Mana Zilnica

Mana Zilnica

24 Mai 2016

TOTUL PENTRU GLORIA LUI

de Oswald CHAMBERS

Bucuria disperării

Când L-am văzut, am căzut la picioarele Lui ca mort. Apocalipsa 1:17

Ca şi apostolul Ioan, s-ar putea să-L cunoşti bine pe Isus Cristos, când, deodată, EI ţi se arată sub o înfăţişare deloc familiară şi singurul lucru pe care-l poţi face este să cazi „la picioarele Lui ca mort”. Sunt momente când Dumnezeu nu Se poate arăta altfel decât în măreţia Sa; atunci, caracterul înfricoşător al viziunii te duce la bucuria disperării; dacă te vei mai ridica vreodată, aceasta trebuie sa fie prin mâna lui Dumnezeu. „El Şi-a pus mâna dreaptă peste mine.” In mijlocul groazei vine o atingere şi ştii că este mâna dreaptă a lui Isus Cristos. Nu e mâna constrângerii sau a disciplinării sau a pedepsei, ci mâna dreaptă a Tatălui cel Veşnic. Când mâna Lui este peste tine, ea îţi aduce pace şi mângâiere de nedescris, sentimentul că „dedesubt sunt mâinile veşnice”, pline de sprijin, de mângâiere şi de putere. Atunci când te atinge El, nimic nu te mai poate infricoşa. Din mijlocul gloriei Sale cereşti Domnul Isus vine să-i vorbească unui ucenic neînsemnat şi să-i spună: „Nu te teme”. Blândeţea Lui este nespus de dulce.Îl cunosc eu în felul acesta? Priveşte la câteva dintre lucrurile care provoacă disperare. Există o disperare în care nu este nici o bucurie, nici un orizont, nici o speranţă de ceva mai strălucit. Dar bucuria disperării vine atunci când ştiu că „nimic bun nu locuieşte în mine (adică în carnea mea)”. Mă bucur să ştiu că există în mine acel ceva care trebuie să se prosterne înaintea lui Dumnezeu atunci când El mi Se revelează şi că, dacă mă voi ridica vreodată, aceasta va trebui să fie prin mâna lui Dumnezeu. Dumnezeu nu poate să facă nimic pentru mine până eu nu ajung la capătul posibilităţilor mele.

MANA DE DIMINEAŢĂ

„Avraam a crezut pe Dumnezeu şi i s-a socotit ca neprihănire”. IACOV 2:23

Cum
a cunoscut Timotei că Sfânta Scriptură este Cuvântul lui Dumnezeu? A cunoscut aceasta prin instruire dumnezeiască şi ştia de la cine a învăţat. El a recunoscut în Scriptură glasul adevărat al lui Dumnezeu. Aşa trebuie să fie întotdeauna. Nu este suficient numai să fii convins cu mintea că Biblia este Cuvântul lui Dumnezeu. Noi trebuie să-i cunoaştem puterea în inimă şi cuget, prin instruirea Duhului Sfânt. În cazul acesta noi nu mai avem nevoie de dovezi omeneşti că Biblia este dumnezeiască, după cum nu avem nevoie de o lanternă pentru a dovedi că soarele străluceşte. şi atunci vom crede tot ce spune Dumnezeu, pentru că El spune, şi nu pentru că omul îi dă crezare sau pentru că aşa simţim noi. Avraam a crezut pe Dumnezeu; el nu a avut nevoie să se ducă la caldeeni sau la egipteni ca să afle de la ei dacă ceea ce a auzit era în realitate Cuvântul lui Dumnezeu. El ştia în Cine a crezut şi aceasta i-a dat o sfântă statornicie. El putea să spună fără nici o îndoială: „Dumnezeu a stabilit o legătură între sufletul meu şi El însuşi prin Cuvântul Lui, pe care nici o putere a pământului sau a iadului nu ar putea s-o schimbe vreodată. „Am putea spune şi noi la fel? Acesta este adevăratul fundament al oricărui credincios din toate timpurile şi în orice împrejurare. şi dacă deci Dumnezeu a stabilit această legătură între noi şi El, o întreţinem noi? O serioasă, sfântă şi susţinută citire a Cuvântului Lui şi fără-ndoială o recunoaştere şi supunere totală sub autoritatea supremă a Scripturii Sfinte, este singura cale de a cultiva această legătură între noi şi Tatăl nostru şi de a propăşi în viaţa spirituală.

Oricum, ne-am putea întreba: „Poate o religie raţională, o „credinţă” moştenită, un crez religios să susţină sufletul în faţa unui
scepticism obraznic şi îndrăzneţ care raţionează pentru orice şi care nu crede nimic? Imposibil. Noi trebuie să fim în stare să stăm neclintiţi în faţa unui sceptic, a unui raţionalist necredincios şi să spunem cu calmul şi demnitatea unei credinţe lucrate de Dumnezeu: „ştiu în Cine am crezut.” Dumnezeu a vorbit şi glasul Său atinge inima. Cuvântul însuşi Se face auzit cu toată zarva şi confuzia acestei lumi. C.H.M. „Faptul de a ne bucura de Cuvânt, depinde în primul rând de starea noastră spirituală în general, şi de acţiunea Duhului Sfânt în noi. Mijlocul cel mai însemnat de a profita de Cuvântul lui Dumnezeu este de a veghea cu grijă asupra sufletului nostru înaintea lui Dumnezeu; în sfârşit, de a ne ruga totdeauna când îl citim, de a-I cere Lui să ne dea hrana necesară şi de a păstra sufletul nostru în părtăşie cu El prin intermediul Cuvântului Lui.” J.N.D.

MÂNTUIREA PRIN HRISTOS

Meditaţii zilnice – de Fritz BERGER

„Pustia şi ţara se vor bucura; pustietatea se va veseli, şi va înflori ca trandafirul.” Isaia 53:1

Cuvântul Lui Dumnezeu este citit în general foarte superficial, de aceea multe lucruri sunt trecute cu vederea. Cu totul altfel este dacă avem ochii şi urechile deschise şi lăsăm să ne vorbească Cuvântul. Altfel ajungem pe o altă temelie. Vedem starea oamenilor care nu sunt în Hristos, o viaţă de plâns! Toţi care nu sunt în Hristos se plâng, sunt nemulţumiţi de soţ, sau soţie, de vecini, sau de condiţiile de viaţă ale timpului. E greu de găsit un lucru care să-i mulţumească. Dar nu ajung până acolo, încât să se vadă singuri vinovaţi. Cu toate că se plâng de lipsurile interioare şi exterioare, ei se consideră a fi oamnei buni şi drepţi. Cauza nefericirii lor o găsesc în împrejurările exterioare. „De ce cârtesc oamenii în viaţa lor?” întreabă Ieremia. „Fiecare să cârtească împotriva păcatelor sale.” Dacă suntem nefericiţi, şi căutăm greşeala şi cauza la noi înşine, atunci putem să aşteptăm un ajutor în scurt timp. Cu totul altfel este la cei ce sunt în Hristos! Ei cunosc izbăvirea Lui Dumnezeu. Chiar dacă umblă în întunericul văii umbrei morţii, nu se tem de niciun rău; chiar şi noaptea este luminată pentru ei. Căci Cântul este Candela lor şi o lumină pe cărare. Pot să spună împreună cu Pavel: „Ca nişte întristaţi, şi totdeauna suntem veseli;ca nişte săraci, şi totuşi îmbogăţim pe mulţi;ca neavând nimic, şi totuşi stânind lucrurile.” Da, ei înfloresc precum crinii.

TEZAURUL PROMISIUNILOR LUI DUMNEZEU

de Charles H. SPURGEON

UNUL SINGUR, MAJORITATE

Unul singur dintre voi urmărea o mie din ei, căci Domnul Dumnezeul vostru lupta pentru voi, cum v-a spus. Iosua 23.10

Pentru ce să numărăm persoanele? Un singur om este majoritatea, când este însoţit de Dumnezeu, chiar dacă de cealaltă parte ar fi o mie. S-ar putea ca ajutoarele noastre să fie prea numeroase, pentru ca Dumnezeu să poată lucra prin ele, cum a fost cazul lui Ghedeon, căruia îi crescuseră puterile micşorându-şi numărul luptătorilor. Armatele lui Dumnezeu nu sunt niciodată prea mici. Când a voit să întemeieze o naţiune, a chemat numai pe Avraam şi l-a binecuvântat. Pentru a învinge pe măreţul Faraon, nu S-a folosit decât de Moise şi Aaron. Adesea, Dumnezeu s-a folosit de un singur om, mai bine decât de trupe instruite de ofiţeri îndemânatici. Toţi israeliţii la un loc au biruit atâta cât Samson? Saul, cu armatele sale, au lovit miile, lor, iar David, zecile lui de mii.Domnul poate da inamicului mari succese, pentru a-l bate la sfârşit. Dacă avem credinţă, Îl avem pe Domnul de partea noastră; atunci ce ne poate face mulţimea oamenilor? Un câine ciobănesc poate mâna înaintea lui o mare turmă. Dacă Domnul te-a trimis, frate, puterea Lui va împlini în tine planul Său. Încrede-te în această făgăduinţă şi arată-te curajos.

DOMNUL ESTE APROAPE!

Calendar Biblic

Încolo, fraților, toate cele adevărate, toate cele vrednice de respect, toate cele drepte, toate cele curate, toate cele vrednice de iubit, toate cele vorbite de bine, dacă este vreo virtute şi dacă este vreo laudă, la acestea gândiți. Ce ați şi învățat şi ați primit şi ați auzit şi ați văzut în mine, pe acestea facețile! Şi Dumnezeul păcii va fi cu voi. Filipeni 4.8,9

Acest pasaj a fost descris ca fiind «un nou Eden», un adevărat paradis al lui Dumnezeu, şi aşa şi este. Vechiul Eden avea tot felul de roade care erau bune de mâncat, iar Dumnezeu Se afla acolo; însă părinții noştri au pierdut dreptul de a fi acolo din cauza neascultării lor. Au fost alungați din el, iar sabia heruvimului a fost pusă să păzească intrarea, pentru ca cei păcătoşi să nu se poată niciodată reîntoarce în acel loc.

Avem aici însă prezentat un nou Eden deschis pentru noi, iar intrarea în el este prin crucea Domnului nostru Isus Hristos; prin acea cruce nea fost deschisă o intrare largă în acest paradis, unde toate lucrurile sunt bune şi unde putem să ne desfătăm cu frumusețile şi cu roadele lui glorioase – lucruri adevărate, vrednice de respect, drepte, curate, vrednice de iubit, vorbite de bine şi vrednice de laudă.

Ce roade, ce binecuvântări ne aşteaptă în acest Eden! Totul este Hristos şi, pe măsură ce ne bucurăm de frumusețea Lui şi de gloriile Persoanei Sale, Dumnezeul păcii va fi acolo, iar noi vom umbla cu El şi El cu noi. Marele apostol, care cunoştea şi iubea atât de mult acest paradis al lui Dumnezeu, nu are nimic mai mult de spus, decât săi îndemne pe cei credincioşi să intre în el. De ce altceva am mai avea nevoie? J. T. Mawson

Noi mergem spre ceruri, mergem cântând spre Sion,

Vedeavom peal gloriei Rege domnind pe cerescul Său tron!

C. Ioanid

BĂTÎND LA UȘA LUI DUMNEZEU

de Oswald CHAMBERS

O, Doamne, cât de încet sunt în a arăta, în obiceiurile şi în căile mele, harul minunat al lui Dumnezeu! Când va fi frumuseţea Ta peste mine, pentru onoarea Ta?

MEDITAŢII ZILNICE

de Wim MALGO

«Isus tăcea şi nu răspundea nimic.» Marcu 14,61

Am fost foarte impresionat de această tăcere a Domnului Isus în timpul suferinţei Sale. Tăcerea Sa reprezintă o parte decisivă din victoria câştigată. Provocările jignitoare ale duşmanului: «… dacă eşti Tu Fiul lui Dumnezeu, pogoară-Te de pe cruce!» (Matei 27,40) au fost anihilate prin tăcerea Sa. Triumful Său – «S-a isprăvit!» (loan 19,30) – a strălucit şi mai puternic prin tăcerea Sa şi l-a făcut pe sutaşul roman să exclame în cele din urmă «… Cu adevărat, Acesta a fost Fiul lui Dumnezeu!» (Matei 27,54). Pe cruce Cristos a tăcut. Din păcate însă foarte puţini credincioşi au acest dar al lui Isus. De ce te justifici atât de mult? De ce îţi aperi tot timpul cauza? Gândeşte-te cum a reacţionat Mântuitorul: «... nu răspundea cu batjocuri şi când era chinuit, nu ameninţa, ci Se supunea dreptului Judecător» (1 Petru 2,23). Domnul Isus a fost gata să moară pentru ca noi să trăim – de aceea a tăcut. Noi nu putem să mefgem pe o altă cale decât a Lui şi aceasta este calea morţii eului. Carnea, firea pământească îşi revendică drepturile, dar duhul este tăcut. Cei care Ii aparţin cu totul lui Cristos pot să tacă şi în faţa celei mai mari nedreptăţi. Dar cei care îşi iubesc mândria se agită şi vorbesc mult. Practici tu tăcerea lui Dumnezeu? Vorbirea noastră în rugăciune cu El este importantă, dar şi mai important este ca Domnul să ne poată vorbi. II asculţi? El ne cheamă: «… Ascultaţi-Mă dar» (Isaia 55,2).

MEDITAŢII PENTRU FIECARE ZI A ANULUI

de Charles H. SPURGEON

Dimineaţa şi Seara

DIMINEAŢA

Binecuvântat să fie Dumnezeu, care nu mi-a lepădat rugăciunea. Psalmi 66:20

Privind în urmă la rugăciunile noastre, dacă suntem sinceri, vom fi grozav de uimiţi că am primit un răspuns. S-ar putea să fie şi unii care să creadă că rugăciunile lor meritau un răspuns – aşa cum credea fariseul — dar adevăratul creştin, pivind retrospectiv, îşi deplânge rugăciunile şi, dacă s-ar putea întoarce în timp, ar vrea să se roage mai sincer. Aminteşte-ţi, creştine, cât de reci au fost rugăciunile tale. In loc să te lupţi în rugăciune ca Iacov, te-ai rugat slab şi puţin – departe de credinţa aceea umilă, fierbinte şi perseverentă care strigă: „nu te voi lăsa să pleci până nu mă vei binecuvânta” (Genesa 32:26). Dar, şi aceasta este o minune, Dumnezeu ţi-a auzit rugăciunile reci, şi nu numai că le-a auzit, ţi-a şi răspuns. Gândeşte-te că te-ai rugat rar, numai Când aveai necazuri şi fugeai la tronul milei. Dar când a venit izbăvirea, unde au dispărut rugăciunile? Totuşi, chiar dacă ai încetat să te mai rogi, Dumnezeu nu a încetat să te binecuvânteze. Când te-ai îndepărtat de tronul milei, Dumnezeu nu te-a părăsit, iar lumina strălucitoare a Şechinei a fost îtotdeauna vizibilă între aripile heruvirnilor. O, e minunat că Domnul priveşte cu îndurare cererile noastre spasmodice, care vin şi pleacă odată cu nevoile noastre. Ce Dumnezeu uimitor este El, să asculte rugăciunile celor care vin la El în nevoie, dar neglijează după ce au primit răspunsul; care se apropie de El când sunt forţaţi, dar care uită să I se adreseze când au parte de îndurări şi durerile încetează! Fie ca bunătatea Sa în ascultarea rugăciunilor să ne atingă inimile, ca să putem fi găsiţi făcând „în toată vremea… tot felul de rugăciuni şi cereri” (Efeseni 6:18).

SEARA

Numai purtaţi-vă în chip vrednic de Evanghelia lui Christos.

Filipeni 1:27

Cuvântul „purtaţi-vă” nu se referă numai la vorbire, ci la întregul curs al vieţii şi purtării noastre în lume. Cuvântul grecesc semnifică acţiunile şi privilegiile cetăţeniei. Astfel, ca cetăţeni ai Noului Ierusalim, suntem chemaţi să devenim Evanghelii pentru Christos. Ce fel de purtare este aceasta? In primul rând, Evanghelia este foarte simplă. Aşadar creştinii ar trebui să fie simpli şi umili în obiceiuri. Manierele noastre, vorbirea noastră, îmbrăcămintea şi întreaga noastră purtare ar trebui să oglindească simplitatea care este frumuseţea sufletului. Evanghelia este întrutotul adevărată. Este aur fără aramă, şi viaţa creştinului va fi lipsită de valoare şi strălucire fără diamantele adevărului. Evanghelia este o Evanghelie neînfricată. Ea proclamă cu îndrăzneală adevărul, fie că le place oamenilor, fie că nu. Noi trebuie să fim la fel credincioşi şi cutezători. Dar Evanghelia este şi foarte blândă. Observaţi spiritul Fondatorului ei: „trestia frântă n-o va zdrobi” (Isaia 42:3). Unii oameni, care mărturisesc a fi creştini, sunt mai aspri decât tăişul săbiei; asemenea oameni nu sunt ai lui Christos. Să căutăm să-i câştigăm pe ceilalţi prin blândeţea cuvintelor şi acţiunilor. Evanghelia este foarte iubitoare. Este mesajul unui Dumnezeu al iubirii pentru un neam căzut şi rătăcit. Ultima poruncă a lui Christos către ucenicii Săi au fost „iubiţi-vă unul pe altul” (Ioan 13:34). O, dacă sfinţii ar avea o unitate mai reală, mai iubitoare, şi o compasiune mai mare pentru sufletele celor căzuţi! Nu trebuie să uităm că Evanghelia este sfântă. Ea nu scuză niciodată păcatul: îl iartă, dar numai prin răscumpărare. Dacă vieţile noastre vor semăna Evangheliei, trebuie să ne ferim, nu numai de păcatele mari, ci şi de orice lucru care ar arunca o umbră asupra conformităţii noastre cu Christos. De dragul Său, de dragul nostru, şi de dragul celorlalţi, trebuie să ne luptăm zi de zi să ne purtăm într-un chip vrednic de Evanghelie.

IZVOARE IN DEŞERT

Sara a rămas însărcinată şi a născut lui Avraam un fiu la bătrâneţe, la vremea hotărâtă, despre care-i vorbise Dumnezeu. (Geneza 21:2)

„Dar sfaturile Domnului dăinuiesc pe vecie, şi planurile inimii Lui, din neam în neam” (Psalmul 33:11). Dar trebuie să fim pregătiţi să aşteptăm cronometrajul lui Dumnezeu. Cronometrajul Său este precis, pentru că El face toate lucrurile „exact la timpul” hotărât de El. Nu este pentru noi să cunoaştem cronometrajul Său, şi de fapt nici nu-l putem cunoaşte – trebuie doar să-l aşteptăm.Dacă Dumnezeu i-ar fi spus lui Avraam când era încă în Haran că are să aştepte 30 de ani până va ţine în braţe copilul promis, curajul l-ar fi părăsit. Aşa că Dumnezeu, ca un act al dragostei Sale îndurătoare, a ascuns de Avraam numărul anilor istovitori cât trebuia să aştepte. Numai când s-a apropiat sorocul, cu doar câteva luni înainte, Dumnezeu Şi-a revelat promisiunea: „La anul pe vremea aceasta … Sara va avea un fiu” (Geneza 18:14). „Vremea aceasta” a venit în sfârşit, şi curând râsul zglobiu care a umplut casa patriarhului a făcut cuplul înaintat în vârstă să uite aşteptarea lungă şi grea.Aşa că îmbărbătează-te, copile drag, când Dumnezeu îţi cere să aştepţi. Cel pe care-L aştepţi nu te va dezamăgi. El nu va întârzia nici 5 minute peste „vremea aceea”. Şi-n curând „întristarea voastră se va preface în bucurie” (Ioan 16:20).O, ce fericit e sufletul pe care Dumnezeu îl face să râdă! Atunci necazul şi plânsul fug pentru totdeauna, cum fuge întunericul de zorii zilei. selectat

Ca pasageri, nu este pentru noi să umblăm cu hărţile maritime şi cu compasul. Trebuie să-L lăsăm pe abilul Căpitan să-Şi facă singur lucrarea. Robert Hall

Unele lucruri nu pot fi împlinite într-o zi. Chiar Dumnezeu nu face un apus glorios într-o clipă. Timp de câteva zile El adună ceaţa cu care va construi superbele Lui palate pe cerul de vest.

Dimineţi glorioase – dar când? Ah, cine va spune?

Muntele cel mai râpos va deveni câmpie,

Şi pământul arid va fi saturat de ploaie.

Toate porţile de aramă vor fi sfărâmate; barele de fier,

Transformate, formează o scară spre stele.

Locurile accidentate vor fi netezite, şi toate căile întortocheate îndreptate,

Pentru cel care poate aştepta cu răbdare.

Aceste lucruri vor avea loc în ziua hotărâtă de Dumnezeu:

Poate nu va fi mâine – dar va fi.

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

Volumul III

Isaia 37.5-20

Slujitorii lui Ezechia au ascultat de împăratul lor şi au rămas tăcuţi în faţa duşmanului; de asemenea, au fost credincioşi suveranului lor, raportându-i cuvintele rostite de Rabşache (36.21,22); acum îi vedem împlinind aproape de Isaia misiunea care le fusese încredinţată, punând în practică proverbul pe care ei înşişi îl transcriseseră (vezi Proverbe 25.1 şi 13). Pentru a afla secretul frumoasei lor supuneri va trebui să remarcăm că ei erau sub conducerea lui Eliachim, fiul lui Hilchia, administratorul credincios rânduit de Dumnezeu, care II simbolizează pe Domnul Isus (22.20).După prima provocare a Asirianului, Ezechia a fost încurajat de răspunsul profetului. Acum însă este din nou încercat: el primeşte de la împăratul Asiriei o scrisoare plină de ameninţări la adresa lui şi totodată dispreţuitoare faţă de Domnul. Conştient şi de neputinţa sa şi de faptul că era ofensat Numele Dumnezeului lui Israel, Ezechia intră din nou în Templu, unde depune scrisoarea arogantă. De astă dată nu se mulţumeşte numai cu o rugăciune înălţată de Isaia (v. 4), ci el însuşi se adresează Domnului. Remarcaţi argumentele lui: nu face nicio menţiune despre el, nici despre popor, pentru că singura care contează este gloria Celui care „şade între heruvimi”. „Dumnezeii naţiunilor”” subjugate de Asiria nu trebuie confundaţi cu Cel care „singur este Dumnezeul tuturor împărăţiilor pământului” (v. 12,16 – comp. dc asemenea v. 17 cu Psalmul 74.10,18

PÂINEA CEA DE TOATE ZILELE

Text: Faptele 16:16-26

Pe la miezul nopţii, Pavel şi Sila se rugau şi cântau cântări de laudă lui Dumnezeu…  Faptele 16:25

CÂNTAREA DE LA MIEZUL NOPŢII

Cum au putut să cânte Pavel şi Sila în acele condiţii? Erau într-un oraş necunoscut, departe de casă. Îşi riscaseră vieţile pentru a propovădui pe Cristos acestor oameni, care se răsculasera împotriva lor, respingând mesajul. Oameni cu motive egoiste răs- pândiseră minciuni împotriva lucrării lor, îi convinseseră pe locuitorii oraşului că ei sunt duşmani ai statului şi ceruseră arestarea lor. Oficialităţile oraşului s-au înfuriat foarte mult şi au poruncit să fie bătuţi şi aruncaţi în închisoare. Acestea erau condiţiile în care Pavel şi Sila cântau. Dar nu erau cântări de jale şi dor, cântările pe care le auzeau tovarăşii lor de lanţuri, ci cântări de laudă pentru Dumnezeu. Cum se poate aşa ceva? Răspunsul este clar. Ei puteau cânta în noaptea aceea, deoarece erau ceea ce Dumnezeu intenţionase să fie ei – slujitorii Lui, credincioşi si ascultători. Cântările de la miezul nopţii ale acestor doi oameni îmi aduc aminte de privighetoare. Observatorii acestei păsărele remarcabile s-au întrebat adesea de ce continuă ea să cânte după ce apune soarele. În timp ce alte păsări tac şi se culcă, melodiile acestei micuţe creaturi continuă să se audă. Întunericul nu-i amuţeşte cântarea. Cea mai bună explicaţie de ce cântă privighetoarea noaptea este că aceasta este însărcinarea ei. Cel care umblă cu Domnul poate cânta chiar şi în mijlocul necazurilor. Pe el nu-l descurajează împrejurările vitrege. Bucuria sa este să fie ceea ce vrea Salvatorul lui să fie el – unul a cărui bucurie şi satisfacţie îşi are izvorul în faptul că-L cunoaşte pe Dumnezeu şi poate cânta spre slava Sa, chiar şi în noaptea vieţii. – M.R.D’. II

Eu am un cânt în suflet de la Isus –
Susurul blând şi dulce-al vocii Sale:
„Să nu te temi nicicând, Eu sunt cu tine
Influxul şi refluxul vieţii tale!” – Bridgers

Cei care umblă în lumină pot cânta în noapte plină.

DOMNUL ESTE APROAPE – GBV

http://www.gbv.ro/meditatii-zilnice/domnul-este-aproape

Suferă împreună cu mine, ca un bun ostaş al lui CRISTOS. Nici un ostaş nu se încurcă cu treburile vieţii, dacă vrea să placă celui ce l-a scris la oaste. 2 Timotei 2.3-4

Călătorim printr-o lume plină de duşmănie şi lipsită de frica de Dumnezeu. Toţi cei care vor să trăiască cu evlavie simt duşmănia şi mânia acestei lumi. Aceasta a simţit-o în cea mai mare măsură Domnul Isus. A venit în lumea care-I aparţinea şi care era proprietatea Lui, în sânul poporului Său prea iubit, dar acesta nu L-a primit. El a venit să mântuiască ce era pierdut. El a vestit cea mai minunată solie de har ce se putea propovădui vreodată şi şi-a arătat dragostea, puterea şi îndurarea la mii şi mii, dar oamenii nu s-au liniştit până nu L-au răstignit.

În tot timpul istoriei se vede ura înverşunată a omului faţă de Dumnezeu şi Cuvântul Său. Îndeosebi cei aleşi de Dumnezeu pentru vestirea Evangheliei şi a Cuvântului Său divin au fost ţinta mâniei şi prigoanei. Care era viitorul lui Timotei? Fără îndoială că întristări de orice natură. De aceea apostolul îl îmbărbătează ca să nu deznădăjduiască, ci să fie tare în credinţă şi să sufere întristări împreună cu cei întristaţi. Ca un slujitor credincios al lui Dumnezeu şi ca un ostaş bun al lui Isus Cristos, Timotei trebuia să fie înştiinţat de toate necazurile, greutăţile şi împotrivirile. Este un mare privilegiu să stai în slujba Domnului şi să suferi ocara din pricina Numelui Său. Domnul însuşi este gata oricând să întărească pe slujitorii Lui, dându-le îmbărbătarea necesară pentru a nu le scădea moralul şi a nu da înapoi din lupta în care s-au înrolat pentru Domnul Isus Cristos. O, Doamne lucrează continuu prin Duhul Tău ca nădejdea Ta să ne învioreze în fiecare zi.

Nu trebuie să încetăm de a stărui în înfăptuirea a ceea ce este Adunarea lui Dumnezeu – ca Trup al Domnului Isus în cer. Dacă uităm lucrul acesta vom alege una din numeroasele secte din creştinătate.

SĂMÂNȚA BUNĂ

http://www.gbv.ro/meditatii-zilnice/samanta-buna

… Doamne Dumnezeule, Tu ești nemărginit de mare! Tu ești îmbrăcat cu strălucire și măreție! Psalmul 104.1

Lucruri minunate

Cuvintele acestui psalm ne introduc în visteria înțelepciunii, mărimii și puterii lui Dumnezeu. Relatarea biblică despre începutul creației este de o frumusețe și de o măreție deosebită. În fața unui astfel de tablou, credința se înclină cu admirație înaintea Dumnezeului-Creator. Lumea poate se întreabă cum au fost create toate acestea, iar știința poate să ridice ipotezele ei; dar omul cu credință dată de Dumnezeu înțelege că lumile au fost create prin Cuvântul lui Dumnezeu.

Cât de mare și cât de prețioasă este o astfel de credință, care ne transpune în starea de a înțelege lucrurile minunate ale creației!

Cu cât citim cu mai multă credință Cuvântul lui Dumnezeu, cu atât mai bine înțelegem cum au devenit toate. În acest psalm, minunile se înșiră una după alta, dar credința le înțelege pe toate. Aici stăm ca în fața unei expoziții, în care putem privi obiectele, unele după altele.

Să facă Domnul să învățăm să stăm în liniște și să admirăm lucrarea mâinilor lui Dumnezeu, și aceasta să întărească credința noastră! Să fim și noi ca și psalmistul, oameni credincioși care să-L lăudăm pe Dumnezeu pentru mântuirea adusă prin Fiul Său și să privim în liniște măreția lucrărilor Sale!

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

www.fundatiaseer.ro

ODATĂ CU IERTAREA ÎNCEPE PROCESUL VINDECĂRII

„Să iertați orice aveți împotriva cuiva” (Marcu 11:25)

Ofensele cel mai greu de iertat sunt făcute de persoanele care îți sunt cele mai apropiate. De ce? Pentru că trebuie să trăim cu ele în fiecare zi! Când suntem tineri, emoțiile noastre sunt atât de intense încât rănile și suferințele ne pot însoți toată viața. Durerea este și mai mare când cel care ne-a greșit ne este părinte. Poate mama te-a respins, în loc să dea dovadă de dragostea de care aveai nevoie sau un tată alcoolic care te-a maltratat zi și noapte. Victimele unor asemenea orori pot fi în continuare măcinate de resentiment și mânie chiar și după zeci de ani. Aceasta te poate face să „joci un rol” și să-i rănești pe aceia pe care îi iubești în prezent și de care ai nevoie cel mai mult. Care este răspunsul? Iertarea. Dr. Archibald Hart definește iertarea ca fiind „renunțarea la dreptul de-a te răni pentru că tu m-ai rănit”.

Numai când găsești maturitatea emoțională de a-i elibera pe cei care ți-au greșit, fie că și-au cerut iertare, fie că nu, rănile tale vor începe să se vindece. Domnul Isus a spus-o astfel: „când stați în picioare de vă rugați, să iertați orice aveți împotriva cuiva, pentru ca și Tatăl vostru care este în ceruri, să vă ierte greșelile voastre”, lată ceva la care poate nu te-ai gândit: disponibilitatea lui Dumnezeu de a te ierta depinde de disponibilitatea ta de a-i ierta pe ceilalți. Tu spui: „Dacă îl iert, scapă prea ușor”. Nu, pe tine te scutești de necaz. Te eliberezi de durere și resentiment și vei umbla pe calea binecuvântării lui Dumnezeu. Lasă ofensa și ofensatorul în grija lui Dumnezeu; El este singurul care înțelege ce a făcut acea persoană și de ce a făcut-o. în ceea ce te privește pe tine – odată cu iertarea începe procesul vindecării.


Single Post Navigation

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: