18 Iulie 2016
TOTUL PENTRU GLORIA LUI
de Oswald CHAMBERS
Taina credinţei
„Cine eşti. Doamne?” a răspuns el. Fapte 9:5
Prin minunea Răscumpărării, Saul din Tars a fost schimbat într-o secundă dintr-un fariseu zelos, cu o voinţă puternică, într-un rob umil şi devotat al Domnului Isus. Nu este nimic miraculos în lucrurile pe care le putem explica. Noi suntem stăpâni peste ceea ce putem explica, de aceea este natural să încercăm să explicăm totul. Nu este natural să asculţi de cineva, şi nu este neapărat un păcat dacă nu asculţi. Nu este nici o virtute morală în ascultare dacă nu recunoaştem o autoritate mai mare în cel care porunceşte. Este posibil ca, neascultând, cineva să dea dovadă că e liber. Dacă un om îi spune altuia: „Trebuie să faci asta!” sau „Fă asta!”, distruge duhul omului respectiv, făcându-l nepotrivit pentru Dumnezeu. Un om este doar sclavul ascultării dacă în spatele ascultării lui nu se află recunoaşterea unui Dumnezeu sfânt. Mulţi oameni încep să vină la Dumnezeu atunci când renunţă să fie religioşi, deoarece există un singur Stăpân al inimii umane, şi acela nu este religia, ci Isus Cristos. Dar vai mie dacă, după ce Îl văd pe El. spun: „Nu voi face…”. El nu va insista niciodată să ascult, dar, prin atitudinea mea, am început deja să semnez certificatul de deces al Fiului lui Dumnezeu în sufletul meu. Când stau faţă în faţă cu Isus Cristos şi spun „Nu voi face….”. El nu insistă; dar, procedând astfel, eu mă îndepărtez de puterea înnoitoare a Răscumpărării Sale. Harul lui Dumnezeu nu ţine cont de cât de dezgustător sunt atunci când vin la lumină; dar vai mie dacă refuz lumina (vezi loan 3: 19-21).
MANA DE DIMINEAŢĂ
Marcu 9:36
„Şi luând un copilaş l-a aşezat în mijlocul lor.”
Domnul Isus a coborât de pe muntele schimbării la faţă împreună cu ucenicii Săi. Ajuns la Capernaum, El aşteaptă un prilej în casă, ca să-i întrebe depre ce vorbeau între ei pe drum, căci urechile Lui aud totul. El ştie ce-şi spun ucenicii între ei, El ştie chiar ce gândesc. „Dar ei tăceau, pentru că pe drum se certaseră între ei, ca să ştie cine dintre ei este mai mare.” Tăcerea lor era jenantă; era un contrast aşa de mare! Domnul Isus deabia le vorbise despre patima Sa şi ei… în mod egoist n-aveau alt gând decât să se valorifice în proprii lor ochi!
Dorinţa de a fi cel mai mare, de a avea primul loc şi de a fi băgat în seamă, este cauza multor situaţii neplăcute, care dezonorează pe Dumnezeu. Ambiţii personale şi rivalităţi se ascund cu greu sub activităţi şi lucrări, aşa zise făcute pentru Dumnezeu.
Domnul a scutit pe ucenicii Săi de ruşinea în public, a unei astfel de conversaţii dintre El şi ucenici; De aceea i-a făcut să intre în casă unde a avut loc această scenă solemnă. Le prezintă un copilaş pe care-l pune în mijlocul lor apoi, luîndu-l în braţe cu gingăşie, El se identifică cu această fiinţă mică. „Oricine primeşte pe unul din aceşti copilaşi, în Numele Meu, Mă primeşte pe mine…” Ce lecţie ! S-o lăsăm să pătrundă în inimile noastre. Privirea Domnului să dea la iveală rădăcinile acestui rău în fundul fiinţei noastre: mândrie, deşertăciune, ambiţii personale şi „Eul” care nu este niciodată potolit, şi niciodată atât de periculos, ca atunci când lucrează sub adăpostul „lucrurilor sfânte” şi al presupusei lucrări pentru Dumnezeu.
Şi Domnul continuă: „Şi cine vrea să fie cel dintâi să fie cel din urmă şi servitorul tuturor.” Matei adaugă un îndemn: „De aceea orişicine se va smeri ca acest copilaş va fi cel mai mare în Împărăţia Cerurilor.” Atunci când acceptăm să fim ca un copilaş, ambiţiile şi pretenţiile noastre personale, îşi pierd importanţa şi, fiind în braţele Sale, nu-L mai vedem decât pe El care este, blând şi smerit cu inima, pe Domnul şi învăţătorul nostru şi asta ne va fi cu totul de ajuns. Ce loc întâi să mai căutăm ? Poate fi un loc mai sigur şi mai minunat decât în braţele Lui ?
„Păstraţi-vă în micime, dacă vreţi să fiţi fericiţi şi binecuvântaţi. Rămâneţi în prezenţa lui Dumnezeu, şi veţi fi ţinuţi în micime!” – J.N.D.
MÂNTUIREA PRIN HRISTOS
Meditaţii zilnice – de Fritz BERGER
„Cum puteţi crede voi, cari umblaţi după slava pe care v-o daţi unii altora şi nu căutaţi slava care vine de la singurul Dumnezeu.”
Ioan 5:44
Aici este arătată starea celor care spun mereu că nu pot crede. Asemenea oameni pot crede orice, numai Cuvântul lui Dumnezeu nu vor să-L creadă. Isus spune că dacă ar veni altul în numele său, pe acela l-ar primi. Într-o asemenea situaţie ar putea crede. Dar credinţa aceasta nu le ajută la nimic,deoarece astfel ei se cufundă mai adânc în semnul păcatului. Acestora le sună mesajul lui Isus: „Să nu credeţi că vă voi învinui înaintea Tatălui; este cine să vă învinuiască: Moise, în care v-aţi pus nădejdea”. Aceasta a spus Isus fariseilor şi cărturarilor, deci oamenilor evlavioşi. Cât timp omul acesta este sub lege, conştiinţa lui îl mustră, deoarece nu trăieşte după poruncile lui Dumnezeu; asemenea oameni consideră că trebuie să rămână nişte sărmani păcătoşi. Întâlnim mulţi care învaţă în felul acesta. De aceea rămân oamenii care îi urmează într-o stare de păcătoşi sărmani şi nu mai cred nici în Moise. Căci este scris: „Cine a călcat legea lui Moise este omorât fără milă, pe mărturia a doi sau trei martori. Deci acela nu rabdă să rămână în aceea stare de păcătos sărman. Isus spune: „Dacă aţi crede pe Moise,M-aţi crede şi pe Mine, pentru că el a scris despre Mine. Dar dacă nu credeţi cele scrise de el, cum veţi crede cuvintele Mele?” Astfel omul care spune că nu poate crede ajunge în iad. Si Dumnezeu nu minte şi Unuia care nu minte e bine să-i dăm crezare, pentru că spune adevărul. De aceea acela care nu-L crede, Îl face mincinos. Despre asemenea oameni spune Mântuitorul: „Nu vreţi să veniţi la Mine ca să aveţi viaţa”. Mulţi spun: „Ajută-mă în necredinţa mea”.
Dar în Biblie citim: „Cred Doamne, vino în ajutorul necredinţei mele!”
TEZAURUL PROMISIUNILOR LUI DUMNEZEU
de Charles H. SPURGEON
PĂRTĂŞIE ÎN SINGURĂTATE
„De aceea iată, o voi ademeni şi o voi duce în pustie şi-i voi vorbi pe placul inimii ei” Osea 2.14
Dumnezeul nostru, văzând care sunt pentru noi momelile păcatului, a hotărât, să ne ducă la El, să se folosească de atracţia mai puternică a iubirii Sale. Nu ne aducem noi aminte de plăcerea de la început pe care El ne-a făcut s-o simţim, ca să ne smulgă din vraja lumii? El va face s-o simţim şi iar s-o simţim, de fiecare dată când El ne va vedea în primejdia de a fi înlănţuiţi de vreun rău.Ca să aibă mai multă putere asupra noastră El vrea să ne tragă de o parte într-un loc care nu va fi raiul, ci un pustiu unde nimic sa nu poată să ne întoarcă atenţia de la El. În această singurătate, prezenţa Domnului ajunge să fie totul pentru noi şi noi socotim în acel moment că prezenţa Lui este mult mai preţioasă decât aceea a prietenilor noştri, când stăm sub viţa şi sub smochinul nostru. Singurătatea şi întristarea fac mai mult decât orice alt mijloc, ca să ne apropie de Tatăl nostru ceresc.Când El ne pune deoparte şi ne aduce la El, Domnul poate atunci să ne spună lucruri dulci şi plăcute spre mângâierea noastră. El „vorbeşte inimii noastre”, aşa cum spune versetul de mai sus. Oh, dacă am putea învăţa din experienţă personală, preţul acestei făgăduinţe! Atraşi de dragostea Sa şi mângâiaţi prin Duhul adevărului, îl vom cunoaşte pe Domnul şi vom izbucni în cântece de bucurie.
DOMNUL ESTE APROAPE!
Calendar Biblic
Iosia avea opt ani când a ajuns împărat în al optulea an al domniei lui, pe când era încă tânăr, a început să caute
pe DUMNEZEUL tatălui său David. 2 Cron. 34,1.2.
Intre împăraţii celor două seminţii nu era niciunul în care Dumnezeu să-şi găsească plăcerea. Nedreptatea a luat o amploare aşa de mare încât Dumnezeu trebuia să-i dea în robia asirienilor. Dar şi între împăraţii celorlalte două seminţi nu au existat împăraţi ale căror cărări să fie potrivite cu Legea. Nu este de mirare că Dumnezeu a găsit de cuvinţă să-i dea şi pe ei în robia babiloniană. Dar existau în Iuda şi împăraţi care lucrau în deplină fidelitate faţă de Dumnezeu. Unul din cei mai de seamă a fost Iosia. Tatăl său Amon a fost un exemplu rău pentru el. Dar ce minunat că de tânăr, Iosia a început să caute pe Dumnezeul tatălui său David. Cu ce energie a început el să cureţe templul şi ţara de idoli! Nu putem avea în vedere aici toată viaţa Lui, dar se cuvine să ne amintim că atunci când Iosia a auzit Cuvântul Domnului s-a smerit în faţa lui Dumnezeu şi şi-a rupt hainele şi a plâns. O, de-ar găsi Dumnezeu această stare la noi şi la fraţii noştri tineri. Dacă unii fraţi tineri au râvna pentru lucrarea lui Dumnezeu, acest lucru este de admirat, dar este necesară mai întâi auzirea Cuvântului lui Dumnezeu şi apoi învăţarea de la El însuşi. În acest fel se învaţă nu numai judecarea lucrurilor între copiii lui Dumnezeu, ci şi supunerea la judecata fraţilor mai în vârstă şi cu mai multă experienţă. Un exemplu contrar îl vedem la Roboam care a încălcat sfatul bătrânilor şi a umblat după sfatul tinerilor, lucru care l-a dus la un sfârşit jalnic. Să isprăvim odată cu firea pământească şi cu orice poate săvârşi, ori aduce ea. în Hristos, AVEM TOTUL DEPLIN, aşa că alergarea după ajutor la firea pământească este cu totul de prisos şi zadarnică. Naşterea din nou nu este o schimbare a firii noastre vechi ci aducerea unei firi noi. Şi natura cea nouă se dezvoltă, hrănindu-se numai cu Domnul Hristos.
BĂTÎND LA UȘA LUI DUMNEZEU
de Oswald CHAMBERS
O, Doamne, Te slăvesc că Tu eşti şi că, prin harul Tău divin şi atotputernic, învăţ să vin în prezenţa Ta. Atinge-mi trupul şi duhul cu harul, lumina şi înţelepciunea Ta; strălucitoare şi însufleţite fă-Ţi atingerile.
MEDITAŢII ZILNICE
de Wim MALGO
«Iartă-le acum păcatul! Dacă nu, atunci şterge-mă din cartea Ta pe care ai scris-o!» EXOD 32,32
Faţa lui Moise strălucea şi din cauză că a vorbit cu Domnul. Dar ce vorbeşte oare Moise cu El? Moise ar fi avut suficiente motive să se plângă de slăbiciunea sa şi de cât de mult avea nevoie de puterea şi de ajutorul Lui să îşi îndeplinească misiunea. Dar nu a facut-o. Rugăciunea sa nu a fost îndreptată spre sine. Moise renunţase demult la eul său. Era un mijlocitor al poporului înaintea lui Dumnezeu, o prefigurare a Marelui Mijlocitor între Dumnezeu şi oameni, Isus Cristos. Moise a fost eliberat din cercul vicios al propriilor interese şi experienţe. Acum îi păsa doar de Domnul, de slava Lui, care erau mai importante decât orice altceva. Ba mai mult, Moise reflecta divinitatea lui Dumnezeu care vorbea cu el. Domnul i-a arătat mijlocul de răscumpărare prin sângele Mielului jertfit, singura cale care şterge păcatele dinaintea Lui. Domnul i-a vorbit lui Moise despre jertfă şi despre preot, căci El, în iubirea Sa nemăsurată pentru noi, oamenii, a plănuit din veşnicie eliberarea noastră prin sângele Fiului Său Isus Cristos: El urma să fie şi jertfa şi preotul. Putem doar să bănuim ne-răbdarea Domnului de a împărtăşi unui om această taina minunată a răscumpărării, taină pe care şi îngerii doreau să o cunoască.
MEDITAŢII PENTRU FIECARE ZI A ANULUI
de Charles H. SPURGEON
Dimineaţa şi Seara
Dimineaţa
Ei să pornească cei din urmă, după steagul lor. Numeri 2:31
Tabăra lui Dan încheia coloana atunci când armata lui Israel mărşăluia. Daniţii ocupau locul cel din urmă, dar ce conta poziţia lor, de vreme ce erau o parte a oştirii, la fel ca triburile din faţă? Urmau acelaşi stâlp de nor, mâncau aceeaşi mană, îşi astâmpărau setea din aceeaşi stâncă, şi călătoreau spre aceeaşi moştenire. Haide, inimă, înveseleşte-te. Deşi eşti ultima fi cea din urmă, este privilegiul tău să faci parte din armată şi să mergi aşa cum merg cei din faţă. Cineva trebuie să fie ultimul în onoruri şi preţuire; cineva trebuie să facă munca de jos pentru Isus, şi de ce să nu fiu eu acela? Intr-un sat amărât, printre ţărani şi ignoranţă, sau pe o stradă lăturalnică, printre cei mai înrăiţi ticăloşi, voi munci în continuare, şi voi merge „după steagul” meu. Daniţii ocupau o poziţie folositoare. Animalele rătăcite trebuiau adunate, şi lucrurile pierdute trebuiau recuperate de pe câmp. Sufletele înfocate pot să croiască cărări noi, să înveţe adevăruri nemaiauzite şi să câştige tot mai multe suflete pentru Christos; însă cei mai conservatori sunt angajaţi în a reaminti bisericii credinţa dinainte şi a ridica fiii ei căzuţi. Fiecare poziţie are îndatoririle ei, şi copii lui Dumnezeu care sunt mai înceţi vor descoperi că starea lor poate fi o binecuvântare pentru toată oştirea. Paza de la coadă este un loc de pericol. Sunt duşmani în Spatele nostru, la fel de periculoşi ca cei din faţă. Atacurile pot veni de. oriunde. Am citit că Amalec a căzut peste Israel şi i-a omorât pe cei din spate. Creştinul experimentat va găsi mult de lucru pentru armele sale ajutându-i pe cei săraci, care se Indoiesc, disperaţi, tulburaţi, pe cei care sunt cei din urmă în credinţă, înţelegere şi bucurie. Aceştia nu trebuie să rămână neajutaţi; de aceea, este treaba sfinţilor învăţaţi să poarte steagul printre cei de la coadă. Suflete, ai grijă să-i ajuţi azi pe cei de la coadă.
Seara
Nu se împing unii pe alţii, fiecare ţine şirul. Ioel 2:8
Lăcustele ţin şirul întotdeauna. Deşi numărul lor este legiune, ele nu se îngrămădesc unele peste altele, amestecându-şi coloanele. Acest remarcabil fapt al naturii ne arată că Domnul a insuflat spiritul ordinii în universul Său. Cele mai mici creaturi sunt la fel de controlate ca cele mai mari planete sau ca solii îngereşti. Ar fi înţelept ca şi credincioşii să fie conduşi de aceeaşi influenţă în vieţile lor spirituale. Mai întâi, în privinţa darurilor creştine, nici o virtute nu ar trebui să uzurpe sfera alteia sau să ia viaţa celorlalte în folosul său. Afecţiunea nu trebuie să înăbuşe cinstea, curajul nu trebuie să elimine blândeţea, modestia nu trebuie să întreacă energia, şi răbdarea nu trebuie să ucidă hotărârea. In al doilea rând, în privinţa îndatoririlor noastre, nici una nu trebuie să treacă în faţa celeilalte; folosul public nu trebuie să izgonească pietatea particulară, biserica nu trebuie să pună la colţ închinarea în familie. Este o greşeală să-i oferi lui Dumnezeu o datorie pătată de sângele alteia. Fiecare lucru este frumos la timpul lui, şi nu altfel. Isus le-a spus fariseilor „pe acestea trebuia să el faceţi, şi pe acelea să nu le lăsaţi nefăcute” (Matei 23:23). In al treilea rând, aceeaşi regulă se aplică poziţiilor noastre personale. Trebuie să avem grijă să ne ştim locul, să-l ocupăm, şi să-l ţinem. Trebuie să lucrăm după priceperea pe care ne-a dat-o Duhul şi să nu intrăm în domeniile fraţilor noştri. Domnul Isus ne-a învăţat să nu umblăm după poziţii înalte, ci să dorim să fim ultimii între fraţii şi surorile noastre. Fie ca spiritul invidiei şi ambiţiei să se îndepărteze de noi. Să simţim puterea poruncii învăţătorului şi să facem cum ne instruieşte El, ţinând şirul cu restul oştirii. In seara aceasta, haideţi să ne cercetăm dacă păstrăm sau nu „unirea Duhului, prin legătura păcii” (Efeseni 4:3). Rugăciunea noastră să fie ca, în toate bisericile Domnului Isus, să domnească pacea şi ordinea.
IZVOARE IN DEŞERT
„Domnul Îşi întinde privirile peste tot pământul, ca să sprijine pe aceia a căror inimă este întreagă a Lui” 2 Cronici 16:9
Dumnezeu caută bărbaţi şi femei ale căror inimi sunt îndreptate spre El şi care se vor încrede mereu în El orice ar dori El să facă cu vieţile lor. Dumnezeu este gata şi doreşte să lucreze cu mai multă putere ca altă dată prin poporul Său, şi ceasul secolelor bate ora 11.Lumea priveşte şi aşteaptă să vadă ce poate face Dumnezeu într-o viaţă dedicată Lui. Şi nu numai lumea aşteaptă, ci Dumnezeu Însuşi aşteaptă să vadă cine va fi cel mai devotat om care a trăit vreodată: dornic să fie nimic, pentru ca Hristos să poată fi totul; acceptând în totalitate scopurile lui Dumnezeu ca fiind ale lui; primind smerenia, credinţa, dragostea şi puterea lui Hristos, dar neîmpiedicând niciodată planul lui Dumnezeu, ci lăsându-L întotdeauna să-Şi continue lucrarea Sa minunată. C. H. P.
Nu există nici o limită la ceea ce Dumnezeu poate să facă prin tine, cu condiţia ca să nu cauţi gloria ta personală.
George Mueller, la mai mult de 90 de ani, când s-a adresat unor slujitori şi altor lucrători creştini, a spus: „Eu m-am întors la Dumnezeu în noiembrie 1825, dar n-am ajuns să-mi predau toată inima decât după patru ani, în iulie 1829. Atunci am realizat că dragostea mea faţă de bani, renume, poziţie, putere şi plăceri lumeşti s-a dus. Dumnezeu, şi numai El, a devenit totul meu în toate. În El am găsit tot ce aveam nevoie, şi nu-mi mai doream nimic altceva. Prin harul lui Dumnezeu, înţelegerea suficienţei Lui a rămas până în ziua aceasta, făcând din mine un om foarte fericit. Aceasta m-a făcut să mă intereseze numai lucrurile lui Dumnezeu. Şi astfel, dragi credincioşi, vă întreb cu toată dragostea, v-aţi predat toată inima lui Dumnezeu, sau este ceva în viaţa voastră la care refuzaţi să renunţaţi, în ciuda chemării lui Dumnezeu? Înainte de momentul în care mi-am predat viaţa, citeam puţin din Scripturi, dar preferam alte cărţi. Dar din momentul acela, adevărul pe care El mi l-a revelat despre Sine Însuşi a devenit o binecuvântare inexprimabilă. Acum pot să spun cu onestitate din adâncul inimii că Dumnezeu este o Fiinţă infinit de minunată.Vă rog, să nu fiţi mulţumiţi niciodată până nu veţi putea spune şi voi din lăuntrul sufletului vostru: «Dumnezeu este o Fiinţă infinit de minunată!»” selectat
Rugăciunea mea astăzi este ca Dumnezeu să mă facă un creştin extraordinar.
George Whitefield
SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI
Volumul III
Matei 10.123
Cei doisprezece ucenici au devenit apostoli (v. 2). În timp ce îi enumeră pe toţi, scriitorul Matei îşi aduce aminte de vechea sa ocupaţie şi o consemnează: „Matei, vameşul…” (vezi 21.31 sf.). După ce au fost instruiţi prin cuvintele şi prin exemplul divinului Învăţător, a sosit momentul să fie trimişi (apostol înseamnă trimis) ca lucrători la seceriş. Un copil nu merge toată viaţa la şcoală, este evident aceasta, însă, întrun sens, credinciosul este tot timpul în şcoala lui Dumnezeu. Mai devreme sau mai târziu trebuie să ne însuşim lecţiile de bază, în special cele despre totala noastră incapacitate naturală, iar numai după aceea putem fi folosiţi de Domnul. Să mai observăm câteva aspecte de maximă importanţă: Cel care cheamă, care pregăteşte, care trimite, care îndrumă, susţine, încurajează şi îi răsplăteşte pe slujitorii Săi este Domnul. Aceştia nu umblă dintrun impuls propriu şi nici trimişi de oameni. Ei nu numai că nu aşteaptă nicio plată de la oameni, ci şi dau gratuit ceea ce au primit gratuit. Cât de mult sunt pierdute astăzi din vedere aceste adevăruri simple în creştinătate! Sub formă de comitete, de ierarhii sau de diverse organizaţii, între Domnul şi lucrătorii Săi sau interpus persoane, adesea bine intenţionate, în detrimentul lucrătorilor şi, mai presus de toate, al lucrării care le fusese încredinţată.
PÂINEA CEA DE TOATE ZILELE
Text: Psalmul 4
„Eu mă culc şi adorm in pace, căci numai Tu, Doamne, îmi dai linişte deplină in locuinţa mea” Psalmul 4:8
CREDINŢĂ SI ADĂPOST
Credinţa copilărească – acea încredere deplină care ne face să-L credem pe Dumnezeu pe cuvânt şi să-I acceptăm promisiunile – ar trebui să caracterizeze pe fiecare credincios. Acest gând mi-a venit în minte în timp ce le citeam nepoţilor mei o poveste înainte de culcare. Doi frăţiori se depărtaseră de casa lor, care nu era departe de o pădure deasă. Spre seară, umbrele au întunecat cărarea şi cei doi mititei s-au încurcat şi curând se rătăciră în pădure. Când părinţii au sesizat lipsa de acasă a copiilor, au început căutările – căutând toată noaptea şi până a doua zi, când i-au găsit pe cei doi băieţi. După ce s-au liniştit, părinţii i-au întrebat pe copii ce au făcut când şi-au dat seama că s-au rătăcit în pădure. Cel mai mare a răspuns: „Când s-a întunecat, am îngenuncheat şi I-am cerut lui Dumnezeu să aibă grijă de Jimmy şi de mine. Apoi ne-am culcat”. Când credinţa noastră este la fel ca aceasta – când este atât de puternică încât putem doar să-I cerem simplu lui Dumnezeu să ne ajute şi să lăsăm rezultatele pe seama Sa, putem trece cu bine prin cele mai grele momente ale vieţii. Psalmistul ne spune că acest lucru este posibil. El a spus: „Da, El nu va îngădui să ţi se clatine piciorul. Cel ce te păzeşte nu va dormita. Iată că nu dormitează, nici nu doarme Cel ce păzeşte pe Israel” (Psalmul 121:3, 4). Treci prin groaza de a fi pierdut în mijlocul pădurii întunecoase a problemelor vieţii, a temerilor şi a nedumeririlor? Nu dispera. Există speranţă. Pune-ţi încrederea în Tatăl ceresc. Cere-I să aibă grijă de tine. El te va ajuta să fii la adăpost în deplină siguranţă. – P.R.V.
Mă voi desfăta în Tine, Doamne, în extaz;
Sub mâna Ta, din valuri mă retrag
Şi-oi alerga la Tine în vreme de necaz,
Căci Tu-mi eşti prietenul cel bun şi drag. – Anonim
Cel ce se abandonează pe sine Lui Dumnezeu nu va fi niciodată abandonat de Dumnezeu.
DOMNUL ESTE APROAPE – GBV
http://www.gbv.ro/meditatii-zilnice/domnul-este-aproape
„Și a fost așa: după ce au fost umplute vasele, ea a zis fiului său: „Mai adumi un vas”. Și el ia zis: „Nu mai este niciun vas”. Și untdelemnul sa oprit.” 2 Împărați 4.6
Citim în acest loc din Scriptură despre o văduvă aflată în nevoie, care apelase la profetul Elisei, din cauză că cei care o împrumutaseră voiau săi vândă cei doi fii ca robi, în schimbul datoriei ei. Soluția lui Elisei a făcut loc intervenției puterii lui Dumnezeu. Ea trebuia să împrumute cât de multe vase putea de la prieteni și de la vecini și să le umple din vasul cu untdelemn pe care îl avea acasă. Crezând cuvintele profetului, ea a ascultat de instrucțiunile lui și a dobândit astfel o mare cantitate de ulei, suficientă pentru ași plăti datoria.
Putem învăța cel puțin trei lecții prețioase din această întâmplare, privind la untdelemn ca la o imagine a Duhului Sfânt.
1. Vasele trebuiau să fie goale înainte de a putea fi umplute cu untdelemn. La fel, viețile noastre trebuie să fie golite de eul nostru și de păcat, dacă dorim să fim folosiți și plini de Duhul Sfânt (Efeseni 5.18).
2. Uleiul a continuat să curgă atât timp cât au fost vase goale. Ce demonstrare a puterii Duhului Sfânt am vedea în lume, dacă ar fi mai multe vase goale! Ce bine ar fi dacă tot mai mulți dintre noi am putea spune, împreună cu Pavel: „Cuvântul meu și predicarea mea nu stăteau în cuvintele convingătoare ale înțelepciunii, ci în dovada Duhului și a puterii” (1 Corinteni 2.4).
3. A existat o viață pe pământ în care untdelemnul nu a încetat niciodată să curgă. Scumpul nostru Domn Isus Hristos a umblat în puterea Duhului Sfânt întrun așa fel, încât Dumnezeu a fost încontinuu glorificat de orice gând, cuvânt și acțiune a Lui. „Pentru că Acela pe care La trimis Dumnezeu vorbește cuvintele lui Dumnezeu, pentru că Dumnezeu nu dă Duhul cu măsură. Tatăl iubește pe Fiul și a dat toate în mâna Lui” (Ioan 3.34,35).
G. W. Steidl
SĂMÂNȚA BUNĂ
http://www.gbv.ro/meditatii-zilnice/samanta-buna
„În toate necazurile lor n-au fost fără ajutor … și necurmat i-a sprijinit și i-a purtat” Isaia 63.9
Binecuvântarea din spatele norului
O misionară engleză a lucrat mulți ani pentru copiii din India. Ascultarea, dragostea, dedicarea erau semne distinctive ale vieții sale. Într-o zi însă a suferit o leziune gravă ca urmare a unui accident tragic. O bandă de hinduși rău intenționați au săpat o groapă în fața casei ei. Ea a căzut în acea groapă și s-a accidentat grav. Toți au sperat că își va reveni repede și se va întoarce la lucrarea ei, însă ea a rămas invalidă pentru restul vieții sale, rareori ieșind din casă. Cineva ar putea considera această situație un final tragic. Însă misionara știa că Dumnezeu avea un plan cu ea chiar în mijlocul unei înfrângeri aparente. Ea a văzut binecuvântarea din spatele acelui nor întunecat. Tot timpul l-a petrecut scriind peste treizeci și cinci de cărți, care au fost un mare beneficiu pentru milioane de oameni. Proza și poezia ei au încurajat multe inimi în suferință.
Cine nu vede în astfel de întâmplări mâna Domnului? Necazurile noastre dau prilejul lui Dumnezeu să-Și arate îndurarea Sa. În greutățile și îngrijorările noastre, El ne face să gustăm mila și mângâierile Sale. Greutățile, prin care trecem, ajung pentru noi prilejul de a vedea ajutorul și dragostea unui Dumnezeu, pe care învățăm să-L cunoaștem ca pe un Tată plin de grijă.
CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI
coordonatori Bob & Debby Gass
IMPORTANȚA VORBIRII CU NOI ÎNȘINE
„lată ce mai gândesc în inima mea, și iată ce mă face să mai trag nădejde” (Plângerile lui leremia 3:21)
În capitolul trei din Plângeri este descris modul în care ne mistuie disperarea și cum putem s-o biruim.
Spirala lamentării lui leremia începe în versetul unu: „Eu sunt omul care â văzut suferința” iar din acest moment totul devine un strigăt al disperării. Când circumstanțele în care ne găsim se înrăutățesc, vorbirea noastră cu noi înșine seamănă foarte mult cu cea a lui leremia. El l-a învinovățit pe Dumnezeu pentru simptomele sale fizice, pentru tortura lui emoțională și pentru sentimentul că este prins în cursă. El enumeră situațiile în care Dumnezeu nu i-a răspuns la rugăciuni și teama lui că a fost ales de Dumnezeu să fie obiectul batjocurii publice.
Toate acestea sunt elemente clasice ale depresiei. Nu e de mirare că s-a simțit neputincios și deznădăjduit! Acest fel de vorbire cu noi înșine declanșează si intensifică disperarea și depresia și ne alimentează perspectiva negativă asupra circumstanțelor.
Momentul de cotitură a apărut când leremia și-a schimbat acest fel de a vorbi cu sine însuși: „lată ce mai gândesc în inima mea, și iată ce mă face să mai trag nădejde”. El și-a modificat șirul gândurilor, amintindu-și de bunătatea lui Dumnezeu și de mila Sa: „Bunătățile Domnului nu s-au sfârșit, îndurările Lui nu sunt la capăt, ci se înnoiesc î n fiecare dimineață. Și credincioșia Ta este atât de mare!” (v. 22-23).
Când îți schimbi mintea – îți schimbi starea de spirit! Lucrul acesta nu se întâmplă automat; ai datoria de ă-ți refocaliza gândirea cu bună știință, exact în clipa în care dorești cel mai puțin s-o faci.
Să remarcăm: împrejurările în care se găsea leremia nu s-au îmbunătățit – perspectiva lui, însă, da. Un șuvoi de gânduri încurajatoare au declanșat o schimbare în ceea ce privește vorbirea lui lăuntrică – iar depresia a dispărut: „Domnul este partea mea de moștenire” zice sufletul meu; de aceea nădăjduiesc în El” (v. 24).
lată câtă însemnătate are vorbirea ta cu tine însuți!
Mana Zilnica 