Mana Zilnica

Mana Zilnica

23 Aprilie 2016

TOTUL PENTRU GLORIA LUI

de Oswald CHAMBERS

 

Închinare in faţa lucrării

Împreună lucrători cu Dumnezeu.

1 Corinteni 3:9

Fereşte-te de orice lucrare pentru Dumnezeu care te poate face să nu te mai concentrezi asupra persoanei Lui. Foarte mulţi lucrători creştini se închină lucrării lor. Singura grijă a unui lucrător ar trebui să fie concentrarea asupra lui Dumnezeu; aceasta înseamnă că toate celelalte laturi ale vieţii – cea mentală, morală sau spirituală – sunt libere, având libertatea pe care o are un copil – un copil care se închină, nu un copil neascultător. Un lucrător care nu are aceasta notă solemnă şi dominantă a concentrării asupra lui Dumnezeu poate ajunge să fie copleşit de munca lui: nu mai există nici o parte a trupului, a minţii sau a spiritului său care să fie liberă, de aceea el este epuizat şi zdrobit. Nu are nici o libertate, nici o plăcere în viaţă; nervii, mintea şi inima îi sunt atâi de apăsate, încât binecuvântările lui Dumnezeu nu pot fi asupra lui. Dar şi cealaltă latură este la fel de adevărată – o dată ce ne concentrăm asupra lui Dumnezeu, toate aspectele vieţii noastre sunt libere şi se află sub o singură stăpânire: a lui Dumnezeu. Responsabilitatea pentru lucrare nu este a ta; singura responsabilitate pe care o ai este să rămâi într-o legătură vie şi constantă cu Dumnezeu şi să ai grijă să nu laşi nimic care să te împiedice să lucrezi împreună cu El. Libertatea care vine după sfinţire este libertatea unui copil; lucrurile care obişnuiau să-ţi ţină viaţa ţintuită au dispărut. Dar ai grijă să nu uiţi că ai fost eliberat cu un singur scop: să-1 fii devotat în mod absolut Celui cu care lucrezi.

N-avem nici un drept să hotărâm unde-ar trebui să fim puşi sau să avem idei preconcepute despre lucrul pentru care ne pregăteşte Dumnezeu. El este Cel care face totul şi oriunde ne-ar pune, dorinţa noastră supremă trebuie să fie aceea de a-I fi cu totul devotaţi în acea lucrare. „Tot ce găseşte mâna ta să facă, fă cu toată puterea ta.”

 

MANA DE DIMINEAŢĂ

 

ROMANI 10:14,15

„Cum vor chema pe Acela în care n-au crezut? şi cum vor crede în Acela, despre care n-au auzit?şi cum vor auzi despre El fără propovăduitor? şi cum vor propovădui dacă nu sînt trimişi?”

După ce a expus minunatul plan al mîntuirii dumnezeieşti, după ce a îndreptat privirile cititorilor către o lume pierdută, coruptă în plăcerile ei, epuizată de suferinţă, înecată în lacrimile ei, apostolul Pavel mişcat şi îngrijorat, se opreşte ca să pună aceste patru întrebări:

1.
„Cum vor

chema pe Acela în care n-au crezut?”
Cine ar putea să evalueze binecuvîntările care rezultă din acest simplu fapt: a crede din inimă în Domnul Isus Hristos? „Oricine va chema Numele Domnului va fi mîntuit”, mîntuit de păcatele din trecut şi de vina lui, mîntuit de puterea prezentă a păcatului, salvat de la iazul de foc cu toate chinurile lui veşnice! Credincioşii se bucură nespus de această mîntuire sigură şi veşnică, dar cîţi dintre ei se gîndesc şi au pe inimă mîntuirea altor suflete din sutele de milioane de oameni nemîntuiţi?

2.
„Cum vor crede în Acela despre care n-au auzit?”
Ei n-au auzit pentru că noi, sîntem surzi, nu ei. Da, surzi la nevoile şi la apelul celor ce zac ruinaţi de păcat, sîntem surzi faţă de această tragică stare a oamenilor, şi noi avansăm tot felul de scuze: „…n-am vreme, sînt foarte ocupat, nu cred că ei vor lua aminte, sau poate frica şi ruşinea de a nu fi batjocoriţi sau zeflemisiţi, etc.

3.
„Cum vor auzi despre El f
ără ca cineva să le propovăduiască?”
Dincolo de orizontul nostru mărginit sînt sute de milioane de suflete fără Dumnezeu, fără nici o nădejde şi unii chiar fără Cuvîntul lui Dumnezeu. Nu este vorba aici de a fi un predicator talentat ci pur şi simplu numai de a spune şi altora despre ce a făcut Dumnezeu pentru tine, despre lucrarea Domnului Isus de la Golgota, despre iertarea deplină de păcate, şi toate acestea în cuvintele cele mai simple şi din toată inima.

4.
şi cum vor predica dac
ă nu au fost trimişi?” Deasemenea nici aici nu este vorba de o învestitură specială din partea lui Dumnezeu într-o lucrare specială. El a avut în adevăr oameni deosebiţi, înzestraţi de El pentru deosebite lucrări de trezire şi de vestire a Evangheliei prin care au fost cîştigate milioane de suflete. Dar aici este vorba exact de ce a spus Domnul Isus: „Rugaţi dar pe Domnul secerişului să scoată lucrători la secerişul Său.” (Mat. 9:37).De aceea apostolul Pavel subliniază că „credinţa vine din cele auzite iar cele auzite prin Cuvîntul lui Dumnezeu” (vs. 17).Să rugăm pe Domnul să ne facă;nişte secerători simpli, fără titluri şi reputaţie.

 

MÂNTUIREA PRIN HRISTOS

Meditaţii zilnice – de Fritz BERGER

 

„Tu îi dai bucurii mari” Isaia 9:3

Dumnezeu vrea să aibă copii bucuroşi. „Bucuraţi-vă totdeauna în Domnul” este o poruncă la fel ca:”să nu furi.” Păcătuiesc dacă nu mă bucur, ca şi dacă fur. Poate te străduieşti, şi nu reuşeşti. Omul trebuie să devină conştient unde ajunge cu puterile proprii în orice privinţă. Mai demult nici eu nu am putut, cu toate că mă străduiam; dar azi pot să mă bucur, indiferent de situaţie. Dacă omul se orientează spre o viaţă de bucurie, pătrunde întrun domeniu larg, unde descoperă multe lucruri. Eu nu-mi închipuiam mai demult acest lucru. Porneşti cu dorinţa de a te bucura, şi acest lucru merge atâta timp până când sunt toate în ordine. Dar dacă se schimbă situaţia, ne întristăm. Şi totuşi este scris:” Bucuraţi-vă totdeauna.” Ce-i de făcut? Mie mi-a descoperit Dumnezeu că toate lucrurile sunt pentru folosul meu, chiar dacă sunt pătruns de durere. Nu contează, chiar dacă în drumul meu străbat porţiuni nedorite, dacă prin aceasta sunt pregătit pentru veşnicie. Căci, ce este viaţa aceasta? Un abur care trece îndată. Dorim mereu să avem parte de lucruri frumoase în viaţă şi pentru aceasta ne aşezăm în confort, având impresia că suntem în cer şi nu mai avem nevoie de nimic. Eşti şi tu întro situaţie asemănătoare? Sper că nu. Mulţi sunt preocupaţi de a locui confortabil, şi până la urmă nu mai vor să moară. Astfel, abia vizibil, mulţi sunt legaţi din nou de cele pământeşti. De aceea sunt binevenite lipsurile, că astfel ne trezim la realitate. Dar chiar şi în lipsuri trebuie să fim veghetori pentru a rămâne întro stare de mulţumire faţă de Dumnezeu, fără să cârtim. De aceea , fie furtuna cât de mare, chiar dacă ne ameninţă sfârşitul, ne îndreptăm privirea în sus şi suntem mângâiaţi în lipsuri, şi chiar şi în moarte.

 

TEZAURUL PROMISIUNILOR LUI DUMNEZEU

de Charles H. SPURGEON

 

NICI O TEAMĂ DE MOARTE

Cine are urechi, să asculte ce zice Bisericilor Duhul: „Cel ce va birui, nicidecum nu va fi vătămat de a doua moarte.” Apocalipsa 2.11

Prin prima moarte trebuie să trecem, afară numai dacă El nu vine pentru răpire; aşa că o putem aştepta în linişte şi fără a ne teme, pentru că Domnul Isus a schimbat această vale, într-o cale care duce la slavă.Ce este de temut este a doua moarte; despărţirea omului de Dumnezeu; iată adevărata moarte care distruge orice pace, bucurie, nădejde. Dacă a plecat Dumnezeu, totul a dispărut; şi această moarte este mai rea decât încetarea vieţii.Dacă, prin harul lui Dumnezeu, noi luptăm până la sfârşit şi învingem în acest război slăvit, a doua moarte nu va putea pune pe noi mâna ei rece; nu vom avea teamă de moarte, nici de iad, căci ne aşteaptă o cunună ce nu se veştejeşte: cununa vieţii. Câtă putere ne va da această nădejde! Pentru viaţa veşnică merită să luptăm. Pentru a scăpa de ameninţarea morţii a doua, merită să ne dăm silinţele o viaţă întreagă.Doamne, dă-ne această credinţă ca să învingem şi Te rugăm să ne dai harul de a rămâne nevătămaţi de păcat şi de Satana, care caută să ne muşte de călcâi!

 

DOMNUL ESTE APROAPE!

Calendar Biblic

 

El a purtat păcatele noastre în trupul Său! 1 Petru 2.24

Privirile noastre sunt atrase spre Domnul Isus care a fost judecat ca Miel al lui Dumnezeu. Fără vărsare de sânge nu există mântuire – aceasta o demonstrează deja jertfele Vechiului Testament. Trebuia ca moartea să intre în acţiune, deoarece ea este plata păcatelor. Cât de importante sunt învăţăturile versetului de astăzi. El ne arată că Domnul Isus a purtat toată povara păcatelor pe cruce. El nu a purtat-o în Ghetsimani, deşi acolo Satana i-a prezentat în faţa ochilor groaza morţi. Cât de mult a dorit să-L abată de la această lucrare.

Domnul Isus a trebuit să fie dat din pricina păcatelor noastre; El a venit să ducă pe mulţi sfinţi Ia împărăţia slavei Sale, şi pentru aceasta a trebuit să ducă povara păcatelor lor. Pe cruce a purtat El păcatele noastre. „Cristos ne-a răscumpărat din blestemul Legii făcându-se blestem pentru noi, fiindcă este scris: Blestemat este oricine e atârnat pe lemn” (Gal. 3.13). Tot în acelaşi timp se poate spune despre Domnul Isus: „Cu cât mai mult sângele lui Cristos, care prin Duhul cel veşnic, S-a adus pe Sine însuşi jertfă fără pată lui Dumnezeu” (Evrei 9.14).

În tot timpul pribegiei Sale pe acest pământ nu a făcut nici o abatere şi în gura Sa nu s-a găsit vicleşug. Astfel a putut El corespunde dreptăţii lui Dumnezeu de a fi o jertfă desăvârşită în curăţenie, fără cusur şi îndeplinind cerinţele sfinte.

Noi putem să ne ridicăm ochii spre această lucrare desăvârşită de la cruce şi plini de credinţă putem spune: „Cristos de asemenea a suferit odată pentru păcate, El Cel neprihănit pentru cei nelegiuiţi ca să ne aducă la Dumnezeu” (1 Petru 3.18). Nu avem cuvinte destule pentru a descrie această dragoste a Mântuitorului nostru, dar inima noastră tresaltă de bucurie şi îl adoră.

Slavă, Ţie, Doamne Isuse, căci ai făcut TOTUL în locul meu!

 

BĂTÎND LA UȘA LUI DUMNEZEU

de Oswald CHAMBERS

 

O, Doamne, „ochii Tăi să fie zi şi noapte deschişi asupra casei acesteia” (1 împăraţi 8:29). Ţine-o şi păzeşte-o de tot ce nu face parte din rânduialaTa şi fă ca fiecare din noi să fie tot ceea ce doreşte inima Ta cea tainică.

 

MEDITAŢII ZILNICE

de Wim MALGO

 

«Mă bucur de Cuvântul Tău ca şi cel ce găseşte o mare pradă.»

Psalm 119,162

Bucuria în Domnul este independentă de sentimentele noastre, deoarece nimic nu este mai schimbător ca acestea. Sentimentele sunt manifestarea bucuriei sau tristeţii sufleteşti; această bucurie nestatornică, efemeră poate deveni stabilă şi completă numai prin bucuria în Domnul care este neschimbătoare şi nepieritoare. Toate lucrurile se schimbă, dar Dumnezeu nu. Despre El este scris: «Isus Cristos este acelaşi ieri şi azi şi în veci!» (Evrei 13,8) Când ne bucurăm de cercetarea «săbiei Cuvântului», ne bucurăm cu totul în Isus Cristos. Atunci vom rămâne în El, iar bucuria noastră va fi deplină. Sufletul tău se va ridica la Domnul şi fericirea şi împlinirea pe care le vei experimenta vor fi atât de intense că vei striga efectiv: «Bucuria în Domnul este puterea mea». Cine are această legătură intimă cu Domnul nu mai este dependent de propriile sentimente, de complexul de împrejurări sau de tristeţe. Bucuria în Domnul se naşte numai în urma rezolvării unei crize interioare şi este total intangibilă în faţa influenţelor exterioare.

 

MEDITAŢII PENTRU FIECARE ZI A ANULUI

de Charles H. SPURGEON

Dimineaţa şi Seara

Dimineța

Totuşi, în toate aceste lucruri, noi suntem mai mult decât biruitori prin Acela care ne-a iubit. Romani 8:37

Mergem la Christos pentru a primi iertare, şi apoi căutăm în lege puterea de a lupta cu păcatul. Apostolul Pavel ne mustră pentru această greşeală: „o, Galateni nechibzuiţi! Cine v-a fermecat pe voi, înaintea ochilor cărora a fost zugrăvit Isus Christos ca Dumnezeu? Iată numai ce voiesc să stiu de la voi: prin faptele Legii aţi primit voi Duhul, sau prin auzirea credinţei? Sunteţi așa de nechibzuiţi? După ce aţi început prin Duhul, vreţi acum să sfârşiţi prin firea pământească?” (Galateni 3:1-3). Lasă-ţi păcatele la crucea lui Isus, fiindcă numai

acolo poate fi răstignit „omul vechi” (Romani 6:6); acolo suntem răstigniţi împreună cu El. Singura armă care poate lupta împotriva păcatului este suliţa care a străpuns coasta lui Isus. Dacă vrei să învingi un temperament furios, cum ai de gând să procedezi? Este posibil să nu fi încercat niciodată calea cea bună, aceea de a prezenta problema în faţa lui Isus. Cum am primit mântuirea? Venind la Isus aşa cum eram, şi crezând că El mă poate salva. La fel trebuie să procedez şi în privinţa temperamentului meu. trebuie să-1 aduc în faţa crucii, şi să-I Spun lui Isus „Doamne, cred ca mă poţi scăpa de el”. Este singura cale prin care îl pot învinge. Eşti invidios? Simţi că lumea te ademeneşte? Poţi lupta singur cât vrei, dar dacă este un păcat repetat, sângele lui Isus este singurul care te poate elibera. Du-te la Christos. Spune-I „Doamne, cred în Tine, şi ştiu că numele Tău este Isus fiindcă îţi salvezi poporul din păcate. Doamne, acesta este păcatul meu; salvează-mă!” Legea nu înseamnă nimic fără Christos, singurul care poate nimici păcatul. Rugăciunile tale, căinţa ta, lacrimile tale — toate la un loc — nu înseamnă nimic fără El. Nimeni altcineva nu poate ajuta păcătoşii – şi nici sfinţii neajutoraţi. Trebuie să învingi prin Cel care te-a iubit, dacă vrei cu adevărat să învingi. Laurii noştri trebuie să crească printre măslinii de pe Ghetsemani.

Seara

Şi la mijloc… am văzut stând în picioare un Miel, Părea înjunghiat.

Apocalipsa 5:6

De ce să apară Domnul nostru rănit în mijlocul slavei? Rănile lui Isus sunt slava, podoaba şi lauda Sa. Pentru ochii credinciosului, Isus este mai mult decât frumos; El este „alb şi rumen” (Cânt. 5:10) — alb de nevinovăţie şi rumen de propriul sânge. II vedem ca pe un crin de neasemuită puritate, şi ca pe un trandafir înroşit de sânge. Christos este minunat pe Muntele Măslinilor şi pe Tabor, triumfător pe mare, dar neasemuit pe cruce! Pe cruce s-a arătat întreaga desăvârşire a frumuseţii Sale, s-au dezvoltat toate atributele Sale, s-a revărsat toată dragostea Sa şi s-au exprimat toate calităţile Sale. Prea iubiţilor, rănile lui Christos sunt mult mai minunate decât splendorile şi onorurile regilor. Coroana de spini este mai preţioasă decât o diademă imperială. E adevărat că nu mai poartă sceptrul de trestie, dar în el a existat o glorie pe care nu a atins-o nici un sceptru de pe pământ Isus apare ca un Miel înjunghiat care mijloceşte pentru sufletele noastre şi ne răscumpără prin jertfa Sa. Rănile nu sunt singurele Sale ornamente. Ele sunt trofeele iubirii şi victoriei Sale. El a „împărţit prada cu cei puternici” (Isaia 53:12). A răscumpărat o mulţime pe care nimeni nu o poate număra, şi rănile acestea sunt amintirea bătăliei. Dacă Christos ne iubeşte atât încât să-şi amintească mereu de suferinţele Sale pentru noi, cât de preţioase ar trebui să fie rănile Sale pentru noi!

Priviţi cum picură din fiecare rană

Balsam curat de Galaad

Ce vindecă tot ce păcat se cheamă

Şi urmele pe care răul le-a lăsat

Aceste răni istorisesc povestea harului

Şi a iubirii fără de sfârşit

Vestesc apusul chinului şi-amarului

Şi întâlnirea lângă porţi de mărgărit

 

IZVOARE IN DEŞERT

 

Când umblu în mijlocul strâmtorării, Tu mă înviorezi.
(Psalmul 138:7)

 

Traducerea literală a acestui verset din limba ebraică este „înaintez în mijlocul strâmtorării”. Ce cuvinte descriptive! Şi odată ce L-am chemat pe Dumnezeu în timpul strâmtorării noastre, am revendicat promisiunea Lui de eliberare dar nu am primit-o, şi am fost asupriţi în continuare de Vrăjmaş, până am ajuns chiar în toiul luptei – sau „în mijlocul strâmtorării” – alţii ne pot spune: „Nu mai supăra pe Învăţătorul” (Luca 8:49).

Când Marta a spus: „Doamne, dacă ai fi fost aici, n-ar fi murit fratele meu” (Ioan 11:21), Domnul Isus a contrat lipsa ei de speranţă cu promisiunea Lui cea mare: „Fratele tău va învia” (Ioan 11:23). Şi când umblăm „în mijlocul strâmtorării” şi suntem tentaţi să gândim, ca şi Marta, că am trecut de punctul de a fi salvaţi, Domnul nostru ne răspunde şi nouă cu o promisiune din Cuvântul Său: „Când umblu în mijlocul strâmtorării, Tu mă înviorezi„.

Deşi răspunsul Lui pare să întârzie atât de mult şi noi continuăm să umblăm „în mijlocul strâmtorării”, „mijlocul strâmtorării” este locul unde El ne înviorează, nu locul unde El ne părăseşte.
Perioadele când continuăm să umblăm aparent într-o stare de deznădejde totală sunt chiar perioadele când El „[Îşi] întinde mâna spre mânia vrăjmaşilor [noştri]” (Psalmul 138:7). El va duce strâmtorarea noastră la bun sfârşit, făcând ca atacul Vrăjmaşului să înceteze şi să eşueze.

În lumina acestor lucruri, ce motiv am avea să disperăm? Aphra White

 

Ochiul furtunii

 

Nu-ţi fie teamă că vârtejul de vânt ar putea să te ia de aici,

Nici n-aştepta cu răsuflarea tăiată atacu-i furios,

Nici nu te da înapoi din faţa năpastei teribile a grindinei,

Ci treci prin margine până-n mijlocul vârtejului,

Căci acolo este un adăpost, însorit şi cald,

Şi Credinţa îşi vede Dumnezeul prin ochiul furtunii.

 

Apriga furtună cu rafale şi urlet sălbatic

Şi ameninţările răului pot să bată pe ţărm,

Valurile să fie cât munţii, câmpiile câmpuri de bătaie,

Şi pământul să fie scufundat într-un potop,

Totuşi, sufletul care se bizuie pe Dumnezeu îşi cântă brav psalmul,

Căci inima furtunii este centrul liniştii.

 

Să nu lăsăm speranţa să se stingă în negura nopţii,

Deşi ciclonul poate să ascundă pentru un timp lumina,

Pentru că-n spatele întunericului gros stelele strălucesc,

Şi lumina cerurilor lui Dumnezeu, dragostea Sa o va face a ta,

Nu lăsa nici o întristare să-ţi întunece ochii, ci ridică-i în sus

Către faţa Dumnezeului tău şi către albastrul cerului Său.

 

Furtuna este refugiul tău departe de pericol şi păcat,

Şi Dumnezeu Însuşi te bagă înăuntru pentru siguranţă;

Furtuna, cu El, se schimbă-ntr-o linişte adâncă,

Iar urletul vânturilor este sunetul unui psalm.

Fii bucuros şi senin când norii de furtună se formează;

Dumnezeu zâmbeşte copilului Său în ochiul furtunii.

 

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

Volumul III

 

Proverbe 15.1-15

Despre mijloacele de a ne înfrâna propria mânie am învăţat: acestea sunt răbdarea şi rugăciunea. Acum ne stă în atenţie un remediu pentru a stăvili mânia altora şi acest balsam incomparabil se numeşte „un răspuns blând” (v. 1). Răspunsul umil şi paşnic al lui Ghedeon dat oamenilor din Efraim (Judecători 8.1-3) a fost cel mai în măsură să înăbuşe mânia lor; iar biruinţa câştigată atunci de acel om al credinţei nu a fost nicidecum una neînsemnată, câtă vreme Ghedeon era numit ofensativ „Ierub-Baal” (Apere-se Baal), deoarece el însuşi dăduse prilej la aceasta. La polul opus, „un cuvânt aspru” (ofensator) provoacă răni (ofense) greu de vindecat.

Să ne oprim şi asupra v. 5,10 şi 12 (precum şi v. 31,32): tema lor centrală este mustrarea şi corectarea, ca mijloace de avertizare, puse în calea noastră tocmai pentru ca, ţinând cont de ele, să evităm să începem din nou să facem răul. Chiar dacă aparenţele nu sprijină aceeaşi idee, cap. 13.24 afirmă că părinţii îşi manifestă dragostea faţă de copiii lor prin chiar faptul că îşi disciplinează copiii. Acelaşi adevăr îl prezintă şi Evrei 12.6, în care rolul de părinte îl are însuşi Dumnezeu. Secretul pentru a accepta mustrarea constă în a înţelege că ea izvorăşte dintr-o dragoste autentică şi că are în vedere „binele nostru”. Să nu fim ca batjocoritorul căruia „nu-i place să fie mustrat”(v. 12).

In v. 8 citim: „rugăciunea celor drepţi este desfătarea Sa”. Cine sunt aceşti drepţi, a căror rugăciune primeşte şi garanţia că va fi ascultată (1 Ioan 5.14,15)? Cei în care nu-şi găseşte loc voinţa proprie, ci doar voia lui Dumnezeu, căreia ei i se supun în întregime.

 

PÂINEA CEA DE TOATE ZILELE

 

Text: Ieremia 32:17-25

Ah! Doamne Dumnezeule!… nimic nu e de mirat din partea Ta! Ieremia 32:17

„MI-A FOST GROAZĂ SĂ MĂ ÎNTORC ÎNAPOI”

La serviciul de duminică dimineaţa al bisericii, Lois Walsh, misionara, a ieşit în faţă pentru a-şi lua rămas bun de la biserică. Peste trei ore, împreună cu soţul şi cei trei copii, vor fi în avionul care va zbura cu ei înapoi spre Brazilia. Ultimele săptămâni fuseseră febrile, multe de făcut, obstacole dificile. Acum, Lois stătea în faţa noastră, fără să-şi dea aere, arătând destul de odihnită. Mă întrebam ce o să ne spună. Prima dată a mulţumit bisericii pentru prietenia şi ajutorul acordate în timpul concediului. Apoi a adăugat onest: „Mi-a fost groază să mă întorc acolo”. Nu din pricina lucrării misionare, ci din pricina eforturilor cu mutatul copiilor. Mai mult, la o lună după ce vor sosi, vor trebui să se mute din nou. Se întreba cum o să se descurce.

Apoi ne-a atras atenţia asupra pasajului din Ieremia 32:17. „întruna din zile eram de-a dreptul îngrozită de munca ce m-aştepta şi de stresul emoţional al reîntoarcerii. Mă simţeam slabă şi nepotrivită pentru aceasta. În citirea Bibliei din ziua aceea am ajuns la Ieremia 32. M-am gândit la puterea Dumnezeului nostru, Creatorul. Apoi am ajuns la cuvintele care spun despre El: „Nimic nu e de mirat la Tine”. Mi-am dat seama imediat că nu va trebui să fac totul de una singură – că toată puterea Lui era la dispoziţia mea. El este ajutorul meu”. Eşti şi tu confruntat cu probleme dificile? Eşti copleşit de munca ce o faci? Presiunile emoţionale te strivesc? Nu uita, nimic nu este prea greu pentru Dumnezeu!   D.C.E.

Bizuieşte-te pe Domnul

La picioare-I de vei sta,

Prin puterea Lui cea mare,

Biruinţă vei avea.

Anonim

Când adversităţile sunt gata să lovească. Dumnezeu este gata să te întărească.

 

DOMNUL ESTE APROAPE – GBV

http://www.gbv.ro/meditatii-zilnice/domnul-este-aproape

 

Şi, iată, o femeie din cetate, care era păcătoasă, şi care ştia că El stătea la masă în casa fariseului, luând un vas de alabastru cu mir şi stând la spate, la picioarele Lui, plângând, a început săI stropească picioarele cu lacrimi, şi I le ştergea cu părul capului ei şi Îi săruta picioarele şi le ungea cu mir.  Luca 7.37,38

Primul mare adevăr care străluceşte asupra sufletului nostru atunci când venim la Isus este că El este mai mare decât păcatele noastre; aceasta a fost experiența femeii păcătoase din Luca 7. Fără îndoială că ea avea toate motivele să ezite să intre în casa lui Simon, gândinduse la reacția celor adunați acolo, însă două motivații puternice sau combinat pentru a o aduce la picioarele Domnului Isus: simțământul nevoii ei şi simțământul dragostei Lui. Astfel, ea şia învins temerile şi, ca o corabie bătută de furtună care îşi găseşte liniştea în portul mult dorit, a găsit un loc de refugiu la picioarele Fiului lui Dumnezeu.

Lui Simon nu ia plăcut că Domnul Sa lăsat atins de ea; ucenicii, fără îndoială, ar fi tratato cu indulgență şi atât; însă El, smeritul Isus şi totuşi mărețul Prinț al vieții, ia îngăduit săşi plângă păcatele şi săşi exprime recunoştința la picioarele Sale. Ea a descoperit că Domnul avea o inimă infinit de tandră, căci El na izgonito, nici nu ia amintit de păcatele săvârşite, ci a eliberato de povara lor prin acele cuvinte pline de har: „Păcatele îți sunt iertate, … credința ta tea mântuit, dute în pace!”.

Trecutul, prezentul şi viitorul au fost toate rezolvate acolo pentru aceea care fusese atât de multă vreme prada oamenilor şi a diavolului, iar inima ei, curățită de căile rele prin puterea sfințitoare a dragostei Lui binecuvântate, şia revărsat afecțiunea asupra Lui. „Ea a iubit mult”, fiindcă El îi iertase mult. La picioarele Lui a găsit mântuirea, iar astăzi aceeaşi binecuvântare poate fi găsită acolo, căci El este Acelaşi ieri, azi şi în veci.

J. T. Mawson

 

SĂMÂNȚA BUNĂ

http://www.gbv.ro/meditatii-zilnice/samanta-buna

 

Tot așa și credința: dacă n-are fapte, este moartă în ea însăși. Iacov 2.17

Credinţa şi faptele

Se spune că scriitorul scoțian Walter Scott trebuia să treacă cândva un lac. A urcat într-o barcă. După puțin timp a observat că barcagiul folosea două lopeți: pe una era scris: „credință”, iar pe alta: „fapte”. Scriitorul l-a întrebat pe barcagiu ce înseamnă această scriere. „Am să vă arăt îndată, domnule”, a răspuns el și a început să vâslească cu lopata pe care era scris „fapte”. Barca se învârtea mereu în același loc. Apoi a încercat numai cu lopata pe care era scris „credință” și barca se învârtea iarăși pe loc. Apoi a pus în mișcare amândouă lopețile și astfel barca a ajuns repede la mal.Credința și faptele merg mână în mână: mai întâi credința și apoi faptele. Dintr-o credință vie nu poate să nu izvorască fapte. O credință care nu dă naștere la fapte este moartă. Tot așa și faptele, care nu izvorăsc din credință, sunt moarte. Apostolul Iacov nu spune că suntem mântuiți prin credință plus fapte. A susține o afirmație contrară ar însemna să nesocotim lucrarea desăvârșită și încheiată a Mântuitorului. Învățătura biblică ne arată cu claritate că Hristos este Singurul și Unicul Mântuitor. Ceea ce subliniază Iacov în versetul de astăzi este că noi nu suntem mântuiți printr-o credință doar a cuvintelor, ci printr-o credință ce are ca urmare practică faptele. Cu alte cuvinte, faptele nu sunt rădăcina mântuirii, ci rodul ei.

 

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

www.fundatiaseer.ro

 

CUM SĂ RĂMÂI CÂND SIMTI CĂ VREI SĂ PLECI (4)

„Încredinţează-ţi soarta în mâna Domnului…” (Psalmul 55:22)

     Dăruiește căsnicia ta lui Dumnezeu! Ultimul cuvânt în această problemă trebuie să fie al lui Dumnezeu! E bine să cauți ajutor de specialitate, dar până nu ai pus în mâna lui Dumnezeu actul de consfinţire a căsniciei tale, nu ai folosit cea mai bună opțiune pe care o ai. Poate spui: „Ce înseamnă, în termeni practici, să-mi încredințez căsnicia lui Dumnezeu?”

Înseamnă două lucruri:

1) Renunță la postura de conducător – e lucrarea lui Dumnezeu, iar tu trebuie să te dai la o parte pentru ca El să-și poată face lucrarea nestingherit. Propriul tău interes și nevoia de control trebuie să se plece înainte voii Lui. Câtă vreme insiști că „ai dreptate” și că îți „îndrepți” soțul/soția, vei rămâne parte din problemă. Pe de altă parte, când Îi încredințezi lui Dumnezeu problema ta, El – nu tu – are o problemă la care să lucreze!

2) Înveți să umbli „prin credință, nu prin vedere” (2 Corinteni 5:7). Când ți se pare că lucrurile scapă de sub control, vei dori să preiei controlul asupra problemei. Nu face asta, căci rezultatul va fi unul care nu va funcționa. Reînnoiește-ți hotărârea de a-L lăsa pe Dumnezeu să fie în control și de a lucra în inima amândurora.

Umblați prin credință, nu prin sentimente! Psalmistul a spus (55:22): „Încredinţează-ţi soarta în mâna Domnului, şi El te va sprijini.” Când încredințezi rezolvarea problemei în mâna lui Dumnezeu, se întâmplă următoarele trei lucruri: a) experimentezi pacea; b) împotrivirea soțului/soției se va diminua, pentru că tu nu mai pui paie pe foc; c) Dumnezeu Se implică şi lucrează: „Acela care a început în voi această bună lucrare, o va isprăvi…” (Filipeni 1:6).

 

 

 

 


 

Single Post Navigation

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

w

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: