Mana Zilnica

Mana Zilnica

Archive for the day “noiembrie 25, 2016”

25 Noiembrie 2016

TOTUL PENTRU GLORIA LUI

de Oswald CHAMBERS

Secretul consecvenţei spirituale

Departe de mine gândul să mă laud cu altceva decât cu crucea Domnului nostru Isus Cristos. Galateni 6:14

Când un om se naşte din nou, el devine inconsecvent datorită diverselor simţiri sau a împrejurărilor din viaţa sa, care nu par a avea nici o legătură una cu alta. Apostolul Pavel a avut o consecvenţă puternică şi stabilă înlăuntrul său şi de aceea n-a fost tulburat de nici o schimbare a vieţii sale exterioare; el avea rădăcina şi temelia în Dumnezeu. Cei mai mulţi dintre noi nu avem o viaţă spirituală consecventă, pentru că suntem mai preocupaţi să fim consecvenţi în exterior.

Pavel trăia la „subsol”; criticii consecvenţi trăiesc la „etajele superioare” ale lucrurilor exterioare; şi cele două nivele nu se ating unul pe celălalt. Consecvenţa lui Pavel se baza pe lucrurile fundamentale. Marea bază a consecvenţei sale era agonia lui Dumnezeu în lucrarea de Răscumpărare a lumii, era crucea lui Isus Cristos.

Cercetează-ţi conţinutul credinţei tale, apoi elimină tot ce se poate elimina şi întoarce-te la temelie – la crucea lui Cristos. In istoria seculară, crucea este un lucru foarte neînsemnat, dar, din perspectiva Bibliei, ea este mult mai importantă decât toate imperiile lumii. Dacă, atunci când predicăm, pierdem din vedere tragedia lui Dumnezeu pe cruce, predica noastră nu va avea nici un rezultat. O astfel de predică nu va transmite oamenilor puterea lui Dumnezeu; ea poate fi interesantă, dar este lipsită de putere. Insă când predicăm Crucea, declanşăm puterea lui Dumnezeu. „Dumnezeu a găsit cu cale să mântuiască pe credincioşi prin nebunia propovăduirii crucii.” „Noi propovăduim pe Cristos cel răstignit.”

MANA DE DIMINEAŢĂ

„El nu se teme de veşti rele, ci inima lui este tare, încrezându-se în Domnul… El nu se teme.” PSALM 112:7, 8

Veştile rele! Acolo aşteaptă vrăjmaşul să ne întâlnească! Când veştile sunt bune, când toate merg bine, suntem fericiţi şi uşuraţi, pentru că ne bazăm pe ele şi nu pe Acela care le-a făcut posibile. Dar când vin veştile rele, iată-ne cu totul abătuţi: ne frământăm, ne îngrijorăm, ba chiar ne speriem având tendinţa de a le exagera, pierzând sensul proporţiei şi al realităţii, dar ce este mai trist, pierzându-ne încrederea în Tatăl nostru care ne-a făcut atâtea făgăduinţe în Cuvânt. Psalmistul a trecut prin astfel de experienţe, dar din ele a învăţat lecţia de a se încrede în Domnul. Nu este o vagă noţiune despre Dumnezeu sau o teorie obscură a superiorităţii binelui asupra răului care ne va sprijini în momentul veştilor rele. Ne trebuie ceva mai mult, mai precis, mai real! Dumnezeu nu este departe de noi, El ne-a înştiinţat mai dinainte cu privire la viitor. Inima noastră va rămâne deci tare, bazându-ne pe făgăduinţele Lui neschimbătoare. Pentru copilul său, Tatăl ceresc întăreşte această stabilitate, pentru ca atunci când vin veştile rele, să nu se clatine. „Inima lui este tare, încrezându-se în Domnul…”, care îl învaţă prin Cuvântul Său şi îl întăreşte prin făgăduinţele Sale.

Trăim astăzi zile pline de tot felul de surprize, zvonuri şi veşti sumbre care ne înconjoară în fiecare zi, încât, dacă nu am avea o inimă tare, încrezătoare în Domnul, ne-am îngrijora până la disperare. Cel credincios ştie că Satan mai are puţină vreme şi că este înfuriat. Lumea stăpânită şi condusă de el este într-o tot mai mare agitaţie: războaie şi veşti de războaie, cutremure de pământ, boli incurabile şi extrem de contagioase, crime de tot felul, răsturnări de guverne, războaie civile, atentate, într-un cuvânt, haos cum n-a fost niciodată. Dar ce este mai trist este că Biserica merge cu paşi repezi spre apostazia totală. „Nu trebuie să ne temem nici de groaza din timpul nopţii, nici de săgeata care zboară ziua (gloanţe, bombe), nici de ciuma care umblă în întuneric, (boli contagioase şi incurabile). O mie să cadă alături de tine şi zece mii la dreapta ta, dar de tine nu se va apropia… Pentru că zici: „Domnul este locul meu de adăpost, şi faci din Cel-Prea-Inalt locuinţa ta, de aceea nici o nenorocire nu te va ajunge, nici un rău nu se va apropia de cortul (casa, trupul) tău ” (Ps.91:5-ll).

Trăim în vremea când trebuie să apară Anticrist, care, pretinzând ca va aduce soluţia salutară a tuturor problemelor lumii, va pregăti calea Fiarei (împăratul roman) de care vorbeşte Apoc. 13:1; 14:9; 15:2; 16:2,10; 19:20.

Toate acestea ne vorbesc de extrem de apropiata venire a scumpului nostru Mântuitor şi Domn. Acela care ne-a vorbit în Cuvântul Lui şi în care credem, nu este El începutul şi sfârşitul, Cel dintâi şi Cel de pe urmă, Alfa şi omega? El vrea să ne dea această încredere neclătinabilă, această credinţă statornică care nu se teme, ci crede în El, oricare ar fi evenimentele din aceste zile din urmă. Făgăduinţele lui Dumnezeu care sunt garantate de Domnul Isus, ne lipesc tot mai strâns de Tatăl nostru şi ne aşează în prezenţa Lui. Unde poate fi un loc mai sigur? încrederea noastră îl slăveşte, inimile noastre strigă: „Vino Doamne Isuse!”

MÂNTUIREA PRIN HRISTOS

Meditaţii zilnice – de Fritz BERGER

„Ce este născut din carne, este carne şi ce este născut din Duh, este Duh. Nu te mira că ţi-am zis: „Trebuie să vă naşteţi din nou”. Ioan 3:6-7.

Ce mult timp a durat până când am înţeles că Gal. 4:29 este asemănător: „Cel care se născuse în mod firesc prigonea pe cel care se născuse prin Duhul”. Unul s-a născut prin puterea omenească a lui Avraam, dar Isaac s-a născut prin făgăduinţă după ce trupul lui Avraam era îmbătrânit. Deloc nu este uşor să te lipseşti de Ismael, care este fructul puterii omeneşti. Şi mai mult, chiar ne place acest rod, până ce observăm că aceasta nu foloseşte la nimic, cu toate că în trecut am crezut că aceasta este viaţa. În trecut ne-am adunat toate puterile când trebuia să facem ceva, şi după ce am avut reuşită, am zis: „Iată şi aici am biruit”. Ne-am dezobişnuit de fumat? E minunat. Nu mai suntem atât de agitaţi, nervoşi ca şi în trecut şi aceasta este bine. Şi poate ne-am şi lăudat că Dumnezeu ne-a ajutat pe ici pe colo.

Aceasta merge atâta timp până când Dumnezeu nu ne smereşte, până când recunoaştem: „Sunt un om neroditor. Ne dăm seama că în toate am greşit, nu mai am viaţă, nu mai am Duhul Lui, nu mai pot face nimic; mai demult eram fericit, dar acum totul s-a dus, a dispărut. Astfel devine valabil Cuvântul: „Bucură-te stearpo, care nu naşti deloc! Izbucneşte în cântări şi în strigăte de bucurie”. Cum să ne bucurăm? Chiar acum trebuie să ne bazăm pe promisiune, pe ceea ce Dumnezeu a spus, pe mântuire şi să-I mulţumim pentru aceasta. Poate câteodată se pare că suntem adânciţi în păcat mai mult decât înaintea pocăinţei, cu toate că nimeni nu poate zice nimic împotriva noastră. În astfel de timpuri, trebuie să ne încredem într-adevăr, în promisiunile lui Dumnezeu.

TEZAURUL PROMISIUNILOR LUI DUMNEZEU

de Charles H. SPURGEON

MUNŢI PREFĂCUŢI ÎN ŞES

Cine eşti tu, munte mare, înaintea lui Zorobabel? Te vei preface într-un loc şes. El va pune piatra cea mai însemnată în vârful templului, în mijlocul strigătelor de: „îndurare, îndurare cu ea”. Zaharia 4.7

În această zi un munte de greutăţi sau de lipsuri cumplite poate să apară în viaţa noastră şi judecând omeneşte s-ar părea că nu se poate găsi nici o cale pe care să trecem peste acest munte sau să-l ocolim. Dar îndată ce intervine credinţa, muntele va dispare şi în locul lui va fi o câmpie. Pentru aceasta, credinţa trebuie, înainte de toate, să asculte de Cuvântul lui Dumnezeu care zice: „Lucrul acesta nu se va face nici prin tărie, nici prin putere, ci prin Duhul Meu, zice Domnul Oştirilor”. Acest mare adevăr este puterea care ne face să biruim încercările de neînvins ale vieţii.Eu văd că nu pot să fac nimic, şi că orice sprijin omenesc nu este decât o deşertăciune. Nu pot într-adevăr să mă reazem pe nici un sprijin văzut, dar puterea mea este în Duhul Sfânt nevăzut. Dumnezeu singur trebuie să lucreze şi eu trebuie să încetez de a mă încrede în oameni şi în mijloacele omeneşti. Când Cel Atotputernic ia în mână treburile poporului Său, munţii de greutate dispar. Popoarele sunt în mâna Sa mai uşoare decât o minge în mâna unui copil, şi El pune la dispoziţia mea puterea care le face să se mişte. Dacă acum Domnul mă cheamă să mut unul din aceşti munţi, o voi face în numele Său. Oricât de înalt ar fi, el se preface în câmpie înaintea mea, o făptură slabă; căci Domnul a vorbit.

Cine ar putea să se teamă, când are lângă el pe Dumnezeu Cel Atotputernic?

DOMNUL ESTE APROAPE!

Calendar Biblic

Şi să pui în pieptarul judecății Urim şi Tumim.  Exod 28.30

Pe pieptarul marelui preot, lângă pietrele prețioase cu numele semințiilor fiilor lui Israel, se aflau Urim și Tumim. Aceste cuvinte înseamnă „lumini și desăvârșiri”. Ce erau ele, nimeni nu poate spune cu certitudine. Ele sunt menționate de șapte ori în Scriptură; în două locuri este menționat doar cuvântul Urim, iar întrun loc (Deuteronom 33.8), ordinea lor este inversată: „Urim și Tumim”. Era probabil vorba de o piatră prețioasă, care, așezată în lumină sub un anumit unghi, oferea răspunsul Domnului cu privire la întrebări adresate Lui de către preot. Astfel, Eleazar trebuia să ceară sfat de la Domnul pentru Iosua folosind Urim; Saul, în disperarea lui, La întrebat pe Dumnezeu prin Urim (Numeri 27.21; 1 Samuel 28.16). Fiindcă pieptarul conținea Urim și Tumim, prin care erau cunoscute deciziile divine, el era numit „pieptarul judecății”.

Dumnezeu dorește să Se facă cunoscut pe El Însuși și voia Lui celor care, la rândul lor, doresc această cunoaștere binecuvântată. Urim și Tumim, aflat în pieptarul marelui preot, era chezășia că Israel nu trebuia să fie ignorant cu privire la nicio chestiune.

Este creștinul mai puțin favorizat astăzi? Având Duhul Sfânt locuind în noi, având Cuvântul complet al lui Dumnezeu în mâinile noastre și un Hristos glorificat deplin interesat de noi, nu trebuie să existe întuneric în mințile noastre cu privire la nici măcar un singur detaliu al drumului pe care mergem. Din nefericire, este un lucru obișnuit să vezi copii ai lui Dumnezeu bâjbâind zi de zi, făcând o mulțime de greșeli, spre întristarea sufletelor lor și spre dezonorarea Numelui vrednic cu care sunt chemați. În toată această stare, ei se întreabă cum de există unii care reușesc să cunoască gândul Domnului. Dacă ochiul este curat și dacă în inimă există realitate, drumul este clar ca lumina soarelui. W. W. Fereday

BĂTÎND LA UȘA LUI DUMNEZEU

de Oswald CHAMBERS

Atingerea Ta încă are puterea ei străveche”; atinge-mă, Doamne, ca să fiu într-atâta în părtaşie cu Tine, încât toată fiinţa mea să radieze pacea şi bucuria Ta.

MEDITAŢII ZILNICE

de Wim MALGO

«Şi fără credinţă este cu neputinţă să Îi fim plăcuţi Lui! Căci cine se apropie de Dumnezeu trebuie să creadă că El este şi că îi răsplăteşte pe cei ce-L caută.» EVREI 11,6

Să fim gata să credem

Credinţa este considerată astăzi drept un concept banal, deşi, din păcate se poate găsi doar la puţini creştini. Totuşi ea este vie şi doar prin ea se poate realiza sfinţirea în viaţa spirituală. Credinţa este în strânsă legătură cu pregătirea pentru a auzi şi a primi adevărul Scripturii. Dacă nu sunt pregătit să accept adevărul înseamnă că am puţină credinţă, deoarece credinţa din inima mea este la fel de puternică pe cât de prezent este adevărul Scripturii în mintea şi în viaţa mea. Această legătură o vedem detaliată în Evrei 10,22: «să ne apropiem cu o inimă curată, cu credinţă deplină …». Cu alte cuvinte» nu suntem capabili să credem dacă nu suntem sinceri. Când îl caut pe Domnul şi vreau din tot sufletul să îl găsesc, dar inima mea este preocupată cu alte lucruri (pentru că ceea ce rostesc în rugăciune nu coincide cu ceea ce trăiesc), atunci această rugăciune nu are putere. Ne rugăm pentru trezire spirituală şi pentru tot felul de alte intervenţii divine, dar când primim răspunsul suntem şi rămânem necredincioşi. Există multe lucruri pe care le avem de schimbat în viaţa noastră, dar totul este cu putinţă celui ce crede!

MEDITAŢII PENTRU FIECARE ZI A ANULUI

de Charles H. SPURGEON

Dimineaţa şi Seara

Dimineaţa

Să propovăduiesc robilor de război slobozirea. Luca 4:18

Nimeni nu poate oferi libertate robilor de război, în afară de Isus. Libertatea adevărată vine numai de la El. Este o libertate deţinută pe drept; fiindcă Fiul, care este Moştenitorul turor lucrurilor, are dreptul să-i facă pe oameni liberi. Sfinţii onorează dreptatea lui Dumnezeu, care le asigură mântuirea. Este o libertate plătită scump. Christos vorbeşte prin puterea Sa, dar a cumpărat-o prin sângele Său. El te face liber, dar numai prin legarea Lui. Poţi pleca în pace, fiindcă îţi poartă El povara. Eşti pus în libertate, fiindcă a suferit El în locul tău. Dar, deşi preţul a fost foarte mare, El ţi-o oferă gratis. Isus nu îţi cere nimic în schimbul libertăţii Sale. El ne găseşte în sac şi cenuşă, şi ne invită să ne îmbrăcăm cu veşmintele frumoase ale libertăţii. El ne salvează aşa cum suntem, fără ajutor şi fără merite. Când ne eliberează, Isus ne dă libertate pentru totdeauna; nici un lanţ nu ne poate lega din nou. Stăpânul îmi zice: „rob de război, te-am eliberat”, şi lucrul acesta este veşnic. Satana complotează să ne înrobească, dar, dacă Domnul este de partea noastră, de cine ne vom teme? Lumea, cu ispitele ei, va încerca să ne prindă în mreje, dar Cel care este pentru noi este mai puternic decât cei care sunt împotriva noastră. „Dacă Dumnezeu este pentru noi, cine va fi împotriva noastră?” (Romani 8:31). Însăşi inimile noastre înşelătoare ne pot chinui şi hărţui, dar „Acela care a început… această bună lucrare” (Filipeni 1:6) în noi o va duce la bun sfârşit. Duşmanii lui Dumnezeu şi inamicii omului îşi adună oştile şi se îndreaptă cu furie spre noi, dar dacă Dumnezeu achită, „cine-i va osândi?” (Romani 8:34). Vulturul care se înalţă spre cuibul său de pe stâncă, şi apoi zboară spre nori, nu este mai liber decât sufletul eliberat de Christos. Dacă nu mai suntem sub lege, ci eliberaţi de blestemul ei, să practicăm libertatea în a-L sluji pe Dumnezeu cu recunoştinţă şi plăcere. „Sunt robul Tău, fiul roabei Tale, şi Tu mi-ai desfăcut legăturile” (Psalmi 116:16). „Doamne, ce vrei să fac?” (Fapte 9:6).

Seara

Căci El a zis lui Moise: „voi avea milă de oricine-Mi va plăcea să am milă; şi mă voi îndura de cine-Mi va plăcea să Mă îndur”. Romani 9:15

Cu aceste cuvinte, Domnul Îşi proclamă clar dreptul de a da sau de a opri îndurarea Lui, conform voinţei Sale suverane. După cum monarhul este investit cu prerogative de viaţă şi moarte, Judecătorul întregului pământ are dreptul de a condamna sau de a cruţa pe cel vinovat, după cum I Se pare cel mai bine. Prin păcatele lor, oamenii şi-au pierdut toate drepturile în faţa Lui Dumnezeu. Ei merită să piară pentru păcatele lor, şi dacă toţi fac la fel, nu au nici un motiv să se plângă. Dacă Domnul salvează vreunul, o face dacă dreptatea nu este încălcată. Totuşi, dacă El consideră că este mai bine pentru cel condamnat să-şi ispăşească sentinţa îndreptăţită, oamenii nu-L pot critica după părerile lor
înguste. Nebune şi neruşinate sunt discursurile care spun că toţi oamenii au dreptul să fie plasaţi pe acelaşi loc. Ignorante, dacă nu
şi mai rău, sunt disputele privitoare la harul discriminatoriu, care sunt doar răzvrătirea naturii umane mândre împotriva coroanei şi sceptrului lui Iehova. Când ne înţelegem propria ruină, şi faptul că ne merităm pedeapsa, şi dreptatea verdictului divin împotriva păcatului, nu ne îndoim de adevărul că Domnul nu este obligat să ne mântuiască. Nu ne mai plângem că El alege să-i mântuiască pe
alţii, de parcă lucrul acesta ne-ar nedreptăţi pe noi. Din contră, simţim că El ne priveşte cu milă, şi că numai prin bunătatea Sa, fără nici un merit al nostru, suntem mântuiţi, şi pentru aceasta ar trebui să-I binecuvântăm numele pe vecie. Cum vor putea să-L
iubească suficient pe Dumnezeu cei care sunt subiectele alegerii divine? Ei nu mai au loc de laudă, fiindcă suveranitatea o exclude
efectiv. Numai Domnul este slăvit, şi însăşi noţiunea de merit omenesc este aruncată cu dispreţ. Nu există nici o doctrină mai
umilitoare în Evanghelie ca doctrina alegerii, nici una carte să
producă mai multă recunoştinţă şi, în consecinţă, nici una mai sfinţitoare. Credincioşii nu trebuie să se teamă de ea, ci să se bucure cu adoraţie.

IZVOARE IN DEŞERT

„Ia săgeţi”…. „Loveşte în pământ!” Şi a lovit de trei ori; apoi s-a oprit. Omul lui Dumnezeu s-a mâniat pe el şi a zis: „Trebuia să loveşti de cinci sau şase ori”. (2 Împăraţi 13:18-19)

Cât de uimitor şi de puternic este mesajul acestor cuvinte! Ioas, împăratul lui Israel, gândea că făcuse foarte bine când a lovit pământul „de trei ori şi apoi s-a oprit”. Pentru el, aceasta părea să fie o faptă extraordinară a credinţei lui, dar Domnul şi profetul Elisei erau profund dezamăgiţi, pentru că el se oprise la jumătatea drumului.

Da, el a primit ceva; de fapt, a primit chiar foarte mult – exact ceea ce crezuse c-o să primească de la Dumnezeu, în ultimă instanţă. Şi totuşi Ioas nu a primit tot ceea ce Elisei vroia ca el să aibă sau ceea ce Domnul dorea să-i dea. El a pierdut mult din semnificaţia promisiunii, şi din plinătatea binecuvântării. El a primit mai mult decât ar fi putut vreun om să-i ofere, dar n-a primit tot ce avea mai bun Dumnezeu pentru el.

Dragul meu credincios, ce serios este adevărul acestei istorisiri! Cât de important este pentru noi să învăţăm să ne rugăm când trecem prin tot felul de situaţii şi să ne cercetăm deplin inimile în lumina mesajului lui Dumnezeu pentru noi! Altfel, nu vom beneficia niciodată de toată plinătatea promisiunii Sale sau de toate posibilităţile pe care le oferă rugăciunea făcută cu credinţă. A. B. Simpson

A Celui ce, prin puterea care lucrează în noi, poate să facă nespus mai mult decât cerem sau gândim noi, a Lui să fie slava.


Efeseni 3:20-21

În nici un alt loc apostolul Pavel nu foloseşte aceste cuvinte aparent de prisos: „nespus mai mult decât cerem”. Fiecare cuvânt este umplut cu dragostea infinită a lui Dumnezeu şi cu puterea Lui de „a face” pentru credincioşii Lui care se roagă. Şi totuşi există următoarea limitare: „prin puterea care lucrează în noi”. El va face pentru noi atât de mult cât Îi vom permite să facă în noi. Aceeaşi putere care ne-a mântuit, care ne-a spălat cu sângele Său, care ne-a umplut cu puterea Duhului Său cel Sfânt, şi ne-a protejat prin numeroase ispite va lucra pentru noi ca să înfrunte orice urgenţă, orice criză, orice situaţie şi orice împotrivire.

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

Volumul III

MARCU 2.18-28

În timp ce cuvântul Robului desăvârşit este „îndată”, cel al iudeilor necredincioşi este „de ce?” (v. 7,16,18,24). Întrebat cu privire la post, Domnul Isus răspunde că acesta este marca tristeţii, care, prin urmare, nu se potriveşte cât timp El Se află împreună cu ei. Nu era oare venirea Lui un prilej de mare bucurie pentru tot poporul? (Luca 2.10).

El Se foloseşte apoi de această ocazie pentru a pune în contrast regulile şi tradiţiile iudaismului cu evanghelia libertăţii harului pe care venise să le-o aducă. Este trist de remarcat că omul preferă, în locul acestei evanghelii, formele religioase, pentru că acestea îi permit să-şi facă o bună reputaţie înaintea altora,… în timp ce continuă să-şi împlinească propria voie. Spre deosebire de această categorie, v. 22 ni-l arată pe creştin ca fiind un om înnoit în întregime. Câtă vreme inima îi este schimbată şi este plin de o bucurie nouă, obligatoriu şi comportamentul său exterior va fi transformat.

Fariseii îi învinuiesc în mod public pe ucenici că smulg spice în zi de sabat. Omul suceşte întotdeauna după placul său ceea ce i-a dăruit Dumnezeu. Sabatul era un har acordat lui Israel, însă evreii l-au folosit ca pe un jug pentru a-şi îngreuna robia spirituală (Fapte 15.10).

PÂINEA CEA DE TOATE ZILELE

Text: 2 Petru 1:5-15

OBICEIURI – BUNE ŞI RELE

De aceea daţi-vă şi voi toate silinţele să uniţi cu credinţa voastră, fapta… 2 Petru 1:5

Am citit că este nevoie de 40.000 de flori de trandafiri pentru a produce o cantitate de aproximativ 30 de grame de ulei de trandafiri. Construirea unui caracter creştin poate fi comparată cu producerea acestui parfum exotic foarte scump. Mii de gânduri bune şi fapte nobile sunt necesare să creeze un model preţios de comportament. Pentru a fi plăcuţi Domnului şi a deveni puternici în credinţă, trebuie să ne concentrăm în dezvoltarea unor obiceiuri sfinte.

Pe de altă parte, ori de câte ori ne complăcem în ceva ce ştim că este rău, ne slăbim puterile de a rezista răului. Ca şi aluatul menţionat în Galateni 5:9, atitudinile păcătoase şi acţiunile pot fi începuturi nesemnificative, dar care treptat pot să crească până ce întreaga fiinţă a persoanei să fie coruptă de influenţa lor. In faimoasa nuvelă a lui Washington Irving, beţivul Rip Van Winkle, îşi scuza orice nou faliment, spunând: „N-am s-o ţin în socoteală de data aceasta!” în timp ce el poate reuşea în felul acesta să scape de fapta rea făcută, celulele creierului său înregistrau totul ca să le folosească împotriva sa la viitoarea ispită.

Da, fie că ne place, sau nu, suntem produsul a ceea ce am gândit şi făcut în întreaga noastră viaţă umană. Fiţi atenţi la gândurile, cuvintele şi faptele păcătoase, pentru că ele sunt seminţele care produc obiceiuri rele. Concentraţi-vă întotdeauna să cultivaţi acele trăsături care vă fac viaţa o mireasmă încântătoare şi minunată.     H.G.B.

Efortul bun este o floare. Acum
Culege trandafirii
fă parfum;
Sămânţa răului e moarte, să înveţi.
Semănând doar bine – vei culege vieţi.     H.G.B.

Înâi noi ne facem obiceiuri, apoi obiceiurile ne fac pe noi.

DOMNUL ESTE APROAPE – GBV

http://www.gbv.ro/meditatii-zilnice/domnul-este-aproape

Daniel s-a hotărât să nu se spurce cu bucatele alese Ale împăratului şi cu vinul pe care-l bea împăratul, şi a rugat pe căpetenia famenilor dregători să nu-l silească să se spurce. Dan. 1,8.

Din cauza neascultării, poporul Israel a fost luat şi dus în Babilon. Odată cu acesta a fost luat ca prizonier şi tânărul Daniel. Dar fidelitatea lui Daniel nu a fost uitată de Dumnezeu care nu l-a lăsat în ţara îmbâcsită peste măsură de păcate. Daniel trebuia să fie un martor a lui Dumnezeu într-o ţară străină. Acolo nu s-a împotrivit ca să primească el şi prietenii săi nume care stăteau în directă legătură cu idolii ţării respective, căci nu căuta stima şi onoarea proprie ci pe a lui Dumnezeu. F

oarte uşor se putea lăsa tentat de împrejurările în care se găsea. Dar la aşa ceva nu s-a gândit. căci el era hotărât în inima lui să nu se spurce. Intelectul omului judeca altfel când stăpâneşte gândirea firii pământeşti, dar Daniel care cunoştea Sfânta Scriptură a rămas credincios prescripţiilor lui Dumnezeu. Frica sa faţă de Dumnezeul Cel Viu nu l-a părăsit cu niciun chip şi astfel a umblat pe calea îngustă cu preţul vieţii. Chiar atunci când mulţimea celor exilaţi s-au unit să slujească idolilor şi au făcut multe nelegiuiri, Daniel nu s-a lăsat corupt ci a rămas credincios Cuvântului. Cum vorbeşte această pildă inimilor noastre! Vai! noi suntem foarte influenţabili ca să privim pe oameni când ei mărturisesc că sunt credincioşi. Dima a părăsit Calea din dragoste faţă de lume, dar Pavel nu s-a gândit niciodată să facă lucrul acesta. Dacă vedem în zilele noastre pe unii care se spurcă din bucatele alese ale împăratului întunericului, atunci să-i avertizăm serios şi să nu-i luăm ca pilde cu nici un chip!

Credinciosul se arată necredincios Lui Hristos în măsura în care are legături cu lumea.

SĂMÂNȚA BUNĂ

http://www.gbv.ro/meditatii-zilnice/samanta-buna

… Știu faptele tale: că îți merge numele că trăiești, dar ești mort. Apocalipsa 3.1

Ce fel de credință avem?

În urma lucrării misionare, în anul 1491, regele Nzinga Nkuvu din Congo (Africa) a primit botezul creștin. Odată convertit la creștinism, a poruncit să fie distruși toți idolii păgâni. Mulți congolezi au primit cu entuziasm creștinismul, dar l-au perceput mai degrabă ca pe un supliment, decât ca pe ceva care înlocuiește vechea religie tradițională. Mulți chiar au respins creștinismul. Însuși regele Nzinga Nkuvu s-a reîntors la religia păgână, obligându-l pe fiul său Mvemba Nzinga, care primise o educație creștină, să fugă din țară. Acești africani s-au asemănat cu acei samariteni, despre care citim că „se închinau Domnului, dar slujeau în același timp și dumnezeilor lor, după obiceiul neamurilor de unde fuseseră mutați” (2 Împărați 17.33). Însă astfel de oameni se mai găsesc și în zilele noastre. Mântuitorul a spus categoric: „Nimeni nu poate sluji la doi stăpâni. Căci sau va urî pe unul și va iubi pe celălalt; sau va ține la unul și va nesocoti pe celălalt. Nu puteți sluji lui Dumnezeu și lui Mamona” (Matei 6.24). Această slujire la doi stăpâni este o autoînșelare. Chemarea noastră este să ne simțim ticăloșia și să ne smerim înaintea Mântuitorului recunoscându-L ca pe unicul Domn vrednic de închinare: „Căci este un singur Dumnezeu și este un singur Mijlocitor între Dumnezeu și oameni: Omul Isus Hristos”. O astfel de credință este una reală și nu una de formă.

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

www.fundatiaseer.ro

CUM SĂ Al GRIJA DE TINE ÎNSUTI (2)

„Îmi ungi capul cu untdelemn, și paharul meu este plin de dă peste el” (Psalmul 23:5)

Există două feluri de oameni care nu vor înțelege niciodată nevoia ta de a-ti purta de grijă:

1) Legaliștii. Aceștia se află într-o încercare continuă de a se ridica la anumite standarde perfecționiste pe plan moral, etic și religios.

2) Activiștii. Ei se sacrifică pe altarul neîntreruptei slujiri în biserică, crezând că așa ÎI pot mulțumi pe Dumnezeu.

Și unii dintre ucenicii Domnului Isus au crezut asta. Când o femeie a turnat mirul pe capul lui Isus, ei s-au supărat. Cum a fost posibil? Oare ei nu au citit cuvintele: „îmi ungi capul cu untdelemn, și paharul meu este plin de dă peste el”? Pe vremea Domnului Isus, untdelemnul era folosit în diferite scopuri; în relaxarea, masajul și revigorarea trupului după o călătorie lungă sau după o zi grea de muncă. Poate întrebi: „Deci Dumnezeu crede ca pot să fac o pauză?” Da, dar cum activiștii simt nevoia sa fie de folos, la fel ca ucenicii, ei cred: „Mirul acesta s-ar fi putut vinde foarte scump, și banii să se dea săracilor” (Matei 26:9). Crezul lor este acesta: „Alții sunt importanți – nu eu!”

Trebuie să înțelegi un lucru: Când le porți altora de grijă și uiți de nevoile tale, atunci:

a) secătuiești spiritual si emoțional;

b) ajungi sa fii nemulțumit deoarece nevoile tale trec neobservate si nesatisfăcute;

c) începi să-ți cauți alinarea unde nu ar trebui.

Asta l-a dus pe Samson în casa Dalilei. Această femeie i-a oferit un loc în care să se relaxeze, apoi ea a profitat de asta pentru a-l distruge. Când căutăm alinare la oameni și în locuri nepotrivite, în loc să învățăm cum să ne îngrijim de propria persoană, îi dăm o mână de ajutor diavolului. Vezi să nu ti se întâmple așa ceva. Îngrijește-te de starea ta spirituală, emoționala și psihică.

24 Noiembrie 2016

TOTUL PENTRU GLORIA LUI

de Oswald CHAMBERS

 

Direcţia privirilor noastre

Cum se uită ochii robilor la mâna stăpânilor lor…. aşa se uită ochii noştri la mâna Domnului, Dumnezeului nostru. Psalmul 123:2

Acest verset este o descriere a dependenţei totale de Dumnezeu. Aşa cum ochii robului sunt aţintiţi la stăpânul lui, aşa sunt ochii noştri îndreptaţi către Dumnezeu şi ajungem să cunoaştem faţa Lui (conform textului din Isaia 53:1). Declinul spiritual începe atunci când încetăm si ne mai înălţăm ochii spre El. Declinul apare nu atât din cauza necazurilor exterioare din jurul nostru, cât din cauza problemelor din mintea noastră, atunci când spunem: „Cred că m-am întins prea mult, ridicându-mă pe vârfuri şi încercând să arăt ca Dumnezeu, în loc să fiu o persoană obişnuită şi umilă”. Trebuie să înţelegem că nici un efort nu poate fi prea mare.

De exemplu, ai ajuns într-o criză în viaţa ta când ai fost de partea lui Dumnezeu şi ai avut mărturia Duhului că ai procedat corect, dar au trecut săptămâni sau poate ani şi treptat, ai ajuns la concluzia: „La urma urmei, n-am fost oare prea mândru? N-am adoptat un punct de vedere prea înalt?” Prietenii tăi „raţionali” vin şi-ţi spun „Nu fi prost, atunci când ai vorbit prima dată despre această trezire spirituală, ştiam că era doar un impuls de moment, căci nu poţi continua asa. Şi oricum Dumnezeu nu aşteaptă asta de la tine”. Şi tu spui: .Probabil că am avut aşteptări prea mari”. Pare o dovadă de smerenie să vorbeşti aşa. Dar, asta înseamnă că ţi-ai pierdut încrederea în Dumnezeu şi că acum te bazezi pe părerile lumeşti.

Pericolul este că, dacă nu te mai bazezi pe Dumnezeu, uiţi să-ţi mai îndrepţi privirea spre El. Numai atunci când Dumnezeu te face să te opreşti brusc, înţelegi cât de mult ai pierdut. De fiecare dată când viaţa ta spirituală începe să slăbească, rezolvă imediat problemele care au dus la această stare. Recunoaşte că s-a interpus ceva între tine şi Dumnezeu şi îndreaptă imediat situaţia.

 

MANA DE DIMINEAŢĂ

 

„Când eram pe drum, Domnul m-a îndreptat…”GENEZA 24:27

Eliezer era pe drumul voii lui Dumnezeu şi în părtăşie cu El; de aceea el a fost condus mai departe, în siguranţă şi într-un succes deplin în misiunea lui. Ceea ce contează este punctul nostru de plecare. După ce am început bine, dacă veghem ca nimic să nu ne abată din drum, Domnul călăuzeşte, protejează şi binecuvântează pe copilul Său care se încrede în El şi care nu se abate din drum.

Petru nu era „pe drum”, când se încălzea în faţa focului, printre vrăjmaşii învăţătorului său, în timp ce El apărea în faţa tribunalului, şi unde avea să fie condamnat. Pentru că era în afara drumului, a făcut experienţa amară de a se lepăda de Domnul său.

Avraam nu era „pe drum” când a acceptat să intre la Agar; greşeala lui şi-a pus amprenta pe viaţa lui şi urmaşii lui culeg până în ziua de azi roadele acelei abateri, cum bine vedem din conflictele, agitaţia şi tulburările continui din Orientul Mijlociu. Numai venirea Domnului va pune capăt la toate acestea.

Un creştin care este în afara drumului şi poziţiei pe care i le-a rânduit Domnul, este totdeauna în pericol şi devine un pericol şi pentru alţii. Cine vorbeşte cu uşurinţă de călăuziri de sus, de la Dumnezeu, şi îşi închipuie că este pe „cale”, când de fapt este pe propriul său drum, făcând ce i se pare lui că este bine, fiindcă aşa-i spune lui inima, un astfel de om uită ce spune Cuvântul despre inima noastră: „…înşelătoare şi de deznădăjduit de rea.” Un astfel de om chiar citează versete biblice ca să se justifice, dar la urmă recoltează roade amare: pentru că nu a vegheat şi nu s-a rugat, a fost biruit de ispită ca să iasă din drum.Astăzi, mai mult decât oricând, avem nevoie să rămânem fermi pe calea voiei lui Dumnezeu, pe acest drum pe care ni-l indică Dumnezeu şi pe care ne călăuzeşte El. Să căutăm cu smerenie să cunoaştem care este voia lui Dumnezeu pentru viaţa noastră şi s-o facem chiar şi în cele mai mici amănunte, întrebându-ne mereu: „Doamne, Tu ce zici?” sau „Ce-ai face Tu în locul meu?” „Poţi fi tu cu mine în locul acesta pe drumul acesta?”

Numai în felul acesta drumul nostru va fi sigur chiar dacă el nu este prea uşor. Domnul nu ne-a promis o trecere uşoară prin lumea aceasta, dar ne asigură o debarcare neabătută în cer. Să nu dispreţuim ziua începuturilor slabe, căci dacă începutul l-am făcut cu El şi rămânem pe calea voiei Lui, vom avea şi un sfârşit plin de succese ca al lui Eliezer. Să nu ignorăm ce mult înseamnă prezenţa lui Dumnezeu pe drumul renunţării. Fiind ascunşi cu Domnul Hristos în Dumnezeu, vom fi la adăpost de orice pericol şi ne vom adăpa din izvorul tuturor binecuvântărilor harului dumnezeiesc. Sunt aşa de multe şi câtă nevoie avem de ele, pentru că ne sunt date cu mână largă în Domnul Isus: „Voi aveţi totul deplin în El…” (Col. 2:10). Domnul nostru cunoaşte sfârşitul chiar de la început şi El vrea ca să fie spre slava Lui şi spre binele nostru.

 

MÂNTUIREA PRIN HRISTOS

Meditaţii zilnice – de Fritz BERGER

 

„Deci, ca unii care, prin ascultare de adevăr, v-aţi curăţit sufletele prin Duhul, ca să aveţi o dragoste de fraţii neprefăcută, iubiţi-vă unii pe alţii din toată inima”. 1 Petru 1:22.

În starea dinaintea pocăinţei omul este necurat, stricat în toate privinţele. Prin sângele lui Isus putem fi spălaţi, curăţiţi. Apoi, trebuie să lucrăm după cum spune Cuvântul vieţii, să trăim după Duh, nu după firea noastră. Astfel avem înaintea noastră lucrarea de mântuire, şi ne bazăm pe ceea ce a făcut Isus. „Păziţi-vă de câinii aceia! Păziţi-vă de lucrătorii aceia răi. Păziţi-vă de falsa tăiere împrejur. Căci noi suntem tăiaţi împrejur, noi care ne închinăm prin Duhul lui Dumnezeu, care ne lăudăm în Hristos Isus”. (Fii. 3:2-3). Falsa tăiere împrejur nu este altceva decât peticire. Mereu vrea să pună câte un petic, o bucată din noua îmbrăcăminte a lui Isus, pe îmbrăcămintea veche. Dar se rupe mereu. Noi suntem tăiaţi împrejur, care ne închinăm prin Duhul lui Dumnezeu, care ne lăudăm în Hristos Isus. Cel care face astfel, va avea un suflet curat. Acela iubeşte într-adevăr cu o dragoste neprefăcută pe fratele său. Mai este scris: „Dacă vine cineva la Mine şi nu urăşte pe tatăl său, pe mama sa, pe soţia sa, pe copiii săi, pe fraţii săi, pe surorile sale, ba chiar însăşi viaţa sa, nu poate fi ucenicul Meu”. (Luca 14:26). Nu putem primi nimic din ceea ce este omenesc sau din ceea ce este de la diavolul. Trebuie să urâm egoismul atât la noi cât şi la alţii. Aceasta nu înseamnă să ne urâm unul pe altul în persoană, ci numai răul, egoismul. Dragostea de fraţi neprefăcută, îndeamnă, dar totodată mângâie şi caută binele aproapelui. O, Doamne, Tu ai făcut cunoscut căile Tale lui Moise şi faptele Tale le-ai descoperit fiilor lui Israel; dă-ne şi nouă înţelepciune, să slăvim Numele Tău! Amin.

 

TEZAURUL PROMISIUNILOR LUI DUMNEZEU

de Charles H. SPURGEON

 

IERTARE

El nu Se ceartă fără încetare, şi nu ţine mânia pe vecie.

Psalmul 103.9

Dumnezeu trebuie uneori să ne mustre şi, să ne certe ca pe nişte sărmani copii rătăciţi cum suntem, fără ca prin aceasta să nu fie un adevărat Tată. Mustrările îi fac să sufere pe cei cu inima sinceră, căci ei simt atunci câtă batjocură I-au adus şi cât de mult merită ei pedeapsa Lui. Noi care ştim ce înseamnă mustrările Sale, ne plecăm în faţa Domnului, plângând pentru că I-am atras mânia.Dar ce alinare aduce gândul că această mânie nu este pentru totdeauna. Dacă într-adevăr ne pare rău şi ne întoarcem din nou la El cu inimile zdrobite pentru că am păcătuit, hotărâţi să o rupem cu păcatul, vom vedea îndată pe faţa Sa zâmbetul. Lui nu-i face plăcere să îndrepte spre noi o frunte încruntată, căci prea mult ne iubeşte, şi bucuria Sa este să ne facă pe deplin veseli.

Să căutăm deci faţa Sa, fără să deznădăjduim. Să Îl iubim deci pe Dumnezeul care ne mustră, căci în curând vom putea cânta: „Mânia Ta a trecut şi Tu m-ai mângâiat”. Înapoia mea deci întristări şi apăsări, corbi negri care tulburaţi sufletul meu. Intraţi voi, porumbei veseli ai nădejdilor şi ai amintirilor binecuvântate! Judecătorul care ne-a iertat când ne-am întors la El la început, este acum Tatăl care ne iartă încă în bunătatea Sa, pentru ca să putem să ne bucurăm de dragostea Sa care nu se schimbă şi să gustăm iubirea Sa nesfârşită.

 

DOMNUL ESTE APROAPE!

Calendar Biblic

 

Şi îngerului adunării din Smirna scriei: „Acestea le spune Cel dintâi şi Cel din urmă, care a fost mort și a înviat: «Știu necazul tău și sărăcia ta – dar ești bogat – și hula celor care își zic că sunt iudei și nu sunt, ci sunt o sinagogă a lui Satan. Nu te teme deloc de ce vei suferi. Iată, diavolul va arunca dintre voi în închisoare, ca să fiți încercați; şi veți avea necaz zece zile. Fii credincios până la moarte şiţi voi da cununa vieţii»”Apocalipsa 2.810

„Smirna” este adesea menționată în Scriptură ca fiind folosită la îmbălsămarea celor morți. Ea trebuia să fie zdrobită pentru ași elibera toată mireasma. Avem aici prezentată perioada în care Adunarea a fost zdrobită sub călcâiul de fier al Romei păgâne; totuși, niciodată nu sa ridicat o mireasmă atât de plăcută către Dumnezeu precum în acele două secole de martiraj aproape continuu.

„Acestea le spune Cel dintâi și Cel din urmă, care a fost mort și a înviat.” Ce binecuvântare să știm că suntem legați de un Hristos înviat! Puterea învierii Sale lucrează în noi. El spune: „Știu necazul tău și sărăcia ta, dar ești bogat”. Aceasta era perioada în care Adunarea era persecutată și urâtă de toți cei din jur. Creștinii nu se închinau în clădiri impunătoare, ci în peșteri și în catacombe. Disprețuiți de lume, condamnați ca vrăjmași ai imperiului, din cauza loialității lor față de Hristos, viețile lor erau scumpe înaintea lui Dumnezeu. În ochii Lui, ei erau bogați. Erau săraci în ce privește bunurile acestei lumi, însă erau bogați în credință.

Augustin a spus că sângele martirilor este sămânța Bisericii. Mărturia celor martirizați îi conduceau până și pe persecutorii lor săL primească pe Domnul Isus Hristos ca Mântuitor, datorită puterii convingătoare a adevărului manifestate în cei pe care îi martirizau. Eforturile lui Satan de a distruge creștinismul au fost zadarnice. Acelea au fost însă zile în care a fi creștin însemna cu adevărat ceva. Când cei ai Domnului erau zdrobiți precum smirna, ce mireasmă plăcută a devotamentului și a dragostei creștine se înălța către tronul lui Dumnezeu! H. A. Ironside

 

BĂTÎND LA UȘA LUI DUMNEZEU

de Oswald CHAMBERS

 

O, Doamne, îmi dau seama din plin că „sunt doar un copil mic, nu ştiu nici sa ies, nici să intru”; de aceea, dă-mi „o inima care înţelege” (1 împăraţi 3:7,9, Bucureşti 2001) şi creşte în mine sentimentul prezenţei Tale azi.

 

 

MEDITAŢII ZILNICE

de Wim MALGO

 

«Să ne apropiem cu o inimă curată…» EVREI 10, 22

Să fim gata să auzim adevărul absolut.

Este cu totul inutil să petreci ore în rugăciune dacă nu eşti dispus să auzi adevărul. Apostolul Ioan precizează şi el acest lucru: «Copilaşilor, să nu iubim cu vorba, nici cu limba, ci cu fapta şi cu adevărul. Prin aceasta vom cunoaşte că suntem din adevăr şi ne vom linişti inimile înaintea Lui» (1 Ioan 18-19). Apostolul exprimă faptul că, dacă suntem în adevăr, dacă prin Duhul Sfânt suntem în Cristos şi trăim ceea ce credem şi ne spune El să facem, atunci ne putem linişti inima în Faţa Lui şi putem experimenta pacea Sa prin biruinţa în rugăciune. Mulţi copii ai lui Dumnezeu nu ajung la sfinţire pentru că uşa inimii lor este închisă. Rostesc formal rugăciunea şi se simt uşuraţi atunci când spun «Amin». Este oare ceva blocat şi în tine de nu eşti pregătit pentru adevăr? Petrecem ore de rugăciune şi nopţi de veghe şi totuşi nu există trezire spirituală şi nici biruinţă în viaţa de credinţă pentru că nimeni nu este gata, nu este dispus să primească sau să audă adevărul complet al Scripturii.

 

MEDITAŢII PENTRU FIECARE ZI A ANULUI

de Charles H. SPURGEON

Dimineaţa şi Seara

Dimineaţa

Domnul este minunat pentru noi: El ne ţine loc de râuri, de pâraie late. Isaia 33:21

Râurile şi pâraiele late produc fertilitate şi abundenţă în ţară. Locurile de lângă râuri sunt remarcabile prin varietatea plantelor şi bogăţia recoltelor. Dumnezeu este la fel pentru biserica Sa. Când Îl are pe Dumnezeu, ea are abundenţă. Ce ar putea să ceară de la El, şi să nu-i fie dat? Ce nevoie poate menţiona, şi să nu-i fie împlinită? „Domnul oştirilor pregăteşte tuturor popoarelor de pe muntele acesta un ospăţ de bucate gustoase” (Isaia 25:6). Vrei pâinea vieţii? Va cădea ca mana din cer. Vrei apă proaspătă? Stâncile te urmează, şi Stânca este Christos. Dacă suferi de vreo lipsă, este vina ta. Dacă suferi de vreo deficienţă, nu eşti deficient în El, ci în inima ta. Râurile şi pâraiele late sunt de asemenea un punct de comerţ. Slăvitul nostru Domn este un loc de negustorie cerească. Prin Răscumpărătorul nostru, facem comerţ cu trecutul; bogăţia Calvarului, comorile legământului, tezaurele din zilele vechi ale alegerii, şi hambarele veşniciei vin toate la noi prin pâraiele late ale bunului nostru Domn. Facem comerţ şi cu viitorul. Ce bărci, încărcate până la marginea apei, ne vin din Mileniu! Ce viziuni avem despre zilele din cer pe pământ! Prin Domnul nostru slăvit, facem comerţ cu îngerii şi comunicăm cu sufletele spălate în sângele Său, care cântă înaintea tronului. Mai mult încă, avem părtăşie cu Cel Înfinit. Râurile şi pâraiele late sunt plănuite să ofere siguranţă. Râurile erau un zid de apărare în trecut. Prea iubiţilor, ce scut este Dumnezeu pentru biserica Sa! Diavolul nu poate trece acest râu lat al Lui Dumnezeu. Oricât şi-ar dori să-l treacă, nu vă temeţi, fiindcă Dumnezeu este mereu neclintit. Satana ne poate îngrijora, dar nu ne poate distruge. Nici o barcă cu vâslaşi nu va invada râul nostru; nici un vapor înarmat nu va trece dincolo.

Seara

„Să mai dorm puţin, să mai aţipesc puţin, să mai încrucişez puţin mâinile ca să mă odihnesc!…” Şi sărăcia vine peste tine ca un hoţ, şi lipsa, ca un om înarmat. Proverbe 24:33-34

Cei mai răi leneşi cer doar „să mai aţipesc puţin”. Ar fi indignaţi dacă ar fi acuzaţi de lenevie. „Să mai încrucişez puţin mâinile ca să mă odihnesc”‘ este tot ce cer, şi au o mulţime de motive care să-ţi demonstreze că indulgenţa aceasta este una potrivită. Totuşi, prin „puţinul” acesta trec zilele. Timpul pentru muncă s-a dus, şi câmpul se umple de spini. Prin puţină amânare, poporul îşi ruinează sufletul. Nu intenţionează să amâne ani de zile. Se gândesc că peste câteva luni va fi un timp mai potrivit, Mâine vor începe lucrurile serioase; dar prezentul este atât de ocupat, şi atât de nepotrivit, încât încep să se scuze. Ca nisipul din clepsidră, timpul se scurge. Viaţa este irosită picătură cu picătură, şi vremurile de har sunt pierdute prin „puţină aţipeală”, O, fii înţelept şi prinde orele care trec în grabă, ca să foloseşti momentele care se duc! Fie ca Domnul să ne înveţe această înţelepciune sacră. Altfel, ne aşteaptă cea mai cruntă sărăcie, sărăcia veşnică, în care vom cerşi degeaba măcar un strop de apă. Ca un călător care îşi urmează cu hotărâre drumul, sărăcia îl prinde pe leneş, şi ruina îl nimiceşte pe nehotărât. Fiecare oră aduce urmăritorul mai aproape. El nu se opreşte pe drum, fiindcă este afacerea stăpânului şi nu poate întârzia. După cum un om înarmat intră cu autoritate şi putere, sărăcia va veni peste leneş, şi moartea peste cel nepocăit, şi nu va exista nici o scăpare. O, dacă oamenii ar fi mai înţelepţi în vremurile bune, şi L-ar căuta pe Domnul Isus înainte de Ziua Nimicirii. Atunci va fi prea târziu pentru semănat şi secerat, prea târziu pentru căinţă şi credinţă. În agricultură nu are nici un rost să jeleşti după ce a trecut timpul semănatului. Credinţa şi hotărârile sfinte au şi ele timpul lor. Să ne ajute Dumnezeu să le obţinem în noaptea aceasta.

 

IZVOARE IN DEŞERT

 

Opriţi-vă, şi să ştiţi că Eu sunt Dumnezeu. (Psalmul 46:10)

Există vreo notă în toată muzica lumii atât de puternică precum marea oprire? Există vreun cuvânt în Psalmi mai elocvent decât cuvântul „Selah”, care înseamnă oprire? Există ceva mai palpitant şi care să inspire mai multă frică decât liniştea dinaintea izbucnirii furtunii, sau tăcerea ciudată care pare să cadă peste natură înaintea unui fenomen supranatural sau a unei ridicări de teren dezastruoase? Şi există ceva care poate să atingă inimile noastre la fel ca puterea liniştii?

Pentru inima care va înceta să se concentreze asupra ei însăşi, există „pacea lui Dumnezeu, care întrece orice pricepere” (Filip. 4:7); „seninătate şi încredere” (Isaia 30:15), care este sursa oricărei puteri; „multă pace” care face să „nu [i] se întâmple nici o nenorocire” (Psalmul 119:165); şi o odihnă profundă, pe care lumea nu poate niciodată să ne-o dea, nici să ne-o ia. Adânc în centrul sufletului este o încăpere a păcii unde locuieşte Dumnezeu şi unde, dacă vom intra în ea şi vom reduce la tăcere toate celelalte sunete, vom putea auzi acel „susur blând” al Său (1 Împăraţi 19:12).

Chiar şi la roata care se învârte cel mai repede, dacă priveşti în centrul ei, acolo unde este axul, vei vedea că nu există nici un fel de mişcare. Şi chiar în cea mai ocupată viaţă, există un loc în care poţi să locuieşti singur cu Dumnezeu într-o linişte eternă.

Există o singură modalitate de a-L cunoaşte pe Dumnezeu: „Opriţi-vă, şi să ştiţi”. „Domnul însă este în Templul Lui cel sfânt. Tot pământul să tacă înaintea Lui!” (Habacuc 2:20). selectat

 

Preaiubite Tată, uneori am umblat sub un cer fără stele care lăsa să picure întunericul ca ploaia torenţială. Eram disperaţi pentru că ne lipsea lumina soarelui, a lunii şi a stelelor. Întunericul gros se arăta ameninţător deasupra noastră ca şi cum ar fi vrut să rămână pentru totdeauna. Şi din beznă nu se auzea nici un glas liniştitor care să vindece inimile noastre zdrobite. Am fi primit cu bucurie chiar şi o lovitură sălbatică de tunet, dacă cel puţin ar fi spart tăcerea chinuitoare a acelei nopţi triste şi deprimante.

Şi totuşi şoapta blândă a iubirii Tale eterne a vorbit mult mai dulce sufletelor noastre rănite şi sângerânde decât orice vânt care suflă peste o harpă de vânt. „Susurul [Tău] blând” a fost cel care ne-a vorbit. Noi ascultam şi Te-am auzit, şi apoi ne-am uitat şi am văzut faţa Ta, care strălucea de lumina dragostei Tale. Şi când am auzit glasul Tău şi am văzut faţa Ta, viaţa cea nouă s-a întors la noi, aşa cum se întoarce viaţa la florile uscate care absorb ploaia de vară.

 

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

Volumul III

 

MARCU 2.1-17

În casa din Capernaum, Domnul Isus Se face recunoscut, conform Psalmul 103.3, ca Cel care iartă toate nelegiuirile şi care vindecă toate neputinţele. Cu privire la paralitic, El împlineşte, în această ordine, cele două părţi ale acestui verset, ca o mărturie pentru toţi. Cel care iartă păcatele – lucrare spirituală – şi care dă şi o dovadă materială, vindecând astfel boala, nu poate fi altul decât Domnul, Dumnezeul lui Israel.

Vameşii percepeau taxele pentru a le plăti romanilor, fapt ce atrăgea asupra lor pe de o parte bogăţia (pentru că păstrau o parte pentru ei), iar pe de altă parte, dispreţul compatrioţilor. Domnul însă, chemându-1 pe Levi şi acceptând invitaţia lui, arată că nu dispreţuieşte şi nu respinge pe nimeni. Dimpotrivă, El a venit pentru păcătoşii notorii (cunoscuţi de toată lumea), care nu-şi ascund starea (1 Timotei 1.15); şi ia masa împreună cu ei, devenind Prietenul lor. Pentru că, încă de la cădere, omului îi este frică de Dumnezeu şi fuge de El, din cauza conştiinţei sale rele, cea dintâi grijă a lui Dumnezeu, înainte de a salva făptura Sa, este să Şi-o apropie, câştigându-i încrederea. Şi aceasta a făcut Domnul Isus coborând până la întâlnirea cu omul mizerabil, pentru a-1 face să înţeleagă că Dumnezeu îl iubeşte.

 

PÂINEA CEA DE TOATE ZILELE

 

Text: Psalmul 136:1-9

CREAŢIA SI RECUNOŞTINŢA

Lăudaţi pe Dumnezeul dumnezeilor… Pe Cel ce-a făcut cerurile cu pricepere. Psalmul 136:2, 5

Intr-o zi, mergând spre locul de muncă, am văzut pe bara din spate a unei maşini o etichetă, pe care scria: „Ai mulţumit azi unei plante verzi?” Ciudat, m-am gândit. Plantele, desigur, sunt esenţiale vieţii. Prin procesul de fotosintezătele produc oxigen. Apoi, ne asigură mâncare, combustibil, medicamente, şi o mulţime de materiale de construcţii şi industriale. Voia să spună oare eticheta aceea că din pricina faptului că depindem atât de mult de plante, ar trebui să le mulţumim lor pentru binecuvântările noastre? Poate că da. Minunile creaţiei ar trebui să ne umple inimile de mulţumire, dar întotdeauna numai pentru Creator. In cartea sa de devoţiune, Oswald Chambers a scris: „învaţă să asociezi ideile demne de Dumnezeu cu tot ce se întâmplă în natură – răsăritul şi apusul soarelui, soarele şi stelele, schimbarea anotimpurilor – şi imaginaţia ta nu va fi niciodată aservită impulsurilor tale, ci întotdeauna va fi în slujba lui Dumnezeu”. Şi slujirea este recunoştinţa din toată inima faţă de Acela care a adus totul în existenţă, şi care susţine lumea noastră prin puterea Sa cea măreaţă.

Fii conştient de creaţie. Soarele ne aminteşte de căldura dragostei lui Dumnezeu. Imensitatea spaţiului ne vorbeşte de nemărginirea Lui. Răsăritul şi apusul soarelui ne revelează frumuseţea şi splendoarea naturii Sale divine. Cum ar trebui să ne facă acestea să-L lăudăm pe Acela care nu numai că ne-a dat viaţa fizică, dar care ne-a dăruit viaţa veşnică prin credinţa în Isus Cristos.

Eticheta aceea ar trebui schimbată astfel: „Ai adus mulţumiri lui
Dumnezeu azi?”     D.J.D.

Vânt şi ape, tărână şi lumină
Vorbesc de dragostea-I divină;
Tu l-ai mulţumit vreodată
Pentru toate ce ne-arată?

Anonim

Este bine să ne închinăm lui Dumnezeu în natură, dacă aceasta ne ajută să ne închinăm Dumnezeului naturii.-

 

DOMNUL ESTE APROAPE – GBV

http://www.gbv.ro/meditatii-zilnice/domnul-este-aproape

 

Du-te cu puterea aceasta pe care o ai, şi izbăveşte pe Israel din mâna lui Madian! oare nu te trimit Eu? Eu voi fi cu tine. Judecatori 6,14.16.

Vârstinicii pot adesea să înveţe chiar de la copii. Un tată a observat cum un copil se chinuia să îndepărteze o piatră mare. Tatăl a văzut că piatra este prea grea pentru copil şi l-a întrebat: „Vrei cu orice preţ să-ţi iroseşti puterea ta?” „Asta vreau să o fac” a răspuns ostenit copilul. „Nu,nu vei face asta” a răspuns tatăl, „tu nu mi-ai cerut încă niciodată ajutorul!”

Este minunat, că Dumnezeu în multe locuri ale Cuvântului Său promite puteri celor care în dragoste şi în ascultarea credinţei doresc să-I slujească. Să avem deplină ÎNCREDERE că vom fi ascultaţi când venim înaintea tronului de har pentru a primi milostenie în orice timp. Versetul de azi tratează despre Ghedeon. Dumnezeu S-a arătat şi i-a dat o solie mare şi grea, dar tânărul bărbat se simţea foarte „sărac” şi prea „tânăr” pentru a traduce în viaţă ceea ce i s-a impus. El simţea ce slab e pentru a îndeplini această solie în puterea proprie.

Dar cât de bine l-a îmbărbătat Dumnezeu pe Ghedeon. El trebuia să se convingă că Dumnezeul Atotputernic e de partea lui. Numai în deplină dependenţă de Dumnezeu putea să ducă solia în ascultare. Cine primeşte pe Domnul Isus Hristos în credinţă curată, ca Mântuitor şi Salvator, acela are o putere care izvorăşte direct din Dumnezeu, Izvor de putere care biruieşte orice din această lume. Însuşi Hristos vrea să ne călăuzească cu puterea Sa, şi să ne ajute în feluritele încercări şi primejdii care persistă pe drumul nostru prin această lume. Aceste puteri le primesc numai aceia care-I slujesc. Nu vrei să-I slujeşti şi tu?

Ne întrebuinţăm noi toată dibăcia şi iscusinţa pe care o avem pentru interesele adevăratei Adunări a Lui Dumnezeu sau le folosim pentru a împodobi o lume nelegiuită?

 

SĂMÂNȚA BUNĂ

http://www.gbv.ro/meditatii-zilnice/samanta-buna

 

Întoarceți-vă la Mine, și veți fi mântuiți toți cei care sunteți la marginile pământului! Isaia 45.22

Întoarcerea lui Spurgeon

Străbunicii celui care mai târziu avea să fie numit „prințul predicatorilor” – Charles Haddon Spurgeon –, erau oameni cu o viață evlavioasă, care și-au crescut copiii în temere de Dumnezeu. Dar lucrul acesta nu era de ajuns. Credința nu se moștenește, ci este o încredere personală, neclintită în Cuvântul lui Dumnezeu. La vârsta de 15 ani, Charles era stăpânit de un puternic sentiment al stării sale de păcat. „Mă simțeam nenorocit” – spunea el – „abia mai puteam lucra. Mă hotărâsem să frecventez biserica și am început cu cea din orășelul în care locuiam, gata să fac orice, numai ca Dumnezeu să mă ierte. Am făcut ocolul tuturor bisericilor… Predicatorii spuneau adevăruri mari, bune, dar eu voiam să știu: cum mi se pot ierta păcatele? Voiam să aud cum poate căpăta pacea un păcătos…”.

Dumnezeu, care este dragoste și care nu dorește moartea păcătosului, a condus pașii lui Spurgeon spre un loc unde se vestea Evanghelia în simplitate. Acolo se vesteau cuvintele versetului din meditația de astăzi. Predicatorul spunea simplu: „Tinere, te afli în mari nevoi. Nu vei ieși din ele, dacă nu vei privi la Hristos… Trebuie numai să privești”. Îndată, Spurgeon a văzut, prin credință, lucrarea Mântuitorului și a primit în simplitate mântuirea prin încrederea în Hristos.

 

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

www.fundatiaseer.ro

 

CUM SĂ Al GRIJA DE TINE ÎNSUTI (1)

„Ea a turnat mirul pe capul Lui” (Matei 26:7)

Isus s-a lăsat slujit. Dar tu? „O femeie … cu un vas de alabastru cu mir foarte scump … a turnat mirul pe capul Lui… Ucenicilor le-a fost necaz, când au văzut lucrul acesta, și au zis: „Ce rost are risipa aceasta?”… Când a auzit Isus, le-a zis… „Ea a făcut un lucru frumos față de Mine” (v. 7-10). învățăm o lecție importantă din această povestire. Îi poți învăța pe oameni despre slujire dar dându-le voie să te slujească și ei pe tine. Altfel, te vei epuiza. Domnul Isus a aplicat acest principiu. La fel a făcut si psalmistul: „îmi ungi capul cu untdelemn, și paharul meu este plin de dă peste el” (Psalmul 23:5). Pentru ca paharul tău să rămână plin, acesta trebuie să fie în permanență reumplut. Și, în general, din moment ce oamenii se poartă cu tine după cum te porți tu însuți cu tine, trebuie să înveți cum să te îngrijești de propria persoană.

Este bine să ne îngrijim de alții, dar uneori e doar un pretext ca să nu ne îngrijim de noi înșine – sau poate chiar nu știm cum să ne îngrijim. Întrebarea este: Cum putem împlini porunca lui Hristos: „Să iubești pe aproapele tău ca pe tine însuți” (Marcu 12:31), dacă noi nu am învățat să ne iubim pe noi înșine? Mulți dintre noi devin frustrați când văd cum, zi de zi, ne asaltează oameni care se gândesc doar la nevoile lor. Când cei din jurul tău cheltuie nesăbuit, învață să economisești; altfel, vei ajunge la fundul sacului. Și, imediat, vei fi afectat pe toate planurile – moral, emoțional si spiritual. Cine te va repune pe picioare – dacă nu chiar tu? Așadar, astăzi roagă-te: „Doamne, dă-mi harul de a mă lăsa uns cu același mir cu care-i ung la rândul meu pe alții”.

23 Noiembrie 2016

TOTUL PENTRU GLORIA LUI

de Oswald CHAMBERS

 

Pericolul dispreţului

Ai milă de noi, Doamne, ai milă de noi că suntem sătui de dispreţ. Psalmul 123:3

Trebuie să ne ferim nu atât de mult de lucrurile care lovesc în credinţa noastră, cât de lucrurile care lovesc in caracterul nostru creştin. „… luaţi seama la duhul vostru, ca să nu vă purtaţi cu necredincioşie” (Maleahi 2:16. Bucureşti 2001). Atitudinea minţii are efecte uimitoare. Ea poate fi duşmanul care pătrunde direct în suflet şi ne îndepărtează gândurile de la Dumnezeu. Există anumite atitudini ale minţii în care nu îndrăznim să ne complăcem; dacă o facem totuşi, descoperim că ele ne-au îndepărtat de la credinţa în Dumnezeu si, până când nu ne întoarcem la o stare de spirit liniştită înaintea Domnului, credinţa noastră în El este egală cu zero şi suntem stăpâniţi doar de încrederea în carne si în ingenuitatea omenească.

Fereşte-te de „grijile lumii”, pentru că ele sunt lucrurile care produc o stare de spirit rea. Extraordinar ce putere enormă au lucrurile simple ca să ne distragă atenţia de la Dumnezeu. Refuză să te laşi năpădit de grijile vieţii.

Un alt lucru care ne îndepărtează de Dumnezeu este dorinţa de a ne apăra dreptatea. Sfantul Augustin se ruga: „O, Doamne, scapă-mă de această dorinţă de a arăta că am întotdeauna dreptate”. Această atitudine a minţii distruge credinţa în Dumnezeu „Trebuie să mă explic, trebuie să-i fac pe oameni să mă înţeleagă ” Domnul nostru n-a dat niciodată explicaţii: El a lăsat greşelile să se corecteze singure.

Când descoperim că oamenii nu înaintează spiritual şi lăsăm ca această descoperire să se transforme în critică, ne închidem propriul nostru drum spre Dumnezeu. Dumnezeu nu ne dă niciodată discernământ ca să îi criticam pe oameni, ci ca să mijlocim pentru ei.

 

MANA DE DIMINEAŢĂ

 

„Am căutat printre ei un om care să stea în mijlocul spărturii înaintea Mea…” EZECHIEL 22:30

Dumnezeu caută printre copiii Săi pe cineva care să stea în spărtură ca să mijlocească înaintea Lui pentru lume, pentru ca mila Lui divină să se manifeste faţă de sufletele pierdute. De aceea El caută oamneni predaţi şi doritori ca să slujească Domnului Isus. Pe astfel de oameni El îi trimite la alţii, aceasta fiind calea cea mai directă, căci „…cum răspunde în apă faţa la faţă, aşa răspunde inima omului, inimii omului.” Numai un păcătos iertatat poate să înţeleagă cum să se apropie de un păcătos pierdut şi să-i prezinte pe Acela în care el a găsit salvarea sufletului său, pacea şi fericirea. Domnul caută astăzi astfel de oameni, şi la drept vorbind, acolo unde ne găsim, unde ne-a aşezat El, este o breşă în mijlocul căreia El vrea să ne plaseze. Spărturile din zidurile cetăţilor de odinioară erau locurile cele mai vulnerabile, cele mai expuse vrăjmaşilor. Spărtura este mare, şi pericolul fiind mare, necesită mijlocitori care au înţeles natura puterilor spirituale cu care avem a face dar care cunosc şi puterea divină a tronului de har. Ei fac astfel apel la autoritatea infailibilă a Numelui care este mai presus de orice nume. Ei ştiu că Duhul Domnului este gata să intervină împotriva vrăjmaşului care-şi concentrează atenţia şi atacul tocmai la spărtură, silindu-se să facă spărtura tot mai mare.

Cu cât mai mare era făcută spărtura în zidul unei cetăţi, cu atât mai uşor era de cucerit. Când Domnul Isus privea Ierusalimul, a plâns din pricina lui. Astăzi, Dumnezeu are nevoie de mijlocitori ale căror inimi să plângă de mila oamenilor şi să-i aducă în legătură cu El prin Domnul Isus Hristos. Numai o inimă simţitoare şi plină de milă poate să fie de folos înt-o lucrare atât de mare. Un evanghelist, vorbind într-o biserică din New-York, a invitat, după predică, într-o cameră alăturată pe aceia care doreau mai multe lămuriri. O persoană din cei invitaţi, o tânără femeie, n-a vrut să meargă. Ea spunea că a auzit tot ce a vrut să audă. Evanghelistul, foarte înţelept, i-a spus: „Pot să mă rog pentru dumneata? După aceea poţi pleca.” In timp ce se ruga a fost atât de adânc mişcat de nevoia ei spirituală, încât vocea i-a fost înăbuşită de lacrimi. „M-am rugat,” i-a zis el, „acum poţi pleca.” Tânăra a răspuns: „Am să stau ca să-mi vorbeşti pentru că am văzut că simţi pentru mine.” Domnul S-a mirat pentru că nu era nici un mijlocitor.(Isaia 59:16)

El Se miră că mulţi din copii Lui se lasă acaparaţi de tot felul de lucruri şi avansează tot felul de scuze, când nevoia este atât de mare şi când adevărata mijlocire poate să meargă până la izvorul răului, putând să declanşeze prin mijlocirea lor intervenţia lui Dumnezeu pentru mântuirea oamenilor. Această lucrare de mijlocire îşi are însă o aplicaţie imediat necesară în familiile noastre şi în adunări. Câte spărturi, vai, a făcut vrăjmaşul în multe familii şi în multe adunări ale copiilor lui Dumnezeu, spărturi care poate dăinuiesc încă, din lipsa de mijlocitori.

Dumnezeu să ne dea astăzi viziunea clară a nevoii urgente de oameni devotaţi care să se aşeze în spărtură. Eşti tu gata? Sunt eu gata? Domnul aşteaptă ca să ne trimită. „Am căutat un om…” Domnul Isus a fost primul care a răspuns: „Iată-Mă, trimite-Mă…”

 

MÂNTUIREA PRIN HRISTOS

Meditaţii zilnice – de Fritz BERGER

 

„Ci după cum Cel care va chemat este Sfânt, fiţi şi voi sfinţi în toată purtarea voastră, căci este scris: „Fiţi sfinţi, căci Eu sunt sfânt”. 1 Petru 1:15-16.

Mulţi oameni evlavioşi se tem de cuvântul „sfânt”, deoarece ştiu prea bine că nu se poate să fii sfânt şi în acelaş timp să slujeşti păcatului.

Versetul 17 spune: „Şi dacă chemaţi ca Tată pe Cel care judecă fără părtinire pe fiecare după faptele lui, purtaţi-vă cu frică în timpul pribegiei voastre”. În urma unei conferinţe mi s-a clarificat diferenţa între frica de Dumnezeu care chinuie şi între cea care este sfântă. Omul necredincios se teme de Dumnezeu, dar este chinuit. Dar pentru omul născut din nou, frica de Dumnezeu înseamnă ceva plăcut, dulce. Avem respect faţă de Cuvântul Lui şi ştim că tot ceea ce a spus El, este cel mai bun şi ne temem ca să ne contrazicem cu El. Aceasta este o frică de Dumnezeu sfântă; şi aceştia au multe promisiuni şi nu duc lipsă de nimic. Precum se îndură un tată de copiii lui, tot astfel se îndură şi Domnul de aceia care se tem de El. Şi aceia care se tem de El au nevoie de îndurare.

Mulţi spun că, dacă cineva crede tot ceea ce este scris în Scriptură, atunci este un perfecţionist. Şi totuşi cred că au nevoie de îndurare în fiecare zi, că altfel nu pot să trăiască decât prin har. Dar cine ar putea altfel? Eu nu pot să trăiesc din fapte, dar din har trăiesc în fiecare zi şi din îndurarea Lui. Dacă citim Matei 25, observăm că până la urmă, oamenii nu vor fi judecaţi după credinţă, ci după fapte. De aceea nu poate un om să se bazeze pe har, aşa cum se gândeşte că ar fi mai bine; un credincios adevărat vrea să-I slujească lui Dumnezeu şi să-şi facă lucrarea în mod vrednic; din acest motiv s-a pocăit, s-a dăruit lui Dumnezeu şi este sfânt în umblarea sa.

 

TEZAURUL PROMISIUNILOR LUI DUMNEZEU

de Charles H. SPURGEON

 

STĂRUINŢA CARE CUCEREŞTE

Şi Domnul, Dumnezeul tău, va izgoni încetul cu încetul aceste neamuri dinaintea ta… Deuteronom 7.22

Să nu ne aşteptăm să câştigăm biruinţe pentru Domnul Isus dintr-o singură lovitură. Apucăturile şi obiceiurile rele dispar greu. Într-o asemenea inimă trebuie ani de lucru pentru a alunga unul singur din numeroasele năravuri care murdăresc sufletul omenesc. Dar să ducem cu putere lupta mai departe, chiar atunci când nu câştigăm aparent decât puţină izbândă. Datoria noastră în lume este să o câştigăm pentru Domnul Isus. Niciodată să nu ne plecăm în faţa răului, ci să-l stârpim. Niciodată să nu încercăm să ne obişnuim cu întinăciunea, ci să luptăm împotriva ei necurmat. Necredinţa, beţia, necurăţia, asuprirea, deşertăciunea lumească, rătăcirea, toate trebuie alungate.

Numai Dumnezeul nostru poate să împlinească acest lucru. El lucrează prin slujitorii Săi credincioşi, şi binecuvântat să fie El că ne-a făgăduit că este cu noi. „Domnul Dumnezeul tău va izgoni aceste neamuri dinaintea ta.” El va face aceasta puţin câte puţin, ca să ne înveţe să stăruim în credinţă neclintită, să veghem necurmat şi să ne ferim de tot ce este din firea pământească. Să-I mulţumim lui Dumnezeu pentru fiecare biruinţă cât de mică şi să-I cerem alta nouă. Să nu punem sabia în teacă până n-au fost câştigate toate locurile inimii noastre pentru Domnul Isus.Curaj deci! Să-naintăm pas cu pas. Multe biruinţe mici vor aduce la sfârşit o biruinţă deplină.

 

DOMNUL ESTE APROAPE!

Calendar Biblic

 

Şi Eli era foarte bătrân și a auzit tot ce făceau fiii săi față de tot Israelul … Și lea zis: „Pentru ce faceți lucruri ca acestea? Pentru că aud de faptele voastre rele de la tot poporul acesta … voi faceți pe poporul Domnului să greșească … dacă un om păcătuieşte împotriva Domnului, cine se va ruga pentru el?” … Și Eli era de nouăzeci şi opt de ani şi ochii săi erau ficşi şi nu putea să vadă … Și el judecase pe Israel patruzeci de ani.   1 Samuel 2.2225; 4.15,18

Judecătorii lui Israel – Eli (2) – Ignorarea sfințeniei lui Dumnezeu

Istoria lui Eli este foarte solemnă. Ca judecător în Israel, el ar fi trebuit să fie „un slujitor al lui Dumnezeu, un răzbunător spre mânie, celui care face răul” (Romani 13.4). Ca mare preot, ar fi trebuit să fie preocupat cu sfințenia casei lui Dumnezeu. Ca tată, ar fi trebuit să acționeze împotriva nelegiuirii fiilor săi, nu doar săi mustre. În îndelunga Sa răbdare, Dumnezeu a așteptat mulți ani ca Eli să acționeze pentru sfințenia Sa. Însă, așa cum Duhul nu sa luptat cu omul pentru totdeauna în zilele lui Noe, a venit timpul ca judecata să cadă asupra casei lui Eli.

Slăbiciunea și falimentul lui Eli se manifestă în aceste capitole și în feluri mai greu de observat. El este văzut „șezând” în mai multe împrejurări, lucru pe care Dumnezeu nul prevăzuse, fiindcă „orice preot stă în picioare în fiecare zi” (Evrei 10.11); ochii lui se tulburaseră, încât aproape că nu mai vedea, și se spune despre el că era foarte bătrân și greu. Afară de grija lui pentru chivotul lui Dumnezeu, nu vedem că ar fi făcut ceva pentru ca acesta să nu fie luat pe câmpul de luptă.

Deși Eli, fără îndoială, Îl iubea pe Domnul, totuși acțiunile lui nu arătau aceasta. Scriptura nu amintește nimic despre slujirea lui față de Domnul, însă ne spune în trei rânduri că băiețelul Samuel, pe care el la crescut, „slujea Domnului înaintea lui Eli”. Să nu pierdem niciodată din vedere sfințenia lui Dumnezeu și săI slujim cu respect și cu teamă sfântă!E. P. Vedder, Jr.

 

BĂTÎND LA UȘA LUI DUMNEZEU

de Oswald CHAMBERS

 

Doamne, ce puţină hrană am dat Cristosului care locuieşte în mine; o, Doamne, iartă-mă. Umple-mă cu sentimentul profund al iertării Tale nu numai ca să mă pot bucura de mântuirea Ta, dar şi să fiu umplut cu Duhul Tău pentru lucrarea de aici.

 

 

MEDITAŢII ZILNICE

de Wim MALGO

 

«Şi tot astfel şi Duhul ne ajută în slăbiciunea noastră, căci nu ştim cum trebuie să ne rugăm, dar însuşi Duhul mijloceşte pentru noi cu suspine negrăite.» ROMANI 8,26

Dacă este adevărat că Duhul Sfânt Se roagă şi mijloceşte pentru noi, atunci problemele cu care ne confruntăm nu mai sunt ale noastre, ci ale lui Dumnezeu. Aşadar, dacă Duhul Său Sfânt Se poate ruga prin noi răspunsul la rugăciune este garantat. Haideţi să ne uităm în ziua de azi (şi în următoarele zile) la 6 aspecte ale rugăciunii.

Să fim gata să primim Duhul Sfânt

Această afirmaţie ne transmite ceea ce Dumnezeu doreşte să ne comunice. In consecinţă, trebuie să fim pregătiţi să primim Duhul Sfânt. Mulţi vor spune imediat că avem deja Duhul Său în inimă. Acest lucru este adevărat din momentul naşterii din nou: «nimeni nu poate zice: „Isus este Domnul” decât prin Duhul Sfânt» (1 Cor. 12,3). Dar nu suntem plini, nu am experimentat încă ce înseamnă plinătatea Duhului Sfânt. De aceea trebuie să fim mereu pre-gătiţi să fim umpluţi cu Duhul Său, plinătate sfântă pe care Dumnezeu a pregătit-o pentru noi. în ce constă o asemenea pregătire? « Toţi aceştia stăruiau cu un cuget în rugăciune şi în cereri» (Fapte 1,14). Stăruinţa în rugăciune constituie baza şi premisa absolut necesară pentru a primi Duhul Sfânt. Să fii pregătit să primeşti Duhul Său în inima ta este primul pas important!

 

MEDITAŢII PENTRU FIECARE ZI A ANULUI

de Charles H. SPURGEON

Dimineaţa şi Seara

Dimineaţa

Părtăşie cu EL. 1 loan 1:6

Atunci când suntem uniţi cu Christos prin credinţă, suntem aduşi într-o completă părtăşie cu Cel în care am fost făcuţi una. Înteresele Sale şi ale noastre devin mutuale şi identice. Avem părtăşie cu Isus în dragostea Sa. Ce iubeşte El, iubim şi noi. El iubeşte sfinţii; şi noi îi iubim. El iubeşte păcătoşii; la fel facem şi noi. El iubeşte sărmana rasă de oameni care pier şi tânjesc să vadă deşerturile pământului transformate într-o grădină a Domnului; la fel dorim şi noi. Avem părtăşie cu El în dorinţele Sale. El doreşte slava Lui Dumnezeu; noi lucrăm pentru acelaşi scop. El doreşte ca sfinţii să fie acolo unde este El; şi noi ne dorim să fim cu El. El doreşte să izgonească păcatul; noi luptăm sub steagul Său. El doreşte ca Numele Tatălui Său să fie iubit şi adorat de toate creaturile Sale; noi ne rugăm zilnic: „vie împărăţia Ta. Facă-se voia Ta, precum în cer, aşa şi pe pământ” (Matei 6:10). Avem părtăşie cu Christos în suferinţele Sale. Nu suntem ţintuiţi pe cruce, nici nu murim de moarte cruntă; dar, când El este prigonit, suntem prigoniţi şi noi. Este foarte bine să fii batjocorit de dragul Său, să fii dispreţuit fiindcă Îl urmezi pe Mântuitorul, să ai toată lumea împotriva ta. „Ucenicul nu este mai presus de învăţătorul său, nici robul mai presus de domnul său” (Matei 10:24). Pe măsura puterilor noastre, avem părtăşie cu El în lucrarea Lui, predicând adevărul în popor prin fapte de iubire. Mâncarea şi băutura noastră, ca şi a Lui, este „să fac voia Celui ce m-a trimis, şi să împlinesc lucrarea Lui” (loan 4:34). Avem părtăşie cu Isus şi în bucuriile Lui. Suntem fericiţi atunci când El este fericit, şi ne bucurăm de înălţarea Sa. Ai gustat vreodată această bucurie, credinciosule? Nu există nimic mai pur, şi nici o desfătare mai mare în cer decât să cunoşti bucuria lui Christos împlinită în noi, pentru ca bucuria noastră să fie deplină. Slava Lui ne aşteaptă să ne completăm părtăşia, fiindcă biserica Sa va sta cu El pe tron, ca mireasă iubită şi regină.

 

Seara

Suie-te pe un munte înalt. Isaia 40:9

Fiecare credincios trebuie să înseteze „după Dumnezeu, după Dumnezeul cel Viu” (Psalmi 42:2), şi să dorească să urce pe dealurile Domnului, ca să-L vadă faţă în faţă. Nu trebuie să ne mulţumim să zăbovim în ceaţa din vale, atunci când ne aşteaptă culmea Taborului. Sufletul meu însetează să bea din cupa rezervată celor care ajung pe vârful muntelui, a căror frunţi sunt udate de roua cerului. Cât de proaspătă este roua munţilor, cât de curat este aerul de pe culme, cât de bogată este hrana celor care locuiesc pe înălţimi, a căror ferestre privesc spre Noul Ierusalim! Mulţi credincioşi sunt mulţumiţi să trăiască ca nişte mineri în minele de cărbune, care nu mai văd soarele. Ei mănâncă praf ca şerpii, când ar putea să guste din mâncarea îngerilor. Ei se mulţumesc să poarte hainele minerilor, când ar putea să se îmbrace în veşminte regale. Lacrimile le brăzdează faţa, şi ar putea să se ungă cu ulei ceresc. Sunt convins că mulţi credincioşi tânjesc în temniţă, când ar putea să se plimbe pe acoperişul palatului, şi să vadă „munţii aceia frumoşi şi Libanul” (Deuteronom 3:25). Ridică-te singur, credinciosule, din condiţia ta joasă! Leapădă lenea, letargia, răceala sau orice altceva se
interpune în dragostea ta nepătată şi pură pentru Christos, Mirele sufletului tău. Fă din El sursa, centrul şi circumferinţa întregului cerc de încântare a sufletului tău. Ce te face să rămâi în mină atunci când poţi sta pe tron? Nu trăi în valea sclaviei, atunci când ţi-a fost oferită libertatea muntelui. Nu te mulţumi cu realizările tale pipernicite, înaintează spre lucruri mai cereşti şi
mai sublime. Aspiră la o viaţă mai înaltă, mai nobilă şi mai plină. Înainte spre cer!

Mai aproape de Dumnezeu!

Când vei veni acasă la ai Tăi, o Doamne?

Te aşteptăm, Mântuitor iubit!

O, vino mai aproape, mai aproape

Binecuvântă-i pe toţi cei ce te-au primit.

 

IZVOARE IN DEŞERT

 

Ai făcut pe poporul Tău să treacă prin lucruri grele. (Psalmul 60:3)

Am fost întotdeauna fericit că psalmistul I-a spus lui Dumnezeu că anumite momente din viaţă sunt disperate sau dificile. Nu încape nici o îndoială asupra acestui lucru, există lucruri grele în viaţă.

În vara aceasta cineva mi-a dat câteva flori frumoase roz, şi când le-am luat, am întrebat: „Ce fel de flori sunt?” Prietenul meu a răspuns: „Sunt flori de stâncă. Ele cresc şi înfloresc numai pe stânci unde nu vezi deloc pământ”. Atunci m-am gândit la florile lui Dumnezeu care cresc în momente de disperare şi în locuri dificile, şi am simţit întrucâtva că El are o tandreţe deosebită pentru „florile Lui de stâncă”, o tandreţe pe care nu o are pentru crinii şi trandafirii Lui.


Margaret Bottome

Încercările vieţii sunt trimise ca să ne facă, nu ca să ne distrugă. Problemele financiare pot distruge afacerile unui om, dar îi formează caracterul. Şi o lovitură directă dată omului de afară poate fi cea mai mare binecuvântare posibilă pentru omul dinăuntru. Deci dacă Dumnezeu pune sau îngăduie ceva greu în viaţa noastră, putem fi siguri că adevăratul pericol sau adevărata problemă va fi ceea ce vom pierde dacă vom fugi sau ne vom răzvrăti împotriva acelui lucru.

Maltbie D. Babcock

 

Eroii sunt forjaţi pe nicovale fierbinţi cu durere,

Şi curajul superb vine numai prin testare.

Unele caractere se maturizează şi unele caractere înfloresc

Numai pe solul udat de sânge, unele suflete se dovedesc a fi mari

Numai în momente întunecate de moarte sau pieire.

 

Dumnezeu Îşi găseşte soldaţii cei mai buni pe muntele suferinţei.

 

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

Volumul III

 

Marcu 1-29-45

După sinagoga din Capernaum, casa lui Andrei şi a lui Simon este cea care devine scena unei minuni a harului. Isus este întotdeauna gata ca, odată primit în casele noastre, să ne aducă eliberările Sale. Să procedăm şi noi precum ucenicii, spunăndu-I Lui tot ce ne frământă (v. 30).Îndată ce a fost vindecată, soacra lui Simon se grăbeşte să slujească pe Domnul şi pe Săi. Oare n-avea ea, în faţa ei, exemplul celei mai mari slujbe? Se lasă seara, însă, pentru un astfel de Rob, ziua încă nu se sfârşise. Îi sunt aduşi cei care aveau probleme cu sănătatea şi, neobosit, El le ia durerile şi îi vindecă. Care era secretul unei astfel de activităţi minunate? De unde scotea Domnul Isus putere mereu proaspătă? Versetul 35 ne învaţă că din comuniunea cu Dumnezeul Său. Observaţi în ce fel îşi începea ziua acest Om desăvârşit (comp. cu Isaia 50.4 sf). Când este însă informat de popularitatea pe care o avea, El părăseşte mulţimile curioase să vadă doar minuni şi pleacă să predice Evanghelia în altă parte.

Domnul Isus vindecă apoi un lepros, căruia îi spune cu exactitate în ce fel trebuie să-şi dea mărturia, o mărturie după Cuvânt (v. 44; Levitic 14). Din nefericire însă, omul acţionează după propriile sale gânduri, iar aceasta în detrimentul lucrării lui Dumnezeu în această cetate.

 

PÂINEA CEA DE TOATE ZILELE

 

Text: Luca 15:11-32

BINECUVÂNTĂRI DE CARE NU NE DĂM SEAMA

Fiule, i-a zis tatăl, tu totdeauna eşti cu mine, şi tot ce am eu este al tău. Luca 15:31

Când Helen Keller avea doi ani, o boală nemiloasă a făcut-o să rămână surdă, mută şi oarbă. Drept rezultat, ea a fost întru totul inconştientă de dragostea mamei sale în toţi anii formării ei. Mama sa stătea lângă patul ei, şi spunea: „O, Helen, cât de mult te iubeşte mămica ta! Cât de mult ar vrea să-ţi spună despre dragostea ei! Dar ea nu te poate face să înţelegi. Ochii tăi sunt închişi, şi urechile îţi sunt înfundate”.

Cât de trist este să vezi oameni care nu sunt capabili să-şi dea seama de binecuvântările lor! Dar ce tragedie mai mare este atunci când considerăm binecuvântările ca pe ceva meritat. Acelaşi lucru l-a făcut fratele mai mare din istoria fiului risipitor. El nu s-a bucurat de reîntoarcerea fratelui său mai mic, şi a trecut cu vederea tratamentul bun pe care el l-a avut până atunci. Tatăl i-a reamintit: „Fiule, tu totdeauna eşti cu mine, şi tot ce am eu este al tău”. Părtăşia permanentă cu tatăl său plin de dragoste era a lui, dar el o luase ca pe ceva ce i se cuvenea, de drept.

Fiecare creştin este bogat din punct de vedere spiritual. Am fost justificaţi prin credinţă (Romani 5:1). Suntem copii ai Lui Dumnezeu, moştenitori împreună cu Cristos (Romani 8:16, 17). Suntem cetăţeni ai cerului (Filipeni 3:20). Duhul Sfânt locuieşte în noi (1Corinteni 6:19). Am fost strămutaţi din împărăţia întunericului în împărăţia Fiului dragostei lui Dumnezeu (Coloseni 1:13). Ba mai mult, Tatăl nostru Cel ceresc are mult mai multe lucruri minunate pregătite pentru noi (1 Corinteni 2:9).

Să nu lăsăm ca aceste binecuvântări să ne scape din vedere şi să le luăm ca pe un merit, ca pe un drept.     H.V.L.

Ajută-mi, Doamne, să nu uit de preţul greu

Ce Isus plăti pentru păcatul meuj

Şi fie binecuvântările de sus

Să ne ţină în iubirea lui Isus. D.J.D.

Îţi sporeşti bucuria atunci când îţi numeri binecuvântările.

 

DOMNUL ESTE APROAPE – GBV

http://www.gbv.ro/meditatii-zilnice/domnul-este-aproape

 

Iată însă scrierea care a fost scrisă: Mene – DUMNEZEU ţi-a numărat zilele domniei, şi i-a pus capăt. Techel – înseamnă că ai fost cântărit în cumpănă şi ai fost găsit uşor. Peres – înseamnă că împărăţia ta va fi împărţită, şi dată Mezilor şi Perşilor. Dan. 5,26-28.

Aceasta a fost inscripţia de la palatul regal din Babilon pe care Belşaţar a primit-o când s-a ridicat împotriva lui Dumnezeu şi nu s-a smerit. Scrierea era de la Dumnezeu şi Tălmăcirea pentru împotrivitorul Lui Dumnezeu arăta judecată şi decădere. Belşaţar a primit multă lumină de la Dumnezeu şi de aceea era mai mult răspunzător şi mai vinovat. Măreţele relevaţii ale Lui Dumnezeu în domnia lui Nebucadneţar nu-i erau ascunse; dacă vrem să amintim de acel vis al împăratului, la păzirea celor trei tova- răşi a lui Daniel, la smerenia împăratului şi la reînălţarea lui Nebucadneţar.

Atunci a mărturisit împăratul: „Acum eu, Nebucadneţar, laud şi slăvesc pe împăratul cerurilor căci toate lucrările Lui sunt adevărate, toate căile Lui sunt drepte şi El poate să smerească.” Cu toate acestea duhul lui Belşaţar s-a înălţat, Domnul împietrindu-i inima.Dacă tu nu eşti mântuit şi azi Dumnezeu cumpăneşte viaţa ta ce ar putea să-ţi recunoască din lucrările tale? Tu nu poţi să-i dai nimic, decât o inimă răutăcioasă şi multe, multe păcate. Dar harul Lui Dumnezeu nu a lipsit niciodată Tu trebuia să te pocăieşti, să te recunoşti, dar tu ţi-ai împietrit inima şi nu te-ai abătut de la rău. Dacă mai persişti în această situaţie, atunci te va judeca versetul de astăzi. Această întâmplare să-ţi fie o avertizare. POCĂIEŞTE-TE! ca nu cumva să auzi din partea judecătorului cuvintele: „Mene techel.”

„Pocăiţi-vă dar, şi întoarceţi-vă la Dumnezeu, pentru ca să vi se
şteargă păcatele…” (F. Ap. 3.19).

 

SĂMÂNȚA BUNĂ

http://www.gbv.ro/meditatii-zilnice/samanta-buna

 

Când Te-au văzut apele, Dumnezeule, când Te-au văzut apele, s-au cutremurat, și adâncurile s-au mișcat.

Psalmul 77.16

Taifunul din Hong Kong

Cel mai distructiv taifun a fost înregistrat la începutul secolului al XX-lea. Dezastrul a lovit Hong Kong-ul în anul 1906. Rafalele de vânt au avut viteze de până la 200 km/oră și nu mai puțin de 10.000 oameni au murit în timpul furtunii. La astfel de vești, oamenii ar trebui să-și pună cu seriozitate întrebarea: „De ce?”. Întrebarea este justificată și ea ne poate ajuta să găsim un răspuns bun. Omul se poate decide să lupte cu încăpățânare împotriva greutăților, dar cel mai înțelept lucru este să se gândească ce vrea Dumnezeu să-i spună prin împrejurarea în care se află. Marele adevăr, în orice situație ne găsim, este că Dumnezeu vrea să ne vorbească! Dumnezeu a încercat de multe ori să ne vorbească, însă, atât timp cât totul a mers bine, nu am ascultat. Dumnezeu știe că numai prin încercări grele poate să ne atragă atenția. Să nu gândim însă că numai anumitor popoare trebuie să le vorbească Dumnezeu. Cu toate că trăim într-o țară creștină, vedem că majoritatea oamenilor se comportă ca și cum n-ar exista Dumnezeu. Formalismul ne înconjoară pretutindeni, abdicarea de la valorile spirituale și morale ale credinței creștine se întâlnește la tot pasul. Într-o astfel de stare nu trebuie să întrebăm „de ce?”, ci să ne îndreptăm fața spre Dumnezeu pentru a-i cunoaște voia Sa, cu dorința de a o pune în practica vieții.

 

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

www.fundatiaseer.ro

 

NU EXISTA ÎNLOCUITOR!

„Vistierii ascunse, bogății îngropate” (Isaia 45:3)

Când suntem stresați – si cine nu este în zilele noastre? – prima noastră reacție este de a consulta ultima carte sau DVD apărut despre „cum să…”, sau să ne întâlnim cu prieteni creștini. Reimar Schultze observă: „în cel mai bun caz primim o frântură din ceea ce căutăm. Timpul petrecut vorbind despre Dumnezeu nu ține loc timpului petrecut cu Dumnezeu. Uită-te la biserica ta si spune-mi dacă in toate cărțile religioase, CD-urile și programele, există ceva care să ajungă la nivelul lui Enoh, Avraam, Moise și Noe. Însuși Dumnezeu a fost și întotdeauna va fi cea mai mare sursă de informații, inspirație, transformare si părtășie. Isaac medita pe câmp când „și-a ridicat ochii, și a văzut. ..” ( Geneza 24:63). Când suntem singuri cu Dumnezeu, primim lumină … în clipele noastre de liniște El pune înaintea noastră bogății spirituale… ascunse omului grăbit.

Biblia spune: „După ce a dat drumul noroadelor, (Isus) S-a suit pe munte să Se roage, singur la o parte (Matei 14:23) Mulți dintre cei care au venit sa-L vadă pe Domnul Isus au călătorit timp de câteva zile și totuși El i-a îndepărtat ca să se poată ruga. Ca să fii singur cu Dumnezeu trebuie să lași deoparte: rude; prieteni; programe; oportunități și opiniile altor oameni. Așa a făcut Domnul Isus. Mulți s-au simțit jigniți dar El nu s-a lăsat influențat de presiunea oamenilor. Isus a ascultat doar de vocea Tatălui. Poți să devii sclavul oamenilor sau poți trăi după voia lui Dumnezeu. Nu poți să le faci pe amândouă. Dacă alegi a doua variantă, din ființa ta va curge un izvor de apă vie și vei primi putere alături de Dumnezeu. El îți va descoperi „vistierii ascunse, bogății îngropate”.

22 Noiembrie 2016

TOTUL PENTRU GLORIA LUI

de Oswald CHAMBERS

 

Lucrurile mărunte şi lucrurile profunde

Deci, fie că mănânci, fie că bei, fie că faceţi altceva, să faceţi totul spre gloria lui Dumnezeu. 1 Corinteni 10:31.

Fereşte-te să crezi că aspectele mărunte ale vieţii nu sunt cuprinse în planul lui Dumnezeu; ele sunt rânduite de Dumnezeu la fel de mult ca şi lucrurile profunde ale vieţii. Dacă refuzi să te ocupi de lucrurile mărunte, nu faci asta din devotament faţă de Dumnezeu, ci din dorinţa de a-i impresiona pe ceilalţi oameni cu faptul că nu te ocupi cu lucruri mărunte; acesta este un semn sigur că suferi de mândrie spirituală. Fereşte-te să laşi să apară în tine dispreţul faţă de ceilalţi, el apare întotdeauna pe această linie şi te face să umbli ca un reproş ambulant la adresa altora, deoarece ei se ocupă de lucruri mărunte, dar tu nu. Nu poza drept o persoană profundă; Dumnezeu a ales să devină un copilaş.

A te ocupa de lucruri mărunte nu este un semn că eşti rău şi nici nu e un semn că viaţa ta nu este profundă: nici oceanul nu este adânc la ţărm. Satisfacţiile mărunte ale vieţii, precum a mânca şi a bea, a se plimba şi a povesti, sunt toate lăsate de Dumnezeu. Aceste lucruri au existat şi în viaţa Domnului nostru. El le-a făcut ca Fiu al lui Dumnezeu şi a spus că „ucenicul nu este mai presus de învăţătorul său”.

Siguranţa noastră stă în lucrurile mărunte ale vieţii. Trebuie să trăim lucrurile mărunte ale vieţii obişnuite într-un mod obişnuit. Apoi, când Dumnezeu ne trece prin lucruri mai adânci, acestea sunt separate de grijile mărunte. Nu arăta niciodată altcuiva lucrurile profunde decât lui Dumnezeu. Suntem atât de îngrozitor de serioşi, ne interesează cu atâta disperare propriul nostru caracter şi reputaţia noastră, încât refuzăm să ne comportăm ca nişte creştini în lucrurile mărunte ale vieţii.

Hotărăşte-te să nu iei pe nimeni altcineva în serios decât pe Dumnezeu. Atunci vei descoperi că prima persoană cu care trebuie să fii cât se poate de sever, pentru că este cel mai mare impostor întâlnit vreodată, eşti tu însuţi.

 

MANA DE DIMINEAŢĂ

 

„Domnul este bun cu cine se aşteaptă la El.”

PLÂNGERILE LUI IEREMIA 3:25

Cel fără ajutor trebuie să aştepte. Cel răbdător, aşteaptă. Dar ce greu este pentru cel nerăbdător şi pentru cel tare ca să aştepte! Să aştepţi pentru mântuirea unui suflet când inima îţi este zdrobită în aşteptare; să aştepţi consacrarea unei vieţi în ogorul lui Dumnezeu când vezi că lumea înlătură ca un gunoi ce este de preţ; să aştepţi pe Dumnezeu să intervină şi să vezi ravagiile pe care le face Satan în timp ce tu aştepţi; astfel de aşteptări cer o mare credinţă. Şi totuşi credinţa care aşteaptă va vedea cu siguranţă, slava lui Dumnezeu care va veni peste acela care aşteaptă. Ai plecat într-o lungă şi obositoare călătorie cu trenul. Ai călătorit prin praf şi căldură. La miezul nopţii te-ai trezit de încetineala trenului. O ciocnitură, o zdruncinătură, un scârţâit şi apoi trenul se opreşte. Aştepţi şi aştepţi. Străpungi cu privirea în întuneric cu fruntea lipită de geam. Cinci, zece, douăzeci de minute trec greu. Totuşi e linişte, nu se mişcă nimic. Te întorci obosit şi plictisit în compartiment. Te întrebi când se va sfârşi aşteptarea obositoare. Deodată se aude un sunet în depărtare. Şuieratul şi zdrăngănitul se apropie; apoi o goană, un uruit şi locomotiva ca un monstru şi cu coada ei de vagoane se năpusteşte pe lângă tine într-o clipă şi este înghiţită în întunericul care o înconjoară. Ai aşteptat mult. Acum poţi vedea care a fost cauza aşteptării. Poţi să-ţi imaginezi teribila moarte care te-ar fi aşteptat dacă trenul în care erai ar fi plecat. Poţi vedea motivul înţelept care te-a ţinut în aşteptare pe şină. Era un tren care trebuia să treacă şi singurul lucru sigur de făcut era să aştepţi cu răbdare. Dacă ai fi plecat, ar fi fost moarte şi rămăşiţele unei ciocniri înfiorătoare.

Îţi dă inima ghes să faci ceva? Eşti nerăbdător pentru slujire şi totuşi împiedicat din toate părţile? Îţi este orizontul vieţii atât de îngust din pricina împrejurărilor care au devenit aproape de nesuportat? Totuşi, timpul de aşteptare al lui Dumnezeu este cel mai bun pentru tine acum. Aşteaptă şi vei vedea bariera ridicându-se. Aşteaptă şi vei vedea cum împrejurările se schimbă. Aşteaptă şi vei vedea cum Dumnezeu lucrează peste aşteptările şi dorinţele tale. Aşteaptă şi vei vedea „cum nici n-a văzut vreodată ochiul aşa ceva: ca un alt dumnezeu afară de Tine să fi făcut asemenea lucruri pentru cei ce aşteaptă totul de la El (Isaia. 64:4). „Bine este să aştepţi în tăcerea ajutorul Domnului. (Plâng. Ier. 3:26)

Când inimile noastre realizează ce este Dumnezeu, şi ce este El pentru noi, avem odihnă. Este odihnă cerească; când căutăm odihna în pustiu, uităm Canaanul.

Dacă un credincios are încă încredere în el însuşi, va fi greu să-l convingi de neputinţa lui şi de nevoia de a se încrede în Dumnezeu.El va găsi rezolvarea problemelor când va fi învăţat să spună: „Trebuie să rămân liniştit căci eu nu pot face nimic.” J.N.D.

„Dacă nu ştii ce să faci, nu fă nimic; dacă nu vezi clar soluţia, este mai bine să stai liniştit şi să nu faci nici o mişcare, asteptând călăuzirea de sus.” C.H.M.

 

MÂNTUIREA PRIN HRISTOS

Meditaţii zilnice – de Fritz BERGER

 

„Şi cine rămâne în dragoste, rămâne în Dumnezeu şi Dumnezeu rămâne în el”. 1 Ioan 4:16.b.

Au mai fost oameni care au crezut în Dumnezeu. Nu suntem noi primii. De aceea vreau să le urmăm exemplul acelora care au ţinut sus steagul biruinţei şi care au crezut până la capăt, şi nu exemplul acelora care spun: „Când vin greutăţi voi nu puteţi trece prin ele, deoarece credinţa voastră este ca şi un foc de paie”. Aceştia mai spun: „Noi suntem carne şi trebuie să păcătuim mereu”. Dar noi vrem să vorbim de Păstorul nostru cel bun şi să vestim faptele Lui. Dacă nu vom deveni astfel fericiţi, atunci nu ne poate ajuta nimic altceva. În aceasta constă propăşirea că noi, ne lăudăm cu faptele Lui şi nu suntem îndoielnici. El este acelaşi, ieri şi azi şi în veci.

Este bine ca inima să fie întărită prin har. Noi ne putem baza pe dragostea şi îndurarea Lui şi putem primi răbdarea Lui, ca şi un lucru pentru mântuirea noastră. Este scris: Dumnezeu este dragoste. Dragostea nu se gândeşte la rău. Dragostea este îndelung răbdătoare. Şi dacă nu ne ia în socoteală păcatele noastre, spuneţi-mi pentru ce ar mai putea fi supărat pe noi. Dragostea este îndelung răbdătoare şi plină de bunătate, deci Dumnezeu nu are intenţii duşmănoase faţă de noi.

Dragostea nu se poartă necuviincios, nu se bucură de nelegiuire, crede totul, nădăjduieşte totul. Crede că ne va conduce până la ţintă, fiind plin de răbdare faţă de noi până când se sfarmă tot ceea ce se opune în noi voinţei Duhului lui Dumnezeu. Căci El curăţă copiii Săi, asemenea aurarului care curăţă aurul şi argintul. În astfel de împrejurări Îi spunem: Tată, Tu ştii mai bine de ce am nevoie, de aceea ţine-mă aproape de Tine ca să nu mă gândesc să fug din şcoala Ta.

 

TEZAURUL PROMISIUNILOR LUI DUMNEZEU

de Charles H. SPURGEON

 

NICI O CONDAMNARE

În zilele acelea, şi vremea aceea, – zice Domnul – se va căuta nelegiuirea lui Israel, şi nu va mai fi, şi păcatul lui Iuda, şi nu se va mai găsi; căci voi ierta rămăşiţa, pe care o voi lăsa. Ieremia 50.20

Într-adevăr, un cuvânt glorios. Ce iertare desăvârşită este făgăduită aici acestor popoare aşa de păcătoase, Israel şi Iuda. Păcatul lor va fi în aşa fel îndepărtat că nu se va mai găsi, şi aşa de bine şters că nu va mai exista. Slăvit să fie Dumnezeu că iartă!Satana caută păcatele prin care poate să ne învinuiască, vrăjmaşii noştri le caută pe acelea cu care pot să ne împovăreze, şi însăşi cugetele noastre se străduiesc cu o râvna bolnăvicioasă să ne apese cu greutatea lor. Dar când Dumnezeu ne priveşte prin sângele preţios al Domnului Isus, teama care ne cuprinsese dispare, pentru că aceste păcate „nu mai sunt”, „ele nu se mai găsesc”. Dumnezeu a şters întinăciunile noastre şi a uitat nelegiuirile noastre. Jertfa Domnului Isus a aruncat pentru totdeauna în marea uitării păcatele noastre. Aceasta ne face să ne bucurăm şi să cântăm de veselie.Însuşi Dumnezeu este Acela care dă iertarea Sa aleşilor Săi. Cuvântul Său de iertare nu este numai acela al unui rege, ci şi acela al unui Dumnezeu. El dă iertare şi noi suntem iertaţi. El ne-a împăcat cu Sine şi din acea clipă poporul Său este dincolo de orice teamă de condamnare. Binecuvântat să fie numele lui Dumnezeu, care ne-a înlăturat cu totul păcatele

 

DOMNUL ESTE APROAPE!

Calendar Biblic

 

Deja voi sunteți curaţi, datorită Cuvântului pe care vi lam spus. Ioan 15.3

Acesta este punctul de început al relației noastre cu Hristos: Cuvântul Său ne face curați. El nu vorbește despre sângele Său aici; acel sânge prețios nea curățit de păcatele noastre, de toate lucrurile rele pe care leam făcut, însă Cuvântul Său nea curățit de ceea ce eram. „Vați curățit sufletele prin ascultarea de adevăr” (1 Petru 1.22). Cuvântul Său a lucrat în sufletele noastre cu o putere curățitoare și dătătoare de viață; am fost născuți din nou prin el și curățiți de orice nădejde falsă, pentru a afla totul în Hristos.

Petru este un exemplu cu privire la aceasta, prin răspunsul său la întrebarea Domnului: „Și voi vreți să plecați?”. El a răspuns: „La cine să ne ducem, Doamne? Tu ai cuvintele vieții eterne și noi am crezut și am cunoscut că Tu ești Sfântul lui Dumnezeu” (Ioan 6.68,69). Poate că el nu a înțeles, la acel moment, deplina importanță a cuvintelor sale, căci ele reprezintă mărturisirea deplină a credinței creștine. Ele semnifică faptul că templul și rânduielile lui nu mai semnificau nimic pentru ei; că preoții și jertfele lor nu mai reprezentau vreo atracție pentru ei; că întregul ritual al acelei religii în care speraseră că vor găsi viața fusese judecat de ei ca nefiind de niciun folos. Aceste cuvinte înseamnă că ucenicii renunțaseră la eforturile lor proprii de a dobândi viața și dreptatea, pentru a găsi totul în Hristos. El singur avea cuvintele vieții eterne; în El erau concentrate nădejdile lor; pe El se baza credința lor; El era Dătătorul vieții, Fiul Dumnezeului viu.

Cuvântul Domnului venise la ucenicii Săi ca lumină, descoperind inutilitatea a tot ceea ce existase înainte și, curățindui, ia condus către Hristos Însuși. Despre unii ca aceștia, Domnul a putut spune: „Voi sunteți curați, datorită Cuvântului pe care vi lam spus”. Dumnezeu să ne dea harul ca mărturisirea lui Petru să fie și a noastră! J. T. Mawson

 

BĂTÎND LA UȘA LUI DUMNEZEU

de Oswald CHAMBERS

 

Doamne, fă să fiu astăzi pe deplin absorbit în Tine – aşa devieri, aşa împrăştieri am. Vreau să mă întorc acasă la Tine, să trăiesc din nou viaţa de dependenţă totală de Tine.

 

MEDITAŢII ZILNICE

de Wim MALGO

 

«Dacă sunteţi călăuziţi de Duhul, nu sunteţi sub Lege.» GALATENI 5,18

De ce durează oare atât de mult la unii copii ai lui Dumnezeu până când Duhul Sfânt preia controlul în totalitate în viaţa lor? În politică există o situaţie care ne ajuta să înţelegem mai bine acest lucru. Unele guverne nu sunt calificate să ia decizii de interes naţional, deoarece nu au susţinere majoritară în parlament. În vieţile unora dintre copiii lui Dumnezeu nu se ajunge niciodată la o preluare totală a puterii din partea Duhului Sfânt pentru că în inimile lor nu există o atitudine de predare necondiţionată. Dezechilibrul interior apare de fiecare dată când păcate ca mândria, invidia, auto-justificarea, bârfa sau alte patimi întunecate din inima noastră încearcă continuu să preia controlul. Duhul Sfânt nu acţionează însă ca un dictator. Vrea într-adevăr să ne conducă, dar dacă avem îndoieli, Se retrage. Când Duhul Sfânt nu poate stăpâni total inima unui copil al lui Dumnezeu, acest lucru are atât repercusiuni lăuntrice, cât şi exterioare. Astfel viaţa de credinţă devine o zbatere continuă; acest lucru se poate observa din păcate la mulţi dintre copiii Săi. Urmarea lui Isus devine o povară, fiind exact opusul a ceea ce vrea Dumnezeu să ne dăruiască. Dacă însă Duhul Lui ne conduce, nu există constrângere în umblarea cu Isus, ci o pace şi o încredere binecuvântată.

 

MEDITAŢII PENTRU FIECARE ZI A ANULUI

de Charles H. SPURGEON

Dimineaţa şi Seara

Dimineaţa

Israel a slujit pentru o femeie, şi pentru o femeie a păzit turmele. Osea 12:12

În timp ce muncea pentru Laban, Iacov şi-a descris truda în felul următor: „iată, am stat la tine douăzeci de ani… Nu ţi-am adus acasă vite sfâşiate de fiare; eu însumi te-am despăgubit pentru ele; îmi cereai înapoi ce mi se fura ziua, sau ce mi se fura noaptea. Ziua mă topeam de căldură, iar noaptea mă prăpădeam de frig, şi-mi fugea somnul de pe ochi” (Genesa 31:38-39). Chiar mai chinuitoare decât aceasta a fost viaţa Mântuitorului. El şi-a vegheat turma până la ultima suflare – „n-am pierdut pe nici unul din aceia pe care Mi i-ai dat” (loan 18:9). Părul îi era ud de rouă, şi peste capul lui cădea roua nopţii. Somnul fugea de El, fiindcă se ruga toată noaptea, mijlocind pentru poporul Său. Într-o noapte trebuia să se roage pentru Petru; în altă noapte trebuia să mijlocească în lacrimi. Nici un păstor care stă sub cerul rece, privind la stele, nu ar putea să se plângă de asprimea muncii lui aşa cum s-ar putea plânge Isus Christos, dacă ar alege să facă asta, din cauza dificultăţilor pe care Le-a avut ca să-Şi câştige soţia.

 

Munţii de negură şi aerul de gheaţă

Sunt martori la durerea rugii Sale;

Pustia i-a adus ispita în faţă,

Dar şi victoria în crunta încercare.

 

Este bine să zăbovim asupra faptului că Laban a cerut toate oile din mâna lui Iacov. Dacă erau atacate sau sfâşiate de fiare, Iacov trebuia să le facă bune; dacă unele mureau, el trebuia să le ferească de boală pe celelalte. Nu a fost truda Lui Isus pentru biserica Sa truda unui Păstor care trebuia să aducă fiecare oaie în siguranţă, în mâinile Celui care I-a încredinţat-o? Priveşte-l pe Iacov cel chinuit, şi vei vedea în el o reprezentare a Celui despre care citim „El îşi va paşte turma ca un păstor” (Isaia 40:11).

Seara

Puterea învierii Lui. Filipeni 3:10

Doctrina unui Mântuitor înviat este extrem de preţioasă, învierea este piatra de temelie a clădirii creştinismului. Este cheia de boltă a podului mântuirii noastre. Ne-ar trebui un volum ca să descriem toate izvoarele de apă vie care curg dintr-o singură sursă sacră, învierea dragului nostru Domn şi Mântuitor Isus Christos. Totuşi, să ştii că El a înviat, şi să ai părtăşie cu El în învierea Lui, comunicând cu Mântuitorul înviat printr-o viaţă înviată, văzându-L cum iese din mormânt părăsind noi înşine mormântul asemănării cu lumea, este încă şi mai preţios. Doctrina este baza experienţei; dar, aşa cum floarea este mai frumoasă decât rădăcina, experienţa părtăşiei cu Mântuitorul înviat este mai frumoasă decât doctrina însăşi. Vreau să crezi că, Christos a învins moartea într-un asemenea fel încât să poţi cânta învierea Lui, şi să extragi toată mângâierea pe care o pot extrage din acest fapt sigur şi mărturisit. Totuşi, te implor să nu te mulţumeşti numai cu faptele. Deşi nu-L poţi vedea aşa cum L-au văzut ucenicii, doreşte-ţi să-L vezi pe Isus Christos prin ochii credinţei. Deşi nu-L poţi „ţinea” (loan 20:17) cum L-a ţinut Maria Magdalena, poate că ai privilegiul să vorbeşti cu El, şi să ştii că El a înviat, şi tu vei fi de asemenea înviat la „o viaţă nouă” (Romani 6:4). Să-L cunoşti pe Mântuitorul care ţi-a răstignit păcatele este un grad foarte înalt de cunoaştere. Totuşi, să-L cunosc pe Mântuitorul înviat care m-a îndrepăţit, şi să realizez că El m-a trezit la o viaţă nouă, fiindcă El îmi garantează că voi fi o creaţie nouă prin însăşi viaţa Sa nouă, este o experienţă nobilă. În afară de ea, nimic altceva nu trebuie să ne mulţumească. Fie ca şi tu să-L „cunoşti pe El, şi puterea învierii Lui.

 

IZVOARE IN DEŞERT

 

Credeţi că pot face lucrul acesta? (Matei 9:28)

Dumnezeu Se ocupă cu lucruri imposibile. Nu este niciodată prea târziu pentru El să facă aceasta, atât timp cât ceea ce este imposibil este adus la El cu credinţă deplină de persoana a cărei viaţă şi împrejurări ar fi influenţate dacă Dumnezeu va fi glorificat. Dacă am experimentat răzvrătirea, necredinţa, păcatul şi ruina în viaţa noastră, nu este niciodată prea târziu pentru Dumnezeu să Se ocupe cu succes de aceste lucruri tragice, dacă ele sunt aduse la El cu predare şi încredere deplină.S-a spus deseori, şi pe bună dreptate, că creştinismul este singura religie care poate să se ocupe de trecutul unei persoane. „Vă voi răsplăti astfel anii pe care i-au mâncat lăcustele” (Ioel 2:25) zice Domnul, şi putem să ne încredem în El că o va face fără rezerve. El face aceasta nu pentru ceea ce suntem noi, ci pentru cine este El. Dumnezeu iartă şi vindecă şi reface, pentru că El este „Dumnezeul oricărui har” (1 Petru 5:10). Să-L lăudăm şi să ne încredem în El.

din Vremurile Şcolii duminicale

Nimic nu este prea greu pentru Isus

    Nici un om nu poate să lucreze ca El.

 

Avem un Dumnezeu care-Şi găseşte plăcerea în imposibilităţi şi care întreabă: „Este ceva prea greu pentru Mine?” (Ier. 32:27, KJV).

Andrew Murray

 

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

Volumul III

 

Marcu 1.14-28

Odată apărut Domnul Isus, prin chiar acest fapt, slujba lui Ioan Botezătorul se află la sfârşitul ei.

Împărăţia lui Dumnezeu s-a apropiat; împăratul în persoană Se află în mijlocul poporului. Şi El face o proclamaţie care se rezumă prin două porunci, întotdeauna actuale: „Pocăiţi-vă şi credeţi în Evanghelie” (v. 15). Domnul citeşte în inima fiecăruia răspunsul pe care îl dăm la această invitaţie urgentă. Celor care L-au ascultat şi L-au primit, El le adresează apoi, personal, o altă chemare, de a-L urma slujindu-L. „Veniţi după Mine” (v. 17), le spune El celor patru ucenici cărora le cunoştea înclinaţia interioară. Şi imediat aceştia îl urmează. Ei vor avea privilegiul de a-L însoţi pe Isus pe tot parcursul slujbei Sale, de a fi martorii Săi la tot ce vor fi văzut şi auzit (1 Ioan 1.1…) şi de a fi ucenicii Săi, învăţaţi de El (Matei 11.29). Este condiţia pentru a deveni, mai târziu, apostolii Săi, altfel spus, trimişii Săi (Ioan 20.21) pentru a predica evanghelia în lume.

La Capernaum, Isus vindecă un om stăpânit de un duh necurat care se afla chiar în sinagogă, ca o caracteristică a stării de adânc faliment în care era căzut atunci Israelul. Încă de la începutul slujbei Domnului, puterea Lui este „la cuţite” cu cea a lui Satan, care acţionează atât asupra trupurilor, cât şi asupra sufletelor (despre care atât de puţini sunt conştienţi).

 

 

PÂINEA CEA DE TOATE ZILELE

 

Text: Psalmul 29    

O PROMISIUNE DUBLĂ

Domnul dă tărie poporului Său, Domnul binecuvântează Pe poporul Său cu pace. Psalmul 29:11

Psalmul 29 a fost numit „psalmul furtunos”. El descrie ape vijelioase, bubuitul tunetului, trosnetele flăcărilor de foc, şi căderea marilor cedri ai Libanului. Apoi vine versetul 11. Este ca un curcubeu în nori, o linişte după o furtună – aducâ    nd pace şi tărie oamenilor lui Dumnezeu. Adevărul lui poate deveni o realitate în marile crize ale vieţii.

În 1555, Nicholas Ridley a fost ars pe rug din pricina că-L mărturisise pe Cristos. În noaptea de dinaintea execuţiei, fratele lui s-a oferit să stea cu el în celula închisorii pentru a-i fi alături şi a-l mângâia. Nicholas l-a refuzat spunând că vrea să se culce şi să doarmă liniştit aşa cum a făcut-o întreaga viaţă. Deoarece cunoştea pacea lui Dumnezu, el s-a putut odihni în puterea mâinilor veşnice ale Domnului pentru purtarea Lui de grijă. Şi noi putem face la fel! Dumnezeu ne dă putere în acele vremuri când suntem slabi şi fricoşi. El ne-o dă în fiecare zi şi în orice dificultate. Dumnezeu ne dă şi pace care ne păzeşte uşa inimii în mijlocul marilor prăpăduri şi încercări. Aşa cum a spus Pavel în Filipeni 4:7, ea este pacea care întrece orice pricepere.

Eşti în dificultăţi – divorţ, pierderea cuiva drag, o criză de natură fizică sau psihică? încredinţeaz-o în mâna Domnului. Vei avea multe zile de încercare, dar El îţi va da putere să-ţi continui drumul şi pace pentru a-ţi mângâia sufletul. Cere-I această promisiune dublă din Psalmul 29:11, pentru a fi a ta.     P.R.V.

Cristos ne-a promis putere şi pace

Când cârma o laşi în mâna-I divină.

El poate din marea furtunii tenace,

Să facă oglindă de pace senină.     D.J.D.

Secretul păcii este să-I dai toate îngrijorările tale lui Dumnezeu.

 

DOMNUL ESTE APROAPE – GBV

http://www.gbv.ro/meditatii-zilnice/domnul-este-aproape

 

Dacă DUMNEZEU este pentru noi, cine va Fi Împotriva noastră? Rom. 8,31.

Este necesar să ne gândim la puterea care e pentru noi, cât şi la puterile care sunt împotriva noastră. Dacă nu cunosc puterea care e pentru mine atunci sunt neliniştit; în loc s-o folosesc în toate împrejurările, sunt într-o continuă luptă individuală. „Dacă Dumnezeu este pentru noi, cine va fi împotriva noastră, atunci nici cea mai aspră împotrivire nu mă poate clinti. Eu trebuie să fiu învăţat că Dumnezeu este în TOATE chiar şi PESTE lucrurile care mă preocupă sunt cel fără putere să rezist împotrivirilor unei lumi plină de ură şi să fiu liniştit aşa cum El mă călăuzeşte, căci numai aşa este bine. Cu cât cunosc mai bine şi mai mult puterea împotrivirii, natura şi ţinta ei cu atât voi fi mai bine pregătit la atacurile ei. Şi cu cât cunosc puterea duşmanului meu cu atât mai mult mă voi folosi de izvorul puterii lui Dumnezeu care îmi aparţine.

Cine îl ignoră sau îl subapreciază pe duşman, se bizuie pe puterea sa proprie şi acceptă prea puţin adevărata putere; dar cine-l recunoaşte în adevărata sa brutalitate, cere puterea necesară de la Dumnezeu şi o va primi. Cuvântul Lui Dumnezeu numeşte duşmani pe: căpeteniile, domniile, stăpânitorii întunericului, duhurile răutăţii (făpturi spirituale). Sunt duşmani puternici şi noi facem bine dacă nu-i ignorăm ca nu cumva să cădem prin ei în păcate. Dar totuşi nu avem nici un motiv să ne fie frică deoarece TOATĂ puterea Lui Dumnezeu este de partea noastră, pentru noi şi cu noi. Oare ce putere ar putea să-i reziste? Dacă Dumnezeu este PENTRU noi cine va fi împotriva noastră?

Vrăjmaşul poate să se împotrivească planurilor Lui Dumnezeu, dar El este mai tare. De aceea nu avem nevoie de nimic altceva, decât de simplitatea şi duhul unui copilaş, care îşi pune toată încrederea NUMAI în Dumnezeu.

 

SĂMÂNȚA BUNĂ

http://www.gbv.ro/meditatii-zilnice/samanta-buna

 

Să nu obosim în facerea binelui; căci, la vremea potrivită, vom secera, dacă nu vom cădea de oboseală.

Galateni 6.9

Facerea de bine

Tânăra nu mai putea de bucurie. Omul a încurajat-o și a dat să plece spre următorul avion. Cu glasul aproape ștrangulat de emoție, tânăra zise: „Domnule…”. Bărbatul își întoarse privirea spre tânăra aceea care avea așa probleme mari cu vederea. Ea continuă și zise: „Sunteți cumva Domnul Isus?”. Emoționat de cele auzite, omul nu a știut ce să răspundă. Plecă încet spre avion cu aceste cuvinte care l-au răscolit: „Sunteți cumva Domnul Isus?”.

Facerea de bine poate să vină din diferite izvoare: dintr-o educație bună, din religie, din teama că vom fi pedepsiți de Dumnezeu dacă nu facem binele sau din credința adevărată în Mântuitorul. Nimic nu este mai potrivnic adevărului de temelie al Evangheliei, decât gândul unei îmbunătățiri treptate a păcătosului prin facerea de bine. El poate încerca să se îmbunătățească, să ia hotărâri să se facă mai bun, să facă mai mult bine altora; dar prin toate acestea, el nu va fi scos din vechea stare de păcat. Omului îi trebuie o natură nouă. Dar cum s-o dobândească? Crezând mărturia lui Dumnezeu despre Fiul Său: „Dar tuturor celor ce L-au primit, adică celor ce cred în Numele Lui, le-a dat dreptul să se facă copii ai lui Dumnezeu”. Astfel de oameni fac binele, pentru că sunt copii ai lui Dumnezeu și nu ca să devină copii ai lui Dumnezeu. Observați marea diferență!

 

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

www.fundatiaseer.ro

 

FII TOT TIMPUL SMERIT!

„Cine sunt eu…., de m-ai făcut să ajung unde sunt?”

(2 Samuel 7:18)

Un membru al parlamentului și-a dus fetița în vizită la catedrala Westminster Abbey. In timp ce ea privea la coloanele magnifice, tatăl ei a întrebat-o: „La ce te gândești, drăguto?” Cu candoarea copilărească, ea a răspuns: „Mă gândeam cât de mare pari acasă, tati, și cât de mic pari aici”. Prezența lui Dumnezeu ne face sa ne smerim. In Vechiul Testament, regele David a intrat si a stat în fata Domnului si a zis: „Cine sunt eu, Doamne Dumnezeule, și ce este familia mea, că m-ai adus unde sunt?” Biblia este plină de exemple de oameni care s-au smerit înaintea lui Dumnezeu. În Evanghelia după Matei, autorul își menționează propriul nume doar de două ori, de fiecare dată numindu-se un vameș, loan nu-și menționează deloc numele în Evanghelia sa. Numele loan din întreaga sa Evanghelie îi este atribuit lui loan Botezătorul, loan pur și simplu se numește pe sine „celălalt ucenic” sau „ucenicul pe care-l iubea Isus”. Luca a scris două dintre cele mai importante cărți din Biblie, fără ca măcar o dată să-și menționeze numele. Pavel, cel mai prolific autor al Bibliei, se numește pe sine „stârpitură”. El s-a descris ca fiind „cel mai neînsemnat dintre apostoli” (1 Corinteni 15:8-9), si „cel mai neînsemnat dintre toți sfinții” (Efeseni 3:8).

De fapt, odată cu înaintarea în vârstă, Pavel a fost tot mai smerit, iar în una din ultimele sale epistole, se prezintă ca „cel dintâi dintre păcătoși” (vezi 1 Timotei 1:15). Regele David nu a scris nici un psalm în cinstea victoriei cu Goliat, dar a scris psalmul pocăinței mărturisindu-și păcatul cu Batseba (Psalmul 51). Așadar, fii întotdeauna smerit!

Post Navigation

%d blogeri au apreciat asta: