5 Octombrie 2016
TOTUL PENTRU GLORIA LUI
de Oswald CHAMBERS
Predispoziţia spre degenerare
După cum prirntr-un singur om a intrai păcatul în lume. si prin păcat a intrat moartea, şi astfel moartea a trecut asupra tuturor oamenilor, din pricină că toţi au păcătuit…
Romani 5:12
Biblia nu spune că Dumnezeu a pedepsit rasa umană pentru păcatul unui singur om, ci că natura păcatului, adică pretenţia la dreptul asupra propriei mele persoane, a intrat în rasa umană printr-un singur om; tot Biblia spune şi că un alt Om a luat asupra Lui păcatul rasei umane şi l-a îndepărtat (Evrei 9:26) – o revelaţie infinit mai profundă. Natura păcatului nu înseamnă imoralitate şi fapte rele, ci predispoziţia spre realizarea de sine – eu sunt propriul meu dumnezeu. Această predispoziţie se poate manifesta prin moralitate sau imoralitate, dar ea are aceeaşi bază: pretenţia la dreptul asupra propriei mele persoane. Când Domnul nostru S-a întâlnit cu oameni care aveau în ei toate forţele răului sau cu oameni care trăiau o viaţă curată, morală şi dreaptă, n-a dat atenţie degradării morale a unora sau realizării morale a celorlalţi: El a privit la ceva ce noi nu vedem, şi anume la natura păcatului.
Păcatul este un lucru cu care m-am născut, şi nu pot schimba aceasta; doar Dumnezeu şterge păcatul prin răscumpărare. Prin Crucea Iui Isus Cristos Dumnezeu a răscumpărat întreaga rasă umană de la posibilitatea condamnării datorate eredităţii păcatului. Dumnezeu nul trage pe om la răspundere pentru că a moştenit ereditatea păcatului. Condamnarea apare nu pentru că m-am născut cu o ereditate păcătoasă, ci pentru că, atunci când înţeleg că Isus Cristos a venit să mă elibereze de această ereditate, refuz să-L las s-o facă. Din acel moment încep să primesc pecetea condamnării. „Şi judecata (momentul critic) stă în faptul că lumina a venit în lume, şi oamenii au iubit mai mult întunericul decât lumina.”
MANA DE DIMINEAŢĂ
„… O jertfă bine primită şi plăcută lui Dumnezeu.” FILIPENI4:18
O jertfă vie, adică făcută din toată inima ca pentru Domnul, este primită de Dumnezeu. Să fim încredinţaţi că şi lucrurile cele mai mici pe care le facem pentru Domnul Isus, îi sînt plăcute. Cînd ne gîndim la delicata Lui apreciere, să dorim să facem cît mai bine, orice am face pentru El, din dragoste şi recunoştinţă. Se spune de Leonardo da Vinci că pe cînd era încă un tînăr ucenic, înainte ca geniul lui să izbucnească în mod strălucitor, el a primit o deosebită inspiraţie în privinţa aceasta. Bătrînul şi renumitul lui maestru, din pricina neputinţelor vîrstei, s-a simţit silit să renunţe la lucrul lui şi într-o zi i-a oferit lui da Vinci să-i termine un tablou pe care-l începuse. Tînărul discipol avea aşa un respect pentru talentul maestrului său încît s-a sfiit şi a şovăit la început. Bătrînul artist însă n-a acceptat nici o scuză ci a stăruit poruncindu-i: „Fă tot ce poţi!” Da Vinci, în cele din urmă, tremurînd, a luat pensula şi îngenunchind înaintea şevaletului s-a rugat: „Doamne, te implor să-mi dai îndemînare şi putere pentru sarcina aceasta, de dragul maestrului meu”. De îndată ce a început să continue lucrarea încredinţată, mîna i-a devenit sigură, ochii i s-au luminat cu o licărire de geniu. S-a uitat pe el însuşi şi a fost umplut cu entuziasm pentru lucrul pe care-l făcea. Cînd tabloul a fost terminat, bătrînul maestru a fost adus în studio ca să judece rezultatul. Ochii s-au odihnit într-un triumf al artei, îmbrăţişînd pe tînărul artist, a exclamat: „Fiul meu, eu nu mai pictez!”
Sînt unii credincioşi care se sfiesc să ia lucrul pe care li-l dă Domnul să-l facă. Ei nu se socotesc vrednici; nimeni de fapt nu este vrednic; ei nu au îndemînare, nici puterea sufletească pentru lucrarea încredinţată. Dar faţă de toată timiditatea şi retragerea lor sfioasă, îndemnul insistent al învăţătorului este totuşi „Fă tot ce poţi”. Singurul lucru pe care îl au de făcut este să îngenuncheze într-un smerit respect şi să se roage ca, de dragul învăţătorului, să li se dea îndemînare şi putere pentru sarcina încredinţată şi vor fi inspiraţi şi ajutaţi s-o facă bine. Puterea Domnului Hristos se va odihni asupra lor şi dragostea Lui le va umplea inima pentru a face totul, orice lucru mic sau mare din dragoste pentru El şi să-1 facă bine. Şi fără-ndoială, orice lucrare făcută sub această binecuvîntată însufleţire va fi primită de Dumnezeu şi plăcută înaintea Lui. Trebuie în adevăr să ne aşezăm jertfa pe altar şi Dumnezeu va trimite focul acceptării Lui pentru o jertfă de un bun miros.Nu este suficient de a face un lucru pentru Domnul. Trebuie să-l facen după gîndul şi voia Lui. Treaba noastră nu este de a avea un rezultat, ci de a plăcea Domnului Isus. Este însă imposibil cînd sîntem ocupaţi cu noi înşine să ne mai ocupăm de lucrul Domnului.
MÂNTUIREA PRIN HRISTOS
Meditaţii zilnice – de Fritz BERGER
„Umblaţi dar după darurile cele mai bune” I Cor.12:31.
Acelora care au primit ceva din darurile lui Dumnezeu le sună cuvântul: „Pocăiţi-vă deci şi întoarceţi-vă la Dumnezeu, pentru ca să vi se şteargă păcatele”. Aceasta trebuie să fie pe prim plan, la fiecare om pentru că altfel nu suntem copii ai lui Dumnezeu. Altfel toată evlavia noastră nu ne foloseşte la nimic. Nici rugăciunile, nici dărnicia, nici faptele bune n-au nici o însemnătate. Aceasta reiese clar din I Cor.13. Atunci cel mai important este să avem temelia sub picioare, ca să ştim care este căminul nostru, unde vom ajunge după moarte, sau dacă vine răpirea că vom fi şi noi răpiţi sau nu. Dumnezeu cere credinţă şi recunoştinţă de la noi. El ne porunceşte să vindecăm bolnavi şi să alungăm draci. Când el cere ceva, şi noi nu putem face, trebuie să mergem la El şi să-I cerem ajutorul. Cu cât avem credinţa mai copilărească, cu atât este mai bine. Eu înţeleg prin „a umbla după darurile cele mai bune”, să le folosim. Unuia îi este dat să vindece bolnavi: „Este vreunul printre voi bolnav? Să cheme pe bătrânii adunării şi ei să se roage pentru el”. Dar dacă bolnavul nu se vindecă? Eu am încercat să mă ascund după versetul: „Să ţi se întâmple după credinţa ta”. Mântuitorul a spus-o astfel, când a văzut credinţa lor. Mie mi se pare de fiecare dată, că eu n-am darul, când mă rog, şi totuşi cred şi mă rog. Câteodată vindecă Dumnezeu pe oameni, câteodată nu. Dar Cuvântul este Cuvântul lui Dumnezeu. Şi cel care are acest dar, să-l folosească, dar nu pentru slava lui, ci numai pentru slava lui Dumnezeu.
TEZAURUL PROMISIUNILOR LUI DUMNEZEU
de Charles H. SPURGEON
LA DISPOZIŢIA LUI DUMNEZEU
Rămăşiţa lui Iacov va fi în mijlocul multor popoare, ca o rouă care vine de la Domnul, ca ploaia măruntă de iarnă, care nu se bizuiesc pe oameni şi nu atârnă de copiii oamenilor.Mica 5.7
Dacă acest lucru este adevărat pentru poporul Israel, cu cât mai mult este adevărat pentru Israelul duhovnicesc, pentru poporul credincios al lui Dumnezeu. Când sfinţii sunt ceea ce trebuie să fie, ei sunt o binecuvântare nepreţuită printre cei ce-i înconjoară.Ei sunt ca roua, căci într-un chip duios şi fără constrângere, ei îi răcoresc pe cei din jurul lor. În tăcere, în linişte, dar cu multă seriozitate, ei fac o slujbă în folosul lor şi ajută la bucuria lor, Ia viaţa lor şi la creşterea lor. Asemănători cu rouă care coboară proaspătă şi răcoroasă din cer şi străluceşte ca nişte diamante în bătaia soarelui, copiii harului îi înconjoară pe cei slabi şi pe cei mici până când fiecare fir de iarbă îşi primeşte picătura sa de rouă. Mici ca persoane, ei sunt de ajuns când sunt uniţi, pentru lucrările de iubire pe care Domnul le împlineşte prin ei. Micile picături de rouă, prin mulţimea lor, pot să ude câmpii întinse. Să fim şi noi ca această rouă! Copiii Lui Dumnezeu sunt de asemenea ca o ploaie care vine la porunca Domnului, fără încuviinţarea şi fără autorizaţia omului. Ei lucrează totdeauna în vederea binelui pentru toţi, fie că oamenii doresc sau nu, şi nu le cer învoirea, aşa cum nici ploaia nu le cere; ei nu atârnă decât de Dumnezeu. Doamne, fă-mă şi pe mine, gata şi liber pentru slujba Ta, peste tot unde îmi stabileşti Tu locul.
DOMNUL ESTE APROAPE!
Calendar Biblic
Căci DOMNUL urăște pe oamenii stricați, dar este prieten cu cei fără prihană. Prov. 3,32.
Cel stricat este cu totul stricat și din această cauză strică totul în jurul lui. El numește binele rău și răul bine. Iuda vorbește în epistola lui despre unii oameni care strică harul lui Dumnezeu pentru ei. „Cel stricat și ticălos umblă pe două cărări”, spune Solomon. Un astfel de om nu e drept niciodată și lucrează totdeauna împotriva lui Dumnezeu pe care-L critică fără rușine. Se înțelege că și Dumnezeu îi răsplătește lucrarea după cum merită. David spune: „Cu cel curat ești curat, cu cel îndărătnic Te porți după îndărătnicia lui.” (2 Sam. 22.27). Dumnezeu în Cuvântul Său clasifică tot neamul omenesc ca fiind ticălos: „.. .ca să fiți fără prihană și curați, copii ai lui Dumnezeu fără vină în mijlocul unui neam ticălos.” (Filip, 2.15). în comparație cu aceasta, dreptatea este foarte prețuită în fața lui Dumnezeu: „Celui fără prihană îi răsare o lumină în întuneric.” (Pslam 112.4). Un suflet care se îndreaptă cu toată hotărârea către Dumnezeu, va găsi calea, adevărul și puterea, se va despărți de orice nelegiuire și se va închina Domnului cu o inimă curată. Dacă îți cercetezi viața ta de până acum în lumina Cuvântului lui Dumnezeu, e cazul să te întrebi din ce categorie faci parte. Cale de mijloc nu există. Dacă constați că aparții celor stricați și ticăloși, atunci roagă-te lui Dumnezeu pentru har, pentru o adevărată întoarcere de pe calea pierzării. Tu vei simți cum Dumnezeu te duce pe calea spre Isus și cum sufletul tău va găsi liniște și odihnă în jertfa Lui. Atunci și tu vei călători prin această pustietate cu toți cei neprihăniți către Canaan – țara cea cerească a credincioșilor adevărați.
„Nu vă înșelați: „Dumnezeu nu Se lasă batjocorit.” Ce seamănă omul, aceea va și secera. Cine seamănă în firea lui pământească, va secera din firea pământească putrezirea…”
BĂTÎND LA UȘA LUI DUMNEZEU
de Oswald CHAMBERS
Doamne, Dumnezeule Atotputernic, dă-mi astăzi înţelepciune ca să mă închin Ţie aşa cum se cuvine şi să-Ţi fiu plăcut Ţie. Descoperă-mi-Te din ce în ce mai mult în plinătatea şi frumuseţea Ta.
MEDITAŢII ZILNICE
de Wim MALGO
«Dar Dumnezeu îşi arată dragostea faţă de noi prin faptul că, pe când eram noi încă păcătoşi, Hristos a murit pentru noi» ROMANI 5,8
Când vine vorba de Fiul lui Dumnezeu, părerile se împart. Unii oameni zic da, ceilalţi nu. Dar Dumnezeu respectă toate aceste decizii. El te ia de fiecare dată în serios, deoarece eşti creaţia mâinilor Sale. Când Dumnezeul cel veşnic a creat cea mai importantă capodoperă din creaţia Sa din «ţărâna pământului», l-a făcut pe om după chipul Său şi după asemănarea Sa şi «i-a suflat în nări suflare de viaţă» (Gen. 2,7). Prin aceasta ne-a dat fiinţă din Fiinţa Lui. Esenţa Fiinţei divine a lui Dumnezeu este dragoste. El a creat oameni care să-L iubească necondiţionat, deoarece dragostea presupune libertate. Asta înseamnă că la început omul putea să-şi aleagă propria cale. Din nefericire el a ales păcatul. Niciodată nu vom putea înţelege ce a simţit inima lui Dumnezeu (care este dragoste pură) când omul pe care l-a creat după chipul şi asemănarea Sa I-a întors cu răceală spatele şi l-a preferat pe Satan. Numai cel care L-a recunoscut şi acceptat pe Isus Cristos ca darul nepreţuit al Iui Dumnezeu începe să înţeleagă ceva din profunzimea versetului de aur al Scripturii: «Fiindcă atât de multa a iubit Dumnezeu lumea, că L-a dat pe singurul Lui Fiu …» (loan 3,16). Acesta este minunatul mesaj al celei de-a doua şanse pe care Dumnezeu a dat-o oamenilor căzuţi în păcat.
MEDITAŢII PENTRU FIECARE ZI A ANULUI
de Charles H. SPURGEON
Dimineaţa şi Seara
Dimineața
El s-a sculat, a mâncat şi a băut; şi cu puterea pe care i-a dat-o mâncarea aceasta a mers patruzeci de zile şi patruzeci de nopţi.
1 Împăraţi 19:8
Toată puterea pe care ne-o dă Dumnezeul nostru este destinată slujirii, nu distracţiei sau laudei. Când proorocul Ilie a găsit turta coaptă pe cărbuni şi ulciorul de apă la capul lui în timp ce zăcea sub ienupăr, el nu era un nobil care se odihnea la umbră după bunul lui plac;
dimpotrivă. El era însărcinat să meargă patruzeci de zile şi patruzeci de nopţi cu puterea acestei mâncări, călătorind spre Horeb, muntele lui Dumnezeu. Când învăţătorul şi-a invitat ucenicii „veniţi de prânziţi” (loan 21:12), a spus lui Petru după terminarea prânzului: „Paşte oile Mele” (vers. 16-17). Mai târziu a spus: „Vino după Mine” (vers. 19). Această chemare este adevărată şi în privinţa noastră. Mâncăm pâinea cerului ca să ne întărim puterea în slujba învăţătorului. Venim la Paşte şi mâncăm Mielul Pascal cu hainele încinse şi toiagul în mână, gata să pornim la drum imediat după ce ne-am potolit foamea. Unii creştini vor să trăiască în Christos, dar nu sunt atât de ambiţioşi încât să trăiască pentru Christos. Pământul trebuie să fie o pregătire pentru cer, şi cerul este locul în care sfinţii se ospătează cel mai mult şi lucrează cel mai mult. Ei stau la masa Domnului, şi slujesc zi şi noapte în templul Său. Ei mănâncă hrană cerească şi fac o slujbă desăvârşită. Credinciosule, prin puterea pe care o câştigi zilnic de la Christos, lucrează pentru El. Unii dintre noi au multe de învăţat în privinţa modalităţii de acordare a harului Său. Noi nu trebuie să ţinem pentru noi grăunţele preţioase ale adevărului, aşa cum ţineau mumiile egiptene grâul timp de secole, fără să le oferim posibilitatea de a încolţi. Trebuie să îl semănăm şi să îl udăm. De ce trimite Domnul ploaie peste pământul însetat şi ne dă soare? Nu face acest lucru pentru ca pământul să-şi dea roadă lui pentru hrana omului? Chiar aşa, Domnul hrăneşte şi răcoreşte sufletele noastre ca să ne putem folosi puterea în propovăduirea slavei Lui.
Seara
Cine va crede și se va boteza, va fi mântuit.
Marcu 16:16
Domnul MacDonald i-a întrebat pe locuitorii insulei St. Kilda din Scoţia cum poate fi mântuită o persoană. Un bătrân i-a răspuns: „Vom fi mântuiţi dacă ne căim, ne mărturisim păcatele şi ne întoarcem la Dumnezeu”. „Da”, a adăugat o bătrână, „dacă o facem din toată inima”. „Da”, a oftat un al treilea, „şi cu rugăciune”. Un al patrulea a adăugat: „Trebuie să ne rugăm din inimă”. „Şi trebuie să fim atenţi la păzirea poruncilor”, a spus al cincilea. După ce fiecare a contribuit cu gândurile lui şi au simţit că alcătuiseră un crez decent, au privit spre pastor şi i-au aşteptat aprobarea – dar au întâlnit o privirea plină de compătimire. Mintea omenească croieşte întotdeauna o cale prin care să lucreze şi să devină măreaţă. Totuşi, calea Domnului este opusă. Să crezi şi să fii botezat nu sunt probleme de merit cu care să te lauzi. Ele sunt atât de simple încât exclud lauda. Harul gratuit al lui Dumnezeu a câştigat victoria. S-ar putea însă ca tu să fii nemântuit. Dacă este aşa, care este motivul? Crezi că drumul prescris de text este îndoielnic? Cum poate fi aşa, când Dumnezeu şi-a dat Cuvântul pentru siguranţă? Crezi că este prea uşor? Atunci de ce nu asculţi? Uşurătatea lui îi lasă fără scuză pe cei care îl neglijează. Să crezi înseamnă pur şi simplu să ai încrederea, să depinzi, să te bizuieşti pe Isus Christos. Să fii botezat înseamnă să te supui poruncii pe care Domnul însuşi a îndeplinit-o la râul Iordan (vezi Matei 3:13-17), aceea că toţi cei convertiţi trebuie să se supună Cincizecimii (vezi Fapte 2:1-42), şi că temnicerul însuşi a ascultat în noaptea convertirii lui (vezi Fapte 16:23-33). Botezul este un semn exterior al credinţei interioare. El nu ne mântuieşte, dar demonstrează moartea, îngroparea şi învierea noastră cu Isus. Ca şi Cina Domnului, nu trebuie neglijat. Crezi în Isus? Atunci, dragă prietene, alungă-ţi temerile, fiindcă vei fi mântuit Mai stărui în necredinţă? Aminteşte-ţi că există o singură Uşă (vezi loan 10:7-9). Dacă nu intri prin ea, vei muri în păcatele tale.
IZVOARE IN DEŞERT
Dar după câtăva vreme pârâul a secat.
(1 Împăraţi 17:7)
Educarea credinţei noastre este incompletă dacă avem încă de învăţat că providenţa lui Dumnezeu lucrează prin pierderi, că există o slujire pentru noi prin lipsa şi pierderea lucrurilor, şi că El dă darul de a nu avea nimic. De fapt, instabilităţile materiale ale vieţii fac ca vieţile noastre să fie stabile din punct de vedere spiritual.Izvorul care scădea al pârâului Cherit, unde Ilie stătea adâncit în gânduri, este un adevărat tablou al vieţii fiecăruia din noi. „Dar după câtăva vreme pârâul a secat” – aceasta este istoria zilelor noastre de ieri, şi o profeţie a zilelor noastre de mâine.Într-un fel sau altul, toţi trebuie să învăţăm diferenţa dintre a te încrede în dar şi a te încrede în Dăruitor. Darul poate dura o vreme, dar Dăruitorul este numai dragostea eternă.Pârâul Cherit a fost o problemă dificilă pentru Ilie până a ajuns la Sarepta, şi deodată totul a devenit clar ca lumina zilei pentru el. Poruncile grele ale lui Dumnezeu nu sunt niciodată pentru noi ultimele Lui cuvinte, pentru că vaietul, pierderea şi lacrimile vieţii aparţin interludiului, nu finalului.Dacă Domnul l-ar fi condus pe Ilie direct la Sarepta, el ar fi pierdut ceva care l-ar fi ajutat să devină un profet mai înţelept şi un om mai bun – trăirea prin credinţă la Cherit. Şi ori de câte ori pârâul nostru pământesc sau orice altă resursă exterioară seacă, acest lucru a fost îngăduit ca să învăţăm că speranţa şi ajutorul nostru sunt în Dumnezeu, care a făcut cerurile şi pământul. F.B. Meyer
Poate că şi tu ai tăbărât lângă astfel de ape dulci,
Şi ţi-ai stins cu bucurie setea sufletului tău istovit şi uscat;
Ca să vezi, cu timpul, că pârâiaşul tău se schimbă
Din ce a fost la început.
Inimi care au fost vesele, şi liniştite, şi binecuvântate, şi întărite;
Iubiri care s-au dăruit fără rezerve;
Bucurii, scumpe bucurii – au dispărut, pe măsură ce a trecut timpul,
În întuneric.
Dacă deci, o, suflete, izvorul pe care inima ta l-a îndrăgit
Te-a părăsit acum – nu-ţi mai potoleşte setea –
Dacă şuvoaiele lui care te înviorau odată s-au dus,
Lasă-L pe EL să-ţi cucerească inima.
El nu te va părăsi, nici nu va râde de tine, nici nu te va dezamăgi;
Mângâierea şi grija Lui nu se schimbă cu trecerea anilor;
Cu un untdelemn de bucurie El sigur te va unge,
Şi îţi va şterge lacrimile.
J. Danson Smith
SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI
Volumul III
Ieremia 28.117
Avem în faţă o nouă scenă, care de astă dată se derulează în templu, în prezenţa preoţilor şi a întregului popor. Ieremia apare acolo având pe grumaz unul dintre jugurile pe care le confecţionase şi pe care îl poartă, asemeni brâului din cap. 13, ca o mărturie în faţa întregului Ierusalim. Omul lui Dumnezeu este însă înfruntat în public de profetul Hanania, ale cărui cuvinte arogante şi mincinoase contrazic tot ceea ce Ieremia nu înceta să vestească. Răspunsul frumos al său poartă deopotrivă amprenta dragostei, a adevărului şi a înţelepciunii. Cu siguranţă că nu cu inimă veselă vestea Ieremia dezastrele ce urmau să se abată asupra poporului pe carel iubea. Dorea cu toată fiinţa sa ca Hanania să poată avea dreptate (v. 6), însă nu putea schimba nici măcar o vorbă din Cuvântul Domnului. El lea spus adevărul, aşa dureros cum era; de asemenea, din v. 9 putem admira înţelepciunea profetului. Ceea ce dovedeşte că o profeţie este adevărată e tocmai împlinirea ei. Dumnezeu Se îngrijeşte ca, la momentul potrivit, să arate cine a avut dreptate. În aşteptarea sa, Ieremia nu se mânie şi nici nu se îndârjeşte săi convingă. Îi lasă şi pleacă (comp. cu Ioan 8.59 şi 12.36). Acesta este întotdeauna modul cel mai înţelept de a pune capăt unei discuţii zadarnice (Proverbe 17.14).
Judecata anunţată nu întârzie să cadă asupra lui Hanania (v. 1517; citiţi Deuteronom 18.2022).
PÂINEA CEA DE TOATE ZILELE
Text: Psalmul 119:161-168
A ADUNA CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU
Când urmez învăţăturile Tale, mă bucur de parcă aş avea toate comorile. Psalmul 119:14
Ce aţi crede despre o persoană care ar poseda o comoară inestimabilă, dar care ar trata-o ca pe ceva lipsit de orice valoare? Ei bine, în felul acesta îşi tratează Biblia mulţi oameni. N-o studiază, nu meditează la ea şi nici măcar nu-şi petrec câteva minute zilnic pentru a auzi ce le spune Domnul. Apropo, aţi citit pasajul ales pentru ziua de azi? Este evident că autorul acestui psalm a iubit foarte mult Cuvântul lui Dumnezeu şi l-a păstrat ca pe-o comoară.
Acest mod de-a trata Biblia trebuie să fie valabil şi pentru noi. Aşa este cazul cu un bărbat din Kansas City care a fost rănit îngrozitor în urma unei explozii. Evanghelistul Robert L. Sumner scrie despre el în cartea sa „Minunea Cuvântului lui Dumnezeu”. Faţa i-a fost cumplit desfigurată, şi-a pierdut vederea şi ambele braţe. Era un creştin convertit de curând, şi cea mai mare dezamăgire a sa era că nu va mai putea citi Biblia. Apoi a auzit despre o femeie din Anglia care citea în Braille cu buzele. Sperând să facă
acelaşi lucru, a cerut câteva cărţi ale Bibliei în alfabetul Braille pentru nevăzători. Spre marea sa dezamăgire,a constatat că terminaţiile nervoase ale buzelor sale fuseseră distruse şi ele de explozie. Într-o zi, pe când şi-a adus una din cărţile Bibliei la gură, pentru a încerca din nou, i s-a întâmplat să atingă cu limba unele din caracterele paginii şi a putut să le identifice. Ca o străfulgerare i-a venit descoperirea că putea citi Biblia cu limba. În timpul când Robert Sumner scria cartea, omul acesta citise întreaga Biblie de patru ori.
O, Doamne, ajută-ne să adunăm şi noi la fel ca pe-o comoară Cuvântul Tău! – R.W.D.
Să-Ţi iubesc Cuvântul preţios,
Explorând comori nebănuite.
Mireasma lui să mă încânte,
Lumina Ta să mă-nveşmânte. – Hodder
Biblia este cel mai minunat dar dat vreodată omului. – Lincoln
DOMNUL ESTE APROAPE – GBV
http://www.gbv.ro/meditatii-zilnice/domnul-este-aproape
Salutați pe Prisca și pe Acuila, împreună-lucrătorii mei în Hristos Isus (care, pentru viața mea, și-au pus capul; cărora le mulțumesc nu numai eu, ci și toate adunările națiunilor).
Romani 16.3,4
Numele multor persoane sunt amintite în Romani 16, însă sunt menționate și adunări care se strângeau prin case. Toți cei menționați sunt lăudați, fiindcă această porțiune oferă o imagine frumoasă a scaunului de judecată al lui Hristos, eveniment care va avea loc imediat după răpire.
Capitolul începe astfel: „Vă recomand pe Fivi, sora noastră, care este slujitoare a adunării din Chencrea” (versetul 1). Caracterul și lucrarea ei erau vrednice de recomandat. Să remarcăm că această listă începe cu o soră. De asemenea, Priscila este menționată înaintea soțului ei, Acuila. Ori de câte ori acest cuplu este privit prin prisma responsabilității publice, Acuila este menționat primul. Priscila și Acuila își puseseră capul în joc pentru Pavel. Fără îndoială că Acuila primise putere și încurajare în această privință de la devotata lui soție.
Despre Maria se spune că lucrase mult (versetul 6). Trifena și Trifosa erau surori de trup care se osteniseră pentru Domnul. Persida preaiubită se ostenise mult în Domnul (versetul 12).
Toate aceste exemple sunt deosebit de încurajatoare pentru cei care doresc să placă Domnului în anonimat, fără să fie văzuți de alții. „De aceea, frații mei preaiubiți, fiți tari, neclintiți, prisosind întotdeauna în lucrarea Domnului, știind că osteneala voastră nu este zadarnică în Domnul” (1 Corinteni 15.58). „Știind că de la Domnul veți primi răsplata moștenirii; slujiți Domnului Hristos!” (1 Corinteni 15.58).
SĂMÂNȚA BUNĂ
http://www.gbv.ro/meditatii-zilnice/samanta-buna
Îngăduiți-vă unii pe alții, și dacă unul are o pricină să se plângă de altul, iertați-vă unul pe altul. Cum v-a iertat Hristos, așa iertați-vă și voi.
Coloseni 3.13
Tatăl a venit acasă și i-a găsit pe fiii săi îmbrăcați în pijamale jucându-se în nisipul din curte. În casă era o dezordine de nedescris. Într-o cameră, televizorul urla pe programul de desene animate, iar pe jos erau împrăștiate jucării și haine. În bucătărie, chiuveta era plină cu vase nespălate. Mâncarea era împrăștiată pe masă, ușa frigiderului era larg deschisă. Tatăl urcă scările în grabă călcând peste jucării și haine împrăștiate peste tot, căutându-și soția. De sub ușa de la baie ieșea apă. Intrând în baie observă că robinetele nu erau închise; peste tot era apă. În dormitor și-a găsit soția în pat, citind într-o carte. Ea s-a uitat la el și zâmbind a întrebat cum a fost ziua de lucru. El s-a uitat mirat la ea și a întrebat: „Ce s-a întâmplat aici?”. Ea a zâmbit din nou și i-a răspuns: „Știi cum în fiecare zi te întorceai acasă și mă întrebai ce am făcut toată ziua, căci nu se vede nimic”. – „Da”, răspunse soțul. – „Ei bine, astăzi n-am făcut nimic și se vede.”
„Ce-ai făcut toată ziua?” este o întrebare specifică multor bărbați. Rareori se întâlnesc aprecieri față de lucrul în casă al soțiilor. Sau uneori aprecierile vin prea târziu. Să luăm seama la această învățătură!
CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI
coordonatori Bob & Debby Gass
LEACUL ÎMPOTRIVA PLICTISELII SPIRITUALE
„Fiţi împlinitori ai Cuvântului, nu numai ascultători…” (Iacov 1:22)
De ce spune Biblia: „Fiţi împlinitori ai Cuvântului, nu numai ascultători”? Pentru că a asculta fără a face, devine plictisitor – tot timpul! Poți ajunge până acolo că auzi atâtea predici și învățături, încât îți spui: „O, nu, încă o predică!” Problema nu este Cuvântul, ci faptul că ai devenit suprasaturat și surd din punct de vedere spiritual. Ești plictisit, pentru că nu îl pui în practică și nu culegi roadele lucrurilor pe care le-ai auzit. Domnul Isus a spus: „Dacă ştiţi aceste lucruri, ferice de voi, dacă le faceţi.” (Ioan 13:17) Odată ce începi să faci ce ți s-a spus, nu vei mai avea timp să te plictisești. Expresia „numai ascultători” vine de la substantivul grecesc akroates. Astăzi, el se folosește pentru a descrie studenții care vin la cursuri numai pentru a asculta învățătura, și nu pentru a fi evaluați sau să primească note. Aceștia nu sunt interesați să învețe, să promoveze examenele, să primească o diplomă și să schimbe ceva în lume. Ei merg la curs pentru că li se pare că asta îi stimulează intelectual și pentru că adoră să simtă entuziasmul de a fi împreună cu ceilalți. Deseori își urmează dascălul preferat dintr-un oraș în altul; le plac vorbitorii noi, iar la terminarea cursurilor iau masa împreună, râd și discută despre ce au auzit. În esență, ei doresc numai să pară învățați în ochii altora. Nu lăsa să ți se întâmple așa ceva! Biblia ne mai atenționează: „Cine ştie să facă bine şi nu face, săvârşeşte un păcat!” Deschide-ți inima spre adevărurile pe care le-ai auzit predicându-se, și începe să le pui în practică în viața ta. Când faci așa, fii sigur că nu vei mai suferi niciodată de plictiseală spirituală.
Mana Zilnica 