Mana Zilnica

Mana Zilnica

27 Septembrie 2016

TOTUL PENTRU GLORIA LUI

de Oswald CHAMBERS

Chemarea la renunţare

„Doamne, Te voi urma oriunde vei merge.” Luca 9:57

Atitudinea Domnului faţă de acest om a fost una generatoare de o mare deznădejde, pentru că El „ştia ce este în om”. Noi am fi spus: „Nu-mi pot imagina de ce a pierdut şansa de a-l câştiga pe acel om! Să abordeze acea atitudine rece care l-a îngheţat şi l-a făcut să plece înapoi descurajat!” Nu-ţi cere niciodată scuze pentru Domnul. Cuvintele Domnului rănesc şi ofensează până când nu mai rămâne nimic de rănit şi ofensat. Isus Cristos nu are nici o îngăduinţă faţă de lucrurile care, în final, îl vor ruina pe cel care intră în slujba Lui Dumnezeu. Răspunsurile Domnului nostru nu se bazează pe capricii, ci pe cunoaşterea lăuntrului omului. Dacă Duhul Lui Dumnezeu îţi aduce în minte un cuvânt al Domnului care te răneşte, poţi fi sigur că există în tine un lucru pe care El vrea să-l rănească de moarte.Luca 9:58. Aceste cuvinte lovesc în miezul dorinţei de a-L sluji pe Isus Cristos pentru că-mi place. Asprimea respingerii nu-mi lasă nimic decât pe Domnul, pe mine şi o speranţă disperată. „Lasă rodul însutit să apară sau să dispară, steaua ta călăuzitoare trebuie să fie relaţia pe care o ai cu Mine, şi Eu n-am nici un loc unde să-Mi odihnesc capul.”Luca 9:59. Acest om n-a vrut să-L dezamăgească pe Isus, dar nici să-l rănească pe tatăl său. Noi punem loialitatea naturală faţă de rude mai presus de loialitatea faţă de Isus Cristos, obligându-L pe Isus să ocupe ultimul loc. Atunci când te afli într-un conflict de loialitate, ascultă-L întotdeauna pe Isus Cristos, oricât te-ar costa. Luca 9:61. Cel care spune „Doamne, Te voi urma, dar…” este omul gata de plecare, dar care nu pleacă niciodată. Acest om a avut una sau două rezerve. Chemarea clară a Lui Isus Cristos nu mai lasă loc unui „La revedere”, pentru că „La revedere”, în felul în care este adesea folosit, nu este creştin, ci păgân. O dată ce auzi chemarea lui Dumnezeu, du-te şi nu te mai opri.

MANA DE DIMINEAŢĂ

„Să ieşim dar afară din tabără la El şisă suferim ocara Lui.” EVREI 13:13

Un credincios participă la o scurtă conferinţă, educaţională la o universitate în New England. În timpul primei sesiuni a grupului, pentru a cunoaşte activitatea care îi interesa pe fiecare, membrii grupului au fost rugaţi să prezinte fiecare titlul cărţii favorite. Pentru aceasta, fiecare pe rând trebuia să se ridice, să se prezinte, împreună cu cartea respectivă, să spună ce cuprinde şi de ce este cartea lui favorită. Credinciosul de care este vorba s-a identificat cu Biblia. Pentru el, Biblia era Cuvântul Lui Dumnezeu care i-a adus făgăduinţa mântuirii prin persoana Domnului Isus Hristos, Fiul Lui Dumnezeu. Desigur că au urmat câteva lucruri interesante. Mai întâi, a fost poreclit „predicatorul” pentru toată durata conferinţei. Apoi, ori de câte ori vreuna din cărţile celorlalţi membri conţineau vreo aluzie biblică sau o referinţă, el era chemat să le explice. În al treilea rând, în timp ce grupuri se întâlneau în fiecare noapte să meargă la băutură, el nu trebuia niciodată să se îngrijoreze să aducă vreo scuză fiindcă nu era invitat nicodată. Al patrulea, fiind cunoscut ca unul care crede în Biblie, a fost recomandat altor creştini din grup. Şi în sfârşit, luînd în mod smerit o poziţie de partea Domnului Hristos, a avut câteva ocazii în timpul conferinţei să vorbească altora despre Mântuitorul lui. În timp ce mulţi credincioşi se străduiesc din greu să se separe de lume, acest om al lui Dumnzseu a găsit cheia de a realiza aceasta: Identificarea cu Domnul Isus duce la despărţirea de lume. Când îţi iei locul alături de El, cei ce urăsc lumina se vor separa de tine, dar cei ce iubesc lumina însă se vor uni cu tine (1 loan 1:5-7).Dar ieşirea afară din tabără la El, mai însemnează să ieşim dintr-un sistem religios lgalist având doar o formă de evlavie dar fără putere, şi în care Domnul Isus ca Persoană este dat la o parte şi înlocuit cu „să faci şi să nu faci” şi cu forme religioase. Şi vai, lucrurile acestea se întâmplă şi în adunări unde se găsesc scumpi copii ai lui Dumnezeu. Şi dacă ieşim afară dintr-o astfel de tabără să nu ne închipuim că ne aşteaptă mai multă linişte, apreciere şi pace, ci mai degrabă, suferinţe şi ocară. Dar am ieşit „la El” şi la El şi numai la El găsim apreciere, dragoste, mângâiere, încurajare şi orice am mai avea nevoie în mersul nostru pe calea îngustă dar care duce la viaţă şi la o viaţă veşnică împreună cu El.

MÂNTUIREA PRIN HRISTOS

Meditaţii zilnice – de Fritz BERGER

„Dar omul firesc nu primeşte lucrurile Duhului lui Dumnezeu, căci, pentru el, sunt o nebunie; şi nici nu le poate înţelege, pentrucă trebuiesc judecate duhovniceşte”. 1 Cor. 2:14.

Am putut vedea ieri, că nimeni nu ştie ce este în om afară de duhul omului care este în el şi tot aşa nimeni nu cunoaşte lucrurile lui Dumnezeu, afară de Duhul lui Dumnezeu. Acelaşi lucru ne spune versetul de azi. Cel care doreşte să fie mântuit trebuie să fi primit Duhul lui Dumnezeu. În Vechiul Legământ era scris: „Cine înfăptuieşte Legea, acela va trăi. Dar Legea nu poate aduce pe nimeni la viaţă, nu poate înnoi pe nimeni, iar înaintea lui Dumnezeu nimeni altcineva nu are ce să caute decât o făptură nouă. Dar acum după învierea lui Isus, El sfinţeşte. In Vechiul Legământ erau consideraţi sfinţi aceia care s-au dăruit lui Dumnezeu, iar în Legământul Nou toţi cei care cred, sunt sfinţi prin jertfa trupului lui Isus Hristos, odată pentru totdeauna. Nimeni n-a putut avea parte de aşa ceva în Vechiul Legământ. De aceea este scris: „Lucruri pe care ochiul nu le-a văzut, urechea nu le-a auzit şi la inima omului nu s-au suit, aşa sunt lucrurile pe care le-a pregătit Dumnezeu pentru cei ce-L iubesc”. Dar apostolul Pavel ne spune: „Nouă însă, ni le-a descoperit prin Duhul Său. Căci Duhul cercetează totul, chiar şi lucrurile adânci ale lui Dumnezeu”. Astfel este posibil, ca noi să ştim prin Duhul Sfânt ceea ce ne-a dăruit Dumnezeu. Cei care nu au Duhul lui Dumnezeu nu cunosc această slavă. Cuvântul lui Dumnezeu nu este doar o învăţătură; nu putem învăţa lucrurile cereşti, ele ne sunt dăruite prin credinţă. Astfel nu mai este nimic în noi vrednic de osândit şi se împlineşte cuvântul în viaţa noastră. Dar cel duhovnicesc deosebeşte toate lucrurile şi el însuşi nu poate fi înţeles de nimeni.” Nu este deci, nicio osândire pentru noi, pentrucă suntem în Hristos Isus.”

TEZAURUL PROMISIUNILOR LUI DUMNEZEU

de Charles H. SPURGEON

LUMINĂ DIVINĂ ÎN ÎNTUNERIC

Da, Tu îmi aprinzi lumina mea. Domnul Dumnezeul meu, îmi luminează întunericul meu. Psalmul 18.28

Se poate întâmpla ca sufletul meu să fie în întuneric, şi dacă acest întuneric este de natură duhovnicească, nici o putere omenească nu poate să mă lumineze. Dar binecuvântat să fie Dumnezeu! El poate să lumineze întunericul meu şi să aprindă lumina mea imediat. Chiar când voi fi înconjurat de întuneric aşa de mare încât să-l pot apuca cu mâna, El poate pătrunde şi prin acest întuneric şi să-mi aducă lumină.Când El va aprinde lumina mea, nimeni nu va putea s-o stingă şi flacăra nu va scădea nici din pricina lucrurilor trecătoare, niciodată cu trecerea timpului. Aceia a căror scânteie a fost aprinsă odată de Mântuitorul, luminează mereu. Oricare ar fi pricina întunericului meu, numai Dumnezeu este Acela care mă va lumina. Privirea mea este la El, Lumina Domnului va străluci în curând pentru mine; şi apoi în clipa hotărâtă mă va conduce acolo unde nu mai este nevoie nici de lampă, nici de lumina soarelui. Să-L lăudăm pe Domnul!

DOMNUL ESTE APROAPE!

Calendar Biblic

„Ar fi fost mai bine pentru ei să nu fi cunoscut calea neprihănirii, decât după ce au cunoscut-o, să se întoarcă de la porunca sfântă, care le fusese dată.”    2. Pet. 2,21.

In acest Cuvânt găsim o judecată dreaptă şi aspră a lui Dumnezeu peste o anumită grupare de oameni. Sunt grupări de oameni care au simţit nevoia mântuirii şi adevărul lui Dumnezeu cu privire la starea dezastruoasă a omului, care au fost socotiţi printre copiii lui Dumnezeu, dar in realitate i-au înşelat pe cei din jur şi s-au înşelatşi pe ei însăşi. Ce situaţie tragică! Mai de vreme sau mai târziu se va arăta în viaţa lor această eroare şi după o aşa numită „mântuire” se vor întoarce în lume. Cu privire la poporul pământesc din care cei mai mulţi umblau numai după forme şi nu după Dumnezeu, a trebuit să se spună: „Căci ei îmi întorc spatele şi nu se uită la Mine.” (Ier. 2.27). De s-ar întreba fiecare mântuit: Unde-i ţinta privirii mele, la Dumnezeu sau în lume? O aşa numită cale de mijloc aurită nu există.Să ne gândim bine că Dumnezeu NU poate să suporte pe cei reci şi nici pe cei laşi. Numai trecerea cu totul de partea lui Dumnezeu şi renunţarea la ce sîntem noi arată că s-a produs izbăvirea de păcat. Majoritatea celor care cândva au fost puşi în lumina sfinţeniei lui Dumnezeu, care au cunoscut calea neprihănirii dar totuşi nu s-au întors la Dumnezeu cu adevărat ajung cu inima împietrită şi nu mai au posibilitatea de a recunoaşte adevărul şi mântuirea în Isus Hristos.

Dacă un cititor al acestor rânduri se recunoaşte în această categorie atunci să vină chiar acum cu toată povara lui la Isus, Domnul nostru. Azi mai este ziua harului. In deosebi copiii credincioşilor care au mărturisit că sunt pocăiţi să se analizeze foarte serios în faţa Domnului. Credinţa nu este ereditară, nu se transmite aşa cum se transmit anumite particularităţi ale părinţilor. Credinţa este o lucrare personală, „o puternică încredinţare despre lucrurile care nu se văd.”

BĂTÎND LA UȘA LUI DUMNEZEU

de Oswald CHAMBERS

Doamne, slăveşte-Te astăzi. Luminează această casă, trupul meu, cu slava Ta pentru ca prin toate ferestrele să poţi privi în afară neîmpiedicat şi strălucitor.

MEDITAŢII ZILNICE

de Wim MALGO

«Ştiu, Doamne, că soarta omului nu este în puterea lui; nici nu stă în puterea omului, când umblă, să-şi îndrepte paşii spre ţintă.» IEREMIA 10,23

Nu putem hotărî de capul nostru cum să umblăm pe calea credinţei, ci trebuie să ne modelăm după lungimea pasului Domnului. Umblarea cu Dumnezeu este una specială. Isus a păşit pe această cale cu Tatăl Său. Dar această umblare este împotriva voinţei, naturii şi a pla-nurilor noastre. Prietenia cu Dumnezeu înseamnă duşmanie cu lumea. Există mulţi care vor să-L urmeze pe Domnul şi renunţă chiar şi la slujba lor, dar totuşi umblă pe calea credinţei aşa cum vor ei, nu cum a făcut Isus. În mod normal, nimeni nu doreşte să umble exact ca El, deoarece lucrul acesta presupune automat episodul Golgota. Însă doar atunci când te jertfeşti şi când rămâi în moartea Lui umbli aşa cum a umblat EL. Numai când omul vechi, firea ta păcătoasă dispare în moartea lui Isus, noua creaţie poate să umble cu Dumnezeu. Legătura vitală cu El începe acolo unde, paradoxal, viaţa cea veche se stinge: «nu mai trăiesc eu, ci Cristos trăieşte în mine» (Gal. 2,20). Începe chiar astăzi noua umblare alături de Dumnezeul cel viu!

MEDITAŢII PENTRU FIECARE ZI A ANULUI

de Charles H. SPURGEON

Dimineaţa şi Seara

Dimineaţa

Ferice de tine, Israele! Cine este ca tine, un popor mântuit de Domnul!Deuteronom 33:29

Cel care afirmă că creştinismul îi face pe oameni nefericiţi este străin de această problemă. Ar fi ciudat, într-adevăr, să ne facă nefericiţij atunci când ne ridică într-o poziţie atât de Înaltă! El ne face copii ai Lui Dumnezeu. Crezi că Dumnezeu ar oferi toată fericirea duşmanilor Săi şi ar păstra jalea pentru familia Lui? Că vrăjmaşii Lui vor fi încununaţi cu lauri, iar copiii Săi vor moşteni bocete şi durere? Va fi păcătosul, care nu are parte de Christos, chemat la bucurie, iar noi vom merge plângând alături ca nişte cerşetori? Nu, ne vom bucura „întotdeauna în Domnul” (Filipeni 4:4) şi vom slăvi moştenirea noastră, fiindcă „nu aţi primit un duh de robie, ca să mai aveţi fiică; ci aţi primit un duh de înfiere, care ne face să strigăm: Ava, adică Tatăl” (Romani 8:15). Nuiaua pedepsei trebuie să se abată cu măsură peste noi, fiindcă lucrează roadele neprihănirii; de. aceea, cu ajutorul Mângâietorului divin, noi, poporul salvat de Domnul, ne vom bucura în Dumnezeul mântuirii noastre. Suntem Căsătoriţi cu Christos. Va permite Mirele ca mireasa Lui să fie cufundată într-o veşnică durere? Inimile noastre sunt legate de El. Noi suntem mădularele Lui, şi deşi suferim o vreme aşa cum a suferit şi capul, suntem binecuvântaţi chiar şi acum cu binecuvântări cereşti în El. Avem garanţia moştenirii noastre în mângâierile Duhului, care nu sunt rare nici puţine. Moştenitori ai bucuriei veşnice, ne gustăm deja partea. Câteva raze din lumina bucuriei vestesc răsăritul soarelui veşnic. Bogăţiile noastre se află dincolo de mare. Cetatea noastră cu temelii tari se vede de partea cealaltă a răului. Raze de slavă din lumea de dincolo ne înveselesc inimile şi ne îndeamnă înainte. Cu adevărat se spune despre noi: „ferice de tine, Israele! Cine este ca tine, un popor mântuit de Domnul!”

Seara

Dar iubitul meu a vârât mâna pe gaura zăvorului, şi mi-a fost milă de el atunci. Cântarea Cântărilor 5:4

Să bată nu a fost de ajuns fiindcă inima mea era prea plină de somn şi prea rece de nerecunoştinţa, ca să mă scol şi să-i deschid. Totuşi, atingerea harului Său mi-a trezit sufletul. O, cât a suferit Prea Iubitul meu! M-a aşteptat să vin când a fost închis afară, iar eu dormeam în patul leneviei! O, cât de mare a fost răbdarea Lui, să bată iar şi iar, şi să adauge glasul bătăii, implorându-mă să-I deschid! Cât de rece L-am refuzat! Pleacă-ti fruntea, inimă – roşeşte, şi ruşinează-te! Totuşi, cea mai mare bunătate este că El devine portar şi deschide singur uşa. Binecuvântată este mâna care deschide lacătul şi învârte cheia. Acum văd că numai puterea Domnului mă putea salva, fiindcă sunt un morman de răutate. Poruncile bisericii nu mă ajută, şi până şi Evanghelia nu are efect asupra mea, până când nu sunt atins de mâna Lui. Acum văd că mâna Sa este puternică acolo unde totul dă greş. El poate deschide tot ce este închis. Binecuvântat să fie numele Lui! Ii simt prezenţa chiar şi acum. Inima mea este mişcată când mă gândesc la toate suferinţele Sale pentru mine, şi la răspunsul meu plin de răutate. Am îngăduit sentimentelor mele să rătăcească. I-am înălţat rivali. L-am îndurerat. Prea Iubitul meu dulce şi drag, te-am tratat ca o soţie necredincioasă. O, ce crude au fost păcatele mele, ce crud am fost Ce pot să fac? Lacrimile sunt un semn al căinţei mele, Inima îmi fierbe de indignare împotriva mea. Ce rău sunt, să-L tratez pe Domnul meu, Totul în Toate, Bucuria mea veşnică, ca pe un străin. Isuse, Tu mă ierţi din toată inima, dar nu este de ajuns. Opreşte-mi necredinţa viitoare. Sărută aceste lacrimi; curăţeşte-mi inima şi leag-o de Tine de şapte ori, ca să nu mă mai rătăcesc niciodată.

IZVOARE IN DEŞERT

Am găsit un preţ de răscumpărare pentru el.

(Iov 33:24)

Vindecarea divină este de fapt viaţa divină. Este stăpânirea lui Hristos asupra trupului – sau viaţa lui Hristos în trupul uman. Este unirea trupurilor noastre ca părţi ale trupului Său, arătând viaţa Lui care curge prin trupurile noastre. Este la fel de real ca trupul Lui înviat şi glorificat. Şi este la fel de admisibil ca faptul că El a înviat dintre cei morţi, este o persoană vie cu un trup real, şi şade astăzi ca un suflet înţelegător la dreapta lui Dumnezeu.Acelaşi Hristos, cu toate atributele Lui şi cu puterea Lui cea mare, ne aparţine nouă. Noi suntem mădulare ale trupului Său. Carnea Lui şi oasele Lui, şi dacă vom crede lucrul acesta şi-l vom primi, vom putea de fapt să ne tragem viaţa chiar din viaţa Fiului lui Dumnezeu. Dragă Dumnezeule, ajută-mă să cunosc şi să trăiesc acest verset: „Trupul … este pentru Domnul, şi Domnul este pentru trup” (1 Corinteni 6:13). A.B. Simpson

„Domnul Dumnezeul tău este în mijlocul tău, ca un viteaz care poate ajuta” (Ţefania 3:17). Acesta a fost versetul care a adus adevărul vindecării divine pentru mintea mea şi pentru trupul meu uzat mai mult decât acum douăzeci de ani. Acum este o uşă mai larg deschisă decât a fost vreodată şi este poarta prin care Hristosul cel viu intră cu fiecare moment în trupul meu răscumpărat. El intră ca să mă umple, să mă energizeze şi să mă vitalizeze cu prezenţa şi puterea personalităţii Lui, transformând întreaga mea fiinţă într-un „cer nou şi un pământ nou” (Apoc. 21:1).Un alt verset spune: „Domnul Dumnezeul tău” (Luca 10:27). Dacă Domnul este Dumnezeul meu, atunci tot ce este în Dumnezeul atotputernic este al meu. Totul locuieşte în mine în măsura în care eu doresc şi pot să mă apropii de El şi de tot ce-I aparţine Lui. „Dumnezeul cel mare, cel puternic, al cărui Nume este Domnul oştirilor” (Ieremia 32:18), este într-adevăr atotputernicul Dumnezeu şi este Dumnezeul meu interior. Aşa cum soarele este centrul sistemului nostru solar, El este în centrul meu, trăind ca Tatăl, Fiul şi Duhul Sfânt. El este marele generator de putere din centrul fiinţei mele întreite, lucrând în centrul fiinţei mele fizice, inclusiv în creierul meu şi în alte părţi ale sistemului meu nervos.Timp de douăzeci şi unu de ani acest adevăr nu numai că a fost o realitate vie pentru mine, dar a devenit mai profund şi mai bogat. Acum, la vârsta de şaptezeci de ani, sunt în toate privinţele un om mult mai tânăr şi mai puternic decât am fost la treizeci de ani. Astăzi trăiesc folosind puterea lui Dumnezeu, împlinind deplin de două ori mai mult mintal şi fizic decât am împlinit vreodată în trecut, însă doar cu jumătate din efort. Viaţa mea fizică, sufletească şi spirituală este ca o fântână arteziană – totdeauna plină şi dând pe deasupra. A vorbi, a învăţa pe alţii şi a călători ziua sau noaptea prin schimbări bruşte şi violente de vreme sau de climat nu este pentru mine un efort mai mare decât este pentru roţile unui motor să se învârtă când presiunea aburilor este în plină forţă sau decât este pentru un robinet să lase apa să curgă prin el.

Trupul, sufletul şi duhul meu astfel răscumpărate,

Sfinţite şi vindecate le dau, o, Doamne, Ţie,

O jertfă dedicată care să fie a Ta pentru totdeauna.

Pentru ca toate puterile mele cu toată tăria lor

Să se unească numai spre gloria Ta – Aleluia!

Henry Wilson

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

Volumul III

Ieremia 23.1-15

    În cap. 21 şi 22 am văzut cum Cuvântul Domnului îi condamna pe cei din urmă împăraţi. în adevăr, toţi cei responsabili din Iuda, „şi profetul şi preotul” (v. 11), falimentaseră în misiunea lor. În loc să păstorească poporul ,fiind modele pentru turmă” (1 Petru 5.3), ei au fost păstori răi. Din cauza purtării lor deplorabile, turma fusese neglijată, distrusă şi risipită (comp. cu Ezechiel 34.4-6).

    Din acest motiv, Dumnezeu Se va îngriji El însuşi să strângă rămăşiţa acestei turme, căreia îi va da un alt Păstor (Ioan 10.14). Când familia regală a lui Israel va lipsi complet, Dumnezeu va ridica din chiar această casă a lui David o     Odraslă dreaptă, un împărat divin: „Domnul, Dreptatea noastră” (v. 6; comp. cu 1 Corinteni 1.30). Această expresie, „Odrasla”, este folosită de cinci ori în profeţi şi de fiecare dată îl desemnează pe Domnul Isus:

    În Ieremia: aici şi în cap. 33.15, ca împăratul, caracter care îi este specific în Evanghelia după Matei.    În Zaharia: în cap. 3.8, ca „Robul Meu, Odrasla” (Domnul Hristos în Evanghelia după Marcu) şi în cap. 6.12, ca „un om ;il cărui Nume este Odrasla” (Domnul Hristos în Evanghelia după Luca).    În Isaia 4.2: ca „Odrasla Domnului … spre frumuseţe şi glorie”, în care îl recunoaştem pe Fiul lui Dumnezeu prezentat de către Evanghelia după Ioan.

PÂINEA CEA DE TOATE ZILELE

Text: 1 Petru 1:3-12

„VENIŢI!”

…darul fără plată al lui Dumnezeu este viaţa veşnică in Isus Cristos, Domnul nostru. Romani 6:23

În oraşul Boston, te poţi plimba printr-un parc aflat chiar în centrul oraşului numit „Boston Common” (Propr. obştească a oraşului Boston, n.tr.). Parcul a fost conceput de către un guvernator puritan pe nume John Winthrop. Întinzându-se pe 20 de hectare, parcul este cel mai vechi parc public din Statele Unite. El a fost proiectat pentru „folosirea comună ca păşune pentru vite şi teren de antrenamente sportive”. Azi, nu se mai foloseşte pentru nici unul din scopurile iniţiale, dar aleile lui şi peisajul pitoresc oferă o relaxare binevenită în plin centrul unui mare oraş.

Într-o zi, un băieţel vizita parcul cu părinţii săi pentru prima dată, când a văzut la intrarea parcului inscripţia: „Boston Common”. Încântat peste măsură, copilul a exclamat: „Nu spune: Nu călcaţi pe iarbă”! Scrie: „Veniţi!” şi a zbughit-o bucuros pe câmpul înverzit (în limba engleză „veniţi!” se scrie „come on!”. Copilul citise în loc de common, come on; n.tr.). Asemenea copilului din „Boston Common”, care a văzut în aceste
cuvinte o invitaţie deschisă, am putea vedea şi noi ceea ce Iuda numeşte „mântuirea noastră de obşte” (v. 3). Oferta vieţii veşnice prin credinţa în Isus nu este numai pentru câţiva. Ea este „darul fără plată al lui Dumnezeu” (Romani 6:23). Nu se face nici o restricţie celor care doresc să accepte această „mântuire de obşte”. Tendinţele noastre umane sunt să complicăm această invitaţie a lui Dumnezeu, adăugând cerinţe legaliste sau promisiuni de dedicare din partea beneficiarilor ei. Prin natura noastră, căutăm să ridicăm semne de interdicţii spirituale: „Nu…!” Dar Dumnezeu ne-a spus clar că mântuirea este darul fără plată al Lui – şi poate fi primit prin credinţă. Veniţi! Credeţi azi în Isus!    – P.R.V.

Vino azi la Isus, nu mai amânal

Ai Cuvântul Lui ce te-a lumina.

El e-aici. La picioare să-l cazi

Te cheamă. Vino la Domnul chiar azi.    Root

Mântuirea este un dar gratuit, dar trebuie să-l accepţi

DOMNUL ESTE APROAPE – GBV

http://www.gbv.ro/meditatii-zilnice/domnul-este-aproape

Omorâți deci mădularele voastre, cele de pe pământ. Coloseni 3.5

Prosperitatea spirituală depinde foarte mult de felul în care aplicăm moartea lui Hristos mădularelor noastre care sunt pe pământ. Această acțiune trebuie făcută, oricât de costisitoare ar fi. Ea nu este o acțiune pe care o facem o dată pentru toată viața, ci o lucrare continuă și laborioasă. Aceste mădulare sunt ca niște buruieni care cresc pe ogorul spiritual al inimii. Ele afectează recolta și cresc cu o rapiditate nebănuită. Credinciosul trebuie să le smulgă mereu. El nuși poate distruge firea păcătoasă, în care nu locuiește nimic bun, însă trebuie ca, prin Duhul lui Dumnezeu, să distrugă ceea ce răsare din ea.

Firea păcătoasă produce buruieni mai repede decât oricare pământ și, uneori, diavolul și împrejurările favorizează creșterea lor rapidă, astfel încât puterea sufletului este epuizată cu repeziciune. Însă, dacă prin Duhul facem să moară faptele trupului, vom trăi (Romani 8.13). Există timpuri când lui Satan i se îngăduie să asalteze sufletele întrun mod special. Multe dintre dificultățile ivite între cei credincioși apar din cauza acestui lucru. În timp ce ei nu veghează, Satan își seamănă sămânța rea, de aceea este nevoie încontinuu de rugăciune și de veghere din partea fiecărui copil al lui Dumnezeu, pentru ca niciunul să nu îngăduie ca sămânța rea să încolțească și să aducă rod în inima sa.

Deși judecata de sine este dificilă, ea constituie singura cale către prosperitatea spirituală. Să ne aducem aminte că buruienile cresc atât pe ogoarele vechi, cât și pe cele noi, așa că nu contează cât de vârstnic este un creștin – el trebuie să facă mereu să moară faptele trupului. Nu putem fi feriți de păcat decât dacă umblăm potrivit voii lui Dumnezeu, fie că suntem tineri, fie că suntem bătrâni. H. F. Witherby

SĂMÂNȚA BUNĂ

http://www.gbv.ro/meditatii-zilnice/samanta-buna

… toate faptele noastre bune sunt ca o haină mânjită. Toți suntem ofiliți ca o frunză, și nelegiuirile noastre ne iau ca vântul. Isaia 64.6

Faptele noastre bune

O mentalitate des întâlnită în poporul nostru apelează la fapte bune și apoi la harul lui Dumnezeu considerând că astfel vor fi mântuiți. Deoarece omul nu reușește să asculte de Dumnezeu, se crede că este necesară lucrarea celui mântuit pentru a completa ce a făcut Mântuitorul. Aceasta este o veche greșeală: omul vrea să amestece faptele sale bune cu lucrarea lui Hristos. Dar pe această cale, nimeni nu va fi mântuit. L-am ajutat noi oare pe Dumnezeu la crearea lumii sau a miliardelor de stele? Credeți că Dumnezeu are nevoie de ajutorul nostru pentru a ne mântui? Nici la creație și nici la salvarea omului, Dumnezeu nu a avut nevoie de ajutorul nostru. Chiar și rugăciunea și citirea Bibliei – oricât de bune ar fi ele în sine – nu sunt un mijloc de mântuire. Mântuitorul singur a plătit prețul de răscumpărare cu sângele Său. El a purtat mânia lui Dumnezeu asupra păcatului. Nu a fost acolo nimeni care să Îl fi putut ajuta. Toți, care doresc să meargă pe această cale a mântuirii, vor cânta în cer: „Tu ne-ai răscumpărat pentru Dumnezeu prin sângele Tău!”. Conținutul cântării nu va fi niciodată: „Tu ne-ai răscumpărat, dar și noi am contribuit la aceasta cu faptele noastre bune”. Rugăciunea și faptele bune sunt recomandate de Biblie, dar nu pentru a fi mântuiți, ci ca o dovadă că suntem mântuiți.

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

www.fundatiaseer.ro

NU MAI FI ATÂT DE CRITIC! (1)

„Pedeapsa păcatului pe care l-am făcut ca nişte nechibzuiţi…” (Numeri 12:11)

     Când Maria l-a criticat pe fratele său, Moise, din cauza nevestei pe care și-o alesese, Domnul a auzit și a lovit-o cu lepră. Poate ai crescut într-o familie care a căutat mereu motive să te scoată vinovat… iar acum recunoști același tipar și la tine, când vorbești cu copiii tăi. Nu te poți bucura de binecuvântările lui Dumnezeu, pentru că ai fost programat să inspectezi, să cauți nod în papură și să formulezi păreri – de obicei negative. Biblia spune: „Căci cine iubeşte viaţa, şi vrea să vadă zile bune, să-şi înfrâneze limba de la rău…” (1 Petru 3:10)

Definiția cuvântului „critică” (a te opri asupra greșelilor percepute la altcineva, fără să iei în seamă faptele lui bune) ar trebui să te facă să te oprești și să te gândești la semnificația cuvintelor. Mai întâi, la cuvântul „perceput”. Percepțiile nu reflectă întotdeauna realitatea; există mereu împrejurări pe care nu le înțelegi. Apoi există cuvintele „a te opri asupra”. Avem înclinația de-a ne da cu părerea spunând: „Nu-i corect” sau „Eu nu aș face așa”. Poate spui: „Sunt o persoană analitică, așa m-a făcut Dumnezeu”… E foarte bine, însă problema apare când stărui asupra propriilor tale observații și nu te poți debarasa de ele. Poate spui: „Cum pot eu să ajut pe cineva dacă nu mă opresc asupra a ceea ce face?” Acesta este motivul pentru care ultima parte a definiției – „fără să iei în seamă faptele lor bune” – are atât de multă însemnătate. Nu e greșit să te oprești asupra greșelilor cuiva, cu unele condiții totuși: s-o faci fără să-l judeci, să nu-i treci cu vederea meritele sau realizările; și să dorești să-l ajuți să găsească o soluție. Înseamnă asta că ar fi bine să discuți cu o a treia persoană? Numai dacă poți încheia conversația spunând: „Hai să ne rugăm pentru asta, să păstrăm confidențialitatea și să încercăm să dăm o mână de ajutor!”

Single Post Navigation

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

w

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: