Mana Zilnica

Mana Zilnica

23 Decembrie 2016

TOTUL PENTRU GLORIA LUI

de Oswald CHAMBERS

Părtaş la Ispăşire

Departe de mine gândul să mă laud cu altceva decât cu crucea Domnului nostru Isus Cristos. Galateni 6:14

Evanghelia lui Isus Cristos obligă întotdeauna la o decizie a voinţei. Accept eu verdictul asupra păcatului dat de Dumnezeu în Crucea lui Cristos? Mă interesează câtuşi de puţin moartea lui Isus? Vreau eu să mă identific cu moartea Lui, să fiu mort faţă de dorinţa de a păcătui, faţă de lume, faţă de eul meu? Doresc să mă identific atât de mult cu Isus, încât să nu mai fiu bun pentru nimic altceva decât pentru El? Marele privilegiu al uceniciei constă în faptul că mă pot înrola sub Crucea Lui şi aceasta înseamnă moarte faţă de păcat. Tu trebuie să stai singur cu Isus şi să-I spui ori că nu vrei ca păcatul să moară în tine, ori că, indiferent cât te-ar costa, vrei să te identifici cu moartea Sa. Îndată ce faci acest lucru, cu neclintită credinţă în ceea ce a făcut Domnul nostru pe cruce, te identifici în mod supranatural cu moartea Sa şi vei ajunge să cunoşti, cu o cunoaştere ce întrece orice pricepere, că omul tău cel vechi a fost „răstignit împreună cu Cristos”. Dovada că „omul tău cel vechi” a fost răstignit împreună cu Cristos constă în uşurinţa uimitoare cu care viaţa lui Dumnezeu din tine îţi dă puterea să asculţi de vocea lui Isus Cristos.

Din când în când, Domnul nostru ne lasă să vedem cum am fi dacă nu L-am avea pe El. Acele momente sunt o dovadă a adevărului spuselor Sale: „Despărţiţi de Mine nu puteţi face nimic”. De aceea, baza creştinismului este devotamentul personal şi înflăcărat faţă de Domnul Isus. Noi credem în mod greşit că bucuria primei noastre întâlniri cu împărăţia este scopul pentru care ne-a adus Dumnezeu la El, însă scopul lui Dumnezeu este să înţelegem tot ce înseamnă identificarea cu Isus Cristos.

MANA DE DIMINEAŢĂ

„Celui ce are i se va da; dar de la cel ce n-are, se va lua şi ce are.” MARCU 4:25

Cuvântul acesta solemn al Domnului nostru este ca o completare la cele două pilde între care este aşezat în această Evanghelie: pilda cu sămânţa şi a luminii puse sub baniţă, şi este întărit prin: „Dacă are cineva urechi de auzit, să audă.” Domnul vrea să ne facă să înţelegem că noi, am fost privilegiaţi primind Cuvântul şi mântuirea Sa şi de aceea suntem răspunzători. Dacă folosim bine acest dar al harului şi semănăm sămânţa bună a Cuvântului lui Dumnezeu, dacă spunem şi altora despre mântuirea glorioasă, sigură şi definitivă pe care am primit-o prin credinţa în moartea pe care Domnul Isus a primit-o în locul nostru, căutând să îndreptăm sufletele către El, Domnul va înmulţi atunci tot ce ne-a dat. Dacă lumina pe care a aprins-o El în noi, o vom pune sus în sfeşnic ca să lumineze pe cei din jur, vom împlini chemarea pe care o avem de a fi „lumina lumii” (Mat. 15:14). Lumina nu are nevoie să demonstreze că este lumină, ci trebuie doar să lumineze, să reflecte lumina pe care o primeşte de la Acela care a zis: „Eu sunt lumina lumii.” Reflectăm noi cu adevărat pe Domnul Isus în toate însuşirile pe care le-a avut când era aici pe pământ? Prin reflecţia ei, lumina nu face nici un zgomot, nu se valorifică pe ea însăşi, ci doar reflectă adevărata Lumină. Ce grav este însă când acela care vorbeşte despre lumină, în loc s-o reflecte, are o viaţă de întunerec. Nu este necesar să vorbim de toate întunecimile care ar putea fi în noi, ci să amintim doar una care ar putea să ne afecteze pe toţi: „Cine zice că este în lumină, şi urăşte pe fratele său, este în întunerec până acum” (1 Ioan 4:9). Cum mai poţi să spui altora despre Lumină! „Dacă lumina care este în tine, este întunerec, cât de mari trebuie să fie întunecimile!” La fel este şi cu sămânţa. Nu avem nevoie să facem mult zgomot (vorbărie multă) când propovăduim pe Domnul Isus, ci doar să spunem cu toată simplitatea despre ce a făcut El pentru noi şi este de ajuns.”Fie că (semănătorul) doarme noaptea, fie că stă treaz ziua, sămânţa încolţeşte şi creşte fără să ştie el cum” (Marcu 4:27). Textul nostru de astăzi, şi cuvintele „cine are urechi de auzit să audă”, scot în evidenţă răspunderea pe care o avem ca posesori ai „luminii” şi ai „seminţei”, arătându-ne că suntem datori să le folosim. Viaţa creştină săracă în roade şi bucurie este aceea care seamănă puţin. Sămânţa este la dispoziţia noastră având în ea viată divină. Partea noastră este doar s-o semănăm cu credincioşie; Dumnezeu o va face să încolţească, să crească şi să dea rod. Ce bucurie vom avea în ziua secerişului! „Celui ce are” spune Domnul Isus, „i se va da şi va avea din belşug” (Mat.l3:12), „dar de la cel ce nu are, i se va lua şi ce i se pare că are” (Luca 8:18).

Rămâne să ne întrebăm în care categorie suntem. Avem pe Domnul Isus avem atunci Cuvântul şi lumina Lui în noi pe care folosindu-le, El le va binecuvânta şi ne va binecuvânta şi pe noi. Este evident atunci că, dacă cuiva i se pare că are pe Domnul Isus, dar totuşi pune lumina sub baniţă, i se va lua si ce i se pare că are: „Cine are urechi de auzit să audă.”

Orice imitaţie este lipsită de orice valoare şi sortită nimicirii. Să luăm seama mai ales în aceste zile din urmă când au apărut atâţi imitatori ai luminii care nu sunt decât nişte emisari ai lui Satan.

MÂNTUIREA PRIN HRISTOS

Meditaţii zilnice – de Fritz BERGER

„El, măcar că era bogat, S-a făcut sărac pentru voi, pentru ca prin sărăcia Lui voi să vă îmbogăţiţi”. 2 Cor. 8:9.

Aceasta este scris despre Împăratul împăraţilor, despre Domnul domnilor. Dar El nu s-a născut într-un palat împărătesc, nici într-un spital, sau în vreo altă cameră, ci într-un grajd. El n-a avut leagăn. El a fost culcat în iesle şi aşa este şi atunci când ia naştere în noi. Inima noastră nu este o cameră frumoasă, ci un grajd şi o iesle, din care au mâncat tot felul de animale, de exemplu: egoismul, plăcerile, invidia, certurile, mânia, îmbuibarea de mâncare şi băutură şi alte lucruri asemănătoare despre care este scris: „Cel care face astfel de lucruri, nu va moşteni împărăţia lui Dumnezeu”. Deci este foarte întunecată o astfel de inimă. Dar dacă intră Isus atunci se luminează şi vor fi izgonite toate păcatele din inimă şi grajdul va fi preschimbat într-o grădină a lui Dumnezeu în care se poate găsi bucurie, mulţumire şi cântare de laudă.

Avem prea puţine cuvinte pentru ca să descriem acea fericire pe care o experimentează un om, rob al păcatului care trebuia să păcătuiască dacă vroia sau nu, şi apoi, eliberat de Isus, poate să fie fericit pentrucă este mântuit şi poate să se laude pentrucă a putut să iasă din întuneric la lumină, de sub puterea satanei la Dumnezeu. Iar Isus îl împodobeşte cu: dragoste, bucurie, pace, răbdare, bunătate, blândeţe, stăpânire de sine. Acolo unde până acum era secetos, acum sunt izvoare de apă, din care pot să bea cei dornici de mântuire. Mai demult era în valea plângerii şi s-a plâns, iar acum este în valea plângerii şi are bucurie. Un astfel de suflet se poate bucura de tot ceea ce a făcut Isus şi se poate bucura de revenirea Lui care se apropie.

TEZAURUL PROMISIUNILOR LUI DUMNEZEU

de Charles H. SPURGEON

DARURI PREŢIOASE

Despre Iosif a zis: „Ţara lui va primi de la Domnul, ca semn de binecuvântare, cel mai bun dar al cerului, rouă, cele mai bune ape care sunt jos…” Deuteronom 33.13

Noi putem să fim binecuvântaţi cu aceleaşi daruri care au fost făgăduite lui Iosif şi chiar într-un fel mult mai bogat. Da, ca să ne dea tot ce există mai bun în ceruri. Puterea lui Dumnezeu care se desfăşoară spre binele nostru şi lucrarea acestei puteri „de sus” sunt un lucru de mare preţ. Noi am vrea să ne bucurăm de asemenea de pacea lui Dumnezeu, de bucuria Domnului şi de slava Domnului. Să primim în acelaşi timp binecuvântarea a trei Persoane divine, dragostea Iui Dumnezeu, harul lui Isus Cristos şi părtăşia Duhului Sfânt! Sunt bunuri pe care noi le preţuim mai mult decât aurul cel mai curat. Nu, lucrurile de pe pământ nu sunt nimic faţă de lucrurile cereşti.

Printre aceste daruri, ce preţioasă este „roua”! Noi Îl rugăm pe Dumnezeu să ne dea rouă, şi-L lăudăm pentru aceasta. Ce răcorire, ce mireasmă, ce creştere, ce viaţă aduce roua cu ea. Noi suntem plante din grădina sădită chiar de Dumnezeu şi suspinăm după această rouă a Duhului Sfânt. „Cele mai bune ape care sunt jos” ne vorbesc de apele adânci ale oceanului, din care se alimentează toate izvoarele vii care înviorează faţa pământului. Să fii hrănit mereu din puţurile veşnice ale dragostei dumnezeieşti, ce binecuvântare nespus de mare! Fie ca nici unul din noi să nu aibă linişte până nu va fi căpătat plinătatea Domnului, de unde noi n-avem decât să scoatem de acum înainte, tot ce ne trebuie.

DOMNUL ESTE APROAPE!

Calendar Biblic

Și Samson sa dus la Gaza; și a văzut acolo o femeie curvă și a intrat la ea. … Și Samson a dormit până la miezul nopții … și la miezul nopții sa sculat și a apucat porțile cetății și amândoi stâlpii și lea scos împreună cu zăvorul, lea pus pe umeri și lea dus pe vârful muntelui care este în fața Hebronului.  Judecători 16.1,3

În ciuda stării sufletești cu totul nepotrivite, Samson a putut, în toiul nopții, să smulgă porțile prin care vrăjmașii săi doreau săl țină captiv în cetate. Totuși, deși scăpat din acea cetate, Samson nu scăpase de puterea care îl ținea prizonier. În plus, el fugea de filisteni, în loc săi înfrunte. Pentru ai înfrunta și ai înfrânge, nu avea puterea necesară. Cum putea avea el această putere, când conștiința lui nu era dreaptă înaintea lui Dumnezeu?

Ni se spune că Samson a dus porțile pe vârful unui munte care este în fața Hebronului. Ar părea că el a mers aproape până la Hebron, însă Hebronul era la mare distanță de acel loc. Gaza era jos, lângă țărmul mării, iar Hebronul era departe, în ținutul muntos din Iudeea. Hebron înseamnă „comuniune”, iar o simplă manifestare a puterii nu este suficientă pentru un suflet ca să fie readus în comuniune cu Dumnezeu.

Să presupunem că cineva care ajunge să cadă în cursa unui lucru care este contrar voii lui Dumnezeu are încă putere să scape de acel lucru și se îndreaptă către Hebron, locul comuniunii, însă nu reușește să ajungă până acolo. El duce, – am putea spune – porțile până pe vârful muntelui, însă nu merge mai departe de acolo. Această biruință parțială este o cursă pentru el, fiindcă, dacă șiar cunoaște bine slăbiciunea, sar smeri și sar arunca la picioarele Domnului. Sufletul parțial restabilit se îndreaptă către locul comuniunii cu Dumnezeu, însă nu ajunge până acolo, iar data viitoare, când va cădea din nou, putem fi siguri că va fi cu mult mai rău pentru el, fiindcă Dumnezeu nu Se lasă batjocorit. S. Ridout

BĂTÎND LA UȘA LUI DUMNEZEU

de Oswald CHAMBERS

Doamne Isuse, în Tine locuieşte „toată plinătatea lui Dumnezeu” (Coloseni 2:9); „toate lucrurile” Ţi-au fost date Ţie; „toată puterea” Ţi-a fost dată în cer şi pe pământ. O, Dumnezeule, Tatăl meu ceresc, îngrijeşte de orice nevoie a mea după bogăţia Ta, în slavă, în Isus Cristos.

MEDITAŢII ZILNICE

de Wim MALGO

«Mulţumiri fie aduse lui Dumnezeu pentru darul Lui nespus de mare!» 2 CORINTENI 9,15

Lipsa mulţumirii, a recunoştinţei faţă de Dumnezeu este un păcat grav, o neglijenţă de neiertat! Cât de multe motive avem să-I mulţumim! Cel mai mult trebuie să-I mulţumim pentru Fiul Său iubit care, din dragoste Şi-a dat viaţa pe cruce pentru noi. Recunoştinţa faţă de Domnul este o atitudine plăcută înaintea lui Dumnezeu, căci este scris: «Mulţumiţi lui Dumnezeu pentru toate lucrurile, căci aceasta este voia lui Dumnezeu, în Cristos Isus, cu privire la voi» (1 Tes. 5,18). I-ai mulţumit azi Domnului? Dragul meu, măsura recunoştinţei din inima ta dictează măsura binecuvântării lui Isus în şi prin viaţa ta! Mulţumirea este cea mai înaltă expresie a credinţei: «Nu vă îngrijoraţi de nimic ci, în orice lucru, aduceţi cererile voastre la cunoştinţa lui Dumnezeu prin rugăciuni si cereri, cu mulţumiri» (Filip. 4,6).

Din păcate atât de puţini copii ai lui Dumnezeu îi mulţumesc înainte să înceapă să-I ceară. Mulţumeşte-I înainte de orice, din toată inima, pentru eliberarea de sub robia păcatului! Mulţumeşte-I că te-a condus prin harul Său până în ziua de azi! Mulţumeşte-I că ai putut deveni un copil al Său şi că ţi-a dăruit, în îndurarea Sa, naşterea din nou! Domnul primeşte aceste mulţumiri cu bucurie şi ştim că aceasta este voia Sa. Prin mulţumire Numele Său este lăudat în întreg universul, iar tu vei fi împlinit şi vei putea să îndrăzneşti înaintea tronului Său de îndurare pentru alţii.

MEDITAŢII PENTRU FIECARE ZI A ANULUI

de Charles H. SPURGEON

Dimineaţa şi Seara

Dimineaţa

Prietene, mută-te mai sus. Luca 14:10

Atunci când harul îşi începe viaţa în suflet, vrem să fim aproape de Dumnezeu, dar cu frică şi cutremur. Sufletul, conştient de vina lui şi umil, tremură din cauza solemnităţii în care se află. Este aruncat la pământ de simţământul măreţiei Lui Iehova, în a cărui prezenţă locuieşte. Cu ruşine şi sfială, ocupă cea mai umilă încăpere. Dar mai târziu, după ce creştinul creşte în har, deşi nu uită niciodată solemnitatea poziţiei lui şi nu pierde respectul care trebuie să cuprindă un om credincios în prezenţa Lui Dumnezeu care poate crea sau distruge, teama îl părăseşte. Devine veneraţie sfântă, şi nu frică copleşitoare. El este chemat mai sus spre Dumnezeu prin Isus Christos. Atunci omul Lui Dumnezeu, păşind în splendoarea dumnezeirii, îşi acoperă faţa. ca heruvimii cu cele două aripi — sângele şi neprihănirea Lui Isus Christos – se apropie de tron cu respect şi se închină în duh. Văzând un Dumnezeu al iubirii, bunătăţii şi îndurării, înţelege legământul caracterului Lui Dumnezeu mai bine decât dumnezeirea Sa absolută. El vede în Dumnezeu mai mult bunătate şi mai puţin măreţie, mai mult iubire şi mai puţin maiestate. Plecându-se la fel de umil ca înainte, sufletul se bucură atunci de o mai mare libertate de mijlocire. In timp ce se prosternează în faţa gloriei Dumnezeului Infinit, este susţinut de conştiinţa că se află în prezenţa milei şi iubirii infinite, şi prin aceasta realizează primirea „în Prea Iubitul” (Efeseni 1:6). De aceea, credinciosul este invitat să se mute mai sus şi să-şi exercite privilegiul de se bucura în Dumnezeu şi a se apropia de El cu încredere sfântă, spunând „Ava, Tată” (Romani 8:15).

Vom merge din putere în putere

Crescând în har în fiecare zi

Pân-om ajunge sfânta înviere

Şi Te-om vedea în faţă, ca nişte copii.

Seara

A Ta este şi noaptea. Psalmi 74:16

Doamne, Tu nu renunţi la tron atunci când soarele apune, nici nu părăseşti lumea, lăsând-o pradă răului în nopţile acestea lungi de iarnă. Ochii Tăi ne veghează ca stelele, şi braţele Tale ne înconjoară aşa cum zodiacul încercuieşte cerul. Prospeţimea somnului liniştit şi influenţele lunii sunt în mâna Ta. Temerile şi solemnităţile nopţii sunt tot ale Tale. Pentru mine este foarte bine să mă ştiu păzit la miezul nopţii, sau atunci când sunt neliniştit. Sunt fructe preţioase, coapte şi de lună, nu numai de soare. Fie ca Domnul să mă ia părtaş la ele. Noaptea încercării este sub controlul Domnului iubirii, ca şi zilele strălucitoare de vară. Isus este în mijlocul furtunii. Iubirea Lui se înfăşoară în noapte ca într-o manta, dar, pentru ochiul credinţei, haina aceasta întunecată nu este o mască. De la primul ceas al nopţii până în zori, Veghetorul etern are grijă de sfinţii Lui. El stăpâneşte umbrele şi roua nopţii, spre binele poporului Său. Noi nu credem în zeităţi rivale ale binelui şi răului luptându-se pentru supremaţie, ci auzim vocea lui Iehova spunând: „Eu am creat lumina, şi Eu am creat întunericul. Eu, Domnul, am făcut toate aceste lucruri”. Vremurile întunecoase de indiferenţă şi păcat nu sunt scutite de scopurile divine. Atunci când altarul adevărului este mânjit, şi căile lui Dumnezeu uitate, slujitorii Domnului plâng cu lacrimi amare. Dar ei nu trebuie să dispere, fiindcă cele mai întunecoase timpuri sunt guvernate de Domnul, şi ele vor asculta porunca Lui până la urmă. Ceea ce nouă ni se pare înfrângere poate fi victorie pentru El.

Învăluiţi în noaptea cea adâncă

Nu mai vedem nici raze, nici lumină

Dar Domnul este cea mai tare Stâncă

Şi nu ne temem de nimic ce va să vină.

IZVOARE IN DEŞERT

Drumul pe care-l ai de făcut este prea lung pentru tine. (1 Împăraţi 19:7)

Ce a făcut Dumnezeu cu Ilie, truditul Său slujitor? I-a îngăduit să doarmă şi apoi i-a dat ceva bun de mâncare. Ilie făcuse o lucrare foarte mare şi în entuziasmul lui alergase „înaintea [carului] lui Ahab până la intrarea în Izreel” (1 Împăraţi 18:46). Dar alergarea fusese prea lungă pentru el şi îi măcinase puterea fizică, făcându-l în cele din urmă să devină deprimat. Aşa cum alţii în această stare au nevoie de somn şi doresc să li se aline durerile, nevoile fizice ale lui Ilie trebuia să fie satisfăcute.Sunt mulţi oameni minunaţi care sfârşesc acolo unde a sfârşit Ilie – „sub un ienupăr” (1 Împăraţi 19:4)! Când se întâmplă asta, cuvintele Stăpânului sunt foarte liniştitoare: „Scoală-te şi mănâncă, fiindcă drumul pe care-l ai de făcut este prea lung pentru tine”. Cu alte cuvinte: „Am de gând să te înviorez”.

Deci să nu confundăm niciodată oboseala fizică cu slăbiciunea spirituală.

Sunt prea obosit ca să mă-ncred şi prea obosit ca să mă rog,

Ziceam eu, când puterea mea suprasolicitată m-a părăsit.

Singurul gând conştient pe care-l aveam în mintea mea

Era, o, de-aş putea să las totul şi să mă odihnesc.

Crezi că mă va ierta Dumnezeu,

Dacă mă voi duce la culcare aşa cum se duce un bebeluş,

Fără să întreb dacă am voie,

Fără măcar să încerc să mă-ncred şi să mă rog?

Te va ierta Dumnezeu? Adu-ţi aminte, inimă dragă,

Când vorbirea pentru tine era o artă necunoscută,

A tăgăduit mama ta că tu aveai nevoie de odihnă,

Sau a refuzat ea să-ţi pună capul pe pieptul ei?

Te-a lăsat ea să duci lipsă când nu puteai să ceri?

A dat ea copilului ei o sarcină prea mare?

Sau te-a legănat în braţele ei,

Şi apoi ţi-a păzit somnul de tulburări?

O, cât de repede poate dragostea unei mame să vadă,

Inconştientele dorinţe arzătoare ale prunciei.

Când ai ajuns prea obosit ca să te-ncrezi şi să te rogi,

Când forţa ta vitală suprasolicitată a cedat cu totul:

Atunci pur şi simplu lasă totul, şi odihneşte-te

Pe pieptul mamei, aşa cum obişnuiai să faci,

El ştie totul – Domnul nostru drag ştie,

Aşa că mergi la culcare, aşa cum merge un bebeluş;

Fără măcar să întrebi dacă ai voie,

Dumnezeu ştie când copilul Său este prea obosit să se roage.

El nu judecă numai după rugăciunile rostite,

El ştie când există dorinţe arzătoare de dragoste.

El ştie că tu te rogi, El ştie că tu te-ncrezi,

Şi El cunoaşte, de asemenea, limitele slabei ţărâni.

O, minunata compasiune a lui Hristos,

Pentru aleşii Săi la întâlnirea din noaptea aceea,

Când El le-a spus: „Dormiţi de acum şi odihniţi-vă!”,

În timp ce asupra Lui apăsa vina întregii lumi –

Ţi-ai încredinţat viaţa în mâna Lui ca s-o păzească,

Deci nu te teme să mergi la culcare.


Ella Conrad Cowherd

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

Volumul III

Marcu 13.14-37

Biserica nu va avea de traversat necazul cel mare pe care-l va cunoaşte rămăşiţa iudeilor (Apocalipsa 3.10). Odihnindu-ne pe această certitudine, să ne păzim totuşi să nu cădem în somnul spiritual care ne pândeşte într-un mod atât de periculos în lunga şi înspăimântătoarea noapte morală a acestei lumi. Să ne gândim la întoarcerea iminentă a Domnului şi să luăm ca pentru noi îndemnurile atât de solemne din acest capitol.

O scurtă parabolă îl prezintă pe Domnul ca un stăpân de casă care este absent, după ce-şi va fi lăsat domeniul în responsabilitatea slujitorilor. Fiecare dintre ei a primit „lucrarea lui…”, precisă şi specială. Şi Stăpânul nu a făcut restricţii, cu atât mai mult în ce priveşte diversitatea misiunilor de îndeplinit. Punctele de suspensie (…) care ar urma după „lucrarea lui…” nu sugerează oare numărul nelimitat de slujbe, deosebite unele de altele, pe care Domnul le-a pregătit pentru ai Săi? (comp. cu Romani 12.6-8).

Ordinul scurt primit de portar (sf. v. 34) se adresează în aceeaşi măsură „tuturor”…, ceea ce înseamnă că şi ţie şi mie (v. 37). Şi, un amănunt remarcabil, cu acest scurt cuvânt, „vegheaţi!”, se încheie, în Marcu, slujba (lucrarea) Domnului Isus. Să-1 păzim cu grijă în inimile noastre, cum păstrăm cea din urmă recomandare a unei fiinţe dragi care ne-a părăsit… dar care Se întoarce!

PÂINEA CEA DE TOATE ZILELE

Text: Isaia 9:1-7

UN COPIL CU MULTE NUME

Îl vor numi: Minunat, Sfetnic, Dumnezeu tare, Părintele veșniciilor, Domn al păcii. Isaia 9:6

Ascultau cu mare interes. O întâmplare atât de minunată – Dumnezeu își trimite pe Singurul Său Fiu pe acest pământ, ca un copilaș, și mai târziu îl aduce ca jertfă pentru păcatele lor. Africanii din Congo (acum Zair) au primit mesajul Evangheliei cu aviditate. când misionarul E.A. Ruskin s-a referit la Isus menționând diferitele Lui nume, el a trezit interesul acestor oameni și aceștia l-au întrebat: „De ce a avut acest Isus atâtea nume?” Ruskin le-a explicat: „Frumusețea, plinătatea și măreția Ființei Lui fără seamăn nu pot fi exprimate printr-un singur nume”.

Numele biblice ale copilului Isus ne descoperă caracterul lui de Dumnezeu care „S-a făcut trup și a locuit printre noi” (Ioan 1:14). Întocmai după cum fiecare fațetă a unui diamant reflectă frumusețea acestei pietre prețioase, tot așa și caracterul unic divino-uman al lui Cristos, care este mult mai presus de o piatră prețioasă este revelat prin multe aspecte ale naturii Sale.Textul de astăzi conține patru nume evreiești compuse, ale Copilului care se va naște în Betleem. „Sfetnic, Minunat” îl descrie pe unul care are un plan divin și care este într-adevăr o minune. Ca și „Dumnezeu tare”, El este un războinic victorios care obține victoria finală. Numele „Părintele veșniciilor” ne vorbește despre Providența Sa și despre grija eternă pe care o are față de ai Săi. Expresia „Domn al păcii” face aluzie la stăpânirea Lui plină de pace în inimile credincioșilor și, în ultimă instanță, asupra lumii, atunci când dreptatea Lui va stăpâni.

Nu este de mirare că îngerul a spus despre El că Numele lui va fi „Isus”, căci El este cu adevărat un Mântuitor (Matei 1:21). De aceea cântăm, „O, veniți să-L adorăm pe Cristos, Domnul”. P.R.V.

Nimeni altul de când e zidirea

Nume asemeni n-a primit.

Nimeni nu le-a împlinit rostirea

Ca și Fiul Tatălui, iubit. – D.J.D.

Isus este Numele cu care Se iscălește Dumnezeu întro limbă pe înțelesul oamenilor.

DOMNUL ESTE APROAPE – GBV

http://www.gbv.ro/meditatii-zilnice/domnul-este-aproape

Nu ți-am dat Eu oare porunca aceasta: Întărește-te și îmbărbătează-te? Nu te înspăimânta și nu te îngrozi, căci DOMNUL DUMNEZEUL tău, este cu tine în tot ce vei face. Iosua 1,9.

Ce poruncă măreață pentru Iosua, în care se exprimă nu numai mărimea și greutățile ei dar și îmbărbătarea pentru rezolvarea ei în cele mai bune condiții. Nu era o cale proprie pe care pășea, nu era o lucrare după închipuirea sa, cu interese proprii. Dumnezeul lui i-a dat această măreață însărcinare ca împreună cu tot poporul să treacă Iordanul și poporul să împartă țara făgăduită părinților lor. Pentru nelegiuirea națiunii care locuia în această țară, Dumnezeu a vrut să-i biruiască, să nu rămână niciunul în țară ca nu cumva să încline inima poporului Său spre idoli și să păcătuiască. Dumnezeu a vrut să-l folosească pe Iosua în această lucrare. Pentru aceasta era nevoie de putere și de îndrăzneală. Dar Dumnezeu care l-a ales pentru această lucrare era și Izvorul ambelor nevoi ale lui Iosua. Dumnezeu știa și de spaima și de frica pe care o avea de înfruntat și de aceea a vrut să-l îmbărbăteze cu cuvintele: „Nu te înspăimânta și nu te îngrozi. Nu se întâmplă același lucru și cu noi că ne înspăimântăm și ne înfricoșăm? Dar dacă noi umblăm pe calea Sa, și luptăm lupta Sa, atunci putem fi fără frică: „Dacă Dumnezeu este cu noi, CINE oare se poate împotrivi?” Pe Pavel, același Domn îl îmbărbătează: „NU te teme, ci vorbește și nu tăcea căci Eu sunt cu tine și nimeni nu va pune mâna pe tine ca să-ți facă rău.”
(Fapte 18.9-10). Și acest slujitor spune Filipenilor: „să RAMÎNEȚI TARI în același duh și să luptați cu un suflet pentru credința Evangheliei, fără să vă lăsați înspăimântați de protivnici (Fii. 1.27-28). De aceea nici noi să nu ne lăsăm înspăimântați și înfricoșați de negura nopții care ne înconjoară.Adevăratul creștinism înseamnă o completă predare Domnului Isus Hristos.

SĂMÂNȚA BUNĂ

http://www.gbv.ro/meditatii-zilnice/samanta-buna

Astăzi, în cetatea lui David, vi S-a născut un Mântuitor, care este Hristos, Domnul. Luca 2.11

Zilnic Crăciun?

„Zilnic Crăciun?” Te miră aceasta? Pe mine, nu. Dar trebuie să înțelegem bine despre ce este vorba. Toată această agitație de Crăciun nu mă interesează. Sunt pe deplin de acord cu vorbele unui contemporan care a constatat foarte exact: „Crăciunul adevărat este mult mai mult decât tot abuzul care i se face acestei sărbători!”.Omul are dreptate! Cel care ca adevărat creștin a înțeles corect sensul biblic al „Crăciunului”, nu se mulțumește cu o „amintire” anuală. Plin de mulțumire, se poate gândi în fiecare zi la ieslea din Betleem, nu numai de Crăciun, și de asemenea se va gândi în fiecare zi la crucea de la Golgota, nu numai de Paște. Isus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, a venit în această lume iremediabilă pentru a mântui oameni și pentru a-i împăca cu Dumnezeu – aceasta arată Betleemul! El a purtat la cruce pentru păcătoși judecata lui Dumnezeu pentru păcat și vină – aceasta arată Golgota! Ce au comun ieslea și crucea? Dragostea dumnezeiască, pe care Fiul lui Dumnezeu a vrut să o descopere ca Mântuitor și Salvator! Această dragoste nu o pot uita creștinii, cu aceasta trăiesc zi de zi. Aceasta înseamnă mulțumire pentru „Betleem” și „Golgota”! În fiecare zi!

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

www.fundatiaseer.ro

PUTEM ÎNVINGE ISPITA

„…să nu lăsăm pe Satana să aibă un câştig de la noi.” (2 Corinteni 2:11)

     Întotdeauna vei fi ispitit în domeniile în care ai cele mai mari slăbiciuni. Așadar:

1) Pregătește-te! Altfel nu vei fi gata atunci când apare. Unde își are originea ispita? În mintea ta! Orice înfrângere care se manifestă în purtarea ta a fost prima dată o luptă pierdută în mintea ta. De aceea Pavel a scris: „Să nu lăsăm pe Satana să aibă un câştig de la noi”.

2) Străduiește-te – să ai un impact. Roagă-L pe Dumnezeu să te ajute să depistezi avansurile lui Satan, pune-ți centura de siguranță și pregătește-te pentru ceea ce te așteaptă. Un zid pătat cu cerneală din castelul Wartburg, Germania, ilustrează această idee. Aplecat în rugăciune, Martin Luther a devenit dintr-odată conștient de prezența dușmanului. Se spune că în acel moment, a luat o călimară cu cerneală și a izbit-o de perete, vrând să dea după diavol. Luther a sesizat avansurile adversarului și a răspuns așa cum s-a priceput el cel mai bine. Ți se pare un comportament extrem? Poate, însă întrebarea este: tu ai acea sensibilitate spirituală?

3) Ascultă – de Dumnezeu, și apoi înștiințează-l pe diavol că trebuie să plece. „Supuneţi-vă, deci, lui Dumnezeu.  Împotriviţi-vă diavolului, şi el va fugi de la voi” (Iacov 4:7). Satan dorește să faci opusul: să te împotrivești lui Dumnezeu și să te supui lui. Ai grijă să nu cazi în această capcană! Dacă te lupți cu ispita chiar acum, bazează-te pe această promisiune: „Căci n-avem un Mare Preot, care să n-aibă milă de slăbiciunile noastre; ci unul care în toate lucrurile a fost ispitit ca şi noi, dar fără păcat. Să ne apropiem, deci, cu deplină încredere de scaunul harului, ca să căpătăm îndurare şi să găsim har, ca să fim ajutaţi la vreme de nevoie” (Evrei 4:15-16). Dumnezeu îți va pune întotdeauna la dispoziție harul de care ai nevoie pentru a învinge ispita!

Single Post Navigation

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: