Mana Zilnica

Mana Zilnica

30 Iulie 2016

TOTUL PENTRU GLORIA LUI

de Oswald CHAMBERS

 

Disciplina deziluziei

Isus nu Se încredea în ei pentru…. că ştia ce este în om. loan 2:24-25

Deziluzia înseamnă a nu mai avea în viaţă judecăţi false. Faptul de a fi aduşi la realitate prin deziluzii ne poate face cinici şi foarte critici în felul cum îi judecăm pe alţii, dar deziluzia care vine de la Dumnezeu ne aduce în punctul în care îi vedem pe oameni aşa cum sunt în realitate şi totuşi nu ajungem cinici, nu avem de spus nimic jignitor şi nici o critică răutăcioasă. Multe dintre lucrurile crude din viaţa noastră izvorăsc din faptul că suferim deziluzii. Nu ne comportăm unii faţă de alţii pe baza a ceea ce suntem în realitate, ci pe baza ideilor pe care le avem unii despre alţii. Totul este fie plăcut şi bun, fie rău şi netrebnic. În funcţie de ideile noastre.

Refuzul de a fi deziluzionat este cauza multor suferinţe în viaţa oamenilor. Iată cum apare suferinţa: dacă iubim o fiinţă umană şi nu-L iubim pe Dumnezeu, pretindem ca acea persoană să fie absolut perfectă şi dreaptă şi, când nu găsim aşa ceva în ea, devenim cruzi şi răzbunători; cerem de la o fiinţă umană ceea ce ea sau el nu poate da. Există o singură Fiinţă care poate satisface orice abis dureros al inimii umane, şi această Fiinţă este Domnul Isus Cristos. Domnul nostru este atât de categoric în privinţa oricărei relaţii umane, deoarece ştie că orice relaţie umană care nu se bazează pe credincioşia faţă de El va sfârşi în dezastru. Domnul nostru nu S-a încrezut în niciun om, totuşi El n-a fost niciodată suspicios sau dur. Încrederea Domnului nostru în Dumnezeu şi în ceea ce poate face harul Său pentru orice om a fost atât de deplină, încât El nu şi-a pierdut speranţa cu privire la nici un om. Dacă ne punem încrederea în oameni, vom sfârşi prin a fi decepţionaţi de toţi.

 

MANA DE DIMINEAŢĂ

 

„În casa Tatălui Meu sunt multe locuinţe… Eu Mă duc să vă pregătesc un loc.” Ioan 14:2

Locul pe care S-a dus Domnul Isus să ni-L pregătească este locul pe care L-a avut şi îl are ca Fiu. El S-a dus deci acasă la El să ne pregătească acel loc. Ce binecuvântare nespusă! Să ne gândim cum poate să arate o casă care este potrivită cu dorinţa inimii Lui. Apoi spune: „Voi veni din nou şi vă voi lua la Mine însumi, ca acolo unde sunt Eu să fiţi şi voi.” Nu vă voi chema sus, ci „Eu voi veni.” Ce iubire mişcătoare care ar trebui să ne umilească! Deşi El acum S-a aşezat pe tronul Tatălui Său, îl va lăsa pentru puţin, ca să vină personal să ne ia şi să ne ducă chiar în casa Tatălui. Dragostea Lui pentru noi este atât de adâncă, încât El nu este satisfăcut dacă nu vine El însuşi ca să ne ia. El nu va trimite după noi pe vreunul din arhanghelii din cer, ci venirea Lui personală ca să ne iasă înainte, este expresia cea mai duioasă a dragostei adorabilului nostru Mântuitor. Şi faptul acesta ne arată, în chipul cel mai strălucitor, interesul pe care îl are pentru preiubiţii Lui. De aceea inima noastră este şi mai mult atrasă spre El. Fără-ndoială, este o binecuvântare nespusă pentru noi, căci prin aceasta El arată în faţa întregului Univers, cât de mult ne preţuieşte. Este cea mai mare revelaţie. Aceasta este sigura nădejde a Bisericii că El va veni din nou ca să ne ia cu El, fiind dezbrăcaţi de trupul acesta şi îmbrăcaţi cu trup slăvit asemănător Lui căci „vom fi ca El pentru că îl vom vedea aşa cum este.” Adevărul acesta nu trebuie numai să fie păstrat cu toată credinţa, dar el este esenţial pentru viaţa de fiecare zi a celui credincios. Dacă îl aştept pe Domnul Isus, cu acel dor fierbinte, n-am să doresc să fiu într-un loc sau într-o stare care nu I-ar place Lui. Eu deci trebuie să resping tot ce nu i-ar place Lui sau L-ar dezonora pe Domnul meu. Noi aşteptăm pe Acela care ne doreşte şi care a făcut totul ca să ne poată avea cu El pentru toată veşnicia. Aceasta este dorinţa inimii Lui. Nu casa splendidă pe care ne-a pregătit-o acolo sus, nu frumuseţea şi fericirea, pe care nici cea mai iscusită limbă omenească nu le poate descrie, ci Persoana însăşi a Domnului nostru Isus Hristos şi prezenţa noastră veşnică împreună cu El, iată fericita noastră nădejde. Cum ar trebui să fie viaţa noastră aici pe pământ, dacă am privi-o în lumina acestei stări glorioase care ne aşteaptă! Trebuie ca gândurile şi inimile noastre să fie acolo unde este Domnul, Fratele şi Prietenul nostru. Hristos răstignit şi Hristos nădejdea noastră sunt cele două centre în jurul cărora trebuie să graviteze întreaga noastră viaţă. Fie ca nădejdea noastră fericită să ne dezlipească inima de pământ şi să ne-o lipească de cer, de Tine Doamne Isuse !

 

MÂNTUIREA PRIN HRISTOS

Meditaţii zilnice – de Fritz BERGER

 

„El a venit şi a luat cartea din mâna dreaptă a Celui ce şedea pe scaunul de domnie”. Apoc. 5:7.

In versetul 1, ne este arătat Dumnezeu stând pe scaunul de domnie ţinând o carte scrisă pe dinăuntru şi pe dinafară, pecetluită cu şapte peceţi şi un înger puternic care striga cu glas tare: „Cine este vrednic să deschidă cartea şi să-i rupă peceţile?” Si nu s-a găsit nimeni a fi vrednic să deschidă cartea, nici să se uite în ea. Acest lucru l-a determinat pe Ioan să plângă.

Dar unul din bătrâni i-a spus: „Nu mai plânge: Iată Leul din seminţia lui Iuda, rădăcina lui David, a biruit cadeschidă cartea şi cele şapte peceţi ale ei. Si la mijloc, între scaunul de domnie şi cele patru făpturi vii şi între bătrâni am văzut stând în picioare un Miel. Părea junghiat. Când a luat cartea, cele patru făpturi vii şi cei douăzeci şi patru de bătrâni s-au aruncat la pământ înaintea Mielului, având fiecare o alăută şi potire de aur, pline cu tămâie, care sunt rugăciunile sfinţilor, Şi cântau o cântare nouă şi ziceau: „Vrednic eşti Tu să iei cartea şi să-i rupi peceţile; căci ai fost junghiat şi ai răscumpărat pentru Dumnezeu cu sângele Tău, oameni din orice seminţie, de orice limbă, din orice norod şi de orice neam. Ai făcut din ei o împărăţie de preoţi pentru Dumnezeul nostru„. Apoi Ioan a auzit grupul de îngeri cântând: „Vrednic este Mielul care a fost junghiat, să primească puterea, bogăţie, înţelepciunea, tăria, cinstea, slava şi lauda”. Si pe toate făpturile, care sunt în cer, pe pământ, sub pământ, pe mare şi tot ce se află în aceste locuri, le-am auzit zicând: „A celui ce şade pe scaunul de domnie şi a Mielului, să fie lauda, cinstea, slava şi stăpânirea în vecii vecilor„! Chiar şi cei care au trăit o viaţă fără Dumnezeu, nesocotind mântuirea prin har, vor trebui să-I dea slava şi să recunoască: „Judecăţile Tale sunt drepte”. Vedem dar, că toţi vor recunoaşte că Isus este Domnul, spre slava lui Dumnezeu Tatăl.

 

TEZAURUL PROMISIUNILOR LUI DUMNEZEU

de Charles H. SPURGEON

 

FĂGĂDUINŢA ÎNTÂLNIRII VIITOARE

Dar Eu vă voi vedea iarăşi şi inima vi se va bucura. Ioan 16.22

Este sigur că Isus va veni din nou în curând şi, când El ne va vedea pe noi şi noi îl vom vedea pe El, va fi mare bucurie. O, dacă venirea Lui glorioasă ar fi cât mai curând! Dar făgăduinţa Lui se împlineşte totuşi în fiecare zi, în alt sens. Bunul nostru Mântuitor, în multe rânduri ni se arată nouă „din nou”. El ne-a dat iertarea şi de fiecare dată când suntem întristaţi printr-o nouă greşeală, El vine la noi să ne aducă aminte de iertarea Lui. El ne-a descoperit că Dumnezeu ne-a primit şi, cum vede că credinţa noastră slăbeşte, Ei vine din nou ca să ne spună „Pace vouă” şi să bucure astfel inima noastră.Prea iubiţilor, toate binecuvântările din trecut sunt garanţii pentru îndurările viitoare. Dacă Isus a fost cu noi, ni se va arăta din nou. Nu priviţi o binecuvântare din trecut ca ceva mort şi înmormântat după care să purtaţi doliu, ci socotiţi-o ca o sămânţă aruncată care se înalţă şi va răsări din ţărână pentru a vă îmbărbăta prin aceste cuvinte; „Eu vă voi vedea iarăşi”. Zilele acestea sunt triste pentru noi pentru că Isus nu este cu noi ca mai înainte; să prindem curaj, căci El nu este departe de noi. Picioarele Lui sunt iuţi ca ale cerboaicei sau ale unui cerb tânăr şi-L vor aduce la noi într-o clipeală din ochi. Să ne bucurăm deci, căci El ne zice: „Eu vă voi vedea iarăşi”.

 

DOMNUL ESTE APROAPE!

Calendar Biblic

 

Mi-am dat spatele înaintea celor ce Mă loveau, şi Obrajii înaintea celor ce-Mi smulgeau barba; nu Mi-am ascuns faţa de ocări şi de scuipări. Isaia 50,6.

Aşa vorbeşte Mântuitorul prin Duhul Sfânt despre Sine prin proorocul Isaia. Domnul Isus S-a dat în mâinile oamenilor păcătoşi. El nu S-a speriat de drumul Golgotei. Cea mai teribilă înjosire a suportat-o cu dragoste. Era înjosit continuu şi profund. Domnul, „S-a smerit şi S-a făcut ascultător până la moarte şi încă moarte de cruce.” Acolo l-a dus nedreptatea oamenilor. „Când a fost chinuit şi asuprit n-a deschis gura de loc, ca un miel pe care-l duci la măcelărie.” El era Mielul sfânt, trimis de Dumnezeu şi dat pentru nelegiuirile noastre. Era un chin pe care-L parcurgea cu dragoste faţă de Dumnezeu Tatăl şi faţă de noi, cei pierduţi. El putea să spună: „Tatăl Mă iubeşte, pentrucă îmi dau viaţa ca iarăşi să o iau. Nimeni nu mi-o ia cu sila .. . Am putere să o dau şi am putere să o iau iarăşi.” Ce dragoste ar fi putut face lucrul acesta? NUMAI dragostea dumnezeiască. O dată va fi răsplătită această dragoste când toţi răscumpăraţii vor intona cântarea de slavă a Mielului. Noi cei credincioşi avem de pe acum putinţa să vestim moartea Lui şi astfel să-I aducem laudă şi adorare. Binecuvântat loc! Cunoşti şi tu acest loc măreţ unde copiii lui Dumnezeu se strâng în afară de orice tabără religioasă, pe locul prezenţei lui Dumnezeu pentru ca să aducă adorarea şi lauda lor Marelui Mântuitor? Adunarea lui Dumnezeu nu are nevoie de ajutorul lumii în ce priveşte rânduiala sau disciplina. Duhul Sfânt locuieşte în Adunare cu toată slăbiciunea omului. Dacă cineva voieşte să introducă în ea lucruri pământeşti sau omeneşti, nu va face decât Să întristeze pe Acela a cărui prezenţă este lumina credincioşilor, izvorul şi puterea slujirii şi a disciplinei. Dumnezeu şi Tatăl nostru conduce toate evenimentele pentru a-Şi împlini voia.

 

BĂTÎND LA UȘA LUI DUMNEZEU

de Oswald CHAMBERS

 

In dimineaţa asta, o, Doamne, Te slăvesc pentru tot trecutul – atât de îndărătnic din partea mea, atât de îndurător şi îndelung răbdător şi iertător şi blând din partea Ta.

 

MEDITAŢII ZILNICE

de Wim MALGO

 

«La miezul nopţii, s-a auzit o strigare: „lata mirele, ieşiţi-i în întâmpinare!”» MATEI 25,6

Este miezul nopţii în istoria lumii. Biblia este cuvântul veşnic al Dumnezeului celui viu. De asemenea ea este şi cartea de istorie a viitorului, conţinând o descriere exactă a absolut tuturor lucrurilor care trebuie să se întâmple înainte ca Isus Cristos să revină în glorie pe norii cerului şi să îşi instaureze împărăţia de pace. De ce putem să afirmăm că este deja miezul nopţii pentru istoria lumii? Răspunsul este simplu: pentru că se împlinesc semnele sfârşitului. Nesăbuinţa guvernelor lumii este din ce în ce mai evidentă. Peste tot, între oameni domneşte o frică apăsătoare. Mii de persoane sunt bolnave de nervi sau de inimă, alţii sunt realmente posedaţi de demonul vitezei, iar aproape toţi nu ştiu ce le rezervă viitorul care li se pare negru şi aducător de nenorocire. Acum, de exemplu, putem clătina puterile cerului cu ajutorul bombelor atomice şi cu cobalt. Relaţiile dintre state devin tot mai tensionate. Ce e de făcut? Încotro ne putem întoarce privirile? Există un singur răspuns: doar Isus ne poate ajuta! El Se va reîntoarce în curând în glorie şi cu mare putere. Împărăţia Sa va fi o împărăţie a păcii şi a dreptăţii. Acţiunile şi planurile lui Dumnezeu de-a lungul istoriei converg toate în aceeaşi direcţie. El te cheamă: «Veniţi la Mine toţi cei trudiţi şi împovăraţi şi Eu vă voi da odihnă» (Matei 11,28).

 

MEDITAŢII PENTRU FIECARE ZI A ANULUI

de Charles H. SPURGEON

Dimineaţa şi Seara

Dimineaţa

Şi gândindu-se la acest lucru, a început să plângă.Marcu 14:72

Unii s-au gândit că, în tot timpul vieţii lui, Petru a plâns cu şuvoaie de lacrimi amintindu-şi cum s-a lepădat de Domnul. Nu este exclus să fi fost aşa, fiindcă, deşi păcatul lui a fost foarte mare, harul a lucrat desăvârşit în el după aceea. Aceeaşi experienţă este comună tuturor celor răscumpăraţi, în concordanţă cu gradul în care Duhul Sfânt le-a înlocuit inima de piatră. Ca şi Petru, noi ne amintim de lăudăroşeniile noastre: „chiar dacă toţi ar găsi în Tine o pricină de poticnire, eu niciodată nu voi găsi în Tine o pricină de poticnire” (Matei 26:33). Ne-am amestecat cuvintele cu lacrimile amare ale căinţei. Când ne gândim la ceea ce am jurat că vom fi, şi la ceea ce am fost, plângem cu râuri de lacrimi. Petru s-a gândit la lepădarea lui: la locul în care o făcuse, la motivul neînsemnat care îl condusese la un păcat atât de mare, la jurămintele şi blestemele cu care a căutat să-şi întărească minciuna, şi la împietrirea inimii care l-a îndemnat să se lepede iar şi iar. Putem noi, amintindu-ne de păcatele noastre, şi de grozăvia lor, să rămânem nesimţitori şi nepăsători? Nu vom face din casa noastră o casă de jale şi nu vom striga către Domnul pentru o asigurare reînnoită a iubirii Lui iertătoare? Fie să nu privim niciodată cu nepăsare păcatul, altfel vom ajunge combustibil pentru focul iadului. Petru s-a gândit şi la privirea iubitoare a învăţătorului. Domnul a continuat cântecul de avertizare al cocoşului cu o privire mustrătoare de durere, milă şi iubire. Privirea aceea nu a ieşit din mintea lui Petru cât timp a trăit. A fost mult mai folositoare decât zece mii de predici. Apostolul pocăit plângea atunci când îşi amintea de iertarea deplină a Mântuitorului, care l-a aşezat pe locul dinainte. Gândul că am ofensat un Domn atât de bun şi blând este un motiv mai mult decât suficient pentru a plânge mereu. Doamne, sfarmă-ne inimile de piatră şi fă să curgă apă din ele.

Seara

Pe cel ce vine la Mine, nu-l voi izgoni afară. Ioan 6:37

Nu există nici o limită pentru durata acestei promisiuni. Ea nu spune „nu voi izgoni un păcătos care vine pentru prima dată”, ci „nu-l voi izgoni afară”. Cuvintele originale din greacă pot fi traduse astfel „nu, nu îl voi izgoni” sau „niciodată, niciodată nu îl voi izgoni”. Aceasta înseamnă că Christos nu va izgoni un credincios care vine pentru prima dată, şi că, aşa cum nu îl izgoneşte prima dată nu-l va izgoni până la urmă. Crezi că credinciosul mai păcătuieşte după ce vine? „Dar, dacă cineva a păcătuit, avem la Tatăl un Mijlocitor, pe Isus Christos, Cel Neprihănit” (1 loan 2:1). Crezi că credinciosul se poticneşte? „Le voi vindeca vătămarea adusă de neascultarea lor, îi voi iubi cu adevărat! Căci mânia Mea s-a abătut de la ei!” (Osea 14:4). Totuşi, credinciosul poate cădea în ispită. „Şi Dumnezeu, care este credincios, nu va îngădui să fiţi ispitiţi peste puterile voastre; ci, împreună cu ispita, a pregătit şi mijlocul să ieşiţi din ea, ca s-o puteţi răbda” (1 Corinteni 10:13). Credinciosul poate cădea în păcat, ca şi David. Da, dar El îl va curăţa cu isop, şi păcătosul va fi curat; El îl va spăla, şi va fi mai alb decât zăpada (Psalmi 51:7). „voi curăţi de toate nelegiuirile” (Ieremia 33:8).

Odată în Christos, în El rămânem pe vecie

Şi nimeni de iubirea Lui departe nu ne poate ţine.

Eu le dau viaţă veşnică” oilor mele, spune El, „în veac nu vor pieri, şi nimeni nu la va smulge din mâna Mea” (loan 10:28). Ce spui de asta, minte slabă şi tremurândă? Nu este o mare îndurare să ştii că, atunci când vii la Christos, nu vii la unul care te tratează bine un timp şi apoi te izgoneşte, ci la Unul care te primeşte şi te face mireasa Lui, ca să rămâi aşa pentru totdeauna? Nu primi „un duh de robie, ca să mai aveţi frică” ci primeşte „un duh de înfiere, care ne face să strigăm Ava, adică Tată” (Romani 8:15). O, cât har este în aceste cuvinte: „nu-l voi izgoni afară”

 

IZVOARE IN DEŞERT

 

Şi oricine va da de băut numai un pahar cu apă rece …adevărat vă spun că nu-şi va pierde răsplata.

(Matei 10:42)

Ce să fac? Cred că voi trece prin această lume doar o dată. De aceea orice lucrare bună, orice bunătate, sau orice slujire pe care pot s-o ofer unui om sau unui animal, am s-o ofer acum. N-am să neglijez şi n-am să întârzii să fac aceasta, pentru că nu voi mai trece pe acest drum. o veche zicătoare a unui Quaker (membru al comunităţii „Societatea Prietenilor”, înfiinţată în 1650 de George Fox)

 

Nu lucrul pe care-l faci, dragule,

    Ci lucrul pe care-l laşi nefăcut,

Acela îţi dă dureri amare de inimă

    La apusul soarelui;

Cuvântul bun pe care nu l-ai spus,

    Scrisoarea pe care nu ai scris-o,

Floarea pe care puteai s-o trimiţi, dragule,

    Sunt umbrele care te bântuie noaptea.

 

Piatra pe care puteai s-o ridici

    Din calea fratelui tău,

Sfatul sincer, din inimă

    Pe care, fiind prea grăbit, nu l-ai spus;

Atingerea tandră a mâinii, dragule,

    Tonul blând şi fermecător,

Pentru care n-ai avut timp sau la care nu te-ai gândit,

    Cu destulele tale probleme.

 

Aceste mici acte de bunătate,

    Care-ţi ies atât de uşor din minte,

Aceste şanse de a fi îngeri,

    Pe care şi muritorii le găsesc –

Ele vin în nopţile liniştite,

    Să înlăture suferinţa,

Când speranţa este palidă şi slabă,

    Şi o uscăciune a oprit credinţa.

 

Pentru că viaţa este prea scurtă, dragule.

    Şi necazul este prea mare,

Ca să lăsăm compasiunea noastră înceată

    Să întârzie până e prea târziu.

Şi nu lucrul pe care-l faci, dragule,

    Ci lucrul pe care-l laşi nefăcut,

Acela îţi dă dureri amare de inimă

    La apusul soarelui.

Adelaide Proctor

 

Dă ceea ce ai, pentru că nu şti niciodată – pentru altcineva ar putea fi mai bine decât ai îndrăzni să gândeşti. Henry Wadsworth Longfellow

 

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

Volumul III

 

Matei 14.22-36

    Această scenă a corăbiei în mijlocul furtunii zugrăveşte poziţia actuală a răscumpăraţilor Domnului. În timp ce El este în ceruri, aparent absent, dar rugându-Se şi mijlocind pentru ei, aceştia au de traversat într-un mod supărător marea agitată a acestei lumi. Este noaptea morală: vrăjmaşul stârneşte împotrivirea oamenilor, acţionând precum vântul şi valurile care fac zadarnice eforturile celor care vâslesc. Dar nu vine Isus în întâmpinarea alor Săi? Vocea Lui cunoscută îi îmbărbătează pe sărmanii ucenici: „Îndrăzniţi, Eu sunt; nu vă temeţi!” (v. 27). Şi credinţa, sprijinindu-se pe cuvântul Său (vino!), îl poartă pe Petru în întâmpinarea Celui care-L iubeşte. Dintr-o dată însă această credinţă dispare şi Petru se afundă. Ce se întâmplase? Petru şi-a luat privirile de la învăţătorul Său şi a privit la înălţimea valurilor şi la furia vântului, ca şi cum ar fi fost mai uşor de mers pe o apă liniştită decât pe o mare agitată! Dar a strigat la Domnul şi El i-a venit imediat în ajutor.

    Apoi Isus este primit în ţinutul Ghenezaretului, unde înainte nu făcuse multe minuni, din cauza necredinţei oamenilor (13.58). Aceasta este o imagine a momentului când poporul Lui, cel care L-a respins, îl va recunoaşte şi ÎI va onora, fiind eliberat prin El.

 

PÂINEA CEA DE TOATE ZILELE

 

Text: Romani 6:1-14

…Socotiţi-vă morţi faţă de păcat, şi vii pentru Dumnezeu, în Isus Cristos, Domnul nostru. Romani 6:11

MURIND PENTRU A TRĂI

In cartea sa: „It Only Hurts When I Laugh” (Râsul îmi produce durere), Ethel Barrett scrie despre patru slujitori proeminenţi ai lui Dumnezeu care au murit faţă de ei înşişi şi faţă de păcat. Când George Muller a fost întrebat despre puterea sa spirituală, a răspuns simplu: „într-o zi George Muller a murit”. D. L. Moody, în timp ce vizita New York-ul, a murit faţă de toate ambiţiile sale personale. Pastorul Charles Finney s-a retras într-un loc singuratic din pădure ca să moară faţă de el însuşi. Şi evanghelistul Christmas Evans, a pus pe hârtie predarea sa lui Cristos, începând să scrie: „îmi dau sufletul şi trupul lui Isus”. A fost, într-un sens foarte adevărat, o moarte a eului. John Gregory Mantie a scris: „Există o mare diferenţă între a-ţi da seama că: „Pe cruce El a fost răstignit pentru mine”, şi „Pe cruce am fost crucificat împreună cu El”. Primul aspect ne aduce eliberarea de condamnarea păcatului, celălalt de puterea păcatului”. Recunoscând faptul că „noi am fost răstigniţi împreună cu Cristos” (Galateni 2:20), ar trebui, aşa cum ne sfătuieşte Pavel în Romani 6:11, să ne considerăm ” morţi faţă de păcat”. Avem încă tendinţe păcătoase înăuntrul nostru, dar fiind morţi faţă de ele, păcatul nu va mai domina peste noi. Am murit faţă de dorinţele şi preocupările noastre. Dar în acelaşi timp, credincioşii trebuie să se socotească „vii pentru Dumnezeu, în Isus Cristos, Domnul” (Romani 6:11).Trebuie să facem aceste lucruri care-L satisfac pe Dumnezeu. Creştinii victorioşi sunt cei ce-au murit – pentru a trăi! – R.W.D.

Murind cu Cristos, pentru lume nu mai trăiesc; 
Trăind cu Isus, o ce viaţă de bucurie! 
Privind la Isus, pentru El mereu mă sfinţesc 
Clipă de clipă, Isuse-s al Tău pe vecie.  – Whittle

Trăind pentru noi înşine, vom muri; murind faţă de noi înşine, vom trăi.

 

DOMNUL ESTE APROAPE – GBV

http://www.gbv.ro/meditatii-zilnice/domnul-este-aproape

 

Și va fi așa: când voi acoperi pământul cu nor, curcubeul se va vedea în nor. Geneza 9.14

În această zi a harului există întotdeauna un curcubeu în nor. Câteodată suntem atât de ocupați cu norul, încât nu mai vedem curcubeul, însă el este acolo. Strălucitor și minunat, curcubeul se întinde din cer până la pământ. El declară credincioșia lui Dumnezeu față de promisiunea Sa. Noi privim la nor; Dumnezeu privește la curcubeu. El vorbește despre credincioșia și despre îndurarea Lui neschimbătoare. Acesta este temeiul pe care stăm în prezența lui Dumnezeu.

Norul și curcubeul sunt două lucruri pe care nu trebuie să le separăm. Dacă este bine pentru noi să ne aducem aminte că partea noastră nu putea fi decât judecata, este la fel de bine să ne amintim de ceea ce este Dumnezeu, altfel sufletele noastre vor fi copleșite de disperare. Să privim la ceea ce privește Dumnezeu! Acesta este modul în care putem înțelege gândurile lui Dumnezeu. În ciuda norului, Dumnezeu este pentru noi. El Șia manifestat harul față de noi, cunoscândune în întregime și știind că nu a existat nimic în noi care săL atragă.

În toate încercările de pe cale, Dumnezeu dorește să vedem curcubeul în nor, să ne gândim la el atunci când trecem prin necazuri. Avem necazuri în adunare, în afaceri sau acasă? Să privim la curcubeul Său! El ne va așeza în poziția potrivită înaintea lui Dumnezeu și ne va bucura inimile pe cale. Norul poate fi întunecat și gros, însă există o frumusețe în el care este pictată de însăși mâna lui Dumnezeu, o frumusețe care ne spune ce este El pentru noi și ce suntem noi pentru El. Rețineți: fie că vedeți curcubeul, fie că nu, el este acolo!

Întreaga experiență din pustie are rolul să ne facă să învățăm ce suntem noi și ce este Dumnezeu. Înclinația inimii naturale este întotdeauna de a deveni mândră și independentă. Dumnezeu ne cunoaște inimile, ne dă pe față starea, ne corectează, iar toate acestea le face pentru binele nostru. Să ne aducem aminte de aceste cuvinte: „Curcubeul va fi în nor și Mă voi uita la el” (Geneza 9.16).H. C. Anstey

 

SĂMÂNȚA BUNĂ

http://www.gbv.ro/meditatii-zilnice/samanta-buna

 

… ți-am pus înainte viața și moartea, binecuvântarea și blestemul. Alege viața, ca să trăiești, tu și sămânța ta. Deuteronom 30.19

Ce n-ai da

Ce n-ai da tu, în clipa morții

să ai nădejdea ce-o am eu!

Să știi că orice-ar fi să vie,

tu ești din clipa scrisă ție

cu Dumnezeu în veșnicie,

cu Dumnezeu.

 

Ce n-ai da tu, să poți odată

întoarce vremea înapoi!

Zadarnic lupți cu valu-n spume!

Zadarnic strângi comori și nume!

Cu pumnii goi, tu pleci din lume,

cu pumnii goi.

 

Ce n-ai da tu, în clipa morții

să ai destinul ce-l am eu!

Nu-l ai, să dai o lume întreagă!

Dar vino, inimă pribeagă!

Prin glasul meu, Isus te roagă,

prin glasul meu…

 

Nu vezi cum vremea se destramă

și cât de scurt e-al vieții drum?

Curând Isus, cu glas de-aramă,

ne va aduce-avânt sau teamă!

O, vino-acum, Isus te cheamă!

O, vino-acum!

 

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

www.fundatiaseer.ro

PUTEREA DE A PRODUCE O SCHIMBARE

„Eu te întăresc, tot Eu îți vin în ajutor” (Isaia 41:10)

Noi mergem la seminarii și la conferințe pentru a căuta un leac nedureros prin care viețile noastre să fie influențate si schimbate. Ținem cure de slăbire. Mergem la centre de sănătate și avem un puternic entuziasm cam două săptămâni. Apoi reintrăm pe același vechi făgaș. Nu ne schimbăm. Citim cărți despre cum să ne ajutăm singuri, dar problema acestor cărți este ca ele ne spun ce sa facem, însă nu ne dau puterea de-a o face. Ni se spun lucruri precum: „Scapă de toate vechile tale obiceiuri. Fii pozitivist, nu negativist”. Dar cum? De unde putem lua puterea de a ne schimba? Cuvântul „putere” apare de cincizeci si șapte de ori în Noul Testament. El este folosit pentru a descrie cel mai puternic eveniment care a avut loc vreodată-învierea Domnului Isus din morți. Acea putere a învierii îți stă la dispoziție pentru a-ți schimba și viața ta. Cel mai important lucru în viată este să-L cunoști pe Hristos si sa experimentezi puterea învierii Lui. Pavel scrie: „să-L cunosc pe El si puterea învierii Lui” (Filipeni 3:10). El scrie din nou: „care este față de noi, credincioșii, nemărginita mărime a puterii Sale, după lucrarea puterii tăriei Lui, pe care a desfășurat-o în Hristos, prin faptul că L-a înviat din morți” (Efeseni 1:19-20).

Cuvântul grecesc pentru putere, este „dunamis și se poate traduce în două moduri:

1) „Dinamită;, care reprezintă o forță exploziva sau

2) „Dinam”, ceea ce reprezintă un flux constant de putere.

In Hristos le avem pe amândouă. Prin El, putem zdrobi lanțurile care ne leagă, limitele care ne îngrădesc și putem umbla victorioși prin puterea Sa.

Single Post Navigation

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

w

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: