Mana Zilnica

Mana Zilnica

26 Mai 2016

TOTUL PENTRU GLORIA LUI

de Oswald CHAMBERS

 

Gîndeşte aşa cum ne-a învăţat Isus

Rugați-vă neîncetat. 1 Tesaloniceni 5:17

Noi gândim corect sau greşit despre rugăciune în funcţie de concepţia pc care o avem despre rugăciune în mintea noastră. Dacă ne gândim la rugăciune ca fiind asemenea respiraţiei plămânilor noştri sau asemenea sângelui din inima noastră, gândim bine. Sângele nostru curge fară încetare şi respiraţia noastră se desfăşoară fară oprire; noi nu suntem conştienţi de aceste procese, dar ele au loc neîncetat. Nu suntem întotdeauna conştienţi de faptul că Isus ne păstrează într-o legătură perfectă cu Dumnezeu, dar, dacă ascultăm de El, Isus face acest lucru mereu. Rugăciunea nu este un exerciţiu, ci este însăşi viaţa. Fereşte-te de orice opreşte rugăciunea. „Rugaţi-vă neîncetat” păstrează obiceiul inocent de a te ruga lui Dumnezeu în inima ta tot timpul.

Isus nu a vorbit niciodată despre rugăciuni fară răspuns; El a avut siguranţa deplina că rugăciunea primeşte întotdeauna răspuns. Avem noi, prin Duhul Sfânt, siguranţa de nespus pe care o avea Isus cu privire la rugăciune sau ne gândim la momentele în care Dumnezeu pare să nu fi răspuns la rugăciunile noastre?

„Cine cere capătă” (Matei 7:8). Noi spunem „Da, dar…” Dumnezeu răspunde la rugăciune în cel mai bun mod, nu doar uneori, ci întotdeauna, deşi s-ar putea să nu vedem întotdeauna răspunsul imediat la problema pentru care ne-am rugat. Ne aşteptăm ca Dumnezeu să ne răspundă la rugăciune.

Pericolul este că noi vrem să diluăm lucrurile pe care le-a spus Isus şi să le facem să însemne ceva potrivit cu raţiunea; dar, dac-ar fi izvorât doar din raţiune, lucrurile pe care le-a spus El nici n-ar fi meritat să fie spuse. Lucrurile pe care le-a spus Isus despre rugăciune sunt revelaţii supranaturale.

 

MANA DE DIMINEAŢĂ

 

„Căci am fost făcuţi părtaşi ai lui Hristos dacă păstrăm până la sfârşit încrederea neclintită de la început.”

EVREI 3:14

 

Epistola către Evrei se adresează acelora care deşi au făcut un început bun, sunt în primejdia de a se întoarce înapoi şi de a muri în pustie, ca şi prima generaţie a lui Israel care, din pricină că nu a păstrat încrederea cu care a ieşit din Egipt, nu a intrat în ţara făgăduinţei. Această epistolă este plină de înştiinţări pentru creştinii ameninţaţi din toate părţile de diferite ispite şi pericole spirituale. Textul de astăzi priveşte mai mult pe cei ce posedă mântuirea dar care, prin neglijenţă şi lipsă de veghere, riscă să dea înapoi şi să piardă tot, în faţa mulţimii crescânde a ispitelor de tot felul. Aici nu e vorba de pierderea mântuirii ci de viaţa abundentă în Domnul Hristos, care necesită, din partea noastră, încrederea şi hotărârea pe care le-am avut de la început. Dumnezeu ne îndeamnă deci să ne revedem şi să ne reconsiderăm situaţia înaintea Lui, să ne amintim de râvna de la început şi de dragostea şi abnegaţia pe care le puneam în orice făceam pentru Domnul Isus. Este deci partea noastră de a menţine acest nivel de a creşte în El şi de a ne purta într-un chip vrednic de El.

Dacă suntem părtaşi ai lui Hristos, avem de înfruntat lupte mari, asalturi violente şi curse viclene din partea vrăjmaşului, care se foloseşte de îndemnurile firii noastre păcătoase, de viaţa noastră proprie adică egoistă, fire care urmăreşte interesele personale şi nu ale lui Dumnezeu. Şi dacă toate acestea nu sunt combătute cu fermitate, ele distrug încetul cu încetul tot ce este de la Dumnezeu; ca şi hoţul noaptea, vrăjmaşul îşi face lucrarea sa fără ca să observăm.

Să ne trezim din această stare, s-o recunoaştem şi s-o mărturisim reîncepând lupta cea bună a credinţei cu o inimă neîmpărţită; în simplitatea care este în Domnul Hristos. A fi părtaş însemnează a avea ceva în comun cu cineva. Interesele Domnului Isus sunt şi interesele noastre. Şi după cum El ni S-a dăruit nouă şi noi trebuie să ne dăruim Lui. Participarea noastră la tot ce are şi este El înseamnă siguranţă, bucurie, sfinţenie, jertfire. într-un cuvânt părtăsie cu El.

„Cu cât mai mult vom fi credincioşi cu atât mai mult ne vom afla în faţa atacurilor vrăjmaşului. Satan are mai mult interes să facă pe un credincios să se poticnească decât pe un creştin lumesc, căci scopul lui este să dezonoreze Evanghelia în faţa lumii. De aceea, cu cât înaintăm cu atât mai mult suntem în primejdie să ne poticnim dacă nu ne menţinem în părtăşia cu Dumnezeu.” J.N.D.

 

MÂNTUIREA PRIN HRISTOS

Meditaţii zilnice – de Fritz BERGER

 

„Domnul este Păstorul meu, nu voi duce lipsă de nimic. Psalmul 23:1

Dacă întra-devăr Domnul este Păstorul nostru, oamenii pot să spună orice minciuni răutăcioase despre noi, şi noi ne bucurăm şi săltăm asemenea lui David. Cel care în situaţii asemănătoare nu se poate bucura, ci se supără, şi poate spune chiar că nu mai vrea să vină la Adunare dacă se vorbeşte astfel despre el, acela dovedeşte prin aceasta că are un alt păstor, el dorind să fie stimat, şi căutând slava proprie. Eu sunt foarte iute din fire, dar până acum am reuşit să rabd, dacă cineva mă vorbea de rău. Astfel de oameni sunt mulţi, iar statornicia în astfel de situaţii are o răsplată mare, căci este scris:” Bucuraţi-vă şi săltaţi dacă oamenii vor spune tot felul de lucruri rele şi neadevărate împotriva voastră.” Pe aici trece drumul spre mântuire. Nu este de ajuns să mergem regulat la biserică şi să depunem mărturie. Totul depinde dacă suntem asemnea unei oi, care este dusă al măcelărie.

Câinele latră dacă este tratat necorespunzător. De aceea este scris: „Păziţi-vă de câini!” Se pune întrebarea: Sunt ca un câine? Mă întristez oare dacă sunt ocărât, şi îmi plec capul? Sau capul meu este ridicat doar atunci când sunt lăudat? Tot aşa fac şi câinii. Este o singură cale care duce la mântuire. Pe această cale putem trece cu laudă şi mulţumire prin viaţă. Pe această cale putem să ne bucurăm şi să ne veselim fără să reproşăm nimănui nimic. Aceasta este calea pe care putem fi fericiţi, căci Domnul Isus ne conduce pe ea.

Aici nu ducem lipsă de nimic. Avem în jurul nostru mulţi oameni, dintre care şi rău intenţionaţi. Este scris: „Dacă oamenii vor spune tot felul de lucruri rele şi neadevărate împotriva voastră, atunci bucuraţi-vă şi săltaţi de bucurie.” Aceasta este ceva pentru cei dornici de o răsplată mare.

 

TEZAURUL PROMISIUNILOR LUI DUMNEZEU

de Charles H. SPURGEON

 

EL BINECUVÂNTEAZĂ LUCRURILE OBIŞNUITE

Voi să slujiţi Domnului Dumnezeului vostru, şi El vă va binecuvânta pâinea şi apele. Exodul 23.25

Ce făgăduinţă! A-i sluji Domnului înseamnă deja o mare mângâiere; dar câtă cinste, câte binecuvântări se adaugă la ea când noi înşine suntem cu totul predaţi Lui! Domnul Isus a luat pâinea şi a binecuvântat-o; şi pâinea pe care noi o mâncăm este binecuvântată. Domnul binecuvântează apa pe care o bem, făcând-o mai bună decât cele mai bune vinuri care îi înveselesc pe oameni; fiecare picătură din ea poartă o binecuvântare. Binecuvântarea dumnezeiască se revarsă peste omul lui Dumnezeu în toate lucrurile şi rămâne cu el în tot timpul. Şi ce dacă am avea numai pâine şi apă? Chiar şi atunci, am avea pâine şi apă binecuvântate. Iar pâinea şi apa nu ne vor lipsi. Şi este de ajuns să le avem, pentru ca Dumnezeu să le binecuvânteze. În Exod. 23.15 scrie: „Pâinea şi apa ta nu-ţi va lipsi”.Cu Dumnezeu la masa noastră, noi nu numai că cerem binecuvântarea, dar o şi avem. Nu numai la altar, dar şi la masă El ne binecuvântează. El însuşi slujeşte celor ce îi slujesc bine. Această binecuvântare a mesei noastre nu este o datorie, ci un har. În adevăr, este un întreit har: El ne acordă harul de a-I sluji, prin harul Său ne hrăneşte cu pâine şi apoi, în harul Lui, El ne-o binecuvântează.

 

DOMNUL ESTE APROAPE!

Calendar Biblic

 

Şi am văzut un înger puternic, vestind cu glas tare: „Cine este vrednic să deschidă cartea şi săi rupă pecețile?” … Şi unul dintre bătrâni mia spus: „Nu plânge! Iată, Leul care este din seminția lui Iuda, Rădăcina lui David, a învins ca să deschidă cartea şi cele şapte peceți ale ei”. Şi am văzut … un Miel stând ca înjunghiat.   Apocalipsa 5.2,5,6

Nau văzut pe nimeni, decât pe Isus singur (2)

Atunci când, precum apostolul Ioan, Îl vedem pe Miel în mijloc, Îl vedem ca înjunghiat, ca Jertfă. Ca să devină jertfă pentru păcat, Mielul trebuia să fie perfect, iar acest Miel perfect este cu totul calificat pentru a fi Mijlocitorul nostru. Mijlocitorul, Cel care stă între Dumnezeu şi om, nu este doar Om. El este Mielul perfect al lui Dumnezeu, singurul vrednic de a fi jertfit, singurul care putea fi punte între Dumnezeu şi om.

Mijlocitorul este cu totul vrednic; toate perfecțiunile sunt în El. El este pe deplin plăcut lui Dumnezeu. El, chipul lui Dumnezeu, a împlinit cerințele divine sfinte pentru a fi Mijlocitorul nostru. Aceste cerințe sfinte nu puteau fi împlinite de nimeni, decât de El. Suntem primiți înaintea lui Dumnezeu pe baza sângelui Mielului. Prin jertfa Sa ne apropiem de Dumnezeu. Prin Mielul care Sa jertfit putem intra în prezența lui Dumnezeu. Prăpastia sa dus; Mijlocitorul nostru stă între Dumnezeu şi om.

Noi, cei care aparținem Domnului, care trăim zilnic prin valoarea lucrării Sale, trebuie să fim preocupați doar cu El. Când vin timpuri grele, să ne ridicăm privirea! Domnul va veni şi ne va atinge. Dorința cea mare a lui Dumnezeu este ca noi să ne ridicăm privirile şi să nu vedem pe nimeni, decât pe Isus. El singur trebuie să preocupe inimile noastre. El singur poate împlini orice nevoie a noastră şi ne poate îndepărta orice temere. Inimile noastre să fie îndreptate tot mai mult către Cel care mijloceşte zilnic pentru noi!

J. Pilon

 

BĂTÎND LA UȘA LUI DUMNEZEU

de Oswald CHAMBERS

 

O, Doamne, înalţă-Te cu măreţie în vieţile şi căile şi umbletele noastre. Fii o prezenţă puternică dătătoare de vindecare şi speranţă şi har şi frumuseţe în această zi.

 

MEDITAŢII ZILNICE

de Wim MALGO

 

«… Fiul, pe care L-a pus moştenitor al tuturor lucrurilor ..» Evrei 1,2

Isus Cristos este moştenitorul tuturor lucrurilor. Ce a moştenit însă Isus Cristos? Tot ceea ce Adam a pierdut prin păcatul său. Din punct de vedere biblic ceea ce a pierdut primul Adam prin neascultarea sa a câştigat al doilea Adam, adică Isus Cristos, prin supunerea Sa. El este moştenitorul tuturor lucrurilor. Poţi avea o moştenire pe pământ, dar când mori trebuie să o laşi aici. Dacă însă eşti un copil al lui Dumnezeu născut din nou, devii moştenitor împreună cu Cristos: «Şi, dacă suntem copii, suntem şi moştenitori: moştenitori ai lui Dumnezeu şi împreună moştenitori cu Cristos» (Rom. 8,17). Să cânte de bucurie inima copiilor lui Dumnezeu! Acelaşi verset însă specifică: «dacă suferim cu adevărat împreună cu El, ca să fim şi proslăviţi împreună cu El». Să «primeşti moştenirea» nu înseamnă automat acelaşi lucru cu a «avea viaţă veşnică». Biblia promite: «Cine crede în Fiul, are viaţa veşnică» (Ioan 3,36). Am primit viaţa veşnică prin credinţa în Isus Cristos. Cine este însă pregătit nu doar să creadă în Domnul Isus, ci şi să îl urmeze, adică să sufere cum a suferit El, acela va deveni şi moştenitor. De ce trebuie să suferi? Prin suferinţă Dumnezeu te dezleagă de gunoaiele pământeşti şi te leagă puternic de inima Sa. Prin suferinţă eşti pregătit pentru dumnezeire.

 

MEDITAŢII PENTRU FIECARE ZI A ANULUI

de Charles H. SPURGEON

Dimineaţa şi Seara

DIMINEAŢA

Incredinţează-ţi soarta în mâna Domnului, şi El te va sprijini. Psalm 55:22

Grija, chiar dacă este obiect legitim, dacă este excesivă, are în ea ceva păcătos. Preceptul de a evita grijile este repetat mereu şi mereu de Mântuitorul în învăţăturile Sale. El este repus în drepturi de apostoli, şi nu poate fi neglijat fără a păcătui: fiindcă esenţa îngrijorării noastre este credinţa că noi suntem mai înţelepţi decât Dumnezeu, şi ne aşezăm în locul Lui pentru a face ceea ce El nu poate face pentru noi. Ne gândim mereu la ceea ce credem că El a uitat. Muncim ca să ne purtăm singuri poverile, de parcă El ar fi neputincios. Această neascultare de preceptele Sale, această necredinţă în Cuvântul Său, această încercare de a interveni în domeniul Său, toate acestea înseamnă păcat. Mai mult decât atât, îngrijorarea duce adesea la fapte păcătoase. Cel care nu-şi poate lăsa soarta în mâna Domnului şi îşi duce singur povara este tentat să folosească mijloace greşite pentru a se ajuta singur. Păcatul ne face să uităm că Dumnezeu este Sfătuitorul nostru, şi să recurgem la înţelepciunea umană. Asta înseamnă să mergi la „puţuri crăpate” (Ieremia 2:13), în loc lă te îndrepţi spre „Izvorul apelor vii” — un păcat de care s-a făcut vinovat Israelul din vechime. Îngrijorarea ne face să ne îndoim de bunătatea lui Dumnezeu, şi din această cauză şi dragostea noastră faţă de El se răceşte. Suntem neîncrezători, şi întristăm Duhul Sfânt, rugăciunile noastre încep să se poticnească, exemplul nostru şchiopătează, şi vieţile noastre devin egoiste. Lipsa de încredere în Dumnezeu ne îndepărtează de El, dar dacă, prin credinţă simplă în făgăduinţele Sale, ne aruncăm povara asupra Lui, şi „nu ne îngrijorăm de nimic” (Filipeni 4:6) fiindcă se îngrijeşte El pentru noi, ne vom apropia de El şi vom putea birui ispitele. „Celui cu inima tare Tu-i chezăşluieşti pacea; da, pacea, căci se încrede în Tine” (Isaia 26:3).

SEARA

Să stăruie în credinţă. Faptele Apostolilor 14:22

Perseverenţa este apanajul adevăraţilor sfinţi. Viaţa creştinului înseamnă mai mult decât un început pe calea lui Dumnezeu. Este o continuare în credinţă, atâta timp cât durează viaţa. Situaţia creştinului se aseamănă cu cea a marelui Napoleon. Acesta spunea: „biruinţele m-au făcut ceea ce sunt, şi biruinţele trebuie să mă menţină”. Aşadar, prin călăuzirea lui Dumnezeu, dragă prietene în Domnul, biruinţele te-au făcut ceea ce eşti, şi biruinţele trebuie să te susţină. Motto-ul tău trebuie să fie „excelsior” (tot mai sus). Adevăratul biruitor, care va fi încoronat la sfârşit, este cel care luptă mereu, până în clipa în care se opresc trâmbiţele războiului. De aceea, perseverenţa este ţinta tuturor vrăjmaşilor noştri spirituali. Lumea nu este deranjată de faptul că eşti creştin o vreme şi, dacă poate, te ispiteşte să-ţi încetezi pelerinajul şi să-ţi cauţi un loc, un loc din care să poţi cumpăra şi vinde la Bâlciul Deşertăciunilor. Firea va căuta să te înşele şi să-ţi oprească drumul spre slavă. Firea îţi va spune: „este foarte obositor să fii pelerin; mai bine ai renunţa. Oare trebuie ca eu să fiu supusă morţii mereu? Nu voi fi iertată niciodată? Dă-mi măcar o clipă de răgaz, să răsuflu şi eu”. Satana îţi va ataca perseverenţa cu furie, şi va face din ea ţinta săgeţilor ku. El se va lupta să te scoată din slujbă. Iţi va spune că nu eşti bun de nimic şi că ai nevoie de odihnă. Va face tot ce-i stă în puteri ca să te obosească. Iţi va şopti: „blastămă-L, pe Dumnezeu, şi mori” (Iov 2:9). Sau îţi va ataca zelul, întrebându-te: „la ce bun atâta zel? fii liniştit ca şi ceilalţi; dormi ca ei, şi lasă-ţi lampa să se stingă, aşa cum au făcut celelalte fecioare”. Sau îţi va ataca sentimentele doctrinare, întrebându-te: „de ce ţii atât de mult la crezul acestei denominaţiuni? Oamenii inteligenţi sunt mult mai liberali; ei au îndepărtat vechile graniţe. Trăieşte conform timpului tău”. De aceea, creştine, poartă-ţi armura cu scumpătate, şi strigă spre Dumnezeu să-ţi dea Duhul Sfânt, ca să poţi rezista până la capăt.

 

IZVOARE IN DEŞERT

 

Ţâşneşte, fântână! Cântaţi în cinstea ei! (Numeri 21:17)

A fost o cântare ciudată şi o fântână ciudată. Copiii lui Israel au călătorit prin nisipurile arzătoare ale deşertului, şi aveau mare nevoie de apă, dar nu era nici urmă de aşa ceva. Atunci Dumnezeu i-a vorbit lui Moise şi i-a spus: „Strânge poporul, şi le voi da apă” (v. 16).Atunci poporul s-a strâns laolaltă cu toiegele lor. Şi când au început să sape adânc în nisipul arzător, ei cântau: „Ţâşneşte, fântână! Cântaţi în cinstea ei!” Curând s-a auzit un susur, şi dintr-odată a ţâşnit apa, umplând fântâna şi curgând pe pământ. Când au săpat fântâna în deşert, ei au făcut o derivaţie şuvoiului de apă care curgea pe dedesubt şi care fusese ascuns o lungă perioadă de timp.Ce tablou superb! Şi el ne descrie râul binecuvântărilor care curge prin vieţile noastre. O, dacă am vrea să răspundem cu credinţă şi cu laudă, am avea nevoile împlinite chiar şi în cel mai arid deşert. Încă o dată, cum au ajuns copiii lui Israel la apa acelei fântâni? Prin laudă. În timp ce stăteau pe nisipul arzător şi săpau fântâna cu toiagul promisiunii, ei cântau o cântare de laudă a credinţei.Prin lauda noastră „în pustie vor ţâşni ape, şi în pustietate pâraie” (Isaia 35:6), în timp ce plângerile vor aduce numai judecată. Chiar şi rugăciunea prin ea însăşi poate să nu reuşească să ajungă la fântâna binecuvântărilor.Nimic nu-I place mai mult Domnului ca lauda. Nu este dovadă mai mare de credinţă ca virtutea mulţumirii autentice. Îl lauzi pe Dumnezeu destul? Îi mulţumeşti tu pentru nenumăratele binecuvântări pe care ţi le-a dat? Îl lauzi tu cu îndrăzneală chiar şi pentru încercările din viaţa ta, care de fapt sunt binecuvântări deghizate? Şi ai învăţat să-L lauzi dinainte pentru răspunsurile care urmează să vină? selectat

 

Aştepţi eliberarea!

O, suflete, aştepţi de mult!

Crede că eliberarea ta

Te aşteaptă în cântare!

 

Nu te plânge până când eliberarea

    Îţi va scoate picioarele din lanţuri:

Cu cântări de fericită eliberare

    Te înconjoară acum Dumnezeu.

 

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

Volumul III

 

Isaia 38.1-16

Credinţa lui Ezechia primeşte încă un răspuns din partea Domnului, de data aceasta şi mai minunat faţă de cel din capitolul precedent. În poarta vieţii împăratului se prezintă un vizitator nepoftit: Moartea. Disperarea care-l cuprinde pe împărat în faţa ei pare să trădeze că Ezechia nu cunoştea promisiunea pe care Dumnezeu o făcuse prin gura lui Isaia: „El va înghiţi moartea prin victorie (sau: pentru totdeauna) şi Domnul Dumnezeu va şterge lacrimile de pe toate feţele” (25.8). Ezechia, trăind în timpul promisiunilor pentru pământ (Psalmul 116.9), nu putea privi dincolo de o prelungire a zilelor lui; nu avea înainte certitudinea învierii pe care o au astăzi credincioşii; nu ştia că „a muri este un câştig”, pentru că a pleca şi a fi „împreună cu Hristos este cu mult mai bine” (Filipeni 1.21,23). Cu toate acestea, Dumnezeu aude rugăciunea lui, vede lacrimile sale şi… Se lasă înduioşat (Psalmul 34.6). Şi de data aceasta însoţeşte răspunsul Său cu un semn al harului: umbra dă înapoi pe cadranul solar, simbol al judecăţii amânate.

Versetul 3 ne duce cu gândul la Evrei 5.7 şi la lacrimile din Ghetsimani. Cine altul decât Isus a mai putut împlini în totul aceste cuvinte?

Această frumoasă istorie ne-a fost deja relatată în 2 împăraţi 20.1-11, dar numai aici găsim mişcătoarea scriere a lui Ezechia… (v. 9) care însoţeşte vindecarea sa.

 

PÂINEA CEA DE TOATE ZILELE

 

Text: Psalmul 32:1-7

Am zis: „îmi voi mărturisi Domnului fărădelegile!” Si Tu ai iertat vina păcatului meu. Psalmul 32:5

FRUNZE PRĂFUITE

Planta ornamentală pe care am adus-o soţiei a adăugat o notă de viaţă în casa noastră. Frunzele sale mari, luxuriante, păreau că se întind cu gesturi de bun venit. Dar într-o dimineaţă am observat că frunzele îi atârnau veştede. Nu i-am spus nimic soţiei, dar mă întrebam ce s-o fi petrecut cu planta noastră. Când am sosit acasă pentru masa de prânz, planta era cu totul alta. O culoare sănătoasă revenise în frunzele ei mari, care se întinseseră ca mai înainte. Când am întrebat-o pe Dorothy despre ea, mi-a spus că tocmai citise despre plantele de apartament, cum să le menţii vii şi proaspete. Se spunea că praful acumulat pe frunzele plantelor împiedica pătrunderea luminii. Aşa că este necesar ca frunzele plantei să fie şterse cu regularitate. Soţia făcuse astfel şi rezultatul era evident.

Trăind în lumea aceasta, particule fine din „praful” păcatului se aştern peste vieţile noastre. Resentimente, cuvinte dure, gânduri necurate, atitudini egoiste, toate îşi iau vama pe seama vitalităţii noastre spirituale. Dacă nu sunt mărturisite, ele formează un strat de „praf” care ne împiedică să experimentăm lumina harului lui Dumnezeu în inimile noastre. Cei din jurul nostru vor simţi că este ceva râu cu noi. Dacă păcatele acumulate prin nemărturisire ţi s-au adunat în suflet, fă ca David – mărturiseşte-le Domnului. Şterge astfel „frunzele prăfuite” ale vieţii şi bucură-te din nou de razele glorioase ale dragostei lui Dumnezeu.  – D.J.D.

Naintea Crucii Lui, Celui ce-a murit,
Mă prăbuşesc în lut neputincios,
Să-mi ierte tot păcatul săvârşit.
Totul în toţi să fie doar Cristos.

Bridges

Mărturisirea păcatelor este pănuntul in care creste iertarea lui Dumnezeu.

 

DOMNUL ESTE APROAPE – GBV

http://www.gbv.ro/meditatii-zilnice/domnul-este-aproape

 

Să nu semeni în ogorul tău două feluri de seminţe. Leviticul 19.19

Este foarte bine şi important să ştim că prima parte a versetului nostru corespunde vieţii noastre aici pe pământ unde e o semănare continuă după care va veni şi strângerea roadelor. Nu se poate strânge altceva de pe ogor decât ceea ce s-a semănat. Aceasta să ne dea şi mai mult de gândit în umblarea noastră de toate zilele. Vine RECOLTA! Câte unuia dintre credincioşi nu poţi să-i negi credincioşia dar totuşi multe din lucrurile care le face nu sunt la locul lor. Altul are în afară o purtare ca de credincios, dar în ascuns însămânţează ogorul cu sămânţa cea rea a păcatului. Oare nu va rodi sămânţa aceasta? Oare nu-i va fi ruşine când alţii vor descoperi că este un om duplicitar, jumătate pentru Dumnezeu şi jumătate pentru firea păcătoasă? „Nu vă înşelaţi: Dumnezeu nu se lasă batjocorit. Ce seamănă omul aceea va şi secera” chiar dacă secerişul vine mai târziu. „Cine seamănă în firea lui pământească va secera din firea pământească putrezirea, dar cine seamănă în Duhul va secera din Duhul viaţa veşnică” (Gal. 6.7-8).

Sămânţa aceasta felurită ne mai vorbeşte şi de „temeiuri amestecate.” Aceasta îi priveşte în mod deosebit pe copii lui Dumnezeu. Ei aparţin cu duh, suflet şi trup Domnului lor, ei au Duhul Sfânt şi Cuvântul lui Dumnezeu. În Domnul Isus avem oglindite temeiurile dumnezeieşti după care ne putem ghida viaţa noastră practică. Cu regrete trebuie să recunoaştem că duşmanul a adus relele lumii în mijlocul multor copii ai lui Dumnezeu. O simplă recunoaştere a acestei realităţi nu este suficientă. Noi trebuie să avem o poziţie clară faţă de acest amestec subtil de temeiuri: „Oricine rosteşte Numele Domnului, să se depărteze de fărădelege.” „…Depărtează-te de oamenii aceştia” (2 Tim. 2.19; 3.1-5).

Să nu ne lăsăm robiţi de sistemele şi sectele acestei lumi. Cerul este patria noastră şi acolo este nădejdea noastră. Noi am fost scoşi din lume ca să fim lumini în întuneric.

 

SĂMÂNȚA BUNĂ

http://www.gbv.ro/meditatii-zilnice/samanta-buna

 

Când vă rugați, să nu bolborosiți aceleași vorbe, ca păgânii, cărora li se pare că, dacă spun o mulțime de vorbe, vor fi ascultați. Matei 6.7

Îndemn

Dorind să-i învețe pe ucenicii Săi cum să se roage, Isus a început cu cuvintele: „Când vă rugați …”. Aceasta înseamnă o atenție deosebită acordată rugăciunii.

Să nu spui Tată, dacă nu te comporți ca un fiu în fiecare zi!

Să nu spui nostru, dacă ești închis în egoismul tău!

Să nu spui care ești în ceruri, dacă ești preocupat numai cu lucrurile pământești!

Să nu spui vie împărăția Ta, dacă o confunzi cu succesul tău material!

Să nu spui sfințească-Se Numele Tău, da-că nu-L respecți!

Să nu spui facă-se voia Ta, dacă nu o accepți și când este dureroasă!

Să nu spui pâinea noastră cea de toate zilele dă-ne-o nouă astăzi, dacă nu te gândești la cei înfometați!

Să nu spui ne iartă nouă greșelile, dacă păstrezi ranchiuna pe fratele tău!

Să nu spui nu ne duce pe noi în ispită, dacă ai de gând să păcătuiești în continuare!

Să nu spui Amin, dacă nu iei în serios cuvintele din rugăciunea „Tatăl nostru”!

 

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

www.fundatiaseer.ro

 

DINCOLO DE MITURILE CALITĂȚII DE PĂRINTE (2)    

„Ferice de omul care își umple tolba de săgeți cu ei” (Psalmul 127:5)

lată încă două mituri legate de calitatea de părinte.

1) Un părinte bun are întotdeauna copii cuminți. Ce bine ar fi dacă ar fi adevărat, dar nu e! Chiar și când faci toate lucrurile corecte, copiii ajung să facă propriile lor alegeri greșite în viață. Cain și Abel au fost crescuți în aceeași casă de aceeași părinți, dar alegerea lui Abel a fost pe placul lui Dumnezeu, în timp ce alegerea lui Cain l-a făcut să devină primul ucigaș din istorie. Nici măcar părinții model nu au control asupra alegerilor pe care în ultimă instanță le fac copiii lor. Asta nu înseamnă că încercările tale de a avea o influență spre frica de Dumnezeu sunt pierdute; nici gând!

Ci înseamnă că după ce ai făcut tot ce ți-a stat în putință, trebuie:

a) să-ți recunoști și să-ți accepți limitările;

b) să-i înveți pe copii să fie înțelepți, lăsându-i să fie responsabili de consecințele propriilor alegerilor;

c) să ai încredere că Dumnezeu va face ceea ce tu nu poți face. Unii copii înțeleg mesajul numaidecât, în timp ce alții, precum fiul risipitor, se abat de la drum – dar Dumnezeu nu-i abandonează niciodată – și nici tu nu ar trebui.

2) Părinții buni îsi tratează toți copiii la fel- Biblia spune: „învață pe copil calea pe care trebuie s-o urmeze” (Proverbe 22:6). Fiecare copil are un set unic de nevoi și abilități, iar părinții înțelepți le recunosc și lucrează cu aceste caracteristici. Responsabilitatea ta nu este să încerci să-i faci „copiii perfecți”. Datoria ta este să încerci să descoperi tiparul distinct pe care l-a sădit Dumnezeu în fiecare copil și să lucrezi la dezvoltarea acelui tipar în el. Răsplata pe care le-o promite Dumnezeu acelor părinți este aceasta: „când va îmbătrâni, nu se va abate de la ea” (v. 6).

 

 

 


 

Single Post Navigation

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: