Mana Zilnica

Mana Zilnica

26 Octombrie 2016

TOTUL PENTRU GLORIA LUI

de Oswald CHAMBERS

Ce este un misionar?

„Cum M-a trimis pe Mine Tatăl, aşa vă trimit şi Eu pe voi.” Ioan 20:21

Misionarul este omul trimis de Isus Cristos, așa cum El a fost trimis de Tatăl. Factorul dominant nu-l constituie nevoile oamenilor, ci porunca lui Isus. Sursa inspiraţiei noastre în lucrarea pentru Dumnezeu se afla în spatele nostru, nu înaintea noastră Astăzi există tendinţa de a pune inspiraţia înainte, de a mătura tot ce ne stă în cale și de a face totul conform concepţiei noastre despre succes. În Noul Testament inspiraţia este pusă în spatele nostru si ea este Domnul Isus Insuș și Idealul este să-I fim loiali Lui, să împlinim planurile Lui.

Ataşamentul personal faţă de Domnul Isus şi faţă de perspectiva Lui este singurul lucru care nu trebuie pierdut din vedere. În lucrarea misionară există marele pericol ca chemarea lui Dumnezeu să fie eclipsată de nevoile oamenilor până acolo, încât compasiunea umană ajunge să acopere cu totul semnificaţia faptului de a fi trimis de Isus. Nevoile sunt atât de mari şi situaţiile atât de complicate, încât orice tărie a minţii se clatină şi cedează. Noi uităm că marele motiv din spatele oricărei lucrări misionare nu este, în primul rând, emanciparea oamenilor, nici educaţia lor, nici nevoile lor, ci, mai întâi şi mai presus de toate, porunca lui Isus: „Duceţi-vă şi faceţi ucenici din toate neamurile…”.

Când ne uităm în urmă, la vieţile oamenilor lui Dumnezeu, avem tendinţa să spunem: ..Ce înţelepciune minunat de pătrunzătoare au avut! Cât de bine au înţeles tot ce voia Dumnezeu!” Dar mintea pătrunzătoare din spatele lor este Mintea lui Dumnezeu, nicidecum înţelepciunea umană. Noi apreciem înţelepciunea umană, când ar trebui să apreciem călăuzirea divină a lui Dumnezeu prin oameni care. ca nişte copii, au fost destul de ..nechibzuiţi” ca să se încreadă în înţelepciunea lui Dumnezeu şi în dotarea supranaturală furnizată de El.

MANA DE DIMINEAŢĂ

„Robul acela care a ştiut voia stăpînului său… şi n-a lucrat după voia lui…” LUCA 12:47

Domnul dă aici, în cîteva cuvinte, tabloul vieţii multor creştini. Noi spunem: „Doamne, Doamne”… deasemenea spunem: „Facă-se voia Ta precum în cer…” dar în realitate nu facem această voie. Textul biblic din Luca 12 ne vorbeşte despre întoarcerea Domnului Isus.Această întoarcere va fi de o aşa natură că, numai o profesiune exterioară de viaţă creştină nu o va putea suporta. Numai aceia pe care îi va găsi ascultători de voia lui Dumnezeu trăind în lumina ei, vor fi acceptaţi. Domnul Isus nu vorbeşte aici de ignoranţă, de credincioşi care n-au fost luminaţi, fiind lipsiţi de mijloace de har pe care alţii le au, ci El vorbeşte de aceia care cunosc voia Sa şi care ştiu ce ar trebui să facă, şi acesta este cazul multora dintre aceia care profesează că sînt credincioşi, fiind însă în realitate, doar nişte creştini de adunare.

Cîtă nevoie este să ne facem un examen al vieţii noastre, pentru a realiza cîte lucruri, mici şi mari, au fost şi sînt în viaţa noastră cînd nu am făcut voia Sa. Cît de adesea, Dumnezeu ne-a arătat-o, noi am cunoscut-o, dar nu am făcut-o sau am încetat de a o face; n-am stăruit în angajamentele pe care ni le-am luat şi l-am neglijat să le ţinem. Este ceva solemn în această frază: „Robul care a cunoscut voia Stăpînului său… şi n-a lucrat după voia Lui”. Să nu uităm că cei care au avut mai puţină lumină şi cunoştinţă vor fi mai puţin pedepsiţi, după spusele Domnului.Adeseori greutăţile vieţii nu provin nici din cursul evenimentelor, nici din atacurile diavolului, ci sînt pedepse ale Tatălui ceresc care îngăduie aceste suferinţe ca să trezească pe copilul Lui la realitate, pentru ca să se corecteze şi să revină pe calea ascultării de voia Lui şi astfel să nu i se aplice cuvintele din versetul acesta.

Noi care am cunoscut voia Stăpînului nostru să o facem pînă în cele mai mici amănunte, fiind totdeauna pregătiţi, ştiind că „Fiul Omului va veni în ceasul în care nu ne gîndim”. Răsplata de la urmă va fi determinată pe baza credincioşiei personale şi nu pe aprecierea publicului. Un credincios nu este ce crede sau spune el că el este, nici ce spun alţii că este, ci ce spune viaţa lui în umblarea de fiecare zi înaintea lui Dumnezeu. Dacă cineva îşi închipuie că este mai credincios decît alţii, ar face bine să se uite la Domnul Hristos ca să vadă ce puţin seamănă cu El.Numai un discernămînt spiritual arată lucrurile aşa cum sînt în realitate. Unul din numele pe care le poartă Domnul Isus este „Martorul credincios şi adevărat”. Să-L rugăm să ne ajute să fim şi noi ca El.

MÂNTUIREA PRIN HRISTOS

Meditaţii zilnice – de Fritz BERGER

„Acolo a zărit un om care nu era îmbrăcat în haină de nuntă.” Matei 22:11.

Oare cum s-a simţit acest om? Poate că s-a gândit: „Și eu am trăit aşa ca oricare altul, iar pentru împărăţia lui Dumnezeu am făcut şi eu ceva. Am pus şi eu un leu în sac, când a fost un misionar aici, şi din ceea ce am furat, marea majoritate am dat-o înapoi. Mi-am mărturisit chiar şi păcatele, cum este scris: „Mi-am mărturisit fărădelegile înaintea Domnului”. Am spus toate lui Dumnezeu”. Dar de ce repetă aşa de mult? De ce se fereşte aşa de mult? Pentru că este nesigur şi înaintea oamenilor nu s-a dovedit. Stă şi el la masă şi vede cât de fericiţi sunt ceilalţi. Eu mă gândesc că el n-a fost într-o stare fericită. Și chiar dacă până acum n-a transpirat, acuma cred că i-a fost cald. Vine împăratul şi spune: „Prietene cum ai intrat aici fără să ai haine de nuntă?” Ce i-a răspuns omul? Aduce el acuma argumente că el s-ar fi rugat şi şi-a mărturisit păcatele? Nu, el a tăcut, a amuţit. El a ştiut demult ce are de făcut, de aceea a amuţit. El ştia că ar fi trebuit să intre pe poarta cea strâmtă. De aceea nu mai poate să răspundă: că noi am mâncat şi am băut înaintea Ta, şi pe străzile noastre ai învăţat. El a ştiut. Eu nu am crezut şi nu am ascultat. Apoi a zis împăratul slujitorilor săi: „Legaţi-i mâinile şi picioarele şi luaţi-l şi aruncaţi-l în întunericul de afară! Acolo va fi plânsul şi scrâşnirea dinţilor”.

O, ce mare fericire este dacă suntem spălaţi cu sângele Lui Isus şi dacă avem mărturia Duhului lui Dumnezeu că suntem îndreptăţiţi şi suntem copiii Lui, deci dacă avem temelia de stâncă sub picioare şi dacă avem un cuget bun în ceea ce priveşte revenirea Domnului.

TEZAURUL PROMISIUNILOR LUI DUMNEZEU

de Charles H. SPURGEON

DIN CAUZA NOASTRĂ

Dar zilele acestea vor fi scurtate din pricina celor aleşi.Matei 24.22

Din dragoste pentru copiii Săi, Domnul nu mai face unele judecăţi, iar pe altele le scurtează. În necazul cel mare, focul ar distruge totul, dacă Domnul nu ar potoli flăcările, din cauza celor aleşi. Astfel El îi izbăveşte pe cei aleşi din dragoste pentru Domnul Isus, şi scapă omenirea din dragoste pentru cei aleşi.Ce cinste pentru sfinţii Săi! Cu ce grijă ar trebui să folosească ei această influenţă pe lângă Domnul! Căci El va asculta rugăciunile lor pentru cei păcătoşi şi va binecuvânta strădania lor pentru a-i aduce la mântuire. El binecuvântează pe cei credincioşi, pentru ca la rândul lor aceştia să ajungă o binecuvântare pentru cei ce n-au venit la credinţă. Mulţi păcătoşi care trăiesc, sfârşesc prin a deveni credincioşi din pricina rugăciunilor unei mame, a unei femei sau a unei fiice, rugăciuni la care Domnul ia aminte.Am folosit noi această putere minunată a rugăciunii, pe care Domnul ne-a dat-o? Ne rugăm noi pentru oraşul nostru, pentru ţara noastră şi pentru generaţia noastră? în timpuri de război, de foamete, de epidemie, suntem noi nişte mijlocitori, pentru ca aceste zile să fie scurtate? Plângem noi înaintea lui Dumnezeu, la revărsarea necredinţei, a rătăcirii şi a destrăbălării? Rugăm noi fierbinte pe Domnul să scurteze domnia păcatului, grăbind venirea Lui în slavă? Să ne aşezăm în genunchi, să ne rugăm şi să nu încetăm, până când Domnul Cristos va apărea pe norii cerului.

DOMNUL ESTE APROAPE!

Calendar Biblic

Până și pasărea își găsește o casă acolo, și rândunica un cuib unde își pune puii.. .Ah! altarele Tale, DOAMNE al oștirilor, împăratul meu și DUMNEZEUL meu! Ps. 84,3.

Maiestatea lui Dumnezeu a găsit pentru orice creatură un loc de refugiu. In ce siguranță și ce bine adăpostită se găsește o vrabie în cuibul ei, chiar dacă afară este furtună! Acolo nu e numai ascunzișul ei față de dușman ci și casa ei, în care locuiește. Și dacă Dumnezeu a găsit un loc de odihnă pentru păsări, atunci a găsit un loc de refugiu și pentru psalmist și pentru toți cei credincioși.

„Ah! Altarele Tale Doamne al oștirilor, împăratul meu și Dumnezeul meu! Aici e cuibul sau locul de odihnă a celor care îl caută. în principiu adorarea lui Dumnezeu este locul de odihnă al sufletului. Așa dar, credinciosul nu-L știe pe Dumnezeu numai ca Adăpostul său, ci dacă a recunoscut harul lui Dumnezeu în adevărul și imensitatea lui, atunci inima lui Dumnezeu este locuința sa, prezența lui Dumnezeu este locul de odihnă, fața lui Dumnezeu e soarele lui, mâna lui Dumnezeu scutul și ocrotirea lui. Apropierea de Dumnezeu devine casa unde trăiește. El dorește un singur lucru: să se oprească aici, să locuiască toate zilele vieții sale și să privească frumusețea și dragostea Lui. (vezi Pslam 27.4). De ce amintesc mai ales fiii lui Core despre: „altarele” Tale” ca loc de odihna? In Vechiul Legământ în fața altarului pentru arderea de tot (altarul de aramă) a fost cercetată problema păcatului și la altarul de aur în cortul întâlnirii, preotul ducea tămâia și o ardea. Tămâia este simbolul adorării noastre de azi.

Acum credinciosul, după ce s-a rezolvat iertarea păcatelor și are convingerea jertfei de ispășire a lui Isus Hristos, acum stă ca preot în apropierea lui Dumnezeu cu mulțumire și adorare. El acum nu stă cu mâinile și cu inima goală.

BĂTÎND LA UȘA LUI DUMNEZEU

de Oswald CHAMBERS

Doamne, cu laudă şi adorare vin la Tine în această dimineaţă de Miercuri. Te binecuvântez pentru asocierea înălţătoare a vieţii şi a creşterii mele cu ziua de Miercuri.

MEDITAŢII ZILNICE

de Wim MALGO

«Adevărat, adevărat vă spun că dacă păzeşte cineva cuvântul Meu, în veac nu va vedea moartea.» IOAN 8,51

Nici un om care gândeşte normal nu vrea să moară. Uitaţi-vă, de exemplu, la un bebeluş nou născut: îşi ţine pumnii strânşi, ca si cum ar vrea să ne comunice: iubesc viata pe care tocmai am primit-o în dar. Omul modern încearcă cu disperare să evite moartea. Din acest motiv răpirile şi ameninţările cu moartea sunt foarte profitabile pentru organizaţiile teroriste. Cu toate încercările ingineriei genetice de cristalizare a procesului de regenerare a celulelor umane, omul nu a reuşit să învingă moartea. Numai Isus Hristos a reuşit acest lucru. Despre El stă scris: «Astfel dar, deoarece copiii sunt părtaşi sângelui şi cărnii, tot aşa şi El Însuşi a fost deopotrivă părtaş la ele pentru ca, prin moarte, să-l nimicească pe cel ce are puterea morţii, adică pe diavolul» (Evrei 2,14). Aceasta este minunea biruinţei lui Isus: prin moartea Sa, El a luat puterea celui ce stăpânea asupra morţii. Moartea şi Locuinţa morţilor nu au putut să-L ţină pe Isus. Dacă tu îl ai în inimă pe Mielul lui Dumnezeu, care şi astăzi şi pentru întreaga veşnicie este mai tare ca moartea, atunci eşti şi tu eliberat de teroarea şi de puterea morţii. Atunci nu vei mai vedea moartea, căci El a spus: «Eu sunt învierea şi viaţa. Cine crede în Mine, chiar dacă ar fi murit, va trăi» (loan 11,25).

MEDITAŢII PENTRU FIECARE ZI A ANULUI

de Charles H. SPURGEON

Dimineaţa şi Seara

Dimineața

Vă aşteptaţi la mult, şi iată că aţi avut puţin; l-aţi adus acasă, dar Eu l- am suflat. Pentru ce? Zice Domnul oştirilor. Din pricina Casei Mele, cari stă dărâmată, pe când fiecare dintre voi aleargă pentru casa lui.

Hagai 1:9

Sufletele zgârcite îşi limitează contribuţia la lucrare şi îndatoririle, misionare şi numesc asemenea lucruri economie. Nici nu-şi dau seama că se sărăcesc singuri. Scuza lor este că trebuie să aibă grijă de propriile familii, şi uită că neglijarea casei lui Dumnezeu e drum sigur spre ruina caselor lor. Dumnezeul nostru are metode prin care ne poate Binecuvânta dincolo de aşteptări, sau, dimpotrivă, ne poate încurca planurile în confuzie şi dezamăgire. Printr-o mişcare a mâinii Sale, El poate duce barca noastră într-un canal profitabil, sau o poate naufragia în sărăcie şi faliment. Scriptura ne învaţă că Domnul îl îmbogăţeşte pe cel darnic şi îl lasă pe zgârcit să afle ce înseamnă sărăcia. Intr-o sferă largă de observaţie, am observat că cei mai generoşi dintre creştinii cunoscuţi de mine au fost întotdeauna fericiţi, şi au prosperat aproape întotdeauna. Am văzut pe dătătorul voios ajungând la bogăţii la care nici nu a visat, şi am văzut adesea persoanele zgârcite, lipsite de generozitate, prăbuşindu-se în sărăcie tocmai prin agoniseala prin care sperau să se îmbogăţească. Oamenii dau bacşişuri mai mari chelnerilor buni, şi la fel se întâmplă şi cu Domnul. El dă cu carul celor care dau cu baniţa. Acolo unde bogăţia nu este depozitată, Domnul transformă în mult puţinul prin mulţumirea pe care inimile sfinţite o simt, în proporţie cu credincioşia lor în zecimi şi daruri. Egoismul priveşte întâi spre casă, dar bunătatea caută „mai întâi Împărăţia cerurilor, şi neprihănirea Sa” (Matei 6:33). În lunga noastră călătorie, egoismul înseamnă pierdere, iar bunatatea un mare câştig. Este nevoie de credinţă ca să slujeşti lui Dumnezeu cu mâinile deschise, dar El merită acest lucru. Tot ce putem să facem noi este o slabă recunoaştere a datoriilor pe care le avem faţă de bunătatea Lui!

Seara

Toate râurile se varsă în mare, şi marea tot nu se umple; ele aleargă necurmat spre locul de unde pornesc, ca iarăşi să pornească de acolo.

Eclesiastul 1:7

Tot ce se află pe pământ este în mişcare. Timpul nu cunoaşte odihnă. Pământul este ca o minge care se învârte, şi soarele însuşi este o stea care îşi îndeplineşte ascultătoare cursul în jurul unui luminător mai mare. Valurile mişcă marea, vânturile poartă aerul de pe ocean, şi eroziunea duce stâncile în largul mării. Schimbarea şi moartea guvernează totul. Marea nu este cămara unui zgârcit care cuprinde belşug de ape, fiindcă, dacă o forţă aduce apele în ea, o altă forţă le ridică şi le poartă departe. Oamenii se nasc ca să moară Totul este grabă, îngrijorare şi „deşertăciune” (Eclesiastul 1:14). Prieteni ai neschimbătorului Isus, ce bucurie este să ne gândim la moştenirea noastră neclintită! Marea de binecuvântări va fi întotdeauna plină pentru noi, fiindcă Dumnezeu însuşi toarnă râuri de desfătare în ea. Noi căutăm o cetate neclintită dincolo de ceruri, şi nu vom fi dezamăgiţi. Textul din seara aceasta ne poate învăţa recunoştinţa. Tatăl Ocean este un mare primitor, dar şi un distribuitor generos. El redă pământului ceea ce îi aduc râurile, sub formă de nori şi ploaie. Persoanele care iau totul şi nu înapoiază nimic sunt în dezacord cu armonia universului. Să dai altora înseamnă să strângi pentru tine însuţi. Cel care este un bun ispravnic, dornic să-şi folosească averea în slujba Domnului, va fi răsplătit cu mult. Prieteni ai lui Isus, sunteţi gata să-I daţi înapoi după beneficiul pe care l-aţi primit? Vi s-au dat multe. Care este rodul vostru? Aţi făcut tot ce vă stă în puteri? Nu puteţi face mai mult? Egoismul înseamnă răutate. Presupune că oceanul nu renunţă la nici o picătură din comoara lui de ape. Această zgârcenie ar aduce ruina neamului omenesc. Dumnezeu să ne ferească să urmăm distructiva şi zgârcita politică de a trăi pentru noi înşine. Isus nu Îşi face pe plac. Toată plinătatea locuieşte în El, dar „noi toţi am primit din plinătatea Lui” (loan 1:16). Fie ca şi noi să avem natura lui Isus, astfel încât, din momentul acesta, să nu mai putem trăi numai pentru noi înşine!

IZVOARE IN DEŞERT

S-a suit pe munte să Se roage, singur la o parte. Se înoptase, şi El era singur acolo.

(Matei 14:23)

Hristos Isus, în umanitatea Lui, simţea nevoia unei solitudini totale – nevoia de a fi complet singur, singur cu El Însuşi. Fiecare dintre noi ştie cât de epuizantă poate fi interacţiunea neîntreruptă cu alţii şi cum ne consumă ea energia. Ca om, Domnul Isus ştia aceasta şi simţea nevoia să fie singur ca să-Şi refacă puterea. Solitudinea era de asemenea importantă pentru El ca să realizeze deplin înalta Lui chemare, slăbiciunea Lui umană şi dependenţa Lui totală de Tatăl Său.Ca şi copii ai lui Dumnezeu, cu cât mai mult avem noi nevoie de momente de totală solitudine – momente în care să ne ocupăm cu realităţile spirituale ale vieţii şi să fim singuri cu Dumnezeu Tatăl. Dacă a fost vreodată cineva care se putea lipsi de momentele speciale de solitudine şi părtăşie, acesta era Domnul nostru. Şi totuşi nici El nu putea să-Şi menţină toată puterea şi tăria Lui pentru lucrarea Lui şi părtăşia Lui cu Tatăl fără momentul Lui de linişte. Dumnezeu doreşte ca fiecare slujitor al Său să înţeleagă şi să-şi însuşească această practică binecuvântată, ca biserica Lui să ştie cum să-şi înveţe copiii să recunoască acest înalt şi sfânt privilegiu, şi ca fiecare credincios să realizeze importanţa de a avea un timp petrecut numai cu Dumnezeu singur.O, gândul de a-L avea pe Dumnezeu în totul numai pentru mine şi să ştiu că Dumnezeu mă are în totul numai pentru El! Andrew Murray

Lamartine, primul dintre poeţii francezi romantici şi un scriitor al secolului al XIX-lea, într-una din cărţile sale a scris despre mama lui care avea un loc retras în grădină unde petrecea o oră în fiecare zi. El povestea că nimeni n-a visat vreodată să-i tulbure liniştea nici măcar o clipă din ora aceea. Pentru ea, acolo era grădina sfântă a Domnului.Ce păcat de acei oameni care nu au o astfel de ţară Beula! (vezi Isaia 62:4). Domnul Isus a spus: „Intră în odăiţa ta, încuie-ţi uşa şi roagă-te” (Matei 6:6), pentru că numai într-o solitudine liniştită putem prinde adevărurile profunde şi misterioase care curg din esenţa lucrurilor pe care Dumnezeu le îngăduie să intre în viaţa noastră.

O meditaţie

Suflete al meu, caută să fii singur cu Hristos! Scriptura spune: „Când era singur la o parte, lămurea ucenicilor Săi toate lucrurile” (Marcu 4:34). Nu te mira de adevărul acestui verset, pentru că poate fi adevărat şi în viaţa ta. Dacă doreşti să ai înţelegere, atunci dă drumul mulţimii, aşa cum a făcut Domnul Isus. (vezi Matei 14:22) Lasă-i „să iasă afară, unul câte unul” până când „Isus [rămâne] singur” (Ioan 8:9) cu tine. Te-ai imaginat vreodată ca ultimul om care a rămas pe pământ, sau ca singurul om rămas în întregul univers? Dacă tu ai fi singurul om care a rămas în univers, singurul tău gând ar fi: „Dumnezeu şi eu …! Dumnezeu şi eu …!” Şi totuşi El este deja la fel de aproape de tine ca în cazul acesta. El este la fel de aproape ca şi cum nici o inimă în afară de a Lui şi a ta nu ar mai bate în acest spaţiu infinit. O, suflete al meu, practică această solitudine! Dă drumul mulţimii! Practică liniştea inimii tale! Practică măreţul cântec „Dumnezeu şi eu! Dumnezeu şi eu!” Nu lăsa pe nimeni să se interpună între tine şi îngerul tău luptător! Vei primi conştiinţa păcatului dar şi iertarea, când Îl vei întâlni pe Domnul Isus singur!


George Matheson

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

Volumul III

Ieremia 41.1118; 42.16

De îndată ce vestea despre măcelul înfiorător de la Miţpa ajunge la urechile sale, Iohanan porneşte să înfrunte ceata lui Ismael. La vederea lui Iohanan, întreg poporul pe care Ismael îl ducea cu sine în robie la fiii lui Amon se grăbeşte să treacă în tabăra celuilalt. Ismael, constatând că de acum are dea face cu forţe mai puternice decât ale sale, scapă împreună cu opt oameni şi se adăposteşte la Baalis, protectorul său. De partea lor, Iohanan şi poporul eliberat se aşază în hanul lui Chimhan, lângă Betleem (poate acelaşi han în care, mai târziu, nu se va găsi loc pentru Fiul lui Dumnezeu – Luca 2.7).

Pericolul însă tot nu este în întregime îndepărtat de peste sărmanii aceştia. Asasinarea guvernatorului rânduit de împăratul Babilonului îi expune acum pe iudei mâniei sale, de îndată ce va fi informat. Nebucadneţar, scos din sărite de revoltele succesive ale poporului lui Iuda, nu poate să nu intervină cu maximă duritate, făcândui de astă dată pe cei nevinovaţi să plătească pentru cei vinovaţi. În teama şi dezorientarea lor, Iohanan şi tovarăşii lui se întorc cu aparentă umilinţă spre Ieremia, pe care aici îl găsim în mijlocul lor. El este purtătorul de cuvânt al lui Dumnezeu, Cuvânt care, repetăm, este singura sursă de lumină pentru noi, cum era şi pentru acest popor (Psalmul 119.105).

PÂINEA CEA DE TOATE ZILELE

Text: Judecători 16:13-21

CREŞTINI ÎNCLINAŢI

Astfel dar, cine crede că stă in picioare, să ia seama să nu cadă. 1 Corinteni 10:12

Cu câţiva ani în urmă, o furtună cu grindină foarte puternică s-a abătut asupra părţii de sud a statului Michigan, producând pagube mari copacilor. După ce furtuna a trecut, am verificat cei doi mesteceni ce creşteau în grădina din spatele casei. Unul îşi pierduse câteva crengi, dar celălalt suferise mult mai rău. Întreg copacul era rupt şi scos complet din rădăcini. De ce unul a avut de suferit, iar celălalt nu? Răspunsul a fost simplu. În loc să stea perfect vertical, acest copac de peste 10 metri a crescut înclinat într-un unghi destul de pronunţat. Când gheaţa grea s-a acumulat pe crengile lui, a căzut pe direcţia în care era deja înclinat.

Samson a fost o persoană ce se înclinase într-o direcţie greşită şi rezultatul lui a fost căderea. Cu toate că el este enumerat printre eroii credinţei din Evrei 11 şi că a fost unul din marii judecători ai lui Israel, o notă tristă este adăugată vieţii sale. În caracterul lui se poate vedea o slăbiciune caracteristică. Admira femeile, şi a insistat să-şi ia o soţie dintre duşmanii lui Israel (Judec. 14:3). Căderea sa a survenit în urma înclinaţiei sale de-a umbla după poftele cărnii.

Dacă nu trăim în părtăşie cu Domnul în fiecare zi a vieţii noastre, vieţile ni se vor apleca spre unele slăbiciuni şi păcate ce ne înconjoară atât de lesne. Iar atunci când vine criza sau suntem surprinşi nepregătiţi, nu vom fi în măsură să rezistăm presiunilor exercitate de îmrejurări. Căderea lui Samson este un exemplu tragic a ceea ce se poate petrece cu un creştin înclinat. Să stăm drepţi în puterea Domnului şi acest lucru nu ni se va întâmpla.     D.J.D.

Îmi trebuie putere să fiu adevărat,

In tot ce fac să fiu nevinovat;

Puterea Ta ca să mă ţină tare,

Când ispita vine ca să mă doboare.    
Anonim

Căderea, în viaţa unui creştin, rareori este o
erupţie, de obicei este un proces lent.
George Sweeting

DOMNUL ESTE APROAPE – GBV

http://www.gbv.ro/meditatii-zilnice/domnul-este-aproape

Boala aceasta nu este spre moarte, ci pentru gloria lui Dumnezeu, ca să fie glorificat Fiul lui Dumnezeu prin ea.
Ioan 11.4

Domnul Isus a spus aceste cuvinte atunci când I s-a spus că Lazăr era bolnav. A vrut să spună că Lazăr nu avea să moară? Nu, ci boala fusese îngăduită de Dumnezeu cu un scop mult mai înalt decât moartea. Lazăr a murit, însă Domnul Isus, după ce a venit la mormântul lui și după ce a poruncit să fie luată piatra de la intrarea mormântului, a rostit cu autoritate divină: „Lazăre, vino afară!”. Atunci cel care fusese mort a ieșit afară din mormânt, înfășurat în pânzele de înmormântare.

Ce mustrare pentru cei care susțin că cei bolnavi trebuie să fie vindecați printr-o putere supranaturală! Domnul vindecase mulți bolnavi, iar dacă este voia Lui să facă acest lucru, El poate cu siguranță să o facă și astăzi. Însă, în această chestiune, ca și în oricare alta, înțelepciunea Lui este infinit mai înaltă decât a noastră. Decât să dăm curs dorinței noastre neînduplecate ca cineva să fie vindecat, n-ar trebui mai degrabă să căutăm să înțelegem motivul pentru boala lui? Adesea, acest motiv poate fi exact același ca în cazul bolii lui Lazăr, adică gloria lui Dumnezeu și preamărirea Fiului Său.

Putem fi siguri că Fiul lui Dumnezeu este glorificat în cazul fiecărei îmbolnăviri a unui credincios, îmbolnăvire care duce la moarte. N-ar trebui să ne bucurăm de acest lucru, mai mult chiar decât de vindecarea lui? Orice credincios va fi până la urmă înviat prin puterea Domnului Isus, într-un trup glorificat, care nu va mai suferi niciodată de vreo boală. Astfel, ochii credinciosului trebuie să privească dincolo de această scenă a suferinței și a încercărilor, pentru a contempla nu doar minunea de a fi binecuvântat pentru eternitate, ci și gloria Persoanei mărețe prin care este binecuvântat. Domnul să ne ajute să ne bucurăm cu o bucurie negrăită de cunoașterea faptului că binecuvântatul Fiu al lui Dumnezeu este glorificat.

L M Grant

SĂMÂNȚA BUNĂ

http://www.gbv.ro/meditatii-zilnice/samanta-buna

Să știi că în zilele din urmă vor fi vremuri grele. Căci oamenii vor fi … nemulțumitori …
2 Timotei 3.1,2

Nemulțumirea

Un turist a vizitat multe locuri frumoase din Europa, dar din lunga lui călătorie a reținut doar faptul că la un hotel, unde a fost cazat, nu se deschidea fereastra. Din toată excursia rămăsese doar cu o astfel de amintire.

Cazul acestui turist nu este singular. Ca el sunt mulți. Toată ziua sunt în căutare după greșelile altora. Acești oameni pierd din vedere fascinația frumosului. Ei se aseamănă cu o moară stricată, care nu face altceva decât larmă. Cineva a spus că există două comportamente la oameni, care pot fi asemănate cu exemplul dat de albină și de muscă. Dacă o albină ajunge într-o grădină, va căuta flori bogate în polen. În aceeași grădină, musca va căuta gunoaiele. Comportamentul este diferit, fiindcă natura lor este diferită.

Prin vechea noastră natură, moștenită de la strămoșii noștri, toți suntem nemulțumiți. Dar când cineva Îl primește pe Hristos ca Mântuitor al său, atunci totul se schimbă. Mântuitorul dăruiește unui astfel de om o natură nouă, care caută frumosul, partea pozitivă, buna înțelegere, pacea, dreptatea, bucuria, facerea de bine, credincioșia, blândețea, înfrânarea poftelor etc. Natura nouă primită prin pocăință și credință față de Mântuitorul produce starea de mulțumire pentru toate lucrurile și împrejurările.

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

www.fundatiaseer.ro

INVOCĂ BINECUVÂNTAREA LUI DUMNEZEU PESTE VIATA TA

„Cine se va binecuvânta în ţară, se va binecuvânta în Dumnezeul adevărului…” (Isaia 65:16)

     Cuvântul „a invoca” implică două lucruri:

1) A face o cerere sinceră sau o solicitare;

2) A cita ceva în favoarea sa, ori a implementa.

Având acestea în minte, să citim acest verset: „cine se va binecuvânta în ţară, se va binecuvânta în Dumnezeul adevărului, şi cine va jura în ţară, va jura pe Dumnezeul adevărului, căci vechile suferinţe vor fi uitate, vor fi ascunse de ochii Mei”. Ce promisiune puternică! La fel cum Dumnezeu, Tatăl nostru, a creat lumea prin cuvânt, și noi putem folosi Scriptura pentru a schimba lumea în care trăim.

Când rostești binecuvântarea lui Dumnezeu peste viața ta, „faci o cerere sinceră sau o solicitare”. Și totodată „citezi binecuvântarea în favoarea ta, o revendici sau o implementezi”. De aceea Dumnezeu i-a spus lui Moise să-i binecuvânteze pe iudei cu aceste cuvinte: „Domnul să te binecuvânteze, şi să te păzească! Domnul să facă să lumineze Faţa Lui peste tine, şi să se îndure de tine! Domnul să-Şi înalţe Faţa peste tine, şi să-ţi dea pacea!” (Numeri 6:24-26). Apoi Dumnezeu a adăugat: „şi Eu îi voi binecuvânta” (v. 27).

Acum înțelegi de ce rostirea Cuvântului lui Dumnezeu peste viața ta poate schimba lucrurile în bine, și de ce Scriptura spune: „Moartea şi viaţa sunt în puterea limbii” (Proverbe 18:21)? Așadar, cuvântul pentru tine astăzi este acesta: invocă binecuvântarea lui Dumnezeu peste viața ta!

Single Post Navigation

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

w

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: