Mana Zilnica

Mana Zilnica

23 Octombrie 2016

TOTUL PENTRU GLORIA LUI

de Oswald CHAMBERS

Nimic din ele!

Dacă este cineva în Cristos. este o făptura nouă; cele vechi s-au dus. 2 Connteni 5:17

Domnul nostru nu tolerează niciodată prejudecăţile noastre, ci le distruge, le calcă în picioare. Suntem înclinaţi să credem că Dumnezeu manifestă un interes special faţă de anumite prejudecăţi de-ale noastre şi suntem absolut siguri că El nu se va comporta cu noi aşa cum ştim că trebuie să se comporte cu alţi oameni. ..Dumnezeu trebuie să Se poarte foarte dur cu alţii, dar bineînţeles că El ştie că prejudecăţile mele sunt corecte.” „Nimic din ele!” – trebuie să învăţăm aceasta. în loc să fie de partea prejudecăţilor noastre. Dumnezeu in mod deliberai le mătură din cale Face parte din educaţia noastră morală ca prejudecăţile noastre să fie distruse de providenţa Sa iar noi să urmărim cum face El aceasta Dumnezeu nu arată nici un respect faţă de lucrurile pe care I le aducem; El vrea un singur lucru de la noi: predarea noastră necondiţionată.

Când ne naştem din nou. Duhul Sfânt începe să formeze noua Lui creaţie în noi şi vine un timp când nu va mai rămâne în noi nici un pic din vechea noastră viaţă: vechea noastră sobrietate dispare, precum şi vechea noastră atitudine faţă de lucruri şi joaic lucrurile sunt de la Dumnezeu” (5:1S). Cum vom ajunge să căpătăm acea viaţă în care nu mai există pofte, nici interes faţade propria persoană, nici sensibilitate ta împunsăturile altora, ci numai acea dragoste care nu se mânie, care nu se gândeşte la rău. care e întotdeauna bună? Singura cale este prin a nu lăsa să rămână în noi nimic din vechea viaţă, ci a avea doar încrederea simplă şi deplină în Dumnezeu

MANA DE DIMINEAŢĂ

„Silindu-vă să păstraţi unitatea Duhului prin legătura care uneşte a păcii”. EFESENI 4:3

Aici începe problema părtăşiei unora cu alţii. Întreaga noastră viaţă trebuie să fie expresia acestei părtaşii în care Duhul Sfînt ne leagă pe toţi împreună în „trup” într-o armonioasă supunere de Capul care este Hristos şi deci, într-o unitate vie ca mădulare unii altora. Şi aceasta este practic „unitatea Duhului” de care vorbeşte apostolul, îndemnîndu-ne să o păstrăm, dîndu-ne toată silinţa în această privinţă. De sigur nu se referă numai la unitatea trupului în general, ci a tuturor acelor mădulare care alcătuiesc, propriuzis, trupul – trupul corespunzător Domnului Hristos care este Capul. Şi aceasta este ce trebuie să fie văzut în Adunarea lui Dumnezeu, dacă vrea să împlinească propriul ei caracter – o unitate vie, grăitoare, activă şi în ascultare, inspirată de dragostea faţă de Capul ei. Ce mărturie pentru El a acelor doi sau trei adunaţi împreună într-un astfel de duh!

Aşa era la început cînd se putea spune că „mulţimea celor ce crezuseră era o inimă şi un suflet” (Fapte 4:32).Din punct de vedere istoric, unitatea şi părtăşia s-au dezintegrat treptat, din pricină că autoritatea Duhului Sfînt în Adunare a fost ignorată; dar a înflorit ori cînd şi oriunde creştinii au înţeles nevoia de a păstra unitatea Duhului prin legătura păcii.Nevoia extremă a Bisericii de astăzi, nu este de fuzionări organizatorice şi de o activitate ecumenică sporită, ci mai degrabă este ca Duhul Sfînt să ne conducă prin Cuvîntul lui Dumnezeu, într-o înţelegere tot mai adîncă şi într-o recunoaştere practică a prezenţei şi activităţii Lui între aceia care se adună în numele Domnului Hristos.Ce binecuvîntare şi bucurie curge în mijlocul oamenilor lui Dumnezeu, cînd Duhul Sfînt este liber să-L slăvească pe Domnul Isus în mijlocul lor, şi să-i facă să semene cu El în adevăr şi în dragoste. Ce mărturie rezultă din faptul că fiind umpluţi de Duhul Sfînt ei pornesc în puterea acestei plinătăţi să slujească Domnului lor.

Ce dovadă practică de dragoste străluceşte în vieţile lor cînd dragostea lui Dumnezeu este vărsată în inimile lor. Dragostea lui Dumnezeu în noi! Ce lucrare extraordinară ca, în nişte inimi care altădată erau pline de ură, de stricăciune şi de orice fel de corupţie, şi care prin harul Lui au fost înlocuite cu inimi adevărate, lucrate de Duhul Sfînt, să sălăşluiască acum însuşi Dumnezeu prin dragostea Lui personificată în Prea Iubitul Său Fiu! Să privim înainte. Am putea noi să stăm indiferenţi înaintea Domnului, în ziua aceea, ştiind că n-am vrut să ajutăm, şi să încurajăm, sau chiar să ne însoţim cu cineva din poporul Său aici pe pămînt? Va fi vreun motiv sau scuză pe care El să le poată accepta? Avînd în vedere întoarcerea Lui iminentă, să veghem şi să facem tot ce depinde de noi ca să practicăm dragostea Domnului Isus, lăsîndu-ne lucraţi şi îmbrăcaţi cu trăsăturile Lui, îndemnîndu-ne unii pe alţii la dragoste şi la fapte bune (Ev. 10:24).”Noi nu putem să realizăm dragostea Domnului Hristos în părtăşia cu El, fără să cuprindem în ea pe toţi aceia pe care El îi iubeşte ca pe ai Săi” J.N.D.

„A pretinde dragostea, nu înseamnă a iubi”. Ea se dă, nu se cere.

MÂNTUIREA PRIN HRISTOS

Meditaţii zilnice – de Fritz BERGER

„Trebuie ca El să crească, iar eu să mă micşorez”. Ioan 3:30.

Aceste cuvinte le-a spus Ioan Botezătorul cu privire la Isus când acesta a început să înveţe. În continuare a mai spus: „Cine are mireasă, este mire; dar prietenul mirelui, care stă şi-l ascultă se bucură foarte mult de glasul mirelui; şi această bucurie, care este a mea, este deplină”. Deci această vreme a aşteptat-o Ioan. Dar el nu se socoteşte ca făcând parte din mireasă, ci se socoteşte ca fiind prietenul Mirelui. Dar nici nu se simte ca şi unul pus deoparte, deoarece el a ştiut că se află la sfârşitul alergării lui.

Dar el a mărturisit cu putere mare despre Isus şi a spus: „Cel care vine din cer este mai presus de toţi, cel ce este de pe pământ este pământesc şi vorbeşte ca de pe pământ. Cel ce vine din cer este îmi presus de toţi. El mărturiseşte ce a văzut şi ce a auzit şi nimeni nu primeşte mărturia Lui. Cine primeşte mărturia Lui adevereşte prin aceasta că Dumnezeu spune adevărul. Căci Acela pe care L-a trimis Dumnezeu vorbeşte cuvintele lui Dumnezeu”. Și aceasta este la fel şi astăzi. Cel care are sămânţa din Isus, acela vorbeşte Cuvântul lui Dumnezeu.

Azi se învaţă mult: „Trebuie ca El să crească iar eu să mă micşorez”. În Cuvânt este scris că noi am murit împreună cu Hristos, deci noi parcă nu am exista. Deoarece Cuvântul spune: „Dacă unul singur a murit pentru toţi, toţi deci au murit” şi „Nu mai trăiesc eu, ci Hristos trăieşte în mine”. Dar Hristos nu trăieşte în noi ca şi un copil mic care trebuie îngrijit, ci El este îngrijitorul sfântului şi adevăratului Cort.

Prin versetul acesta „trebuie ca El să crească, iar eu să mă micşorez”, Ioan a vrut să spună, că El se află la sfârşitul învăţăturii lui. Isus a început dar să facă, să înveţe, a crescut în înţelepciune şi era plăcut înaintea lui Dumnezeu. Dar Ioan a fost înlăturat şi a fost decapitat. Și noi să sporim şi să creştem în toate privinţele, în Acela care este Capul, Hristos. Din plinătatea Lui putem să primim har după har.

TEZAURUL PROMISIUNILOR LUI DUMNEZEU

de Charles H. SPURGEON

SECERIŞUL LUMINII, BUCURIA

Lumina este semănată pentru cel neprihănit şi bucuria pentru cei cu inima curată. Psalmul 97.11

Neprihănirea poate să-l coste pe cel care o urmăreşte în orice împrejurare, dar până la urmă se sfârşeşte printr-o răsplătire care este un mare câştig. O viaţă sfântă este o sămânţă; multă sămânţă este răspândită şi este îngropată în pământ, dar nu este complet pierdută. Noi greşim dacă aşteptăm o recoltă imediată, dar greşeala este firească, căci este imposibil ca să acoperi lumina. Totuşi „lumina este semănată”, spune versetul de mai sus. Aici ea este ascunsă; nimeni nu poate s-o vadă, dar ea este semănată. Într-o zi suntem siguri că ea se va arăta.

Noi suntem deplin încredinţaţi că Domnul a pregătit un seceriş pentru semănătorii care răspândesc lumina, seceriş în care va culege fiecare pentru el însuşi. Atunci va urma pentru el o uşurare; un snop de bucurie pentru fiecare sămânţă de lumină. Căci inima lor era neprihănită înaintea lui Dumnezeu, chiar dacă oamenii nu aveau încredere în ei şi-i opreau să semene lumina. Ei au încă de aşteptat roadă de preţ a pământului; dar lumina este semănată şi Domnul le pregăteşte un seceriş de bucurii.

Îndrăzniţi, fraţilor, să semănăm fără grabă, stăpânindu-ne inimile cu răbdare şi în curând ele vor avea bucurie şi lumină.

DOMNUL ESTE APROAPE!

Calendar Biblic

Când vei intra în țara pe care ți-o dă de moștenire DOMNUL, DUMNEZEUL tău, când o vei stăpâni și te vei așeza în ea. Deut. 26,1.

In cartea lui Iosua vedem cum Israel intră în țara făgăduinței, dar nu în întreaga țară, deoarece nu a nimicit pe toți dușmanii lor după porunca lui Dumnezeu. Urmarea a fost că nu au locuit liniștiți în țară. Așa cum Israelul a lucrat în credință și trebuia să ia în primire toată țara la fel și noi să ne simțim obligați să luăm în primire binecuvântările noastre cerești, care sunt ale noastre. Acolo unde suntem binecuvântați în locurile cerești, acolo să ne simțim și noi bine și să ne odihnim în credință. Noi trăim ca Israel de partea cealaltă a Iordanului. Versetul nostru face mai multe avertizări. Mai întâi: „Când vei intra în țară.” Când cineva se oprește la mântuire și nu are cunoștință de țara cerească, înseamnă că nu are cunoștință despre chemarea cerească. Este de mare folos ca fiecare personal să posede ceea ce Domnul a promis. Eu pot să mă bucur de o grădină cu fructe frumoase, dar bucuria nu-i desăvârșită dacă nu le posed personal și dacă nu pot să le mănânc. Mai frumos este dacă locuiesc în grădină. Acolo unde locuiesc, acolo mă și opresc și mă odihnesc mai mult. De-ar fi la fel și cu binecuvântările noastre cerești; să locuim prin credință în ele, să umblăm în ele, și tot timpul să fim preocupați cu Domnul nostru înălțat și proslăvit. Atenție la înlănțuirea avertizărilor: intrarea pentru a ocupa și apoi a locui. Aceasta e calea lui Dumnezeu pentru a savura moștenirea noastră.

Lepădarea de SINE înseamnă o supunere, o predare atât de completă lui Hristos ca Domn, încât eul să nu mai aibă de acum înainte nici un fel de drept sau revendicare asupra mea și nici un fel de autoritate. Aceasta însemnă că EUL trebuie să abdice cu desăvârșire de la tronul său din inima și viața mea pentru totdeauna.

BĂTÎND LA UȘA LUI DUMNEZEU

de Oswald CHAMBERS

„Nu te vei teme de ei; căci Domnul, Dumnezeul vostru este Cel care va lupta pentru voi” (Deuteronom 3:22, RV). Doamne, acest cuvânt a venit la mine insistent în timp ce citeam în dimineaţa asta. Privesc în întregime laTine!

MEDITAŢII ZILNICE

de Wim MALGO

„Dimineaţa, Isus stătea pe ţărm, dar ucenicii nu ştiau că este Isus. „Copii”, le-a zis Isus, „aveţi ceva de mâncare?” Ei i-au răspuns: „Nu”. IOAN 21,4-5

Unul din semnele după care îi putem recunoaşte pe cei care-L urmează pe Isus numai în aparenţă este acela că sunt rapid influenţaţi de lucrurile şi situaţiile din exterior. Din această cauză viaţa lor de credinţă este extrem de oscilantă: când sunt pe culme, în al nouălea cer, când sunt în vale, deprimaţi de moarte. Cu toate că Petru I-a fost foarte apropiat Domnului Isus în această urmare exterioară, caracterul Său nu era încă sădit în inima lui. Petru nu avea o legătură adevărată a inimii cu Domnul; Isus chiar 1-a numit într-o zi «Satan». Pentru că această unitate în părtăşie intimă lipsea, mai târziu Petru a clacat spiritual atât de rău, încât L-a negat pe Domnul. Fluctuaţiile şi eşecurile tale, puterea duşmanului în inima ta, au ca şi cauză formalismul în viaţa de credinţă. Esti unul din aceia care, la întrebarea Domnului: «Aveţi ceva de mâncare?» este nevoit să recunoască şi să răspundă: «Nu»? În jurul tău sunt oameni flămânzi după eliberare spirituală, după viaţă veşnică şi pace cu Dumnezeu. Tu însă nu ai ce să le oferi pentru că ai eşuat din cauza păcatului neispăşit. Iată, Domnul îţi iese astăzi în cale şi te cheamă să-I fii un urmaş adevărat, care să aducă rod bogat!

MEDITAŢII PENTRU FIECARE ZI A ANULUI

de Charles H. SPURGEON

Dimineaţa şi Seara

Dimineața

Voi nu vreţi să vă duceţi? Ioan 6:67

Mulţi L-au lepădat pe Christos şi îşi continuă drumul fără El. Care este motivul pentru care să faci o schimbare? Ai avut vreun motiv s-o faci în trecut? Nu s-a dovedit Isus suficient pentru tine? El te cheamă în dimineaţa aceasta: itAm fost Eu o pustie?” (Ieremia 2:31). Ai fost vreodată dezamăgit când ţi-ai pus încrederea în Isus? Nu ai aflat până acum că Domnul poate fi un prieten blând şi generos, şi că numai credinţa în El îţi poate oferi pacea sufletească pe care o doreşti atât de mult? Poţi să visezi la un prieten mai bun decât El? Atunci nu schimba credinţele vechi şi încercate pentru altele noi şi false. Cât despre prezent, te poate convinge să-L laşi pe Isus? Când suntem tulburaţi de lumea aceasta sau de încercările din sânul bisericii, găsim cea mai mare alinare la pieptul Mântuitorului. Aceasta este bucuria pe care o avem azi – aceea că suntem salvaţi în El. Dacă bucuria aceasta este mulţumitoare, de ce să o schimbăm? Cine schimbă aurul cu aramă? Nu vom respinge soarele până nu vom găsi o lumină mai bună, şi nu Il vom părăsi pe Domnul până nu vom găsi pe cineva care să ne iubească mai mult.

De vreme ce acest lucru nu este posibil, ne vom ţine de El cu toate puterile, şi vom înscrie numele Lui pe inimile noastre ca pe o pecete. Cât despre viitor, poţi să te gândeşti la un motiv pentru care să merite să dezertezi, să părăseşti vechiul steag, sau să slujeşti sub un alt căpitan? Cred că nu. Dacă viaţa este lungă, El nu se Schimbă. Dacă suntem săraci, cine ne-ar putea îmbogăţi mai mult decât Christos? Când suntem bolnavi, cine ne-ar putea alina durerile mai bine decât Isus? Când murim, nu ni se spune că nici moartea, nici viaţa; nici îngerii, nici stăpânirile, nici puterile, nici lucrurile de acum, nici cele viitoare, nici înălţimea, nici adâncimea, nici o altă făptură nu vor fi în stare să ne despartă de dragostea lui Dummnezeu, care este în Christos Isus, Domnul nostru” (Romani 8:38-39)? Spunem împreună cu Petru: „Doamne, la cine să ne ducem?”

Seara

Pentru ce dormiți? Sculaţi-vă și rugaţi-vă, ca să nu cădeţi în ispită. Luca 22:46

Când este creştinul mai ispitit să doarmă? Nu atunci când îi merg toate bine? Nu ai aflat şi tu acest lucru? Când te purtau necazurile la tronul harului, nu erai mai treaz decât acum? Drumurile uşoare au parte de călători somnoroşi. Un alt timp de pericol este acela în care totul îti merge bine pe plan spiritual. În „Călătoria pelerinului” de John Bunyan, Creştinul nu a adormit când răgeau leii în drum, când trecea prin ape, sau când se lupta cu Apolion. Totuşi, când a ajuns la jumătatea dealului Greutăţilor şi a ajuns la un pom încărcat de rod, s-a aşezat la umbra lui şi a adormit numaidecât, spre răul şi durerea lui. Tărâmul fermecat este ţara adierilor blânde, încărcate dc miresme dulci şi blânde, care leagănă pelerinii şi îi fac să adoarmă.

Aminteşte-ţi descrierea lui Bunyan: „Apoi au ajuns la un umbrar călduţ, care promitea o odihnă plăcută pelerinilor, fiindcă era împodobit cu ghirlande verzi, bănci şi mese. Avea şi un pat moale, pe care se puteau întinde cei obosiţi… Acest umbrar se numea Prietenul Leneşului, şi fusese făurit cu scopul de a-i ademeni pe pelerinii obosiţi la odihnă”. Aminteşte-ţi acest adevăr: oamenii închid ochii şi se rătăcesc în ţara viselor şi a uitării atunci când ajung în locuri uşoare. Erskine remarca cu înţelepciune: „îmi place mai mult un diavol urlând, decât unul adormit”.

Nu există nici o ispită atât de periculoasă ca aceea de a nu fi ispitit. Sufletul nefericit nu doarme. După ce intrăm în linişte şi pace suntem în pericol de a aţipi. Ucenicii au adormit și după ce L-au văzut pe Isus schimbat la faţă pe vârful muntelui. Ia aminte, creştin nepăsător, împrejurările bune sunt vecine ispitei. Fii cât se poate de fericit, dar veghează.

IZVOARE IN DEŞERT

Din toate bunele cuvinte pe care le rostise prin robul Său Moise, nici unul n-a rămas neîmplinit.(1 Împăraţi 8:56)

Într-o zi vom înţelege că Dumnezeu are un motiv în spatele fiecărui nu pe care ni-l dă în timpul vieţii noastre. Şi totuşi, chiar şi în viaţa aceasta, El întotdeauna ne recompensează. Când oamenii lui Dumnezeu sunt îngrijoraţi şi preocupaţi că rugăciunile lor nu sunt ascultate, cât de des nu L-am văzut pe El lucrând ca să le răspundă într-un mod cu mult mai minunat! Prindem ocazional câte o licărire din aceasta, dar revelaţia completă n-o vom vedea decât mai târziu.

Dacă Dumnezeu spune da la rugăciunea noastră, dragă inimă,

Şi lumina soarelui este aurie, cerul este albastru,

În timp ce drumul neted ne cheamă pe mine şi pe tine,

Şi cântecul păsărelelor răsună când mergem pe drum,

Când ne oprim să culegem florile de la picioarele noastre,

Când poposim să bem din izvoarele pe care le întâlnim,

Fericită, tot mai fericită, călătoria noastră va fi,

Dacă Dumnezeu spune da la rugăciunea noastră, dragă inimă.

Dacă Dumnezeu spune nu la rugăciunea noastră, dragă inimă,

Şi norii atârnă grei şi întunecaţi şi sumbri;

Dacă pietrele colţuroase împiedică şi blochează calea,

În timp ce vânturile aprige ne pătrund şi ne înţeapă cu frig;

Totuşi, draga mea, este o casă la capătul călătoriei,

Şi acestea sunt încercările pe care Tatăl le trimite

Ca să ne strângă ca pe nişte oi în staulul Său ceresc,

Dacă Dumnezeu spune nu la rugăciunea noastră, dragă inimă.

Dacă am avea credinţa de a nu ne grăbi să facem anumite lucruri, ci de a tăcea înaintea Domnului şi a nădăjdui în El (Psalmul 37:7) – aşteptând explicaţia Lui completă, care nu va fi descoperită decât la venirea din nou a Domnului Isus Hristos! Când a luat Dumnezeu ceva de la un om fără să-i dea înapoi cu mult mai mult? Şi totuşi ce am zice noi dacă El nu ne-ar da înapoi imediat ceea ce ne-a luat? Este ziua de astăzi singura Lui zi de lucru? Are El planuri şi dincolo de această mică lume a noastră? Poate El să lucreze şi dincolo de moartea noastră, sau uşa mormântului nu se deschide spre nimic altceva decât spre întuneric infinit şi tăcere eternă? Chiar dacă ne limităm gândirea numai la această viaţă, este adevărat că Dumnezeu nu atinge niciodată inima cu o încercare dacă nu intenţionează să ne dea un dar mai mare sau o binecuvântare plină de compasiune. Omul care ştie să aştepte a crescut până la un nivel excepţional în harul lui Dumnezeu. selectat

Când gerurile sunt în vale,

    Şi piscurile munţilor sunt cărunte,

Şi cele mai frumoase flori sunt degerate,

    Şi pomii înfloriţi mor,

Un Tată iubitor ne şopteşte:

    „Toate acestea vin din mâna Mea”;

Fericit eşti tu dacă te încrezi

    Când nu poţi să-nţelegi.

Dacă, după ani de trudă,

    Avuţia ta zboară

Şi rămâi cu mâinile goale,

    Şi părul tău încărunţeşte,

Adu-ţi aminte atunci că Tatăl tău

    Stăpâneşte marea şi pământul;

Fericit eşti tu dacă te încrezi

    Când nu poţi să-nţelegi.

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

Volumul III

Ieremia 39.118

Asistăm la tragica cucerire a Ierusalimului. Zedechia şi războinicii lui fug „pe calea grădinii” (v. 4). Prea târziu! Sunt prinşi, puşi în lanţuri şi duşi înaintea împăratului Babilonului. Cu unsprezece ani în urmă, însuşi Nebucadneţar îl pusese pe Zedechia pe tronul lui Iuda, făcândul să depună un jurământ de credinţă, jurând pe Dumnezeu (2 Cronici 36.13; Ezechiel 17.1820). Cerând sprijin Egiptului (37.7), Zedechia se revoltă şi îşi calcă cuvântul, arătând astfel vrăjmaşilor lui Israel cât de puţin conta pentru el numele Domnului, Nume căruia Nebucadneţar, dimpotrivă, îi dăduse importanţă – de aici şi cruda pedeapsă abătută asupra împăratului laş şi care şia călcat jurământul.

Versetele 1518 cuprind un cuvânt adresat personal lui EbedMelec. Dumnezeu îi cunoştea temerile (v. 17) – aşa cum cunoaşte şi toate neliniştile noastre – şi nu le condamnă. Însă, în timp ce temerile lui Zedechia lau determinat să se sprijine pe oameni pentru a scăpa de alţi oameni, spaima îndurată de EbedMelec la aruncat în braţele Domnului. „Teai încrezut în Mine” îi spune Domnul. Ce frumoasă mărturie care îi deschide acestui rob străin accesul la promisiunile harului din cap. 17.7,8 (comp. cu Psalmul 37.3,39,40 şi cu Rut 2.12)!

PÂINEA CEA DE TOATE ZILELE

Text: Galateni 5:16-26

VIATĂ SCHIMBATĂ

…Cristos trăieşte în mine… trăiesc în credinţa în Fiul lui Dumnezeu, care m-a iubit şi S-a dat pe Sine pentru mine.

Galateni 2:20

In cartea sa: „Five musts of the Christian Life” (Cinci necesităţi ale vieţii creştine), F.B. Meyer spune despre o conversaţie pe care a avut-o cu câţiva credincioşi, în casa lui William Wilberforce. In timp ce discutau despre dificultăţile vieţii de creştin, un pastor, foarte înaintat în vârstă, s-a ridicat şi a mărturisit că el a fost într-un fel „cu siguranţa arsă”. Îşi aducea aminte de vremea când încerca să-i stăpânească pe copiii de la şcoala duminicală care erau neobişnuit de gălăgioşi. Răbdarea i se încordase până la punctul de rupere. De fapt, era pe punctul să explodeze, când s-a simţit îndemnat să se roage: „Doamne, dă-mi răbdarea Ta, pentru că a mea mi s-a terminat”. In acel moment, duhul i s-a liniştit. De aceea s-a decis în clipa aceea sa se bazeze pe puterea Domnului în fiecare situaţie dificilă.

Meyer a scris apoi: „Când ne-am întâlnit a doua zi de dimineaţă, Wilberforce şi cu mine am mărturisit că experienţa acelui pastor bătrân ar trebui să fie şi a noastră de atunci în colo. Ar trebui să vedem ispitele ca ocazii pentru a cere din nou viaţă din viaţa Domnului nostru Cel înviat din morţi! Prin Duhul de viaţă al lui Cristos vom fi mai mult decât biruitori”.

Să urmăm acest exemplu. Dacă suntem înclinaţi să fim mândri, să ne rugăm: „Doamne, dă-mi umilinţa Ta”. Când suntem iritaţi de oameni nerezonabili, să spunem: „Doamne, dă-mi dragostea Ta”. Şi când suntem ispitiţi să păcătuim, să ne rugăm: „Doamne, dă-mi sfinţenia Ta”.

Toate nevoile noastre se află în El. Prin credinţă venim înaintea Lui cu nevoile noastre, în schimbul vieţii din Cristos. – R.W.D.

Acum prin credinţă în Isus trăiesc
Şi prin credinţă El trăieşte-n mine;
S-am victorii eu nu mă străduiesc,
Ci
mă-ncred în puterile-I divine.    
Complin

Obţinem victorie atunci când renunţăm la plăcerile păcatului,
în schimbul puterii în Cristos.

DOMNUL ESTE APROAPE – GBV

http://www.gbv.ro/meditatii-zilnice/domnul-este-aproape

Și Israel iubea pe Iosif mai mult decât pe toți fiii săi … Și frații săi au văzut că tatăl lor îl iubea mai mult decât pe toți frații lui, și îl urau și nu-i puteau vorbi cu pace. Geneza 37.3,4

Tatăl iubește pe Fiul și a dat toate în mâna Lui. Ioan 3.35

Am face bine să începem această meditație amintindu-ne de cuvintele lui Ioan Botezătorul: „El trebuie să crească, iar eu să mă micșorez”. Pe măsură ce Îl apreciem pe Domnul tot mai mult, văzând tot mai clar gloria Persoanei Sale, gândurile înalte cu privire la noi înșine vor dispărea.

Cuvântul lui Dumnezeu nu este doar o lumină pentru cale, ci și o revelare a lui Dumnezeu Însuși. El S-a revelat pe Sine în Fiul Său, iar Fiul, care locuiește veșnic în sânul Tatălui, L-a făcut cunoscut. Plăcerea Tatălui, bucuria inimii Sale, este concentrată în Fiul Său. Mai mult, El Își găsește plăcerea în a împărtăși gândurile Sale celor pe care i-a chemat la Sine, pentru ca și ei să aibă parte de bucuria Sa.

Toate acestea ne amintesc de istoria lui Iosif, care era iubit de tatăl său și care, din această cauză, era urât de frații săi. Ei înțelegeau prea bine că Iosif era preferat de tatăl lor, iar acest lucru producea invidie în inimile lor. Domnul, în Ioan 15.25, spune: „M-au urât fără temei”. Totuși, în această lume întunecată, în care păcatul domnea, în lumea pe care mâinile Sale o făcuseră, dar care acum nu-L cunoștea, El L-a glorificat pe Tatăl Său. Ne vom mira oare că „Tatăl iubește pe Fiul”? Cât de frumoasă și de mișcătoare este această expresie! Ce preocupare binecuvântată oferă ea inimilor noastre! De aceea, când ne adunăm pentru a frânge pâinea, Duhul Sfânt Își găsește plăcerea în a ne prezenta Persoana și lucrarea Domnului Isus. Nu putem cuprinde întreaga binecuvântare legată de acestea, însă cu siguranță putem – deși în slăbiciune – să împărtășim cu Tatăl aceleași gânduri cu privire la Fiul și să ne plecăm în adorare.

J Redekop

SĂMÂNȚA BUNĂ

http://www.gbv.ro/meditatii-zilnice/samanta-buna

Să mergem înaintea Lui cu laude, să facem să răsune cântece în cinstea Lui! Psalmul 95.2

Ți-aducem slavă

Ți-aducem slavă și-nchinare,

Al adorării sfânt prinos,

Sfânt Dumnezeu și Tatăl nostru

Și-al Domnului Isus Hristos!

Te lăudăm, Părinte veșnic,

Că-n Fiul Te-ai descoperit

Plin de iubire și-ndurare,

Neprihănit și minunat.

Te adorăm prin Cel ce jertfă

De bunăvoie S-a adus

Și-n ascultare pân’ la moarte,

Smerit, în totul S-a supus.

Prin Duhul Tău de înfiere,

Noi „Ava (Tată)!” toți strigăm

Și cu Isus, uniți de Tine,

În veci noi toți Te adorăm!

Deplină slavă, ceresc Tată,

Îți înălțăm smeriți, cântând;

Cu ceru-n sfântă armonie,

Ne închinăm în veci. Amin!

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

www.fundatiaseer.ro

CÂND LUCRAREA TA ESTE VOIA LUI DUMNEZEU (3)

„Dacă nu zideşte Domnul o casă, degeaba lucrează cei ce o zidesc.” (Psalmul 127:1)

     Când ai un talent foarte dezvoltat, dar provocarea sarcinii pe care o ai de făcut este prea mică, simți că te plictisești. Când talentul tău este slab, dar provocarea sarcinii pe care o ai de făcut este prea mare, simți frustrare și teamă. Dar când nivelul provocării se potrivește cu nivelul talentelor tale – atunci te afli în „flux”. Noi nu lucrăm numai pentru bani, pentru recunoaștere, promovare, aplauze sau faimă.

Noi trebuie „să fim plini de râvnă totdeauna pentru bine”, după cum scrie Pavel în Galateni 4:18. Trăim pentru flux. Tânjim după flux – și, când este prezent, ceva se petrece în sufletul nostru, deoarece ne conectăm la o realitate ce ne depășește, și intrăm în parteneriat cu Dumnezeu. De aceea psalmistul a spus: „Dacă nu zideşte Domnul o casă, degeaba lucrează cei ce o zidesc.”

Fluxul este parte a ceea ce experimentăm în acel parteneriat, și în cadrul lui… Dumnezeu folosește la rândul Său fluxul pentru a ne modela. Bețaleel a experimentat fluxul când lucra în lemn, David când cânta la harpă, Samson când își folosea puterea, Pavel când scria o epistolă extraordinară, Daniel când se afla la conducere, iar Adam când avea grijă de grădină. Dacă te afli într-o funcție de conducere, unul dintre cele mai mari acte spirituale de slujire pe care le poți face este să-i întrebi pe oameni dacă experimentează râvna în activitatea lor, și să-i ajuți s-o experimenteze și mai mult.

Când lucrezi în fluxul slujirii lui Dumnezeu și când experimentezi râvna în activitățile care contribuie la dezvoltarea și binecuvântarea altora – atunci tu lucrezi „în Duhul”. Pavel se afla în Duhul când s-a descris (în 2 Corinteni 6:10) a fi „un sărac, şi totuşi îmbogăţind pe mulţi; ca neavând nimic, şi totuşi stăpânind toate lucrurile.”

Single Post Navigation

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

w

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: