Mana Zilnica

Mana Zilnica

25 Aprilie 2016

TOTUL PENTRU GLORIA LUI

de Oswald CHAMBERS

 

„Stăruie la timp”

Stăruie la timp şi nelatimp.

2 Timotei 4:2

Mulţi dintre noi suferă de tendinţa nesănătoasă de a stărui doar „nelatimp”. Acest „nelatimp” nu se referă la timp, ci la noi. „Stăruie la timp şi nelatimp”, fie că dorim aceasta, fie că nu. Dacă am face numai ceea ce ne simţim înclinaţi să facem, unii dintre noi n-am face niciodată nimic. Sunt oameni care nu se pot angaja deloc în domeniul spiritual, oameni neputincioşi din punct de vedere spiritual, care refuză să facă ceva dacă nu sunt inspiraţi în mod supranatural. Dovada că avem o relaţie bună cu Dumnezeu este faptul că facem tot ce putem, indiferent dacă ne simţim inspiraţi sau nu.

Una dintre marile capcane care-1 pândesc pe un lucrător creştin este aceea de a face un fetiş din momentele lui deosebite de inspiraţie. Când Duhul lui Dumnezeu îţi dă inspiraţie şi revelaţie, eşti înclinat să spui: „Voi fi întotdeauna aşa pentru Dumnezeu de acum înainte”. Nu, nu vei fi, şi Dumnezeu va avea grijă să nu fii. Acele momente sunt în întregime darul lui Dumnezeu. Tu nu ţi le poţi oferi ţie însuţi când vrei. Dacă spui că vei fi întotdeauna în acea stare de inspiraţie excepţională, devii o piedică intolerabilă pentru Dumnezeu; nu vei face niciodată nimic dacă Dumnezeu nu te va păstra mereu conştient de inspiraţia Sa. Dacă faci un zeu din momentele tale cele bune, vei descoperi că Dumnezeu va dispărea din viaţa ta şi nu va reveni până când nu îţi vei împlini sarcina ce-ţi stă în preajmă şi până când nu vei fi învăţat să nu faci un fetiş din momentele deosebite pe care El ţi le-a dat.

 

MANA DE DIMINEAŢĂ

 

EVREI 1:3

„El (Fiul)……a făcut curăţirea păcatelor şi S-a aşezat la dreapta Măririi în locurile prea înalte.”

O claritate minunată ţîşneşte din epistola către Evrei: Duhul Sflnt slăveşte Persoana Domnului Hristos care a împlinit cele scrise despre El în Vechiul Testament şi care depăşeşte toate personajele sfinte ale Vechiului Legămînt. Toată această revelaţie este introdusă prin însăşi temelia slăvită adică: după ce a făcut curăţirea păcatelor noastre, Fiul S-a aşezat la dreapta lui Dumnezeu ca să împlinească lucrarea de Mare Preot în favoarea noastră. Iată mîntuirea noastră, nădejdea noastră, tot ce avem… în El însuşi. Iată siguranţa, pacea noastră, sursa de bucurie a vieţii noastre aici pe pămînt, acum în prezent. Lucrarea Sa este cu totul deplină şi desăvîrşită în modul cel mai absolut! Sîngele Său ispăşitor de înlocuitor dumnezeiesc al nostru, a satisfăcut exigenţele dreptăţii lui Dumnezeu cu privire la păcatul nostru. Prin mărturia pe care o dă Dumnezeu despre Fiul Său şi despre lucrarea Sa, noi căpătăm o siguranţă prezentă şi deplină. El a împlinit totul fără ajutorul nostru şi fără eforturile noastre.şi acum, Domnul Hristos este aşezat la dreapta Măririi umnezeieşti ca dovadă că Dumnezeu a primit jerfa Sa. Ba chiar mai mult, El a primit şi a înfiat pe toţi aceia care, încetînd zadarnicele lor eforturi şi lepădînd meritele lor închipuite, se odihnesc numai pe Domnul Isus şi pe lucrarea Sa. În mijlocul acestei glorii cereşti, Domnul nostru ocupă locul de Mare Preot în favoarea a lor Săi, ca să-i izbăvească, să-i curăţească, să-i sfinţească în vederea reîntoarcerii Sale.Totul este de la Hristos, în Hristos şi pentru Hristos! El vrea să facă din noi moştenitorii Lui, fiind Mîntuitorul, Domnul şi Preotul nostru plin de har şi totdeauna prezent. Lucrările credinţei şi a luptei la care ne cheamă de acum înainte să le împlinim pentru El în această lume, depind de preoţia Sa. El este acolo, la dreapta Măririi dumnezeieşti, El ne păzeşte în Numele Său, El ne inspiră şi ne susţine în mărturia noastră pe care sîntem chemaţi s-o dăm înaintea lumii şi înaintea cerului. Numele Său este privilegiul nostru suprem; dar este partea noastră să păstrăm mărturia legată de Numele Lui şi să avem un cuget curat în faţa tuturor împotrivitorilor, a vrăjmaşilor şi în faţa tuturor situaţiilor în care Numele Lui sfînt trebuie să fie slăvit.

 

MÂNTUIREA PRIN HRISTOS

Meditaţii zilnice – de Fritz BERGER

 

„Credinţa voastră merge mereu crescând, şi dragostea fiecăruia din voi toţi faţă de ceilalţi se măreşte tot mai mult.”

2 Tesaloniceni 1:3

Aceste două lucruri nu se pot despărţi: acolo unde este credinţă, este şi dragoste. Cine rămâne în har, acela creşte în credinţă şi în dragoste. Omul la începutul vieţii de credinţă este de obicei de duhul legii cu bâta în mână. Dumnezeu nu face aşa. Cine recunoaşte dragostea Lui Dumnezeu? Oare aceia care doresc să dovedească cu orice preţ că sunt copiii Lui Dumnezeu? Nu, prin aceasta nu se poate recunoaşte dragostea. Atunci am recunoscut dragostea, când mi-am dat seama că nu am trăit după cum trebuia să trăiesc. Atunci m-am luptat cu gândul:” Nu mai este har pentru tine, ai păcătuit cu bună ştiinţă, nu-ţi mai rămâne altceva, decât să aştepţi urmările şi judecata!” Şi am ajuns de atâtea ori în această stare, ori de câte ori nădejdea mea era în faptele proprii, şi nu în har. În asemenea situaţii cădem la pământ. Mulţi au murit deja, astfel. Ferice de cel ce îndrăzneşte să se încreadă totuşi în har, şi ajunge la siguranţa mărturiei:”Mai este har pentru mine!” Atunci poţi cunoaşte dragostea şi mila Domnului. De multe ori am fost de părere că Dumnezeu are pentru mine doar o anumită măsură a harului, şi aceasta am consumat-o deja. Atunci am început să meditez:”Şi dacă totuşi ar mai exista har pentru mine! Vreau totuşi să cred în continuare.” Şi am citit:” Bunătatea Ta, Doamne ajunge până la ceruri, şi credincioşia Ta până la nori.” Apoi am ieşit în faţa casei pentru ca să văd dacă cerul mai este deasupra mea. Şi de aceea mi-am spus sunt încă sub bunătatea Lui. Pe vremea aceea încă nu ştiam că harul nu se măreşte, şi nu poate să se micşoreze, de aceea am crezut că am consumat partea mea.

 

TEZAURUL PROMISIUNILOR LUI DUMNEZEU

de Charles H. SPURGEON

 

CUM SĂ-ŢI CREŞTI COPIII

Cel neprihănit umblă în neprihănirea lui; ferice de copiii lui după el.

Proverbe 20.7

A fi preocupaţi de familia noastră, poate fi natural, dar vom face bine să îndreptăm această grijă şi asupra caracterului nostru. Dacă noi mergem înaintea Domnului în neprihănire, vom face pentru copiii noştri mai mult decât dacă le-am strânge o avere. Sfinţenia vieţii unui tată este cea mai frumoasă moştenire pentru copiii săi.Cel neprihănit le lasă exemplul său care va fi cel mai bogat izvor de adevărată bunăstare. Câţi copii nu datorează succesul lor în viaţă, exemplului primit de la părinţii lor!Ei le lesă şi reputaţia lor. Oamenii au despre noi o părere cu atât mai bună, pentru ca suntem fiii unui om în care se puteau încrede. Oh, dacă toţi tinerii ar avea grijă să păstreze nepătat numele familiei lor.Pe deasupra, le lasă rugăciunile sale şi binecuvântarea lui Dumnezeu, care li se împlineşte. Dumnezeu îi va mântui pe copiii noştri, chiar după moartea noastră.Integritatea noastră poate sa fie pentru Dumnezeu mijlocul de a-i mântui pe fiii şi fiicele noastre. Daca ei văd în viaţa noastră realitatea credinţei noastre, vor avea dorinţa sa fie şi ei mântuiţi. Doamne, împlineşte, făgăduinţa Ta şi pentru casa mea.

 

DOMNUL ESTE APROAPE!

Calendar Biblic

 

Blândeţea voastră să fie cunoscută de toţi oamenii. DOMNUL este aproape! Filipeni 4.5

Crezi tu că oamenii care te înconjoară zi de zi în activităţile tale cred despre tine că umblarea ta este cerească când te văd aşa de strângăreţ pentru lucrurile pământeşti? Niciodată.

Dar dacă tu umbli în smerenie şi supunere, atunci lumea observă repede că inima nu este îndreptată spre ea şi lucrurile ei. Blândeţea şi smerenia sunt două vlăstare foarte rare şi ele cresc pe mormântul îngâmfării. În toate aceste lucruri Domnul nostru a fost un exemplu desăvârşit. El a trăit o viaţă de totală atârnare faţă de Dumnezeu pe acest pământ. El a fost smerenia desăvârşită, cu toate suferinţele Lui. A fost pizmuit, a suferit, nu s-a împotrivit, El însuşi predându-se Celui ce judecă cu dreptate. Domnul Cristos ne-a lăsat un exemplu, ca şi noi la rândul nostru să umblăm pe urmele Sale. Ce uşor ni se întâmplă nouă să cădem şi prin aceasta să necinstim pe Domnul nostru. Ce absolută nevoie avem de aceste cuvinte de îndemnare: „Blândeţea voastră să fie cunoscută de toţi oamenii.” Este destul de uşor să fii blând faţă de oamenii blânzi, dar cum reacţionezi dacă stai în faţa unui tiran?”Domnul este aproape” şi răsplata Sa vine cu El, pentru a răsplăti pe fiecare după lucrarea sa. Cei care aici nu-şi caută dreptul, îl vor găsi în ziua arătării Sale în slavă şi putere. De-am fi şi noi în tot impui călătoriei ca Mefiboşet care la înşelătoria lui Ţiba a vorbit cu împăratul David astfel: „Ce drept mai pot avea eu şi ce am să cer eu împăratului?” Da, el nădăjduia în chip desăvârşit în Domnul său.Domnul să facă ca învăţăturile Lui scumpe să fie săpate de însuşi Duhul Sfânt adânc pe tăbliţele inimilor noastre, pentru ca felul nostru de a fi să fie plăcut lui Dumnezeu, iar purtarea şi drumul nostru prin lumea aceasta să ne fie călăuzite numai de El.

 

BĂTÎND LA UȘA LUI DUMNEZEU

de Oswald CHAMBERS

 

O, Doamne, rupe-mi orice legături. Am o mare dorinţă după o simplitate a relaţiei cu Tine care să transfigureze totul şi să toarne binecuvântare şi fericire peste tot în jur.

 

MEDITAŢII ZILNICE

de Wim MALGO

 

«Nu te grăbi să pleci dinaintea lui.»

Eclesiastul 8,3

Sunt sigur că haosul îi orbeşte pe copii lui Dumnezeu, iar aceştia nu mai realizează importanţa sfinţeniei timpului de părtăşie. Satan nu vrea să ne lase liniştiţi, ci ne aruncă dintr-o activitafe în alta. Isaia spune însă răului pe nume: «Oboseşti mergând» (Isaia 57,10). Apostolul Pavel ne încurajează pe fiecare: «… căci nu suntem în neştiinţă despre planurile lui (Satan)» (2 Cor. 2,11). A avea timp nu înseamnă să câştigi mai multe minute pentru afaceri, ci pentru rugăciune. Cei ce se roagă sunt făcători de minuni. Am citit de mii de ori cuvintele lui Isus din Matei 7,7, şi de fiecare dată ele mă ard în suflet: «Cereţi și vi se va da; căutaţi şi veţi găsi; bateţi şi vi se va deschide». Ce simplu, şi totuşi cât de greu! Ce bogată, împlinită şi binecuvântată ar putea fi viaţa ta dacă te-ai ruga cu credincioşie! Cine îşi face timp pentru Domnul are parte de binecuvântări minunate şi investeşte pentru veşnicie. De aceea vă avertizez: «Luaţi seama deci să umblaţi cu băgare de seamă, nu ca nişte neînţelepţi, ci ca nişte înţelepţi. Răscumpăraţi vremea, căci zilele sunt rele» (Efes. 5,15-16) şi «încă puţină, foarte puţină vreme şi Cel ce vine va veni şi nu va zăbovi» (Evrei 10.37).

 

MEDITAŢII PENTRU FIECARE ZI A ANULUI

de Charles H. SPURGEON

Dimineaţa şi Seara

Dimineața

Scoală-te, iubito, si vino, frumoaso!

Cântarea Cântărilor 2:9

Aud vocea Prea Iubitului meu! El îmi vorbeşte chiar mie. Primăvara zâmbeşte pe pământ, şi El nu mă lasă să dorm spiritual când întreaga natură din jurul meu se scutură de asprimea iernii. El mă îndeamnă „scoală-te” şi bine face, fiindcă am zăcut destul printre câmpurile de maci ale lumii. El s-a sculat, şi trebuie să mă scol şi eu. De ce să nu mă despart de praf? De la iubirile, dorinţele, scopurile şi aspiraţiile mele josnice, trebuie să mă întorc spre el. El îmi spune „iubito” şi mă consideră frumoasă; acesta este un motiv în plus să mă scol. Dacă El mă înalţă şi crede că sunt frumoasă, cum aş putea să mai zăbovesc în corturile Chedarului şi să mă însoţesc în Continuare cu fiii oamenilor? El îmi spune „vino”. Mă cheamă să mă îndepărtez de tot ce este egoist, înjositor, lumesc, păcătos; da, fiindcă religia lumii nu II recunoaşte şi nu respectă taina vieţii înalte, El mă cheamă. „Vino” nu este o chemare aspră, fiindcă ce ar putea să mă ţină legat de deşertăciunea lumii şi păcat? O Doamne, dacă aş putea aş veni, dar nu pot scăpa pe deplin de chemările lumii. Aş vrea, dacă este posibil să nu am nici ochi, nici urechi, nici inimă pentru păcat. Tu m-ai chemat spunându-mi „vino”, şi aceasta este o chemare melodioasă. Să Vin la Tine înseamnă să mă întorc acasă din exil, să ajung la ţărm din mijlocul furtunii, să mă odihnesc după o trudă nesfârşită, să ajung pe culmea dorinţelor şi visurilor mele. Dar Doamne, cum poate să se ridice o piatră, şi un bulgăre de pământ să se înalţe? O, ridică-mă; condu-mă. Harul Tău o poate face. Trimite Duhul Ţău să-mi aprindă inima cu foc sfânt, şi mă voi ridica până voi părăsi vechea viaţă, ca să pot veni spre Tine.

Seara

Dacă cineva aude glasul Meu şi deschide uşa, voi intra la El.

Apocalipsa 3:20

Care este dorinţa ta în seara aceasta? Vrei ceva ceresc? Vrei să te bucuri de iubirea veşnică? Vrei libertate în strânsă comuniune cu Dumnezeu? Vrei să cunoşti înălţimea, adâncimea, lungimea şi lăţimea lui Dumnezeu? Atunci trebuie să te apropii de Isus. Trebuie să-L priveşti în toată plinătatea desăvârşirii Sale. Trebuie să-L vezi în lucrare, în îndeplinirea atribuţiilor şi în persoană. Cel care II înţelege pe Christos primeşte ungerea din partea Duhului Sfânt, şi înţelege toate lucrurile. Christos este cheia care deschide toate camerele lui Dumnezeu. Nu există nici un tezaur care să nu se deschidă şi să nu-şi ofere toată bogăţia sufletului care trăieşte lângă Isus. Te-am auzit oare spunând „o, dacă ar vrea să locuiască în sufletul meu… dacă ar vrea să facă din inima mea căminul Său…”? Deschide uşa, prea iubitule, şi El va veni fără întârziere. El bate demult la uşa Ta, şi aşteaptă să cineze cu tine şi tu cu El. El cinează cu tine fiindcă L-ai invitat în inima ta, şi tu cinezi cu El fiindcă ţi-a adus provizii. El nu poate avea părtăşie cu tine dacă nu-ţi deschizi inima, ca să aveţi o casă; şi tu nu ai avea ce să mănânci dacă nu ţi-ar fi adus provizii, fiindcă grânarul tău este gol. Deschide larg, deci, uşa sufletului tău. El va veni cu dragostea după care tânjeşti. Va veni cu bucuria pe care singur nu

o poţi simţi. Va aduce pacea de care are nevoie sufletul tău chinuit. Va veni cu garafe de vin şi mere dulci şi te va îngriji până te vei însănătoşi pe deplin prin „dragostea Sa neasemuită”. Deschide-I uşa, alungă vrăjmaşii, oferă-I cheia inimii tale, şi El va locui în ea pentru veşnicie. O, dragoste minunată, care aduci un asemenea Oaspete într-o asemenea inimă!

 

IZVOARE IN DEŞERT

 

Maria Magdalena şi cealaltă Marie erau acolo şi şedeau în faţa mormântului. (Matei 27:61)

 

O, cât de greu este înţeles necazul! Suferinţa este ignorantă şi nici măcar n-o interesează să înveţe. Când femeile întristate „şedeau în faţa mormântului”, au văzut ele triumful următorilor 2000 de ani? Au văzut ele altceva în afară de faptul că Hristos nu mai era?

Hristosul pe care tu şi eu Îl cunoaştem astăzi a venit din pierderea lor. De atunci, nenumărate inimi îndurerate au cunoscut învierea în mijlocul necazului lor, şi totuşi aceste femei întristate au urmărit începutul acestui rezultat şi n-au văzut nimic. Ceea ce ele considerau ca fiind sfârşitul vieţii era de fapt pregătirea pentru încoronare, fiindcă Hristos a rămas tăcut pentru ca să poată trăi din nou cu înzecită putere.

Dar ele n-au văzut aceasta. Ele au jelit, au plâns, au plecat şi apoi au venit din nou la mormânt, conduse de inimile lor zdrobite. Şi încă era doar un mormânt – neprofetic, mut, şi trist.

La fel este şi cu noi. Fiecare din noi şedem „în faţa mormântului” în grădina noastră şi iniţial spunem: „Această tragedie este ireparabilă. Nu văd nici un beneficiu în ea şi nu voi accepta nici o mângâiere”. Şi totuşi, chiar în mijlocul celor mai profunde şi mai rele adversităţi, Hristosul nostru deseori zace acolo, aşteptând să fie înviat.

Salvatorul nostru este acolo unde pare să fie moartea noastră. La capătul speranţei noastre găsim cel mai strălucit început al împlinirii. Acolo unde întunericul pare să fie cel mai adânc, urmează să ia naştere cea mai strălucitoare lumină. Şi odată ce experienţa s-a încheiat, vedem că grădina noastră urâţită de mormânt.

Bucuriile noastre sunt mai mari când necazul este în mijlocul lor. Şi necazurile noastre devin strălucitoare prin bucuriile pe care Dumnezeu le postează în jurul lor. Se poate ca la început florile grădinii să nu fie favoritele noastre, dar vom învăţa că ele sunt florile inimii. Florile sădite la mormânt, adânc în inima creştinului, sunt dragostea, speranţa, credinţa, bucuria şi pacea.

 

Pe o cale a patimilor grele

A intrat Hristos în odihnă;

Şi să caut eu trandafiri aici,

Sau să cred că pământul e binecuvântat?

Cei mai albi crini cereşti înfloresc

Din cununa spinoasă a nenorocirii de pe pământ:

Cine-şi poate duce crucea aici cu umilinţă,

Va purta purpura împărătească acolo.

 

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

Volumul III

 

Isaia 1.1-17

După cum putem învăţa din înseşi cuvintele Domnului Isus (prezentate în Luca 24.44 şi 24.27), Vechiul Testament poate fi împărţit în trei părţi importante: legea lui Moise (Pentateuhul), profeţiile (care includ şi cărţile istorice) şi psalmii (cuprinzând şi cărţile poetice). Odată cu cartea lui Isaia începem una dintre aceste părţi importante ale Bibliei, profeţiile, parte adesea neglijată, din cauza dificultăţilor pe care le prezintă. Să-I cerem Domnului să ne ajute să putem descoperi şi aici „cele despre El” (Luca 24.27).

Profetul este pentru poporul său un purtător de cuvânt al Domnului, un trimis cu misiunea de a mustra, de a avertiza, de a îndrepta sau de a mângâia. Ca o introducere a acestei noi materii, în cap. 1 îl vedem pe Isaia în cea dintâi misiune a sa, aceea a unui medic ce trebuie să se prezinte în faţa unui bolnav fară speranţă. Versetele 5 şi 6 prezintă diagnosticul îngrozitor pe care trebuie să-1 anunţe, valabil în aceeaşi măsură pentru omul zilelor noastre, ca şi pentru israelitul din acea vreme: „tot capul este bolnav şi toată inima slăbită”. Inteligenţa (simbolizată de cap) a fost total pervertită prin abaterea de la Dumnezeu (Romani 1.21). Afecţiunea faţă de El (simbolizată de inimă) a dispărut cu desăvârşire; totul, din cap până-n tălpi (ilustrând umblarea), este rău. Nimic nu este sănătos! Într-o astfel de condiţie, participarea la ceremoniile religioase exterioare nu este decât ipocrizie şi „o urâciune” (v. 13; comp. cu Proverbe 21.27).

 

PÂINEA CEA DE TOATE ZILELE

 

Text: 1 Timotei 1:12-17

Inima este nespus de înşelătoare şi deznădăjduit de rea; cine poate s-o cunoască? Ieremia 17:9

EŞTI PĂCĂTOS?

Numai păcătoşii se califică pentru mântuire. In cartea sa: „Transformarea omului dinăuntru”, Paula Sanford spune despre felul neobişnuit prin care a învăţat ea acest lucru. La vârsta de 11 ani s-a predat lui Cristos pentru că predicatorul a prezentat un Isus iubitor. Peste câţiva ani, când Paula a ajuns la vârsta de adult, o prietenă a înfruntat-o: „Paula, a spus ea, tu nu-L cunoşti pe Isus ca Mântuitor. Tu nu te-ai văzut niciodată ca păcătoasă. Numai păcătoşii pot cunoaşte un Mântuitor”. Profund tulburată, ea I-a cerut lui Dumnezeu să-i descopere natura păcatului ei. Curând după aceea, a ascultat mărturia unui pastor care spunea că înainte de a-L cunoaşte pe Cristos, fusese împlicat în prostituţie. Paula abia dacă putea să creadă ceea ce auzise. Pastorul se pocăise cu adevărat, dar oare de ce mărturisise aceste lucruri groaznice? După ce a plecat, Paula s-a simţit îngrozită şi ameninţată. Nu cumva Duhul Sfânt îi revela aceeaşi capacitate de-a păcătui, faptul că ea există în fiecare – şi de aceea o avea şi ea? Pentru prima dată, a recunoscut că, prin harul lui Dumnezeu, famila ei, felul în care fusese crescută şi împrejurările vieţii au fost de aşa natură că au împiedicat răul să se manifeste. Dar că având aceleaşi circumstanţe ca şi pastorul, şi ea ar fi făcut la fel, dacă nu şi mai rău. Poate că tu L-ai iubit întotdeauna pe Isus şi ai trăit o viaţă corectă, dar nu te-ai văzut niciodată un păcătos. Cere-i lui Dumnezeu să-ţi arate ce este cu adevărat în inima ta. Curând te vei ruga: „Doamne, ai milă de mine, păcătosul”. Apoi Îl vei iubi pe Isus pentru ceea ce este El – Mântuitorul tău. D.J.D.

Nu-i nimeni să n-aibă nevoie

Să fie iertat de păcat.

El poate la Isus prin credinţă

Să vină, să fie schimbat.  Branon.

Dacă vrei să fii bun, trebuie mai întâi să admiţi că eşti rău.

 

DOMNUL ESTE APROAPE – GBV

http://www.gbv.ro/meditatii-zilnice/domnul-este-aproape

 

Şi filistenii au luat chivotul lui Dumnezeu şi lau adus în casa lui Dagon şi lau pus lângă Dagon. Şi a doua zi asdodenii sau sculat de dimineață şi, iată, Dagon zăcea cu fața la pământ înaintea chivotului Domnului. 

1 Samuel 5.2,3

Filistenii îi învinseseră pe israeliți şi capturaseră chivotul; curând însă aveau să dorească să nu fi făcut acest lucru. Considerândul a fi un fel de amuletă religioasă, ei lau aşezat acolo unde țineau astfel de lucruri – în casa lui Dagon, zeul peşte. Filistenii – şi cei pe care îi simbolizează ei în ziua de astăzi – întotdeauna cred că lucrurile religioase trebuie clasificate cu grijă şi păstrate fiecare la locul lui.

Lui Dumnezeu însă nu Ia păsat de planul lor. Aşa cum El nu tolerase ipocrizia şi uşurătatea din partea poporului Său, tot aşa El nu îngăduie ca chivotul sfânt al legământului să fie tratat ca un obiect religios. Pentru filisteni, Dumnezeul lui Israel era doar o altă zeitate. Prin urmare, El lea dat o lecție, pentru a le arăta cât de greşiți erau. Când au intrat în casa lui Dagon, dimineața, au găsit idolul lor întro poziție umilitoare. Acesta căzuse cu fața la pământ înaintea chivotului Domnului. A doua zi de dimineață, idolul era din nou căzut la pământ, având acum capul şi palmele mâinilor tăiate. Care era lecția? Isaia 42.8 ne oferă răspunsul: „Eu sunt Domnul; acesta este Numele Meu, şi nu voi da altuia gloria Mea, nici lauda Mea chipurilor cioplite”. Ei Îl puseseră pe Dumnezeul viu şi adevărat, Creatorul tuturor lucrurilor, pe acelaşi taler cu Dagon, cu Baal şi cu alte zeități din acel timp. Milioane de oameni fac acelaşi lucru astăzi. Deşi Dumnezeu poate îngădui ca chivotul mărturiei Sale să fie capturat din cauza falimentului poporului Său, trebuie să înțelegem că El va arăta în curând cine este Domnul.Acest gând este foarte mângâietor. În ciuda întregului faliment al omului, Dumnezeu Îşi menține gloria şi mărturia. G. W. Steidl

 

SĂMÂNȚA BUNĂ

http://www.gbv.ro/meditatii-zilnice/samanta-buna

 

… Dumnezeu … ne-a născut din nou prin învierea lui Isus Hristos din morți, la o nădejde vie. 1 Petru 1.3

Viață nouă

În fiecare primăvară ne bucurăm din nou la vederea pomilor fructiferi înfloriți. Crengile sunt pline de flori pline de promisiune. Când vântul suflă petalele florilor, se poate observa din loc în loc deja un mic început de fruct. După câteva luni însă se arată că ele nu împlinesc toate așteptările. Fructele crescute nu sunt așa de numeroase cum au fost florile și nu totdeauna de cea mai bună calitate. Ele sunt adesea mici, au pete sau sunt pline cu viermi.Și copiii le fac de regulă în primii ani de viață părinților lor multă bucurie. Atât timp cât sunt încă mici, se lasă ușor dirijați și ne zâmbesc așa de fericiți și nevinovați. Dar când voința proprie crește, vedem cum se veștejesc și aceste frumoase „flori”. Copiii devin mai mari, iar răul, care a fost în ei de la început, se arată tot mai mult. Sentința Bibliei se adeverește: „Cum ar putea omul să fie fără vină înaintea lui Dumnezeu?”.Desigur, există diferențe: pe de o parte, tineri zeloși care își pun țeluri de viață bune și le și obțin, pe de altă parte, aceia care au încercat mult, dar totuși le merge tot rău.Dar chiar și pentru cel care duce o viață bună și zeloasă, cerul nu îi stă deschis; aceasta ar fi o speranță înșelătoare. Iar celorlalți, cerul nu le este închis, chiar dacă pentru ei multe se arată lipsite de speranță. Pentru o speranță solidă care ajunge până în veșnicie, ambele grupe au nevoie de îndurarea lui Dumnezeu și de viața nouă, pe care El vrea să o dea fiecăruia care se încrede în Hristos.

 

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

www.fundatiaseer.ro

 

REZULTATUL DEPINDE DE TINE

„Să nu vă potriviți chipului veacului acestuia”

(Romani 12:2)

Tu determini rezultatele din viața ta, deoarece Dumnezeu nu a dat nimănui altcuiva puterea asupra opțiunilor pe care le ai. Când nu ne merge bine, deseori căutăm explicația în altă parte. Asemenea Evei, noi spunem: „Diavolul m-a pus s-o fac”. Nu, Domnul Isus a spus: „v-am dat putere să călcați… peste toată puterea vrășmașului” (Luca 10:19). Asemenea lui Adam, noi spunem: „Eva m-a pus s-o fac”. Dar psalmistul a spus: „Mă încred în Dumnezeu, și nu mă tem de nimic: ce pot să-mi facă niște oameni?” (Psalmul 56:4). Uneori credem că împrejurările care ne scapă de sub control sunt de vină, dar cu Dumnezeu „toate lucrurile (inclusiv oamenii și împrejurările) lucrează împreună spre binele (nostru)” (Romani 8:28) – nu spre înfrângerea noastră! Necredința te face victimă și te predispune la un stil de viață prin care încerci să schimbi oamenii și împrejurările. E ca și cum ai încerca să scoți oul afară din omletă. Devii o persoană fixată pe vinovăție în loc să fii o persoană focalizată pe rezolvarea problemelor. Acceptă adevărul că indiferent ce face diavolul, ceilalți sau împrejurările, Dumnezeu îți dă dreptul să ai ultimul cuvânt în viața ta. „Cel ce este în voi, este mai mare decât cel ce este în lume” (1 loan 4:4). Rezultatul nu este determinat de ceea ce se petrece în jurul tău, ci de ceea ce se petrece în lăuntrul tău. „El este ca unul care își face socotelile în suflet” (Proverbe 23:7). Diavolul poate determina rezultatul numai cu permisiunea și cu cooperarea ta – iar tu nu trebuie să i le dai! Așadar, crede în abilitatea lui Dumnezeu de a te scoate triumfător din orice dificultate.

 

 


 

Single Post Navigation

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

w

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: