Mana Zilnica

Mana Zilnica

23 Iunie 2016

TOTUL PENTRU GLORIA LUI

de Oswald CHAMBERS

Obişnuit cu suferinţa

„Om al durerii şi obişnuit cu suferinţa.” Isaia 53:3

Noi nu suntem obişnuiţi cu suferinţa aşa cum a fost obişnuit Domnul nostru; o îndurăm, trecem prin ea, dar nu ajungem s-o cunoaştem îndeaproape. La început nu ne împăcăm cu existenţa păcatului. Adoptăm o concepţie raţională despre viaţă şi spunem că, dacă un om îşi controlează instinctele şi se autoeducă, poate duce o viaţă care se va transforma încet în viaţa lui Dumnezeu. Dar, pe măsură ce mergem mai departe pe cale, descoperim prezenţa a ceva la care nu ne-am gândit înainte, şi anume păcatul; acesta ne răstoarnă toate calculele. Păcatul a făcut ca temelia lucrurilor sa fie haotică şi iraţională. Trebuie să recunoaştem că păcatul este un fapt, nu un defect; păcatul este o răzvrătire flagrantă împotriva lui Dumnezeu. Ori Dumnezeu, ori păcatul trebuie să moară în viaţa mea. Noul Testament ne aduce exact la această problemă. Dacă păcatul domneşte în mine, viaţa lui Dumnezeu din mine va fi omorâtă; dacă în mine domneşte viaţa lui Dumnezeu, păcatul din mine va fi omorât. Nu există o altă posibilitate. Punctul culminant al păcatului a fost că L-a răstignit pe Isus Cristos şi ceea ce a fost adevărat în istoria lui Dumnezeu pe pământ va fi adevărat şi în istoria ta şi a mea. În mintea noastră trebuie să ne împăcăm cu ideea că păcatul există şi că el este singura explicaţie a venirii lui Isus Cristos şi, de asemenea, explicaţia suferinţei şi a tristeţii din viaţă.

MANA DE DIMINEAŢĂ

„Adu-ţi aminte ce ţi-a făcut Amalec pe drum……cum te-a întîlnit pe drum……şi s-a aruncat asupra ta pe dinapoi, în timp ce erai obosit şi epuizat.” DEUTERONOM 25:17

Unul din mijloacele de educare al copiilor Lui, pe care Tatăl nostru ceresc le îngăduie, sînt greutăţile şi atacurile diavolului, pentru ca să ne înveţe să contăm pe El şi să cunoaştem puterea şi izbăvirile Sale.

Cuvîntul Lui ne înştiinţează cu privire la pericole şi ne atrage atenţia asupra subtilităţilor şi metodelor diavolului. De cîte ori atacă Satan pe credincioşii obosiţi şi epuizaţi şi aceasta s-a întîmplat de multe ori cu lucrătorii din cîmpul misionar. Climatul nefavorabil îşi face lucrarea sa încetul cu încetul, puterea trupească se duce şi vrăjmaşul vine cu atacurile lui crude însoţite de argumentări prefide ca de pildă: „Nu vezi? Tu te chinuieşti aici în tot felul de pericole şi eşti lipsit de cel mai elementar confort în timp ce alţii se bucură în linişte şi pace de o viaţă tihnită şi de o biserică bună cu orele de cult desfăşurate într-o atmosferă ambiantă.” Sau: „Ce atîta adunare cînd poţi sta acasă şi să te bucuri de Domnul citind Cuvîntul şi cugetînd la El, iar acasă are Satan grijă să-ţi dea de lucru ca să te împiedice să te întreţii în taină cu Domnul Isus, într-o dulce părtăşie cu El. Luat astfel prin surprindere, copilul lui Dumnezeu se lasă amăgit de vicleniile lui Satan şi pe nebăgate în seamă pierde părtăşia aceea scumpă cu Dumnezeu, ne mai fiind întreţinută prin mijloacele binecuvîntate pe care ni le-a pus El la îndemînă (vezi Fapte 2:42). Dar acest „Amalec” care este prototipul Iui Satan, vine şi cu alte metode perfide căutînd să-i facă pe credincioşi să accepte o minciună cu care flatează viaţa lor spirituală. „Amalec” ştie să atace pe cei slabi în punctele lor slabe, prin „acel păcat care ne înfăşoară aşa de lesne” (Evrei 12:1) fiind sigur că fiecare credincios are un „călcîi al lui Achile.” El atacă de asemenea şi pe dinapoi, folosind cele mai perfide mijloace ale bîrfelii, defăimării, falselor învinuiri şi ale dispreţului şi vai, ce trist că el se foloseşte adeseori chiar şi de credincioşi. Să nu uităm niciodată, că dacă Satan nu s-a sfiit să-L ispitească şi să-L defăimeze pe Domnul nostru, cu atît mai puţin nu se va da înapoi cînd este vorba de noi oricît de veghetori şi tari în credinţă am fi. Dar Domnul Isus 1-a biruit prin Cuvîntul lui Dumnezeu şi prin neîntrerupta Lui părtăşie cu Tatăl Său. De aceea în loc să ne descurajăm şi să ne lăsăm descoperiţi faţă de îndemnurile şi atacurile lui „Amalec”, să nu ne mai „tîrîm” la coadă, ca poporul Israel de odinioară, ci să ţinem pasul cu Domnul Isus, păstrînd şi cultivînd acea sfîntă, intimă şi cu totul personală părtăşie cu El.

„Ne bucurăm noi de făgăduinţele lui Dumnezeu în Hristos? Atunci greutăţile ridicate de Satan sînt pentru noi prilejuri de biruinţă.” J.N.D.

MÂNTUIREA PRIN HRISTOS

Meditaţii zilnice – de Fritz BERGER

„Căci lupta noastră nu este împotriva sîngelui şi a cărnii, ci împotriva căpeteniilor, împotriva domniilor.”

Efes. 6:12.

Lupta credinţei nu este un joc de copii şi nici teatru. Aceasta o vedem din Cuvântul lui Dumnezeu.Noi trebuie să fim oameni veseli, dar nu uşuratici. Există necazuri în care se poate părea că suntem ispitiţi peste puteri; dar aceasta nu este adevărat. „Nu v-a ajuns nicio ispită care să nu fi fost potrivită cu puterea omenească. Si Dumnezeu care este credincios, nu va îngădui să fiţi ispitiţi peste puterile voastre; ci împreună cu ispita v-a pregătit şi mijlocul ca să ieşiţi din ea, ca s-o puteţi răbda”(1 Cor. 10:13). Si totuşi mai este scris: „Dacă voieşte cineva să vină după Mine, să se lepede de sine, să-şi ia crucea în fiecare zi şi să Mă urmeze”. Luca 9:23.

Deci nu este vorba de un joc de copii.Noi avem de-a face cu duşmanul. Dacă nu rămânem în cetate, atunci vom fi în curând biruiţi. Noi trebuie să ne îmbrăcăm cu armura lui Dumnezeu, precum este scris în Efeseni capitolul 6 pentru ca să putem sta în picioare. Trebuie să citim Cuvântul lui Dumnezeu pentru ca să avem cuvintele potrivite în diferitele lupte şi pentru a ne apăra. Nu putem folosi întotdeauna aceleaşi cuvinte ale lui Dumnezeu pentru ca să biruim duşmanul. Când vin ispite din partea acestei lumi, atunci nu putem folosi aceleaşi cuvinte pentru apărare, ca şi când suntem atacaţi din lăuntrul nostru. Stăpânitorii, căpeteniile acestei lumi care domnesc împreună cu duhurile rele, pot fi înfrânte doar prin Cuvântul lui Dumnezeu, prin faptul că spunem tot mereu: „Este scris” atunci când vreau să ne ducă în ispită în mod iscusit. Cuvântul lui Dumnezeu este o temelie de stîncă şi o putere dumnezeiască pentru toţi aceia care cred în El.

TEZAURUL PROMISIUNILOR LUI DUMNEZEU

de Charles H. SPURGEON

VRĂJMAŞUL ÎNLĂTURAT

„De aceea, aşa vorbeşte Domnul asupra împăratului Asiriei: „Nu va intra în cetatea aceasta, nici nu va arunca săgeţi în ea, nu va sta înaintea ei cu scuturi şi nu va ridica întărituri de şanţuri împotriva ei.” 2 Împăraţi 19.32

Sanherib a fost împiedicat de a vătăma cetatea. După ce se lăudase grozav, n-a putut să-şi împlinească ameninţările. Dumnezeu poate să-i oprească pe vrăjmaşii poporului Său la timpul cel mai potrivit. Când leul a apucat deja mielul în ghearele sale, Păstorul cel Mare al oilor poate să-i smulgă prada. Acesta este momentul în care se poate cunoaşte desfăşurarea puterii şi înţelepciunii divine.

În acest verset vedem că duşmanul grozav al lui Israel n-a izbutit nici să apară în faţa cetăţii pe care ardea de nerăbdare s-o distrugă. El n-a putut nici să arunce săgeţi, nici să adopte o tactică pentru dărâmarea zidurilor sale, nici să ridice întărituri ca să-i închidă pe locuitorii săi. La fel şi în cazul nostru, Dumnezeu poate să-i împiedice pe potrivnicii noştri să ne facă vreun rău. El poate aşa de bine să zădărnicească gândurile lor şi să facă să rămână neîmplinite planurile lor, încât să se vadă siliţi să renunţe la ele. Să ne încredem în Dumnezeu şi să mergem pe căile Sale şi El va avea grijă de noi. Mai mult, ne va umple de laudă, făcându-ne să vedem frumuseţea izbânzii Sale. Să nu ne temem deloc de vrăjmaşi până ce vin şi când au apărut să ne încredem în Dumnezeu.

DOMNUL ESTE APROAPE!

Calendar Biblic

„Stăruiţi în rugăciune, vegheaţi în ea cu mulţumiri.” Coloseni 4.2

Rugăciunea este respiraţia sufletului. Fără aceasta nu e posibilă comunitatea cu Dumnezeu şi cu Domnul Isus Cristos. Epafra a recunoscut acest lucru. El iubea pe fraţii şi surorile din Colose, Laodicea şi Ierapole şi se ruga insistent pentru ei. Dragostea pentru ei îl îndemna mult de tot ca să aducă necazurile lor în faţa lui Dumnezeu. Cu cât iubim mai mult frăţietatea cu atât mai mult ne vom ruga pentru ei, şi în aceeaşi măsură creşte şi interesul nostru pentru ei. Dacă rugăciunile noastre sunt bine întemeiate şi sincere atunci vom stărui în ele. Necesitatea acestei slujbe sfinte şi ascunse să ne stea tot timpul în faţa ochilor noştri. De ar urma toţi credincioşii în această privinţă exemplul lui Epafra. Câte prilejuri avem noi în zilele de azi să stăruim în rugăciune! Mulţi copii ai lui Dumnezeu se Iasă prinşi de vidul acestei lumi care caută să-i aspire. Multe învăţături false se răspândesc şi între copiii lui Dumnezeu iar formalismul se răspândeşte cu paşi repezi. Cât de necesară este rugăciunea şi în zilele noastre! De-am fi în tot timpul în rugăciune şi pentru oamenii care sunt pe calea pierzării veşnice. Să ne rugăm insistent pentru mântuirea păcătoşilor pierduţi. În curând Domnul va veni. Să nu obosim rugându-ne.

Niciodată nu a fost mai mare trebuinţă de rugăciune în Adunarea lui Dumnezeu ca în vremea de faţă. S-ar putea spune că Satana întrebuinţează toată iscusinţa pe care o are ca să împovăreze sufletele şi să împiedece toate silinţele poporului lui Dumnezeu. Pentru unii, el se serveşte de ocupaţiile lor; pentru alţii, de greutăţile familiare; pentru alţii de durerile şi greutăţile lor personale. Vrăjmaşii sunt mulţi şi numai puterea lui Dumnezeu ne poate face în stare să facem faţă tuturor acestor piedici şi să le biruim. Dumnezeu lucrează totdeauna când credinţa se îndreaptă spre El, având ca ţintă slava Lui.

BĂTÎND LA UȘA LUI DUMNEZEU

de Oswald CHAMBERS

O, Doamne, trage astăzi prezenţa Ta puternică în jurul meu ca o perdea şi fii Tu slava înlăuntru.

MEDITAŢII ZILNICE

de Wim MALGO

«în El avem răscumpărarea, prin sângele Lui iertarea păcatelor, după bogăţiile harului Său.» Efeseni 1,7

Domnul a făcut totul. El a distrus puterea iadului şi a lui Satan. Cu toate acestea mulţi credincioşi ezită să păşească cu încredere pe dealul Golgotei şi să revendice în absolut toate aspectele vieţii biruinţa desăvârşită, victoria totală a lui Isus Cristos. Nu ai puterea să te eliberezi de toate legăturile şi sentimentele tale păcătoase? Păşeşte în faţa crucii lui Cristos şi – ca Israel mai demult – eliberează-te pas cu pas! Nu mai este în fapt lupta ta, deoarece minunata, divina, absoluta putere a sângelui scump al lui Isus a câştigat deja biruinţa acum aproape 2000 de ani. Este timpul să revendici drepturile libertăţii care au fost câştigate pentru tine de Isus Cristos pe crucea de pe dealul Golgotei, căci: «… ţara care-ţi mai rămâne de supus este foarte mare» (Iosua 13,1).

MEDITAŢII PENTRU FIECARE ZI A ANULUI

de Charles H. SPURGEON

Dimineaţa şi Seara

DIMINEAŢA

„Efraim este o turtă, care n-a fost întoarsă” Osea7:8

O turtă care n-a fost întoarsă este necoaptă pe o parte, iar Efraim era, în multe privinţe, neatins de harul ceresc. Deşi parţial era ascultător, mai avea multă răzvrătire. Suflete, te implor, vezi dacă nu este acesta şi cazul tău. Eşti conştiincios în lucrurile Domnului? Locuieşte harul în chiar centrul fiinţei tale, ca să-i simţi lucrarea divină în toate puterile, acţiunile, cuvintele şi gândurile tale? Sfinţirea în duh, suflet şi trup trebuie să fie dorinţa şi rugăciunea ta; deşi sfinţirea s-ar putea să nu fie desăvârşită în tine în toate privinţele, totuşi va fi universală în acţiunile ei; nu va fi o aparenţă de sfinţenie într-un loc, şi pete de păcat în altul, fiindcă altfel vei fi şi tu o turtă care n-a fost întoarsă. O turtă care n-a fost întoarsă se arde curând stând lângă foc şi, deşi nici un om nu poate fi prea religios, există unii care par arşi de zelul lor bigot pentru partea de adevăr pe care au primit-o, sau care sunt făcuţi scrum de tăciunii unei ostentaţii fariseice lăudăroase, înfăptuind performanţele religioase care le convin. Asumarea aparenţei unei sfinţiri superioare însoţeşte adesea absenţa totală a evlaviei adevărate. Sfinţii din public devin demoni în particular. Ei stau în faină ziua şi în funingine noaptea. Turta este scrum pe o parte şi aluat pe cealaltă. Dacă la fel este şi cu mine, întoarce-mă, Doamne! Întoarce-mi firea ne sfinţită la focul iubirii Tale, şi fă-mă în stare să simt căldura slăvită. Lasă-mi partea arsă să se răcească o clipă, cât timp îmi văd slăbiciunea şi lipsa de căldură atunci când sunt departe de focul Tău ceresc. Nu mă lăsa să fiu o persoană cu două feţe, ci una singură, supusă influenţei puternice a harului domnitor; fiindcă ştiu că dacă rămân o turtă care nu a fost întoarsă, şi dacă nu am parte de harul Tău pe amândouă părţile, voi fi ars pentru totdeauna în , flăcările veşnice” (Isaia 33:14).

SEARA

„Aşteptăm înfierea.” Romani 8:23

Chiar şi în lumea aceasta, sfinţii sunt copiii Lui Dumnezeu, dar oameni nu îi pot recunoaşte dacă nu observă la ei anumite caracteristici morale. Înfierea lor nu se manifestă, şi copiii nu sunt încă recunoscuţi pe faţă. La romani, oamenii puteau adopta un copil în particular şi puteau ţine secret totul mult timp, dar exista o a doua adopţie care avea loc în public. Atunci copilul era adus în faţa autorităţilor, şi i se schimbau hainele cu care era îmbrăcat. Tatăl care adopta copilul îi oferea haine potrivite cu noua situaţie pe care avea să o ocupe în societate. „Prea iubiţilor, acum suntem copii ai Lui Dumnezeu. Şi ce vom fi, nu s-a arătat încă” (1 loan 3:2). Noi nu suntem încă îmbrăcaţi în veşmintele familiei regale din ceruri. Purtăm încă carnea şi sângele pe care le poartă fiii lui Adam. Dar ştim că atunci când „cel întâi născut dintre mai mulţi fraţi” (Romani 8:29) va veni, „noi vom fi ca El; pentru că îl vom vedea aşa cum este” (1 loan 3:2). Poţi să-ţi imaginezi un copil luat din pătura de jos a societăţii şi adoptat de un senator roman care să nu spună „abia aştept să fiu adoptat public. Atunci voi arunca hainele acestea aspre şi jerpelite, şi voi fi îmbrăcat conform rangului meu de senator”? Fiindcă este fericit cu ceea ce a primit, şi tocmai de asta, aşteaptă împlinirea promisiunii care i s-a făcut. La fel se întâmplă şi cu noi astăzi. Aşteptăm să primim hainele de slavă şi să fim recunoscuţi drept copii ai Lui Dumnezeu. Suntem prinţi care nu poartă coroana încă. Suntem mirese, şi ziua nunţii încă nu a sosit Dar, pentru dragostea pe care ne-o arată Mirele, tânjim şi suspinăm după dimineaţa căsătoriei. Însăşi fericirea noastră ne face să dorim mai mult; bucuria noastră, ca un izvor care se umflă, vrea să izbucnească ca un gheizer, înălţându-se spre cer, şi care suspină în suflete fiindcă nu are loc să se manifeste între oameni.

IZVOARE IN DEŞERT

„Petru a coborât din corabie şi a început să umble pe ape ca să meargă la Isus. Dar, când a văzut că vântul era tare, s-a temut; şi fiindcă începea să se afunde, a strigat: „Doamne, scapă-mă!”” Matei 14:29-30

John Bunyan a spus că Petru a avut într-adevăr puţină credinţă, chiar şi-n mijlocul îndoielilor lui. Cu toate că a strigat de frică, a strigat după ce a coborât din barcă şi a mers ca să ajungă la Domnul Isus.

În acest pasaj din Scriptură, vedem că privirea lui Petru era de fapt o piedică. Odată ce a păşit afară din barcă, valurile nu mai erau treaba lui. Preocuparea lui ar fi trebuit să fie numai cărarea de lumină care strălucea prin întuneric de la Hristos Însuşi. Chiar şi strălucirea unei împărăţii de zece ori mai strălucitoare decât cea a Egiptului antic n-ar fi trebuit să distragă atenţia lui Petru.

Când Domnul te cheamă să vii pe ape, păşeşte afară cu credinţă şi bucurie. Şi nu-ţi lua niciodată privirea de la El nici o clipă. Nu vei învinge măsurând valurile, nici nu te vei întări măsurând vântul. Dacă încerci să studiezi pericolul aceasta îţi poate cauza de fapt căderea înaintea lui. Dacă te opreşti la dificultăţi, valurile se vor sparge peste capul tău.

„Ridică-[ţi] ochii spre munţi” (Ps. 121:1) şi mergi înainte. Nu există altă cale.

Ţi-e frică să te avânţi mai departe?

Credinţa te lasă să înoţi!

El nu te va lăsa niciodată;

Doar prin încredere vei cunoaşte

Părtăşia cu El.

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

Volumul III

Isaia 60.1-22

    Remarcăm un detaliu important: că expresia din v. 1, gloria Domnului (a lui Iahve) a răsărit peste tine”, este preluată în Efeseni 5.14 sub forma: „Hristos va străluci peste tine”. Aceasta pune în lumină faptul că gloria lui Dumnezeu se identifică cu Persoana Fiului (vezi şi 2 Corinteni 4.6) şi că ea este legată de locul unde locuieşte El: „voi face glorios locul picioarelor Mele” (v. 13).

„Sionul Sfântului lui Israel” (v. 14) are drept corespondent Ierusalimul ceresc din Apocalipsa 21, după cum putem vedea dacă punem în paralel v. 19, 3 şi 11 din Isaia 60 cu Apocalipsa 21.23-26.    In continuare este evocată din nou adunarea cea mare a lui Israel, ca şi în cap. 49, într-o descriere minunată şi emoţionantă. Viziunea acestei promisiuni va susţine rămăşiţa credincioasă în mijlocul necazurilor ei. Cât despre noi, cei credincioşi, care traversăm uneori momente de descurajare, să ne ridicăm ochii şi să ne gândim, prin credinţă, la poporul lui Dumnezeu, aşa cum a fost îndemnat şi Avraam odinioară să o facă (Geneza 15.5). Vom vedea că nu suntem singuri, ci, dimpotrivă, călători fără număr merg împreună cu noi spre cetatea cerească. Oboseala şi suferinţa vin adesea să le îngreuneze mersul, dar priviţi-i: faţa le străluceşte, iar inima le tresaltă şi li se lărgeşte în bucuria dragostei eterne (v. 5).

PÂINEA CEA DE TOATE ZILELE

Text: Psalmul 16

„Am necurmat pe Domnul înaintea ochilor mei: când este El la dreapta mea, nu mă clatin.” Psalmul 16:8

POŢI FACE FAŢĂ PROVOCĂRII?

Când un atlet vorbeşte despre „pregătirea sufletească” pentru întrecerea care urmează, el se referă la procesul prin care se pune într-o atitudine psihică propice competiţiei. Un jucător de fotbal, de exemplu, petrece cel puţin trei ore în ziua meciului, făcând acest lucru. Se gândeşte la un meci bun pe care îl va face, îşi va imagina loviturile Ia poartă, deschiderile şi pasele pe care să le facă în vederea marcării golurilor. La fel fac şi jucătorii altor sporturi imaginându-se marcând cele mai spectaculoase goluri, lovind ţinta sau sărind peste cea mai înaltă ştachetă. Acest tip de pregătire mintală este deosebit de folositoare în pregătirea noastră pentru confruntarea cu viaţa creştină. Este un fel de pregătire spirituală pentru nevoile ei specifice. În loc să te rogi mereu doar generalităţi ca: „binecuvântează-mă!” sau „foloseşte-mă”, încearcă să te vezi dând răspunsul creştin potrivit situaţiilor din viaţă. 
Dacă eşti un soţ sau tată, poate îţi poţi imagina că vii acasă după o zi lungă de lucru la birou. Bicicleta fiului este aruncată pe intrarea maşinii în garaj. Soţia îţi este ocupată cu telefonul şi în poştă ai un anunţ care îţi aminteşte de o şedinţă a comitetului bisericii în seara aceea. Stai jos şi relaxează-te. Pune-L pe Domnul înaintea ta. Imaginează-ţi că El stă la dreapta ta, ţinându-te să nu-ţi ieşi din fire. Imaginează-ţi că Isus umblă cu tine şi foloseşte puterea Duhului Sfânt. Apoi poţi fi gata să mergi acasă, nu numai „pregătit sufleteşte”, dar anticipând ajutorul Domnului. In felul acesta poţi face faţă provocărilor zilei.   M.R.D. II

O, Doamne, care-mi cunoşti inima întreagă,
Inima ce-adesea de Tine mă desparte.
Din robia păcatului acum mă dezleagă,
Al Tău să fiu aici şi dincolo de moarte.     – Anonim

Dumnezeu te are în planurile Lui, îl ai şi tu pe El în ale tale?

DOMNUL ESTE APROAPE – GBV

http://www.gbv.ro/meditatii-zilnice/domnul-este-aproape

„Întradevăr, numi foloseşte să mă laud, pentru că voi veni la viziuni şi la descoperiri ale Domnului. Ştiu un om în Hristos … unul ca acesta a fost răpit chiar până la al treilea cer.”  2 Corinteni 12.1,2

Pavel povesteşte în premieră o experienţă remarcabilă, pe care o avusese în urmă cu paisprezece ani. Un creştin cu o gândire carnală sar fi lăudat imediat cu o astfel de experienţă. Apostolul însă, ştiind că nu este de niciun folos să se laude, se abţinuse de la a menţiona această experienţă vreme de paisprezece ani. El tocmai pomenise de o experienţă în trup umilitoare (capitolul 11), iar acum ne dezvăluie o experienţă minunată, pe care o trăise ca „om în Hristos”. Cel care ştia ce înseamnă să fie lăsat jos întrun coş, pe o fereastră, experimentase, de asemenea, ce însemna să fii răpit în al treilea cer.

Cel deal treilea cer vorbeşte despre locuinţa lui Dumnezeu. Există cerul atmosferic, apoi cerul cosmic, iar apoi cel deal treilea cer, unde este tronul lui Dumnezeu. Apostolul vorbeşte despre cel deal treilea cer ca fiind paradisul, arătând astfel binecuvântarea care caracterizează acel loc al bucuriei, al frumuseţii şi al gloriei – o grădină a plăcerilor, în care umbra morţii nu va pătrunde niciodată. El are grijă să ne spună că a fost răpit nu ca om în carne, ci ca „om în Hristos”. Avantajele sale naturale, ca om în carne, erau socotite de el, aşa cum ne spune în altă epistolă, ca nişte gunoaie; se putea însă lăuda cu poziţia şi cu privilegiile sale ca om în Hristos.

Fiind răpit în paradis, nu mai era conştient de trupul său, de nevoile şi de slăbiciunile acestuia. Acolo auzise lucruri despre care nui era îngăduit să vorbească, nici măcar creştinilor, atâta vreme cât se aflau pe pământ şi în aceste trupuri muritoare. Să ne aducem aminte că, deşi noi nu avem astfel de experienţe miraculoase, totuşi ceea ce ia fost revelat apostolului aparţine în întregime chiar şi celui mai simplu credincios, ca fiind „în Hristos”.

H. Smith

SĂMÂNȚA BUNĂ

http://www.gbv.ro/meditatii-zilnice/samanta-buna

„… Știu faptele tale: că îți merge numele că trăiești, dar ești mort.” Apocalipsa 3.1

Aparent viu?

1844, într-un cimitir vechi. Era noapte, se auzea doar o cucuvea țipând. Un paznic al cimitirului își făcea tura, când deodată auzi sunând un clopot. Sângele îi îngheță în vine, căci era clopotul pentru morți, clopotul care se leagă de sicriu cu un șnur, cu sicriul care fusese chiar în după-masa aceea pus în mormânt. Paznicul cimitirului știa: când sună clopotul, a fost înmormântat cineva doar aparent mort, iar acesta tocmai se trezise …

Cronicile vechi relatează că au fost cazuri când oamenii au fost considerați morți și îngropați de vii. Să fii îngropat de viu este o imagine înfiorătoare! Din fericire, morții aparenți sunt fenomene rare, mai ales în timpul nostru.

Dar care este situația cu cei vii aparent? Biblia vorbește despre asemenea oameni care se numesc creștini și par că ar avea viață veșnică în Hristos. În realitate, ei nu s-au pocăit și nu cred în lucrarea de răscumpărare a Domnului Isus. De aceea, ei sunt în ochii lui Dumnezeu „morți în păcatele lor” – fără comuniune de viață cu Dumnezeu.

Uneori, o intervenție medicală a adus la timp înapoi la realitate câte un mort aparent. Câteodată, un șoc trezește și câte un viu aparent. Accidente, boli grave, crize de familie îndepărtează perdeaua autoînșelăciunii și autoamăgirii. Deodată recunoaștem: îmi lipsește lucrul cel mai decizional! Botezul, obiceiurile religioase, vorbirile evlavioase nu m-au dus la o comuniune adevărată de viață cu Dumnezeu. Am nevoie de altceva, am nevoie de viață nouă, veșnică! Pentru a putea primi această viață, Dumnezeu a trimis pe Fiul Său Isus Hristos în această lume (1 Ioan 4.9).

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

www.fundatiaseer.ro

OCHIUL: O CAPODOPERĂ DIVINĂ

„Sunt o făptură așa de minunată” (Psalmul 139:14)

Evoluționismul susține că acolo unde există o nevoie, natura își va aduce aportul, suplinind-o.

Chiar așa să fie? în Teologia naturală, Dr. William Paley scrie: „Pentru a avea ochii umezi si curați – caracteristici necesare clarității și funcționării lor – se efectuează în mod constant o spălare de către o glandă care are acest rol; apa aceasta sărată care este în exces se scurge în nas printr-un orificiu din os, mare cât un vârf de ac. Când lichidul a pătruns în nas, el se răspândește în interiorul nărilor și este evaporat prin intermediul curentului de aer cald pe care îl întâlnește în permanență în timpul respirației. E de la sine înțeles că ochiul are nevoie de umezeală; dar această „necesitate” a ochiului ar putea ea face glanda care produce lacrimile sau ar putea crea orificiul prin care ele scurg – un orificiu prin os?

Să ne spună evoluționiștii cine a întocmit orificiul și a așezat un ca l prin care se dispersează lacrimile?”. Când dă de întuneric, abilitatea ochiului de a vedea crește de o sută de mii de ori. Cea mai performantă cameră creată vreodată nici măcar nu se poate apropia! Și în plus de asta, ochiul va detecta obiectul pe care dorește să-l vadă și îl va focusa automat, mărindu-se sau micșorându-se. Ambii ochi, care se mișcă în tandem, trebuie să adopte unghiuri diferite pentru a se concentra asupra obiectului pe care doresc să-l vadă. Evoluționismul ne spune că ochiul s-a pregătit să se creeze pe sine însuși, a prevăzut dinainte un plan pentru propria-i protecție și și-a făcut o arcadă osoasă a sprâncenelor care a dat naștere nasului pe care să ne așezăm ochelarii de care mulți dintre noi avem nevoie. Apoi a făurit un oblon pentru a se proteja de obiecte străine. Poate e nevoie de mai multă credință pentru a crede în evoluție decât în Dumnezeul Creator! Tu ce părere ai?


Single Post Navigation

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: