Mana Zilnica

Mana Zilnica

Archive for the month “decembrie, 2016”

24 Decembrie 2016

TOTUL PENTRU GLORIA LUI

de Oswald CHAMBERS

Viaţa ascunsă

Viaţa voastră este ascunsă cu Cristos în Dumnezeu. Coloseni 3:3

Duhul lui Dumnezeu adevereşte siguranţa simplă, dar atotputernică a vieţii ascunse cu Cristos în Dumnezeu. Acest adevăr este amintit mereu în Epistolele Noului Testament. Noi vorbim de parcă a trăi o viaţă sfinţită ar fi cel mai nesigur lucru pe care l-am putea face, când, de fapt, este cel mai sigur lucru posibil, pentru că în el şi în spatele lui se află Dumnezeul cel Atotputernic. Lucrul cel mai nesigur este să încerci să trăieşti fără Dumnezeu. Dacă suntem născuţi din nou, este cel mai uşor lucru să trăim într-o relaţie bună cu Dumnezeu şi este cel mai greu lucru să o luăm într-o direcţie greşită, dacă ascultăm de atenţionarea Lui şi rămânem în lumină.

Când ne gândim la eliberarea de păcat, la umplerea cu Duhul Sfânt sau la umblarea în lumină, ne imaginăm vârful unui munte mare, foarte înalt şi frumos, şi spunem: „O, nu voi putea trăi niciodată acolo sus!” Dar când ajungem într-adevăr acolo, prin harul lui Dumnezeu, descoperim că nu e deloc un vârf de munte, ci un platou unde există destul spaţiu să trăim şi să creştem. „Tu lărgeşti drumul sub paşii mei” (Psalmul 18:36).

Când îl vezi într-adevăr pe Isus, nu mai poţi să te îndoieşti de El. „Să nu vi se tulbure inima” – dacă îl vezi pe El, nu mai poţi să laşi să ţi se tulbure mintea. Este imposibil să te îndoieşti atunci când El este prezent. De fiecare dată când ajungi în contact cu Isus, cuvintele Lui sunt reale. „Vă dau pacea Mea” (Ioan 14:27) – este o pace care te cuprinde din creştetul capului până în tălpi, o încredere de neînvins. Viaţa ta este „ascunsă cu Cristos în Dumnezeu” şi ţi se dă pacea netulburată a lui Isus Cristos.

MANA DE DIMINEAŢĂ

„Cel ce merge în mijlocul celor şapte sfeşnice de aur, zice: „Ştiu faptele tale, osteneala ta şi răbdarea ta.” APOCALIPSA 2:1-2

Noi putem avea o slujire ascunsă şi să cunoaştem greutăţile timpului de acum, doar dacă suntem martori credincioşi, El, Desăvârşitorul credinţei noastre este Acela care ne ţine în mâna Sa dreaptă. Ce mângâiere pentru cel credincios care-L urmează de aproape! Căpetenia noastră divină care lucrează şi acum în har, ne ajută ca să ne împlinim sarcina şi mărturia la care suntem chemaţi. El veghează şi ne alimentează pentru ca sfeşnicul nostru să răspândească lumină cu tot mai multă intensitate, mai ales acum când întunerecul îşi măreşte şi el intensitatea. În Exodul 10:21 se spune că în Egipt a fost un întunerec aşa de gros „încât să poată fi pipăit.” Nu este Egiptul lumea de astăzi, şi nu este întunerecul moral şi spiritual mai mare decât oricând? Cum ar trebui să lumineze „sfeşnicele” noastre! Domnul Hristos merge în mijlocul credincioşilor Săi, lucrează împreună cu ei, îi însoţeşte în orice lucrare pe care le-o încredinţează şi se asociează cu ei. Ce încurajare, ce elan ar trebui să ne dea adevărul acesta! Ei nu sunt deci singuri; dar trebuie ca Domnul Isus să fie Cel ce îi conduce, mergând înaintea lor. Dacă Biserica conduce, Domnul Hristos este la urmă, Lumina Sa se stinge şi puterea de viaţă se înăbuşe. Dar când poporul Lui Îi urmează îndrumările, este binecuvântare şi progres spiritual, căci atunci „întunerecul se împrăştie şi lumina adevărată chiar străluceşte” (1 Ioan 2:8). Dacă oamenii nu înţeleg, discutând şi criticând ce nu înţeleg fiindcă nu sunt în stare, ochiul Domnului însă vede tot, cunoaşte izvoarele care inspiră lucrările şi activităţile copiilor Săi. Un cuvânt solemn pe care Domnul Isus îl repetă în fiecare din cele şapte scrisori de la Apocalipsa, este cuvântul „ŞTIU” adică cunosc totul. Ce mângâietor este acest cuvânt pentru cei ce sunt cu adevărat ai Lui, cunoscuţi de El, chiar dacă ei nu sunt cunoscuţi de cei de afară, şi vai, uneori, nici de cei dinăuntru! Dar ce zguduitor trebuie să fie pentru aceia care doar pretind că au credinţă şi cărora le merge numele că trăiesc, dar sunt morţi. Da, totul este gol şi descoperit înaintea ochilor Aceluia cu care avem a face (Ev. 4:13) şi dacă intenţiile noastre sunt sincere, deschise şi îl slăvesc, vom auzi într-o zi: „Bine rob credincios şi bun…” Să nu ne aşteptăm să fim înţeleşi de oameni; lucrând după îndrumarea Cuvântului Său, aprobarea Căpeteniei noastre ne este de ajuns. El ne înţelege şi ne preţuieşte chiar şi în slăbiciunile noastre, cu atât mai mult când suntem înrolaţi în lupta pentru cauza Lui.

Să continuăm cu şi mai multă râvnă lucrul pe care ni L-a încredinţat căci El ne mângâie cu cuvintele: „Ştiu faptele tale, munca ta şi răbdarea ta.” Să ne-aducem însă aminte că Domnul Isus a trebuit totuşi să spună aceleaşi biserici din Efes: „… ţi-ai părăsit dragostea dintâi.” Ni s-ar potrivi şi nouă vorba aceasta? Chiar bucurându-ne de privilegiile noastre, să veghem şi să ne rugăm ca flacăra primei iubiri să nu se stingă şi prospeţimea şi elanul acestei iubiri să nu fie niciodată înlocuită cu activitatea şi cunoştinţele noastre.

MÂNTUIREA PRIN HRISTOS

Meditaţii zilnice – de Fritz BERGER

„Ea va naşte un Fiu, şi-I vei pune Numele Isus, pentrucă El va mântui pe poporul Lui de păcatele sale”.

Matei 1:21.

Această promisiune a primit-o Iosif când s-a temut s-o ia pe Maria la el, soţia lui. Un înger al Domnului s-a arătat în vis spunând: „Iosif, nu te teme să iei la tine pe Maria, nevastă-ta, căci ce s-a zămislit în ea este de la Duhul Sfânt.” Dacă analizăm întâmplarea despre naşterea Mântuitorului, observăm că El s-a născut noaptea, într-un grajd. Aceasta are o însenmătate: atâta timp cât omul este în starea de păcat, este în întuneric, în umbra morţii. El n-are lumină în el, de aceea umblă în întuneric. Când Duhul lui Dumnezeu începe lucrarea la un astfel de om şi-i arată starea lui păcătoasă, el încearcă să iasă din această stare. Şi citeşte: „Cel care crede în El, va avea Lumina Vieţii”. Dar sunt mulţi care vor să se îmbunătăţească şi cred că prin fapte bune ei ajung la lumină. Dar aceasta nu are bază biblică; căci este scris că poţi să vii aşa cum eşti. Tu trebuie să crezi că păcatele îţi sunt iertate şi să fii mort faţă de păcat, trăind pentru Dumnezeu. Poporul lui Israel trebuia să mănânce mielul în Egipt, aceasta vrea să spună că omul trebuie să-L primească pe Isus, când este încă în păcat. Trebuia să mănânce mielul noaptea şi trebuia să-l mănânce cu totul. Aceasta i-a ajutat să iasă din Egipt. Nu putem să-L primim pe Isus pe „fragmente”, ci în acel timp când credem, suntem şi pecetluiţi cu Duhul Sfânt şi în acelaşi timp suntem eliberaţi de păcat. Deci, El ne scapă de păcat, cum este scris în Romani 5:6. Lui I se cuvine lauda şi mulţumirea!

TEZAURUL PROMISIUNILOR LUI DUMNEZEU

de Charles H. SPURGEON

TOŢI ALEŞII VOR FI PREZENŢI

Şi atunci tot Israelul va fi mântuit… Romani 11.26

Cântarea pe care a făcut-o Moise aproape de Marea Roşie este insuflată de bucuria de a-l vedea pe Israel izbăvit în întregime. Nici o picătură de apă nu s-a desprins din zidul de apă care se formase în mare, până când cel din urmă mădular din poporul ales n-a pus piciorul sigur pe malul celălalt. După aceea, dar nu chiar imediat, apele s-au năpustit ca să vină iar la locul lor.

În cântarea lui Moise citim aşa: „Prin îndurarea Ta, Tu ai călăuzit şi ai izbăvit pe poporul acesta; iar prin puterea Ta îl îndrepţi spre locaşul sfinţeniei Tale” (Exod 15.13). În veacul viitor, când cei aleşi vor cânta cântarea lui Moise şi a Mielului, slava Domnului Isus va fi să poată spune: „N-am pierdut pe nici unul din cei pe care Mi I-ai dat Tu”. Nu, Doamne, nu va fi nici un loc neocupat în cerul Tău.

Toţi aceia pe care Dumnezeu I-a ales, toţi aceia pe care Domnul Cristos i-a răscumpărat, toţi aceia pe care Duhul Sfânt i-a sfinţit, toţi fără deosebire vor ajunge până la râul vieţii. Deja cei dinainte au ajuns acolo, în timp ce noi mergem prin strâmtoare; dar noi urmăm pe Călăuza dumnezeiască.

Să înaintăm dar; toţi, până la ultimul dintre aleşii Săi, vor sosi în curând până la ţărmul celălalt; şi când toţi vom fi sosit acolo, vom izbucni atunci în cântece de biruinţă! Dar nici unul să nu lipsească la apel, căci lipsa unuia singur dintre membrii familiei alese ar opri cântările şi ar rupe coardele harfelor cereşti.

DOMNUL ESTE APROAPE!

Calendar Biblic

Și te vor alunga dintre oameni și locuința ta va fi cu fiarele câmpului; te vor face să mănânci iarbă ca boii și șapte timpuri vor trece peste tine, până vei cunoaște că Cel Preaînalt stăpânește peste împărăția oamenilor și că o dă oricui vrea.  Daniel 4.32

Imediat după ce au fost rostite aceste cuvinte din cer, Nebucadnețar șia pierdut mințile și a fost alungat dintre oameni, ducând o viață ca a fiarelor câmpului (versetul 33). După șapte timpuri, potrivit profeției, mintea ia revenit, a recunoscut că de la Dumnezeu veniseră toate acestea și sa pocăit (versetele 3437). El a spus: „Acum, eu, Nebucadnețar, laud și înalț și preamăresc pe Împăratul cerurilor, pentru că toate lucrările Lui sunt adevăr și căile Lui sunt judecată și El poate smeri pe cei care umblă cu mândrie” (versetul 37).

La fel se va întâmpla cu națiunile cruțate după judecățile din timpul de la urmă. Nebucadnețar este o imagine adecvată a puterii națiunilor: trufaș, insolent și împotrivitor față de Dumnezeu, adevărata sursă a autorității și a puterii. Se apropie însă ziua când revenirea lui Hristos din cer va pune capăt perioadei de dominație a națiunilor. Creația suspină în așteptarea acestei zile, când Domnul nostru Isus Hristos va reveni, ca Împărat al împăraților și Domn al domnilor. Atunci va fi timpul când El va vedea rodul muncii sufletului Său, iar creația va cânta de bucurie sub domnia Sa.

H. A. Ironside

Adesea mă surprinde dorul de Domnul meu mult așteptat

Șiatunci spre ceruri își ia zborul gândumi de dor înaripat.

BĂTÎND LA UȘA LUI DUMNEZEU

de Oswald CHAMBERS

Doamne, cuvântul care mi se adresează într-un mod atât de personal în citirea mea din dimineaţa asta este: „Moise a făcut întocmai cum îi poruncise Domnul; aşa a făcut” (Exod 40:16).

MEDITAŢII ZILNICE

de Wim MALGO

«”In Betleemul din Iudea i-au răspuns ei, „căci iată ce a fost scris prin prorocul» MATEI 2,5

In aceste zile ale sărbătorii de Crăciun, în lumina primei veniri a lui Isus pe pământ, toţi credincioşii, şi nu numai, ar trebui să creadă în împlinirea profeţiei biblice. De ce însă realitatea este cu totul alta? Deoarece doar un număr foarte restrâns dintre oameni cred cu adevărat în împlinirea profeţiilor biblice. Mulţi citesc Scriptura, dar nu cred şi în împlinirea cuvintelor ei. Istoria se repetă: pe de-o parte, preoţii şi învăţaţii cunoşteau şi credeau în adevărul general al Cuvântului lui Dumnezeu (motiv pentru care i-au răspuns cu uşurinţă împăratului Irod la întrebarea unde S-a născut Mesia: «în Betleemul din Iudea»), dar nu credeau că această profeţie s-a împlinit. Pe de altă parte îi avem pe magii de la răsărit care nu cunoşteau cuvântul, dar aveau în schimb lumina revelaţiei divine. Ei au urmat neabătut lumina, steaua, iar când au ajuns la Ierusalim au întrebat: « Unde este împăratul de curând născut al iudeilor? Fiindcă l-am văzut steaua în Răsărit» (Matei 2,2). Credincioşii de atunci credeau în Cuvânt, dar nu şi în împlinirea lui; păgânii neştiutori au primit însă lumina, au crezut în ea, au urmat-o şi L-au găsit pe Isus. Cum a fost la prima venire a Lui, aşa va fi şi în viitor: «Dar mulţi din cei dintâi vor fi cei din urmă» (Matei 19,30).

MEDITAŢII PENTRU FIECARE ZI A ANULUI

de Charles H. SPURGEON

Dimineaţa şi Seara

Dimineaţa

El, măcar că era bogat, s-a făcut sărac pentru voi. 2 Corinteni 8:9

Domnul Isus Christos a fost din veşnicie bogat, slăvit şi înălţat, dar „S-a făcut sărac pentru voi”. Sfântul bogat nu poate avea părtăşie adevărată cu fraţii lui săraci, dacă nu îşi dă averea ca să le împlinească nevoile. Aceeaşi regulă se aplică şi Capului, şi mădularelor trupului Lui Christos. Domnul nostru nu ar fi putut avea părtăşie cu noi, dacă nu şi-ar fi împărţit averea Sa şi nu ar fi devenit sărac ca să ne facă pe noi bogaţi. Dacă rămânea pe tronul Său slăvit, şi noi continuam să trăim în ruinele Căderii fără să primim mântuirea Lui, părtăşia ar fi fost imposibilă de ambele părţi. Poziţia noastră după Cădere, fără legământul de har, ar fi oprit omul căzut de la comunicarea cu Dumnezeu, aşa cum Belial nu se poate înţelege cu Christos. De aceea, pentru ca părtăşia să fie posibilă, era necesar ca Ruda cea bogată să-şi dea averea rudelor sărace, ca Mântuitorul neprihănit să dea desăvârşirea Sa fraţilor Lui păcătoşi, şi ca noi, săraci şi vinovaţi, să primim din plinătatea Lui „har după har” (loan 1:16). Astfel, dăruind şi primind, Cel ales putea coborî din înălţimi, şi cel sărac putea urca din adâncuri, ca să se îmbrăţişeze unul pe altul în adevărată părtăşie. Sărăcia trebuia îmbogăţită prin Cel care are bogăţii infinite, înainte de a sta de vorbă şi vina trebuia să se piardă în neprihănire, pentru ca sufletul să poată umbla în părtăşie cu puritatea. Isus trebuia să-şi îmbrace poporul în hainele Sale, ca să-i poată primi în palatul slavei Sale. Trebuia să-i spele în sângele Său, ca să nu se mânjească îmbrăţişându-i. Credinciosule, aceasta este iubirea! De dragul tău, Domnul Isus „S-a făcut sărac”, pentru ca să te poată înălţa în părtăşie cu EL

Seara

Atunci se va descoperi slava Domnului, şi în clipa aceea orice făptură o va vedea. Isaia 40:5

Aşteptăm cu bucurie fericita zi în care toată lumea se va apropia de Christos; când zeii păgâni vor fi aruncaţi „la şobolani şi la lilieci” (Isaia 2:20); când semiluna lui Mohamed se va prăbuşi, şi nu îşi va mai ridica niciodată razele peste popoare; când regii se vor pleca în faţa Prinţului Păcii, şi toate naţiunile Îl vor numi Răscumpărătorul lor binecuvântat. Unii disperă gândindu-se la acest lucru. Ei privesc lumea ca pe o barcă care se sfarmă în bucăţi, ca să nu mai plutească niciodată. Noi ştim că lumea şi tot ce este în ea va arde într-o zi; după aceea, vom avea ceruri noi şi un pământ nou. Nu putem citi Biblia fără convingerea că „Isus va domni ca un soare / Peste pământ, şi cer, şi mare”. Nu suntem descurajaţi de întârzierea Lui; nu ne temem când vedem că îngăduie ca biserica să lupte mult timp, cu puţin succes şi mult efort. Credem că Dumnezeu nu va îngădui niciodată ca această lume, care a văzut cândva sângele Fiului Său curgând, să rămână pentru totdeauna fortăreaţa diavolului.

Christos a venit aici ca să elibereze lumea de sub puterea întunericului. Ce strigăte vor fi atunci când oamenii şi îngerii se vor uni cântând aleluia! Domnul, Dumnezeul nostru cel Atotputernic, a început să împărăţească” (Apocalipsa 19:6)

Ce bucurie va fi să iei parte la luptă, să ajuţi braţul care poartă arcul, şi să câştigi victoria pentru Domnul! Fericiţi sunt cei care se încred în acest Domn biruitor şi care luptă alături de El, făcându-şi partea în Numele Lui şi prin puterea Sa! Cât de nefericiţi sunt cei care au luat partea răului! Este o parte pierduta, şi pierderea ei înseamnă că şi ei vor fi pierduţi pentru totdeauna. Tu de care parte eşti?

IZVOARE IN DEŞERT

Într-o seară,… Isaac ieşise să cugete în taină pe câmp. (Geneza 24:63)

Am fi credincioşi mai buni dacă am petrece mai mult timp singuri, şi am realiza efectiv mai mult dacă am întreprinde mai puţin şi am petrece mai mult timp în izolare, aşteptându-L în tăcere pe Dumnezeu. Lumea a devenit prea mult o parte din noi, şi suferim de ideea că nu realizăm nimic dacă nu suntem tot timpul ocupaţi, alergând încoace şi încolo. Nu mai credem în importanţa unui refugiu liniştit unde să stăm în tăcere, în umbră. Ca şi poporul lui Dumnezeu, am devenit în totul prea practici. Noi credem în a avea „toate fiarele noastre în foc” şi că tot timpul pe care îl petrecem departe de nicovală sau de foc este timp pierdut. Şi totuşi niciodată timpul nostru nu este folosit mai profitabil ca atunci când îl punem deoparte pentru o meditaţie liniştită, stând de vorbă cu Dumnezeu şi privind spre cer. Nu putem avea niciodată prea multe momente libere în viaţă – ore puse deoparte în care sufletul nostru este complet deschis şi gata să primească orice gând sau îndemn ceresc pe care Dumnezeu doreşte să-l trimită pe calea noastră.

Cineva a spus odată: „Meditaţia este duminica minţii”. În aceste zile agitate, ar trebui să-i dăm deseori minţii noastre o „duminică”, un timp în care nu va face nici o lucrare, ci pur şi simplu va sta liniştită, va privi spre cer şi se va întinde înaintea Domnului ca lâna lui Ghedeon, lăsându-se îmbibată de picăturile de rouă din cer. Ar trebui să avem perioade de timp în care să nu facem nimic, să nu ne gândim la nimic şi să nu plănuim nimic, ci pur şi simplu să stăm întinşi în poala verde a naturii şi să ne odihnim puţin (vezi Marcu 6:31).

Timpul petrecut în acest fel nu este timp pierdut. Un pescar nu spune că pierde timp când îşi repară năvoadele, nici grădinarul nu simte că-şi iroseşte timpul când pentru câteva minute ascute lamele cositoarei. Şi oamenii care trăiesc la oraş astăzi ar face bine să urmeze exemplul lui Isaac şi să viziteze cât de des posibil câmpurile de la ţară, departe de forfota şi zarva oraşului. Când ajungi istovit de căldura şi zgomotul oraşului, comuniunea cu natura este foarte înviorătoare şi va avea o influenţă liniştitoare şi vindecătoare. Dacă mergi pe câmp, sau te plimbi pe malul mării, sau hoinăreşti pe o pajişte presărată cu margarete, lucrul acesta te va curăţi de impurităţile vieţii şi va face ca inima ta să bată cu o bucurie şi o speranţă nouă.

Micile griji care mă nelinişteau,

    Le-am pierdut ieri,

    Pe câmp cu Dumnezeu.

O poezie pentru seara de Crăciun:

Clopoţei prin zăpadă

O, Crăciun, Crăciunul fericit,

    A venit din nou cu adevărat,

Cu amintirile şi urările lui,

    Cu bucuria lui şi cu durerea lui!

Acorduri minore sunt în colinde

    Şi o umbră în lumină,

Şi o ramură de chiparos se înfăşoară

    Pe colacul sfânt în această seară.

Şi liniştea nu e-ntreruptă niciodată

    De râsul nechibzuit şi trivial,

Când ascultăm la lumina stelelor

    „Clopoţeii prin zăpadă”.

O, Crăciun, Crăciun fericit,

    N-a trecut prea mult timp

De când şi alte voci se amestecau

    Cu colindele şi cântările!

Dacă le-am putea auzi cântând,

    Aşa cum cântă acum,

Dacă am putea vedea strălucirea

    Cununii de pe fruntea celor dragi,

N-ar fi nici un strigăt de acoperit,

    N-ar curge nici o lacrimă ascunsă,

Când ascultăm la lumina stelelor

    „Clopoţeii prin zăpadă”.

O, Crăciun, Crăciun fericit,

    Aceasta nu mai poate fi;

Nu putem aduce înapoi zilele

    Neumbritei noastre bucurii,

Dar tu, Crăciun, Crăciun fericit,

    Dulce vestitor de voie bună,

Cu cântări sfinte de glorie

    Aduci încă bucurie sfântă.

Căci pacea şi speranţa pot să lumineze,

    Şi dragostea răbdătoare poate străluci,

Când ascultăm la lumina stelelor

    „Clopoţeii prin zăpadă”.


Frances Ridley Havergal

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

Volumul III

Marcu 14.1-16

În apropierea morţii Domnului, sentimentele inimilor ies cu putere la iveală şi sunt manifeste: Ură şi dispreţ din partea conducătorilor poporului care complotează la Ierusalim! Dragoste şi respect în primitoarea casă din Betania, în care această femeie împlineşte cu consideraţie „o lucrare bună”, rod al dragostei inteligente! Ce frumoasă ilustrare a închinării copiilor lui Dumnezeu! Ei recunosc în Mântuitorul respins pe Cel care este vrednic de toată cinstea şi exprimă, prin Duhul şi dominaţi de sentimentul nevredniciei, această adorare care este pentru inima Lui o mireasmă de nepreţuit (remarcăm că oamenii sunt aceia care-i fac preţuirea – v. 5 – reducând totul la o chestiune de bani). Nu lipsesc criticile la adresa acestor adoratori, chiar din partea credincioşilor care aşază binefacerea (v. 5) sau vestea bună (evanghelia) înaintea tuturor celorlalte activităţi creştine. Fără a neglija aceste lucrări, să nu uităm că lauda este cea dintâi datorie a noastră. Şi să ne mulţumim cu aprobarea Domnului în ceea ce facem, pentru a împlini, cu un duh zdrobit (simbolizat de acest vas), serviciul sfânt al adorării, singurul care să fie direct înspre El şi pentru veşnicie.

Versetele 10-16 ne arată ce dispoziţii primesc ucenicii, pentru pregătirea Paştelui, … şi Iuda, pentru a-şi trăda învăţătorul.

PÂINEA CEA DE TOATE ZILELE

Text: Isaia 8:1-10

EMANUEL

„… si-I vor pune numele Emanuel, care tălmăcit înseamnă: „Dumnezeu este cu noi”. Matei 1:23

De la momentul in care sa intrupat pe pamant Domnul Isus cu aproape 2.000 de ani în urmă, siguranța că Dumnezeu este cu poporul Său a căpătat un nou înțeles. Înainte de a se fi născut Isus, israeliții erau încredințați că mai pot trage nădejde, chiar și la judecată, deoarece Dumnezeu este cu ei (Isaia 8:8, 10). Dar ei nu L-au cunoscut pe Dumnezeu în măsura în care îl cunoaștem noi astăzi. Noi avem un mare avantaj față de sfinții Vechiului Testament, deoarece, prin citirea Noului Testament, putem vedea slava lui Dumnezeu „pe fața lui Isus Cristos” (2 Corinteni 4:6). Și-I putem simți prezența în toate situațiile vieții, căci Duhul Sfânt ni-L descoperă clar.

Când simt nevoia de a fi reasigurat că Isus este cu mine, îl contemplez pe Isus așa cum este El revelat în Noul Testament. Îmi închipui care era expresia feței Lui atunci când a luat copilașii în brațele Sale și i-a binecuvântat (Matei 19:13-15). Apoi mă gândesc la răstignirea Lui. Văd fața Lui zdrobită și brăzdată de sânge după ce soldații L-au lovit cu pumnul și l-au înfipt cununa de spini pe frunte. Acestea îmi aduc aminte de tot ceea ce a îndurat El ca să fie Mântuitorul meu. În cele din urmă, cuget la promisiunea Lui: „Eu voi fi cu voi în toate zilele, până la sfârșitul veacului” (Matei 28:20). Și sunt reîmprospătat din punct de vedere spiritual.

Dumnezeu a venit în chip de om când Isus s-a născut în Betleem. Toți cei care cred în El pot găsi o putere reînnoită în orice situație. De ce? Fiindcă nașterea lui Cristos dă un nou înțeles numelui Emanuel. H.V.L.

Privește-L în trup omenesc îmbrăcat,

Slăvit să fii Tu, Dumnezeu întrupat!

Ca Om printre oameni, o, ce bucurie,

Isus, Emanuel, cu noi vei fi pe vecie. – Wesley

Nașterea lui Cristos L-a adus pe Dumnezeu oamenilor, dar pentru a-l aduce pe om la Dumnezeu a fost nevoie de crucea lui Cristos.

DOMNUL ESTE APROAPE – GBV

http://www.gbv.ro/meditatii-zilnice/domnul-este-aproape

Noi toți am primit din plinătatea Lui, har după har. loan 1,16.

Hotărârea luată și realizată de Dumnezeu în Hristos Isus, are pentru noi urmări binecuvântate a cărei imensitate noi nu putem să o mărginim. Păcatul omului trebuia să aibă ca urmare moartea trupească și cea veșnică. Dar Dumnezeu nu a vrut moartea păcătosului și „de aceea a dat pe singurul Său Fiu ca prin El să trăiască” (Ezechiel 18.23; 1 loan 4.9).

Mai departe citim în Efeseni 1 că Dumnezeu a vrut să aibă pentru El însuși niște ființe, care au înțelepciune și dragoste în ei pentru a-L slăvi.

Dar era și dorința Dumnezeului Veșnic de a ridica pe Fiul Său ca căpetenie peste toate lucrurile, încât să-L laude și să-L proslăvească toată lumea. Intotdeauna în hotărârile Lui Dumnezeu, Fiul ocupă primul loc. Despre El citim în Efeseni 5.25-27 că a iubit Adunarea (în original „eclesia”) și s-a dat pe Sine pentru ea ca s-o sfințească prin botezul cu apă prin Cuvânt, ca să se înfățișeze înaintea Sa, slăvită, fără pată, fără zbârcitură, sau altceva de felul acesta. Același har, care ne stătea la dispoziție odinioară când eram păcătoși și care ne-a dat o arvună neclintită pentru slava veșnică, stă și azi la dispoziția mea și a ta, ca prin el să umblăm prin pustia acestei lumi spre slava Dumnezeului nostru, să rămânem ocrotiți de feluritele încercări.

Pilat — judecătorul lumesc a spus despre Domnul Isus: „Eu nu găsesc nici o vină în omul acesta.”

Iuda — care pentru bani a vândut pe Domnul nostru a mărturisit: „Eu am păcătuit căci am vândut sânge nevinovat.”

Sutașul și soldații lui au spus: „Cu adevărat omul acesta era Fiul Lui Dumnezeu.”

loan Botezătorul a declarat: „Iată Mielul lui Dumnezeu care ridică păcatul lumii.”

Petru a spus: „Tu ești Hristosul, Fiul Dumnezeului Celui Viu…”

Dar tu ce spui despre Domnul Isus Hristos?

SĂMÂNȚA BUNĂ

http://www.gbv.ro/meditatii-zilnice/samanta-buna

Când au văzut ei steaua, n-au mai putut de bucurie. Matei 2.10

Întuneric

Era noapte! Un cer înstelat se întindea deasupra țării îndepărtate din Răsărit. Oameni de știință atenți priveau ca de obicei cerul înstelat.

Dar ce au văzut ei deodată? Uimiți și fascinați au privit în sus. Până atunci nu mai văzuseră o asemenea stea, atât de luminoasă și complet neobișnuită. Oare ce însemna apariția ei?! Cercetătorii stelelor s-au sfătuit și au discutat. Până la urmă au înțeles: s-a născut o personalitate însemnată! Un împărat! Împăratul iudeilor! Au pornit spre Ierusalim. Dar cercetările lor au fost la început fără rezultat. În capitală, nimeni nu știa ceva. Noaptea au văzut din nou steaua unică și au urmat-o spre Betleem. Atunci au cântat de bucurie, pentru că acum știau: Isus Hristos, Împăratul Împăraților, S-a născut!

Așa cum strălucește o stea în întuneric, așa a venit Isus Hristos ca și copil în această lume întunecoasă. El a adus o lumină caldă și strălucitoare. El a adus lumină de la Dumnezeu.

Permite ca această lumină să strălucească în viața ta! Nu te mulțumi în aceste zile cu ascultarea istorisirii nasterii Domnului Isus, ci pornește tu însuți în căutare! Doar când L-ai găsit tu personal și crezi în El, vei avea o mare bucurie pentru totdeauna.

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

www.fundatiaseer.ro

CAUTĂ-L PE ISUS!

„Au văzut Pruncul… şi I s-au închinat…” (Matei 2:11)

     Magii nu și-ar fi putut imagina niște condiții mai umilitoare decât cele de la nașterea Domnului Isus. Max Lucado zugrăvește imaginea: „Pământul este tare, iar fânul puțin. Din tavan curg pânze de păianjen… Maria își privește Fiul. Pe Domnul ei. Regele ei. Într-o asemenea situație, ființa umană care înțelege cine este Dumnezeu și ce lucrare face El – este o adolescentă. Ea își aduce aminte de cuvintele îngerului: „Împărăția Lui nu va avea sfârșit”. Splendoarea în mijlocul omenescului. Sfințenia în mijlocul mizeriei din staulul oilor plin de bălegar și duhoare. Divinitatea intră în lume într-un staul. Acest Copilaș privea cândva deasupra Universului. Straiele veșnice au fost schimbate cu niște cârpe care să-I țină de cald. Sala tronului de aur abandonată pentru o iesle murdară de oi. Slujitorii cerești au fost înlocuiți cu păstori. În tot acest timp, orașul vuiește, neștiind că Dumnezeu le vizita planeta! Hangiul nu va crede niciodată că tocmai L-a trimis pe Dumnezeu afară în frig. Oamenii îi vor lua în derâdere pe cei care le-ar spune că Mesia este ținut în brațe de către o adolescentă la marginea orașului lor. Toți erau prea ocupați ca să ia în considerare această posibilitate. Dar cei care au ratat sosirea Majestății Sale în acea noapte au ratat-o nu din cauza unor fapte pline de cruzime și răutate. Nu, ci din cauza faptului că  nu-L căutau!”

De aceste sarbatori, în mijlocul cadourilor, poleielii și tumultului, oprește-te și caută-L pe Isus! Dacă Îl cunoști ca Domn și Mântuitor, fă-ți timp să I te închini. Dacă nu este Domnul tău, fă-L acum Domnul și Mântuitorul tău. Astfel, acesta va fi cel mai minunat lucru pe care l-ai facut vreodată!

23 Decembrie 2016

TOTUL PENTRU GLORIA LUI

de Oswald CHAMBERS

Părtaş la Ispăşire

Departe de mine gândul să mă laud cu altceva decât cu crucea Domnului nostru Isus Cristos. Galateni 6:14

Evanghelia lui Isus Cristos obligă întotdeauna la o decizie a voinţei. Accept eu verdictul asupra păcatului dat de Dumnezeu în Crucea lui Cristos? Mă interesează câtuşi de puţin moartea lui Isus? Vreau eu să mă identific cu moartea Lui, să fiu mort faţă de dorinţa de a păcătui, faţă de lume, faţă de eul meu? Doresc să mă identific atât de mult cu Isus, încât să nu mai fiu bun pentru nimic altceva decât pentru El? Marele privilegiu al uceniciei constă în faptul că mă pot înrola sub Crucea Lui şi aceasta înseamnă moarte faţă de păcat. Tu trebuie să stai singur cu Isus şi să-I spui ori că nu vrei ca păcatul să moară în tine, ori că, indiferent cât te-ar costa, vrei să te identifici cu moartea Sa. Îndată ce faci acest lucru, cu neclintită credinţă în ceea ce a făcut Domnul nostru pe cruce, te identifici în mod supranatural cu moartea Sa şi vei ajunge să cunoşti, cu o cunoaştere ce întrece orice pricepere, că omul tău cel vechi a fost „răstignit împreună cu Cristos”. Dovada că „omul tău cel vechi” a fost răstignit împreună cu Cristos constă în uşurinţa uimitoare cu care viaţa lui Dumnezeu din tine îţi dă puterea să asculţi de vocea lui Isus Cristos.

Din când în când, Domnul nostru ne lasă să vedem cum am fi dacă nu L-am avea pe El. Acele momente sunt o dovadă a adevărului spuselor Sale: „Despărţiţi de Mine nu puteţi face nimic”. De aceea, baza creştinismului este devotamentul personal şi înflăcărat faţă de Domnul Isus. Noi credem în mod greşit că bucuria primei noastre întâlniri cu împărăţia este scopul pentru care ne-a adus Dumnezeu la El, însă scopul lui Dumnezeu este să înţelegem tot ce înseamnă identificarea cu Isus Cristos.

MANA DE DIMINEAŢĂ

„Celui ce are i se va da; dar de la cel ce n-are, se va lua şi ce are.” MARCU 4:25

Cuvântul acesta solemn al Domnului nostru este ca o completare la cele două pilde între care este aşezat în această Evanghelie: pilda cu sămânţa şi a luminii puse sub baniţă, şi este întărit prin: „Dacă are cineva urechi de auzit, să audă.” Domnul vrea să ne facă să înţelegem că noi, am fost privilegiaţi primind Cuvântul şi mântuirea Sa şi de aceea suntem răspunzători. Dacă folosim bine acest dar al harului şi semănăm sămânţa bună a Cuvântului lui Dumnezeu, dacă spunem şi altora despre mântuirea glorioasă, sigură şi definitivă pe care am primit-o prin credinţa în moartea pe care Domnul Isus a primit-o în locul nostru, căutând să îndreptăm sufletele către El, Domnul va înmulţi atunci tot ce ne-a dat. Dacă lumina pe care a aprins-o El în noi, o vom pune sus în sfeşnic ca să lumineze pe cei din jur, vom împlini chemarea pe care o avem de a fi „lumina lumii” (Mat. 15:14). Lumina nu are nevoie să demonstreze că este lumină, ci trebuie doar să lumineze, să reflecte lumina pe care o primeşte de la Acela care a zis: „Eu sunt lumina lumii.” Reflectăm noi cu adevărat pe Domnul Isus în toate însuşirile pe care le-a avut când era aici pe pământ? Prin reflecţia ei, lumina nu face nici un zgomot, nu se valorifică pe ea însăşi, ci doar reflectă adevărata Lumină. Ce grav este însă când acela care vorbeşte despre lumină, în loc s-o reflecte, are o viaţă de întunerec. Nu este necesar să vorbim de toate întunecimile care ar putea fi în noi, ci să amintim doar una care ar putea să ne afecteze pe toţi: „Cine zice că este în lumină, şi urăşte pe fratele său, este în întunerec până acum” (1 Ioan 4:9). Cum mai poţi să spui altora despre Lumină! „Dacă lumina care este în tine, este întunerec, cât de mari trebuie să fie întunecimile!” La fel este şi cu sămânţa. Nu avem nevoie să facem mult zgomot (vorbărie multă) când propovăduim pe Domnul Isus, ci doar să spunem cu toată simplitatea despre ce a făcut El pentru noi şi este de ajuns.”Fie că (semănătorul) doarme noaptea, fie că stă treaz ziua, sămânţa încolţeşte şi creşte fără să ştie el cum” (Marcu 4:27). Textul nostru de astăzi, şi cuvintele „cine are urechi de auzit să audă”, scot în evidenţă răspunderea pe care o avem ca posesori ai „luminii” şi ai „seminţei”, arătându-ne că suntem datori să le folosim. Viaţa creştină săracă în roade şi bucurie este aceea care seamănă puţin. Sămânţa este la dispoziţia noastră având în ea viată divină. Partea noastră este doar s-o semănăm cu credincioşie; Dumnezeu o va face să încolţească, să crească şi să dea rod. Ce bucurie vom avea în ziua secerişului! „Celui ce are” spune Domnul Isus, „i se va da şi va avea din belşug” (Mat.l3:12), „dar de la cel ce nu are, i se va lua şi ce i se pare că are” (Luca 8:18).

Rămâne să ne întrebăm în care categorie suntem. Avem pe Domnul Isus avem atunci Cuvântul şi lumina Lui în noi pe care folosindu-le, El le va binecuvânta şi ne va binecuvânta şi pe noi. Este evident atunci că, dacă cuiva i se pare că are pe Domnul Isus, dar totuşi pune lumina sub baniţă, i se va lua si ce i se pare că are: „Cine are urechi de auzit să audă.”

Orice imitaţie este lipsită de orice valoare şi sortită nimicirii. Să luăm seama mai ales în aceste zile din urmă când au apărut atâţi imitatori ai luminii care nu sunt decât nişte emisari ai lui Satan.

MÂNTUIREA PRIN HRISTOS

Meditaţii zilnice – de Fritz BERGER

„El, măcar că era bogat, S-a făcut sărac pentru voi, pentru ca prin sărăcia Lui voi să vă îmbogăţiţi”. 2 Cor. 8:9.

Aceasta este scris despre Împăratul împăraţilor, despre Domnul domnilor. Dar El nu s-a născut într-un palat împărătesc, nici într-un spital, sau în vreo altă cameră, ci într-un grajd. El n-a avut leagăn. El a fost culcat în iesle şi aşa este şi atunci când ia naştere în noi. Inima noastră nu este o cameră frumoasă, ci un grajd şi o iesle, din care au mâncat tot felul de animale, de exemplu: egoismul, plăcerile, invidia, certurile, mânia, îmbuibarea de mâncare şi băutură şi alte lucruri asemănătoare despre care este scris: „Cel care face astfel de lucruri, nu va moşteni împărăţia lui Dumnezeu”. Deci este foarte întunecată o astfel de inimă. Dar dacă intră Isus atunci se luminează şi vor fi izgonite toate păcatele din inimă şi grajdul va fi preschimbat într-o grădină a lui Dumnezeu în care se poate găsi bucurie, mulţumire şi cântare de laudă.

Avem prea puţine cuvinte pentru ca să descriem acea fericire pe care o experimentează un om, rob al păcatului care trebuia să păcătuiască dacă vroia sau nu, şi apoi, eliberat de Isus, poate să fie fericit pentrucă este mântuit şi poate să se laude pentrucă a putut să iasă din întuneric la lumină, de sub puterea satanei la Dumnezeu. Iar Isus îl împodobeşte cu: dragoste, bucurie, pace, răbdare, bunătate, blândeţe, stăpânire de sine. Acolo unde până acum era secetos, acum sunt izvoare de apă, din care pot să bea cei dornici de mântuire. Mai demult era în valea plângerii şi s-a plâns, iar acum este în valea plângerii şi are bucurie. Un astfel de suflet se poate bucura de tot ceea ce a făcut Isus şi se poate bucura de revenirea Lui care se apropie.

TEZAURUL PROMISIUNILOR LUI DUMNEZEU

de Charles H. SPURGEON

DARURI PREŢIOASE

Despre Iosif a zis: „Ţara lui va primi de la Domnul, ca semn de binecuvântare, cel mai bun dar al cerului, rouă, cele mai bune ape care sunt jos…” Deuteronom 33.13

Noi putem să fim binecuvântaţi cu aceleaşi daruri care au fost făgăduite lui Iosif şi chiar într-un fel mult mai bogat. Da, ca să ne dea tot ce există mai bun în ceruri. Puterea lui Dumnezeu care se desfăşoară spre binele nostru şi lucrarea acestei puteri „de sus” sunt un lucru de mare preţ. Noi am vrea să ne bucurăm de asemenea de pacea lui Dumnezeu, de bucuria Domnului şi de slava Domnului. Să primim în acelaşi timp binecuvântarea a trei Persoane divine, dragostea Iui Dumnezeu, harul lui Isus Cristos şi părtăşia Duhului Sfânt! Sunt bunuri pe care noi le preţuim mai mult decât aurul cel mai curat. Nu, lucrurile de pe pământ nu sunt nimic faţă de lucrurile cereşti.

Printre aceste daruri, ce preţioasă este „roua”! Noi Îl rugăm pe Dumnezeu să ne dea rouă, şi-L lăudăm pentru aceasta. Ce răcorire, ce mireasmă, ce creştere, ce viaţă aduce roua cu ea. Noi suntem plante din grădina sădită chiar de Dumnezeu şi suspinăm după această rouă a Duhului Sfânt. „Cele mai bune ape care sunt jos” ne vorbesc de apele adânci ale oceanului, din care se alimentează toate izvoarele vii care înviorează faţa pământului. Să fii hrănit mereu din puţurile veşnice ale dragostei dumnezeieşti, ce binecuvântare nespus de mare! Fie ca nici unul din noi să nu aibă linişte până nu va fi căpătat plinătatea Domnului, de unde noi n-avem decât să scoatem de acum înainte, tot ce ne trebuie.

DOMNUL ESTE APROAPE!

Calendar Biblic

Și Samson sa dus la Gaza; și a văzut acolo o femeie curvă și a intrat la ea. … Și Samson a dormit până la miezul nopții … și la miezul nopții sa sculat și a apucat porțile cetății și amândoi stâlpii și lea scos împreună cu zăvorul, lea pus pe umeri și lea dus pe vârful muntelui care este în fața Hebronului.  Judecători 16.1,3

În ciuda stării sufletești cu totul nepotrivite, Samson a putut, în toiul nopții, să smulgă porțile prin care vrăjmașii săi doreau săl țină captiv în cetate. Totuși, deși scăpat din acea cetate, Samson nu scăpase de puterea care îl ținea prizonier. În plus, el fugea de filisteni, în loc săi înfrunte. Pentru ai înfrunta și ai înfrânge, nu avea puterea necesară. Cum putea avea el această putere, când conștiința lui nu era dreaptă înaintea lui Dumnezeu?

Ni se spune că Samson a dus porțile pe vârful unui munte care este în fața Hebronului. Ar părea că el a mers aproape până la Hebron, însă Hebronul era la mare distanță de acel loc. Gaza era jos, lângă țărmul mării, iar Hebronul era departe, în ținutul muntos din Iudeea. Hebron înseamnă „comuniune”, iar o simplă manifestare a puterii nu este suficientă pentru un suflet ca să fie readus în comuniune cu Dumnezeu.

Să presupunem că cineva care ajunge să cadă în cursa unui lucru care este contrar voii lui Dumnezeu are încă putere să scape de acel lucru și se îndreaptă către Hebron, locul comuniunii, însă nu reușește să ajungă până acolo. El duce, – am putea spune – porțile până pe vârful muntelui, însă nu merge mai departe de acolo. Această biruință parțială este o cursă pentru el, fiindcă, dacă șiar cunoaște bine slăbiciunea, sar smeri și sar arunca la picioarele Domnului. Sufletul parțial restabilit se îndreaptă către locul comuniunii cu Dumnezeu, însă nu ajunge până acolo, iar data viitoare, când va cădea din nou, putem fi siguri că va fi cu mult mai rău pentru el, fiindcă Dumnezeu nu Se lasă batjocorit. S. Ridout

BĂTÎND LA UȘA LUI DUMNEZEU

de Oswald CHAMBERS

Doamne Isuse, în Tine locuieşte „toată plinătatea lui Dumnezeu” (Coloseni 2:9); „toate lucrurile” Ţi-au fost date Ţie; „toată puterea” Ţi-a fost dată în cer şi pe pământ. O, Dumnezeule, Tatăl meu ceresc, îngrijeşte de orice nevoie a mea după bogăţia Ta, în slavă, în Isus Cristos.

MEDITAŢII ZILNICE

de Wim MALGO

«Mulţumiri fie aduse lui Dumnezeu pentru darul Lui nespus de mare!» 2 CORINTENI 9,15

Lipsa mulţumirii, a recunoştinţei faţă de Dumnezeu este un păcat grav, o neglijenţă de neiertat! Cât de multe motive avem să-I mulţumim! Cel mai mult trebuie să-I mulţumim pentru Fiul Său iubit care, din dragoste Şi-a dat viaţa pe cruce pentru noi. Recunoştinţa faţă de Domnul este o atitudine plăcută înaintea lui Dumnezeu, căci este scris: «Mulţumiţi lui Dumnezeu pentru toate lucrurile, căci aceasta este voia lui Dumnezeu, în Cristos Isus, cu privire la voi» (1 Tes. 5,18). I-ai mulţumit azi Domnului? Dragul meu, măsura recunoştinţei din inima ta dictează măsura binecuvântării lui Isus în şi prin viaţa ta! Mulţumirea este cea mai înaltă expresie a credinţei: «Nu vă îngrijoraţi de nimic ci, în orice lucru, aduceţi cererile voastre la cunoştinţa lui Dumnezeu prin rugăciuni si cereri, cu mulţumiri» (Filip. 4,6).

Din păcate atât de puţini copii ai lui Dumnezeu îi mulţumesc înainte să înceapă să-I ceară. Mulţumeşte-I înainte de orice, din toată inima, pentru eliberarea de sub robia păcatului! Mulţumeşte-I că te-a condus prin harul Său până în ziua de azi! Mulţumeşte-I că ai putut deveni un copil al Său şi că ţi-a dăruit, în îndurarea Sa, naşterea din nou! Domnul primeşte aceste mulţumiri cu bucurie şi ştim că aceasta este voia Sa. Prin mulţumire Numele Său este lăudat în întreg universul, iar tu vei fi împlinit şi vei putea să îndrăzneşti înaintea tronului Său de îndurare pentru alţii.

MEDITAŢII PENTRU FIECARE ZI A ANULUI

de Charles H. SPURGEON

Dimineaţa şi Seara

Dimineaţa

Prietene, mută-te mai sus. Luca 14:10

Atunci când harul îşi începe viaţa în suflet, vrem să fim aproape de Dumnezeu, dar cu frică şi cutremur. Sufletul, conştient de vina lui şi umil, tremură din cauza solemnităţii în care se află. Este aruncat la pământ de simţământul măreţiei Lui Iehova, în a cărui prezenţă locuieşte. Cu ruşine şi sfială, ocupă cea mai umilă încăpere. Dar mai târziu, după ce creştinul creşte în har, deşi nu uită niciodată solemnitatea poziţiei lui şi nu pierde respectul care trebuie să cuprindă un om credincios în prezenţa Lui Dumnezeu care poate crea sau distruge, teama îl părăseşte. Devine veneraţie sfântă, şi nu frică copleşitoare. El este chemat mai sus spre Dumnezeu prin Isus Christos. Atunci omul Lui Dumnezeu, păşind în splendoarea dumnezeirii, îşi acoperă faţa. ca heruvimii cu cele două aripi — sângele şi neprihănirea Lui Isus Christos – se apropie de tron cu respect şi se închină în duh. Văzând un Dumnezeu al iubirii, bunătăţii şi îndurării, înţelege legământul caracterului Lui Dumnezeu mai bine decât dumnezeirea Sa absolută. El vede în Dumnezeu mai mult bunătate şi mai puţin măreţie, mai mult iubire şi mai puţin maiestate. Plecându-se la fel de umil ca înainte, sufletul se bucură atunci de o mai mare libertate de mijlocire. In timp ce se prosternează în faţa gloriei Dumnezeului Infinit, este susţinut de conştiinţa că se află în prezenţa milei şi iubirii infinite, şi prin aceasta realizează primirea „în Prea Iubitul” (Efeseni 1:6). De aceea, credinciosul este invitat să se mute mai sus şi să-şi exercite privilegiul de se bucura în Dumnezeu şi a se apropia de El cu încredere sfântă, spunând „Ava, Tată” (Romani 8:15).

Vom merge din putere în putere

Crescând în har în fiecare zi

Pân-om ajunge sfânta înviere

Şi Te-om vedea în faţă, ca nişte copii.

Seara

A Ta este şi noaptea. Psalmi 74:16

Doamne, Tu nu renunţi la tron atunci când soarele apune, nici nu părăseşti lumea, lăsând-o pradă răului în nopţile acestea lungi de iarnă. Ochii Tăi ne veghează ca stelele, şi braţele Tale ne înconjoară aşa cum zodiacul încercuieşte cerul. Prospeţimea somnului liniştit şi influenţele lunii sunt în mâna Ta. Temerile şi solemnităţile nopţii sunt tot ale Tale. Pentru mine este foarte bine să mă ştiu păzit la miezul nopţii, sau atunci când sunt neliniştit. Sunt fructe preţioase, coapte şi de lună, nu numai de soare. Fie ca Domnul să mă ia părtaş la ele. Noaptea încercării este sub controlul Domnului iubirii, ca şi zilele strălucitoare de vară. Isus este în mijlocul furtunii. Iubirea Lui se înfăşoară în noapte ca într-o manta, dar, pentru ochiul credinţei, haina aceasta întunecată nu este o mască. De la primul ceas al nopţii până în zori, Veghetorul etern are grijă de sfinţii Lui. El stăpâneşte umbrele şi roua nopţii, spre binele poporului Său. Noi nu credem în zeităţi rivale ale binelui şi răului luptându-se pentru supremaţie, ci auzim vocea lui Iehova spunând: „Eu am creat lumina, şi Eu am creat întunericul. Eu, Domnul, am făcut toate aceste lucruri”. Vremurile întunecoase de indiferenţă şi păcat nu sunt scutite de scopurile divine. Atunci când altarul adevărului este mânjit, şi căile lui Dumnezeu uitate, slujitorii Domnului plâng cu lacrimi amare. Dar ei nu trebuie să dispere, fiindcă cele mai întunecoase timpuri sunt guvernate de Domnul, şi ele vor asculta porunca Lui până la urmă. Ceea ce nouă ni se pare înfrângere poate fi victorie pentru El.

Învăluiţi în noaptea cea adâncă

Nu mai vedem nici raze, nici lumină

Dar Domnul este cea mai tare Stâncă

Şi nu ne temem de nimic ce va să vină.

IZVOARE IN DEŞERT

Drumul pe care-l ai de făcut este prea lung pentru tine. (1 Împăraţi 19:7)

Ce a făcut Dumnezeu cu Ilie, truditul Său slujitor? I-a îngăduit să doarmă şi apoi i-a dat ceva bun de mâncare. Ilie făcuse o lucrare foarte mare şi în entuziasmul lui alergase „înaintea [carului] lui Ahab până la intrarea în Izreel” (1 Împăraţi 18:46). Dar alergarea fusese prea lungă pentru el şi îi măcinase puterea fizică, făcându-l în cele din urmă să devină deprimat. Aşa cum alţii în această stare au nevoie de somn şi doresc să li se aline durerile, nevoile fizice ale lui Ilie trebuia să fie satisfăcute.Sunt mulţi oameni minunaţi care sfârşesc acolo unde a sfârşit Ilie – „sub un ienupăr” (1 Împăraţi 19:4)! Când se întâmplă asta, cuvintele Stăpânului sunt foarte liniştitoare: „Scoală-te şi mănâncă, fiindcă drumul pe care-l ai de făcut este prea lung pentru tine”. Cu alte cuvinte: „Am de gând să te înviorez”.

Deci să nu confundăm niciodată oboseala fizică cu slăbiciunea spirituală.

Sunt prea obosit ca să mă-ncred şi prea obosit ca să mă rog,

Ziceam eu, când puterea mea suprasolicitată m-a părăsit.

Singurul gând conştient pe care-l aveam în mintea mea

Era, o, de-aş putea să las totul şi să mă odihnesc.

Crezi că mă va ierta Dumnezeu,

Dacă mă voi duce la culcare aşa cum se duce un bebeluş,

Fără să întreb dacă am voie,

Fără măcar să încerc să mă-ncred şi să mă rog?

Te va ierta Dumnezeu? Adu-ţi aminte, inimă dragă,

Când vorbirea pentru tine era o artă necunoscută,

A tăgăduit mama ta că tu aveai nevoie de odihnă,

Sau a refuzat ea să-ţi pună capul pe pieptul ei?

Te-a lăsat ea să duci lipsă când nu puteai să ceri?

A dat ea copilului ei o sarcină prea mare?

Sau te-a legănat în braţele ei,

Şi apoi ţi-a păzit somnul de tulburări?

O, cât de repede poate dragostea unei mame să vadă,

Inconştientele dorinţe arzătoare ale prunciei.

Când ai ajuns prea obosit ca să te-ncrezi şi să te rogi,

Când forţa ta vitală suprasolicitată a cedat cu totul:

Atunci pur şi simplu lasă totul, şi odihneşte-te

Pe pieptul mamei, aşa cum obişnuiai să faci,

El ştie totul – Domnul nostru drag ştie,

Aşa că mergi la culcare, aşa cum merge un bebeluş;

Fără măcar să întrebi dacă ai voie,

Dumnezeu ştie când copilul Său este prea obosit să se roage.

El nu judecă numai după rugăciunile rostite,

El ştie când există dorinţe arzătoare de dragoste.

El ştie că tu te rogi, El ştie că tu te-ncrezi,

Şi El cunoaşte, de asemenea, limitele slabei ţărâni.

O, minunata compasiune a lui Hristos,

Pentru aleşii Săi la întâlnirea din noaptea aceea,

Când El le-a spus: „Dormiţi de acum şi odihniţi-vă!”,

În timp ce asupra Lui apăsa vina întregii lumi –

Ţi-ai încredinţat viaţa în mâna Lui ca s-o păzească,

Deci nu te teme să mergi la culcare.


Ella Conrad Cowherd

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

Volumul III

Marcu 13.14-37

Biserica nu va avea de traversat necazul cel mare pe care-l va cunoaşte rămăşiţa iudeilor (Apocalipsa 3.10). Odihnindu-ne pe această certitudine, să ne păzim totuşi să nu cădem în somnul spiritual care ne pândeşte într-un mod atât de periculos în lunga şi înspăimântătoarea noapte morală a acestei lumi. Să ne gândim la întoarcerea iminentă a Domnului şi să luăm ca pentru noi îndemnurile atât de solemne din acest capitol.

O scurtă parabolă îl prezintă pe Domnul ca un stăpân de casă care este absent, după ce-şi va fi lăsat domeniul în responsabilitatea slujitorilor. Fiecare dintre ei a primit „lucrarea lui…”, precisă şi specială. Şi Stăpânul nu a făcut restricţii, cu atât mai mult în ce priveşte diversitatea misiunilor de îndeplinit. Punctele de suspensie (…) care ar urma după „lucrarea lui…” nu sugerează oare numărul nelimitat de slujbe, deosebite unele de altele, pe care Domnul le-a pregătit pentru ai Săi? (comp. cu Romani 12.6-8).

Ordinul scurt primit de portar (sf. v. 34) se adresează în aceeaşi măsură „tuturor”…, ceea ce înseamnă că şi ţie şi mie (v. 37). Şi, un amănunt remarcabil, cu acest scurt cuvânt, „vegheaţi!”, se încheie, în Marcu, slujba (lucrarea) Domnului Isus. Să-1 păzim cu grijă în inimile noastre, cum păstrăm cea din urmă recomandare a unei fiinţe dragi care ne-a părăsit… dar care Se întoarce!

PÂINEA CEA DE TOATE ZILELE

Text: Isaia 9:1-7

UN COPIL CU MULTE NUME

Îl vor numi: Minunat, Sfetnic, Dumnezeu tare, Părintele veșniciilor, Domn al păcii. Isaia 9:6

Ascultau cu mare interes. O întâmplare atât de minunată – Dumnezeu își trimite pe Singurul Său Fiu pe acest pământ, ca un copilaș, și mai târziu îl aduce ca jertfă pentru păcatele lor. Africanii din Congo (acum Zair) au primit mesajul Evangheliei cu aviditate. când misionarul E.A. Ruskin s-a referit la Isus menționând diferitele Lui nume, el a trezit interesul acestor oameni și aceștia l-au întrebat: „De ce a avut acest Isus atâtea nume?” Ruskin le-a explicat: „Frumusețea, plinătatea și măreția Ființei Lui fără seamăn nu pot fi exprimate printr-un singur nume”.

Numele biblice ale copilului Isus ne descoperă caracterul lui de Dumnezeu care „S-a făcut trup și a locuit printre noi” (Ioan 1:14). Întocmai după cum fiecare fațetă a unui diamant reflectă frumusețea acestei pietre prețioase, tot așa și caracterul unic divino-uman al lui Cristos, care este mult mai presus de o piatră prețioasă este revelat prin multe aspecte ale naturii Sale.Textul de astăzi conține patru nume evreiești compuse, ale Copilului care se va naște în Betleem. „Sfetnic, Minunat” îl descrie pe unul care are un plan divin și care este într-adevăr o minune. Ca și „Dumnezeu tare”, El este un războinic victorios care obține victoria finală. Numele „Părintele veșniciilor” ne vorbește despre Providența Sa și despre grija eternă pe care o are față de ai Săi. Expresia „Domn al păcii” face aluzie la stăpânirea Lui plină de pace în inimile credincioșilor și, în ultimă instanță, asupra lumii, atunci când dreptatea Lui va stăpâni.

Nu este de mirare că îngerul a spus despre El că Numele lui va fi „Isus”, căci El este cu adevărat un Mântuitor (Matei 1:21). De aceea cântăm, „O, veniți să-L adorăm pe Cristos, Domnul”. P.R.V.

Nimeni altul de când e zidirea

Nume asemeni n-a primit.

Nimeni nu le-a împlinit rostirea

Ca și Fiul Tatălui, iubit. – D.J.D.

Isus este Numele cu care Se iscălește Dumnezeu întro limbă pe înțelesul oamenilor.

DOMNUL ESTE APROAPE – GBV

http://www.gbv.ro/meditatii-zilnice/domnul-este-aproape

Nu ți-am dat Eu oare porunca aceasta: Întărește-te și îmbărbătează-te? Nu te înspăimânta și nu te îngrozi, căci DOMNUL DUMNEZEUL tău, este cu tine în tot ce vei face. Iosua 1,9.

Ce poruncă măreață pentru Iosua, în care se exprimă nu numai mărimea și greutățile ei dar și îmbărbătarea pentru rezolvarea ei în cele mai bune condiții. Nu era o cale proprie pe care pășea, nu era o lucrare după închipuirea sa, cu interese proprii. Dumnezeul lui i-a dat această măreață însărcinare ca împreună cu tot poporul să treacă Iordanul și poporul să împartă țara făgăduită părinților lor. Pentru nelegiuirea națiunii care locuia în această țară, Dumnezeu a vrut să-i biruiască, să nu rămână niciunul în țară ca nu cumva să încline inima poporului Său spre idoli și să păcătuiască. Dumnezeu a vrut să-l folosească pe Iosua în această lucrare. Pentru aceasta era nevoie de putere și de îndrăzneală. Dar Dumnezeu care l-a ales pentru această lucrare era și Izvorul ambelor nevoi ale lui Iosua. Dumnezeu știa și de spaima și de frica pe care o avea de înfruntat și de aceea a vrut să-l îmbărbăteze cu cuvintele: „Nu te înspăimânta și nu te îngrozi. Nu se întâmplă același lucru și cu noi că ne înspăimântăm și ne înfricoșăm? Dar dacă noi umblăm pe calea Sa, și luptăm lupta Sa, atunci putem fi fără frică: „Dacă Dumnezeu este cu noi, CINE oare se poate împotrivi?” Pe Pavel, același Domn îl îmbărbătează: „NU te teme, ci vorbește și nu tăcea căci Eu sunt cu tine și nimeni nu va pune mâna pe tine ca să-ți facă rău.”
(Fapte 18.9-10). Și acest slujitor spune Filipenilor: „să RAMÎNEȚI TARI în același duh și să luptați cu un suflet pentru credința Evangheliei, fără să vă lăsați înspăimântați de protivnici (Fii. 1.27-28). De aceea nici noi să nu ne lăsăm înspăimântați și înfricoșați de negura nopții care ne înconjoară.Adevăratul creștinism înseamnă o completă predare Domnului Isus Hristos.

SĂMÂNȚA BUNĂ

http://www.gbv.ro/meditatii-zilnice/samanta-buna

Astăzi, în cetatea lui David, vi S-a născut un Mântuitor, care este Hristos, Domnul. Luca 2.11

Zilnic Crăciun?

„Zilnic Crăciun?” Te miră aceasta? Pe mine, nu. Dar trebuie să înțelegem bine despre ce este vorba. Toată această agitație de Crăciun nu mă interesează. Sunt pe deplin de acord cu vorbele unui contemporan care a constatat foarte exact: „Crăciunul adevărat este mult mai mult decât tot abuzul care i se face acestei sărbători!”.Omul are dreptate! Cel care ca adevărat creștin a înțeles corect sensul biblic al „Crăciunului”, nu se mulțumește cu o „amintire” anuală. Plin de mulțumire, se poate gândi în fiecare zi la ieslea din Betleem, nu numai de Crăciun, și de asemenea se va gândi în fiecare zi la crucea de la Golgota, nu numai de Paște. Isus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, a venit în această lume iremediabilă pentru a mântui oameni și pentru a-i împăca cu Dumnezeu – aceasta arată Betleemul! El a purtat la cruce pentru păcătoși judecata lui Dumnezeu pentru păcat și vină – aceasta arată Golgota! Ce au comun ieslea și crucea? Dragostea dumnezeiască, pe care Fiul lui Dumnezeu a vrut să o descopere ca Mântuitor și Salvator! Această dragoste nu o pot uita creștinii, cu aceasta trăiesc zi de zi. Aceasta înseamnă mulțumire pentru „Betleem” și „Golgota”! În fiecare zi!

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

www.fundatiaseer.ro

PUTEM ÎNVINGE ISPITA

„…să nu lăsăm pe Satana să aibă un câştig de la noi.” (2 Corinteni 2:11)

     Întotdeauna vei fi ispitit în domeniile în care ai cele mai mari slăbiciuni. Așadar:

1) Pregătește-te! Altfel nu vei fi gata atunci când apare. Unde își are originea ispita? În mintea ta! Orice înfrângere care se manifestă în purtarea ta a fost prima dată o luptă pierdută în mintea ta. De aceea Pavel a scris: „Să nu lăsăm pe Satana să aibă un câştig de la noi”.

2) Străduiește-te – să ai un impact. Roagă-L pe Dumnezeu să te ajute să depistezi avansurile lui Satan, pune-ți centura de siguranță și pregătește-te pentru ceea ce te așteaptă. Un zid pătat cu cerneală din castelul Wartburg, Germania, ilustrează această idee. Aplecat în rugăciune, Martin Luther a devenit dintr-odată conștient de prezența dușmanului. Se spune că în acel moment, a luat o călimară cu cerneală și a izbit-o de perete, vrând să dea după diavol. Luther a sesizat avansurile adversarului și a răspuns așa cum s-a priceput el cel mai bine. Ți se pare un comportament extrem? Poate, însă întrebarea este: tu ai acea sensibilitate spirituală?

3) Ascultă – de Dumnezeu, și apoi înștiințează-l pe diavol că trebuie să plece. „Supuneţi-vă, deci, lui Dumnezeu.  Împotriviţi-vă diavolului, şi el va fugi de la voi” (Iacov 4:7). Satan dorește să faci opusul: să te împotrivești lui Dumnezeu și să te supui lui. Ai grijă să nu cazi în această capcană! Dacă te lupți cu ispita chiar acum, bazează-te pe această promisiune: „Căci n-avem un Mare Preot, care să n-aibă milă de slăbiciunile noastre; ci unul care în toate lucrurile a fost ispitit ca şi noi, dar fără păcat. Să ne apropiem, deci, cu deplină încredere de scaunul harului, ca să căpătăm îndurare şi să găsim har, ca să fim ajutaţi la vreme de nevoie” (Evrei 4:15-16). Dumnezeu îți va pune întotdeauna la dispoziție harul de care ai nevoie pentru a învinge ispita!

22 Decembrie 2016

TOTUL PENTRU GLORIA LUI

de Oswald CHAMBERS

Atragerea Tatălui

„Nimeni nu poate veni la Mine, dacă nu-l atrage Tatăl care M-a trimis.” Ioan 6:44

Când Dumnezeu începe să mă atragă la Sine, apare imediat problema voinţei mele; voi reacţiona pozitiv la revelaţia pe care mi-o dă Dumnezeu? Vreau să vin la El? Este o impertinenţă să stau să dezbat chestiunile spirituale atunci când mă cheamă Dumnezeu. Nu te consulta cu nimeni atunci când vorbeşte Dumnezeu. Credinţa nu este un act intelectual, ci un act de voinţă prin care mă predau în mod deliberat. Vreau să mă arunc cu totul în braţele lui Dumnezeu şi să acţionez pe baza a ceea ce spune El? Dacă da, voi descoperi că mă bazez pe o realitate care este la fel de sigură ca şi tronul lui Dumnezeu. Atunci când vesteşti Evanghelia, subliniază întotdeauna problema voinţei. Credinţa trebuie să fie voinţa de a crede. Trebuie să aibă loc o predare a voinţei, nu o capitulare în faţa puterii de convingere a predicatorului; trebuie să fac un salt deliberat în braţele lui Dumnezeu, punându-mi încrederea în ceea ce a spus El, până voi ajunge să nu mă mai încred în faptele mele, ci numai în Dumnezeu. Problema este că nu vreau să mă încred în Dumnezeu, ci numai în puterea intelectului meu. În ceea ce priveşte sentimentele mele, trebuie să trec peste ele orbeşte. Trebuie să vreau să cred şi acest lucru nu se face fără un efort intens din partea mea ca să renunţ la modul meu vechi de a privi lucrurile şi să mă predau cu totul lui Dumnezeu.

Fiecare om a fost creat astfel, încât să caute să ajungă la ceea ce-i este inaccesibil. Dumnezeu este Cel care mă atrage şi relaţia mea cu El nu este în primul rând o relaţie intelectuală, ci una personală. Sunt adus în această relaţie printr-o minune a lui Dumnezeu şi prin propria mea voinţă de a crede. Abia după aceea încep să apreciez şi să înţeleg minunea acestei lucrări.

MANA DE DIMINEAŢĂ

„Ca să umblaţi într-un chip vrednic de Domnul… aducând rod în tot felul de fapte bune şi crescând în cunoştinţa lui Dumnezeu.” COLOSENI 1:10

Rugăciunea apostolului Pavel pentru Coloseni, cuprinde un plan complet pentru viaţa aceluia care doreşte să fie plăcut Domnului Hristos şi să-şi realizeze chemarea din plin, şi o rezumă cu multă simplitate, aducând rod în tot felul de fapte bune. Rodul unui pom este împlinirea legii de viaţă şi îmulţire a Creatorului; şi apostolul foloseşte această imagine ca să arate că această lege divină îşi are o paralelă în viaţa fiecărui credincios. Rugăciunea aceasta însă, conţine şi un avertisment solemn, lipsa de roade fiind dovada unei stări anormale. Vina nu este în sevă ci în pomul însuşi. Nu este normal ca viaţa noastră să nu aducă nici un rod. Şi a aduce roade nu se referă numai la câştigarea de suflete pentru Dumnezeu, ci de a trăi o viaţă care să-I fie plăcută Lui în orice lucru, cum spune versetul de mai sus. Ba mai mult, Pavel descoperă aici marele nostru privilegiu: credinciosului îi este destinat să fie umplut de cunoştinţa lui Dumnezeu şi în primul rând, de cunoştinţa voii Lui (vs. 9). Nu este minunat că noi, nişte slabi copii ai Lui, suntem chemaţi să-L cunoaştem deplin şi să cunoaştem voia lui supremă, pentru a o realiza în viaţa noastră?

Observaţi legătura de gânduri: rodul pe care Domnul vrea ca să-l aducem este însuşi rodul cunoştinţei noastre despre Dumnezeu. Apostolul Petru, prin Duhul Sfânt, ne descoperă că, prin cunoaşterea lui Dumnezeu şi a Domnului nostru Isus Hristos, harul şi pacea ne sunt înmulţite (2 Petru 1:2). Câtă nevoie avem de a ne fi înmulţit harul pentru a trece biruitori prin lupta vieţii. În fiecare zi suntem confruntaţi cu tot felul de probleme, necazuri, greutăţi şi primejdii şi hărţuiţi de un vrăjmaş nemilos. Numai acest har înmulţit ne poate ajuta să facem faţă. Şi apoi, câtă nevoie de pace avem! O ştie inima noastră şi Dumnezeu. Nu este aici vorba de pacea cu Dumnezeu care întrece orice pricepere (Fil. 4:7).

Câţi creştini nu înţeleg toate acestea ci se mulţumesc cu o activitate pe care ei o practică independent de cunoaşterea reală a lui Dumnezeu. Părtăşia noastră intimă cu Tatăl nostru ceresc este seva, lumina şi aerul necesare copacului slujirii noastre. Numai de aici ies roadele binecuvântate spre slava Lui: dragoste, bucurie, pace, îndelungă răbdare, facere de bine, credincioşie, blândeţe, stăpânire de sine.

Remarcaţi că deşi sunt mai multe, Duhul Sfânt le pune la singular: „Roadă”, pentru că ele nu pot fi despărţite, ele fiind un desăvârşit rezultat al lucrării Duhului Sfânt în noi aşa că nu poate lipsi nici una din ele.

Numai când rădăcinile noastre se vor adânci în Cuvântul lui Dumnezeu – vom fi hrăniţi noi înşine şi vom aduce rod în tot felul de fapte bune, izvorâte din Domnul Isus al cărui rod a fost un pom de viaţă, pentru că El este Cel Neprihănit. Dumnezeu să ne ajute să fim „ca un pom sădit lângă nişte pâraie de apă, care îşi dă rodul la vremea sa” şi ca în toate împrejurările zilnice pe care le întâmpinăm „să aducem rod în tot felul de fapte bune.”

MÂNTUIREA PRIN HRISTOS

Meditaţii zilnice – de Fritz BERGER

„Cine nu este cu Mine este împotriva Mea, şi cine nu strânge cu Mine risipeşte.” Matei 12:30.

Sunt mulţi care nu adună, al căror scop principal nu este de a conduce oameni la Isus. Aceştia sunt risipitori şi duşmani ai lui Dumnezeu, dar şi ai fericirii şi ai slavei veşnice de care ar putea avea şi ei parte. Despre Creator mărturiseşte Scriptura: „Căci El zice şi se face porunceşte şi ce porunceşte ia fiinţă”. Iar tu încă te opui voiei Lui şi Îl contrazici? Consideri că cunoşti mai bine lucrurile ca şi El? Doreşti să întorci Cuvântul lui Dumnezeu spunând: Nu se poate înţelege aşa cum este scris. Oare vrei să falsifici ceea ce Dumnezeu a comunicat cu omenirea prin Cuvântul Său? Dumnezeu este Cuvântul şi Cuvântul este Dumnezeu. Şi acest Cuvânt vine în ajutorul celor ce cred.

De 35 de ani de când mi-am predat viaţa Domnului meu, am avut parte numai de bunătate, dragoste şi îndurare. Dacă noi toţii am încerca să înşirăm cu câtă bunătate am fost înconjuraţi nu am putea ajunge la capăt. Bunătatea Domnului este de necuprins. Pământul este plin de harul lui Dumnezeu şi bunătatea lui ajunge până în ceruri. Câteodată am şi eu de-a face cu ispita în privinţa aceasta, dar ieşind din casă şi privind spre cer îmi aduc aminte: „Bunătatea Ta, Doamne, ajunge până la ceruri, şi credincioşia Ta până la nori. Dreptatea Ta este ca munţii lui Dumnezeu şi judecăţile Tale sunt ca Adâncul cel mare.” Bazându-ne pe Cuvântul lui Dumnezeu şi pe ceea ce a făcut El pentru noi să ne trăim viaţa. Prin cunoaşterea celor dobândite în Hristos credinţa noastră va fi tare şi poate birui lumea.

TEZAURUL PROMISIUNILOR LUI DUMNEZEU

de Charles H. SPURGEON

ÎN ISUS AVEM TOTUL

„Căci în El locuieşte trupeşte toată plinătatea Dumnezeirii. Voi aveţi totul deplin în El.” Coloseni 2.9-10

Toate calităţile Domnului Cristos ca Dumnezeu şi ca om sunt la îndemâna noastră. În această desăvârşire care este în El, noi avem totul deplin. Aceste însuşiri, El nu ni le dă direct; El face însă ca ele să slujească spre binele nostru. Atotputernicia Sa, atotştiinţa Sa, atotînţelepciunea Sa şi atotprezenţa Sa vor fi puse în mişcare ca să ne ajute. Harul şi credincioşia Sa, nesfârşita dragoste şi puterea Sa nemărginită, aceste însuşiri, care sunt stâlpii templului mântuirii, ne sunt date ca moştenire veşnică. Toată duioşia inimii Mântuitorului nostru, toată puterea braţului Său, toate bucuriile cununii Sale sunt pentru noi. Cristos în întregime, cu caracterul Său adorabil de Fiu al lui Dumnezeu ni S-a dăruit pentru cel mai mare bine al nostru. Înţelepciunea Sa ne va cârmui, cunoştinţa Sa ne va învăţa, puterea Sa ne va apăra, neprihănirea Sa va garanta pentru noi, dragostea Sa ne va încălzi şi ne va îmbărbăta. Tot muntele de comori al lui Dumnezeu ne este accesibil, ca să scoatem comori ascunse din minele Sale. „Toate aceste lucruri sunt ale voastre”, da, toate! Oh, ce dulce este să avem pe Domnul Isus, să ne îndreptăm totdeauna spre El, cu o încredere deplină, să-I cerem ceea ce ne-a făgăduit şi ceea ce în dragostea Sa este totdeauna gata să ne dea.

DOMNUL ESTE APROAPE!

Calendar Biblic

Evanghelia … este puterea lui Dumnezeu spre mântuire, pentru oricine crede.  Romani 1.16

Cuvântul „mântuire” are o semnificație foarte largă. El este folosit atât în Vechiul, cât și în Noul Testament. În Vechiul Testament, întotdeauna mântuirea este de vrăjmași. Noul Testament, în chiar primul său capitol, spune că Isus va mântui pe poporul Său de păcatele lor. Această semnificație așază mântuirea pe un teren mult mai înalt.

Însă, fie în Vechiul, fie în Noul Testament, faptul că mântuirea este oferită arată că cei cărora le este oferită sunt în pericol de pieire. Fiindcă păcatul este cauza oricărui pericol, Noul Testament începe cu mântuirea de păcate. Această mântuire nu este doar de pedeapsa păcatului, ci și de puterea lui și chiar și de iubirea față de el.

Când israeliții păcătuiau, Dumnezeu, în cârmuirea Lui, îi dădea în mâna vrăjmașilor săi, iar după ce se pocăiau, îi mântuia. Noul Testament arată consecințele eterne ale păcatului și felul în care orice persoană este sub judecata lui Dumnezeu. Noi suntem mântuiți de mânie. În această privință, mântuirea poate fi descrisă ca un lucru trecut, complet, astfel încât cei credincioși pot spune despre ei înșiși că au fost mântuiți. Domnul Isus este Cel care nea mântuit de mânia viitoare, de aceea suntem întro perfectă siguranță.

Pentru că suntem încă în această lume, avem nevoie zilnic de mântuire. Domnul Isus, ca Mare Preot al nostru, ne oferă această mântuire, fiindcă El poate să mântuiască până la capăt (Evrei 7.25). Această mântuire prezentă, de care avem nevoie ca și credincioși, este întemeiată pe moartea lui Hristos, însă noi beneficiem de ea prin activitatea Lui preoțească desfășurată în favoarea noastră.

Scriptura vorbește și despre o mântuire viitoare. Nădejdea finală a mântuirii va fi împlinită la cea dea doua venire a lui Hristos. El „Se va arăta a doua oară, fără păcat, pentru mântuirea celor care Îl așteaptă” (Evrei 9.28). F. B. Hole

BĂTÎND LA UȘA LUI DUMNEZEU

de Oswald CHAMBERS

O, Doamne, Iţi mulţumesc pentru versetul din această dimineaţă: „Tu, dar, întoarce-te la Dumnezeul tău, păstrează bunătatea şi iubirea şi nădăjduieşte totdeauna în Dumnezeul tău” (Osea 12:6). Umple toată această tabără mare cu Prezenţa Ta glorioasă; struneşte şi insuflă evlavie.

MEDITAŢII ZILNICE

de Wim MALGO

«Voi preface toţi munţii Mei în drumuri si drumurile Mele vor fi bine croite.» ISAIA 49,11

Cum arată această cale? Este într-adevăr o cale pregătită şi croită special pentru tine? Chiar dacă nu o vezi, poţi să o urmezi în deplină siguranţă. Când suntem conduşi în faţa Domnului nu ne temem de nimic chiar dacă ne vine greu să ne dăm seama de acest lucru. Pe această cale umblăm în faptele bune pe care Dumnezeu însuşi le-a pregătit pentru noi. El ne asigură că a croit calea special pentru noi: «Eu voi merge înaintea ta, voi netezi drumurile muntoase» (Isaia 45,2). Mă întreb însă cum arată inima noastră? Este oare ea asemeni unui deşert în care nu mai creşte nici un fruct, nici un rod duhovnicesc de care avem atâta nevoie? Atunci ascultă cuvântul Domnului pentru tine: «Nu vă mai gândiţi la ce a fost mai înainte si nu vă mai uitaţi la cele vechi! Iata, voi face ceva nou şi-i gata să se întâmple: să nu-l cunoaşteţi voi oare? Voi face un drum prin pustie şi râuri în locuri secetoase» (Isaia 43,18-19). Ce promisiune minunată, ce mângâiere extraordinară! Domnul este gata să acţioneze cu putere în viaţa ta după cum spune într-un alt loc: «Aşa vorbeşte Domnul, care a croit un drum pe mare şi o cărare pe apele cele puternice» (Isaia 43,16). El vrea să provoace o trezire spirituală în inima ta. Vrea să croiască o cale plină de rod în deşertul vieţii tale — ce har nemeritat! Mulţumeşte-I acum în rugăciune şi spune-I: «Doamne, Iţi dau slavă că eşti în control şi că acolo unde Tu acţionezi nu mai e nevoie de nimic!» ,

MEDITAŢII PENTRU FIECARE ZI A ANULUI

de Charles H. SPURGEON

Dimineaţa şi Seara

Dimineaţa

Eu te întăresc. Isaia 41:10

Dumnezeu are rezerve puternice cu care să-şi ţină angajamentul, fiindcă El este capabil să facă totul. Credinciosule, până nu vei seca oceanul atotputerniciei, până nu vei sfărâma în bucăţi munţii tăriei, nu ai de ce să te temi. Nu te gândi că puterea omului va putea birui vreodată puterea Lui Dumnezeu. Cât va sta pământul în picioare, ai destule motive să rămâi tare în credinţă. Acelaşi Dumnezeu care conduce pământul pe orbită, care hrăneşte cuptorul aprins al soarelui şi aprinde lămpile stelelor a promis să te întărească în fiecare zi. Dacă El este capabil să susţină universul, ce te face să crezi că nu va fi în stare să-Şi îndeplinească promisiunea? Aminteşte-ţi ce a făcut în vechime, în generaţiile trecute. Aminteşte-ţi că a vorbit, şi s-a făcut; că a poruncit, şi au luat fiinţă. Oare va obosi Cel care a creat lumea? El a făcut lumea din nimic; nu va fi oare în stare să-şi susţină copiii? Va fi necredincios cuvântului Său, şi lipsit de putere? Cine stăpâneşte furtuna? Nu călătoreşte El pe aripile vântului, nu face din nori carul Său, şi nu ţine oceanul în palma mâinilor Lui? Cum te-ar putea dezamăgi? Dacă ţi-a făcut o asemenea promisiune, te vei îndoi măcar o clipă de El, crezând că nu are putere să o îndeplinească? A, nu! Nu poţi să te mai îndoieşti. Dumnezeul şi puterea mea, cred că promisiunea Ta se va îndeplini, fiindcă rezervorul necuprins al harului Tău nu poate fi golit niciodată, şi hambarul fără fund al puterii Tale nu poate fi golit de prietenii Tăi sau jefuit de duşmani.

Toţi cei fără puteri să se-ntărească

Şi în cântare pe Iehova să-L mărească.

Seara

Netrebnicia copiilor Lui. Deuteronom 32:5

Care este „netrebnicia” copiilor Lui Dumnezeu? Ar fi zadarnic să încercăm s-o aflăm singuri, dar Cuvântul Lui Dumnezeu o descoperă. Putem să păşim cu încredere atunci când descoperirea este călăuza noastră. Ni se spune în privinţa Domnului că „tuturor celor ce L-au primit, adică celor ce cred în Numele Lui, le-a dat dreptul să se facă copii ai Lui Dumnezeu” (loan 1:12). Atunci înseamnă că, dacă L-am primit pe Isus Christos în inima mea, sunt copil al lui Dumnezeu. In acelaşi verset este descrisă aceeaşi primire pentru cei care cred în Numele Lui Isus Christos. Deci, dacă eu cred în numele Lui Isus Christos – adică dacă mă predau cu toată inima Răscumpărătorului răstignit şi înălţat – sunt membru al familiei Celui Prea înalt. Orice mi-ar lipsi, dacă am acest lucru, am privilegiul de a deveni copil al Lui Dumnezeu. Domnul Isus O spune în alt fel: „oile Mele ascultă glasul Meu; Eu le cunosc, şi ele vin după Mine” (loan 10:27). Este problema cojii de nucă. Cristos apare ca Păstor în faţa oilor Lui, nu în faţa altora. De îndată ce apare, oile Lui Îl recunosc. Se încred în El şi sunt gata să-L urmeze. El le cunoaşte, şi ele Îl cunosc. Este o cunoştinţă reciprocă, şi există o legătură constantă între ei. De aceea, acest semn, semnul sigur, semnul infailibil al naşterii din nou şi înfierii, este credinţa în Răscumpărătorul ales. Cititorule, te îndoieşti? Nu ştii dacă porţi sigur semnul secret al copiilor Lui Dumnezeu? Atunci nu mai lăsa să treacă nici o clipă fără să spui „cercetează-mă, Dumnezeule, şi cunoaşte-mi inima” (Psalmi 139:23), Nu trata cu uşurinţă problema aceasta, te implor! Dacă vrei să glumeşti, glumeşti cu probleme secundare: cu sănătatea, dacă vrei, sau cu averea ta. Dar în privinţa sufletului, a sufletului tău nemuritor şi a destinului său veşnic, te implor să fii serios. Fi sigur în privinţa locului în care îţi vei petrece veşnicia!

IZVOARE IN DEŞERT

„Şi iată că l-a apucat o groază şi un mare întuneric.” (Geneza 15:12)

În acest pasaj din Scriptură, soarele în sfârşit apusese, şi noaptea orientală şi-a aruncat repede vălul ei greu peste întreaga scenă. Epuizat de conflictul mintal, şi de efortul şi grijile zilei, Avraam a căzut într-un „somn adânc” (v. 12). În timpul somnului, sufletul lui a fost apăsat de „o groază şi un mare întuneric”, care păreau să-l înăbuşe şi simţea ca un coşmar în inima lui.

Înţelegi tu oroarea acelui fel de întuneric? Ai trecut tu vreodată printr-o supărare teribilă care părea să se împace foarte greu cu dragostea desăvârşită a lui Dumnezeu – o supărare care vine şi se prăbuşeşte peste tine, smulge din sufletul tău odihna lui liniştită în harul lui Dumnezeu, şi o aruncă într-o mare de întuneric care nu este luminată nici măcar de o rază de speranţă? Ai avut vreo supărare provocată de răutate, când alţii au tratat cu cruzime şi cu asprime inima ta încrezătoare, şi tu chiar ai început să te întrebi dacă există într-adevăr un Dumnezeu sus care vede ce se întâmplă şi totuşi îngăduie să continue? Dacă ai cunoscut acest fel de supărare, atunci ştii ceva despre această „groază” şi acest „mare întuneric”.

Viaţa umană este făcută din strălucire şi întuneric, umbre şi lumină solară, şi nori întunecoşi urmaţi de raze strălucitoare de lumină. Şi totuşi prin toate acestea, dreptatea divină a lui Dumnezeu împlineşte planul Său, afectând şi disciplinând fiecare suflet în parte.

Dragă prietene, dacă eşti plin de teamă cu privire la această „groază şi mare întuneric” datorită felului cum lucrează Dumnezeu cu omenirea, învaţă să te încrezi în înţelepciunea Lui infailibilă, pentru că este egală cu dreptatea Lui neschimbătoare. Şi află că El care a îndurat „marele întuneric” de pe Calvar şi sentimentul de a fi părăsit pe cruce este gata să te însoţească „prin valea umbrei morţii” (Psalmul 23:4) până vei putea vedea soarele strălucind pe partea cealaltă.

Trebuie să ne dăm seama de „nădejdea … pe care o avem ca o ancoră a sufletului; o nădejde tare şi neclintită, care pătrunde dincolo de perdeaua dinăuntrul Templului” (Evrei 6:19). Şi trebuie să ştim că deşi nu se vede în Templul Său, ancora noastră va fi bine înfiptă şi nu va ceda niciodată. Va rămâne neclintită până în ziua când El Se va întoarce, şi atunci o vom urma şi noi în portul sigur garantat pentru noi în Cuvântul neschimbat al lui Dumnezeu. F.B. Meyer

Ucenicii credeau că marea înfuriată i-a despărţit de Domnul Isus. De fapt, unii dintre ei credeau chiar ceva şi mai rău – credeau că necazul cu care se confruntau era un semn că El uitase de ei şi nu-I păsa de ei.

O, prietene drag, aşa se întâmplă când necazurile tale pot să-ţi provoace cea mai mare pagubă. Diavolul vine şi-ţi şopteşte: „Dumnezeu te-a uitat” sau „Dumnezeu te-a părăsit”, şi inima ta necredincioasă strigă, aşa cum a strigat odată Ghedeon: „Dacă Domnul este cu noi, pentru ce ni s-au întâmplat toate aceste lucruri?” (Judecători 6:13). Dumnezeu a îngăduit să vină peste tine această dificultate, ca să te aducă mai aproape de El. N-a venit ca să te despartă de Domnul Isus, ci ca să te facă să te agăţi de El cu mai multă credinţă, cu mai multă fermitate şi cu mai multă simplitate. F.S. Webster

Ar trebui să ne abandonăm pe noi înşine în mâna lui Dumnezeu mai deplin în acele momente când ni se pare că El ne-a abandonat. Să ne bucurăm de lumina şi mângâierea Lui când Îi face plăcere să ni le dea, dar să nu ne ataşăm de darurile Lui. Să ne ataşăm în schimb de El, şi când El ne cufundă în noapte, unde se cere credinţă pură, să continuăm să alergăm prin întunericul chinuitor.

O, credinţa care aduce biruinţa

    Când înfrângerea pare să fie foarte aproape!

O, credinţa care aduce biruinţa

    În bucuria răsunătoare a victoriei –

Credinţa triumfătoare, care nu cunoaşte înfrângerea sau teama.

Herbert Booth

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

Volumul III

Marcu 13.1-13

Ucenicii sunt impresionaţi de măreţia şi de frumuseţea exterioară a clădirilor templului; Domnul însă nu Se uită „la ce se uită omul” (1 Samuel 16.7; Isaia 11.3). El intrase în acest templu şi constatase nelegiuirea care îl cuprinsese peste tot (cap. 11.11); ochiul Său bate chiar şi mai departe, spre evenimentele care, la numai câţiva ani după respingerea Sa, vor conduce la distrugerea cetăţii vinovate. Istoria ne învaţă că, în anul 70, Ierusalimul a fost obiectivul unui asediu îngrozitor şi totodată al unei distrugeri majoritare prin armatele lui Titus. Această pedeapsă înspăimântătoare nu a fost lipsită de o punere la grea încercare a credinţei creştinilor, a acelora care se ataşaseră atât de mult de cetatea sfântă. Domnul Isus însă îi încurajează mai dinainte prin cuvintele pe care le avem aici.

Câţi copii ai lui Dumnezeu, traversând persecuţii, nu au avut experienţe binecuvântate cu astfel de ocazii! În momentul când trebuia să dea mărturie, ceea ce trebuia să spună le-a fost dictat de către Duhul Sfânt chiar atunci. Acesta a fost cazul lui Petru când a fost adus înaintea căpeteniilor, a bătrânilor şi a preoţilor, în Fapte 4.8, cât şi al lui Ştefan, în Fapte 7.55. Dar poate fi şi al nostru, dacă şi noi, în măsura noastră şi potrivit nevoilor noastre, realizăm această putere a Duhului Sfânt şi îl lăsăm să lucreze în noi.

PÂINEA CEA DE TOATE ZILELE

Text: Psalmul 51:1-9

APĂRĂTOR JIGNIT

„…avem la Tatăl un Mijlocitor (sau Apărător), pe Isus Cristos, Cel neprihănit.” 1 Ioan 2:1

Un avocat din Cincinnati a fost numit de tribunal să-l apere pe un om acuzat de furt. După ce s-a dus la închisoare ca să ia un interviu celui acuzat, avocatul a decis că nu-l va reprezenta pe acest om și a cerut permisiunea de a se retrage din acest caz. Motivul a fost destul de neobișnuit. Propriul lui birou fusese recent obiectul unei spargeri, iar cel pe care trebuia să-l apere a fost acuzat tocmai de această infracțiune. Tribunalul a căzut de acord că dacă victima trebuie să-l apere pe cel acuzat, cauza justiției nu va fi apărată în cele mai bune condiții.

în relația dintre noi și Dumnezeu vedem chiar situația opusă. Singurul care este în stare să ne ajute este Cel împotriva căruia am păcătuit. Fiindcă El este Creatorul și Răscumpărătorul nostru, noi putem spune pe buna dreptate că timpul nostru, trupurile noastre și familiile noastre sunt ale Lui. când vorbim ce nu trebuie, când ne ignorăm partenerii de viată și copiii, sau când ne irosim banii, în realitate, facem abuz de proprietatea lui Dumnezeu. De aceea, în Psalmul 51, David mărturisește că vătămându-i-i pe alții, el a păcătuit în realitate împotriva Domnului.

închipuie-ți că te afli într-o celulă goală. Ferestrele sunt protejate cu bare de oțel. Avocatul tău vine înlăuntru. El este cel căruia i-ai făcut răul. Dar el este singurul capabil să te elibereze. Și vrea s-o facă. Acesta este tabloul relației noastre cu Cristos, care este Dumnezeu întrupat. Isus S-a născut dintr-o fecioară. El a trăit o viață fără de păcat, a murit în locul nostru pe cruce, a înviat din morți și trăiește acum în ceruri. Cristos, cel împotriva căruia am păcătuit a devenit Apărătorul nostru. M.R.D.II

Mare Apărător, Prieten atotputernic!

în Tine ne punem speranțele zilnic;

Nu putem pierde când Tu vei pleda,-

Procesul cel mare îl vei câștiga. Anonim

Cel care a murit ca înlocuitor al nostru trăiește Acum ca Apărător al nostru.

DOMNUL ESTE APROAPE – GBV

http://www.gbv.ro/meditatii-zilnice/domnul-este-aproape

Dar omul lui DUMNEZEU a trimis să spună împăratului lui Israel: Ferește-te să treci pe lângă locul acela.

2 Împăraţi 6.9.

Impăratul sirienilor ducea război împotriva Israelului, și el se sfătuia cu slujitorii săi spunându-le: „Tabăra mea va fi în cutare loc.” Ce bine însă că Dumnezeu căruia nu-I e nimic ascuns a luat seama și de acest sfat. Ce milos era Dumnezeu care ocrotea poporul Său, folosind proorocul de a avertiza pe împăratul Israelului de acest loc. Ce dragoste ocrotitoare de la Acela care știe unde-i „scaunul celor batjocoritori” și cum arată „corturile celor fără de lege.”

Același Dumnezeu este Acela pe care noi avem libertatea de a-L numi Tată, de a fi copiii Lui. Este o cinste și mai mare ca aceea a israeliților. El Însuși ne avertizează și ne îndeamnă să veghem „căci potrivnicul nostru diavolul, dă târcoale ca un leu care răcnește și caută pe cine să înghită” (1 Petru 5.8). Domnul vrea să nu cădem pradă Satanei.

Glasul cu care Domnul vorbește este același cu care vrea să ne avertizeze: „Cercetați ce este plăcut înaintea Domnului și nu luați deloc parte la lucrările neroditoare ale întunericului, ba încă mai degrabă osândiți-le. Căci e rușine numai să spunem ce fac ei în ascuns.” (Efes. 5.10) De-am delimita cu cea mai ascuțită sabie unde se termină întunericul și unde începe lumina. De aceea să umblăm ca copii ai luminii și să evităm orice atingere cu întunericul!

Oricine este hotărât să urmeze pe Hristos afară din tabără (Evrei 13.10-15) poate fi încredințat că multe și felurite încercări se vor ivi în calea lui pentru a-l abate de la hotărârea care a luat-o. Nenumărate prilejuri de a se întoarce înapoi se vor ivi în calea sa. Multe glasuri ademenitoare îl vor îmbia pe drum, oferindu-i ușurarea ocării care este o consecință a ieșirii afară din tabără. Multe legiuni de îngeri îi vor sta la dispoziție gata pentru a-l „elibera” de sacrificiul pe care și l-a ales.

SĂMÂNȚA BUNĂ

http://www.gbv.ro/meditatii-zilnice/samanta-buna

„… ce vom fi nu s-a arătat încă. Dar știm că, atunci când Se va arăta El, vom fi ca El; pentru că Îl vom vedea așa cum este.” 1 Ioan 3.2

Bucurie deplină

O fetiță s-a născut oarbă. Ea nu văzuse niciodată frumusețea acestui pământ, culorile și formele ei. Mama fetiței a încercat permanent, cu toată dragostea și răbdarea, să îi descrie fiicei sale frumusețile care o înconjurau. Într-o zi, fetița a fost operată la ochi și operația a reușit cu succes. A venit momentul în care bandajul i-a fost îndepărtat de pe ochi, iar copila și-a văzut mama pentru prima dată. A mers apoi la fereastră și toată frumusețea și strălucirea acestui pământ s-au dezvăluit prima dată înaintea acestei fetițe. După ce a admirat totul plină de uimire, a fugit înapoi la mama sa și a spus: „O, mami, de ce nu mi-ai spus niciodată cât de minunat este totul?”. În timp ce își ștergea lacrimile, mama i-a răspuns: „Copila mea, eu am încercat să-ți descriu tot ceea ce vezi acum, dar tu nu puteai să înțelegi”.

Așa stau lucrurile și în plan spiritual. Cu ochii noștri trupești vedem doar orizontul mărginit și ne bucurăm. Dar pentru omul credincios, Dumnezeu a pregătit „lucruri pe care ochiul nu le-a văzut, urechea nu le-a auzit, și la inima omului nu s-au suit” (1 Corinteni 2.9). Atunci, bucuria va fi deplină. Această parte fericită o va dărui Mântuitorul tuturor care s-au încrezut în El.

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

www.fundatiaseer.ro

ACORDĂ A DOUA SANSĂ! (3)

„Domnul nu se uită la ce se uită omul…” (1 Samuel 16:7)

     Analizează atent o situație pe care n-o înțelegi! Încearcă să ți-o imaginezi pe Maria, mama Domnului Isus. Ea era pe cale să dea naștere Fiului lui Dumnezeu, Cel care urma să răscumpere lumea. Avea nevoie de un loc unde să stea peste noapte. Cineva avea o ocazie unică în viață! Din nefericire, citim că „în casa de poposire nu era loc pentru ei.” (Luca 2:7) Ocazia vieții bătea la ușă; dar hangiul era prea ocupat ca să deschidă ușa și să profite de ea! Mai uită-te o dată la acea situație aparent deznădăjduită. Acum imaginează-ți un băiat mergând după Isus prin mulțime. Îl vezi acolo, într-un colț? Mai uită-te o dată. Coșul său cu masa de prânz conține cinci pâini și doi pești – cât să hrănească o persoană. Andrei Îl întreabă pe Domnul Isus: „Ce sunt acestea la atâţia?” (Ioan 6:9). Cu toate acestea, când Domnul a binecuvântat mâncarea, a fost mai mult decât suficientă să hrănească cinci mii de oameni.

Cum spune cântecul: „Cu Dumnezeu, puținul este mult”. Mai uită-te o dată la Saul din Tars care-i ataca pe creștini… De ce?  Pentru că încă nu avusese încă parte de întâlnirea cu Isus pe drumul Damascului, care i-a schimbat viața! La fel este și în situația pe care n-o pricepi. Dumnezeu nu i-a descoperit încă poate cuiva ceea ce ți-a descoperit ție, așa că acela pune pasiune în lucruri greșite. Nu contraataca, și nu renunța! Dumnezeu va face lucruri mari pentru el – și prin el.

Rareori oamenii sunt așa cum par a fi la prima vedere! Nimeni nu trebuie să rămână la fel cum este astăzi. Când Dumnezeu începe să lucreze în viața oamenilor, orice persoană pe care o cunoști poate să trăiască o întoarcere de 180 de grade – uneori chiar în decurs de 24 de ore!

21 Decembrie 2016

TOTUL PENTRU GLORIA LUI

de Oswald CHAMBERS

Experienţă sau revelaţie?

Şi noi am primit… Duhul care vine de la Dumnezeu, ca să putem cunoaşte lucrurile pe care ni le-a dat Dumnezeu prin harul Său. 1 Corinteni 2:12

Realitatea este Răscumpărarea, nu experienţa mea despre răscumpărare, dar Răscumpărarea nu are nici o semnificaţie pentru mine cât timp nu o experimentez conştient în viaţă. Atunci când sunt născut din nou, Duhul lui Dumnezeu mă trece dincolo de mine însumi şi de experienţele mele şi mă face să mă identific cu Isus Cristos. Dacă rămân doar cu experienţele mele, rămân cu ceva ce nu este rezultatul Răscumpărării. Dovada şi experienţele mele sunt rezultatul Răscumpărării, este faptul că ele mă duc întotdeauna dincolo de mine însumi, până când nu mai dau nici o atenţie experienţelor ca bază a realităţii, ci numai realităţii însăşi care a produs experienţele. Experienţele mele nu au nici o valoare decât dacă ele mă ţin lângă Sursă, care este Isus Cristos.

Dacă încetezi să zăgăzuieşti în tine Duhul Sfânt pentru ca El să producă experienţe subiective, vei descoperi că El va distruge toate zăgazurile şi te va duce înapoi la Cristosul istoric. Nu hrăni niciodată o experienţă care nu-L are ca sursă pe Dumnezeu şi ca rezultat credinţa in Dumnezeu, pentru că o astfel de experienţă este anticreştină, indiferent ce viziune ai putut avea. Este Isus Cristos Domnul experienţelor tale sau pui experienţa mai presus de El? Ai vreo experienţă care-ţi este mai dragă decât Domnul tău? El trebuie să domnească peste tine şi nu trebuie să dai atenţie nici unei experienţe peste care El nu este Domn. Va veni un timp când Dumnezeu te va face să nu mai dai atenţie experienţei tale: „Nu-mi pasă ce experienţă am: eu sunt sigur de El!”

Fii neîndurător cu tine însuţi, dacă ai obiceiul de a vorbi despre experienţele tale. Credinţa care e sigură de ea însăşi nu este credinţă: credinţa care e sigură de Dumnezeu este singura credinţă adevărată.

MANA DE DIMINEAŢĂ

„Veniţi fiilor şi ascultaţi-mă, căci vă voi învăţa frica Domnului.” PSALMUL 34:11

Frica de Dumnezeu, iată un subiect care numai este de actualitate, pentru că lumea a plonjat tot mai mult în nelegiuire, fără să se oprească puţin şi să se gândească ce sfârşit îngrozitor va avea. Dar versetul nostru nu se referă la frica de pedeapsa care nu mai are nici un efect în inima omului ci la frica aceea din inima oricărui copil al lui Dumnezeu, ale cărei efecte sunt binecuvântate. „Ferice de omul care se teme totdeauna” (Prov. 28:14). Aici nu este vorba de frica mâniei lui Dumnezeu, ci este acea sfântă şi binecuvântată teamă în sufletul în care lucrează Duhul lui Dumnezeu totdeauna, ca nu cumva să umblăm în vreun fel care să nu-I placă Lui.

În cartea Proverbe găsim scris de şapte ori ce înseamnă, ce este frica de Dumnezeu. „Frica de Domnul este începutul cunoştinţei, dar nebunii nesocotesc înţelepciunea şi învăţătura” (Prov. 1:7). Frica de Domnul este primul pas spre cunoştinţă şi progres. „Frica de Domnul te face să urăşti răul, mândria şi aroganţa… şi gura mincinoasă…” (Prov. 8:13). Toate aceste stări Dumnezeu nu le poate vedea şi suporta în viaţa copilului Său şi dacă sunt, El este nevoit să-l disciplineze ca să-l curăţească de ele. „Frica de Domnul este începutul înţelepciunii şi cunoştinţa sfinţilor este priceperea” (Prov. 9:10). Este o mare diferenţă între cunoştinţă şi înţelepciune. Cunoştinţa este înţelegerea adevărului lui Dumnezeu, dar înţelepciunea este capacitatea de a folosi adevărul. Este calea în care sufletul călăuzit de Dumnezeu poate să folosească ce este drept şi dumnezeiesc în ochii Lui. „Frica de Domnul lungeşte zilele, dar anii celui rău vor fi scurtaţi,” (Prov. 10:27 conectat cu Prov. 14:27) „Frica de Domnul este un izvor de viaţă; ea ne fereşte de cursele morţii.” Un izvor care nu seacă niciodată şi care va ţâşni în viaţa veşnică. „Frica de Domnul este şcoala înţelepciuni” (Prov. 15:33). Înţelepciunea vrea să înveţe mereu, numai nebunia n-are nevoie de învăţătură. „Frica de Domnul duce la viaţă şi cel ce o are se odihneşte liniştit…” (Prov. 19:23). Expresia „duce la viaţă” în deplinul ei înţeles, este mult mai mult decât 60 sau 80 de ani pe care îi trăim pe pământ. În ochii lui Dumnezeu, viaţa este mai mult decât existenţa unei vieţi mizerabile plină de necazuri şi decăderi şi de orice fel de lucru care ne fac să dorim tot mai mult să intrăm în adevărata şi fericita viaţă pe care ne-a făgăduit-o Domnul Isus că o vom avea în prezenţa Lui veşnică.Dumnezeu vrea ca să avem viaţa şi s-o avem din belşug, să-L cunoaştem pe El, singurul Dumnezeu adevărat şi pe Isus Hristos pe care L-a trimis El.

Iată iubite cititor care sunt efectele binecuvântate ale fricii de Dumnezeu. E vorba nu de frica de mânia lui Dumnezeu care se va descoperi din cer împotriva oricărei necinstiri a Lui şi oricărei nelegiuiri a oamenilor, cum spune la Romani 1:18, ci de frica aceea pe care Dumnezeu ne-a zugrăvit-o în Cuvântul Lui şi pe care ne-a inspirat-o prin Duhul Său Sfânt. Dacă până acum viaţa ta a fost lejeră, nepăsătoare faţă de voia lui Dumnezeu şi fără frica aceea de El care duce la viaţă, reconsideră-ţi astăzi viaţa şi intră pe făgaşul fricei de Domnul ca să te poţi bucura de toate efectele ei binecuvântate şi să nu mai întristezi pe Domnul Isus.

MÂNTUIREA PRIN HRISTOS

Meditaţii zilnice – de Fritz BERGER

„Cine iubeşte argintul nu se satură niciodată de argint, şi cine iubeşte bogăţia multă nu trage folos din ea. Şi aceasta este o deşertăciune. Când se înmulţesc bunătăţile se înmulţesc şi cei ce le manancă; şi ce folos mai are din ele stăpânul lor decât că le vede cu ochii”. Ecl.5:10-11.

Cel care adună multe şi nu face bine cu alţii, adună pentru alţii, care pe urmă le risipesc. Şi proverbul spune: „După omul hapsân vine unul risipitor.” Cel care nu face bine cu sine însuşi cum ar putea face cu alţii? Se observă dacă cineva se înduplecă cu greu să cheltuiască pentru ceea ce are el nevoie..

Cel hapsân nu se satură niciodată şi în viaţa lui are ca scop să adune cât mai mult. Atunci când stau la masa lui muncitorii casei are impresia că aceştia mănâncă foarte mult şi lucrează foarte puţin şi aceasta îl preocupă zi şi noapte. Datorită lăcomiei nu se gândeşte să facă bine, îşi ascunde banii fiind tot timpul îngrijorat să nu i se fure; se supără dacă cineva primeşte ceva, gândindu-se că i-ar fi prins şi lui bine. Am cunoscut un om care a murit de foame şi după moartea lui s-au găsit douăzeci de mii de franci din aur şi restul averii s-a estimat la şaizeci de mii de franci. Dacă dispunem de ceva să nu ţinem la avere şi să trăim lipsiţi de cele necesare traiului numai pentru ca să nu ne atingem de cele adunate; dar înainte de toate să dăm Domnului partea Lui. Să nu uităm că într-o zi vom muri şi nu vom putea duce nimic cu noi. Făcând mult bine îţi strângi comori pentru veşnicie acolo unde molia şi rugina nu le mistuie şi nici hoţii nu le pot fura.

Mântuitorule Îţi mulţumesc că prin Tine am murit lăcomiei şi suntem creaţi pentru fapte bune. Amin.

TEZAURUL PROMISIUNILOR LUI DUMNEZEU

de Charles H. SPURGEON

DE LA MÂNIE LA DRAGOSTE

El va avea iarăşi milă de noi, va călca în picioare nelegiuirile noastre, şi vei arunca în fundul mării toate păcatele lor. Mica 7.19

Dumnezeu nu Se întoarce niciodată din dragostea Sa faţă de noi, dar Se întoarce adesea din mânia Sa faţă de noi. Dragostea Sa pentru aleşii Săi se potriveşte cu firea Sa. El iubeşte pentru că El este dragoste; El ne ameninţă pentru că găseşte că aşa este de folos pentru binele nostru. El va avea din nou milă de ai Săi, căci aşa îl îndeamnă inima Sa plină de dragoste. El va avea milă de ei, va potoli durerile lor şi-i va vindeca. Şi apoi ce făgăduinţă! „El va călca în picioare nelegiuirile noastre.” El va birui. Ele într-adevăr caută să ne înlănţuie, dar Domnul prin dreptatea Sa ne va da biruinţă. Aşa cum s-a întâmplat altă dată cu canaaniţii, ele vor fi biruite, călcate în picioare şi distruse.

Vor fi îndepărtate chiar şi urmările păcatelor noastre. „El va arunca toate păcatele noastre”, da toate oştirile păcatelor noastre, oricât de numeroase ar fi. „El le va arunca în fundul mării”, aşa cum a făcut cu Faraon şi cu carele sale. Numai braţul Său atotputernic este în stare să facă o asemenea minune. Ele n-au fost aruncate în largul mării de unde să poată să iasă la suprafaţă şi să reapară sub ochii noştri, ci au fost aruncate în adâncul mării. Ca o piatră, ele se vor pogorî acolo până la fund, ca sa dispară pentru totdeauna.

S-aducem slavă Dumnezeului izbăvirii noastre.

DOMNUL ESTE APROAPE!

Calendar Biblic

Și Samuel nu la mai văzut pe Saul până în ziua morții sale; dar Samuel îl jelea pe Saul. Și Domnului Ia părut rău căl făcuse pe Saul împărat peste Israel. Și Domnul ia zis lui Samuel: „Până când îl vei jeli pe Saul pentru că lam lepădat ca împărat peste Israel? Umpleți cornul cu untdelemn și dute, te voi trimite la Isai betleemitul, pentru că Miam ales un împărat dintre fiii săi”.  1 Samuel 15.35; 16.1

Judecătorii lui Israel – Samuel (3) – Ungerea lui David

Israel Îl lepădase pe Dumnezeu ca împărat și ceruse un împărat pe care săl poată vedea. Dumnezeu lea dat un astfel de împărat – un împărat care săi impresioneze. Saul era mai înalt decât toți cei din poporul său, lucru pe care oamenii îl apreciază la un conducător. Dumnezeu il arătase lui Samuel și, mai târziu, a confirmat alegerea sa prin aruncarea sorțului. Samuel îl unsese în particular, iar apoi la uns în public. După prima biruință a lui Saul, Samuel a chemat poporul la Ghilgal, pentru al face împărat pe Saul – un timp de mare bucurie, când sau adus jertfe de pace.

Samuel a ținut o cuvântare mișcătoare, în care a anunțat că se retrage din slujba sa de judecător. El a promis că nu va păcătui împotriva Domnului renunțând la a se ruga pentru ei și că avea săi învețe în continuare ceea ce este bine și calea cea dreaptă. De asemenea, ia avertizat să nu se întoarcă de la Domnul și să nu apuce pe calea fărădelegii.

Ascultarea de Dumnezeu este de mare importanță pentru toți cei cărora le este încredințată o poziție de conducere în poporul lui Dumnezeu. Curând a devenit limpede că Saul nu avea deloc grijă să asculte de Dumnezeu. Prin urmare, Dumnezeu ia spus lui Samuel: „Îmi pare rău că am pus pe Saul împărat, pentru că sa abătut din urma Mea și na împlinit cuvintele Mele”. Aceste vorbe lau întristat nespus pe Samuel. El ia transmis lui Saul ceea ce îi spusese Dumnezeu, iar apoi a rupt relațiile cu el.

Mai târziu, Dumnezeu la trimis la Betleem, pentru a unge un nou împărat peste Israel – pe fiul cel mai tânăr al lui Isai, pe David, om după inima lui Dumnezeu, un păstor! Odată cu aceasta, slujba publică a lui Samuel a luat sfârșit. E. P. Vedder, Jr.

BĂTÎND LA UȘA LUI DUMNEZEU

de Oswald CHAMBERS

Doamne, fii o Prezenţă într-atâta de însufleţitoare şi înviorătoare în mijlocul nostru astăzi, încât să ne putem bucura pe măsură ce nădejdi noi ale veşniciei se deschid înaintea ochilor noştri când umblăm pe cărările de acum aleTîmpului.

MEDITAŢII ZILNICE

de Wim MALGO

«Îngerul Domnului a venit a doua oară, l-a atins si a zis: „Scoală-te şi mănâncă, fiindcă drumul pe care-l ai de făcut este prea lung pentru tine”.»1ÎMPĂRAŢI 19,7

Unde te va duce această cale? Drag cititor şi frate în credinţa, care citeşti aceste rânduri, vreau să te asigur cu toată bucuria că Domnul a pregătit o răsplată extraordinară pentru cei care-L urmează cu credincioşie. Vino deci repede pe această cale! «Unde?» întrebi tu. La întrebarea ta ne răspunde textul din Apocalipsa 14,4, unde este scris: «urmează pe Miel oriunde merge El». Iţi pot spune cu certitudine unde nu te duce această cale: acolo unde ar vrea carnea ta păcătoasă. Din această cauză te rog acum să verifici, să îţi cercetezi inima şi viaţa: eşti gata şi doreşti să mergi pe calea Mielului oriunde ar duce ea? Nu îţi ascund că umblarea pe o asemenea cale înseamnă renunţarea definitivă la voinţa ta proprie. Singura decizie importantă pentru tine este rămânerea şi umblarea pe calea pe care Domnul a vrut demult să te conducă, dar pe care tu încă nu ai vrut să mergi. Punctul de pornire al drumurilor tale în viaţă a fost până acum propriul tău eu. Dar calea îngustă, calea Domnului porneşte de la Golgota. Acolo te aşteaptă El să porniţi împreună. Trebuie să te întorci acolo unde Mielul crucificat al lui Dumnezeu te aşteaptă, şi anume la Golgota. Numai de la cruce poţi începe călătoria spre cer.

MEDITAŢII PENTRU FIECARE ZI A ANULUI

de Charles H. SPURGEON

Dimineaţa şi Seara

Dimineaţa

El a făcut cu mine un legământ veşnic. 2 Samuel 23:5

Legământul acesta are origini divine. „El a făcut cu mine un legământ veşnic”. O, ce mare este cuvântul „El” Opreşte-te, suflete. Dumnezeu, Tatăl veşnic, a făcut un legământ cu tine – da, Dumnezeul care a făcut lumea printr-un cuvânt! El, coborându-se din maiestatea Lui, îţi ia mâna şi face un legământ cu tine. Nu este bunătatea acestei fapte îndestulătoare ca să-ţi trezească inima şi s-o poţi înţelege? „El a făcut cu mine un legământ veşnic”. Nu un rege a făcut un legământ cu mine – deşi şi acest lucru ar fi ceva; ci Prinţul regilor de pe pământ, Şadai, Domnul Atotputernic, Iehova din veac, veşnicul Elohim, „El a făcut cu mine un legământ veşnic”. Dar ia aminte, este particular ca aplicaţie. „El făcut cu mine un legământ veşnic”. În faptul acesta există multă bucurie pentru orice credincios. Pentru mine nu ar însemna nimic dacă El ar fi făcut pace cu lumea; vreau să ştiu dacă a făcut pace cu mine! Nu e mare lucru că a făcut un legământ; vreau să ştiu dacă a făcut un legământ cu mine. Binecuvântat este faptul că El a făcut un legământ cu mine! Dacă Dumnezeu Duhul Sfânt îmi oferă siguranţă, atunci mântuirea este a mea, inima Lui este a mea, El însuşi este al meu – El este Dumnezeul meu. Legământul acesta are durată veşnică. Un legământ veşnic înseamnă un legământ care nu are început şi nici sfârşit. Cât de plăcut este să ştii printre toate nesiguranţele vieţii, că „temelia tare a Lui Dumnezeu stă nezguduită” (2 Timotei 2:19), şi să ai promisiunea lui Dumnezeu – „nu-Mi voi călca legământul, şi nu voi schimba ce a ieşit de pe buzele Mele” (Psalmi 89:34). Când voi fi pe patul morţii, voi cânta această făgăduinţă împreună cu David, chiar dacă afacerile mele şi membrii familiei nu vor fi în locul pe care-l doreşte inima mea înaintea lui Dumnezeu.

Seara

Ţi-am dat haine cusute cu fir şi o încălţăminte de piele de viţel de mare, te-am încins cu in subţire, şi te-am îmbrăcat în mătase. Ezechiel 16:10

Iată cât de mare este generozitatea cu care îngrijeşte Domnul de poporul Său. Ei sunt îmbrăcaţi cu veşminte divine, ca să se vadă fiecare atribut în parte şi să se descopere orice frumuseţe cerească. Nu există nici o artă care să se compare cu arta folosită în mântuirea noastră, şi nici o îndemânare care s-o depăşească pe cea folosită în neprihănirea sfinţilor. Îndreptăţirea a angajat scriitori învăţaţi în toate timpurile bisericii, şi va fi temă de admiraţie pentru veşnicii. Dumnezeu a lucrat într-adevăr „într-un mod neobişnuit”. Cu această elaborare sunt amestecate utilitatea şi durabilitatea, comparabile cu o piele de viţel de mare pentru fiinţa noastră. Animalul menţionat aici este necunoscut, dar pielea lui acoperea templul şi din ea se făceau cele mai fine şi trainice încălţări. Neprihănirea care vine prin credinţă în Dumnezeu îndură orice, şi cel care este încălţat cu această încălţăminte cerească traversează deşertul în siguranţă. Poate să păşească chiar peste „lei şi peste năpârci” (Psalmi 91:12). Puritatea şi demnitatea veşmintelor noastre este înfăptuită din inul cel mal subţire. Atunci când îşi sfinţeşte poporul, Domnul îi îmbracă în veşminte preoţeşti albe. Zăpada însăşi nu-i întrece. In ochii oamenilor şi ai îngerilor, ei sunt neasemuit de frumoşi; chiar şi în ochii Domnului sunt fără pată. Îmbrăcămintea regală este delicată şi fină ca mătasea. Nici o cheltuială nu este cruţată, nici o frumuseţe reţinută, nici o strălucire oprită. Şi atunci? Nu există nici o concluzie? Cu siguranţă că simţim recunoştinţă şi exprimăm bucurie. Vino, inimă. Nu refuza cântarea de searlă. Acordează-ţi instrumentele! Atinge-ţi coardele!

Te lasă, suflete, adânc pătruns

De frumuseţea întreitei măreţii!

In armonie, lasă-te condus

Spre laudă, cântare şi iubire.

IZVOARE IN DEŞERT

Ţara în care a mers, o voi da lui … pentru că a urmat în totul calea Domnului. (Deuteronom 1:36)

Orice sarcină dificilă care apare pe cărarea ta – orice mai degrabă n-ai face, care ar presupune cel mai mare efort, care ar provoca cea mai mare durere, şi care ar fi cea mai mare luptă – aduce cu ea o binecuvântare. Şi a refuza să faci aceasta indiferent de cât te-ar costa înseamnă să pierzi binecuvântarea.Fiecare porţiune dificilă de drum pe care vezi urmele paşilor Învăţătorului şi pe care El te cheamă să-L urmezi conduce indiscutabil la binecuvântări. Şi sunt binecuvântări pe care nu le vei primi niciodată dacă nu mergi pe cărarea abruptă şi spinoasă.Fiecare câmp de bătaie pe care îl întâlneşti, unde ţi se cere să tragi spada şi să te lupţi cu vrăjmaşul, are posibilitatea victoriei care se va dovedi că este o mare binecuvântare pentru viaţa ta. Şi orice povară grea pe care eşti chemat să o ridici ascunde în ea o taină miraculoasă a puterii. J.R. Miller

Nu pot s-o fac singur;

    Valurile se ridică repede şi sus,

Şi ceaţa acoperă totul în jur,

    Lumina se duce în sus;

Dar eu ştiu că noi doi

    Vom câştiga la sfârşit,

Isus şi cu mine.

Fricos, îndărătnic şi slab,

    Mă schimb cum se schimbă cerul;

Astăzi atât de plin de râvnă şi de Duh,

    Mâine prea slab ca să mai încerc;

Dar El niciodată nu Se dă bătut,

    Aşa că noi doi vom câştiga,

        Isus şi cu mine.

N-aş putea s-o conduc eu însumi,

    Barca mea pe marea înfuriată a vieţii;

Este Unul care stă lângă mine,

    Care trage şi cârmeşte cu mine.

Şi eu ştiu că noi doi

    Vom intra cu bine în port,

        Isus şi cu mine.

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

Volumul III

Marcu 12.35-44

Este rândul Domnului Isus să le pună o întrebare incomodă interlocutorilor Săi. Cum putea Hristos să fie în acelaşi timp şi fiul şi domnul lui David? (vezi Psalmul 89.3,4,36). Ei nu ştiu să explice, iar orgoliul îi împiedică să afle răspunsul… chiar de la Hristos. Tocmai din pricina respingerii Lui, Fiul lui David urmează să ocupe poziţia cerească pe care I-o atribuie Psalmul 110.

Pentru a pune poporul în gardă cu privire la căpeteniile nedemne, Domnul schiţează un trist portret al cărturarilor: îngâmfaţi, hrăpăreţi şi ipocriţi. În mod regretabil, aceste trăsături i-au caracterizat şi pe alţi conducători religioşi, în afară de cei ai lui Israel (1 Timotei 6.5).

Versetul 41 ni-L arată pe Isus şezând lângă vistieria Templului. Privirea-I
pătrunzătoare, cu care L-am văzut deja cercetând totul şi pe toţi, observă nu numai cât (singurul lucru care conta pentru oameni), ci şi cum dă fiecare.

O sărmană văduvă se apropie aducându-şi modesta şi totodată mişcătoarea contribuţie: câţiva bănuţi care îi mai rămăseseră pentru a trăi. Emoţionat, Domnul îi cheamă pe ucenici şi comentează ceea ce I-a fost dat să vadă. Acest dar extraordinar – „tot ceea ce avea” – dovedea nu numai afecţiunea acestei femei pentru Domnul şi pentru Casa Lui, ci şi deplina încredere pe care o avea în Dumnezeu pentru împlinirea nevoilor ei (comp. cu 1 împăraţi 17.13-16).

PÂINEA CEA DE TOATE ZILELE

Text: Filipeni 2:1-11

SPIRITUL CRĂCIUNULUI

Să aveți în voi gândul acesta care era si în Cristos Isus. Filipeni 2:5

Ce este „spiritul de Crăciun?” Este oare festivitatea familială jovială, sunetul binecunoscutelor colinde ce se aud la difuzoarele unui supermagazin supraaglomerat, mulțimea felicitărilor prin care ținem legătura cu prietenii de demult, un pom acoperit cu lumini scânteietoare pierdute într-o mare de pachete strălucitoare, sau sentimentul de voioșie generală pe care-l nutrim în acest anotimp al anului? Acestea sunt lucrurile care se gândesc cei mai mulți atunci când aud expresia „spiritul Crăciunului”. Pentru cel care crede în Cristos, Crăciunul înseamnă mult mai mult.J.I. Packer definește spiritul de Crăciun în cartea sa, Knowing God. Într-un capitol intitulat „Dumnezeu întrupat”, el face următoarea remarcă: „Noi vorbim volubil despre spiritul Crăciunului, rareori înțelegând prin această expresie mai mult decât o bună dispoziție pe care ne-o manifestăm în familie… Ar trebui să însemne reproducerea în viețile oamenilor a caracterului Celui care din pricina noastră a devenit sărac,… spiritul celor care, ca și Stăpânul lor, trăiesc întreaga lor viață după principiul de a se face pe ei înșiși săraci – cheltuind și cheltuindu-se – ca să-i îmbogățească pe semenii lor, dând din timpul lor, consumându-se, îngrijindu-se și având preocuparea de a face bine altora – dar nu numai prietenilor lor – oricare ar fi nevoia”.În Filipeni 2, citim că Fiul lui Dumnezeu a lăsat gloria Sa divină și a devenit slujitorul tău și al meu, făcându-Se asemenea oamenilor și murind pe cruce pentru păcatele noastre. A urma exemplul Lui înseamnă a le sluji altora în umilință, înseamnă a accepta să avem felul de gândire al lui Cristos. Acesta este adevăratul spirit al Crăciunului! D.J.D.

Notează-ți numele cuiva de la care nu te aștepți să-ți întoarcă un bine. Cere-I lui Dumnezeu să-ți arate care este lucrul pe care l-ai putea face pentru acea persoană și pe care și Isus l-ar face. Apoi fă lucrul acela.

Egoismul face Crăciunul o povară; dragostea îl face o plăcere.

DOMNUL ESTE APROAPE – GBV

http://www.gbv.ro/meditatii-zilnice/domnul-este-aproape

Așa dar, noi întotdeauna suntem plini de încredere; căci știm că, dacă suntem acasă în trup, pribegim departe de DOMNUL. 2 Cor. 5.6.

Nu de mult călătoream cu tramvaiul și am observat o fetiță mică care era singură, dar cu toate acestea nu avea nici o grijă și nu ii era frică. Era ca un portret a unui copil lipsit de griji și plin de bucurii. Deoarece m-a mirat această stare m-am întors către ea și am întrebat-o: „Fetiță, nu ai nici o frică să călătorești singură în tramvai?” Surprinsă de întrebarea mea, s-a uitat țintă la mine cu ochii ei mari și frumoși. A început să râdă și mi-a spus: „în acest tramvai nu poate să-mi facă nimeni nici un rău căci tăticul meu e vatmanul.”

Viața noastră fuge prin această lume cu o viteză neinfirmabilă. Neobosit se schimbă: plăcere și durere, sănătate și boală, viață și moarte. Indiferent de împrejurări, Tatăl nostru din ceruri este Conducătorul pe calea noastră și El își ațintește ochii spre noi. Numai noi nu avem nădejde întotdeauna în El, cum au copiii față de părinți și de aceea noi nu suntem așa de fericiți și nu putem cânta așa de liber. Oare nu trebuie să ne dăm seama că în diferitele situații ale vieții noastre ne lipsește încrederea că, conducătorul și făuritorul tuturor lucrurilor este Tatăl nostru care ne iubește?

Dacă avem convingerea că El execută toate lucrurile în bune condițiuni, atunci El zi de zi ne va pune pe buze cântări de laudă spre proslăvirea Numelui Său. Trebuie să devenim dependenți ca un copil față de părinții săi. Un copil se alipește de tatăl pentru toate, vine cu orice cerință la tatăl și nu are nici o reținere în ce privește problemele de viitor. Oare nu vrem să facem și noi la fel? Avem convingerea că Tatăl nostru ceresc lucrează cum e bine în viețile noastre și îi lăsăm toată conducerea în mâna Lui Atotputernică?Credința merge înainte în ascultarea de Dumnezeu. Ea se înalță deasupra împrejurărilor, deasupra pământului.

SĂMÂNȚA BUNĂ

http://www.gbv.ro/meditatii-zilnice/samanta-buna

… alegeți astăzi cui vreți să slujiți: sau dumnezeilor cărora le slujeau părinții voștri dincolo de Râu, sau dumnezeilor amoriților în a căror țară locuiți. Cât despre mine, eu și casa mea vom sluji Domnului.

Iosua 24.15

Trebuie să alegem

Există oameni care evită să ia o poziție față de o anumită problemă. Ei spun: noi rămânem neutri, adică nu ne hotărâm pentru nici una din cele două. Astfel vor să scape de greutățile sau urmările pe care le-ar atrage după sine luarea de poziție. De aceea, ei vorbesc cu plăcere despre „calea de mijloc”. Probabil, în lucrurile lumești merge aceasta, dar în lucrurile dumnezeiești, care se referă la mântuirea și fericirea noastră veșnică, nu există cale de mijloc. Aici trebuie să aleg între calea vieții, care duce la slavă, și calea păcatului și a morții, care sfârșește în pierzare.

Scump cititor, care cale o alegi dintre cele două căi? Nu spune: „Alegerea este prea grea. Dacă mă decid pentru Hristos, trebuie să sufăr mult, să pierd mult. Nu cred că voi putea birui toate acestea!”. Nu privi la împrejurări și nu-ți fă griji, ci privește la Hristos, care te iubește, te salvează și te face fericit! El te duce pe o cale slăvită și binecuvântată. Alegând această cale nu-ți va părea rău niciodată! Astăzi este momentul cel mai potrivit pentru alegerea cu urmări veșnice.

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

www.fundatiaseer.ro

ACORDĂ A DOUA SANSĂ (2)

„La înfăţişare vă uitaţi?” (2 Corinteni 10:7)

     Apostolul Pavel precizează foarte clar că există calități pe care nu le-am descoperit la persoanele din jurul nostru, sau pe care nu le-am înțeles încă… Cea mai mare parte a concluziilor noastre au la bază informații limitate și deseori greșite.

Dumnezeu a văzut la David calități pe care propria sa familie nu le-a observat. Pentru ei, David a fost un simplu păstoraș. De fapt, când a apărut pe câmpul de luptă și s-a oferit să-l înfrunte pe Goliat, Eliab, fratele său mai mare, i-a spus să se întoarcă acasă și să-și vadă de treabă. Cu toate acestea, în decurs de câteva ore, David l-a ucis pe Goliat, iar numele său a devenit binecunoscut în Israel.

Frații lui Iosif au disprețuit visul pe care Dumnezeu i l-a dat, precum și preferința tatălui său pentru mezin… Totuși, el a devenit prim-ministru al Egiptului și a ajuns să aibă grijă de întreaga lui familie în timpul foametei.

Învățătura pe care o putem trage de aici este următoarea: ai grijă cum te porți cu oamenii! Învață să privești dincolo de înfățișare.

Îți aduci aminte de Rut, o culegătoare de spice care a ajuns soția șefului său? Poate, într-o zi, cineva ca ea va ajunge să-ți aprobe salariul, așa că binecuvânteaz-o și poartă-te frumos cu ea. Și învață să te uiți dincolo de aparența frumuseții. Adu-ți aminte de Estera și gândește-te la nebunul de Haman care a subestimat-o pe frumoasa evreică, care stătea lângă rege. Estera Îl cunoștea pe Domnul Dumnezeul lui Israel, pe care Haman nu-L știa; ea a avut acces divin la niște informații care aveau să-i salveze poporul și care au dus la moartea lui Haman. E doar o chestiune de timp.

Concluzie: nu știi niciodată cu adevărat ce se petrece în mintea altcuiva. Așa că, nu te grăbi să-l consideri pierdut – mai dă-i o șansă!

20 Decembrie 2016

TOTUL PENTRU GLORIA LUI

de Oswald CHAMBERS

Direcţiile corecte de slujire

„Şi după ce voi fi înălţat, voi atrage la Mine pe toţi oamenii.” Ioan 12:32

„Foarte puţini dintre noi înţelegem de ce a murit Isus Cristos. Dacă oamenii nu au nevoie decât de compasiune, atunci Crucea lui Cristos este o farsă şi nu a fost absolut deloc nevoie de ea. Lumea nu are nevoie de „puţină dragoste”, ci de o „operaţie chirurgicală”.Atunci când eşti în faţa unui suflet care este pierdut din punct de vedere spiritual, adu-ţi aminte de Isus Cristos pe cruce. Dacă acel suflet poate veni la Dumnezeu pe o altă cale, atunci Crucea lui Isus Cristos nu este necesară. Dacă îi poţi ajuta pe alţii prin compasiunea sau înţelegerea ta, eşti un trădător al lui Isus Cristos. Trebuie să-ţi păstrezi sufletul într-o relaţie bună cu Dumnezeu şi să le fii de folos altora din perspectiva Lui, nu din perspectiva umană, care îl ignoră pe Dumnezeu. Nota distinctivă a zilelor noastre este religiozitatea amabilă.Prioritatea noastră trebuie să fie de a-L arăta pe Isus Cristos răstignit, de a-L înălţa întotdeauna pe El. Orice credinţă care nu este bazată pe crucea lui Isus îi va duce pe oameni în rătăcire. Dacă lucrătorul creştin crede el însuşi în Isus Cristos şi se întemeiază pe realitatea Răscumpărării, cuvintele sale vor constitui o constrângere pentru alţii. Ceea ce este important e ca relaţia simplă a lucrătorului cu Isus Cristos să fie puternică şi să se adâncească mereu; numai de aceasta depinde măsura în care el Îi este folositor lui Dumnezeu.

Chemarea lucrătorului nou-testamental este să descopere păcatul şi să-L reveleze pe Isus Cristos ca Mântuitor. De aceea, el nu poate fi sentimental ca un poet, ci sever ca un chirurg. Suntem trimişi de Dumnezeu să-L înălţăm pe Isus Cristos, nu să rostim discursuri frumoase. Mesajul trebuie să pătrundă adânc în mima ascultătorilor, aşa cum s-a întămplat şi în cazul nostru: să fim atenţi să găsim acele pasaje din Scriptură care vorbesc despre adevărul în discuţie şi să le aplicăm fără teamă.

MANA DE DIMINEAŢĂ

„Să nu vă conformaţi veacului acestuia, ci să fiţi transformaţi, prin înoirea minţii voastre, ca să puteţi înţelege care este voia lui Dumnezeu, cea bună, plăcută şi desăvârşită.” ROMANI 12:2

Cuvintele acestea sunt adresate de Duhul Sfânt numai credincioşilor care, prin harul lui Dumnezeu, au fost scoşi din lume ca să trăiască pentru Acela care a murit şi a înviat pentru ei. Ca să putem să ne deosebim de felul de a trăi al veacului acestuia trebuie să fim transformaţi şi aceasta prin cunoaşterea şi trăirea voii lui Dumnezeu. Pentru a cunoaşte şi a face voia Lui, trebuie mai întâi să-L lăsăm pe Domnul Isus să fie în adevăr, Domnul vieţii noastre. Numai atunci El ne poate transforma. Cineva spunea: „Dumnezeu ne-a format; păcatul ne-a deformat; Domnul Isus ne-a transformat.” Lumea totdeauna chiar de pe vremea apostolului Pavel, a exercitat o puternică influenţă asupra credincioşilor şi pe mulţi care n-au fost înrădăcinaţi în Hristos, i-a atras înapoi. Noi nu trebuie să ne conformăm adică să ne potrivim cu lumea aceasta în filozofia ei de a trăi şi a gândi, nesocotind voia lui Dumnezeu şi Cuvântul Lui, ci fiind plini de învăţătura Scripturii, să dăm posibilitate Duhului Sfânt să facă lucrarea de transformare în noi. Fiecare credincios îşi are caracterul lui, şi Dumnezeu nu lucrează cu fiecare după acelaşi tipar, dar scoate din fiecare o operă a harului Său.

Michelangelo totdeauna spunea că în fiecare bloc de granit era o persoană care trebuia să fie eliberată, dată la iveală. Când a sculptat faimoasa statuie a lui David, care astăzi are o valoare inestimabilă, el a folosit o bucată de marmoră care a fost dată deoparte şi ignorată de alt artist. Dar el a văzut potenţialul unei mari lucrări de artă în acea bucată de marmoră dispreţuită. Dându-se acestei pietre o altă şansă, intrând pe mâna genialului artist, a ieşit din ea una din cele mai renumite sculpturi din lume.

Când ne gândim însă ce lucrare a făcut Dumnezeu cu fiecare dintre noi, de unde ne-a scos, cum ne-a spălat de murdăria păcatului şi cum a început să lucreze, şi lucrează şi acum, ca să scoată din fiinţa vrednică de dispreţuit a noastră, cea mai strălucită lucrare a universului, un chip asemenea Fiului Său Preaiubit, nu vom fi niciodată în stare să-i mulţumim şi să-L lăudăm îndeajuns. Un credincios care a trăit acum 150 de ani scria către sfârşitul vieţii, fraţilor cu care avea părtăşie: „Oare nu este adevărat, pentru orice cuget sincer, că ne-a invadat duhul lumii?

Chiar dacă nu am căzut grav în căile lumii într-un fel lumesc de-a binelea, dar, ce putem spune despre influenţa şi apucăturile lumii pe care le îngăduim şi care întristează pe Duhul lui Dumnezeu? Din pricina aceasta este slăbită orice putere spirituală de a deosebi gândul Domnului în toate privinţele; de aici pierderea discernământului în lucrurile minunate ale lui Dumnezeu” J.N.D. Nu cred că este un lucru mai grav în viaţa unui credincios, decât de a ajunge să trăiască o viaţă dublă: şi cu Dumnezeu şi cu lumea. De fapt însă, un astfel de om trăieşte cu lumea şi nicidecum şi cu Dumnezeu. „Suflete adultere, nu ştiţi că prietenia lumii este vrăjmăşie cu Dumnezeu?” (Iacov 4:4).

MÂNTUIREA PRIN HRISTOS

Meditaţii zilnice – de Fritz BERGER

„Bine de cel neprihănit! Lui îi va merge bine, căci se va bucura de rodul faptelor lui”. Isaia 3:10.

În Cuvântul lui Dumnezeu suntem îndemnaţi la fapte bune. „Celui ce-ţi cere, dă-i şi nu întoarce spatele celui ce vrea să se împrumute de la tine”. Ne-am putea pune întrebarea: să dăm la orişicine? Este scris: „Iubeşte-ţi aproapele ca pe tine însuţi”. Trebuie să ne transpunem în situaţia celui care cere şi să ne întrebăm: „M-aş bucura oare dacă aş primi?” Dacă constatăm că prin împlinirea dorinţei lui îl ajutăm să-şi trăiască viaţa împotriva voiei lui Dumnezeu, atunci este mai bine să nu-i dăm. Este scris: „Aşadar, cât avem prilej să facem bine la toţi şi mai ales fraţilor în credinţă”. Aceasta nu înseamnă să nu ajutăm deloc pe cei necredincioşi. Trebuie să facem bine duşmanilor noştri, iar acolo unde este nevoie, să ajutăm. Dumnezeu este bun şi milostiv chiar şi cu cei nemulţumitori şi răuvoitori. Este scris să facem bine la toţi, mai cu seamă fraţilor în credinţă, căci astfel răsplata noastră va fi mare, nu de la cel căruia îi facem bine, ci din partea Domnului. „Şi să nu daţi uitării binefacerea şi dărnicia; căci lui Dumnezeu jertfe ca acestea îi plac”. Dacă eşti bogat sau sărac nu contează, ajută pe măsura puterilor tale, esenţial este să o faci cu bucurie, căci lui Dumnezeu îi place omul care este bucuros în a dărui. Cu măsura pe care o folosim noi pentru alţii, ne va fi măsurat şi nouă. Dumnezeu nu rămâne dator faţă de noi, dacă dăm ceva El ne răsplăteşte însutit şi putem şti că toate le avem din partea Lui, Lui I le dăm înapoi iar El ne răsplăteşte pentru aceasta.

TEZAURUL PROMISIUNILOR LUI DUMNEZEU

de Charles H. SPURGEON

OAMENII SUNT OAMENI; DUMNEZEU ESTE DUMNEZEU

Eu, Eu te mângâi. Dar cine eşti tu, ca să te temi de omul cel muritor, şi de fiul omului care trece ca iarba, şi să Îl uiţi pe Domnul, care te-a făcut, care a întins cerurile şi a întemeiat pământul? De ce să tremuri necontenit toată ziua, înaintea mâniei asupritorului, când umblă să te nimicească? Unde este mânia asupritorului?

Isaia 51.12-13

Să luăm aceste versete ca parte a noastră pentru această zi. Tu, care tremuri şi-ţi este frică, citeşte-le, crede-le, hrăneşte-te cu ele şi adu-le înaintea lui Dumnezeu. Acela de care te temi tu, nu este decât un om, în timp ce Acela care îţi făgăduieşte mângâierea şi ajutorul Său este Dumnezeul tău, Făcătorul tău şi Creatorul cerului şi al pământului. De altfel, ocrotirea Sa puternică face mai mult decât a te păzi de o primejdie mărginită.Unde este furia asupritorului tău? El este în mâna Domnului. Această mânie nu este decât aceea a unei făpturi muritoare; ea va trece în clipa când suflarea de viaţă va părăsi nările sale. Pentru ce să avem teamă de un suflet care este tot atât de slab ca şi noi? Să nu Îl înjosim pe Dumnezeu, făcându-ne un dumnezeu dintr-un om păcătos, după cum putem să facem, fie printr-o teamă exagerată sau printr-o dragoste exagerată pe care i-o păstrăm unui om. Să privim oamenii ca oameni şi pe Dumnezeu ca Dumnezeu. Astfel vom merge liniştiţi pe cărarea îndatoririlor, temându-ne de Dumnezeu şi neavând nici o altă frică.

DOMNUL ESTE APROAPE!

Calendar Biblic

Și, intrând în casă, au văzut Copilașul cu Maria, mama Lui, și, căzând la pământ, I Sau închinat; și, deschizânduși comorile, Iau adus daruri: aur și tămâie și smirnă.  Matei 2.11

Acești magi din Răsărit au fost mult mai înțelepți decât sunt mulți conducători religioși din ziua de astăzi, care o onorează pe mama Domnului Isus cel puțin la fel de mult cum Îl onorează pe El. Deși mama Lui era prezentă acolo, ei sau închinat doar Domnului Isus și doar Lui Iau dat daruri – daruri care vorbesc atât de limpede despre Persoana Lui.

„Aurul” vorbește despre gloria lui Dumnezeu, ceea ce ne reamintește de 2 Corinteni 4.6: „Pentru că Dumnezeul care a spus: «Lumină să strălucească din întuneric», El a strălucit în inimile noastre, pentru a da lumina cunoștinței gloriei lui Dumnezeu pe fața lui Isus Hristos”. „Tămâia” vorbește despre valoarea și despre mireasma umanității Domnului Isus. „Smirna”, care are un miros plăcut, însă care este amară la gust, simbolizează suferințele legate de jertfirea Domnului Isus la Golgota, suferințe care au avut ca rezultat cea mai pură și mai înmiresmată binecuvântare pentru toți cei care cred în El.

Am putea oare să ne imaginăm că Maria sa simțit ignorată când astfel de daruri Iau fost date doar Copilașului ei? Nicidecum! Smerenia inimii ei fusese demonstrată mai înainte, când i sa spus că fusese aleasă de Dumnezeu pentru marele privilegiu de aL naște pe Cel care este Domnul gloriei. Cu siguranță, ea sa bucurat mult de onoarea pe care Copilașul a primito de la magii care veniseră de departe cu dorința de aL vedea.

Ni se spune că Maria era binecuvântată între femei, însă Cel născut de ea este binecuvântat pentru veșnicie, mai presus de orice om și mai presus de tot universul. Nu putem avea o mai mare onoare decât aceea de a cădea la picioarele Lui, în închinare sfântă. L. M. Grant

BĂTÎND LA UȘA LUI DUMNEZEU

de Oswald CHAMBERS

Vorbeşte, Doamne, ca să aud şi să înţeleg. Pare atât de multă trăire în văzul oamenilor în viaţa mea spirituală, atât de puţin recunosc puterea plină de har; însufleţeşte-mă până ce voi fi incandescent cu Tine.

MEDITAŢII ZILNICE

de Wim MALGO

«Arată-mi, Doamne, căile Tale si învaţă-mă cărările Tale. Povăţuieşte-mă în adevărul Tău si învaţă-mă; căci Tu eşti Dumnezeul mântuirii mele, Tu eşti totdeauna nădejdea mea!» PSALM 25,4-5

Iată care este rugăciunea potrivită pentru a primi conducerea divină! De ce este ea necesară? Deoarece căile lui Dumnezeu sunt perfecte, din cauză că numai calea voii Sale pentru viaţa ta este o cale a binecuvântării. Intre voia lui Dumnezeu pentru tine şi căile tale este însă o prăpastie adâncă. Scriptura scrie foarte clar unde duc în final căile noastre: «Multe căi pot părea bune omului, dar la urmă se văd că duc la moarte» (Prov. 14,12). Este tragic când viaţa unui om poate fi caracterizată astfel: «fiecare îşi vedea de drumul lui» (Isaia 53,6). Din acest motiv provocarea alegerii devine şi mai urgentă: cum arată oare calea lui Dumnezeu pentru tine? Iată ce citim în Psalmul 77,13: «Dumnezeule, căile Tale sunt sfinte». Mulţi nu găsesc calea Domnului tocmai din cauză că aceasta este sfântă, deoarece «îngustă este calea care duce la viaţă» (Matei 7,14). Pe această cale strâmtă, eul tău, firea ta veche nu mai are loc. Caracteristicile «sfânt» şi «strâmt» ne evidenţiază unicitatea caracterului căii Domnului pentru viaţa noastră. Nu există o altă cale, iar pe calea îngustă este loc pentru maximum doi: pentru Miel şi pentru tine.

MEDITAŢII PENTRU FIECARE ZI A ANULUI

de Charles H. SPURGEON

Dimineaţa şi Seara

Dimineaţa

Te iubesc cu o iubire veşnică. Ieremia 31:3

Uneori, Domnul Isus dezvăluie bisericii gândurile Sale iubitoare. R. Erskine spunea: „El nu crede că este destul să vorbească în spatele ei, aşa că vorbeşte în prezenţa ei. El spunea: „eşti frumoasă de tot, iubito” (Cânt. 4:7). Este adevărat că aceasta nu este metoda Lui obişnuită. El este un iubit înţelept şi ştie când să păstreze iubirea în intimitate şi când s-o dezvăluie, dar sunt ocazii în care nu face nici o taină din ea – ocazii în care pune sufletul poporului Său mai presus de orice”. Duhul Sfânt este adesea mulţumit, într-un fel foarte binecuvântat, să mărturisească sufletelor noastre dragostea Lui Isus. El ia lucrurile Lui Christos şi ni le descoperă nouă (vezi loan 16:13-15). Nici o voce nu se aude din nori, nici o viziune nu ni se descoperă în noapte, dar avem o mărturie mai sigură decât acestea. Dacă un înger ar zbura din ceruri şi ar informa personal sfinţii de iubirea Mântuitorului pentru ei, dovada aceasta nu ar mai fi satisfăcătoare decât cea care este născută în inimă prin Duhul Sfânt. Întreabă-i pe cei care au trăit aproape de porţile cerului, şi îţi vor spune că au avut momente în care dragostea lui Christos pentru ei a fost un fapt atât de clar şi sigur, încât nu se îndoiau de ea cum nu se îndoiau de propria lor existenţă. Da, iubite credincios, tu şi cu mine am avut timpuri de înviorare în prezenţa Domnului, şi atunci credinţa noastră a urcat pe culmile siguranţei. Am avut încrederea să ne sprijinim frunţile pe pieptul Domnului. Nu ne îndoiam de dragostea învăţătorului, aşa cum nu s-a îndoit Ioan când a fost în aceeaşi poziţie. Nu, nu am avut nici un motiv să punem întrebarea întunecată: „Doamne, eu sunt cel care Te va vinde?” Gândul acesta era departe de noi. El ne-a sărutat cu sărutările gurii Lui şi ne-a ucis îndoielile prin apropierea îmbrăţişării Sale. Iubirea Lui a fost mai dulce decât vinul pentru sufletele noastre.

Seara

Cheamă pe lucrători, şi dă-le plata. Matei 20:8

Dumnezeu este un stăpân bun. El îşi plăteşte slujitorii în timp ce lucrează şi după ce au terminat de lucru. Una din răsplătirile Sale este o conştiinţă uşoară. Dacă ai vorbit cu credincioşie despre Isus unei persoane, seara la culcare te simţi fericit gândindu-te: „astăzi, mi-am eliberat conştiinţa de sângele acestui om”. Este o mare mângâiere să faci ceva pentru Isus. O, ce fericire este să aduci stele în coroana Sa, şi să-I îngădui să vadă roadele lucrării Sale mântuitoare! Mai există o mare răsplată în faptul că vezi primii muguri ai pocăinţei din sufletul cuiva. Să spui despre o fată din clasa ta „este foarte delicată; sper că sensibilitatea ei este o mărturie a lucrării Domnului”; să mergi acasă şi să te rogi pentru băiatul care te-a făcut să vezi că ştie mai mult decât ai crezut despre adevărul divin – o, ce bucurie este să poţi spera! Cât despre bucuria succesului, este negrăită! Această bucurie, copleşitoare cum e, este mereu flămândă – tânjeşti mereu după mai mult. Să fii un câştigător de suflete este cea mai mare fericire de pe lume. Cu fiecare suflet pe care îl aduci la Christos, aduci o fărâmă de cer pe pământ. Cine poate cuprinde binecuvântarea care ne aşteaptă sus? O, ce dulce este această chemare: „intră în bucuria stăpânului tău” (Matei 25:21)1 Ştii că bucuria Lui Christos este peste fiecare păcătos salvat? Aceasta este bucuria pe care o vom avea în ceruri. Da, atunci când El va urca pe tron, noi vom urca cu El. Când cerurile vor răsuna de urale, tu vei fi părtaş la răsplată. Ai muncit cu El, şi ai suferit cu El; acum vei domni cu El. Ai semănat cu El, şi vei secera cu El. Faţa ţi s-a acoperit de sudoare, şi sufletul ţi s-a îndurerat din cauza păcatelor oamenilor. Acum, faţa ta va străluci de splendoarea cerului, ca El, şi sufletul tău va fi plin de bucurii cereşti, ca şi al Lui.

IZVOARE IN DEŞERT

Nu sunt singur, căci Tatăl este cu Mine. (Ioan 16:32)

Cu siguranţă nu mai este necesar să spunem că transformarea convingerii în acţiune necesită un mare sacrificiu. Poate însemna renunţarea sau separarea noastră de anumiţi oameni sau de anumite lucruri, rămânând cu un sentiment straniu de deposedare şi de singurătate. De aceea omul care în cele din urmă se va înălţa ca un vultur spre înălţimile zilei fără nori şi va trăi în lumina soarelui lui Dumnezeu trebuie să se mulţumească să trăiască o viaţă de relativă singurătate.

Nu există păsări care să trăiască în atâta solitudine ca vulturii, pentru că ei nu zboară niciodată în stoluri. Rareori pot fi văzuţi doi vulturi împreună. Şi o viaţă care este dedicată lui Dumnezeu cunoaşte părtăşia divină, indiferent cât de multe prietenii omeneşti au trebuit să fie pierdute pe drum.

Dumnezeu caută „oameni vulturi”, pentru că nimeni nu va ajunge vreodată la împlinirea deplină a celor mai bune lucruri ale lui Dumnezeu în viaţa lui spirituală fără să înveţe să umble singur cu El. Îl vedem pe Avraam singur „în ţara Canaan, în timp ce Lot a locuit în cetăţile din câmpie … până la Sodoma” (Gen. 13:12). Moise, deşi educat în toată înţelepciunea Egiptului, a trebuit să petreacă patruzeci de ani singur cu Dumnezeu în deşert. Şi Pavel, care era plin de toată cunoştinţa grecilor şi care a stat „la picioarele lui Gamaliel” (Fapte 22:3), i s-a cerut, după întâlnirea cu Domnul Isus, să meargă imediat „în Arabia” (Gal. 1:17) ca să înveţe viaţa de deşert cu Dumnezeu.

Să-L lăsăm pe Dumnezeu să ne izoleze, dar prin aceasta nu înţeleg izolarea într-o mănăstire. Ci acea experienţă a izolării prin care Domnul creează o independenţă a vieţii şi a credinţei astfel încât sufletul să nu mai depindă de ajutorul, rugăciunile, credinţa şi grija permanentă a altora. Sprijinul şi inspiraţia de la alţii sunt necesare, şi ele au locul lor în creşterea unui credincios, dar la un moment dat ele pot să devină efectiv o piedică în calea credinţei şi a propăşirii unui om.

Dumnezeu ştie cum să schimbe împrejurările noastre ca să ne izoleze. Şi odată ce ne dăruim Lui şi El ne trece prin experienţa izolării, noi nu mai suntem dependenţi de cei din jurul nostru, deşi continuăm să-i iubim la fel de mult ca înainte. Atunci realizăm că El a făcut o lucrare nouă în noi şi că aripile sufletului nostru au învăţat să se înalţe tot mai sus.

Trebuie să îndrăznim să fim singuri, în felul în care Iacov a trebuit să fie singur pentru ca Îngerul lui Dumnezeu să-i şoptească la ureche: „Numele tău nu va mai fi Iacov, ci te vei chema Israel” (Gen. 32:28); în felul în care Daniel a trebuit să fie lăsat singur ca să vadă viziunile cereşti; şi în felul în care Ioan a trebuit să fie exilat pe insula Patmos ca să primească şi să înregistreze „descoperirea lui Isus Hristos, pe care i-a dat-o Dumnezeu” (Apocalipsa 1:1).

El singur a „călcat în teasc” (Isaia 63:3) pentru noi. De aceea, suntem noi pregătiţi mai degrabă pentru un timp de „glorioasă izolare” decât să-L părăsim pe El?

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

Volumul III

Marcu 12.18-34

La rândul lor, saducheii încearcă să-şi măsoare înţelepciunea cu cea a Domnului Isus. În realitate, ei nu credeau în înviere (v. 18; Fapte 23.8), iar Domnul îi înfruntă, în v. 26, tocmai pe acest teren, închizându-le gura prin Cuvânt. Deşi învierea este dublu confirmată, atât prin Scripturi, cât şi prin puterea lui Dumnezeu care L-a înviat pe Hristos (v. 24), totuşi s-ar părea că niciun alt adevăr nu este mai mult pus la îndoială de necredinţa oamenilor (vezi Fapte 26.8). însă, aşa cum dovedeşte Pavel în 1 Corinteni 15, în înviere este cuprins unul dintre adevărurile fundamentale ale creştinismului: de el nu ne putem atinge fără ca întreaga noastră religie să se prăbuşească.

Spre deosebire de împotrivitorii precedenţi, cărturarul care îl întreabă pe Domnul despre porunca cea mai mare dă la iveală onestitate şi pricepere. Dragostea, răspunde Domnul Isus, este cea dintâi poruncă: dragostea pentru Dumnezeu şi pentru aproapele constituie rezumatul legii (Romani 13.10; Galateni 5.14). Dragi prieteni, n-ar trebui oare ca noi să iubim mai mult decât Israel, din moment ce am fost căutaţi mult mai departe decât el (între naţiunile străine de promisiuni) şi aduşi mult mai aproape decât el, în relaţia de copii ai Dumnezeului iubirii? (Efeseni 2.13).

PÂINEA CEA DE TOATE ZILELE

Text: 2 Timotei 1:1-5

STRĂBUNICI

Mulțumesc lui Dumnezeu… căci… Îmi aduc aminte de credința ta neprefăcută, care s-a sălășluit întâi în bunica ta Lois. 2 Timotei 1:3, 5

Credința în Cristos nu poate fi moștenită, cu toate că influența părinților și a bunicilor evlavioși poate juca un rol foarte important în mântuirea unui copil. Se prea poate întâmpla ca întoarcerea la credință a lui Timotei să fi fost rezultatul influenței nu numai din partea mamei lui, ci și din partea bunicii lui, Lois. Ambele au fost femei credincioase.

M-am gândit la lucrul acesta cu mai multe luni în urmă, după ce am întâlnit un prieten pe care l-am cunoscut din anii tinereții. Stând amândoi de vorbă, el a menționat faptul că mama lui este nu numai bunică ci și străbunică. De fapt, ea are acum 37 de strănepoți și-i știe pe fiecare pe nume. Prietenul meu mi-a spus că lucrul acesta l-a impresionat atât de mult încât într-o zi a întrebat-o pe mama lui cum poate să rețină numele tuturor celor 37 de strănepoți. Iată ce a răspuns: „Le știu numele la toți pentru că în fiecare seară îi amintesc pe fiecare în rugăciune, pe nume”. Ea este mai mult decât o mamă-mare; este o mamă-mare MARE. Ce binecuvântați sunt copiii care au rude ca și această femeie!

Bunicii credincioși pot fi eficienți în educarea creștină a nepoților lor. Și este de o importanță vitală să facă lucrul acesta, dacă vor să transmită credința părinților lor generațiilor următoare. Impactul puternic al bunicilor prin rugăciune și exemplu îi poate ajuta pe cei tineri să nu cedeze în fața presiunilor pe care le exercită asupra lor sistemul rău al lumii. Haideți să nu uităm de ei. Dimpotrivă, să-i prezentăm în fiecare zi înaintea lui Dumnezeu, în rugăciune. R.W.D.

Binecuvântați copiii ce-au avut

Rugăciuni fierbinți de la bunic iubit,

Și-o bunică, ce în rugi i-a susținut –

Ce bogată moștenire au primit! D.J.D.

Cea mai bună protecție pentru o generație sunt rugăciunile generației anterioare.

DOMNUL ESTE APROAPE – GBV

http://www.gbv.ro/meditatii-zilnice/domnul-este-aproape

Deci, fiindcă toate aceste lucruri au să se strice, ce fel de oameni ar trebui să fiți voi, printr-o purtare sfântă și evlavioasă. 2. Pet. 3,11.

După Sfânta Scriptură cei mântuiți așteaptă un cer nou și un pământ nou. Ei sunt învățați că lucrurile văzute vor pieri și pentru oamenii acestei lumi va începe o mare judecată. Credincioșii mântuiți știu că atâta timp cât sunt pe acest pământ sunt călători și străini. De aceea trebuie să fie mai interesați de lucrurile viitoare care încă nu se văd. Oare au voie să fugă ca oamenii acestei lumi după lucruri trecătoare, de-ași aduna comori care în curând vor fi distruse? Desigur că acest lucru nu este spre slava Domnului nostru. Copiii lui Dumnezeu trebuie să fie mai mult niște cetățeni cerești care au ca țintă a lor lucrurile veșnice și durabile și numai acestea trebuie să umple inima lor. Domnul însuși cere creștinului să se roage neîncetat, să fie sfânt în umblarea lui și să lucreze cu râvnă la lucrarea Sa. în încercări el trebuie să stea neclintit și să primească totul cu mulțumire din mâna Tatălui. Nădejdea vie să umple inima lui că, Domnul va veni în curând în slava Sa. El însuși Domnul slavei, care I-a răscumpărat prin sângele Său, vrea să fie Centrul atenției și al preocupărilor creștinilor. Comuniunea cu El, o umblare spre slava și cinstea Sa, să fie totdeauna pe primul plan! Abia atunci va izvorî din inimile noastre laudă, mulțumire și adorare pentru El. Abia atunci Domnul poate să ne călăuzească ca să fim oameni cu privirea ridicată spre El, care la rândul ei conturează o purtare și o umblare sfântă și evlavioasă. Să ne întrebăm fiecare personal dacă se găsește în fiecare clipă în noi gândul acesta?

Ne putem ruga oare lui Dumnezeu cu sinceritate să trimită fondurile necesare lucrării Sale, atunci când noi înșine ne păstrăm banii pentru scopurile noastre egoiste, în loc de a-i folosi pentru lucrare?

SĂMÂNȚA BUNĂ

http://www.gbv.ro/meditatii-zilnice/samanta-buna

Să luăm, dar, bine seama, ca atâta vreme cât rămâne în picioare făgăduința intrării în odihna Lui, niciunul din voi să nu se pomenească venit prea târziu. Evrei 4.1

De-atâția ani

De-atâția ani așteaptă El

În pragul casei tale,

Și tu L-ai alungat mereu

Cu multele-ți greșale.

Te-așteaptă fericirea-n prag,

Să-ți umple viața ta-ntreagă.

Tu, gol și trist, suspini pribeag,

Păcatul greu te leagă.

O, tu te-mpotrivești mereu,

Dar nu ție teamă oare

Că s-o sfârși și harul Său,

Și multa Lui răbdare,

C-aceasta poate-n ușa ta

E ultima bătaie.

Și că apoi va mai urma

A crudei morți văpaie.

Iar tu vei rămânea pe veci

În focul de afară,

În nesfârșit amar să-ți treci

A vecilor povară.

Dar chinul cel mai greu și-amar

Va fi încredințarea,

C-a fost și pentru tine har,

Dar i-ai respins chemarea.

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

www.fundatiaseer.ro

ACORDĂ A DOUA SANSĂ (1)

„Aşa că, de acum încolo, nu mai cunoaştem pe nimeni în felul lumii” (2 Corinteni 5:16)

     Ce a dorit Pavel să spună când a scris: „…de acum încolo, nu mai cunoaştem pe nimeni în felul lumii?” Pur și simplu: în loc să te concentrezi pe greșelile și slăbiciunile unui alt creștin, încearcă să-l vezi ca pe un suflet născut din nou care trăiește într-un trup nenăscut din nou. În realitate, acest om este prin Hristos „neprihănirea lui Dumnezeu” (v. 21) și prin urmare, are potențialul de a împlini lucruri mari. Fără îndoială, când este vorba de stabilirea unor relații, trebuie să ai discernământ.

Oamenii nepotriviți te pot răni, dar oamenii potriviți te pot ajuta. Dar nu este datoria ta să-i „verifici” bazându-te pe cunoștințele limitate pe care le ai despre ei. Dacă i-ai putea vedea prin ochii lui Dumnezeu și dacă ai ști ce a pregătit El pentru ei, poate ai fi mai puțin critic, mai binevoitor, și în loc să-i desconsideri, ai începe să le vezi valoarea. Și ai investi timp, dragoste și energie în ei.

De ce? Pentru că Dumnezeu acordă o mare însemnătate legii reciprocității: „Fiecare… va primi răsplată de la Domnul, după binele pe care-l va fi făcut.” (Efeseni 6:8). Noi renunțăm la oameni pentru că nu-i vedem așa cum îi vede Dumnezeu, sau pentru că nu înțelegem ce lucrare și chemare are El pentru fiecare. Dumnezeu se uită la ceea ce a pus El în ei, la ceea ce noi nu putem vedea. El nu Și-a încheiat lucrarea în ei, așa că abține-te de la judecată și critică.

Cum ar fi dacă Dumnezeu te-ar șterge din cartea Sa din cauza criticilor și judecăților pe care le-ai făcut? În loc să cauți ce este mai rău în oameni, caută ce este mai bun. Și când vei găsi lucrurile acestea, alimentează-le și fă-le să dureze. Cu alte cuvinte, fii dispus să acorzi o a doua șansă!

19 Decembrie 2016

TOTUL PENTRU GLORIA LUI

de Oswald CHAMBERS

Ţinta mesajului nostru

„N-am venit să aduc pacea, ci sabia.” Matei 10:34

Nu îl compătimi niciodată pe sufletul a cărui situaţie te face să tragi concluzia că Dumnezeu este aspru. Dumnezeu este mult mai blând decât putem să ne închipuim noi şi, din când în când, El ne dă ocazia să fim duri, pentru ca El să fie văzut ca Cel blând. Dacă un om nu poate ajunge la Dumnezeu, aceasta este din cauză că există un lucru secret la care nu vrea să renunţe. „Recunosc că am greşit, dar nu intenţionez şi renunţ la acel lucru sub nici un motiv.” Este dificil să arătăm compasiune într-un astfel de caz; trebuie să pătrundem adânc până ajungem la rădăcina problemei care cauzează ostilitate şi resentimente faţă de mesajul lui Dumnezeu. Oamenii doresc binecuvântările lui Dumnezeu, dar nu suportă acel lucru care taie în carne vie.

Dacă Dumnezeu a lucrat in tine, mesajul tău, în calitatea ta de slujitor al Lui, insistă neînduplecat în aceeaşi direcţie: taie până la rădăcină, altfel nu există vindecare. Insistă asupra mesajului până când oamenii nu vor mai putea să evite să-l pună în practică. Ocupă-te de oameni la nivelul la care sunt, până când îi vei face să înţeleagă ce le lipseşte, şi apoi arată-le standardul lui Isus Cristos pentru viaţa lor. Poate că ei vor spune: „Nu vom putea fi niciodată aşa”, dar tu arată-le: „Isus Cristos spune că trebuie să fiţi”. „Dar cum putem fi aşa?” „Nu puteţi dacă nu primiţi un Duh nou” (vezi Luca 11:13).

Oamenii trebuie să-şi cunoască nevoia, pentru ca mesajul tău să le fie de vreun folos. Mii de oameni sunt fericiţi in lumea aceasta fără Dumnezeu. Dacă eu sunt un om fericit şi moral, atunci de ce a mai venit Isus? Deoarece acest fel de fericire şi pace se află la un nivel greşit; Isus Cristos a venit să aducă sabia peste orice pace care nu are la baza o relaţie personală cu El.

MANA DE DIMINEAŢĂ

„Focul să ardă necurmat pe altar şi să nu se stingă de loc.”

LEVITIC 6:13

Imaginile Vechiului Testament sânt bogate în învăţături pentru viaţa celui credincios şi pentru Biserică. Focul de pe altar trebuia să ardă neîntrerupt, să nu se stingă niciodată. Aceasta descrie dorinţa fierbinte şi adâncă a multor inimi de credincioşi, în care Dumnezeu a aprins focul dragostei Lui pe temeiul noului legământ. Această experienţă binecuvântată prin care Duhul lui Dumnezeu ia o viaţă în stăpânire, în care focul prezenţei Sale topeşte ghiaţa unei profesiuni religioase sterile, nu se poate descrie. Cine ar putea spune în cuvinte lucrarea solemnă a Duhului Sfânt care ne încredinţează de păcat şi ne determină să ne dâruim în întregime lui Dumnezeu? Dragostea dumnezeiască devine atunci o realitate vie, un foc care arde. Fiecare din cei ce s-au întors cu adevărat la Dumnezeu, trebuie să aibe o istorie a acestui foc lăuntric pe care Dumnezeu l-a aprins în cugetele noastre şi care ne-a determinat să ne predăm Lui prin credinţa simplă şi sinceră în jertfa Domnului Isus, care a fost, „mistuit” pe altarul dragostei lui Dumnezeu. Aceasta este ilustrată în Levitic prin arderea de tot. Abia atunci, după predarea noastră am început să înţelegem ce înseamnă libertatea slăvită a copiilor lui Dumnezeu în rugăciune, în laudă şi în mărturie pentru că sunt alimentate de focul dragostei divine.Dacă prin har am făcut această experienţă, să ascultăm ce spune textul nostru. „Focul să ardă necurmat pe altar şi să nu se stingă de loc.” Ce a început Dumnezeu, vrea să continue, ce ne-a dat, vrea să desăvârşească, ce a aprins în noi, El vrea să se întindă ca să cuprindă şi pe alţii. Focul sau trebuie să se întindă, sau se stinge. Cum este focul din noi, dacă este? Proorocul Ieremia, când se hotărâse să nu mai amintească de Dumnezeu poporului şi să nu mai vorbească în Numele Lui, a realizat că în inima lui „era ca un foc mistuitor” închis în oasele lui. S-a ostenit să-l oprească dar nu a putut (Ier. 20:9).

Pentru ca focul să poată să ardă necurmat, trebuie să fie alimentat. Dacă crucea este centrul vieţii noastre, focul va arde, căci de acolo s-a aprins. Să nu părăsim terenul Golgotei, siguranţa noastră este acolo cu Domnul nostru care alimentează focul inimilor noastre cu focul inimii Lui care arde şi acuma pentru noi cum a ars din totdeauna. Fie ca crucea Lui să continue lucrarea purificatoare ta inima noastră; fie ca focul Duhului Sfânt, care Şi-a manifestat prezenţa prin nişte limbi de foc, la Cincizecime, să consume până în adâncul inimii noastre tot ce este păcat, viaţă proprie, îndărătnicie şi orice nesfinţenie. Numai în măsura în care focul care a izbucnit la Golgota va mistui tot ce este rău în noi, el se va extinde şi asupra altora. Dacă crucea este plantată zilnic în vieţile noastre, nici vânturile împotrivitoare, nici epuizarea încercărilor prelungite nu vor putea să stingă focul pe care Domnul Isus l-a aprins în noi prin Duhul Său.Dumnezeu să ne dea credincioşie şi stăruinţă pentru a veghea ca focul să nu se stingă niciodată ci să se înflăcăreze tot mai mult.

MÂNTUIREA PRIN HRISTOS

Meditaţii zilnice – de Fritz BERGER

„Isus, ostenit de călătorie, stătea lângă fântână. Era cam pe la ceasul al şaselea”. Ioan 4:6.

Pe când Isus stătea la fântână a venit o samariteancă după apă. El i-a spus: „Dă-Mi să beau”. Ea s-a mirat că un evreu o roagă ceva, deoarece ei nu se împăcau cu samaritenii. Dar Isus i-a răspuns: „Dacă ai fi cunoscut darul lui Dumnezeu şi cine este Cel ce-ţi zice: „Dă-mi să beau”! tu singură ai fi cerut să bei şi El ţi-ar fi dat apă vie”. Samariteanca Îl întrebă pe Isus de unde este şi cum ar avea să-i dea apa vie, la care răspunsul Mântuitorului este: „Oricine va bea din apa pe care i-o voi da Eu, în veac nu-i va mai fi sete; ba încă, apa pe care i-o voi da Eu, se va preface în el într-un izvor de apă, care va ţâşni în viaţa veşnică”. „Doamne, dă-mi această apă”, Îl rugă femeia, rugăminte pe care Isus o îndeplineşte bucuros, dar nu aşa cum şi-a închipuit samariteanca. „Du-te, i-a zis Isus, de cheamă pe bărbatul tău şi vino aici”. Femeia i-a răspuns: „N-am bărbat”. Isus i-a zis:”Bine ai zis că n-ai bărbat. Pentrucă cinci bărbaţi ai avut şi acela pe care-l ai, nu-ţi este bărbat. Aici ai spus adevărul”. Astfel, femeia „bând” din această apă şi-a dat seama de starea de păcat în care se află; apoi a spus: „Doamne, văd că eşti prooroc şi întorcându-se în cetate le-a zis oamenilor: „Veniţi de vedeţi un Om, care mi-a spus tot ce am făcut; nu cumva este acesta Hristosul?” Ucenicii, întorcându-se din oraş, au adus de mâncare, dar femeia a venit însoţită de oamenii din Samaria, care după ce L-au ascultat pe Isus, au ajuns la concluzia: „Acum numai credem din pricina spuselor tale, ci din pricina că L-am auzit noi înşine, şi ştim că Acesta este într-adevăr Hristosul, Mântuitorul Lumii.

TEZAURUL PROMISIUNILOR LUI DUMNEZEU

de Charles H. SPURGEON

ÎNTRISTĂRI, DAR NU OASE RUPTE

Toate oasele i le păzeşte, ca nici unul din ele să nu i se sfărâme. Psalmul 34.20

Acest verset se referă în întregime la credinciosul care se găseşte într-o mare mâhnire: „Multe sunt necazurile celui neprihănit, dar Domnul îl scapă din toate”. Se poate să i se zdrobească sau să i se rănească carnea, dar „nici un os nu i se va sfărâma”.Mare îmbărbătare pentru copilul lui Dumnezeu în încercare, îmbărbătare menită, să-l sprijinească în toate momentele sale grele. Până acum, ca şi de acum înainte, recunosc că n-am avut nici o pagubă adevărată din diferitele mele întristări. Ele nu m-au făcut să-mi pierd nici credinţa, nici nădejdea, nici dragostea. Dimpotrivă, departe de a se pierde, aceste oase ale caracterului au câştigat în tărie şi putere. Eu am acum mai multă cunoştinţă, mai multă experienţă, mai multă răbdare, mai multă statornicie decât aveam înainte de a veni încercările. Chiar bucuria mea, n-a fost distrusă. Boala şi lipsurile, clevetirile sau împotrivirea mi-au pricinuit mai mult decât o zdrobire; dar acum ele s-au dus şi nici unul din oasele mele n-a fost zdrobit.Nu te supăra deci, suflete al meu, dacă ai de suferit unele dureri; nu se va afla nimic în tine care să se spargă. Îndură toate mâhnirile, şi încrede-te în Domnul care te va izbăvi de toate urmările neplăcute ale acestei mâhniri.

DOMNUL ESTE APROAPE!

Calendar Biblic

Și ei, ascultând pe împăratul, au plecat; și, iată, steaua pe care o văzuseră în răsărit mergea înaintea lor, până când a venit și a stat deasupra, unde era Copilașul.  Matei 2.9

Se spune că astronomii au căutat în zadar o explicație pentru apariția acestei stele. Cum au știut magii că aceasta este steaua Celui care Se născuse ca Împărat al iudeilor? În mod evident, aceasta a fost o minune, fiindcă doar Dumnezeu putea să le descopere că aceasta era steaua Celui pe care Îl căutau. Această stea îi făcuse să meargă în Israel, însă nu se spune că steaua iar fi călăuzit pe tot drumul către acolo. De fapt, ei iau spus lui Irod că văzuseră steaua în Răsărit. Apoi, după ce au plecat de la Irod, magii sau bucurat să vadă steaua din nou, care ia călăuzit până la casa în care Se afla Domnul Isus.

Prin urmare, steaua nu putea fi una dintre stelele cerului. Acestea sunt la o așa de mare distanță, încât nu se pot așeza deasupra unei case, pentru a călăuzi pe cineva acolo. Aceasta a fost în întregime intervenția lui Dumnezeu. El a mișcat inima unora dintre națiunile de departe, făcândui să întreprindă această lungă călătorie doar pentru aL vedea pe Împărat. Lui Irod nu i sa dat o astfel de revelație; de fapt, simpla aluzie la ea a iscat cea mai mare împotrivire în inima lui egoistă.

Să remarcăm că Hristos a fost născut Împărat al iudeilor. Acest lucru nu este obișnuit. Cineva se poate naște prinț, dar nu direct împărat. Domnul însă este infinit diferit de restul oamenilor. El nu a fost succesorul lui Irod, nici al vreunui alt împărat pământesc. Venind în har în mijlocul creației Sale, El avea drept la o autoritate absolută. El era „Împăratul lui Israel”, însă nu doar atât. Mai târziu, se spune despre El că este „Împăratul împăraților și Domnul domnilor”.Acești magi din Răsărit sau închinat înaintea Lui cu inimi pline de adorare. În același timp, Irod și întreg Ierusalimul erau foarte tulburați, fiindcă nu doreau în niciun fel intervenția autorității divine.L. M. Grant

BĂTÎND LA UȘA LUI DUMNEZEU

de Oswald CHAMBERS

Doamne, acest singur lucru: nevoia mea de Tine, grăită şi negrăită. „Sărac în duh” descrie ceea ce ştiu sigur despre mine. Vin la Tine în sărăcie totală.

MEDITAŢII ZILNICE

de Wim MALGO

«Domnul vorbea cu Moise faţă în faţă, cum vorbeşte un om cu prietenul lui.» EXOD 33,11

Despre autoritatea impresionantă a lui Moise citim în cuvinte atât de simple: «Moise a scos poporul din tabără spre întâmpinarea lui Dumnezeu» (Exod 19,17). În ce consta puterea lui Moise? Răspunsul e foarte simplu: el a trăit permanent în prezenţa lui Dumnezeu! Moise a găsit îndurare înaintea Lui. Vreau să menţionez în acest context că nu poţi conduce un om în prezenţa lui Dumnezeu decât până în punctul în care ai ajuns tu însuţi. Copiii tăi spirituali sunt ceea ce eşti şi tu din punct de vedere duhovnicesc. Dumnezeu vrea chiar azi să te tragă la El cu funiile dragostei (vezi Osea 11). Pe când eram noi încă păcătoşi, Fiul Său a venit în această lume şi a murit pentru a ne salva şi a reface relaţia noastră cu Tatăl. De aceea întrebarea ur-mătoare are o relevanţă decisivă: cât de mult te-ai apropiat de Dumnezeu în sufletul tău? Dacă eşti departe de El, ascultă ce-ţi spun: «Te iubesc cu o iubire veşnică; de aceea îţi păstrez bunătatea Mea!» (Ier. 31,3). Dragostea lui Dumnezeu trece prin Golgota. Puterea atotbiruitoare a dragostei Sale care s-a lăsat dusă până la cruce vrea să ne ducă şi pe noi acolo, la Golgota.. Doar răstignindu-ne firea veche suntem mai aproape de Dumnezeu, deoarece, prin Mielul Isus Cristos suntem una cu Tatăl ceresc!

MEDITAŢII PENTRU FIECARE ZI A ANULUI

de Charles H. SPURGEON

Dimineaţa şi Seara

Dimineaţa

Se aruncă sorţul în poala hainei, dar orice hotărâre vine de la Domnul. Proverbe 16:33

Dacă orice hotărâre vine de la Domnul, cine ne aranjează vieţile? Dacă simpla aruncare a sorţului este călăuzită de El, cu cât mai mult vor fi evenimentele vieţii noastre, mai ales că Mântuitorul ne-a spus că „până şi perii capului vă sunt număraţi” (Matei 10:30). Nici o vrabie nu cade pe pământ fără voia Tatălui (vers. 29). Dacă ţi-ai aminti întotdeauna acest lucru, dragă cititorule, ai avea parte de o linişte sfântă. Te-ai lepăda de frică, şi ai putea merge cu răbdare, linişte şi bucurie, aşa cum trebuie să meargă orice creştin. Când eşti tulburat de lume, nu poţi sluji învăţătorului; gândurile îţi slujesc ţie însuti. Dacă ai căuta „întâi împărăţia cerurilor, şi neprihănirea Sa” (Matei 6:33), toate celelalte lucruri ţi s-ar da pe deasupra. Eşti amestecat în afacerile Lui Christos, şi le neglijezi pe ale tale, atunci când te îngrijorezi de soarta şi împrejurările tale. Încerci să-ţi „faci rost” de muncă, şi uiţi că datoria ta este să asculţi. Fii înţelept şi gata să asculţi; lasă-L pe Christos să se îngrijească de tine. Vino şi te uită în hambarul Tatălui tău, şi întreabă-te dacă te va lăsa să flămânzeşti când El are atâta belşug de recoltă. Uită-te la inima Lui îndurătoare. Vezi dacă s-a dovedit vreodată rea! Uită-te la înţelepciunea Lui nepătrunsă. Vezi dacă a greşit vreodată. Mai presus de toate, uită-te la Isus Christos, Mijlocitorul tău, şi întreabă-te dacă Tatăl poate fi rău cu tine atunci când El pledează în favoarea ta. Dacă îşi aminteşte de fiecare vrabie, va uita El vreunul din copiii Săi? „încredinţează-ţi soarta în mâna Domnului, şi El te va sprijini. El nu va lăsa niciodată să se clatine cel neprihănit” (Psalmi 55:22).

Fii fericit în starea ta umilă

Fără dorinţe mari, şi aşteptări deşarte

S-asculţi oricând de Voia cea Divină

Va fi o bogăţie mai presus de orice parte.

Seara

Şi marea nu mai era. Apocalipsa21:1

Nu ne putem bucura la gândul că vom pierde bătrânul ocean; cerurile noi şi pământul nou nu vor fi mai frumoase decât ne imaginăm, dacă nu va exista o mare să scalde ţărmul cu valuri înspumate şi strălucitoare. Oare textul nu trebuie privit ca o metaforă, mărginită de prejudecăţile cu care orientalii priveau marea în vechime? O lume reală fără mare ar fi jalnică. Ar fi ca un inel de alamă fără safirul care îl face preţios. Trebuie să existe un înţeles spiritual aici. In noua orânduire nu va fi separare – marea separă naţiunile şi desparte popoarele unele de altele. Pentru Ioan, exilat pe insula Patmos, apele adânci erau ca nişte ziduri de închisoare, care îl despărţeau de fraţi şi de lucrare. In lumea care va veni nu vor exista asemenea bariere. Mii de kilometri de valuri înspumate se află între noi şi mulţi prieteni pentru care ne rugăm în seara aceasta, dar în lumea în care mergem nu vor exista prietenii rupte şi familii despărţite. In sensul acesta nu va mai fi mare. Marea este simbolul schimbării; cu fluxul şi refluxul ei, cu liniştea ei tihnită şi munţii de ape spumegânde, cu murmurul ei blând şi cu urletele ei furioase, nu este niciodată aceeaşi. Sclavă a vânturilor capricioase şi a lunii schimbătoare, instabilitatea ei este proverbială. In starea noastră muritoare avem prea multe schimbări. Pământul este constant doar în schimbare. Dar, în starea cerească, toate schimbările jalnice vor fi necunoscute, cu tot cu teama că ni se vor îneca speranţele şi ne vor naufragia visurile. Marea de cristal străluceşte fără urmă de val. Nici o furtună nu tulbură ţărmurile paradisului. In curând vom ajunge în ţara fericită care nu cunoaşte despărţire, schimbare şi furtună! Isus ne va duce acolo. Suntem în El sau nu? Aceasta este marea întrebare.

IZVOARE IN DEŞERT

Aceste lucruri vi se vor întâmpla ca să fiţi mărturie. (Luca 21:13)

Viaţa este un urcuş abrupt, şi este întotdeauna încurajator să avem pe cineva înaintea noastră care „să-şi aducă aminte” de noi şi să ne invite cu bucurie să urcăm mai sus. Noi urcăm toţi împreună, aşa că trebuie să ne ajutăm unul pe altul. Urcarea muntelui vieţii este o treabă serioasă, dar glorioasă; e nevoie de putere şi de perseverenţă ca să ajungi în vârf. Şi când vizibilitatea noastră devine mai bună pe măsură ce câştigăm altitudine, şi când descoperim lucruri importante, trebuie „să ne aducem aminte” de încurajarea noastră pentru alţii.

Dacă ai mers puţin înaintea mea, cheamă-mă –

Aceasta va bucura inima mea şi va ajuta picioarele mele pe drumul stâncos;

Şi dacă, poate, lumina Credinţei este slabă, pentru că untdelemnul a scăzut,

Chemarea ta mă va călăuzi când voi rămâne în urmă, mergând cu greu.

Cheamă-mă, şi spune-mi că El a mers cu tine prin furtună;

Cheamă-mă, şi spune-mi că El te-a ţinut când copacii erau smulşi din rădăcini;

Că, atunci când cerurile tunau şi cutremurul zguduia muntele,

El te-a sprijinit şi te-a ţinut acolo unde aerul de sus s-a liniştit.

O, prietene, cheamă-mă, şi spune-mi pentru că nu pot să-ţi văd faţa;

Ei spun că străluceşte în triumf, şi că picioarele tale aleargă repede în cursă;

Dar e ceaţă între noi şi ochii mei spirituali sunt întunecaţi,

Şi nu pot să văd gloria, deşi tânjesc după un cuvânt din partea Lui.

Dar dacă vei spune că El te-a auzit când rugăciunea ta nu era decât un strigăt,

Şi dacă vei spune că El te-a văzut prin cerul nopţii întunecate de păcat –

Dacă ai mers puţin înainte, o, prietene, cheamă-mă –

Aceasta va bucura inima mea şi va ajuta picioarele mele pe drumul stâncos.

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

Volumul III

Marcu 12.1-17

Conducătorii poporului sunt constrânşi să se recunoască în zdrobitoarea parabolă a viticultorilor răi.

Remarcaţi cum este desemnat (numai în Marcu) cel din urmă trimis al Stăpânului viei: „mai având deci un singur fiu preaiubit..” (v. 6). Această expresie ne aminteşte de cuvântul Domnului către Avraam, „Ia acum pe fiul tău, pe singurul tău fiu, pe care-l iubeşti” (Geneza 22.2), şi totodată ne traduce, într-un mod emoţionant, afecţiunile Tatălui pentru Preaiubitul pe care L-a sacrificat pentru noi.

Astfel demascaţi, fariseii şi irodienii caută să riposteze. Cu complimente ipocrite, care însă, fără voia lor, sunt totuşi o mărturie în favoarea Domnului Isus („Tu eşti adevărat … Tu înveţi cu adevărat calea lui Dumnezeu”, v. 14), ei încearcă să-L încurce cu o întrebare deosebit de subtilă. Da”-ul Său L-ar fi descalificat ca Mesia, în timp ce „nu”-ul Său L-ar fi condamnat din partea romanilor. El însă le răspunde într-un fel cum nu se aşteptau, făcând apel la conştiinţa lor. Ce divină şi admirabilă înţelepciune! Cu toate acestea, de câte ori nu a trebuit Mântuitorul – Cel care este Dragoste şi Adevăr – să sufere din cauza acestei rele credinţe, a răutăţii, a acestei necontenite şi „aşa mari” împotriviri „de la păcătoşi … faţă de Sine”! (Evrei 12.3; vezi şi Ezechiel 13.22).

PÂINEA CEA DE TOATE ZILELE

Text: Ieremia 20:1-12

CONVINGERE MISTUITOARE

Apoi am zis: „Nu voi mai vorbi”,… dar iată că Cuvântul Lui este in inima mea ca un foc mistuitor. Ieremia 20:9

Pentru a persevera în fața opoziției și pentru a-L sluji pe Cristos, în ciuda marilor sacrificii pe care le cere această slujire, este nevoie ca în inima ta să existe o convingere care să te mistuie. O tânără misionară a continuat să lucreze printre membrii unui trib foarte primitiv, an după an, în ciuda mușcăturilor de insecte și a căldurilor tropicale. Un doctor creștin continuă să trateze pacienții fără să le ceară plată într-o clinică din lumea a treia, cu toate că puțini dintre ei își manifestă recunoștința. Un prieten și-a lăsat un serviciu foarte bine plătit ca să devină liderul unei organizații ce luptă împotriva pornografiei, cu toate că serviciul acesta din urmă este foarte slab plătit. Acești oameni sunt convinși că Dumnezeu i-a chemat să facă ceea ce fac, și nimic nu-i poate împiedica să slujească în acest fel.

Ieremia a avut același impuls lăuntric. El a predicat fără frică despre judecată, dar puțini au fost cei care au ascultat. A fost pus cu picioarele în butuci (Ieremia 20:2). A început să se descurajeze. Pe de-o parte, ar fi dorit sa poată să nu mai transmită mesajul pe care Dumnezeu voia să-l transmită lui Israel, dar a văzut că este nevoie să-l transmită și a simțit un puternic imbold de a face lucrul acesta. Cuvântul lui Dumnezeu era un foc mistuitor în sufletul lui. Câtă nevoie este astăzi de această convingere mistuitoare! Se pare că aceia care luptă pentru cel rău sunt mult mai zeloși decât aceia care sunt de partea binelui. Oamenii au nevoie să audă Evanghelia. Avorturile la cerere trebuie oprite. Industria pornografică trebuie combătută. Să-I cerem lui Dumnezeu să aprindă un foc în inimile noastre, așa încât să abordăm aceste probleme prin rugăciune și printr-o acțiune fermă. H.V.L.

Dăruiește-mi, Doamne, zelul mare, sfânt,

O torță vie în suflet arzând.

Un zel ca al Tău de-adevăr și Cuvânt

De care să nu mă-ndepart nicicând.
D.J.D.

Prea mulți creștini țin adevărul pe gheață în loc să-l țină pe foc.

DOMNUL ESTE APROAPE – GBV

http://www.gbv.ro/meditatii-zilnice/domnul-este-aproape

Căci înțelepciunea va veni în inima ta, și cunoștința va fi desfătarea sufletului tău; Chibzuință va veghea asupra ta, priceperea te va păzi. Prov. 2,10.

Cunoștința, chibzuință și priceperea sunt urmările și roadele înțelepciunii lui Dumnezeu. Dacă aceasta intră în inimă, atunci cunoașterea este primul rod care îi dă hrană sufletului. Chibzuință este scutul ei și priceperea călăuzește și întărește pașii. Calea înțelepciunii duce printr-o lume plină de primejdii și întunecată, mult îndepărtată de calea celor care au uitat pe Dumnezeu, ale căror case se prăbușesc în adâncul morții”, de aceea, tu să umbli pe calea oamenilor de bine și să ții cărările celor neprihăniți.” UNDE se GĂSEȘTE această înțelepciune? Dumnezeu ne- o dăruiește prin Cuvântul Său ca inima să se reînnoiască și să-i dea sufletului lumină și viață. De aceea Psalmistul spune: „Cum își va ține tânărul curată cărarea? îndreptându-se după Cuvântul Tău.” După aceea mai spune către Dumnezeu: „Strâng Cuvântul Tău în inima mea, ca să nu păcătuiesc împotriva Ta.” (Ps. 11 vers. 9 și 11).

Pentru aceasta Dumnezeu dăruiește Duhul Său tuturor celor care vor să asculte glasul înțelepciunii cerești, adică „duhul puterii și al dragostei și al chibzuinței.”De aceea în deplină dependență, sub călăuzirea Duhului Său să păstrăm îndemnurile Lui! Să le cercetăm cu seriozitate și să umblăm în frică de El. Este dureros că mai sunt creștini care citesc mărețul Cuvânt fără să fie atinși în suflet. Cugetul lor nu tresare și inima nu trăiește în adevărul primit. în asemenea situații nu se poate ca sufletul să primească lumină și putere nu poate crește și nu se poate dezvolta. Dar celor care sunt devotați pentru cauza Domnului, El le va da înțelepciune pentru a propăși în viața spirituală.

SĂMÂNȚA BUNĂ

http://www.gbv.ro/meditatii-zilnice/samanta-buna

El a plecat și a început să vestească prin Decapole tot ce-i făcuse Isus. Și toți se minunau. Marcu 5.20

Mergeți și spuneți!

Un oftalmolog și-a început practicarea meseriei cu operarea unui cerșetor orb pe care l-a găsit pe stradă. Omul, după vindecarea sa, a spus plin de mulțumire: „Ah, nu am niciun ban să vă plătesc! Dar n-aș putea face ceva pentru dumneavoastră?”. Medicul a spus: „Desigur, știu ce puteți face pentru mine! Povestiți fiecăruia pe care îl întâlniți, că ați fost orb și acum vedeți și spuneți cine v-a operat”. Omul a fost de acord și nu după mult timp medicul a avut mai mulți pacienți decât putea trata.

Cel mai mare oftalmolog este Domnul Isus, Fiul lui Dumnezeu. El vrea să deschidă oamenilor ochii orbiți din cauza păcatului. După ce va avea loc această lucrare, fiecare va putea privi minunea harului și a dragostei Sale. În general, omul nu vrea să recunoască faptul că este orb din punct de vedere spiritual. El crede că este inteligent și poate judeca toate lucrurile. Chiar și pe Dumnezeu, pe Domnul Isus și Cuvântul Său are curajul să-i judece! Biblia spune: „Oare poate un orb să călăuzească pe un alt orb? Nu vor cădea amândoi în groapă?”. Dar după ce ai început să vezi prin harul lui Dumnezeu, poți relata și altora despre vestea bună, așa cum a făcut și omul eliberat de puterile întunericului.

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

www.fundatiaseer.ro

IMPLICĂ-TE!

„Căutaţi să mântuiţi pe unii, smulgându-i din foc…” (Iuda 1:23)

     Când o persoană dragă trece printr-o situație care i-ar putea dăuna, te implici, nu?! Biblia spune: „căutaţi să mântuiţi pe unii, smulgându-i din foc; de alţii iarăşi fie-vă milă cu frică, urând până şi cămaşa mânjită de carne.” (Iuda v. 22-23). Cuvântul grecesc pentru „a mântui” înseamnă „a lua inițiativă imediat, decisiv și continuu”, iar cuvântul „frică” înseamnă „respect puternic pentru ceva ce amenință viața, ceva ce este periculos sau alarmant”.

Expresia „a smulge din foc” înseamnă că nu mai ai nicio clipă de pierdut. Casa este în flăcări, iar locatarii ei dorm! Sparge ușa și trage-i afară dacă trebuie, dar scapă-i! Eugene Peterson reformulează în felul următor: „Mergeți după cei ce au luat-o pe o cale greșită!” (v. 22)

Nu sta deoparte, spunând: „Nu este responsabilitatea mea!” Ba da, este!

Păstorul cel Bun a lăsat cele nouăzeci și nouă de oi și S-a dus după cea care se pierduse – și nu S-a oprit până nu a găsit-o! Apoi a luat-o pe umeri și a adus-o înapoi în siguranța turmei. Se poate întâmpla să fii înțeles greșit, criticat sau respins, firește… însă după cum spune Pavel: „dragostea lui Hristos ne strânge (ne constrânge; ne îndeamnă)” (2 Corinteni 5:14).

Când chiar îi iubești pe cei pe care-i iubește Domnul Isus, nu ai de ales!

Poate spui: „Dar nu știu ce să le spun!” Atunci roagă-te: „Doamne, ajută-mă să știu întocmai cum să ma comport, ce să fac, ce să le spun… Dă-mi înțelepciune și îndrăzneală să spun ceea ce este nevoie să spun. Ajută-mă să-i iubesc suficient de mult ca să le spun adevărul înainte să fie prea târziu. În Numele lui Isus, amin”.

18 Decembrie 2016

TOTUL PENTRU GLORIA LUI

de Oswald CHAMBERS

TESTUL CREDINCIOŞIEI

Ştim că toate lucrurile lucrează împreună spre binele celor ce iubesc pe Dumnezeu. Romani 8:28

Numai sufletul credincios crede că Dumnezeu este Cel ce rânduieşte împrejurările din viaţa lui. Ne permitem libertatea de a acţiona cum credem noi privitor la situaţiile din viaţa noastră; nu credem că Dumnezeu le-a rânduit, deşi afirmăm contrariul. Tratăm întâmplările din viaţa noastră ca şi cum ar fi fost aranjate de oameni. A fi credincios în orice împrejurare înseamnă a fi credincios unei singure persoane – Domnului nostru. Dumnezeu ne pune în anumite situaţii şi deodată ne dăm seama că I-am fost necredincioşi prin faptul că n-am recunoscut că El le-a pregătit. N-am văzut care era scopul Său. Şi acea ocazie nu se va mai ivi exact aşa niciodată în viaţa noastră. Aici este testul credincioşiei. Dacă învăţăm şi ne închinăm lui Dumnezeu în situaţiile dificile. El le va schimba într-o clipă, la timpul hotărât.A-I fi credincios lui Isus Cristos este lucrul pe care ezităm să-l facem astăzi. Suntem loiali lucrării, slujirii, oricărui lucru, numai să nu ni se ceară să-I fim loiali lui Isus Cristos. Mulţi creştini îşi pierd răbdarea când se vorbeşte despre credincioşia faţă de Isus. Domnul nostru este detronat mai deliberat de către lucrătorii creştini decât de către oamenii din lume. Dumnezeu este tratat ca o „maşină de binecuvântat” oameni, iar Isus Cristos este considerat doar un „lucrător” printre alţi lucrători.

Important este nu atât ca noi să lucrăm pentru Dumnezeu, ci ca noi să-I fim atât de credincioşi Lui, încât El să-Şi poată face lucrarea prin noi. „Contez pe tine pentru o slujire extremă, fără nici o plângere din partea ta şi fără nici o explicaţie din partea Mea.” Dumnezeu vrea să ne folosească aşa cum L-a folosit pe Fiul Său.

MANA DE DIMINEAŢĂ

„Fiul meu, nu dispreţui disciplinarea Domnului şi nu-ţi pierde inima când eşti mustrat de El.” EVREI 12:5

Duhul lui Dumnezeu îndeamnă pe cei credincioşi să primească disciplina Tatălui ceresc, nu numai spre binele, fericirea şi sfinţirea lor în vremea de acum, ci şi ca să-i pregătească pentru moştenirea împărăţiei care va veni.

În epistola către Evrei, Domnul Hristos este descoperit ca Moştenitor al tuturor lucrurilor şi noi credincioşii Lui suntem moştenitori împreună cu El: „Dacă vom răbda, vom şi împăraţi împreună cu El.” Domnul Isus Hristos este începătorul şi Desăvârşitorul credinţei noastre şi noi suntem chemaţi să mergem pe urmele Lui, pentru ca să atingem acelaşi scop slăvit: asemănându-ne cu El, să ajungem să împărăţim împreună cu El. Pentrucă nu suntem copii nelegitimi, Dumnezeu ne educă şi ne îmbogăţeşte viaţa prezentă ca să ne facă părtaşi sfinţeniei Lui (vs. 10). În greceşte, cuvântul „sfinţenie” de aici, este singurul loc din Scriptură în care este folosit, având înţelesul de calitatea însăşi a sfinţeniei; ca a lui Dumnezeu. Acesta este scopul pentru care Dumnezeu ne pedepseşte (disciplinează) prin orice fel de mijloc pe care-l găseşte El necesar de a-l folosi, nu numai prin educarea noastră, prin Cuvântul Lui, dar şi pentru corectarea noastră. De aceea, cum spune versetul de azi, „să nu dispreţuim disciplinarea (pedeapsa) Lui şi să nu ne pierdem inima” dacă se pare că lecţia este lungă şi greu de învăţat.

Să fim siguri însă, că Tatăl nostru ceresc este în spatele fiecărei încercări, în spatele acestei şcoli a răbdării, pe care nu noi am ales-o şi care poate ni se pare nepotrivită cu voia Lui care ne iubeşte. Dar capitolul acesta de la Evrei, atât de important pentru noi, ne spune că „Domnul disciplinează pe cine-l iubeşte şi bate cu nuiaua pe orice fiu pe care îl primeşte” (vs. 6). Să nu ne lăsăm învinuiţi de acuzatorul nostru, să nu ne descurajăm şi mai ales să nu cârtim, ci să ne străduim să înţelegem scopul pe care îl are în vedere Dumnezeu şi Tatăl nostru. În loc de a fugi de pedeapsă, de disciplină şi de a ne închide inima faţă de instrucţiunile Lui, în loc chiar de a rezista mijloacelor pe care le alege El, să supunem duhurile noastre, ştiind că este pentru binele nostru; ca Domnul Hristos să fie slăvit în noi. În felul acesta, Dumnezeu izbăveşte viaţa şi slujirea noastră de defecte şi obiceiuri care ţin de copilăria noastră spirituală şi această şcoală prin care trecem, produce în noi maturitatea spirituală la care suntem chemaţi (Ev. 6:1; Ef. 4:13).Tatăl nostru ceresc doreşte fierbinte ca fiecare copil al Lui să fie însufleţit de dorinţa de a merge mai departe cu El care ne conduce de la o fază la alta, ca să ne umplem de toată plinătatea darurilor Lui, într-o viată de ascultare si biruinţă.

„Prin ascultare, un OM a biruit pe Satan. Ce exemplu pentru noi”

„Cea mai rea din toate pedepsele este, însă, când Domnul ne lasă să umblăm în căile noastre” J.N.D.

MÂNTUIREA PRIN HRISTOS

Meditaţii zilnice – de Fritz BERGER

„Dacă vreunul socoteşte că este ceva, măcar că nu este nimic, se amăgeşte singur”. Gal. 6:3.

Scopul duşmanului este să fim încrezuţi. Câteodată ne vedem mici şi neputincioşi, alteori, dimpotrivă, mari şi tari. Mai mult, când am îngrijit de vite, mereu mi se atrăgea atenţia: „Ai grijă să nu se baloneze, că aceasta ar putea cauza moartea lor”. Cei cu un bun apetit se balonează mai uşor – acei oameni care ascultă cu plăcere Cuvântul lui Dumnezeu şi vor totul numai pentru ei, aceştia vor fi fericiţi, mult mai fericiţi decât alţii. Aici începe primejdia. Vitele balonate se tratează cu furaje uscate. Şi Dumnezeu ne dă în astfel de împrejurări de multe ori, „mâncare uscată”, El aduce frigul ca şi iarna şi noi suntem dezamăgiţi, că ne-am dorit să fie vară veşnică. Dar astfel putem să ne analizăm viaţa şi să primim o imagine reală a situaţiei noastre.Datorită „balonării” unora, este dezbinare între poporul lui Dumnezeu. Dezbinarea rezultă din faptul că există unii care ştiu totul, neavând nevoie de alţii vrând să se pună deasupra tuturor. În majoritatea cazurilor, dezbinările se datoresc predicatorilor. Unul dintre ei mi-a spus: „Nu pot să înţeleg cum poţi să asculţi când vorbesc alţi fraţi. Mulţi vorbitori cu pregătire nu suportă să fie ascultători. Ei spun că omul vechi este răstignit şi îngropat, dar viaţa lor dovedeşte contrariul. Cât de important este să învăţăm! Cei balonaţi nu simt foamea, se consideră binecuvântaţi numai dacă vorbesc ei. Cu astfel de gânduri sau idei nu e nevoie să mai meargă la Biserică, sau conferinţă, că ei ştiu ce se va vorbi. Aceasta este o îngrozitoare stare de înfumurare.

 

TEZAURUL PROMISIUNILOR LUI DUMNEZEU

de Charles H. SPURGEON

APĂRAT ŞI ACOPERIT

Cum îşi întind păsările aripile peste puii lor, aşa va ocroti Domnul oştirilor Ierusalimul. Isaia 31.5

Fără să piardă o clipă în drumul său, mama se grăbeşte către cuibul său ca să aducă hrană puilor. Şi când simte că micuţii ei sunt în primejdie, ea aleargă îndată să-i apere. La fel Domnul, ca să îi apere pe aleşii Săi, va veni ca pe aripi de vultur, ba chiar pe aripile vântului.

Mama întinde apoi aripile sale peste cuib ca să-şi acopere puişorii săi, ea îi acopere cu trupul său, le transmite căldura sa şi îi acoperă în aşa fel ca să le facă un adăpost. Dumnezeul cel veşnic lucrează la fel ca să îi apere pe copiii Săi. El vrea să fie El însuşi adăpostul lor, locuinţa lor şi în sfârşit totul. Domnul care Se compară pe Sine aici cu păsările, nu Se aseamănă totuşi cu ele în slăbiciunea lor, căci El este Domnul oştirilor. Să ne bucurăm deci la gândul că dragostea Sa atotputernică va veni la timp ca să ne apere şi să ne păzească în siguranţă. Aripa nici unei mame nu este aşa de iute şi de drăgăstoasă ca aripa lui Dumnezeu şi noi ne vom aşeza cu încredere la umbra sa apărătoare.

DOMNUL ESTE APROAPE!

Calendar Biblic

Și dacă darul lui va fi o jertfă de pace, … săl aducă fără cusur înaintea Domnului. Și săși pună mâna pe capul darului său. Levitic 3.1,2

Jertfa de pace trebuia să fie fără cusur. Cel mai mic defect ar fi făcuto să nu fie primită, căci nu mai putea fi o imagine adecvată pentru Fiul sfânt și fără pată al lui Dumnezeu. Instrucțiunile cu privire la această jertfă erau foarte clare (vedeți Levitic 22.2124). Diferitele tipuri de animale care puteau fi aduse ca jertfe de pace ne arată că măsura comuniunii noastre depinde de aprecierea pe care o avem cu privire la perfecțiunile și la vrednicia Celui care nea iubit și care Sa dat pe Sine pentru noi.

Înainte ca jertfa de pace să fie sacrificată și mâncată, cel care o aducea trebuia să se identifice cu ea prin punerea mâinilor pe capul ei. La fel, orice credincios acum privește înapoi la moartea Domnului și știe că a murit pentru ca el să fie adus la Dumnezeu. Acum el are odihnă prin credința în Domnul Isus Hristos și are libertate deplină în prezența lui Dumnezeu.

Să privim cu atenție la aceste lucruri. Comuniunea se bazează pe moartea și pe vărsarea de sânge a Fiului lui Dumnezeu. Fără acestea am fi rămas pentru totdeauna în afara prezenței Sale. Perdeaua dinăuntru nu a fost ruptă până când Hristos nu a murit. De asemenea, sângele nu a fost doar vărsat, ci și stropit pe altar și înaintea altarului; astfel, putem sta înaintea lui Dumnezeu, cu libertatea de a ne apropia și de a intra cu îndrăzneală dincolo de perdea. Ce teren sfânt se află aici pentru comuniune! Ce cale a dreptății și a păcii perfecte! Cum ne invită ea să ne apropiem cu îndrăzneală! H. H. Snell

BĂTÎND LA UȘA LUI DUMNEZEU

de Oswald CHAMBERS

„Mare este Domnul nostru şi puternic prin tăria Lui, priceperea Lui este fără margini” (Psalmul 147:5). Ce sigur este că puterea şi înţelepciunea sunt ale Tale şi cât de sigur, prin harul Tău, doresc să Iţi împlineşti voia prin mine.

MEDITAŢII ZILNICE

de Wim MALGO

«Dimpotrivă, sufletul îmi este liniştit si potolit ca un copil înţărcat, care stă lângă mama sa.» PSALM 131,2

La Domnul găseşti absolut tot ce ai nevoie. El este dragostea nesfârşită şi te iubeşte mai mult ca o mamă şi ca un tată la un loc. Psalmistul David ştia despre ce vorbeşte când, inspirat de Duhul Sfânt, a afirmat: «Da, numai în Dumnezeu mi se încrede sufletul; de la El îmi vine ajutorul» (Psalm 62,1). Înţelegi acum de ce demonul invidiei şi al neîncrederii te doboară chiar înainte de sărbătoarea Crăciunului? Tu susţii că ai credinţă vie în Isus si totuşi rătăceşti prin viaţa ta fără nici o direcţie. Dacă în unele zile cânţi «O, noapte preasfinţită», nu te opri până când ce spune cântarea — «toate-s în odihnă» — nu devine realitate şi în viaţa ta. Nu te mai refugia în problemele cotidiene, ci lasă prezenţa sfântă a Domnului să îţi descopere motivul nestatorniciei tale în viaţa de credinţă. Nu este cumva păcatul? Nu este exact acesta motivul pentru care Isus S-a născut în Betleem, iar mai târziu a fost răstignit pe crucea de pe dealul Golgotei? A făcut El totul degeaba pentru tine? Isus ne-a poruncit sa fim asemeni unui copilaş în viaţa de credinţă. Fă-o! Ascunde-te în Domnul Isus şi vei fi revigorat în umblarea ta prin pacea prezenţei Sale. Aceste cuvinte sunt adresate mai ales copiilor lui Dumnezeu care au fost născuţi din nou prin credinţă şi care trebuie să fie mereu reînnoiţi prin ascultarea de El.

MEDITAŢII PENTRU FIECARE ZI A ANULUI

de Charles H. SPURGEON

Dimineaţa şi Seara

Dimineaţa

Sfâşiati-vă inimile, nu hainele. Ioel 2:13

Sfâşierea hainelor şi celelalte semne exterioare ale emoţiilor religioase sunt uşor de manifestat şi adesea făţarnice. Să simţi adevărata căinţă este mult mai greu; în consecinţă, este mult mai rar întâlnită. Oamenii vor participa la cele mai lungi şi complicate ceremonii religioase, fiindcă acestea sunt pe placul firii. Adevărata religiune, însă, este prea umilitoare, prea cercetătoare, prea interioară pentru gustul omului firesc El preferă ceva mai ostentativ, mai bătător la ochi şi mai lumesc. Ceremoniile exterioare sunt confortabile pentru un timp; ochiul şi urechea sunt satisfăcute, egoismul este hrănit, şi îndreptăţirea de sine este umflată ca un balon. Dar ele sunt ultima amăgire, fiindcă, în clipa morţii, şi în Ziua Judecăţii, sufletul are nevoie de ceva mai substanţial decât ceremoniile şi ritualurile pe care să se sprijine. Despărţită de evlavia vitală, orice formă de religie este zadarnică. Oferită fără o inimă sinceră, orice formă de închinare este o ruşine şi o batjocură pentru maiestatea cerurilor. Sfâşierea inimii este o operaţiune divină, şi este simţită solemn. Este o durere tainică experimentată personal, nu doar de formă, ci ca o lucrarea adâncă, mişcătoare a Duhului Sfânt în inima fiecărui credincios. Nu este o problemă despre care să vorbeşti şi pe care să o crezi, ci un simţământ adânc în inima fiecărui copil viu al viului Dumnezeu. Este foarte umilitoare şi curăţă păcatul în întregime; dar pe urmă, este o dulce pregătire pentru preţioase mângâieri, care nu ar fi putut să fie primite de un suflet mândru. Este şi distinctivă, fiindcă aparţine aleşilor lui Dumnezeu, şi numai lor. Textul ne spune să ne sfâşiem inimile, dar ele sunt, în mod natural, tari ca marmura. Cum putem, deci, să facem acest lucru? Trebuie să le ducem la Calvar. Vocea Mântuitorului muribund a sfâşiat stâncile odată, şi este puternică şi acum. Duh prea Sfânt, fa-ne în stare să auzim strigătul de moarte al lui Isus, şi inimile noastre vor fi sfâşiate aşa cum îşi sfâşie oamenii hainele în vremuri de mare durere.

Seara

Îngrijeşte bine de oile tale, şi ia seama la turmele tale.

Proverbe 27:23

Orice om de afaceri înţelept îşi va verifica periodic compania. El îşi va aduce la zi facturile, va examina inventarul, şi va vedea dacă negustoria merge bine sau nu. Orice om care este înţelept în împărăţia cerurilor va striga: „cercetează-mă, Dumnezeule, şi cunoaşte-mi inima: încearcă-mă” (Psalmi 139:23). El va pune deoparte timp pentru cercetare de sine, ca să vadă dacă lucrurile sunt bune între Dumnezeu şi sufletul lui. Dumnezeul căruia îi slujim este un mare cercetător de inimi. In vechime, slujitorii Săi Îl cunoşteau ca pe Domnul care cercetează inima şi examinează mintea copiilor Săi (vezi Ieremia 17:10). Ingăduiţi-mi să vă încurajez, în numele Lui, să vă cercetaţi cu răbdare şi să vă investigaţi solemn condiţia spirituală, ca să nu vă lipsiţi de odihna făgăduită. Vă implor să faceţi în seara aceasta ceea ce face orice om înţelept, ceea ce face Dumnezeu însuşi cu noi toţi. Cel mai bătrân sfânt să se uite cu atenţie la temelia credinţei lui, fiindcă părul alb poate acoperi o inimă neagră. Cei tineri să nu dispreţuiască cuvântul de mustrare, fiindcă mugurii tinereţii pot fi uniţi cu rădăcina ipocriziei. Când şi când, câte un cedru cade din mijlocul nostru. Duşmanul continuă să semene neghină în mijlocul grâului. Nu este dorinţa mea să introduc îndoieli şi temeri în mintea voastră; din contră, sper că vântul aspru al cercetării de sine vă va ajuta să le izgoniţi. Nu vrem să ucidem siguranţa, ci siguranţa firească; nu vrem să alungăm încrederea, ci încrederea în sine; nu vrem să distrugem pacea, ci pacea înşelătoare. Prin sângele preţios al Lui Christos, care nu a fost vărsat pentru ca tu să fii ipocrit, ci pentru ca sufletele sincere să-L laude, te implor, cercetează şi uită-te, ca să nu spună despre tine la sfârşit ,MENE, MENE… TEKEL; ai fost cântărit, şi găsit prea uşor” (Daniel 5:25, 27).

IZVOARE IN DEŞERT

În toate aceste lucruri noi suntem mai mult decât biruitori, prin Acela care ne-a iubit. (Romani 8:37)

Evanghelia şi darul lui Dumnezeu sunt structurate atât de minunat încât chiar vrăjmaşii şi forţele care sunt înşiruite să lupte împotriva noastră de fapt ajută la pavarea drumului nostru către porţile cereşti şi în prezenţa lui Dumnezeu. Aceste forţe pot fi folosite în acelaşi fel în care un vultur foloseşte vânturile puternice ale unei furtuni ca să se înalţe spre cer. La început el stă perfect liniştit, sus pe o stâncă, uitându-se cum se umple cerul de negură şi cum lovesc fulgerele în jurul lui. Şi totuşi nu se mişcă niciodată până nu simte izbucnirea furtunii, şi atunci cu un ţipăt pătrunzător el plonjează spre vânturi, folosindu-le ca să-l poarte tot mai sus.

Aceasta doreşte şi Dumnezeu de la fiecare din copiii Săi. El vrea să fim „mai mult decât biruitori”, transformând norii furtunoşi în care ale victoriei. Este evident că atunci când o armată devine mai mult decât biruitoare, îşi alungă vrăjmaşii de pe câmpul de luptă şi le confiscă hrana şi proviziile. Acesta este exact sensul acestui pasaj din Scriptură. Este multă pradă de luat! Dragul meu credincios, după ce ai trecut prin teribila vale a suferinţei, ai plecat tu cu pradă? Când ai fost lovit de un rău şi ai crezut că ai pierdut totul, te-ai încrezut în Dumnezeu că vei ieşi din asta mai bogat decât erai înainte? A fi „mai mult decât biruitor” înseamnă să iei prada de la vrăjmaşi şi să ţi-o însuşeşti. Ceea ce vrăjmaşii tăi au plănuit să folosească pentru a te învinge, poţi confisca spre folosul tău. Când Dr. Moon, din Brighton, Anglia, a fost lovit dintr-odată de orbire, a spus: „Doamne, accept acest «talent» al orbirii pentru Tine. Ajută-mă să-l folosesc pentru gloria Ta astfel încât când Te vei întoarce, să-l iei «înapoi cu dobândă» (Matei 25:27)”. Atunci Dumnezeu i-a dat posibilitatea să inventeze Alfabetul Moon pentru orbi, prin care mii de oameni orbi au putut să citească Cuvântul lui Dumnezeu şi astfel au ajuns la glorioasa cunoaştere mântuitoare a lui Hristos.

Dumnezeu nu a înlăturat „ţepuşul din carne” al lui Pavel (2 Corinteni 12:7). Domnul a făcut un lucru mult mai bun – El l-a învins şi l-a făcut slujitorul lui Pavel. Slujba ţepuşurilor a fost deseori o slujbă mai mare pentru oameni decât slujba tronurilor.

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

Volumul III

Marcu 11.15-33

Domnul curăţă acest templu pe care îl cercetase în ajun; râvna Slujitorului desăvârşit Îl mistuie în cele privitoare la Casa Dumnezeului Său (Ioan 2.17).

La căderea serii, El părăseşte cetatea întinată, însă Se va întoarce în ea în ziua următoare, trecând prin faţa smochinului. Răspunzând la remarca lui Petru, Isus nu subliniază nicidecum propria Sa putere, ci îndreaptă gândurile ucenicilor spre Dumnezeu, ca şi cum le-ar spune: Cel care Mi-a răspuns Mie este gata să vă asculte şi vouă rugăciunile şi să vă înlăture orice obstacol din calea voastră, fie cât un munte de mare. A avea credinţă în Dumnezeu nu înseamnă să ne străduim să credem în împlinirea dorinţelor noastre, ci înseamnă să ne sprijinim pe Cineva pe care Îl cunoaştem, care ne-a dat promisiuni, care este credincios în a împlini aceste promisiuni şi care ne iubeşte. Există însă un caz când Dumnezeu nu ne poate răspunde sub nicio formă: atunci când avem ” ceva împotriva cuiva ” (v. 25). Iată pe calea relaţiilor noastre cu Dumnezeu un munte de netrecut! Trebuie să ne ocupăm de el pe loc (imediat), pentru a regăsi înspre El, ca şi înspre fraţii noştri, acele „drumuri croite” ale inimii, despre care ne vorbeşte Psalmul 84.5.

Odată cu v. 27 încep şi cele din urmă conversaţii ale Domnului, pe parcursul cărora El îi va uimi, unul după altul, pe adversarii Săi de diferite feluri.

PÂINEA CEA DE TOATE ZILELE

Text: Psalmul 40:1-5

„CÎNTĂREȚII”

Mi-a pus în gură o cântare nouă, o laudă pentru Dumnezeul nostru. Psalmul 40:3

Maiestoasele imnuri de demult ale Bisericii și înălțătoarele cântece mai noi sunt o parte vitală a vieții credinciosului. Se știe că oameni care altădată erau închiși în ei și tăcuți și care apoi L-au primit pe Cristos, acum cântă cântările credinței lor în timp ce conduc mașina, în timp ce își calcă hainele sau în timp ce fac duș. Ei cântă din pricina inimii lor schimbate și din pricină că noua viață în Cristos trebuie să-și găsească expresia în cântare.

În cartea lui „Psalms of the Heart”, George Sweeting ilustrează acest adevăr din experiența a doi absolvenți ai Institutului Biblic Moody, John și Elaine Beekman. Dumnezeu i-a chemat să lucreze ca misionari printre indienii tribului Chol, din partea de sud a Mexicului. Ca să ajungă la acest trib, arată Sweeting, aceștia au călătorit pe spinarea măgarilor și cu niște luntre scobite din trunchiuri de copaci. Împreună cu alți misionari, ei au lucrat timp de 25 de ani la traducerea Noului Testament în limba indienilor Chol. Astăzi Biserica indienilor Chol prosperă. Mai bine de 12.000 de creștini alcătuiesc împreună Comunitatea creștină Chol, care este independentă financiar. Ceea ce este interesant este că atunci când au venit misionarii, indienii Chol nu știau să cânte. Odată cu pătrunderea Evangheliei însă, credincioșii din trib au ajuns să fie cunoscuți sub denumirea de „cântăreții”. „Acum ei iubesc cântarea, comentează Sweeting, fiindcă au pentru ce să cânte.”

În inimile noastre ale celor care ne-am încrezut în Cristos ca Mântuitorul nostru răsună cântecul celor răscumpărați. Fie ca și noi, prin faptul că exprimăm bucuria relației pe care o avem cu Cristos, să fim cunoscuți sub numele de „cântăreții” D.C.E.

Pacea lui Cristos în inimă mi-a pus

Un izvor ce curge cu har si farmec sfânt.

Ale mele-s toate de când sunt al lui Isus;

Cum aș putea să tac și să nu cânt?    – Lowry

Cea mai semnificativă expresie a creștinismului este nu un suspin, ci un cântec.

DOMNUL ESTE APROAPE – GBV

http://www.gbv.ro/meditatii-zilnice/domnul-este-aproape

Adevărat, adevărat îți spun că, dacă un om nu se naște din nou, nu poate vedea împărăția lui DUMNEZEU. . .Nu te mire că ți-am zis: Trebuie să vă nașteți din nou. loan 3,3.7.

Numai Dumnezeu însuși poate să umple golul din sufletul tău. Numai harul Său este viață, numai dragostea Sa este odihnă și numai în prezența Sa este bucurie. „înaintea Feței Tale sunt bucurii nespuse și desfătări veșnice în dreapta Ta” (Ps. 16.11). Dacă ești „învățătorul lui Israel” nu-ți ajută la nimic căci TREBUIE să te naști din nou.

„Păcătoșii sunt îngroziți în Sion, un tremur a apucat pe cei nelegiuiți care zic: Cine din noi va putea să rămână lângă un foc mistuitor? Cine va putea să rămână lângă niște flăcări veșnice?” (Isaia 33.14). Acesta va fi sfârșitul tuturor acelora care nu sunt copii ai lui Dumnezeu prin credința în Domnul Isus Hristos. Pentru totdeauna vor fi îndepărtați de la prezența lui Dumnezeu în locul din care nu mai este scăpare. Ce cuvânt zguduitor! Mii și mii de pilde ar trebui ca să descrie această stare dezastruoasă, dar cuvântul părăsiți o exprimă mai bine. Ce înseamnă acest cuvânt putem vedea pe crucea Golgotei în suferințele de nedescris ale Aceluia care din dragoste pentru noi a suferit această stare de „părăsit.” Fără Dumnezeu în lume, fără Dumnezeu în viața viitoare, pe veci părăsit de Dumnezeu! Te consolezi cumva la gândul că până la viața viitoare mai este timp? VAI! Milioane se înșală în felul acesta. Nu te înșela singur ascultând sfaturile Satanei. Fiecare zi trecută ne apropie mai mult de sfârșit „Și după cum omului îi este rânduit să moară o singură dată, iar după aceea vine judecata…” (Evrei 9.27).

Împăcarea cu Creatorul, armonia cu El, și nicidecum pactizarea cu înclinațiile inferioare din noi, ne dă echilibrul după care suspinăm. Să ne încredem în Numele Domnului Isus, să-L lăsăm numai pe El să ne mântuiască.

SĂMÂNȚA BUNĂ

http://www.gbv.ro/meditatii-zilnice/samanta-buna

Noi toți privim cu fața descoperită … slava Domnului … 2 Corinteni 3.18

Să nu uităm aceste adevăruri!

Nașterea Mântuitorului a avut loc neobservată de lume, dar a împărțit istoria, astfel că anii sunt numărați înainte și după Hristos. Drept leagăn, Mântuitorul a avut numai o iesle într-un staul, dar o stea i-a călăuzit pe magi până la Betleem.

Mântuitorul nu a posedat nimic, nici câmp cu grâne, nici plasă de pescuit, dar cu cinci pâini și doi pești a săturat mulțimi de oameni. Nu a avut o locuință proprie, un loc unde să-Și pună capul, dar a umblat pe apele mării. Domnul și Mântuitorul nostru a trăit într-o lume coruptă, dar păcatul nu L-a putut atinge niciodată. Crucificarea lui Hristos a marcat culmea răutății omului, dar a fost necesar darul vieții Sale pentru răscumpărarea vinovaților.

Când a murit, au fost vărsate puține lacrimi, dar soarele s-a întunecat și pământul s-a cutremurat. Oamenii L-au pus pe cruce la un loc cu tâlharii, dar a înviat și a fost înălțat în slavă. Învierea Sa a fost o victorie decisivă asupra morții și a diavolului. Să nu uităm aceste adevăruri!

În fața maiestății Domnului și Mântuitorului nostru să ne unim și noi glasurile cu apostolul, spunând: „A Lui, care ne iubește, care ne-a spălat de păcatele noastre … să fie slava și puterea în vecii vecilor! Amin”.

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

www.fundatiaseer.ro

„MÂNTUIT PRIN CREDINTĂ”

„…Ați fost mântuiţi, prin credinţă…” (Efeseni 2:8)

     Biblia tranșează clar această chestiune de maximă importanță: „prin har aţi fost mântuiţi, prin credinţă”. Credința în Hristos este singura care ne poate da siguranța cerului.

Poetul Henry van Dyke a spus-o astfel: „Stau pe malul mării. O corabie își întinde pânzele în briza dimineții și pornește pe oceanul albastru. E un obiect al frumuseții și tăriei. Stau și privesc până când… arată ca un fir de nor alb acolo unde marea și cerul se contopesc. Apoi, un om ce-mi stătea alături spune: „S-a dus!” „Unde s-a dus?” S-a dus din văzul meu. Asta e tot. Catargul ei este la fel de înalt, ea este la fel de mare și de puternică cum era când a plecat. Mărimea ei micșorată se află în mine, nu în ea. Și în chiar clipa când cineva spune: „Iată, s-a dus!”, undeva există alți ochi care o privesc venind și alte glasuri se pregătesc să strige bucuroase: „Uite-o că vine!” Și asta înseamnă să mori când Îl cunoști pe Hristos.

Poate spui: „Eu nu am fost crescut în biserică. Unde să merg să găsesc credința?”

D. L. Moody a spus: „M-am rugat pentru credință și am crezut că va coborî și mă va lovi ca un fulger… dar credința nu părea să mai vină. Apoi, într-o zi, am citit capitolul zece din Romani: „Credinţa vine în urma auzirii; iar auzirea vine prin Cuvântul lui Hristos”. Mi-am închis Biblia și m-am rugat pentru credință. Apoi mi-am deschis Biblia și am început s-o studiez… și de-atunci credința mea tot crește!” P

oate spui: „Dar eu nu știu să mă rog!” Spune doar atât: „Doamne Isuse, astăzi îmi pun încrederea în Tine și Te accept ca Mântuitor al meu personal”. Ai rostit această rugăciune? Acum fă primii pași ai credinței și caută un grup de oameni rcedincioși pe care să-i frecventezi… Vei crește!

17 Decembrie 2016

TOTUL PENTRU GLORIA LUI

de Oswald CHAMBERS

Răscumpărarea creează nevoia pe care tot ea o împlineşte

Dar omul natural nu primeşte lucrurile Duhului lui Dumnezeu, deoarece sunt nebunie pentru el. 1 Corinteni 2:14.

Evanghelia lui Dumnezeu creează un sentiment al nevoii după Evanghelie. Pavel spune: „Şi dacă Evanghelia noastră este acoperită, este acoperită” – pentru cei care sunt netrebnici? Nu. ..pentru cei ce sunt pe calea pierzării, a căror minte necredincioasă a orbit-o dumnezeul veacului acestuia”. Majoritatea oamenilor se cred cu totul morali, de aceea nu simt nevoia după Evanghelie. Dumnezeu este Cel care creează acea nevoie de care nici un om nu este conştient până când nu i Se revelează Dumnezeu însuşi. Isus a spus: „Cereţi şi vi se va da”, dar Dumnezeu nu poate da până când omul nu cere. Nu e vorba că El nu vrea să dea, ci acesta este modul în care a constituit El lucrurile pe baza Răscumpărării. Prin cererea noastră. Dumnezeu pune în funcţie procesul care creează lucruri ce n-au existat înainte ca noi să le cerem. Realitatea lăuntrică a Răscumpărării este că ea e întotdeauna creativă. Pe măsură ce Răscumpărarea creează viaţa lui Dumnezeu în noi, ea creează şi lucrurile care ţin de acea viaţă. Nimic nu poate satisface o nevoie mai bine decât ceea ce a creat acea nevoie. Acesta este înţelesul Răscumpărării – ea creează şi satisface.”Şi după ce voi fi înălţat de pe pământ, voi atrage la Mine pe toţi oamenii”, a spus lsus. Noi predicăm despre experienţele noastre şi oamenii arată interes, dar aceasta nu va trezi în ei sentimentul nevoii. Dar dacă este înălţat Isus Cristos. Duhul lui Dumnezeu va crea conştienta nevoii de El. În spatele vestirii Evangheliei se află Răscumpărarea creativă a lui Dumnezeu. Răscumpărare ce lucrează în sufletele oamenilor. Nu mărturia personală îi mântuieşte pe oameni. „Cuvintele pe care vi le spun Eu sunt duh şi viaţă.”

MANA DE DIMINEAŢĂ

„În Ierusalim era atunci sărbătoarea înoirii Templului. Era iarna.”

IOAN 10:22

Ce contrast izbitor între sărbătoarea aceasta a iudeilor şi prezenţa Domnului Isus acolo! Ei sărbătoareau dedicarea templului, chipurile, în cinstea lui Dumnezeu, în timp ce urau de moarte pe Fiul Său care venise în casa pe care El o numise: „Casa Tatălui Meu.” Ce dezgustătoare este prefăcătoria lor când pretinzând că sfinţeau această casă, ei în acelaşi timp luau pietre ca să ucidă pe Acela care venise pentru ei! Doamne, cât de falsă şi de împietrită poate să fie inima omenească! Am avea îndrăzneala să-i osândim pe acei iudei? De câte ori nu am făcut şi noi la fel. Venim în „Casa lui Dumnezeu” (Ev. 3:6) ca să ne închinăm Lui, să-L adorăm şi să-L lăudăm, şi uneori suntem gata să luăm pietre şi să aruncăm unii în alţii!

Iarna vorbeşte de frig, de noapte, de furtuni înzepezitoare, de tristeţe; soarele este acoperit; natura este parcă lipsită de viaţă. Domnul Isus era acolo şi era iarna… El a venit în lume ştiind mai dinainte ce va găsi în ea: iarnă din punct de vedere moral şi spiritual şi totuşi El a venit pentru noi. Iarna… acea răceală glacială produsă de lipsa de înţelegere faţă de El şi care îngheaţă inimile vrăjmaşilor Lui, dar, vai, chiar şi a unora din ucenicii Lui, din credincioşii Lui. Iarna urii ascunse, a dispreţului, a superiorităţii spirituale pretinse, a unui duh de neiertare, a unei religiozităţi moarte, toate acestea cauzate de necunoaşterea Aceluia care a venit aici pe pământ să ne aducă primăvara veşnică a cerului, caldă, însorită, plină de viaţă şi de parfumul iubirii Lui. Iarna L-a înconjurat tot timpul cât a trăit aici, culminând în cele trei ore de întuneric şi de dureri nespuse. Dar această iarnă s-a sfârşit când a înviat din morţi şi S-a întors în slavă de unde a trimes în inimile noastre, pe Duhul Său Sfânt, pentru ca să spargă ghiaţa inimilor împietrite şi să aducă la lumină, viaţa, bucuria, pacea, dragostea de fraţi şi iubirea de oameni. Chiar dacă Domnul Isus a trăit o „iarnă” aici pe pământ din pricina noastră şi pentru noi, El a putut S-o facă fără murmur, pentru că n-a ieşit niciodată de sub adăpostul părtăşiei Lui cu Tatăl. El fugea de publicitate şi îşi găsea „casa” în Tatăl Său ceresc. Urmând un astfel de Stăpân, ucenicul Lui va cunoaşte „iarna” sub toate aspectele descrise mai sus. Dar dacă ne supunem voii Lui, şi nu ne dăm înapoi de a purta ocara Lui, această părtăşie a suferinţelor Lui, ne va aduce în inimă primăvara cerului şi a bucuriei care ne este păstrată şi care este veşnică.

Fie ca meditatia de astăzi să ne ajute să realizăm în ce stare ne găsim, în primul rând faţă de Domnul Isus care a îndurat „iarna” suferinţelor, a împotrivirii şi a lepădării ca să ne aducă primăvara veşnică a cerului, iar pe de altă parte, în ce priveşte relaţia dintre noi şi fraţii noştri. Să lăsăm pe Duhul Sfânt să ne încălzească inimile, să le înfierbinte pentru Domnul Isus, să topească ghiaţa dintre noi, să îndepărteze „iarna” ajutându-ne să rededicăm templul inimii noastre cu o sărbătoare veşnică în slavă. Ca să fim tot mai asemenea cu Domnul Isus, trebuie să cultivăm tot-mai mult părtăşia cu El.

MÂNTUIREA PRIN HRISTOS

Meditaţii zilnice – de Fritz BERGER

„Cel drept arată drumul aproapelui său, dar calea celor răi îi duce în rătăcire. Prov. 12:26.

Celui drept îi merge bine. Cum ne merge nouă? Dacă nu suntem drepţi avem motive de căinţă. Mulţi nu sunt mulţumiţi de Dumnezeu. În Romani 8:28 este un cuvânt important care ne ajută deseori: „Dar ştiu că toate lucrurile lucrează spre binele celor care-L iubesc pe Dumnezeu”. Deci dacă îl iubim pe Dumnezeu, avem parte totdeauna de ceea ce este cel mai bun pentru noi. Cine are parte de acest bun dintre noi?

Unii vor zice poate: Dacă treci prin multe greutăţi nu poti spune că o duci bine. Dar şi în astfel de împrejurări are valabilitate Cuvântul care spune că pentru cei ce-L iubesc pe Dumnezeu, toate lucrurile sunt spre binele lor. Deseori sunt lucruri nedorite de trupul nostru, dar sunt folositoare în educaţia noastră. Dumnezeu doreşte ca în orice împrejurare să ne vadă fericiţi. Am trăit în situaţii când ne-am spus: înainte de a se schimba împrejurările, nu poate fi unul care are belşug şi bucurie. Dar dacă stăm înaintea lui Dumnezeu şi ne deschide El ochii, atunci ne dăm seama că avem motive de bucurie chiar dacă nu se schimbă împrejurările. Dacă ar şti oamenii cum este viata cu Hristos, fiecare şi-ar preda viaţa Lui.

Cel care ÎI iubeşte pe Dumnezeu o duce cel mai bine. Dar mulţi nu înţeleg aceasta pentrucă nu-L iubesc pe Dumnezeu, sunt doar evlavioşi nu şi temători de Dumnezeu. „Celor ce se tem de Domnul nu le lipseşte nimic”. Sunt oameni care susţin că o duc rău. Dar cel drept o duce bine şi eu după ce m-am pocăit, am avut parte tot timpul de bine. Am fost foarte sărac, poate cel mai sărac din localitate, dar Dumnezeu mi-a ajutat într-un chip minunat.

TEZAURUL PROMISIUNILOR LUI DUMNEZEU

de Charles H. SPURGEON

PĂRTĂŞIA CEA MAI APROPIATĂ ŞI PLINĂ DE DRAGOSTE

… şi astfel vom fi totdeauna cu Domnul. 1 Tesaloniceni 4.17

Aici pe pământ Domnul este cu noi; când El ne va chema, noi vom fi cu El. Credinciosul nu poate să fie despărţit de Mântuitorul său. Ei sunt una şi vor rămâne totdeauna aşa: Domnul Isus nu poate să fie lipsit de poporul Său, căci ar fi ca un cap fără trup. Fie că ne aflăm în rai, fie că locuim pe pământ, noi suntem cu Domnul Isus; şi cine ne va despărţi de El?

Ce bucurie pentru noi! Fericirea noastră, odihna noastră, mângâierea noastră şi plăcerea noastră cea mai mare, este să fim cu Domnul. Noi nu putem să ne închipuim nici o fericire care ar putea să întreacă sau măcar să fie la fel cu fericirea acestei părtăşii dumnezeieşti. Printr-o legătură sfântă noi suntem cu El în înjosirea şi suferinţa Lui. În curând noi vom fi cu El în odihna Sa, în împărăţia Sa şi în slava Sa. Noi luăm parte la aceleaşi încercări şi vom avea parte de aceeaşi biruinţă ca El.

O, Mântuitorul meu, dacă trebuie să fiu totdeauna cu Tine, aceasta este o soartă pregătită de Tine pentru mine şi care nu se poate compara cu nimic. N-aş dori nici chiar să fiu cu Arhanghelii, căci ţinta mea cerească de căpătâi este să fiu cu Domnul. Pentru mine fericirea cerească nu stă nici în harfa de aur, nici în cununa care nu se poate veşteji, nici în lumina veşnică; ci Isus, Isus, El însuşi şi eu însumi pentru totdeauna cu El, în părtăşia cea mai apropiată şi mai plină de dragoste.

DOMNUL ESTE APROAPE!

Calendar Biblic

Și îngerul Domnului sa întors a doua oară și la atins și a zis: „Scoalăte, mănâncă! Pentru că drumul tău este foarte lung”. 1 Împărați 19.7

Dumnezeu a folosit corbii și o văduvă pentru al hrăni pe Ilie, atunci când credința acestuia era tare; când însă a fost deprimat, un înger ia slujit și Dumnezeu Însuși la hrănit. Ce Tată minunat avem, gata să ne poarte de grijă în orice fel!

Trezit de către înger, Ilie „sa uitat și, iată, la capul său era o azimă coaptă pe pietre fierbinți și un urcior cu apă” (1 Împărați 19.6). Credința noastră poate slăbi uneori și, în momente de descurajare și de dezamăgire, ne putem pierde inima, întreținând gânduri amare, rugândune nepotrivit și murmurând, însă grija minunată a Tatălui nostru nu încetează niciodată.

După ce Ilie a prins putere, Domnul ia dat noi instrucțiuni. Ilie află că trebuia să pornească întro călătorie, iar Domnul îi spune: „Călătoria este prea lungă pentru tine”. Curajul și credința necesare, împotrivirea care trebuia întâmpinată și suferințele care trebuiau îndurate erau prea mari pentru acest om, care avea aceleași slăbiciuni ca și noi. Însă, deși călătoria era prea lungă pentru Ilie, ea nu era la fel pentru Dumnezeul lui. În dragostea Sa, Dumnezeu a pregătit resurse pentru nevoile slujitorului Său.

Și noi ne aflăm întro călătorie, care se termină în glorie și în care sunt încercări de întâmpinat, dificultăți de biruit, mărturii de dat și împotriviri de suferit. Putem spune și noi că această călătorie este prea lungă și prea grea pentru noi. Putem striga, pe bună dreptate: „Cine este de ajuns pentru aceste lucruri?”, iar răspunsul vine îndată: „Harul Meu îți este de ajuns, fiindcă puterea Mea este făcută desăvârșită în slăbiciune” (2 Corinteni 12.9). Prin urmare, dacă tot harul și toată puterea Domnului Isus glorificat sunt la dispoziția credinței, putem înainta cu încredere, întărindune în „harul care este în Hristos Isus” (2 Timotei 2.1).H. Smith

BĂTÎND LA UȘA LUI DUMNEZEU

de Oswald CHAMBERS

Doamne, apropierea mea de Tine este îngreuiată de slăbiciunea fizică, dar inima mi se bucură şi trupul, de asemenea, mi se va odihni în nădejde.

MEDITAŢII ZILNICE

de Wim MALGO

«Lucruri, pe care ochiul nu le-a văzut, urechea nu le-a auzit si la inima omului nu s-au suit, asa sunt lucrurile pe care le-a pregătit Dumnezeu pentru cei ce-L iubesc.» 1 CORINTENI 2,9

Cunoştinţele noastite în ce priveşte ceea ce ne-a pregătit Dumnezeul care ne iubeşte sunt extrem de reduse. Noi nu putem decât să bănuim (prin ceea ce descoperă Duhul Sfânt) frumuseţea de nedescris a lucrurilor care ne aşteaptă în veşnicie. Din această cauză există încă un motiv întemeiat pentru care nu vom mai plânge acolo: pentru că nu va mai exista teama de schimbare, ba mai mult, ne vom şti în siguranţă deoarece vom fi cu El pe veci. Păcatul nu va mai exista, iar noi vom avea acces neîngrădit în prezenţa Sa. Vom locui într-un oraş care nu va putea fi distrus niciodată. Vom fi împrospătaţi dintr-un izvor care nu seacă şi vom gusta fructe dintr-un copac care nu-şi pierde frunzele. Tot ce esti temporal va dispărea şi tot ce este veşnic va rămâne pe veci. Si cât tine veşnicia atât vor dura si bucuria şi viaţa noastră. Vom fi tot timpul cu Domnul. Pe cei sfinţi îi aşteaptă un viitor nespus de binecuvântat şi minunat. Agaţă-te prin credinţă de ceea ce nu vezi şi continuă să nădăjduieşti, căci mare va fi bucuria noastră când îl vom vedea pe Domnul aşa cum este!

MEDITAŢII PENTRU FIECARE ZI A ANULUI

de Charles H. SPURGEON

Dimineaţa şi Seara

Dimineaţa

Îmi aduc aminte. Ieremia 2:2

Să observăm că Christos se desfată să se gândească la biserica Sa şi să o privească în frumuseţea ei. După cum pasărea se întoarce la cuib, şi călătorul se grăbeşte spre casă, în acelaşi fel, mintea îşi urmează mereu obiectul alegerii. Nu putem să privim prea mult faţa pe care o iubim; dorim întotdeauna să vedem lucrurile dragi. La fel se întâmplă şi cu Domnul Isus. Din veşnicie, El şi-a găsit „plăcerea în fiii oamenilor” (Proverbe 8:31). Gândurile Sale se întorc spre momentul în care aleşii Lui s-au născut în lume. El i-a văzut în oglinda preştiinţei. „în cartea ta”, scrie David, „erau scrise toate filele care mi-erau rânduite, mai înainte de a fi fost vreuna din ele” (Psalmi 139:16). Atunci când lumea a fost aşezată în temeliile ei, El era acolo, şi a rânduit marginile popoarelor după numărul copiilor lui Israel.De multe ori înainte de întrupare, El a coborât pe pământ purtând o înfăţişare omenească; la stejarii lui Mamre, la pârâul Iaboc, lângă zidurile Ierihonului şi în cuptorul încins din Babilon, Fiul Omului şi-a vizitat poporul. Pentru că sufletul Lui găsea plăcere în ei, nu a putut sta departe, fiindcă inima Lui tânjea după ei. Ei nu au lipsit niciodată din inima Lui, fiindcă le-a scris numele pe palme şi le-a săpat în coasta Sa. Pieptarul care conţinea numele triburilor lui Israel era cea mai strălucitoare podoabă a marelui preot, iar numele aleşilor lui Christos sunt cele mai strălucitoare podoabe ale Sale, şi scânteiază în inima Sa.

Poate că noi uităm adesea să medităm la desăvârşirea Domnului, dar El nu încetează niciodată să-şi aducă aminte de noi. Să ne căim de uitările trecutului, şi să ne rugăm pentru harul de a-L purta mereu în amintire. Doamne, deschide-mi ochii sufletului după imaginea Fiului Tău.

Seara

Eu sunt Uşa. Dacă intră cineva prin Mine, va fi mântuit; va intra şi va ieşi, şi va găsi păşune. Ioan 10:9

Isus, marele Eu Sunt, este intrarea în adevărata biserică, şi drumul de acces la Dumnezeu. El oferă patru privilegii alese omului care vine la Dumnezeu prin El. În primul rând, el oferă mântuirea. Ucigaşul fugar intra pe porţile cetăţii de scăpare şi era în siguranţă. Noe a intrat în arcă şi a fost apărat. Nici un om nu poate fi pierdut dacă îl alege pe Isus ca uşă a credinţei. Intrarea prin Isus în pace este garanţia intrării în cer, prin aceeaşi uşă. Isus este singura uşă, o uşă deschisă, o uşă largă, o uşă sigură. Binecuvântat este cel care îşi întemeiază toate speranţele de intrare în slavă pe Răscumpărătorul răstignit. In al doilea rând, el va intra înăuntru. Va fi favorizat cu intrarea în familia divină, împărţind pâinea copiilor şi participând la toate bucuriile şi onorurile. El va intra în camerele de părtăşie, la ospeţele de iubire, la comorile legământului, în hambarul făgăduinţelor. El va intra la Regele regilor prin puterea Duhului Sfânt, şi taina Domnului va fi cu el. Apoi, el va ieşi. Această binecuvântare este de multe ori uitată. Ieşim în lume ca să muncim şi să suferim, dar ce binecuvântare este să intri în numele şi puterea lui Isus! Suntem chemaţi să mărturisim adevărul, să-l înveselim pe cel descurajat, să-l avertizăm pe cel nepăsător, să câştigăm suflete, şi să-L slăvim pe Dumnezeu. Îngerul i-a spus lui Ghedeon „du-te cu puterea aceasta” (Judecători 6:14); în acelaşi fel, Domnul doreşte să fim mesagerii Lui în numele şi puterea Sa. In al patrulea rând, el va găsi păşune. Cel care Îl cunoaşte pe Isus nu va flămânzi niciodată. Intrarea şi ieşirea îi vor fi folositoare: prin părtăşia cu Dumnezeu va creşte, şi prin udarea altora va fi udat şi el. Fiindcă L-a făcut pe Isus totul pentru el, va găsi totul în Isus. Sufletul lui va fi „ca o grădină bine udată, ca un izvor ale cărui ape nu seacă” (Isaia 58:11).

IZVOARE IN DEŞERT

Dumnezeul păcii să vă sfinţească El Însuşi pe deplin; şi duhul vostru, sufletul vostru şi trupul vostru, să fie păzite întregi, fără prihană la venirea Domnului nostru Isus Hristos. Cel ce v-a chemat este credincios şi va face lucrul acesta. 1 Tesaloniceni 5:23-24

Mulţi ani după ce am citit prima dată: „Urmăriţi … sfinţirea, fără care nimeni nu va vedea pe Domnul” (Evrei 12:14), am început să urmăresc acest adevăr şi să încurajez pe toţi cei cu care vorbeam să facă la fel. Zece ani mai târziu Dumnezeu mi-a dat o viziune mai clară decât avusesem înainte despre modalitatea de a obţine sfinţenia – şi anume, prin credinţa în Fiul lui Dumnezeu. Imediat am început să împărtăşesc tuturor: „Noi suntem salvaţi de păcat şi sfinţiţi prin credinţă”. Am mărturisit aceasta în particular, în public şi în scris, şi Dumnezeu a confirmat aceasta printr-o mie de alţi martori. Am declarat acest adevăr neîncetat mai mult de treizeci de ani, şi Dumnezeu a continuat să-mi aprobe lucrarea. John Wesley în 1771

L-am cunoscut pe Domnul Isus, şi El era foarte preţios pentru mine, dar am găsit ceva în adâncul meu care nu este plăcut, liniştit şi bun. Am făcut tot ce am putut ca să-mi reprim aceste trăsături, dar ele erau încă acolo. În cele din urmă L-am căutat pe Domnul Isus pentru ajutor, şi când I-am încredinţat Lui voinţa mea, El a venit în inima mea şi a îndepărtat tot ce nu era plăcut, liniştit şi bun. Şi apoi El a închis uşa. George Fox

Chiar în momentul acesta, inima mea nu are nici cea mai mică urmă de sete după acceptarea mea de către Dumnezeu. Sunt singur cu El şi El îmi umple orice gol. Nu am nici o dorinţă şi nici o voinţă, decât în El. El mi-a pus picioarele în camera Sa mare. Şi sunt plină de o teamă respectuoasă şi mă minunez de felul cum El a cucerit totul în mine, prin dragostea Sa.


Lady Huntington

Deodată am simţit ca şi cum o mână – nu slabă, ci atotputernică, şi nu cu mânie, ci cu dragoste – s-a aşezat pe fruntea mea. Însă nu am simţit-o atât de mult în afară cât înăuntru. Părea să apese pe întreaga mea fiinţă şi să trimită prin mine o energie sfântă, mistuitoare de păcat. Pe când se mişca în jos, inima mea la fel ca şi capul meu era conştientă de prezenţa acestei energii curăţitoare de suflet. Sub puterea ei am căzut la pământ, şi cuprins de bucuria şi uimirea acelui moment, am strigat cu voce tare. Mâna aceea puternică a continuat să lucreze în afara şi înăuntrul meu, şi oriunde se deplasa, părea să lase în urmă amprenta glorioasă a chipului Mântuitorului. Şi pentru câteva minute, oceanul adânc al dragostei lui Dumnezeu m-a înghiţit, în timp ce toate valurile şi talazurile lui cădeau peste mine. Bishop Hamline

Unele păreri ale mele despre sfinţenie, aşa cum am scris odată, sunt după cum urmează: Sfinţenia după mine are o natură dulce, calmă, plăcută, fermecătoare şi senină, care aduce o bucurie inexprimabilă, curată, radioasă, paşnică şi copleşitoare pentru suflet.

Cu alte cuvinte, sfinţenia face sufletul ca un câmp sau ca o grădină a lui Dumnezeu, cu tot felul de roade şi flori plăcute, şi fiecare din ele bucurându-se netulburat de o linişte dulce şi de razele blânde şi înviorătoare ale soarelui. Jonathan Edwards

Curentul irezistibil al dragostei mătură

Toate regiunile din străfunduri;

Păstrând gândurile şi dorinţele şi simţurile

Acum, şi în orice clipă, curate:

Mântuire deplină! Mântuire deplină!

De vina şi puterea păcatului.

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

Volumul III

Marcu 11.1-14

Drumul Domnului Isus se apropie de sfârşit. îşi face intrarea solemnă în Ierusalim, după care intră în templu, unde, pentru început, îşi roteşte privirea în toate părţile ” la toate ” (v. 11), ca pentru a Se întreba: Mă aflu Eu aici la Mine? Acest detaliu, specific lui Marcu, ne arată că Dumnezeu nu judecă niciodată în pripă starea lucrurilor înainte de a condamna (comp. cu Geneza 18.21). Cum trebuie să fi fost însă sentimentele Domnului văzând această casă de rugăciune ajunsă într-un asemenea grad de profanare…!

El părăseşte acest loc pângărit şi Se retrage în Betania, împreună cu micul număr al celor care îl recunosc şi care Îl iubesc. Betania semnifică „casa întristatului” sau a smochinelor” (dubla semnificaţie este caracteristică Scripturii, fiind deseori întâlnită). În momentul în care Domnul Isus este constrâns să blesteme smochinul cel fără rod, care îl reprezintă pe Israel aşa cum l-a găsit El, este ca şi cum El, întristatul, Săracul (Psalmul 40.17), ar întâlni acolo, şi numai acolo, roade pentru Dumnezeu („smochinele cele bune”, potrivit expresiei din Ieremia 24.2), mângâiere pentru inimă, gustând mai dinainte „rodul muncii sufletului Său” la cruce (Isaia 53.11). In ciuda frunzişului bogat, imagine a unei religii frumoase, „nu sunt smochine în smochinul” lui Israel, după cum constată acelaşi profet (Ieremia 8.13).

PÂINEA CEA DE TOATE ZILELE

Text: 2 Corinteni 5:1-8

„TRECEREA BANCULUI DE NISIP”

A oprit furtuna, a adus liniștea și valurile s-au potolit. Domnul i-a dus în limanul dorit. Psalmul 107:29, 30

La vârsta de 80 de ani, binecunoscutul poet Alfred, Lord Tennyson a fost dus de la reședința lui de vară de la Aldworth, Anglia, la reședința lui de iarnă pe insula Wight. În timp ce barca trecea strâmtoarea, Tennyson a auzit un sunet ca un murmur pe care-l scoteau valurile ce izbeau într-un banc de nisip întins. El a știut că se apropia furtuna dar a știut și că aceasta nu-l va împiedica să traverseze strâmtoarea.

După câteva zile, sănătatea lui Tennyson a început să se deterioreze, și o soră medicală a fost angajată să stea cu el pe insulă. Stând de vorbă cu el, sora i-a spus încet: „Domnule, ați compus așa multe poezii minunate, dar atât de puține imnuri. Aș dori să scrieți un imn chiar acum pe patul de boală. Sunt sigură că-i va ajuta și-i va mângâia și pe alții care suferă”. Dimineața următoare, el i-a înmânat o ciornă, spunând: „Am scris aceste câteva versuri în timpul nopții”. Poezia a fost plină de scene despre mare și despre sentimente legate de moarte, sentimente ce au fost trezite în mintea lui de acel „vuiet al mării”. Dar mai presus de toate, el exprimă nădejdea glorioasă de a-L vedea pe Isus Ia sfârșitul călătoriei vieții. Iată câteva versuri:

„Stea de asfințit și stea de seară,/ Și-o chemare clară pentru mine!/ Să nu mai fie vuiet ce lovește-n banc,/ când voi înainta în mare./ Amurg și clopote de seară,/ și-apoi întuneric,/ Căci cu toate că-n afara granițelor timpului și-a spațiului mă poartă valu-n depărtare,/ Eu sper să-mi văd Pilotul față-n față, când voi fi traversat această mare.”

Moartea pare amenințătoare, dar cei care îl iubesc pe Isus, vor fi pilotați în siguranță spre cerul dorit! H.G.B.

Străluce o țară a păcii depline

Chiar dincolo de-nfuriate talazuri.

încă puțin și-om ajunge cu bine

în Portul unde n-or mai fi necazuri.

Kuipers

Cristos a înlocuit ușa neagră a morții cu poarta strălucitoare a vieții.

DOMNUL ESTE APROAPE – GBV

http://www.gbv.ro/meditatii-zilnice/domnul-este-aproape

.. .să nu părăsim adunarea noastră, cum au unii obicei; ci să ne îndemnăm unii pe alții, și cu atât mai mult, cu cât vedeți că ziua se apropie. Evr. 10,25.

Credincioșii evrei nu aveau în timpurile acelea o stare ușoară. Credința lor în Domnul Isus a fost aspru încercată prin prigoană și suferință. Prin aceasta au fost în primejdie de a fi amăgiți și de a se întoarce înapoi la Lege și la datinile vechi ale slujbelor. Cu cât părăseau adunările cu atât era mai ușor pentru dușman ca să-i abată de la Cale. De aceea scriitorul acestei epistole îi îndeamnă să nu părăsească adunările. Acolo puteau fi mângâiați și îmbărbătați ca să reziste contra valului împotrivitorilor și de a păstra credința.In zilele noastre există aceleași principii. în zilele noastre nu avem de suferit primejdiile și suferințele evreilor, ci avem primejdii care adesea nu le cunoaștem imediat. Dacă de exemplu prin viclenia dușmanului am fost duși așa de departe să neglijăm unele ore ale adunării atunci decăderea merge foarte repede. „Adunarea noastră” este strângerea noastră laolaltă având ca Centru pe Domnul Hristos. Aceasta înseamnă a fi adunați pentru Numele Său -adunare care nu poate fi înlocuită cu nimic. Dacă noi părăsim adunarea pentru Numele Domnului înseamnă că înjosim într-un anumit fel pe Isus însuși. De ne-ar feri Domnul de această decădere și să rămânem numai în jurul Persoanei Sale. Câți au mărturisit la bătrânețe că nu mai pot recupera nimic! Primii creștini stăruiau în învățătura apostolilor, în legătura frățească, în frângerea pâinii și în rugăciune. când apostolul ne-a îndemnat să nu părăsim „adunarea noastră” nu s-a gândit să nu părăsim „adunările sau bisericile oficiale” ale zilelor noastre care nu se mai strâng călăuzite de Duhul Sfânt și Cuvântul lui Dumnezeu. Aceste așa zise „adunări” trebuie să le părăsim în cea mai mare grabă și să ne ocupăm locul în Adunarea lui Dumnezeu.

SĂMÂNȚA BUNĂ

http://www.gbv.ro/meditatii-zilnice/samanta-buna

De aceea vă spun că orice lucru veți cere, când vă rugați, să credeți că l-ați și primit, și-l veți avea. Marcu 11.24

Îndemn la rugăciune

Misionarul și exploratorul David Livingstone (1813-1873), care a pătruns cu Evanghelia până în inima Africii, a avut în tinerețe o rugăciune care a repetat-o de mai multe ori. El a spus Domnului și Mântuitorului său: „Trimite-mă oriunde, numai să mergi și Tu cu mine. Pune orice poveri asupra mea, numai Tu să mă susții. Taie orice legături, afară de acea legătură care mă ține în serviciul Tău și aproape de inima Ta!”.

Livingstone a trăit o viață de ascultare față de Mântuitorul său până când a murit pe genunchi în coliba sa din Africa. Exemplul care l-a inspirat pe misionar a fost dragostea lui Dumnezeu față de oameni. El a putut spune: „Eu sunt misionar cu trupul și sufletul. Dumnezeu a avut un singur Fiu, și El a fost misionar și medic. Eu sunt o slabă imitație a Lui, sau aș vrea să fiu. Vreau să trăiesc în slujba Lui, vreau să mor în slujba Lui”.

Și astăzi este nevoie de tineri și vârstnici, care să se roage și să trăiască în felul acesta. Cine vrea să fie auzit de Dumnezeu în rugăciunile sale, acela trebuie să asculte Cuvântul lui Dumnezeu. A-ți face timp să asculți, este cel mai important lucru în rugăciune. Să fim mulțumitori lui Dumnezeu, că a lăsat exemple înaintea noastră pe care le putem urma!

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

www.fundatiaseer.ro

DESERTĂCIUNEA FAIMEI SI A AVERII

„Ce mai pot nădăjdui eu? În Tine îmi este nădejdea” (Psalmul 39:7)

     Fascinația pe care o nutrește societatea față de Hollywood și față de celebrități a cam luat-o razna. Milioane de oameni îi idolatrizează pe cei care au reușit să ajungă celebri și bogați, cu toate că celebritatea nu asigură împlinirea la care aspiră sau căreia i se face atâta reclamă! Marilyn Monroe ne-ar fi putut-o spune. La fel și Elvis Presley și Michael Jackson. Gândește-te cât de adorat era Mohammed Ali când era în floarea vârstei. El fusese cunoscut drept „un boxer care nu poate fi învins”. Poza lui a apărut pe coperta revistei Sports Illustrated mai mult decât a oricărui alt sportiv din istorie. Oriunde mergea, camerele de luat vederi îl urmau. Însă bunăstarea și faima nu pot cumpăra sănătatea, și sportivul a căzut victimă ravagiilor pe care le face boala Parkinson. Jurnalistul sportiv Gary Smith a petrecut mai mult timp cu Ali, acasă la el, și l-a rugat să-i arate camera cu trofee. Ali l-a însoțit într-un hambar întunecos și umed de lângă casă. Acolo, atârnat pe perete se afla un panou pe care erau afișate amintirile – fotografii cu Ali dansând, lovind și ridicând deasupra capului centurile campionilor pe care le-a câștigat. Fotografiile însă erau murdare de pete albe de la porumbeii care își făcuseră cuibul pe bârnele acoperișului. Ali a luat panoul și l-a întors cu fața la perete. Apoi, în timp ce părăsea încăperea, Smith l-a auzit murmurând: „Am avut toată lumea și nu a însemnat nimic. Uită-te la mine acum!”

Psalmistul David a scris: „Omul umblă ca o umbră, se frământă degeaba, strânge la comori, şi nu ştie cine le va lua. Acum, Doamne, ce mai pot nădăjdui eu? În Tine îmi este nădejdea” (Psalmul 39.6-7).

16 Decembrie 2016

TOTUL PENTRU GLORIA LUI

de Oswald CHAMBERS

Luptă înaintea lui Dumnezeu

Luaţi toată armura lui Dumnezeu…rugându-vă în orice timp… Efeseni 6:13, 18

Trebuie să înveţi să lupţi împotriva lucrurilor care te opresc să ajungi la Dumnezeu şi să lupţi în rugăciune pentru alte suflete; dar nu spune niciodată că te lupţi cu Dumnezeu în rugăciune, acest lucru nu este adevărat din perspectiva Scripturii. Dacă lupţi, într-adevăr, cu Dumnezeu, vei fi „olog” pentru tot restul vieţii tale. Dacă, atunci când Dumnezeu vine aşa cum nu vrei, te prinzi de El, ca şi Iacov, şi te lupţi cu El, prin aceasta Îl obligi să te luxeze. Nu umbla şchiop pe căile lui Dumnezeu, ci fii un om care luptă înaintea lui Dumnezeu împotriva lucrurilor acestei lumi, devenind „mai mult decât învingător prin El”. Lupta înaintea lui Dumnezeu este un lucru care are impact în împărăţia Sa. Dacă-mi ceri să mă rog pentru tine şi eu nu sunt pe deplin în Cristos, mă pot ruga, dar rugăciunea mea nu va avea nici un rezultat; dar dacă sunt pe deplin în Cristos, rugăciunea mea va avea întotdeauna rezultate. Rugăciunea are efect numai atunci când suntem cu totul pregătiţi – „… luaţi toată armura lui Dumnezeu”.

Fă întotdeauna diferenţă între ceea ce Dumnezeu a rânduit şi voia Lui permisivă, adică scopul Lui providenţial pe care-l are cu noi. Ceea ce Dumnezeu a rânduit nu se poate schimba; voia Lui permisivă reprezintă lucrurile cu care trebuie să luptăm înaintea Lui. Reacţia pe care o avem faţă de voia permisivă a lui Dumnezeu este cea prin care putem ajunge la ceea ce a rânduit El. „Toate lucrurile lucrează împreună spre binele celor ce îl iubesc pe Dumnezeu”, al celor care rămân credincioşi rânduielii lui Dumnezeu, chemării Lui în Cristos Isus. Voia permisivă a lui Dumnezeu este mijlocul prin care se vor arăta fiii şi fiicele Sale. Nu trebuie să fim fără coloană vertebrală, spunând: „Este voia lui Dumnezeu”. Nu trebuie să punem la cale o luptă înaintea lui Dumnezeu, nici să luptăm cu Dumnezeu, ci să luptăm înaintea Lui cu lucrurile care ne stau în faţă. Fereşte-te ca, din lene, să stai jos înaintea lui Dumnezeu, în loc să te ridici la o luptă glorioasă ca să apuci puterea Lui.

MANA DE DIMINEAŢĂ

„Atunci Împărăţia cerurilor se va asemăna cu zece fecioare care şi-au luat candelele şi au ieşit în întâmpinarea mirelui”. MATEI 25:1

În pasajul acesta nu este vorba de Mirele Bisericii ci de răspunderea individuală în timpul absenţei Domnului Hristos. Cele zece fecioare sunt deci aceia care spun că sunt creştini, toţi fiind conectaţi cu împărăţia cerurilor care este pe pământ în timpul dispensaţiunii harului. Faptul că sunt cinci fecioare înţelepte şi cinci neînţelepte nu însemnează că jumătate din creştini sunt credincioşi adevăraţi şi jumătate doar pretinşi. Cinci reprezintă slăbiciunea omenească în aprecierea obligaţiei. Candelele sau torţele presupun pe purtătorii de lumină, fie adevăraţi, fie închipuiţi, lumina însăşi înfăţişează mărturia. Dacă aşteptarea mirelui ar fi fost reală pentru toţi, ar fi fost caracterizată prin lumină şi lumina prin untdelemn care prefigurează pe Duhul Sfânt care locuieşte în fiecare vas ales al lui Dumnezeu, în toţi aceia care sunt mântuiţi. Totuşi, spune pilda, toate au adormit. Toată Biserica mărturisitoare a pierdut gândul întoarcerii Domnului, chiar şi credincioşii care au Duhul Sfânt, fiind insensibili faţă de marele fapt al venirii Lui, până s-a auzit „strigătul de la miezul nopţii” prin care Dumnezeu, acum circa 150 de ani a făcut o trezire cu privire la venirea din nou a Domnului Isus. A trecut destul timp de atunci în care Dumnezeu a pus la încercare starea fiecărui creştin. Unii sunt creştini de formă care nu au untdelemn în vase, cu toată pretinsa lor religiozitate şi activitate bisericească; şi care încearcă să „cumpere”, prin imitaţie, undelemn de la credincioşii adevăraţi. Un exemplu clar îl avem în Simon Magul care voia să imite pe apostoli în minunile pe care le făceau, nu cu gândul de a sluji lui Dumnezeu şi oamenilor, ci de a se pretinde ceea ce nu era. Ei au avut destulă vreme de a se pregăti pentru întâmpinarea Mirelui, dar somnul indolenţei, al vieţii lumeşti, al îngăduirii în viaţă a unor lucruri osândite de Dumnezeu îi va face să se trezească în faţa unei uşi încuiate, chiar dacă au profesat, au pretins o evlavie dar care era falsă şi au trăit o viaţă religioasă, dar moartă, fără untdelemn. Întoarcerea fecioarelor nechibzuite (vs. 11) nu presupune nicidecum că au căpătat Duhul Sfânt, era imposibil, uşa se încuiase, era prea târziu. Cine poate să aprecieze grozăvia de a fi lăsat afară când va veni Domnul Isus în harul şi bunătatea Lui să ia cu El pe toţi aceia care s-au încrezut cu adevărat în El pentru mântuirea sufletelor lor, şi cât de nemărginit de binecuvântată va fi bucuria acelora care au vegheat în aşteptarea Lui.

Să ne trezim din aţipirea noastră şi să ne ridicăm gândurile şi inimile la Domnul Hristos, Acela care vine ca Judecător pentru cei răi, dar în har pentru ai Săi, auzind parcă aevea cuvintele cu care se încheie Biblia: „Da, Eu vin curând” şi să ne unim cu toată sinceritatea şi bucuria, cu apostolul care răspunde: „Amin. Vino Doamne Isuse.”

„Spre miezul nopţii-un glas răsună viu: „O! iată vine Mirele!”

„Este Isus, al nost’ Mântuitor, El, cel dorit cu-atâta dor!

„Mireasa Lui te pregăteşte, ca să-ţi întâmpini scumpu-Ţi Mire!

„Frumoasă sărbătoare începe „O iată vine Mirele!”

MÂNTUIREA PRIN HRISTOS

Meditaţii zilnice – de Fritz BERGER

„El împlineşte dorinţele celor ce se tem de El, le aude strigătul şi-i scapă”. Psalm. 145:10.

Dacă ne temem de Dumnezeu, atunci ne încredem în El. Şi dacă ne încredem în El, El ne dăruieşte la timpul potrivit ceea ce avem nevoie. În tot cursul vieţii El ne vine în ajutor. Dumnezeu se bucură dacă credem în El, aşteptând toate de la El Credinţa este mai tare ca oţelul pentrucă se bazează pe Cel Atotputernic. Prin credinţa vie putem mărturisi fericirea de a avea un Tată. Ne încredem în Tatăl nostru ceresc şi dacă avem nevoie de ceva, apelăm la El. Dacă avem un Tată bogat şi avem nevoie de bani, atunci mergem la El. Dar sunt mulţi evlavioşi care cutreeră lumea cerşind de la cei din lumea aceasta şi spun că Dumnezeu le este Tată. Haideţi să ne gândim un pic! Dumnezeu ne spune: Eu ştiu de ce aveţi nevoie. Căutaţi mai întâi Împărăţia lui Dumnezeu şi neprihănirea Lui şi toate aceste lucruri vi se vor da pe deasupra. Dacă avem un Tată atât de bogat, nu umblăm în lumea aceasta în lung şi-n lat, cerşind sau folosind diferite mijloace pentru a ajunge la bani. Pe de altă parte, lucrurile stau astfel: Dacă vrem să credem nu ne putem permite să irosim banii. Iar la masă se consumă totul, sau resturile se strâng, ca nimic să nu se arunce. În ziua de azi multe se aruncă. Oamenilor le este ruşine să servească la masă ceea ce nu s-a consumat cu altă ocazie. Aceasta nu dovedeşte frică de Dumnezeu şi nu putem fi fericiţi. Dumnezeu să lucreze prin harul Său ca să-I fim supuşi doar Lui, atât în lucruri mărunte, cât şi în cele mari; căutând să fim plăcuţi înaintea Lui şi nu înaintea oamenilor.

TEZAURUL PROMISIUNILOR LUI DUMNEZEU

de Charles H. SPURGEON

IZGONIRE DIVINĂ

…şi veţi izgoni pe canaaniţi, cu toate carele lor de fier şi cu toată tăria lor. Iosua 17.18

Este o mare îmbărbătare să fii tare, să fii sigur de biruinţă, căci atunci soldatul merge la luptă cu deplină încredere şi îndrăzneală. Noi care avem de luptat cu păcatul dinăuntrul nostru şi din jurul nostru, să fim încredinţaţi că putem să câştigăm biruinţa, care ne este dată prin Domnul Isus. Noi nu mergem ca să dăm înapoi, ci ca să biruim. Harul lui Dumnezeu ni s-a dat în toată puterea Sa, pentru ca să biruim răul sub toate formele sale. Noi suntem deci siguri de biruinţă.

Unele din păcatele noastre găsesc în firea noastră, în obiceiurile noastre, în ocupaţiile şi legăturile noastre, adevărate care de război ca să ne doboare. Dar, cu toate că este aşa, noi vom trece peste aceste greutăţi. Ele sunt foarte puternice şi noi foarte slabi în comparaţie cu ele, dar în numele Domnului noi le tăiem în bucăţi. Dacă un singur păcat ne stăpâneşte, noi nu suntem eliberaţii Domnului. Un om legat cu un singur lanţ este tot un prizonier. Este cu neputinţă să mergem în cer, chiar numai cu un singur păcat, dar care domneşte în noi; dar când este vorba de sfinţi, stă scris: „Păcatul nu va mai stăpâni asupra noastră”. Ridicaţi-vă, loviţi în aceşti duşmani şi sfărâmaţi-le toate carele de război. Domnul oştirilor este cu noi, şi cine va putea să stea împotriva puterii Sale care distruge păcatul?

DOMNUL ESTE APROAPE!

Calendar Biblic

Mergeți în toată lumea și predicați evanghelia la toată creația.

 Marcu 16.15

Omul a căzut sub puterea lui Satan și se află întro stare de completă înstrăinare față de Dumnezeu. Crucea este o mărturie clară cu privire la acest lucru. „Acesta este moștenitorul; veniți săl omorâm și să luăm în stăpânire moștenirea lui!” (Matei 21.38). Omul se află sub puterea celui care a uzurpat locul lui Dumnezeu în această lume; de aceea, ori de câte ori Dumnezeu a dorit săȘi manifeste drepturile sau săȘi exercite prerogativele suverane în lume, omul sa împotrivit, așa cum a spus Ștefan: „Voi întotdeauna vă împotriviți Duhului Sfânt”. Faraon, Amalec, canaaniții, cu toții sau împotrivit Domnului și împlinirii scopurilor Lui cu privire la Israel. Chiar și israeliții Lau părăsit pe Izbăvitorul lor, iar când El lea trimis profeți, ei iau bătut sau iau omorât cu pietre; iar când La trimis pe Fiul Său, Lau țintuit pe cruce. Iudeii și națiunile sau unit pentru aL da la moarte pe Fiul lui Dumnezeu și astfel a fost manifestat întregul caracter al nelegiuirii omului.

Prin moartea Sa a fost împlinită răscumpărarea pentru omul vinovat. Prin această moarte a fost așezată temelia mântuirii eterne și baza pentru manifestarea unor glorii mai mărețe și mai înalte decât cele legate de împărăția lui Israel. Dumnezeu La înviat pe Isus dintre cei morți și La înălțat la dreapta Sa, după care a trimis Duhul Sfânt, pentru a strânge, dintre iudei și dintre națiuni, un popor pentru Numele Său.

Această lucrare este împlinită prin predicarea evangheliei. Această evanghelie este însă predicată în Numele disprețuit și lepădat al Domnului Isus și prin puterea Duhului Sfânt trimis din cer, iar ea judecă tot ceea ce este natural în inima omului, așa încât întâmpină multă împotrivire din partea acestuia și a lui Satan. Instrumentele pe care Dumnezeu le folosește sunt creaturi sărmane și slabe, lipsite de arme carnale. Totuși, porunca lea fost dată: „Mergeți în toată lumea” (Marcu 16.15). A. H. Rule

BĂTÎND LA UȘA LUI DUMNEZEU

de Oswald CHAMBERS

Doamne, ce înflăcărată este dorinţa mea crescândă după Tine, nu într-un chip îngust, limitat, ci în modul glorios al unei înţelegeri mai profunde a sfinţeniei Tale.

MEDITAŢII ZILNICE

de Wim MALGO

«Nu se va mai auzi în el de acum nici glasul plânsetelor, nici glasul ţipetelor.» ISAIA 65,19

Ce promisiune minunată din partea Dumnezeului nostru plin de dragoste! Ca şi copii ai Săi nu vom mai plânge în veşnicie, deoarece toate motivele de tristeţe vor dispărea, în cer nu vor mai exista prietenii distruse sau speranţe neîmplinite. Bolile trupeşti şi rănile sufleteşti, neînţelegerile, pericolele sau moartea vor fi total necunoscute în Paradis. Poţi să fii sigur că acolo nu ne vor mai chinui suferinţele, nu ne vor mai apăsa gândurile de moarte şi nici pierderea celor dragi. Toate lacrimile vărsate aici pe pământ vor fi şterse de Dumnezeu însuşi. Nu vei mai plânge în cer deoarece şi cele mai adânci doruri şi cele mai profunde dorinţe îţi vor fi împlinite. Inima rea, necredincioasă va fi înlocuită cu una nouă, plină de dragostea Lui. Ne vom înfăţişa fară nici o pată sau zbârcitură înaintea tronului Său şi vom avea imaginea minunată a Fiului Său pe feţe şi în inimă. De aceea, drag cititor, prinde curaj, căci: «El va şterge orice lacrimă din ochii lor. Şi moartea nu va mai fi. Nu va mai fi nici tânguire, nici ţipăt, nici durere, pentru că lucrurile dintâi au trecut» (Apoc. 21,4).

MEDITAŢII PENTRU FIECARE ZI A ANULUI

de Charles H. SPURGEON

Dimineaţa şi Seara

Dimineaţa

Veniţi la Mine. Matei 11:28

Strigătul religiei creştine este cuvântul blând „veniţi”. Legea iudaică spune aspru: „du-te, şi ia aminte la paşii tăi şi la cărarea pe care mergi. Calcă poruncile, şi vei pieri; păzeşte-le, şi vei trăi”. Legea era un sistem al terorii, care călăuzea omul ca un bici. Evanghelia îl trage cu funii de iubire. Isus este Păstorul cel Bun care păşeşte înaintea oilor, invitându-le să-L urmeze, şi conducându-le întotdeauna cu blândeţe: „veniţi”. Legea respinge; Evanghelia atrage. Legea arata distanţa dintre Dumnezeu şi om; Evanghelia construieşte un pod peste această prăpastie şi îi ajută pe credincioşi să-l treacă. Din prima clipă a vieţii spirituale, până în momentul în care vei ajunge în slavă, îndemnul lui Isus va fi „vino la Mine”. Isus ne îndeamnă ca o mamă, care îşi ajută copilul să facă primii paşi întinzându-şi braţele şi chemându-l. El va fi întotdeauna în faţa noastră, rugându-ne să-L urmăm aşa cum soldaţii îşi urmează căpitanul. El va păşi întotdeauna înaintea ta ca să-ţi pregătească cărarea, şi tu vei auzi toată viaţa vocea Sa blândă care te cheamă. In clipa solemnă a morţii, cuvintele care te vor duce în cer vor fi „veniţi, binecuvântaţii Tatălui Meu” (Matei 25:34). Mai mult, aceasta nu este doar chemarea lui Christos pentru tine, ci şi strigătul tău către Christos: „Vino! Vino!” Vei aştepta cu dor a doua Sa venire. Vei spune: „vino repede. ,Amin! Vino, Doamne Isuse (Apocalipsa 22:20)”. Vei dori o părtăşie mai apropiată şi mai strânsă cu El. Când vocea Lui îţi va spune „vino”, vei răspunde „vino, Doamne, şi rămâi cu mine. Vino, şi ocupă tronul inimii mele. Domneşte în ea fără rivali, şi consacră-mă deplin în slujba Ta”.

Seara

Nici nu le-ai auzit, nici nu le-ai ştiut, şi nici nu-ţi era deschisă odinioară urechea la ele. Isaia 48:8

Este dureros să te gândeşti că, într-o anume măsură, acuzaţia aceasta poate fi aplicată credincioşilor care sunt adesea insensibili spiritual. Noi înşine am putea să ne jelim, fiindcă nu auzim vocea Lui Dumnezeu atunci când trebuie. „Nici nu le-ai auzit”. Există mişcări ale Duhului în sufletul nostru care trec neobservate. Sunt şoapte ale poruncilor şi iubirii divine care trec nevăzute de intelectul nostru. Vai! Am fost adesea ignoranţi –„nici nu le-ai ştiut”. Sunt probleme interioare pe care ar fi trebuit să le vedem, stricăciuni care au pătruns neobservate în vieţile noastre, afecţiuni care se ofilesc ca florile în frig, nesupravegheate de noi; străluciri ale feţei divine care ar putea fi văzute dacă nu ne-am închide ferestrele sufletului. Dar noi „nu pricepem şi nu înţelegem” (Isaia 44:18). Când ne gândim la acest lucru, suntem umiliţi la culme. Cât de mult ar trebui să-L iubim pe Dumnezeu, dacă ne gândim câta nebunie şi ignoranţă trebuie să ierte Dumnezeu, ca să ne trateze cu atâta îndurare! Admiră minunata suveranitate a harului, care ne-a ales în ciuda tuturor defectelor! Minunează-te de preţul care a fost plătit pentru noi, deşi Christos ştia cine eram! Cel care atârna pe cruce a văzut necredinţa, îndoiala, răceala, indiferenţa, nepăsarea şi lipsa rugăciunii, dar a spus: „căci Eu sunt Domnul, Dumnezeul tău, Sfântul lui Israel, Mântuitorul tău!… pentru că ai preţ în ochii Mei, pentru că «sil preţuit şi te iubesc, dau oameni pentru tine, şi popoare pentru viaţa Al” (Isaia 43:3-4)! O, răscumpărare, cât de glorioasă este strălucire! ta pe lângă întunericul din noi! O Duh prea Sfânt, de acum înainte, dă-ne o ureche atentă şi o inimă înţelegătoare!

IZVOARE IN DEŞERT

Mai era acolo şi o proorociţă, Ana, … Ea nu se depărta de Templu, şi zi şi noapte slujea lui Dumnezeu cu post şi cu rugăciuni. (Luca 2:36-37)

Nu-ncape îndoială că noi învăţăm să ne rugăm rugându-ne, şi că cu cât ne rugăm mai mult, cu atât rugăciunile noastre vor fi mai bune. Oamenii care se roagă din când în când nu vor putea niciodată să ajungă la acel fel de rugăciune descris în Scripturi ca având „mare putere” (Iacov 5:16).

Marea putere în rugăciune este la îndemâna noastră, dar trebuie să lucrăm pentru a o obţine. Să nu ne imaginăm vreodată că Avraam ar fi putut să mijlocească pentru Sodoma cu atâta succes, dacă n-ar fi avut o relaţie strânsă cu Dumnezeu în anii precedenţi ai vieţii lui. Acea noapte întreagă de luptă a lui Iacov de la Peniel cu siguranţă n-a fost prima întâlnire pe care a avut-o cu Dumnezeul său. Şi putem privi chiar la cea mai frumoasă şi mai minunată rugăciune a Domnului nostru din Ioan 17, înainte de suferinţele şi moartea Sa, ca rod al numeroaselor Sale nopţi devoţionale, şi a trezirii Lui deseori înaintea zorilor pentru a Se ruga.

Dacă un om crede că poate deveni puternic în rugăciune fără să se dedice rugăciunii, trăieşte o mare iluzie. Rugăciunea lui Ilie, care a oprit ploaia din ceruri şi mai târziu a deschis zăgazurile cerurilor, a fost doar un exemplu dintr-o serie lungă de rugăciuni fierbinţi şi puternice ale lui adresate lui Dumnezeu. O, dacă şi noi creştinii ne-am aminti că stăruinţa în rugăciune este necesară pentru ca rugăciunea să fie eficientă şi victorioasă!

Marii mijlocitori, care sunt rareori menţionaţi în legătură cu eroii şi martirii credinţei, au fost totuşi cei mai mari binefăcători ai bisericii. Faptul că ei au devenit canale ale binecuvântărilor de îndurare către alţii a fost posibil numai datorită rămânerii lor înaintea scaunului îndurării lui Dumnezeu.

Adu-ţi aminte că trebuie să ne rugăm ca să ne rugăm şi trebuie să stăruim în rugăciune pentru ca rugăciunile noastre să continue. Charles H. Spurgeon

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

Volumul III

Marcu 10.35-52

Nu ne sustragem de la a face o remarcă în legătură cu credinţa lui Iacov şi a lui Ioan. Deşi ştiau că învăţătorul lor era Mesia, Moştenitorul împărăţiei, şi că vor avea parte împreună cu El, cererea lor dă totuşi la iveală ignoranţa şi deşertăciunea inimii lor fireşti. Plin de har, Domnul îi strânge pe ucenici în jurul Lui şi foloseşte această intervenţie nefericită a celor doi fraţi pentru a le da o învăţătură (atât lor, cât şi nouă). Să nu înţeleagă ei oare că au înaintea lor pe Modelul smereniei prin excelenţă, pe Acela care, având tot dreptul să I se slujească, a dorit să devină Rob pentru a-Şi elibera făptura şi a plăti cu viaţa Sa preţul răscumpărării cerute de Marele Judecător? Versetul 45 poate fi numit versetul cheie al Evangheliei, fiind un rezumat al acesteia.

Duhul Sfant ne înfăţişează în acest capitol trei atitudini foarte diferite: omul pe care Domnul îl invită să-L urmeze şi care pleacă (v. 21,22); ucenicii chemaţi şi ei şi care Îl urmează, dar îngroziţi (v. 32) şi făcând caz de renunţările lor (v. 28); şi cerşetorul orb, căruia Isus nu îi cere nimic când îl vindecă, dar care, fără niciun cuvânt şi, aruncându-şi haina care ar fi putut să-l stânjenească pe cale, îl urmează „pe drum
(v. 52).

Remarcăm nestatornicia mulţimii, cea care la început îl mustră pe orb, dar care, peste numai câteva clipe, îi va spune: „îndrăzneşte…!” (v. 48,49).

PÂINEA CEA DE TOATE ZILELE

Text: Genesa 15:1-6

UN DAR AL HARULUI

Căci prin har ați fost mântuiți prin credință, … Nu prin fapte, ca să nu se laude nimeni. Efeseni 2:8, 9

Într-un articol publicat de Moody Monthly, evanghelistul D.L. Moody a relatat despre un bărbat care a făcut o mărturisire personală în timpul unui serviciu religios în care predicase el. Ridicându-se în picioare, omul a spus că i-au trebuit 42 de ani ca să învețe trei lecții importante.

„In primul rând, a spus omul, am ajuns să-mi dau seama că nu pot face nici un lucru pe baza căruia să-mi merit mântuirea.” Moody s-a gândit că este un lucru care merită să-l înveți.

„În cel de-al doilea rând, a continuat el, am aflat că Dumnezeu nu-mi cere să fac nimic pentru a-mi câștiga mântuirea.” Și asta-i important, s-a gândit Moody.

„În cel de-al treilea rând, a încheiat acest bărbat, am învățat că Isus a încheiat la cruce lucrarea care îmi aduce mie mântuire. Tot ceea ce trebuie să fac este s-o iau.”

Arătând că este de acord cu cele de mai sus, Moody și-a încheiat articolul cu acest apel: „Dragi prieteni, să încetăm a ne mai zbate și a mai lupta și haideți să acceptăm mântuirea chiar acum”.

Lucrarea de răscumpărare a fost încheiată. Dar pentru a beneficia de ea, trebuie să-L primim pe Cristos prin credință. Biblia spune: „Pe când, celui ce nu lucrează, ci crede în Cel ce-l socotește pe păcătos neprihănit, credința pe care o are el îi este socotită ca neprihănire” (Rom. 4:5). Mântuirea nu este o răsplată. Este un dar al harului pe care trebuie să-l acceptăm cu umilință.

Dacă nu te-ai încrezut niciodată în Cristos, pune-ți astăzi încrederea în El ca Mântuitorul tău personal. Cere-I să te curățească de păcatele tale și să preia controlul asupra vieții tale. Atunci vei cunoaște tu însuți darul harului Său. – R.W.D.

Har minunat, infinit, fără seamăn

Peste cei care cred, fără plată-i turnat!

Tu cel ce tânjești să-I vezi fața lui Isus,

Primește-I chiar azi harul bogat! – Johnston

Mântuirea nu este o realizare a noastră, ci este un dar pe care-l primim.

DOMNUL ESTE APROAPE – GBV

http://www.gbv.ro/meditatii-zilnice/domnul-este-aproape

Mi-ați adus voi vite junghiate și jertfe timp de patruzeci de ani în pustie, casă a lui Israel? Ați purtat cortul lui Moloh și chipul stelei zeului Remfan, chipurile acelea, pe cari le-ați făcut ca să vă închinați lor. Fapt. 7,42.43.

Ce serioasă amenințare a trebuit să spună poporului Israel proorocul Amos (capitolul 5) și în același timp să le proorocească judecata: „Vă voi duce în robie dincolo de Damasc.” Canaan a fost locuința prezisă și orânduită de Dumnezeu pentru ei. Pe calea prin pustie până acolo, poporul acesta răscumpărat prin sânge din robia Egiptului trebuia să ducă chivotul tot drumul. Prezența chivotului în mijlocul lor le dădea putere și îi sfințea. Dar când neglijau aceasta totul era pierdut. Și acolo s-a ajuns cu acest popor. Ei s-au alipit de idoli străini și aceasta a fost o înjosire a chivotului. Ce judecată serioasă! Și pentru noi care avem o chemare cerească aceasta este o avertizare serioasă. Chivotul care este în mijlocul nostru ținut în toată slava și cinstea, care merge cu noi în pustia acestei lumi, este NUMELE FIULUI LUI DUMNEZEU. Cu toată râvna sfântă să cinstim acest Nume îndeosebi în aceste zile din urmă. Nu mai este loc de discuții contradictorii, ci e necesară o distanțare hotărâtă de tot ce nu este după gândul Său. loan spune în epistola sa: „Oricine o ia înainte și nu rămâne în învățătura lui Hristos n-are pe Dumnezeu. Cine rămâne în învățătura aceasta are pe Tatăl și pe Fiul. Dacă vine cineva la voi și nu vă aduce învățătura aceasta să nu-l primiți în casă și să nu-i ziceți: Bun venit. Căci cine-i zice: Bun venit se face părtaș faptelor lui rele.” (vezi 2 loan vers. 9-11). Numele Său este Acel Nume: „pe care L-a pus moștenitor al tuturor lucrurilor și prin care a făcut și veacurile” care la început era la Dumnezeu și care era Dumnezeu. Să reținem acest lucru!

SĂMÂNȚA BUNĂ

http://www.gbv.ro/meditatii-zilnice/samanta-buna

Nu vă îngrijorați, dar, de ziua de mâine; căci ziua de mâine se va îngrijora de ea însăși. Ajunge zilei necazul ei. Matei 6.34

Grijile vieții

Civilla Martin, autoarea imnului „De ce-s cuprins de griji”, a povestit despre vizita, pe care a făcut-o în anul 1904, unei prietene credincioase țintuită la pat de o boală grea. Doamna Martin și-a întrebat prietena, dacă a fost vreodată descurajată de condiția nefericită în care se afla. Aceasta i-a răspuns imediat: „Cum pot să fiu descurajată, când știu că Tatălui meu ceresc Îi pasă de fiecare vrăbiuță, iar pe mine mă iubește și îmi poartă de grijă?”. La puțin timp după această vizită, Civilla Martin a scris versurile imnului: „De ce-s cuprins de griji” – melodie ce s-a dovedit a fi un balsam pentru sufletul celor care au trecut prin încercări sau boli.

Grijile vieții prezente ne conduc să ne alipim de lucrurile de pe pământ și de lume. De aceea Domnul ne îndeamnă să nu ne îngrijorăm cu privire la ceea ce vom mânca sau vom bea, nici cu privire la îmbrăcămintea noastră. Păsările cerului nu fac provizii, ele nu strâng averi. Dumnezeu le hrănește. Este interesant că Mântuitorul a ales cele mai neînsemnate păsări – vrăbiile – pentru a ne învăța un mare adevăr: în ochii lui Dumnezeu, niciunul dintre noi nu este neînsemnat! El este interesat de fiecare detaliu din viața noastră.

Să păstrăm în inimile noastre acest adevăr al purtării de grijă a lui Dumnezeu față de creația Sa!

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

www.fundatiaseer.ro

CAUTĂ ÎMPĂCAREA (2)

„Du-te întâi de te împacă… apoi vino de adu-ţi darul…” (Matei 5:24)

     Te afli în conflict cu cineva? Îți apasă sufletul, îți ia liniștea și îți afectează până și activitatea de la locul de muncă? Iată ce a spus Domnul Isus că ar trebui să faci (v. 23-24): „Dacă îţi aduci darul la altar, şi acolo îţi aduci aminte că fratele tău are ceva împotriva ta, lasă-ţi darul acolo înaintea altarului, şi du-te întâi de te împacă cu fratele tău; apoi vino de adu-ţi darul.”

Poate spui: „Aștept ca el să vină la mine, mai întâi…” Dar dacă  nu vine? Astăzi, Domnul Isus îți spune: „Du-te și împacă-te!” E ceva umilitor dar și riscant, întrucât s-ar putea să nu primești răspunsul la care te aștepți. De ce nu a spus Domnul Isus: „Așteaptă puțin, și situația se va schimba”?! Deoarece când lași lucrurile să se adune, acumularea explodează! Ajungi să-ți activezi toată artileria grea, tot ce te-a deranjat la acea persoană în ultimul deceniu! Pe de altă parte, poate te-ai hotărât „să lași lucrurile deoparte” deocamdată. Biblia spune: „Să n-apună soarele peste mânia voastră, şi să nu daţi prilej diavolului” (Efeseni 4:26-27).

Vrăjmașul dorește să vă rănească pe amândoi, ridicând un zid între voi – îl vei lăsa s-o facă? Ce se întâmplă dacă tu ieși victorios, dar cealaltă persoană pleacă rănită și supărată? Ce are mai mare importanță: ideea pe care o susții sau relația? De dragul lui Dumnezeu și de dragul tău, iartă, treci cu vederea ofensa și continuă-ți viața.

Dacă dorești ca Dumnezeu să te folosească și să te binecuvânteze – nu mai aștepta, caută împăcarea!

15 Decembrie 2016

 

TOTUL PENTRU GLORIA LUI

de Oswald CHAMBERS

Un om încercat de Dumnezeu

Caută să te înfăţişezi înaintea lui Dumnezeu ca un om încercat, ca un lucrător care n-are de ce să-i fie ruşine şi care împarte drept Cuvântul adevărului. 2 Timotei 2:15

Dacă nu poţi formula un anumit subiect, luptă-te până când vei ajunge să poţi. Dacă n-o faci, unii oameni vor fi condamnaţi la sărăcie pentru tot restul vieţii lor. Luptă-te să reformulezi pentru tine însuţi unele adevăruri ale lui Dumnezeu şi El va folosi aceasta pentru alţii. Intră în teascul lui Dumnezeu, acolo unde se strivesc strugurii. Trebuie să lupţi ca să poţi să formulezi în cuvinte ceea ce ai experimentat, apoi va veni un timp când relatarea experienţelor tale va fi ca un vin tonic pentru altcineva. Dar dacă îţi spui cu lenevie: „Nu mă voi strădui să exprim cu cuvintele mele acest subiect; voi împrumuta cuvintele altcuiva”, atunci cuvintele tale nu-ţi vor folosi nici ţie şi nici celor din jur. Încearcă să-ţi reafirmi ţie însuţi ceea ce cunoşti în mod implicit a fi adevărul lui Dumnezeu; în felul acesta îi dai lui Dumnezeu posibilitatea ca, prin tine, să-l transmită şi altcuiva.

Deprinde-te să-ţi determini mintea să formuleze clar lucrurile pe care le acceptă cu uşurinţă. Punctul de vedere pe care-l exprimăm nu este al nostru până când nu-l facem să fie al nostru prin suferinţă. Cel de la care înveţi cel mai mult nu este cel care-ţi spune ceva ce n-ai ştiut până atunci, ci cel care dă expresie adevărului care se lupta în tine în căutarea de cuvinte spre a fi rostit.

MANA DE DIMINEAŢĂ

„Deci, fiindcă Hristos a suferit în trup, înarmaţi-vă şi voi cu acelaşi fel de gândire”. 1 PETRU 4:1

Puterea, eficacitatea şi sensul dumnezeiesc al crucii Domnului Isus Hristos, sunt infinite. Nu îi vom cunoaşte toată valoarea şi importanţa decât în slavă. Dumnezeu va arăta „în veacurile viitoare nemărginitele bogăţii ale harului Său, în bunătatea Lui faţă de noi în Hristos Isus” (Ef. 2:7). Când ne spune: „înarmaţi-vă şi voi cu acelaşi gând, apostolul Petru este inspirat să ne arate un aspect vital, actual şi binecuvântat al crucii. Crucea este ca o armă spirituală pe care credinţa o foloseşte şi o valorifică împotriva celor trei vrăjmaşi ai ei: lumea, firea păcătoasă şi diavolul.

1. Lumea, curentul ei atât de puternic şi atracţia cu care îl înconjoară şi îl hărţuieşte pe cel credincios este unul din duşmanii teribili cu care suntem confruntaţi în fiecare zi sub fel de fel de aspecte. Asocierea cu lumea poate aduce o oarecare prosperitate materială şi o satisfacţie firească a eului, dar niciodată nu se poate cântări imensa pagubă a pierderii părtăşiei cu Domnul Isus. Dar crucea este mijlocul de a fii izbăvit de lume. Trebuie însă să dorim ferm lucrul acesta. Apostolul Pavel spune: „în ce mă priveşte, departe de mine gândul să mă laud cu altceva decât cu crucea Domnului nostru Isus Hristos, prin care lumea este răstignită faţă de mine şi eu faţă de lume” (Gal. 6:14). Puterea crucii este invincibilă: ea a judecat lumea cu puterea şi ispitele ei. Alianţa cu lumea însă, ne împiedică să biruim lumea. Secretul unui adevărat progres duhovnicesc este răstignirea faţă de lume şi ataşamentul de Domnul Isus, dar în măsura în care am permis lumii să ocupe un loc în inima noastră am pierdut puterea spirituală. Să nu uităm că Satan este dumnezeul acestei lumi.

2. Firea păcătoasă este perseverentă, puternică şi subtilă în ce priveşte păcatul; ea este vrăjmaşă lui Dumnezeu şi nu cedează decât dacă este obligată. Ce o poate sili este numai faptul de a ne socoti morţi faţă de ea. Cum se poate aceasta, ar putea să întrebe cineva? Să considerăm un om mort. Poţi să-l batjocoreşti şi să-l ocărăşti cât ai vrea, el este mort şi nu reacţionează în nici un fel. Poţi să-l vorbeşti de bine şi să-l lauzi numai în superlative, el tot mort este şi nu-l încântă nici nu-l umflă de mândrie. Exact aşa trebuie să ne purtăm şi noi faţă de firea noastră păcătoasă. Biblia spune: „Cei care sunt ai lui Hristos Isus, şi-au răstignit firea păcătoasă cu patimile şi cu poftele ei” (Gal. 5:24). Să ne înarmăm şi noi cu gândul acesta. Crucea proclamă dezrobirea noastră de puterea acestui vrăjmaş biruit şi răstignit. Să folosim această armă în momentul ispitei; ea este efectivă şi trebuie folosită mereu.

3. Diavolul. Nu-mi place să consacrez nici aceste câteva rânduri pentru el, dar este bine să ştim câte ceva despre el ca să ştim cum să ne apărăm. Orice apropiere pe care acest vrăjmaş redutabil ar încerca-o faţă de noi, trebuie respinsă cu „Este scris”, armă pe care a folosit-o Domnul nostru şi cu care l-a îndepărtat. „Fiul lui Dumnezeu s-a arătat ca să nimicească lucrările diavolului” (1 Ioan 3:8). În Domnul Hristos, fiind un singur duh cu El, putem să invocăm această biruinţă, această izbăvire, această autoritate asupra acestui vrăjmaş. Noi nu putem face nimic împotriva lui, dar Domnul Hristos a împlinit totul. Crucea Sa şi învierea Sa sunt cele mai eficace şi desăvârşite mijloace în biruinţa şi autoritatea asupra infernului. Crucea este şi va fi toată veşnicia subiectul laudelor cereşti, pentru că Dumnezeu S-a slăvit prin moartea ispăşitoare a Fiului Său. Veşnicia nu va ajunge să sondeze adâncimile crucii şi să-i laude AUTORUL.

MÂNTUIREA PRIN HRISTOS

Meditaţii zilnice – de Fritz BERGER

„De aceea vă spun: Nu vă îngrijoraţi de viaţa voastră”. Matei 6:25.

Îngrijorarea nu are nimic comun cu credinţa. Deoarece lipsa de credinţă nu este plăcută înaintea lui Dumnezeu, iar îngrijorarea dovedeşte lipsa de credinţă şi îndoiala în călăuzirea lui Dumnezeu, de aceea este păcat. (Evr. 11:6, 1 Ioan 5:10, Rom. 14:23). Îngrijorându-ne, facem trei lucruri neplăcute înaintea lui Dumnezeu: Ne îndoim de dragostea, înţelepciunea şi puterea Lui. Cu alte cuvinte, prin îngrijorare exprimăm că Dumnezeu nu ne iubeşte sau că nu ştie ce este mai bun pentru noi sau că nu poate să ne ajute. Prin îngrijorarea noastră vestim celor din jur că Dumnezeu este neputincios faţă de problema noastră. Totuşi, cu toată îngrijorarea mea, nu pot schimba împrejurarea sau ameliora greutatea care mă apasă. Domnul Isus spune în Matei 6:25-30, că îngrijorările sunt fără rost, în versetele 31-32, ne arată că îngrijorarea este un obicei păgân, iar în versetul 34 ne este arătat că îngrijorarea este fără folos. Privit prin această prismă trebuie să spunem că îngrijorarea este un păcat foarte mare. Cum pot scăpa de grijile mele? Isus a purtat păcatele noastre, dar El poartă şi părerile noastre. Necazul nostru este că, în loc să privim la Dumnezeu, privirea noastră se concentrează asupra necazului. Astfel necazul creşte în aşa măsură încât ne doboară, iar Dumnezeu devine mic în ochii noştri. Dar haideţi să întoarcem lucrurile şi să ne orientăm gândurile spre Dumnezeu, astfel El va creşte tot mai mult, după cum şi este, iar necazurile vor deveni tot mai mici în comparaţie cu Dumnezeu. Astfel poate deveni o sursă de putere: Rom. 8:28 pentru noi. Toate lucrurile vor lucra spre binele nostru, pentru că Dumnezeu este cu mult mai mare. Poate lucrurile în sine nu sunt bune, dar vor fi spre binele nostru, pentrucă toate sunt sub mâna conducătoare a lui Dumnezeu.

TEZAURUL PROMISIUNILOR LUI DUMNEZEU

de Charles H. SPURGEON

ÎNŢELEGEREA ÎN LUME

…El va hotărî între un mare număr de popoare; aşa încât din săbiile lor îşi vor făuri fiare de plug, şi din suliţele lor, cosoare; nici un popor nu va mai scoate sabia împotriva altuia, şi nu vor mai învăţa războiul. Isaia 2.4

Oh! să poată aceste zile fericite să strălucească mai curând. Acum popoarele sunt bine înarmate şi descoperă arme noi din ce în ce mai distrugătoare, ca şi când cea mai mare slavă a omului ar fi să nimicească mii de semeni de-ai săi. Dar pacea va birui într-o zi în aşa măsură, încât armele de război vor fi din nou trecute prin foc şi schimbate pentru a putea fi întrebuinţate în scopuri paşnice.

Cum pare că se va face această minune? Prin comerţ, prin civilizaţie, prin instruire sau prin forţă? Nu, noi nu credem aceasta. Experienţele din trecut ne fac să nu avem nici o încredere în astfel de mijloace slabe. Nu, pacea nu va fi aşezată pe pământ decât prin domnia Prinţului păcii. El trebuie să cârmuiască poporul prin Duhul Său, să înnoiască inimile prin harul Său şi să domnească în ele prin puterea Sa dumnezeiască. Numai atunci fiinţele omeneşti vor înceta de a se război şi omorî. Omul este ca o fiară sălbatică atunci când i se tulbură sângele, şi numai Domnul Isus poate să facă din această fiară sălbatică un porumbel. Aceasta o face înnoind inima omului, căreia îi domoleşte patimile sângeroase. Facă Domnul ca cititorii acestei scrieri să se unească pentru ca să ceară ca stăpânirea păcii să se aşeze fără să mai întârzie, punând capăt urii şi oricărui rău al omenirii, iar înţelegerea şi iubirea să se răspândească asupra întregii lumi.

DOMNUL ESTE APROAPE!

Calendar Biblic

La a patra strajă din noapte, El a pornit spre ei, umblând pe mare. Matei 14.25

Mintea omenească nu poate înțelege cum poate fi posibil așa ceva, din cauză că nu are credință. Nimic nu uimește inima care se încrede în Dumnezeu și care crede Cuvântul Său.

Mântuitorul Sa suit pe munte ca să Se roage, după ce ia trimis pe ucenici de partea cealaltă a mării. Aceasta este o imagine a înălțării Sale la Dumnezeu, pentru a intra în slujba Sa prezentă de mijlocire, lăsândui pe ucenici să se lupte cu valurile și cu vântul împotrivitor, în timpul absenței Sale. Ei au descoperit că traversarea era dificilă și obositoare, la fel cum au descoperit cei care urmează un Domn lepădat și crucificat în această lume. Satan a iscat multe furtuni cu intenția de a distruge orice mărturie pentru Numele pe care îl urăște atât de mult.

În cea dea patra strajă a nopții, Domnul a mers la ucenicii Săi, umblând pe ape. Gândinduse că văd o nălucă, ei au strigat de spaimă, însă au fost curând liniștiți de cuvintele Lui: „Îndrăzniți; Eu sunt, nu vă temeți!”. El niciodată nu uită să Se apropie de cei ai Săi, atunci când trec prin încercări și suferințe.

Matei, Marcu și Ioan ne relatează toți umblarea Domnului pe ape. Matei adaugă ceva, anume că Petru, atunci când a văzut că era Domnul, La rugat săi dea voie să vină la El. Domnul la chemat, iar Petru a coborât din corabie și a mers către El. Când însă a privit la valuri, a început să șovăie și a strigat către Domnul, care imediat a întins mâna și la apucat.

Corabia este o imagine a vechiului sistem de lucruri în care Domnul ia lăsat pe ucenicii Săi după ce Sa înălțat la cer. Cartea Fapte ne arată cât de mult sau ținut ei alipiți de acea veche ordine de lucruri și cât de greu lea fost să înțeleagă că în esență, creștinismul este, un sistem ceresc și spiritual. „Noi umblăm prin credință, nu prin vedere” (2 Corinteni 5.7).W. W. Fereday

BĂTÎND LA UȘA LUI DUMNEZEU

de Oswald CHAMBERS

Doamne, mă îndrept fără nici o rezervă la Tine. Fii Tu o aşa atmosferă în noi şi în jurul nostru, ca să fim aceia din care curg râuri de apă vie.

MEDITAŢII ZILNICE

de Wim MALGO

«Se întorc, dar nu la Cel Preaînalt.» OSEA 7,16

Aceasta este acuzaţia Domnului rostită prin gura profetului Osea împotriva poporului Său. După o întoarcere adevărată urmează întotdeauna trezirea. Aceasta înseamnă viaţă, iar viaţa are un impact extraordinar asupra celor din jur. Întoarcerile cu răspunsuri în lanţ din partea multor oameni sunt din această cauză ceva normal în Biserica lui Isus. Despre prima biserică citim: «Şi Domnul adăuga în fiecare zi la numărul lor pe cei ce erau mântuiţi» (Fapte 2,47). Unde nu se întâmplă acest lucru există un caracter duplicitar în credincioşi. Duplicitatea, ipocrizia reprezintă cel mai mare duşman al trezirii spirituale. Dar puterea lui Dumnezeu se descoperă acolo unde inimile frânte se întorc la El cu pocăinţă. În 2 Cronici 16,9 este scris: «Căci Domnul îşi întinde privirile peste tot pământul, ca să sprij-nească pe aceia a căror inimă este întreagă a Lui». Puterea lui Dumnezeu o experimentează doar aceia care s-au întors cu totul la El. Inimile frânte sunt rănite nu numai în faţa Domnului, ci şi în mediul social din care provin. De aceea avem atât de multe familii şi căsnicii distruse. Însă imediat ce ai predat pe deplin inima ta în mâna Domnului, căsnicia şi relaţia cu familia ta sunt vindecate definitiv.

MEDITAŢII PENTRU FIECARE ZI A ANULUI

de Charles H. SPURGEON

Dimineaţa şi Seara

Dimineaţa

Orpa a sărutat pe soacră-sa şi a plecat, dar Rut s-a ţinut de ea. Rut 1:14

Şi Orpa şi Rut o iubeau pe Naomi De aceea au hotărât să se întoarcă cu ea în ţinutul lui Iuda. Dar a venit ceasul încercării. Naomi le-a prezentat toate încercările care le aşteptau. Dacă voiau confort şi bunăstare, le-a încurajat să se întoarcă la prietenii lor moabiţi. La început,’ amândouă au declarat că vor locui cu poporul Domnului, dar, după ce s-a gândit mai bine, Orpa a părăsit-o pe soacră şi pe Dumnezeul ei cu inima îndurerată şi un sărut respectuos. S-a întors la prietenii ei idolatri. Însă Rut se dăruise cu toată inima Dumnezeului soacrei sale. Este uşor să umbli pe calea Domnului atunci când toate merg bine, dar este cu totul altceva să-L urmezi în descurajări şi necazuri. Sărutul declaraţiilor verbale este ieftin şi uşor, dar să te ţii în mod practic de Domnul, prin hotărâre pentru adevăr şi sfinţenie, nu este chiar atât de uşor. Cum stă treaba cu noi? Sunt inimile noastre fixate în Isus? Este jertfa legată cu funii de coarnele altarului? Am socotit preţul, şi suntem gata să suportăm pierderi pământeşti de dragul învăţătorului? Câştigul viitor va fi o recompensă îmbelşugată, fiindcă comorile Egiptului sunt nimic în comparaţie cu ceea ce ne aşteaptă. Nu se mai ştie nimic despre Orpa; viaţa ei s-a îndreptat spre moarte veşnică, în bunăstare şi plăceri idolatre. Dar Rut trăieşte în istorie şi în cer, fiindcă harul a plasat-o în linia din care s-a născut Regele Regilor. Binecuvântată printre femei este cea care a renunţat la tot de dragul lui Isus; dar uitată şi mai rău decât uitată este cea care, în clipa încercării, îşi calcă pe conştiinţă şi se întoarce în lume. O, să nu ne mulţumim cu o formă de evlavie în dimineaţa aceasta, fiindcă nu este mai bună decât sărutul Orpei; fie ca Duhul Sfânt să lucreze în noi şi să ne predăm în întregime inimile Domnului Isus.

Seara

Şi îţi voi da temelii de safir. Isaia 54:11

Nu numai ce se vede din biserica lui Dumnezeu, dar şi ce nu se vede este frumos şi preţios. Temeliile nu se văd. Atâta timp cât sunt tari, nu se aşteaptă nimeni să fie şi valoroase. Dar în lucrarea lui Iehova, totul este din El; nimic nu este fără valoare sau defect. Temeliile adânci ale lucrării harului sunt din safir preţios; nici o minte omenească nu le poate măsura slava. Noi construim pe legământul de har, care este mai tare decât diamantele şi la fel de trainic ca pietrele preţioase, peste care timpul trece în zadar. Temeliile de safir sunt veşnice, şi legământul va dura cât va trăi Cel Prea înalt. O altă temelie este persoana Domnului Isus, care este curată, nepătată, veşnică şi frumoasă ca safirul. Ea îmbină albastrul adânc al oceanului şi azurul strălucitor al cerului. Odinioară, atunci când Domnul a fost acoperit de propriul Său sânge, putea fi comparat cu rubinul; dar acum Îl vedem strălucind în azuriul iubirii, o iubire bogată, veşnică şi adâncă. Speranţele noastre veşnice sunt clădite pe dreptatea şi credincioşia lui Dumnezeu, care sunt la fel de limpezi şi senine ca safirul. Nu suntem mântuiţi printr-un compromis, printr-o îndurare care anulează dreptatea sau suspendă legea; nu, nici privirea unui vultur nu ar putea găsi o crăpătură în temelia încrederii noastre – temelia noastră este din safir, şi va îndura chiar şi focul. Domnul însuşi a construit temelia speranţelor poporului Său. Nu se ştie însă dacă noi ne construim speranţele pe această temelie. Faptele bune şi ceremoniile nu sunt o temelie de safir, ci de „lemn, fân, trestie” (1 Corinteni 3:12); nici nu ne întemeiem pe Dumnezeu, prin încredere în noi înşine. Vai de cel al cărui turn se va prăbuşi cu mare zgomot, fiindcă a fost clădit pe nisip. Cel care a construit pe safir poate aştepta furtuna şi focul în linişte, fiindcă va trece testul.

IZVOARE IN DEŞERT

Încrede-te în El. (Psalmul 37:5)

Cuvântul „încredere” este inima credinţei şi este cuvântul Vechiului Testament dat pentru stadiile de prunc sau tânăr în credinţă. Cuvântul „credinţă” sugerează mai mult un act de voinţă, în timp ce cuvântul „convingere” sugerează un act al minţii sau al intelectului, dar încrederea este limbajul inimii. Cuvintele „credinţă” şi „convingere” se referă mai mult la un adevăr crezut sau la ceva ce te aştepţi să se întâmple.Încrederea implică mai mult decât aceasta, pentru că vede şi simte şi se bizuie pe aceia care au o viaţă deplină şi o inimă curată plină de dragoste. De aceea, haideţi să ne încredem în El, în toate întârzierile, în ciuda tuturor dificultăţilor, şi în faţa tuturor respingerilor pe care le întâlnim în viaţă. Şi în ciuda sentimentelor noastre şi a împotrivirii evidente, şi chiar când nu putem înţelege calea pe care mergem sau situaţia în care suntem, să ne încredem totuşi în El; căci „El va lucra”. Calea se va deschide, situaţia noastră se va schimba, şi rezultatul final va fi pace. În cele din urmă norii se vor ridica şi lumina zilei eterne va străluci în sfârşit.

Încrede-te şi stai liniştit când totul în jurul tău

    Îţi pune credinţa la grea încercare;

Nu lăsa nici o teamă şi nici un vrăjmaş să te intimideze,

    Aşteaptă-L pe Dumnezeu, încrede-te şi stai liniştit.

Încrede-te şi stai liniştit cu inimă statornică,

Ca o păsărică în cuibul ei,

Care se ascunde sub penele Lui,

    Strânge-ţi aripile, încrede-te şi stai liniştit.

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

Volumul III

Marcu 10.23-34

În Vechiul Testament, binecuvântările erau pământeşti, astfel că bogăţiile erau privite ca o dovadă a favorii din partea lui Dumnezeu (Deuteronom 8.18). De aici şi uimirea ucenicilor! Le fusese dat să vadă un om deosebit de prosper, deci în aparenţă binecuvântat de Dumnezeu, amabil, cu o purtare ireproşabilă şi care era dispus să facă mult bine. Şi Domnul îl lăsase să plece… Dacă nici asemenea calităţi nu deschid împărăţia lui Dumnezeu, atunci cine poate fi mântuit? În adevăr, le răspunde Isus, mântuirea este lucru imposibil la oameni; numai Dumnezeu a putut-o împlini (v. 27).

Domnul îi condamnă aici nu pe bogaţi, ci pe „cei care se încred în bogăţii” (v. 24). De altfel, a-L urma pe El implică inevitabil renunţări, dar câtă vreme acestea sunt de bunăvoie, din dragoste pentru Domnul şi pentru Evanghelie, vor fi în acelaşi timp şi sursa unor bucurii fără seamăn, între care cea dintâi va fi sentimentul aprobării Sale. Ochiul atât de pătrunzător al Domnului (v. 21,23,27) priveşte în inima noastră pentru a vedea dacă sunt potrivite motivele care ne fac să acţionăm, dacă este un răspuns drept la iubirea Celui care a părăsit totul pentru noi (vezi Zaharia 7.5).În acest capitol găsim ilustrate o sumedenie de trăsături ale firii (ale cărnii): amabilă (v. 17-22), înfumurată (v. 28), dominată de frică (v. 32), geloasă (v. 41), egoistă (v. 35-40).

PÂINEA CEA DE TOATE ZILELE

Text: Galateni 6:1-10

NU TE LĂSA DESCURAJAT!

Să nu obosim în facerea binelui; căci la vremea potrivită vom secera, dacă nu vom cădea de oboseală. Galateni 6:9

Cât de ușor cedăm descurajării! Uneori cedăm fiindcă suntem epuizați fizic și emoțional. Alteori ne pierdem curajul datorită faptului că oamenii ni se împotrivesc. Oricare ar fi motivul, deseori devenim atât de dezgustați încât cedăm – încetăm să ne mai îndeplinim sarcina pe care ne-a dat-o Dumnezeu.

Am citit despre un pastor care se simțea atât de deprimat și de înfrânt, încât era gata să se lase pradă descurajării. într-o dimineață, pe când sta demoralizat lângă fereastră, s-a uitat afară și a văzut un graur cocoțat pe pervazul ferestrei. Se părea că pasărea se uita țintă la el și ciripea „Lasă-te bătut! Lasă-te bătut!” pe limba ei. Pastorul s-a gândit la aparentul său eșec în lucrarea pe care i-a dat-o Dumnezeu s-o facă. Ii transmitea graurul un mesaj? In timp ce pastorul se gândea la lucrul acesta, soția lui a intrat în cameră. Când el i-a spus ce s-a întâmplat, ea s-a apropiat de fereastră ca să asculte. Graurul a ciripit din nou ceva ce semăna cu „Lasă-te bătut! Lasă-te bătut!” Soția pastorului a râs, apoi s-a întors spre soțul ei și i-a spus cu zâmbetul pe față: Dar graurul îți zice: „Nu te da bătut! Nu te da bătut!”, nu „Lasă-te bătut!”

Ești descurajat astăzi? Ești gata să te dai bătut? Mai citește odată versetul de astăzi; este chiar pentru tine. „Nu te descuraja.” Dimpotrivă, prinde curaj în lucrarea pe care ți-a dat-o Dumnezeu s-o faci. Nu te da bătut! P.R.V.

Ridică-ți ochii, tu om descurajat,

Domnu-ți este ajutorul, nu uita;

Putere îți va da, căci Domnul te-a chemat:

„Vino la Mine, odihnă vei afla”. Anonim

Curajul nu înseamnă puterea de a merge înainte,ci înseamnă a merge înainte când nu ai putere.

DOMNUL ESTE APROAPE – GBV

http://www.gbv.ro/meditatii-zilnice/domnul-este-aproape

Ceea ce suferiți este educare: DUMNEZEU Se poartă cu voi ca și cu niște fii. Căci care este fiul pe care nu-l educă tatăl? Evrei 12,7.

Care dintre credincioși nu ar fi în primejdie de a fi fără putere dacă calea nu ar fi presărată cu dureri? La evrei nu era cazul de boală sau altfel de dureri; ci ei au suferit din cauza necredinței lor. Ei au văzut cum le-a fost luate averile, totuși viața lor nu a fost atinsă cum a fost cazul la martiri. Domnul este începătorul și Cel care duce credința la un sfârșit de slavă, Cel care a rezistat din pricina păcătoșilor la cele mai mari împotriviri, El este Acela care acum din mâna Lui dă binecuvântările necesare fiecărui copil al lui Dumnezeu.Dumnezeu se poartă cu noi ca și cu niște fii; dar nu cum o fac părinții pământești după priceperea și înțelepciunea lor, ci dragostea este izvorul educației Sale. Noi nu suntem totdeauna de acord cu calea Domnului pentru că nu-L pricepem. Inima firească (naturală) este cea mai împotrivitoare suferințelor cauzate din pricina credinței. Totuși este o lucrare binecuvântată, căile pe care Dumnezeu ne călăuzește sunt expresia dragostei Lui față de noi, și au tendința de a ne apropia mai mult de El, de a înțelege mai bine gândurile Sale și a le pune în practică. Oare poate să izvorască din inima lui Dumnezeu ceva rău pentru noi? Niciodată!La fel cum au fost îmbărbătați evreii altădată la fericita comuniune a familiei lui Dumnezeu și la legătura ca fii, la fel ar vrea Sfânta Scriptură în zilele de astăzi să ne arate pe Domnul cât este de interesat să vorbească inimilor noastre și să recunoaștem „că TOATE lucrurile lucrează împreună spre binele celor ce iubesc pe Dumnezeu, și anume spre binele celor ce sunt chemați după planul Său.” (Rom. 8.28)Pentru Dumnezeul nostru nici o greutate nu este prea mare; dimpotrivă, cu cât greutatea este mai mare, cu atât El are prilejul să-Și arate prin ea firea Lui de Dumnezeu prea bun și Atotputernic.

SĂMÂNȚA BUNĂ

http://www.gbv.ro/meditatii-zilnice/samanta-buna

Căci harul lui Dumnezeu, care aduce mântuire pentru toți oamenii, a fost arătat. Tit 2.11

Harul

Când s-a arătat harul lui Dumnezeu? Când a venit Isus, Fiul lui Dumnezeu, pe acest pământ, pentru a împlini lucrarea de salvare.

Înainte, Dumnezeu vorbise oamenilor în multe feluri prin proroci; dar acum, El vorbește prin Fiul Său într-un limbaj al dragostei, dragoste pe care niciun om și niciun înger nu o poate înțelege în întregime. Harul lui Dumnezeu s-a arătat aducând mântuire tuturor oamenilor. Nu este exclus niciunul. Mântuirea lui Dumnezeu nu este pentru un anume popor, nici pentru o anume clasă socială. Nu, ea este pentru toți!

Harul lui Dumnezeu spune clar: „cine însetează”, „cine vrea”. Nimeni, nici chiar cel mai mare păcătos, nu poate spune: „Pentru mine nu există mântuire, nu este har”. Limbajul dragostei dumnezeiești se adresează tuturor, fără excepție. „Fiindcă atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, că a dat pe singurul Lui Fiu, pentru ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viața veșnică” (Ioan 3.16).

O, de s-ar deschide cât mai multe inimi, ca să primească mântuirea! O, de s-ar deschide gurile să spună: „Dumnezeule, ai milă de mine, păcătosul!”. Atunci, fericirea veșnică va fi partea oricărui om care crede în lucrarea de la cruce a Mântuitorului.

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

www.fundatiaseer.ro

CAUTĂ ÎMPĂCAREA (1)

„Dacă fratele tău a păcătuit împotriva ta, du-te şi mustră-l între tine şi el singur” (Matei 18:15)

     După ce a explicat porunca a cincea: „Cinsteşte pe tatăl tău şi pe mama ta…” (Exod 20:12), o învățătoare de școală duminicală i-a întrebat pe copiii de șase ani din grupa ei: „Știți vreo poruncă care ne învață cum să ne purtăm cu frații noștri și cu surorile noastre?” Fără să ezite, un băiețel a răspuns: „Să nu ucizi!”

Zâmbiți?!

De ce credeți că Domnul Isus ne-a vorbit atât de mult referitor la împăcarea cu frații și surorile noastre în credință, în loc să lăsăm ca certurile să ne amărască viața? De fapt, El a considerat împăcarea suficient de importantă ca să ne ofere un plan în trei pași pentru a învăța cum să procedăm.

Primul pas: Adresează-te acelei persoane între patru ochi.

Al doilea pas: Ia cu tine două sau trei persoane pentru ca ceea ce se spune să fie confirmat.

Al treilea pas: Dacă primii doi pași nu duc la împăcare în relație, prezintă situația în fața prezbiterilor din biserica ta. Cu toate acestea, dacă citești aceste versete fără să le citești pe cele care urmează, pierzi ideea pe care o subliniază Domnul Isus.

El a continuat: „Vă mai spun iarăşi că, dacă doi dintre voi se învoiesc pe pământ să ceară un lucru oarecare, le va fi dat de Tatăl Meu care este în ceruri. Căci acolo unde sunt doi sau trei adunaţi în Numele Meu, sunt şi Eu în mijlocul lor.” (Matei 18:19-20)

Când căutăm împăcarea și ajungem la unitate, două lucruri nemaipomenite au loc:

a) Ne putem ruga cu încredere și putem obține rezultatele de care avem nevoie.

b) Putem simți pacea și prezența lui Dumnezeu… ceea ce nu este posibil câtă vreme problemele rămân nerezolvate.

Așadar, dacă dorești să umbli astăzi în binecuvântarea lui Dumnezeu, caută împăcarea!

Post Navigation

%d blogeri au apreciat asta: