Mana Zilnica

Mana Zilnica

17 Decembrie 2016

TOTUL PENTRU GLORIA LUI

de Oswald CHAMBERS

Răscumpărarea creează nevoia pe care tot ea o împlineşte

Dar omul natural nu primeşte lucrurile Duhului lui Dumnezeu, deoarece sunt nebunie pentru el. 1 Corinteni 2:14.

Evanghelia lui Dumnezeu creează un sentiment al nevoii după Evanghelie. Pavel spune: „Şi dacă Evanghelia noastră este acoperită, este acoperită” – pentru cei care sunt netrebnici? Nu. ..pentru cei ce sunt pe calea pierzării, a căror minte necredincioasă a orbit-o dumnezeul veacului acestuia”. Majoritatea oamenilor se cred cu totul morali, de aceea nu simt nevoia după Evanghelie. Dumnezeu este Cel care creează acea nevoie de care nici un om nu este conştient până când nu i Se revelează Dumnezeu însuşi. Isus a spus: „Cereţi şi vi se va da”, dar Dumnezeu nu poate da până când omul nu cere. Nu e vorba că El nu vrea să dea, ci acesta este modul în care a constituit El lucrurile pe baza Răscumpărării. Prin cererea noastră. Dumnezeu pune în funcţie procesul care creează lucruri ce n-au existat înainte ca noi să le cerem. Realitatea lăuntrică a Răscumpărării este că ea e întotdeauna creativă. Pe măsură ce Răscumpărarea creează viaţa lui Dumnezeu în noi, ea creează şi lucrurile care ţin de acea viaţă. Nimic nu poate satisface o nevoie mai bine decât ceea ce a creat acea nevoie. Acesta este înţelesul Răscumpărării – ea creează şi satisface.”Şi după ce voi fi înălţat de pe pământ, voi atrage la Mine pe toţi oamenii”, a spus lsus. Noi predicăm despre experienţele noastre şi oamenii arată interes, dar aceasta nu va trezi în ei sentimentul nevoii. Dar dacă este înălţat Isus Cristos. Duhul lui Dumnezeu va crea conştienta nevoii de El. În spatele vestirii Evangheliei se află Răscumpărarea creativă a lui Dumnezeu. Răscumpărare ce lucrează în sufletele oamenilor. Nu mărturia personală îi mântuieşte pe oameni. „Cuvintele pe care vi le spun Eu sunt duh şi viaţă.”

MANA DE DIMINEAŢĂ

„În Ierusalim era atunci sărbătoarea înoirii Templului. Era iarna.”

IOAN 10:22

Ce contrast izbitor între sărbătoarea aceasta a iudeilor şi prezenţa Domnului Isus acolo! Ei sărbătoareau dedicarea templului, chipurile, în cinstea lui Dumnezeu, în timp ce urau de moarte pe Fiul Său care venise în casa pe care El o numise: „Casa Tatălui Meu.” Ce dezgustătoare este prefăcătoria lor când pretinzând că sfinţeau această casă, ei în acelaşi timp luau pietre ca să ucidă pe Acela care venise pentru ei! Doamne, cât de falsă şi de împietrită poate să fie inima omenească! Am avea îndrăzneala să-i osândim pe acei iudei? De câte ori nu am făcut şi noi la fel. Venim în „Casa lui Dumnezeu” (Ev. 3:6) ca să ne închinăm Lui, să-L adorăm şi să-L lăudăm, şi uneori suntem gata să luăm pietre şi să aruncăm unii în alţii!

Iarna vorbeşte de frig, de noapte, de furtuni înzepezitoare, de tristeţe; soarele este acoperit; natura este parcă lipsită de viaţă. Domnul Isus era acolo şi era iarna… El a venit în lume ştiind mai dinainte ce va găsi în ea: iarnă din punct de vedere moral şi spiritual şi totuşi El a venit pentru noi. Iarna… acea răceală glacială produsă de lipsa de înţelegere faţă de El şi care îngheaţă inimile vrăjmaşilor Lui, dar, vai, chiar şi a unora din ucenicii Lui, din credincioşii Lui. Iarna urii ascunse, a dispreţului, a superiorităţii spirituale pretinse, a unui duh de neiertare, a unei religiozităţi moarte, toate acestea cauzate de necunoaşterea Aceluia care a venit aici pe pământ să ne aducă primăvara veşnică a cerului, caldă, însorită, plină de viaţă şi de parfumul iubirii Lui. Iarna L-a înconjurat tot timpul cât a trăit aici, culminând în cele trei ore de întuneric şi de dureri nespuse. Dar această iarnă s-a sfârşit când a înviat din morţi şi S-a întors în slavă de unde a trimes în inimile noastre, pe Duhul Său Sfânt, pentru ca să spargă ghiaţa inimilor împietrite şi să aducă la lumină, viaţa, bucuria, pacea, dragostea de fraţi şi iubirea de oameni. Chiar dacă Domnul Isus a trăit o „iarnă” aici pe pământ din pricina noastră şi pentru noi, El a putut S-o facă fără murmur, pentru că n-a ieşit niciodată de sub adăpostul părtăşiei Lui cu Tatăl. El fugea de publicitate şi îşi găsea „casa” în Tatăl Său ceresc. Urmând un astfel de Stăpân, ucenicul Lui va cunoaşte „iarna” sub toate aspectele descrise mai sus. Dar dacă ne supunem voii Lui, şi nu ne dăm înapoi de a purta ocara Lui, această părtăşie a suferinţelor Lui, ne va aduce în inimă primăvara cerului şi a bucuriei care ne este păstrată şi care este veşnică.

Fie ca meditatia de astăzi să ne ajute să realizăm în ce stare ne găsim, în primul rând faţă de Domnul Isus care a îndurat „iarna” suferinţelor, a împotrivirii şi a lepădării ca să ne aducă primăvara veşnică a cerului, iar pe de altă parte, în ce priveşte relaţia dintre noi şi fraţii noştri. Să lăsăm pe Duhul Sfânt să ne încălzească inimile, să le înfierbinte pentru Domnul Isus, să topească ghiaţa dintre noi, să îndepărteze „iarna” ajutându-ne să rededicăm templul inimii noastre cu o sărbătoare veşnică în slavă. Ca să fim tot mai asemenea cu Domnul Isus, trebuie să cultivăm tot-mai mult părtăşia cu El.

MÂNTUIREA PRIN HRISTOS

Meditaţii zilnice – de Fritz BERGER

„Cel drept arată drumul aproapelui său, dar calea celor răi îi duce în rătăcire. Prov. 12:26.

Celui drept îi merge bine. Cum ne merge nouă? Dacă nu suntem drepţi avem motive de căinţă. Mulţi nu sunt mulţumiţi de Dumnezeu. În Romani 8:28 este un cuvânt important care ne ajută deseori: „Dar ştiu că toate lucrurile lucrează spre binele celor care-L iubesc pe Dumnezeu”. Deci dacă îl iubim pe Dumnezeu, avem parte totdeauna de ceea ce este cel mai bun pentru noi. Cine are parte de acest bun dintre noi?

Unii vor zice poate: Dacă treci prin multe greutăţi nu poti spune că o duci bine. Dar şi în astfel de împrejurări are valabilitate Cuvântul care spune că pentru cei ce-L iubesc pe Dumnezeu, toate lucrurile sunt spre binele lor. Deseori sunt lucruri nedorite de trupul nostru, dar sunt folositoare în educaţia noastră. Dumnezeu doreşte ca în orice împrejurare să ne vadă fericiţi. Am trăit în situaţii când ne-am spus: înainte de a se schimba împrejurările, nu poate fi unul care are belşug şi bucurie. Dar dacă stăm înaintea lui Dumnezeu şi ne deschide El ochii, atunci ne dăm seama că avem motive de bucurie chiar dacă nu se schimbă împrejurările. Dacă ar şti oamenii cum este viata cu Hristos, fiecare şi-ar preda viaţa Lui.

Cel care ÎI iubeşte pe Dumnezeu o duce cel mai bine. Dar mulţi nu înţeleg aceasta pentrucă nu-L iubesc pe Dumnezeu, sunt doar evlavioşi nu şi temători de Dumnezeu. „Celor ce se tem de Domnul nu le lipseşte nimic”. Sunt oameni care susţin că o duc rău. Dar cel drept o duce bine şi eu după ce m-am pocăit, am avut parte tot timpul de bine. Am fost foarte sărac, poate cel mai sărac din localitate, dar Dumnezeu mi-a ajutat într-un chip minunat.

TEZAURUL PROMISIUNILOR LUI DUMNEZEU

de Charles H. SPURGEON

PĂRTĂŞIA CEA MAI APROPIATĂ ŞI PLINĂ DE DRAGOSTE

… şi astfel vom fi totdeauna cu Domnul. 1 Tesaloniceni 4.17

Aici pe pământ Domnul este cu noi; când El ne va chema, noi vom fi cu El. Credinciosul nu poate să fie despărţit de Mântuitorul său. Ei sunt una şi vor rămâne totdeauna aşa: Domnul Isus nu poate să fie lipsit de poporul Său, căci ar fi ca un cap fără trup. Fie că ne aflăm în rai, fie că locuim pe pământ, noi suntem cu Domnul Isus; şi cine ne va despărţi de El?

Ce bucurie pentru noi! Fericirea noastră, odihna noastră, mângâierea noastră şi plăcerea noastră cea mai mare, este să fim cu Domnul. Noi nu putem să ne închipuim nici o fericire care ar putea să întreacă sau măcar să fie la fel cu fericirea acestei părtăşii dumnezeieşti. Printr-o legătură sfântă noi suntem cu El în înjosirea şi suferinţa Lui. În curând noi vom fi cu El în odihna Sa, în împărăţia Sa şi în slava Sa. Noi luăm parte la aceleaşi încercări şi vom avea parte de aceeaşi biruinţă ca El.

O, Mântuitorul meu, dacă trebuie să fiu totdeauna cu Tine, aceasta este o soartă pregătită de Tine pentru mine şi care nu se poate compara cu nimic. N-aş dori nici chiar să fiu cu Arhanghelii, căci ţinta mea cerească de căpătâi este să fiu cu Domnul. Pentru mine fericirea cerească nu stă nici în harfa de aur, nici în cununa care nu se poate veşteji, nici în lumina veşnică; ci Isus, Isus, El însuşi şi eu însumi pentru totdeauna cu El, în părtăşia cea mai apropiată şi mai plină de dragoste.

DOMNUL ESTE APROAPE!

Calendar Biblic

Și îngerul Domnului sa întors a doua oară și la atins și a zis: „Scoalăte, mănâncă! Pentru că drumul tău este foarte lung”. 1 Împărați 19.7

Dumnezeu a folosit corbii și o văduvă pentru al hrăni pe Ilie, atunci când credința acestuia era tare; când însă a fost deprimat, un înger ia slujit și Dumnezeu Însuși la hrănit. Ce Tată minunat avem, gata să ne poarte de grijă în orice fel!

Trezit de către înger, Ilie „sa uitat și, iată, la capul său era o azimă coaptă pe pietre fierbinți și un urcior cu apă” (1 Împărați 19.6). Credința noastră poate slăbi uneori și, în momente de descurajare și de dezamăgire, ne putem pierde inima, întreținând gânduri amare, rugândune nepotrivit și murmurând, însă grija minunată a Tatălui nostru nu încetează niciodată.

După ce Ilie a prins putere, Domnul ia dat noi instrucțiuni. Ilie află că trebuia să pornească întro călătorie, iar Domnul îi spune: „Călătoria este prea lungă pentru tine”. Curajul și credința necesare, împotrivirea care trebuia întâmpinată și suferințele care trebuiau îndurate erau prea mari pentru acest om, care avea aceleași slăbiciuni ca și noi. Însă, deși călătoria era prea lungă pentru Ilie, ea nu era la fel pentru Dumnezeul lui. În dragostea Sa, Dumnezeu a pregătit resurse pentru nevoile slujitorului Său.

Și noi ne aflăm întro călătorie, care se termină în glorie și în care sunt încercări de întâmpinat, dificultăți de biruit, mărturii de dat și împotriviri de suferit. Putem spune și noi că această călătorie este prea lungă și prea grea pentru noi. Putem striga, pe bună dreptate: „Cine este de ajuns pentru aceste lucruri?”, iar răspunsul vine îndată: „Harul Meu îți este de ajuns, fiindcă puterea Mea este făcută desăvârșită în slăbiciune” (2 Corinteni 12.9). Prin urmare, dacă tot harul și toată puterea Domnului Isus glorificat sunt la dispoziția credinței, putem înainta cu încredere, întărindune în „harul care este în Hristos Isus” (2 Timotei 2.1).H. Smith

BĂTÎND LA UȘA LUI DUMNEZEU

de Oswald CHAMBERS

Doamne, apropierea mea de Tine este îngreuiată de slăbiciunea fizică, dar inima mi se bucură şi trupul, de asemenea, mi se va odihni în nădejde.

MEDITAŢII ZILNICE

de Wim MALGO

«Lucruri, pe care ochiul nu le-a văzut, urechea nu le-a auzit si la inima omului nu s-au suit, asa sunt lucrurile pe care le-a pregătit Dumnezeu pentru cei ce-L iubesc.» 1 CORINTENI 2,9

Cunoştinţele noastite în ce priveşte ceea ce ne-a pregătit Dumnezeul care ne iubeşte sunt extrem de reduse. Noi nu putem decât să bănuim (prin ceea ce descoperă Duhul Sfânt) frumuseţea de nedescris a lucrurilor care ne aşteaptă în veşnicie. Din această cauză există încă un motiv întemeiat pentru care nu vom mai plânge acolo: pentru că nu va mai exista teama de schimbare, ba mai mult, ne vom şti în siguranţă deoarece vom fi cu El pe veci. Păcatul nu va mai exista, iar noi vom avea acces neîngrădit în prezenţa Sa. Vom locui într-un oraş care nu va putea fi distrus niciodată. Vom fi împrospătaţi dintr-un izvor care nu seacă şi vom gusta fructe dintr-un copac care nu-şi pierde frunzele. Tot ce esti temporal va dispărea şi tot ce este veşnic va rămâne pe veci. Si cât tine veşnicia atât vor dura si bucuria şi viaţa noastră. Vom fi tot timpul cu Domnul. Pe cei sfinţi îi aşteaptă un viitor nespus de binecuvântat şi minunat. Agaţă-te prin credinţă de ceea ce nu vezi şi continuă să nădăjduieşti, căci mare va fi bucuria noastră când îl vom vedea pe Domnul aşa cum este!

MEDITAŢII PENTRU FIECARE ZI A ANULUI

de Charles H. SPURGEON

Dimineaţa şi Seara

Dimineaţa

Îmi aduc aminte. Ieremia 2:2

Să observăm că Christos se desfată să se gândească la biserica Sa şi să o privească în frumuseţea ei. După cum pasărea se întoarce la cuib, şi călătorul se grăbeşte spre casă, în acelaşi fel, mintea îşi urmează mereu obiectul alegerii. Nu putem să privim prea mult faţa pe care o iubim; dorim întotdeauna să vedem lucrurile dragi. La fel se întâmplă şi cu Domnul Isus. Din veşnicie, El şi-a găsit „plăcerea în fiii oamenilor” (Proverbe 8:31). Gândurile Sale se întorc spre momentul în care aleşii Lui s-au născut în lume. El i-a văzut în oglinda preştiinţei. „în cartea ta”, scrie David, „erau scrise toate filele care mi-erau rânduite, mai înainte de a fi fost vreuna din ele” (Psalmi 139:16). Atunci când lumea a fost aşezată în temeliile ei, El era acolo, şi a rânduit marginile popoarelor după numărul copiilor lui Israel.De multe ori înainte de întrupare, El a coborât pe pământ purtând o înfăţişare omenească; la stejarii lui Mamre, la pârâul Iaboc, lângă zidurile Ierihonului şi în cuptorul încins din Babilon, Fiul Omului şi-a vizitat poporul. Pentru că sufletul Lui găsea plăcere în ei, nu a putut sta departe, fiindcă inima Lui tânjea după ei. Ei nu au lipsit niciodată din inima Lui, fiindcă le-a scris numele pe palme şi le-a săpat în coasta Sa. Pieptarul care conţinea numele triburilor lui Israel era cea mai strălucitoare podoabă a marelui preot, iar numele aleşilor lui Christos sunt cele mai strălucitoare podoabe ale Sale, şi scânteiază în inima Sa.

Poate că noi uităm adesea să medităm la desăvârşirea Domnului, dar El nu încetează niciodată să-şi aducă aminte de noi. Să ne căim de uitările trecutului, şi să ne rugăm pentru harul de a-L purta mereu în amintire. Doamne, deschide-mi ochii sufletului după imaginea Fiului Tău.

Seara

Eu sunt Uşa. Dacă intră cineva prin Mine, va fi mântuit; va intra şi va ieşi, şi va găsi păşune. Ioan 10:9

Isus, marele Eu Sunt, este intrarea în adevărata biserică, şi drumul de acces la Dumnezeu. El oferă patru privilegii alese omului care vine la Dumnezeu prin El. În primul rând, el oferă mântuirea. Ucigaşul fugar intra pe porţile cetăţii de scăpare şi era în siguranţă. Noe a intrat în arcă şi a fost apărat. Nici un om nu poate fi pierdut dacă îl alege pe Isus ca uşă a credinţei. Intrarea prin Isus în pace este garanţia intrării în cer, prin aceeaşi uşă. Isus este singura uşă, o uşă deschisă, o uşă largă, o uşă sigură. Binecuvântat este cel care îşi întemeiază toate speranţele de intrare în slavă pe Răscumpărătorul răstignit. In al doilea rând, el va intra înăuntru. Va fi favorizat cu intrarea în familia divină, împărţind pâinea copiilor şi participând la toate bucuriile şi onorurile. El va intra în camerele de părtăşie, la ospeţele de iubire, la comorile legământului, în hambarul făgăduinţelor. El va intra la Regele regilor prin puterea Duhului Sfânt, şi taina Domnului va fi cu el. Apoi, el va ieşi. Această binecuvântare este de multe ori uitată. Ieşim în lume ca să muncim şi să suferim, dar ce binecuvântare este să intri în numele şi puterea lui Isus! Suntem chemaţi să mărturisim adevărul, să-l înveselim pe cel descurajat, să-l avertizăm pe cel nepăsător, să câştigăm suflete, şi să-L slăvim pe Dumnezeu. Îngerul i-a spus lui Ghedeon „du-te cu puterea aceasta” (Judecători 6:14); în acelaşi fel, Domnul doreşte să fim mesagerii Lui în numele şi puterea Sa. In al patrulea rând, el va găsi păşune. Cel care Îl cunoaşte pe Isus nu va flămânzi niciodată. Intrarea şi ieşirea îi vor fi folositoare: prin părtăşia cu Dumnezeu va creşte, şi prin udarea altora va fi udat şi el. Fiindcă L-a făcut pe Isus totul pentru el, va găsi totul în Isus. Sufletul lui va fi „ca o grădină bine udată, ca un izvor ale cărui ape nu seacă” (Isaia 58:11).

IZVOARE IN DEŞERT

Dumnezeul păcii să vă sfinţească El Însuşi pe deplin; şi duhul vostru, sufletul vostru şi trupul vostru, să fie păzite întregi, fără prihană la venirea Domnului nostru Isus Hristos. Cel ce v-a chemat este credincios şi va face lucrul acesta. 1 Tesaloniceni 5:23-24

Mulţi ani după ce am citit prima dată: „Urmăriţi … sfinţirea, fără care nimeni nu va vedea pe Domnul” (Evrei 12:14), am început să urmăresc acest adevăr şi să încurajez pe toţi cei cu care vorbeam să facă la fel. Zece ani mai târziu Dumnezeu mi-a dat o viziune mai clară decât avusesem înainte despre modalitatea de a obţine sfinţenia – şi anume, prin credinţa în Fiul lui Dumnezeu. Imediat am început să împărtăşesc tuturor: „Noi suntem salvaţi de păcat şi sfinţiţi prin credinţă”. Am mărturisit aceasta în particular, în public şi în scris, şi Dumnezeu a confirmat aceasta printr-o mie de alţi martori. Am declarat acest adevăr neîncetat mai mult de treizeci de ani, şi Dumnezeu a continuat să-mi aprobe lucrarea. John Wesley în 1771

L-am cunoscut pe Domnul Isus, şi El era foarte preţios pentru mine, dar am găsit ceva în adâncul meu care nu este plăcut, liniştit şi bun. Am făcut tot ce am putut ca să-mi reprim aceste trăsături, dar ele erau încă acolo. În cele din urmă L-am căutat pe Domnul Isus pentru ajutor, şi când I-am încredinţat Lui voinţa mea, El a venit în inima mea şi a îndepărtat tot ce nu era plăcut, liniştit şi bun. Şi apoi El a închis uşa. George Fox

Chiar în momentul acesta, inima mea nu are nici cea mai mică urmă de sete după acceptarea mea de către Dumnezeu. Sunt singur cu El şi El îmi umple orice gol. Nu am nici o dorinţă şi nici o voinţă, decât în El. El mi-a pus picioarele în camera Sa mare. Şi sunt plină de o teamă respectuoasă şi mă minunez de felul cum El a cucerit totul în mine, prin dragostea Sa.


Lady Huntington

Deodată am simţit ca şi cum o mână – nu slabă, ci atotputernică, şi nu cu mânie, ci cu dragoste – s-a aşezat pe fruntea mea. Însă nu am simţit-o atât de mult în afară cât înăuntru. Părea să apese pe întreaga mea fiinţă şi să trimită prin mine o energie sfântă, mistuitoare de păcat. Pe când se mişca în jos, inima mea la fel ca şi capul meu era conştientă de prezenţa acestei energii curăţitoare de suflet. Sub puterea ei am căzut la pământ, şi cuprins de bucuria şi uimirea acelui moment, am strigat cu voce tare. Mâna aceea puternică a continuat să lucreze în afara şi înăuntrul meu, şi oriunde se deplasa, părea să lase în urmă amprenta glorioasă a chipului Mântuitorului. Şi pentru câteva minute, oceanul adânc al dragostei lui Dumnezeu m-a înghiţit, în timp ce toate valurile şi talazurile lui cădeau peste mine. Bishop Hamline

Unele păreri ale mele despre sfinţenie, aşa cum am scris odată, sunt după cum urmează: Sfinţenia după mine are o natură dulce, calmă, plăcută, fermecătoare şi senină, care aduce o bucurie inexprimabilă, curată, radioasă, paşnică şi copleşitoare pentru suflet.

Cu alte cuvinte, sfinţenia face sufletul ca un câmp sau ca o grădină a lui Dumnezeu, cu tot felul de roade şi flori plăcute, şi fiecare din ele bucurându-se netulburat de o linişte dulce şi de razele blânde şi înviorătoare ale soarelui. Jonathan Edwards

Curentul irezistibil al dragostei mătură

Toate regiunile din străfunduri;

Păstrând gândurile şi dorinţele şi simţurile

Acum, şi în orice clipă, curate:

Mântuire deplină! Mântuire deplină!

De vina şi puterea păcatului.

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

Volumul III

Marcu 11.1-14

Drumul Domnului Isus se apropie de sfârşit. îşi face intrarea solemnă în Ierusalim, după care intră în templu, unde, pentru început, îşi roteşte privirea în toate părţile ” la toate ” (v. 11), ca pentru a Se întreba: Mă aflu Eu aici la Mine? Acest detaliu, specific lui Marcu, ne arată că Dumnezeu nu judecă niciodată în pripă starea lucrurilor înainte de a condamna (comp. cu Geneza 18.21). Cum trebuie să fi fost însă sentimentele Domnului văzând această casă de rugăciune ajunsă într-un asemenea grad de profanare…!

El părăseşte acest loc pângărit şi Se retrage în Betania, împreună cu micul număr al celor care îl recunosc şi care Îl iubesc. Betania semnifică „casa întristatului” sau a smochinelor” (dubla semnificaţie este caracteristică Scripturii, fiind deseori întâlnită). În momentul în care Domnul Isus este constrâns să blesteme smochinul cel fără rod, care îl reprezintă pe Israel aşa cum l-a găsit El, este ca şi cum El, întristatul, Săracul (Psalmul 40.17), ar întâlni acolo, şi numai acolo, roade pentru Dumnezeu („smochinele cele bune”, potrivit expresiei din Ieremia 24.2), mângâiere pentru inimă, gustând mai dinainte „rodul muncii sufletului Său” la cruce (Isaia 53.11). In ciuda frunzişului bogat, imagine a unei religii frumoase, „nu sunt smochine în smochinul” lui Israel, după cum constată acelaşi profet (Ieremia 8.13).

PÂINEA CEA DE TOATE ZILELE

Text: 2 Corinteni 5:1-8

„TRECEREA BANCULUI DE NISIP”

A oprit furtuna, a adus liniștea și valurile s-au potolit. Domnul i-a dus în limanul dorit. Psalmul 107:29, 30

La vârsta de 80 de ani, binecunoscutul poet Alfred, Lord Tennyson a fost dus de la reședința lui de vară de la Aldworth, Anglia, la reședința lui de iarnă pe insula Wight. În timp ce barca trecea strâmtoarea, Tennyson a auzit un sunet ca un murmur pe care-l scoteau valurile ce izbeau într-un banc de nisip întins. El a știut că se apropia furtuna dar a știut și că aceasta nu-l va împiedica să traverseze strâmtoarea.

După câteva zile, sănătatea lui Tennyson a început să se deterioreze, și o soră medicală a fost angajată să stea cu el pe insulă. Stând de vorbă cu el, sora i-a spus încet: „Domnule, ați compus așa multe poezii minunate, dar atât de puține imnuri. Aș dori să scrieți un imn chiar acum pe patul de boală. Sunt sigură că-i va ajuta și-i va mângâia și pe alții care suferă”. Dimineața următoare, el i-a înmânat o ciornă, spunând: „Am scris aceste câteva versuri în timpul nopții”. Poezia a fost plină de scene despre mare și despre sentimente legate de moarte, sentimente ce au fost trezite în mintea lui de acel „vuiet al mării”. Dar mai presus de toate, el exprimă nădejdea glorioasă de a-L vedea pe Isus Ia sfârșitul călătoriei vieții. Iată câteva versuri:

„Stea de asfințit și stea de seară,/ Și-o chemare clară pentru mine!/ Să nu mai fie vuiet ce lovește-n banc,/ când voi înainta în mare./ Amurg și clopote de seară,/ și-apoi întuneric,/ Căci cu toate că-n afara granițelor timpului și-a spațiului mă poartă valu-n depărtare,/ Eu sper să-mi văd Pilotul față-n față, când voi fi traversat această mare.”

Moartea pare amenințătoare, dar cei care îl iubesc pe Isus, vor fi pilotați în siguranță spre cerul dorit! H.G.B.

Străluce o țară a păcii depline

Chiar dincolo de-nfuriate talazuri.

încă puțin și-om ajunge cu bine

în Portul unde n-or mai fi necazuri.

Kuipers

Cristos a înlocuit ușa neagră a morții cu poarta strălucitoare a vieții.

DOMNUL ESTE APROAPE – GBV

http://www.gbv.ro/meditatii-zilnice/domnul-este-aproape

.. .să nu părăsim adunarea noastră, cum au unii obicei; ci să ne îndemnăm unii pe alții, și cu atât mai mult, cu cât vedeți că ziua se apropie. Evr. 10,25.

Credincioșii evrei nu aveau în timpurile acelea o stare ușoară. Credința lor în Domnul Isus a fost aspru încercată prin prigoană și suferință. Prin aceasta au fost în primejdie de a fi amăgiți și de a se întoarce înapoi la Lege și la datinile vechi ale slujbelor. Cu cât părăseau adunările cu atât era mai ușor pentru dușman ca să-i abată de la Cale. De aceea scriitorul acestei epistole îi îndeamnă să nu părăsească adunările. Acolo puteau fi mângâiați și îmbărbătați ca să reziste contra valului împotrivitorilor și de a păstra credința.In zilele noastre există aceleași principii. în zilele noastre nu avem de suferit primejdiile și suferințele evreilor, ci avem primejdii care adesea nu le cunoaștem imediat. Dacă de exemplu prin viclenia dușmanului am fost duși așa de departe să neglijăm unele ore ale adunării atunci decăderea merge foarte repede. „Adunarea noastră” este strângerea noastră laolaltă având ca Centru pe Domnul Hristos. Aceasta înseamnă a fi adunați pentru Numele Său -adunare care nu poate fi înlocuită cu nimic. Dacă noi părăsim adunarea pentru Numele Domnului înseamnă că înjosim într-un anumit fel pe Isus însuși. De ne-ar feri Domnul de această decădere și să rămânem numai în jurul Persoanei Sale. Câți au mărturisit la bătrânețe că nu mai pot recupera nimic! Primii creștini stăruiau în învățătura apostolilor, în legătura frățească, în frângerea pâinii și în rugăciune. când apostolul ne-a îndemnat să nu părăsim „adunarea noastră” nu s-a gândit să nu părăsim „adunările sau bisericile oficiale” ale zilelor noastre care nu se mai strâng călăuzite de Duhul Sfânt și Cuvântul lui Dumnezeu. Aceste așa zise „adunări” trebuie să le părăsim în cea mai mare grabă și să ne ocupăm locul în Adunarea lui Dumnezeu.

SĂMÂNȚA BUNĂ

http://www.gbv.ro/meditatii-zilnice/samanta-buna

De aceea vă spun că orice lucru veți cere, când vă rugați, să credeți că l-ați și primit, și-l veți avea. Marcu 11.24

Îndemn la rugăciune

Misionarul și exploratorul David Livingstone (1813-1873), care a pătruns cu Evanghelia până în inima Africii, a avut în tinerețe o rugăciune care a repetat-o de mai multe ori. El a spus Domnului și Mântuitorului său: „Trimite-mă oriunde, numai să mergi și Tu cu mine. Pune orice poveri asupra mea, numai Tu să mă susții. Taie orice legături, afară de acea legătură care mă ține în serviciul Tău și aproape de inima Ta!”.

Livingstone a trăit o viață de ascultare față de Mântuitorul său până când a murit pe genunchi în coliba sa din Africa. Exemplul care l-a inspirat pe misionar a fost dragostea lui Dumnezeu față de oameni. El a putut spune: „Eu sunt misionar cu trupul și sufletul. Dumnezeu a avut un singur Fiu, și El a fost misionar și medic. Eu sunt o slabă imitație a Lui, sau aș vrea să fiu. Vreau să trăiesc în slujba Lui, vreau să mor în slujba Lui”.

Și astăzi este nevoie de tineri și vârstnici, care să se roage și să trăiască în felul acesta. Cine vrea să fie auzit de Dumnezeu în rugăciunile sale, acela trebuie să asculte Cuvântul lui Dumnezeu. A-ți face timp să asculți, este cel mai important lucru în rugăciune. Să fim mulțumitori lui Dumnezeu, că a lăsat exemple înaintea noastră pe care le putem urma!

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

www.fundatiaseer.ro

DESERTĂCIUNEA FAIMEI SI A AVERII

„Ce mai pot nădăjdui eu? În Tine îmi este nădejdea” (Psalmul 39:7)

     Fascinația pe care o nutrește societatea față de Hollywood și față de celebrități a cam luat-o razna. Milioane de oameni îi idolatrizează pe cei care au reușit să ajungă celebri și bogați, cu toate că celebritatea nu asigură împlinirea la care aspiră sau căreia i se face atâta reclamă! Marilyn Monroe ne-ar fi putut-o spune. La fel și Elvis Presley și Michael Jackson. Gândește-te cât de adorat era Mohammed Ali când era în floarea vârstei. El fusese cunoscut drept „un boxer care nu poate fi învins”. Poza lui a apărut pe coperta revistei Sports Illustrated mai mult decât a oricărui alt sportiv din istorie. Oriunde mergea, camerele de luat vederi îl urmau. Însă bunăstarea și faima nu pot cumpăra sănătatea, și sportivul a căzut victimă ravagiilor pe care le face boala Parkinson. Jurnalistul sportiv Gary Smith a petrecut mai mult timp cu Ali, acasă la el, și l-a rugat să-i arate camera cu trofee. Ali l-a însoțit într-un hambar întunecos și umed de lângă casă. Acolo, atârnat pe perete se afla un panou pe care erau afișate amintirile – fotografii cu Ali dansând, lovind și ridicând deasupra capului centurile campionilor pe care le-a câștigat. Fotografiile însă erau murdare de pete albe de la porumbeii care își făcuseră cuibul pe bârnele acoperișului. Ali a luat panoul și l-a întors cu fața la perete. Apoi, în timp ce părăsea încăperea, Smith l-a auzit murmurând: „Am avut toată lumea și nu a însemnat nimic. Uită-te la mine acum!”

Psalmistul David a scris: „Omul umblă ca o umbră, se frământă degeaba, strânge la comori, şi nu ştie cine le va lua. Acum, Doamne, ce mai pot nădăjdui eu? În Tine îmi este nădejdea” (Psalmul 39.6-7).

Single Post Navigation

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

w

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: