui standard în alţii.

Dacă un lucrător nu trăieşte o viaţă ascunsă cu Cristos în Dumnezeu, el poate să devină pentru alţii un dictator iritant, în Ioc să fie un ucenic plin de Duhul. Mulţi dintre noi suntem dictatori; le dictăm oamenilor şi adunărilor dorinţele noastre. Isus nu ne dictează niciodată în felul acesta. De fiecare dată când Domnul nostru a vorbit despre ucenicie. El a început cu un „dacă”, niciodată cu o afirmaţie categorică – „Trebuie”. Ucenicia poartă cu sine o opţiune.

 

MANA DE DIMINEAŢĂ

 

2 TIMOTEI 4:5

„Fă lucrarea unui evavanghelist şi împlineşte-ţi bine slujba.”

Fără îndoială că aceste cuvinte sînt adresate lui Timotei care era în adevăr un evanghelist şi pe care apostolul Pavel îl lăsase în Efes cu scopul acesta, dar Duhul Sfint Se adresează aici şi oricărui credincios care poate şi trebuie să fie un purtător al vestei bune că Dumnezeu acordă o mîntuire gratuită oricui crede în jertfa de la Golgota a Fiului Său, Isus Hristos.Pentru lucrarea aceasta nu este nevoie de nici o şcoală specială, nici de hirotonisire sau ordinare din partea cuiva, ci doar de o inimă plină de iubire faţă de cei pierduţi, de o vorbă simplă şi de pildă de viaţă care să susţină cele spuse altora. Marea temă a celui ce duce vestea bună este Domnul Isus; Singurul şi singura putere de a prezenta această temă este Duhul Sfînt iar acela căruia trebuie să i se dezvăluie această mare temă este bietul păcătos pierdut. Pentru evanghelist, Domnul Hristos este mereu nou; puterea Duhului este totdeauna proaspătă iar starea şi destinul sufletului omenesc are totdeauna mare nevoie să i se vorbească despre Domnul Isus.Ce mare cinste ni s-a dat să fim „împreună lucrători cu Dumnezeu” (ICor. 3:9) dar şi ce mare răspundere pentru că atunci cînd îl prezentăm pe Domnul Isus altora trebuie mai întîi să-L avem şi să-L arătăm în noi înşine. „Noi nu dăm nimănui nici un prilej de poticnire, pentru ca slujba noastră să nu fie defăimată. Ci în toate privinţele arătăm că sîntem nişte vrednici slujitori ai lui Dumnezeu……prin curăţie, prin cunoştinţă, prin bunătate, prin dragoste neprefăcută…” (2Cor. 6:4, 6). Trebuie să ştim că predicarea Evangheliei, în înţelesul divin al cuvîntului, nu este o declarare stearpă a unei doctrine evanghelice – o vorbire formală pe care o repetăm mereu ca o rutină ci, „este puterea lui Dumnezeu pentru mîntuirea fiecăruia care crede.” (Rom. 1:16). A propovădui Evanghelia este realmente dezvăluirea inimii pline de iubire a lui Dumnezeu în Persoana şi lucrarea Domnului Hristos, şi toate acestea prin energia prezentă a Duhului Sfint, din inepuizabila comoară a Sfintei Scripturi. C.H.M; Fie ca lucrarea noastră să fie o lucrare a credinţei şi care să-şi tragă puterea, chiar existenţa ei, din părtăşia noastră cu Dumnezeu, Tatăl nostru… şi să poarte amprenta harului şi adevărului care au venit prin Domnul Isus Hristos.” J.N.D.

 

MÂNTUIREA PRIN HRISTOS

Meditaţii zilnice – de Fritz BERGER

 

„Cine a cunoscut gândul Domnului, sau cine a fost sfetnicul lui?” Romani 11:34

Cât de mulţi sunt aceia în zilele noastre care ar vrea să sfătuiască pe Dumnezeu ce anume să facă, pentru ca ei să umpluţi de putere. Cum ar fi însă dacă s-ar întâmpla după voia fiecăruia? Capul meu ar fi crescut întratâta, încât nu ar mai avea loc în Elveţia, dacă s-ar fi întâmplat toate după voia mea. Aş fi alungat toate duhurile rele, le-aş fi scos afară din lume; aş fi fost mai aspru cu ele, decât Mântuitorul. Nu ştiu ce se va întâmpla cu mine mâine. Poate mă voi găsi în faţa unor lucruri nepăcute, dar ştiu una: că va fi spre folosul meu, şi aceasta o spune Dumnezeu. Toate vor fi spre binele meu; nu pentru că eu gândesc aşa, ci pentru că Dumnezeu o spune. Ce am putea gândi despre acel biciclist care ar claxona tramvaiul care vine din sens opus, ca să-i iasă în cale? Tramvaiul circulă pe şine, astfel biciclistul trebuie să-l ocolească, chiar dacă nu-i este pe plac, dacă nu vrea să se accidenteze. Şi noi totuşi am vrea de multe ori să-I spunem Lui Dumnezeu cum trebuie să procedeze. Un lucru mi se pare important la poporul Israel; n-au vrut să înţeleagă drumurile Lui. Nici eu nu am fost dispus să înţeleg timp îndelungat, apoi mi-am dat seama că totul s-a întâmplat cum nu se putea mai bine. Cum conduce El soarta mea, este măreţ, şi va fi spre mântuirea mea.

 

TEZAURUL PROMISIUNILOR LUI DUMNEZEU

de Charles H. SPURGEON

 

CONDIŢIE DE BINECUVÂNTARE

Aduceţi la casa vistieriei, toate zeciuielile, ca să fie hrană în Casa Mea; puneţi-Mă astfel la încercare, zice Domnul oştirilor, şi veţi vedea daca nu voi deschide zăgazurile cerurilor, şi dacă nu voi turna peste voi belşug de binecuvântare.

Maleahi 3.10

Mulţi citesc această făgăduinţă şi-i doresc împlinirea, fără a lua seama la condiţia pusă. Nu ne putem aştepta să vedem cerul deschizându-se pentru a avea parte de ea, afara numai dacă dăm Domnului şi lucrării Lui, ceea ce le datorăm. Nu ar fi lipsă de fonduri pentru lucrările sfinte, dacă toţi aceia care poartă numele de creştini, ar plăti ceea ce trebuie.Mulţi din ei sunt săraci pentru că îl fură pe Dumnezeu. Multe Biserici nu sunt vizitate de Duhul Sfânt, pentru că ele îi lasă pe slujitorii lor să flămânzească. Dacă noi nu dăm slujitorului lui Dumnezeu hrana sa zilnică, să nu ne mirăm că primim din lucrul său hrană slabă pentru sufletele noastre. Când sarcina lui devine tot mai grea, din lipsă de ajutoare şi lucrarea lui Dumnezeu este împiedicată din cauza lipsei de fonduri, cum putem nădăjdui să propăşim duhovniceşte?Să vedem! Ce am dat eu până acum? Dacă am fost zgârcit cu Dumnezeu şi m-am târguit cu Domnul, Mântuitorul meu, nu voi mai fi ca în trecut. Voi da zeciuielile mele Domnului, jertfind pentru lucrarea Sa şi ajutând pe sărac. Atunci voi simţi puterea Sa, care mă va binecuvânta din plin.

 

DOMNUL ESTE APROAPE!

Calendar Biblic

 

Cuvântul care le-a fost propovăduit, nu le-a ajutat la nimic, pentru că n-a găsit credinţă la cei ce l-au auzit. Evrei 4.2

O ţară în care va curge lapte şi miere a fost promisă poporului de către Dumnezeu. Ce ţel măreţ în comparaţie cu robia Egiptului. Drumul ducea, după înţelepciunea lui Dumnezeu prin pustie. Dar şi pustia a fost parcursă. Acum ţara le era în faţă şi Moise îi îmbărbătează spunând: „Suie-te, ia-o în stăpânire cum ţi-a spus Domnul Dumnezeu” (Deut. 1.21). Aici s-a arătat ca şi în multe cazuri anterioare necredinţa poporului. Norul de foc era o dovadă a prezenţei lui Dumnezeu în mijlocul lor, şi totuşi poporul, nu a crezut. Au trimis oameni ca să iscodească ceea ce a promis Dumnezeu (Deut. 1.22). Dumnezeu acceptă şi aceasta dar urmările sunt tragice. Toţi cei care au ieşit din Egipt a trebuit să moară în pustie afară de Iosua şi Caleb.

„Căci şi nouă ni s-a adus o veste bună” (Evrei 4.2) numai că ţelul nostru este ceresc, mult mai preţios decât ţara pământească. Dar fără credinţă este imposibil astăzi de a intra în odihna şi sfinţenia Sa. Noi toţi am fost sclavi ai păcatului şi ai Satanei şi tu vei rămâne mai departe în această stare dacă nu vei veni la Domnul Isus cu povara ta. „Pe El Dumnezeu L-a rânduit să fie, prin credinţa în sângele Lui, o jertfă de ispăşire ca să-Şi arate neprihănirea Lui” (Rom. 3.25). Crede ceea ce a spus Dumnezeu: „Nu este nici un om neprihănit, nici unul măcar” (Rom. 3.10).

Crede în Domnul Isus care a spus: „Pe cel ce vine Ia Mine nu-l voi izgoni afară” (Ioan 6.37). Nu te bizui nici pe creşterea ta aleasă în familie de credincioşi şi nici pe mărturisirea ta religioasă. O mărturisire religioasă avea şi Israelul şi totuşi nu i-a folosit la nimic. VIAŢĂ din Dumnezeu trebuie să ai, viaţă veşnică prin credinţa în Domnul Isus ca să poţi intra în odihna veşnică.În nimic nu este viaţa veşnică decât în Domnul Isus

 

BĂTÎND LA UȘA LUI DUMNEZEU

de Oswald CHAMBERS

 

O, Doamne, într-o atitudine de umiliriţă mă rog în dimineaţa asta, plin de adorare şi închinare, dar plin de umilinţă când îmi amintesc cât de adăpostită îmi este viaţa.

 

MEDITAŢII ZILNICE

de Wim MALGO

 

«Răscumpăraţi vremea, căci zilele sunt rele.»

Efeseni 5,16

Este incontestabil faptul că omul zilelor noastre este supraaglomerat şi se plânge mereu de lipsă de timp, cu toate că ar putea foarte bine face atâtea lucruri cu ajutorul tehnologiei. Timpul este un concept relativ. Unii, în doar câteva minute, fac mai multe ca alţii în ore. Când apostolul Pavel ne spune că trebuie să răscumpărăm vremea, se referă la faptul că trebuie să transformăm puţinul timp pe care îl avem la dispoziţie în veşnicie. Cum se poate realiza acest lucru? In primul rând, printr-o viaţă adevărată de rugăciune. Rugăciunea trebuie să fie sinceră şi practicată în mod regulat. Daniel şi-a răscumpărat zilnic timpul. De ce? Pentru că era un om al rugăciunii. El şi-a fixat ca prioritate să se roaîge de trei ori pe zi la aceeaşi oră. Astfel viaţa lui a fost îndreptată spre veşnicie, fiind zidită pe valorile cerului.

Un om care se roagă ştie să fie liniştit şi calm. Diavolului îi este frică de acest lucru, de aceea apostolul Pavel spune: «Să căutaţi să trăiţi liniştiţi» (1 Tes. 4,11). În linişte Duhul lui Dumnezeu ne vorbeşte, ne conduce şi ne atenţionează, astfel încât să putem accepta curăţirea de păcatele noastre prin sângele lui Isus.

 

MEDITAŢII PENTRU FIECARE ZI A ANULUI

de Charles H. SPURGEON

Dimineaţa şi Seara

Dimineața

Pentru toate acestea, noi am încheiat un legământ, pe care l-am făcut în scris.

Neemia 9:38

Multe dintre experienţele vieţii ne-au condus să ne reînnoim legământul cu Dumnezeu, spre binele nostru. După ce ne-am însănătoşit dintr-o boală şi ni s-a adăugat, ca lui Ezechia, un număr de ani vieţii, este de dorit să o facem. După ce suntem scăpaţi dintr-un necaz, când sufletul nostru cântă de bucurie, este bine să ne plecăm la piciorul crucii şi să ne reînnoim legământul. Şi, în mod deosebit, ar trebui să ne reînnoim legământul după orice păcat care L-a îndurerat pe Duhul Sfânt, sau a adus dezonoare cauzei lui Dumnezeu. Să privim atunci spre sângele care ne face mai curaţi decât zăpada și să ne oferim din nou inimile înaintea lui Dumnezeu. Nu trebuie să aşteptăm necazurile ca să ne reînnoim dedicarea, este bine să facem la fel şi în vremuri de prosperitate. Dacă întâlnim Ocazii care merită să fie numite „îndurări nesperate” atunci, cu siguranţă, dacă El ne-a onorat aşa, trebuie să-L onorăm şi noi. Să scoatem la lumină toate podoabele împărăteşti închise în tainiţa inimii noastre şi să-1 aşezăm pe Dumnezeu pe tronul Iubirii, în mijlocul slavei. Dacă am învăţa cum să ne purtăm în vremuri de prosperitate, n-ar fi nevoie de atâtea necazuri. Dacă am aduna tot binele din mângâieri, n-ar fi nevoie de atâtea nuiele. Am primit de curând unele binecuvântări la care nu ne așteptam? Ne-a pus Domnul o comoară la picioare? Putem să cântăm îndurările Sale necuprinse? Atunci aceasta este ziua în care să ne punem mâinile pe coarnele altarului şi să spunem: „leagă-mă aici, Doamne; leagă-mă aici cu funii, pentru veşnicie”. ., Deîndată ce avem nevoie de împlinirea unor noi făgăduinţe ale lui Dumnezeu, să-I oferim noi rugăciuni, pentru ca vechiul legământ să nu fie dezonorat. Să facem un „legământ în scris” cu El în dimineaţa aceasta, bazat pe durerile lui Isus la care am meditat în ultima lună.

Seara

Se arată florile pe câmp, a venit vremea cântării, si se aude glasul turturicii în câmpiile noastre.

Cântarea Cântărilor 2:12

Primăvara este un anotimp minunat. Zilele lungi şi geroase de iarnă ne ajută să apreciem căldura blândă a primăverii, şi promisiunea verii care se apropie ne umple de bucurie. După o perioadă de întuneric al sufletului, este minunat să vezi din nou lumina Soarelui Neprihănirii. Atunci darurile noastre spirituale se trezesc şi răsar ca brânduşele şi narcisele. Inimile noastre sunt învăluite în cânturi de recunoştinţă, mult mai melodioase decât imnurile păsărilor. Asigurarea păcii, mai dulce decât glasul turturicii, se aude în sufletul nostru. Acum este timpul să căutăm părtăşia cu Cel iubit. Acum trebuie să ne ridicăm din amorţeala şi să ne întoarcem la El. Dacă nu vom întinde pânzele când vântul este favorabil, vom suporta consecinţele. Timpurile de înviorare nu trebuie să treacă peste noi fară să ne schimbe. Când Isus însuşi ne vizitează şi ne îndeamnă să ne trezim, putem să fim atât de nesocotiţi şi să-L refuzăm? El s-a înălţat ca să putem fi şi noi înălţaţi. Prin Duhul Său, El ne înviorează şi ne pregăteşte să ne înălţăm la ceruri, în sfântă părtăşie cu El, la o viaţă nouă. Să părăsim starea noastră amorţită şi indiferentă; atunci când Dumnezeu creează primăvara pentru noi, trebuie să o primim cu muguri tineri şi ramuri proaspete. O Doamne, dacă în inima mea amorţită nu a sosit încă primăvara, Te rog să o aduci Tu, fiindcă am obosit departe de Tine. Când vei pune capăt nesfârşitei ierni? Coboară, Duh Sfânt, şi înnoieşte-mi sufletul. înnoieşte-mă, trezeşte-

mă, şi priveşte-mă cu îndurare. In noaptea aceasta, II implor pc Domnul să aibă milă de slujitorul Său şi să-mi trimită vremuri de înviorare.

 

IZVOARE IN DEŞERT

 

Şi credinţa este … o puternică încredinţare despre lucrurile care nu se văd. (Evrei 11:1)

 

Credinţa veritabilă îşi pune scrisoarea în cutia poştală şi îi dă drumul. Îndoiala, însă, ţine plicul de un colţ şi apoi se întreabă de ce nu mai vine răspunsul. Sunt nişte scrisori pe biroul meu pe care le-am scris acum câteva săptămâni, dar încă nu le-am expediat pentru că nu sunt sigur de adresa sau de conţinutul lor. Aceste scrisori nu mi-au fost de nici un folos nici mie nici altcuiva până-n acest moment. Şi nu vor face niciodată nimic până nu le voi da drumul, încredinţându-le serviciului poştal.

La fel este şi cu credinţa autentică. Îşi încredinţează situaţia în mâna lui Dumnezeu, lăsându-L să lucreze. Psalmul 37:5 este o mare confirmare a acestui lucru: „Încredinţează-ţi soarta în mâna Domnului, încrede-te în El, şi El va lucra”. El nu va lucra niciodată înainte să încredinţăm. Credinţa primeşte – ba mai mult, îşi însuşeşte efectiv – darurile pe care Dumnezeu ni le oferă. Putem să credem în El, să venim la El, să-I încredinţăm Lui, şi să ne odihnim în El, dar nu vom cunoaşte niciodată deplin toate binecuvântările noastre până nu vom începe să primim de la El şi să venim la El cu un duh statornic şi acaparator.


din Zilele cerului pe pământ

Dr. Payson, pe când era încă tânăr, a scris odată unei bătrâne mame care era extrem de îngrijorată şi de împovărată de starea fiului ei. El i-a scris:

 

Te îngrijorezi prea mult pentru el. Odată ce te-ai rugat pentru el, aşa cum ai şi făcut, şi l-ai încredinţat în mâna lui Dumnezeu, n-ar trebui să te mai îngrijorezi. Porunca lui Dumnezeu: „Nu vă îngrijoraţi de nimic” (Filipeni 4:6) este nelimitată, şi la fel este şi versetul: „Aruncaţi asupra Lui toate îngrijorările voastre” (1 Petru 5:7). Dacă într-adevăr am aruncat poverile noastre asupra altuia, ar mai putea ele continua să ne apese? Dacă le cărăm cu noi de la tronul de har, este evident că nu le-am lăsat acolo. În viaţa mea îmi testez rugăciunile astfel: după ce încredinţez ceva în mâna lui Dumnezeu, dacă pot pleca mai departe, aşa cum a plecat Ana, fără nici o supărare, durere sau îngrijorare în inima mea, văd în aceasta o dovadă că m-am rugat cu credinţă. Dar dacă mă rog şi apoi încă îmi mai car povara, înseamnă că nu mi-am exercitat credinţa.

 

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

Volumul III

 

Proverbe 15.16-33

Din v. 16 şi 17 învăţăm care sunt valorile autentice aici, jos: teama de Dumnezeu, însoţită de dragostea care vine de la El. „Evlavia cu mulţumire este mare câştig” – confirmă apostolul – „… având hrană şi îmbrăcăminte, vom fi mulţumiţi” (1 Timotei 6.6-8).

Subliniem într-un mod cu totul deosebit v. 23: „Ce bun este un cuvânt la timpul său” De câte ori nu rămânem tăcuţi când ar trebui să spunem un cuvânt… şi aceasta, în general, pentru că ne lipseşte curajul sau dependenţa de Duhul Sfânt (Matei 10.19,20)! Când însă, cu ajutorul Domnului, nu lăsăm să ne scape ocaziile de a vorbi despre El, experimentăm şi cea dintâi parte a acestui verset: bucuria ne umple inimile.

Capitolul 15 se încheie cu proverbul atât de des exemplificat de Domnul Isus: „înaintea onoarei merge smerenia”
(Matei 18.4; 19.30; 20.27,28; 23.11,12…), proverb pe care nu 1-a prezentat numai în cuvinte. Căci cine oare s-a smerit vreodată ca El? Tot astfel, nimeni niciodată nu va fi înălţat mai mult ca Domnul nostru.

Capitolele 16-31, ca şi Eclesiastul şi Cântarea Cântărilor, ne vor sta în atenţie în volumul 5.

 

PÂINEA CEA DE TOATE ZILELE

 

Text: Fapte 1:1-9

Ci voi veţi primi o putere… şi-Mi veţi fi martori… până la marginile pământului.  Fapte 1:8

TRIMIŞI ÎN MISIUNE

Un pastor din Belton, statul Texas, a avut o dorinţă arzătoare ca membrii bisericii sale să se implice tot mai mult şi mai activ în împlinirea poruncii lui Cristos de-a duce Evanghelia până la marginile pământului. Într-o duminică, în timp ce predica despre lucrarea misionară, a fost îndemnat să se oprească şi să se roage. I-a cerut lui Dumnezeu să-şi pună mâinile peste tinerii şi tinerele din biserică şi să-i trimită cu mesajul Evangheliei Sale în alte ţări ale lumii. Apoi şi-a întins mâinile spre audienţă şi a întrebat: „Cine va merge? Cine va merge?” Imediat o tânără frumoasă, studentă la un colegiu din localitate, s-a ridicat şi a spus: „Tăticule, eu am să merg.” Pastorul, şocat, s-a gândit imediat: „Doamne, nu chiar Annie!” dar această reacţie a fost temporară. S-a bucurat foarte mult pentru că fetiţa lui răspunsese la chemarea lui Dumnezeu. In anii care au urmat, ea a slujit ca misionară în America de Sud. Planul măreţ al lui Dumnezeu pentru răspândirea Evangheliei Sale nu se rezumă la o comunitate selectă de credincioşi, numiţi misionari. Este lucrarea fiecărui creştin. Aceasta nu înseamnă că fiecare trebuie să-şi părăsească ţara în care s-a născut, pentru a proclama Vestea cea Bună altor naţiuni. In schimb, noi toţi trebuie să ascultăm porunca lui Cristos de-a fi martorii Lui – oriunde ne va chema El să slujim. Fie că Dumnezeu te va chema să-I slujeşti într-o altă ţară sau în propria ta ţară, sau în oraşul în care locuieşti, cheia este să vrei s-o faci. Cine va depune mărturie pentru El? Trebuie s-o facem cu toţii. Dumnezeu a poruncit aceasta tuturor copiilor Săi şi tot El va alege şi locul P.R.V.

Să faci cu mine ce vei vrea

Să fiu în cer, în rai sau glie.

Dar să mă laşi să stau în preajma Ta,

Mi-e singura supremă bucurie. P.L.

Există un singur lucru
pe care nu-l putem face în lucrarea misionară:
acela de-a scăpa de responsabilitate.

 

DOMNUL ESTE APROAPE – GBV

http://www.gbv.ro/meditatii-zilnice/domnul-este-aproape

 

Şi a fost transfigurat înaintea lor şi fața Lui a strălucit ca soarele, iar hainele Lui au devenit albe ca lumina.      

Matei 17.2

Hainele lui Hristos (3) – Întâietatea Sa

Transfigurarea Domnului Isus a constituit o mostră a viitoarei Sale împărății mileniale (2 Petru 1.1618). Matei, Marcu şi Luca ne spun că hainele Lui sau schimbat, însă doar Matei ne dezvăluie că „fața Lui a strălucit ca soarele”. Soarele este un simbol al gloriei supreme care domneşte în timpul zilei (Geneza 1.16). Această trăsătură indică supremația absolută a Împăratului şi a împărăției Lui, care constituie tema Evangheliei după Matei. El va fi înălțat peste toate lucrurile din cer şi de pe pământ.

Vedem o imagine similară în Apocalipsa 1.16, unde ni se prezintă supremația oficială a Fiului Omului glorificat. Ni se spune acolo că fața Lui era ca soarele strălucind în puterea lui. Hainele Lui însă au acolo un caracter judiciar. El are autoritate peste adunări şi le judecă în consecință.

În mod izbitor, scena transfigurării prezentate în Marcu, în contrast cu celelalte relatări, pune mai mult accentul pe schimbarea hainelor Domnului, decât pe schimbarea Persoanei Sale. Acest lucru este în acord cu scopul Evangheliei, care este de aL prezenta pe Domnul ca Slujitorul lui Iahve. Cel care „a luat chip de rob” este Cel înaintea Căruia întreg universul îşi va pleca genunchiul (Filipeni 2.710). În Biblie, hainele sugerează caracterul şi căile cuiva. Caracterul cârmuirii Sale, aşa cum este descris în profeți, stă întrun contrast perfect cu guvernările corupte de astăzi. Hainele Sale „au devenit strălucitoare, foarte albe, aşa cum niciun înălbitor de pe pământ nu poate înălbi” (Marcu 9.3). Albul strălucitor al hainelor Slujitorului perfect sugerează că nu va exista nicio pată în administrarea împărăției Sale.

Reynolds

 

SĂMÂNȚA BUNĂ

http://www.gbv.ro/meditatii-zilnice/samanta-buna

 

Aprozii au răspuns: Niciodată n-a vorbit vreun om ca Omul acesta. Ioan 7.46

Vorbirea Domnului Isus

Domnul Isus, Fiul veșnic al lui Dumnezeu, a umblat ca Om desăvârșit pe acest pământ. În El nu era păcat; El nu a făcut păcat, El nu l-a cunoscut din experiență proprie. De aceea El Se deosebește prin gândirea și faptele Lui, ca și prin cuvintele Lui, de ceilalți oameni. Ioan a spus despre El: „Căci Acela pe care L-a trimis Dumnezeu vorbește cuvintele lui Dumnezeu” (Ioan 3.34) și Însuși Domnul a mărturisit că cuvintele Lui sunt Duh și viață (Ioan 6.63) și că vorbește ce a văzut la Tatăl Său (Ioan 8.38).Domnul Isus a vorbit întotdeauna prin puterea Duhului Sfânt. El cunoștea inimile oamenilor; El a văzut motivele lor ascunse. Prin cuvintele Sale a întâmpinat diversele nevoi ale omului, înainte de toate starea lui interioară. Astfel, toți cărora El le-a arătat harul, au fost mângâiați, întăriți, învățați, sfătuiți sau chiar îndreptați.

Oricine a vrut să facă voia lui Dumnezeu și a ascultat de Mântuitorul lumii, a fost convins de puterea morală, înțelepciunea divină și dragostea nesfârșită care s-au descoperit în cuvintele Lui. Inimile și conștiințele lor au fost în același timp atinse; ascultătorul a fost pus în lumina lui Dumnezeu. Totuși, marii preoți și învățații nu au vrut să-L recunoască ca fiind Fiul lui Dumnezeu.

Dar cine L-a cunoscut pe Hristos, Îl iubește și Îl cinstește.

 

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

www.fundatiaseer.ro

 

EȘECUL Șl IZBÂNDA

„Dumnezeul cerurilor ne va da izbânda” (Neemia 2:20)

Pentru a-ți transforma eșecurile în succes, trebuie să faci două lucruri:

1) Să-ți dai seama că Dumnezeu dorește să izbândești, deoarece esti copilul Său. Dacă stai să te gândești, ce părinte bun și iubitor nu ar dori-o? în fața unor obstacole de netrecut și a amenințărilor din partea dușmanilor, Neemia a anunțat: „Dumnezeul cerurilor ne va da izbânda” și Dumnezeu le-a dat-o!

2) Să-ți dai seama că eșecul este un instrument al învățării. Cu cât este mai mare eșecul, cu atât e mai mare oportunitatea de a trage învățăminte. Dar mai întâi trebuie să-ți dai seama de potențialul de a învăța din greșeli și de a-ți lua angajamentul de a învăța din ele de a crește și prin urmare să te schimbi. Thomas Edison a spus: „Eu nu sunt descurajat, întrucât fiecare tentativă eșuată reprezintă un nou pas înainte”. La vârsta de douăzeci și unu de ani, el a intrat în laboratorul său din Menlo Park, New Jersey și a devenit inventator cu normă întreagă. La un moment dat, el împreună cu echipa sa, lucrau la nu mai puțin de patruzeci de proiecte diferite și au depus cerere pentru peste patruzeci de patente pe an. Programul de munca asiduă și productivitatea lui Edison i-a determinat pe localnici să-l poreclească „vrăjitorul din Menlo Park”. Adevărul este că s-a luptat cu multe din invențiile sale, însă în pofida eșecurilor rușinoase venite rând pe rând, a refuzat să renunțe. Deseori, ridiculizat pentru perseverența sa, el s-a angajat în aproape zece mii de experimente înainte să inventeze becul în 1879. Referitor la istoria activității lui variate, el a spus: „Eu nu am dat greș. Am descoperit zece mii de lucruri care nu funcționează”. Nu-ți mai eticheta eșecurile ca fiind negative. Există foarte puține eșecuri adevărate în viață – celelalte sunt opțiuni. Unele opțiuni dau roade, altele nu. Cu Dumnezeu de partea ta, vei izbândi dacă perseverezi!

 

 

 


 

23 Aprilie 2016

TOTUL PENTRU GLORIA LUI

de Oswald CHAMBERS

 

Închinare in faţa lucrării

Împreună lucrători cu Dumnezeu.

1 Corinteni 3:9

Fereşte-te de orice lucrare pentru Dumnezeu care te poate face să nu te mai concentrezi asupra persoanei Lui. Foarte mulţi lucrători creştini se închină lucrării lor. Singura grijă a unui lucrător ar trebui să fie concentrarea asupra lui Dumnezeu; aceasta înseamnă că toate celelalte laturi ale vieţii – cea mentală, morală sau spirituală – sunt libere, având libertatea pe care o are un copil – un copil care se închină, nu un copil neascultător. Un lucrător care nu are aceasta notă solemnă şi dominantă a concentrării asupra lui Dumnezeu poate ajunge să fie copleşit de munca lui: nu mai există nici o parte a trupului, a minţii sau a spiritului său care să fie liberă, de aceea el este epuizat şi zdrobit. Nu are nici o libertate, nici o plăcere în viaţă; nervii, mintea şi inima îi sunt atâi de apăsate, încât binecuvântările lui Dumnezeu nu pot fi asupra lui. Dar şi cealaltă latură este la fel de adevărată – o dată ce ne concentrăm asupra lui Dumnezeu, toate aspectele vieţii noastre sunt libere şi se află sub o singură stăpânire: a lui Dumnezeu. Responsabilitatea pentru lucrare nu este a ta; singura responsabilitate pe care o ai este să rămâi într-o legătură vie şi constantă cu Dumnezeu şi să ai grijă să nu laşi nimic care să te împiedice să lucrezi împreună cu El. Libertatea care vine după sfinţire este libertatea unui copil; lucrurile care obişnuiau să-ţi ţină viaţa ţintuită au dispărut. Dar ai grijă să nu uiţi că ai fost eliberat cu un singur scop: să-1 fii devotat în mod absolut Celui cu care lucrezi.

N-avem nici un drept să hotărâm unde-ar trebui să fim puşi sau să avem idei preconcepute despre lucrul pentru care ne pregăteşte Dumnezeu. El este Cel care face totul şi oriunde ne-ar pune, dorinţa noastră supremă trebuie să fie aceea de a-I fi cu totul devotaţi în acea lucrare. „Tot ce găseşte mâna ta să facă, fă cu toată puterea ta.”

 

MANA DE DIMINEAŢĂ

 

ROMANI 10:14,15

„Cum vor chema pe Acela în care n-au crezut? şi cum vor crede în Acela, despre care n-au auzit?şi cum vor auzi despre El fără propovăduitor? şi cum vor propovădui dacă nu sînt trimişi?”

După ce a expus minunatul plan al mîntuirii dumnezeieşti, după ce a îndreptat privirile cititorilor către o lume pierdută, coruptă în plăcerile ei, epuizată de suferinţă, înecată în lacrimile ei, apostolul Pavel mişcat şi îngrijorat, se opreşte ca să pună aceste patru întrebări:

1.
„Cum vor

chema pe Acela în care n-au crezut?”
Cine ar putea să evalueze binecuvîntările care rezultă din acest simplu fapt: a crede din inimă în Domnul Isus Hristos? „Oricine va chema Numele Domnului va fi mîntuit”, mîntuit de păcatele din trecut şi de vina lui, mîntuit de puterea prezentă a păcatului, salvat de la iazul de foc cu toate chinurile lui veşnice! Credincioşii se bucură nespus de această mîntuire sigură şi veşnică, dar cîţi dintre ei se gîndesc şi au pe inimă mîntuirea altor suflete din sutele de milioane de oameni nemîntuiţi?

2.
„Cum vor crede în Acela despre care n-au auzit?”
Ei n-au auzit pentru că noi, sîntem surzi, nu ei. Da, surzi la nevoile şi la apelul celor ce zac ruinaţi de păcat, sîntem surzi faţă de această tragică stare a oamenilor, şi noi avansăm tot felul de scuze: „…n-am vreme, sînt foarte ocupat, nu cred că ei vor lua aminte, sau poate frica şi ruşinea de a nu fi batjocoriţi sau zeflemisiţi, etc.

3.
„Cum vor auzi despre El f
ără ca cineva să le propovăduiască?”
Dincolo de orizontul nostru mărginit sînt sute de milioane de suflete fără Dumnezeu, fără nici o nădejde şi unii chiar fără Cuvîntul lui Dumnezeu. Nu este vorba aici de a fi un predicator talentat ci pur şi simplu numai de a spune şi altora despre ce a făcut Dumnezeu pentru tine, despre lucrarea Domnului Isus de la Golgota, despre iertarea deplină de păcate, şi toate acestea în cuvintele cele mai simple şi din toată inima.

4.
şi cum vor predica dac
ă nu au fost trimişi?” Deasemenea nici aici nu este vorba de o învestitură specială din partea lui Dumnezeu într-o lucrare specială. El a avut în adevăr oameni deosebiţi, înzestraţi de El pentru deosebite lucrări de trezire şi de vestire a Evangheliei prin care au fost cîştigate milioane de suflete. Dar aici este vorba exact de ce a spus Domnul Isus: „Rugaţi dar pe Domnul secerişului să scoată lucrători la secerişul Său.” (Mat. 9:37).De aceea apostolul Pavel subliniază că „credinţa vine din cele auzite iar cele auzite prin Cuvîntul lui Dumnezeu” (vs. 17).Să rugăm pe Domnul să ne facă;nişte secerători simpli, fără titluri şi reputaţie.

 

MÂNTUIREA PRIN HRISTOS

Meditaţii zilnice – de Fritz BERGER

 

„Tu îi dai bucurii mari” Isaia 9:3

Dumnezeu vrea să aibă copii bucuroşi. „Bucuraţi-vă totdeauna în Domnul” este o poruncă la fel ca:”să nu furi.” Păcătuiesc dacă nu mă bucur, ca şi dacă fur. Poate te străduieşti, şi nu reuşeşti. Omul trebuie să devină conştient unde ajunge cu puterile proprii în orice privinţă. Mai demult nici eu nu am putut, cu toate că mă străduiam; dar azi pot să mă bucur, indiferent de situaţie. Dacă omul se orientează spre o viaţă de bucurie, pătrunde întrun domeniu larg, unde descoperă multe lucruri. Eu nu-mi închipuiam mai demult acest lucru. Porneşti cu dorinţa de a te bucura, şi acest lucru merge atâta timp până când sunt toate în ordine. Dar dacă se schimbă situaţia, ne întristăm. Şi totuşi este scris:” Bucuraţi-vă totdeauna.” Ce-i de făcut? Mie mi-a descoperit Dumnezeu că toate lucrurile sunt pentru folosul meu, chiar dacă sunt pătruns de durere. Nu contează, chiar dacă în drumul meu străbat porţiuni nedorite, dacă prin aceasta sunt pregătit pentru veşnicie. Căci, ce este viaţa aceasta? Un abur care trece îndată. Dorim mereu să avem parte de lucruri frumoase în viaţă şi pentru aceasta ne aşezăm în confort, având impresia că suntem în cer şi nu mai avem nevoie de nimic. Eşti şi tu întro situaţie asemănătoare? Sper că nu. Mulţi sunt preocupaţi de a locui confortabil, şi până la urmă nu mai vor să moară. Astfel, abia vizibil, mulţi sunt legaţi din nou de cele pământeşti. De aceea sunt binevenite lipsurile, că astfel ne trezim la realitate. Dar chiar şi în lipsuri trebuie să fim veghetori pentru a rămâne întro stare de mulţumire faţă de Dumnezeu, fără să cârtim. De aceea , fie furtuna cât de mare, chiar dacă ne ameninţă sfârşitul, ne îndreptăm privirea în sus şi suntem mângâiaţi în lipsuri, şi chiar şi în moarte.

 

TEZAURUL PROMISIUNILOR LUI DUMNEZEU

de Charles H. SPURGEON

 

NICI O TEAMĂ DE MOARTE

Cine are urechi, să asculte ce zice Bisericilor Duhul: „Cel ce va birui, nicidecum nu va fi vătămat de a doua moarte.” Apocalipsa 2.11

Prin prima moarte trebuie să trecem, afară numai dacă El nu vine pentru răpire; aşa că o putem aştepta în linişte şi fără a ne teme, pentru că Domnul Isus a schimbat această vale, într-o cale care duce la slavă.Ce este de temut este a doua moarte; despărţirea omului de Dumnezeu; iată adevărata moarte care distruge orice pace, bucurie, nădejde. Dacă a plecat Dumnezeu, totul a dispărut; şi această moarte este mai rea decât încetarea vieţii.Dacă, prin harul lui Dumnezeu, noi luptăm până la sfârşit şi învingem în acest război slăvit, a doua moarte nu va putea pune pe noi mâna ei rece; nu vom avea teamă de moarte, nici de iad, căci ne aşteaptă o cunună ce nu se veştejeşte: cununa vieţii. Câtă putere ne va da această nădejde! Pentru viaţa veşnică merită să luptăm. Pentru a scăpa de ameninţarea morţii a doua, merită să ne dăm silinţele o viaţă întreagă.Doamne, dă-ne această credinţă ca să învingem şi Te rugăm să ne dai harul de a rămâne nevătămaţi de păcat şi de Satana, care caută să ne muşte de călcâi!

 

DOMNUL ESTE APROAPE!

Calendar Biblic

 

El a purtat păcatele noastre în trupul Său! 1 Petru 2.24

Privirile noastre sunt atrase spre Domnul Isus care a fost judecat ca Miel al lui Dumnezeu. Fără vărsare de sânge nu există mântuire – aceasta o demonstrează deja jertfele Vechiului Testament. Trebuia ca moartea să intre în acţiune, deoarece ea este plata păcatelor. Cât de importante sunt învăţăturile versetului de astăzi. El ne arată că Domnul Isus a purtat toată povara păcatelor pe cruce. El nu a purtat-o în Ghetsimani, deşi acolo Satana i-a prezentat în faţa ochilor groaza morţi. Cât de mult a dorit să-L abată de la această lucrare.

Domnul Isus a trebuit să fie dat din pricina păcatelor noastre; El a venit să ducă pe mulţi sfinţi Ia împărăţia slavei Sale, şi pentru aceasta a trebuit să ducă povara păcatelor lor. Pe cruce a purtat El păcatele noastre. „Cristos ne-a răscumpărat din blestemul Legii făcându-se blestem pentru noi, fiindcă este scris: Blestemat este oricine e atârnat pe lemn” (Gal. 3.13). Tot în acelaşi timp se poate spune despre Domnul Isus: „Cu cât mai mult sângele lui Cristos, care prin Duhul cel veşnic, S-a adus pe Sine însuşi jertfă fără pată lui Dumnezeu” (Evrei 9.14).

În tot timpul pribegiei Sale pe acest pământ nu a făcut nici o abatere şi în gura Sa nu s-a găsit vicleşug. Astfel a putut El corespunde dreptăţii lui Dumnezeu de a fi o jertfă desăvârşită în curăţenie, fără cusur şi îndeplinind cerinţele sfinte.

Noi putem să ne ridicăm ochii spre această lucrare desăvârşită de la cruce şi plini de credinţă putem spune: „Cristos de asemenea a suferit odată pentru păcate, El Cel neprihănit pentru cei nelegiuiţi ca să ne aducă la Dumnezeu” (1 Petru 3.18). Nu avem cuvinte destule pentru a descrie această dragoste a Mântuitorului nostru, dar inima noastră tresaltă de bucurie şi îl adoră.

Slavă, Ţie, Doamne Isuse, căci ai făcut TOTUL în locul meu!

 

BĂTÎND LA UȘA LUI DUMNEZEU

de Oswald CHAMBERS

 

O, Doamne, „ochii Tăi să fie zi şi noapte deschişi asupra casei acesteia” (1 împăraţi 8:29). Ţine-o şi păzeşte-o de tot ce nu face parte din rânduialaTa şi fă ca fiecare din noi să fie tot ceea ce doreşte inima Ta cea tainică.

 

MEDITAŢII ZILNICE

de Wim MALGO

 

«Mă bucur de Cuvântul Tău ca şi cel ce găseşte o mare pradă.»

Psalm 119,162

Bucuria în Domnul este independentă de sentimentele noastre, deoarece nimic nu este mai schimbător ca acestea. Sentimentele sunt manifestarea bucuriei sau tristeţii sufleteşti; această bucurie nestatornică, efemeră poate deveni stabilă şi completă numai prin bucuria în Domnul care este neschimbătoare şi nepieritoare. Toate lucrurile se schimbă, dar Dumnezeu nu. Despre El este scris: «Isus Cristos este acelaşi ieri şi azi şi în veci!» (Evrei 13,8) Când ne bucurăm de cercetarea «săbiei Cuvântului», ne bucurăm cu totul în Isus Cristos. Atunci vom rămâne în El, iar bucuria noastră va fi deplină. Sufletul tău se va ridica la Domnul şi fericirea şi împlinirea pe care le vei experimenta vor fi atât de intense că vei striga efectiv: «Bucuria în Domnul este puterea mea». Cine are această legătură intimă cu Domnul nu mai este dependent de propriile sentimente, de complexul de împrejurări sau de tristeţe. Bucuria în Domnul se naşte numai în urma rezolvării unei crize interioare şi este total intangibilă în faţa influenţelor exterioare.

 

MEDITAŢII PENTRU FIECARE ZI A ANULUI

de Charles H. SPURGEON

Dimineaţa şi Seara

Dimineța

Totuşi, în toate aceste lucruri, noi suntem mai mult decât biruitori prin Acela care ne-a iubit. Romani 8:37

Mergem la Christos pentru a primi iertare, şi apoi căutăm în lege puterea de a lupta cu păcatul. Apostolul Pavel ne mustră pentru această greşeală: „o, Galateni nechibzuiţi! Cine v-a fermecat pe voi, înaintea ochilor cărora a fost zugrăvit Isus Christos ca Dumnezeu? Iată numai ce voiesc să stiu de la voi: prin faptele Legii aţi primit voi Duhul, sau prin auzirea credinţei? Sunteţi așa de nechibzuiţi? După ce aţi început prin Duhul, vreţi acum să sfârşiţi prin firea pământească?” (Galateni 3:1-3). Lasă-ţi păcatele la crucea lui Isus, fiindcă numai

acolo poate fi răstignit „omul vechi” (Romani 6:6); acolo suntem răstigniţi împreună cu El. Singura armă care poate lupta împotriva păcatului este suliţa care a străpuns coasta lui Isus. Dacă vrei să învingi un temperament furios, cum ai de gând să procedezi? Este posibil să nu fi încercat niciodată calea cea bună, aceea de a prezenta problema în faţa lui Isus. Cum am primit mântuirea? Venind la Isus aşa cum eram, şi crezând că El mă poate salva. La fel trebuie să procedez şi în privinţa temperamentului meu. trebuie să-1 aduc în faţa crucii, şi să-I Spun lui Isus „Doamne, cred ca mă poţi scăpa de el”. Este singura cale prin care îl pot învinge. Eşti invidios? Simţi că lumea te ademeneşte? Poţi lupta singur cât vrei, dar dacă este un păcat repetat, sângele lui Isus este singurul care te poate elibera. Du-te la Christos. Spune-I „Doamne, cred în Tine, şi ştiu că numele Tău este Isus fiindcă îţi salvezi poporul din păcate. Doamne, acesta este păcatul meu; salvează-mă!” Legea nu înseamnă nimic fără Christos, singurul care poate nimici păcatul. Rugăciunile tale, căinţa ta, lacrimile tale — toate la un loc — nu înseamnă nimic fără El. Nimeni altcineva nu poate ajuta păcătoşii – şi nici sfinţii neajutoraţi. Trebuie să învingi prin Cel care te-a iubit, dacă vrei cu adevărat să învingi. Laurii noştri trebuie să crească printre măslinii de pe Ghetsemani.

Seara

Şi la mijloc… am văzut stând în picioare un Miel, Părea înjunghiat.

Apocalipsa 5:6

De ce să apară Domnul nostru rănit în mijlocul slavei? Rănile lui Isus sunt slava, podoaba şi lauda Sa. Pentru ochii credinciosului, Isus este mai mult decât frumos; El este „alb şi rumen” (Cânt. 5:10) — alb de nevinovăţie şi rumen de propriul sânge. II vedem ca pe un crin de neasemuită puritate, şi ca pe un trandafir înroşit de sânge. Christos este minunat pe Muntele Măslinilor şi pe Tabor, triumfător pe mare, dar neasemuit pe cruce! Pe cruce s-a arătat întreaga desăvârşire a frumuseţii Sale, s-au dezvoltat toate atributele Sale, s-a revărsat toată dragostea Sa şi s-au exprimat toate calităţile Sale. Prea iubiţilor, rănile lui Christos sunt mult mai minunate decât splendorile şi onorurile regilor. Coroana de spini este mai preţioasă decât o diademă imperială. E adevărat că nu mai poartă sceptrul de trestie, dar în el a existat o glorie pe care nu a atins-o nici un sceptru de pe pământ Isus apare ca un Miel înjunghiat care mijloceşte pentru sufletele noastre şi ne răscumpără prin jertfa Sa. Rănile nu sunt singurele Sale ornamente. Ele sunt trofeele iubirii şi victoriei Sale. El a „împărţit prada cu cei puternici” (Isaia 53:12). A răscumpărat o mulţime pe care nimeni nu o poate număra, şi rănile acestea sunt amintirea bătăliei. Dacă Christos ne iubeşte atât încât să-şi amintească mereu de suferinţele Sale pentru noi, cât de preţioase ar trebui să fie rănile Sale pentru noi!

Priviţi cum picură din fiecare rană

Balsam curat de Galaad

Ce vindecă tot ce păcat se cheamă

Şi urmele pe care răul le-a lăsat

Aceste răni istorisesc povestea harului

Şi a iubirii fără de sfârşit

Vestesc apusul chinului şi-amarului

Şi întâlnirea lângă porţi de mărgărit

 

IZVOARE IN DEŞERT

 

Când umblu în mijlocul strâmtorării, Tu mă înviorezi.
(Psalmul 138:7)

 

Traducerea literală a acestui verset din limba ebraică este „înaintez în mijlocul strâmtorării”. Ce cuvinte descriptive! Şi odată ce L-am chemat pe Dumnezeu în timpul strâmtorării noastre, am revendicat promisiunea Lui de eliberare dar nu am primit-o, şi am fost asupriţi în continuare de Vrăjmaş, până am ajuns chiar în toiul luptei – sau „în mijlocul strâmtorării” – alţii ne pot spune: „Nu mai supăra pe Învăţătorul” (Luca 8:49).

Când Marta a spus: „Doamne, dacă ai fi fost aici, n-ar fi murit fratele meu” (Ioan 11:21), Domnul Isus a contrat lipsa ei de speranţă cu promisiunea Lui cea mare: „Fratele tău va învia” (Ioan 11:23). Şi când umblăm „în mijlocul strâmtorării” şi suntem tentaţi să gândim, ca şi Marta, că am trecut de punctul de a fi salvaţi, Domnul nostru ne răspunde şi nouă cu o promisiune din Cuvântul Său: „Când umblu în mijlocul strâmtorării, Tu mă înviorezi„.

Deşi răspunsul Lui pare să întârzie atât de mult şi noi continuăm să umblăm „în mijlocul strâmtorării”, „mijlocul strâmtorării” este locul unde El ne înviorează, nu locul unde El ne părăseşte.
Perioadele când continuăm să umblăm aparent într-o stare de deznădejde totală sunt chiar perioadele când El „[Îşi] întinde mâna spre mânia vrăjmaşilor [noştri]” (Psalmul 138:7). El va duce strâmtorarea noastră la bun sfârşit, făcând ca atacul Vrăjmaşului să înceteze şi să eşueze.

În lumina acestor lucruri, ce motiv am avea să disperăm? Aphra White

 

Ochiul furtunii

 

Nu-ţi fie teamă că vârtejul de vânt ar putea să te ia de aici,

Nici n-aştepta cu răsuflarea tăiată atacu-i furios,

Nici nu te da înapoi din faţa năpastei teribile a grindinei,

Ci treci prin margine până-n mijlocul vârtejului,

Căci acolo este un adăpost, însorit şi cald,

Şi Credinţa îşi vede Dumnezeul prin ochiul furtunii.

 

Apriga furtună cu rafale şi urlet sălbatic

Şi ameninţările răului pot să bată pe ţărm,

Valurile să fie cât munţii, câmpiile câmpuri de bătaie,

Şi pământul să fie scufundat într-un potop,

Totuşi, sufletul care se bizuie pe Dumnezeu îşi cântă brav psalmul,

Căci inima furtunii este centrul liniştii.

 

Să nu lăsăm speranţa să se stingă în negura nopţii,

Deşi ciclonul poate să ascundă pentru un timp lumina,

Pentru că-n spatele întunericului gros stelele strălucesc,

Şi lumina cerurilor lui Dumnezeu, dragostea Sa o va face a ta,

Nu lăsa nici o întristare să-ţi întunece ochii, ci ridică-i în sus

Către faţa Dumnezeului tău şi către albastrul cerului Său.

 

Furtuna este refugiul tău departe de pericol şi păcat,

Şi Dumnezeu Însuşi te bagă înăuntru pentru siguranţă;

Furtuna, cu El, se schimbă-ntr-o linişte adâncă,

Iar urletul vânturilor este sunetul unui psalm.

Fii bucuros şi senin când norii de furtună se formează;

Dumnezeu zâmbeşte copilului Său în ochiul furtunii.

 

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

Volumul III

 

Proverbe 15.1-15

Despre mijloacele de a ne înfrâna propria mânie am învăţat: acestea sunt răbdarea şi rugăciunea. Acum ne stă în atenţie un remediu pentru a stăvili mânia altora şi acest balsam incomparabil se numeşte „un răspuns blând” (v. 1). Răspunsul umil şi paşnic al lui Ghedeon dat oamenilor din Efraim (Judecători 8.1-3) a fost cel mai în măsură să înăbuşe mânia lor; iar biruinţa câştigată atunci de acel om al credinţei nu a fost nicidecum una neînsemnată, câtă vreme Ghedeon era numit ofensativ „Ierub-Baal” (Apere-se Baal), deoarece el însuşi dăduse prilej la aceasta. La polul opus, „un cuvânt aspru” (ofensator) provoacă răni (ofense) greu de vindecat.

Să ne oprim şi asupra v. 5,10 şi 12 (precum şi v. 31,32): tema lor centrală este mustrarea şi corectarea, ca mijloace de avertizare, puse în calea noastră tocmai pentru ca, ţinând cont de ele, să evităm să începem din nou să facem răul. Chiar dacă aparenţele nu sprijină aceeaşi idee, cap. 13.24 afirmă că părinţii îşi manifestă dragostea faţă de copiii lor prin chiar faptul că îşi disciplinează copiii. Acelaşi adevăr îl prezintă şi Evrei 12.6, în care rolul de părinte îl are însuşi Dumnezeu. Secretul pentru a accepta mustrarea constă în a înţelege că ea izvorăşte dintr-o dragoste autentică şi că are în vedere „binele nostru”. Să nu fim ca batjocoritorul căruia „nu-i place să fie mustrat”(v. 12).

In v. 8 citim: „rugăciunea celor drepţi este desfătarea Sa”. Cine sunt aceşti drepţi, a căror rugăciune primeşte şi garanţia că va fi ascultată (1 Ioan 5.14,15)? Cei în care nu-şi găseşte loc voinţa proprie, ci doar voia lui Dumnezeu, căreia ei i se supun în întregime.

 

PÂINEA CEA DE TOATE ZILELE

 

Text: Ieremia 32:17-25

Ah! Doamne Dumnezeule!… nimic nu e de mirat din partea Ta! Ieremia 32:17

„MI-A FOST GROAZĂ SĂ MĂ ÎNTORC ÎNAPOI”

La serviciul de duminică dimineaţa al bisericii, Lois Walsh, misionara, a ieşit în faţă pentru a-şi lua rămas bun de la biserică. Peste trei ore, împreună cu soţul şi cei trei copii, vor fi în avionul care va zbura cu ei înapoi spre Brazilia. Ultimele săptămâni fuseseră febrile, multe de făcut, obstacole dificile. Acum, Lois stătea în faţa noastră, fără să-şi dea aere, arătând destul de odihnită. Mă întrebam ce o să ne spună. Prima dată a mulţumit bisericii pentru prietenia şi ajutorul acordate în timpul concediului. Apoi a adăugat onest: „Mi-a fost groază să mă întorc acolo”. Nu din pricina lucrării misionare, ci din pricina eforturilor cu mutatul copiilor. Mai mult, la o lună după ce vor sosi, vor trebui să se mute din nou. Se întreba cum o să se descurce.

Apoi ne-a atras atenţia asupra pasajului din Ieremia 32:17. „întruna din zile eram de-a dreptul îngrozită de munca ce m-aştepta şi de stresul emoţional al reîntoarcerii. Mă simţeam slabă şi nepotrivită pentru aceasta. În citirea Bibliei din ziua aceea am ajuns la Ieremia 32. M-am gândit la puterea Dumnezeului nostru, Creatorul. Apoi am ajuns la cuvintele care spun despre El: „Nimic nu e de mirat la Tine”. Mi-am dat seama imediat că nu va trebui să fac totul de una singură – că toată puterea Lui era la dispoziţia mea. El este ajutorul meu”. Eşti şi tu confruntat cu probleme dificile? Eşti copleşit de munca ce o faci? Presiunile emoţionale te strivesc? Nu uita, nimic nu este prea greu pentru Dumnezeu!   D.C.E.

Bizuieşte-te pe Domnul

La picioare-I de vei sta,

Prin puterea Lui cea mare,

Biruinţă vei avea.

Anonim

Când adversităţile sunt gata să lovească. Dumnezeu este gata să te întărească.

 

DOMNUL ESTE APROAPE – GBV

http://www.gbv.ro/meditatii-zilnice/domnul-este-aproape

 

Şi, iată, o femeie din cetate, care era păcătoasă, şi care ştia că El stătea la masă în casa fariseului, luând un vas de alabastru cu mir şi stând la spate, la picioarele Lui, plângând, a început săI stropească picioarele cu lacrimi, şi I le ştergea cu părul capului ei şi Îi săruta picioarele şi le ungea cu mir.  Luca 7.37,38

Primul mare adevăr care străluceşte asupra sufletului nostru atunci când venim la Isus este că El este mai mare decât păcatele noastre; aceasta a fost experiența femeii păcătoase din Luca 7. Fără îndoială că ea avea toate motivele să ezite să intre în casa lui Simon, gândinduse la reacția celor adunați acolo, însă două motivații puternice sau combinat pentru a o aduce la picioarele Domnului Isus: simțământul nevoii ei şi simțământul dragostei Lui. Astfel, ea şia învins temerile şi, ca o corabie bătută de furtună care îşi găseşte liniştea în portul mult dorit, a găsit un loc de refugiu la picioarele Fiului lui Dumnezeu.

Lui Simon nu ia plăcut că Domnul Sa lăsat atins de ea; ucenicii, fără îndoială, ar fi tratato cu indulgență şi atât; însă El, smeritul Isus şi totuşi mărețul Prinț al vieții, ia îngăduit săşi plângă păcatele şi săşi exprime recunoştința la picioarele Sale. Ea a descoperit că Domnul avea o inimă infinit de tandră, căci El na izgonito, nici nu ia amintit de păcatele săvârşite, ci a eliberato de povara lor prin acele cuvinte pline de har: „Păcatele îți sunt iertate, … credința ta tea mântuit, dute în pace!”.

Trecutul, prezentul şi viitorul au fost toate rezolvate acolo pentru aceea care fusese atât de multă vreme prada oamenilor şi a diavolului, iar inima ei, curățită de căile rele prin puterea sfințitoare a dragostei Lui binecuvântate, şia revărsat afecțiunea asupra Lui. „Ea a iubit mult”, fiindcă El îi iertase mult. La picioarele Lui a găsit mântuirea, iar astăzi aceeaşi binecuvântare poate fi găsită acolo, căci El este Acelaşi ieri, azi şi în veci.

J. T. Mawson

 

SĂMÂNȚA BUNĂ

http://www.gbv.ro/meditatii-zilnice/samanta-buna

 

Tot așa și credința: dacă n-are fapte, este moartă în ea însăși. Iacov 2.17

Credinţa şi faptele

Se spune că scriitorul scoțian Walter Scott trebuia să treacă cândva un lac. A urcat într-o barcă. După puțin timp a observat că barcagiul folosea două lopeți: pe una era scris: „credință”, iar pe alta: „fapte”. Scriitorul l-a întrebat pe barcagiu ce înseamnă această scriere. „Am să vă arăt îndată, domnule”, a răspuns el și a început să vâslească cu lopata pe care era scris „fapte”. Barca se învârtea mereu în același loc. Apoi a încercat numai cu lopata pe care era scris „credință” și barca se învârtea iarăși pe loc. Apoi a pus în mișcare amândouă lopețile și astfel barca a ajuns repede la mal.Credința și faptele merg mână în mână: mai întâi credința și apoi faptele. Dintr-o credință vie nu poate să nu izvorască fapte. O credință care nu dă naștere la fapte este moartă. Tot așa și faptele, care nu izvorăsc din credință, sunt moarte. Apostolul Iacov nu spune că suntem mântuiți prin credință plus fapte. A susține o afirmație contrară ar însemna să nesocotim lucrarea desăvârșită și încheiată a Mântuitorului. Învățătura biblică ne arată cu claritate că Hristos este Singurul și Unicul Mântuitor. Ceea ce subliniază Iacov în versetul de astăzi este că noi nu suntem mântuiți printr-o credință doar a cuvintelor, ci printr-o credință ce are ca urmare practică faptele. Cu alte cuvinte, faptele nu sunt rădăcina mântuirii, ci rodul ei.

 

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

www.fundatiaseer.ro

 

CUM SĂ RĂMÂI CÂND SIMTI CĂ VREI SĂ PLECI (4)

„Încredinţează-ţi soarta în mâna Domnului…” (Psalmul 55:22)

     Dăruiește căsnicia ta lui Dumnezeu! Ultimul cuvânt în această problemă trebuie să fie al lui Dumnezeu! E bine să cauți ajutor de specialitate, dar până nu ai pus în mâna lui Dumnezeu actul de consfinţire a căsniciei tale, nu ai folosit cea mai bună opțiune pe care o ai. Poate spui: „Ce înseamnă, în termeni practici, să-mi încredințez căsnicia lui Dumnezeu?”

Înseamnă două lucruri:

1) Renunță la postura de conducător – e lucrarea lui Dumnezeu, iar tu trebuie să te dai la o parte pentru ca El să-și poată face lucrarea nestingherit. Propriul tău interes și nevoia de control trebuie să se plece înainte voii Lui. Câtă vreme insiști că „ai dreptate” și că îți „îndrepți” soțul/soția, vei rămâne parte din problemă. Pe de altă parte, când Îi încredințezi lui Dumnezeu problema ta, El – nu tu – are o problemă la care să lucreze!

2) Înveți să umbli „prin credință, nu prin vedere” (2 Corinteni 5:7). Când ți se pare că lucrurile scapă de sub control, vei dori să preiei controlul asupra problemei. Nu face asta, căci rezultatul va fi unul care nu va funcționa. Reînnoiește-ți hotărârea de a-L lăsa pe Dumnezeu să fie în control și de a lucra în inima amândurora.

Umblați prin credință, nu prin sentimente! Psalmistul a spus (55:22): „Încredinţează-ţi soarta în mâna Domnului, şi El te va sprijini.” Când încredințezi rezolvarea problemei în mâna lui Dumnezeu, se întâmplă următoarele trei lucruri: a) experimentezi pacea; b) împotrivirea soțului/soției se va diminua, pentru că tu nu mai pui paie pe foc; c) Dumnezeu Se implică şi lucrează: „Acela care a început în voi această bună lucrare, o va isprăvi…” (Filipeni 1:6).

 

 

 

 


 

22 Aprilie 2016

TOTUL PENTRU GLORIA LUI de Oswald CHAMBERS  Lumina care se stinge Iar noi toţi, privind… cu faţa descoperită, gloria Domnului. 2 Corinteni 3:18 Un slujitor al Domnului trebuie să stea atât de…

Source: 22 Aprilie 2016

22 Aprilie 2016

TOTUL PENTRU GLORIA LUI

de Oswald CHAMBERS

 

Lumina care se stinge

Iar noi toţi, privind… cu faţa descoperită, gloria Domnului.

2 Corinteni 3:18

Un slujitor al Domnului trebuie să stea atât de mult singur, încât să nu observe niciodată că este singur. In primele faze ale vieţii de creştin apar adesea descurajări; oamenii care erau lumină se sting şi cei care obişnuiau să stea alături de noi mor. Trebuie să ne obişnuim atât de mult cu aceasta, încât nici să nu mai observăm că suntem singuri. Pavel a spus: „Toţi mau părăsit… dar Domnul a fost cu mine” (2 Timotei 4:16-17). Trebuie să ne zidim credinţa nu pe lumina care se stinge, ci pe lumina care nu se stinge niciodată. Când oamenii „mari” se duc, ne întristăm, până când vedem că ei trebuie să plece; singurul lucru care rămâne este să privim noi înşine la faţa lui Dumnezeu.

Nu permite ca vreun lucru să te împiedice să-L priveşti pe Dumnezeu drept în faţă căutând răspunsul Lui cu privire la tine însuţi şi la doctrina ta; de fiecare dată când predici, ai grijă să priveşti mai întâi la Dumnezeu în legătură cu mesajul lău şi atunci gloria Lui va rămâne peste tine tot timpul. Un lucrător creştin este un om care priveşte mereu la faţa lui Dumnezeu şi apoi merge să le vorbească oamenilor. Caracteristica lucrării lui Cristos este faptul că o însoţeşte permanent o glorie de care lucrătorul nu, este deloc conştient. „Moise nu ştia că pielea feţei lui strălucea pentru că vorbise cu Domnul”.

Niciodată nu suntem chemaţi să ne arătăm deschis îndoielile sau să ne exprimăm bucuriile ascunse ale vieţii noastre cu Dumnezeu. Secretul vieţii lucrătorului este acela că el se află tot timpul în armonie cu Dumnezeu.

 

MANA DE DIMINEAŢĂ

 

GENEZA 26:32

„Am dat de apă!”

Isaac fugind de foametea care bîntuia, a găsit în ţara pustie, puţuri săpate de tatăl său Avraam; dar ele erau umplute cu ţărînă de filisteni. El le desfundă şi fără a se lăsa oprit de invidiile şi nedreptăţile oamenilor, îşi continuă drumul pînă la Beer-şeba unde i Se descopere Domnul care-i spune: „…nu te teme căci Eu sînt cu tine; te voi binecuvînta…” şi mai tîrziu textul spune: „în aceeaşi zi nişte robi i-au zis: „Am găsit apă!” Apa în natură înseamnă viaţă, iar lipsa de apă înseamnă uscăciune, moarte. Pustia are două caracteristici: mirajele şi oazele.

Un credincios bazat pe făgăduinţele precise ale lui Dumnezeu are o nădejde permanentă, un izvor care nu înşeală chiar dacă cel credincios trece prin pustia acestei lumi. El nu este niciodată înşelat de mirajul acestei lumi pentru că se adapă de la Izvorul nesecat şi îmbelşugat de apă vie, Domnul Isus care a zis: „Dacă însetează cineva, să vină la Mine şi să bea.” (Ioan 7:37). şi atunci el nu numai că nu este uscat ci este o oază. Ce binecuvîntare mare este pentru călătorii din pustie cînd dau de o oază cu apă şi pomi şi verdeaţă.

Aşa trebuie să fim noi pentru călătorii lumii acesteia care în pustia lumii n-au găsit decît miraje. Chiar dacă sursa noastră de apă a fost astupată de ţărîna amestecului din noi, a invidiilor şi răutăţilor oamenilor sau a neascultărilor noastre repetate, să mărturisim Domnului totul. Să nu trecem cu uşurinţă peste pricinile care ne-au astupat sursele de viaţă duhovnicească şi să-I cerem Lui să sape adînc în noi pentru ca apa să poată ţîşni afară din vieţile noastre, limpede şi proaspătă. Dacă astfel, din inima fiecăruia vor curge din nou „…rîuri de apă vie cum zice Scriptura.”, ne vom putea continua drumul oricît de plin de greutăţi ar fi şi oricîţi duşmani am avea şi Domnul nu va întîrzia să ne îmbărbăteze şi pe noi cu cuvinte ca acestea: „Nu te teme deloc, căci Eu sînt cu tine şi te voi binecuvînta.”

Vom fi atunci cu toţi la un loc, nu o adunare moartă ci una vie, vom fi o oază pentru lumea aceasta obosită, înşelată şi sătulă de deşertăciunile pustiului prin care trec. Dar mai ales Dumnezeul nostru va fi slăvit prin viaţa noastră iar Domnul Isus Se va bucura de rodul muncii sufletului Său.Să ne recunoaştem uscăciunea din pricina puţurilor vieţii noastre umplute de ţărîna firii vechi de-a lungul călătoriei noastre şi să ne întoarcem la Izvorul de apă vie de la care ne-am adăpat la începutul vieţii noastre de credinţă.

 

MÂNTUIREA PRIN HRISTOS

Meditaţii zilnice – de Fritz BERGER

 

” Poporul care umbla în întuneric vede o mare lumină; peste cei ce locuiau în ţara umbrei morţii răsare o lumină. Tu înmulţeşti poporul, îi dai mari bucurii; şi el se bucură înaintea Ta cum se bucură la seceriş, cum se înveseleşte la împărţirea prăzii. Căci jugul care apăsa asupra lui, toiagul care-i lovea spinarea, nuiaua celui ce-l asuprea, le-ai sfărâmat, ca în ziua lui Madian. Căci orice încălţăminte purtată în învălmaşeala luptei şi orice haină de razboi tăvălită în sânge vor fi aruncate în flăcări, ca să fie arse de foc.” Isaia 9:2-5

Aici este vorba de un popor care umblă în întuneric. Este neplăcut să fii în întuneric, mai ales dacă trebuie să şi lucrezi. Lucrul acesta are roade putrede. Şi totuşi sunt unii de părere că în acest fel pt sluji Lui Dumnezeu. În versetul 3 citim:”Tu înmulţeşti poporul.” În Sfânta Scriptură citim mult despre lucrările Lui Dumnezeu.De ce nu sunt mulţi oameni fericiţi? Viaţa pentru, şi împreună cu Dumnezeu este o viaţă fericită. În ea este o putere minunată. Nu mai trebuie să trăieşti în jale, ca şi până acum. Noi toţi avem mânia în fire, şi de aceea sunt unii care se supără repede. Aceasta este o stare rea, şi pe deasupra şi nesănătoasă. Mulţi spun:”Supărarea m-a îmbolnăvit.” Multe boli au originea în mânie. În aceste situaţii se aplică prescripţii pentru îngrijirea trupului; dar tratamentul trebuie început din altă parte. Înainte trebuie să credem.

Toţi cei sensibili la mânie sunt legaţi şi nu pot sta înaintea Lui Dumnezeu. Mânia, pizma, dezbinarea sunt potrivit cu Galateni 5 roadele firii, şi cei care umblă în fire, nu pot avea parte de Împărăţia Lui Dumnezeu, tot aşa, nici cei îngrijoraţi. Dar pe aceşti oameni Isus doreşte să-i ajute, şi anume pe aceia care vin la El cu boala păcatelor lor. Da, Isus a vindecat prin harul Său pe fiecare din cei care au venit şi I-au cerut ajutorul; niciun păcat nu era prea mare, nicio rană prea adâncă. Crede, deci! Pedeapsa mea El a purtat-o şi în rănile Lui am vindecare. A dezbrăcat domniile şi stăpânirile, şi le-a făcut de ocară înainte lumii, după ce a ieşit biruitor asupra lor prin cruce. Da, El ne-a salvat de sub stăpânirea întunericului.

 

 

TEZAURUL PROMISIUNILOR LUI DUMNEZEU

de Charles H. SPURGEON

 

PUTEREA DE A FI RIDICAT

Domnul deschide ochii orbilor; Domnul îndreaptă pe cei încovoiaţi.

Psalmul 146.8

Sunt eu abătut? Voi aduce înaintea Domnului acest cuvânt de har! Obiceiul Său, făgăduinţa şi bucuria Sa este aceea de a-i îndrepta pe cei încovoiaţi. Sufăr ca urmare a simţământului păcatului meu şi de abaterea minţii mele? Iată, lucrarea, jertfa Domnului Isus este tocmai pentru a mă ridica şi a-mi da odihna sufletului. Doamne, Te rog ridică-mă, pentru dragostea Numelui Tău!Poate că am avut o pierdere grea, sau ne aflăm în împrejurări excepţional de critice? Şi acolo ne va ajuta Mângâietorul. Ce har, că una din persoanele Sfintei Treimi este Mângâietorul nostru! Să fim siguri că lucrarea Sa va fi bine făcută.Mulţi sunt atât de abătuţi, încât doar Domnul Isus îi poate scăpa; El poate şi va face aceasta. El poate să ne dea la toţi sănătatea, nădejdea şi fericirea, aşa cum a făcut-o în încercările noastre trecute şi a rămas acelaşi în bunătatea Lui. Noi putem fi trişti şi abătuţi, dar vom fi ridicaţi atât de sus, încât aceia care ne dispreţuiesc vor fi ruşinaţi. Ce cinste pentru acela care va fi înălţat de Domnul! Face să fii abătut până la pământ, pentru a trăi experienţa vindecării prin puterea Sa.

 

DOMNUL ESTE APROAPE!

Calendar Biblic

 

După ce şi-a scos toate oile, merge înaintea lor; şi oile merg după el, pentru că îi cunosc glasul. Nu merg deloc după un străin; ci fug de el, pentru că nu cunosc glasul străinilor. Ioan 10.4-5

Una din caracteristicile cele mai însemnate ale oilor este că merg după păstor, dar nu numai că îl urmează ci şi ascultă de glasul lui cel cunoscut. Tonul glasului păstorului e foarte cunoscut pentru oi. Din pricina aceasta pe altul nu-l urmează. Când aud glasul străinului ele fug. Nu ne este permis să ne oprim şi să ascultăm glasul străinului ci trebuie să ne îndepărtăm în grabă. Siguranţa noastră constă în a fugi de această primejdie. Este un mare pericol a asculta glasul străinului. Să ne gândim ce i s-a întâmplat Evei.Dacă noi urmăm Păstorul care ne conduce, atunci El ne adăposteşte de orice primejdie. El însuşi este preocupat de situaţiile noastre. Noi nu vedem calea de la început, dar îl vedem pe El. Noi cu siguranţă putem să-L urmăm fără să ne interesăm de primejdiile care ar putea să ne lovească pe calea aceasta. „Cine Mă urmează pe Mine nu va umbla în întuneric, ci va avea lumina vieţii” (Ioan 8.12).

Păstorul cel bun şi-a dat viaţa pentru turmă. Oare să-i lase la voia întâmplării pe cei pe care i-a răscumpărat prin sângele Său cel scump? Sau îi va lăsa în stăpânirea unui străin? Noi putem să ne bazăm în orice împrejurare pe El. Nu-i putere pe acest pământ care ar putea să ne fure din mâna Sa. Chiar dacă Satana încearcă să ne cearnă, nimic nu ne poate leza. Si chiar dacă ar încerca cu putere să ne smulgă din mâna Lui, puterea Tatălui este fără margini ca să ne apere. De aceea nimic nu ne poate despărţi de dragostea şi harul Său.Domnul Isus este UNICUL Păstor. Este şi al tău? Sau mai eşti păstorit de oameni cu ideile lor?

 

BĂTÎND LA UȘA LUI DUMNEZEU

de Oswald CHAMBERS

 

O, Doamne, trage-mă la Tine; dă-mi sentimentul glorios al prezenţei Tale care face ca un simplu păcătos ca mine să fie vrednic de a fi slujitorul Tău.

 

MEDITAŢII ZILNICE

de Wim MALGO

 

«Ezra a citit în carte de dimineaţa până la amiază, pe locul deschis dinaintea porţii apelor, în faţa bărbaţilor şi femeilor și în faţa celor ce erau în stare s-o înţeleagă.»

Neemia 8,3

Ordinea în capitolul 8 din Neemia este foarte clară. În versetul 1 citim cum cărturarul Ezra a luat cartea legii lui Moise, adică Biblia pe care o aveau ei atunci. În versetul 2 scrie că a adunat tot poporul, iar în versetul 3 că a început să citească. Şi apoi scrie ceva important: «Tot poporul a fost cu luare aminte la citirea Cărţii Legii». În versetul 8 găsim de altfel scris că: «Ei citeau desluşit în Cartea Legii lui Dumnezeu şi-i arătau înţelesul, ca să-i facă să înţeleagă ce citiseră». Această relaţie între cei ce predicau şi adunarea celor care îi ascultau este vitală. Ea presupune în acelaşi timp că inimile ascultătorilor erau pregătite să asculte şi să primească Cuvântul. Doar atunci ne este prezentat în Neemia 8 momentul deosebit al cercetării celor ce ascultau: «tot poporul plângea când a auzit cuvintele Legii» (Neem. 8,9). Pentru că poporul a dorit să asculte şi să primească Cuvântul, acesta şi-a făcut pe deplin efectul. Poporul a fost cercetat în profunzime şi a ajuns în punctul în care s-a pocăit înaintea lui Dumnezeu. Astfel s-a născut bucuria lor în Domnul.

 

MEDITAŢII PENTRU FIECARE ZI A ANULUI

de Charles H. SPURGEON

Dimineaţa şi Seara

Dimineța

Dumnezeu L-a înălţat cu puterea Lui. Faptele Apostolilor 5:31

Isus, Domnul nostru, cel răstignit, mort şi îngropat, şade acum pe tronul slavei. Cel mai înalt loc din cer îi este rezervat Lui. E bine să ne amintim că înălţarea Sa este una Reprezentativă. A fost înălţat la dreapta Tatălui şi, deşi ca Dumnezeu are dreptul la onoruri la care muritorii nu pot aunge, ca Mijlocitor are parte de slava care este moştenirea sfinţilor. Este minunat să observi cât este de strânsă legătura dintre Christos şi biserica sa. Suntem una cu El. Suntem mădulare ale trupului Său, şi înălţarea Sa este şi a noastră. El are o cunună, şi ne va da şi nouă cununi. Ne va da locuri de onoare, asemeni locului Său de la tronul Tatălui, locul învingătorului. El nu este mulţumit cu un tron numai pentru El. La dreapta Sa trebuie să stea regina, înveşmântată „în aur din Ofir” (Psalmi 45:9). El nu poate fi slăvit fără mireasa Sa. Priveşte spre Isus, credinciosule, chiar acum. Priveşte-I cununile de pe frunte cu ochii credinţei. Aminteşte-ţi că într-o zi vei fi ca El, şi II vei vedea cum este. Nu vei fi la fel de măreţ ca El; nu vei fi divin, dar vei împărţi, într-o oarecare măsură, onorurile şi demnitatea împreună cu El. Mulţumeşte-te să trăieşti acum în anonimat, şi urmează-ţi cu răbdare drumul printre colinele sărăciei şi munţii necazurilor. În curând vei domni cu Isus, fiindcă El „a făcut din noi o împărăţie si preoţi pentru Dumnezeu” (Apocalipsa 1:6), şi noi vom domni cu El în veşnicie. O, ce gând minunat pentru copiii lui Dumnezeu! Acum îl avem pe Christos ca reprezentant la curtea cerului, şi în curând El va veni să ne ia cu El pentru totdeauna, să-I privim gloria şi să-I împărtăşim bucuria.

Seara

Nu trebuie să te temi nici de groapa din timpul nopţii. Psalmi 91:5

Ce este groaza? Ar putea să fie izbucnirea unui foc, sau zgomotul hoţilor, sau o închipuire, sau un ţipăt neaşteptat de boală şi moarte. Trăim într-o lume de durere şi moarte; de aceea, trebuie să privim în acelaşi fel necazurile de la miezul nopţii şi problemele din miezul zilei. Nu ar trebui să ne alarmeze nici unele nici altele, fiindcă avem făgăduinţa că vom fi întăriţi, oricât de mare ar fi groaza. De ce să ne temem? Să personalizăm mai tare: de ce să mă tem? Dumnezeu Tatăl este aici, şi El va fi aici în orice clipă singuratică. El este un Străjer atotputernic, un Paznic neadormit, un Prieten credincios. Nimic nu se poate întâmpla fără ştirea Lui, fiindcă totul se află sub controlul Său. Întunericul nu este întunecat pentru El. El a promis că îşi va înconjura copiii cu un zid de foc; cine ar putea străpunge o asemenea barieră? Necredincioşii au motive să se teamă, fiindcă trăiesc sub privirea unui Dumnezeu mânios, chinuiţi de o conştiinţă vinovată şi pândiţi de flăcările iadului. Dar cei care se odihnesc în Isus sunt salvaţi prin har. Dacă dăm frâu liber temerilor, ne vom dezonora profesiunea de credinţa şi îi vom conduce şi pe alţii să se îndoiască de realitatea evlaviei. Trebuie să ne temem de teamă, fiindcă altfel vom fi un motiv de supărare pentru Duhul Sfânt. Gata, deci, cu feţele mohorâte şi cu temerile nejustificate. Dumnezeu nu şi-a uitat bunătatea şi îndurările Lui nu au ajuns la capăt. S-ar putea să fie noapte în sufletul tău, dar nu trebuie să te îngrozeşti, fiindcă Dumnezeul iubirii nu se schimbă. Copiii luminii pot să meargă prin întuneric fără să cadă. Ei pot să-şi demonstreze adopţia crezând în Tatăl lor, iar ipocriţii vor rămâne neputincioşi.

Atunci când noaptea e grea şi amară

Caut în rugă printre neguri faţa Ta,

M-ascund în Tine de întunericul de-afară

Şi-aştept să vină ziua, să Te pot cânta.

 

IZVOARE IN DEŞERT

 

El ştie ce cale am urmat. (Iov 23:10)

 

O, credinciosule, ce glorioasă asigurare ne dă acest verset! Câtă încredere am, deoarece calea pe care am urmat-o – această cale plină de încercări şi de lacrimi, oricât de întortocheată, de ascunsă, sau de sinuoasă ar fi – El o ştie! Când cuptorul este încălzit de şapte ori mai mult decât de obicei (vezi Daniel 3:19), ştiu că El îmi luminează calea în continuare. Există un Îndrumător atotputernic care-mi cunoaşte şi-mi îndreaptă paşii, chiar dacă ei mă duc la apele amare de la Mara sau la bucuria şi înviorarea oazei de la Elim (vezi Exod 15:23, 27).

Calea este întunecată pentru egipteni, însă îşi are stâlpul de nor şi de foc pentru Israelul lui Dumnezeu. Cuptorul poate fi aprins, dar eu pot să mă încred nu numai în mâna care aprinde focul, ci pot avea şi siguranţa că focul nu va mistui ci doar va curăţi. Şi când procesul de curăţire se va termina, nici un moment mai devreme sau mai târziu, voi „ieşi curat ca aurul” (Iov 23:10).

Când simt că Dumnezeu este foarte departe, El este adesea foarte aproape de mine. Când îmi este mâhnit duhul în mine, Tu îmi cunoşti cărarea” (Psalmul 142:3). Cunoaştem cumva pe un altul care străluceşte mai tare decât cea mai puternică lumină a soarelui, care ne întâmpină în camera noastră cu prima rază de soare, care are o tandreţe infinită şi ne urmăreşte cu compasiune în toate zilele noastre, şi care „ştie ce cale am urmat”?

Lumea, în timpuri de restrişte, vorbeşte de „providenţă” cu o lipsă totală de înţelegere. Ea Îl detronează pe Dumnezeu, care este viaţa, Suveranul care conduce universul, pentru o neanimată, moartă abstracţie. Ceea ce ei numesc „providenţă” ei văd de fapt ca nişte întâmplări ale destinului, coborându-L pe Dumnezeu din poziţia Sa de Jehova, înfăptuitorul nostru puternic şi personal.

Durerea ar fi îndepărtată din multe încercări pline de agonie dacă aş putea vedea ce a văzut Iov în timpul grelei sale încercări, când toată speranţa pământească zăcea distrusă la picioarele lui. El n-a mai văzut nimic decât mâna lui Dumnezeu – mâna lui Dumnezeu în spatele săbiilor sabeenilor care i-au atacat slujitorii şi turmele, şi-n spatele focului devastator; mâna lui Dumnezeu dând aripi puternicelor vânturi deşertice, care i-au măturat copiii; şi mâna lui Dumnezeu în liniştea cumplită din căminul său distrus.

Astfel, văzându-L pe Dumnezeu în toate, Iov a putut spune: Domnul a dat şi Domnul a luat – binecuvântat fie Numele Domnului!” (Iov 1:21). Însă credinţa lui şi-a atins culmea când acest odată-puternic prinţ al deşertului „a şezut pe cenuşă” (Iov 2:8) şi încă a putut spune: „Chiar dacă mă va omorî, tot mă voi încrede în El” (Iov 13:15, KJV).
J. R. Macduff

 

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

Volumul III

 

Proverbe 14.17-35

„Cel iute la mânie se poartă cu nebunie” (v. 17; comp. cu Eclesiastul 7.9), dar „(în cel) încet la mânie este mare pricepere…” (v. 29; vezi şi Iacov 1.19). Încet la mânie” este o trăsătură pe care o găsim deseori pe paginile Scripturii, însă atribuită lui Dumnezeu (Exod 34.6; Numeri 14.18 etc). În ce ne priveşte, câte fapte nu facem la mânie şi câte cuvinte nu rostim în astfel de momente, pe care apoi le regretăm amarnic…! În loc să dăm la iveală „un duh nerăbdător”, mai bine această „mare pricepere”, ca, înainte de a permite mâniei să explodeze din fiinţa noastră, să facem loc unei clipe de cugetare sau, şi mai bine, de rugăciune. Vom constata o dată în plus că nu avem niciun motiv întemeiat să ne mâniem; iar când suntem în acord cu voia lui Dumnezeu, vom fi în stare să aşteptăm cu răbdare intervenţia Lui (comp. 1 Împăraţi 22.24,25).

„Ferice de cine se îndură de cei întristaţi” (v. 21). Sub pretext că faptele bune nu au nicio valoare în împlinirea mântuirii noastre, tindem să neglijăm aspectul lucrărilor, însă nu trebuie să pierdem din vedere că invitaţi „să fie cei dintâi în fapte bune” (Tit 3.14) sunt chiar copiii lui Dumnezeu – şi toate acestea fără a ignora faptul că problema sufletului contează mai mult decât cele materiale.

Versetul 25 ne reaminteşte de Martorul desăvârşit şi totodată de ceea ce trebuie să caracterizeze orice mărturie autentică: să le arate sufletelor calea eliberării: „un martor adevărat scapă suflete”.

 

PÂINEA CEA DE TOATE ZILELE

 

Text: Luca 10:38-42

Marta era împărţită cu multă slujire… Luca 10:40

EŞTI ÎMPĂRŢIT?

Putem fi atât de absorbiţi de a face ceva bine încât să nu mai putem face alt lucru mai bun sau mai util. Aceasta este lecţia pe care am vrea s-o învăţăm din textul de azi. Marta pregătea un meniu special pentru Domnul Isus şi ucenicii Lui. Era minunat. Cu toţii ne simţim bine când suntem invitaţi la o masă de către cineva. Dar Marta era derutată (Cuvântul în limba greacă înseamnă a nu sti încotro să te duci). Acest lucru nu era bun. Marta a devenit de asemenea iritată, nervoasă. Nu suporta ca Maria, sora ei, să stea şi să-L asculte pe Isus în loc s-o ajute. Şi aceasta este o reacţie pe care o putem înţelege. Poate că ne aducem aminte de momente când unii dintre fraţii şi surorile noastre nu ne ajutau. Nu putem s-o condamnăm pe Marta că era împărţită şi irascibilă. Dar Isus a făcut-o. Cred că El a făcut-o pentru că ea pregătea un meniu prea sofisticat, mai mult decât era necesar. Acest fapt poate fi oglindit tocmai de partea versetului 42 în care este tradus uneori prin: „dar puţine lucruri sunt necesare,” sau: „un singur lucru trebuie”. O mică varietate de mâncăruri, chiar şi numai un fel, ar fi fost suficient! Dacă ea ar fi făcut astfel, întregul grup s-ar fi hrănit bine şi ea ar fi avut timp să stea împreună cu Maria la picioarele Domnului Isus. Cu toţii ne bucurăm să ne adunăm împreună la masă. Si este bine astfel. Dar să fim atenţi ca să nu devenim atât de preocupaţi cu mâncarea încât să devenim împărţiţi şi să uităm de partea cea mai bună – părtăşia unul cu altul şi cu Domnul Isus Cristos.
H.V.L.

Maria şi Marta sunt două surori

Ce-n Rai îşi petrec veşnicia.

Iar eu pe pământ parc-aş vrea uneori

Când Marta să fiu, când Maria.
loanid

Pentru poporul lui Dumnezeu prima trebuie să fie ÎNCHINAREA şi apoi LUCRAREA.

 

DOMNUL ESTE APROAPE – GBV

http://www.gbv.ro/meditatii-zilnice/domnul-este-aproape

 

Şi după Abimelec sa ridicat, ca să salveze pe Israel, Tola, fiul lui Pua, fiul lui Dodo, bărbat din Isahar; şi el locuia în Şamir, pe muntele lui Efraim. Şi a judecat pe Israel douăzeci şi trei de ani; şi a murit şi a fost înmormântat în Şamir. Şi după el sa ridicat Iair galaaditul şi a judecat pe Israel douăzeci şi doi de ani. Şi el a avut treizeci de fii care încălecau pe treizeci de mânji de măgăriță; şi aveau treizeci de cetăți, care se numesc satele lui Iair până în ziua aceasta şi sunt în țara Galaadului.     Judecători 10.14

Judecătorii lui Israel – Tola şi Iair

După moartea lui Abimelec, Dumnezeu, în îndurarea Sa, ia dăruit lui Israel doi judecători care nu sau remarcat prin fapte de vitejie în războaie. Ce mângâiere trebuie să fi fost domnia lor pentru poporul lui Dumnezeu! Care sunt lecțiile pe care le învățăm din viețile lor?

„Sa ridicat ca să salveze pe Israel.” Da, acest lucru era în mod vital necesar, căci, după ce Ghedeon a murit, Israel se întorsese de la Domnul la BaalBerit – domnul legământului. Istoria trufaşului Abimelec a arătat cât de dezastruos sa dovedit a fi acest lucru. Numele Tola înseamnă „vierme”, în mod special un vierme folosit pentru obținerea culorii roşii. Acest lucru ne aminteşte de Cel care, în Psalmul 22.6, spune: „Dar Eu sunt vierme, şi nu om; ocara oamenilor şi disprețuitul poporului”. El Şia dat viața; sângele Său a fost vărsat pentru noi. Tola a fost fiul lui Pua („cuprins de dureri” – ca o femeie în timpul naşterii), fiul lui Dodo („Preaiubitul Său”). Tola a judecat poporul, a murit şi a fost îngropat.

Numele succesorului său, Iair, înseamnă „El va lumina”. Acest lucru arată către Domnul Isus Însuşi, „adevărata Lumină, care, venind în lume, luminează pe orice om” (Ioan 1.9). Iair a avut treizeci de fii. Ei călăreau pe măgari, pe animalele umile folosite de cei săraci; nu pe cai, care simbolizează războiul, nici pe catâri, simboluri ale regalității, nici pe cămile, purtătoarele de poveri care străbat pustia. Aceşti fii aveau treizeci de cetăți, „cetățile lui Iair”, în țara Galaadului, care înseamnă „movila martorului”. Iair, de asemenea, a domnit în pace, a murit şi a fost îngropat.E. P. Vedder, Jr.

 

SĂMÂNȚA BUNĂ

http://www.gbv.ro/meditatii-zilnice/samanta-buna

 

Supuneți-vă, dar, lui Dumnezeu. Împotriviți-vă diavolului, și el va fugi de la voi. Iacov 4.7

Refugiu sigur

Mulți oameni gândesc și spun că nu există diavol, dar chiar prin astfel de afirmații ei se autoînșală. Într-un mod inteligent, diavolul se ascunde, pentru că nu vrea sub nicio formă să fie recunoscut ca fiind ceea ce este. Unii vorbesc în chip nechibzuit despre „drăcușor” ca despre un spiriduș care nu trebuie luat în serios și pe seama căruia te poți distra. Acest lucru îi convine diavolului, pentru că astfel nu este luat în serios. Aceasta ține de arta sa de seducere a oamenilor.

Biblia îl demască dezvăluind ceea ce este el în realitate: „De la început a fost ucigaș; și nu stă în adevăr, pentru că în el nu este adevăr. Ori de câte ori spune o minciună, vorbește din ale lui, căci este mincinos și tatăl minciunii” (Ioan 8.44). Cine poate fi astăzi atât de orb, încât să nu recunoască că tot răul este dirijat de o putere sinistră? Dr. Martin Luther afirma pe drept cuvânt despre diavolul: „Teribila sa armură este o mare putere și multă viclenie”. Fii cinstit: Nu simți că și în tine se ascunde o înclinație spre rău? Nu subestima viclenia și puterea diavolului!

Dumnezeu ne-a dăruit în Fiul Său pe Cel ce este mai puternic decât diavolul. Mântuitorul l-a învins pe diavolul la cruce. Refugiază-te de partea Marelui Biruitor și vei fi ocrotit de orice rău venit de la diavolul!

 

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

www.fundatiaseer.ro

 

CUM SĂ RĂMÂI CÂND SIMȚI CĂ VREI SĂ PLECI (3)

„lată … cum trebuie să vă rugați: „…facă-se voia Ta”

(Matei 6:9-10)

lată încă două idei despre cum se poate rezolva conflictul dintr-o căsnicie:

1) Lasă-L pe Dumnezeu să te călăuzească atunci când te rogi. Rugăciunea poate avea final închis sau final deschis. Când credem că perspectiva noastră este singura corectă, rostim rugăciuni cu final închis, chemându-L pe Dumnezeu să ne rezolve problema așa cum dorim noi, crezând că e singura modalitate corectă. Cu toate acestea, rugăciunile cu final închis creează două probleme. în primul rând, ele ne închid într-o gândire rigidă și ne fac să fim orbi față de alte perspective. în al doilea rând, ele ne împiedică să vedem perspectiva lui Dumnezeu, aceea care ne poate vindeca și pune pe picioare relația. Rugăciunile cu final deschis îi cer lui Dumnezeu să rezolve problema în felul Său. „lată … cum trebuie să vă rugați: „… facă-se voia Ta”. Roagă-L pe Dumnezeu să vă descopere voia Sa amândurora, așteaptă până când o va face și apoi roagă-te în consecință. Biblia spune: „îndrăzneala pe care o avem la El, este că, dacă cerem ceva după voia Lui, ne ascultă. Și dacă știm că ne ascultă … știm că suntem stăpâni pe lucrurile pe care I le-am cerut” (1 loan 5:14-15).

2) Nu mai iubi condiționat. Dragostea este o poruncă biblică, nu o emoție întâmplătoare.

Dumnezeu nu-ți cere să simți că-ți ard tălpile și să ai fluturași în stomac; El îți cere să te porți într-o manieră iubitoare. Nu ar însemna oare să fim ipocriți? Nu, ci înseamnă să te ridici deasupra resentimentului, a suferinței. a fricii și să pui în practică credința adevărată. înseamnă să te întrebi: „Dacă aș iubi în mod necondiționat chiar în clipa aceasta, ce aș face? Cum i-aș răspunde partenerului/partenerei mele?” Apoi, fă-o! Biblia spune: „Dragostea nu va pieri niciodată” (1 Corinteni 13:8).

Poți să-ți schimbi comportamentul cu ajutorul lui Dumnezeu atât față de tine cât și față de partenerul sau partenera ta.

 

 

 


 

Post Navigation

%d blogeri au apreciat asta: