Mana Zilnica

Mana Zilnica

26 Aprilie 2016

TOTUL PENTRU GLORIA LUI

de Oswald CHAMBERS

 

Ascensiunea supremă

„la pe fiul rău… şi adu-l ardere de tot pe un munte pe care ti-t voi spune.”

Genesa 22:2

Caracterul unui om determină felul în care el interpretează voia lui Dumnezeu (vezi Psalmul 18:25-26). Avraam a interpretat porunca lui Dumnezeu ca însemnând că trebuia să-şi ucidă fiul; el a putut să scape de această convingere tradiţională doar prin intermediul unei încercări foarte grele. Dumnezeu nu-i putea purifica credinţa în nici un alt fel. Dacă ascultăm de ceea ce ne spune Dumnezeu conform credinţei noastre sincere, Dumnezeu va distruge în noi acele convingeri tradiţionale care îl prezintă într-o lumină falsă. Sunt multe astfel de credinţe de care trebuie să scăpăm; de exemplu, aceea că Dumnezeu va lua un copil, deoarece mama lui îl iubeşte prea mult – o minciună a diavolului! şi o denaturare a naturii adevărate a lui Dumnezeu. Dacă diavolul ne poate opri să efectuăm ascensiunea supremă şi să scăpăm de concepţiile greşite despre Dumnezeu, el va face aceasta; dar dacă li rămânem credincioşi lui Dumnezeu, El ne va trece printr-o încercare ce ne va duce la o şi mai bună cunoaştere a Lui.

Marea lecţie pe care ne-o dă credinţa lui Avraam în Dumnezeu este aceea că el era pregătit să facă totul pentru Dumnezeu. El era acolo ca să asculte de Dumnezeu, indiferent împotriva cărei convingeri tradiţionale mergea. Avraam n-a fost devotat propriilor lui convingeri, căci altfel l-ar fi jertfit pe Isaac şi ar fi spus că vocea îngerului era de fapt vocea diavolului. Aceasta este atitudinea unui fanatic. Dacă îi vei rămâne credincios lui Dumnezeu. El te va conduce prin orice obstacol până în cămăruţa ascunsă a cunoaşterii Lui; dar trebuie să fii întotdeauna gata să ajungi la acest punct al renunţării la convingerile şi credinţele tradiţionale. Nu-I cere lui Dumnezeu să te încerce. Să nu declari niciodată aşa cum a făcut Petru: Cu Tine sunt gata să merg chiar şi în temniţă şi la moarte”. Avraam n-a făcut nici o declaraţie de felul acesta; el a rămas credincios lui Dumnezeu, iar Dumnezeu i-a purificat credinţa.

 

MANA DE DIMINEAŢĂ

 

IOAN 20:28

„Toma I-a răspuns: „Domnul meu şi Dumnezeul meu!”

Pentru Toma, dorinţa de a vedea pe Domnul era foarte naturală: El a fost înviat; nimic mai normal decît dorinţa de a-L vedea. Domnul însă îi răspunde: „Ferice de cei ce nu au văzut şi au crezut.” Cunoaşterea dragostei şi puterii lui Dumnezeu depinde de credinţa ucenicului; marile şi preţioasele făgăduinţe, a căror însuşire deschid perspective minunate vieţilor noastre, sînt oferite credinţei. De aceea, ferice de cei care n-au văzut, n-au simţit sau încercat vreo senzaţie oarecare ci au crezut în mărturia pe care a dat-o Dumnezeu despre Fiul Său! (Ioan 5:10).În faţa mîinilor străpunse ale Domnului Isus, toată necredinţa lui Toma a dispărut şi el înţelege acum că Domnul Isus nu este numai învăţătorul său ci Domnul Iui şi Dumnezeul lui. Îl cunoaştem şi noi în felul acesta? Dacă El este în adevăr Domnul nostru, noi sîntem robii Lui şi El nu acceptă să mai fie ceva sau cineva între noi şi El. Un rob nu poate sluji decît unui singur Domn. Dacă dorim să cunoaştem puterea Celui înviat, trebuie să veghem ca El să aibă primul loc în toate lucrurile din viaţa noastră. şi atunci, în măsura în care îl vom urma pas cu pas, El ne va conduce în carul Său de biruinţă. Domnul Se va servi atunci de noi ca să-şi facă cunoscută biruinţa Sa asupra vrăjmaşilor în orice loc din lume. 2Cor.2:14,15).Numai după înviere Numele de Isus era precedat de cuvîntul Domn” şi în adevăr, învierea Lui a confirmat şi întărit adevărul că El este Domnul Domnilor. Prima menţiune a acestor două nume este la (Luca 24:3). Acest titlu era rezervat Cezarului şi orice om care pretindea că vrea să-1 poarte era în primejdia de a fi pedepsait cu moartea; Înţelegem deci de ce titlul acesta întărîta la mînie pe vrăjmaşii Domnului Isus. El vrea să fie Domnul nostru în tot ce poate cuprinde titlul acesta. şi dacă El este Domnul nostru şi noi sîntem robii Lui, trebuie să ne dăm în întregime şi fără rezerve viaţa noastră Domnului nostru Cel înviat şi atunci El va putea să ne folosească aşa cum va vrea El, iar puterea învierii Lui se va desfăşura în vieţile noastre „Căci dacă trăim, pentru Domnul trăim.” (Rom. 14:8). Este bine ca în vorbirea noastră să nu spunem „Isus” ci „Domnul Isus”.”Este un singur Domn: Isus Hristos” (ICor. 8:6). „Nimeni nu poate să zică „Domnul Isus” decît prin Duhul Sfînt” (!Cor.l2:3 – versiunea J.N.D.).

 

MÂNTUIREA PRIN HRISTOS

Meditaţii zilnice – de Fritz BERGER

 

„Ţinând sus cuvântul vieţii, şa ca în ziua Lui Hristos să mă pot lăuda că n-am alergat, nici nu m-am ostenit în zadar. Filipeni 2:16

Câtă grijă a avut Pavel ca să ştie că aceşti fraţi rămân pe terenul credinţei! Cel care se lasă furat prin filozofii, vorbe înţelepte, sau învăţături omeneşti, acela nu mai este fără pată. Trebuie să facem toate fără cârtiri, sau şovăieli; totodată să fim din aceia care se bazează doar pe Cuvântul împăcării, şi anume, că Hristos a murit şi a înviat pentru noi.Golgota nu ne mântuieşte, nu ne scapă de păcat, dar învierea Domnului Isus ne scapă de păcat. „Şi dacă n-a înviat Hristos, credinţa voastră este zadarnică, voi sunteţi încă în păcatele voastre.” Dar prin învierea Lui suntem o făptură nouă. De aceea trebuie să primim Cuvântul:” Cei care au murit împreună cu El, au fost înviaţi împreună cu El.” Iar la aceasta se mai adaugă:” Bucuraţi-vă totdeauna în Domnul! Iarăşi zic:    Bucuraţi-vă! Faceţi toate lucrurile fără cârtiri, sau şovăieli.” Dacă accept numai una, iar celelalte le pun la o parte, atunci nu sunt nepătat. De aceea, fiecare cuvânt este important pentru noi. Dacă întro privinţă cădem, sau greşim, atunci trebuie să ne căim şi să credem că Isus a plătit şi pentru aceste păcate. Este bine că avem la dispoziţia noastră Cuvântul Domnului, care ne luminează şi ne îndreaptă în toate privinţele. Cel care se judecă singur, nu va fi judecat.

 

TEZAURUL PROMISIUNILOR LUI DUMNEZEU

de Charles H. SPURGEON

 

PURTARE PLINĂ DE BUNĂTATE

Şi Domnul Dumnezeul tău, te va binecuvânta.

Deuteronom 15.18

Un stăpân israelit trebuia să-l elibereze pe robul său, la timpul potrivit şi, când acesta părăsea serviciul său, să-i dea un salariu potrivit pentru a se putea organiza. El trebuia sa facă aceasta cu bunătate şi inimă largă. Duhul acestei învăţături, precum şi întreaga lege a Domnului Cristos, ne învaţă să ne purtăm cu slujitorii noştri, la fel, cum se cuvine. Să ne amintim cum S-a purtat El cu noi şi să ne dam seama că şi noi trebuie să ne purtăm cu răbdare faţă de ei.

 

DOMNUL ESTE APROAPE!

Calendar Biblic

 

Ba încă, nici eu însumi nu mă mai judec pe mine. 1 Corinteni 4.3

Acest verset are temelia în legătura apostolului cu corintenii şi prin aceasta are o însemnătate specială. Dar permiteţi-mi să folosesc acest cuvânt pentru a arăta tendinţa unor credincioşi, a unor copii ai lui Dumnezeu. Unii cred că atunci când vorbesc de rău persoana lor proprie fac plăcere Domnului. Cine a isprăvit cu el însuşi se bucură că nu mai trebuie să vorbească şi să se gândească la persoana sa. Un astfel de credincios vrea să privească numai la Cristos şi să arate în umblarea pe acest pământ viaţa şi caracterul Său.Dacă am greşit cu ceva, atunci se înţelege că trebuie să mă ocup de mine, lăsând să mă lumineze lumina lui Dumnezeu şi să mă judec; dar nu aceasta este starea normală a unui credincios. Este foarte rău când omul vorbeşte despre sine cu cuvinte rele, pentru a arăta în ochii altora cât e de smerit. Dacă înţelegem şi apreciem starea noastră reală în faţa lui Dumnezeu atunci nu ne mai gândim la noi.
Dumnezeu nu vede nimic mai mare decât Cristos şi este tot timpul preocupat să ne ţintească privirea spre El; în Cristos însuşi Dumnezeu are deplină desfătare din cauza frumuseţii şi ascultării Sale. Este un har deosebit că lumina ne-a luminat încât putem să recunoaştem şi să vedem prin această lumină slava lui Dumnezeu şi prezenţa Domnului. Aceasta aduce cu sine o serioasă responsabilitate. Domnul, pe care noi îl privim cu „faţa descoperită” a trimis razele luminii Lui peste noi ca să luminăm în această lume întunecată şi să reflectăm slava Lui. Dar cine e preocupat numai de sine însuşi nu mai poate face această lucrare minunată. Rugăciunea mea este: „Dă putere ca fiecare inimă să se îndrepte spre Tine şi fiecare să reflecteze slava Ta.”Avem încredere că Dumnezeul cel Viu va face prin Duhul Său ca inima şi duhul cititorului creştin să se folosească de adevărul Său de preţ şi să-l pună în slujba Sa.

 

BĂTÎND LA UȘA LUI DUMNEZEU

de Oswald CHAMBERS

 

0, Doamne, ascute din nou toate simţurile spirituale; ridică-mă la lumina Ta prin harul Tău îmbelşugat venit prin Domnul nostru Isus Cristos. Cât de încet sunt în a Te înţelege mai mult pe Tine şi căile Tale!

 

MEDITAŢII ZILNICE

de Wim MALGO

 

«Eu n-am vorbit în ascuns, într-un colţ întunecos al pământului. Eu n-am zis seminţei lui Iacov: „Căutaţi-Mă în zadar!”
Eu, Domnul, spun ce este adevărat, vestesc ce este drept.»

Isaia 45,19

«Căutaţi-Mă!» — iată una dintre poruncile pe care le repetă Domnul în Sfânta Scriptură. Dacă Dumnezeu ne porunceşte să ÎI căutăm, atunci înseamnă că este posibil să îl găsim. In ce fel însă îl vom găsi? Acest lucru nu este deloc ţinut secret. Singura condiţie este prezentată de Domnul prin profetul Ieremia: «Mă veţi găsi, dacă Mă veţi căuta cu toată inima» (Ier. 29,13). Nu are rost să ne rugăm, să petrecem ore pe genunchi, dacă nu facem acest lucru din inimă, în Ieremia 48,10 Domnul spune: «Blestemat să fie cel ce face cu nebăgare de seamă lucrarea Domnului!». Rugăciunea este de origine divină, dar poate fi inutilă, fară putere. Dacă nu ÎI căutăm pe Domnul din inimă, totul e în zadar. Adevărata călăuzire şi viziunea sfântă o primim numai în prezenţa Domnului şi doar daca îl căutăm sincer, cu toată inima.

 

MEDITAŢII PENTRU FIECARE ZI A ANULUI

de Charles H. SPURGEON

Dimineaţa şi Seara

Dimineața

Să faceţi lucrul acesta spre pomenirea Mea.

1 Corinteni 11:24

Textul de astăzi pare Să sugereze că creştinii L-ar uita pe Christos! Nu ar fi nevoie de acest îndemn iubitor dacă nu ar exista supoziţia că memoria ne-ar putea trăda. Nu este o supoziţie neîntemeiată. A fost prea adesea confirmata de experienţa noastră nu doar ca o posibilitate ci, vai, ca un fapt lamentabil! Pare aproape imposibil ca cei răscumpăraţi de sângele Mielului, care au fost iubiţi până la capăt de Fiul lui Dumnezeu, să-şi poată uita Mântuitorul. Dar, chiar dacă urechea este uimită, ochii văd prea bine că această crimă se întâmplă. Să-L uităm pe Cel care nu ne-a uitat niciodată! Să-L uităm pe Cel care ne-a spălat păcatele cu sânge! Să-L uităm pe Cel care ne-a iubit până la moarte! Poate fi posibil? Da, nu doar posibil; pdftştiinţa noastră mărturiseşte că este o greşeală des întâlnită din partea noastră, şi că ne permitem să-L tratăm ca pe un cerşetor pribeag. Cel care ar trebui să fie proprietarul de drept al inimilor noastre este un chiriaş ocazional. Crucea, care ar trebui să fie un memorial sfânt, este necinstită de picioarele nerecunoştinţei noastre. Nu îţi spune cumva conştiinţa că e adevărat? Nu te-ai trezit adesea că L-ai uitat pe Isus? Alte creaturi îţi fură inima, şi devii nepăsător faţă de Cel pe care ar trebui să-L iubeşti mai presus. Unele treburi pământeşti îţi distrag atenţia şi îţi întorci privirea de la cruce. Tulburările lumii și atracţia lucrurilor pământeşti îţi îndepărtează sufletul de Christos. Memoria otrăvită înăbuşă parfumul Trandafirului din Saron. Să ne prindem cu funii cereşti de iubire şi neuitare de Isus, şi să ţinem de El orice ar veni.

Seara

Ferice de cel ce veghează.

Appcalipsa 16:15

„În fiecare zi sunt în primejdie de moarte” (1 Corinteni 15:31) spune apostolul Pavel. Aceasta era viaţa primilor creştini. Oriunde s-ar fi aflat, viaţa le atârna de un fir de păr. În ziua de azi, nu mai suntem chemaţi să facem faţă unor asemenea persecuţii. Dacă am fi, Domnul ne-ar da putere să îndurăm testul; dar testul vieţii de creştin, în timpul prezent, deşi nu atât de teribil, este mult mai primejdios decât acelea din vremurile trecute. Dacă ar fi să îndurăm batjocura lumii, n-ar fi atât de greu. Laudele ei, cuvintele mieroase, discursurile amăgitoare, slugărnicia şi ipocrizia ei sunt mult mai rele. Pericolul stă în bogăţie şi mândrie, în umblarea după lucrurile lumeşti şi în pierderea credinţei. Dacă nu bogăţia este încercarea, grija zilei de mâine este la fel de rea. Dacă nu suntem sfâşiaţi de leu, putem fi îngroziţi de urs. Diavolului nu-i pasă care este, atâta timp cât ne distruge dragostea pentru Christos şi încrederea în El. Mă tem că biserica este mult mai aproape de a-şi pierde integritatea în aceste zile blânde şi prielnice, decât în vremurile grele de odinioară. Trebuie să ne trezim acum, fiindcă am păşit pe un tărâm fermecat, şi suntem gata să adormim, spre pieirea noastră, dacă nu facem o realitate din

credinţa în Isus şi o flacără din dragostea noastră pentru El. In aceste zile uşoare, mulţi se vor dovedi neghină, şi nu grâu; ipocriţi ascunşi sub măşti frumoase, şi nu copii ai adevăratului Dumnezeu. Creştine, nu te gândi că acestea sunt vremuri în care te poţi lipsi de veghere sau de zelul sfânt. Ai nevoie de aceste lucruri mai mult decât oricând, şi fie ca Dumnezeu Duhul Sfânt să-şi arate atotputernicia în tine, ca să poţi spune în zilele uşoare, ca şi în cele grele „suntem mai mult decât biruitori, prin Acela care ne-a iubit” (Romani 8:37).

 

IZVOARE IN DEŞERT

 

Privesc toate aceste lucruri ca o pierdere, faţă de preţul nespus de mare al cunoaşterii lui Hristos Isus, Domnul meu.
(Filipeni 3:8)

 

Lumina este întotdeauna preţioasă şi se formează prin consumul a ceea ce o produce. O lumânare neaprinsă nu luminează, căci arderea trebuie să vină înaintea luminii. Nici noi nu putem fi de folos altora dacă nu plătim un preţ. Arderea sugerează suferinţă, şi noi încercăm să evităm durerea.

Avem tendinţa să simţim că facem cel mai mare bine din lume când suntem puternici şi în formă pentru orice lucrare activă şi când inima şi mâinile noastre sunt ocupate cu faptele bune ale slujirii. De aceea, când suntem puşi deoparte pentru suferinţă, când suntem bolnavi, când suntem mistuiţi de durere, şi când toate activităţile noastre au încetat, simţim că nu mai suntem de nici un folos şi că nu realizăm nimic.

Şi totuşi, dacă vom fi răbdători şi supuşi, mai mult ca sigur că vom fi o mai mare binecuvântare pentru lumea din jurul nostru în timpul suferinţei şi durerii noastre decât eram când credeam că facem cea mai mare lucrare. Atunci ardem, şi lumina noastră străluceşte datorită focului. din Gânduri de seară

Gloria de mâine este înrădăcinată în corvoada de azi.

Mulţi oameni doresc gloria fără cruce, şi lumina strălucitoare fără focul arzător, dar crucificarea vine înaintea încoronării.

 

Aţi auzit povestea plantei de aloe,

Departe în climatul însorit?

După o creştere modestă de o sută de ani

Ajunge în sfârşit la timpul ei de înflorire;

Şi atunci un boboc minunat din coroana ei

Se sparge în o mie de flori;

Această regină a florilor, văzută în timpul înfloririi,

Este mândria umbrarelor tropicale,

Dar floarea pentru plantă este un sacrificiu,

Pentru că înfloreşte numai o dată, şi apoi moare.

 

Aţi mai auzit de planta de aloe,

Care creşte în climatul însorit,

Cum fiecare din miile ei de flori,

Când cade în perioada de înflorire,

Este ca o mică plantă care-şi împlântă rădăcinile

În locul unde cade pe pământ,

Şi îndată ce au căzut din corola muribundă,

Cresc repede şi minunat de jur împrejur?

Prin moarte, ea trăieşte de o mie de ori

În plantele tinere ce răsar din moartea celei bătrâne.

 

Aţi auzit povestea pelicanului,

Gimel el Bahr-ul arabilor,

Care trăieşte în pustietăţile africane,

Unde sălăşluiesc păsările singuratice?

Aţi auzit cum îşi iubeşte puişorii,

Şi le poartă de grijă şi se trudeşte pentru binele lor,

Le aduce apă din munţii îndepărtaţi,

Şi pescuieşte în mări pentru hrana lor.

În foamete îi hrăneşte – ce poate născoci dragostea!

Cu sânge din pieptul ei – şi, hrănindu-i, moare.

 

Aţi auzit povestea aceasta – cea mai măreaţă dintre toate –

Povestea Celui Sfânt şi Adevărat,

El moare, dar viaţa Lui, în nenumărate suflete

Continuă să existe în lume într-o formă nouă;

Sămânţa Lui se răspândeşte şi umple Pământul,

Aşa cum stelele umplu cerurile de sus.

El ne-a învăţat să dăm dragostea de viaţă,

De dragul unei vieţi pline de dragoste.

Moartea Sa este viaţa noastră, pierderea Lui este câştigul nostru;

Bucuria pentru lacrimi, pacea pentru durere.

 

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

Volumul III

 

Isaia 1.18-31

Iată aici întreg harul divin strălucind asupra mizerabilului popor (ca, de altfel, asupra oricărui păcătos care se recunoaşte pierdut). Ieri l-am lăsat acoperit de plăgi şi de răni deschise, asemeni omului din parabolă căzut în mâinile tâlharilor (Luca 10.30). Astăzi, Domnul invită poporul să-şi apere cauza în instanţă în faţa Lui. Să şi-o apere?! La ce bun? Ce-ar putea spune în apărarea sa? Vinovatul are gura închisă, nu poate vorbi; însă, în loc să-şi audă condamnarea, el poate auzi, pronunţată de însuşi Judecătorul Său, promisiunea fără seamăn din v. 18. Este făgăduinţa care a adus pace în inimi fără număr: „Dacă vor fi păcatele voastre cum este cărmăzul, se vor face albe ca zăpada…” Curăţirea aceasta se poate face numai prin sângele lui Isus Hristos (1 loan 1.7)! Dar peste toţi cei care refuză graţierea oferită se va abate pedeapsa executorie.

Versetul 21 şi următoarele descriu ce a devenit Ierusalimul, „cetatea credincioasă”: un bârlog de ucigaşi. Domnul va trebui să-1 cureţe. Dar aceasta nu se va face, din nefericire, prin sângele răscumpărător, pentru că Ierusalimul nu 1-a dorit, ci prin judecata care se va abate asupra călcătorilor de lege, după toată îndelunga-răbdare de care Dumnezeu a dat dovadă faţă de un popor răzvrătit.

 

PÂINEA CEA DE TOATE ZILELE

 

Text: Filipeni 4:1-9

De aceea vă spun: Nu vă îngrijoraţi de viaţa voastră. Matei 6:25

CUTIA ÎNGRIJORĂRILOR

Am auzit despre o femeie care păstra în bucătărie o cutie, pe care scrisese: „Cutia îngrijorărilor”. De fiecare dată când se ivea ceva care ar fi tulburat-o, scria acel lucru pe o bucată de hârtie şi o arunca în cutie. Se hotărâse să nu se gândească la aceste probleme, atâta vrema cât se aflau în cutie. Putea destul de des să deschidă cutia, să scoată o hârtie şi să revadă îngrijorările notate pe ea. Urmărirea acestui procedeu i-a dat femeii posibilitatea să-şi scoată cu totul îngrijorările din minte. Ştia că se poate ocupa de ele mai târziu. Apoi, deoarece nu era extenuată de îngrijorări şi de dificultăţile ce-i stăteau în faţă, avea o minte relaxată, mult mai capabilă să le găsească soluţii de rezolvare. Totuşi, de multe ori, a descoperit cu încântare că cele mai multe dintre necazurile pentru care se îngrijorase, nu mai existau. Să-ţi scrii îngrijorările pe o foaie de hârtie şi să le pui într-o cutie poate fi de folos, dar mult mai bine este să le pui într-un loc şi mai bun, în mâinile lui Dumnezeu şi apoi ele să nu te mai preocupe, îngrijorările ne jefuiesc de bucurie, ne secătuiesc energiile, ne opresc creşterea spirituală, ne înăbuşă mărturia, şi ceea ce-i mai grav, îl dezonorează pe Dumnezeu. Isus a spus: „Nu vă îngrijoraţi de ziua de mâine; căci ziua de mâine se va îngrijora de ea însăşi. Ajunge zilei necazul ei” (Matei 6:34). Să ne dăruim cu totul Domnului şi să ne încredem în promisiunile Sale, să-L credem că va veni în întâmpinarea tuturor nevoilor noastre. în calitate de creştini, putem să punem toate problemele noastre în mâinile Sale. Acesta este un loc mult mai bun decât oricare cutie a îngrijorărilor.   R.W.D.

În orice-ncercare, Isus e cu mine.

În orice-ntristare îmi ia din suspine.

În orice povară-mi întinde o mână;

Simt clipă de clipă din mila-I divină. Whittle.

Când punem îngrijorările noastre
în mâinile lui Dumnezeu,
El ne pune pacea Sa în inimile noastre.

 

DOMNUL ESTE APROAPE – GBV

http://www.gbv.ro/meditatii-zilnice/domnul-este-aproape

 

În speranța vieții eterne pe care Dumnezeu, care nu poate să mintă, a promiso mai înainte de timpurile veacurilor.  Tit 1.2

Legea promitea viață pentru om, însă era incapabilă fie să dea viața, fie să asigure îndreptățirea pentru omul în carne. Ni se spune că ea „era neputincioasă din cauza cărnii”, deşi, în ea însăşi, era „sfântă, dreaptă şi bună”. «Împlineşte şi vei trăi» este spus păcătosului din rasa lui Adam; însă păcătosul nu poate împlini, de aceea legea sfântă nu poate decât săl condamne. Dacă ar fi existat o lege care să poată da viața, atunci „îndreptățirea ar fi pe principiul legii” (Galateni 3.21); însă, înainte de lege – de fapt, înainte de „veacurile timpului” – Dumnezeu promisese viața pentru om. Această promisiune este în Hristos Isus; prin urmare, era necesar ca El să vină unde noi ne aflam şi să ne elibereze de păcat şi de moarte, astfel încât noi să putem avea viața în El. Cât de minunată este înțelepciunea care a conceput acest plan! Toată gloria săI fie dată lui Dumnezeu!

Viața este obiect al promisiunii, aşa cum ne arată primul pom numit în mod distinct în Scriptură: „pomul vieții„. Acesta nu a fost interzis ca celălalt, însă, după ce omul a căzut, accesul la el ia fost interzis, iar darea legii a fost pentru al face pe om conştient de păcătoşenia şi de incapabilitatea sa de a obține viața veşnică. Prin moartea Fiului Său, Dumnezeu a găsit o cale de a ne oferi ceea ce era în inima Lui mai înainte de a fi lumea.

Această viață, în toată valoarea ei infinită, nu cunoaşte sfârşitul sau degradarea. Fiind promisă înainte de veacurile timpului, ea trece dincolo de zilele glorioase ale Împărăției şi stăpânirii Fiului Omului, către starea eternă când Dumnezeu va fi totul în toți. Această viață este încă de pe acum a noastră în Hristos Isus. Este a noastră prin harul lui Dumnezeu. Este a noastră prin darul lui Dumnezeu (Romani 6.23). Acest dar nu poate fi măsurat; el trece dincolo de orice estimare sau definiție omenească, însă – mulțumiri fie aduse lui Dumnezeu! – el este al nostru prin favoarea divină.

H. J. Vine

 

SĂMÂNȚA BUNĂ

http://www.gbv.ro/meditatii-zilnice/samanta-buna

 

El ne-a dat făgăduințele Lui nespus de mari și scumpe, ca prin ele să vă faceți părtași firii dumnezeiești… 2 Petru 1.4

Făgăduințe mari și scumpe

Pe când evanghelistul Moody era copil mic, mama sa a rămas văduvă cu nouă copii, în sărăcie lucie, în pragul iernii, fără mâncare și fără lemne de foc. Mulți au stăruit să-și dea copiii în îngrijirea altora, dar inima de mamă nu s-a putut despărți de niciunul dintre ei.Într-o seară, după ce i-a culcat pe toți, ea s-a pus pe genunchi și și-a vărsat toată durerea înaintea Domnului. După mult plâns, și-a șters ochii de lacrimi și de pe genunchi a luat Biblia de pe masă și a deschis-o. Dumnezeu a permis ca Biblia să se deschidă la Ieremia, capitolul 49. Acolo a citit: „Lasă pe orfanii tăi! Eu îi voi ține în viață, și văduvele tale să se încreadă în Mine!”. Cu mâna tremurândă a luat un creion și a încercuit acel verset. Cât de scumpă i-a fost făgăduința lui Dumnezeu! S-a încrezut în Cel Atotputernic, nu și-a dat copiii nimănui și niciunul nu a murit de foame.Fiind matur, evanghelistul a păstrat ca pe o comoară Biblia cu versetul încercuit de mama sa în cele mai grele momente ale vieții ei.Să ne bizuim și noi pe promisiunile lui Dumnezeu; să primim în inimile noastre făgăduințele nespus de mari și scumpe ale Mântuitorului! Ele vor da direcție vieților noastre!

 

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

www.fundatiaseer.ro

 

CONCENTREAZĂ-TE ASUPRA SLUJIRII, NU ASUPRA PROMOVĂRII

„Nu lua locul celor mari” (Proverbe 25:6)

Să aspiri la poziția de lider e un fapt lăudabil. Pavel a spus: „Dacă râvnește cineva să fie episcop, dorește un lucru bun” (1 Timotei 3:1). Dar este o diferență între a păși înainte pentru a prelua responsabilitatea de lider și a păși înainte pentru a fi în lumina reflectoarelor. Harry Truman a spus: „Dacă nu suporți căldura, stai departe de bucătărie”. Întrebarea nu este dacă îți place să fii în centrul atenției, ci dacă poți suporta „căldura” care vine odată cu această postură. Pentru fiecare persoană care îți recunoaște competențele și îți apreciază realizările vor exista zece care au pretenții de la timpul tău, de la talentul tău și de la comoara ta. Să ne gândim la Barnaba. Când Evanghelia a fost propovăduită neamurilor pentru prima oară, conducătorii bisericii din Ierusalim l-au trimis pe Barnaba să verifice. „Când a ajuns el, și a văzut harul lui Dumnezeu, s-a bucurat, și i-a îndemnat pe toți să rămână cu inimă hotărâtă alipiți de Domnul. Căci Barnaba era un om de bine, plin de Duhul Sfânt și de credință. Și destul de mult norod s-a adaos la Domnul” (Faptele Apostolilor 11:23-24). Barnaba avea trei calități uimitoare:

1) Nu avea nimic de dovedit. El nu a căutat niciodată lumina reflectoarelor. Când a fost mentorul lui Pavel, el a fost bucuros să-l lase pe apostolul în devenire să se ridice mai sus decât el, susținându-l la fiecare pas.

2) Nu avea nimic de pierdut. El nu a căutat să-și păstreze reputația și nu se temea că-și va pierde popularitatea. El dorea să slujească, nu să fie slujit.

3) Nu avea nimic de ascuns. El nu a încercat să păstreze o fațadă sau o imagine. El a rămas autentic, vulnerabil și transparent și mai presus de acestea, s-a bucurat de izbânda celorlalți.

 

 

 

 


 

Single Post Navigation

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: