Mana Zilnica

Mana Zilnica

29 Aprilie 2016

TOTUL PENTRU GLORIA LUI

de Oswald CHAMBERS

 

Frumuseţea nesiguranţei

Şi ce vom fi nu s-a arătat încă. I loan 3:2

 

Înclinaţia noastră naturală este de a fi atât de riguroşi şi de calculaţi, încât privim nesiguranţa ca pe un lucru rău. Ne imaginăm că trebuie să ajungem la un anumit sfârşit hotărât mai dinainte, dar nu aceasta este natura vieţii spirituale. Natura vieţii spirituale este aceea că suntem siguri în nesiguranţa noastră, iar urmarea este faptul că nu ne facem cuibul nicăieri. Raţiunea spune: „Dacă aş fi în acea situaţie…” Noi nu ne putem imagina pe noi înşine in nici o situaţie în care nu am fost niciodată.

Siguranţa este semnul vieţii cârmuite de raţiune; nesiguranţa plină de har este semnul vieţii spirituale. A fi siguri de Dumnezeu înseamnă a fi nesiguri de toate căile noastre, a nu şti ce-ar putea aduce ziua de mâine. De obicei acest lucru este spus cu un oftat de tristeţe, deşi el ar trebui să fie mai degrabă expresia unei aşteptări cu sufletul la gură. Noi suntem nesiguri de pasul următor, dar suntem siguri de Dumnezeu. Imediat ce ne predăm lui Dumnezeu şi facem lucrul ce ne stă înainte, El ne umple viaţa cu surprize la tot pasul. Când devenim apărătorii unui crez, ceva din noi moare; nu-L credem pe Dumnezeu, credem numai în credinţa noastră despre El. Isus a spus:

…..dacă nu vă veţi face ca nişte copilaşi…”.Viaţa spirituală este viaţa unui copil. Noi nu suntem nesiguri de Dumnezeu, ci nesiguri de ceea ce va face El în continuare. Dacă suntem siguri doar de credinţele noastre, vom ajunge să fim plini de noi înşine, tăioşi şi să avem verdictul finalităţii în legătură cu convingerile noastre; dar. când avem o relaţie bună cu Dumnezeu, viaţa ne este plină de o nesiguranţă şi aşteptare spontane, voioase.

Isus a spus: „Şi aveţi credinţă în Mine”, nu „Credeţi anumite lucruri despre Mine”. Lasă totul în mâna Lui; este nesigur, într-un mod glorios, cum va lucra El, dar va lucra. Rămâi credincios Lui!

 

MANA DE DIMINEAŢĂ

 

PSALM 16:11

„Îmi vei arăta cărarea vieţii; înaintea feţei Tale sînt bucurii nespuse.”

Domnul Isus este adevărata viaţă şi El o transmite tuturor acelora care cred în El. Acestora le face El cunoscut cărarea vieţii, a vieţii pline de har, puternică în fapte şi în cuvinte, totdeauna nouă, totdeauna îndestulătoare şi în total contrast cu viaţa trăită înainte de a-L cunoaşte pe El şi de a avea în noi pe Domnul Isus Hristos Cel înviat. Această viaţă de înviere plină de bucurie şi de har, este singura cale de a avea o părtăşie reală cu El însuşi. În vasul de lut al omului nostru de afară care se trece din zi în zi, noi posedăm marea comoară a vieţii Domnului nostru, care niciodată nu este pasivă şi ale cărei efecte binecuvîntate se manifestă în noi şi în afara noastră dacă sîntem convinşi că, fiind morţi împreună cu Hristos sîntem deasemenea şi înviaţi împreună cu El.Suferim noi de lipsa de rod, ne lipseşte bucuria cerească în inima noastră? Ne simţim săraci duhovniceşte învîrtindu-ne totdeauna în jurul aceluiaşi fel de viaţă, religioasă în adevăr, dar lipsită de viaţa de înviere şi de puterea ei şi sîntem aproape descurajaţi? Domnul ne arată „cărarea vieţii” cu bucuriile ei nespuse. Nu este vorba de un simţămînt firesc ci de credinţa în ceea ce spune Dumnezeu. În măsura în care vom creşte în Domnul Hristos, vom fi tot mai conştienţi de lipsurile şi nedesăvîrşirile noastre; este dovada clară că Dumnezeu lucrează în inima noastră pe care vrea s-o sfinţească pe deplin. Printr-o privire de credinţă să ştim să ne vedem firea veche la cruce, răstignită cu Hristos, şi să intrăm în stăpînirea vieţii spirituale pe care o dă învierea Domnului Isus. Viaţa aceasta de sus trebuie să pătrundă în toate domeniile vieţii noastre; ea este izvorul sfinţirii noastre şi ea este izvorul mărturiei noastre, după cum este scris: „…fiind îmbrăcaţi în omul cel nou care este înnoit spre cunoştinţă, după chipul Celui care 1-a creat.” (Col. 3:10).Mai mult, la cruce, puterea păcatului a primit lovitura de moarte şi cel ce crede în învierea Domnului Isus Hristos, participă la biruinţa Sa; el este izbăvit de puterea păcatului. În felul acesta putem de acum înainte să dovedim prin viaţa noastră că sîntem o făptură nouă în Isus Hristos şi vom fi umpluţi de bucuria prezenţei Mîntuitorului nostru înviat.Toate făgăduinţele lui Dumnezeu pentru toate situaţiile şi pentru prezent şi pentru viitor ne umple inima de bucurie, dar bucuria cea mai mare este că ele sînt garantate de Domnul Isus.

 

MÂNTUIREA PRIN HRISTOS

Meditaţii zilnice – de Fritz BERGER

 

„Semănătorul a ieşit să semene. Pe când semăna, o parte din sămânţă a căzut lângă drum, o altă parte a căzut între spini, o altă parte a căzut în pământ bun, a dat roadă, care se înălţa şi creştea, şi a adus una, treizeci, alta saizeci, şi alta o sută.” Marcu 4:3-8

Deci numai o parte a adus roade. Când au fost ucenicii singuri cu Isus, L-au întrebat despre pilde. „Vouă, le-a zis El, v-a fost dat să cunoaşteţi taina Împărăţiei Lui Dumnezeu; dar pentru cei ce sunt afară din numărul vostru, toate lucrările sunt înfăţişate în pilde; pentru ca măcar că privesc, să nu vadă, măcar că aud, să nu înţeleagă, ca nu cumva să se întoarcă la Dumnezeu şi să li se ierte păcatele.” Numai aceate versete trebuie să-i facă să tremure pe cei care nu s-au pocăit. Aceştia sunt înfăţişaţi prin sămânţa caare a căzut lângă drum, când au auzit Cuvântul, dar vine duşmanul le ia Cuvântul semănat de ei. Cred că aceştia sunt aceia care după vestirea Cuântului îşi spun:” sunt botezat, am luat parte la orele de adâncire în credinţă, am un preot bun, poate părinţi, poate vreo mătuşă credincioasă.” Aceştia nici nu se gândesc să-şi schimbe modul de viaţă. Li se pare că sunt mai buni decât ceilalţi oameni, nu-şi cunosc păcatele, deorece sunt orbi spiritual. De aceea nici nu se gândesc să spună:” este cazul să mă schimb. În drum spre casă de la Adunare povestesc lucruri pământeşti: băbaţii depre munca lor, femeile despre vecini. Cuvântul nu rodeşte în viaţa lor nimic, de aceea ei se duc în pierzare.

 

TEZAURUL PROMISIUNILOR LUI DUMNEZEU

de Charles H. SPURGEON

 

UITĂ ŞI IARTĂ

Nu zice: „Ii voi întoarce eu răul!” Nădăjduieşte în Domnul, şi El te va ajuta.

Proverbe 20.22

Nu te grăbi. Lasă să treacă mânia ta. Nu zice şi nu face nimic pentru a te răzbuna (Rom. 12.17). Sigur că vei lucra fără chibzuinţă, luând băţul pentru a te răzbuna; şi vei fi departe de a arăta astfel Duhul Domnului Isus. Dovedeşti mai multă nobleţe dacă ierţi şi treci cu vederea purtarea rea a aceluia care ţi-a arătat-o. Dacă laşi să curgă ca un venin în tine amintirea unui rău pricinuit, gândindu-te sa-l întorci, înseamnă să păstrezi în inima ta o rană deschisă, care atrage altele.
Mai degrabă uită şi iartă.Dacă vei găsi cu cale că trebuie să faci ceva, căci altfel vei fi în pierdere, atunci urmează sfatul care-ţi este dat aici: „Nădăjduieşte în Domnul şi El te va ajuta!” Acest sfat nu te va costa nici un bănuţ, şi totuşi înaintea Lui are mare valoare. Rămâi liniştit! Aşteaptă-L pe Domnul şi spune-i păsul tău! Deschide înaintea Domnului scrisoarea lui Rabşache (2 Împ. 19); numai aceasta va fi pentru inima ta tulburată, o uşurare. Nu ai făgăduinţa: „El te va ajuta”? El va găsi mijlocul să o împlinească. Cum? Nici tu, nici eu nu putem şti, dar El o va face, fii sigur. Şi dacă Domnul te va ajuta, aceasta-ţi va da mai multă bucurie, ca urâtele certuri în care te-ai putea încurca, acoperindu-te cu ruşine prin cearta cu vrăjmaşul tău. Încetează de a fi întărâtat şi încredinţează-ţi soarta în mâinile Judecătorului tuturor.

 

DOMNUL ESTE APROAPE!

Calendar Biblic

 

 Este ceasul să vă treziţi în sfârşit din somn; căci acum mântuirea este mai aproape de noi decât atunci când am crezut. Romani 13.11

Lipsa Soarelui neprihănirii înseamnă noapte pentru întreaga lume. Mai este încă noapte pentru lume câtă vreme nu luminează acest Soare. Omul fără Dumnezeu merge în drumul său propriu, în noaptea păcatului. Dar pentru cel ce crede se luminează de ziuă, a răsărit deja luceafărul dimineţii, pe când lumea zace mai departe în întuneric. Deşi noaptea este foarte înaintată, lumea zace într-un somn adânc. Sufletele veghetoare văd de pe acum Luceafărul dimineţii; în curând se îmbracă haine de sărbătoare anunţând venirea Domnului, adică răsăritul Soarelui dreptăţii. Inima vede în lumina zilei descoperirea slavei viitoare. În calitate de credincioşi noi am isprăvit cu lucrurile întunericului.Fiindcă noi avem „nădejdea aceasta” că „vom fi ca El, pentru că îl vom vedea aşa cum este” ne curăţim după cum El este curat” de orice întinăciune a cărnii şi a duhului pentru a duce până la capăt sfinţenia în frica lui Dumnezeu. Noaptea a înaintat mult de tot, dar şi ziua cea mare s-a apropiat mult de tot. De-am lumina cu lumina ce ne-a fost dată în această lume întunecată şi cuprinsă de cel Rău. Să vestim cu toată seriozitatea Cuvântul Domnului, chiar dacă unii oameni nu vor să primească. Să nu ne facem vinovaţi că nu le-am împărtăşit din marea bucurie în Domnul şi Mântuitorul nostru. Cunoscând frica de Domnul să căutăm să încredinţăm pe oameni despre marele har a lui Dumnezeu (2 Cor. 5.11). Să nu obosim niciodată în această lucrare.În vechime erau „cetăţi de scăpare.” Acum singura SCĂPARE este NUMAI în Domnul Isus. Îndrepţi tu privirile celor pierduţi spre acest Mare Mântuitor? Nu da înapoi de la această lucrare binecuvântată şi sfântă. Dacă ai pe inimă acest lucru El însuşi îţi va oferi ocazii minunate ca să poţi arăta semenilor tăi mântuirea cea sfântă.

 

BĂTÎND LA UȘA LUI DUMNEZEU

de Oswald CHAMBERS

 

O, Doamne, luminează asupra noastră şi trage-ne la Tine astăzi; începe cu mine. Curăţeşte-mă, o, Doamne, de toate imperfecţiunile pe care Tu le vezi, deşi eu nu le văd.

 

MEDITAŢII ZILNICE

de Wim MALGO

 

«Căci harul lui Dumnezeu, care aduce mântuire pentru toţi oamenii, a fost arătat şi ne învaţă s-o rupem cu păgânătatea şi cu poftele lumeşti şi să trăim în veacul de acum cu cumpătare, dreptate şi evlavie.» Tit 2,11-12

Domnul Isus nu poate creşte în noi, iar viaţa noastră nu ÎI glorifică dacă noi nu renunţăm la eul nostru. Ioan Botezătorul a înţeles acest lucru când a spus, referindu-se la Domnul Isus: « Trebuie ca El să crească, iar eu să mă micşorez» (Ioan 3,30). Cum putem să ne micşorăm? Şi, fără să vrem, ajungem să vorbim despre bunătatea şi mila Sa. Ce face îndurarea? Ne purifică. Nu este lucrul acesta minunat? Cum poate această îndurare să ne cureţe viaţa — o, ce acţiune dureroasă! — când cu toţii ştim că este plină de compasiune şi înţelegere? Aceasta este o taină mare! Îndurarea poate fi experimentată numai dacă este acceptată şi lăsată să acţioneze neîngrădit în inimă: este un dar pe care nu-1 merităm. Prin faptul că accept acest dar nemeritat din mâna Domnului mă aflu deja în; procesul curăţirii, astfel încât, prin harul Său renunţ la firea mea veche şi la poftele lumeşti. Te rog, primeşte şi tu acum această îndurare! Va veni un moment în care, din bunătate, har şi îndurare sfântă, vom fi transformaţi şi vom zbura către Domnul. Dar dacă sfârşitul vieţii noastre va veni mai înainte, privind spre poarta cerului vom putea spune: numai îndurarea Ta ne sfinţeşte!

 

MEDITAŢII PENTRU FIECARE ZI A ANULUI

de Charles H. SPURGEON

Dimineaţa şi Seara

Dimineața

Tu eşti scăparea mea în ziua nenorocirii.

Ieremia 17:17

Cărarea creştinului nu este întotdeauna strălucitoare. Mai vin şi timpuri întunecate şi furtunoase. Într-adevăr, Cuvântul spune: „căile ei sunt nişte căi plăcute, şi toate cărările ei sunt nişte cărări paşnice” (Proverbe 3:17). Este adevărat că religia ar trebui să-i ofere omului fericire şi binecuvântare. Dar experienţa ne spune că, dacă cărarea dreptului este „ca lumina strălucitoare, a cărei strălucire merge mereu crescând până în miezul zilei” (Proverbe 4:18), uneori mai vin şi nori. În unele vremuri cerul credinciosului se întunecă, şi el merge fără lumină. Mulţi s-au bucurat o vreme de prezenţa lui Dumnezeu. Au trăit sub lumină în vremurile de început, au mers „înpăşuni verzi”, pe lângă „ape de odihnă” (Psalmi 23:2), dar s-au trezit dintr-o dată că cerul se întunecă deasupra lor. În loc să fie ocrotiţi în Gosen, s-au trezit în pustiu. În locul apelor de odihnă, au găsit pâraie amare şi tulburi. Atunci au spus că dacă aş fi fost cu adevărat copilul lui Dumnezeu, nu s-ar fi întâmplat aşa”. O, nu spuneţi asta, voi cei care păşiţi în întuneric. Cei mai buni dintre sfinţii lui Dumnezeu trebuie să bea paharul amărăciunii; cei mai dragi copii ai Săi trebuie să îndure crucea. Nici un creştin nu se bucură de prosperitate eternă; nici un credincios nu-şi poate ţine mereu harpa departe de sălcii (vezi Psalmi 137:2). Poate că Domnul te-a călăuzit la început pe o cărare lină şi luminoasă, fiindcă erai slab şi fricos. El a oprit vântul şi furtuna, dar acum eşti tare în credinţă, şi trebuie să împărtăşeşti experienţele aspre ale adulţilor. Avem nevoie de vânturi şi furtuni care să ne încerce credinţa, să ne smulgă rădăcinile încrederii în sine şi să ne înrădăcineze în Christos. Vremurile grele ne descoperă valoarea glorioasei noastre speranţe.

Seara

Domnul are plăcere de poporul Său.

Psalmi 149:4

Cât de înţelegătoare este dragostea lui lsus! Nu există nici un interes al poporului Său la care să nu se gândească, nici un aspect al binelui lor pentru care să nu lupte. Nu se gândeşte doar la binele tău veşnic, credinciosule, ci şi la binele tău pământesc. Nu te îndoi că „toţi perii capului iţi sunt număraţi” (Matei 1.0:30). „Domnul întăreşte paşii omului, când îi place calea lui” (Psalmi 37:23). Ar fi trist dacă această mantie de iubire nu ţi-ar acoperi toate grijile, fiindcă răul ar pătrunde prin spărtură şi ar face mari stricăciuni! Credinciosule, asigură-te că Isus se ocupă de toate treburile tale zilnice. Dragostea Sa este atât de mare, încât poţi apela la El în toate nevoile; în toate durerile, suferă alături de tine, şi se îndură de tine ca un tată de copiii săi. Grijile zilnice ale sfinţilor sunt întipărite în inima Fiului lui Dumnezeu. O, ce inimă este aceea care poate înţelege nevoile unui întreg popor şi poate simţi împreună cu mii de persoane! Crezi că poţi măsura dragostea lui Christos, creştine? Gândeşte-te la ce ţi-a adus această dragoste ţie: îndreptăţire, adopţie, sfinţire, viaţă veşnică! Bogăţiile bunătăţii lui Dumnezeu sunt nemărginite; n-ai putea fi în stare să le numeşti măcar. O, adâncimea iubirii lui Christos! Avem măcar o fărâmă din ea în inimile noastre? Sau II răsplătim cu o dragoste.rece? Vom răsplăti dragostea şi grija lui Isus cu o falsă recunoştinţă? Acordează-ţi harpa, suflete, şi cântă o cântare de mulţumire! Dormi în pace, fiindcă nu eşti pribeag şi orfan, ci iubit, vegheat, îngrijit, ajutat şi apărat de Domnul tău.

 

IZVOARE IN DEŞERT

 

Ilie era un om supus aceloraşi slăbiciuni ca şi noi; şi s-a rugat cu stăruinţă. (Iacov 5:17)

 

Slavă Domnului că Ilie era „ca şi noi”! S-a aşezat sub un copac, plângându-se lui Dumnezeu şi exprimându-şi necredinţa – aşa cum am făcut şi noi deseori. Şi totuşi, nu aşa stăteau lucrurile când el era într-adevăr în comuniune cu Dumnezeu. „Ilie era un om supus aceloraşi slăbiciuni ca şi noi”, dar „s-a rugat cu stăruinţă”. Sensul literal al acestei expresii în greacă este minunat: în loc de „cu stăruinţă”, se spune „el s-a rugat în rugăciune”. Cu alte cuvinte, „s-a rugat în continuu”. Învăţăm de aici că trebuie să ne rugăm neîncetat.

Urcă până-n vârful Muntelui Carmel şi priveşte acea măreaţă istorie despre credinţă şi vedere. După ce Ilie a chemat foc din cer ca să-i învingă pe profeţii lui Baal, era necesară ploaia pentru ca profeţia lui Dumnezeu să se împlinească. Şi omul care a putut comanda foc din cer putea aduce şi ploaia folosind aceleaşi metode. Ni se spune că „Ilie … plecându-se la pământ, s-a aşezat cu faţa între genunchi” (1 Împăraţi 18:42), împiedicând orice imagine sau sunet să ajungă la el. El s-a aşezat într-o poziţie, sub roba sa, ca să nu vadă şi să n-audă ce se întâmplă.

Apoi Ilie a spus slujitorului său: „Suie-te şi uită-te înspre mare” (1 Împăraţi 18:43). Când s-a întors, slujitorul i-a răspuns: „Nu este nimic!” Ce scurt trebuie să fi părut răspunsul lui! „Nimic!” Vă puteţi imagina ce am fi făcut noi în această situaţie? Am fi zis: „Exact cum mă aşteptam!” şi apoi am fi încetat să ne mai rugăm. Dar a renunţat Ilie? Nu. Ci de şase ori i-a spus slujitorului său: „Du-te iarăşi”. Şi de fiecare dată slujitorul se întorcea şi-i spunea: „Nimic!”

Însă „a şaptea oară, slujitorul a zis: «Iată că se ridică un mic nor din mare, ca o palmă de om»” (1 Împăraţi 18:44). Ce descriere potrivită, căci o mână de om s-a ridicat în rugăciune către Dumnezeu înainte să cadă ploaia. Şi ploaia a venit atât de repede şi de furioasă încât Ilie l-a avertizat pe Ahab, zicând: „Înhamă, şi coboară, ca să nu te oprească ploaia”.

Aceasta este o istorie despre credinţă şi vedere – o credinţă care se rupe de toate în afară de Dumnezeu, şi o vedere care priveşte şi totuşi nu vede nimic. Da, în ciuda rapoartelor lipsite de orice speranţă primite de la vedere, aceasta este o istorie a credinţei care continuă „să se roage în rugăciune”.

Ştii cum să te rogi în felul acesta – cum să biruieşti în rugăciune? Lasă-ţi vederea să-ţi aducă rapoarte oricât de descurajante, dar nu le acorda nici o atenţie. Tatăl nostru ceresc trăieşte, şi chiar şi răspunsurile întârziate la rugăciunile noastre fac parte din bunătatea Sa. Arthur Tappan Pierson

Fiecare din trei băieţi au dat odată o definiţie a credinţei care ilustrează aspectul important al tenacităţii. Primul băiat a definit credinţa ca fiind „a pune mâna pe Hristos”, al doilea ca fiind „a ne ţine strâns de El”, şi al treilea ca fiind „a nu-I da drumul”.

 

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

Volumul III

 

Isaia 3.16-26; 4.1-6

Versetele 18-23 vă învaţă, tinerelor, că tentaţiile modei nu au apărut odată cu epoca noastră. Este oare ceva mai greu de suportat – şi în acelaşi timp mai ridicol (vedeţi sf. v. 16) – decât această preocupare exagerată cu propria persoană? decât această căutare neobosită de a atrage atenţia şi admiraţia altora? Dumnezeu subliniază deşertăciunea tuturor acestor podoabe şi mofturi. Înseamnă atunci că o creştină nu trebuie să aibă grijă de „împodobirea” sa? Dimpotrivă, chiar Cuvântul o învaţă şi în ce fel să o facă. „Faptele bune” (1 Timotei 2.9,10) şi „un duh blând şi linişti”1
(1 Petru 3.2-6) sunt o podoabă morală de mare preţ înaintea lui Dumnezeu, fără a pierde din vedere că felul nostru de a ne comporta şi de a ne îmbrăca nu îi este indiferent.

Intervenţia Domnului în favoarea poporului Său, la finalul istoriei sale, aminteşte de grija cu care i-a însoţit încă de la început (comp. v. 5 cu Exod 13.21,22). Este ca şi cum le-ar afirma: nu am încetat să vă am înaintea ochilor Mei!

Aici se încheie prefaţa cărţii Isaia: s-a deschis prezentându-ne ruina morală a lui Iuda şi a Ierusalimului, precum şi judecăţile care se vor abate asupra lor, şi se închide prezentându-ne restaurarea lor şi gloria lui Hristos („Odrasla Domnului”, izvorul şi puterea vieţii – v. 2).

 

PÂINEA CEA DE TOATE ZILELE

 

Text: Luca 12:4-7, 22-24

Deci nu vă temeţi: voi sunteţi mai de preţ decât multe vrăbii. Luca 12:7

CINE I-A SALVAT PE PIŢIGOI?

Dumnezeu are un interes deosebit faţă de toate creaturile Sale. Scriitorul de imnuri creştine John Sammis a spus: „El aşterne zilnic o masă bogată/ Şi-acolo cinează mereu/ Creaţia-ntreagă, oameni şi fiare./ Şi El este prietenul meu”. Dumnezeu este infinit de măreţ – Cel care a creat întregul univers – dar şi Cel infinit de mic. Cât de încurajator este acest lucru pentru noi creştinii! Era în primele zile ale lunii iunie şi muncitorii din Hamilton, Ontario, curăţau copacii de pe străzi de crengile uscate. Pe o creangă desemnată pentru tăiere, au găsit un cuib cu puişori de piţigoi. Muncitorii au hotărât să nu taie creanga aceea până ce puişorii vor fi mari şi vor putea zbura. Mai târziu după ce cuibul a fost abandonat, muncitorii au tăiat creanga şi examinând cuibul piţigoilor, au descoperit că pe fundul cuibului, amestecată cu noroi, era o bucată de hârtie. Se pare că părinţii puilor au folosit hârtia ca material pentru construirea cuibului. Pe bucata de hârtie erau scrise cuvintele: „Noi ne încredem în Domnul Dumnezeul nostru”. Nu ştim dacă acei muncitori au văzut semnificaţia remarcabilelor cuvinte, dar ele ilustrează bunătatea lui Dumnezeu prin acţiunea lor plină de caritate. Şi aşa cum au avut ei grijă de aceşti piţigoi mici, la fel Dumnezeu ne poartă de grijă şi ne protejează de pericolele pe care nu le putem prevedea. într-adevăr, ne putem „încrede în Domnul”. Tatăl nostru cel ceresc, care ţine cont de vrăbii şi piţigoi, cu atât mai mult va purta de grijă copiilor Lui. Nu e de mirare că Isus a spus: „Nu vă temeţi”! 
P.R.V.

Nici nu ştiu şi nu văd bine

Ce-are Domnul pentru mine.

Dar eu ştiu: pe tronul lumii sade

Cel ce vede pasărea când cade.    Anonim

Încrederea în Dumnezeu este cel mai bun remediu pentru frică.

 

DOMNUL ESTE APROAPE – GBV

http://www.gbv.ro/meditatii-zilnice/domnul-este-aproape

 

Pentru că nu ne întindem peste măsură, … ci având speranță … ca să vestim evanghelia şi dincolo de voi.

2 Corinteni 10.1416

Te gândeşti la regiunile de dincolo de tine? Această expresie poate însemna, în cazul tău, casa vecină, strada vecină, oraşul sau satul vecin, țara vecină sau continentul vecin. Aplicația ei rămâne la latitudinea inimii tale. Întrebarea este: te gândeşti la regiunile de dincolo de tine? Nu doresc săți abandonezi locul prezent sau, cel puțin, nu până când eşti încredințat că lucrarea ta acolo este făcută în întregime. Trebuie să nu uiți însă că plugul evangheliei nu trebuie să stea niciodată degeaba. „Înainte” este motoul fiecărui evanghelist adevărat. Păstorul trebuie să rămână lângă turmă, însă evanghelistul înaintează tot mai mult, pentru a aduce oile în turmă. El sună trompeta evangheliei pe munții întunecați ai acestei lumi, pentru ai strânge laolaltă pe aleşii lui Dumnezeu. Acesta este scopul evangheliei şi acesta trebuie să fie scopul evanghelistului, pe măsură ce tânjeşte după regiunile de dincolo de el.

Ar fi de folos să ne întrebăm fiecare cum ne achităm de responsabilitățile cu privire la regiunile de dincolo de noi. Cred că acei creştini care nu cultivă şi nu manifestă un spirit evanghelistic sunt întro stare deplorabilă. Cred, de asemenea, că adunarea care nu cultivă şi nu manifestă un spirit evanghelistic este întro stare de moarte. Unul dintre cele mai sigure semne ale creşterii şi prosperității spirituale, fie în cazul unui individ, fie în cazul unei adunări, este dorința sinceră după convertirea sufletelor.

Nu contează efortul implicat; pot fi câteva cuvinte spuse unui prieten, înmânarea unei broşuri, scrierea unei scrisori, înălțarea unei rugăciuni. Lucrul sigur este că un creştin sănătos şi viguros în credință va fi un creştin evanghelistic, unul ale cărui simpatii, dorințe şi energii vor fi mereu îndreptate către regiunile de dincolo de el.C. H. Mackintosh

 

SĂMÂNȚA BUNĂ

http://www.gbv.ro/meditatii-zilnice/samanta-buna

 

Unul din ostași i-a străpuns coasta cu o suliță; și îndată a ieșit din ea sânge și apă. Ioan 19.34

Sânge și apă

După ce soldații au zdrobit fluierele picioarelor celor doi răufăcători, au străpuns coasta lui Isus cu o suliță. Acesta a fost ultimul lucru ce l-au putut face oamenii trupului Său sfânt. Ioan a văzut aceasta cu proprii lui ochi: „Faptul acesta este adeverit de cel ce l-a văzut: mărturia lui este adevărată, și el știe că spune adevărul, pentru ca și voi să credeți” (Ioan 19.35). El ne vorbește despre suliță, pentru că această „lovitură” a „străpuns” și inima lui și a Mariei. Ce au simțit cei care stăteau la cruce, când au văzut cum este tratat trupul Domnului?Dar Dumnezeu a răspuns la aceasta cu sânge și apă, o mărturie despre harul Său minunat. În Evanghelia după Ioan nu este amintită mărturia căpitanului roman, ci Dumnezeu Însuși dă mărturie despre moartea Fiului Său iubit și despre puterea minunată a lucrării Sale.Acțiunea soldaților a fost expresia disprețului adânc al oamenilor față de Dumnezeu; dar sângele și apa mărturisesc despre dragostea și harul lui Dumnezeu față de păcătoși. Ele sunt o mărturie plină de putere că păcătosul poate să primească viață numai pe baza morții lui Hristos. Chiar și soldații duri ar fi putut accepta pentru ei harul lui Dumnezeu spre mântuirea lor.Ioan scrie în prima sa epistolă: Trei sunt care mărturisesc (pe pământ): Duhul, apa și sângele, și aceștia trei sunt una în mărturisirea lor. Sângele și apa mărturisesc cu Duhul despre dragostea lui Dumnezeu și că Hristos a devenit ispășire pentru păcatele noastre.

 

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

www.fundatiaseer.ro

 

CURAJ ÎN FATA MORȚII

„Treziți-vă și săriți de bucurie, cei ce locuiți în țărână!” (Isaia 26:19)

Aristotel a numit moartea ca fiind lucrul de care să ne temem cel mai mult întrucât „pare a fi sfârșitul tuturor lucrurilor”. Jean-Paul Sartre a spus că moartea „îndepărtează orice semnificație a vieții”. Robert Green Ingersoll, unul dintre cei mai renumiți agnostici din America, nefiind în stare să ofere un cuvânt de speranță la înmormântarea fratelui său, a spus: „viața e o vale îngustă între piscurile reci și golașe a două eternități. Ne zbatem în zadar să privim dincolo de aceste înălțimi”. Ultimele cuvinte ale umanistului francez Frangois Rabelais au fost: „merg să caut un Mare Poate”. În Hamlet, Shakespeare descrie viața de după moarte astfel: „groaza de ce-i după moarte, țara nedescoperită de la ale cărei hotare nici un călător nu se mai întoarce”. E limpede că necredința nu e numai un mod nefericit de a trăi; ci un mod tragic de a muri. Un comediant glumea odată: „Intenționez să trăiesc veșnic … până acum, totul merge bine”. Dar dacă moartea este teribilă de ce doar filozofăm despre ea? Nu-i un blestem, ci-i un pasaj? Este un moment de răscruce, o cotitură unde trebuie să te întorci? Dacă cimitirul nu este domeniul Doamnei cu coasa, ci domeniul Păzitorului de suflete care în curând va anunța: „Treziți-vă și săriți de bucurie, cei ce locuiți în țărână?” Pavel scrie: „Dacă numai pentru viața aceasta ne-am pus nădejdea în Hristos, atunci suntem cei mai nenorociți dintre toți oamenii! Dar acum, Hristos a înviat din morți, pârga celor adormiți. Căci dacă moartea a venit prin om, tot prin om a venit și învierea morților” (1 Corinteni 15:19-21). Moartea nu este „marele poate”. Și nici ultima ta zi pe pământ, ci prima dintre cele mai frumoase zile care vor urma.

 

 

 


 

Single Post Navigation

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

w

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: